Clasificarea anomaliilor dento-maxilare

Privite mult timp ca simple “curiozitati”, anomaliile dento-maxilare au fost analizate si tratate  stiintific abia spre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, odata cu dezvoltarea unei civilizatii industriale, ce a dus la mari aglomerari de populatie la orase si la o intensa activitate informationala si de comunicatii, aspectul si buna functionare a aparatului dento maxilar devenind astfel esentiale pentru indeplinirea activitatii sociale.

Desi sunt foarte numeroase preocuparile pentru gruparea anomaliilor dento-maxilare nu exista o clasificare atotcuprinzatoare care sa includa si sa defineasca sintetic intreaga varietate a tablourilor clinice.

Clasificarea ocluzionista a lui Angle (scoala americana)

Ea foloseste drept criteriu raportul dentar static, pozitional, al molarilor de 6 ani, considerat „cheia ocluziei”, clasificare cunoscuta in literatura de specialitate drept „clasificarea ocluzionista a lui Angle”.

In aceasta clasificare intra trei clase de malocluzii:

Rapoarte neutrale de ocluzie

Clasa I

Se caracterizeaza prin rapoarte normale la nivelul molarilor de 6 ani, astfel cuspidul mezio-vestibular al molarului suprior de 6 ani articuleaza cu primul sant mezial intercuspidian al molarului de 6 ani inferior (cheia de ocluzie a lui Angle). In aceasta clasa se incadreaza toate anomaliile situate mezial de molarul de 6 ani.

 

Clasa a II-a

Presupune rapoarte distalizate la nivelul molarilor de 6 ani (reperul inferior este deplasat posterior fata de cel superior). In aceasta clasa sunt descrise doua forme clinice, cunoscute sub numele de subdiviziuni:

Ocluzie adanca in acoperis

 

Subdiviziunea 1 – este caracterizata prin rapoarte distalizate asociate cu prodentie frontala superioara (ocluzia adanca in acoperis).

Ocluzie adanca acoperita

 

 

Subdiviziunea 2 – se caracterizeaza prin rapoarte distalizate si retrodentia frontalilor superiori (ocluzia acoperita).

 

 

Clasa a III-a

Se caracterizeaza prin rapoarte meziale la nivelul molarilor de 6 ani respectiv pozitionarea reperului inferior mezial fata de cel superior. Si aici se pot descrie doua subdiviziuni:

Subdiviziunea 1 – in care exista o prognatie inferioara, asociata uneori cu proalveolie si prodentie, cconsecinta unei cresteri mandibulare in raport cu maxilarul sub influenta factorilor ereditari si neuro-endocrini.

Clasa a III-a / Subdiviziunea 1

 

Subdiviziunea 2 – in care exista un fals prognatism mandibular, rapoartele meziale ale ocluziei datorandu-se nedezvoltarii maxilarului superior, ca o consecinta a factorilor generali sau a celor locali. Aceasta clasificare foarte simpla are dezavantajul ca ia drept criteriu pozitia molarilor de 6 ani, care este variabila si totodata nu reflecta complexitatea factorilor etiologici; ramane insa o clasificare de referinta foarte folosita in zilele noastre.

 

 

 

Clasificarea pe sindroame (scoala germana)

Clasificarea pe sindroame apreciaza diagnosticul de anomalie dupa modul in care se asociaza mai frecvent anumite semne ale anomaliilor dento-maxilare, dar si dupa factorii etiologici:

Sindromul de compresie de maxilarcu doua forme clinice:

–          cu protruzie – care poate fi:

cu aliniere dentara – frontalii superiori sunt in vestibulo-inclinare avand puncte de contact;

cu spatiere dentara – frontalii supriori sunt in vestibulo-inclinare fara puncte de contact („in evantai”);

–          cu inghesuire dentara.

Sindromul compresiei de maxilar este determinat, in principal, de influenta factorilor functionali, dar exista si forme clinice ale compresiei de maxilar datorate transmiterii ereditare.

Sindromul de ocluzie deschisa – cu doua forme clinice:

–          forma disfunctionala prin interpozitii;

–          forma grava – de natura dismetabolica (uneori are caracter ereditar)

Sindrmul de ocluzie acoperita – de etiologie, predominant, ereditara.

Sindromul progenic – cu cele doua forme clinice:

–          adevarat – caracterizat printr-o crestere exagerata a mandibulei datorata, in principal, factorilor ereditari, endocrini;

–          fals determinat fie de:

nedezvoltarea maxilarului superior ca o consecinta a factorilor ereditari si neuro-endocrini;

pozitionarea anterioara a mandibulei datorata factorilor functionali de conducere fortata sau obiceiurilor vicioase.

Sindromul de incongruenta dento-alveolara

Se refera de fapt la dizarmonia dento-alveolara, cu doua forme clinice:

–          cu inghesuire – mai frecvent; este o consecinta a mai multor factori (genetici, filogenetici, functionali);

–          cu spatiere – de etiologie ereditara dar si functionala.

Consecintele extractiei premature – se refera la tulburarile care apar, determinate de extractia precoce a dintilor temporari, cu precadere a celor care formeaza zona de sprijin a ocluziei, respectiv caninul si molarii temporari.

Anomaliile monocauzale

In aceasta categorie se incadreaza de fapt anomaliile dentare izolate (de numar, de pozitie, de eruptie, de dimensiune etc)

 

Clasificarea clinica a scolii franceze

In aceasta categorie clasificarea anomaliilor dentare se imparte in trei grupe, utilizand termenul de dizarmonie intre elementele structurale ale aparatului dento-maxilar:

Dizarmoniile de baza

In aceasta grupa intra anomaliile in care sunt tulburate rapoartele intre bazele maxilarelor si intre acestea si baza craniului. Aceste dizarmonii sau decalaje de baza se datoreaza in special factorilor ereditari, iar respiratia bucala sau tulburarile masticatorii agraveaza aceasta anomalie; prognatiile, retrognatiile, endognatiile fac parte din aceasta grupa.

Dizarmoniile dento-alveolare

In care intra anomaliile rezultate prin modificarea raportului dintre dimensiunea arcadelor si a dintilor.

Dizarmoniile sistemului dentar

Sunt anomaliile dentare de numar, forma, volum, pozitie; in cele de pozitie, factorii locali pot juca un rol important.