Nume:Belivaca Iulia Ana-MariaClasa:aXI-a C m.i.Colegiul National “Anastasescu”Rosiorii de Vede, TeleormanProfesor Coordonator: Pirvan Adriana

Cultura românească, între tradiţie şi modernitate

„Cultura răspunde existenţei umane întru mister şi revelare, iar civilizaţia răspunde existenţei întru autoconservare şi securitate. Între ele se cască deci o deosebire profundă de natură ontologică" spunea Lucian Blaga.

Cultura şi civilizaţia românească pendulează între cea occidentală şi cea răsăriteană şi se detaşează net printr-un puternic filon de identitate naţională. Spontani, plini de umor, uneori resemnaţi în faţa desfăşurării evenimentelor ne detaşăm printr-o remarcabilă atitudine de supravieţuitori.

Fiecare capitol în parte merită analizat, deoarece putem astfel să aducem în prim plan oameni minunaţi şi evenimente importante.Limba română este o limbă indo-europeană şi a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italienei dintre cele romanice.În lume sunt aproximativ 26 de milioane de persoane care vorbesc româna, dintre care 20 de milioane se află în România. Numele de „România" provine de la „român", cuvânt derivat din latinescul romanus.

Conform statisticilor, 87% din populaţie este ortodoxă. Restul sunt romano-catolici, reformaţi, penticostali, Greco-catolici, baptoşti etc. În Dobrogea, există o minoritate islamică compusă majoritar din turci şi tătari. În august 2010, în România existau 18.300 de biserici. Sentimentul religios este unul puternic, motiv pentru care îl întâlnim des reprezentat în artă şi literatură. În materie de literatură cel mai vechi document păstrat scris în limba română este „Scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung" din 1521.

Operele marilor noştri poeţi şi romancieri au fost traduse în numeroase limbi de circulaţie internaţională. Mihai Eminescu, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nichita Stănescu sunt doar câteva nume. La Bucureşti, pe Blv Dacia la numărul 12 se află Muzeul Literaturii Române, un veritabil tezaur de manuscrise şi lucrări, pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl viziteze cu mândrie.Pe lista câştigătorilor premiului Nobel se află şi trei personalităţi de origină română: Herta Muller, Elie Wiesel şi George E. Palade.

Fiecare perioadă a avut eroii săi, cei care au adus oamenilor acestor locuri lumina cunoaşterii şi i-au conectat la evenimentele internaţionale. Umanismul este reprezentat de către Miron Costin, cu a sa cronică despre istoria Moldovei, Dimitrie Cantemir şi marele domnitor Constantin Brâncoveanu.

Arta românească emană un caracter eclectic, armonizând curente de largă cuirculaţie şi adaptându-le la specificul naţional. La început au fost iconarii, apoi oamenii au circulat, au interacţionat cu şcolile de artă de anvergură, influenţă simţită în pictură, sculptură, muzică, teatru şi dans.

Galeriile de artă şi casele de licitaţie din lume comercializează lucrări semnate Constantin Brâncuşi, Victor Brauner, sau cele din gruparea dadaistă. Pe marile scene se joacă piesele lui Eugen Ionescu. Arta contemporană românească circulă azi în întreaga lume fiind un adevărat ambasador cultural.

România a contribuit din plin la cultura universală si aici îi onorăm pe Traian Vuia, Emil Racoviţă, Nicolae Teclu, Henri Coandă, Ioan Cantacuzino, Ştefan Odobleja, Grigore Antipa, Smaranda Brăescu, Victor Babeş, Anghel Saligny, Petrache Poenaru şi lista poate continua. Vorbim despre caractere deosebite, oameni de ştiinţă, inventatori, ce s-au sacrificat pentru idei nobile, pentru progresul umanităţii.

Sergiu Nicolaescu a avut 5 filme nominalizate la premiile Oscar, la secţiunea „Cel mai bun film străin". Cristian Mungiu a primit trofeul Palme D'or cu pelicula „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile".

Sportul românesc ne-a făcut celebri. Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Lucian Bute, Gabriela Szabo, Ivan Paţaichin, Leonard Doroftei sau Gheorghe Hagi au ridicat ştacheta la perfecţiune. Numele lor, odată rostit este asociat cu cel al ţării, indiferent în ce colţ al lumi am fi.

Patrimoniul UNESCO include pe listele sale Mânăstirile fortificate din Transilvania, Mânăstirea de la Hurezi, Biserici din Moldova, Centru istoric de la Sighişoara, Biserici din lemn din Maramureş, fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei şi Rezervaţia biosferei Delta Dunării.

Moştenirea culturală a luptei naţionale româneşti sud-dunărene – factor de concordie naţională în spaţiul balcanic

Neamul românesc risipit în spaţiul sud-est european trebuie să aibă ca centru de iradiere şi susţinere culturală statul român. În privinţa comunităţilor româneşti de la sudul Dunării există câteva caracteristici istorice care au dus la disoluţia ideii românismului şi la unele neclarităţi la nivel comunitar şi naţional. Aceasta s-a întâmplat datorită faptului că statul român, intrat sub ocupaţie comunistă, nu a mai intervenit vreme de 50 de ani în sprijinirea cultural-naţională a comunităţilor sale, precum şi datorită politicilor dure de deznaţionalizare şi asimilare etnică duse de statele naţionale balcanice, fără excepţii.

Pe teritoriul României, aromânii veniţi prin colonizare în Cadrilater, apoi transferaţi în Dobrogea la schimbul de populaţie din anul 1940, trebuie să fie consideraţi ca o comunitate românească, provenită din arealul balcanic, colonizată în România (patria mamă) datorită sentimentelor româneşti pe care nu şi le mai puteau afirma în contextul istoric respectiv, în spaţiul autohton de provenienţă. Ei reprezintă o comunitate culturală, cu tradiţii, obiceiuri specifice datorită împrumuturi locale şi convieţuirii o lungă perioadă între alte neamuri, cu caracteristici proprii dar şi comune elementului românesc, vorbind un dialect al limbii străromâne.

Lupta eroică a românismului balcanic este parte integrantă a istoriei naţionale. Bineînţeles, ca în orice comunitate naţională care vieţuieşte în cadrul altor state, din rândul acesteia s-au afirmat numeroase personalităţi care au adus pentru statele neamurile înconjurătoare numeroase elemente de progres şi prosperitate socială, culturală şi politică. Aceştia aparţin comunităţilor de origine dar şi celor mai largi, naţionale, în care s-au format şi afirmat, putând fi consideraţi factori de confluenţă pentru neamurile respective.

. După Marea Unire de la 1918 România militează pentru realizarea unor înţelegeri defensive la nivel regional, cum ar fi Mica Înţelegere (1921, între România, Iugoslavia şi Cehoslovacia – practic, astăzi, cele două state nu mai există!) şi Înţelegerea Balcanică (1934, între România, Iugoslavia, Turcia şi Grecia). Au existat unele variaţii în politica de sprijinire a comunităţilor de la sud de Dunăre, care atinge un maxim în timpul războiului (1940-1944). După 1947 România nu mai face demersuri la nivel internaţional în sprijinirea acestora. Perioada de tranziţie prin care a trecut statul român după 1990 a făcut ca, pe plan intern, să existe o maximă bunăvoinţă faţă de minorităţile naţionale, dar pe plan extern să se realizeze foarte puţin în sensul obţinerii de drepturi similare românilor de peste hotare. În timp ce în România este un avantaj să fi minoritar, în statele balcanice se poate fi chiar periculos să-ţi afirmi identitatea etnică. Nu ne putem mira de confuzia care domneşte astăzi în rândul acestor comunităţi româneşti.

Statul român ar trebui să procedeze, în primă fază, la un adevărat parteneriat cu Republica Macedonia. Suntem, practic, singurul sprijin loial pe care această mică republică îl are în zonă. În cazul în care apar divergenţe în recunoaşterea comunităţilor româneşti în statele balcanice trebuie avut în vedere rolul Consiliului Europei în sprijinirea culturală şi politică a acestora. În cazul în care statele balcanice răspund pozitiv la recunoaşterea drepturilor minorităţilor româneşti trebuie ales un model de interes comun, respect reciproc şi beneficiu general. În acest sens ar trebui să aibă loc negocieri cu reprezentanţii statelor balcanice în privinţa stării culturale şi sociale a comunităţilor româneşti (ore în dialect, emisie la radio/tv, protecţie culturală), reciprocitate în statutul minorităţilor, biserică cu slujbă în dialect (subordonate bisericilor naţionale sau BOR).

România-Oamenii si civilizatiaAproape 89% din oamenii care trăiesc pe teritoriul României

sunt etnici români care îşi trag rădăcinile din strămoşii daco-romani.

Ungurii şi romii reprezintă minorităţile cele mai importante din România, populaţia germană este în scădere dar mai sunt şi mici comunităţi de sârbi, croaţi, ucraineeni, greci, turci şi armeni.

Tradiţiile bogate din România îşi trag rădăcinile din mai multe surse. Artele tradiţionale populare, inclusiv dansul, sculptura in lemn, ceramica, broderia costumelor şi a decoraţiunilor din casă, fascinanta muzică populară depind de fiecare regiune.

Doar cultura populară a făcut ca Nicolae Grigorescu, pictor român, Mihai Eminescu, cel mai mare poet român, George Enescu, compozitor român sau Constantin Brâncuşi, marele sculptor să-şi tragă inspiraţia şi geniul artistic.

Cultura românească este marcată de prezenţa mânăstirilor ortodoxe din nordul ţării precum Voroneţ, Modloviţa, Văratec, Agapia cu o valoare culturală importantă sau de bisericile catolice din Transilvania.

România poate fi mândră de artiştii săi din perioada contemporană de la scriitori şi poeţi precum Marin Preda, Nichita Stănescu la noua generaţie de artişti precum Mircea Cărtărescu sau Horia Roman-Patapievici, de dramaturgi precum Eugen Ionescu sau de filosofi precum Constantin Noica sau Petre Ţuţea.

Muzica româneasc este un capităol important în cultura poporului nostru. Având drept surs dăe inspira ie folclorul, compozitţori precum Alexandru Flechtenmacher, Eduard Candella,George Enescu şi Ciprian Porumbescu au compus muzică corală şi vocal-instrumentală, de operă sau operetă.

Deşi prezenţa filmului românesc nu s-a făcut simţită prea tare datorită cenzurii regimului Ceauşescu, au fost multe succese care au marcat evoluţia filmului: "Pădurea spânzuraţilor" în regia lui Liviu Ciulei, "O vară de neuitat" în regia lui Pintilie, "Pepe şi Fifi" de Dan Piţa sau recent premiatul la Cannes la secţiunea "Un Certain Regard", "Moartea domnului Lăzărescu" de tânărul regizor Cristi Puiu.