Pg. 4: “O definiţie citată cel mai des este oferită de divizia de hipnoză din cadrul Asociaţiei Psihologilor Americani, numită Societatea Hipnozei Psihologice (1993): “Hipnoza este o procedură în timpul căreia un profesionist sau cercetător în teme de sănătate sugerează că experienţa clientului, pacientului sau subiectului se schimbă în senzaţii, percepţii, gânduri sau comportament.”Această definiţie largă evidenţiază rolul persoanei care realizează hipnoza, contextul în care este făcută şi rolul persoanei care experimentează hipnoza.”Pg. 5: “Hipnoza este fenomenul care invită la discuţii animate, speculaţii curioase, şi chiar la discuţii filosofice profunde despre natura conştiinţei umane şi a relaţiei confuze şi complexe dintre minte şi creier.”

Yapko, Michael, (2003), Trancework – an introduction to the practice of clinical hypnosis, Ediţia a 3-a, New York, Editura Brunner – Routledge, pg. 4.

Atunci când se doreşte aplicarea hipnozei în lucrul cu pacientul, terapeutul trebuie să afle întâi dacă acesta are anumite reticenţe cu privire la metoda aleasă, dacă are întrebări privind folosirea ei, dacă este sub influenţă miturilor care sunt mai cunoscute decât metoda în sine. Identificarea din fazele incipiente a unor potenţiale mituri sau prejudecăţi pot duce la evitarea unor reacţii de neacceptare, de luptă ale pacientului, care dacă însă va fi familiarizat cu tehnica, eventual prin exemple de succes, va fi mai cooperant şi mai deschis. Unele dintre cele mai frecvente mituri sunt următoarele (Yapko, 2003):

- hipnoza este cauzată de puterea hipnotizatorului – terapeutul nu este un magician, el îşi foloseşte abilităţile şi cunoştinţele dobândite prin practică. Nu face decât să direcţioneze experienţa clientului, dar doar în limitele permise, fiind o relaţie de responsabilitate mutuală. Folosind metode de relaxare, terapeutul poate induce hipnoza doar dacă pacientul nu se împotriveşte, cel din urmă având cel mai important rol prin gradul de participare.

- Doar anumite persoane pot fi hipnotizate – este încă o problemă destul de dezbătută, în sensul că majoritatea oamenilor pot fi hipnotizaţi, însă există şi persoane care nu au reuşit să fie hipnotizate. Clinicienii îi impart pe o scală care porneşte de la “prag scăzut de hipnozabilitate” la “prag ridicat de hipnozabilitate”, în funcţie de cât de uşor sau greu li se poate induce starea respectivă. Unii practicieni atribuie acestei dificultăţi fie o problemă genetică sau neurologică moştenite, fie un nivel scăzut al răspunsului la stimuli aplicaţi (frica de a nu deţine controlul, factori de mediu nefavorabili);

- Odată ce a fost hipnotizată, persoana respectivă nu se mai poate opune hipnozei – un mit complet destrămat de chiar caracteristica de bază a hipnozei, care spune că se poate realiza doar prin accord mutual. Ideile din filme, cum că la auzul unui cuvânt –cheie persoana hipnotizată intră în transă nu sunt decât rod al imaginaţiei care vrea să transforme terapeutul într-un fel de magician.Acest cuvânt-cheie, denumit therapeutic “semnal de inducţie rapidă” nu poate avea effect decât dacă pacientul doreşte să răspundă la el, el fiind cel care deţine controlul.

- starea de hipnozã poate fi dãunãtoare sãnãtãţii – este replica cea mai des folositã de cei care combat hipnoza. Hipnoza în sine nu este dãunãtoare, dar un clinician incompetent poate sã dãuneze dacã este ignorant cu privire la personalitatea clientului, la afecţiunea de care suferã, dacã nu respectã integritatea acestuia. Ideea de la care se porneşte însã în terapia pe bazã de hipnozã, este de a ajuta, nu de a face rãu.

- poţi rãmâne “blocat” în hipnozã – starea de hipnozã, lungimea şi profunzimea acesteia, sunt controlate de client, care poate allege oricând ieşirea din transã. Este imposibil sã rãmâi blocat într-o stare de concentrare, la fel cum ai putea rãmâne blocat în cititul unei cãrţi. Existã pacienţi care nu ies din hipnozã imediat dupã ce aud

semnalul terapeutului, dar acest lucru se poate întâmpla din douã motive: fie se simte foarte bine în starea de relaxare respectivã, fie nu şi-a terminat experienţa doritã.

Meditation and Hypnosis – Marvin Rosen – 2006, Editura Chelsea House, New York pg. 71: “Brenman şi Gill sugereazã cã cele patru elemente ale procedurii de inducere a stãrii de hipnozã în psihoterapie sunt: o relaţie de încredere între subiect şi terapeut, o situaţie de stimulare senzorialã limitatã şi mişcare limitatã a subiectului, repetarea unor sugestii monotone de cãtre terapeut, şi concentrarea atenţiei de cãtre subiect. Nu s-a stabilit cã toate aceste condiţii sunt necesare, dare le sunt caracteristice celor mai comune proceduri folosite. Terapeutul trebuie sã reasigure subiectul cã nu va fi umilit şi nici nu se va face de ruşine, cã nu i se va cere sã facã lucruri pe care nu le-ar face în starea de veghe, şi ca va fi doar o procedurã temporarã. Anumiţi subiecţi s-ar putea îngrijora de faptul cã, dacã pot fi hipnotizaţi înseamnã cã sunt slabi sau proşti. Din contrã, terapeuţii trebuie sã le explice cã numai subiecţii care se pot concentra puternic sunt capabil de a fi hipnotizaţi. Hipnoza este descrisã ca o formã de somn în care subiectul blocheazã stimularea normalã dar se concentreazã în întregime la instrucţiunile terapeutului.” În mod normal, terapeutul începe cu unul sau mai multe teste de susceptibilitate pentru a determina dacã subiectul va fi uşor de hipnotizat şi de asemenea sã înceapã procedura de inducere. Subiectului i se poate cere sã stea drept, în picioare şi sã-şi imagineze cã

Istoricul cazului - Radu S. are 56 de ani şi a fost un avocat de succes. În urmã cu aproximativ 20 de ani, a divorţat de soţie, iar pentru a trece peste singurãtate, s-a refugiat în consumul de alcool. În timp, a ajuns sã piardã din prestigiul professional, prietenii l-au pãrãsit şi doar rareori mai are câte un caz la care lucreazã, din cauza lipsei de punctualitate, a lipsei de seriozitate şi a comportamantelor neadecvate în sala de judecatã, unde s-a prezentat uneori sub influenţa alcoolului.Mãsuri luate în trecut – Radu a fost la clinica de dezalcoolizare de aproximativ 8 ori în ultimii ani, dupã ce a recunoscut cã are o problemã cu consumul de alcool şi doreşte sã o rezolve. Tratamentul medicamentos urmat nu l-a ajutat decât sã renunţe pentru perioade scurte de timp, pentru ca mai târziu sã recadã. Recomandãri în situaţia actualã – pentru dl. Radu S. consider cã ar trebui îmbinate douã activitãţi pentru a avea şanse mai mari de reuşitã, astfel: în primul rand, ar trebui sã beneficieze de terapie cognitiv – comportamentalã în care sã se foloseascã şi hipnoza ca metodã de tratament, iar în al doilea rand, l-aş îndruma spre Alcoolici Anonimi, unde sã se întâlneascã cu persoane care întâmpinã aceleaşi dificultãţi.Consider cã este potrivitã terapia cognitiv – comportamentalã, şi mai ales hipnoza, deoarece pe cale hipnoticã, se poate forma reflexul de repulsie faţã de consumul de alcool.

Self – hypnosispg. 12: “Atunci când intri într-o transã de auto-hipnozã vei observa urmãtoarele:

- O dispoziţie pozitivã (calm, linişte sufleteascã);- O experienţã de unitate şi uniune cu mediul înconjurãtor;- O imposibilitate de a descrie în cuvinte experienţa;- O modificare a relaţiilor în timp/spaţiu;- O intensificare a simţului realitãţii şi a sensului.”Pânã de curând, lumea considera hipnoza ca o tehnicã periculoasã şi misterioasã, indusã în mod artificial, fãrã a înţelege de fapt cum funcţioneazã, aceasta fiind de fapt o stare naturalã de conştienţã, prin care noi trece deseori în timpul vieţii, însã nu o denumim transã sau hipnozã, ci visatul cu ochii deschişi. Hipnoza de astãzi este o artã strãveche,

care acum 50.000 de ani era folositã pentru vindecarea anumitor afecţiuni, be mai mult decât atât, fiecare dintre noi trãieşte aproximativ 2.500 de ore pe an în stare de hipnozã naturalã, respectiv zilnic cam 4 ore de visat cu ochii deschişi la care se adaugã încã 3 ore în ţimpul somnului de noapte (ciclul REM). (Goldberg, 2006, pg. 14).

Conform lui Goldberg (2006, pg.17 - 18), hipnoza poate iniţia schimbãri şi poate promova creşterea mai multor arii ale vieţii, din care eu am preluat doar pe cele care pot avea importanţã în lucrul cu persoanele dependente de alcool, şi anume:1. Creşterea relaxãrii şi eliminarea tensiunii;2. Creşterea şi menţinerea concentrãrii;3. Creşterea încrederii în sine;4. Creşterea organizãrii şi eficienţei;5. Creşterea motivaţiei;6. Îmbunãtãţirea relaţiilor interpersonale;7. Reducerea nivelului anxietãţii şi depresiei;8. Eliminarea durerilor de cap, inclusiv a migrenelor;9. Întãrirea sistemului imunitar de a rezista la orice boalã;10. Eliminarea obiceiurilor negative, a fobiilor şi a altor tendinţe negative (secvenţe de

autodistrugere);11. Îmbunãtãţirea luãrii deciziilor;12. Îmbunãtãţirea calitãţii vieţii în întregime;13. Îmbunãtãţirea conştientizãrii psihice;14. Stabilirea şi menţinerea armoniei corpului, minţii şi spiritului.

Goldberg, Bruce, 2006,