cine poate presta munca independenta

5
Cine poate presta munca independenta? Comunicat ITM Munca independentă poate fi prestată, în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de persoanele fizice autorizate, de către întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, de persoanele fizice autorizate, întreprinzători persoane fizice titulari ai întreprinderii individuale, membrii familiilor care constituie întreprinderile familiale, precum și de persoanele fizice care exercită profesii liberale, completată prin Legea nr. 4/2014. Profesia liberală este o ocupație intelectuală, reglementată prin legislație specifică, exercitată de o persoană pe cont propriu, fără a fi angajată undeva (liber-profesionist) care face parte, în mod obligatoriu, dintr-un ordin profesional Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România • Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR) • Camera Auditorilor Financiari din România • Clubul Român de Presă • Colegiul Farmaciștilor din România și această listă poate continua …. Unele profesii se pot presta atât independent, cât și pe bază de contract individual de muncă.

Upload: nica-ioana

Post on 16-Dec-2015

222 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

.

TRANSCRIPT

Cine poate presta munca independenta? Comunicat ITM Munca independent poate fi prestat, n temeiul Ordonanei de Urgen a Guvernului nr. 44/2008 privind desfurarea activitilor economice de persoanele fizice autorizate, de ctre ntreprinderile individuale i ntreprinderile familiale, de persoanele fizice autorizate, ntreprinztori persoane fizice titulari ai ntreprinderii individuale, membrii familiilor care constituie ntreprinderile familiale, precum i de persoanele fizice care exercit profesii liberale, completat prin Legea nr. 4/2014.Profesia liberal este o ocupaie intelectual,reglementat prin legislaie specific, exercitat de o persoan pe cont propriu, fr a fi angajat undeva (liber-profesionist)care face parte, n mod obligatoriu, dintr-un ordin profesional Asociaia Medicilor Stomatologi cu Practic Privat din Romnia Asociaia Naional a Evaluatorilor din Romnia (ANEVAR) Camera Auditorilor Financiari din Romnia Clubul Romn de Pres Colegiul Farmacitilor din Romniai aceast list poate continua .Unele profesii se pot presta att independent, ct i pe baz de contract individual de munc.Dar munca independent poate fi prestat i de ctre alte persoane, n baza unor contracte civile de prestri servicii sau cesiune de drepturi de autor.Dificultatea calificrii acestor contracte decurge din faptul c legislaia civil nu este corelat cu cea fiscal, iar criteriile fiscale nu coincid cu cele juridice.Totui, se poate spune c ntre contractele civile n baza crora se presteaz o munc independent se numr : contractul de comisionCodul civil definete contractul de comision n urmtorii termeni: contractul de comision este mandatul care are ca obiect achiziionarea sau vnzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe seama comitentului i n numele comisionarului, care acioneaz cu titlu profesional, n schimbul unei remuneraii numite comision. contractul de mandatContractul n baza cruia o persoan numit mandatar se oblig s ndeplineasc un act ori s efectueze o activitate pe seama unei alte persoane de la care a primit nsrcinarea, numit mandant. Mandatul poate fi special, pentru un anumit act sau o anumit categorie de acte, ori general, cnd se refer la toate actele folositoare mandantului. Dac este conceput n termeni generali, mandatul este valabil numai pentru actele de administrare. contractul de antreprizAntrepriza este contractul prin care o persoan, numit antreprenor se oblig ca, pe riscul su, s execute o anumit lucrare, material ori intelectual, sau s presteze un anumit serviciu pentru o alt persoan numit beneficiar, n schimbul unui pre. Din definiia dat contractului de antrepriz rezult c obiectul raportului juridic l formeaz obligaia antreprenorului de a executa o lucrare i de a preda beneficiarului rezultatul activittii sale. Caracteristic antreprizei este c antreprenorul i pstreaz independena economic i operativ (n ceea ce privete organizarea muncii i a executrii lucrrii) i realizeaz lucrarea pe riscul su. Lucrrile de antrepriz pot consta n confecionarea unui lucru, elaborarea unui proiect de arhitectur, construcia unui imobil etc., dar i n prestri de servicii, precum: reparaii ale aparaturii de uz casnic, instalaii etc. contractul de cesiune de drepturi de autorContractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor este contractul prin care autorul transmite drepturile sale patrimoniale, integral sau parial, celeilalte pri, denumite cesionar, care se oblig n schimb s plteasc autorului cedent preul acestei cesiuni. Reglementarea legal privind contractul de cesiune a drepturilor de autor o regsim n Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor i drepturile conexe, cu modificrile i completrile ulterioareo constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaie intelectual n domeniul literar, artistic sau tiinific, oricare ar fi modalitatea de creaie, modul sau forma de exprimare i independent de valoarea i destinaia lor, cum sunt: scrierile literare i publicistice, conferinele, predicile, pledoariile, prelegerile i orice alte opere scrise sau orale, precum i programele pentru calculator; operele tiinifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicrile, studiile, cursurile universitare, manualele colare, proiectele i documentaiile tiinifice; compoziiile muzicale cu sau fr text; operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice i pantomimele; operele cinematografice, precum i orice alte opere audiovizuale; operele fotografice, precum i orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei; operele de art grafic sau plastic, cum ar fi: operele de sculptur, pictur, gravur, litografie, art monumental, scenografie, tapiserie, ceramic, plastica sticlei i a metalului, desene, design, precum i alte opere de art aplicat produselor destinate unei utilizri practice; operele de arhitectur, inclusiv planele, machetele i lucrrile grafice ce formeaz proiectele de arhitectur; lucrrile plastice, hrile i desenele din domeniul topografiei, geografiei i tiinei n general.Exercitarea unei activiti independente presupune desfurarea acesteia n mod obinuit, pe cont propriu i urmrind un scop lucrativ. Printrecriteriile care definesc preponderent existena unei activiti independentesunt: libera alegere a desfurrii activitii, a programului de lucru i a locului de desfurare a activitii; riscul pe care i-l asum ntreprinztorul; activitatea se desfoar pentru mai muli clieni; activitatea se poate desfura nu numai direct, ci i cu personalul angajat de ntreprinztor n condiiile legii.Lipsa uneia dintre aceste caracteristici poate determina rencadrarea activitii de ctre organele fiscale n activitate dependent.