TEMA: CICLURILE ECONOMICE

1. Valurile şi fazele activităţii de afaceri2. Tipologia stării de criză a sistemelor

economice3. Crizele la meganivel şi manifestarea lor în

sistemele ierarhic inferioare

În ciclul activităţii de afaceri din cadrul macro-sistemelor se delimitează patru faze

• 1. Declinul (criza). Durează de la câteva luni până la doi ani. În această perioadă are loc reducerea volumului de producţie, scăderea preţurilor, acumularea produselor de prisos, disponibilizarea angajaţilor, creşterea numărului de falimente, micşorarea salariului.

• 2. Depresia (stagnarea). Aceasta ţine de la un an până la trei ani şi reprezintă procesul de echilibrare la un nivel nou, inferior (după volum şi termene) al reproducţiei sociale.

• 3. Înviorarea (linia cd). Pentru această fază sunt caracteristice înviorarea activităţii de afaceri, creşterea investiţiilor, majorarea preţurilor, extinderea producţiei şi creşterea numărului locurilor de muncă.

• 4. Avântul (boom). Pentru această fază sunt caracteristice extinderea producţiei şi creşterea investiţiilor

În ciclul de viaţă al organizaţiei economice (firmei) de asemenea se delimitează

următoarele patru faze • 1. Formarea . La această etapă (fază) se fac investiţii

în organizarea producţiei – procurarea maşinilor, pregătirea personalului etc. Mijloacele cheltuite nu se recuperează;

• 2. Creşterea .La această etapă orice investire de mijloace se soldează cu creşterea substanţială a capacităţilor de producţie, volumului vânzărilor, profitului.

3. Funcţionarea echilibrată .La această etapă firma culege recolta, şi anume – fără investiţii esenţiale se desfăşoară procesul de funcţionare echilibrată, de obţinere a unui venit stabil. 4. Declinul. Dacă nu este supusă reconstrucţiei, firma treptat stagnează şi se autolichidează, posibilitatea de a începe un nou ciclu de viaţă

• Există opinia precum că ciclul de viaţă al unei firme industriale constituie aproximativ 30 de ani. La apropierea de acest hotar top-managementul trebuie să ia o decizie radicală: ori reorganizarea din talpă a firmei, ori desfiinţarea ei.

• Există şi diverse opinii privind cauzele şi durata ciclurilor economice la macro- şi micro-nivel. Printre cele mai cunoscute pot fi numite următoarele sisteme de cicluri:

• ciclurile lui N.D. Kondratiev (1892-1938)Cauza lor principală este schimbarea radicală a bazei tehnologice a producţiei, modificarea structurii ei. Durata unor asemenea cicluri este de 40 – 60 ani. Kondratiev a afirmat că de rând cu ciclurile mici ale producţiei cu durata de 8 –10 ani, există şi cicluri mari – de câte 48 – 55 ani, ce constau din două valuri – ascendent şi descendent.

• ciclurile lui Kuzneţ. Forţa lor motrice o constituie progresul în structura reproductivă (acestea mai sunt numite reproductive sau constructive). Durata unor asemenea cicluri este de circa 20 ani;

Tabelul 1.1. Valurile ciclurilor lui Kondratiev [1, p.37-38]

Nr.

ciclurilor

Ascendenţă Descendenţă

1. (1787 – 1792) – (1810 – 1817) (1810 – 1817) – (1844 – 1851)

2. (1844 – 1851) – (1870 – 1875) (1870 – 1875) – (1890 – 1896)

3. (1890– 1896) – (1914 – 1920) (1920 – 1940)

4. Finele anilor 40 – începutul

anilor 70 ai secolului XX

Începutul anilor 70 – mijlocul

anilor 80 ai secolului XX

5. Începutul anilor 90 ai secolului

XX – primele decenii ale

secollului XXI

• ciclurile lui Jagler. Temelia acestor cicluri se consideră interacţinea dintre diverşi factori creditar-monetari. Periodicitatea lor este de 7-11 ani;

• ciclurile lui Kitcin au durata de 3 – 5 ani, Această ciclitate scurtă reflectă dinamica valorii relative a mărfurilor şi materialelor la întreprinderile de producţie, adică la baza lor este pus ciclul mediu de producţie al firmei, ţinându-se cont de cercetările ştiinţifice şi pregătirea producţiei (instrumente, tehnologie, personal, resurse materiale şi financiare).

Avântul şi declinul activităţii de afaceri la mega- şi macro-nivel în mare măsură sunt

condiţionate de doi factori:1. schimbările în mijloacele de producţie ca rezultat al descoperirilor ştiinţifice (în biologie – clonarea anumalelor; în agricultură – ingineria celulară a culturilor; în chimia organică – sinteza unor produse alimentare; în telecomunicaţii – Internetul etc.);2. modificările de amploare (bruşte) în structura politică şi relaţiile economice ale statelor în direcţia apropierii sistemelor economico-politice la macro-nivel (Parlamentul European, Uniunea Europeană, Tribunalul de la Haaga, Acordul Şenghen, valuta euro etc.).

Tipologia stării de criză a sistemelor economice

• Crizele economice se clasifică:• după amploare (singulare, locale, sistemice); nivelul

economic general (mega-, macro-, mezo-, micro-);• cauzele apariţiei (ciclice, normale, întâmplătoare); • forţa impactului (catastrofale, distrugătoare, dureroase);

durată (pe termen lung, mediu, scurt);• sursele de provenienţă (interne, externe, mixte,

artificiale);• posibilitatea de depăşire (depăşire sine stătătoare,

depăşire cu asistenţă din exterior, ce nu pot fi depăşite)

Sisteme de măsuri pentru depăşirea crizei:

• la macronivel – mijloacele economiei naţionale, inclusiv împrumuturile externe;

• la mezonivel – mijloacele regiunii, municipalităţii, precum şi subvenţiile din bugetul de stat:

• la micronivel – în exclusivitate mijloacele organizaţiilor economice (deoarece numai ele dispun de bunurile proprii), precum şi prin implicarea administrativă a organelor de stat (judecată, procuratură, comisia pentru falimente etc.).

Din punctul de vedere al teoriei reglementării se delimitează următoarele tipuri de criză:

• ca rezultat al „şocului extern” (când dezvoltarea sistemului este blocată de insuficienţa resurselor externe);

• criza structurală (ca rezultat al contradicţiei dintre modul de dezvoltare şi dinamica social-economică la macronuvel);

• criza sistemului de reglementare (când mecanismul lui nu este în stare să schimbe procesele conjuncturale negative);

• criza modului de producţie (rezultatul acutizării contradicţiilor din formele instituţionale care determină regimul acumulărilor; se dovedesc a fi neviabile legităţile pe care se bazează întreaga organizare a producţiei, distribuţiei, schimbului şi consumului)

Cercetătorul francez R. Buaie delimitează următoarele patru tipuri de crize:

• încălcarea caracterului (din cauza blocării sistemului);

• încălcarea parţială a sistemului de reglementare;

• criza sistemului de reglementare;• criza regimului de acumulare şi a

sistemului de reglementare.

Crizele la meganivel şi manifestarea lor în sistemele ierarhic inferioare

• La prima etapă a cercetărilor ciclurilor economice pot fi atribuite lucrările lui K. Marx (1818-1883).

• Printre cele mai evidente crize ale mega- şi macrosistemelor au fost menţionate următoarele:

• Anul 1825 – în Anglia;• 1836 – Anglia şi SUA;• 1847 – Europa;• 1857 – Europa, America (prima mondială);• 1873 – 1878 – Europa SUA;• 1900 – 1903 – mondială;• 1907 – mondială;• 1920 – mondială;• 1929 – 1933 – mondială (cea mai distrugătoare);

• 1937 – mondială;• 1948 – 1949 – SUA, Canada;• 1953 – 1954 – mondială;• 1957 – 1958 – mondială;• 1973 – 1975 – mondială (cea mai profundă din anii postbelici);• 1982 – mexicană;• 1982 – internaţională, a datoriilor (după ea s-au format: Clubul din

Paris – pentru deservirea datoriilor de stat; Clubul de la Londra – pentru deservirea datoriilor organizaţiilor comerciale);

• 1985 – 1989 – criza economiilor (mondială);• 1994 – mexicană;• 1997 – criza financiară din Asia;• 1998 – criza financiară din Rusia (ca jertfă a crizei Asiatice);• 1998 – 1999 – criza financiară mondială

• La cea de a doua a cercetărilor ciclurilor economice pot fi atribuite lucrările lui Jon Meinard Keins (1883-1946) şi a contemporanilor săi (anii 30 – 60 ai secolului XX). Aceasta a coincis cu perioada de internaţionalizare a capitalului, precum şi cu înteţirea motivaţiei pentru reglementarea de stat a activităţii de afaceri în economia de piaţă. Concluzia principală la care a ajuns J.M. Keins rezidă în faptul că crizele economice (depresia, stagnarea) sunt inevitabile în condiţiile capitalismului clasic şi sun consecinţele naturii însăşi a relaţiilor de piaţă ce îi sunt caracteristice. Depăşirea manifestărilor de criză în ciclurile economice Keins o vedea în implicarea consecventă porţionată a statului în economie pentru stimularea cererii globale.

• Etapa a treia, contemporană, a cercetării ciclurilor de funcţionare a economiei începe pe la mijlocul anilor 60 ai secolului XX. Această perioadă se caracterizează prin formarea intensă a conglomeratelor transnaţionale, precum şi prin sistemul financiar unic, care uneşte tot mai mult economiile diverselor state într-un sistem economic integru, global, ordonat.

Cauzele crizelor economice Autorii Cauzele crizelor economice

K. Marx Ciclurile reproducţiei capitaliste ca urmare a contradicţiei principale a modului

capitalist de producţie, rezidă în caracterul social al producţiei şi caracterul privat

de însuşire a rezultatelor ei. Acumularea unor asemenea contradicţii conduce la

disproporţii acute în reproducţia capitalistă, la polarizarea veniturilor, şomaj,

reducerea capacităţii de cumpărare, diminuarea cererii.

F.A. Haiec Investirea prea mare, finanţarea de prisos din partea statului (credite facilitare,

comenzi de stat foarte avantajoase, scutiri fiscale) a corporaţiilor. Aceasta duce la

acumulările prea mari de profit şi extinderea neechilibrată a producţiei, cererea la

care în perspectivă diminuează brusc.

Tabelul 1.2

Y.

Shumpeter

Fiecare fază a ciclului reproductiv îşi are tabloul său

psihologic, ce formează atitudinea respectivă faţă de

investiţii.

Panica provocată de criză îngustează activitatea

investiţională şi invers avântul stimulează competiţia pentru

investiţii, care ulterior conduce la acumularea lor de prisos

şi la reducerea bruscă a cererii.

U.S. Jevone Acţiunea solară – clima – recolta. Aceşti factori ai naturii

determină cererea agricultorilor, care influenţează

funcţionarea ramurilor ce o deservesc.

J. Soros Sistemul economic de piaţă în esenţa sa este imperfect.

Pieţele financiare în esenţa lor sunt instabile. Scurgerile de

capital de la periferie în centru conduce la acumulări de

prisos şi dezechilibrarea procesului investiţional.

J.M. Keins Cauza cea mai tipică a crizei nu este creşterea dobânzii, ci

căderea eficienţei maximale a capitalului, provocate de criză.

K.

Makkonnell,

S. Briu

Situaţia nefavorabilă de stagnare a economiei apare în cazul,

când investiţiile globale devin mai mici în raport cu mărimea

amortizării.

• Referitor la principala trăsătură tipică a crizelor economice la diverse niveluri ale economiei din RM, a fost formulată ideea, precum că aceasta constituie insuficienţa resursei pentru exercitarea eficientă a funcţiilor sale de către întreprindere, corporaţie, complexul economiei naţionale, economia naţională a ţării, sau economia mondială în ansamblu. O asemenea definiţie universală nu indică însă cauza lipsei acestei resurse pentru funcţionarea eficientă şi, prin urmare, nu are utilitate aplicativă. Şi totuşi nu insuficienţa resurselor , ci nerestituirea mijloacelor în rezultatul ciclului reproductiv constituie principala trăsătură tipică a crizei din organizaţie la macro sau micronivel. Dacă nu există rotaţia deplină a investiţiilor – avem de a face cu colapsul reproductiv (îngustarea, stagnarea, criza). Nu avem unde aloca banii (statului sau firmei) – înseamnă încetinirea şi încetarea creşterii, criza.

• În acest context sarcina centrală a managementului anticriză devine găsirea unor noi nişe reproductive pentru organizaţia economică .