Dezvoltarea Naturală a Bisericii

Christian Schwarz

CuprinsIntroducere..................................................................................................................................................4

Abandonarea gândirii tehnocrate............................................................................................................4

Dezvoltarea naturală a bisericii...................................................................................................................5

Descoperirea „potențialului biotic”.........................................................................................................6

Principiul „totul de la sine”......................................................................................................................7

Opt trăsături calitative.................................................................................................................................9

Demitologizarea creşterii bisericii...........................................................................................................9

Proiectul internațional de cercetare......................................................................................................10

Este „creşterea” criteriul potrivit?.........................................................................................................11

Prima trăsătură calitativă: Conducere care împuterniceşte..................................................................12

A doua trăsătură calitativă: Slujire orientată în funcție darurile spirituale............................................13

A treia trăsătură calitativă: Spiritualitate pasionată..............................................................................14

A patra trăsătură calitativă: Structuri funcționale.................................................................................15

A cincea trăsătură calitativă: Serviciu de închinare inspirator...............................................................16

A şasea trăsătură calitativă: Grupe mici integrale &/ integratoare........................................................17

A şaptea trăsătură calitativă: Evanghelizare orientată pe nevoi............................................................18

Darul evanghelizării...........................................................................................................................19

A opta trăsătură calitativă: Relații bazate pe dragoste..........................................................................19

Buna-dispoziție..................................................................................................................................20

Nici o trăsătură calitativă nu poate lipsi................................................................................................20

Ipoteza 65..............................................................................................................................................21

Abordarea calitativă..............................................................................................................................23

De ce sunt inadecvate obiectivele creşterii cantitative?........................................................................24

Sunt „bune” bisericile mari?..................................................................................................................26

Partea a doua. Factorul minim..................................................................................................................27

Concentrarea Energiilor.........................................................................................................................28

Scândura cea mai mică din butoi...........................................................................................................29

Exemple din agricultură.........................................................................................................................30

Factorul minim sau maxim?...................................................................................................................31

Puncte tari şi slabe.................................................................................................................................31

Atenție la „modele”...........................................................................................................................32

Partea a treia . Şase principii biotice..........................................................................................................34

Principiul 1 – Interdependența..............................................................................................................34

Principiul 2 – Multiplicarea....................................................................................................................35

Principiul 3-Transformarea Energiei......................................................................................................36

Principiul 4 – Multifuncționalitatea.......................................................................................................37

Principiul 5- Simbioza............................................................................................................................38

Principiul 6 – Funcționalitatea...............................................................................................................39

Biotic =opusul obişnuitului....................................................................................................................40

Să învățăm să gândim biotic..................................................................................................................41

Partea a patra. O nouă paradigmă.............................................................................................................43

Polaritatea în Biblie...............................................................................................................................43

Pericole din extreme..............................................................................................................................44

Paradima tehnocrată.............................................................................................................................46

Paradigma Spiritualistă..........................................................................................................................47

Efectul paradigmelor greşite.................................................................................................................49

Consecințele teologice...........................................................................................................................50

Practic, ce înseamnă asta?.....................................................................................................................52

Putem „face" o biserica să crească?......................................................................................................52

Fundătura pragmatismului....................................................................................................................54

Creşterea bisericii prin puterea Duhului Sfânt.......................................................................................56

Introducere1

Abandonarea gândirii tehnocrateDe ce sunt atât de mulți creştini sceptici cu privire la mişcarea de creştere a bisericii? Să fie oare pentru că ei nu doresc creşterea propriilor lor biserici? Sau pentru că nu le place evaluarea eficacității lucram în bisericile lor? Sau pentru că prioritatea lor numărul unu nu este Marea însărcinare?Nu mă îndoiesc că există oameni care se potrivesc acestor descrieri, insă criticile adresate principiilor de-acum acceptatei mişcări de creştere a bisericii nu vin numai din cercurile lor. Am întâlnit mulți creştini care nu numai că îi iubesc pe cei pierduți, ci au şi o metodă bine gândită de slujire, dar care, din anumite motive nu au îmbrățişat niciodată mişcarea de creştere a bisericii.Lor li se pare că această mişcare prezintă reguli şi principii simpliste „care oricum nu dau rezultate în lumea reală". Din punctul lor de vedere, cei ce o îmbrățişează încearcă să facă, prin propria lor putere, ceea ce numai Dumnezeu poate face. Indiferent dacă această impresie este corectă sau nu, aceasta este imaginea pe care mişcarea de creştere a bisericii o are în ochii multor credincioşi: un efort tehnocrat şi nimic mai mult, chiar şi în situațiile în care se pune accentul pe aspectul spiritual.Ce înseamnă să încerci să creşti biserica prin efortul tău personal? Priviți caricatura de mai jos: o căruță cu roți pătrate încărcată cu roți perfect rotunde, trasă şi împinsă de doi oameni. Ei sunt oameni devotați care muncesc din greu, însă munca lor este înceată, monotonă şi frustrantă.Pentru mine, imaginea de mat jos este mai mult decât o caricatură. Ea este o descriere profetică a unei părți semnificative a trupului lui Hristos. Biserica se mişcă, dar într-un ritm plictisitor de încet. De ce? Dacă i-ai întreba pe cei doi, poate că îți vor răspunde: „Din cauza împotrivirii acerbe pe care o întâmpinăm", sau poate „Pentru că urcăm la deal!" Aceste răspunsuri nu sunt însă complet greşite!Creştini fiind, uneori întâmpinăm împotriviri şi urcuşul bisericii poate fi chiar foarte abrupt. Dar e mai greu să parcurgi un drum având instrumente nepotrivite.

Ilustrația ne învață că Dumnezeu ne-a dat deja tot ce avem nevoie pentru creşterea bisericii şi că noi nu folosim întotdeauna, aşa cum trebuie ceea ce am primit. Aceasta este adevărata problemă. In loc să folosim mijloacele lui Dumnezeu, noi încercăm sa lucrăm prin propriile noastre puteri - trăgând şi împingând din greu. Asta înțeleg eu prin „creşterea tehnocrată a bisericii". Nu se pune problema ca lucrătorii din ilustrație sunt nespirituali şi nici că scopul lor, acela de a mişca biserica este greşit. Problema este că metodele lor sunt ineficace, deoarece nu sunt în concordanță cu planul lui Dumnezeu.Această carte se bazează pe o abordare diferită a creşterii bisericii. în institutul meu am ales să o numim dezvoltarea „naturală" sau „biotică" a bisericii. „Biotic" nu implică altceva decât o redescoperire a legilor 1 Notă: acest material reprezintă o variantă foarte uşor adaptată a Dezvoltării naturale a creşterii bisericii de către Christian Schwarz. Abordarea uneori curajoasă i se atribuie.

vieții (în limba greacă, bios). Intenția noastră este sa lăsăm automatismele lui Dumnezeu de creştere să înflorească, în loc să ne risipim energia în programe omeneşti.

Dezvoltarea naturală a bisericii

De ce am denumit această abordare; „dezvoltarea naturală a bisericii?” . Natural înseamnă a învăța de la natură. A învăța de la natură înseamnă a învăța de la creația lui Dumnezeu. Şi a învăța de la creația lui Dumnezeu înseamnă a învăța de la Dumnezeu Creatorul. Pentru a ilustra această idee aş dori să mă folosesc de imaginea de pe pagina următoare. Ea zugrăveşte câteva principii ale creşterii organice. Majoritatea autorilor care scriu din perspectiva creşterii bisericii vor confirma valoarea instructivă a acestor principii. Problema multor concepte populare este însă că nu sunt suficient de profunde. Unele sunt literalmente superficiale. Ele scapă din vedere realitățile subterane care influențează viața cum ar fi: compoziția solului, contribuția sistemului de rădăcini sau rolul foarte important al viermilor. De ce creşte iarba din această imagine? Să fie oare datorită principiului cantitativ de creştere care spune: „Voi creşte 20 de centimetri până la sfârşitul lui iunie 1997?" S-ar putea ca acesta să fie secretul (vom examina mai târziu obiectivele). Acum vreau doar să subliniez nevoia de a recunoaşte realitățile „subterane", fără de care nu putem răspunde la întrebările de tipul „de ce" are loc creşterea. Dezvoltarea naturală a bisericii se concentrează asupra ceea ce se întâmplă în subteran.Aplicarea legilor observabile şi a paradigmelor naturii în domeniul teologiei este foarte controversată. Recunosc aceasta dificultate. Acest tip de raționament teologic numit theoiogia naturális poate crea dificultăți mari atunci când este aplicat teologiei pure, cum ar fi 'cunoaşterea lui Dumnezeu'. El crează iluzia că îl putem percepe şi înțelege pe Dumnezeu prin noi înşine - fără Hristos, fără cruce şi fără revelație. în această carte însă, noi ne ocupăm de principiile creşterii bisericii şi nu de întrebări privind caracterul lui Dumnezeu. în acest context, mie mi se pare că a învăța de la creație nu este numai legitim, ci şi obligatoriu!Isus însuşi a folosit adesea pilde din natură şi agricultură pentru a ilustra natura împărăției lui Dumnezeu - crinii din câmpie, sămânța care creşte de la sine, creşterea seminței de muştar, cele patru tipuri de pământ, pomul şi rodul lui, legea semănatului şi a seceratului. Unii exegeți pretind că Isus a folosit aceste exemple doar pentru că ascultătorii Săi trăiau într-o societate agrară şi ca urmare se raportau cel mai bine la asemenea ilustrații. Nu cred că această explicație este însă suficientă Este puțin probabil că dacă Isus ar umbla astăzi printre noi, ar înlocui pildele inspirate din natură cu pilde inspirate din lumea computerelor, ca de exemplu: „împărăția lui Dumnezeu se aseamănă cu un program de computer - ceea ce obții este determinat de ceea ce introduci". Acest gen de ilustrații tehnocrate nu ar putea zugrăvi tainele vieții. Sfera biotică se bazează pe cu totul alte principii decât cea nebiotică. Un exemplu tipic al abordării biotice se află în Matei 6:28: „Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp". „Uitați-vâ" nu prinde însă toate implicațiile termenului grecesc katamothete. Aceasta este forma accentuată a lui manthano care înseamnă „învățați", „observați", „studiați" sau „cercetați". în greacă, de obicei când se foloseşte kata înaintea unui verb i se accentuează acțiunea. în contextul nostru, aceasta înseamnă: învățați, observați, studiați sau cercetați cu atenție.

Ce trebuie să studiem deci cu atenție? Nu frumusețea crinilor ci mecanismul lor de creştere („cum cresc ei"). Trebuie să studiem, să examinăm, să medităm asupra acestui mecanism şi să învățăm de la el -toate

aceste aspecte sunt incluse în forma imperativă a verbului kata-mathete. Isus ne spune că trebuie să facem toate acestea pentru a înțelege principiile împărăției lui Dumnezeu.

Descoperirea „poten ialului biotic”țFiecare cercetător al creației lui Dumnezeu - creştin şi necreştin deopotrivă - se va împiedica, în cele din urmă de ceea ce oamenii ce ştiință numesc „potențialul biotic". Ecologiştii îl definesc: „Capacitatea inerenta a unui organism, sau a unei specii, de a se reproduce Şi de a supraviețui". Acest concept este complet străin lumii tehnologice. Nici un aparat nu are capacitatea inerentă de a se reproduce. Un automat de făcut cafea poate face cafea (slavă Domnului!), dar nu va face niciodată un alt automat de făcut cafea. în natură însă, desfăşurarea lucrurilor este cu totul alta: un arbore de cafea produce boabe de cafea care, la rândul lor pot da naştere alți arbori de cafea, încă de la început. Dumnezeu a intenționat să imprime acest mecanism de perpetuare în creația Sa. Acesta este secretul vieții, un prin-cipiu divin al creației.

Atunci când avem de-a face cu procese naturale este important ca acest potențial inerent să se poată manifesta din plin. Diferența dintre potențialul biotic şi creşterea empirică (atât în laborator, cât şi pe teren) este denumită „împotrivirea mediului". în timp ce este evident că această creştere nu poate fi „fabricată" sau forțată, este importantă reducerea la minim a împotrivirii mediului pentru a obține condițiile optime pentru creştere.Acelaşi principiu este adevărat şi in cazul dezvoltării bisericii. Nu ar trebui să încercăm să „fabricăm" creşterea bisericii ci, mai degrabă să eliberăm potențialul biotic pe care Dumnezeu l-a pus în fiecare bise-rică. Sarcina noastră este să reducem obstacolele din calea creşterii („împotrivirea mediului") atât din afara cât şi din interiorul bisericii. Din moment ce avem foarte puțin control asupra factorilor exteriori, ar trebui să ne concentrăm asupra îndepărtării obstacolelor interne din calea creşterii şi multiplicării bisericii. în felul acesta, creşterea bisericii poate avea loc „de la sine". Dumnezeu va face ceea ce a promis. El va face să crească (1 Corinteni 3:6).

Principiul auto-organizării se regăseşte în întreaga creație. Pentru a denumi acest fenomen, cercetările seculare în domeniul sistemelor folosesc termenul „auto-poiesis" (auto-creator). Un termen mai potrivit ar fi „teo-poiesis" (creat de Dumnezeu). Acest principiu scoate la lumină un mare mister. Dacă-I aplicăm „organismului bisericii", ne confruntam cu următoarea întrebare: cum putem organiza auto-organizarea? Ce se poate face pentru a eliberare potențialul biotic - automatismele de creştere prin care însuşi Dumnezeu îşi creşte biserica? Cele patru „cărămizi" ale dezvoltării naturale a bisericii - trăsăturile calitative, strategia minimă, principiile biotice şi noua paradigmă - încearcă să răspundă acestei întrebări.

Mare parte din literatura seculară care se ocupă de auto-organizare, are o pronunțată nuanță ezoterică, lucru care face şi mai dificilă abordarea acestui subiect. Diferența dintre dezvoltarea naturală şi ezoterică a bisericii este însă comparabilă cu diferența dintre astronomie şi astrologie!

Necreştinii care descoperă acest fenomen au întotdeauna tendința să-i ataşeze false conotații religioase. în loc să lege auto-organizarea de singurul şi adevăratul Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Creatorul cerului şi al pământului, mulți autori introduc concepte oculte fictive. Deşi aceasta nu schimbă originea divină a principiului - niciodată interpretările umane greşite ale principiilor divine nu le vor altera - necesită însă o investigare şi verificare biblică aprofundată.

Principiul „totul de la sine”Expresia „automatisme de creştere" stă la baza definiției noastre a „dezvoltării naturale a bisericii" (vezi următoarea pagină). Conceptul biblic din spatele acestei expresii este cel mai bine descris în pasajul din Marcu 4:26-29: „El a mai zis: 'Cu împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur. întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; şi când este coaptă roadă, pune îndată secerea în ea, pentru că a venit secerişul'".Această pildă arată, în mod clar ceea ce pot şi trebuie să facă oamenii şi ceea ce nu pot face. Oamenii trebuie să semene şi să secere, se pot culca şi se pot trezi, lată însă ceea ce ei nu pot niciodată face: nu pot produce roade. In acest text descoperim misterioasa afirmație: pământul aduce roadă „de la sine". Cei mai mulți comentatori sunt de acord că acest „de la sine" este cheia înțelegerii pildei. Ce înseamnă însă aceasta?Termenul folosit în greceşte automate - în traducere literală - este „automat". Acest pasaj din Marcu vorbeşte deci explicit de „automatisme de creştere!" Bineînțeles că, în concepția ebraică acest auto-matism nu poartă semnificația unei zeități de genul „Mama Natură", în contextul pildei, cuvântul înseamnă pur şi simplu „fără cauze aparente", creşterea fiind, prin definiție atribuită „lui Dumnezeu însuşi". Aplicarea acestui concept vieții bisericii sugerează faptul că, anumite dezvoltări au loc „de la sine" sau „automat". Creştinii ştiu însă, chiar dacă acest lucru nu poate fi demonstrat empiric că roadă care se dezvoltă aparent de la sine este în realitate produsă de Dumnezeu. „Automatismul" este de fapt „teomatism"!

Asta înțeleg eu prin principiul „totul de la sine". Acest principiu nu este doar ceva frumos. Eu sunt convins că el este însăşi esența creşterii bisericii. Bisericile care cresc folosesc acest principiu. El este „se-cretul" succesului lor!Unii o fac în mod deliberat, alții instinctual. Ceea ce contează, la urma urmei este aplicarea lui. De fapt, unora le este greu să se gândească la el. Lucrarea lor este exemplară în practică, un model de la care poți învăța. Astfel de teorii ale bisericilor nu pot explica însă cu acuratețe secretul creşterii lor şi cu siguranță că nu pot oferi concepte repro-ductibile pentru alte biserici. Ne vom ocupa mai târziu de această problemă în detaliu.

Ce înseamnă „dezvoltarea naturală a bisericii'?Eliberarea automatismelorprin care Dumnezeu însuşi îşi creşte biserica Sa

Am descoperit principiile dezvoltării naturale a bisericii în trei surse diferite:1. Cercetările noastre empirice asupra bisericilor care cresc şi asupra celor care nu cresc. Asta nu înseamnă însă că am acceptat, orbeşte explicațiile oferite de aceste biserici cu privire la creşterea sau lipsa lor de creştere.2. Observarea naturii, adică a creației lui Dumnezeu. Aşa cum am văzut deja, Biblia însăşi ne îndeamnă la aceasta.3. Studierea Scripturii. în întreaga Biblie am întâlnit, în mod constant, principiile biotice ale dezvoltării bisericii - deşi nu în aceşti termeni tehnici.

Nici observarea bisericilor şi nici a naturii nu are voie să devină vreodată temeiul stabilirii unor standarde absolute. Dacă un concept contrazice adevărurile biblice, creştinii trebuie să-l respingă chiar dacă

aparent este folosit cu „succes". Nu tot ce observăm în natură este un „principiu biotic" care trebuie folosit în dezvoltarea naturală a bisericii. Sarcina noastră este de a discerne biblic şi cu atenție ceea ce este şi ceea ce nu este legitim teologic.Deosebirile majore dintre dezvoltarea naturală a bisericii şi alte concepte ale creşterii bisericii pot fi exprimate în trei idei principale:

1. Dezvoltarea naturală a bisericii respinge abordările pur pragmatice şi neteologice („scopul scuză mijloacele") şi le înlocuieşte cu un punct de plecare orientat pe principii.

2. Dezvoltarea naturală a bisericii nu are o abordare cantitativă („Cum putem determina mai mulți oameni să vină la bisrică?"), ci consideră calitatea vieții bisericii drept cheia dezvoltării bisericii.

3. Dezvoltarea naturală a bisericii nu încearcă să „producă" creşterea bisericii, ci mai degrabă să elibereze automatismele de creştere prin care Dumnezeu însuşi îşi zideşte biserica.

4.

Dezvoltarea naturală a bisericii înseamnă abandonarea pragmatismului superficial, a logicii simpliste de tip cauză-efect, a concentrării asupra cantității, a metodelor manipulatoare de marketing şi a atitudinilor discutabile de genul „pot-fac". înseamnă abandonarea rețetelor omeneşti de succes şi însuşirea principilor creşterii date de Dumnezeu însuşi întregii Sale creații.

Pentru a clarifica diferența dintre dezvoltarea naturală a bisericii şi celelalte abordări predominante, în această carte voi folosi trei termeni cheie: paradigmele „tehnocrată", „spiritualistă" şi „biotică". Termenii aceştia denotă perspective de ansamblu asupra vieții care vor fi explicate în detaliu în partea a patra (paginile 83-102). In momentul în care vom înțelege presupozițiile care stau la baza acestor tipare diferite de gândire, vom pricepe de ce dezvoltarea naturală a bisericii nu se poate aştepta la o acceptare generală între creştini.

Paradigma tehnocrată Paradigma spiritualistă Paradigma bioticăSupraestimarea importanței instituțiilor, programelor, metodelor etc.

Subestimarea importanței instituțiilor, programelor, metodelor etc.

Abordarea teologică ce subliniază dezvoltarea naturală a bisericii.

Partea întâi

Opt trăsături calitativeExista trăsături calitative distincte mai dezvoltate în bisericile care cresc decât în cele ce nu cresc? Nu cumva dezvoltarea acestor trăsături calitative distincte să fie „ cheia succesului" în bisericile ce cresc şi, ca urmare, dezvoltarea lor să fie o abordare mai potrivită decât încercarea de a răspunde întrebării pragmatice: „ Cum putem determina mai mulți oameni să vină la biserică?" Aceasta este însăşi ținta cercetărilor noastre. Rezultatele descoperite pun sub semnul întrebării mare parte din ceea ce a fost etichetat până în prezent a fi „principii ale creşterii bisericii".

Demitologizarea creşterii bisericiiO privire asupra literaturii pe tema creşterii bisericii poate crea contuzie. O pleiadă de programe susțin: „Faceți ceea ce facem noi şi veți obține aceleaşi rezultate". Din păcate, multe dintre aceste concepte se contrazic între ele. Un grup consideră că „megabiserica" este cea mai eficace cale de a influența o comunitate cu Evanghelia, în timp ce altul susține că mărimea optimă a bisericii este grupul mic ase-mănător majorității grupurilor de studiu biblic în case. Unii susțin că adevărata cheie a succesului este un serviciu de închinare orientat pe necreştini, în timp ce alții subliniază faptul că scopul serviciului divin este exclusiv închinarea şi echiparea sfinților. Un grup este convins că strategiile de marketing trebuie integrate în planificarea bisericii, în timp ce alții se bucură de o creştere sănătoasă a bisericii fără să fi auzit măcar de astfel de metode.Senzația mea este că discuțiile din trecut nu au făcut o suficientă distincție între „modele" (- concepte cu care anumite biserici, dintr-o anumită zonă a lumii au avut o experiență pozitivă) şi „principii" (= care se aplică oricărei biserici din orice zonă a lumii). Astfel că unele modele se prezintă drept principii universal valabile, în timp ce principiile absolute cu aplicație universală sunt uneori percepute drept „unul dintre modele".în diagrama următoare am încercat să ilustrez diferența dintre aceste două abordări. Când vorbesc despre urmărirea unui model, mă refer la încercarea unei biserici de a aplica, în propria sa situație metodele folosite într-o altă biserică de succes (cel mai adesea o megabiserica). Această procedură este deosebit de fascinantă deoarece, într-o anumită măsură, viziunea pe care cineva vrea s-o împlinească în propria biserică este deja vizibilă în biserica model.Abordarea orientată pe principiu este însă diferită de aceasta, deşi, la fel ca şi prima şi ea presupune că avem multe de învățat de la bisericile model. în loc să se limiteze însă la un singur model extraordinar, această abordare analizează sute de biserici model, atât mari cât şi mici, pentru a descoperi care elemente se dovedesc a fi principii universale şi relevante pentru orice biserică şi care, deşi pot fi interesante, nu sunt principii universal valabile pentru creşterea eficace a bisericii. Obținerea principiilor se face apoi prin abstractizare, adică prin dezbrăcarea modelelor observabile de orice nuanță specifică, locală sau culturală. Principiile astfel obținute sunt particularizate situației concrete a unei biserici specifice. Pentru unii, această abordare greoaie orientată pe principiu (abstractizare urmată de particularizare) este mai puțin atractivă decât simpla imitare fidelă a unui model de biserică de succes.Dezvoltarea naturală a bisericii, aşa cum este ea descrisă în această carte este o abordare orientată pe principii. Nu este nimic greşit în a fi inspirat de o biserică model. Dacă vrem însă să depăşim entuziasmul şi să transferăm elementele reproductibile, trebuie să căutăm să descoperim principiile universale care stau la baza oricărui tip de creştere a bisericii.A învăța de la bisericile care cresc înseamnă a analiza acțiunile lor pentru a descoperi principiile universale. Aceasta înseamnă mai mult decât simpla adoptare a explicațiilor pe care liderii bisericilor le oferă adesea ca fiind cheia succesului lor. Fiecare principiu prezentat în această carte l-am învățat din

experiența bisericilor care cresc şi, destul de interesant, adesea de la biserici care ar respinge modul în care abordăm „noi" creşterea bisericii. S-ar putea foarte bine ca aceste biserici să vadă „succesul" lor într-o manieră cu totul diferită, să folosească un jargon cu totul diferit şi să nu fi auzit niciodată de principiile dezvoltării naturale a bisericii. Cu toate acestea, se poate demonstra că ei lucrează şi slujesc - conştient sau nu - pe baza acestor principii.

Proiectul interna ional de cercetarețCum poate cineva descoperi principii universal aplicabile de creştere a bisericii? Răspunsul la această întrebare nu este o chestiune de intuiție şi nici de studiere a unui număr limitat de biserici model. Există un singur mod de a afla răspunsul la această întrebare, şi anume, o cercetare ştiințifică autentică a bisericilor din întreaga lume. înțelegerea acestui fapt a oferit cadrul necesar proiectului nostru de cercetare. Pentru a putea acumula baza de date suficient de mare necesară elaborării unor concluzii ştiințifice semnificative, era obligatoriu să analizăm cel puțin 1000 de biserici de pe toate cele cinci continente. Aveam nevoie de biserici mari şi mici, în creştere şi în descreştere, persecutate şi susținute de stat, carismatice şi neharismatice, modele renumite şi necunoscute. Aveam nevoie de o secțiune încrucişată de biserici în zone în care are loc trezire spirituală (cum sunt Brazilia sau Coreea), cât şi în zone care se califică, conform standardelor internaționale drept „în curs de dezvoltare spirituală" (cum ar fi Germania).

Acest studiu a devenit cel mai cuprinzător proiect de cercetare a cauzelor creşterii bisericii făcut vreodată. La acest studiu au participat biserici din 32 de țări. Chestionarul care trebuia completat de 30 de membri ai fiecărei biserici implicate a fost tradus în 18 limbi. în cele din urmă, am avut sarcina de a analiza 4,2 milioane de răspunsuri. Aceste răspunsuri, dacă ar fi fost tăiate şi lipite împreună s-ar fi întins de la Bucureşti la Veneția, sau de la Timişoara la Salzburg. Altfel spus, dacă ne-am fi plimbat pe Ecuator şi dacă, la fiecare zece metri am fi răspuns unei întrebări, am fi înconjurat pământul înainte de a răspunde ultimei întrebări!

Motivația acestui efort uriaş a fost înțelegerea faptului că, fără un asemenea studiu cuprinzător era imposibil de stabilit care din „principiile moderne de succes" sunt universal aplicabile şi care sunt doar nişte simple „mituri". Ceea ce adesea se presupunea „prin definiție" a fi un principiu al creşterii bisericii", nu era nimic altceva decât ideea îndrăgită a unui anumit pastor. Astfel de idei, deduse din experiența personală a unui anumit autor nu sunt neapărat greşite, noi putând învăța mult din ele. Ele însă nu trebuie confundate cu principiile universale de creştere a bisericii.

Unul din criteriile cele mai importante pentru cercetarea noastră a fost standardul ştiințific înalt. Sociologul şi psihologul Christoph Schalk a acceptat să preia coordonarea proiectului şi să slujească drept consilier ştiințific al lui doar după ce a identificat câteva puncte slabe în procedurile de testare folosite de noi până acum trei ani. Pe baza unor standarde riguroase pentru verificarea temeiniciei, obiectivitătii şi validității el a întocmit un nou chestionar şi a folosit metode recunoscute din ştiințele sociale pentru analizarea datelor obținute. Acest proiect este de fapt a cincea etapă a unei serii de proiecte începute cu zece

ani în urmă în rândul populației vorbitoare de limbă germană din Europa. Deşi, în primii ani metodologia a lăsat mult de dorit, am dobândit totuşi o înțelegere inițială a principiilor de creştere a bisericii pe care ne-am bazat studiile ulterioare.Din câte ştiu eu, studiul nostru a oferit primul răspuns ştiințific mondial verificabil la întrebarea: „Care principii de creştere a bisericii sunt adevărate, indiferent de cultură sau de perspectiva teologică?" Ne-am străduit să găsim un răspuns valid la întrebarea: „Ce ar trebui să facă, fiecare biserică şi fiecare creştin, pentru a împlini Marea însărcinare?"

Este „creşterea” criteriul potrivit?În mişcarea de creştere a bisericii circulă o presupoziție nerostită conform căreia „adunările în creştere" sunt în mod automat „biserici bune". Este însă această presupoziție corectă? în literatura privind creşterea bisericii, găsim o mare varietate de răspunsuri la această întrebare însă, în cele din urmă, ele nu sunt altceva decât simple opinii sau bănuieli. în realitate, în timp ce creşterea cantitativa a unei biserici (mărimea şi rata de creştere) putea fi măsurată cu un anumit grad de precizie, nu exista încă nici o procedură sigură de măsurare a creşterii calitative pe baza unor criterii obiective şi demonstrabile. Eforturile noastre din ultimii zece ani s-au concentrat asupra elaborării unui astfel de instrument de evaluare a bisericilor. Acum, după ce am încheiat cercetările noastre la nivel internațional, avem la dispoziție o procedură prin care fiecare biserică îşi poate determina indicele calității (IC), pe baza celor opt trăsături calitative descrise în următoarele pagini (pentru detalii vedeți paginile 38-39).Prima imagine de pe pagina următoare prezintă patru tipuri diferite de biserici, în funcție de relația dintre calitate şi cantitate.a. Cadranul din dreapta sus: biserici cu o calitate peste medie (IC peste 56, o caracteristică a tuturor bisericilor cu o rată de creştere peste medie) şi cu o creştere cantitativă peste medie a participării la închinare (zece procente sau mai mult pe an, pe o perioadă de cinci ani).b. Cadranul din stânga sus: biserici cu o calitate peste medie, dar cu o scădere a participării la închinare.c. Cadranul din stânga jos: biserici cu o calitate sub medie (IC sub 45, o caracteristică a tuturor bisericilor în descreştere) şi cu o scădere a participării la închinare.d. Cadranul din dreapta jos: biserici cu o calitate sub medie şi cu o participare la închinare peste medie.Datorită informațiilor acumulate în urma cercetărilor noastre, putem, în sfârşit înceta să mai speculăm cu privire la aceste patru feluri de biserici, deoarece avem în fața noastră exemple reale documentate. A doua diagramă de pe pagina următoare arată cât la sută din bisericile analizate intră în cele patru tipuri de biserici. În viitor voi folosi această diagramă pentru a ilustra comportamentul real, tipic al acestor biserici în diferite domenii.

Calitate şi cantitate

În momentul în care veți vedea „matricea celor patru", vă rugăm să nu presupuneți că am analizat numai biserici reprezentative ale acestor patru categorii pentru a testa validitatea principiilor propuse de noi. Pentru a determina care întrebări indicau cel mai bine calitatea şi potențialul de creştere al unei biserici, am evaluat toate bisericile implicate în proiect şi nu doar cele 27% care intră în cele patru categorii ale diagramei! Răspunsurile date de bisericile ce intră în aceste

patru categorii specifice, comunică după părerea mea, cel mai clar semnificația practică a principiilor călăuzitoare din spatele întrebărilor.

Prima trăsătură calitativă: Conducere care împuterniceşteLiteratura produsă de mişcarea de creştere a bisericii pe tema conducerii, susține în mod tipic că stilul de conducere al pastorilor din bisericile în creştere este mai degrabă orientat pe proiect decât pe oameni, pe scopuri decât pe relații, mai autoritar decât orientat pe echipă. Căutând modele care să merite imitate, unii autori au gravitat probabil pe lângă biserici mari care au tendința de a folosi acest tip de conducere şi nu pe lângă biserici în creştere. După cum vom vedea în continuare (paginile 46-48), acesta deosebire este semnificativă. Cercetările noastre au avut rezultate diferite de ceea ce literatura existentă produsă de mişcarea de creştere a bisericii (inclusiv propriile mele scrieri) ne-ar fi făcut să bănuim. Deşi „orientarea pe scop" este într-adevăr o trăsătură importantă a conducerii este interesant de observat că acesta nu este un domeniu în care liderii bisericilor în creştere se deosebesc foarte mult de liderii celor care nu cresc. Studiul nostru a demonstrat că, în timp ce pastorii bisericilor în creştere nu sunt de obicei oameni „orientați pe oameni" care se pierd în interacțiunea individuală, totuşi, în medie, ei sunt cumva mai orientați pe relații, persoane şi parteneriat decât colegii lor din bisericile aflate în declin (vezi graficul de mai jos).

Deosebirea principală este probabil cel mai bine descrisă de cuvântul „împuternicire". Liderii bisericilor în creştere se concentrează pe împuternicirea altor creştini în lucrare. Ei nu folosesc laicii ca pe nişte „ajutoare" în împlinirea propriilor lor scopuri şi a propriilor lor viziuni. Ci, mai degrabă ei inversează piramida autorității, astfel încât liderul ajută laicii să-şi împlinească potențialul spiritual pus de Dumnezeu în ei. Aceşti pastori echipează, sprijină, motivează şi mentorează alți creştini, ajutându-i să devină ceea ce Dumnezeu doreşte să devină. Dacă privim mai îndeaproape acest proces, înțelegem de ce aceşti pastori trebuie să fie orientați atât pe relații cât şi pe scopuri. „Bipolaritatea", ce va fi explicată în partea a patra, drept o paradigmă teologică a dezvoltării naturale a bisericii, trebuie să fie întrupată în personalitatea liderului. Ne-am întâlnit aici cu ceea ce am descris în introducere drept principiul „totul de la sine". Liderii care se autoîmputernicesc, împuternicind pe alții se bucură de creşterea datorată principiului „totul de la sine". în loc să se ocupe ei înşişi de marea majoritate a responsabilităților din biserică, ei investesc cea mai mare parte a timpului lor în ucenicizare, delegare şi multiplicare. Ca urmare, energia pe care o cheltuiesc ei se poate multiplica la nesfârşit. în felul acesta are loc „auto-organizarea" spirituală, care eliberează energia lui Dumnezeu şi nu efortul şi presiunea umană, pentru a pune biserica în mişcare. Rezultatele obținute în urma acestui proiect pun sub semnul întrebării tendința existentă în literatura mişcării de creştere a bisericii de a ilustra principiile de conducere folosind exemple din megabiserici. în multe situații, exemplele lor arată lideri atât de ingenioşi şi de talentați încât este nerealist să fie prezentați drept „modele reproductible". Vestea bună este că nu e necesar ca pastorii bisericilor în creştere să fie celebri. Majoritatea pastorilor care au obținut calificativele cele mai bune în sondajul nostru sunt foarte puțin cunoscuți. însă, în general vorbind ei ne-au oferit principii fundamentale de conducere mult mai utile decât faimoasele „celebrități spirituale" mondiale.Este evident că modelul de conducere prezentat aici nu este popular nici printre tehnocrați şi nici printre spiritualişti. Tehnocrații tind să graviteze în jurul unui „guru" care poate fi un cleric clasic sau un manager

al creşterii bisericii distant şi respectat, în timp ce spiritualiştii tind să aibă dificultăți cu supunerea față de orice formă de conducere.

A doua trăsătură calitativă: Slujire orientată în func ie darurile spiritualeț

Trăsătura calitativă „Slujire orientată pe daruri" ilustrează deosebit de bine ceea ce noi am numit „automatisme divine de creştere". Abordarea orientată pe daruri reflectă convingerea că Dumnezeu hotărăşte, în mod suveran care creştin este cel mai potrivit să facă o anumită lucrare. Rolul conducerii bisericii este să-i ajute pe membrii ei să-şi identifice darurile şi să-i integreze într-o lucrare corespunzătoare, în general, atunci când creştinii slujesc în domeniul înzestrării lor spirituale, ei acționează mai puțin prin propria lor putere şi mai mult prin puterea Duhului Sfânt. în felul acesta oameni obişnuiți pot realiza lucruri extraordinare!

Un rezultat corolar interesant al cercetării noastre a fost descoperirea faptului că nici un factor nu influențează mai mult satisfacția creştinilor ca folosirea sau nefolosirea darurilor lor. Concluziile noastre demonstrează o relație deosebit de importantă între „orientarea pe daruri" („Implicarea mea personală în slujire se potriveşte cu darurile mele") şi „bucuria de a trăi" („Mă consider a fi o persoană fericită, mulțumită").

Nici una dintre cele opt trăsături calitative nu au avut o atât de mare influență asupra vieții personale şi asupra vieții întregii biserici ca „slujirea orientată pe daruri". De aceea, nu sunt deloc surprins de faptul că instrumentele practice elaborate pentru această trăsătură calitativă au fost cel mai bine primite dintre toate materialele noastre pentru creşterea bisericii. Aici creşterea bisericii nu este doar o temă pentru câțiva strategi ai bisericii, ci este un element crucial pentru viața fiecărui creştin.

Din păcate, în ultimii ani unii au perceput greşit abordarea orientării pe daruri ca pe un moft trecător al mişcării de creştere a bisericii. Descoperirea şi folosirea darurilor spirituale este însă singura modalitate practică de a pune în aplicare teza Reformei: „preoția tuturor credincioşilor".

Cum se poate însă realiza aceasta din moment ce creştinii nici măcar nu îşi recunosc darurile şi chemarea divină? Un sondaj făcut de noi printre 1600 de creştini activi, vorbitori de limbă germană din Europa, arată că 80% dintre ei nu-şi cunosct darurile. Acesta mi se pare a fi unul dintre motivele principale pentru care „preoția tuturor cre-dincioşilor" n-a fost, în cea mai mare măsură niciodată realizată în țările Reformei.

Împotrivirea față de abordarea orientată pe daruri provine din falsele paradigme teologice care cu perseverență sufocă şi inhibă mare parte a creştinătății. Gânditorii tehnocrați au tendința de a drcta care sunt lucrările pe care şi le pot asuma laicii şi apoi caută frenetic „voluntari" care să le împlinească viziunea. Dacă nu găsesc nici unul, încep să facă presiuni. Oamenii trebuie să se conformeze cadrului de referință preconceput al liderilor lor.prin contrast, „spiritualiştii" se împotrivesc adesea potrivirii darurilor lor într-un plan prestabilit, deoarece sunt ostili, în general, față de orice structură bisericească. Aceasta, din punctul lor de vedere, nu ar fi cu adevărat „spiritual". în plus, o mare parte dintre spiritualişti plasează darurile spirituale exclusiv în domeniul extraordinarului, spectaculosului sau al supranaturalului, ceea ce desigur că împiedică includerea darurilor spirituale în procesul de planificare a creşterii bisericii.

A treia trăsătură calitativă: Spiritualitate pasionatăCercetările noastre au arătat în mod clar că dezvoltarea bisericii nu depinde nici de convingerile spirituale (cum ar fi carismatică sau ne-carismatică) şi nici de anumite practici spirituale (cum ar fi rugăciuni liturgice sau „luptă spirituală") considerate de unele grupuri drept cauzele creşterii lor. Altceva diferențiază bisericile în creştere de cele în descreştere, pe cele peste media calității de cele de sub această medie, şi anume: „Sunt creştinii din această biserică 'înflăcărați'"? Trăiesc ei o viață dedicată şi îşi practică ei credința cu bucurie şi entuziasm?" Din moment ce există diferențe semnificative în acest domeniu între bisericile în creştere şi cele în descreştere (din diverse „culturi spirituale"), am numit această trăsătură calitativă „spiritualitate pasionată".Conceptul de „pasiune spirituală" şi noțiunea larg răspândită de trăire a credinței ca „îndeplinire a datoriei" par a fi reciproc exclusive. Am observat că în bisericile care tind spre „legalism" (unde a fi creştin înseamnă a aparține bisericii locale, a avea doctrina adevărată, codul moral adevărat, etc.), pasiunea spirituală este de obicei sub medie.

Natura acestei trăsături calitative devine evidentă atunci când se examinează viața de rugăciune a creştinilor intervievați. în vreme ce timpul (cantitativ) pe care un creştin îl petrece în rugăciune are un rol minor în ceea ce priveşte calitatea şi creşterea bisericii, indiferent dacă rugăciunea este văzută ca o „experiență inspiratoare" sau nu, ea are o relație semnificativă atât cu calitatea cât şi cu cantitatea bisericii (diagrama din stânga). Rezultate similare au fost descoperite în ceea ce priveşte folosirea personală a Bibliei şi a altor factori care afectează spiritualitatea personală. Această trăsătură calitativă a fost larg criticată în trecut: „Pasiunea, în sine, nu este reflectarea loialității cuiva față de adevăr". Acest argument susține ca până şi sectele sunt caracterizate de un mare entuziasm. Această observație este, desigur, adevărată. Deşi încă nu am cercetat cauzele creşterii sectelor, mi se pare că entuziasmul lor este motivul principal pentru care unele dintre aceste grupuri se bucură de o creştere impresionantă. Aceasta nu validează însă deloc adevărul teologic al pretențiilor lor. Doctrinele lor rămân false din punct de vedere teologic, în ciuda entuziasmului şi „succesului creşterii numerice".Pe de altă parte, doar „doctrina curată", aşa cum arată nenumărate exemple, nu induce creştere. O biserică, indiferent cât de ortodoxă îi este dogma şi perspectiva asupra Scripturii, nu se poate aştepta să experimenteze creştere, atâta timp cât membrii ei nu învață să-şi trăiască credința cu entuziasm contagios şi să şi-o împărtăşească celor din jurul lor.

Acolo unde „apărarea ortodoxiei" înlocuieşte exprimarea unei credințe pasionate în Hristos, se poate remarca amprenta unei paradigme false. Pe un asemenea teren ideologic va înflori un fanatism rigid şi nu o pasiune cu adevărat liberă. „Spiritualitatea pasionată" demonstrează în mod empiric esența teologică a creşterii bisericii: viața de credință ca o relație autentică cu Isus Hristos.

A patra trăsătură calitativă: Structuri func ionalețEste foarte interesant că trăsătura calitativă: „structuri funcționale" s-a dovedit a fi de departe cea mai controversată dintre cele opt trăsături calitative. Acesta este domenii ul în care paradigmele false care influențează în mod conştient sau inconştient pe cei mai mulți creştini sunt cel mai dăunătoare.

Spiritualiştii au tendința de a nu avea încredere în structuri, considerându-le nespirituale, în timp ce membrii taberei tehnocrate consideră anumite structuri ca fiind însăşi esența bisericii lui Isus Hristos. Cei mai tradiționalişti dintre ei se simt mai amenințați de adjectivul „funcțional" decât de substantivul „structură". „Funcțional" este pentru ei un criteriu neteologic, pragmatic şi nespiritual. Cercetările

noastre au confirmat, pentru prima dată o relație extrem de negativă între tradiționalism şi atât creşterea cât şi calitatea bisericii (vezi diagrama de pe pagina următoare).

Evaluarea informațiilor culese de la cele peste 1000 de biserici de pe toate continentele a fost deosebit de interesantă mai ales cu privire la această trăsătură calitativă. în ciuda uriaşei diferențe structurale între diferitele biserici aparținând diferitelor confesiuni din diferite culturi, bisericile care au un indice calitativ înalt au câteva elemente fundamentale comune. Unul dintre cele 15 sub-principii care compun „structurile funcționale", a patra trăsătură calitativă este „principiul liderului de departament" (vezi diagrama din stânga jos). Am ales acest sub-principiu deoarece este tipic esenței acestei trăsături calitative: dezvoltarea structurilor ce promovează o continuă multiplicare a lucrării. Liderii nu doar conduc, ci şi formează alți lideri.

Oricine acceptă această perspectivă va evalua în mod continuu în ce măsură structurile existente îmbunătățesc auto-organizarea bisericii. Elementele care nu îndeplinesc acest standard (precum structurile de conducere descurajante, slujbele neadecvate de închinare, conceptele financiar descurajatoare) vor fi schimbate sau eliminate. Prin acest proces de continuă auto-înnoire structurală, rădăcinile tradiționalismului pot fi în mare parte eliminate. Una dintre cele mai mari bariere în calea recunoaşterii importanței structurilor în dezvoltarea bisericii este larg răspândita părere conform căreia „structura" şi „viața" sunt opuse. Este însă interesant faptul că cercetările biologice au evidențiat că materia moartă nu se deosebeşte de organismele vii prin substanță, aşa cum cred unii, ci prin structura

specifică a relațiilor dintre părțile individuale ce le compun. Cu alte cuvinte, în creația lui Dumnezeu, viul şi neviul, bioticul şi nebioticul sunt formate din substanțe materiale identice şi se deosebesc doar prin structura lor.

Această legătură intimă între viață şi structură a fost exprimată mai întâi la creație. Actul creației a fost un act de formare şi modelare. Opusul „formei" este pământul neformat, masa amorfă, grămada de lut. Ori de câte ori Dumnezeu suflă din Duhul Său într-un bulgăre de lut fără formă, apare atât viața cât şi forma. Un act creator similar are loc oriunde Dumnezeu îşi revarsă Duhul Său astăzi în biserică -dându-i astfel structură şi formă.

A cincea trăsătură calitativă: Serviciu de închinare inspiratorCare este elementul comun care face deosebirea dintre serviciile de închinare ale bisericilor în creştere şi ale celor în descreştere, ale celor Peste şi ale celor sub medie? Cu alte cuvinte, ce ar trebui să ia în considerare orice biserică atunci când îşi planifică serviciile de închinare? Se pare că nu există nici un alt domeniu al vieții bisericii în care importanta distincție dintre 'modele' şi 'principii' (vezi paginile 16-1 7) să fie atât de des ignorată. Nenumărați creştini consideră că trebuie să adopte un anumit model de închinare deoarece li se pare că întruchipează un anumit principiu al creşterii bisericii. Cercetările noastre au aruncat ceva lumină empirică asupra ceței din jurul discuțiilor actuale privind serviciile de închinare. Să luăm următorul exemplu: mulți creştini sunt convinşi că închinarea concepută în primul rând pentru necreştini („serviciul pentru cei care îl caută pe Dumnezeu"), modelat în mod strălucit de Biserica Willow Creek Community şi nu numai, este expresia unui principiu al mişcării de creştere a

bisericii. Am vorbit cu numeroşi pastori care se află într-un proces de transformare a serviciilor lor într-un tip de serviciu conceput pentru „căutători" şi care nici măcar nu au verificat dacă acest tip de evanghelizare este potrivit contextului lor - deoarece aceasta este doar una dintre numeroasele abordări potrivite. Ei presupun însă că serviciu pentru „căutători" este un principiu universal, deşi se poato demonstra că acest lucru nu este adevărat.

În cercetările noastre, am selectat toate bisericile care au raportat o „foarte puternică" orientare spre câştigarea necreştinilor prin serviciile lor de închinare. Am descoperit că această poziție nu era tipică pentru nici una dintre categoriile de biserici, nici pentru cele în creş tere, nici pentru cele în descreştere şi nici pentru cele cu indicele calității mai mic sau mai mare de medie (vezi diagrama din stânga de pe pagina 31).

Aceasta nu înseamnă însă că aşa-numitul serviciu pentru „căutători'' nu este o metodă evanghelistică foarte bună care n-ar merita adoptată de o anumită biserică. înseamnă pur şi simplu că această forma de evanghelizare nu poate fi considerată drept principiu al creşterii bisericii. Serviciile se pot concentra asupra creştinilor sau necreştinilor, pot fi liturgice sau libere, limbajul lor poate fi „bisericesc" sausecular" - fără ca să influențeze creşterea bisericii. Există însă un criteriu care se dovedeşte a fi factorul decisiv şi anume:

Este serviciul de închinare o 'experiență inspiratoare' pentru participanți?" Răspunsurile la cele unsprezece întrebări puse bisericilor cu privire la serviciile lor de închinare au indicat toate în aceeaşi direcție. Acesta este criteriul care separă într-o manieră convingătoare bisericile în creştere de cele stagnante sau în descreştere.

Termenul „inspirator" merită clarificat. Trebuie înțeles în sensul literal de inspiratio şi înseamnă o inspirație care vine de la Duhul lui Dumnezeu. Ori de câte ori Duhul lui Dumnezeu este cu adevărat la lucru (şi unde prezența Sa nu este doar presupusă), El va avea un efect concret asupra modului în care este condus serviciul de închinare, inclusiv asupra întregii atmosfere a adunării. Oamenii care participă la servicii cu adevărat „inspirate" spun în mod tipic că a merge la biserică este „plăcut".

Ţinând cont de acesta, sursa probablilă a opoziție la această trăsătură calitativă devine evidentă: creştinii care merg la biserică pentru a-şi îndeplini responsabilitatea creştinească. Aceşti oameni nu merg la biserică deoarece aceasta este o experiență îmbucurătoare şi inspiratoare, ci pentru a fi pe placul pastorului sau al lui Dumnezeu. Unii chiar cred că Dumnezeu va binecuvânta „credincioşia" lor de a par-ticipa la servicii neplăcute şi plictisitoare. Creştinii care gândesc astfel tind să facă presiuni şi asupra altor creştini pentru a participa la biserică. Ei nu au înțeles automatismele divine de creştere manifestate în mod special la serviciul de închinare. Când închinarea este inspiratoare ea atrage oamenii „de la sine".Paradigma spiritualistă are şi ea o influență negativă asupra serviciilor de închinare. Spiritualismul sugerează că „adevărata spiritualitate" are loc în mod exclusiv în „omul dinăuntru". Factori precum un loc de închinare aranjat cu gust, o echipă de uşieri bine organizată, un moderator competent sau o aranjare logică a programului sunt neimportanți pentru spiritualişti sau nasc suspiciunea că ar putea contribui la exteriorizarea credinței.

A şasea trăsătură calitativă: Grupe mici integrale &/ integratoareCercetările noastre în bisericile în creştere şi în descreştere de pe întreg mapamondul au demonstrat că multiplicarea continuă a grupurilor mici este un principiu universal de creştere a bisericii. Ba mai mult, au arătat de asemenea şi cum ar trebui să fie viața acestor grupuri mici pentru a putea avea un efect pozitiv atât asupra calității cât şi asupra creşterii cantitative a bisericii. Grupele trebuie să fie inte-gratoare (holistice), capabile să treacă dincolo de discutarea unui pasaj biblic pentru a-i găsi aplicabilitatea în viața zilnică. în aceste grupuri, membrii pot să îşi aducă în discuție problemele şi întrebările personale arzătoare care îi preocupă.

Grupele mici integrale sunt cadrul natural în care creştinii învață să slujească atât pe cei din interiorul cât şi pe cei din afara grupului, folosindu-şi darurile lor spirituale. Multiplicarea planificată a grupurilor mici este posibilă prin formarea continuă a liderilor ca efect natural al vieții normale a grupului mic. înțelesul termenului „ucenicizarea" primeşte o semnificație practică în contextul grupurilor mici integratoare: transferul de viață şi nu doar învățarea mecanică a unor concepte abstracte.

Unul din rezultatele cercetării noastre este foarte provocator. După ce am lansat următoarea afirmație pastorilor intervievați: „Pentru noi este mai important ca membrii să participe la grupurile mici decât la serviciile de închinare", le-am cerut să treacă răspunsul care exprimă cel mai bine situația din biserica lor. Diagrama de mai jos arată că atât bisericile în creştere cât şi cele în descreştere, atât cele aflate peste media calitativă cât şi cele de sub această medie au răspuns negativ. Ca urmare, putem fi siguri că acesta nu este un principiu universal de creştere a bisericii şi, de aceea, nu influențează indicele calitativ al bisericii. Aceasta este o poziție radicală de periferie.

Şi totuşi, dacă aruncăm o privire mai atentă asupra rezultatelor, constatăm că această poziție „radicală de periferie" este mai obişnuită în bisericile aflate deasupra indicelui calitativ mediu decât în celelalte. Aceasta înseamnă că există o tendință mai accentuată de a da prioritate grupurilor mici față de serviciul de închinare (o alternativă ciudată în esență) în bisericile cu un indice mare al calității şi în bisericile în creştere numerică. Această concluzie nu transformă prioritatea grupurilor mici față de serviciul de închinare într-un principiu universal de creştere a bisericii, deoarece un principiu nu trebuie neglijat de nici o biserică, în nici o situație. Ea ne permite totuşi să deducem importanța acordată grupurilor mici în bisericile în creştere: ele nu sunt ceva suplimentar asemenea unui hobby plăcut dar opțional. Nu, o bună parte a esenței bisericii se desfăşoară în aceste grupuri mici. Cercetările noastre au confirmat faptul că, cu cât creşte mai mult o biserică, cu atât principiul grupului mic este mai decisiv privind creşterea ei viitoare.

După ce am procesat toate cele 4,2 milioane de răspunsuri, am calculat care dintre cele 170 de variabile este cea mai importantă în creşterea bisericii. Nu întâmplător sondajul nostru computerizat a indicat

această variabilă din domeniul „grupurilor mici integratoare": „Biserica noastră promovează, în mod conştient multiplicarea grupurilor mici prin divizarea celulelor" (vezi diagrama din dreapta, sus).

Dacă ar fi să alegem un singur principiu ca fiind „cel mai important" - chiar dacă cercetările noastre au arătat importanța interschimbului dintre toate principiile fundamentale - atunci, fără îndoială acesta ar fi multiplicarea grupurilor mici.

Pentru a da greutatea cuvenită importanței strategice a grupurilor mici, am pregătit aproape toate materialele pentru creşterea bisericii astfel încât să poată fi folosite în contextul grupurilor mici. Am des-coperit, de exemplu, că există o diferență enormă între a discuta cu liderii bisericii, despre „evanghelizare", „relații în dragoste" sau „slujire orientată pe daruri" şi integrarea fiecărui creştin din biserică într-un grup mic şi implicarea lui într-un proces prin care atât el cât şi ea să experimenteze practic semnificația acestor termeni în viața grupului.

A şaptea trăsătură calitativă: Evanghelizare orientată pe nevoiCu greu am putea găsi un alt aspect al creşterii bisericii care să fie mai încărcat cu clişee, dogme şi mituri decât acela al evanghelizării. Acest lucru este adevărat atât pentru cei ce privesc evanghelizarea cu scep-ticism, cât şi pentru aceia care au făcut din ea chemarea vieții lor. Cele mai multe discuții pe această temă au creat şi mai multă confuzie între metodele de evanghelizare folosite cu succes de către una sau mai multe biserici şi adevăratele principiile evanghelizării care se aplică, fără excepție, fiecărei biserici.Din nefericire, „studiile privind evanghelizarea" s-au limitat la a determina eficacitatea diferitelor programe individuale de evanghelizare. Fără îndoială, aceste studii pot determina „succesul" unor asemenea evenimente, dar ele nu pot demonstra dacă ele sunt sau nu principii universale (compară cu paginile 16-1 7). Ori de câte ori se presupune, în mod automat că un „program de succes" este un principiu universal de „creştere a bisericii" - un obicei creştin din trecut - se crează o mare confuzie.

Cercetările noastre au infirmat o teză foarte des susținută în grupurile active evanghelistic: „fiecare creştin este un evanghelist". Există însă un sâmbure de adevăr (demonstrabil empiric) în această afirmație. Este, într-adevăr, responsabilitatea fiecărui creştin să-şi folosească darurile specifice pentru împlinirea Marti însărcinări. Aceasta nu-l transformă însă, în mod automat, într-un evanghelist. Evanghelişti sunt doar cei care au primit de la Dumnezeu darul corespunzător. întruna din cercetările noastre anterioare, am confirmat teza lui C. Peter Wagner conform căreia darul de evanghelist nu se aplică la mai mult de 10% dintre toți creştinii.

Trebuie să facem deosebire între creştinii înzestrați pentru evanghelizare şi ceilalți care au fost chemați de Dumnezeu la alte lucrări. Dacă, într-adevăr, „toți creştinii sunt evanghelişti", atunci nu ar mai fi nevo-ie să descoperim acele zece procente care au, cu adevărat, acest dar. De asemenea, în acest caz, acei zece la sută care au darul evanghelizării s-ar simți folosiți ineficient în timp ce pretențiile asupra celorlalți nouăzeci la sută ar fi prea mari. Acest model frustrant este însă prea tehnocrat. Cercetările noastre au arătat că în bisericile cu un indice calitativ mare, conducerea ştie cine are acest dar (vezi diagrama din dreapta), şi-i îndreaptă spre domeniul corespunzător de slujire.

Darul evanghelizăriiSarcina fiecărui creştin este să îşi folosească darurile cu care este înzestrat pentru a sluji necreştinii cu care se află în relații personale, ajutându-i să audă evanghelia şi încurajându-i să intre în contact cu biserica locală. Cheia creşterii bisericii este concentrarea eforturilor evanghelistice ale adunării locale asupra întrebărilor şi nevoilor necreştinilor. Această orientare „pe nevoi" este diferită de „programele manipulative" în care presiunile aplicate necreştinilor trebuie sa compenseze lipsa orientării pe nevoile lor.

Este deosebit de interesant de observat că, atât creştinii din bisericile în creştere, cât şi cei din bisericile aflate în descreştere, au exact acelaşi număr de contacte cu necreştinii (o medie de 8,5 contacte). Stimularea creştinilor la a dezvolta noi prietenii cu necreştinii nu este, în mod cert, un principiu al creşterii. Este importantă, mai degrabă folosirea contactelor deja existente pentru evanghelizare. în fiecare dintre bisericile intervievate, inclusiv în cele ce se plângeau de foarte puține sau chiar de lipsa totală a contactelor cu „lumea", numărul contactelor cu cei din afara bisericii era deja destul de mare, astfel că nu era nevoie să se accentueze dezvoltarea de noi relații cu necreştinii.

A opta trăsătură calitativă: Rela ii bazate pe dragostețCu câțiva ani în urmă, când am publicat materiale pentru a ajuta creştini, grupuri şi biserici întregi să învețe cum să-şi exprime dragos-creştină, unii specialişti au spus că acestea nu sunt „materiale pentru creşterea icii". Şi totuşi, cercetările noastre au demons-trat o legătură semnificativă între capacitatea unei biserici de a mani-festa dragoste autentică şi potențialul ei de creştere pe termen lung. în m ' bisericile în creştere au un „coeficient al dragostei" semnificativ mai mare decât bisericile stagnante sau în descreştere. Pentru a afla acest „coeficient al dragostei", am întrebat, printre alte-le, cât timp petrec creştinii în relații interpersonal în afara eveni-mentelor oficiale ale bisericii. De exemplu, cât de des se invită unii pe alții la masă sau la o ceaşcă de cafea? Cât de generoasă este biserica în împărtăşirea complimentelor? în ce măsură este pastorul conştient de problemele personale ale lucrătorilor laici din biserica lui? Cât de mult se râde în biserică? Două dintre cele douăsprezece variabile care compun „coeficientul dragostei" sunt prezentate în diagramele din dreapta.

Am descoperit că aceste chestiuni pe care unii strategi le consideră drept nerelevante, conțin principii importante pentru creşterea bisericii. Pentru o şi mai mare claritate, în timp ce „serviciul pentru cău-tători", la fel ca şi „cruciada evanghelistică" sau „lupta spirituală", nu pot fi considerate principii al creşterii bisericii (oricât de valoroase sunt ele) - se poate demonstra că există o legătură foarte importantă între „râsul în biserică" şi creşterea calitativă şi cantitativă a ei. Este interesant că un factor atât de important, care conform cercetărilor are statutul unui principiu universal de creştere a bisericii, aproape că nici nu este menționat în literatura despre creşterea bisericii.

Dragostea practică autentică are o putere magnetică, generată de Dumnezeu, mult mai eficientă decât programele evanghelistice care se bazează, aproape în întregime, pe comunicarea verbală. Oamenii nu

vor să ne audă vorbind despre dragoste, ei vor să experimenteze dragostea creştină în acțiune. Cu cât o biserică este mai tehnocrată, cu atât îi va fi mai dificil să transpună în practică porunca dragostei creştine. Deoarece paradigma tehnocrată înțelege credința ca fiind, în primul rând împlinirea unor standarde dogmatice şi morale, ea scade capacitatea creştinilor de a iubi.

Buna-dispozi iețParadigma spiritualistă este la fel de dăunătoare şi în ce priveşte potențialul de iubire al bisericii. în contrast cu definiția biblică a dragostei - ca roadă, acțiune sau faptă - aceste biserici promovează mai degrabă un concept secular al dragostei. Dragostea este văzută ca un sentiment care te copleşeşte (dacă eşti norocos) şi apoi dispare la fel de misterios cum a şi apărut. Potrivit acestei perspective este imposibil să masori empiric potențialul dragostei unei biserici şi toate eforturile de a creşte acest potențial sunt văzute, încă de la început, drept inutile. Este interesant de observat că „factorul minim" cel mai frecvent al bisericilor cu mai puțin de 1000 de membri este această trăsătura calitativă: „relații bazate pe o dragoste autentică". Oriunde se remarcă însă lipsa dragostei, dezvoltarea ulterioară a bisericii este grav afectată.

Nici o trăsătură calitativă nu poate lipsi

Adevărata provocare a proiectului nostru internațional de cercetare a dezvoltarea unei metode empirice pentru măsurarea celor opt trăsături calitative (care deja se dovediseră relevante pentru creşterea bisericii în prestudiile noastre) şi pentru compararea acestora între formulat numeroase întrebări corespunzătoare fiecărui din cele opt domenii care, printre altele, trebuia să împlinească următoarele criterii: a. Să evidențieze o legătură demonstrabilă empiric (factor şi chestiune analizată) cu celelalte întrebări de pe aceeaşi scală (= aceeaşi trăsătură calitativă).b. Să evidențieze o legătură pozitivă demonstrabilă cu creşterea cantitativă a bisericii (criteriul validității).în fiecare țară sondată, am raportat valorile obținute la o medie de 50, adică „biserica medie", deoarece fiecare țară a avut un indice calitativ de 50 pentru fiecare din cele opt trăsături. Rezultatul studiului a evidențiat că bisericile în creştere au avut un scor semnificativ peste medie în fiecare din cele opt categorii, iar bisericile aflate în descreştere au avut un scor similar, însă sub medie (vezi diagrama din dreapta).

Cercetările noastre au arătat că nu există nici un factor singular care duce la creşterea bisericii. Creşterea este asociată cu interdependența dintre cele opt elemente. Nici o biserică în care se doreşte creşterea calitativă şi cantitativă nu-şi poate permite să neglijeze vreuna din aceste opt trăsături calitative. De exemplu, larg răspândita părere conform căreia „creşterea bisericii este o chestiune exclu-sivă de rugăciune" este pur şi simplu neadevărată. O asemenea afirmație absolutizează un element al trăsăturilor calitative, „spiritualitatea pasionată", în detrimentul celorlalte. Dacă această afirmație ar fi adevărată, înseamnă că biserica ar putea creşte fără cultivarea dra-qostei, fără folosirea darurilor spirituale şi fără evanghelizare. Acest punct de vedere nu numai că nu se poate susține empiric, dar este şi o învățătură falsă, contrară Scripturii. Multă rugăciune însă puțină draqoste, puține daruri însă fără

evanghelizare, ar fi într-adevăr ciudat! Astfel de exemple demonstrează încă odată contradicțiile inerente ale „paradigmei spiritualiste".

Nici grupele mici şi nici serviciile de închinare, nici conducerea şi nici'structurile şi nici un alt element singular nu este „cheia" creşterii bisericii. „Cheia" se găseşte în armonioasa interdependență a tuturor celor opt elemente. Ar trebui să fim prudenți când cineva ne sfătuieşte să urmăm îndemnul cuiva care exclude celelalte trăsături calitative.

Pe baza datelor compilate am reuşit, pentru prima oară, să demonstrăm trei teze:1. Deosebirile dintre bisericile în creştere şi cele în descreştere, în toate cele opt domenii ale calității sunt foarte semnificative. Ca urmare, bisericile în creştere au, în medie o calitate semnificativ mai înaltă.2. Există însă excepții de la această regulă: biserici care cresc numeric, dar au un indice al calității sub medie. Creşterea cantitativă este posibilă şi prin alte metode decât dezvoltarea celor opt factori calitativi (precum ar fi: un marketing eficient, factori contextuali etc.).3. Există însă o regulă la care nu am găsit nici o excepție în cele peste 1000 de biserici sondate. Fiecare biserică în care indicele calității a fost mai mare de 65, în toate cele opt trăsături calitative este în creştere. Aceasta este poate cea mai spectaculoasă descoperire a cercetărilor noastre.

Ipoteza 65Afirmația că există o valoare calitativă de la care creşterea cantitativă are întotdeauna loc(în termeni statistici exacți: o probabilitate de 99,4% poate suna ridicol la prima vedere. Şi totuşi, informațiile acu-mulate nu permit nici o altă interpretare. La o privire mai atentă, acest fenomen nu mai pare totuşi atât de surprinzător. Ce înseamnă de fapt ca o biserică să atingă un indice al calității de peste 65, în toate cele opt domenii?

Daca dezbrăcăm această afirmație de strâmtele haine statistice, în-seamnă că aceasta este o biserică în care conducerea este pe deplin dedicată creşterii bisericii; aproape fiecare creştin îşi foloseşte darurile pentru zidirea bisericii; cei mai mulți dintre membrii ei îşi trăiesc credința cu putere şi entuziasm contagios; structurile bisericii sunt evaluate dacă slujesc sau nu la creşterea bisericii; serviciile de închinare sunt un moment înălțător pentru majoritatea membrilor; puterea iubitoare şi vindecătoare a părtăşiei creştine poate fi experimentată în grupurile mici; aproape toți creştinii ajută, cu darurile lor, la împlinirea Marii însărcinări; dragostea lui Hristos îmbracă toate activitățile bisericii. Vă puteți imagina ca o asemenea biserică să stagneze sau să descrească?

Ori de câte ori vizitez biserici în care condițiile „ipotezei 65" sunt îndeplinite, am întotdeauna sentimentul puternic al prezenței Duhului Sfânt. Ceea ce unii consideră a fi 'discutabil' privind această ipoteză, nu are nimic de-a face cu bisericile care îi dovedesc acuratețea. Nu! Ceea ce este discutabil sau, mai bine zis nefamiliar este procesul prin care se încearcă exprimarea unor axiome spirituale profunde prin categorii empirice.

„Ipoteza 65", în nici un caz nu pretinde că orice biserică ce doreşte să crească trebuie sa fi ajuns la un indice calitativ de 65 în toate cele opt domenii. Această valoare calitativă este în realitate destul de mare. Marea majoritate a bisericilor în creştere au valori semnificativ mai mici „Ipoteza 65" afirmă simplu că, ori de câte ori toate cele opt trăsături calitative ajung la 65, probabilitatea statistică de creştere a bisericii este de 99,4%. Din nou, acesta este unul dintre puținele principii de creştere a bisericii la care nu am găsit încă, nicăieri în lume, nici o excepție.

Indicii de calitate în trei biserici

Vă rog să priviți cu atenție diagrama de mai sus care arată profilul a trei biserici sondate. Potrivit acestei diagrame, biserica A are indicele calitativ cel mai mare, iar biserica B cel mai mic. Putem oare afla, doar privind la această diagramă, care biserică este în creştere numerică? In baza „ipotezei 65", putem să spunem, cu o probabilitate de 99,4%, că biserica C este în creştere deoarece toate cele opt trăsături calitative au un indice calitativ de minim 65.Când sunt întrebat ce trebuie să se întâmple pentru a atrage mai Nu-i drum uşoi mulți oameni la serviciile noastre de închinare am un singur răspuns care poate fi oferit pe baze

ştiințifice: „Trebuie să atingem un indice calitativ de minim 65 în toate cele opt domenii". S-ar putea ca răspunsul meu să nu fie prea popular, dar este adevărat. Atunci, de ce este el atât de rar menționat în discuțiile despre creşterea numărului participanților la închinare?Pentru a nu fi greşit înțeles, „ipoteza 65" nu presupune, în nici un fel, că o asemenea creştere se poate atinge uşor. Ba mai mult, acesta nu este un truc sau o metodă de reparație rapidă care promite un buton de apăsat pentru o creştere instantanee. în realitate ea este o cărare dificilă.

Abordarea calitativă

Abordarea calitativă, aşa cum a fost ea descrisa în secțiunile anterioare, are o semnificație extraordinară pentru lucrarea practică. întrebarea noastră fundamentală nu este: „Cum atragem mai mulți oamenii la serviciile noastre

de închinare?", ci mai degrabă: „Cum putem creşte în fiecare dintre aceste opt trăsături calitative?" în spatele acestei întrebări stă convingerea puternică fundamentată atât teologic cât şi empiric, că o calitate autentică va avea, în cele din urmă, un r impact pozitiv asupra creşterii cantitative.

În dezvoltarea naturală a bisericii, noi nu

pornim de la manifestările exterioare ale creşterii, cum ar fi creşterea numărului participanților la serviciile de închinare, ci de la cauzele spirituale şi strategice din spatele ei, aşa cum sunt descrise ele în cele opt trăsături calitative. „Ipoteza 65", pe care am prezentat-o anterior este pentru mine do-vada că principiul „totul de la sine", descris în introducere este mai mult decât o teorie frumoasă. Se poate demonstra că acest principiu dă într-adevăr roade, lucru care nu ar trebui să

ne surprindă deoarece este dat de Dumnezeu. Ceea ce am descris prin cuvintele omeneşti imperfecte este doar un efort uman de a înțelege mai bine un principiu divin.

Pe baza acestor fapte demonstrate empiric, eu sunt radical împotriva larg răspânditei teze a mişcării de creştere a bisericii, conform căreia, dezvoltarea cantitativă necesită un set diferit de metode decât dezvoltarea calitativă. în lumina acestor cercetări avem toate motivele să tragem concluzia complet opusă. Cu siguranță, „metodele" care duc Ia creşterea calității vor genera şi o creştere cantitativă, ca un „efect secundar" natural.în lumina sondajului nostru pare foarte discutabilă folosirea repetată ca standard a „bisericilor în creştere" (un criteriu pur cantitativ). Pe paginile anterioare, am văzut suficiente exemple de „biserici în creştere" care au un indice calitativ sub medie. Acestea sunt bisericile în care majoritatea creştinilor nu-şi cunosc darurile, în care dragostea demonstrată este puțină, în care rareori se rostesc rugăciuni pasionate în care oamenii nu prea se bucură unii de alții şi în care nu prea ai de ce să râzi. Şi totuşi, ele cresc. Dacă „creşterea numerică" ar fi singurul criteriu de care să ținem cont, atunci ar trebui să ne întoarcem spre aceste biserici pentru a afla „rețeta succesului" lor. In realitate nrea avem ce să învățăm de la ele! M-aş aventura să spun că avem mai multe de învățat de la bisericile în descreştere care au un indice al calității peste medie (un fenomen rar), decât de la bisericile în creştere cu un indice al calității sub medie. Dacă vi se pare absurd, vă recomand o rapidă trecere în revistă a diagramelor de la paginile

22-37 care compară aceste două categorii. Acest exercițiu ar trebui să convingă până şi pe cei mai puternici proponenți ai abordării cantitative că orientarea pe calitatea bisericii este de departe cel mai benefic punct de pornire.

Unii specialişti în creşterea bisericii reacționează foarte negativ la abordarea calitativă deoarece a fost folosită greşit în trecut. Până în prezent a fost imposibilă determinarea cu precizie a calității vieții unei biserici. Aceasta a permis bisericilor care nu au experimentat niciodată^ creşterea numerică să se auto-justifice, apelând la aşa-zisa lor înaltă calitate - despre care spuneau că ar fi mult mai importantă decât creşterea numerică. Nimeni nu mai poate folosi în prezent această scuză. Cercetările noastre au arătat că în majoritatea cazurilor, lipsa creşterii cantitative se datorează calității scăzute a bisericii. De la un anumit nivel calitativ în sus, nu există biserici stagnante sau în descreştere.

De ce sunt inadecvate obiectivele creşterii cantitative?În multe cărți din domeniul creşterii bisericii întâlnim foarte adesea un mit puternic înrădăcinat: o biserică ce doreşte să crească trebuie sa îşi stabilească un obiectiv cantitativ, de exemplu: „Până în anul2002, numărul participanților la programele noastre de închinare va fi de 3.400". Majoritatea publicului creştin identifică această provocare cu mişcarea de creştere a bisericii. Şi totuşi, studiul nostru arata ca numai 31% din bisericile cu o creştere peste medie au acest gen de obiective. Cu alte cuvinte, şapte din zece biserici cu rata cea mai mare a creşterii, cresc fără obiective cantitative - şi evident că se descurcă destul de bine (vezi diagrama). Deşi această statistică, în sine, nu spune prea mult despre utilitatea (sau impactul negativ al) obiectivelor creşterii cantitative, ea ne arată că nu avem de-a face cu un principiu universal de creştere a bisericii.Pentru a nu fi greşit înțeles, aş dori să subliniez că nu cunosc nici o biserică în creştere care se descurcă fără puterea motivatoare a obiectivelor concrete. Bisericile au nevoie de obiective precise, provoca-toare, bine delimitate în timp şi măsurabile pentru a creşte. Exprimarea acestor obiective în termenii participării la serviciile de închinare însă, mi se pare superficială. în ce fel este o afirmație de genul: „în

viitorul apropiat, 3.400 de persoane se vor aduna în sanctuarul nostru" un factor motivator concret? Desigur, putem fi uimiți de cifra propusă, însă aceasta nu motivează pe nimeni să facă paşi concreți spre creşterea bisericii.

Cred că în acest caz s-a pierdut din vedere ceva fundamental. Obiectivele pot motiva oamenii doar atunci când ating domenii pe care ei le pot influența.

Numărul magic 3.400 nu este prea motivator, iar stabilirea unei asemenea cifre poate deveni dăunătoare. Căci, în ce fel ar putea un membru de rând al bise-ricii contribui semnificativ la atingerea lui? în schimb, a iubi mai mult membrii altui grup, a primi cu cordialitate oaspeții la serviciile noastre de închinare, a invita cunoştințele necreştine la o cafea, a te devota să te rogi zilnic la o anumita oră din zi - sunt obiective tangibile ce pot fi influențate personal de către fiecare membru. Nu este oare intere sant că focalizarea asupra acestor domenii calitative are, în mod demonstrabil, o influență mai puternică asupra creşterii bisericii decât presupusele importante obiective privind numărul participanților la serviciile de închinare?Deosebirea dintre ceea ce este „omeneşte posibil" într-o biserică (de exemplu, creşterea calității lucrării) şi ceea ce nu este (de exemplu, creşterea numărului participanților, a convertirilor) - pe care o vom discuta mai în detaliu în partea a patra - are implicații practice. Trebuie să avem grijă să fixăm obiective în domeniul „realizabil" din punct de vedere uman şi nu în domeniile aflate dincolo de controlul nostru. Nu cumva unii autori din domeniul creşterii bisericii susțin obiective din domeniul cifrei participanților la serviciile de închinare deoarece ei cred, în mod tacit, că aceasta este omeneşte realizabil? După cum am văzut deja, această iluzie este caracteristică paradigmei tehnocrate.Desigur că nu este greşit, ci dimpotrivă chiar util să urmărim frecvența participării la serviciile de închinare şi să analizăm tendințele -totul depinde însă de valoarea pe care o dăm acestei statistici. „Obiectivul" final nu este creşterea numărului participanților la serviciile de închinare, toate celelalte fiind mijloacele împlinirii lui, creşterea numerică este efectul secundar natural al creşterii calității, înțelegerea acestui lucru ne conduce la o concluzie importantă. Deoarece creşterea numărului participanților la închinare este efectul natural al creşterii calității, monitorizarea prezenței poate folosi ca instrument strategic pentru „controlul succesului". Acest instrument, împreună cu alți indici, ne ajută să aflăm dacă efortul nostru de creştere a calității vieții bisericii a adus roade. Aşa cum am văzut deja, doar creşterea numărului de participanți la serviciul de închinare nu defineşte calitatea unei biserici. Şi totuşi, dacă o biserică nu experimentează nici un fel de creştere numerică timp de mai mulți ani, atunci ea are toate motivele să caute cauzele în trăsăturile calitative clar identificabile.Punctul de plecare pentru dezvoltarea naturală a bisericii este, prin urmare, stabilirea obiectivelor nu în domeniul cantitativ („3,400 de participanți până în 2002"), ci în domeniul calitativ („Până la sfârşitul lui noiembrie, 80% dintre cei ce participă cu regularitate la serviciile de închinare îşi vor cunoaşte darurile spirituale"). în acest domeniu nu ar trebui să ne permitem să nu avem obiective provocatoare, tangibile, definite în timp şi măsurabile.

Sunt „bune” bisericile mari?

Cei familiari cu literatura de creştere a bisericii întâlnesc, în mod re-gulat, numele unor mari biserici prezentate ca modele demne de imitat. Presupoziția este că bisericile mari sunt prin definiție biserici bune. Este această teză corectă? Cercetarea noastră a arătat pentru pnma dată că este posibil ca opusul ei să fie adevărat. Aş vrea să descnu, pas cu pas, modul în care am ajuns la această concluzie în timpul proiectului nostru de cercetare.

1. Când am analizat datele şi am comparat numărul mediu de membri şi de participanți, atât la bisericile în creştere cât şi la cele în descreştere (vezi prima dintre cele două diagrame din stânga), am avut senzația că am descoperit ceva important: bisericile în descreştere aveau, în medie, de două ori mai mulți membri decât bisericile în creştere, iar participarea la închinare era cu 17 procente mai mare.

2. Un alt pas a fost verificarea ratei creşterii reale atât în bisericile „mari" cât şi în cele „mici" (diagrama din stânga, jos). Media în bisericile mici a fost de 1 3%, în timp ce în bisericile mari a fost de doar 3%. O diferență statistică semnificativă a fost de asemenea evidentă şi la indicele calitativ. Bisericile mari au avut, în medie, cu două puncte sub media de 50, în timp ce bisericile mici aveau două puncte deasupra acestei medii.

3. Am calculat apoi care dintre cele 170 de variabile, care au stat la baza sondajului nostru avea ce mai negativa influență asupra creşterii bisericii. Rezultatul a fost uimitor: mărimea bisericii s-a dovedit a fi al treilea factor negativ puternic, la egalitate cu factori precum „teologia liberală" sau „tradiționalismul"!

4. Pentru a defini mai precis „mare" şi „mic", am examinat seturi de biserici de anumite mărimi: 1-100 de participanți la închinare, 100-200, 200-300, 300-400 şi aşa mai departe (vezi diagrama din dreapta sus). Rezultatul? Rata creşterii bisericii scade cu creşterea mărimii ei. Acest fapt nu este foarte surprinzător, deoarece, în bisericile mari procentajul înseamnă mult mai mulți oameni. Dar atunci când am convertit procentajul în cifre am rămas uimiți. Bisericile din categoria cea mai mică au câştigat o medie de 32 de noi oameni în ultimii cinci ani, bisericile între 100 şi 200 au câştigat de asemenea 32; bisericile între 200 şi 300 au câştigat în medie 39 de noi persoane; bisericile între 300 şi 400 au câştigat 25. Prin urmare, o biserică „mică" a câştigat pentru Hristos la fel de mulți oameni ca o biserică „mare" ba chiar mai mult, două biserici cu 200 de oameni prezenți la serviciul de închinare de duminică vor câştiga de două ori mai mulți oameni decât o biserică cu 400 de participanți.

5. Nu este oare posibil ca imaginea să fie diferită în bisericile cu adevărat mari (cu mai mult de 1000 de participanți la serviciile de închinare)? Uriaşa noastră cantitate de date ne-a permis testarea acestei teorii pentru prima dată. lată rezultatele: în timp ce bisericile cele mai mici (cu o medie de 51 de participanți) au câştigat cam 32 de persoane în ultimii cinci ani, megabisericile (biserici cu o medie a participării de 2.856 de persoane) au câştigat 112 persoane noi, în aceeaşi perioadă de timp. în cifre brute, o singură megabiserica a câştigat mai mulți oameni decât o „minibiserică" (vezi diagrama de la pagina 48, stânga sus). Gândindu-ne însă că o megabiserica este de 56 de ori mai mare decât o „minibiserică", atunci următorul calcul exprimă mult mai realist potențialul celor două categorii. Dacă în locul unei biserici cu o medie de 2.856 de participanți am avea 56 de biserici, fiecare dintre ele cu câte 51 de participanți, aceste biserici ar câştiga, statistic vorbind 1.792 de noi oameni în cinci ani, adică de 16 ori mai mult decât numărul de oameni câştigați de o singură megabiserica. Putem deci trage concluzia că eficacitatea evanghelis-tica a minibisericilor este, statistic vorbind de 1600 de ori mai mare decât a megabisericilor!

6. La aproape toți factorii calitativi relevanți, bisericile mari sunt mai slabe decât cele mici. lată doar două exemple: în minibiserici (sub 100), 31% dintre participanți au, potrivit spuselor pastorului, o res-ponsabilitate corespunzătoare darurilor lor; în megabiserici această cifră este doar de 1 7% (diagrama din dreapta, sus). în minibiserici, 46% dintre cei ce participă la închinare au fost integrați în grupuri mici, în

timp ce în megabiserici procentajul este de 12%. Acest scenariu este la fel de adevărat pentru aproape toate cele 1 70 de variabile folosite de noi pentru a evalua calitatea unei biserici.

Nu există oare excepții care ar putea demonstra contrariul, adică biserici mari care cresc numeric şi care au un indicator calitativ mare? Ba da. Există astfel de biserici. Ele sunt însă atât de unice, atât de excepționale încât toată lumea vorbeşte de ele („doar ştirile diferă"). Ele sunt într-adevăr excepția de la regulă, excepții foarte spectacu-loase.

Trebuie să ne bucurăm că există asemenea exemple. în acelaşi timp, însă, trebuie să evităm greşeala de a face din aceste biserici modele pentru celelalte. Mie mi se pare mult mai semnificativă examinarea atentă a nenumăratelor biserici mici care manifestă o calitate înaltă, o creştere puternică şi o multiplicare inovatoare. Dacă avem cu ade-vărat nevoie de modele, ar trebui să le căutăm în această categorie de biserici.

Partea a doua. Factorul minim

Creştinii care au învățat principiile dezvoltării naturale a bisericii ar putea obiecta: „Asta înseamnă că trebuie să țin cont, simultan de toate aceste principii? Eu nici măcar nu pot vedea pădurea datorită copacilor". Acesta este momentul potrivit în care trebuie să aplicăm ceea ce noi numim „strategia minimă". Pentru început este suficient să ne concentrăm asupra unui singur domeniu. Care domeniu este cel mai hotărâtor, din punct de vedere strategic? Cercetările noastre au arătat, din nou, că analogia^ agricolă - concentrarea asupra aşa numitului „factor minim " - are un rol important. Strategia minimă este răspunsul biotic la problema momentului potrivit în dezvoltarea bisericii.

Concentrarea Energiilor

Strategia minima presupune că trăsăturile calitative cele mai slab dezvoltate ale unei biserici o împiedică să crească. Dacă o biserică îşi concentrează energiile primordial asupra acestor factori minimi, chiar şi numai aceasta poate duce la creştere (vezi diagrama de mai jos).

Dezvoltarea naturală a bisericii nu înseamnă să faci întotdeauna mai mult. De fapt, ea ne ajută să facem mai puțin decât am făcut în trecut, dar mai mult din ceea ce trebuie să facem. Resursele noastre limitate trebuie concentrate asupra factorilor cheie strategici spiritual. Istoria lui David şi Goliat ilustrează ce poate realiza acest gen de concentrare de energie. Goliat era fără îndoială cel mai puternic dintre cei doi, dar David a luptat cu inteligența primită de la Dumnezeu. Mai întâi, el şi-a concentrat forța sa cu ajutorul praştiei, prin care a putut multiplica efectul energiei eliberate. în al doilea rând, el a lovit cu precizie în cel mai eficient punct, adică fruntea lui Goliat.

în mod similar, o viespe poate scoate din luptă chiar şi un elefant, dacă-şi foloseşte „puterea" cu eficacitate. în timp ce pentru gândirea tehnocrată cauzele mici pot avea doar efecte mici, într-un sistem integrat, chiar şi cauzele mici pot avea efecte de durată.

În partea întâi am arătat că atunci când toate trăsăturile calitative ajung sau depăşesc indicele calitativ de 65, certitudinea că această biserică este în creştere se apropie de 100%. „Ipoteza 65" a arătat deja importanța strategică a factorului minim. în momentul în care indicele calitativ a ajuns la 65, rezultatul a fost creşterea cantitativă în toate bisericile studiate, fără nici o excepție. în timp ce am analizat, din diferite puncte de vedere, informațiile primite de la toate cele 1000 de biserici, a devenit clar că mărirea indicelui calitativ al unei biserici se poate face cel mai bine prin îmbunătățirea factorului minim.Strategia minima presupune că trăsăturile calitative cele mai slab dezvoltate ale unei biserici o împiedică să crească. Dacă o biserică îşi concentrează energiile primordial asupra acestor factori minimi, chiar şi numai aceasta poate duce la creştere (vezi diagrama de mai jos).

Dezvoltarea naturală a bisericii nu înseamnă să faci întotdeauna mai mult. De fapt, ea ne ajută să facem mai puțin decât am făcut în trecut, dar mai mult din ceea ce trebuie să facem. Resursele noastre limitate trebuie concentrate asupra factorilor cheie strategici spiritual. Istoria lui David şi Goliat ilustrează ce poate realiza acest gen de concentrare de energie. Goliat era fără îndoială cel mai puternic dintre cei doi, dar David a luptat cu inteligența primită de la Dumnezeu. Mai întâi, el şi-a concentrat forța sa cu ajutorul praştiei, prin care a

putut multiplica efectul energiei eliberate. în al doilea rând, el a lovit cu precizie în cel mai eficient punct, adică fruntea lui Goliat.în mod similar, o viespe poate scoate din luptă chiar şi un elefant, dacă-şi foloseşte „puterea" cu eficacitate. în timp ce pentru gândirea tehnocrată cauzele mici pot avea doar efecte mici, într-un sistem integrat, chiar şi cauzele mici pot avea efecte de durată.

În partea întâi am arătat că atunci când toate trăsăturile calitative ajung sau depăşesc indicele calitativ de 65, certitudinea că această biserică este în creştere se apropie de 100%. „Ipoteza 65" a arătat deja importanța strategică a factorului minim. în momentul în care indicele calitativ a ajuns la 65, rezultatul a fost creşterea cantitativă în toate bisericile studiate, fără nici o excepție. în timp ce am analizat, din

diferite puncte de vedere, informațiile primite de la toate cele 1000 de biserici, a devenit clar că mărirea indicelui calitativ al unei biserici se poate face cel mai bine prin îmbunătățirea factorului minim.

Scândura cea mai mică din butoi

Din experiența mea, am învățat că majoritatea creştinilor sunt mai uşor de convinşi de o demonstrație simplă decât de o analiză ştiințifică laborioasă a dezvoltării naturale a bisericii.Am construit un „butoi minim" special pentru a fi folosit în seminarile mele (ca acela din dreapta). Nu este nimic altceva decât un butoi cu doage de diferite lungimi. Când vizitez o biserică al cărei profil a fost deja stabilit, scriu pe fiecare doagă numele trăsăturilor calitative în funcție de stadiul de dezvoltare a fiecăreia dintre ele. Numele factorului minim (de exemplu, „structuri") este scris pe cea mai mică dintre doage, iar numele factorului maxim (de exemplu, „spiritualitate") este scris pe cea mai lungă.Apoi torn apă în butoi până începe să curgă. în timp ce torn apă şi mocheta sau picioarele celor din primul rând se udă, îi întreb pe participanți ce să fac.Unii, inclusiv administratorul, îmi cer să încetez imediat să mai torn apă. Bineînțeles că nu încetez, deoarece în această ilustrație apa reprezintă binecuvântarea lui Dumnezeu care se revarsă, din cer peste biserică. Nu putem să ne dorim, în mod serios să cerem lui Dumnezeu să înceteze să ne binecuvânteze doar pentru că biserica noastră are dificultăți cu „ținerea apei"!

Alții sugerează că ar trebui să ne rugăm mai mult. Eu sunt de acord că rugăciunea este importantă şi absolut esențială pentru creşterea bisericii. Apoi prelungesc cea mai lungă doagă, „spiritualitate pasionată" şi toată lumea poate observa că această nobilă măsură nu rezolvă problema adevărată. Apa continuă să se verse pe mochetă. In cele din urmă, cineva sugerează că ar trebui să prelungesc cea mai scurtă dintre doage, cea care reprezintă factorul minim. Şi priviți! Dacă o prelungesc cu doar doi centimetri, butoiul poate acumula şi mai multă apă!De ce am dat acest exemplu?

Deoarece dinamica din spatele strategiei minime (atât statistic cât şi spiritual) este relativ complexă. Nu vom putea să-i convingem pe alții să adopte această abordare a lucrării fără ajutorul unor ilustrații foarte convingătoare.Asemenea analogii demonstrează foarte bine problema centrală a dezvoltării bisericii. Butoiul confecționat din opt doage (= opt trăsături calitative) reprezintă ceea ce putem şi, potrivit voii lui Dumnezeu trebuie să construim. Bineînțeles că îmbunătățirile semnificative aduse de noi calității

butoiului nu pot umple butoi cu apă (= oameni de curând câştigați). Dacă Dumnezeu nu toarnă apă, chiar şi cel mai bun butoi rămâne tot gol.Pe de altă parte, dacă şi când toarnă Dumnezeu apă - şi există multe dovezi teologice că El o face cu mare plăcere - atunci calitatea „butoiului" nostru (= biserica) este decisivă. La urma urmei, calitatea butoiului decide dacă butoiul poate ține apă sau nu.Cu siguranță, ca şi în cazul pildelor biblice, nu trebuie să facem confuzie între înțelesul literal şi figurativ al acestei ilustrații. La un moment dat orice analogie îşi pierde semnificația. însă, atunci când nu supralicităm ilustrația, aceste lecții demonstrative sunt instrumente foarte eficiente pentru învățarea elementelor fundamentale ale dezvoltării naturale a bisericii: relația dintre lucrarea lui Dumnezeu şi cea a oamenilor, dintre calitate şi cantitate, dintre îmbunătățirea concomitentă a celor opt factori şi a factorului minim în mod special.

Exemple din agricultură

La fel ca în cazul celorlalte elemente constitutive ale dezvoltării naturale a bisericii strategia minimă este inspirată de exemple din biologie. Ea se bazează pe descoperirile privitoare la folosirea îngrăşămintelor făcute cu 150 de ani în urmă de către biologul şi chimistul Justus von Liebig.

Liebig a descoperit că plantele au nevoie de patru minerale pentru a creşte: azot, calciu, acid fosforic şi potasiu. Atât timp cât aceste patru minerale există în sol în cantități suficiente, creşterea are automat loc. Creşterea este împiedicată atunci când solul este sărăcit de unul din aceste elemente (diagrama 1). Dacă această deficiență este în- depărtată, adică dacă îngrăşământul deficitar este suplinit, planta va continua să crească până când solul va fi sărăcit de un alt element (diagrama 2). Dacă se folsoeşte, din nou, acid fosforic pentru stimularea creşterii plantei, deoarece în trecut a fost foarte util, atunci de-ficiența minerală devine exces (diagrama 3). Surplusul de acid fosforic însă otrăveşte în realitate solul. Cu cât încearcă mai mult țăranul să rezolve problema adăugând mai mult acid fosforic, cu atât mai mult scade recolta şi cu atât mai mult creşte dezechilibrul chimic al mediului. Dacă se administrează un alt îngrăşământ care elimină deficiența altui mineral, creşterea va fi din nou stimulată (diagrama 4). Fertilizarea minimă a solului a eliminat presupusa „lege naturală a descreşterii recoltei" şi a produs astfel o creştere bruscă a recoltei agricole, iar agricultorii care au aplicat această strategie nu au mai fost nevoiți să facă investii suplimentare!

Transferarea acestor principii la viața bisericii face extraordinar de simplă explicarea unor fenomene frecvent observate. Un pastor (agricultor) lucrează din greu şi aplică, cu precizie, aproape tot ce vede la vecinul său pastor. Eforturile sale nu au însă nici un rezultat, în timp ce biserica vecină se bucură de o creştere explozivă. Lună de lună pastorul vecin încearcă să-l convingă pe pastorul nostru să aplice strategia sa evanghelistică. Pastorul nostru aplică acest sfat bine intenționat, dar lucrurile se înrăutățesc.Pastorul eficient" este ca țăranul care şi-a dublat recolta folosind rid fosforic şi acum recomandă acidul fosforic pentru rezolvarea oricărei probleme. Ceea ce el nu înțelege însă este că soluția sa poate fi dăunătoare vecinului său!

Factorul minim sau maxim?

În ultimii ani, strategia minimă a fost atât de atractivă pentru mulți creştini încât au început s-o aplice ca model comportamental în toate domeniile vieții. Ca urmare, în unele biserici lozinca a devenit: „Să ne concentram întotdeauna asupra domeniilor în care suntem cel mai puțin capabili!" Cu o astfel de filozofie este evident că ne programăm pentru frustrare!

Strategia minimă nu ne învață să ne concentrăm asupra domeniilor m care suntem cel mai puțin capabili. Această neînțelegere provine din izolarea principiilor derivate din „butoiul minim" de întreaga dezvoltare naturală a bisericii. în unele domenii ale vieții bisericii tre-buie să ne folosim punctele noastre cele mai tari (un exemplu este domeniul darurilor spirituale), iar în alte domenii (ca de exemplu „roadă Duhului" aşa cum este descrisă ea în Calateni 5:22), ar trebui să ne concentrăm pe punctele noastre slabe. întrebarea dacă trebuie să ne concentrăm asupra punctelor tari sau asupra celor slabe ne oferă alternative false. Ce înseamnă asta pentru întreaga biserică? Atâta timp cât este vorba de elemente neesențiale ale lucrării, ar trebui să ne dezvoltăm punc- tele tari şi să nu dăm atenție prea mare celor slabe. De exemplu, dacă unul din punctele tari ale unei bisericii este închinarea artistică litur- gică cu orga, atunci acea biserică ar trebui să-şi dezvolte acest punct tare şi să-l folosească şi în alte domenii. Această biserică ar putea căuta să câştige oameni cu o predilecție în această direcție şi să-i invite la serviciile de închinare, în loc să introducă bătaia din palme şi tamburinele pentru a complementa orga. Acelaşi lucru se poate spune şi despre toate celelalte elemente neesențiale ale vieții bisericii (nici muzica de orgă şi nici tamburinele nu sunt esențiale dezvoltării bisericii).

Însă atunci când avem de-a face cu semnele vitale ale vieții bisericii -cele'opt trăsături calitative intră în acest domeniu - nu mai putem iqnora neajunsurile. Atâta vreme cât una dintre aceste trăsături calitative lipseşte sau este subdezvoltată, ca de exemplu „structurile funcționale", dezvoltarea punctelor tari din alte domenii, precum spiritualitatea pasionată" nu va ajuta la nimic, deoarece în acest caz dezvoltarea nu este blocată de lipsa spiritualității pasionate ci de ucturile nefuncționale. Trebuie să restabilim sănătatea organismu-lui înainte de a urmări creşterea domeniilor noastre tari.

Puncte tari şi slabe

Am constatat că cel mai bine este combinarea celor două abordări, adică folosirea punctelor mai tari ale bisericii pentru a îmbunătăți punctul cel mai slab. Dacă punctul cel mai tare este „slujirea orientată pe daruri" şi punctul cel mai slab este „evanghelizarea orientată pe nevoi", ca în diagrama de mai sus, ar fi o greşeală să declarăm că „darurile noastre spirituale

nu mai sunt importante" şi „că de acum încolo ne vom concentra asupra evanghelizării". Aceasta ar fi o strategie cu totul nepotrivită!Ar fi mult mai bine să spunem: „De acum încolo, haideți să folosim mai bine darurile minunate primite de fiecare dintre noi de la Dumnezeu pentru a împlini Marea însărcinare!" Aceasta este abordarea care caracterizează dezvoltarea naturală a bisericii ca întreg. Noi nu forțăm o biserică într-un program prestabilit, ci, mai degrabă luăm ceea ce Dumnezeu deja a dat bisericii şi ne întrebăm: „Cum putem folosi mai bine ce avem spre gloria lui Dumnezeu şi pentru creşterea bisericii?"

Aten ie la „modele”țAm văzut deja efectele ambigue ale încercării de a impune povestea succesului unei biserici asupra alteia. După cum acidul fosforic nu este răspunsul la toate problemele agricole - indiferent cât de im-portant este îngrăşământul respectiv pentru creşterea plantelor - nici una dintre trăsăturile calitative nu este soluția pentru toate pro-blemele bisericii.

Nici „conducerea care împuterniceşte", „slujirea orientata pe daruri", «spiritualitatea pasionată" şi nici vreo altă trăsătură calitativă nu este cheia creşterii bisericii. în cazul în care o anumită biserică constată că una dintre aceste trăsături calitative ar fi cheia - şi unele biserici descoperă asta - este foarte posibil sa fi identificat intuitiv factorul lor minim. Nu există absolut nici o garanție că accentuarea aceluiaşi domeniu va aduce aceleaşi rezultate şi într-o alta biserică.

Am făcut această subliniere deoarece mare parte din actuala litera- tură de creştere a bisericii nu oferă alt sfat bisericilor decât sloganul: „acidul fosforic este soluția la problemele agricole din întreaga lume". Pastori pentru care una dintre cele opt trăsături calitative a devenit extrem de importanță, adesea încep să o vândă ca soluția problemelor tuturor bisericilor. Promovarea unei părți a întregului ca întreg sună a ideologie. Dacă am reuşit să dovedim ceva, în urma cercetărilor noastre, am dovedit că este imposibil să reduci creşterea bisericii la câteva domenii ale lucrării ei.

Acest avertisment este potrivit acelor cazuri în care cineva îşi bazează tezele doar pe propriile lor experiențe. în timp ce experiențele personale sunt mărturii extraordinare, ele nu demonstrează absolut nimic. Sunt atunci oare utile mărturiile personale? Deşi experiențele nu demonstrează nimic prin ele însele, ele adesea ilustrează In mod magnific ceea ce a fost demonstrat. Asemenea ilustrații au un efect psihologic mai mare şi mai convingător decât cele mai ştiințifice dovezi. O lecție demonstrativă plină de viață şi convingătoare este pentru mulți oameni „o dovadă".Eu încerc să folosesc aceste principii educaționale in propria mea lucrare şi fac tot ce pot pentru a mă asigura că principiile pe care le prezint sunt dovedite ca fiind universal aplicabile. Când comunic altora o idee, la un seminar, de exemplu, fac rare referințe la rezultatele cercetării şi folosesc mai degrabă anecdote, povestiri, imagini şi experiențe personale.

Descriere Obiectiv Folosire incorectă

Măr-turie

Descrierea unei experiențe personale care adesea subliniază opusul a ceea ce se întâmplă în

Oamenii trebuie să fie entuziasmați de puterea lui Dumnezeu

„Trebuie sa experimentez ceea ce această persoană sau biserică a experi-mentat"

„Ce experiența măreață a avut aceasta biserica! Să vedem ce are Dumnezeu^ pentru noi"

mod normal

Model Experiențele unei biserici sunt prezentate astfel încât pot fi identificate structuri repro-ductible

Oamenii trebuie să fie motivați de un exemplu din viața zilnică pentru a face şi ei ceva similar

„Dacă doresc să am acelaşi succes, trebuie sa imit cu precizie biserica model"

„S-ar putea sa imit o vreme modelul unei biserici pentru a descoperi principiile universale care mi se aplică şi mie"

Principiu Esența distilată din sute de modele; criteriul cel mai important este aplica-bilitatea univer-sală

Bisericile trebuie să cunoască şi să aplice legile creş-terii care sunt fun-damentale pentru orice formă de dezvoltare a bisericii

„Aceste principii reprezintă doar una dintre multele posibilități de edificare a bisericii lui Hristos"

„încerc să aplic aceste principii situației mele specifice"

Program Aplicarea princi-piilor universale (ideal) la una sau mai multe situații actuale

Bisericile trebuie ajutate practic, folosind experiențele pozitive ale altora drept model

„Dacă un program m-a ajutat pe mine, va fi cu siguranță bun şi pentru alte biserici"

„Am ales un program bazat pe principiile universale care se potrivesc situației noastre - sau am dezvoltat un program propriu"

Demonstrația butoiului minim descrisă de mine nu dovedeşte absolut nimic altceva decât poate faptul că fiecare butoi poate reține o anumită cantitate de apă. Cu toate aceseta, el este un instrument puternic pentru a ilustra ceva ce deja a fost demonstrat din plin. Nu trebuie să facem niciodată confuzie între analogiile foarte convingătoare din punct de vedere psihologic şi anecdotele cu enunțuri valide. Confundarea celor două are ca efect amestecarea haotică a mărturiilor personale, modelelor, principiilor şi programelor (vezi tabelul de mai sus), lucru care caracterizează în mod constant discuțiile tipice din domeniul creşterii bisericii.

Confuzia dintre „experiențele personale" şi „principiile universale" are loc în special când este vorba de bisericile de succes consacrate, Pe drept cuvânt, ca „biserici model". Mare parte din ceea ce aceste biserici să spun despre creşterea bisericii este remarcabil. Unele afirmații, însă, sunt prezentate fără nici o bază drept principii universale. In general, observatorii consideră mărimea bisericii ca fiind, prin ea însăşi, „o dovadă" a faptului că presupozițiile lor sunt corecte şi deci aplicabile şi altor biserici.Când cineva vorbeşte despre experiențele lor personale şi le presintă drept principii universale, ar trebui să ni se declanşeze alarma. „Ceea ce a adus roade în cazul meu va aduce roade şi în cazul tău" este o afirmație care trebuie să ridice fanionul roşu!Nu vreau să sugerez că nu trebuie să învățăm de la bisericile model. Cu greu se poate găsi ceva mai bun pentru dezghețarea rutinelor bisericeşti împământenite decât vederea unei biserici vitale, dinamice şi în creştere! Eu vreau doar să vă dezvolt capacitatea de a discerne. Nu tot ceea ce liderii acestor biserici recomandă, adesea cu deplină convingere a fi panaceul necesar este, într-adevăr, medicamentul potrivit pentru toți ceilalți.Partea a treia

Partea a treia . Şase principii biotice

Cheia celor opt trăsături calitative este eliberarea potențialului biotic cu care Dumnezeu şi-a înzestrat biserica deja. Pentru a avea mai mult decât o teorie frumoasă, trebuie să punem următorarele întrebări: „Cum acționează ele? Ce putem face noi pentru ca automatismele de creştere prin care Dumnezeu Însuşi îşi zideşte biserica să acționeze mai

bine decât au făcut-o până acum?” Dacă urmăm exemplul biblic şi învățăm de la legile inerente din creația lui Dumnezeu şi le aplicăm la viața din împărăția lui Dumnezeu vom întâlni multe principii care guvernează tot ce are viață – inclusiv „organismul” bisericii.

Principiul 1 – Interdependen ațInterdependența este primul dintre cele şase „principii biotice" pe care le vom studia din perspectiva aportului lor la creşterea bisericii. Una dintre marile minuni ale creației lui Dumnezeu este interdepen-dența părților ei, de la cele mai minuscule microorganisme până la cele mai uriaşe stele. Mințile noastre, cu greu pot pricepe înțelepciunea acestui sistem de elemente înterconectate ce se autoreglează. Principiul biotic al interdependenței afirmă că modul în care părțile individuale sunt integrate în întregul sistemului este chiar mai important decât părțile respective.

Acest principiu este fundamental pentru orice formă de dezvoltare a bisericii, indiferent dacă biserica este conştientă sau nu de el. Biserica lui Isus Hristos este un organism complex format din multe părți le-gate între ele conform planului lui Dumnezeu. Este virtual imposibil să înțelegi vreuna dintre aceste părți (de exemplu, una din cele opt „trăsături calitative" sau orice activitate bisericească) până când nu ai înțeles legătura ei cu întregul. Dacă se acționează asupra unui singur element, aceasta le afectează simultan pe toate celelalte - un fenomen străin oândirii liniare

Sondajele făcute de noi în biserici ne-a permis studierea directă a modului în care acționează acest principiu. în urma cercetărilor noastre, putem oferi oricărei biserici interesate, indicele de calitate al tuturor celor opt trăsături calitative. în bisericile care au solicitat o analiză repetată, am descoperit un fapt interesant: atunci când ele au modificat una dintre cele opt trăsături calitative, valoarea indicelui calitativ s-a schimbat nu numai în acel domeniu, ci şi în toate celelalte! De exemplu, modificarea trăsăturii calitative „slujire orientată pe daruri" are o influență semnificativă şi asupra altor domenii cum ar fi: „conducerea", „spiritualitatea", „structurile" şi „relațiile", influența putând fi atât pozitivă cât şi negativă!

Gândirea interdependentă ar trebui să se reflecte în structuri bisericeşti interdependente. După cum se poate vedea în ilustrația din dreapta sus, însă, nu toate formele de interdependență sunt sănătoase. Ca urmare este esențială formarea unui gen de interdependență care asigură apariția unor subsisteme cu potențial de multiplicare continuă. Este important să ne inspirăm din modelele naturii - deoarece nu este întâmplător că Biblia se referă atât de des la ele - în loc să căutăm soluții pentru problemele noastre de planificare în cărțile de management care, în multe cazuri au orientare foarte tehnocrată.în vreme ce termenul „interdependență" nu apare în Biblie - ca şi majoritatea termenilor pe care îi folosesc în dezvoltarea naturală a bisericii - realitatea din spatele lui este strâns legată de ceea ce Scrip-tura numeşte „înțelepciune". A vedea un fenomen în contextul multiplelor sale relații şi nu în izolare, a recunoaşte ordinea pe care Dumnezeu Creatorul a proiectat-o - este trăsătura fundamentală a înțelepciunii biblice. Cu a-ceastă înțelepciune drept standard, produsul gândirii tehnocrate poate apărea „inteligent", dar cu siguranță nu şi înțelept.

Principiul 2 – MultiplicareaCreşterea nelimitată, visul posibil af unui tehnocrat este profund abiotică. Orice formă de creştere organică îşi atinge, mai devreme sau mai târziu, limitele ei naturale. Un arbore nu creşte la nesfârşit ci produce noi arbori care, fa rândul lor vor produce şi mai mulți arbori. Acesta este principiul biotic al „multiplicării" care caracterizează întreaga creație a lui Dumnezeu.

Cercetările noastre au arătat clar impactul puternic pe care-l are acest principiu atât asupra calității cât şi asupra creşterii cantitative a bisericii. Un exemplu, printre multe altele este multiplicarea grupurilor mici. Am întrebat toți participanții la sondajul nostru dacă unul dintre scopurile grupurilor mici este multiplicarea prin divizare. In mod intenționat nu am întrebat despre modul general în care biserica foloseşte grupurile, ci despre planurile specifice ale propriului lor grup. Rezultatul, văzut în diagrama de mai jos este foarte grăitor: efectiv, nici un alt aspect al vieții bisericii nu are aceeaşi influență enormă atât asupra indicelui calității cât şi asupra creşterii numerice a bisericii.

Principiul multiplicării se aplică tuturor domeniilor vieții bisericii: după cum adevăratul rod al unui pom care produce mere nu este un măr (fruct), ci un alt pom care produce mere, tot aşa şi rodul adevărat al unui grup mic nu este un nou creştin ci un alt grup; adevăratul rod al unei biserici nu este un nou grup ci o altă biserică; adevăratul rod al unui lider j nu este un urmaş ci un nou lider; adevăratul rod al unui evanghelist nu este un convertit ci un nou evanghelist. AcoIo unde acest principiu este înțeles şi aplicat, rezultatele sunt spectaculoase -| aşa cum se poate vedea în mod empiric. Eu cred că principiul multiplicării este de departe cel mai important motiv al plantării unor noi biserici şi nu, aşa cum în mod greşit cred unii, o atitudine antagonistă față de bisericile existente. Reproducerea prin multiplicare este un principiu simplu al vieții tuturor organismelor create de Dumnezeu, inclusiv al bisericii lui Isus Hristos.

O data ce am arătat că nu este înțelept ca majoritatea bisericilor să urmeze modelul megabisericilor, problematica multiplicării bisericii devine cu atât mai importantă. Pledoaria pentru bisericile mici nu este deloc o pledoarie în favoarea limitării numărului participanților la închinare. Este un apel pentru multiplicare continuă. Studiile noastre au arătat o legătură pozitivă semnificativă între indicele calitativ al unei biserici şi numărul bisericilor plantate în ultimii cinci ani.

Cu greu poate altceva demonstra sănătatea unei biserici, decât disponibilitatea - şi capacitatea! - ei de a da naştere unor noi biserici. Opusul este la fel de adevărat. Cu greu poate altceva demonstra boala unei biserici, decât structurile care prin ele însele împiedică multiplicarea bisericii sau care, în cel mai bun caz o permit ca o excepție absolută.

În timp ce termenul „multiplicare" nu este întâlnit pe paginile Scripturii, putem descoperi însă multe ilustrații ale modului în care Dumnezeu foloseşte acest principiu. Cel mai bun exemplu este lucrarea lui Hristos. în primul rând, El s-a investit pe Sine în cei doisprezece ucenici care au fost trimişi să facă ucenici care, la rândul lor, să facă alți ucenici. Ce altceva este Marea însărcinare dacă nu o chemare la o multiplicare continuă?

Acolo unde procesele multiplicării funcționează este permisă, de asemenea şi discuția liberă despre „moarte". De ce nu li s-ar permite grupurilor sau chiar unor întregi biserici să moară, după ce şi-au ter-

minat cursa? Acest gând nu ar trebui să fie deloc amenințător, dacă respectivul grup sau biserică a produs patru „copii", 16 „nepoți" şi 54 de „strănepoți"! în creația lui Dumnezeu, „informația genetică" rămâne şi se reproduce, deşi organismele individuale mor.

Principiul 3-Transformarea EnergieiUnul din principalele moduri în care natura asigură supraviețuirea unui organism şi a unor întregi sisteme ecologice este ceea ce ecologia numeşte principiul „jiu-jitsu". Forțele şi energiile existente, chiar şi energiile ostile sunt îndreptate în direcția dorită prin energii infime de direcționare. în acest fel, energiile distructive devin productive.

Opusul acestui principiu este „mentalitatea boxerului" care încearcă în primul rând folosirea forței pentru anularea rezistenței adversarului (sau a mediului) şi în al doilea rând folosirea forței pentru atingerea scopului propus.Putem studia principiul transformării energiei observând modul în care un organism luptă împotriva unui virus. în general, viruşii ne îmbolnăvesc şi de aceea sunt răi. Unii viruşi, însă, obligă organismul sa contraatace, întărindu-i astfel sistemul imunitar. Acesta este principiul folosit în vaccinare. Prin vaccinare, energiile dăunătoare sănătății sunt transformate în energii care promovează sănătatea.Pe paginile Scripturii, întâlnim frecvent acest principiu al transformării energiei. Unul dintre cele mai faimoase exemple este modul în care Pavel foloseşte, la areopag, un „dumnezeu necunoscut" (evident un idol), pentru a-şi introduce predica sa evanghelistică din Atena (Fapte 17).Dumnezeu s-a folosit de-a lungul secolelor de persecuția creştinilor (Fapte 8) pentru înaintarea Evangheliei - o altă variantă a aceluiaşi principiu. Sângele martirilor a devenit sămânța bisericii. „Energia ostilă" este astfel transformată în „energie sfântă".

Înțelegerea acestui principiu are consecințe adânci care influențează chiar şi modul în care sunt folosite crizele şi catastrofele. Nimeni nu ar trebui să se încline în mod pasiv în fața sorții („Dumnezeu a rânduit-o") şi nici să i se împotrivească cu încăpățânare („e vina lui Satan"), ci mai degrabă să se întrebe: „Cum pot folosi cel mai bine această situație pentru înaintarea împărăției lui Dumnezeu?" Aceasta este o întrebare foarte creativă, fiind de asemenea şi biblică. Promisiunea din Romani 8:28 spune: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu". Mie mi se pare că acest principiu este unul dintre cele mai puțin cunoscute principii de creştere a bisericii, şi totuşi, aplicarea lui consecventă poate ajuta bisericile în criză mult mai mult decât orice truc popular al creşterii bisericii.

Multe forme tehnocrate de lucrare - cum ar fi metodele manipulative de evanghelizare - se apropie mult de mentalitatea de boxer. O abordare orientată pe nevoi este cu totul diferită. Aici nevoile necreştinului (şi acestea nu sunt neapărat „spirituale") sunt luate în serios şi energiile din spatelor lor sunt folosite pentru a sluji scopurilor lui Dumnezeu pentru aceşti oameni.

Bisericile cu un înalt indice al calității înțeleg în mod instinctiv importanța acestui principiu, aşa cum se poate vedea, de exemplu, în modalitatea în care implică noii convertiți în evanghelizare (vezi

diagrama din dreapta). Multe biserici ezită să includă noii convertiți în evanghelizare din cauza ('maturității lor spirituale şi a lipsei lor de cunoaştere (ar putea spune ceva greşit). Principiul transformării energiei vede însă posibilitățile: noii convertiți au încă multe contacte cu „lumea", vorbesc încă pe „limba lor" şi au multe tipare de gândire similare cu ale prietenilor lor necreştini. în loc să strige: „Atenție: Pericol!", bisericile în creştere folosesc aceste energii pentru împărăția lui Dumnezeu.

Principiul 4 – Multifunc ionalitateațPrincipiul biotic al funcționalității multiple este cel mai bine ilustrat de imaginea din dreapta. Frunzele care cad pe pământ nu sunt, în nici un caz „gunoi" a cărui îndepărtare costă şi mai multă energie (gândire tipic tehnocrată). Microorganismele din sol transformă frunzele moarte în humus, care la rândul lui oferă substanțe nutritive importante pentru creşterea arborelui şi a producerii de noi frunze. Aceste cicluri sunt o structură fundamentală a tuturor formelor de viață. In măsura în care reuşim să lansăm asemenea procese în bisericile noastre, vom experimenta, de asemenea, faptul că energia odată investită, poate fi folosită de mai multe ori.

Am impresia că acest principiu a fost adesea simplist înțeles. în timp ce este logic ca facilitățile bisericii să fie multifuncționale, sau ca pregătirea predicii pastorului să fie, de asemenea, folosită şi ca notițe pentru studiul biblic, aceste exemple nu surprind întreaga semnificație a termenului „multifuncțional". Aşa cum am observat în exemplul arborelui, esența principiului este că rezultatul muncii este trans-format în energie care, la rândul ei sprijină continuare lucrării.

Semnificația esențială a funcționalității multiple este bine ilustrată în principiul conducerii împărtăşite, practicat mai des în bisericile cu un înalt indice al calității decât în celelalte (vezi diagrama din stânga).Aceste biserici nu au, pe de o parte lideri care să-şi investească energiile doar în conducere, iar pe de altă parte programe de formare a altor lideri. în schimb, cel mai bun program de dezvoltare a liderilor este participarea acestora la procesul de conducere. Investiția inițială de energie are funcționalități multiple şi, în cele din urmă duce la recrutarea de noi lideri.Acesta este modelul pe care îl observăm în lucrarea lui Hristos. El nu a avut programe separate de pregătire a ucenicilor şi de slujire publică. El şi-a instruit ucenicii slujind oamenilor. Această experiență „la locul de muncă" are ca efect o mai bună calitate a instruirii cu o investiție mai mică de energie.Principiul funcționalității multiple afectează toate domeniile vieții bisericii, inclusiv cel financiar. „Modelul donatorului" (indiscutabil justificat în anumite împrejurări) este un exemplu tipic de gândire tehnocrată liniară. Să presupunem că un donator (punctul A) sprijină un proiect (punctul B). Rezultatele proiectului nu au nici un efect direct asupra sursei (donatorul sau punctul A). Reprezentarea grafică a modelului este o săgeată care pleacă din punctul A spre punctul B. Acest proces necesită o cheltuială dublă de energie: înspre donator şi înspre finalizarea proiectului. Energia cheltuită cu primul se scade din energia care s-ar putea cheltui cu al doilea, rezultând o multiplă împovărare şi nu o folosință multiplă!în contrast, în modelul ciclic, cei ce beneficiază de pe urma proiectului (punctul B) contribuie la finanțarea lui (punctul A). Energia a străbătut întregul ciclu. Aceeaşi energie folosită pentru completarea proiectului asigură şi finanțarea lui. în acest fel se dezvoltă o structură auto-finanțatoare.

Principiul 5- Simbioza Simbioza, conform dicționarului Webster, înseamnă: „traiul comun intim a două organisme diferite aflate într-o relație mutual benefică", Două exemple negative ilustrează opusul acestui principiu: competiția şi monocultura. Competiția presupune, la fel ca simbioza două organisme diferite dar care, în loc să se ajute îşi fac rău unul altuia. Monocultura (numită monopol în economie şi societate), pe de altă parte, în care domină un singur tip de organism, a pierdut varietatea speciilor. Aceasta elimină, în mod evident competiția distructivă, dar elimină de asemenea şi interdependența simbiotică a diferitelor specii. Orice formă de monocultura este o expresie a gândirii tehnocrate. Tehnocrații sunt orbi față de efectele importante şi stabilizatoare pe care le au tufişurile, mlaştinile şi diversitatea horticolă. Astăzi ştim că agricultura optimă - la fel ca toate sistemele organice - necesită o diversitate a plantelor. încercările de a spori eficiența prin monocul-turi distrug autoreglarea oferită de simbioza şi interdependența naturală. Pe termen lung, întreg ecosistemul este grav compromis (vezi imaginea din dreapta). Cu cât profităm mai puțin de pe urma sistemelor ecologice intacte, cu atât mai multă energie trebuie să investim în agricultură, încercând să compensăm prin îngrăşăminte artificiale şi pesticide ceea ce natura ar regla „de la sine".

Este o tragedie că, pentru mulți creştini idealul unității a fost adesea căsătorit cu conceptul de sistem monopolist - o expresie tipică a gândirii tehnocrate. Pentru ei, unitatea creştină este desăvârşită atunci când toate bisericile aparțin unei singure mari confesiuni, folosesc aceeaşi liturghie şi au aceleaşi practici. Paralela cu agricultura ce practică monocultura este la fel de evidentă ca şi tiparul gândirii tehnocrate din spatele ambelor modele.în cadrul cercetării noastre am putut vedea rodnicia cooperării simbiotice în multe domenii ale vieții bisericii. Poate că cel mai bun exemplu este abordarea slujirii din perspectiva orientării pe daruri. In loc să producă lucrători creştini la xerox, biserica încurajează interferența reciproc avantajoasă a marii diversități de daruri şi tipuri de personalități. Un efect tipic al existenței acestor structuri simbiotice este faptul că nevoile tuturor creştinilor („Ce îmi place mie?") şi nevoile bisericii („Ce va duce la creşterea bisericii?") se completează reciproc în loc să fie în competiție. în orice caz, este izbitor faptul că bisericile cu un înalt indice calitativ aplică acest principiu mai con-secvent decât celelalte.

Literatura de management secular contemporan numeşte acest principiu o „relație câştig-câştig". Aceasta înseamnă că în loc să avem câştigători şi perdanți, deciziile sunt luate într-o asemenea manieră încât fiecare câştigă. Deşi unii teoreticieni ai managementului sărbătoresc acest principiu drept o noutate, el nu este deloc diferit de „regula de aur" pe care am învățat-o de la Isus cu 2000 de ani în urmă. Desigur că El n-a numit-o „câştig-câştig" sau simbioză ci „iubirea aproapelui". Dacă ar trebui să alegem între competiție şi monopol, eu prefer competiția fără nici o ezitare. Indiferent cât de neplăcut este el, modelul competitiv îmbunătățeşte semnificativ monopolul obtuz, monoton şi ineficace. Vestea bună este că noi creştinii nu suntem limitați la doua variante. Principiul spiritual al simbiozei întrece cu mult ambele abordări!

Principiul 6 – Func ionalitateațFiecare detaliu al creației lui Dumnezeu are o funcție specifică. Acest lucru este adevărat chiar şi atunci când această funcție nu este aparentă la prima vedere. De ce, de exemplu, sunt râurile atât de şerpuitoare? Sau ce poate fi bun la o insectă? Când tehnocrații nu sunt m stare să discearnă funcționalitatea naturală unică, ei recurg la măsuri corective precum îndreptarea albiei râului sau împrăştierea de pesticide. Acestea sunt făcute în numele „funcționalității" (un termen favorit al tehnocraților). Ceea ce înțeleg ei prin aceasta însă este funcționalitatea de robot şi nicidecum funcționalitatea bioticăşi auto-reglatoare care va fi discutată în acest capitol. Toate viețuitoarele

create de Dumnezeu sunt caracterizate de capacitatea de a rodi. Inerentă naturii rodului, fie el un măr, o alună sau chiar un bebeluş este conservarea speciei. Unde nu există rod, viața este condamnată la moarte.

Nu este întâmplător faptul că Isus a făcut dese referiri la această lege naturală şi a aplicat-o realității spirituale. în Matei 7 citim: „Orice pom bun face roade bune" şi „îi veți cunoaşte după roadele lor" (versetele 1 7 şi 16). Deoarece roadă, potrivit atât biologiei cât şi Bibliei este vizibilă, putem să verificăm calitatea unui organism (sau biserici) examinându-i roadele.

Dezvoltarea naturală a bisericii are, în ce priveşte roadele, două tipuri de întrebări. Unul se referă la calitate: „Cât de mare este indicele calitativ al celor opt trăsături calitative ale bisericii?" Celălalt este cantitativ: „Este biserica în creştere numerică, se multiplică?" Este important de ştiut că acest fel de întrebări nici măcar nu se pun în bisericile cu un indice calitativ scăzut (vezi diagrama din stânga). Acest fel de „verificare a succesului" este important pentru a feri abordarea orientată pe principii de o folosire ideologică greşită. Am văzut deja că în dezvoltarea naturală a bisericii, în contrast cu pragmatismul, deciziile individuale nu trebuie luate prin punerea întrebării: „Este aceasta utilă (creşterii numărului participanților) sau nu?", ci mai degrabă, ar trebui să ne întrebăm: „Este această decizie pe baza principiilor fundamentale ale creşterii bisericii?" Un mod bun de a verifica dacă slujirea noastră este într-adevăr, în armonie cu aceste principii ale dezvoltării bisericii este să ne examinăm, periodic, roadele vizibile.

Din nefericire, criteriul funcționalității este considerat nespiritual în multe cercuri creştine. Şi totuşi, este de remarcat de câte ori Scriptura se ocupă de acest subiect. Doar în Noul Testament cuvântul „folositor" apare de 19 ori. Cheia înțelegerii „funcționalității" biblice o găsim în 1 Corinteni 10:23: „Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc".

Aceasta înseamnă, în mod evident că ceea ce este folositor este şi ziditor. Cuvântul „ziditor" este tradus din grecescul oikodomeo unul din cuvintele cheie în dezvoltarea bisericii. „Zidirea", în sensul ei biblic nu înseamnă doar „sentimente ziditoare" ci este un termen împrumutat din arhitectură, descriind, în mod specific, edificarea bisericii lui Isus Hristos.

Biotic =opusul obişnuitului

Ce face, de fapt, ca acele trasaturi calitative descrise în prima parte să tie „biotice"?Priviți tabelul din dreapta care separă substantivele de adjectivele fiecărei trăsături. Secretul celor opt trăsături calitative nu stă în substantive (adică: conducere, slujire, spiritualitate), ci în adjective (adică: imputernicitoare, orientată pe daruri, pasionată). în timp ce lucrurile descrise de substantive există în fiecare biserică, secretul bisericilor cu un înalt indice calitativ constă în capacitatea lor de a face loc automatismelor lui Dumnezeu de creştere în orice domeniu. Cum are loc aceasta? Prin aplicarea, mai mult sau mai puțin conştientă a principiilor biotice descrise în acest capitol.In literatura de creştere a bisericilor există numeroase liste de „trăsături caracteristice ale bisericilor în creştere". Până în prezent am colecționat 23 de asemenea liste, relativ similare, de la diferiți autori. Motivul pentru care prefer lista „noastră" este că „secretul succesului" biotic al fiecărei trăsături calitative este clar exprimat de adjective. Terminologia poate părea relativ abstractă, dar aceasta este natura subiectului nostru. Un singur termen trebuie să acopere o întreagă gamă de situații posibile, situații care variază puternic de la o biserică la alta, deşi toate urmăresc un plan comun.

Cu câțiva ani în urmă, când am început să elaborăm materialele pen-tu a ajuta bisericile să implementeze, în mod practic abordarea biotică, am făcut o descoperire interesantă. Principiile dezvoltării naturale a bisericii sunt chiar opusul a ceea ce multe biserici consideră, în mod 'normal', a fi corect.în practică (nu în învățătura lor oficială), unele biserici susțin cu dârzenie ca fiind „spiritual" un stil de lucrare ce reflectă opusul adjectivelor calităților noastre. Ori de câte ori se implementează dezvoltarea naturală a bisericii, se simte, în gândirea creştină „normală", încăpățânata prezență a ceea ce noi am numit paradigmele „spiritualiste" şi „tehnocrate".Cercetările noastre au arătat că eliberarea automatismelor lui Dumnezeu de creştere este „secretul succesului" bisericilor cu un înalt indice calitativ - indiferent de modul în care îşi explică ele creşterea. Această afirmație are o reciprocă foarte importantă: dacă bisericile au un indice calitativ mic şi nu cresc, cu siguranță că fac ceva rău. Este clar că nu aplică principiile biotice descrise în acest capitol. Aproape întotdeauna este posibilă identificarea cu precizie a problemei într-o

Domeniu de slujire Elementul biotic(Eliberarea principiului „de la sine )

Conducere Care împuterniceşteSlujire Orientată pe daruriSpiritualitate PasionataStructuri FuncționaleServiciu de închinare InspiratorGrupuri mici IntegratoareEvanghelizare Orientată pe nevoiRelații Bazate pe dragostebiserică cu un indice calitativ mic. Schimbarea situației în bine, însă, nu este la fel de uşoară.

Nu vreau să sugerez însă că mulțimi de oameni se vor îngrămădi în bisericile noastre de îndată ce punem în practică principiile biotice. Evanghelia este uneori respinsă chiar datorită mesajului crucii. Pe de altă parte, unele obstacole apar datorită „infanteriei" lui Dumnezeu care foloseşte metode ineficiente. Cât timp ignorăm însă principiile dezvoltării bisericii în bisericile noastre, ar trebui să ne ferim să atribuim lipsa succesului doar pe seama naturii mesajului crucii.

Să învă ăm să gândim bioticțSperăm că deja este suficient de clar motivul pentru care dezvoltarea naturală a bisericii nu oferă un program prefabricat ci se concentrează pe transmiterea de principii. Abordarea noastră diferă de ideologia legalistă („trebuie să urmăm acest program pas cu pas") şi de pragmatismul lipsit de principii („scopul scuză mijloacele"). Tabelul din dreapta ilustrează deosebirile dintre aceste abordări. Cei mai mulți oameni, inclusiv pastori, nu sunt obişnuiți cu o gândire integrată. îndrăznesc însă să afirm, bazat pe experiența mea că „gândirea biotică" se poate învăța. Când sunt invitat să vorbesc la vreun seminar pentru pastori pe tema dezvoltării naturale a bisericii, scopul meu nu este, în ciuda aşteptărilor multor pastori, ca fiecare participant să plece cu o listă de răspunsuri perfecte. Scopul meu este identificarea unor capcane în structurile de gândire „creştine" normale şi învățarea creştinilor să „gândească biotic". Folosind studii de caz, încercăm să identificăm aplicațiile principiilor biotice pentru viața zilnică a diferitelor biserici.

Când cineva îmi descrie o situație şi mă întreabă ce s-ar putea face, de obicei nu răspund ci pun o altă întrebare: „Ce-ar însemna aplicarea principiului transformării energiei (sau al multiplicării sau al simbiozei) în această situație?" Apoi discutăm împreună situația respectivă şi adesea sunt uimit de creativitatea soluțiilor stimulate de a-ceastă simplă întrebare.

Folosind o analogie, în loc să ofer bisericilor „flori culese", vreau să ajut bisericile să crească flori. Sunt sigur că această abordare este utilă şi în alte domenii.

În aceste activități de grup am observat că, în mod repetat, intuiția noastră ne îndrumă la a lua decizii mai degrabă abiotice decât biotice. Numai după ce vom lucra o vreme cu abordarea biotică, se va schimba treptat şi intuiția noastră. în cele din urmă, nu va mai trebui să ne bazăm pe ajutorul celor şase principii biotice; vom lua deciziile corecte în mod intuitiv. Totul depinde de ceea ce ne modelează intuiția!

Valoarea celor şase principii biotice pentru viața zilnică a bisericii constă în faptul că acestea ne spun nu numai cum să acționăm ci şi cum să reacționăm creativ în folosul creşterii. Peste 90% din munca unui pastor implică reacția la situații care depăşesc sfera alegerilor lor- destrămarea căsătoriei unui lucrător al bisericii, o criză financiară, necesitatea reparării clădirii, demisia unui prezbiter, un membru al

Abordare ideologică

Abordare pragmatică

Abordare orientată după principii

întrebări cheie

„Ce program existent trebuie să folosesc?"

„Ce este cel mai util în această si-tuație?"

„Ce înseamnă principiile biblice în această situație?"

Crez „Trebuie să respectăm legile stabilite o dată pentru totdeauna"

„Nu există principii uni-versale -scopul scuză mijloacele"

„Principiile creşterii trebuie să fie proaspăt ajustate la fiecare schimbare de situație"

Rezultat Lipsă de creştere (această stare este interpretată ca fiind dovada ascultării loiale)

Creştere artificială (prin înțelepciune umană)

Creştere naturală (în armonie cu principiile lui Dum-nezeu de creştere)

bisericii se simte neglijat, dificultățile pastorului de a armoniza lucrarea cu problemele sale personale.Dezvoltarea naturală a bisericii nu poate exclude asemenea probleme din creşterea bisericii, dar încearcă să ajute liderii să ia deciziile zilnice în conformitate cu automatismele lui Dumnezeu de creştere. Suma acestor decizii zilnice are ca efect dezvoltarea practică a bisericii - nu doar insistența pastorilor asupra obiectivelor bombastice de creştere a bisericii.

Un cercetător atent al celor şase principii biotice va observa că ele sunt de fapt variații ale unui singur principiu: „Cum putem crea un mediu care va permite influența crescândă a automatismelor lui Dumnezeu de creştere - prin care El însuşi îşi zideşte biserica?" Până la urmă, toate principiile de creştere a bisericii pot fi reduse la această întrebare. In ultimii ani, am descoperit că nu este importantă cunoaşterea a sute de principii complicate - ceea ce

contează este dezvoltarea unui „simț" (chiar dacă este vag şi nedefinit) al modului în care funcționează automatismele lui Dumnezeu de creştere.

Ce am spus până acum despre nivelul realizărilor din viața unei biserici nu este teorie abstractă. Este foarte diferit - chiar şi la nivel emoțional - dacă pastorii împing şi trag biserica prin propria lor putere, sau dacă ei se concentrează spre a elibera automatismele lui Dumnezeu de creştere în bisericile lor. Lucrătorii din bisericile cu un mult indice calitativ au mai mare bucurie în lucrare şi se simt mai puțin suprasolicitați. Ei sunt martorii lucrării Duhului Sfânt de zidire a bisericii.

Desigur că există biserici cu un indice calitativ înalt - chiar prea multe - în care lucrătorii sunt suprasolicitați. Suprasolicitarea nu este un principiu de creştere a bisericii - aşa cum îl prezintă unii - ci un defect care se regăseşte uneori şi în biserici de altfel sănătoase. Ar trebui să fim foarte prudenți să nu facem principii ale succesului din greşelile care se întâmplă să acompanieze succesul vreunei biserici.

Când privim bisericile în creştere, uneori avem senzația că multe lucruri bune au loc - fie întâmplător fie prin binecuvântarea lui Dumnezeu - acesta fiind adesea şi modul în care aceste biserici îşi înțeleg propria lor situație. în realitate, ele au dobândit o perspectivă diferită asupra provocărilor cu care se confruntă. Aceste biserici au învățat că anumite probleme (pe care unii nu le văd şi de care alții se împiedică) sunt ocazii ce pot fi folosite în mod creativ în folosul împărăției lui Dumnezeu.

Aceasta este viziunea pe care sperăm să o căpătăm prin adoptarea celor şase principii biotice.

Partea a patra

Partea a patra. O nouă paradigmă

Dezvoltarea naturala a bisericii nu este doar o metodă de creştere a bisericii printre multe altele. Este o cu totul altă paradigmă teologică. Ea prezintă creştinilor o nouă modalitate de gândire. De-a lungul întregii cărți am întâlnit urme a ceea ce noi am numit paradigmele „tehnocrate" sau „spiritualiste". Ce se află în spatele acestor tipare de gândire? Printre altele, înțelegerea lor ne va ajuta să recunoaştem opoziția pe care s-ar putea să o întâmpinăm atunci când implementăm dezvoltarea naturală a bisericii.

Polaritatea în Biblie

Polaritatea este un fenomen omniprezent în creația lui Dumnezeu, Poate că suntem familiarizați cu bipolaritatea creierului uman. Partea stângă a creierului - care controlează partea dreaptă acorpului - este cunoscută pentru capacitatea ei de gândire rațională, logica şi de vorbire. Partea dreaptă - care controlează partea stângă a corpului - este jumătatea artistică; vede şi stochează imaginile, ține minte melodiile, creează poezia. Este partea intuitivă, creativă. Asemenea interacțiuni polare pot fi

întâlnite peste tot în creație, de exemplu în electricitate, magnetism sau în relațiile dintre soț şi soție, ca să numim doar câteva.

Polul Static-tehnic Polul dinamic-organic1 Petru 2:5 Pietre viiEfeseni 2:21 Templu Care creşteEfeseni 4:12 Zidirea Trupului lui Hristos1 Cor. 3:9 Zidirea lui Dumnezeu Ogorul lui Dumnezeu

Legea polarității afirmă că fiecare forță are o contra-forță. Relația dintre cei doi poli creează un flux al energiei care influențează în mod direct ceea ce noi am numit „principiul auto-organizării". Să observăm de exemplu polaritatea sexelor. Reproducerea umană nu are nevoie de stimuli artificiali - are loc de la sine, prin simpla atracție reciprocă a „polilor".

Găsim acelaşi fel de bipolaritate în Noul Testament atunci când se vorbeşte despre biserică atât în imagini statice cât şi în imagini dinamice. Imaginile dinamice tipice descriu biserica prin metafore orga-nice (de exemplu biserica privită ca „trup" în Romani 12:4-8). Alte texte folosesc imagini statice împrumutate din lumea arhitecturii şi a construcțiilor (de exemplu, în 1 Corinteni 3:10 Pavel, ca un arhitect îndemânatic, pune o fundație peste care să zidească alții), în acest context, termenul „pol static" nu are nici o conotație negativă ci se referă la conceptul static aşa cum este el folosit în arhitectură, desemnând pur şi simplu „o necesitate fundamentală pentru orice clădire sănătoasă".

Câteva secțiuni ale Noului Testament combină chiar imaginile statice şi cele dinamice, dând uneori im-presia că se creează combinații ce se exclud reciproc (vezi diagrama din stânga jos). Caracteristic gândirii biblice este prezentarea ambilor poli. Prezentarea unuia nu exclude însă pe celălalt.

Ilustrația de deasupra arată că cei doi poli sunt în relații reciproce. Polul dinamic creează întotdeauna organizația (structuri, instituții, reguli sau programe). Scopul acestei organizații este, la rândul ei, să dezvolte în continuare polul dinamic. Atâta timp cât acest ciclu nu este afectat, în practică nu doar teoretic,«există o relație deosebit de creativă între cei doi poli. Se poate demonstra că bisericile în care are loc acest ciclu sunt în mod tipic sănătoase şi în creştere. Cercul din imaginea de deasupra reprezintă lucrarea Duhului Sfânt. Este de asemenea simbolul eliberării „potențialului biotic" rezultat din interacțiunea creativă a celor doi poli. Duhul Sfânt produce creşterea. Problema este că în cele mai multe biserici cercul este întrerupt, în asemenea cazuri, paradigma bipolară este înlocuită de o gândire unidimensională care dă naştere paradigmelor false adesea menționate în această carte.

Pericole din extreme

Ciclul ce conectează polul dinamic de cel static ilustrat în diagrama din dreapta se poate întrerupe în două moduri. De exemplu, este posibil să luăm polul drept (instituțional) şi să-l tratăm ca pe un întreg, presupunând că acolo unde există acest pol este prezentă, în toată plinătatea ei, şi biserica lui Isus Hristos. Eu numesc această perspectivă „monism". Ea este structura de gândire a paradigmei tehnocrate. Monismul tratează ambii poli ca şi cum ar fi unul singur. Oamenii influențați de acest model de gândire sunt convinşi că dacă polul drept are forma corectă (doctrina corectă, convingerile politice corecte, programul adecvat de creştere a bisericii etc.), atunci nu mai trebuie să-şi facă griji de polul stâng (viața dinamică a organismului numit biserică).Ciclul se poate întrerupe de asemenea la stânga. în acest caz, polul dinamic este despărțit de partenerul său static. Formele, programele, structurile şi instituțiile sunt considerate ca fiind nerelevante din punct de vedere spiritual, poate chiar dăunătoare. Eu numesc această perspectivă „dualism". Ea reprezintă structura de gândire a ceea ce am descris în această carte drept paradigma spiritualistă.

Următoarea ilustrație ar putea ajuta la clarificarea acestor termeni abstracți. Pentru a auzi muzica stereo, ai nevoie de doi poli, de două difuzoare. Abordarea monistă, în acest caz ar însemna a asculta o înregistrare „mono" şi a pretinde că acea muzică este extraordinară, fiind pe deplin convins că un singur difuzor redă „întregul". Pe de altă parte, gândirea dualistă ar însemna să insişti că numai de difuzorul din stânga avem nevoie, deoarece difuzorul din dreapta nu este necesar pentru ascultarea minunatei muzici, ba ar putea fi chiar dăunător. Adevărul este însă că Dumnezeu ne-a dat două urechi - o altă bipolaritate în creația Sa - şi ca urmare, modul în care ascultăm muzică trebuie să țină seama de această bipolaritate. Această ilustrație ne arată că cele două poziții sunt, într-un anumit sens foarte diferite: monismul tratează ambii poli ca şi cum ar fi unul singur, iar dualismul deconectează cei doi poli. Ambele au însă ceva în comun: sunt incapabile să perceapă perspectiva bipolară. Gândirea monistă în creşterea bisericii încurajează abordările tehnocrate („Urmează acest program şi biserica ta va creşte"). Gândirea dualistă, pe de altă parte, produce adesea un spiritualism anti-instituțional („instituțiile sunt nerelevante din punct de vedere spiritual"). Amândouă sunt departe de realitatea pe care Dumnezeu, Creatorul a instilat-o în omenire; amândouă inhibă gândirea biblică; amândouă stânjenesc credința vie şi, de asemenea, amândouă subminează eforturile de creştere şi dezvoltare a bisericii.

Paradigmele diferite funcționează la fel ca ochelarii cu lentile diferit colorate. Este posibil să analizăm aceeaşi problemă (în interiorul sau exteriorul bisericii), putem citi acelaşi verset din Scriptură şi totuşi să vedem realități complet diferite. Problema gândirii moniste şi dualiste este că ele ne acoperă unul din ochi. Având acest handicap, indiferent cât am încerca nu putem discerne întreaga imagine! Cei mai mulți creştini gândesc fie dualist - fie monist, fie spiritualist -fie tehnocrat. Ei nu pot „vedea" poziția bipolară până când nu primesc „ochelarii" necesari. De aceea este important să cercetăm cu atenție cele două

paradigme „false" cu care avem de-a face. Aceasta ar trebui să ne ajute să descoperim sursa împotrivirii față de abordarea bipolară, biotică şi de asemenea biblică a vieții şi lucrării bisericii.

Paradima tehnocratăsă ne uităm acum la caracterul paradigmei tehnocrate. Când tehnocrații privesc o biserică, ei văd, în general, numai polul drept, partea instituțională. Ei tind să creadă că împlinirea nevoilor instituționale ale bisericii va genera, în mod automat, elementele simbolizate de polul stâng.«Odată ordinat, pastorul este înzestrat cu toată autoritatea spirituala necesara pentru lucrare";„Organizați serviciul de închinare în felul acesta şi; în mod automat, Duhul Sfânt se va pogorî peste biserică";„Acceptați această învățătură şi veți fi, în mod automat, creştini adevărați";„Folosiți acest program de creştere a bisericii şi biserica voastră va creşte automat".Toate aceste exemple acoperă o largă paletă de opinii şi convingeri teologice, de la clericalism la sacralism, de la dogmatism la tehnocrația creşterii bisericii. Deşi sunt într-un puternic dezacord între ele, au totuşi în comun tiparul tehnocrat de gândire care presupune că împlinirea nevoilor polului instituțional (drept) va rezolva automat dinamica polului stâng.

Încrederea în acest fel de automatism nu permite tehnocratului să perceapă faptul că cei doi poli sunt diferiți şi distincți. Tehnocrații nu pot vedea diferențele dintre a fi ordinat şi a primi daruri spirituale, dintre participarea la serviciul de închinare şi experimentarea prezenței Duhului Sfânt, dintre acceptarea unor anumite dogme şi dezvoltarea unei relații personale cu Isus Hristos, dintre impunerea unui program de creştere a bisericii şi experimentarea unei vieți creştine vibrante în biserică.

Credința în acest fel de automatism nu are absolut nimic în comun cu automatismele biotice descrise în această carte. Acest automatism este, mai degrabă, asemănător cu un au-tomat de băuturi răcoritoare. Tiparul său static cauză-efect sună ast-fel: ntroduci fisa, scoți doza de suc. Într-adevăr paradigma tehnocrata se apropie foarte mult de gandirea magică. La fel cum un magician rosteşte „abracadabra" pentru a produce efectele dorite - automat, irezistibil şi cu o siguranță absolută - tot aşa şi tehnocrații sunt pe deplin convinşi că formulele, dogmele, instituțiile sau programele lor de creştere a bisericii vor avea un efect la fel de magic.

Forța psihologică din spatele paradigmei tehnocrate este „mentalitatea siguranței", care este larg răspândită chiar şi printre creştini. în loc să se încreadă numai în Persoana lui Isus Hristos, oamenii caută o formă de asigurare externă. Pentru ei nu este suficientă crearea unor instituții care să stimuleze polul organic al bisericii. Ei caută programe care îi vor garanta sănătatea.Gândirea monistă-tehnocrată este, cel puțin în bisericile occidentale, paradigma cea mai răspândită dar şi cel mai mare pericol, cel puțin pentru generația viitoare dacă nu chiar şi pentru cea prezentă. în mod paradoxal, intențiile oamenilor din aceste biserici sunt în multe cazuri bune şi motivate spiritual. Cu toate acestea, se poate demonstra cât de mult dăunează această paradigmă organismului bisericii.

Paradigma SpiritualistăDualismul din spatele paradigmei spiritualiste se manifestă la diferite nivele. Este dualismul dintre spirit şi materie, organism şi organizație, lucrarea lui Dumnezeu şi cea umană, dintre supranatural şi natural. Dualism înseamnă că polii sunt văzuți ca entități opuse şi nu ca elemente corelate. Numai polul dinamic este considerat „spiritual"; elementele instituționale sunt considerate de mâna a doua sau, în cel mai rău caz, rele.Spiritualismul trebuie înțeles ca o reacție la paradigma tehnocrată. Slăbiciunea sa inerentă nu constă în denunțarea perspectivei tehnocrate asupra instituțiilor ci în încercarea de a înlătura orice fel de in-stituție. Aceasta scoate în evidență cel mai mare defect al ei: relația cu creația. Spiritualiştii nu pot înțelege că Dumnezeu însuşi a pus eticheta „foarte bine" pe tot ce a creat (Cenesa 1:31). Ei nu înțeleg că întruparea înseamnă „Cuvântul a devenit trup" (loan 1:14). Ei nu înțeleg că Duhul lui Dumnezeu este Făcătorul şi Susținătorul creației (Psalmul 104:30; Iov 34:13-15). Creație înseamnă: Dumnezeu suflă Duhul Său în materia moartă.Oamenii cu înclinații spiritualiste adesea par foarte „spirituali". La o cercetare mai atentă, însă, ei dovedesc a fi mai apropiați de gnosticism decât de Scriptură.

Nu mă înțelegeți greşit. Nu sugerez că acei creştini care au înclinații spre o paradigmă spiritualistă sprijină în mod necesar şi teologia gnostică. Cel mai adesea, ei aderă la o doctrină ortodoxă, mărturisind pe Dumnezeu Creatorul, întruparea Fiului şi pe Duhul Sfânt, Ziditorul bisericii. Şi totuşi, subconştientul lor, intuiția şi emoțiile lor reflectă o înțelegere a lumii şi a Duhului Sfânt care este esențialmente gnostică, iar acest tărâm ascuns are o influență mult mai mare asupra slujirii practice decât teologia mărturisită oficial.Vorbind grupurilor marcate de paradigma spiritualistă am întâlnit, în mod repetat, aceeaşi situație. Orice aş fi împărtăşit cu privire la principiile descoperite în urma cercetărilor noastre, de exemplu, cum lucrează în mod „normal" Dumnezeu în şi prin biserică, era considerat de unii ascultători ca fiind „nespiritual" sau „neziditor". în momentul în care menționam o excepție de la regulă - mult mai puțin importantă din punct de vedere strategic şi spiritual - ochii lor scânteiau de parcă ar fi vrut să spună: „Aceasta este cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu!"în mod normal trebuie să trăim pe baza regulilor şi nu pe baza excepțiilor de la regulă. Ce înseamnă însă „normal"? Atitudinile descrise mai sus (potențial în cazul tuturor regulilor şi principiilor) sunt. consecvente în interiorul paradigmei spiritualiste. Dacă regulile şi principiile pe care le descriem sunt nespirituale, atunci Duhului Sfânt lucrează numai dacă le încălcăm.

Conform logicii paradigmei spiritualiste, influența clară şi neechivocă a Duhului Sfânt este evidentă în special atunci când Dumnezeu nu se foloseşte de programe, instituții, planificări sau de managementul zidirii bisericii. Gânditorii dualişti nu pot percepe incongruența acțiunii repetate a lui Dumnezeu de a-şi încălca propriile reguli pentru a-şi zidi biserica. Pentru ei, principiile descrise în această carte nu sunt

create de Dumnezeu ci de oameni sau poate chiar de Satan. Această perspectivă are sens doar în cadrul presupozițiilor spiritualiste.

Efectul paradigmelor greşiteDin moment ce am încercat cu seriozitate să înțelegem, din interior, paradigmele spiritualistă şi tehnocrată, este aproape imposibil să nu simpatizam, într-o anumită măsură, cu ambele. Spiritualiştii, aşa cum am văzut deja, luptă din greu împotriva raționalismului, falsei sigu-ranțe şi a mentalității tehnocrate de tipul „pot face". Cine ar putea să nu tie de acord cu ei, bineînțeles, cu excepția tehnocraților? Când este vorba de a lupta împotriva acestor lucruri eu sunt de partea spiritualiştilor.pe de altă parte, tehnocrații se opun în mod vehement lipsei de raționalitate şi nebulozității „celeilalte lumi" care caracterizează paradigma spiritualistă. Trebuie, din nou, să admitem că au pretenții legitime din punct de vedere biblic, teologic şi strategic. Acesta poate părea foarte confuz, cel puțin la prima vedere. Este oare posibil ca atât spiritualiştii cât şi tehnocrații să aibă dreptate? Cum putem să fim de acord cu ambele perspective, mai ales în acele domenii în care se contrazic reciproc?Pentru a rezolva această problemă trebuie să înțelegem faptul că cele două extreme nu percep deloc dezvoltarea naturală a bisericii (vezi diagrama)! Atâta timp cât spiritualiştii şi tehnocrații au poziții „ori-ori", ei nu pot percepe zona de mijloc.

De exemplu, când spiritualiştii privesc abordarea bipolară, ei nu o pot distinge de perspectiva tehnocrată, deoarece ei sunt principial împotriva instituțiilor. Ei nu pot face distincție între o perspectivă strict funcțională a instituțiilor (tipică perspectivei bipolare) şi o perspectivă care supraestimează grosolan instituțiile (tipic paradigmei tehnocrate). Pentru ei sunt la fel: un contact spiritual îndoielnic cu instituțiile.

Cum percep tehnocrații dezvoltarea naturală a bisericii? Din perspectiva lor, ea este o campanie împotriva tuturor aspectelor instituționale tehnice, raționale şi orientate pe programe ale creşterii bisericii. Sau în cazul în care tehnocrații nu sunt promotori ai mişcării de creştere a bisericii (şi sunt destui de felul acesta), ei pot percepe dezvoltarea naturală a bisericii ca o campanie împotriva tuturor formelor, tradițiilor şi ritualurilor.Adesea sunt perceput ca spiritualist sau tehnocrat, în funcție de taberele pe care le vizitez. Mulți ani m-am întrebat: „De ce sunt văzut un promotor al lucrurilor cărora mă opun?" Foarte des le răspund surprins: "N-ați ascultat nimic din ce am spus? Arătați-mi o singură propoziție care să vă confirme suspiciunile!" Aveam dreptate, dacă operam în cadrul propriei mele paradigme. Ceea ce n-am înțeles, însă, a fost faptul că suspiciunile lor erau consecvente în cadrul paradigmelor criticilor mei. Paradigmele diferite sunt incompatibile.

Din propriul lor punct de vedere, atât spiritualiştii cât şi tehnocrații sunt consecvenți în identificarea perspectivei bipolare cu stereotipul rivalilor lor. Prima dată când am înțeles acest adevăr a fost o adevărată revelație. Dintr-o dată, am realizat de ce atât de multe discuții din domeniul creşterii bisericii sunt atât de neroditoare. Ele nu au cum să fie rodnice atâta timp cât operăm în cadrul unor paradigme diferite. Nici una dintre părți nu poate auzi ce spune cealaltă parte. Avem nevoie de o „revoluție mentală". în mod intenționat nu spun „revoluție spirituală" deoarece rădăcina problemelor nu este în acel domeniu, aşa cum am arătat deja. Adevărata problemă constă în tiparele (paradigmele) diferite de gândire cu ajutorul cărora categorisim şi interpretăm experiențele noastre spirituale.

Consecin ele teologicețIncompatibilitatea gândirii din spatele diferitelor paradigme menționate mai sus este vizibilă în aproape fiecare problemă teologică. în cartea mea Paradigm Shift in the Church (Schimbarea de paradigmă în biserică), încerc să demonstrez că, la o analiză mai atentă, aproape toate conflictele majore din istoria bisericii, inclusiv problemele teologice actuale cele mai controversate pot fi explicate ca o luptă dintre monism şi dualism, obiectivism şi subiectivism, heteronomism şi autonomism, între tehnocrație şi spiritualism. Cu alte cuvinte, ele sunt conflicte între două înțelegeri greşite ale credinței creştine! Dacă nu ne vom schimba paradigma, ne vom măcina în aceste conflicte până la întoarcerea lui Hristos.In diagrama din dreapta puteți vedea o prezentare prescurtată a cercetărilor mele din istoria bisericii. O listă de ,,-isme" tipice care apar consecvent în discuțiile teologice sunt prezentate sub paradigmele dualiste şi moniste. Observați că monismul, tiparul de gândire al paradigmei tehnocrate apare în multe forme diferite, fie ca gândire tehnocrată a creşterii bisericii, sacramentalism sau clericalism. Toate acestea nu sunt altceva decât variațiuni ale aceluiaşi tipar de gândire monist.La o examinare mai atentă a diagramei din dreapta, devine evident faptul că abordarea dezvoltării naturale a bisericii nu este deloc neutră din punct de vedere teologic. Este fără îndoială interconfesională (nici specific baptistă, nici penticostală, nici luterană etc.) şi poate fi aplicată aproape oricărei tradiții bisericeşti. Şi totuşi, aceasta nu înseamnă că este neutră din punct de vedere teologic. Prezentarea gândirii lor drept o metodologie neteologică a fost probabil una dintre marile erori ale mişcării de creştere a bisericii. Paradigma bipolară este caracterizează de ceea ce mie îmi place să numesc „principiul reformei", însemnând că toate instituțiile sunt evaluate, în funcție de performanța

lor, pe baza următorului criteriu: cât de folositoare sunt ele pentru dezvoltarea polului dinamic, adică pentru dezvoltarea bisericii ca organism? Aceasta este esența oricărei mişcări de reformă.Se poate demonstra că deschiderea unei biserici sau confesiuni față de principiul reformei, în practică şi nu doar ca accepțiune mentală a „moştenirii reformei" - este direct proporțională cu deschiderea față de dezvoltarea naturală a bisericii. Şi opusul este la fel de adevărat.

Este pur şi simplu imposibil să convingi pe cineva de meritele acestei abordări, atâta vreme cât este împiedicat de gândirea tehnocrată sau spiritualistă. Pentru o asemenea persoană, orice argument spiritual, biblic sau strategic va da greş; într-adevăr, trebuie sa dea greş.

Nimeni n-ar trebui să spere că va convinge pe alții de meritele dezvoltării naturale a bisericii prin simpla comunicare a „metodelor". Atâta timp cât paradigma acelei persoane nu este în armonie cu această abordare, nici cele mai bune metode nu vor fi eficiente. Izolarea câtorva „tehnici" de dezvoltare naturală a bisericii şi transplantarea lor într-o paradigmă spiritualistă sau tehnocrată poate fi chiar dăunătoare!

Practic, ce înseamnă asta?Şi care sunt de fapt efectele practice şi concrete ale acestui aparent abstract concept de „gândire bipolară" asupra dezvoltării bisericii? în cercetarea noastră de la Institutul pentru Dezvoltarea Bisericii am descoperit imediat că doar evaluarea cantitativă este insuficientă pentru a ilustra dinamica creşterii unei biserici. Cu ajutorul graficelor şi a tabelelor putem învăța despre participarea la serviciile de închi-nare şi alte aspecte cantitative ale vieții bisericii. Nu putem face însă enunțuri valide privind calitatea unei biserici, decât dacă considerăm că numărul mare al participanților la serviciile de închinare indică o calitate ridicată a vieții bisericii.

Aşa cum am văzut în prima parte, dovezile empirice sugerează că o creştere a celor „opt trăsături calitative", adică o creştere calitativă are o influență decisivă asupra creşterii numărului participanților la serviciile de închinare.

Pentru a ilustra aceste procese de creştere, avem nevoie de un fel de diagramă care să poată integra ambele aspecte ale paradigmei noastre bipolare, calitate şi cantitate, gândire organică şi tehnică. în timp ce o săgeată reprezintă abordarea liniară a gândirii tehnice („De la A la B"), perspectiva organică este cel mai bine ilustrată de un model circular („Care este efectul punctului B asupra punctului de plecare A?"). Greşeala obişnuită făcută atât de tehnocrați cât şi de spiritualişti este izolarea unuia dintre aspecte şi nesocotirea celuilalt (vezi diagrama din dreapta sus).

În dezvoltarea naturală a bisericii încercăm să le corelăm pe amândouă. Am văzut deja că Noul Testament descrie biserica prin exemple atât din arhitectură (aspectul tehnic al edificării bisericii), cât şi din agricultură (aspectul dinamic şi organic al creşterii bisericii). Combinația celor două poate fi reprezentată printr-o spirală.

Institutul nostru a elaborat aşa-numita „spirală a bisericii" pentru a uşura aplicarea practică a acestui concept. Ea integrează atât creşterea cât şi zidirea, aspectul tehnic cât şi cel organic, perspectiva liniară cât şi cea circulară (vezi diagrama din dreapta jos; confruntă paginile 43 şi 51). Spirala din această diagramă reprezintă creşterea cantitativă (creşterea numărului participanților la serviciul de închinare), iar zonele albastre arată dezvoltarea fiecărei trăsături calitative individuale dintr-o anumită biserică (creşterea calitativă). în timp ce noi nu putem „produce" creşterea numărului participanților, putem face acțiuni concrete care vor creşte calitatea vieții bisericii în cele opt domenii calitative.

Putem „face" o biserica să crească?Poate că una dintre cele mai aprinse polemici ecleziastice contempo-rane se naşte ca răspuns la întrebarea: poate fi fabricata creştereacantitativă a bisericilor, adică realizată prin mijloace omeneşti? în ce măsura putem noi „face" biserica sa crească? Puțin? Mult? Deloc?

Deşi am citit mii de pagini despre acest subiect, nu am găsit încă un raspuns satisfăcător. Mie mi se pare însă că nici măcar nu ne putem gândi sa ne ocupăm de vreunul din aspectele practice până ce nu avem un răspuns clar la această întrebare.S-a arătat deja că nu se poate răspunde la această întrebare dacă se porneşte de la presupoziții tehnocrate sau spiritualiste. în cadrul paradigmei bipolare problema se rezolvă foarte uşor: partea organi-zațională a bisericii poate fi fabricată, cea organică nu. Explicația nici măcar nu necesită concepte extravagante precum „identitate paradoxală" sau „tensiune dialectică". Ea este într-adevăr foarte logică şi simplă.De ce atâta zarvă? Cele mai multe discuții sunt monopolizate de promotorii paradigmei tehnocrate sau spiritualiste (vezi diagrama).

Un spiritualist care disociază organismul bisericii de partea ei instituțională va susține întotdeauna că: „Biserica (organismul) nu poate fi fabricata". Spiritualiştii radicali se folosesc de aceasta pentru a se relaxa în fotoliile pasivității lor religioase. Ce se întâmplă însă cu acei spiritualişti (şi eu cred că ei sunt marea majoritate) care consideră că acesta nu este întregul adevăr? Ei, deşi îşi mențin convingerea că fa-bricarea creşterii bisericii nu este posibilă, se simt până la urmă oarecum responsabili să facă ceva. Ce fac şi de ce fac rămâne în ceață datorită presupunerii lor că nimic nu se poate realiza prin efort uman. în acest moment devine util faptul că spiritualiştii nu iau în serios reflecția teologică. Ei se auto-consolează adesea cu vagul adevăr despre „tainele lui Dumnezeu".Paradigma tehnocrată are o altă abordare. Biserica este văzută ca o organizație. De aceea, tehnocrații ar trebui să poată spună cu convingere: „Biserica poate fi fabricată". în lumina dovezilor biblice însă, nici un tehnocrat nu se simte confortabil cu această afirmație. Chiar dacă lucrarea lor practică reflectă convingerea adâncă privind capacitatea lor de a realiza creşterea bisericii, foarte rar se poate vedea aceasta în teoriile lor.

în cele din urmă, cele două extreme - cea tehnocrată şi cea spiritualistă - vor cădea de acord asupra următoarei afirmații: „Deşi trebuie să facem ceva, nu putem face nimic pentru creşterea bisericii!" Acest paradox pseudo-logic nu este nimic altceva decât încercarea de a armoniza nişte paradigme false cu Scriptura.Adoptarea abordării bipolare îndepărtează necesitatea acestei dialectici. Putem face referință la afirmația total lipsită de paradox a lui Pavel, în care el descrie relația dintre implicarea divină şi cea umană: „Eu am sădit, Apolo a udat dar Dumnezeu a făcut să crească" (1 Corinteni 3:6). în acest pasaj este evident ceea ce ştie fiecare țăran. Cineva seamănă, udă şi seceră însă nu poate face să crească. Fără îndoială, însă, conştiinciozitatea semănatului şi udatului influențează viitorul seceriş.„Fabricarea" creşterii cantitative a bisericii este imposibilă. Efortul şi energia ar trebui investite în armonizarea polului instituțional al vieții bisericii cu principiile lui Dumnezeu, astfel încât polul organic să se poată dezvolta sănătos şi nestingherit. Aceasta este cea mai clară prezentare a abordării strategice a dezvoltării naturale a bisericii.

Fundătura pragmatismuluiDiagrama din dreapta contrastează cele mai importante trei deosebiri dintre dezvoltarea naturală a bisericii şi gândirea clasică a creşterii filozofii neteologice ci se bazează pe principiul şi paradigma Reformei. Am afirmat, de asemenea, că obiectivele dezvoltării naturale a bisericii se concentrează pe calitate nu pe cantitate. în această secțiune vreau să scot în evidență o a treia deosebire, direct legată de cele două menționate mai sus: dezvoltarea naturală a bisericii respinge mentalitatea pragmatică şi o înlocuieşte cu abordarea orientată pe principii. Pentru a evalua în mod critic pragmatismul în creşterea bisericii, tre-uie sa înțelegem de ce joacă el un rol aşa de important în mişcarea e creştere a bisericii. Acest lucru devine evident atunci când înțelegem lucrul împotriva căruia luptă mişcarea de creştere a bisericii: ideologia creştină care afirmă că nimeni nu trebuie să încerce să evalueze roadele lucrării. Unii au folosit termenul „pragmatic" cu înțelesul de „ne-ideologic". Mişcarea de creştere a bisericii se supune, într-adevăr criteriului: „Care este efectul activităților noastre?" Această întrebare este corectă din punct de vedere biblic. Este o întrebare pe care Isus ne-a învățat să ne-o punem.Din păcate însă, această preocupare a fost etichetată „pragmatism". Aş dori să enumăr şase motive pentru care abordarea pragmatică nu este potrivită pentru creşterea bisericii.

1. Pragmatismul, ca imagine despre lume şi viață este înrădăcinat în respingerea a priori a principiilor normative. Deşi trebuie să nu presupunem că autorii creştini ce folosesc acest termen au o perspectivă negativă asupra principiilor biblice este potrivit să ne întrebăm totuşi de ce folosesc acest termen, având în vedere încărcătura istorică pe care o poartă.

2. Abordarea pragmatică are pericolul inerent de a face din succes criteriul teologic final. O maximă seculară spune: „Nimic nu are succes mai mare decât succesul". Tradus în jargonul creştin, aceasta înseamnă: „Orice contribuie la creşterea numerică a bisericii este bun. Numărul mare al participanților la serviciile de închinare este dovada vie că biserica se află, din punct de

vedere teologic, pe drumul bun". Din păcate, unii autori din domeniul creşterii bisericii au căzut în această cursă.

Filozofie Obiective Metode„Gândirea clasică neteo- cantita- pragma-în creşterea logică tive ticebisericii"„Dezvoltarea principiul calitative orientatenaturală a reformei pebisericii" principii

3. Pragmaticii pun mereu aceeaşi întrebare: „Ce este cel mai eficace pentru creşterea bisericii în această situație?" Aşa cum am menționat anterior, aceasta este o întrebare legitimă şi necesară pe care numai ideologii cred că nu trebuie niciodată să o pună. Răspunsul pragmatismului la această întrebare este însă insuficient datorită unei concentrări excesive asupra câştigului pe termen scurt. în dezvoltarea bisericii, ca şi în multe alte domenii ale vieții, câştigurile pe termen scurt au şi o durată scurtă. Pe termen lung, ele se dovedesc adesea a fi neproductive.

4. Pragmaticii au tendința de a-şi forma propria lor opinie cu privire la ceea ce este important pentru împărăția lui Dumnezeu. Uneori ei pierd din vedere adevărul care spune: „căile Domnului sunt mai înalte decât căile omului". Prin contrast, o abordare orientată pe principii se străduieşte să se conformeze principiilor creşterii care sunt fondate biblic şi sunt verificabile empiric, principii care ştim că, în cele din urmă vor aduce roade pentru împărăția lui Dumnezeu, deşi în prezent nu prea dau această impresie. Scopul nu justifică întotdeauna mijloacele. Principiile lui Dumnezeu nu au nevoie de îmbunătățiri.

5. Pragmatismul este în conflict cu principiul biblic conform căruia pomul bun aduce roade bune (Matei 7:1 7). Aceasta înseamnă în mod expres că rodul este bun, fiindcă pomul este bun. Pragmaticii insă întreabă: „Cum poți obține roade bune fără să ai un pom bun?" Tendința lor este să caute mai degrabă roade artificiale care necesită o fabrică funcțională eficientă, decât un organism viu bun. în momentul în care roadele artificiale apar în biserica, pragmaticii le prezintă ca „dovada" faptului că trebuie să existe un pom bun care le-a produs.

6. Gândirea pragmatică se transformă uşor într-un pământ fertil pentru oportunism. în general, plutirea în sensul curentului, ajustarea la tendințele curente îndoielnice, folosirea metodelor manipulatoare de marketing, chiar şi cooperarea cu sisteme politice corupte - toate, desigur, în numele bunăstării bisericii - pot fi consecințele unei gândiri „pragmatice" puternic dezvoltate.

Dezvoltarea naturală a bisericii respinge motto-ul pragmatismului: „Nimic nu are succes mai mare decât succesul". în contrast, ea susține că bisericile au succes deoarece urmează principii biblice clar definite.

Partea a cincea

Zece pa i practiciș"Trăsăturile calitative", "factorul minim", "principiile biotice" şi „nouă paradigmă" sunt cele patru părțiconstituente ale dezvoltării naturale a bisericii care corespund celor patru Întrebări fundamentale alecreşterii bisericii- ce, când, cum şi de ce. "Firul roşu" care a străbătut cele patru părți a fost aplicația aceea ce noi am numit principiul" totul de la sine". În această secțiune finală a cărții aş dori să prezintun plan În zece paşi pentru introducerea celor patru părți constitutive ale vieții bisericii.

Până în acest moment, observațiile noastre cu privire la programe au fost, în mare parte, critice. Am încercat să arăt că programele sunt valabile numai pentru situații specifice, în timp ce principiile au oaplicabilitate universală. Indiferent de câte ori a avut succes un anumit program, dacă este prezentat ca remediu pentru orice situație, nu va crea decât confuzie. Aceasta nu reduce însă cu nimic valoarea acestor programe. Nu vom înceta să ne antrenăm muşchii doar pentru că îi putem folosi greşit,bătând pe cineva. Nu trebuie să ne ferim să întocmim un plan de dezvoltare a bisericii, doar fiindcă unii nu se pot abține să nu îl folosească greşit, adică într-un mod legalist, tehnocrat sau chiar magic.De la programele de natură tehnocrată se aşteaptă să rezolve creşterea bisericii printr-un "ciclu de spălare rapidă". Dezvoltarea naturală a bisericii însă se aseamănă cu viața organică. Este un proces carenecesită timp. Nici o măsură singulară, fie ea o analiză a bisericii, o consultanță, o noapte de veghe, un seminar, studierea unei cărți relevante nu va produce instantaneu creşterea. Doar atunci cândtoate elementele menționate anterior lucrează armonios împreună, se poate declenşa un proces de schimbare durabilă. Aş vrea să prezint modul în care o biserică poate folosi următorii zece paşi pentru a întocmi un "program" pentru propria-i dezvoltare, nu "luat de pe raft" ci "croit la comandă". Am descoperit că o persoană din exterior cu experiență în dezvoltarea naturală a bisericii (un consultant, un alt pastor, o rețea etc.), poate fi de mare ajutor în acest proces.

Cei zece paşi au fost scrişi într-o asemenea manieră încât să poată fi aplicați în orice situație bisericească posibilă:

Într-o biserică însăşi termenul de "creştere a bisericii" întâmpină împotrivire; altă biserică îşi doreşte arzător să crească, dar priveşte cu tristețe cum scade participarea la

serviciile de închinare; Un al treilea caz este o biserică dinamică, în creştere, care caută căi de a structura viitoarea

dezvoltare a bisericii; a patra biserică se gândeşte la plantarea unei biserici-fiică şi caută principii valabile pentru orice

fel de creştere a bisericii; În cele din urmă, a cincea situație poate fi o biserică de curând plantată care de-abia a trecut de

faza inițială a înființării şi caută ajutor pentru o dezvoltare continuă şi sănătoasă.

Program standard

Fără Program Program individual

Acest tabel aratăimportanța (relativă) a programelorpentru dezvoltareanaturală a bisericii.Ele nu sunt obligatorii,dar pot fiutile.

Merge... ...dacă condiția bisericii se potriveşte cu condițiile pe care le presupune programul

...dacă cei din conducerea bisericii fac intuitiv ceea ce trebuie

...dacă poate fi dezvoltat

Nu merge... ...dacă situația din biserică este diferită de cea pe care o presupune programul

...dacă deciziile luate intuitiv reflectă gândirea spiritualistă sau tehnocrată şi nu cea biotică.

...dacă nu se pot particulariza principiile universale

Următorii zece paşi pot fi utili atât în aceste situații cât şi în multe altele. Ar fi bine să nu ne păcălim singuri, crezând că 'predicarea' principiilor corecte este suficientă pentru declanşarea dezvoltării bisericii. Aceasta ar demonstra înțelegerea greşită a abordării orientate pe principii. Principiile trebuie convertite întotdeauna în programe aplicate. Fără acest pas, toate discuțiile noastre despre dezvoltarea bisericii sunt în pericolul de a nu fi altceva decât conversații de dragul conversației.

În cele patru părți anterioare ale acestei cărți am arătat care sunt lucrurile pe care noi putem şi trebuie să le facem pentru dezvoltarea bisericii noastre şi pe care nu le putem face, deoarece sunt responsabilitatea lui Dumnezeu. Următorii paşi practici au de a face doar cu partea noastră, responsabilitatea omului. Aceasta nu pentru că eu consider contribuția umană "mai importantă" decât a lui Dumnezeu, aşa cum, prematur, unii critici au şi sugerat deja. Motivul real din spatele ei este aproape răsuflat: această carte a fost scrisă ca manual pentru oameni şi nu pentru Dumnezeu. El nu are nevoie de aceste sfaturi pentru a-şi îndeplini responsabilitatea. De aceea, vreau să mă limitez strict la a vorbi despre acele lucruri pe care, potrivit voii lui Dumnezeu le putem face noi oamenii pentru a ajuta la creşterea bisericii.

Cum ar trebui să privim perspectiva creştinilor care afirmă că: "tot ce putem face noi pentru creşterea bisericii este să ne rugăm"? Am văzut deja că această afirmație nu poate fi apărată nici din punct de vedere teologic şi nici empiric. Multe pasaje biblice arată că putem face mult mai mult pentru creşterea bisericii decât să ne rugăm. Aceste fraze care sună atât de "spiritual", la o examinare mai atentă se dovedesc a fi o expresie a ceea ce noi am numit "paradigma spiritualistă".

Trebuie însă să încercăm să înțelegem ceea ce vor să spună de fapt oamenii care au aceste convingeri. Ei nu vor să spună că noi nu putem face absolut nimic decât să ne rugăm. Ei vor să spună: "Dacă rugăciunea, dedicarea față de Cristos şi o relație personală cu El nu sunt în centrul tuturor activităților noastre, atunci toate eforturile noastre nu sunt altceva decât 'activism' neroditor". Şi acest lucru este foarte adevărat! Creşterea bisericii în sine nu trebuie să devină niciodată motivația activităților noastre. Nu dezvoltarea bisericii ci închinarea înaintea lui Dumnezeu este adevăratul obiectiv. Dezvoltarea

bisericii este făcută de dragul închinării. Această funcție nu scade deloc semnificația eforturilor noastre de creştere a bisericii ci mai degrabă le conferă cea mai înaltă onoare: ele sunt o unealtă prin care oamenii devin urmaşi ai lui Cristos şi împreună glorifică pe cerescul Rege.

În repetate rânduri am numit principiile dezvoltării bisericii, principii "divine". Această expresie necesită o explicație. Prin "divin", eu înțeleg "creat de Dumnezeu". Aceasta nu face ca principiile să fie divine. Niciodată nu ar trebui să-L confundăm pe Dumnezeu cu ceea ce a creat El. Acesta este un pericol real, deoarece creația lui Dumnezeu este atât de magnifică încât putem fi duşi de val. Entuziasmul nostru este bun şi adecvat atât timp cât nu ne închinăm creației în locul Creatorului (Romani 1:25). Ar trebui, în schimb, să lăsăm frumusețea şi splendoarea creației (împreună cu principiile biotice pe care le descoperim în ea) să ne inspire la a lăuda "gloria lui Dumnezeu" (Psalmul 19:2).

Această înțelegere teologică fundamentală are consecințe practice. Când oamenii aud pentru prima dată principiile biotice de dezvoltare naturală a bisericii, ei sunt adesea entuziasmati. Eu sunt încântat ori de câte ori se întâmplă aşa ceva. Nu ar trebui să facem însă nicio- dată confuzie între entuziasmul nostru pentru principii şi entuziasmul nostru pentru Domnul. Oamenii nu pot rămâne motivați pentru creşterea bisericii, atât timp cât nu sunt motivați de devotamentul lor față de Isus şi lucrarea Sa.

Dacă o biserică nu are acest fundament este foarte probabil că ceilalți nouă paşi pe care îi vom descrie în continuare nu vor avea un efect prea mare. Mai direct, dezvoltarea naturală a bisericii nu este o strategie pentru crearea momentului spiritual. Ea apare numai acolo unde acesta există deja, oferind paşii practici pentru a atrage şi mai mulți oameni.

Ce se poate face dacă o biserică nu se bucură de acest moment spiritual? Cu siguranță că nici chiar în acest caz nu strică identificarea factorului minim, stabilirea obiectivelor calitative, aplicarea principiilor biotice şi aşa mai departe. Aceştia nu sunt însă nici primii şi nici cei mai importanți paşi. Credincioşii trebuie să fie mai întâi cuprinşi de o nouă dedicare față de Cristos.

Cum se poate realiza aceasta? Sunt tot atât de multe soluții la această problemă pe cât de mulți creştini există pe glob. Pentru unii, contactul cu o "biserică model" a aprins scânteia, alții au fost inspirați la o adunare a unui număr mare de credincioşi, iar alții la o reuniune restrânsă. Prin ele însele, aceste evenimente nu vor porni mişcarea de creştere a bisericii, aşa cum, în mod greşit, cred şi învață unii. Ele pot însă determina oamenii să înceapă să se întrebe: "Ce se poate face ca lucrurile pe care le-am experimentat aici să devină parte a vieții zilnice a bisericii mele?"

Pasul II Descoperi i-vă factorii minimiț

Cele mai multe grupuri se îmbarcă în procesul dezvoltării naturale a bisericii descoperindu-şi "factorii lor minimi"- acele trăsături calitative cel mai puțin dezvoltate care în acel moment le împiedică semnificativ dezvoltarea. Nu există nici o biserică fără "factor minim". Termenul nu înseamnă în mod necesar că biserica stă "rău" într-un anumit domeniu; am înt~lnit biserici al căror factor minim era un model pentru alte biserici! lnseamnă doar că celelalte şapte domenii sunt mai dezvoltate decât acest factor minim. Înseamnă de asemenea că, focalizarea asupra acelui punct minim va aduce un progres de durată în

dezvoltarea acelei biserici. ¶În ultimii ani am constatat că atunci când oamenii încearcă să identifice factorul minim al bisericii lor bazați doar pe intuiție, dau adesea greş. De fapt, nu este deloc neobişnuit ca ei să aibă impresia că domeniul lor cel mai tare este factorul lor minim!

¶Cum este posibil aşa ceva? De obicei, aceste biserici au standarde calitative extrem de înalte în acel domeniu. Ele au, de asemenea, un simț foarte dezvoltat aşa încât observă imediat problemele potențiale şi identifică rapid îmbunătățirile posibile. Alte zone ale vieții bisericii care nu sunt atât de importante pentru ei sunt aproape nebăgate în seamă. Pentru a identifica cu certitudine factorul minim al bisericii şi pentru a nu ne baza doar pe presupuneri, eu recomand ca fiecare biserică să facă un profil al bisericii în baza unei analize temeinice, din punct de vedere ştiințific.

¶Unul din obiectivele cercetării noastre a fost elaborarea unei proceduri de testare, prin care fiecare biserică interesată să îşi poată cu uşurință identifica factorul ei minim. În acest sens, aproximativ treizeci de membri ai bisericii (inclusiv pastorul) trebuie să completeze un chestionar. Chestionarul nu cere membrilor să-şi evalueze biserica ("Pe o scară de la unu la zece, cât de iubitoare este biserica voastră?"), ci să-i descrie comportamentul actual (de exemplu: "Cât de des ai invitat pe cineva din biserică la masă sau la o ceaşcă de cafea, în ultimele două luni?").

¶·Analiza noastră compară datele culese din aceste răspunsuri cu cele aproximativ patru milioane de răspunsuri strânse inițial şi creează un "profil al bisericii". Rezultatele sunt prezentate într-un grafic ce arată imediat punctele tari şi cele slabe ale bisericii. Evanghelizare Relații Chestionarul poate fi procesat de un consultant în dezvoltarea naturală a bisericii sau chiar de către biserică. În a doua variantă, trebuie să participați la un seminar de pregătire de bază în dezvoltarea naturală a bisericii pentru a obține un program de calculator de tip CORE. Programul este adus la zi în mod continuu şi se bazează pe normele tuturor bisericilor intervievate mai înainte. Orice nou rezultat datorat continuării cercetărilor este inclus în mod automat în procesul computerizat al evaluării.

¶ În cazul în care profilul bisericii este astfel obținut, biserica poate să fie sigură că valorile rezultate sunt precis normate şi comparabile cu altele. Formula folosită în acest proces este demnă de încredere, deoarece se bazează pe datele strânse de la mai bine de 1 000 de biserici studiate. În primii ani ai lucrării noastre, când foloseam metode mult mai puțin sofisticate pentru obținerea profilului bisericii, am înțeles că, deşi se pot învăța adevăruri valoroase cu mult mai puțin efort, ele nu pot sluji ca bază pentru dezvoltarea unui proces sigur de planificare. Dacă sunteți interesați în obținerea unui profil al bisericii voastre, vă rog să folosiți informațiile de la pagina.

Pasul III Stabiliți obiective calitative

Ce este un "obiectiv calitativ"? "Calitativ" nu înseamnă deloc "neclar"! Obiectivele calitative sunt obiective precise, definite în timp, verificabile şi măsurabile privind creşterea calității bisericii. Următoarea declarație a unui membru al bisericii: "Vreau să fiu un creştin mai bun", sau a unei biserici:

"Vrem ca în viitor să ne raportăm la alții mai spiritual şi mai iubitor", nu sunt obiective calitative. Acestea sunt declarații frumoase, dar nu sunt obiective. Tabelul din dreapta conține câteva exemple a ceea ce eu consider a fi obiective calitative.

Când stabilim obiective, trebuie s-o facem în domeniile pe care le putem, realmente, influența. Acesta este motivul principal pentru care obiectivele legate de creşterea numărului de participanți la serviciile de închinare sunt adesea dăunătoare (vezi paginile 44-45). În schimb, efortul nostru poate afecta semnificativ calitatea celor opt domenii cheie ale vieții bisericii. Într-adevăr, care altul ar trebui să fie obiectivul planificării unei biserici, dacă nu creşterea calității ei? Ar trebui oare să lăsăm în seama întâmplării descoperirea darurilor spirituale ale creştinilor, dezvoltarea unor relații de dragoste reciprocă, stabilirea unui loc şi timp pentru împărtăşire spirituală sau descoperirea rolului care le revine în împlinirea Marii Însărcinări?

În seminariile mele, după ce am discutat cele opt trăsături calitative, pun adesea întrebarea: "Ce s-ar întâmpla dacă s-ar dubla valoarea calității celor opt domenii în următoarele douăsprezece luni?" Aproape toți cei ce se gândesc la această întrebare - chiar dacă nu cunosc în detaliu toate principiile dezvoltării naturale a bisericii- îşi vor da seama că aceasta ar genera un enorm proces de transformare care ar merita implicarea noastră deplină şi pasionată. Apoi întreb: "Ce putem face noi în cele opt domenii pentru a produce această creştere calitativă?" Această întrebare ne conduce direct la procesul de stabilire a obiectivelor. Problema este că, în majoritatea bisericilor, conducerea discută tot felul de chestiuni, însă, niciodată nu se ocupă de acele lucruri concrete pe care ar trebui să le facă, să le plănuiască, să se roage pentru ele şi să le sprijine biserica pentru a continua creşterea calității vieții bisericii în cele opt domenii menționate mai sus.

Domeniu de lucrare Exemple de obiective calitative În acest tabel veți găsi un exemplu de "obiectiv calitativ" pentru fiecare dintre cele opt trăsături calitative. Vă rog să țineți cont că exemplele sunt ilustrații alese la Întâmplare. Nu există obiective standard pentru toate bisericile, fiecare biserică trebuie să-şi stabilească acele obiective care promit progresul cel mai mare În dezvoltarea bisericii, potrivit circumstanțelor lor specifice.

Conducere "Până la sfârşitul anului, pastorul nostru va fi eliberat de 20% din responsabilitățile frecvente pentru a putea dedica acest timp pregătirii lucrătorilor laici"

Slujire La sfârşitul următoarelor nouă luni, 80% dintre cei ce participă la serviciile de închinare îşi vor fi descoperit darurile lor spirituale şi 50% vor fi activi într-un domeniu de lucrare corespunzător darurilor lor"

Spiritualitate "Până la 1 februarie, vom lua decizia privind care dintre cei trei lucrători laici aleşi îşi va asuma coordonarea lucrării de rugăciune"

Structuri Până la sfârşitul lui decembrie al acestui an, ~om desemna un om pentru fiecare din cele nouă

domenii de lucrare stabilite de biserica noastră"

Închinare De la începutul anului viitor, vom avea câte ~n serviciu de închinare la fiecare trei luni care va fi conceput pentru atragerea necredincioşilor"

Grupuri mici În următoarele şase luni, vom împărți grupurile de studiu biblic în aşa fel încât fiecare ajutor de lider să îşi asume conducerea unui nou grup"

Evanghelizare "Până la sfârşitul lui aprilie, conducerea bisericii va identifica cele 1 O procente de creştini pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu darul evanghelizării şi va avea o dicuție personală cu fiecare despre acest dar"

Relații "După ce, timp de trei luni se va studia Procesul Învățării dragostei, fiecare participant al grupului de studiu biblic va putea spune: 'Mă bucur, mai mult decât în trecut că sunt în acest grup"'

Pasul IV Identifica i obstacoleleț

Toate obiectivele calitative descrise în capitolul anterior pot fi realizate cu ajutorul unor paşi concreți, dacă aceasta este ceea ce îşi doresc cu adevărat şi ceilalți membri ai bisericii. Aceasta este însă problema fundamentală. Multe biserici nu reuşesc să îşi atingă obiectivele şi apoi interpretează eşecul lor ca o dovadă a faptului că o creştere a calității este, la urma urmei, "omeneşte imposibilă". Eu cred că această interpretare este greşită. Problema nu este că măsurile necesare pentru împlinirea scopurilor "nu pot fi luate" ci, mai degrabă, că unii creştini, pur şi simplu nu vor să se facă "ceea ce se poate face". Identificarea acestor obstacole ne aduce cu picioarele pe pământ privind realitățile care existau încă din vremea lui Isus şi nu vor dispărea până la revenirea Sa. Dezvoltarea bisericii implică, întotdeauna, oameni adevărați care poartă cu ei experiențele for trecute, rănile, temerile şi mecanismele lor de apărare. Nu tot ceea ce este de dorit din punct de vedere spiritual se poate şi îndeplini într-o biserică. Dacă am încerca să ignorăm realitatea, ideile noastre nu ar fi altceva decât nişte nori de fum.

La o conferință a pastori lor la care vorbeam despre dezvoltarea naturală a bisericii, am explicat oferta noastră pentru identificarea factorului minim al bisericilor. Unul dintre pastori a obiectat imediat: "Sper

că nu vreți să spuneți că fiecare biserică trebuie să îşi facă o asemenea evaluare. Există suficiente motive împotriva acestui lucrul"

l-am mulțumit pentru intervenție şi am pus o folie pe retroproiector. Am scris pe ea: "Motive împotriva evaluării". Apoi i-am cerut pastorului să ne spună trei dintre cele mai importante motive ale sale, după care m-am aşezat pe scaun şi am aşteptat. Timp de două minute foarte grele, o tăcere ca de gheață a umplut încăperea. În cele din urmă am întrerupt tăcerea şi am spus: "Pe această folie se află toate motivele pentru care ar trebui să nu facem profilul bisericii". Astăzi îmi este ruşine de ceea ce am făcut. Îmi mențin totuşi convingerea că demonstrația mea a fost corectă. Nu există nici un motiv adevărat pentru a nu face profilul bisericii. În cel mai rău caz posibil, conducerea bisericii îl va respinge şi îl va arunca la gunoi. Nu vor pierde decât nişte bani şi nici măcar pe aceştia, deoarece într-un asemenea caz le vom restitui, fără probleme, banii cheltuiți!

Da, din punct de vedere rațional argumentele mele erau corecte.Ceea ce nu am înțeles atunci a fost că problema acestui pastor nu era deloc rațională. Când am vorbit cu el, după întâlnire, am simțit că era controlat de teama că o asemenea evaluare I-ar fi putut "demasca" pe el şi lucrarea sa. Argumentele mele raționale nu I-au ajutat deloc, ba mai mult, au înrăutățit chiar situația!

Oricând întâlnim împotrivire față de dezvoltarea naturală a bisericii, ar trebui să fim sensibili la motivele ascunse în spatele ob1ecțulor "raționale". În cele din urmă, cele mai mult motive îşi au originea în una dintre cele două paradigme false descrise în aceasta carte. Având în vedere faptul că întreg sistemul de credințe şi valori este guvernat de paradigmele teologice, nu este deloc surprinză or că adesea discuțiile sunt atât de emoționale. Pentru un tradiționalist sau un spiritualist, întrebările pe care le ridicăm sunt mult mai mult decât discuții despre strategie. Dupa parerea lor este în joc însăşi "esența credinței".

Pasul V Aplica i solu iile bioticeț ț

În momentul în care întâmpinăm rezistență din interiorul sau exteriorul bisericilor noastre, dacă nu chiar mai înainte, vom înțelege cât de folositoare este abordarea orientată pe principii în viața de fiecare zi a bisericii. În partea a treia am menționat că principiile biotice sunt foarte utile, deoarece ne ajută să reacționăm constructiv la situațiile necreate de noi.

Un punct slab al majorității literaturii de creştere a bisericii a fost încercarea ei de a fi un ghid al acțiunilor potrivite, în timp ce orice formă de reacție a fost privită cu suspiciune. Este evident adevărat că nimeni nu poate conduce doar "reacționând". Pe de altă parte este un fapt dovedit că liderii -fie ei "proactivi" sau Jeactivi" -îşi petrec majoritatea timpului răspunzând provocărilor ce apar în mediul lor. Doar în mijlocul acestor decizii zilnice ne putem da seama dacă abordarea biotică a fost într-adevăr însuşită, sau dacă a rămas doar o teorie abstractă. Cele "şase principii biotice" trebuie privite ca o )istă de verificare" ce poate fi aplicată fiecărei decizii pe care trebuie să o luăm. Pagina următoare oferă un exemplu real: trebuie angajat un nou lucrător cu normă întreagă. Cum ar trebui finanțat el sau ea? Coloana din mijloc (Soluția 1) arată o reacție care nu ține cont de principiile biotice. Coloana de la

dreapta (Soluția 2) prezintă folosirea conştientă a principiilor biotice în procesul de luare a deciziilor. Sigur că acest exemplu este prescurtat şi simplificat. Cu toate acestea, el arată deosebirile dintre o strategie biotică şi una pur pragmatică de rezolvare a problemelor. Acest model poate fi folosit pentru luarea majorității deciziilor din viața unei biserici. Fiindcă am folosit foarte mult aceste liste de verificare la seminariile mele, am descoperit că cei fără pregătire teologică au mult mai puține probleme cu acest fel de gândire decât teologii. Se pare că educația teologică standard ne instruieşte să gândim mai degrabă "reducționist" decât integrator". Poate că cei mai mulți dintre noi ar trebui să exerseze pe hârtie acest fel de gândire înainte de a-1 aplica vieții reale.

Pasul VI Folosi i-vă punctele tarițAm observat deja caricatura strategiei minime care spune că trebuie să ne concentrăm întotdeauna asupra a ceea ce facem cel mai puțin bine. Dezvoltarea naturală a bisericii are o abordare diferită. Mottoulei este: "Descoperă-ți punctele tari, dezvoltă-le, bucură-te de ele, foloseşte-le. Cu ce scop? Pentru a creşte valoarea factorului minim". Care sunt însă punctele tari ale bisericii voastre? lată patru parametri în care trebuie să încadrați răspunsul la această întrebare:

1. Cele mai puternice trăsături calitative ale bisericii tale ("factori maximi"). Indiferent dacă este vorba de "conducere", "evanghelizare" sau altele, ar trebui să puneți următoarea întrebare: Cum putem folosi aceste puncte tari cu mai multă eficacitate pentru dezvoltarea punctelor noastre slabe? Această întrebare s-a dovedit a fi foarte creativă deoarece începe cu ceva deja acceptat de biserică şi folosit de Dumnezeu în mod evident în trecut. Chiar dacă uneori identificarea factorului minim al unei biserici stârneşte temeri, începerea cu punctele tari va da un ton pozitiv.

2. "Cultura voastră spirituală". Fiecare biserică şi-a dezvoltat un stil propriu de a-şi trăi credința în Isus Cristos. Nu-i nimic greşit în asta, atât timp cât avem, într-adevăr, de-a face cu culturi spirituale şi nu cu necredință deghizată teologic. Modul unic în care o biserică îşi exprimă devoțiunea față de Cristos trebuie întotdeauna văzut ca un punct tare. Tocmai datorită diferențelor de exprimare a spiritualității noastre ne putem aştepta să atragem oameni care nu vor fi niciodată câştigați de "culturile spirituale" ale altor biserici.

3. Factori contextuali. Fiecare biserică are unele trăsături "date" nu în urma unei alegeri, ci datorită factorilor contextuali cum ar fi locul (oraş sau sat), statutul social al localnicilor sau al facilităților disponibile pentru lucrare. Nici o altă biserică din lumea întreagă nu are un context similar cu al vostru!

4. Daruri spirituale. Cel mai tare punct al fiecărei biserici este comoara de daruri spirituale pe care Dumnezeu le-a dat deja membrilor bisericii. Nu mă refer la trăsătura calitativă "slujire orientată pe daruri". Chiar dacă această trăsătură calitativă nu este deloc dezvoltată în biserica voastră, puteți fi siguri că toate darurile pe care Dumnezeu le-a dat pentru împlinirea Marii Însărcinări sunt deja prezente în poporul Lui. Ele trebuie doar descoperite. Orice sceptic privind relevanța "potențialului biotic" pentru biserică _? Trebui să studieze învățătura biblică despre darurile spirituale. In timp ce nu putem "fabrica" daruri, putem, cu siguranță pune în valoare ceea ce Dumnezeu a investit deja în creştini. Cu cât ne apropiem mai mult de planul lui Dumnezeu, cu atât vom experimenta mai mult "auto-organizarea" multor domenii din viața bisericii.

Conceptul darurilor spirituale este fundamental, indiferent la care trăsătură calitativă lucrăm. Ce ar trebui să facă "liderii împuternicitori" dacă nu să ajute creştinii să folosească potențialul pe care Dumnezeu l-a investit în ei? Cum poate funcționa "slujirea orientată pe daruri" dacă creştinii nu sunt conştienți de darurile lor spirituale? Cum se poate manifesta "spiritualitatea pasi~nată" atunci când A mulți_:;~ simt frustrați deoarece întotdeauna Il slujesc pe Dumnezeu m lucran care nu li se potrivesc? Ce sunt "structurile funcționale" dacă nu mijloacele prin care se îndreaptă darurile lui Dumnezeu spre lucrări corespunzătoare? Cum poate un serviciu de închinare să fie mai puternic "inspirator" decât atunci când creştinii participă la el, în mod liber, cu tot felul de daruri? Ce face ca grupurile mici să fie mai "integratoare" dacă nu creştinii care se slujesc unii pe alții cu darurile primite de la Dumnezeu? Cum poate avea loc "evanghelizarea orientată pe nevoi" dacă biserica nici _!llăcar nu ştie care sunt m~mbri~ înzestrați cu darul evanghelizării? In cele din urmă, putem no1 vorb1 cu onestitate despre "relații bazate pe dragoste" dacă nu reuşim să-i ajutăm pe membrii bisericii să-şi găsească locul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru ei în trupul lui Cristos? Toate alternativele pe care le-am descoperit până acum la abordarea orientată pe daruri nu erau, în mod special, marcate de relații bazate pe dragoste.

Pasul VII Utiliza i resursele/uneltele DNBț

Toate discuțiile despre dezvoltarea naturală a bisericii vor rămâne pe loc atâta vreme cât majoritatea membrilor bisericii nu sunt integrați în procesul de creştere. Acesta este motivul pentru care institutul nostru a elaborat materiale pentru a ajuta la implementarea în practică a fiecăreia dintre cele opt trăsături calitative (în dreapta). În limba engleză, aceste unelte DNB vor fi traduse şi publicate în seria "Resurse de ucenicie DNB". Ce deosebire este între aceste materiale "biotice" şi celelalte?

1. "Resursele de ucenicie DNB" sunt concepute pentru aplicarea principiilor biotice fără folosirea termenilor tehnici corespunzători. Nici unul din manuale nu vorbeşte de "automatisme de creştere", "transformarea energiei" sau "strategie minimă". Aceste concepte teoretice nu sunt tratate în manuale, deşi ele constituie cadrul strategic fundamental al lor.

2. În timp ce majoritatea celorlalte materiale pentru creşterea bisericii se ocupă în mod specific de conducerea bisericii, "Resursele de ucenicie DNB" sunt concepute pentru membrii bisericii. Ele sunt concepute pentru a fi folosite individual, în grupuri mici sau de întreaga biserică, accentul fiind pe participarea în grupurile mici. Fiecare manual are un ghid pentru lideri care arată modul în care materialul poate fi prezentat sub forma unei singure lecții, sau în module de trei, şase sau doisprezece lecții.

3. În timp ce scopul acestei cărți este explicarea principiilor, "Resursele de ucenicie DNB" merg un pas mai departe: ele ajută la aplicarea programată a principiilor. Ele sunt "sisteme reproductibile" ce pot fi folosite de laici fără ajutorul conducerii bisericii. În contrast cu alte "programe" Cc:are uneori îi tratează pe toți creştinii la fel), materialele biotice încurajează individualitatea, spontaneitatea şi creativitatea.

4. Când am elaborat aceste materiale, am încercat să învățăm de la alte programe şi abordări. Am cercetat materiale (majoritatea orientate pe "modele") din lumea întreagă, căutând principii universal aplicabile. Pentru fiecare dintre cele opt trăsături calitative avem acum matrițe conceptualizate internațional, în ediții adaptate diferitelor țări.

"Vă puteți imagina ce s-ar întâmpla dacă 60% dintre cei ce participă în mod regulat la serviciile de înch~nare ar parcurge un curs de 12 luni despre creşterea în dragoste?" Poate că participanții ar sfârşi vărsând ceva lacrimi, râzând mult, împăcându-se, scoțând la iveală conflictele şi dobândind o nouă înțelegere a dragostei lui Dumnezeu. Poate că nici nu s-ar menționa "creşterea bisericii". Şi totuşi, se poate demonstra că un asemenea proces de învățare are un impact extraordinar asupra creşterii bisericii- cu siguranță mult mai mare decât dacă conducerea doar discută, sau pastorul doar predică despre dragoste.

Acest exemplu este legat de ceea ce am învățat în ultimii ani despre modul în care operează în biserică "legea masei critice". Atâta vreme cât doar o minoritate din biserică sprijină cu adevărat dezvoltarea bisericii, aceasta va fi o sarcină plictisitoare şi frustrantă. De îndată ce o majoritate evidentă s-a implicat în procesul de creştere, intervine un alt element al "auto-organizării spirituale". Multe lucruri pe care liderii le-au visat doar, încep să apară "de la sine".

Pasul VIII Monitoriza i eficacitatea ț

După ce am identificat factorul minim al bisericii şi am luat măsuri pentru îmbunătățirea acestui domeniu, cum putem să ne asigurăm că vor apare roadele adevărate? Una dintre metodele cele mai uşoare şi mai precise este întocmirea unui nou profil al bisericii (vezi paginile 108-109).

Rezultatele, în mod special compararea celor două profiluri, arată în mod clar dezvoltarea indicelui calitativ în toate cele opt domenii. Dacă o biserică constată că în domeniul minim nu s-a schimbat nimic, ar trebui continuată concentrarea asupra "punctului dureros". Dacă se constată că intervenția a adus roade (acesta fiind cazul în aproximativ 90% dintre bisericile analizate de mai multe ori), atunci biserica trebuie să se concentreze asupra noilor factori minimi.

Fiecare profil al bisericii, aşa cum am văzut deja este ca o poză instantanee. Unii lideri care au identificat profilul bisericii lor doar o singură dată, au făcut confuzie între rezultate şi "caracterul esențial al bisericii lor". Vreau să lansez o avertizare serioasă împotriva unei asemenea percepții statice asupra profilului. Valorile tuturor celor opt domenii calitative se schimbă destul de rapid, mai ales în cazul în care biserica lucrează în mod conştient la ele.

Cele două grafice arată modul în care se pot compara profilele bisericii. Acest exemplu este tipic pentru bisericile studiate de noi. Graficul din stânga arată rezultatele unei cercetări mai vechi (barele albastre), comparat cu unul nou (barele galbene). Veți observa că biserica a avut cea mai mare creştere ( + 14) în domeniul factorului minim ("structuri funcționale"). Efortul lor a dat, în mod evident, roade!

De un şi mai mare interes decât analizarea cifrelor exacte este studiul atent al schimbărilor valorilor celor opt trăsături calitative (graficul de mai jos). Putem vedea progresul clar în cele mai multe domenii precum "structuri" (4) şi "slujire" (2). Domeniile: "spiritualitate" (3) şi urelații" (8) însă au scăzut. Aceasta indică probleme posibile în viitor.

O prezentare grafică de tipul acesta permite bisericii să urmărească tendințele de evoluție (pozitivă sau negativă), în fiecare dintre cele opt domenii. Pentru o planificare responsabilă a creşterii bisericii este foarte utilă m onitorizarea acestor evoluții. La ce interval de timp trebuie făcut un nou profil? Răspunsul depinde de intensitatea cu care biserica lucrează la îmbunătățirea factorilor minimi. În unele biserici studiate, diferențele măsurabile au apărut la câteva săptămâni. În mod normal însă este nevoie de câteva luni pentru apariția unor diferențe calitative semnificative. În general, pentru a putea compara rezultatele recomandăm refacerea profilului de două ori pe an. Şase luni este, în general, un interval de timp suficient de mare pentru a face un progres semnificativ în domeniul factorului minim, chiar şi în cazul unor situații complexe. Pe de altă parte, şase luni nu este atât de mult încât schimbările necesare să nu poată fi amânate până anul viitor, în treisprezece februarie!

Pasul IX Ocupa i-vă de noii factori minimi ț

Îmbunătățirea ,,factorilor mini mi" ai bisericii este un proces continuu şi nu un eveniment singular. Cel puțin una dintre cele opt trăsături calitative merită atenția specială a liderilor şi putem fi siguri că investiția de energie în acel domeniu va fi în folosul dezvoltării întregii biserici.

Graficul din dreapta prezintă dezvoltarea bisericii "eşantion", despre care am discutat în capitolul anterior pe o perioadă de trei ani. Observați faptul că, deşi cele opt domenii nu arată o creştere constantă ci mai degrabă una cu suişuri şi coborâşuri, tendința generală este de creştere.

Focalizarea atenției asupra uneia dintre cele opt trăsături calitative nu produce întotdeauna creştere cantitativă imediată. Uneori, o biserică trebuie să lucreze din greu asupra a doi sau trei dintre factorii ei minimi, înainte de a se vedea roadele creşterii cantitative. Acest exemplu arată cât este de importantă monitorizarea dezvoltării creşterii calitative a bisericii pe o perioadă mai lungă de timp. Atât timp cât dezvoltarea este, în general pozitivă, mai devreme sau mai târziu ne putem aştepta şi la creştere cantitativă.

Nici nivelul absolut al calității atinse şi nici viteza cu care sunt realizate îmbunătățirile nu sunt decisive, deşi ambele merită urmărite. Cel mai important factor este direcția în care se îndreaptă indicele calitativ. Merge în sus sau în jos? Orice creştere calitativă, chiar dacă pare neglijabilă şi chiar dacă biserica nu a experimentat încă o creştere numerică este un real progres în procesul de dezvoltare a bisericii. O focalizare asupra creşterii cantitative ca fiind singurul criteriu al succesului, mi se pare a fi o gândire foarte statică.

Dacă, dimpotrivă, indicele calitativ scade, biserica trebuie să anticipeze, în mod realist, probleme chiar dacă la acel moment creşte dinamic. Dacă nu se iau măsuri corective- şi de obicei nu se iau fiindcă lucrurile merg atât de bine- biserica se va alătura, în curând, bisericilor stagnante sau în descreştere.

Cu ajutorul indicelui de măsurare a calității, se poate monitoriza cons. ecvent calitatea bisericii. Acesta este un instrument mai folositor şi mai descriptiv al "controlului succesului" decât orice diagrame de creştere sau statistici ale participării la serviciile de închinare. Datele culese în cercetarea noastră internațională permit fiecărei biserici să îşi facă propriul sondaj computerizat. Aceasta permite transformarea controlului calitativ regulat într-o )nstituție" fixă. Ori de câte ori biserica are nevoie de informații temeinice, poate să facă sondajul cu uşurință, să proceseze informațiile şi să prezinte rezultatele într-o manieră asemănătoare cu graficul de mai sus. Aceasta asigură o bază temeinică pentru planificarea paşilor următori. Sper în mod sincer ca în viitor, sondaje de acest fel să nu mai creeze teamă şi cutremur, aşa cum este în prezent în multe locuri, ci să devină o activitate normală "de culise" în sprijinul activității bisericii. Controlul calității bisericii trebuie să devină la fel de obişnuit ca şi ținerea evidenței participării la serviciile de închinare sau a dărniciei.

Pasul X Multiplica i-vă bisericațÎn cursul reflecții lor noastre am văzut în mod repetat că, în creația lui Dumnezeu, creşterea nu este nelimitată. Un organism sănătos nu continuă să crească la nesfârşit ci dă naştere altor organisme care, la rândul lor, se vor multiplica. Acelaşi principiu biotic, care poate fi aplicat vieții din interiorul unei biserici (de exemplu multiplicarea grupurilor, a lucrătorilor sau a resurselor) este valabil şi pentru biserica privită ca întreg. Dacă biserica este sănătoasă, în cele din urmă se va înmulți.

Unii creştini care poartă stindardul plantării de biserici vor merge până acolo încât să considere "reproducerea de noi biserici" ca fiind a noua trăsătură calitativă. Această perspectivă este, bineînțeles, posibilă. Consider însă că este mai consecvent din punct de vedere metodologie să nu adăugăm reproducerea ca fiind al nouălea element la spirala bisericii. Ea ar trebui să fie o perspectivă diferită din care se poate privi spirala în baza următoarelor două întrebări: "Cum s-a născut acest organism definit prin cele opt trăsături calitative?" şi "Cum se poate naşte astăzi un asemenea organism?" Cu excepția construcțiilor artificiale tehnocrate, fiecare biserică a fost "plantată" la un anumit moment (vezi diagrama din dreapta). Consultantul pentru biserici Robert Logan identifică patru faze în originea unei biserici: reproducere, concepție, prenatală şi naştere. În cadrul fiecarei faze, responsabilitatea majoră este susținerea adecvată a dezvoltării celor opt trăsături calitative.

Să privim mai îndeaproape una din cele patru faze, cea prenatală. Fazele de reproducere şi concepție au proiectat noua biserică, adică au dAezvoltat un proiect pentru realizarea practică a celor opt domenii. In faza prenatală, aceste trăsături calitative sunt practicate în sânul echipei de plantatori. În mod normal, dezvoltarea urmează următorul model: începe cu o echipă de lideri (prima trăsătură calitativă) care recrutează conlucrători calificați (a doua trăsătură calitativă). Chiar de la început, ei încearcă să cultive o spiritualitate pasionată (a treia trăsătură calitativă) şi să zidească relații profunde între membrii echipei (a opta trăsătură calitativă). Aceasta are loc în contextul unui grup mic (a şasea trăsătură calitativă). Chiar din această fază inițială creştinii sunt sfătuiți să nu-şi ascundă credința ci să îşi găsească modul lor personal de evanghelizare (a şaptea trăsătură calitativă). Structurile embrionare ale viitoarei biserici încep să apară (a patra trăsătură calitativă). Şi, în cele din urmă, tranziția de la faza prenatală la cea a naşterii este semnalată chiar de primul serviciu de închinare colectivă (a cincea trăsătură calitativă).

În momentul în care o biserică celebrează primul serviciu public de 1nchmare, spunem că s-a născut o nouă biserică. Din acel moment nu mai este un "proiect de plantare a unei biserici", ci o "biserică existentă" care trebuie să-şi păstreze cu grijă sănătatea, să învețe să învingă bolile şi să crească atât cantitativ cât şi calitativ. Este de foarte mare ajutor pentru o biserică nouă ca, încă de la început să dezvolte moment spiritual, să-şi identifice factorii minimi, să-şi stabilească obiective calitative, să identifice obstacolele, să aplice principiile biotice, să-şi pună în practică punctele tari, să folosească materiale bietice, etc.

Ce se întâmplă dacă această biserică există o vreme şi, cu ajutorul lui Dumnezeu creşte calitativ şi cantitativ? Atunci întreg procesul se va repeta şi se va naşte o altă biserică. Acesta este modul în care viața se reproduce în întreaga creație a lui Dumnezeu. În mod surprinzător, biserica lui Isus Cristos a trecut adesea cu vederea aceste legi elementare ale vieții.

Creşterea bisericii prin puterea Duhului Sfânt

Sunt creştini care cred că principiile prezentate în această carte nu sunt cu adevărat spirituale. Deşi nu luptă propriu-zis împotriva lor, ba s-ar putea ca să se folosească de ele din când în când, însă, ca să nu fim prea aspri ni nu sunt entuziasmați de ele. Pentru ei, lucrarea Duhului Sfânt este complet diferită de principiile descrise în această carte.

Am încercat să arăt că o asemenea perspectivă, oricât de răspândită ar fi. se apropie mai mult de paradigma spiritualistă decât de Duhul it pe care-l întâlnim în Biblie. Creşterea bisericii prin puterea Du-hului Sfânt nu înseamnă nesocotirea principiilor lui Dumnezeu ci, mai degrabă implementarea acelor principii în bisericile noastre, într-o cât mai mare măsură, chiar dacă ne par neobişnuite, greu de at, pornite împotriva tradiției sau că produc neplăceri.

Dezvoltarea naturală a bisericii este un inamic declarat al oricărei în-tări de a zidi biserica lui Isus Hristos prin puterea omenească. Prin aceasta nu înțeleg însă un atac împotriva unor creştini imaginari, plini de sine, care spun: „De ce avem nevoie de Duhul Sfânt? Metodele nostre proprii dau rezultate de la sine!" N-am întâlnit niciodată o asemenea obrăznicie. Nu, ceea ce înțeleg eu prin creşterea bisericii prin „puterea omenească" este ceva cu totul diferit. Eu mă refer la oamenii care vor din toată inima să lucreze prin puterea Duhului Sfânt, dar care din motive practice, înlocuiesc lucrarea lui Dumnezeu efortul uman.

De câte ori nesocotim principiile fundamentale ale creşterii bisericii pe care le învățăm din Scriptură şi care sunt validate de experiența noastră, ori de câte ori ignorăm automatismele de creştere cu care Dumnezeu îşi zideşte biserica şi ori de câte ori încercăm - fie din ignoranță fie din aroganță spirituală - să folosim metode ineficiente şi consumatoare de resurse, acționăm prin propria noastrăDezvoltarea naturală a bisericiI este bazată pe principii create de Dumnezeu şi descoperite nouă. Această temă este întrețesută în paginile întregii cărți. Nu înseamnă însă, că o carte ca aceasta se pretinde a fi „scrisă de Dumnezeu". Aceasta ar fi absurd. Nu, terminologia aleasă pentru a descrie aces-

te principii este imperfectă. Tehnicile de cercetare pe care le-am folosit pentru a identifica, în mod empiric principiile, conțin erori, ca orice metodă ştiințifică. Materialele create de noi pot fi îmbunătățite.

Acestea nu schimbă însă realitatea fundamentală că principiile pe care le-am căutat bâjbâind şi pe care am încercat să le comunicăm prin ceață îşi au originea în Dumnezeu.Din nefericire, în această carte am atins multe subiecte, însă doar pe scurt. în această ediție am încercat să realizăm o primă introducere simplificată la dezvoltarea naturală a bisericii, pornind de la ceea ce am tratat mai pe larg în câteva cărți.

Aduceți-vă aminte de ilustrația de la început. într-un mod simbolic, ea descrie încercările noastre de a pune biserica în mişcare prin propria noastră putere (vezi stânga). Ce înseamnă dezvoltarea bisericii prin puterea Duhului Sfânt conform următoarei imagini (vezi mai jos)?

Mai întâi de toate încetează „trasul şi împinsul" din viața bisericii. în al doilea rând înseamnă folosirea minunatelor „roți" rotunde din căruță, în loc să insistăm că folosirea celor pătrate îl glorifică mai mult pe Dumnezeu! în al treilea rând înseamnă folosirea pânzelor îngropate sub roți, în timp ce îi cerem lui Dumnezeu să ne trimită puternicul vânt al Duhului Sfânt.

Apoi, ne-am putea urca, noi înşine, în căruță ca să descoperim că lui Dumnezeu nimic nu-i face mai mare plăcere decât să ne asculte rugăciunile.