Doina (Străina) ! inima mea plînge de la sine inima mea bună ce ştia, crinul morţii numa pentru mine numa floarea de cireş ţia, ... cu ştiinţă depărtat de tine să nu semănăm cu-aceştia care ştiu numa să se-nvenine unul cu veninul altuia, cu ştiinţă depărtat de tine să nu semănăm cu-aceştia, mîinile-mi ţi-or fi de-acum străine numa floarea de cireş ţia inima mea plînge de la sine inima mea bună ce ştia !

! alba mea ca floarea de narcisă numa faţa ta mă lumina tu de-acum desăvîrşit ucisă mai desăvîrşit decît Moartea stai ca raza nelumită-nchisă care numa mort o pot vedea, tu, Nirvană, pururea promisă te ştiam numa cu inima, alba mea ca floarea de narcisă numa faţa ta mă lumina tu de-acum desăvîrşit ucisă mai desăvîrşit decît Moartea de ce oare mi-ai mai fost trimisă caut fără urmă urma ta !

! Roata Vieţii numa trupu-mi schimbă nu de moarte-mi tremură carnea totul mă-otrăveşte şi mă-nghimpă toată hrana mea-i otrăvitoa– limba ce-o vorbesc şi-o plîng nu-i limbă e numa rugarea mea ruga– Celui care Tace şi Se-nnimbă Din Fiinţa Lui Prealuminoa– limba ce-o vorbesc şi-o plîng nu-i limbă e numa rugarea mea ruga– nouă suferinţă trupu-mi plimbă inima mea suferinţă bea Roata Vieţii numa trupu-mi schimbă nu de moarte-mi tremură carnea !

! m-am hrănit de moarte şi de boală străin îs cît îi străinia Clară Rază, Tu, Primordială, rogu-mă nu mă mai învia cheamă Viaţa mea numa greşală cheamă-mă să-mi dezvelesc Moartea recunoaşte-te-oi de nu mă-nşală trupul alb ca neaua de Fecioa– Tu, Fiinţă Pură de Lumină adormirea şi-alinarea mea pentru Tine astăzi mi-i străină cea care-mi era ca inima Tu, Fiinţă Pură de Lumină străin îs cît îi străinia mai alintă-mă cu mîna-ţi plină de-alintare de alint de a– !