cerere de aderare la apel sub forma apelului provocat

1
Domnule Preşedinte, Subsemnatul _________, domiciliat în _________ intimat în dosarul nr. _____/____ al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de _________, în care s-a atacat sentinţa civilă nr. _________, formulez Apel în contra intimatului _________, domiciliat în _________ solicitându-vă ca, în cazul admiterii apelului principal, să schimbaţi hotărârea atacată faţă de acest intimat, în sensul _________ Motivele apelului sunt următoarele: Motivele de fapt: _________ Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 293 1 C. proc. civ. În dovedirea apelului, solicit _________ (refacerea probelor administrate la fond sau, după caz, completarea acestora ori administrarea de probe noi). Anexez alăturat copii certificate de pe înscrisurile probatorii noi, respectiv _________, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de _______ lei şi timbrul judiciar de ______lei. Semnătura, ____________ Domnului Preşedinte al Tribunalului/Curţii de Apel _____________

Upload: valeria-piciu

Post on 06-Nov-2015

216 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Domnule Preedinte,Subsemnatul _________, domiciliat n _________ intimat n dosarul nr. _____/____ al acestei instane, cu termen de judecat la data de _________, n care s-a atacat sentina civil nr. _________, formulezApel n contra intimatului_________, domiciliat n _________ solicitndu-v ca, n cazul admiterii apelului principal, s schimbai hotrrea atacat fa de acest intimat, n sensul _________Motivele apelului sunt urmtoarele:

Motivele de fapt: _________

Temeiul de drept: mi ntemeiez cererea pe dispoziiile art. 2931C. proc. civ.

n dovedirea apelului, solicit _________ (refacerea probelor administrate la fond sau, dup caz, completarea acestora ori administrarea de probe noi).

Anexez alturat copii certificate de pe nscrisurile probatorii noi, respectiv _________, precum i chitana de plat a taxei judiciare de timbru de _______ lei i timbrul judiciar de ______lei.

Semntura,____________Domnului Preedinte al Tribunalului/Curii de Apel _____________