Coordonator:

Prof.DOMAN EUGENCandidat: CHESOI CRISTINA

CLASA a XII a F

CERERE

A ŞI

OFERTA

PRODUSE

CUPRINS

ARGUMENT.....................................................................................................1

CAPITOLUL I CEREREA SI OFERTA......................................................3

1.1.Definirea cererii..........................................................................................3

1.2.Definirea ofertei..........................................................................................3

1.3 .Oferta.........................................................................................................5

CAPITOLUL II PRINCIPALELE PROPRIETATI ALE PRODUSELOR

ALIMENTARE................................................................................................9

2.1.Proprietati psihosenzoriale.........................................................................9

2.2.Proprietati fizice.......................................................................................11

2.3.Proprietati chimice..................................................................................13

2.4.Proprietati tehnologice............................................................................15

2.5.Proprietati biologice............................................................................15

2.6. Proprietati estetice.............................................................................15

2.7. Produse din ceramica.........................................................................18

2.8. Produse din lemn...............................................................................18

2.9. Fibre si fire textile.................................................................................20

CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ.........................................................22

3.1 Prezentare S.C. IVOFLAS IMPEX SRL................................................22

3.2 Strucutra organizatorica..........................................................................23

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................29

ARGUMENT

În prezenta lucrare „CEREREA ŞI OFERTA PRODUSELOR ALIMENTARE ŞI

NEALIMENTARE” vom vorbi despre analiza problemelor referitoare la ofertă a analizei

resurselor economice şi a factorilor de producţie, şi respectiv analiza bunurilor economice.

Subiecţii vieţii economice sunt consumatorul şi producătorul. Societatea poate avea

unul din următoarele sisteme economice: gospodăria naturală, adică tradiţională şi de schimb,

adică economia de piaţă, planificată centralizat şi mixtă. Aceste forme generale de organizare

a vieţii economice se deosebesc prin modalităţile de legătură dintre producător şi consumator.

În economia naturală există o legătură nemijlocită dintre producător şi cosumator ; resursele

sunt alocate, iar bunurile sunt distribuite în conformitate cu tradiţia stabilită.

Analiza cererii pe piaţă reprezintă continuarea problemelor privitoare la nevoile umane

şi la caracteristicile lor, la interesele economice. În acelaşi timp, teoria cererii constituie baza

alocării veniturilor limitate de către consumatorii raţionali.

Cererea pentru un anumit bun poate să crească sau să se reducă în funcţie nu numai de

preţ, ci şi de alţi factori, precum :modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor ;

modificarea preţurilor altor mărfuri ;numărul de cumpărători ; preferinţele cumpărătorilor ;

previziunea consumatorului privind evoluţia preţului la bunurile de larg consum şi a mărimii

venitului.

În primul rând, pentru a-şi satisface necesităţile, consumatorul terebuie să-şi procure

alimentele necesare. Prin urmare, la baza cererii se află nevoile consumatorului, iar cererea şi

oferta devin forme economice de manifestare a consumatorilor şi producătorilor.

În al doilea rând, vor procura produsele numai acei consumatori, care dispun de bani.

Aceasta înseamnă că cererea reflectă nu toate nevoile consumatorului, ci doar acele nevoi,

pentru satisfacerea cărora consumatorul are mijloacele băneşti necesare. Deci cererea este o

noţiune doar a economiei de piaţă şi reprezintă cantitatea de marfă acoperită cu bani pe care

cumpărătorii acceptă să o procure la anumite preţuri unitare, ţntro perioadă de timp concretă.

În al treilea rând, în economia de piaţă nevoile consumatorului se satisfac prin

intermediul votării cu banul în procesul de vânzare-cumpărare. Dacă consumatorul nu are

nici un interes faţă de marfă producătorului sau nu dispune de bani, atunci nu există legătură

economică dintre producător şi consumator. În acest caz, procesul de reproducţie se va stopa.

1

Prin urmare, pentru că economia de piaţă să prospere, este necesar să existe un

mecanism eficient de votare cu banul, atunci impulsul va trece de la consumator la producător

şi viceversa. În caz contrar, votarea cu banul este zădarnică.

Cererea pentru un anumit bun poate să crească sau să se reducă în funcţie nu numai de

preţ, ci şi de alţi factori, precum :modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor ;

modificarea preţurilor altor mărfuri ;numărul de cumpărători ; preferinţele cumpărătorilor ;

previziunea consumatorului privind evoluţia preţului la bunurile de larg consum şi a mărimii

venitului.

Piaţa exprima relaţiile economice dintre oameni, dintre agenţii economici, ce se

desfăşoară într-un anumit spaţiu, în cadrul căruia se confrunta cererea cu oferta de mărfuri, se

formează preţurile, au loc negocieri şi acte de vânzare-cumpărare, în condiţii de concurenţă.

Regulatorul principal al pieţei este concurenta, fiecare urmărindu-şi propriul interes,

satisfacerea cât mai bună a nevoilor de producţie sau de consum personal. Deosebit de

importanţă sunt autonomia de decizie a agenţilor economici, libertatea lor economică, pentru

că numai astfel se poate acţiona prompt şi eficient la cerinţele pieţei. În general, se considera

că exista următoarele tipuri de piaþã:

a) din punct de vedere al obiectului tranzacţiei economice: piaţa bunurilor de consum

final, piaţa factorilor de producţie (care, la rândul ei, include piaţa resurselor naturale, piaţa

muncii şi piaţa capitalului), piaţa monetară, piaţa financiară (inclusiv bursa);

b) din punct de vedere al extinderii teritoriale: piaţa locală, piaţa regională, piaţa

naţională şi piaţa mondială;

c) din punct de vedere al desfăşurării concurentei: piaţa cu concurenta perfectă sau

pură, şi piaţa cu concurenta imperfectă (formată, la rândul ei, din piaţa cu concurenta

monopolistica de tip oligopol, monopol, monopson, oligopson etc.).

Aceste diferite tipuri de piaţă formează un tot unitar, un sistem de piaţă, în sensul că

ele se influenţează reciproc, schimbările care au loc în cadrul unei pieţe reflectându-se, direct

sau indirect, în evoluţia altor pieţe sau în ansamblul relaţiilor de piaţă.

2

CAPITOLUL I

Cererea Și Oferta

1.1.Definirea ofertei

Cererea de produse reprezinta nevoile de bunuri si servicii care se satisfac prin

intermediul pietei, adica prin vânzare-cumparare. Cererea are drept suport puterea de

cumparare a oamenilor; ea exprima cantitatea de bunuri si servicii cerute, la un

moment dat, la preturile existente, considerând date veniturile si preferintele cumparatorilor.

Cererea poate fi:

a) individuala (din partea unui singur cumparator la un bun economic);

b) totala (din partea tuturor cumparatorilor la un bun economic);

c) agregata sau globala (din partea tuturor cumparatorilor) toate bunurile existente).

Ca volum, structura si nivel al cerintelor de consum, cererea are caracter dinamic. Principalii

factori de care depinde cererea sunt nevoile oamenilor, venitul si pretul. Pretul constituie un

factor care exercita o mare influenta asupra cererii de bunuri si servicii. Cererea se afla în

raport invers proportional fata de pret: când pretul creste, cererea scade, deoarece la un venit

dat posibilitatea de cumparare se micsoreaza; invers, când pretul scade, cererea creste. Astfel,

cererea este o functie descrescatoare fata de pret.

1.2. Definirea ofertei

Oferta reprezinta cantitatea de bunuri si servicii destinate vânzarii, pe piata, la un

moment dat. Ea poate fi:

a) individuala (oferta dintr-un bun din partea unui producator);

b) totala (întreaga cantitate dintr-un bun pe care producatorii o ofera spre vânzare);

c) agregata sau globala (toate bunurile si serviciile, din tara respectiva, destinate

pietei, exprimate în bani).

Oferta de marfuri, în dinamica ei, depinde de mai multi factori:

a) evolutia cererii de bunuri si servicii;

b) disponibilitatea factorilor de productie sau raritatea acestora, si randamentul lor

economic;

c) costul de productie (de fapt, costul marginal); d) pretul de vânzare al marfii; e)

posibilitatea de stocare a bunurilor si costul stocarii etc.

1. Legea cererii si a ofertei - pretul oricarui produs se ajusteaza de o asemenea

3

maniera, încât egaleaza cererea cu oferta pentru produsul respectiv.

2. Elasticitate - gradul în care cantitatea ceruta sau cantitatea oferita raspunde unor

modificari ale factorilor lor de influenta.

3. Elasticitatea cererii în functie de pret - masura în care cantitatea ceruta dintr-un

anumit produs se modifica drept raspuns la modificarea pretului acelui produs; se masoara ca

modificarea procentuala a cantitatii cerute impartita la modificarea procentuala a pretului:

[(ΔQ/Q)100]/[(ΔP/P)100]

(ΔQ/Q) x (P/ΔP). Aceasta este elasticitatea punctuala a cererii în functie de pret. În

cazul în care Δ este semnificativ de mare, se foloseste formula arcelasticitatii cererii în functie

de pret: [ΔQ/(Q 1+Q2)/2]/[ ΔP/(P 1+P2)/2].

4. Elasticitatea cererii în functie de venit - masura în care cantitatea ceruta dintr-un

anumit produs se modifica drept raspuns la modificarea veniturilor consumatorilor. Se

masoara ca modificarea procentuala a cantitatii cerute impartita la modificarea procentuala a

veniturilor.

5. Factorii care influenteaza elasticitatea cererii în functie de pret – existenta

unor produse substituibile (cu cât acestea sunt mai multe si cu cât sunt mai buni substituenti,

cu atât elasticitatea va fi mai mare), masura în care bunul respectiv este necesar (cu cât este

mai necesar, cu atât elasticitatea va fi mai mica), procentul din venituri cheltuit pentru

produsul în cauza (cu cât acesta este mai mic, eu atât mai mica va fi elasticitatea), perioada de

timp avuta în vedere (cu cât aceasta este mai mare, cu atât si elasticitatea va fi mai mare).

6. Elasticitatea ofertei în functie de pret - masura în care cantitatea oferita dintr-un

anumit produs se modifica drept raspuns. La modificarea pretului acelui produs, se masoara

ca modificarea procentuala a cantitatii oferite împartita la modificarea procentuala a pretului.

7. Factorii care influenteaza elasticitatea ofertei în functie de pret - principalul

factor este perioada de timp avuta în vedere (cu cât producatorii vor dispune de o perioada

mai lunga pentru a raspunde la modificarile pretului, cu atât elasticitatea ofertei va fi mai

mare).

8. Elasticitatea încrucisata a cererii - masura în care cantitatea ceruta dintr-un

anumit produs se modifica drept raspuns la modificarea pretului unui alt produs.

9. Elasticitatea cererii

Cererea de produse nu este o marime fixa. Sensibilitatea acesteiafata de variatia

pretului sau a venitului reprezinta elasticitatea cererii.În practica, exista si situatii de cerere

atipica, adica, sunt exceptiide la legea generala a cererii: daca pretul creste, creste si cererea,

dacapretul scade, scade si cererea. Comportamentul atipic al cererii seproduce în mai multe

4

cazuri: efectul Giffen, efectul de anticipare dinpartea consumatorilor, efectul de venit nul în

cazul bunurilor de luxfoarte scumpe, efectul de ostentatie si snobism din partea

unorconsumatori, efectul de informare imperfecta, dar si în cazul bunurilorimportante fara

înlocuitori, când marimea pretului, în general, nuatrage dupa sine o diminuare a cererii.

1.3.Oferta este o functie crescãtoare de preþ; ea se afla în raport direct

proportional

fata de pret, adica oferta creste când preturile cresc si se micsoreaza când preturile scad. În

practica exista si exceptii de la legea ofertei, denumite paradoxul ofertei (de exemplu, la

produse perisabile - legume, fructe, sau situatia în care unii producatori agricoli sunt nevoiti

sa-si vânda produsele chiar si la preturi în scadere, pentru a-si plati impozitele sau pentru a

rambursa creditele).

10. Elasticitatea ofertei în raport de pret reprezintã reactia ofertei la modificarile

pretului. Ea se masoara prin coeficientul de elasticitate a ofertei, calculat prin raportarea

modificarii cantitatilor oferite la modificarea pretului de vânzare

În functie de modul în care oferta reactioneaza la modificarile de preturi, se disting:

a) oferta elastica (variatia ofertei este mai mare decât variatia pretului);

b) oferta cu elasticitate unitara (variatia ofertei este egala cu variatia pretului);

c) oferta perfect elastica (la un nivel dat al pretului, cantitatea oferita creste continuu);

d) oferta inelastica (modificarea ofertei este mai mica decât modificarea pretului);

e) oferta perfect inelastica (la orice variatie a pretului, oferta nu se modifica).

11. Echilibrul pietei reflecta situatia în care cantitatile oferite si cele cerute sunt egale,

la pretul pietei. Se poate spune ca piata este în echilibru la pretul care permite egalitatea

cantitatii cerute de consumatori cu cea oferita de producatori. Atunci când se ia în calcul o

singura piata a unui produs, vorbim despre un echilibru partial, iar când sunt luate în calcul

toate pietele, tinând seama de interdependenta lor, vorbim despre echilibru general.

12. Efect de substitutie - efectul pe care 11 are o modificare a pretului asupra cererii

pentru un bun sau serviciu, în ipoteza ca venitul consumatorilor ramâne constant; efectul de

substitutie este întotdeauna negativ, adica atunci când pretul creste, cantitatea ceruta scade si

invers.

.     Efect de venit - o modificare a pretului unui produs va determina o crestere (scadere)

a venitului real al consumatorului; în consecinta, consumatorul va cumpara mai mult (mai putin)

din toate produsele, inclusiv din cel al carui pret s-a modificat.

.     Produs normal - acel produs în cazul caruia o crestere a veniturilor determina o

crestere a cantitatii cerute (alti factori ramânând nemodificati).

5

.     Produs inferior - acel produs în cazul caruia o crestere a veniturilor determina o

scadere a cantitatii cerute (alti factori ramânând nemodificati).

.     Produs de tip Giffen - un produs inferior, în cazul caruia efectul de venit este mai

putemic decât cel de substitutie, astfel încât curba cererii este o curba crescatoare.

.     Produse substituibile - acele produse în cazul carora o crestere a pretului unuia

dintre ele determina o crestere a cererii pentru celalalt.

.     Produse complementare - acele produse în cazul carora o crestere a pretului unuia

dintre ele determina o scadere a cererii pentru celalalt.

.     Cantitatea oferita - cantitatea dintr-un produs pe care vânzatorii vor si pot o vânda.

.     Legea ofertei - cantitatea oferita dintr-un produs creste pe masura ce pretul

produsului respectiv creste.

.     Curba ofertei - reprezentarea grafica a modificarii cantitatii oferite, în functie de

modificarile pretului.

.     Echilibru - situatia în care cererea si oferta sunt egale.

.     Pret de echilibru - pretul care face ca atât cererea, cât si oferta sa fie egale.

.     Cantitatea de echilibru - cantitatea oferita si, în acelasi timp, cantitatea ceruta,

atunci când pretul a egalat cererea cu oferta.

.    Legea cererii si a ofertei - pretul oricarui produs se ajusteaza de o asemenea maniera,

încât egaleaza cererea cu oferta pentru produsul respectiv.

.    Elasticitate - gradul în care cantitatea ceruta sau cantitatea oferita raspunde unor

modificari ale factorilor lor de influenta.

6

CAPITOLUL II

Principalele Proprietati Ale Produselor

Alimentare/Nealimentare

Produsele alimentare poseda un ansamblu de proprietati senzoriale, specifice si

variabile ca numar si intensitate, ce constituie pentru masa de consumatori unul dintre

criteriile importante in decizia de cumparare. Astfel se explica participarea acestor proprietati

cu 60% (medie) in coeficientul de calitate general (KG) al produselor alimentare.

Calitatea produselor alimentare este conferită de ansamblul însuşirilor fizice, chimice,

organoleptice, tehnologice şi proprii (intrinseci) ale produselor sau/şi dobîndite prin procesele

de prelucrare. Principalele proprietăţi ale mărfurilor alimentare sunt: organoleptice (psiho-

senzoriale), fizice, chimice, tehnologice, biologice, estetice.

2.1.Proprietati psihosenzoriale sunt foarte importante pentru mărfurile alimentare

avînd rol de influenţare a deciziei de acceptare (cumpărare) a produsului şi de declanşare a

apetitului. Consumatorul acceptă sau respinge un produs alimentar în funcţie de

caracteristicile senzoriale ale acestuia: aspect, miros, gust, consistenţă, culoare, apreciate prin

intermediul organelor de simţ, care transmit informaţii sistemului nervos central, determinînd

decizia.

Proprietăţile olfactive

Proprietăţile olfactive ale mărfurilor alimentare au o mare importanţă în reglarea

echilibrului psiho-fiziologic al omului, influenţîndu-i comportamentul prin stimularea sau

respingerea consumului anumitor produse.

Stimulii olfactivi sunt formaţi din moleculele substanţelor volatilizate, care sunt

aspirate. Proprietăţile olfactive se datoresc grupelor osmofore existente în moleculele

produselor, identificîndu-se peste 100 de componenţi care influenţează mirosul. Dintre aceştia

amintim acidul formic şi acidul acetic (miros pătrunzător), alcoolul metilic (miros neplăcut),

alcoolul etilic (miros slab dulceag), esterii (miros pronunţat de flori şi fructe), compuşii

cetonici (participă la formarea aromei substanţelor mentolate), compuşii cu sulf (participă la

formarea aromei unor legume cum sunt ceapa, usturoiul, hreanul etc.).

7

Proprietăţile gustative

Proprietăţile gustative sunt determinate de proprietăţile chimice ale alimentelor,

respectiv de componentele acestora care au gust şi se pot dizolva. Gustul este o formă a

sensibilităţii chimice, care serveşte la aprecierea şi selecţia produselor alimentare şi la crearea

condiţiilor psiho-fiziologice favorabile ingerării lor. Produsele se împart în sapide,cele care au

gust şi insipide, cele care nu au gust.

Gusturile se împart în patru senzaţii de bază: sărat, acru, dulce şi amar, provocate de

substanţele pure şi senzaţii derivate (mixte) provocate de amestecul substanţelor pure.

Gustul dulce pur, este conferit de: glucoză, galactoză, fructoză, lactoză şi zaharoză.

Gustul sărat pur este conferit de clorura de sodiu. Celelalte substanţe sărate au şi un

gust amărui sau acru.

Gustul acru pur este dat de soluţiile acizilor acetic, tartric citric, malic şi depinde de

prezenţa ionilor de hidrogen (pH).

Gustul amar pur este propriu produselor care au gruparea nitro (-No2), sărurilor de

magneziu şi chininei.

Bulbii gustativi sunt situaţi pe diferite părţi ale limbii, fiecare recepţionînd un anumit

gust: gustul amar se percepe mai intens la baza limbii, gustul dulce la vîrful limbii, gustul

sărat la vîrful limbii şi pe părţile laterale, iar gustul acru se percepe mai bine cu partea

mijlocie a limbii; de menţionat, că există şi zone de interferenţă.

Limitele absolute ale sensibilităţii gustative (stabilite de Sreiber) diferă la cele 4

gusturi. Astfel, concentraţiile minime şi maxime ale substanţelor, necesare receptorilor

gustativi pentru perceperea senzaţiilor specifice, sunt: 0,1-20% pentru gustul dulce; 0,05-10%

pentru gustul sărat; 0,0025 - 0,28% pentru gustul acru; 0,0001 - 0,0007% pentru gustul amar.

Aroma

Aroma este o caracteristică complexă gustativ-olfactivă, specifică produselor

alimentare. Ea este o senzaţie generată de proprietăţile unor substanţe care stimulează unul

sau ambele simţuri, pentru gust şi miros. Aroma este conferită de o substanţă chimică sau un

amestec de substanţe naturale sau sintetice şi are rol în particularizarea unor produse

alimentare. Pe lîngă componenţii cu gust şi miros, la formarea aromei participă şi proteinele,

peptidele, lipidele etc.Astfel, acidul glutamic, aminoacizii cu sulf, fosfopeptidele, acizii graşi

cu greutate moleculară mică etc. participă la intensificarea aromei. Cunoaşterea aromei are o

mare importanţă în alimentaţia publică, pentru îmbinarea componentelor care o generează şi

crearea condiţiilor de formare a ei în procesele tehnologice.

8

Proprietăţile tactile

Sensibilitatea tactilă a pielii este datorată terminaţiilor nervoase libere şi constituie o

cale importantă de obţinere a informaţiilor privind unele caracteristici de calitate ale

mărfurilor alimentare. Senzaţia tactilă este percepută după caz, prin intermediul pipăitului

(palpării) sau prin masticaţie. Astfel: caracteristicile mecanice sunt apreciate prin noţiuni ca:

fermitate (fragil, masticabil, moale, tare etc), gumozitate etc.; conţinutul de apă din produs se

apreciază prin: uscat, umed, apos etc; conţinutul de grăsimi se apreciază ca: uleios,

unsuros etc.

Sensibilitatea tactilă se perfecţionează prin exersare repetată, ajungîndu-se la

aprecierea cu o anumită aproximaţie, a densităţii siropurilor, uleiurilor sau fineţii făinii etc.

Datorită importanţei fiziologice şi comerciale a acestor caracteristici, tehnicile de

analiză senzorială a calităţii produselor s-au dezvoltat foarte mult, tinzînd a se constitui într-o

disciplină de sine stătătoare, numită "senzorica".

2.2.Proprietati fizice

Forma şi dimensiunea

Forma şi dimensiunea produselor alimentare, ca şi defectele şi culoarea sunt factori

legaţi de aspectul acestora şi care au o mare influenţă asupra primei impresii a

consumatorului. Consideraţiile care ţin de aspect au utilitate şi în operaţiunile de calibrare şi

clasare a unor produse (ouă, cereale, fructe etc.), contribuind la asigurarea uniformităţii şi

facilitînd operaţiunile de vînzare-cumpărare.

În cazul produselor vegetale, forma produselor este caracteristică speciei şi soiului şi

se apreciază prin măsurători sau vizual prin comparare cu elementul de referinţă. Prin

intermediul formei ambalajelor pot fi transmise consumatorului anumite mesaje referitoare la

caracteristicile produselor (ex: sticla de formă paralelipipedică utilizată pentru îmbutelierea

apei plate).

Mărimea produselor se exprimă prin lungime, lăţime, diametru etc., în funcţie de

specie, soi etc.; în mod uzual, după mărime, se deosebesc trei grupe de produse: mari, mijlocii

şi mici. De exemplu, merele din soiuri indigene au diametrul de 40-93 mm şi înălţimea de 40-

80 mm, caisele au diametrul de 35-65 mm, morcovul 20-60 mm etc. De menţionat că

mărimea nu este întotdeauna un indiciu pentru calitatea superioară a produselor. Astfel, la

castraveţi, morcovi, sfeclă, ridichi se apreciază exemplarele cu dimensiuni mijlocii.

9

Forma şi dimensiunile diferitelor produse sunt luate în considerare la calcularea

spaţiului pentru transport şi depozitare.

Masa

Masa este una dintre cele mai importante caracteristici ale mărfurilor. În vorbirea

curentă se utilizează frecvent expresiagreutate, în locul noţiunii fizice de masă.

La mărfuri, semnificaţia masei variază în funcţie de context, şi anume:

cantitatea de materie încorporată într-o anumită marfă, situaţie în care, masa are statut

de factor cantitativ. Se exprimă în unităţi de masă (kg) şi se determină cu balanţa. Se înscrie în

toate documentele care însoţesc marfa. Unele dintre aceste documente cuprind nu numai masa

propriu-zisă a mărfii, respectiv masa netă, ci şi masa brută, adică marfa şi ambalajul.

Diferenţa dintre masa brută şi masa netă o reprezintă tara (daraua), adică masa ambalajului,

recipientului, cutiei, vehiculului etc. în care se află marfa. Masa netă trebuie verificată de mai

multe ori pe parcursul circulaţiei mărfurilor, deoarece, ca urmare a acţiunii anumitor factori,

poate suferi modificări ce antrenează şi o serie de efecte economice.

În cazul produselor alimentare, masa este strîns corelată cu mărimea şi volumul

spaţiilor lacunare (goale sau pline cu sucuri), conţinutul în apă, substanţă uscată etc. În cazul

produselor vegetale de exemplu, ea depinde de specie, soi, condiţiile de vegetaţie etc. Astfel,

la mere masa unui fruct este cuprinsă de regulă între 50-300 g, la caise între 15-56 g, la vinete

150-300 g, sfecla roşie 300-1000 g etc.

În cazul raportării la unitatea de volum, caracteristica se numeşte masă

specifică sau densitate.

Capacitatea de sorbţie

Capacitatea de sorbţie reprezintă însuşirea unor produse alimentare (ex: fructe,

seminţe etc.) de înglobare a vaporilor de apă, a gazelor şi a substanţelor dizolvate în masa lor.

De aceea, la transportul produselor alimentare trebuie acordată o foarte mare atenţie evitării

contactului cu gaze care pot imprima un miros neplăcut (carburant etc.).

Formele sorbţiei sunt :

Absorbţia este proprietatea unui produs aflat în stare solidă sau lichidă (numit

absorbant) de a reţine un fluid (numit absorbit) care a pătruns în toată masa sa.

Adsorbţia este proprietatea unui produs aflat în stare solidă (numit adsorbant), de a

reţine şi fixa o substanţă lichidă sau gazoasă (numită adsorbat) la suprafaţa sa; inversul

adsorbţiei este desorbţia.

10

Chemosorbţia este fenomenul de interacţiune chimică dintre vaporii şi gazele sorbite

cu unele componente ale produselor; în cele mai multe cazuri fenomenul este ireversibil.

Capacitatea de sorbţie se exprimă prin higroscopicitate, umiditate, capacitatea de

cedare a apei, capacitatea de îmbibare.

Higroscopicitatea este proprietatea mărfurilor de a face schimb de vapori de apă cu

mediul înconjurător. Cînd aerul este umed şi fructele sau seminţele conţin puţină apă, acestea

reţin vaporii de apă din aer pînă se ajunge la un echilibru de higroscopicitate (ex: seminţele

cerealelor reţin mai multă apă decît cele ale plantelor oleaginoase).

Umiditatea exprimă conţinutul total de apă (în orice formă) al unui produs

higroscopic, fiind o caracteristică definitorie pentru foarte multe mărfuri alimentare.

Cunoaşterea acestui indice prezintă mare importanţă pentru produsele alimentare deoarece

influenţează masa comercială, determină condiţiile de păstrare, influenţează determinările de

laborator etc. Produsele higroscopice conţin în mod natural apă, motiv pentru care, în

circulaţia mărfurilor s-a stabilit prin convenţie, o anumită cantitate de apă admisă, menţionată

în standardele de produs şi denumită umiditate legală(ex. grîu 14%).

Valoarea umidităţii legale este avută în vedere în cazul tranzacţiilor comerciale, unde,

după cum s-a menţionat anterior, este utilizată la corectarea masei comerciale.

Umiditatea produselor higroscopice este influenţată de temperatura şi umiditatea

relativă a aerului.

Culoarea

Culoarea este o proprietate fizică importantă a produselor alimentare, fiind însă în

acelaşi timp, în corelaţie şi cu caracteristicile estetice şi psihosenzoriale ale acestora.

În colorarea diferitelor produse vegetale sunt implicaţi pigmenţi clorofilieni (pentru

culoarea verde), carotenoidici (galben portocaliu sau roşu), flavonici (culoarea galbenă),

antocianici (violet, albastru, roşu). În general, culoarea produselor vegetale prezintă mare

importanţă din punct de vedere tehnologic şi comercial, remarcîndu-se preferinţe pentru

anumite culori. Reacţiile diferite ale persoanei care percepe culoarea mărfurilor se explică

printre altele, prin asociaţiile pe care omul în cauză, le face cu anumite stări, însuşiri,

fenomene naturale etc. Aceste asociaţii sunt foarte importante în procesul de realizare a

produselor, a ambalajelor, a materialelor de prezentare, deoarece, culoarea trebuie să se

constituie într-un mesaj pe care produsul îl transmite cumpărătorului.

Mizand pe acest aspect, specialiştii au convenit asupra unei cromatici a ambalajelor

pentru fiecare categorie de produs. Aşa se face că de exemplu, albul este culoarea universală

11

adoptată de către industria laptelui şi a produselor lactate. În limbaj cromatic, albul semnifică

prospeţime, puritate, igienă iar asocierea lui cu roşu, care semnifică forţă şi dinamism,

sugerează că laptele este un produs hrănitor, fortifiant. Culoarea albastră, asociată culorii

albe pe ambalajul produselor lactate transmite ideea de proaspăt, uşor, dietetic la care se

asociază şi cea de siguranţă, încredere în produs şi implicit în firma producătoare.

Culoarea galbenă simbolizează căldura soarelui, lanurile de grîu, motiv pentru care este

frecvent folosită pe ambalajele destinate produselor de patiserie, panificaţie, cerealelor pentru

micul dejun etc. Culoarea maro un aliment bogat în elemente nutritive, un produs

nerafinat. Roşul asociat cu galben-auriu, o combinaţie des întîlnită pe pachetele de cafea,

sugerează un produs energizant, revitalizant. Galben auriu şi negru, folosite împreună,

sugerează eleganţăşi rafinament, utilizarea lor fiind recomandată de regulă pentru ambalajul

unui produs de lux.

Păstrarea caracteristicilor naturale ale produselor conservate este sugerată prin

prezenţa pe ambalaj a culorii verzi,care evocă natura, vitalitatea. Efectul psihologic al verdelui

este şi acela de încredere, satisfacţie, mulţumire.

Violet este considerată culoarea luxului, a misterului şi cu excepţia iaurturilor sau

băuturilor cu fructe sau arome de fructe de pădure, se foloseşte mai rar pe ambalajele

destinate produselor alimentare.

Din punct de vedere pur merceologic, cercetarea culorii urmăreşte: identificarea

produselor alimentare, stabilirea gradului de conformitate cu prevederile standardelor,

stabilirea gradului de impurificare, a respectării procedurilor tehnologice (ex. coacere,

prăjire etc.) a gradului de prospeţime, degradarea calitativă a produselor alimentare etc.

Indicele de refracţie

Indicele de refracţie este o constantă fizică proprie unor substanţe pure, în condiţii

specifice de temperatură şi presiune. Această proprietate reflectă puritatea precum şi

concentraţia. Acest indice este determinat de raportul dintre viteza luminii în primul mediu

(vi) şi viteza luminii în al doilea mediu (v2).

În merceologia produselor alimentare, determinarea indicelui de refracţie are drept

scop aprecierea unor caracteristici de calitate cum sunt puritatea (pentru grăsimi, ulei, lapte,

băuturi alcoolice etc.), concentraţia în zahăr (la sucuri, siropuri, marmelade etc).

Determinările de laborator se fac cu instrumente precise numite refractometre.

Căldura specifică

Căldura specifică reprezintă căldura absorbită sau cedată de unitatea de masă a unui

produs (corp). Se exprimă prin cantitatea de căldură necesară unui gram dintr-un produs,

12

pentru a-şi ridica temperatura cu 1oC, fără a-şi modifica starea fizică sau chimică; unitatea de

masură a căldurii este caloria.

Cunoaşterea acestei proprietăţi este foarte importantă pentru unele produse alimentare

la operaţiunile de transport, păstrare, prerăcire, congelare, cunoscut fiind faptul că la

temperatură ridicată activitatea metabolică este intensă şi deprecierea calităţii rapidă.

Punctul de congelare

Punctul de congelare este temperatura la care începe formarea cristalelor de gheaţă

într-o soluţie apoasă. Produsele vegetale cu conţinut ridicat de apă (fructe, legume) au

componentele chimice în stare de soluţie de diferite concentraţii sau în stare de geluri cu

diferite structuri. La scăderea temperaturii aceste produse îşi pierd elasticitatea şi apare o stare

pronunţată de rigiditate caracteristică stării de îngheţ sau congelare. La fructe punctul de

congelare variază între -0,7-6,9oC, iar la legume între -0,3-3,6oC .

Pentru produsele alimentare se mai apreciază şi alte prorprietăţi

fiziceprecum duritatea (pentru aprecierea consistenţei legumelor

şifructelor), vîscozitatea produselor alimentare lichide (ex: pentru ulei) etc.

2.3.Proprietati chimice

Exprimă compoziţia şi structura chimică a mărfurilor precum şi comportarea acestora

la acţiunea diferiţilor agenţi chimici. Cele mai importante aspecte vizează compoziţia chimică

şi stabilitatea faţă de acţiunea agenţilor chimici.

Compoziţia chimică este o proprietate de bază a produselor alimentare. Studierea

compoziţiei chimice presupune determinarea proporţiilor principalelor categorii de substanţe

ce intră în alcătuirea unui produs: substanţe de bază, substanţe adăugate, impurităţi şi corpuri

străine. Proporţiile acestora determină destinaţia produsului şi modul de comportare faţă de

anumiţi factori ce acţionează asupra acestuia în timpul transportului, utilizării sau păstrării.

Datele referitoare la compoziţia chimică sunt prezentate de regulă pe etichetele

ambalajelor.

Proprietăţile chimice se determină pe baza standardelor, prin metode de laborator.

Stabilitatea la acţiunea agenţilor chimici este proprietatea mărfurilor de a rezista sau

nu la contactul cu diferite substanţe (acizi, săruri, oxigenul din aer etc.).

Un exemplu în acest sens îl constituie oxidarea, care apare în urma reacţiei chimice de

combinare a oxigenului cu un element sau o substanţă din compoziţia produsului, sau prin

legarea oxigenului de molecula acelei substanţe.

13

Lipidele (grăsimile) din produsele alimentare oxidează (rîncezesc) foarte uşor în

prezenţa oxigenului, dacă nu sunt respectate condiţiile de conservare, ambalare, transport şi

depozitare specifice. În acest sens, umplerea completă a butoaielor cu ulei, ambalarea în vid

sau în gaz inert (azot, bioxid de carbon) a produselor ce conţin grăsimi, dezaerarea

conţinutului conservelor sterilizate, utilizarea substanţelor antioxidante (care fixează oxigenul

rezidual) asiură o stabilitate mai mare unor grupe largi de mărfuri alimentare.

2.4. Proprietati tehnologice

Principalele proprietăţi tehnologice sunt: fermitatea structotexturală stabilitatea, starea

de prospeţime şi sănătate gradul de maturare.

Stabilitatea produselor alimentare se referă la capacitatea acestora de păstrare în timp a

caracteristicilor iniţiale (calitative şi cantitative) şi la rezistenţa lor la manipulare şi transport;

deoarece toate produsele alimentare îşi modifică în timp caracteristicile iniţiale, în mod curent

această proprietate este asociată noţiunii de perisabilitate. De exemplu, din acest punct de

vedere legumele şi fructele se grupează în patru categorii:

excesiv de perisabile: legumele cultivate pentru partea vegetativă (salată, pătrunjel

frunze, mărar, leuştean etc.) şi fructe cu epiderma subţire şi intensitatea respiraţiei foarte

ridicată (căpşuni, dude, zmeură, coacăze etc.);

foarte perisabile: legume şi fructe cu epiderma subţire (ciuperci, castraveţi, ceapă

verde, dovlecei, cireşe, vişine, caise, piersici etc.):

perisabile: legume şi fructe rezistente la păstrare şi transport (conopidă, pepeni, vinete,

mere, pere, struguri etc.);

mai puţin perisabile: legume şi fructe cu o bună capacitate de menţinere a calităţii şi

care de regulă se consumă mai mult iarna (ceapă, morcov, ridiche de iarnă, sfecla roşie,

usturoi, unele soiuri de mere, pere, gutui etc.

Starea de prospeţime şi sănătate. În cazul produselor vegetale, prospeţimea se

apreciază după turgescenţa produselor şi depinde de momentul recoltării şi de condiţiile de

păstrare. Prezenţa pedunculului la unele fructe şi legume (căpşuni, vinete, pere,

ardei etc.) constituie un indiciu de calitate, deoarece îndepărtarea lui cauzează lezarea pulpei.

Starea de sănătate se apreciază vizual sau cu aparatură de laborator urmărindu-se

frecvenţa impurităţilor sau intensitatea atacului unor boli sau dăunători.

Gradul de maturitate la recoltarea produselor vegetale se apreciază după culoarea şi

consistenţa pulpei, gustul şi aroma produsului, formă, mărime, greutate, pigmentaţie etc.

14

2.5. Proprietati biologice

Proprietăţile biologice se referă la conţinutul microbiologic al produselor alimentare şi

la valoarea nutritivă a acestora.

Microbiologia materiilor prime principale are o influenţă determinantă asupra calităţii

produselor finite. Un număr excesiv de micelii de mucegaiuri în fructele şi legumele destinate

conservării sau congelării conduce la o calitate inferioară care se va regăsi în produsul finit.

De asemenea, prezenţa unui număr mare de microorganisme termorezistente în laptele

crud conduce la obţinerea unui lapte pasteurizat neconform normelor bacteriene.

În marile întreprinderi producătoare de alimente se efectuează în mod curent examene

microbiologice în laboratoare, iar calitatea materiei prime, a echipamentului şi a materialelor

de ambalat este sistematic inspectată.

Pentru majoritatea produselor alimentare criteriile microbiologice sunt prevăzute în

standardele specifice.

Valoarea nutritivă a produselor alimentare se apreciază din punctul de vedere al

conţinutului în substanţe necesare organismului (substanţe nutritive sau trofice, trofine). După

rolul lor metabolic acestea se împart în trei grupe: substanţe cu rol plastic, regeneratoare de

celule şi ţesuturi (în special protidele); substanţe cu rol energetic, care prin oxidare în

organism furnizează energia calorică necesară desfăşurării proceselor vitale şi cheltuielilor

energetice ale organismului datorate prestării diverselor activităţi (în principal glucidele şi

lipidele); substanţe cu rol catalitic, cum sunt vitaminele şi elementele minerale.

Prezentarea detaliată a acestor aspecte este făcută în capitolul destinat prezentării

compoziţiei chimice a produselor alimentare.

2.6. Proprietati estetice

Proprietăţile estetice ale produselor alimentare vizează în mod special aspectul

acestora, ca factor important în conturarea primei impresii a consumatorului faţă de produs.

Mesajul estetic poate fi transmis cumpărătorului în mod direct de către produs (ex. secţiunea

salamului cu şuncă, cu masline, brînza împletită etc.) sau indirect prin intermediul

ambalajului. O contribuţie deosebită la conturarea aspectului estetic, atrăgător este conferită

de către elemente estetice precum culoarea, forma, armonia produsului sau ambalajului etc.

Determinarea calităţii produselor alimentare

În industria alimentară, cuantificarea caracteristicilor de calitate ale alimentelor este

indispensabilă în aplicarea unui program de control a calităţii. Rezultatele evaluării senzoriale

15

sunt corelate cu datele furnizate de către laboratoare şi obţinute în urma testelor de natură

fizică, chimică, fizico-chimică, microanalitică şi histologică.

Metode fizice şi fizico-chimice

Examenele fizice măsoară anumite proprietăţi de natură fizică ale alimentelor precum:

volumul, culoarea, temperatura, lungimea, capacitatea de reţinere a apei, textura, rezistenţa la

tracţiune etc.

În practică pot fi întîlnite diverse alte metode fizice sau fizico-chimice utilizate pentru

controlul calităţii produselor alimentare.

Progresele tehnologice permit cuantificarea proprietăţilor de textură ale alimentelor cu

ajutorul texturometrului care este un dispozitiv ce simulează mişcarea dinţilor în timpul

masticaţiei, furnizînd astfel informaţii privind duritatea, consistenţa, elasticitatea etc.

Vîscozitatea unui lichid poate fi măsurată cu ajutorul vîscozimetrului prin determinarea

vitezei de cădere a unei sfere de metal într-un lichid (ex. ulei).

Aciditatea activă se determină prin măsurarea pH-ului, prin metode colorimetrice si

elctrometrice.

Comparatorul Lovibond are ca principiu de lucru compararea culorii sau nuanţelor

acesteia pentru miere, bere sau extract de vanilie.

Spectrometrele se utilizează pentru dozarea nitriţilor reziduali în produse uscate, a

concentraţiei de sare din alimente sau a cantităţilor de acid ascorbic sau de caroten din

anumite produse alimentare.

Analiza fluorescentă este o metodă fizico-chimică utilizată pe scară tot mai largă.

Astfel, în cazul determinărilor calitative, carnea şi extractele din carne capătă proprietăţi

fluorescente în funcţie de specia de animale de la care provin (ţesutul muscular proaspăt de la

bovine este roşu închis, catifelat; la ovine, cafeniu închis; la porcine, cafeniu deschis).

Metoda fluorescenţei este folosită şi pentru determinarea gradului de prospeţime a

produselor alimentare. Astfel, pe parcursul perioadei de păstrare, peştele, ouăle, lactatele,

cerealele şi produsele cerealiere îşi schimbă fluorescenţa. O altă aplicare a metodei este

determinarea cantitativă a vitaminei E, a proteinelor.

Fotometria cu flacără este în mod curent folosită pentru dozarea potasiului (K) şi a

sodiului (Na).

Cromatografia pe hîrtie este utilizată pentru determinarea substanţelor complexe cum

sunt: aminoacizii, acizii organici, vitamine, glucide, substanţe de adaos, precum şi pentru

identificarea falsificărilor. Cromatografia în fază gazoasă se aplică în analizele de aromă şi în

determinările de pesticide.

16

Metode chimice

Analizele chimice permit stabilirea naturii şi cantităţii diferitelor substanţe chimice

prezente într-un aliment. Metodele utilizate în industria alimentară îşi găsesc utilitatea în

situaţii precum: elaborarea şi aplicarea normelor de identitate şi de puritate; identificarea

anumitor substanţe din alimente; constatarea modificărilor calitative survenite în tipul

depozitării produselor; ameliorarea sau controlul calităţii alimentelor brute sau prelucrate;

determinarea valorii nutritive a alimentelor în scopuri ştiinţifice, dietetice, tehnologice sau

comerciale.

Metode microbiologice

Examenele microbiologice reflectă "recensămintele" microbiologice, definite ca

numărul de microorganisme viabile dintr-un eşantion dat. Prin standarde sunt fixate criterii

microbiologice pentru unele produse: numărul total de spori termofili, numărul de spori în caz

de alterare fără bombaj, bacterii producătoare de hidrogen sulfurat etc. Alte determinări

microbiologice cercetează prezenţa bacteriilor coliforme în laptele pasteurizat, verifică

drojdiile şi mucegaiurile din unt, ouă, zahăr, siropuri etc.

În cadrul bunurilor de larg consum, a produselor nealimentare sticla şi produsele din

sticlă ocupă un loc important,datorită proprietăţilor sale deosebite pe care le prezintă. In

anumite domenii de utilizare, cum ar fiarticolele de menaj, geamurile, articolele optice

produsele din sticlă nut pot fi înlocuite, cu bunerezultate, de alte mărfuri.

Materiile prime folosite la obţinerea sticlei.

La obţinerea sticlei sunt utilizate materii prime principale, care dau marea majoritate

a proprietăţilor, în rândul cărora intră vitrifianţii, fondanţii şi stabilizanţii, precum şi materii

primesecundare, care cuprind afinanţii, opacizanţii, decoloranţii şi coloranţii.

Materiile prime principalesunt principalele trei categorii de oxizi care alcătuiesccompo

ziţia sticlei cu un rol bine determinat în formarea proprietăţilor acesteia.

Vitrifianţii sunt materialele care intră în cantitatea cea mai mare în masa sticloasă,

avândrolul principal în formarea sticlei, deoarece prin topire şi răcire conferă starea vitroasă,

specificăsticlei (corp solid transparent). Materiile prime cu rol de vitrifianţi sunt: nisipul

cuarţos, cu unconţinut în dioxid de siliciu (SiO 2) de peste 95 %; boraxul şi acidul boric din

care rămâne în sticlătrioxidul de bor (B 2 O 3 ) şi pentaoxidul de fosfor (P 2 O 5).

Fondanţii au rolul de a coborî temperatura de topire a vitrifianţilor (sub 1500 o C) şi de

arealiza trecerea sticlei solide în stare păstoasă la o temperatură mai scăzută. Fondanţii folosiţi

laobţinerea sticlei sunt: carbonatul de sodiu - soda calcinată (Na 2 CO 3 ) şi carbonatul de

potasiu K 2 CO3.

17

Oxizii alcalini rămaşi după adăugarea fondanţilor participă la îmbunătăţirea unor

proprietăţi alesticlei cum sunt: luciul şi transparenţa.

Stabilizanţii au rolul de a mări stabilitatea chimică şi de a îmbunătăţi proprietăţile

mecaniceşi termice ale sticlei. Se foloseşte în cantităţi mari oxidul de calciu (calcarul), oxidul

de magneziu,iar în cantităţi mai mici oxidul de bariu, oxidul de plumb, oxidul de zinc.

Materiile prime secundare sunt substanţe care se adaugă în proporţii mai mici pentru

a-iconferi anumite proprietăţi sticlei.

Afinanţii au rolul de a limpezi masa sticloasă topită, eliminând bulele de aer şi de

gazerezultate din reacţiile chimice dintre componenţi prin antrenarea acestora la suprafaţă. În

calitate deafinanţi se folosesc: trioxidul de arsen, sulfatul de sodiu, azotatul de sodiu sau

potasiu, sultaful decalciu.

2.7. Produse din ceramica

Produsele ceramice prezintă o importanţă deosebită pentru articolele de menaj,

articoledecorative, obiecte de ceramică sanitară, materiale de construcţie (cărămizi), ceramică

tehnică.Aceste produse alături din cele din sticlă ocupă un loc important în cadrul bunurilor de

consum, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională.

Materiile prime folosite pentru obţinereaproduselor ceramice

Produsele ceramice sunt produse cu structură policristalină, formate din particula

aglomerateunite între ele, ca urmare a fenomenelor fizico-chimice de sinterizare şi vitrifiere.

Sinterizarea este procesul de aderare a particulelor prin încălzire la temperaturi inferioare

temperaturii de topire,având ca urmare înmuierea lor superficială şi apariţia unor noi cristale

la limita dintre particuleleînmuiate. Vitrifierea este procesul de unire a particulelor solide

datorită apariţiei unei faze lichide(sticloase) şi a separării unei faze cristaline noi cu

micşorarea porozităţii produsului ceramic.Pentru obţinerea produselor ceramice se folosesc

materii primeprincipale, auxiliare şipentru glazură şi decor.a) Materii prime principale

Aceste materii prime au rolul cel mai important în formarea proprietăţilor masei

ceramice.Pentru obţinerea produsului ceramic brut se folosesc materiale plastice şi neplastice.

Materialele plasticeconstituie partea principală a masei ceramice care realizează

legăturaîntre toţi constituenţii acesteia. Din această grupă fac parte:argila şi caolinurile.

18

2.8. Produse din lemn

Lemnul este o materie primă valoroasă pentru unele ramuri ale economiei ca:

industriachimică (carton, celuloză, hârtie), industria textilă, industria mobilei, construcţii, instr

umentemuzicale etc., datorită avantajelor pe care le prezintă, şi anume rezistenţă mecanică

bună, masăspecifică redusă, prelucrare uşoară.Calitatea produselor din lemn, şi în special a

mobilei (cel mai important produs din lemn)depinde de structura, compoziţia chimică şi

proprietăţile lemnului.

Structura, compoziţia chimică şi proprietăţile lemnului

Prin structura lemnului se înţelege modul cum sunt grupate diferitele elementeanatomice,

care alcătuiesc masa lemnoasă.Lemnul are o structură microscopică:

- în care deosebim celule de forme şi dimensiunidiferite, şi o structură, macroscopică

-în care deosebim: coaja, cambiul, alburnul, duramenul,măduva, precum şi inelele

anuale, razele medulare şi porii.

Coaja (scoarţa)este alcătuită din două zone:- coa j a ex t e rnă fo rma tad in ce lu l e

moa r t e ş i du re , a r e ro l de p ro t ec ţ i e f a ţ ă deac ţ i unea agenţilor externi. Poate

avea suprafaţa netedă sau cu crăpături, de culori diferite, constituind unfactor de identificare

a speciilor lemnoase;- coaja internă (liberul) este un ţesut viu cu structură fibroasă şi poroasă

prin care circulăseva.

Cambiulconstituie stratul generator de dezvoltare a trunchiului adăugând în fiecare an

unnou inel de creştere. Inelele anuale indică vârsta arborelui.

Alburnuleste partea exterioară a cilindrului lemnos, lemnul tânăr care se întinde spre

coajă.Caracteristici: ţesut rar şi afânat, conţinut mare de umiditate, lemn puţin rezistent şi

durabil,îngeneral de culoare mai deschisă decât restul lemnului. El prezintă proprietăţi mai

scăzute faţă derestul lemnului si de aceea în operaţiile de debitare (taiere) se elimină.

Duramenul

Lemn matur, apare treptat în procesul de duramenificare a alburnului în timpulcreşterii

arborelui. Caracteristici: ţesut dens, rezistent, puţin permeabil la lichide. Duramenul

este partea cea mai importanta din lemn care asigura rezistenta lemnului, are un ţesut dens,

foarterezistent si puţin permeabil la lichide. La unele specii este distins colorat de alburn (ex:

nuc, plop,stejar, salcâm, ulm)

Inelele anuale sunt elemente anatomice care constituie cercuri concentrice,

delimitând zonaalburnului, duramenului şi măduvei. Lemnul de cea mai bună calitate este dat

de speciile care auinelele anuale crescute regulat, înguste şi egale.

19

Razele medulareapar sub forma unor linii radiale înguste sau late, care străbat

ineleleanuale, îndeplinind funcţia de conducere şi înmagazinare a substanţelor nutritive. Se

prezintă calinii lucioase, mai închise la culoare decât restul lemnului.

Porii (vasele)apar sub forma unor goluri mici, numărul şi mărimea

lor determinând porozitatea lemnului.

Mobila este unul dintre produsele cu niveluri foarte variate de calitate, cuprinzând

mobilă cu preţuri scăzute, lucrată mecanic, până la piese lucrate manual.Alături de calitatea

materiilor prime şi a materialelor, procesul tehnologic de fabricare îşi  pune decisiv

amprenta asupra calităţii produselor finite de mobilier.

2.9. Fibre si fire textile

Denumirea de produse textile provine de la cuvântul latin„texere“(a ţese sau a împleti)

şiiniţial s-a aplicat numai produselor finite ţesute şi tricotate. În prezent, în cadrul acestei

grupe maride mărfuri sunt incluse: fibrele naturale, chimice şi sintetice, firele, ţesăturile,

materialele neţesute,tricoturile, imitaţiile de blănuri, covoare, produsele de galanterie,

broderiile etc. inclusiv toată gamade produse finite de îmbrăcăminte şi alte tipuri de produse

care sunt realizate din fibre şi fire textile.

Fibre textile

Fibrele textile sunt corpuri solide naturale, de origine animală, vegetală sau minerală

sauobţinute prin procedee chimice, din polimeri naturali sau sintetici.Ele constituie materia

primă de bază în obţinerea firelor, care la rândul lor, se prelucrează înţesături şi tricoturi, pot

fi împletite sub formă de frânghii, parâme şi sfori, pot fi împâslite(cunoscute sub numele de

materiale neţesute: pâsle, postavuri etc.) sau, cele foarte rezistente, seutilizează ca întăritor

în cadrul materialelor compozite.

Fibrele pot fi clasificate după mai multe criterii.Astfel, un prim criteriu este cel al

originii lor ,în funcţie de care, fibrele se împart în: fibre naturale de origine animală: mătasea,

lâna şi părurile;

fibre naturalede origine vegetală:bumbacul, kapocul, fibrele liberienedicotiledonate (inul, cân

epa, ramia, chenaful, teişorul etc.) şi fibrele liberienemonocotiledonate (manila, sisal etc.);

fibre naturale de origine minerală: azbestul; fibre din polimeri naturali obţinute prin procedee

chimice: viscoza, cupro, acetatetc; fibre din polimeri sintetici obţinute prin procedee chimice:

poliamidice, poliesterice, polietilenice, polipropilenice, fibre de sticlă, de zgură etc. Un alt

criteriu de clasificare este cel allungimii fibrelor, din acest punct de vedere,sortimentul

comercial cuprinzând fibre:scurte (cunoscute sub numele de ştapel sau fibre retezate,

20

fărâmiţate); fibre continuesau minfinite (monofilamentare); fascicule de filamente continue

nerăsucite (fuior); fascicule de filamente continue răsucite (tort).Un al treilea criteriu de

clasificare este cel al compoziţiei chimice al fibrelor, în funcţie decare, ele pot fi: fibre pe

bază de hidraţi de carbon: bumbac, kapoc, fibrele liberiene; fibre pe bază de substanţe

proteice: lâna şi părurile animale, mătasea; fibre pe bază de silicat de calciu şi de magneziu:

fibra naturală de azbest; fibre din polimeri naturali hidratcelulozice: viscoză, polinoze, cupro;

fibre din polimeri naturali estercelulozice: acetat; fibre din polimeri naturali proteice.

21

CAPITOLUL III

Studiu de caz

3.1 Prezentare S.C. IVOFLAS IMPEX SRL

Denumire SC IVOFLAS IMPEX SRL

Sediul social DR TR SEVERIN, ALEEA NUFERILOR 3 B, Jud Mehedinti

Nr. Registru Comertului J25/85/2005 

Cod fiscal RO 17196336

Forma de propietate privata cu capital integral

Codul CAEN  46

Numar de salariati 45 persoane din care - 35 barbati

- 10 femei

Program de lucru 12 ore/zi ( nu se lucreaza noaptea)

Asociatii societatii:

Gradinaru Mihai ce detine 60 % capital

Cruceru Alin ce detine 40 % capital

22

Adimistratorii societatii:

Gradinaru Mihai cetatean roman

Cruceru Alin cetatean roman

IVOFLAS IMPEX SRL a fost infiintata in anul 2005. Conform datelor oferite de

Registrul Comertului, firma are ca domeniu de activitate principal Comert cu amanuntul al

fructelor si legumelor proaspete, in magazine specializate, cod CAEN 4721, fiind inscrisa

in LocalBizin sectiunea Comercianti en gros si en detail. Magazine care practica comertul cu

ridicata si cu amanuntul.

3.2 Structura organizatorica

Fig. 3.1

În figura 3.1 este prezentată structura organizatorică a SC IVOFLAS IMPEX

SRL

Societatea este impartita in 4 departamente,aceste departamente fiind:

Compartimentul Productie;

23

Compartimentul Financiar-contabil;

Compartimentul Comercial;

Compartimentul Resurse umane

A: Compartimentul Management

Un aspect aparte al functiei de previziune il reprezinta legatura cu procesul de

management strategic.

In majoritatea organizatiilor, managerii sunt interesati nu numai in elaborarea

strategiilor, ci si in aplicarea lor.

Prezentarea misiunii organizatiei, a scopului acesteia si a obiectivelor pe termen lung,

precum si a modalitatilor si a resurselor de realizare desemneaza planul strategic al

organizatiei.

Prin aceasta se incheie functia de previziune, insa se activeaza atributele celorlalte

functii manageriale, respectiv atributele de organizare, coordonare,antrenare si control-

evaluare.

Are loc ceea ce se numeste implementarea si evaluarea strategiei,adica cea de a doua

componenta a managementulai strategic.

asigura derularea procedurilor privind infiintarea si functionarea consiliilor de administratie la

nivelul unitatilor sanitare;

asigura derularea procedurilor privind numirea si revocarea din functie a managerilor si

managerilor interimari;

indeplineste formalitatile necesare privind asigurarea conducerii interimare pentru functiile de

conducere care fac parte din comitetul director al spitalelor;

îndeplineşte formalităţile necesare pentru incheierea si derularea contractelor de management,

conform prevederilor legale în vigoare;

24

B: Compartimentul Produselor

Acest compartiment este format din:

- Magazie;

Magazia este compartimentul unde sunt depozitate produsele.

C: Compartimentul Financiar-contabil

Compartimentul financiar-contabilitate este condus de o persoană cu studii

superioare economice cu contract individual de muncă de 8 ore pe zi.

Contabilitatea ţinută este una pe jurnal în format electronic.

În ceea ce priveşte imobilizările corporale şi necorporale societatea a optat pentru o

amortizare liniară si pentru durata minima.

În ceea ce priveşte investiţiile în spaţiile închiriate de societate acestea se va amortiza

până la sfârşitul perioadei de închiriere a spaţiului.

25

D: Compartimentul Comercial

Departamentul comercial este format din directorul relaţii furnizori şi referentul vamal

care se află în subordinea directorului relaţii furnizori.

Aceste persoane se ocupă de urmatoarele activităţi:

Încheierea de noi contracte în sistemul introduceri-expedieri cu diferiţi creatori de

rochii şi reînoirea contractelor existente , care sunt încheiate de obicei pe o perioadă de un an .

Obţinerea de autorizaţii de perfecţionare activă pentru contractele încheiate sau de

autorizaţii de perfecţionare pasivă pentru diferite utilaje importate în comodat.

Calcularea cubajelor pentru diferite produse.

Prenotarea încărcărilor dar şi descărcărilor la firma de transport.

Programarea producţiei în funcţie de cerinţele clienţilor şi comunicarea acestora

şefului de producţie.

Verificarea produselor descărcate sau încărcate în camioane care în prealabil au fost

notate de către personalul de la magazie.

E : Compartimentul de Resurse Umane

Acest departament este compus din catre directorul de resurse umane.

Acest departament se ocupa de:

-Salarizare

-Concedii si zile libere

-Contractele individuale de muncă

-Formarea profesională

-Disciplina muncii si sancţiuni disciplinare

-Recrutare si angajare de perso

3.3 Piaţa

Segmentul de piaţă

SC IVOFLAS IMPEX SRL nu se adresează unui anumit segment de piaţă .

Obiectivele strategice urmărite de SC IVOFLAS IMPEX SRL pe termen scurt, sunt

următoarele:

- creşterea cotei de piaţă pe toate pieţele externe pe care firma este prezentă în mod activ;

- recuperarea cheltuielilor de export şi realizarea de profit;

- îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferă clienţilor;

26

- îmbunătăţirea continuă a produselor oferite.

Pe termen mediu, obiectivele strategice urmărite sunt următoarele:

- menţinerea cotei de piaţă, pentru aceasta punându-se accent pe creşterea calităţii produsului,

adaptarea acestuia la cerinţele pieţei externe;

- menţinerea clienţilor prin acordarea unor facilităţi.

Obiectivele urmărite pe termen lung sunt :

- creşterea cotei de piaţă ;

- extinderea şi dezvoltarea societăţii;

- câştigarea de clienţi noi.

b) Clienţii

Motivele pentru care clinţii apeleze la această societate pentru comenzi mai mari sunt

urmatoarele:

-din cauza preţurilor ridicate majoritate societăţilor de acest profil din Austria au fost închise

-în ultimul an iar majoritatea comenzilor producatorilor francezi au fost trimise către Italia.

calitatea produselor ;

-preţul produselor datorat salariilor care sunt de 4 ori mai mici decât în celelalte ţări din

Uniunea Europeana.

c) Concurenţa

Principalul concurent este SC ADM ROMANIA TRADING SRL

SC IVOFLAS IMOPEX SRL susţin principiul că succesul este proporţional cu

calitatea.

Pentru a-i depăşi pe concurenţi este absolute necesar să se lupte pentru perfecţionare.

Societatea îşi asumă riscul de a descoperi soluţii îndrăzneţe şi originale pentru rezolvarea cât

mai multor probleme complexe.

Mai există concurenţi în Italia şi Austria dar nu sunt competitivi din punct de vedere al

preţului , din această cauză, majoritatea societăţilor din Austria au fost închise şi este posibil

ca şi societăţile din Italia, iar în viitor SC IVOFLAS IMPEX SRL doreşte să se extindă în mai

multe localitati din Romania si in strainatate.

27

3.4 Analiza SWOT

Comform analizei SWOT vom analiza urmatoarele aspecte din punct de vedere al producţiei

dar şi a mediului extern al societaţii SC IVOFLAS IMPEX SRL.:

Puncte tari Puncte slabe Oportunităţi Amenintări

Puncte tari :

Criza a avut si are in continuare consecinte foarte puternice asupra multor sectoare.

Sociologii si economistii prognozau ca industria bunurilor de larg consum se va reconfigura

sub impulsul mutatiilor importante generate de criza economica si financiara globala, iar asta

este ceea ce traim si vedem acum. In 2011, cumparaturile in sine nu au mai reprezentat cea

mai mare distractie a romanilor, un indemn spre fericire, motiv pentru care toata lumea a

incercat sa se repozitioneze. Pe fondul reducerii salariilor, ale restructurarilor din sectorul

bugetar, al cresterii TVA-ului si a scaderii increderii consumatorilor, am asistat la o scadere

drastica a puterii de cumparare.

Astazi S.C. IVOFLAS IMPEX SRL a depasit problemele de la inceputul crizei, ne-am

stabilizat si chiar suntem pe o panta ascendenta. 

Puncte slabe :

Imposibilitatea extinderii pe orizontală a municipiului datorită reliefului.

Relieful deluros din împrejurimi face foarte dificilă, daca nu chiar imposibilă

construirea unei şosele de centură atât de necesară

Zonă depresionară, caracterizată de curenţi reci şi umezi are ca efect un număr crescut al

bolnavilor de reumatism Dealul Feleacului face dificil traficul rutier pe drumul European E60,

atât la urcare, cat si la coborâre, mai ales pe timpul iernii pentru vehiculele de mare

tonaj.

Ameninţări :

În ultimi ani societaţile cu acelaşi profil ca şi SC ADM ROMANIA TRADING SRL

care işi desfaşurau activitatea în Italia sau Austria au început să işi infiinţeze societaţi în

România si in Tarile straine deoarece costurile sunt mult mai scăzute.

Scăderea cursului leu-euro reprezintă o ameninţare continuă pentru societate deoarece

facturile sunt realizate în euro iar personalul este renumerat în moneda naţionala.

28

BIBLIOGRAFIE

1. INDUSTRIA ALIMENTARA Intre Adevar Si Frauda Constantin Banu, Daniela

Ianitchi

2. Procesarea Industriala A Legumelor Si Fructelor NOUR VIOLETA

3. Ecotehnologie Si Reciclare In Industria Alimentara MIHAELA BOTIS NISTORAN

4. Biochimia Carnii Si A Subproduselor-D.Motoc/C.Banu

5. Indrumator Tehnic Pentru Intretinerea Igienica A Intreprinderilor Din Industria

Alimentara - G. Gramada, P. Petrovici

A. POLTZER - CHIMIA SI ANALIZA ALIMENTELOR SI BAUTURILOR

6. Daunatorii Produselor Agroalimentare Din Depozite , Beratlief/Boguleanu

7. PREVENIREA ACTIUNII FACTORILOR POLUANTI ASUPRA ANIMALELOR

SI PRODUSELOR DE ORIGINA ANIMALA

8. Biochimia Produselor Alimentare - C. Moraru, C. Banu (Colectiv)

9. Animal Factory – David Kirby

10. Against The Grain – Richard Manning

11. Earth Democracy: Justice, Sustainability, And Peace By Vandana Shiva

12. Blood, Bones, And Butter: The Inadvertent Reeducation Of A Reluctant Chef By

Gabrielle Hamilton

13. Deadly Feasts: The 'Prion' Controversy And The Public's Health By Richard Rhodes

14. Http://Www.Localbiz-Mehedinti.Ro/Ivoflas-Impex-Srl-Drobeta-Turnu-Severin-

F1470.Html

29