centrul naŢional de documentare, cercetare Şi … · 2020. 11. 2. · debusolaţi precum în...
TRANSCRIPT
-
1
MEMORIALUL REVOLUŢIEI 16-22 DECEMBRIE 1989
CENTRUL NAŢIONAL DE DOCUMENTARE,
CERCETARE ŞI INFORMARE PUBLICĂ DESPRE
REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989
MEMORIAL 1989
Buletin ştiinţific şi de informare
1 (6)/2010
-
2
Timişoara
Colegiul de redacţie:
Redactor responsabil: Gino Rado
Redactori: Adina Hornea Abruda, Liza Kratochwill,
Simona Mocioalcă
Tehnoredactare: Gino Rado
Corectură: Adina Hornea Abruda
Coperta: Traian Abruda
Consiliul consultativ: Ioana Boca – Fundaţia Academia Civică-
Bucureşti, Viorel Marineasa – Universitatea de Vest din
Timişoara, Stelian Mândruţ – Academia Română, filiala Cluj-
Napoca, Silviu B. Moldovan – CNSAS-Bucureşti, Bogdan
Murgescu – Universitatea din Bucureşti, Victor Neumann –
Universitatea de Vest din Timişoara, Daniel Vighi –
Universitatea de Vest din Timişoara, Smaranda Vultur –
Universitatea de Vest din Timişoara
-
3
CUPRINS
Cuvânt către cititor ......................................................................................9
DUPĂ DOUĂZECI DE ANI
Am depăşit majoratul civic...?! 20 de ani de la primele alegeri libere
la Timişoara (Liza Kratochwill) .................................................. ...............11
Proclamaţia de la Timişoara: Document al Revoluţiei Române din Decembrie
1989 (Cristina Tudor şi Cornel Seracin) .................................. 24
Adeziuni la Proclamaţia de la Timişoara .................................................... 41
COLAJE DE CELULOID
Ziua cea mai scurtă ..................................................................................... 45
OPINII ŞI ATITUDINI
De vorbă cu...
Mihai Petru, Pompiliu Alămorean, Tănase Tăvală ..................................... 62
Bătălia pentru o presă adevărată (Viorel Marineasa) ................................. 73
COMANDANŢII REPRESIUNII
Radu Bălan – Decembrie 1989 (Dumitru Tomoni) .................................... 76
MEMORIA REZISTENŢEI
Dezvăluirile unui deţinut politic ................................................................. 90
VIAŢA ŞTIINŢIFICĂ
Revoluţie la Hamburg! Română şi în imagini (Adina Hornea Abruda) ..... 96
20 de ani de la căderea Cortinei – Praga (Gino Rado) ............................ 100
20 de ani de la Revoluţia Română – Bruxelles (Simona Mocioalcă) ....... 102
1989, sfârşit şi început: comunism, neocomunism şi postcomunism
(Simona Mocioalcă) ...................................................................................105
BIBLIOTECA REVOLUŢIEI
Costel Balint, Ziua de mâine a început ieri, Editura Eurostampa, Timişoara,
2007, Ediţia a 2-a revizuită, 220 p. (Liza Kratochwill) .......................... 116
Lucian-Vasile Szabo, Jurnalişti, eroi, terorişti... Revoluţia de la Timişoara în
presa locală, Timişoara, 2009, 173 p. (Daniel Vighi) ...........................123
Lucian-Vasile Szabo, Jurnalişti, eroi, terorişti... Revoluţia de la Timişoara în
presa locală, Timişoara, 2009, 173 p. (Adina Hornea Abruda) ............127
Alexandru Oşca (coordonator), Revoluţia Română în Banat, Editura Sitech,
Craiova, 2009, 498 p. (Cornel Seracin) .................................................... 133
Ce ai făcut în Decembrie 1989? Adolescenţii întreabă – martorii oculari
răspund, Ed. Artpress, Timişoara, 2009, 160 p. (Simona Mocioalcă) ......143
http://www.memorialsighet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=732%3A1989-sfarsti-si-inceput-comunism-neocomunism-postcomunism&catid=38%3Aevenimente&Itemid=90&lang=ro
-
4
Maria Ştoicuţa şi Flavia Biianu, Monumente memoriale ale Revoluţiei din
Timişoara. Ghidul oraşului, Ed. Artpress, Timişoara, 2009, 20 p.
(Simona Mocioalcă) .................................................................................. 149
DOCUMENTAR
Buziaş – Decembrie 1989 (Dumitru Tomoni) .......................................... 155
Teroriştii au ucis, dar n-au fost găsiţi (Lucian-Vasile Szabo) .................. 166
Acţiunile forţelor de represiune din Ministerul de Interne -
16-20 Decembrie 1989 (Gino Rado) .........................................................172
INSTANTANEE – MEMORIAL
Evenimente comemorative – 20 de ani de la Revoluţia
Română din Decembrie 1989 ................................................................... 180
Decembrie 1989, Momentul Timişoara......................................................182
Zidul Berlinului după 20 de ani... ............................................................. 184
De la Timişoara la Bruxelles .................................................................... 186
Pelerinaj la monumentele dedicate Eroilor-Martiri din Timişoara ......... 189
Pelerinaj la Bucureşti, Popeşti-Leordeni şi Slatina-Olt pentru
comemorarea victimelor Revoluţiei ........................................................ 191
Cupa „Memorialul Revoluţiei” la minifotbal – Ediţia a II-a, 2009 ......... 195
16 Decembrie 1989 – 16 Decembrie 2009, reconstituire – expoziţie
Mobilă pe tramvaie ....................................................................................198
Proiecte 2010 ............................................................................................ 201
COLABORATORI ................................................................................. 203
CONTENTS
Word to the reader ……………………………………………………….. 9
AFTER TWENTY YEARS
Have we overcome the civic full age? 20 years since the first free elections
in Timişoara (Liza Kratochwill …………………………………………. 11
The Proclamation of Timişoara: document of the Romanian Revolution of
December 1989 (Cristina Tudor and Cornel Seracin) …………………… 24
Adhesions to the Proclamation of Timişoara …………………………..… 41
CELLULOID COLLAGE
The shortest day …………………………………………………………. 45
-
5
OPINIONS AND ATTITUDES
Talking to….
Mihai Petru, Pompiliu Alămorean, Tănase Tăvală ………………………. 62
The battle for a real press (Viorel Marineasa) ………………………….... 73
COMMANDERS OF THE REPRESSION
Radu Bălan: December 1989 (Dumitru Tomoni) …………………………76
MEMORY OF THE OPPOSITION
Revelations of a political prisoner ……………………………………… 90
SCIENTIFIC LIFE
Images of The Romanian Revolution in Hamburg (Adina Hornea Abruda)
……... .. 96
20 years since the fall of the Iron curtain: Prague (Gino Rado) ………... 100
20 years since the Romanian Revolution: Brussels (Simona Mocioalcă) …...
102
1989, end and beginning: communism, neo-communism and post-communism
(Simona Mocioalcă) ………………………………………. 105
REVOLUTION LIBRARY
Costel Balint, The day of tomorrow started yesterday, Eurostampa Publishing
House, Timişoara, 2007, 2nd
revised edition, 220 pages (Liza Kratochwill)
…………………………………………………………….. 116
Lucian-Vasile Szabo, Journalists, heroes, terrorists …The Romanian
Revolution in the local press, Timişoara, 2009, 173 pages (Daniel Vighi) ...123
Lucian-Vasile Szabo, Journalists, heroes, terrorists …The Romanian
Revolution in the local press, Timişoara, 2009, 173 pages
(Adina Hornea Abruda) ……………………………………………………. 127
Alexandru Oşca (coordinator), The Romanian Revolution in Banat,
Sitech Publishing House, Craiova, 2009, 498 pages (Cornel Seracin) …….133
What were you doing in December 1989? Teenagers ask,
eye witnesses answer, Artpress Publishing House, Timişoara, 2009,
160 pages (Simona Mocioalcă) …………………………………………….. 143
Maria Ştoicuţa and Flavia Biianu, Monuments to the memory
of the Timişoara Revolution. City guide, Artpress Publishing
House, Timişoara, 2009, 20 pages (Simona Mocioalcă) ……………...... 149
DOCUMENTARY
Buziaş: December 1989 (Dumitru Tomoni) ……………………….…… 155
The terrorists killed but they have never been caught (Lucian-Vasile Szabo)
166
Repression forces actions within the Ministry of Home Affairs:
-
6
16-20th
of December 1989 (Gino Rado) ……………………………...… 172
SNAPSHOTS: MEMORIAL
Commemorative events: 20 years since the Romanian Revolution of
December 1989 ……………………………………………………….......…. 180
December 1989, Timişoara Moment ……………………………………….. 182
The Berlin wall after 20 years ……………………………………….… ......184
From Timişoara to Brussels ……………………………………………....... 186
Pilgrimage to the monuments dedicated to the Martyr Heroes in Timişoara
… 189
Pilgrimage to Bucharest, Popeşti-Leordeni and Slatina-Olt
for the commemoration of the Revolution’s victims …………………... 191
The “Revolution Memorial” mini football cup, 2nd
edition, 2009 …….... 195
16th
of December 1989-16th
of December 2009,
reconstitution: mobile exhibit on trams ………………………………… 198
Projects 2010 ………………………………………………………….... 201
COLLABORATORS ……………………………..…………………… 203
INHALTSVERZEICHNIS
Vorwort .................................................................................................................. 9
NACH 20 JAHREN
Hat man die bürgerliche Volljährigkeit überschritten...?! 20 Jahren nach den
ersten freien Wahlen in Temeswar (Liza Kratochwill)............ .......................11
Proklamation von Temeswar: Dokument der Rumänischen
Revolution vom Dezember 1989 (Cristina Tudor und Cornel Seracin)..........24
Zustimmungen zu der Proklamation von Temeswar .......................................41
ZELLULOIDCOLLAGEN
Der kürzeste Tag ................................................................................................. 45
MEINUNGEN UND HALTUNGEN
Gespräch mit...
Mihai Petru, Pompiliu Alămorean, Tănase Tăvală ......................................... 65
Der Kampf um eine wahre Presse (Viorel Marineasa) .................................... 73
DIE FÜHRER DER REPRESSION
Radu Bălan – Dezember 1989 (Dumitru Tomoni) ............................................ 76
-
7
GEDÄCHTNIS DES WIDERSTANDS
Die Enthüllungen eines politischen Gefangenen .............................................. 90
WISSENSCHAFTLICHES LEBEN
Revolution in Hamburg! Rumänische Revolution in Bildern
(Adina Hornea Abruda) .................................................................................... 96
20 Jahren nach dem Fall des Eisernen Vorhangs – Prag (Gino Rado) ......... 100
20 Jahren nach der Rumänischen Revolution – Brüssel (Simona Mocioalcă) ....
102
1989, Ende und Beginn: Kommunismus, Neokommunismus und
Postkommunismus (Simona Mocioalcă) ......................................................... 105
BIBLIOTHEK DER REVOLUTION
Costel Balint, Der morgige Tag begann gestern (Verlag Eurostampa,
Temeswar, 2007, 2. verbesserte Auflage, 220 S. (Liza Kratochwill)
..................................... 116
Lucian-Vasile Szabo, Journalisten, Helden, Terroristen... Revolution von
Temeswar in der lokalen Presse, Temeswar, 2009, 173 S. (Daniel Vighi)
...................................... 123
Lucian-Vasile Szabo, Journalisten, Helden, Terroristen... Revolution von
Temeswar in der lokalen Presse, Temeswar, 2009, 173 S. (Adina Hornea
Abruda) ................127.
Alexandru Oşca (Koordinator), Rumänische Revolution in Banat,
Verlag Sitech, Craiova, 2009, 498 S. (Cornel Seracin) ................................. 133
Was hast du im Dezember 1989 gemacht? Jugendliche fragen, Augenzeugen
antworten, Artpress Verlag, Temeswar, 2009, 160 S. (Simona Mocioalcă) ......
143
Maria Ştoicuţa und Flavia Biianu, Gedächtnisdenkmäler der Revolution von
Temeswar. Stadtführer, Artpress Verlag, Temeswar, 2009, 20 S. (Simona
Mocioalcă).... 149
DOKUMENTATION
Busiasch – Dezember 1989 (Dumitru Tomoni) .............................................. 155
Die Terroristen haben getötet, aber sie wurden nicht gefunden
(Lucian Vasile-Szabo) ..................................................................................... 166
Die Aktionen der Repressionskräfte des Innenministeriums –
16.-20. Dezember 1989 (Gino Rado) ..................................................................
172
AUGENBLICKE – MEMORIAL
Gedächtnisereignisse – 20 Jahren nach der Rumänischen Revolution vom
Dezember 1989 ................................................................................................ 180
-
8
Dezember 1989, Episode Temeswar ................................................................ 182
Der Berliner Mauer nach 20 Jahren ............................................................. 184
Von Temeswar nach Brüssel ........................................................................... 186
Pilgerschaft zu den Denkmälern zum Gedächtnis der Märtyrer-Helden von
Temeswar ..................................................................................................... 189
Pilgerschaft in Bukarest, Popeşti-Leordeni und Slatina-Olt für die
Kommemoration der Opfer der Revolution ................................................... 191
Minifußball-Cup „Memorial der Revolution” – 2. Auflage, 2009 ................. 195
16. Dezember 1989 – 16. Dezember 2009, Evokation – mobile Ausstellung auf
Straßenbahnen .................................................................................................. 198
Projekte 2010 .................................................................................................... 201
MITARBEITER ................................................................................................ 203
-
9
Cuvânt către cititor
Acest număr 1 (6) al revistei am dorit să fie unul special, deoarece
am considerat că este important să marcăm cum se cuvine o multitudine de
evenimente aniversare. S-au împlinit 20 de ani de la Revoluţia Română din
Decembrie 1989, 20 de ani de la primele alegeri libere din Timişoara, care
au avut loc în 16 ianuarie 1989, şi 20 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la
Timişoara în 11 martie 1990.
Totodată, în 26 aprilie se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea
Asociaţiei Memorialul Revoluţiei. Iată destule motive pentru care am
încercat şi am reuşit ca acest număr al revistei să vadă lumina tiparului mai
devreme, şi nu la începutul lunii iulie, după cum i-am obişnuit pe cititorii
noştri. Ţin să mulţumesc, şi pe această cale, colectivului de redacţie şi
colaboratorilor pentru efortul depus pentru realizarea acestui buletin într-un
timp atât de scurt.
În numărul de faţă au fost republicate două lucrări, datorită faptului
că la tipărirea volumului anterior, 2 (5)/2009, s-a produs o regretabilă eroare
(pentru care îmi fac mea culpa) şi câteva pagini au fost dublate, în
detrimentul unor părţi din următoarele lucrări: lucrarea domnului prof. dr.
Dumitru Tomoni, Radu Bălan – Decembrie 1989, din cadrul serialului
Comandanţii represiunii, şi Dezvăluirile unui deţinut politic, interviu
realizat de Liza Kratochwill.
Gino RADO
-
10
-
11
DUPĂ DOUĂZECI DE ANI
Am depăşit majoratul civic...?!
20 de ani de la primele alegeri libere la Timişoara
Am trecut pragul de 20 de ani de democraţie tot aşa cum un tânăr
din S.U.A. (tărâmul tuturor posibilităţilor) ajunge la vârsta majoratului la
21 de ani. Spre deosebire de el, tânărul din România, care e mai tenace,
căci are şcoala vieţii, e considerat major la 18 ani, dar nu are de prea mult
timp repere civice pe care să-şi consolideze viaţa, o scară valorică
sănătoasă după care să se ghideze şi la care să-şi raporteze alegerile în
viaţă. Poate doar simţul pragmatic că „time is money”. Acest atu nu cred
că îi lipseşte tânărului român, poate că aici e capcana iluzorie a unei
democraţii cultivate în Occident de sute de ani, care are, şi ea, minusurile
ei, atunci când ajunge la extremă. Dar care, desigur, are importanţa ei
pentru un individ care doreşte şi reuşeşte să ajungă în Cartea celor mai
Bogaţi...
Un lucru este cert: societatea e raportată la individ şi viceversa.
Asta am învăţat şi noi, în urmă cu 20 de ani, când am învăţat să strigăm
„VREAU!...”, când ne-am exprimat, pentru prima dată, fără teamă, opinia
politică şi am ales. Am învăţat de ce e bine să votăm individual, am învăţat,
precum un copil, cum să păşim pe tărâmul abrupt spre democraţie, să ne
îndreptăm coloanele vertebrale şi să vorbim. Abia atunci am ieşit din
alienare şi am început să comunicăm. Am trecut şi prin experienţa fraudării
alegerilor, că românul e ager la minte şi iute la mână, şi prin amărăciunea
creată de dezamăgirea (post-alegeri) unei majorităţi covârşitoare dintre
electori, dar mai cu seamă am învăţat cum să devenim din manipulaţi
manipulatori.
După cum s-a putut constata, campaniile electorale care se bazează
tot pe televiziune, ca mijloc de informare şi de propagandă, încep să se
„perfecţioneze” cu momente picante gen Big Brother, care au ca scop
nimicirea contracandidatului prin şocarea alegătorilor, ca target, prin
„alterarea” imaginii concurentului. Aceştia ies din eşichierul politic
precum un produs expirat de pe raft. A mai căzut un cap. Peste noapte se
-
12
uită. Dacă la alegerile imediat post-decembriste politicienii încercau o
influenţă directă asupra celor ce organizau alegerile şi în rândul populaţiei,
prin zvonistică, în ultimii 10-12 ani, ştirile clevetitoare şi talk-show-urile
nocturne ne creează insomnii, astfel că mergem la urne încărcaţi negativ şi
debusolaţi precum în Triunghiul Bermudelor sau ca şi cetăţeanul turmentat
al lui Caragiale, care se întreabă: „Dar eu cu cine votez?...”. Noroc cu
micii sfârâitori şi cu berea care curge pentru român, ungându-l la stomac şi
la suflet şi afumându-l, la propriu şi la figurat! Aşa se face că nu vede,
uneori, pe ce patrulater pune ştampila. Dar el, românul, e optimist, fără să-
şi dea seama că face haz de necaz, şi într-un „Hai noroc!” şi „Mai rău să
nu fie!” pune umăr la umăr într-un fericit prilej de solidaritate. Aşa cum, în
urmă cu 20 de ani, românii s-au deşteptat şi au dat mână cu mână, într-o
horă. Bănăţenii au fost fruncea şi-atunci. Strigarea lor a ajuns la bun sfârşit
şi, totodată, la bun început. Am ieşit dintr-o „epocă de aur” şi am păşit,
şchiopătând, într-o regiune a democraţiei, prin organizarea primelor
alegeri libere locale şi judeţene, între 27 şi 29 ianuarie 1990. Timişoara a
luat-o înaintea Bucureştiului şi cu această lecţie de democraţie.
Alegeri libere în premieră...
În data de 16 ianuarie 1990, la iniţiativa Comitetului Provizoriu al
Frontului Salvării Naţionale din IMT, are loc întâlnirea delegaţilor din mai
multe întreprinderi timişorene reprezentând circa 56.000 de angajaţi.
Aceştia, considerând că trebuie să-şi armonizeze punctele de vedere privind
-
13
alegerea Consiliului Judeţean Timiş al F.S.N., ajung la concluzia că orice
candidat pentru această demnitate trebuie să îndeplinească următoarele
criterii: competenţă, capacitate organizatorică, integritate morală. S-au
făcut mai multe propuneri pentru a se face paşi concreţi:
1. Fiecare întreprindere să dispună de un număr de delegaţi cu drept de vot,
proporţional cu numărul de membri F.S.N.;
2. Participanţii la aceste alegeri să poată fi desemnaţi de oamenii muncii din
întreprinderile şi instituţiile respective, dacă îndeplinesc criteriile stabilite,
chiar dacă nu sunt membri F.S.N., dar să aibă confirmarea F.S.N. din
întreprinderile sau instituţiile respective;
3. Fiecare delegat să prezinte delegaţie scrisă şi ştampilă de la acestea;
4. Pentru lărgirea cadrului democratic al alegerilor să participe şi o comisie
studenţească, cu rol de observator (nu participă la alegeri);
5. Să se solicite răspuns imediat, public (presă scrisă, radio, TV) din partea
Comitetului Provizoriu Judeţean al F.S.N., autoimpus şi nevalidat.
HOTĂRÂRE
Art.1. În vederea restabilirii încrederii şi asigurării unei stabilităţi a
activităţilor economice şi sociale, din iniţiativa reprezentanţilor Comitetelor
F.S.N. din întreprinderi şi instituţii, s-a constituit o Comisie Electorală
însărcinată cu asigurarea unui cadru democratic de desfăşurare a alegerilor
pentru Consiliul Municipal Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş.
Art. 2. Membrii Consiliului Municipal Timişoara vor fi aleşi prin votul
secret al delegaţilor (electorilor) desemnaţi de către consiliile lărgite ale
F.S.N. din întreprinderi şi instituţii, norma de reprezentare fiind de 1:200 din
numărul angajaţilor din întreprinderi sau instituţiile respective.
Art. 3. Membrii Consiliului Judeţean vor fi aleşi prin votul secret al
delegaţilor desemnaţi de Comitetele lărgite ale F.S.N. din întreprinderi,
instituţii, oraşe şi comune, norma de reprezentare fiind de 1:400 din numărul
de angajaţi.
Art. 4. Pentru cele 27 de locuri în Consiliul Municipal, stabilite prin
Decretul lege, se vor propune candidaţi de către grupuri delegate (electori)
în raport de 1 candidat la 20-25 de delegaţi, cu acordul Consiliilor lărgite pe
care le reprezintă.
Art. 5. Pentru cele 51 de locuri din Consiliul Judeţean, candidaţii vor fi
propuşi de delegaţii judeţeni, în raport de 1 candidat la 10-15 delegaţi
(electori), cu acelaşi acord.
Art. 6. Alegerile se vor desfăşura după următorul program:
- Până luni, 22 ianuarie 1990, inclusiv, alegerea delegaţilor;
-
14
- Marţi, 23 ianuarie 1990, până la ora 18.00, se vor depune la Sala de
Şedinţe a Administraţiei Presei Locale Timişoara, Bulevardul 23 August nr.
8, listele cu delegaţii (electorii), ştampilate şi semnate de preşedinţii şi
secretarii Comitetului F.S.N.; Art. 7. Listele cu candidaţii propuşi pentru Consiliul Municipal Timişoara
vor cuprinde: numele şi prenumele candidaţilor; vârsta; profesia; funcţia;
locul de muncă. Acestea vor fi însoţite de un tabel cu numele, prenumele şi
semnătura delegaţilor (electorilor) ce sunt propuşi;
Art. 8. Lista candidaţilor pentru Consiliul Judeţean va fi întocmită în acelaşi
mod;
Art. 9 Miercuri, 24 ianuarie 1990, listele cu candidaţii vor fi publicate în
presa locală;
Art. 10. Vineri, 26 ianuarie 1990, va avea loc alegerea membrilor
Consiliului Municipal Timişoara, la Sala Olimpia;
Art. 11. Accesul delegaţilor în sală se va face între orele 08-09.00, pe baza
buletinului de identitate şi a unei delegaţii individuale, ştampilate şi semnate
de Preşedintele şi Secretarul Comitetului F.S.N.;
Art. 12. Duminică, 28 ianuarie 1990, va avea loc alegerea membrilor
Consiliului Judeţean Timiş, în Sala Olimpia din Timişoara;
Art. 13. Accesul delegaţilor în sală se va face între orele 10.00-11.00, pe
baza buletinului de identitate şi a unei delegaţii individuale, ştampilate şi
semnate de Preşedintele şi Secretarul Comitetului F.S.N.
Art. 14. Precizările anterioare, apărute în data de 17 ianuarie 1990, în nr. 12
al ziarului „Renaşterea bănăţeană”, se anulează, prin publicarea acestei
Hotărâri.
La constituirea Comisiei Electorale au participat reprezentanţi ai
Comitetelor F.S.N. ai următoarelor întreprinderi şi instituţii: IMT;
Electrotimiş; IAEM; Optica; Spumotim; Detergenţi; Azur; Autoturisme;
Guban; ELBA; Solventul; 6 Martie; Banatim; Electrometal; Ambalajul
metalic; Ţigarete; Institutul Agronomic; 1 Iunie; Industria Lânii; Garofiţa;
IPRO-TIM; IPTVT; IMAIA; Dermatina; Confecţii Bega; IMCT; ITC
Memorii; Colegiul de Avocaţi; Învăţământ; Poligrafie; UJCOOP;
CIUMMR; ICPGA; Direcţia Apelor; Fabrica de Zahăr; IPL; IAS; TGMT;
Energomontaj Timişoara; Cooperative Meşteşugăreşti; Piele şi Mănuşi;
Calapoade Lugoj; Nasturi Jimbolia; Regionala C.F.R.
Comisia electorală a cuprins 36 de persoane care au constatat
legalitatea votului şi i-au declarat ca membri aleşi ai Consiliului Municipal
al F.S.N. pe cei 27 de candidaţi aleşi conform 879 de buletine validate şi
centralizate în calculator, rezultatele fiind următoarele, în ordinea poziţiilor
-
15
de pe listă: Dr. Szucsik Iosif; Ursu Marius; Singer Karl; Popa Constantin;
Dr. Ciuhandu Constantin; Andrei Dan; Vasile Popovici; Tudorache Horaţiu;
Serafim Ion; Radu Gabriel; Budulan Ioan; Crăciun Constantin; Lupu
Camelia; Pop Valer; Cernescu Horea; Boiangiu Gheorghe; Lavarovici
Gligor; Sârbovan Gheorghe; Sârbescu Ioan; Katz Ecaterina; Plaz Jiva;
Stroie Constantin; Bandula Dinu; Oprescu Daniel; Lakatos Ladislau;
Fotache Eva; Grun Eugen. (* vezi documente scanate).
Pentru alegerea Consiliului Judeţean Timiş au participat 86 de
candidaţi la ocuparea a 43 de locuri.
...sub un steag eliberat de seceră şi ciocan
Mulţi dintre cei care se regăsesc pe listele de mai sus au participat
la aniversarea a 20 de ani de la organizarea primelor alegeri libere din
România. Evident, la Timişoara, organizate în premieră. Evenimentul
organizat de Asociaţia Luptătorilor Arestaţi în Revoluţie („ALTAR”) şi
Fundaţia „Preot Ioan Olariu”, în colaborare cu Consiliul Municipal
Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, a fost moderat şi coordonat de
Ioan Savu (lider revoluţionar). A participat, de asemenea, şi Vasile Ciupa
(membru al Asociaţiei Memorialul Revoluţiei). Urările de bunvenit au
revenit, însă, gazdei, Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii
Banatul (el însuşi participant la evenimentele de stradă din 1989), care, ca
întotdeauna, a reuşit să surprindă plăcut invitaţii, ca un bun manager,
printr-un amfitrionat inspirat şi un concert care a încheiat aniversarea,
startul repertoriului muzical fiind dat de Rapsodia română a lui George
Enescu şi Rapsodia albastră a compozitorului american George
Gershwin, într-o minunată aureolă rapsodică peste ocean, tărâmul cu cea
mai scurtă istorie, dar cea mai veche democraţie.
Manifestarea, care a avut loc în 4 februarie 2010, a debutat la ora
16, cu un colocviu aniversar, prezentarea unor imagini din ianuarie 1990,
într-un scurt istoric, moment urmat de binecuvântarea rostită de
reprezentantul Fundaţiei „Preot Ionel Popescu”, cuvântarea primarului
Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a preşedintelui CJT, Constantin
Ostaficiuc şi de scurte alocuţiuni ale oaspeţilor. Au urcat pe scena de la
Sala Capitol cei amintiţi mai sus şi alţii pe care-i voi cita, fragmentar, în
rândurile ce urmează, pentru a ilustra şi a defini spiritul de-atunci şi cum
au decurs primele alegeri libere din România, într-o adevărată lecţie de
istorie. Toate acestea au avut loc pe un fundal bine inspirat de imaginile
istorice virtuale reflectate pe ecran, o scenografie inspirată şi reuşit
improvizată, din care nu putea lipsi elementul care ne defineşte ca
-
16
naţiune, ca români renăscuţi din propria cenuşă – steagul. Pe lateralele
scenei, a fost arborat steagul pus la dispoziţie de Muzeul Asociaţiei
Memorialul Revoluţiei din Timişoara. Primul steag al României libere de
seceră şi ciocan. Vă invit la o fereastră în timp, citind alocuţiuni despre
cele întâmplate, amintite şi rostite, întru Memorie, de cei care au
participat la ele:
Ioan Savu (moderator, lider revoluţionar): Aşa de rar se întâmplă ca
oamenii să manifeste solidaritatea aia care a fost în urmă cu 20 de ani!
Simţeam că ni-s fraţi. Bunul Dumnezeu să ne ajute să manifestăm
permanent o asemenea stare! Ţineţi minte că am stat în genunchi şi ne-am
rugat Tatăl Nostru? L-am redescoperit pe Dumnezeu. L-aş ruga pe părintele
vicar Cornel Popescu să ne ajute să facem ceea ce am făcut şi atunci.
Pr. Cornel Popescu: Părintele profesor Dumitru Stăniloaie considera, pe
bună dreptate, că cel mai mare teolog ortodox din secolul al XX-lea spunea
că: „Lupta şi biruinţa poporului român din Decembrie 1989 a fost o
adevărată minune”. Şi acesta este adevărul. Atunci, pe lângă rugăciunea
Tatăl Nostru, fraţii noştri români strigau din adâncul sufletului lor:
„Dumnezeu este cu noi!” sau „Vom muri şi vom fi liberi!”. Aceasta este
esenţa învăţăturii noastre de credinţă.
Ing. Gheorghe Ciuhandu (primar, membru ALTAR, membru de onoare
A.M.R.): Mă bucur că pot fi alături, parte la această manifestare şi vă aduc
salutul oraşului, al Consiliului Local şi al municipalităţii. Aş vrea să mă
refer, câteva minute, la ceea ce s-a întâmplat atunci. În primul rând, apreciez
că şi domnul Savu şi domnul Ciupa şi alţi colegi care, şi atunci, au fost
sufletul organizării acestor alegeri, după 20 de ani caută să aducă în
memoria noastră, a celor cei mai mulţi care am participat, dar poate şi a
altora mai tineri care or fi pe-aici prin sală, nişte evenimente care au fost în
Primărie, în România de atunci şi care, din păcate, se ştiu prea puţin. Între
decembrie 1989 şi ianuarie 1990, oraşul a fost lipsit de autorităţi, ceea ce
denotă că aici a fost o revoluţie adevărată. La Bucureşti, situaţia a fost alta,
unii s-au culcat cu un dictator, s-au sculat cu un emanat şi, după aceea,
lucrurile s-au aranjat într-un anume fel. La noi, lucrurile n-au stat aşa. Noi
aveam o răspundere faţă de morţi, faţă de răniţi, faţă de distrugerile din oraş,
şi-atunci trebuia acţionat. Dacă la finele lui decembrie s-au constituit ad-hoc
nişte instituţii, am avut, şi eu, şansa să fiu cooptat într-o structură, pentru că
manifestasem activ în timpul revoluţiei. La începutul lunii ianuarie, pentru
că nici această formă ieşită din mişcările de stradă nu avea o recidivitate, s-a
pus problema, în Timişoara, să introducem o anumită legalitate şi de a-i
-
17
oferi acesteia un suport popular. Şi-aşa s-a ajuns, la 27 ianuarie, la votul
Consiliului Local şi după trei zile, în 29, pentru Consiliul Judeţean.
Constantin Ostaficiuc (preşedintele CJT): Mă bucur că mă reîntâlnesc cu
foarte mulţi dintre dumneavoastră. În urmă cu 20 de ani, eram la UMT,
dintr-o dorinţă de spirit civic ne-am adunat acolo, eu lucram la Cooperaţie,
la UJCOOP, şi într-o sală a UMT s-a decis constituirea acestei Comisii
electorale din care am făcut, şi eu, parte. Este pentru prima dată, după 20 de
ani, când vorbesc public despre această comisie la care am participat cu tot
sufletul şi cu toate forţele din momentul respectiv. Ne-am mutat sediul la
grupul de presă şi-acolo, în urma unor discuţii care au durat ore în şir,
discuţii încinse care au dus, în final, la organizarea alegerilor libere din
Timişoara. Am spus şi atunci, menţin şi acum: au fost primele şi singurele
alegeri libere. Şi spun acest lucru, pentru că nu erau atinse de factorul
politic. Nu erau atinse decât de spiritul civic şi dorinţa de mai bine şi dorinţa
de a avansa lucrurile în Timişoara, în judeţul Timiş, în momentul în care, în
România, ştim cu toţii ce se întâmpla. Am stat nopţi întregi cu Nelu Savu,
Nae Laslău, Vasile Ciupa, Bubu Onofrei la o mulţime de discuţii până când
s-a ajuns la organizarea acestor alegeri libere. Am luat toate calculatoarele
de care am dispus şi toţi colegii mei, în spate, şi am făcut centralizarea
rezultatelor, pentru prima dată, pe calculator. A mai fost o peripeţie foarte
interesantă. Faptul cum au fost transportate. S-a plecat cu două maşini, pe
două drumuri diferite. Pentru că, la momentul respectiv, despre Timişoara şi
despre Timiş se spuneau fel de fel de lucruri. Ţin minte că un coleg de-al
meu, Sorin Bădiţă îl cheamă, a plecat spre Bucureşti, cu voturile exprimate
pentru Consiliul Local şi pentru Consiliul Judeţean, pe două drumuri
diferite, tocmai pentru a se asigura o oarecare protecţie. Aşa ne-am gândit
noi. A se ajunge, în final, la Bucureşti, cu aceste voturi. Pentru mine 29
ianuarie, ziua în care s-au finalizat alegeri, la nivelul judeţului, a fost ultima
zi de politică. De fapt, n-am făcut-o. Ultima zi în care Puiu Szucik, cei care
au fost aleşi erau pe listă. Eu mi-am zis atunci: Gata, pentru mine nu mai
există politică! Avem aleşi, să meargă mai departe...! Am intrat în politică
de-abia în 1996. Am crezut toţi în noi, toţi am mers la vot din spirit civic, cu
gândul şi dorinţa de a face un lucru bun, care trebuie să se întâmple în
Timişoara. Daţi-mi voie să spun că rezultatul acestor alegeri a fost că mare
parte dintre cei aleşi au intrat în Parlamentul României, am avut
reprezentanţi extraordinari din rândul timişorenilor. Mi-am dorit
dintotdeauna un Timiş de avangardă, democratic. La un moment dat, a
apărut o problemă care acum mi se pare firească: se punea problema să
-
18
acordăm locuri minorităţilor. E specificul Timişoarei. Eu am susţinut,
atunci, că sunt alegeri la care toată lumea trebuie să fie egală.
Mirko Atanackovici (consul al fostei Iugoslavii la Timişoara, în 1989):
Dragi prieteni, şi eu am emoţii, aflându-mă aici, în perioada cea mai grea,
dar şi cea mai frumoasă din viaţa mea. Şi eu îmi amintesc că, imediat după
revoluţie, a fost o perioadă foarte grea, în care a trebuit să se constituie noua
putere, acuma democratică. Timişoara, în acele zile, a dovedit că nu este
numai campioana unei libertăţi, într-un oraş liber, în data de 20 Decembrie
1989, şi a devenit, prin alegerile pe care le-a organizat, şi campioana
democraţiei în România. Sunt convins că această perioadă a deschis uşa
democraţiei în România şi că rezultatele au fost din dorinţa că toţi am dorit
ca să fie mai bine şi, mai ales, dacă se poate peste noapte să schimbăm şi
structura economică. Acuma ştim că nu este atât de uşor şi că este nevoie de
un proces destul de lung. M-am gândit, fiindcă toţi ştiţi ce-am făcut eu în
zilele revoluţiei, să vă povestesc ceva ce n-am zis niciunde şi, în mod
special, în mod public. Am fost inspirat de cuvântul domnului vicar, care a
zis că revoluţia a fost lucrul lui Dumnezeu. Eu sunt convins. Şi cred că am şi
dovezi. În iunie 1987, când m-am pregătit să mă duc la postul de consul
general al Iugoslaviei la Timişoara, am fost la un om al lui Dumnezeu cu
care m-am sfătuit. Şi l-am întrebat: ce părere are, trebuie să mă duc la
Timişoara, în România, sau nu...? El a stat câteva momente, am văzut cum,
pentru câteva clipe, a fost în înalta sferă de gândire şi mi-a zis: „Tu gândeşti
că ai posibilitatea să alegi?! Nu. Este voinţa lui Dumnezeu să te duci acolo
şi să faci un lucru mare şi important pentru români.” Eu am fost aproape
surprins. Ce pot eu să fac, un consul general la Timişoara, dar lucrurile au
devenit (n.n. – evoluat) invers. Şi sunt absolut convins că tot ce s-a
întâmplat a fost voinţa lui Dumnezeu. Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a
oferit şansa să fiu alături de dumneavoastră şi sunt convins că, aici, credinţa
în Dumnezeu, credinţa în democraţie, credinţa în libertate vor trăi sute şi
sute de ani! Doresc tuturor timişorenilor sănătate, succes şi toate cele bune!
Virgil Hosu (preşedinte ALTAR): După 45 de ani de comunism, primele
alegeri libere din România au fost organizate pe 20 mai 1990. La Timişoara
însă, la începutul anului 1990, aveau loc primele alegeri libere pentru
Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, unde participă, în cadru democratic,
reprezentanţii tuturor întreprinderilor timişorene aleşi prin vot democratic de
către angajaţi. Astfel, sunt aleşi 27 de consilieri locali şi 43 de consilieri
judeţeni. Timişorenii şi-au exprimat, clar, principii ale Revoluţiei din
Decembrie 1989. Revoluţia a fost, de fapt, ca o ştafetă. Şi, pas cu pas, s-a
mers pe drumul către democraţie. Un proces de lungă durată, fapt pentru
-
19
care schimbări mai profunde se văd mai greu. Chiar după 20 de ani. Acest
pas spre democraţie, în ianuarie 1990, a fost făcut oarecum nesigur atât
pentru Timişoara, cât şi pentru România. La 12 ianuarie, în amintirea
victimelor Revoluţiei, în oraşele Bucureşti şi Timişoara, din mulţimea
adunată pentru comemorarea victimelor s-au format grupuri de protestatari,
care au scandat schimbarea conducerii politice. Dacă la Bucureşti acţiunea a
eşuat, la Timişoara ea a izbutit, Lorin Fortuna, care conducea judeţul după
revoluţie, fiind silit să-şi dea demisia. În zilele următoare, organele centrale
ale puterii politice s-au reorganizat, hotărând, în 4 februarie, data la care
urma să aibă loc primele alegeri libere din România – 20 mai 1990. În
aceeaşi perioadă, în capitală au fost manifestări de contestare a conducerii
instalate în Decembrie 1989... care vor degenera, conducând la prima
mineriadă. În jur de 5000 de ortaci au descins în capitală, în acea perioadă.
Pentru timişoreni însă primele alegeri libere au avut loc, mai întâi, pe 27
ianuarie 1990. Rezultatul a fost înlocuirea liderilor care conduceau
administraţia, unii dintre ei regăsindu-se, în continuare, în conducerea
judeţului şi a oraşului. Aş numi aici pe: Claudiu Iordache, Lorin Fortuna,
Petrişor Morar, Burlacu Tudorel. La 8 februarie 1990 s-a constituit Consiliul
Provizoriu al Uniunii Naţionale – C.P.U.N-ul. Atunci, preşedintele Ion
Iliescu a preluat şi atribuţiile de şef de stat. La scurt timp, conducerea
judeţului şi a oraşului va fi, iar, revizuită, ca urmare a înfiinţării C.P.U.N.-
urilor decise pe plan naţional... a fost numit Petre Roman lider naţional al
F.S.N. Pentru timişoreni însă primele alegeri libere, din 27 ianuarie 1990,
au fost un început pentru implementarea modelului democratic.
Tănase Tăvală: În afară de obţinerea libertăţii, la Timişoara am încercat
organizarea alegerilor pe criterii democratice, pentru ca soluţionarea ideii de
democraţie, de libertate socială şi de ideal să fie materializabilă. Aşa s-a
început atunci. Şi apoi, printr-o strădanie deosebită a Cosiliului Electoral, s-
a reuşit să se găsească o metodologie, prin împuterniciţi. Astfel încât să fie
aleşi, în Comitetul Municipal, 27 de reprezentanţi din toate categoriile
sociale, şi la judeţ 51 de candidaţi, şi nu 43, cum s-a pomenit aici, pentru că
43 erau reprezentanţii judeţului din municipiu şi comunele judeţului, iar opt
eram din oraşele judeţului, care au organizat, şi ei, alegerea pentru
împuterniciţi. Unitatea de alegere era de 4500 de alegători. Şi unităţile pe
categorii sociale şi pe comune să se alinieze altfel. Aşa s-a întâmplat că,
între cei aleşi la judeţul Timiş, 43 plus 8, 51 au cuprins aproape toate
categoriile sociale, etniile şi diferite personalităţi, care au reuşit să fie
cunoscute din aceste unităţi concepute ca să poată să îşi aibă reprezentanţi
propuşi şi apoi aleşi... procedură care a fost făcută cunoscută şi la Bucureşti.
-
20
Dar mesajul domniei sale a fost apreciat. Însă în momentul în care mi s-a
spus, a făcut o recomandare preşedintele Ion Iliescu, numit şi nu ales la data
respectivă, ca „pentru acoperirea întregului spectru de reprezentanţi ai
puterii locale, să se accepte încă opt persoane, pentru ca toate etniile din
judeţ, pentru ca toate categoriile de vârstă... să fie, oarecum, acoperite.”. La
această ofertă, cei care eram în Consiliul respectiv, Biroul pentru
repartizarea obligaţiilor, am fost de-a dreptul surprinşi, gândindu-ne că, prin
această ofertă, se anulează efortul Comisiei Electorale, al celor care au
organizat alegerile acestea, absolut în spirit democratic, şi i-am solicitat
înţelegere domnului Sergiu Nicolaescu, pe care-l ştiam ca unul dintre
luptătorii curajoşi din Revoluţia din Decembrie, din Piaţa Bucureştiului. L-
am rugat să înţeleagă că acoperirea acestui spectru aproape impecabil este
făcută pentru alegere, care s-a săvârşit pe 29 ianuarie. La acest lucru,
pregătindu-ne documentaţia scrisă, a înţeles domnul Sergiu Nicolaescu, l-
am felicitat pentru înţelegere şi i-am oferit situaţia de liber consult şi
urându-ne succes în activităţile care ni le-am plănuit, în atribuţiile care ne
reveneau.
Petrişor Morar: Într-adevăr, oamenii s-au organizat în spatele Catedralei,
s-a dat o lovitură şi au venit împotriva noastră, dar juma’ de oră mai târziu
au plecat... Deci domnul Mazilu ştia ce o să fie peste juma’ de oră. În al
doilea rând, într-adevăr, Lorin Fortuna şi-a dat demisia în 12 spre 1.00
noaptea. Aş vrea să vă spun un lucru care a fost deosebit de important.
Generalul Popescu făcea parte din grupul „greu”, era renumit ca şi general
al Garnizoanei. Am plecat acasă supărat, era 24.00, 1.00, 2.00 noaptea. Şi
m-a sunat un tânăr ofiţer de armată (ulterior, probabil, în CADA) şi mi-a
spus: „Nu se poate să lăsaţi Armata să preia puterea în Timişoara!”. Şi-
atunci, în 13 dimineaţa, am organizat o întâlnire la Consiliul Judeţean, cu
vreo 60-70 de ofiţeri superiori... am avut câţiva colegi pe care i-am avut în
acea noapte şi, cu abilitatea colonelului Predonescu, am reuşit să rezolvăm
acest lucru şi generalul Popescu n-a mai avut curajul să vină... Iar noi am
conlucrat personal, fiecare. Vreau să vă spun un lucru deosebit de important.
Noi, în data de 30, vorbisem, deja, cu unităţile de transport din Timişoara,
cu oameni din întreprinderi, şi am dorit să înconjoare cu camioane, cu tiruri,
întreaga Sală Olimpia, ca să dejoace acest lucru. Am reuşit să nu-l las pe
Marcu, care era cel mai agresiv, la vremea respectivă, să facă o asemenea
mişcare. La vremea respectivă, a fost un atac împotriva noastră. Singurul
care a venit să ne ajute să se organizeze a fost Claudiu Iordache şi am făcut
o Comisie pentru organizarea alegerilor.
-
21
Daniel Vighi (publicist): Eu n-am participat direct. Am fost în presă. Am
asistat la ceea ce aţi făcut. Astea ar trebui scrise şi făcute cu oameni de
istorie, pentru că astea sunt pagini de istorie. Tot ceea ce aţi povestit, cum v-
aţi constituit şi organizat, dacă aţi făcut campanie electorală sau nu, toate
astea sunt treburi interesante din perspectiva unui om care a trecut prin mai
multe alegeri electorale. În mod cert, apare acel spirit civic din acele
vremuri pe care le-am trăit. Un singur lucru vreau să vă spun referitor la
presa alternativă, presa liberă în Timişoara. Pentru că, dacă v-aduceţi
aminte, în ianuarie, „Renaşterea bănăţeană” era singurul cotidian pe care-l
aveam. Şi au apărut nişte informaţii cam întortocheate legate şi de Cimitirul
Săracilor, morţii din Cimitirul Eroilor, dezgropări din acelea halucinante, şi
s-a produs un soi de ilegalitate, atunci, şi-am luat cu asalt „Renaşterea
bănăţeană” şi am venit în Piaţa Operei, în frunte cu... fie iertat, Iosif
Costinaş, a participat şi Ion Monoran, în sfârşit, am stat trei zile, atunci,
împreună cu Viorel Marineasa, Lucian Vasile-Szabo, Lia Lucia Epure,
Marcel Sămânţă, oameni care făceam presă în Timişoara, am stat trei zile în
sediul „Renaşterii bănăţene”, au apărut trei numere în perioada aceea, după
care celelalte redacţii care erau, „Naša Reč”... erau în limbile maghiară,
germană şi sârbă, au intrat în grevă, s-a făcut contramanifestaţie... am
părăsit, după două, trei zile, „Renaşterea bănăţeană”... Şi-atunci, ca să se
rezolve această problemă, am ajuns în faţa Consiliului Judeţean, cei care am
organizat acea redacţie revoluţionară. Ni s-a spus în felul următor: „Dacă
vreţi, lăsaţi-i pe ei să scrie ce vor şi voi faceţi un alt ziar!”Ăsta, de fapt, este
simbolul democraţiei pe care noi, revoluţionarii, nu l-am socotit important.
Acest pluralism al ideilor şi al presei.
Ioan Haţegan (istoric): Io am venit aici ca spectator. În 23 decembrie1989,
în noile ziare apărea un apel către timişoreni să depună mărturie pentru ceea
ce au trăit ei. După 20 de ani şi 45 de zile fac, acum, un nou apel pentru
membrii Comisiei Electorale, membrii Comitetului Judeţean şi Consiliului
Municipal, să îşi aducă aminte şi să aştearnă pe hârtie ceea ce mai ţin minte,
dacă au documente să le pună la dispoziţie. Ca istoric, vă propun ca acest
prim moment de democraţie din România, care a fost la Timişoara, să îşi
capete contur. Poate fi o lucrare, poate fi un film documentar la una dintre
televiziunile locale sau poate fi – ceea ce spunea Daniel Vighi – subiect
pentru două, trei romane şi aşa mai departe. Nu sunt naiv, dar sunt conştient
că, odată cu noi, se duc foarte multe lucruri pe care generaţiile următoare nu
au cum să le cunoască, şi felul în care le vom aprecia depinde de
corectitudinea dumneavoastră.
-
22
Mihali Petru: Câteva cuvinte legate de ideea de a face, de a crea o pagină în
Muzeul Timişorii şi să le legăm de aceste declaraţii, de amintirile fiecăruia.
Vă rog frumos, toţi cei care sunteţi interesaţi sau mai au materiale să-l
contacteze pe Nelu (n.n. – Ioan Savu)! Spre norocul meu, am reuşit să
păstrez, în aceşti 20 de ani, caietele cu persoanele, cu numărul lor şi locul
lor. Manuscrise.
Ioan Savu: Nădăjduiesc că acesta este un reper şi suntem datori pentru
generaţia următoare. Aceeaşi impresie a fost şi despre protestatarii din 1968
şi despre soldaţii din Vietnam. Dar să ştiţi că, datorită iniţiativei lui Virgil
Hosu şi profesorului Dumitru Tomoni, de la Învăţământ, am fost prin şcoli.
Se zice că nu-i interesează. Dragii mei, ştiţi cum mă ascultau?! E important
ca oamenii, aceşti tineri, să vadă că tu crezi ce spui! Că ceea ce spui te
reprezintă.
Vasile Ciupa: Vreau doar să vă citesc îndemnul pe care Comisia Electorală
l-a adresat...
Ioan Savu: Să mă ierţi, Vasile, poate ar fi bine, în primul rând, să evoci
momentul în care Bubu Onofrei era să fie luat pe sus de către armată, de-
acasă.
Vasile Ciupa: Da, sigur. Sunt momente care, atunci, chiar au fost istorice,
nu le-am spus niciodată, pentru că suntem timişoreni. Timişoara are un spirit
şi mergem cu el înainte. Eram în preajma alegerilor, constituisem Comisia
Electorală şi, împreună cu Sorin Bădiţă şi alţii, am mers la Bubu (n.n. –
Vasile Onofrei, Baroul de Avocaţi Timiş), cum îi spuneam noi..., iar el... a
venit Armata şi nu-l lăsa să iasă din apartament.... S-a închis în baie, după
juma’ de oră am reuşit să venim noi, m-a sunat Nicoleta, soţia lui, şi să-l
luăm din mâinile celor 20 de inşi îmbrăcaţi în haine militare care vroiau să-l
ducă şi să nu ajungă a doua zi, când erau alegerile. El era secretar de
Comisie, de alegeri. Şi multe alte lucruri s-au întâmplat care, într-adevăr,
merită să apară undeva, într-o istorie. Sigur că, după 20 de ani, fiecare avem
un bilanţ al nostru, al comunităţii, al tot ceea ce am făcut. Dar eu cred că
Timişoara are un destin. Şi acest destin nu poate să fie decât încetinit. Este
un destin care se continuă. Chiar dacă unii sau Bucureştiul, aşa cum a fost,
încearcă să-l oprească. Împlinirea acestui destin, început acum 20 de ani, a
fost şi este bucuria şi îndemnul nostru. Dar este şi blestemul generaţiei
noastre. Nu este totuna ca Timişoara să devină metropola vestului, acum sau
peste... n ani. În 1989 decembrie, apoi în ianuarie 1990, marea victorie a
trecut... şi în scurt timp au fost evenimentele de care aţi auzit şi v-au spus
cei dinaintea mea. De la alegeri, Proclamaţia, ziarele... în sfârşit, democraţia.
Astăzi, după 20 de ani, iată, este nevoie de solidaritate. Aceeaşi ca şi atunci.
-
23
Pentru ca ea, într-adevăr, să nu se sfârşească. Să ne urmăm deci destinul
aici, în această comunitate, cu spiritul şi sufletul de-atunci, de timişorean.
Cu acest reper s-a încheiat simpozionul prilejuit de aniversarea a 20
de ani de la primele alegeri libere din România. Mi-am amintit acum de
eşecul pe care l-a avut Constantin Pârcălăbescu prin ’78, când, la un
congres al P.C.R., a îndrăznit să-şi spună sincera părere cu privire la
politica totalitară a „geniului”, la modul cum Nicolae Ceauşescu îşi
conducea ţara. Evident, nu a fost lăsat să vorbească, se ştia, desigur,
dinainte de intenţia lui, graţie instrumentelor Securităţii. Cineva din sală s-
a ridicat, a huiduit şi a început să aplaude. Auditoriul, format din acoliţii
dictatorului, cărora le spălase creierul şi personalitatea prin asigurarea
unei vieţi confortabile ( la care 90 % din populaţie doar visa), a început un
ropot de aplauze, într-un mimesis docil, ca de circ. Apoi, Ceauşescu,
triumfător, a rostit, sigur pe sine: „Nu ştiu cine l-a învăţat pe acest tovarăş
să instige, dar de el nu avem nevoie! Nu este în spiritul comunismului
nostru, al Republicii Socialiste România!” Desigur, gestul l-a costat scump
pe îndrăzneţul protestatar, care a făcut o notă discordantă mulţimii, aşa
cum comunismul totalitar, accentuat de megalomania lui Ceauşescu, era
raportat la masă, nu la individ. Asta în ciuda faptului că preşedintele
statului îl cita, deseori, pe Marx, atunci când se referea la valoarea omului
şi capitalul uman, într-o ipocrizie care depăşea chiar şi tragi-comicul.
A fost nevoie să mai treacă zece ani pentru ca românul să renască,
să existe ca fiinţă cu intelect, cu opinie personală, cu propria scară valorică
şi cu propria alegere. După 45 de ani de plenare, de Congrese, de
îndoctrinare şi dezumanizare prin teroare şi tortură fizică şi psihică, la
Timişoara, omul şi-a ridicat mâinile spre cer şi a protestat. Şi cred că nu
întâmplător, tot la Timişoara, românul a început să vorbească şi să spună
ce vrea. Şi-a recâştigat demnitatea şi a evoluat.
Şi-au mai trecut 20 de ani în care a învăţat din greşeli, într-o
democraţie departe de a fi perfectă. Aniversarea celor două decenii
parcurse de la primele alegeri libere locale şi judeţene are ca scop tocmai
conservarea memoriei, să ne amintim de cele bune, dar, mai cu seamă, să
nu uităm ce-a fost rău, spre a nu repeta greşelile din trecut.
Liza KRATOCHWILL
-
24
PROCLAMAŢIA DE LA TIMIŞOARA:
DOCUMENT AL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
Contextul apariţiei „Proclamaţiei de la Timişoara” îl constituie
evenimentele anului 1990, cu aşa-zisa „democraţie originală” care se
instaurase. Guvernarea FSN era contestată, cei care o făceau erau supuşi
violenţelor, televiziunea era aservită puterii nou instalate (iar televiziunile
particulare nu existau), partidele de opoziţie erau ponegrite şi minimalizate,
Ion Iliescu fiind înfăţişat ca eroul revoluţiei şi toţi cei care-l contestau erau
acuzaţi că n-ar fi participat la revoluţie sau că nici nu trăiseră în ţară („n-au
mâncat salam cu soia”). În guvernul fesenist erau persoane despre care
existau informaţii că participaseră la reprimarea revoluţiei. Revoluţia nu a
fost făcută pentru ca fidelii regimului socialisto-comunist să preia puterea
statului (exemplu, Mihai Chiţac, V. A. Stănculescu). S-a încercat, totodată,
prin mass-media bucureşteană să se anuleze rolul Timişoarei în izbucnirea
Revoluţiei Române (se foloseau formule de tipul „Revoluţia din 22
Decembrie”), de parcă revoluţia a fost făcută doar de Ion Iliescu.
În ansamblu însă, la momentul istoric respectiv, contestarea
guvernării feseniste în numele Revoluţiei Române, al cărei unic reprezentant
se pretindea FSN-ul, devenise necesară. La 12 martie 1990 a fost semnată
„Proclamaţia de la Timişoara”, urmarea mitingului din centrul oraşului din
11 martie. Proclamaţia a fost citită de către regretatul scriitor, ziarist şi om
politic, George Şerban. Acesta era membru al Societăţii Timişoara,
promotoarea acestui document istoric. Proclamaţia a fost citită din balconul
Operei, fiind cel mai important document al românilor privind evenimentele
din Decembrie 1989. Încă din primul articol se subliniază scopul Revoluţiei
Române, şi anume: înlăturarea regimului comunist, nu numai a regimului
dictatorial instaurat şi întreţinut de cuplul „veşnic” al Ceauşeştilor. Printr-o
scurtă analiză a acestui document se poate constata că este un manifest
anticomunist.
Punctual, textului Proclamaţiei i se pot aduce diferite critici. De
pildă, există persoane care contestă aprecierea că în 20 decembrie Timişoara
devenise un oraş liber care „a intrat definitiv în stăpânirea populaţiei”. Cel
mai discutat punct al Proclamaţiei este punctul 8, ce punea problema
înlăturării foştilor activişti comunişti şi ofiţeri de securitate din viaţa politică
românească. Acest punct se poate aplica doar printr-o lege a lustraţiei, ce
interzice persoanelor care au făcut parte din structurile de putere sau din
aparatul represiv al regimului comunist instaurat în România la 6 martie
-
25
1945, prin guvernarea lui Petru Groza (preşedinte al Frontului Plugarilor),
să obţină demnităţi şi funcţii politice1. Acest punct a apărut din dorinţa de a
lichida din structurile de conducere ale statului român acele persoane
compromise prin faptul că au pactizat cu regimul comunist, dar şi pentru
instaurarea adevăratei democraţii în România, unde nu îşi au locul persoane
ce au deţinut funcţii, au activat şi au utilizat practici şi metode specifice unui
regim autoritar. Proiectul Legii lustraţiei privind limitarea temporară a
accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au
făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului
comunist a fost adoptat de Senat la 10 aprilie 2006 cu 69 de voturi pentru,
49 contra şi 9 abţineri. PNL a votat cu 27 parlamentari pentru; cu acelaşi
număr de voturi, tot 27, s-a exprimat şi PSD împotriva acestui proiect; PD a
sprijinit proiectul cu 20 voturi pentru; UDMR cu 7 şi PC cu 11; PRM nu a
participat la vot2.
Proclamaţia de la Timişoara, pregătirea şi răspândirea ideilor:
La 22 februarie 1990 are loc un miting de protest împotriva celei de-a doua incursiuni a minerilor la Bucureşti. George Şerban propune să se redacteze o
Proclamaţie a Timişoarei către ţară, în care urma să se amintească ce s-a
dorit prin Revoluţia din 16 Decembrie.
La 27 februarie 1990 George Şerban revine asupra propunerii pe care a făcut-o la mitingul din 22 februarie şi a întrunit adeziunea participanţilor.
Proclamaţia avea menirea să aducă la cunoştinţa opiniei publice româneşti
idealurile originare ale Revoluţiei timişorene, aspiraţiile ei autentic
europene. Se propune ca textul Proclamaţiei să fie redactat de un grup de
participanţi la Revoluţia timişoreană.
La 27 februarie 1990, la ora 16, într-o şedinţă extraordinară, membrii Societăţii Timişoara analizează textul Proclamaţiei propus de George
Şerban. Textul este adoptat şi Societatea Timişoara se angajează să susţină
lansarea şi promovarea Proclamaţiei. Se propune multiplicarea textului şi
traducerea sa în limba engleză, franceză şi germană. Este aprobat calendarul
viitoarelor etape pe care trebuie să le străbată Proclamaţia până la lansarea ei
oficială.
1 Institutul de investigare a crimelor comunismului în România, Societatea Timişoara, Ne
împăcăm cu comunismul? Legea Lustraţiei în dezbatere publică, 2007, p. 1. 2 Ibidem, pp. 2-3.
-
26
La 1 martie 1990 textul Proclamaţiei de la Timişoara este analizat şi adoptat la întrunirea Societăţii „Europa” a studenţilor publicişti din Timişoara,
asociaţie formată în jurul publicaţiei „Forum studenţesc”.
La 2 martie 1990 Proclamaţia de la Timişoara este prezentată în faţa Consiliului Municipal Timişoara. Consiliul solicită un răgaz de o săptămână
pentru a se decide dacă va adera sau nu la Proclamaţie.
La 8 martie 1990, duminică, ora 11, în Piaţa Unirii, are loc Adunarea Populară prilejuită de citirea Proclamaţiei de la Timişoara. Este un act
important, prin care i se fac cunoscute întregii naţiuni idealurile Revoluţiei
de la Timişoara. Tot la 8 martie 1990 George Şerban citeşte textul
Proclamaţiei de la Timişoara în faţa Biroului Executiv al C.P.U.N. Acesta
ezită şi, în cele din urmă, refuză să adere, câţiva membri ai Biroului
neagreând punctul 8 al Proclamaţiei.
La 8 martie 1990 aderă la Proclamaţia de la Timişoara Asociaţia „Tot Banatu-i fruncea” şi Uniunea Democrată a Maghiarilor din Banat.
La 9 martie aderă la Proclamaţia de la Timişoara Asociaţia de prietenie româno-maghiară, Societatea Tinerilor Gazetari, Liga Apărării Drepturilor
Omului şi Organizaţia Tinerilor Maghiari din Timişoara.
La 9 martie 1990 Consiliul Municipal Timişoara aprobă Piaţa Operei ca loc de desfăşurare a Marii Adunări Populare pentru lansarea Proclamaţiei de la
Timişoara, considerând că manifestaţia reprezintă, prin conţinutul ei, o
evocare spirituală a Revoluţiei de la Timişoara.
La 10 martie 1990 Comitetul de organizare atrage atenţia asupra faptului că Proclamaţia nu cuprinde nicio idee referitoare la autonomia Banatului.
„Dimpotrivă, noi ne opunem cu fermitate unei asemenea aberaţii. Zvonurile
sunt răuvoitoare, dorind să discrediteze Adunarea.” În acelaşi
COMUNICAT IMPORTANT din care am extras pasajul de mai sus se
anunţă din nou Adunarea populară de duminică, 11 martie 1990, ce urma să
se desfăşoare în Piaţa Operei.
La 10 martie 1990 în Cehoslovacia, la Komarno, are loc simpozionul „Europa – Casă Comună”, la care participă reprezentanţi ai tineretului din
Cehoslovacia, România şi Ungaria. Cu acest prilej, Florian Mihalcea,
reprezentând Societatea Timişoara, citeşte textul Proclamaţiei de la
Timişoara, cu scopul de a face cunoscută opţiunea tineretului român pentru
democraţie şi europenism.
La 10 martie 1990 textul Proclamaţiei de la Timişoara, tradus în engleză, franceză şi germană, este difuzat agenţiilor de presă din ţară şi străinătate. În
aceeaşi zi este citit la postul de radio „Europa Liberă”.
-
27
La 11 martie 1990 are loc Marea Adunare Populară din Piaţa Victoriei (Operei), cu prilejul căreia a fost lansată Proclamaţia de la Timişoara.
Proclamaţia a fost citită din balconul Operei de George Şerban şi a fost
primită cu entuziasm de cei peste 15000 de timişoreni prezenţi în Piaţă.
Participanţii la adunare au aprobat textul Proclamaţiei3.
La 11 martie 1990 se începe strângerea de semnături pentru susţinerea Proclamaţiei de la Timişoara. Au aderat la aceasta încă 11 asociaţii
independente şi filiale locale ale unor partide politice.
La 15 martie 1990 o delegaţie condusă de Virgil Măgureanu, consilier prezidenţial, soseşte la Timişoara pentru a discuta cu liderii Societăţii
Timişoara. Scopul vizitei este obţinerea acordului Societăţii Timişoara ca
Ion Iliescu (preşedinte al C.P.U.N.) să vină în Oraşul Martir, pentru a purta
un dialog cu populaţia. Liderii Societăţii refuză să acorde sprijinul pentru o
asemenea acţiune riscantă, deoarece situaţia în oraş era tensionată. Se
acceptă un dialog cu Ion Iliescu la Bucureşti.
La 16 martie 1990 apare „Ediţia specială pentru ţară” cu textul Proclamaţiei de la Timişoara.
La 18 martie 1990 la Cluj se organizează un miting pentru susţinerea Proclamaţiei de la Timişoara. Textul Proclamaţiei este citit de actorul şi
revoluţionarul Călin Nemeş. Din Timişoara participă Ioan Uibar, membru al
Societăţii „Europa”.
La 19 martie 1990 o delegaţie a Societăţii Timişoara, formată din George Şerban, Vasile Popovici, Daniel Vighi şi Dorel Mihiţ, are o convorbire de
trei ore şi 15 minute la sediul Parlamentului din Dealul Mitropoliei cu Ion
Iliescu şi doi consilieri (unul fiind Virgil Măgureanu), pe tema ideilor
cuprinse în Proclamaţia de la Timişoara. Delegaţia mai sus amintită a
Societăţii Timişoara obţine dreptul de a prezenta la Televiziunea Română
Liberă Proclamaţia de la Timişoara, pentru a contracara interpretarea
tendenţioasă făcută de secţia Actualităţi a TVRL în seara zilei de 11 martie.
Răzvan Theodorescu, preşedinte al TVRL, acceptă citirea Proclamaţiei
integral şi la oră de vârf, cu condiţia ca delegaţia să nu facă nici cel mai mic
comentariu pe marginea textului. Societatea Timişoara acceptă această
condiţie.
3 Societatea Timişoara (coord. Florian Mihalcea, Lucian-Vasile Szabo, George Lână),
Proclamaţia de la Timişoara, 11 martie 1990, 1994, Editura Mirton, Timişoara, pp. 6-7.
-
28
La 20 martie 1990, după emisiunea Actualităţi a TVRL, este difuzată videocaseta ce cuprindea lectura integrală a Proclamaţiei. Textul este citit de
George Şerban. La 25 martie 1990 se organizează mitinguri de solidaritate
cu Proclamaţia de la Timişoara în municipiul Lugoj, dar şi la Bucureşti,
unde participă Stelian Tănase, Ion Raţiu, Dumitru Iuga.
La 2 aprilie 1990 aderă la Proclamaţia de la Timişoara Poliţia Municipiului Timişoara.
La 11 aprilie 1990 este organizat un miting în Piaţa Victoriei (Operei) din Timişoara, cu participarea timişorenilor care au aderat la ideile şi spiritul ei.
Cu această ocazie s-a iniţiat strângerea de semnături pe o Petiţie, prin care
se cerea C.P.U.N.-ului adoptarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la
Timişoara ca amendament la legea electorală. Se anunţă constituirea, în 28-
29 aprilie, a Alianţei Naţionale pentru Victoria Revoluţiei, numită ulterior
Alianţa Naţională pentru Proclamaţia de la Timişoara. Se adresează şi un
memoriu C.P.U.N.-ului, în care se precizează: „Noi, cetăţenii oraşului martir
Timişoara, îngrijoraţi de conservarea şi chiar folosirea unor instrumente de
represiune ceauşiste, ...pentru aflarea autorilor genocidului din decembrie
1989...”.
La 16 aprilie 1990 un grup de tineri conduşi de pictorul Mihai Olteanu pleacă din Piaţa Victoriei (Operei) din Timişoara în marş spre Bucureşti,
pentru a răspândi textul Proclamaţiei de la Timişoara4 şi al „Memoriului-
protest din 11 aprilie 1990”.
La 18 aprilie 1990 ia fiinţă, sub egida Societăţii Timişoara, „Forumul Cetăţenesc”. Grupul de iniţiativă care porneşte cu Proclamaţia de la
Timişoara spre Bucureşti ajunge la Turnu-Severin.
La 19 aprilie 1990 un grup de tineri timişoreni organizează al doilea marş spre Bucureşti, pe ruta Timişoara-Deva-Sibiu-Braşov-Bucureşti.
La 28 aprilie 1990, la Cinematograful „Capitol”, are loc şedinţa de constituire a Alianţei Naţionale pentru Proclamaţia de la Timişoara, cu
participarea reprezentanţilor tuturor organizaţiilor care au aderat la
Proclamaţia de la Timişoara. Este prima încercare de a constitui o alianţă a
societăţii civile şi a opoziţiei politice. Nu a funcţionat, dar pe această
structură, ulterior, s-a înfiinţat Alianţa Civică.
La 9 mai 1990, în faţa Ambasadei Române de la Paris, are loc o demonstraţie de adeziune la Proclamaţia de la Timişoara
5.
4 Societatea Timişoara, 10 ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, 2000, p. 21.
5 Ibidem, p. 22.
-
29
Proclamaţia prezintă populaţia oraşului Timişoara ca fiind
iniţiatoarea Revoluţiei Române, „cea care între 16 şi 20 decembrie 1989 a
purtat, de una singură, un înverşunat război cu unul dintre cele mai
puternice şi mai dure sisteme represive din lume”. Neînarmată, a avut de
înfruntat Miliţia, Securitatea, Armata şi trupele de activişti ai partidului. Un
alt lucru afirmat de acest document este că în 20 decembrie 1989,
Timişoara a intrat definitiv în stăpânirea populaţiei. Din acea zi, întreaga
activitate din oraş a fost condusă, de la balconul Operei, de către Frontul
Democrat Român, exponent, în acel moment, al Revoluţiei de la Timişoara.
O serie de fapte întâmplate în România după 28 ianuarie 1990 vin în
contradicţie cu idealurile Revoluţiei de la Timişoara, fapt ce a dus la
naşterea Proclamaţiei6.
Nu se poate vorbi despre Proclamaţia de la Timişoara fără a se aduce
în discuţie Societatea Timişoara şi ziarul „Timişoara”, ambele au luat
naştere în 19907. Societatea Timişoara a luat fiinţă în data de 19 ianuarie
1990. Scopul era: sprijinirea apariţiei unui organ de presă cu caracter liber
de orice interese stricte de partid. Acest organ poartă numele de Timişoara.
La adunarea de constituire au participat 64 de persoane8.
Revenind la Proclamaţie, unele idei ale sale sunt încă discutate,
precum: Punctul 8 şi ideea descentralizării administrative9. Datorită
Punctului 8, Proclamaţia a avut de suferit, fiind identificată cu lustraţia
politică, fără a se mai sublinia caracterul pro-european. Nu se poate afirma
că Proclamaţia este o propunere directă de integrare a României în Uniunea
Europeană10
, era încă prea devreme pentru acest lucru.
În perioada redactării Proclamaţiei, preşedinte al Societăţii
Timişoara este Vasile Popovici, dar lui George Şerban îi aparţine iniţiativa
redactării, fiind cel care a formulat principalele idei şi a definitivat textul
final11
. El şi-a asumat răspunderea civică pentru acest document12
. George
6 Idem, Proclamaţia de la Timişoara, 11 martie..., pp. 8-9.
7 Idem, 10 ani de la lansarea Proclamaţiei...., p.1.
8 Vezi Procesul-verbal încheiat la 19 ianuarie 1990 cu ocazia constituirii Societăţii
Timişoara în Societatea Timişoara – 10 ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara,
2000, pp. 69-70. 9 Daniel Vighi, Mareşalul Antonescu şi pasul de dans spre Europa, în Societatea Timişoara
– 10 ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, 2000, p. 4. 10
Harald Zimmerman, Proclamaţia pentru Europa, în Societatea Timişoara – 10 ani de la
lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, 2000, p. 5. 11
Lucian-Vasile Szabo, Spiritul Timişoarei şi Proclamaţiei, în Societatea Timişoara - 10
ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, p. 6.
-
30
Şerban a reuşit să realizeze prin Proclamaţie un document unic, o „carte de
căpătâi” a Revoluţiei ce a înlăturat teroarea. În acelaşi timp, Punctul 8
exprimă dorinţa unei părţi a populaţiei române ce a pledat pentru absenţa
din viaţa publică a celor mai vinovaţi, şi anume a foştilor activişti comunişti,
foşti ofiţeri de Securitate13
.
Au fost formulate şi afirmaţii potrivit cărora Proclamaţia nu a făcut
istorie, dar a fost o continuare logică şi firească a revoluţiei anticomuniste14
.
În Proclamaţie se regăsesc lozinci din Revoluţia Română, dar şi idei pe care
participanţii şi le-ar fi dorit a se realiza odată cu victoria Revoluţiei.
Proclamaţia a fost un gest utopic, dar şi o răspicată atitudine patriotică15
.
Proclamaţia este textul vital pentru schimbarea definitivă a României, dând
fiori celor instalaţi la putere în decembrie 198916
. Proclamaţia a fost lansată
în urma unui miting din Piaţa Victoriei (Operei) din Timişoara17
. Comisia
lui Vladimir Tismăneanu numeşte Proclamaţia de la Timişoara actul
fundamental al Revoluţiei Române. Atât Proclamaţia de la Timişoara,
precum şi manifestaţia anticomunistă din aprilie-iunie 1990, care a avut loc
în Piaţa Universităţii din Bucureşti, sunt momente constitutive şi
reprezentative ale Revoluţiei anticomuniste18
.
Criticii acestui document consideră că, datorită faptului că a fost
lansată ulterior Revoluţiei, nu poate reprezenta idealurile Revoluţiei, fiind
doar un document electoral. Claudiu Iordache* refuză să accepte că
documentul esenţial al Revoluţiei Române este considerat „Proclamaţia de
la Timişoara” din martie 1990, adevăratele documente ale Revoluţiei fiind,
după părerea sa, Proclamaţia Frontului Democratic Român de la Timişoara
şi Proclamaţia Consiliului FSN citită de Ion Iliescu la TVR în 22 Decembrie
12 Petru David, „Timişoara” la 10 ani de la apariţie, în Societatea Timişoara – 10 ani de la
lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, 2000, p. 60. 13
Mircea Pora, Cuvânt despre „Proclamaţie”, în Societatea Timişoara – 10 ani de la
lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, p. 55. 14
Adrian Cioroianu, Zece ani din istoria noastră, în Societatea Timişoara – 10 ani de la
lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, p. 56. 15
Viorel Marineasa, Un pic reformulată, Proclamaţia, în Societatea Timişoara – 10 ani de
la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, p. 7. 16
George Lână, Examen de capacitate pentru români, în Societatea Timişoara – 10 ani de
la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, p. 7. 17
Iosif Costinaş, Splendida duminică ploioasă, în Societatea Timişoara – 10 ani de la
lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, p. 65. 18
Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Raport final, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2007, p. 777. * A fost membru fondator şi preşedinte iniţial al Societăţii Timişoara.
-
31
1989. Aceleaşi critici le aduce şi Lorin Fortuna. În viziunea lui Ion Iliescu
„condamnarea de fond a comunismului a făcut-o Revoluţia Română”,
considerând că nu mai era necesar altceva pentru a condamna comunismul.
Tot el afirmă că este jignitor la adresa Revoluţiei să se spună că „adevărata
cartă a Revoluţiei din Decembrie 1989 a fost Proclamaţia de la Timişoara
din 11 martie 1990” şi să se ignore comunicatul către ţară al CFSN din 22
Decembrie 1989, care e adevăratul program politic al Revoluţiei, sau
Proclamaţia din 21 Decembrie 1989.
Citind cu atenţie Proclamaţia, se poate constata că menirea
Revoluţiei Române din Decembrie 1989 era înlăturarea radicală a vechilor
structuri. Din acest motiv, Proclamaţia apare ca un veritabil program
revoluţionar care şi-a propus să explice şi să clarifice mijloacele şi scopurile
forţelor revoluţionare19
. Proclamaţia este un document ce prezintă opţiunile
unei comunităţi la acel moment20
. Punctul 8 al Proclamaţiei lovea în foştii
activişti şi ofiţeri de securitate care astăzi sunt prezenţi în viaţa politică
românească, fiind probabil principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor ce
frământă ţara21
. Punctul 8 a fost acceptat de o parte a ţării care spera într-o
reîntoarcere a României la valorile democraţiei autentice, şi nu cosmetizarea
regimului comunist. De Proclamaţie se leagă şi numele „celor patru
magnifici: George Şerban, Daniel Vighi*, Basil Popovici şi Doru Mihiţ*”.
19 Petru David, Atestatul Revoluţiei Române din decembrie 1989, în Societatea Timişoara –
10 ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, 2000, p. 59. 20
Ioan Crăciun, Două certitudini, în Societatea Timişoara – 10 ani de la lansarea
Proclamaţiei de la Timişoara, p. 7. 21
Ana Blandiana, Rezumatul acestui deceniu, în Societatea Timişoara – 10 ani de la
lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, 2000, p. 45. * Prozator, eseist şi publicist român, participant la mişcările de protest de la Timişoara care
au declanşat revoluţia anticomunistă, membru fondator al Societăţii Timişoara. * La începutul anilor 1990, Dorel Mihiţ, membru fondator al Societăţii şi director al ziarului
„Timişoara” la începuturile acestuia, a fost exclus din Societate, pe motiv că ar fi fost
colaborator al Securităţii. Acum, potrivit informaţiilor oferite de CNSAS, s-a dovedit că nu
este aşa, deoarece numele acestuia nu apare în niciun dosar, nici de urmărit, nici de
urmăritor, acuzele aduse împotriva sa fiind, în totalitate, false. De-abia acum însă, după
atâţia ani, greşeala a fost, oarecum, reparată. Preşedintele Societăţii Timişoara, Florian
Mihalcea, şi-a cerut scuze public, în numele Societăţii, faţă de greşeala comisă. La scurt
timp, Dorel Mihiţ a plecat în Germania. „Reabilitarea” sa este tardivă şi nu poate şterge ce
s-a întâmplat într-o vreme în care idealurile şi dreptatea trebuiau să aibă întâietate. Se pare
că George Şerban a propus excluderea lui Mihiţ. Această decizie a fost luată după ce au
fost întrebaţi muncitorii care îi fuseseră subordonaţi şi care au declarat că Mihiţ era „un şef
mai dur”: „ştim noi că ăsta e comunist”, Florian Mihalcea.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_din_1989http://ro.wikipedia.org/wiki/Timi%C5%9Foara
-
32
Pe baza Punctului 8 s-ar putea crea un partid care să dea dureri de cap
„activilor”22
. În Piaţa Universităţii s-au strâns semnături pentru aderarea la
acest punct. Milioane de români, din Moldova până în Oltenia, au stat la
cozi imense pentru a semna pe acele liste deschise, în vederea realizării unor
schimbări. Proclamaţia de la Timişoara este un manifest anticomunist, dar şi
un veritabil program politic de dezvoltare europeană a ţării noastre23.
, dorind
să instaureze un nou sistem politic care s-o reprezinte24
. Proclamaţia a fost
auzită la München, de la microfonul „Europei Libere”, în Cehoslovacia, la
un forum al tinerilor din Europa Centrală, precum şi în Polonia şi în Ţările
Baltice. George Şerban, Doru Mihiţ, Daniel Vighi şi Vasile Popovici au
plecat la Bucureşti pentru a o face cunoscută întregii Românii, prin
prezentarea la postul naţional de televiziune. Mihai Olteanu a plecat pe jos,
tot către Bucureşti, trecând prin Oltenia. A existat o „Caravană a
Proclamaţiei”, condusă de doctorul Olimpiu Vasiu, ce a străbătut întreaga
ţară25
. Proclamaţia este văzută ca primul document programatic al
Revoluţiei Române din Decembrie 1989, ce jalona primii paşi ai ţării
noastre spre democraţie26.
Cel mai mare regret referitor la Proclamaţie este
că susţinătorii ei au redus-o la Punctul 8, ideea centrală a ei, iar adversarii ei
la Punctul 11, adică revendicarea „autonomiei locale” – în fapt, se ceruse
doar descentralizare economică şi administrativă27
. Proclamaţia pune în
valoare Revoluţia din Decembrie 1989, când românii au obţinut victoria
împotriva regimului comunist.
22 Oscar Berger, Peste 10 ani, în Societatea Timişoara – 10 ani de la lansarea Proclamaţiei
de la Timişoara, 2000, p. 2. 23
Roxana Iordache, Istoria nu se scrie cu dacă, în Societatea Timişoara – 10 ani de la
lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, 2000, p. 45. 24
Dumitru Ganţ, Proclamaţia de la Timişoara, un act politic de o importanţă deosebită
pentru destinul României, în Societatea Timişoara – 10 ani de la lansarea Proclamaţiei de la
Timişoara, p. 51. 25
Florian Mihalcea, Privindu-te în luciul semnelor tipografice, în Societatea Timişoara –
10 ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, p. 3. 26
Vezi ziarul „România Liberă” din 13 martie 2001, articolul Proclamaţia de la Timişoara
la 11 ani. 27
George Şerban, Argument, în Societatea Timişoara – 10 ani de la lansarea Proclamaţiei
de la Timişoara, 2000, pp. 27-28.
-
33
ANALIZA PROCLAMAŢIEI
Orice român care citeşte Proclamaţia de la Timişoara, din 11 martie
1990, poate să-şi traseze o linie clară, să-şi definească poziţia având două
opţiuni: să adere la Proclamaţie sau să sprijine cosmetizarea comunismului.
Proclamaţia a fost o speranţă pentru acei români care îşi doreau cu adevărat
instaurarea Democraţiei, fără rămăşiţe comuniste, comunismul fiind acel
regim ce a fost înlăturat cu vărsare de sânge în Decembrie 1989 de către
poporul român.
Vom prezenta pe scurt ideea insuflată de fiecare punct al
documentului:
Punctul 1 al Proclamaţiei cere „reîntoarcerea la valorile autentice ale
democraţiei şi civilizaţiei europene”. Poporul român trebuie să
conştientizeze că Revoluţia de la Timişoara a fost anticomunistă, prin
urmare punctul 1 prezintă lozinci scandate în 1989, din care reiese foarte
clar caracterul anticomunist al Revoluţiei Române. Proclamaţia vorbeşte
despre România şi Europa, însă nu propune concret aderarea României la
Europa, nu era încă momentul potrivit... România trebuia să înveţe din nou
să trăiască liber. Proclamaţia cere ruperea definitivă de comunism, o
schimbare definitivă a României. Proclamaţia a fost redactată în oraşul care
a început lupta împotriva vigurosului sistem comunist „totalitar şi
falimentar”, bine implementat în România. Acest punct exprimă
solidaritatea Revoluţiei Române cu lupta pentru libertate a celorlalte state
aflate în blocul comunist.
Punctele 2 şi 3 precizează că participanţii la Revoluţie au făcut parte
din toate categoriile sociale şi erau de toate vârstele, fapt ce poate denota
participarea întregii populaţii, condiţionată de dorinţa de eliberare de jugul
comunist, din ce în ce mai apăsător, printr-o jerfă: propria viaţă. Referitor la
punctul 2 se mai poate observa din conţinut caracterul anti-marxist al
Revoluţiei Române, în el precizându-se că la Revoluţia din Banat au
participat toate categoriile sociale, evitându-se astfel „învrăjbirea claselor
şi categoriilor sociale”.
Punctul 4 încearcă să refacă o tradiţie veche pentru această provincie
românească. Ideea renaşterii acestei tradiţii aparţine Doinei Paşca-Harsanyi.
Convieţuirea paşnică a tuturor naţionalităţilor existente în Banat i-a adus o
imagine favorabilă Regatului Unit al României în perioada interbelică.
Solidarizarea tuturor naţionalităţilor din Banat împotriva unui sistem care
dezbina a dus la victoria Revoluţiei Române din 1989. Finalul acestui punct
scoate în evidenţă spiritul tolerant, „al respectului reciproc”, toate acestea
-
34
fiind o rampă de lansare a României pentru integrarea în structurile
democratice europene. Am putea spune că acest punct este un îndemn
pentru toţi cei care încă mai promovează naţionalismul şovin, indiferent de
naţionalitate, să vină în Timişoara, deoarece acest oraş este un model pentru
toleranţă şi respect.
Punctul 5 subliniază ideea pluralismului politic şi organizarea de
alegeri libere. Se ştie că partidele politice fac posibilă existenţa democraţiei
autentice. Tot în acest punct al Proclamaţiei se interzice existenţa unor
partide extremiste de stânga sau dreapta în România, deoarece Partidul
Comunist Român s-a dovedit a fi, în cei 44 de ani de dominaţie, un adept al
represiunii, interzicerii dialogului şi a opiniilor politice, ajungând până la
genocid. Denumirea metaforică de „fascism roşu” este folosită în acest
punct pentru a desemna naţional-comunismul. Datorită cruzimii şi lezării de
drepturi şi libertăţi individuale, Partidul Comunist nu va mai fi tolerat „nici
în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască”.
Punctul 6 insuflă românilor dorinţa de a se detaşa de ideologia
marxist-leninistă, afirmând foarte clar că încă mai există prejudecăţi
constituite, în cele „şase decenii de educaţie comunistă”, în conştiinţa
românilor, fără a-i învinovăţi de acest lucru. Punctul 6 evidenţiază pericolul
reinstaurării regimului totalitar comunist, în condiţiile în care generaţiile
viitoare nu vor studia această perioadă cu maximă atenţie. Prin acest punct 6
se doreşte depolitizarea istoriei şi se cere, la finalul său, „redactarea de
urgenţă a unei scurte, dar corecte istorii a perioadei 1944-1950 şi difuzarea
ei în tiraje de masă”, evitându-se astfel manipularea. Acestă ultimă cerinţă
îndrumă spre cunoaşterea istoriei adevărate privind perioada de început a
regimului comunist în România, când partidele istorice au manifestat o
aprigă opoziţie la predarea ţării noastre URSS-ului şi sistemului comunist.
În cele din urmă, opozanţii regimului au sfârşit în închisori, unii plătind
chiar cu viaţa. Se aduce, astfel, un elogiu celor care au avut curajul să se
opună sovietizării României.
Punctul 7 aduce în discuţie motivul izbucnirii Revoluţiei de la
Timişoara, adică lupta împotriva regimului comunist, exprimându-se
reproşul că cei care au servit comunismul au ajuns la conducerea ţării; prin
urmare, se pune problema eliberării structurilor statului de aceştia, în
numele celor ce au murit şi au luptat la Revoluţie, al celor ce s-au jertfit
pentru noi toţi... aceste jertfe nu treb