CUPRINS

I. TRECUT, PREZENT sau VIITOR ?.......................................1

II. PUTEREA ECONOMICĂ MONDIALĂ ..............................2

2.1.Care sunt competitorii? .................................................2

2.2 Creştere, descreştere şi diversificare.............................3

III. PRINCIPALII JUCĂTORI....................................................5

3.1. S.U.A - Un lider contestat, dar încă dorit.....................5

3.2. China................................................................................5

3.3. India..................................................................................6

3.4. Rusia.................................................................................6

3.5. Uniunea Europeană.........................................................7

3.6.Japonia ..............................................................................7

IV.RESURSELE VIITORULUI......................................................8

4.1. Ce va fi după petrol?.........................................................8

4.2. Zona Arctică.......................................................................9

4.3. Resursele, generatoare de conflicte.................................10

4.4. Câte sisteme internaţionale?............................................10

V.CONCLUZII..................................................................................11

1

Viitorul nu începe azi. El a devenit

concret şi a început (deja) în clipa în

care ne-am întors faţa spre el.1

I. TRECUT, PREZENT sau VIITOR ?

Debitul şi viteza fluxului de bogăţie şi putere economică orientate de la vest

spre est sunt fără precedent în istoria modernă.

Bogăţia lumii nu circulă doar de la vest la est, dar, mai ales în urma declanşării

crizei financiare din 2008, ea se concentrează sub controlul statului. şi, cu puţine excepţii,

dintre care cea mai remarcabilă este India, „apetitul” statului pentru putere economică

creşte pe fondul diminuării democraţiei, atât în ceea ce priveşte respectarea drepturilor

omului, cât şi în zona de penumbră, a măsurilor care tind să şteargă până şi distincţiile

aparent atât de clare dintre ceea ce înseamnă public şi privat în domeniul economic.

Exemple elocvente în acest sens sunt China, Rusia şi statele Golfului, care nu urmează

modelul liberal occidental, al dezvoltării de la sine prin mecanisme de piaţă,

În principal, tendinţa provine din două surse:

Profiturile neaşteptat de mari, înregistrate, în special din exportul de

petrol, de statele Golfului si Rusia;

Costul relativ scăzut al forţei de muncă şi politicile elaborate în Asia,

care au atras în zonă sediile unor industrii manufacturiere şi din sfera serviciilor. Mai

mult, este de aşteptat ca, susţinută în profunzime şi structural, în special în China şi

India, deplasarea centrului de greutate al puterii economice mondiale să continue,

dobândind caracterul unei megatendinţe, pe fondul căreia, „re-echilibrarea” balanţei

economice globale va fi însoţită de tensiuni atât în ţările bogate, cât şi în cele sărace. În

acest context, cele două aspirante la poziţii dominante în ierarhia economică mondială, în

fapt, principale contributoare la creşterea economică globală, pot să-şi redobândescă

statutul pe care îl deţineau în urmă cu două secole, când produceau aproximativ 30%

(China), respectiv 20% (India) din bogăţia lumii. Consecinţa imediată va fi însă o „dublă

1 Raportul “Global Trends2025” – A Transformed World

2

identitate”. Pe de o parte, în orizontul lui 2025, cele două vor depăşi produsul general brut

al tuturor celorlalte state, cu excepţia Statelor Unite şi Japoniei. Pe de altă parte, saltul

nu se va regăsi şi la nivelul produsului pe cap de locuitor, mulţi dintre chinezi şi indieni

rămânând relativ săraci în comparaţie cu standardul occidental. În acest sens, trebuie citat

un raport al grupului de consultanţă, Boston Consulting Group2, care menţiona că, în

2006, într-un „top 100" al celor mai mari noi corporaţii globale, 84 îşi aveau sediul în

Brazilia, China, India şi Rusia. Argument convingător, poate decisiv, pentru a ilustra

această tendinţă.

II. PUTEREA ECONOMICĂ MONDIALĂ

2.1.Care sunt competitorii?

Ca să vă faceţi o imagine asupra acestora, vom aminti că pentru orizontul 2018,

specialiştii dau şanse reale noilor puteri de a ajunge la nivelul Statelor Unite doar în

direcţia receptivităţii guvernului la înnoirile din domeniul afacerilor (China) şi a

resurselor de capital şi personal (India).

În acest context, numeroase ţări în curs de dezvoltare vor fi tentate să graviteze în

jurul modelului supercentralizat, oferit de Beijing, care pare să ofere şansa unei dezvoltări

rapide şi a unei stabilităţi politice esenţiale pentru realizarea acesteia, iar în democraţiile

tradiţionale occidentale, va spori rolul statului în gestionarea economiei. În sfârşit, în

mediul cu totul special al Orientului Mijlociu, secularizarea statului, prezentă atât în Asia,

cât şi în arealul Occidentului, va putea să fie complet irelevantă, mai ales, pe fondul

accesului la putere a partidelor islamice, Turcia fiind un astfel de exemplu, în care

islamizarea, creşterea economică şi modernizarea pot coexista într-o reţetă de succes.

Principalele aspecte care pot influenţa ordinea economică mondială:

Lumea multipolară incipientă, în care puterea va fi, cel puţin într-o primă

fază, mai degrabă dispersată, decât coagulată, Statele Unite cedând o parte însemnată din

sfera de dominaţie unor actori ca India, China şi Rusia, care, deşi au în prezent roluri

2 Boston Consulting Group (BCG) consultanţă management.

3

secundare, aspiră la altă ordine mondială şi oferă un alt model de dezvoltare, diferit de cel

occidental;

Presiunea sporită asupra resurselor (energie, alimente, apă) exercitată de

saltul demografic şi creşterea economică (nesusţinută de tehnologii adecvate);

Amplificarea potenţialului de conflict, generat atât de zonele de

instabilitate, prezente în special în Orientul Mijlociu Extins, cât şi de proliferarea şi

accesibilitatea unor puternice mijloace de distrugere (în special nucleare);

Terorismul va continua să existe, dar este posibil ca „atractivitatea” lui să

fie redusă prin dezvoltarea regiunilor din care îţi recrutează adepţii; dincolo de această

tendinţă pozitivă, va spori însă ameninţarea unor atacuri teroriste de amploare, care nu va

putea fi contracarată decât prin intensificarea adecvată a tendinţei de globalizare;

Schimbările climaterice sunt o certitudine, dar este greu de apreciat cât de

rapid se vor impune şi unde se va întâmpla acest lucru.

2.2 Creştere, descreştere şi diversificare

În perioada 2009-2025, populaţia lumii va creşte semnificativ, cu aproximativ 1,2

miliarde, spre un prag de 8 miliarde – jumătate din ceea ce s-a înregistrat în acest domeniu

în ultimii 30 de ani. Pe fondul unui spor „mediu” de doar 3% într-un (poate prea) extins în

„Occident”, în care sunt incluse Europa, Statele Unite, Canada, dar şi Japonia şi Australia,

doar 16% din populaţie va trăi în acest areal, faţă de 18% în prezent şi 24% în 1980. Se

vor înregistra atât descreşteri spectaculoase (peste 10%, în Rusia, Ucraina sau estul

Europei), cât şi creşteri importante – în Statele Unite, 40 milioane; Canada, 4,5; Australia,

3, toate profitând de o înaltă rată a migraţiei forţei de muncă. În valoare absolută (spre 1,5

miliarde), „giganţii” viitorului vor continua să fie India şi China, prima înregistrând o

cincime (240 milioane) din creşterea de populaţie a lumii (China, doar 100), zona cu cea

mai însemnată creştere (350 milioane) fiind Africa Subsahariană.

Pentru 2025, estimările generează însă îngrijorare: „o persoană din trei”, cea mai

sumbră perspectivă fiind a Japoniei: „o persoană din două”, ceea ce înseamnă că la

fiecare 100 de angajaţi, vor coexista 50 de pensionari – dublul mediei din 2010. Grea

povară pentru cei care vor munci în acei ani în Arhipelagul Nipon

4

În perspectiva următorilor 10-15 ani, este de aşteptat să continue migraţia

oamenilor de la sat la oraş şi din ţările sărace spre cele bogate, motivele principale fiind

nu doar decalajul economic, ci şi climatul de securitate. Europa va continua să atragă forţă

ieftină de muncă din Africa şi Asia, mai ales din „ţările tinere”, mai puţin dezvoltate sau

cu o înaltă rată de creştere a populaţiei.

Populaţia lumii va trăi la oraş (în prezent, 50%). Consecinţa imediată va fi sporirea

numărului de mari aglomerări urbane, de la 19 la 27. Dintre noile megacentre, majoritatea

subdotate la nivelul ofertei de locuri de muncă şi al serviciilor, doar unul nu va fi plasat în

Asia sau Africa Subsahariană. Această complexă dinamică în plan economic şi social se

va regăsi, cu siguranţă, şi la nivelul identităţii demografice sau, în final, al schimbărilor

politice majore. Un simplu exemplu: în Israel, arabii vor creşte numeric, astfel încât, spre

orizontul 2025, nu vor mai reprezenta o cincime din populaţie, ca în prezent, ci un sfert. În

aceeaşi perioadă, comunitatea evreilor ultraortodocşi se va dubla aproape, devenind cam

10% din populaţie3.

Chiar dacă numeroşi specialişti vor lua în continuare drumul „Occidentului”,

limitând potenţialul de dezvoltare al propriilor ţări, vor exista oameni care, realizaţi

material şi profesional, se vor întoarce „acasă”, sporind semnificativ competitivitatea

statelor care aspiră la un alt statut în lumea de mâine. Printre acestea, evident, şi puterile

emergente ale orizontului 2025 – China, Brazilia, India şi Mexic, care vor aspira nu doar

la putere economică, ci şi la stabilitate, inclusiv politică.

3 Global Trends-cap. III

5

III. PRINCIPALII JUCĂTORI

3.1. S.U.A - Un lider contestat, dar încă dorit

În următorii 15-20 de ani, într-o lume multipolară, chiar dacă vor deţine mai puţină

putere decât în ultimele decenii, Statele Unite vor continua să influenţeze evoluţia

sistemului internaţional în mai mare măsură decât oricare alt actor global. Vor continua să

deţină primul loc între cei care vor fi atunci „egali” şi se vor confrunta, probabil, cu

terorismul nuclear. Mai ales în Orientul Mijlociu şi Asia, unde prezenţa americană va

continua să fie considerată (şi dorită) ca factor de echilibru. La alt nivel, este adevărat,

Uniunea Europeană şi Japonia vor intra, probabil, într-un declin deja anunţat, dar nu din

cauza deficitului tehnologic sau a îngustimii spectrului de dezvoltare, cât datorită unei

implacabile involuţii demografice.

3.2. China

Dincolo de aceste prezenţe majore în competiţia pentru supremaţia mondială, voi

face referiri şi la alte puteri emergente,cum ar fi, Iran, Indonezia sau Turcia, al căror

potenţial ar putea să crească atât intrinsec, cât şi prin sporul (previzibil) de influenţă pe

care îl vor dobândi, în special, în lumea musulmană. Chiar şi aşa, pentru următorii 15-20

de ani, puterea care va beneficia totuşi de cel mai spectaculos salt în ceea ce priveşte

impactul asupra lumii va fi, cu siguranţă, China. Argumentul major pentru această

evoluţie este extrapolarea prezentului. „Astfel, dacă dezvoltarea actuală va continua în

acelaşi ritm, spre 2025, China va fi nu doar a doua putere economică a lumii, ci şi una

dintre cele mai importante puteri militare.”4 Fie şi cu preţul de a deveni lider mondial de

necontestat ca importator de resurse şi agent poluant. Din dubla perspectivă a „foamei” de

energie şi a obligativităţii de a-şi plăti resursele, China va trebui să se „deschidă”, să

renunţe la tradiţionalul său izolaţionism, care a asigurat însă viabilitatea şi transformarea

în model a unui sistem economico-politic cu totul special, şi să devină o prezenţă activă,

influentă, convingătoare, agresivă chiar, pe pieţele lumii. Pe de o parte, pentru a cumpăra

materii prime şi combustibil în condiţii cât mai avantajoase. Pe de altă parte, pentru a

vinde (profitabil), nu doar produse ieftine de consum, ci şi realizări de vârf ale industriei

4 Mapping the Global Future2020 – evaluare 2008

6

şi tehnologiei de apărare. Este cert că influenţa şi interesele Chinei în lume le vor afecta

pe cele ale Statelor Unite, Uniunii Europene şi Japoniei, consecinţa fiind punerea relaţiilor

bilaterale la încercare şi, de ce nu?, reconsiderarea lor.

3.3. India

În următorii 15-20 de ani, şi „continentul” indian va aspira la o lume multipolară.

Prin tradiţie, pare să fie puterea cea mai îndreptăţită la statutul simbolic de punte culturală

şi politică între China şi Statele Unite. Dar o asemenea postură de mediator îi este oferită

nu doar de o istorie mai puţin tumultuoasă şi ferită de excese, ci şi de sporul de încredere,

rezultat din creşterea economică, aspiraţia constantă spre democraţie şi deschiderea spre

un parteneriat multiplu, India creşte continuu pe toate planurile, nu doar economic. S-a

redus drastic numărul celor care trăiesc la limita supravieţuirii şi a sporit consistenţa clasei

de mijloc, chiar dacă decalajul dintre săraci şi bogaţi s-a accentuat şi tinde să capete

conotaţii politice, se diminuează dependenţa ancestrală de agricultură, sporeşte volumul

investiţiilor străine. În acest context, pentru orizontul 2025, vor conta, probabil, capitalul

(cu precădere, cel american), tehnologia şi (bună)voinţa politică, cu o precizare însă, dacă

nici în prezent Statele Unite nu sunt privite ca patron economic şi militar, cu atât mai mult

va fi acest lucru valabil în următorii ani, când situaţia internaţională nu va mai cere (cel

puţin, la un anumit nivel) umbra protectoare a unui „binefăcător”. La fel de adevărat este

însă şi faptul că S.U.A. nu va fi nici neglijată, din moment ce reprezintă nu doar

importatorul principal şi cel mai dorit furnizor de tehnologie militară, ci şi sursa de bază şi

garantul finanţării externe.

Şi dorită autonomiei, cât şi a unei relaţii normale, bazate pe un respect reciproc ce exclude

intenţiile agresive, cu un alt aspirant la puterea globală, China.

3.4. Rusia

Rusia îşi va menţine cu greu remarcabila rată de creştere din primii ani ai secolului

21, perspectiva fiind „întunecată” atât de lipsa de diversitate a economiei, cât şi de

mutaţiile care se vor înregistra pe plan mondial în ceea ce priveşte dependenţa de

combustibilii fosili. Pe de o parte, Rusia are potenţialul să devină mai bogată, mai

puternică şi mai sigură pe viitorul ei în 2025.. Nu trebuie excluse nici o trecere mai rapidă

7

decât se aşteaptă a lumii civilizate spre combustibilii alternative şi scăderea drastică a

preţului celor convenţionali, înainte ca Rusia să reuşească să îşi dezvolte economia în

sensul dorit.

3.5. Uniunea Europeană

Pe fondul unui decalaj care separă în bună măsură orizontul de aşteptare al

instituţiilor de la Bruxelles de votul popular sau, altfel spus, complexitatea unui aparat

birocratic tot mai încărcat de eficienţa acestuia, este de aşteptat ca Uniunea Europeană

să îşi vadă încetinită ascensiunea spre acel nivel de coeziune şi integrare politică,

economică şi militară pentru a-şi impune pe arena internaţională propriile interese şi

idealuri. În acest context, stabilitatea şi democratizarea periferiei, mai ales a celei sud-

estice, depind nu doar de eficientizarea ansamblului, ci şi de încorporarea de noi membri,

primii vizaţi fiind statele balcanice, Ucraina şi Turcia. Uniunea va reuşi în demersul de a

numi un „Preşedinte” şi un „Ministru de externe” şi de a-şi dezvolta capacitatea

instituţională necesară să gestioneze situaţiile de criză. Nici soluţionarea cererii Turciei de

a deveni membru al Uniunii nu va fi un examen unor pentru aceasta:

Amânarea va încetini probabil zelul administraţiei de la Ankara pentru

reformare politică şi în domeniul drepturilor omului;

Respingerea ar da apă la moară celor care susţin incompatibilitatea dintre

Occident şi Islam şi ar spori tensiunile cu lumea musulmană.

3.6.Japonia

Deşi va resimţi impactul unei majore reorientări politice pe plan intern şi extern,

până în 2025, Japonia îşi va păstra locul de competitor major pe scena lumii. Reducerea

numerică a populaţiei active şi creşterea numărului celor în vârstă vor obliga autorităţile

să fie mai flexibile şi tolerante în ceea ce priveşte politica în domeniul imigrării şi să

investească masiv în asistenţă sanitară şi socială, iar restructurarea economică va trebui să

pună accent pe produsele care încorporează tehnologie înaltă, singurele care pot asigura

exportul. Aceste ultime măsuri vor fi impuse şi datorită diminuării procentului celor

ocupaţi în agricultură, probabil sub 2%, ceea ce va impune importuri suplimentare pentru

acoperirea cererii.8

IV.RESURSELE VIITORULUI

4.1. Ce va fi după petrol?

În jurul anului 2025, lumea se va găsi în plină tranziţiei energetică atât în ceea ce

priveşte tipul combustibilului, cât şi al resurselor5. Producţia de petrol, gaze naturale

ţărilor din afara OPEC va fi sub nivelul cererii. O reducere substanţială a producţiei se va

înregistra şi în ţări cu tradiţie în extragerea şi prelucrarea fierului. În 2025, 36% din

producţia mondială de petrol va fi asigurată de Arabia Saudită, Iran, Kuweit, Emiratele

Arabe Unite, Irak şi Rusia. Ca o consecinţă parţială a creşterii controlului companiilor

naţionale asupra resurselor de petrol şi gaze naturale, aproximativ jumătate din producţia

OPEC din Golful Persic va fi realizată de Arabia Saudită – mai mult decât se aşteaptă

din zona Africii şi Mării Caspice. În prezent Rusia, Iran şi Qatar deţin peste 57% din

rezervele mondiale de gaze naturale, în 2025 numai Rusia şi Iranul vor fi furnizori

principali, Statele Unite, Canada şi Mexic asigurând doar 18% din producţia globală.

Creşterea preţului la petrol şi la gaze naturale ar putea aduce în primplan o altă sursă

energetică, mai ieftină – cărbunele. Statele Unite, China, India şi Rusia, deţinătoare a

67% din rezervele mondiale carbonifere, vor rămâne mari consumatoare de cărbune.

China va fi însă nevoită de agenţiile internaţionale să utilizeze tehnologii nepoluante, în

cazul în care emisiile de CO2 în atmosferă vor continua să le depăşească pe cele ale

Americii. În viitor, tot mai multe ţări vor resimţi consecinţele reducerii rezervelor

naturale, amplificate de cei peste un miliard de locuitori care se vor adăuga actualei

populaţii de pe Terra6. O tranziţie rapidă şi mai puţin costisitoare ar fi posibilă în cazul

celulelor fotovoltaice, surselor eoliene şi tehnologiilor moderne de realizare a bateriilor,

care ar permite reducerea costurile infrastructurii pentru un proiect individual, permiţând

numeroşilor actori economici să dezvolte proiecte de transformare a energiei potrivit

propriilor interese. Cât priveşte utilizarea combustibilului nuclear pentru energie electrică,

experţii apreciază că cererea va fi cu mult peste ofertă. Reactoarele nucleare din generaţia

a treia, competitive din punct de vedere economic, vor fi utilizate atât de ţări puternic

5 Global Trends 2025: A Transformed World6 Global Trends 2025-cap v

9

industrializate, cât şi de state precum China, India sau Africa de Sud, unde cererea de

energie electrică va impune dezvoltarea fabricilor nucleare. Cu siguranţă, în următorii 20

de ani, fluctuaţiile de preţ la petrol vor avea implicaţii geopolitice majore. Până în 2015,

cererile masive vor impune o majorare a preţului, care rar va depăşi valoarea de 100 $

barilul, urmând să scadă apoi pe măsură ce vor apărea noi tehnologii şi va fi comercializat

un alt tip de combustibilul. China va resimţi din plin creşterea preţului la petrol, fiind

nevoită să intensifice extracţia cărbunelui şi să construiască noi fabrici nucleare pentru a

echilibra importurile la preţuri ridicate. Rusia şi Iranul, principalii furnizori mondiali de

energie, vor avea suficiente resurse financiare pentru a-şi menţine influenţa în regiune şi

a-şi spori puterea naţională, depinde însă cum vor folosi profitul şi dacă vor investi în

capitalul uman, stabilizarea financiară şi infrastructura economică. Pentru a păstra

contactele cu ţările din Europa, Rusia va avea nevoie de gazele naturale din Marea

Caspică încercând să menţină în sfera sa de influenţă statele din Asia Centrală.

4.2. Zona Arctică

Fără a se prognoza o dată oarecare, cu atât mai puţin una exactă (părerile

specialiştilor fiind contradictorii, undeva în intervalul 2013-2060), deschiderea zonei

Arctice va avea implicaţii strategice importante: accesul la vaste resurse energetice şi

minerale şi scurtarea rutelor marine. De aceste avantaje vor beneficia în special Rusia şi

Canada. Prima va putea accede la rezervele de petrol şi gaze naturale din Siberia, odată

cu creşterea temperaturii. Topirea gheţii din zona Arctică va permite construirea unui

canal navigabil, asigurând avantaje comerciale economiei ruseşti ale cărei venituri sunt

realizate în proporţie de 80% din export. Şi Canada va beneficia de un bonus economic şi

geopolitic în urma încălzirii din zona Arctică. Va avea acces la resursele naturale din

Golful Hudson şi la milioane de kilometri pătraţi de teren arabil, în prezent improprii

agriculturii. Din păcate, chiar dacă tehnologiile aferente exploatării petrolului în zona

Arctică vor fi gata abia în 2050, avantajele puse în joc de resursele existente au condus

deja la apariţia unor tensiuni între Rusia şi Norvegia, Canada şi Danemarca, sub forma

unor revendicări teritoriale. Deschiderea zonei Arctice, ca urmare a creşterii temperaturii,

ar putea avea o consecinţă strategică importantă şi pentru China, Japonia şi Coreea

10

4.3. Resursele, generatoare de conflicte

Creşterea continuă a cererii de energie va acutiza şi în anii următori disputarea

accesului la resurse. Limitate, acestea vor conta sub triplul aspect al posibilităţii de a

accede efectiv la ele, preţului şi stabilităţii.. Pe acest fundal, care pune semn de egalitate

între respectivele resurse şi viitorul statelor interesate de ele, se poate trece extrem de uşor

de la competiţie fairplay la dispută acerbă, de la simple legături comerciale la relaţii

strategice sau alianţe militare şi de la tensiuni la conflicte. Iar o astfel de tendinţă este şi

va fi valabilă chiar şi pentru Rusia, China sau India, marile puteri, care aspiră la prim-

planul lumii multipolare de mâine. Mai ales, dacă zona disputată este Asia Centrală,

tradiţional „rusofilă”, sau una complet nouă, cum ar fi spaţiul arctic, în care dreptul de

exploatare este interpretabil şi deci, contestabil. Într-o lume în schimbare, al cărei viitor

este condiţionat de resurse, disputa tot mai aprigă asupra acestora impune şi o nouă

politică pentru securizarea şi utilizarea lor. Aceasta sporeşte însă potenţialul de conflicte.

În acest context, controlul exercitat de stat asupra resurselor energetice devine

instrument (armă?) de coerciţie în politică, un exemplu în acest sens fiind Rusia, care îşi

urmăreşte şi promovează interesele în relaţia cu Europa, prin dubla calitate de furnizor

şi negociator, pentru propriile resurse şi pentru cele ale Asiei Centrale.

4.4. Câte sisteme internaţionale?

Chiar dacă împărtăşesc acelaşi interes pentru stabilitate şi deschidere cu Occidentul,

puterile în curs de afirmare, în primul rând, cele exponenţiale, China, India şi Rusia,

promovează mijloace de dezvoltare economică diferite faţă de puterile tradiţionale,

S.U.A., Japonia, ţările din Comunitatea Europeană. Argumente sunt globalizarea sau,

mai bine spus dependenţa de globalizare, şi capacitatea organizaţiilor internaţionale

de profil – WTO (World Trade Organization, Organizaţia Mondială a Comerţului), IMF

(International Monetary Fund, Fondul Monetar Internaţional) sau World Bank (Banca

Mondială) – de a gestiona situaţia, adaptându-se şi acţionând adecvat noilor provocări.

Mai ales dacă, în felul acesta, vor folosi doar avantajele globalizării şi se vor delimita de

„poverile” acesteia (schimbările climaterice, securizarea resurselor combaterea

terorismului şi nonproliferarea mijloacelor de distrugere). Din dorinţa de a evita angajarea

11

totală şi compromisurile pe care le implică aceasta, vor fi şi puteri emergente (India) care

nu vor pretinde un rol dominant, mulţumindu-se doar cu statutul de „observator”.

V.CONCLUZII’’ Lumea este asemenea unui avion condus

de un pilot automat,care înaintează cu o viteză

din ce în ce mai mare, dar care nu are o

destinaţie precisă’’

Zbigniew Brzezinskz

O lume multipolară – în fond, un joc de sumă-zero – sugerează, pur şi simplu,

prezenţa mai multor actori, inclusiv a acelora, fie ei şi nonstatali, care, prin capacitatea de

a influenţa, pot intra în competiţie cu marile puteri. Spre 2025, China şi India vor

rămâne, probabil, focalizate pe propria dezvoltare, fiind dispuse, mai degrabă, să profite

de actuala configurare a sistemului internaţional decât să schimbe ordinea instituită de

acesta. Cel puţin atâta timp cât nu se vor simţi pe deplin în stare să impună noi reguli în

lume. În acest sens, probabil că majoritatea locuitorilor celor două puteri emergente vor fi

încă multă vreme (dincolo de nivelul oficial al indicatorului „cap de locuitor”) mai

„săraci” decât semenii lor din Statele Unite, Uniunea Europeană şi Japonia, chiar dacă

acestea îşi vor vedea diminuată considerabil partea pe care o deţin din puterea globală.

Între aceste extreme, chiar dacă va rămâne în „Top 6", pe termen lung, Rusia va fi

obligată să se adapteze noilor cerinţe ale economiei mondiale pentru a putea să-şi menţină

actual poziţie.

12

BIBLIOGRAFIE

Nr.crt. NUME PRENUME TITLU, EDITURA, ANUL

1. O LUME ÎN TRANSFORMARE Raport „Global Trends” 2025 - 2009

2. xxx www.worldbank.org /climatechange/

3. xxx www.wikipedia.org

13