Ce ramane dupa noi?

Deunazi a murit o cunostinta apropiata, aproape un prieten. Ne vedeam rar, cu toate acestea de fiecare data comunicam unul cu altul cu usurinta, semn ca ceva se legase intre noi, un fel de intelegere si acceptare tacita a modului de gandire a celuilalt. Amandoi aveam, in ciuda varstei, un fel de mirare copilareasca in fata evenimentelor vietii de zi cu zi, si asta contribuia fara indoiala la usurinta comunicarii.

Paradoxal, cu o seara inainte sa aflu ca este in coma, stateam si ma gandeam - pentru prima data mai profund – la ce se intampla intr-un cuplu cand unul dintre membri dispare. De ce este asa de mare tragedia pentru supravietuitor, de fiecare data, desi moartea este indeobste un fapt acceptat ca imuabil de mai toata lumea? Ce legaturi nevazute se intrerup, ce continuu magic este destramat de destinul implacabil?

Ma starnise la meditatie o povestire a lui Orson Scott Card, scrisa in cinstea lui Isac Asimov, o POVESTIRE IN CARE SE VORBEA DESPRE GRUPURI, LIMBAJ DE GRUP, si despre modul in care grupuri mari de oameni – odata izolati de restul omenirii, incep sa-si creeze un limbaj personalizat. Astfel ca pot comunica intre ei cu usurinta in fata strainilor, fara ca acestia sa sesizeze multe dintre nuantele informatiei transmise. Si pastrand un aer complice, ca si cum impartasirea acestui ”secret” ii diferentiaza in mod hotarator de restul.

Si de aici gandurile mi-au sarit la teoria grupurilor, pe care am studiat-o in tinerete, cand am avut sansa unui curs condensat de sociologie. Si mi-am zis ca relatia sot-sotie contrazice ideea ca teoria grupurilor se aplica doar pentru un numar mai mare de indivizi. Si ca un grup de doua persoane, un binom, se comporta uneori la fel ca un grup mai mare de oameni, conform teoriei respective. Daca intre cele doua parti implicate exista legatura numita dragoste.

Cert este ca un cuplu dezvolta niste legaturi atata de specifice, de particulare, incat viata sa fara aceste legaturi este greu de presupus. Cand doi oameni stau impreuna zeci de ani, isi petrec impreuna cea mai mare parte a zilei, aduna mii si mii de inatmplari si evenimente, care pentru ei inseamna foarte mult, iar pentru restul foarte putin. Impartasirea aceasta a trecutului si prezentului este foarte intensea la inceputul relatiei. Este faza in care cei doi se descopera reciproc, iar ceilalti trec intr-un plan second, atat ca importanta cat si ca preocupare. Nu intamplator amintirile din perioada de inceput raman cele mai pregnant intiparite in memorie. Este perioada aparitiei limbajului propriu, fie el verbal sau al trupului.