ce inseamna coborarea mintii in inima-

15
Ce inseamna coborarea mintii in inima Pentru a-i fi de folos omului, indemnandu-l la cele bune, mintea trebuie sa asculte glasul sufletului, al inimii, fiindca de acolo primim ceea ce Dumnezeu vrea sa ne transmita. Vibratia sufletului nostru este de 0,5 Hz. La nastere copilul are vibratia structurii rationale tot de 0,5 Hz adica comuniunea dintre suflet si ratiune este totala. In fiecare an, vibratia ratiunii unui copil creste cu 1 Hz pana la varsta de 21 de ani, pana la atingerea pragului de 21 Hz. Dupa aceasta varsta ar trebui ca ea sa scada ca urmare a inaintarii pe calea spiritualitatii, a meditatiei, a rugaciunii. Daca insa vibratia structurii rationale creste in continuare, atunci apare uzura creierului in gol, fara a fi in corelatie cu sufletul. Cand valoarea se apropie de 48 Hz, numarul de ganduri pe unitatea de timp e prea mare, e prea mult zgomot, se uzeaza creierul si apare imbatranirea precoce. Peste 50 Hz pot aparea boli mentale. Pentru a avea mintea coborata in inima trebuie sa ajungem ca structura rationala sa poata auzi din nou sufletul, adica sa-si coboare frecventa, functionand asemenea copiilor. Aceasta nu inseamna un comportament infantil intrucat ceea ce receptionam de la suflet corespunde cu ceea ce avem de facut in viata. Cand Iisus spunea ca trebuie sa fim asemenea copiilor pentru a intra in imparatia cerurilor, El se referea si la acest aspect al functionarii creierului. Atingerea frecventei de 0,5 Hz, cea de la nastere, inseamna controlul complet asupra organismului si inducerea starii de vindecare.

Upload: nelinew

Post on 25-Dec-2015

42 views

Category:

Documents


15 download

DESCRIPTION

a

TRANSCRIPT

Page 1: Ce Inseamna Coborarea Mintii in Inima-

Ce inseamna coborarea mintii in inima

 

Pentru a-i fi de folos omului, indemnandu-l la cele bune, mintea trebuie sa asculte glasul sufletului, al inimii, fiindca de acolo primim ceea ce Dumnezeu vrea sa ne transmita.

Vibratia sufletului nostru este de 0,5 Hz. La nastere copilul are vibratia structurii rationale tot de 0,5 Hz adica comuniunea dintre suflet si ratiune este totala. In fiecare an, vibratia ratiunii unui copil creste cu 1 Hz pana la varsta de 21 de ani, pana la atingerea pragului de 21 Hz. Dupa aceasta varsta ar trebui ca ea sa scada ca urmare a inaintarii pe calea spiritualitatii, a meditatiei, a rugaciunii. Daca insa vibratia structurii rationale creste in continuare, atunci apare uzura creierului in gol, fara a fi in corelatie cu sufletul. Cand valoarea se apropie de 48 Hz, numarul de ganduri pe unitatea de timp e prea mare, e prea mult zgomot, se uzeaza creierul si apare imbatranirea precoce. Peste 50 Hz pot aparea boli mentale. Pentru a avea mintea coborata in inima trebuie sa ajungem ca structura rationala sa poata auzi din nou sufletul, adica sa-si coboare frecventa, functionand asemenea copiilor. Aceasta nu inseamna un comportament infantil intrucat ceea ce receptionam de la suflet corespunde cu ceea ce avem de facut in viata. Cand Iisus spunea ca trebuie sa fim asemenea copiilor pentru a intra in imparatia cerurilor, El se referea si la acest aspect al functionarii creierului. Atingerea frecventei de 0,5 Hz, cea de la nastere, inseamna controlul complet asupra organismului si inducerea starii de vindecare.

Stiinta clasifica aceste frecvente ale creierului in unde beta, alfa, teta, delta ( in ordine descrescatoare cu frecventa). Cele beta au frecventele cele mai ridicate si corespund momentelor in care desfasuram activitati ce necesita concentrare, focalizare, atentie. Undele alfa sunt asociate cu starea starea de relaxare, creativitate; cele teta cu meditatia si starea premergatoare somnului iar cele delta sunt caracteristice somnului. Undele beta sunt benefice daca frecventa lor este situata in limita de jos a intervalului beta, intre 14 si 21 Hz, ceea ce corespunde unei concentrari calme, pozitive. Exista persoane care desfasoara activitati ce necesita concentrare si cu toate acestea ele se afla in starea alfa. Frecventele alfa si cele mai joase inseamna de fapt " Dumnezeu ma conduce " in timp ce frecventele beta inseamna " eu stau la conducere ".

Putem influenta doar in mod indirect vibratia la care lucreaza creierul. Oricum, constientizarea acestui mod de functionare este primul pas pentru a merge in directia dorita. O functionare buna a structurii rationale inseamna sa tinem seama de tot ceea ce ne inconjoara si sa interactionam cu aceste lucruri inconjuratoare, dar mai ales cu cele care traiesc in jurul nostru. Astefl realizam o buna corelare cu universul Tatalui.

Page 2: Ce Inseamna Coborarea Mintii in Inima-

Acest mod de functionare trebuie sa incercam sa-l mentinem cat mai mult timp, pe toata durata zilei.

Exista mai multe metode care ajuta la scaderea vibratiei creierului, la coborarea mintii in inima si linistirea ei. Multi calugari folosesc pentru aceasta rugaciunea inimii care inseamna sincronizarea cu respiratia a rugaciunii "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu pentru rugaciunile Maicii Tale miluieste-ma pe mine pacatosul". Multe tehnici de meditatie, introspectie au acelasi rol, de a invata mintea sa coboare in suflet. In viata de zi cu zi ne sunt de folos ruperile de ritm, care ne scot din gandurile care se perinda in capul nostru. Asta se intampla de exemplu cand observam o floare frumoasa si ramanem uimiti de frumusetea ei, vazand de fapt in ea frumusetea lui Dumnezeu. Cand discutam cu cineva, mintea coborata in inima inseamna ca il ascultam pe omul respectiv fara a ne gandi in alta parte; cerem insa sufletului parerea referitor la tot ceea ce ni se spune si transmitem omului din fata noastra doar ceea ce vine prin suflet de la Dumnezeu. A faptui ceva avand mintea in inima inseamna constientizarea ca Dumnezeu e cel care lucreaza prin noi; daca insa consideram ca noi suntem cei care facem totul, mintea nu mai sta in inima si devine agitata fiindca incearca sa controleze si organizeze ea totul.

Calitatea somnului influenteaza si ea vibratia creierului. Pe durata somnului, o parte din suflet se duce la Tatal Ceresc unde primeste tot ceea ce are nevoie pentru buna desfasurare a zilei care urmeaza. E bine ca o parte mai mare din suflet sa se degaje astfel in timpul somnului, ceea ce corespunde unui somn profund, cu vibratie scazuta a creierului. Aceasta se obtine in masura in care reusim sa ne abandonam cu totul Tatalui Ceresc, fara nici o frica, fara nici o retinere, cu toate grijile si problemele noastre.

Mintea coborata in inima se observa prin calitatea luminii spirituale pe care o emanam. Lumina emanata de Tatal Ceresc e asa stralucitoare incat e necesar ca heruvimii si serafimii sa stea in jurul Lui pentru a transmite mai departe aceasta lumina in forma in care celelalte creatii o pot percepe. Lumina din noi care vine din scanteia divina, trecand prin suflet e si ea frumoasa, stralucitoare, pura. O minte agitata, plina de felurite ganduri, opacizeaza aceasta lumina si o face sa isi piarda din stralucire. O minte coborata in inima lasa aceasta lumina sa treaca mai departe neperturbata, luminandu-i si pe cei din jur.

 

  

Page 3: Ce Inseamna Coborarea Mintii in Inima-

Horoscop Personal NatalHoroscopul Natal Personal pentru cornelia Stefu

Pentru vizualizarea marita a imaginii asezati cursorul deasupra imaginii.

Soarele in horoscopul natal

Soarele in Pesti: Esti empatic la trairile tuturor celor din jur. Pentru a te relaxa ai nevoie de timp de unul singur intr-un ambient placut. Incerci sa ii ajuti pe ceilalti sa isi regaseasca echilibrul emotional dar asta dupa criteriile tale.

Soarele in Casa 1: Intreaga ta energie se canalizeaza in obtinerea unei pozitii de conducere, o pozitie care sa iti ofere un statut social remarcabil. Premizele sunt pozitive avand ambitia si determinarea pentru a reusi in ceea ce ti-ai propus.

+ Soarele trigon (120°) Saturn: Iei totul mult prea in serios in incercarile tale de a depasii frustrari si situatii dificile.

- Soarele cuadratura (90°) Neptun: Imaginatia ta bogata are tendinta sa iti joace feste. Incearca sa fii mai obiectiv.

Luna in horoscopul natal

Luna in Varsator: Te bucuri de avantajele mai multor relatii mai ales cand nu e necesar sa iti asumi responsabilitati. Conditia umana este unul din subiectele care te preocupa si pe care tii sa il aprofundezi. Fii mai selectiv in privinta cauzelor in care alegi sa te implici.

Luna in Casa 1: Esti in cautare de laude, iar pentru asta esti dispus sa dai curs ideilor si rugamintilor celor din jur. Ai grija! Te poti transforma usor in unealta altora.

+ Luna conjunctie (0°) Marte: Ai o determinare acerba cand vine vorba sa castigi bani, in acelasi timp resimti nevoia unei sigurante in atmosfera de acasa. Ai o sanatate de invidiat.

- Luna cuadratura (90°) Uranus: Ti se pare ca propria-ti viata este plictisitoare si neinteresanta. Esti foarte risipitor in incercarea ta de a gasi noi stimuli.

+ Luna trigon (120°) Pluto: Reusesti sa iti controlezi in detaliu sentimentele si gandurile, lucru

Page 4: Ce Inseamna Coborarea Mintii in Inima-

care te ajuta in incercarile tale de a te perfectiona.

+ Luna sextil (60°) Nodul Nord: Acest aspect indica faptul ca te adaptezi tendintelor timpului tau.

Mercur in horoscopul natal

Mercur in Varsator: Gandurile tale sunt lipsite de egoism deoarece crezi intr-un bine universal. Iei decizii bazate pe intuitie fara sa iti fie necesara o explicatie rationala care sa iti sprijine alegerile.

Mercur in Casa 1: Face parte din activitatea ta cotidiana sa te exprimi in scris sau verbal. Iti plac provocarile si adori sa fii in competitie cu altii in incercarea de-a iti valorifica ideile.

+ Mercur sextil (60°) Venus: Te bucuri de o mare popularitate datorita felului tau de a fi si a abilitatilor tale artistice.

Venus in horoscopul natal

Venus in Berbec: Faci nota discordanta fata de majoritatea oamenilor cand e vorba de sentimente, fiind stimulat mai degraba intelectual decat emotional de catre partenerul tau. La suprafata te arati prietenos cu toata lumea.

Venus in Casa 2: Esti in cautarea bogatiei, pe care o investesti in obiecte decorative si de arta. Nu te intinzi mai mult decat te tine plapuma in ceea ce priveste cheltuielile pe care le faci. Atragi persoane carora le place sa fie darnice cu tine.

- Venus cuadratura (90°) Saturn: Anumite frustrari emotionale te impiedica sa construiesti relatii solide.

+ Venus trigon (120°) Neptun: Ai parte de o casatorie de invidiat, iar dragostea impartasita si de partenerul tau te face sa atingi noi culmi.

Marte in horoscopul natal

Marte in Varsator: Iti dedici timpul mai multor activitati care au un caracter umanitar. Iti doresti sa ai libertatea sa poti profita de orice oportunitate ti se arata. Flirtezi si intretii relatii cu mai multe persoane.

Marte in Casa 1: Simiti nevoia sa te afli in mijlocul actiunii. Ai o fire foarte competitiva si nu te dai inapoi de la munca pentru a iti atinge scopul, si anume recunoasterea unanima. Nu uita insa sa iti stapanesti nervii. Pentru tine este deosebit de important sa nu te simiti constrans in nici un fel pentru a reusi sa iti urmezi propriul drum catre succes.

- Marte cuadratura (90°) Uranus: Esti foarte impulsiv, lucru care te impinge in mijlocul multor confruntari serioase.

+ Marte trigon (120°) Pluto: Intuiesti imediat cand cineva incearca sa te traga pe sfoara. Nu te dai niciodata inapoi daca trebuie sa lupti pentru o cauza dreapta.

Page 5: Ce Inseamna Coborarea Mintii in Inima-

+ Marte sextil (60°) Nodul Nord: Nativului I se va oferi ocazia de a intelege menirea sa.

Jupiter in horoscopul natal

Jupiter in Pesti: Nu te lasi afectat de griji in viata, dar nici nu iti confrunti problemele ceea ce te face sa te afunzi in propriile fantezii. Incerci sa ii ajuti pe cei dezavantajati.

Jupiter in Casa 2: Esti facut pentru afaceri, ai un al saselea simt care te ghideaza si reusesti astfel sa castigi negocierile. Ai grija totusi sa iti stapanesti accesele de marinimie, excesele din cazinouri si a alte vicii excesive.

+ Jupiter trigon (120°) Nodul Nord: Acest aspect indica faptul ca valorile si filozofia ta de viata sunt conforme cu cele intalnite in general in cadrul societatii timpului tau.

Saturn in horoscopul natal

Saturn in Rac: Iti e foarte dificil sa te raportezi la sentimentele familiei tale si acest lucru te nelinisteste pentru ca te simti privat de sentimentele celor apropiati. Te retragi si mai mult.

Saturn in Casa 6: Iti iei slujba in serios si chiar iti ofera satisfactii ceea ce faci, chiar si superiorii recunosc asta si iti ofera libertatea de a face lucrurile asa cum doresti. Ai putea indeplini foarte bine un rol de coordonator datorita faptului ca angajatii te respecta.

- Saturn cuadratura (90°) Pluto: Ai parte de o serie de dezamagiri de-a lungul vietii si nici una nu este din vina ta.

Uranus in horoscopul natal

Uranus in Scorpion: Schimbarile te iau prin surpindere si lasi impresia ca esti depasit. Ai sentimente foarte intense si cateodata accese de furie violenta. Gasesti mijloacele care-ti sunt necesare si esti foarte hotarat.

Uranus in Casa 8: Ai o predilectie pentru subiectele pe tema metempsihozei si a vietii de dupa moarte. Norocul ti se schimba o data cu incheierea unui parteneriat sau in urma casatoriei.

Neptun in horoscopul natal

Neptun in Sagetator: Aceasta generatie va incerca sa aduca invataturile mistice in sanul religiei traditionale.

Neptun in Casa 10: Ai un talent innascut si anume intuitia. Aceasta calitate te va ajuta in cariera. Trebuie sa inveti insa sa te pazesti de inselatoriile multor oameni.

+ Neptun sextil (60°) Pluto: Apartii unei generatii cu inclinatii catre paranormal.

+ Neptun conjunctie (0°) Nodul Nord: Esti pe aceeasi lungime de unda cu tendintele timpului tau. Te lasi usor influentat de tendinte si ajungi sa te lasi ghidat de ele.

Pluto in horoscopul natal

Pluto in Balanta: Apartii unei generatii care are menirea de a se lupta pentru restabilirea unui

Page 6: Ce Inseamna Coborarea Mintii in Inima-

echilibru economic si ecologic si resturarea unei democratii la baza careia sta insa ordinea si justitia.

Pluto in Casa 8: Ai o vointa de fier si deseori in situatii de criza intra in responsabilitatea ta sa dezamorsezi situatia. Ajungi sa privesti lucrurile drept albe sau negre, fara cale de mijloc.

+ Pluto sextil (60°) Nodul Nord: Ai capacitatea de a intrezari miezul problemei si de a recunoaste motivele care stau la baza unor tendinte.

Nodul Nord in horoscopul natal

Nodul Nord in Sagetator: Trebuie sa actionezi in baza unor principii morale pentru a te dezvolta.    Trebuie sa te dezobisnuiesti sa tratezi lucrurile cu superficialitate si fara a intra in detaliu.

Nodul Nord in Casa 10: Esti foarte respectat de cei din jurul tau atat pe plan social cat si pe plan profesional. Buna ta sincronizare este unul din atuurile care te vor ajuta in cariera.    Nu te adaptezi la ultimile tendinte ale pietei si te specializezi pe domenii in care nu se mai angajeaza. Nu reusesti sa tii pasul cu schimbarile care apar in domeniul de activitate ales.

Junon in horoscopul natal

Junon in Berbec: Cautati un partener care sa va domine, un partener cu o personalitate puternica care sa preia initiativa in majoritatea situatiilor.

Junon in Casa 2: Aptitudinile financiare va atrag cel mai mult in alegerea partenerului. Pot fi de asemenea pasiuni comune si moda, simtul estetic, artele culinare.

Ascendentul dumneavoastra este la 7° 8" in Varsator

Independenta este cel mai important lucru pentru nativii cu ascendent in varsator. Este aproape imposibil ca cineva sa ii convinga sa isi schimbe o idee. Singura sansa este sa ajunga ei singuri la concluzia ca e necesara acea schimbare de opinie. 

Ascendentul varsator este o persoana orientata spre intelect. Nu se lasa influentati de capcanele sociale precum statutul, puterea, averea. Ei sunt interesati de oameni nu doar datorita statutului sau bogatiei. Cu putin efort pot atrage multi prieteni si cunostinte. 

Nativul cu ascendent in varsator va avea cel putin odata in viata o intamplare in urma careia se va schimba insasi directia vietii. 

Aceste persoane devin nerabdatoare daca nu este nimic in apropiere care sa le stimuleze fizic sau mental.

Ziua de nastereDuminicaSoarele guverneaza ziua de Duminica. Acesta aduce persoanelor nascute Duminica o

Page 7: Ce Inseamna Coborarea Mintii in Inima-

personalitate puternica, autoritate, orgoliu, capacitate de conducere. Desi in mod clar Soarele va incerca sa va indrepte catre succes totusi nu trebuie sa cadeti in capcana orgoliului si a mandriei.

Numarul destinului: 7

Sunteti persoana care va cauta esenta fiecarui lucru si nu se va multumi cu ceea ce este cunoscut. Veti medita probabil si la diverse probleme spirituale sau existentiale. Veti incerca sa evoluati spiritual.

Persoanele cu numarul de destin 7 se vor bucura de respectul si aprecierea semenilor indiferent de nivelul, rangul sau pozitia la care sunt.Veti avea de invatat si niste lectii dure de viata dar in timp va veti da seama ca experienta acestor problema va fi cu folos.

Matricea personala: 9 3 1975 34 7 16 7

Aproape ca se poate spune despre dumneavoastra ca aveti doua personalitati. Indiferent de decizia pe care trebuie sa o luati aproape ca se poate spune ca jumatate vrea sa o ia la dreapta si jumatate la stanga.

Aveti un sistem bioenergetic foarte bine dezvoltat dar destul de probabil nu il veti folosi decat in mod instinctual. Desi in general luati energie din jurul dumneavoastra, puteti fi totusi si vulnerabil si atacat la nivel energetic.

Aveti aptitudini pentru stiintele exacte. In general in viata va folositi de logica, de experientele proprii dar si ale altor persoane, si treceti totul prin gandire.

Aveti in general o sanatate buna si aveti sanse din acest punct de vedere sa traiti pana la batranete.

Intuitia dumneavoastra este destul de scazuta si acopera doar aria care tine strict de dumneavoastra.

Munca fizica va este necesara dar incercati sa o evitati. De multe ori alte persoane pot profita de ideile si proiectele dumneavoastra.

Sunteti la un nivel spiritual inalt. Din pacate cei mai iubiti de Dumnezeu sunt si cei mai incercati in timpul vietii. Viata nu va fi usoara pentru dumneavoastra si veti avea multe incercari prin care trebuie sa treceti cu inima si sufletul indreptate mereu spre Dumnezeu.

Aveti nevoie in aceasta viata de iubire pentru a evolua spiritual. Aceasta este o importanta incercare pentru dumneavoastra. Trebuie sa primiti in sufletul dumneavoastra o persoana de sex opus fata de care sa va deschideti inima. Iubirea umana de aici de pe pamant chiar daca ne face sa fim si vulnerabili este cea mai buna cale de a ne apropia de iubirea divina.

Aveti capacitati intelectuale inascute ridicate. Chiar daca nu ati fost poate printre cei mai buni la scoala, in mod sigur ati fost aproape si ati fi putut face parte din cei mai buni daca doreati.

Numarul psihic: 9

Page 8: Ce Inseamna Coborarea Mintii in Inima-

Numarul 9 indica persoane emotive indreptate deseori spre intelectual si spiritual. Umanisti convinsi, vor putea iubi uneori lumea mai mult decat pe ei insisi si mai mult decat pot iubi persoanele apropiate. Persoane care vor parea dintr-un alt timp, oamenii cu acest numar vor fi din pacate deseori ironizati de alte persoane.

Numarul Numelui: 4

La calcularea acestui numar trebuie sa se ia in calcul toate numele dumneavoastra (daca aveti mai multe prenume de exemplu) iar daca numele a fost schimbat (in urma casatoriei de exemplu) va trebui introdus numele initial. Daca e cazul sa schimbati ceva va rugam sa modificati datele personale si ulterior sa reveniti pe aceasta pagina pentru a citi mai departe.Numarul numelui isi va aduce contributia prin accentuarea sau franarea tendintelor date de numerele determinate de nastere si prezentate pana acum.

Numarul 4 va mari capacitatea de munca chiar si in conditii grele. Deasemenea va mari inclinatia spre stiinte tehnice. Cei cu numarul 4 sunt in general persoane serioase, de nadejde pentru familie si prieteni.

Pasii de urmat in viata:

Urmatorii pasi trebuie urmati in ordinea data. Pana cand unul din ei nu va fi realizat nu se va putea trece la urmatorul. Deci practic sunt doua conditii pentru a se putea realiza unul din pasi:

1. Toti pasii dinaintea lui sa fi fost realizati2. Sa aveti cel putin varsta indicata la pasul respectiv.

Pasii cu 0 sunt considerati nativi (se trece automat la urmatorul nivel). Numarul din dreptul fiecarui pas desi nu arata in mod exact varsta la care se poate trece peste acel pas dar da un indiciu important in aceasta privinta. Pasii dumneavoastra sunt urmatorii:

1. Campul bioenergetic.2. Simtul datoriei, iubirea propriei munci, lupta pentru a atinge scopurile propuse.

2. Caracterul, psihicul, dezvoltarea eului propriu. La acest pas in viata puteti incepe sa va construiti propria personalitate, propriul caracter pentru a putea trece la urmatorii pasi.

4. Fizicul, corpul.

5. Familia, iubirea, capacitatea de a realiza o familie dar si sprijinul oferit de aceasta.

5. Intuitia, al 6-lea simt. Capacitatea de a folosi intuitia.

6. Capacitatea de a fi practic, de a intreprinde actiuni productive.

6. Dezvoltarea memoriei, capacitatea de a folosi experientele trecute personale sau dobandite.

Page 9: Ce Inseamna Coborarea Mintii in Inima-

8. Energiile vitale.Puterea de a fi activ pentru atingerea scopurilor.

15. Vointa.

18. Intelectul.

21. Ratiunea, analiza.

25. Dezvoltarea carierei.

27. Spiritualitatea, conceptele spirituale insusite, evolutia spiritului.

30. Bogatia, capacitatea de a dobandi bunuri materiale.

32. Orientarea spre anumite obiective si posibilitatea de a le urmari pentru a le atinge.

39. Creativitatea. Puterea de a privi dincolo de tiparele existente si de a creea altele noi.

Numarul de destin 7

Ca numar magic reprezinta momentul in care omul isi depaseste conditia terestra si isi poate indrepta privirea catre necunoscut,

cautand perfectiunea spirituala. Vorbeste de profunzimea interioara de care fiinta umana are nevoie pentru a putea patrunde in

tainele sufletului, de legatura sa cu universul. Persoanele nascute sub semnul acestei Vibratii sunt inspirate si receptive. Este bine

sa aiba incredere in presentimentele lor, intrucat dispun de forte psihice deosebite, de o intuitie mai puternica decat a altora. Sunt

filosofi innascuti, preocupati mai mult de latura spirituala a vietii. Profunzimea gandului,a intuitiei si a spiritului ii distanteaza de

restul indivizilor – nelinistiti si interesati indeosebi de aspectul material al vietii. Sunt studiosi si analitici, dispun de resurse si

capacitati mentale deosebite, de aceea interesul pentruacumularea continua de noi cunostinte se manifesta timpuriu. Au un spirit de

observatie foarte accentuat si o curiozitate ce nu cunoaste limite. Nu vor inceta niciodata sa caute perfectiunea,frumosul, adevarul

si “de ce”-ul lucrurilor. Aproape intotdeauna aceasta anevoioasa peregrinare intreadevar si intelegere ii determina sa devina lectori

pasionati. Precauti, cumpatati si uneori rezervati, detesta izbucnirile temperamentale, opuse firii lor retrase, careia singuratatea

niciodata nu-i dauneaza, dimpotriva, deseori cauta si se bucura de ea, pentru ca sunt constienti de faptul ca izolarea le aduce

bogatia spirituala. Nelinistile metafizice ii indeamna la meditatie – asupra misterelor existentei, asupra rolului pe care-l joaca omul in

univers – de aceea, prinsinguratate, se regasesc pe ei insisi, mai puternici si mai tari. Prezenta lor demna, rece, distanta,

indeparteaza orice miscare de apropiere, fiind catalogati drept orgoliosi,vanitosi si antipatici. Insa, adevaratul motiv al

comportamentului lor sta in faptul ca, putand fi foarte usor raniti, datorita extremei sensibilitati, adopta instinctiv o masca de

indiferenta, care le permite sa-si ascunda emotiile si, implicit, sa-si apere intimitatea. Originali, creativi, orgoliosi, individualisti si

independenti; atat de independenti incat le vine greu sa primeasca un sfat sau un ajutor din afara. De aceea Numarul 7 isi

va urma propriile idei pana la ultimele consecinte, fara sa tina seama de parerea sau judecata celorlalti. Va avea intotdeauna curajul

sa nu cedeze in fata altor opinii, aparandu-si credinta. Atrasi de tot ceea ce inseamna “mister”, sunt interesati de cunoasterea

civilizatiilor vechi, a religiilor, stiintelor oculte si a parapsihologiei. Cerceteaza, studiaza si citesc, fara intrerupere. Datorita

cunostintelor acumulate, sfaturile si intelepciunea lor sunt foarte apreciate. Desi nu-i preocupa castigurile materiale, nici renumele,

deseori reusesc sa ajunga oameni distinsi, invaluiti intr-o popularitate care insa ii stanjeneste, pentru ca ii indeparteaza de

singuratatea la care tin atat de mult. Pentru a-si regasi linistea sufleteasca trebuie sa petreaca cat mai mult timp in mijlocul naturii

(aici pot medita, se pot regasi pe ei insisi), de aceea ii incanta calatoriile, indeosebi in locurile linistite si izolate. ocolesc aglomerarile

si marile evenimente sociale, preferand tovarasia celor care au interese comune cu ale lor. Stiu sa asculte, dar detesta

palavrageala, nu le place sa aiba de a face cu oameni josnici, dar ca prieteni sunt loiali si corecti. Tinzand excesiv spre perfectiune,

poseda un spirit ales, care nu accepta jumatatile de masura. Numarul 7 va dori intotdeauna “ce este mai bun din foarte bun”,

de aceea isi cer lor insisi aceasta desavarsire, stabilindu-si norme comportamentale, idealuri si scopuri uneori imposibil

de realizat. Neindreptate la timp, pot genera tot felul de complexe si frustrari. Fara indoiala ca vor cunoaste esecul daca vor ceda

laturii negative a acestei Vibratii. Ca reactie la imposibilitatea de a se adapta la realitate, vor recurge la alte mijloace: alcoolul,

drogul, sex,inselaciunea, pentru a se putea sustrage problemelor vietii cotidiene.

Page 10: Ce Inseamna Coborarea Mintii in Inima-

Profesie

In plan profesional sunt capabili sa castige cu usurinta increderea colegilor, fiind admirati pentru cultura si cunostintele lor dobandite

prin lectura, studiu, cercetare si analiza. Rareori Numarul 7 isiva petrece timpul liber participand la serbari sau reuniuni sociale. Va

prefera, in schimb, singuratatea in care sa-si cultive spiritul. Simtul esteticului si al frumosului ii permite evidentierea in toate laturile

aspectului decorativ, interior sau exterior, cat si in cadrul scolilor de bele-arte, in moda sau coafura. In muzica, succesul le va fi

asigurat mai degraba ca interpreti decat ca si compozitori. Minte patrunzatoare si analitica, rationamentele stralucite il ajuta sa

descopere, sa creeze, sa se perfectioneze in diferite domenii ale stiintei, cercetarii si inventiei. In medicina se vor face

cunoscuti ca psihologi si psihiatri. Nu mai putin, invatamantul le va aduce importante realizari, indiferent de ramura in care vor

profesa. Pot deveni celebri ca poeti, romancieri, dramaturgi, eseisti, scenaristi si critici literari, pentru ca isi transpun ideile pe hartie

cu mare usurinta. De aceea, orice activitate legata de cuvantul scris le este la indemana: librari, bibliotecari, arhivari, colectionari.

Deseori sunt pasionati de cercetari arheologice, geologice, fizice, sau de munca in mine sau metalurgie, de minutiozitatea

bijutierului sau a expertului in cunoasterea pietrelor pretioase. Dragostea pentru natura le va prilejui contactul cu o serie de profesii

precum cea de: agricultori,naturalisti, horticultori, floricultori, padurari, tamplari, ebenisti sau marinari, ofiteri navali, navigatori solitari.

Daca nu pot calatori ei insisi, vor fi multumiti sa planifice calatoriile altora, ca functionari in birourile de turism sau ghizi. Pot obtine

rezultate pozitive in posturile de conducere ale agentiilor matrimoniale, ca impresari artistici, promotori ai afacerilor. Ca functionari,

sunt responsabili si constiinciosi, dar permanent vor manifesta un anumit grad de independenta. Ca sefi sau patroni, vor gasi greu

acei subalterni care sa corespunda nevoii lor de perfectiune, pentru ca, nu le place sa-si impuna propria parere, nici sa-i comande

pe altii. Neinfluentat de alte Vibratii, Numarul 7 este cel mai putin materialist din intreaga scara numerologica. Aspectul

financiar este important numai in masura in care va asigura suma necesara pentru un trai confortabil, pentru ca sunt persoane

rafinate si cu gusturi alese. Simpla idee de a avea bani nu-i va preocupa, nici nu vor face o obsesie din ea.

Dragoste

Visatori, emotivi si sensibili, devin timizi si introvertiti in probleme sentimentale, din cauza profunzimii sentimentelor lor. Traiesc

intens dar le este aproape imposibil sa-si exteriorizeze emotiile, sa si le exprime prin cuvinte – de aici si necazurile din viata lor.

Deseori sunt etichetati ca niste indivizi frigizi si indiferenti. In realitate, insa, orgoliul ii impiedica sa-si arate latura vulnerabila a

interiorului lor.In principiu, un alt 7, un 4 sau un 9 sunt cele mai apropiate numere de ei: cel dintai fiindu-i replica exacta; Numarul 4,

prin notele comune: este serios, linistit, rezervat si chibzuit, ca si un 7; iar un 9, prin intuitia si puterea de atractie, prin curiozitatea si

setea de perfectiune spirituala care il anima. Numai alaturi de aceste Numere, 7 poate patrunde tainele sufletului. Desi Numerele

3 si 5 confera entuziasm si vitalitate, cu timpul devin extenuante pentru un 7 care nuse impaca cu agitatia, nesiguranta si

aparenta lor frivolitate.Teoretic, Numerele 1 si 8 sunt prea agresive si indraznete, dar, pentru ca sunt stralucitoare, eficiente si de

cele mai multe ori biruitoare, Numarul 7 este dispus sa tolereze eventualele discrepante. Nu trebuie sa uitam ca aceasta persoana

admira si respecta talentul si inteligenta. Desi un 2 sau un 6 cunoaste putine probleme in convietuirea cu alte numere, legatura cu

un 7 nu estetotdeauna binevenita. Placute, sensibile, tandre si dragalase, atat 6 cat si 2 au nevoie de un permanentstimul, de o

continua manifestare de afectiune, pe care un 7 nu i le poate oferi; ceea ce le face sa sesimta nefericite si nemultumite. Pe de alta

parte, Numarul 7 nu suporta lacrimile, reprosurile sautacerea incapatanata.

Planeta: Luna, Neptun

Piatra: Ametist

Metalul: Zinc, Staniu

Semnul zodiacal: Peste, Fecioara

Ziua favorabila: Duminica, Luni

Culori: Albastru, argintiu, gri si culorile pastelate