CAUTAREA INDENTITATII. Studiu de caz: Conditia femeii Text: O casa de papusi (Nora), Henri A. Ipsen In perioada moderna, literatura a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa, observandu-se o varietate de directii existente, de formule narative, teme si motive valorificate. Aceasta literatura reflecta tocmai preocuparile omului modern, care are tendinta de a se reorienta, de a se reintoarce spre sine, cautarea identitatii fiind o caracteristica a literaturii moderne intalnite la multi scriitori care, pentru a o ilustra, apeleaza in special la personaje feminine. Conceptia traditionala despre drepturile si rolul femeii a inceput sa fie contestata abia catre sfarsitul sec. al XIX-lea. Dar o miscare cat de cat organizata de emancipare se va produce abia in primele decenii ale sec. XX, cand tot mai multe femei ies din spatiul privat, care le fusese destinat in exclusivitate, si isi castiga existenta practicand diverse meserii. In deceniile urmatoare, obiectivul miscarii feministe va deveni obtinerea unor drepturi egale ( economice , politice ) cu barbatii, fiind sustinut de numeroasele personalitati ale vietii culturale si politice. Feminismul este o doctrina care presupune emanciparea femeii in societate. Scrieri care puneau in discutie statutul femeii au existat sporadic, inca din Evul Mediu (un exemplu celebru ar fi Cetatea femeilor, un tratat scris de Christine de Pisan in 1405), dar explorarea sistematica a rolului femeilor in societate a inceput abia in sec. al XXlea, fiind una din consecintele directe ale natiunii iluministe de " drepturi universale ale omului" si ale diverselor miscari de emancipare nationala si sociala ale epocii. Catre sfarsitul sec. al XIX-lea insa, feminismul se transforma rapid intr-o miscare sociala militanta, menita sa asigure femeilor o libertate deplina de miscare in sfera sociala. Miscarea sufragetelor militeaza pentru dreptul femeilor la vot. Alte miscari militeaza pentru dreptul femeilor la o viata independenta, nedefinita neaparata de casatorie, dreptul la munca devine astfel esential, ca si dreptul de a detine o proprietate in nume propriu sau dreptul la divort. Mai tarziu, sub influenta mai cu seama a Simonei de

Beauvoir, dar si a scrierilor Virginiei Woolf, care dezvaluie conditia umilitoare si subalterna a femeii in societatea moderna, feminismul isi incepe drumul din anii `40 inainte, ca miscare militanta ce revendica abolirea oricarei forme de discriminare, culminand ca intensitate in anii `60-`70. Literatura asa-numita feminina (scrisa de femei) este o notiune mai dificil de definit si datorita faptului ca, dupa cum s-a afirmat adesea, ideea unei literaturi scrise de femei, despre femei si pentru femei poate aduce usor la izolarea feminitatii, mai degraba decat la integrarea ei pe principiile egalitatii. Cert este insa, ca secolul al XIXlea a cunoscut o veritabila "explozie" de scriitoare si ca multe dintre acestea s-au preocupat activ de situatia femeii in operele lor. Printre cele mai cunoscute nume se numara in Franta - George Sand si Colelte, in Anglia - Mary Shelly, George Eliot, Emily si Charlotte Brouti, iar in Statele Unite poeta Emily Dickinson. Primele manifestari ale feminismului, se produc in sec. al XIXlea, mai cu seama in a doua sa jumatate, iar literatura devine unul dintre cele mai eficiente moduri de a le promova. In acest context, femeia devine personaj favorit pentru multi scriitori, atat in proza romantica, dar si in romanul realist de proza psihologica. Teme precum familia, casatoria, micul univers domestic in care traieste femeia, cautarea propriei identitati sau iubirea ca salvare din cotidianul meschin devin acum precurente in literatura. Daca barbati sunt firi pragmatice, care au drept tinta afirmarea sociala, pentru personajele feminine, afirmarea binelui se realizeaza adesea prin aspiratia catre o iubire absoluta, ideal intangibil si sortit esecului. Orice forma ar imbraca in fapt acest ideal, un element comun multor eroine literare de la sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-Lea este dorinta de a-si depasi o conditie adesea ca limitata si sufocanta. Emma Bovary, de exemplu, eroina lui Flambert, este o provinciala si o mica burgheza care aspira spre viata in inalta societate. Anna Karenina, a lui Tolstoi, in schimb apartine inaltei societati, dar aspira la un anume primitivism senzual. Eroinele sunt sotii si mame, dar nefericite in limitarea universului lor domestic, unde casatoria nu inseamna si iubire. Aspiratia catre implinirea in cuplu inseamna lupta cu

mentalitatile si cu prejudecatile vremii, de unde un anume tragism existential. Cele doua femei au curajul de a infrunta societatea, asa cum era ea constituita, pentru a-si afirma dreptul la fericire, chiar daca urmarea gestului lor va fi tragica. Romanul scriitorului francez Gustave Flambert, Doamna Bovary, 1857, este un roman avand ca tema esecul tragic al aspiratiei catre o conditie fictiva, ca dimensiune a sufletului uman. Dar, meschinaria mediului face ca aceasta aspiratie, ce va capata ulterior un nume derivat de cel al eroinei insesi- bovarism- ca opera tragicomica, relevandu-si inrudirea cu donquijotismul. Destinul Emmei Bovary, ca personaj, reprezinta drama femeii din provincie , de la mijlocul sec. al XIX-lea, despre care Flambert insusi marturisea intr-o scrisoare: "Biata mea Bovary, fara indoiala ca sufera si plange in douazeci de sate din Franta la aceasta ora". Fiica a unui taran instarit, educata la calugarite si hranita cu lecturi romantioase, ea viseaza o existenta aristocratica, plina de pasiune. Casatoria cu Charles Bovary, medic de tara cumsecade, dar marginit, si nasterea fetitei lor, Bethe, nu o multumesc. Ea incearca sa evadeze din mediul banal in care traieste, prin iubirile succesive pentru Leon si Rodolphe, care dau dovada de meschinarie. Aceste incercari esuate de evadare din existenta banala, dar si imposibilitatea achitarii datoriilor imense acumulate pentru a-si satisface capriciile, constientizarea faptului ca nu fusese iubita cu adevarat, o imping la sinucidere. Capitolul al VI-lea din ultima parte a romanului, infatiseaza inceputul ruinarii vietii Emmei. Degradarea relatiei amoroase cu cel de-al doilea amant, Leon, se combina, prin tehnica moderna a contrapunctului, cu scadenta imprumuturilor Emmei. Emma reprezinta prototipul femei care isi idealizeaza viata ca sa o faca suportabila, care isi face ilizii negand sau renegandu-si sentimentele, care isi plseaza existenta sub semnul unei reverii aproape mistice. Drumul catre sine al Emmei este directionat de un model ideal, care ii determina alegerile si destinul. Romanul Anna Karenina, scris de Lev Nikolaevici Tolstoi, este o complexa analiza a vietii de familie si a iubirii pasionale intrate in conflict cu valorile morale ale societatii. Actiunea romanului urmareste destinele mai multor cupluri: Anna - Vronski, Anna - Karenin, Levin -

Kilty, Oblonsky - Dolly. Anna si Karenin au o casatorie de convenienta. Exista o mare diferenta de viata intre cei doi, dar si in ceea ce priveste idealul de viata, caci femeia aspira spre sinceritate si devotiune sentimentala. Cand isi da seama ca nu-si poate iubi sotul ( inalt demnitar, rece si rigid) se devoteaza fiului, iar in momentul intalnirii cu iubirea-pasiune, in persoana lui Vronski, i se daruieste deplin, fara a tine cont de consecinte. Dar dragostea ei se intensifica odata cu amplificarea sentimentului de vinovatie fata de sot si de fiu, pe care i-a parasit, fiind totodata victima unei iluzii. Apartinand aceleiasi lumi ca si Karenin, Vronschi nu se lasa dominat de sentimente, ci se conformeaza codului de comportament al lumii careia ii apartine. Celibatar convins, bogat si om de lume, o asemenea aventura nu-l poate compromite, in timp ce Anna renunta la tot. Nevoia ei de iubire, dupa ce si-a parasit familia, copilul si locul in societate incepe sa-l plictiseasca, iar sinuciderea va deveni pentru nefericita femeie, singura salvare. Una dintre cele mai importante figuri feminine din literatura universala care ilustreaza prin multiplele ipostaze in care apare, destinul femeii in societatea a sec. XIX-lea este insa Natasa Rostova, una dintre personajele feminine din romanul Razboi si pace, apartinand tot lui Tolstoi. In aceasta adolescenta plina de viata, traind si daruindu-se din tot sufletul, cu gratie si naturalete, se oglindeste intregul proces misterios si poetic, de parasire a copilariei la chemarea, la inceput imprecisa, dar mai apoi tot mai clara a sentimentului erotic. Natasa evoluiaza, in paginele romanului, de la fetita care se joaca cu papusa la adolescenta cunoscand placerea de a fi admirata, la tanara indragostita de Andrei Boltonschi, de la incercarea de a fugi cu Anatoli Kuraghin la cainta fata de iubitul aflat pe moarte si la sotia devotata a lui Pierre. Tot in acelasi roman apare si Maria Bolkonshia care este o cu totul alta figura feminina, ce aminteste mai degraba de tipul femeii traditionale. Pentru aceasta, totul reprezinta devotament pentru tatal ei, batran si excesiv de sever, pentru fratele ei Andrei, si fiul acestuia Nikoluska, pentru sotul ei, Nicolae Rostov. Tema emanciparii femeii sta si in centrul dramei lui Henrik Ibsen, O casa de papusi. Prin piesele dramaturgului norvegian, a aparut in literatura universala drama de idei :" Ibsen a creat, mai ales in

piesele moderne incepand cu Nora, teatrul dialectic in care intriga e de idei, conflictul desfasurandu-se cerebral, fara conceptualizare totusi....Helmer si Nora sunt idei, publicul se imparte zgomotos in doua tabere....Temele staruitoare sunt lupta intre minciuna si adevar, constructie si apatie"(G.Calinescu, Nenrik Ibsen). In " O casa de papusi", capodopera de realism, actiunea se desfasoara in jurul personajului feminin principal, Nora. De aici deriva, de altfel, si numele sub care este cunoscuta indeobste aceasta piesa avand ca tema emanciparea femeii, afirmarea ei ca personalitate independenta. Actiunea se desfasoara in locuinta familiei Helmer, in timpul sarbatorilor Craciunului. In cele trei acte ale dramei asistam la destramarea unei familii a carei armonie fusese intretinuta timp de opt ani de spectacolul iluziei si al respectarii unei morale formale.nSituatia materiala a familiei, multa vreme precara, pare a se fi consolidat acum cand sotul Norei, Torvald Helmer, fusese numit director al unei banci. Dar sperantele femeii sunt spulberate de aparitia lui Krogstad, un salariat al sotului ei, care ii cunostea un secret pastrat multa vreme cu strasnicie si o ameninta ca, daca va fi concediat de Helmer, il va distruge si va declansa astfel un scandal public. Candva, la inceputul casniciei, Nora aflase ca Torvald este grav bolnav. Putea fi salvat doar printr-o calatorie in sud, in Italia. Era insa necesara o suma mare de bani care nu putea fi obtinuta decat printr-un credit de la o banca. Nora se afla intr-o situatie limita, pentru ca desi vrea sa-si menajeze sotul, stie ca o femeie maritata nu poate imprumuta bani fara consimtamantul barbatului. Pentru a obtine suma necesara, va falsifica semnatura tatalui ei, ca garant. Facuse insa imprumutul spre a-l salva pe omul iubit si nu incercase vreodata un sentiment de vinovatie fata de legi sau societate. Pastrase totusi secretul pentru a nu rani orgoliul lui Torvald. In timp, va si restitui o parte din bani, prin sacrificii personale. Dar nevinovatul secret al Norei, pe care se intemeiaza fericirea conjugala, devine acum o amenintare care o arunca intr-un profund zbucium interior. Ramasa vaduva, doamna Linde, o mai veche prietena a Norei, veni in oras pentru a-i solicita interventia pe langa sotul ei, ca sa obtina un post la banca. Torvald ii ofera postul lui Krogstad, pe care il

concediaza, in ciuda rugamintilor Norei, pentru ca a iscalit pe cineva in fals. Helmer afla cauza zbuciumului Norei dintr-o scrisoare a lui Krogstad, dar nu-si schimba hotararea, desi este profund nemultumit de fapta sotiei. Cand, la staruinta doamnei Linde, dragostea de odinioara a lui Krogstad, acesta va inapoia totusi chitanta, ceea ce salveaza familia de un posibil scandal, Helmer redevine afectuos, dar Nora traieste revelatia falsei ei fericiri si intelege ca nu a fost iubita cu adevarat niciodata. Decizia sa este sa renunte la tot. Va parasi asadar "casa de papusi" si pe omul conventional care se dovedise a fi sotul ei, in care vede acum doar un strain. Din dorinta de a se afirma ca om, ea porneste in cautarea propriei identitati, lasand in urma indatoririle acceptate social, de sotie si de mama, care au aruncat-o intr-o existenta neautentica, alegand " indatoririle fata de sine insasi". Conflictul central al dramei, intre iluzie si realitate, se desfasoara asadar in constiinta Norei. In fond, ea singura pusese la cale marele spectacol al iluziei in casa de papusi :" Casa noastra intelege Nora in sfarsit - n-a fost niciodata decat o casa de papusi. Aici eram papusa-sotie dupa cum la tata fusesem papusa-copil. Iar copii nostrii, la randul lor, au fost papusile mele". Helmer insusi este o papusa, pentru ca resortul iluziei de care depinde fericirea se afla in mainele ei. Vazuse in el, vreme de opt ani, un magician care o va salva de amenintarile lui Krogstad si acum intelege ca nu este decat un individ mediocru alaturi de care dusese doar o simpla viata comuna. Femeia, care se complacuse in a accepta apelativele "ciocarlia", "veverita" sau "randunica mea" si care de dragul sotului renuntase la tot, are acum forta de a se smulge din universul inchis al familiei si, atrasa de himera absolutului, sa porneasca in aventura cunoasterii de sine. Astfel, tema fundamentala a acestei literaturi este viata anosta, distrugatoare de iluzii si in consecinta esecul aspiratiei spre o conditie imposibila pentru ca tine de un absolut intangibil sau de un idela livresc. Sfidand stereotipurile care defineau fiinta ca o fiinta inferioara, fragila emotional si intelectual, dependenta exclusiv de sfera casnica, asemenea personaje se dovedesc capabile de trairi puternice si pasiuni intense, paradoxal, insa, tocmai aceasta descoperire a pasiuni si a vietii emotionale, care le confera in sfarsit independenta, va contribui la

distrugerea lor. Personajele feminine ale sfarsitului de sec. XIX si inceputul sec. XX penduleaza permanent intre nevoia de afirmare a pasiunilor si emotiilor si incercarea de reconciliere cu acele conventii sociale bazate tocmai pe suprimarea lor. Unele dintre aceste eroine, precum cele prezentate mai sus, vor sfarsi tragic, altele insa, precum Jane Eyre, protagonista romanului anonim de Charlotte Broute (1847) vor reusi sa realizeze acest echilibru subtil intre sfera emotionala si cea sociala; lupta nu va fi niciodata usoara.