Prof.dr.ing. Cristian VELICU Conf.dr.ing. Eduard ANTOHIE Conf.dr.ing. Stefan CÂRLAN Conf.dr.ing. Eugen PAMFIL

GHIDUL OCUPATIEI DULGHER, TÂMPLAR,

PARCHETAR

Manual pentru formare profesională continuă, elaborat pe baza Standardului ocupational 7124.2.1

Editura Expertilor Tehnici Iasi

2005

Editura Experţilor Tehnici Str. Prof. Anton Şesan 32 Iaşi, ROMÂNIA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Ghidul ocupaţiei : dulgher, tâmplar, parchetar / Cristian Velicu, Eduard Antohie, Ştefan Cârlan, Eugen Pamfil. - Iaşi : Editura Experţilor Tehnici, 2005

Bibliogr. ISBN 973-98215-7-X I. Velicu, Cristian II. Antohie, Eduard III. Cârlan Ştefan IV. Pamfil, Eugen 674-051 694-051

Referenţi ştiinţifici:

Prof.univ.dr.ing. Ioan GAVRILAŞ

Prof.univ.dr.ing. Dan-Preda ŞTEFĂNESCU Tehnoredactare: Sing. Viorica Dascălu Tipografia PIM Iaşi Bun de tipar 20.05.2005 © Copyright. Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin

autorilor ISBN 973-98215-7-X

3

P R E F AŢĂ Ocupaţie biblică, dulgheritul a traversat mileniile fără a-şi pierde din frumuseţe sau importanţă. Chiar dacă materialul prelucrat de dulgher nu este atât de durabil ca piatra sau metalul totuşi se spune ca lemnul �însufleţeşte o construcţie� şi dacă nu se mai foloseşte la fundaţii şi din ce în ce mai puţin la pereţi, totuşi este de neînlocuit la şarpante, pardoseli şi tâmplărie interioară. La execuţia construcţiilor meseria de dulgher a fost, este şi probabil va fi cea mai apreciată datorită importanţei şi complexităţii lucrărilor efectuate de acesta. Începând cu trasarea fundaţiilor şi terminând cu montarea pardoselilor din lemn, dulgherul participă nemijlocit la aproape toate lucrările: montarea cofrajelor şi a prefabricatelor, execuţia şarpantei, a învelitorii, trasarea pereţilor interiori, montarea tâmplăriei etc. Astfel nu este lipsit de importanţă nivelul de pregătire profesională corespunzător ocupaţiei de dulgher-tâmplar-parchetar. Opţiunea actuală pentru o societate bazată pe cunoaştere necesită investiţii în dezvoltarea resurselor umane pentru a încuraja angajaţii să dobândească noi competenţe şi să accepte mobilitatea ocupaţională. În societate locul fiecărui individ va fi determinat de capacitatea sa de a învăţa şi de a stăpâni cunoştinţele fundamentale. �Relaţiile de învăţare� vor deveni dominante în structura viitoarei societăţi (societate a învăţării). Mai mult, ca un efect al creşterii speranţei de viaţă, aceasta a condus la necesitatea învăţării pe tot parcursul vieţii active. Încă din 1995, Consiliul Europei a adoptat o decizie în legătură cu asigurarea compatibilităţii, la nivel european, a calificărilor obţinute, inclusiv prin cursurile de formare profesională, în vederea stabilirii unor echivalenţe între diferitele tipuri de calificări şi facilitatea mobilităţii. Formarea profesionala continua are ca obiectiv asigurarea cunoştinţelor şi competenţelor necesare persoanelor adulte pentru ca acestea sa aibă

4

perspectiva unui loc de muncă şi să-şi dezvolte o carieră profesională proprie. Lucrarea de faţă a fost elaborată în concordanţă cu prevederile Standardului ocupaţional 7124.2.1 privind competenţele de bază (fundamentale, generale pe domeniu de activitate, specifice ocupaţiei) pentru ocupaţia de DULGHR � TÂMPLAR � PARCHETAR în vederea atingerii nivelului de competenţă standardizat şi poate fi utilizată ca suport de curs atât la formarea profesională continuă, cât şi pentru formarea profesională iniţială. Lucrarea de faţă nu are pretenţii de originalitate, fiind elaborată pe baza unei bogate şi actuale bibliografii, conţine un cuprinzător material grafic şi acoperă, în totalitate, exigenţele standardului ocupaţional aferent. Lucrarea se adresează în primul rând cursanţilor care urmează stagii de formare profesională (iniţială sau continuă) dar prin conţinutul său poate servi, de asemenea, ca material documentar studenţilor la secţiile de construcţii civile. Fiind, după ştiinţa autorilor, primul ghid ocupaţional elaborat în baza unui standard (într-un interval de timp relativ redus), pe parcurs poate apărea necesitatea completărilor sau eventual a unor corecţii. Vom fi recunoscători acelora (lectori sau cursanţi) care prin semnalele şi sugestiile lor vor contribui la perfecţionarea lucrării de faţă. Credem că nu poate exista satisfacţie mai mare pentru un autor decât aceea de a fi analizat şi criticat, lucru care denotă că lucrarea i-a fost citită.

Autorii Iaşi, 16.05.2005

I

C U P R I N S

1 COMUNICAREA 5 1.1 Elementele comunicării 5 1.1.1 Emiţătorul 5 1.1.2 Mesajul 5 1.1.3 Mijlocul de comunicare 6 1.1.4 Limbajul 7 1.1.5 Receptorul 7 1.1.5.1 Analiza receptorului 8 1.1.6 Contextul 8 1.2 Mijloace de comunicare 8 1.2.1 Comunicarea de la om la om 8 1.2.2 Şedinţele 9 1.2.3 Telefonul 11 1.2.4 Comunicarea scrisă 12 2 SCHEMA ORGANIZATORICĂ; RAPORTURI IERARHICE ŞI

FUNCŢIONALE 15 2.1 Nevoia de structuri organizaţionale 15 2.2 Probleme legate de structura organizaţională 16 2.3 Elementele structurii organizaţionale 17 2.3.1 Specializarea funcţională 17 2.3.2 Definirea muncii 18 2.3.3 Niveluri de autoritate 19 2.3.4 Relaţii de autoritate 20 2.4 Tipuri de structuri organizaţionale 21 2.4.1 Structuri centralizate 22 2.4.2 Structuri descentralizate 23 2.4.3 Structurile matrice sau de proiect 25 2.4.4 Structurile plate 26 3 IDENTIFICAREA SARCINILOR ŞI OBIECTIVELOR DE

REALIZAT 27 3.1 Etapele de cercetare şi analiză a metodelor de muncă 27 3.1.1 Alegerea muncii de studiat 27 3.1.2 Înregistrarea datelor 28 3.1.3 Examinarea în spirit critic a metodelor de muncă 31 3.1.4 Elaborarea noii metode de muncă 32 3.1.5 Aplicarea noii metode de muncă 34 3.1.6 Urmărirea aplicării metodei 34 3.2 Întocmirea programului de activităţi 34 3.2.1 Studiul de ansamblu al procesului de producţie 35 3.2.1.1 Analiza generală a procesului de

producţie 35

II

3.2.1.2 Analiza detaliată a procesului de producţie 36

3.2.1.3 Analiza circulaţiei 37 3.3 Studiul activităţilor la locurile de muncă 40 3.3.1 Analiza activităţii executantului individual 40 3.3.2 Analiza activităţilor executant - maşină 41 3.3.3 Analiza activităţilor colective 41 3.3.4 Planificarea fazelor de lucru şi încadrarea în

normele de timp 48 3.3.5 Urmărirea îndeplinirii normelor de muncă 52 4 PROTECŢIA MUNCII LA EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE

DULGHERIE ŞI LA MONTAJUL PREFABRICATELOR 57 4.1 Generalităţi 57 4.2 Măsuri pentru prevenirea accidentelor prin cădere de la

înălţime 57 4.3 Echipamentul de protecţie a muncii pentru lucrul la

înălţime 58 4.4 Măsuri de tehnica securităţii muncii la principalele

operaţii executate de dulgher 60 4.5 Principalele cauze ale producerii accidentelor prin cădere

de la înălţime 65 4.6 Instrucţiunile referitoare la montarea şi utilizarea

schelelor şi eşafodajelor sigure din punct de vedere al protecţiei muncii 68

4.7 Montarea elementelor prefabricate 68 4.7.1 Montarea elementelor mari prefabricate 73 5 PLANURI ŞI DETALII DE EXECUŢIE 75 5.1 Reprezentări convenţionale folosite în desenul de

construcţii 75 5.1.1 Uşi şi ferestre 75 5.1.2 Coşuri de fum şi ventilaţii 76 5.1.3 Scări interioare 76 5.1.4 Ascensoare 78 5.1.5 Sobe, maşini de gătit şi mobilier 79 5.1.6 Obiecte sanitare 80 5.2 Reprezentări convenţionale diverse pentru construcţii

metalice şi oţel beton 80 5.2.1 Găuri 80 5.2.2 Şuruburi şi buloane 82 5.2.3 Nituri 82 5.2.4 Armături pentru beton armat 84 5.2.5 Profile laminate 84 5.3 Scări uzuale în desenul tehnic 86 5.3.1 Scări numerice 86

III

5.3.2 Scări grafice 86 5.4 Cotarea desenelor 90 5.4.1 Elementele cotării 90 5.4.2 Reguli de cotare 90 5.4.3 Cotarea construcţiilor metalice 96 5.5 Vederi şi secţiuni 97 5.5.1 Dispoziţia proiecţiilor 97 5.5.2 Alegerea vederilor 98 5.5.3 Secţiuni 99 6 NOŢIUNI DE GEOMETRIE. MĂSURAREA LUCRĂRILOR

EXECUTATE 101 6.1 Geometrie plană 101 6.1.1 Unghiuri 101 6.1.2 Triunghiuri 101 6.1.3 Patrulatere 102 6.1.4 Cercul 102 6.1.5 Segmente proporţionale 103 6.1.6 Locuri geometrice 104 6.1.7 Triunghi oarecare 104 6.1.8 Triunghi dreptunghic 105 6.1.9 Poligoane 106 6.2 Geometrie în spaţiu 108 6.2.1 Drepte şi planuri 108 6.2.2 Corpuri geometrice 108 6.3 Măsurarea lucrărilor executate 111 6.3.1 Săpături manuale 112 6.3.2 Săpături în stâncă (derocări) 112 6.3.3 Umpluturi 112 6.3.4 Nivelări, finisări şi pregătirea platformei 113 6.3.5 Sprijinirea malurilor 114 6.3.6 Lucrări de beton monolit 114 6.3.7 Cofraje 115 6.3.8 Armături pentru beton monolit 116 6.3.9 Învelitori şi şarpante din lemn 117 6.3.10 Pardoseli 118 6.3.11 Tâmplărie de lemn şi metalică 120 6.3.12 Geamuri 121 6.3.13 Prefabricate din beton şi beton armat 122 7 TRASAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII 125 7.1 Analogia între desen şi trasare 125 7.2 Documentele necesare trasărilor 125 7.2.1 Planurile de construcţie 125 7.2.2 Proiectul general de executare a trasării 127 7.2.3 Inventarele de repere 127

IV

7.2.4 Tabele cu elementele curbelor 127 7.3 Trasarea clădirilor 129 7.3.1 Materializarea punctului 129 7.3.2 Aliniamente şi trasarea lor 131 7.3.3 Unghiuri şi trasarea lor 133 7.3.4 Trasarea curbelor 138 7.3.5 Trasarea liniilor înclinate 141 7.3.6 Trasarea axelor (principale şi secundare) şi a

conturului 142 7.3.7 Trasarea fundaţiilor 144 7.3.8 Trasarea nivelurilor succesive 145 7.4 Trasarea canalizărilor 147 7.4.1 Traseul 147 7.4.2 Panta 147 7.5 Trasarea drumurilor 149 7.5.1 Traseul 149 7.5.2 Profilurile de execuţie 149 7.6 Trasarea construcţiilor din prefabricate 151 7.6.1 Lucrările de trasare pentru montarea panourilor

verticale 151 7.6.2 Lucrările de trasare necesare montării

panourilor de planşeu 154 8 COFRAJE ŞI SUSŢINERI 155 8.1 Desene de execuţie pentru cofrajele elementelor de

beton şi beton armat 155 8.1.1 Generalităţi 155 8.1.2 Desene de execuţie pentru cofrajele

elementelor de beton şi beton armat 156 8.1.3 Trasarea celorlalte elemente de construcţii 162 8.2. Alcătuirea cofrajelor 162 8.2.1 Materiale utilizate la alcătuirea cofrajelor 163 8.2.2 Modularea dimensională a construcţiilor

industriale pentru folosirea cofrajelor unificate de inventar 163

8.2.3 Descrierea elementelor de cofraj 164 8.3 Dimensionarea cofrajelor 172 8.3.1 Încărcările la care sunt supuse cofrajele 172 8.3.2 Împingerea laterală a betonului proaspăt 173 8.3.3 Dimensionarea şi verificarea cofrajelor 174 8.4 cofraje din panouri de placaj 176 8.4.1 Condiţii de realizare a panourilor de cofraj 176 8.4.2 Cofraje din panouri de placaj 178 8.4.2.1 Principii de alcătuire a cofrajelor din

panouri 178

V

8.4.2.2 Cofraje pentru fundaţii 181 8.4.2.3 Cofraje pentru pereţi 182 8.4.2.4 Cofraje pentru stâlpi cu caloţi din bare

drepte 185 8.4.2.5 Cofraje pentru stâlpi cu caloţi

triunghiulari tip CS Kl 188 8.4.2.6 Cofraje pentru grinzi şi nervuri cu caloţi

din ţeavă dreptunghiulară 192 8.4.2.7 Cofraje pentru plăci (planşee dală) 193 8.4.2.8 Susţinerea cofrajelor 194 8.4.2.9 Cofraje pentru grinzi folosind dispozitivul

TS21RC rezemat pe eşafodajele E 75 194 8.5 Cofraje metalice plane pentru pereţi din beton monolit 197 8.5.1 Clasificarea cofrajelor metalice plane 197 8.5.2 Principii de alcătuire a cofrajelor metalice plane 198 8.5.3 Cofraje metalice plane tip C RI 201 8.5.3.1 Caracteristicile tehnice ale cofrajului tip

C RI 202 8.5.3.2 Alcătuirea panourilor de cofraj tip C RI 202 8.5.4 Cofraje metalice plane supraînălţate tip CrS 206 8.5.4.1 Caracteristicile tehnice ale cofrajelor

metalice plane CrS 206 8.5.4.2 Alcătuirea cofrajelor metalice plane 207 8.5.5 Cofraje tip CI pentru zonele de îmbinare ale

pereţilor din beton monolit sau prefabricat 209 8.5.5.1 Tipuri de cofraje CI 209 8.5.6 Alcătuirea cofrajelor CI 216 8.5.7 Montarea cofrajelor metalice plane 218 8.6 Cofrajul mixt uşor (CMU) 222 8.6.1 Domeniul de utilizare al cofrajului 222 8.6.2 Elementele componente ale cofrajului 223 8.6.3 Cofraje pentru pereţi verticali realizate din

panouri cu schelet rigid 223 8.6.3.1 Asamblarea panourilor de cofraj din plăci de

placaj special tip P de 15 mm grosime 223 8.6.3.2 Asamblarea panourilor de cofraj din

panouri pentru cofraj cu placaj tip MEFMC 226 8.6.4 Montarea panourilor de cofraj 226 8.6.5 Cofraje pentru colţuri drepte 231 8.6.6 Cofraje pentru rezalite şi capete de membrană 231 8.6.7 Cofraje pentru plăci şi stâlpi 234 8.6.8 Demontarea cofrajelor tip CMU 235 8.7 Cofrajul mixt greu (CMG) 235

VI

8.7.1 Avantajele tehnico-economice ale cofrajului CMG şi domeniul de utilizare a acestuia 235

8.7.2 Alcătuirea cofrajului CMG 236 8.7.2.1 Elementele componente ale cofrajului

CMG 236 8.7.2.2 Caracteristicile cofrajului CMG 237 8.7.3 Cofrajul mixt greu (CMG) pentru pereţi 237 8.7.3.1 Asamblarea panourilor de cofraj CMG cu

astereala din placaj de 15 mm grosime 237 8.7.3.2 Asamblarea panourilor de cofraj CMG cu

astereală din panouri de cofraj tip MEFMC 241 8.7.3.3 Montarea panourilor de cofraj CMG la

pereţi cu înălţimea până la 3,60 m 242 8.7.3.4 Montarea panourilor de cofraj la pereţi cu

înălţimea mai mare de 3,60m 244 8.7.4 Cofrajul mixt greu (CMG) pentru planşee 245 8.7.4.1 Elementele componente ale cofrajului

CMG pentru planşee 245 8.7.4.2 Caracteristicile cofrajului CMG pentru

planşee 247 8.7.4.3 Asamblarea cofrajului mixt greu pentru

planşee 247 8.7.4.4 Montarea cofrajului mixt greu pentru

planşee 248 8.7.4.5 Demontarea cofrajului mixt greu pentru

planşee 249 8.8 Cofrajul metalic pentru stâlpi (CMS) 250 8.8.1 Domeniul de utilizare 250 8.8.2 Elementele componente ale cofrajului 250 8.8.3 Montarea cofrajului 251 8.8.3.1 Închiderea ferestrei de turnare şi a

ferestrei de curăţare 254 8.8.3.2 Montarea cofrajului CMS în cazul stâlpilor

cu capitel 256 8.8.4 Cofraje metalice de inventar pentru fundaţii izolate

la stâlpi prefabricaţi (fundaţii pahar) 257 8.8.4.1 Alcătuirea cofrajului 257 8.8.4.2 Tehnologia de execuţie a fundaţiilor pahar

cu cofrajul metalic autoportant 261 8.9 Cofraje păşitoare 262 8.9.1 Cofrajul păşitor CP 100 262 8.9.1.1 Domeniul de utilizare al cofrajului CP 100 262 8.9.1.2 Alcătuirea cofrajului CP 100 262 8.9.1.3 Caracteristicile cofrajului CP 100 265

VII

8.9.1.4 Montarea cofrajului CP 100 la pereţi 266 8.9.1.5 Montarea cofrajului CP 100 la canale 273 8.9.1.6. Montarea cofrajului CP 100 la elementele

masive din beton 273 8.9.1.7 Montarea cofrajului CP 100 la construcţii

circulare 275 8.9.2 Cofrajul păşitor CP 200 M 275 8.9.2.1 Domeniul de utilizare a cofrajului păşitor

CP 200 M 275 8.9.2.2 Alcătuirea cofrajului păşitor CP 200 M 277 8.9.2.3 Caracteristicile cofrajului CP 200 M 280 8.9.2.4 Montarea cofrajului CP 200 M 280 8.10 Cofraje speciale pentru planşee 286 8.10.1 Mese pentru turnarea planşeelor 286 8.10.1.1 Masa tip 4 MP pentru turnarea

planşeelor 286 8.10.1.2 Masa tip 6 MP pentru turnarea

planşeelor 288 8.10.1.3 Tehnologia de cofrare cu mese pentru

turnarea planşeelor 289 8.10.2 Platformă suspendată pentru cofrat planşee 289 8.10.2.1 Alcătuirea platformei suspendate pentru

cofrat planşee 290 8.10.2.2 Caracteristicile tehnice ale platformei

pentru cofrat planşee 292 8.10.2.3 Asamblarea platformei 294 8.10.2.4 Montarea platformei 295 8.11 Cofraje glisante 296 8.11.1 Cofraje glisante pentru construcţii cu secţiune

constantă pe înălţime 297 8.11.1.1 Alcătuirea cofrajului glisant 297 8.11.1.2 Confecţionarea cofrajului glisant 306 8.11.1.3 Montarea cofrajului glisant 309 8.11.1.4 Ridicarea cofrajului glisant 315 8.11.1.5 Demontarea cofrajului glisant 318 8.11.2 Cofraje glisante pentru construcţii cu secţiune

variabilă cu înălţimea 319 8.11.2.1 Alcătuirea cofrajului glisant pentru

coşuri de fum 320 8.11.2.2 Montarea cofrajului glisant pentru

coşuri de fum 325 8.11.2.3 Ridicarea cofrajului glisant 327 8.11.2.4 Demontarea cofrajului glisant 328 8.12 Elemente de susţinere a cofrajelor 330

VIII

8.12.1 Elemente de susţinere orizontale 330 8.12.1.1 Grinda extensibilă de 3,00-5,00 m 330 8.12.1.2 Grinda extensibilă de 4,00-6,00 m 331 8.12.1.3 Grinda telescopică de 6,00-9,00 m 331 8.12.2 Elemente de susţinere verticale 332 8.12.2.1 Popi metalici 332 8.12.2.2 Eşafodaje metalice tip E 75 336 8.13 Sprijinirea săpăturilor şi a zidurilor 347 8.13.1 Sprijinirea săpăturilor 347 8.13.1.1 Generalităţi 347 8.13.1.2 Sprijiniri orizontale 348 8.13.1.3 Sprijiniri verticale 352 8.13.2 Sprijinirea zidurilor 356 8.13.3 Condiţii de calitate pentru sprijiniri 357 8.13.4 Demontarea sprijinirilor 358 9 MONTAJUL ELEMENTELOR PREFABRICATE 359 9.1 Sortimente de prefabricate şi caracteristicile lor principale 359 9.1.1 Clasificarea prefabricatelor 361 9.1.2 Sistemele de prindere a elementelor

prefabricate la dispozitivele de manipulare şi montare 364

9.2 Instalaţii de manipulare şi transport 367 9.2.1 Dispozitive de manipulare şi montare 367 9.2.1.1 Dispozitive de manipulare şi montare

pentru elemente liniare cu două puncte de prindere 368

9.2.1.2 Dispozitive pentru elemente liniare cu mai mult de două puncte de prindere 370

9.2.1.3 Dispozitive de manipulare pentru elemente de suprafaţă 372

9.2.2 Transportul şi depozitarea elementelor prefabricate 377

9.2.2.1 Transportul elementelor prefabricate 377 9.2.2.2 Depozitarea elementelor prefabricate 380 9.3 Recepţia şi marcarea elementelor prefabricate 385 9.3.1 Toleranţe 389 9.3.2 Controlul final 393 9.3.3 Procedee şi dispozitive de verificare 394 9.4 Lucrări de trasare pentru montarea elementelor

prefabricate 402 9.4.1 Pregătirea fundaţiilor 403 9.4.2 Pregătirea elementelor prefabricate şi a

suprafeţelor de reazem 405 9.5 Aşezarea elementelor în poziţia din proiect 409

IX

9.5.1 Generalităţi 409 9.5.2 Ridicarea elementelor 409 9.5.3 Aşezarea stâlpilor în fundaţii pahar 412 9.5.4 Aşezarea elementelor pe reazeme şi fixarea

provizorie 415 9.6 Realizarea lucrărilor pe timp friguros 418 9.6.1 Măsuri generale privind executarea îmbinărilor 419 9 .6.2 Executarea îmbinărilor 420 9.6.3 Executarea îmbinărilor sudate pe timp friguros 423 9.7 Verificarea poziţiei elementelor după aşezare: fixarea

definitivă 425 10 EXECUŢIA PARDOSELILOR DIN LEMN 427 10.1 Structura pardoselilor din lemn 427 10.1.1 Pardoseli de parchet lamelar sau parchet cu

lambă şi uluc, montate prin lipire cu mortar adeziv 427

10.1.2 Pardoseli din parchet cu lambă şi uluc pe duşumea oarbă 428

10.1.3 Pardoseli din parchet lamelar sau parchet lambă şi uluc montate prin lipire pe plăci aglomerate aşezate pe sol 428

10.1.4 Pardoseli din parchet lamelar sau parchet cu lambă şi uluc montate prin lipire cu adeziv pe dală flotantă 429

10.1.5 Pardoseli din pavele 429 10.1.6 Pardoseli cu strat de uzură din covor de mase

plastice fără suport textil, aplicat pe plăci din fibre lemn aglomerate sau ghips-carton 429

10.2 Condiţii tehnice pentru materiale 430 10.3 Executarea stratului de egalizare 431 10.3.1 Executarea stratului de egalizare din mortar de

ciment 431 10.3.2 Executarea stratului de egalizare din nisip uscat 432 10.4 Executarea stratului suport din placi fibrolemnoase 433 10.4.1 Montarea plăcilor fibrolemnoase poroase 434 10.5 Executarea stratului de uzură 436 10.5.1 Duşumele fixate pe grinzi sau grinzişoare. 436 10.5.2 Duşumele fixate în asfalt. 436 10.5.3 Duşumele oarbe din PAL. 436 10.5.4 Duşumele profilate 437 10.5.5 Pardoseli din parchet 438 10.6 Finisarea pardoselilor 440 10.6.1 Raşchetarea parchetului 440 10.6.2 Montarea pervazurilor 440

X

10.6.3 Lustruirea stratului de circulaţie 440 11 EXECUŢIA ŞI MONTAJUL ŞARPANTELOR 441 11.1 Tipuri de şarpante 441 11.1.1 Şarpantele pe scaune 442 11.1.2 Şarpantele cu ferme din lemn 444 11.1.3 Şarpantele din grinzi cu inimă plină 447 11.2 Metode de protejare a lemnului 448 11.2.1 Putrezirea lemnului şi metode de protecţie 448 11.2.2 Comportarea lemnului la foc şi măsurile de

protecţie 450 11.3 Alcătuirea îmbinărilor din lemn 453 11.3.1 Noduri executate prin chertări 453 11.3.2 Noduri executate prin piese de legătură 462 12 MONTAJUL TÂMPLĂRIEI DIN LEMN 465 12.1 Caracteristicile fizice ale elementelor componente ale

tâmplăriei 465 12.2 Golurile uşilor şi ferestrelor 466 12.3 Ferestre din lemn 468 12.4 Uşi din lemn 472 12.5 Montarea tâmplăriei în construcţii 475 12.5.1 Materiale necesare 475 12.5.2 Montarea tâmplăriei 475 12.5.2.1 Montarea tâmplăriei nefinisate 476 12.5.2.2 Montarea tâmplăriei finisate 478 12.5.3 Livrarea tâmplăriei din lemn 481 12.5.4 Transportul şi depozitarea tâmplăriei 482 12.5.5 Controlul montajului şi recepţia lucrărilor de

tâmplărie 483 BIBLIOGRAFIE 485

5

COMUNICAREA

1.1 ELEMENTELE COMUNICĂRII Orice act de comunicare conţine şase elemente: • Emiţătorul • Mesajul • Mijlocul de comunicare • Limbajul • Receptorul • Contextul 1.1.1 Emiţătorul Emiţătorii sunt cei care stau pe locul şoferului. Ei deţin mesajul şi aleg mijlocul de comunicare, limbajul şi receptorul. Totuşi, nu pot controla pe deplin nici receptorul, nici contextul. 1.1.2 Mesajul Puţine mesaje sunt atât de simple cum par. Unii specialişti în comunicare vorbesc de "text" şi "muzică". "Textul" este acea parte deschisă şi vizibilă a mesajului, concretizată cel mai adesea prin cuvinte. "Muzica" este partea ascunsă a aproape fiecărui mesaj. Ea decurge în general din relaţia existentă între emiţător şi receptor. Dacă interlocutorul v-a supărat sau a greşit, mesajul va conţine o ameninţare nerostită. Dacă este acea perioadă a anului în care se anunţă măririle de salariu, va conţine un mesaj implicit de veşti importante; bune sau nu, asta depinde de ce se aşteaptă de la dumneavoastră. Intre parteneri sau colegi care se cunosc bine unul pe altul, "muzica" poate fi mult mai importantă decât cuvintele rostite; un singur "Îhî" sau "În nici un caz" pot ascunde o bogăţie de înţelesuri. Există riscul ca înţelesul ascuns perceput de receptor să nu fie cel intenţionat de emiţător. Receptorul poate simţi în mesaj ameninţare, de exemplu, dezacord, infatuare sau plictiseală, deşi noi nu intenţionam

1

6

să transmitem nimic de acest gen. Aceasta este una din cele mai comune cauze ale eşecului comunicării; şi poate fi de multe ori motiv de ceartă sau înstrăinare între colegi, prieteni, chiar parteneri. Pentru a reduce riscurile la minimum, trebuie să încercăm să ne punem în pielea receptorului şi să ne imaginăm cum poate percepe mesajul. Această problemă este discutată ceva mai jos. De asemenea, e necesar să ne clarificăm obiectivele. In orice tip de comunicare, chiar şi comentariile cele mai simple pot fi înţelese greşit. De ce spunem acest lucru? Unde vrem să ajungem? Ce dorim să evităm? Sunt obiective pe care am dori să le ascundem? Obiectivele pot fi de mai multe feluri. Putem avea de gând să: • Informăm • Convingem • Vindem • Impresionăm • Să amuzăm sau să distrăm • Să obţinem acţiune • Să obţinem o reacţie In cazul în care comunicarea este delicată sau importantă (un raport major, o prezentare importantă sau o admonestare serioasă), e mai bine să punem obiectivele pe hârtie. 1.1.3 Mijlocul de comunicare Alegerea corectă a mijlocului de comunicare este importantă. Principalele mijloace de comunicare în masă cuprind: • Discuţia de la om la om • Rapoarte interne • Şedinţe şi prezentări orale • Scrisori şi/sau comunicări scrise sau desenate • Telefonul • Avizierul • Ziare/lucrări/diagrame In general, comunicarea de la om la om este mai eficientă decât cea telefonică, iar telefonul este mai bun decât un raport. Din păcate, avizierele şi buletinele informative nu sunt prea eficiente. E bine să nu folosiţi un singur mijloc de comunicare; confirmarea unei discuţii printr-un raport, de exemplu; prezentarea orală a unui raport; o notă importantă la avizier dublată de o scurtă şedinţă.

7

1.1.4 Limbajul Româna vorbită şi româna scrisă nu constituie chiar acelaşi limbaj; dacă scriem o scrisoare ca şi cum am vorbi cu destinatarul ei, va fi lungă şi plină de divagaţii; dacă vorbim ca şi cum am scrie, vom fi prea precişi şi formali. In limbajul scris, trebuie să fiţi atenţi la alegerea corectă a cuvintelor şi la respectarea gramaticii. Când vorbiţi, micile greşeli sunt mai puţin evidente şi mai uşor de acceptat şi puteţi expune lucrurile în mai multe moduri, în funcţie de reacţia interlocutorului. Celelalte "limbaje" de mare ajutor în comunicare sunt cifrele şi imaginile vizuale de orice fel. O diagramă, un desen sau un grafic vor fi de multe ori mai eficiente decât cuvintele. Folosirea limbii materne a clientului - fie şi numai din curtoazie - nu este accesibilă tuturor. Există însă numeroase cursuri de limbi străine. 1.1.5 Receptorul Numeroşi oameni eşuează pentru că limitează comunicarea la actul de transmitere; "discursul ţinut oştilor". Ei consideră că receptarea este automată şi chiar inferioară; că sarcina lor este să vorbească, nu să asculte. De fapt, dacă un mesaj nu este primit corect, ar fi fost de preferat să nu-l fi trimis deloc. Receptarea este la fel de importantă ca transmiterea; a asculta este la fel de important ca a vorbi; citirea este la fel de importantă ca scrierea. Trebuie să încercăm să ne punem în pielea receptorului şi să descoperim ce perspectivă va avea asupra comunicării. Nu trebuie să ne întrebăm "ce vreau să scriu/spun/discut?", ci "ce vreau ca receptorul să citească/audă/înţeleagă?" E bine să scriem în aşa fel încât cititorul să înţeleagă; nu are nici un rost, dacă scrieţi pentru un profan, să folosiţi termeni tehnici, jargoane sau abrevieri care nu au nici un sens pentru el. Un caz va fi prezentat diferit pentru cineva care credem că nu va fi de acord decât pentru cineva care ştim că este de partea noastră. Pentru comunicări importante, cum ar fi rapoartele sau prezentările orale, vom începe să ne pregătim analizând receptorul-auditorul sau cititorul, punându-ne câteva întrebări.

8

E bine de asemenea să ne amintim că, în special în cazul comunicării scrise, nu putem şti exact care vor fi receptorii. Pereţii au urechi; scrisorile nu sunt citite numai de destinatari. Problemele delicate sau personale trebuie protejate, şi să nu credeţi că spionajul industrial există numai în cărţi. 1.1.5.1 Analiza receptorului • La cine vreau să ajungă mesajul? Cât de mulţi sunt aceştia? • Cine (dacă e cazul) nu trebuie să ştie despre mesaj? • Vor fi receptorii pentru sau contra? • Ce ştiu ei deja despre acest subiect? • Au prejudecăţi? Dacă da, care? • Ce motive ar avea să ne asculte? 1.1.6 Contextul Comunicarea eficientă va depinde de context la fel de mult ca de celelalte elemente. Primul lucru pe care trebuie să-l încercaţi este eliminarea interferenţelor: alte mesaje, zgomot, imagini vizuale care distrag atenţia, întreruperi. Locul unde are loc comunicarea este foarte important. Aceleaşi cuvinte vor suna altfel în biroul nostru, în biroul colegului nostru, în fabrică, pe stradă sau la toaletă. Cei care lucrează cu mass-media ştiu că este important să fii la curent cu evenimentele la zi. Ce evenimente recente au stat în centrul atenţiei receptorului? O comunicare făcută vineri după-amiază, la sfârşitul lucrului nu va avea acelaşi efect cu una făcută luni, la începutul lucrului. Dacă ascultătorul are un copil bolnav sau tocmai s-a despărţit de partener, probabil că nu va reuşi să vă asculte. 1.2 MIJLOACE DE COMUNICARE 1.2.1 Comunicarea de la om la om Comunicarea de la om la om este cel mai bun mod de a construi o relaţie de lucru şi ca atare este esenţial să existe între fiecare manager şi fiecare angajat sau client. Este un mijloc bidirecţional, permiţând emiţătorului să evalueze cum a fost primit mesajul său şi să obţină o reacţie. Poate fi uşor ajustat în funcţie de reacţiile receptorului: putem repeta, reformula, putem să ne schimbăm conduita sau chiar să batem în retragere.

9

Cu cât comunicarea este mai delicată, cu atât este mai important să fie făcută într-o discuţie de la om la om. Managerul care anunţă veştile proaste printr-o notiţă sau prin altcineva îşi va pierde credibilitatea rapid. Comunicarea de la om la om nu se face numai prin cuvinte. Chiar mai importante decât cuvintele sunt prezenţa fizică, tonul vocii, mimica şi limbajul corpului (body language); studiile făcute au arătat că toate acestea contribuie cu circa 90% la mesaj. Aspectul de receptare a comunicării de la om la om - ascultarea - este, aşa cum am mai spus, la fel de important ca emiterea. Trebuie să ne însuşim arta ascultării active. ASCULTAREA ACTIVĂ • Priviţi-vă interlocutorul în timp ce-l ascultaţi • Întrerupeţi-l cât mai puţin posibil • Încurajaţi-l prin aprobări din cap, zâmbete • Nu anticipaţi • Nu cădeţi automat în tăcere; aşteptaţi să vedeţi ce se întâmplă • Ajutaţi-vă interlocutorul să se exprime atunci când nu-şi găseşte cuvintele Limbajul corpului este foarte important. Din păcate, s-a transformat aproape într-o mistică în ultimii ani; noi toţi transmitem şi receptăm natural mesaje ale corpului. Oricine poate interpreta o încruntare de dezacord, un zâmbet de încurajare, un gest de nerăbdare sau mânie. Totuşi, unii oameni receptează mai uşor decât alţii micile semnale şi le interpretează mai bine. Trebuie să ne cultivăm această sensibilitate. Dacă într-o conversaţie, limbajul corpului este în contradicţie cu cuvintele, e bine să credem în el mai degrabă decât în ce se spune. 1.2.2 Şedinţele Se întâmplă adesea ca managerii să trebuie să transmită acelaşi mesaj mai multor oameni. Şi în această situaţie, cel mai bun mijloc de comunicare este cel de la om la om. Pe de altă parte, şedinţele se dovedesc uneori metode de comunicare foarte nesatisfăcătoare; se pierde vreme, se creează confuzie şi de motivare. Şedinţele ineficiente se află printre cele mai comune surse de suferinţă pentru manageri.

10

Punctul de plecare pentru o şedinţă eficientă trebuie să fie întotdeauna întrebarea "Chiar avem nevoie de o şedinţă?"; fiţi pregătiţi să acceptaţi un răspuns negativ. Şedinţele regulate sunt cei mai cumpliţi duşmani. Se poate găsi întotdeauna o ordine de zi pentru o şedinţă, însă ţinerea ei poate fi total nejustificată. Chiar hotărâtă în ultimul moment, o şedinţă trebuie să aibă o ordine de zi, care să circule pe la toţi participanţii. Aceasta îi va ajuta să se pregătească, dar şi să răspundă la alte întrebări cruciale: "Trebuie să merg la această şedinţă?", "Trebuie să stau acolo de la început până la sfârşit?". Temele de pe ordinea de zi nu se vor reduce la simple afirmaţii, ci vor conţine şi obiective care să explice de ce se află acolo. Dacă au fost pregătite rapoarte sau alte hârtii, acestea vor circula odată cu ordinea de zi, sau, în cel mai rău caz, după aceasta. Prezidiul răspunde pentru eficienţa şedinţei. Un număr tot mai mare de organizaţii folosesc anumite forme de şedinţă - "grupuri de informare" - fie regulat, fie ad hoc. In acest fel, se pot observa reacţiile, se pot obţine răspunsuri şi se pot construi relaţii. Astfel de grupuri funcţionează mai bine când comunicarea merge în ambele sensuri - managerii înştiinţează nivelurile superioare asupra reacţiilor şi transmit mesaje nivelurilor inferioare. PREZIDAREA EFICIENTĂ A ŞEDINŢELOR - Asiguraţi-vă că fiecare temă este bine prezentată - Încurajaţi toţi participanţii, mai ales pe ce timizi sau veniţi pentru prima dată, să participe. - Nu dominaţi discuţia. - Ascultaţi la fel de atent pe toată lumea, indiferent dacă sunteţi sau nu de acord. - Limitaţi pe cei prea vorbăreţi, subiectivi sau repetitivi. - Aveţi grijă să vă încadraţi în timp. - Conduceţi discuţia spre o concluzie atunci când au fost epuizate toate problemele. - Asiguraţi-vă că deciziile şi măsurile sunt înţelese şi înregistrate în procesul verbal. E foarte uşor pentru un participant să strice o şedinţă. Iată câteva reguli de participare eficientă: PARTICIPAREA EFICIENTĂ LA ŞEDINŢE • Pregătiţi-vă atent şi cu suficient timp înainte • Fiţi punctual

11

• Ascultaţi-i cu atenţie pe ceilalţi • Adresaţi-vă preşedintelui, nu celorlalţi participanţi • Nu întreţineţi discuţii fără legătură cu ordinea de zi • Vorbiţi cât puteţi mai bine şi apoi tăceţi • Ascultaţi-l pe preşedinte • Controlaţi-vă subiectivitatea 1.2.3 Telefonul Telefonul asigură perceperea reacţiilor, însă (până când videofonul va intra în uzul general) ne privează de canalele importante ale mimicii şi limbajului corpului. Folosirea vocii este foarte importantă, dar poate fi şi o problemă. Mulţi oameni sunt lipsiţi de talentul (sau nu realizează importanţa) de a folosi tonul, viteza şi volumul vocii cu multă grijă. Pot exista probleme de atitudine; unii oameni se tem de telefon; alţii consideră că telefonul duce la o diaree verbală incurabilă. Putem fi uşor înţeleşi greşit la telefon: am trecut cu toţii prin această experienţă când am încercat să comunicăm cu o telefonistă sau secretară nepricepută. In plus, este posibil, printr-o folosire competentă a vocii, să sugerăm o sinceritate sau prietenie artificiale, dar care ajută comunicarea mai mult decât o voce bruscă sau neinteresată. Telefonul cere o bună disciplină şi administrare. Preluarea mesajelor este o sursă obişnuită de probleme. Chiar dacă este o treabă obositoare, trebuie notate toate detaliile necesare, inclusiv data şi ora mesajului; puţine lucruri sunt atât de iritante ca a explica ceva cuiva în detaliu şi a repeta apoi operaţiunea, fiindcă mesajul nu a fost preluat corect. Transferarea legăturii de la o persoană la alta poate provoca dificultăţi şi iritarea celui care sună. înainte de a termina convorbirea, trebuie să cădeţi de acord asupra măsurilor care vor fi luate. Telefoanele importante trebuie notate, pentru a putea fi găsite atunci când este nevoie. UTILIZAREA TELEFONULUI • Folosiţi o voce caldă, prietenoasă • Anunţaţi numele şi departamentul atunci când răspundeţi • Cereţi numele interlocutorului de la început, notaţi-l şi folosiţi-l în conversaţie • Nu pălăvrăgiţi; vorbiţi clar, prietenos şi apoi închideţi • Transferaţi legătura altcuiva numai dacă este neapărată nevoie • încheiaţi convorbirea ferm, sistematic şi politicos

12

• Transmiteţi mesajele prompt şi cu acurateţe; puneţi întotdeauna detaliile pe hârtie 1.2.4 Comunicarea scrisă Inevitabil, mare parte din comunicarea managerială se va prezenta sub formă scrisă: note interne, scrisori pentru destinatari din afara organizaţiei, rapoarte. Comunicarea scrisă este adeseori foarte valoroasă ca supliment şi sprijin pentru comunicarea de la om la om sau prin telefon. Una din practicile cele mai bune este ca după o discuţie importantă să trimiteţi o notă sau scrisoare de confirmare. Puţini sunt managerii cărora le place să scrie sau să citească rapoarte. Din păcate, acestea sunt inevitabile în anumite situaţii, cum ar fi consemnarea unor accidente sau evenimente neprevăzute, şedinţe şi vizite importante, concluzii ale unei activităţi majore. Foarte importante în comunicarea scrisă sunt claritatea, concizia şi acurateţea. Claritatea va fi mai bună dacă ne-am gândit întâi la obiective şi apoi am analizat ceea ce ştim despre cititor, aşa cum sugeram mai sus. Cel mai bine este să faceţi o primă ciornă rapid şi fără să vă gândiţi prea mult; lăsaţi-vă mintea şi degetele să se mişte. Dacă e posibil, scrieţi mai mult decât credeţi că aveţi nevoie; e mai uşor să tai decât să adaugi. Următoarea etapă va fi editarea grijulie. ÎNTREBĂRI DE EDITARE • Am spus tot ce trebuie spus? • Am spus prea mult? • Argumentaţia este logică? • M-am repetat? • Sunt ideile aranjate în cea mai bună ordine? Există coerenţă în gândire? • Am ales cele mai bune cuvinte şi înseamnă acestea cu adevărat ceea ce cred eu că înseamnă? (un dicţionar vă poate ajuta) • Ce se va întâmpla dacă acest document ajunge în mâinile cui nu trebuie? Dacă ne putem permite să lăsăm ciorna deoparte şi să ne-o scoatem din cap - chiar şi numai pentru câteva ore - editarea va fi mai uşoară.

13

Concentraţi-vă asupra sensului. Nu vă ocupaţi de ortografie şi punctuaţie în prima etapă a editării, ci la o revizie ulterioară. Concizia va avea de câştigat dacă vă lăsaţi timp de gândire; vechea zicală, "Dacă aş fi avut mai mult timp, aş fi scris mai puţin", este adevărată. Aproape întotdeauna se poate îmbunătăţi un text prin eliminarea unor cuvinte şi chiar propoziţii sau paragrafe. Unele cuvinte sau fraze sunt mereu candidate la creionul roşu: foarte, într-adevăr, tinde să... este important să observaţi că...; adverbele sunt îndeobşte (iată unul!) inutile; nici adjectivele nu sunt mai breze. Acurateţea trebuie să vă preocupe la revizia finală, după ce aţi rezolvat problemele de sens. Îngrijiţi-vă de ortografie, gramatică şi punctuaţie. Puteţi folosi programele spell-checker existente în majoritatea computerelor. Verificarea computerizată a gramaticii este şi ea posibilă; multora dintre noi le-a trebuit multă vreme pentru a ajunge la regula următoare: Formulaţi propoziţii scurte şi folosiţi numai cuvinte pe care le înţelegeţi bine Cifrele necesită întotdeauna o atenţie specială; nimic nu dă mai multă apă la moară unui cititor critic decât erorile de calcul. Aranjarea în pagină este iarăşi importantă. Folosiţi mult spaţiu; margini laterale, inferioare şi superioare late. Documentele înghesuite arată urât şi sunt greu de citit. Pentru un raport, coperta şi felul în care este legat contează foarte mult; oamenii judecă un produs după ambalajul său. E bine dacă putem ruga pe cineva să ne verifice. Cel care scrie are tendinţa de a citi ceea ce crede că a scris şi nu ce se află cu adevărat pe hârtie. Angrenajul comunicării scrise s-a schimbat în ultimii ani. Tot mai mulţi manageri folosesc facilităţi de procesare. Nu mai suntem obligaţi să ne limităm la dictare (atât de consumatoare de timp) sau la scrierea de mână, să aşteptăm apoi manuscrisul dactilografiat şi să trecem prin chinurile corecturilor. In trecut, managerii trimiteau documente care nu erau chiar atât de precise cum ar fi vrut, pentru simplul fapt că nu doreau să-şi tortureze secretara cu un al cincilea sau al şaselea set de corecturi. Având propriul dumneavoastră word-processor, acest lucru nu se va mai întâmpla. Se folosesc tot mai mult sistemele de poştă electronică, care permit transmiterea instantanee în oricât de multe puncte ale reţelei. Şi

14

aceasta poate ajuta comunicarea eficientă, cu condiţia să nu fie utilizată ca substitut al comunicării de la om la om. Uzul faxului (transmiterea de facsimile) creşte şi el. Cum tot mai multe organizaţii instalează şi învaţă să folosească faxuri, acestea tind să înlocuiască sistemul poştal, permiţând încheierea tranzacţiilor scrise într-o fracţiune din timpul necesar altădată. Primirea de comunicări scrise este şi ea importantă pentru majoritatea managerilor. Mulţi au impresia că au prea mult de citit şi prea puţin timp pentru a o face. Viteza şi acurateţea lecturii pot fi însă îmbunătăţite; există destul de multe cărţi şi cursuri care tratează acest subiect. Sunt multe publicaţii şi cursuri de instruire excelente pentru managerii care vor să comunice mai bine, fie de la om la om, prin telefon sau în scris.

15

SCHEMA ORGANIZATORICĂ; RAPORTURI IERARHICE ŞI FUNCŢIONALE

2.1 NEVOIA DE STRUCTURI ORGANIZAŢIONALE Organizarea activităţilor în curs de desfăşurare va cere nu numai proceduri, ci şi structuri. Orice grup de oameni lucrând împreună pentru indiferent ce interval de timp, vor dezvolta o structură. Dacă grupul are un scop comun, va dezvolta o structură mai puternică şi mai clară. Să luăm structurile următoare: • O familie • Rezidenţii dintr-un cartier de locuinţe • Clubul local de fotbal • O companie de inginerie cu 25 de angajaţi, în curs de dezvoltare • O cameră de 25 de avocaţi pledanţi • Compania de căi ferate • O brigadă militară Structura fiecărui grup este diferită, şi aceasta din câteva motive. Timpul este un factor important; un grup care rămâne împreună pentru o durată considerabilă de timp, cum ar fi vecinii dumneavoastră, îşi va dezvolta propria structură de relaţii între membri, pentru simplul fapt că aceştia sunt împreună; indivizii vor intra în rolurile obişnuite şi îşi vor construi aşteptări în ce priveşte comportamentul celorlalţi. Natura şi puterea unei structuri de grup depind de existenţa unui scop comun tuturor membrilor. Cu cât scopul este mai clar, cu atât este mai clară şi structura. Gradul de structurare a unei familii depinde în parte de vârsta membrilor şi de faptul dacă au un scop comun sau trăiesc sub acelaşi acoperiş numai pentru a respecta convenţiile. Structura unui club de fotbal va fi probabil simplă şi flexibilă, scopul global fiind perceput diferit de diverşii membri. Natura şi rigiditatea unei structuri vor varia în funcţie de mărimea grupului. In general, cu cât un grup este mai mare, structura sa trebuie să fie mai rigidă, pentru a asigura coeziunea eforturilor dirijate spre scopul comun. Compania de inginerie cu 25 de angajaţi va fi probabil la limită. Când

2

16

era mai mică, putea funcţiona cu un grad înalt de flexibilitate; oamenii se adunau atunci când era nevoie. Dezvoltându-se, a devenit necesară existenţa unor roluri şi relaţii bine definite între angajaţi. Compania de căi ferate şi brigada militară sunt grupuri a căror dimensiune impune o structură clară şi rigidă. Rigiditatea cu care sunt definite rolurile şi relaţiile va fi în funcţie de un alt şir de factori, printre care varietatea de aptitudini necesare, natura muncii şi stilul de management. Este probabil ca structura unei camere de avocaţi să fie mai simplă şi mai puţin rigidă decât cea a companiei de inginerie. 2.2 PROBLEME LEGATE DE STRUCTURA

ORGANIZAŢIONALĂ Organizaţiile mici vor avea în general structuri simple şi neformale, bazate pe personalităţile şi nevoile în schimbare. In acest caz, structura organizaţională nu va fi o problemă, deşi perioadele de schimbare, în special creşterea sau diminuarea numărului de oameni cu posturi importante poate precipita o criză. Chiar şi în cele mai mici organizaţii funcţionează principiile unei structuri solide, şi dacă le neglijăm, o facem pe riscul nostru. Structura va pune adesea probleme organizaţiilor mari. Este un fapt comun ca structurile să se dezvolte urmărind formaţia personală, interesele şi relaţiile managerilor. Este inevitabil, iar majoritatea oamenilor vor spune că este bine, cel puţin până la un punct. Totuşi, managerii puternici, cu funcţii de răspundere, pot distorsiona prea mult structurile în propriul lor interes, astfel încât organizaţia nu va mai funcţiona eficient. In alte cazuri, se întâmplă ca oamenii să plece sau să-şi schimbe munca, iar rezultatul poate fi o structură organizaţională infernală. Orice organizaţie ale cărei secţiuni, departamente, funcţii, fabrici, ramuri, filiale sau alte unităţi nu sunt bine coordonate, orice organizaţie care nu răspunde adecvat nevoilor clienţilor, nu comunică eficient sau are ierarhii conflictuale, are probleme structurale. Pe măsură ce trece timpul, structurile capătă o viaţă proprie. Structurile instituţiilor religioase şi statale, ale colegiilor mai vechi, şcolilor, corpurilor academice şi regimentelor se schimbă puţin, în decenii sau chiar secole. Acţiuni la început pline de sens sunt

17

pietrificate frecvent în ceremonii şi tradiţii. Ele pot eşua treptat în adaptarea la schimbările externe. Puţine organizaţii comerciale rezistă atât de mult pentru a se confrunta cu asemenea schimbări, dar situaţia poate fi alta în viitor. Rigiditatea poate deveni atât de mare încât organizaţia să nu mai fie suficient de receptivă şi să moară din cauza a ceea ce profesorul Parkinson numeşte "cristalizită". 2.3 ELEMENTELE STRUCTURII ORGANIZAŢIONALE Pentru a funcţiona, orice structură organizaţională trebuie să definească rolurile din cadrul ei. Definirea trebuie să fie clară: • Specializări funcţionale • Definirea muncii • Niveluri de autoritate • Relaţii de autoritate Să le luăm pe fiecare pe rând. 2.3.1 Specializarea funcţională Permite oamenilor să se specializeze într-un domeniu restrâns al muncii, folosindu-şi astfel aptitudinile şi interesele naturale la maximum şi dezvoltând un grad mai înalt de expertiză. Contribuie şi la o mai bună funcţionare a organizaţiei, clienţii interni şi externi ştiind acum care este persoana cea mai potrivită pentru nevoile lor. O organizaţie cu o singură persoană trebuie să combine inevitabil majoritatea funcţiilor. Cele care depăşesc expertiza (sau timpul) individului - în general, probleme juridice sau de contabilitate - vor fi asigurate prin colaborarea cu experţi. Pe măsură ce se dezvoltă, majoritatea organizaţiilor vor deveni mai funcţionalizante. Prima divizare se petrece de obicei între funcţiile esenţiale de producţie şi marketing. Indivizii talentaţi şi interesaţi într-un domeniu sunt adesea mai puţin interesaţi şi talentaţi în alte domenii. Puţini meşteşugari se pricep să-şi vândă artizanatul; puţini agenţi comerciali se gândesc la tehnicile de design şi producţie ale diverselor lucruri. Organizaţia dezvoltându-se, se vor petrece şi alte divizări funcţionale. Următoarea ar putea fi între cercetare/dezvoltare (R&D) şi producţie; persoana care are cunoştinţele şi imaginaţia necesare pentru a crea un produs s-ar putea să nu fie interesată de corvoada producerii lui.

18

Pe măsură ce numărul de angajaţi creşte, va fi nevoie de un specialist în resurse umane; poate fi recrutat un contabil; vânzările se pot scinda de marketing etc. Principalele diviziuni funcţionale, existente în majoritatea organizaţiilor, indiferent de mărime, sunt: - Marketing/vânzări: stabileşte piaţa actuală şi potenţială pentru produsele sau serviciile prezente şi viitoare ale companiei, le prezintă şi le vinde. - Design/inginerie/cercetare si dezvoltare: se ocupă de designul şi dezvoltarea de noi produse şi servicii; se asigură că cele existente funcţionează cum trebuie. - Producţie/manufacturare: produce serviciul sau produsul respectiv sau îi cumpără componentele din altă parte. - Finanţe/contabilitate: supraveghează cheltuielile, venitul, nevoile de capital şi fluxul de numerar. Trebuie să se conformeze necesităţilor companiei, ale patronilor şi managerilor, precum şi legilor privind impozitele. - Personal/resurse umane: sprijină managerii în folosirea oamenilor, a aptitudinilor şi cunoştinţelor lor, ca şi în probleme de relaţii industriale. - Dezvoltarea continuând, pot fi necesare funcţii şi mai specializate. Unele, cum ar fi secretariatul companiei, pot fi incluse ca funcţii de sine stătătoare la cel mai înalt nivel al organizaţiei. Altele se pot forma printr-o nouă scindare a uneia din funcţiunile existente; ingineria producţiei se poate desprinde de exemplu din funcţia de producţie, sau relaţiile industriale din departamentul de personal. O structură organizaţională funcţionalizată are avantaje nete şi este în general esenţială. Există totuşi şi dezavantaje, ca de pildă, conflictele sau rivalitatea care se pot naşte între imperiile funcţionale, linii complexe de comunicare sau limitarea dezvoltării carierelor individuale. 2.3.2 Definirea muncii Este esenţial, atât pentru membrii unei organizaţii, cât şi pentru clienţii ei externi, să se ştie cine ce muncă face. Denumirile posturilor sunt utile, mai ales dacă sunt precise şi înţelese de toată lumea: "programator", "recepţioner", "director" etc. Totuşi, multe denumiri sunt vagi, specializate sau folosite în mai multe moduri: "manager administrativ", "coordonator de producţie". Pentru scopurile mai detaliate, este esenţială descrierea în scris a îndatoririlor şi responsabilităţilor. Majoritatea organizaţiilor, cu excepţia celor foarte mici, produc în chip firesc descrieri ale tuturor

19

posturilor. Descrierile evită duplicarea (două posturi pentru aceeaşi muncă) şi asigură acoperirea întregului domeniu. Sunt de asemenea utile pentru ocuparea locurilor vacante, stabilirea nivelurilor de salarizare şi analizarea nevoii de instruire. Descrierile scrise au totuşi şi efecte negative. Ele pot deveni prea restrictive, mai ales în organizaţii care se dezvoltă sau se schimbă rapid. Pot neglija punctele forte şi interesele indivizilor care ocupă posturile respective sau să limiteze utilizarea oamenilor de către organizaţie. Dacă nivelul moral este scăzut sau apar probleme de relaţii industriale, descrierile pot fi folosite ca o armă ("Acest lucru nu se află în descrierea postului meu"). De asemenea, devin perimate destul de repede. Sunt câteva organizaţii care-şi încurajează oamenii să facă ei înşişi descrierile. Fără coordonare, un astfel de demers poate duce şi el la probleme; în acelaşi timp, poate îmbunătăţi folosirea potenţialului indivizilor. In anumite circumstanţe, poate fi un bun experiment. 2.3.3 Niveluri de autoritate Dacă orice om dintr-o organizaţie ar avea dreptul de a da orice fel de ordin - dublarea salariilor, de exemplu, sau cumpărarea unui nou imobil cu birouri - ar fi o reţetă pentru haosul imediat. Fie că ne aflăm în interiorul sau exteriorul unei organizaţii, trebuie să ştim cine are autoritatea de a da instrucţiuni şi care sunt (dacă sunt) limitele autorităţii sale. Transmiterea autorităţii este simplă în cazul problemelor financiare; în multe organizaţii libertatea de a lua decizii privind cheltuielile descreşte de la nivelurile superioare de management la cele inferioare. In practică, adesea managerii nu ştiu prea bine până unde se întinde autoritatea lor. Şi în prea multe dintre cazuri nu află decât când este prea târziu, când nu reuşesc să obţină sprijin pentru o decizie controversată. Ca manageri eficienţi, avem nevoie să stabilim cât mai clar posibil graniţele autorităţii noastre şi graniţele autorităţii pe care o acordăm celor care lucrează pentru noi. In organizaţiile formale, birocratice, autoritatea va veni odată cu postul respectiv. In organizaţiile mai puţin formale, procesul de transmitere a autorităţii este de multe ori lent, dezvoltându-se odată cu relaţiile dintre indivizi şi depinzând de încrederea personală. In

20

asemenea organizaţii, trebuie evitat riscul de a ţine prea multă autoritate pentru sine sau de a acorda prea multă celorlalţi, fiind apoi nevoiţi să le contramandăm deciziile. Responsabilitatea şi autoritatea trebuie transmise în mod egal. Un manager responsabil pentru crearea unui sistem de contabilitate computerizată, dar care nu are autoritatea de a alege echipamentul, de a selecta personalul sau de a-i instrui pe ceilalţi manageri cum să opereze cu acest sistem, va avea probleme. 2.3.4 Relaţii de autoritate Sunt linii de autoritate şi comunicare formală în interiorul unei structuri organizaţionale. Relaţiile de autoritate sunt de patru feluri: • Liniare • Funcţionale • De personal • Laterale Relaţiile liniare sunt cele prin care se exercită autoritate şi control direct - relaţiile de tip "angajează şi concediază". Acestea leagă managerul de subalternii săi şi sunt canale pentru instrucţiunile oficiale. Intervalul de control constă în numărul de oameni cu responsabilitate liniară directă faţă de un manager. Dacă un asemenea grup este prea mare, managerii nu vor avea timpul - sau eventual expertiza - necesar pentru a se descurca. Evident că trebuie să existe o limită. Pe de altă parte, dacă grupul este prea restrâns, indivizii vor avea impresia că sunt prea supravegheaţi şi că iniţiativa lor este limitată. Va fi nevoie de prea multe niveluri, linii de comunicare ample şi un număr excesiv de manageri mijlocii. Nu poate exista o reglementare rigidă privind numărul de oameni care ne sunt subordonaţi direct. Iată câţiva factori implicaţi: • Varietatea muncii făcute de subalterni. Dacă toţi oamenii au acelaşi gen de activitate sau activităţi similare, intervalul de control poate fi mai mare. • Distribuţia geografică. Dacă toţi subordonaţii lucrează în aceeaşi zonă, intervalul de control poate fi mai lax decât dacă aceştia călătoresc sau sunt foarte dispersaţi. • Natura muncii. Cu cât activitatea conţine mai multă rutină, cu atât grupul anvergurii de control poate fi mai mare.

21

• Maturitatea echipei. Cu cât echipa şi membrii ei sunt mai maturi, cu atât intervalul de control poate fi mai larg. In cel mai bun caz, cum ar fi un birou, unde indivizi bine instruiţi îndeplinesc activităţi simple, identice, de rutină, intervalul maxim de control va fi de circa 30 min. In cel mai rău caz, cum ar fi o echipă nouă, în care fiecare are sarcini complexe, diferite, şi se lucrează în mai multe locuri, intervalul maxim de control poate fi 3 min. In circumstanţe obişnuite, 5 sau 6 min. este un interval de control optim. Relaţiile funcţionale sunt cele care se stabilesc între personalul de la niveluri superioare şi cel de la niveluri inferioare, cu aceeaşi funcţie şi care are o altă relaţie liniară. Un contabil de lucrări, de exemplu, poate avea o relaţie funcţională cu contabilul companiei, dar o relaţie liniară cu managerul său de lucrări. Procedurile şi standardele funcţionale sau profesionale vor Ii formulate şi supravegheate prin relaţiile funcţionale. Relaţiile funcţionale sunt cunoscute şi sub numele de "linii punctate", fiind reprezentate sub această formă pe hărţile organizaţionale. Relaţiile de personal sunt cele care presupun că un individ (de exemplu, o secretară sau un asistent personal) lucrează exclusiv pentru un altul şi acţionează ca verigă de legătură în comunicarea şi transmiterea autorităţii. Astfel de relaţii sunt situate de obicei la cele mai înalte niveluri ale unei organizaţii, în special în sectorul public (ex.: biroul privat al unui minister). Relaţiile laterale se stabilesc prin necesităţile muncii de zi cu zi între colegi de aproximativ acelaşi nivel. Astfel, managerul de vânzări şi cel de marketing vor avea nevoie de o puternică relaţie laterală, implicând o comunicare permanentă şi foarte strânsă. Relaţiile şi canalele de comunicare oficiale pot fi adesea mai puţin importante şi eficiente decât contactele neformale între colegi care se cunosc şi lucrează bine împreună. Acestea vor contribui la eficienţa managerială mai mult decât relaţiile descrise în hărţile organizaţionale, oricât de esenţiale ar fi acestea din urmă. Aceste reţele individuale - "viţă de vie" - sunt menţionate în Capitolul 8. 2.4 TIPURI DE STRUCTURI ORGANIZAŢIONALE Punând laolaltă elementele pe care le-am discutat, putem identifica tipurile cele mai comune de structuri organizaţionale.

22

2.4.1 Structuri centralizate Această formă de organizare este cunoscută sub numele de structură "liniară şi de personal" sau "birocratică". Până foarte curând, caracteriza aproape toate organizaţiile, de orice mărime, şi a rămas frecventă, mai ales în sectorul public. In organizaţiile centralizate, autoritatea şi puterea de a lua decizii aparţin cartierului general. Toate funcţiile principale vor fi reprezentate în acest cartier general. Controlul managerial va fi exercitat printr-o structură de relaţii de autoritate liniare şi funcţionale, aşa cum au fost descrise mai sus. Managerilor din afara cartierului general li se impune să acţioneze conform regulilor şi procedurilor stabilite de acesta, adesea în detalii comprehensive. Iată o hartă organizaţională a acestui tip de structură:

Fig. 2.1 Harta A - Structura organizaţională centralizată

Acest tip de structură oferă numeroase avantaje şi s-a dovedit foarte valoros pentru multe organizaţii. AVANTAJELE UNEI STRUCTURI CENTRALIZATE • O structură de comandă clară şi uşor de înţeles atât pentru cei dinăuntrul cât şi dinafară organizaţiei.

23

• O structură de control fermă şi durabilă, capabilă să înfrunte o largă varietate de circumstanţe. • Intervale de control şi niveluri de autoritate optime. Organizaţiile pentru care uniformitatea este esenţială, din motive operaţionale, comerciale, sociale sau juridice găsesc această formă de structură foarte adecvată. Armata, de exemplu, trebuie să aibă o structură de comandă unitară. O companie de căi ferate nu poate funcţiona eficient decât dacă echipamentul şi metodele de operare sunt standardizate. O companie petrolieră multinaţională trebuie să aibă o imagine corporativă puternică, precum şi o distribuţie şi metode de stabilire a preţurilor centralizate. Structurile centralizate au şi probleme general recunoscute, ca şi efecte negative caracteristice. DEZAVANTAJELE STRUCTURII CENTRALIZATE • Structuri de comandă ample, care pot distorsiona sau amâna transmiterea informaţiilor şi deciziilor. (Sindromul "trimite bani, mergem să dansăm") • Departamentele şi funcţiunile pot pierde legătura directă cu produsul sau serviciul pentru care există organizaţia, dezvoltându-se autonom. • Nereceptivitate la circumstanţele locale şi schimbările în timp. Pot eşua în detectarea nevoii de schimbare sau să opună rezistenţă la nevoia de adaptare. Sprijină rareori inovaţia şi creativitatea. • Conflicte frecvente între comanda liniară şi cea funcţională. Plecarea unor oameni sau loialităţile incerte pot provoca probleme majore. • Poate apărea o imperializare a departamentelor şi funcţiunilor, care este dificil de detectat şi controlat. • Reducerea iniţiativei şi rolului managerilor în luarea deciziilor, a căror libertate de acţiune poate fi atât de restrânsă încât să devină nişte simpli administratori de rutină. Din aceste motive, structurile centralizate au fost în multe cazuri abandonate sau schimbate radical, în special în sectorul privat, introducându-se un anume grad de descentralizare. 2.4.2 Structuri descentralizate Structurile organizaţionale descentralizate tind să plaseze autoritatea la cel mai jos nivel practicabil. Acest fapt implică reducerea rolului cartierelor generale organizaţionale şi transmiterea autorităţii către unităţile operaţionale. Structura fiecărei unităţi va fi în general de tip liniar şi de personal, iar cartierul general va avea autoritate liniară

24

limitată şi nici un pic de autoritate funcţională. Acest demers poate fi concretizat prin descentralizarea până la separare a unităţilor geografice, de producţie sau funcţionale. Se poate aloca autoritate fabricilor, secţiilor de producţie, filialelor naţionale sau regionale, indivizilor sau funcţiunilor specifice. Controlul va fi menţinut printr-o serie de criterii de performanţă pentru fiecare unitate. In cazuri extreme, controlul va cuprinde ceva mai mult decât "linia inferioară": performanţele financiare globale. Diferitele părţi ale organizaţiei pot fi transformate în companii separate, în proprietatea grupului-mamă. Aceeaşi structură "poate rezulta când grupul se formează prin preluarea unui număr de companii mici cărora li se permite să opereze sub control global, lax. Iată o hartă organizaţională pentru o structură descentralizată:

Fig. 2.2 Harta B � Structura organizaţională descentralizată Acest tip de structură are multe avantaje dovedite. AVANTAJELE STRUCTURII DESCENTRALIZATE • Managerii sunt încurajaţi să-şi asume responsabilităţi si să aibă iniţiativă. • Criterii de performanţă clare pentru unităţile operaţionale. • Structuri de comandă simple şi receptive.

25

• Flexibilitate la schimbări. Există însă şi un număr de probleme care trebuie depăşite. DEZAVANTAJELE STRUCTURII DESCENTRALIZATE • Dificultatea, pentru unele organizaţii, de a face o diviziune lucrativă, logică, între operaţiuni. • Problema păstrării unei imagini uşor de recunoscut pe piaţă. � Posibile probleme de relaţii industriale (de exemplu, schimbarea condiţiilor şi plăţii la negocierile locale). � Reducerea oportunităţilor de dezvoltare a carierei pentru experţi şi personalul managerial. � Conflictele liniare/funcţionale pot continua să existe, însă la o scară mai mică. 2.4.3 Structurile matrice sau de proiect In unele organizaţii, s-a constatat o tendinţă spre structurile "matrice" sau bazate pe proiect. Structurile matrice încearcă să combine avantajele structurilor liniare, de personal şi descentralizate. Sunt numiţi manageri de proiect care creează şi conduc echipe interfuncţionale, responsabile pentru un proiect sau un produs specific. Echipa poate exista timp de mai multe luni sau chiar ani de zile, dar va fi dizolvată sau schimbată în funcţie de schimbarea nevoilor. In aceste echipe, autoritatea va fi exercitată de către managerul de proiect, deşi autoritatea funcţională va continua şi ea să existe.

Fig. 2.3 Harta C - Structura organizaţlonală matrice Structurile matrice au unele avantaje. AVANTAJELE STRUCTURII MATRICE � Responsivitate.

26

� Generarea de loialitate şi angajament puternic faţă de proiectele specifice. � Flexibilitate la schimbarea nevoilor. Au însă şi un număr de efecte negative. DEZAVANTAJELE STRUCTURII MATRICE • Conflictele pentru resursele limitate pot deveni acute, fiind nevoie de multă fermitate. • Loialitatea faţă de echipa proiectului poate deveni prea puternică, intrând în conflict cu alte nevoi organizaţionale. 2.4.4 Structurile plate Câteva organizaţii mai neobişnuite au ales o structură complet plată, cu un singur nivel, în care fiecare individ se bucură de aceeaşi autoritate. In cazul unui conflict sau al unei decizii mai importante, numai întreg grupul poate hotărî sau acţiona. Această structură poate fi 'folosită în unele practici profesionale, în parteneriate, cooperative mici şi grupuri neformale. Se poate spune că majoritatea structurilor au "autoritate plată" la nivelul de vârf şi că puterea de decizie finală aparţine în general unui consiliu sau comitet. Totuşi, pentru toate celelalte niveluri, o asemenea structură ar fi stânjenitoare, cu o responsivitate prea lentă şi susceptibilă de uz incorect. In ultimii ani, a existat o tendinţă spre structurile organizaţionale mai plate, cu un minimum de niveluri de autoritate, de orice tip ar fi ele. Acest demers are câteva puncte forte. AVANTAJELE STRUCTURILOR PLATE • Structuri de comandă simple. • Mai multă satisfacţie în • Responsabilitatea în muncă • O mai mare autoritate la nivel operaţional • Reducerea costurilor managementului mijlociu. Sunt însă şi efecte negative. DEZAVANTAJELE STRUCTURILOR PLATE • Puţine perspective promoţionale. • Interval de control mare. Acestui proces i s-a dat numele (cu conotaţii dureroase) de "întârzietor"; este într-adevăr, foarte dureros pentru managerii mijlocii care îşi pierd slujba în urma acestui fapt.

27

IDENTIFICAREA SARCINILOR ŞI OBIECTIVELOR DE REALIZAT

Planificarea metodelor de munca are obiectul său propriu de cercetare, care este strâns corelat cu însăşi organizarea producţiei şi a muncii. Scopul planificării metodelor poate fi îndreptat spre: - îmbunătăţirea amplasării şi organizării locurilor de muncă; - înzestrarea locurilor de muncă cu mijloacele materiale necesare; - îmbunătăţirea utilizării maşinilor, materialelor şi a forţei de muncă; - organizarea unui sistem adecvat de servire a locurilor de muncă; - îmbunătăţirea proceselor de execuţie; - economisirea efortului uman şi reducerea oboselii inutile a executanţilor; - crearea condiţiilor favorabile de muncă. Procedeele şi mijloacele planificării metodelor sunt numeroase şi variate, permiţând abordarea problemelor de orice fel, de la cele mai mici mişcări ale muncitorilor ce execută o anumită muncă, până la amplasarea de amănunt a locurilor de muncă, a obiectelor în cadrul organizării de şantier, secţiilor de producţie auxiliară şi chiar a şantierelor. Indiferent de sfera de studiu sau de scopul propus, planificarea metodelor implică o desfăşurare sistematică, ordonată şi logică. Pentru aceasta studiul trebuie condus succesiv prin cele trei faze ce caracterizează orice muncă de cercetare aplicativă: studiul, concepţia şi aplicarea. 3.1 ETAPELE DE CERCETARE ŞI ANALIZĂ A METODELOR

DE MUNCĂ 3.1.1 Alegerea muncii de studiat Pentru selectarea obiectivelor cu posibilitatea de obţinere a eficienţei celei mai ridicate, la ordonarea urgenţei şi importanţei celei mai mari a numeroaselor probleme pe care le ridică viaţa întreprinderilor, este necesar să se aibă în vedere următoarele considerente: - economice; - tehnice; - sociale. Considerentele economice au şi vor avea întotdeauna întâietate la alegerea muncii care trebuie îmbunătăţită.

3

28

Direcţiile către care trebuie îndreptată în primul rând atenţia pentru alegerea muncii de studiat sunt: - lucrările care participă cu o pondere ridicată în preţul de cost; - lucrările care presupun un consum mare de manoperă, materiale sau energie; - materiile şi materialele supuse unor deplasări numeroase şi pe distanţe mari; - lucrările la care se practică un sistem organizatoric sau informaţional complicat ş.a. Considerentele de ordin tehnic trebuie, de asemenea, să stea în atenţia noastră la alegerea muncii de studiat. In general, considerentele tehnice se impun de la sine. Abaterile sau neregulile de ordin tehnic apar cu o evidenţă mai pregnantă. Aşa este cazul gâtuirilor care blochează desfăşurarea normală a proceselor de producţie, lucrările care prin tehnologia existentă necesită un număr mare de operaţii. Asigurarea eficienţei unui studiu de metodă impune ca încă din etapa de alegere să fie consultaţi acei specialişti care cunosc bine elementele tehnologice specifice ale obiectivului supus studiului, Prin considerente de ordin social trebuie înţelese două probleme: fenomenele economico-sociale şi manifestarea personalului interesat care lucrează în condiţiile date ale producţiei şi care este afectat în activitatea sa de condiţiile metodei de muncă existentă, cât şi de studiul sau eventuala schimbare a acesteia. Fenomenele economico-sociale se pot manifesta în diferite domenii şi foarte variat, ca de exemplu: securitatea muncii, fluctuaţia, disciplina, relaţiile de colaborare, cointeresarea în rezultatele muncii, gradul de solicitare în muncă, corelaţia dintre autoritate şi responsabilitate, stimularea iniţiativei ş.a. 3.1.2 Înregistrarea datelor Pentru a putea desfăşura eficient o planificare, pentru a adopta soluţii optime, este bine ca principiile generale şi obiectivele reale ale planificării să fie explicate muncitorilor. In acest fel, o bună parte din rezerva manifestată de personal va fi înlăturată. Potrivit metodei fundamentale a studiului metodelor, etapa următoare alegerii muncii de studiat este înregistrarea datelor. Această etapă constă în a înregistra toate datele faptelor care caracterizează metoda de muncă practicată.

29

Succesul întregului studiu depinde de grija depusă la înregistrarea datelor, întrucât aceste date (luate întotdeauna din teren), vor servi ca bază la analiza critică a muncii şi la punerea la punct a metodei îmbunătăţită. Este deci esenţial ca înregistrarea să fie clară, scurtă şi precisă. De asemenea, datele trebuie să fie înregistrate prin observarea directă a specialistului în studiul muncii. Aceste materiale care ne oferă informaţii privind stadiul iniţial - existent - al obiectivului supus studiului, sunt denumite documente de identificare a obiectivului ales. Cele mai uzuale şi frecvente documente de identificare a obiectului constau în: - schiţa generală a amplasării ; - foaia de observaţii. Schiţa generală a amplasării elementelor care fac obiectul studiului, cuprinde redarea la scară (pe hârtie milimetrică) a modului cum sunt amplasate elementele care intră în componenţa obiectivului ales. Foaia de observaţii a desfăşurării activităţilor reprezintă documentul în care se înscriu stadiile sau acţiunile legate de obiectul studiului ales, aşa cum se produc acestea pe teren. Observaţiile reprezintă conţinutul de bază al foii. Ele se înscriu desfăşurat în cuprinsul formularului, cu datele corespunzătoare în ce priveşte: explicarea activităţii, timpul şi distanţa (atunci când este cazul). În procesul de producţie, elementele acestuia - forţa de muncă, obiectele muncii şi mijloacele de muncă - parcurg o serie de stadii potrivit poziţiei în proces a fiecăruia din aceşti factori. Informaţiile, privind metoda de muncă existentă, este necesar să fie astfel organizate ca pe de o parte să ofere maxim de simplitate pentru înţelegerea desfăşurării procesului respectiv, iar pe de altă parte să folosească o asemenea concretizare în prezentare şi terminologie încât faptele să fie interpretate la fel de toţi cei care au sau vor avea vreo tangenţă cu studiul în chestiune. În cursul procesului de producţie, obiectele muncii (materii, materiale, prefabricate) se pot găsi în următoarele stadii: 1. Operaţia reprezintă acţiunea fizică conştientă a executantului

(direct sau prin interpunerea unor mijloace adecvate) asupra obiectelor muncii, care are loc în scopul transformării fizice sau chimice, asamblării sau demontării acestora. Operaţia are loc şi

30

atunci când executantul dă sau primeşte informaţii necesare în munca sa ori atunci când efectuează procese mintale privind realizarea sarcinii sale de muncă.

2. Controlul este acţiunea prin care executantul verifică însuşirile cantitative şi calitative ale utilajului şi obiectului muncii, precum şi acţiunea de verificare a desfăşurării muncii altor executanţi sau acţiunea prin care executantul însuşi este supus acestei verificări.

3. Aşteptarea reprezintă timpul în care procesul de muncă al executantului este întrerupt. Cele mai frecvente cauze ale aşteptărilor sunt:

a) Din cauza obiectului muncii: - lipsă de materii prime şi materiale (aprovizionarea necorespunzătoare cantitativ şi calitativ). b) Din cauza mijloacelor de muncă: - maşini, instalaţii etc. defecte; - lipsa de energie c) Din cauza executantului: - nerespectarea disciplinei în muncă. d) Din cauza organizării şi programării producţiei: - neechilibrarea posturilor; - programarea necorespunzătoare a producţiei; - lipsa de supraveghere şi îndrumare din partea conducătorilor, 4. Transportul reprezintă deplasarea executantului cu sau fără

mijloc de transport în cadrul procesului de muncă, cu sau fără sarcină.

Prin natura producţiei de construcţii-montaj, locurile de muncă ale executanţilor sunt mobile, ceea ce face necesar ca aceştia să se deplaseze atât pentru manipulări de materiale către locul de muncă în interiorul lui, cât şi pe măsura înaintării lucrărilor. Ponderea timpului necesar deplasărilor executanţilor în procesul de producţie din construcţii-montaj este mare. Toate aceste deplasări, indiferent de motivul lor, reprezintă cheltuieli importante de timp şi de muncă şi trebuie să constituie obiectul analizei sistematice a studiului muncii, respectiv al studiului metodelor de muncă, pentru a se elimina deplasările inutile sau executate raţional, în detrimentul productivităţii muncii. În ceea ce priveşte uneltele, maşinile şi instalaţiile (mijloacele de muncă), stadiile în care se pot afla sunt aceleaşi ca şi cele descrise la executant. Nu se vor repeta definiţiile stadiilor respective, considerând că adaptarea conţinutului lor la mijloacele de muncă se

31

face fără dificultăţi prin interpretări corespunzătoare în textul definiţiilor respective. În vederea simplificării muncii de studiu şi a urmăririi modului de cercetare şi analiză a proceselor, studiul metodelor utilizează pe scară largă o serie de simboluri privind stadiile şi activităţile caracteristice. Cele mai frecvent folosite sunt simbolurile A.S.M.E.:

- operaţia - controlul - transportul - aşteptarea - depozitarea

Ele sunt utilizate în numeroase ţări încă din anul 1947 când au fost propuse de societatea A.S.M.E. .(American Society of Mechanical Engineers). Simbolurile arătate nu sunt limitative. Pentru necesităţile speciale de detaliere a informaţiilor necesare studierii mai aprofundate a unei metode, se pot face combinaţii chiar şi în cadrul acestui sistem de simbolizare. Cele mai frecvente folosiri complimentare - combinaţii în cadrul acestui sistem sunt:

Control calitate ! Transport cu încărcături (săgeată haşurată)

3.1.3 Examinarea în spirit critic a metodelor de muncă Cea de a treia etapă a planificării metodelor constă din examinarea, critică a faptelor, Pentru a fi îndeplinită cu succes această etapă, studiul muncii foloseşte aşa numita "metodă interogativă", care constă de fapt dintr-un model logic, sistematic şi organizat de a privi şi analiza fiecare din elementele studiului, fiecare activitate, fiecare stadiu al procesului de producţie şi al muncii, dispunând fiecare element şi fiecare stadiu al producţiei sau muncii, unui şir de întrebări şi privind totodată etapele şi stadiile de interdependenţa a lor reciprocă, se obţin răspunsurile privitoare la utilitatea şi raţionalitatea elementului respectiv, cât şi a rezervelor de îmbunătăţire, conform scopului urmărit. Modelul logic de chestionare a faptelor denumit "metoda interogativă" al cărui viabilitate şi eficacitate au fost confirmate de experienţă, constă din întrebări principale şi întrebări derivate. Aplicarea metodei interogative trebuie să înceapă întotdeauna cu întrebarea principală CE ?, urmată de una din întrebările UNDE,

32

CÂND şi CINE ? Ultima întrebare principală care se aplică, deci cu care se încheie metoda interogativă, este CUM ? Respectarea acestei tehnici înlătură pericolul de a privi lucrurile sau faptele în mod izolat sau de a omite realitatea interdependenţei lor. Totodată, tehnica metodei interogative trebuie abordată de la poziţia cunoaşterii realităţilor şi aflarea cauzelor care le-au generat, Examinarea critică a faptelor, deci cea de a treia etapă a studiului metodelor trebuie să se materializeze în diferitele posibilităţi de îmbunătăţire a execuţiei. In fapt, odată cu examinarea critică a faptelor se stabileşte dacă ţinând seama de factorii interdependenţi, o anumită fază a execuţiei este necesară; dacă ea trebuie executată într-un anumit loc sau în altul; când este mai raţională execuţia; dacă încadrarea ei în această etapă a procesului de producţie este necesară sau este mai raţională execuţia într-o altă etapă; dacă o anumită etapă nu poate fi eliminată sau modificată; dacă prin combinarea sau executarea de către o altă persoană sau alt utilaj nu se scurtează durata de execuţie; dacă munca respectivă nu poate fi simplificată ş.a.m.d. Etapa a treia a studiului metodelor se consideră îndeplinită atunci când urmare a examinării critice a fiecărui stadiu al procesului analizat s-au stabilit posibilităţile de: eliminare; inversare a succesiunii; combinare; modificare a conţinutului activităţii; simplificare; schimbarea executantului şi a locului. 3.1.4 Elaborarea noii metode de muncă In această etapă se procedează la reexaminarea succesivă a faptelor, în scopul punerii la punct a unei noi metode. La stabilirea metodei îmbunătăţite trebuie aleasă soluţia cea mai bună din punct de vedere tehnic si al eficienţei economice � în condiţiile existente. Aceasta nu înseamnă că trebuie neglijate soluţiile care presupun schimbări mai puţin importante. condiţiile existente, iar schimbări substanţiale, cu cheltuieli reduse, dar şi efecte economice sau tehnice oarecare. Pe de altă parte, pot fi găsite soluţii care presupun modificări mari, cu costuri însemnate, implicând un timp mai îndelungat pentru aplicare, dar având un efect economic sau tehnic foarte ridicat. Intr-o asemenea situaţie, trebuie să se adopte soluţia cu efectele imediate, luându-se totodată măsuri pentru a crea condiţiile necesare introducerii pe parcurs şi a aceleia de perspectivă.

33

Fig. 3.1 Etapele studiului metodelor de muncă

34

Aplicând studiul metodelor, ne putem afla în situaţia de a găsi diferite soluţii de îmbunătăţire, dintre care unele se pot aplica imediat, în 3.1.5 Aplicarea noii metode de muncă In fapt, cea de a cincea etapă a studiului metodelor - "Aplicarea noii metode" - constă din câteva sarcini distincte, dar strâns legate între ele şi anume: a) Organizarea condiţiilor economice, tehnico-materiale şi umane necesare aplicării noii metode; b) Punerea în aplicare propriu-zisă; c) Supravegherea aplicării noilor condiţii de muncă. 3.1.6 Urmărirea aplicării metodei In această ultimă etapă trebuie urmărit ca metoda să fie aplicată şi folosită aşa cum a fost concepută, fără nici o abatere care ar putea reduce efectele favorabile ale metodei elaborate. 3.2 INTOCMIREA PROGRAMULUI DE ACTIVITATI Planificarea activităţilor la locul de munca se face prin aplicarea unor procedee grafice specifice. După întinderea obiectivului şi sarcinile ce se urmăresc a fi atinse se pot utiliza mai multe metode de planificare, de exemplu: - Analiza generală a procesului urmăreşte evidenţierea transformărilor suferite ele obiectul muncii şi a controalelor necesare, în scopul realizării unei priviri de ansamblu asupra procesului ce se situează; - Analiza detaliată adânceşte studiul pentru acea parte a procesului care reprezintă interes deosebit, luând în considerare toate stadiile pe care le parcurge obiectul muncii, în scopul unei raţionalizări a procesului; - Analiza circulaţiei se concentrează asupra deplasărilor elementelor participante la proces, propunând scurtarea distanţelor sau eliminarea deplasărilor pe cât posibil; - Analiza amplasărilor urmăreşte găsirea celor mai potrivite locuri de dispunere în spaţiu a maşinilor, utilajelor, dispozitivelor etc. pentru a elimina deplasările inutile; - Prin analiza activităţii executantului individual se urmăreşte, pe de o parte, scoaterea în evidenţă a activităţilor realizate de acesta în scopul-producţiei, iar pe de altă parte anularea sau reducerea celor

35

ce ocupă inutil sau iraţional timpul executantului, toate acestea în scopul creşterii ponderii muncii productive şi a eficienţei acesteia; - Prin analiza activităţii executant-maşină sau activităţii colective se urmăreşte reducerea ciclului total al operaţiei prin îmbunătăţirea gradului de folosire al maşinilor şi a gradului de ocupare a executanţilor, pe calea organizării succesiunii între intervenţiile executanţilor şi funcţionarea maşinilor. 3.2.1 Studiul de ansamblu al procesului de producţie Prin studiul de ansamblu al procesului de producţie se realizează o examinare critică şi apoi o raţionalizare a legăturilor dintre diversele locuri de muncă, a succesiunii şi a interdependenţei dintre operaţii, a fluxului tehnologic etc., respectiv o raţionalizare care rezultă din analiza necesităţii operaţiilor, a persoanelor care le execută, a locului în care se realizează şi a momentului, Prin studiul de ansamblu al procesului de producţie se analizează influenţa pe care o exercita asupra procesului respectiv fiecare din elemente (executanţi, metode, obiectul muncii, mijloace de munca etc.). 3.2.1.1 Analiza generală a procesului de producţie Această analiză se realizează în scopul obţinerii unei imagini de ansamblu asupra procesului de producţie. Procedeul grafic utilizat este schema generală a desfăşurării procesului de producţie într-un sistem arborescent, cu precizarea transformărilor (operaţii sau faze tehnologice) şi a controalelor, cât şi timpul necesare pentru realizarea lor (fig. 3.2). La întocmirea acestei scheme nu se ţine seama de utilajele sau locurile de muncă pe care sunt realizate stadiile respective, ci numai succesiunea acestora în procesul tehnologic din care fac parte. Cu analiza generală se începe de obicei orice studiu al procesului de muncă, dar întocmirea lui nu este obligatorie atunci când se cunoaşte bine procesul in ansamblul sau şi când trecerea la treapta următoare a stadiului nu ridica probleme deosebite. Timpii înregistraţi într-un astfel de grafic pot fi preluaţi din documentaţiile existente sau chiar măsuraţi direct prin diferite metode. In practică s-a dovedit că, pe lângă imaginea de ansamblu pe care o creează asupra procesului de producţie, procedeul oferă şi

36

posibilitatea raţionalizării acestuia prin efectuarea examinării critice şi acţionarii asupra transformărilor şi controalelor, atât în ceea ce priveşte necesitatea, cât şi succesiunea lor.

Fig. 3.2

Cu unele adaptări, adăugiri de date privind regimurile tehnologice şi de organizare al locului de munca, schema procesului de producţie poate fi mai expresivă decât fişa tehnologică şi poate fi folosită, în unele cazuri, ca înlocuitor al acestuia. 3.2.1.2 Analiza detaliată a procesului de producţie Acest procedeu permite o analiză în detaliu a transformărilor suferite de obiectul muncii sau a activităţilor muncitorului, el putând fi folosit pentru un produs, sau un muncitor în funcţie de scopul urmărit, Astfel: - graficul analizei procesului de produs se utilizează îndeosebi pentru analiza tuturor activităţilor necesare la realizarea unui produs; - graficul procesului cu privire la muncitor, denumit şi graficul executantului, se utilizează pentru analiza şi organizarea locului de muncă. În graficul de analiză detaliată a procesului se înregistrează cu ajutorul simbolurilor A.S.M.E toate evenimentele din cadrul procesului (transformări, transporturi, controale, aşteptări, înmagazinări) care se produc în executarea unui produs sau a unei părţi din acesta.

37

Prin acest grafic se prezintă o succesiune de activităţi constând dintr-o anumita parte a procesului examinat anterior în întregime prin graficul de analiză generală a procesului. Alegerea locului asupra căruia se extinde studiul prin metoda respectivă este în funcţie de scopul urmărit şi, de obicei, cuprinde locurile de muncă principale, la care cheltuielile de producţie sunt mari. Aceste grafice reprezintă secvenţe ale procesului total de producţie, rezultat în urma fragmentării acestuia, secvenţe care apoi prin alăturarea lor conduc la reconstituirea procesului Înregistrarea datelor se efectuează pe foaia de observare prin observarea fenomenului direct de către cel care efectuează studiul. Prin graficul de analiză detaliată, studiul muncii urmăreşte reducerea timpului total de muncă prin mărirea ponderii timpului afectat operaţiilor şi reducerea, ponderii timpului afectat transporturilor, aşteptărilor şi înmagazinărilor. De asemenea, urmăreşte reducerea, pe cât posibil, a duratei de realizare a operaţiilor. Analiza critica a datelor se realizează prin folosirea metodei interogative, cu care ocazie se chestionează fiecare element al procesului şi chiar procesul în ansamblu. În fig. 3.3. se prezintă un exemplu de aplicare a acestui procedeu grafic pentru un proces de confecţionare a panourilor de cofraj. 3.2.1.3 Analiza circulaţiei Analiza circulaţiei materialelor şi prefabricatelor constă în identificarea tuturor traseelor sau a itinerariilor pe care le parcurg acestea, în vederea găsirii unei soluţii pentru reducerea pe cât posibil a lungimii lor, cât şi a frecvenţei cu care apar în cadrul procesului respectiv. Aplicând metoda interogativa, analiza de acest fel oferă posibilitatea obţinerii variantei celei mai avantajoase de circulaţie sau de deplasare, prin eliminarea de transporturi inutile, reducerea de distanţe, ca urmare a reamplasării locurilor de muncă sau a schimbării mijloacelor de transport. Analiza circulaţiei se face cu ajutorul graficului (schemei) de circulaţie sau a diagramei cu fire (fig. 3.4).

38

Fig. 3.3

39

Acestea reprezintă planuri la scară a zonelor analizate în care se trec toate utilajele şi locurile de muncă, cu indicarea distanţelor între ele. În graficul de circulaţie se mai trec itinerariile parcurse de materiale şi prefabricate între diferite stadii ale procesului (stadii ale căror poziţii sunt marcate cu. aceleaşi simboluri ca şi în graficul desfăşurării procesului de producţie),

Fig.3.4 Sensurile de deplasare sunt marcate prin săgeţile care simbolizează stadiul de transport. În ipoteza că sunt mai multe trasee de urmărit, se recomandă ca pentru fiecare traseu să se utilizeze o altă culoare. Îmbunătăţirea circulaţiei poate fi făcută pe baza analizării mai multor variante, în funcţie de amplasarea diverselor utilaje, locuri de lucru, depozite, prefabricate (stâlpi de hale, grinzi), ţinând seama de datele cu privire la cantităţi, distanţe, timpi, mijloace de transport, număr de executanţi.

40

3.3 STUDIUL ACTIVITĂŢILOR LA LOCURILE DE MUNCĂ Prin loc de muncă se înţelege zona (spaţiul) înzestrat cu tot ce este necesar (utilaje, unelte, mobilier etc.), pentru realizarea unei sarcinii sau funcţiuni de către un executant individual sau colectiv. Acest spaţiu poate fi limitat de: dimensiunile mesei de lucru, a zonei de gravitate, a unei încăperi etc. In realizarea sarcinilor de muncă, executanţii pot să acţioneze individual sau colectiv, manual sau manual-mecanizat şi prin desfăşurarea unei activităţi de supraveghere a unor maşini, utilaje etc. 3.3.1 Analiza activităţii executantului individual Caracteristic pentru aceasta analiză este faptul că activitatea executantului individual se desfăşoară fără utilizarea vreunei maşini, instalaţii sau mijloc de transport. Scopul analizei este raţionalizarea lucrărilor executantului, precum şi a succesiunii acelora, sau a deplasărilor acestuia în spaţiul locului său de muncă, Analiza se realizează prin parcurgerea celor şase etape din studiul metodelor. De obicei, analiza executantului individual se refera la un singur ciclu din cadrul procesului de producţie (de regulă o operaţie), la parcurgerea unui itinerar sau a unui schimb de lucru. Pentru punerea în evidenţă a activităţii executantului se utilizează următoarele procedee grafice: - graficul executantului; - diagrama cu fire. Graficul executantului este identic cu graficul desfăşurării detaliate a procesului. Diagrama cu fire se utilizează pentru studiul deplasărilor executantului în cadrul zonei sale de lucru, atunci când este obligat să efectueze deplasări frecvente la intervale regulate sau neregulate

41

ca: muncitori auxiliari, care aprovizionează locurile de muncă cu materiale, magazine, laboratoare etc. Cu privire la activitatea executantului, se urmăreşte reducerea numărului de operaţii, aşteptări şi transporturi, simplificarea modului de lucru, stabilirea unei ordini raţionale a activităţilor. Când activitatea executantului are caracter de deplasare, analiza critică urmăreşte obţinerea unor trasee mai scurte, cu frecvenţe mai scăzute şi cu puncte de întoarcere şi inflexiune cât mai puţine. 3.3.2 Analiza activităţilor executant - maşină Activităţile executant-maşină sunt procese de muncă ce se realizează prin schimbarea muncii executantului cu acţiunea utilajului, care funcţionează pe baza unei surse de energie exterioară executantului. Prin maşină, în sensul acestor activităţi, se înţelege orice utilaj capabil la un moment dat să acţioneze asupra obiectului muncii, fără intervenţia executantului. O altă caracteristică a activităţilor care fac obiectul analizei om-maşină este aceea ca lucrările au un ciclu reglementat în care, atât volumul de muncă, cât şi elementele procesului pot fi stabilite anticipat. Studiul unor asemenea procese impune urmărirea activităţii executantului, paralel cu modul de funcţionare a utilajului deservit, în vederea ocupării raţionale a executantului şi a utilizării cât mai complete a utilajului (fig. 3.5). 3.3.3 Analiza activităţilor colective (procese de munca realizate de mai mulţi executanţi folosind unul sau mai multe utilaje) Activităţile colective sunt caracteristice muncii în echipă, în care mai mulţi executanţi cu calificări şi funcţii diferite, folosind unul sau mai multe utilaje, concură la realizarea aceleiaşi lucrări. Acest gen de activităţi se regăsesc mai ales în ramura construcţii-montaj, studiul acestora urmărind următoarele obiective: - reducerea ciclului total de lucru; - reducerea numărului de executanţi şi numărul de meserii participante; - îmbunătăţirea gradului de utilizare a muncitorilor şi utilajelor. În efectuarea studiului se procedează la fel ca în cazul activităţilor, un executant individual - o maşină, cu precizarea că descompunerea

42

procesului în elemente nu este necesar a se face până la nivelul mânuirilor.

Fig.3.5

Pentru înregistrarea datelor se foloseşte graficul activităţilor colective. Spre deosebire de graficul executant-maşina, graficul combinat este prevăzut cu mai multe coloane, în funcţie de numărul de participanţi şi utilaje care contribuie la proces. Datele de bilanţ se refera la durata totală a ciclului numărul total de participanţi, gradul de ocupare a executanţilor şi de utilizare a utilajelor. Pentru a compara metoda existentă cu cea îmbunătăţită, printr-un indicator mai sintetic, la bilanţul graficului, se adaugă un calcul al creşterii productivităţii muncii, care depinde de trei variabile, şi anume: volumul producţiei, durata ciclului şi numărul de executanţi. Examinarea critică trebuie sa ducă la atingerea obiectivelor studiului, şi anume: reducerea ciclului total de lucru, reducerea numărului executanţilor şi a meseriilor, îmbunătăţirea gradului de utilizare a utilajului.

43

Elaborarea metodei îmbunătăţite constă în întocmirea unui nou grafic, care sa ţină seama de soluţiile apărute ca urmare aplicării metodei interogative. De asemenea, se efectuează şi calcule de bilanţ ale noii metode, comparativ cu vechea metodă. Pentru ilustrarea modulul în care se aplică un studiu al activităţilor colective cu ajutorul procedeului grafic specific acestora, se prezintă în cele ce urmează următorul exemplu: Procesul de lucru este următorul: un grup de executanţi (sortatori) triază materialul pietros obţinut prin dislocarea stâncii din apropiere, separând blocurile de piatră utile de materialul argilos. Materialul astfel separat este depozitat în imediata apropiere, într-un loc destinat acestui scop. Cu ajutorul a doi vagoneţi care se deplasează pe o linie de decovil, materialul este transportat de către alţi muncitori până la un concasor care execută spargerea materialului în bucăţi mici (vezi schema locului de lucru - fig. 3.6).

Fig. 3.6 Schema locului de muncă. Metodă existentă

Munca de studiat fiind aleasă, procedând conform metodei fundamentale, se începe cu înregistrarea datelor. Acestea sunt următoarele: - Executanţi: 2 sortatori şi 4 transportori; - Utilaje : 2 vagoneţi cu o capacitate de 250 kg fiecare şi 1 concasor cu o capacitate de 1 t. - Distanţa de transport: 100 m. - Timp de sortare - depozitare pentru 1 tonă material: 28 min. (2 oameni); suprafaţa de depozitare este pentru 500 kg material;

44

- Timp de încărcare a unui vagonet: 7 min. (2 oameni); în timpul sortării şi depozitării materialului nu ce încarcă pentru a evita accidentele prin aruncarea materialului pietros; - Timp de transport a unui vagonet plin: 2 min. (2 oameni); - Timp de transport a unui vagonet gol: 1 min.; - Timp de descărcare a unui vagonet: 1 min. (2 oameni prin răsturnare); - Timp de încărcare a concasorului: 16 min. (4 oameni - 1 tonă); - Timp de sfărâmare a unei tone de material: 20 min. Pe baza acestor date şi a schemei locului de muncă se pot construi mai multe grafice care se referă la activităţi interdependenta ale sortatorilor, transportorilor şi concasorului, în funcţie de modul în care se începe lucrul dimineaţa. Fiecare dintre aceste moduri conduce în final la un timp de aşteptare mai mare sau mai mic în activitatea concasorului. În fig. 3.7 se propune modul cel mai dezavantajos. Analiza critică a datelor înregistrate. Studiul graficului care ilustrează metoda de lucru folosită conduce la următoarele observaţii: - Înainte de a fi transportat la concasor, materialul este manipulat de două ori: cu ocazia sortării şi cu ocazia încărcării în vagoneţi. - Sortarea şi depozitarea materialelor este oprită în momentul încărcării în vagoneţi, fapt motivat prin necesitatea de a se evita eventuala accidentare a încărcătorilor având în vedere că, parţial, pietrele sortate ajung la locul de depozitare prin aruncare; Sortatorii folosesc acest răgaz pentru a se odihni. - După efectuarea transportului, înainte de sfărâmare, materialul este din nou manipulat de două ori: cu ocazia descărcării din vagoneţi şi cu ocazia încărcării în concasor. - În ansamblu, gradul de încărcare al executanţilor este satisfăcător, dacă se ţine seama de efortul fizic pe care îl necesită activitatea lor şi care cere o perioadă de odihnă mai lungă pentru recuperarea potenţialului de muncă. - Gradul de funcţionare al concasorului este complet nesatisfăcător întrucât acesta este ne încărcat aproximativ jumătate din ciclul total de lucru. Pornind de la aceste observaţii şi folosind metoda interogativă, care se referă la: obiectul, locul, momentul şi modul de desfăşurare a activităţilor analizate, se ajunge la conceperea unei situaţii îmbunătăţite. Astfel, în legătură cu primele două observaţii se pune întrebarea "de ce materialul sortat nu este încărcat direct în vagoneţi de către sortatori?" Răspunsul care sugerează şi modul de

45

soluţionare a problemei este că linia de decovil nu ajunge până la locul de sortare.

Fig. 3.7

46

O altă întrebare importantă care se pune este "de ce după transportare, materialul este în prealabil descărcat pe sol şi numai ulterior încărcat în concasor?". Nu este greu de răspuns la această întrebare: descărcarea nu se poate face direct în concasor, întrucât lipseşte amenajarea necesară realizării acestei operaţii. Rezultă că ciclul de încărcare-transport-descărcare este foarte lung în raport cu durata de sfărâmare a materialului şi aceasta explică de ce gradul de folosire a concasorului este atât de scăzut (numai 25 %) deşi, dimpotrivă, gradul de încărcare al transportatorilor este mare (70 %). În legătură cu aceasta, se remarcă faptul că existenţa unei singure linii de decovil dus-întors limitează mobilitatea vagoneţilor şi în general posibilităţile de transport. In mod similar se pun toate celelalte întrebări legate de obiect, loc, moment şi mod. Punerea la punct a metodei îmbunătăţite Faţă de situaţia iniţială se operează următoarele modificări privind amplasamentul şi mijloacele de transport: - se prelungeşte linia de decovil care ajunge până în dreptul locului de sortare a materialului şi se continuă în circuit închis; - pentru sporirea mobilităţii de transport se măreşte numărul de vagoneţi de la 2 la 4; - la gura de umplere a concasorului, pornind de la marginea liniei de decovil, se amenajează un plan înclinat pentru descărcarea materialului în concasor direct din vagonet; Tot în acest scop, concasorul se reamplasează astfel ca gura de alimentare să se afle la marginea de jos a planului înclinat (vezi schema de reamplasare a locului de muncă după metoda îmbunătăţită). Pentru asigurarea unei succesiuni mai rapide de desfăşurare a activităţilor se procedează la o redistribuire a celor 6 executanţi astfel ca 4 dintre ei să asigure sortarea şi încărcarea materialului în vagoneţi, iar ceilalţi 2 să asigure transportul şi alimentarea concasorului. În condiţiile noii metode, procesul de lucru se desfăşoară după cum urmează: materialul sortat este încărcat în mod succesiv în cei 4 vagoneţi care sunt apoi transportaţi până în dreptul gurii de umplere a concasorului unde sunt descărcaţi prin răsturnare. De la concasor în

47

continuare, vagoneţii fără încărcătură se transportă pe rând spre locul de sortare-încărcarea materialului de unde se reia ciclul (fig. 3.8).

Fig. 3.8 Schema locului de muncă. Metoda îmbunătăţită În graficul metodei îmbunătăţite (fig. 3.9) se prezintă modul de combinare în timp a acestor activităţi în raport cu ciclul de funcţionare al concasorului. Metoda îmbunătăţită implică următoarele date de lucru: - Executanţi: 4 sortatori-încărcători şi 2 transportori; - Utilaje: 4 vagoneţi cu o capacitate de 250 kg fiecare şi 1 concasor cu o capacitate de 1 tonă; - Distanţa totală de transport: 140 m. - Timp de sortare-încărcare pentru 1 tonă de material: 2o min. (4 oameni); - Timp de transport al unui vagonet plin: 3 min. (2 oameni) - Timp de transport al unui vagonet gol: 1 min.; - Timp de descărcare a unui vagonet: 1 min. (2 oameni); - Timp de încărcare a concasorului: 4 x 1 min. = 4 min.; - Timp de sfărâmare a unei tone de material 2o min. Avantajele metodei îmbunătăţite sunt următoarele: - Durata totală a ciclului de lucru cu acelaşi număr de executanţi, se reduce de la 42 min. la 28 min. ceea ce reprezintă o creştere a productivităţii muncii pe ansamblul activităţilor de 50 % - Gradul de utilizare a concasorului creşte de la 25 % la 72 %.

48

- Prin mai buna sincronizare a activităţilor se omogenizează nivelul de încărcare al executanţilor asigurându-se în acelaşi timp perioade de odihna corespunzătoare în raport cu solicitarea

Fig.3.9 3.3.4 Planificarea fazelor de lucru şi încadrarea în normele de timp Normarea tehnică a muncii este ansamblul de studii măsurători şi calcule, cu ajutorul cărora - în funcţie de caracteristicile procesului de producţie şi de factorii care influenţează organizarea acestuia - se stabileşte în mod precis relaţia dintre unitatea de produs, pe de o parte, şi consumul de muncă vie şi factorii materiali pe de altă parte, asigurându-se în acelaşi timp o calitate superioară a produsului şi o productivitate sporită. Realizarea acestui lucru se face cu ajutorul unor unităţi de măsură, fundamentate din punct de vedere tehnic, denumite norme tehnice.

49

Normele se clasifică după factorul normat (norme de producţie şi norme de consum) şi după gradul de complexitate (norme elementare, norme operative şi norme de deviz). I-a rândul lor, acestea se clasifică după cum rezultă din figura 3.10.

Fig. 3.10 Clasificarea normelor Norma de timp este timpul stabilit unui executant care are calificarea corespunzătoare pentru efectuarea unei unităţi de lucrare (produs) sau îndeplinirea unei funcţii, în condiţii tehnico-organizatorice precizate ale locului de muncă. Norma de producţie este cantitatea de produse sau de lucrări stabilite a se efectua într-o unitate de timp, oră, schimb, de către un executant care are calificarea corespunzătoare, în condiţii tehnico-organizatorice precizate ale locului de muncă. — Norma de personal sau formaţia optimă de muncă reprezintă numărul de muncitori cu calificarea necesară executării lucrării. Normele de personal se determină astfel încât volumul de lucrări necesare să poată fi acoperit cu o intensitate normală a muncii.

50

— Norma de deservire reprezintă numărul agregatelor sau al locurilor de muncă ce pot fi deservite simultan de o formaţie de lucru, având meseria şi calificarea necesare. De exemplu, la un cofraj glisant, mecanicul deserveşte pompa hidraulică, verinele hidraulice şi instalaţia de nivel. — Norma de utilaj este cantitatea de lucrări mecanizate ce se execută de utilajul dat într-o perioadă de timp, în condiţii de organizare precizate. — Norma de consum este cantitatea de materiale sau energie electrică, compusă din consumul specific si pierderile normate (rezultate din prelucrare, manipulare si transport), necesară executării unui produs. — Durata normală Dn este perioada de timp în care se execută o lucrare. Normativul de muncă este documentul ce caracterizează studiile de normare tehnică a lucrărilor de pe teren şi stabileşte un model de organizare raţională a muncii. Normativul lucrării conţine date clare si amănunţite asupra elementelor ce definesc procesul de lucru, care sunt, în general, următoarele : — descrierea si caracterizarea produsului ce rezultă din procesul de lucru, indicând si condiţiile tehnice. Descrierea este însoţită de schiţe clare si complete ale produsului rezultat din lucrare; — indicarea unităţii de măsură care corespunde cât mai just lucrării precum si precizarea modului de măsurare a producţiei realizate; — descrierea detaliată a procesului de lucru, sub forma lui îmbunătăţită în urma studiilor făcute pe teren, indicându-se operaţiile si fazele componente, precum si succesiunea lor; — uneltele, dispozitivele si utilajele ce se folosesc la execuţie, indicându-se toate caracteristicile tehnice ; — enumerarea şi descrierea materialelor, a semifabricatelor şi a prefabricatelor folosite la execuţia lucrării, cu toate caracteristicile tehnice principale precizate în standarde; — precizarea combustibililor si a lubrifianţilor necesari produsului de lucru; — descrierea amănunţită a modului cum se organizează locul de muncă, precizându-se locurile cele mai indicate pentru depozitarea

51

materialelor, amplasarea utilajelor şi a fiecărui muncitor din formaţie. Se dau indicaţii asupra dimensiunilor locului de muncă, depozitului de materiale, spaţiilor de lucru etc. Descrierea este completată cu schiţe clare şi suficient cotate, care conţin detalii privind organizarea locului de muncă (de exemplu, modul de iluminare şi de aerisire, felul instalaţiei necesare şi amplasarea ei, tipul de schelă, dispozitivele folosite etc.) ; — indicarea formaţiei minime de lucru (precizându-se numărul de muncitori pe meserii şi categorii de calificare), rezultată în urma studiilor făcute pe teren pentru ca aceasta să corespundă cât mai judicios procesului de muncă; � metoda de execuţie ce se aplică, indicându-se diviziunea muncii sarcinile concrete ce revin fiecărui lucrător în cadrul procesului de lucru şi modul în care se aduc la îndeplinire aceste sarcini ; � indicarea normei de consum de materiale, energie electrică şi combustibil, prin precizarea cantităţilor plafon necesare şi suficiente pentru executarea unui produs. Normativul conţine precizări asupra tehnologiei de execuţie a lucrării care stau la baza instructajului tehnic al muncitorului, în vederea asimilării metodei de execuţie. La unele procese de lucru, indicaţiile tehnice sunt completate cu scheme sau grafice, care să ducă la o înţelegere cât mai uşoară şi completă a metodei de execuţie, în aceste scheme se indică poziţia muncitorilor, a materialelor şi a utilajului, arătându-se si succesiunea operaţiilor sau a fazelor de lucru care alcătuiesc procesul de muncă. La elaborarea normativului se ţine seama de experienţa şi realizările muncitorilor cu experienţă îndelungată şi de metodele de lucru folosite de aceştia ; de asemenea, se fine seama de toate inovaţiile realizate la genul respectiv de lucrări. Aplicarea şi urmărirea îndeplinirii normei. Această etapă a normării tehnice constituie o activitate care intervine în mod nemijlocit pe şantiere. Pentru îndeplinirea acestei sarcini se folosesc cadre de normatori bine pregătite, care prelucrează pe şantiere normele împreună cu muncitorii şi tehnicienii.

52

Urmărirea îndeplinirii normelor constituie instrumentul de control al organizării producţiei pe şantiere. 3.3.5 Urmărirea îndeplinirii normelor de muncă a. Indicele de îndeplinire a normei. � Modul de calcul al indicelui de îndeplinire a normei. Indicele de îndeplinire a normei este raportul dintre timpul necesar (Tn), stabilit prin norme pentru executarea unei cantităţi dintr-o lucrare dată, şi timpul efectiv - real (Tef), consumat în acest scop. Valoarea indicelui de îndeplinire a normei (i) este dată de expresia:

ef

n

TT

i =

iar dacă se folosesc ca termeni durata normată Dn , durata efectivă Def, expresia devine:

ef

n

DD

i =

O altă formă de exprimare a indicelui de îndeplinire a normei foloseşte producţia normată (Pn) - norma de producţie - şi producţia realizată efectiv (Pef) în acelaşi interval de timp. Indicele de îndeplinire a normei este raportul dintre producţia efectivă si producţia normată:

n

ef

PP

i =

Dacă : i = 1,00 � norma a fost îndeplinită; i < 1,00 � norma nu a fost îndeplinită; i > 1,00 � norma a fost depăşită. Evidenţierea depăşirii sau nedepăşirii normei este exprimată şi sub formă procentuală ca diferenţă faţă de îndeplinirea completă a normei. Expresia are forma:

d = 1,00 - i = 1,00 ef

n

TT în cazul nedepăşirii şi

53

d = i - 1,00 = ef

n

TT

= 1,00 în cazul depăşirii normei.

Analiza indicelui de îndeplinire a normei. Indicele de îndeplinire a normei arată procentul în care a fost realizată o anumită sarcină de muncă (normă), prevăzută a fi executată în conformitate cu condiţiile tehnico-organizatorice indicate în normativul lucrării din broşura de normare. Acest indice arată care va fi retribuţia muncitorilor respectivi în raport cu retribuţia tarifară, aceştia urmând să primească fie un anumit procent peste retribuţia tarifară, dacă indicele de îndeplinire a normei este supraunitar, fie numai retribuţia tarifară, dacă indicele de îndeplinire a normei este egal cu 1,00 sau mai puţin decât retribuţia tarifară, dacă indicele de îndeplinire a normei este subunitar. Indicele de îndeplinire a normei serveşte deci la aplicarea principiului socialist de retribuire a muncii. Un alt rol al indicelui de îndeplinire a normei este de a permite verificarea gradului de concordanţă a normei respective cu realitatea, evidenţiind eventualele greşeli la stabilirea normei. Indicele de îndeplinire a normei permite să se aprecieze căile de reducere a costului lucrării, atunci când se constată depăşiri nejustificate de normă, pentru că aceasta a fost stabilită �larg". Dacă o normă nu poate fi îndeplinită, cu toate măsurile tehnico-organizatorice luate, înseamnă că norma este prea �strânsă" şi trebuie corectată. Se poate întâmpla ca unele norme să nu poată fi îndeplinite în foarte multe cazuri, din caza unor deficienţe locale, cum ar fi: — condiţii de muncă necorespunzătoare la locurile de muncă, datorită deficiente lor organizatorice; — muncitori de calificare necorespunzătoare; — indisciplina în muncă a lucrătorilor; — lipsa de pricepere sau de disciplină din partea personalului de conducere şi coordonare a muncii ; — lipsa de aprovizionare cu materiale, sub aspect cantitativ, calitativ şi de ritmicitate; — utilaje, scule dispozitive de lucru defecte.

54

Aceşti factori pot fi si trebuie evitaţi; din această cauză nu se iau în considerare la revizuirea normelor. Neîndeplinirea normelor are consecinţe negative, atât în nerealizarea planului valoric de producţie si a indicatorilor de muncă şi fond de retribuţie a muncii, cât şi asupra câştigului mediu al muncitorilor. Maistrul constructor are posibilitatea şi obligaţia de a lua măsuri tehnice şi organizatorice ori de câte ori constată că una sau mai multe formaţii de lucru nu şi-au îndeplinit normele, în tot cursul lunii maistrul are obligaţia ca, ajutat de tehnicianul normator, să verifice modul în care echipele de lucru îşi îndeplinesc sarcinile de muncă şi să acţioneze pentru înlăturarea cauzelor care, eventual, le împiedică să-şi realizeze normele. b. Corelarea dintre nivelul de îndeplinire a normelor de muncă şi indicatorii planului de muncă şi fond de retribuire a muncii. Între nivelul de îndeplinire a normelor şi indicatorii planului de muncă şi fond de retribuire a muncii este o strânsă corelare. Astfel, producţia (P) într-o anumită perioadă de timp (Dn) depinde de mărimea acestei perioade, de norma de producţie (Np) şi de numărul de muncitori (m) :

P = Np · m · Dn de unde:

m = np DN

P⋅

Atunci când norma de producţie este depăşită numărul de muncitori necesari scade, respectiv productivitatea muncii creste. Economia de forţă de muncă poate fi întrebuinţată la alte locuri de muncă, fapt care contribuie la dezvoltarea într-un ritm mai accelerat a investiţiilor. Un alt aspect al nivelului de îndeplinire a normelor este legat de creşterea retribuţiei muncitorilor, care este rezultatul produsului dintre producţia executată şi preţul unitar, adică ;

S = Pef · Pu în care : S este retribuţia muncitorilor, Pef � producţia executată ; Pu � preţul unitar de producţie.

55

Preţul unitar fiind determinat de mărimea normei de producţie, înseamnă că între indicele de îndeplinire a normei de producţie şi retribuţia realizată de muncitor există o legătură de proporţionalitate directă. c. Necesitatea îmbunătăţirii continue a normelor de muncă Schimbarea condiţiilor de muncă care au stat la baza elaborării normelor ca urmare a introducerii în producţie a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Normele de muncă sunt stabilite în anumite condiţii tehnico-organizatorice în momentul în care una din aceste condiţii se schimbă trebuie să se schimbe şi norma. Normele nu sunt şi nu pot rămâne fixe, ele fiind într-o continuă evoluţie, spre forme şi conţinuturi din ce în ce mai avansate. Factorii care determină necesitatea acestor schimbări sunt: — creşterea productivităţii muncii prin mai buna asimilare a procesului tehnologic de către muncitori şi executarea lucrărilor într-un termen mai scurt; — folosirea în procesul de producţie de noi dispozitive, maşini şi unelte având performanţe mai ridicate decât cele utilizate la elaborarea normelor duce la depăşirea cu uşurinţă a normelor fără un efort suplimentar din partea muncitorilor : — aplicarea de tehnologii noi de execuţie care duc la executarea mai rapidă şi mai uşoară a lucrărilor schimbă condiţiile ce au stat la baza elaborării normelor ; — introducerea în producţie a materialelor noi, mai uşoare, mai comod de manipulat, duce la mai rapida lor punere în operă. Pentru a-şi păstra caracterul stimulatoriu, se impune necesitatea revizuirii normelor. Această operaţie nu trebuie însă să se facă prea des, pentru a se evita perturbaţii în producţie. Elaborarea normelor noi, pe lângă faptul că necesită un mare volum de muncă si de timp, mai poate prezenta iniţial şi anumite lipsuri, care să necesite corecturi pe parcursul aplicării lor. d. Rolul şi atribuţiile maistrului în introducerea şi îmbunătăţirea continuă a normelor de muncă, în procesul de îmbunătăţire a

56

normelor un rol foarte important îl joacă maistrul, care este conducătorul şi coordonatorul producţiei la locul de muncă. El trebuie să stimuleze, prin schimburile de experienţă cu alte şantiere, aplicarea metodelor avansate ale muncitorilor fruntaşi în meseria respectivă. De asemenea, introducerea în producţie a raţionalizărilor, a inovaţiilor şi a invenţiilor trebuie să constituie o preocupare permanentă pentru maistru. Maiştrii trebuie să se îngrijească îndeaproape de introducerea în producţie de dispozitive şi utilaje noi care contribuie la depăşirea normelor. Odată cu apariţia condiţiilor favorabile revizuirii normelor, maistrul, împreună cu următorul, trebuie să mobilizeze muncitorii în vederea introducerii normelor noi.

57

PROTECŢIA MUNCII LA EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE DULGHERIE ŞI LA MONTAJUL PREFABRICATELOR

4.1 GENERALITĂŢI Pentru a fi ferit de accidente, dulgherul trebuie să cunoască şi să aplice normele de protecţie a muncii în construcţii. Înainte de a-şi începe activitatea pe şantier, dulgherul trebuie să participe la instructajul introductiv la locul de muncă şi la instructajul periodic, care cuprinde noţiuni despre: 1. Procesul de construcţie. 2. Reguli de protecţia muncii privind organizarea locului de muncă la

lucrarea pe care trebuie s-o execute. 3. Reguli privind prevenirea incendiilor pe şantier. 4. Pregătiri în vederea începerii lucrului. 5. Păstrarea ordinii şi curăţeniei la locul de muncă. 6. Reguli de igienă personală. Având în vedere specificul activităţii dulgherului se consideră de cea mai mare importanţă cunoaşterea de către acesta a aspectelor legate de lucrul la înălţime. Lucrări executate la înălţime se consideră toate lucrările la care muncitorul este ameninţat de pericolul de cădere sau de alunecare de la înălţime. Normele de protecţie a muncii prevăd obligativitatea ca: �Personalul să fie recrutat din muncitorii ale căror aptitudini pentru lucrul la înălţime au fost în prealabil verificate printr-un examen medical periodic, la fiecare trei luni". 4.2 MĂSURI PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR PRIN

CĂDERE DE LA ÎNĂLŢIME În cadrul acestei acţiuni se impune luarea următoarelor măsuri: 1. Vizita medicală: la angajare şi periodic, în special înainte de

efectuarea lucrărilor la înălţime. 2. La locurile de muncă la înălţime vor fi repartizaţi numai angajaţii

cu experienţă şi calificare corespunzătoare, care să asigure desfăşurarea lucrului in condiţii lipsite de pericol.

4

58

3. Instructajul angajaţilor: introductiv, general, la locul de muncă şi periodic, cu exemplificări chiar de la locurile de muncă, cu filme, diapozitive etc., în vederea creării unei opinii de masă, încât fiecare muncitor să poată cunoaşte riscurile meseriei şi felul în care trebuie să se apere împotriva lor.

4. Fişa tehnologică elementară şi complexă constituie elementul de organizare a procesului de muncă în concordanţă cu fluxul tehnologic şi prin ea se asigură crearea unor condiţii de muncă fără pericole de accidentare.

5. Neadmiterea, de către personalul care conduce şi controlează punctele de lucru, încălcării normelor de protecţie a muncii de către muncitori şi a nefolosirii de către aceştia a echipamentului de protecţie.

6. Executarea la locurile de muncă a unor măsuri tehnico-organizatorice, ca: căi de acces în plan orizontal şi vertical în permanenţă libere, neblocate de materiale; rampe prevăzute cu scări şi balustrade; folosirea mijloacelor de propagandă şi agitaţie vizuală: afişe sugestive în culori şi plăci de avertizare realizate conform STAS-urilor în vigoare, la toate locurile de muncă unde există pericolul de cădere (goluri de montaj în planşee, casa scării, casa liftului, balcoane, terase, marginea planşeelor, schele, gropi etc.).

7. Stabilirea măsurilor de protecţie a muncii ce trebuie luate în comun la punctele de lucru unde sunt mai mulţi executanţi, precum şi la predarea frontului de lucru.

4.3 ECHIPAMENTUL DE PROTECŢIE A MUNCII PENTRU

LUCRUL LA ÎNĂLŢIME Acest echipament constă din: 1. Cască care se poartă în permanenţă legată sub bărbie. 2. Centură de siguranţă care se fixează pe corp, iar legăturile dintre centură şi locul de ancorare se fac cu frânghii sau bretele de siguranţă. Aceste centuri au rolul de a susţine muncitorul suspendat în timpul lucrului, de a-l reţine suspendat, salvându-l astfel de la prăbuşirea în gol (cazul lucrărilor curente de construcţii-montaj civile). Centura de siguranţă va fi verificată în mod obligatoriu înainte de folosire. De asemenea, se va indica muncitorului şi locul fix de care urmează să se prindă. 3. Centura de siguranţă cu scaun dublu pentru lucrări executate la exterior.

59

4. Dispozitivul de siguranţă pentru lucru la înălţime în locuri foarte periculoase. Dispozitivul se montează deasupra înălţimii muncitorului prins de un punct fix. Pe lângă caracteristicile lor mecanice (rezistenţă la uzură, la umiditate, la coroziune), centurile de siguranţă trebuie adaptate pentru fiecare loc de muncă, astfel încât să corespundă cel mai bine condiţiilor de muncă, oferind în acelaşi timp şi comoditate de lucru. Rezistenţa centurilor trebuie să fie suficientă pentru a suporta o tensiune bruscă - rezultatul căderii unui lucrător de la înălţime. Trebuie să se ţină seama atât de rezistenţa centurii cât şi de rezistenţă frânghiei, de modul de prindere. Se va acorda întreaga atenţie punctelor de care se prinde frânghia pentru ca acestea să nu fie slabe. Săptămânal se vor face exerciţii pentru utilizarea corectă a centurii. Pentru a-şi fixa centura, muncitorul trebuie să aleagă cu discernământ un punct de fixare, de care va lega frânghia. La muncile care reclamă o mai mare libertate la mişcări, deplasări mai lungi, se admite o lungime sporită a frânghiei (până la 2,00 m). Întrebuinţarea unei frânghii foarte scurte nu este recomandată decât în câteva cazuri: lucru pe stâlpi, puncte de lucru aşezate la mare înălţime. Alegerea punctului de legare (sigur şi bine plasat) constituie adesea principala dificultate în utilizarea centurii de siguranţă. Şeful de echipă şi maiştrii vor supraveghea cu cea mai mare atenţie această operaţie. Întrebuinţarea centurii se va face astfel: înainte de începerea lucrului, fiecare muncitor îşi va verifica cu cea mai mare atenţie centura, lungimea frânghiei, dispozitivul de închidere şi dacă aceasta este bine fixată de punctele de lucru. În cazul deplasărilor frecvente se va folosi o centură cu frânghii duble. În timpul lucrului frânghia va fi ferită de obiectele care pot provoca ruperi sau fisuri sau care reduc rezistenţa acesteia. După întrebuinţare, centura trebuie pusă la adăpost de umiditate şi de oricare alt factor care poate determina deteriorări.

60

4.4 MĂSURI DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII LA PRINCIPALELE OPERAŢII EXECUTATE DE DULGHER

La pregătirea materialelor pentru prelucrarea mecanică a lemnului atelierele trebuie să fie bine ventilate pentru ca lucrătorii să nu aspire praful de lemn care provoacă îmbolnăvirea căilor respiratorii. În afară de ventilarea generală a atelierului, trebuie să se instaleze aspiratoare de praf şi rumeguş la fiecare maşină în parte. Sculele şi uneltele de mână trebuie confecţionate numai din materiale corespunzătoare operaţiilor care se vor executa. Uneltele de mână acţionate electric trebuie să corespundă prevederilor de tehnica securităţii muncii privind instalaţiile şi echipamentul electric, fiind interzis a se lucra cu ele înainte de a fi verificate de către electricianul însărcinat cu aceasta. Cozile şi mânerele uneltelor de mână vor fi netede, bine fixate şi vor avea dimensiuni care să permită prinderea lor sigură şi comodă. La executarea lucrărilor la înălţime, uneltele de mână vor fi păstrate în genţi rezistente şi vor fi fixate în mod corespunzător pentru a fi asigurate împotriva căderii. Toate uneltele de mână vor fi verificate cu atenţie la începutul schimbului, iar cele care nu corespund condiţiilor normale de lucru, vor fi înlocuite cu altele corespunzătoare. La executarea lucrărilor cu ferăstrăul circular, pânza circularului trebuie să fie fixată pe ax, cu flanşă, strânsă prin piuliţe cu filet de strângerea pânzei în sens contrar sensului de învârtire a circularului. Conducerea materialului de tăiat se face cu ajutorul unui ghid reglabil fixat pe masa circularului. În timpul funcţionării circularului, partea discului ferăstrăului circular aflată deasupra mesei circularului trebuie acoperită cu apărătoare din tablă de fier, având părţile laterale de 2 mm grosime, iar partea superioară de 4 mm grosime. Apărătoarea va fi montată astfel încât să fie ridicată de materialul care se prelucrează alunecând pe suprafaţa lui pentru ca, după trecerea materialului, să revină din nou pe masă. Partea discului aflată sub masa circularului trebuie să aibă jur împrejur o apărătoare fixă, lăsându-se spaţiul necesar pentru evacuarea rumeguşului. Circularul care are diametrul discului mai mic de 150 mm şi al cărui

61

disc iese deasupra mesei de lucru mai puţin de 30 mm va avea apărătoarea specifică pieselor de prelucrat. Masa circularului trebuie să fie complet îngrădită având o ieşire prin care se scoate rumeguşul, dacă acesta nu este dirijat în conducta de aspiraţie. Se interzice cu desăvârşire întrebuinţarea discurilor de ferăstrău care prezintă o crăpătură oricât de mică ar fi sau care au lipsă mai mult de 3 dinţi pe întreaga periferie sau 2 dinţi consecutivi sau cu dinţi care nu se găsesc pe aceeaşi circumferinţă; îndoirea laterală a dinţilor (ceaprazul) va fi făcută dându-se tuturor dinţilor aceeaşi înclinaţie faţă de planul discului. Se interzice tăierea materialelor scurte cu circulare pentru dimensiuni lungi. Se interzice folosirea circularelor care nu au dispozitive de pornire şi oprire individuală. Pentru menţinerea despicării materialului, la o distanţă de cel puţin 10 mm în urma pânzei ferăstrăului, se montează un cuţit divizor a cărui grosime este cu jumătate milimetru mai mare decât grosimea tăieturii. Cuţitul divizor va trebui să aibă o astfel de curbură încât distanţa de maximum 10 mm faţă de pânza ferăstrăului să se menţină pe toată lungimea cuţitului. Cuţitul trebuie să aibă posibilitatea de reglare. De asemenea, cuţitul trebuie să depăşească pânza în înălţime cu cel puţin 20 mm. Pentru tăierea transversală a materialului se va folosi un cărucior mobil pe postamentul maşinii. Se interzice frânarea pânzei cu mâna sau cu o piesă oarecare de lemn. Se interzice a se tăia câte două piese de lemn suprapuse. Materialul lemnos care a mai fost întrebuinţat şi se prelucrează din nou va fi bine curăţat de cuie, scoabe, sârmă etc. înainte de a fi introdus în circular. Materialele care prezintă crăpături şi fibre răsucite nu se vor tăia la circular. Curăţarea locului din jurul ferăstrăului circular se va face numai după ce s-a scos cureaua de transmisie. La executarea montării şi demontării cofrajelor ansamblurile care alcătuiesc cofrajele pentru turnarea stâlpilor, grinzilor principale, grinzilor secundare, antretoazelor, bolţilor tunelurilor, precum şi

62

panourilor mari de cofraj pentru elementele plane care trebuie ridicate la înălţime şi care se aduc la locul de montare cu macarale trebuie să fie asamblate perfect şi să aibă elementele componente bine consolidate între ele. Montarea cofrajelor la înălţime trebuie făcută de pe podina de lucru aşezată pe schele de susţinere. Podinele trebuie să aibă o lăţime minimă de 0,70 m şi să fie împrejmuite cu balustrade de 1,00 m înălţime şi cu scânduri de margine de minimum 15 cm înălţime. În cazul executării pereţilor de beton armat în cofraje amenajate în acest scop, montajul cofrajului pentru construcţiile de beton se va face de pe scări duble şi numai până la o înălţime de maximum 5,0 m de la sol la planşeu. În cazul în care lucrul este situat la o înălţime până la 8,00 m montajul se va face de pe schele mobile. La partea superioară a schelelor mobile în jurul podinii de lucru se vor prevedea balustrade de protecţie de 1,00 m înălţime şi scânduri de margine de minimum 15 cm lăţime. În cazul executării pereţilor de beton armat în cofraje demontabile trebuie să se construiască la ambele părţi podine de lucru, la fiecare 1,80 m înălţime şi care să fie prevăzute cu balustrade de la 1,00 m înălţime şi scânduri de margine de minimum 15 cm lăţime. Montarea cofrajului la o înălţime mai mare de 8,00 m trebuie executată obligatoriu de pe schelele cu podine de lucru împrejmuite. Pentru montarea cofrajelor la stâlpi sau grinzi în care unele laturi cad în exteriorul construcţiei se vor amenaja schele în consolă, prevăzute cu balustradă şi scânduri de margine. În cazul în care un cofraj este înclinat, podinile de lucru de pe care se montează cofrajul trebuie construite în trepte cu lăţimea de cel puţin 0,40 m. Suspendarea cofrajelor trebuie astfel făcută încât să excludă posibilitatea deplasării sau balansării acestora. Demontarea susţinerilor cofrajului construcţiei de beton armat precum şi a cofrajului trebuie să se facă numai cu aprobarea conducătorului tehnic al lucrărilor şi cu respectarea strictă a succesiunii operaţiilor indicate în proiectul de execuţie a lucrărilor. La demontarea cofrajelor

63

construcţiilor de beton armat, se vor lua măsuri împotriva căderii neprevăzute a elementelor cofrajelor. Este interzisă depozitarea pe podinile de lucru a materialelor provenite de la demontarea cofrajului. După demontarea cofrajului, golurile lăsate în planşeele de beton armat la betonare trebuie să fie imediat împrejmuite sau acoperite cu panouri bine fixate. La executarea cofrajelor alunecătoare, elementele cofrajelor alunecătoare (cadrele, canalele de susţinere, grinzile, podinile de lemn, schelele suspendate şi îngrădirile) trebuie executate în strictă conformitate cu proiectul aprobat. Locurile de comunicare între podina de lucru şi schelele suspendate trebuie să fie îngrădite. Muncitorii care lucrează la înălţime vor fi dotaţi cu centuri de siguranţă. La fiecare mutare a cofrajului toate obiectele nelegate de cofraj (material, scule etc.) trebuie îndepărtate. Podina de lucru, precum şi podinile schelelor suspendate trebuie curăţate sistematic de moloz sau alte deşeuri. Muncitorii care fac parte din echipele de lucru la ridicarea cofrajului glisant se supun unui examen medical, în prealabil; în general nu vor fi selecţionaţi decât muncitori între 18 şi 50 ani. În timpul ridicării cofrajului glisant, muncitorii nu vor alerga pe platformele de lucru. De asemenea, nu vor sări de pe platforma superioară pe platforma inferioară (suspendată) deoarece există pericol de accidentare prin cădere de la înălţime. Accesul de pe platforma superioară pe podina inferioară se va face numai prin scări de acces, cu chepenguri amenajate în platforma superioară de lucru. Este interzisă aruncarea materialelor peste balustradele cofrajului glisant, pentru a evita accidentarea muncitorilor care lucrează pe planşee sau pe podestele bobului. Echipa de dulgheri va verifica zilnic, la predarea şi preluarea schimbului de lucru, dacă balustradele exterioare nu sunt rupte sau slăbite. Acolo unde se constată defecţiuni se trece imediat la remedierea lor. La demontarea cofrajului glisant este obligatorie purtarea centurilor de siguranţă, respectându-se normele de tehnica securităţii pentru lucrul în astfel de condiţii, la mare înălţime. Demontarea cofrajului glisant se va face pe elemente stabile şi bine legate, care vor fi

64

coborâte cu grijă cu funia în caz că nu se dispune de macara turn. Utilizarea macaralei turn la demontarea cofrajului glisant măreşte securitatea muncii, evitând manipularea manuală a pieselor grele, la înălţimi mari. Nu se admite utilizarea macaralei pentru prinderea de piese situate în poziţii excentrice (în afara verticalei cablului de susţinere în cârligul macaralei) pentru a nu periclita stabilitatea macaralei. La demontarea cofrajului glisant este interzisă aruncarea de sus a elementelor componente. Demontarea cofrajului alunecător trebuie executată într-o succesiune a operaţiilor stabilită anticipat şi sub conducerea directă a maistrului. Toţi muncitorii vor folosi, în mod obligatoriu, de câte ori lucrează la înălţime, centuri de siguranţă bine prinse de părţile fixe, solide ale construcţiei. Pentru decofrarea panourilor exterioare se va asigura supravegherea tuturor lucrătorilor în mod continuu de şeful de echipă. Sprijinirea săpăturilor. Sprijinirea săpăturilor pentru fundaţii şi şanţuri cu adâncimea maximă de 5,00 m va fi efectuată cu elemente de inventar conform proiectului şi după indicaţiile şefului punctului de lucru. Sprijinirile la săpături peste 5,00 m adâncime se vor executa numai după proiecte special întocmite. În cazul în care nu se dispune de piese de consolidare (sprijinire) de inventar, pentru sprijinirea pereţilor săpăturii la gropile de fundaţii sau şanţuri cu o adâncime până la 5,00 m este necesar ca aceste lucrări să se facă numai cu indicaţia amănunţită a şefului punctului de lucru. Demontarea şi îndepărtarea sprijinirilor din gropile de fundaţie sau şanţuri la terminarea lucrării trebuie să se facă de jos în sus, pe măsura astupării acestora cu pământ sau a executării fundaţiei şi numai sub supravegherea maistrului de execuţie. Numărul de dulapi care se îndepărtează simultan pe verticală nu trebuie să fie mai mare de trei, iar în cazul terenurilor înfoiate sau curgătoare, numai câte unul. În timpul îndepărtării dulapilor, trebuie mutate corespunzător şi proptelele verticale şi orizontale, cele existente neputând fi scoase decât după ce au fost fixate altele în loc. Staţionarea muncitorilor în şanţuri, gropi sub mal, sau pe marginea gropii, este interzisă. Îndepărtarea sprijinirilor din gropile de fundaţie sau şanţuri la terminarea lucrării trebuie făcută cu deosebită atenţie deoarece se pot provoca prăbuşiri de pământ, cu accidente grave.

65

4.5 PRINCIPALELE CAUZE ALE PRODUCERII ACCIDENTELOR PRIN CĂDERE DE LA ÎNĂLŢIME

Principalele cauze ale producerii accidentelor prin cădere de la înălţime sunt: 1. Organizarea necorespunzătoare a locurilor de muncă, datorită: — depozitării necorespunzătoare în spaţiul locului de muncă a materialelor de lucru şi a celor rezultate din procesele tehnologice; — stării necorespunzătoare a platformelor de lucru şi a rampelor; — lipsei căilor de acces sau amenajarea necorespunzătoare a acestora, blocarea lor etc. 2. Organizarea necorespunzătoare a procesului de muncă, datorită: — lipsei pregătirii profesionale pentru executarea muncii respective; — inexistenţei fişelor tehnologice referitoare la lucrul la înălţime; — lipsei instructajului de protecţia muncii şi a verificării cunoştinţelor angajaţilor; — folosirii de muncitori la lucrări pentru care nu sunt autorizaţi; — organizării necorespunzătoare a procesului tehnologic; — executării unor măsuri sau lucrări suplimentare din lipsă de dispozitive ajutătoare; — manipulării şi montajului necorespunzător al unor subansambluri grele. 3. Folosirea de către angajaţi a materialelor de lucru în mod necorespunzător specificului locului de muncă, prin: — aşezarea incorectă a materialelor la punctul de lucru; — mânuirea greşită a sculelor; — lipsa de coordonare a lucrărilor în echipe, lipsa de comandă sau comandă incorectă la executarea lucrărilor. 4. Lipsa sau starea tehnică necorespunzătoare a îngrădirilor şi dispozitivelor de protecţie a locurilor de muncă periculoase, prin: — neîngrădirea şi neacoperirea golurilor; — neprevederea de balustrade de protecţie. 5. Lipsa, folosirea incorectă şi starea necorespunzătoare a mijloacelor individuale de protecţie (a echipamentelor de protecţie), prin: — lipsa sau starea necorespunzătoare a echipamentului de protecţie; — nefolosirea echipamentului de protecţie prevăzut în normative pentru operaţia respectivă; — folosirea echipamentului de protecţie neadecvat locului de muncă respectiv sau neprevăzut în normative. 6. Manipulări necorespunzătoare de materiale şi piese, utilaje,

66

instalaţii etc., prin: — nerespectarea normelor privind efortul fizic al angajaţilor; — manipularea sau manevrarea greşită a utilajelor şi subansamblurilor de instalaţii. 7. Nerespectarea disciplinei de către angajaţi, prin: — acte de indisciplină, ca joacă sau bravadă; — atitudine indiferentă pentru utilizarea dispozitivelor de protecţia muncii; — imprudenţă în muncă prin minimalizarea pericolului, neglijenţă în luarea unor măsuri. Din cele menţionate rezultă că accidentele în muncă prin cădere de la înălţime se datorează atât deficienţelor organizatorice, cat şi unui control superficial al procesului de producţie. In acest scop fişele tehnologice care se referă la executarea lucrărilor la înălţime trebuie să fie însoţite de măsuri de protecţia muncii, indicându-se şi mijloacele de protecţie individuale necesare şi să cuprindă dispozitivele, instalaţiile auxiliare şi accesoriile de prevenire a accidentelor la lucrări executate la înălţime. Aceste dispozitive şi instalaţii auxiliare sunt următoarele: 1. Platforme de lucru pentru executarea lucrărilor la înălţime, care

pot fi uneori chiar părţile componente ale construcţiilor, fie că sunt orizontale (rampe, balcoane etc.), fie că au o înclinare ce nu depăşeşte 5 grade (acoperişuri etc.).

In raport de necesitate, platformele de lucru pot fi utilizate şi pentru depozitarea şi transportul materialelor, în cazul în care sunt corespunzătoare sarcinilor admisibile şi dimensionate în consecinţă. 2. Platforme de lucru auxiliare pentru lucrări care se execută la

înălţime sunt toate porţiunile orizontale ale elementelor de construcţii provizorii şi auxiliare (platforme de schele, platforme de lucru fixate pe cofraje, pe elemente de construcţii etc., respectiv pe instalaţii telescopice, porţiunile superioare plane ale cofrajelor etc.).

Materialul poate fi depus pe aceste platforme; ele pot fi folosite şi pentru transportul materialelor în cazul în care sunt corespunzătoare în ceea ce priveşte sarcinile admisibile şi dimensionate ca atare. 3. Pasarele de lucru, precum şi pasarele pentru executarea

lucrărilor de montaj ce se execută la înălţime reprezintă elemente de construcţii simple, care sunt aşezate (rezemate) pe elemente de construcţii permanente, provizorii sau auxiliare; sunt utilizate numai pentru o scurtă durată de lucru sau pentru diferite operaţii pentru care au fost executate în mod special.

4. Platforme de lucru pentru executarea lucrărilor la înălţime de dimensiuni şi greutate reduse aşezate pe elemente de

67

construcţii permanente, provizorii, fixe, deplasabile, telescopice, suspendate sau pe suporturi special confecţionate (pe scări speciale, pe măsuţe, pe cărucioare, suspendate pe cabluri şi altele asemănătoare).

Locurile de muncă situate pe platforme la înălţime trebuie prevăzute cu balustrade, pentru evitarea căderilor în gol. Se va evita lucrul la înălţime pe scări rezemate, care pot aluneca, sau pe cele aşezate pe dispozitive, autocamioane, care se pot deplasa; de asemenea, se va evita lucrul pe trotuar sau pe un drum expus circulaţiei. 5. Scări simple şi duble utilizate în primul rând pentru coborâre şi

urcare. Cu ajutorul acestora pot fi executate numai operaţiile uşoare de lucru, pentru o durată scurtă sau cu schimbarea permanentă a locului de lucru şi în cazul în care se utilizează numai scule mărunte şi cantităţi reduse de materiale. Scările nu trebuie utilizate acolo unde există posibilitatea de folosire a platformelor de lucru, sau acolo unde pot fi organizate alte amenajări, care sunt mai avantajoase pentru executarea lucrărilor respective.

6. Podeţe metalice cu parapete tipizate de inventar, montate peste şanţurile adânci pe direcţia de circulaţie.

7. Parapete de inventar din oţel-beton sau din ţeava montate pe conturul săpăturilor.

8. Balustrade de oţel-beton sau din ţeava de construcţii, montate la casa scărilor, la casa liftului, la balcoane, pe marginea planşeelor.

9. Panouri bine fixate sau împrejmuiri cu balustrade tipizate de inventar pentru acoperirea golurilor din planşee.

10. Împrejmuiri şi plase pentru evitarea căderii oamenilor de la înălţime.

Împrejmuirile de protecţie sunt alcătuite din elemente de construcţie uşoare, transportabile independent (telescopice, suspendate, rezemate etc.), pe care se aşează îngrădirile din tuburi, scânduri, bare, plase. Locul platformelor de lucru se amenajează cu îngrădirile respective sau cu plase de protecţie. Plasele de protecţie pot fi utilizate în locul îngrădirilor sau pentru a obţine asigurarea în spaţiul de sub locul unde sunt executate lucrările, în cazul în care capacitatea lor portantă, calitatea, caracterul avantajos pentru scopul urmărit, durata de utilizare şi procedeul de încercare a acestora în exploatare sunt stabilite şi confirmate de condiţiile tehnice aplicabile în cazul respectiv.

68

Un alt aspect important pentru prevenirea accidentelor de muncă prin cădere de la înălţime este legat de utilizarea corespunzătoare schelelor prin respectarea instrucţiunilor de utilizare a acestora. 4.6 INSTRUCŢIUNILE REFERITOARE LA MONTAREA ŞI

UTILIZAREA SCHELELOR ŞI EŞAFODAJELOR SIGURE DIN PUNCT DE VEDERE AL PROTECŢIEI MUNCII PREVĂD:

1) Schelele se vor realiza după prescripţiile furnizorului şi nu după soluţii improvizate. 2) Schela se dă în folosinţă împreună cu instrucţiunile de exploatare. 3) Montarea şi demontarea se efectuează cu personal specializat. 4) Se interzice lucrul concomitent pe acelaşi front de lucru, al muncitorilor cu profesii diferite (zidari, instalatori, sudori, dulgheri). 5) Se va acorda o atenţie deosebită parapetelor, care au rolul de a evita căderea în afară şi ca atare aceste elemente vor fi dimensionate pentru cazul în care un muncitor se dezechilibrează şi apasă cu întreaga greutate a corpului său asupra acestora. 6) înălţimea medie a parapetului va fi de 1100 mm, deoarece la un om de înălţime medie centrul de greutate al corpului se află la o distanţă de 1100-1200 mm de la nivelul tălpilor picioarelor. 7) In locurile periculoase se va posta un om de pază pentru avertizare; la celelalte lucrări se pot monta plăcuţe indicatoare. 8) Maistrul are obligaţia de a controla ca încărcările platformelor de lucru să nu fie peste prescripţiile oficiale. 9) Orice modificări aduse schelelor sau eşafodajelor vor fi aduse la cunoştinţa schimbului următor care le va utiliza. 10) In timpul iernii, locurile de muncă pe schele se protejează cu rogojini, folii sau plăci din masă plastică întinse pe rame. 4.7 MONTAREA ELEMENTELOR PREFABRICATE Măsurile de protecţia muncii la lucrările de montare a elementelor prefabricate sunt impuse de următoarele cauze care pot provoca accidente : — folosirea de cabluri, dispozitive de ridicare sau de agăţare uzate sau deteriorate; — agăţarea cârligelor macaralelor în timpul manevrelor de elemente proeminente (grinzi, parapete etc.);

69

— ruperea pieselor prin ridicarea bruscă sau căderea lor din cauza scăpării din cârligul macaralei, a slăbirii unei legături sau a ruperii sau smulgerii urechilor de ridicare din corpul piesei de beton, datorită defecţiunilor de fabricaţie a elementelor; — lovirea piesei de schele, de construcţii alăturate, de stâlpi etc., din cauza depăşirii gabaritelor de lucru, a unor mişcări de balansare provocate de vânt sau de o legare neraţională sau din cauza nedirijării piesei în timpul ridicării; — neasigurarea stabilităţii piesei în timpul montării pană când se fixează definitiv; — răsturnarea piesei în cazul rezemării de eşafodaje sau de stelaje necorespunzătoare, de piese aşezate provizoriu, a căror stabilitate nu a fost asigurată etc. sau răsturnarea macaralei, dacă nu are o capacitate corespunzătoare pentru a ridica sarcina respectivă sau nu a fost ancorată ; — deraierea macaralei datorită întreţinerii necorespunzătoare a căii de deplasare (denivelări, obstacole, desfacerea şinelor etc.); — dezechilibrarea mijloacelor de transport, ceea ce poate produce deplasarea elementelor şi chiar răsturnarea vehiculului; — lipsa amenajărilor preventive (platforme de trecere peste goluri, platforme de siguranţă, parapete şi balustrade solide, tăbliţe avertizoare, lipsa semnalizărilor optice sau acustice), schele neco-respunzătoare etc.; — folosirea unui personal, care nu corespunde din punctul de vedere al prescripţiilor medicale sau este neinstruit. Normele de protecţia muncii în construcţii prevăd măsuri generale pentru toate categoriile de lucrări de montaj. Zonele de montare a construcţiei, calea de rulare a utilajelor şi zonele periculoase ale acestora se amenajează (amplasare, vizibilitate, îngrădiri, podine, plase de protecţie etc.), în majoritatea cazurilor de montare a elementelor prefabricate, cablurile electrice aeriene din apropierea locului unde se execută montarea, precum şi a zonei de acţiune a utilajelor se îndepărtează. Depozitarea elementelor prefabricate în apropierea locului în care urmează a fi montate se face după cum este indicat pentru fiecare tip de element, fie în poziţie orizontală (în stive), fie în poziţie verticală (în rasteluri), după normele respective. Operaţiile de ridicare a elementelor prefabricate se efectuează de către mecanicul utilajului care este ajutat de legătorul de sarcini. Pentru a nu se expune personal la accidente sau a nu cauza

70

accidentarea altor muncitori sau deteriorarea elementelor care se montează, legătorul trebuie să fie instruit asupra modului de legare, agăţare şi echilibrare a sarcinilor în cârligul macaralei precum şi a desfacerii lor. Aceste operaţii sunt spre exemplu: legarea cu cabluri sau lanţuri, aşezarea de căptuşeli, şipci (pentru protejarea cablurilor contra îndoirilor şi rosăturilor produse de unghiurile ascuţite ale elementelor), folosirea traverselor şi dispozitivelor ajutătoare, legarea pieselor lungi în două puncte etc. El trebuie să cunoască perfect codul de semnalizare pentru manevre (ridicare, oprire etc.), să sesizeze şi să semnalizeze defectele şi zgomotele anormale în timpul lucrului, să controleze în permanenţă cablurile, lanţurile şi dispozitivele ajutătoare de ridicare şi care sunt defectele care pot apărea, să urmărească ridicarea şi transportarea elementului suspendat. Lucrările de montare se execută după un proiect de organizare şi conform fişelor tehnologice în care se expune în mod detaliat desfăşurarea lucrărilor, precum şi măsurile speciale de protecţia muncii. Dispozitivele de prindere, ridicare şi montare a elementelor prefabricate se folosesc împreună cu anumite dispozitive auxiliare de siguranţă care se găsesc, în general, în dotarea antreprizelor de construcţii. Dispozitivele (bride, traverse, juguri etc.) sunt alese în funcţie de forma, dimensiunile şi greutatea elementelor care se ridică, de posibilitatea de prindere sigură şi de desfacere a lor fără eforturi şi pericole după montare, de utilajul de ridicat etc. Cablurile, lanţurile şi funiile sunt prevăzute cu plăcuţe de marcare (de sarcină maximă etc.); ele trebuie să corespundă sarcinilor care urmează să fie ridicate, precum şi mecanismelor de ridicat. Cablurile şi lanţurile care au un procent mare de uzură nu se folosesc (sârme sau toroane rupte, zale uzate turtite, îndoite etc.). Numărul de sârme rupte pentru care un cablu trebuie înlocuit depinde de tipul cablului, de numărul de toroane şi de fire etc. Verificarea şi controlul zilnic al cablurilor şi lanţurilor montate pe instalaţii se fac de către mecanicul macaragiu. Ochiurile de la capătul cablului se realizează prin înfăşurarea cablului liber pe o lungime de 15 ori diametrul (dar cel puţin 300 mm) sau prin prindere cu cel puţin trei cleme metalice. Pentru a se evita deformarea ochiului şi deteriorarea sârmelor toroanelor, în golul ochiului se prevede o piesă metalică specială.

71

Muchiile ascuţite ale elementelor care se ridică se prevăd cu apărătoare ce împiedică atât ştirbirea muchiilor elementului, cat şi slăbirea sau chiar ruperea cablurilor. Cablurile, lanţurile, funiile se încearcă înainte de întrebuinţare şi cel puţin o dată la 6 luni, precum şi în cazul lungirii lanţurilor prin sudare. Sarcina Ia care se încearcă este de minimum două ori mai mare decât sarcina de lucru. Zilnic, înainte de începerea lucrului, precum şi în timpul lucrului din 4 în 4 ore, dispozitivele de prindere şi de ridicare se controlează de către maistru, dacă nu au suferit vreo deteriorare, înnădirea cablurilor purtătoare sau înnădirea lanţurilor cu buloane sunt cu desăvârşire interzise. Pentru a se evita pericolul de accidentare prin scăparea de pe tambur a cablului sau lanţului, în poziţia cea mai de jos a cârligului, trebuie să rămână înfăşurate pe tambur cel puţin trei spire de cablu sau de lanţ, iar înfăşurarea trebuie să se facă în spire continue, fără încrucişări. Pentru a împiedica desprinderea ochiului elementelor, cârligele sunt prevăzute cu dispozitiv de siguranţă: simplu, cu resort sau semiautomat, realizate numai prin forjare. Cârligele trebuie înlocuite periodic, deoarece, din cauza obosirii materialului, care nu poate fi constatată prin mijloace de şantier, se poate produce ruperea lor. Pentru a evita provocarea unor accidente din cauza deformării sau ruperii unor elemente prefabricate (când se ridică în poziţii care sunt diferite de poziţiile în care sunt montate în construcţie), aceste elemente se consolidează cu piese auxiliare (scânduri, rigle, plăci, piese laminate etc.); în special se întăresc tălpile, montanţii şi diagonalele acestor elemente. După verificarea fixării tuturor dispozitivelor de agăţare şi de prindere la cârligul macaralei se face un control definitiv prin ridicarea elementului, în mod lent, la o distanţă de 10-30 cm de la sol. Dacă se constată defecţiuni de prindere (cabluri slăbite sau alunecate, ochiuri rupte etc.), elementul se lasă din nou pe sol şi se remediază aceste defecţiuni. Elementul prefabricat se ridică cu multă atenţie şi fără smucituri, fiind dirijat cu ancoraje din frânghii sau din cabluri subţiri de

72

oţel. În timpul ridicării elementului, poziţia cablului de ridicare al macaralei este verticală. Semnalele către macaragii, pentru efectuarea diferitelor operaţii necesare desfăşurării procesului tehnologic al montării (ridicare, rotire, întoarcere, coborâre etc.), sunt date numai de către cel care conduce lucrările de montare (şeful de echipă sau maistrul). Semnalul de �oprire� poate fi dat de orice muncitor din echipă, când observă că prin continuarea funcţionării macaralei se creează o situaţie periculoasă, care poate duce la accidentarea muncitorilor. Când din anumite motive elementul prefabricat nu poate fi fixat la locul lui, se coboară pe sol şi este ridicat din nou numai după înlăturarea cauzei care a împiedicat montarea. Lăsarea elementului în poziţie suspendată, precum şi repararea dispozitivelor sau a elementului în timpul ridicării sunt cu desăvârşire interzise. Cârligul se desprinde de pe elementul prefabricat numai după ce acesta a fost bine fixat pe reazeme şi după ce s-a verificat stabilitatea lui. Când stabilitatea elementului nu prezintă destulă siguranţă, deoarece nu s-au montat încă toate elementele cu care se îmbină, atunci se consolidează cu pene, contravântuiri, tiranţi (cel puţin în număr de trei) prinşi în ancore solide. Verificarea montării corecte se face prin introducerea în găurile de montaj a unor dornuri metalice, nu cu degetele. Operaţia de montare se consideră terminată când elementul fixat în poziţie definitivă a fost consolidat şi astfel orice pericol de accidentare prin căderea elementului a fost înlăturat. Scripeţii şi palanele se prind de elementele de construcţie montate anterior numai cu aprobarea conducătorului tehnic al lucrării, care verifică prin calcul această posibilitate. Elementele prefabricate se pot monta la fiecare nivel superior numai după montarea planşeului peste nivelul inferior. Golurile rămase se acoperă cu podine provizorii sau se împrejmuiesc. Lucrările de construcţii şi de instalaţii în interiorul clădirilor cu mai multe etaje, alcătuite din elemente de beton armat prefabricat, se execută numai pe palierele deasupra cărora sunt montate cel puţin două planşee.

73

Operaţiile de desprindere din cârligul macaralei a elementelor prefabricate, operaţiile de monolitizare prin sudare a armăturilor sau prin betonare a nodurilor etc. nu se efectuează de pe scări, ci numai de pe platforme de lucru suspendate sau de pe schele. Pentru legarea blocurilor prefabricate se folosesc bucăţi de cabluri asamblate pană la un număr de patru ramuri. Dimensiunile cablurilor trebuie să corespundă forţei de tracţiune din ramuri, forţă care depinde de unghiul făcut de ramurile în diagonală. De aceea se vor respecta cu stricteţe instrucţiunile date de conducerea tehnică a şantierului, care va indica ce dimensiuni de cabluri trebuie folosite pentru diverse mărimi de sarcini. Nerespectarea acestor măsuri duce la ruperea cablurilor. În timpul transportului pe orizontală cu ajutorul macaralei, elementul este ridicat cu cel puţin 0,50 m deasupra construcţiilor sau obiectelor care se află pe traseu, precum şi deasupra zidăriei în execuţie, Când în timpul operaţiilor de montare se produce o defectare a mecanismelor sau a instalaţiilor electrice, blocul sau elementul prefabricat nu trebuie să rămână suspendat. Dacă însă blocul nu se poate cobora pe sol, atunci locul deasupra căruia se găseşte blocul imobilizat este imediat îngrădit şi se pun placarde avertizoare. Elementul este eliberat din cârligul macaralei după aşezarea lui definitivă şi după controlarea verticalităţii lui. Trecerea de pe schele pe blocurile recent zidite, circulaţia muncitorilor pe acestea, ca dealtfel şi fixarea blocurilor stand pe blocurile vecine, precum şi aplecarea muncitorilor în afara zidului pentru a prinde cablul macaralei sau blocul sunt interzise. Etajul următor se montează numai după ce s-au montat definitiv grinzile planşeului precedent şi numai după aşezarea unei podine continue pe aceste grinzi. Buncărul de mortar şi lăzile de materiale se aşează în locurile indicate în proiectul de organizare, pe o podină bine consolidată, pe care este interzisă însă şi aşezarea blocurilor de beton. 4.7.1 Montarea elementelor mari prefabricate Dimensiunile de gabarit şi greutăţile mari ale panourilor mari prefabricate impun şi luarea unor măsuri specifice montării acestor elemente, pentru evitarea accidentelor. Astfel, datorită dimensiunilor mari, spaţiile de trecere ale pieselor spre locul de montaj trebuie să

74

permită o manevrare normală, fără pericolul accidentării, datorită lovirii construcţiilor existente sau atingerii reţelelor electrice, Macaralele sunt prevăzute cu dispozitive care indică direcţia vântului, pentru ca panourile să fie manevrate cu ajutorul unor frânghii, astfel încât faţa lor să se menţină paralelă cu direcţia vântului. Fâşiile de planşeu se vor monta de pe locuri sigure, muncitorii acţionând de pe platforme de lucru sau de pe fâşii montate definitiv anterior. Panourile mari prefabricate se desprind din cârligul macaralei, după ce se asigură stabilitatea lor prin rezemare în poziţie definitivă şi prin fixare cu tiranţi şi tensori metalici extensibili. Pentru a preîntâmpina accidentele cauzate de o execuţie neraţională la diferite niveluri ale construcţiei, la montarea pieselor se respectă un decalaj minim între operaţiile de montaj. La nivelul în montaj trebuie terminate complet matarea cu mortar a dinţilor planşeului şi prinderile cu eclise sudate între plăcuţele de pe dinţii şi grinzile planşeelor. Montajul unui perete nu se începe pană nu se verifică prinderile cu plăcuţe, deoarece, pereţii acoperindu-le, ulterior nu se va mai putea controla dacă au fost executate sau nu în mod corespunzător. Pe tronsonul de montaj la nivelul inferior trebuie să fie terminate complet sudurile barelor la noduri şi să fie începută în paralel betonarea nodurilor. La nivelul inferior următor trebuie să fie terminată complet matarea sub panourile verticale portante. La montarea clădirilor din panouri mari prefabricate se mai folosesc o serie de dispozitive de protecţie a muncii, pentru a preveni căderea muncitorilor de la înălţime, şi anume: un dispozitiv de protecţie pentru montatori, format dintr-un parapet individual care este prins de un punct fix, stâlpi metalici cu trepied şi balustrade din bare demontabile, prinse în manşoane şi parapet demontabil pentru planşee, cu contrafişe telescopice prinse de puncte fixe.

75

PLANURI ŞI DETALII DE EXECUŢIE

5.1 REPREZENTĂRI CONVENŢIONALE FOLOSITE ÎN

DESENUL DE CONSTRUCŢII Semnele convenţionale sunt figuri simplificate, care redau sumar în desen caracteristicile unor elemente dintr-o construcţie. Folosirea lor se adoptă în desenele la scară mică, numai pentru figura elementul respectiv şi amplasamentul lui în ansamblul constructiv. 5.1.1 Uşi şi ferestre Uşile şi ferestrele sunt montate în golurile lăsate special în pereţi; dimensiunile acestor goluri rezultă din dimensiunile tâmplăriei finite, la care se adaugă jocul de montaj. Golurile se desenează la scară pe planul respectiv. Dimensiunile golurilor pentru uşi şi ferestre sunt standardizate pentru fiecare categorie de tâmplărie.

Fig. 5.1 Reprezentarea uşilor şi ferestrelor Pe planurile executate la scară mică, până la 1:100 inclusiv, uşile se vor reprezenta prin golul respectiv, indicarea deschiderii şi cotarea nefiind obligatorii. Pe planurile la scară mai mare decât 1:100, reprezentarea diverselor categorii de tâmplărie metalică sau de lemn se va face conform tabelului. Cotele golului se vor scrie pe axa acestuia, indicând gabaritele tâmplăriei, în care se cuprinde şi jocul de montaj, sub forma unei fracţii X/Y, X fiind lăţimea şi Y înălţimea golului.

5

76

Fig. 5.2 Reprezentarea diverselor tipuri de uşi Notă: Linia întreruptă indică eventuala nişă de sub fereastră pentru radiator. Ruloul

va fi indicat cu litera R în dreptul spatelui pe care se va monta cutia de automat.

5.1.2 Coşuri de fum şi ventilaţii Dimensiunile şi caracteristicile coşurilor se stabilesc prin proiectare. Acestea se reprezintă la scara desenului, respectându-se condiţiile de amplasare în ansamblul constructiv.

Fig. 5.3 Reprezentarea coşurilor de fum şi ventilaţie

5.1.3 Scări interioare Scările pentru construcţii civile se construiesc conform prescripţiilor de proiectare ţinându-se seama atât de folosirea lor curentă, de acces la fiecare nivel al construcţiei, cât şi de folosirea lor pentru

77

asigurarea unei evacuări uşoare şi rapide în caz de incendiu sau alte pericole similare.

Fig. 5.4 Tipuri de scări Scările se clasifică după următoarele criterii: - după destinaţie: scări monumentale, principale, secundare etc.; - după rezistenţă la foc (după materialele din care sunt construite): de piatră, beton armat, metal sau lemn, fiind stabilit pentru fiecare material câte un grad de rezistenţă la foc; - după înălţimea treptelor: cu trepte joase, mijlocii sau înalte; - după forma lor: scări drepte, cu una sau mai multe rampe şi cu podeste intermediare; scări cu trepte balansate, cu una sau cu mai multe rampe; scări curbe continue, cu desfăşurare după o elice cilindrică sau scări curbe cu podeste. Lăţimea scării (lungimea treptelor) se alege în funcţie de destinaţia clădirilor. Lăţimea podestului este în funcţie de lăţimea scării. Astfel, pentru lăţimi de scări se ia 1,20-1,60 m, la care corespund lăţimi de podeste de 1,20-1,60 m. La clădirile de asistenţă sanitară, scările au lăţimea până la 2,20 m. Treptele scării vor avea, la toate nivelurile, aceeaşi lăţime şi înălţime. Spre golul dintre rampe, scările vor avea balustrade; înălţimea balustradei va fi măsurată vertical, de la muchia treptei şi va avea 70-80 cm. Înălţimea liberă dintre două rampe suprapuse, măsurată perpendicular pe linia rampelor, va fi de minimum 2,00-2,20 m.

78

Desenul se va executa la scară. Treptele vor fi desenate cu linii pline, iar contratreptele cu linii punctate. Linia de călcare (linia paşilor) va indica sensul de urcare a scării şi va fi desenată, la circa 50 cm de la mâna curentă. La desenele executate la scara 1:50 sau mai mare, linia pasului este cea efectivă, adică la 50 cm de la rampă, iar poziţia ei va fi cotată. Treptele vor fi numerotate toate, începând de la podestul de pornire, sau se va specifica numărul de trepte la podestul de sosire. Pentru porţiunea scării dintre două etaje se va desena porţiunea de pornire şi apoi se întrerupe, pentru a continua apoi rampa până la podestul de sosire.

Fig. 5.4 Casa scării 5.1.4 Ascensoare Golul pentru ascensor va fi în zona casei scării, pe una dintre laturile ei, sau în casa scării, scara desfăşurându-se în jurul axei ascensorului. Ascensorul se va reprezenta în desen prin secţiune în plan orizontal. În secţiune se va reprezenta la scară cabina şi contragreutatea; în funcţie de mărimea acestora se vor determina dimensiunile golurilor pentru casa ascensorului. După poziţia de plasare a contragreutăţii, vor fi trei feluri de reprezentări: - cu contragreutatea în spate; - cu contragreutatea în stânga; - cu contragreutatea în dreapta.

Fig. 5.5 Reprezentarea ascensoarelor

În toate planurile etajelor unei clădiri golul pentru ascensor se va reprezenta identic, urmărindu-se să existe suprapunerea corectă a poziţiei casei ascensorului, care va trebui să se dezvolte în jurul aceleiaşi axe verticale, de la parter la ultimul nivel.

79

5.1.5 Sobe, maşini de gătit şi mobilier Pe planurile de arhitectură va trebui să se amplaseze obiectele care vor ocupa spaţiile construite atât pentru a se stabili nevoile constructive ale ansamblului, cât şi pentru a se studia amplasamentul mobilierului faţă de golurile create, în scopul obţinerii unei circulaţii corespunzătoare. Semnele convenţionale pentru mobilier se vor desena la scara desenului, pentru a da o imagine clară asupra spaţiilor ce rămân libere pentru circulaţie. Pentru desene la scară mai mică decât 1:50, se indică numai conturul obiectelor. Tab. 5.1 Reprezentarea mobilierului

Semnele convenţionale pentru sobe şi maşini de gătit se vor desena tot la scară, indicându-se numărul cahlelor pe cele trei dimensiuni; de exemplu la indicaţia 2x2,5x8, primele două valori indică desfăşurarea cahlelor în plan şi a treia, desfăşurarea acestora în înălţime. Pentru sobele executate din zidărie se vor da cotele de gabarit, de exemplu 40x60x120.

80

Tab.5.2 Reprezentarea sobelor şi maşinilor de gătit

5.1.6 Obiecte sanitare Grupurile sanitare pentru locuinţe sau edificii publice se dimensionează în raport cu dimensiunile obiectului pe care trebuie să-l deservească, cu gradul de confort ce trebuie asigurat şi cu spaţiul ce trebuie rezervat circulaţiei, corespunzător gradului de aglomerare. În STAS 789 sunt date semne convenţionale de reprezentare pentru toate obiectele sanitare. Figurarea obiectelor sanitare se face pe desenele de arhitectură şi de instalaţii sanitare. Desenarea lor se realizează la scară. 5.2 REPREZENTĂRI CONVENŢIONALE DIVERSE PENTRU

CONSTRUCŢII METALICE ŞI OŢEL BETON 5.2.1 Găuri a) Găuri netede pentru nituri sau buloane. În reprezentarea obişnuită, găurile se desenează fie complet, cu axele lor, fie trasând un cerc la scara desenului, având diametrul cât diametrul găurii. În reprezentarea simplificată se desenează numai axa găurii în

81

elevaţie sau semnul + în plan, scriindu-se valoarea diametrului precedată de simbolul Ø. Reprezentarea obişnuită se foloseşte în desene la scară mare, iar reprezentarea simplificată, la scară mică. Pentru găurile înfundate se indică adâncimea, printr-un număr scris în urma diametrului găurii (de exemplu: Ø 6 pătruns 8). b) Găuri filetate. Se desenează atât în reprezentarea obişnuită, cât şi în cea simplificată, la fel ca şi găurile netede, însă în loc de diametrul găurii se scrie, alături sau cu linie de indicaţie, caracteristicile filetului.

Fig. 5.6 Reprezentări convenţionale pentru găuri

Simbolul M6 x 0,75 pentru găuri filetate reprezintă filet metric M de 6 mm diametru, 0,75 fiind adâncimea filetului. c) Găuri netede cu adânciri. Se execută pentru găuri de şuruburi cu cap conic şi se vor nota prin diametrul găurii, urmat de expresia �adâncire pentru� şi de notarea caracteristică a şurubului respectiv.

82

5.2.2 Şuruburi şi buloane Şuruburile şi buloanele sunt elemente de asamblare semipermanente. Reprezentarea simplificată a acestora se realizează indicându-se caracteristicile şurubului sau ale bulonului, în sistem metric sau în ţoli, şi lungimea; şaiba se notează separat, prin diametrul găurii.

Fig. 5.7 Reprezentarea şuruburilor

5.2.3 Nituri Niturile sunt elemente de asamblare permanentă. Reprezentarea lor simplificată se realizează prin marcarea axei nitului printr-o linie continuă, în secţiune, respectiv prin cruci, în plan, şi indicând alături distanţa dintre şirurile de nituri.

83

După felul capului niturilor sau după felul capului bătut, niturile se vor reprezenta după cum urmează:

Fig. 5.8 Reprezentarea niturilor

- niturile cu cap rotund, la construcţii metalice cu asamblări de rezistenţă, se vor reprezenta obişnuit şi schematic;

84

- niturile cu unul sau cu ambele capete semiînnecate, la construcţii metalice cu asamblări de rezistenţă şi etanşe, se reprezentă ca în fig. 5.8; - niturile cu unul sau cu ambele capete înecate, la construcţii metalice de rezistenţă la care una sau ambele feţe se cer să fie netede, se reprezintă ca în fig. 5.8. Lungimea nitului nebătut şi calitatea materialului din care este executat se vor indica numai în cazuri speciale. Elementele componente ale structurilor metalice se asamblează pe şantier. Nodurile de asamblare se execută pe şantier, în două ipoteze: - noduri, cu găurile pentru nit executate în uzină; - noduri, cu găurile pentru nit executate pe şantier. În prima ipoteză, niturile se notează pe desen cu un steguleţ simplu, iar în ipoteza a doua, când gaura este executată pe şantier, niturile se marchează prin steguleţ dublu. 5.2.4 Armături pentru beton armat La scara la care se execută desenele pentru elemente de beton armat nu se pot reprezenta şi diametrele barelor de oţel beton. Pentru reprezentarea armăturilor de rezistenţă în secţiunile elementelor de beton armat se vor folosi linii pline, de aceeaşi grosime, indiferent de diametrul armăturilor sau secţiuni pline de acelaşi diametru, indicându-se precis poziţia barelor precum şi desfăşurarea lor în lungime. Etrierii se desenează prin linii mai subţiri.

Fig. 5.9 Reprezentarea armăturilor

Pentru identificarea barelor s-a notat pe desen marca lor într-un cerc, barele identice având aceeaşi marcă. 5.2.5 Profile laminate Secţiunile structurilor pentru construcţii metalice sunt alcătuite din profile simple, asamblate prin nituri, sudură sau buloane.

85

În desen, profilele se reprezintă în secţiune prin forma şi dimensiunile secţiunii lor transversale, în vederea notării prescurtate a profilelor laminate; pentru majoritatea secţiunilor se adoptă simboluri după forma lor geometrică. Valorile care indică dimensiunile secţiunii respective se notează după simbolul secţiunii, despărţindu-se prin semnul x. Oţelul lat şi oţelul pătrat nu au simbol, astfel că dimensiunile lor se notează fără simbol. Dacă se notează şi lungimea barei de oţel profilat, valoarea respectivă se va despărţi de celelalte valori printr-o liniuţă orizontală. În fig. 5.10 este reprezentată o secţiune de grindă metalică cu inima plină, alcătuită din platbande de diferite dimensiuni, legate prin corniere cu aripi egale la talpa superioară şi prin corniere cu aripi neegale la talpa inferioară. Profilele laminate se reprezintă simplificat numai în vedere longitudinală, secţiunea profilului putându-se arăta printr-o secţiune suprapusă pe vederea longitudinală sau desenată lângă aceasta. Profilele laminate, atât în cazul reprezentării obişnuite, cât şi în cazul reprezentării simplificate, se notează cu ajutorul liniilor de indicaţie.

Fig. 5.10 Reprezentarea profilelor laminate

86

5.3 SCĂRI UZUALE ÎN DESENUL TEHNIC Scara desenului este raportul dintre dimensiunile unui obiect reprezentat în desen şi dimensiunile reale (cele din natură) ale obiectului reprezentat. Raportul poate fi de reducere sau de mărire a obiectelor. Raportul scării se alege în funcţie de gradul de detaliere necesar în reprezentarea obiectului, de mărimea obiectului de reprezentat şi de scopul pentru care este utilizat desenul. La alegerea după aceste criterii a scării desenului, se va urmări ca reprezentarea obiectului să fie cât mai clară. Scările pot fi numerice şi grafice. 5.3.1 Scări numerice Scările numerice se exprimă prin raportul a două valori, dintre care una arată mărimea desenului şi cealaltă mărimea obiectului. Scările numerice standardizate sunt: - scara 1:1, pentru mărimea naturală; se foloseşte în general pentru anumite detalii principale; - scările 1:2; 1:5; 1:10; 1:20; 1:50; 1:100; 1:200; 1:500..., în general: 1:10n; 1:(2·10n); 1:(5·10n), în care n este un număr întreg, acestea fiind scări obişnuite de reducere; - scările 2:1; 5:1; 10:1; etc., care sunt scări de mărire. Pe planuri, scara se va scrie la locul rezervat în indicator. Se recomandă ca toate desenele de pe acelaşi plan să fie executate la aceeaşi scară. Dacă aceasta nu este posibil, se va indica scara pentru partea principală a desenului, care va fi scrisă mare, iar pentru părţile secundare ale desenului scările se vor indica cu scriere mică şi se vor repeta la fiecare element în parte. Pentru anumite desene făcând parte din proiectele de comunicaţii terestre (profiluri în lung) se vor folosi două scări, una pentru lungimi şi alta pentru înălţimi, care se vor indica în dreptul axelor respective. În unele cazuri este nevoie să se detalieze numai o mică porţiune a unui desen. În acest caz, porţiunea respectivă se va încercui într-un cerc şi apoi se va mări la o scară convenabilă detaliul respectiv. 5.3.2 Scări grafice Pentru transpunerea directă în desen a dimensiunilor reale ale unui obiect la scara desenului, fără a efectua operaţii aritmetice, sau pentru a afla pe un desen o dimensiune necotată, se folosesc scările grafice.

87

În general, scările grafice servesc la determinarea directă pe desen a elementelor de lungime, fără a mai recurge la transformări aritmetice. Scările grafice se clasifică în: - scări proporţionale; - scări funcţionale. a) Scări grafice proporţionale. Scările grafice proporţionale sunt de mai multe tipuri: - scări regulate; - scări cu contrascară (simple); - scări cu reţea; - scări universale triunghiulare. Scări regulate. Sunt caracterizate prin gradaţii echidistant trasate pe un suport, care reprezintă un anumit raport de reducere a dimensiunilor. Modulul scării este distanţa constantă dintre două gradaţii a căror valoare diferă cu o unitate. Exemplu de scară regulată este scara de gradare a instrumentelor de măsurat (rigle, metri etc.). Scări simple cu contrascară. Sunt alcătuite dintr-un suport împărţit în unităţi de măsură din 10 în 10 sau din 5 în 5. Pe scara propriu-zisă figurează numai gradaţiile scării. Subdiviziunile sunt figurate pe contrascară. Contrascara este un segment al scării pus după 0 al scării, de la dreapta la stânga, gradat în atâtea subdiviziuni cât este multiplul scării (5, 10 sau 100). Cu ajutorul contrascării se pot măsura lungimi ce nu sunt egale cu un număr întreg de diviziuni de pe scara, principală, folosind şi subdiviziunile de pe contrascară.

Fig.5.11 Scară simplă cu contrascară

Scări grafice cu reţea. Pentru măsurători mai exacte se foloseşte scara grafică cu reţea. Această scară este formată din zece intervale egale, de preferinţă de 3 mm, trasate prin linii orizontale, paralele la o linie de bază AB, pe care se vor marca diviziuni egale, din sută în sută (0, 100, 200, �). De la 0 spre stânga se aşază contrascara, pe care se vor marca diviziuni din 10 în 10. Paralelele orizontale se vor numerota de la 0 la

88

10, începând de la linia de bază AB. Pe cea de-a zecea paralelă se vor repeta diviziunile de pe linia de bază a contrascării, care se vor uni cu diviziunile 0, 10, 20,... 90, decalate cu o diviziune.

Fig.5.12 Scară grafică cu reţea Diviziunile pe scară se vor lua în funcţie de raportul de reducere necesar; de exemplu, la scara 1/50 = 2/100 înseamnă că un metru va fi reprezentat prin 2/100 dintr-un metru, iar diviziunile 0, 100, 200 vor avea între ele o distanţă de 2 cm. Pentru a pune în desen o lungime ab de 386,5 cm, se va porni de la verticala 300, pe paralelele dintre 6 şi 7 (se interpolează la 6,5), până la oblica 83. Prin interpolarea între orizontale se vor putea obţine şi treimi de unităţi. Scări universale (triunghiulare). Pentru a putea trece cu uşurinţă de la un raport de reducere la altul, fără a schimba scara de reducere, se vor folosi scările triunghiulare, fapt pentru care acestea se numesc şi universale. Scara triunghiulară este formată dintr-un triunghi dreptunghi cu catetele de 200 şi 100 mm, cateta mică fiind orizontală. Faţă de această catetă se duc, cât mai exact, paralele din 2 în 2 mm, care se vor numerota începând din vârful 0 al triunghiului. Dacă este nevoie, de exemplu, de utilizarea acestei scări pentru a reduce un desen la scară (la care 100 mm din natură reprezintă 20 mm în desen), se va măsura o lungime de 20 mm pe cateta mică a triunghiului, pornind din unghiul drept şi se va uni acest punct cu originea 0 printr-o dreaptă. Această dreaptă taie toate paralelele la cateta mică în raportul 1/5. Pentru a reduce o lungime, egală de exemplu cu 56 mm, la scara g, se va lua cu compasul lungimea paralelei corespunzătoare gradaţiei 56, cuprinsă între cateta mare (0, ...,100) şi dreapta 0a.

89

Fig. 5.13 Scară triunghiulară

b) Scări grafice funcţionale. Scările grafice funcţionale reprezintă grafic variaţia unei funcţii referitoare la un fenomen fizico-mecanic sau natural şi servesc la construirea diagramelor. Aceste scări pot fi: - scări funcţionale obişnuite; - scări derivate; - scări izograde. Cea mai utilizată scară grafică funcţională din categoria scărilor funcţionale obişnuite este scara logaritmică, care serveşte pentru reprezentarea unei mărimi într-un spaţiu restrâns, în care reprezentarea printr-o scară proporţională nu este posibilă. Această scara este folosită la scara de gradare a riglei de calcul.

90

5.4 COTAREA DESENELOR Dimensiunile geometrice ale unei construcţii în plan şi în spaţiu sunt indicate în desen prin cote. Cotarea unui desen are scopul: � să indice caracterul constructiv-funcţional al proiectului conceput; � să precizeze dimensiunile necesare pentru execuţia proiectului; � să dea posibilitatea efectuării de măsurători în vederea întocmirii

devizelor, ataşamentelor etc. Această cotare trebuie să fie făcută clar, fără repetări inutile, cât mai completă şi astfel ca fiecare dimensiune să se poată citi direct, fără a fi nevoie de calcule suplimentare pentru deducere (cotele parţiale trebuie să fie integrate în cote totale). 5.4.1 Elementele cotării Elementele cotării sunt : � cota propriu-zisă, care indică valoarea numerică a dimensiunii respective; � linia de cotă, dusă paralel cu direcţia în care se consideră cota; � liniile ajutătoare, care limitează linia de cotă şi se folosesc când linia de cotă nu taie obiectul desenat; � linia de referinţă folosită când, din lipsă de spaţiu, cota nu poate fi înscrisă în intervalul dintre extremităţile liniei de cotă; linia de referinţă indică locul de cotare şi pe ea se va scrie cota respectivă; � simbolul pentru cota de nivel, reprezentat convenţional prin diferite semne. 5.4.2 Reguli de cotare La cotarea desenelor de construcţii civile şi industriale trebuie respectate următoarele reguli: a) Reguli generale. Cotele pe desenele de ansamblu, întocmite la scările 1:100 şi 1:50, indică dimensiunile nominale ale elementelor brute de construcţie (zidărie la roşu, beton netencuit etc.). Pentru desenele de detaliu, întocmite la scările 1:20 şi 1:25, cotele vor indica atât dimensiunile brute, cât şi dimensiunile de finisaj pentru tencuieli, placaje de piatră sau marmură etc. Cotele de nivel se referă la pardoseala finită. Pentru desenele de ansamblu, cotele mai mari decât 1 m se vor indica în metri, cu două zecimale; cele sub 1 m se vor indica în centimetri. Pentru desenele de detaliu, cotele se vor indica în

91

milimetri. Cotele elementelor nedesenate la scară se vor sublinia. Cotele ce urmează a fi verificate la faţa locului vor fi precedate de semnul ~. Dacă se prevăd două alternative de execuţie, cotele pentru cea de a doua alternativă se vor scrie între paranteze. b) Linia de cotă se trasează paralel cu dimensiunea ce se cotează. Linia de cotă trebuie să fie foarte subţire, continuă sau întreruptă.

Fig.5.14 Amplasarea liniilor de cotă Extremităţile liniilor de cotă se indica prin : � puncte ; � liniuţe înclinate la 45°, care vor depăşi linia de cotă cu câte 3-4 mm de ambele părţi. În cazul elementelor metalice se pot întrebuinţa linii de cotă terminate cu săgeţi. Elementele curbe vor fi cotate prin linii paralele cu linia curbă ce se cotează: săgeţile se folosesc pentru a indica deschiderea unghiurilor şi extremitatea razelor de curbură. c) Liniile ajutătoare se trag normal pe liniile de cotă, la extremitatea elementului de cotat. Ele pot depăşi cu 2-5 mm linia de cotă. La elementele curbe, liniile ajutătoare sunt normale la curbă. La desenele în perspectivă, liniile ajutătoare urmează aceeaşi regulă, dar vor avea înclinarea care rezultă din perspectivă.

Fig. 5.15 Linii de cota ajutătoare

92

Plasarea liniilor ajutătoare trebuie astfel făcută, încât să se evite pe cât este posibil încrucişarea liniilor de cotă între ele, precum şi încrucişarea liniilor de cotă cu liniile desenului. Când se trag mai multe linii de cotă paralele, ele se vor distanţa la 5 mm. d) Înscrierea cotelor. Când linia de cotă este continuă, cota se scrie deasupra liniei de cotă, la o distanţă de minimum 1 mm. Când linia de cotă este întreruptă, cota se va scrie într-un spaţiu lăsat liber spre mijlocul liniei de cotă.

Fig. 5.16 Înscrierea cotelor Când distanţa dintre liniile ajutătoare este prea mică pentru a se putea scrie cota, se va folosi o linie de referinţă, pe care se vă scrie cota sau cota se va scrie alături de liniile ajutătoare, la 1 mm deasupra liniei de cotă. Când cota trebuie scrisă pe o suprafaţă haşurată, se vor întrerupe haşurile în locul rezervat cotei. Deschiderile unghiurilor se vor indica prin arce de cerc cu săgeţi la extremităţi, pe care se vor scrie cotele reprezentând deschiderea unghiurilor respective. Faţă de diversele înclinări ale liniei de cotă, cota se va scrie astfel: — când liniile de cotă sunt verticale, cotele se scriu de jos în sus; — când liniile de cotă sunt înclinate, cotele se scriu astfel ca ele să se poată citi de la stânga la dreapta.

93

Sistemul adoptat pentru reprezentarea liniei de cotă (continuă sau întreruptă), precum şi pentru marcarea extremităţilor ei (prin liniuţe sau prin puncte) va trebui respectat în toată planşa. Liniile de cotă pentru elementele curbe se vor trasa paralel cu curba şi se vor plasa la interior, pentru intrados (partea interioară) şi la exterior, pentru extrados (partea exterioară).

Fig. 5.17 Reprezentarea liniei de cota (continuă sau întreruptă) e) Cotele de nivel. Prin cote de nivel se indică diversele niveluri ale unei construcţii, în comparaţie cu un nivel convenţional ales şi care este fie nivelul terenului, fie nivelul pardoselii parterului sau etajului curent, fie nivelul trotuarului. Cotele de nivel care se dau faţă de reperul de nivel al construcţiei se indică: � în secţiuni verticale şi elevaţii, printr-un triunghi înnegrit cu vârful în jos, aşezat pe linia ce indică nivelul respectiv faţă de reperul de nivel al construcţiei; � în secţiuni plane, printr-un cerc sau un dreptunghi mic. Cotele de nivel ce se dau faţă de cota terenului se indică printr-un triunghi neînnegrit, în secţiuni verticale sau printr-un cerc sau dreptunghi dublu, în plan. Când trebuie să se reprezinte nivelul atât faţă de reperul de nivel al construcţiei, cât şi faţă de reperul de nivel al terenului, în secţiuni verticale se va folosi un triunghi dublu, iar în planuri, un cerc sau un dreptunghi tăiat, cu partea de jos dublată. În toate cazurile, cota de nivel va fi exprimată în metri întregi, cu două zecimale, înscrisă deasupra bazei triunghiului, paralel cu aceasta sau în cercul sau în dreptunghiul respectiv. Ca reper de nivel al construcţiei unei clădiri se ia de obicei nivelul pardoselii finite a parterului, în dreptul uşii de intrare, care se consideră că are cota ± 0,00.

94

f) Cotări speciale. În desenul de ansamblu, pentru grosimile zidurilor se indică dimensiunile nominale, iar în desenul de detaliu se indică grosimea efectivă a zidurilor (cărămizi + mortar), pe care urmează să se figureze tencuiala sau placajul. La pereţii din beton, în desenele da ansamblu, grosimile pereţilor vor avea dimensiunile cu 10 mm mai mari decât în desenele de detaliu. - Dimensiunile golurilor pentru uşi şi ferestre se scriu sub formă de fracţie, în axa golului respectiv. La numitor se va scrie înălţimea şi la numărător lăţimea golului. Cotele vor reprezenta golul efectiv, în care va fi cuprins şi jocul liber (jocul pentru montajul tâmplăriei). La golurile în pereţii exteriori cotele se vor înscrie la exterior, în afara conturului peretelui, iar la golurile pentru uşi interioare, cotele se vor scrie pe axă, în câmpul de deschidere a uşii, marcat printr-un arc de cerc. Poziţia axelor golurilor la exterior se va preciza prin cote faţă de un reper oarecare (colţ, zid etc.). Poziţiile golurilor interioare se vor indica prin cote de la marginea golului la punctul de reper cel mai apropiat (stâlp, zid etc.). La golurile cu urechi de zidărie, cotele se vor referi la dimensiunea din porţiunea de zidărie în care se montează tâmplăria. - Dimensiunile urechilor de zid se vor cota fie separat, în câteva locuri caracteristice, fie pe desenele de detaliu. - Stâlpii de beton armat şi fundaţiile pentru construcţii metalice se cotează indicându-se fie distanţa dintre feţele lor, fie distanţa dintre axele lor, după necesitate. Dacă scara desenului este 1:100 sau mai mică, pentru indicarea dimensiunilor stâlpilor se folosesc linii de referinţă. - Scările. Cotele treptelor vor fi înscrise pe linia paşilor şi anume lăţimea deasupra şi înălţimea dedesubt. Lăţimea podestelor se va considera până la contratreaptă, fără buza profilului. Înălţimea parapetului scării, care se consideră cea din dreptul buzei treptei, se va înscrie în plan paralel cu traseul acestuia şi precedată de litera h. - Pantele rampelor sau acoperişurilor se indică printr-o săgeată în sensul coborârii, urmată de o cotă exprimată în procente, aceasta atât în plan, cât şi în secţiuni.

95

La construcţiile simetrice, reprezentate în desen numai pe jumătate, cotele ce se referă la dimensiunile totale se vor scrie sub formă de fracţie; la numărător se scrie cota totală şi la numitor cifra 2. Axa de simetrie se va indica cu semnul .

Fig. 5.18 Cotarea pantei

Fig. 5.19 Cotarea stâlpilor de beton

- Secţiunile mici. Coşurile de ventilaţie sau de fum, golurile pentru buloane de scelment la fundaţii, secţiunile de laminate pentru construcţii metalice, grinzile de lemn, penele pentru solidarizarea grinzilor de lemn etc. se vor cota scriindu-se în dreptul lor, conform poziţiei lor în construcţie, lăţimea x înălţimea sau baza x înălţimea; în locul valorilor respective se pot indica simbolurile lor. Cotele se vor scrie cu ajutorul liniilor de referinţă. Înălţimea de la care începe golul pentru un coş de ventilaţie sau de fum, de la cota nivelului pardoselii etajului pe care-l deserveşte, se va scrie sub cota secţiunii lui, precedată de h = . - Simboluri de cotare şi reprezentare în desen. În desenele de construcţii, pentru a reda mai expresiv unele cote, pentru a simplifica

96

inscripţia cotei sau pentru a scoate în evidenţă elementul cotat, se folosesc adesea simbolurile elementelor respective. Astfel:

Fig. 5.20 Cotarea secţiunilor mici

� secţiunea unui profil laminat se va cota convenţional prin simbolul secţiunii respective, urmat de valoarea care indică mărimea profilului sau de mai multe valori reprezentând caracteristicile geometrice ale secţiunii; � diametrele găurilor, barelor de oţel beton, tijelor cilindrice etc. se vor cota prin semnul Ø, urmat de cifra care indică mărimea diametrului respectiv în milimetri; � diametrele ţevilor pentru instalaţii, care sunt date de obicei în ţoli, se vor cota indicându-se în dreptul ţevilor respective valoarea în ţoli a diametrului interior, de exemplu 31/2�; � diametrele ţevilor de construcţii, care sunt date în milimetri, se vor cota prin două valori, dintre care prima reprezintă diametrul exterior şi a doua grosimea peretelui ţevii, indicându-se şi STAS-ul dimensional respectiv; � şuruburile cu cap hexagonal se vor cota indicându-se denumirea prescurtată şi lungimea şurubului, despărţite prin semnul x (ori), de exemplu M6 x 20 sau ¼�x 30. 5.4.3 Cotarea construcţiilor metalice Cotele pentru elementele construcţiilor metalice se indică în milimetri. În cazul când în desen profilele laminate se reprezintă într-o singură proiecţie, cotele lor se vor scrie deasupra profilului, cu ajutorul unei linii de referinţă, indicându-se caracteristicile profilelor şi lungimea lor. Planurile construcţiilor metalice vor fi însoţite de o schemă de alcătuire. Cotele pe această schemă se vor scrie fără linie de cotă, lângă elementele respective.

97

5.5 VEDERI ŞI SECŢIUNI In desenul tehnic, obiectele sunt reprezentate pe planurile de proiecţie imaginare în proiecţie ortogonală. Pentru aceasta, se consideră că obiectul este plasat în cubul format de planurile imaginare, numit cub de proiecţie şi că prin diferitele puncte caracteristice ale lui se duc proiectante paralele, perpendiculare pe planurile de proiecţie. Dintre cele şase vederi (pe cele şase feţe ale cubului) se vor alege numai atâtea vederi câte sunt necesare pentru a se indica toate detaliile sau elementele caracteristice ale obiectului. Scopul prezentării obiectului în diferite vederi este deci de a reda elemente suficiente pentru a se putea realiza (executa) obiectul în cauză. 5.5.1 Dispoziţia proiecţiilor În cubul imaginar de proiecţie obiectul va fi aşezat în poziţie funcţională, pentru ca în vederi să se obţină imagini clare şi sugestive. Pentru reprezentarea obiectului se va alege mai întâi vederea principală, iar celelalte vederi se vor grupa în jurul vederii principale. Vederea principală se numeşte elevaţie.

Fig. 5.21 Cubul de proiecţie

Vederea de sus în jos (sub vederea principală) se numeşte plan. Vederile laterale - din stânga (în dreapta vederii principale) şi din dreapta (în stânga vederii principale) - se numesc vederi de profil. Mai există vederea de jos în sus (deasupra vederii principale) şi vederea din spate spre faţă, paralelă cu vederea principală (în dreapta vederii din stânga).

98

În mod normal, pentru reprezentarea unui obiect sunt suficiente trei proiecţii principale: vederea din faţă, cea de sus şi una laterală, din stânga sau din dreapta. În unele cazuri, când obiectul este simetric, este posibil ca reprezentarea lui să fie suficientă numai pe două vederi sau pe o singură vedere, completate cu câte o secţiune. În acest scop, atât vederile cât şi secţiunile se vor alege în mod just, pentru a reda cât mai complet detaliile şi cotele necesare executării. Vederile obiectului se vor plasa pe desen astfel încât axele comune ale obiectului să fie în prelungire, pentru ca prin linii de ordine să se poată determina, pe toate vederile, punctele caracteristice ale obiectului ce se reprezintă. În desenul tehnic, liniile de ordine sunt imaginare, pe desen figurând numai liniile necesare reprezentării elementelor obiectului. 5.5.2 Alegerea vederilor În desenul de construcţii, pentru reprezentarea clădirilor se va elabora pentru fiecare vedere câte un plan, care este reprezentat cu un titlu, de exemplu: — faţada principală; — faţada laterală stângă sau dreaptă; — faţada posterioară; — plan acoperiş etc. Pentru subansambluri, planşee, cadre, grinzi, stâlpi etc., numărul de vederi pentru reprezentarea acestora variază pentru fiecare caz în parte. Astfel, un planşeu este reprezentat suficient în desen printr-o singură vedere, pe care se vor da toate elementele geometrice ale schemei de alcătuire: grinzile principale şi secundare, din care rezultă poziţiile stâlpilor sau delimitarea conturului de rezemare, golurile ce se lasă pentru scări, canale de ventilaţie etc. Totodată, pe acest plan se vor figura secţiunile caracteristice ale planşeului după cele două axe ale planului de reprezentare. Un cadru metalic sau de beton armat se va reprezenta tot printr-o singură vedere principală, pe care se vor da toate elementele de ansamblu (elemente geometrice), eşalonarea elementelor metalice (stâlpi, rigle sau joante de asamblare), eşalonarea armăturilor din stâlpi şi rigle.

99

Fig. 5.22 Reprezentarea în plan a unui planşeu

Această vedere va fi completată de un număr de secţiuni prin stâlp şi riglă, spre a se da detalii cu privire la forma şi compunerea secţiunilor din elementele profilate, în cazul construcţiilor metalice sau la forma secţiunilor şi plasarea armăturilor în secţiuni, în cazul construcţiilor de beton armat. Un stâlp va fi reprezentat în desen prin una sau două vederi (una principală şi una laterală de dreapta sau stânga) şi prin mai multe secţiuni transversale în punctele caracteristice. Numărul secţiunilor va fi determinat de schimbarea elementelor şi caracteristicilor de alcătuire a secţiunilor. Fig. 5.23 Reprezentarea în plan şi în secţiune a

unui stâlp

O grindă de beton armat se va reprezenta în desen printr-o vedere principală (după axa longitudinală) şi un număr de secţiuni transversale, suficiente pentru a reda toate elementele atât geometrice, cât şi constructive (detalii de armare). 5.5.3 Secţiuni O secţiune este reprezentarea unui obiect presupus tăiat de un plan, orientat convenabil, partea dintre ochiul observatorului şi planul de

100

tăiere fiind îndepărtată. Scopul secţiunilor este de a reda în desen detalii ce nu apar în vederile curente ale obiectului. Proiecţia se face pe un plan paralel cu planul de tăiere. Planul de secţionare este reprezentat în desen printr-o linie care va urmări traseul de secţiune dorit, iar sensul de privire se indică prin săgeţi duse la extremităţile liniilor de secţionare. Pentru a reduce numărul planelor de secţionare se va folosi decalarea planelor în aceeaşi vedere. De exemplu, se poate decala planul de secţionare AC pe porţiunea BB, pentru a reda în aceeaşi secţiune şi intrarea şi scara de acces între etaje.

Fig.5.24 Reprezentarea secţiunilor Planurile unei construcţii se reprezintă prin secţiuni orizontale făcute la înălţime convenabilă. Dacă construcţia are mai multe niveluri, ea se va secţiona prin plane orizontale la fiecare nivel, inclusiv la nivelul fundaţiilor şi la nivelul acoperişului. Dacă un palier are denivelări importante, se va decala planul de secţionare, pentru a prinde în desen toate elementele palierului respectiv. Dacă elementul de construcţie este simetric, secţionarea se face numai pentru jumătate din element, de o singură parte a liniei care reprezintă planul de secţionare. Secţiunile principale printr-un ansamblu constructiv sunt secţiuni transversale şi secţiuni longitudinale.

101

NOŢIUNI DE GEOMETRIE. MĂSURAREA LUCRĂRILOR EXECUTATE

6.1 GEOMETRIE PLANĂ 6.1.1 Unghiuri Unghiuri egale sunt: 1. cele opuse la vârf; 2. cele cu laturi paralele şi îndreptate în acelaşi sens; 3. cele corespondente, alterne interne şi alterne externe formate de două drepte paralele tăiate de o secantă; 4. acelea care au laturi perpendiculare şi sunt ambele ascuţite sau obtuze. Unghiuri suplementare sunt: 1. cele adiacente, care au laturile necomune în prelungire; 2. acelea cu laturi paralele, dintre care unul este ascuţit şi altul obtuz; 3. cele interne sau externe de aceeaşi parte a secantei care taie două drepte paralele; 4. cele care au laturile perpendiculare, dintre care unul este ascuţit şi altul obtuz. 6.1.2 Triunghiuri Proprietăţi 1. În orice triunghi, o latură este mai mică decât suma celorlalte două şi mai mare decât diferenţa lor. 2. Într-un triunghi isoscel, unghiurile de la bază sunt egale; de asemenea, medianele, înălţimile şi bisectoarele duse din vârfurile acestor unghiuri sunt egale. 3. Într-un triunghi isoscel, bisectoarea unghiului de la vârf este mediană şi înălţime. 4. Într-un triunghi, o latură mai mare se opune unghiului mai mare şi reciproc. 5. Suma unghiurilor unui triunghi este 180°. 6. Două triunghiuri sunt egale când au câte o latură la fel de mare şi unghiurile alăturate lor respectiv egale. 7. Două triunghiuri sunt egale când au câte un unghi la fel de mare cuprins între laturi respectiv egale. 8. Două triunghiuri sunt egale când toate laturile unuia sunt respectiv egale cu ale celuilalt.

6

102

9. Două triunghiuri dreptunghice sunt egale când au ipotenuzele şi câte o catetă respectiv egale. 10. Două triunghiuri dreptunghice sunt egale când au ipotenuzele şi câte un unghi ascuţit respectiv egale. 11. Într-un triunghi dreapta care uneşte mijloacele a două laturi este paralelă cu a treia şi egală cu jumătatea ei. 12. Mediatoarele într-un triunghi sunt concurente în centrul cercului circumscris triunghiului. 13. Înălţimile unui triunghi sunt concurente într-un punct denumit ortocentru. 14. Bisectoarele interioare ale unui triunghi sunt concurente în centrul cercului înscris. 15. Două bisectoare exterioare şi cea de a treia interioară sunt concurente într-un punct care este centrul cercului înscris. 16. Medianele unui triunghi sunt concurente într-un punct numit centrul de greutate al triunghiului (baricentru) şi care este situat pe fiecare mediană la 2/3 de vârf. 6.1.3 Patrulatere Paralelogramul 1. Într-un paralelogram unghiurile opuse sunt egale, cele alăturate suplementare, diagonalele se taie în părţi egale, punctul de întâlnire al diagonalelor este centrul de simetrie al paralelogramului şi laturile opuse sunt egale două câte două. 2. Dacă într-un patrulater: laturile opuse sunt egale două câte două; două laturi opuse sunt egale şi paralele sau diagonalele patrulaterului se taie în părţi egale, atunci patrulaterul este un paralelogram. Alte patrulatere 1. Într-un dreptunghi diagonalele sunt egale. 2. Într-un romb diagonalele sunt perpendiculare. 3. Într-un pătrat diagonalele sunt perpendiculare şi egale. 4. Într-un trapez isoscel diagonalele sunt egale şi egal înclinate pe baze; de asemenea, unghiurile de la baza trapezului sunt egale. 6.1.4 Cercul 1. Orice diametru împarte cercul în două părţi egale. 2. La arce egale, care fac parte din acelaşi cerc sau cercuri egale, corespund coarde egale şi unghiuri la centru egale şi reciproc. 3. Coarda mai lungă decât alta este mai apropiată de centru decât cea de a doua şi reciproc. 4. Arcele cuprinse între coarde paralele sunt egale. 5. O tangentă la cerc este perpendiculară pe raza punctului de

103

contact. 6. Unghiul la centru are aceeaşi măsură ca şi arcul cuprins între laturi. 7. Unghiul cu vârful pe cerc are ca măsură jumătatea arcului cuprins între laturi. 8. Unghiul cu vârful în afara cercului are ca măsură semidiferenţa arcelor cuprinse între laturi. 9. Unghiul cu vârful în interiorul cercului are ca măsură semisuma arcelor cuprinse între laturi. 10. Unghiul format de o tangentă şi o coardă are ca măsură jumătatea arcului cuprins între ele, dacă coarda trece prin punctul de contact. 11. Patrulaterul inscriptibil, adică acela care are toate vârfurile pe acelaşi cerc, are unghiurile opuse suplementare, iar unghiurile formate de diagonale cu două laturi opuse, egale. 12. Două cercuri de rază r şi r' (r > r�) cu distanţa d între centrele lor pot fi: exterioare, când distanţa centrelor este mai mare decât suma razelor, (d > r + r'); tangente exterioare, când distanţa centrelor este cât suma razelor (d = r + r'); secante, când distanţa centrelor este cuprinsă între suma şi diferenţa razelor (r � r� < d < r + r'); tangente interioare, când distanţa centrelor este cât diferenţa razelor, (d = r - r'); interioare, când distanţa centrelor este mai mică decât diferenţa razelor, (d < r - r'); concentrice, când distanţa centrelor este nulă (d = 0). 6.1.5 Segmente proporţionale Asemănare 1. Mai multe drepte paralele, care determină pe o secantă segmente egale, vor determina pe oricare altă secantă tot segmente egale. 2. O paralelă la latura unui triunghi determină pe celelalte două patru segmente proporţionale. 3. Bisectoarea unui triunghi împarte latura pe care cade în două segmente proporţionale, cu laturi adiacente. 4. Două triunghiuri sunt asemenea când două unghiuri ale unuia sunt respectiv egale cu două unghiuri ale celuilalt. 5. Două triunghiuri sunt asemenea când au câte un unghi la fel de mare, cuprins între laturi respectiv proporţionale. 6. Două triunghiuri sunt asemenea când toate laturile unuia sunt proporţionale cu ale celuilalt.

104

7. Raportul perimetrelor a două poligoane asemenea este egal cu raportul a două laturi omoloage. 8. Raportul ariilor a două poligoane asemenea este egal cu raportul pătratelor a două laturi omoloage. 9. Oricărui poligon regulat i se poate circumscrie şi înscrie un cerc. 6.1.6 Locuri geometrice Se numeşte loc geometric o figură plană sau în spaţiu ale cărei puncte se bucură toate de aceeaşi proprietate. Exemple de locuri geometrice: 1. Cercul este locul punctelor egal depărtate de un punct din interior numit centru. 2. Mediatoarea unui segment (perpendiculara dusă pe segment în mijlocul său) este locul punctelor egal depărtate de capetele segmentului. 3. Bisectoarea unui unghi este locul punctelor egal depărtate de laturile unghiului. 4. Locul punctelor de unde un segment dat se vede sub un unghi dat este arcul de cerc capabil de unghiul dat, care trece prin capetele segmentului. 5. Locul punctelor pentru care raportul distanţelor la două puncte fixe este constant este un cerc care are centrul pe dreapta care uneşte punctele fixe. 6. Locul punctelor pentru care suma pătratelor distanţelor la două puncte fixe este constantă este un cerc cu centrul în mijlocul segmentului. 7. Locul punctelor pentru care diferenţa pătratelor distanţelor la două puncte fixe este constantă este o perpendiculară pe dreapta care uneşte punctele fixe. 8. Locul punctelor egal depărtate de un plan este format de două plane paralele cu planul dat. 9. Locul punctelor din spaţiu egal depărtate de capetele unui segment este un plan perpendicular pe segmentul dus prin mijlocul segmentului. 10. Locul punctelor egal depărtate de două plane care se întretaie este planul bisector al diedrului format din cele două planuri. 11. Locul punctelor egal depărtate de un punct dat este o sferă cu centrul în punctul dat. 12. Locul punctelor egal depărtate de o dreaptă dată este un cilindru de rotaţie având dreapta dată ca axă de rotaţie a cilindrului. 6.1.7 Triunghi oarecare Notăm cu: A, B, C, unghiurile; a, b, c, laturile; R raza cercului circumscris; r, ra, rb, rc, razele cercurilor înscris şi exînscris; ha, hb, hc, înălţimile; ma, mb, mc, medianele; βa, βb, βc, bisectoarele interioare; S,

105

aria triunghiului; p, semiperimetrul. Avem următoarele relaţii: 1. A + B +C = 2 dr = 180° 2. b - c < a < b + c 3. a2 = b2 + c2 � 2 bx (x este proiecţia lui c pe latura b) dacă A < 90° a2 = b2 +c2 + 2 bx (x este proiecţia lui c pe latura b) dacă A > 90° a2 = b2 +c2 (teorema lui Pitagora) dacă A = 90° 4. Relaţia Iui Stewart AD2 · BC = AB2 · DC + AC2 · BD - BD · DC · BC 5.

( )( )( ) ( ) ( ) ( )

R4cbarrrr

r cpr bpr aprpcpbpap p2haS

cba

cbaa

⋅⋅=⋅⋅⋅=

=−=−=−=⋅=−−−=⋅=

4a

2cbm

2222a −+=

( )appcbcb

2a −⋅⋅

+=β

( )( )( )cpbpappa2ha −−−=

pSr = ;

apSra −

= ; S4

cbaR ⋅⋅=

6.1.8 Triunghi dreptunghic Notăm: A = 90°; AD ┴ BC ; AB = c ; AC = b ; BC = a Avem următoarele relaţii:

AD2 = BD·DC; AB2 = BC·BD; AC2 = BC·DC;

AB2 + AC2 = BC2;

BCACABAD ⋅= ;

2aR = ;

2acbr −+= ;

2acbra

++=

106

Triunghiurile dreptunghice care au ca laturi numere întregi se obţin din formulele:

a = m2 + n2 ; b = m2 - n2 ; c = 2·m·n unde m şi n pot lua orice valori care fac ca b > 0. Numere întregi reprezentând laturile unui triunghi dreptunghic

a b c5 3 4

10 8 613 5 1217 15 820 12 1625 7 2426 24 1029 21 20

Relaţii într-un patrulater inscriptibil

1. A + C = 180°

2. AC·BD = AB·DC + AD·BC (teorema lui

Ptolemeu)

cdabbcad

BDAC

++=

3. Dacă a + b + c + d = 2p

( )( )( )( )dpcpbpapS −−−−= iar diagonala dusă prin intersecţia

laturilor (a, b) ( ) ( )bcad

bdaccdabD+

+⋅+=

6.1.9 Poligoane: n - numărul laturilor; R- raza cercului circumscris

poligoanelor regulate; Ln- latura poligonului regulat de n laturi, înscris în cerc; An- apotema aceluiaşi poligon; Sn- aria.

Avem ( )4n2D�C�B�A� −=++++ K dr. A, B, C, unghiurile poligonului convex.

107

( )

( )

2nRLS

aRR221A

aRR2L

nn2

nn2

nn2

=

+⋅=

−=

Triunghi echilateral: arcul laturii = 120°

3RL3 = 2Ra3 =

43L

43R3S

22

3 ==

Pătrat: arcul laturii = 90º

2RL4 = 2L

22Ra4 == S4 = 2R2 = L2

Pentagon convex: arcul laturii = 72°

52102RL5 −= ( )15

4Ra5 +=

Pentagon stelat: arcul laturii =144°

52104RL'

5 += ( )154R'a 5 −=

Decagon convex: arcul laturii = 36°

( )152RL10 −=

+= 5210

4Ra10

Decagon stelat: arcul laturii = 108°

( )152R'L 10 +=

−= 5210

4R'a 10

Cercul: raza R; lungimea L; aria S.

L = 2π·R ; S = π·R2 180Rnl °π=

aria secţiunii de 360

nRn2 °π=°

108

6.2 GEOMETRIE ÎN SPAŢIU 6.2.1 Drepte şi planuri 1. Un plan poate fi determinat de: 1) două drepte concurente, 2) două drepte paralele, 3) trei puncte nesituate în linie dreaptă, 4) o dreaptă şi un punct din afara dreptei. 2. Două plane se taie după o dreaptă. 3. Un plan dus printr-o dreaptă paralelă cu un alt plan determină pe cel de al doilea o dreaptă paralelă cu prima. 4. Două drepte paralele cu un plan determină un plan paralel cu cel dintâi. 5. Două plane paralele tăiate de un al treilea determină pe cel din urmă drepte paralele. 6. Unghiurile cu laturi paralele nesituate în acelaşi plan sunt egale dacă laturile sunt îndreptate în acelaşi sens şi suplementare dacă unul este ascuţit şi celălalt este obtuz. 7. O dreaptă perpendiculară pe două drepte dintr-un plan este perpendiculară pe orice dreaptă din acel plan. 8. Dacă o dreaptă este perpendiculară pe un plan şi dacă din piciorul ei lăsăm o perpendiculară pe o dreaptă din plan, orice dreaptă care uneşte un punct de pe prima perpendiculară cu piciorul celei de a doua este perpendiculară pe dreapta din plan. 9. Două drepte perpendiculare pe acelaşi plan sunt paralele. 6.2.2 Corpuri geometrice Paralelipiped dreptunghic: a, b, c - muchii; Sl - aria laterală; St - aria

totală; V � volumul; D � diagonala

S = 2 (a+b) c ; St = 2(ab + ac + bc) ; V = abc; 222 cbaD ++= Prisma: Aria laterală = Perimetrul bazei x înălţimea

Volumul = Aria bazei x înălţimea

Piramida: Volumul = 31 (aria bazei x înălţimea)

Aria laterală a piramidei regulate = 21 (perimetrul bazei x apotema

piramidei) Trunchiul de piramidă: B = aria bazei mari; b = aria bazei mici; I = înălţimea; V = volumul; P = perimetrul bazei mari; p = perimetrul bazei mici; A = apotema trunchiului de piramidă regulată.

109

Avem ( )BbbB31V ++=

Aria laterală = ( )2

ApP ⋅+

Cilindrul de rotaţie: R = raza; I = înălţimea; V = volumul; Al = aria laterală; At = aria totală; Al = 2·π·R·I At = 2·π·R (I + R) V = π·R2·I Conul de rotaţie: G = generatoare; R = raza V = volumul; I = înălţimea; Aℓ = aria laterală; At = aria totală.

GRAl ⋅⋅π= ( )RGRAt +⋅π= 3

IRV2

π=

Trunchiul de con: R, r = razele; G = generatoarea; Al = aria laterală; V = volumul

Al = π G (R + r) V = 3π (R2 + r2 + Rr)

Prismatoid: l = înălţimea; B, B' = ariile bazelor; B" = aria secţiunii medii; V = volumul

V = 61 (B + B' + 4 B")

Sfera: R = raza sferei; S = aria sferei; V = volumul

S = 4 π R2 ; V = 3

R4 3⋅π⋅

Zona sferică: S = aria laterală a zonei; V = volumul; a, b = razele cercurilor bazelor zonei; I = înălţimea zonei

S = 2 π R I ; V = 6

I⋅π (3a2 +3 b2 +I2)

Sectorul sferic: h = înălţimea calotei corespunzătoare sectorului; R = raza sferei; V = volumul

V =3

hR2 2π

Segmentul sferic (calota): h = înălţimea calotei; R = raza sferei; V = volumul

V = 3h2π (3R � h)

110

Prisma:

Prisma dreaptă:

Piramida:

Piramida regulată (ℓ- latura bazei, n- numărul laturilor bazei, a�- apotema bazei)

Tetraedrul cu latura ℓ

V = Ab · h

V = Ab h ; Aℓ = p h; At = p h + 2 Ab

hA31V b=

61V3 = p a� h; ( )'aan

21At +⋅⋅= l ; an

21A ⋅⋅= ll

3

122V l= ; 2

t 3A l⋅=

111

Trunchiul de prismă patrulateră:

Pana:

Cilindrul:

Cilindrul de rotaţie (R- raza bazei)

6.3 MĂSURAREA LUCRĂRILOR EXECUTATE Legătura directă dintre piesele desenate ale proiectului şi piesele scrise se face prin antemăsurătoare, care trebuie să cuprindă toate articolele necesare pentru realizarea lucrării, cu cantităţile respective. Măsurătoarea lucrărilor la proiectare, în vederea întocmirii devizului, denumită şi antemăsurătoare, se face pe baza pieselor desenate ale proiectului. Pentru întocmirea situaţiilor de plată, pe şantier se măsoară cantităţile de lucrări real executate.

V = Ab h

V = 61 b h (2a + a1)

( ) ( )[ ]a'a2'b'aa2 b h61V +++=

V = π R2 h Aℓ = 2 π R h At = 2 π R (h + R)

112

6.3.1 Săpături manuale Volumele lucrărilor de săpătură manuală se măsoară la metru cub în săpătură, pentru fiecare normă în parte. Volumele de săpătură în spatii întinse (TS A 01) se calculează pe baza suprafeţelor de săpătură din profilurile transversale ridicate în punctele caracteristice ale terenului din profilul longitudinal şi a distanţelor dintre profilele transversale respective. În cazul săpăturilor în gropi de împrumut la care nu se poate măsura volumul lor, volumul săpăturii se poate stabili pe baza volumului realizat de umplutură compactată prin relaţia: Vs = Vu x Ydu/Yds Vs - volumul săpăturii în groapa de împrumut Vu - volumul umpluturii, realizat cu pământul din groapa de împrumut; Ydu - greutatea volumetrică medie în stare uscată a materialului netulburat din umplutura compactată; Y ds - greutatea volumetrică medie în stare uscată a materialului netulburat din săpătură. Volumele săpăturilor în spatii limitate (TS A 02 - TS A 18) se calculează pe bază de secţiuni plane orizontale sau paralele cu faţa terenului (la drenuri şi tranşee executate în terenuri în pantă) şi pe baza adâncimilor efective ale săpăturilor. Cantităţile lucrărilor de săpătură se stabilesc pe trepte de adâncimi pentru încadrarea săpăturilor în norme. Adâncimea treptelor de săpătură se consideră în raport cu nivelul superior al malului săpăturii sau cu nivelul la care sprijinirea malului impune ridicarea pământului săpat, la un nivel mai ridicat decât nivelul malului. Volumul săpăturilor în cheson deschis (TS A 21) şi cheson închis (TS A 22) se determină în funcţie de suprafaţa secţiunii orizontale a chesonului şi adâncimea săpăturii. 6.3.2 Săpături în stâncă (derocări) Măsurătoarea lucrărilor cuprinse în acest capitol se efectuează pentru volum, în m3, în funcţie de natura lucrărilor. Măsurarea săpăturilor în roci stâncoase se face la metru cub măsurat în săpătură, pentru fiecare normă în parte.

113

Volumul săpăturilor în stâncă în spaţii largi (TSB 02 - TSB 11) se determină după acelaşi procedeu ca şi pentru săpăturile manuale de pământ. Volumele săpăturilor în stâncă în spaţii limitate (TSB 12 - TSB 17 şi TSB 20 - TSB 22) se determină după acelaşi procedeu ca şi pentru săpăturile manuale de pământ. Volumul săpăturilor în cheson închis (TSB 26 - TSB 29) se determină în funcţie de suprafaţa secţiunii orizontale a chesonului şi adâncimea săpăturii efective din fiecare treaptă pe adâncime specificată la fiecare articol. 6.3.3 Umpluturi Volumul de pământ împrăştiat manual se măsoară la metru cub în săpătură de pământ sau stâncă derocată. Volumul de pământ împrăştiat mecanic se măsoară la 100 m3 săpătură de pământ sau stâncă derocată. Volumul umpluturilor compactate manual se măsoară la metru cub iar cel compactat mecanic la 100 m3 după compactare. Volumul compactărilor pentru îmbunătăţirea terenurilor sensibile la umiditate se face la 1 m2 suprafaţă compactată. Calculul volumelor de umplutură se face pe baza volumelor rezultate din profilele transversale ridicate în punctele caracteristice ale terenului din profilul longitudinal şi a distanţelor între profilele transversale respective. La stabilirea volumelor împrăştiate şi compactate mecanic se ţine seama de volumele executate manual lângă taluzuri pe o grosime de 0,50 m măsurată perpendicular pe suprafaţa taluzului, pentru care se aplică norma TS D 17, în concordanţă cu prescripţiile de protecţia muncii. 6.3.4 Nivelări, finisări şi pregătirea platformei Măsurătoarea lucrărilor cuprinse în acest capitol se efectuează la suprafaţă, în 100 m2. Lucrările stabilite la fiecare articol sunt prevăzute a se măsura la 100 m2 de suprafaţă nivelată, finisată sau de suprafaţă pregătită pentru

114

aşternerea unui strat izolator sau de repartiţie. 6.3.5 Sprijinirea malurilor Măsurătoarea lucrărilor cuprinse în acest capitol se efectuează la suprafaţă, în m2. Sprijinirile malurilor cu dulapi de fag, dulapi metalici sau palplanşe de lemn se măsoară la metru pătrat de suprafaţă sprijinită, exclusiv unitatea de măsură pentru TS F 12 a arătată în articolul respectiv. Cantităţile de lucrări se stabilesc pentru fiecare normă de deviz, în funcţie de tipul de sprijinire şi condiţiile de execuţie arătate în fiecare articol. 6.3.6 Lucrări de beton monolit Măsurătoarea lucrărilor cuprinse în acest capitol se efectuează pentru volum, în m3 Se măsoară volumul în m3 la următoarele lucrări: a. Beton simplu turnat în straturi - CA1; b. Beton armat turnat exclusiv în cofraje glisante - CA2; c. Beton armat turnat în cofraje glisante - CA3-CA4; d. Beton armat turnat aparent - CA5; e. Beton simplu cu agregate uşoare - CA6... CA7. Măsurătoarea lucrărilor de beton simplu şi armat (CA1-CA6) se face după volumul real executat şi compactat, conform planurilor şi noţelor de comandă. Din volumele de beton se scad toate golurile, cu excepţia acelora pentru : � canale de fum; � canale de aerisire; � canale pentru ţevării, cu secţiuni până la 0,04 m2 inclusiv, care nu se scad. De asemenea, nu se scade volumul ocupat de armăturile din betonul armat. Betonul armat din : � buiandrugi, centuri, cornişe turnate odată cu betoanele din piesele de rezistenţă ale construcţiei; � podeste, vanguri, plăci de rezistenţă ale scărilor, se încadrează în articolul de beton folosit pentru piesele de rezistenţă cu care se toarnă împreună. Se scade însă volumul scheletului de rezistenţă din profile metalice înglobat în beton. Stratul termoizolant înglobat în beton în cofraje glisante (CA7) se măsoară la m3 real executat, cu scăderea tuturor golurilor cu

115

secţiunea mai mare de 400 cm2 fiecare. 6.3.7 Cofraje Măsurătoarea lucrărilor cuprinse în acest capitol se efectuează pentru: A. suprafaţă, în m2; B. greutate, în tone. în funcţie de natura lucrărilor. Se măsoară suprafaţa în m2 la lucrările de cofraje pentru betoane simple şi armate în orice element de construcţie. Clasificarea lucrărilor se face în conformitate cu prevederile Indicatorului de norme de deviz C, după: - cu astereală din scânduri de răşinoase subscurte (CB1 � CB5) - cu placaj tip P (CB8 a � CB13 şi CB14 � CB15) - metalice, plane, universale, de dimensiuni mari (CB16) - glisarea cofrajelor (CB19 şi CB21a) se măsoară la metru pătrat de suprafaţă de beton cofrată respectiv glisată, fără scăderea golurilor cofrate, măsurătoarea făcându-se desfăşurat. Cofrajele din scânduri de răşinoase (CB6-CB7) se măsoară la metru pătrat suprafaţă de beton cofrată efectiv, fără scăderea golurilor mai mici de 0,25 m2 inclusiv. Cofrajele rame (CB17) se măsoară la metru pătrat de gol cuprins în perimetrul exterior al ramei. Confecţionarea, montarea şi demontarea cofrajelor glisante la construcţii cu pereţi cu secţiune constantă (CB18) se măsoară la metru pătrat de cofraj glisant montat şi demontat, măsurătoarea făcându-se pe suprafaţa cofrajului în contact cu betonul. Montarea şi demontarea cofrajelor metalice glisante pentru construcţii înalte cu secţiunea variabilă (CB20a) se măsoară la tonă, conform proiectului cofrajului. Susţinerile din grinzi metalice extensibile (CB22) şi din elemente de schelă metalică tubulară (CB23-CB24) se măsoară la metru pătrat proiecţia orizontală a suprafeţelor susţinute. Înălţimea cofrajului de la planşeu (teren) se consideră înălţimea feţei superioare a cofrajului plăcii.

116

Schela metalică tubulară pentru lucrări pe suprafeţe verticale (CB25 a,b) şi schela metalică autoridicătoare (CB26) se măsoară la metru pătrat de faţadă acoperită de schelă. Schela metalică tubulară, pentru lucrări de finisaje la tavane şi lucrări de monolitizări ale prefabricatelor de beton armat (CB23c,d,e), se măsoară la metru pătrat de suprafaţă orizontală ocupată de platforma schelei. 6.3.8 Armături pentru beton monolit Măsurătoarea lucrărilor cuprinse în acest capitol se efectuează pentru: A. greutate, în kg; B. suprafaţa, în mp; C. lungime, în m. în funcţie de natura lucrărilor. În cadrul măsurării lucrărilor pentru armături obişnuite, atât armăturile principale de rezistenţă (barele principale şi etrierii) cât şi barele constructive, repartiţiile, distanţierii speciali se vor indica de proiectant în planul de armare, măsurătoarea făcându-se după cum urmează: Lucrările de montare a armăturilor propriu-zise, din bare, cuprinse în normele CC1-CC3 se măsoară în kilograme, prin înmulţirea lungimii desfăşurată a barelor, conform planului de armare, cu masa pe metru a acestora. Lungimea barelor, etrierilor şi distanţierilor speciali ce alcătuiesc armătura unui element de construcţie din beton armat se stabileşte prin planul de armare al elementului respectiv. Măsurătoarea, în kg, se face înmulţind lungimile barelor real puse în operă în m cu greutatea pe metru corespunzătoare diametrelor respective, conform greutăţii specifice a mărcilor de oţel beton folosit, cu următoarele precizări: � numărul, diametrul şi lungimea barelor de oţel beton se stabilesc conform prevederilor proiectului sau noţelor de comandă; � lungimea barelor, inclusiv ciocurile, se stabileşte după formula:

L = ℓ + 0,41 h X n + 13 d, în care: L este lungimea totală a barei de oţel beton; ℓ - distanţa măsurată drept între planele de capăt tangente la ciocurile barelor; h - distanta dintre axele celor două porţiuni de bară paralele, în cazul barelor îndoite la 45°;

117

n - numărul porţiunilor de bară îndoite la 45°; d - diametrul barei; 13 d - lungimea a două ciocuri; � lungimea etrierilor se stabileşte după formula de mai sus în care: ℓ (lungimea barei) se măsoară ca mai sus, desfăşurat pe axul barei. Lungimea barelor constructive (fără ciocuri) sau a distanţierilor speciali se măsoară desfăşurat fără nici un alt adaos. La stabilirea lungimii barelor se va ţine seama şi de lungimea de suprapunere, în cazul barelor înnădite prin sudură prin suprapunere. Lucrările de montare a armăturilor din plase sudate cuprinse în normele CC2d, e, i, j, n, o, s, t, în kilograme, prin înmulţirea numărului de bucăţi de plase întregi � fără scăderea golurilor sau tăieturilor � ce intră în lucrare, conform planului de armare, cu masa pe bucată a acestora, conform tabelelor tehnice. Fasciculele de sârmă SBP (CC4-CC5) se măsoară în kilograme. Lungimea fasciculelor se va stabili prin proiect şi va cuprinde şi lungimile necesare prinderii în presă. Înnădirea armăturilor (CC6) şi tensionarea fasciculelor (CC7) se măsoară la bucata de înnădire respectiv fasciculul tensionat. Injectarea cu pastă de ciment (CC8) se măsoară la metru prin însumarea lungimii tecilor sau a canalelor injectate. Mustăţile din sârmă zincată (CC9) se măsoară la mp suprafaţă de beton prevăzută cu mustăţi. Lucrările de rabiţ la tavane, pereţi, protecţia termoizolaţiilor, mascări de conducte (CC10) şi pentru formarea grinzilor false sau pilaştrilor (CC12) se măsoară la mp de rabiţ real executat. Lucrările de rabiţ pentru profiluri sau scafe diferenţiate după lungimea desfăşurată (CC11) se măsoară la metru făcându-se pe muchia sau generatoarea cea mai proeminentă, a profilului gata finisat. 6.3.9 Învelitori şi şarpante din lemn Învelitorile de orice fel: ţigle, olane, tablă, plăci de azbociment, plăci din material plastic, şindrilă, şiţă (CE 1 a, CE 2, CE 3 a, CE 4, CE 5, CE 6, CE 7 a, CE 8, CE 9, CE 10 şi CE 11) se măsoară la metru pătrat de suprafaţă real executată, măsurată în planul învelitorii, cu

118

scăderea golurilor mai mari de 0,5 m2 inclusiv, ocupate de tabachere, lucarne, luminatoare etc. Coamele de orice fel, doliile, şorţurile, paziile, îmbrăcatul coşurilor, racordările la calcane din tablă nu se măsoară separat, fiind cuprinse în normele învelitorilor respective. Rostuirea în pod a ţiglelor învelitorilor la acoperişuri fără astereală (CE 12 a) se măsoară la metru pătrat de învelitoare rostuită. Jgheaburile (CE 13), burlanele (CE 14), glafurile, copertinele (CE 15) din tablă zincată se măsoară la metru lungime real executată. Diverse accesorii la învelitori - tabachere, gargui, rozete - manşon - CE( 16) se măsoară la bucată. Riglele de lemn aşezate în lungul căpriorilor de beton armat sau metalici (CE 17 a) se măsoară la m2 de învelitoare, măsurată în planul acesteia. Astereala pentru învelitori (CE 18) se măsoară la metru pătrat de suprafaţă real executată, măsurată în planul învelitorii, cu scăderea golurilor mai mari de 0,5 m2. Paziile din lemn de foioase la streşini şi frontoane (CE 19) se măsoară la metru de lungime real executată. Şarpanta din lemn de foioase (CE 20) se măsoară la metru pătrat în proiecţie orizontală, măsurată la picătură. 6.3.10 Pardoseli Capitolul cuprinde norme de deviz pentru executarea lucrărilor de pardoseli la construcţii civile şi industriale. Lucrările de pardoseli de orice fel precum şi straturile suport şi lustruirea pardoselilor se măsoară la metru pătrat suprafaţă real executată cu scăderea golurilor mai mari de 0,25 m2. La determinarea suprafeţelor se vor lua în consideraţie următoarele dimensiuni: La lucrările cuprinse în normele: CG1 (straturi suport), CG2 (pardoseli din parchet), CG 3 (pardoseli din materiale plastice), CG 5 (pardoseli

119

din mozaic cu plinte din mozaic turnate pe loc sau prefabricate), CG 7 a (pardoseli din mozaic veneţian, cu plinte de marmură), CG 8 a (pardoseli din plăci de beton mozaicate, cu plinte prefabricate), CG 10 (pardoseli din gresie ceramică), CG 12 a (pardoseli din marmură, cu plinte din marmură), CG 14 (pardoseli din beton marca B 100), CG 15 a (pardoseli din ciment sclivisit cu plinte) CG 17 (pardoseli din pavele de lemn), CG 18 a (lustruirea pardoselilor) CG 19 (diferenţa de ±5 cm la stratul suport), CG 22 (pardoseli de cărămidă), şi CG 23 a (pardoseală elastică la săli de sport), distanţele între feţele �la roşu"

ale zidurilor încăperilor în care se execută pardoselile respective. La toate pardoselile care se execută în interiorul scafelor sau bordurilor prevăzute separat: CG 5 (pardoseli din mozaic cu scafe din mozaic turnate pe loc sau prefabricate), CG 7 a (pardoseli din mozaic veneţian cu borduri de marmură), CG 8 a (pardoseli din plăci de beton mozaicate cu scafe din mozaic turnate pe loc sau prefabricate), CG 10 (pardoseli din gresie ceramică, cu scafe de gresie ceramică), CG 12 a (pardoseli din marmură cu borduri de marmură) şi CG 15 a (pardoseli de ciment sclivisit cu scafe), distanţele între muchiile interioare, din pardoseală, ale scafelor sau bordurilor. La lucrările de plinte, scafe sau borduri (CG 4 a, CG 6, CG 9, CG 11, CG 13 şi CG 16) şi lustruirea plintelor şi scafelor (CG 18 b), distanţele între feţele �la roşu" ale zidurilor încăperilor, cu scăderea oricăror întreruperi. Plintele, scafele şi bordurile orizontale ale podestelor sau balcoanelor se încadrează în normele pentru încăperile obişnuite şi se măsoară ca atare. Adaosul de colorant din norma CG 20 a se măsoară la kilogram, cantitatea calculându-se pe baza reţetelor ce se vor stabili de către beneficiar şi proiectant, în funcţie de culoarea şi natura colorantului şi de intensitatea de coloraţie adoptată. Umpluturile cuprinse în norma CG 21 se măsoară la metru cub după compactare. Diferenţa de ±5 mm nisip uscat prevăzută în norma CG 19 a se aplică la stratul suport din normele CG 1 a şi c şi CG 17 a şi b, când grosimea acestuia este diferită de 2 cm. Diferenţa de ± 5 mm mortar de ciment marca M 100-T prevăzută în

120

norma CG 19 b se aplică la straturile suport din normele: CG 5 a...j, CG 7 a, CG 8 a, CG 10 a...c şi CG 12 a când grosimea acestora este diferită de 3 cm. 6.3.11 Tâmplărie de lemn şi metalică Ferestrele (CK 1, CK 10) şi uşile (CK 3, CK 4, CK 13) din lemn sau metal, simple sau duble, interioare sau exterioare, se măsoară o singură dată, la metru pătrat suprafaţă cuprinsă în conturul exterior al tocului, respectiv al căptuşelilor. În cazul când partea de sus a uşilor sau ferestrelor este ovală, rotundă sau are o altă formă specială, măsurătoarea se face pe dimensiunile dreptunghiului în care se înscrie tocul, respectiv căptuşeala. La uşile de balcon cu ferestre alăturate, se măsoară separat uşile şi separat ferestrele, fiecare în conturul exterior al tocului respectiv. Foile de uşi fixate pe tocuri sau căptuşeli gata montate (CK 5a), porţile metalice glisante sau pliante (CK 14), porţile metalice cu plasă de sârmă (CK 15 a) se măsoară la metru pătrat de suprafaţă cuprinsă în conturul exterior al foilor sau porţilor respective. Glasvandurile (CK 6) se măsoară la metru pătrat de suprafaţă cuprinsă în conturul exterior al tocului. Uşile de dulapuri înzidite (CK 7) se măsoară la metru pătrat de suprafaţă cuprinsă în conturul exterior al tocului. Vitrinele metalice (CK 12 a) se măsoară la metru pătrat de suprafaţă cuprinsă în conturul exterior al tocului vitrinei. Obloanele rulante din lemn (CK 2 a) se măsoară la metru pătrat de suprafaţă a golului, considerându-se ca dimensiune orizontală distanţa dintre marginile exterioare ale şinelor de glisare, iar ca dimensiune verticală, distanţa dintre mărginea exterioară, de jos, a cadrului de închidere şi partea superioară a tocului uşii sau ferestrei la care se aplică oblonul, la care se adaugă 15 cm. Dacă suprafaţa obţinută este mai mică de 1,5 m2, se consideră de 1,5 m2. Căptuşelile la uşi, mai late de 19 cm (CK 8 a), se măsoară la metru pătrat de suprafaţă care depăşeşte suprafaţa corespunzătoare lăţimii de 19 cm. Căptuşelile sub 19 cm lăţime nu se măsoară separat, fiind

121

cuprinse în tâmplăria respectivă. Măştile pentru radiatoare (CK 17 b) şi lambriurile (CK 19) se măsoară la metru pătrat suprafaţă real executată, cuprinsă în contur. Luminătoarele (CK 11 a) şi tocurile metalice (CK 16 a) se măsoară la kilogram de luminător sau toc metalic, gata confecţionat, care se montează, greutatea elementelor respective stabilindu-se prin cântărire, înainte de montare, sau adoptându-se greutatea menţionată în actul de livrare al pieselor. Glafurile, pervazurile şi baghetele din lemn (CK9), galeriile pentru perdele (CK 21 e), poliţele şi rafturile la cămări (CK 18), se măsoară la metru lungime pusă în lucrare. Măsurarea glafurilor se face pe conturul liber al acestora, iar a pervazurilor, pe conturul exterior, după montare. Măştile pentru conducte (CK 17 a), aparatele pentru manevrarea de la distanţă a ochiurilor mobile (CK 21 d), dispozitivele automate pentru închiderea uşilor, mânerelor din tablă cromată, broaştele aplicate sistem Yale cu cilindru de siguranţă (CK 21 a, b, c) se măsoară la bucată. Rulourile de pânză (CK20a) se măsoară la metru pătrat suprafaţă real executată, cuprinsă în conturul interior al tocului ferestrei sau uşii. 6.3.12 Geamuri Geamurile montate pe tâmplărie de lemn (CM l -CM 3), pe tâmplărie metalică (CM 4 - CM 6), pe tâmplărie de beton armat (CM 9), la luminatoare metalice (CM 8) şi geamurile montate în solzi la sere (CM 12 a şi CM 13 a) se măsoară la metru pătrat de suprafaţă de geam gata montat, luându-se în considerare dimensiunile dintre falţurile aflate pe conturul exterior de montarea geamurilor în cercevele cu scăderea suprafeţei ocupate de şprosurile mai late decât 3 cm. Geamurile având alte forme decât cea pătrată sau dreptunghiulară se măsoară după suprafaţa dreptunghiului în care se înscrie geamul respectiv. Luminătorul placă (CM 10) şi luminătorul perete (CM 11) se măsoară la metru pătrat pe baza dimensiunilor măsurate pe conturul exterior al acestora.

122

Geamurile profilit (CM 7) se măsoară la metru pătrat suprafaţă ocupată de conturul exterior al ramei de montaj. Geamurile montate glisant la sere (CM 12 b şi CM 13 b) se măsoară la metru pătrat suprafaţă reală a geamului. 6.3.13 Prefabricate din beton şi beton armat Toate lucrările de montare a elementelor prefabricate prevăzute în normele CP1 ... CP 7, CP 9 ... CP 12 a şi CP 14 ... CP 17 se măsoară la bucata de piesă gata montată. Lucrările de montare, a ferestrelor prefabricate din beton armat (CP 8) şi a fâşiilor de pereţi din b.c.a. (CP 13), se măsoară la metru pătrat de piesă gata montată. Înnădirea cap la cap a armăturilor prin sudare electrică (CP 18), înnădirea prin suprapunere a armăturilor (CP 19), sudarea barelor de oţel în cochilă (CP 21) se măsoară la bucată de sudură. Betonul turnat în stâlpişorii de monolitizare dintre panourile mari de pereţi, la construcţiile de locuinţe (CP 23 d), se măsoară la bucată de stâlpişor. Asamblarea la sol, în vederea precomprimării, a panourilor de fermă (CP 26 a) se măsoară la bucată de fermă gata asamblată. Tăierea cu flacără oxiacetilenică a barelor din oţel rotund (CP 22) se măsoară la 100 bucăţi de tăieturi executate. Betonul turnat în îmbinările elementelor prefabricate (CP 23 a, b şi c) cu excepţia celui turnat în stâlpişorii de monolitizare dintre panourile mari, mortarul pentru legătură, completare sau monolitizare (CP 24 a), se măsoară la metru cub de beton sau mortar gata turnat şi îndesat, calculat pe baza cotelor şi a datelor din proiecte. Piloţii prefabricaţi din beton armat (CP 27 a) se măsoară la metru cub de pilot, calculat pe baza cotelor şi a datelor din proiecte. Sudarea pe contur a plăcilor de oţel suprapuse (CP 20) se măsoară la metru de sudură efectiv executată. Matarea, rosturilor cu mortar, la piesele din beton armat, prefabricat, asamblate prin precomprimare (CP 25 a) se măsoară la metru de rost, măsurat pe periferia secţiunii care se matează.

123

Matarea rosturilor orizontale dintre panourile de pereţi şi panourile de planşeu sau ă rosturilor verticale dintre panourile de pereţi (CP 25 b) se măsoară la metru rost matat. Fişa piloţilor pentru baterea piloţilor fără prelungitor (CP 28 a-f) se măsoară la metru de pilot efectiv bătut (de la vârful pilotului până la nivelul terenului).Pentru baterea piloţilor cu prelungitor (CP 28 g-1) fişa se măsoară la metru, pe întreaga lungime de afundare a pilotului, de la vârful pilotului şi până la nivelul terenului, pe prelungitor. Formarea piloţilor Franki (CP 29) se măsoară la metru de pilot, considerat de la cota superioară a pilotului, prevăzută în proiect, până la cota inferioară de înfigere a coloanei metalice, la care se adaugă 1 m pentru bulb. Executarea străpungerii terenului deasupra cotei superioare a piloţilor Franki (CP 30) se măsoară la metru de �străpungere", considerată de la cota superioară a pilotului prevăzută în proiect, până la cota terenului de la care începe înfigerea coloanei metalice. Piloţii din pământ bătut, executaţi prin forare şi percuţie (CP 31 a) se măsoară la metru de pilot, considerat de la vârful pilotului şi până la suprafaţa terenului, la locul de formare al pilotului. Turnarea betoanelor în elemente prefabricate din beton armat executate pe şantier (CP 32 şi CP 33) se măsoară la metru cub de beton real pus în operă. Confecţionarea ferestrelor din beton armat (CP 34 a) se măsoară la metru pătrat, pe conturul exterior al ferestrelor. Tiparele din placaj de fag tip �p" (CP 35 şi CP 36) şi matriţele din beton armat (CP 37 a), se măsoară la metru pătrat de suprafaţă de tipar în contact, cu betonul piesei prefabricate, conform desenelor de detaliu. Montarea în tipare a armăturilor pentru elementele prefabricate din beton armat executate pe şantier, (CIP a8 a) se măsoară la kilogram armătură pusă în operă. Izolarea hidrofugă şi termică a rosturilor verticale dintre panourile mari de faţadă (CP 39), etanşarea rosturilor la panourile mari de faţadă (CP40), etanşarea rosturilor dintre panourile de faţadă la

124

construcţii industriale (CP 41) etanşarea rosturilor la pereţii exteriori din fâşii din BCA (CP 43) se măsoară la metru de rost. Etanşarea intersecţiilor dintre rosturile orizontale şi verticale la panourile de pereţi exteriori (CP 42 a) se măsoară la bucată intersecţie. Profilele din tablă de oţel pentru fixarea fâşiilor din BCA la pereţi despărţitori (CP 44) se măsoară la metru de profil. Executarea piloţilor cu instalaţia tip Benotto Super EDF (CP 45) se măsoară la metru de pilot, considerat de la cota superioară a pilotului, prevăzută în proiect, până la cota inferioară de înfigere a coloanei metalice. Executarea străpungerii terenului deasupra cotei superioare a piloţilor formaţi cu instalaţia tip Benotto Super EDF (CP 46) se măsoară la metru de �străpungere", considerată de la cota terenului de la care începe înfigerea coloanei metalice, până la cota superioară a pilotului, prevăzută în proiect.

125

TRASAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII

7.1 ANALOGIA ÎNTRE DESEN ŞI TRASARE Realizarea unei construcţii cere o serie întreagă de lucrări. Unele dintre acestea se efectuează în birou şi privesc proiectarea construcţiei, iar altele se efectuează pe teren şi au ca scop execuţia construcţiei. Printre lucrările din ultima categorie se numără şi operaţiile de trasare. Atât pentru a obţine unele elemente necesare studiilor şi lucrărilor de proiectare, cât şi pentru executarea trasării, se folosesc metode şi instrumente topografice şi metode şi instrumente de desen. În cadrul trasării (�desenării pe teren�) problema care trebuie rezolvată este ca atunci când se cunosc din planuri cele trei coordonate ale diverselor puncte, să se marcheze pe teren poziţiile acestor puncte. Această problemă se rezolvă tot prin folosirea metodelor şi instrumentelor topografice, corespondente ca principiu instrumentelor de desen. 7.2 DOCUMENTELE NECESARE TRASĂRILOR

Documentele necesare executării trasărilor sunt: planurile de construcţie, proiectul general de executare a trasării, inventarele de repere şi tabelele cu elementele curbelor. 7.2.1 Planurile de construcţie Planurile care trebuie folosite în vederea trasărilor sunt: a) Planul general de situaţie. Planul general de situaţie cuprinde amplasamentele tuturor construcţiilor care urmează să se execute. Este un plan topografic, la scară mică (1:500, 1:1000 sau 1:2000), cu curbe de nivel. În planul general de situaţie pentru construcţiile proiectate, definitive sau provizorii, sunt figurate contururile acestora, cu dimensiunile lor principale, precum şi cotele de nivel generale. Deseori planul general de situaţie se întocmeşte separat pentru amplasamentele construcţiilor permanente şi separat pentru cele ale construcţiilor provizorii. Pentru detalierea lucrărilor provizorii se vor lua toate cotele şi caracteristicile de pe planul de organizare a şantierului.

7

126

b) Planurile de situaţie pe obiecte. Se întocmesc pentru fiecare categorie de lucrare în parte şi conţin elementele geometrice şi caracteristicile acestora care sunt necesare pentru amplasarea construcţiei faţă de axele principale ala ansamblului general, căile de comunicaţii existente, clădirile definitive aflate pe terenurile înconjurătoare, diversele forme de teren (văi, stânci etc.). Pe specific de lucrări vor exista următoarele categorii de planuri de situaţie pe obiecte: - Planuri de situaţie pentru clădiri, cu indicarea formelor geometrice şi dimensiunilor necesare amplasării obiectului faţă de construcţii existente şi de axele principale ale ansamblului. - Planuri de situaţie pentru căile de comunicaţie (căi ferate, drumuri, canale navigabile etc.), cu indicarea traseelor, a punctelor de racordare la căile de comunicaţie existente, a amplasamentelor instalaţiilor de exploatare aferente etc. - Planuri de situaţie pentru lucrările aeriene sau subterane: alimentări prin conducte (apă, gaze, combustibili lichizi, abur), alimentări prin reţele sau cabluri (electrice), canalizări de ape uzate (industriale, menajere etc.). Aceste planuri vor conţine traseele proiectate, căminele de racordare şi de vizitare, stâlpii de susţinere etc. c) Planurile de execuţie. Planurile de execuţie, întocmite pe obiecte şi pe specific de lucrări, trebuie să conţină: - Pentru clădiri: detaliile de execuţie cu toate dimensiunile pentru săpături, fundaţii, niveluri succesive (subsol, parter, etaje, acoperiş). Aceste planuri vor conţine, de asemenea, secţiuni verticale şi planuri de montaj pentru prefabricate (metalice, de lemn, beton etc.).

Fig. 7.1 Plan de situaţie pentru clădiri

- Pentru căi de comunicaţii: profiluri longitudinale şi transversale, detalii de încrucişări şi racordări, pante etc.

127

- Pentru lucrări aeriene şi subterane: profiluri longitudinale şi transversale, poziţia intersecţiilor, adâncimea sau înălţimea canalului sau reţelei, panta acestora etc. 7.2.2 Proiectul general de executare a trasării Proiectul general de executare a trasării trebuie să cuprindă următoarele date: a) Coordonatele capetelor de axe şi lungimile axelor principale (longitudinale şi transversale) ale construcţiilor. b) Coordonatele colţurilor clădirilor şi distanţele dintre ele. c) Coordonatele vârfurilor de unghi (la traseele căilor de comunicaţie, străzilor, canalizărilor etc.). d) Distanţele şi unghiurile de poziţie ale obiectului faţă de axele clădirilor şi căilor de comunicaţii şi transport existente pe teren. 7.2.3 Inventarele de repere Inventarele de repere (planuri şi tabele) care se întocmesc în vederea trasării unei construcţii sunt documente oficiale. Ele sunt anexele procesului verbal prin care beneficiarul predă constructorului amplasamentul şi cota zero a lucrărilor ce vor fi executate. Inventarele de repere sunt constituite din tabele şi planuri (de trasare) în care figurează toate reperele de pe teren care urmează a fi utilizate la trasare. În tabelele de repere se indică atât valorile coordonatelor reperelor (x, y, H), cât şi descrierea lor topografică; în planuri, în afară de coordonatele reperelor se indică şi distanţele lor atât faţă de punctele fixe de pe teren (arbori, stâlpi, construcţii, existente etc.), cât şi faţă de noile construcţii ce urmează a fi executate. 7.2.4 Tabele cu elementele curbelor În cazul lucrărilor de drumuri, căi ferate, canalizări etc., inventarele de repere se completează cu tabele în care se înscriu elementele curbelor care racordează aliniamentele traseelor unor astfel de lucrări. Tabelele vor conţine în mod obligatoriu coordonatele vârfurilor de unghi şi pe cele ale punctelor principale ale curbei şi anume punctele de tangenţă şi creştetul curbei (bisectoarea). La fiecare vârf de unghi se va indica şi metoda ce va fi folosită la trasarea curbei respective. Pe baza elementelor din tabelă şi în raport cu metoda de trasare

128

indicată, se va trece în carnetul de schiţe, pe schiţa corespunzătoare scoasă de pe planul de trasare, valorile coordonatelor arcelor egale, care se vor calcula aşa cum se va arăta la descrierea acestei metode. Pentru a se evita efectuarea de calcule matematice pe teren, se pot folosi tabele cu valori gata calculate pentru trasarea curbelor.

Tab.7.1 Exemplu tabel cu coordonate

Reperul Coordonate, în m

Nr.

din

plan

Sim-bol Felul Descrierea x y cota H

Observaţii

1. RNG Nivelment

general Reper rotund 184,83 294,78 99,135 Reperul este încastrat în soclul clădirii

2. RNA Nivelment

local

Bornă de beton cu bulon cu calotă

sferică 40,84 260,19 98,247

Borna este plantată la nord-vest

3.

RNB Nivelment local

Bornă de beton cu bulon cu calotă

sferlcă 204,73 262,57 98,428

Borna este plantată la sud de aripa estică a construcţiei existente

4. C2 Planimetrie Bornă de beton cu bulon chertat 195,63 259,28 98,370

5. C1 Planimetrie Bornă de beton cu bulon chertat 195,63 242.65 98,329

6. C3 Planimetrie Bornă de beton cu

bulon chertat 195,63 222,15 98,216

Reperele materia-lizează axa transversală a clădirii existente, devenită axa principală a com-plexului

7. LA1 Planimetrie Borna de beton cu placa chertată 105,63 242,65 98,183

8. LA2 Planimetrie Borna de beton cu placă chertată 164,13 242,65 98,345

Reperele materializează axa longitudinală a corpului A

9. TA1 Planimetrie Borna de beton cu placă chertată 135,63 262,18 98,830

10. TA2 Planimetrie Bornă de beton cu placă chertată 135,63 225,66

98,220

Reperele materializează axa transversală

11. LB1 Planimetrie Bornă de beton cu oteî beton chertat 187,63 242,65 98,435

12. LB2 Planimetrie Bornă de beton cu oţel beton chertat 244,75 242,65 98,305

Reperele materializează axa longitudinală

13. TB1 Planimetrie Bornă de beton cu oţel beton chertat 215,63 260,15

98,214

14. TB2 Planimetrie Bornă de beton cu oţel beton chertat 215,63 223,76 98,327

Reperele materializează axa transversală

129

Tab.7.2 Exemplu tabel cu elementele curbei V1 Coordonate, în m Elementul Sim-

bolul x y H kilometraj Lumgimi în m Obs.

Vârfuri de unghi V1 461,27 313,63 83,628 - -

Tangenta de intrare T1 300,00 200,00 81,315 0+500,00 197,27

Tangenta de ieşire Te 622,54 200,00 81,446 0+843,71 197,27

Creştetul curbei

(bisectoarea) B 461,27 251,11 83,027 0+671,85 62,52

Raza - - - - - 280,00 Arcul - - - - - 343,71

Coarda - - - - - 322,54

Curba se va trasa prin

metoda arcelor egale

7.3 TRASAREA CLĂDIRILOR Realizarea unei construcţii începe cu operaţia de trasare pe teren, adică cu aplicarea planurilor, operaţie care se execută de la fundaţie (respectiv lucrările de săpătură) şi până la acoperiş. De corecta aplicare a planurilor proiectului depinde reuşita construcţiei. O trasare greşită are repercusiuni, atât estetice, cât şi economice, putând da loc la executarea unor lucrări suplimentare sau la refacerea unor lucrări, parţial sau integral. De exemplu, o greşeală făcută la începutul lucrărilor de trasare conduce la un cumul de greşeli, pentru că o eroare de aplicare a planului de la început amplifică eroarea sau creează alte erori la fiecare nivel al construcţiei, chiar dacă restul trasării se face corect. De asemenea, la realizarea construcţiilor din elemente prefabricate, aplicarea planurilor, atât la executarea prefabricatelor, cât şi pe şantiere, trebuie să se facă cu precizia corespunzătoare, altfel realizarea construcţiei din prefabricate devine imposibilă. Dacă în cazul structurilor monolite mai sunt posibilităţi de corectare a greşelilor de trasare, la structurile prefabricate, la care planurile orizontale şi verticale trebuie perfect realizate, greşelile de trasare sunt remarcate în mod evident şi corectarea este imposibilă. 7.3.1 Materializarea punctului a) Trasarea punctului. Determinarea pe teren, cu precizia necesară, a poziţiei pe care trebuie să o ocupe un anumit punct în spaţiu,

130

reprezentat grafic sau indicat prin coordonate în planul unei construcţii, constituie operaţia de trasare a punctului. Fixarea şi însemnarea locului pe care îl ocupă în spaţiu un punct, trasat după cotele şi caracteristicile din planuri, poartă numele de materializarea sau marcarea punctului trasat. Pentru a realiza materializarea în spaţiu a unui punct trasat este nevoie, în primul rând, de un suport. Acesta poate fi natural (terenul obişnuit, stâncile, arborii) sau artificial (realizat de om). Suporţii artificiali pe care se face marcarea punctelor în operaţiile de trasare sunt: ţăruşi, piloţi, borne, împrejmuiri (capre), eşafodaje etc. Pe suporţi, fie că aceştia sunt naturali sau artificiali, materializarea sau marcarea punctelor trasate se realizează cu ajutorul reperelor. Acestea sunt constituite din: însemnări cu creionul sau vopsea, zgârieturi, semne de chenar sau mici găuri practicate cu ajutorul burghielor etc. Însemnările de acest fel se fac fie direct pe suportul respectiv, fie pe o piesă specială, intermediară, fixată în suport (placă metalică, bulon cu calotă sferică, cui cu floare, scoabă etc.). Trebuie menţionat că practica curentă a impus ca în foarte multe cazuri denumirea de reper să fie dată chiar piesei intermediare fixate în suport şi pe care se materializează punctele trasate. b) Semnalizarea punctului. Construcţia care dă posibilitatea de a găsi cât mai repede şi cât mai uşor punctul materializat sau marcat se cheamă semnalizarea punctului marcat. Semnalizarea punctelor materializate (marcate) în spaţiu se realizează prin sisteme foarte variate, care merg de la simpla indicare a nomenclaturii punctului până la construcţii destul de complicate. Diferitele semnale utilizate în practică sunt: cerc roşu de vopsea, ţăruşi-martori, semnale-fluture, balize cu fluture (simple sau în cutie), piramide (simple, turnuri) etc. Semnalele enumerate mai sus sunt fixe şi au un caracter de permanenţă, în anumite cazuri pot fi folosite şi semnale provizorii şi, portabile. Dintre acestea cel mai folosit semnal este jalonul. Păstrarea punctelor trasate şi materializate prin repere este o acţiune de aceeaşi importanţă ca şi trasarea însăşi. Ea se realizează prin construcţii de protecţie a reperelor (şanţuri, gropi, împrejmuiri, eşafodaje, cămine sau piese speciale etc.). c) Repere principale şi de îndesire. În cursul desfăşurării procesului

131

tehnologic de realizare a unei construcţii, o serie dintre reperele principale (de axe, de centre etc.) sunt desfiinţate prin înaintarea lucrărilor de construcţie (săparea gropilor de fundaţii, debleul căilor de comunicaţii etc.). Pentru a se evita întreruperea lucrărilor până la înlocuirea reperelor ce se desfiinţează prin desfăşurarea procesului tehnologic, se va avea grijă să se îndesească din timp reperele principale, prin repere suplimentare. Numărul acestora şi amplasamentul lor este în funcţie de natura construcţiei şi de graficele de lucru cuprinse în proiectul de organizare a executării lucrărilor. In afară de reperele suplimentare, care se plantează pentru înlocuirea reperelor principale, se va avea grijă să se construiască şi o reţea de repere de îndesire în zonele unde sunt detalii multe de trasat şi în locurile unde se cere o precizie sporită sau un ritm accelerat pentru lucrările de execuţie a construcţiei. 7.3.2 Aliniamente şi trasarea lor a) Aliniamentul este urma care rezultă din intersecţia unui plan vertical cu suprafaţa solului. Aliniamentul este determinat de două dintre punctele sale, astfel încât trasând două puncte se va realiza trasarea aliniamentului. Tehnologia de executare a construcţiilor sau situaţia de pe teren impune însă marcarea pe teren a mai mult decât două dintre punctele unui aliniament.

Fig. 7.2 Trasarea cu jaloane de îndesire În toate cazurile trebuie să se ţină seama de următoarele reguli: - pentru trasarea unui aliniament este nevoie de o echipă formată din două persoane, excepţie făcând cazul de prelungire a unui aliniament de aceeaşi parte a celor două repere care determină aliniamentul; în

132

acest caz lucrarea se poate executa de către un singur operator; - operatorul care execută vizarea va face vizările respective fiind plasat cât mai departe, în spatele primului jalon pe care îl are în faţă; - atât cele două jaloane de deasupra reperelor ce determină aliniamentul cât şi toate jaloanele cu ajutorul cărora se vor semnaliza reperele de îndesire vor fi ţinute sau plantate riguros vertical; - jalonarea reperelor de îndesire se va face pornind de la reperul B, cel mai îndepărtat de operator şi mergând către locul jalonului A de la staţia din faţa operatorului; - operatorul va viza tangent şi de aceeaşi parte a celor două jaloane iniţiale, indicând ca jaloanele următoare să fie şi ele plantate tangent la această viză. Pentru verificare se va face şi o vizare tangentă de cealaltă parte a jaloanelor;

Fig. 7.3 Vizarea jaloanelor

- jaloanele folosite pentru trasarea unui aliniament vor avea toate aceeaşi formă şi aceleaşi dimensiuni. b) Trasarea aliniamentului dintre două puncte între care nu există vizibilitate sau când nu se poate staţiona în spatele jaloanelor plantate în acele puncte. Fie punctele A şi B, între care se află un deal. Pentru trasarea aliniamentului se aşează un jalon a în punctul a�1, care este în afara aliniamentului. Prin viza dată din spatele jalonului a către B, operatorul indică ajutorului său punctul b�1, în care trebuie plantat jalonul b, pentru ca acesta să se găsească pe aliniamentul a�1 B. Trecând apoi în spatele jalonului b, care se află plantat în punctul b�1 şi vizând, de data aceasta către A, operatorul indică ajutorului său locul a�2 în care trebuie mutat jalonul a, pentru ca acesta să se găsească pe aliniamentul b�1 A. Continuând în acelaşi mod, se ajunge, după câteva operaţii de vizare, ca jaloanele a şi b să fie plantate în punctele a' şi b�, care se găsesc pe aliniamentul AB.

133

În acelaşi mod se procedează şi în cazul când nu se poate staţiona în spatele jaloanelor plantate în punctele A şi B.

Fig. 7.4 Trasarea aliniamentului dintre două puncte între care nu există vizibilitate

sau când nu se poate staţiona în spatele jaloanelor Trasarea punctului de intersecţie a două aliniamente. Fie aliniamentele AB şi C. Trasarea punctului P, în care se intersectează cele două aliniamente, se execută de către doi operatori şi un ajutor. Primul operator, făcând staţie în A şi vizând către B, aliniază jalonul ţinut de ajutor şi determină plantarea acestui jalon în punctul P1, aflat pe aliniamentul AB. După aceea, operatorul al doilea, făcând staţie în C şi vizând către D, face ca jalonul plantat de ajutor pe aliniamentul AB dar nu şi pe aliniamentul CD, să fie mutat în P2, care se află acum pe aliniamentul CD, dar a ieşit din aliniamentul AB. Intervenind din nou primul operator, jalonul montat de ajutor este mutat în P3, pe aliniamentul AB şi foarte aproape de aliniamentul C. Continuând operaţia în acest mod, se ajunge, după încă câteva încercări, ca jalonul purtat de ajutor să fie plantat în P, unde este văzut, în acelaşi timp, atât pe aliniamentul AB, cât şi pe aliniamentul CD, de către cei doi operatori. Punctul P este deci locul în care se intersectează cele două aliniamente.

Fig. 7.5 Trasarea punctului de intersecţie a două aliniamente

7.3.3 Unghiuri şi trasarea lor Problema trasării unui unghi constă în a materializa pe teren un aliniament AC, care să facă cu un alt aliniament AB, trasat anterior, unghiul dat α.

134

Trasarea unghiului se poate realiza prin diferite metode, în funcţie de precizia care se cere pentru astfel de trasări, folosindu-se instrumentele corespunzătoare metodei alese. Metodele prin care se obţin trasări de precizie şi folosirea instrumentelor respective (teodolite şi echere cu pinule, oglinzi sau prisme) sunt descrise în cursurile de topografie. Aici se vor expune numai metodele care permit să se traseze unghiurile întâlnite în practică pe şantierele de construcţii, fără a se folosi instrumente topografice complicate.

Fig.7.6 Trasarea unghiului

a) Trasarea unghiurilor drepte. Unghiurile drepte se pot trasa atât cu ajutorul colţarelor, cât şi prin aplicarea construcţiilor grafice.

- Trasarea unghiului drept cu ajutorul colţarului. Colţarele folosite la trasarea unghiurilor drepte sunt executate din lemn sau metal şi sunt cunoscute şi sub numele de echere. Înainte de a fi folosite, se va proceda la verificarea lor. Pentru confecţionarea colţarelor improvizate pe şantier se foloseşte drept material sfoara sau lemnul (scândura), iar realizarea colţarelor constă din alcătuirea unui triunghi, ale cărui laturi au lungimi egale sau proporţionale cu 3; 4 şi 5 m. Unghiul drept este cel cuprins între latura egală sau proporţională cu 3 m şi cea egală sau proporţională cu 4 m.

Colţarul de sfoară se foloseşte la trasarea unghiurilor drepte atunci când precizia cerută pentru trasare nu este mare. Colţarul se confecţionează înnodând pe o sfoară trei noduri A, B, C, astfel încât porţiunile de sfoară dintre noduri să măsoare lungimi egale sau proporţionale cu 3, 4 şi 5 m.

Fig. 7.7 Colţarul de sfoară

135

Trasarea unghiului drept se realizează fixând nodul notat cu A în punctul de pe aliniament în care trebuie construit unghiul drept, iar un alt nod, de exemplu cel notat cu B, tot pe aliniament, având grijă ca sfoara să fie întinsă. Nodul C, la întinderea perfectă a sforii colţarului, va indica un punct pe teren, care împreună cu punctul A, va fi situat pe perpendiculara căutată. Colţarul de lemn se confecţionează din trei scânduri rindeluite, având toate aceeaşi lăţime şi grosime. Cele trei scânduri se vor lua ceva mai lungi decât lungimile proporţionale cu valorile 3, 4 şi 5. Astfel, se vor alege, spre exemplu, trei scânduri de 3,50; 4,50 şi 5,50 m, în loc de 3, 4 şi 5 m. Pe faţa fiecărei scânduri se trasează cu creionul axa ei longitudinală. Pe scândura de 3,50 m lungime, la 0,25 m de la unul din capetele ei, se marchează, pe axa ei longitudinală, punctul A. Din punctul A ca origine se trasează, pe axa longitudinală a scândurii, lungimea de 3 m, marcându-se celălalt capăt al ei cu B.

Fig.7.8 Colţarul de lemn

Cu un burghiu mai subţire decât cuiele, se dă câte o gaură în punctele A şi B, ambele găuri fiind perpendiculare pe faţa lată a scândurii. În acelaşi mod se pregătesc şi celelalte două scânduri, trasând lungimile AC şi BC care măsoară, respectiv, 4 şi 5 m. Se montează apoi scândurile şi se fixează, bătându-se câte un cui prin găurile date cu burghiul, îmbinările se întăresc după aceea, bătând cuie suplimentare şi contrafişe. Se retează apoi capetele de scânduri haşurate pe figură. - Trasarea unghiului drept fără folosirea colţarului (prin construcţie grafică). Pentru aceasta se foloseşte metoda din desenul geometric pentru ridicarea unei perpendiculare pe o dreaptă, într-un punct dat. De exemplu, se cere ca în punctul A de pe axa longitudinală A1A2 a unei clădiri să se traseze axa transversală a

136

clădirii, care e perpendiculară pe cea longitudinală.

Fig. 7.9 Trasarea unghiului prin construcţie grafică Din punctul A ca origine se va măsura pe aliniamentul A1A2, de o parte şi de alta a lui A, două lungimi AD şi AE, egale între ele (de exemplu egale cu 5 m). Se va lua apoi o sfoară mai lungă decât distanţa DE (de exemplu de 16 m), căreia i se va face câte un nod la fiecare capăt şi apoi un al treilea nod, exact la jumătatea sforii. Cu ajutorul unor cuie, unul dintre cele două noduri de capăt ale sforii se va fixa în punctul D, iar celălalt în punctul E. Se va introduce apoi un alt cui în nodul C din mijlocul sforii şi se va plimba acest nod cu cui pe teren, până ce porţiunile de sfoară DC şi EC sunt bine întinse. Se va picheta pe teren punctul C, în care a ajuns nodul din mijlocul sforii astfel întinse. Aliniamentul AC este perpendicular pe axa longitudinală A1A2 a clădirii. - Trasarea unui aliniament care să fie perpendicular pe un alt aliniament şi să treacă printr-un punct exterior dat. Fie de trasat o alee care să plece din faţa intrării principale a unei clădiri C şi să ajungă perpendiculară pe alinierea A1A2 a trotuarului străzii.

Fig. 7.10 Trasarea unui aliniament perpendicular pe alt aliniament

137

Se va folosi pentru trasare metoda din desenul geometric prin care se coboară o perpendiculară dintr-un punct exterior pe o dreaptă dată. În punctul C se bate un cui, de care se leagă o sfoară mai lungă decât distanţa de la C la trotuar. La celălalt capăt al sforii se leagă un alt cui şi se întinde apoi sfoara, astfel ca acest al doilea cui să ajungă pe alinierea trotuarului într-un punct situat înspre stânga figurii şi se marchează acest punct cu A1. Se repetă apoi operaţia spre partea dreaptă a figurii şi se marchează punctul A2 pe alinierea trotuarului. Se măsoară distanţa A1A2 şi se pichetează mijlocul acestei distanţe în punctul A. Aliniamentul CA va fi axa căutată pentru alee. b) Trasarea unghiurilor de 60°. Unghiurile de 60° se trasează cu ajutorul şabloanelor de scânduri sau al triunghiurilor echilaterale de sfoară. Şabloanele se construiesc la fel ca şi colţarele, cu deosebirea că cele trei scânduri, respectiv distanţele AB, BC şi AC sunt egale ca lungime. Oricare dintre cele trei unghiuri ale şablonului astfel obţinut este de 60°, întrucât fiecare din ele este un unghi al unui triunghi echilateral. La alcătuirea triunghiului de sfoară cu care se vor trasa unghiurile de 60°, cele trei noduri de pe sfoară se fac la distanţe egale unul de altul, astfel încât triunghiul de sfoară obţinut să fie un triunghi echilateral.

Fig.7.11 Şablon pentru trasarea unghiurilor de 60º

c) Trasarea bisectoarei unui unghi. La clădirile care se construiesc pe parcele de teren situate între două străzi care se intersectează în unghi ascuţit, este necesar să se traseze bisectoarea unghiului pe care îl fac aliniamentele celor două străzi, întrucât această bisectoare este axa de simetrie a clădirii ce va fi construită pe parcela respectivă. Pentru aceasta se vor prelungi cele două aliniamente A1A2 şi B1B2 până ce se obţine punctul C în care se intersectează şi care este vârful unghiului sub care se taie cele două străzi.

138

Fig. 7.12 Trasarea bisectoarei unui unghi

Pornind din C ca origine, se va măsura pe aliniamentul CA2A1 distanţa CA, iar pe aliniamentul CB2B1 distanţa CB egală cu CA. Se obţine astfel triunghiul ACB, care este un triunghi isoscel, în care, după cum se ştie, bisectoarea unghiului C este în acelaşi timp şi mediana coborâtă din C pe latura AB. Pentru a trasa deci bisectoarea unghiului C, se va măsura lungimea laturii AB şi se va picheta punctul D aflat la mijlocul ei. 7.3.4 Trasarea curbelor Pentru trasarea unor anumite construcţii (căi de comunicaţii, canale, stadioane etc.) sau a unor elemente de construcţii (ziduri, bolţi, arce etc.), apare necesitatea trasării pe teren, pe planşee de clădiri sau pe construcţii existente, a liniilor curbe (cerc, mâner de coş, elipsă, parabolă etc.). În cazul când elementele curbei nu sunt prea mari, trasarea se poate face cu mijloace simple (cabluri, sfoară, şabloane etc.); dacă însă aceste elemente depăşesc o anumită mărime, pentru trasarea curbelor respective se folosesc aparatele topografice. a) Trasarea cercului şi a arcelor de cerc. Cercul (respectiv arcul de cerc) este curba cea mai des întâlnită în construcţii, fiind curba cu ajutorul căreia se rezolvă uşor şi satisfăcător multe din cerinţele arhitectonice şi constructive. - Trasarea cercului cu cabluri, sfori, dreptare. Când raza cercului este mică, pe terenuri plane cercul se trasează cu ajutorul cablurilor, sforilor sau dreptarelor cu cui. Pentru raze mici, până la 5 m, se pichetează centrul printr-un ţăruş cu cui sau bulon, de care se leagă un cablu. La celălalt capăt al cablului se leagă un ţăruş metalic.

139

Fig. 7.13 Trasarea cercului cu sfoara

- Trasarea cercului cu dispozitivul cu stâlp de centru. Când raza cercului ce trebuie trasat este mai mare decât 5 m, dar nu depăşeşte 10 -12 m lungime, pentru trasare se folosesc dispozitivele numite �cu stâlp de centru�.

Se presupune că este de executat o clădire care într-o parte are forma unei jumătăţi de cerc cu raza de 10 m. Pentru trasarea săpăturilor, fundaţiilor, zidăriei etc., se va folosi un dispozitiv cu stâlp de centru, care nu este altceva decât un compas de teren.

Fig. 7.14 Clădire care necesită trasarea cu stâlp de centru

În centrul C se plantează, bine încastrat în teren, stâlpul cilindric S. De stâlpul S se solidarizează suporţii a şi b, care servesc pentru sprijinirea braţului de compas. Suportul b serveşte, de asemenea, împreună cu contrafişele c, la menţinerea încastrării în teren şi a verticalităţii stâlpului S. În jurul stâlpului S se roteşte braţul de compas, construit ca o grindă cu zăbrele. Pentru ca acest braţ de compas să nu se încovoaie şi pentru a fi uşor de rotit, unul din montanţi (d) se sprijină pe teren prin intermediul unui uluc circular realizat cu ajutorul a două grinzişoare sau scânduri curbe (e).

140

La capătul braţului de compas şi la distanţe egale cu razele arcelor de cerc ce trebuie trasate, se bat cuiele s1 şi s2, f1 şi f2 , z1 şi z2. De aceste cuie se leagă apoi fire cu plumb, cu ajutorul cărora, prin rotirea braţului de compas, se trasează marginile s1 şi s2 ale săpăturilor, contururile f1 şi f2 ale fundaţiilor şi marginile z1 şi z2 ale zidăriei.

Fig.7.15 Dispozitivul cu stâlp de centru

Trasarea cercului prin puncte. Când razele arcelor de cerc ce trebuie trasate depăşesc o anumită mărime (de exemplu sunt mai mari decât 30 m), atunci trasarea arcelor de cerc nu se mai poate face direct şi continuu cu ajutorul braţelor de compas, sfori, cabluri, dreptare sau dispozitive cu stâlp de centru, în aceste cazuri se trasează, prin metodele descrise în cele ce urmează, mai multe puncte ale arcului de cerc (a, b, c�n), care apoi sunt unite cu linii drepte.

- Fig. 7.16 Trasarea cercului prin puncte

Se obţine astfel o linie poligonală, care este cu atât mai apropiată de linia curbă respectivă, cu cât punctele trasate sunt mai dese. Pentru astfel de trasări se pichetează pe teren, prin mijloace topografice, diferitele elemente ale curbei: puncte caracteristice, tangente de intrare şi ieşire, puncte ale curbei pe bisectoare etc. Prin metode topografice sau în unele cazuri (la curbe de rază medie) prin metode simple, se pot picheta apoi şi alte puncte ale curbei, numite puncte de îndesire.

141

7.3.5 Trasarea liniilor înclinate a) Trasarea pe zidul unei clădiri a unei linii de pantă dată. Se presupune că pe zid este materializat, printr-un reper oarecare (semn cu creionul, cui, scoabă etc.), un punct M, prin care trebuie să se traseze o linia înclinată, care să aibă o pantă p %. Prin punctul M se trasează (cu ajutorul unui aparat topografic, a unui furtun de nivel sau a unui boloboc) o dreaptă orizontală, pe care se măsoară o distanţă convenabilă MA = . Se calculează apoi hp, ţinând seama că:

p%=100 tgα = 100 hp/d Deci:

hp = p d /100

Fig.7.17 Trasarea unei linii de pantă

Cu ajutorul firului cu plumb sau cu un colţar, se ridică în punctul A o perpendiculară pe MA şi se măsoară pe ea distanţa AN, egală cu hp, calculat cu formula de mai sus. Unind apoi punctul M cu punctul N, se trasează astfel segmentul MN, care este linia înclinată, de pantă p%, ce trece prin punctul M. b) Trasarea pe teren a unei linii de pantă dată. În cazul când pentru această trasare se cere o precizie mare, operaţia se execută folosindu-se aparate topografice (teodolite, aparate de nivelment etc.). Cu mijloace simple, problema poate fi rezolvată folosind furtunul de nivel şi teurile. Se va trasa mai întâi pe teren un aliniament, trecând prin punctele A şi B, situate la distanţa d măsurată pe orizontală. De-a lungul acestui aliniament se vor planta apoi o serie de ţăruşi, ale căror capete vor materializa linia de pantă p% cerută.

142

Fig. 7.18 Trasarea pe teren a unei linii de pantă

Prima operaţie ce trebuie făcută este aceea de a calcula pe hp = pd/100 adică diferenţa de cotă dintre punctele A şi B. După aceea, pe un jalon sau pe un stâlp plantat în punctul A, se marchează punctul C, astfel ca înălţimea AC să fie egală cu hp. Cu ajutorul furtunului de nivel se stabileşte înălţimea până la care se va tăia capătul de sus al ţăruşului din B, astfel încât capătul lui să se afle pe aceeaşi orizontală cu punctul C. Linia care trece prin capetele ţăruşilor A şi B este linia înclinată de pantă p. Îndesirea marcărilor de-a lungul liniei AB se realizează bătând o serie de ţăruşi 1, 2,...,n, astfel încât capetele acestora să se afle pe linia AB, atât ca aliniament cît şi ca nivel, lucru ce se realizează efectuând nivelarea cu ajutorul teurilor.

7.3.6 Trasarea axelor (principale şi secundare) şi a conturului La construcţiile mai mari şi mai importante, axele principale de simetrie ale construcţiei se materializează pe teren cu ajutorul reperelor marcate pe borne. În scopul acesta se folosesc de obicei aparatele topografice. La construcţiile mai mici, trasarea axelor se realizează cu mijloace simple (colţare, trasări de unghiuri drepte etc.).

Fig. 7.19 Trasarea axelor principale

143

Atât axa longitudinală, cât şi cea transversală se bornează fiecare cu câte 4 repere, aşezate respectiv în L1, L2 , L3 , L4 şi T1, T2 , T3 , T4 . După plantarea acestor borne-repere, se vor lua măsuri pentru paza bornelor, prin executarea de şanţuri, împrejmuiri etc., astfel încât reperele să fie ferite de orice deplasare sau distrugere. În continuare, trasarea construcţiei se realizează prin ridicarea unei împrejmuiri ajutătoare, executată din dulapi bătuţi pe cant, pe piloţi înfipţi prin batere în teren la cel puţin 0,80 m adâncime.

Fig. 7.20 Împrejmuire ajutătoare pentru trasare

Laturile împrejmuirii se vor bate la o distanţă de 1-4 m faţă de conturul construcţiei şi vor fi paralele cu cele două axe principale ale construcţiei, materializând un plan orizontal. Transmiterea axelor principale de pe borne pe dulapii împrejmuirii ajutătoare se realizează de obicei cu ajutorul teodolitului. La construcţii mai mici, aceasta se poate face coborând pe dulapii împrejmuirii cu firul cu plumb, în A, B, C şi D, axele principale, care în prealabil au fost materializate prin sârme întinse pe capre (eşafodaje) construite deasupra bornelor-repere. Punctele A, B, C şi D, care sunt reperele de pe împrejmuirea ajutătoare şi care materializează axele principale, se marchează, pe cantul dulapilor, prin cuie cu floare. Pentru trasarea axelor secundare, adică a axelor pentru pereţi de contur, pereţi despărţitori, stâlpi etc., se procedează astfel: se presupune că este de trasat peretele ab. Pentru aceasta se marchează pe împrejmuire punctele a1 şi b1 la distanţele Da1 = Cb1 faţă de axa transversală DC. Se întinde o sârmă între cuiele a1 şi b1 şi, plimbând pe sârmă un fir cu plumb, se vor marca pe teren punctele a şi b, corespunzătoare punctelor a� şi b� care materializează axele zidului ce trebuie trasat. În acelaşi mod se vor trasa toate

144

celelalte axe secundare ale construcţiei.

7.3.7 Trasarea fundaţiilor a) Trasarea gropilor de fundaţie. Se execută materializând pe teren axa fundaţiei zidului respectiv, în modul arătat la trasarea axelor secundare. După ce axa zidăriei a fost marcată pe teren, se trasează marginile gropii de fundaţie, care se pot confunda cu marginile fundaţiei însăşi (în cazul terenurilor tari şi a adâncimilor mici de fundare) sau pot fi în taluz şi la adâncimi mai mari.

Fig.7.21 Trasarea gropilor de fundaţii Şi într-un caz şi în altul trasarea contururilor săpăturilor se execută cu ajutorul scândurilor de trasare. Marginea interioară a conturului format din scânduri trebuie să se suprapună peste sfoara de trasare care marchează conturul săpăturii, iar lăţimea scândurii trebuie să stea pe terenul ce va rămâne nesăpat. Lângă marginea exterioară a conturului format din scânduri de trasare se bat ţăruşi (ras cu faţa superioară a scândurii). Cu ajutorul unor scândurele, bătute atât în capul ţăruşului cât şi pe scândurile de trasare, acestea din urmă se solidarizează de ţăruşi astfel ca să nu poată fi deplasate în timpul executării săpăturii. b) Trasarea zidurilor de fundaţie. Se execută după ce săpătura gropilor de fundaţie a fost terminată, folosind aceleaşi cuie (repere) ale axelor zidurilor, care s-au bătut pe împrejmuirea ajutătoare atunci când s-au trasat marginile gropilor de fundaţie. În cazul clădirilor importante (cu suprafaţă construită mare), la trasarea zidurilor în gropile de fundaţie se construiesc deasupra gropilor (şanţurilor) de fundaţie capre ajutătoare, pe care se trasează toate elementele zidului de fundaţie şi care se transmit apoi mai departe (pe teren, pe fundaţii, pe ziduri etc.).

145

Fig. 7.22 Trasarea zidurilor cu ajutorul caprelor

Trasarea zidurilor curbe se execută folosind fie dispozitivul cu stâlp de centru (în cazul razelor mari) sau şabloanele (în cazul razelor mici). 7.3.8 Trasarea nivelurilor succesive Pentru trasarea, în plan vertical, a nivelurilor succesive (fundaţie subsol, parter, etaje) se foloseşte, ca element pe care se face trasarea, faţa superioară a nivelului executat mai înainte. De exemplu, trasarea primului etaj se execută însemnându-se axele acestuia pe faţa planşeului turnat peste parter. Transmiterea axelor de la sol pe planşeul respectiv se realizează fie cu ajutorul teodolitului, fie cu ajutorul firului cu plumb. În primul caz, se staţionează cu teodolitul pe borna (reperul) B2 şi se orientează luneta pe reperul B1 (poziţia I). Se roteşte apoi luneta în planul ei vertical şi se materializează (pe marginea planşeului) punctul b1 (poziţia II), care este unul dintre capetele axei respective. Se mută apoi succesiv staţia în B4, A2 şi A4 şi se materializează astfel pe marginea planşeului punctele b2, a2 şi a1 care determină axele principale ale construcţiei. Pentru transmiterea axelor de la un nivel la altul cu ajutorul firului cu plumb se procedează după cum urmează. După ce s-a turnat planşeul peste subsol, pe cuiele bătute pe capre, care materializează axele construcţiei, se întind sârmele respective. Cu firul cu plumb plimbat pe sârmă se coboară pe marginea soclului punctele a1, a2, b1 şi b2, capetele axelor principale. Aceste puncte se materializează prin repere (buloane, scoabe, potcoviţe etc.). După aceea se trasează şi se execută parterul. După ce planşeul peste parter a fost turnat, cu ajutorul firului cu plumb se urcă punctele a1, a2, b1 şi b2, de pe soclul

146

construcţiei, respectiv în punctele a�1, a'2, b�1 şi b�2, pe marginea planşeului turnat peste parter.

Fig. 7.22 Trasarea nivelurilor

Fig. 7.23 Trasarea nivelurilor cu firul cu plumb

Aceste puncte sunt capetele axelor principale şi ele se materializează prin repere, ca şi capetele de axe trasate pe marginile planşeului peste subsol. Pentru trasarea în înălţime (trasarea cotei la diversele niveluri ale construcţiei), pe planşeul ultimului nivel executat, la marginea lui, se

147

construieşte capra C, astfel ca braţul ei să iasă în consolă. În capătul acestui braţ se bate un cui. Cu ajutorul unui fir cu plumb se coboară la sol verticala punctului C, care se materializează cu un cui T pe capul unui ţăruş. Cu o ruletă de oţel se măsoară înălţimea h (distanţa dintre cuiele T şi C). Staţionând la sol în A cu un aparat de nivelment, se determină cota cuiului T în raport cu reperul R de bază. Adăugând la această cotă valoarea h, se obţine cota cuiului G de pe capra construită la marginea planşeului. Cu un aparat de nivelment, a cărui staţie B se află pe planşeu şi luând ca reper de bază cuiul C, a cărui cotă se cunoaşte acum, se materializează pe planşeu diferite puncte ale căror cote pot fi astfel determinate cu uşurinţă. Atunci când nu există aparate de nivelment, determinarea cotei cuiului T şi a punctelor ce se vor materializa pe planşeu se execută cu furtunul de nivel. 7.4 TRASAREA CANALIZĂRILOR 7.4.1 Traseul Trasarea unui canal pentru evacuarea apelor uzate constă în a aplica pe teren axa canalului, după indicaţiile şi cotele date în planurile de execuţie. Vor fi deci de trasat o serie de aliniamente şi curbele care racordează aceste aliniamente, operaţii care se vor executa în modul arătat la trasarea aliniamentelor şi curbelor. Materializarea trasării pe teren a axei se va realiza prin ţăruşi cu cui. În lungul aliniamentelor aceşti ţăruşi nu vor fi bătuţi la distanţe mai mari de 50 m. Pentru curbe se vor materializa obligatoriu cele două puncte de racordare ale curbei cu aliniamentele (punctele de tangenţă) şi vârful curbei (punctul în care curba este tăiată de bisectoarea unghiului celor două aliniamente). Se vor materializa, de asemenea, atâtea puncte de îndesire ale curbei câte sunt necesare pentru ca montarea tuburilor sau turnarea tronsoanelor canalului să dea o construcţie poligonală cât mai apropiată de curba indicată în planurile de execuţie. 7.4.2 Panta După ce axa canalului a fost pichetată prin ţăruşi cu cui, se procedează la construirea caprelor şi riglelor, cu ajutorul cărora se trasează panta canalului. Pentru aceasta, în dreptul fiecărui ţăruş de axă, de o parte şi de alta a axei, se îngroapă în pământ câte un stâlp (bilă), astfel ca aliniamentul determinat de cei doi stâlpi să fie perpendicular pe axa canalului. Aceşti stâlpi, cu diametrul de 12-14

148

cm şi lungi de 2,50 m se îngroapă cel puţin până la 0,50 m adâncime. După ce stâlpii caprelor au fost plantaţi, cu ajutorul unui aparat topografic sau cu ajutorul furtunului de nivel se materializează o serie de puncte care au aceeaşi cotă pentru toţi stâlpii. Se măsoară exact distanţele dn dintre stâlpi, şi cunoscându-se din proiect panta canalului p, se calculează (cu formula cunoscută) valoarea hn care reprezintă denivelarea radierului canalului în dreptul fiecărui stâlp.

hn =p dn/100

Fig. 7.24 Trasarea axei canalului

Fig. 7.25 Trasarea pantei canalului

Pe fiecare capră, la înălţimile determinate de punctele a, b, c şi d, se fixează câte o riglă m (14X4 cm). Se va controla cu bolobocul ca fiecare riglă să fie orizontală. Privind pe deasupra riglelor ele trebuie să se �taie�, adică să fie toate în acelaşi plan, care este un plan înclinat de pantă 0,3 mm/m şi paralel cu radierul canalului ce trebuie

149

executat. Pentru controlul executării săpăturilor şi montarea tuburilor canalului se va confecţiona un teu (cruce). 7.5 TRASAREA DRUMURILOR 7.5.1 Traseul Ca şi în cazul unui canal, trasarea unui drum constă în a aplica pe teren axa drumului, după indicaţiile şi cotele date în proiectul de execuţie (planuri orizontale, profiluri în lung şi profiluri transversale). Vor fi de trasat o serie de aliniamente, precum şi curbele care racordează aceste aliniamente, operaţii care se vor executa aşa cum s-a arătat mai înainte, la trasarea aliniamentelor şi curbelor. Operaţia de marcare pe teren a axei drumului şi a celorlalte elemente ale drumului şi punctelor aflate în afara axei (vârfuri de unghi, repere, martori etc.) poartă numele de pichetarea traseului drumului. La pichetarea unui traseu se marchează pe teren următoarele elemente: a) Vârfurile de unghi şi punctele de frângere. Punctele de frângere sunt puncte în care două aliniamente ale axei drumului se taie sub unghiuri mai mici decât 3°. În aceste cazuri racordarea aliniamentelor nu se mai face prin curbe. Vârfurile de unghi şi punctele de frângere se materializează pe teren prin borne. b) Tangentele (de intrare şi ieşire) şi bisectoarele (creştetul curbei) corespunzătoare fiecărui vârf de unghi. Aceste puncte se marchează prin ţăruşi cu cui. c) Punctele caracteristice ale traseului, adică acele puncte în care terenul, de-a lungul axei, îşi schimbă declivitatea. Aceste puncte se materializează tot prin ţăruşi cu cui. d) Punctele caracteristice ale traseului (în sens transversal), adică punctele în care profilul transversal respectiv al terenului (în dreptul picheţilor) diferă de cel anterior. Şi aceste puncte se marchează prin ţăruşi cu cui. Aliniamentele se pichetează din 25 în 25 m iar în terenuri de şes din 50 în 50 m. Curbele se vor picheta cu distanţe de 10 - 20 m între picheţi, în funcţie de rază, distanţa de 10 m fiind pentru raze mici, iar distanţa de 20 m pentru raze mari. 7.5.2 Profilurile de execuţie Însemnarea pe teren a profilurilor de execuţie se realizează prin ţăruşi şi prin capre (şabloane). Ţăruşii şi caprele se bat sau se

150

montează în dreptul fiecărui pichet al traseului. În cazul când drumul se execută în săpătură (debleu), în dreptul ţăruşului de pe axă se sapă un şanţ perpendicular pe axa longitudinală a drumului. Fundul acestui şanţ se sapă astfel încât să reproducă profilul transversal al drumului în acel punct.

Fig. 7.26 Săparea şanţului transversal Pe fundul şanţului se bat apoi ţăruşul de axă a, ţăruşii de margine ai platformei drumului f1 şi f2 şi ţăruşii m1 şi m2, care marchează punctele de pe terenul natural din care începe săpătura. Ţăruşii f1, a şi f2 se bat astfel încât capul lor să se afle la nivelul indicat în planurile de execuţie. Între două profiluri de execuţie vecine, săpătura se execută controlându-se cu teurile (pentru nivel), cu sforile (pentru axă şi marginile platformei) şi cu şablonul colţar, pentru taluzarea m1f1 şi m2f2. Pe porţiunile în care drumul se execută în umplutură (rambleu), se montează capre (şabloane), care reproduc profilul umpluturii în dreptul punctului respectiv de pe traseu.

Fig. 7.27 Şablon colţar pentru taluzare

151

Uneori, din lipsă de ţăruşi cu lungime corespunzătoare, ţăruşii se bat până la un nivel oarecare, notându-se însă, pe o faţă cioplită a ţăruşului, cota cu care trebuie înălţat nivelul umpluturii (faţă de aceşti ţăruşi).

Fig. 7.28 Capră pentru umplutura rambleului

7.6 TRASAREA CONSTRUCŢIILOR DIN PREFABRICATE Prin folosirea elementelor prefabricate (pereţi întregi, fâşii, planşee şi porţiuni de planşeu), executarea unei construcţii devine o lucrare de montaj, iar metodele folosite pentru execuţie sunt foarte asemănătoare cu cele folosite la montarea construcţiilor metalice. La montarea prefabricatelor, greşelile de trasare de ordinul milimetrilor (la lungimi) sau al secundelor (la unghiuri) produc multe greutăţi; greşeli de ordinul centimetrilor sau al minutelor pot compromite executarea lucrărilor. Lucrările de trasare trebuie să ducă la un montaj de precizie, la obţinerea unui careu de rosturi perfect orizontale şi verticale pe faţade şi la realizarea unui ritm rapid de montaj, prin evitarea pierderilor de timp datorite încercărilor sau verificării poziţiei elementelor în timpul operaţiei propriu-zise de montaj. La construcţiile din prefabricate în afară de trasarea fundaţiilor, care se execută la fel ca pentru celelalte construcţii, lucrările de trasare constau din: � lucrări de trasare pentru montarea panourilor portante verticale; � lucrări de trasare pentru montarea panourilor de planşeu. 7.6.1 Lucrările de trasare pentru montarea panourilor verticale Aceste lucrări constau din: � transmiterea axelor principale ale construcţiei; � trasarea axelor de montaj; � fixarea martorilor metalici.

152

a) Axele principale ale construcţiei. Se materializează prin borne de beton, cu reper metalic chertat. Pe soclul construcţiei se plantează repere �potcoviţe� (scoabe), iar ca măsură de precauţie axele se materializează în plus şi prin trasarea pe soclu, pe faţa dinspre borne, a unor linii verticale, peste care se suprapune firul reticul al lunetei teodolitului aflat în staţie pe bornele de beton. Transmiterea axelor se face prin vizarea, din staţii, a potcovitelor şi liniilor trase pe soclu şi apoi prin ridicarea lunetei în plan vertical şi marcarea pe o capră grea de lemn, montată stabil pe faţa planşeului respectiv, a unei linii verticale, peste care se suprapune firul reticul. Punctul de pe axă, astfel găsit, se coboară cu firul cu plumb pe planşeu şi devine staţie pentru teodolit. De aci se vizează borna de la sol şi, prin darea lunetei peste cap, se găseşte direcţia axei principale, care se materializează prin baterea unui cui pe o bucată de dulap bine fixată pe planşeu. Se întinde apoi o sfoară între acest cui şi cuiul pe care s-a făcut staţia pe planşeu şi se obţine axa respectivă. b) Axele de montaj Axele de montaj, adică axele panourilor portante verticale, se obţin prin măsurători cu ruleta metalică şi se materializează de o parte şi de alta a axelor principale, întinzând sfori între cuiele bătute pe bucăţi de dulapi, fixate pe planşeu. c) Martorii metalici de montaj. Sunt confecţionaţi din oţel lat 20x4 mm, iar distanţa dintre aripile martorilor (la bază) este egală cu grosimea pereţilor despărţitori (pentru martorii, cu două aripi). Pe talpa martorilor sunt practicate crestături care indică poziţia axelor şi care ajută astfel la punerea în poziţie a martorilor. Martorii metalici au praznuri executate din oţel cu diametrul de 20 mm, cu ajutorul cărora sunt fixaţi cu mortar de ciment în centuri.

Fig.7.29 Martori metalici de montaj

153

Aripile martorului au o formă evazată, formă care ghidează panoul de perete pentru a-l forţa ca în coborâre (atunci când panoul este agăţat de cârligul macaralei) să ocupe în operă exact poziţia prevăzută de proiect. Operaţiile de trasare, atât a axelor de montaj, cât şi pentru încastrarea martorilor în beton, decurg astfel:

Fig. 7.30 Montarea martorilor metalici de montaj După montarea armăturii centurilor şi înainte de turnarea betonului acestora, se ridică pe planşeu axele, aşa după cum s-a arătat mai înainte. Sub sfoara întinsă între cuie se plasează la fiecare panou (sprijinite între armături) câte două dopuri de lemn, strunjite tronconic, cu diametrul mediu de 5 cm şi cu lungimea de 20 cm. Se toarnă apoi betonul în centuri şi după 2-3 ore de la turnare se scot dopurile de lemn. Se obţin astfel locaşurile în care se vor încastra apoi martorii. După întărirea betonului turnat în centuri se reface operaţia de trasare a axelor de montaj descrisă anterior. Se plasează apoi martorul sub sfoara care materializează axa pereţilor, introducând praznul martorilor în golul obţinut după scoaterea dopului de lemn din betonul centurii. Se aşează după aceea mira (stadia) pe faţa orizontală a tălpii martorului care reazemă pe betonul centurii şi, prin citire cu nivela, se determină poziţia justă, adică nivelul de poză; acesta se obţine prin încercări succesive, prin coborârea sau ridicarea martorului. După ce s-a găsit poziţia justă, martorul se împănează (sub talpă) şi se toarnă mortar în locaşul în care a fost introdus praznul martorului. După împănare şi turnarea mortarului se verifică din nou poziţia liniei de credinţă (linia crestăturii de pe talpa martorului) şi nivelul de poză, cu ajutorul unei citiri pe mira pusă pe talpa martorului.

154

7.6.2 Lucrările de trasare necesare montării panourilor de planşeu Aceste lucrări constau din următoarele operaţii: � darea unui vagris general (a unei linii de nivel orizontale), cu ajutorul aparatului de nivelment; � realizarea unor martori de ipsos pe capul panourilor verticale portante; � trasarea rezemărilor pe martorii de ipsos de pe capul panourilor verticale portante. Vagrisul general marchează o cotă cât mai apropiată de marginea de sus a panourilor verticale (la 4-5 cm sub această margine). Vagrisul se dă cu aparatul de nivelment, la fiecare panou (în două locuri), spre capete. Martorii de ipsos se realizează pe capul panourilor portante verticale, cu faţa la nivelul general de bază al planşeelor. Aceşti martori determină planul general de poză perfect orizontal. Mortarul aşezat pe capul panourilor portante verticale se nivelează cu ajutorul unor dreptare care alunecă pe faţa celor doi martori puşi pe capul fiecărui panou, în acest mod se asigură rezemarea continuă pe tot conturul, iar rostul este totdeauna plin cu mortar.

Fig. 7.31Trasări pentru montarea planşeelor

Rezemarea planşeelor pe panourile verticale portante se asigură prin trasarea cu creionul a unor linii de credinţă pe faţa martorilor de ipsos.

155

COFRAJE ŞI SUSŢINERI

8.1 DESENE DE EXECUŢIE PENTRU COFRAJELE

ELEMENTELOR DE BETON ŞI BETON ARMAT 8.1.1 Generalităţi La lucrările de beton armat, dulgherul este acela care, prin executarea şi montarea cofrajului, dă forma scheletului de rezistenţă a construcţiei. Pentru a asigura stabilitatea şi rezistenţa construcţiei, Ia execuţia acesteia, trebuie respectate: 1) Poziţiile exacte ale axelor elementelor de rezistenţă, conform prevederilor din proiect. Dacă, din greşeală, un stâlp se execută deplasat faţă de poziţia prevăzută în proiect (fig. 8.1) stâlpul nu mai reazemă direct pe stâlpul de la etajul inferior, ci reazemă pe grindă. Grinda care reazemă pe acest stâlp devine mai lungă decât era prevăzută în proiect şi ca urmare, armătura fasonată nu se mai potriveşte cu cofrajul pe lungime şi slăbeşte în acelaşi timp rezistenţa grinzii. De asemenea, dacă o grindă, în loc să fie aşezată în axul stâlpului conform proiectului, este montată dezaxat, ea va da naştere în stâlp la o solicitare suplimentară (solicitarea excentrică), de care proiectantul nu a ţinut seama. 2) Dimensiunile transversale ale elementelor de construcţii (lăţimea şi înălţimea grinzilor, grosimea plăcilor şi a pereţilor etc.).

Fig. 8.1 Execuţie greşită prin devierea stâlpilor pe verticală

8

156

3) Verticalitatea elementelor de construcţii. Un stâlp executat din greşeală înclinat este solicitat la eforturi suplimentare de încovoiere pe care proiectantul nu le-a luat în consideraţie la întocmirea proiectului. Nerespectarea acestor condiţii poate avea consecinţe grave în special în caz de cutremur, putând provoca chiar dărâmarea construcţiei. Pentru evitarea unor astfel de greşeli este necesară respectarea întocmai a proiectelor de execuţie. 8.1.2 Desene de execuţie pentru cofrajele elementelor de beton şi beton armat Planurile de cofraj dau dimensiunile şi poziţiile elementelor de beton armat care alcătuiesc construcţia. În cazul cofrării cu panouri de inventar în afară de planul de cofraj, se întocmeşte şi un plan de montare a panourilor (plan de panotaj). Când susţinerea cofrajului este mai înaltă de 5,00 m, trebuie să se întocmească şi o planşă de execuţie a eşafodajului de susţinere. Pentru cofrajele speciale, cum ar fi cofrajele glisante se întocmeşte un proiect de alcătuire a cofrajului. Axele construcţiei sunt linii drepte faţă de care se face cotarea poziţiei elementelor de construcţie, fiind desenate pe planurile de cofraj ale construcţiei de la fundaţii până la ultimul nivel. Axele construcţiei pot fi axe principale sau axe de detaliu. Axele principale sunt de obicei în număr de patru (două în lungul clădirii şi două transversal clădirii) şi se trasează întotdeauna de către topometru (fig. 8.2.a). Axele de detaliu sunt axele diverselor elemente de construcţie, trasarea lor pe teren se face pornind de la poziţia axelor principale (fig. 8.2.b). Axele sunt reprezentate pe desen prin linie-punct şi sunt notate la capete cu litere sau cifre, iar punctele de intersecţie a lor sunt notate cu litera şi respectiv numărul celor două axe. Aşa de exemplu, punctul de intersecţie a axelor 5-5 şi B-B se notează cu 5B. În fig. 8.2.b este redată schema axelor de detaliu pentru fundaţiile unei hale, axele principale fiind A-A, C-C, 1-1 şi 7-7. În vederea trasării celorlalte axe se determină pe teren punctul A-2 măsurând pe axa

157

A-A, 6,00 m de la punctul A.1. În acelaşi mod se determină punctele A.3, A.4 până la A.7. Distanţa A.6-A.7 nu trebuie să difere de proiect cu mai mult de 15 mm. În caz contrar trebuie reluată în sens invers (de la A.7 spre A.1).

Fig. 8.2 Axele construcţiei: a - conturul unei construcţii şi axele principale ale acesteia; b - planul general al fundaţilor pentru hală industrială

Măsurătorile pentru trasarea axelor se fac numai cu rulete şi panglici metalice. În acelaşi mod se procedează pentru determinarea punctelor C.1-C.7 şi B.1-B.7, după care se trece la materializarea axelor pe teren cu ajutorul sârmelor întinse între doi suporţi; în continuare se poate trece la trasarea conturului săpăturii şi respectiv la trasarea fundaţiilor după executarea gropii de fundaţie. În planul fundaţiilor un alt element important este cota de fundare (cota tălpii fundaţiei). În cazul în care fundaţia se execută în trepte, la fiecare treaptă este indicată cota respectivă de fundare (fig. 8.3.a). Pentru alcătuirea cofrajului fundaţiei sunt folosite şi detaliile de fundaţii care cuprind vederi, şi secţiuni verticale prin zonele caracteristice ale fundaţiei (fig. 8.3.b).

158

Fig. 8.3 Detalii de fundaţii: a - fundaţie continuă în trepte; b - detaliile pentru fundaţia

izolată a unui stâlp Planuri de cofraje pentru structura de rezistenţă a construcţiilor Principalele elemente ale unui astfel de plan sunt: � axele principale şi axele de detaliu; � cota generală a planşeelor (cota suprafeţei superioare a betonului planşeelor); � vedere în plan a elementelor de construcţie componente (stâlpi, grinzi, nervuri, plăci, diafragme); � golurile care trebuie lăsate în beton şi poziţia acestora; � secţiuni prin zonele caracteristice. Axele principale şi de detaliu trebuie să aibă aceiaşi indici (litere sau cifre) ca şi axele corespunzătoare de la fundaţii, lucru de care trebuie să se ţină seama la materializarea axelor fiecărui etaj pentru asigurarea verticalităţii elementelor de rezistenţă şi suprapunerea corectă a stâlpilor şi diafragmelor unui etaj peste stâlpii şi diafragmele etajului inferior. Cota generală a unui planşeu se înscrie într-un cerc sau într-un dreptunghi, iar uneori este indicată chiar în titlul planşei (de exemplu: �plan cofraj planşeu cota +20,00"). Stâlpii se reprezintă în planul de cofraj prin secţiunea lor orizontală care poate fi dreptunghiulară, circulară etc. Stâlpul se notează cu litera S urmată de o cifră care indică numărul stâlpului (fig. 8.4.a). De obicei stâlpii poartă aceleaşi numere la toate nivelurile, iar sub indicativul stâlpului se înscriu dimensiunile acestuia în centimetri, de exemplu 50x75 în cazul unei secţiuni dreptunghiulare sau Ø50 în cazul unei secţiuni circulare. De asemenea se cotează poziţia laturilor

159

stâlpilor faţă de axe. În planul de cofraj stâlpii se înnegresc sau se haşurează. Grinzile şi nervurile se notează cu un indicativ format din litera G (grindă) urmată de numărul de ordine al grinzii. Numerotarea grinzilor se mai poale face şi printr-un indicativ legat de stâlpii pe care reazemă. De exemplu grinda care reazemă pe stâlpii S1 şi S2 primeşte denumirea de grinda S1-S2. Centurile primesc de asemenea un indicativ format din litera C urmat de o cifră (de exemplu C5). Lângă notaţia pentru identificarea elementului se înscriu dimensiunile acestuia prin două valori, prima cea care indică lăţimea, iar a doua grosimea sau înălţimea. În cazul grinzilor în înălţimea grinzilor este cuprinsă şi grosimea plăcilor alăturate (fig. 8.4.b).

Fig. 8.4 Notarea şi cotarea diverselor elemente de construcţie: a- stâlpi; b- grinzi; c- centură

Deci, pentru a afla înălţimea cofrajului lateral al grinzii se va scădea din înălţimea grinzii grosimea plăcii. Plăcile. În cazul în care toate plăcile desenate pe o planşă au aceeaşi grosime, grosimea lor se indică într-un dreptunghi, fie în mijlocul plăcii, fie alăturat desenului. Se notează hp = cm (fig. 8.5.a). În cazul în care grosimea plăcii nu este aceeaşi peste tot, atunci pe diferitele ei porţiuni se trage câte o diagonală lângă care se indică hp = cm (fig. 8.5.b). Pe planul de cofraj se găsesc reprezentate şi secţiuni prin placă şi grinzi. Secţiunile sunt înnegrite sau haşurate des. Din secţiuni se pot deduce cu uşurinţă eventualele variaţii ale grosimii plăcii, grinzi întoarse şi pante.

160

Fig. 8.5 Planuri de cofraj: a - plan cofraj al unui planşeu orizontal; b - plan cofraj al

unui planşeu înclinat; c - plan cofraj scară Zidăria portantă se haşurează în sens longitudinal cu haşuri dese. În dreptul golurilor din zidărie (uşi, ferestre) care se găsesc imediat sub centură sau al căror buiandrug este legat direct de centură, haşurile sunt trasate mai rar (fig. 8.4.c). În cazul în care pe o planşă sunt prevăzute haşuri longitudinale, trebuie să se aibă în vedere ca întâi să se execute zidăria portantă şi apoi cofrajul. Planurile de cofraje pentru scări. În planurile de cofraje ale unei scări se disting cofrajele podestelor şi ale rampelor (fig.8.5.c). Pentru fiecare din aceste elemente se indică grosimea plăcii şi cota ei. Pentru fiecare rampă se fac de obicei şi două secţiuni parţiale în zona de unire cu podestele. De obicei se desenează un singur plan de cofraj pentru toate nivelurile clădirii şi pe acest plan se înscriu una sub alta cotele corespunzătoare ale etajelor.

161

Golurile în plăci şi diafragme se desenează, după caz, sub formă de dreptunghiuri sau de cercuri parţial înnegrite. Golurile sunt cotate şi poziţionate (fig. 8.6.a). Golurile în diafragme se indică punctat în planul de cofraj (fig. 8.6.b) sau se reprezintă printr-un dreptunghi sau cerc parţial înnegrit, în vederea laterală a peretelui. Pentru a se evita spargeri ulterioare în betoane, trebuie să se facă o poziţionare precisă a golurilor.

Fig. 8.6 Reprezentarea golurilor: a - în plăci; b - în diafragme

Planurile de panotaj. În cazul folosirii panourilor de inventar pentru cofrarea construcţiilor, în proiecte se prevăd şi planşe de montarea panourilor. În figura 8.7 este reprezentată o parte dintr-o astfel de planşă, privind panotarea a trei pereţi şi a unor stâlpi. Numerele înscrise pe fiecare panou indică tipul panoului. Într-o altă planşă a proiectului se indică dimensiunile şi alcătuirea panourilor.

Fig. 8.7 Plan de panotaj

162

8.1.3 Trasarea celorlalte elemente de construcţii Acestea se efectuează plecând de la axele principale ale clădirii materializate pe teren. Dimensiunile în plan ale elementelor de construcţie (ziduri, stâlpi, grinzi etc.) se stabilesc după trasarea axelor, măsurând în dreapta şi în stânga acestora pentru a nu se cumula erorile de măsurare. Pentru aceasta se construiesc capre solide din scânduri fixate de ţăruşi bine înfipţi în pământ sau din elemente de trasare de inventar, formate din ţevi fixate cu bride de ţăruşi metalici. Înainte de a începe executarea unui nou element de construcţie (zidărie, stâlpi etc.) se verifică trasarea pentru a corecta diferite erori provenite din deplasarea cofrajelor în timpul turnării betonului. Nivelul diferitelor puncte se transmite, de la caz la caz, cu aparate topografice, furtunul de nivel sau bolobocul, în funcţie de dimensiunile construcţiei. Furtunul de nivel este alcătuit dintr-un furtun de cauciuc având câte un tub de sticlă la fiecare capăt. Umplerea furtunului se face cufundând unul din capete cu tubul de sticlă într-o găleată cu apă aşezată la circa 1 m înălţime; apa se trage prin absorbirea ei de la celălalt capăt al furtunului. În acest mod se înlătură aerul din furtun, care ar putea conduce la erori de trasare dacă ar rămâne în el. În timpul trasării şi verificării liniilor şi planurilor orizontale, furtunul nu trebuie să prezinte îndoituri iar la fiecare capăt este ţinut de câte un muncilor. Unul din ei ţine tubul de sticlă lângă reperul dat, în timp ce celălalt muncitor se deplasează la punctul unde urmează a se trasa nivelul respectiv. În timpul deplasării, gurile tuburilor se ţin astupate. La locul respectiv tubul este ridicat sau coborât până ce muncitorul de la reperul fix semnalează că nivelul apei coincide cu acest reper. În acest moment, potrivit principiului vaselor comunicante, apa va sta în ambele tuburi la acelaşi nivel indicat de reperul fixat. Între aceste semne se trasează cu ajutorul dreptarului linia respectivă. 8.2. ALCĂTUIREA COFRAJELOR Există 3 categorii de elemente din care se pot alcătui cofrajele: - elemente în care se toarnă betonul (tiparul, sau cofrajul propriu-zis), acestea putându-se confecţiona din panouri lemnoase sau metalice; - elemente de solidarizare a tiparului, acestea ţinând elementele componente ale tiparului în poziţia cerută de proiect; există

163

următoarele tipuri de elemente de solidarizare: chingi, caloţi, juguri, rame, distanţieri; - elemente care susţin tiparul, îl sprijină şi transmit toate încărcările către construcţiile existente sau către teren; ele alcătuiesc eşafodajul, format din piese verticale (popii), piese orizontale (traverse, grinzi, şpraiţuri) şi piese oblice (contrafişe, proptele). Solidarizarea eşafodajului se realizează prin contravântuiri şi pene. 8.2.1 Materiale utilizate la alcătuirea cofrajelor În trecut, materialul cel mai folosit pentru confecţionarea cofrajelor era lemnul de răşinoase, datorită greutăţii reduse, lucrabilităţii ridicate şi durabilităţii lui. Deoarece cofrajele sunt construcţii provizorii, pentru a economisi lemn - care este mai valoros pentru construcţiile permanente sau pentru alte utilizări (fabricarea mobilei, articole sportive, instrumente muzicale, ambarcaţiuni etc.) - se utilizează din ce în ce mai mult cofraje moderne de inventar, cu un număr mare de reutilizări, confecţionate parţial sau total din metal. Pentru astereala cofrajelor moderne de inventar se pot utiliza semifabricate superioare din lemn (panouri din placaj, PAL, PFL etc.) sau tablă, din aliaje de aluminiu sau, mai modern, din foi de mase plastice, fibre de sticlă, cauciuc. Avantajul utilizării metalului în locul materialelor lemnoase rezidă în faptul că acesta are rezistenţă şi indeformabilitate sporită. Dezavantajul, faţă de materialele lemnoase, îl constituie faptul că rugineşte şi are aderenţă mare faţă de beton. Din această cauză, metalul trebuie vopsit, iar suprafaţa care vine în contact cu betonul trebuie tratată în mod special. Pentru a micşora aderenţa faţă de beton, suprafeţele care vin în contact cu acesta se pot unge cu materiale sub formă de emulsii sau soluţii, cum ar fi carbolineum, ulei ars, săpun etc. Aceste materiale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să nu atace betonul sau cofrajele; - să nu lase, pe cât posibil, pete pe suprafaţa betonului; - să nu împiedice finisarea. 8.2.2 Modularea dimensională a construcţiilor industriale pentru folosirea cofrajelor unificate de inventar Pentru a se obţine o concordanţă dimensională între suprafaţa de cofrat şi elementele oricărui sistem de cofraj de inventar, s-au stabilit reguli de dimensionare a construcţiilor industriale din beton monolit,

164

având la bază un modul unic (M = 10 cm). Acest modul reprezintă o condiţie de dimensionare care trebuie respectată atât la proiectarea construcţiei şi a cofrajelor, cât şi la executarea lucrărilor. Dimensiunile modulare se aplică, pentru feţele brute de beton, indiferent de poziţia şi rolul lor în structura construcţiei. Este necesară reducerea la maximum a tipodimensiunilor utilizate în cadrul aceleiaşi lucrări, pentru a se putea reutiliza aceleaşi ansambluri de cofraje gata montate. 8.2.3 Descrierea elementelor de cofraj Elemente în care se toarnă betonul (tiparul sau cofrajul propriu-zis). Panourile au pondere mare în alcătuirea tiparelor şi, faţă de vechiul sistem al scândurilor independente bătute în cuie, au avantajul că nu sunt demontabile şi se pot reutiliza de multe ori. Gradul de reutilizare este diferit în funcţie de materialul din care se confecţionează panoul. Astfel, cofrajele din scânduri brute se pot refolosi de 3 - 5 ori, cu condiţia să fie bine întreţinute şi unse. Cofrajele din scânduri rindeluite se pot refolosi de 5 - 8 ori, iar cele din panouri confecţionate pe şantier, din cherestea de răşinoase pe chingi, se pot refolosi de 10 ori. Cofrajele din panouri prefabricate din cherestea scurtă, pe chingi sau rame şi cu suprafaţa care vine în contact cu betonul bine rindeluită, se pot folosi de aproximativ 15 ori. Cofrajele din panouri de placaj se pot refolosi de 20 - 25 ori, cele din panouri din PFL sau PAL se pot refolosi de aproximativ 10 ori, iar cofrajele din panouri metalice se refolosesc de peste 100 de ori. Descrierea principalelor tipuri de panouri utilizate pentru cofraje va fi prezentată în continuare. Panouri din scânduri scurte, prefabricate. Aceste panouri se confecţionează din scânduri cu grosimea de 24 - 28 mm şi lăţimea de 80 - 160 mm, rindeluite pe faţa care vine în contact cu betonul. Tipurile menţionate se pot confecţiona în trei variante: tip A, B şi C (fig. 8.8). Chingile se aşează transversal faţă de scândură şi la distanţe de 50 - 60 cm una de cealaltă (în funcţie de mărimea panoului). Aceste panouri au următoarele dimensiuni standardizate: - tipul A: a = 100 - 250 cm; b = 30 - 50 cm; g = 50 - 60 mm; - tipurile B şi C: a = 100 - 250 cm; b = 40 - 80 cm; g = 70 - 80 mm. Scândurile nu sunt lipite, ci au un spaţiu de 2 - 3 mm, necesar pentru umflările lemnului după udarea cu apă sau turnarea betonului. În cazul elementelor de formă specială (curbe, ovale, trapezoidale, triunghiulare etc.), panoul se confecţionează numai pe şantier, din

165

şipci independente prinse în cuie pe chingi care au conturul interior corespunzător conturului elementului respectiv (fig. 8.9).

Fig. 8.8 Panouri demontabile din cherestea scurtă de răşinoase: a- pe chingi, tip A; b

şi c- pe ramă, tip B sau C; 1- cherestea scurtă; 2- chingă sau ramă

Suprafeţele elementelor din lemn care vin în contact cu betonul se ung cu carbolineum sau ulei ars, pentru a se reduce aderenţa, şi se tratează cu soluţie parafinoasă sau decofrol, pentru a scădea efectele higroscopicităţii.

Fig. 8.9 Panou de cofraj pe stâlpi cu secţiune circulară:

1- şipcă; 2- chingă

Fig. 8.10 Panou demontabil din placaj:

1- placaj; 2- ramă de cherestea

166

Panouri din placaj special de cofraj, tip P (fig. 8.10). Sunt alcătuite din panouri de placaj rezistent la umezeală, cu grosimi de 8 - 15 mm, prinse de un schelet de cherestea de răşinoase cu ajutorul şuruburilor pentru lemn. Pentru ca panourile să fie rezistente la umezeală, placajul se protejează la exterior cu un strat de bachelită, iar scheletul se impregnează cu o soluţie pe bază de produse petroliere. Aceste panouri se folosesc pentru cofrarea pereţilor şi planşeelor la fundaţii, stâlpi, grinzi etc., având dimensiuni variabile. Există următoarele tipuri de panouri din placaj de cofraj: - din punct de vedere al calităţii suprafeţei de beton, există panouri pentru betoane aparente ornamentale, panouri pentru betoane aparente lise obişnuite, panouri pentru betoane brute (la care se admit neregularităţi reduse) şi panouri pentru betoane brute ascunse, de exemplu la fundaţiile subsolurilor (la care neregularităţile mai mari nu deranjează); - din punctul de vedere al domeniului de utilizare, există panouri tipizate (modulate) de folosinţă generală, panouri de completare de formă plană, care au alte dimensiuni decât primele, şi panouri speciale, care se folosesc în cazul racordărilor curbe, la cofrarea colţurilor (L) şi a ieşindurilor (Z), la rame pentru goluri de ferestre şi uşi etc. Panouri din PAL sau PFL. Acestea se obţin prin fixarea panourilor de PAL sau PFL (prin încleiere sau cu şuruburi) pe schelete din lemn. Suprafeţele care vin în contact cu betonul, precum şi marginile, se ung cu soluţie de bitum (ca protecţie contra umidităţii), iar înainte de cofrare se ung cu petrolatum sau ulei mineral (pentru reducerea aderenţei). Panouri metalice (fig. 8.11). Panourile metalice se folosesc mai ales la cofrarea pereţilor din beton monolit uşor, rezultând pereţi cu suprafeţe netede, plane, care nu necesită tencuieli în mod obişnuit, ci numai rectificări. Cele mai utilizate panouri metalice sunt cele confecţionate din duraluminiu. Panouri din plase de sârmă sau tablă perforată. Acestea se folosesc numai la cofrarea construcţiilor cu pereţi din beton monolit, macroporos. Ele au greutăţi reduse şi se poate urmări direct turnarea betonului în cofraj. Sunt confecţionate din ramă de oţel, profile laminate sau lemn, pe care se fixează plasa din sârmă cu ochiuri de diferite mărimi, în funcţie de mărimea granulei sau tablă perforată.

167

Fig. 8.11 Panouri metalice pentru cofraje demontabile: a- tip PM; b- tip PMc; bi = 600; 500; 400; 300 mm

Panouri mixte. Feţele panourilor mixte se confecţionează din placaj de cofraj tip P cu grosimea egală cu 15 mm. Aceste panouri mai au în componenţă bare metalice (sau ţeavă dreptunghiulară de diferite lungimi), menghină, plăcuţe metalice, tălpi de şpraiţ, colţare şi chingi, consolă de podină şi întinzător cu filet. Elemente de solidarizare a tiparului. Solidarizarea tiparului este realizată de caloţi, ramele de montaj şi distanţieri. Caloţii (jugurile) se folosesc pentru prinderea şi rigidizarea panourilor care alcătuiesc tiparele stâlpilor şi, rareori, ale grinzilor, împiedicând umflarea cofrajelor datorită împingerii laterale a betonului. Ei pot fi ficşi sau demontabili. Caloţii ficşi (sau obişnuiţi, fig. 8.12) se confecţionează pe şantier din scânduri (cu grosimi de 24 mm şi lăţimi de 100 - 150 mm) prinse în cuie. Ei pot fi confecţionaţi şi din manele (cu diametrul de 6 - 8 cm) sau se pot alterna scânduri cu manele, care se pot prinde în cuie sau cu sârmă răsucită. Caloţii demontabili (de inventar) se pot confecţiona din platbande sau corniere metalice prevăzute cu găuri, în care se introduc pene metalice speciale de solidarizare. Aceştia au grade de folosire mult mai mari. Pot fi din bare drepte (fig. 8.13) sau triunghiulare (fig. 8.14). Ramele de montaj se folosesc pentru montarea cofrajelor stâlpilor şi pereţilor (fig. 8.15). Rama este alcătuită din două părţi, una inferioară, din scândură, cu dimensiunile interioare egale cu dimensiunile elementului de construcţie şi una superioară, cu dimensiunile egale cu dimensiunile exterioare ale cofrajului. Prima parte se fixează prin

168

cuie în diblurile montate în beton, iar cea de-a doua este fixată în cuie pe partea inferioară.

Fig. 8.12 Caloţi ficşi pentru stâlpi Fig. 8.13 Caloţi metalici:

1- astereală; 2- chingi; 3� caloţi metalici reglabili; 4- pene metalice

Fig. 8.14 Caloţi metalici triunghiulari - alegerea lor în funcţie de dimensiunile stâlpilor: C St IA - calot stâlp tip IA; C St IB - calot stâlp tip IB. cu dimensiunile elementului de construcţie, şi una superioară, cu dimensiunile egale cu dimensiunile exterioare ale cofrajului. Prima parte se fixează prin cuie în diblurile montate în beton, iar cea de-a

doua este fixată în cuie pe partea inferioară Distanţierele se folosesc pentru menţinerea panourilor tiparului la distanţele prevăzute în proiect, în timpul turnării şi întăririi betonului. Ele se confecţionează din prisme de beton sau ceramică prevăzute cu gol axial pentru fixarea buloanelor de strângere, care pot rămâne înglobate în masa betonului (fig. 8.16). Distanţierele pot fi confecţionate şi din lemn (şipci sau rigle), în acest caz, panourile trebuie strânse în apropierea acestora cu legături din sârmă, ca în figura 8.17.

169

Fig. 8.15 Ramă de montaj

Fig. 8.16 Distanţiere de beton sau ceramică: 1- distanţier; 2- bulon de strângere; 3- plăcuţă de repartiţie; 4- montant; 5-scândura panoului

Fig. 8.17 Fixarea de cofraj a legăturilor de sârmă şi a distanţierelor: 1- legătura de sârmă; 2- distanţier; 3- montant; 4� panou

Elemente care susţin, sprijină şi transmit încărcarea. Aceste elemente de cofraj alcătuiesc eşafodajul. Există următoarele categorii de elemente: orizontale, verticale şi dispozitive anexe de montare. Elementele orizontale se folosesc pentru susţinerea cofrajului plăcilor şi, uneori, şi a panourilor de fund ale grinzilor. Elementele orizontale pot fi din lemn sau metalice. Există două tipuri de elemente orizontale din lemn, şi anume: traverse, care se confecţionează din scândură de răşinoase fixată în cuie de panourile laterale ale grinzilor (acestea au

170

grad de refolosire foarte limitat, consum mare de lemn şi sunt înlocuite tot mai mult cu tipuri de cofraje moderne), şi grinzi extensibile (fig. 8.18); acestea din urmă sunt din ce în ce mai mult înlocuite cu grinzi metalice. Grinzile metalice sunt cele mai răspândite, având un număr foarte mare de reutilizări (aproximativ 200). În figura 8.19 sunt prezentate câteva tipuri de grinzi metalice extensibile.

Fig. 8.18 Grindă extensibilă din lemn: 1- papuc metalic; 2- grindă extensibilă din lemn; 3- bride; 4- ţeava; 5- pană din lemn; 6- plăcuţe; 7- pop

Fig. 8.19 Grinzi metalice extensibile: a- cu deschidere de 3-5 m; b- cu deschidere de 4-6 m; c- cu deschidere de 6-9 m; 1-9 - părţile componente ale grinzilor

Elementele verticale preiau şi transmit, la elementele inferioare de rezistenţă sau la teren, sarcinile care acţionează asupra elementelor orizontale de susţinere. Elementele verticale de susţinere se numesc popi şi pot fi confecţionate din lemn sau metal. Popii pot fi ficşi (fig. 8.20), caz în care se confecţionează mai ales din lemn, sau pot fi reglabili (extensibili, fig. 8.21), când se confecţionează mai ales din metal.

171

Fig. 8.20 Popi ficşi: a- pop simplu (în cruce); b- pop cu contrafişe

Fig. 8.21 Popi reglabili metalici (de inventar):

a�e- tipuri constructive: 1- tronson inferior; 2- manşon filetat; 3- piuliţă cu urechi; 4- bolţi; 5- inel; 6- tronson superior; 7- placă de sprijin; 8- popi metalici extensibili; 9, 10- şpraiţuri; 11- talpă de sprijin pentru şpraiţ; 12- colier; 13- profil de rezemare;

14- placă de bază

172

Dispozitivele anexe de montare sunt alcătuite din montanţi, proptele şi şpraiţuri. Acestea sunt elementele de susţinere folosite la cofrajele pentru fundaţii, pereţi, stâlpi şi pot fi confecţionate din lemn rotund, din lemn ecarisat sau din metal. Eşafodajele se solidarizează cu contra-vântuiri, care asigură rigidizarea elementelor. În cazul elementelor orizontale, ele se numesc moaze sau cleşti, iar în cazul elementelor înclinate se numesc diagonale (fixează cel puţin trei popi). Eşafodajele se mai solidarizează şi cu pene, care sunt piese auxiliare folosite pentru fixarea şi întărirea popilor, proptelelor sau şpraiţurilor în poziţia definitivă. Utilizarea lor uşurează operaţia de decofrare.

8.3 DIMENSIONAREA COFRAJELOR Elementele componente ale cofrajelor (cofrajele propriu-zise şi elementele de susţinere şi rigidizare) se calculează şi dimensionează la fel ea orice element de construcţie. Ceea ce este specific elementelor de cofraj sunt încărcările la care sunt supuse în timpul utilizării lor. 8.3.1 Încărcările la care sunt supuse cofrajele Încărcările care acţionează asupra cofrajelor trebuie preluate de acestea în bune condiţii şi transmise punctelor de reazem, asigurându-se menţinerea tuturor dimensiunilor elementelor de beton. Aceste încărcări sunt diferite şi se datorează: 1) Greutăţii proprii a cofrajelor (se consideră greutatea specifică

aparentă a materialului lemnos ≈ 600 - 700 kg/m3, după cum el este uscat sau umed).

2) Greutatea betonului proaspăt turnat (≈ 2400 kg/m3) şi a oţelului ca armături (≈ 100 kg/m3 de beton)

3) Greutatea podinilor de circulaţie montate pe cofraje şi a muncitorilor care lucrează la punerea în operă a betonului (se consideră în total ≈ 250 kg/m2 de cofraj în proiecţie orizontală).

4) Greutatea muncitorului care transportă betonul şi a mijlocului de transport (de Ia 130 kg până la 300 kg, după tipul vehiculului).

5) Împingeri laterale date de beton. 6) Împingeri laterale din presiunea vântului. Dulgherul trebuie să aibă în vedere toate aceste încărcări şi să ia măsuri ca piesele componente ale cofrajului să reziste la sarcinile care acţionează asupra lor în orice perioadă a procesului de lucru. De

173

asemenea, el trebuie să mai ţină seama şi de faptul că lemnăria fiind expusă la aer, căldură, vânt, se poate contracta, scoroji, iar în momentul când se udă cu apă şi se toarnă betonul se poate umfla. Totodată, dulgherul trebuie să ştie că sub acţiunea acestor încărcări cofrajele lucrează în mod diferit, ceea ce necesită măsuri caracteristice pentru fiecare caz în parte. Astfel, asupra cofrajului unui stâlp sau al unui perete, betonul produce împingeri laterale în tiparul respectiv, ceea ce conduce la umflarea lui dacă nu se iau măsuri de strângere; la cofrajul unei grinzi, partea de fund a tiparului tinde să se încovoaie sub greutatea betonului şi sub acţiunea celorlalte încărcări, şi de aceea el trebuie sprijinit, iar părţile laterale, trebuie să reziste la împingerea betonului; elementele componente ale eşafodajului trebuie să suporte toate încărcările amintite. 8.3.2 Împingerea laterală a betonului proaspăt Aceasta constituie cea mai importantă încărcare asupra cofrajelor verticale, de care trebuie să se ţină seama la proiectarea şi executarea cofrajelor pentru lucrările de beton. Pentru determinarea împingerii betonului proaspăt asupra cofrajelor s-au emis multe ipoteze şi s-au făcut numeroase studii experimentale. Cercetările mai recente au arătat că pe măsură ce coborâm de la nivelul superior al betonului spre baza cofrajului, presiunile cresc la început proporţional cu înălţimea coloanei de beton, atingând un maximum, după care, ori cât de mult ar creşte înălţimea betonului în cofraj, presiunea rămâne constantă şi uneori chiar scade, diagrama presiunii având în final forma unui trapez (fig. 8.22). Se observă pe diagramă că există o valoare limită pentru înălţimea H a coloanei de beton din cofraj, denumită înălţimea limită de proporţionalitate şi notată cu Hp până la care creşterea presiunii este proporţională cu creşterea înălţimii betonului în cofraj. Peste limita Hp presiunea rămâne constantă. Această valoare limită se determină de la caz la caz în funcţie de condiţiile locale de lucru, dar nu depăşeşte de obicei valoarea de 1,50 m. Valoarea maximă de 1,50 m introdusă în formula p = ρ · H (luând pentru densitatea aparentă a betonului proaspăt ρ = 2400 kg/m3) dă o presiune p = 2400·1,50 = 3600 kgf/m2. Această valoare maximă de 1,50 m se va lua în consideraţie numai

174

când viteza de turnare a betonului în cofraj (v) este mai mare de 0,75 m/h sau se folosesc cimenturi al căror timp de priză (t) depăşeşte 2 h, astfel ca în final produsul v · ti > 1,50 m.

Fig. 8.22 Diagrama presiunii betonului neîntărit asupra cofrajelor verticale:

p - presiunea laterală a betonului la adâncimea H, în kgf/m3; H - înălţimea betonului turnat în cofraj, în m; Hp - înălţimea limită de proporţionalitate, în m, având cel mult

valoarea de 1,50 m

La viteză de turnare sau timpi de priză mai mici decât valorile menţionate mai sus, astfel că produsul v · t < 1,50 m înălţimea limită de proporţionalitate Hp se va calcula cu formula:

Hp = v · t

Din mulţimea de factori care au influenţă asupra presiunii betonului pe cofrajele verticale, cei mai importanţi sunt: � înălţimea coloanei de beton deasupra punctului considerat; � densitatea aparentă a betonului proaspăt; � consistenţa betonului; � gradul de compactare. La dimensionarea cofrajelor se va ţine seama de combinaţiile de încărcări care pot interveni. 8.3.3 Dimensionarea şi verificarea cofrajelor Calculul de dimensionare al cofrajelor se face astfel încât să nu se depăşească rezistenţele admisibile ale materialelor din care sunt alcătuite fiecare dintre elementele cofrajului sub acţiunea efectului combinat al încărcărilor la care sunt supuse.

175

Dimensionarea are ca obiectiv determinarea distanţelor maxime la care pot fi poziţionate reazemele sau solidarizările fiecărui element component al cofrajului din condiţii de rezistenţă pentru elementul solicitat. Verificarea are ca obiectiv limitarea distanţelor dintre reazeme, determinate prin dimensionare din condiţiile de rigiditate pentru elementul solicitat, astfel încât să nu se depăşească săgeata admisibilă impusă de importanţa elementului din beton care se execută. Deformaţiile remanente ale cofrajului influenţează grosimea tencuielilor, abaterile de la planeitate, suprafaţa aparentă a betonului. Săgeata elementelor cofrajului trebuie să îndeplinească condiţia:

l

−≤

5001

3001f

în care: ℓ este distanţa dintre două reazeme consecutive. În calculul panourilor din placaj rezistent la umiditate şi schelet din rigle aşezate pe muchie se determină distanţele maxime dintre coaste din condiţia de rezistenţă a placajului şi se verifică din condiţia de rigiditate a placajului. În calculul de poziţionare a elementelor de susţinere primară a platelajului se determină distanţele maxime dintre acestea din condiţia de rezistenţă a elementelor plinului cofrajului (coaste sau astereală) şi se verifică din condiţia de rigiditate pentru aceleaşi elemente. În calculul de poziţionare a elementelor de susţinere secundară se impun condiţii de rezistenţă şi rigiditate pentru elementele de susţinere primară, precum şi condiţii de capacitate portantă a elementelor de susţinere secundară. De multe ori verificarea capacităţii portante a elementelor de susţinere secundară condiţionează o nouă poziţionare a elementelor de susţinere primară. În funcţie de tipul solicitării se folosesc relaţiile de calcul de la rezistenţa materialelor. Sarcinile liniare care încarcă schemele statice provin din luarea în considerare a grupării de încărcări caracteristice calculului efectuat pe fâşii unitare (în cazul plinului panourilor şi asterelii din cherestea) sau pe lăţimi aferente elementului solicitat (în cazul coastelor panourilor şi al elementelor de susţinere primară).

176

Sarcinile concentrate ce intervin la calculul de rezistenţă al elementelor orizontale (plin şi susţineri ale plăcilor şi bolţilor) se plasează în poziţia cea mai defavorabilă schemei statice considerate. Sarcinile concentrate cu care se fac verificările de capacitate portantă a elementelor de susţinere secundară provin din luarea în considerare a grupării de încărcări caracteristice calculului efectuat pe suprafeţele aferente elementului solicitat. Nu se cere o proiectare specială a cofrajelor nedemontabile şi a eşafodajelor simple, neetajate, la construcţii civile şi industriale obişnuite, când înălţimea eşafodajelor nu depăşeşte 5,0 m iar sarcinile verticale se transmit direct prin popi. În cazul cofrajelor mai înalte sau când sarcinile ce acţionează sunt importante, trebuie să se dea pe şantier proiectul cofrajelor şi eşafodajelor; acelalaşi lucru este valabil şi în cazul folosirii cofrajelor demontabile de inventar. Pentru a se realiza elementele din beton armat monolit în limitele toleranţelor prevăzute de normele tehnice este necesar ca şi la realizarea cofrajelor să nu se depăşească anumite abateri admisibile care sunt, în general, mai reduse din cauza deformaţiilor proprii ale lor. 8.4 COFRAJE DIN PANOURI DE PLACAJ 8.4.1 Condiţii de realizare a panourilor de cofraj Dimensiunile panourilor se aleg astfel încât: 1) Suprafeţele de contact să poată fi acoperite în proporţie cât mai

mare cu tipuri de panouri de folosinţa generală. 2) La confecţionare, materialele să se poată debita cu minimum de

pierderi. 3) Greutatea panourilor să permită uşoara lor manipulare (max. 50

kg/buc.). În cazul în care o suprafaţă de completare prezintă un caracter de repetitivitate care justifică adoptarea unui panou special de completare, acesta se va proiecta şi executa corespunzător scopului şi locului unde este folosit; în caz contrar, completarea se va face la faţa locului cu material lemnos. În scopul uşurării asamblării, este necesar ca toate panourile de cofraj folosite la cofrarea unei construcţii să fie de aceeaşi grosime, stabilită prin calcul pentru solicitările maxime.

177

În general panourile sunt placate pe o singură faţă şi au scheletul rigidizat prin distanţieri dispuşi între riglele longitudinale, la intervale de ≈ 60 cm (fig. 8.23). Aceştia vor avea înălţimea redusă cu ≈ 5 mm faţă de înălţimea riglelor, pentru a fi feriţi de lovire. Fixarea distanţierilor se face cu câte două cuie la fiecare capăt, în care scop ei vor putea fi decalaţi de la un interspaţiu la altul, îmbinarea prin chertare fiind neindicată. Decalajul distanţierilor poate fi evitat dacă se folosesc colţare din lemn. Această soluţie este în special indicată Ia distanţierii de sub rosturile de înnădire ale placajului.

Fig. 8.23 Panou pentru cofraj cu placaj: 1� traversă; 2� lonjeron; 3� distanţier; 4� lonjeron intermediar; 5� placaj

Scheletul panoului va fi încleiat cu un adeziv rezistent la umiditate şi asamblat cu ajutorul cuielor. Astereala din placaj este în general dintr-o bucată, în cazuri speciale admiţându-se o singură înnădire. Pentru trecerea tiranţilor necesari cofrării pereţilor şi grinzilor se realizează din atelier găuri sau chertări marginale prin care se evită practicarea lor necontrolată la faţa locului. Pentru uşurarea decofrării, coastele panourilor pot avea găuri transversale de ≈ 20 mm diametru, în apropierea capetelor de care pot fi trase, prin introducerea unui cârlig din oţel-beton anume confecţionat. Panourile pentru cofraj cu placaj se execută în 8 mărimi notate cu simbolul P1 � P8 conform tabelului 8.1 (v. fig. 8.23).

178

8.4.2 Cofraje din panouri de placaj

8.4.2.1 Principii de alcătuire a cofrajelor din panouri Cofrajele, inclusiv susţinerile acestora, trebuie astfel alcătuite încât să îndeplinească următoarele condiţii: 1) Să asigure susţinerea formei şi dimensiunilor exacte ale

elementelor de beton şi beton armat, respectând în acelaşi timp şi poziţia pe care o au unele faţă de altele, conform prevederilor din proiect.

2) Să fie stabile şi rezistente, adică să poată prelua greutatea şi împingerea laterală a betonului proaspăt, precum şi celelalte încărcări care apar în procesul de execuţie a lucrărilor, fără a se deforma în timpul turnării şi compactării mai mult decât în limitele admisibile menţionate în tabelul 8.2.

3) Să facă posibilă decofrarea uşoară a tuturor elementelor cofrate astfel ca betonul să nu se deterioreze şi să înlesnească recuperarea unui procent cât mai mare din materialul folosit.

Tabelul 8.1 Dimensiunile panourilor pentru cofraj cu placaj

Dimensiunile de gabarit Elemente de construcţie

Tipul de

panou Lungimea panoului

(mm)

Lăţimea panoului

(mm)

Numărul lonjeroanelor

Numărul traverselor

Numărul distanţierilor

P1 2400 300 2 2 3 P2 2400 400 3 2 6 P3 2400 600 3 2 6 P4 1200 300 2 2 1 P5 1200 400 3 2 2 P6 1200 600 3 2 2 P7 600 300 2 2 - P8 600 400 3 2 -

Notă. La înţelegere între părţi, se pot executa şi alte mărimi de panouri cu

condiţia ca distanţa liberă dintre feţele lonjeroanelor să nu depăşească 240 mm.

4) Să nu permită scurgerea laptelui de ciment prin încheieturi.

179

5) Să realizeze, după asamblarea părţilor componente, o suprafaţă cât mai uniformă, pentru evitarea rectificărilor ulterioare prin tencuire.

6) Să se poată executa cât mai uşor. 7) Să se realizeze cu un consum minim de materiale. 8) Să fie alcătuite, pe cât mai mult posibil, din elemente prefabricate

sub formă de piese de inventar, permiţând refolosirea lor de cât mai multe ori, în forma în care au fost confecţionate iniţial.

La alcătuirea şi montarea cofrajelor, susţinerilor şi reazemelor acestora trebuie să se ţină seama de deformaţiile lor, care se compensează prin supraînălţări cu contrasăgeţi.

Tabelul 8.2. Toleranţe (abateri limită) admise pentru cofraje gata montate folosite la executarea elementelor din beton monolit

Abateri limita la dimensiuni reprezentând deschideri:

1) Pentru grinzi şi placi fără grinzi: • când deschiderea este < 3.00 m ±10 mm • când deschiderea este > 3.00 m ±12,5 mm

2) Pentru plăcile planşeelor cu grinzi: • când deschiderea este < 3,00 m ±6 mm • când deschiderea este > 3,00 m ±8 mm

3) Pentru pereţi: • când lungimea (înălţimea) este < 3,00 m ± 10 mm • când lungimea (înălţimea) este > 3.00 m ± 12,5 mm Abateri limită la dimensiunile secţiunilor

transversale:

1) La stâlpi şi grinzi ±3 mm 2) La grosimea pereţilor şi plăcilor ± 2 mm Toleranţa la rectiliniaritatea muchiilor: 1) Pe m 3 mm 2) Pe toată lungimea muchiei 4 mm Toleranţa la planeitatea suprafeţei: 1) Pe m2 3 mm 2) Pe toată suprafaţa 4 mm Toleranţa la paralelismul dintre două muchii: 1) Pe 3 mm 2) Pe toată lungimea muchiilor 5 mm

Toleranţa la înclinarea faţă de verticală a muchiilor şi suprafeţelor:

1) Pe m sau pe m2 3 mm

180

2) Pe toată înălţimea suprafeţei cofrajului: • pentru fundaţii 20 mm • pentru stâlpi şi pereţi 10 mm • pentru grinzi 4 mm Toleranţa la înclinarea faţă de orizontală a

muchiilor şi suprafeţelor:

1) Pe un m sau m2 2 mm 2) Pe toată suprafaţa orizontală a cofrajului

• pentru fundaţii 12 mm • pentru grinzi 8 mm • pentru plăci 10 mm

Toleranţa la poziţia în plan orizontal a axelor: 1) Pentru fundaţii ±12,5 mm 2) Pentru stâlpi, pereţi şi grinzi ±6 mm Toleranţa la poziţia în plan vertical a cotei de nivel:

• pentru fundaţii ± 10 mm • pentru grinzi ± 8 mm • pentru plăci ±5 mm

Susţinerile cofrajelor trebuie rezemate pe terenuri sau elemente de construcţii pentru a nu permite tasări mari sau neuniforme. Ele vor fi prevăzute cu pene, vinciuri sau alte dispozitive de decofrare, pentru evitarea şocurilor şi dificultăţilor de decofrare. În cazul în care terenul pe care reazemă susţinerile cofrajelor este format din umpluturi necompactate, este înmuiat sau expus înmuierii, mocirlos, îngheţat, expus îngheţului, se iau măsuri speciale pentru evitarea rezemării directă a acestora pe asemenea terenuri şi prevenirea producerii tasărilor sau ridicăturilor. În cazul aşezării popilor deasupra unor goluri în teren (gropi naturale, şanţuri, săpături etc.) sau în planşeele inferioare, rezemarea popilor respectivi se face prin grinzi verificate prin calcul, atât din punct de vedere al rezistenţei, cât şi al deformaţiilor. Popii care susţin cofrajele construcţiilor de beton armat cu mai multe niveluri, trebuie să fie aşezaţi pe aceleaşi axe verticale. Toate elementele de susţinere a cofrajelor trebuie să fie contravântuite în două planuri perpendiculare. În cazul construcţiilor industriale deosebite ca forma sau deschideri sau a construcţiilor civile, prevăzute a se executa prin procedee

181

speciale de execuţie, desenele de execuţie ale cofrajelor şi susţinerilor respective, precum şi alte indicaţii privind tehnologia de montare a cofrajelor se prevăd în documentaţia de execuţie. Operaţiile de montare a panourilor de cofraj pentru orice element de construcţie se succed în următoarea ordine: � curăţirea şi nivelarea locului de montaj; � trasarea poziţiei cofrajelor; � transportul şi aşezarea panourilor de cofraj pe locurile trasate; � asamblarea şi susţinerea lor provizorie; � verificarea poziţiei cofrajelor fiecărui element de construcţie şi fixarea acestora în poziţie corectă; � încheierea, legarea şi sprijinirea definitivă a tuturor cofrajelor cu ajutorul dispozitivelor anexă de montare (caloţi, tiranţi, zăvoare, distanţieri şpraiţuri, contravântuiri etc.). 8.4.2.2 Cofraje pentru fundaţii Pentru cofrarea fundaţiilor continue şi în general a celor care au înălţime mică, panourile de cofraj se aşează cu latura lungă pe orizontală (fig. 8.24.a). Pentru blocuri de fundaţii izolate, panourile de cofraj se aşează cu latura lungă pe orizontală; când fundaţiile sunt adânci, panourile se pot aşeza cu latura lungă în poziţie verticală (fig. 8.24.b).

Fig. 8.24 Cofraje pentru fundaţii: a - fundaţii continue; b � fundaţii izolate - plan; 1 � ţăruş; 2 � montant; 3 � proptea;

4 � scoabe; 5 � dulap; 6 � grindă; 7 � pene; 8 � panouri de cherestea; 9 � panouri cu placaj

182

Cofrajele pentru fundaţii sunt alcătuite din: - panouri cu placaj modulate sau nemodulate şi eventuale completări; - montanţi, cleşti şi distanţieri; - ţăruşi, proptele şi şpraiţuri. În cazul fundaţiilor continue, se trasează axul longitudinal al fundaţiei pe fundul şanţului (săpăturilor) respectiv; faţă de această axă se trasează poziţiile feţelor interioare ale panourilor de cofraj. După trasare se bat în pământ montanţii (de o parte şi de alta a fundaţiei) de care se fixează panourile de cofraj cu proptele, distanţiere etc. În cazul fundaţiilor izolate pentru stâlpi, trasarea se face pe două axe perpendiculare pentru fiecare fundaţie în parte, urmărindu-se alinierea pe axele şirurilor de stâlpi. Cofrajele se încheie complet şi se înseamnă pe muchia lor de sus mijlocul fiecărei luturi, pentru centrarea cofrajelor pe amplasamentul respectiv. Fixarea lor se realizează ca şi la fundaţiile continue, cu montanţi, proptele etc., făcându-se în prealabil verificarea poziţiei corecte. 8.4.2.3 Cofraje pentru pereţi Pe suprafaţa pereţilor, panourile de cofraj se aşează astfel ca rosturile dintre panouri, pe ambele feţe ale peretelui, să fie în acelaşi plan vertical normal pe perete (fig.8.25.a). Pentru cofrarea suprafeţelor pereţilor se folosesc panouri plane şi panouri speciale de colţ, de uşi. Panourile de cofraj se combină astfel încât să se acopere întreaga suprafaţă a peretelui, eventualele suprafeţe rămase libere se acoperă cu panouri de completare. Pentru compensarea erorilor (de la confecţionarea panourilor de cofraj şi la montarea lor) şi pentru uşurarea decofrării în vederea eliminării deteriorărilor panourilor de cofraj, pe ambele feţe ale peretelui se recomandă introducerea de fururi de 5-10 cm, fie din dulapi de răşinoase, aşezate faţă în faţă (fig. 8.25.b), fie cu o piesă din tablă (fig. 8.25.c). Când înălţimea liberă a peretelui este mai mare decât înălţimea totală rezultată din adunarea înălţimii panoului de cofraj pentru perete cu grosimea panoului de cofraj pentru placă şi cu grosimea tălpii de

183

rezemare, între talpa de rezemare şi panoul de cofraj pentru perete se montează o riglă de lemn având înălţimea secţiunii egală cu diferenţa de înălţime de mai sus.

Pentru obţinerea unei suprafeţe plane, panourile de cofraj pentru pereţi se aliniază riguros la montare, atât la rosturile verticale dintre ele, cât şi în zona de contact cu panourile de cofraj pentru placă.

8.25 Cofraje pentru pereţi : a � exemplu de aşezare a panourilor pentru cofrarea pereţilor de ta o clădire

de locuit � panouri de cofraj cu placaj modulat; 1 � panou; 2 � moază; 3 � tirant; 4 � zăvor; 5 � sabot; 6 � distanţier; 7 � gol de uşă; 8 � beton; 9 � panou de

completare; 10 � panou de colţ; b � fururi din dulapi de răşinoase; c � furură cu piesă din tablă

Alinierea pandurilor de cofraj pentru pereţi la partea lor inferioară se realizează cu ajutorul tălpilor de rezemare, aşezate de o parte şi de alta a peretelui şi menţinute la distanţa corespunzătoare grosimii peretelui cu ajutorul unor distanţieri care pot fi din ţeava PVC (fig.8.26. a) prevăzuţi la capete cu conuri tot din PVC (fig.8.26.b). Menţinerea alinierii panourilor asamblate se obţine cu ajutorul moazelor aşezate la partea exterioară a cofrajului şi cu ajutorul distanţierilor, amplasaţi în dreptul rosturilor dintre panouri şi pe linia moazelor. Alăturarea strânsă între panourile de cofraj se poate asigura cu ajutorul clemelor (fig. 8.26.c). Împingerea betonului asupra panourilor de cofraj poate fi preluată de către perechile de moaze din ţeavă dreptunghiulară, legate între ele prin tiranţi (fig.8.26. d) prevăzuţi la un capăt cu sabot, iar la celălalt capăt cu zăvor (fig.8.26. e) pentru strângerea şi blocarea tirantului; poziţia pe înălţime a perechilor de moaze este stabilită la proiectarea panourilor de cofraj.

184

Fig.8.26 Elementele auxiliare pentru asamblarea cofrajelor; a� distanţier din ţeavă PVC; b� conuri din PVC; c� cleme; d� tirant; e� zăvor

1� clemă; 2� rame panou; 3� panou; 4� pene; 5� placă de reazem; 6� corp; 7� pârghie cu excentric; 8� arc ; 9� tirant Ø 8.. 10 mm.

Montarea panourilor de cofraj pentru pereţi cuprinde următoarele faze: Faza I. Se trasează axele pereţilor şi conturul lor. Faza II. Se fixează tălpile de rezemare şi trasare. Faza III. Se montează panourile de cofraj pentru o faţă a peretelui începând cu panoul de colţ: montajul se execută pe ambele laturi concurente în acel colţ al încăperii. Pe măsură ce se execută cofrajul, fiecare panou de cofraj se asamblează de cel anterior montat cu cleme din oţel-beton (fig. 8.26.e). sprijinindu-se provizoriu cu proptele. Faza IV. Se montează armătura peretelui. Faza V. Se fixează cutiile şi ramele pentru goluri. Faza VI. Se montează panourile de cofraj pe a doua faţă a peretelui. Faza VII. Se montează distanţierii prin care se introduc şi se fixează provizoriu tiranţii, odată cu fiecare panou de cofraj de pe faţa a doua a peretelui. Faza VIII. Montarea panourilor de cofraj de uşă şi a ramelor pentru cofrarea golurilor de uşă în locurile unde este prevăzut gol în perete.

185

Faza IX. Montarea perechilor de moaze şi fixarea lor cu tiranţi cu zăvor. Faza X. Verificarea verticalităţii cofrajelor cu un dispozitiv cu fir cu plumb şi şpraiţuirea lor la poziţia definitivă. În cazul în care la faţada clădirii sunt prevăzute panouri prefabricate, montarea panourilor începe de la faţa interioară a panourilor prefabricate, lăsându-se mustăţi în perete pentru a face legatara cu stâlpişorul de monolitizare care urmează a se turna după montarea panourilor prefabricate.

Fig.8.27 Exemplu de cofrare a pereţilor cu panouri modulate: 1� panou de cofraj cu placaj; 2� talpa de rezemare şi aliniere; 3� moază; 4� plăcuţă; 5� zăvor; 6� tirant¸7� distanţier; 8� con de capăt; 9� sabot;

10� clemă;11� pană; 12� beton

8.4.2.4 Cofraje pentru stâlpi cu caloţi din bare drepte Aceste cofraje sunt alcătuite din panouri modulate, cu completări sub forma de panouri puse pe verticală şi fururi pe orizontală (fig.8.28).

În cazul în care pe o latură a stâlpului se pun două panouri alăturate, pentru menţinerea acestora în acelaşi plan se poate folosi fie o scândură care se fixează în cutie în lungul rostului celor două panouri

186

alăturate (fig.8.28) fie un distanţier prin care este trecut un tirant cu zăvor de blocare (fig.8.29) şi plăcuţe U pentru ancorare.

Fig. 8.28 Cofraje pentru stâlpi: 1� panou de cofraj cu placaj modulat; 2� calot din ţeavă dreptunghiulară; 3� tirant;

4� zăvor; 5� plăcuţă de ancoraj; 6� şipcă triunghiulară; 7� ramă de trasare şi rezemare; 8� scândură de asamblare şi aliniere; 9� scândură de asamblare şi

aliniere. Panourile de completare se prind de panourile modulate cu chingi orizontale şi verticale, bătute peste rosturi, pentru asigurarea continuităţii cofrajului.

Panourile de cofraj pentru formarea cofrajelor unui stâlp se montează folosind caloţi din două bare drepte din ţeavă dreptunghiulară de 40x70x3 mm asamblată prin sudură cu distanţieri metalici, legaţi la capete cu tiranţi prevăzuţi la un capăt cu plăcuţă U de ancoraj, iar la celălalt capăt cu zăvor de blocare. Indiferent de formă, de mod de montare şi asamblare a panourilor de cofraj, fiecare cofraj de stâlp cuprinde: � rama de trasare; � calotul de scânduri la bază; � capacul sau fereastra pentru curăţarea cofrajului pe una din laturile stâlpului;

187

� şipcile triunghiulare pentru închiderea rosturilor cofrajului şi teşirea muchiilor stâlpului. Îmbinarea cofrajului stâlpului cu cofrajul grinzilor se face astfel încât cofrajul grinzilor să reazeme pe capul cofrajului stâlpilor ceea ce permite o asamblare uşoară şi corectă iar decofrarea stâlpului se poate face înaintea grinzilor, aceasta având nevoie de un timp mai mare de aşteptare în stare cofrată (fig. 8.29).

Fig. 8.29 Cofrarea stâlpilor structurilor în cadre cu panouri modulate, folosind caloţi cu bare drepte:

1- panou de cofraj modulat; 2- panou de completare; 3- scândură de solidarizare; 4- calot din ţevi dreptunghiulare; 5- tirant; 6- zăvor; 7� plăcuţă cu ancoraj; 8- distanţier; 9- con de capăt; 10- şipcă triunghiulară; 11- ramă de trasare;

12- calot din scândură; 13- capac pentru curăţarea cofrajului; 14� jug pentru cofrajul grinzii; 15- chinga jugului; 16- beton

Montarea panourilor de cofraj pentru stâlpi cuprinde următoarele faze: Faza I. Se trasează axele perpendiculare şi conturul stâlpului.

188

Faza II. Se fixează rama de trasare Faza III. Se fixează cu cuie şipca triunghiulară pe feţele panourilor de cofraj. Faza IV. Se montează panourile de cofraj pentru 3 laturi sprijinindu-se provizoriu. Faza V. Se montează armătura. Faza VI. Se montează provizoriu fereastra de control pe latura a 4-a. Faza VIl. Se continuă cofrarea laturii a 4-a cu panouri de cofraj. Faza VIII. Se montează caloţii metalici şi se strâng cu tiranţi prevăzuţi cu plăcuţă de ancoraj şi zăvor, iar în cazul folosirii caloţilor triunghiulari, strângerea se face cu bolţ cu pană. Faza IX. Se scoate fereastra de control, se curăţă interiorul cofrajului de aşchii şi eventuale gunoaie şi se montează definitiv fereastra de control. Faza X. Se montează calotul de bază din scândură şi calotul metalic care îmbracă rostul la partea superioară a ferestrei de control.

8.4.2.5 Cofraje pentru stâlpi cu caloţi triunghiulari tip CS Kl Elementele principale ale cofrajului CS KI sunt caloţii metalici tip CSt IA şi tip CSt IB (fig. 8.30), şi panourile de cofraj tip MEFMC.

Fig.8.30 Caloţi metalici triunghiulari tip Cs (cifrele din paranteza se referă la caloţi Cs,lA iar celelalte la Cs,IB)

Pentru realizarea stâlpilor cu dimensiuni până la 60 cm se utilizează calotul CSt IA, iar pentru dimensiuni cuprinse între 60�110 cm, caloţi CSt IB. Prinderea caloţilor pe panouri se realizează prin şuruburi pentru lemn. Un set de cofraje pentru 100 ml stâlpi cuprinde câte 704 bucăţi caloţi CSt IA sau caloţi CSt IB după caz.

189

Cofrajul pentru un stâlp este alcătuit din două subansambluri spaţiale în formă de L care se mută de la un loc de turnare la altul, cu ajutorul mijloacelor de ridicat existente pe şantier. Legătura dintre subansambluri se realizează prin pene metalice prinse de caloţi. Alegerea caloţilor în funcţie de dimensiunile stâlpului axb ce urmează a fi cofrat se face ca în fig. 8.31. Realizarea unui subansamblu de cofraj pentru stâlp cuprinde următoarele faze (fig. 8.32): Faza I Stabilirea schemei de asamblare ( fig. 8.31).

Fig. 8.31 Scheme de asamblare panouri

Fazii II. Alegerea panourilor de cofraj, astfel încât înălţimea panoului sau suma lăţimilor panourilor să fie cu minimum 50 mm mai mare decât latura secţiunii de stâlp cofrat. Faza III. Aşezarea panourilor pe capre de montaj de ≈ 1 m lăţime. Faza IV. Trasarea poziţiei caloţilor pe panouri (toleranţe ± 1 mm) conform schemei alese (fig. 8.32.a).

190

Faza V. Aşezarea caloţilor pe panouri şi marcarea poziţiei găurilor care se pot practica în panouri. Fiecare panou se va prinde de calot cu cel puţin 3 şuruburi, în dreptul coastelor panoului (fig. 8.32.b). Faza VI. Aşezarea caloţilor pe panouri şi fixarea lor cu şuruburi pentru lemn. Faza VII. Montarea urechilor de ridicare. Faza VIII. Asamblarea panourilor cu caloţi în subansambluri de câte două, în unghi diedru (fig. 8.32.c). Faza IX. Se repoziţionează subansamblurile în vederea transportului la locul de montaj.

Fig. 8.32 Tehnologia de realizare a subansamblului de cofraj Cs K I: a. b, c - faze tehnologice de montaj

Montarea cofrajului CSKI cuprinde următoarele faze (fie. 8.33): Faza l. Nivelarea terenului şi trasarea.

191

Faza II. Aducerea cu macaraua a subansamblului I de cofraj şi aşezarea lui la poziţie (fig. 8.33.b). Faza III. Aducerea cu macaraua a subansamblului II de cofraj, aşezarea Iui la poziţie şi baterea penelor de legătură dintre cele două subansambluri (fig. 8.33.c).

Fig.8.33 Tehnologia de montare a cofrajului Cs KI : a,b,c,d � faze tehnologice de montaj.

Faza IV. Montarea tălpilor şpraiţ şi a şpraiţurilor pe două laturi în cazul stâlpilor de colţ şi pe 4 laturi în cazul stâlpilor marginali. Se Iestează tălpile şpraiţ cu dale de beton de 50 kg fiecare. Pentru înălţimi > 3 m se montează cale două dale pe fiecare talpă şpraiţ (fig. 8.33.d).

192

8.4.2.6 Cofraje pentru grinzi şi nervuri cu caloţi din ţeavă dreptunghiulară Aceste cofraje sunt alcătuite din panouri de cofraj modulate şi completări, legate cu chingi bătute în cuie peste rost pentru a se asigura planeitatea. În cazul în care dimensiunile impun folosirea a două sau mai multe panouri puse cap la cap sau alăturate, acestea se vor solidariza cu chingi bătute în lungul rostului pentru a se asigura planeitatea. Panoul de cofraj pentru fundul grinzii trebuie să fie cuprins între panourile de cofraj ale feţelor laterale pentru a permite mai întâi decofrarea feţelor laterale, panoul de fund fiind reţinut de elementele de susţinere a grinzii. Elementele de construcţii verticale (stâlpi, pereţi) pot fi decofrate după o perioadă mai scurtă decât elementele orizontale (grinzi, plăci), întrucât elementele orizontale trebuie să aibă o rezistenţă mai mare a betonului la decofrare. Calotarea grinzilor se face cu ajutorul jugurilor formate din ţevi dreptunghiulare care se leagă între ele cu tiranţi din oţel-beton Ø 10 mm având la un capăt plăcuţa U de ancoraj iar la celălalt capăt zăvorul de blocare. Distanţa dintre feţele cofrajelor este asigurată de distanţieri din PVC prin care trec tiranţii (fig. 8.34). Montarea panourilor de cofraj pentru grinzi şi nervuri cuprinde următoarele faze: Faza I. Se trasează axul grinzilor şi lăţimea lor. Faza II. Se verifică poziţia în plan orizontal şi vertical a grinzilor extensibile faţă de cotele din proiect. Faza III. Se verifică rezemarea dintre grinzile extensibile şi popii telescopici, precum şi modul de aşezare a popilor pe tălpile de reazem. Faza IV. Se verifică contravântuirile popilor. Faza V. Se verifică poziţia traverselor de pe grinzile extensibile pe care urmează a se aşeza cofrajul grinzii. Faza VI. Se montează panourile de cofraj pentru fundul grinzilor. Faza VII. Se montează panourile de cofraj pentru părţile laterale, consolidându-se între ele, la rosturi cu chingi bătute în cuie, iar la partea inferioară se bat pe traversele de pe grinzile extensibile scândurile de aliniere care au şi rolul să strângă cofrajul grinzii la partea inferioară.

193

Faza VIII. Se montează jugurile şi se strâng tiranţii cu zăvor care trec prin distanţieri de PVC şi au rolul să menţină la distanţă fixă feţele laterale ale cofrajului.

Fig. 8.34 Cofrarea grinzilor cu panouri modulate:

1- panou de cofraj cu placaj, modulat; 2� grindă extensibilă; 3- jug; 4- traversă din ţeava de schelă; 5- tirant; 6� zăvor; 7- plăcuţă de ancoraj; 8� distanţier; 9- con de

capăt; 10- pop telescopic; 11- longrina din ţeavă de schelă; 12- contravântuire transversală; 13- nod de legătură; 14- contravântuire longitudinală; 15- longrină din

cherestea; 16- beton 8.4.2.7 Cofraje pentru plăci (planşee dală) Pentru cofrarea plăcilor de planşeu se folosesc panouri de cofraj de lăţimi diferite, astfel alese încât să acopere întreaga suprafaţă de cofrat. Când acest lucru nu este posibil, suprafaţa rămasă neacoperită, se completează cu panouri de completare care trebuie să aibă aceeaşi înălţime cu panourile modulate. Pentru compensarea erorilor atât de Ia confecţionarea panourilor de cofraj, cât şi de la montarea acestora şi pentru a uşura decofrarea, se prevăd pe cele două direcţii perpendiculare ale dalei (plăcii) fururi de 5 cm lăţime din dulapi de ruşinoase. Prin smulgerea acestor fururi se creează posibilitatea deplasării panourilor de cofraj pe ambele axe ale suprafeţei acestora, evitându-se degradarea prin smulgerea forţată a panourilor.

194

Panourile de cofraj pentru plăcii reazemă pe grinzi extensibile: acestea la rândul lor reazemă cu capetele pe popi telescopici. Montarea panourilor de cofraj pentru plăci cuprinde următoarele faze: Faza I. Trasarea. Faza II. Se verifică poziţia în plan vertical a sistemului de susţinere - grinzi extensibile şi popi. Faza III. Se verifică rezemarea dintre grinzile extensibile şi popii telescopici, precum şi modul de aşezare a popilor pe talpa de rezemare. Faza IV. Se verifică contravântuirile popilor extensibili. Faza V. Distribuţia panourilor de cofraj pe suprafaţa plăcii şi completarea spaţiilor rămase libere cu panouri de completare. Faza VI. Se verifică din nou cota finală a părţii superioare a cofrajului care reprezintă cota intradosului plăcii. Faza VII. Se verifică orizontalitatea cofrajului. 8.4.2.8 Susţinerea cofrajelor Sprijinirea cofrajelor planşeelor (grinzi, nervuri şi plăci) se face pe eşafodaje formate din grinzi extensibile susţinute de popi metalici. Eşafodajul de susţinere a cofrajului (popii şi grinzi extensibile) trebuie să prezinte suficientă rezistenţă şi stabilitate pentru a putea prelua toate sarcinile provenite din greutatea cofrajului, betonului proaspăt, sculelor şi dispozitivelor de lucru şi echipei de muncitori. Măsurile de contravântuire popilor pe două direcţii perpendiculare, atât cu bare orizontale, cât şi cu bare oblice pentru a realiza figuri geometrice nedeformabile (triunghiuri etc.) se vor lua întotdeauna, indiferent de tipul popilor folosiţi pentru susţinerea eşafodajului. Rezemarea grinzilor extensibile sau articulate pe popi se face prin intermediul unei rigle de lemn care va asigura şi alinierea popilor. Popii reazemă pe o talpă continuă din lemn (grindă), în special atunci când terenul este mai puţin compact sau umed. 8.4.2.9 Cofraje pentru grinzi folosind dispozitivul TS21RC rezemat pe eşafodajele E 75 Dimensiunile grinzii care se poate cofra cu acest dispozitiv sunt de max. 0,65 m pentru lăţime şi de max. 1,10 m pentru înălţime. Pasul de reglaj al înălţimii este de 50 mm.

195

Distanţa dintre montanţi este de max. 1,20 m. Lungimea de grindă cofrată cu un set este de 100 m. Dispozitivul tip TS 21 RC (fig. 8.36) rezemat pe eşafodaj E 75, este alcătuit din următoarele elemente: � montant realizat din profile U 100x28x4. având ℓ = 1350 mm (fig. 8.35.a); � reazem cu ştuţ realizat în principal dintr-o placă 200x200 mm şi un ştuţ din ţeavă Ø 42x4 mm (fig. 8.35.b); � traversă realizată din profil U 12, având ℓ = 1420 mm (fig. 8.35.c); � casetă realizată în principiu din tablă de 5 şi 8 mm (fig. 8.35.d); � blocaj cu pană (fig. 8.35.e); � tirant Ø12 mm (fig. 8.35.f). Montarea dispozitivului cuprinde următoarele faze (fig. 8.36): Faza I. Se montează la partea superioară a eşafodajului E 75 un număr de 4 reazeme cu ştuţ, orientate cu axul găurilor de sus paralele cu axul grinzii care se cofrează. Se asigură cu zăvoare de la E 75.

Fig.8.35 Elementele componente ale dispozitivului TS 21 RC:

a- montant; b� reazem cu ştuţ; c- traversă; d- casetă; e� blocaj cu pană; f- tirant Ø 12-1500

196

Faza II. Peste reazemele cu ştuţ, pe direcţia axului grinzii, se montează traverse fixându-se cu ajutorul şuruburilor M 16x120. Faza III. Se montează casetele fixate cu pene, perpendicular pe aceste traverse. la distanţa impusă de poziţia şi lăţimea grinzii cofrate. Faza IV. Se introduc montanţii în casete, fixându-se cu bolţuri Ø 20 mm. Faza V. Se montează cofrajul grinzii, distanţierii de plastic, tiranţii Ø 12 mm şi blocajele cu pană (fig. 8.36.b).

Fig. 8.36 Dispozitiv tip TS21RC pentru cofrarea grinzilor. Ansamblu şi montarea panourilor de cofraj: a - ansamblu; b - montarea panourilor de cofraj; 1 - montant;

2 - reazem cu ştuţ ; 3 - casete; A - traversă; 5 - blocaj cu pană; 6 - tirant Ø 12-1500; 7 - panou cofraj-grindă

Faza VI. Se decofrează panourile laterale după turnarea betonului. În acest scop se desfac blocajele cu pană şi se recuperează tiranţii, se

197

demontează montanţii prin coborârea lor pe verticală şi se demontează panourile de cofraj laterale. Panourile de fund rămân rezemate de traverse până la atingerea mărcii prescrise a betonului. Ansamblul unui cofraj pentru grinzi realizat cu dispozitivul TS 21 RC este prezentat în fig. 8.36.

8.5 COFRAJE METALICE PLANE PENTRU PEREŢI DIN

BETON MONOLIT Cofrajele metalice plane de dimensiuni mari se manipulează cu ajutorul unor utilaje de ridicat şi sunt folosite la execuţia pereţilor plani din beton monolit la clădiri de locuit, social-culturale şi administrative, precum şi la unele construcţii industriale. Pereţii din beton turnaţi în astfel de cofraje rezultă cu suprafeţe plane, netede, care în mod obişnuit nu necesită tencuieli, ci numai rectificări. 8.5.1 Clasificarea cofrajelor metalice plane Cofrajele metalice plane se clasifică astfel: 1) Din punctul de vedere al posibilităţilor de rezolvare a execuţiei

diferitelor dispoziţii în plan ale pereţilor: • cofraje universale, care permit realizarea unei game largi de

dispoziţii în plan ale pereţilor, atât prin modul de alcătuire a cofrajelor, cât şi prin execuţia succesivă a pereţilor care se intersectează;

• cofraje specifice unor construcţii, cu care se realizează o anumită dispoziţie în plan a pereţilor, prin turnarea concomitentă a pereţilor care alcătuiesc o celulă a structurii, zonele de întrerupere la turnarea betonului fiind convenabil alese (în cazul unor alcătuiri corespunzătoare a cofrajelor, acestea pot fi utilizate şi drept cofraje universale).

2) Din punct de vedere al modului de alcătuire a panourilor mari de cofraj, manipulate cu utilaje de ridicat:

• cofraje realizate din elemente modulate, solidarizate între ele pentru a forma un panou de dimensiuni mari;

• cofraje realizate dintr-un singur element de dimensiuni mari. 3) Din punct de vedere al posibilităţilor de tratare termică a

betonului:

198

1. cofraje încălzitoare, care sunt prevăzute cu instalaţii speciale de încălzire a suprafeţei cofrate;

2. cofraje neîncălzitoare care nu sunt prevăzute cu astfel de mijloace de încălzire.

4) Din punct de vedere al posibilităţilor de cofrare a unor pereţi cu înălţimi diferite, într-o singură etapă de turnare a betonului:

• cofraje cu înălţime fixă, care prin modul de alcătuire şi dimensionare, permit realizarea unor pereţi cu o anumită înălţime:

• cofraje cu posibilităţi de supraînălţare, care prin modul de alcătuire şi dimensionare, permit adăugarea unor elemente de completare pe înălţime, solidarizate cu cofrajele de bază, în vederea realizării unor pereţi cu înălţimi diferite.

Fig. 8.37 Alcătuirea generală a cofrajelor metalice plane: 1 - faţa cofrantă; 2 - schelet de rigidizare; 3 - element de strângere;4 - element de

reglare a verticalităţii; 5 - podină de lucru; 6 - elemente de supraînălţare; 7 - schelet de rigidizare pentru elementele de supraînălţare

8.5.2 Principii de alcătuire a cofrajelor metalice plane Cofrajele metalice plane sunt alcătuite în general din următoarele elemente principale (fig. 8.37): 1) faţă cofrantă, realizată dintr-un singur element sau mai multe

elemente modulate; în cazul cofrajelor încălzitoare, faţa cofrantă va fi prevăzută şi cu o instalaţie de încălzire pentru tratarea termică a betonului.

2) Un schelet de rigidizare, cu rol de menţinere a planeităţii feţei cofrate la manipulare, transport şi montaj, precum şi de preluarea eforturilor din împingerea betonului pe zonele dintre elementele de legătură între cofraje; scheletul de rigidizare se asamblează cu faţa cofrantă prin sudură sau cu şuruburi.

199

3) Elementele de strângere şi preluare a împingerii betonului, care realizează legătura între cofrajele montate pe feţele opuse ale aceluiaşi perete. Strângerea se realizează cu pene sau şuruburi.

4) Elementele de reglare a verticalităţii panourilor (cel puţin două elemente la fiecare panou).

5) Elementele speciale demontabile, pentru completarea spaţiilor cofrate la îmbinările cofrajelor metalice plane, montate în prelungire sau în unghi.

6) Podini de lucru pentru muncitorii care toarnă betonul în cofraje. 7) Elementele demontabile pentru supraînălţarea cofrajelor, în cazul

execuţiei unor pereţi cu înălţimea mai mare. Toate aceste elemente vor fi realizate şi folosite ca un set complet, evitându-se astfel improvizaţiile care reduc eficienţa tehnico-economică şi sporesc riscul accidentelor de muncă. De asemenea, la alcătuirea cofrajelor metalice mai trebuie avute în vedre următoarele: 1) Sistemele şi dispozitivele de prindere între elementele ce se

asamblează, pentru a forma un panou plan, trebuie concepute astfel încât la îmbinările de pe faţa în contact cu betonul, denivelările să fie mai mici decât 1 mm.

Fig. 8.38 Sisteme folosite la îmbinarea panourilor de cofraje metalice plane pentru evitarea denivelărilor la faţa betonului: a - denivelări la pereţi în prelungire; b - zonă

de racordare adâncită pentru pereţi în prelungire; c - zone de racordare adâncite pentru pereţi în unghi

200

2) Pentru a se evita deplasările între panourile mari de cofraj, montate în prelungire, se adoptă:

• fie dispozitive speciale de aliniere şi strângere, prin care să se asigure denivelări mai mici de 1 mm ale feţei betonului (fig. 8.38.a),

• fie elementele speciale de îmbinare, care să producă, într-o zonă de lăţime limită, o adâncitură de 4-6 mm pe faţa betonului, permiţând racordarea prin tencuială a celor două suprafeţe (fig. 8.38.b).

3) La îmbinările panourilor mari de cofraj, montate în unghi, se folosesc elementele de completare de colţ, care produc o adâncitură în beton, în scopul eliminării pericolului apariţiei unor zone în exces, care ar trebui îndepărtate prin cioplire (fig. 8.38.c).

4) Abaterile maxime de planeitate, măsurate pe oricare direcţie, obţinute prin însumarea posibilă a abaterilor de la execuţia cofrajelor, cu deformaţiile elastice din împingerea betonului proaspăt, nu trebuie să depăşească 1/800 din lungimea peretelui de beton. Pentru a se compensa deformaţiile elastice din împingerea betonului, execuţia cofrajelor se va face cu o contrasăgeată, care se realizează fie la asamblarea prin sudură a elementelor de rigidizare ale cofrajului (folosind şabloanele concepute special în acest scop), fie cu ajutorul unor tiranţi montaţi la exteriorul cofrajului, pe partea opusă feţei cofrate, prin acţionarea cărora să se obţină o deformaţie de încovoiere a cofrajului în sensul dorit.

5) Numărul elementelor de strângere şi preluare a împingerii betonului proaspăt trebuie să fie cât mai mic, dar nu mai puţin de 4 bucăţi la o pereche de cofraje. Locurile de trecere a elementelor de strângere, la asamblarea panourilor de cofraj faţă în faţă, se amplasează fie în afara peretelui de beton, fie în zonele în care acestea nu sunt vizibile (de exemplu în grosimea pardoselii).

6) Pentru asamblările curente, care se demontează la fiecare ciclu de turnare, se va evita folosirea şuruburilor obişnuite utilizându-se îmbinările cu pană sau cu filet special, greu de deteriorat sau blocat cu beton.

7) În cazul turnării concomitente a mai multor pereţi, cofrajele pereţilor limitaţi la capete de alţii dispuşi în unghi, vor avea lungimea feţei cofrate cu cel puţin 5 cm mai mică decât lungimea peretelui, pentru a nu se fixa la decofrare în betonul pereţilor de la capete.

8) Elementele de completare la îmbinarea cofrajelor trebuie astfel concepute, încât să asigure şi compensarea abaterilor curente de la poziţia longitudinală a panourilor de cofraj aşezate cu ajutorul

201

macaralei. De asemenea, asamblarea elementelor de completare cu cofrajele metalice trebuie realizată cu piese uşor de montat şi fixat - evitându-se şuruburile, de câte ori este posibil.

9) Alcătuirea cofrajelor trebuie să permită aşezarea corectă a acestora, fără şocuri şi fără a necesita ripări, iar la decofrare, ridicare, transport şi depozitare să nu se producă dezechilibrări ale cofrajelor sau lovirea pereţilor turnaţi.

Prin concepţia de alcătuire a panourilor de cofraj este necesar să se asigure desprinderea treptată a acestora de pe suprafaţa pereţilor turnaţi (dezlipire în pană), prin acţiunea greutăţii proprii. Alcătuirea cofrajelor şi a elementelor componente ale acestora trebuie concepută astfel încât să permită un mare număr de refolosiri, atât sub aspectul durabilităţii cofrajelor, cât şi prin asigurarea posibilităţilor de utilizare la execuţia unui număr cât mai mare de tipuri de clădiri. 10) Toate elementele componente ale structurii de rezistenţă a

panourilor de cofraj trebuie să fie bine contravântuite, în două planuri perpendiculare.

Pentru asigurarea stabilităţii cofrajelor la solicitări accidentale (acţiunea vântului, lovirea cofrajului de un obiect în mişcare etc.), în toate fazele de utilizare, se vor lua măsuri prin prevederea de dispozitive corespunzătoare tipului de cofraj şi al lucrărilor executate (asigurarea unei baze de sprijin de lăţime corespunzătoare, fixarea la sol, asigurarea unor proptele provizorii pe faţa cofrată etc.). Cofrajele metalice plane folosite în mod curent sunt: • cofrajul tip C RI ; • cofrajul tip C I ; • cofrajul metalic de supraînălţare tip CrS. 8.5.3 Cofraje metalice plane tip C RI Cofrajele metalice plane tip CRI sunt caracterizate prin rigiditatea deosebită a scheletului lor de rezistenţă, fiind utilizate la cofrarea pereţilor plani din beton monolit cu înălţimi de 2,60 m, grosimi de 14-30 cm şi lungimi de peste 3,40 m, cu turnare concomitentă sau în etape succesive. Cofrajele tip C RI intră şi în componenţa cofrajelor supraînălţate tip CrS, utilizate la turnarea pereţilor din beton monolit până la 3,35 m înălţime la clădiri social-culturale.

202

8.5.3.1 Caracteristicile tehnice ale cofrajului tip C RI 1) Lungimea; 3,30-8,00 m, din 5 în 5 cm. 2) Înălţimea: 2,60 m (cu panouri de supraînălţare până la 3,35 m, din 15 în 15 cm). 3) Lăţimea podinii superioare de turnare a betonului: 2 x 663 mm. 4) Lăţimea bazei de sprijin (până la axul cofrajului): 2 x 803 mm. 8.5.3.2 Alcătuirea panourilor de cofraj tip C RI Cofrajul tip CRI se compune dintr-un panou metalic de rigidizare. La partea superioară a cofrajului este amenajată o podină de turnare a betonului, prevăzută cu balustrade şi scară de acces, iar la partea inferioară sunt fixate două calaje demontabile servind pentru reglarea poziţiei verticale (fig. 8.39; tabelele 8.3 şi 8.4). Panoul plan al cofrajului este un ansamblu metalic sudat, format dintr-o placă din tablă 5 mm grosime rigidizată cu o ramă din profil cornier pe conturul plăcii şi nervuri din ţeavă. Nervurile verticale împreună cu alte două ţevi orizontale (de distribuţie respectiv de colectare a aburului), constituie şi registrul încălzitor al cofrajului. Pentru manipulare sunt prevăzute la partea superioară două urechi. În rama inferioară sunt practicate 2-3 fante pentru trecerea traverselor de legătură între cofraje. Scheletul metalic de rigidizare este un ansamblu spaţial de grinzi metalice cu inimă plină, sudate (3 grinzi orizontale GO şi 2 - 3 grinzi verticale GV). La cofrajele cu lungimi până la 5,95 m, scheletul metalic are două grinzi verticale, iar la cele cu lungimi peste 6,00 m scheletul metalic este prevăzut cu trei grinzi verticale. Grinda orizontală superioară este amenajată ca podină de turnare a betonului (diafragmă din tablă striată, apărătoare-podină, sudată pe conturul exterior, ştuţuri pentru montarea balustradelor). Balustradele de protecţie a podinii superioare de turnare sunt compuse din elemente demontabile, realizate din ţeavă şi concepute sub forma unor suporţi verticali legaţi prin câte două rigle orizontale la fiecare interval.

203

Fig. 8.39 Cofraj metalic plan tip C R 1

Alcătuirea generală: a � vedere laterală; b � vedere în plan; c � secţiune verticală

204

Tabelul 8.3 Dimensiuni şi notaţii pentru elementele componente ale cofrajului tip C RI conform catalogului cu detalii de alcătuire a cofrajelor plane universale tip CU P-72

Denumirea Notaţia generală Dimensiuni Notaţia

Ansamblu cofraje metalice plane tip CR1

CRI � 000 L = 4,75 m 475 � CRI � 000

Scheletul metalic de rigidizare al cofrajului tip CRI

CRI � 100 L = 4,75 m 475 �- CRI � 100

Panou încălzitor al cofrajelor tip CRI

CRI � 200 L = 4,75 m 475 � CRI � 200

Traverse superioare CRI � 301 gp = 15 cm 15 � CRI � 301 • la pereţi simpli CRI � 302 gp = 25 cm 25 � CRI � 302 CRI � 303 gp = 2x14 cm 14 � CRI � 303 CRI � 304 gp = 2x18 cm 18 � CRI � 304 CRI � 305 gp = 2x25 cm 25 � CRI � 305

• la pereţi dubli

CRI � 306 gp = 2x30 cm 30 � CRI � 306 Traverse inferioare

CRI � 401 gp = 20 cm 20 � CRI � 401 • la pereţi simpli CRI � 402 gp = 30 cm 30 � CRI � 402 CRI � 403 gp = 2x16 cm 16 � CRI � 403 CRI � 404 gp = 2x20 cm 20 � CRI � 404 CRI � 405 gp = 2x24 cm 24 � CRI � 405

• la pereţi dubli

CRI � 406 gp = 2x27 cm 27 � CRI � 406 Pene pentru traverse E � 0,051 � � Balustrade • suport simplu E � 0,061 � � • suport dublu E � 0,062 � �

• element orizontal CRI � 600 1 balustradă 955 � CRI � 600

Calaj CRI � 700 � � Scară de acces la podină superioară CRI � 800 � �

Reazeme intermediare pentru traverse

• superioare CRI � 901 � � • inferioare CRI � 902 � �

Notă: gp = gperete

205

Tabelul 8.4 Elementele componente ale cofrajului CR I

Notaţia Denumirea Număr de bucăţi la o pereche de

cofraje Observaţii

CR1-100 Schelet metalic de rigidizare

2 Pentru L1=3(GO)+(GV)

CR1-200 Panou plan 2 Pentru L2=3(GO)+3(GV)

CR1-300 Traverse superioare

2 3

Prevăzut cu registru de încălzire

CR1-400 Traverse inferioare

2 3

Pentru L1 Pentru L2

ED-051 Pană traverse 8 12

Pentru L1 Pentru L2

CR1-600 Balustrade 16 balustrade + 12 suporţi 20 balustrade + 14 suporţi

Pentru L1

Pentru L2

CR1-700 Calaje 4 Şurub cu filet M 47x3

CR1-800 Scară de acces la podina de turnare

2

Calajele sunt alcătuite dintr-un suport din profil U (fixat cu şuruburi pe grinda inferioară şi cea mediană a scheletului metalic), un şurub cu filet pătrat şi o talpă de rezemare. Scările de acces la podina superioară sunt alcătuite din două ţevi verticale, legate prin trepte din oţel rotund. Asamblarea cofrajelor tip CR I la turnarea pereţilor de 14 - 30 cm grosime se realizează cu ajutorul următoarelor elemente: � 2 tipodimensiuni de traverse inferioare şi 2 tipodimensiuni de traverse superioare, pentru pereţi de 14 - 20 cm şi respectiv de 24 - 31 cm grosime; � 4 tipodimensiuni de traverse inferioare şi 4 tipodimensiuni de traverse superioare, pentru pereţi dubli la rosturi de tasare (grosimi ale unui perete de 14-16 cm, 18-20 cm, 24-26 cm şi 28-30 cm iar grosimea rostului de tasare de 3 cm).

206

În principiu, toate tipurile de traverse sunt alcătuite dintr-un tirant de secţiune dreptunghiulară, la extremităţile căruia sunt sudate elementele de capăt prevăzute cu locaşuri pentru pene. La traversele pentru pereţi dubli, unul din elementele de capăt are două locaşuri pentru pene. Traversele superioare montate deasupra feţei cofrate au distanţieri din corniere 40x40x4 fixaţi cu şuruburi pe tirant. Prin rotirea cu 180º a distanţierilor sau prin modificarea poziţiei de fixare în lungul tirantului (la fiecare capăt al tirantului sunt prevăzute câte 4 găuri, iar pentru fixarea distanţierilor se introduc şuruburi numai în 2 dintre acestea), se poale obţine toată gama de 5 lungimi de strângere, folosind numai două tipuri de distanţieri. Traversele inferioare care trec prin suprafaţa cofrată au distanţieri din tablă de formă troncon-piramidală pentru a permite extragerea traversei din peretele de beton. Distanţierii sunt demontabili şi se înlocuiesc ori de câte ori se schimbă grosimea peretelui turnat. Montarea distanţierelor pe tirantul traversei se face prin culisare în lungul unor ghidaje verticale şi fixarea unui opritor din tablă, introdus prin fantele de la partea inferioara a capacelor distanţierului. Pentru modificarea distanţei de strângere cu penele metalice, la trecerea de la o grosime de perete la alta, în locaşurile pentru pene din elementele de capăt ale traversei se introduc sau se extrag o serie de pastile metalice, astfel încât să se obţină lungimea de strângere dorită. 8.5.4 Cofraje metalice plane supraînălţate tip CrS Aceste cofraje se realizează prin adăugarea unor panouri de supraînălţare - cu înălţimi modulate - peste cofrajele tip C RI şi se utilizează la cofrarea pereţilor din beton monolit la clădirile social-culturale. 8.5.4.1 Caracteristicile tehnice ale cofrajelor metalice plane CrS Caracteristici tehnice ale cofrajelor metalice plane CrS sunt: 1) Lungimi: 3,30-7,50 m, din 5 în 5 cm. Lungimea cofrajelor se stabileşte în funcţie de tehnologia de turnare a pereţilor concurenţi (concomitent sau succesivă). 2) Înălţimi: 2,75; 2,90; 3,05; 3,20 sau 3,35 m (corespunzător înălţimii pereţilor tipului de clădire executat). 3) Lăţimea podinii superioare de turnare a betonului: 2x 630 mm.

207

4) Lăţimea bazei de sprijin (până la axul calajului): 2x803 mm. 8.5.4.2 Alcătuirea cofrajelor metalice plane Un ansamblu (pereche) de cofraje metalice plane supraînălţate tip CrS se compune dintr-un cofraj cu înălţimea corespunzătoare înălţimii maxime a pereţilor turnaţi (de obicei 3,35 sau 3.05 m), având în faţă un cofraj cu înălţime corespunzătoare înălţimii peretelui turnat în cazul respectiv (2,75; 2,90; 3,05; 3,20 şi 3,35 m). Cele două cofraje sunt asamblate cu traverse de legătură, situate la partea interioară a cofrajelor şi la cota 3,35 m. Se folosesc aceleaşi traverse ca şi la cofrajele tip CRI. Fiecare cofraj supraînălţat se compune dintr-un cofraj de bază tip CrS, peste care se fixează cu şuruburi un cofraj de supraînălţare (fig. 8.40 şi tabelul 8.5). Cofrajele de supraînălţare sunt alcătuite dintr-un panou plan, vertical, montat în prelungirea panoului plan al cofrajului de bază şi rezemat la partea superioară pe o grindă orizontală cu zăbrele (amenajată şi ca platformă orizontală de turnare), care transmite la rândul ei sarcinile orizontale la 2 sau 3 umeri de sprijin, fixaţi în prelungirea grinzilor verticale ale cofrajului de bază. Capetele superioare ale umerilor de sprijin servesc drept reazem pentru traversele superioare de asamblare a celor două cofraje montate faţă în faţă. În cazul cofrajelor de supraînălţare cu înălţimi de 15 şi 30 cm, platforma orizontală superioară este înlocuită cu un jgheab orizontal din tablă, sudat la partea superioară a panoului plan al cofrajului de supraînălţare. Panourile se rigidizează în câmp astfel: 1) Panourile cu înălţimea de 15 cm au nervuri verticale cu secţiunea în formă de T dispuse la 0,90-1,60 m interax. 2) Panourile cu înălţimea de 30-75 cm au atât nervuri verticale cu secţiuni în formă de T dispuse la 55-75 cm interax, cât şi 1-2 nervuri orizontale din ţeava 40x2,5 mm, care servesc la circulaţia agentului încălzitor (la panourile cu h = 30 cm distanţa între nervurile verticale este egală cu 0,90... 1,60 m).

208

Umerii de sprijin ai cofrajului de supraînălţare au în plan vertical o formă triunghiulară, fiind alcătuiţi dintr-un montant vertical 2U8 şi o contrafişă oblică 40x60. Platforma orizontală este concepută ca o grindă cu zăbrele. Panoul plan al cofrajului de supraînălţare se asamblează cu panoul plan al cofrajului de bază prin şuruburi M16 (la 55 � 75 cm distanţă).

Fig. 8.40 Cofraj metalic plan tip CrS. Alcătuire generală

Pentru o anumită lungime de cofraj, distanţele dintre şuruburi sunt aceleaşi, indiferent de înălţimea panourilor de supraînălţare, astfel încât panoul de bază nu are decât un singur rând de găuri. Asamblarea la partea superioară între panoul plan - aşezat vertical - şi platforma orizontală se realizează cu şuruburi M 10 (la 55-75 cm). La panourile plane cu lungimea de 15 şi 30 cm jgheaburile orizontale din tablă, sudate la partea superioară a panoului, se fixează pe umerii de sprijin cu câte un şurub M 10.

209

Platforma orizontală se fixează pe latura dinspre faţa cofrată, atât pe panoul vertical (prin şuruburi M 10), cât şi de umerii de sprijin, prin alte două şuruburi M 10; pe latura exterioară este sprijinită prin intermediul unor montanţi, realizaţi din profil U8 şi dispuşi la 70-80 cm distanţă. Tabel 8.5 Elementele componente ale cofrajului CrS Notaţia Denumirea Cofraj A Cofraj B CrSI-100 Umăr de sprijin 2 (3) 2 (3) CrSI-200 Platformă orizontală 1 1 CrSI-300 Panou I (h = 750 mm) 1 1 CrSI-300 Panou II (h = 600 mm) 1 1 CrSI-400 Scară 1 1 CrSI-500 Montant platformă 4·10 4·10 Peste platforma orizontală se amenajează o podină din dulapi de lemn (38 mm grosime), protejată la exterior cu o apărătoare din placaj şi cu balustradele preluate de la cofrajul de bază. Umerii de sprijin se fixează cu şuruburi M 24 şi M 16 pe tălpile grinzilor verticale ale cofrajului de bază. 8.5.5 Cofraje tip CI pentru zonele de îmbinare ale pereţilor din beton monolit sau prefabricat Cofrajele tip CI pentru îmbinările pereţilor sunt elemente uşoare, de dimensiuni reduse, fixate la montaj pe cofrajele metalice plane cu ajutorul penelor. 8.5.5.1 Tipuri de cofraje CI Soluţiile prezentate în majoritatea seturilor de cofraje plane universale sunt următoarele: 1) Pentru clădiri de locuit curente realizate în tehnologia de turnare succesivă sau numai cu faţade realizate ulterior pereţilor interiori, se folosesc următoarele 6 tipuri de cofraje CI (tabelul 8.6): În total, în clădirile de locuit curente se folosesc 8 tipuri de cofraje pentru îmbinări.

210

Tabel 8.6 Dimensiuni şi notaţii pentru elementele componente ale cofrajelor tip CI conform catalogului cu detalii de alcătuire a cofrajelor plane universale tip CUP-72

Notaţii pe tipuri de elemente pentru clădiri

De locuit Social culturale Denumirea Notaţia generală Tipul

curent Tipuri

specialeTipul

curent Tipuri

speciale CI-100 CI-101 CI-102 CI-111 CI-113 Cofraje pentru

îmbinări în prelungire

CI-103

Cofraje pentru intersecţiile pereţilor din beton monolit dispuşi perpendicular:

CI-200 CI-201 CI-202 CI-211 - la colţurile exterioare CI-203

CI-300 CI-301 CI-302 CI-311 - la colţurile interioare CI-303 Cofraje pentru îmbinarea pereţilor din beton monolit cu faţadele prefabricate:

la colţurile exterioare

CI-400 CI-401 CI-402 CI-411 -

la colţurile interioare

CI-500 CI-501 CI-502 - -

Cofraje pentru capetele pereţilor din beton monolit:

cu îngroşare (bulbi)

CI-600 CI-602 CI-601 CI-612 -

fără îngroşare CI-700 CI-701 - CI-711 Piesele pentru poziţionarea mustăţilor de armătură la intersecţiile pereţilor turnaţi în etape succesive

CI-800 CI-801 - CI-811

Zăvoare E-0.100 E-0.101 E-0.102 E-0.103 E-0.100 Pene E-0.110 E-0.111 E-0.112 E-0.113 - Opritori E-0.120 E-0.121 E-0.122 E-0.123 - Ţevi telescopice E-0.130 E-0.131 E-0.132 E-0.133 -

211

Fig. 8.41 Cofraj metalic tip CI pentru îmbinări. Scheme de utilizare la turnarea concomitentă a pereţilor

212

Fig. 8.42 Cofraj metalic tip CI: a- îmbinarea în prelungire a cofrajelor; b- cofraj pentru colţ interior la îmbinarea

pereţilor

213

Fig. 8.43 Cofraj metalic tip CI pentru colţ exterior la îmbinarea pereţilor

214

Fig. 8.44 Cofraj metalic tip CI. Schema de utilizare la turnarea succesivă a pereţilor

215

Tabelul 8.7 Elementele componente ale cofrajului tip CI pentru îmbinarea în prelungire

Număr bucăţi pentru un ansamblu Notaţia Denumirea

Masa netă

buc. [kg] CI.301 CI.311 CI-101.01 Panou de

prelungire I 71.60 1 -

CI-111.01 Panou de prelungire IS

90.80 - 1

E-0.101 Zăvor I Z(inclusiv bolţ)

0.65 5 5

E-0.111 Pană I 0.13 10 10 STAS 2587-51 Lanţ 20x200 0.02 10 10 STAS 1991-60 Splint 44x28 0.005 20 20

Masa netă total [kg] 79.68 98.88 Tabelul 8.8 Elementele componente ale cofrajului de colţ interior tip Cl la îmbinarea pereţilor

Număr bucăţi pentru un ansamblu Notaţia Denumirea

Masa netă

buc. [kg] CI.301 CI.311 CI-301.01 Colţar 24,70 1 - CI-311.01 Colţar 28,50 - 1 E-0.102 Zăvor II 0,45 5 5 E-0.113 Pană dublă 0,50 5 5 E-0.121 Opritor I 0,80 5 5

Masa netă total [kg] 33.45 37,25 Tabelul 8.9 Elementele componente ale cofrajului de colţ interior tip Cl la îmbinarea pereţilor

Număr bucăţi pentru un ansamblu

Notaţia Denumirea Masa netă

buc. [kg] CI-201 CI-202 CI-211 CI-201.01 Panou colţ

exterior I 103,40 1 - -

CI-202.01 Panou colţ exterior II 112,20 - 1 -

CI-211.01 Panou colţ exterior IS 130,00 - - 1

E-0.101 Zăvor I (inclusiv bolţ) 0,65 10 10 10

216

STAS 2587-51

Lanţ 2,0x200 0,02 10 10 10

E-0.111 Pană I 0,13 10 10 10 STAS 1991-60

Splint 4,4x26 0,005 20 20 20

Masa netă total [kg] 111.50 120,30 138,10 8.5.6 Alcătuirea cofrajelor CI Cofrajele pentru îmbinări sunt panouri plane sau de colţ, având latura, în general, < 50 cm. Panourile se montează între cofrajele metalice dispuse în prelungire sau perpendicular, astfel încât se suprapun peste suprafaţa cofrajelor metalice pe o lăţime de 3-7 cm. Zona de îmbinare rezultă adâncită cu 5 mm faţă de planul peretelui. Pentru a acoperi toată gama de grosimi de 14-30 cm şi înălţimi de 2,60 şi 3,35 m ale pereţilor turnaţi, a fost necesară realizarea mai multor dimensiuni de panouri plane sau de colţ, pentru fiecare tip în parte. Pentru cofrajele supraînălţate s-au prevăzut panouri de îmbinare de lungimi corespunzătoare înălţimii de 3,35 m a pereţilor turnaţi. Realizarea tuturor elementelor de îmbinare cu această înălţime (reducându-se astfel numărul de tipodimensiuni) ar fi fost neeconomică datorită numărului mult mai mic de cofraje supraînălţate necesare în comparaţie cu numărul cofrajelor de 2,60 m înălţime, de la clădirile de locuit. Cofrajele pentru zonele de îmbinare între pereţi din beton monolit sau între acestea şi faţadele prefabricate sunt alcătuite, în principal, dintr-un panou metalic plan sau sub formă de colţar, compus dintr-o placă din tablă de 5 mm grosime, rigidizată (atunci când latura panoului depăşeşte 150-200 mm) cu montanţi verticali din profil cornier sau din tablă şi cu nervuri orizontale din tablă. Pe părţile laterale, placa din tablă de 5 mm este lăsată liberă pe o zonă de maximum 100-120 mm în vederea suprapunerii peste suprafaţa cofrajelor metalice. Cofrajele pentru bulbi sunt realizate din mai multe panouri plane sau de colţ, asamblate între ele cu nervuri orizontale fixate cu şuruburi, astfel încât o serie de unghiuri sunt rigide, iar pe una sau două muchii se realizează articulaţii care permit ca la cofrarea şi decofrarea bulbilor panourile de cofraj să rămână asamblate, fiind manipulate cu macaraua. În funcţie de gradul de repetabilitate a dimensiunilor

217

bulbilor, panourile pot fi realizate din lemn sau metal (toate panourile sau numai o parte din ele).

Fig. 8.45 Cofraje metalic tip CI pentru îngroşări la capetele pereţilor

218

În cazul realizării panourilor laterale din metal, panoul frontal poate fi din lemn (prevăzut cu posibilitatea de translatare, astfel încât prin împingerea sau retragerea acestui panou se pot realiza diverse dimensiuni de bulbi). Fixarea pe cofrajele metalice plane a cofrajelor pentru bulbi se face cu ajutorul sistemului cu console telescopice (fig. 8.45 şi tabelul 8.10). Marginile verticale de închidere a spaţiului cofrat sunt alcătuite dintr-un dulap de lemn, rigidizat cu o grindă cu zăbrele metalică, având în plan o secţiune triunghiulară. Fixarea în lungime a cofrajului se realizează prin blocarea cu pene metalice a unor tije articulate, fixate pe marginea de închidere. Blocarea cu pene se face prin intermediul unor dispozitive de rezemare fixate cu şuruburi pe cofrajul metalic. Tabelul 8.10 Elementele componente ale cofrajului tip CI pentru îngroşări la capetele pereţilor

Notaţia Denumirea Masa netă [kg]

Număr de bucăţi pentru un ansamblu

CI-601 01 Panou metalic lateral 103,20 2 CI-601 02 Traverse L 60x60x6 4,60 12 E-0.131 Ţeavă I 3,80 6 E-0.132 Ţeavă II 1,90 6 E-0 123 Opritor III 0,30 6 E-0 112 Pană II 0,22 18 E-0 113 Pana dublă 0,50 6 Masa netă confecţii metalice total [kg] 310,30 Toate tipurile de cofraje CI se fixează de cofrajele plane cu ajutorul a numai 13 tipuri de elemente (zăvoare, pene, opritori şi ţevi telescopice). Pentru a se evita pierderile la decofrare a elementelor mărunte, în toate cazurile în care este posibil se procedează la legarea acestora cu lanţuri sau la fixarea cu bolţuri pe cofrajele CI (sau pe elementele mai mari). 8.5.7 Montarea cofrajelor metalice plane Procesul tehnologic de execuţie a structurii de rezistenţă cuprinde următoarele faze principale:

219

Faza I. Pregătirea pentru montarea cofrajelor: � curăţirea planşeului; � trasarea (toleranţă la distanţa între axele a două diafragme vecine = +0,5 mm); � montarea platformelor în consolă pentru cofrajele exterioare ale diafragmelor de fronton; � îndoirea mustăţilor de armătură verticale din diagramele transversale pe zona învecinată diafragmei longitudinale. Faza II. Montarea panourilor de cofraj pentru pereţi cu ajutorul macaralei, conform planului de montaj inclusiv montarea armăturilor, a elementelor instalaţiei electrice din pereţi, a ramelor pentru cofrarea golurilor de uşi sau ferestre şi legarea panourilor aşezate două câte două faţă în faţă cu ajutorul celor şase traverse strânse cu pene metalice. Verticalitatea panourilor se reglează cu ajutorul şuruburilor de calaj. În cadrul fiecărei perechi de cofraj, la unul dintre panouri, cofrajul de adaos cu înălţimea de 75 cm va fi asamblat cu şuruburi pe platforma superioară a cofrajului de bază astfel încât sa poată fi manipulat şi transportat împreună, fără a mai necesita montarea-demontarea lui la fiecare ciclu. La cel de al doilea panou, la care cofrajul de adaos va avea înălţime corespunzătoare tipului de clădire executat (cofrajul de adaos poate avea placa realizată din fâşii pe modul de 15 cm sau dintr-un singur element), panoul de adaos se va monta şi demonta de pe cofrajul de bază la fiecare ciclu. Montarea unei perechi de cofraje cuprinde următoarele faze: Faza I. Panoul de cofraj cu înălţimea de 3,35 m, transportat cu macaraua împreună cu traversele, penele, marginea verticală de închidere şi eventual piese de poziţionare a mustăţilor de armătură şi ramele de cofraj pentru goluri de uşi, este aşezat pe poziţia trasată, cu ajutorul macaralei şi prin ghidare manuală. Micile nepotriviri ale panoului se corectează prin riparea acestuia cu răngile. Faza II. După calarea aproximativă a panoului se montează: � traversele inferioare (cu distanţierul având partea îngustă înspre cofraj): � marginea verticală de închidere fixată în poziţie corespunzătoare cu ajutorul celor trei ţevi de sprijin sau cu şuruburi direct pe cofraj; � carcasele de armătură ale peretelui, dintre care cele de la îmbinări au etrierii transversali rabataţi şi legaţi pe piesele metalice ce trebuie poziţionate în cofraje.

220

Faza III. Transportul şi aşezarea faţă în faţă cu cofrajul montat anterior a panoului cu înălţimea de 2,60 m. Acesta este instalat pe poziţie în mod asemănător cu primul panou. După aşezarea la verticală cu ajutorul şuruburilor de calaj se montează traversele de la cota 2,60 m şi se strâng cu pene toate cele 4 traverse. Faza IV. Cofrajul de adaos, cu înălţime corespunzătoare tipului de construcţie executat este transportat cu macaraua şi aşezat peste panoul cu înălţimea de 2,60 m, fiind ghidat de către doi muncitori care stau pe platforma superioară a cofrajului de 3,35 m înălţime. Corectarea poziţiei cofrajului de adaos se face tot prin ripare cu răngi, după care se reglează verticalitatea acestuia cu ajutorul şuruburilor de calare sprijinite pe podina superioară a cofrajului de bază. Apoi se montează şi cele două traverse superioare şi se fixează cu pene atât traversele de la partea inferioară cât şi cele de la partea superioară a cofrajului de adaos. Montarea cofrajelor metalice universale încălzitoare pentru stâlpi se face tot cu ajutorul macaralei. Stabilitatea şi verticalitatea cofrajului este asigurată prin intermediul unor contrafişe cu lungime reglabilă. Faza V. Turnarea betonului pentru perete se poate face fie în două etape (mai întâi până la cota 2,60 m, după care se montează cofrajul de adaos la panoul al doilea şi se continuă turnarea până la cota finală), fie într-o singură etapă, după montarea definitivă a cofrajelor. Reţetele betonului şi tehnologia de punere în operă trebuie astfel elaborate încât să permită obţinerea rezistenţelor cerute de ritmul de lucru impus de procedeu şi, de asemenea, să realizeze condiţiile de aspect, impuse feţelor văzute ale diafragmelor. Vârsta minimă a betonului din diafragme în momentul decofrării va fi de 17 ore de la preparare, condiţionat de realizarea unei rezistenţe minime de 15 N/mm2 obţinută pe probe păstrate în condiţiile lucrării. Vârsta minima a betonului din diafragme în momentul montării planşeelor prefabricate va fi de 43 h, condiţionată de obţinerea unei rezistenţe minime a betonului de 50 N/mm2. Rezistenţa minimă a betonului din elementul de monolitizare în momentul montării cofrajelor pentru turnarea nivelului următor va fi de 75 N/mm2. Pentru reducerea înălţimii de turnare se pot practica ferestre la o cotă intermediară în panoul de completare de înălţime variabilă. Pentru lucrul pe timp friguros, la cofrajele pentru pereţi şi pentru stâlpi se vor racorda registrele de încălzire ale cofrajelor la un generator de aburi. Cofrajele se vor proteja la exteriorul registrelor de ţevi cu panouri izolatoare confecţionate din 3 straturi: � la interior tablă de 0,5 mm; � la exterior PFL dur de 8 mm; � la mijloc pâslă minerală. Regimul de tratare termică va fi de: 2 h ridicarea temperaturii la

221

≈70ºC, menţinerea constantă a temperaturii la 70ºC timp de 8 h şi răcire lentă timp de 3-4 h (total 13-14 h). Tratarea termică se va începe eşalonat, pe măsură ce se montează cofrajele, astfel încât ciclul de reutilizare a fiecărui cofraj să fie de 24 h. Faza VI. Demontarea cofrajelor pentru pereţi se face pentru fiecare pereche în parte, în ordinea inversă montării acestora: � mai întâi se demontează bolţurile şi şuruburile de fixare pe cofraj a elementelor înglobate în beton (rame pentru goluri de uşi, margini verticale de închidere, piese de poziţionare mustăţi, doze pentru instalaţii electrice etc.); � apoi se demontează, prin batere cu ciocanul, penele de smulgere a traverselor (mai întâi cele de la cota 3,35 m, apoi cele de la 2,60 m şi ultimele de la partea inferioară); � după demontare, traversele de la partea superioară se depozitează pe podina cofrajului cu înălţimea de 3,35 m. Faza VII. După acţionarea şuruburilor de calaj în vederea desprinderii cofrajelor de faţa betonului (dezlipire în pană prin acţiunea greutăţii proprii a cofrajului), se transportă cu macaraua pe un amplasament provizoriu în vederea curăţirii şi ungerii: � mai întâi se demontează cofrajul de adaos de înălţime variabilă, � după care se extrag din beton traversele de la cota 2,60 m � şi se depozitează pe platforma superioară a cofrajului de 2,60 m înălţime şi care, în acest fel, poate fi transportat pe acelaşi amplasament provizoriu, în vederea curăţirii şi ungerii; � după desprinderea din beton a traverselor inferioare şi a marginilor verticale de închidere şi depozitarea acestora pe grinda inferioară a cofrajului cu înălţimea de 3,35 m, � acesta se transportă şi el pe amplasamentul provizoriu, pentru curăţire şi ungere sau este transportat direct la următorul loc de montaj unde urmează să fie curăţat şi uns, luându-se măsuri speciale pentru evitarea murdăririi planşeului cu substanţe de ungere. Ramele pentru cofrarea golurilor de uşi şi piesele pentru poziţionarea mustăţilor de armătură sunt extrase din beton şi legate de primul panou care urmează să fie transportat la noul loc de montaj. Faza VIII. În cazul în care este necesară îngroşarea capetelor diafragmelor transversale cu �bulbi de rigidizare�, montarea cofrajelor acestora, realizate după acelaşi principiu ca şi cofrajele universale pentru stâlpi, se face după decofrarea diafragmelor şi montarea armăturii �bulbilor�, ancorate cu mustăţi de armătură din diafragme. Cofrajele bulbilor se fixează de diafragmă cu buloane care trec prin găuri lăsate în acesta. Demontarea cofrajelor pentru stâlpi cuprinde extragerea penelor de strângere a dispozitivelor de fixare, demontarea contrafişelor de sprijin şi transportul cofrajelor în vederea curăţirii şi ungerii.

222

Celelalte operaţii la structura de rezistenţă se execută astfel: Realizarea pereţilor exteriori se face din zidărie sau din panouri prefabricate (în strat unic de beton uşor sau în trei straturi, cu material termoizolant la mijloc). Legarea pereţilor exteriori prefabricaţi de cei interiori se face fie cu mustăţi de armătură şi beton de monolitizare, fie cu sudură. Grinzile prefabricate de planşeu se montează cu ajutorul macaralei prin rezemarea unui capăt al acestora în goluri special lăsate la partea superioară a diafragmelor longitudinale, iar la celălalt capăt grinzile reazemă pe stâlpi (sau dacă aceştia au o secţiune prea mică, rezemarea se face pe eşafodaje metalice speciale). Centurile prefabricate de faţadă se reazemă fie direct pe stâlpi, fie pe eşafodaje metalice. După aceasta se montează armăturile şi se cofrează zona de îmbinare a grinzilor şi centurilor prefabricate cu stâlpul, după care se toarnă betonul de monolitizare. Plăcile prefabricate de planşeu se montează cu ajutorul macaralei, rezemându-se la montaj pe diafragmele din beton monolit sau pe grinzile prefabricate. După montarea plăcilor, centurile dintre ele se armează şi se toarnă betonul de monolitizare. Rampele şi podestele de scări, realizate din elemente prefabricate, se montează cu ajutorul macaralei. Podestele intermediare se sprijină la montaj pe popi de inventar sau pe console metalice sau din beton armat lăsate din diafragmele casei scării. Podestele de nivel se reazemă la montaj direct pe suprafaţa superioară a diafragmelor casei scării, prin intermediul unor console de oţel-beton prevăzute pe feţele laterale ale podestului. 8.6 COFRAJUL MIXT UŞOR (CMU) 8.6.1 Domeniul de utilizare al cofrajului Cofrajul mixt uşor se foloseşte pentru turnarea betonului în pereţi drepţi (verticali sau înclinaţi) putând fi aplicat şi la pereţi curbi, fundaţii, stâlpi cu latura >95 cm, grinzi şi plăci. Caracteristicile tehnice ale cofrajului mixt uşor sunt: • lăţimea curentă a panoului de perete 4,00 m; • înălţimea maximă de turnare într-o repriză 1,80 m; • pasul de modulare a dimensiunilor unui panou 50 mm; • suprafaţa acoperită de un set de cofraj 500m2; • numărul minim de cicluri pe an 35.

223

8.6.2 Elementele componente ale cofrajului Piesele principale ale cofrajului sunt (fig. 8.46a,b): 1) Barele B care se realizează din ţeava dreptunghiulară de tablă subţire de 70x40x2,5 mm, prevăzute cu găuri Ø 18 mm la 5 cm interax. Acestea sunt de 6 tipuri cu lungimi diferite şi anume B1 = 596 mm; B2 = 1196 mm; B3 = 1996 mm; B4 = 3996 mm; B5 = 5996 mm; B6 = 2996 mm. Cu aceste bare se realizează coaste verticale şi moaze orizontale fixate între ele prin menghine. 2) Menghinele M, care sunt de două tipuri: cu şurub, cu pană. 3) Plăcuţele metalice U, prin care trec tiranţii T. 4) Plăcuţele E pentru prinderea şpraiţurilor de scheletul metalic. 5) Tălpile de şpraiţ ST şi şpraiţurile S1 şi S2. 6) Colţarele C1 şi chingile C2 pentru realizarea colţurilor, rezalitelor etc. 7) Consola pentru podini KP. 8) Întinzătoarele cu filet F. Feţele cofrajului se realizează din plăci de placaj special de cofraj tip P de 15 mm grosime sau din panouri pentru cofraj din placaj, tip MEFMC. Elementele componente ale unui set de 500 m2 suprafaţă cofrată pentru pereţi cu cofrajul mixt uşor sunt prezentate în fig. 8.46 şi în tabelul 8.11. 8.6.3 Cofraje pentru pereţi verticali realizate din panouri cu schelet rigid 8.6.3.1 Asamblarea panourilor de cofraj din plăci de placaj special tip P de 15 mm grosime Faza I (fig. 8.47.a). În raza de acţiune a macaralei se execută la sol masa de trasaj pe care se asamblează panourile, de cofraj. Pe masa de trasaj se marchează, prin scânduri, poziţia exactă a barelor B verticale (coastelor). Înainte de aşezarea barelor pe masa de trasaj se prind de acestea prin şuruburi după necesităţi (fururi curente de 40x70 mm la fiecare a doua coasta şi fururi de 60x70 mm la îmbinarea panourilor de placaj). Faza II. (fig. 8.47.a). Peste coaste se aşează barele B orizontale (moazele) duble la distanţă de 800 mm interax, fixându-se de barele verticale, prin intermediul menghinelor, aşezate alternativ, la cel mult 1,00 m distanţă una de alta. Pe moaze se montează plăcuţele E pentru fixarea şpraiţurilor S şi a contrafişelor la podinile de lucru.

224

Fig. 8.46 Elementele componente ale cofrajului mixt uşor (CMU): a-cofraj (ansamblu); b-bare (B); c-menghină (M), d-plăcuţe (G);

e- plăcuţe (U); f- colţar; g- chingă; h- consolă pentru podină; i- tirant; j-talpa şpraiţului (S7); k- şpraiţ (S); l- blocaj cu pană (BP); m - întinzător cu filet

225

Tabelul 8.11 Elementele componente ale setului de cofraj mixt uşor de 500 m2 în pereţi

Nr. crt. Denumirea elementelor Masa / buc

[kg] Nr. Elemente / set

1 Bara B1 2,360 200 2 Bara B2 4,680 200 3 Bara B3 7,820 150 4 Bara B4 15,630 270 5 Bara B5 23,480 70 6 Bara B6 11,730 60 7 Menghină M 0,490 1900 (4400) 8 Plăcuţă E 1,920 90 9 Plăcuţă U 1,040 1000 10 Colţar C1 1,680 250 11 Chingă C2 3,840 40 12 Chingă C3 6,680 40 13 Consolă podină Kp 13,900 40 14 Tiranţi T 0,720 500 15 Talpă şpraiţ ST 2,960 40 16 Şpraiţ S1 11,100 40 17 Şpraiţ S1 19,400 40 18 Şurub eclisare SE 0,221 745 19 Piuliţă M16 0,031 745 20 Blocaj cu pană BP 0,550 780 21 Întinzător cu filet 0,664 4 Notă: 1) Masa netă/set de 500 m2 pereţi 14968 kg. 2) Cifrele din paranteză se referă la varianta folosirii cofrajului cu panouri MEFMC. Faza III (8.47.b). Reţeaua scheletului, asamblată rigid se ridică cu macaraua de pe masa de trasaj şi se aşează în poziţia răsturnat pe dulapi distanţieri dispuşi pe sol. În acelaşi timp pe masa de trasaj se poate începe asamblarea unei noi reţele de panou.

226

Faza IV (8.47.b). Peste reţeaua scheletului asamblată rigid se montează plăcile feţei cofrajului din placaj special tip P de 15 mm grosime pe fururile de lemn prin fixare cu şuruburi pentru lemn dispuse la ≈ 20 cm. Rosturile vizibile se chituiesc sau se acoperă prin lipire cu hârtie gumată, iar faţa cofrajului se unge bine cu decofrol. Faza V (8.47.c). Cu ajutorul macaralei panoul se răstoarnă din nou cu scheletul în sus, se trasează poziţia găurilor pentru trecerea tiranţilor şi se execută găurile pentru acestea cu burghiu Ø 12 mm. Faza VI (8.47.c) Se montează câte o bară B2 la consolele de podină KP cu ajutorul şuruburilor: � se montează consolele de podină la max. 1,00 m una de alia, fixându-se barele B2 ale consolelor, cu câte două menghine M, de barele orizontale ale panoului; � se montează la fiecare podină în interiorul profilului câte un dulap de lemn, care se fixează cu trei şuruburi de eclisare; � se fixează scândurile podinii de dulapii de lemn cu cuie; � se fixează plăcuţele E pentru şpraiţuri cât mai aproape de marginile panoului având grijă să nu cadă deasupra găurilor pentru tiranţi; � se montează şpraiţurile S1 şi S2 şi tălpile şpraiţurilor ST cu ajutorul şuruburilor de eclisare; � se reglează lungimile şpraiţului astfel încât talpa şpraiţului să fie în planul vertical ce trece prin marginea de jos a panoului; � se contravântuiesc şpraiţurile cu o ţeavă Ø 48x3 sau Ø 51x3 care se leagă de şpraiţuri cu noduri de schelă sau colier cu şurub; această contravântuire se scoate după montarea panoului în poziţia de turnare. 8.6.3.2 Asamblarea panourilor de cofraj din panouri pentru cofraj cu placaj tip MEFMC Faza l (fig. 8.48). Pe 4 dulapi de lemn se montează cu faţa în jos panourile pentru cofraj cu placaj tip MEFMC: � se trasează poziţia barelor B orizontale duble (moaze); � se bat scoabe în longeroanele panourilor (câte 4 la fiecare panou); � se montează barele B orizontale cu ajutorul menghinelor M peste care se aşează barele B verticale fixându-se de primele cu menghine M alternant, Ia distanţa de cel mult 1 m. Faza II. Se montează consolele de podină KP, podina, plinta, şpraiţurile S1 şi S2 şi tălpile şpraiţurilor ST; se contravântuiesc şpraiţurile în mod similar ca în faza VI-a din cazul asamblării panourilor de cofraj din placi de placaj. 8.6.4 Montarea panourilor de cofraj Faza I (fig. 8.49). Cu ajutorul macaralei şi a dispozitivului de manipulare, panoul de cofraj (faţa I) se aşează pe dulapii de trasaj în poziţia de turnare, fixându-se la verticală prin şuruburi: � talpa

227

şpraiţurilor se lestează cu câte doua dale hexagonale; � se desprind şufele de agăţare a panourilor folosindu-se o scara care se sprijină pe spatele panoului de cofraj; � se montează balustrada podinii folosindu-se podina de lucru a panoului şi o scară pentru accesul pe podină.

Fig. 8.47 Asamblarea panourilor de cofraj mixt uşor: a, b, c - faze de lucru Faza II. Panoul de cofraj (faţa II) se aduce cu macaraua şi se aşează într-o poziţie provizorie la ≈ 50 cm faţă de poziţia finală pe dulapii de trasaj ajutători: � se fixează tălpile şpraiţurilor; � se desprinde panoul din cârligele dispozitivului de manipulare; � se trasează găurile de trecere a tiranţilor folosindu-se ca şablon panoul faţa I care are deja

228

găurile executate; � se execută găurile de trecere a tiranţilor prin panoul faţa II; � se montează plăcutele U, tiranţii, distanţierii, conurile de capăt şi blocajele cu pană BP începând de sus în jos în ordinea indicată în figură (v. detaliul A).

Fig. 8.48 Asamblarea panourilor de cofraj din panouri de cofraj cu placaj tip MEFMC

229

După terminarea montării tiranţilor, panoul faţa II se ridică ≈ 15 cm cu macaraua şi se aşează pe dulapii de trasaj fixaţi în poziţia definitivă. Cu ajutorul întinzătorului cu filet se trece la întinderea tiranţilor şi deci la asamblarea definitivă pentru turnare. Îmbinarea moazelor pe orizontală se face prin petrecere (fig. 8.50.a) cu plăcuţe U montate în poziţii inverse una faţă de cealaltă. Cele 4 moaze sunt prinse la îmbinare prin cel puţin 8 menghine.

Fig. 8.49 Montarea panourilor de cofraj mixt uşor (CMU) Îmbinarea coastelor pe verticală se face fie prin eclisare (fig. 8.50.b) cu minim 2+2 şuruburi M16x120P, fie prin suprapunere (fig. 8.50.c) cu minimum 2 şuruburi M16x120 P. Îmbinarea prin eclise se foloseşte atât la coastele libere, cât şi la cele prevăzute cu fururi, iar cea prin suprapunere numai la coastele libere.

Îmbinare pe orizontală a panourilor asamblate se face prin (fig. 8.50.d): 1. Eclisare D1 cu bare suplimentare B1 sau B2 prinzând cu

menghine M cel puţin câte două coaste ale fiecărui panou. Barele de eclisare vor fi dispuse câte una între moazele perechi ale panourilor alăturate.

2. Petrecerea moazelor D�2 ale unui panou peste cel puţin două coaste ale panoului alăturat. Moazele respective vor depăşi marginea panoului D�2 de la asamblarea panoului şi apoi D�2 prin

230

slăbirea din menghine, pe rând a cel puţin două perechi de moaze ale unui panou şi trecerea lor prin alunecare peste cel puţin două coaste ale panoului alăturat, după care menghinele slăbite se strâng din nou. Menghinele suplimentare adăugate la petrecerea moazelor asigură rigiditatea ansamblului panourilor.

3. Prelungirea D3 a moazelor unui panou prin eclise de bare B2 peste cel puţin doua coaste ale panoului alăturat.

Fig. 8.50 Îmbinarea panourilor de cofraj mixt uşor pe orizontală şi verticală:

a- îmbinarea moazelor pe orizontală; b- îmbinarea coastelor pe verticală prin eclisare; c- îmbinarea coastelor pe verticală prin suprapunere; d- îmbinarea pe

orizontală a panourilor asamblate; e- îmbinarea pe verticală a panourilor asamblate; f- montare pe verticală a panourilor asamblate de pe podinile de lucru; PA- panouri

de cofraj asamblate; I- poziţie provizorie pentru montarea tiranţilor; II- poziţie definitivă cu tiranţii fixaţi

231

Pentru toate cazurile, îmbinarea panourilor alăturate va fi asigurată în cel puţin două locuri. Îmbinarea pe verticală a panourilor asamblate pentru pereţii cu înălţimi >4,00 m se realizează prin suprapunerea panourilor asamblate (fig. 8.50.e). Îmbinarea pe verticală a panourilor se face prin eclisare. Cofrarea pereţilor se face prin păşirea alternată a panourilor pe verticală, pornindu-se cu panouri de 4,00 m înălţime pe faţa opusă a peretelui, având în vedere că în mod obişnuit betonul se toarnă de la max. 2,00 m înălţime; în acest mod prin cofrajul mixt uşor se realizează un cofraj păşitor, putându-se dezvolta atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Decofrarea panourilor inferioare şi remontarea lor deasupra panourilor superioare în poziţie nouă de cofrare se face numai după suficienta întărire a betonului turnat pe toată înălţimea panoului superior, astfel încât acesta să poată prelua solicitările corespunzătoare, asigurând stabilitatea ansamblului de cofraj realizat. Pentru montarea panourilor superioare se folosesc podinile de lucru KP ale panourilor de cofraj inferioare drept platforme de lucru şi montaj (fig. 8.50.f). 8.6.5 Cofraje pentru colţuri drepte Colţurile se cofrează cu panouri speciale de colţ PT1 şi PT2 din placaj sau din panouri MEFMC şi colţare, care leagă prin şuruburi moazele corespunzătoare ale celor două panouri asamblate în unghi drept. Fazele de asamblare a panourilor de colţ sunt aceleaşi ca la panourile curente. În fig. 8.51 se prezintă modul de realizare a cofrajelor pentru colţuri drepte interioare şi exterioare. Capetele de membrană se cofrează cu panouri de închidere fixate între feţele panourilor de cofraj cu tiranţi şi plăcuţe U. 8.6.6 Cofraje pentru rezalite şi capete de membrană Rezalitele se cofrează cu panouri speciale de colţ din placaj sau din panouri tip MEFMC asamblate cu chingi.

232

În fig. 8.52 se prezintă modul de cofrare a rezalitelor şi capetelor de membrană.

Fig. 8.51 Cofraj mixt uşor pentru colţuri a, b - cofraj pentru colţ exterior (a - detaliu de îmbinare a panourilor de cofraj din

placaj; b - detaliu de îmbinare a panourilor cu faţa din panouri tip MEFMC); c şi d- cofraj pentru colţ interior (c- detaliu de îmbinare a panourilor cu faţa din placaj;

d- detaliu de îmbinare a panourilor cu faţa din panou tip MEFMC)

233

Fig. 8.52 Cofraj mixt uşor: a- cofraj pentru rezalite; b, c- cofraje pentru capete de membrane (diafragmă)

234

8.6.7 Cofraje pentru plăci şi stâlpi Pentru cofrarea plăcilor se folosesc panouri CMU asamblate la sol şi rezemate direct pe grinzi extensibile (fig. 8.53.a). Cofrajele pentru stâlpi se realizează din panouri tip MEFMC asamblate cu elemente de cofraj CMU (caloţi din bare B şi tiranţi). În fig. 8.53.b se prezintă schema de cofrare a unui stâlp cu secţiunea de 1,00 x 1,00 m.

Fig. 8.53 Cofraj mixt pentru plăci şi stâlpi: a - cofraj pentru plăci; b - cofraj pentru stâlpi

235

8.6.8 Demontarea cofrajelor tip CMU Ordinea de demontare a panourilor de cofraj este inversă celei de montare. Decofrarea elementelor de beton se realizează prin demontarea panourilor de cofraj cu macaraua prin agăţare cu grinda de manevră după desfacerea elementelor de legătură (zăvor, tiranţi etc.). După folosire, panourile de cofraj trebuie curăţite cu şpaclul şi peria, chituite şi etanşate la rosturile feţelor şi unse cu decofrol. 8.7 COFRAJUL MIXT GREU (CMG) 8.7.1 Avantajele tehnico-economice ale cofrajului CMG şi domeniul de utilizare a acestuia Cofraj mixt greu reprezintă o extindere a folosirii elementelor de cofraj mixt uşor (CMU). Caracteristica principală a acestui sistem de cofraj este utilizarea unor elemente de capacitate portantă mare. Sistemul de alcătuire al cofrajului permite: � utilizarea elementelor CMG împreună cu elementele CMU, atât la cofrarea pereţilor, fundaţiilor şi stâlpilor, cât şi a planşeelor; � reducerea numărului de tiranţi, deci şi a străpungerilor prin pereţii de beton; � cu măsuri de etanşare mai uşor de luat în acest caz se pot betona şi pereţii pentru rezervoare etanşe; � realizarea feţelor de cofraj din mai multe tipuri de astereală, (placaj special, de exterior tip P, panouri MEFMC); � realizarea podinilor de lucru, folosind ca reazeme pentru acestea, montanţii paleei (elementul principal al cofrajului); � contravântuirea şi rigidizarea scheletului portant al cofrajului, cu elemente tubulare ale scheletelor metalice de inventar; � realizarea cofrajului pentru pereţi cu înălţimi mai mari decât înălţimea paleei (3,60 m), prin suprapunerea ansamblurilor de cofraj; � posibilitatea folosirii paleelor la cofrarea planşeelor sub formă de grinzi asamblate cu lungimea de 3,65-10,80 m şi înlocuirii sistemului de susţinere a cofrajului pentru planşee din ţeavă de schelă cu elemente de susţinere de mare capacitate. Datorită scheletului metalic realizat din profile din tablă subţire, consumul de cherestea la cofrajul mixt greu este practic neglijabil atunci când se foloseşte ca faţă de cofraj placajul special de exterior tip P.

236

8.7.2 Alcătuirea cofrajului CMG 8.7.2.1 Elementele componente ale cofrajului CMG Cofrajul (fig. 8.54 şi tabelul 8.12) are scheletul de rezistenţă metalic, iar astereala din placaj de 15 mm sau panouri tip MEFMC. Elementele componente ale scheletului de rezistenţă sunt paleele PG1, realizate sub forma unor grinzi cu zăbrele cu lungimea de 3,60 m. Pentru realizarea unor înălţimi ale ansamblurilor de cofraj peste 3,60 m, paleele se prelungesc cu elementele de lungime fixă PG5 sau reglabilă PG6 sau se îmbină între ele prin elemente intermediare PG3. În alcătuirea panourilor de cofraj CMG intră şi elemente de Ia cofrajul mixt uşor CMU, cum ar fi: bare B, menghine M, şpraiţuri S1 şi S2 etc. Barele B servesc atât la rigidizarea paleelor, cât şi la susţinerea feţei cofrajului. Preluarea împingerii betonului se face cu ajutorul unor dispozitive de blocare DG alcătuite din tiranţi filetaţi şi piuliţe cu braţe. Panourile de cofraj, preasamblate iniţial, se manevrează cu macaraua. Tabelul 8.12 Elementele componente ale uni set de 500 m2 cofraj mixt greu CMG

Bucăţi pe set Nr. crt. Denumirea elementului Masa

[kg] Pereţi Planşee A. Elemente specifice cofrajului CMG

1. Palee PG1 86,54 120 50 2. Picior reglabil PG2 3,16 120 - 3. Element intermediar PG3 19,21 30 25 4. Element prelungire reglabil

PG4 16,40 30 100

5. Element prelungire fix PG5 40,96 30 100 6. Montant balustradă PG6 4,33 80 - 7. Colţar CG 4,00 80 - 8. Eclisă strângere EG 0,80 20 1 9. Dispozitiv blocare DG 5,59 140 - B. Elemente ale cofrajului mixt uşor CMU 10. Bara B1 2,36 150 100 11. Bara B2 4,68 150 100

237

12. Bara B3 7,82 120 70 13. Bara B4 15,63 270 150 14. Bara B5 23,48 70 40 15. Bara B6 11,73 60 40 16. Menghină M 0,49 1500 1000 17. Plăcuţă E 1,92 40 - 18. Plăcuţă U 1,04 40 - 19. Colţar C1 1,68 100 - 20. Tirant T 0,72 100 - 21. Talpă şpraiţ ST 2,96 20 - 22. Şpraiţ S1 11,10 20 - 23. Şpraiţ S2 19,40 20 - 24. Şurub eclisare SE M 16x120 0,221 300 250 25. Piuliţă M 16 0,031 300 250 26. Blocaj cu pană BP 0,500 120 - 27. Întinzător cu filet IF 0,674 1 - Masa netă pentru un set de 500 m2

pereţi 25.000 kg

Masa netă pentru un set de 500 m2 planşeu 16.100 kg 8.7.2.2 Caracteristicile cofrajului CMG Dimensiunile curente ale unui ansamblu de cofraje sunt: lungimea 4,80 m, înălţimea 3,60 m. Distanţa dintre palei în cazul turnării betonului cu bena în etape de max. 1,80 m înălţime este de 1,20 m. Cu un set de cofraj CMG se poate acoperi o suprafaţa de 500 m2. Durata pentru un ciclu de utilizare a cofrajului mixt greu este de 7 zile în trimestrele II şi lII ale anului şi de 8 zile în perioada trimestrelor I şi IV ale anului, iar numărul minim al ciclurilor pe an este de 35. 8.7.3 Cofrajul mixt greu (CMG) pentru pereţi 8.7.3.1 Asamblarea panourilor de cofraj CMG cu astereala din placaj de 15 mm grosime Faza I. Se execută o masă de trasaj, şi se montează barele B şi fururile din lemn alăturate.

238

Fig. 8.54 Elementele componente ale cofrajului mixt greu (MCG): a- ansamblu cofraj; b- palee PG1; c- picior reglabil PG2; d- element intermediar PG3;

e- element prelungire reglabil PG4; f- element prelungire fix PG5; g- montant balustradă G6; h- colţar CG; i- eclisă strângere EG; j- dispozitiv blocare DG

239

Faza II. (fig. 8.55). Se montează paleele PG1 şi legăturile dintre ele, realizate din ţeava Ø 48x3,5 - 4000. Prinderea paleelor PG1 cu barele B se face cu menghine M.

Fig. 8.55 Asamblarea panourilor de cofraj mixt greu (CMG): faze de asamblare a panourilor cu astereală din placaj de 15 mm (fazele I şi II)

240

Faza III. Se montează montanţii pentru balustradă PG6 şi picioarele reglabile PG. Faza IV. (fig. 8.56). Se roteşte scheletul panoului cu ajutorul macaralei şi grinzii de manevră.

Fig. 8.56 Asamblarea panourilor de cofraj mixt greu (CMG): faze de asamblare a panourilor cu astereală din placaj de 15 mm (fazele III şi V)

Faza V. (fig. 8.56). Pe scheletul panoului rotit având barele B la partea superioară se fixează astereala din placaj de 15 mm de fururile F1 şi F2, utilizându-se şuruburi pentru lemn sau cuie. Faza VI. Se ridică panoul la verticală şi se transportă la locul de montare.

241

8.7.3.2 Asamblarea panourilor de cofraj CMG cu astereală din panouri de cofraj tip MEFMC Faza I. (fig. 8.57). Se aşează panourile MEFMC pe o suprafaţă plană (eventual masă de montaj).

Fig. 8.57 Asamblarea panourilor de cofraj mixt greu (CMG):

faze de asamblare a panourilor cu astereală de cofraj MEFMC (fazele I şi II) Faza II. (fig. 8.57). Se montează paleele PG1 care au fixate în prealabil fururile F3, iar perpendicular pe acestea barele B, care se

242

solidarizează de paleţi prin intermediul menghinelor M. Se montează în continuare picioarele reglabile PG2 elementele de prelungire reglabile PG4 şi barele B de legătură dintre elementele PG4. Paleele PG1 se solidarizează între ele cu ţeava Ø 48x3,5 � 3000. Faza III. Se fixează panourile de cofraj tip MEFMC de fururile paleelor PG1 cu ajutorul cuielor sau şuruburilor de lemn. Faza IV. Panoul asamblat se ridică în poziţie verticală cu ajutorul macaralei şi grinzii de manevră şi se transportă la locul de montaj.

8.7.3.3 Montarea panourilor de cofraj CMG la pereţi cu înălţimea până la 3,60 m Faza l (fig. 8.58.a). Trasarea axelor pereţilor: • materializarea grosimii peretelui prin pozarea dulapilor de trasaj

DT, a tiranţilor T, a distanţierilor D, a conurilor de capăt şi a zăvoarelor;

• pozarea cu ajutorul macaralei a panoului de cofraj, pe o faţă a peretelui;

• calarea picioarelor reglabile pentru aducerea la verticală; • montarea tălpii şpraiţ ST şi a şpraiţurilor S1 şi S2; • montarea podinii de lucru de pe o podină provizorie. Faza II. (fig. 8.58.b). Prinderea panoului pereche în macara şi aşezarea lui într-o poziţie provizorie la ≈ 60 cm de armătură. În timp ce panoul continuă să fie suspendat în macara se introduc tiranţii, distanţierii şi conurile de capăt de la partea inferioară a panoului. Se strâng provizoriu tiranţii prin intermediul piuliţei respective. Cu ajutorul macaralei se deplasează panoul în poziţia definitivă şi se strâng zăvoarele. Faza III (fig. 8.58.c). De pe podina de lucru se introduc tiranţii, distanţierii şi conurile de capăt de Ia partea superioară şi se strâng definitiv zăvoarele: • se strâng definitiv zăvoarele de la partea inferioară; • se execută calarea finală a picioarelor reglabile ale paleelor, verificându-se verticalitatea; Faza IV (fig. 8.58.d,e) Asamblarea pe orizontală a panourilor alăturate se face cu ajutorul barelor de legătură B1, B6 şi a tiranţilor Ø 48x3,5 cu lungimea de 1500 mm pentru panourile cu astereală din placaj şi de 3000 mm pentru astereală din panouri MEFMC.

243

Fig. 8.58 Montarea panourilor de cofraj mixt la pereţii cu înălţimea <3,60 m:

a, b, c- faze de montaj; d, e- asamblarea pe orizontală a panourilor (d- panouri cu astereală din placaj de 15 mm; c - panouri cu astereală din panouri MEFMC)

244

8.7.3.4 Montarea panourilor de cofraj la pereţi cu înălţimea mai mare de 3,60m După turnarea betonului până la înălţimea de 3,60 m pentru realizarea peretelui în continuare până la înălţimea din proiect se execută următoarele faze (fig. 8.59):

Fig. 8.59 Montarea panourilor de cofraj mixt greu la pereţi cu înălţimea >3,60 m: a, b- faze tehnologice de montaj

Faza I. Demontarea balustradei, a mâinii curente şi a barelor de protecţie de pe platforma de lucru a panourilor inferioare (fig. 8.59.a). Faza II. Pozarea şi prinderea în şuruburi a elementelor de prelungire PG5. Faza III. Pozarea cu ajutorul macaralei şi a grinzii de manevră a panoului superior şi prinderea în şuruburi a acestuia cu PG6. Faza IV. Realizarea unei podini de lucru Ia un nivel intermediar sau la nivelul superior pe paleea inferioară a feţei opuse. Faza V. Introducerea tiranţilor, distanţierilor, conurilor de capăt (T, D, C) la partea inferioară a panoului superior: � realizarea podinii de lucru la nivelul superior şi a mâinii curente; � montarea armăturii;

245

� demontarea podinii de lucru şi a balustradei de la panoul inferior a feţei opuse. Faza VI. Pozarea şi prinderea în şuruburi a elementelor de prelungire PG3 pe faţa opusă (fig. 8.59.b): � pozarea cu ajutorul macaralei şi a grinzii de manevră a panoului pereche superior şi prinderea în şuruburi de elementele de legătură PG3 (fig. 8.59.b); � strângerea tiranţilor inferiori ai panoului superior cu ajutorul blocajelor cu pană BP. Faza VII. Introducerea (de pe podina de lucru de la partea superioară a panoului superior montat) a tiranţilor, distanţierilor şi a conurilor de capăt de Ia partea superioară şi strângerea tiranţilor cu blocaje cu pană BP. Faza VIII. Pozarea perechilor de panouri alăturate, superioare în lungul peretelui. Faza IX. Realizarea îmbinărilor panourilor ca pentru tronsonul inferior. În timpul execuţiei acestor operaţii se verifică verticalitatea şi planeitatea cofrajului, strângerea şuruburilor şi a blocajelor şi poziţia cofrajului faţă de armătură. 8.7.3.5. Cofrarea colţurilor, rezalitelor şi a capetelor de membrană cu cofrajul mixt greu pentru pereţi Colţurile, rezalitele şi capetele de membrană se cofrează cu panouri speciale, solidarizate cu ajutorul colţarelor C şi a barelor B (fig. 8.60). 8.7.4 Cofrajul mixt greu (CMG) pentru planşee 8.7.4.1 Elementele componente ale cofrajului CMG pentru planşee Elementele componente reprezintă o parte din elementele cofrajului CMG - pereţi şi anume: � palee PG1; � element de prelungire reglabil PG4; � element de prelungire fix PG5; � element intermediar PG3. Din aceste elemente se realizează 6 tipuri de grinzi metalice asamblabile (G1 ... G6) cu deschideri între 3,60 şi 10,80 m (tabelul 8.15), asamblarea se face cu ajutorul şuruburilor M20. Prin şuruburile de reglaj ale elementelor PG3, PG4 şi PG5 se poate realiza o contrasăgeată a grinzii asamblabile. La realizarea ansamblului de cofraj se utilizează elementele de la cofrajul mixt uşor CMU, respectiv barele B, care servesc şi drept suport pentru astereala cofrajului şi menghinele M. Tălpile superioare ale grinzilor asamblabile se rigidizează între ele prin ţevi Ø48 mm.

246

Subansamblurile de cofraj se manevrează cu macaraua şi cu ajutorul tirfoarelor.

Fig. 8.60 Cofrarea colţurilor, rezalitelor şi capetelor de membrană: a- colţuri; b- rezalite c: capete de membrană

247

8.7.4.2 Caracteristicile cofrajului CMG pentru planşee Cofrajul mixt greu pentru planşee se caracterizează prin: • deschiderea grinzii asamblabile 3,60-10,80 m; • pasul de reglaj al deschiderii 50 mm; • suprafaţa acoperită de un set 500 m2; • durata pentru un ciclu de utilizare - conform tabelului Tabelul 8.13 Durata pentru un ciclu de utilizare a unui set din cofrajul CMG pentru planşee

Durata ciclului de utilizare [zile] Marcă

ciment Deschiderea grinzii

asamblate [m] tr. II şi III tr. I şi IV

Nr. min. cicluri/an

5,00 12 19 5,00 � 10,00 18 31 M 30 > 10,00 28 44

12

5,00 11 18 5,00 � 10,00 17 28 Pa 35 > 10,00 27 40

12

8.7.4.3 Asamblarea cofrajului mixt greu pentru planşee (fig. 8.61) Faza I. Se realizează o masă de montaj la dimensiunile necesare; se montează barele B cu fururile F1 şi F2 prinse cu şuruburi M 16x120 mm. Faza II. (fig. 8.61.a). Se montează grinzile asamblate G2 la cotele rezultate din calcule. Faza III. Se montează menghina M (de la cofrajul CMU de legătură între barele B) şi grinzile G2j. Faza IV. Se montează legături orizontale din ţeavă Ø 48x3,5 între tălpile grinzilor G2, utilizându-se coliere cu şurub. Faza V. Se agaţă ansamblul astfel format în macara, se ridică de pe masa de montaj şi se roteşte cu 180o. Faza VI. (fig. 8.61.b). Se aşează ansamblul de cofraj, având barele B la partea superioară, pe masa de montaj. Faza VII. Se fixează astereala din placaj de 15 mm de fururile F1 şi F2 utilizându-se şuruburi pentru lemn sau cuie.

248

Fig. 8.61 Asamblarea panourilor de cofraj mixt greu pentru planşee: a, b- faze de montaj

8.7.4.4 Montarea cofrajului mixt greu pentru planşee (fig. 8.62) Faza l. Trasarea şi montarea elementelor verticale de susţinere (popi extensibili sau eşafodaje E 75). Faza II. Montarea cofrajului pentru grinzi. Faza III. Montarea ansamblului de cofraj CMG pentru planşee, cu ajutorul macaralei şi a grinzii de manevră.

Fig. 8.62 Montarea cofrajului mixt greu la planşee

249

8.7.4.5 Demontarea cofrajului mixt greu pentru planşee (fig. 8.63) Faza I. (fig. 8.63) După întărirea betonului şi ajungerea lui la rezistenţa de decofrare: � se descintrează popii de susţinere a ansamblului de cofraj echipat cu grinzile asamblabile; � se agaţă ansamblul cu cabluri trecute prin găurile lăsate la turnare în planşeu şi se suspendă ansamblul în instalaţia de ridicat; � se demontează popii de susţinere; � se montează două profile U 12 (ℓ = 6,00 m) prevăzute la capete şi la mijloc cu găuri Ø16, prin care trec două inele din oţel Ø14; � se coboară ansamblul de cofraj pe traverse. În timpul coborârii este interzisă staţionarea pe sau sub ansamblul de cofraj.

Fig. 8.63 Demontarea cofrajului mixt greu la planşee

Faza II. Se agaţă de inelele traverselor U 12 cârligele a două aparate de ridicat şi tractat de 1,50 tf (tirfoare): � la celălalt capăt se prind cablurile tirfoarelor de stâlpii din beton armat; � se acţionează tirfoarele deplasându-se în lateral (pe orizontală) ansamblul de cofraj la următoarea poziţie de turnare. În tot timpul operaţiei de tragere a ansamblului de cofraj se va urmări ca în zona stâlpilor şi în faţa platformei să nu se găsească nici un muncitor.

250

8.8 COFRAJUL METALIC PENTRU STÂLPI (CMS) 8.8.1 Domeniul de utilizare Cofrajul tip CMS se utilizează la cofrarea stâlpilor din beton turnaţi monolit. Panourile de cofraj se pot utiliza şi în alte cazuri, cum ar fi: • la cofrajul spaţial pentru stâlpi CSS; • la cofrajul păşitor CP 100; • la cofrarea fundaţiilor; • la cofrarea pereţilor; • la cofrarea oricăror elemente de beton, asigurându-se rezemarea

panourilor de cofraj în condiţii echivalente sau mai avantajoase decât cele care apar la cofrarea stâlpilor.

8.8.2 Elementele componente ale cofrajului Principalele elemente componente ale cofrajului sunt:

• panourile de cofraj; • caloţii de bază intermediari şi de capăt; • şpraiţurile, talpa şpraiţ; • cleştele şi elementele de legătură dintre panouri; • pâlnia de turnare, toate fiind confecţionate din metal (fig.

8.64 şi tabelul 8.14). Tabelul 8.14 Elementele componente ale unui set de cofraj metalic pentru stâlpi (CMS)

Nr. bucăţi / set Nr. crt. Denumire element Masa

[kg/buc] tip A 150 m2

tip B 300 m2

tip C 300 m2

1. Panou P1 23,52 180 360 360 2. Panou P2 12,44 120 240 240 3. Panou P3 6,92 60 120 120 4. Panou P4 3,75 60 120 120 5. Calot intermediar scurt C1 6,79 300 200 - 6. Calot de bază scurt C2 3,39 80 52 - 7. Calot intermediar lung C3 10,12 - 200 300 8. Calot de bază lung C4 5,05 - 52 60 9. Calot de capăt scurt C5 3,39 80 52 - 10. Calot de capăt lung C6 5,05 - 520 60 11. Cleşte K 0,30 - 240 360 12. Talpă şpraiţ ST 2,96 40 52 40

251

13. Şpraiţ S1 11,10 40 52 60 14. Clemă Cl1 0,28 160 208 160 15. Clemă Cl2 0,28 160 208 160 16. Pâlnie de turnare 30,50 15 15 15 Masa netă 10.412 18.972 18.149 Panourile de cofraj sunt de tip P1 � P4, având lăţimea 500 mm şi înălţimea de: 1190; 590; 390 şi 100 mm. Astereala panourilor este realizată din tablă de 2 mm grosime. Pe laturile de 500 mm panourile sunt prevăzute cu 10 găuri Ø14 mm la 50 mm interax. 8.8.3 Montarea cofrajului Cofrajul se montează în sistem morişcă, începând cu caloţii de bază şi urmând alternativ panouri şi caloţi intermediari, până la înălţimea dorită; în partea de sus a cofrajului se montează caloţii de capăt. La montaj se poate lăsa o fereastră de turnare de dimensiunea unui panou P2 (500x550 mm), în care se montează o pâlnie de turnare. După turnarea betonului până sub nivelul ferestrei, se demontează pâlnia şi se montează un panou P3 şi 3 panouri P4, închizându-se astfel fereastra de turnare. Asigurarea pe verticală dintre panourile de cofraj de la un nivel oarecare, caloţii intermediari şi panourile de la nivelul superior, se face cu ajutorul clemelor de legătură Cl2. Panourile de la primul şi ultimul nivel se asigură prin prinderea lor de caloţii de bază şi respectiv de capăt cu ajutorul clemelor Cl2. Pentru asigurarea stabilităţii cofrajului se utilizează şpraiţurile S1, S2 şi tălpile şpraiţ ST. Pentru montarea cofrajului CMS se utilizează eşafodajul E 75. Montarea cofrajului CMS cuprinde următoarele faze (fig. 8.65): Faza I (fig. 8.65.a). Nivelarea terenului şi trasarea cofrajului: � se nivelează o zonă cu ≈ 250 cm mai mare decât laturile stâlpului şi apoi se trasează pe teren laturile stâlpului ce urmează a se cofra. Faza II (fig. 8.65.b). Montarea caloţilor de bază: � se montează caloţii de bază C2, C4 sau numai C4 pentru tipul C, în sistem morişcă, realizându-se secţiunea de stâlp dorită; � se verifică orizontalitatea cu nivela cu bulă de aer; � se corectează orizontalitatea prin introducerea unor pene de lemn sub caloţi.

252

Fig. 8.64.Elementele componente ale cofrajului metalic pentru stâlpi (CMS): a � ansamblu cofraj; b � panoul P1, P2, P3, P4; c � calot intermediar scurt;

d � calot intermediar; e � calot de capăt scurt; f � cleşte K; g � talpă şpraiţ ST; h � şpraiţ S1, S2; i � clemă Cl1, Cl2; j � pâlnie de turnare

Faza III (fig. 8.65.c). Montarea panourilor P2: � se montează primul rând de panouri P2 în sistem de morişcă; pe una din laturi nu se montează un panou P2, rămânând o fereastră de curăţire; � la tipurile B şi C se montează cleştii K de legătură între panouri (fig. 8.65.d); � se verifică distanţa dintre două panouri aşezate pe acelaşi calot, abaterea admisă fiind de maximum 1,2 mm. Faza IV. (fig. 8.65.c). Montarea rândului de caloţi intermediari. Peste panourile P2 se montează caloţii intermediari C1 � C3, sau numai C3 pentru tipul C.

253

Faza V (fig. 8.65.c). Montarea rândului 1 de panouri P1. Se montează panourile P1, cleştii de legătură K şi clemele CI1 care prind două panouri pe calot (fig. 8.65.f).

Fig. 8.65 Montarea cofrajului metalic pentru stâlpi (CMS): a, b, c- faze de montaj (I, II, III); d- detaliu de prindere a panourilor cu cleşti; e- fazele IV, V, VI de montaj; f- detaliu de prindere a panourilor cu clemă; g- fazele de montaj

VII, VIII, IX, X (pentru simplificarea desenului nu s-a prezentat eşafodajul de susţinere); P- panouri tipizate; C- caloţi; S- şpraiţuri; ST- talpa şpraiţului; U- cleme

Faza VI (fig. 8.65.e). Mânuirea rândului II de caloţi intermediari C1, C3: � după montarea caloţilor intermediari se verifică orizontalitatea cofrajului cu ajutorul nivelei cu bulă de aer, iar verticalitatea cu ajutorul firului cu plumb (abateri admise 3 mm); � se corectează verticalitatea cu ajutorul unor pene de lemn introduse sub caloţii de bază.

254

Faza VII (fig. 8.65.g). Montarea tălpilor şpraiţ şi a şpraiţurilor: 1) Pentru stâlpii marginali sau de colţ se fixează talpa şpraiţ ST de

un dulap de lemn (50x250x750 mm) cu ajutorul a 4 cuie Ø4x90; • se aşează talpa ST cu dulapul de lemn la ≈ 1700 mm distanţă

de latura stâlpului, pe axa panoului din dreapta. Se montează şpraiţul S1;

• se lestează talpa şpraiţ cu ajutorul unor dale de beton de 50 kg fiecare (1 buc. pentru stâlp cu înălţimea până la 3.60 m şi 2 buc., pentru stâlpi cu înălţimea cuprinsă între 3,60 şi 5,40 m).

2) Pentru stâlpul cu înălţimea > 5,40 m se montează cofrajul de stâlp până la 5,40 m, se toarnă beton pe minimum 3,60 m, după care se poate monta în continuare cofrajul de stâlp până la înălţime maximă. În acest fel sunt suficiente două dale pentru realizarea contragreutăţii necesară asigurării stabilităţii la vânt.

3) Pentru stâlpii curenţi se montează tălpi şpraiţ şi şpraiţuri pe cele 4 direcţii. În acest caz, nu este necesară lestarea. Se pot monta şpraiţuri pe două direcţii şi în cazul stâlpilor curenţi, dar este necesara lestarea lor.

Faza VIII (fig. 8.65.g). Montarea alternativă a panourilor P1, clemelor Cl1, cleştilor K, caloţilor intermediari C1 şi C3. Din 3 în 3 m se montează un rând de panouri P2 iar pe una din laturi un panou P2 nu se montează lăsându-se o fereastră de turnare în care se montează pâlnia de turnare. Faza IX (fig. 8.65.g). Montarea ultimului rând de panouri P1 sau P2 şi a ultimului rând de caloţi intermediari C3 (pentru tipul C de stâlpi) sau C1 (pentru tipul A şi B) şi a clemelor Cl1 şi a cleştilor K, precum şi a şpraiţurilor S2. Faza X (fig. 8.65.g). Montarea panourilor de completare P3, şi P4 , a caloţilor de capăt C6 pentru tipul C de stâlp sau C5 pentru tipul A şi B de stâlp şi a clemelor Cl2 (între ultimul rând de panouri şi caloţii de capăt). După montarea caloţilor de capăt se execută operaţiile de verificare şi se toarnă betonul cu ajutorul pâlniei de turnare montată în prealabil pe cofrajul stâlpului. Demontarea cofrajului se face în ordinea inversă montării. 8.8.3.1 Închiderea ferestrei de turnare şi a ferestrei de curăţare (fig. 8.66) Faza I (fig. 8.66.a). Se scot clemele Cl1, şuruburile M12x55 şi se coboară talpa superioară a pâlniei de turnare. Se ridică pâlnia în sus şi se scoate din cofraj. Faza II (fig. 8.66.b). În golul rămas liber se montează un panou P4 fixat cu două cleme Cl1 la partea inferioară.

255

Faza III (fig. 8.66.c). La partea superioară a golului se montează două panouri P4 prinse între ele cu 6 şuruburi M12x30 şi fixate cu două cleme Cl1. Faza IV (fig. 8.66.d). Se montează panoul P3 şi se fixează de panoul P4 cu 12 şuruburi M12x30. Pentru închiderea ferestrei de curăţire se execută aceleaşi faze, mai puţin faza I.

Fig. 8.66 Închiderea ferestrei de turnare şi a ferestrei de curăţare:

a. b, c. d - faze tehnologice de închidere

256

8.8.3.2 Montarea cofrajului CMS în cazul stâlpilor cu capitel (fig. 8.67) Faza I. Se trasează poziţia stâlpilor şi se montează cofrajul capitelului inferior (fig. 8.67.a). Faza II. Se montează armătura şi se toarnă betonul. Faza III (fig. 8.67.b). Se montează alternativ caloţii şi panourile tip CMS. Panourile sunt fixate de caloţi prin cleme Cl1 şi între ele prin cleşti K (de la cofrajul CMS). Se toarnă betonul. Faza IV (fig. 8.67.c). Se montează cofrajul capitelului superior şi se toarnă betonul. După întărirea betonului se decofrează capitelul superior, cofrajul stâlpului şi capitelul interior.

Fig. 8.8.4. Montarea cofrajelor CMS în cazul stâlpilor cu capitel:

a, b, c - faze tehnologice de montaj

257

8.8.4 Cofraje metalice de inventar pentru fundaţii izolate la stâlpi prefabricaţi (fundaţii pahar) Cofrajele metalice de inventar se folosesc pentru realizarea fundaţiilor pahar cu latura părţii superioare între 1,00 şi 3,00 m şi cu adâncimea paharului până la 1,00 m. Tabelul 8.15 Elementele componente ale cofrajului metalic pentru fundaţii pahar.

Nr. crt. Denumirea subansamblului Greutate/buc.

kg

Nr. buc./ set

Total greutate suban-samblu

kK 1 Dispozitiv de prindere

superior 2,990 100 299

2 Dispozitiv de prindere inferior 1,910 100 191

3 Tirant 1,627 520 846 4 Panou cofraj curent 10,580 560 5 925 5 Panou cofraj capăt 12,517 100 1 252 6 Colt cofraj interior pahar 9,700 100 970 7 Element jug de fixare cofraj

interior 8,870 100 887

Total 10370 Toată gama de dimensiuni ale laturilor cuprinsă între 1,00 şi 3,00 m se obţine prin combinarea a două tipuri de panouri (panou de capăt şi panou curent), alcătuindu-se un cofraj autoportant. Acesta se asamblează o singură data pentru un anumit tip de fundaţie şi se poate muta de la o fundaţie la alta cu ajutorul unei macarale pe şenile (lansator de conducte). Sistemul de prindere între laturile cofrajului permite decofrarea întregului ansamblu cu ajutorul macaralei fără a fi necesară demontarea fiecărei laturi în parte. Setul de cofraj este dimensionat pentru a acoperi o suprafaţă de 1200 m2, ceea ce echivalează cu 10 fundaţii de dimensiune maxima 3,00x3,00 m în plan sau cu 25 fundaţii de 1,20x1,50 m în plan. Elementele componente ale setului de cofraj sunt cele din tabelul 8.15. 8.8.4.1 Alcătuirea cofrajului Cofrajul metalic de inventar pentru fundaţii pahar (fig. 8.68) se compune din cofrajul exterior şi cofrajul interior (care creează golul de încastrare a stâlpului).

258

Fig. 8.68 Cofrajul metalic de inventar pentru fundaţii pahar. Alcătuirea cofrajului Cofrajul metalic exterior este alcătuit din panouri metalice cu schelet spaţial care se prind unele de altele realizându-se laturi rigide la dimensiunile din proiect. Cele 4 laturi se prind între ele cu ajutorul unor dispozitive prevăzute pe panourile de capăt. Panourile metalice cu schelet spaţial sunt de două tipuri: panouri de capăt 1 şi panouri curente 2, solidarizate între ele cu tiranţi 3. Cofrajul interior este alcătuit din elemente metalice de colţ 4 şi panouri din placaj tego 5 confecţionate la dimensiunile din proiect pe şantier şi asamblate rigid prin intermediul unor tiranţi din sârmă 6. Fixarea cofrajului interior pentru golul paharului se realizează printr-un jug metalic reglabil 7. Panoul metalic curent (fig. 8.69.a) are dimensiunea de 200x1000 mm şi este alcătuit dintr-un schelet de susţinere spaţial format din ţeavă pătrată de 20x2 mm la partea superioară şi inferioară 1 pe care sunt practicate găuri Ø 14 mm din 50 în 50 cm, doi montanţi laterali 5 compuşi din L50X30X3 mm şi întăriturile P şi P4 din ţeavă pătrată de 20x2 mm care ies din planul panoului.

259

Fig. 8.69 Cofrajul metalic de inventar pentru fundaţii pahar: a- panou metalic curent: b- panou metalic de capăt; c- dispozitiv de prindere

superior; d- solidarizare panourilor de cofraj între ele

260

Astereala Pn este din tablă de oţel de 2 mm. Pentru asamblarea între ele, panourile sunt prevăzute cu câte două cârlige 8 pe marginea laterală şi două urechi 7 pe cealaltă margine şi cu o ureche 3 şi un bolţ 9 pentru prinderea tiranţilor. Panoul metalic de capăt (fig. 8.69.b) are forma trapezoidală având aceeaşi înălţime ca şi panoul curent (1 000 mm), baza mica de 250 mm şi baza mare de 300 mm. Scheletul de susţinere şi astereala sunt similare cu cele de la panoul curent. În plus, faţă de panoul curent, acesta este prevăzut la partea superioară cu un dispozitiv de prindere şi decofrare 10 şi un dispozitiv de prindere la partea inferioară 11. Dispozitivul de prindere superior (fig. 8.69.c) este alcătuit dintr-un element de prindere 12 articulat în punctul O1 de umărul 17 care este solidarizat de braţul 14 care are la capăt cama 15 prevăzută cu un orificiu de 26 mm. Întregul ansamblu este articulat de scheletul panoului în articulaţia O2. Poziţia dispozitivului din figura 8.69.c corespunde situaţiei când s-a realizat prinderea de colţ între panoul de capăt şi ultimul panou curent de pe latura perpendiculară. Prinderea se realizează prin introducerea ghearelor 16 în găurile prevăzute în talpa superioară a panoului curent. Poziţia punctată din figură reprezintă situaţia dispozitivului în momentul decofrării, când întregul ansamblu s-a rotit în jurul articulaţiei O2, ghearele 16 desprinzându-se din golurile tălpii superioare a panoului curent, cama 15 prin rotire asigură desprinderea de beton prin împingerea panoului lateral perpendicular pe panoul de capăt şi în acelaşi timp împiedicând depărtarea acestuia cu umărul 13. Orificiul de Ø 26 mm practicat în camă serveşte în această situaţie pentru agăţarea ansamblului de cofraj în dispozitivul de ridicare al macaralei. Întregul dispozitiv se manevrează manual cu braţul 14. Dispozitivul de prindere inferior (fig. 8.68) este format dintr-un şurub special care trece printr-o piuliţă specială fixă prinsă pe panou cu o placă. Prin înşurubare capătul şurubului pătrunde într-una din găurile prevăzute în talpa inferioară a panoului curent solidarizând astfel două câte două laturile cofrajului exterior. Cofrajul interior (fig. 8.68) pentru formarea golului paharului este alcătuit din: � palm elemente de colţ din tablă de 2 mm grosime

261

solidarizată prin gusee dispuse la 250 mm distanţă având prevăzute la partea superioară urechile de prindere 8 din oţel beton Ø 8 mm; � panouri din placaj tego de 16 mm grosime care se confecţionează pe şantier în funcţie de dimensiunile paharului astfel încât să se asigure întregului ansamblu o formă de trunchi de piramidă cu un fruct de 5 cm. Întregul ansamblu se solidarizează prin intermediul tiranţilor 6 din sârmă prevăzut la partea superioară şi inferioară a cofrajului. Întregul ansamblu are înălţimea de 1100 mm, depăşind deci în orice situaţie înălţimea cofrajului exterior. Cofrajul inferior se fixează de cofrajul metalic exterior cu 4 juguri reglabile 7 (v. fig. 8.68). Jugul reglabil este alcătuit dintr-un braţ fix din ţeavă pătrată de 60x35 mm şi un braţ mobil din ţeavă pătrată de 50x30 mm care culisează pe primul; ambele fiind prevăzute cu orificii Ø 12 mm din 100 în 100 mm. Pentru fixarea jugului la dimensiunea din proiect se solidarizează braţele între ele printr-un ştift de blocare, care pătrunde în orificiile ambelor braţe. Fiecare jug se fixează de cofrajul exterior cu o menghină tip Mt (v. fig. 8.46.c) care prinde braţul fix al jugului de talpa superioară a panourilor curente (cele două gheare ale menghinei intră în orificiile prevăzute în talpa superioară a panourilor curente). 8.8.4.2 Tehnologia de execuţie a fundaţiilor pahar cu cofrajul metalic autoportant Această tehnologie cuprinde următoarele faze: Faza I. Asamblarea cofrajului pe o platformă plană prin formarea mai întâi a celor 4 laturi ale cofrajului combinând un număr de panouri curente corespunzător dimensiunii fundaţiei cu un panou de capăt la o extremitate (fig. 8.68). Panourile se solidarizează între ele (fig. 8.69.d) cu cârligul 8 şi urechea 7, respectiv prin intermediul tiranţilor 1 care se prind de plăcuţele 3 cu bolţul cu urechi 9. Solidarizarea celor 4 ansambluri de panouri laterale între ele se realizează cu dispozitivul de prindere superior şi inferior pe fiecare din cele 4 panouri de capăt. Cofrajul interior se asamblează pe aceeaşi platformă prin solidarizarea elementelor metalice de colţ cu panourile din placaj tego şi tiranţii din sârmă la dimensiunea din proiect. Atât cofrajul exterior, cât şi cel interior se ung cu decofrol (condiţie foarte importantă pentru a asigura o decofrare uşoară). Faza II. Montarea cu ajutorul macaralei a cofrajului exterior la poziţie după turnarea prealabilă a betonului până la nivelul de formare a pereţilor paharului şi verificarea axelor fundaţiei şi a nivelului betonului turnat.

262

Montarea cofrajului interior cu ajutorul macaralei, prin fixarea părţii inferioare la nivelul fundului paharului şi prinderea acestuia de cofrajul exterior prin intermediul jugurilor. Faza III. Turnarea betonului în pereţii paharului în straturi de 15-20 cm, uniform pe tot conturul, pentru a nu descentra cofrajul. Faza IV. Decofrarea care se face după 4 h de la turnare şi cuprinde:

• demontarea jugurilor de fixare a cofrajului interior; • rotirea cu 180° a dispozitivelor de prindere de la partea

superioară a panourilor de capăt, operaţie care asigură prin intermediul camei desprinderea de beton a ansamblurilor de panouri laterale;

• agăţarea dispozitivului de prindere superior în cârligul macaralei prin intermediul şufelor cu cârlig;

• ridicarea pe verticală a întregului ansamblu de cofraj exterior cu o macara pe şenile (recomandabil lansatorul de conducte);

• ridicarea pe verticală a cofrajului interior prin agăţarea dispozitivului de agăţare al macaralei de urechile de prindere ale cofrajului;

• curăţirea şi ungerea cofrajului interior şi exterior în vederea utilizării la o altă fundaţie.

8.9 COFRAJE PĂŞITOARE În această categorie se cuprind următoarele tipuri de cofraje păşitoare: � tip CP 100, � tip CP 200; � tip CP 300. 8.9.1 Cofrajul păşitor CP 100 8.9.1.1 Domeniul de utilizare al cofrajului CP 100 Cofrajul păşitor CP 100 se utilizează la cofrarea: pereţilor construcţiilor industriale, social-culturale şi civile, stâlpilor mari cu latura > 0,95 m, canalelor şi tunelurilor tehnologice, elementelor masive din beton (fundaţii), construcţiilor circulare (rezervoare, decantoare, chesoane etc.), precum şi a zidurilor de sprijin. 8.9.1.2 Alcătuirea cofrajului CP 100 Principalele elemente componente ale cofrajului CP 100 sunt (figura 8.70 şi tabelul 8.16): 1) Montanţi metalici de tip I şi II cu secţiunea în formă de T, formată dintr-o talpă din tablă de oţel pe faţa de contact cu betonul, o talpă din tablă pe faţa opusă, două diafragme paralele din tablă la distanţa de 40 mm.

263

Fig. 8.70 Elementele componente ale cofrajului păşitor CP 100: a- montant tip I (cifra din paranteză se referă la montantul tip II); b- panou de cofraj

curent; c- panou de cofraj extensibil tip D; d- consolă calaj; e- consolă podină; f- dispozitiv fixare panouri; g- dispozitiv fixare ţevi aliniere; h � ţeavă de aliniere tip I

(cifrele din paranteză se referă la ţeava de aliniere tip II şi respectiv tip III); i- dispozitiv înnădire montanţi; j- longrină podină; k- panou de podină; l- dispozitiv fixare

panouri podină pe longrină; m- balustradă; n- cârlig; o- colţar interior tip I; p- colţar interior tip II B (cifrele din paranteză se referă la colţarul interior tip II C); r- colţar

interior tip III: s- colţar exterior tip E: t- tirant filetat Ø 14.

264

Pe diafragme sunt decupate goluri de 100x100 mm pentru montarea dispozitivelor de fixare a panourilor şi longeroanelor. În tălpi sunt practicate găuri Ø 12 mm la 90 cm interax pentru trecerea tiranţilor, iar în diafragme găuri Ø 12 mm pentru fixarea calajelor şi suporturilor de podină. 2) Panouri de cofraj curente (metalice). 3) Panouri de cofraj cu schelet metalic şi astereală din placaj de lemn de 15 mm grosime (panouri extensibile, panouri de colţ interioare şi exterioare). 4) Console metalice de calaj. 5) Elemente de podină alcătuite din console şi longrine metalice şi podina propriu-zisă din lemn. 6) Balustrade din ţeavă metalică. 7) Elemente de aliniere din ţeavă dreptunghiulară. 8) Tiranţi metalici filetaţi Ø14. 9) Dispozitive metalice cu pană pentru fixarea panourilor pe montanţi. ţevilor de aliniere pe montanţi, înnădirea montanţilor şi fixarea panourilor de podină pe longrină. 10) Cârlige metalice pentru fixarea consolelor de podină şi a consolelor de calaj pe montanţi. Tabelul 8.16 Elementele componente ale setului de cofraj CP 100

Masa netă Total inclusiv:

Nr. reper fig.

D8.__ Denumirea elementului

Lemn Metal buc./set

1) Montant tip I (150x151x2800) - 33,630 190 2) Montant tip II (150x151x2800) - 26,450 - 3) Panou de cofraj curent

(1000x1200x62) - 38,250 182

4) Panou extensibil tip D (1000x900) 38,08 28,085 20 5) Consolă calaj - 6,945 94 6) Consolă podină - 12,144 140 7) Dispozitiv fixare panouri - 1,145 390 8) Dispozitiv fixare ţevi aliniere - 0,615 420 9) Ţeavă de aliniere tip I - 12,343 37 10) Ţeavă de aliniere tip II - 16,463 47 11) Ţeavă de aliniere tip III - 24,703 29 12) Dispozitiv înnădire montanţi - 1,830 96 13) Longrină podină - 4,280 280 14) Panou de podină 12,13 - 280 15) Dispozitiv fixare panouri podină

pe longrină - 0,530 280

265

16) Balustradă - 3,840 390 17) Cârlig - 0,194 47 18) Colţar interior tip I

(390x490x1000) 26,85 17,240 8

19) Colţar interior tip II B

(240x440x1000) 27,89 20,510 12

20) Colţar interior tip II C

(240x540x1000) 39,00 20,510 12

21) Colţar exterior tip III

(190x190x1000) 12,25 8,190 8

22) Colţar exterior tip E

(590x590x1000) 42,51 29,300 4

23) Tirant filetat Ø 14 - 1,650 280 Masa netă pe set 23222 kg 8.9.1.3 Caracteristicile cofrajului CP 100 Caracteristicile tehnice ale cofrajului CP 100 sunt:

�tip I 2,80 m 1) Înălţimea montanţilor: �tip II 2,20 m

2) Dimensiunile panoului de cofraj curent:

1,00 x 1,20 m

�tip A 1,00 x 0,60 m �tip B 1,00 x 0,70 m �tip C 1,00 x 0,80 m

3) Dimensiunile panourilor extensibile:

�tip D 1,00 x 0,90 m 4) Dimensiunile colţarului interior: �tip I 1,00 x 0,39 x 0,40 m

�tip II A 1,00 x 0.24 x 0,34 m �tip II B 1,00 x 0,24 x 0.44 m �tip II C 1,00 x 0,24 x 0.54 m

5) Dimensiunile colţului interior:

�tip IID 1,00 x 0.34 x 0.44 m 6) Dimensiunile colţarului interior: �tip III 1,00 x 0,19 x 0.19 m

�tip A 1,00 x 0,39 x 0,39 m �tip B 1,00 x 0,44 x 0.44 m �tip C 1,00 x 0,49 x 0,49 m �tip D 1,00 x 0,54 x 0.54 m

7) Dimensiunile colţarului exterior:

�tip E 1,00 x 0,59 x 0,59 m Colţarele interioare tip I se utilizează la rezolvarea intersecţiilor în T sau în cruce E, ale pereţilor de 0,20-0,25 m sau 0,40-0,45 m grosime. Colţarele interioare tip II sunt utilizate la intersecţii în T ale pereţilor cu grosimi de 0,20-0,75 m, precum şi la cofrarea rezalitelor R.

266

Colţarele interioare tip II şi cele exterioare tip A, B, C, D şi E sunt utilizate la realizarea intersecţiilor în L, cu grosimi ale pereţilor de 0,20-0,40 m. 8) Distanţa maximă dintre montanţi: 1,30 m 9) Încărcarea admisibilă pe podină 250 daN/m2 10) Înclinarea maximă a montanţilor 25° 11) Suprafaţa acoperită de panourile metalice dintr-un set:

220 m2

12) Suprafaţa acoperită de montanţii dintr-un set: 600 m2 13) Suprapunerea panourilor pe montanţi: 20-45 mm 14) Rezistenţa minimă a betonului la decofrare: 4 daN/cm2 15) Suprapunerea panourilor peste stratul turnat anterior:

50-100 mm

Durata de utilizare a unui set de cofraj pentru un ciclu este de 5 zile în perioada trimestrelor II şi III şi de 6 zile în perioada trimestrelor I şi IV, ceea ce conduce la un număr de ≈ 40 cicluri/an. 8.9.1.4 Montarea cofrajului CP 100 la pereţi Tehnologia de cofrare constă, în principiu, în păşirea panourilor de cofraj pe montanţi. Preluarea împingerii betonului se realizează prin tiranţi filetaţi Ø 14, montaţi la bază şi la capătul montanţilor. Pentru acoperirea înălţimii de 2,80 m, corespunzătoare montanţilor de tip I, se toarnă 3 tronsoane de ≈ 0,50-1,00 m fiecare. După turnarea fiecărui tronson, după ce betonul a atins o rezistenţă de minimum 4daN/cm2, panourile sunt montate (păşite) în vederea turnării tronsonului următor, suprapunerea panourilor peste betonul turnat anterior fiind de minimum 50 mm. Pentru turnarea de pereţi peste 2,80 m, montanţi se înnădesc pe verticală prin intermediul unor dispozitive cu pene metalice. În cazul în care nivelul impus părţii superioare a peretelui nu permite îmbinarea montanţilor prin înnădire, se procedează la îmbinarea acestora prin suprapunere (petrecere). Fixarea pe montanţi a panourilor şi a colţarelor se face astfel încât dispozitivele de fixare să fie aşezate la cel mult 150 mm de capătul panoului (colţarului). Tehnologia de montare a cofrajului CP 100 în cazul îmbinării montanţilor cu dispozitive cu pene metalice cuprinde următoarele faze:

267

Faza I (fig. 8.71). Trasarea poziţiei cofrajului. Cofrajul se poate monta pe un radier, pe o placă de beton sau direct pe terenul amenajat prin nivelare şi compactare.

Fig. 8.71 Trasarea poziţiei cofrajului păşitor CP 100: L- lungimea panoului curent sau extensibil; L1- latura colţarului exterior; L2- latura

colţarului interior tip III; L3- latura mică a colţarelor interioare tip I şi II; L4- Latura mare a colţarelor interioare tip I şi II

268

Pe terenuri slabe, cu tasări >50 mm, se vor pune sub calajele cofrajului dulapi de lemn de 25 x 75 x 5 cm. Trasarea poziţiei cofrajului se va face conform proiectului tehnologic de montaj. Pentru lungimea peretelui >5 m, fără elemente intersectate în L, T sau E, reglajul distanţei dintre montanţi se face prin suprapunerea panourilor pe montanţi pe o zonă de 20-45 mm. Faza II (fig. 8.72.a,b,c). Se montează elementele primei traveei, care asigură stabilitatea şi precizia elementului turnat în următoarea ordine: � montanţii 1, 2; � consolele de calaj 5; � tiranţii prevăzuţi cu piuliţe de blocare şi distanţieri din plastic (l = lungimea; g = grosimea peretelui); � ţevile de aliniere 9, 10, 11 fixate cu dispozitive 8 (fig. 8.72.b); � panourile de cofraj 3, 4, 18, � 22 fixate cu � dispozitivele 7 (fig. 8.72.c); se toarnă primul tronson de beton. Faza III (fig. 8.72.d,e). Se montează: � consolele pentru podină 6; � longrinele de podină 13; � podinile 14 fixate cu � dispozitive 15; � balustradele 16; � scândură de bord. După montarea acestora se decofrează panourile de cofraj, se curăţă, se ung cu decofrol şi se mută la nivelul +1,90 m, suprapunându-se cu ≈ 100 mm peste nivelul betonului turnat anterior şi se toarnă al doilea tronson de beton. Faza IV (fig. 8.72.f). Se mută panourile de cofraj la nivelul +2,80 m, suprapunându-se cu 100 mm peste nivelul betonului turnat anterior şi se toarnă al treilea tronson de beton. Faza V (fig. 8.73). Se montează: � un nou rând de montanţi 1, 2 legaţi de primul rând prin � dispozitive de înnădire 12 (fig. 8.73.b); � tiranţii 23 şi � distanţierii din plastic; � ţevile de aliniere 5, 10, 11; � consolele de podină 6; � longrinele 13: � podinile 14; � balustradele 16 şi � scândură de bord. După aceea se mută � panourile de cofraj 3, 4 suprapunându-se cu ≈ 65 mm peste nivelul betonului turnat anterior şi se toarnă al patrulea tronson de beton. Faza VI. Se mută panourile de cofraj 3, 4 suprapunându-se cu ≈ 65 mm peste nivelul betonului turnat anterior şi se toarnă al cincilea tronson de beton. Faza VII. Se mută: � consolele de podină 6, � longrinele 13, � podinile 14, � scândurile de bord şi balustradele 16, de la nivelul +1,605 la nivelul +5,43 m. Se mută panourile de cofraj la nivelul +5,60 m suprapunându-se cu ≈ 70 mm peste nivelul betonului turnat anterior şi se toarnă al şaselea tronson de beton.

269

Fig. 8.72 Montarea cofrajului păşitor CP 100 în cazul îmbinării montanţilor cu dispozitive cu pană: a- faza II; b- secţiunea A-A, fixarea ţevilor de aliniere 9, 10, 11

pe montanţii 1,2; c- secţiunea B-B, fixarea panourilor de cofraj 3 pe montanţii 1,2; d- faza III; e- detaliu, fixarea longrinei podinii 13 pe consola podinii 6 şi fixarea podinii

14 pe longrina 13; f- faza IV

270

Fig. 8.73 Montarea cofrajului păşitor CP100 în cazul îmbinării montanţilor cu

dispozitive cu pană. Faze tehnologice de montaj: a- fazele VI, VII şi VIII; b- detaliul A, înnădirea montanţilor 1,2 cu ajutorul

dispozitivului 12 Faza VIII (fig. 8.74). Se demontează primul rând de montanţi şi se mută deasupra celui de-al doilea, fixându-se între ei cu dispozitivele de înnădire; se montează: � tiranţii filetaţi 23 cu distanţieri din plastic şi � ţevile de aliniere 9, 10, 11; se mută � panourile de cofraj 3, 4 suprapunându-se cu ≈ 65 cm peste nivelul betonului turnat anterior şi se toarnă al şaptelea tronson de beton. Faza IX. Se mută � consolele de podină 6, � longrinele 13, � podinile 14: � balustradele 16 şi � scândură de bord de la nivelul +3,585 m, la nivelul +7,205 m. Se mută panourile de cofraj 3: 4 suprapunându-se

271

cu ≈ 65 cm peste nivelul betonului turnat anterior şi se toarnă al optulea tronson de beton.

Fig. 8.74 Mutarea cofrajului CP100. Fazele IX şi X

Faza X de montaj este asemănătoare fazei III. În continuare, fazele de montaj pe verticală sunt asemănătoare. Conform normelor de protecţia muncii, până la cota +5,50 m montajul se face de pe elementele de podină ale cofrajului şi de pe scări extensibile; de la +5,50 la +8,00 m, montajul se face de pe

272

elementele de podină ale cofrajului şi de pe o schelă extensibilă sau rulantă. Pentru înălţimi >8,00 m, elementele de podină rămân montate la intervale de 1,80-2,00 m (pe verticală). Tehnologia de montare a cofrajului CP 100, în cazul îmbinării montanţilor prin petrecere, cuprinde următoarele faze: Faza I, II. Ill şi IV sunt identice cu cele din cazul precedent (v. fig. 8.72). Faza V (fig. 8.75) cuprinde următoarele operaţii: � se decofrează peretele de beton; � se dau găuri suplimentare în montanţi pentru fixarea montanţilor la noua poziţie (cu nivel superior impus); � se fixează montanţii prin doi tiranţi (poz. 23) care trec prin găurile lăsate anterior în peretele de beton; � se asigură montanţii cu popi din lemn; � se montează elementele de podină, tiranţii de la nivelul superior şi ţevile de aliniere; � se mută panourile de cofraj astfel încât să se suprapună ≈ 100 mm peste nivelul betonului turnat anterior: � se alternează turnarea betonului cu mutarea panourilor până la înălţimea impusă.

Fig. 8.75 Montarea cofrajului păşitor CP 100 în cazul îmbinării montanţilor prin suprapunere (petrecere). Faza V

273

8.9.1.5 Montarea cofrajului CP 100 la canale Cofrajul CP 100 poate fi utilizat la cofrarea canalelor cu înălţimea h = 2,00�5,00 m şi distanţa între pereţi de I = 1.20 .. . 2.50 m. Tehnologia de montare a cofrajului (fig. 8.76 este similară cu cea folosită la cofrarea pereţilor. cu menţiunea că montanţii dinspre interior se şpraiţuiesc între ei cu şpraiţuri tip CMS sau cu şpraiţuri de lemn.

Fig. 8.76 Montarea cofrajului păşitor CP 100 la canale În cazul în care este necesară turnarea betonului pe întreaga înălţime a peretelui într-o singură etapă se montează doi tiranţi suplimentari în găurile prevăzute suplimentar în acest scop, în montanţi. 8.9.1.6. Montarea cofrajului CP 100 la elementele masive din beton Cofrajul CP 100 poate fi utilizat şi la cofrarea elementelor masive din beton (fig. 8.77) cu lungimi >2,00 m, grosimi >1,50 m şi înălţimi >2,40 m. Montarea cofrajului CP 100 în acest caz cuprinde următoarele faze: Faza I (fig. 8.77.a). Se montează: � montanţii 1, 2 prevăzuţi cu găuri suplimentare la cota +0,875 m; � consolele calaj 5; � panourile de cofraj 3, 4; � şpraiţurile S1 cu � tălpi şpraiţ ST ancorate: � tălpi ST ancorate (montate la baza montanţilor): � tiranţi Ø12 sudaţi de armătura masivului, blocaţi cu � blocaje cu pană BP.

274

Fig. 8.77 Montarea cofrajului CP 100 la elementele masive din beton: a- faza I; b- faza II

275

Faza II (fig. 8.77.b). Se toarnă primul tronson de beton: � se montează elementele de podină 6; 13; 14;16; � se mută panourile de cofraj suprapunându-se cu ≈ 100 mm peste nivelul betonului turnat anterior. Se toarnă al doilea tronson. Urmează faze alternative de montare a panourilor şi de turnare a betonului. Rularea pe verticală a montanţilor se face prin mutarea lor prin petrecere pe 1,00 m pe zona de beton turnată anterior. 8.9.1.7 Montarea cofrajului CP 100 la construcţii circulare Cofrarea recipienţilor de formă circulară (rezervoare, decantoare, silozuri etc.) prezintă următoarele particularităţi: 1) Cofrajul va avea forma poligonală, astfel că: � pentru diametre ale

recipienţilor de D1 = 8...12 m sunt necesare panouri curbe din lemn de 0,80 m lăţime: � pentru diametrele de D2 = 12...16 m se folosesc panouri plane de 0,60-0,80 m lăţime; � pentru diametrele D3 = 16�24 m se folosesc panouri de 0,60-1,00 m lăţime; � pentru diametrele D4 > 24 m se pot folosi panourile aşezate cu latura de 0,60-1,00 m şi de 1,20 m.

2) Montanţii de pe faţa interioară şi exterioară dintre coarda interioară şi cea exterioară vor fi dispuşi pe aceeaşi rază. Compensarea diferenţei de lungime dintre coarda interioară şi cea exterioară se face prin suprapunerea diferită a panourilor peste talpa montanţilor. Rezultă un anumit domeniu de grosimi de pereţi ai recipienţilor, în care se pot folosi panouri de cofraje identice, atât pe şirul interior, cât şi pe şirul exterior (fig. 8.78.b). Când diferenţa dintre coarda panoului şi cercul teoretic circumscris este mică, la diametre cuprinse între 8,00 şi 12,00 m se pot utiliza panouri plane în loc de panouri curbe.

Fazele de montaj sunt identice cu cele de la cofrarea pereţilor plani. 8.9.2 Cofrajul păşitor CP 200 M 8.9.2.1 Domeniul de utilizare a cofrajului păşitor CP 200 M Cofrajul păşitor CP 200 M se utilizează la execuţia elementelor liniare turnate suprapus, cu mustăţi şi console conţinute într-un singur plan orizontal şi, în special, la preturnarea stâlpilor în pachete suprapuse, având grosimea de max. 60 cm şi lăţimea de max. 170 cm pentru porţiunea de stâlp cu secţiunea constantă şi de max. 280 cm pentru zona consolelor.

276

Fig. 8.78 Montarea cofrajului păşitor CP 100 la construcţii circulare: a- dispunerea în plan a panourilor de cofraj în funcţie de diametrul recipientului; b- diagrama de

utilizare a panourilor de cofraj identice atât pe faţa interioară, cât şi pe faţa exterioară a recipientului. Zona haşurată reprezintă grosimile de perete pentru care se poate

utiliza acelaşi tip de panouri de cofraj atât la interior, cât şi la exterior

277

Cofrajul păşitor CP 200 M poate fi folosit şi la execuţia stâlpilor cu evazări sau console prevăzute şi pe direcţia de turnare, dar dispuse numai la capătul stâlpului. În acest caz stâlpii se toarnă în stivă, decalaţi unul faţă de celălalt (cu console alternate la capete). 8.9.2.2 Alcătuirea cofrajului păşitor CP 200 M Principalele elemente componente ale cofrajului păşitor CP 200 M sunt (figurile 8.79, 8.80 şi tabelul 8.17):

Fig. 8.79 Cofrajul păşitor CP200 M. Ansamblu cofraj : 1-montant, 2- traversă, 3- şpraiţ, 4- manşon inferior; 5- manşon superior, 6- bolţ cu zăvor; 7- ureche agăţare, 8- panou metalic PM1, 9- panou metalic PM2; 10- panou metalic PM3; 11- panou metalic PM4;12- panou metalic PM5, 13- blocaj cu pană;

14- întinzător cu filet, 15- element de aliniere EA2; 16- element de aliniere EA3; 17- element de aliniere EA4, 18- şurub M12x40; 19- piuliţă M12; 20-tirant T1; 21- tirant T2;

22- tirant T3; 23- reazeme panou capăt; 24- distanţier, 25- panou consolă

278

Fig. 8.80 Elementele componente ale cofrajului păşitor CP 200 M: a- montant; b- traversă; c- şpraiţ; d- manşon inferior; e- manşon superior; f- bolţ cu zăvor; g- ureche agăţare; h- panou metalic PM1; i- blocaj cu pană; j- întinzător filet; k- element aliniere EA2; I- tirant T1; m- reazem panou capăt; n- distanţier; o- panou

consolă 1) Panourile metalice pentru cofrarea părţii de jos a stâlpului (fundul) şi a părţilor laterale ale stâlpilor alcătuite dintr-un schelet de rezistenţă metalic pe care este sudată astereala din tablă de 3 mm grosime; panourile au lungimea de 1200 mm, iar lăţimea de 600; 500; 400; 300 şi 150 mm, în funcţie de tipul panoului (P Mv, P M2- P M v P .W4 şi P Az5). Pe părţile laterale panourile sunt prevăzute cu găuri din 50 în 50 mm pentru fixarea lor de montanţi cu şuruburi şi piuliţe.

279

Tabelul 8.17 Elementele componente ale setului de cofraj păşitor CP 200M Nr.reper din fig. 8.79

Denumirea elementului Masa [kg/buc.] [buc./set]

1. Montant 19,800 8 2. Traversă 29,410 4 3. Şpraiţ 7,300 8 4. Manşon inferior 2,350 8 5. Manşon superior 2,300 8 6. Bolţ cu zăvor 0,200 32 7. Ureche agăţare 0,600 12 8. Panou metalic PM1 34,500 15 9. Panou metalic PM2 30,000 30 10. Panou metalic PM3 25,600 30 11. Panou metalic PM4 21,100 30 12. Panou metalic PM5 14,450 30 13. Blocaj cu pană 0,530 64 14. Întinzător cu filet 0,674 2 15. Element aliniere EA2 8,005 34 16. Element aliniere EA3 13,347 6 17. Element aliniere EA4 19,965 3 18. Şurub M12x40 0,052 350 19. Piuliţă M 16 0,015 350 20. Tirant T1 1,335 30 21. Tirant T2 2,225 20 22. Tirant T3 3,115 2 23. Reazem panou capăt 0,245 8 24. Distanţier 6,200 8 25. Panou consolă 103,000 2

Masa netă totală 4490 kg

Notă: Cu elementele componente ale unui set de cofraje se pot turna stâlpi cu lungimea maximă de 18,00 m. 2) Montanţi alcătuiţi din ţeavă pătrată de 60x60 mm, care sunt

prevăzuţi cu urechi pentru fixare pe traverse şi respectiv cu urechi pentru fixarea şpraiţurilor. Montanţii au găuri pentru fixarea panourilor laterale (prin intermediul manşoanelor) şi pentru trecerea tiranţilor Ø 12. Montanţii se dispun astfel încât să existe la fiecare tronson de panouri laterale câte doi montanţi.

3) Traversele, pe care se fixează montanţii şi pe care se aşează

280

panourile de fund, sunt alcătuite din ţeavă pătrată de 60x4 mm, fiind prevăzute cu găuri dispuse la 50 mm interax pentru fixarea montanţilor şi a şpraiţurilor.

4) Şpraiţurile alcătuite din ţevi Ø42,4 x 3,2 mm, care asigură reglajul pe un interval de 120 mm.

5) Manşoanele inferioare şi superioare, care au rolul de a fixa tronsoanele de panouri pe montanţi şi de a permite o retragere a panourilor în timpul decofrării. Manşoanele se fixează de panourile metalice cu şuruburi, iar de montanţi cu ajutorul unor bolţuri cu zăvoare.

6) Elementele de aliniere, care sunt alcătuite din ţevi pătrate de 60x4 mm, de diferite lungimi (1200; 2000; 3000 mm) şi prevăzute cu găuri, se folosesc pentru rezemarea panourilor de fund (la îmbinarea lor), acolo unde nu există traverse.

7) Bolţurile cu zăvoare, care sunt folosite la fixarea montanţilor pe traverse, a şpraiţurilor pe montanţi şi pe traverse şi a manşoanelor pe montanţi.

8) Urechile de agăţare, care sunt folosite pentru ridicarea tronsoanelor de panouri laterale la diverse cote de turnare.

8.9.2.3 Caracteristicile cofrajului CP 200 M Caracteristicile tehnice ale cofrajelor CP 200 M sunt: 1) Lăţimea stâlpului (măsurată pe direcţia traverselor) care se poate

turna: � zona constantă a stâlpului max. 170 cm; � zona consolelor stâlpului max. 280 cm.

2) Grosimea stâlpului (măsurată pe montant) care se poate turna, max. 60 cm.

3) Numărul de stâlpi cu grosimea maxima care se pot turna suprapus, max. 3 buc.

4) Lungimea maximă a stâlpilor care se pot turna cu un set, 18 m. Durata de utilizare a unui set de cofraje pentru un ciclu este de 4,5 zile in perioada trimestrelor II şi III şi de 5,5 zile în perioada trimestrelor I şi IV, ceea ce conduce la un număr de 45 cicluri/an.

8.9.2.4 Montarea cofrajului CP 200 M Tehnologia de montare a cofrajului CP 200 M cuprinde următoarele faze: Faza I (fig. 8.81.a). Pregătirea unei suprafeţe betonate, plane, pe care se montează cofrajul. Materializarea aliniamentului pentru montarea traverselor prin baterea ţăruşilor OB Ø 20 şi întinderea sârmei de Ø1,5 mm între ţăruşi.

281

Fig. 8.81 Montarea cofrajului păşitor CP 200 M: a- faza tehnologică de montaj I, II, III, IV; b,c- detalii de asamblare a panourilor

metalice ( b- detaliul A ; c- secţiunea B-B )

282

Aşezarea traverselor şi a elementelor de aliniere EA de diferite lungimi. Repartizarea acestora se va face începând de la consolă către capetele stâlpului. Traversele se montează câte două, pentru fiecare tronson de stâlp (tronsonul de bază fiind de la baza stâlpului până la consolă, iar cel de vârf fiind de la consolă până la evazarea sau vârful stâlpului). La capetele fiecărui tronson se montează numai elementele de aliniere. Aducerea în acelaşi plan a feţelor superioare ale traverselor şi ale elementelor de aliniere prin introducerea unor pene din lemn sub acestea. Faza II (fig. 8.81.a). Asamblarea primelor şiruri de panouri care vor constitui platforma de turnare, pe diverse tronsoane ale stâlpului: Panourile se asamblează cu câte două şuruburi fiecare, dispuse cât mai aproape de colţurile panourilor (fig. 8.81.b). La această operaţie se urmăreşte ca şirurile de panouri să aibă faţă de cofraj plană şi muchiile şirului conţinute în acelaşi plan. Tronsoanele de panouri se rabat astfel încât să aibă faţa de cofrare la partea superioară. Faza III (fig. 8.81.a). Asamblarea şirurilor următoare de panouri pe tronsoane se face pe şirurile de panouri montate anterior. Şirurile de panouri pe tronsoane se rabat cu faţa de cofrat în sus şi se aşează lângă şirurile rabătute anterior. Faza IV (fig. 8.81.a). Montarea şi rabaterea tuturor şirurilor de panouri, astfel încât să se obţină platforma de turnare şi întreaga lăţime a stâlpului care urmează a fi turnat. Astfel: � se reglează toate traversele şi elementele de aliniere astfel încât să fie poziţionate sub îmbinările panourilor; � se va avea în vedere ca planele verticale ale marginilor platformei să treacă prin centrele găurilor Ø15 a traverselor (fig. 8.81.c); � se verifică orizontalitatea şi planeitatea platformei şi se fac unele remedieri dacă este cazul. Faza V (fig. 8.81.c). Fixarea montanţilor de traverse cu ajutorul bolţurilor zăvoare. Montanţi se fixează la a treia gaură de la marginea platformei (la 150 mm). Montarea şpraiţurilor şi fixarea lor de montanţi şi de traverse se face ajutorul bolţurilor cu zăvoare. Şpraiţurile se montează pe traverse la distanţa 1,00 m faţă de axa montanţilor. Aducerea la verticală a montanţilor se face prin rotirea manşoanelor cu filet prevăzute pe şpraiţuri. Faza VI (v. fig. 8.82). Pe platforma de turnare se asamblează un şir de panouri metalice tip P M5 pentru fiecare tronson de stâlp. Se asamblează în continuare şuruburi, câte un şir de panouri metalice

283

PM2 sau PM3, sau P M4, funcţie de grosimea stâlpului care trebuie turnat. În continuare � se asamblează cele două şiruri de panouri pentru fiecare tronson de stâlp în parte: se va avea în vedere ca înălţimea tronsoanelor de panou pentru cofrarea laterală a stâlpului, să fie mai mare decât grosimea stâlpului cu 50 mm sau cu 100 mm. Acest lucru se poate obţine prin asamblarea corespunzătoare a panourilor PM5. Apoi: � se montează urechile de agăţare, câte două urechi pentru fiecare tronson de panouri; � se introduc manşoanele inferioare pe montanţi şi se aşează pe traverse; � se introduc manşoanele inferioare pe montanţi şi se aşează pe traverse; � se ridică la verticală tronsoanele de panouri pentru cofrarea laterală a stâlpilor; se introduc manşoanele superioare pe montanţi şi fixează cu câte două şuruburi de o parte şi de alta a îmbinărilor dintre panouri în dreptul montanţilor; � se fixează cu câte două şuruburi fiecare manşon inferior, de panourile pentru cofrarea laterală; � se bat penele manşoanelor superioare inferioare; � se execută aceleaşi operaţii şi pentru cealaltă parte a cofrajului. Faza VII (v. fig. 8.82): � se montează panourile pentru cofrarea consolelor şi se fixează cu şuruburi de panourile metalice PM: � se montează panourile pentru cofrarea evazărilor şi se fixează cu şuruburi de panourile metalice PM; � se asamblează panourile de capăt din panouri metalice PM, puse în picioare asamblate cu şuruburi. Pentru fixarea panourilor de capăt (fig. 8.82.c) în panourile de cofrare laterală a stâlpului se folosesc reazemele, care se aşează pe muchia superioară a panourilor de cofrare laterală şi se fixează cu şuruburi panouri. La partea de jos, în spatele panoului de capăt se introduce un tirant. Apoi: � se montează carcasa de armătură a primului stâlp de jos; � se montează elementele de aliniere EA2 (1200 mm lungime) la fiecare îmbinare de panouri pentru cofrarea laterală (acolo unde nu există montanţi), inclusiv la panourile pentru consolă; � se fixează cu blocaje cu pană în primul rând tirantul de jos care trece pe sub panourile platformei de turnare, pe lângă elementele de aliniere care susţin platforma: � în mod asemănător se fixează şi tirantul superior care trece pe deasupra panourilor de cofrare laterală, cât mai aproape de acestea (fig. 8.82.a); � se aliniază panourile de cofrare laterale folosindu-se penele manşoanelor, tiranţii şi eventual în anumite locuri distanţieri; � se montează toate plăcuţele înglobate în stâlp, casetele pentru goluri etc.; � se toarnă betonul direct din autobetonieră, se vibrează şi se nivelează. Faza VIII. După întărirea betonului: � se desfac toate blocajele cu pană şi se scot toţi tiranţii; � se scot toate penele prevăzute pe manşoanele inferioare şi superioare; � se desfac toate şuruburile de

284

fixare a panourilor pentru cofrarea consolelor, evazărilor şi a capetelor stâlpului şi se scot toate aceste panouri; � se retrag tronsoanele de panouri pentru cofrarea laterala cu ≈ 3 cm până când se ating montanţii.

Fig. 8.82 Montarea cofrajului păşitor CP 200 M. Fazele tehnologice de montaj VI şi VII: a- secţiune; b- perspective, c- detaliu de asamblare a panourilor metalice de

capăt cu panourile metalice laterale; d- asamblarea cu tiranţi a panourilor laterale în dreptul elementelor de aliniere

Faza IX (fig. 8.83.a): � se ridică tronsoanele de panouri pentru cofrarea laterală celui de al doilea stâlp, astfel încât fantele de trecere a tiranţilor din panourile PM5 să vină la partea superioară a stâlpului turnat anterior; � se fixează tronsoanele cu bolţuri cu zăvoare prin introducerea bolţurilor în găurile prevăzute pe montant, sub manşoanele superioare: � se bat penele manşoanelor; � se fixează de

285

tronsoanele de panouri laterale, cu ajutorul şuruburilor şi al piuliţelor panourile pentru console, evazări şi panourile de capăt; � se curăţă faţa cofrajului şi se unge cu decofrol; � se montează carcasa de armături a celui de-al doilea stâlp.

Fig. 8.83 Montarea cofrajului păşitor CP 200 M:

a, b- faze tehnologice de montaj (a- faza IX; b- faza X)

Faza X (fig. 8.83.b): � se montează elementele de aliniere EA2 (1200 mm lungime) în dreptul îmbinării panourilor (unde nu sunt montanţi) şi se fixează cu tiranţi şi blocaje cu pană; � se aliniază panourile pentru cofrare laterală cu ajutorul penelor manşoanelor, a blocajelor cu pană şi dacă este cazul cu ajutorul distanţierilor; � în continuare se repetă toate operaţiile descrise înainte privind montarea plăcuţelor înglobate, a casetelor pentru goluri. a turnării şi vibrării betonului. Dacă este cazul, � poate fi turnat şi stâlpul al treilea al stivei; în acest caz, dacă înălţimea primelor doi stâlpi depăşeşte 1,20 m � se amenajează o

286

platformă de lucru în jurul stâlpului, iar � betonarea se face cu bena ridicată cu macaraua. 8.10 COFRAJE SPECIALE PENTRU PLANŞEE 8.10.1 Mese pentru turnarea planşeelor Realizarea eşafodajelor de susţinere a cofrajelor pentru planşeele din beton monolit este una din operaţiile care necesită un mare consum de manoperă şi de timp. Acest considerent a condus la ideea utilizării unor ansambluri autonome, de suprafaţă mare, care să cuprindă atât cofrajele, cât şi susţinerile acestora aşa-numitele mese de turnare a planşeelor. Utilizarea meselor de cofraj la construcţiile social-culturale şi de locuit şi la construcţiile industriale din beton armat monolit având la bază proiecte tip, hale etajate cu dimensiuni modulate şi trame modulate, planşee-dală fără grinzi, cu înălţimi şi niveluri modulate şi repetabile pe întreg ansamblul construcţiei conduce la importante economii de manoperă şi materiale. Mesele sunt ansambluri de cofraj constituite din elemente folosite în mod curent la alcătuirea cofrajelor şi dintr-un schelet de susţinere compus din stâlpi, grinzi, traverse şi longrine anume realizate. Aceste mese, alcătuite de la început în cadrul mai multor limite de dimensiuni, oferă posibilitatea reglării dimensiunilor atât în plan orizontal, cât şi pe verticală. Mesele pentru turnarea planşeelor utilizate în mod curent, sunt de două tipuri: � mese tip 4 MP; � mese tip 6 MP. 8.10.1.1 Masa tip 4 MP pentru turnarea planşeelor Masă tip 4 MP (fig. 8.84.a) se utilizează la turnarea planşeelor din beton monolit, în general planşee tip dală. Masa tip 4 MP este alcătuită dintr-un schelet metalic de susţinere şi paletaj de susţinere a feţei cofrajului. Scheletul metalic de susţinere este format din montanţi legaţi între ei prin traverse inferioare şi superioare, precum şi din ţevi de legătură

287

orizontale şi diagonale. Montanţii sunt prevăzuţi la partea inferioară cu şuruburi de reglaj pe verticală.

Fig. 8.84 Mese pentru turnarea planşeelor: a- mese tip 4 MP; b- mese tip 6 MP: 1- montant; 2- traversă superioară; 3- traversa inferioară: 4- ţevi de legătură; 5- elemente susţinere platelaj:

6- astereală din placaj de 15 mm grosime; 7- roţi de rulare: 8- şurub de reglaj pe verticală; L- lungimea platelaj; I- lăţimea platelaj: h- înălţimea de cofrare

288

Platelajul se realizează din profile U din tablă ambutisată pe care reazemă astereala din placaj de 15 mm grosime. Masa este prevăzută cu roţi de rulare. Masa poate fi realizată în 12 variante (fiecare variantă având câte 4 montanţi), prin utilizarea a 18 elemente la alcătuirea scheletului de susţinere şi respectiv a 9 elemente pentru platelaj. Caracteristicile tehnice şi încărcarea admisibilă pe montanţi sunt prezentate în tabelele 8.18 şi 8.19. Tabelul 8.18 Caracteristicile tehnice ale meselor tip 4 MP şi respectiv tip 6 MP pentru turnarea planşeelor

Masă turnare planşee tip Nr. crt. Caracteristici tehnice UM 4 MP 6 MP 1 Suprafaţă cofrată [m2] 4,20-24,00 7,76-39,50 2 Lungime platelaj L [m] 2,00-4,80 3,70-7,90 3 Lăţime platelaj I [m] 2,90-5,00 2,90-5,00 4 Înălţimea de cofrare h [m] 2,30-5,00 2,30-5,00 Tabelul 8.19 Încărcarea admisibilă pe montant în funcţie de lungimea acestuia la mesele pentru turnarea planşeelor tip 4 MP şi tip 6 MP Nr. crt. Denumire montant Lungimea montantului [m]

Încărcarea admisibilă [N] 1 Montanţi tip M 335 1,73

3000 2,30 2750

2,70 2100

3,03 1800

2 Montanţi tip M 415 2,23 4000

3,10 7000

3,50 3700

3,83 2800

3 Montanţi tip M 500 3,00 4000

3,90 2800

4,30 2200

4,68 1800

8.10.1.2 Masa tip 6 MP pentru turnarea planşeelor Domeniul de utilizare şi modul de alcătuire al mesei tip 6 MP (fig. 8.84.b) sunt asemănătoare cu cele prevăzute la masa de tip 4 MP. Masa poate fi realizată în 12 variante (fiecare variantă având câte 6 montanţi), prin utilizarea a 21 elemente de alcătuirea scheletului de susţinere şi respectiv a 9 elemente pentru platelaj. Caracteristicile tehnice şi încărcarea admisibilă pe montant sunt prevăzute în tabelele 8.18 şi 8.19.

289

La cofrarea planşeelor cu dimensiuni mat mari decât dimensiunile meselor, se utilizează două sau mai multe mese alăturate pe lungime sau pe lăţime. Mesele se manipulează cu macaraua folosind o piesă ajutătoare denumită cioc de raţă (fig. 8.85.a), de forma unui cleşte cu zăbrele, care se agaţă în macara prinzând masa sub platelajul de cofraj pe toată lungimea lui. 8.10.1.3 Tehnologia de cofrare cu mese pentru turnarea planşeelor Tehnologia de cofrare cu mese cuprinde următoarele faze: Faza 1 (fig. 8.85.b). Preasamblarea de cofraje de acelaşi tip sau de tipuri diferite corespunzător dimensiunilor şi formei în plan a planşeelor. Faza II (fig. 8.85. b). Trasarea poziţiei meselor de cofraj. Faza III (fig. 8.85.b). Cofrarea planşeului: mesele pentru turnarea planşeelor se ridică şi se aşează la poziţie cu macaraua cu ajutorul unui dispozitiv cu cabluri, conform planului de panotaj. Reglajul pe înălţime şi asigurarea orizontalităţii meselor se face cu ajutorul şuruburilor de reglaj. Faza IV. Se armează planşeul şi se toarnă betonul. Faza V (fig. 8.85.c). Decofrarea planşeului: după întărirea betonului se coboară mesele prin acţionarea şuruburilor de reglaj pe verticală. Faza VI (fig. 8.85.d,e,f). Transferul meselor în următoarea poziţie de cofrare cu ajutorul macaralei şi a dispozitivului cioc de raţă. Această fază cuprinde următoarele operaţii: � coborârea mesei pe roţile de rulare: � rularea pe roţi spre marginea planşeului; � prinderea în dispozitivul de ridicare cu cabluri al macaralei a celor două urechi din marginea exterioară a mesei şi � rularea acesteia spre exterior până ce axul mesei depăşeşte marginea planşeului; � prinderea mesei în cârligul macaralei cu ajutorul dispozitivului cioc de raţă (fig. 8.85.e) şi � extragerea completă a acesteia (fig. 8.85.f). La transferul meselor este necesar ca: � deplasarea să fie făcută pe cel mai scurt traseu: � sensul de deplasare să permită agăţarea cablului de ancoraj-transfer şi a dispozitivului de ridicare. 8.10.2 Platformă suspendată pentru cofrat planşee Această platformă 6 x 6 m se foloseşte la cofrarea planşeelor cu grinzi principale şi secundare la structuri de hale etajate. cu stâlpi prefabricaţi şi planşee monolite.

290

Fig. 8.85 Montarea şi demontarea meselor pentru turnarea planşeelor: a - dispozitiv de ridicare tip cioc de raţă; b - plan de panotaj (fazele de montaj I, II şi

III); c- decofrarea (demontarea) planşeelor (faza V); d,e- transferul meselor la următoarea poziţie de cofrare (faza VI)

8.10.2.1 Alcătuirea platformei suspendate pentru cofrat planşee Platforma este alcătuită dintr-un cadru metalic demontabil confecţionat din profile I 24 expandate pe care se fixează o podină din dulapi de lemn (fig. 8.86.a). Platforma se suspendă prin intermediul a patru tiranţi reglabili de jugurile fixate pe stâlpii prefabricaţi la cca. 1,5 m deasupra nivelului planşeului ce urmează a fi turnat.

291

Pe fiecare latură exterioară a cadrului metalic se pot fixa câte 3 console reglabile care susţin cofrajele grinzilor dintre stâlpi.

Fig. 8.86 Platformă metalică suspendată pentru cofrarea planşeelor: a- ansamblu general; b- detaliu jug cu două console; c- prinderea jugului de stâlpii de

beton; 1- cadru metalic; 2 - podină generală; 3 - tirant; 4- jug; 5- suport; 6- consolă reglabilă; 7- dispozitiv de agăţare; 8- planşeu turnat; 9- stâlp prefabricat; 10- gol prin

planşeu; 11- placa de aşezare; 12- suport de aşezare; 13- ancoră; 14- miez de fixare; 15- ţeavă de protecţie; 16- braţ de agăţare: 17- consolă; 18- ureche; 19-

ureche; 20- şurub M 8x20; 21- ţeavă; 22- placă de aşezare; 23- prezoane; 24- pene; 25- corniere de protecţie; 26- placă de aşezare

292

În funcţie de configuraţia planşeului ce trebuie turnat, prin proiectul tehnologic se stabileşte numărul de elemente componente. Elementele componente ale platformei pentru cofrat planşee se indică în tabelul 8.20 şi în fig. 8.87. Tabelul 8.20 Elementele componente ale platformei suspendate pentru cofrat planşee de 6,00 x 6,00 m

Poz. Denumirea elementului Masa [kg/buc]

Nr. buc. pentru o platformă de

6,0x6,0 m 1. Grindă marginală 1 190,80 2 2. Grindă marginală 2 190,89 2 3. Grindă centrală 1 185,25 1 4. Grindă centrală 2 81,12 2 5. Grindă centrală 3 24,70 4 6. Element de colţ 70,14 4 7. Tirant 43.24 4 8. Jug cu două console 107,47 4 9. Şpraiţ reglabil 6,46 4 10. Consolă reglabilă 43.72 3 11. Consolă reglabilă margine 61,17 3 12. Şurub special 0,79 4 13. Prezon U 13,49 4 14. Cornier protecţie 0,96 8 15. Prezon 5,84 8 16. Şaibă brută A 30 0,05 24 17. Piuliţă M 27 0,14 24 18. Podină dulapi 4,8 cm 1000,00 1 Masa netă lemn 1000 kg Masa netă platformă (metal) 2560 kg 8.10.2.2 Caracteristicile tehnice ale platformei pentru cofrat planşee Platforma pentru cofrat planşee are următoarele caracteristici tehnice: 1) Dimensiunile de gabarit (fără console):

• lungime 4910 mm: • lăţime 4910 mm; • înălţime 1580 mm.

2) Sarcina maximă pe platformă: 2200 daN/m2. 3) Sarcina maxima admisă pe 1 ml de grindă rezemată pe console: 1200 daN/m2.

293

4) Masă netă platformă metalică fără podine: 2560 kg. 5) Masă netă podină 1000 kg.

Fig. 8.87 Elementele componente ale platformei suspendate pentru cofrat planşee de 6,00 x 6,00 m:

a- grindă marginală I (dimensiunea din paranteză se referă la grinda marginală 2); h- grinda centrală I (dimensiunea din paranteză se referă la grinda centrală 2);

c- grinda centrală 3; d - element de colţ; e- tirant; f- jug cu două console; g- şpraiţ reglabil; h- consolă reglabilă; i- consolă rigidă de margine; j- prezon U; k - prezon

294

8.10.2.3 Asamblarea platformei Platforma se asamblează la sol. pe o suprafaţă plană. La fazele de asamblare se va avea în vedere ca platforma să aibă colţurile în unghi drept, să fie plană şi cu toate şuruburile de asamblare bine strânse. Asamblarea cuprinde următoarele faze: Faza I (fig. 8.88.a). Fixarea grinzilor marginale 1 şi 2 şi grinzilor centrale 1 şi a elementelor de colţ Faza II (fig. 8.88.a). Fixarea grinzilor centrale 2 şi 3. Faza III (fig. 8.88.b). Montarea podinii de circulaţie şi fixarea ei de cantul metalic al platformei. Faza IV (fig. 8.88.b). Montarea consolelor reglabile. Platforma este ridicată cu macaraua şi aşezată pe 4 capre metalice confecţionate local, cu înălţimea de 70 cm şi lungimea de 80 cm.

Fig. 8.88 Asamblarea platformei suspendate pentru turnarea planşeelor: a, b- faze tehnologice de asamblare (a - fazele I şi II ; b - fazele III şi IV)

295

8.10.2.4 Montarea platformei Montarea platformei cuprinde următoarele faze: Faza I. Montarea jugurilor în golurile lăsate special în stâlpi la ≈ 1.50 m deasupra nivelului planşeului ce trebuie turnat; � se introduc miezurile de fixare ale jugurilor cu doua console: � se fixează jugurile de stâlpi cu ajutorul prezoanelor şi a blocajelor de rotire: � se montează tiranţii pentru susţinerea platformei. La executarea acestor operaţii se folosesc platforme rulante E 75 prevăzute cu podine de lucru, balustrade şi scânduri de protecţie. Diferenţa de nivel dintre partea inferioară a jugului şi podina de lucru a platformei rulante trebuie sa fie de = 1,50 m. Faza II. Aducerea platformei la locul de montaj cu ajutorul macaralei, fixarea şi aducerea la cotă cu ajutorul tiranţilor. În vederea montării platformei se folosesc platforme rulante E 75, care vor fi dispuse lângă stâlpul de colţ mai jos de nivelul inferior al platformei suspendate şi vor avea balustradă de protecţie fiind legate de stâlp în cel puţin două puncte (cu OB Ø 8). Faza III. Fixarea definitivă a platformei suspendate în plan orizontal. Faza IV. Montarea cofrajului grinzilor principale şi secundare. fixarea lateralelor grinzilor cu tiranţi, distanţieri şi zăvoare. Montarea cofrajului permite turnarea planşeului şi a golurilor, permite trecerea elementelor de colţ prin planşeu. La montarea şpraiţurilor reglabile, a fundurilor grinzilor principale, precum şi la cofrarea grinzilor de la marginea clădirii, se va lucra cu centură de siguranţă legală cu funie, de elementele de colţ ale platformei suspendate. Se vor folosi centuri de siguranţă până când vor fi cofrate toate fundurile grinzilor principale şi lateralele grinzilor de la marginea clădirii, pe care vor ti montate şi balustrade de protecţie contra căderilor de la înălţime. Faza V. Coborârea platformei, decofrarea. După ajungerea betonului la rezistenţa de decofrare. platforma suspendată � se agaţă cu 4 aparate de ridicat şi tractat de 1,50 kN şi � se coboară cu = 2,20 m. În continuare, � platforma este folosită la decofrarea lateralelor grinzilor şi a planşeului. Înainte de decofrare, pe platformă � se montează un tronson de schelă S 200 M de 2,00 m înălţime şi 2,00 m lungime, în zona unde se execută decofrarea, pe care vor sprijini panourile decofrate. Pe marginile platformei � se vor monta dispozitivele de protecţie contra căderilor de la înălţime, prevăzute cu balustrade de protecţie. Coborârea platformei se face cu atenţie, acţionând pe rând câte un tirfor şi având în vedere ca sub platformă să nu stea nici unul din muncitori.

296

Faza VI. Aducerea platformei la marginea platformei. Înainte de coborârea definitivă a platformei � se aşează pe planşeul de sub platformă două ţevi de schelă de 6 m lungime, pe care va aluneca platforma când va fi trasă cu două tirfoare. Când platforma este la ≈1,60 m deasupra planşeului � se demontează consolele reglabile, apoi � se coboară platforma pe planşeu; � se agaţă pe după stâlpul de margine două cabluri cu ocheţi de 5 m lungime Ø19, de care � se prind cârligele aparatelor de ridicat şi tractat de 1,50 kN (tirfoare); � după agăţare se trece la tragerea platformei către marginea clădirii; � tot timpul trebuie să existe în faţă platformei ţevi de schelă pe care să alunece platforma; de asemenea � în tot timpul efectuării operaţiei de tragere a platformei se va urmări ca în zona stâlpilor şi în faţa platformei să nu se găsească nici un muncitor. Muncitorii care acţionează tirfoarele trebuie să stea pe platformă. Faza VII. Ridicarea platformei la noua poziţie de turnare. Când platforma a ajuns la marginea clădirii (fără a ieşi în consolă); � se prind cele 4 şufe de agăţare ale elementelor de colţ ale platformei şi de cârligul macaralei: cablul macaralei trebuie să fie slăbit; � se continuă împingerea platformei până când iese din consolă cu ≈ 2,10 m; � se întinde cablul macaralei fără însă a începe ridicarea platformei; � se slăbesc pe rând cablurile tirfoarelor şi se desfac cablurile cu ocheţi: � se ridică platforma cu macaraua şi se duce la noul loc de turnare. 8.11 COFRAJE GLISANTE Prin cofraj glisant se înţelege ansamblurile platformă, instalaţii şi cofraje care, delimitând faţa elementelor verticale ale construcţiei, se ridică treptat de la baza construcţiei, pe măsura turnării şi întăririi betonului, până la ultimul nivel al construcţiei. În cofraje glisante se pot executa construcţii înalte (civile sau industriale), cu structura de rezistenţă din pereţi verticali şi având orice formă în plan (curbă, poligonală sau mixtă) cum sunt: silozuri monocelulare sau multicelulare, castele de apă, turnuri de răcire, rezervoare sau bazine, coşuri de fum, piloni, masive înalte (pile de poduri, baraje etc.), clădiri înalte etc., care îşi păstrează secţiunea constantă pe înălţime. Din motive economice, arhitectonice, de exploatare, structura de rezistenţă a unor construcţii se realizează cu anumiţi pereţi, stâlpi, pilaştri etc. cu grosime variabilă cu înălţimea.

297

Variaţia grosimii pereţilor sau a stâlpilor se poate realiza în trepte sau continuu pe toată înălţimea. Cofrajele glisante cu care se execută turnarea acestor structuri, trebuie să fie astfel realizate încât să creeze posibilitatea realizării grosimii variabile. 8.11.1 Cofraje glisante pentru construcţii cu secţiune constantă pe înălţime 8.11.1.1 Alcătuirea cofrajului glisant Cofrajul glisant se compune din următoarele părţi (fig. 8.89): � cofrajul propriu-zis: � juguri; � platforme de lucru; � tije de susţinere; � dispozitive de ridicare; � instalaţii diverse; � cadre pentru depozitarea armăturilor: � suporturi pentru ghidarea armăturilor; � rame pentru realizarea golurilor în pereţi. Cofrajul propriu-zis este format din panouri aşezate faţă în faţă, alcătuite fiecare dintr-o astereală montată pe un schelet de rezistenţă rigid, care se asamblează astfel încât să cuprindă conturul în plan al elementelor de rezistenţă ale construcţiei. Scheletul de rezistenţă al panoului este compus din coaste orizontale, montanţi şi diagonale. Panourile pot fi alcătuite pentru pereţi drepţi sau pentru pereţi curbi (fig. 8.89.b), în funcţie de forma in plan a elementelor care se cofrează. Pentru a înlesni dezlipirea cofrajului de beton şi a micşora frecarea în timpul deplasării cofrajului, feţele interioare ale panourilor se vor monta înclinat faţă de verticală (fig. 8.89.c). Panoul de cofraj este astfel alcătuit, încât: � faţa în contact cu betonul să fie cât mai netedă, pentru a micşora frecarea cu betonul; � să fie etanş; � să nu se deformeze sub sarcină şi la umezeala provenită din beton, peste limitele admisibile; � să permită realizarea înclinaţiei necesare; � să se poată uşor asambla (la colţuri sau în prelungire), folosindu-se îmbinări demontabile. Panourile de cofraj au înălţimea de ≈1,00-1,25 m, în funcţie de viteza de glisare prevăzută de tipurile de jug folosite şi de dimensiunile materialului utilizat.

298

Fig. 8.89 Cofrajul glisant: a- ansamblu general; b- realizarea înclinaţiei şi alcătuirea panourilor; c- schema înclinării panourilor cofrajului (fruct); d- jug; 1- panouri de cofraj; 2- jug metalic; 3-

console metalice pentru susţinerea platformelor de lucru; 4- platforme de lucru superioare; 5- parapeţi; 6- platforme de lucru inferioare; 7- elemente de susţinere a platformelor de lucru inferioare; 8- tije de susţinere; 9- teacă pentru protecţia tijei;

10- verină hidraulică; 11- cadru pentru depozitarea armăturilor şi susţinerea instalaţiilor; 12- suporţi pentru susţinerea instalaţiei de ulei şi ghidarea armăturilor verticale; 13- suporţi pentru susţinerea instalaţiei de ulei şi ghidarea instalaţiei de

nivel;14- armături; tije sau cabluri de pretensionare depozitate pe cadrele de susţinere; 15- instalaţie de nivel; 16- instalaţie de ulei sub presiune pentru verine; 17- instalaţie de iluminat; 18- console de antrenare; 19- console pentru susţinerea

platformelor de lucru; 20- traversă

299

Fig. 8.90 Cofrajul glisant:

e, f, g- tije de susţinere şi teci pentru recuperarea acestora (e- tijă; f- teacă; g- dispozitiv pentru prinderea tecii de jug); h- fazele funcţionării verinelor hidraulice

cu bile; 21- montanţi; 22- tijă de susţinere; 23- gheară superioară; 24- piston; 25- cilindru (corpul de pompă); 26- gheară inferioară; 27- canal pentru intrarea şi

ieşirea uleiului; 28- resort pentru readucerea pistonului în pompa iniţială; 29- capac pentru reglarea verinei 30- carcasă superioară; d- pasul verinei (20-30 mm);

C- greutatea cofrajului

300

Panourile de cofraj se pot executa în mod curent din: � dulapi negeluiţi, prinşi pe schelet cu interspaţii de 0,5-1,0 cm şi având faţa în contact cu betonul căptuşită cu tablă neagră (de preferinţă decapată) de 0,50-0,75 mm grosime; � dulapi geluiţi, cu nut şi feder, prinşi joantiv pe schelet; � placaj de exterior de 15-18 mm grosime; � tablă de oţel de 2-3 mm grosime. Scheletul panoului se poate realiza fie din dulapi sau grinzi din cherestea de răşinoase, fie din profile de oţel laminat. Solicitările provenite din împingerea exercitată de beton asupra pereţilor de cofraj se pot prelua cu juguri fără dispozitive de ridicare, purtate de cofraj sau de alte legături orizontale dispuse între coastele panourilor de cofraj, cu condiţia să existe juguri suficiente care să asigure menţinerea distanţei dintre panourile care cofrează un perete. Nedeformabilitatea în plan a cofrajului glisant se poate asigura cu distanţieri şi legături cu tiranţi orizontali cu manşoane de strângere. Jugurile (fig. 8.89.d) sunt cadre metalice rigide, alcătuite din câte doi montanţi verticali cu una sau două traverse orizontale, având rolul de a susţine cofrajele, de a împiedica desfacerea cofrajului sub presiunea betonului neîntărit şi de a le antrena în deplasarea lor pe verticală. Montanţii vor avea console de antrenare pe care se reazemă coastele orizontale ale panourilor de cofraj. Mărimea şi forma consolelor se stabilesc în funcţie de tipul panoului de cofraj folosit şi de valoarea încărcării ce-i revine. De montanţi se pot fixa console pentru susţinerea platformelor de lucru când acestea reazemă direct pe coastele panourilor şi pentru eventuala agăţare a contragreutăţilor necesare echilibrării cofrajului. Îmbinarea între traversă şi montanţi se realizează astfel, încât: � să preia în bune condiţii solicitările fără deformaţii importante: � să nu permită nici un fel de rotiri sau deplasări: � să nu permită săgeţi >2 mm: � să fie uşor de montat şi demontat: � să permită reglarea distanţei dintre montanţi. Jugurile se execută din: � oţel (montanţi din ţeavă sau profiluri laminate iar traversele din câte două profiluri U); � lemn (montanţi din

301

câte o grindă iar traversele din câte două moaze) şi sunt astfel alcătuite încât să devină piese de inventar. Montanţii au lungimea astfel stabilită ca să poată prinde în bune condiţii panourile de cofraj: poziţia traverse, va fi cu cel puţin 25 cm deasupra marginii superioare a panoului de cofraj, pentru a asigura posibilitatea montării armăturilor orizontale. La amplasarea jugurilor se va ţine seama de fluxurile de circulaţie a oamenilor şi materialelor în timpul execuţiei. Se va evita amplasarea jugurilor în dreptul golurilor din pereţi. Platformele de lucru superioare sau inferioare se montează atât in exteriorul construcţiei. cât şi in interiorul acesteia. La construcţiile la care transportul betonului pe orizontală trebuie făcut pe cofrajul glisant, se poate prevedea şi o a treia platformă deasupra celei superioare. dispusă numai pe o parte din suprafaţa construcţiei. Această platformă, destinată circulaţiei materialelor poate să se rezeme direct pe juguri sau pe grinzile platformei superioare care vor fi calculate în consecinţă. Cea mai mare parte a operaţiunilor din timpul glisării (turnarea betonului, montarea armăturii, a termoizolaţiei şi a ramelor pentru goluri etc.) se execută de pe platforme de lucru superioare prevăzute cu parapeţi. De pe platformele de lucru inferioare: se face controlul calităţii betonului, se scot ramele din goluri, se execută finisajul elementelor de construcţii etc. Platformele de lucru inferioare se suspendă de cele superioare prin intermediul unor elemente de susţinere care pot fi tiranţi, lanţuri etc. Platformele de lucru din interiorul construcţiei pot fi generale sau numai în lungul pereţilor: � platforme de lucru generale se folosesc până la deschiderea de ≈ 5 m (de exemplu la clădiri de locuit); în acest caz, platforma de lucru se reazemă direct pe coastele panourilor de cofraj; � platformele de lucru în lungul pereţilor se folosesc când deschiderea lor este > 5 m şi când o platformă generală ar deveni neeconomică (de exemplu la silozuri); în acest caz platforma de lucru se reazemă ca şi cea la exteriorul construcţiei pe console metalice prinse în jug. Legătura dintre platforma de lucru superioară şi cea inferioară se face astfel încât să se elimine balansul. Pentru a se permite accesul la

302

platforma inferioară, se prevăd în platforma superioară chepenguri protejate şi scări de lemn sau metalice fixate pe platforme. Lăţimea liberă a platformelor de lucru va fi cuprinsă între 70 şi 120 cm. Podina se alcătuieşte din dulapi de lemn cu grosimea minima de 3,8 cm. La platforma superioară se lasă rosturi mici între dulapi (4-6 mm), astfel ca prin umflarea lemnului aceste rosturi să se închidă. Între marginea inferioară şi faţa peretelui se lasă un spaţiu de 5 cm. La marginea platformei de lucru se prevăd parapeţi care vor avea înălţimea de 1 m. Tijele de susţinere sunt bare de oţel rotund (Ø 25 .. .32 mm) care se reazemă pe elementul de beton armat de la nivelul de unde începe executarea pereţilor în cofraje glisante (fig. 8.90.e); tijele susţin dispozitivele de ridicare ale cofrajului glisant. La terminarea ridicării cofrajului, tijele se recuperează. În acest scop, de jug se fixează teci de protecţie (fig. 8.90.f,g), care se deplasează în sus odată cu cofrajul glisant, împiedicând aderenţa betonului de tija de susţinere. Înnădirea tijelor pe verticală se va face cu ajutorul unor ştifturi filetate (fig. 8.90.c), dacă se urmăreşte recuperarea lor sau, prin sudură, dacă tijele sunt necesare ca armătură în pereţii de beton armat. Tecile pentru protecţia şi înlesnirea recuperării tijelor de susţinere se pot executa din tablă, tub Peschel sau ţeavă, cu grosimea peretelui de 0,5-1 mm, având lungimea egală cu distanta dintre jug şi marginea interioară a cofrajului. Diametrul interior al tecii va depăşi pe cel al tijei cu 1,5-2 mm. Dispozitivele de ridicare sunt în general verine (prese), acţionate hidraulic cu ajutorul unei pompe electrice. Verinele se amplasează deasupra jugurilor şi sunt legate solidar cu ele; ele se caţără pe tijele de susţinere. O verină este alcătuită: � dintr-un corp de pompă, de a cărui talpă inferioară este agăţat jugul ce susţine cofrajul glisant; � dintr-un piston cu corpul găurit, prin care trece tija de susţinere şi � dintr-un resort puternic, situat între baza corpului de pompă şi faţa interioară a

303

pistonului. Corpul de pompă, la partea lui inferioară şi corpul pistonului, la partea lui superioară au câte o gheară cu bile, care nu permite decât mişcarea verinei în sus, blocând-o pe tija de susţinere la orice tendinţă de mişcare în jos. Corpul de pompă mai este prevăzut la partea superioară cu un canal pentru intrarea uleiului (la care se racordează furtunurile de presiune) şi cu ventile de reglaj şi golire. Deasupra corpului de pompă se află o carcasă cu şurub de reglaj care permite reglarea cursei în limitele 10-50 mm. O verină funcţionează astfel (fig. 8.90.h): Poziţia I. Înainte de ridicare: verina nu este sub presiune, resortul mare este întins, pistonul ridicat, ambele gheare sunt apropiate de tijă, sarcina cofrajului (2G) este preluată de gheara inferioară. Poziţia II. Spre sfârşitul cursei de ridicare: � verina a fost pusă sub presiune prin punerea în funcţiune a pompei centrale; � presiunea are tendinţa de a deplasa gheara superioară în jos, fixându-o mai puternic de tijă, iar corpul de pompă, împreună cu gheara inferioară în sus, slăbind astfel gheara inferioară de pe tijă; � pe măsură ce presiunea creşte, gheara superioară se încarcă iar cea inferioară se descarcă, astfel încât, în momentul în care presiunea uleiului a învins sarcina dată de cofraj (2G), iar gheara superioară a preluat în întregime această sarcină, începe ridicarea corpului de pompă antrenând odată cu el, în sus, jugul şi cofrajul glisant; � în timpul ridicării corpului de pompă, resortul mare dintre cele două gheare este comprimat; � în final, verina se deplasează în sus. Poziţia III. După ridicare: � se opreşte pompa, presiunea uleiului scade, iar când valoarea ei devine mai mică decât sarcina dată de cofraj (2G), corpul de pompă are tendinţa să coboare câţiva milimetrii, şi prin aceasta blochează pe tija gheară inferioară, trecând asupra ei. sarcina dată de cofraj; � presiunea uleiului continuând să scadă spre zero, intră în acţiune resortul mare care împinge în sus gheara superioară (desprinzând-o de pe tijă), odată cu ea deplasându-se şi pistonul care împinge astfel uleiul înapoi în rezervorul pompei; � în tot timpul acestei mişcări resortul mare se reazemă pe partea inferioară a corpului de pompă care nu poate coborî, fiind împiedicat de gheara inferioară; � după evacuarea uleiului şi destinderea resortului mare, gheara superioară este din nou strânsă pe tijă sub acţiunea micilor resorturi de sub bile, verina fiind astfel pregătită pentru un nou ciclu de ridicare, poziţia III devenind identică cu poziţia I însă decalată pe înălţime cu pasul .

304

Cadrele şi suporturile fixate pe juguri se prevăd pentru susţinerea instalaţiilor (electrice, de ulei, de nivel etc.), pentru menţinerea armăturilor verticale în poziţia din proiect şi pentru depozitarea armăturilor. Cadrele se execută, în general, din lemn şi se fixează pe juguri. Suporţii se execută, de asemenea, din lemn şi se amplasează la ≈ 1,00-2,00 m de la faţa superioară a cofrajului, astfel încât să nu împiedice circulaţia oamenilor sau a materialelor şi să permită montarea lesnicioasă a ramelor pentru golurile de uşi şi ferestre. Atât cadrele, cât şi suporturile se pot executa şi din metal. Ramele se prevăd pentru realizarea golurilor în pereţi (uşi, ferestre etc.) sau pentru golurile de rezemare a planşeelor (fig. 8.91). Ramele se introduc între panourile de cofraj, pe măsura turnării betonului şi se scot după ce betonul a căpătat gradul de întărire necesar. Ramele de completare a tocului se prevăd pentru golurile la care tocul tâmplăriei se montează direct în cofrajul glisant, astfel ca grosimea totală a tocului plus a celor două rame (interioară şi exterioară) să fie mai mică cu 1,5 cm decât distanţa dintre feţele interioare ale panourilor de cofraj, măsurată la partea superioară a acestora. Ramele pentru goluri se confecţionează din lemn sau din tablă de oţel, astfel ca să poată fi utilizate de mai multe ori. În cazul ramelor din lemn, pentru părţile în contact cu betonul se folosesc dulapi de 3,8 cm grosime. Faţa ramei în contact cu betonul are o înclinaţie de ≈ 1; 1,5, pentru a se decofra uşor. Grosimea ramei este cu 1,5 cm mai mică decât distanţa dintre feţele interioare ale panourilor de cofraj măsurată la partea superioară a acestora, pentru a împiedica antrenarea ei de către cofrajul glisant. Lungimea şi lăţimea ramelor pentru golurile tâmplăriei vor fi mai mari cu 1-2 cm decât golurile lăsate în mod curent pentru a se putea monta uşor tâmplăria.

305

Greutatea unei rame nu trebuie să depăşească 100 kg, pentru a putea fi uşor manipulată. Dacă, datorită mărimii golului, greutatea ramelor depăşeşte 100 kg, ramele se fragmentează în elemente cu greutate redusă.

Fig. 8.91 Rame din lemn pentru cofrarea golurilor:

a-rame de gol pentru uşă; b- ramă de gol pentru fereastră Instalaţia de nivel se prevede pentru controlul menţinerii pe orizontală a cofrajului glisant şi poate fi formată dintr-un sistem de vase comunicante, având la fiecare jug câte o sticlă de nivel, fie dintr-un sistem de repere fixate pe tijele de susţinere în dreptul cărora se deplasează rigle gradate fixate de cadrul prins pe jug, fie prin orice alt sistem care asigură verificarea menţinerii pe orizontală a cofrajului. Firele cu plumb se prevăd pentru controlul menţinerii pe verticală a cofrajului glisant. Instalaţia de ulei sub presiune, formată din tuburi speciale din cauciuc armat şi pompe electrice, se prevede pentru acţionarea verinelor hidraulice.

306

Instalaţia de iluminat se prevede pentru iluminarea punctelor de lucru, iluminarea platformei superioare putându-se face şi cu reflectoare. Instalaţia de alimentare cu apă se prevede pentru stropirea betonului după decofrare şi pentru incendiu. 8.11.1.2 Confecţionarea cofrajului glisant Pentru confecţionarea cofrajului glisant sunt necesare următoarele elemente: � panourile cofrajului glisant, inclusiv eventualele piese de colţ pentru asamblarea panourilor la cofrajele rectangulare: � platformele de lucru; � cadrele de lemn pentru susţinerea armăturilor şi instalaţiilor; � tijele de susţinere, pe care se caţără verinele; � tecile pentru recuperarea tijelor; � ramele şi cutiile pentru goluri în pereţi sau tocurile pentru montarea tâmplăriei definitive; � piese diverse pentru şliţuri, decroşuri etc. Prima operaţie pentru confecţionarea panourilor cofrajului glisant este trasarea. Panourile curbe se trasează în mărime naturală pe o platformă acoperită care se va executa pe un suport de grinzi şi rigle sau din beton; platforma va fi plană şi orizontală. La construcţiile multicelulare cu pereţi curbi, se trasează complet cofrajul pentru cel puţin o celulă şi o steluţă (celulă intermediară dintre celulele principale, fig. 8.92), cofrajul steluţei amplasându-se în interiorul cofrajului celulei, pentru a se reduce suprafaţa platformei de trasare. Cercurile trasate în fig. 8.92 reprezintă muchia inferioară a panourilor la faţa lor dinspre beton şi servesc şi la montajul de probă. Cercurile sunt împărţite în panouri conform proiectului de execuţie. Cercurile care materializează conturul cofrajului se trasează cu compasul dulgheresc (se confecţionează dintr-un dulap geluit de lungime corespunzătoare razelor, fiind prevăzut la un capăt cu o bucşă metalică cu care se fixează cuiul din ţăruşul ax-centru, iar la celălalt capăt se execută o scrie de crestături, astfel că prin introducerea forţată în ele a creionului dulgheresc se poate desena pe platformă cercul de rază dorită).

307

Forma cofrajului pentru pereţi curbi se menţine cu romanate pe care se prinde astereala; înclinaţia cofrajului curb se realizează de obicei prin rindeluirea asterelii în formă de pană.

Fig. 8.92 Platformă de trasare pentru cofraje circulare: 1- panou curent de cofraj exterior: 2 - panou curent de cofraj interior;

3. 4- panouri de racordare exterioară: 5- panou interior la steluţă; 6- juguri; Ro - raza mediană a peretelui celulei: Rec - raza feţei exterioare a panourilor interioare de cofraj

la partea lor inferioară: Ric - raza feţei interioare a panourilor exterioare de cofraj la partea lor inferioară

După trasare, romanatele interioare se împart în panouri de cca. 1,50-1,60 m lungime, măsurată pe coardă. Lungimea panourilor romanatelor exterioare rezultă din lungimea celor interioare, din poziţia intersecţiei cu romanatele celulare alăturate şi din poziţia jugurilor metalice. Pentru cofrajele curbe ale celulelor cu diametrul până la cca. 15 m, dulapii care alcătuiesc romanatele se vor asambla pe platforma de trasaj iar romanatele, în mod provizoriu, pe capre speciale, care să le

308

menţină în poziţia orizontală şi la înălţimea corespunzătoare. După verificarea poziţiei romanatelor se bate astereala în poziţie verticală. Panourile pentru cofraje curbe la celule cu diametrul mare se confecţionează şi separat, baterea asterelii făcându-se orizontal, pe un şablon corespunzător. Asamblarea finală a panourilor astfel confecţionate se face pe platforma de trasare, completându-se coastele cu diagonale şi montanţi, care să asigure rigiditatea panourilor. Fixarea la poziţie se va face prin bulonare. Panourile de cofraj pentru pereţi drepţi se pot trasa şi fără platformă, conform detaliilor din proiect, după o prealabilă verificare a dimensiunilor geometrice, lăsându-se la colţuri spaţii de 2-5 cm, unde astereala se va completa la montaj. Panourile de cofraj pentru pereţi drepţi se confecţionează prin metode obişnuite de dulgherie. Înclinaţia cofrajului pentru pereţi drepţi se realizează prin înclinarea panourilor. La colţul de îmbinare a două panouri perpendiculare, marginile panourilor vor fi teşite corespunzător sau se vor folosi scânduri speciale de colţ pentru asamblare. Confecţionarea platformelor de lucru şi a cadrelor de lemn pentru susţinerea armăturilor şi instalaţiilor se face concomitent cu confecţionarea panourilor de cofraj. Platformele de lucru se alcătuiesc din panouri demontabile, care se marchează pentru a înlesni montarea şi demontarea. Platformele superioare de la cofrajele curbe se vor executa tot pe platforma de trasaj, care s-a folosit şi pentru panourile de cofraj. Panourile platformei vor avea o formă relativ trapezoidală, care să permită aşezarea lor pe conturul pereţilor. Tijele de susţinere se execută în ateliere mecanice prin tăierea, găurirea şi filetarea la capete şi confecţionarea şliţurilor filetate necesare pentru înnădirea lor. Dispozitivul de prindere a tecii de jug se poate confecţiona din profile U de dimensiuni mici, rezemate de buloanele cu care se strâng traversele jugurilor.

309

Ramele şi cutiile pentru goluri în pereţi (uşi, ferestre, goluri pentru rezemarea planşeelor, goluri pentru instalaţii etc.) sau locurile pentru tâmplăria definitivă se vor confecţiona după metodele obişnuite dulghereşti. Ele trebuie să fie gata înainte de a începe glisarea cofrajelor. Odată cu confecţionarea cofrajului glisant se vor pregăti şi verifica instalaţiile care servesc la ridicarea cofrajului, şi anume: � instalaţia de nivel (tuburi de sticlă, furtunuri etc.); � instalaţia firelor cu plumb (greutăţi, sârme, role pentru înfăşurarea sârmei); � instalaţia de ridicare (verine, pompe de ulei, conducte de ulei); � instalaţii electrice, sanitare, termice (dacă este cazul), de telefon şi semnalizare. 8.11.1.3 Montarea cofrajului glisant Trasarea fundaţilor construcţiei şi a părţilor de construcţie trebuie făcută cu cea mai mare atenţie şi precizie, întrucât eventualele erori sau nepotriviri de trasaj influenţează întreaga desfăşurare a lucrărilor. Pe suprafaţa superioară a betonului turnat, de unde începe glisarea cofrajului, se va executa un nivelment general, determinându-se îndeosebi diferenţele de cotă de la colţurile pereţilor. Corectarea denivelărilor faţă de planul orizontal, care trece prin punctul cel mai ridicat al suprafeţei betonului, se face turnându-se un strat de mortar de egalizare. Acest mortar, cu adaos de substanţe hidrofuge, poate constitui şi izolarea hidrofugă a pereţilor. Stratul de mortar de egalizare trebuie să fie mai lat decât grosimea peretelui pentru a permite rezemarea panourilor de cofraj. Înainte de începerea montării cofrajului, se trasează conturul pereţilor pe suprafaţa betonului de la care se porneşte glisarea. În cazul celulelor circulare (de exemplu silozuri), trasarea pereţilor se face cu ajutorul unor dispozitive care permit trasarea cât mai precisă a cercurilor. Conturul pereţilor se materializează cu vopsea pe suprafaţa betonului de pe care va porni glisarea. După trasarea pereţilor, se marchează pe conturul lor poziţia jugurilor, conform proiectului de cofraj.

310

La executarea elementului de construcţie de la care structura urmează să se realizeze în cofraj glisant, se vor lua măsuri ca mustăţile care intră în pereţii ce se execută prin glisare să se monteze cu îngrijire, menţinându-se poziţia lor corectă în tot timpul turnării betoanelor respective, pentru a se evita eventualele devieri care ar putea împiedica montarea cofrajului glisant. Montarea cofrajului glisant se execută în următoarea ordine: � panourile de cofraj; � jugurile; � rigidizările între panouri şi tiranţii (dacă este cazul); � platformele superioare de lucru; � elementele de susţinere a platformelor inferioare; � cadrele de lemn, deasupra jugurilor, care susţin armătura şi instalaţiile; � reţeaua de nivel şi firele cu plumb; � instalaţia dispozitivelor de ridicare; � instalaţia de alimentare cu apă, sanitară, telefon, semnalizare etc.; � sprijiniri provizorii; � scările de acces. Montarea cofrajului glisant cuprinde următoarele faze: Faza I. Mânuirea panourilor. În cazul celulelor curbe (de exemplu silozuri) se montează panourile interioare, apoi armăturile şi în final panourile exterioare şi cele ale steluţelor (fig. 8.93.a, b, c). În cazul construcţiilor cu pereţi drepţi, se montează panourile interioare ale camerelor, dispuse alternant (în şah), după care se montează armăturile în pereţi. Se continuă apoi cu celelalte panouri interioare şi în final se montează cele exterioare (fig. 8.93.d, e, f). Montarea panourilor de cofraj la construcţiile cu pereţi plani, asamblarea şi rigidizarea lor în spaţiu cuprinde următoarele operaţii (fig. 8.94): � se execută la început o asamblare provizorie a panourilor interioare ale unei celule (camere) şi se prind uşor în cuie la îmbinarea lor cu panourile vecine, având grijă să se dea de la început înclinaţia prescrisă; � se fixează contravântuirile de colţ, precum şi cele transversale (cu contrafişele respective), în mod provizoriu în cuie; � se montează eclisele coastelor, provizoriu în cuie; � se verifică din nou înclinaţia cutiei de cofraj, dimensiunile camerelor, pereţilor şi ale întregii construcţii astfel asamblate şi se fac eventualele rectificări spre a corespunde prevederilor proiectului; � se dau găuri şi se prind eclisele pentru înnădirea coastelor cu buloane, contravântuirile de colţ şi îmbinările coastelor la colţuri; � se montează şipcile de la colţurile cutiei de cofraj, ajustându-le după necesitate; � se trasează poziţia şliţurilor verticale pentru instalaţii sau pentru pereţii despărţitori; � se montează panourile de pe cealaltă faţă a pereţilor; � se montează distanţierii din şipci de lemn, între panouri (fig. 8.94 b); � se montează tiranţii (unde este cazul), prinzându-i de coastele panourilor cu ajutorul unor bride prevăzute cu manşoane de strângere.

311

Fig. 8.93 Montarea cofrajului glisant:

a, b, c- la construcţii cu celule cu secţiune circulară (a- montarea panourilor interioare; b- montarea armăturilor în pereţi: c- montarea panourilor exterioare şi a panourilor steluţelor); d, e, f- la construcţii cu celule cu secţiunea rectangulară (d-

montarea panourilor interioare în şah; e- montarea armăturilor în pereţi; f- montarea celorlalte panouri interioare şi a panourilor exterioare)

Faza II. Montarea jugurilor cuprinde următoarele operaţii: � se fixează montanţii jugurilor de coastele panourilor de cofraj provizoriu, cu pene; � se montează traversele la montanţii jugurilor prinzându-i în bolţurile respective; � se montează buloanele de la mijlocul traverselor; � se împănează montanţii jugurilor, lateral faţă de coaste; � se montează pe juguri consolele pentru platformele de lucru (acolo unde este cazul); � se verifică din nou înclinaţia panourilor şi se prind jugurile de coaste, în mod definitiv, cu cuie şi prin strângerea buloanelor de la cleştii jugurilor. Faza III. Montarea platformei superioare de lucru cuprinde următoarele operaţii: � se trasează pe cofraj poziţia grinzilor care susţin podina; � se fixează pe aceste grinzi elementele de susţinere ale platformelor de lucru inferioare: � se fixează grinzile pe coastele panourilor, se montează distanţierii metalici (purici) care asigură acoperirea cu beton a armăturilor din pereţi şi se montează apoi panourile de podină; lungimea distanţierilor metalici (fig. 8.94.c) nu trebuie să fie > 20 cm pentru a nu lăsa urme în betonul întărit ce iese din cofraj; � se montează cabinele pompelor de ulei; � se montează parapetele şi scândurile de margine, verificând rezistenţa lor; � se completează cu tablă golurile podinii din jurul jugurilor ca să nu curgă betonul; � se trasează şi se marchează vizibil pe podină (cu cuie) poziţia ramelor pentru golurile de uşi, ferestre etc.; � se montează eventualele grinzi de antrenare şi buloanele tirant; � se căptuşeşte cu carton asfaltat (pe dedesubt) podinile superioare, în caz de lucru pe

312

timp friguros; � se lasă chepenguri în podina superioară şi se montează scări de acces pe platformele de lucru inferioare.

Fig. 8.94 Asamblarea panourilor de cofraj şi detalii de montaj ale cofrajului glisant: a- asamblarea panourilor de cofraj; b- distanţieri pentru montarea panourilor de cofraj; c- distanţieri metalici pentru armăturile pereţilor, d- fixarea sticlei de nivel

Faza IV. Montarea cadrelor de deasupra jugurilor, care susţin armăturile şi instalaţiile cuprinde următoarele operaţii: � se fixează cadrele de traversele jugurilor: � se montează suporturile pentru ghidarea armăturilor şi pe ei se trasează poziţia armăturilor bătându-se cuie; aceste cuie se îndoaie şi formează un ochi prin care se trec barele de armătură: � se montează suporturile pentru instalaţia electrică de iluminat având grijă ca în dreptul uşilor înălţimea lor să fie suficientă pentru introducerea ramelor pentru golurile de uşi. Faza V. Montarea reţelei de nivel, în cazul folosirii unui sistem de vase comunicante şi a firelor cu plumb, cuprinde următoarele operaţii (fig. 8.95.a): � se montează suporturile pentru instalaţia de nivel. avându-se în vedere ca ei să nu împiedece circulaţia: � se montează tuburile de cauciuc (sau din policlorură de vinil), fixându-le cu brăţări de tablă; � se montează teurile de racord între tuburi verificându-se etanşeitatea racordurilor; � se montează sticlele de nivel, fixându-le cu brăţări de cadrele de lemn (v. fig. 8.94.d); � se fixează pe turnul de

313

acces o miră gradată pe care se vor nota vizibil nivelurile importante (nivel planşee, parapeţi, ferestre, uşi etc.); � se trage nivelul orizontal (vagris) pe toate cadrele, lângă sticlele de nivel şi se bat cuie cu capul vopsit, pentru a fi vizibile; � se umple cu apă reţeaua de nivel, alimentând mereu rezervorul de compensare pentru a se menţine nivelul constant (atunci când se produc diverse pierderi pe reţea; în caz de lucru pe timp friguros se va folosi alcool industrial; � se scoate aerul din reţea (desfăcând teurile şi apăsând pe furtun până când nu mai iese aer prin sticlele de nivel; � se completează apoi lichidul până când ajunge din nou la nivelul teurilor de reper; � se colorează lichidul (de exemplu cu albastru de metil): � se montează firele cu plumb. având grijă să se pună rezervă suficientă de fir pe role, ca să ajungă pentru toată înălţimea construcţiei; firele cu plumb se montează în interiorul construcţiei pentru a nu fi influenţate de curenţii de aer. Faza VI. Montarea dispozitivelor de ridicare cuprinde următoarele operaţii (fig. 8.95.b): � se introduc plăcuţele cu ştift în pereţii cofrajului pe care vor rezema tijele de susţinere; � se verifică verticalitatea jugurilor, orizontalitatea traverselor acestora şi centrarea lor pe axul peretelui; � se montează verinele hidraulice fixându-le la dispozitivele de prindere de traversele jugurilor; � se montează pompele de ulei în cabinele dinainte pregătite făcând racordurile la reţeaua electrică de forţă şi probele corespunzătoare: � se leagă verinele între ele cu furtunurile sau conductele de presiune pe circuite, conform proiectului (câte 8-15 verine pe un circuit) şi se leagă apoi capetele circuitelor la pompele de ulei; � se leagă pompele între ele cu un circuit de siguranţă, care va intra în funcţiune în caz de defecţiune a uneia din pompe; sarcinile pompei defecte vor fi preluate de celelalte; � se umplu pompele cu ulei; � se amorsează (se umplu) cu ulei, pe rând, verinele şi furtunurile fiecărui circuit; � se fac câteva probe de funcţionare în gol (tijele nefiind introduse în verine) cu fiecare circuit, verificând dacă lucrează toate verinele şi dacă nu există scurgeri de ulei: � se blochează pompele; � se reglează toate verinele în aceeaşi cursă, potrivind capacul de reglaj; � se montează tecile pentru protecţia tijelor şi dispozitivelor respective de prindere a tecilor la juguri; � se introduc tijele de susţinere prin verine, de sus în jos, trecându-le prin tecile de protecţie şi aşezându-le pe plăcuţele de rezemare; această operaţie va începe numai după ce toate pregătirile arătate până aici au fost complet executate. Primele tije care se montează vor fi de lungimi diferite, astfel ca să se asigure de la început decalarea punctelor de înnădire a două tije vecine faţă de un plan orizontal; � se controlează rezemarea fiecărei tije pe beton, bătându-se cu un ciocan de lemn; � se centrează verinele pe axul

314

pereţilor, se împănează la mijlocul jugurilor şi se strâng definitiv şuruburile din centrul jugurilor.

Fig. 8.95 Instalaţii aferente cofrajului glisant: a- schema montării instalaţiei de nivel şi a firelor cu plumb: b- schema montării

instalaţiei de ulei După terminarea operaţiilor de mai sus, pentru a se evita eventualele dereglări, trebuie interzis a se mai umbla la instalaţia de ridicare, până în momentul începerii ridicării cofrajului glisant. Concomitent cu montarea instalaţiei de ridicare, se execută celelalte instalaţii şi lucrări auxiliare.

315

Toate instalaţiile vor fi minuţios verificate înainte de începerea turnării pereţilor şi ridicării cofrajului, făcând din timp toate probele necesare. Faza VII. Sprijinirea provizorie a panourilor de cofraj: � se execută sprijinirile provizorii la panourile de cofraj glisant de pe conturul exterior al construcţiei, care vor prelua împingerile suplimentare ale betonului ce vor apare la începutul turnării lui în cofraj; aceste sprijiniri vor fi îndepărtate cu puţin timp înainte de efectuarea primei ridicări (smulgeri) a cofrajului glisant; � se curăţă cofrajul de toate aşchiile şi Corpurile străine; � după care se spală cu apă atât cofrajul cât şi betonul pe care se reazemă şi � se închid apoi cu şipci eventualele spaţii libere rămase între cofraj şi fundaţie; � se depozitează pe cadrele de deasupra jugurilor o parte din armăturile şi tijele ce vor fi necesare în timpul glisării, pentru a se reduce cantitatea de material care va trebui ridicată în timpul glisării; � se montează scara care asigură trecerea de pe turnul de acces pe cofrajul glisant; � se iau toate măsurile pregătitoare necesare unei bune desfăşurări a lucrului şi � se aduc pe cofraj toate sculele mărunte necesare în timpul glisării; � se verifică libera trecere a cofrajului glisant faţă de armături, rame de goluri etc., pentru a nu se agăţa de ele în timpul ridicării. 8.11.1.4 Ridicarea cofrajului glisant Turnarea betonului în pereţi cuprinde următoarele faze: Faza I. Umplerea cu beton a cofrajului glisant cuprinde următoarele operaţii: � se toarnă şi se compactează betonul în straturi uniforme de 15-20 cm grosime pe toată suprafaţa pereţilor; � se verifică în timpul primei umpleri dacă cofrajul nu a cedat şi dacă nu se produc scurgeri de beton pe dedesubt; � se continuă umplerea cofrajului urmărindu-se în mod special ca betonul să fie turnat în straturi de aceeaşi grosime pe toată suprafaţa pereţilor astfel ca la o anumită cotă să aibă aceeaşi vechime pe întreaga suprafaţă a construcţiei. Faza II. Desprinderea cofrajului glisant şi începerea glisării va avea loc numai după ce straturile de beton au ajuns la înălţimea de 80-90 cm, această umplere a cofrajului trebuind să fie efectuată neapărat în 3-4 h. Operaţiile legate de prima ridicare (smulgere) a cofrajului glisant sunt următoarele: � se desfac toate sprijinirile provizorii de la pereţii exteriori şi din alte locuri; � se desface una din şipcile de completare şi se verifică stadiul de întărire al betonului; � se pun în funcţie, simultan, toate pompele de ulei şi se blochează la 60-100 atm.; � se controlează dacă au lucrat toate verinele la această primă ridicare şi mai ales dacă au ridicat cofrajul în mod efectiv; � se vor înlătura cauzele unei eventuale nefuncţionări normale a vreunei verine; � se vor înlătura eventualele cauze care împiedică ridicarea panoului de

316

cofraj (agăţări de armături, şpraiţuri etc.); � la nevoie se va ajuta prima ridicare cu cricuri manuale; � se deblochează pompele de ulei, se face o nouă ridicare şi se blochează încă o dată pompele făcând un nou control şi reglaj al verinelor; � se controlează din nou gradul de întărire al betonului pe fâşia decofrată; la ieşirea din cofraj betonul trebuie să aibă priza terminată şi să fie intrat în faza de întărire; � se continuă în acelaşi mod turnarea betonului şi ridicarea cofrajului. Dacă la control, betonul ce apare sub cofraj nu este destul de întărit, se va aştepta un timp şi se va încetini ritmul ridicărilor; � se va da o atenţie deosebită la reglarea pasului verinelor pe primul metru de glisare astfel încât cofrajul glisant să fie în permanenţă menţinut orizontal. Viteza maximă de ridicare este de 20-25 cm/h, iar cea minimă este condiţionată de necesitatea de a nu lăsa cofrajul să se lipească de beton. Condiţia respectivă este asigurată dacă se face câte o ridicare (2,5 cm) la fiecare jumătate de oră, cea ce înseamnă că viteza minimă de ridicare este de 5 cm/h. Faza III. Montarea platformelor inferioare. Când cofrajul glisant s-a ridicat cu ≈ 1,50 m se începe montarea platformelor inferioare. Întrucât operaţia se execută în timp ce cofrajul îşi continuă ridicarea, se vor concentra forţe suficiente de dulgheri pe timp de 1-2 schimburi. Pentru a se evita folosirea acestor echipe suplimentare de dulgheri se va urmări, dacă este posibil, ca piesele schelelor suspendate să fie montate odată cu cofrajul glisant, înainte de începerea glisării. Faza IV. Turnarea pereţilor. Această operaţie trebuie continuată neîntrerupt până la cota finală. Ea comportă o serie de operaţii, care se execută la intervale scurte de timp (aproape simultan), pe diferite puncte de lucru de pe cele două platforme (superioară şi inferioară) şi anume: � se ridică în continuare cofrajul cu o viteză medie de 10-20 cm/h, cu un pas de 2,5-3,5 cm, în funcţie de temperatura exterioară şi de umplerea cofrajului cu beton; � se verifică nivelurile după fiecare ridicare şi se iau măsurile corespunzătoare de reglaj al instalaţiei de ridicare. Orizontalitatea cofrajului glisant este o condiţie obligatorie pentru a se obţine pereţi drepţi şi verticali; nu se admit denivelări > 2 cm; � se înnădesc tijele de susţinere pe măsura ridicării cofrajului; � se introduce betonul în cofraj cu lopata, lăsând întotdeauna cofrajul gol pe ≈ 5 cm; � se modifică de 3-4 ori pe schimb ordinea de descărcare a betonului pe platformele celulelor, modificându-se în acelaşi fel şi sensul de circulaţie al mijloacelor de transport (roabe, tomberoane), mai ales la celulele circulare, pentru a se evita eventualele deplasări sau răsuciri ale cofrajului; � se introduc plăcile termoizolante la pereţii exteriori în timpul betonării (unde este cazul); � se montează ramele pentru executarea golurilor de uşi,

317

ferestre, rezemări de planşee, instalaţii etc. la cotele indicate de proiect, după ce au fost în prealabil unse cu ulei: pentru a se obţine o pozare cât mai exactă a ramelor şi cutiilor de goluri, se va marca cu ajutorul cuielor poziţia exactă a acestora pe marginea platformelor superioare de lucru; pentru menţinerea lor în timpul glisării în poziţia indicată în proiect, ramele de goluri se vor fixa cu sârmă de armăturile din pereţi şi vor fi ghidate pe verticală de distanţieri speciali prinşi de platforma cofrajului glisant; în loc de rame, uneori se montează direct în cofrajul glisant chiar tocurile de tâmplărie, luându-se în prealabil măsurile necesare de protecţie a acestora contra umidităţii pentru a nu se deforma (când sunt din lemn) şi de fixarea riguroasă la poziţia din proiect; � se montează armăturile pereţilor (şi eventual cablurile pentru beton precomprimat), dându-se o atenţie specială armăturilor orizontale deoarece ele fixează poziţia ramelor pentru goluri; � se montează (dacă prevede proiectul) reţeaua instalaţiei electrice (tuburi, conductori) care aparţine construcţiei propriu-zise. De pe platformele inferioare se execută următoarele operaţii: � se scot cutiile pentru golurile necesare rezemării planşeelor şi pentru golurile instalaţiilor; � se scot cu grijă ramele golurilor pentru uşi şi pentru ferestre, înlocuindu-le cu popi; � se triază cutiile şi ramele golurilor, cele bune se curăţă, se ung şi se trimit la reutilizare; cele deteriorate se expediază pentru recondiţionare; � se corectează execuţia golurilor prin spargeri suplimentare cât timp betonul este încă proaspăt; � se închid golurile exterioare când se lucrează pe timp friguros. După ce s-a ajuns cu betonul din pereţi la cota finală, ridicarea cofrajului se continuă cu cel puţin încă 50-60 cm (5-7 h), pentru a-l dezlipi de beton. În vederea demontării cofrajului glisant, acesta va fi ridicat în continuare până ce marginea inferioară a panourilor va depăşi cu ≈ 15-20 cm capătul superior al pereţilor sau până când marginea inferioară a panourilor se opreşte cu 20-25 cm mai jos decât capătul superior al pereţilor şi apoi se sprijină în consecinţă, trecând greutatea cofrajului de pe tije pe pereţi. În cazul în care cofrajul glisant va fi folosit pentru turnarea planşeului de acoperiş (de exemplu la silozuri), oprirea cofrajului se va face conform proiectului respectiv.

318

Cofrajul va fi asigurat pentru a nu fi luat de vânt (de exemplu se va ancora de armăturile construcţiei). În caz de forţă majoră (ger, accident în tehnologia glisării) sau din motive tehnologice bine întemeiate, turnarea betonului în pereţi şi glisarea cofrajului pot fi oprite. În asemenea cazuri se va avea grijă ca, după încetarea turnării betonului, să se dezlipească cofrajul glisant de betonul turnat în pereţi prin continuarea ridicării cofrajului timp de încă 5-7 h, fără a depăşi însă marginea superioară a pereţilor. 8.11.1.5 Demontarea cofrajului glisant Demontarea cofrajului glisant fiind o operaţie dificilă şi periculoasă, care se execută la mare înălţime, va fi condusă de o persoană experimentată şi se va efectua numai în timpul zilei, cu personal instruit în mod special pentru asemenea operaţii. Demontarea cofrajului glisant se execută în două faze: Faza I. Demontarea părţilor din cofraj care se află deasupra platformei superioare: � se demontează părţile din cofraj care se află deasupra platformei superioare (instalaţii, cadre etc.); � se extrag tijele de susţinere, se ung ştifturile şi se umplu cu vaselină găurile filetate. Faza II. Demontarea cofrajului propriu-zis. Se demontează cofrajul glisant propriu-zis (panourile de cofraj, platformele superioare şi inferioare) în funcţie de mijloacele existente la dispoziţie şi anume: cu macara, manual sau combinat (fig. 8.96). Demontarea se va face integral cu macaraua, dacă este suficientă înălţime de ridicare la cârlig (cazul I) sau combinat (manual platforma inferioară şi cu macaraua cutia propriu-zisă de cofraj), atunci când cârligul macaralei nu are suficientă cursă sub braţul ei (cazul II) şi nu poate extrage împreună atât cutia de cofraj, cât şi platforma inferioară. În cazul I: mai întâi se demontează cu macaraua panourile exterioare de cofraj, inclusiv platforma de lucru inferioară (fig. 8.96.a); � apoi se demontează tot cu macaraua cofrajul inferior, inclusiv platforma inferioară fig. 8.96.b). În cazul II: mai întâi se demontează cu macaraua panourile exterioare de cofraj, inclusiv platforma inferioară aferentă (întocmai ca la cazul I); � se demontează manual platforma de lucru inferioară, interioară şi apoi cu macaraua cofrajul interior (fig. 8.96.c).

319

Fig. 8.96 Demontarea cofrajului glisant: a, b- cazul I; c- cazul II: d- prinderea panoului de cofraj în cârligul macaralei

8.11.2 Cofraje glisante pentru construcţii cu secţiune variabilă cu înălţimea Variaţia continuă a grosimii elementelor sau pereţilor intervine la coşurile de fum, castelele de apă, construcţiile în forma de turn, zidurile de sprijin etc. La coşurile de fum variază atât forma în plan, cât şi grosimea pereţilor, în funcţie de înălţime. Acest tip de construcţii se execută cu cofraje glisante speciale, metalice.

320

8.11.2.1 Alcătuirea cofrajului glisant pentru coşuri de fum Cofrajul glisant special (fig. 8.97) folosit la executarea coşurilor de fum din ţara noastră are la bază principiul că circumferinţa cofrajului se micşorează cu înălţimea prin suprapunerea panourilor din care este alcătuit.

Fig. 8.97 Cofraj glisant pentru coşuri de fum. Panouri de cofraj şi tiranţi: a, b- panouri fixe (a- panou fix interior; b- panou fix exterior); c- panou adiţional

interior

321

Cofrajul glisant metalic este alcătuit din două sau trei tipuri de panouri şi anume: 1) Panouri fixe, care vin în contact cu betonul pe toată suprafaţa lor, fiind legate de juguri cu ajutorul unor dispozitive ce permit atât modificarea înclinaţiei panourilor, cât şi apropierea lor. 2) Panouri mobile, care sunt legate de cele fixe, suprapunându-se peste ele, permiţând astfel variaţia secţiunii coşului. 3) Panouri suplimentare, care prelungesc panourile fixe sau mobile; aceste panouri se pot demonta pe măsură ce se suprapun, permiţând variaţii mai mari ale secţiunii coşului. Întrucât panourile fixe şi cele mobile sunt confecţionate cu rază de curbură constantă, corespunzător unui diametru mediu teoretic al coşului, în zona de la baza şi vârful acestuia, circumferinţa este formată dintr-o succesiune de arce cu raza egală cu raza teoretică (medie) a secţiunii coşului. Datorită suprapunerii panourilor care alcătuiesc cofrajul glisant, peretele coşului are porţiuni cu grosime mai redusă (zona panourilor mobile) şi porţiuni mai groase (zona panourilor fixe, fig. 8.98.a). Diferenţa de grosime este ≈ 3 cm. În ansamblu, panourile fixe şi mobile în secţiune se realizează prin jocul de diametre, un pinten pe faţa interioară şi exterioară a betonului, ce practic realizează împiedecarea rotirii cofrajului, păstrând astfel rectiliniaritatea de deplasare pe verticală în timpul glisării. Pentru asigurarea pătrunderii simultane a panoului mobil în cele două panouri fixe adiacente s-a prevăzut montarea dispozitivului armonică, care este de fapt un ansamblu de pârghii articulate (fig. 8.98.b). Grinda inelară interioară este realizată din profiluri laminate şi are ca scop rigidizarea grinzilor radiale la centrul construcţiei, servind în acelaşi timp în ansamblul cofrajului la suportul cajei superioare a liftului. Grinda inelară exterioară cuprinde extremităţile grinzilor radiale, fiind în acelaşi timp suport al cadrului spaţial realizat de montanţii înclinaţi. Cele două grinzi sunt realizate din subansambluri care se pot desface la demontare. Grinzile radiale sunt realizate din profile laminate de diverse secţiuni, astfel încât să permită sprijinirea traversei jugului şi în acelaşi timp

322

deplasarea în ansamblu a jugului pe o direcţie de-a lungul grinzii. La partea superioară a grinzii se montează podina de lucru a cofrajului.

Fig. 8.98 d, e, f: d- panou mobil exterior: e- panou mobil interior; f- tiranţi; 1- panou; 2- cornier rigidizare; 3- ureche; 4- coastă centrală; 5- nervură; 6- coastă; 7- oţel cornier; 8- nervură; 9 - colţar; 10- şurub; 11- piuliţă; 12- inel de siguranţă; 13- cornier;

14,15- şurub dreapta; 16,17- şurub stânga; 18- manşon întinzător

323

Traversa jugului este astfel concepută încât să realizeze sprijinirea pe grinda radială şi în acelaşi timp să poată realiza deplasarea în lungul acesteia. Traversa jugului în acelaşi timp este prevăzută cu sistemul de fixare al verinei şi tecii de protecţie a tijei. Lungimea traversei jugului este dimensionată astfel încât să poată cuprinde în ansamblu perechea de cârje care susţine panourile şi permite prin montajul la distanţe diferite pe traversă a cârjelor să se asigure o grosime a peretelui coşului între15 şi 75 cm. Cele două cârje (fig. 8.97.c) susţin panourile fixe ale cofrajului şi sunt prevăzute cu câte două şplinturi pentru reglarea fină a grosimii peretelui şi înclinarea panourilor pentru realizarea pantei (atât panta constructivă a coşului, cât şi cea de glisare - fructul). Alcătuirea unui panou fix exterior, a unui panou fix interior şi a panourilor adiţionale se prezintă în fig. 8.98.a,b,c, iar alcătuirea unui panou mobil exterior şi a unui panou mobil interior, pentru cazul unui cofraj glisant Ø 1,90�5,50 m, utilizat de fostul Trust de Lucrări Speciale Bucureşti, în fig. 8.98.d, e. Pentru asigurarea nedeformabilităţii panourilor în plan orizontal se montează tiranţi cu manşon de strângere între urechile panourilor şi extremitatea suporturilor alunecători (v. fig. 8.98.f). Platforma superioară de lucru a cofrajului se sprijină pe scheletul de grinzi metalice radiale, care la rândul lor se reazemă pe juguri, constituind totodată şi ghidajul acestora în timpul strângerii cofrajului. Ridicarea cofrajului glisant se face cu ajutorul verinelor electrohidraulice, care se caţără pe tijele de susţinere, acestea fiind montate în teci de protecţie şi menţinute paralel cu faţa exterioară a coşului de fum. Modificarea diametrului cofrajului (strângerea) se realizează cu ajutorul unor dispozitive fixate pe grinzile radiale; aceste dispozitive, care pot fi acţionate mecanic, hidraulic sau manual, deplasează jugurile în lungul grinzilor radiale, modificând astfel secţiunea coşului odată cu ridicarea cofrajului glisant. Reducerea grosimii peretelui coşului se face manual, acţionând în general asupra panourilor fixe interioare cu ajutorul unor tije filetate sau cu alte dispozitive care permit apropierea sau depărtarea acestora de montantul jugului. Cofrajul glisant este prevăzut cu platforme de lucru necesare executării tuturor lucrărilor aferente procesului de glisare.

324

Platformele de lucru şi operaţiile care se fac de pe ele sunt următoarele: 1) Platformele superioare de lucru, alcătuite din panouri de inventar sau dulapi care se reazemă de grinzi radiale, de pe care se toarnă şi se compactează betonul; se strânge cofrajul etc. 2) Platforma 1 inferioară exterioară, situată aproximativ la nivelul marginii inferioare a cofrajului glisant, de pe care se montează şi se leagă armătura orizontală în pereţii coşului. 3) Platforma a 2-a inferioară exterioară, de pe care se supraveghează modul în care se strâng panourile exterioare şi se poate acţiona manual asupra înclinării lor sau a grosimii peretelui. 4) Platforma a 3-a inferioară exterioară, situată la 2,00 m sub marginea inferioară a cofrajului, de pe care se supraveghează gradul de întărire a betonului la ieşirea din cofraj; se fac eventual reparaţii şi se execută finisajul exterior al peretelui coşului. 5) Platforme locale (2-4 buc.) sub platforma a 3-a inferioară exterioară, de pe care se montează tronsoanele de scară exterioară şi platformele intermediare definitive ale coşului de fum. 6) Platforma 1 inferioară interioară, de pe care se supraveghează modul în care se strâng panourile interioare şi se execută manual reducerea grosimii peretelui sau se poate modifica înclinarea panourilor. 7) Platforma a 2-a inferioară interioară, situată la ≈ 2,00 m sub marginea inferioară a cofrajului glisant, de pe care se supraveghează calitatea şi gradul de întărire a betonului; se fac eventuale reparaţii, se finisează suprafaţa interioară a peretelui coşului şi se montează sau se toarnă consolele şi grinzile de susţinere ale zidăriei de cărămidă de şamotă. 8) Platforma a 3-a inferioară interioară, de pe care se execută zidăria de cărămidă de şamotă şi izolaţia termică a coşului; ea poate fi inelară sau continuă, la distanţă fixă sau variabilă (suspendată cu macarale diferenţiale sau cu tirfoare) de platforma superioară. Ridicarea materialelor şi muncitorilor pe cofrajul glisant se face cu unul sau mai multe ascensoare, ghidate pe cabluri sub tensiune constantă. Cadrul superior al ascensorului se ridică odată cu cofrajul glisant pe care se montează. Cofrajul glisant se dotează cu toate instalaţiile (electrice, alimentare cu apă, încălzire etc.), având asigurată funcţionarea continuă zi şi noapte în mod asemănător cu cofrajele glisante obişnuite. Controlul orizontalităţii se poate asigura cu instalaţiile descrise la cofrajele glisante obişnuite.

325

Instalaţia de verificare a verticalităţii constă din două fire cu plumb diametral opuse, la aceeaşi distanţă de centru, astfel încât să se încadreze în diametrul minim al coşului. Această operaţie se mai poate face şi prin vizarea cu aparate topografice (teodolit) din două staţii. În locul firelor cu plumb se pot utiliza două aparate optice cu prisme, care permit vizarea la verticală a reperelor fixate în interiorul coşului. 8.11.2.2 Montarea cofrajului glisant pentru coşuri de fum Faza I. Operaţii pregătitoare. Înainte de a se începe montarea propriu-zisă a cofrajului glisant, trebuie realizate următoarele lucrări pregătitoare: 1) Trasarea pe fundaţie în mod vizibil a conturului interior şi exterior

al peretelui şi materializarea centrului (axul vertical) coşului cu un reper metalic.

2) Trasarea pe fundaţie a cajei inferioare a liftului şi montarea cajei orientate faţă de accesul în coş - stabilit prin proiect. Funcţie de poziţia grinzii cu scripeţi a cajei inferioare se face turnarea fundaţiei şi amplasarea cabinei troliului.

Amplasarea fundaţiei, respectiv montarea cabinei troliului trebuie efectuată la o distanţă minimă de 1/10�1/7 din înălţimea coşului pentru preîntâmpinarea căderii pe cabina troliului a diverselor materiale de pe cofraj. 3) Montarea armăturii verticale pe tot perimetrul şi a celei orizontale

pe înălţimea minimă a panoului de cofraj (1,35 m) şi respectiv pe înălţimea maximă liberă până la grinda radială (1,65 m).

4) Echiparea panourilor fixe cu glisiere şi tiranţi fixându-se totodată cârjele jugurilor la distanţele necesare realizării peretelui la cota de pornire.

5) Executarea unui eşafodaj deasupra cajei inferioare cu partea superioară la 1,70 m pentru susţinerea inelului interior în vederea asamblării acestuia cu grinzile radiale.

6) Trasarea axelor grinzilor radiale, care se face în funcţie de numărul acestora şi poziţia axului uşii de acces în coş.

7) Asigurarea punctului de lucru cu apă şi forţă, conform proiectului de organizare.

Faza II. Montarea cofrajului glisant. După curăţirea armăturilor lăsate din fundaţie şi a suprafeţei betonului începe montarea propriu-zisă a cofrajului prin asamblarea panourilor de cofraj cu jugurile, aşezându-se în mod succesiv un panou fix şi un panou mobil pe întreg perimetrul coşului la cota respectivă. Elementele cofrajului glisant se montează în următoarea ordine:

326

1) Panourile se fixează pe cârjele jugurilor perfect la nivel orizontal pentru a se crea posibilitatea de strângere prin intermediul suporturilor alunecătoare de pe cârje.

2) Dispozitivele de egală strângere a acestora (v. fig. 8.98.f). se asamblează după montarea panourilor.

3) Fixarea în plan orizontal a platformei se face prin montarea provizorie a unor pene de lemn sub tălpile inferioare ale cârjelor.

4) Grinzile radiale se montează la interior, folosind eşafodajul montat anterior.

5) Asamblarea grinzilor inelare interioare şi exterioare se face după aşezarea grinzilor radiale pe eşafodaj. După asamblarea (prin bulonare) a grinzilor radiale cu cele inelare, trebuie efectuată centrarea cofrajului. În funcţie de axul teoretic materializat şi perimetrul coşului la cota respectivă, se face corectarea panourilor cu ajutorul tirforului.

6) Podina şi balustradele de protecţie precum şi primul rând de nacele (platforme) se montează în continuare.

7) Capul de bob se asamblează ţinând cont că ridicarea grinzii superioare cu scripeţi împreună cu picioarele capului de bob se face în acelaşi timp cu ajutorul unui stâlp central de montaj în capul căruia se instalează o macara diferenţială de 0,50 tf sau cu ajutorul unui autocran cu fleşă (săgeată) minimă de 12,00 m. Stâlpul se ancorează provizoriu cu cabluri de grinda inelară exterioară.

8) Ascensorul şi rama cajei de jos a tamburului de ghidaj şi troliului se instalează după prinderea capului de bob.

Instalaţiile electrohidraulice (verine, dispozitive de acţionare pe orizontală) ale cofrajului, precum şi a instalaţiei de forţă, lumină şi apă se montează în acelaşi timp. 9) Tecile tijelor de la partea inferioară se montează înainte de

montarea verinelor cu ţeavă sau eventual cu manşoane din carton, pentru protejarea tijei la bază.

Faţa interioară a panourilor se unge cu o emulsie slabă de motorină cu vaselină sau decofrol, evitând astfel o aderenţă mărită a betonului pentru perioada începerii glisării. Introducerea tijelor trebuie efectuată cu atenţie, căutând pe cât posibil montarea lor paralel cu faţa peretelui, pentru a se evita solicitările de torsiune (rotire) ale cofrajului. De asemenea, tijele trebuie alternate ca lungime evitându-se crearea unei zone continue de îmbinare a acestora. Premergător începerii turnării betonului în cofraj, se face corectarea panourilor de cofraj cu ajutorul şplinturilor în vederea obţinerii pantei

327

de glisare (fructul). Panourile exterioare sunt înclinate în funcţie de panta feţei exterioare a coşului, plus panta cofrajului obişnuit de ≈ 1% iar panourile interioare se montează cu panta proprie de dezlipire a cofrajului de 0,5%, pe verticală. Montarea nacelelor (platformelor) se face în timpul glisării, după ce cofrajul s-a dezlipit de la sol şi s-a ridicat la înălţimea corespunzătoare, la care este accesibilă această operaţie. După terminarea montării cofrajului şi efectuarea probelor în gol a verinelor echipele de muncitori instruite îşi ocupă poziţiile de lucru indicate în lista cronologică. Turnarea betonului este recomandat să înceapă la o temperatură exterioară de 18-20ºC (temperatura minimă pentru asigurarea condiţiilor de glisare normală). 8.11.2.3 Ridicarea cofrajului glisant Turnarea betonului se face ca la cofrajele glisante obişnuite prin umplerea cofrajului cu straturi succesive şi vibrate sau compactate cu şipca. La pornire, umplerea cofrajului cu beton pe ≈ 60 cm înălţime trebuie realizată în timp cât mai scurt posibil. Ridicarea cofrajului, în general, depinde de timpul de priză al betonului (4-5 h). Pe parcursul glisării se verifică atât coaxialitatea cofrajului, cât şi perimetrul şi diametrele în funcţie de înălţimea la care se găseşte cofrajul. Eventualele abateri de la orizontalitate a cofrajului se rectifică prin manevrarea corespunzătoare a verinelor pe verticală. În caz de abateri de la diametru se acţionează independent asupra verinelor pe orizontală. Fenomenul de rotire a cofrajului poate apărea în timpul glisării din cauza montării sub unghiuri diferite a tijelor de glisare, flambări dese sau schimbări de verine, agăţări ale cofrajului de armătura verticală, blocări ale cablului de ghidaj al liftului, lipiri şi dezlipiri ale cofrajului, încărcări neuniforme ale platformelor cofrajului, circulaţia oamenilor într-un singur sens etc.

328

Imediat după ce s-a observat apariţia rotirii trebuie luate măsuri pentru oprirea acesteia. Pentru aceasta, măsura cea mai eficientă este ghidarea forţată a cofrajului, respectiv a grinzilor radiale între profilurile I sau U încastrate în peretele de beton. Rotirea este un fenomen ireversibil şi nu poale fi oprită instantaneu. Profilul încastrat în beton trebuie plantat în perete, în axul acestuia, la o distanţă estimată astfel încât în momentul atingerii grinzii radiale cu profilul de stabilizare, betonul şi profilul să fie apte de a prelua împingerile respective din platforma cofrajului şi să dirijeze în continuare cofrajul pe direcţia nou stabilită. Înălţimea profilului trebuie să fie de 2,00-2,50 m iar numărul minim de profiluri este de 3 buc. plantate din două în două grinzi radiale. 8.11.2.4 Demontarea cofrajului glisant Demontarea cofrajului glisant este permisă numai la lumina normală a zilei. Înainte de atingerea cotei finale, în peretele de beton se lasă casete pentru goluri (câte o casetă pentru fiecare nivel între grinzile radiale), în care urmează să fie introduse bile scurte de 2,00 m necesare scheletului de rezistenţă al podinii de demontare a cofrajului. Podina de demontare se montează la 1,50 m de cota finală. După ce s-a turnat ultimul strat de beton în cofraj, se continuă glisarea ≈ 20-25 cm pentru dezlipirea cofrajului de beton. Se menţine cofrajul sprijinit pe tijele de glisare până ce betonul se întăreşte suficient pentru a se sprijini, respectiv grinzile radiale, prin intermediul unor chituci de lemn, direct pe zidul de beton. Pentru mărirea siguranţei la stabilitate, înainte de scoaterea tijelor de glisare se va ancora cofrajul de mustăţile lăsate din armătura coşului, apoi se demontează panourile de cofraj exterior şi interior de pe juguri, care rămân suspendate pe beton prin intermediul chitucilor. Se demontează: � verinele orizontale; � furtunurile de la toate verinele; � pompa; � instalaţia electrică a pompei; � cabina pompei şi � instalaţia electrică de iluminat. Din instalaţia electrică se menţine până la terminarea demontării cofrajului cablul electric cu butonul de acţionare a ascensorului. Se demontează apoi nacelele inferioare de la exteriorul şi interiorul coşului, inclusiv balustradele şi podinile respective. Pentru folosirea în continuare a ascensorului la coborârea elementelor cofrajului şi având în vedere necesitatea desfacerii

329

capului de bob, se montează o grindă provizorie pe peretele de beton care va suporta grinda superioară cu scripeţii de pe capul de bob. Nivelul superior al grinzii provizorii trebuie să fie sub nivelul inferior al platformei, respectiv al grinzilor radiale. Se montează: � grinda cu scripeţi pe grinda provizorie; � capul de bob: � stâlpii înclinaţi; � rama superioară; � stâlpii verticali. Se demontează: � balustrada platformei; � panourile podinii platformei; � grinda inelară exterioară; grinzile radiale. Se menţin nedemontate 4 grinzi radiale care vor susţine inelul central. Se trece apoi la demontarea jugurilor folosind catargul din centrul inelului interior pentru a le ridica peste vârful coşului şi a le coborî încet în cabina ascensorului. Cele 4 grinzi radiale se demontează după coborârea inelului interior. După desfacerea lor din inel ele se reazemă provizoriu pe peretele coşului şi se coboară pe rând fiecare. Ultimele 4 juguri se demontează agăţându-le provizoriu pentru asigurare de tijele respective. Se scot verinele verticale sau chitucii, se extrag tijele cu dispozitivul de extracţie şi se finisează vârful coşului. Se execută o podină provizorie peste vârful coşului în vederea desfacerii schelei speciale de demontare. Se desface podina exterioară şi balustrada exterioară şi se extrag grinzile (bilele) de lemn respective. În final se coboară cablurile de tracţiune şi de ghidaj ale ascensorului şi cablul electric cu ajutorul funiilor, având grijă a Ie bobina pe măsura coborârii. Se demontează grinda cu scripeţi şi se coboară cu funia. Se coboară cu funia dulapii podinii provizorii şi apoi grinda metalică provizorie care a susţinut grinda cu scripeţi. Se demontează apoi: � caja inferioară a liftului şi se scoate din coş cabina ascensorului; � rama inferioară cu scripeţi şi tamburul cu cablul de ghidaj.

330

8.12 ELEMENTE DE SUSŢINERE A COFRAJELOR Pentru susţinerea cofrajelor se utilizează elemente de susţinere verticale şi orizontale. Aceste elemente, confecţionate din metal, sunt elemente de inventar şi fac parte din echipamentele SECOM. 8.12.1 Elemente de susţinere orizontale Aceste elemente sunt grinzile metalice extensibile şi grinzile telescopice demontabile şi au un domeniu larg de utilizare, un număr forte mare de reutilizări (≈ 200 ori) şi un consum foarte redus de material lemnos. 8.12.1.1 Grinda extensibilă de 3,00-5,00 m Această grindă este alcătuită dintr-un tronson principal 2 şi un tronson de prelungire 3 care culisează în interiorul tronsonului principal, blocarea făcându-se cu o pană. Ambele tronsoane sunt alcătuite dintr-o talpă superioară din tablă de oţel de 3 mm îndoită în formă de U, o talpă inferioară din oţel rotund Ø16, respectiv Ø18 şi o reţea de diagonale şi montanţi care fac legătura între cele două tălpi. Talpa inferioară a tronsonului principal este întreruptă şi prevăzută cu o piuliţă de întindere 4 cu filet dreapta-stânga, prin rotirea căreia se reglează pretensionarea tălpii. Fiecare tronson este prevăzut cu o piesă de sprijin 1 la capătul de rezemare. Poziţia tronsonului de prelungire se fixează cu o pană din oţel (panta 1:10), după ce s-a reglat deschiderea în funcţie de necesităţi. Tronsonul de prelungire poate fi scos prin culisare din cel principal, operaţie care se realizează prin scoaterea penei. Transportul se face cu mijloace obişnuite la lungimea minimă, iar depozitarea în stive orânduite după tip şi deschidere, astfel ca să se uşureze operaţia de manipulare. Se vor evita deteriorările prin loviri. Caracteristicile tehnice sunt: � deschiderea maximă 5,00 m; � deschiderea minimă 3,00 m; � lăţimea 200 mm; � înălţimea 291 mm; � momentul încovoietor maxim 800 daN·m; � masa netă 53 kg.

331

Fig. 8.99 Elemente orizontale pentru susţinerea cofrajelor. Grinzi extensibile: a- cu deschidere de 3,00-5,00 m; b- cu deschidere de 4,00-6,00m; c- cu deschidere

de 6,00-9,00m 8.12.1.2 Grinda extensibilă de 4,00-6,00 m Această grindă (fig. 8.99.b) este alcătuită din două tronsoane: 1) Tronsonul 5 format dintr-o talpă superioară din tablă şi una inferioară în oţel rotund rigidizate prin diagonale. Diagonalele sunt realizate tot din oţel rotund. La talpa inferioară a tronsonului se găseşte aparatul de fixare pentru blocarea la diverse lungimi 6. 2) Tronsonul 7 este alcătuit din două tălpi din tablă ambutisată rigidizată prin două rânduri de diagonale din oţel rotund, pozate la exterior. Tronsonul 7 se introduce şi culisează în tronsonul 5. Transportul şi depozitarea se fac în stare asamblată la lungimea minimă a grinzii. Caracteristicile tehnice sunt: � deschiderea maximă 6,00 m; � deschiderea minimă 3,70 m; � lăţimea 100 mm; � înălţimea 309 mm; momentul încovoietor maxim 1200 daN·m; � masa netă 89 kg. 8.12.1.3 Grinda telescopică de 6,00-9,00 m Această grindă (fig. 8.99.c) se compune din două tronsoane de capăt 8, care pot culisa în tronsonul de mijloc 9, permiţând realizarea oricărei deschideri în intervalul 6,00-9,00 m. Tronsoanele de capăt au forma constructivă din grinzi cu inimă plină, iar tronsonul de mijloc al unei grinzi cu zăbrele cu talpa superioară din tablă profilată şi celelalte elemente din oţel rotund. Blocarea grinzii telescopice la deschiderea dorită se face prin două buloane filetate.

332

Caracteristicile tehnice sunt: � deschiderea maximă 9,00 m; � deschiderea minimă 6.00 m; � lăţimea 121 mm; înălţimea 272 mm; momentul maxim 1500 daN·m; � masa netă 145 kg. 8.12.2 Elemente de susţinere verticale Aceste elemente preiau şi transmit la teren sau la elementele inferioare de rezistenţă (planşeu) sarcinile care acţionează asupra elementelor orizontale de susţinere. În această categorie se cuprind popii şi eşafodajele demontabile, confecţionate din metal, având posibilitatea de a-şi modifica înălţimea (extensibili). 8.12.2.1 Popi metalici Tipurile de popi metalici de inventar şi caracteristicile acestora sunt date în tabelul 8.21 şi în fig. 8.100. Popii metalici extensibili de tipul PE 3100 R, 5100 R şi PU 3100 se compun, în principal, din două ţevi, una superioară şi alta inferioară, care culisează una în alta. Tabelul 8.21 Popi metalici

Înălţimea [mm]

Sarcina [daN] Denumirea

popului

Sim

bol

Hm

ax

Hm

in

Max

.

Min

.

Înălţim

ea d

e re

glaj

bru

t

Înălţim

ea d

e re

glaj

fin

Mas

a [k

g/bu

c]

PE

3100

R

3100

1700

4500

2000

24.5

0

PE

5100

R

5100

3100

4500

1800

40.8

5 I. Popi extensibili obişnuiţi

PU

3100

3100

1700

1200

600 Din

100

în 1

00 m

m

100

mm

16.2

5

PES

3100

3100

1700

4500

2000

52.0

0

II. Popi extensibili cu baza spaţială

PES

5100

5100

3100

4500

1800

Din

100

în 1

00

mm

100

mm

68.5

0

III. Popi extensibili speciali

PU

1200

1220

232

4500

3000

Din

100

în

100

m

m

100

mm

18.0

0

Notă: Sarcina maximă corespunde înălţimii minime, iar sarcina minimă înălţimii maxime

333

Fig.8.100 Elemente verticale pentru susţinerea cofrajelor: a- pop metalic extensibil PE 3100R, b- pop metalic extensibil PE 5100 R, c-pop

metalic extensibil uşor PU 3100, d- popi metalici extensibili cu baza spaţială PES 3100 şi PES 5100; e- pop metalic uşor PU 1200, 1- tronson inferior, 2- manşon filetat; 3- piuliţă cu urechi; 4- bolţ; 5- inel, 6- tronson superior; 7- placă de sprijin;

8- pop metalic extensibil 3100 R sau 5100 R; 9-şpraiţ I; 10- şpraiţ II; 11- talpă şpraiţ; 12- colier, 13- profil de rezemare; 14- placă de bază

În prelungirea ţevii inferioare este sudată o mufă filetată. Pe mufă se înşurubează o piuliţă cu urechi, cu ajutorul căreia se realizează reglarea fină a popului, iar reglarea brută cu ajutorul unui bolţ care se introduce în găurile existente în ţeava superioară.

334

Popii extensibili cu bază spaţială PES 5700 şi PES 3100 sunt alcătuiţi din popi extensibili PE 5100 R şi PE 3100 R pe care se montează, cu ajutorul unor coliere, câte 3 şpraiţuri tip I şi II, care sunt reglabile, asigurând astfel o buna aşezare a tălpilor pe teren. Popul metalic uşor PU 1200 se compune în principal dintr-un tronson din ţeavă care trece printr-un manşon filetat. Manşonul are o placă de bază sudată la capătul inferior. Placa reazemă pe traversele U12 ale dispozitivului TS21 RC pentru grinzi, montate pe eşafodaj E 75. Tronsonul din ţeavă trece în jos prin manşon şi prin gaura plăcii şi este prevăzut cu găuri Ø 23 mm la 100 mm interax. Pe manşonul filetat se înşurubează o piuliţă cu urechi cu ajutorul căreia se realizează reglajul fin al înălţimii active (deasupra traverselor U12) a popului. Rezemarea tronsonului din ţeavă pe piuliţa cu urechi se face prin intermediul unui bob Ø 22 mm. Tehnologia de montare a popilor extensibili comportă mai multe faze. Pentru exemplificare se prezintă fazele de montare în cazul utilizării popilor extensibili cu înălţime de 3100 mm. Faza I. Reglarea brută. Popul se aşează pe un dulap (dispozitiv de reglare cu două limitatoare la lungimea H necesară). Se culisează tronsonul superior astfel ca introducerea bolţului cu inel să se poată face la dimensiunea cea mai apropiată posibil de H necesară (fig. 8.101.a). Faza II. Se trasează poziţia popilor şi se trece la montarea lor. Popii pot fi aşezaţi fie direct pe pardoseala din beton, fie pe dulapi din lemn în situaţia când rezemarea trebuie să se facă direct pe teren, iar încărcarea admisibilă pe pop nu depăşeşte 1200 daN (kgf). S-a considerat σa teren = 1,2 daN/cm2. Se montează primul pop care trebuie asigurat în poziţia verticală până la montarea următorilor trei popi şi a contravântuirilor necesare (fig. 8.101.b). Faza III. Se montează în poziţie verticală doi popi care se leagă între ei la partea inferioară cu o longrină din ţeavă de schelă fixată cu ajutorul semicolierelor cu şurub. Se ţin în poziţie verticală cei doi popi până când se montează un alt rând de doi popi şi se contravântuiesc pe cele două direcţii. Se reglează fin înălţimea popilor cu ajutorul piuliţelor (fig. 8.101.c). Faza IV. Se montează două rânduri de popi şi se contravântuiesc cu longrine la partea inferioară pe cealaltă direcţie. Se montează ca în fig. 8.101.d o podină de schelă pe care se urcă muncitorii ce montează longrinele de contravântuire în partea superioară a popilor şi longrinele de lemn din capetele popilor. Se va avea în vedere, la prinderea contravântuirilor, ca popii să fie verticali.

335

Fig. 8.101 Montarea popilor extensibili cu înălţimea maximă de 3100 mm: a,b,c,d- faze de montaj

Faza V. Popii se contravântuiesc. Faza VI. Pe capetele popilor se fixează, cu ajutorul bridelor, longrine de lemn pe care reazemă grinzi extensibile. Pe grinzile extensibile se montează panourile de cofraj şi caloţii metalici tip TS 20 pentru susţinerea grinzilor sau juguri tip CMU. Distanţele dintre popi, deschiderile şi tipul grinzilor extensibile, distanţele dintre caloţi, precum şi distanţele de contravântuire, se stabilesc prin proiectul tehnologic, în funcţie de greutatea planşeului şi a grinzilor ce trebuie turnate şi de sarcinile care pot fi preluate de popi, de grinzi, de caloţi şi de panourile de cofraj.

336

8.12.2.2 Eşafodaje metalice tip E 75 Aceste eşafodaje (fig. 8.102) sunt alcătuite din panouri plane, demontabile, de forma triunghiulară, care se asamblează între ele prin suprapunere cu ştuţ şi cep, îmbinările fiind asigurate cu zăvoare.

Fig. 8.102 Eşafodaj metalic E 75 1- panou I (750x1000)); 2- panou II (400x1000); 3- panou III (750x1500); 4-panou 4

(400x1500); 5- bară de legătură A; 6- bară de legătură B; 7-diagonală A; 8- diagonală B; 9- diagonală C; 10- element de reglaj inferior; 11- element de reglaj superior; 12- bridă traversă superioară;13- zăvor; 14-panou V (200x1000); 15- panou VII

(750x1000); 16- panou VIII (750x1500) La partea inferioară eşafodul este rigidizat cu bare de legătură. De asemenea, rigidizarea eşafodajului este asigurată cu ajutorul diagonalelor prevăzute la capetele eşafodajului şi în dreptul elementelor de contravântuire. Reglajul înălţimii eşafodajelor, cât şi reglajul verticalităţii eşafodajelor se face cu elemente de reglaj superior şi respectiv inferior. Aceste elemente sunt asigurate cu lanţuri pentru a nu cădea în timpul manipulării eşafodajelor cu macaraua. Accesul la platforma de lucru a eşafodajului se face prin interiorul eşafodajului, pe panourile prevăzute cu trepte de scară.

337

Eşafodajele sunt de 4 tipuri, funcţie de dimensiunile lor în plan; � tip A de 1000x1000 mm; � tip B de 1500x1500 mm; � tip C de 1000x1500 mm; � tip D de 1000x1000 mm. Pentru susţinerea platformelor de montare a cofrajelor şi pentru turnarea betonului în stâlpi se utilizează eşafodaje E 75 prevăzute cu dispozitiv de echilibrare şi respectiv eşafodaje E 75 de tip poligonal (E). Caracteristicile tehnice ale eşafodajului E 75 sunt: � înălţimea maximă 15,00 m pentru tipurile A, B şi C; � înălţimea maximă 12,00 m pentru tipul D; � sarcina maximă de exploatare în funcţie de înălţime este cea din tabelul 8.22; � pentru valori intermediare se vor utiliza graficele din fig. 8.103; � durata pentru un ciclu de utilizare este de 25 zile lucrătoare; � numărul minim de cicluri de utilizare pe an este 10. Tabelul 8.22 Sarcina maximă de exploatare a eşafodajelor E 75

Înălţimea eşafodajului [m] 6,00 m 10,00 m 15,00 m

Sarcină maximă centrică pe eşafodaje [t]

21,00 18,00 15,00

Sarcină maximă centrică pe picior [t]

6,00 5,00 4,00

Fig.8.103 Grafice pentru determinarea sarcinii maxime de exploatare a eşafodajului E 75: a- încărcare centrică; b- încărcare excentrică

Elementele componente sunt prezentate în tabelul 8.22 şi în fig. 8.103, în funcţie de înălţimea necesară, din elementele unui set de eşafodaje E 75 format din 25 eşafodaje cu Hmax = 5,75 m se pot realiza eşafodajele din tabelul 8.24. Tehnologia de montare a eşafodajului E 75 obişnuit cuprinde următoarele faze:

338

Faza I. Trasarea poziţiei eşafodajelor. În raport cu schema de amplasare a eşafodajelor se trasează la nivelul solului sau la nivelurile superioare ale construcţiilor. poziţia picioarelor eşafodajelor, în funcţie de tipul eşafodajelor ce trebuie montate. Picioarele eşafodajelor (elemente de reglaj inferior) se pot aşeza pe pardoseli din beton sau pe trotuare din beton sau asfalt, pe plăci din beton sau pe pământ pregătit prin nivelare şi compactare pe care s-au aşezat în prealabil dale din beton, dulapi din lemn sau traverse din lemn. Tabelul 8.23 Numărul maxim de eşafodaje care se pot realiza dintr-un set de eşafodaje E 75 Înălţime eşafodaj (m)

5,00

-5,6

0

5,60

-6,3

5

6,35

-7,1

0

7,10

-7,8

5

7,85

-8,6

0

8,60

-9,3

5

9,35

-10,

10

10,1

0-11

,85

10,1

0-10

,85

11,6

0-13

,10

13,1

0-14

,60

14,6

0-15

,35

Nr.max. de cofraje

25 21 19 17 15 14 13 12 11 10 9 8

Tabelul 8.24 Elemente componente ale eşafodajului E 75

Nr. buc. pe set tip de 25 eşafodaje cu Hmin =5,75 m

Poz

.

Denumirea elementului

Schiţa

Masa netă

Tip

A 10

00x1

000

Tip

B 15

00x1

500

Tip

C

1000

x150

0

Tip

D

1 Panou I (750x1000)

9.300 450 - 150 600

2 Panou II (400x1000)

7.400 100 - 50 100

3 Panou III (750x1500)

11.275 - 450 300 -

339

4 Panou IV (400x1500)

9.330 - 100 50 -

5 Bară de legătură A

3.550 105 - 52 108

6 Bară de legătură B

4.535 - 102 52 -

7 Diagonala A

3.250 52 - - 52

8 Diagonala B

4.670 - 52 - -

9 Diagonala C

4.030 - - 52 -

10 Element de reglaj inferior

3.944 102 102 102 102

11 Element de reglaj superior

3.969 102 102 102 -

12 Bridă transversală superioară

0.360 105 105 105 -

13 Zăvor

0.170 1300 1300 1300 900

14 Panou V (2000x1000)

5.190 - - - 100

15 Panou VII (750x1000)

9.900 150 - 150 -

16 Panou VIII (750x1500)

12.100 - 150 - -

17 Talpă

1.910 4 4 4 -

340

18 Suport balustradă

2.927 4 4 4 -

19 Balustradă I 4.040 8 8 8 -

20 Balustradă II 3.040 8 8 8 -

21 Grindă de rezemare

42.156 2 2 2 -

22 Element de legătură

3.880 2 2 2 -

23 Bolţ Ø 10

0.077 4 4 4 -

24 Siguranţă Ø4 100

0.010 4 4 4 -

25 Placă contra-greutate din beton armat

730.00 3 (2)

3 (2)

3 (2)

-

26 Element legătură I

0.985 4 4 4 -

27 Element legătură II

1.070 4 4 4 -

28 Element legătură III

2.385 2 2 2 -

29 Colier cu şurub CS-0

1.108 5 (10)

5 (10)

5 (10)

-

Notă: 1) Poziţiile de la 1 la 16 sunt elementele principale, iar cele de la 17 la

29 sunt elemente de completare care se utilizează în cazul eşafodajelor E 75 prevăzute cu dispozitiv de echilibrare şi respectiv a eşafodajului E 75 poligonal.

2) Masa netă pe set de eşafodaje este de 8018 kg pentru tipul A; 9594 kg pentru tipul B; 8797 kg pentru tipul C; 8105 kg pentru tipul D.

Elementele de sprijin pe care se aşează picioarele eşafodajelor nu trebuie să aibă faţă de un plan orizontal, denivelări > 10-12 cm sau să sufere tasări > 0,5 cm sub încărcarea maximă pe picior. Faza II. Montarea elementelor de reglaj inferior (picioarele). Elementele de reglaj inferior 10 (v. fig. 8.102) se aşază pe elementele de sprijin în locurile marcate prin trasaj (fig. 8.104.a).

341

Faza III. Montarea barelor de legătură şi a diagonalei. Barele de legătură 5(6) se montează pe elementele 10 în sensul acelor de ceasornic; se aşează diagonala 7 (8, 9) ca în fig. 8.104.b. Faza IV. Montarea primului tronson de panouri. Pe cadrul inferior realizat în faza precedentă, se montează, în sensul acelor de ceasornic, panourile obişnuite 1 sau 3 şi panoul cu treaptă 75 sau 16. Încheierea se face prin rotirea şi readucerea în poziţia iniţială a primului panou montat. Se asigură elementele de reglaj inferior prin legarea lanţurilor prevăzute, peste barele înclinate ale fiecărui panou montat la primul tronson (fig. 8.104.c).

Fig. 8.104 Tehnologia de montare a eşafodajului E 75:

a,b,c,d,e - faze tehnologice de montaj

342

Faza V. Montarea tronsonului doi de panouri. Panourile tronsonului 11 se montează în sensul acelor de ceasornic, astfel ca la primul tronson asigurându-se îmbinarea lor cu zăvoarele 13 (fig. 8.104.d). Faza VI. Montarea ultimului tronson de panouri. Se montează în sensul acelor de ceasornic panourile cu treaptă 15 sau 16. panourile curente 1 sau 3 şi diagonala 7, 8 sau 9 care se montează invers faţă de cum a fost montată diagonala de jos (privite de sus să formeze un X). Ultimul tronson se încheie cu montarea elementelor de reglaj superior 11 după asigurarea lui cu zăvoarele 13 (fig. 8.104.d). Elementele de reglaj superior se asigură prin legare cu lanţuri. Eşafodajul poate fi manipulat şi montat la alte puncte de lucru cu macaraua, după asigurarea lui cu toate zăvoarele (poz. 13 din tabelul 8.24) şi după legarea lanţurilor prevăzute la elementele de reglaj inferior şi superior (poz. 10 şi 11 din tabelul 8.24). Faza VII. Executarea contravântuirilor. Contravântuirea cofrajelor E 75 se face după schema din fig. 8.104.e. Pentru înălţimi cuprinse între 12,00 şi 15,00 m, contravântuirea se face în două secţiuni (se recomandă ca secţiunea orizontală unde se face prima rigidizare să fie la 6,00 m de la sol). Pentru înălţimi cuprinse între 6,00 şi 12,00 m contravântuirile se vor face într-o secţiune. Pentru înălţimi până la 6 m eşafodajul nu se contravântuieşte. Dacă eşafodajele nu se pot lega între ele, atunci se ancorează direct la teren cu câte patru ancore (pentru fiecare eşafodaj ancore din sârmă Ø 6 mm lungi de ≈7 m pentru eşafodajele tip 6,00-12,00 m înălţime şi respectiv 14,00 m pentru eşafodajele de 12,00-15,00 m înălţime). Tehnologia de montare a eşafodajului E 75 cu dispozitiv de echilibru cuprinde următoarele faze: Faza I. Trasarea poziţiei eşafodajului. Aceasta se face la fel ca la eşafodajul E 75 obişnuit. Faza II. Montarea nivelului zero de elemente. Se montează grinzile de rezemare 21, apoi barele de legătură 22, cu găurile din corniere concentrice cu cele din grinzi (fig. 8.105). Pe consola grinzilor se aşează contragreutatea 25. Pentru stâlpii marginali se aşează câte două contragreutăţi, iar pentru stâlpii de colţ se aşează câte trei contragreutăţi. Faza III. Montarea primului tronson de panouri. Se montează în sensul acelor de ceasornic panoul cu treaptă 16 şi apoi panourile curente 3 specifice eşafodajului E 75 B. Asamblarea primului tronson la nivelul zero montat anterior se face cu ajutorul bolţurilor 21 asigurate cu siguranţe Ø4x100 mm, poz. 24.

343

Fig.8.105 Montarea eşafodajului E 75 cu dispozitiv de echilibrare: a,b- faze de montaj

Fig.8.106 Montarea eşafodajului E 75 de tip poligonal (E):

a, b, c, d- faze de montaj

344

Faza IV. Montarea tronsonului n. Se montează panoul cu treapta 16 şi, în sensul acelor de ceasornic, panourile 3, apoi se montează suporturile de balustradă 18 şi siguranţele 13. În continuare se montează balustradele 19 şi podina de lucru. Tehnologia de montare a eşafodajelor E 75 de tip poligonal (E), cuprinde următoarele faze: Faza I. Trasarea poziţiei eşafodajului. Aceasta se face ca în fig. 8.106.a. Faza II. Montarea nivelului zero (fig. 8.106.b). se fixează tălpile cu ştuţ 17 conform trasajului. Peste ştuţurile tălpilor se montează pe conturul hexagonal barele de legătură 5, 6 şi 28 în sens invers acelor de ceasornic. În sensul acelor de ceasornic, pe conturul dreptunghiului interior, se montează barele de legătură 6. Se montează elementul de legătură 27. Faza III. Montarea primului tronson (fig. 8.106.c). Pe nivelul zero de elemente montat anterior, se montează în sensul acelor de ceasornic. pe conturul de paralelogram interior, panourile 3. Pe conturul hexagonal exterior, în sensul acelor de ceasornic, se montează panourile 3, 1, 3, 15 şi 3. Se asigură nivelul zero de elemente de primul tronson de panouri cu zăbrele 13. Următoarele rânduri de tronsoane se montează similar. Faza IV. Montarea tronsonului n (figurile 8.106.d, 8.107, 8.108, 8.109 şi 8.110). Tronsonul n se montează similar cu cele inferioare. Centrarea lor se face cu suporţii de balustrade 18, iar asigurarea cu zăvoarele 13. În continuare se montează balustradele 19, 20 cu siguranţele Ø4x100 mm, 24 şi podina de lucru. Demontarea eşafodajelor. Demontarea se face în sens invers montării, iar coborârea la sol a elementelor se realizează cu frânghia interzicându-se aruncarea acestora deoarece, prin deformarea capetelor tubulare, elementele devin inutilizabile. Pentru evitarea accidentelor, la demontare, podina de lucru de pe care lucrează muncitorul trebuie să fie cu două tronsoane mai jos în permanenţă.

345

Fig. 8.107 Exemplu de utilizare a eşafodajului E 75 cu dispozitiv de echilibrare la montarea panourilor de cofraj la stâlpi: a, b, c- faze tehnologice de montaj

Fig.8.108 Vedere în plan; 1- panou III; 2- grindă de rezemare; 3- element de

legătura; 4-suport balustradă, 5-balustradă; 6 - placă contragreutate

346

Fig. 8.109 Exemplu de utilizare a eşafodajului E75 de tip poligonal (E) la montarea

panourilor de cofraj la stâlpi

Fig. 8.110 Exemplu de utilizare a eşafodajelor E 75 pentru susţinerea cofrajelor la grinzi şi planşee

347

8.13 SPRIJINIREA SĂPĂTURILOR ŞI A ZIDURILOR Aceste tipuri de lucrări fac parte din categoria lucrărilor de dulgherie principale, dar cu caracter provizoriu sau auxiliar, piesele demontându-se la terminarea părţilor de construcţie la care au fost necesare. 8.13.1 Sprijinirea săpăturilor 8.13.1.1 Generalităţi Pentru executarea fundaţiilor unei construcţii sunt necesare lucrări de săpături, care pot fi cu maluri verticale sau înclinate (taluz). Când săpăturile au o înclinaţie care depăşeşte unghiul taluzului natural (tabelul 8.25) sau adâncime mare, pentru ca ele să nu se prăbuşească trebuie efectuate lucrări auxiliare de dulgherie numite sprijiniri. Sprijinirile sunt alcătuite din cămăşuială şi elemente de sprijin. Se pot executa în mai multe feluri, în funcţie de: coeziunea terenului, infiltraţiile de apă, adâncimea şi forma găurii în plan orizontal, modul de aşezare a dulapilor care alcătuiesc cămăşuiala. Tabelul 8.25 Valoarea maximă a unghiului taluzului natural

Adâncimea h a săpăturii h sub 3 m h peste 3 m Natura

terenului Unghiul talazului natural

h/l Unghiul talazului natural

h/l

Teren de umplutură, nisip, pietriş

39º 1/1,25 34° 1/1,50

Nisip argilos 56° 1/0,67 45° 1/1,00

Argilă nisipoasă 56° 1/0,67 53° 1/0,75

Argilă 63° 1/0,50 56° 1/0,67 Loess uscat 63° 1/0,50 53° 1/0,75 În funcţie de coeziunea terenului, se recomandă următoarele tipuri de săpături, precum şi următoarele adâncimi de la care e necesar să se facă sprijiniri: - în terenuri curgătoare (din nisip îmbibat cu apă etc.), sprijinirea se execută de la 0,25 m; se recomandă sprijiniri foarte grele;

348

- în terenuri necoezive (fără legătură între particule, cum sunt pietrişul, nisipul etc.), sprijinirea se execută de la 0,75 m; sunt recomandate sprijiniri grele; - în terenuri adezive (cum sunt argilele şi argilele nisipoase), sprijinirile se realizează de la 1,25 m; se recomandă sprijiniri mijlocii; - în terenuri compacte (din argile grase), sprijinirile se realizează de la 2 m; sunt recomandate sprijiniri uşoare. În cazul sprijinirilor foarte grele, la adâncimi mari şi în teren cu puternice infiltraţii de apă (sau sub nivelul pânzei de apă), se utilizează sprijiniri speciale (cu pereţi din palplanşe), iar celelalte tipuri de sprijiniri sunt considerate sprijiniri obişnuite. În funcţie de lăţime, sprijinirile pot fi: înguste (cu şpraiţuri sau proptele) sau largi (cu proptele şi contrafişe). În funcţie de modul de aşezare a dulapilor care alcătuiesc cămăşuiala, există sprijiniri orizontale (dulapii sunt aşezaţi orizontal) sau sprijiniri verticale (dulapii sunt aşezaţi vertical). În afară de consolidarea pereţilor săpăturilor, sprijinirile se folosesc şi la susţinerea zidurilor. Materialul lemnos folosit la executarea sprijinirilor obişnuite este, în general, următorul: - pentru cămăşuială (pereţi) se folosesc dulapi de răşinoase sau foioase, cu grosimea de 4-8 cm; - pentru elementele de sprijinire, dacă acestea sunt montanţi, se folosesc rigle cu grosimi de 10-15 cm şi lăţimi de 12-15 cm, iar dacă acestea sunt şpraiţuri, proptele, contrafişe şi ţăruşi se foloseşte lemn rotund (bile şi manele) cu diametrul de 15-20 cm şi, foarte rar, de 30 cm. 8.13.1.2 Sprijiniri orizontale Sprijinirea unui mal se foloseşte în cazul săpăturilor largi, susţinându-se independent fiecare mal până la o adâncime de 3-5 m. Pentru adâncimi mai mari, sprijinirea se face numai pe bază de proiect. Sprijinirile se pot executa în două moduri, prezentate în continuare. Sprijiniri cu contrafişe (fig. 8.111). În acest caz, dulapii pot fi alăturaţi (joantivi) sau distanţaţi, în funcţie de natura terenurilor, astfel:

349

Fig. 8.111 Sprijiniri orizontale cu contrafişe, la săpături în spaţii largi: a- secţiune transversală; b- detaliu de prindere între montant şi contrafişă;

1- montant; 2- dulapul cămăşuielii; 3- papuc; 4- contrafişă (proptea); 5- contravântuire; 6- talpă; 7� ţăruş

- pentru terenuri coezive, dulapii se aşază alăturat până la adâncimea de 5 m, în cazul terenurilor uscate sau cu infiltraţii mici de apă, şi până la 3 m, pentru terenuri uşor friabile; - pentru terenuri compacte, dulapii sunt distanţaţi la circa 0,2-1,6 m până la adâncimea de 3 m, în cazul argilei, sau până la 5 m, în cazul stâncii fisurate. Montanţii se aşază vertical, la distanţe de 1,5-2 m. Contrafişele sunt în număr de 2-3 la un montant, în funcţie de adâncime. Rezultanta împingerii pământului trebuie să se întâlnească în acelaşi punct la toate contrafişele. Dezavantajele acestui mod de sprijinire sunt legate de faptul că sunt incomode şi îngreunează celelalte lucrări (hidroizolare, betonare etc.). Sprijiniri de ancorare (fig. 8.112). Acestea nu au dezavantajele celuilalt tip de sprijinire. Capătul superior al montanţilor este ancorat cu ajutorul cablurilor, al tiranţilor de oţel-beton sau al moazelor de lemn, de ţăruşi de ancorare înfipţi în pământ (la 1,5-2 m), la o distanţă de la marginea săpăturii cel puţin egală cu adâncimea gropii. Baterea montanţilor nu se face paralel cu săpătura. Sprijinirea ambelor maluri se foloseşte în cazurile săpăturilor executate în spaţii înguste. Pentru şanţuri până la 2 m (fig. 8.113), sprijinirea poate fi dintr-un singur rând de dulapi cu grosimea 4-5 cm, aşezaţi la partea superioară a malului. Dulapii se fixează cu şpraiţuri (proptele)

350

orizontale, confecţionate din capete de bile sau manele cu diametrul de 10-12 cm şi montate la distanţa de 1,5-2 m.

Fig. 8.112 Sprijiniri cu ancorare: a- secţiune transversală; b- vedere; c- vedere în

plan Pentru şanţuri până la 4-5 m (fig. 8.114), sprijinirea poate fi cu mai multe rânduri de dulapi, alăturaţi sau distanţaţi în aceleaşi condiţii ca la sprijinirile în spaţii largi, ţinând cont de natura terenului. În cazul dulapilor distanţaţi, pe măsură ce se sapă, pereţii se căptuşesc cu dulapi proptiţi provizoriu cu şpraiţuri. La terminare, şpraiţurile provizorii se înlocuiesc cu montanţi (cu grosimea de 5 cm), între care se introduc apoi şpraiţurile definitive, care se taie cu 2-3 cm mai lungi şi se teşesc la capete. Şpraiţurile definitive se introduc forţat (prin batere) pentru ca montanţii să nu aibă joc. Pentru o stabilitate mai bună, sub fiecare şpraiţ se fixează praguri (cu scoabe sau cuie). În cazul dulapilor alăturaţi (joantivi), se fixează mai întâi montanţii provizorii la distanţe de 1,5-2,5 m. Apoi, se fixează dulapii între montanţi şi pereţii săpăturii, prinzându-se şpraiţurile ca în cazul precedent la 0,6-1 m distanţă. La partea inferioară a gropii, şpraiţurile se pun mai des. Pentru şanţuri cu adâncimea de peste 5 m, sprijinirea are loc ca în figura 8.115. Prescripţiile de la sprijinirile precedente sunt valabile şi în acest caz. Înnădirile elementelor sprijinirii orizontale se realizează în felul următor (fig. 8.116): dulapii orizontali se înnădesc cap la cap cu interspaţiu mic sau prin petrecere. Montanţii se înnădesc prin petrecere.

351

Fig. 8.113 Sprijinirea săpăturilor înguste şi puţin adânci

Fig. 8.114 Sprijinirea ambelor maluri pentru şanţuri până la 5 m

Fig. 8.115 Sprijiniri orizontale pentru şanţuri înguste şi adânci: a- vedere; b- detaliu;

1- dulapul cămăşuielii; 2- şpraiţ; 3- montant: 4-platformă

Fig. 8.116 Înnădirea elementelor sprijinirii orizontale:

a- cap la cap cu interspaţiu mic între dulapi; b- înnădirea dulapilor prin petrecere; c- înnădirea montanţilor prin petrecere

Pentru a economisi lemn, şpraiţurile pot fi confecţionate din metal şi pot fi reglabile cu şurub, lungimea lor putând fi modificată după nevoie (fig. 8.117). Scoaterea pământului din fundul şanţului se face, în cazul săpăturilor adânci, în mai multe trepte (relee). În acest scop, pe şpraiţuri se aşază platforme din dulapi, pe care se depozitează pământul (fig. 8.118).

352

Fig. 8.117. Şpraiţuri metalice pentru sprijiniri

Fig. 8. 118 Scoaterea pământului din săpături prin releu: 1- platformă; 2- prag

În cazul săpării puţurilor în terenuri necoezive se folosesc sprijinirile cu ghizduri (fig. 8.119), care se confecţionează din lemn rotund sau cioplit, îmbinat la jumătate sau în coadă de rândunică sub forma de cadre. Acestea se aşază în săpături pe măsura evacuării pământului, fie alăturat, fie distanţat.

Fig. 8.119 Sprijiniri cu ghizduri:

a- secţiune; b- vedere de sus; 1- cadru dreptunghiular din lemn rotund sau cioplit 8.13.1.3 Sprijiniri verticale Aceste tipuri de sprijiniri se folosesc în cazul săpăturilor de adâncime, efectuate în terenuri curgătoare sau cu infiltraţii de apă, ca în cazul

353

săpării puţurilor. în acest caz, dulapii se aşază vertical. Elementele componente ale acestor sprijiniri (fig. 8.120) sunt prezentate în continuare:

Fig. 8.120 Sprijinirea săpăturilor cu dulapi verticali alăturaţi Dulapii se aşază vertical, alăturat sau cu lambă şi uluc (în cazul infiltraţiilor de apă, ca să nu curgă nisipul). Capătul inferior este ascuţit pe o parte, spre exterior, pentru a se asigura înfigerea în pământ. La începerea săpării, dulapii se bat la capătul superior pentru a pătrunde în pământ. Baterea se face puţin înclinat, pentru a nu micşora dimensiunea săpăturii. Riglele (grinzile) se aşază orizontal, menţinându-se dulapii în poziţie verticală. Ele se sprijină cu şpraiţuri sau cu un cadru orizontal - proptit, la rândul lui. Penele se bat între dulapi şi elementele cadrului, pentru a se remedia neregularităţile care apar între poziţiile acestora. Pentru sprijinirea săpăturilor efectuate în spaţii înguste, sub formă de şanţuri continue (fig. 8.121), sprijinirea dulapilor se poate realiza cu un cadru orizontal şpraiţuit. Evacuarea pământului se realizează pe platforme. Pentru puţuri, sprijinirile verticale de mare adâncime se efectuează cu dulapi având lungimea de 1,5-2 m, dispuşi în prelungire pe măsura avansării săpăturilor, cu o mică deviere spre exterior. Cadrele de sprijinire a dulapilor se solidarizează pe verticală cu stâlpi prinşi în scoabe, iar pe orizontală, cu pene bătute între elementele cadrului şi dulapii verticali (fig. 8.121). La aşezarea dulapilor se va avea grijă ca

354

partea teşită a capătului de jos să fie îndreptată spre interiorul gropii şi să pătrundă sub fundul săpăturii cu 0,3-0,4 m.

Fig. 8.121 Sprijiniri verticale:

a- groapă pentru fundaţie sub forma de şanţ continuu; b- platforme pentru evacuarea pământului; 7-dulapi verticali; 2-dulapi orizontali; 3-cadre; 4-platformă din dulapi;

5-pământ; 6-şipcă de siguranţă; 7-spraiţuri; 8-conturul gropii

Fig. 8.122 Sprijiniri verticale la puţuri: a- soluţie adoptată pentru adâncime mică; b şi c- soluţii adoptate în cazul adâncimilor

mari

355

Sprijinirile speciale sunt sprijiniri verticale folosite la săpături adânci, de peste 5 m sau la sprijiniri sub apă, în cazul terenurilor curgătoare. Pereţii sprijinirii se mai numesc palplanşe sau dinţari (fig. 8.123). Se pot confecţiona din dulapi sau alte sortimente de lemn ecarisat (cu grosimea cuprinsă între 8 şi 15 cm, lăţimea de 8-20 cm şi lungimea între 5 şi 8 m) îmbinate în lambă şi uluc, falţ etc. pentru a fi etanşe. Capetele de jos sunt ascuţite asimetric pentru a pătrunde uşor şi a se presa unul pe altul. Pot fi protejate cu saboţi de tablă, dacă terenul este tare sau conţine bolovani. Capătul de sus este prevăzut cu manşon din inel metalic (cu grosimea cuprinsă între 4 şi 6 mm), menit să prevină crăparea sau strivirea lemnului datorită baterii. Baterea palplanşelor (fig. 8.123) se efectuează cu maiul sau cu sonete (din lemn sau metalice), de-a lungul conturului săpăturii, cu ulucul în direcţia în care progresează baterea. Pe măsură ce palplanşele se fixează în pământ, se întăresc cu cadre orizontale din dulapi, care se sprijină cu şpraiţuri. La diferite intervale, în funcţie de adâncime, precum şi la colţurile palplanşelor, palplanşele se vor ridigiza cu piloţi. Aceştia se vor îmbina cu palplanşele în lambă şi uluc sau în V, pentru etanşeitate. Vârful palplanşelor se înfige în pământ la aproximativ 50-60 cm sub nivelul fundului săpăturii. Palplanşele mai pot fi confecţionate şi din metal.

Fig. 8.123 Palplanşe din lemn: a- tipuri de îmbinări; b- sabot metalic pentru protecţia vârfului; c- manşon metalic

pentru protecţia capătului superior în timpul baterii

356

Fig. 8.124 Introducerea palplanşelor în teren:

1- moaze: 2- pilot suport; 3- pene de strângere; 4- scoabe; 5- şuruburi; 6- distanţier

8.13.2 Sprijinirea zidurilor Sprijinirea zidurilor este necesară în cazul executării subzidirii unor fundaţii, în cazul consolidării zidurilor etc. Subzidirea fundaţiilor (fig. 8.125). Săpăturile se execută sub cota fundaţiei, efectuându-se lucrul pe tronsoane pentru a nu fi pusă în pericol stabilitatea construcţiei. Talpa fundaţiei se sprijină pe malul opus cu bile consolidate cu contravântuiri (prinse în buloane sau cuie groase) în plan orizontal, spre a împiedica orice deformare, şi rezemate pe dulapi.

Fig. 8.125 Subzidirea unei fundaţii: 1- dulapi; 2- proptele (şpraiţuri); 3- pene; 4- contravântuiri; 5- porţiunea subzidită

357

Consolidarea zidurilor (fig. 8.126) se execută când se subzidesc fundaţiile, în cazul zidurilor fisurate, înclinate etc. Consolidarea se realizează cu proptele sau şpraiţuri, în funcţie de starea şi înălţimea zidului. Capătul superior al acestora se taie oblic şi se reazemă în papucul fixat în cuie pe dulapi, prin intermediul unei pene. Capetele inferioare se taie puţin oblic şi se sprijină pe tălpi confecţionate din dulapi, tot prin intermediul penelor din lemn, ceea ce asigură o demontare uşoară a proptelelor. Elementele sprijinirii sunt prevăzute cu contravântuiri pentru o rezistenţă sporită.

Fig. 8.126 Sprijinirea unei construcţii în timpul consolidării: a- secţiune transversală; b- vedere; c- detaliul A; 1- proptele (şpraiţuri); 2- moaze (cleşti); 3- contravântuiri; 4- ţăruş; 5- talpă; 6- dulap; 7- papuc; 8- pană 8.13.3 Condiţii de calitate pentru sprijiniri Sprijinirile trebuie să fie cât mai simple, să poată fi rapid executate şi să nu ocupe loc mult, pentru a se putea desfăşura în condiţii corespunzătoare şi celelalte lucrări. Piesele din componenţa sprijinirii trebuie să aibă dimensiuni adecvate şi să fie încheiate, pentru ca sprijinirea respectivă să fie nedeformabilă, stabilă şi rezistentă, iar demontarea sprijinirii să se poată efectua cât mai uşor. Pentru ca sprijinirile să poată îndeplini aceste condiţii, este necesară respectarea următoarelor reguli: - piesele din lemn folosite în acest scop să nu aibă crăpături în zona îmbinării sau părţi putrede, să fie cu cât mai puţine noduri şi să fie cât mai drepte; de asemenea. lemnul nu trebuie să aibă umiditate mai mare de 30% (prin uscare s-ar slăbi îmbinările) şi va fi din clasa de calitate III-IV (maximum); - să se respecte regulile de îmbinare a pieselor, care au fost descrise pe larg în capitolul 4, iar prinderea cu scoabe să se realizeze astfel

358

încât piesele să fie solicitate numai la întindere, nu şi la compresiune; - proptelele sau şpraiţurile se contravântuiesc atât în sens transversal, cât şi longitudinal, iar prinderea contravântuirilor se face cu buloane sau cuie. - sprijinirea proptelelor sau a şpraiţurilor prin pene trebuie să fie efectuată pe o suprafaţă stabilă (pe tălpi din dulapi, de exemplu) şi nu direct pe pământ, moloz etc. 8.13.4 Demontarea sprijinirilor Această operaţiune se realizează cu mare atenţie, deoarece este pericol de accidentare Se procedează în felul următor: - scoaterea proptelelor sau a şpraiţurilor se efectuează numai de jos în sus, pe măsura astupării săpăturii, în cazul şanţurilor sau al gropilor de fundaţie; - cămăşuiala se desface tot de jos în sus (astfel, nu se admite scoaterea dintr-o data a mai mult de un dulap în cazul terenurilor necoezive, curgătoare sau friabile şi nu se admite scoaterea dintr-o data a mai mult de 3 dulapi în cazul terenurilor stabile); - nu se aruncă materialele recuperate din sprijiniri, ci se sortează şi li se dă altă întrebuinţare.

359

MONTAJUL ELEMENTELOR PREFABRICATE

9.1 SORTIMENTE DE PREFABRICATE ŞI

CARACTERISTICILE LOR PRINCIPALE Faţă de soluţia betonului monolit, soluţia betonului prefabricat prezintă o serie de avantaje de ordin tehnico-economic. Un prim avantaj îl constituie reducerea consumului de material lemnos, prin turnarea repetată a elementelor prefabricate în tipare, eliminându-se cofrajele şi sprijinirile. În cazul utilizării matriţelor de beton, consumul de material lemnos se reduce substanţial, iar folosirea cofrajelor metalice exclude consumul de lemn. Scurtarea duratei de execuţie � un alt avantaj important � rezultă din faptul că, în afară de montare, toate celelalte operaţii se execută la unităţile de producţie de prefabricate (matriţe, armături, turnarea, compactarea, întărirea şi decofrarea betonului). Cofrarea, decofrarea şi susţinerile la betonul armat monolit consumă peste 2/3 din durata totală de execuţie. Unele cercetări arată că 1 m3 de beton monolit pus în operă consumă pe şantier 40 ore de manoperă, 1 m3 de beton preturnat consumă 30 ore de manoperă, iar 1 m3 de beton prefabricat consumă numai cinci ore. În toate timpurile, scurtarea duratei de execuţie a constituit un element de o importanţă deosebită. Efectele acestei scurtări se resimt în economie, datorită producţiei suplimentare ce se realizează prin intrarea mai devreme în funcţiune a investiţiilor productive. Există însă o durată optimă de execuţie; în cazul duratei optime de execuţie, toţi factorii care intervin la realizarea lucrării, colaborează, în mod armonios, cu eficienţă maximă, conducând la costuri minime pentru construcţie. Este evident că lungirea duratei de execuţie � peste cea optimă � generează costuri suplimentare, în cazul scurtării duratei de execuţie sub cea optimă, costurile constructorului cresc, prin faptul că mărind numărul de muncitori şi utilaje, nu se mai obţine eficienţa maximă; pe de altă parte, plusul de baracamente (dormitoare, cantine, magazii) necesar unui număr sporit de muncitori, măreşte costurile.

9

360

Mai sunt şi alţi factori care influenţează favorabil durata de execuţie; de exemplu, o organizare de şantier cu o aprovizionare ritmică de materiale, cu aplicarea unor metode mecanizate de lucru şi cu asigurarea la timp şi în număr suficient a forţelor de muncă, contribuie pozitiv la scurtarea duratei de execuţie. De asemenea, un amplasament care oferă o fundare directă, (fără epuismente, piloţi etc.), cu volum mic de terasamente, având căi uşoare de acces şi utilităţi, influenţează favorabil micşorarea duratei de execuţie. Printre celelalte avantaje oferite de soluţia prefabricată, se enumeră şi următoarele: � reducerea muncii manuale, prin folosirea mecanizării, care poate

fi aplicată pe o scară mult mai largă decât în cazul betonului monolit;

� eliminarea caracterului sezonier al activităţii de construcţii, având ca urmare permanentizarea muncitorilor, deoarece în fabricile de prefabricate producţia se realizează în spaţii închise, continuu, tot timpul anului, iar pe şantiere, montarea prefabricatelor se poate efectua şi pe timp friguros, cu măsuri de protecţie la monolitizări;

� creşterea productivităţii muncii la unităţile producătoare, prin organizarea industrială, cu tehnologii moderne, a producţiei; evident că şi la şantier productivitatea creşte, lucrările de construcţii fiind înlocuite cu lucrări de montaj;

� creşterea productivităţii în activitatea de proiectare; � gospodărirea mai bună a materialelor şi, în special, a agregatelor

� în fabrici � întrucât prin depozitarea pe platforme de beton, se elimină pierderile datorate contactului cu solul; pe şantiere, fiind vorba de cantităţi reduse � numai pentru monolitizări � pierderile sunt mici;

� îmbunătăţirea calităţii, prin utilizarea unor tehnologii moderne şi a unui control calificat şi permanent; de asemenea, folosirea tiparelor metalice şi a matriţelor contribuie la mărirea preciziei;

� folosirea unor secţiuni mai avantajoase, mai economice, faţă de betonul monolit, prin realizarea fermelor cu zăbrele, a arcelor, prin utilizarea secţiunilor T în locul secţiunilor dreptunghiulare şi prin mărirea clasei betonului; aceste măsuri conduc la economii de beton până la 50% pentru aceeaşi capacitate portantă;

� îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, prin faptul că elementele se confecţionează fie la sol, pe şantier � în condiţii lesnicioase � fie în spaţii închise, în fabrici, cu mijloace mecanizate; montarea efectuându-se cu ajutorul utilajelor de ridicat, efortul muncitorilor

361

este uşurat, întrucât monolitizările nu reprezintă, un volum important de manoperă;

� rosturile de lucru, care la betonul monolit se realizează adesea în condiţii nesatisfăcătoare, se pot evita, în majoritatea situaţiilor, în cazul elementelor prefabricate.

Soluţia betonului prefabricat prezintă şi unele dezavantaje din care se citează: � necesită utilaje speciale pentru manipulare şi montare, cu

amortismente care cresc odată cu greutatea elementelor prefabricate şi înălţimea la care urmează a fi montate;

� pretinde respectarea riguroasă a dimensiunilor, a poziţiei armăturilor şi a pieselor înglobate, precum şi o exactitate deosebită la trasarea construcţiilor proiectate din elemente prefabricate; depăşirea toleranţelor prevăzute poate provoca cheltuieli importante la montarea prefabricatelor şi, uneori, imposibilitatea realizării îmbinărilor.

Betonul monolit prezintă şi avantajul că, practic, se poate turna în forme foarte variate, permiţând concepţia unor structuri ce nu se pot realiza prin betonul prefabricat. Cu toate aceste dezavantaje, se pare că nu există nici o dificultate în stabilirea liniei de urmat în realizarea betonului. Trebuie susţinută acţiunea de mărire a câmpului de folosire a elementelor din beton armat prefabricat, paralel cu îmbunătăţirea calităţii acestora, prefabricarea fiind calea prin care se creează condiţii efective de industrializare a lucrărilor de beton. 9.1.1 Clasificarea prefabricatelor În funcţie de locul unde se confecţionează, elementele prefabricate se împart în două categorii: prefabricate uzinale şi prefabricate de şantier. � Prefabricatele uzinale - în general elemente tipizate de mare serie - se realizează în unităţi de producţie cu caracter industrial şi permanent. Prefabricarea uzinală are avantajul că producţia se desfăşoară în spaţii adăpostite - ferite de intemperii - cu tehnologii avansate, cu folosirea intensă a mecanizării şi cu asigurarea unui control al calităţii, continuu şi calificat (prin prezenţa laboratorului şi a instalaţiei de încercări).

362

Printre greutăţile aferente producţiei uzinale trebuie amintite: necesitatea transportului la şantier a elementelor prefabricate, a depozitării lor, a producerii unui număr limitat de tipuri şi a încadrării dimensiunilor în gabaritele mijloacelor de transport. � Prefabricatele de şantier se realizează în unităţi de producţie cu caracter temporar, deseori prin preturnare lângă locul de montaj. Turnarea elementelor cât mai aproape de locul de montaj reduce la minimum transportul, eliminându-l uneori complet; acest fapt permite realizarea unor piese de dimensiuni şi greutăţi mari, limitate numai de posibilităţile de montaj. Metoda preturnării este afectată de greutăţile inerente şantierelor şi anume de fluctuaţia muncitorilor, de lipsa unui grad dezvoltat de mecanizare, de lipsa unui control de calitate permanent, de lipsa de precizie, de discontinuităţi în producţie etc. În funcţie de locul elementelor prefabricate în structură. Principiile care călăuzesc proiectarea şi executarea elementelor prefabricate de beton armat au la bază concepţia ca, prin combinarea unui sortiment cât mai redus de elemente, să rezulte posibilitatea alcătuirii unui număr cât mai mare de tipuri de structuri, care să acopere cerinţele. Economiile obţinute prin tipizarea şi industrializarea fabricaţiei, cât şi prin cheltuielile mai restrânse aferente organizării de şantier, trebuie să compenseze sporurile de consum de materiale ce decurg dintr-o astfel de concepţie, care nu utilizează schemele hiperstatice. Structura halelor industriale (fig. 9.1) de diverse deschideri, înălţimi şi suprafeţe, se poate executa cu: � stâlpi de diferite tipuri, dintr-o bucată sau două, montaţi în fundaţii

pahar; � grinzi cu armături obişnuite sau precomprimate; � ferme cu armături obişnuite, sau compuse din panouri asamblate

prin precomprimare; � arce cu tirant, dintr-o bucată sau asamblate din tronsoane; � cadre prefabricate, eventual asamblate din tronsoane; � planşee din fâşii cu goluri sau elemente TT.

363

Fig. 9.1 Hală industrială. Denumiri: S- stâlp; F- fermă; G- grinda de rulare; N- luminator; P- pană; I- învelitoare;

CV- contravântuire; R- cadru de frânare; D- închidere; L- deschidere; T- travee; H- înălţimea halei

Acoperirea halelor se poate realiza cu pane şi plăci, chesoane de diverse tipuri, elemente TT, sau pânze subţiri prefabricate. Închiderile laterale şi compartimentările interioare se pot realiza cu panouri prefabricate. Construcţiile civile cu mai multe niveluri, pot fi alcătuite, în întregime sau în parte, din elemente prefabricate; astfel se pot deosebi: � construcţii cu pereţi portanţi din zidărie şi planşee prefabricate din

elemente de beton armat; � construcţii cu schelet mixt, din beton armat, monolit şi elemente

prefabricate; � construcţii cu pereţi şi planşee din panouri mari prefabricate; � construcţii din elemente spaţiale prefabricate; � construcţii cu stâlpi din elemente prefabricate şi cu planşee liftate. Deosebit de construcţiile industriale şi civile, elementele prefabricate s-au introdus şi în alte domenii şi anume: � la suprastructura podurilor, unde s-au realizat grinzi principale

prefabricate, cu lungimi şi greutăţi mari; � la susţinerea reţelelor electrice, ca stâlpi prefabricaţi, la căi ferate

electrificate, la iluminat etc.; � la estacade, sub formă de stâlpi sau cadre care susţin conducte,

benzi transportoare etc.;

364

� la construcţii agrozootehnice, sub formă de stâlpi, grinzi, pane, plăci de acoperiş şi de pereţi, grătare, iesle etc. � toate prefabricate;

� la construcţii de organizare a şantierelor, sub formă de elemente plane sau spaţiale;

� la construcţia căilor ferate, unde traversele din beton precomprimat au înlocuit, aproape în totalitate, traversele din lemn;

� la construcţiile de drumuri şi de pardoseli, sub formă de dale prefabricate.

9.1.2 Sistemele de prindere a elementelor prefabricate la dispozitivele de manipulare şi montare Dispozitivele de prindere sunt elementele care fac legătura între cârligul macaralei şi elementul prefabricat, care trebuie ridicat. Dat fiind diversitatea tipurilor de prefabricate, dispozitivele de prindere sunt foarte diferite. Ele se aleg funcţie de forma elementului prefabricat, de greutatea elementului, de tipul utilajului şi de posibilitatea manevrării dispozitivului înainte şi după montarea elementului. Pentru realizarea fazelor de transport şi de montare sunt necesare dispozitive de manipulare cu parametri corelaţi cu caracteristicile elementelor prefabricate. Aceste dispozitive se prind de elementele prefabricate prin agăţare, prin aşezare sau prin alte procedee, funcţie de caracteristicile elementelor şi de specificul procedeelor de transport, depozitare şi montare. Sistemele de prindere trebuie astfel concepute încât să prezinte o funcţionalitate superioară, să fie sigure în toate fazele de utilizare, să necesite un consum redus de materiale, eventual să poată fi recuperate. După folosire să nu necesite operaţii complicate de dezafectare. Unul dintre sistemele de prindere cele mai simple, curent folosit în prezent, dar nu şl cu cele mal bune performanţe, este realizat din oţel beton, sub formă de buclă, cu extremităţile acesteia înglobate în element pe parcursul fazelor de formare, figura 9.2. Acest sistem, denumit curent ureche de agăţare, prezintă o serie de dezavantaje care pot fi puse în evidenţă urmărind imaginile din figură.

365

Astfel, în cazul în care se foloseşte un dispozitiv de manipulare cu cabluri înclinate, iar urechile sunt poziţionate într-un plan longitudinal elementului, fig. 9.2.a, în momentul agăţării şi solicitării ramurile sistemului se dispun după direcţia cablului, cu tendinţa ca ramura dinspre interior să se curbeze, fără a se încărca. În această situaţie întreaga solicitare revine ramurii dinspre exterior care poate ceda. Este deci necesar ca în cazul utilizării unor dispozitive cu cabluri înclinate, urechile să fie dispuse într-un plan perpendicular pe planul dispozitivului, fig. 9.2.b. În această situaţie ramurile încărcându-se egal. Este necesar, de asemenea, să se utilizeze acelaşi tip de dispozitiv în toate fazele de transport, depozitare, montare, pentru a nu varia unghiul dintre cabluri ceea ce ar conduce la îndoiri repetate ale ramurilor urechilor şi la eventuala cedare a acestora.

Fig. 9.2 Sistem de prindere cu ureche de agăţare. a � greşit; b � corect

Dintre dezavantajele acestui sistem mai sunt de menţionat şi un consum relativ mare de oţel, utilizarea unor reazeme înalte la depozitare pentru a crea spaţii între elemente mai mari decât înălţimea urechilor, necesitatea tăierii sau îndoirii urechilor după ce fazele de montare au luat sfârşit. Dispozitive care îndeplinesc aceleaşi funcţii, dar cu avantaje nete, sunt prezentate în continuare. Astfel, în figura 9.3.a sistemul de prindere este conceput din două elemente. Un element, format dintr-o ţeavă filetată la interior sau dintr-o spirală realizată din sârmă, de care sunt sudate bucle de oţel, înglobat în beton. Celălalt element este constituit dintr-un bulon prevăzut la partea superioară cu un orificiu. În fazele de manipulare bulonul este înşurubat în orificiul filetat. După aşezarea în depozit sau la locul de montare, bulonul se recuperează. În figura 9.3.b sistemul de prindere, constituit dintr-un cablu, este introdus printr-un orificiu realizat în elementul prefabricat prin intermediul unei ţevi.

366

a b

Fig. 9.3 Ancore în beton:

a � cu ţeavă înglobată în beton; b � cu ţeavă curbă înglobată în beton (sistem Schwaiger)

Sistemul de prindere prezentat în figura 9.4 presupune realizarea, la formarea elementului, a unor orificii prin care, la fazele de manipulare se introduc tije filetate la capete de care se agaţă dispozitivele de manipulare.

Fig. 9.4 Sistem de prindere constituit dintr-un bulon introdus în orificiul practicat în

element Sisteme de prindere prin aşezare sunt prezentate în figura 9.5. Astfel, sistemul din figura 9.5.a este sub forma de furcă şi se utilizează curent pentru manipularea fâşiilor prefabricate. Pentru utilizarea sistemului este necesar ca la depozitare să se creeze spaţii între fâşii care să permită introducerea furcilor.

367

a b

Fig. 9.5 Sisteme de prindere prin aşezare

a � cu furcă; b � cu jug Sistemul din figura 9.5.b presupune un jug, cu dimensiuni corespunzătoare secţiunii elementului, prevăzut la partea inferioară cu orificii. Utilizarea dispozitivului presupune dispunerea acestuia pe la partea superioară a elementului prefabricat şi introducerea unor tije în orificiile de la partea inferioară. Pentru asigurare este necesară introducerea unor pene între jug şi element. 9.2 INSTALAŢII DE MANIPULARE ŞI TRANSPORT 9.2.1 Dispozitive de manipulare şi montare În scopul manipulărilor la fazele finale de fabricaţie, la încărcarea şi descărcarea din mijloacele de transport, în depozitele intermediare şi în vederea montării, elementele prefabricate trebuie prinse de utilajele de ridicare prin intermediul unor dispozitive. Dispozitivele de manipulare trebuie astfel concepute încât să satisfacă o serie de cerinţe cum ar fi o funcţionalitate bună, cu un consum redus de forţă de muncă, un anumit grad de universalitate pentru a putea fi utilizate la o gamă cât mai mare de elemente, să nu determine în elementele ce le manipulează solicitări mai mari decât cele din exploatare, iar atunci când introduc solicitări de altă natură acestea să fie de valoare cât mai redusă, să aibă o înălţime mică şi o greutate redusă pentru a folosi cât mai raţional parametrii de funcţionare ai utilajelor de ridicare, să fie sigure în exploatare respectiv să fie concepute şi dimensionate corespunzător evitând

368

ruperea acestora sau desprinderea elementelor, ceea ce ar conduce la accidente de muncă. Deoarece elementele ce se manipulează sunt elemente liniare sau cu proiecţie liniară pe orizontală, cum ar fi grinzi, stâlpi, ferme, pereţi, sau elemente de suprafaţă, planşee, fâşii, elemente de acoperiş etc. dispozitivele de manipulare şi montaj sunt concepute pentru aceste două mari grupe de elemente. Pentru a putea concepe şi realiza alcătuiri raţionale, care să răspundă cerinţelor menţionate mai sus, un dispozitiv de manipulare şi montare trebuie să aibă cel puţin două puncte de prindere. 9.2.1.1 Dispozitive de manipulare şi montare pentru elemente liniare cu două puncte de prindere Cele mai simple şi curent folosite dispozitive cu două puncte de prindere sunt alcătuite din cabluri dispuse înclinat. Înclinarea cablurilor faţă de orizontală trebuie astfel aleasă, încât solicitările la care sunt supuse acestea şi elementul ce se manipulează să fie cât mai mici (fig.9.6)

Fig. 9.6 Solicitările ce iau naştere în funcţie de înclinarea cablurilor Pentru a nu introduce în element solicitări defavorabile şi pentru a nu fi necesare grosimi mari de cabluri, se limitează înclinarea minimă a cablurilor faţă de orizontală la 45º. Nu este permisă trecerea liberă a unui cablu peste cârligul utilajului de ridicat deoarece acesta poate aluneca şi da naştere la şocuri, respectiv ruperi de cabluri şi accidente în exploatare (fig.9.7). La capătul inferior cablurile sunt prevăzute cu cârlige. Cârligul este o piesă realizată prin forjare de o formă specifică (fig. 9.8). La forjare fibrele se dispun astfel încât la suprasolicitări acesta să se deformeze

369

înainte de a se rupe. Din fabricaţie se marchează fiecare cârlig cu sarcina nominală.

Fig. 9.7 Prinderile cablurilor la partea superioară a dispozitivului

Fig. 9.8 Cârlig de prindere Este necesară prevederea cârligelor cu dispozitive de siguranţă împotriva ieşirii accidentale a cablurilor din sistemul de prindere. Pentru a reduce înclinarea cablurilor, respectiv solicitările din acestea şi din element, se pot concepe dispozitive cu traverse scurte, desenul punctat din fig. 9.6, care prezintă avantajul unor greutăţi reduse şi înălţimi relativ mici. Alcătuirile cu cablurile în poziţie verticală, situaţie în care solicitările acestora sunt minime, necesită prevederea unor traverse lungi, dimensionate corespunzător. Rezultă dispozitive relativ grele dar de înălţime redusă, fig. 9.9. Pentru a permite utilizarea dispozitivelor la o gamă mai mare de elemente acestea sunt prevăzute cu perechi de puncte de prindere, dispuse simetric. În figura 9.10 se prezintă un dispozitiv cu o mai bună funcţionalitate şi un grad mai mare de universaIitate.

370

Fig. 9.9 DispozitIv cu traversă lungă

Fig.9.10 Dispozitiv cu aducerea automată a cablurilor în poziţie verticală Punctele de prindere sunt realizate cu posibilităţi de a ocupa orice poziţie pe orizontală prin intermediul unor cărucioare ce se deplasează pe traversă. Sincronizarea mişcării de apropiere sau depărtare se realizează prin intermediul unui cablu continuu trecut peste doi scripeţi aflaţi în plan orizontal la capetele traversei. Un cărucior este prins de cablu pe o latură a traversei, celălalt pe latura opusă. La prinderea elementului într-o poziţie oarecare, cablurile revin automat la verticală sub acţiunea componentelor orizontale care deplasează cărucioarele. Deplasarea se realizează în faza de începere a ridicării, când dispozitivul începe să se încarce, deci la forţe reduse care nu introduc solicitări orizontale importante în element. 9.2.1.2 Dispozitive pentru elemente liniare cu mai mult de două puncte de prindere Aşa cum s-a prezentat în paragraful 9.2.1, în cazul sistemului de forţe particular, respectiv acţiunea dată numai de sarcina gravitaţională, un element liniar are nevoie numai de două legături simple. Pentru a realiza dispozitive cu mai mult de două legături este necesar ca fiecare legătură în plus să fie compensată printr-un sistem corespunzător, cum ar fi o pârghie cu braţe egale sau un scripete fix. În figura 9.11 se prezintă un dispozitiv cu trei puncte de prindere utilizat pentru manipularea panourilor mari.

371

Fig. 9.11 Dispozitiv cu trei puncte de prindere pentru manipularea panourilor mari Panoul, cu configuraţia din figură, nu poate fi manipulat prin prinderea în două puncte deoarece apar solicitări care pot duce la deteriorarea lui, necesitând trei puncte de prindere amplasate corespunzător. Dispozitivul realizează compensarea legăturii în plus, respectiv creează solicitări egale în toate punctele de prindere, prin intermediul unei pârghii cu braţe egale. La manipularea fermelor cu zăbrele, pentru a realiza solicitări asemănătoare celor din exploatare, respectiv compresiune în talpa superioară şi întindere în talpa inferioară, sunt concepute dispozitive corespunzătoare cu doi scripeţi, figura 9.12.

Fig. 9.12 Dispozitiv pentru manipularea fermelor cu zăbrele Ferma se prinde în patru puncte, compensarea celor două legături în plus realizându-se prin trecerea continuă a două cabluri peste scripeţi. Elementele liniare lungi şi cu secţiunea transversală redusă necesită un număr mare de puncte de prindere. Compensarea legăturilor în plus, respectiv realizarea unor solicitări egale în punctele de prindere, se realizează prin intermediul dispozitivului prezentat în figura 9.13.

372

Acesta este realizat dintr-o traversă de ale cărei extremităţi este prins un cablu continuu, trecut peste un sistem de scripeţi ficşi şi mobili. Cum în cablul continuu tensiunea este aceeaşi, solicitarea în punctele de prindere este dată de relaţia:

nG

N =

în care n este numărul punctelor de prindere.

Fig. 9.13 Dispozitiv pentru manipularea elementelor liniare cu n puncte de prindere 9.2.1.3 Dispozitive de manipulare pentru elemente de suprafaţă În figura 9.14 se prezintă un element de planşeu prins într-un dispozitiv cu trei legături.

Fig. 9.14 Dispozitiv incompatibil cu caracteristicile elementului Cu toate că dispozitivul este corect conceput, din punct de vedere al asigurării echilibrului static sub acţiunea sarcinii gravitaţionale, acesta nu este compatibil cu caracteristicile elementului. În exploatare elementul este rezemat pe patru laturi şi deci este dimensionat corespunzător. În situaţia prezentată în figură, pe una din laturi s-a introdus un reazem la mijloc realizându-se console care, nefiind armate corespunzător, conduc la fisurarea şi distrugerea elementului.

373

Este deci necesară compatibilitatea dispozitivului cu caracteristicile elementului. În prezent, pe şantiere se utilizează curent un dispozitiv cu patru puncte de legătură, figura 9.15, fără compensare.

Fig. 9.15 Dispozitiv cu patru puncte de legătură, fără compensare Aşa cum se observă în figură, lipsa compensării legăturii în plus conduce la deformarea şi la fisurarea elementului până ce cablul mai lung intră în lucru. Cu toate că fisura se închide după aşezarea elementului pe reazeme, aceasta permite accesul agenţilor nocivi, corosivi, în special la montarea panourilor de planşeu în zona grupurilor sanitare de la clădirile de locuit. În figura 9.16 se prezintă un detaliu de prindere la cârligul utilajului de ridicat al unui dispozitiv de manipulare cu patru cabluri. Alcătuirea este formată dintr-un inel închis şi două inele deschise. Datorită formei inelelor deschise şi a posibilităţilor de rotire în punctul de rezemare pe inelul închis, acestea funcţionează ca pârghii cu braţe egale putând realiza compensări reduse ale lungimii cablurilor.

Fig. 9.16 Detaliu de prindere la cârligul utilajului de ridicare

374

Acest dispozitiv trebuie evitat la manipularea elementelor prefabricate deoarece la amplasarea sistemelor de prindere cu abateri mari, posibilităţile de compensare se consumă, dispozitivul lucrând numai în trei cabluri. Dispozitivul de manipulare prezentat în figura 9.17 este corect conceput deoarece asigură echilibrul sub acţiunea sarcinii gravitaţionale, legătura în plus fiind compensată printr-un scripete fix, cât şi din punct de vedere al compatibilităţii cu caracteristicile elementului care reazemă pe patru laturi.

Fig. 9.17 Dispozitiv cu patru cabluri, prevăzut cu scripete pentru compensarea legăturii în plus

În cazul unor elemente de suprafaţă cu o latură mai lungă este necesară dispunerea a şase puncte de prindere, pentru a realiza compatibilitatea cu situaţia din exploatare. În figura 9.18 se prezintă un dispozitiv adecvat manipulării acestor elemente.

Fig. 9.18 Dispozitiv cu şase cabluri şi trei scripeţi de compensare

375

Se pleacă de la inelul ce se agaţă în cârligul macaralei cu trei legături, iar cele şase ramuri de cablu sunt compensate prin intermediul a trei scripeţi ficşi. În cazul unui număr mare de puncte de prindere, impuse de particularităţile unor elemente cum ar fi predalele, se pot concepe dispozitive asemănătoare celui din figura 9.13, dispuse pe două direcţii, realizându-se solicitări egale la fiecare cârlig. Pentru manipularea şi montarea stâlpilor cu înălţimi relativ mari şi secţiuni transversale reduse, se prezintă în figura 9.19 un dispozitiv care realizează trei reazeme, cu efecte favorabile asupra distribuirii solicitărilor în lungul stâlpului.

Fig. 9.19 Dispozitiv pentru manipularea şi montarea stâlpilor Stâlpul este prevăzut cu trei orificii în care se introduc tije, realizându-se şase puncte de prindere. Cu toate că stâlpul este un element liniar, datorită particularităţilor de prindere de dispozitiv, se comportă ca un element de suprafaţă. Două din legături sînt compensate prin intermediul a doi scripeţi prinşi de o traversă, iar a treia de la baza stâlpului, prin intermediul unei pârghii cu braţe egale. Pentru manipularea pe orizontală, la încărcarea şi descărcarea din mijlocul de transport sau în cazul preturnării suprapuse pentru dispunerea pe sol, stâlpul este prins în cele şase legături.

376

Pentru aducerea stâlpului în poziţie verticală, se desfac legăturile de la bază, stâlpul se roteşte în jurul acesteia, scripeţii de la traversă realizând compensarea lungimilor. În această fază stâlpul reazemă în cinci puncte din care două compensate de scripeţii traversei. După ce s-a ajuns în poziţie verticală, la săltarea de la sol, stâlpul reazemă în patru puncte compensate de scripeţii traversei. Pentru transportul planşeelor în poziţie verticală se prezintă, în figurile 9.20.a şi b, un dispozitiv adecvat pentru manipularea la încărcare, descărcare şi montare.

Fig. 9.20.a Dispozitiv pentru manipularea planşeelor, la transportul în poziţie verticală

Fig. 9.20.b Dispozitiv pentru manipularea planşeelor, la transportul în poziţie verticală Dispozitivul are patru scripeţi şi şase puncte de prindere. Pentru manipularea la montare, în poziţie orizontală, unul din scripeţii de la partea superioară se blochează.

377

Este interzisă executarea improvizată, pe şantier, a dispozitivelor de manipulare. La dispozitivele cu legături în plus necompensate, unele cabluri nu intră în lucru şi se supraîncarcă celelalte cabluri, reducându-se siguranţa în exploatare. Dispozitivele concepute trebuie omologate de organele ISCIR şi executate în ateliere autorizate. După darea în exploatare, dispozitivele pe supun unei verificări zilnice, iar periodic sunt încercate la o sarcină mai mare decât cea nominală, conform indicaţiilor din normele de utilizare. 9.2.2 Transportul şi depozitarea elementelor prefabricate 9.2.2.1 Transportul elementelor prefabricate Elementele prefabricate � şi mai ales cele de mare serie � sunt realizate de către unităţi specializate, fabrici şi ateliere, înzestrate cu utilaje moderne de execuţie, cu un grad mare de mecanizare sau chiar de automatizare. De la aceste unităţi producătoare, elementele sunt transportate la şantiere cu mijloace de transport adecvate, a căror alegere depinde de distanţa de transport, de dimensiunile şi greutatea elementelor, de numărul elementelor ce trebuie să fie transportate, de situaţia căilor de comunicaţie din regiune. Decizia de a folosi un mijloc sau altul se ia pe baza unui calcul tehnico-economic. În general, transportul se efectuează pe cale ferată sau cu mijloace auto. Pentru transportul cu mijloace auto se folosesc autocamioane platformă şi remorci sau semiremorci obişnuite (platforme); uneori, sunt utilizate remorci speciale, cu tractoare; în cazul prefabricatelor grele, utilizarea remorcilor mari (treilere) amenajate în mod corespunzător, a devenit un mijloc de transport curent, pentru distanţele mari şi mijlocii. Măsuri similare au fost luate şi pentru transportul pe calea ferată, prin afectarea de vagoane platformă curente şi speciale, pentru transportul prefabricatelor foarte grele, cu lungimi ce trec de 20 m şi cu greutăţi depăşind 50 t.

378

Pentru distanţa minimă de 50 km, transportul pe calea ferată apare ca fiind economic, mai ales dacă există linie de descărcare la şantier. Oricare ar fi mijlocul ales, pentru ca transportul să se realizeze în bune condiţii - inclusiv eliminarea degradărilor prefabricatelor - trebuie să se respecte o serie de reguli, din care amintim: � prefabricatele să fie aşezate în mijlocul de transport - pe cât

posibil - în poziţia prevăzută în proiect, pentru a elimina eventualele solicitări, care nu au fost luate în considerare la calculul lor; acest lucru nu poate fi realizat pentru o serie de prefabricate, de tip liniar, cum sunt stâlpii, piloţii, care se transportă orizontal, deşi vor fi montaţi şi vor lucra vertical. De asemenea, unele elemente mici de .acoperiş (plăci de beton), elemente de răsadniţe se pot transporta pe muchie, deşi ele vor lucra orizontal.

� elementele prefabricate să fie bine fixate în mijlocul de transport, astfel încât să se împiedice atât deplasarea lor, cât şi izbirea, fie între ele, fie de pereţii mijlocului de transport, pentru a evita deteriorarea lor; între elementele care se transportă, fie că sunt aşezate înclinat, fie vertical, se pun bucăţi de material elastic (pâslă, bucăţi din lemn etc.). Elementele aşezate pe mai multe rânduri orizontale vor fi, de asemenea, despărţite prin scânduri sau cusaci, aşezaţi strict pe aceeaşi verticală, în punctele indicate în proiect sau precizate de regulile generale de depozitare;

� elementele prefabricate nu se vor sprijini direct pe podina mijlocului de transport, ci prin intermediul unor tălpi, cu feţele la acelaşi nivel şi cu lungimi care să depăşească lăţimea de rezemare a prefabricatelor respective;

� elementele prefabricate, de formă specială, (tuburi, jgheaburi) vor fi sprijinite pe suporţi din lemn sau metal, având forma conturului elementului; suporturile vor fi încastrate în mijlocul de transport; pentru a împiedica degradările prefabricatelor; aceşti suporţi sunt căptuşiţi � pe suprafeţele de contact � cu un material elastic;

� elementele cu secţiuni variabile vor fi aşezate astfel încât capetele groase să alterneze cu capetele subţiri;

� elementele uşoare (plăcile de azbociment, de beton celular autoclavizat, plăcile din azbociment cu miez termoizolant etc.) vor fi transportate sub formă de pachete balotate, folosind pachetizarea şi paletizarea;

� elementele grele, transportate pe treilere, vor fi sprijinite pe stelaje metalice, de care sunt fixate prin intermediul unor sârme cu diametrul de 3�5 mm.

379

Transportul pe calea ferată se efectuează în vagoane platformă, cu două osii sau cu boghiuri, în vagoane descoperite, cu pereţi mici sau în vagoane descoperite cu pereţi înalţi. În cazul când elementele prefabricate au o lungime ce nu încape într-un singur vagon, se folosesc două vagoane cuplate, prevăzute cu scaune învârtitoare pe care reazemă elementele prefabricate, astfel încât să permită înscrierea în curbă, înlăturând posibilităţile de degradare a acestora. Capetele prefabricatelor trebuie să depăşească poziţia scaunelor rotative cu o lungime suficientă, de circa un metru. Este necesar ca încărcarea prefabricatelor să fie realizată simetric faţă de axa vagonului, nefiind admis ca prefabricatele să se sprijine pe pereţii vagonului (distanţa minimă 30 cm). Respectarea gabaritului de transport constituie o condiţie obligatorie. Stivele de elemente prefabricate vor fi legate de vagon astfel încât să se împiedice deplasarea lor transversală sau longitudinală. Stivele sunt legate, obişnuit, cu sârmă răsucită, de minimum 3 mm diametru sau cu oţel beton; legăturile sunt trecute prin urechile de agăţare ale prefabricatelor din ultimul rând şi prin ochiurile de fixare ale vagoanelor. La contactul sârmelor de legătură cu betonul prefabricatelor, se iau măsuri de protejare a betonului contra degradărilor locale. Transportul cu mijloace auto obişnuite este folosit pentru elementele de dimensiuni curente (fâşii de diferite tipuri, grinzi, stâlpi, tuburi, elemente de scară, de gard, elemente speciale etc.), având greutăţi ce nu trec de 1 � 2 t. Dimensiunile prefabricatelor ce pot fi transportate în aceste mijloace depind de dimensiunea camioanelor şi a semiremorcilor, care prezintă o mare varietate, atât ca lăţime cât şi ca lungime. Oricare ar fi mijlocul de transport, nu este indicat ca prefabricatele să sprijine direct pe podina camionului sau a remorcii. Ieşirea în consolă este permisă pentru un sfert din lungimea prefabricatelor, cu condiţia ca rezistenţa acestora să fi fost asigurată pentru această situaţie prin proiectare şi execuţie. În cazurile când lungimea prefabricatelor depăşeşte condiţiile de mai sus, se vor folosi autocamioane cu remorci cu o osie (peridoc), care fiind prevăzute cu scaun rotitor, permit înscrierea în curbă, fără deteriorarea prefabricatelor.

380

Este necesar ca piesele înalte, cu centrul de greutate sus, să fie transportate pe remorci joase şi să fie bine ancorate, pentru a se evita pericolul de răsturnare. Pentru a mări siguranţa în transport şi, de asemenea, stabilitatea prefabricatelor în timpul transportului, se folosesc remorci de construcţie specială, cu platforma coborâtă la 0,60�0,80 m (trailere). Trailerele au apărut ca o necesitate pentru transportul elementelor construcţiilor din panouri mari şi ale elementelor spaţiale care, din cauza dimensiunilor, a greutăţii mari şi a formelor, nu puteau fi transportate în condiţii de securitate şi de asigurare a integrităţii, decât cu mijloace speciale. Platformele treilerelor sunt prevăzute cu stelaje corespunzătoare formei şi dimensiunilor prefabricatelor în cauză, ajungând să se transporte elemente având 3 m înălţime şi 6 m până la 9 m lungime. Trailerele pot fi autotractate sau remorcate de tractoare obişnuite. Ele prezintă o mare mobilitate, putând aduce prefabricatele până în raza de acţiune a macaralelor de montaj, astfel că dacă transportul este bine sincronizat cu operaţia de montaj, prefabricatele sunt luate de pe platformă şi puse direct în lucrare. Datorită marii mobilităţi a treilerelor, ce asigură transportul până la locul de montaj, ele sunt preferate şi pentru distante mai mari de 50 km. În acest sens s-au construit remorci speciale, ce asigură transportul în bune condiţii a unor elemente având lăţimi până la 3 m şi lungimi până la 24 m. Printr-o bună combinaţie între numărul treilerelor şi mijlocul de tractare, aceste utilaje pot fi folosite cu mare eficienţă. Astfel, în funcţie de distanţa de transport, un singur tractor poate servi, cu uşurinţă, trei treilere, din care unul este la încărcare, altul la locul de montare şi al treilea în deplasare, între locul de încărcare şi locul de montare. 9.2.2.2 Depozitarea elementelor prefabricate Organizarea depozitelor pentru elementele prefabricate constituie o problemă deosebit de importantă pentru fabricile şi atelierele producătoare. La şantiere, este de dorit ca desfăşurarea montajului prefabricatelor să fie astfel organizată încât să nu necesite depozitare, prefabricatele urmând a fi ridicate direct din mijlocul de transport şi introduse în lucrare.

381

În atelierele de prefabricate şi la fabrici, depozitarea elementelor nu poate fi eliminată şi, ca atare, apare necesitatea organizării depozitelor care, funcţie de destinaţie, au un caracter sezonier sau permanent. Depozitele din staţiile C.F. şi şantiere au un caracter sezonier; ele se organizează, de obicei, pe platforme amenajate sub cerul liber, fiind dotate cu mijloacele necesare pentru manipularea prefabricatelor şi cu căi de acces. Pentru asigurarea unui stoc de elemente prefabricate care să permită continuarea aprovizionării şantierului chiar în timpul când fabricaţia este întreruptă, pentru asigurarea atingerii rezistenţelor necesare la transportul pieselor şi pentru consumarea fenomenului de contracţie, suprafeţele de depozitare se calculează în consecinţă. Orice depozit trebuie să aibă platforme betonate care să asigure depozitarea reglementară a prefabricatelor, în cantităţile pentru care a fost dimensionat, spaţii pentru circulaţia autovehiculelor şi căi de deplasare a utilajelor de manipulare. Elementele prefabricate se depozitează pe sortimente şi dimensiuni, în raza de acţiune a utilajelor, pentru a se permite manipularea lor. În cadrul aceluiaşi sortiment se recomandă să se efectueze gruparea pe loturi. La aşezarea pieselor în depozit se vor respecta indicaţiile din proiectul de execuţie a elementelor prefabricate, privind: � condiţiile de protecţie contra intemperiilor, pentru elementele

speciale (cu izolaţii termice, finisaje, sau echipamente speciale); � condiţiile de rezemare (adică direcţia rezemării şi poziţia

reazemelor); � numărul maxim de elemente ce se pot depozita prin suprapunere. De asemenea, vor fi respectate şi alte condiţii care sunt specificate în proiect, precum şi măsurile de protecţia muncii. Elementele prefabricate se livrează numai după recepţie, fiecare transport trebuind să fie însoţit de o copie a certificatului de calitate al lotului din care face parte, certificat al cărui conţinut trebuie verificat de şantier. Piesele declasate nu se vor accepta şi deci nu se pot monta decât cu avizul special al proiectantului; piesele rebutate nu vor fi primite la şantier.

382

Elementele prefabricate se depozitează în rânduri orizontale (stive) sau verticale, piesele aşezându-se unele peste altele sau unele lângă altele. Este deci necesar ca prefabricatele să fie ghidate, pentru a ocupa poziţia prestabilită. Ghidarea se realizează de către muncitori, cu ajutorul frânghiilor, aşezarea efectuându-se lent, fără smucituri. Pentru ca prefabricatele să nu fie supuse degradării, este necesar ca terenul să fie curăţat şi să aibă o suprafaţă plană, orizontală. Pentru a împiedica murdărirea elementelor şi pentru a nu se produce eforturi suplimentare, care pot da naştere la fisuri, prefabricatele se aşează pe două tălpi din lemn, egale ca dimensiuni şi de aceeaşi formă. Lăţimea tălpii este aleasă, funcţie de rezistenţa terenului pe care se stivuiesc prefabricatele, astfel încât să nu se producă înfundarea acestora în teren; ar putea da naştere şi la înclinarea stivei, dacă tasările tălpilor vor fi neegale. Reazemele suplimentare, introduse prin ridicăturile de pământ, printr-un număr sporit de tălpi de rezemare sau prin cusaci ce nu sunt pe aceeaşi verticală, dau solicitări ce duc la fisurarea şi distrugerea prefabricatelor. Figura 9.21 arată defecţiunile ce se pot ivi dacă terenul nu este plan şi dacă se foloseşte un număr mai mare de două tălpi. Tălpile se poziţionează transversal elementelor pe care urmează să la susţină, la distanţă de 0,15�0,20 din lungimea acestora, măsurată de la fiecare capăt, nedepăşind însă 0,50 m. Este interzisă aşezarea prefabricatelor pe pământ sau pe un număr mai mare de tălpi.

Fig. 9.21 Amplasarea tălpilor de rezemare a stivei de prefabricate Figurile 9.22�9.26 prezintă moduri de depozitare a diferitelor tipuri de prefabricate, care respectă principiile generale de depozitare,

383

expuse mai sus; blocuri de fundaţie, rigle şi stâlpi, fâşii cu goluri, elemente de scară, tuburi beton (fig. 9.22), tuburi de beton precomprimat (fig. 9.23). Panourile mari sunt sprijinite pe capre din lemn sau metalice sau pe rastele din ţevi sau din elemente de beton precomprimat, prin intermediul unor perne de reazem din lemn sau cauciuc, care să la ferească de degradare (fig. 9.24, fig. 9.25 şi fig. 9.26).

Fig. 9.22 Depozitarea elementelor prefabricate: a) blocuri de fundaţii; b) rigle şi stâlpi; c) fâşii cu goluri; d) elemente de scară; e)

elemente de conductori O altă regulă ce trebuie respectată este ca tălpile să fie plasate în dreptul unei secţiuni pline a elementului, dacă acesta (fig. 9.27) nu are secţiune plină, continuă.

384

Fig. 9.23 Depozitarea tuburilor din beton precomprimat: 1- tub; 2- capul cu mufă; 3- suporţi de lemn; 4- pene

Fig. 9.24 Rezemarea panourilor mari pentru pereţi pe capre:

a) din lemn; b) din metal; 1. distanţieri; 2. longrine

Fig. 9.25 Aşezarea panourilor mari pentru pereţi în rastele: 1- rastel; 2- podină de circulaţie; 3- longrine; 4-. consolele rastelului prevăzute cu

manşoane de cauciuc sau pâslă

385

Fig. 9.26 Rastel din elemente precomprimate, asamblate prin postcomprimare: 1- piese prefabricate în formă de I; 2- distanţieri; 3- cablu

Figura 9.27 arată o aşezare corectă a longrinelor faţă de o aşezare greşită, cât şi un detaliu corect de rezemare faţă de o soluţie greşită.

Fig. 9.27. Rezemarea panourilor mari pentru pereţi pe longrine:

a) detalii de rezemare; b) aşezarea longrinelor pentru panourile mari cu goluri; 1- longrine; 2- pernă de rezemare

Între piesele care se stivuiesc se creează reazeme pentru piesele superioare. Reazemele sunt alcătuite din dulapi sau şipci a căror înălţime trebuie să depăşească cu câţiva centimetri înălţimea urechilor de prindere; ele trebuie să se găsească riguros unele peste altele, pe verticala celor două tălpi ce susţin stiva (fig. 9.28). 9.3 RECEPŢIA ŞI MARCAREA ELEMENTELOR

PREFABRICATE Respectarea calităţii este una din cele mai importante cerinţe pe care trebuie să la îndeplinească prefabricatele din beton, beton armat şi

386

beton precomprimat, pentru ca ele să răspundă condiţiilor fundamentale ale construcţiilor din prefabricate, adică să asigure: - siguranţă deplină construcţiei; - rapiditate în execuţie; - preţ de cost redus, în comparaţie cu alte soluţii; - productivitate sporită.

Fig. 9.28 Poziţia reazemelor pentru depozitarea elementelor prefabricate:

a) panouri de planşeu; b) rampe pentru scări; c) panouri de planşeu cu grinzi; d) element spaţial

La elementele prefabricate se pretinde o exactitate mai mare decât la elementele monolite, în cazul structurilor monolite diferenţele mici ale dimensiunilor nu dau naştere la greutăţi deosebite în timpul executării, şi chiar al exploatării construcţiei, pe când la elementele prefabricate, în astfel de cazuri, intervin greutăţi mari, câte o dată de neînvins, atât la aşezarea elementelor, cât şi la realizarea îmbinărilor. Dacă elementele prefabricate nu sunt corect executate ele nu pot fi ajustate la montaj. Calitatea slabă a prefabricatelor are influentă defavorabilă din punct de vedere al rezistenţei, aspectul economic fiind şi el nesatisfăcător. Respectarea calităţii se poate realiza numai printr-o execuţie îngrijită şi un control permanent. Indiferent de locul unde prefabricatele se confecţionează, în fabrici, în ateliere sau în poligoane de şantier, ele trebuie să răspundă aceloraşi condiţii tehnice de calitate; ca atare, ele trebuie să fie controlate de personal competent şi conştiincios, pe parcursul tuturor fazelor procesului tehnologic, cât şi în stadiul final. Pe baza constatărilor

387

făcute se emite un certificat de calitate, pentru fiecare lot de piese ce se furnizează şantierelor. Această operaţie constituie recepţia internă a producătorului care confirmă, prin certificatul de calitate emis, că prefabricatele corespund normelor interne de fabricaţie, standardelor sau condiţiilor speciale, dacă acestea au fost prescrise. Prefabricatele trebuie să răspundă atât prevederilor normativelor curente, care privesc lucrările de beton armat, cât şi unor prevederi specifice prefabricatelor. În afara controlului şi recepţiei interne - obligatorii pentru producător - odată cu livrarea pieselor, la cererea beneficiarului, se mai efectuează un control de calitate, în prezenţa delegaţilor acestuia. Această operaţiune, care constituie recepţia definitivă, se face piesă cu piesă sau pe loturi, după cum s-a stipulat în contract, după importanţa pieselor etc. La şantier, în afara examinării certificatelor de calitate, este necesar să se mai facă un control de calitate, întrucât unele piese se pot deteriora prin manipulări greşite, sau din cauza unei încărcări necorespunzătoare în mijlocul de transport, sau prin izbiri în timpul transportului propriu-zis. Muncitorilor şi şefilor de echipă montori de prefabricate la revine sarcina verificării caracteristicilor dimensionale şi obligaţia de a elimina din montaj prefabricatele rebutate sau declasate; de asemenea, de a nu monta elemente cu fisuri sau alte deficienţe, fără aprobarea expresă a şefilor ierarhici. În legătură cu desfăşurarea controlului intern se arată că el se execută în următoarele etape de control: a) în prima etapă se efectuează controlul asupra materialelor şi asupra materiilor prime utilizate (agregate, ciment, apă, oţel beton, aditivi, plăcuţe metalice, materiale de instalaţii înglobate, materiale izolatoare etc.). b) în etapa a doua se controlează fazele procesului tehnologic cu privire la: dozarea componenţilor, prepararea şi controlul betonului, confecţionarea armăturilor, (inclusiv controlul sudurilor), modul de pregătire a tiparelor (respectarea toleranţelor prescrise pentru dimensiuni, forma, înclinarea feţelor, linearitatea, curăţarea şi ungerea tiparelor), poziţionarea armăturilor, poziţionarea toroanelor la elementele precomprimate, a pieselor înglobate pentru fixarea ulterioară a elementelor prefabricate, poziţionarea urechilor de ancoraj, pretensionarea armăturilor şi protejarea lor. De asemenea, se urmăreşte modul de formare a elementelor din beton (grosimea diferitelor straturi, vibrarea uniformă şi pe toată suprafaţa), compactarea betonului, aspectul feţelor văzute etc. În aceeaşi etapă

388

de control se verifică regimul de tratare termică pentru accelerarea întăririi betonului (durata fazei de creştere a temperaturii, a palierului izoterm, a fazei de scădere a temperaturii etc.), decofrarea şi tratarea elementelor după turnare. c) în final - cu ocazia efectuării recepţiei elementelor - în primul rând se controlează aspectul acestora. Verificarea respectării condiţiilor tehnice de aspect se face vizual, bucată cu bucată. În cadrul acestor verificări se controlează să nu existe ştirbituri ale muchiilor, fisuri, goluri, denivelări, armături neacoperite, zone de beton segregat, în număr şi de mărimi neadmise de normele interne de fabricaţie, de standarde sau de prevederile proiectelor. Acestea sunt stabilite de documentaţia normativă amintită, funcţie de importanţa, modul de finisare şi condiţiile de exploatare ale elementelor. Totodată se verifică: respectarea formei, a dimensiunilor geometrice (în limita toleranţelor), obţinerea rezistenţelor prescrise, realizarea forţei de precomprimare, comportarea elementelor sub încercări de probă etc. Elementele prefabricate care corespund condiţiilor tehnice se marchează cu semnul organelor de control de calitate şi se transportă în depozit. Nu se admit defecte care afectează capacitatea portantă a elementului. Aprecierea importanţei defectului se efectuează de către organul de control intern, care poate admite rectificarea defectelor şi stabileşte modul de realizare a rectificărilor. Rectificarea defectelor care afectează capacitatea portantă a elementului (zone puternic segregate, goluri, fisuri deschise sau în lungul armăturilor de rezistenţă, ştirbituri la muchiile de rezemare de la console sau dinţi etc.) se poate efectua numai cu avizul proiectantului. Elementele pentru care nu se admite utilizarea după rectificare, în condiţiile proiectului, se vor marca vizibil cu semnul �rebut" sau �declasat", funcţie de gravitatea neregularităţilor de execuţie constatate şi vor fi depozitate separat. Se menţionează că verificarea rezistenţei betonului se efectuează pe probe confecţionate şi păstrate în condiţiile de întărire ale elementului prefabricat, pentru fiecare din fazele indicate în proiecte (decofrare, livrare, montare), iar rezultatele se interpretează în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice. Verificarea realizării clasei betonului prescrise se efectuează pe epruvete confecţionate, păstrate şi încercate conform indicaţiilor din standarde. Controlul - pe toate fazele procesului tehnologic - se efectuează conform prevederilor standardelor şi normelor corespunzătoare

389

fiecărei verificări, folosindu-se aparatura adecvată. Pentru controlul calităţii betonului întărit, în etapa finală, se pot aplica metode moderne de verificare, cum sunt metodele de control nedistructiv prin ultrasunete, controlul prin sclerometrare, controlul combinat, controlul prin extragere de carote, rezultatele acestora interpretându-se conform prescripţiilor tehnice specifice fiecărei metode de verificare. Grosimea stratului de acoperire se recomandă a fi precizată tot prin încercări nedistructive (ex. prin pahometrare sau prin fotografiere cu ajutorul radiaţiilor penetrante roentgen sau gama) în afara cazurilor de încercare la rupere - pentru stabilirea capacităţii portante - când grosimea stratului se măsoară direct. 9.3.1 Toleranţe O verificare importantă se referă la stabilirea preciziei de execuţie. Imprecizia de execuţie a elementelor prefabricate, din punct de vedere geometric, este limitată prin toleranţele permise de proiect la caracteristicile geometrice principale ale acestora, definite conform standardelor. În legătură cu caracteristicile geometrice ale construcţiilor sau ale părţilor de construcţie, se menţionează că acestea sunt definite geometric prin desene de ansamblu, cotate, care precizează, în afara dimensiunilor şi formelor de bază, poziţiile şi orientările din proiect ale diferitelor elemente care le alcătuiesc. Caracteristicile geometrice se împart în următoarele categorii: dimensionale, de formă şi de poziţie. Caracteristicile dimensionale, sunt caracteristici geometrice referitoare la mărimea diferitelor linii, suprafeţe, volume. Caracteristicile de formă sunt caracteristici geometrice, referitoare la natura geometrică a acestor linii sau suprafeţe, precum şi la orientarea reciprocă a acestora. Caracteristicile de poziţie sunt caracteristici geometrice, referitoare la amplasarea diferitelor părţi ale unui element de construcţie sau ale unei construcţii. Caracteristicile geometrice indicate în proiect sunt cuprinse în condiţiile de referinţă date, între două limite (a căror diferenţă constituie �toleranţa"), astfel ca elementele şi construcţiile să corespundă scopului pentru care au fost proiectate.

390

Prin condiţii de referinţă se înţeleg condiţiile de temperatură, umiditate, vârstă şi solicitare mecanică în care trebuie realizate prevederile proiectului privind caracteristicile geometrice ale elementelor de construcţie sau ale construcţiilor. Toleranţele admise sunt stabilite în standardul 8600-70, care precizează aceste valori pentru elementele prefabricate din beton armat şi beton precomprimat (clasele de precizie numerotate de la 6 la 10). Valorile acestor toleranţe variază in raport cu mărimea dimensiunii de bază şi cu caracteristica fiecărei dimensiuni, în raport cu poziţia de turnare a elementului. Noţiunile de �lungime-lăţime" şi �înălţime" sunt materializate schematic în figura 9.29 şi figura 9.30; prin �lungime - lăţime" se înţeleg dimensiunile din planul normal faţă de sensul de turnare, iar prin �înălţime", dimensiunea paralelă cu sensul de turnare.

Fig. 9.29 Definirea noţiunilor de �lungime" - �lăţime" - �înălţime"

Fig. 9.30 Definirea noţiunii de �înălţime" la un element cu secţiunea în formă de T

391

Tabelul 9.1 Valorile toleranţelor în raport cu mărimea dimensiunii de bază

Dimensiuni de bază în mm ≤ 100

101- 300

301- 900

901- 3000

3001- 9000

> 9000

Cla

sa d

e pr

eciz

ie

Utilizabilă pentru

toleranţe (T) în mm

6 Lungime � lăţime Înălţime

3 4

4 5

6 8

8 10

10 12

12 16

7 Lungime � lăţime Înălţime

4 5

6 8

10 12

12 16

16 20

20 25

8 Lungime � lăţime Înălţime

6 8

10 12

16 20

20 25

25 32

32 40

9 Lungime � lăţime Înălţime

10 12

16 20

25 32

32 40

40 50

50 60

10 Lungime � lăţime Înălţime

16 20

25 32

40 50

50 60

60 80

80 100

Pentru a explica noţiunea de toleranţă, în figura 9.31 este reprezentat modul în care trebuie înţeleasă �toleranţa" pentru o dimensiune, amintind că prin dimensiune limită se înţelege una din cele două dimensiuni admisibile, dimensiunea maximă (limita superioară) şi dimensiunea minimă (limita inferioară), între care trebuie să se găsească dimensiunea efectivă.

Fig. 9.31 Definirea noţiunii de �toleranţă" Prin dimensiune efectivă se înţelege dimensiunea practic realizată, a cărei valoare se obţine prin măsurare.

392

Toleranţa pentru un profil este arătată în figura 9.31; toleranţa pentru volumul unui element - volumul cuprins între volumele maxim şi minim admisibile - este arătată în figura 9.32. În domeniul prefabricatelor se întâlnesc, deseori, elemente cu dimensiuni agabaritice, adică elemente la care dimensiunile maxime prescrise pentru tipul respectiv sunt depăşite. În figura 9.33 sunt indicate dimensiunile gabaritice (cea mai mare dintre dimensiunile exterioare paralelă cu o direcţie dată), ale unei plăci.

Fig. 9.32 Volumul de toleranţă pentru un element spaţial

Fig. 9.33 Dimensiunea gabaritică

Valorile absolute ale abaterilor limită sunt egale cu jumătate din valoarea toleranţei (de exemplu, pentru toleranţa T =10 mm, abaterea limită corespunzătoare este a = ± 5 mm, dacă nu se precizează altfel prin documentaţia tehnică de execuţie). Pentru exprimarea toleranţelor de formă, se pot utiliza toleranţele de înclinare a muchiilor în planul lor.

393

Precizia toleranţelor pentru dimensiunile, forma elementului şi exactitatea profilurilor şi a suprafeţei unui element prefabricat se stabileşte de către proiectant, fie sub forma indicării mărimii toleranţelor, în raport cu caracteristica de bază, fie sub forma indicării clasei de precizie pe care trebuie să o respecte caracteristica geometrică efectivă. Elementele prefabricate de beton, beton armat şi beton precomprimat trebuie să corespundă prevederilor proiectului şi în ceea ce priveşte săgeata, contrasăgeata, comportarea la fisurare şi capacitatea portantă, ţinând seama de caracteristicile de control. Condiţiile tehnice în care se desfăşoară încercările referitoare la verificarea acestor caracteristici, cât şi condiţiile de admisibilitate sunt indicate în standarde. 9.3.2 Controlul final Controlul final la livrare constă în recepţionarea tuturor elementelor înainte de expediere. Recepţia se efectuează pe loturi. Un lot cuprinde una sau mai multe serii de elemente prefabricate, confecţionate cu aceleaşi materiale, aceeaşi reţetă de beton, acelaşi regim de compactare şi de întărire a betonului şi acelaşi regim de păstrare a elementelor. O serie cuprinde elementele executate într-un schimb, cu aceeaşi reţetă de fabricaţie, cu aceleaşi materiale (în ceea ce priveşte calitatea şi provenienţa lor). Funcţie de mărimea elementului prefabricat se stabileşte numărul maxim de piese pe care-l poate cuprinde un lot. La încheierea recepţiei unui lot de produse, se întocmeşte certificatul de calitate, care trebuie să cuprindă: - marca de fabrică; - numărul şi data întocmirii certificatului de calitate; - denumirea produsului conform documentaţiei de execuţie,

indicativul, dimensiunile principale si mărcile betonului şi a oţelului prevăzute în proiect;

- numărul standardului sau normei interne de produs; - numărul lotului şi data fabricării lui; - seriile din care se compune lotul; - rezultatele încercărilor şi verificărilor prevăzute în documentaţia

tehnică de execuţie şi, în special, rezistenţa de livrare a betonului, în N/mm2;

- semnătura conducătorului întreprinderii şi a delegatului de control tehnic intern.

394

Loturile sau elementele respinse la recepţie se vor marca vizibil �declasat" sau �rebut". Toate elementele prefabricate recepţionate se marchează distinct, cu vopsea insolubilă în apă, indicându-se: - marca fabricii (iniţialele producătorului); - tipul de element; - numărul lotului, al seriei şi data de fabricaţie; - semnul delegatului organelor de control tehnic intern, care a

recepţionat lotul respectiv. Proiectul de execuţie poate prevedea şi obligativitatea marcării şi a altor indicaţii ca: - semne pentru stabilirea poziţiei corecte de transport şi de montare; - semne pentru punctele de reazem sau de agăţare; - semne pentru stabilirea ordinii de montare. La elementele de importanţă secundară, sau pentru loturi cu un număr de peste 300 bucăţi, elementele pot fi marcate numai cu marca de fabrică şi numărul lotului (prin imprimare sau vopsire). 9.3.3 Procedee şi dispozitive de verificare La elementele prefabricate se verifică următoarele caracteristici: - abaterile dimensionale ; - abaterile de la rectiliniaritate şi planeitate; - abaterile de la paralelismul şi de la înclinarea muchiilor feţelor. Pentru verificarea fiecăreia dintre aceste caracteristici există procedee şi dispozitive de verificare specifice. Precizia de determinare a abaterilor depinde de procedeul ales şi de instrumentul sau dispozitivul folosit. În ceea ce priveşte procedeele şi dispozitivele de verificare a abaterilor efective ale caracteristicilor geometrice la elementele prefabricate din beton, beton armat şi beton precomprimat, precum şi locurile în care se efectuează verificarea pe element, acestea sunt precizate în standarde. Precizările se referă la toate caracteristicile geometrice, în cazul elementelor ale căror gabarite sunt delimitate de suprafeţe plane şi muchii drepte şi numai la caracteristicile geometrice de tip linear sau plan, în cazul când gabaritele sunt delimitate şi de suprafeţe şi muchii curbe sau de forme speciale.

395

Alegerea procedeului şi a dispozitivelor ce urmează a fi folosite la verificări, trebuie să fie corespunzătoare preciziei impuse prin proiectul de execuţie caracteristicii geometrice supuse verificării. Locurile de verificare a dimensiunilor pe element sunt indicate în figura 9.34, în cazul elementelor lineare şi în figura 9.35 în cazul elementelor de suprafaţă. În cazul în care locurile indicate pentru efectuarea verificărilor prezintă defecte locale (loviri, ştirbituri etc.) acestea pot fi deplasate cu maximum 20 mm, în orice direcţie. Locurile de verificare a dimensiunilor pe element

Fig. 9.34 Locurile de verificare a dimensiunilor la elementele lineare

Fig. 9.35 Locurile de verificare a dimensiunilor la elementele de suprafaţă

L [mm]

aL B [mm]

aB

≤ 1000 0,1 L ≤ 1000 0,1 B > 1000 100 mm > 1000 100 mm

396

Poziţia lungimilor de referinţă faţă de care se măsoară abaterile de la rectiliniaritate ale muchiilor este indicată în figura 9.36. Verificarea abaterilor de la planeitate ale suprafeţelor se efectuează în raport cu o suprafaţă de referinţă precizată în proiect. Poziţia acestor suprafeţe, în cadrul suprafeţei elementului verificat este arătată în figura 9.37. Numărul de profiluri în care se efectuează măsurătorile sunt stabilite în funcţie de mărimea dimensiunilor suprafeţelor, mergând de la două - pentru lungimi de referinţă sub 30 cm - şi ajungând la nouă, pentru lungimi de referinţă mai mari de 900 cm.

Fig. 9.36 Verificarea abaterilor de la rectiliniaritatea muchiilor

(poziţia lungimilor de referinţă faţă de care se face verificarea)

Fig. 9.37 Poziţia suprafeţelor de referinţă faţă de care se verifică abaterile de la planeitate ale suprafeţelor

397

Verificarea abaterilor la paralelismul muchiilor se efectuează pe lungimi de referinţă a căror poziţie se stabileşte ca în figura 9.36, iar verificarea abaterilor de la perpendicularitatea muchiilor, înclinarea lor, se efectuează după schiţa din figura 9.38.

Fig. 9.38 Poziţia lungimilor de referinţă faţă de care se verifică abaterile de la înclinare (sau perpendicularitate) între muchii

În cazul în care elementul prefabricat prezintă, în punctele destinate verificării, detalii constructive care împiedică măsurătorile în aceste zone, poziţia lungimilor de referinţă pentru verificarea abaterilor de la rectiliniaritate, paralelism sau înclinare (perpendicularitate) se stabileşte conform detaliilor din figura 9.39. Stabilirea abaterilor dimensionale se poate efectua prin măsurarea dimensiunilor efective şi verificarea încadrării fiecărei valori obţinute în limitele prevăzute în proiecte sau se efectuează prin verificarea directă a încadrării în limita toleranţelor limitative, cu ajutorul calibrelor limitative. Pentru măsurarea dimensiunilor efective se folosesc, după caz, şublerul obişnuit, rigla de măsurare metalică rigidă, rigla de măsurare flexibilă, metrul metalic articulat, ruleta metalică, micrometrul de exterior (tip potcoavă) sau diverse tipuri de dispozitive de palpare, care folosesc drept palpatoare, micrometre sau şublere de adâncime. Verificarea abaterilor de la rectiliniaritatea muchiilor se efectuează prin măsurarea distanţei maxime dintre baza de referinţă si profilul efectiv al muchiei, după schema din figura 9.40.

398

Fig. 9.39 Poziţia lungimilor de referinţă pentru verificarea abaterilor de la rectiliniaritate, paralelism sau înclinare, în cazul în care muchiile prezintă contururi

care modifică liniaritatea acestora Când este vorba de verificarea abaterilor de la paralelism, în afară de instrumentele şi dispozitivele menţionate mai sus, se mai folosesc instrumente de tip raportor, nivelă cu bulă de aer din metal sau lemn şi alte dispozitive speciale; când se măsoară abaterile de la planeitate, se folosesc dispozitive care au drept bază de referinţă

399

sârma întinsă, dreptarul, linia de vizare, iar ca instrument de palpare şublerul de adâncime, micrometrul de interior, rigla de măsurare etc.

Fig. 9.40 Schema procedeului de măsurare a abaterilor de la rectiliniaritate a

muchiilor şi profilurilor Tabele special întocmite indică - pentru cele trei grupe de verificări (dimensiuni, rectiliniaritate - planeitate şi paralelism - înclinare) - care sunt procedeele şi dispozitivele ce trebuie să fie folosite pentru verificarea caracteristicilor geometrice, stabilind: - procedeul de verificare; - tipul instrumentului sau al dispozitivului; - intervalul în care poate fi folosit; - condiţii minime impuse instrumentului sau aparaturii; - schema de măsurare şi verificare; - clasa de precizie a dispozitivului corespunzătoare toleranţelor

admise; - precizia procedeului.

Fig. 9.41 Dispozitiv de măsurare a lungimilor elementelor prefabricate

400

Dispozitivele de măsurare sunt alcătuite, în principiu, dintr-o bară rigidă, prevăzută la extremitate cu două repere, dintre care cel puţin unul este constituit dintr-un instrument de măsurare (şubler de adâncime, micrometru de interior sau microcomparator). Unul dintre repere este fixat de bara suport a dispozitivului; celălalt este culisant pe porţiunea barei-gradate în mm, constituind instrumentul de măsurare. Dispozitivele se realizează - în general - din metal (fig. 9.41). Calibrul limitativ (fig. 9.42) este un instrument care se foloseşte la verificarea directă a încadrării în limitele toleranţelor stabilite. El este alcătuit - de obicei - dintr-un suport rigid, prevăzut cu câte un reper la fiecare extremitate; reperele materializează între suprafeţele lor, dimensiunile maximă si minimă prescrise pentru piesa respectivă.

Fig. 9.42 Schema de alcătuire a calibrelor limitative Partea calibrului care, între suprafeţele de verificare ale reperelor corespunde dimensiunii maxime se numeşte partea �trece" (simbol T), iar partea corespunzătoare dimensiunii minime, se numeşte partea �nu trece" (simbol NT). Măsurarea abaterilor se efectuează folosind diferite instrumente sau dispozitive, funcţie de mărimea lungimii elementelor. Astfel, în cazul unei lungimi sub 6 m se foloseşte un dispozitiv (fig. 9.43), format din două dreptare metalice, rigidizate între ele, pe care se plimbă un palpator sau micro-metru, care serveşte la efectuarea măsurătorilor. La lungimi mai mari (6 - 18 m) se foloseşte ca linie de referinţă, o sârmă bine întinsă, pe doi suporţi metalici, (fig. 9.44) ; abaterile se măsoară cu ajutorul unei rigle gradate. Când pentru linia de referinţă se utilizează un aparat topometric - tahimetru sau teodolit - (fig. 9.45) abaterile se măsoară tot cu o riglă faţă de linia de vizare a aparatului.

401

Fig. 9.43 Palpare în raport cu un dreptar rigid în cazul unor elemente cu lungimi până

la 6 m

Fig. 9.44 Palpare în raport cu o sârmă foarte bine întinsă sau riglă metalică rigidă - fixată la sol - în cazul unor elemente cu lungimi cuprinse între 6 şi 18 m

Abaterile de la paralelismul şi înclinarea muchiilor se măsoară cu un aparat (fig. 9.46) format dintr-o riglă metalică, care se aşează orizontal pe elementul ce se verifică, cu ajutorul unor nivele cu bulă de aer; pe această riglă, este prinsă printr-o articulaţie verticală, o consolă prevăzută la capătul liber cu un micrometru ce stabileşte abaterile.

402

Fig. 9.45 Palpare în raport cu linia de vizare a unui aparat optic, în cazul unor elemente cu lungimi mai mari de 6 m

Fig. 9.46 Dispozitiv special pentru verificarea abaterilor de la paralelism şi înclinare a muchiilor

9.4 LUCRĂRI DE TRASARE PENTRU MONTAREA

ELEMENTELOR PREFABRICATE Înainte de începerea lucrărilor de montaj, pe şantier trebuie efectuate o serie de lucrări pregătitoare, cu caracter tehnico-organizatoric, care să asigure condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a lucrărilor, în cadrul acestor lucrări sunt cuprinse: � nivelarea terenului şi amenajarea drumurilor; � amenajarea depozitului tampon pentru elementele prefabricate; � montarea utilajului de ridicat şi probarea lui; � executarea liniilor de forţă şi lumină, precum şi a instalaţiilor de

apă;

403

� organizarea asamblării prin precomprimare a elementelor prefabricate, livrate în tronsoane;

� verificarea calităţii prefabricatelor; � pregătirea şi verificarea dispozitivelor de prindere, precum şi a

dispozitivelor de fixare provizorie; � dotarea punctului de lucru cu toate sculele şi uneltele necesare,

precum şi cu instrumentele de măsurat; � revederea ordinii de montaj din proiectul de organizare sau din

fişa tehnologică; � verificarea cunoştinţelor tehnice ale lucrătorilor şi, de asemenea,

şi a celor privitoare la regulile tehnicii securităţii muncii. Lucrările de montare se execută pe baza unui plan de organizare, întocmit înainte de începerea lucrărilor, care trebuie să cuprindă: � cantitatea de elemente de montat, defalcată pe sortimente; � mijloacele de transport la locul de montare; � locul de depozitare pe şantier, dacă montajul nu se execută

direct de pe mijlocul de transport; � metodele de montare, utilajul necesar şi amplasamentul

acestuia, precum şi direcţia de desfăşurare a operaţiilor de montare; metodele alese pentru realizarea acestor operaţiuni trebuie să conducă la un consum minim de energie şi manoperă;

� stabilirea echipelor necesare pentru montare; � graficul calendaristic de lucru pentru transportul elementelor

prefabricate, întocmit în concordanţă cu ordinea de montare a elementelor, ţinându-se seama de timpul necesar pentru sudarea armăturii şi întărirea betonului de monolitizare a îmbinărilor;

� măsurile necesare pentru fixarea provizorie a elementelor; � ordinea de executare şi condiţiile tehnice de calitate pe care

trebuie să la îndeplinească sudurile; � etapele la care este necesară o recepţie parţială a lucrărilor de

montare sau de îmbinare, precum şi a altor lucrări ascunse. 9.4.1 Pregătirea fundaţiilor Înainte de montarea stâlpilor, fundaţiile pahar se verifică dacă au fost executate conform dimensiunilor din proiect, şi dacă poziţia lor faţă de axele clădirii este corectă; se verifică, de asemenea, dacă betonul a atins rezistenţa prevăzută în proiect. Pe fundaţii se marchează cu vopsea axele longitudinale şi transversale, folosind de preferinţă instrumente topografice.

404

Abaterile axelor de la poziţia proiectată nu trebuie să depăşească ±5 mm, iar fundul paharelor, ±3 mm, pe verticală. Se marchează, de asemenea, şi axele stâlpilor, la ambele capete; cele de jos vor trebui să coincidă cu axele fundaţiei, iar cele de sus vor servi la verificarea verticalităţii stâlpului. La fundaţiile cu pahare mari, care permit ca lucrătorul să intre în ele, trasarea conturului stâlpului se face chiar pe fundul paharului. La fundaţiile cu pahare de dimensiuni mici, se folosesc şabloane, adică cutii din lemn, care reproduc capul stâlpului; ele au două rigle care materializează axele, ce trebuie să coincidă cu axele fundaţiei (fig. 9.47).

Fig. 9.47 Verificarea paharului fundaţiei cu ajutorul şablonului

Dacă se constată că între suprafeţele şablonului şi ale paharului nu rămân cel puţin 2 cm spaţiu la partea de jos � necesar pătrunderii betonului de monolitizare � peretele respectiv se ciopleşte. Paralel cu aceasta, se măsoară înălţimea stâlpilor şi înălţimea feţei superioare a consolei, pe care reazemă grinda de rulare, lăsată din turnare cu 2�3 cm mai jos. Pe baza cotelor la care se află fundul paharelor, se verifică dacă cota de rezemare a grinzilor de rulare se află la acelaşi nivel la toţi stâlpii; în caz contrar, se fac corecturile necesare � prin adăugarea unui strat de mortar de ciment pe fundul paharului � astfel ca după montare, toate consolele să se găsească la acelaşi nivel. Straturile suplimentare de mortar de ciment se toarnă din timp, astfel ca în momentul montării stâlpilor, acestea să aibă rezistenţa necesară. Pentru a putea efectua această corecţie este indicat ca fundul paharelor să se toarne, de la început, la o cotă mai mică decât cea prevăzută în proiect.

405

Trasarea axelor pe stâlp se efectuează la vârf, pe zona care intră în pahar şi pe aceea din dreptul consolelor căii de rulare. După efectuarea acestor operaţiuni, stâlpii pot fi montaţi, făcând să coincidă axele trasate la baza acestora, cu axele trasate pe fundaţiile pahar. Verificarea verticalităţii la stâlpii de înălţime mică se efectuează cu firul cu plumb, iar la stâlpii de înălţimi mari (peste 12 m), cu teodolitul, folosind axele trasate la partea superioară a stâlpilor. Înainte de începerea montării stâlpilor, paharele trebuie curăţate şi spălate energic cu apă, iar feţele se buciardează, sau se freacă cu peria de sârmă. Eventualele pete de ulei se vor îndepărta prin spălare cu sodă caustică. 9.4.2 Pregătirea elementelor prefabricate şi a suprafeţelor de reazem În cazul halelor cu grinzi de rulare trebuie marcată vizibil pe stâlpi (pe consolele acestora) poziţia teoretică a axului căii de rulare. În vederea montării fermelor, se marchează poziţia teoretică a axului fermei, precum şi limita minimă de rezemare a acesteia. Verificările se efectuează folosind sârme pentru alinierea stâlpilor sau, după caz, folosind aparate topometrice, dispuse la un capăt al halei şi aşezate în staţii pe platforme speciale; cu ajutorul acestora se stabilesc valorile corecţiilor ce trebuie să fie aplicate poziţiei fiecărui stâlp. Deşi elementele prefabricate sunt controlate calitativ la producător, este necesar ca la sosirea lor pe şantier să se verifice starea lor şi dacă nu cumva au fost degradate în timpul transportului sau al manipulărilor. La verificarea vizuală, se va urmări ca elementele prefabricate să nu prezinte fisuri vizibile, ciupituri şi ştirbituri peste limitele arătate la condiţiile de aspect şi formă. Se verifică, de asemenea, lungimea pieselor prefabricate, distanţa de la capătul stâlpului la consolă, precum şi poziţia diferitelor piese înglobate în beton etc. Totodată, stâlpul se curăţă de murdărie, de hârtie, iar mustăţile se îndreaptă, orientându-se în poziţii favorabile montajului.

406

La halele industriale de dimensiuni mari, este indicat să se numeroteze stâlpii, deoarece, prin aceasta, se uşurează identificarea lor în cursul operaţiilor ulterioare de verificare a poziţiei lor; de regulă, se adoptă notaţiile din proiect. Înainte de montarea grinzilor de rulare sau longitudinale, este necesar să se verifice cota suprafeţelor de rezemare a acestora; una din metode constă în utilizarea vagrisului � trasat pe toţi stâlpii � şi a unei şipci cu o lungime corespunzătoare, care serveşte la verificarea înălţimii fiecărei console. O verificare exactă se efectuează cu nivela şi mira, folosind platforme cu scări de acces, agăţate de capetele stâlpilor (fig. 9.48) sau schele uşoare. Eventualele diferenţe se corectează cu mortar de ciment sau cu plăcuţe metalice, de grosime corespunzătoare, în cazul că rezemarea se face prin intermediul acestora. Mortarul va fi turnat din timp, astfel ca montarea grinzilor să se facă numai după ce stratul de mortar a căpătat rezistenţa necesară.

Fig. 9.48 Platformă mobilă pentru verificarea cotelor suprafeţelor de rezemare a grinzilor

Corectarea prin cioplire a suprafeţelor consolelor se va evita, pe cât posibil, mai ales că nici nu se pot obţine diferenţe mari, prin faptul că armăturile se află în imediata apropiere; în aceste cazuri este indicat

407

să se ceară proiectantului schimbarea cotei generale de rezemare a grinzilor, pentru ca să se efectueze numai corectări în plus. După nivelare, pe suprafeţele de rezemare ale consolelor stâlpilor de capăt, se trasează axele căii de rulare; distanţa între firele căii de rulare � care este egală cu deschiderea podului rulant � se măsoară cu ajutorul ruletei. Cu ajutorul unei sârme întinse între stâlpii de capăt se marchează axele căii de rulare pe consolele tuturor stâlpilor. Înainte de montarea grinzii, este necesar să se marcheze pe feţele laterale ale ei, lungimile de rezemare, iar pe capetele grinzii, axele ei. În afara lucrărilor pregătitoare indicate, este necesar să se măsoare distanţele între axele stâlpilor la nivelul suprafeţelor pe care vor rezema grinzile; în cazul unei corecte montări pe verticală, aceste diferenţe trebuie să fie egale cu cele măsurate între semnele marcate la capetele inferioare a stâlpilor. În cazul în care distanţele între axele stâlpilor, măsurate la nivelul suprafeţelor de rezemare a grinzilor, diferă faţă de cele din proiect, diferenţele se vor împărţi la cele două capete, marcând pe grinzi lungimile de rezemare; în caz că diferenţele sânt mari, se va cere avizul proiectantului. Suprafeţele de la îmbinarea grinzii cu stâlpul, se curăţă cu apă şi se freacă cu peria de sârmă; aceste operaţiuni se efectuează înainte de montare. În privinţa denivelărilor reazemelor, se recomandă ca acestea să nu depăşească următoarele limite: � denivelări în lungul unei grinzi: 15 mm; � denivelări în lungul grinzilor pe un şir: 20 mm; � denivelări ale celor două grinzi într-o secţiune transversală: 15 mm. În privinţa montării arcelor, a fermelor şi a grinzilor, se verifică, în primul rând, cotele suprafeţelor de rezemare; pentru această operaţie, se utilizează aparatele topografice sau vagrisul şi şipca, aşa cum s-a arătat la montarea grinzilor de pod rulant. Eventualele diferenţe de cotă se corectează cu mortar de ciment sau cu plăcuţe de metal, în cazul în care proiectantul prevede această soluţie.

408

La halele fără pod rulant şi cu deschideri de 12 m sau mai mari, între reazemele grinzii se admit denivelări de maximum 40 mm. La halele cu pod rulant � în cazul stâlpilor cu un singur nivel de console şi cu grinzi de rulare de beton armat � între suprafeţele vârfurilor stâlpilor se admit denivelări de maximum 35 mm, iar în cazul grinzilor de rulare metalice, 30 mm. La stâlpii cu două sau trei rânduri de console, diferenţele se majorează la 40 mm, respectiv 35 mm. Înclinarea suprafeţei capului stâlpului nu trebuie să depăşească 5 mm/m; în cazul rezemării grinzilor principale pe grinzi longitudinale jug, înclinarea zonei de rezemare de pe grinda jug, nu trebuie să depăşească 3 mm/m. În continuare, pe feţele laterale ale elementului prefabricat care trebuie montat (arc, fermă, grindă etc.) se marchează lungimea de rezemare pe consolele stâlpilor sau pe stâlpi; pe extradosul lor - în special la arce - se trasează poziţia panelor sau a chesoanelor. Cu ajutorul frânghiilor legate de capetele pieselor, se elimină balansarea în aer a prefabricatelor (fig. 9.49).

Fig. 9.49 Ghidarea cu frânghii a elementului prefabricat

409

9.5 AŞEZAREA ELEMENTELOR ÎN POZIŢIA DIN PROIECT 9.5.1 Generalităţi Aşezarea elementelor în poziţia din proiect cuprinde următoarele operaţiuni: ridicarea elementelor, aşezarea lor pe reazeme, fixarea provizorie, verificarea poziţiei, corectarea ei, în eventualitatea că nu s-a respectat poziţia din proiect şi fixarea definitivă. Se urmăreşte ca aceste operaţiuni să aibă o durată cît mai mică şi să asigure un grad de precizie cât mai mare. 9.5.2 Ridicarea elementelor Ridicarea elementelor prefabricate se face ţinând seama de poziţia pe care aceste elemente o vor avea în construcţie: orizontală, verticală sau înclinată. Aşezarea elementelor prefabricate în poziţia din proiect trebuie să se efectueze pe baza unei fişe tehnologice de montaj. Elementele care au poziţie orizontală (grinzi, chesoane, plăci etc.) se ridică, în general fără dificultate, utilizând dispozitivele de prindere indicate la punctul 9.2. Elementele verticale - stâlpii şi cadrele - nasc probleme de ridicare, datorită lungimii şi greutăţii lor. Ridicarea stâlpilor se poate realiza prin două procedee: procedeul prin târâre şi procedeul prin rotire (fig. 9.50). Alegerea unuia din cele două procedee este funcţie de poziţia stâlpului faţă de construcţie şi faţă de macara, de lungimea stâlpului şi spaţiul liber existent împrejur, de tipul macaralei etc. La procedeul de ridicare prin târâre, (fig. 9.50.a) braţul macaralei rămâne fix, iar cârligul ridică capul superior al stâlpului, capul inferior târându-se pe sol. Acest procedeu, implică un efort suplimentar pe care trebuie să-l suporte utilajul de ridicat, întrucât târârea dă naştere la şocuri în cablu. Pentru a proteja capul inferior al stâlpului contra deteriorării, se asigură acestuia o alunecare pe dulapi de lemn sau pe profiluri metalice; pentru stâlpii grei, deplasarea capului inferior se poate înlesni prin utilizarea unui cărucior de inventar (fig. 9.51). La procesul de ridicare prin rotire, macaraua îşi roteşte braţul concomitent cu ridicarea cârligului, astfel încât capul inferior al stâlpului rămâne pe loc. Acest procedeu presupune o bună pregătire

410

a mecanicului utilajului, care trebuie să sincronizeze cele două operaţiuni pentru a evita balansul stâlpului în timpul ridicării.

Fig. 9.50 Procedee de ridicare a stâlpilor: a) prin târâre ; b) prin rotire

Fig. 9.51 Fazele de ridicare a stâlpilor cu folosirea unui cărucior de rulare: a) agăţare: b) sprijinire: c) aşezarea căruciorului ; d) ridicare ;

1- stâlp de montaj; 2- cablu de ridicare; 3- sprijin; 4- cablu de tragere; 5- cadru metalic; 6- cablu de reţinere; 7- cărucior; 8- cablu fixat la troliu; 9- fundaţie pahar

411

Alegerea procedeului de ridicare este funcţie şi de utilajul de montaj de care se dispune. Astfel, pentru stâlpii grei sau în cazul în care nu se dispune de o macara adecvată pe şantier, ridicarea se poate efectua cu ajutorul troliilor şi al bigilor sau al stâlpilor de montaj, aplicându-se procedeul prin târâre. O variantă a procedeului de ridicare prin rotire îl constituie procedeul ,,săgeţii care cade". Stâlpul se aşază cu capul inferior deasupra paharului şi se leagă de fundaţie printr-un sistem articulat, care împiedică deplasarea lui, permiţând numai rotirea în plan vertical; de cealaltă parte a fundaţiei se fixează troliul, iar cablul se trece deasupra unei piese ajutătoare - numită săgeată - care are ca rol micşorarea efortului în cablu (fig. 9.52). La acţionarea troliului, stâlpul se ridică, rotindu-se în jurul articulaţiei, iar în momentul când cablul devine rectiliniu, săgeata ne mai fiind în contact cu cablul, cade. Din acest motiv, procedeul poartă denumirea de �săgeata care cade�. Procedeul este folosit mai mult la montarea stâlpilor pentru linii electrice aeriene şi, mai ales, pe trasee unde nu se pot utiliza macarale.

Fig. 9.52 Ridicarea stâlpilor cu �săgeata care cade� Ancorarea troliului şi prinderea articulaţiei trebuie făcută cu atenţie, deoarece tensiunea în cablu atinge valori mari în momentul ridicării stâlpului. Stâlpii grei - de dimensiuni mari - se ridică de la pământ în poziţia orizontală şi se aduc în poziţie verticală, prin basculare (fig. 9.53). La toate procedeele, ridicarea stâlpilor se întrerupe într-o poziţie convenabilă, pentru a curăţa faţa pe care a fost preturnat stâlpul.

412

În cazul ridicării fermelor, ele trebuie manipulate cu grijă şi, eventual, consolidate, pentru a preîntâmpina orice fisurare.

Fig. 9.53 Ridicarea unui stâlp prin basculare: a) desprindere; b) ridicare; c) basculare; d) montare

9.5.3 Aşezarea stâlpilor în fundaţii pahar Este de observat că dimensiunile şi adâncimile minime ale fundaţiei pahar nu pot asigura, în toate cazurile, stabilitatea stâlpilor în timpul montării, dacă nu se iau unele măsuri suplimentare. Ca urmare, nu trebuie ca stabilitatea stâlpilor, în timpul montajului, să se bazeze pe simpla aşezare a stâlpilor în pahare. Dacă înălţimea paharului este relativ redusă, se poate produce o înclinare mare a stâlpului (fig. 9.54) cu ruperea acestuia în secţiunea care sprijină pe buza paharului (secţiunea a-a), întrucât stâlpul nu este dimensionat pentru această ipoteză.

Fig. 9.54 Solicitarea unui stâlp în cazul rezemării pe un pahar nereglementar

Fig. 9.55 Suprabetonarea (completarea) pereţilor paharului

Dacă prin proiect se cere ca paharul să se toarne în două faze - ultima fază după montarea stâlpului - (fig. 9.55) înălţimea paharului în timpul montării stâlpului este şi mai mică (Hp), întrucât înălţimea definitivă de încastrare în pahar se realizează după montarea stâlpului. Ca urmare, stabilitatea stâlpului este mai puţin asigurată.

413

Dacă se mai are în vedere că dimensiunile lăcaşului de plantare a stâlpului pot fi realizate altfel decât cele indicate în proiect, fie în mod voit, fie din greşeală de execuţie, precum şi faptul că stâlpul poate avea console care prin poziţia lor măresc pericolul de răsturnare, se poate înţelege de ce nu trebuie să bazăm stabilitatea stâlpului, în timpul montajului, numai pe rezemarea pe pereţii paharului. Stabilitatea provizorie a stâlpilor în pahar, până în momentul fixării definitive, trebuie asigurată cu certitudine. De altfel, normele de protecţie a muncii în construcţii prevăd că �desfacerea cârligului mecanismului de ridicat de pe elementele ridicate se poate efectua numai după ce s-a verificat stabilitatea acestor elemente. Stabilitatea se asigură fie prin lucrări definitive, prevăzute în proiectul lucrărilor, fie prin lucrări provizorii, prevăzute in proiectul de organizare a lucrărilor de construcţii (tiranţi, pene, contravântuiri, reazeme, sprijiniri etc.). Se admite aşezarea provizorie (însă sigură) a elementelor ce se montează, numai pe alte elemente de construcţii, deja montate şi consolidate definitiv conform proiectului�. De altfel, tot aici se precizează că �Elementele prefabricate la care, în timpul montajului, pot apărea sarcini suplimentare, neprevăzute prin calcule de rezistenţă, trebuie să fie consolidate, în prealabil, prin moazare şi tiranţi�. Totodată, se prevede că desfacerea elementelor de la cârligul macaralei se efectuează numai după ce acestea au fost bine fixate pe reazeme, astfel încât pericolul unei deplasări pe reazeme să fie definitiv înlăturat. Dacă însă după montarea elementului, acesta nu prezintă destulă siguranţă, el va fi consolidat prin sprijiniri suplimentare sau alte soluţii indicate de proiectant. Stâlpii - montaţi în fundaţii pahar - se fixează provizoriu prin mai multe procedee. Alegerea procedeului de fixare provizorie depinde de tipul, forma, dimensiunile, greutatea şi poziţia stâlpilor, precum şi de modul în care stâlpii se îmbină cu celelalte elemente ale construcţiei. La fixarea stâlpilor prin pene de lemn, trebuie să se respecte următoarele condiţii, pentru ca împănarea să corespundă scopului: - lemnul să fie din esenţă tare, fără noduri, despicături şi fibre

întoarse ; - forma penei şi dimensiunile sale să fie corespunzătoare pantelor

paharului (fără suprafeţe curbe, figura 9.56) ; - lungimea minimă a penei este de 30-40 cm, din care 10-12 cm

rămân în afara paharului ; - să nu existe unsoare pe suprafeţele ce vin în contact cu betonul,

414

întrucât se reduce coeficientul de frecare şi, implicit, efortul de smulgere a penei ;

- penele să fie bătute suficient; - penele să aibă o rezemare totală pe suprafaţa peretelui paharului

(fig. 9.57).

Fig. 9.56 Fixarea defectuoasă a stâlpului în pahar

Fig. 9.57 Fixarea corectă a stâlpului în pahar Numărul de pene pe fiecare latură a stâlpului trebuie să fie de cel puţin două, iar la lăţimi mari, distanţa între pene să fie sub 50 cm. La stâlpi cu înălţimi peste 12 m, în afară de fixarea în pene, se vor utiliza şi tiranţi de ancoraj, prevăzuţi cu mufe pentru întinderea cablurilor. Împănarea cu pene de lemn trebuie controlată periodic, penele rebătându-se cel puţin săptămânal, întrucât ploaia, vântul şi uscăciunea dau lemnului deformaţii care duc la slăbirea împănării. Dacă verificările arată că sunt necesare deplasări sau rotiri ale stâlpului, aceste mişcări nu vor fi date prin slăbirea penelor, decât după ce s-a luat una din următoarele măsuri:

415

- stâlpul este prins, din nou, în cârligul macaralei ; - stâlpul este asigurat cu cel puţin trei tiranţi bine ancoraţi. Deplasarea stâlpilor sau rotirea lor se efectuează cu ajutorul vinciurilor, răngilor sau al altor mijloace. Stâlpii uşori se pot roti în planul orizontal cu ajutorul unei pârghii metalice sau de lemn (fig. 9.58). În cazul stâlpilor care nu se fixează în fundaţii pahar sau la stâlpii construcţiilor etajate, fixarea se face cu ajutorul barelor sau a tiranţilor de ancoraj, care prind stâlpul prin intermediul unor bride metalice, aşezate la o înălţime corespunzătoare. La rândul lor, barele sau tiranţii se prind de urechi lăsate în planşeu, în fundaţii învecinate etc. Betonarea îmbinărilor între stâlpi şi fundaţiile pahar se efectuează numai după verificarea poziţiei stâlpilor, atât individual, cât şi a poziţiei stâlpilor între ei. Betonarea trebuie să permită extragerea penelor şi să asigure stabilitatea stâlpului până la întărirea betonului.

Fig. 9.58 Pârghia pentru rotirea stâlpilor De aceea, această operaţie se efectuează în două faze, decalate în timp cu două-trei zile, astfel: se toarnă betonul până la nivelul superior al fundaţiei indicate în proiect, lăsându-se nebetonate spaţii în jurul penelor astfel încât ele să poată fi scoase; după întărirea betonului turnat, se scot penele şi se umplu lăcaşurile acestora. 9.5.4 Aşezarea elementelor pe reazeme şi fixarea provizorie Aşezarea elementelor pe reazeme trebuie făcută astfel încât să se asigure suprafeţele minime de rezemare, precum şi axările prevăzute în proiect.

416

În cazul elementelor curente de beton armat, aşezarea pe reazeme este, în mod obişnuit simplă, îmbinările fiind astfel concepute încât aşezarea lor să se poată efectua cu uşurinţă (fig. 9.59) ; suprafeţele de rezemare sunt, în general, suficient de mari. În cazul elementelor de beton armat care se îmbină prin intermediul unor piese metalice, care se bulonează sau se sudează, se va aplica regimul de îmbinare al elementelor metalice.

Fig. 9.59 Aşezarea pe reazeme a unei grinzi de rulare:

1- stâlp; 2- frânghii de ghidare; 3- grindă de rulare prefabricate; 4- partea superioară a stâlpului, care susţine grinzile transversale ale acoperişului

Fixarea provizorie - ca fază următoare aşezării elementelor pe reazeme - are o importanţă determinantă asupra duratei procesului de montaj, deoarece în timpul fixării provizorii utilajul de ridicat este imobilizat. Fixarea provizorie, care are rolul de a asigura stabilitatea elementului până la fixarea lui definitivă, trebuie să excludă posibilitatea deplasării piesei prefabricate, permiţând totuşi corectarea poziţiei elementului. Aceasta implică utilizarea unor dispozitive de fixare simple, uşor de manipulat, ieftine şi reutilizabile; este necesar ca dispozitivele de fixare provizorie să permită, ulterior, mici corectări la poziţia elementelor (deplasări, înclinări, rotiri etc.).

417

Fixarea provizorie a cadrelor se efectuează asemănător cu a stâlpilor - adică se folosesc, în general, tot pene şi tiranţi sau bare - care permit mişcări mici pentru aducerea la verticală a elementelor. Fixarea provizorie a grinzilor, a fermelor sau a arcelor pe stâlpi este necesară, în toate cazurile, în zonele seismice. De asemenea, în toate cazurile, se iau măsuri pentru asigurarea contra efectului vântului; fixarea provizorie trebuie realizată - atunci când capătul care reazemă pe stâlp are o suprafaţă relativ mică, iar grinda, ferma sau arcul au o înălţime relativ mare, depăşindu-se raportul 4:1 dintre înălţimea elementului şi lăţimea de rezemare - prin buloane sau goluri prevăzute la turnare la capătul stâlpului şi al grinzii, care servesc la fixarea provizorie. Fermele dreptunghiulare sau trapezoidale cu rezemare la talpa superioară asigură elementelor o stabilitate mare în momentul când sunt aşezate în poziţia din proiect, deoarece centrul lor de greutate este situat sub linia reazemelor. Fermele şi arcele, care au rezemarea pe linia tălpii inferioare, nu au stabilitate în momentul aşezării pe reazeme din cauza înălţimii mari şi a poziţiei centrului de greutate situat mult deasupra liniei reazemelor. Din acest motiv sînt necesare măsuri speciale pentru asigurarea stabilităţii lor. În cazul fermelor cu centrul de greutate deasupra liniei reazemelor, prima fermă montată se fixează provizoriu, imediat după aşezarea ei pe reazeme, prin ancorare cu tiranţi legaţi de diverse puncte fixe, cum ar fi elementele montate anterior şi fixate definitiv (stâlpi, grinzi etc.). Celelalte ferme se ancorează de prima cu ajutorul unor bare orizontale de distanţare. Montarea panelor se poate executa fie în acelaşi timp cu montarea elementelor principale de rezistenţă, fie după montarea acestora conform prevederilor proiectului, montându-se în prima fază numai cele indicate în fişa tehnologică. Ele se montează direct din mijlocul de transport. Înainte de aşezarea lor, pe suprafeţele de rezemare se aşterne un strat de mortar de circa 1 cm grosime, pentru a asigura rezemarea pe toată suprafaţa.

418

Panele se fixează provizoriu prin puncte de sudură efectuate între armăturile panei şi cele ale grinzii pe care reazemă. Pentru plăci şi chesoane, montorii definitivează poziţia lor prin mici deplasări cu ajutorul răngilor, după care se procedează la monolitizare. Chesoanele şi plăcile de acoperiş se preiau, de asemenea, din mijlocul de transport, folosind în unele cazuri utilaje de montaj mai uşoare, care le aşează pe reazeme; plăcile de acoperiş cu greutate mică - cum ar fi plăcile din beton celular autoclavizat - sunt preluate pe acoperiş de un cărucior care la descarcă direct pe pane, la poziţia de montaj. 9.6 REALIZAREA LUCRĂRILOR PE TIMP FRIGUROS Transformarea activităţii de construcţii-montaj dintr-o activitate sezonieră într-o activitate continuă pe parcursul întregului an, a fost posibilă şi datorită aplicării tehnologiei de executare a construcţiilor prin folosirea prefabricatelor de beton. Măsurile speciale care trebuie să fie luate pentru turnarea şi protejarea betonului necesar monolitizării elementelor prefabricate pe timp friguros sunt aplicate la volume mici şi la spaţii restrânse. Drept urmare, ele sunt mult mai puţin costisitoare decât acele care ar fi necesare pentru realizarea aceloraşi construcţii pe timp friguros, prin tehnologia betonului monolit. Sunt necesare, de asemenea, măsuri pentru executarea sudurilor, în cazul când monolitizarea elementelor se realizează prin acest sistem de îmbinare. Când temperatura exterioară coboară sub +5°C, este necesar să se aplice măsuri de protecţie a mortarelor şi betoanelor folosite în această tehnologie, astfel încât calitatea îmbinărilor realizate pe timp friguros să asigure condiţiile impuse de rezistenţa şi stabilitatea construcţiei.

419

9.6.1 Măsuri generale privind executarea îmbinărilor Măsurile care trebuie să fie luate, sunt de două categorii: - măsuri în timpul montajului ; - măsuri privind realizarea îmbinărilor. Măsurile generale, care se iau pe şantiere în legătură cu pregătirea executării lucrărilor pe timp friguros, sunt, în general, aceleaşi ca la tehnologia betonului monolit. Aceste măsuri se referă la: asigurarea accesului la punctele de lucru, instalarea şi fixarea reperelor de nivel şi de aliniament, asigurarea energiei calorice pentru încălzirea agregatelor, a spaţiilor, asigurarea panourilor de închidere, asigurarea termometrelor de control al temperaturii etc. Ca măsuri speciale, se menţionează: - prefabricatele să se depoziteze pe cusaci, astfel încât ele să nu

se murdărească sau să fie prinse de pământ prin îngheţ; înainte de începerea operaţiei de montaj, prefabricatele să fie curăţate de zăpadă şi gheaţă, cu deosebită grijă, în special pe feţele îmbinării care vor veni în contact cu mortarul de poză sau cu betonul de monolitizare; de asemenea, vor fi curăţate şi barele de oţel care servesc la realizarea îmbinărilor ;

- este interzisă aşezarea mortarului de poză pe suprafeţe insuficient curăţate de gheaţă sau zăpadă, întrucât prin topirea ulterioară a acestora, vor rămâne goluri în mortar sau beton, slăbind rezistenţa îmbinării;

- eventualele goluri ce se găsesc în elementele prefabricate sau în fundaţiile în care acestea urmează a fi montate, se vor acoperi sau umple cu diferite materiale nehigroscopice, astfel încât să fie împiedicată acumularea apei în interiorul lor. Această precauţie este strict necesară, întrucât apa îngheţând, va produce - prin mărirea volumului său - eforturi în pereţii elementelor de beton, ce pot conduce la distrugerea acestora; în acelaşi scop trebuie luate măsuri ca, până la betonarea spaţiului dintre stâlp şi fundaţie, acesta să fie acoperit, pentru a nu se umple cu gheaţă, zăpadă sau murdărie; pentru îndepărtarea zăpezii sau a gheţii se vor folosi, de preferinţă, apă caldă, abur etc.

Dintre măsurile ce se pot lua pentru accelerarea întăririi betonului, se menţionează: - folosirea cimenturilor superioare, cu rezistenţe iniţiale mari; - folosirea unui raport A/C cât mai redus, asigurându-se însă

lucrabilitatea betonului, eventual, prin adausuri plastifiante ; - folosirea de acceleratori de priză ;

420

- protejarea betonului contra îngheţului în timpul prizei şi întăririi cu asigurarea unei temperaturi ambiante de peste 15°C;

- îmbunătăţirea compoziţiei granulometrice a amestecului de agregate, spre a se obţine betoane cu rezistenţe cât mai mari, în termene scurte;

- mărirea duratei de amestecare a betonului cu 50% faţă de durata de amestecare în condiţii normale.

Mortarul de priză se va prepara din ciment, cu marca 400 şi cu dozaj de circa 450 kg/m3. Temperatura mortarului la punerea în operă, funcţie de temperatura exterioară (te) în momentul turnării, va f i: + 10°C - 15°C la te = 0°C ... -5°C + 15°C - 20°C la te = -6°C ... -10°C + 20°C - 25°C la te = -11°C... -15°C Cantitatea de mortar adusă la locul de montare va fi mică, transportul făcându-se în vase acoperite şi izolate termic. La aşezarea mortarului de poză pe suprafaţa de beton, aceasta nu se va uda, pentru a nu se forma o pojghiţă de gheaţă care poate să împiedice adeziunea mortarului de suprafaţă suport. Instrucţiunile tehnice, privind executarea lucrărilor de beton şi beton armat pe timp friguros, prevăd ca rezistenţa minimă - pe care trebuie să o atingă betonul ca îngheţarea lui să nu fie periculoasă la monolitizarea îmbinărilor - să fie egală cu marca prescrisă. 9.6.2 Executarea îmbinărilor Operaţiunea de monolitizare a elementelor de beton prefabricat este, în general, o operaţiune delicată, din cauza spaţiilor reduse, a condiţiilor speciale, uneori foarte grele, în care ea trebuie să se realizeze. Ca urmare, ea solicită o atenţie sporită, o conştiinciozitate mărită, o pricepere tehnică şi o probitate profesională deosebită. Această operaţiune se complică pe timpul friguros, datorită faptului că suprafeţele betonului vechi, ce vin în contact cu betonul proaspăt turnat pentru monolitizare, sunt mari, în raport cu volumul acestuia, ceea ce conduce la răcirea rapidă a betonului. Situaţia este mai gravă dacă aceste suprafeţe au o peliculă de apă îngheţată. Pentru înlăturarea riscurilor de a se realiza îmbinări necorespunzătoare, o primă măsură ce se ia constă în reducerea la

421

minimum a numărului de îmbinări umede, ce se execută pe timp friguros. Pentru monolitizarea elementelor la temperaturi scăzute, se iau măsuri necesare de protejare a betonului contra îngheţului în perioadele de întărire, pentru a asigura condiţia ca rezistenţa betonului din îmbinare să atingă marca prescrisă, înainte de îngheţ. Dintre aceste măsuri se citează: - metoda conservării căldurii; - metoda încălzirii cu abur sau aer cald; - metoda combinată. Metoda conservării căldurii constă în folosirea betonului cald (realizat prin încălzirea agregatelor şi a apei), adică în acumularea de căldură în faza de preparare a betonului şi în conservarea acesteia pe timpul prizei şi întăririi betonului. Acest lucru se realizează prin protejarea betonului de monolitizare cu învelişuri termoizolante (rumeguş, carton, vată minerală, polistiren, plută etc.). Metoda încălzirii cu abur sau aer cald constă în asigurarea întăririi betonului la temperaturi corespunzătoare, prin tratarea termică a acestuia cu abur sau aer cald, după turnare, în cofraje speciale, izolate termic. Această metodă este mai indicată decât metoda precedentă, întrucât conduce la termene mai scurte de realizare a întăririi betonului. La aplicarea acestei metode se va avea în vedere ca temperatura betonului, în momentul începerii încălzirii, să fie de cel puţin +5°C, iar creşterea temperaturii aburului sau a aerului cald să se facă treptat, fără a depăşi, în nici un caz 15°C pe oră. De asemenea, se va avea grijă ca scăderea temperaturii betonului, pe timpul răcirii, să nu fie mai mare de 10°C, pe oră, iar izolaţia să nu fie scoasă decât în momentul în care temperatura betonului a ajuns la + 5°C. Temperatura aburului în cămaşă va fi de 70°C, iar în ţevile înglobate în beton 100°C ; umiditatea relativă a aburului va fi de minimum 90%. Metoda turnării betonului în spaţii închise se aplică în cazurile în care se pot realiza astfel de condiţii, fiind caracterizată prin perioade lungi de întărirea betonului; temperatura iniţială a betonului va fi de minimum + 5°C. Durata de întărire a betonului poate fi redusă, prin folosirea acceleratorilor de întărire şi prin mărirea temperaturii iniţiale a betonului.

422

Metodele combinate au în vedere folosirea procedeului de încălzire cu abur sau aer cald concomitent cu metoda conservării căldurii. Pentru turnarea betonului la îmbinări şi rosturi se vor lua următoarele măsuri: - armăturile din îmbinare se recomandă a fi sudate; - cofrajele folosite la îmbinare vor fi izolate termic; - prefabricatele din beton vor fi încălzite în zonele de îmbinare, la o

temperatură cel puţin egală cu temperatura betonului ; - apa, care a servit la spălarea suprafeţelor ce vor veni în contact

cu betonul, trebuie să fie îndepărtată, iar suprafeţele zvântate; - betonul din îmbinare va fi turnat fără întrerupere; - imediat după turnarea betonului se va începe tratamentul termic,

care protejează betonul contra îngheţului şi asigură întărirea acestuia.

Pentru verificarea rezistenţelor betonului vor fi turnate epruvete de control, odată cu turnarea betonului; acestea vor fi păstrate în aceleaşi condiţii ca şi betonul din îmbinare. În cazul stâlpişorilor de îmbinare dintre panourile mari, se introduce aburul viu printr-o ţeavă de 2" în masa betonului. Ţeava se poate scoate, pe la partea superioară, după 1 - 2 ore de la turnare, iar aburul se introduce, în continuare, prin golul creat de ţeavă; metoda trebuie aplicată cu atenţie pentru a nu se produce uscarea forţată a betonului. În cazul realizării unei serii de îmbinări similare, este indicat a utiliza cofraje demontabile, în scopul refolosirii lor. Pentru realizarea protecţiei îmbinărilor dintre stâlp şi pahar, se folosesc două panouri laterale, izolate termic, care înconjoară paharul, formând o cutie; pentru acoperire, se utilizează un panou sub formă de capac, format din două bucăţi, având un gol cât secţiunea stâlpului. Panourile de protecţie a îmbinărilor dintre grinzi sau dintre grinzi şi stâlpi se asamblează cu ajutorul unor juguri din lemn fixate pe grinzi. Îmbinarea elementelor de planşeu este protejată prin cofraje de acoperire, sub formă de jgheaburi, plasate în lungul îmbinării.

423

Figurile 9.60 şi 9.61, reprezintă diferite tipuri de protecţie a îmbinărilor elementelor prefabricate.

Fig. 9.60 Executarea îmbinării între un stâlp prefabricat şi fundaţia-pahar: 1- carton asfaltat; 2- rumeguş; 3- stâlp prefabricat; 4- fundaţie-pahar; 5- monolitizare

Fig. 9.61 Cofraj termoactiv cu rezistenţă electrică: 1- cofraj; 2- vată minerală; 3- rezistenţă electrică

9.6.3 Executarea îmbinărilor sudate pe timp friguros Îmbinările sudate se pot executa, fără a se lua măsuri speciale (în afară de cele obişnuite contra ploii şi vântului), la temperaturi exterioare ce nu coboară sub - 5°C. Pentru temperaturi exterioare cuprinse între - 5°C şi - 15°C se va lucra numai în spaţii protejate, şi cu o preîncălzire la 300°C. În acest caz se va lucra numai pe baza dispoziţiei speciale a responsabilului cu sudura. La temperaturi ambiante sub - 15°C se interzice orice lucrare de sudură. De asemenea, se interzice a se suda pe ploaie, viscol, ninsoare şi vânt, fără protecţia locală a locului de muncă. În vederea executării lucrărilor de sudură pe timp friguros, se vor lua următoarele măsuri: - se vor instala termometre în zona în care se execută astfel de

lucrări şi se va opri efectuarea acestora dacă temperatura scade sub valorile indicate şi nu s-au asigurat condiţiile necesare impuse de această situaţie;

- locurile de muncă la lucrările de poziţie vor fi dotate cu cabine gen cort, special confecţionate, care să protejeze sudorul, materialele şi sculele strict necesare; corturile se încălzesc cu radianţi;

424

- pentru păstrarea şi utilizarea electrozilor şi a sârmelor de sudură, în perioada anotimpului friguros, când umiditatea atmosferică este ridicată, vor fi respectate cu stricteţe regulile generale - cunoscute şi obligatorii - pentru utilizarea acestor materiale, reguli care sunt menţionate mai jos:

- electrozii se vor depozita în încăperi închise, uscate, încălzite şi ferite de intemperii;

- atât electrozii, cât şi sârmele de sudură se vor păstra în pachete, respectiv colaci, învelite în polietilenă, pe rafturi, la o înălţime de cel puţin 0,50 m de la pardoseală; se interzice cu desăvârşire depozitarea acestor materiale direct pe pardoseală, indiferent de natura acesteia;

- înainte de utilizare, electrozii vor fi uscaţi în cuptoare de uscat electrozi, la temperaturile indicate de uzinele furnizoare pentru fiecare marcă şi tip de electrod; uscarea prealabilă a electrozilor se va efectua numai pentru consumul necesar unei zile de lucru, fiind interzisă repetarea uscării prealabile la temperatura indicată de furnizor;

- electrozii uscaţi se păstrează, până la folosire, în containere speciale, care asigură o temperatură de 60°C�80°C; în cazul când lipsesc asemenea containere, punctul de lucru se va putea aproviziona cu electrozi uscaţi direct de la cuptorul de uscare, în care caz cantitatea de electrozi va acoperi necesarul de sudare pentru maximum 4 ore ;

- toate măsurile indicate pentru sudarea electrică şi care nu sunt specifice proceselor de sudare prin topire cu arcul electric, sunt obligatorii şi la sudarea metalelor cu flacără oxiacetilenică.

Dintre măsurile speciale care se iau la sudarea cu flacăra oxiacetilenică pentru timp friguros, se indică:

- aşezarea generatoarelor pe platforme metalice încălzite cu abur; - utilizarea de apă sărată; - utilizarea de acetilenă în butelii; - golirea apei din generatoarele de acetilenă, în fiecare zi, la

terminarea lucrului; - în caz de îngheţare, acestea se vor dezgheţa exclusiv cu apă

caldă sau aburi, fiind interzisă, cu desăvârşire, încălzirea cu flacără sau radianţi electrici.

425

9.7 VERIFICAREA POZIŢIEI ELEMENTELOR DUPĂ AŞEZARE: FIXAREA DEFINITIVĂ

Înainte de fixarea definitivă a elementelor prefabricate, se controlează poziţia fiecărui element. În general, în momentul verificării, nu se dispune de utilajul care a servit la montare. Readucerea utilajului pentru corectarea poziţiei vreunui element prefabricat este o operaţie care trebuie evitată, deoarece conduce la întârzieri şi la scumpirea lucrării. Verticalitatea stâlpilor se verifică cu ajutorul aparatelor topografice sau cu firul cu plumb. La montarea stâlpilor în formă de T este necesar să se controleze şi direcţia justă a consolelor. Ţinând seama de succesiunea normală a operaţiilor de montaj, poziţia elementelor prefabricate este condiţionată, în primul rând, de justa aşezare a stâlpilor; se impune deci o aşezare corectă a acestora atât pe orizontală câ şi pe verticală, pentru a elimina dificultăţile ce ar apărea la aşezarea celorlalte elemente. Verificarea poziţiei grinzilor şi a plăcilor constă în verificarea aşezării lor în plan orizontal şi vertical; deoarece aceasta depinde de poziţia şi de cotele suprafeţelor de rezemare pe care se aşază, este necesar ca, în prealabil, să se facă un control al poziţiei reazemelor respective. Compensarea micilor diferenţe se realizează cu ajutorul unor straturi de mortar adecvate. Poziţia grinzilor pentru calea podului rulant se verifică în mod obligatoriu cu teodolitul - pe toată lungimea halei - pe baza punctelor fixe la capetele clădirii. Pentru determinarea diferenţelor de cotă, se aşază mira pe fiecare grindă, atât la capete cât şi la centrul ei, stabilindu-se denivelările. Pentru alinierea în plan, aparatul se aşază în axul grinzii la un capăt al halei şi se vizează un jalon aşezat pe capul opus: faţă de acest aliniament optic, se stabilesc cu ajutorul unei fişe, diferenţele pentru fiecare capăt de grindă; eventualele rectificări se efectuează cu ajutorul răngilor. O mare atenţie trebuie dată la verificarea distanţelor dintre axele grinzilor principale, grinzilor cadrelor şi nervurilor; abaterile poziţiei

426

acestor elemente conduc la dificultăţi în privinţa montării elementelor care reazemă pe ele. Distanţa dintre aceste elemente se verifică cu ajutorul şabloanelor sau a ruletei de oţel; eventuale abateri de la poziţia justă se corectează cu ajutorul pârghiilor, cricurilor etc. Verificarea amplasamentului cadrelor constă în verificarea poziţiei acestora în ansamblul halei precum şi verificarea cotelor consolelor şi a grinzilor cadrului. La fel ca la stâlpi, înainte de aşezarea lor este necesar să se efectueze trasarea axelor pe cuzineţii paharelor, pe fundaţii şi pe stâlpii cadrului. Cadrul trebuie aşezat astfel ca axele trasate pe stâlpi să corespundă cu cele trasate pe cuzineţi. Verticalitatea cadrelor se verifică cu ajutorul aparatelor topo sau cu firul cu plumb. Cotele grinzilor cadrelor se controlează prin verificarea cotei fundului cuzineţilor şi a înălţimii stâlpilor cadrului. Diferenţele constatate se corectează la fel ca şi la stâlpi. Verificarea fermelor constă în controlul verticalităţii precum şi al poziţiei lor în plan. Distanţa dintre tălpile superioare ale fermelor sau arcelor paralele se controlează cu ajutorul şabloanelor. Elementele se fixează definitiv în funcţie de natura îmbinărilor; pentru aceasta, trebuie efectuate la fiecare îmbinare, următoarele operaţiuni: - curăţirea mustăţilor din îmbinare de resturile de beton şi îndreptarea

lor; - efectuarea lucrărilor prevăzute în proiect cu privire la legarea sau

sudarea armăturilor, completarea cu etrieri suplimentări a nodului etc.;

- montarea cofrajelor, spălarea nodului; - betonarea propriu-zisă. Se atrage atenţia că cioplirea elementelor prefabricate - fără aprobarea organului competent - este interzisă.

427

EXECUŢIA PARDOSELILOR DIN LEMN

10.1 STRUCTURA PARDOSELILOR DIN LEMN Pardoselile sunt elemente complexe de construcţie aplicate pe faţa superioară a planşeelor, cu rolul de a asigura condiţii corespunzătoare pentru circulaţie, confort, estetică. Structura generală a pardoselii cuprinde două straturi: - stratul suport - care primeşte încărcările de la pardoseala propriu-zisă şi le transmite elementului de rezistenţă, îndeplinind după caz şi funcţia de izolare acustică, termică şi hidrofugă; - stratul de uzură - pardoseala propriu-zisă, care este supusă direct solicitărilor din circulaţie, depozitare etc. Pardoselile din lemn se folosesc în mod curent la clădirile de locuit şi social-culturale datorită calităţilor pe care le prezintă: sunt elastice, antiderapante, termoizolante (calde), fonoizolante şi estetice. După forma şi dimensiunile elementelor din care se execută, pardoselile din lemn pot fi: din scânduri şi dulapi (duşumele), din parchet, din panele sau calupuri, din plăci fibrolemnoase. 10.1.1 Pardoseli de parchet lamelar sau parchet cu lambă şi uluc, montate prin lipire cu mortar adeziv

Fig. 10.1 1- Parchet lamelar sau parchet cu lambă şi uluc, din lemn de fag, stejar sau cer;

2- mortar adeziv; 3- strat suport

10

428

10.1.2 Pardoseli din parchet cu lambă şi uluc pe duşumea oarbă

Fig. 10.2 1- Lamelă de parchet; 2- duşumea oarbă; 3- pervaz; 4- grinzişoare; 5- strat de carton

bitumat şi pene de egalizare; 6- friz; 7- diblu de lemn; 8- umplutură uscată

Fig. 10.3 1- Parchet; 2- duşumea oarbă; 3- bitum; 4- amorsa; 5- mortar de egalizare

10.1.3 Pardoseli din parchet lamelar sau parchet lambă şi uluc montate prin lipire pe plăci aglomerate aşezate pe sol

Fig. 10.4 1- Pachet LU; 2- adeziv; 3- strat suport din placă de PFL poros, PAL etc.); 4- nisip

uscat; 5- strat suport

429

10.1.4 Pardoseli din parchet lamelar sau parchet cu lambă şi uluc montate prin lipire cu adeziv pe dală flotantă

Fig. 10.5 1- Parchet; 2- adeziv; 3- dală flotantă; 4- strat tehnologic de protecţie din folie de polietilenă; 5- strat de izolare fonică; 6- strat tehnologic de protecţie din hârtie de

ambala (kraft); 7- strat de egalizare din nisip uscat sau mortar de ciment (strat suport); 8- material fonoizolator; 9- element de racordare cu pereţii

Adezivul se foloseşte numai în cazul în care materialul din care este alcătuită dala flotantă nu permite baterea în cuie. 10.1.5 Pardoseli din pavele

Fig. 10.6

1- Plintă din lemn; 2- pavele din lemn; 3- strat de poză din nisip; 4- rost umplut cu mastic de bitum sau chit permanent elastic

10.1.6 Pardoseli cu strat de uzură din covor de mase plastice fără suport textil, aplicat pe plăci din fibre lemn aglomerate sau ghips-carton

Fig. 10.7

Varianta 1:1- Covor de mase plastice; 2- adeziv; 3- plăci din fibre de lemn aglomerate (18 mm); 4- strat suport

Varianta 2:1- Covor de mase plastice; 2- adeziv; 3- plăci din fibre de lemn aglomerate suprapuse; 4- adeziv; 5- strat suport

430

Se recomandă ca în cazul stratului de circulaţie din parchet lamelar, să se utilizeze numai structura cu strat de egalizare din mortar de ciment. 10.2 CONDIŢII TEHNICE PENTRU MATERIALE Materiale pentru stratul de egalizare din mortar de ciment: a) Nisip 0-3 mm (pentru stratul de egalizare în grosime de 15 mm) sau 0-7 mm (pentru stratul de egalizare în grosime mai mare de 15 mm) b) Ciment F 300, C 300 c) Apă Materiale pentru stratul de egalizare din nisip: Nisip cu granulaţie 0-3 mm. Nisipul folosit va fi perfect uscat. Se interzice folosirea molozului. Plăci fibrolemnoase poroase: Plăcile fibrolemnoase poroase vor fi plăci hidrofugate în masă prin bitumare. Plăcile vor avea următoarele caracteristici: a) Densitatea aparentă � 300-350 kg/m3 b) Umiditatea la livrare .... 10+/-2% c) Coeficientul de conductivitate termică de laborator < 0,055 kcal/mh°C. d) Absorbţia de apă după 2 ore imersie max.28% e) Variaţia dimensională pentru umidităţi relative ale aerului de la 45% la 80% max. 1,5 mm/m f) Umflarea în grosime după 2 ore imersie max. 7% g) Rezistenţa la încovoiere statică pentru grosimi de 8-10 mm minimum 20 kg/cm2; pentru grosimi de 10-15 mm minimum 18 kg/cm2; pentru grosimi > 15 mm minimum 15 kg/cm2 h) Plăcile trebuie să aibă o rezistenţă la tracţiune perpendiculară pe feţe de minimum 1 kg/cm2

i) Plăcile trebuie să permită lipirea stratului de circulaţie cu adeziv ARACET. Adezivi a) Bitum tip B industrial neparafinos b) ARACET. Materiale pentru stratul de circulaţie a) Panouri de parchet lamelar, de 10 mm grosime din lemn de stejar,

431

b) Parchet lambă şi uluc tip P l de 17 sau 22 mm grosime, din lemn de stejar, fag sau cer c) Pervaz profilat din lemn de stejar sau cer d) Cuie pentru bătut pervazurile e) Ceară de parchet f) Benzină 10.3 EXECUTAREA STRATULUI DE EGALIZARE Suprafaţa planşeului se va curăţa, de resturile de materiale, moloz, pete de ulei etc. Se vor astupa cu mortar de ciment pe toată adâncimea, orice fel de străpungeri sau rosturi ale planşeului. Armăturile sau sârmele care eventual ies din planşeul de beton vor fi astfel îndoite sau tăiate încât să nu ajungă până la stratul suport din PFL poros, la montarea acestuia. La străpungerile pentru instalaţii se vor lua măsuri ca prin înfăşurarea cu vată minerală a conductelor să se înlăture orice contact între acestea şi structura pardoselii. Se va fixa nivelul pardoselii finite prin trasarea liniei de vagriz pe întreg perimetrul încăperii. 10.3.1 Executarea stratului de egalizare din mortar de ciment Stratul de egalizare din mortar de ciment se execută cu un dozaj de 400 kg de ciment la m3 mortar. Turnarea mortarului de ciment se va face numai după o îngrijită curăţire şi după o suficientă udare a suprafeţei planşeului, pentru a se asigura o bună legătură între mortar şi planşeul de beton armat. Pentru a se asigura orizontalitatea şi planeitatea stratului de egalizare pe întreaga suprafaţă a unui apartament sau palier, turnarea lui se va face cu deosebită grijă, folosindu-se repere de nivel şi fâşii de ghidaj, din mortar de ciment fixaţi faţă de linia de vagriz, trasată pe pereţi. Stratul de mortar se nivelează cu atenţie cu dreptarul şi apoi se netezeşte bine cu drişca şi cu mistria pentru a se obţine o suprafaţă perfect netedă, fără bavuri şi adâncituri. Se admit denivelări locale de cel mult 3 mm sub dreptarul de 2 m lungime.

432

Fig. 10.8 Alcătuirea pardoselii

10.3.2 Executarea stratului de egalizare din nisip uscat Se execută mai întâi două fâşii de nisip de cca. 40-60 cm lăţime, de-a lungul pereţilor perpendiculari pe latura cu uşa prin care se face circulaţia cu materiale. Grosimea stratului de nisip se stabileşte în funcţie de linia de vagriz, ţinând seama de grosimea pardoselii. Nisipul din cele două fâşii se va îndesa prin batere cu mâna peste bucăţi de PFL poros aşezate deasupra. Se completează cu nisip spaţiul dintre cele două fâşii, nivelându-se totul cu ajutorul unui dreptar de lemn, ghidat pe şipci de lemn îngropate la nivelul fâşiilor de nisip în lungul acestora. Nisipul va trebui bine bătut şi nivelat pentru a nu apărea denivelări pe suprafaţa lui. Circulaţia peste stratul de nisip de egalizare este interzisă; ea se va face pe plăcile fibrolemnoase poroase ori pe scânduri aşezate peste stratul de nisip.

Fig. 10.9 Alcătuirea pardoselii pe strat de egalizare din nisip

433

10.4 EXECUTAREA STRATULUI SUPORT DIN PLĂCI FIBROLEMNOASE

Înaintea începerii montării plăcilor fibrolemnoase poroase toate instalaţiile electrice şi de încălzire vor fi terminate şi probate. Lucrările de finisaj şi anume: tencuieli şi reparaţii de tencuieli după instalaţii, zugrăveIi, vopsitorii sau tapete vor fi complet executate iar pardoselile din mozaic, inclusiv porţiunile de mozaic (pragurile) care vin în contact cu suprafaţa pardoselilor din parchet vor fi turnate şi frecate. Tâmplăria va fi montată şi vopsită, iar geamurile vor fi puse. În încăperi se va asigura cu cel puţin o săptămână înainte de executarea pardoselilor un regim climatic constant cu temperatura de cel puţin 18°C şi umiditatea relativă a aerului de maximum 65%. Acest regim se va menţine cel puţin o săptămână după terminarea lucrărilor. Verificarea umidităţii relative a aerului se face cu ajutorul unui higrometru. Umiditatea stratului de mortar de ciment de egalizare (în cazul folosirii acestei soluţii pentru nivelarea planşeului) trebuie să fie mai mică de 3%. Verificarea umidităţii stratului de mortar de egalizare se va face cu ajutorul aparatului cu rezistenţă de tip Higromette sau cu un alt aparat similar. Verificări informative se pot face şi prin una din următoarele două metode: - pe stratul de egalizare din mortar de ciment se aşază o bucată de covor de cauciuc (circa 0,5X05 m) şi dacă după 24 ore pe suprafaţa inferioară a cauciucului apar picături de apă condensată, stratul de egalizare are o umiditate mai mare de 3%. - cu ajutorul unei pensule curate se aplică, pe o porţiune mică (circa 2X5 cm) din suprafaţa stratului de egalizare din mortar de ciment o soluţie de fenolftaleină în alcool în concentraţie de 1%; dacă porţiunea respectivă se colorează în violet sau roz, stratul de egalizare are o umiditate mai mare de 3%. Suprafaţa stratului de egalizare din mortar de ciment se va curăţa bine de resturi de moloz, praf, urme de zugrăveală etc. Plăcile fibrolemnoase poroase se vor aşeza în încăperile respective cu cel puţin 48 ore înainte de montare, pentru aclimatizare.

434

10.4.1 Montarea plăcilor fibrolemnoase poroase Plăcile fibrolemnoase poroase se vor aşeza pe stratul de egalizare astfel: � cu laturile înclinate (la 45°) faţă de pereţii încăperii când stratul de circulaţie este din panouri de parchet lamelar; � cu laturile paralele cu pereţii încăperii când stratul de circulaţie este din parchet lambă şi uluc . Formatele de plăci cele mai indicate în sistemul de la 45° sunt plăcile pătrate de 122X122 cm, sau cele având formatul de bază, care se fabrică în mod curent şi anume 122X244 cm. Plăcile fibrolemnoase poroase se taie la dimensiunile necesare cu un ferăstrău cu dinţi mici sau cu un cuţit foarte ascuţit care se apasă de 2�3 ori de-a lungul unui dreptar liniile de tăiere, însemnate cu creionul. Intre plăcile fibrolemnoase poroase se vor lăsa rosturi de 4-6 mm pentru a permite umflarea în lungime a acestora sub influenţa umidităţii. De asemenea între plăcile de margine şi perete se va lăsa un rost de 13 sau 16 mm lăţime (în funcţie de grosimea PFL poros folosit). Acest rost (care se lasă şi între stratul de circulaţie şi perete) se realizează prin aşezarea pe cant de-a lungul pereţilor a unor benzi de circa 60 mm lăţime, tăiate din plăcile fibrolemnoase poroase. Plăcile fibrolemnoase care alcătuiesc stratul suport se aşază până lângă aceste benzi.

Fig. 10.10 Realizarea rostului

Plăcile fibrolemnoase poroase se aşează începând de la peretele opus uşii de circulaţie în încăpere (în cazul aplicării lor prin lipire cu bitum pe strat de egalizare din mortar de ciment) sau începând de la

435

peretele în care este montată uşa de circulaţie (în cazul aşezării libere a plăcilor pe stratul de egalizare).

Fig. 10.11 Parchet lamelar montat pe plăci fibrolemnoase poroase La montarea plăcilor prin lipire pe strat de egalizare din mortar de ciment fiecare placă se va lipi cu bitum topit, aplicat pe stratul de egalizare pe o suprafaţă egală cu suprafaţa plăcii.

Fig.10.11 Parchet lambă şi uluc de 22 mm grosime montat pe plăci fibrolemnoase poroase

Bitumul va avea în momentul aplicării temperatura de 100-120°C. El se va întinde intr-un strat cât mai subţire, însă într-o cantitate suficientă pentru a asigura lipirea plăcilor. La montarea pe strat de egalizare din nisip, fiecare placă PFL se va aşeza cu grijă astfel ca să nu se strice planeitatea stratului de nisip. Stratul suport din plăci fibrolemnoase poroase trebuie să aibă o suprafaţă plană şi orizontală; plăcile trebuie să se rezeme cu toată suprafaţa pe stratul de egalizare şi să nu prezinte denivelări între muchii.

436

După aşezarea plăcilor fibrolemnoase în poziţia definitivă se mai lasă un interval de minimum 24 ore pană la lipirea stratului de circulaţie, pentru ca eventualele schimburi de umiditate între stratul de egalizare şi plăcile fibrolemnoase poroase să se poată face înainte de lipirea parchetului. In acest interval de timp nu se mai face nici o altă lucrare în încăpere. 10.5 EXECUTAREA STRATULUI DE UZURA 10.5.1 Duşumele fixate pe grinzi sau grinzişoare. În acest caz, grinzişoarele se prind provizoriu cu scânduri sau şipci, bătute cu câte un cui la aproximativ 60 cm, din axă în axă, pentru a nu se deplasa. Cele fixate în asfalt se montează în mod asemănător, turnându-se fâşii de asfalt sub ele. Se interzice fixarea grinzişoarelor direct pe pământ, în acest caz aşternându-se sub ele un strat de pământ sau moloz uscat, de 10-15 cm. Duşumelele se bat începând de la un perete al încăperii. Scândurile necesare se aşează în pachete de 5-7 bucăţi, la o distanţă aproximativ egală cu lăţimea totală a scândurilor dintr-un pachet. Se lasă la perete un spaţiu liber de 2-3 cm. Fiecare scândură se fixează pe grinzişoare sau grinzi cu cel puţin două cuie bătute pe diagonală. Scândurile se bat, de obicei, începând de la peretele opus uşii de intrare, aşezându-se in direcţia acestei uşi.

Fig. 10.13 Plăci fibrolemnoase combinate: a - cu lambă şi uluc; b -cu falţ; 1 � PFL extradur; 2- PFL poros bitumat

10.5.2 Duşumele fixate în asfalt. Scândurile se aşază, cu interspaţii de 2-3 cm, pe pene din lemn groase de 1-2 cm. In rosturi se toarnă asfalt topit care pătrunde şi sub scânduri. 10.5.3 Duşumele oarbe din PAL. In acest caz, se aplică pe planşeu sau pe panouri substanţe hidrofuge, iar pe grinzişoare, substanţe antiseptice. Trebuie luate, de asemenea, măsuri ca duşumeaua să se ventileze. Plăcile se fixează în cuie. Marginile sunt paralele cu pereţii, rămânând însă nefixate, iar rostul se acoperă cu pervazuri.

437

10.5.4 Duşumele profilate. Aceste duşumele trebuie strânse bine. Strângerea se poate face în mai multe variante: folosindu-se scoabe şi pene; cu dispozitiv alcătuit dintr-un cornier cu suport triunghiular sau cu dispozitiv metalic prevăzut cu jug. În al doilea caz, strângerea se realizează tot cu ajutorul penelor, putându-se fixa deodată 10-12 scânduri. Se procedează în felul următor: scândurile se aşază în pachet cu lambă spre perete, se bate prima scândură, se alătură şi celelalte şi se fixează apoi trei dispozitive - unul la mijloc, iar celelalte la câte 1/3 din deschidere - prinzându-se la capăt în scândura montată. Apoi se bat scândurile, începând cu cea de margine. După ce s-a fixat jumătate din numărul cuielor, se scot dispozitivele şi se reia montarea scândurilor până se acoperă întreaga suprafaţă.

Fig. 10.14 Montarea duşumelelor cu lambă şi uluc folosind scoabe şi pene: 1- scoabă; 2- pană; 3� contrapană

Fig. 10.15 Montarea duşumelelor cu lambă şi uluc folosind dispozitiv cu suport triunghiular: 1 - dispozitiv; 2 - pană; 3 - contrapană

La strângerea cu dispozitiv metalic prevăzut cu jug, se procedează în felul următor: se fixează dispozitivul pe grindă, se introduce contrapană şi apoi pana cu uluc, se bate pana ţinând contrapană cu piciorul până se strâng scândurile atât cât este necesar. Apoi se fixează scândura de margine în cuie, la câte două grinzi, se slăbeşte pana şi se scoate dispozitivul. Pentru a nu se ştirbi profilul duşumelelor, baterea lor se face prin intermediul unei şipci. Ele se fixează cu câte un cui bătut înclinat în ulucul fiecărei scânduri, pe fiecare grinzişoară.

438

Fig. 10.16 Montarea duşumelelor cu lambă şi uluc cu dispozitivul metalic prevăzut cu jug: a-fixarea dispozitivului pe grindă; b - introducerea panei şi contrapanei;

c-strângerea duşumelei prin baterea panei; 1 -suport; 2-jug mobil; 3-dispozitiv de fixare cu şurub; 4- contrapană; 5- pană

Duşumelele profilate au avantajul că, prin uscare, spaţiile dintre scânduri nu rămân libere, iar cuiele se pot bate în interiorul ulucului, deci nu sunt vizibile şi nu împiedică întreţinerea pardoselii. 10.5.5 Pardoseli din parchet. Acestea se pot monta pe mai multe tipuri de suporturi: pe duşumea oarbă din scânduri sau PAL; în mastic bituminos, pe plăci prefabricate din fibrobeton; pe mortar de ciment, beton sau plăci poroase; pe dale. Fixarea lamelelor de parchet pe duşumeaua oarbă se face cu două sau trei cuie lungi (40 mm). Acest mod de montare are avantajul că este relativ ieftin şi se poate practica pe orice tip de planşeu. Dezavantajul, însă, îl constituie consumul mare de material lemnos şi înălţimea mare a pardoselii. După montarea parchetului, acesta se udă, se rindeluieşte şi se răzuieşte cu un cuţit (ţigling), rezultând o suprafaţă perfect netedă. Parchetul se poate finisa fie cu ceară de parchet (1-3 straturi subţiri), după care se lustruieşte cu o cârpă moale, fie cu lacuri pentru parchet (parchetul se poate şi colora înainte de lăcuire). La fixarea în mastic bituminos (30-40% bitum; 40-55% calcar; 15-20% nisip), acesta trebuie să aibă o grosime de 1 cm, la parchetul obişnuit, şi de 2-3 cm, la parchetul în coadă de rândunică. Se procedează astfel: se întinde masticul cald pe suprafaţa planşeelor din beton armat sau pe un suport de beton, care se aranjează

439

lamelele de parchet. Avantajul acestei metode îl constituie consumul redus de material lemnos, însă pardoseala nu se poate curăţa cu derivate din petrol (deoarece se dizolvă bitumul) şi nu se pot amplasa instalaţii sub pardoseală.

Fig. 10.17 Modele de aşezare a lamelor de parchet:

a - în frizuri; b - la 45°, în spic fără bordură; c - în tablă de şah la 45°, cu bordură şi friz interior, d şi e - împletit, cu bordură şi baghetă băiţuită

La fixarea parchetului pe plăci prefabricate din fibrobeton (amestec de ciment, apă, agregate vegetale şi substanţe mineralizate), acestea se montează în mastic bituminos, în nisip sau pe un strat fonoizolator din pudretă de cauciuc. Parchetul se prinde în cuie direct pe aceste plăci. Dezavantajul este că, în timp, slăbeşte frecarea dintre cui şi placă, iar parchetul �joacă�. La fixarea lamelelor de parchet pe mortar de ciment, beton sau plăci poroase, lipirea se face cu aracet, putându-se folosi atât parchet gros (17 sau 22 mm), cât şi lamelar (g = 10 mm). Pentru ca pardoseala să fie de calitate, stratul suport trebuie să fie plan şi rigi. La fixarea stratului de parchet sau duşumea pe un strat suport confecţionat din dale (de cel puţin 35 mm grosime) care flotează pe un strat cu proprietăţi fonoizolatoare (polistiren, plăci aglomerate din fibre de sticlă, plută, pudretă de cauciuc, lemn etc.), stratul fonoizolator este astfel montat, încât stratul de parchet şi suportul din dale nu au contact direct cu planşeul sau pereţii. Pe dala flotantă sau pe un strat fonoizolator din PFL poros se poate monta şi parchet lamelar (mozaic), constituit din lamele de lemn masiv de dimensiuni mici, lipite pe un suport din hârtie în diferite modele. Acest subansamblu se poate lipi cu aracet pe dala flotantă din beton, pe straturi din PFL poros sau chiar pe alte suporturi. Montarea panourilor de parchet lamelar se începe de la peretele opus uşii de circulaţie, în rânduri paralele cu acesta. Alinierea primului rând de panouri se va realiza prin aşezarea panourilor de parchet în contact cu benzile din PFL poros, de-a lungul pereţilor. Adezivul se întinde cu un şpaclu dinţat într-un strat continuu şi uniform, în grosime de cel mult 1 mm pentru un rând complet de panouri.

440

Montarea panourilor de parchet se va face după circa 10 minute de la întinderea adezivului, aşezându-se panourile din primul rând cu hârtia în sus, lângă benzile din PFL poros de la pereţi. După lipirea primului rând de panouri se face dezlipirea hârtiei de pe suprafaţa superioară a acestora cu un şpaclu de zugrav. Pentru aceasta, hârtia va fi umezită de câteva ori cu un burete sau o cârpă înmuiată în apă şi bine stoarsă. Hârtia este bine umezită când se desprinde uşor de pe panou. Lamelele care nu sunt bine lipite se mişcă cu uşurinţă chiar la dezlipirea hârtiei; aceste lamele se vor scoate, li se va aplica pe faţa inferioară un strat de adeziv şi apoi se vor monta din nou la locul lor. Eventualele erori de pozare a panoului se pot corecta prin batere uşoară cu ciocanul. După aşezarea panoului în poziţie corectă, se asigură lipirea bună a fiecărei lamele prin baterea fiecărui panou cu un bătător (riglă) din stejar. Montajul panourilor se face în continuare pentru toate rândurile următoare, alinierea făcându-se după primul rând urmărindu-se în acelaşi timp o aşezare perfectă a panourilor în scopul evitării deplasării rosturilor. Adezivul eventual rămas şi întărit pe suprafaţa care depăşeşte rândul de lamele montat se va îndepărta cu şpaclul de zugrav. 10.6 FINISAREA PARDOSELILOR 10.6.1 Raşchetarea parchetului Raşchetarea parchetului se face în mod obişnuit cu rindeaua de parchet, manual, după ce în prealabil parchetul s-a umezit cu apă. După raşchetare, parchetul se va curăţa cu ţiclingul. Raşchetarea se poate executa după 4 zile de la lipire. 10.6.2 Montarea pervazurilor La racordul dintre pardoseală şi pereţi, după finisarea stratului de circulaţie se montează pervazuri de lemn. Acestea se fixează prin lipire cu adeziv ARACET EC şi din loc în loc prin batere în cuie în stratul de circulaţie. 10.6.3 Lustruirea stratului de circulaţie Parchetul se lustruieşte cu o soluţie de ceară de parchet în benzină.

441

EXECUŢIA ŞI MONTAJUL ŞARPANTELOR

Acoperişurile sunt elemente de construcţie care închid clădirea la partea superioară pentru a o proteja împotriva acţiunilor climatice şi de a asigura izolarea hidrofugă, termică şi acustică a încăperilor de la ultimul nivel. În principiu, acoperişurile au următoarea alcătuire: - structura de rezistenţă cu rol de portanţă, care la acoperişurile cu pantă mare este alcătuită din şarpantă, iar la acoperişurile cu pantă mică este constituită din planşeul peste ultimul nivel; - izolaţia hidrofugă/învelitoarea este realizată din materiale impermeabile, rezistente la acţiunea apei şi durabile în timp; - izolaţia termică este prevăzută peste planşeul ultimului nivel, cu rol de a limita pierderile de căldură în timpul iernii şi aportul de căldură în timpul verii; - elemente auxiliare, cu rol de iluminare şi ventilare naturală (tabachere, lucarne, luminătoare, deflectoare, canale şi spaţii de ventilare), de colectare şi îndepărtare a apei din precipitaţii (jgheaburi, burlane, guri de scurgere). 11.1 TIPURI DE ŞARPANTE Tipurile frecvente de şarpante sunt: şarpante pe scaune (dulghereşti), şarpante cu ferme (grinzi cu zăbrele), şarpante pe grinzi cu inimă plină. Şarpantele de lemn sunt utilizate nu numai la construcţii civile, ci şi la unele construcţii agricole şi industriale. Ele au avantajul de a fi confecţionate dintr-un material relativ ieftin, care se găseşte uşor; pe de altă parte, ele înlocuiesc betonul sau oţelul, materiale mult mai scumpe şi pretenţioase. Fiecare tip de şarpantă este un caz particular şi trebuie studiat ca atare; rareori aceeaşi fermă, cu excepţia construcţiilor în serie, poate satisface mai multe cazuri diferite, în mod economic. Alegerea dimensiunilor diverselor piese ale şarpantei şi a felului de realizare a îmbinărilor poate fi mult uşurată dacă există date pentru cazuri asemănătoare.

11

442

11.1.1 Şarpantele pe scaune sunt alcătuite din elemente principale de rezistenţă - ferme - prevăzute în lungul acoperişului la distanţe de 3...5 m una de alta şi elemente secundare formate din perechi de căpriori dispuse între ferme la distanţe de 0,7�0,9 m.

Fig. 11.1 Elementele componente ale şarpantei pe scaune Şarpantele pe scaune sunt alcătuite din următoarele elemente: 1- astereala este formată din scânduri cu grosimea de 18...25 mm dispuse paralel cu streaşina, cu interspaţii de 1�3 cm sau alăturată, fiind fixate cu cuie pe căpriori; se folosesc ca suport pentru învelitori neportante: carton asfaltat sau tablă; 2- şipcile se dispun paralel cu streaşină şi se fixează în cuie pe căpriori la distanţe de 20�100 cm; se folosesc ca suport pentru învelitorile autoportante: ţiglă, azbociment, tablă ondulată; 3- căpriorii sunt rigle din lemn ecarisat sau lemn rotund care se aşază după linia de cea mai mare pantă, la distanţe de 90 � 100 cm şi se fixează pe pane; 3- panele se execută din lemn ecarisat 10x12�15x25 cm şi se aşază paralel cu creasta la distanţe de 3. ..4 m; pana de la cota cea mai înaltă se numeşte pană de creastă (4) iar pana de la nivelul streşinii - pană de streaşină, (5) sau cosoroabă; 6- popii sunt elemente verticale realizate din lemn rotund Ф 12�14 cm sau ecarisat 12x12�14x14 cm, care au rolul de a prelua încărcările de la pane şi de a le transmite planşeului sau pereţilor portanţi. Rezemarea popilor pe planşeu se face prin intermediul unor tălpi (7) din lemn care măresc suprafaţa de transmitere a încărcărilor.

Fig. 11.2 Moduri de prindere a căpriorului pe pană

443

Stabilitatea acoperişului se asigură cu ajutorul elementelor de legătură orizontale numite cleşti (moaze) (8) şi elemente înclinate contrafişe (9). Ansamblul format din popi, pane şi contrafişe se numeşte scaun (10). Şarpantele pe scaune cu un singur rând de popi sunt indicate la acoperişuri cu deschideri mici (3�5 m); pentru deschideri mai mari se pot dispune în sens transversal doi sau mai mulţi popi la intervale de 3�5 m.

Fig. 11.3 Plan şi secţiune printr-o şarpantă pe scaune

444

Fig. 11.4 Detalii constructive la o şarpantă pe scaune 11.1.2 Şarpantele cu ferme din lemn se folosesc la acoperirea deschiderilor mai mari de 5 m şi sunt alcătuite din astereală (1) sau şipci, căpriori (2), pane (3) şi ferme (4).

Fig. 11.5 Şarpantă cu ferme

445

Panele pot rezema cu secţiunea dispusă vertical sau înclinat şi se prevăd de regulă în nodurile fermei. Fermele pot avea barele numai din lemn (deschideri 10�12 m) sau se execută ca ferme mixte cu barele comprimate din lemn iar cele întinse din oţel beton (deschideri 12...40 m). Dimensionarea barelor pentru anumite deschideri se face în funcţie de încărcări: greutatea învelitorii, vânt, zăpadă, înclinarea învelitorii şi distanţa între ferme.

Fig. 11.6 Tipuri de şarpante cu ferme

446

Fig. 11.7 Construcţia fermei de 21 m deschidere cu pene (şaibe) cu gheare din metal

Fig. 11.8 Schema unei ferme dulghereşti de formă triunghiulară şi detalii de execuţie a nodurilor în mai multe variante

447

11.1.3 Şarpantele din grinzi cu inimă plină sunt alcătuite din astereală, pane (1) şi grinzi cu inimă plină din lemn (2) rezemate pe pereţi portanţi sau pe grinzi.

Fig. 11.9 Şarpanta din grinzi cu inima plina Şarpantele de acest tip se folosesc la acoperişuri cu pante mici (1/10�1/8) pentru construcţii industriale, agrozootehnice sau provizorii.

Fig. 11.10 Tipuri de secţiuni specifice grinzilor cu inima plină din scânduri încrucişate bătute în cuie

Fig. 11.11 Construcţia unei grinzi cu inima din scânduri încrucişate bătute în cuie, de 12 m deschidere

448

11.2 METODE DE PROTEJARE A LEMNULUI 11.2.1 Putrezirea lemnului şi metode de protecţie Putrezirea lemnului este provocată de o serie de ciuperci şi insecte xylofage, ce aparţin organismelor inferioare, care nu conţin clorofilă şi în consecinţă nu pot să asimileze, astfel că se hrănesc cu formaţii organice, gata preparate fie de alte plante vii (ciupercile parazite), fie dintr-un substrat mort, care mai conţin asemenea substanţe hrănitoare. Înmulţirea ciupercilor se face prin spori. Din spori se dezvoltă o serie de fire foarte subţiri, numite hife, care apoi prin unirea lor formează pseudoţesături, numite micelii. După structura hifelor, ciupercile se împart în ciuperci inferioare şi ciuperci superioare. Ciupercile inferioare provoacă numai defecte de culoare, fără ca să afecteze şi proprietăţile mecanice ale lemnului. Cele mai frecvente defecte de culoare ale lemnului provocate de aceste ciuperci sunt: (1) inima roşie (duramenul fals al fagului), care se prezintă ca o pată roşietică situată în centrul secţiunii transversale; (2) albăstreala, care se întâlneşte în albumul răşinoaselor (în special la pin şi molid), precum şi la unele foioase (paltin, tei) sub forma unei pete de culoare vânătă sau de alte nuanţe (galbenă, cenuşie-închisă, neagră-brună, roşiatică sau puternic verzuie). Ciupercile superioare provoacă lemnului defecte mult mai importante, deoarece miceliile acestora pătrund în masa lemnului şi prin punctuaţii străbat în interiorul celulelor unde, din cauza unor substanţe (enzime) pe care le secretă, produc distrugerea (putrezirea) lemnului, fapt care duce şi la scăderea greutăţii specifice, iar odată cu aceasta şi la anihilarea însuşirilor mecanice. Ultimul stadiu de putrezire a lemnului se caracterizează printr-o culoare închisă-brună. Aspectul exterior al lemnului descompus diferă în funcţie de substanţele care intervin în procesul de putrezire. Din acest punct de vedere se deosebesc două feluri de ciuperci şi anume: ciuperci care atacă lignina; ciuperci care atacă celuloza. Ciupercile care atacă lignina şi lasă neatinsă celuloza produc aşa numitul putregai alb, iar procesul de putrezire se numeşte putregai de coroziune. Ciupercile de coroziune provoacă în general distrugerea lemnului arborilor în picioare şi sunt cunoscute sub

449

numele de ciuperci de pădure sau ciuperci parazite. Lemnul atacat de acestea crapă după conturul inelelor anuale, al razelor medulare şi al fibrelor, desfăcându-se în lamele. Ciupercile care atacă celuloza şi lasă neatinsă lignina produc aşa numitul putregai roşu. Lemnul atacat de aceste ciuperci se caracterizează printr-o descompunere nu numai a celulozei, dar şi a polizaharidelor, lignina rămânând neatinsă, imprimând lemnului o culoare roşie-brună, de unde îi vine şi numele. Lemnul atins de astfel de putregai, deşi la început îşi păstrează forma, mai târziu îşi pierde consistenţa şi crapă în diferite forme geometrice. Cele mai multe ciuperci din această categorie sunt ciupercile saprofite, care atacă lemnul arborilor doborâţi, ele fiind cunoscute sub denumirea de ciuperci de depozit sau ciuperci de casă. Dintre toate ciupercile amintite, grupa cea mai periculoasă de ciuperci este aceea care provoacă putrezirea materialului lemnos din construcţii, dintre care cele mai importante sunt: (1) Buretele de casă (Merulius lacrymans), cea mai periculoasă ciupercă deoarece acolo unde se instalează produce adevărate dezastre. Locurile preferate pentru dezvoltarea acesteia sunt părţile ascunse ale lemnăriei (duşumea oarbă, grinzişoare de susţinere a duşumelei etc.). (2) Buretele alb de casă (Polyporus vaporarius) se întâlneşte sub diferite forme. În primul stadiu miceliul apare sub forma unei vate albicioase, iar după îmbătrânire are un aspect castaniu. Atacul acesteia este asemănător buretelui de casă, cu excepţia că pentru dezvoltare are nevoie de o mare cantitate de apă, pe care nu întotdeauna o poate avea la dispoziţie. Celelalte ciuperci care atacă lemnul de construcţie pot fi întâlnite sub diferite forme, ca: pojghiţe, ţesuturi pufoase sau gelatinoase, care duc la crăparea şi găurirea materialului lemnos, precum şi la colorarea în diferite nuanţe a acestuia. Prevenirea acestor efecte se poate face dacă se are în vedere că microorganismele care produc putrezirea în cea mai mare parte se dezvoltă la o umiditate a lemnului de 20-30%. Deci, una din măsurile de protecţie constă în reducerea umidităţii sub această limită, fie prin uscare, fie prin alte măsuri care să asigure atât reducerea umidităţii, cât şi izolarea acestuia de sursele care ar duce la ridicarea ei. În unele cazuri, pentru conservarea lemnului se foloseşte afumarea şi

450

carbonizarea superficială. Cele mai sigure rezultate însă, pentru mărirea durabilităţii lemnului, se obţin prin folosirea metodei de impregnare superficială sau profundă cu substanţe antiseptice (fungicide), care exercită asupra ciupercilor o acţiune toxică. Pătrunderea substanţelor antiseptice în protoplasma ciupercilor fac cu acestea o reacţie chimică, determinând moartea sau încetinirea dezvoltării lor. Substanţele antiseptice folosite în mod curent pentru protecţia lemnului contra putrezirii pot fi împărţite în 4 grupe mari: (1) Substanţe antiseptice solubile în apă cum sunt: sărurile minerale solubile în apă (clorura mercurică, clorura de zinc, sulfatul de cupru, fluorura de sodiu, fluorosilicatul de sodiu etc.); derivaţii organici solubili în apă (fenolii, crezolii sau hidroxitoluolii, dinitrofenolatul de sodiu etc.); substanţe antiseptice mixte, care conţin în marea majoritate a cazurilor 80-90% fluorură de sodiu, iar restul ele 10-20% derivaţi organici solubili în apă. (2) Derivaţi organici insolubili în apă (gudronul de huilă, uleiul de creuzet, ţiţeiul, gudronul de lemn din şisturi bituminoase şi de turbă), aceştia fiind folosiţi numai pentru protecţia lemnului rotund din construcţii sau la poduri. (3) Substanţe antiseptice gazoase (anhidrida sulfuroasă, aldehida formică, cloropicrina etc.), folosite numai la dezinfectarea superficială a lemnului, pentru distrugerea sporilor şi a miceliilor de pe suprafaţa lemnului infectat. (4) Paste antiseptice, fabricate fie pe bază de fluorură de sodiu, fie pe bază de fluorosilicat de sodiu, utilizate pentru protejarea elementelor de construcţie, care nu sunt direct sub acţiunea umidităţii din atmosferă sau din sol. Tratarea lemnului cu antiseptice, în vederea conservării lui se poate face prin una din următoarele două metode: (1) Metoda prin pătrundere, după unul din următoarele procedee: prin osmoză, prin imersiune (îmbăiere) şi prin impregnare sub presiune. (2) Metoda prin acoperire cu paste antiseptice. Pentru a se atinge scopul, lemnul căruia i se aplică unul din procedeele enumerate, trebuie să fie perfect sănătos, uscat şi prelucrat în forma definitivă. 11.2.2 Comportarea lemnului la foc şi măsurile de protecţie Sub influenţa unei temperaturi mai mari de 105°C lemnul începe să se descompună termic în mod progresiv, cu degajarea în acelaşi timp

451

a unor gaze inflamabile (hidrogen, metan, şi etan), în prezenţa aerului şi a căldurii, la o anumită temperatură şi după o anumită durată de acţiune a focului, lemnul începe să ardă. În cazul în care aerul lipseşte în timpul descompunerii termice, arderea nu poate avea loc din lipsa oxigenului, producându-se astfel distilarea uscată a lemnului. În decursul procesului de încălzire a lemnului sub flacără directă, temperatura gazelor degajate poate atinge unul din următoarele puncte caracteristice: 1) Punctul de inflamabilitate (t = 225�250°C), când au loc scurte explozii ale gazelor de ardere formate prin descompunerea termică a lemnului. 2) Punctul de ardere (t = 260�290°C), când se formează o flacără continuă. Pericolul de aprindere a lemnului apare nu numai în cazul unui contact direct cu flacăra, ci şi prin autoaprindere, care se poate produce în urma unei încălziri de lungă durată a lemnului, când temperatura gazelor degajate atinge aşa numitul punct de autoaprindere (t = 330�470°C). Temperatura corespunzătoare fiecăruia dintre punctele caracteristice arătate mai sus diferă de la o specie de lemn la alta, depinzând de densitatea lui. Cu cât densitatea este mai mică, cu atât inflamabilitatea este mai mare; cu alte cuvinte, inflamabilitatea şi viteza de ardere a lemnului cresc concomitent cu porozitatea acestuia. Cu toate că inflamabilitatea lemnului este destul de mare, pericolul de prăbuşire neaşteptată a construcţiilor din lemn în timpul incendiilor este mult mai mic decât în cazul construcţiilor din piatră, cărămidă sau oţel neprotejat. Acestea încălzindu-se uşor la temperaturi înalte se deteriorează, pierzându-şi stabilitatea, fapt care duce la prăbuşirea neaşteptată a lor în timpul incendiilor. Lemnul, în timpul arderii se carbonizează încet, iar stratul de cărbune format la exterior, având un coeficient de conductivitate termică mai mic decât lemnul, apără zonele centrale ale acestuia împotriva distrugerii, întârziind astfel prăbuşirea construcţiei. Lemnul nu poate fi făcut incombustibil, dar poate fi făcut greu combustibil şi neinflamabil prin: măsuri constructive (în cazul construcţiilor existente); măsuri chimice, prin impregnarea pieselor de

452

lemn, de obicei înainte de punerea lor în operă, cu diferite substanţe ignifuge. Dintre măsurile constructive folosite în mod curent se pot aminti: spoirea suprafeţelor cu lapte de var sau cu suspensii apoase de argilă, măsuri puţin eficace din cauza desprinderii după uscare a peliculei izolatoare; spoirea suprafeţelor cu suspensii de silicat; tencuirea cu mortar de ipsos pe rabiţ; executarea unei zidării de protecţie din cărămidă în jurul elementelor de susţinere (stâlpi); placarea uşilor cu tablă de oţel pentru a întârzia propagarea incendiilor dintr-o încăpere în alta; vopsirea superficială cu anumite substanţe ignifuge, care formează pelicule izolatoare chiar sub acţiunea flăcării, cum sunt: silicatul de sodiu (sticla solubilă) şi vopsele cu unele răşini sintetice cu conţinut de azot legat chimic. Silicatul de sodiu sub acţiunea focului se topeşte şi acoperă suprafaţa cu un smalţ protector, iar răşina se umflă şi se carbonizează dând o peliculă termoizolatoare (acestea din urmă trebuie controlate din punct de vedere calitativ, în sensul că nu trebuie să fie combustibile). Rezultate mai bune se pot obţine prin folosirea unei suspensii ele silicat de sodiu cu un adaos de ciment şi nisip fin, mărindu-se astfel gradul de rezistenţă la foc. Măsurile chimice de protecţie a lemnului constau în impregnarea acestuia cu substanţe ignifuge, capabile să degajeze apa de cristalizare prin încălzire, acoperind astfel obiectul cu o peliculă protectoare împotriva focului sau să se descompună, degajând o cantitate mare de gaze necombustibile care îndepărtează oxigenul din aer de la suprafaţa lemnului şi diluează gazele de ardere degajate de masa lemnoasă. Impregnarea lemnului cu substanţe ignifuge constituie un mijloc mai sigur decât acoperirea cu vopsele ignifuge, întrucât substanţele ignifuge pătrund în interiorul lemnului la o adâncime mai mare. Substanţele folosite în mod frecvent pentru ignifugarea lemnului se pot grupa astfel: sărurile de amoniu (bifosfatul de amoniu, sulfatul de amoniu şi clorura de amoniu); unele săruri de sodiu şi potasiu (carbonat de sodiu, bicarbonat de sodiu, carbonatul de potasiu); alaunii (sulfatul dublu de aluminiu şi potasiu, sulfatul dublu de aluminiu şi amoniu); boraxul etc.

453

Deoarece, în practică, lemnului folosit în construcţii trebuie să i se asigure concomitent atât rezistenţa la foc cât şi rezistenţa împotriva putrezirii, de regulă în substanţele ignifuge se mai introduc şi diferite substanţe antiseptice (fungicide), de obicei fluorura de sodiu. Impregnarea lemnului cu substanţe ignifuge se face prin aceleaşi procedee ca şi în cazul impregnării cu substanţe antiseptice (fungicide), consumul mediu de compoziţie ignifugă uscată fiind de 5-8 % din greutatea lemnului de impregnat. 11.3 ALCĂTUIREA ÎMBINĂRILOR DIN LEMN Alegerea îmbinărilor trebuie să se facă în funcţie de rolul şi poziţia pe care o au în construcţie, de unghiul sub care se întâlnesc piesele, precum şi de direcţia şi natura solicitării la care este supusă piesa respectivă. Nodurile (atât colţurile şi ramificaţiile, cât şi încrucişările) se pot executa prin: chertări, piese de legătură, încleiere. 11.3.1 Noduri executate prin chertări Colţuri realizate prin chertare Nodurile realizate prin chertare pot fi la 90° sau la un unghi oarecare. Există următoarele tipuri de astfel de îmbinări: - prin alăturare, care se pot realiza prin tăiere dreaptă sau oblică după bisectoare, pentru a fi folosite la lemnul ecarisat; elementele îmbinate se prind, de obicei, cu scoabe; - la jumătatea lemnului, care se execută în aceleaşi condiţii ca cele de la înnădiri şi se folosesc la îmbinarea colţurilor grinzilor, planşeelor de lemn etc.; - la treimea lemnului, la care rezistenţa colţului se asigură lăsând de la capătul piesei până la chertare o distanţă egală, de obicei, cu lăţimea piesei; aceste îmbinări se folosesc la pereţii confecţionaţi din lemn ecarisat; - cu tăietură curbă, care se foloseşte la pereţii confecţionaţi din bârne; distanţa de la margine la chertare va fi cel puţin egală cu diametrul bârnei, iar adâncimea de chertare va fi egală cu jumătate din diametrul bârnei;

454

Fig. 11.12 Noduri executate prin chertare. Colţ cu tăietura la jumătate şi colţ la treimea grosimii elementului

- în �coadă de rândunică" pe jumătate, care se aseamănă cu colţul la jumătatea lemnului, cu deosebirea ca fetele care merg în grosimea chertării sunt oblice, teşirea fiind egală cu 1/4 - 1/5 din lăţimea piesei; această îmbinare se poate folosi şi la lemnul rotund, teşirea făcându-se pe cel puţin jumătate din diametrul piesei coadă de rândunică o porţiune egală cu diametrul piesei la pereţii din lemn rotund, se prevede, în plus, un prag sau un cep ascuns pentru sporirea rezistenţei; - cu cep Ia ambele piese, aceasta folosindu-se la lemnul ecarisat;

Fig. 11.13 Noduri executate prin chertare. Colţ cu cep la ambele piese şi colţ cu tăietură curbă

- cu cep şi scobitură, la care cepurile pot fi ascunse, semiascunse, străpunse, deschise şi pot avea forme variate (drepte, drepte cu prag, trapezoidale, oblice etc.); îmbinarea poate fi la 90°, la 45° (în gherung) sau la un unghi oarecare;

455

- cu prag, care se poate folosi atât la lemnul rotund, cât şi la lemnul ecarisat; îmbinarea cu prag poate fi pentru colţuri în unghi drept sau ascuţit;

Fig.11.14 Colţ cu cep şi scobitură - cu chertări laterale, care se foloseşte, de obicei, la colţurile în unghi ascuţit ale elementelor de lemn ecarisat; chertările pot fi la o piesă sau la ambele, pe feţele pieselor şi se recomandă să fie perpendiculare pe una din piese; distanţa de la capătul piesei până la chertare trebuie să fie de minimum 20 cm şi egală cu cel mult de 5 ori grosimea piesei introduse în scobitură; - cu lambă şi uluc, care se foloseşte la scânduri şi dulapi şi poate fi îmbinare directă sau îmbinare cu stâlp. La îmbinarea pentru colţuri în unghi drept, adâncimea peretelui va fi egală cu 1/5 din grosimea piesei, iar lăţimea pragului va fi egală cu jumătate din lăţimea piesei. Îmbinarea se poate întări cu scoabe sau buloane. Se foloseşte la colţurile formate din grinzi şi la stâlpii pereţilor.

Fig.11.15 Colţuri cu lambă şi uluc Îmbinarea pentru colţuri în unghi ascuţit poate fi cu prag simplu sau cu prag dublu.

456

Fig. 11.16 Colţ în muchie, drept, cu prag În primul caz, porţiunea de la capătul piesei, scobită până la prag, trebuie să fie egală cu dublul înălţimii, dar de minimum 20 cm. Adâncimea minimă a pragului este de 2 cm la lemnul ecarisat, iar la cel rotund, de 3 cm. Adâncimea trebuie să fie mai mică decât o treime din grosimea piesei scobite. Colţurile cu prag simplu pot fi îngropate parţial sau total. De regulă, colţurile cu prag se prind cu buloane având diametrul egal cu aproximativ 1/25 din lungimea lor, dar de cel puţin 12 mm. Când unghiul dintre două piese este mai mic decât 30°, buloanele se fixează perpendicular pe axa piesei, introduse în scobitură. Când unghiul dintre cele două piese este mai mare decât 30°, buloanele sunt perpendiculare pe ieşitura pragului; în ambele situaţii, bulonul trece aproximativ prin mijlocul ieşiturii, în ambele cazuri, prinderea se face cu scoabe sau zbanţuri aşezate pe linia de contact a celor două piese, la o adâncime egală cu 1/3 din grosimea piesei scobite.

Fig. 11.17 Colţ în unghi ascuţit cu prag simplu

457

Nerespectarea distanţelor prescrise sau dimensionarea şi montarea incorectă a buloanelor au ca efect forfecarea contrapragului sau îndoirea bulonului. Îmbinarea cu prag dublu se aplică în cazul în care unghiul dintre piese este prea mic sau grosimile pieselor îmbinate sunt aproape egale. Condiţiile de realizare a îmbinării sunt următoarele: - cele două praguri trebuie să se întâlnească pe linia axei piesei introduse în scobitură; - al doilea prag trebuie să fie mai adânc decât primul cu cel puţin 2 cm, însă adâncimea totală a lui trebuie să fie egală cu minimum 1/3 din grosimea piesei scobite.

Fig. 11.18 Colţ în unghi ascuţit, cu prag dublu La colţurile la care ambele praguri au aceeaşi adâncime sau la care pragurile nu se întâlnesc pe axa piesei introduse în scobitură, nu se recomandă acest tip de îmbinare. Ramificaţii (întâlniri la mijloc). Ramificaţia realizată prin alăturare se foloseşte pentru lemn ecarisat. La ramificaţia de la capătul stâlpului (de exemplu, la acoperişuri) se foloseşte o subgrindă pentru rezemarea grinzii pe o suprafaţă mai mare. Pentru o rezistenţă mai mare se folosesc şi contrafişe, care se pot îmbina cu stâlpul fie cu cep şi scobitură, fie cu prag. Ramificaţia cu teşitură se poate folosi la îmbinarea contrafişelor cu stâlpii pereţilor sau cu popii şarpantelor. Ieşitura poate fi perpendiculară pe axa piesei introduse în scobitură, dacă unghiul

458

dintre piese este mai mare decât 75°, oblică faţă de axa piesei introduse în scobitură, dacă unghiul dintre piese este mai mic decât 75° sau triplă (cu trei suprafeţe). Piesele îmbinate se taie după bisectoarea unghiurilor formate de axele lor. Ramificaţia se poate consolida cu eclise fixate în buloane. Ramificaţia realizată la jumătatea lemnului poate fi ascunsă sau străpunsă; în unele cazuri, ramificaţia se poate executa cu chertare triunghiulară. Ramificaţia în coadă de rândunică realizată prin îmbinare pe jumătate de secţiune. Poate fi laterală (la 90° sau la un unghi oarecare) sau frontală. Coada de rândunică poate fi dreaptă sau oblică, iar ramificaţia se poate întări cu pană.

Fig.11.19 Ramificaţie prin alăturare

Fig.11.20 Ramificare cu chertare triunghiulară

Fig. 11.21 Ramificaţie în unghi oarecare

459

Fig. 11.22 Ramificaţie laterală în coadă de rândunică

Fig. 11.23 Ramificaţie oblică în coadă de rândunică

Ramificaţiile cu cep şi scobitură sunt asemănătoare cu îmbinările de la noduri şi sunt foarte variate. Cepul poate fi fix sau aplicat, străpuns sau ascuns, având diferite forme. Adâncimea scobiturii va fi egală cu maximum 1/3 din grosimea piesei scobite, în cazul lemnului ecarisat. La lemnul rotund, cepul se execută pe o treime din diametrul piesei şi are o lungime egală cu cel mult jumătate din diametrul piesei scobite, pătrunzând cel mult până la jumătatea acesteia. Ramificaţiile cu prag pot fi cu prag simplu sau dublu, după bisectoarea unghiului format de piese sau cu prag perpendicular pe axa piesei introduse în scobitură.

Fig. 11.24 Ramificaţie cu cep şi scobitură

460

Ramificaţii cu călcâi. Călcâiul este o piesă din lemn fixată cu buloane, pe care se reazemă una din piesele îmbinate. Forma călcâiului este diferită pentru ramificaţiile de la piesele orizontale, faţă de cele de la piesele verticale.

Fig. 11.25 Ramificaţii oblice cu prag

Fig. 11.26 Ramificaţii oblice cu călcâi

461

Ramificaţia în foarfece se foloseşte la îmbinări ale lemnului ecarisat.

Fig. 11.27 Ramificaţii în foarfece

Încrucişări (întretăieri) realizate prin chertare. - pe toată lăţimea pieselor, putând fi la 90° sau la un unghi oarecare;

Fig. 11.28 Încrucişări la jumătatea lemnului - pe o treime a lăţimii, o piesă având două tăieturi la jumătate, separate printr-o treime netăiată; aceasta metodă se foloseşte la încrucişarea dintre căpriori şi pane, la arbaletrierii fermelor etc.; - în cupă, încrucişare care se foloseşte la lemnul rotund şi se obţine prin tăierea curbă (tăierea �în cupă�) a unei piese şi teşirea celeilalte; nodul se consolidează cu buloane, iar pentru o îmbinare mai rezistentă se poate prevedea şi cep; - în cruce, nod care se consolidează cu scoabe, buloane etc. şi se foloseşte la încrucişarea dintre căpriori şi pane, la arbaletrierii fermelor de lemn;

Fig. 11.29 Încrucişări în cupă şi încrucişări la jumătatea lemnului

462

- prin alăturare, întretăiere care se poate întări cu scoabe şi buloane şi se poate folosi, de exemplu, la încrucişarea dintre popii fermelor şi cleşti. 11.3.2 Noduri executate prin piese de legătură. Aceste noduri se pot realiza cu pene, dornuri, cuie, şuruburi, inele, elemente metalice sau mixt. Elementele îmbinării pot fi prevăzute cu chertări sau nu. În acest caz, se aplică prescripţiile de la înnădiri şi solidarizări. Nodurile executate prin piese de legătură pot fi: - cu dornuri de lemn sau oţel, cu suprafeţele netede sau nervurate;

Fig. 11.30 Noduri executate cu dornuri

Fig. 11.31 Noduri realizate cu pene - cu pene, acestea putând fi confecţionate din lemn sau din metal; - cu buloane, în acest caz respectându-se prescripţiile de la înnădiri şi solidarizări realizate cu buloane; - mixte cu buloane, şuruburi şi dornuri; aceste îmbinări au capacităţi portante ridicate; - cu plăci metalice perforate, unde plăcile metalice perforate se fixează cu ajutorul cuielor ancoră, iar utilizarea lor permite mecanizarea operaţiilor de executare a fermelor de lemn, în ateliere specializate;

463

- cu plăci metalice cu cuie şi/sau gheare, care se montează rapid şi uşor, introducându-se prin presare; rezistenţa îmbinărilor de acest tip este foarte bună dacă se respectă o serie de condiţii: grosimea minimă a lemnului să fie de 30-50 mm, pentru plăcile cu cuie şi/sau gheare pe o singură faţă, şi de 80 mm, iar umiditatea lemnului să nu fie mai mare de 20-25%;

Fig. 11. 32 Nod realizat cu pană metalică

Fig. 11.33 Noduri realizate cu plăci metalice perforate

Fig. 11.34 Noduri realizate cu plăci metalice cu cuie

- îmbinări cu elemente metalice din tablă de oţel galvanizat, care poate fi îndoită sau perforată; elementele metalice pot avea diferite forme şi structuri (colţare, suporţi, în formă de T, U, L, I) şi se folosesc la construcţiile moderne din lemn, la realizarea nodurilor fermelor, la încrucişarea tălpilor, la rezemarea grinzilor, la construcţia articulaţiilor etc.

464

Fig. 11.35 Îmbinări din elemente metalice din tablă de oţel

465

MONTAJUL TÂMPLĂRIEI DIN LEMN

Elementele de construcţie care se montează în golurile lăsate în pereţii exteriori şi interiori ai clădirii, având rolul de a se asigura iluminarea şi ventilarea naturală a încăperilor, accesul în clădire, precum şi comunicarea între diferitele încăperi ale acesteia sunt denumite lucrări de tâmplărie. Aceste elemente trebuie să satisfacă şi alte cerinţe de funcţionalitate: izolare termică, izolare acustică, etanşeitate la apă şi aer, protecţia contra radiaţiei solare, rezistenţa la foc. Tâmplăria pentru construcţii se realizează din lemn, metal sau materiale plastice. 12.1 CARACTERISTICILE FIZICE ALE ELEMENTELOR

COMPONENTE ALE TÂMPLĂRIEI Comportarea tâmplăriei depinde atât de caracteristicile fizice a părţii sale vitrate, cât şi a părţilor opace (toc, cercevea, mijloace de protecţie), precum şi a materialelor de îmbinare dintre acestea (chituri) şi de etanşare. Caracteristicile fizice ale geamurilor sunt: - transmisibilitatea luminii; - protecţia contra radiaţiei solare şi a efectului de seră; - rezistenţa mecanică; - protecţia contra frigului şi a căldurii; - izolarea contra zgomotelor; - rezistenţa la şoc termic. Caracteristicile fizice ale materialelor de etanşare sunt: - rezistenţa la tracţiune, coeziune şi densitate; - elasticitatea; - rezistenţa la îmbătrânire; - constanta presiunii pe rost. Caracteristicile fizice ale cercevelelor sunt:

12

466

- dilatarea termică; - conductivitatea termică. 12.2 GOLURILE UŞILOR ŞI FERESTRELOR Elementele de tâmplărie (uşi, ferestre, luminatoare) sunt unificate în scopul industrializării lor. Golurile uşilor şi ferestrelor pentru construcţii de locuit şi social-culturale sunt modulate astfel încât: 1) Valorile dimensiunilor de bază db pentru golurile de ferestre sunt: - orizontale (L) multiplu de 3M (30 cm), începând de la 60 cm; - verticale (H) multiplu de 3M (30 cm), începând de asemenea de la 60 cm. 2) Valorile dimensiunilor de bază pentru golurile de uşi sunt: - orizontale (L) multiplu de 1M (10 cm), între limitele de 60 cm până la 100 cm şi multiple de 3M (30 cm) începând de la 120 cm; - verticale (H) multiplu de 3M (30 cm) începând de la 210 cm; pentru încăperi auxiliare, spaţii tehnice, cu circulaţie redusă se admite şi înălţimea H = 190 cm; - la uşile de balcon combinate cu ferestre, lăţimea golului pentru uşă este cuprinsă în lăţimea golului pentru fereastră. În privinţa dimensiunilor de bază db ale golurilor pentru uşi şi ferestre se consideră: - la golurile cu urechi, dimensiunile se referă la locaşul în care se montează tâmplăria; - dimensiunile locaşurilor pentru rulouri, storuri etc. şi pentru aparatele de manevrare a acestora se consideră în afara dimensiunilor golurilor de uşi şi ferestre; - înălţimea golurilor pentru uşi se consideră de la faţa finită a pardoselilor sau a pragurilor de balcon. La construcţiile industriale valorile dimensiunilor de coordonare ale golurilor în care se montează uşile şi ferestrele sunt următoarele: - orizontale (lăţimea uşii), multiplu de 1M (10 cm) începând de la 70 cm la 110 cm inclusiv şi multiplu de 3M (30 cm), începând de la 120 cm; - verticale (înălţimea uşii), multiplu de 3M (30 cm), începând de la 210 cm.

467

Valorile dimensiunilor de coordonare dc pentru golurile de ferestre sunt: - orizontale (lăţimea ferestrei), multiplu de 3M (30 cm), începând de la 60 cm; - verticale (înălţimea ferestrei), multiplu de 3M (30 cm) începând de la 60 cm. Dimensiunile de bază db ale golurilor de uşi sau de ferestre sunt: - egale cu dimensiunile de coordonare, când uşa sau fereastra se montează ulterior executării peretelui de beton monolit; - mai mari decât dimensiunile de coordonare, când uşa sau fereastra se montează ulterior executării peretelui de zidărie sau din elemente prefabricate, iar diferenţa este egală cu valoarea unui rost dintre două elemente de perete (de exemplu 1 cm în cazul zidăriei de cărămidă); - mai mici decât dimensiunile de coordonare, în cazul când un panou ţie perete de beton se toarnă peste un toc de tâmplărie aşezat în prealabil in cofraj

Fig. 12.1 Dimensiunile de bază ale golurilor pentru uşi şi ferestre la construcţii de locuit şi social-culturale: a - goluri cu urechi; b - locaşuri pentru rulouri, storuri;

c - înălţimea golurilor pentru uşi

468

Fig. 12.2 Dimensiunile de bază ale golurilor de uşi sau ferestre la construcţii industriale: a - egale cu dimensiunile de coordonare; b - mai mari; c - mai mici

12.3 FERESTRE DIN LEMN Ferestrele pot fi amplasate în golurile pereţilor obişnuiţi sau a faţadelor uşoare, astfel încât ele pot constitui elemente de umplutură sau chiar ele însăşi faţade. Din punct de vedere al mişcării părţilor lor care se deschid, ferestrele se pot clasifica în: ferestre fixe; ferestre cu deschidere simplă; ferestre cu deschidere complexă. Ferestrele fixe au scopul de iluminare; cu excepţia construcţiilor condiţionate ele sunt complementare ferestrelor mobile. Ferestrele cu deschidere simplă se împart în: 1. Ferestre cu un ax sau cu două axe mobile verticale (fig. 12.3). 2. Ferestre cu un ax mobil orizontal superior sau inferior (fig. 12.4), aceste ferestre pot avea deschidere interioară sau exterioară. 3. Ferestre basculante pe ax superior, median sau inferior (fig. 12.5). 4. Ferestre pivotante pe ax lateral sau median (fig. 12.6). 5. Ferestre jaluzele cu lame verticale sau orizontale (fig. 12.7). 6. Ferestre culisante (fig. 12.8). 7. Ferestre tip ghilotină (fig. 12.9).

469

Fig. 12.3 Ferestre cu axe mobile verticale

Fig. 12.4 Ferestre basculante

Fig.12..5 Ferestre basculante

Fig. 12.6 Ferestre pivotante

Fig. 12.7 Ferestre jaluzele

470

Fig. 12.8 Ferestre culisante

Fig. 12.9 Ferestre ghilotină Uşile interioare şi exterioare asigură legătura dintre încăperile interioare ale construcţiei şi respectiv între interior şi exterior. Uşile-ferestre de balcoane au caracteristici similare cu ferestrele şi de aceea sunt incluse în grupa acestora. După modul de funcţionare uşile pot fi: obişnuite; pivotante; batante; pliante; culisante. Uşile pot fi executate pline sau cu ochiuri de geam FERESTRE SIMPLE Dimensiunile secţiunilor sunt valabile pentru mărimea cercevelelor de maximum 770 - 1500 mm; pentru dimensiuni mai mari, secţiunea elementelor se majorează la 62 x 62.

Fig. 12.10 Ferestre simple

471

FERESTRE ŞI UŞI DE BALCON DUBLE Ferestrele duble sunt alcătuite din două rânduri de cercevele montate pe toc din lemn masiv sau din rame şi căptuşeli, având grosimea interspaţiului de aer între cele două rânduri de cercevele de 10-15 cm. Ferestrele duble pot fi cu deschidere interioară-exterioară sau cu deschidere interioară.

Fig. 12.11 Ferestre şi uşi de balcoane duble cu deschidere obişnuită

Pentru reducerea consumului de lemn s-au adoptat ferestre cuplate rigide cu ajutorul unor sâmburi de cuplare sau dispozitive speciale.

Fig. 12.12 Ferestre duble cuplate Ferestrele şi uşile de balcoane, în special cele cuplate, sunt prevăzute cu lăcrimare din lemn sau tablă pentru scurgerea apei.

472

Fig. 12.13 Lăcrimare la ferestre şi uşi de balcon: a- din tablă; b- din lemn

12.4 UŞI DIN LEMN În general, la clădirile de locuit şi social-culturale, uşile au dimensiuni modulate: lăţimi de 70; 80; 90; 150 cm şi înălţimi de 190...250 cm. Clasificarea uşilor se poate face după mai multe criterii. - După poziţia pe care o au în construcţie, uşile pot fi interioare sau exterioare. - După modul de deschidere, uşile pot fi cu deschidere obişnuită sau pivotantă, batante, culisante sau pliante, turnante. - După numărul de canaturi (foi), uşile pot fi cu un canat, cu două sau mai multe canaturi. - După soluţiile de asamblare pe toc, uşile pot fi pe toc, pe căptuşeli sau pe toc şi căptuşeli. - După materialele folosite la construcţia lor, uşile pot fi din lemn, metalice, din geam securizat, din materiale plastice. Uşile sunt alcătuite din două părţi: partea fixă (tocul sau căptuşeala) realizată dintr-un cadru fixat în golul zidăriei şi partea mobilă, denumită foaie sau canat.

Fig.12.14 Sisteme de deschidere a uşilor

473

Uşile din lemn sunt confecţionate din cherestea, furnir, placaj, panel, plăci celulare etc. Ca materiale auxiliare se întrebuinţează cleiul, materiale pentru netezit suprafeţe, cuie, şuruburi, feronerie, materiale de grunduit etc. Tocul uşilor se execută din dulapi (care formează o ramă închisă sau deschisă la partea inferioară); se montează în golul zidăriei şi se fixează de pereţi prin intermediul unor piese de lemn denumite ghermele montate în zidărie, cu ajutorul cuielor. Feţele care vin în contact cu zidăria se acoperă cu un strat de carton bituminat pentru a le proteja contra umidităţii. Tocul se îmbină cu foaia uşii simplu sau cu falţ în cazul în care se urmăreşte o etanşare mai bună. Golul zidăriei se face cu aproximativ 1 cm mai mare decât tocul, pentru a permite asigurarea montării uşilor în poziţiile prevăzute în proiect. Spaţiul dintre toc şi zid se umple cu câlţi, hârtie, material spumant etc. şi după executarea tencuielilor se acoperă cu o şipcă profilată (pervaz). Partea inferioară a tocului, denumită prag folosit numai la uşile exterioare se execută din lemn de esenţă tare deoarece este supus la uzură şi umezeală.

Fig.12.15 Sisteme de îmbinare foaie-toc

Când este necesar ca prin uşă să se lumineze o încăpere se prevede la partea superioară un ochi de geam simplu sau mobil numit supralumină (oberlicht), care se desparte de uşă cu o traversă orizontală numită chempfăr. La încăperile mai importante, tocul uşii este montat pe o ramă de lemn care acoperă grosimea peretelui numită căptuşeală.

474

Partea mobilă a uşii (foaia uşii) se execută, în funcţie de destinaţia clădirii, sub diferite forme. Uşile dulghereşti, folosite la construcţiile provizorii, boxe, magazii, garaje, se execută din scânduri brute, scânduri date la rindea, scânduri fălţuite sau îmbinate în lambă şi uluc, având grosimile de 2,4; 2,8 sau 3,6 cm. Scândurile sunt prinse la cele două capete cu două şipci transversale denumite chingi şi solidarizate cu o diagonală care asigură indeformabilitatea uşii.

Fig. 12.16 Uşă pe toc cu căptuşeală simplă, secţiuni: a- căptuşeală care depăşeşte

lăţimea zidului; b- căptuşeală egală cu grosimea zidului; 1- foaia uşii cu falţ; 2- căptuşeala simplă; 3- toc; 4- balama; 5- pervaz; 6- zidărie; 7- tencuială;

8- câlţi sau hârtie Uşile cu tăblii se folosesc la clădiri definitive şi sunt confecţionate din două părţi: rame şi tăblii. Ramele sunt realizate din dulapi cu lăţimi de 80...140 mm şi grosimi de 36...42 mm. Piesele verticale ale ramelor se numesc frizuri, iar cele orizontale traverse, îmbinarea între frizuri-traverse se face în sistem cep şi bucea. Tăbliile se pot executa din placaj sau scânduri încleiate (tăblii masive) cu grosimi de 18...24 mm. Tăbliile sunt prevăzute cu lambă care se introduce în ulucul ramei, fără a se fixa de aceasta, pentru a permite jocul liber al tăbliei produs de umflarea sau constricţia lemnului. Uşile dublu placate sunt curent folosite în construcţii şi se execută din: panel sau PFL dur sau rame din şipci, un miez alcătuit din elemente subţiri dispuse pe cant şi două feţe din placaj sau PFL dur (uşi celulare). Suprafeţele plane se pot furnirui pentru a se obţine un finisaj superior. Uşile cu geamuri se alcătuiesc în mod asemănător uşilor cu tăblii, cu deosebirea că tăbliile sunt înlocuite cu geamuri, pe întreaga înălţime a uşii sau numai la partea superioară. Uşile cu geamuri formate din mai multe foi se numesc glasvanduri.

475

Fig. 12.17 Foi de uşă cu rame şi tăblii: a - uşă plină; b - uşă cu ochi de geam;

c - uşă cu geam 3/3; d - uşă cu ramă şi geam Pentru manevrarea uşilor, fixarea lor de tocuri şi fixarea în poziţie închisă se întrebuinţează diverse piese metalice denumite generic feronerie (balamale, broaşte, zăvoare). 12.5 MONTAREA TÂMPLĂRIEI ÎN CONSTRUCŢII 12.5.1 Materiale necesare Montarea tâmplăriei se va face numai de echipe specializate, dotate cu mijloace necesare: - scule (ciocan, daltă, cancioc, şpaclu, metru, şurubelniţă, maşină de găurit, pistol de aplicarea chitului); - materiale (ipsos, pene din lemn, ghermele sau dibluri din lemn sau din material plastic, pervazuri, şuruburi pentru lemn, cuie, pâslă sau vată minerală, carton bitumat, chit, vopsea), conform normelor de deviz precum şi prevederilor din proiecte şi din instrucţiuni tehnice. 12.5.2 Montarea tâmplăriei Montarea tâmplăriei în zidărie sau panouri mari se va face după terminarea executării lucrărilor cu proces tehnologic umed şi anume: - finisajele interioare, inclusiv a golurilor tâmplăriei; - paciocul şi şpăcluirea pereţilor din beton armat care nu se tencuiesc; - placajele de faianţă sau similare, la băi, bucătării.

476

Este interzisă înglobarea tocurilor de ferestre şi uşi din lemn în panouri în timpul turnării acestora. Golul din zidărie va fi executat la dimensiuni fixe cu ajutorul unor şabloane verificate înainte de montarea tâmplăriei. Ghermelele se fixează la turnarea elementelor prefabricate sau la executarea zidăriei. Pentru o fixare corespunzătoare, poziţia ghermelelor sau diblurilor va fi aparentă sau marcată. 12.5.2.1 Montarea tâmplăriei nefinisate Înainte de a se trece Ia montarea tâmplăriei, se recomandă ca aceasta să fie chituită, şlefuită şi să se aplice primul strat de vopsea, care să protejeze lemnul în cazul contactului cu medii umede; după aceea la ferestre şi uşi de balcon se vor fixa geamurile. O atenţie deosebită se va acorda protecţiei părţilor din lemn care vin în contact cu zidăria sau se înglobează în zidărie. După uscarea vopselei, tocul ferestrelor şi uşilor se va poziţiona în golul zidăriei, folosind pene din lemn. Poziţionarea corectă se va verifica cu ajutorul bulei de nivel. Tocul se va fixa în ghermelele amplasate la cca 50 cm una de alta pe verticală, cu ajutorul şuruburilor; înainte de a se strânge complet şuruburile se va verifica din nou cu ajutorul bulei de nivel orizontalitatea şi verticalitatea ferestrelor sau uşilor precum şi funcţionarea cercevelelor sau foilor, după care se vor strânge complet şuruburile. Se pot face ajustări sau retuşări ale tâmplăriei, dar nu a celor care au suferit deformări prin absorbţia de apă din mediul înconjurător sau din contactul cu zidăria umedă. În rostul dintre toc şi zidărie se va aplica un strat de etanşare, care va fi aşezat uniform pe înălţimea şi lăţimea tocului; se va aplica apoi stratul de chit plastic sau elastic la exterior şi eventual la interior, şi pervazurile la interior. Tocul de lemn va fi protejat pe cant cu carton bitumat lipit cu bitum. În cazul utilizării unor pervazuri din profile de material plastic, vor fi montate în prima etapă elementele verticale care sunt tăiate la partea superioară la 45°, apoi se potriveşte elementul orizontal la lungime, se taie la 45° şi la al doilea cap, apoi se fixează în locaşul din toc sau căptuşeală.

477

Fig. 12.18 Poziţionarea ferestrelor în goluri cu ajutorul penelor

Fig.12.19 Poziţionarea şi fixarea tocurilor de uşi

Înainte de vopsirea definitivă a tâmplăriei, se va verifica umiditatea lemnului care nu trebuie să fie mai mare de 15%. Aplicarea celui de al doilea strat de vopsea se va face numai când lemnul are umiditatea mai mică de 15%.

478

12.5.2.2 Montarea tâmplăriei finisate Ferestrele cuplate finisate, ferestrele cu geam termoizolant şi uşile finisate se vor monta în panouri prefabricate, la fabricile de panouri, înainte de expedierea acestora, numai de către echipa de muncitori specializaţi în aceste operaţiuni, în cazul creării condiţiilor necesare, aceste ferestre şi uşi pot fi montate şi la pereţii glisaţi din beton armat sau la construcţiile din cărămidă, organizând în acest scop formaţiuni de lucru specializate. Înainte de montarea tâmplăriei, aceasta se probează în formatul golului, se fixează cu şuruburi, apoi rostul dintre toc şi zidărie se completează cu materiale izolante, apoi se aplică şipcile de acoperire a rosturilor.

Fig. 12.20 Montarea în panouri mari a ferestrelor cuplate Tâmplăria finisată va fi montată în panourile complet finisate sau la panourile decofrate şi uscate.

Fig. 12.21 Fixarea ferestrelor cuplate (în praznuri)

479

Fig. 12.22 Fixarea ferestrelor cu geam termoizolant

Fig. 12.23 Fixarea cu praznuri a ferestrelor cu geam termoizolant

Fig.12.24 Montarea în zidărie a ferestrelor duble

480

Fig. 12.25 Tocuri simple şi tocuri pe căptuşeli din lemn in asociere cu materiale pe baza de lemn sau profile PVC

În vederea montării, fereastra, sau uşa se vor poziţiona în golul panoului şi consolida cu pene din lemn. Tocul se va fixa cu şuruburi în ghermele sau dibluri de lemn sau material plastic (poziţionate la cca. 50 cm una de alta), înainte de a se strânge complet şuruburile, se va verifica orizontalitatea, verticalitatea şi modul de funcţionare a cercevelelor, după care se vor strânge complet şuruburile. Nu este admisă baterea şuruburilor ci numai fixarea lor prin înşurubare. Etanşarea rosturilor se va face cu material izolant sau chit. În cazul când urmează să se execute operaţii de finisarea panoului, ferestrele şi uşile vor fi acoperite cu hârtie de ambalaj sau cu folie din material plastic, după care se vor executa operaţiile de racordare a tencuielilor, placajelor, zugrăvelilor, montarea de glafuri, pervazuri, baghete. Înainte de expedierea panourilor, se va verifica modul de funcţionare a ferestrelor şi uşilor de balcon sau interioare, dacă sunt echipate cu accesoriile respective şi dacă sunt bine închise.

481

Rosturile dintre toc şi zidărie, la interior şi exterior, vor fi acoperite cu chit plastic sau elastic. În cazul unei mici degradări ale stratului de vopsea se vor face rectificările necesare, cu vopsea de aceeaşi calitate şi culoare. Înainte de expedierea panourilor, geamurile vor fi bine curăţate de urme de vopsea, tencuială, zugrăveală. In cazul unor urme de grăsimi sau pete pe geamuri sau pe ramele de lemn, acestea vor fi curăţate cu o cârpă moale sau burete înmuiat în apă caldă cu săpun sau detergenţi, după care se vor şterge cu o cârpă moale uscată. Aceste operaţiuni se vor executa şi în cazul când ferestrele finisate se montează direct în construcţie. 12.5.3 Livrarea tâmplăriei din lemn Tâmplăria din lemn poate fi livrată în stare nefinisată sau complet finisată. Prin tâmplărie nefinisată se înţeleg ferestrele şi uşile de balcon sau interioare livrate în stare grunduită iar prin tâmplărie finisată se înţeleg ferestrele şi uşile de balcon sau interioare complet finisate, cu geamul montat şi cu garnituri de etanşare. Tâmplăria va fi echipată cu accesorii funcţionale (balamale, broaşte, mânere, cremoane etc., zincate sau nichelate). Ferestrele din lemn, clasice, (ferestre simple, duble şi cuplate) se livrează nefinisate protejate pe toate fetele cu un grund, iar la cerere vopsite şi cu un strat de vopsea. Ferestrele simple cu geam termoizolant şi ferestrele cuplate se livrează numai în stare finisată, cu geamul montat, echipate cu garnituri de etanşare şi accesorii metalice adecvate. Uşile de lemn se livrează cu tocurile din materiale pe bază de lemn, din profile din material plastic sau metalice, în următoarele variante: - complet finisate: - tocurile din lemn sau metal vopsite (tocurile din PVC fără finisaj); - foile de uşi vopsite opac, furniruite şi finisate transparent, acoperite cu folii imitaţie de furnir, texturat, emailate, melaminate din profile de material plastic; - finisate parţial: - tocuri grunduite, - foile de uşi finisate în variantele indicate mai sus; - nefinisate; - tocurile şi foile de uşi plane sau ramele şi tăbliile grunduite.

482

Tocurile de uşi pot fi livrate montate, constituind un ansamblu cu foaia de uşi sau pot fi neasamblate şi livrate separat de foile de uşi. In ambele cazuri tocurile şi foile de uşi sunt echipate cu accesoriile necesare pentru acţionare, manevrare şi blocare, având asigurată interschimbabilitatea tocurilor şi a foilor de uşi după montarea în construcţii. 12.5.4 Transportul şi depozitarea tâmplăriei Tâmplăria nefinisată se transportă neambalată. Piesele mărunte din lemn ale ferestrelor şi tocurilor uşilor interioare, livrate separat de foi, se vor ambala în colete, legate cu sârmă, luându-se măsuri ca sârma să nu producă degradarea lemnului. Transportul tâmplăriei nefinisate se face cu mijloace de transport acoperite (containere, vagoane, autocamioane). Acestea pot fi aşezate bucată cu bucată sau pachetizate. La încărcarea în mijlocul de transport, tâmplăria va fi aşezată pe suporţi (şipci) care să le ferească de contactul cu apa, care s-ar scurge de pe prelate sau ambalaje. După încărcarea ei se va asigura stabilitatea, încărcăturii prin consolidare cu şipci şi tampoane aşezate între aceasta şi pereţii vehiculelor, pentru a se evita frecarea sau lovirea. Ambalarea şi încărcarea tâmplăriei la producător şi transportul de la producător la depozitul de la locul de punere în operă, respectiv la depozitul constructorului se asigură de către producător. Ferestrele finisate se transportă în pachete, stelaje sau containere cu mijloace auto sau vagoane. Pachetizarea, încărcarea, transportul, descărcarea şi manipularea tâmplăriei se vor face cu mijloace speciale (electrostivuitoare) sau manual, luându-se măsuri ca produsele să-si menţină calitatea şi integritatea lor. Tâmplăria va fi depozitată în încăperi uscate, ferite de ploaie şi raze solare, ferite de vânt şi de degradare prin lovire, prevăzându-se spaţii de circulaţie între stivele de ferestre. Pe tot timpul depozitării se vor lua măsurile necesare pentru menţinerea calităţii ei (evitarea contactului cu solul, prin sprijinirea tâmplăriei pe suporţi, înlăturarea contactului accesoriilor metalice cu suprafeţe finisate, nedepăşirea înălţimii maxime de depozitare (2�3 m) a stivelor.

483

Fig.12.26 Pachetizarea ferestrelor finisate Accesoriile metalice demontabile (şildurile şi drucherele) vor fi livrate în lădiţe bine ambalate pentru a evita frecarea pe timpul transportului şi manipulărilor şi contactul cu mediul umed, care ar putea determina deprecierea acestora. Elementele de rigidizare a tâmplăriei (pervazuri, baghete) pot fi din lemn sau din profile de material plastic şi vor fi livrate în colete (finisate sau nefinisate, ambalate sau neambalate) şi legate cu sfoară, sârmă sau fâşii din material plastic, fără a produce degradarea produselor. Pervazurile din profile de material plastic la unul din capete vor fi tăiate la 45°. 12.5.5 Controlul montajului şi recepţia lucrărilor de tâmplărie După terminarea lucrărilor de montaj, se va face recepţia de funcţionare a ferestrelor şi uşilor, verificând: - funcţionarea cu uşurinţă a cercevelelor, foilor şi accesoriilor metalice de închidere, deschidere şi blocare; - fixarea tocului în zidărie, cu ajutorul unui număr suficient de şuruburi, executarea corectă a izolaţiei de etanşare între toc şi golul ferestrei şi acoperirea rosturilor cu chit plastic sau elastic, racordarea tencuielilor, acoperirea eventuală a rosturilor cu şipci şi baghete; - aşezarea corectă a tocurilor pe aceeaşi linie şi în acelaşi plan, fără deplasări şi vibraţii, la închiderea şi deschiderea bruscă; - dacă s-au făcut rectificările necesare, curăţirea geamurilor şi a elementelor din lemn;

484

- completa montare a accesoriilor metalice de acelaşi tip, funcţionarea corectă şi echiparea cu garnituri de etanşare a ferestrelor şi uşilor; - dacă spaţiul dintre traversa tocului ferestrelor şi lăcrimar este înfundat cu tencuială sau alte materiale, care ar împiedica eliminarea la exterior a infiltraţiilor de apă.

485

BIBLIOGRAFIE 1. Tabele şi formule matematice, Editura Tehnică, Bucureşti,

1953 2. Gheorghiu Gh.Th. � Mic memorator de matematică, Editura

Tehnică, Bucureşti, 1972 3. Bortnovski Vl. � Îndrumător pentru efectuarea măsurătorilor

la lucrările de construcţii civile şi industriale, Editura Tehnică, Bucureşti, 1958

4. Velicu C. � Construcţii civile, Rotaprint I.P. Iaşi, 1992 5. Pleşea A. � Manualul dulgherului, Editura Tehnică,

Bucureşti, 1998 6. Lucrări de dulgherie şi cofraje, Editura Tehnică, Bucureşti,

1951 7. Tăutu N. � Desenul tehnic şi trasarea construcţiilor, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1959 8. CSCAS � Normativ condiţionat (C35-63) pentru executarea

pardoselilor din parchet pe strat suport din plăci fibrolemnoase poroase

9. GP037-98 Normativ privind proiectarea, execuţia şi asigurarea calităţii pardoselilor la clădiri civile

10. Gavrilaş I. � Îndrumar de proiectare pentru clădiri de locuit S+P+1, Editura PIM, 2003, Iaşi

11. Peştişanu C., Şchiopu C. � Clădiri, sisteme-subsisteme constructive, Editura IROVAL, Bucureşti, 2004

12. Dimitriu-Vâlcea E., Dimitriu-Vâlcea M. � Îndrumător de proiectare a tâmplăriei în construcţii, Editura Tehnică, Bucureşti,1979

13. Instrucţiuni tehnice privind manipularea, livrarea, depozitarea, transportul şi montarea în construcţii a tâmplăriei din lemn, C199-79

14. Marusciac D. � Construcţii moderne din lemn, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985

15. Davidescu I., Roşoga C. � Îndrumătorul dulgherului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1978

16. Teodorescu N., Enescu Şt. � Controlul calităţii lucrărilor de construcţii, Editura Tehnică, Bucureşti, 1963

17. COCC � Ghid pentru programarea controlului calităţii executării lucrărilor pe şantier, 2003

486

18. Iancău V., Imecs M., Moldovan M., Ţiclete Gh. - Geometrie descriptivă şi desen tehnic de construcţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975

19. Trelea A., Giuşcă N., Pamfil E. � Tehnologia şi mecanizarea lucrărilor de construcţii civile, industriale şi agricole, Rotaprint I.P. Iaşi, 1988

20. Rusu M. � Montarea în construcţii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1983

21. Cionga D., Şişman S. � Îndrumătorul montatorului de prefabricate de beton şi beton armat, CDCAS, 1975

22. IPC - Montaj. Prefabricate - Tehnologii tip 23. Pell M. � Introducere în management. Pentru o mai bună

performanţă în afaceri, Ed. Alternative, 1994 24. Buiculescu C., Georgescu C., Tsaquiris F. � Conducerea şi

organizarea lucrărilor de construcţii-montaj, E.D.P., Bucureşti, 1978