Cariera de medic si familia

Acela care a îmbrăţişat profesiune medicală trebuie să ştie că s-a angajatpe un drum de o nobleţe şi frumuseţe morală incomparabile, semănat însă cu spinii unor greutăţi şi răspunderi covârşitoare.

(I. T. Niculescu)

Medicul este student toată viaţa.(Dawson)

Ce înseamnă totuşi să fii medic?

Dacă ar fi să căutăm o definiţie a cuvântului “medic” ea ar fi una al cărei început se află undeva în Grecia antică. Archiatros sau archiater, aşa cum a devenit după latinizare, cuvântul desemna persoana considerată tămăduitorul principal, sau pe cel ce se ocupă cu prevenţia, recunoaşterea (diagnoza), terapia şi urmările bolilor şi accidentelor.

Cariera unui medic începe cu facultatea de medicină şi continuă cu alte câteva etape care conduc spre titlul de medic primar. “Eu cred că de fapt meseria de medic începe cu mult înainte de a termina facultatea de medicină, undeva prin generală sau chiar in copilărie, atunci când îţi spui pentru prima dată că vrei să te faci doctor. Pe parcurs îţi vine să renunţi de câteva ori, însă de fapt cred că în etapele alea se cern adevăraţii medici de restul. Etapele astea înseamna să te apuci să te pregatesti pentru facultate, când ştii că de

fapt vei învăţa toată viaţa, înseamna primele ore de anatomie la morga şi orele practice în spitale, înseamnă sesiunile cu examene la materii care ţi se par imposibile, dar şi stagiatura, examenul de rezidenţiat si rezidenţiatul. Toate acestea împreuna de fapt cred că spun de fapt că unii au “talentul de medic” în sânge, alţii încearca să îl capete prin învăţare şi încăpăţânare.” Asta poate spune un rezident la una dintre multiplele ramuri ale medicinii.

Cum îți echilibrezi viața de familie și cea profesională? Echilibrul profesie-familie nu se asigură doar printr-un număr egal de ore

dedicat zilnic celor două componente principale ale vieții noastre, ci rezolvând cu aceeași pasiune și energie toate problemele zilnice, profesionale sau afective. Ne putem bucura de o astfel de viață atunci când, dezechilibrând cele două "talgere" ale balanței, fie printr-o muncă mai intensă, fie printr-o atenție sporită

acordată familiei, știm cum să procedăm astfel încât să revenim în cel mai scurt timp la "poziția inițială", fără stres și fără regrete. În condițiile societății moderne, o viață echilibrată care să ne ofere sentimentul de liniște și siguranța de care avem atâta nevoie are la bază cinci noțiuni fundamentale: scop, pasiune, putere, principii și perspective.

Cei care nu își propun un scop în viață au toate motivele să fie nesiguri pe ei și să se simtă frustrați. Dimpotrivă, cei care știu cu precizie ce urmăresc, află, mai devreme sau mai târziu, și cum să obțină aceste rezultate și ajung să cunoască bucuria succesului.

Iar pentru aceasta este nevoie de foarte multa pasiune, de interes sincer pentru că lucrurile să fie duse la bun sfârșit. Cu cât depui mai multă energie, cu cât te implici mai

mult, cu atât rezultatele nu întârzie să apară. Bineînțeles că este nevoie și de foarte multă putere interioară, dar și de existența unor principii bine trasate și respectate cu strictețe, în acord cu perspectivele pe care le urmărim.

“- O fată ca dumneata ar trebui să se mărite şi să aibă o grămadă de copii drăguţi…

- Cu tot respectul, domnule, nu cred că medicina şi maternitatea se exclud reciproc.

- Ba, chiar se exclud, draga mea. Crede-mă. Este imposibil pentru o femeie să urmeze o carieră medicală cu adevărat rodnică, dar care-i ocupă tot timpul, fără ca asta să dăuneze copiilor ei”… Dialogul reprodus aici din romanul “Doctorii” de Erich Segal, redă scena interviului pe care o tânără doritoare să devină studentă medicinistă îl susţine în faţa unui profesor de la Facultatea de Medicină Harvard (SUA). Afirmaţiile acelui dascăl nu sunt doar o ficţiune, născută din imaginaţia literară a autorului. O serie de investigaţii psihosociale întreprinse recent vin să confirme, în bună parte, teza susţinută în amintita carte, ce datează din 1988.

Cum pot medicii să îmbine profesia lor foarte solicitantă cu o viaţă de familie normală? Este cea mai controversată întrebare.

S-a pornit de la constatarea că, spre deosebire de primele patru decenii ale sec XX, astăzi numărul pacienților a scăzut, dar pretențiile lor privind calitatea serviciilor medicale au sporit foarte mult. De aici – un program de lucru în spital mai îndelungat, mereu în schimbare și care ocupă o mare parte din timpul medicului. Cu toate acestea profesia de medic a fost și rămâne mai interesantă, mai stimulatoare decât majoritatea celorlalte sectoare de activitate. Autorii unor studii suedeze au constatat că medicii din spitale (atât femeile, cât și bărbații) și-au elaborat trei modalități de adaptare la această meserie acaparantă:

„cariera dominantă” ( în detrimentul atenției acordate familiei) „separarea” ( o distribuire judicioasă a rolurilor în familie, care să permită totuși

medicului să se dedice cât mai mult profesiei) „adaptarea” ( ajustarea timpului alocat profesiei în favoarea implicării mai mari

în viața de familie).

Un alt studiu realizat în sud-estul Angliei a arătat, că subiecții, în majoritatea lor, inițial, doriseră se se căsătorească și să aibă copii, dar exigențele muncii în spital au influențat doritul echilibru dintre carieră și viața personală, iar acum regretă că au acordat prea mult timp profesiei. Totuși, două treimi dintre bărbați și peste jumătate dintre femei au adoptat strategia „separării”, ceea ce înseamnă că, în familiile lor, majoritatea treburilor casnice sunt îndeplinite fie de soțul (soția) care nu este medic, fie de amândoi (de preferat), fie de o persoană angajată. Astfel s-a ajuns ca cei mai mulți medici de ambele sexe să fie satisfăcuți de raportul carieră/viață de familie. „Nu stau acasă atât cât aș fi reușit dacă aveam altă profesie. Băieţii mei s-au obişnuit cu situaţia. Mi-ar plăcea să petrec mai mult timp cu ei, dar medicina îţi ia totul, mai puţin sufletul” spune un psihiatru căsătorit, cu copii, sau o altă colegă de-a lui, chirurg, căsătorită, cu copii „Nu m-aş fi putut împărţi mai bine între muncă şi casă. Cred că am ajuns la nivelul la care doream să pot ajunge ca medic specialist şi am o viaţă de familie minunată” , acesta fiind un exemplu la care mulţi dintre medicii care îşi doresc o viaţă de familie aspiră.

Dar rămâne o diferenţă mare între medicul femeie şi medicul bărbat, femeia fiind cea căreia ii se cere totul şi care trebuie să facă cele mai multe sacrificii pentru a le putea avea pe amândouă.

Care sunt dezavantajele?Stresul la care sunt supuse

femeile care se împart între familie şi job le afectează, mai devreme sau mai târziu, sănătatea. Fie nu se alimentează cum şi când trebuie, fie ajung bulimice, fie consumă energizante în exces. Ele riscă astfel să se trezească cu serioase afecţiuni şi cu scăderea dramatică a imunităţii în faţa bolilor. În acelaşi timp, relaţiile cu soţul şi copiii au de suferit, fără discuţie, din cauza serviciului. O femeie extenuată, nervoasă şi dornică de puţina intimitate,

cum sunt de obicei cele mai multe după orele de program, nu îşi poate îndeplini la fel de bine rolul de soţie sau pe cel de mamă ca una care stă acasă toată ziua. Iar acesta este, din păcate, un alt lucru pe care cei mai mulţi bărbaţi refuză să îl înţeleagă şi cel mai tragic este că efectele acestei situaţii se transformă, de multe ori, în motive de divorţ. Tensiunile între soţi se acumulează, femeia pretinde mai mult ajutor, bărbatul mai multă atenţie şi, pe neaşteptate, se ajunge la infidelitate şi despărţire. Mai mult, lipsa de afecţiune, control, încredere reciprocă între mama şi copilul lăsat prea mult timp singur în faţa televizorului face ca, deseori, adolescentul să încapă pe mâna găştilor de cartier, să ajungă să bea, să consume droguri, iar în cazuri extreme, chiar să încerce să se sinucidă, considerându-se neînţeles,

neapreciat, insuficient iubit. Acesta este si unul dintre motivele pentru care psihologii recomandă cu căldură mamelor să amâne pe cât posibil revenirea la serviciu după ce nasc. Cei "şapte ani de acasă" rămân şi în ziua de azi la fel de importanţi în formarea unui copil, fiind mult mai valoroşi decât orice suma de bani câştigată in aceasta perioadă.

Încă de pe băncile liceului trebuie să reflecteze la viaţa lor de viitor, la ce sunt în stare să facă pentru ele însele şi pentru o familie pe care intr-un viitor nu foarte îndepărtat o vor avea.

Cariera sau copil? Sunt tinerele pregătite pentru amândouă?Sunt educate să fie ambiţioase, muncitoare, să intre fără frică în competiţia cu

sexul opus şi să îşi construiască o carieră de succes. Dar câte dintre tinerele de astăzi sunt pregătite pentru a deveni mame şi a abandona aceste proiecte îndrăzneţe?

Li se spune adolescentelor şi mai târziu tinerelor studente eminente că sunt egale cu bărbaţii, că pot obţine totul in viaţă, dar nu sunt pregătite deloc pentru momentul extrem de dificil în care trebuie să facă o alegere: „rămân însărcinată şi îmi abandonez pentru o perioada de timp proiectele sau amân pe cât posibil sau chiar renunţ să am copii?”

După ani si ani de zile în care in mintea lor sunt sădite visuri îndrăzneţe, de genul "voi fi un medic chirurg faimos", "voi conduce Compania X", aceste ambiţioase domnişoare se îndrăgostesc nebuneşte şi ajung in impasul firesc, natural, generat de dorinţa de a avea un copil. Cum renunţi la tot ce ai clădit până atunci, când mai ai doar câţiva paşi de făcut până la a-ţi îndeplini obiectivele?

De unde găseşti puterea necesară pentru a amâna pentru câţiva ani, ca să fii alături de cel mic, trup şi suflet, până când face primii paşi în viaţă?

Cum înfrunţi temerile că altcineva iţi ia locul sau că domeniul în care excelezi se dezvoltă atât de mult încât vei recupera cu greu timpul pierdut sau poate nu vei recupera niciodată? “Din păcate, însă, societatea nu le sprijină suficient in acest sens", spune Jill Berry. Ni se cere să ne fixăm ţeluri înalte, să luptăm pentru a ne îndeplini obiectivele, să fim tenace şi să muncim din greu, dar nu ni se atrage atenţia suficient asupra momentului în care va trebui (sau nu, totul depinde de noi!) să decidem dacă întrerupem acest drum, al carierei profesionale, pentru a ne dedica familiei. De aceea multe tinere care se vad în postura de viitoare mămici percep momentul ca pe o drama sau ca pe un eşec profesional. Adevărul este ca viaţă nu este un teren de joc echitabil pentru ambele sexe. Este foarte posibil ca o femeie să aibă succes deplin şi în carieră şi în viaţa de familie, dar nu simultan. Din păcate, aşa cum este

construită societatea acum, bărbaţii şi femeile au oportunităţi egale, dar nu au aceleaşi posibilităţi reale de a le îndeplini, iar acest lucru trebuie să fie recunoscut cu sinceritate

de toată lumea. Uneori suntem propriii noştri duşmani. Ne străduim prea mult, ne forţăm limitele şi ne învinovăţim pentru faptul că nu suntem perfecte. Este greşit. Chiar dacă ne dă viaţa peste cap, un copil este un miracol şi nu trebuie privit ca o piedică în calea succesului, mai ales că fericirea pe care o aduce în viaţa noastră este imensă. Noi, adolescentele şi tinerele fete care am pornit în viaţă cu ambiţii mari trebuie să fim conştiente că acestea au şi un preţ care trebuie plătit, mai devreme sau mai târziu.