Caraibe

- Se consideră separat de AL, se vorbeşte de AL şi Caraibe, deoarece reuneşte o mare

complexitate lingvistică derivată din existenţa a mai multe metropole care şi-au impus

dominaţia în ultimii 500 de ani (spanioli, francezi, englezi, olandezi, danezi, SUA).

- Se poate divide în 1. Caraibe hispanic şi 2. Caraibe ne-hispanic.

- Sunt unităţi geografice extrem de deosebite: Cuba (10 mil loc), fosta Hispanola (Haiti şi

Rep. Dominicană), Puerto Rico, Trinidad, Jamaica etc.

- D.p.d.v. geopolitic această zonă a fost legată de America Centrală şi de problemele

acesteia. După unii este considerat un lac intern a SUA, deoarece se trece pe aici pentru a

se ajunge în Panama, rezultă importanţa strategică a Cubei, insula simbolică a zonei.

- Bolile aduse de colonişti au făcut multe victime, astfel încât la sfârşitul secolului 16

nativii au dispărut, se dezvoltă astfel ca cel mai important focar de sclavagism prin

introducerea sclavi africani, este o caracteristică a acestei zone în care economia se

construieşte pe practica rasistă şi sclavagistă.

- D.p.d.v. politic în actualitate apar trei tipuri de situaţii: 1. statele independente; 2. state

care menţin legătura cu metropola (fie nu sunt autonome ca Guadelupa, Martinica, Ins

Virgine; fie sunt autonome dar menţin legături cu metropola, în special cele de tradiţie

olandeză: Aruba, Curacao etc); 3. Puerto Rico caz special pentru că are statutul de stat

asociat la SUA (are organe proprii de guvernare, dar nu are suveranitate, nu are loc la

ONU, nu personalitate internaţională, nu are ambasade, are un reprezentant favorizat în

Congresul SUA).

- Procesul de independenţă s-a dezvoltat de o manieră eterogenă în momente istorice

diferite.

1. HAITI.

- Cazul pionier al Americii non-saxone în obţinerea independenţei este Haiti ca o

consecinţă a Revoluţiei Franceze. Fusese colonie franceză în care ideile de libertate s-au

amestecat cu revolta socială a sclavilor dintr-o societate majoritar sclavagistă (90% erau

sclavi), lucru care va duce la triumful revoltei în 1804, fiind primul stat latino-american

independent sub conducerea lui Toussaint Louverture, supranumit „Spartacus al

negrilor”. Va dezvolta o variantă a francezei, franceza creolă, ambele fiind limbi oficiale.

- Tutela guvernului acesta se extinde şi asupra Republicii Dominicane care se separă şi ea

de Spania.

- Guvernul SUA se teme că această mişcare va influenţa statele lor din sud şi ca atare va

impune o izolare a insulei pentru următorii 70 de ani în care nu vor mai avea nici o

legătură cu lumea occidentală. Ca atare apar probleme de state-building şi nation-building

deoarece le lipseşte know-how-ul de a construi un stat, rămân într-o stare de natură care

va influenţa viitorul, astfel va fi cea mai săracă şi mai dezinstituţionalizată ţară din

regiune. O mare problemă este faptul că lemnul a fost folosit drept combustibil şi au fost

defrişări masive, diferenţe enorme faţă de Republica Dominicană.

- A abolit sclavia la începutul sec 19. Era constituită din comunităţi diverse care nu

dispuneau de un model comun de organizare, ca atare apare statul înainte de a fi

constituită naţiunea. Se dezvoltă un stat slab care lasă loc unor conduceri de mână forte.

- Bazele statului vor fi puse abia în secolul XX cu ajutorul mai multor instituţii:

Biserica Catolică care a fost instituţia care a generat în cea mai mare măsură

spiritul asociativ şi solidaritatea. Importanţa ei e demonstrată de faptul că Aristide

este un fost sacerdot. Biserica deţine cel mai mare post de radio prin care poate

mobiliza populaţia şi poate crea legături.

Armata a apărut destul de târziu din cauza prezenţei masive a nord-americani

care au creat Garda Naţională prin intermediul căreia a ajuns Duvalier la putere.

Doar când armata va avea un spaţiu de acţiune dispare duvalierismul. Problemă

principală a armatei este rasismul care îi opune pe mulatri negrilor, speculat de

Duvalier care se va sprijini pe mulatrii, în timp ce majoritatea armatei e alcătuită

din negri.

SUA: în secolul XX lobby-ul afro-american a dus la conştientizarea ideii că

trebuie făcut ceva cu Haiti. Influenţa SUA s-a manifestat ca patronalism sau chiar

ca intervenţie directă, ocupaţie militară din 1915 până în 1934.Constituţia haitiană

din anii 20 – 21 este făcută de Roosvelt pe vremea când era Secretar de stat la

Marină.

- În 1957 Francois Duvalier, supranumit Papa Doc, va veni la putere cu sprijin american şi

promite că va pacifica ţara şi va instaura ordinea, ca şi Somoza şi Trujillo. Pentru aceste

scopuri va instaura un regim de teroare şi violenţă, va asasina adversarii politici. În 1964

se va proclama preşedinte pe viaţă.

- La moartea sa în 1971 îl va desemna pe fiul său Jean Claude, de 19 ani, supranumit Baby

Doc, ca succesor şi preşedinte pe viaţă. O revoltă izbucnită în 1983 va duce ţara în haos

ceea ce va face ca metodele represive să devină tot mai dure, ca atare SUA retrag

sprijinul pentru Duvalier. Acesta confruntat cu o nouă revoltă condusă de Biserica

catolică va fi nevoit să fugă în exil escortat de forţele americane, în 1986, în Franţa, deşi

regimul său a fost mult mai dur decât al lui Pinochet (a omorât cu mâna lui adversari

politici). Urmează două puciuri, o insurecţie şi alegeri nereuşite.

- În 1990 Jean Bertrand Aristide, un fost preot care va înfiinţa mişcarea „Fanmi Lavalas”,

va fi ales preşedinte cu 66,7%. La scurt timp elitele militare şi economice care îşi pierd

influenţa anterioară, declanşează o lovitură militară, condusă de Raoul Cedras. Aristide se

refugiază în SUA, iar susţinătorii săi sunt persecutaţi. Asasinatele şi violenţele duc la

creşterea numărului de refugiaţi în SUA.

- Drept urmare administraţia SUA îl sprijină pe Aristide care se angajează să implementeze

o serie de măsuri economice şi politice. Sub egida ONU Clinton va interveni cu 20 000

de soldaţi şi îl va reimpune pe Aristide în 1994 în operaţiune „Susţinerea democraţiei”.

Una dintre măsurile cele mai contestate ale lui Aristide va fi desfiinţarea armatei, care va

duce la creşterea unei opoziţii contra sa.

- În decembrie 1995 Réné Préval din partea Organizaţiei politice Lavalas va fi ales

preşedinte cu 88%.

- Alegerile legislative şi municipale din 2000 vor fi puternic contestate. Ele dădeau

partidului lui Aristide 73 de locuri din 83 în Cameră, şi 26 din 27 în Senat. Aristide este

ales preşedinte cu peste 90% din voturi. Va dezvolta o politică populistă, opusă neo-

liberalismului, critică instituţiile internaţionale şi capitalismul.

- Se dezvoltă opoziţia atât cea armată (foşti militari) conduşi de Guy Philippe, care

realizează omoruri, violenţe etc, cât şi cea politică Platforma Democratică (care grupează

clasa de mijloc) , care va fi sprijinită de SUA. Acest haos va crea imagine unui lider slab,

care a pierdut controlul şi care va pierde şi sprijinul comunităţii internaţionale (SUA

declară embargou după alegerile din 2000, se tem de creşterea numărului de refugiaţi)

- În februarie 2004 o lovitură de stat sprijinită de SUA îl înlătură pe Aristide. Are loc o

polarizare a societăţii, coninuă violenţele, apar disensiuni între Platforma Democratică şi

trupele paramilitare, susţinătorii lui Aristide se revoltă, trupele ONU sunt insuficiente.

- Alegeri vor avea loc în noiembrie 2005.

2. REPUBLICA DOMINICANĂ.

- În 1697 insula este împărţită între spanioli şi francezi. Partea spaniolă va fi cedată

francezi în 1795, reluată în 1808. se declară independentă în 1809, dar e reluată de

spanioli în 1814. Devine independentă în 1821, dar imediat e preluată de Haiti şi abia în

1844 se separă. Revine la Spania şi în 1865 redevine indpendentă.

- S-a construit în opoziţie cu Haiti, identitatea principală în RD este aceea de a nu fi

haitian, elitele dominicane au avut ca element de comparaţie Haiti, în opoziţie cu acesta.

Consideră statul dominican ca: super-hispanic, catolic, dominat de albi. Vor avea cea mai

exagerată sărbătorire a 500 de ani de la descoperire, liderul PRD nu a putut să fie ales

preşedinte pentru că era negru şi fiul unui haitian.

- Aceste simboluri au fost manevrate de Trujillo. Sfârşitul secolului 19 şi începutul

secolului 20 este o perioadă de tulburări şi instabilitate, care duce la ocupaţie militară

americană între 1916 şi 1924. Urmează o scurtă perioadă de democraţie, pentru ca în

1930 Rafel Trujillo să stabilească o dictatură care va dura 31 de ani, până în 1961 când

este asasinat.

- Regimul trujillist va fi unul puternic patronalist, sultanistic, asemănător celui al lui

Somoza. El va încerca însă construcţia a ceea ce înseamnă să fi dominican, prin opoziţie

cu Haiti: catolic, alb, anti-haitian. Va fi sprijinit de SUA datorită anticomunismului său.

- Datorită unei prevederi constituţionale el nu putea fi reales de aceea îşi impunea oamenii

de paie pe care îi controla. La moartea sa preşedinte era Joaquín Antonio Balaguer

Ricardo, cel care va asigura continuitatea.

- Va urma o perioadă de instabilitate politică pentru 5 ani. În 1962 este ales preşedinte Juan

Bosch Gaviño, care va constitui un guvern alcătuit din anti-trujillişti şi revoluţionari carte

vor încerca să se apropie de Cuba. Era pe de o parte naţionalist, pe de alta marxist. Va

fonda Partidul Revoluţionar Dominican care îşi avea rădăcinile în gândirea democratică

anti-imperialistă şi etatistă, specifică AL din acea vreme.

- După câteva luni este înlăturat de armată, apărând o situaţie de violenţă şi haos. Ca

urmare SUA vor reînnoi ocupaţia lor în 1965. Este o intervenţie victorioasă care şterge

imaginea eşecului din Cuba. Ei îl vor sprijini iarăşi pe Balaguer care va fonda Partidul

Reformist şi va conduce o tranziţie democratică.

- Regimul său este post-trujilist şi în ciuda unei faţade de liberalizare (o Constituţie în

1966, alegeri în 1966, 1970, 1974) nu reprezintă o reală democraţie. Până în 1978

opoziţia nu a avut şanse egale.

- Alegerile din 1978 au fost câştigate de Antonio Guzman din PRD. Între timp Bosch

fundase Partido de la Liberacion Dominicana, iar Balaguer va crea Partido Reformista

Social Cristiano. Acestea vor fi principalele forţe politice care vor domina viaţa politică

dominicană în continuare.

- În 1982 PRD se impune din nou prin Salvador Jorge Blanco. Dar cele două legislaturi au

fost marcate de scandaluri de corupţie care au făcut ca unul dintre ei să se sinucidă iar

celălalt să fie arestat. PRD este astfel discreditat, ceea ce va duce la revenirea lui

Balaguer.

- Acesta câştigă alegerile în 1986, 1990, 1994. Se revine la o schemă aproape trujillistă cu

un partid conservator, sprijinit de republicanii din SUA. Alegerile din 1994 vor fi sub

suspiciunea unor fraude şi corupţie. Faptul că preşedintele este ales cu majoritate simplă,

iar Balaguer a avut 42,3% iar contracandidatul său 39,3% alimentează aceste suspiciuni.

- Balaguer va asuma un compromis acceptând un mandat limitat, în timpul căruia să

rezolve aceste probleme. Reforma constituţională din 1996 va duce la introducerea

turului doi, interzice realegerea imediată, separă alegerile prezidenţiale de cele

parlamentare, introduce finanţarea statală a partide, creşte Camera de la 120 la 150.

- Leonel Fernandez Reyna din partea PLD câştigă alegerile în 1996 dar la o diferenţă foarte

mică de contracandidatul din PRD. Acesta, Hipólito Mejía Domínguez, se impune în

2000 din primul tur, a avut 49,..% dar contracandidatul său îi recunoaşte victoria.

- Alegerile parlamentare din 2002 menţin supremaţia PRD cu 73 din 150 în cameră şi 29

din 32 în Senat, dar se observă o scădere. Aceasta e dovedită de alegerile din 2004 când

Leonel Fernandez Reyna este reales preşedinte.

- Camera e relativ mare pentru o ţară mică, mai mare decât în Chile. Senatul este dominat

de partidul cel mai important.

3. CUBA.

- Este statul hispano-american care a devenit independent cel mai târziu.

- După ce a fost descoperită în 1492, Cuba a devenit colonie spaniolă în 1511, între 1762 –

1763 este ocupată de britanici, se declară în 1868 independentă, care nu este recunoscută

şi Cuba este recucerită în 1878 de spanioli.

- Influenţa Spaniei este foarte importantă în regiune, a fost cea mai importantă colonie

spaniolă, avea rolul de legătură cu celălalte colonii şi totodată a fost teritoriu de graniţă cu

SUA deşi era insulă.

- Ca urmare a unei revolte din 1895 are loc un război între SUA şi Spania care se termină

cu înfrângerea acesteia. Autoritatea colonială este cedată în 1899 către SUA, iar în 1902

devine independentă sub denumirea Republica Cuba.

- Până în 1959 istoria Cuba are două caracteristici principale: tutela SUA şi instabilitatea

politică care combină regimuri de tip autoritar – personalist cu regimuri democratice

pluripartidiste.

- Patronajul SUA s-a manifestat prin amendamentul Platt din 1903, dar şi prin poziţia ca

prim investitor în economia cubaneză: zahăr, turism, jocuri de noroc, alcool etc. Havana

devine centru important de operare al mafiei. Se dezvoltă şi legăturile culturale.

- Prima jumătate a secolului 20 s-a caracterizat printr-o coexistenţă între tendinţe autoritare

sprijinite de SUA (Machado între 1924 – 1933, Batista 1934 – 1959), şi trăsături

democratice (sistem de partide, societate democratică, alegeri etc).

- Alegerile au fost de multe ori suspectate de fraudă. Batista în prima fază a folosit mai

mulţi preşedinţi de paie, iar în 1940 a devenit preşedinte. O a doua lovitură a avut loc în

1952 când Batista a instaurat un nou regim dictatorial. Deşi în 1954 au fost alegeri ele au

fost doar de faţadă, regimul dictatorial al lui Batista ridicând împotriva sa tot mai multe

sectoare urbane dar şi rurale.

- Revoluţia cubaneză a fost victorioasă pentru că majoritatea sectoarelor l-au părăsit pe

Batista şi s-au aliat cu Castro.

- Perioada care a urmat a transformat Cuba într-o enigmă deoarece şi-a păstrat caracterul în

ciuda schimbărilor mondiale, în ciuda apropierii geografice de SUA unde trăieşte o

comunitate de peste 2 milioane de fugari.

- Regimul durează pentru că Castro durează, are un caracter puternic personalist. Este o

notă de dominaţie personală a unui individ în cheie carismatică, care poate convinge o

persoană dar şi hipnotiza o mulţime cu un discurs de 6 – 8 ore care combină informaţii

concrete cu elemente simbolice şi de emotivitate. A ştiut de la început să capteze

elemente ale culturii populare cubane pentru a capta imaginarul popular, haine albe,

imagine de sfânt, porumbelul care se aşează pe umăr, biografii în care apare că nu are

femei etc. Este prezentat ca un totem, ca un om superior, deasupra ideilor şi mizeriilor, e

un simbol pentru întreaga AL..

- Sistemul politic este naţionalist se bazează pe revendicarea cubanului, a tradiţiei, este un

naţionalism care se construieşte în opoziţie nord-americanii, cu imperialismul. Se bazează

pe scrierile lui Marti, anti-spaniole, care apar ca un simbol al demnităţii cubaneze.

- Naţionalismul acesta a fost asemănător cu cel al lui Franco care nu a rupt niciodată

relaţiile cu Castro, acesta nu s-a opus acestuia.

- Proiectul politic cubanez combină etatismul şi socialismul. Castro a construit un stat

puternic centralizat, planificat, predomină o filozofie socialistă, egalitaristă, distributivă,

focalizare pe politicile publice sociale (educaţia, sănătatea, locuinţe, lupta contra

şomajului).

- Timp de 30 de ani regimul cubanez a fost finanţat economic de URSS care cumpăra

zahăr la preţuri subvenţionate, la fel şi statele socialiste. Era şi o cooperare culturală

(bursieri, schimburi de cercetători, majoritatea traducătorilor de spaniolă din URSS erau

cubanezi). Sprijinul sovietic a fost potenţat de atacul american din 1961.

- Castro a înţeles că experimentul său nu putea reuşi fără sprijinul sovietic, de aceea de la

început Revoluţia cubaneză a fost apropiată de URSS, dar a încercat să îşi croiască

propria cărare. El era convins că poate să dezvolte o economie puternică, de multe ori în

opoziţie cu sovieticii care sprijineau industrializarea (Campania celor 1000 de tone de

zahăr).

- Sovieticii renunţaseră la ideea exportului revoluţiei, dar cubanezii vor prelua ideea

„focarului revoluţionar” a lui Che Guevara de creare a „1000 de Vietnamuri în AL”. Vor

participa cu trupe în Angola, Mozambic etc în anii 70 şi 80. Apare problema militarilor

„africanişti” care au câştigat glorie şi reputaţie pe front şi odată întorşi în Cuba se opun

regimului.

- După căderea comunismului în Europa de Est şi disoluţia URSS ajutorul economic

dispare, ceea ce provoacă o criză economică, scade mult PIB, calitatea vieţii se

degradează. Apare ideea sacrificiului, de apărare contra SUA, se mizează pe

naţionalismul şi spiritul de demnitate cubanez, orgoliul naţional, solidaritate.

- Legea Burton – Helms care pedepsea firmele, chiar şi din state terţe dacă au schimburi

comerciale cu Cuba, a dus la înrăutăţirea situaţiei.

- Are loc o delegitimare a regimului ca urmare a scăderii eficienţei, revoluţia nu mai

constituie principala sursă de legitimitate deoarece o mare parte a populaţiei este născută

sub Castro şi nu mai are legături cu revoluţia.

- Regimul se susţine în jurul lui Castro şi a oligarhiei. Constituţia din 1976 este după model

sovietic, Castro este în paralel şi preşedinte şi prim-ministru. Organizaciones

Revolucionarias Integradas se topesc în Partidul Comunist, unicul partid. Se creează după

1961 Comitetos de la Defensa de la Revolucion la nivel cartier, bloc, scară de bloc etc.