RASA KARAKUL  

În ţara noastră indivizi de rasă Karakul a fost introduşi pentru prima dată în anul 1910 când din Buhara s-a adus un lot de 160 indivizi, însă ulterior au mai fost importate efective mai reduse atât din URSS cât şi din Austria şi Germania (de la crescătoria de selecţie din apropierea oraşului Halle).

În ţara noastră oile Karakul manifestă o rezistenţă organică scăzută faţă de condiţiile mediului natural şi o sensibilitate sporită faţă de bolile parazitare. Cercetătorii ex-sovietici au remarcat totuşi valenţa ecologică sporită a

rasei (Sarafutdinov, 1971), însuşire remarcabilă care, folosită pe scară largă în selecţie, concură la crearea efectivelor de oi Karakul cu o productivitate accentuată, capabile să se adapteze mai bine la condiţii diverse de creştere. La noi în ţară această particularitate biologică a fost valorificată de către cercetătorii de la SCPCOC Popăuţi-Botoşani, rezultând o populaţie autohtonă de oi Karakul, mai masivă cu o constituţie robustă şi o rezistenţă organică sporită, fiind omologată în anul 1988. În formarea acestei rase s-a pornit de la materialul biologic existent în zonă, reprezentat de oi ţurcană din varietatea neagră şi brumărie, desfăşurându-se apoi o amplă activitate de încrucişare cu genitori Karakul, concomitent cu aplicarea unei selecţii riguroase. Actualmente această rasă este foarte bine adaptată condiţiilor geoclimatice specifice judeţelor Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi produce peste 80 % pielicele de clasă superioară. Regiunile prielnice exploatării ovinelor Karakul din ţara noastră sunt cele în care volumul maxim al precipitaţiilor anuale nu depăşeşte 400 mm, iar media umidităţii relative se situează sub 70 %. Aceste condiţii sunt îndeplinite de zona din centrul şi nord-estul Moldovei, motiv pentru care peste 90 % din efectivul naţional de oi exploatat pentru pielicele se găseşte în această parte a ţării. Actualmente efectivul cel mai valoraos de rasă Karakul  se află la SCPCOC Popăuţi din jud. Botoşani. Însuşiri morfoproductive Principala însuşire a ovinelor Karakul  o constituie producţia piloasă de pe corp, înrulată sub forme de bucle, iar pe extremităţi sub formă de jar moarat. Producţia principală este pielicica obţinută prin sacrificarea mielului în primele zile după naştere, iar secundar în urma exploatării rasei Karakul  se obţin cantităţi apreciabile de lapte şi lâna mixtă. Conformaţia este caracteristică, formatul corporal dolicomorf cu aspect piriform. Capul este alungit, fin, uscăţiv, cu profil convex, urechile mari atârnânde; gâtul este subţire, puţin alungit şi purtat oblic. Trunchiul este alungit şi îngust, turtit lateral; coastele slab arcuite. Pieptul este relativ strâmt şi puţin arcuit; crupa relativ lungă şi largă, însă teşită. Linia superioară a corpului este uşor convexă şi ascendentă anteroposterior. Coada la Karakul este caracteristică şi anume: lungă, lată, iar la bază are un depozit adipos de mărime şi greutate variabilă. Acest depozit, la adultele bine hrănite poate atinge 8 – 9 kg şi reprezintă o consecinţă a adaptării la condiţiile de viaţă specifice

stepelor aride, constituind de fapt o importantă rezervă energetică valorificată doar în perioadele în care hrana este insuficientă. Forma depozitului variază, însă de regulă are aspectul unui sac bilobat, mai rar triunghiular. Partea terminală a cozii este variabilă ca mărime, are forma literei ,,S” şi reprezintă o însuşire de care se ţine seama în selecţie. Dezvoltarea corporală, este mijlocie. La femele greutatea corporală este 44 kg cu limite cuprinse între 40 – 50 kg, iar la berbeci este de 55 – 90 kg cu media de 65 kg.  Indicii de reproducţie Prolificitate este de 103 – 117 %; fecunditatea 97 %; natalitatea 98 %. Producţia de pielicele Reprezintă principalul obiectiv în creşterea şi exploatarea rasei Karakul. În scopul îmbunătăţirii calităţii pielicelelor, prioritară în selecţie este ameliorarea tipului de bucle, precum şi a celorlalte însuşiri care influenţează în mod direct calitatea buclajului. De asemenea, în scopul îmbunătăţirii calităţii pielicelelor nu trebuie scăpate din obiectivele selecţiei nici calitatea fibrelor, însuşire de care depinde foarte mult luciul şi mătăsozitatea buclajul Producţia de lapte 30 – 100 l, din care cca., 60 % este obţinută în primele 2- 3 luni de lactaţie. Producţia de lână Corpul este acoperit cu lână mixtă iar capul şi membrele cu jar. Din punct de vedere cantitativ şi calitativ lâna se aseamănă cu cea de la ţurcană, fiind însă mai fină, mai scurtă şi frecvent împâslită. Productia de carne Practic, în selecţie nu se ţine cont de această producţie, deoarece este cunoscut faptul că animalele cu o precocitate mai pronunţată produc pielicele cu o calitate diminuată.Carnea rezultată din sacrificarea mieilor în scopul recoltării pielicelelor nu constituie un articol de comerţ, iar cea de la adulte este inferioară calitativ deoarece este obţinută de regulă de la animalele reformate. Perspective de creştere Pe viitor ovinele Karakul  negru şi metişi vor continua să fie crescute în zona de podiş şi de deal din centrul şi nordul Moldovei. Karakulul brumăriu şi metişii respectivi se vor creşte în aceeaşi zonă, precum şi în cea deluroasă şi submontană din partea centrală, vestică şi de nord a Moldovei. De asemenea, în scopul obţinerii unei producţii de pielicele de calitate superioară Karakulul va fi crescut în rasă curată, dar va fi utilizată şi la încrucişări industriale cu oi ţurcană.

PARAMETRII RASEI: suprafata pielicelelor: 1200 - 1600 cm2 ; greutatea la nastere: 4,0 - 4,5 KG; greutatea oilor adulte: 42 - 45 KG; greutatea berbecilor: 70 - 80 KG; productia medie de lapte marfa: 55 - 60 l ; productia medie de lana: 2,5 KG la oi; 4,0 KG la berbeci; fecunditatea 95-97%; prolificitatea: 105 - 108%

Insusirile buclajului la mieii din rasa karakul

Efectivul mondial de ovine specializate pentru productia de pielicele este de circa 25 milioane de capete.

Cea mai noua tendinta in ce priveste productia de pielicele pe plan mondial o constituie diversificarea culorii si nuantelor acestora, piata solicitand intens pielicelele albe ce se preteaza la vopsire.

Orientarea predominanta pe plan mondial este reprezentata de pielicelele de tip ,,buhara" cu buclaj clasic, caracteristic productiei din C.S.I., Iran, Afganistan, Romania, cu buclele in forma de tub si bob, considerate ca fiind cele mai valoroase, caracterizate prin uniformitate, luciu intens si un grad mare de inclinare a buclelor. O alta tendinta manifestata pe plan mondial in ultima perioada care se mentine si in prezent, o constituie sporirea pielicelelor cu buclaj aplatizat. Aceste pielicele se caracterizeaza prin fibre foarte subtiri, matasoase, cu luciu foarte intens (reflecta mai bine lumina), grad de inchidere redus, de tip ,,swakara".

Pielicelele cu buclaj aplatizat se impart in trei categorii:

- shalow - curi - cu buclaj apropiat de cel moarat cu par scurt, luciu intens, buclele in forma de valuri de diferite lungimi si un grad redus de inchidere (1/2;1/4);

- watered - silk - cu bucle aproape netede, par foarte scurt si lucios, desenul pronuntat moarat;

- galjak - cu aspect intens moarat sau cu valuri joase, parul foarte scurt, elastic, matasos, cu un luciu foarte intens (PASCAL C., 2007).

Daca in trecut din punct de vedere al importantei economice, cresterea oilor pentru pielicele se situa imediat dupa cea a oilor cu lana fina si semifina, in prezent piata are un interes scazut pentru pielicelele de miel, astfel incat aceasta activitate se situeaza dupa cresterea oilor pentru productia de carne si lapte.

La noi in tara, ovinele pentru pielicele sunt reprezentate de rasa Karakul, care se creste in rasa curata, insa in numar redus si de metisii acesteia cu oile Turcane negre si brumarii.

In Romania, efectivul de ovine pentru pielicele este de circa 735.000 capete din efectivul total de 8.882.000 capete de ovine, in scadere comparativ cu anul 1989 cand in Romania efectivul de ovine pentru pielicele era de circa 1.100.000 capete din efectivul totalul de 16.210.000 capete de ovine (FAO Statistics Division 2011).