caracteristica generală a dreptului mediului

12
1. Istoricul mişcării ecologiste din R. M. Protecţia mediului din R. M. are rădăcini relativ adînci. Ea a început odată cu „Mişcarea pentru fondarea rezervaţiilor naturale”, iniţiată de către baronul Stewart, directorul muzeului Bessarabskoe Zemstvo (magistru în zoologie, care, la 1 martie 1904, a înfiinţat Societatea pentru Ocrotirea Naturii din Basarabia. Ca rezultat, a activităţii acestei societăţi, în anul 1926, au fost luate sub protecţia statului 13 sectoare de pădure. Ulterior, după aprobarea în 1930 a Legii privind ocrotirea naturii au fost create primele rezervaţii naturale, sub denumirea oficială de „Arii naturale protejate”. Printre acestea, cele mai mari se aflau în Codrii Basarabiei: a) Căpriana (cca 5000 hectare); b) Lozova (cca 200 hectare); c) Cărbuna (35 ha). De asemenea, în luncile Nistrului şi Prutului au fost fondate alte arii naturale protejate, sub denumirea de Parcuri Naţionale. Istoria protecţiei naturii în perioda celui de-al doilea război mondial, poate fi dispersată în 3 perioade, mai mult sau mai puţin distincte. I perioadă se referă la anii 1955 – 1965, cînd, prin hotărîrile guvernamentale speciale au fost declarate arii naturale protejate de stat aproximativ 20000 ha de pămînt. Printr-o hotărîre a Guvernului din 13 martie 1962, sub protecţia statului au fost luate 98 de obiective naturale, cu o suprafaţă de peste 3500 de ha, dintre care 3000 landşafturi naturale. Cea de-a II perioadă se referă la anii 1968 – 1971. La data de 15 august 1968, a fost fondat Organul Central de Stat pentru Mediu, Comiterul de Stat pentru Ocrotirea Naturii. Între anii 68 – 88, în fruntea acestui Comitet, s-a aflat ecologul Ion Coteatîi. Cu ajutorul lui, în fondul de arii naturale protejate au fost incluse cele mai reprezentative eşantioane naturale. Avînd o suprafaţă sumară de peste 90000 de ha, ele au fost clasate în 10 categorii de obiective naturale. La 27 septembrie 1971, printr-o hotărîre a Consiliului de Miniştri, a fost creată prima rezervaţie silvică de stat sub denumirea „Codrii”, cu o suprafaţă totală de peste 2500 de ha., iar în 1972, pe Nistru, a fost creat primul sector rezervat ihtiologic „Golful Goianei”. Ulterior, în anul 1988, el a fost transformat în rezervaţia sub denumirea de „Iagorlîk”. În anul 1976, a fost publicată prima ediţie a Cărţii Roşii a Republicii

Upload: dorik-ifodi

Post on 26-Sep-2015

214 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Caracteristica Generală a Dreptului Mediului

TRANSCRIPT

1. Istoricul micrii ecologiste din R. M.

Protecia mediului din R. M. are rdcini relativ adnci. Ea a nceput odat cu Micarea pentru fondarea rezervaiilor naturale, iniiat de ctre baronul Stewart, directorul muzeului Bessarabskoe Zemstvo (magistru n zoologie, care, la 1 martie 1904, a nfiinat Societatea pentru Ocrotirea Naturii din Basarabia.Ca rezultat, a activitii acestei societi, n anul 1926, au fost luate sub protecia statului 13 sectoare de pdure. Ulterior, dup aprobarea n 1930 a Legii privind ocrotirea naturii au fost create primele rezervaii naturale, sub denumirea oficial de Arii naturale protejate. Printre acestea, cele mai mari se aflau n Codrii Basarabiei:a) Cpriana (cca 5000 hectare);b) Lozova (cca 200 hectare);c) Crbuna (35 ha).De asemenea, n luncile Nistrului i Prutului au fost fondate alte arii naturale protejate, sub denumirea de Parcuri Naionale.Istoria proteciei naturii n perioda celui de-al doilea rzboi mondial, poate fi dispersat n 3 perioade, mai mult sau mai puin distincte.I perioad se refer la anii 1955 1965, cnd, prin hotrrile guvernamentale speciale au fost declarate arii naturale protejate de stat aproximativ 20000 ha de pmnt. Printr-o hotrre a Guvernului din 13 martie 1962, sub protecia statului au fost luate 98 de obiective naturale, cu o suprafa de peste 3500 de ha, dintre care 3000 landafturi naturale.Cea de-a II perioad se refer la anii 1968 1971. La data de 15 august 1968, a fost fondat Organul Central de Stat pentru Mediu, Comiterul de Stat pentru Ocrotirea Naturii. ntre anii 68 88, n fruntea acestui Comitet, s-a aflat ecologul Ion Coteati. Cu ajutorul lui, n fondul de arii naturale protejate au fost incluse cele mai reprezentative eantioane naturale. Avnd o suprafa sumar de peste 90000 de ha, ele au fost clasate n 10 categorii de obiective naturale.La 27 septembrie 1971, printr-o hotrre a Consiliului de Minitri, a fost creat prima rezervaie silvic de stat sub denumirea Codrii, cu o suprafa total de peste 2500 de ha., iar n 1972, pe Nistru, a fost creat primul sector rezervat ihtiologic Golful Goianei. Ulterior, n anul 1988, el a fost transformat n rezervaia sub denumirea de Iagorlk.n anul 1976, a fost publicat prima ediie a Crii Roii a Republicii Moldova, n care au fost incluse 26 de specii de plante i 29 specii de animale. Peste un sfert de veac, n virtutea crerii unor condiii nefavorabile pentru lumea vegetal i animal, n ediia a II-a a Crii Roii, au fost incluse deja 270 de specii de plante i animale pe cale de dispariie.n 1988, instituia de stat pentru ocrotirea naturii a fost transformat n Comitetul de Stat pentru Ocrotirea Naturii i Gospodria Silvic, preedintele al cruia a fost numit Ion Popovici. n 1990, Comitetul a fost transformat n Departamentul de Stat pentru Protecia Mediului ncorjurtor i Resurselor Naturale, iar n calitate de conductor, a fost numit profesorul, membrul corespondent al AM, Ion Dediu.n 1998, Departamentul Proteciei Mediului nconjurtor, la conducerea cruia s-a aflat timp de 4 ani Sergiu Fantofan, a fost transformat n Ministerului Mediului al Republicii Moldova.Ministru a fost numit, doctor n ecologie Arcadie Capcelea. Dup comasarea Ministerului Mediului cu Ministerul de Construcii i Dezvoltrii Teritoriului, n fruntea acestuia (comasat deja), s-au aflat consecutiv domnii Ion Rileanu, apoi academicianul Ghoerghe Duca. n urma reorganizrilor care au fost fcute n anul 2004, a fost creat Ministerul Ecologiei i Resurselor Naturale, condus pn n 2008 de profesorul Constantin Mihilescu.Din anul 2008 pn n 2009, la conducerea Ministerulu Ecologiei i Resurselor Naturale s-a aflat Violeta Ivanov. Din luna septembrie a anului 2009, Ministerul Ecologiei i Resurselor Naturale, este redenumit n Ministerul Mediului, i n calitate de ministru al mediului este denumit Gheorghe alaru.n 2014, n calitate de ministru al mediului, a fost numit Valentina api, fostul vice-ministru al mediului. Ministerul Mediului elaboreaz i promoveaz politica statului n domeniul utilizrii raionale a resurselor naturale, orientarea spre crearea unor condiii benefice pentru viaa, dezvoltarea durabil a rii, colaborarea internaional i aproximarea leagislaiei naionale la legislaia UE n domeniul mediului.2. Definiia noiunii de mediu

Cu privire la mediu exist o varietate de definiii, cu numeroase implicaii asupra dreptului mediului. Termenul de mediu a izvort din cuvnt englez environment, care apoi a fost preluat n alte limbi, sub diferite forme, n special n limbile francez, german i altele. El desemneaz spaiul ce nconjoar omul, ambiana natural a tuturor vietilor.n documentele internaionale nu exist o definiie foarte clar formulat cu privire la mediul nconjurtor, iar n legislaiile interne ale statelor, se confer acestui concept, semnificaii i dimensiuni diverse, pornind de la definiii pariale i pn la definiii mai globale.Din analiza legislaiilor naionale, se contureaz mai multe moduri de abordare logico-legal a termenului de mediu. De exemplu, mediul ambiant poate fi definit ca fiind ansamblul de condiii i elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, straturile atmosferice, toate materiile organice i anorganice, precum i fiinele vii, sistemele naturale cu interaciuni care cuprind toate elementele enumerate anterior, inclusiv valoriile materiale i spirituale.Aadar, prin mediu se nelege ansamblul factorilor fizici, chimici, biologici i sociali, care, n strns corelaie i interaciune, influeneaz echilibrul ecologic. Echilibrul ecologic reprezint acel raport existent ntre elementele componente ale mediului comparativ cu factorii de mediu, aflat n interaciune cu condiiile de mediu, raport care este relativ stabil.Noiunea de mediu (biologic, geografic, etc.) este greu de definit, fapt ce a avut drept consecin o diversitate a coninutului definiiilor date n acest sens. Pornind de la realitatea dup care noiunea de mediu are att o valoare teoretic ct i practic, s-a ncercat n doctrin, o grupare a definiiilor tiinifice, pornind de la o serie de elemente comune, cum ar fi: viaa, fiina uman, calitatea vieii, etc.Alte definiii ale mediului sunt grupate n funcie de definiiile care se gsesc la nivel constituional n legislaiile naionale, iar o alt grupare rezult din documentele unor organizaii internaionale. De exemplu art. 37 al Constituiei R. M. Dreptul la un mediu ncnjurtor sntos, stipuleaz c fiecare om sau persoan are dreptul la un mediu nconjurtor neprimejdios, din punct de vedere ecologic pentru viaa i sntate, precum i la produsele alimentare i obiecte de uz casnic inofensive. Statul garanteaz fiecrui om dreptul la accesul liber i la rspndirea informaiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiiile de via i condiiile de munc, la calitatea produselor alimentare i a obiectelor de uz casnic. Tinuirea sau falsificarea informaiilor despre faptele ce sunt n detrimentul sntii, se interzice prin lege.Dreptul comunitar prevede c mediul cuprinde omul (persoana), flora i fauna, solul i subsolul, aerul i apa, climatul i peisajul, interaciunea din toi aceti factori, precum i bunurile naturale i patrimoniul cultural.Conceptul juridic i doctrinal actual al mediului are un caracter dinamic, incluznd n componena sa att elementele naturale, ct i cele artificiale (ansamblu de factori care acioneaz asupra ntregii societi). Mediul este un sistem ce are o anumit structur i funcii ce asigur viaa i dezvoltarea societii, reprezentnd condiiile existenei acesteia ( a vieii). Pentru ca mediul s fie capabil s influeneze pozitiv viaa, este necesar ca acesta s fie sntos i civilizat.Noiunea de mediu este considerat ca fiind o noiune fundamental i cuprinztoare, prin care se nelege lumea vie i cea nensufleit, adic n principiu, ceea ce nconjoar lumea. Noiunea de mediu este considerat ca fiind o noiune fundamental i cuprinztoare, prin care se nelege acel fapt c ea st la baza ecologiei ca tiin i este definit de biologi ca fiind studiul relaiilor complexe, directe sau indirecte dintre animale i mediul lor.Ecologia este definit n doctrina de specialitate ca fiind tiina ecosistemelor i a relaiilor dintre acestea, cu rol de stabilire de legturi ntre societatea uman i mediu.3. Definiia, obiectul i metoda de reglementare a dreptului mediului

Evoluiile sociale, economice, politice i legislative din ultimele decenii, dinamica dreptului i tendina ce se manifest n sfera dreptului i anume accea de conturare a unor noi ramuri de drept distincte au determinat recunoaterea dreptului mediului ca ramur de drept autonom n sistemul de drept al R. M.Pentru desemnarea acestei ramuri de drept se folosesc diferite denumiri, care includ dreptului mediului, dreptul proteciei naturii, dreptul mediului ambiant, nconjurtor, etc.Dreptul mediului reprezint o ramur distinct de drept din sistemul de drept format din totalitatea normelor juridice care reglementeaz relaiile dintre persoane stabilite n legtur cu protecia i dezvoltarea mediului nconjurtor.Normele dreptului mediului reglementeaz relaiile sociale formate n proces de prevenire a polurii, n ameliorarea i dezvoltarea mediului precum i n sancionarea faptelor poluante.Obiectul dreptului mediului l reprezint relaiile sociale care se nasc, se modific i se sting n legtur cu protecia i dezvoltarea mediului ambiant. Relaiile sociale reglementate de normele dreptului mediului sunt:1. Relaiile sociale stabilite n scopul prevenirii polurii mediului ambiant i producerii pagubelor ecologice;2. Relaiile sociale formate n scopul evitrii producerii unor daune ecologice;3. Relaiile sociale stabilite n scopul mbuntirii condiiilor mediului ambiant;4. Relaiile sociale privitoare la structura organizatoric a proteciei mediului.Metoda de reglementare n dreptul mediului reprezint poziia sau atitudinea pe care statul o alege pentru a reglementa relaiile sociale de mediu.Relaiile sociale privind protecia i dezvoltarea mediului ambiant sunt reglementate prin norme imperative de la care nu se poate deroga. Statul intervine n mod autoritar i direct n reglementarea juridic a raporturilor sociale de mediu datorit faptului c protecia i dezvoltarea mediului reprezint o problem de interes naional.4. Principiile dreptului mediului

Principiile dreptului mediului reprezint ideile de baz cluzitoare care exprim adevruri fa de care activitatea legislativ i desfurarea activitilor de protecie i dezvoltare a mediului trebuie s fie conform.Principiile cuprind reguli ce exprim esena politicii de mediu a statului i pot fi deduse fie pe cale de interpretare a reglementrilor formulate n doctrin, fie pot fi formulate direct, n normele juridice.Principiile de baz ale dreptului mediului sunt:a) Principiul prevenirii polurii care presupune att activiti de prevenire a producerii polurii sau a degradrii mediului, ct i activiti de limitare a efectelor duntoare a polurii, nsoite de stabilirea responsabilitilor i sanciunilor ce se impun;b) Principiul precauiei n luarea deciziilor de ctre autoritile respective cu atribuii n protecia mediului. Precauia ca msur de pruden trebuie s caracterizeze luarea oricrei decizii n domeniul proteciei mediului nconjurtor, n scopul excluderii oricror riscuri de poluare;c) Principiul conservrii bio-diversitii i a ecosistemelor, care presupune protecia ecosistemelor, conservarea bio-diversitii precum i utilizarea i gospodrirea durabil a resurselor naturale ale mediului;d) Principiul poluatorul pltete, care exprim ideea c cel ce polueaz mediul ambiant va fi nevoit s suporte rigorile legii;e) Principiul cooperrii aplicat n domeniul proteciei mediului ntre cei ce dein, administreaz i folosesc factorii de mediu i resursele naturale, pornind de la premisa dup care lupta mpotriva polurii pe plan intern este eficient numai dac ntre stat, agenii economici, organele nestatale i persoanele fizice exist o cooperare n acest sens.Lund n consideraie realitatea inclusiv i faptul c poluarea nu are frontiere se impune cu necesitate i cooperare internional ntre state i ntre diferite organizaii i organisme internaionale n scopul prevenirii, combaterii i nlturrii efectelor polurii.f) Principiul prioritii vieii i sntii omului, care se exprim prin ideea c omul este cel mai important element al mediului, ocupnd o poziie central n mediul natural, fapt care impune protecia vieii i sntii oamenilor, prin toate mijloacele posibile;g) Principiul utilizrii durabile care semnific obligaia general de a conserva i de a proteja mediul ambiant la fel ca i patrimoniul comun al umanitii, n scopul meninerii sale cel puin n starea n care el a fost motenit i a transmiterii sale generaiilor urmtoare;h) Principiul dezvoltrii armonioase a activitilor economico-sociale i de protecie a mediului ambiant, care exprim cerina integrrii activitii de protecie a mediului n complexul activitilor economico-sociale i a realizrii unei armonii ntre aceste activiti, n scopul satisfacerii intereselor globale.5. Izvoarele i sarcinile dreptului mediului

Izvoarele dreptului mediului reprezint formele de exprimare a normelor juridice, care privesc comportamentul subiectelor raporturilor juridice de mediu, respectiv actele juridice (normative) care reglementeaz relaiile sociale de protecie i conservare a mediului.Izvoarele dreptului mediului pot fi specifice numai acestei ramuri de drept sau pot fi generale, reprezentnd sursa juridic pentru diverse ramuri juridice. Majoritatea autorilor de specialitate, atunci cnd enumer izvoarele juridice, recurg la o ierarhizare a acestora, n funcie de fora lor juridic, i respectiv de sfera relaiilor reglementate.Sarcinile dreptului mediului sunt sarcinile complexe ale proteciei i dezvoltrii mediului natural i artificial. Sarcina fundamental a dreptului mediului o reprezint reglementarea proteciei mediului ambiant, a diferiilor factori de mediu, att prin intermediul legii generale n materie, ct i prin legile speciale. n acest sens, dreptul mediului contribuie la gestionarea eficient a mediului, la conservarea i ameliorarea sa.Prin prescripiile i regulile sale juridice, dreptul mediului ndeplinete o serie de funcii specifice n raport cu scopurile principale urmrite, i anume:a) ocrotirea i dezvoltarea mediului nconjurtor,b) promovarea obiectivelor dezvoltrii durabile internaionale n materie, etc.6. Locul dreptului mediului n sistemul de drept a R. M.

Pornind de la realitatea dup care dreptul mediului are un obiect i o metod de reglementare proprie, izvoare i principii specifice, el reprezint o ramur autonom i complex n sistemul de drept al R. M., alturi de celelalte ramuri juridice.Poziia distinct a dreptului mediului n sistemul de drept este argumentat i de: Importana social, economic i politic a relaiilor sociale reglementate de dispoziiile constituionale i de normele juridice ale dreptului mediului; Puterea i valoarea izvoarelor dreptului mediului; Importana luptei mpotriva polurii mediului ambiant; Caracterul planetar al mediului nconjurtor ce comport o reglementare att intern, ct i extern (internaional).n privina ncadrrii dreptului mediului n diviziuni fundamental-tradiionale a dreptului, n dreptul public i cel privat, n literatura de specialitate, nu exist o opinie unic.Astfel, unii autori apreciaz c dreptul mediului cuprinde att elemente de drept administrativ, ct i elemente de drept penal, civil, etc.Ali autori consider c dreptul mediului se situeaz n domeniul dreptului public, argumentnd n acest sens c prin ntreaga activitate de protecie a mediului se urmrete ocrotirea unui interes public major, c normele juridice din domeniul mediului au un caracter imperativ, iar persoanele se afl n raporturi de subordonare fa de autoritile publice centrale i locale cu atribuii n materia respectiv.Totui, pornind de la realitatea c scopul participanilor la raporturile juridice de mediu se bazeaz pe un interes propriu al fiecrui cetean i pe un scop comun, adic acel de protecie i dezvoltare a mediului i ca ramur de dreptul mediului, are un caracter interdisciplinar, se consider c este dificil o stabilire rigid a apartenenei acesteia la dreptul public.n condiiile divizrii dreptului n tot mai multe ramuri juridice i pe cale de consecin a apariiei unor ramuri juridice mixte i n cadrul dreptului mediului se regsesc norme juridice aparinnd la mai multe ramuri de drept.Delimitarea dreptului mediului de alte ramuri este dificil i prezint dinamicitate pe msura progresului social i a evoluiei fenomenului juridic. Aceast delimitare este necesar ns pentru relevarea necesitilor i determinaiilor acestei ramuri de drept.Corelaia dreptului mediului cu celelalte ramuri de drepta) Dreptul mediului cu dreptul constituionalNormele juridice constituionale, reglementnd relaiile sociale fundamentale, fixeaz i pentru dreptul mediului cadrul general de manifestare a relaiilor sociale. Constituia R. M. cuprinde norme care consacr principii ale dreptului mediului, obligaia statului de a ocroti i a reface echilibrul ecologic, obligaia respectrii de ctre proprietari a sarcinilor privind protecia mediului i garanii juridice ale dreptului mediului. De asemenea, Constituia R. M., consacr dreptul fundamental al omului la un mediu sntos i neprimejdios. n privina rspunderii juridice, dreptul constituional, creeaz cadrul n care trebuie s se manifeste i rspunderea juridic n dreptul mediului.Persoanele fizice i juridice rspund pentru daunele pricinuite sntii i bunurilor altor persoane ca urmare a unor contravenii ecologice. Dei ntre cele dou ramuri de drept exist o serie de interferene, deosebirile dintre ele sunt evidente i planeaz asupra naturii obiectului supus reglementrii.b) Dreptul mediului i dreptul civilDreptul civil cuprinde norme ce reglementeaz una din cele mai importante instituii juridice care este patrimoniul, adic proprietatea. n sfera de reglementare a acestei instituii i cu privire la aceasta se determin domeniul relaiilor sociale de mediu.Interconexiunea dintre cele dou ramuri de drept sunt determinate n primul rnd de exercitarea dreptului de proprietate asupra factorilor de mediu protejai legal (sol, subsol, ape, pduri, etc.). Diferenele dintre dreptul civil i cel al mediului sunt determinate de obiectul i metodele de reglementare specifice pentru fiecare dintre aceste ramuri i de calitate titularului drepturilor i obligaiilor n raporturile juridice civile i cele de mediu.c) Dreptul mediului cu dreptul administrativntre aceste dou ramuri exist att asemnri, ct i deosebiri. Astfel, n raporturile juridice administrative, ct i n cele de mediu, subiecii se afl pe poziii de subordonare, unul dintre ei fiind de regul un organ al administraiei de stat.Raporturile de drept administrativ se nasc n cadrul i pentru realizarea activitii executive, pe cnd raporturile de dreptul mediului se nasc n scopul nfptuirii proteciei, conservrii i dezvoltrii mediului. Problema nfptuirii i aplicrii unei politici de mediu a determinat i instituirea unei administraii cu atribuii specifice organizat special n acest sens.De asemenea, regulile aplicabile faptelor ce constituie contravenii n domeniul proteciei mediului sunt stabilite prin norme juridice administrative i contravenionale.d) Dreptul mediului i dreptul comercialDreptul comercial fixeaz regulile de baz n privina cadrului de exercitare n concret a dreptului comercial, a svririi faptelor de comer, etc.Activitile cu caracter comercial trebuie s se desfoare n conformitate cu legislaia n vigoare, n aa mod nct s nu aib efect negativ asupra mediului ambiant, cu respectarea normelor dreptului mediului.e) Dreptul mediului i dreptul penalAnumite fapte pot aduce atingere grav valorilor sociale ale mediului i obiectivelor politicii de mediu. Din acest motiv, legiuitorul a incriminat o serie de fapte anti-sociale cu privire la mediu, prin norme juridice speciale (cap. XI, cod penal R. M. infraciunile ecologice). De altfel, din punct de vedere istoric, se remarc faptul c normele juridice ce au reglementat relaiile de mediu, la nceputul apariiei acestora, au avut n marea lor parte, un caracter represiv.f) Dreptul mediului i dreptul internaionaln ultimile decenii, odat cu diversificarea domeniilor n care au inciden normele juridice de drept internaional, s-a conturat tot mai clar ideea c n atingerea obiectivelor de mediu, precum i protecia mediului este util i necesar, implicarea statelor pe plan internaional n elaborarea politicii de mediu, precum i urmrile realizrii i ndeplinirii msurilor stabilite cu prilejul conferinelor i ntrunirilor la nivel internaional.Totodat, putem remarca c prin implicarea Republicii Moldova n ratificarea tratatelor internaionale n materia respectiv, sunt realizate i obiectivele de politic extern, fapt ce permite n acelai timp, o apreciere pozitiv a R. M. pe plan mondial de ctre statele i organismele internaionale implicate n monitorizarea mediului naional i mondial.g) Dreptul mediului i dreptul comparatn toate statele lumii, obiectivele de baz ale politicii de mediu, sunt aceleai i vizeaz protecia i dezvoltarea mediului, gestionarea eficient i continuitatea factorilor de mediu n scopul dezvoltrii sale durabile.Diferena ntre normele juridice cu privire la mediu de la un stat la altul, sunt determinate n primul rnd de obiectivele economice ale fiecrui stat, dar ele pot fi determinate i de ali factori, cum ar fi:a) Poziia geografic;b) Regimul de politic;c) Structura de stat;d) Nivelul de dezvoltare, etc.Pentru aceste considerente exist norme juridice cu inciden n domeniul mediului mai eficiente i mai evoluat, mai necesare, sau dimpotriv. Totui, n prezent, n procesul de apropiere a legislaiei naionale cu reglementri comunitare ale mediului, cu timpul se va ajunge la o uniformizare la nivel continental a acestor norme de drept.7. Daunele ecologice i rspunderea pentru svrirea lor

Dauna ecologic se consider acea vtmare care aduce atingere tuturor factorilor de mediu, sub o form sau alta, cu efecte ireversibile i consecine greu de restabilit.Victima prejudiciului ecologic se apreciaz c este mediul. Prejudiciile ecologice pot fi cauzate factorilor naturali sau artificiali, i n funcie de gravitatea lor, condiional se grupeaz n deteriorri i dezastre ecologice.Pentru a interveni rspunderea civil n dreptul mediului, prejudiciul trebuie s fie patrimonial, s fie cert i s fie determinat ca valoare. Deoarece evaluarea exact a prejudiciului nu ntotdeauna este posibil, se prevede prin Legea proteciei mediului obligaia poluatorului de a repara prejudiciul cauzat i de a reface cadrul natural deteriorat, ncercnd o restabilire a condiiilor anterioare producerii prejudiciului.Rspunderea civil pentru prejudiciul ecologic intervine atunci cnd prin fapta ilicit svrit de ctre poluator se cauzeaz un prejudiciu patrimonial, care trebuie reparat. Problema rspunderii pentru daunele ecologice produse de ctre poluator, se soluioneaz conform principiului amintit mai sus: poluatorul pltete.Rspunderea este obiectiv, indiferent de culp, i solidar n cazul pluralitii autorului. Rspunderea civil delictual n dreptul mediului intervine n situaia n care se ntrunesc cumulativ urmtoarele condiii:a) Svrirea unei fapte ilicite;b) Cauzarea unui prejudiciu (dauna ecologic);c) Existena unui raport de cauzalitate;d) Capacitatea delictual a autorului n momentul svririi faptei ilicite.Rspunderea contravenional n dreptul mediului este o form de rspundere, cea mai frecvent ntlnit n situaia nerespectrii regulilor privitoare la protecia factorilor naturali de mediu.Contravenia ecologic este o fapt svrit cu vinovie, cu un grad de pericol social mai redus dect infraciunea, prin care se aduce atingere factorilor de mediu. Contravenia ecologic cuprinde fapta ilicit, care const ntr-un comportament prohibit de norme juridice imperative din legislaia mediului i contravenional, precum i obiectul, subiectul i vinovia.Sanciunea cea mai frecvent utilizat pentru nclcarea normelor dreptului mediului prin fapte contravenionale, este amenda pe care contravenientul trebuie s o plteasc, cunatumul ei fiind stabilit n funcie de gradul de pericol social al faptei, de mprejurrile svrite de facto, i de urmrile ei.Rspunderea penal n dreptul mediului, alturi de celelalte forme de rspundere juridic, specifice dreptului mediului, este un mijloc important pentru protecia i dezvoltarea mediului ambiant. Infraciunea ecologic este un fapt socialmente periculos, svrit cu vinovie, ce reprezint o ameninare a intereselor societii n domeniul proteciei mediului, vieii i sntii oamenilor.Infraciunea ecologic este acea fapt ce const n poluarea mediului, perturbarea activitii de prevenire, reducere sau nlturare a polurii, punerea n pericol a snti oamenilor, plantelor, animalelor sau producerea a mari pagube economiei naionale.Infraciunea ecologic este un element constitutiv al raportului de rspundere penal n dreptul mediului. Pentru intervenirea rspunderii penale n dreptul mediului, infraciunea ecologic trebuie s aib un pericol social ridicat.Rspunderea penal se aplic ca ultim msur ce are ca sarcin protejarea relaiilor de mediu, prin reprimarea infraciunilor ecologice. Infraciunile ecologice pot fi infraciuni de rezultat i infraciuni de pericol.