capitolul vi

Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUIArticolul 186. Furtul Articolul 187. Jaful Articolul 188. Tâlhăria Articolul 189. Şantajul Articolul 190. Escrocheria Articolul 191. Delapidarea averii străineArticolul 192. Pungăşia Articolul 193. Ocuparea bunurilor imobile străine Articolul 194. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a

gazelor naturale Articolul 195. Însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari Articolul 196. Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de

încredere Articolul 197. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor Articolul 198. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilorArticolul 199. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că

au fost obţinute pe cale criminală Articolul 200. Neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului

CAPITOLUL VIINFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

Articolul 186. FURTUL(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

(2) Furtul săvârşit:a) repetat;b) de două sau mai multe persoane;c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabilese pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 2.000 unităţi convenţionale sau cu

muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(3) Furtul săvârşit:a) în timpul unei calamităţi;b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminalăse pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000

la 3.000 unităţi convenţionale.(4) La alin.(2) din art.186-192 se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite

de o persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.(1) din articolele menţionate, dar nu a fost condamnată pentru aceasta.

[Art.186 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura

valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.

Latura obiectivă a furtului se realizează prin sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.

3. Sustragerea bunurilor altei persoane constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau deţinerea căreia se afla acel bun şi trecerea lui în sfera de stăpânire a făptuitorului.

4. Bunul sustras poate fi numai un bun mobil. Bunul mobil poate fi animat sau neanimat. Nu interesează dacă bunurile mobile sunt principale sau accesorii, divizibile sau indivizibile, fungibile sau nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile, iar cele neanimate, indiferent de starea lor fizică (lichidă, solidă sau gazoasă).

5. Potrivit p.2 al HP al JS RM din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată pe ascuns dacă:

a) a fost săvârşită în lipsa victimei sau a unor persoane străine;b) a fost comisă în prezenţa lor, dar ei n-au observat faptul;c) a fost observată de victimă sau de persoana străină, dar infractorul, bazându-se pe

situaţia creată, consideră că acţionează pe ascuns;d) a fost săvârşită în prezenţa unei persoane pe care infractorul o consideră inaptă a înţelege

caracterul şi esenţa celor ce se întâmplă din cauza vârstei fragede, a unei stări psihice sau a altei stări bolnăvicioase, dacă dormea sau se afla în stare de ebrietate etc.;

e) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor implicate în actul de însuşire a averii;f) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor în privinţa cărora infractorul e convins că, din

motive personale, nu vor împiedica săvârşirea infracţiunii.6. Drept consecinţe ale infracţiunii de furt prevăzute de alin.1 art.186, pot apărea daunele

materiale în proporţii esenţiale pricinuite proprietarului.7. Potrivit p.11 al HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul trebuie delimitat de delapidarea averii.Dacă sustragerea a fost săvârşită de persoanele care, conform funcţiilor lor de răspundere,

raporturilor contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiau împuterniciri de dispunere, administrare, transportare sau păstrare (depozitor, expeditor, casier şi alte persoane), cele comise trebuie calificate drept delapidare a averii străine (art.191 CP).

Dacă însă sustragerea a fost săvârşită de persoane cărora nu li s-au încredinţat bunurile, dar ele au avut acces la ele în legătură cu munca îndeplinită (combineri, hamali, paznici, îngrijitori de vite etc.), acţiunile lor trebuie să fie încadrate drept sustragere prin furt.

8. Potrivit p.30 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazul în care persoana a săvârşit răpirea mijloacelor de transport fără scopul de a şi le însuşi, însă cu scopul sustragerii ulterioare a averii aflate în ele sau a unor părţi ale mijloacelor de transport, cele săvârşite trebuie calificate în baza art.186 şi 273 CP.

9. Potrivit p.16 HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul se consideră consumat dacă averea a fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa. De aceea, dacă făptuitorul a fost reţinut cu averea sustrasă pe teritoriul asigurat cu pază al uzinei, fabricii etc. sau în camera de control a organizaţiei respective, acesta este un caz de tentativă de furt.

10. Furtul trebuie delimitat de samavolnicie. Sustragerea bunurilor în mod arbitrar, adică a unor bunuri care, la presupunerea făptuitorului, îi aparţin, trebuie calificată drept samavolnicie (art.352 CP).

11. Latura subiectivă a furtului se caracterizează prin intenţie directă şi scop de profit (acaparator, hrăpăreţ, de a obţine avantaje materiale). Este necesar ca scopul cerut de lege să existe în momentul săvârşirii faptei. Dacă acest scop lipseşte, fapta nu constituie infracţiunea de furt. Într-un asemenea caz, fapta fie că nu constituie infracţiune (bunul a fost luat în glumă), fie că realizează componenţa unei distrugeri (art.197 CP; bunul a fost luat pentru a fi distrus), fie că constituie, după caz, o răpire a mijlocului de transport (art.273 CP) sau o răpire a mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune (art.274 CP), fie un abuz de putere sau abuz de serviciu (art.327 şi 335 CP; bunul a fost "împrumutat" temporar).

12. Furtul repetat. Potrivit alin.4 art.186-192, se consideră repetate infracţiunile săvârşite de o persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.1 din articolele menţionate, dar nu a fost condamnată pentru aceasta.

Este necesar să determinăm că nu au expirat termenele de prescripţie pentru faptele infracţionale săvârşite.

Principiile calificării furtului repetat care rezultă din standardele internaţionale sunt aceleaşi ca şi ale omorului repetat, de aceea facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare date la art.145 CP.

13. Furtul săvârşit de două sau mai multe persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care:

a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 art.42 CP, trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;

b) ele s-au înţeles să comită un furt împreună până a începe desfăşurarea acţiunii sau chiar în acel moment, dar nu mai târziu de consumarea furtului;

c) ele au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a furtului, adică cel puţin doi participanţi ai infracţiunii trebuie să fie coautori. Dacă la săvârşirea furtului participă şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete (un autor sau doi şi mai mulţi), potrivit art.42 şi alin.1 art.186 sau art.42 şi alin.2 art.186 CP. De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un furt, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit alin.1 art.186 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.186 CP. În cazul în care instigatorul a determinat două persoane la săvârşirea furtului, acţiunile lui trebuie calificate potrivit art.42 şi potrivit prevederilor din lit.b) alin.2 art.186, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.b) art.186 CP. Potrivit p.18 al HP CSJ din 6 iunie 1992, coautori ai însuşirilor trebuie considerate şi persoanele cu care, deşi nu participă nemijlocit la sustragerea averii, coautorii s-au înţeles să stea la pândă lângă locul săvârşirii infracţiunii, să ameninţe cu aplicarea violenţei, să percheziţioneze victima sau să ia o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă n-are nici un rost etc.

14. Furtul săvârşit prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. Termenii pătrundere, încăpere, alt loc pentru depozitare şi locuinţă sunt explicaţi în p.21 al HP CSJ din 6 iulie 1992.

Prin noţiunea de pătrundere se înţelege intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă cu scopul săvârşirii furtului, jafului sau tâlhăriei. Pătrunderea poate fi comisă atât cu învingerea piedicilor şi a rezistenţei, cât şi fără aceasta. Ea poate fi realizată de asemenea cu ajutorul dispozitivelor când infractorul extrage obiectele fără a intra în încăperea respectivă.

Prin termenul încăpere se înţeleg construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi alte construcţii gospodăreşti, menite pentru păstrarea permanentă sau temporară a bunurilor materiale, utilate cu un gard sau mijloace tehnice sau asigurate cu o altă pază; magazinele mobile, limuzinele, refrigeratoarele, containerele, seifurile şi alte depozite asemănătoare. Totodată, sectoarele de teritorii care nu sunt folosite pentru păstrare, ci, de exemplu, pentru cultivarea unei oarecare producţii, nu se încadrează în noţiunea de alt loc pentru depozitare.

Termenul de locuinţă denumeşte o încăpere sau un grup de încăperi destinate traiului permanent sau temporar al persoanelor, în care se află o parte sau întreaga avere de care dispun ele. Tot la acest termen se referă părţile componente ale locuinţei în care oamenii pot să nu locuiască nemijlocit. În afară de aceasta, trebuie considerate drept locuinţă nu numai încăperile de locuit (odăile, antreurile, bucătăriile), dar şi cele alăturate nemijlocit lor, alcătuind o parte indivizibilă, cum ar fi: balcoanele, loggiile, în casele individuale - verandele, mansardele, beciurile, cămările etc.

Potrivit p.22 al HP CSJ din 6 iulie 1992, pentru încadrarea sustragerii averii proprietarului, cu menţiunea pătrunderii în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă, intenţia de a sustrage trebuie să apară la infractor până la pătrunderea în această încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.

15. Furtul săvârşit cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege - gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

16. Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi. Prin calamitate se înţeleg nenorocirile mari, dezastrele care lovesc o colectivitate. Prin noţiunea de furt săvârşit în timpul unei calamităţi se înţelege situaţia în care se produce furtul, ca urmare a unui eveniment, a unei stări de fapt păgubitoare sau periculoase pentru o colectivitate. De exemplu, starea de fapt produsă în timpul unui cutremur, al unei inundaţii, pe timp de incendiu, în momentul unei catastrofe de cale ferată, în timpul unei epidemii, molime etc. Este necesar ca fapta să fie săvârşită în perioada de timp cuprinsă între momentul când se produce evenimentul care dă naştere stării de calamitate şi momentul când această stare încetează.

17. Furtul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Noţiunea de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală este explicată în art.46 şi 47 CP.

18. Potrivit alin.2 art.186, dacă furtul a fost săvârşit în timpul unei calamităţi (lit.a) alin.3 art.186 CP) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b) alin.3 art.186 CP) în mod repetat (lit.a) alin.2 art.186 CP) sau de două sau mai multe persoane (lit.b) alin.2 art.186 CP), sau prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.c) alin.2 art.186 CP), sau cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (lit.d) alin.2 art.186 CP), acţiunile infractorilor, în lipsa concursului real al infracţiunilor, trebuie să fie încadrate numai în baza alin.3 art.186 CP.

19. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani. Articolul 187. JAFUL(1) Jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.(2) Jaful săvârşit:a) repetat;b) de două sau mai multe persoane;c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;d) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu

ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe;f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabilese pedepseşte cu închisoare de la 4 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la

1.000 unităţi convenţionale.(3) Jaful săvârşit:a) în timpul unei calamităţi;b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminalăse pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000

la 4.000 unităţi convenţionale.[Art.187 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura



3. Latura obiectivă a jafului se realizează prin sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane.

4. Noţiunile de sustragere şi bunuri sunt identice cu cele folosite la explicarea noţiunii de furt. (A se vedea explicaţiile date la p.2 şi 3 ale art.186 CP.)

5. Potrivit p.3 al HP CSJ din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată în mod deschis dacă a fost săvârşită cu bună-ştiinţă în prezenţa victimelor sau a altor persoane care îşi dădeau seama de caracterul acţiunilor făptuitorului, dar el a ignorat această circumstanţă.

Nu poate fi considerată deschisă sustragerea averii proprietarului în prezenţa complicilor sau a persoanelor care nu-şi dădeau seama de caracterul faptei săvârşite.

Acţiunile începute ca un furt, dar care nu au fost duse până la capăt din cauză că au fost descoperite de către victimă sau de alte persoane, dar neţinându-se cont de aceasta, au fost prelungite de către infractor cu scopul însuşirii averii sau reţinerii ei, se încadrează în infracţiunea de jaf, iar în cazul aplicării unei violenţe periculoase pentru viaţă şi sănătate sau al ameninţării cu o astfel de violenţă - în cea de tâlhărie.

6. Drept consecinţe ale infracţiunii de jaf prevăzute de alin.1 din art.187 CP pot apărea daunele materiale atât în proporţii esenţiale, cât şi în proporţii mici.

7. Jaful are acelaşi moment de consumare ca şi furtul. (A se vedea explicaţiile la art.186.) 8. Potrivit p.28 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazurile în care însuşirea averii a fost

săvârşită în timpul huliganismului, violului sau al altor acţiuni criminale, cele săvârşite trebuie să fie încadrate în funcţie de scopul şi de metoda însuşirii averii în concurs de infracţiune corespunzătoare împotriva patrimoniului şi huliganism, viol sau altă infracţiune.

9. Latura subiectivă a jafului este identică cu cea a furtului. (A se vedea explicaţiile la art.186.)

10. Noţiunea şi semnele jafului săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, în timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală sunt identice cu cele din cazul furtului (a se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.186 CP).

11. Jaful săvârşit de o persoană mascată, deghizată sau travestită are drept agravantă folosirea de către infractor a unui anumit procedeu pentru a nu putea fi recunoscut. În cazul mascării, făptuitorul îşi acoperă faţa cu mască, adică cu o bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc., înfăţişând o faţă omenească sau figura unui animal, lăsând numai ochii descoperiţi; obrăzar.

În cazul deghizării sau travestirii, făptuitorul îşi creează o înfăţişare sau se îmbracă în aşa fel încât să nu poată fi recunoscut. De exemplu, îşi pune barbă falsă, ochelari, foloseşte îmbrăcămintea sexului opus etc.

12. Jaful cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe. Potrivit p.4 al HP CSJ din 6 iulie 1992, violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei e considerată cauzarea unei vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii care nu a pricinuit o dereglare de scurtă durată sănătăţii sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă, precum şi aplicarea intenţionată a loviturilor sau a altor acţiuni violente care au cauzat numai dureri fizice (art.154 CP).

În conformitate cu Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămărilor corporale, prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei se înţeleg vătămările trecătoare sub formă de zgârieturi, echimoze (vânătăi) etc., care se încheie cu restabilirea completă a sănătăţii într-un termen de cel mult 6 zile, precum şi durerile fizice fără o dereglare pe un anumit termen a sănătăţii victimei.

Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei păgubaşe se înţelege un act de violenţă psihică care poate paraliza rezistenţa victimei şi înlesni sustragerea averii proprietarului. Ameninţările nedeterminate de tipul "va fi rău de tine", "ţi-arăt eu ţie", "am să-ţi dau de cheltuială" şi altele sunt considerate ca ameninţări cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei în cazurile în care circumstanţele obiective nu mărturisesc intenţii mai serioase ale infractorului. De exemplu, făptuitorul ameninţă victima că

va fi rău de ea, începând să scoată un pistol din buzunar. Astfel de ameninţare se referă la tâlhărie, şi nicidecum la jaf.

13. Agravanta în timpul unei calamităţi a fost comentată în art.151, iar cea de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală - la art.46 şi 47.

14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani. Articolul 188. TÂLHĂRIA(1) Tâlhăria, adică atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor,

însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe,

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 400 la 1.000 unităţi convenţionale.

(2) Tâlhăria săvârşită:a) repetat;b) de două sau mai multe persoane;c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabilese pedepseşte cu închisoare de la 6 la 15 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la

1.500 unităţi convenţionale.(3) Tâlhăria săvârşită:a) în timpul unei calamităţi;b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;d) prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradantse pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu amendă în mărime de la 1.000 la

5.000 unităţi convenţionale.[Art.188 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura



3. Latura obiectivă a tâlhăriei se realizează printr-un atac săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.

4. Atacul în scopul săvârşirii unei tâlhării se manifestă prin acţiuni agresive active cu caracter surprinzător pentru victimă, care creează un pericol real însoţit de aplicarea imediată şi nemijlocită a unei violenţe periculoase pentru viaţa ori sănătatea persoanei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe în scopul însuşirii avutului proprietarului. El poate avea un caracter deschis, însă în unele cazuri poate fi săvârşit pe neaşteptate şi pe neobservate (pe ascuns): o lovitură de după colţ, o împuşcătură din ambuscadă, atacul unui paznic care dormea etc.

5. Doctrina penală şi practica judiciară recunosc drept atac şi aducerea victimei în stare de inconştienţă sau imposibilitate de a se apăra ca rezultat al introducerii, contrar voinţei ei (inclusiv prin înşelăciune), în organism a unor substanţe narcotice, cu efect puternic sau otrăvitoare, periculoase pentru viaţă şi sănătate.

Altfel trebuie calificate cazurile în care drept rezultat al "cinstirii" cu băuturi alcoolice sau cu alte substanţe, caracterul acţiunii cărora este cunoscut victimei, victima se pomeneşte într-o stare de inconştienţă, iar infractorii, folosindu-se de aceasta, sustrag averea ei. Atare acţiuni sunt calificate drept furt.

6. Drept violenţă periculoasă pentru viaţa ori sănătatea victimei, prevăzută de alin.1 din art.188 CP, trebuie considerată vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este explicată în art.153 CP) sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este stipulată în art.152 CP), precum şi alte acţiuni care, deşi nu au pricinuit vătămările menţionate, au creat la momentul aplicării lor un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. De exemplu, aruncarea victimei din tren, automobil, de la etaj, strangularea (sugrumarea) ei, reţinerea îndelungată a capului victimei în apă etc.

Cauzarea vătămărilor grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este considerată circumstanţă agravantă, prevăzută la alin.3 din art.188 CP, şi nu un semn constitutiv al tâlhăriei.

7. Ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei trebuie să aibă un caracter real, adică vinovatul poate imediat să transforme ameninţarea în acte de violenţă fizică. Pentru constatarea acestui semn constitutiv al tâlhăriei trebuie să ţinem cont de toate circumstanţele cauzei: caracterul ameninţării, al obiectelor sau armelor cu care ameninţa infractorul, locul şi timpul săvârşirii infracţiunii, numărul infractorilor etc. Forma de manifestare a ameninţării poate fi diferită: prin cuvinte, gesturi, demonstrare a armei, a cuţitului şi a altor obiecte a căror folosire poate cauza daune vieţii ori sănătăţii persoanei atacate.

Ameninţarea cu aplicarea violenţei, dar nu imediat, ci în viitor, sau ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor proprietarului ori cu răpirea victimei, nu constituie tâlhărie, ci şantaj (art.189 CP).

8. Potrivit p.16 al HP CSJ din 6 iulie 1992, tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului, însoţit de aplicarea sau ameninţarea de aplicare a violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei, indiferent de faptul dacă a fost sau nu însuşită averea proprietarului.

Luând în consideraţie că tâlhăria săvârşită în scopul sustragerii averii proprietarului în proporţii mari sau deosebit de mari trebuie încadrată potrivit art.195 CP, precum şi construcţia materială a agravantei la lit.f) alin.2 art.188 CP, consecinţele tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP pot fi un atac în scopul sustragerii bunurilor proprietarului în proporţii mici, esenţiale sau considerabile, dacă din cauze indiferente de voinţa făptuitorului nu s-a realizat, precum şi producerea daunei materiale proprietarului în proporţii mici sau esenţiale, valoarea cărora este determinată de alin.1 art.126 CP.

9. Latura subiectivă a tâlhăriei este identică cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea explicaţiile de la art.186.)

10. Tâlhăria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, în timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală este identică cu furtul, iar tâlhăria săvârşită de o persoană mascată, deghizată sau travestită este identică cu jaful. (A se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.186 şi 187 CP.) Aici vom analiza doar agravantele specifice tâlhăriei.

11. Tâlhăria săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă. Potrivit lit.a) p.1 al HP CSJ din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, prin armă de foc se înţelege arma a cărei funcţionare determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile, datorită forţei de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături. Conform lit.b) p.1 al aceleiaşi hotărâri, armă albă se consideră cea destinată şi adaptată pentru a vătăma, a omorî fiinţe umane cu aplicarea forţei musculare prin contact nemijlocit cu tăiere (săbii, tesace etc.), înţepare (baionete unghiulare, pumnale, stilete etc.), prin înţepare-tăiere (baionete plate, cuţite, arcuri, arbalete, pumnale cu tăiş etc.), prin spargere-fărâmiţare (box, buzdugan, mlaciu, nunciaki etc.).

Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se înţeleg orice obiecte care pot cauza daune considerabile sănătăţii sau vieţii persoanei (topor, cuţit, brici, coasă, furcă sau orice obiect metalic etc.).

Prin aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă se înţelege utilizarea lor în timpul actelor de violenţă fizică sau ameninţarea cu aplicarea acestor arme, care creează un pericol real pentru viaţa sau sănătatea persoanei.

Potrivit p.27 al HP CSJ din 6 iulie 1992, dacă infractorul în timpul tâlhăriei a ameninţat cu o armă cu bună-ştiinţă imposibil de a fi folosită sau cu o imitaţie a armei, de exemplu - un machet de pistolet, un pumnal-jucărie etc., neavând intenţia să folosească aceste obiecte pentru cauzarea vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii periculoase pentru viaţă şi sănătate, chiar dacă victima a perceput-o drept armă, acţiunile lui (în lipsa altor circumstanţe agravante) trebuie încadrate în baza alin.1 art.188 CP.

12. În cazul tâlhăriei săvârşite cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii noţiunea vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii este determinată de alin.1 art.151 CP.

Potrivit p.7 al HP CSJ din 6 iulie 1992, atacul în scopul însuşirii averii, însoţit de violenţă, care a atras după sine cauzarea unor vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei trebuie încadrat în baza lit.c), alin.3 din art.188 CP fără încadrarea suplimentară în baza alin.1 art.151 CP. Dacă în urma vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii a survenit moartea victimei, cele săvârşite trebuie să fie încadrate prin concurs de infracţiuni prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi alin.4 art.151 CP.

Tâlhăria săvârşită cu un omor intenţionat trebuie să fie încadrată conform concursului de infracţiuni, prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi lit.b) alin.2 art.145 CP.

Deoarece agravanta în cauză, spre deosebire de componenţa de bază din alin.1 art.188 CP, este formulată ca o componenţă materială, în cazurile în care intenţia făptuitorului este îndreptată spre cauzarea vătămărilor grave, dar de fapt el a pricinuit numai vătămări uşoare sau medii integrităţii corporale, cele săvârşite trebuie calificate ca tentativă de infracţiune (art.27 şi lit.c) alin.3 art.188 CP).

În cazul tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP tentativa de tâlhărie se exclude; până la începerea atacului poate fi vorba numai de o pregătire de infracţiune, iar din primul act de atac tâlhăria se consideră consumată (componenţă formal redusă).

13. În cazul tâlhăriei săvârşite prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant, prin schingiuire se înţeleg nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de băutură sau de căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.

Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate (prin pişcături, biciuire, împunsături cu obiecte înţepătoare, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.).

Prin tratamente inumane sau degradante se înţelege supunerea victimei la experienţe medicale sau ştiinţifice nejustificate de un tratament medical în interesul lor sau obligarea victimei la condiţii de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc. greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral.

14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani. Articolul 189. ŞANTAJUL(1) Şantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau

deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţând cu violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 4 ani.

(2) Şantajul săvârşit:a) repetat;b) de două sau mai multe persoane;c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;

d) prin ameninţare cu moartea;e) cu deteriorarea ori distrugerea bunurilorse pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1000

unităţi convenţionale.(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):a) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;b) săvârşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;c) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;d) însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant;e) urmate de dobândirea bunurilor cerute;f) soldate cu alte urmări grave,se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000

unităţi convenţionale.(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), însoţite de răpirea proprietarului,

posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 25 de ani cu amendă în mărime de la 3.000 la

5.000 unităţi convenţionale.[Art.189 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura



3. Latura obiectivă a şantajului se realizează prin cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului, ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţând cu violenţa persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.

4. Şantajul este format din două acţiuni de sine stătătoare legate între ele - cerinţa şi ameninţarea.

Cerinţele pot fi următoarele:a) cerinţa de a se transmite, fără plată, infractorului sau reprezentantului lui bunurile ce se

află în proprietatea sau în posesia victimei;b) cerinţa ca victima să transmită dreptul asupra bunurilor pe care le posedă infractorului

sau unor persoane numite de el, pentru ca acestea, folosindu-se de acest drept, să primească bunuri sau alte foloase patrimoniale. De exemplu, întocmirea unei procuri pentru a căpăta bunuri, perfectarea donaţiei, legalizarea unui testament, darea unei recipise care confirmă faptul că a primit, chipurile, pe datorie, o sumă de bani etc.;

c) cererea de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, prin care se înţeleg asemenea acţiuni de importanţă juridică ale victimei, în urma cărora şantajistul sau persoanele numite de el pot primi foloase materiale sau să scape de anumite cheltuieli materiale. De exemplu, acordul victimei de a încheia o tranzacţie nerentabilă pentru ea, nimicirea unei recipise de creanţă (de datorie) a şantajistului, efectuarea fără plată a unei lucrări pentru el etc.

5. Metoda constrângerii victimei de a satisface aceste cereri se poate exprima prin următoarele forme de ameninţări:

a) ameninţarea cu violenţa. Această ameninţare trebuie să fie reală şi concepută de victimă drept realizabilă. Prin violenţă ca semn constitutiv al şantajului, prevăzută de alin.1 art.189 CP, se înţelege ameninţarea cu aplicarea loviturilor ce cauzează o durere fizică (a se vedea comentariul la art.154 CP), cu vătămări uşoare ale integrităţii corporale (art.153 CP), cu vătămări medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (art.152 CP) sau cu vătămări grave ale integrităţii

corporale sau ale sănătăţii (art.151 CP). Ameninţarea cu omor constituie agravantă prevăzută de alin.2 art.189 CP.

Ameninţarea cu violenţa este proiectată, de obicei, în viitor, după un anumit răstimp, dacă victima nu-i va îndeplini cerinţa de a-i transmite averea. Prin aceasta, de fapt, se deosebeşte ameninţarea cu violenţa în cadrul infracţiunii de şantaj de cea aplicată în timpul tâlhăriei. Însă în cazul cerinţei de transmitere a dreptului asupra unui avut, ameninţarea poate fi înfăptuită imediat, dacă ea nu va fi satisfăcută. În atare caz caracterul ameninţării nu transformă faptul în tâlhărie însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei, deoarece obiectul material al atentării nu-l constituie averea propriu-zisă, ci dreptul asupra acesteia. Pe când obiectul material al tâlhăriei, ca şi al oricărei alte forme de însuşire, poate fi numai dobândirea unei averi reale;

b) ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre victimă presupune ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care jignesc (umilesc) demnitatea persoanei. Nu interesează dacă aceste informaţii sunt adevărate sau mincinoase. Dacă şantajul a fost urmat de răspândirea scornirilor defăimătoare despre victimă, acţiunile trebuie calificate şi în baza art.170 CP (calomnia), deoarece componenţa infracţiunii de şantaj nu le conţine;

c) în metodele de şantaj se înscrie şi ameninţarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor victimei. De obicei, se ameninţă cu incendierea averii, cu producerea unei explozii, organizarea unei inundaţii etc. Nu este obligatoriu ca metoda distrugerii averii să prezinte un pericol social;

d) ameninţarea cu răpirea victimei presupune ameninţarea victimei cu luarea sau reţinerea ei în scopul de a-l forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul său.

6. În calitate de victimă a infracţiunii de şantaj pot fi proprietarii, posesorii şi deţinătorii averii (şefii de depozit, casierii, expeditorii, paznicii etc.), rudele (bunic, tată, fraţi, surori) sau apropiaţii (strănepoţi, fraţi şi surori vitrege, logodnici etc.).

7. Şantajul se consumă din momentul înaintării cerinţei însoţite de ameninţare, indiferent de faptul dacă infractorul şi-a atins scopul sau nu.

8. Luând în consideraţie că cererea de a se transmite averea, dreptul asupra ei sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, precum şi dobândirea acestora în proporţii mari sau deosebit de mari, se încadrează în baza art.195 CP, iar şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute în proporţii mici, esenţiale şi considerabile trebuie calificat potrivit lit.e) alin.3 art.189 CP, acţiunile de şantaj din alin.1 art.189 CP presupun numai cererea de a transmite infractorului bunurile victimei, drepturile asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial în proporţii mici, esenţiale sau considerabile fără ca şantajistul să primească averea cerută.

9. Latura subiectivă a infracţiunii de şantaj este similară cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea explicaţiile de la art.186.)

10. Şantajul săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă şi sănătate, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, însoţit de acţiuni violente periculoase pentru viaţă sau sănătate, însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant, este identic cu agravantele corespunzătoare ale furtului, jafului şi tâlhăriei. (A se vedea explicaţiile de la art.186, 187, 188.)

11. Şantajul săvârşit prin ameninţarea cu moartea presupune o metodă de influenţare psihică, îndreptată spre intimidarea, înfricoşarea victimei, pentru a-i provoca nelinişte pentru securitatea sa, o stare de disconfort. Metodele de manifestare a ameninţării pot fi diferite: oral, în scris, prin gesturi, fără avertizare prealabilă, prin telefon, nemijlocit victimei sau prin alte persoane etc. Atare acţiuni nu trebuie calificate şi în baza art.155 CP.

12. În cazul şantajului săvârşit cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor, deteriorare a unui bun înseamnă degradarea acestuia, stricarea lui parţială, ceea ce are drept consecinţă pierderea totală sau numai a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea redobândirii acestei capacităţi, prin reparaţiile ce i se vor face. Distrugerea unui bun presupune nimicirea totală sau parţială a unui obiect, astfel că acesta devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale. Atare acţiuni sunt cuprinse de această agravantă şi nu cer o calificare şi în baza art.197 CP.

13. Şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute presupune transmiterea de către victimă a bunurilor cerute de şantajist, a dreptului asupra acestora sau săvârşirea altor acţiuni cu caracter patrimonial cerute, valoarea cărora este în proporţii mici, esenţiale sau considerabile.

14. Şantajul soldat cu alte urmări grave presupune sinuciderea victimei, falimentul întreprinderii, autodizolvarea ei, nerealizarea veniturilor, fapt ce conduce la scăderea bruscă a indicilor economici etc.

15. Şantajul însoţit de răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora presupune luarea sau reţinerea lor în scopul de a-l forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul său. Atare acţiuni nu cer o calificare şi în baza art.164 şi 280 CP.

16. Dacă infractorul cere să i se transmită anumite bunuri, drepturile asupra acestora sau să i se efectueze nişte lucrări deja plătite prin metode ilegale specifice samavolniciei, asemenea acţiuni trebuie încadrate în baza art.352 CP (samavolnicie), şi nu în baza art.189.

17. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, în condiţiile alin.1 şi de 14 ani, în condiţiile alin.2, 3 şi 4.

Articolul 190. ESCROCHERIA(1) Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau

abuz de încredere,se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

(2) Escrocheria săvârşită:a) repetat;b) de două sau mai multe persoane;c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;d) cu folosirea situaţiei de serviciuse pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de la 3 la 7 ani.(3) Escrocheria săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminalăse pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000

la 3.000 unităţi convenţionale.[Art.190 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura



3. Latura obiectivă a escrocheriei se realizează prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere.

4. Prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane se înţelege transmiterea benevolă infractorului de către victimă a bunurilor sau a dreptului asupra bunurilor sub influenţa înşelăciunii sau a abuzului de încredere.

Potrivit p.8 al HP CSJ din 6 iulie 1992, primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui angajament (de exemplu, primirea unui bun în credit care trebuie plătit în rate) poate fi încadrată drept escrocherie numai în cazul în care infractorul încă la momentul intrării în posesia acestor bunuri avea drept scop însuşirea lor şi nu avea de gând să îndeplinească angajamentul asumat.

5. Înşelăciunea ca element al escrocheriei se poate manifesta prin prezentarea unor date false sau prin ascunderea unor informaţii a căror anunţare era obligatorie. Datele false se pot referi atât la personalitatea infractorului sau a altor persoane, cât şi la unele obiecte, fenomene. Actele de înşelăciune pot fi înfăptuite pe cale verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan. Când înşelăciunea se efectuează prin falsificarea documentelor, ea constituie un concurs de infracţiuni (art.190 CP şi art.332 sau art.361 CP). De obicei înşelăciunea se manifestă prin

vinderea mărfurilor şi obiectelor falsificate, primirea ilegală a pensiilor, a diferitelor indemnizaţii de la stat etc.

6. Abuzul de încredere, fiind de fapt o varietate specifică a înşelăciunii, constă în faptul că infractorul până la primirea averii sau a dreptului asupra acesteia îşi asumă obligaţiuni patrimoniale care apar drept condiţie pentru a i se transmite averea. De exemplu, încheind un contract de antrepriză, luând un avans, el promite să efectueze anumite lucrări; căpătând dreptul la un apartament privatizat al unui pensionar, el se obligă să-l întreţină toată viaţa pe stăpân; primind unele obiecte în credit, el se obligă să plătească în rate suma neachitată; comandând o masă la restaurant, el îşi asumă, de obicei, obligaţiunea să o plătească etc. În realitate, făptuitorul nu intenţiona să-şi îndeplinească obligaţiunile luate şi, folosindu-se de relaţiile de încredere cu victima, îşi însuşeşte averea ei. Spre deosebire de înşelăciune, abuzul de încredere presupune că infractorul primeşte averea de la victimă în aparenţă pe baze legitime, pe numele său, fără falsificarea fenomenelor din trecut sau din viitor care l-ar împiedica să primească averea.

7. Escrocheria se consideră consumată dacă averea a fost dobândită de la victimă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa.

8. Latura subiectivă a escrocheriei se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.

9. Escrocheria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, de un grup organizat sau o organizaţie criminală are aceleaşi explicaţii ca şi agravantele infracţiunii de furt (a se vedea comentariul de la art.186).

10. Escrocheria săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu presupune că făptuitorul, având calitatea de funcţionar, face victima să creadă că se află în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, deşi în realitate nu se află în exerciţiul acestor atribuţii. Însă, dacă făptuitorul foloseşte atribuţiile sale de serviciu la săvârşirea unei escrocherii, cele săvârşite constituie un concurs ideal de infracţiuni (art.190 CP şi art.327 sau 335 CP).

11. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la art.46 şi 47.

12. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3.

Articolul 191. DELAPIDAREA AVERII STRĂINE(1) Delapidarea averii străine, adică însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane,

încredinţate în administrarea vinovatului,se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

(2) Delapidarea averii străine, săvârşită:a) repetat;b) de două sau mai multe persoane;c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;d) cu folosirea situaţiei de serviciu,se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de la 4 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală,

se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.


3. Latura obiectivă a delapidării se realizează prin însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredinţate în administrarea vinovatului.

4. Pentru delapidarea averii străine este caracteristic faptul că poate fi săvârşită numai de un funcţionar sau de alt salariat, care gestionează sau administrează bunurile din avutul proprietarului. Potrivit p.11 al HP CSJ din 6 iunie 1992, delapidare a averii străine trebuie calificate acţiunile persoanelor care, conform funcţiilor lor de răspundere, raporturilor contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiesc în privinţa bunurilor încredinţate împuternicirile de dispunere, administrare, transportare sau păstrare (depozitor, expeditor, casier etc.). De obicei cu aceste persoane proprietarul încheie contracte de răspundere materială deplină pentru averea încredinţată.

5. Delapidarea averii străine constă în faptul că infractorul transformă bunul aflat în gestionarea sau administrarea sa într-un bun al său, îl trece efectiv în stăpânirea sa, creând posibilităţi de a se comporta faţă de bun ca faţă de un bun propriu, de a efectua acte de dispoziţie cu privire la acel bun.

6. Delapidarea averii străine presupune nu numai însuşirea bunului administrat, dar şi irosirea lui prin consumare, cheltuire, dăruire sau transmitere altor persoane fără restituirea echivalentului lui.

7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.8. Agravantele infracţiunii de delapidare a averii străine sunt aceleaşi ca şi ale infracţiunii

de furt şi escrocherie (a se vedea explicaţiile de la art.186 şi 190).9. Delapidarea se consideră consumată din momentul în care vinovatul a obţinut

posibilitatea de a se folosi de această avere la dorinţa sa ori din momentul când a consumat-o.10. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la

art.46 şi 47.11. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Articolul 192. PUNGĂŞIA(1) Pungăşia, adică acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare,

genţi sau din alte obiecte prezente la persoană,se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.(2) Pungăşia săvârşită:a) repetat;b) de două sau mai multe persoane,se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu amendă în mărime de la 200 la 1.000

unităţi convenţionale.[Art.192 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura



3. Latura obiectivă a pungăşiei se realizează prin săvârşirea acţiunilor în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoane.

4. Pungăşia constă în hoţia din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană.5. Prin alte obiecte prezente la persoană se înţeleg diferite sacoşe, poşete, plase în formă de

săculeţ, serviete, saci, geamantane, valize, cufere etc. în care se pun lucrurile, obiectele necesare pentru transportare sau călătorie.

6. Pungăşia se consideră consumată din momentul începerii acţiunii de a sustrage bani sau alte bunuri din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, indiferent de faptul dacă infractorul şi-a realizat scopul scontat sau nu.

7. Deoarece acţiunile în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, precum şi sustragerea bunurilor din obiectele indicate în

proporţii mari sau deosebit de mari, trebuie încadrate în baza art.195 CP, pungăşia prevăzută de alin.1 din art.192 presupune numai acţiunile în scopul sustragerii bunurilor din obiectele indicate în proporţii mici, esenţiale sau considerabile, precum şi sustragerea averii în aceste proporţii.

8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.9. Agravantele pungăşiei săvârşite în mod repetat sau de două sau mai multe persoane sunt

identice cu cele ale furtului (a se vedea explicaţiile de la art.186 CP).10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în

condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2. Articolul 193. OCUPAREA BUNURILOR IMOBILE STRĂINE(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în proprietatea

altuiase pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest

de până la 6 luni.(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:a) de două sau mai multe persoaneb) prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar ale unui imobil aflat în

proprietatea altuia;c) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării eise pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de la 2 la 5 ani.1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura



3. Latura obiectivă a ocupării bunurilor imobile străine se realizează prin ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în proprietatea altuia.

4. A ocupa un imobil înseamnă a pătrunde şi a lua în stăpânire un imobil pe o anumită durată. Nu interesează dacă imobilul a fost ocupat în întregime sau în parte, dacă făptuitorul a reuşit sau nu să rămână multă vreme în imobilul ocupat; este suficient ca el să fi pătruns şi să fi rămas în imobil atât încât să se poată vorbi de o ocupare efectivă.

De asemenea, nu interesează dacă făptuitorul şi-a adus sau nu lucrurile în imobilul ocupat, după cum nu interesează dacă lucrurile celui în posesia căruia se află imobilul au fost sau nu îndepărtate.

5. Ocuparea imobilului aflat în posesia altei persoane trebuie să se facă fără drept. Cerinţa legii este îndeplinită dacă în momentul săvârşirii faptei, făptuitorul nu avea un titlu legitim (de exemplu, bon de repartiţie, hotărâre de evacuare etc.) care să-l îndreptăţească a lua în stăpânire imobilul. Dacă ocuparea s-a făcut în temeiul unui asemenea titlu, fapta nu constituie infracţiune de ocupare, ci infracţiune de samavolnicie (art.352 CP), bineînţeles - cu condiţia să fie întrunite semnele componenţei acestei infracţiuni.

6. Dacă luarea în stăpânire nu este efectivă, adică de o anumită durată, fiind vorba numai de o pătrundere, fapta va constitui, eventual, infracţiunea de violare de domiciliu (art.179 CP), bineînţeles cu condiţia să fie întrunite trăsăturile componenţei acestei infracţiuni.

7. Ocuparea bunurilor imobile străine se consumă în momentul ocupării imobilului aflat în posesia altuia, adică în momentul în care făptuitorul, pătrunzând în imobil, a reuşit să-l ia în stăpânire.

8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.9. În cazul ocupării bunurilor imobile străine de către două sau mai multe persoane, sunt

valabile explicaţiile corespunzătoare de la art.186 CP.10. Ocuparea bunurilor imobile străine prin distrugerea sau strămutarea semnelor de

hotar ale unui imobil aflat în posesia altuia. Semnele de hotar sunt cele care delimitează două terenuri învecinate. Prin distrugerea semnelor de hotar se înţelege nimicirea sau înlăturarea

acestora (nimicirea unui gard sau ridicarea gardului şi aruncarea lui în altă parte), iar prin strămutarea semnelor de hotar se înţelege deplasarea acestora spre interiorul terenului învecinat, ceea ce duce la ocuparea unei porţiuni din acest teren. Este indiferent dacă, în momentul săvârşirii faptei, posesorul imobilului a fost sau nu de faţă.

Este necesar ca acţiunile menţionate să fi constituit mijlocul folosit de făptuitor pentru ocuparea imobilului aflat în posesia altuia.

11. Ocuparea bunurilor imobile străine cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei. Violenţa acestei agravante se poate manifesta prin loviri care produc dureri fizice (a se vedea comentariul de la art.154 CP) sau prin vătămări neînsemnate ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (noţiunile sunt elucidate în CCA), uşoare (art.153 CP), medii (art.152 CP) sau grave (art.151 CP). Analizând sancţiunile acestor articole, putem conchide că violenţa sub formă de lovituri, vătămări neînsemnate, uşoare sau medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii sunt complet cuprinse de această agravantă şi nu se cere o calificare şi în baza acestor articole, iar pricinuirea vătămărilor grave integrităţii corporale sau sănătăţii în procesul ocupării bunurilor imobile străine constituie un concurs de infracţiuni (lit.c) alin.2 art.193 şi alin.1 art.151 CP).

12. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Articolul 194. ÎNSUŞIREA SAU UTILIZAREA ILICITĂ A ENERGIEI

ELECTRICE, TERMICE SAU A GAZELOR NATURALE(1) Însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale ori utilizarea ilicită a

acestora evitând sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.

(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat daune în proporţii deosebit de marise pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.500 la 3.000 unităţi convenţionale sau cu

muncă neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.[Art.194 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura



3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale ori utilizarea ilicită a acestora evitând sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.

4. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale se poate efectua numai din reţelele electrice, termice sau din conductele de gaze naturale. Însuşirea gazelor naturale din depozite, cisterne, butelii va constitui o formă concretă de însuşire (furt, jaf etc., în funcţie de metoda însuşirii).

5. Însuşirea acestor valori poate fi efectuată atât prin conectarea ilegală la aceste reţele, conducte, cât şi prin reţelele, conductele instalate legal, dar prin deteriorarea sistemelor de control, de exemplu - a diferitelor contoare.

6. Dacă, săvârşind infracţiunea, făptuitorul produce şi avarierea reţelei sau a conductei, infracţiunea în cauză intră în concurs cu cea de distrugere (art.197 sau 198 CP), cu condiţia să fie întrunite trăsăturile componenţelor acestor infracţiuni.

7. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale este condamnabilă penal, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari, valoarea cărora, potrivit alin.1 art.126 CP, este de la 500 până la 1500 de unităţi convenţionale de amendă.

Dacă valoarea celor însuşite depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă, atare acţiuni constituie agravanta prevăzută de alin.2 art.194 CP.

8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.

9. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Articolul 195. ÎNSUŞIREA ÎN PROPORŢII MARI ŞI DEOSEBIT DE MARI(1) Însuşirea în proporţii mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită

(art.186-192),se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.(2) Însuşirea în proporţii deosebit de mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost

săvârşită (art.186-192),se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 25 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura



3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită (art.186-192).

4. Toate cazurile de însuşire ilicită a averii proprietarului prin furt, jaf, tâlhărie, şantaj, escrocherie, delapidare sau pungăşie, indiferent de complexitatea îmbinării lor, dacă valoarea averii însuşite este stabilită ca proporţie mare sau deosebit de mare, sunt calificate în baza art.195 CP.

5. Însuşirea averii proprietarului în proporţii mari sau deosebit de mari poate fi săvârşită printr-un singur episod sau prin diferite metode, din diverse izvoare, dacă persoana nu a fost condamnată pentru un oarecare episod şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie pentru acţiunile precedente. Dacă în timpul săvârşirii infracţiunii de însuşire intenţia infractorului a fost îndreptată asupra însuşirii averii într-o proporţie mare sau deosebit de mare şi ea nu a fost realizată din cauze independente de voinţa infractorului, fapta trebuie calificată drept tentativă de însuşire în proporţii mari sau deosebit de mari, indiferent de însuşirea celor sustrase real (art.27 şi alin.1 sau alin.2 din art.195 CP).

6. De regulă, însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari din avutul proprietarului se consumă din momentul în care averea a fost sustrasă şi infractorul are posibilitatea reală de a o folosi sau de a dispune de ea la dorinţa sa. Dacă însă această infracţiune a fost săvârşită printr-un act de tâlhărie, şantaj sau pungăşie, ea se consideră consumată din momentul formulării cererii de a i se transmite averea, acţiunii în scopul însuşirii averii din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, şi neînsuşirea de către vinovat a averii proprietarului în aceste cazuri nu are nici o importanţă.

7. De obicei, însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari o înfăptuiesc mai multe persoane. În aceste cazuri acţiunile tuturor participanţilor trebuie calificate în baza art.195 CP, luându-se în consideraţie volumul general al averii însuşite de toţi participanţii. Dacă însă unul din participanţi săvârşeşte acţiuni de sine stătătoare, care nu intră în intenţia grupului de infractori, această faptă este calificată de sine stătător.

8. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Articolul 196. CAUZAREA DE PAGUBE MATERIALE PRIN ÎNŞELĂCIUNE SAU

ABUZ DE ÎNCREDERE(1) Cauzarea de daune materiale proprietarului prin înşelăciune sau abuz de încredere,

dacă fapta nu constituie o însuşire,se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:a) repetat;

b) de două sau mai multe persoanese pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de până la 3 ani.(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;b) în proporţii mari,se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de la 2 la 5 ani.(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite în proporţii deosebit de mari,se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la

3 la 6 ani.1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura



3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin cauzarea de daune materiale proprietarului prin înşelăciune sau abuz de încredere.

4. Obiectul material al infracţiunii îl poate constitui orice valoare materială care în momentul săvârşirii infracţiunii încă nu a trecut în posesia proprietarului, dar trebuia să treacă, dacă vinovatul nu ar fi săvârşit infracţiunea în cauză.

5. Cauzarea de daune materiale proprietarului se realizează în lipsa semnelor însuşirii averii, de exemplu - a escrocheriei. Făptuitorul nu sustrage averea din posesia proprietarului. El săvârşeşte infracţiunea printr-o inacţiune, neîndeplinind obligaţiunea juridică de a transmite averea sau banii persoanelor fizice sau juridice corespunzătoare. Consecinţele materiale ale acestei inacţiuni se manifestă prin pagube materiale sub formă de venituri nerealizate (ratate).

6. Înşelăciunea ca metodă de săvârşire a infracţiunii se poate manifesta atât prin acţiuni active, care constau în comunicarea informaţiilor false despre anumite circumstanţe sau fapte, cât şi prin inacţiuni, care rezidă în ascunderea, tăinuirea circumstanţelor sau faptelor, în trecerea lor sub tăcere. De exemplu, înşelarea organelor notariale în privinţa preţului real de vânzare al caselor, al autovehiculelor şi al altor valori preţioase la înregistrarea contractelor de cumpărare-vânzare în scopul micşorării taxei de plată obligatorii stabilite de lege, precum şi alte acţiuni de înşelăciune care au cauzat proprietarului pagube materiale sub formă de venituri nerealizate.

Dacă pentru eschivarea de la plata impozitelor sau a altor plăţi obligatorii vinovatul prezintă documente falsificate de el însuşi, cele săvârşite intră în concurs de infracţiuni cu falsificarea documentelor oficiale (art.361 CP).

7. Abuzul de încredere constă în folosirea relaţiilor speciale de încredere dintre vinovat şi persoanele fizice sau juridice în scopul însuşirii ilegale a profiturilor materiale sau băneşti. Asemenea relaţii apar în legătură cu funcţia ocupată sau munca îndeplinită legată de exploatarea averii proprietarului (de exemplu, şoferii automobilelor, taxiurilor etc.) ori în timpul prestării diferitelor servicii comunale şi sociale populaţiei (ceasornicarii, cizmarii, maiştrii de televizoare etc.). Stabilind relaţii de muncă cu vinovatul şi punându-i la dispoziţie averea sa, proprietarul are încredere în el, dar vinovatul îşi însuşeşte veniturile căpătate din exploatarea averii proprietarului.

8. Cauzarea de pagube materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere se deosebeşte de escrocheria săvârşită prin înşelăciune sau abuz de încredere după semnele sale obiective. Pentru escrocherie este caracteristică trecerea ilegală a averii proprietarului din posesia acestuia în posesia vinovatului. Pentru cauzarea de pagube materiale este specifică folosirea temporară ilegală gratuită a averii proprietarului sau eschivarea de la actul de transmitere proprietarului a averii care i se cuvine după lege.

9. Cauzarea de daune materiale proprietarului, prevăzută de alin.1 art.196 CP, presupune o daună materială în proporţii mici, esenţiale sau considerabile. În cazul daunei în proporţii mici trebuie să ţinem cont de prevederile alin.2 art.14 CP.

10. Infracţiunea se consumă din momentul survenirii daunelor materiale pentru proprietar.11. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.12. Agravantele cauzării de pagube materiale săvârşite de două sau mai multe persoane, de

un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, în proporţii mari sau deosebit de mari au acelaşi sens ca şi agravantele însuşirilor averii proprietarului, de aceea, pentru a evita repetările, facem trimitere la explicaţiile anterioare.

13. Cauzarea de pagube materiale săvârşite în mod repetat constă în săvârşirea a două sau mai multor acţiuni prevăzute de alin.1 art.196, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.

14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1, 2, 3 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.4.

Articolul 197. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A BUNURILOR

(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.

(2) Aceleaşi acţiuni soldate:a) cu decesul persoanei;b) cu alte urmări gravese pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani.[Art.197 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura


2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale urmate de distrugerea, deteriorarea, însuşirea, pierderea sau pieirea bunurilor proprietarului.

3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.

4. Distrugerea unui obiect presupune orice acţiune care are drept rezultat nimicirea lui totală sau parţială, după care acesta devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.

5. Deteriorarea unui obiect înseamnă degradarea sau distrugerea lui parţială, ceea ce are drept consecinţă pierderea totală sau numai a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea redobândirii acestei capacităţi, prin reparaţiile ce i se vor face.

6. Între acţiunile vinovatului şi consecinţele survenite sub formă de distrugere sau deteriorare a avutului proprietarului în proporţii mari (de la 500 până la 1500 de unităţi convenţionale de amendă) trebuie să existe legătură cauzală.

7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează atât prin intenţie directă, cât şi prin intenţie indirectă. Vinovatul prevede că drept rezultat al acţiunilor sale poate fi, ilegal, distrusă sau deteriorată averea proprietarului şi doreşte sau admite în mod conştient survenirea acestor urmări. Motivul şi scopurile activităţii infracţionale pot fi foarte diferite: răzbunarea, tendinţa de a ascunde urmele unei infracţiuni etc. Ele nu au importanţă pentru calificare, dar trebuie luate în consideraţie la individualizarea răspunderii penale. Dacă vinovatul acţionează în scopul subminării economiei naţionale, atare acţiuni trebuie încadrate în baza art.343 CP (diversiunea).

8. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu decesul persoanei presupune decesul a cel puţin unei persoane. Atitudinea psihică faţă de decesul persoanei trebuie să fie imprudentă. Dacă vinovatul a urmărit şi omorul intenţionat al persoanei în procesul

distrugerii sau deteriorării intenţionate a bunurilor, va exista un concurs ideal de infracţiuni: lit.a) alin.2 art.197 şi alineatul corespunzător, în funcţie de scopul omorului (art.145 CP).

9. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu alte urmări grave presupune sinuciderea victimei, schilodirea sau mutilarea oamenilor, sistarea pe un timp îndelungat a activităţii unei întreprinderi, lăsarea fără locuinţe a unui număr considerabil de oameni, daune materiale în proporţii deosebit de mari etc.

10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.

Articolul 198. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A BUNURILOR

(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de la 3 la 6 luni.

(2) Aceleaşi acţiuni soldate: a) cu decesul persoanei; b) cu alte urmări gravese pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de până la 5 ani.[Art.198 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura



3. Semnele laturii obiective şi esenţa agravantelor acestei infracţiuni sunt identice cu semnele caracteristice distrugerii sau deteriorării intenţionate a bunurilor proprietarului (a se vedea explicaţiile de la art.197).

4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă, care se poate manifesta sub formă de încredere exagerată în sine sau prin neglijenţă criminală.

5. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Articolul 199. DOBÂNDIREA SAU COMERCIALIZAREA BUNURILOR DESPRE

CARE SE ŞTIE CĂ AU FOST OBŢINUTE PE CALE CRIMINALĂ(1) Dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor despre

care se ştie că au fost obţinute pe cale criminalăse pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore.(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:a) de două sau mai multe persoane;b) sub formă de îndeletnicire;c) în proporţii marise pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de până la 5 ani.(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite în proporţii deosebit de mari,se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de la 3 la 7 ani.1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura



3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală.

4. Dobândirea bunurilor presupune procurarea gratuită sau cu plată a averii în orice formă (cumpărarea, primirea în dar, în schimb, în contul datoriei, compensării daunelor etc.), în urma căreia făptuitorul capătă posibilitatea de a dispune de aceste bunuri la dorinţa sa.

5. Comercializarea bunurilor înseamnă transmiterea lor gratuită sau cu plată altor persoane prin orice metodă (vânzare, donaţie, schimb, dare în contul unei datorii, compensare a unor pagube).

6. Prin dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală se înţelege că făptuitorul ştie cu siguranţă că averea a fost căpătată în urma săvârşirii unei infracţiuni. Acest semn se exclude dacă averea căpătată printr-o infracţiune a fost dobândită de făptuitor în condiţii care nu-i permit să tragă o concluzie univocă (de exemplu, la piaţă, de la o persoană întâlnită întâmplător etc.).

7. Dobândirea sau comercializarea fără o promisiune prealabilă înseamnă că făptuitorul nu a promis infractorului despre aceasta înainte ca ultimul să săvârşească infracţiunea. Dacă făptuitorul a promis din timp că va procura sau va vinde obiectele dobândite pe cale criminală, aceste acţiuni constituie o participaţie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice (alin.5 art.42 CP).

8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.9. Valoarea bunurilor dobândite sau comercializate, prevăzute în alin.1 din art.199, poate fi

în proporţii mici, esenţiale sau considerabile. În cazul dobândirii bunurilor în proporţii mici trebuie să ţinem cont de prevederile alin.2 art.14 CP.

10. Agravantele dobândirii sau comercializării bunurilor săvârşite de două sau mai multe persoane, în proporţii mari sau deosebit de mari, au acelaşi sens ca şi agravantele însuşirilor averii, expuse în explicaţiile de la art.186-192.

11. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală, săvârşite sub formă de îndeletnicire, presupune o repetare de cel puţin trei ori a acestor acţiuni pentru care persoana încă nu a fost condamnată, în scopul de a trage foloase, fiind o sursă de bază sau suplimentară de venituri a făptuitorului.

12. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Articolul 200. NEGLIJENŢA CRIMINALĂ FAŢĂ DE PAZA BUNURILOR

PROPRIETARULUINeglijenţa criminală faţă de obligaţiile proprii, manifestată de o persoană căreia i-a fost

încredinţată paza bunurilor proprietarului, atitudine care s-a soldat cu însuşirea, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea în proporţii mari sau deosebit de mari a acestor bunuri,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani.

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.


3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neglijenţa criminală faţă de obligaţiunile proprii, manifestată de o persoană căreia i-a fost încredinţată paza bunurilor proprietarului, atitudine care s-a soldat cu însuşirea, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea în proporţii mari sau deosebit de mari a acestor bunuri.

4. Prin neglijenţă criminală faţă de obligaţiunile propriii de a păzi bunurile încredinţate se înţelege neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană a îndatoririlor sale, drept rezultat al cărora a avut loc furtul, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea averii proprietarului în valoare ce depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă.

5. Atitudinea neconştiincioasă faţă de paza avutului proprietarului se poate manifesta sau printr-o neglijare conştientă de către victimă a îndatoririlor de serviciu (plecarea de la serviciu, somnul în timpul pazei etc.), sau prin neîndeplinirea obligaţiunilor proprii (paza neatentă, jocul în cărţi sau altă ocupaţie de altă natură), sau provocarea neatentă a unui incendiu (de exemplu, a aruncat o ţigară aprinsă şi s-a produs un incendiu etc.). În ultimul caz infracţiunea intră în concurs cu infracţiunea din art.198 CP.

6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie indirectă şi prin imprudenţă (încredere exagerată în sine sau neglijenţă).

7. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.

capitolul vi

Documents