capitolul iv - cab1864.eu · spaţiul de libertate, securitate şi justiţie a fost creat pentru a...
TRANSCRIPT
Capitolul IV
281
CAPITOLUL IV
Rolul instanței în dezvoltarea spațiului european și
cooperarea internațională
Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie a fost creat pentru a asigura
libera circulaţie a persoanelor şi pentru a oferi un înalt nivel de protecţie
cetăţenilor. Acesta reuneşte diverse domenii de politici, de la gestionarea
frontierelor externe ale Uniunii Europene la cooperarea judiciară în materie
civilă şi penală. Include, de asemenea, politicile în domeniul azilului şi
imigraţiei, cooperarea poliţienească şi lupta împotriva infracţionalităţii
(terorism, crimă organizată, traficul de persoane, droguri etc.).
Într-un spaţiu marcat de o mobilitate în creştere, prioritatea ar trebui
să o constituie dezvoltarea şi promovarea unui spaţiu judiciar european pentru
cetăţeni, înlăturând obstacolele actuale în calea exercitării drepturilor
acestora. Prin urmare, hotărârile judecătoreşti trebuie să fie recunoscute şi
executate de la un stat membru la altul fără dificultăţi. Sistemele judiciare ale
celor 28 de state membre ar trebui să poată funcţiona împreună, într-un mod
coerent şi eficient, respectând tradiţiile juridice naţionale.
Principiul recunoaşterii reciproce reprezintă piatra de temelie a
construcţiei Europei justiţiei. Progresele juridice importante realizate în cursul
anilor trecuţi ar trebui să fie consolidate şi puse în aplicare cu fermitate.
Totuşi, acestea nu ar putea fi concretizate fără a spori încrederea reciprocă
între actorii din sfera juridică.
Capitolul IV
282
Tratatul de la Maastricht a introdus, în cadrul Uniunii Europene,
aspectele de justiţie şi afaceri interne, care se tratau până atunci la un nivel
strict interguvernamental. De atunci, gradul de integrare între statele membre
în legătură cu aceste aspecte, precum şi rolul Parlamentului European şi cel al
Curţii de Justiţie, nu încetează să crească. Programele de la Tampere şi de la
Haga au oferit un impuls politic important pentru consolidarea acestor politici
fundamentale pentru cetăţeni, înregistrându-se o serie de progrese:
- promovarea unui nivel ridicat de încredere între autorităţile naţionale
(în domeniul penal, s-au îmbunătăţit în mod special schimburile de informaţii);
- mandatul de arestare european, care a redus semnificativ, la rândul
său, efortul necesar pentru extrădarea infractorilor şi a redus durata procedurii
de la un an până la între 11 zile şi şase săptămâni;
- eforturile făcute în lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate,
inclusiv a criminalităţii informatice, precum şi pentru protejarea infrastructurilor
importante;
- în domeniul comercial şi în cel civil: cetăţenii UE dispun la ora
actuală de mijloace mai simple şi mai rapide pentru a-şi recupera creanţele în
situaţii transfrontaliere; s-au stabilit norme comune pentru legile referitoare la
răspunderea civilă şi la contracte; s-a ameliorat protecţia copilului, mai ales
pentru a se asigura posibilitatea menţinerii de contacte regulate cu părinţii
după o separare şi pentru a descuraja răpirile pe teritoriul UE.
Tratatul de la Lisabona a consolidat realizarea unui spaţiu european
comun în care persoanele să circule liber şi să beneficieze de o protecţie
judiciară eficace, împărţind temele referitoare la spaţiul de libertate, securitate
şi justiţie în patru domenii:
- politicile referitoare la controlul la frontiere, la azil şi la imigraţie;
- cooperarea judiciară în materie civilă;
Capitolul IV
283
- cooperarea judiciară în materie penală;
- cooperarea poliţienească.
Programul de la Stockholm stabileşte priorităţile Uniunii Europene
(UE) pentru spaţiul de justiţie, libertate şi securitate pentru perioada 2010-
2014. Pe baza realizărilor programelor de la Tampere şi Haga, acest program
vizează abordarea provocărilor viitoare şi continuarea consolidării spaţiului de
justiţie, a libertăţii şi a securităţii, prin acţiuni axate pe interesele şi nevoile
cetăţenilor.
Una din priorităţile pe care se concentrează programul de la
Stockholm o reprezintă Europa justiţiei, care presupune că în întreaga
Uniune Europeană trebuie creat un spaţiu european al justiţiei. Trebuie facilitat
accesul cetăţenilor la justiţie, pentru ca drepturile acestora să fie aplicate mai
bine în UE. În acelaşi timp, trebuie dezvoltate în continuare cooperarea dintre
autorităţile judiciare şi recunoaşterea reciprocă a deciziilor instanţelor în cadrul
UE, atât în materie civilă, cât şi în materie penală. În acest scop, ţările UE
trebuie să utilizeze e-justiţia (tehnologiile informaţiei şi ale comunicării din
domeniul justiţiei), să adopte norme minime comune pentru armonizarea
standardelor de drept penal şi drept civil şi să consolideze încrederea
reciprocă. Uniunea Europeană trebuie, de asemenea, să urmărească
realizarea coerenţei cu ordinea juridică internaţională, în vederea creării unui
mediu juridic caracterizat prin securitate pentru interacţionarea cu ţările terţe.
În acest context, având în vedere competenţa materială şi funcţională
dată prin lege tribunalului şi judecătoriilor, rolul acestora în consolidarea
spaţiului de libertate, securitate şi justiţie al Uniunii Europene vizează, în
esenţă, aplicarea principiilor supremaţiei dreptului comunitar, al efectului
direct, al interpretării uniforme şi al răspunderii statului membru pentru
încălcarea dreptului comunitar, dar şi utilizarea instrumentelor cooperării
Capitolul IV
284
judiciare internaţionale în relaţia cu celelalte state membre (în special, cele
legate de recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor şi de
administrarea probelor), pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei.
Tot instanţele naţionale sunt actorii principali în materie de cooperare
judiciară internaţională, toate actele normative incidente încurajând contactul
direct dintre instanţele judecătoreşti în acest domeniu.
În materia dreptului comunitar judecătorul naţional este competent să
judece toate litigiile care privesc aplicarea şi interpretarea dreptului comunitar,
dacă o normă de drept comunitar nu stabileşte competenţa instanţelor
comunitare. Astfel, primul judecător comunitar este judecătorul naţional.
Acesta exercită controlul deplin şi efectiv al aplicării şi respectării
dreptului comunitar, asigură interpretarea şi aplicarea uniformă şi identică a
dreptului comunitar în tot spaţiul Uniunii Europene
De la data aderării sale, România are obligaţia să aplice acquis-ul
comunitar în integralitatea sa, respectiv toate actele normative comunitare cu
forţă juridică obligatorie.
Deşi incidenţa normelor dreptului Uniunii Europene în soluţionarea
cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti naţionale nu este una majoră,
în continuare vor fi expuse materiile în care normele europene au fost
aplicate.
În îndeplinirea obiectivelor asumate în vederea garantării libertăţii de
mişcare şi a îndeplinirii înfăptuirii justiţiei, în anul 2015, Curtea de Apel
București şi instanțele arondate au fost sesizate cu soluţionarea unor cereri
având ca obiect emiterea mandatelor europene de arestare, transfer de
proceduri, comisii rogatorii, cereri de recunoaştere a hotărârilor emise într-un
stat membru al Uniunii Europene atât în materie penală, cât şi în materie
civilă, certificarea unor titluri europene, cereri având ca obiect încuviinţarea
Capitolul IV
285
executării hotărârilor pronunţate într-un stat membru, emiterea somaţiilor de
plată europene.
Aderarea României la spaţiul comunitar a lansat o provocare
deosebită pentru sistemul judiciar legată, pe de o parte de cunoaşterea şi
aplicarea legislaţiei comunitare, iar pe de altă parte de integrarea într-un
sistem de comunicare ce caracterizează cooperarea internaţională în materie
civilă şi penală.
Însuşirea unor cunoştinţe practice şi teoretice în cadrul sesiunilor de
formare profesională continuă derulate sub egida Institutului Naţional al
Magistraturii şi Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie dublată de
aplicarea directă a dreptului comunitar în activitatea de judecată a instanţei,
dar şi în aspecte ce ţin de cooperarea judiciară internaţională.
Cooperarea judiciară europeană în materie penală presupune
facilitarea cooperării între membrii profesiilor juridice (judecători, procurori şi
avocaţi ai apărării) şi omologii acestora din alte state membre, îmbunătăţind
recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti în materie penală de la un
stat membru la altul, dezvoltând - atunci când este cazul - apropierea
dispoziţiilor de drept material şi procedural, monitorizând aplicarea legislaţiei
adoptate şi ţinând seama de aspectele justiţiei penale legate de relaţiile
externe (relaţiile cu ţările care nu sunt membre ale Uniunii Europene).
Prin decizia nr. 2002/187/JAI a fost înfiinţată structura Eurojust,
decizie care a fost modificată prin decizia nr. 2009/426/16.12.2008 a JAI
privind consolidarea Eurojust, misiunea sa fiind aceea de a sprijini şi a realiza
coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţionale în scopul combaterii
formelor de criminalitate organizată şi transfrontalieră din cadrul Uniunii
Europene. Structura Eurojust este constituită din membri naţionali, cu statut
Capitolul IV
286
de procuror, judecător sau ofiţer de poliţie cu competenţe echivalente, detaşaţi
la Haga de fiecare stat membru.
Tratatul de la Lisabona intenţionează să întărească rolul Eurojust
(EN) în U.E. Misiunea Eurojust este de a contribui la coordonarea unor
anchete şi urmăriri penale între autorităţile competente ale statelor membre. În
prezent, Eurojust deţine competenţa de a înainta propuneri: acesta poate
solicita autorităţilor naţionale declanşarea unor anchete sau urmăriri penale.
Pentru viitor, Tratatul de la Lisabona oferă instituţiilor europene posibilitatea
de a extinde misiunile şi atribuţiile Eurojust prin procedura legislativă ordinară.
Constituită în 1997, Reţeaua judiciară europeană în materie penală
este, pe de altă parte, o reţea de puncte de contact ale statelor membre, alese
din rândul autorităţilor judiciare sau al altor autorităţi cu responsabilităţi
specifice în domeniul cooperării judiciare internaţionale.
Obiectivul Reţelei judiciare europene este îmbunătăţirea cooperării
judiciare între statele membre ale Uniunii Europene la nivel juridic şi practic în
scopul combaterii infracţiunilor grave, în special criminalitatea organizată,
corupţia, traficul de droguri şi terorismul.
Principiul care stă la baza Reţelei judiciare europene este foarte
simplu: identificarea persoanelor relevante din fiecare stat membru care joacă
un rol esenţial în practică în domeniul cooperării judiciare în materie penală, în
scopul creării unei reţele de experţi pentru asigurarea executării
corespunzătoare a cererilor de asistenţă juridică reciprocă. Reţeaua judiciară
europeană are o însemnătate deosebită în contextul aplicării principiului
contactelor directe între autorităţile judiciare competente.
Reţeaua judiciară europeană este compusă din puncte de contact ale
statelor membre, precum şi ale Comisiei Europene. Punctele de contact
naţionale sunt desemnate de fiecare stat membru din rândul autorităţilor
Capitolul IV
287
centrale însărcinate cu cooperarea judiciară internaţională, al autorităţilor
judiciare şi al altor autorităţi competente cu responsabilităţi specifice în
domeniul cooperării judiciare internaţionale, atât în general, cât şi pentru
anumite forme de infracţiuni grave, precum criminalitatea organizată, corupţia,
traficul de droguri sau terorismul.
Punctele de contact sunt „intermediari activi”, având sarcina de a
facilita cooperarea judiciară dintre statele membre, în special în cadrul
acţiunilor de combatere a formelor de infracţiuni grave. Decizia Consiliului
privind Reţeaua judiciară europeană prevede că punctele de contact vor
permite „stabilirea unor contacte directe cât mai potrivite” între autorităţile
competente.
Printre alte atribuţii ale punctului de contact se numără furnizarea
informaţiilor de natură juridică şi practică necesare pentru a permite
autorităţilor locale pregătirea în mod eficient a unei cereri de cooperare
judiciară, precum şi atribuţii de coordonare în cazurile în care pentru o serie
de cereri din partea autorităţilor judiciare locale dintr-un stat membru este
necesară o acţiune coordonată într-un alt stat membru.
În aplicarea principiului recunoaşterii reciproce, la nivel european
funcţionează instituţii juridice precum mandatul european de arestare,
mandatul european de obţinere a probelor, îngheţarea activelor şi a probelor,
hotărârile de confiscare. Se recurge la schimbul de informaţii privind
condamnările/cazierul judiciar, decizii privind supravegherea neprivativă de
libertate a măsurilor premergătoare judecării şi, evident, la recunoaşterea
reciprocă şi executarea condamnărilor, cu şi fără privare de libertate.
Parlamentul României a adoptat Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, ca lege - cadru care
Capitolul IV
288
reglementează unitar diferite forme de cooperare judiciară internaţională în
materie penală.
Legea nr. 302/2004 a reprezentat un pas important spre integrarea
României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al Uniunii Europene,
fiind apreciat atât la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, cât şi la nivelul
celorlalte state membre ale Uniunii Europene ca un real progres pe plan
legislativ în domeniu.
Evoluţia permanentă a legislaţiei adoptate la nivelul Uniunii Europene
în domeniul cooperării judiciare în materie penală, precum şi necesitatea
adoptării unor modificări şi completări legislative care să reflecte tendinţele
practicii judiciare în materia extrădării, mandatului european de arestare şi a
anumitor segmente ale asistenţei judiciare internaţionale au condus la
adoptarea Legii nr. 300/2013 prin care au fost aduse o serie de modificări
Legii nr. 302/2004.
Principalele modificări aduse prin Legea nr. 300/2013 privesc
sistemul de extrădare şi mandatul european de arestare, transferul de
proceduri în materie penală, precum şi regândirea sistemului de recunoaştere
şi executare a hotărârilor judecătoreşti în relaţia cu statele terţe prin instituirea
unor reguli noi, unitare necesare asigurării unei cât mai mari stabilităţi a
practicii judiciare în domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor
judecătoreşti date de instanţele române şi străine.
În anul 2015, Legea nr. 302/2004 a mai suferit o modificare, prin
Legea nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative, în ceea ce priveşte art. 185 alin. 2 care, în
urma modificării va avea următorul cuprins: "Asistenţa solicitată de oficiile de
recuperare a creanţelor sau alte autorităţi cu atribuţii similare din statele
Capitolul IV
289
membre ale Uniunii Europene se realizează potrivit procedurii prevăzute de
legea prin care este desemnată autoritatea naţională drept oficiu naţional
pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării bunurilor
provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu
infracţiunile."
Legea nr. 318/2015 a fost adoptată pentru a transpune prevederile
art. 10 din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din
3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor
infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene seria L nr. 127 din 29 aprilie 2014.
La nivelul Curții de Apel București, în cursul anului 2015, cooperarea
judiciară în această materie s-a concretizat în punerea în executarea
mandatelor europene de arestare emise de alte state membre, dar s-au
înregistrat și alte forme de cooperare, respectiv efectuarea unor comisii
rogatorii internaționale, transferul persoanelor condamnate în străinătate,
transfer de proceduri, audieri prin videoconferință, recunoașterea și
executarea ordinelor de indisponibilizare și confiscare (Austria și Cipru) sau
recunoașterea hotărârilor care impun sancțiuni pecuniare. În legătură cu
transferul persoanelor condamnate, trebuie spus că numărul cauzelor având
acest obiect a scăzut și în anul 2015 (cum de altfel s-a întâmplat pentru prima
data în anul 2014), față de anii anteriori urmare a modificării competenței în
soluționarea acestora, modificare introdusă prin Legea nr. 300/2013, anterior
acesteia Curtea de Apel București având competență exclusivă în materie.
Pe rolul tribunalelor și judecătoriilor care își desfășoară activitatea în
circumscripția Curții de Apel București au fost înregistrate cereri de comisie
rogatorie internaţională referitoare la citarea şi audierea inculpaţilor, a
martorilor, comunicare acte de procedură, efectuarea unor rapoarte de
Capitolul IV
290
expertiză medico-legală şi au fost adresate, în special, unor state membre ale
Uniunii Europene, dar și din afara acesteia.
În cursul anului 2015, Curtea de Apel București a fost reprezentată la
Reuniunile Rețelei Judiciare în materie penală organizate la București (5-6
martie 2015) și la Constanța (12-14 octombrie 2015), de judecătorul numit în
Rețeaua Judiciară Națională, problemele discutate cu această ocazie fiind
prezentate judecătorilor din cadrul secțiilor penale în cadrul învățământului
profesional. Cu ocazia întâlnirilor de învățământ profesional au fost
comunicate Ghidul privind transferul persoanelor condamne între România și
Norvegia și proiectul Protocolului de înțelegere dintre Italia și România în
vederea îmbunătățirii cooperării în domeniul transferării persoanelor
condamnate.
De asemenea, în cadrul programului de formare profesională
descentralizată a fost prezentat referatul cu tema Redeschiderea procesului
penal. Compatibilitatea reglementării interne cu art. 6 CEDO si DC
2009/299/JAI.
Totodată, a fost acordată asistență în vederea asigurării contactului
direct între autoritățile străine solicitate sau solicitante și judecătorii din cadrul
instanței, identificării instrumentelor internaționale aplicabile, a fost asigurată
colaborarea promptă și eficientă cu membrul național la Eurojust și adjunctul
său în vederea identificării soluțiilor legate de soluționarea cererilor de
cooperare judiciară în materie penală adresate Curții de Apel București.
Bunele practici în materia transferului persoanelor condamnate,
jurisprudența relevantă în materie a CEDO și a CJUE au fost diseminate și la
seminariile susținute în cadrul proiectului JUST/2013/JPEN/AG/4495-
“Reintegrarea socială a persoanelor condamnate: o abordare europeană
Capitolul IV
291
comprehensivă ”, 2014-2015, organizat de CSM și INM și integrate în
manualul aferent.
Se observă așadar o preocupare constantă a judecătorilor pentru
respectarea dispoziţiilor dreptului Uniunii Europene. Astfel, din analiza
hotărârilor pronunţate de secţiile penale ale Curții de Apel București şi de
instanțele arondate în aceeași materie au fost identificate soluţii fundamentate
pe legislația europeană.
Toate acestea sunt o dovadă că gradul de integrare crescândă între
statele membre în legătură cu aspectele ce ţin de justiţie şi afaceri interne
accentuează importanţa instanţelor judecătoreşti naţionale în acest domeniu,
atribuţiile autorităţilor administrative naţionale fiind mai mult de intermediere şi
sprijin, promovându-se tot mai mult cooperarea directă între autoritățile
judiciare.
Cooperarea judiciară internaţională în materie civilă şi
comercială, reglementată prin dispoziţiile Legii nr.189/2003, republicată,
vizează ansamblul procedurilor de cooperare între autorităţile judiciare
române şi străine în vederea soluţionării unui litigiu, pe tot parcursul
desfăşurării acestuia. Legea – cadru prevede că autorităţile judiciare române
abilitate cu aplicarea acesteia sunt Ministerul Justiţiei şi instanţele
judecătoreşti.
Această lege a fost modificată în cursul anului 2015 prin Legea nr.
61/2015 sub mai multe aspecte, respectiv:
• se precizează că actele judiciare sunt cele care se emit în cadrul
unui proces civil sau comercial şi a căror comunicare are loc potrivit legii;
• după caz, autorităţile române solicitante sunt instanţele
judecătoreşti, respectiv notarii publici, executorii judecătoreşti, precum şi alte
autorităţi care au, potrivit legii, atribuţii în comunicarea actelor;
Capitolul IV
292
• se introduce articolul 51, privind controlul de regularitate
internaţională;
• prin art. 7, referitor la traducerea cererii şi a documentelor-anexă, a
fost aduse clarificări, dar și în privința dovezilor privind comunicarea de acte în
străinătate;
• se introduc reglementări noi privind deblocarea cererii de asistenţă
judiciară;
• s-a eliminat criteriului cetățeniei, respectiv al naționalității române
pentru primirea cererilor având ca obiect comunicarea unor acte pe teritoriul
României;
• se precizează că poate fi cerută comisia rogatorie pentru a permite
părţilor să obţină probe care sunt destinate unei proceduri în curs sau
viitoare;
• având în vedere că Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.348/2000
privind notificarea asupra documentelor judiciare şi extrajudiciare în materie
civilă şi comercială în statele membre a fost abrogat prin Regulamentului (CE)
nr. 1.393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie
2007, art. 34 prevede procedura de comunicare a actelor judiciare şi
extrajudiciare conform noului Regulament;
• având în vedere dispoziţiile înscrise în noul Cod de procedură civilă
(art.28), referitoare la condiţia străinului şi având în vedere faptul că asistenţa
juridică internaţională face obiectul unei reglementări distincte, respectiv
O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, Capitolul V
din lege, referitor la „Accesul străinului la justiţie” a fost abrogat pentru
evitarea unei duble reglementări.
Din momentul aderării României la Uniunea Europeană, comunicarea
de acte în/din statele membre se face direct între instanţele române şi
Capitolul IV
293
autorităţile competente ale acestora în conformitate cu Regulamentul
Consiliului (CE) nr. 1348/2000, regulament ce a fost ulterior abrogat prin
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1393/2007 privind comunicarea şi
notificarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie
civilă sau comercială.
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1393/2007 este aplicabil în materie
civilă sau comercială și nu se aplică în materie fiscală, vamală, administrativă
sau în cazurile în care un stat răspunde pentru acte sau omisiuni în cadrul
exercitării autorităţii publice; regulamentul nu se aplică nici în cazul în care nu
este cunoscută adresa destinatarului.
În absenţa unui instrument juridic bilateral sau multilateral în domeniul
asistenţei judiciare în materie civilă şi comercială la care România şi un alt stat
să fie părţi, actele judiciare sau extrajudiciare emise de autorităţile judiciare
române, destinate unor persoane/juridice cu domiciliul/sediul în statul
respectiv sunt transmise de Ministerul Justiţiei, prin poştă, cu scrisoare
recomandata cu confirmare de primire.
Obţinerea de probe în materie civilă şi comercială în/din statele
membre ale UE se realizează conform Regulamentului nr. 1206/2001 al
Consiliului din 28.05.2001 în aplicarea căruia instanţele române transmit
cererile direct către instanţele solicitate competente din statele membre, iar o
copie a cererii de obţinere de probe se transmite Ministerului Justiţiei, pentru
evidenţă.
De asemenea, un rol important îl are Rețeaua Judiciară Europeană în
materie civilă și comercială, creată prin Decizia nr. 2001/470/CE a Consiliului
din 28 mai 2001, modificată prin Decizia nr. 568/2009/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 18 iunie 2009.
Capitolul IV
294
Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială
cuprinde:
- puncte de contact centrale desemnate de statele membre şi, dacă
este cazul, un număr limitat de puncte de contact suplimentare;
- magistraţi de legătură şi alte autorităţi (care deţin responsabilitatea
în domeniul cooperării judiciare în materie civilă şi comercială), a căror
apartenenţă la Reţea este considerată utilă de către statele membre;
- asociaţiile profesionale care îi reprezintă pe practicanţii profesiilor
juridice care participă la aplicarea instrumentelor comunitare şi internaţionale
de justiţie civilă.
La nivel național a fost creată Rețeaua Judiciară Română în materie
civilă și comercială, care are ca rol facilitarea cooperării judiciare în materie
civilă și comercială și accesul efectiv la justiție, prin acțiuni de informare cu
privire la aplicarea instrumentelor Uniunii Europene și internaționale.
Activitățile Rețelei Judiciare Române în materie civilă și comercială constau în:
- facilitarea desfășurării corecte a procedurilor cu element de
extraneitate în aplicarea instrumentelor de drept internațional privat, precum și
atunci când nu este aplicabil niciun instrument al UE sau instrument
Internaţional;
- deblocarea cererilor de cooperare judiciară internațională în materie
civilă și comercială și obținerea informațiilor cu privire la conținutul legii
străine.
Prin ordin al Ministrului Justiției au fost numiți judecători ai Curții de Apel
București ca membri ai Rețelei Judiciare Române în materie civilă și
comercială.
Așa cum s-a arătat, instrumentul principal în domeniul stabilirii
jurisdicţiei competente, recunoaşterii şi executării deciziilor judiciare şi
Capitolul IV
295
extrajudiciare este Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22
decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea
hotărârilor în materie civilă şi comercială („Regulamentul Bruxelles I”). Acesta
vizează armonizarea normelor privind conflictul de jurisdicţie din statele
membre, precum şi simplificarea şi accelerarea recunoaşterii şi executării
deciziilor în materie civilă şi comercială. Regulamentul Bruxelles I a fost
completat cu Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului („Regulamentul
Bruxelles II”) privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor
judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
De asemenea, pentru înlăturarea tuturor obstacolelor cu care se
confruntă cetăţenii în exercitarea drepturilor lor în contextul unei succesiuni
internaţionale, în iulie 2012, Parlamentul şi Consiliul au adoptat Regulamentul
(UE) nr. 650/2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor
autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european
de moştenitor.
În privinţa armonizării normelor de reglementare a conflictului de legi,
Parlamentul European şi Consiliul au adoptat Regulamentul (CE) nr. 593/2008
referitor la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale („Regulamentul Roma I”).
Adoptarea Regulamentului (CE) nr. 864/2008 din 11 iulie 2007 referitor
la legislaţia aplicabilă obligaţiilor necontractuale („Regulamentul Roma II”) a
permis instituirea unui ansamblu uniform de norme de reglementare a
conflictului de legi referitoare la obligaţiile necontractuale în materie civilă şi
comercială, care vizează îmbunătăţirea securităţii juridice şi previzibilitatea
rezultatului litigiului.
Normele de reglementare a conflictului de legi referitoare la obligaţiile
de întreţinere sunt tratate de Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din
Capitolul IV
296
18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere.
În ce priveşte legislaţia aplicabilă divorţului şi separării de drept,
Consiliul a adoptat, în decembrie 2010, Regulamentul (UE) nr. 1259/2010,
care stabileşte un cadru juridic clar şi complet în domeniul legislaţiei aplicabile
divorţului şi separării de drept în cele 15 state membre participante.
Întrucât judecătorul naţional este ţinut, în virtutea principiilor aplicării
directe şi al priorităţii de aplicare a dreptului UE, să interpreteze şi să aplice, în
soluţionarea litigiilor civile cu elemente internaţionale, normele de procedură
civilă internaţională adoptate de legiuitorul unional, în litigiile aflate pe rolul
Secției a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au fost supuse
analizei jurisdicţionale normele europene de determinare a competenţei
jurisdicţiei internaţionale consacrate de Regulamentul nr. 44/2001 şi de
Regulamentul CE nr. 2201/2003 – competenţa în materie.
Totodată, instanţa noastră, cu competenţă în materie civilă şi de
proprietate intelectuală, a continuat procesul de integrare în jurisprudenţă atât
a legislaţiei comunitare primare şi secundare şi a tratatelor şi convenţiilor
internaţionale pe care România s-a angajat a le respecta, cât şi a hotărârilor
pronunţate de instanţele europene, cu valoare obligatorie pentru judecătorul
naţional.
Este vorba în acest ultim caz despre deciziile Curţii Europene a
Drepturilor Omului, cu incidenţă preponderentă în cauzele civile (cele mai
frecvente fiind cele care au ca obiect protecţia dreptului de proprietate, a
dreptului la liberă exprimare şi a dreptului la viaţă privată), dar şi hotărârile
pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauze privitoare la
drepturile de proprietate intelectuală – mărci comunitare, desene şi modele
industriale înregistrate la nivel comunitar, drept de autor etc.
Capitolul IV
297
În plus, în soluţionarea cauzelor în care cel puţin una dintre părţi are
domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul altui stat, au fost aplicate prevederile
Regulamentelor (pentru statele membre UE), respectiv ale Tratatelor
internaţionale ce cuprind norme de cooperare judiciară internaţională, atât în
vederea efectuării actelor de procedură faţă de părţile aflate în străinătate, cât
şi pentru determinarea valorii probatorii a unor înscrisuri (inclusiv hotărâri
judecătoreşti) provenite de la persoane sau autorităţi aflate în afara teritoriului
României.
În materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, în acest context,
contribuţia instanțelor specializate în soluţionarea conflictelor de muncă şi a
cauzelor de asigurări sociale s-a manifestat în acele litigii privind lucrătorii din
alte state ale Uniunii Europene care prestează activitate în România sau a
lucrătorilor români care muncesc în state din Uniunea Europeană, precum şi
în cauzele în care au fost incidente drepturi fundamentale şi a căror
soluţionare a presupus folosirea tehnicilor de interacţiune judiciară, având în
vedere că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a extins
competenţele Uniunii Europene şi a condus la consolidarea rolului instanţelor
naţionale în ceea ce priveşte punerea în aplicare a dreptului Uniunii Europene.
În anul care a trecut, Secţia a VII-a a Curţii de Apel Bucureşti a aplicat
dreptul Uniunii Europene, în principiu, în limitele legislaţiei naţionale
procedurale, punându-se problema neaplicării doar în privinţa acestor reguli
procedurale naţionale care fac imposibilă sau excesiv de dificilă protejarea
drepturilor derivate din dreptul Uniunii Europene.
Un impact special asupra jurisprudenţei l-au avut Hotărârea Curţii
Europene a Drepturilor Omului în cauza Rotaru împotriva România şi
Hotărârea din 3 martie 2011 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene în cauza C-235/2010 David Claes şi alţii împotriva Landsbanki
Capitolul IV
298
Luxemnbourg SA, dată în interpretarea Directivei 98/59/CE, astfel cum
acestea s-au reflectat şi în Decizia nr. 64/2015 a Curţii Constituţionale.
Hotărârile menţionate au avut incidenţă într-un număr mare de cauze privind
contestaţiile la deciziile de concediere emise în procedura concedierii
colective de SC PEEH Hidroelectrica SA.
Problema utilizării tehnicilor speciale de interacţiune judiciară şi a
interpretării conforme a reglementărilor interne s-a pus în cauzele aflate pe
rolul Secţiei a VII-a a Curţii de Apel Bucureşti în anul anterior mai cu seamă în
raport cu principiul nediscriminării şi al dreptului la un proces echitabil.
În cadrul Secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în cursul
anului 2015, s-a formulat o cerere de sesizare a CJUE, fiind înregistrată cauza
C-416/15, Selena România (interpretarea unor prevederi din Regulamentul de
punere în aplicare (UE) nr. 21/2013 de extindere a taxei antidumping definitive
instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 asupra
importurilor unor bunuri originare din Republica Populară Chineză).
În cursul anului 2015, în cadrul Curții de Apel București în materie
comercială, activitatea de cooperarea internațională a constat în comunicarea
de acte judiciare în străinătate conform Regulamentului CE nr. 1393/2007. Mai
trebuie subliniat că judecătorii Curții de Apel București specializați în materie
comercială au făcut aplicarea dreptului comunitar/convențiilor europene. În
acest sens, trebuie observat că în litigiile referitoare la clauzele abuzive au
fost aplicate dispozițiile Directivei 93/13/CEE/1993 privind clauzele abuzive,
precum și jurisprudența CJUE din cauzele C-26/2013 Arpad Kasler împotriva
OTP Jelzalog Bank ZRT și C-137/2013 Matei împotriva VolksBank România.
Totodată, au fost cauze în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces
echitabil.
Capitolul IV
299
Pe de altă parte, potrivit Legii nr. 191/2007 pentru aprobarea O.U.G. nr.
119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente
comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, în vederea
aplicării Regulamentului nr. 44/2001 cererile pentru recunoaşterea, precum şi
cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârii în
materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru în condiţiile
regulamentului menţionat, sunt de competenţa tribunelor.
Procedura prealabilă a exequatur-ului a fost suprimată în relaţia cu
statele membre UE (cu anumite excepţii), în aplicarea Regulamentului nr.
2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea în materia
familială şi a responsabilităţii părinteşti numai pentru hotărârile judecătoreşti în
materia exercitării dreptului la vizită şi înapoierii minorului, a Regulamentului
nr. 805/2004 privind stabilirea unui titlu executoriu european pentru creanţele
necontestate şi a Regulamentului nr. 1896/2006 privind instituirea procedurii
europene a somaţiei de plată.
La nivelul tribunalelor şi judecătoriilor arondate, aplicarea dreptului
comunitar s-a realizat, de asemenea, în anularea clauzelor abuzive inserate în
contractele încheiate cu unităţile bancare, în cereri privind restituirea taxei de
poluare, în cererile având ca obiect acordarea unei forme de protecţie în
România.
Astfel, aplicarea dreptului comunitar s-a realizat, de asemenea, prin
conformarea cu dispoziţiile Regulamentului CE nr. 1393/2007 al Parlamentului
European privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor
judiciare şi extrajudiciare, în aplicarea hotărârii pronunţate la 16 aprilie 2013
de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Irimie c. România (taxa pe
poluare), soluţionarea unor cereri de comisii rogatorii internaţionale, solicitări
de emitere a unor titluri executorii europene şi de încuviinţare a executării pe
Capitolul IV
300
teritoriul României a hotărârilor pronunţate în alte state membre, somaţii de
plată, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.
În domeniul comercial, cetăţenii Uniunii Europene dispun de mijloace de
recuperare a creanţelor stabilite prin Legea nr.85/2014 privind procedurile de
prevenire a insolvenţei şi de insolvenţe, act normativ care conţine dispoziţii cu
privire la insolvenţa transfrontalieră.
Creditorii străini se bucură de acelaşi drepturi privind deschiderea şi
participarea în cadrul procedurii deschise, ca şi creditorii români. În privinţa
creanţelor creditorilor străini, acestea nu vor fi plasate pe un loc inferior
categoriei creanţelor chirografare, cu excepţia acelor creanţe care se
încadrează în categoria creanţelor subordonate creanţelor chirografare.
Competenţa materială şi funcţională dată prin art. 276 din Legea nr.
85/2014 tribunalului, prin judecătorul sindic, statuează încă o data rolul
acestora în consolidarea spaţiului de libertate, securitate şi justiţie al Uniunii
Europene.
Astfel, acolo unde a fost cazul şi sub rezerva verificării preciziei
reglementării UE, precum şi a absenţei unor condiţionări, tribunalul a conferit
efect direct legislaţiei UE, indiferent de forma sub care s-a prezentat, iar, în
absenţa „efectului direct” sau în absenţa legislaţiei naţionale care să
implementeze o directivă, a încercat să interpreteze orice lege naţională în
vigoare astfel încât să atingă rezultatul prevăzut de directivă.
În cauzele care au presupus aplicarea legislaţiei UE, tribunalul a
abordat prevederile relevante în aceeaşi manieră ca şi Curtea de Justiţie
însăşi, aceasta fiind ţinută de asemenea să aplice principiile generale ale
legislaţiei UE, cum ar fi principiul proporţionalităţii, principiul securităţii juridice
şi principiul protecţiei drepturilor fundamentale.
Capitolul IV
301
În acest sens, instanţele române au obligaţia de a asigura resortisanţilor
UE exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale definite în Carta
Drepturilor Fundamentale a UE şi în Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru ca cetăţenia europeană
să nu reprezinte o idee abstractă, ci o realitate concretă.
Pe parcursul anului 2015, judecătorii Tribunalului Bucureşti au dat
prioritate dreptului comunitar, interpretând dispoziţiile legislaţiei naţionale prin
prisma deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Menţionăm că, la nivelul Tribunalului Bucureşti a fost identificată o
cauză (dosarul nr. 9648/3/2014 – Secţia a VI-a Civilă) în care s-a impus
adresarea unor întrebări preliminare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene,
respectiv: „1) În înţelesul art. 107 TFUE participaţia unei societăţi româneşti cu
capital de stat la capitalul unei societăţi mixte (româno-turce) este echivalentă
unui ajutor de stat supus notificării prevăzut de art. 108 (3) TFUE? Este o
finanţare de stat, care are caracter selectiv şi poate afecta schimburile
concurenţei statale membru UE? 2) Această participaţie a unei societăţi cu
capital de stat, producătoare de energie electrică poate fi considerată că
încalcă principiul separării sistemelor de transport şi operatorilor de transport
şi de sistem instituit prin art. 9 din Directiva 2009/12/CE privind normele
adoptate pentru piaţa internă a energiei electrice?”.
În concluzie, se poate susţine că motorul tuturor acestor mecanisme
internaţionale menţionate, menite să elimine obstacolele legate de
incompatibilităţile existente între diferitele sisteme juridice şi administrative,
pentru a facilita astfel accesul la justiţie, sunt, în esenţă, instanţele de
judecată, care coordonează activităţile de cooperare europeană în materie
civilă şi comercială.