capitolul i

Luarea de mită Butum Alexandra Aveluța

CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Corupția în dreptul penal român

În general, corupţia există încă din cele mai vechi timpuri, fiind cunoscută ca unul din comportamentele cele mai grave şi, în acelaşi timp, cele mai răspândite ale funcţionarilor publici.

Omul, fiinţă socială, prin esenţa şi definiţia sa, nu trăieşte izolat, singur, ci într-o permanentă convieţuire cu semenii săi, de acţiune comună pentru existenţă, pentru supravieţuirea şi evoluţia lui, pentru ameliorarea mediului natural şi perfecţionarea celui social.

La rândul ei, societatea îşi are asigurată şi poate realiza dezvoltarea sa complexă numai prin valorificarea deplină a aptitudinilor membrilor săi, a personalităţii acestora. Societatea este pentru fiecare individ, pentru fiecare membru al său, cadrul care asigura existenta şi dezvoltarea acestuia, prin aceea că fiecare are un statut al său în care se însumează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care societatea le acorda sau le pretinde de la fiecare.1

Făcându-și apariția încă din antichitate, tot de pe atunci corupția este și reprimată, fiind aplicate pedepse aspre și măsuri de prevenire si combatere. Cu toate acestea, corupția nu numai că a supraviețuit de-a lungul veacurilor, dar a și progresat. Corupția, ca fenomen social și ca delict infracțional, s-a dovedit a poseda o vitalitate de neinvidiat, dezvoltându-se odată cu societatea, cu statul și dreptul, căpătând noi forme și manifestări.

Astăzi, problema corupției este plasată în centrul atenției opiniei publice din comunitatea europeană.

Majoritatea savanților – juriști, sociologi, criminologi, practicieni – din diferite țări ale lumii identifică unanim ca acte de corupție acele fapte care sunt comise în legătură cu exercitarea unor funcții, îndatoriri de serviciu și constau în încălcări ale atribuțiilor, urmărind în toate cazurile un profit.2

În aplicarea tezei extrapolării conceptului de corupţie instituit prin Legea nr. 83/19923, s-a afirmat că legislaţia română în materie de corupţie include în

1 H. Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 1.2 Al. Boroi, N. Neagu, Armonizarea legislației române cu legislația comunitară în materie de corupție, Dreptul nr. 4/2003, p. 117.3 Legea nr. 83 din 21 iulie 1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 173 din 21 iulie 1992.

1


sfera incriminării acesteia toate acele infracţiuni prevăzute în Codul penal sau în legi speciale, şi care se săvârşesc în scopul obţinerii unui avantaj material.4

Corupția reprezintă o abatere de la moralitate, de la corectitudine, de la datorie, de la lege.5

Ca fenomen social, corupţia este expresia unor manifestări de descompunere morală şi degradare spirituală.6

Corupția îmbracă aspect penale – cum ar fi conflictul de interese, luarea și darea de mită, traficul de influență, primirea de foloase necuvenite -, dar nu întotdeauna are asemenea incidențe. Faptele de corupție presupun, de regulă, obținerea de foloase patrimoniale de către cel care se lasă corupt, dar și de cel care corupe, sau chiar de către altcineva, de o terță persoană, dar nu totdeauna trebuie să fie vorba de foloase patrimoniale, cuantificabile sau imediat cuantificabile, pentru că pot fi în joc și foloase de altă natură: politică, administrative, de putere etc., mai importante uneori decât cele patrimoniale. Există corupție și când fapta este săvârșită în interesul altuia, nu numai în interesul autorului sau când, de exemplu, se fac promovări nu pe criterii profesionale, ci pe cel al apartenenței sau nu la un anumit partid ori când nu sunt promovați sau sunt îndepărtați din funcție oameni pe criterii de partid. Tot act de corupție există și când nu se face ceea ce trebuie, avantajând astfel necuvenit pe cineva, când se promite ce nu se poate da (de exemplu, locuri de muncă), sau când sunt ocolite prevederile legale pentru a se obține un anumit folos (care deseori nu se cuvine). De asemenea, există corupție și atunci când se acordă drepturi pe criterii străine celor regulamentare ori sunt protejate rude, amici, colegi de partid, când se urmărește extinderea autorității într-un domeniu necuvenit sau pe alte căi decât cele legale, când nu sunt eliminați din posturile pe care le ocupă cei corupți ori abuzivi sau sunt tăinuite fapte de corupție.

Corupția constituie o amenințare pentru democrație, pentru supremația dreptului, echității sociale şi justiției, erodează principiile unei administrații eficiente, subminează economia de piață și pune în pericol stabilitatea instituțiilor statale.7

Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția, semnată de România la data de 27 ianuarie 1999, definește corupția în cele două modalități de săvârșire: activă și pasivă.

Corupția activă reprezintă promisiunea, oferirea sau darea cu intenție, de către persoane, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, unui funcționar

4 V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p. 11.5 Ibidem, p. 42.6 E. Cherciu, Corupţia, Caracteristici şi particularităţi în România, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 8 7 C. Rus, Gh. Dimofte, Infracțiune de corupție, R.D.P. nr. 3/2003, p. 85.

2


public, pentru sine ori pentru altul, în vederea îndeplinirii ori abținerii de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale.

Pe fondul unei legislații lacunare și în permanentă schimbare în domeniul privatizării, al pieței de capital, al sistemului bancar și al asigurărilor, a fost adoptată Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, menită să incrimineze faptele de corupție într-o accepțiune modernă. Această lege conține prevederi noi privind faptele de corupție, dar face și unele precizări și completări a celor existente deja în Codul penal, Partea specială. Prin art. 7 alin. (1) și art. 9 se instituie cauze speciale de majorare a pedepsei (de mărire a maximului special), atunci când luarea de mită a fost săvârșită de o anumită persoană (de exemplu, un organ de constatare) sau în interesul unei anumite organizații sau persoane. De asemenea, în lege mai există o referire la luarea de mită, și anume în art. 19 care reglementează confiscarea specială. Totuși, art. 19, având caracterul unei norme generale, referindu-se la toate infracțiunile de corupție, rezultă că în cazul confiscării special, la luarea de mită si darea de mită se va aplica art. 254 alin. (3) C. pen., această dispoziție având caracter special.8

Politica legislativă actuală a statului român în această materie a fost completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1065/2001 privind aprobarea Programului național de prevenire a corupției și a Planului național de acțiune împotriva corupției9 și prin strategiile de luptă împotriva corupției.10

Nicio societate – indiferent de stadiul de dezvoltare economică, socială, de natura şi esenţa regimului politic, de forma de organizare statală şi de guvernământ – nu a fost şi nu este ocolită de corupţie, de efectele deosebit de grave ale acesteia. Societatea, cadrul general al existenţei şi al acţiunii omului, este totdeauna o societate concretă, rezultat al dezvoltării istorice îndelungate, având o anumită structură economică şi politică, anumite sisteme de norme şi valori, un anumit nivel al practicii şi cunoaşterii sociale instituind – în consecinţă – anumite raporturi între indivizi, între aceştia şi colectivitate etc. Omul nu-şi poate alege necondiţionat cadrul existenţei şi al acţiunii sale, pe care îl moşteneşte de la înaintaşi, se înscrie în el şi îl transformă treptat prin propria sa activitate, odată cu propria sa dezvoltare.11

În cadrul vieţii sociale, acţiunea fiecăruia este apreciată, evaluată de ceilalţi membri ai societăţii şi considerată „convenabilă” ori „neconvenabilă”,

8 Al. Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 326-328.9 M. Of. nr. 728 din 15 noiembrie 2001.10 H.G. nr. 1944/2004 pentru aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007 (M.Of. nr. 1199 din 15 decembrie 2004); H.G. nr. 231/2005 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007 (M.Of. nr. 272 din 1 aprilie 2005).11 H. Diaconescu, op.cit., p. 4.

3


pentru ei sau grupul social construit după cum ea se armonizează sau vine în conflict cu acestea.

Corupţia face indiscutabil parte dintre acele acţiuni ale omului care sunt neconvenabile pentru societate, pentru ceilalţi membrii ai acesteia.

Corupţia este un fenomen social prin condiţiile de existenţă şi totodată unul antisocial prin consecinţele sale. Odată cu incriminarea ei, corupţia a devenit şi un fenomen juridic. Ca urmare a incriminării sale, corupţia trece limitele faptului exclusiv social devenind şi un fapt juridic, generator de consecinţe juridice, de răspundere penală.

Corupţia este un fenomen juridic, fapt pentru care este şi rămâne un fenomen social, ea având loc în societate şi producând urmări periculoase, dăunătoare pentru aceasta. Dacă nu ar exista corupţia în realitatea socială, nu ar produce urmări antisociale periculoase, nu ar fi incriminată şi nu ar fi devenit fapt juridic. Corupţia devine un fapt juridic, reglementat prin norme de drept penal, fiindcă în prealabil este un fapt social, o realitate socială care nu trebuie ignorată şi care creează urmări periculoase pentru ordinea socială.

Fenomen social, corupţia este inamicul deosebit de periculos al vieţii sociale civilizate, organizate statal, a ordinii de drept, a democraţiei, putând determina disoluţia, dispariţia acestora.

Definită ca fiind o stare de abatere de la normalitate, de la datorie, corupția înseamnă folosirea abuzivă de către o persoană a funcției de intermediar sau de decizie pe care o îndeplineşte, pentru a acorda celui care corupe sau comunității de interese pe care acesta o reprezintă, un avantaj economic sau administrativ, în schimbul unei sume de bani, a unor cadouri, a unor deplasări, excursii, concedii sau distracții sau a primirii unor proprietăți. Tot corupție înseamnă și folosirea de către o persoană a funcției sau poziției sale publice, pentru a eluda sau evita îndeplinirea unor norme, baremuri sau proceduri legale, la obținerea în folosul ei a unor avantaje materiale sau a unor funcţii profesionale sau administrative.

Corupția constituie o amenințare pentru democrație, pentru supremația dreptului, echității sociale si a justiției, erodează principiile unei administrații eficiente, subminează economia de piață și pune în pericol stabilitatea instituţiilor statale indiferent de forma acestora.

Corupţia este ea însăşi o ameninţare a independenţei şi imparţialităţii justiţiei, a procesului corect şi constituie un atentat la apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, la dezvoltarea economic a statelor, a investiţiilor străine şi la progresul democraţiei. Acestea sunt incompatibile cu rolul sistemului judiciar de a asigura respectarea legilor şi administrarea justiţiei într-o manieră echitabilă, eficientă şi predictibilă.12

12 C. Danileţ, Corupţia şi anticorupţia în sistemul juridic, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 181.

4


Luarea de mită face parte din grupul infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public sau al altor activități reglementate de lege, mai exact, infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Capitolul I din titlul V noul Cod penal– partea specială-, rezervat incriminării și sancționării faptelor periculoase considerate de lege ca infracțiuni de corupție și de serviciu, cuprinde mijloace penale necesare operei reacției sociale preinfracționale și operei reacției sociale postinfracționale.

Ceea ce caracterizează grupul acestor infracțiuni este pe lângă criminogenezele, formele de manifestare și victimologia acestora, categoria drepturilor și intereselor care se impun procesului reglementării juridice și ocrotirii penale contra infracțiunilor. Organele și instituțiile publice de stat sau private, cât și persoanele care formează categoria funcționarilor publici sau categoria cetățenilor particulari sunt egal ocrotite de lege în cadrul statului român de drept, ca astfel să fie apărată contra criminalității ordinea de drept necesară domeniului menționat. Dreptul penal reglementează drepturile și interesele privind desfășurarea normală a activității organelor sau instituțiilor publice cât și drepturile sau interesele legale ale cetățenilor, proces care pune în lumină necesitatea ocrotirii prin mijloace penale a unui fascicul complex de drepturi și interese de natură juridică diferită.13

Un loc important prin gravitatea ei, în cadrul infracțiunilor pe care le poate comite un funcționar, ocupă luarea de mită (corupția pasivă).14

În dreptul penal român, mituirea este privită ca o faptă bilaterală, la săvârșirea căreia concură în mod necesar – prin câte o acțiune corelativă – două persoane, și anume mituitorul, care dă mita, și mituitul, care o primește, în scopul îndeplinirii sau încălcării îndatoririlor de serviciu cu privire la efectuarea unui act de serviciu. În raport cu acțiunile pe care le desfășoară fiecare dintre cei doi subiecți care concură la realizarea mituirii, se face distincție între: darea de mită sau corupția activă, care constă în darea, oferirea sau promiterea mitei funcționarului public sau altui funcționar de către mituitor în scopul de a-l determina la o anumită conduită în legătură cu îndeplinirea unui act care ține de atribuțiile sale de serviciu și luarea de mită sau corupția pasivă, care constă în primirea, acceptarea, nerefuzarea sau pretinderea mitei de către funcționarul public sau alt funcționar mituit sau corupt în același scop.

Mituirea constă în acțiunile conjugate de darea și luarea de mită. În ceea ce privește incriminarea mituirii, în dreptul penal există două sisteme: sistemul incriminării unității de infracțiune, care incriminează ca infracțiune numai luarea

13 V. Dongoroz, S. Kahane ș.a., Explicațiile teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. IV, ed. a 2-a, Ed. Academiei Române și Ed. All Beck, București, 2003, p. 75.14 V. Dobrinoiu, T. Dima, Drept penal. Curs selectiv pentru licență. Partea generală și partea specială, ed. a 2-a, rev. Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 475.

5


de mită, iar pe mituitor îl tratează ca participant la săvârșirea infracțiunii și sistemul incriminării bilaterale sau al dublei incriminări, care incriminează atât darea de mită, cât și luarea de mită, ca infracțiuni de sine stătătoare. Acest sistem corespunde necesității de a reprima atât fapta de pericol social a mituitorului, cât și pe cea a mituitului.15 Codul penal a adoptat sistemul bilateral, potrivit căruia este incriminată atât luarea de mită, ca infracțiune mai gravă, cât și darea de mită.16 Legea nr. 78/2000 prevede o variant agravată a acestei infracțiuni, săvârșită de funcționarul cu atribuții de constatare a contravențiilor, de urmărire sau de judecare a infracțiunilor [art. 7 alin. (1)].17

Organizaţiile de stat precum şi persoanele particulare sunt interesate în mod egal pentru asigurarea cadrului optim legislativ şi organizatoric care să permită funcţionarilor sau altor salariaţi îndeplinirea exemplară a îndatoririlor de serviciu. Interesele generale ale societăţii, în general şi ale fiecărei persoane fizice, în particular, impun măsuri de protecţie care să asigure exerciţiul funcţiunilor împotriva vendităţii unor funcţionari şi să stopeze tendinţa acestora de a obţine câştiguri ilicite18 dar şi împotriva acelora care deşi nu au această calitate, sunt în legătură cu atribuţiunile de serviciu.

1.2. Scurt istoric al infracţiunii de luare de mită

Grava decădere, descompunere morală – deopotrivă cauze si manifestări ale corupţiei – sunt prezente nu numai la nivelul corupţilor sau corupătorilor ci al societăţii în ansamblul ei.

De-a lungul secolelor, tradiţiile şi condiţiile istorice şi geo-politice au modificat considerabil sensibilitatea opiniei publice în ceea ce priveşte perceperea şi evaluarea acestor comportamente precum şi modul în care ele sunt tratate în reglementările legale. În anumite perioade ale istoriei, oferirea şi primirea de foloase de către funcţionari au fost chiar acceptate ca fiind ceva firesc.

Corupţia, ca fenomen social, a atras atenţia spre studiul ei, încă din antichitate.

15 M. Basarab, V. Pașca, Gh. Mateuț, T. Medeanu, C. Butiuc, M. Bădilă, R. Bodea, P. Dungan, V. Mirișan, R. Mancaș, C. Miheș, Codul penal comentat. Partea specială, vol. II, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 255.16 D. Ciucan, Corupţie. Fapta asimilată, în R.D.P. nr. 3/2007, p. 103.17 Gh. Bălășoiu, Funcționarul cu atribuții de control – subiect activ calificat al infracțiunii de luare de mită, în Dreptul nr. 8/1994, p. 61; V. Pop, Funcționarul cu atribuții de control, în R.D.P. nr. 4/1996, p. 119.18 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Partea specială, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1972, p. 75.

6


În Principatele Române primele dispoziţii sancţionatorii îi vizau pe judecători în Pravila lui Matei Basarab din anul 1632 şi în Pravilniceasca Condică a lui Alexandru Ipsilante din 1780.

Creşterea numerică a funcţionarilor în ţările Europei vestice a determinat apariţia reglementărilor moderne, în special în perioada lui Napoleon Bonaparte.

În Europa, Codul penal francez din 1810 – Codul Napoleon – a introdus pentru prima dată sancţiuni foarte grave pentru infracţiunile de corupţie, atât în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cât şi pentru efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu. Acest model a fost urmat atât de alte state europene, dar şi de ţara noastră.

Dispoziţiile de această natură au fost preluate de legislaţiile altor state, inserându-se infracţiunea de luare de mită în Codul penal italian, Codul penal austriac şi cel ungar, acestea din urmă având aplicabilitate pe teritoriul Bucovinei, respectiv al Transilvaniei.

În Principatele Române a apărut o reglementare similară în anul 1864, în art. 144 C. pen., inspirată din legislaţia franceză şi italiană. Infracţiunea îi viza pe experţii, arbitrii, funcţionarii, agenţii sau însărcinaţii din domeniul administrativ sau judecătoresc, care acceptau daruri sau promisiuni pentru a face sau a nu face un act privitor la funcţie. Pe lângă pedeapsa principală a închisorii, se mai prevedea interdicţia de a ocupa funcţii publice, pierderea dreptului la pensie şi obligarea la amendă în cuantum dublu faţă de valoarea primită sau pretinsă. Fapta judecătorului sau a juratului, care lua mită pentru a pronunţa o pedeapsă în favoarea sau împotriva acuzatului, era sancţionată cu limita maximă a închisorii, interdicţia de a mai profesa şi pierderea dreptului la pensie, în art. 145.

Codul penal de la 1864, intrat în vigoare în 1865, deşi a avut ca model Codul francez, care incrimina atât luarea de mită cât şi dare de mită, nu a incriminat decât mituirea pasivă, în articolele 144 şi 145 care au fost modificate prin legea din 17 februarie 1874 în ce priveşte sancţiunea. În Codul penal Român de la 1864, mituitorul era considerat participant la acţiunea de mituire şi calificat ca agent provocator sau complice, fiind pedepsit împreună cu mituitul pentru aceeaşi infracţiune.19

Codul penal din 1865 incrimina numai corupţia pasivă (luarea de mită), deoarece el a avut ca sursă de inspiraţie Codul penal francez din 1810 (Codul napoleonian). Luarea de mită făcea obiectul de reglementare al art. 144 şi 145. Conform art. 144 din Codul penal din 1865, situat în cadrul Capitolului II din Titlul VIII (Crime şi delicte contra intereselor publice), în forma rezultată ca urmare a republicării Codului penal în anul 1912: „Orice funcţionar de ramul 19 I. Chipăilă, C. Popa, G. Ciolan, Drept penal, partea specială, ed. a II-a, Ed. Sitech, Craiova, 2010, p. 186.

7


administrativ sau judecătoresc, orice agent sau însărcinat al unei administraţiuni publice, care va fi primit sau va fi pretins daruri sau prezenturi, sau care va fi acceptat promisiuni de asemenea lucruri, spre a face sau spre a nu face un act privitor la funcţiunea sa, fie şi drept, dar pentru care nu ar fi determinată de lege o plată, se va pedepsi cu închisoare de la doi până la trei ani şi cu amenda îndoită a valorii lucrurilor primite sau făgăduite, fără ca această amendă să poată fi mai mică de 200 lei, iar banii sau darurile ori valoarea lor, se vor lua pe seama ospiciilor sau caselor de binefacere ale localităţii unde s-a comis mituirea. Ei nu vor mai putea ocupa funcţiune publică şi vor pierde dreptul la pensie. Cu aceeaşi pedeapsă se va pedepsi şi orice arbitru sau expert, numit sau de către tribunal, sau de către părţi, care va fi acceptat promisiuni sau primit daruri sau prezenturi, pentru a da o deciziune sau a emite o opiniune favorabilă uneia din părţi”.

Potrivit art. 145 din Codul de la 1865: „Dacă mituirea s-a urmat asupra unui judecător sau jurat pronunţând în materii criminale în favoarea sau în contra acuzatului, pedeapsa va fi maximul închisorii şi pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viaţa; el va pierde şi dreptul la pensiune. Dacă mituirea s-a urmat asupra unui jurat pronunţând în materii de expropriaţiune, pedeapsa va fi închisoarea de la un an până la doi ani, pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viaţa şi a dreptului de pensiune”. Legiuitorul de atunci nu a dorit să incrimineze corupţia activă, ci numai corupţia pasivă, în scopul denunţării faptelor de corupţie.20

În conformitate cu art. 146 din Codul penal de la 1865: „Oricare particular care, în numele său, sau în numele vreunui funcţionar public, administrativ sau judecătoresc, cu ştirea sau fără ştirea acestuia, într-un chip direct sau indirect, va cere, va lua, sau va face să i se promită daruri sau alte foloase nelegitime, spre a interveni, spre a se face sau a nu se face vreun act din cele privitoare la atribuţiunile acelui funcţionar, se va pedepsi cu închisoare de la şase luni până la doi ani şi cu amenda valoarea îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca această amendă să fie mai mică decât 200 lei. Lucrurile primite, sau valoarea lor, se vor lua în folosul ospiciilor sau caselor de binefacere ale localităţii unde s-a comis faptul. Dacă mijlocitorul va fi funcţionar, va pierde dreptul de a mai ocupa funcţiuni şi nu va putea primi pensiune”.21

Noţiunea de luare de mită, aşa cum era definită prin art. 254 C. pen., este mult asemănătoare cu cea din Codul penal anterior din 1936. Există totuşi şi unele deosebiri. O primă deosebire - dar numai de redactare - priveşte obiectul

20 I. Tanoviceanu, V. Dongoroz, Tratat de drept şi procedură penală, ed. a II-a, Tipografia Curierul Judiciar, Bucureşti, 1925, p. 565.21 Murea Marius, Luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite – infracţiuni de corupţie, Ed. Wolterskluwer, Bucureşti, 2009, p. 76-77.

8

http://www.librarie.net/editura/Wolterskluwer


mitei care, spre deosebire de Codul penal anterior (care se referea la „bani, bunuri, valori, comisioane sau orice alt profit”) este exprimat mai concis („bani sau alte foloase”). O a doua deosebire constă în aceea că art. 254 din Codul penal actual nu mai prevede circumstanţele agravante existente în Codul anterior deoarece s-a considerat că limitele pedepsei, aşa cum au fost stabilite prin noul Cod, permit o justă individualizare a sancţiunii, oricare ar fi circumstanţele comiterii faptei. În sfârşit, în ce priveşte confiscarea obiectului mitei, art. 254, alin. 3 conţine o dispoziţie deosebită de cea prevăzută de Codul anterior, conform căreia dacă bunurile luate ca mită nu se găsesc în natură, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.22

În cazul infracţiunilor de corupţie, dacă acestea au fost săvârşite în interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau investiţiile internaţionale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se majorează cu 5 ani.23

În anul 1929, sfera subiecţilor infracţiunii de luare de mită a fost extinsă asupra administratorilor, cenzorilor, lichidatorilor şi a oricăror prepuşi ai societăţilor cooperatiste.

Codul penal de la 1936 incrimina delictul de luare de mită în art. 251 atât în varianta simplă, cât și în varianta agravată. Textul este inspirat din art. 174 Cod penal de la 1864, unde fapta este tratată sub denumirea de „mituirea (corupția) pasivă”. Clasificarea mitei în mituire pasivă (luarea de miă) și mituire activă (darea de mită) este preluată din lucrările clasice de drept. În dreptul penal român corupția era incriminată din perioada domniilor fanariote.

Prin revizuirea şi republicarea acestui Cod penal în februarie 1948 nu se aduc modificări importante în articolele referitoare la mituire privind modul de incriminare. Dar, mituitorul era apărat de pedeapsă dacă denunţa fapta, chiar după pornirea procesului penal, cu excepţia cazului când procesul penal era pornit împotriva sa. Această dispoziţie legală nu era însă justificată pentru că, din moment ce organul de urmărire penală era sesizat despre săvârşirea infracţiunii pe altă cale, denunţarea acesteia de către autor era irelevantă datorită tardivităţii ei şi apărarea de pedeapsă nu mai avea raţiune. Codul penal Român din 1969 a adus modificări importante faţă de codurile penale anterioare. Nu se mai prevăd în dispoziţiile art. 254 C. pen. din 1969 agravante legale asemănătoare celor prevăzute în art. 251 C. pen. din 1948 determinate de calitatea funcţionarului sau de ilegalitatea actului făcut, deoarece s-a considerat că limitele pedepsei stabilite în noul Cod penal permit o justă

22 V. Dongoroz, Gh. Dărângă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeş, M. Popovici, P. Sârbulescu, V. Stoican, Noul cod penal şi codul penal anterior - prezentare comparativă, Ed. Politică. Bucureşti.,1968, p. 166-167.23 Monitorul Oficial nr. 219/18.05.2000, Legea nr. 78 din 8 mai 2000.

9


individualizare a sancţiunilor, oricare ar fi circumstanţele comiterii faptei. In ce priveşte obiectul material al infracţiunii exprimat în Codul penal anterior în „bani, bunuri, valori, comisioane sau orice alt folos necuvenit după lege”, în Codul penal din 1969 este exprimat într-o formă mai concisă şi mai cuprinzătoare (bani sau alte foloase).24

Cu o istorie de mii de ani, începând încă din antichitate, corupția reprezintă unul dintre modelele comportamentale dintre cele mai rele dar, în același timp, extrem de răspândite în cadrul funcționarilor oficiali sau reprezentanților aleși ai comunității. În ultimul secol, ea privește și comportamentul celor din domeniul privat. Înțelesul și îngrijorarea față de acest fenomen au crescut și au avut loc reactii pe plan național si internațional.

Pentru prima oară în 1975 prin rezoluția 3514, Adunarea generală a Națiunilor Unite a abordat chestiunea practicilor corupte în tranzacțiile comerciale internaționale și ca urmare au fost adoptate o serie de alte măsuri de către organisme internaționale în legatură cu acest subiect.

Nici prin Codul penal şi nici prin legi speciale nu s-a dat o definiţie noţiunii de „corupţie” şi acest lucru a generat o tendinţă de extrapolare, de extindere a conţinutului acestui concept dincolo de limitele sale fireşti. Pentru prima dată şi indirect, conceptul penal de corupţie a fost abordat – în legislaţia noastră – prin Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecată pentru unele infracţiuni de corupţie a cărui câmp de aplicare a fost limitat la infracţiunile de luare de mită (art. 254 C. pen.), dare de mită (art. 255 C. pen.), primire de foloase necuvenite (art. 256 C. pen.) şi trafic de influenţă (art. 257 C. pen.).

Corupția aparatului de stat are o tradiție foarte veche. În Grecia antică mita era atât de frecventă, încât Platon propunea să fie pedepsiți cu moartea funcționarii care primesc cadouri pentru a-și face datoria. Acesta spunea că nu trebuie să primești daruri nici pentru a face lucruri bune, nici rele.

În ceea ce privește societatea românească actuală, se constată o frecvență deosebit de ridicată a faptelor de luare de mită, ceea ce constituie un fapt negativ. Una dintre principalele probleme ale puterii de stat, ale opiniei publice și a tuturor celor interesați în reformarea justiției penale pe baze științifice, democratice a devenit eliminarea corupției sub forma mitei și a traficului de influență.25

CAPITOLUL II: ANALIZA ŞI STRUCTURA INFRACȚIUNII

2.1. Fapta incriminată

24 I. Chipăilă, C. Popa, G. Ciolan, op.cit., p. 186-187.25 V. Dobrinoiu, T. Dima, op.cit., p. 475.

10


Luarea de mită, precum și celelalte infracțiuni de cumpărare sau traficare a funcției sunt reunite sub denumirea generică de infracțiuni de corupție.26

În ceea ce privește incriminarea mituirii, în dreptul penal există două sisteme: sistemul incriminării unilaterale, care incriminează ca infracțiune numai luarea de mită, iar pe mituitor îl tratează ca participant la săvârșirea infracțiunii și sistemul incriminării bilaterale sau al dublei incriminări, care incriminează atât darea cât și luarea de mită, ca infracțiuni de sine stătătoare, distincte.27 Codul penal a adoptat sistemul bilateral, potrivit căruia incriminează ca fapte penale atât luarea cât și darea de mită.

Luarea de mită este prima infracțiune de corupție28, incriminată coroborat cu art. 7 din Legea nr. 78/200029, într-o variantă tip [art. 289 alin. (1) nou C. pen.] și o variantă asimilată [art. 289 alin. (2) noul C. pen coroborat cu art. 7 din Legea nr. 78/2000].

Luarea de mită este o infracțiune care face parte din grupul de infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege, așezate în capitolul I, titlul V, art. 289 noul C. pen., partea specială, infracțiune zisă de corupție, alături de darea de mită, traficul de inflență, cumpărarea de influență, fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia și fapte săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia.

Codul penal reglementează această infracțiune in articolul 289: ″Fapta funcţionarului public, care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de

26 M. Basarab, V. Pașca, Gh. Mateuț, T. Medeanu, C. Butiuc, M. Bădilă, R. Bodea, P. Dungan, V. Mirișan, R. Mancaș, C. Miheș, op.cit., p. 254.27 Al. Ionaș, op.cit., p. 308.28 Corupția este definită în Convenția civilă asupra corupției adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 147/2002. Potrivit art. 2 din Convenție ″prin corupție se înțelege faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct sau indirect, un comision ilicit sau un alt avantaj necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj necuvenit care afectează exercițiul normal al unei funcții sau comportamentul cerut beneficiarului comisionului ilicit sau avantajului necuvenit ori promisiunii unui astfel de avantaj necuvenit″.29 În Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (M. Of. nr. 219 din 18 mai 2000) se face distincția între trei categorii de infracțiuni de corupție: a) infracțiuni de corupție prevăzute la art. 254-257 C. pen., la art. 6¹ și art. 8² din Legea nr. 78/2000, precum și infracțiunile prevăzute în legi special, ca modalități specific ale infracțiunilor prevăzute la art. 254-257 C. pen. și la art. 6¹ și art. 8² din Legea nr. 78/2000; b) infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, prevăzute în art. 10-13 din aceeași lege; c) infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție, prevăzute în art. 17. Prin Legea nr. 161/2003 s-a modificat și completat Legea nr. 78/2000 prin dezvoltarea unor texte de incriminare și introducerea unei secțiuni care cuprinde ″infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene″.

11


a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Fapta prevăzută în alin. 1, săvârşită de una din persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.″

2.2. Obiectul protecţiei penale

Obiectul juridic generic se referă la încrederea, integritateaa, ca valori sociale ocrotite în raporturile inițiate între indivizii unei societăți active profesional, din perspectiva unor interese și în legătură cu anumite îndatoriri de serviciu.

Obiectul juridic specific este reprezentat de totalitatea relațiilor ccreate în jurul valorii sociale ocrotite, relații bazate pe onestitate, integritate, profesionalism, disponibilitate necondiționată a funcționarilor publici.30

Obiectul juridic privește relațiile sociale referitoare la interesele publice, la cinstea, corectitudinea, probitatea în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale funcționarilor, cele privind apărarea intereselor legale ale persoanelor împotriva faptelor ilicite ale funcționarilor, în scopul desfășurării normale a activității organelor și instituțiilor de stat, a unor unități din cele prevăzute de art. 176 noul C. pen.31 sau a altor persoane juridice.32

Obiectul juridic generic se referă la relațiile de serviciu.Obiectul juridic al infracțiunilor de corupție este complex și constă în

drepturile și interesele privind desfășurarea activității organelor și instituțiilor de stat sau publice, cât și drepturile și interesele persoanelor particulare, drepturi și interese ocrotite în mod egal de legea penală și care sunt vătămate, periclitate sau amenințate prin săvârșirea infracțiunilor de acest fel.33

Din literatura noastră juridică, S. Kahane consideră că obiectul special al luării de mită constă în ″mănunchiul de relații sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibilă fără a asigura – în organizațiile de stat și obștești – exercitarea cu probitate de către funcționari (sau de către alți salariați) a atribuțiilor de serviciu încredințate lor și fără a combate faptele de

30 N.M.Vlădoiu, Drept penal român, partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 263.31 Art. 176 noul C. pen. - ″Prin termenul <public> se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.″32 Al. Ionaș, op.cit., p. 308.33 I. Gh. Brădet, Drept penal român, partea specială, vol. I, Ed. Europa Nova, București, 1993, p. 258.

12


venalitate prin care se aduce atingere bunului mers al organizațiilor de sat și obștești și se lezează implicit interesele legale ale persoanelor particulare″.34

Într-o altă opinie, se arată că această definiție pare totuși greoaie, întrucât cuprinde prea multe elemente explicative, iar referirea și la lezarea intereselor legale ale persoanelor particulare nu se consideră necesară și nici totdeauna exactă (de exemplu, când luării de mită îi corespunde o dare de mită). Astfel, se consideră că obiectul juridic special în cazul infracțiunilor de serviciu îl constituie relațiile sociale care – deși, în ultimă analiză sunt legate de activitatea statului, a organelor sale, a instituțiilor, regiilor autonome etc. – se pot forma, desfășura și dezvolta în mod normal, numai în condițiile îndeplinirii îndatoririlor de serviciu de către funcționari. Fără îndeplinirea acestor îndatoriri, funcționarea organizațiilor de stat și publice nu ar fi posibilă; de aceea în cazul infracțiunilor de serviciu, accentul ocrotirii penale cade, în primul rând, pe relațiile sociale condiționate, sub aspectul formării, desfășurării și dezvoltării lor, de aducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu și numai în al doilea rând, pe cale de consecință, pe relațiile sociale privitoare la activitatea acestor organizații.35

Obiectul juridic specific este reprezentat de buna desfășurare a relațiilor de serviciu, care implică o atitudine corectă a funcționarilor în raport cu persoanele cu care intră în contact și față de care trebuie să își îndeplinească atribuțiile de serviciu necondiționat.36

Problema existenței sau inexistenței unui obiect material al infracțiunii de luare de mită este destul de controversată.37

Obiectul material lipsește, de regulă. Nu constiituie obiect material banii sau alte bunuri pe care funcționarul public le primește. Totuși, atunci când funcționarul a efectuat actul pentru a cărui îndeplinire a primit mită, dacă acest act privește un obiect material, el va fi în acelașii timp și obiect material al infracțiunii (de exemplu, un funcționar poștal care acordă prioritate în remiterea coletelor celor care îi oferă mită).38

Potrivit unei opinii, obiectul material al mitei îl constituie ″banii sau alte foloase″ date funcționarului ori primite de el.39 Obiectul material îl constituie mita, adică ″banii sau alte foloase, care nu i se cuvin″ subiectului activ.40 Banii

34 V. Dongoroz, S. Kahane, op.cit., p. 130.35 V. Dobrinoiu, op.cit., p. 66-67.36 N.M. Vlădoiu, Curs de drept penal, partea specială, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 313.37 V. Dobrinoiu, T. Dima, op.cit., p. 476.38 V. Dongoroz ș.a., op. cit., vol. IV, p. 114.39 O.A. Stoica, Drept penal. Partea specială, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976, p. 247.40 A.N.Trainin, Teoria generală a conținutului infracțiunii, Ed. Științifică, București, 1959, p. 166.

13


sau foloasele pretinse, primite sau acceptate de făptuitor trebuie să îndeplinească o condiție, și anume aceea de a nu se cuveni făptuitorului.41

Definind obiectul mitei, Codul penal din 1865 se referea la „daruri sau prezenturi”, iar Codul penal din 1936 la „bani, bunuri, valori, comisioane sau orice alt folos necuvenit după lege”. În articolul 289 din Codul penal actual se vorbeşte numai despre „bani sau alte foloase care nu i se cuvin”. În literatura juridică s-a făcut precizarea că prin expresia „foloase care nu i se cuvin” se înţelege orice folos material care ar constitui o îmbogăţire fără just temei, adică o sporire a activului sau o diminuare a pasivului patrimoniului făptuitorului pe cale ilicită a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor sale de serviciu. Legea enunţă semnificativ banii, aceştia reprezentând mijlocul cel mai frecvent de corupere a funcţionarului în practica judiciară existentă.42

În literatura juridică mai recentă43 se consideră că, în esență, infracțiunea de luare de mită are un obiect material, iar acesta constă în bani, valori sau alte bunuri care sunt supuse confiscării.

În practica judiciară s-a decis că obiectul mitei poate consta în: sume de bani, indiferent dacă au fost daţi în mod expres ca un dar sau sub forma unui împrumut simulat, acordarea unui împrumut unui funcţionar pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu44, diferite daruri sub orice formă cum ar fi vânzări simulate, schimburi avantajoase pentru funcţionari, pierdere voită la joc de noroc în favoarea funcţionarului. Este necesar să existe o proporţie între valoarea actului şi folosul promis astfel ca acesta să apară ca o răsplată.45

În opinia care susține că banii ori foloasele pretinse, primite ori a căror promisiune a fost acceptată, expres sau tacit, de către subiectul activ, constituie obiectul material al infracțiunii de luare de mită, se confundă obiectul material al acestei infracțiuni cu obiectul mitei; cele două noțiuni sunt însă total deosebite.

2.3. Subiecții infracțiunii

2.3.1. Subiectul activ

41 C. Voicu, A.S. Uzlău, R. Moroșanu, C. Ghigheci, Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed. Hamangiu, București, 2014, p.470.42 A. Filipaş, Drept penal, partea specială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 198343 I. Vasiu, Drept penal român, partea specială, vol. II, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 2001, p. 324.44 Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 2113/1971 în "R.R.D.", nr. 9/1971, p. 164 şi dec. nr. 1710/1970 în" CD", p. 40845 Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 2407/1975 în" R.R.D.", nr. 2, p. 246.

14


Infracțiunea de luare de mită este o infracțiune cu subiect activ nemijlocit calificat. Acesta este circumstanțiat, un funcționar public, noțiune definită în art. 17546 NCP. Subiectul activ trebuie să aibă calitatea de funcționar public în momentul săvârșirii acțiunii tipice.47 Actul pentru a cărui îndeplinire ori neîndeplinire este mituit trebuie să facă parte din îndatoririle sale de serviciu, trebuie să fie de competența sa.În plus, actul pentru a cărui îndeplinire ori neîndeplinire este mituit trebuie să facă parte din îndatoririle sale de serviciu, trebuie să fie de competența sa. Dacă în acel moment făptuitorul nu avea acestă calitate, dar a pretins sau a primit foloasele ori a acceptat promisiunea lor, cu condiția dobândirii în viitor a unei asemenea calități, fapta a putea constitui, eventual, o înșelăciune. Ar putea exista totuși și luare de mită în cazul în care, după pretinderea sau acceptarea promisiunii foloaselor, subiectul a dobândit calitatea de funcționar și apoi, în baza înțelegerii anterioare, a primit foloasele pretinse sau promise. Dacă la data săvârșirii acțiunii tipice, faptuitorul era funcționar public, va exista luare de mită, chiar dacă mai înainte de efectuarea actului în vederea căruia a săvârșit fapta, el a pierdut calitatea respectivă și chiar dacă banii sau foloasele pretinse ori promise anterior i s-au dat efectiv după pierderea calității.48

Conform art. 30849 NCP, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime dacă sunt săvârșite de către persoanele care exercită, prmanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2)50 ori în cadrul oricărei persoane juridice.

46 Art. 175: " (1)Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public."47 C.S.J., Secția penală, decizia nr. 1117/1998, în R.D.P. nr. 3/2000, p. 169.48 V. Dobrinoiu, op. cit., p. 122.49 Art. 308: " (1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime."50 Art. 175 alin. (2): "De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public."

15


În varianta de la alin.(2), subiect activ poate fi doar una dintre persoanele arătate la art. 175 alin.(2) NCP, adică persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului sau supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Legea nr. 78/2000, în Capitolul 1, art. 1 menţionează categoriile de persoane asupra cărora se aplică măsurile de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi anume: a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice; b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici; c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii; d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa; e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale; f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie; g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condiţiile prevăzute de lege.51

Conform art. 293 NCP, poate fi subiect activ al infracțiunii persoana care, pe baza unui acord de arbitraj, este chemată să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce îi este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi și indiferent dacă făptuitorul are cetățenie română sau străină.52

În cazul participației penale nu se poate dispune confiscarea în solidar de la inculpați a sumelor de bani ori a foloaselor necuvenite, ci de la fiecare

51 Legea nr. 78/2000, actualizată la data de 01.04.200752 M. Udroiu, V. Constantinescu, Noul Cod penal. Codul penal anterior, Ed. Hamangiu, București,, 2014, p. 388-389.

16


participant se va confisca suma de bani pe care a primit-o efectiv, ori prin echivalent valoarea bunurilor de care a profitat efectiv prin săvârșirea infracțiunii.

În cazul în care luarea de mită se comite prin intermediari, este necesar ca autorul să cunoască faptul că intermediarul acționează în numele său.

Prin alin. (2), legiuitorul a dorit să tranșeze o problemă dezbătută în doctrină, în sensul că notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o funcție de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială a autorităților publice, pot fi subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită. Prin interpretarea per a contrario, se deduce că pentru persoanele prevăzute de art. 175 alin. (2) nu constituie infracțiune fapta prevăzută de alin. (1) atunci când este săvâșită în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Rațiunea acestei excluderi rezidă în faptul că aceste persoane pot solicita în mod legal sume de bani pentru îndeplinirea serviciului public pe care îl prestează sau pentru urgentarea unui anumit act (spre exemplu, onorariul executorului judecătoresc pentru efectuarea executării silite).

Participarea penală este posibilă sub toate formele, însă coautoratul nu poate exista decât dacă toți făptuitorii au calitatea de funcționari publici. Nu este necesară această calitate pentru instigatori sau complici.53

2.3.2. Subiectul pasiv

Subiectul pasiv general este statul. Subiectul pasiv special este instituția, autoritatea sau o altă persoană juridică publică ori privată în cadrul căreia își exercită atribuțiile făptuitorul54, respectiv autoritatea publică a statului străin, instanța internațională sau organizația internațională în care subiectul activ nemijlocit își exercită serviciul. Prevederile art. 8¹ din Legea nr. 78/2000 au extins câmpul de incidență al subiectului pasiv al infracțiunii de luare de mită, acesta cuprinzând și instituțiile publice internaționale precum și statele străine. Mituitorul nu este subiect pasiv al acestei infracțiuni, însă poate fi considerat subiect pasiv special, secundar, al infracțiunii persoana constrânsă să dea mită.55

Dacă obținerea mitei este rezultatul constrângerii declanșată de funcționar asupra unei persoane fizice, acesta este subiect pasiv al infracțiunii de luare de mită.56

53 N.M.Vlădoiu, op.cit., p. 263.54 N.M. Vlădoiu, op.cit., p. 315.55 M. Udroiu, Fișe de drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 259.56 V. Dobrinoiu, T. Dima, op.cit., p. 487.

17


2.4. Condiția premisă

Aceasta constă în preexistența atribuțiilor funcționarului, care implică și îndeplinirea actelor în legătură cu care se săvârșește infracțiunea.57

Situația premisă constă, potrivit art. 289 C. pen., modificat, în preexistența unui serviciu funcționând ca o autoritate, instituție sau organ de stat, societate comercială, companie ori societate națională, regie autonomă, precum și orice alt agent economic, persoană juridică, ce are competența de a efectua acte de natura celor care prilejuiesc săvârșirea acesteia. Situația premisă include, potrivit prevederilor art. 8¹ din aceeasi lege, și preexistența unei organizații publice internaționale la care România este parte, a unui stat străin, a serviciilor, instituțiilor, ale organelor funcționând în cadrul acestora.

În cadrul serviciului a cărui existență constituie situația premisă necesară existenței infracțiunii de luare de mită își exercită atribuțiile de serviciu, funcționarul sau alt salariat, care este subiect activ nemijlocit al acesteia. Situația premisă se răsfrânge asupra calității impuse subiectului activ nemijlocit conferindu-i anumite competențe, îndatoriri de serviciu de care este dependentă existența infracțiunii.58

2.5. Conținutul constitutiv 2.5.1. Latura obiectivă

Elementul material se poate realiza printr-o acțiune, care se poate manifesta în trei modalități alternative (primire, pretindere de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin subiectului activ sau acceptarea promisiunii unor astfel de foloase).

Pentru întregirea laturii obiective, trebuie îndeplinite anumite cerințe esențiale.

O primă cerință esențială constă în aceea că aceste modalități de realizare a elementului material trebuie să se refere la bani sau la alte foloase. Banii pot fi efectivi (monede) sau sub formă de valori ori titluri de orice fel.59 Prin expresia ″alte foloase″ se înțelege orice profit sau avantaj (patrimonial sau nepatrimonial), cum ar fi, de exemplu: comisioane, prestațiile de serviciu, lucrări gratuite, promovarea în funcție, acordarea unui titlu sau grad, diferite daruri sub orice formă, cum ar fi vânzările simulate, schimburi avantajoase pentru funcționar, bilete pentru sanatorii, acordarea de locuințe, foloase care

57 N.M.Vlădoiu, op.cit., p. 263.58 H. Diaconescu, op. cit., p. 29.59 V. Dongoroz, op. cit., vol. IV, p. 133.

18


numai indirect îmbunătățesc situația funcționarului cu știința acestuia și în legătură cu un act de serviciu.

A doua cerință este ca actul în vederea căruia au fost pretinse/ primite/ acceptate promisiunile sau bunurile să facă parte din îndatoririle de serviciu ale funcționarului. Nu are relevanță pentru existența infracțiunii dacă actul funcționarului în vederea căruia se dă mita privește numai o îndatorire de serviciu specifică sau generală, deoarece legea penală are în vedere actul funcționarului privitor la îndatoririle sale de serviciu în general, fără a distinge dacă acel act privește o îndatorire de serviciu specifică sau una generică.

Dacă în momentul pretinderii foloaselor necuvenite făptuitorul nu avea în niciun mod, potrivit atribuțiilor sale de serviciu, posibilitatea și competența de a îndeplini promisiunea făcută, însă a lăsat să se creadă că are abilitatea legală în acest sens, fapta nu poate primi calificarea de luare de mită, ci, eventual, de înșelăciune.60 A ″pretinde ceva″ înseamnă a cere cuiva în mod stăruitor, a formula o anumită pretenție, direct sau indirect. Pretinderea, ca modalitate de realizare a elementului material, nu implică neapărat satisfacerea pretenției formulate de făptuitor. În cazul pretinderii, inițiativa aparține întotdeauna funcționarului. Această acțiune de pretindere se poate realiza în orice fel: prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare, cu condiția de a fi înţeleasă de către cel căruia i se adresează, putând fi expresă, fățișă, ocolitoare, aluzivă sau insidioasă. Atunci când această acțiune de pretindere este ocolitoare, aluzivă, nu este necesar ca ea să fie astfel formulată și realizată încât să poată fi înțeleasă de oricine. Este suficient și necesar ca în raport de împrejurări și mijloacce folosite (gesturi, semne, comportări etc.), pretinderea să fie inteligibilă de către cel căruia i se adresează.

Indiferent dacă este expresă, fățișă sau ocolitoare, aluzivă, pretinderea de bani sau alte foloase necuvenite trebuie să fie neechivocă, manifestând intenția funcționarului de a condiționa de ea îndeplinirea ori întârzierea efectuării unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, să ajungă la cunoștința celui căruia îi este destinată și să fie înțeleasă de acesta. Destinatarului pretenției funcționarului corupt nu i se cere să înțeleagă semnificația penală a faptei, dar el trebuie să știe că pretinderea banilor sau foloaselor necuvenite condiționează îndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu de către acesta. În situația în care pretinderea se formulează printr-o scrisoare, acțiunea care definește elementul material al laturii obiective a luării de mită nu se săvârșește în momentul expedierii corespondenței ci în acela în care aceasta este primită de destinatar și care luând cunoștință de conținutul ei înțelege solicitările ce i se adresează. 60 C.A. București, Secția I penală, decizia nr. 106/1996, în R.D.P. nr. 2/1997, p. 138.

19


Atitudinea destinatarului pretenției – de acceptare sau respingere a cererii formulată de către funcționarul corupt, după recepționarea și înțelegerea acesteia – nu influențează asupra existenței elementului material al laturii obiective a infracțiunii în această modalitate.

A ″primi″ înseamnă a lua în posesie, în stăpânire, un obiect care se înmânează, se dăruiește, sau a încasa o sumă de bani. Spre deosebire de pretindere, primirea implică o dare efectivă a banilor sau bunurilor care nu este realizată din inițiativa funcționarului ci a mituitorului.61 Acțiunea de primire trebuie să fie voluntară și spontană62, presupunând o relativă concomitență între acceptarea promisiunii și primirea de bani sau de alte foloase necuvenite. Primirea nu poate fi concepută fără acceptarea prealabilă de către funcționar a banilor sau foloaselor, însă între acestea există un interval de timp extrem de scurt, care determină relativa lor concomitență, simultaneitate. Dacă ar fi avut loc o acceptare a unei promisiuni de bani sau alte foloase anterior primirii acestora, atunci infracțiunea de luare de mită s-ar fi consumat în momentul acceptării. Primirea se poate realiza direct între mituitor și mituit sau indirect, prin intermediul altor persoane sau prin alte mjloace (tren, poștă etc.). Ea nu se limitează și nici nu trebuie limitată, la preluarea manuală de către funcționarul corupt a banilor sau a foloaselor care îi sunt oferite, pentru serviciile sale. Primirea poate fi realizată și prin lăsarea banilor sau a bunurilor în locul indicat de către funcționar sau convenit de el, astfel încât acesta să le aibă la îndemână, să le poată prelua oricând, să poată dispune de ele ori prin remiterea acestora unui terț față de care avea o obligație care este stinsă în acest fel. Atunci când se referă la foloase nici nu este posibilă primirea lor manuală ci numai dobândirea avantajelor create.

A ″accepta promisiunea″ de bani sau alte foloase necuvenite de către funcționar reprezintă acordul explicit sau implicit, direct sau indirect, al făptuitorului de a accepta oferta de mituire. În acest caz, inițiativa aparține mituitorului, iar funcționarul, fiind pus în fața promisiunii, o acceptă. Acceptarea promisiunii poate fi expresă sau tacită, însă în acest din urmă caz, ea rezultă din anumite manifestări care relevă neîndoielnic acceptarea. În această modalitate de săvârșire a elementului material al laturii obiective, inițiativa aparține corupătorului ori interpusului acestuia, funcționarul acceptând promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite.

Indiferent de modalitatea alternativă – pretindere, primire, acceptare– elementul material al laturii obiective poate fi realizat de către subiectul activ direct (nemijlocit) sau indirect (mijlocit) prin intermediari, interpuși, care pot avea

61 H. Diaconescu, op.cit., p. 3262 M. Murea, op.cit., p. 113.

20


calitatea de instigatori sau complici.63 Urmarea imediată este cerută pentru existența laturii obiective a infracțiunii de luare de mită și nu a fost scutită de controverse, determinarea ei prilejuind exprimarea a două puncte de vedere opuse. Într-un prim punct de vedere, s-a susținut faptul că infracțiunea de luare de mită este una materială, de rezultat, aceasta constând în primirea unei sume de bani sau a unui folos.64 În cel de-al doilea punct de vedere, urmarea socialmente periculoasă, în cazul infracțiunilor de mită, ″constă în crearea unei stări de pericol care aduce atingere bunului mers al activității prin atitudinea lipsită de probitate a făptuitorului″.65 Împărțirea clasică a infracțiunilor, în formale și de rezultat (materiale)66, despre care s-a afirmat67 că a fundamentat prima opinie, nu a fost înlăturată prin prevederile art. 19 C. pen, care privesc poziția subiectivă a infractorului față de rezultatul faptei sale astfel încât toate infracțiunile producând un rezultat, au aceeasi caracteristică generală. La infracțiunea de luare de mită, rezultatul faptei care constituie elementul material al laturii obiective al acesteia constă întotdeauna în starea de pericol pentru buna desfășurare a relațiilor de serviciu în cadrul unităților prevăute la art. 145 C. pen., a persoanelor juridice de drept privat, a autorităților publice ale statului străin, a unei instanțe internaționale sau a unei organizații internaționale. Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a serviciului, a autorității, prestigiului și credibilității acestuia, prin fapta lipsită de probitate a funcționarului de a pretinde, primi, accepta bani ori alte foloase ce nu i se cuvin, oferite acestuia pentru a-și îndeplini corespunzător îndatoririle de serviciu.

În ipoteza în care elementul material al laturii obiective se săvârșește în modalitatea primirii unor bani sau a altor foloase materiale, există și o urmare imediată subsecventă, constând în paguba, prejudiciul patrimonial pe care îl suferă cel care dă mită. Această urmare secundară nu schimbă caracterul infracțiunii de luare de mită, care este și rămâne una esențialmente de pericol.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.Legătura de cauzalitate întregește latura obiectivă a infracțiunii și constă

în raportul de determinare de la cauză la efect, care trebuie să existe între elementul material și urmarea imediată. Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată este acel element al laturii obiective a conţinutului infracţiunii ce constă în relaţia de la cauză la efect ce trebuie să existe între cele

63 H. Diaconescu, op. cit., p. 34.64 L. Moldovan, Luarea de mită în Codul penal al R.S.R., în Studia Universitis Babe-Bolyai-Series Jurisprudentia, Cluj, 1970, p. 88.65 S. Kahane, op.cit., p. 134.; V. Dobrinoiu, op.cit., p. 81.66 V. Dongoroz, op. cit., p. 10-11; M. Zolyneak, Drept penal. Partea generală, vol. II, Tipografia Universității ″Al. I. Cuza″, Iași, 1976, p. 62.67 V. Dobrinoiu, op.cit., p. 80.

21


două elemente ale laturii obiective - respectiv între elementul material şi rezultat.

Raportul de cauzalitate este acel raport între două fenomene în care unul precede şi determină pe celălalt. Primul poartă denumirea de fenomen-cauză, iar cel de-al doilea este denumit fenomen-efect. Fiind o infracţiune de pericol, luarea de mită nu ridică probleme practice în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate68, fiindcă ea rezultă din materialitatea faptei69 și, în consecință, nu trebuie dovedită.

2.5.2. Latura subiectivă

Latura subiectivă la infracţiunea de luare de mită constă în voinţa funcţionarului de a efectua una din activităţile specifice laturii obiective, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori în scopul de a efectua un act contrar acestor îndatoriri, fiind conştient că prin aceasta crează o stare de pericol pentru bunul mers al organizaţiei, care este de neconceput în condiţiile lipsei de probitate a funcţionarilor. Voinţa pe care o implică latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită se referă la efectuarea, de către funcţionar, a acţiunii de pretindere sau primire a folosului necuvenit, ori de acceptare a promisiunii de mită, în scopul de a-şi încălca îndatoririle de serviciu, în oricare din modalităţi. Actul de voinţă sub impulsul căruia este săvârşită fapta este precedat însă – în cazul luării de mită, ca şi al oricărei infracţiuni – de un act de conştiinţă, de o atitudine a conştiinţei faţă de fapta concepută şi de urmările ei. Conştiinţa crează cauzalitatea psihică, iar voinţa declanşează cauzalitatea fizică a faptei.70

Când se analizează latura subiectivă a faptei comise de cel care a luat mita se face abstracţie de o eventual eroare de fapt a persoanei care a dat-o. În situaţia în care un funcţionar pretinde ori primeşte bani ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, este irelevantă pentru existenţa infracţiunii împrejurarea că funcţionarul indică sau nu correct ce destinaţie urmează să dea banilor primiţi, important fiind poziţia lui subiectivă privitoare la primirea foloaselor în legătură cu îndatoririle sale de serviciu. Sub acest aspect, cel care dă bani sau alte foloase se poate afla în eroare de fapt cu privire la destinaţia acestora, împrejurare, de asemenea, lipsită de relevanţă. A condiţiona existenţa infracţiunii de luare de mită de peexistenţa infracţiunii de

68 M. Murea, op.cit., p. 120.69 N.M. Vlădoiu, op.cit., p. 315.70 I.Oancea în lucrarea colectivă Explicaţii teoretice ale Codului penal român ,vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1972, p. 115.

22


dare de mită, deşi cele două infracţiuni sunt autonome, înseamnă a adăuga la lege, ceea ce este nelegal.71

În dreptul penal român, vinovăţia este reglementată într-o formă apropiată concepţiei psihologice, ceea ce impune luarea în considerare a doi factori: factorul intelectiv şi factorul volitiv. Stabilirea vinovăţiei făptuitorului presupune cercetarea, pe baza interpretării actelor materiale, a atitudinii acestuia faţă de faptă şi urmările pe care ea le produce.72

Cu toate că, fiind în principal o infracţiune de acţiune, s-ar putea afirma că luarea de mită este o infracţiune ce se poate comite atât cu intenţie direct, cât şi cu intenţie indirect, singura modalitate incriminată a intenţiei este intenţia direct, calificată prin scop: îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarrea sau întârzierea îndeplinirii unui act referitor la îndatoririle de serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestora. Intenţia este directă inclusiv în situaţia în care infracţiunea se săvârşeşte în modalitatea acceptării promisiunii de mituire. Aşa cum se afirmă, cu deplin temei, în doctrină, din folosirea termenului „acceptă” în definirea intenţiei indirecte, cât şi în conţinutul juridic al infracţiunii de luare de mită nu se poate trage concluzia că luarea de mită ar putea fi comisă cu intenţie indirect, pentru că în cazul intenţiei directe „acceptarea” se raportează la rezultatul faptei, a cărei survenire subiectul şi-o reprezintă ca o simplă eventualitate, în timp ce în cazul luării de mită, „acceptarea” se referă la una dintre acţiunile tipice şi se raportează la promisiunea folosului făcut funcţionarului de către mituitor. Odată cu promisiunea folosului a fost acceptată de către funcţionar, starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite este de neevitat, în toate cazurile. Funcţionarul, prin urmare, nu poate avea o altă reprezentare decât cea specifică intenţiei directe.73 Intenţia directă se deduce din modul cum s-a derulat activitatea infracţională a făptuitorului.74

71 C.S.J., secţia militară, dec. nr. 11/1995, în RDP nr. 2/1996, p. 118. Instanţa a reţinut că, la 9 iunie 1993, îndeplinind funcţia de şef al biroului judiciar din poliţia Municipiului Iaşi, a pretins şi primit de la o persoană suma de 20.000 lei şi 50 mărci germane pentru a-l scoate pe un minor, cercetat pentru mai multe infracţiuni de tâlhărie, din centrul de minori Iaşi. Curtea Militară de Apel, admiţând apelul inculpatului, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de luare de mită în aceeade abuz în serviciu prevăzută în art. 248 alin. (1) C. pen., cu motivarea că, deşi primirea banilor a avut legătură cu punerea minorului în libertate, inculpatul a lăsat să se creadă că va da o destinaţie licită acestora, şi anume că vor fi folosiţi pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiune.72 M. Murea, op.cit., p. 121.73 V. Dobrinoiu, op. cit., p. 149.74 Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1085/2005, www.scj.ro. În speţă, apărarea recurentului inculpat, în sensul că nu a pretins şi primit de la denunţătorul S.F. cele 5 cartuşe de ţigări şi suma de 100.000 lei şi că cel care le-a pretins a fost inculpatul G.D., considerând că lipseşte intenţia directă, a fost înlăturată de instanţă, nefiind de natură a determina achitarea sa. C.E.I., sergent major în cadrul secţiei 20 Poliţie şi coinculpatul G.D., plutonier la aceeaşi secţie, au controlat împreună pe denunţătorul S.F., la ieşirea din complexul comercial, recurentul fiind prezent pe tot parcursul acestei acţiuni şi deşi martorul nu poseda facturi pentru ţigări, nu a luat măsuri de sancţionare contravenţională, deşi avea atribuţii în acest sens. Chiar dacă iniţiativa de a

23

http://www.scj.ro/


Vinovăția îmbracă forma intenției directe calificate printr-un scop. Scopul constă în îndeplinirea, neîndeplinirea, îndeplinirea cu întârziere, accelerarea îndeplinirii unui act referitor la îndatoririle de serviciu, sau îndeplinirea unui act contrar atribuțiilor de serviciu.75 Scopul este rezultatul prefigurat de făptuitor prin săvârșirea infracțiunii și trebuie urmărit, nu și neapărat atins.

Scopul urmărit de făptuitor poate fi realizat sau nu, prin atingerea lui neavând nici un fel de relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de luare de mită, însă realizarea acestuia poate determina un concurs de infracţiuni. Dacă actul îndeplinit priveşte un înscris falsificat din punct de vedere material, infracţiunea de luare de mită intră în concurs cu infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 280 C. pen. În acest sens este şi practica judiciară, unde s-a decis că, în cazul în care scopul se realizează prin săvârşirea unei fapte ce întruneşte trăsăturile unei infracţiuni, aceasta nu este absorbită în luarea de mită, ci constituie o faptă penală distinctă, cele două infracţiuni aflându-se în concurs real.76

Elementul subiectiv al infracţiunii, în cazul majorităţii infracţiunilor, nu trebuie să îndeplinească nicio cerinţă specială. Există unele infracţiuni în conţinutul cărora legiuitorul impune anumite cerinţe pe care latura subiectivă trebuie să le realizeze. Aceste cerinţe ataşate laturii subiective pot privi fie o

pretinde cartuşele de ţigări şi banii de la S.F. a avut-o inculpatul G.D., recurentul inculpat a acceptat această situaţie, a vândut împreună cu acesta ţigările martorilor C.I. şi P.O. şi au împărţit banii obţinuţi.75 N.M. Vlădoiu, op. cit., p. 315.76 Î.C.C.J., secţia penală, dec. nr. 2083/2004, www.scj.ro. În speţă, instanţa a reţinut concurs de infracţiuni între infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 26 C. pen. Raportat la art. 178 C. vam. anterior şi infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. Instanţa a reţinut că, în perioada 13 iulie 2001-17 ianuarie 2002, inculpatul C.V. a efectuat nouă transporturi prin care a introdus ilegal în ţară 552.952 pachete de ţigări, prezentând autorităţii vamale documente de transport vamale cu conţinut nereal. Introducerea ilegală în ţară a bunurilor a fost înlesnită de inculpaţii R.M. şi C.V., controlori vamali, care şi-au încălcat astfel, îndatoririle de serviciu, primind pentru aceasta diferite sume de bani. Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, unde judecarea cauzei a fost strămutată, prin decizia nr. 618 din 21 octombrie 2003, a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpaţii R.M. şi C.V., a desfiinţat parţial sentinţa şi, pe fond, a achitat pe inculpaţi pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă, cu motivarea că elementul material al acesteia, omisiunea de consemnare în raportul de activitate a constatărilor privind încălcarea dispoziţiilor legale, este cuprins în latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită. Recursul declarat de procuror este fondat. Instanţa de apel a dispus achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de contrabandă, considerând greşit că neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu reprezintă un element constitutiv al infracţiunii de luare de mită, neavând caracterul unei fapte penale de sine stătătoare. Elementul material al infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen. Prezintă patru modalităţi alternative, constând în primirea, pretinderea, acceptarea sau nerespingerea unei promisiuni, toate privind foloase injuste. Îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu constituie numai scopul, care se poate realiza sau nu, în vederea căruia sunt luate, pretinse sau acceptate aceste foloase. Neîndeplinirea efectivă a atribuţiilor de serviciu constituie infracţiune prin ea însăşi, în speţă luarea de mită aflându-se în concurs real cu complicitatea la infracţiunea de contrabandă. Inculpaţii nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, în mod intenţionat, pentru a înlesni, astfel, săvârşirea contrabandei de către inculpatul C.V. prin introducerea ilegală în ţară a ţigărilor, această activitate infracţională de sine-stătătoare constituind realizarea scopului în care s-au primit foloasele, iar nu un element al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită.

24

http://www.scj.ro/


finalitate specială urmărită de către făptuitor, fie o anumită motivaţie a acestuia. Ştiinţa dreptului penal numeşte finalitatea specială vizată de făptuitor prin folosirea termenului scop, iar motivaţia specială prin utilizarea termenului mobil.77

Mobilul reprezintă un impuls, un factor psihic, o pornire interioară, ce determină făptuitorul să adopte rezoluția infracțională și să treacă la executarea acesteia. Acesta nu prezintă importanță pentru existența infracțiunii, ci, eventual, pentru individualizarea pedepsei.78

Este irelevat pentru existența infracțiunii împrejurarea că funcționarul indică sau nu corect ce destinație va da folosului necuvenit, primit, importantă fiind poziția sa subiectivă în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu. Cel care dă bani sau alte foloase se poate afla în eroare de fapt, cu privire la destinația acestora, împrejurare care este irelevantă pentru existența infracțiunii. Constituie infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului de a primi bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, chiar dacă nu îndeplinește actul – legal sau ilegal la care s-a obligat, fiind suficient ca acest act să intre în sfera atribuțiilor sale de serviciu. Când actul nu intră în această sferă, dar funcționarul a făcut să creadă pe cel care i-a dat folosul necuvenit că are această abilitate legală de a-l efectua, fapta constituie înșelăciune, nu luare de mită. Dacă fapta se săvârșește prin intermediar, funcționarul trebuie să știe că intermediarul acționează în numele său și cel puțin să accepte anticipat aceasta, iar în cazul în care actul ilicit pe care l-a executat funcționarul constituie prin el însuși o infracțiune, va exista concurs real de infracțiuni.79

2.6. Forme. Modalități. Sancțiuni

2.6.1. Forme

Actele preparatorii sunt posibile, însă nu sunt incriminate. Tentativa este posibilă doar la modalitatea comisivă, însă nu este

incriminată. Tentativa apare ca asimilată faptei consumate, în cazul acceptării propunerii.. Infracțiunea se consumă în momentul realizării oricăreia dintre activitățile prevăzute de art. 289 - primire, pretindere, acceptarea promisiunii. În

77 M. Murea, op.cit., p. 123.78 N.M. Vlădoiu, op. cit., p. 315.79 Al. Ionaș, op.cit., p. 311.

25


cazul luării de mită, pretinderea, sau acceptarea banilor sau a altor foloase nu sunt în esența lor altceva decât acte premergătoare ale primirii mitei, pe care însă legiuitorul, considerându-le la fel de periculoase ca si aceasta pentru relațiile sociale apărate, le-a situat pe același plan cu ea, din punctul de vedere al semnificației lor penale.80 Dat fiind caracterul instantaneu al infracțiunii, legea nu incriminează forma imperfectă a tentativei.

Momentul consumării infracțiunii de luare de mită a determinat confruntarea a două opinii. Într-o primă opinie – pornindu-se de la ideea că latura subiectivă a infracțiunii este caracterizată de înțelegerea survenită între mituitor și mituit – s-a susținut că luarea de mită se consumă în momentul realizării acestei înțelegeri. Această opinie nu a rămas numai în plan teoretic, ea fiind acceptată și confirmată și de practica judiciară, care, hotărând în acest sens, a considerat și a motivat că: ″Pentru aplicarea prevederilor art. 254 C. pen., nu este relevant faptul că banii ori bunurile s-au dat după efectuarea actului pentru care s-au oferit, determinant pentru existența acestei infracțiuni fiind momentul când s-a realizat înțelegerea dintre persoana care dă și cea care primește mită″.81

Cea de-a doua opinie fixează consumarea infracțiunii de luare de mită în momentul săvârșirii oricăreia dintre cele patru - acțiuni sau inacțiuni – alternative care definesc elementul material al laturii obiective a acesteia. Consumarea infracțiunii nu este condiționată nici de darea banilor sau a altor foloase pretinse de respectarea, realizarea promisiunii făcute și nici de executarea de către funcționar a acțiunii la care s-a angajat, s-a obligat. Ea nu este condiționată în niciun fel de realizarea beneficiului urmărit atât de către funcționar cât și de către solicitantul serviciului acestuia. Practica judiciară a confirmat constant acest punct de vedere, statuând că atâta vreme cât infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul acceptării de către funcționar a promisiunii unor sume de bani sau alte foloase, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia efectuarea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori a face un act contrar acestor îndatoriri, este lipsit de relevanță faptul ca banii sau foloasele promise au fost date după efectuarea actului.

80 S. Kahane, op. cit., p. 135.81 Trib. Suprem, col. pen., dec. nr. 1036/1968, în R.R.D. nr. 5/1969, p. 188.

26


Luarea de mită poate exista și sub forma infracțiunii continuate82 în cazul în care funcționarul săvârșește două sau mai multe fapte care definesc elementul material al laturii obiective, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași hotărâri infracționale, fiind realizate cerințele art. 41 alin. (2) C. pen. În această ipoteză, în afara momentului consumării, infracțiunea are și unul al epuizării, care survine atunci când încetează ultimul act de executare. Existența infracțiunii de luare de mită în formă continuată a fost afirmată și în acele cazuri în care banii sau foloasele sunt remise în rate succesive. Justețea acestei opinii a fost contestată. Pretinderea de bani sau alte foloase, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase nu sunt altceva decât momente, etape intermediare care își determină și justifică rațiunea de a fi doar în acțiunea finală – primirea unor sume de bani sau alte foloase – care constituie cea de-a patra modalitate normativă de săvârșire a elementului material al laturii obiective a infracțiunii.83

Dacă fapta se realizează prin mai multe activități, suntem în prezența unei singure infracțiuni și nu a unui concurs de infracțiuni, care se consumă cu prima activitate realizată. Infracțiunea poate fi săvârșită în formă continuată, momentul epuizării fiind acela al ultimei activități realizate.84

2.6.2. Modalități

În reglementarea actuală dată infracțiunii de luare de mită, încălcarea de către funcționarul corupt a îndatoririlor de serviciu nu mai constituie ca în vechea reglementare o agravantă legală, ci se înscrie în conținutul obiectiv al acestei infracțiuni și trebuie reținută de către instanța de judecată ca circumstanță reală avută în vedere în individualizarea judiciară a pedepsei. Infracțiunea este incriminată într-o singură variantă. Varianta din alin. (2) nu reprezintă o variantă agravată, aceasta având doar rolul de a restrânge sfera modalităților în care fapta săvârșită de către una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) NCP este incriminată. Astfel, nu mai este prevăzută modalitatea comiterii faptei în legătură cu îndeplinirea sau cu urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului, aceste

82 Într-o speţă, s-a decis că fapta inculpatei D.V.A., care în calitate de medic în cadrul maternităţii B., în baza unei rezoluţii infracţionale la data de 14 martie 2000 a pretins numiţilor S.M. şi S.A. suma de 2.000.000-3.000.000 lei, la data de 15 martie 2000 a primit de la numitul S.A. suma de 800.000 lei, iar la data de 29 martie 2000 a primit de la M.V. suma de 500.000 lei şi de la S.A. suma de 3.000.000 lei, toate acestea pentru efectuarea unei operaţii de cezariană numitei S.M. fiind surprinsă în flagrant imediat după primirea în data de 29 martie 2000 a sumei de 3.000.000 lei marcată criminalistic, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (Î.C.C.J., secţia penală, dec. nr. 13817/2005, www.scj.ro).83 V. Dobrinoiu, op. cit., p. 158.84 N.M.Vlădoiu, op. cit., p. 315.

27


acțiuni considerându-se permise pentru categoriile de funcționari prevăzzute la art. 175 alin. (2 NCP. .

Alin. (3) nu incriminează o variantă agravată, ci se referă la ″banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită″, care sunt confiscate și, în lipsă, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, conform art. 289 NCP.

Sunt supuse confiscării banii sau foloasele necuvenite care au fost remise efectiv, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani. Nu se poate dispune confiscarea specială cu privire la bunurile sau foloasele necuvenite pretinse, dar care nu au fost efectiv primite, bunurile sau foloasele necuvenite acceptate ori cu privire la care nu a fost respinsă o promisiune, dar care nu au fost efectiv primite, banii sau foloasele necuvenite care au fost restituite mituitorului, care a denunțat fapta înainte de sesizarea organelor de urmărire penală și sumele de bani puse la dispoziția mituitorului pentru realizarea flagrantului la infracțiunea de luare de mită.85 Confiscarea nu este conditionată de imprejurarea ca bunurile să se afle în posesia inculpatului, legea nefăcând nicio distincție în raport cu persoana deținătorului.

2.6.3. Sancțiuni

Infracțiunea de luare de mită prevede ca pedeapsă principală închisoarea de la 3 la 10 ani (varianta tip).

Art. 289 NCP prevede, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi și anume interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Printre drepturile al căror exercițiu poate fi interzis se află dreptul de a ocupa o funcție publică sau de a exercita o profesie de natură a aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii. Interzicerea acestui drept poate fi dispusă numai dacă fapta comisa de cel condamnat este în strânsă legatură cu funcția sau profesia sa.86 H.G. nr. 776/1991 privind asigurarea prestigiului funcționarilor publici prevede, la art. 4 lit. 3 că nu constituie motiv de îndepărtare din funcție dacă funcționarul, înainte de a începe activitatea infracțională aduce la cunostința instituției intenția de a desfășura o asemenea activitate, solicitând în mod corespunzător încetarea raporturilor sale de muncă.

Ca pedeapsă accesorie, făptuitorului îi este interzis, pe perioada executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori 85 M. Udroiu, op. cit., p. 262-263. 86 Trib. Supr., Secția penală, dec. nr. 1267/1979, în C.D., p. 363, R.R.D., nr. 2/1980 p. 63.

28


până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, și dreptul de a exercita o funcție de natura celei pe care a traficat-o.

Măsura de siguranță a confiscării speciale a banilor, valorilor sau bunurilor care au făcut obiectul luării de mită, sancțiune de drept penal, are caracter punitiv, constrângător, represiv. Aceasta contribuie la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii fără a-și pierde însă caracterul, esența de sancțiune de drept penal și a deveni astfel o măsură cu caracter reparator.

În cazul în care la săvârșirea infracțiunii de luare de mită au participat mai multe persoane care și-au împărțit bunurile primite, se va confisca de la fiecare participant numai ″beneficiul″ realizat personal. Bunurile care aparțin avutului public și au făcut obiectul unei mituiri nu se confiscă și se restituie părții civile.87

2.7. Aspecte procesuale

Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.Competența de judecată aparține în primă instanță tribunalului.Urmărirea penală este efectuată în mod obligatoriu de către procuror,

conform art. 56 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.88

CAPITOLUL III: COMPARAŢIE CU ALTE INFRACȚIUNI

3.1. Luarea de mită și primirea de foloase necuvenite

În cazul infracțiunilor de corupție, legiuitorul a apreciat că reglementarea separată a infracțiunii de luare de mită și a aceleia de primire de foloase 87 Al. Ionaș, op.cit., p. 312.88 N.M. Vlădoiu, op. cit., p. 316.

29


necuvenite nu se justifică, cu atât mai mult cu cât unica diferență între acestea era momentul primirii obiectului mitei, care din punct de vedere al pericolului social nu justifică o diferențiere de saancțiune.

Pentru existența infracțiunii de luare de mită trebuia, conform C. pen 1969, ca fapta funcționarului de primire a unor bunuri sau alte foloase să aibă loc anterior sau concomitent încălcării atribuțiilor sale de serviciu. Dacă acestea erau primite în urma îndeplinirii unui act inclus în sfera atribuțiilor de serviciu, se putea reține infracțiunea de primire de foloase necuvenite89 (art. 256 C. pen.90).

Ceea ce deosebea infracțiunea de luare de mită (art. 254 Cod penal) săvârşită prin primirea unor sume de bani sau a altor foloase necuvenite (art. 256 Cod penal), era, printre altele, momentul când făptuitorul primea banii ori foloasele ce nu i se cuvin. În cazul luării de mită, primirea acestora avea loc anterior îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, pe când, în cazul al doilea primirea se realiza după ce făptuitorul a îndeplinit un act de serviciu pe care, în virtutea funcției sale era obligat să-l îndeplinească.

Faptele unei persoane de a oferi și apoi de a da unui funcționar, precum și faptele acelui funcționar de a accepta oferta făcută și apoi de a primi o sumă de bani, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, constituie infracțiunile de dare, respectiv luare de mită, chiar dacă, în fapt, banii au fost dați și primiți după efectuarea acelui act. În asemenea caz nu poate fi vorba de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 256 C. pen. 1969 – primire de foloase necuvenite - deoarece acest text sancționează pe funcționarul care primește, direct sau indirect, bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, iar nu pe funcționarul care trafică cu funcția sa, situație ce caracterizează infracțiunea de luare de mită.91

În cazul în care funcţionarul a acceptat ori a pretins bani sau alt folos material, anterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, iar folosul l-a primit efectiv dupa îndeplinirea acestora, fapta constituie infracţiunea de luare de mită, iar nu primirea de foloase necuvenite.92

Ceea ce deosebea infracţiunea de luare de mită (art. 254 Cod penal) săvârşită prin primirea unor sume de bani sau a altor foloase necuvenite (art. 256 Cod penal), este, între altele, momentul când făptuitorul primeşte banii ori

89 N.M.Vlădoiu, op. cit., p. 316.90 Art. 256 C. pen. : ″ (1) Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. (2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani″.91 Trib. Supr., Secț. pen., dec. nr. 5258/1971, R.R.D. nr. 3/1972, p. 165.92 C.S.J. secţia penală, dec. nr. 2461/1997.

30


foloasele ce nu i se cuvin; în cazul luării de mită, primirea acestora are loc anterior îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, pe când, în cazul al doilea primirea se realizează după ce făptuitorul a îndeplinit un act de serviciu pe care, în virtutea funcţiei sale era obligat sa-l îndeplinească.93

3.2. Luarea de mită și înșelăciunea

Dacă în momentul pretinderii foloaselor necuvenite făptuitorul nu avea în niciun mod, potrivit atribuțiilor sale de serviciu, posibilitatea și competența de a îndeplini promisiunea făcută, însă a lăsat să se creadă că are abilitatea legală în acest sens, fapta nu poate primi calificarea de luare de mită, ci, eventual, de înșelăciune.94 Înșelăciunea este prevăzută în art. 244 NCP și în art. 215 C. pen. din 1969. 95

Fapta administratorului unei societăți comerciale având ca obiect și desfășurarea de jocuri de întrajutorare, de a pretinde ori a primi sume de bani pentru a asigura premierea anticipată a unor persoane constituie infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., iar nu infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 2, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.

Fapta de a pretinde şi a primi bani, inducând în eroare persoana vătămată cu privire la împrejurarea că actul pentru a cărui neîndeplinire făptuitorul a pretins şi primit banii priveşte îndatoririle sale de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, nu pe cele ale infracţiunii de luare de mită.96

93 C. Sima, Codul penal adnotat cu practică judiciară 1969 – 2000, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 674.94 C.A. București, Secția I penală, decizia nr. 106/1996, în R.D.P. nr. 2/1997, p. 138.95 Art. 215 C. pen. : ″ (1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. (2) Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (3) Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

(4) Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2). (5)Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi″.96 Î.C.C.J., secţia penală, dec. nr. 3622/2004, www.legalis.ro.

31


3.3. Luarea de mită și abuzul în serviciu

Luarea de mită, ca și abuzul în serviciu, implică încălcarea de către funcționarul public a obligațiilor de serviciu în cadrul cărora prima este aceea de cinste, de corectitudine. Ea nu poate fi săvârșită fără încălcarea atribuțiilor de serviciu fără să cuprindă și activități proprii infracțiunii de abuz în serviciu. Faptele care definesc elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu sunt absorbite în componența materială a luării de mită. Absorbția care operează este naturală, definind materialitatea infracțiunii de luare de mită, existența acesteia și nu una legală care să determine existența infracțiunii complexe.

Nu există o delimitare a faptelor – acțiuni sau inacțiuni – care constituie elementul material al laturii obiective a celor două infracțiuni, ci dimpotrivă, ele se întrepătrund, completându-se si confundându-se chiar.

Delimitarea celor două infracțiuni nu există din punctul de vedere al laturii subiective, intenția directă sau indirectă cu care se săvârșește abuzul în serviciu subsecvent luării de mită, subordonându-se și integrându-se celei directe, calificate de scop, cu care acționează funcționarul atunci când comite cea de-a doua infracțiune, cu hotărârea de a realiza actul, serviciile pentru care a primit, pretins banii sau alte foloase, ori a acceptat sau nu a respins promisiunea acestora.

Caracterul subsidiar al abuzului în serviciu în raport cu luarea de mită - și în general cu celelalte infracțiuni de serviciu - rezultă din prevederile art. 289 C. pen. și este dat nu numai de comunitatea de subiect activ, de elemente ale laturii obiective și a celei subiective, ci și de existența unor obiecte juridice – generice și speciale - și a unor situații premise comune. În structura celor două infracțiuni se regăsește aceeași situație premisă fără de care nu poate fi concepută existența lor și care constă în preexistența competenței de serviciu, funcționând la un organ, instituție, organism statal, la orice unitate și persoană juridică de a efectua, din oficiu, sau la cerere, acte care ocazionează săvârșirea acestor infracțiuni.

Prejudicirea patrimoniului public sau vătămarea intereselor legitime ale persoanelor prin comportarea abuzivă a funcționarului mituit, nu justifică reținerea abuzului în serviciu în concurs cu luarea de mită, din moment ce el, având caracter subsidiar, este absorbit într-o unitate naturală în conținutul acesteia. Ele sunt continuarea și urmarea încălcărilor de lege care definesc latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită și care fac, abuzul în serviciu să-și piardă individualitatea infracțională. Abuzul în serviciu, având caracter

32


subsidiar, se integrează în conținutul infracțiunii de luare de mită și în ceea ce privește urmările sale, operațiunea neputând fi concepută și realizată invers97.

Faptele inculpatului, revizor vamal, de a reține fără drept valută și de a pretinde și primi bunuri de la turiști, forțându-i la aceasta prin refuzul acordării ″liberului de vamă″, constituie infracțiunea de luare de mită și nu infracțiunea de abuz în serviciu și trafic de influență, în concurs real.98

3.4. Luarea de mită și traficul de influență

Fapta unui profesor – membru al comisiei de bacalaureat și examinator în cadrul acelei comisii - de a fi primit de la două dintre persoanele ce s-au prezentat la examenul de bacalaureat diverse sume de bani, în scopul de a le asigura reușita la acest examen, constituie infracțiunea de luare de mită și nu aceea de trafic de influență, deoarece în calitatea sa de profesor examinator, inculpatul avea dreptul și obligația de a se pronunța asupra pregătirii candidaților la materia pentru care era desemnat să examineze, astfel că a săvârșit fapta pentru a-şi îndeplini într-un anumit mod, favorabil mituitorilor, îndatoririle de serviciu. Chiar dacă persoanele care au dat banii au crezut că inculpatul va uza de influența sa pe lângă ceilalți profesori examinatori, spre a le asigura reușita la examen, această împrejurare de ordin subiectiv este irelevantă în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, atâta timp cât inculpatul nu s-a prevalat de o asemenea influență.99

Dacă la luarea de mită funcționarul trafică cu funcția sa, la traficul de influență persoana trafică cu influența sa reală sau presupusă.

Cât priveşte rezultatul celor două infracțiuni, deşi ambele aduc atingere aceluiaşi obiect juridic, ele se deosebesc prin faptul că lezarea prestigiului organelor de stat sau publice se realizează în mod direct în cazul luării de mită şi în mod indirect în cazul traficului de influență deoarece în acest ultim caz fapta creează impresia că un funcționar poate fi influențat în legatură cu atribuțiile sale de serviciu, pe când în primul, fapta arată că un funcționar este corupt.

Cu privire la latura subiectivă a celor două infracțiuni, dacă la infracțiunea de trafic de influență subiectul işi dă seama că discreditează un funcționar lăsând impresia nefavorabilă că acesta este influențabil sau coruptibil, în cazul infracțiunii de luare de mită, subiectul işi dă seama că discreditarea funcției pe care o îndeplineşte se datorează propriei sale corupții.

97 H. Diaconescu, op. cit., p. 54-56.98 T. J . Bihor, dec. pen., nr. 383/1991, în ″Dreptul″ nr. 4/1992, p. 7699 Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 372/1975, R.R.D. nr. 2/1976, p. 69.

33


Potrivit acestor criterii, delimitarea între cele două infractiuni este uşor de făcut în practică. Aceasta chiar şi atunci când traficantul este un funcționar sau alt salariat ce face parte din organizația publică în a cărei competență intră efectuarea actului funcțional, vizat prin comiterea faptei, deoarece, dacă funcționarul trafică propriile lui atribuții de serviciu, obligându-se să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri în schimbul acestor foloase necuvenite, el comite infracțiunea de luare de mită, însă dacă funcționarul se prevalează de influența pe care i-o conferă funcția sau relația personală, indiferent dacă influența este reală sau presupusă, pe lîngă alt funcționar pentru ca acesta din urma să facă sau să nu facă, în favoarea unui terț, un act privitor la atribuțiile sale de serviciu, el comite infracțiunea de trafic de influență.

În sarcina funcționarului se va reține infracțiunea de trafic de influență dacă acesta prevalîndu-se de o trecere reală sau presupusă la funcționarul competent să îndeplinească actul, primeşte banii sau foloasele pentru intervenția pe care o va face la acel funcționar.

CAPITOLUL IV: ASPECTE TRANZITORII

Noul Cod penal păstrează această incriminare, însă aduce unele modificări, subiect activ fiind doar funcționarul public.

34


Reglementarea anterioară a infracțiunilor de corupție se regăsește în capitolul I, intitulat ″Infracțiuni de serviciu și în legătură cu serviciul″, al titlului VI din Partea specială a Codului penal.

Conform clasificării infracțiunilor după obiectul juridic, ce rezultă din vechea reglementare, infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, primire de foloase necuvenite intră, împreună cu abuzul de serviciu, neglijența în serviciu, purtarea abuzivă, neglijența în păstrarea secretului de stat și, mai nou, conflictul de interese în categoria ″infracțiunilor de serviciu și în legătură cu serviciu″.

Noua reglementare vine cu semnificative modificări în structura părții speciale a codului și în conținutul juridic al infracțiunilor de corupție.100 Conform noii viziuni a legiuitorului, infracțiunile incriminate în titlul V al părții speciale sunt pe de o parte ″infracțiunile de corupție″ (luarea de mită, darea de mită, traficul de influență și cumpărarea de influență) – capitolul I - și pe de altă parte ″infracțiunile de serviciu″ (delapidarea, purtarea abuzivă, abuzul în serviciu, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual) – capitolul II. Se introduce, așadar, pentru prima oară conceptul de ″infracțiune de corupție″ în Codul penal. Această sintagmă a apărut pentru prima dată în Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire și judecare pentru unele infracțiuni de corupție. În cazul infracţiunilor de corupţie, legiuitorul a apreciat că reglementarea separată a infracţiunii de luare de mită şi a aceleia de primire de foloase necuvenite nu se justifică, cu atât mai mult cu cât unica diferenţă între acestea era momentul primirii obiectului mitei, care din punctul de vedere al pericolului social nu justifică o diferenţiere de sancţiune. Prin modificările aduse textului, legiuitorul a încorporat infracţiunea de primire de foloase necuvenite, incriminată anterior în art. 256 Cod pen., în infracţiunea de luare de mită.101

În noul articol 289, sintagma ″în scopul″ este înlocuită cu expresia ″în legătură cu″ îndeplinirea, neîndeplinirea urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act. Din această formulare se deduce că nu mai are relevanță dacă elementul material al infracțiunii este realizat înainte sau după îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii actului. Infracțiunea de primire de foloase necuvenite este înglobată în cadrul infracțiunii de luare de mită, modalitatea concretă de realizare a faptei urmând să fie apreciată în cadrul individualizării judiciare a pedepsei; spre exemplu, va constitui luare de mită fapta primarului de a pretinde o sumă de bani pentru o autorizație deja emisă. Noul Cod penal incriminează și fapta de pretindere, primire sau acceptare a unei promisiuni care este realizată în legătură cu urgentarea

100 Noul cod penal a fost adoptat prin Legea nr. 286/17 iulie 2009, publicată în M.Of. nr. 510/24 iulie 2009.101 F. Streteanu, R. Moroşanu, Instituţii şi infracţiuni în Noul Cod penal. Manual pentru uzul formatorilor SNG, Bucureşti, 2010, p. 333.

35


îndeplinirii unui act, spre exemplu, solicitarea unei sume de bani pentru ca o autorizație să fie emisă mai repede.102

Textul art. 289103 este foarte asemănător cu textul actual din Codul penal francez, lucru remarcat și în literatura de specialitate. Deşi aparent nesemnificativă, această înlocuire are două consecinţe importante, respectiv: nemaifiind prevăzut un scop determinat, latura subiectivă a infracţiunii include, alături de intenţia directă, şi intenţia indirectă, ca formă a vinovăţiei, iar în condiţiile în care scopul săvârşirii faptei trebuia să existe în momentul comiterii acesteia, în absenţa din norma de incriminare a unui scop, rezultă că pretinderea, primirea sau acceptarea de bani sau alte foloase poate avea loc şi ulterior momentului îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării, întârzierii îndeplinirii ori îndeplinirii contrare a unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului.

Consecinţa acestei modificări constă în aceea că, în toate situaţiile în care un funcţionar public ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea, întârzierea îndeplinirii ori îndeplinirea contrară a unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, fapta sa va fi calificată ca luare de mită, nemaipunându-se problema distincţiei dintre luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite.104

În cazul infracțiunilor de corupție, legiuitorul a apreciat că reglementarea separată a infracțiunii de luare de mită și a aceleia de primire de foloase necuvenite nu se justifică, cu atât mai mult cu cât unica diferență între acestea era momentul primirii obiectului mitei, care din punct de vedere al pericolului social nu justifică o diferențiere de sancțiune. Prin modificările aduse textului, legiuitorul a încorporat infracțiunea de primire de foloase necuvenite, incriminată anterior în art. 256 CP 1969, în infracțiunea de luare de mită.105

Conţinutul normativ al infracţiunii din noul Cod penal a preluat, în mare parte, textul de incriminare din Codul penal din 1969, însă analiza comparativă a celor două texte de incriminare permite remarcarea unor modificări ce au fost 102 M. Udroiu, V. Constantinescu, Noul cod penal, Codul penal anterior, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 389.103 Art. 289 Noul C. pen.: ″ (1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legatură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legatură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepșeste cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta. (2) Fapta prevazută în alin. (1) săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legatură cu neîndeplinirea, întârzierea indeplinirii unui act privitor la indatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscarii, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.104 T. Toader, M.I. Michinici, A. Crişu-Ciocîntă, M. Dunea, R. Răducanu, S. Răduleţu, Noul Cod penal, comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 469.105 C. Voicu, A.S. Uzlău, R. Moroșanu, C. Ghigheci, Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 470.

36

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/1540/Bunuri

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/1946/Interzicerea

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/1506/Inchisoare

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/1038/Bani


aduse, în principal, asupra laturii obiective şi a laturii subiective a infracţiunii examinate.106

Prima modificare a reglementării luării de mită privește elementul material al laturii obiective. De lege lata, luarea de mită se poate realiza de către subiectul activ nemijlocit în una din următoarele modalități: pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii și nerespingerea promisiunii banilor sau foloaselor ce nu i se cuvin. Dintre aceste variante alternative de săvârșire a infracțiunii, primele sunt comisive, iar ultima este omisivă, concretizată printr-o inacțiune. Legiuitorul actual a dorit eliminarea nerespingerii promisiunii dintre variantele elementului de luare de mită. Nerespingerea promisiunii nu se regăsește nici în alte legislații penale (franceză, germană, spaniolă, portugheză) și nici textul Convenției penale privind corupția nu cuprinde o asemenea modalitate. Sfera noțiunii de ″acceptare″ nu o include și pe cea a noțiunii de ″nerespingere″, aceasta din urmă putând fi o simplă lipsă de reacție în fața unei promisiuni ilicite, nu o consimțire la primirea mitei. Eliminarea nerespingerii poate fi considerată un progres sub aspectul politicii penale.107 Deşi, aparent, s-ar putea crede că prin această renunţare a fost restrânsă aria de incriminare, în realitate nu este aşa, întrucât acceptarea tacită echivalează cu nerespingerea promisiunii primite de către făptuitor.108 Astfel, elementul material al laturii obiective îl constituie pretinderea, primirea și acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase.

Infracțiunea prezintă și un obiect material – banii sau foloasele pretinse, primite sau acceptate de făptuitor, care trebuie să îndeplinească o condiție, și anume aceea de a nu se cuveni făptuitorului. Acțiunea care constituie elementul material al laturii obiective poate fi comisă direct sau indirect, prin intermediul altei persoane.109

Autor al infracţiunii în forma de bază poate fi funcţionarul public astfel cum este definit de art. 175 (1) Noul C. pen., respectiv persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti (de exemplu, deputaţii, senatorii, miniştrii, judecătorii, procurorii, membrii CSM etc.), exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură )de exemplu, primarii, preşedintele Curţii de Conturi, poliţiştii etc.), exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de 106 T. Toader, M.I. Michinici, A. Crişu-Ciocîntă, M. Dunea, R. Răducanu, S. Răduleţu, op.cit., p. 468.107 G. Caian, Elemente de noutate în reglementarea infracțiunilor de corupție, Revista Forumul Judecătorilor, nr. 4/2010, Craiova.108 T. Toader, M.I. Michinici, A. Crişu-Ciocîntă, M. Dunea, R. Răducanu, S. Răduleţu, op.cit., p. 468-469.109 C. Voicu, A.S. Uzlău, R. Moroșanu, C. Ghigheci, op.cit., p. 470-471.

37


realizarea obiectului de activitate al acesteia (de exemplu, directorul unei regii autonome, guvernatorul Băncii Naţionale a României, persoanele încadrate în unităţi bancare cu capital integral sau majoritar de stat, nu şi cele care îşi desfăşoară activitatea într-o bancă cu capital integral privat sau atât cu capital privat, cât şi cu capital de stat dacă statul român este acţionar minoritar).

Conform art. 293 Noul Cod penal, pot fi subiecţi activi nemijlociţi ai infracţiunii de luare de mită persoanele care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfăşoară în baza legii române ori în baza unei alte legi. Potrivit art. 294 Noul Cod pen., pot fi subiecţi activi nemijlociţi ai infracţiunii de luare de mită, dacă prin tratatele internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel, funcţionarii sau persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte, membrii adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte, funcţionarii sau persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul Uniunii Europene, persoanele care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe, funcţionarii unui stat străin, membrii adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin şi juraţii din cadrul unor instanţe străine. Calitatea de funcţionar public trebuie să existe la momentul săvârşirii faptei tipice. La data la care funcţionarul pretinde, primeşte, acceptă promisiuni sau alte foloase necuvenite, trebuie să aibă competenţa de a îndeplini, a nu îndeplini, a întârzia sau a accelera îndeplinirea actului pentru care este mituit.110

Într-o ipoteză, subiectul activ al infracțiunii este calificat, și anume funcționarul public. Spre deosebire de reglementarea anterioară, fapta poate fi comisă atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă, întrucât legiuitorul a eliminat condiția referitoare la comiterea faptei în scopul calificat al îndeplinirii sau neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act, tocmai pentru a putea incrimina în același text cele două infracțiuni din reglementarea anterioară, luarea de mită și primirea de foloase necuvenite.

Ceea ce constituia anterior scopul calificat al faptei a devenit în reglementarea noului Cod penal o cerință esențială a laturii obiective, aceea ca acțiunea care constituie elementul material al laturii obiective să aibă loc în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de

110 M. Udroiu, Drept penal, partea specială, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p.342-344.

38


serviciu ale făptuitorului, întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în indatoririle de serviciu ale făptuitorului și îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu.

În cea de-a doua ipoteză a textului, subiect activ al infracțiunii poate fi și una din persoanele prevăzute la art. 175 alin. (2) noul Cod pen.111 În consecință, poate fi subiect activ al infracțiunii, în această variantă, și un notar public sau un executor judecătoresc. În cazul acestui subiect activ, legiuitorul a înțeles să nu incrimineze comiterea acțiunii care constituie elementul material al laturii obiective dacă acesta are loc în legătură cu îndeplinirea unei îndatoriri legale a făptuitorului.

Terminologia utilizată de legiuitor este diferită – în cazul subiectului activ funcționar public fapta trebuie să aibă loc în legătură cu îndatoririle sale de serviciu, iar în cazul asimilaților, în legătură cu îndatoririle legale ale acestora; celelalte elemente constitutive ale infracțiunii sunt însă identice în ambele ipoteze.112

Prin alin. (2), legiuitorul a dorit să tranșeze o problemă dezbătută în doctrină, în sensul că notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o funcție de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială a autorităților publice, pot fi subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită. Din interpretarea per a contrario a aceluiași alineat se deduce că, pentru persoanele prevăzute de art. 175 alin. (2), nu constituie infracțiune fapta prevăzută de alin. (1) atunci când este săvârșită în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Rațiunea acestei excluderi rezidă în faptul că aceste persoane pot solicita în mod legal sume de bani pentru îndeplinirea serviciului public pe care îl prestează sau pentru urgentarea efectuării unui anumit act, spre exemplu, onorariul executorului judecătoresc pentru efectuarea executării silite.113

În cea de-a treia ipoteză, potrivit art. 308, dispozițiile art. 289 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice. În această situație, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.114

Pentru o anumită categorie de subiecți activi, cei prevăzuți de art. 175 alin. 2 din noul Cod, luarea de mită este pedepsită doar dacă se săvârșește în

111 Potrivit art. 175 alin. (2), este considerat funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului sau supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.112 C. Voicu, A.S. Uzlău, R. Moroșanu, C. Ghigheci, op.cit., p. 472.113 M. Udroiu, V. Constantinescu, op.cit., p. 389.114 C. Voicu, A.S. Uzlău, R. Moroșanu, C. Ghigheci, op.cit., p. 470-471.

39


legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. După ce în alin. 1 al art. 175 sunt enumerate categoriile de funcționari publici, în sensul legii penale, în alin. 2 al aceluiași articol se prevede că ″este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului sau supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public″. Prin această definiție a funcționarului public ″asimilat″, în sensul legii penale se elimină controversa legată de calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită a liber profesioniștilor și a persoanelor care, în general, sunt îndreptățite să solicite o remunerație pentru actul licit îndeplinit în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Conform art. 293 din noul Cod penal, poate fi subiect activ al infracțiunii persoana care, pe baza unui acord de arbitraj, este chemată să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce îi este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi și indiferent dacă făptuitorul are cetățenie română sau străină.

Legea nouă a adăugat în mod expres că făptuitorul poate pretinde, primi sau accepta promisiunea unor bani sau alte foloase, pentru sine sau pentru altul.115

Participaţia penală este posibilă în toate formele şi anume coautorat, dacă toţi făptuitorii au calitatea de funcţionari publici sau celelalte calităţi prevăzute de lege, complicitate sau instigare, indiferent de calitatea participanţilor. Persoana care dă mita nu are calitatea de instigator sau complice la infracţiunea de luare de mită, ci va răspunde penal ca autor al infracţiunii de dare de mită, iar subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de luare de mită nu are calitatea de complice sau instigator la infracţiunea de dare de mită.

Având în vedere noua definiţie a funcţionarului public, prevăzută de art. 175 Noul Cod penal, nu este exclusă ipoteza ca o persoană juridică să fie autor al infracţiunii de luare de mită, de exemplu, în ipoteza în care administratorul judiciar în cadrul unei proceduri de insolvenţă este o persoană juridică, dacă fapta de luare de mită este comisă în realizarea obiectului său de activitate, în interesul ori în numele persoanei juridice. Persoana juridică poate avea calitatea de complice sau instigator la infracţiunea de luare de mită.116

Referitor la contraprestaţia funcţionarului public, se remarcă adăugarea unei noi conduite, aceea a urgentării îndeplinirii actului care intră în sfera 115 M. Udroiu, V. Constantinescu, op.cit., p. 389.116 M. Udroiu, op. cit., p. 344.

40


atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului, conduită ce nu se regăseşte în norma de incriminare anterioară.

Dacă în Codul penal din 1969 infracţiunea de luare de mită era prevăzută într-o formă simplă şi una agravată, în noua reglementare s-a renunţat la forma agravată şi, ca element de noutate, a fost prevăzută o variantă asimilată, ce presupune săvârşirea luării de mită de către o persoană care exercită o profesie de interes public, dar numai în ipoteza în care fapta este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.Prin introducerea acestei forme asimilate a fost rezolvată controversa existentă sub Codul penal din 1969 dacă notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care exercită o funcţie de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială din partea autorităţilor publice, poate fi sau nu autor al luării de mită.117

Actele premergătoare şi tentativa nu sunt posibile, infracţiunea fiind de executare promptă. Activităţile ce ar putea fi considerate acte premergătoare sau care ar intra în conţinutul tentativei sunt incriminate ca acte de executare de sine stătătoare ale infracţiunii de luare de mită.

Infracţiunea se consumă în momentul pretinderii, primirii, acceptării promisiunii de bani sau foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

În cazul în care făptuitorul realizează mai multe dintre variantele alternative ale elementului material al infracţiunii, se va reţine o singură infracţiune de luare de mită, iar nu concursul de infracţiuni ori forma continuată a acesteia, iar în acest caz fapta se consumă în momentul realizării primei activităţi infracţionale. Dacă făptuitorul pretinde sau primeşte sume de bani de la mai multe persoane, fără a exista vreo legătură între acestea, pentru realizarea aceluiaşi act ce intră în atribuţiile sale, se va reţine concursul de infracţiuni, nu o infracţiune continuată. Infracţiunea poate fi comisă în formă continuată, caz în care se epuizează la data comiterii ultimului act de executare.118

Din punct de vedere al măsurii de siguranță a confiscării speciale, legiuitorul a modificat textul în sensul că nu se pot confisca decât banii, valorile sau bunurile primite de făptuitor, nu și acelea care nu i-au fost remise. Dacă aceste bunuri nu se mai găsesc, însă este dovedită primirea lor, confiscarea se face prin echivalent.117 T. Toader, M.I. Michinici, A. Crişu-Ciocîntă, M. Dunea, R. Răducanu, S. Răduleţu, op.cit., p. 469-470.118 M. Udroiu, op.cit., p. 351.

41


Măsura de siguranță a confiscării speciale este aplicabilă în toate cele trei ipoteze, indiferent de calitatea subiectului activ al infracțiunii.

O altă modificare vizează pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică, a cărei aplicare este obligatorie.

Din perspectiva legii penale mai favorabile, în varianta luării de mită așa cum era reglementată anterior este mai favorabilă legea nouă, deoarece maximul special de pedeapsă este mai redus. De asemenea, este mai favorabilă legea nouă atunci când fapta a fost săvârșită mai înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal și, potrivit textului anterior, era comisă de ″un funcționar cu atribuții de control″, variantă agravată ce nu se mai găsește în textul noului Cod penal, însă se încadrează în dispozițiile alin. (1) sau (2), după caz.

Atunci când fapta comisă anterior intrării în vigoare a noului Cod penal ar întruni, potrivit legii anterioare, elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, mai favorabilă este legea veche, limitele de pedeapsă fiind mai reduse.119

Din punct de vedere sancționatoriu, limitele de pedeapsă au fost reduse și, în plus, a fost prevăzută pedeapsa interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a fost săvârșită fapta. Varianta agravată a fost reconsiderată și înlocuită cu o alta, cu un alt conținut constitutiv.120 Legiuitorul a restrâns aria pedepsei complementare ce se poate aplica infractorului în cazul infracțiunii de luare de mită, întrucât precizează în mod expres că acestuia i se interzice, ca pedeapsă complementară, în mod alternativ, în funcție de aprecierea instanței, exercitarea dreptului de a ocupa o funcție publică și dreptul de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.121 Prin introducerea acestei sancţiuni penale s-a urmărit îmbunătăţirea prevenţiei generale.122

Maximul special al pedepsei a fost diminuat de la 12 la 10 ani de închisoare.123

În noua reglementare a fost menţinută dispoziţia referitoare la confiscarea specială care, la fel ca şi în reglementarea anterioară, are ca obiect banii, valorile sau alte bunuri ce au fost primite ori echivalentul acestora, atunci când ele nu se mai găsesc.124

119 C. Voicu, A.S. Uzlău, R. Moroșanu, C. Ghigheci, Ghid op.cit., p. 472-473.120 N.M. Vlădoiu, op. cit., p. 316.121 C. Voicu, A.S. Uzlău, R. Moroșanu, C. Ghigheci, op.cit., p. 471-472.122 T. Toader, M.I. Michinici, A. Crişu-Ciocîntă, M. Dunea, R. Răducanu, S. Răduleţu, op.cit., p. 470.123 M. Udroiu, V. Constantinescu, op.cit., p. 390.124 T. Toader, M.I. Michinici, A. Crişu-Ciocîntă, M. Dunea, R. Răducanu, S. Răduleţu, op.cit., p. 470.

42


CAPITOLUL V: CONCLUZII

Fiind o trăsătură negativă a oricărei societăţi umane, corupţia şi manifestările sale sunt întalnite în orice societate, în orice formă de organizare a puterii şi la orice nivel al instituţiilor publice şi private. Nicio societate nu a fost si nu este ocolită, din păcate, de prezenţa, acţiunea şi efectele deosebit de grave ale corupţiei.

Am ales să analizez această temă deoarece consider că fenomenul corupţiei are implicaţii deosebit de grave într-o societate, şi de aceea trebuie studiat şi cunoscut sub toate aspectele sale în vederea elaborării celor mai eficace măsuri de combatere dar în special de prevenire a acestuia deoarece, fiind un fenomen infracţional, nu poate fi eradicat în totalitate, ci doar ţinut sub control.

43


Convieţuirea în societate, pe lângă avantaje, aduce oricărui individ limitări şi interdicţii care sunt percepute de acesta ca un obstacol în calea realizării obiectivelor şi aspiraţiilor sale. De aceea unii indivizi, în realizarea propriilor ţeluri aleg să nesocotească normele stabilite pentru funcţionarea societăţii, iar amploarea acestor conduite dau naştere unor fenomene sociale, printre care se numără şi fenomenul corupţiei. Sunt de parere că fenomenul corupţiei trebuie prevenit şi combătut printr-o activitate realizată potrivit prevederilor legale, cu respectarea demnităţii umane şi a prezumţiei de nevinovăţie. În acest sens, legea penală română are ca scop ocrotirea bunului mers al organizaţiilor publice şi intereselor persoanelor fizice. În prezent, în România se manifestă o preocupare sporită faţă de acest fenomen, concretizată în crearea de organisme specializate, înăsprirea sancţiunilor, cooperarea cu alte ţări si organisme internaţionale. Majoritatea statelor moderne au adoptat legi cu privire la fenomenul de corupţie prin controlarea si sancţionarea faptelor prin crearea unui cadru normativ adecvat, a unor organisme anticorupţie eficiente la nivel instituţional si, nu în ultimul rând, luarea de măsuri de ordin educaţional.

Montesquieu spunea că „cine are putere, este tentat să abuzeze de ea”. Într-adevăr, corupţia reprezintă folosirea abuzivă a puterii în avantaj propriu.

Luarea de mită este un abuz de putere, ca rezultat al funcţiei sau puterii financiare a persoanei în scopul obţinerii unor avantaje material sau unor foloase ca onoruri, titluri sau chiar publicitate.

În ceea ce priveşte societatea românească, în prezent, se constată o frecvenţă deosebit de ridicată a faptelor de luare de mită, ceea ce constituie un fapt negativ pentru colectivitate. Una din principalele activităţi ale puterii de stat şi a tuturor celor interesaţi de reformarea justiţiei penale, a devenit eliminarea corupţiei sub forma mitei, pentru a ocroti interesele persoanelor fizice şi ale statului de drept. În România nivelul corupţiei este foarte ridicat, infracţiunea de luare de mită producând efecte nefavorabile pentru societatea în care trăim. Această infracţiune are ca efect sărăcirea celor cu nivel de trai modest şi îmbogăţirea celor cu nivel de trai ridicat. Cu cât anumite persoane se îmbogăţesc prin intermediul infracţiunii de luare de mită, cu atât mai mult ceilalţi cetăţeni vor avea un nivel de trai mai scăzut. În ţara noastră ajungem sa ne confruntăm cu această problemă din ce în ce mai des, întâlnind infracţiunea de luare de mită aproape în orice loc în care ne desfăşurăm activitatea.

44


Sunt de părere că diminuarea infracţiunilor de corupţie se poate face treptat, primul pas fiind înăsprirea pedepselor. Noul Cod penal, însă, are limita maximă a pedepsei închisorii redusă, comparativ cu cea din legea veche şi anume de la 12 la 10 ani. Noul Cod penal conţine o modificare ce are consecinţa care constă în faptul că în toate situaţiile în care un funcţionar public ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea, întârzierea îndeplinirii ori îndeplinirea contrară a unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, fapta sa va fi calificată ca luare de mită, nemaipunându-se în discuţie distincţia dintre luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite, aceasta fiind şi raţiunea pentru care actualul Cod nu a mai incriminat distinct această infracţiune. Consider că infracţiunea de luare de mită face parte din acele acţiuni ale omului întâlnire din cele mai vechi timpuri, care sunt neconvenabile pentru membrii societăţii, producând urmări periculoase, dăunătoare. Luarea de mită este un inamic deosebit de periculos al vieţii sociale civilizate, organizate, al ordinii de drept, constituind o ameninţare pentru democraţie.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, Monografii, Cursuri universitare

1. Basarab Matei, Viorel Pașca, Gheorghiţă Mateuț, Tiberiu Medeanu, Constantin Butiuc, Mircea Bădilă, Radu Bodea, Petre Dungan, Valentin Mirișan, Ramirio Mancaș, Cristian Miheș, Codul penal comentat. Partea specială, vol. II, Ed. Hamangiu, București, 2008;

2. Boroi Alexandru, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2006;

45


3. Cherciu Elena, Corupţia, Caracteristici şi particularităţi în România, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004;

4. Chipăilă Ion, Cristina Popa, Gheorghe Ciolan, Drept penal, partea specială, ed. a II-a, Ed. Sitech, Craiova, 2010;

5. Danileţ Cristi, Corupţia şi anticorupţia în sistemul juridic, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009;

6. Diaconescu Horia, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004;

7. Dobrinoiu Vasile, Corupţia în dreptul penal român, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1995;

8. Dobrinoiu Vasile, Traian Dima, Drept penal. Curs selectiv pentru licență. Partea generală și partea specială, ed. a 2-a, rev. Ed. Hamangiu, București, 2007;

9. Dongoroz Vintilă, Gheorghe Dărângă, Siegfried Kahane, Dumitru Lucinescu, Aurel Nemeş, Mihai Popovici, Petre Sârbulescu, Vasile Stoican, Noul cod penal şi codul penal anterior - prezentare comparativă, Ed. Politică. Bucureşti.,1968;

10. Dongoroz Vintilă, Siegfried Kahane, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Partea specială, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1972;

11. Dongoroz Vintilă, Siegfried Kahane ș.a., Explicațiile teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. IV, ed. a 2-a, Ed. Academiei Române și Ed. All Beck, București, 2003;

12. Filipaş Avram, Drept penal, partea specială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983;

13. Murea Marius, Luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite – infracţiuni de corupţie, Ed. Wolterskluwer, Bucureşti, 2009;

14. Pascu Ilie, Mirela Gorunescu, Ionuţ Andrei Barbu, Mihaela Rotaru, Cătălin Țigănoaia, Drept penal. Partea specială. Caiet de seminarii, Ed. Hamangiu, București, 2009;

15. Sima Constantin, Codul penal adnotat cu practică judiciară 1969 – 2000, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000;

16. Stoica Oliviu Augustin, Drept penal. Partea specială, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976;

17. Streteanu Florin, Raluca Moroşanu, Instituţii şi infracţiuni în Noul Cod penal. Manual pentru uzul formatorilor SNG, Bucureşti, 2010;

18. Tanoviceanu Ioan, Vintilă Dongoroz, Tratat de drept şi procedură penală, ed. a II-a, Tipografia Curierul Judiciar, Bucureşti, 1925;

46

http://www.librarie.net/editura/Wolterskluwer


19. Toader Tudorel, Maria-Ioana Michinici, Anda Crişu-Ciocîntă, Mihai Dunea, Ruxandra Răducanu, Sebastian Răduleţu, Noul Cod penal, comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014;

20. Trainin A.N., Teoria generală a conținutului infracțiunii, Ed. Științifică, București, 1959;

21. Udroiu Mihail, Drept penal, partea specială, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014;

22. Udroiu Mihail, Fișe de drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

23. Udroiu Mihail, V. Constantinescu, Noul cod penal, Codul penal anterior, Ed. Hamangiu, București, 2014;

24. Vlădoiu Nasty Marian, Curs de drept penal, partea specială, Ed. Hamangiu, București, 2012;

25. Vlădoiu Nasty Marian, Drept penal român, partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014;

26. Voicu Corina, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroșanu, Cristinel Ghigheci, Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed. Hamangiu, București, 2014;

27. Zolyneak Michinici, Drept penal. Partea generală, vol. II, Tipografia Universității ″Al. I. Cuza″, Iași, 1976;

II. Reviste de specialitate

1. Revista de drept penal;2. Revista Dreptul;3. Revista română de drept;

III. Legislaţie

47


1. Codul de procedură penală;2. Codul penal;3. Constituţia României;4. Legea nr. 36/1995, publicată în M. Of. nr. 92/16.11.1995;5. Legea nr. 51/1995, publicată în M. Of. nr. 116/9.06.1995;6. Legea nr. 74/1995, publicată în M. Of. nr. 149/14.07.1995;7. Legea nr. 78/2000, publicată în M. Of. nr. 219/18.05.2000;8. Legea nr. 83/1992, publicată în M. Of. nr. 173/21.07.1992;9. Noul Cod de procedură penală;10. Noul Cod penal;

III. Surse web

www.legalis.rowww.scj.ro

48

capitolul i

Documents