capitolul 2_sudabilitatea metalelor si aliajelor

SUDAREA METALELOR SI ALIAJELOR

TANAVIOSOFT 2011

1 Autor : profesor Tănase Viorel

C2

Capitolul 2

SUDABILITATEA METALELOR

SI ALIAJELOR

Sudabilitatea este o caracteristică complexă a unui metal sau aliaj care de-termină, în condiţii de sudare date, aptitudinea lor tehnică de realizare a anumi-tor îmbinări. Ea nu este caracteristică proprie a materialului respectiv, aşa cum sînt maleabilitatea, forjabilitatea etc., ci depinde de proprietăţile materialului, de condiţiile tehnologice de sudare de soluţiile constructive, precum şi de alţi factori.

In STAS 7194-70 (Sudabilitatea oţelurilor) este indicat modul cum trebuie apreciată sudabilitatea oţelurilor, iar in STAS 7718-74 sînt sta bilite elementele şi condiţiile necesare pentru aprecierea sudabilităţi oţelurilor prin încercări de îndo-ire a epruvetelor plate prevăzute cu un canal longitudinal, în care s-a depus un strat de sudură. Pentru o buna sudabilitate, materialul supus operaţiei de sudare trebuie să aibă caracteristici de aptitudine de sudare şi de siguranţă la sudare.

Aptitudinea de sudare a unui material este condiţionat de numeroşi factori, care determină de fapt proprietăţile materialului: compoziţia chimică, modul de elaborare şi de turnare, prelucrări termice ulterioare etc.

Siguranţa la sudare cuprinde în noţiunea ei, în afară de proprietăţile mate-rialului enumerate, şi condiţiile tehnologice de sudare, soluţiile constructive şi concepţia îmbinărilor sudate.

Oţelurile moi se elaborează numai după ce au fost efectuate cercetările de sudabilitate. Numeroşii factori care influenţează sudabilitatea unui oţel pot fi de natură diferită: metalurgică, constructivă, tehnologică.

Factorii de natură metalurgică sunt: compoziţia chimică, procedeul de ela-borare, conţinutul de gaze şi de elemente stabilizatoare, tratamentele termice aplicate înainte de sudare etc.


TANAVIOSOFT 2011


C2

Factorii de natură constructivă, se pot menţiona: grosimea metalului de su-dat şi amplasarea cusăturii, deoarece aceşti doi factori influenţează în mare mă-sură producerea tensiunilor interne.

Factorii de natură tehnologică sînt cei mai numeroşi şi în acest sens se pot menţiona: modul de asamblare şi succesiunea de prindere, procedeul şi regimuri-le de sudare aplicate la executarea construcţiei sudate, succesiunea de sudare a rîndurilor şi a cusăturilor, modul de combatere a tensiunilor interne.

Modul cum este exploatată construcţia respectivă are, de asemenea, o mare in-fluenţă asupra durabilităţii construcţiei sudate, astfel încît la încercările de suda-bilitate trebuie să se ţină seama şi de aceşti factori, care în multe cazuri au o influ-enţă determinantă.

Deşi carbonul este un element important pentru oţeluri, tendinţa actuală în construcţiile sudate este de folosire a oţelurilor cu conţinut de carbon cît mai re-dus, însă complex aliate cu elemente care conduc la obţinerea unor caracteristici superioare de rezistenţă şi tenacitate. Aceste oţeluri complex aliate, în afară de elementele obişnuite de aliere ca mangan, siliciu, nichel şi crom, conţin şi ele-mentele: aluminiu, zirconiu, titan, cobalt, vanadiu etc., care conduc la obţinerea oţelurilor cu caracteristici superioare şi cu o bună sudabilitate.

Tabelul 2.1.

Caracteristica oţelu‐lui

C Si Mn Cr Ni MO Al

Rezistenţa la tracţiune + + + + + +

Duritate + + + + + + +

Limita de curgere + + — + + + +

Alungirea — — — — — — —

Rezilienţă — — + — + +

—

Prelucrabilitatea la rece — — — — ‐‐‐ —

Forjabilitatea — — + — — —


TANAVIOSOFT 2011


C2

Rezistenţa la cald +

<400C + + + +

Rezistenţa la coroziune + + +

+ + +

Rezistenţa la foc + + +

+ + ‐‐

Sudabilitatea + + —

Din punctul de vedere al sudabilităţii, oţelurile se clasifică cu diferite califi-cative de la o sudabilitate „bună necondiţionată", pînă la „necorespunzătoare".

Elementul carbon, atît în oţelurile aliate, cît şi în cele nealiate, micşorează mult sudabilitatea acestora. Dacă conţinutul de carbon din oţel este sub 0,25%. Şi dacă celelalte elemente de aliere: mangan, siliciu, nichel, crom etc. nu depăşesc în total conţinutul de l%. oţelul are o sudabilitate bună. Dacă conţinutul de carbon depăşeşte valoarea de 0,25%, iar celelalte elemente de aliere au un conţinut pînă la 1%.

Tabel 2.2

Grupa oţelurilor din

punctul de vedere al

sudabilităţii

Calificativul sudabili‐

tăţii

Garantarea

sudabilităţii

Observaţii

a Bună necondiţionată Da Oţeluri cu sudabilitate bună, garantată fără condiţii speciale

I

b Bună condiţionată Da Oţeluri cu sudabilitate garantată cu condiţia res‐pectării unor măsuri stabilite în prealabil

II Posibilă Nu Oţeluri cu care se pot obţine îmbinări sudate de calitate corespunzătoare. Condiţiile de sudare le stabileşte beneficiarul


TANAVIOSOFT 2011


C2

III Necorespunzătoare Nu Oţeluri nerecomandate pentru construcţii sudate, cu care in mod normal nu se obţin îmbinări sudate de bună calitate

Oţelul trebuie să fie elaborat în condiţii cît mai îngrijite, cu minimum de im-purităţi (S, P) sau gaze (O, N, H2), care nu sînt prinse în relaţia carbonului echiva-lent. În cazul cînd diferitele elemente de aliere în oţeluri sînt cuprinse între 1 şi 3%, pentru ca oţelul să aibă o sudabilitate bună, conţinutul de carbon nu trebuie să depăşească limita de 0,20%. Pentru conţinutul de elemente de aliere mai mari decît 3%, în vederea obţinerii unei bune sudabilităţi este necesar să fie şi mai mult micşorat conţinutul de carbon.

Au fost stabilite diferite formule în care elementele de aliere (pe baza influ-enţei ce o au asupra sudabilităţii) sînt echivalente cu coeficienţi faţă de influenţa carbonului. In modul acesta s-a stabilit relaţia „carbonului echivalent" (Ce), care exprimă aprecierea asupra sudabilităţii oţelului respectiv.

Din relaţie se constată că, după carbon, fosforul are influenţa cea mai defa-vorabilă, urmat de molibden, crom şi mangan în timp ce cuprul şi nichelul au in-fluenţe mult mai reduse.

tPSiCuMoNiCrMn

CCe 0024,04

%

4

%

13

%

4

%

15

%

5

%

6

%%

unde:

t-grosimea materialului de sudat [mm]

Sudabilitatea posibilă se acordă oţelurilor nealiate sau slab aliate din grupa a Il-a, care au un conţinui de carbon C<0,22% şi de carbon echivalent Ce <0,5%, de-oarece, aşa cum s-a arătat, este necesar să fie îndeplinite şi alte condiţii pentru ca sudabilitatea oţelului respectiv să poată fi „bună". în cazul cînd conţinutul de C şi Ce din oţel întrece limitele de mai sus, este necesar să fie luate măsuri speciale, la sudare recurgîndu-se la: preîncălzire, folosirea de metale de adaos cu plasticitate mare, tehnici speciale de sudare.

Pentru aprecierea sudabilităţii oţelurilor carbon şi slab aliate cu grosimea peste 20 mm, STAS 7748-74 indică modul de încercare prin executarea unei epru-vete plate din materialul respectiv, prevăzută cu un canal longitudinal (fig. 2.1), în care s-a depus sudura şi care apoi este supusă îndoirii. Valorile de îndoire la care


TANAVIOSOFT 2011


C2

trebuie să reziste epruveta pînă la apariţia primei fisuri sau după ruperea comple-tă se stabilesc pe bază de înţelegere între producător şi beneficiar, dacă aceste va-lori nu sint prevăzute în standardul materialului respectiv. Dimensiunile epruvetei sînt prescrise în funcţie de grosimea ei; pentru grosimea s de 20—50 mm, lungimea epruvetei l variază între 350 şi 500 mm, iar lăţimea b între 150 şi 200 mm. Lungimea canalului ls in care se depune sudura executată cu un electrod cu înveliş acid cu diametrul de 4 mm variază între 125 şi 250 mm. Încercarea se exe-cută supunîndu-se epruveta la îndoire cu viteză uniformă, conform schemei din figura 2.1. c. În funcţie de grosimea epruvetei distanţa l, dintre role se ia între 140 şi 280 mm, iar diametrul d al dornului între 75 şi 150 mm. Ruptura, după îndoire, poate fi tenace, cu un aspect fibros, sau fragilă, cu aspect cristalin, în care caz ru-perea se produce brusc.

Fig.2.1.

În cazul oţelurilor cu conţinut de carbon mai mare de 0,22% C ,se recoman-dă ca în locul electrozilor acizi să fie folosiţi electrozi cu înveliş bazic. Ţinînd sea-ma că în cazul carbonului echivalent are o mare influenţă, pe lîngă conţinutul de carbon, şi grosimea materialului de sudat, de îndată ce valorile acestora cresc si-multan, sudabilitatea descreşte în aceste cazuri, se recomandă să fie folosită pre-încălzirea, care se execută la temperatura de cel puţin 100°C, fiind mărită odată cu creşterea conţinutului de carbon şi a conţinutului de carbon.

În cazul sudării oţelurilor cu sudabilitate neoorespunzătoare, preîncălzirile se execută pînă la 450°C. La aceste oţeluri se recomandă ca preîncălzirea să fie executată şi între trecerile de sudură. Materialele greu sudabile, de exemplu fon-ta, se sudează la temperaturi de preîncălzire de 650—700°C; aceste temperaturi se menţin şi în timpul operaţiei de sudare.

Grosimea pieselor de sudat are influenţă negativă asupra sudabilităţii, de-oarece o masă metalică prea mare provoacă răcirea mai bruscă a sudurii şi a zonei influenţate termic, ceea ce la oţelurile cu conţinut mărit de elemente de aliere şi


TANAVIOSOFT 2011


C2

de carbon poate da naştere la structuri fragile; tensiunile interne mari care se pro-duc din cauza contracţiilor pot provoca fisuri sau chiar ruperi. Preîncălzirile exe-cutate, în special la grosimi mari ale metalului de bază, micşorează viteza de răci-re, ceea ce înlătură formarea structurilor dure şi al tensiunilor prea mari.

Procedeele şi regimurile de sudare au, de asemenea, o mare influenţă asu-pra sudabilităţii materialelor. Pe baza celor arătate mai înainte se poate recoman-da ca la sudarea oţelurilor cu sudabilitatea limitată să se recurgă la procedee la care sursele de energie produc fluxuri termice cit mai mari. În acest sens, poate fi menţionat procedeul de sudare în baie de zgură care, aplicat la sudarea grosimi-lor oricît de mari ar fi, chiar de peste 200 mm, şi chiar la oţeluri cu sudabilitate posibilă, dă rezultate bune, cu condiţia ca după sudare să fie aplicate tratamentele termice de normalizare a structurii.

Procedeele de sudare în mediu de gaze protectoare, de asemenea, pot fi aplicate la oţeluri limitat sudabile, deoarece sursele de căldură mai concentrate, precum şi protecţia mai bună care se obţine cu aceste procedee, fac posibilă obţi-nerea de suduri corespunzătoare.

Pentru aprecierea practică a sudabilităţii, în tabelul 2.3 se dă o clasificare a diferitelor calităţi de oţeluri în funcţie de conţinutul de carbon şi de elementele de aliere; aceste oţeluri sînt folosite pe scară largă în construcţii de maşini.

Tabelul 2.3.

Conţinutul de carbon al oţelurilor 1%) Conţinutul elemen‐

telor

de aliere [%] Sudabilitate

bună

Sudabilitate condiţio‐nată Sudabilitate limi‐

tată

Sudabilitate necorespun‐

zătoare

1

1—3

>3

0,25

0,20

0,17

0,25 . . . 0,35

0,20 ... U,3U

0,17 . . . 0,20

0,35 .. . 0,45

0,30 . . . 0,40

0,25 . . . 0,35

>0,45

>0,40

>0,35

Oţelurile de rezistenţă mare sau înaltă cu valori mari ale rezistenţei de rupe-re şi ale limitei de curgere şi totodată cu bune valori de tenacitate permit realiza-rea de construcţii sudate mai uşoare. Micşorarea masei construcţiei, care se obţine prin micşorarea grosimii peretelui, prezintă un avantaj din punctul de vedere al sudabilităţii. Noile oţeluri cu rezistenţa înaltă, datorită unei alieri mai complexe,


TANAVIOSOFT 2011


C2

permit micşorarea cu mult a conţinutului de carbon; de asemenea, prin folosirea de elemente care finisează granulaţia (Al, Ti etc.) sau de elemente stabilizatoare (Ni, Ti etc.) care formează carburi stabile, se oonferă oţelului respectiv o bună su-dabilitate, înlăturîndu-se în special pericolul de formare a fisurilor, care sint cele mai grave defecte.

Oţelurile înalt aliate cu conţinuturi de elemente de aliere care uneori ajung pînă la 45%, în majoritatea lor, se fabrică în prezent sudabile. Din această grupă fac parte oţelurile refractare, oţelurile antiacide, oţelurile pentru instalaţii crioge-nice etc. Pentru îmbunătăţirea sudabilităţii lor, ele conţin elemente stabilizatoare, iar în multe cazuri conţinutul de carbon nu depăşeşte valoarea de 0,05%. Acestor oţeluri nu li se aplică relaţia carbonului echivalent, sudabilitatea lor fiind aprecia-tă prin încercările prealabile care se execută în condiţiile la care vor fi supuse îm-binările sudate în exploatare.

2.1.SUDABILITATEA ALTOR METALE ŞI ALIAJE

În tehnica construcţiilor de maşini, precum şi la alte construcţii, în afară de oţeluri se folosesc numeroase alte metale şi aliaje, iar pentru calitatea îmbinărilor sudate este necesar să fie apreciată sudabilitatea acestora.

Fonta este un material nesudabil, deoarece conţinutul înalt de carbon pro-voacă uşor fisurarea sau ruperea, dacă sudarea nu se execută la cald; după o în-călzire la temperatură pînă la roşu-închis (650—700°C), răcirea piesei sudate tre-buie să fie efectuată în anumite condiţii, astfel încît să nu se formeze structuri du-re.

Metalele neferoase sînt în general greu sudabile, ţinindu-se seama în special de afinitatea pe care o au unele din ele faţă de gaze şi de conductivitatea lor ter-mică mare.

Aluminiul şi aliajele de aluminiu, deşi sînt greu sudabile, pot fi îmbinate co-respunzător, dacă se iau anumite precauţii la sudare, cele mai importante fiind: folosirea fluxurilor de dezoxidare a oxizilor care se formează uşor în baia de su-dură, preîncălzite în timpul sudării, folosirea de surse puternice la sudare. Noile procedee, şi în special cele în mediu de gaz inert, permit realizarea de suduri de calitate.

Cuprul şi aliajele de cupru (alamă, tombac, alpaca, bronz), de asemenea, se sudează dificil; la fel ca şi pentru aluminiu sînt necesare preîncălziri, surse puter-


TANAVIOSOFT 2011


C2

nice la sudare şi fluxuri de dezoxidare sau folosirea de procedee în mediu de gaz inert.

Titanul şi aliajele de titan se sudează numai în mediu de gaz inert, care să asigure o protecţie completă faţă de mediul înconjurător. Zirconiul, fiind la fel un metal reactiv, necesită o protecţie completă în timpul operaţiei de sudare. Metalele rare, cum sînt: niobiul, beriliul sau uraniul, se sudează în bune condiţii în vid înaintat sau în mediu de gaz inert cu protecţie totală.

Metalele greu fuzibile (molibdenul, wolframul etc.) se sudează în mediu de gaz inert cu electrod de wolfram sau cu procedeele noi cu surse de energie con-centrate, cum sînt jetul de plasmă, sudarea cu fascicul de electroni etc. Metalele neferoase obişnuite: plumbul, zincul, nichelul, se sudează prin procedee-le cu flacără, folosindu-se fluxuri decapante.

2.2.MASURI GENERALE DE TEHNICA A SECURITĂŢII MUNCII LA SUDARE

Degajarea intensă de căldură şi temperaturile înalte pe care le dezvoltă fla-căra de gaze şi arcul electric fac ca acestea să formeze sursele de energie adecvate pentru sudare şi pentru procedeele conexe sudării. La sudarea cu gaze, tempera-tura flăcării variază — în funcţie de gazul folosit — între 2 500 şi 3 000°C; la suda-rea cu arc electric, temperatura in coloana arcului depăşeşte uneori chiar tempera-tura de 6 000°C. Aceste temperaturi înalte se dezvoltă prin arderea gazelor infla-mabile în oxigen sau prin descărcări electrice produse de sursele respective, ceea ce produc topirea materialelor folosite. Ţinînd seamă de faptul că sursele de ener-gie sau materialele folosite la sudare pot produce explozii, incendii şi radiaţii foarte periculoase, arsuri, intoxicări etc., este foarte important ca înainte de pune-rea în funcţiune a aparatelor, în timpul operaţiilor de sudare, precum şi după exe-cutarea acestora să fie luate măsuri corespunzătoare de tehnică a securităţii mun-cii.

Ţinînd seamă de faptul că diferitele procedee de sudare diferă între ele atît prin utilaj, cît şi prin tehnica de prelucrare, fiecare avînd specificul său, la descrie-rea acestora se va da atenţia necesară modului cum ele trebuie pregătite sau de-servite, pentru ca accidentele să fie evitate. Este necesar ca întregul personal, în special muncitorii-sudori, care în orice moment se pot accidenta, să fie periodic şi temeinic instruiţi asupra pericolelor la care sînt expuşi şi modul de evitare. Sudorii trebuie să. cunoască amănunţit modul de manipulare a utilajului de suda-re, unde şi cum trebuie depozitate sculele şi materialele necesare, în special cele ce pot provoca accidente, întreaga pregătire a echipamentului şi a pieselor înainte de


TANAVIOSOFT 2011


C2

sudare, manipularea acestora în timpul şi după operaţia de sudare, urmată de depozitarea corectă a ansamblurilor sudate.

În cele ce urmează se vor da indicaţiile generale privind tehnica securităţii muncii, în special cauzele care pot provoca diferitele accidente sau răniri, urmînd ca în cadrul capitolelor unde vor fi descrise utilajele şi tehnologia de lucru a dife-ritelor construcţii, să fie date indicaţii detaliate legate de manipularea utilajului sau de tehnica operaţiilor.

Prevenirea exploziilor şi a incendiilor. Exploziile, care uneori sînt însoţite şi de incendii, la sudarea cu gaz pot fi prevenite dacă se iau măsuri de evitare, în special înainte de punerea în funcţiune a instalaţiilor şi înaintea începerii operaţiei de sudare.

Generatoarele de acetilenă trebuie amplasate în încăperi separate de cele în care se sudează, la distanţe de cel puţin 10 m de orice sursă de foc, iar manipula-rea lor să fie făcută în conformitate cu prescripţiile întreprinderilor producătoare. Deoarece umiditatea din aer în contact cu carbidul degajă acetilenă, care este ex-plozivă, butoaiele de carbid se vor păstra închise etanş în încăperi uscate, separate de alte materiale Ţinînd seamă că oxigenul în contact chiar cu urme de grăsime provoacă explozii, buteliile, reductoarelc şi tuburile de oxigen se vor păstra abso-lut curate, complet lipsite de grăsimi.

La sudarea cu arc electric, periodic, se vor efectua verificări ale izolaţiei conduc-toarelor, ale contactelor şi ale legăturilor electrice.

Atît la sudarea cu flacăra ele gaze, cit şi la sudarea electrică, se vor înlătura materialele inflamabile din apropierea locurilor de muncă, deoarece pot provoca incendii urmate chiar de explozii, datorită scînteilor şi picăturilor de metal sau ele zgură împrăştiată în timpul lucrului.

Nu se vor efectua lucrări la recipientele aflate sub presiune.

La intrarea în atelierele de sudare, se va afişa vizibil: „Fumatul interzis", „Nu priviţi flacăra", „Nu priviţi arcul electric", „Pericol de orbire", „Atenţie, se sudează" etc.

Prevenirea electrocutării şi radiaţiilor arcului electric. Deoarece tensiunile peste 24 V cu curenţi de peste 0,01 A sînt periculoase organismului omenesc, este necesar ca sudorii să nu vină în contact cu piese neizolate ale circuitelor electrice. Toate legăturile electrice la instalaţiile pentru sudarea cu arc electric se vor efectua numai de către electricieni. Înainte de începerea lucrului, sudorul va examina da-


TANAVIOSOFT 2011


C2

că cablurile de sudare nu sînt deteriorate sau cu izolaţie defectă şi dacă legăturile sînt corecte; conductoarele de curent trebuie verificate cel puţin o dată la trei zile. Deoarece contactul direct cu prizele neizolate ale circuitelor electrice sînt foarte periculoase, sudorul trebuie să poarte permanent mănuşi de piele. Toate aparate-le, precum şi masa de sudare, trebuie să fie legate la pămint; aceste legături se execută de către electricieni.

La sudarea în interiorul recipientelor, se vor utiliza covoare izolante sau grătare de lemn cu covoare ignifuge.

Contra radiaţiilor produse de arcul electric, se vor utiliza măşti de cap sau ecrane de mînă, prevăzute cu filtre din sticlă colorată.

Prevenirea rănirilor. Pentru prevenirea rănirii ochilor, sudorii vor purta obligatoriu ochelari de protecţie, iar pentru prevenirea rănirii mîinilor mănuşi de piele. Nu este permis sudorilor să efectueze pregătirea pieselor înainte de sudare sau curăţirea şi îndreptarea acestora după sudare fără ochelari de protecţie şi mă-nuşi. La sudarea la înălţimi şi la locuri periculoase, sudorii vor fi echipaţi cu cen-turi de siguranţă. Pentru prevenirea rănirilor provocate de arsurile picăturilor de metal sau de zgură topită, sudorul va purta mănuşi de piele, iar în picioare jam-biere (ghetre). în timpul lucrului, sudorul va purta haine din pînză de cort sau un şorţ de piele; pantalonii trebuie să acopere ghetele.

Prevenirea intoxicărilor. Deoarece în timpul sudării se degajă fum, vapori şi gaze toxice, amestecate cu un praf foarte fin, este necesar, ca la locurile de muncă în cabine să fie amenajate aspiratoare fixe, prevăzute la mesele de sudare, iar pen-tru lucru pe fluxul de fabricaţie aspiratoare portative. In cazul gazelor toxice, care se degaja la prelucrarea plumbului sau zincului, este necesar să fie folosite căşti de protecţie. La sudarea în interiorul recipientelor închise, se vor lua măsuri spe-ciale de ventilare a acestora. în unele cazuri, se vor folosi căşti prevăzute cu ra-corduri de aer comprimat.

Prevenirea incendiilor. Incendiile pot fi provocate de scîntei, picături de me-tal topit, zguri , topite, capete de electrozi aruncate etc., dacă se lucrează în apro-pierea materialelor inflamabile. înainte de sudare, locurile de muncă se vor curăţi atent de orice materiale inflamabile sau, în cazuri deosebite, acestea se vor acoperi cu materiale ignifuge. La întreruperea lucrului, chiar pentru un timp foarte scurt, la sudarea cu gaz, suflaiurile vor fi stinse, iar la sudarea electrică, se va scoate apa-ratul din priză. La izbucnirea incendiilor, se vor folosi stingătoarele cu spumă, ca-


TANAVIOSOFT 2011


C2

re sînt cele mai recomandabile, deoarece nu afectează aparatura. Incendiile la su-darea cu gaz se pot stinge cu găleţi sau furtunuri de apă sau cu nisip; mai reco-mandabile însă sînt stingătoarele chimice sau cu bioxid de carbon. În cazul izbuc-nirii unui incendiu la sudarea electrică, după ce au fost scoase din priză toate apa-ratele, stingerea incendiilor se va face nurnai cu stingătoare cu spumă.

Ţinînd seamă de faptul că procedeele de sudare şi procedeele conexe sudării diferă între ele, fiecare avînd specificul său, la descrierea lor vor fi date îndrumări detaliate de modul cum trebuie pregătite şi folosite utilajele şi materialele respec-tive pentru evitarea accidentelor. înainte de începerea lucrului, sudorul trebuie să cunoască perfect utilajul respectiv şi întregul proces de lucru, astfel încît să lucre-ze în condiţii totale de securitate a muncii.

capitolul 2_sudabilitatea metalelor si aliajelor

Documents