Ministerul Educaţiei din Republica Moldova

Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport, mun. Chișinău

LICEUL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

Conferinţa ştiinţifico-practică republicană a elevilor“Spre viitor”

Secţia BIOLOGIE

domeniul MICOLOGIE

Tema: “INFLUENŢA UNOR FACTORI EXOGENI ASUPRA CREŞTERII CIUPERCILOR DIN GENUL PLEUROTUS ŞI

ACTIVITĂŢII DEHIDROGENAZELOR”

Elaborat:

Eleva clasei a XI-a “C”

Profil real Biochimie

CERGA NATALIA

Conducător ştiinţific:

Doctor în ştiinţe biologice

Conferenţiar cercetător

BÎRSAN ANA

1

Chişinău 2010

CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................................................................................................................3

Capitolul I. CIUPERCILE PLEUROTUS............................................................................................................................3

1.1. Aspecte generale despre ciupercile din genul Pleurotus..............................................................................................3

1.2. Caracteristicile morfologice ale ciupercilor Pleurotus................................................................................................3

1.3. Pregătirea stratului nutritiv celulozic pentru cultura Pleurotus....................................................................................4

1.4. Agenţii patogeni ai ciupercilor Pleurotus....................................................................................................................6

1.5. Măsuri de combatere al agenţilor patogeni..................................................................................................................7

1.6. Valoarea nutritivă a ciupercilor Pleurotus...................................................................................................................7

1.7. Tehnologii de cultivare pentru ciupercile Pleurotus....................................................................................................8

1.8. Tehnici de cultură.........................................................................................................................................................9

Capitolul II. Influenţa factorilor exogeni asupra ciupercilor Pleurotus şi studiul activităţii dehidrogenazelor..................................................................................................................................................................... 10

2.1. Tehnici de cultură.......................................................................................................................................................10

2.2. Influenţa temperaturii reduse asupra ciupercilor din genul Pleurotus.......................................................................10

2.3. Insuficienţa oxigenului în perioada de fructificare a ciupercilor Pleurotus în timpul creşterii în condiţii casnice........................................................................................................................................................................11

2.4. Studiul activităţii dehidrogenazelor la diverse probe de ciuperci Pleurotus..............................................................11

ANEXE………………………………………………………………………………........................................................... 12

ÎNCHEERE ŞI CONCLUZII.....................................................................................................................................15

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................................................15

2

INTRODUCERE

Actualitatea temei:

Ciupercile Pleurotus constituie o valoroasă sursă de proteine, în compoziţia chimică a cărora sunt prezenţi toţi aminoacizii esenţiali şi sunt compatibili cu cei din ou. Prin conţinutul ridicat de proteine ciupercile Pleurotus sunt aproape un înlocuitor al cărnii. Mai conţin glucide, acizi organici, săruri minerale şi sunt adevărate izvoare de vitamine în special vitamina B. Substanţele biologic active conţinute de aceste ciuperci înlătură efectele nocive din corpul uman, iar conţinutul mare de proteine previne şi vindecă hepatita, ulcerul gastric, micşoreză procentul de colesterol, acţionează ca anticancerigen, are efecte antivirale, antibiotice, antitumorale şi antiinflamatoare. La tratarea seminţelor de grîu cu exometaboliţii de Pleurotus Ostreatus se atestă o sporire a biomasei totale a seminţelor încolţite (până la 24 %), ceea ce permite utilizarea acestora în calitate de biostimulatori ai proceselor fiziologice şi biochimice în fitotehnie. Ciupercile Pleurotus în timpul creşterii sunt rezistente la temperaturi de pînă la – 20 °C, însă odată cu depăşirea acestei temperaturi apar unele modificări morfologice la carpofori. Lipsa sursei de oxigen poate duce la formarea stratului de stroma. În urma cercetărilor întreprinse am ajuns la concluzia că factorii studiaţi influenţează creşterea şi dezvoltarea ciupercilor prin acţiune asupra dehidrogenazelor micşorînd activitatea acestora.

Scopul lucrării:

1.Analiza influenţelor unor factori exogeni asupra creşterii şi dezvoltării ciupercilor din genul Pleurotus.

2.Studierea activităţii dehidrogenazelor la mai multe probe de ciuperci Pleurotus.

Sarcinile lucrării:

1. Stabilirea informaţiei generale despre ciupercile din genul Pleurotus.

2. Studierea tehnicilor de cultură, amplasarea sacilor cu substrat a Ciupercilor Pleurotus.

3. Studierea influenţei temperaturii mai joase de -20 °C în timpul cultivării ciupercilor din genul Pleurotus.

4. Studierea influenţei lipsei de Oxigen în timpul recoltării în condiţii casnice a ciupercilor Pleurotus.

5. Studierea activităţii dehidrogenazelor la ciupercile din genul Pleurotus.

CAPITOLUL II . CIUPERCILE PLEUROTUS

1.1. Aspecte generale despre ciupercile din genul Pleurotus

[Foto 22] Ciupercile din genul Pleurotus au un regim lignicol - xilofag. Încrengătura Eumycota, Subîncrengătura Basidiomycotina (Basidiomicete), Clasa Humenomycetes, Ordinul Agaricoles, Familia Pleurotaceae, Genul Pleurotus care cuprinde mai multe specii dintre care : Pleurotus Ostreatus, Pleurotus florida, Pleurotus cornucopiae, Pleurotus drynius, Pleurotus eryngii ş.a. Din acestea, primele 3 specii sunt cele mai cultivate. Pleurotus Ostreatus este o ciupercă comestibilă, popular fiind numită păstrav, păstrav de fag, burete negru sau păstravul cerului. Pleurotus Ostreatus este o specie saprofită, facultativ parazită, în special pe lemnul de fag (suport ligno-celulozic).

1.2. Caracteristicile morfologice ale ciupercilor Pleurotus

Ciuperca este constituită dintr-o parte subterană, numită miceliu, şi o parte aeriană denumită basidiofruct sau carpofor. Miceliul este partea vegetativă care creşte în substratul nutritiv celulozic. El este format din hife sau filamente miceliene. Carpoforul este alcătuit din picior şi pălărie. Ciupercile Pleurotus au piciorul situat marginal faţă de pălărie, adică au un picior excentric. Lamele basidiale se coboară de la marginea pălăriei pe aproape toată lungimea piciorului. Ciupercile Pleurotus se formează în tufe sau mănunchiuri şi folosesc ca hrană lemnul. Pălăria este puternic excentrică şi situată asimetric faţă de picior, adesea în formă de scoică, cu lăţimea de 5-15 cm, culoarea pălăriei fiind foarte variabilă.

3

Astfel, la Pleurotus Ostreatus este neagra-violacee, brun-închisă, cenuşie sau verzuie. La Pleurotus florida - roşiatică, albicioasă, crem sau cenuşie. Piciorul este de regulă scurt, înserat lateral, robust. Carnea sau pulpa pălăriei este compactă, consistentă la exemplarele ajunse la maturitate.

Caracteristicile unor specii din genul Pleurotus:

- Pleurotus Ostreatus are pălăria în formă de cochilie de scoică, de culori diferite, de la violaceu la alb-brun. Lamele sunt decurente, anastomozate. Sporii sunt de culoare violacee. Piciorul este alb, înserat lateral, scurt. Apariţia se face în buchete. Au miros şi gust placut.

- Pleurotus cornucopiae se mai numeşte buretele cornet, prezintă pălăria în formă de cornet, de culoare galbenă pînă la brun-închis. Lamele se prelungesc pîna la baza piciorului. Piciorul este alungit şi puternic curbat. Apariţia se face în buchete. Ciupercile au un miros dulceag tipic. În natură, Pleurotus Cornucopiae apare pe esenţe lemnoase de la 15-20 mai pîna la 15-20 iulie. Cultura pură s-a obţinut în Franţa în anul 1977. Capacitatea de creştere a miceliului secundar din cultura pură pe mediul malt -agar este inferioară celei de Pleurotus ostreatus, şi asemanatoare cu Pleurotus florida. Acest miceliu se cultivă uşor pe medii granulate formate din boabe de cereale. Basidiofructele apar în buchete cu punct de insecţie comun. Din faza de primordii, basidiofructele ajung la maturitatea comercială în 4-6 zile, respectiv în faza de cornet închis cu marginile plate. Ciuperca prezintă pileusul de formă alungită. Formarea carpoforilor se produce în masă în condiţii de luminozitate de 18 ore, cu intensitatea de 600 lucsi, la o temperatură de 17-20 °C şi o umiditate relativă a aerului de 70-90%. În unele condiţii de cultură, în sere neumbrite stipesul se prezintă puternic alungit. Ciuperca se cultivă pe substrat celulozic format din ciocălăi de porumb zdrobiţi 50 -70%, paie tocate 10-15%, rumeguş de foioase 10-30% în amestec cu deşeuri de bumbac sau frunze de foioase 5-10%. Substratul rezultat cu o umiditate de 60-70% este dezinfectat termic 24h la 60°C sau 4h la 80 °C. Spre deosebire de celelalte specii cultivate de Pleurotus, Pleurotus cornucopiae nu este sensibil la procese de fermentare eventual declanşate în substratul celulozic. Însamînţarea miceliului granulat se face în proportie de 3% faţa de substratul nutritiv celulozic repartizat în saci din polietilenă cu capac de 15 - 17 kg/sac sau în lăzi mici de 10 kg, cu capac, tapetate cu folie din polietilenă. Împînzirea miceliului în substrat se deşfăsoară în 26 de zile la 14 °C, apariţia primordiilor se produce fără soc termic, după care se îndepartează folia de polietilenă. Recoltarea are loc la 30 - 35 zile de la însămînţare, dacă temperatura de incubare a fost mai mare de 20 °C.

- Pleurotus HK35 este de culoare crem deschis şi are avantajul că se comportă foarte bine la temperaturi scăzute -10..-20 °C cît şi ridicate +22..+24°C. Temperatura de fructificare: +14..+20 °C.

- Pleurotus Djamor este de culoare roză cu aromă foarte placută şi prezintă calitaţi culinare excelente şi producerea este relativ uşoară.

- Pleurotus Florida numit şi buretele roşiatic. Prezintă pălăria de culoare albă, brună sau crem. Lamele sunt puţin decurente şi nu sunt anastomozate. Sporii ciupercii sunt albi. Piciorul este înserat lateral şi destul de lung. Prezintă o structură mai fină decît Pleurotus ostreatus. Ciupercile Pleurotus florida sunt lipsite de volum şi din această cauză eliberarea sporilor se face pe masură ce palaria se formează. Marginea pălăriei este la început rulată şi apoi se derulează pînă devine dreaptă, marcînd momentul maturitaţii comerciale.

- Pleurotus major-caju numit şi păstravul brun. Creşterea miceliului pe boabe este identică cu tehnologia descrisă la Pleurotus cornucopiae. Basidiofructele, la temperaturi mai mici de 20 °C, prezintă pileusul lamelor şi textură cărnoasă. La temperaturi mai mari de 20 °C, dimensiunile pileusului cresc. Forma lui este de cochilie de scoică, cu lamelele basidiale total decurente şi stipesul dispus simetric faţă de pileus. Perioada de formare a unui basidiofruct matur este de 6 zile. Prin depăşirea maturităţii culoarea brună a basidiofructului virează în cenuşiu. Stipesul este alb, mai mic decît la alte specii de Pleurotus. Reţete de substrat pentru cultivarea Pleurotus major-caju:

ciocălăi 12 % + porumb 40 % + vreji de soia 40 % + orz 8 % sau ciocălăi 80 % + paie 12 % + orz( boabe) 8 %

1.3. Pregătirea substratului nutritiv celulozic pentru cultura Pleurotus

Substratul nutritiv celulozic pentru cultura bureţilor are la bază materii prime, materii auxiliare şi amendamente. Bureţii sunt capabili de a utiliza celuloza în prezenţa unor apreciabile cantităţi de lignină, fapt pentru care au primit şi denumirea de ciuperci xilofage. Substratul nutritiv pentru bureţi nu va trebui să fie un compost fermentat, ca în cazul culturii de Agaricus bisporus, ci un material celulozic bogat în polizaharide şi lignină, sărac în săruri minerale esenţiale (N,

4

P, K). Din experienţa cultivatorilor amatori din ţara noastră a rezultat că s-au folosit cu bune rezultate urmatoarele materiale:

– Materii prime: rumeguş de foioase, talas de foioase şi conifere, frunze de foioase, scoarţă de copaci, paie de grîu, orez, ciocălăi de porumb, coji de floarea-soarelui, gunoi de oi, gunoi de porc.

– Materii auxiliare: deşeuri de hîrtie, tărîţă de grîu, făină de porumb, boabe de orz, deşeuri de bumbac, in, cînepă.

– Amendamente: varul pastă - administrat de consistenţa unei smîntîni sau carbonat de calciu (cretă furajeră).

Rumeguşul indicat este cel de foioase (fag, stejar, plop), care în componenţa viitorului substrat nutritiv va trebui să prezinte urmatoarele calitaţi:

– rumeguşul cu dimensiuni mai mari dă rezultate mai bune comparativ cu pulberea de rumeguş.

– să nu fie intrat în fermentaţie, cu o culoare brună sau neagră.

– să nu conţină corpuri străine (sticlă, fier, plastic).

Talasul indicat este de asemenea cel de foioase, cu urmatoarele caractere:

– să fie de dimensiuni mici, ceea ce creează o bună omogenizare a substratului celulozic.

– să nu fie înnegrit, cu început de fermentare.

Rumeguşul şi talasul au un conţinut sărac în azot comparativ cu conţinutul ridicat înhidraţi de carbon reprezentaţi prin celuloză, hemiceluloză şi lignină, care constituie hrana de bază a ciupercilor Pleurotus. S-au obţinut rezultate bune cînd s-a folosit un substrat nutritiv obţinut din rumeguş de foioase. Frunzele de foioase utilizate sunt cel mai adesea de stejar şi fag. Acestea trebuie să fie strînse toamna şi pe cît posibil să nu fie umezite de apă provenită din precipitaţii, care favorizează dezvoltarea microorganismelor fermentative. Dacă frunzele se vor folosi după o perioadă mai îndelungată, vor trebui să fie ferite de ploi, depozitate fie în vrac, fie în saci de hîrtie sau pînză. Aceleaşi condiţii de depozitare sunt valabile şi pentru rumeguş şi talas. Scoarţa de copaci a început sa fie folosită ca o bună materie primă pentru cultura bureţilor. Ea poate fi obţinută în urma prelucrarii trunchiurilor în exploataţiile forestiere, fiind considerate deşeu sau materie primă secundară. Comparativ cu paiele de grîu, ciocălăii de porumb sau vrejurile de floarea soarelui şi soia, scoarţa de copac conţine atît substanţe proteice cît şi hidraţi de carbon în cantităţi sporite. În scoarţa de copaci s-a determinat că hidraţii de carbon ca xiloza, arabinoza, glucoza, manoza şi galactoza sunt prezente în cantităţi însemnate fapt ce ridică valoarea nutritivă a acestui material. Paiele de grîu sau orez se folosesc de asemenea pentru conţinutul lor de hidraţi de carbon, sunt utilizate atît cele provenite din baloţi, cît şi cele tocate la dimensiuni de pîna la 10 mm. Trebuie evitată tocarea prea fină a paielor, întrucît substratul care va rezulta va fi foarte compactizat, cu o posibilitate redusă de ventilaţie şi reţinere a apei, iar producţia de ciuperci va fi mai scazută. De regulă, se folosesc la formarea substratului atît paie tocate, cît şi paie netocate în proportii egale. Paiele netocate sunt indicate datorită faptului că avînd elasticitate favorizează formarea unei structuri granulate a substratului nutritiv celulozic, factor de prim ordin în declanşarea fructificaţiei miceliului. Ca şi celelalte materii prime, paiele trebuie să nu fie umezite, mucegăite sau intrate în fermentaţie. Ciocălăii de porumb constituie materialul clasic pentru cultura bureţilor. Pentru folosirea ciocălăilor de porumb la formarea substratului nutritiv,aceştia vor trebui să fie tocaţi în prealabil la dimensiuni de 8-10 mm. Este indicat să fie evitată tocarea la dimensiuni mai mici de 2-3 mm deoarece ca şi în cazul paielor, se creează condiţii pentru formarea unui substrat nutritiv foarte compact şi fără o structură granulară. Folosirea largă a ciocălăilor de porumb are la bază şi faptul ca pe lîngă hidraţi de carbon conţine şi proteine. Ciocălaii de porumb pot fi folosiţi singuri, precum şi în amestec cu paiele de porumb, rumeguşul de foioase sau în amestec numai cu un material auxiliar, respectiv boabele de orz. De starea fitosanitară a ciocalailor de porumb depinde în mare masură calitatea viitorului substrat nutritiv. Gunoiul de oi şi de porc are o folosire ceva mai restrînsă în pregătirea substratului pentru cultura bureţilor. Este necesar în special pentru aportul de substanţe proteice. Este indicat că gunoiul de oi şi de porc la folosire să fie cît mai proaspăt. În caz că se urmareşte folosirea după o perioadă mai îndelungată se va proceda la uscarea şi apoi la macinarea lui. Substratul nutritiv care conţine gunoi de oi sau de porc va trebui sa fie dezinfectat termic 72 de ore la temperaturi de 60-65 °C, atît pentru distrugerea în totalitate a nematozilor, cît şi pentru eliminarea amoniacului, factor inhibitor al cresterii miceliului. De remarcat este faptul că amoniacul în substratul pentru bureţi se evidenţiază numai în cazul în care se foloseşte gunoi de grajd. Hîrtia se foloseşte atît cea de ziar, cea din gospodărie cît şi cea provenită din deşeurile de la tipografii. Nu necesită tocare în prealabil ci numai o bună omogenizare cu masă de compost, după o imbibare în prealabil. Hîrtia nu trebuie să fie mucegăită, de aceea va trebui păstrată în condiţii corespunzătoare. Tărîţa de grîu şi făina de porumb sunt folosite în cantitaţi mici, 5 - 10%, pentru aportul de substanţe proteice pe care îl aduc. Orzul sau ovăzul ( boabe) se foloseşte măcinat, omogenizat în masă de substrat celulozic. Se

5

preferă orzul măcinat întrucît atacul rozătoarelor se face mai puţin simţit în acest caz. Unii cultivatori consideră orzul, ovăzul, tărîţele sau mălaiul drept un component obligatoriu al substratului nutritiv pentru cultura bureţilor, însă practica a dovedit că pot fi obţinute rezultate şi fără aceste componente. Deşeurile de bumbac constituie de asemenea un component auxiliar al substratului celulozic pentru ciuperci. Sunt bogate în hidraţi de carbon, dintre care celuloza depăşeşte 80%. În 1980 a fost demonstrată importanţa surselor de azot organic în culturile de ciuperci şi recomandată utilizarea făinurilor din seminţe de bumbac şi de soia, în proportie de 6-8 g/1 kg substrat în cazul făinii de bumbac şi 2-4,137g/1k - în cazul soiei. Sporurile de producţie menţionate au fost de 2,5-3 kg/m2 [ N. Mateescu, G. Ionita, I. Groza şi Ana Badiţă].

1.4. Agenţii patogeni ai ciupercilor din genul Pleurotus

În timpul culturii ciupercilor, există posibilitatea contaminării cu diferiţi agenţi patogeni şi organisme dăunătoare. Numeroase boli pot influenţa apariţia şi dezvoltarea unor mucegaiuri sau diferite ciuperci competitoare. Importanţa prevenirii şi combaterii acestor boli şi dăunători este determinantă în dezvoltarea unor afaceri în cultura de ciuperci. Neglijenţa sau necunoaşterea acestor riscuri pot pune în pericol investiţiile respective şi pot ajunge pînă la oprirea activitaţii. În continuare voi prezenta pe scurt diferite boli, dăunători, mucegaiuri, acarieni sau nematozi ce se întîlnesc în cultura ciupercilor Pleurotus. În categoria boli ciuperci, mucegaiuri, ciuperci parazite şi competitoare se întîlnesc:

    * Pata bacteriană [Foto 5 - 6] ( Pseudomonas)    * Boala de ghips albă ( Monilia fimicola )    * Mucegaiul galben ( Myceliophtora sulphurea )    * Mucegaiul verde (Trichoderma viride , Penicillium sp., Aspergillus sp.)    * Mucegaiul brun ( Phymatotrichum sp.)    * Mucegaiul verde - masliniu ( Chaetomium olivaceum ) * Ciuperci cerneală 1 (Coprinus comatus, Coprinus filamentarius )    * Ciuperci cerneală 2 (Catramentarius sp.) 

Amendamentele ( varul sau creta furajeră) sunt indispensabile oricărei reţete de substrat nutritiv pentru ciuperci. Amendamentele alcalinizează uşor substratul şi nu permite instalarea mucegaiurilor, dintre care cel mai dăunător este Trichoderma. Trichoderma viride [Foto 5] reprezintă o ciupercă celulolitică, care preferă o reacţie mai acidă a substratului, cu pH-ul 4-6, fapt pentru care se administrează calciu. În urma aplicării amendamentului de calciu, pH-ul va trebui să fie slab, acid sau slab alcalin.

Bacterioza Pseudomonas [Foto 4 & 10] este o boală fregventă care apare în cazul folosirii miceliului infectat în timpul însămînţării sau cînd nu se respectă temperatura pentru opărirea materiilor prime. Prezintă nişte pete verzi pe suprafaţa stratului lingo-celulozic. Se răspîndeşte rapid pe toată suprafaţa stratului (sacului) şi de la sac la sac, astfel stopînd creşterea ciupercilor.

Anual producţia de Pleurotus este diminuată din cauza atacului unor agenţi patogeni cu pînă la 40%, dintre care 30% se datorează Trichodermei viride. Contaminarea se produce de regulă în timpul însămînţării cu miceliu infectat sau din pricina contaminării anterioare a substratului. Pe lîngă boli şi dăunători, în cultura de ciuperci se întîlneşte frecvent şi stroma miceliană, ce reprezintă o creştere abundentă de miceliu, şi formează o crustă impenetrabilă pentru viitoarele ciuperci. Din cauza parametrilor de microclimat şi a preparării defectuoase a compostului pot apare diferite malformaţii care stagnează dezvoltarea normală a ciupercilor.

Cei mai frecvenţi daunători ce pot provoca daune importante sunt: nematozii, puricii ciupercilor, acarienii, ţînţarii ciupercilor, muştele ciupercilor şi viermii substratului şi ai ciupercilor. Aceştia cel mai des apar în timpul cultivării şi anume vara, în această perioadă fiind prea cald şi uscat (aerul) apar musculiţe şi viermi ai substratului dar şi ai ciupercilor care traiesc în carpoforul ciupercii.

O statistică generală a acestora este :

* Nematozi - Dytilenchus myceliophagus* Acarieni - Tyrophagus putrescentiae - Pygmephorus mesembrine

* Puricii ciupercilor - Tisanurea cenusie - Hypogastrura manubrialis

* Muştele ciupercilor - Drosophila funebris - Heteropeza pygmea - Megaselia nigra sau musca gheboasa.

6

Aceşti dăunători sunt extrem de frecvenţi în spaţii de cultură a ciupercilor, provocînd daune însemnate în cazul ignorării şi a tratamentelor greşite sau ineficiente. În cadrul asistenţei oferite luînd în calcul că majoritatea dăunătorilor se adaptează şi devin rezitenţi la pesticidele tradiţionale.

1.5. Măsuri de combatere al agenţilor patogeni

Trichoderma viride poate fi controlată cu urmatoarele fungicide :*Benlate 0,1% (e cel mai bun), Bavistin 0,1% , Topsin M70 0,1%, Morestan 0,05%

Aceste fungicide, administrate o dată cu umectarea substratului asigură protecţia culturii Pleurotus pe toată perioada de incubare şi producţie, eliminîndu-se astfel atît sterilizarea termică a substratului, cît şi necesitatea unor tratamente în perioada de vegetaţie. Dacă nu se administrează totuşi fungicide substratului, acesta trebuie obligatoriu pasteurizat.

În cazul agentului patogen Pseudomonas stratul ligno-celulozic infectat se tratează cu piatră vînătă.

Etapele de tratare a bacteriozei Pseudomonas sunt:

dizolvarea prafului de permanganat de K în apă călduţă

din locul infectat se scoate tot stratul infectat (cu verdeaţă)

locul se stropeşte cu soluţia pregatită

astfel are loc prevenirea răspîndirii agentului

această procedură se face zilnic la sacii infectaţi pînă boala se vindecă.

Ca măsuri de prevenire, se recomandă:

- achiziţionarea de cereale sănătoase, din culturi neinfectate

- spălarea cerealelor şi aplicarea unui tratament termic la t = 30° C, pentru sensibilizarea miceliului de Ustilago şi Tilletia aflat în embrionul seminţelor, şi apoi trecerea la t = 50 - 52 °C, timp de 10 minute, pentru distrugerea acestora

- stabilirea unui raport echilibrat apă/boabe cereale (50-55%)

- prezenţa unor filtre de aer în incintă de producţie

- însamînţarea să se facă în condiţii antiseptice, la o hotă cu flux laminar şi respectarea condiţiilor stricte de igienă .

Există mai multe metode de tratament termic:

- încălzirea substratului nutritiv umectat în prealabil şi dispus într-un recipient la o sursă calorică, pînă la atingerea valorii de 80 °C/4-5 ore, de 70 °C/36 ore sau 60°C/48 ore.

- turnarea de apă fiartă peste amestecul de substrat şi acoperirea lui cu folie.

- utilizarea unui generator de abur de joasă presiune.

Se va evita supraîncălzirea în oricare din cazurile prezentate, depăşirea temperaturii de 80 °C conduce la sterilizarea substratului, ceea ce va favoriza apariţia mucegaiurilor. Supraîncălzirea declanşează procese de fermentaţie în masa substratului. După tratament amestecul se va răci la 20-25 °C şi abia apoi se va aşeza în straturi şi se va inocula.

Foarte important: înainte de tratarea termică, amestecul omogenizat în prealabil este lăsat la înmuiere în bazine sau pe platforme, nu mai mult de 1-2 zile.

1.6. Valoarea nutritivă a Ciupercilor Pleurotus

Ciupercile Pleurotus constituie o valoroasă sursă de proteine. În carpoforii ciupercii se gaseşte 5,8 - 7,5% substanţă uscată, din care 4,8% substanţă azotoasă, în structura căreia intră aminoacizii comparabili cu cei din ouă. Ciupericile Pleurotus au şi efecte benefice asupra organismului, în urma cercetarilor reieşind că sunt indicate pentru scăderea colesterolului [Shahdat Hossain, Michio Hashimoto, Emran Kabir Choudhury, Nuhu Alam]. Alte efecte care se mentionează sunt efectele antivirale, antibiotice, antitumorale şi antiinflamatoare. De asemenea au fost realizate preparate medicinale pe bază de extract de Pleurotus, care se comercializează de către firma "Fungi Perfecti". Ciupercile Pleurotus se conservă foarte bine în stare proaspătă, timp de 7-8 zile dacă sunt ţinute în pungi de polietilenă la temperatura de 2 °C [I. Burzo, N. Mateescu şi I. Groza]. Ciupercile se păstrează corespunzător timp de 3 zile la 0 °C, la umiditate relativă 85% şi 1 zi la 18 °C, la umiditate relativa de 85%. Ciupercile Pleurotus pot fi consumate şi în stare proaspătă deoarece nu conţin toxine. Lemnul de fag poate fi atacat de Pleurotus Ostreatus care produce putregaiul alb cu dungi roşii al duramentului.

7

Pleurotus Ostreatus deranjează lignina şi alte deşeuri ligno - celulozice fiind echipat cu un sistem enzimatic complex în structura căruia intra 3 enzime : liniperoxidazele, Mn-peroxidazele şi lacazele. Datorită echipamentului enzimatic Pleurotus Ostreatus este un important reprezentant al organismelor răspunzatoare de degradarea celui mai recalcitant polimer aromatic de pe glob - lignina. Lignina nu reprezintă principala sa sursă de carbon, fiind necesară în suportul de creştere, de celuloză şi hemiceluloză, care sunt mult mai uşor descompuse în hidrocarbonaţi cu mase moleculare mult mai mici, datorită celulozelor şi hemicelulozelor prezente în sistemul său enzimatic. Glucoza este un suport energetic pentru celulă, care este transformată, prin glicoliză, în molecule macroenergetice necesare în orice activitate celulară. Un alt factor important în creşterea acestei ciuperci este şi oxigenul, deoarece majoritatea mecanismelor degradative sunt şi oxidative. Alături de O 2

este şi N2. Mn-peroxidaza conţine în structura sa 2 ioni de Ca2+, iar prin pierderea Calciului, Mn-peroxidaza se inactivează termic, sinteza acestei enzime este stimulată şi de prezenţa Mn în substrat, observîndu-se degradarea mai eficientă a ligninei, mărind gradul de degestibilitate al deşeurilor ligno-celulozice pentru rumegătoare. Pleurotus Ostreatus conţine mevinolit şi compuşi înruditi care reprezintă un potenţial inhibitor competitiv al HMGCoA reductazei (3 – hidrizi – 3 – metal –glutamil - CoAreductază) cu limitare majoră a acestei enzime responsabilă de sinteza colesterolului. Dieta cu Pleurotus Ostreatus previne efectiv creşterea hipercolesterolemiei şi acumularea colesterolului în ficat. În plus, s-a arătat că are şi activitate : antitumorală ,antiinflamatoare şi antibiotică. Substratul ligno – celulozic ajută la creştrea mai eficientă a legumelor atunci cînd se împrăştie pe suprafaţa solului după ce a servit ca substrat pentru ciuperci (în cazul culturii casnice).

1.7. Tehnologii de cultivare pentru ciupercile Pleurotus Cultivarea ciupercilor Pleurotus debutează de la începutul secolului XX, primele menţionări referindu-se la culturi în Germania şi Franţa. În anul 1910 în Franţa se obţin primele basidiofructe de Pleurotus cornucopiae utilizînd rondele de plop, incubate natural, îngropate şi udate periodic. De-a lungul anilor, pe plan mondial s-au elaborat mai multe tipuri de cultură.

Metoda Vessey : practicarea culturii pe lemn de esenţă moale, constituite în plantaţii, perioada de producţie desfaşurîndu-se pe 2-4 ani.

Metoda Toth si Gyurko : pe ciocălăi de porumb

Metoda Gerber : exclusiv pe paie de grîu, fără adaosuri

Metoda Zadrazil şi Schneidereit: amestecuri de paie cu ciocălăi şi talasuri forestiere

Metoda Block, Tsao şi Han : rumeguş de salcîm şi făina de ovăz.

În ţara noastră primele culturi de Pleurotus au fost realizate începînd cu anul 1973 la I. S. Arad şi la ferma Mogosoaia a I. C. L. F. Vidra, în diferite tipuri de adăposturi, cu scopul de a se stabili cea mai adecvată tehnologie, folosind ca substrat nutritiv diferite reziduuri agricole (ciocălăi de porumb, vrejuri de soia, de mazăre, paie de grîu). [Florica Trandaf şi Colab (1974-1976),N. Mateescu]

Cele mai reuşite reţete de compostare, cu aplicabilitate în condiţii de producţie:

- vrejuri de soia 66% + ciocălăi de porumb 34%; - ciocălăi de porumb 92% + orz boabe 8%;

- ciocălăi de porumb 66% + vrejuri de soia 34%;

- paie 50% + scoarţă de răşinoase şi foioase 50%;

-ciocălăi de porumb 50% + scoarţă de răşinoase şi foioase 50%.

În 1986 este propusă utilizarea vrejilor de fasole, precum şi a rumeguşului încorporate în substratul nutritive [Florica Trandaf şi B. Stanciulescu]. A reieşit faptul că un astfel de adaos este potrivit, deoarece conferă substratului o structură laxă, aerisită, ce împiedică declanşarea de procese fermentative. În 2002 se propune utilizarea deşeurilor de soia (coji, boabe) în proporţie de 1%, fapt ce a dus la creşterea productiei pînă la 0,368 g ciuperci/100 g substrat nutritiv. Sortimentul larg cultivat în ţara noastră cuprinde speciile Pleurotus ostreatus, Pleurotus florida. Se mai cultivă Stropharia rugosa şi Coprinus comatus. Pentru diversificarea sortimentului, s-au întreprins cercetări în anul 1986 privind stabilirea tehnologiei de cultură şi de producere a miceliului pentru Pleurotus major-caju şi Pleurotus cornucopiae, ciuperci xilofage termofile [dr. N. Mateescu, Ioana Tudor şi V. Zagrean]. Pleurotus ostreatus este cunoscută ca o ciupercă prin excelenţa

8

xilofagă, ce creşte pe trunchiurile sau cioturile putrezite ale arborilor, fiind întîlnită în păduri toamna şi mai puţin primăvara. Pînă în prezent tehnologia de cultură a fost îmbunătăţită permanent, încît ţări ca Italia, Franţa, Ungaria, Germania, Polonia, Japonia dispun de o experienţa bogată în acest domeniu, fapt ce a făcut ca ciuperca Pleurotus să se cultive pe suprafete mari, atît de către amatori cît şi în sistem intensiv industrial. Pleurotus este capabilă să valorifice celuloza şi hemiceluloza din materialele folosite ca substrat, care au un conţinut bogat în lignină. În cazul folosirii rumeguşului şi a ciocălăilor de porumb se recomandă adăugarea de surse de azot organic, care îmbunătăţesc calitatea substratului şi contribuie la realizarea de producţii mari. Tehnologia de cultură este asemănătoare cu cea utilizată la ciuperca Agaricus, cu deosebirea că nu se execută gobtarea, deoarece se urmareşte realizarea unei suprafete maxime de contact cu atmosfera, pentru o fructificare abundentă. În condiţii de cultură, pentru însămînţare se foloseşte miceliu granulat [fig.11], care se amestecă cu substratul nutritiv în proporţie de 2-5% din greutatea lui. În sistemul de cultură intensiv se pot practica circa 8 cicluri pe an, fiind posibil de realizat o producţie de 90-100 kg/m 2/an sau 120-170 kg ciuperci/tona de substrat proaspăt. Datorită unor greutaţi pe care le ridică pentru amatori pregătirea substratelor nutritive şi a miceliului granulat, ciuperca Pleurotus se poate cultiva şi pe trunchiuri sau bucaţi de diferite esenţe lemnoase [Ferry (1979) şi Szudyga (1973) ]. Cele mai bune rezultate s-au obţinut pe fag, plop, carpen şi nuc. Mai puţin se folosesc cedrul, salcia, cireşul şi stejarul, iar arţarul şi arinul sunt necorespunzători. Înainte de înfiinţarea culturii, materialele amintite, care îndeplinesc rolul de suport pentru inocularea miceliului şi creşterea ciupercilor, se pregătesc după o tehnologie specială. Pentru 100 kg de material lemnos se folosesc 2,5 litri de miceliu sub formă de soluţie de inoculare. Ciupercile încep să se formeze cînd temperatura în aer este de 15 °C.

1.8. Tehnici de cultură

1.8.1. Recoltarea [Foto 12-15]

Recolta debutează de la începutul lui octombrie şi se prelungeşte pînă la primele geruri în cazul creşterii naturale. Cînd ciupercile se cresc artificial în încăperi speciale primul val se culege în decursul a 3-4 zile şi reprezintă 7-14% din greutatea iniţială a substratului. Primele ciuperci cu maturitate comercială apar la 30-35 zile de la însămînţare. Primul val poate reprezenta chiar 50% din totalul producţiei. În general, perioada recoltării se desfăşoară de-a lungul a 3-4 valuri, la intervale de 10-20 zile între ele. Pe perioada ultimelor valuri de recoltare, producţia poate fi stimulată prin fragmentarea brichetelor, ceea ce impulsionează oarecum fructificarea. Anume în perioada de fructificare cresc ciupercile, iar pentru cresterea eficientă trebuie respectată temperatura, umiditatea şi luminaţia. Ciupercile Pleurotus se culeg obişnuit fără a se folosi cuţitul (în condiţii casnice), deoarece se rup uşor, iar miceliul nu se desprinde de substrat decît foarte puţin.

1.8.2. Cerinţe faţă de umezire, căldură, iluminare în diverse stadii ale miceliului

Incubarea se face la temperaturi care ţin de specia de Pleurotus utilizată, dar şi de temperatura folosită la dezinfectarea substratului. Dacă s-au folosit temperaturi ridicate de peste 70°C, la inoculare va fi necesară o temperatură de 18-20°C. Dacă la dezinfectare s-a folosit o temperatură mai scazută de 60°C, la incubare se va respecta o

temperatură de 22 - 24°C. În nici unul din cazuri nu se va depăşi temperatura de 30°C, iar umiditatea relativă a aerului va fi de 80 - 85%. Substratul nutritiv va fi împînzit de miceliu peste aproximativ două săptămîni, timp în care se asigură o luminozitate de 40 -60 lucsi (un tub neon de 45 W, amplasat din 2 în 2 m) timp de 8 - 12 ore pe zi dacă spaţiul este închis. În cazul serelor se va evita o lumină prea puternică şi se vor utiliza rogojini. De asemenea se va asigura o ventilaţie corespunzătoare şi o temperatură optimă, în funcţie de specie. Cînd suprafaţa stratului nutritiv este albă (datorită primordiilor), se taie folia de polietilenă. Sacii sau brichetele, precum şi ladiţele, se aşează suprapus. Inducţia fructificării se face cu sau fără soc termic. Socul termic are loc la 15 zile de la însămînţare şi se face pentru accelerarea declanşării recoltei. El constă în scăderea temperaturii cu 5°C faţă de temperatura normală de incubare, timp de 10 zile. Unii cultivatori scad în perioada de 2 zile temperatura pînă la 4-5 °C (în acest caz avem de a face cu un soc termic accelerat). Socul termic se foloseşte obligatoriu doar în cazul Pleurotus Ostreatus, pentru celelalte specii este facultativ. Menţionăm că lumina nu este necesară creşterii miceliului, dar este indispensabilă fructificării. Cea mai mare temperatură, umiditate şi lumină se păstrează în timpul fructificării. Ciupercile Pleurotus sunt rezistente la variaţii mari de temperatură şi suportă temperatura de pînă la -20°C. Sunt economic avantajoase deoarece sunt rezistente la atacul diverselor boli, nu necesită tratament cu pesticide şi cere un volum mic de manoperă. Pe de altă parte există şi riscuri în creşterea acestor ciuperci: pălăria ciupercilor nu are o “membrană” care să acopere lamelele cu spori astfel încît sporii circulă liber în aerul din spaţiu şi pot infecta ulterioarele cicluri de producţie cu bacterii sau viruşi. Deasemenea sporii din aer pot fi inhalaţi de către lucrători ducînd la probleme respiratorii şi alergii.

9

Incubare Apariţia primordiilor

Fructificare

Umiditate (%) 80-90 % 80% 85-90%

Temperatură(°C) 20-24 °C 14-18 °C 15-20 °C

Timp (zile) 15-30 zile 10-20 zile 28-42 zile

CAPITOLUL II . INFLUENŢA UNOR FACTORI EXOGENI ASUPRA CIUPERCILOR DIN GENUL PLEUROTUS

2.1. Cerinţele faţă de suport pentru ciupercile din genul Pleurotus

Aşezarea substratului nutritiv se poate face sub formă de biloane, amenajate pe sol sau pe stelaje, în straturi plane şi în lăzi de PVC sau lemn. Datorită modului de creştere a ciupercii, piciorul avînd o poziţie excentrică faţă de pălărie, unii cultivatori asează substratul ca un perete (pe verticală) în grosime de 40 cm, astfel se culeg ciupercile mai uşor şi circulă mai liber aerul.

Tehnicile de cultură în cazul folosirii amestecului de substrat:

aşezarea substratului în saci de polietilenă perforaţi, asezaţi ori direct pe pardoseala incintei ori ridicaţi pe stelaje din beton. Mai pot fi aşezaţi în lăzi dispuse după cum permite spaţiul.

executarea de biloane cu bază mare, nu mai groase de 20 cm. trecerea substratului în ghivece sau în alte recipiente. executarea unor pereţi, pe schelet metalic executat din profil metalic şi plasă de sîrmă, pe care se va aşeza

substratul. Această tehnică permite o importantă economie de spaţiu, fiind indicată în cazul culturii intensive.

Tehnica de cultură utilizată de familia mea [Foto 1 - 2]

aşezarea substratului în saci de polietilenă perforaţi cu h=1m, grosimea - 40 cm.

aşezarea sacilor în forma unui perete cu grosimea 40 cm.

ca să nu se atingă de podea, se pun cîte 2 sticle de plastic (1,5 – 2 l ) la un rînd de saci

sacii se atîrnă de un lemn fixat de tavan şi se leagă cu aţă mai groasă (1,5 - 2 mm)

această tehnică o folosim deja de 3 ani (2007 - 2010) deoarece este convenabilă şi se economiseşte mai mult loc.

sau

Tehnica pe care am folosit-o în anul 2004 [Foto 3]

aşezarea stratului în saci de polietilenă perforaţi folosind cîte 350 g de miceliu pentru un sac

pe un suport de fier se pune o ladă de plastic întoarsă,apoi pe suportul prevăzut cu o gaură se pune un arac (harag)

sacii sunt vîrîţi în arac prin centru său, pe un arac se pun 3 saci

aceştia sunt amplasaţi mai haotic în încăpere

această metodă chiar dacă presupune economisirea locului, nu este prea bună din motivul incomodităţii în timpul culegerii, apărînd riscul de a atinge întîmplător şi a dărîma basidiofructele tinere, nu circulă foarte bine aerul şi lumina nu ajunge la toate ciupercile.

În cazul utilizării esenţelor lemnoase, se va utiliza lemnul de: plop, mesteacăn, salcie, tei, măr.

Creşterea şi fructificarea se prelungeşte pe mai mulţi ani, cu un randament de 15 -20% în raport cu greutatea materialului lemnos. Lemnele utilizate sunt crengi cu diametrul mai mare de 7 cm. Pentru asigurarea condiţiilor de microclimat, se recomanda executarea unor şanţuri drenate în care să se aşeze crengile inoculate şi apoi să se acopere cu folie din polietilenă (sau alt material izolant) şi se va acoperi cu pămînt. Spre deosebire de amestecul celulozic unde raportul de inoculare era de 3%, aici raportul va fi de 1-1,5% din greutatea substratului. Tehnologia se poate relua timp de 3-4 ani, utilizînd aceleaşi trunchiuri.

2.2. Influenţa temperaturii reduse asupra ciupercilor din genul Pleurotus

În perioada 17-20 ianuarie 2010 cînd au fost cele mai scăzute temperaturi au avut de suferit şi ciupercile Pleurotus cu care se ocupă familia mea. În noaptea din 18-19 ianuarie 2010 cînd a fost atinsă minima temperaturii din iarna aceasta în camera în care creştem ciupercile a îngheţat sistema de încălzire. Astfel, în încăpere a scăzut temperatura pînă la - 25 °C, iar ciupercile au îngheţat. Ciupercile Pleurotus fiind compuse din celule regeneratoare s-au dezgheţat deoarece apa din ele fiind în timpul îngheţului este în stare solidă conferînd posibilitetea de revenire. Pînă la restabilirea sistemei de încălzire au

10

trecut vreo 2 saptămîni, dar pîna atunci ciupercile cu încetul şi-au revenit. Au început a creşte, însă, din cauza temperaturii reduse, insuficienţei luminii corpul ciupercilor se diferenţia de cel al ciupercilor crescute la temperaturi normale. Perişorii din centrul pălăriei s-au deplasat spre periferie şi au dispărut din centru. La fel, s-a schimbat forma [Foto 18-19], multe dintre ciupercuţele care au început să crească au pierit. Pălăria ciupercuţelor seamănă cu tăciunele fiind răsucită într-un globuleţ şi de culoare de la sur la negru. După ce sistema a fost restabilită noi am dat din nou focul ridicînd temperatura, am lăsat becurile cu lumină de zi aprinse pîna mai tîrziu şi am lăsat să fiarbă în încăpere apă pentru a mări umiditatea aerului, am udat ciupercile şi am împrăştiiat pe podea apă fierbinte. Astfel, ciupercile şi-au revenit şi anume în această perioadă de revenire care a durat vreo lună de zile eu am remarcat influenţele. Ciupercile Pleurotus cresc în mănunchiuri şi cînd cresc de mici pot fi peste 50 de ciupercuţe apoi cresc mari cele mai puternice, cele mici uscîndu-se, fiind pînă la vreo 10 sau mai mult de 10. În urma temperaturii scăzute ciupercile cresc cîte una sau 2 - 3, rareori 4-5, aceasta are loc din cauza pieririi ciupercuţelor mici rămînînd să crească cele mai puternice care nu este exclus că nici nu vor fi [Foto 20-21]. O altă observaţie este forma care s-a schimbat puţin – marginile pălăriei sunt văluroase, iar în centrul ei la unele nu sunt perişori mari, dar sunt mici şi albi asemeni unui praf [Foto 16]. La ciupercile care au perişori mari, aceştia nu cresc separat dar sînt uniţi formînd o ramificaţie [Foto 17]. Sacii au fost umpluţi cu strat ligno-celulozic format doar pe bază de paie, care nu au fost opărite după norme. Urmarea a fost apariţia Bacteriozei Pseudomonas care în timpul şi după reducerea temperaturii nu se mai răspîndeşte. La moment ciupercile încă îşi revin şi eu consider că boala Pseudomonas după perioada de revenire va continua să se răspîndească , mai ales, cînd va avea temperatură favorabilă pentru răspîndire.

2.3. Insuficienţa oxigenului în perioada de fructificare a ciupercilor Pleurotus în timpul creşterii în condiţii casnice

La majoritatea speciilor aerisirea fregventă este un factor important pentru creşterea ciupercilor. Cea mai nepretenţioasă specie este HK - 35 care necesită mai puţină aerisire. Însă, fiecare specie are nevoe de aerisire pentru a se înlocui CO2 cu O2. Anul trecut noi am crescut în condiţii casnice un soi nou. Acesta era mai pretenţios în ceea ce priveşte aerisirea, deoarece trebuia facută mai fregvent. Mama, neştiind , nu făcea aerisire fregvent, deaceea după primul val de ciuperci care a fost foarte reuşit fiindcă toţi sacii aveau ciuperci în buchete a cîte 10-60 ciupercuţe de mici, iar la maturitate un buchet putea să cîntărească pîna la 1,75 kg faţă de media de pînă la 0,5 kg. Mai apoi din cauza insuficienţei de Oxigen ciupercile începeau să crească dezvoltîndu - se doar picioruşul [Foto 24 - 25] , iar pălăria nu se dezvolta deloc, fiind doar ca un cerculeţ mic. De aici rezultă ca nici perişorii nu se dezvoltau, adică au disparut. Picioruşele s-au alungit orientîndu-se spre sursa de lumină, iar după scurt timp se uscau [Foto 23]. Mai tîrziu ciupercuţele nici nu creşteau deloc, uscîndu-se imediat cele care în prima perioadă creşteau. Cauza uscării ciupercilor am aflat-o cu precizie vara, cînd tata a scos din legături sacii şi i-a aruncat pe jos. În urma aruncării s-a crăpat stratul de stroma care s-a depus din cauza lipsei Oxigenului la suprafaţa stratului lingo-celulozic, acesta nu a permis ciupercilor să crească, ele fiind într-un fel înăbuşite. Peste vreo săptămînă sacii au dat roadă, deoarece sacii mai aveau multe substanţe nutritive în stratul ligno-celulozic, sacii au rodit toată vara. În locurile în care nu este suficient oxigen ciupercile cresc cu picioruşul alungit.

2.4. Studiul activităţii dehidrogenazelor la 4 probe de ciuperci Pleurortus

Dehidrogenazele sunt enzime specifice, care iau protoni şi, concomitent, electroni de la diferite substraturi (acizi organici, alcooli etc.), şi îi transmit la diferiţi acceptori. De exemplu, în condiţii de laborator, în calitate de acceptor de protoni, poate servi 2,6-diclorfenolindofenolul oxidat (culoare albastră), care reducîncu-se se transformă în leucoderivat (incolor).

1.Dehidrogenaza acceptă electroni şi protoni :

SH2 (substrat redus) + D (dehidrogenaza oxigenată) → S (substrat oxidat) + DH2 (dehidrogenaza redusă)

2.Dehidrogenaza cedează electroni şi protoni reactivului care în mediul alcalin are culore albastră, în mediul acid – roşie, iar prin reducere cu reducători puternici se decolorează :

Ion (albastru) → moleculă nedisociată (roşu) → forma redusă (leucoforma) incoloră.

Experiment  [Foto 26 - 28] :

Material de cercetare : carpofori de ciuperci Pleurotus (martor, influenţate de temperaturi reduse, crescute pe lingă bacterioza Pseudomonas, tratate cu permanganat de potasiu) ;

În ce constă : 0,2-0,3 g material pentru cercetare se omogenizează în major adăugînd treptat 1 ml soluţie K 2HPO4 0,87%. Masa fărîmiţată se transferă cu o baghetă de sticlă în eprubetă. Majoratul se clăteşte de două ori cu cîte 1 ml de aceeaşi soluţie. Se adaugă 1 ml soluţie 2,6-diclorfenolindofenol de sodiu 0,005 %, se agită, se notează timpul, se supratratează 0,5 ml ulei de vanilină (pentru crearea condiţiilor anaerobe) şi se termotratează la 38 °C sau la temperatura labortorului. Timpul de la introducerea colorantului, pînă la decolorarea lui completă în urma acţiunii dehidrogenazelor (punct acromic), caracterizează activitatea căutată în lucrare (A), care se exprimă în unităţi relative şi se calculează după formula :

11

A = 100 / T*M, unde T - timpul decolorării în minute ; M - masa materialului cercetat în grame.

Tabelul de generalizare :

VARIANTA DE CIUPERCI PLEUROTUS

ACTIVITATEA DEHIDROGENAZELOR

1. MARTOR 229,1666 unităţi relative2. INFLUENŢA TEMPERATURII 214,3162 unităţi relative3. TRATAREA CU PERMANGANAT DE POTASIU

147,4867 unităţi relative

4. CRESCUTE ÎN APROPIEREA BACTERIOZEI PSEUDOMONAS

16,6666 unităţi relative

ANEXE

FOTO 1 – 3 . AMPLASAREA SACILOR CU SUBSTRAT UTILIZATĂ DE FAMILIA MEA PE PARCURSUL MAI MULTOR ANI :

Foto 1 – 2 : Acest tip de amplasare l-am folosit în perioada 2007 – 2010 Foto 3:Acest tip l-am avut

şi este unul reuşit deoarece se economiseşte loc şi circulă aerul liber în 2004, dar nu-i avantajos

FOTO 4 – 5 . AGENŢII PATOGENI

Foto 4 : Bacterioza Pseudomonas Foto 5 : Trichoderma

FOTO 6 – 9 . CREŞTEREA CIUPERCILOR

12

Foto 10: În partea de sus se observă boala

Pseudomonas iar la al 2-le şi Foto 11 : Fructificare sac se văd basidiofructele (carpoforii) c.Pleurotus intensivă

FOTO 12 – 15 . RECOLTAREA (Ciupercile Pleurotus se culeg fară a folosi cuţitul)!

FOTO 16 - 22. SCHIMBARI LA CIUPERCI ÎN URMA TEMPERATURII MAI MICI DE – 20 °C :

Foto 16: Schimbarea formei şi perişorii Foto 17 : Schimbarea formei şi repartizarea perişorilor

centrali sunt asemeni unui praf alb aproape pe toată pălăria în formă de ramificaţie.

13

Foto 18-19 : Modificarea formei ciupercilor Pleurotus, se observă că nu cresc în buchete

Foto 20 -21: Uscarea ciupercuţelor slabe şi dezvoltarea celor Foto 22 : Ciuperci sănătoase. un buchet de ciuperci sănătos

FOTO 23 – 25 : SCHIMBAREA CIUPERCILOR ÎN URMA LIPSEI DE OXIGEN

Foto 23 : Uscarea ciupercuţelor odată începute să crească Foto 24-25 : Alungirea picioruşelor

FOTO 26 - 28 : STUDIUL ACTIVITĂŢII DEHIDROGENAZELOR

14

ÎNCHEIERE ŞI CONCLUZII:

Mulţi ciupercari care şi-au ales să se ocupe cu Ciupercile Pleurotus se confruntă cu problemele :

formarea corectă a substratului (sacii cumpăraţi cu substrat gata făcut nu întotdeauna sunt făcuţi după norme).

Amplasarea sacilor într-un mod avantajos, astfel încît să se cîştige în spaţiu şi să circule liber aerul.

Nu cunosc consecinţele influenţei unor factori externi deaceea întrecînd limitele admisibile ale temperaturii, neaerisind la timp încăperea apar probleme care pentru început sunt un fleac, dar mai apoi totul se agravează.

Pierderea finanţelor în zadar ş.a.

Concluzii cu privire la probleme: Ciupercarii în mare parte cunosc problemele care au să apară, însă există unele probleme ale căror consecinţe nu se cunosc. Acestea sunt problemele provocate de influenţa temperaturii mai joase de -20°C, lipsei oxigenului ş.a. În cazurile date, nu se prea cunosc consecinţele, nici pe internet nu există asemenea informaţii. Eu am încercat pe bază de cazuri concrete să scriu aceste conecinţe.

Cercetările întreprinse au finalizat cu următoarele concluzii:

În rezultatul cercetării am stabilit mai multe amestecuri pentru formarea stratului ligno - celulozic în cazul Ciupercilor Pleurotus.

Am stabilit că ciupercile Pleurotus au nevoie de cea mai înaltă temperatură, umiditate şi lumină în timpul fructificaţiei. Insuficienţa luminii duce la alungirea picioruşului care se orientează spre sursa de lumină existentă.

Am stabilit 3 tehnici de amplasare a sacilor, dintre care una generală au şi celelalte 2 bazate pe exemple concrete.

Am stabilit că în cazul influenţei temperaturii < -20 °C ciupercile au de suferit prin : schimbarea formei, deplasarea perişorilor spre periferii pentru început, apoi la maturitate rămîn în centru fiind ramificaţi sau mici de culoare albă, uscarea ciupercuţelor ca rezultat ciupercile cresc cite una, 2-4 fiind mai rare, Bacterioza Pseudomonas nu se dezvoltă cînd este frig.

Am stabilit că în cazul lipsei de oxigen pentru început picioruşul se alungeşte, iar pălăria nu se dezvoltă, perişorii dispar, ciupercuţele se usucă fără să reuşească să ajungă la maturitate. Mai apoi, se formează la suprafaţa stratului lingo-celulozic un strat de stroma care nu permite ciupercuţelor să crească şi ca urmare sacii nu dau roadă pînă nu se va crăpa cu influenţa omului stratul depus.

Factorii studiaţi influenţează creşterea şi dezvoltarea ciupercilor Pleurotus prin acţiune asupra dehidrogenazelor şi anume prin micşorarea activităţii acestora.

Atît factorii biotici cît şi cei abiotici au influenţat negativ activitatea dehidrogenazelor.

Inhibarea cea mai accentuată a activităţii dehidrogenazelor se manifestă la ciupercile crescute în apropierea bacteriozei Pseudomonas.

La ciupercile tratate cu permanganat de K am remarcat că la început a distrus bacteriile apoi a restabilit activitatea

dehidrogenazelor ceea ce ne arată ca folosirea acestui preparat nu este foarte periculoasă.

BIBLIOGRAFIE

1. Florica Trandaf , B. Stanciulescu , N.Mateescu, Ioan Tudor şi Zagrean ;

2. Saiturile din care eu m - am informat sunt :www.pleurotus.go.ro / , http://ciuperci.daky.ro/ciuperci-pleurotus.html, http://www.gradinamea.ro/Cultivarea_ciupercilor_Pleurotus_2706_543_1.html, http://ciupercibizz.tripod.com/id2.html

3. Cartea BIOCHIMIE, pentru studenţii de la Universitate;

15