Analiza geografico-economică a Franței

Drăgan Andreea

Cuprins

Cap. I Repere geografice general

I.1 Poziția geografică la nivel continental 2

I.2 State vecine 2

I.3 Suprafață 2

I.4 Număr de locuitori 2

I.5 Ansamblurile regionale 3

I.6 Anul aderării 3

Cap. II Încadrearea în tipologia statală

II.1 Cadrul natural 3

II.2 Componența teritorială 4

II.3 Forma de guvernământ 4

II.4 Valoarea IDU/HDI 4

Cap. III Resurse

III.1 Resurse naturale 5

III.2 Resurse umane 5

Cap. IV Agricultura 9

Cap. V Industria 10

Cap. VI Transporturile 12

Cap. VII Turismul 13

Cap. VIII Concluzie 22

Cap. IX Bibliografie 23

Cap. I REPERE GEOGRAFICE GENERALE

1

I.1 Poziția geografică la nivel continental

Franța metropolitană se află la una dintre extremitățile vestice ale Europei. Metropola se

încadrează între paralele de 42°19'46'' latitudine nordică și 51°5'47'' longitudine nordică, și între

meridianele de 4°46' longitudine vestică și 8°14'42'' longitudine estică.

I.2 State vecine

Țara are ieșire către Marea Nordului către nord, la Canalul Mânecii către nord-vest, la Oceanul

Atlantic către vest și la Marea Mediterană către sud-est.

Se învecinează și cu : Belgia și Luxemburg la nord-vest

Germania și Elveția la est

Italia și Monaco la sud-est

Spania și Andora la sud-vest

I.3 Suprafață

Suprafața totală a Franței este de 643.427 km2 , partea europeană fiind de 547.030 km2.

I.4 Număr de locuitori

Ultimul recensământ al Franței din 2013 a înregistrat o populație de 66,03 milioane loc.

2

I.5 Ansamblurile regionale

Franța din punct de vedere administrative

are: 22 regiuni Alsacia, Acvitania, Auvergne,

Bourgogne, Bretagne Centru , Champagne- Ardeni, Corsica,

Franche-Comte,Ile-de-France, Longuedoc- Roussillon,

Limousin, Lorena, Midi-Pyrenees, Nord- Pas-de-Calais,

Normandia Inferioară, Normandia Superioară,

Regiunile Loirei, Picardia, Poitor- Charentes,

Provence, Alpi-Coasta de Azur, Rhone- Alpi,

colectivitatea teritorială Corsica și 96 de departamente

metropolitan. Mai cuprinde: 4 departamente de

peste mări: Guadelupa, Martinica, Reunion și Guyana

Franceză, 2 colectivități teritoriale- Mayotte și Saint-Pierre-et-Miquelon, teritorii de peste mări:

Polinezia franceză, Noua Caledonie, Insulele Wallis-et-Futuna, regiuni austral și antractice( Țara

Adelie, insulele Kerquelen, Crozet, Saint-Paul).

I.6 Anul aderării

Franța este membru fondator al Uniunii Europe în anul 1952.

Cap. II Încadrarea în tipologia statală

II.1 Cadrul natural

Teritoriul metropolitan al Franței oferă forme de relief și peisaje naturale deosebit de

variate.Mari părți din teritoriul actual al Franței s-au înălțat de-a lungul mai multor episoade

tectonice, în special în orogeneza hercinică din paleozoic, care stă la originea masivelor

Armorican, Central, Morvan, Vosgi, Ardeni și Corsican.[b 2] Munții Alpi, Pirinei și Jura sunt

mult mai tineri, și sunt mai puțin erodați - Alpii ating 4.810 m altitudine în Mont Blanc (cel mai

înalt punct al Franței).[7] Deși 60% din comunele Franței sunt clasificate ca având risc seismic,

acest risc rămâne unul moderat.

Aceste masive delimitează mai multe bazine sedimentare, cele mai mari fiind bazinul

Aquitaniei în sud-vest și Bazinul Parisului în nord — acesta din urmă cuprinzând mai multe

regiuni cu soluri deosebit de fertile, în special platourile cu soluri acide din Beauce și Brie.[ În

3

rest, diferite căi naturale de trecere, cum ar fi valea Ronului, permit comunicații facile. Zonele

litorale oferă și ele peisaje diverse: maluri abrupte ale masivelor muntoase (Coasta de Azur, de

exemplu), câmpii ce se termină cu faleze (Coasta de Alabastru), regiuni umede și forestiere, cum

ar fi Sologne sau mari câmpii nisipoase (Câmpia Languedoc).

Clima

Clima Franței metropolitane este una

temperată, influențată de anticiclonul Azorelor,

ca și restul Europei de Vest,cu variante regionale

sau locale destul de însemnate. Tipologia actuală

reține șase mari zone climatice:

sfertul nord-vestic al țării aparține zonei

bretone, cu nuanțe pariziene și flamande;

aceasta este caracterizată printr-un regim

de temperatură blând, cu variații reduse

de temperatură și cu precipitații relativ

importante;

la sud de aceasta, zona aquitană, cu aceleași caracteristici ca și zona bretonă, dar cu

temperaturi mai ridicate;

în nord-estul țării, zona Lorenei deține caracteristici semicontinentale, cu ierni reci și

precipitații mai reduse decât în vest;

pe coasta Mării Mediterane, zona provensală este caracterizată prin numeroase zile

însorite, cu veri calde și uscate și cu ierni blânde și umede;

între zona Lorenei și cea provensală se află zona dunăreană cu rol de zonă de tranziție, cu

variații mari de temperatură;

zona montană, ce corespunde regiunilor de altitudini ridicate, este caracterizată prin ierni

reci și umede, cu precipitații nivale importante.

Mare parte din teritoriile de peste mări este, în schimb, dominată de clima tropicală(de

intensitate variabilă) excepție făcând Guyana franceză (climă ecuatorială), Saint-Pierre-et-

Miquelon (climă temperat-oceanică și teritoriile australe și antarctice franceze (cu climă

polară și temperat-oceanică).

4

Franța metropolitană se confruntă și cu evenimente climatice cu consecințe importante: furtuni

(cele din decembrie 1999 au doborât 7% din copacii din pădurile franceze), canicule (canicula din

2003 din Europa soldându-se cu 15.000 de morți), incendii și inundații. Temperatura medie în

Franța a crescut cu 0,1 °C în medie pe deceniu de-a lungul secolului al XX-lea.

II.2 Componența teritoriului

Reforma administrativă începută în anul 1982 a schimbat în profunzime organizarea

teritorială, lărgind competenţele fiecărui nivel. In prezent, Franţa include trei nivele de organizare

a colectivităţilor teritoriale: comunele(36 783); departamentele (100, din care 4 „dincolo de

mări”); regiunile(26, din care 21 în metropolă şi 4 „dincolo de mări”, la care se adaugă şi

Corsica). Franţa are o organizare teritorială foarte complexă, pe trei nivele, iar pe nivelul

departamentelor şi regiunilor se suprapun circumscripţiile administrative ale statului, ceea ce

duce, uneori, aşa cum afirmă specialiştii, la o „hiperadministrare” a teritoriilor. Peste aceste

nivele se suprapun şi alte eşaloane intermediare, care nu au statut de colectivităţi teritoriale, nici

competenţe generale, aşa cum sunt nivelul intercomunal, adesea considerat ca un „al patrulea”

nivel, şi” ţinuturile” „ţările”( pays). Alte subdiviziuni administrative, precum cantoanele(4 039),

circumscripţiile electorale ale arondismentelor sau zonaje diverse realizate de stat transversal

(zone de reconversie, de dezvoltare, zone litorale sau de munte sau alte diferite cadre se

cooperare şi acţiune locale (bazine, parcuri naţionale, masive muntoase etc.) cresc gradul de

complexitate al organizării colectivităţilor teritoriale. La acestea se adaugă alte entităţi cu statut

special (oraşele şi arondismentele Parisului, Lyon-ului şi Marsiliei, colectivitatea teritorială

Corsica), care sporesc dificultatea de funcţionare a sistemului. Franţa are 36 783 de comune, cea

ce reprezintă 40% din totalul comunelor Uniunii Europene, un număr foarte mare care a dus la

reacţia cooperării intercomunale. În Franţa, ca şi în toate statele europene( 91 252 de comune în

ţările Uniunii Europene), comunele reprezintă pivotul organizării teritoriale.

II.3 Forma de guvernământ

Franța, oficial Republica Franceză, este o republică constituțională unitară având un regim

semi-prezidențial, mare parte din teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de Vest, dar

care cuprinde și mai multe regiuni și teritorii răspândite în toată lumea.

II.4 Valoarea IDU/HDI

5

La baza dezvoltării socio-economice a țărilor stă dezvoltarea resurselor, măsurată printr-un

indice denumit IDU, cu valori cuprinse între 0 și 1. Conform raportului mondial pentru

dezvoltare umană 2007/2008, Franța face parte din grupul țărilor cu IDU ridicat, situându-se pe

poziția a treia cu valoarea de 0,952, după Japonia și Olanda , ambele având valaorea IDU de

0,953.

Această poziție reflectând nivelul ridicat al dezvoltțrii economice a Franței precum și nivelul

educației, fiind considerate una dintre marile puteri ale lumii după cel de-al doilea război mondia.

Cap.III Resurse

III.1 Resurse naturale

Situată printer primele cinci puteri economice mondiale, Franța dispune de variate resurse

minerale, dar cu o producție mondestă și în scădere, apelând în măsură din ce în ce mai mare la

importul de materii prime si semifabricate. Industria are un ridicat nivel tehnologic, comparative

mai ales în aeronautică, material rulant, energie nucleară, industrie alimentară.

În ansamblu economiei mondiale, poziția Franței s-a erodat în ultimele două decenii(în 1970

reprezenta 8,2% din producția industrial a OECD, iar în 1990 doar 5,7%).

Principalele resurse naturale ale Franței sunt: Carbine superior(în Podișul Ardeni), Minereuri

de fier(Lorena, Masivul Central), Gaz metan, Bauxite(Alpii Francezi, Pirinei), Lemn, Zinc,

Potasiu. Resursele energetice în principal zăcămintele de carbine sunt înmagazinate în câteva

bazine carbonifere: Pas-de-Calais (bazinul huilifer), Lorena (bazin huilifer), Centre-Midi

(Blanzy), St. Etienne și alte câteva mai mici cum sunt Ales, Carmaux.

III.2 Resurse umane

Franța avea o populație de 62.998.773 locuitori la data de 1 ianuarie 2006 din care 61.166.822

erau în Franța metropolitan, ceea ce corespunde la aproximativ 1% din populația mondială. Încă

din anul 1801 s-a organizat, laintervale regulate, câte un recensământ national general, din 2004

aceasta devenind permanent. Creșterea demografică înregistrată înregistrată de Franța este una

dintre cele mai dinamice din Europa și este datorată unui nivel al natalității superior mediei

europene și unui sold migrator pozitiv( aproximativ 100.000 de personae anul). În present, Franța

are o populație de 65.821.825 de locuitori.

6

Populația are tendința să crească mai rapid în Franța comparative cu majoritatea țărilor

industrializate. Calificarea forței de muncă și puternica sa productivitate sunt recunoscute de

anchetele în rândul investitorilor.

Structura populației pe grupe de vârstă(2007):

0-14ani 18,6% (bărbați 6,063,181/ femei5,776,272)

15-64ani 65,2% (bărbați 20.798.889/ femei 20.763.283)

Peste 65 de ani 16,2% (bărbați 4.274.290/ femei 6.038.011)

Populația urbană: 76%

Populația rurală: 24%

Rata fertilității: 1,98 copii/femeie

Rata migrației: 1,52 la 1000 de peroane

Vârsta medie: total = 39 ani

Bărbați: 37,5 ani

Femei: 40,4 ani

Durata vieții: total = 80,59 ani

Bărbați: 77,35 ani

Femei: 84 ani

Structura populației în funcție de nivelul de educație în 2013 ca pondere în totalul

populației cu vârstă cuprinsă între 15-74 ani(% din total):

Popula ia cu studiiț

Din ciclurile preșcolare,

primare și gimnaziale

Profesionale, liceale

și postliceale

Universitare

Franța 30,5 42,1 27,4

Rata șomajului:

2002: 9,3%

2001: 8,7%

2000: 9,8%

Rata somajului din Franta a ajuns la cel mai inalt nivel din ultimii 13 ani, din cauza stagnarii

economiei.

7

In trimestrul al doilea din acest an, rata somajului s-a majorat cu 0,2 la suta, comparativ cu

perioada similara din 2011, pana la nivelul de 10,2 la suta, relateaza Le Figaro.

In zonele urbane, rata somajului este de 9,7 procente, in crestere cu 0,1% in comparatie cu

trimestrul anterior si cu 0,6 la suta de la an la an.

Cea mai afectata categorie este reprezentanta de barbatii tineri, in cazul carora rata somajului este

de 23,5%, in crestere cu 2 la suta fata de perioada similara din 2011.

Hartă ce sintetizează o repartiție a populației în Franța în anul 2010.

Sunt indicate densitățile populației pe departamente, cele 18 arii urbane de peste 400.000 de

locuitori, linia Le Havre-Marsilia și limitele aproximative ale așa numitei “diagonale a vidului”

      + 5.000–loc,/km² 2       de la 300 la 1.000 loc./km²       de la 100 la 250 loc./km²       de la 70 la 100 loc./km²

      de la 40 la 70 loc./km²       - 40 loc./km²

Natalitatea: 12,6%o

8

Mortalitatea: 9,2%o

Densitatea generală : 103,8 loc/km2

Sporul natural nu pepășește circa 3,4%o .

Totuși în unele departamente, cum sunt cele situate în la sud de Loire, decesele sunt mai

numeroase decât nașterile.

Imigranții reprezintă astăzi circa 8% din populația totală, dar în aglomerările urbane pote

ajunge la 10-15%.

Populația străină (1980-1990)

Portughezi 21%

Algerieni 19%

Italieni 13%

Spanioli 12%

Marocani 8%

Belgieni, polonezi, elvețieni 27%

Structura pe grupe mari de vârste și sexe se constată următoarele:

1991 grupa de vârstă 0-14 ani 18,8%, cea 15-59ani 60,9%, iar cea peste 60ani 20,3%

Grupa 0-14 ani 15-59 ani 60 ani

Total 18,8 60,9 20,3

Femei 17,9 59,1 23,0

Bărbați 19,8 62,8 17,4

Structura populației ocupate pe principalele ramuri ale economiei și cele trei sectoare de

activitate în anul 1992 este exprimată în tabelul de mai jos.

Populația activă reprezintă 25 milioane personae, din care 10% în cercetare și administrație.

1992 Agricultură,

silvicultură

Industrie Construcții Comerț,

turism

5,1 21,4 7,1 16,7

9

Anii Primar Secundar Terțiar

1986 44,9 33,7 21,4

1962 20,6 38,6 40,8

1979 10,0 39,0 50,04

1993 7,0

Conform INSEE, la 1 ianuarie 2014, 66 milioane de oameni trăiau în Franța (cu excepția

comunităților de peste mări și Noii Caledonii), dintre care 63,7 de milioane în metropolă și 2,1

milioane în departamentele de peste mări (inclusivMayotte).Dacă sunt incluși și cei 600.000 de

locuitori din comunitățile de peste mări (Polinezia Franceză, Saint-Pierre-et-Miquelon, Wallis și

Futuna, Saint-Martin și Saint-Barthélemy) și din Noua Caledonie, populația întregului teritoriu

francez atinge 66,6 milioane de locuitori, adică circa 1% din populația mondială. Recensăminte

naționale generale se organizau la intervale regulate începând cu 1801, dar, din ianuarie 2004, se

efectuează anual recensăminte în comunele cu peste 10.000 de locuitori, cu excepția

comunităților de peste mări, și la fiecare cinci ani în rest.

După o perioadă de slăbiciune în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, Franța

a cunoscut o tranziție demografică rapidă, astfel că creșterea demografică a Franței a devenit una

dintre cele mai puternice din Europa, combinată cu o rată a natalității superioară mediei europene

(821.000 de nașteri, în 2009, față de 536.000 de decese) și un spor migratoriu pozitiv (circa

71.000 de persoane în 2009). Drept rezultat, populația Franței a crescut cu 0,54% în 2009.

În 2010, rata fertilității în Franța era de circa 2,01 și 27,3% dintre nou-născuții din metropolă

aveau cel puțin un părinte născut în străinătate, dintre care 23,9% aveau un părinte născut în afara

Uniunii Europene.

În rest, structura piramidei vârstelor a evoluat de la începutul secolului al XXI-lea. Partea din

populație cu vârste înaintate a crescut, din cauza creșterii speranței de viață (Franța se bucură de

una dintre cele mai mari speranțe de viață din lume) și de ajungerea la vârsta a treia a

generației baby boom— fenomen denumit acum papy boom. Proporția celor de peste 60 de ani în

cadrul populației a crescut, astfel, de la 17% în 1980 la 22% în 2009 și va depăși o treime în

2050, conform INSEE.

10

Cap. IV Agricultura

Varietatea condiţiilor naturale a determinat şi o mare diversitate a utilizării

terenurilor implicit o agricultură dintre cele mai comlexe şi competitive care antrenează în jur de

4,1% din populaţia activă. Sistemele de cultură din Franţa se regăsesc în trei domenii şi anume:

cel al culturilor (cereale asociate cu creşterea animalelor, cultura plantelor tehnice), apoi al

creşterii animalelor (în vest îndeosebi şi în regiunile montane) şi al monoculturilor specializate

(Midi, Alsacia, Champagne).

Producţia de cereale situează Franţa pe locul al doilea în Europa, care de multe ori a constituit

furaj pentru animale. Franţa exportă porumb în ţările Pieţei Comune. Cultura orezului intrată

destul de târziu în agricultura franceză se practică aproape excusiv în sud(delta Rhônului) şi cu

irigaţii intense în regiunea Languedoc.

Viticultura ocupă un loc important desfăşurându-se pe mari suprafeţe de teren. De altfel

această cultură este tradiţională în Franţa; ne amintim de Avul Mediu când via se întindea în

aproape tot teritoriul francez. Dintre regiunile importante amintim de Midi(Acvitaniei,

Languedoc). Urmează culoarul Loara, Champagne, Alsacia, Bourgogne. Se cultivă viţa de vie şi

în Limagne, Provence şi Berry, obţinându-se vinuri de masă sau de consum curent

(Languedoc, Aquitania, Provence), vinuri transformate cum sunt lichiorurile (Cognac

d’Armagnac) şi vinurile dulci de Roussillon. Să nu uităm că Franţa deţine locul doi pe Glob la

producţia de vinuri şi struguri.

Alte culturi întâlnite pe teritoriul Marii Naţiuni sunt cele de sfeclă de zahăr, in şi tutun. Sfecla

de zahăr este cea mai importantă cultură din categoria plantelor tehnice şi se extinde mai ales în

nord şi Bazinul Parisului. Tutunul se cultivă îndeosebi în Bazinul Aquitaniei şi Alsacia. Foarte

diversificată ete cultura legumelor în luncile unor râuri sau în apropierea marilor oraşe, apoi

pomicultura şi floricultura.

În ceea ce priveş te creşterea animalelor, se îmbină formele tradiţionale (deplasări sezoniere

către munte vara, pentru păşunat pe fâneţele şi păşunile alpine cu revenire în anotimpul de iarnă

în regiunile joase). Se practică transhumanţa mai ales în regiunile apropiate Mediteranei

(Languedoc, Provence) precum şi formele moderne care presupun asocierea creşterii

11

animalelor cu cultura cerealelor în ferme ca în nord şi Bazinul Parisului sau creşterea

animalelor pe pajişti şi păşuni (tip normand) în munţii joşi.

Se adaugă tipul special de creştere a cailor, păsărilor, porcilor în regiuni cu tradiţie, în mari

ferme specializate. Creşterea bovinelor constituie o preocupare majoră pentru sectorul zootehnic,

Franţa situându-se pe primul loc în ierarhia producătorilor europeni, cu un loc foarte important în

producţia mondială de lapte şi brânzeturi. Se cresc bovine pentru carne în Pirinei şi Masivul

Central şi cornute mari pentru lapte în vest, nord şi est. În anul 1996, Franţa ocupa locul al doilea

după Rusia la numărul de bovine (20 milioane de capete). Creşterea ovinelor este răspândită în

Masivul Central, Alpii Sudici, Pirinei. Numărul acestora, peste 10 milioane de capete, situează

Franţa pe locul 5 în Europa. Se mai cresc şi porci şi păsări în ferme specializate. Creşterea

bovinelor constituie o preocupare majoră pentru sectorul zootehnic, Franţa situându-se pe primul

loc în ierarhia producătorilor europeni, cu un loc foarte important şi în producţia mondială de

lapte şi brânzeturi. Se cresc bovine pentru carne în Pirinei şi Masivul Central Francez şi cornute

mari pentru lapte în Vest, Nord şi Est. Creşterea ovinelor este raspândită în Masivul Central,

Alpii Sudici, Pirinei.

Cap. V Industria

Franţa este una din ţările puternic industrializate. Are o industrie grea, foarte dezvoltata

(rafinării de petrol, industrie siderurgică, producător de aluminiu, ciment, hârtie şi celuloză,

industrie chimică şi construcţii de maşini). Industria autovehiculelor este a patra ca

mărime din lume după Japonia , SUA şi Germania.

Doar 3 ţări au mai mulţi locuitori şi un venit mediu pe locuitor mai mare ca Franţa: SUA ,

Japonia şi Germania. Economia franceză produce, ea singură, 1/5 din totalul veniturilor ţărilor

din C.E.E. .In toate ţinuturile Franţei prosperă turismul , mai ales pe litoral,în munţi şi Paris.

Materiile prime lipsesc şi trebuie importate. Industria Franţei este specializată pe produsele

intermediare (sticlă, ciment, acizi, îngrăşăminte, mase plastice) menite, mai mult de

jumătate, exportului şi produse foarte elaborate, în special materiale de transport, pentru

comunicaţii (telefonie, calculatoare mari), armament (al 3-lea producător mondial), echipament

uzinal (roboţi, maşini electrice) şi produse pentru consumul de masă (medicamente,

îmbrăcăminte). Multe dintre uzinele din Franţa (Peugeot, Elf - Aquitaine, Michelin) se situează în

12

primele 50 din Europa. Ramuri industriale: în utimii cincizeci de ani, o serie de ramuri

industriale, precum industria aerospaţială, industria constructoare de maşini, chimică,

farmaceutică, construcţiile feroviare şi telecomunicaţiile, au cunoscut o puternică dezvoltare,

deţinând o parte tot mai importantă din producţia industrială franceză, în detrimentul unor

ramuri industriale tradiţionale: industria metalurgică, industria uşoară (textile-îmbrăcăminte).

Industria auto reprezentată de cei doi mari constructori francezi, Renault şi grupul PSA

(Peugeot - Citröen), este în prezent industria manufacturieră cea mai importantă din Franţa.

Producţia industrială din această ramură a înregistrat, în anul 2001, o crestere în volum cu 5,9%,

de trei ori mai mare, comparativ cu creşterea de 2%, înregistrată de industria manufacturieră, în

ansamblu. Anul 2002, a consemnat un nou record în materie de producţie, pentru

constructorii francezi, cu aproape 5 milioane de automobile fabricate (+3,2%).

Principalele ramuri sectoriale au înregistrat în 2002 următoarele evoluţ ii:

industria uşoară (textilă, încălţăminte, marochinărie-pielărie) - declin şi scădere la nivelul

tuturor subramurilor ( - 18% sectorul îmbrăcăminte, -9% sectorul incaltaminte, pielarie);

industria farmaceutică, parfumerie şi produse de întreţinere - creştere uşoară

(+3,3% sectorul farmaceutic);

industria bunurilor de consum ( mobilă, aparatură electrocasnică, electronică,

ceasornicărie) - uşoară ameliorare;

industria materialelor de transport - s-a caracterizat printr-un declin al industriei

aeronautice (scăderea livrărilor de avioane Airbus, în 2002 la 162 aparate, comparativ cu

184 avioane, în 2001 ) şi o creştere a industriei de construcţii navale (+ 5% în 2002);

industria echipamentelor mecanice - scădere cu 2%;

industria electronică şi telecomunicaţii – declin ( -6%, sectorul telecomunicaţii);

industria materialelor de construcţii - stagnare şi o creştere uşoară pentru industria

sticlăriei: +2%;

industria lemnului, hârtiei şi cartonului - un nivel ridicat pentru sectorul de papetărie şi

carton;

industria chimică : stagnare;

industria cauciucului şi materialelor plastice : ameliorare şi redresare în 2002;

13

industria siderurgică şi materiale neferoase - creştere pentru sectorul siderurgic cu 10% şi

declin pentru sectorul metalurgiei neferoase.

Principalele produse industriale: maşini şi mecanisme, produse chimice,

automobile, avioane, produse electronice, textile, produse agro-industriale, turism.

Cap. VI Transportul

Franţa dispune de o reţea de căi de comunicaţie numeroasă şi diversificată. O gamă de nave de

diferite tipuri asigură transportul maritim al mărfurilor şi al călătorilor. Cel mai mare trafic

de mărfuri se înregistrează prin ansamblul portuar Marseille ce cuprinde totalitate instalaţ iilor

portuare amenajate începând de la Maseille, către vest, până la Port Saint Louis, la gurile

fluviului Rhône. În acest complex portuar se pot diferenţia portul Marsilia(organizat pe mari

bazine: Grande Joliette, Gara Maritimă, Naţional, Pinède, Preşedintele Wilson, Mirabeau etc.) şi

porturile de la Golful Fos (Portul Lavera, Portul Caronte, Etang de Berre, Fos, Saint Louis du

Rhône, Port de Bouc). Alte porturi care asigură trasportul maritim intens sunt: Le Havre (la

Marea Mânecii), Dunkerque(la Marea Nordului), Rouen, Nantes St. Nazaire, Bordeaux etc.

Prin reţeaua liniilor aeriene interioare, permanente sau sezoniere, prin traficul de călători,

Franţa se situează printre primele ţări ale Europei. Cele mai mari aeroporturi sunt cele ale

oraşului Paris (Orly- are o suprafaţă de 1.528 ha şi 4 piste de 3.650 m, Le Bourget- cu o suprafaţă

de 565 ha este destinat rutelor interne, Charles de Gaulle- se întinde pe 3.000 ha şi este destinat în

special aeronavelor supersonice de tip Concorde etc) cu un trafic de peste 30 milioane

pasageri. De asemenea trebuie amintite şi aeroporturile Marseille, Lyon, Lille, Bordeaux,

Toulouse etc.

Liniile aeriene internaţionale sunt conduse de Societatea Naţională Air France, iar liniile

interne de Air Inter. O trăsătură distinctă a reţelei de şosele o constituie convergenţa lor deosebită

spre oraşul Paris. Această convergenţă s-a accentuat începând cu secolul XVIII, nodul rutier Paris

succedând celui lyonez, care afost mult timp cel mai important.Lungimea şoselelor era de

aproximativ 810000 km, din care 4700 km (în 1980) reprezintă autostrăzi.

Lungimea căilor ferate franceze este de 32.727 km, din care 12.986 sunt

electrificate, Franţa depăşind în această privinţă Statele Unite ale Americii, Marea

14

Britanie şi Germania. Superexpresurile franceze denumite TGV (train de grande vitesse) sunt cele

mai rapide din Europa. Cel mai mare complex feroviar este Parisul cu peste 30 de staţii. Sunt

caracteristice marile gări din zona centrală a oraşului care dirijează traficul în mai multe direcţii:

Gare de Lyon - spre Lyon, Marsilia şi Italia, Gare de Montparnasse - spre sud-vest(Bordeaux,

Nantes, Toulouse) etc. Eurotunelul, una din realizările inginereşti ale secolului trecut, a fost

iniţiat de preşedintele Mitterrand şi primul ministru al Angliei. Acesta este un succes pentru

ambele economii, pentru că traficul se dezvoltă şi transportul este mai ieftin. De când s-a deschis

proiectul vasului amiral în 1994, legătura terestră şi feroviară ia cel puţin o treime din traficul

dintre Franţa şi Anglia. Francezii, satisfăcuţi, arată că pe când legătura lor feroviară este rapidă şi

eficientă, serviciul britanic este trândav datorită eşecului lor de construi o nouă legătură feroviară.

Reţeaua subterană de transport a fost inaugurată în anul 1900 în Paris, aflându-se într-o

continuă extindere ş i modernizare. În prezent metroul parizian 16 linii care străbat Parisul în

toate direcţiile, având , de regulă, punctul terminus la limitele suburbiilor. Lungimea totală a

reţelei urbane este de 197 km, din care 174 km sunt în subteran, dispusă pe trei nivele de galerii.

Pentru deservirea călătorilor funcţionează 360 de staţii, dintre care 340 în subteran.

Capacitatea de trafic ajunge la peste 46000 călători/oră.

Cap. VII Turism

Parisul este un oraș fascinant, plin de atracții turistice si istorice, multe muzee în care puteți

admira cele mai importante capodopere din întreaga lume și multe obiecitve turistice.

Monumentele și obiectivele turistice din capitala Frantei, sunt cunoscute în toata lumea și au

ajuns adevarate simboluri recunoscute de oricine. Mai jos va prezeint o lista de obiective turistice

pe care cei ce au ocazia să ajunga in Paris trebuie să le viziteze. Mulți vor spune ca Parisul este o

stare de spirit si ca este imposibil sa il vizitezi pe tot si sa ajungi sa-l cunoști în profunzime decat

foarte greu. Acest lucru poate este perfect adevarat însa pentru cei care au ocazia sa-l viziteze, o

lista de obiective turistice importante și cateva detalii despre ele se poate dovedi foarte utila.

15

Turnul Eiffel

Este o construcție faimoasă pe schelet de

oțel din Paris ce măsoară 324 m înălțime.

Turnul a devenit simbolul Franței cel mai

răspândit la nivel mondial. A fost conceput de

către Émile Nouguier, Maurice Koechlin și

Stephen Sauvestre, angajați la Eiffel și Co.

Gustave Eiffel, inițial reticent cu privire la

proiect, a devenit ulterior un mare susținător al

său și a cumpărat brevetul.

Turnul, care poartă numele său, este una dintre principalele destinații turistice ale Parisului și

lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Turnul și-a primit cel de-al 200.000.000

vizitator la 28 noiembrie 2002. Structura a fost construită între anii 1887-1889.

Castelul Versailles

Este un castel regal construit la Versailles, în Franța. A fost reședința regilor

Franței : Ludovic al XIV-lea , Ludovic al XV-lea și Ludovic al XVI-lea.

Devine reședință regală

permanent începând cu

anul 1682, când regele Ludovic

al XIV-lea a mutat curtea de la

Paris, până în 1789, când familia

regală a fost forțată să se

întoarcă în capitală, cu excepția

a câțiva ani din timpul Regenței.

Castelul Versailles reprezintă un simbol al monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al

XIV-lea.În acest castel, în Galeria Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles.

În 1837 palatul a devenit primul muzeu de istorie al Franței.

Arcul de Triumf

16

Comandat de Napoleon Bonaparte în 1806, a fost terminat abia în 1836. Inspirat de

arhitectura romană și înalt de cincizeci de metri, poartă patru altoreliefuri, câte unul pe fiecare

stâlp: Triumful din 1810, Rezistența, Pacea și La Marseillaise.

Pe zidurile interioare sunt înscriși cei 558 de

generali ai Imperiului. Numele celor care au

murit în luptă sunt subliniate.

Arcul face parte acum din monumentele

naționale franceze cu o mare însemnătate

istorică. La picioarele sale se află Mormântul

Soldatului Necunoscut din Primul Război

Mondial; sistemul ce alimentează flacăra care îl

comemorează a fost pentru prima dată folosit

aici. Soldatul Necunoscut este comemorat la

fiecare 11 noiembrie, ziua armistițiului semnat

între Franța și Germania în 1918.

Muzeul Luvru

Este cel mai mare muzeu de istorie și artă

din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre

care 60.600 m2 destinați expozițiilor) și unul

dintre cele mai importante muzee din lume.

Este situat în centrul capitalei franceze, Paris,

între cheiul drept al Senei și strada Rivoli, în

primul arondisment, într-o clădire istorică, fost

palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă

franțuzești acoperă o largă parte din istoriaFranței, de la Dinastia Capețienilor până în prezent.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizației,

din Antichitate până la 1848, și acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa

occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există- în linii mari - o împărțire a

domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este

încredințată Muzeului d’Orsay și Centrului Pompidou, arta asiatică este expusă la Muzeul

național de Arte asiatice Guimet, iar arta africană, americană și din Oceania este sub tutela

17

Muzeului Quai Branly), o serie de

capodopere fiind expuse în Pavilionul

Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele

prezente la Luvru au o mare varietate,

de la picturi, sculpturi, desene până la

ceramică, obiecte arheologice sau alte

obiecte de artă.

Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus

din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix.

Luvrul este de asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5

milioane de vizitatori în 2008.[2]

Catedrala Notre Dame

Este un monument alarhitecturii gotice timpurii din Franța, sediu al Arhiepiscopiei Parisului.

Catedrala se află pe Île de la Cité, în centrul Parisului.

Construcția a început în anul 1163,

pe locul unui lăcaș de cult dedicat

sfântului diacon Ștefan. În 1182,

episcopul Maurice de Sully a sfințit

altarul, dar construcția catedralei a

durat din 1163 până în 1345.

Construcția clădirii cu cinci nave

s-a terminat prin lucrările de pe fațada

vestică, iar pe la mijlocul secolului al

XIII-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele inițiale și

strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluții arhitecturale

specificestilului gotic.

Fațada dantelată și cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea

în catedrală se face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu.

Impresia spațială în interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri de

18

coloane. De proporții impozante, 130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, unde încap până la

10.000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui și picturi.

Opera din Paris

Este privit ca una din piesele de valoare arhitecturală deosebită ale vremii sale. Construită în

stilul eclectic, este al treisprezecelea teatru care găzduiește Opera din Paris, de la fondarea sa de

către Ludovic al XIV-lea în 1669.

Este denumită de multe ori Opera din Paris, însă de la construirea Operei Bastille în 1989 este

desemnată drept Opéra Garnier.

Palatul Garnier a fost construit la ordinul

lui Napoleon al III-lea, ca parte a unui plan de

mare anvergură de modernizare urbanistică,

realizat de către Baronul Haussmann. Proiectul a

avut parte de o competiție, câștigată de Charles

Garnier (1825-1898), un arhitect de 35 ani, pe

atunci necunoscut. El va continua să activeze în

acest domeniu prin construcția Opéra Garnier de

Monte-Carlo în Monaco.

Bulevardul Champs Elysees

Este un bulevard important din capitala franceză Paris,

cu cinematografele, cafenelele, și magazinele sale de

lux, Champs-Élysées este una dintre cele mai faimoase

străzi din lume.

Bulevardul pornește din Place de la

Concorde spre fostul Place de l'Étoile (acum Place

Charles de Gaulle), locația Arcului de Triumf, formând

o parte din linia așa-numitei Axe historique.

Champs-Élysées au fost la origine niște câmpuri, până în 1616 când Maria de Medici a

decis să construiască o cărare în trei linii. În1724, bulevardul a fost extins până la Place de

l'Étoile.

19

Cabaretul Moulin Rouge

Cabaretul  Moulin Rouge a fost construit in anul 1889 de catre Josep Oller, care la acea

vreme detinea si Olympia, un alt local celebru din Paris . Moulin Rouge se afla in apropiere de

Montmartre in cartierul rosu al Parisului numit Pigalle si este usor de localizat datorita celebrei

mori de vant de culoare rosie pe care o are pe acoperis.

Moulin Rouge este celebru datorita faptului ca

este considerat locul in care a luat nastere forma

moderna a dansului can-can. Astazi Moulin Rouge

este un obiectiv turistic de seama si ofera dans si

divertisment clientilor sai din intreaga lume.

Decorul din interiorul cabaretului inca pastreaza

mult din romantismul Frantei de la inceputul

secolului XX.

Bazilica Sacrė Coeur

A fost construită în 1876 în stil romano-bizantin

sub îndrumarea arhitectului Paul Abadie al cărui

proiect a surclasat cele 78 de proiecte concurente.

Interiorul bazilicii este decorat cu mozaicuri, unul

dintre ele reprezentându-l pe Isus răstignit. Vechile

vitralii ale bazilicii au fost sparte în 1944, în timpul

celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ulterior

înlocuite.

Pantheonul din Paris

Panthéon este o clădire în Cartierul latin din Paris, Franța.

A fost construit ca biserică dedicată sfintei Genevieva (Sainte-

Geneviève), dar în ziua de astăzi combină funcțiile bisericești

cu un loc de veci faimos. Este un exemplu a arhitecturii

neoclasiciste, cu o fațadă modelată pe cea a Panteonului din Roma.

Marea de gheață

20

Mer de Glace (Marea de gheata) este un ghetar

situat in partea nordica a versantilor masivului Mont

Blanc, in Alpi. Avand 7 km lungime si 200 m

adancine, este unui dintre cei mai mari ghetari din

Franta. 

Isi are originea la altitudinea de 2400 m, unde este

alimentat de Ghetarul Geant, Ghetarul Lechaud si

Cascada Talfere, la nord de Muntele Tacul, si coboara

pana la altitudinea de 1400 m. 

Mer de Glace, ca toti ghetarii, se reinnoieste in mod constant sub efectul a doua fenomene:

acumularea, datorata caderilor de zapada, si ablatiunea, datorata in mod esential topirii zapezii.

Mer de Glage "curge" in mod constant sub efectul greutatii propri, formand crevase, coloane de

gheata si ochiuri de apa, in functie de tipul de sol. 

Podul Alexandru al III-lea

Podul este decorat cu felinare, ingeri si nimfe. La capetele

podului sunt statui poleite cu aur asezate pe piloni de 17 metri

inaltime. Desi constructia podului a inceput in mai 1897, prima

piatra fiind asezata de Tarul Nicolae al II-lea in octombrie 1896,

acesta a fost inaugurat abia in anul 1900 la “Expozitia

Universala”. Podul, care reprezinta simbolul prieteniei ruso-

franceze, a fost numit dupa tatal Tarului Nicolae al II-lea, Tarul Alexandru al III-lea.

Lyon

Lyon, situat la confluența fluviului Rhone cu râul Saône, la 460 km spre sud-est de Paris,

este o alta locatie din Franta care gazduieste un site UNESCO. Nu e de mirare ca orașul Lyon

este o destinație populară pentru calatori, cu Universitatea sa de renume, cu pietele de antichități,

cu festivaluri de muzică, si o serie de muzee interesante, cum ar fi Muzeul Lumiere, ca să nu mai

vorbim de imensele parcuri. Dealul Fourvière, pe care se afla mai multe alte cladiri religioase,

este supranumit”dealul care se roaga”, fiind parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 1998. 

21

Nu rata in Lyon nici vizitele in Parc de

La Tete d’Or, Catedrala Saint Jean

Baptiste si Cathédrale St-Jean sau Place

Bellecour. In decembrie, în Lyon are loc

un eveniment cebru, “Sărbătoarea

luminii” sau “La fête de la Lumière”, la

origine o sarbatiare dedicata omagierii

Fecioara Maria, astazi un eveniment

grandios, impresionant.

“Viata este un festival” la   Cannes

Orasul care-si tripleaza numarul de locuitori, mai ales in timpul Festivalului de Film, este un

bastion al luxului, macar in anumite

perioade din an.Vara, dar mai ales

primavara, Cannes traieste parca din

motto-ul sau, “Viata este un festival.”

Indiferent daca iti permiti sau nu sa dai 18

euro/persoana/zi pentru un sezlong si o

umbreluta pe plaja Plages du Midi, Plage

du Casinosau de la Boca, poti sa te plimbi

pe bulevardul de Midi, pe La Croisette sau

sa vizitezi Iles de Lerins.

Nisa

 Iubitorii mării și ai soarelui se pot relaxa la Nisa, un

cosmopolit oraș-stațiune de pe Riviera Franceza alias Coasta de Azur. O destinație celebră în care

turismul a prins contur acum peste 400 de ani, Nisa te întampina cu un aer dezinvolt si șarmant și

o atmosferă de vacanță relaxantă.

22

Bucură-te de explorarea buticurilor sau a marilor malll-uri din oraș, dar mai ales de

restaurantele și soarele Nisei (dar nu te astepta la nisip pe plaja ci mai degraba la pietriș și la un

țărm cu intrare abrupta în mare), apoi urcă la Colline du Chateau, pentru o minunată panoramă a

orasului Vechi și a golfului Baie des

Anges care scaldă țărmul Nisei în

culori chiar de azur. Plimbă-te

pe Promenades des Anglais și admiră

clădirile celebre construite în stil

baroc sau art nouveau precum Hotel

Negresco-un hotel de cinci stele

construit de un roman întreprinzator

stabilit pe Coasta de Azur, situat in

imediata apropiere a Promena des

Anglais.

Nu rata Centrul Vechi-Vieux

Nice, cu ale sale piețe celebre de

legume, fructe, peste dar mai ales de

flori, Cours Saleya. Aici, sub Colline du Chateau, poti lua masa la unul dintre nenumaratele

restaurante și ar fi indicat să încerci pestele și fructele de mare.

Biarritz

Un oraș cu o plaja elegantă, situat pe coasta de

sud-vest a Franței, Biarritz a fost locul de vacanță

al nobilimii și continuă să se mențină în topul

preferințelor celor mai bogați.Chiar dacă îi

lipsește verva tropicală a Coastei de Azur, din

cauza amplasării geografice, la Biarritz vei vedea

turisti bogați și vedete din toate domeniile.

23

Cap. VIII ConcluzieAnaliza S.W.O.T. (puncte forte,puncte slabe, oportunități și amenințări) este un instrument de

analiză a unei destinații și a mediului sau, este o primă etapă a planificării și ajută marketerii să se

concentreze asupra problemelor cheie. Poate fi folosită laolalta cu alte instrumente de analiză,

cum ar fi analiza P.E.S.T.

Este important de ținut minte faptul că atuurile și punctele slabe sunt cunoștințe sau bunuri cu

valoare intrinseca (potentială) față de forțele competiției. Oportunitățile și amenințările, pe de altă

parte, sunt factorii externi: nu sunt create de firma, ci apar ca un rezultat al dinamicii competitive

cauzate de viitoare goluri sau aglomerări din piață. O cercetare a mediului intern și a celui extern

este o parte importantă a procesului de planificare strategică.

Factorii mediului intern al firmei sunt clasificați, de obicei, în: puncte tari (S) sau puncte slabe

(W), iar cei din mediul extern al firmei în: oportunităși (O) sau amenințări (T). La o astfel de

analiza, a mediului strategic se refera analiza S.W.O.T. Ea aduce informatii care ajuta la

adaptarea resurselor și abilităților firmei la mediul competitiv în care activează. Este, deci, un

instrument de selecție și formulare a strategiei.

Puncte Forte Puncte Slabe Oportunități Amenințări

- Poziția de lider în

economia

mondială;

- Notorietatea

destinației;

- Sistemul bancar şi

financiar este

dinamic şi deschis

activităţii

internaţionale;

- Dimensiunea și

dinamismul pe

termen lung al pieței

sale.

Constrângerile

administrative şi costurile

sociale şi fiscale ridicate;

-Carenţele din învăţământ

şi formare profesională nu

facilitează accesul pe piaţa

muncii a

tinerilor şi a persoanelor

mai puţin calificate.

-Cotizaţiile sociale sunt

foarte ridicate, acestea

atingând 38% din costurile

pentru forţa de

muncă.

-Localizare

geografica;

-Patrunderea pe piata

europeana.

-Atacuri teroriste;

-Competivitatea

ridicată.

24

BibliografieION DINU,1991, ,, Călător prin America”, Ed. Pentru Turism, București

CONSTANTIN FURTUNĂ,2006, ,,Atlasul lumii”, Ed. All, București

NICOLAE ILINCA,2009, ,,Geografia umană, populația și așezările”, Ed. CD Press,

București

MARIUS LUNGU, 2004, ,,Statele lumii”, Ed. Steaua Nordului ,București

Lungu M. , Pleșoianu D. , 2008, Geografia Continentelor, Editura Universitară București

www.wikipedia.ro

25