Capitolul 2

CAP.2. PROPRIETĂŢILE GENERALE ALE MĂRFURILOR

2.1 Elemente generale

În activitatea economică practică cunoaşterea tipurilor de proprietăţi ale mărfurilor constituie o condiţie “sine qua non” pentru stabilirea calităţii şi pentru încadrarea acestora în grupa de calitate şi alte sisteme de codificare care să permită circulaţia informaţiilor specifice.

Dată fiind diversitatea mărfurilor atât ca natură a acestora cât şi a complexităţii lor, gama de proprietăţi care se definesc şi care se iau în considerare este extrem de largă.

În cele ce urmează se prezintă o clasificarea acestor proprietăţi după mai multe criterii:

Din punct de vedere al ponderii în definirea calităţii produsului se pot menţiona următoarele:

Proprietăţi principale sau critice: care determină în mod hotărâtor calitatea produselor; lipsa acestora atrage după sine rebutarea produselor. De exemplu: rezistenţa la rupere a cablurilor utilizate în construcţia ascensoarelor, sau punctul (temperatura) de inflamabilitate a unui ulei destinat motoarelor cu ardere internă, puterea nominală a unui fier de călcat.

Proprietăţi importante: acestea condiţionează într-o mare măsură calitatea produselor. Ponderea lor este de circa 40% din numărul de proprietăţi care caracterizează un produs. De exemplu: compoziţia chimică a unui oţel, raportul procentual al fibrelor din compoziţia unor ţesături, consumul de combustibil al unui autovehicul, s.a.m.d.

Proprietăţi minore sau secundare: care influenţează într-o măsura mai mică calitatea produselor, ponderea lor procentuală este de 60% din numărul de proprietăţi.

Din punct de vedere al rolului jucat de proprietăţi în funcţiunile mărfii pot fi evidenţiate:

9

Capitolul 2

proprietăţi tehnico-funcţionale: compoziţia chimică, rezistenţele mecanice, durabilitatea, valoare nutritivă a produselor alimentare;

proprietăţi economice: consumul de energie electrica, consumul de combustibil;

proprietăţi psihosenzoriale: de natură organoleptică: miros, gust tuşeu la ţesături: de natură estetică: formă, culoare;

proprietăţi ergonomice: cele care asigură condiţii optime de utilizare;

proprietăţi ecologice: ce caracterizează gradul de poluare al mediului înconjurător;

Din punct de vedere al modului de stabilire al acestor proprietăţi se pot întâlni următoarele situaţii:

proprietăţi măsurate direct: masa, dimensiuni, rezistenţe electrice, compoziţie chimică;

proprietăţi stabilite indirect: durabilitatea, siguranţa în funcţionare;

proprietăţi determinate organoleptic: gust, culoare. Din punct de vedere al naturii proprietăţilor (este vorba de

caracteristica intrinsecă a proprietăţii) se întâlnesc următoarele tipuri:

proprietăţi fizice: rietăţi fizice: , umiditate, permeabilitate; proprietăţi mecanice: rezistenţă la rupere, alungire,

duritate; proprietăţi chimice; proprietăţi psihosenzoriale: olfactive, gustative, tactile. proprietăţi estetice: forma, linie, stil.

După cum se va vedea în continuare, mărimea proprietăţilor se va putea exprima prin valori numerice sau prin aprecieri noţionale (dulce-amar, clar-opalescent, moale-aspru)

2.2. Proprietăţi fizice

Pentru caracterizarea mărfurilor dintre proprietăţile fizice se consideră ca fiind mai frecvent utilizate: masa, densitatea, higroscopicitatea, culoarea, transparenţa, luciul, indicele de refracţie, conductibilitatea termică şi electrică.

10

Capitolul 2

a) Masa: exprimă cantitatea de materie conţinută în produs.

Unitatea de masă conform Sistemului Internaţional este kilogramul. El este egal cu masa prototipului internaţional al Kg.(1889-Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi-Sevres-Paris).

Termenul de greutate desemnează o mărime de aceeaşi natură cu o forţă: greutatea unui corp este produsul dintre masa corpului şi acceleraţia gravitaţională (9,806 . m/s2).

În vorbirea curentă se utilizează foarte mult noţiunea de greutate în locul noţiunii de masă.

În ţările anglo-saxone pentru masă se utilizează şi alte mărimi decât Kg:

Pound (simbolizat lb) 1lb=0,453592kgOunces (simbolizat oz) 1oz =0,02835 kg.

Pentru caracterizarea unor mărfuri în merceologie se folosesc şi unităţi derivate din masă:

masa pe unitate de lungime m/l pentru fire textile, cabluri, ţevi;

masa pe unitate de suprafaţa m/m2: pentru covoare, hârtie, piei naturale şi sintetice;

masa pe unitate de volum m/m3: pentru produse din lemn;

masa comercială pentru produsele higroscopice:

unde:Mn - este masa netăUa - este umiditatea admisăUr - este umiditatea reală în momentul cântăririi

b) Masa specifică sau densitatea: constituie masa unităţii de volum:

Pentru corpurile omogene relaţia de mai sus reprezintă densitatea absolută.

11

Capitolul 2

La corpurile neomogene se determină densitatea relativă Ror, definită ca raportul dintre masa corpului şi masa unui volum egal dintr-un corp de referinţă (de obicei apa distilată la 4 grade C ,temperatura la care apa are densitatea 1g/cm3).

Pentru mărfurile sub formă de granule, pulbere (ciment, detergent) se determină masa specifică din grămada de material, făcându-se specificarea: material afânat, tasat sau turnat.

Pentru materiale de construcţii se foloseşte masa specifică în stivă Kg/m3.

La cereale se foloseşte noţiunea de greutate hectolitrică. Aceasta înseamnă greutatea boabelor într-o unitate determinată de volum: în cazul de faţă kilograme/hectolitru (sau grame/litru): de exemplu pentru grâul de panificaţie greutatea hectolitrică minimă este de 75Kg/hectolitru.

1 hl=100 lAvând greutatea hectolitrică se poate calcula capacitatea de

depozitare, transport şi recepţie a diferitelor cereale.Pentru mărfurile lichide densitatea este funcţie de

temperatură şi de substanţele existente în lichidul respectiv. Densitatea relativă a lichidelor (cu excepţia mercurului) este cuprinsă între 0,5 şi 2.

Măsurarea densităţii se poate face în funcţie de natura produsului prin:

- metoda aerometrului (densimetrului) şi a balanţei Mohr-Westphal pentru lichide [STAS-35-58];

- -metoda picnometrului pentru solide [STAS 319-49].

Utilizarea aerometrului este relativ simplă. Prin etalonare corespunzătoare se pot folosi ca : alcoolmetre respectiv lactodensimetre.

c) Porozitatea: reprezintă raportul dintre volumul corpului şi volumul porilor din acel corp. Mărimea inversă porozităţii este

12

Capitolul 2

compactibilitatea (raportul :unde : densitate aparentă şi densitate absolută.

d) Higroscopicitatea: este proprietatea mărfurilor de a face schimb de vapori de apă cu mediul înconjurător.

Legătura dintre marfă şi vaporii de apă poate fi sub forma: adsorbţiei: reţinerea vaporilor se face numai la suprafaţă absorbţiei: reţinerea vaporilor se face în toată masa

produsului; chemosorbţiei: se produce o interacţiune chimică a

vaporilor cu produsul.Desorbţia: este inversul absorbţiei.Viteza cu care se desfăşoară primirea şi cedarea apei este

funcţie de: structura moleculară, de temperatură şi de umiditatea din mediul înconjurător.

e) Umiditatea: reprezintă conţinutul total de apă al unui produs higroscopic.

Această proprietate este deosebit de importantă pentru un mare număr de produse: alimentare, chimice, textile, etc.

Mărimea umidităţii influenţează: masa, condiţiile de depozitare, etc. Normativele stabilite pentru diferite produse prevăd limitele maxime ale umidităţii, de exemplu: grâu 14%; făină 14%, paste făinoase 12%, bumbacul 8,5%, lâna 17%, mătasea 11%.

Umiditatea se determină prin cântărirea unei probe înainte şi după uscare:

Unde: mi – este masa produsului înainte de uscare în kgmf – este masa produsului după uscare în kg.Umiditatea produselor este în directă legătură cu umiditatea

relativă a aerului; aceasta fiind dată de raportul dintre cantitatea de vapori existenţi la un moment dat la o anumită temperatură şi masa vaporilor necesari pentru a satura acelaşi volum de aer, la aceeaşi temperatură. Pentru a se putea păstra în bune condiţii produsele

13

Capitolul 2

higroscopice acestea au prevăzute limite minime şi maxime ale umidităţii aerului şi ale temperaturii.

f) Permeabilitatea: Constituie proprietatea mărfurilor de a permite prin

trecerea prin ele a: gazelor, vaporilor şi apei.Dintre produse această proprietate este importantă pentru

textile şi încălţăminte influenţând proprietăţile igienice şi de confort.Inversul proprietăţii se numeşte impermeabilitate (importantă

pentru :foi de cort, prelate, umbrele).

g) Vâscozitatea este proprietatea mărfurilor lichide ce se manifestă prin

rezistenţă la curgere datorită frecărilor interne. Măsurarea vâscozităţii se poate face în diferite sisteme: dinamic, cinematic sau relativ. În sistemul relativ vâscozitatea reprezintă raporturi dintre timpul de scurgere al unui anumit volum de lichid şi timpul de scurgere al aceluiaşi volum de apă distilată la o temperatură anume. Aparatele de măsură se numesc vâscozimetre.

e) Proprietăţile optice: acestea fiind: culoarea, transparenţa, luciul şi indicele de refracţie.

e1. Culoarea: este o proprietate importantă pentru un mare număr de produse.

Culoarea poate fi definită sub trei aspecte: fizic, psihofizic şi psihosenzorial.

Din punct de vedere fizic culoarea reprezintă o bandă a spectrului undelor electromagnetice, având o lungime de undă care poate stimula într-un anume fel retina ochiului.

Sub aspect psihofizic culoarea constituie acea caracteristică a luminii care ne dă posibilitatea de a diferenţia unul de altul două câmpuri care au aceeaşi formă şi dimensiune.

Percepţia psihosenzorială a culorii permite caracterizarea acesteia prin trei elemente: luminozitate, tonalitate şi saturaţie.

Lungimile de undă ale culorilor din spectrul vizibil sunt:

14

Capitolul 2

400-450 nm violet 450-500 nm albastru 500-550 nm verde 550-600 nm galben 600-650 nm portocaliu 650-700 nm roşu

Corpurile de culoare albă reflectă în mod uniform toate radiaţiile spectrului vizibil. Corpurile de culoare neagră absorb integral toate radiaţiile spectrului vizibil.

Culoarea corpului este dată de radiaţia reflectată. Reflectarea culorii este puternic influenţată de structura chimică.

Luminozitatea se referă la intensitatea sumei luminoase.Tonalitatea culorii se referă la suma percepută calitativ fiind

indicată prin: roşu, verde, galben, albastru.Saturaţia culorii are în vedere senzaţii care pleacă de la lumina

albă. Culoarea albă este cea mai nesaturată.e2 Transparenţă: este proprietatea corpurilor de a fi străbătute

de radiaţiile luminoase. Cu cât absoarbe mai multă lumină corpul este transparent.

Transparenţa este indicată de factorii de transmisie definit de raportul între razele luminoase care au pătruns şi cele care au trecut. La sticlă şi poliacrilaţi (plexiglas) transparenţa este mai mare cu 90%.

Inversul transparenţei este opacitatea. Iar ca situaţie intermediare: transluciditatea şi opalescenţa. De exemplu la ceramică unde lumina este transmisă şi difuzată concomitent.

e3 Luciul: este proprietatea de a reflecta lumina cu o cât mai mică difuziune.

Există mai multe clase de luciu: luciu nul (structuri mate), luciu redus(semiluciu), luciu mătăsos, luciu metalic, luciu sticlos şi luciu diamantin.

e4 Indicele de refracţie: se pune în evidenţă la solide şi lichide. Este raportul dintre sinusul unghiului de incidenţă şi a sinusului unghiului de refracţie.

Se ia în considerare la analiza unor produse: ulei comestibil, petrol, băuturi alcoolice, parfumuri, sticlă, materiale plastice.

Acesta indică gradul de puritate respectiv al concentraţiei unor produse. Aparatul utilizat se numeşte refractometru.

15

Capitolul 2

h Proprietăţi termice: acestea caracterizează comportarea fizică a mărfurilor sub acţiunea căldurii. Aceste proprietăţi sunt influenţate de : temperatură, structura internă, suprafaţă.

Dintre proprietăţile termice se prezintă în continuare următoarele:

h1 Căldura specifică: reprezintă cantitatea de căldură necesară pentru a încălzi o unitate de masă dintr-o substanţă astfel încât temperatura ei să varieze cu 10K (10C). În sistemul internaţional se măsoară în J/Kg grad.

Unitatea de măsură a energiei este J. În practică se admite folosirea unei unităţi tolerate Kcal.

Kilocaloria reprezintă cantitatea de căldură necesară pentru ca un kg de apă pură să-şi ridice temperatura cu 1 grad C de la 19,50C la 20,50C.

1 Kcal = 4185, 5 JLa 200C căldura specifică a următoarelor substanţe are

valorile: Apă = 4185, 5 J/kg*grad Faianţă =795 J/kg*gradLapte = 3900 J/kg*grad Aluminiu =910 J/kg*gradAlcool= 2424 J/kg*grad Mătase,In,Bumbac=1298J/kg*grad Cu = 390 J/kg*grad Lemn = 27 J/kg*grad h2 Coeficientul de dilatare termică: exprimă modificarea

dimensiunilor sub acţiunea căldurii. Se folosesc doi coeficienţi: unul pentru dilatare liniară şi unul pentru dilatare termică volumică.

Coeficientul de dilatare liniară al unei substanţe se măsoară prin alungirea corpului de la 00C la temperatura t, raportată la produsul dintre lungimea l0 şi creşterea corespunzătoare a temperaturii.

Pentru dilatarea termică volumică a corpurilor izotrope:

Pentru substanţele lichide se foloseşte aceeaşi lege ca şi la corpurile solide izotrope.

Câteva valori uzuale ale coeficientului de dilatare termică în volum :

Aluminiu 7,2*10-5 1/grad Sticlă (1,2-2.7) *10-5 1/gradCupru 4,2 *10-5 1/grad Alcool etilic 75*10-5 1/grad

16

Capitolul 2

Acest parametru este important de cunoscut pentru ca în procesul de ambalare să fie lăsate spaţiile necesare pentru variaţiile de volum datorate temperaturii.

h 3 Conductibilitatea termică (termoconductibilitatea) sau conductivitatea termică.

Aceasta este proprietatea corpurilor de a conduce căldura între zonele cu temperaturi diferite:

Q reprezintă cantitatea de căldură transmisă prin suprafaţa S printr-un material de grosime h cu diferenţă de temperatură (t2 –t1) în timpul T.

: este coeficientul de conductibilitate al materialului: - Argint406 J/s. m. grad Sticla 0,8 J/s. m. grad- Cupru 385 J/s. m. grad Lemn 0,12 – 0,04 J/s.

m. grad- Plută 0,04 J/s. m. grad Aer 0,024 J/s. m.

gradAceastă caracteristică este importantă pentru multe mărfuri:

vase de bucătărie, plite electrice, confecţii textile.Produsele cu conductibilitate termică mică se numesc izolatori

termici: lemn, hârtie, azbest, plută, lână, etc.Pentru produsele textile se foloseşte proprietatea sub

denumirea de termoizolare. Această capacitate de izolare termică a produselor textile este dată de cantitatea de aer care rămâne în spaţiile dintre fibrele textile sau straturile dintre confecţii. Pentru piele mărimea porilor şi forma lor determină gradul de izolare termică (net superior la pielea naturală, faţă de cea artificială).

O altă proprietate de natură termică este rezistenţa la acţiunea căldurii; se întâlnesc astfel următoarele categori de produse:

termostabile; termorezistente; refractare;.

2.3. Proprietăţi mecanice

17

Capitolul 2

Acest grup de proprietăţi defineşte modul de comportare a produsului sub acţiunea solicitărilor exterioare. Acest mod de comportare determină într-o măsură considerabilă durabilitatea produselor realizate din materialele în cauză:

Dintre cele mai importante proprietăţi mecanice determinate sunt următoarele:

a)Rezistenţa la tracţiune

F – este forţa de rupere iar A – este secţiunea transversală a epruvetei

Procesul de rupere prin tracţiune poate fi evidenţiat prin diagrama lui Hooke (aşa cum apare în figura de mai jos):

a) materiale ductileb) materiale fragilec) materiale casante.

b) Alungirea la rupere: exprimă creşterea lungimii sub acţiunea forţelor până când se ajunge la rupere.

18

Capitolul 2

c) Rezistenţa la încovoiere

Reprezintă sarcina care aduce epruveta în situaţia de rupere

prin încovoiere exprimată în .Se utilizează la metal şi lemn.

Pentru materialele textile şi piele, metale se foloseşte şi rezistenţa la încovoiere (îndoiri) repetate.

d) Rezistenţa la compresiune: solicitarea opusă tracţiunii.

19

Capitolul 2

Se produce deformaţia epruvetei sub acţiunea forţei exterioare. Proprietatea este verificată la materialele pentru construcţii (lemn, ciment, metal).

e) Rezilienţa (sau încovoierea prin şoc). Epruveta de formă specială este ruptă cu un dispozitiv special(ciocanul pendul - Charpy). Se exprimă prin daN/mm2.

Verificarea pune în evidenţă tenacitatea şi fragilitatea unor materiale (metal, materiale plastice şi lemn).

f) Rezistenţa la uzură: caracterizează calitatea unor materiale şi produse de a rezista în timp la acţiunea de frecare. Această proprietate prezintă interes pentru mărfuri cum ar fi: încălţăminte, anvelope, covoare, confecţii.

g) Duritate: este proprietatea care defineşte comportarea unor materiale la acţiunea de penetrare a unui corp în stratul exterior.

Exprimarea durităţii se face prin măsurări prin metode diferite: Metode statice:

prin zgâriere cu un corp dur: metoda MohsScara Mohs prezintă materialele în ordinea durităţii relative: nivelul 1 – talc; 2 – sare; 3 – calcitul; 4 – fluoritul; 5 – apatita; 6- feldspat; 7 – cuarţ , 8 – topaz; 9 – corindon; 10 – diamant;

prin apăsare cu obţinerea unei amprente: cu o bilă de oţel: metoda Brinell;

20

Capitolul 2

cu un con de diamant sau bilă de oţel :metoda Rockwell;

cu o prismă de diamant :metoda Vickers;

cu o prismă romboidală de diamant: metoda Knoop (pentru materiale anizotrope, cristale, materiale dure şi sfărâmicioase).

Metode dinamice: metoda Poldy (pentru produse metalice) metoda Shore (pentru produse din

cauciuc şi materiale plastice)Durabilitatea mărfurilor: este o proprietate complexă care

include direct sau indirect ansamblul proprietăţilor mecanice şi care semnifică menţinerea proprietăţilor iniţiale pe o perioadă mai lungă în situaţia unei exploatări normale.

2.4. Proprietăţi chimice

Cunoaşterea acestor proprietăţi este importantă în stabilirea calităţii mărfurilor, menţinerea acestora pe o perioadă mai îndelungată.

a) Compoziţia chimică: presupune cunoaşterea proporţiilor principalelor categorii de substanţe: de bază, secundare, impurităţi şi corpuri străine.

Cunoaşterea compoziţiei chimice are un rol important pentru: oţeluri, produse alimentare, cosmetice, textile.

De exemplu: - OLC 45 – este un oţel cu 0,45% carbon, care poate fi

tratat termic într-un anumit fel;- Ţesăturile tip lână formate din amestec de fibre de lână

pieptănată sau cardată cu PES. Acestea au caracteristici de neşifonabilitate bune.

b) Stabilitatea la acţiunea agenţilor chimici: asigură proprietatea mărfurilor de a rezista la contactul cu diferite substanţe pe parcursul utilizării lor.

De exemplu: relaţia textilelor cu soluţiile de detergenţi; a vaselor de bucătărie cu substanţele organice; a metalelor cu agenţii corozivi; a

21

Capitolul 2

produselor de sticlă cu acţiunea apei respectiv a soluţiilor acide sau alcaline; a materialelor plastice în contact cu substanţele acide sau alcaline.

2.5. Proprietăţile psihosenzoriale

Acest grup de proprietăţi este în strânsă legătură cu sensibilitatea organismului uman.

Grupul proprietăţilor psihosenzoriale este forma din: proprietăţi olfactive proprietăţi gustative proprietăţi gustativ - olfactive proprietăţi tactile

Gama acestor proprietăţi este specifică în mod deosebit produselor alimentare.

Deckert şi Neumann au stabilit modul în care sunt apreciate produsele alimentare sub aspectul calităţii:

- caracteristicile psihosenzoriale: 50% - 90% (fructe şi legume);

- caracteristicile fizice şi chimice: 20% - 50% (20% pâine, ţigări, băuturi; 50% la făină);

- caracteristicile ambalajului: 10% - 20%.Dezvoltarea metodelor de analiză şi apreciere a calităţii se

constituie într-o disciplină de sine stătătoare numită “Senzorică”.a) Proprietăţi olfactive: Stimularea olfactivă este datorată moleculelor substanţelor

volatilizate care sunt aspirate de către om. Acestea pot să determine stimularea sau respingerea consumului anumitor produse.

Clasificarea mirosurilor se face cu ajutorul prismei lui Henning:

22

Capitolul 2

La om sensibilitatea este de circa 10000 de ori mai mare decât cea gustativă (raportată la concentraţia moleculară).

b) Proprietăţile gustative: Aceste proprietăţi sunt determinate de proprietăţile chimice

ale alimentelor, de componentele acestora care au gust şi se dizolvă.Produsele alimentare se împart în două categorii: sapide (cele

care au gust) şi insipide (cele fără gust).Gusturile se împart în senzaţii de bază: sărat, acru, dulce şi

amar, produse de substanţele pure şi senzaţii derivate produse de amestecul substanţelor pure.

Se poate utiliza tetraedul gustului a lui Henning:

23

Ars

RăşiniAromatic (condimente)

Putred

Floral (parfumat)

Fructe(eteric)

Amar Dulce

AcruSărat

Capitolul 2

Gustul dulce pur este prezent la: glucoză, fructoză, lactoză şi zaharoză.

Gustul sărat este prezent la clorura de sodiu.Gustul acru îl dau soluţiile de: acid acetic, tartric, citric, malic.Gustul amar este specific produselor cu gruparea nitro (NO2):

sărurile de magneziu, chinină.Sensibilitatea gustativă este diferită pentru cele patru gusturi

de bază.c) Proprietăţi gustative olfactive (aromă)Aroma este o senzaţie complexă dată de proprietăţile unor

substanţe care stimulează simultan sub aspect gustativ şi olfactiv.Această senzaţie este dată de o substanţă chimică sau un

amestec de substanţe naturale sau sintetice fiind specifice unor produse alimentare. Proprietatea este importantă în gastronomie.

d) Proprietăţi tactileAnumite caracteristici ale mărfurilor pot fi obţinute pe baza

sensibilităţii tactile a pielii.Exprimarea sensibilităţii tactile se realizează prin folosirea

indicelor noţionali.De exemplu:- caracteristici mecanice: fermitate, coezivitate (fragilitate

şi masticabilitate), gumozitate( crocant lipicios);- caracteristici geometrice: tuşeu (neted, aspru, colţuros,

fibros);- conţinutul de apă: umed, uscat, apos;- conţinutul de grăsimi: uleios, unsuros;- starea termică: rece, cald.

2.6. Proprietăţile estetice

Acest grup de proprietăţi exprimă acele caracteristici ale mărfurilor care vin să satisfacă necesităţile spirituale ale individului şi ale societăţii.

Indicarea acestor proprietăţi se face prin intermediul unor categorii estetice, cum sunt: formă, linie, ornament, culoare, simetrie, stil, armonie.

Caracteristicile estetice se integrează ansamblului de proprietăţii ale mărfurilor

24

Capitolul 2

Întrebări1. Care sunt tipurile de proprietăţi ale mărfurilor din punct de

vedere al ponderii în definirea calităţii mărfurilor?2. Care sunt tipurile de proprietăţi ale mărfurilor din punct de

vedere al rolului jucat de proprietăţi în funcţiunile mărfurilor?3. Care sunt tipurile de proprietăţi ale mărfurilor din punct de

vedere al modului de stabilire a acestora ?4. Care sunt tipurile de proprietăţi ale mărfurilor din punct de

vedere al naturii lor?5. Enumeraţi opt proprietăţi fizice semnificative ale mărfurilor!6. Enumeraţi şase proprietăţi mecanice semnificative ale

mărfurilor!7. Enumeraţi care sunt principalele metode de măsurare statică a

durităţii folosind ca bază amprenta obţinută prin apăsare determinată !.

8. .Ce proprietăţi chimice semnificative pot fi luate în seamă la aprecierea mărfurilor?

9. Care sunt proprietăţile psihosenzoriale de bază care se utilizează la aprecierea mărfurilor?

10. Care sunt mirosurile de bază?11. Ce senzaţii de bază caracterizează gusturile specifice

mărfurilor?12. Ce se înţelege prin aroma unei mărfi?13. Exemplificaţi cinci indici noţionali care se pot utiliza la

aprecierea proprietăţilor tactile a mărfurilor!14. Enumeraţi şase categorii estetice prin care se pot exprima

proprietăţile estetice ale mărfurilor!15. Care sunt proprietăţile optice semnificative ale mărfurilor ?

Bibliografie:1. STANCIU, I şi OLARU MARIETA, Bazele merceologiei,

Universitatea independentă “ Dimitrie Cantemir “ Bucureşti, 1993.

2. OLARIU MARIETA PAMFILIE RODICA, SCHILERIU I.,PĂRĂIAN ELENA,BĂETONIU P., PURCĂREA ANCA. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Editura Eficient, Bucureşti, 1999

25