cap vii. teologia alcatuirilor imnografice ale cartii triodului

8/19/2019 Cap VII. Teologia Alcatuirilor Imnografice Ale Cartii Triodului

1/16

Teologia alcatuirilor imnografice ale perioadei triodului

Cântările şi rugăciunile rânduite pentru perioada Triodului se deosebesc în

conţinut, de celelalte alcătuiri imnografice, care sunt mai vesele, fiind pe aceiaşilinie doctrinară cu regulile şi prescripţiile caracteristice perioadei, Biserica

încercând prin aceste alcătuiri să introducă pe credincioşi într-un mediu divin, aşa

cum bine spunea Teilhard de Chardin1, în care starea de rugăciune pe perioada

acestor şapte săptămâni, să înlocuiască starea de griă lumească, starea de

deşertăciune, starea de tristeţe, starea de orbire sufletească!

"intre toate imnele şi rugăciunile acestei perioade, cea mai sintetică, maie#presivă şi mai cuprin$ătoare rugăciune de pocăinţă este cea a %fântului &frem

'irul, numită, prin e#celenţă, rugăciunea (ostului )are! *n această rugăciune este

cuprinsă o în treagă teologie a bolii dar tot aici este cuprinsă şi o teologie a

vindecării prin pocăinţă!

+ceastă rugăciune se rosteşte în (ostul )are la sfârşitul fiecărei aude

bisericeşti Ceasul al ./-lea, 0ecernie, (avecerniţă, )ie$onoptică, trenie, Ceasul

., Ceasul al lll-lea! Ceasul al 0l-lea, 2bedniţa, în total de nouă ori în cursul $ilelor

liturgice de luni, marţi şi oi şi de opt ori în $ilele de miercuri şi vineri, e#ceptând

sâmbetele şi duminicile, ale căror slube au o rânduială aparte faţă de celelalte $ile

ale săptămânii!

Cifrele de opt şi nouă, de câte ori se rosteşte rugăciunea, simboli$ea$ă

împărăţia cea veşnică a lui "umne$eu din ceruri şi cele nouă cete îngereşti pe care

Biserica luptătoare sau pământească le imită prin rugăciunile ei neîncetate, 3vrând

1 Teilhard de Chardin, Mediul divin, trad! de "orin 'tefănescu, &ditura 4erald,5667, p, 89


2/16

parcă să ne spună că numai pocăinţa ne poate învrednici de viaţa fericită a vieţii

veşnice şi de traiul împreună cu îngerii:5!

;ugăciunea aceasta are trei părti distincte

3 Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie

!ar duhul cu raţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-

l mie, slugii "ale

#şa Doamne, împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu

osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti, în vecii vecilor #min$:

+ceastă rugăciune sinteti$ea$ă în cuvinte simple, dar cuprin$ătoare, toată

teologia (ostului )are, deoarece enumeră în conţinutul celor trei grupe de cereri

toate elementele negative şi po$itive ale pocăinţei şi invocă puterea lui "umne$eu

pentru a ne elibera de cele dintâi şi a ne împodobi cu celelalte căci, numai

vindecând bolile sufleteşti, deschidem calea întoarcerii noastre către "umne$eu şi

punem început pocăinţei! 3 #propiaţi-vă de Dumne%eu şi &l se va apropia de voi

'urăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici: =lacov

>,?@, spune cuvântul %cripturii, ceea ce înseamnă că lucrarea pocăinţei trebuie să

fie neîntreruptă şi perseverentă! 3'ând uiţi pe Dumne%eu, atunci începi să cugeti

rele şi să săvârşeşti fărădelegi:>, spune un sfânt părinte, iar, 3 pe măsură ce

înainte%i în sfinţenie, pe aceeaşi măsură lupta e mai aprigă Dacă Dumne%eu

5 (etroniu Tănase, (şile pocăinţei, &ditura )itropoliei )oldovei şi Bucovinei,.aşi, 1AA>, p! >


3/16

îngăduie aceasta - e ca omul să se smerească, să-şi simtă slăbiciunea şi să simtă

nevoia unui necontenit ajutor de sus:8!

+cest adevăr îl desprindem din însuşi te#tul rugăciunii %fântului &frem

%irul! 3 Dumne%eu apare aici drept unicul subiect activ, ferind de patimi şiacordând harul, nu fiindcă rolul de conlucrare al voinţei libere a omului ar fi

abandonat, ci mai degrabă pentru a arăta că viaţa duhovnicească are nevoie încă

de la începutul ei de alipirea intimă a voinţei umane de voinţa divină:!

;ugăciunea începe cu invocarea 3 Doamne şi Stăpânul vieţii mele:, prin care

credinciosul îl recunoaşte pe "umne$eu ca "omn şi %tăpân al vieţii sale9 &l l-a

adus la e#istenţă, îi guvernea$ă viaţa care nu stă în constituţia psihosomatică a

omului, ci în voinţa lui "umne$eu! 2mul, fiinţă creată şi limitată, dacă nu-

descoperă pe "umne$eu şi nu- recunoaşte %tăpân al său, îşi caută un alt spriin,

îşi creea$ă propriul dumne$eu-idol sau se consideră pe sine atotstăpânitor, se

idolatri$ea$ă!

"upă invocaţie, rugăciunea enumera patru boli sufleteşti care înrobesc

adesea sufletul şi îl despart de "umne$eu, ducându-l pe om în pragul de$nădedii şi

al morţii trândăvia sau lenea, gria de cele multe, iubirea de stăpânire şi grăirea în

deşert!

%fântul &frem începe cu patima trândăviei sau lenei, adeseori definită prin

aDedie spirituală, adică o stare de pasivitate şi indiferenţă care generea$ă 3răceala

faţă de toate nevoinţele duhovniceşti:7 şi se manifestă în ignoranţă, uitare, nepăsare

8 Eicolae +rseniev, op cit !, p! 79

)aDarios %imonopetritul,op cit !, p! 1


4/16

şi 3nesimţirea cea împietrită:?! &ste, de fapt, 3un cinism profund înrădăcinat care,

la orice schimbare duhovnicească răspunde *pentru ce+, făcând din viaţa

noastră o teribilă risipire sufletească:A!

enea se opune efortului ascetic şi este potrivnică de$voltării omuluiduhovnicesc16! 3'el trândav cu sufletul şi defăimător, chiar dacă va avea multă

vreme de pocăinţă, nimic vrednic nu va săvârşi, nici nu se va împăca cu Dumne%eu

din cau%a lenevirii, dimpotrivă, cel trea% şi care-i aprins de osârdie pentru

pocăinţă cu multă sârguinţă, în puţină vreme va putea stinge păcate

îndelungate:11!

3rija de multe: este rodul trândăviei care tulbură liniştea cugetului15, căci,

3atunci când mintea este asaltată de nesfârşite griji lumeşti, nu-i în stare să vadă

limpede adevărul :1,58@, spune psalmistul

? , 'easlov, p! 1>9

A +le#ander %chmemann, op cit !, p! >69

16 Fean Claude archet, "erapeutica bolilor mintale, trad! de )arinela Boin,&ditura %ofia, Bucureşti, 566?, p! 1


5/16

"avid! 3 .uaţi seama la voi înşivă:, ne îndeamnă )ântuitorul, 3 să nu se îngreuie%e

inimile voastre cu grijile vieţii: =uca 51,@! 3 Dacă Dumne%eu are atât de mare

grijă de cele ce au fost făcute pentru noi, cu atât mai mult de noi/ dacă are grijă

de cei ce ne slujesc, cu atât mai mult de noi, stăpânii acestora:1>!)intea i$buteşte să domine patimile prin lepădarea griilor lumeşti şi

dobândirea liniştii sufleteşti care nu fac altceva decât să constituie acea treaptă a

urcuşului spiritual prin care se reuşeşte abţinerea de la lucrurile deşarte, pentru a

se putea înălţa spre contemplaţia lui "umne$eu, căci, 3afecţiunea minţii faţă de

simţire o face roabă plăcerilor trupului:18, iar 3mintea care nu se împrăştie şi nu o

ia ra%na prin simţuri spre lucruri omeneşti se întoarce acasă şi se ridică prin

puterile sale ca să cugete la cele dumne%eieşti 0i cu cât este mai pătrunsă şi mai

luminată de acea frumuseţe, cu atâta îşi uită parcă şi de cele trecătoare şi nu mai

dă prea mult de hrană, nici nu se îngrijorea%ă de îmbrăcăminte, ci liberă de griji

pământeşti, îşi îndreaptă întreaga râvnă spre dobândirea bunătăţilor celor

veşnice, nevoindu-se numai după înţelepciune şi bărbăţie, după dreptate şi

cumpătare, precum şi după celelalte virtuţi care i%vorăsc din acestea şi care dau

apoi putinţa creştinului să-şi îndeplinească toate datoriile vieţii:1!

%imţul duhovnicesc se atrofia$ă şi dispare atunci când toată gria este

orientată spre cele materiale şi perisabile, omul nu mai aspiră spre valorile eterne,

şi astfel în el se naşte gustul puterii şi al vanităţii, e#teriori$at în dorinţa nestăvilită

1> %fântul .oan Gură de +ur, 1milii la Matei, trad! de (r! "umitru Hecioru, încolecţia P.S.B. nr! 5, p! 579

18 Talasie ibianul, op cit !, p! 189

1 %fântul 0asile cel )are, 'ătre prietenul rigorie, p! 11A9


6/16

de a domina şi de a acumula cât mai multe bunuri, umilind şi subugând în mod

abu$iv pe aproapele în scopul satisfacerii propriilor interese egoiste!

(atima aceasta este numită de %fântul &frem 'irul 3iubire de stăpânire:!

%finţii (ărinţi o denumesc 3iubire trupească de sine: şi o socotesc 3maica patimilor :17, pentru că, 3toate patimile vin din plăcerea de sine, din egoism şi din

mândrie/ şi sunt susţinute de acestea:1?!

*n mintea omului orbit de asemenea patimi, imaginea asupra lumii este

deformată9 dacă omul se substituie lui "umne$eu, considerându-se stăpân şi domn

şi vede totul prin prisma egoismului său şi a propriei satisfacţii, în ca$ul acesta, el

devine centrul universului, măsura tuturor lucrurilor, şi începe a evalua totul în

termenii nevoilor, ideilor, dorinţelor şi udecăţilor sale!

*n sens creştin, adevărata stăpânire înseamnă sluire a aproapelui în duhul

dragostei sincere şi de$interesate şi nu a e#ploatării nemiloase şi a subordonării

despotice! Cei ce fac abu$ de putere 3capătă şi mai mult puterea de a nedreptăţi

chiar cu ajutorul celor împilaţi şi robesc pe ceilalţi oameni prin cei nedreptăţiţi

mai înainte/ şi aşa creşterea puterii ajunge prilej de mai mare răutate:1A! 2 astfel

de pornire pătimaşă şi atitudine sfidătoare se poate e#prima la fel de bine şi prin

indiferenţă, dispreţ, aroganţă şi lipsă de respect faţă de semeni! în asemenea ca$uri,

3 sinuciderea duhovnicească se completea%ă cu crima duhovnicească:56!

Ca de$nodămant al stării acesteia, apare risipirea în care omul nu mai este

stăpân pe sine şi sfârşeşte în grăirea în deşert, care este o consecinţă firească a

17 %fântul )a#im )ărturisitorul, # doua sută2, p! 8891? %fântul Teofan Iăvorâtul, op cit !, p! 5


7/16

iubirii de stăpânire! Graiul este un dar oferit de "umne$eu omului, prin intermediul

căruia comunică cu "umne$eu, îl preamăreşte şi îl $ideşte pe aproapele! *n mod

parado#al, când cuvântul este deviat de la originea şi scopul său dumne$eiesc, el

devine unealtă a răului, cuvânt ucigător prin grăirea în deşert!3 3rin *cuvânt deşert+ se înţelege un cuvânt grăit fără rost, de pildă

cuvintele care dau naştere la râs nesăbuit sau cuvintele de ruşine, neruşinate şi

nepotrivite:51! Glasul lui "umne$eu nu-l putem au$i niciodată în $gomotul infernal

al patimilor, ci numai în clipele tainice ale rugăciunii, tăcerii şi reculegerii!

Când punem stavilă grăirii deşarte, care ne îndeamnă să ne risipim mintea în

$adar şi să o abatem de la concentrarea gândurilor şi meditaţia religioasă, noi

veghem asupra simţurilor, de$rădăcinăm neghinele patimilor şi restabilim liniştea

interioară, ca să putem au$i şi simţi pe "umne$eu în inima noastră! 3'ea dintâi

poartă care duce la !erusalimul mintal 4inteligibil5, la atenţia minţii, este tăcerea

gurii întru cunoştinţă:55, spune un mare ascet al Bisericii! %finţii (ărinţi, temându-

se de marea răspundere a cuvântului, au recomandat mai mult tăcerea decât

vorbirea!

*n prima parte a rugăciunii, %fântul &frem menţionea$ă obstacolele care se

ivesc în calea mântuirii şi anume, 3 patimile cele mai generale, din care se nasc

toate6 iubirea de plăcere, iubirea de argint şi iubirea de slavă:5

51 %fântul .oan Gură de +ur, 1milii la Matei, p! 8659

55 %fântul Hilotei %inaitul, "re%ia minţii şi cerul inimii, trad! de "iac, .oan .! .că r!, &ditura "eisis, %ibiu, 566A, p! 1


8/16

+ceste boli sufleteşti 3 se sting prin smerita cugetare, prin blândeţe şi

dragoste:5>! "e aceea, în partea a doua a rugăciunii, credinciosul imploră mila lui

"umne$eu spre a se împodobi cu virtuţile creştineşti opuse patimilor amintite

anterior, pentru că, în pocăinţă, mai întâi are loc curăţirea de patimi şi apoi urmareavirtuţii!

(rima etapă a pocăinţei este despătimirea sau i$băvirea de patimi, adică

desţelenirea terenului spiritual pentru a cultiva într-însul seminţele virtuţilor,

fiindcă numai 3curăţit şi eliberat de patimi, va putea credinciosul participa cu

toată fiinţa sa la moartea şi învierea lui 7ristos, devenind una cu &l atât în

8eno%a, cât şi în slava Sa 'ăci, pe măsura curăţiei sale, omul poate ajunge la

cunoştinţa #devărului:58 şi la intuiţia lucrurilor suprasensibile şi mai presus de

înţelegere! 3 9ericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumne%eu:

=)atei 8, ?@!

3 Duhul curăţiei: înseamnă acea nevinovăţie şi puritate lăuntrică care dă

integritate spirituală omului, iar această însuşire sufletească rodeşte numai atunci

când este susţinută de profun$imea gândului smerit! 31 conştiinţă care veşnic este

însoţită de aducerea-aminte smerită faţă de Dumne%eu, repre%intă i%vorul

adevăratei vieţi duhovniceşti:5, deoarece, 3 Domnul primeşte numai pe acela care

vine la &l cu sentimentul păcătoşeniei sale !ar de la cel care vine la &l cu

sentimentul dreptăţii sale, îşi întoarce faţa 'ăci &l de aceea a şi venit 4în lume5,

ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi, nu pe cei drepţi:57!

5> !bidem, p! 56958 )aDarios %imonopetritul,op cit !, p!


9/16

%merenia este cununa virtuţilor şi 3temelia oricărei creşteri duhovniceşti:5?!

2rice faptă vrednică de pocăinţă trebuie să i$vorască dintr-o smerenie adâncă, căci,

altfel, îşi pierde valoarea morală! Hără conştiinţa nevredniciei, nu putem vorbi de o

pocăinţă sinceră şi adevărată! 3 ;u este nici o faptă bună de a noastră care să nuaibă nevoie de smerenie$ ;u este nici una care să poată să stea fără ea$ De mi-ai

vorbi de cuminţenie, de feciorie, de dispreţul averilor, de orice, toate virtuţile sunt

necurate, blestemate, urâte când le lipseşte smerenia 3retutindeni, dar, să ne

însoţească smerenia6 în cuvinte, în fapte, în gânduri/ cu ea să clădim faptele

noastre bune:5A, spune un mare predicator al pocăinţei!

(e fondul smereniei şi al curăţiei sufleteşti ia naştere răbdarea în ispite,

neca$uri şi încercări! Hiind plata păcatelor noastre, acestea sunt inevitabile, dar

3cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui: =)atei 5>,1


10/16

Să fim cu îndelungă-răbdare întreolaltă şi va fi şi &l cu îndelungă-răbdare faţă de

păcatele noastre Să nu răsplătim răul cu rău şi nu vom primi după păcatele

noastre 'ăci iertarea greşalelor noastre o aflăm în iertarea fraţilor !ar mila lui

Dumne%eu e ascunsă în milostivirea noastră faţă de aproapele:


11/16

Toate cele patru virtuţi neprihănirea sau curăţia sufletească, smerenia,

răbdarea şi iubirea sunt trăsăturile sufletului creştinesc autentic, curăţit de

întinăciunea patimilor şi renăscut la viaţa cea nouă prin pocăinţă! ;ugăciunea

%fântului &frem 'irul ne oferă o adevărată lecţie de învăţătură duhovnicească,înfăţişându-ne imaginea omului stricat de patimi şi a omului înnoit prin virtute!

(artea a treia a rugăciunii %fântului &frem 3 #şa, Doamne, împărate,

dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu:, este

o recapitulare într-o formă mai concisă ale celor cerute în partea a doua!

Credinciosul imploră acum autorul lui "umne$eu pentru a-l întări în lupta cu cel

mai mare adversar păcatul mândriei care reuneşte toate păcatele şi nu-l părăseşte

pe om niciodată!

)ândria îl împiedică pe credincios să-şi vadă propriile sale slăbiciuni şi

păcate! &a este o cunoaştere falsă a realităţii, pentru că, îndreptăţindu-se pe sine şi

atribuindu-şi merite şi calităţi pe care nu le are, omul mândru vede la ceilalţi

oameni numai defecte şi începe să-i defaime şi să-i udece, atrăgându-şi asupra sa

propria osândă! &l uită că 3nimic nu este aşa de pier%ător pentru păcat precum

învinuirea şi osândirea de sine cu pocăinţă şi lacrimi:


12/16

Eumai prin recunoaşterea propriilor păcate şi neosândirea greşelilor

aproapelui îndepărtăm din noi viermele mândriei, căci, în ca$ contrar, facem inutil

orice efort ascetic şi orice act de pocăinţă pe care l-am săvârşi în perioada (ostului

)are!2 învăţătură deosebit de bogătă în conţinut o găsim şi în Canonul cel )are

al %fântul +ndrei Criteanul!

.deea predominantă, care străbate întregul conţinut al Canonului, este

recunoaşterea stării de păcătoşenie şi căinţa adâncă pentru greşelile săvârşite,

pentru că 3amintirea păcatelor trecute este oprire a păcatelor viitoare:


13/16

%uspinul inimii şi mustrarea cugetului pentru pierderea 3 frumuseţii celei

dintâi: a chipului dumne$eiesc este e#presia căinţei sincere dar şi a speranţei

neclintite că "umne$eu ne i$băveşte din prăpastia căderii şi din adâncul

de$nădedii 3Strigat-am cu toată inima mea către induratul Dumne%eu şi m-aau%it din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea:>1!

.nima este centrul afectivităţii! "in ea încolţesc şi florile virtuţilor, dar şi

neghinele răutăţii pentru neînfrânare! 31are i%vorul aruncă din aceeaşi vână, şi

apa dulce şi pe cea amară: =lacov 5! Ca să aungem la lumina cunoştinţei

de "umne$eu, trebuie 3 să sfâşiem dar inimile ca să scoatem din rădăcină orice

iarbă rea şi orice gând viclean s-ar găsi în noi şi să facem curate ţarinile pentru

primirea seminţelor bunei credinţe:>>, pentru că, 3din tinereţe, Mântuitorule,

poruncile "ale am lepădat, şi mi-am trecut toată viaţa cu pofte lenevindu-mă/

>1 !bidem, p! 15 !bidem, p! 179

>< %fântul .oan Gură de +ur, 1milii la statui, vol! ., trad! de +drian (odaru,&ditura (olirom, .aşi, 5611, p! 551 9

>> , "riod , p! 1


14/16

pentru aceasta strig =ie, Mântuitorule6 Măcar la sfârşit, mântuieşte-mă:>8!

;ecunoaşterea păcatelor este primul pas în lucrarea pocăinţei! 3 De ne vom aduce

aminte de păcat, Dumne%eu îl va uita pe el ;oi singuri să ne pedepsim, noi singuri

să ne prihănim #şa vom îmblân%i pe !Conştiinţa păcătoşeniei tre$eşte nu numai repulsia şi aversiunea faţă de

păcat, ci naşte şi regretul profund pentru urmările lui, aprin$ând în suflet dorinţa de

întoarcere pe calea cea dreaptă, idee pe care autorul o e#pune în te#tul canonului

3 3riveghea%ă, o, suflete al meu, şi te fa deosebit, ca cel mare între patriarhi/ ca să

dobândeşti faptă cu cunoştinţă, ca să te faci minte vă%ătoare de Dumne%eu, şi să

ajungi norul cel neapus întru gândire adâncă şi să te faci neguţător de lucruri

mari:>7!

"e aceea, nu ne surprinde faptul că întregul conţinut al canonului este o

necontenită plângere de pocăinţă e#teriori$ată într-un şir neîntrerupt de strigăte,

îndemnuri, chemări şi vaiuri de întristare şi de deplângere a stării de păcătoşenie

3:ai, ticăloase suflete$ 3entru ce te-ai asemănat &vei celei dintâi 'ă ai că%ut rău

şi te-ai rănit amar:, căci 3n-a fost în viaţă păcat, nici faptă, nici răutate pe care

să n-o fi săvârşit cu mintea şi cu cuvântul, cu voinţa şi cu gândul, şi cu

ştiinţa:>?! "e aceea, 3întoarce-te, căieşte-te, descoperă cele ascunse, grăieşte lui

Dumne%eu, 'elui ce ştie toate:! 3 Deşteaptă-te, o, sufletul meu$ la seama faptelor

tale pe care le-ai făcut, şi le dă pe ele înaintea ochilor tăi/ varsă picături din

>8 !bidem, p! 18A9> %fântul .oan Gură de +ur, 1milii la statui, vol! ., p! 5579

>7 , "riod , p! 1>9

>? !bidem, p! 15A9


15/16

lacrimile tale/ spune cu îndră%neală faptele tale şi cugetele tale lui 7ristos, şi te

îndreptea%ă:>A!

%finţenia este idealul suprem al vieţii noastre creştineşti! +cest ideal îl ating

toţi cei ce se străduiesc să e#perimente$e cu fapta şi cu gândirea trăirea autentică avieţii în 4ristos, biruind păcatul în trup şi făcând din sufletul lor locaş sfinţit al

"uhului %fânt! 3Sfinţii sunt oameni uniţi cu Dumne%eu şi consacraţi în slujba

împlinirii voii .ui 1mul consacrat lui Dumne%eu va trebui să se păstre%e curat de

toate întinăciunile:86!

(rin post şi rugăciune, prin ascultarea lecturilor biblice şi a cântărilor sfinte,

prin săvârşirea metaniilor şi a faptelor de milostenie şi, mai ales, prin împărtăşirea

euharistică cu Trupul şi %ângele lui 4ristos, noi ne transformăm şi ne înnoim viaţa

noastră sufletească şi trupească, ne limpe$im gândurile şi simţirile noastre şi ne

3curăţim vasele sufletului prin credinţă nefăţarnică pentru primirea Sfântului

Duh:81!

+ceasta este raţiunea şi scopul fundamental al participării noastre active şi

regulate la slubele şi rugăciunile Bisericii! 3 # trăi în Dumne%eu şi pentru

Dumne%eu, nu înseamnă a ieşi din lume şi a protesta împotriva ei, ci a transfigura

această lume, prin spiritualitatea şi dumne%eirea pe care şi-a asimilat-o persoana

ta din contactul permanent şi intim cu Dumne%eu:85!

Cântările şi rugăciunile bisericeşti din cursul anului, şi, în special cele din

(ostul )are, ne călău$esc paşii pe drumul luminos al pocăinţei, învăţându-ne 3 să

>A !bidem, p! 1779

86 %fântul Chiril al .erusalimului, op cit !, p!


16/16

nu lăsăm gusturile şi poftele să covârşească ceea ce este mai curat în noi6

sufletul :8

8< .uliu %criban, 'hemarea preotului, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti,1A51, p! >

cap vii. teologia alcatuirilor imnografice ale cartii triodului

Documents