7/30/2019 Canoanele Bisericesti Cu Privire La Ingrijirea Bolnavilor

http://slidepdf.com/reader/full/canoanele-bisericesti-cu-privire-la-ingrijirea-bolnavilor 1/2

CANOANELE BISERICII PRIVIND  ASISTENŢA ŞI ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR  Drd. Daniel FILIMON

În răsăritul ortodox problema bolii, atât ca suferinţă fizică, cât şi ca păcat, ridică o îndoită

 perspectivă: pe de o parte ne este înfăţişată starea sensibilă prin care trece bolnavul, pe de altă partese vorbeşte despre atitudinea de solidaritate pe care comunitatea şi Biserica în general trebuie să omanifeste faţă de cel aflat în boală. Referitor la această ultimă realitate mărturie ne sunt şi canoanele

ortodoxe care cuprind prescripţii privitoare la situaţia bolnavilor.

Realităţi triste ale existenţei umane, boala, suferinţa şi moartea sunt consecinţe ale păcatului,căci: „precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut latoţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” ( Romani 5, 12). De aceea Biserica îndeamnă, atât pe ceisuferinzi, cât şi întreaga comunitate a credincioşilor, la o atitudine de pocăinţă, de răbdare şirugăciune. Această problemă a bolii, a păcatului şi a prezenţei bolnavilor în rândul comunităţilor decreştini face şi obiectul unor canoane bisericeşti care prescriu, în parte, atitudinea pe care Biserica

 prin slujitorii şi membrii ei o pot adopta faţă de persoanele aflate în suferinţă şi în boală.Canonul 13 al Sinodul I Ecumenic aminteşte de împărtăşirea celor muribunzi. Este vorbadespre o veche practică a Bisericii în care cei aflaţi în situaţia de a muri (din cauza bolii sau a altor împrejurări), după o prealabilă apreciere a situaţiei de către epicop, primesc Sfânta Euharistie spreîntărire spirituală şi pregătire pentru momentul trecerii la Domnul. Acest lucru îl surprinde şiCanonul 9 al Sf. Nichifor Mărturisitorul care aminteşte faptul că „se cuvine să se dea dumnezeiascaîmpărtăşanie celui bolnav în primejdie de moarte, chiar şi după ce a gustat mâncare”. Trebuieobservată condiţia esenţială a situaţiei anume „primejdia de moarte”. Pentru bolnavul aflat în pragulmorţii este indicată administratea Sfintei Euharisti chiar dacă, din neputinţă, acesta a gustat mâncare.Practica aceasta a împărtăşirii celor suferinzi este întâlnită şi astăzi în Biserica Ortodoxă. În spitale,în aziluri sau în locuinţele personale creştinii aflaţi în suferinţă primesc din partea preoţilor Sfânta

Euharistie, mijlocul prin care Hristos pătrunde în fiinţa psihosomatică a credincioşilor suferinzi pentru a se înălţa cu ei la Dumnezeu Tatăl.O altă realitate evidentă surprinsă în textul canoanelor priveşte administrarea Sf. Taine a

Botezului persoanelor bolnave sau aflate în primejdie de moarte. Astfel, canonul 12 al Sinoduluilocal din Neocezareea aminteşte de botezul celor aflaţi în boală. Este vorba de botezul în caz denecesitate. Aceeaşi stare este întâlnită şi în cuprinsul canonului 47 al Sinodului din Laodiceea undese stipulează faptul că toţi acei catehumeni care au primit „luminarea şi apoi s-au sculat să înveţecredinţa şi să cunoască că s-au învrednicit de dar dumnezeiesc”. Canonul 45 al Sinodului din

Cartagina aminteşte de prezenţa unor giranţi (naşi) în cazurile în care bolnavii nu-şi pot mărturisicredinţa şi convingerea personală. Prezenţa naşilor ca viitori părinţi spirituali ai celui botezatreprezintă un element asigurator al faptului că neofitul, atunci când se va însănătoşi, va fi credincios

al bisericii. Despre botezul celor aflaţi pe patul de moarte amintesc şi canoanele 26  şi 38 aleSfântului Nichifor Mărturisitorul . Primul canon face referire la botezul şi călugăria pe patul demoarte şi se referă la cazurile în care cel bolnav cere să fie botezat sau să ia schima monahală. Aldoilea canon menţionează situaţia botezului pruncilor în primejdie de moarte. Canonul permite botezarea pruncului chiar după trei sau cinci zile, dacă acesta se află în primejdie de moarte.

Administrarea Tainei Botezului celor aflaţi în suferinţă (în cazul în care aceştia – fie copii, fiematuri – nu au primit încă Botezul creştin) devine imperativă în condiţiile prescripţiilor canonice demai sus. Cu atât mai mult cu cât cel în cauză solicită botezul. Această practică o regăsim şi astăzi în

7/30/2019 Canoanele Bisericesti Cu Privire La Ingrijirea Bolnavilor

http://slidepdf.com/reader/full/canoanele-bisericesti-cu-privire-la-ingrijirea-bolnavilor 2/2

C  ADRUL  LEGISLATIV   EUROPEAN  CU   PRIVIRE   LA  ASISTENŢA  BOLNAVILOR 

cultul Bisericii Ortodoxe. Bolnavii şi cei aflaţi în situaţie de moarte sunt încreştinaţi şi „uniţi cuHristos” şi, ulterior, chiar Împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Euharistic.

Alături de administrarea Sfintelor Taine a Botezului, respectiv Euharistiei, prescripţiilecanonice vizează şi o serie de măsuri speciale faţă de persoanele aflate în suferinţă. În acest contextamintim canonul 10 al Sf. Timotei al Alexandriei care aminteşte faptul că cei bolnavi pot fi dezlegaţi

de practica postirii. „..Se cuvine a se îngădui să ia cel bolnav şi hrană şi băutură cât poate suporta;căci este cu dreptate ca mai cu seamă cel slăbit să se împărtăşească de untdelemn”. Este vorba de perioadele de post din timpul anului bisericesc (în canonul de faţă se aminteşte de postul Păresimilor)şi de dezlegările pe care Biserica le poate face în situaţia celor suferinzi care nu se pot conformarestricţiilor alimentare. De altfel, această problemă a postului creştin, ca practică ascetică, şi a prezenţei lui în lumea contemporană constituie una dintre temele unui viitor sinod panortodox.

Concluzionând cele prezentate se poate observa faptul că Biserica Ortodoxă este alături decredincioşii săi aflaţi în suferinţă şi în boală, încurajându-i şi asistându-i religios şi social. Acestlucru este ilustrat şi de canoanele amintite mai sus. Potrivit acestora, grija faţă de bolnav ar trebui săse manifeste mai întâi prin cercetare, apoi aducere la Hristos (Botez – acolo unde este cazul), unirecu Hristos (prin Sfânta Euharistie), încurajarea şi menajarea (alimentară) bolnavului. Acestea sunt

modurile prin care cei în suferinţă primesc puterea spirituală de a înţelege realitatea stării în caresunt, convingerea asupra necesităţii rugăciunii şi tăria de-a merge mai departe, întocmai cuvintelor  pauline: „suferinţa, aduce răbdare şi răbdarea încercare, iar încercarea nădejde” ( Romani 5, 3-4).

2