candida tratament

10
Am scăpat de candidoză rapid şi pentru totdeauna! 4 septembrie,2013 Am avut parte de o viaţă fără probleme de sănătate până la 30 ani. La un moment dat, am simţit nişte dureri, de care nu ştiam până atunci şi care se înrăutăţeau pe măsură ce timpul trecea. Rodica Bogdan, medic naturist Simptomele erau foarte deranjante şi jenante. Am depistat o formă severă de infecţie cu candida amplificată de oboseală, arsuri provocate de reflux esofagian şi crampe la nivelul stomacului, plus ameţeală. Doar în momentul, în care am început să am erupţii cutanate, sinuzită şi infecţii ale căilor respiratorii, însoţite de o constantă scurgere nazală, am realizat că ceva din interiorul sistemului meu era în neregulă, aşa că am decis să fac ceva. Tratamente ineficiente Pentru erupţii am aplicat diferite creme antiinflamatoare renumite, dar rezultatele au fost de scurtă durată şi din moment ce am oprit folosirea lor, erupţia a revenit în formă mult mai severă. Am urmat fiecare prescripţie medicală, unguente sau creme vaginale, renumite pentru tratarea candidozei care au avut efectul 1

Upload: silveonne

Post on 27-Dec-2015

58 views

Category:

Documents


17 download

DESCRIPTION

Candida Tratament eficient, cu dieta corecta si produse naturale

TRANSCRIPT

Page 1: Candida Tratament

Am scăpat de candidoză rapid şi pentru totdeauna!4 septembrie,2013

Am avut parte de o viaţă fără probleme de sănătate până la  30 ani.  La un moment dat, am simţit nişte dureri, de  care nu ştiam până atunci şi care se înrăutăţeau pe măsură ce timpul trecea.

Rodica Bogdan, medic naturist

Simptomele erau foarte deranjante şi jenante. Am  depistat o formă severă de infecţie cu candida amplificată de oboseală,

arsuri provocate de reflux esofagian şi crampe la nivelul stomacului, plus ameţeală.

Doar în momentul, în care am început să am erupţii cutanate, sinuzită şi infecţii ale căilor respiratorii, însoţite de o constantă scurgere nazală, am realizat că ceva din interiorul sistemului meu era în neregulă, aşa că am decis să fac ceva.

Tratamente ineficientePentru erupţii am aplicat diferite creme antiinflamatoare renumite, dar rezultatele au fost de scurtă durată şi din moment ce am oprit folosirea lor, erupţia a revenit în formă mult mai severă. Am urmat fiecare

prescripţie medicală, unguente sau creme vaginale, renumite pentru tratarea candidozei care au avut efectul prevăzut doar pentru o perioadă scurtă de timp. Doctorul a susţinut că majoritatea oamenilor la 30 de ani încep să aibă astfel de simptome şi că nu trebuie să mă îngrijorez, atâta timp cât schimb câte ceva în regimul meu alimentar (să evit laptele) şi să-mi administrez un antiinflamator, un antiacid, iar cremele antifungice ar

1

Page 2: Candida Tratament

trebui să funcţioneze. Când i-am spus că deja am luat tot ceea ce îmi recomandase, dar fără succes, el a susţinut că nu le-am administrat corespunzător şi suficient.Câteva săptămâni mai târziu, după controlul medical,

toate simptomele corelate cu candidoza s-au înrăutăţit, deoarece cremele antifunge doar au ameliorat problema. Mai târziu am fost diagnosticată cu suprainfecţie cu candida şi astfel stările, pe care le aveam semnalau incontrolabila candidoză.Am spus STOP pastilelor

Am decis la un moment dat că e timpul să mă opresc de înghiţit pastile. După care am încercat să caut în abordările holistice pentru vindecare (metode de tratament din afara medicinii clasice). Primul lucru, pe care l-am realizat, a fost că niciodată pentru o boală nu există o singură cauză şi nu sunt medicamente magice sau o vindecare rapidă.Am rezolvat puzzle-ul Candida

După 7 ani de cercetări, am pus laolaltă toate piesele puzzle-lui Candida şi am creat un program 100% natural holistic, pentru tratarea candidozei, care vizează combaterea cauzei, inclusiv toate simptomele deranjante şi dureroase.

În primele săptămâni de aplicare a principiilor din programul meu, am început să simt mai multă energie şi vitalitate. Au dispărut toate simptomele descrise mai sus. Mi-am revenit.

Nu  vorbesc despre un proces de scurtă durată, este nevoie de răbdare şi perseverenţă, deoarece rezultate vizibile pot apărea după 4 sau chiar 6 săptămâni.

2

Page 3: Candida Tratament

Tratamente

Un punct important în calea, pe care am urmat-o, a fost acumularea informaţiilor despre eliminarea toxinelor, curăţarea internă, echilibrul hormonal, alimentaţia sănătoasă, controlul stresului, antibiotice, pro şi prebiotice.

Adoptă un regim alimentar sănătos şi elimină produsele care hrănesc candida. Vezi la ce trebuie să renunţi, dacă ai candida, aici.Test simplu ce se poate face acasă, pentru a descoperi gradul de severitate a candidozeiPe stomacul gol ia un pahar cu apă plată. Apoi adună o cantitate consistentă de salivă şi scuipă în pahar. Lasă paharul pentru 40 de min. Dacă saliva se dizolvă în apă eşti sănătos, dar dacă paharul se vede ca în imaginea ataşată, ai o infecţie cu candida.Tratament de ameliorare a simptomelor în 24 ore1. Foloseşte iaurt, neprocesat termic, fără aditivi,

zahăr, coloranţi. Cu ajutorul unei seringi fără ac introdu 10 ml de iaurt în interiorul vaginului, după o oră te poţi clăti cu un ceai de gălbenele.

2. Pregăteşte o soluţie din 2 linguriţe de oţet de mere (nu oţet alb sau simplu) sau sucul de la o jumătate de lămâie la un litru de apă. Umple irigatorul cu soluţie şi introdu-o în vagin. Aceasta va restabili pH-ul natural al vaginului. Dacă apar usturimi, măreşte diluţia sau renunţă la această metodă.

3. Ia un căţel de usturoi şi curăţă-l, având grijă să nu faci crestături pe suprafaţa lui, pentru că te poate ustura. Apoi pune căţelul în tifon şi leagă-l cu aţă dentară,  aşa ca o parte din aţă să rămână în exteriorul vaginului, pentru a-l putea scoate cu uşurinţă. Lasă-l să acţioneze 4 ore. În primele 5 minute poţi avea o senzaţie de usturime, dar mai târziu vei simţi o ameliorare evidentă a simptomelor.

3

Page 4: Candida Tratament

4.Se aplică la nivelul vaginului un tampon de bumbac îmbibat cu soluţie de argint coloidal şi se lasă peste noapte.

5.Vezi cum poţi folosi pelinul în

lupta cu candidoza aici.6.Îţi doresc să te bucuri din plin de noul tău stil de viaţă sănătos, pe care să-l menţii, orice-ar fi, pentru că nu ai nimic de pierdut, ci doar de câştigat! Să ai parte de iubire şi succes în tot ceea ce faci!Aici găseşti cartea mea http://tratamentcandida.ro/

Ai candidoză? Nu mânca aceste alimente!7 iulie,2014

Multe persoane suferă de candidoză (Candida Albicans), deoarece micoza face parte din flora intestinală, alături de alte bacterii. În momentul unui dezechilibru intern, aceasta devine infecţioasă.Pe lângă tratamentele locale şi interne, este bine să ţii şi un regim alimentar. Iată de care alimente trebuie să fugi când ai infecţia Candida, informaţie preluată din cartea  “În sfârşit,

4

Page 5: Candida Tratament

candidoza poate fi eliminată RAPID şi pentru totdeauna”, scrisă de Rodica Bogdan.

Este simplu: zahărul hrănește candida!Zahărul procesat este zahărul de trestie care a fost privat de fibrele esențiale și nutrienți. Nu mai conține proteine, calciu sau grăsimi.

Zahărul alb este 100% un element chimic pe care organismul tău nu-l mai recunoaște. Practic îți privează organismul de vitamine și minerale deoarece corpul trebuie să preia din resursele proprii cele necesare pentru a digera zahărul rafinat, drept rezultat apare oboseală și lipsa de energie.

Uleiurile hidrogenate epuizează organizmulUleiurile hidrogenate sunt uleiuri cu molecula schimbată (hidrogenarea protejează uleiurile și grăsimile de a deveni râncede). Rezultatul este o formă transformată de acizi grași pe care organismul tău nu o recunoaște, și acționează ca toxină. Uleiul hidrogenat se găsește în margarină (în cantități ridicate), gogoși, brioșe, sos pentru salată, bomboane, prăjituri, chiar și în pâine, maioneză, produse de patiserie, mâncare prăjită, uleiuri rafinate.

Grâul și drojdia sunt alimente ce hrănesc candida Asta nu înseamnă că trebuie să renunți complet la consumul produselor pe bază de grâu, ci să existe moderație în introducerea lui în alimentație. În această categorie intră și berea, ciupercile, extract de drojdie, oțet (oțet de vin roșu, oțet alb, oțet balsamic, maioneză, dressing pentru salată, ketchup, sos de friptură, sos soia, muștar, murături, măsline verzi, hrean, carne tocată, sos chili).

5

Page 6: Candida Tratament

Orezul alb și rafinat, cerealele și tărâțe expandateAceste alimente, odată rafinate, sunt decorticate de nutrienții importanți care se găsesc în pulpă (vitamine, minerale), astfel provoacă acumulări de „lipici” la nivelul tractului intestinal.

Alimentele procesate, conservate sau fermentateSimplitatea este una din cheile de bază a unei diete optime spre a trata infecția cu candida, de aceea trebuie urmată o dietă echilibrată și sănătoasă. Fă-ți un obicei în a te uita pe eticheta produselor pe care le cumperi. Dacă nu recunoști ingredientele, sau nu îți sună natural, nu mânca. Aici sunt încadrate toate E-urile, aditivii, coloranți sintetici, agenți de îngroșare etc. Evită murăturile, porumbul, alimentele gata ambalate, conservele, alimentele fermentate la conservă.

AlcoolulAlcoolul în cele mai multe forme este toxic pentru organismul tău. Poate cauza disfuncții la nivelul ficatului, candidoză, metabolism încetinit. Alcoolul este tot o formă de zahăr, este transformat rapid în acest produs, în interiorul organismului și poate fi folosit drept sursă de energie pentru drojdii. Berea este cea mai dăunătoare, deoarece este fabricată prin fermentarea drojdiilor cu zahăr, dar vinul este pe treapta a doua după bere. Oricum, pentru simplul fapt că este o formă de zahăr, limitează consumul de alcool la minimum.

CafeinaSe știe că aceasta stimulează producția de hormoni, ducând la dezechilibru hormonal, unul din factorii care contribuie la supraînmulțirea candidei. Nu bea cafea şi ceai negru.

6

Page 7: Candida Tratament

GrăsimileEvită să mănânci gras dacă suferi de candidoză. Mezelurile trebuie excluse, dar și alte grăsimi din lactate, de exemplu cașcavalul, untul, margarina, la fel și cremele grase din prăjituri, frișcă, maioneză și sosurile din comerț.

De asemenea evită aceste produse:

ciupercile;

alunele, untul de arahide și fisticul;

brânză cu mucegai și procesată;

Alimentele ce agravează candidoza

Produsele lactate (în special laptele de vacă) sunt probabil cele mai cunoscute în sensul agravării infecției cu candida. Cauzează alergii, produc mucus dens, și produc obstrucționarea tractului digestiv pe măsură ce se transformă într-un fel de lipici în interiorul intestinelor tale. Produsele lactate sunt încărcate cu hormoni, ce provin de la animalele injectate pentru a produce mai mult lapte, deasemenea conțin antibiotice, care perturb echilibrul hormonal și organismul tău în general.Ce să eviți: laptele și brânza, produse ce conțin lactoză, proteine din lapte, zer, lapte pudră degresat.

Carnea roșie (vită, porc) conține toxine foarte dăunătoare (acid uric și steroizi). Conțin proteine greu de digerat care cauzează o serie de problemele digestive și alergii care duc la dezvoltarea candidozei. Carnea are nevoie de un timp îndelungat pentru a trece prin tractul gastro-

7

Page 8: Candida Tratament

intestinal, care este în mod semnificativ , mai lung decât la animale, necesitând timp (de asemenea la temperatură ridicată) duce la fenomenul de putrezire. Astfel toxinele trec în sânge și sunt afectate o serie de organe, inclusiv dezechilibrul Candidei albicans.

8