când gandeşti ce gandeşti tu sau gândeşti ce gandesc alţii

3
1 Când gandeşti ce gandeşti tu sau gândeşti ce gandesc alţii În mintea noastră se ascunde o cheie uriaşă către binecuvantare sau una către dezastru, în mintea noastră-i libertatea şi tot în ea şi prin ea pare că ne punem lanţuri grele, în vreme ce continuăn să credem că altcineva ni le -a agăţat de maini şi de picioare. Atunci cand suntem slabi în propria minte şi credem că răul e posibil, că el ne poate învinge, or ne simţim descurajaţi, obosiţi şi neliniştiţi, lumea din jurul nostru poate să ne coboare într -un soi de abis negru în care pierdem şi bruma de putere ce ne ţinea la suprafaţă. ”Dacă te duci, avand oboseala prezentă în minte sau în corp,  într-o mulţime de oameni istoviţi, nervoşi, tulburaţi, forţa ta nu e preluată de ei, fiindcă ai prea puţină forţă de transmis. Dar tu absorbi şi, pentru o vreme, faci ca gandurile lor zorite, istovite, să fie parte din tine însuţi. Figurativ vorbind, atunci preiei o greutate. Preluand calitatea gandurilor lor, vei face multe lucruri cum le fac ei şi vei vedea tot ca ei. Vei fi descurajat deşi înainte erai plin de speranţă. Planurile tale de afaceri, care, cand eşti tu însuţi, par să reuşească, vor părea acum imposibile şi iluzorii. Probabil că vei fi indecis şi, în nesocotinţa indeciziei, vei cumpăra ceea ce nu îţi este necesar cu adevărat, vei face un pas greşit în afacere, un pas pe care nu l-ai fi făcut dacă ai fost tu însuţi, gandind tu

Upload: ortansa-ortansa

Post on 03-Apr-2018

218 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

7/28/2019 Când gandeşti ce gandeşti tu sau gândeşti ce gandesc alţii

http://slidepdf.com/reader/full/cand-gandesti-ce-gandesti-tu-sau-gandesti-ce-gandesc-altii 1/3

1

Când gandeşti ce gandeşti tu sau

gândeşti ce gandesc alţii 

În mintea noastră se ascunde o cheie uriaşă cătrebinecuvantare sau una către dezastru, în minteanoastră-i libertatea şi tot în ea şi prin ea pare căne punem lanţuri grele, în vreme ce continuăn săcredem că altcineva ni le-a agăţat de maini şi de

picioare. Atunci cand suntem slabi în propria minteşi credem că răul e posibil, că el ne poate învinge,or ne simţim descurajaţi, obosiţi şi neliniştiţi,lumea din jurul nostru poate să ne coboare într-unsoi de abis negru în care pierdem şi bruma deputere ce ne ţinea la suprafaţă. ”Dacă te duci,avand oboseala prezentă în minte sau în corp, într-o mulţime de oameni istoviţi, nervoşi,

tulburaţi, forţa ta nu e preluată de ei, fiindcă aiprea puţină forţă de transmis. Dar tu absorbi şi,pentru o vreme, faci ca gandurile lor zorite,istovite, să fie parte din tine însuţi. Figurativvorbind, atunci preiei o greutate. Preluandcalitatea gandurilor lor, vei face multe lucruri cumle fac ei şi vei vedea tot ca ei. Vei fi descurajatdeşi înainte erai plin de speranţă. Planurile tale de

afaceri, care, cand eşti tu însuţi, par să reuşească,vor părea acum imposibile şi iluzorii. Probabil căvei fi indecis şi, în nesocotinţa indeciziei, veicumpăra ceea ce nu îţi este necesar cu adevărat,vei face un pas greşit în afacere, un pas pe carenu l-ai fi făcut dacă ai fost tu însuţi, gandind tu

7/28/2019 Când gandeşti ce gandeşti tu sau gândeşti ce gandesc alţii

http://slidepdf.com/reader/full/cand-gandesti-ce-gandesti-tu-sau-gandesti-ce-gandesc-altii 2/3

2

 însuţi şi gandurile innorate nu s-ar fi strans inpreajma ta”, spune Prentice Mulford (Scrieri,vol.II; Ed. Leda, 2005) - unul dintre primii”căutători” spirituali şi unul dintre cei mai mari

cunoscători ai puterilor ce se ascund în minteaomenească. Nu-i nici o contradicţie în cele spuse mai sus, întrepercepţia că noi ne ducem în sus şi tot noicoboram în prăpastie şi asta doar pentru că nupracticăm gandirea conştientă. Asta spunea şiPrentice Mulford; absorbim negativitatea dinmediul înconjurător în anumite condiţii, cum ar fioboseala, descurajarea, neliniştea, suferinţapersonală. Starea noastră interioară sedeteriorează şi mai mult într-un mediu încărcat cutoxicitate mentală doar atunci cand noi înşinesuntem deja toxici. Puterea interioară, odihna,alimentaţia sănătoasă pentru corpul nostru saunumai pentru mintea noastră îi întăresc şi pe cei

căzuţi, ce ne stau în preajmă. Un bec micuţ facelumină într-o întreagă cameră şi chiar răzbatedincolo de aceasta. La fel, un trup odihnit, o minte

 încrezătoare, capabilă să gandească clar şiraţional, să vadă posibil imposibilul şi să creadă înputerile sale pot transforma un mediu plin denelinişte şi descurajare. Numai cand putereainterioară a unui om e stabilă, numai cand el ştie

ce face, unde merge, spre ce scop se îndreaptă şicrede că totul e cu putiinţă, mediul nefericit algandurilor înconjurătoare nu-l poate ataca,dimpotrivă; el poate schimba conştiinţa colectivă,care va resimţi mai multă forţă, mai multă puterede a se ridica, de a merge mai departe, de a reuşi. 

7/28/2019 Când gandeşti ce gandeşti tu sau gândeşti ce gandesc alţii

http://slidepdf.com/reader/full/cand-gandesti-ce-gandesti-tu-sau-gandesti-ce-gandesc-altii 3/3

3

”Să fii tu însuţi, să fii sigur că ceea ce gandeştisunt gandurile tale şi ceea ce gandeşti e ceea cevrei cu adevărat”, iată ce sugerează P. Mulford căne-ar face bine pentru a ne apăra de forţeledistructive, ce ne pot afecta în viaţa de zi cu zi întăcere. Să ai grijă ca, atunci cand păşeşti într-omulţime, să nu te duci acolo devitalizat, şovăitor,obosit şi fără să doreşti cu adevărat, căciexpunerea la negativitatea emisiei mentalecolective ar putea fi o certitudine. Avem nevoie săne autoverificăm conştient gandurile, să ne

 întrebăm dacă ceea ce gandim în fiecare momente un gand al nostru sau, poate, e doar consecinţaunei interacţiuni cu îndoiala, dubiile şi nefericireadin mediul înconjurător. Noi preluăm elementenocive din conştiinţa colectivă doar atunci candsolul propriei minţi e tulburat deja. Căci se poateca, din neatenţie, din neglijenţă sau din neştiinţăsă gandim gandurile altora, inconştient chiar să

acţionăm ca ei şi de aceea a fi conştienţi, a refuzagandurile care ne tulbură sau ne induc suferinţă,furie şi nelinişte ar putea să fie o taină a existenţeitreze şi, de ce nu, a unei existenţe prin careputem păşi mai frumos, mai responsabil şi maiconştient.

Autor: Maria Timuc