Costantin Negruzzi (1808 - 24 august 1868)

Costache Negruzzi s-a născut în anul 1808 la Trifeștii Vechi, din apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruzzi de origine răzășească, ajuns boiernaș în rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu.

Negruzzi debutează cu traducerea poeziei „Șalul negru” după Alexandr Pușkin. Negruzzi a scris și poezii originale, dar acestea nu sunt partea cea mai strălucită din opera lui. Cea mai însemnată lucrare în versuri e „Aprodul Purice”.

Operele în proză sunt împărțite în trei grupe, botezate cu titlul general de „Păcatele tinerețelor” (1857). În prima intră „Amintirile din junețe” câteva povestiri, din care unele cu caracter personal, de exemplu Zoe (1829) și O alergare de cai (1840), nuvele în care intriga e bine condusă și plină de interes, iar limba e românească și cu expresiuni nimerite

Dintre fragmentele care alcătuiesc grupa a doua, cea mai însemnată lucrare este „Alexandru Lăpușneanul”, publicată în Dacia Literară în 1840, una din nuvelele de referință ale literaturii române..

A treia grupă din scrierile lui Negruzzi o formează Scrisorile, peste 30 de bucăți. În unele se găsesc observări critice și satirice asupra obiceiurilor societății; în alte notițe despre diferiți scriitori (Scavin, Alexandru Donici), în alte amintiri personale sau povestiri din istoria țării. Tonul este în genere glumeț, potrivit cu genul acesta .

Negruzzi s-a ocupat și de teatru. Știm că a fost unul din cei care au pornit mișcarea din 1840. Pentru aceasta a tradus din franceză și a scris și lucrări originale - slabe ca întocmire dramatică, dar cu pasaje satirice hazlii: Cârlanii, vodevil într-un act (1857) și Muza de la Burdujeni (1850), în care își propune să ridiculizeze pe puriști și neologiști.

Se stinge din viață la 24 august 1868, și este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeștii Vechi.

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848- 17 august 1925)

Ioan Slavici nascut la Șiria, comitatul Arad si a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.

Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de statificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.

L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia „Fata de birău” în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul „Mara” , nuvelele „Moara cu noroc “și „Pădureanca”, iar memoriile sale publicate în volumul „Amintiri”, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.

Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată „Închisorile mele”, publicată în 1921.Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter.

Nuvele: „Popa Tanda (1873), „Moara cu noroc”(1881), „Comoara” (1896), „Pădureanca”(1884) Romane: „Mara” (1894), „Din două lumi”(1920), „Cel din urmă armaș “ (1923), „Din bătrâni”(1902) Povești: „Doi feți cu stea în frunte”, „Ileana cea șireată”, „Băiet sărac “, „Împăratul șerpilor” , „Negru împărat”, Memorii: „Închisorile mele”(1920), „Amintiri “(1924) , „Lumea prin care am trecut”(1924).

Ion Luca Caragiale (1/13 februarie 1852 – 9 iunie 1912)

Ion Luca a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

S-a născut la 1 sau 13 februarie 1852, în satul Haimanale  (care astăzi îi poartă numele), fiind primul născut al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas.

Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna octombrie 1873, la ziarul Telegraful, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată Curiozități.

Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat Năpasta după o piesă a scriitorului ungar István Kemény, intitulată „Nenorocul”. Furios, Caragiale l-a acționat in justiție pe autorul articolelor și a câștigat fără probleme, grație pledoariei avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea. Acest fapt a condus la decizia dramaturgului de a se muta împreună cu familia sa la Berlin, în 1904, când a primit o mult așteptată și disputată moștenire de la mătușa sa, Ecaterina Cardini din Șcheii Brașovului

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Operele sale, în special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc.

Comedii: O noapte furtunoasă (1879) , O scrisoare pierdută (1884),1 Aprilie ,etc

Schite: Caldura mare, Mitica, Vizita…, Bubico…

Nuvele si povestiri:Calul dracului,O faclie de Paste, În vreme de razboi

Titu Maiorescu (15 februaire 1840-18 iunie 1917)

Titu Maiorescu (numele său complet era Titu Liviu Maiorescu) s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840.

Titu Maiorescu își începe studiile primare la Brașov și le continuă la Viena în cadrul Academiei Theresianum. Studiile universitare le face la Universitatea din Berlin și la Giessen unde obține doctoratul în filozofie în 1859, iar un an mai târziu devine licențiat în litere și filozofie la Sorbona. Termină și Facultatea de Drept din Paris în 1861. Titu Maiorescu publică studii de filozofie, estetică, de limbă si literatură.

Este autor al scrierilor: O cercetare critică asupra poeziei române (1867), În contra direcției de astăzi în cultura română (1868), Direcția nouă în poezia și proza română (1872), Comediile domnului Caragiale (1885), Eminescu și poeziile sale (1889). Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.

Postum ii apar: Jurnal, operă alcatuita din zece volume, Scrieri de logică(1988), Istoria politică a României sub domnia lui Carol I (1994), Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvolării politice a României sub domnia lui Carol I (2001 - 2003).

Titu Maiorescu înființează în anul 1863 societatea literară și culturală "Junimea" alaturi de Iacob Negruzzi, Petre P. Carp, Vasile Pogor si Th.Rosetti.

Maiorescu este fondatorul revistei "Convorbiri literare" aparută în 1867 și membru fondator al Societății Academice (1867). Se implică și în politică, având funcția de prim-ministru și ministru de externe în perioada 1912 - 1914.

Citate: -Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriaşi. Oamenii de rând cred că uriaşii sunt mori de vânt.

-Logica trebuie să se preocupe cu relația conceptelor.-Omul fericit nu are calendar.-Păzește-te de a doua zi după un succes.-Tot cerul senin, un singur punct negru jos la orizont: dar acesta aduce furtuna.

Ion Creangă (1 martie 1837- 31 decembrie 1889)

Ion Creangă a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române .

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern .Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind diacon al acesteia

În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura poporului de către un povestitor care însuși crescuse în mijlocul lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcții și gândiri ciudate care se vor personifica în Ivan Turbincă

A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă și cu subiecte cel mai adesea din istoria contemporană lui. (Cinci pâini" ,"Ion Roată și Unirea") 

Amintirile din copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.

Povesti: Capra cu trei iezi (1875), Dănilă Prepeleac (1876) ,Fata babei și fata moșneagului (1877), Povestea lui Harap-Alb (1877), Ivan Turbincă (1878), Povestea porcului (1876), Punguța cu doi bani (1875)

Povestiri: Cinci pâini (1883),Inul și cămeșa (1874),Ion Roată și Cuza-Vodă (1882),Moș Ion Roată și Unirea (1880),Păcală (1880),Prostia omenească (1874),Ursul păcălit de vulpe (1880).

Gabriel García Márquez (6 martie 1927 -17 aprilie 2014)

Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia - d. 17 aprilie 2014, Ciudad de México, Mexic) a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate). Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.

Gabriel García Márquez s-a născut la data de 6 martie 1927, în municipiul Aracataca, aflat pe Coasta Atlantică Columbiană,. A fost crescut de bunicii materni. Copilăria sa este relatată în memoriile sale: Vivir para contarla (Sa trăiești pentru a povesti). În anul 2007 s-a întors în Aracataca, după o absență de 24 ani, pentru a primi omagiul adus în onoarea sa de către guvernul columbian la împlinirea celor 80 ani de viață și 40 de la prima publicare a celui mai cunoscut

García Márquez se întoarce în Bogotá în 1954 și lucrează ca reporter și critic cinematografic la ziarul El Espectador. În 1958, după ce rămâne o perioadă în Europa, Gabriel Márquez se întoarce în America Latină și rămâne în Venezuela.

În 1967 a publicat cea mai cunoscută operă a sa: Cien años de soledad (Un veac de singurătate), istorie care povestește trăirile familiei Buendía în imaginarul sat Macondo. Opera este considerată ca aparținând realismului magic.

Mai multe producții cinematografice mexicane din anii 1960 au fost scrise de García Márquez. Filme la care a colaborat: El gallo de oro (1964) (Cocoșul de aur), Roberto Galvadón și Tiempo para morir (1966) (Timp pentru moarte), En este pueblo no hay ladrones (1965) (În satul ăsta nu există hoți)

În 1982 primește Premiul Nobel pentru Literatură.În 2002 publică autobiografia sa intitulată: Vivir para contarla (A trăi pentru a-ți povesti viața).

Mircea Eliade (13 martie 1907– 22 aprilie 1986)

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957.

Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.

Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studiezelimba sanscrită și Yoga, în Calcutta. Întors la București, își dă doctoratul în filozofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Alte opere literare: Romanul adolescentului miop, roman (1928),Maitreyi, roman (1933),Domnișoara Christina, nuvelă (1936),Nuntă în cer, roman (1938),În curte la Dionis, nuvele (1977)

William Shakespeare (23 aprilie 1564 -23 aprilie 1616)

A fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit poet național al Angliei și “Poet din Avon” sau "Lebăda de pe Avon". Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii.

Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. Rivalul cel mai important al lui Shakespeare din epocă a fost un alt redutabil dramaturg, Christopher Marlowe, fiind ucis într-o cârciumă, în urma unui conflict iscat din senin. William Shakespeare a rămas astfel dramaturgul cel mai jucat și mai respectat, inclusiv de către regina Elisabeta.

Recent, un celebru dramaturg englez contemporan, Tom Stoppard, a realizat scenariul filmului „Shakespeare in love”, propunînd o variantă destul de controversată, prin care susține idee că moartea lui Marlowe ar fi fost provocată de rivalitatea cu colegul său, Shakespeare, fapt neconfirmat de istoricii literari englezi. Unii cred că Christophore Marlowe ar fi scris chiar o parte dintre piesele marelui Will, datorită faptului că "Lebăda de pe Avon" ar fi provenit dintr-o pătură socială destul de umilă și nu ar fi posedat educația necesară pentru a scrie aceste piese sau sonete, dar este vorba din nou de o teorie hazardată.

Shakespeare a scris majoritatea lucrărilor sale cunoscute între 1589 și 1613. Piesele lui de început au fost în special comedii și sau drame istorice, genuri pe care el le-a ridicat la punctul de maxim de rafinament și artă până la sfârșitul secolului al XVI-lea. După aceea, înainte de aproximativ 1608, el a scris în special tragedii, incluzând aici Hamlet, Regele Lear și Macbeth, considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză. În ultima parte a vieții, el a scris comedii tragice, de asemenea știute ca aventuri romantice și a colaborat cu alți dramaturgi.

După 1606-1607, Shakespeare a scris puține piese de teatru și nici una nu îi mai este atribuită după 1613. Ultimele trei piese ale sale au fost colaborări, probabil cu John Fletcher, care i-a succedat ca dramaturg pentru "Oamenii regelui".Shakespeare a murit la 23 aprilie 1616.

Thomas Mann  ( 6 iunie 1875 –  12 august 1955)

Paul Thomas Mann (n. 6 iunie 1875, Lübeck – d. 12 august 1955, Kilchberg, în apropiere de Zürich) a fost romancier german, eseist, unul dintre marii scriitori ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1929 (pentru romanul Casa Buddenbrook).

S-a născut la 6 iunie 1875 la Lübeck, fiind fratele mai mic al romancierului și dramaturgului Heinrich Mann, 

 Debutează în 1898 cu volumul de nuvele Micul domn Friedmann pentru ca, în 1901, publicând romanul Buddenbroocks să obțină un imens succes public și în critică. În 1919 este ales "Doctor Honoris Causa" al Universității din Bonn iar în 1926 devine membru al Academiei prusace de literatură.

După instaurarea hitlerismului, în primăvara lui 1933, naziștii aflați la putere declanșează o campanie violentă împotriva lui, i se retrag titlurile și i se confiscă bunurile. Între anii 1934 și 1938 locuiește în Elveția, la Küsnacht unde publică revista "Măsură și valoare" în care militează "pentru cultura germană liberă". În 1938 emigrează cu toată familia în SUA

A scris opt romane, peste treizeci de povestiri, o dramă epică, numeroase eseuri; un amplu jurnal și o răsfirată corespondență îi întregesc opera. Faima i-au statornicit-o cele patru romane mult cunoscute, Casa Buddenbrook,Muntele vrăjit, tetralogia Iosif și frații săi, Doctor Faustus – împreună cu patru romane mai puțin cunoscute, Alteța regală, Lotte la Weimar, Alesul, Mărturisirile escrocului Felix Krull.

Dintre povestiri, celebre cu deosebire sunt Tonio Kröger, Moarte la Veneția, Mario și vrăjitorul, Capetele schimbate și Legea. Majoritatea eseurilor a consacrat-o unor scriitori, cu precădere germani, dar și ruși, precum și câtorva filosofi, psihologi și compozitori germani

A murit la 12 august 1955 în urma unei arterioscleroze.

Luigi Pirandello (28 iunie 1867 – 10 decembrie 1936)

Luigi Pirandello a fost un dramaturg, romancier, poet și eseist italian, laureat alPremiului Nobel pentru Literatură pe anul 1934. S-a născut în 1867 în Sicilia, la Girgenti (azi Agrigento) într-o familie înstărită.

Romanul Raposatul Mattia Pascal (1904) îi aduce un oarecare succes – e tradus în germană –, publică eseuri (Artă și știintă,Umorismul), iar piesele scrise încep să-l facă cunoscut. Anii '20 sunt anii veritabilei lui afirmări internaționale.

În 1923 fondează "Teatro d'Arte di Roma", e invitat in America, unde Teatrul "Fulton" din New York se va numi vreme de trei luni "Pirandello's Theatre", face turnee în Anglia, Franța și Germania, apoi, în 1927, ajunge în Argentina și Brazilia. După carțile lui se fac filme – între care Așa cum mă vrei tu, cu Greta Garbo.

În 1934 primește Premiul Nobel pentru literatură. Moare în 1936, iar familia se supune dispozițiilor sale testamentare: "Când voi muri, să nu mă îmbrăcați, înfășurați-mă într-un cearșaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Și nimeni să nu mă-nsoțească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeți-mă."

Printre cele mai importante nuvele se numara: La vita nuda (Viața goală) (1910),Amori senza amore (Iubiri fără iubire) (1894),Beffe dellamorte e della vita (Glumele morții și ale vieții) (1902) ,Erma bifronte (Hermes cu două capete) (1906).

Romane: L'esclusa (Exclusa) (1893),Il sciale nerro (Șalul negru),Il fu Mattia Pascal (Răposatul Mattia Pascal) (1904),I vecchi e i giovani (Bătrânii și tinerii) (1909),Suo marito (Bărbatul ei) (1911),Uno, nessuno e centomila (Unul, nici unul și o sută de mii) (1924)

Piese de teatru:Șase personaje în cautarea unui autor (1921),Henric al IV-lea (1922),Voluptatea onoarei (1917),Uriașii munților (piesă neterminată) (1936).

Franz Kafka (3 iulie 1883-3 iunie 1924)

Franz Kafka (n. 3 iulie 1883, Praga - d. 3 iunie 1924, Viena) a fost un scriitor evreu de limbă germană, originar din Praga. Franz Kafka s-a născut în Praga, într-o familie de evrei așkenazi, fiu al comerciantului Hermann Kafka și al Juliei Kafka .Limba lui maternă, în care a și scris mai târziu, a fost germana, vorbită nativ în acea vreme de mai puțin de o cincime din populația orașului. Kafka a mai învățat de-a lungul vieții ceha, franceza, italiana și ebraica.

Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice. Cu mesaje adesea codificate în parabole ce pot genera multiple interpretări, operele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, tragicomică asupra realității, caracteristică expresionismului și suprarealismului. Narațiunea evoluează de multe ori labirintic și fragmentar, iar temele abordate sunt alienarea, brutalitatea fizică și psihologică, conflictul oedipal dintre tată și fiu, complexitatea absurdă a birocrației și imposibilitatea omului de a înțelege sensul propiei existențe. Printre cele mai importante creații kafkiene se numără romanele Procesul, Castelul și America, nuvela Metamorfoza sau povestirile Verdictul, Colonia penitenciară, Un artist al foamei, Un medic de țară și Marele zid chinezesc.

În 1909, Kafka a debutat literar cu o colecție de opt schițe (Contemplare), publicate în revista literară Hyperion din München.. A avut o fire hipersensibilă și a suferit din cauza anxietății sociale, a insomniei, ipohondriei și depresiei

Primele simptome ale tuberculozei lui Kafka au apărut în 1917, dar el a refuzat să se trateze într-un sanatoriu. Starea sănătății i s-a agravat și, începând cu 1922, nu a mai putut lucra. A murit la 3 iunie 1924 în brațele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, și ale ultimei sale iubite, Dora Diamant. Post-mortem, opera sa literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de Max Brod, prietenul și legatarul său testamentar, cel care a refuzat să ducă la îndeplinire rugămintea lui Kafka de a arde manuscrisele

Franz Kafka a influențat scriitori precum Jorge Luis Borges, Albert Camus, Jean-Paul Sartre sau Gabriel García Márquez. În multe limbi, cuvântul „kafkian” a ajuns să descrie o situație absurdă, coșmarescă și suprarealistă.

Mihail Kogălniceanu (6 septembrie 1817 - 1 iulie 1891)

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași - d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat,istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit Prim-ministru al României la 11 octombrie 1863

S-a născut la Iași, în familia de boierilor moldoveni Kogălniceanu, fiind fiul Vornicului Ilie Kogălniceanu și strănepotul lui Constantin Kogălniceanu (cunoscut pentru că a semnat în anul 1749 documentul prin care a fost desființată iobăgia în Moldova, emis de Prințul Constantin Mavrocordat)

  A fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăileane. Kogălniceanu a intrat în conflict cu autoritățile din cauza discursului inaugural cu tentă romantic-naționalistă susținut în anul 1843. A fost unul dintre ideologii Revoluției de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiției Dorințele partidei naționale din Moldova.

El a întemeiat cea mai importantã revistã literarã din epocã, „Dacia literarã” (1840), apoi „Propãsirea” (1844), unde s-a dus o activitate sustinutã, criticã, de promovare a literaturii române originale din toate provinciile. Kogãlniceanu a recomandat scriitorilor sã se inspire din trecutul de luptã pentru libertate nationalã a poporului nostru si din realitãtile sociale contemporane. În acest scop a atras atentia asupra cronicilor, publicand pentru prima datã un corpus al lor (Letopisetele Tãrii Moldovei si ale Valahiei, I-III, Iasi, 1852, 1845, 1846)

In 1840, subliniazã A. Piru, el publicã douã comedii, Douã femei împotriva unui bãrbat si Orbul fericit, amandouã prelucrate în baza operelor scriitorilor strãini.

E însemnatã contributia lui Mihail Kogãlniceanu si la înfiintarea Teatrului National din Iasi, în genere în crearea dramaturgiei nationale. Cu scopul de a intensifica lupta contra nelegiuirilor regimului existent, Mihail Kogãlniceanu lucreazã mult asupra îmbunãtãtirii repertoriului teatrului.

Albert Camus (7 noiembrie 1913 - 4 ianuarie 1960)

Se naște într-un ținut sărac al Algeriei. Albert este al doilea fiu al soților Camus, născut după fratele său mai mare, Lucien. Prima mare experiență capitală a existenței pe care o trăiește Camus este cea a sărăciei. Albert își petrece copilăria lângă mama sa, aproape surdă și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie și fratele său, Lucien. Mediul familial, aflat sub semnul lipsurilor elementare, îi marchează profund personalitatea.

Personalitate complexă a culturii franceze, Albert Camus se afirmă ca scriitor paralel și tangențial cu formarea unui nou curent ideologic, existențialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă prin intermediul în principal a două eseuri filozofice (Mitul lui Sisif – 1942 și Omul revoltat - 1951), deși toată viața a negat această contribuție. Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru și eseuri, ilustrând în ansamblu raportul dintre solitar și solidar în umanitate sau – cum nota biograful său, Roger Grenier – "soarele și umbra unui suflet mediteranean". Volumele sale de povestiri Reversul și Fața, Exilul și împărăția conțin în formă artistică episoade ale copilăriei algeriene și chiar momente ulterioare, fără să anticipeze tematica romanelor. Moartea fericită este varianta inițială a romanului Străinul (1942), căruia i-au urmat alte doua romane: Ciuma (1946) și Căderea (1956), care propuneau două atitudini existențiale numite explicit și în eseuri: constatarea absurdului existenței, care dizolvă voința, și lupta, care anulează temporar lipsa de sens a vieții. Piesele de teatru Caligula (1938), Neînțelegerea (1944), Starea de asediu (1948) și Cei drepți (1949) formează dramturgia camusiană care reia în formă dramatizată idei din romanele și eseurile sale.

În 1946 termină de scris romanul Ciuma. Vine, apoi, amurgul împlinirilor, marcat și de decernarea Premiul Nobel pentru literatură în 1957. După trei ani, la 4 ianuarie 1960, moare într-un stupid accident de mașină, în timp ce se întoarcea la Paris din scurta vacanță a sărbătorilor de iarnă, de la ski.