Eugen Cadaru

CA UN ÎNGER1

1 Publicată în Revista de povestiri/ June 22, 2013. Mențiune la concursul de proză scurtă organizat de Institutul Cultural Român și Revista de Povestiri.

NOTĂ BIOBIBLIOGRAFICĂ

EUGEN CADARU (n. în București, 1973) este unul dintre cei mai prezenţi tineri prozatori în publicaţiile on-line şi printate din s.f.-ul românesc actual.

Este licențiat în științe juridice (Facultatea de Drept a Universității București, promoția 1997), s-a specializat în legislația dreptului de autor și în legislația comunicării, iar în anul 2009 a obținut doctoratul în Cinematografie și Media la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București cu o teză intitulată „Realismul Magic în arta cinematografică”.

În decursul timpului, a lucrat ca jurnalist de televiziune, precum și în cadrul unor autorități publice și ale administrației publice, în cadrul unor organizații neguvernamentale și a predat legislația comunicării.

Povestiri publicate pe printSfera (Revista Galileo Science Fiction & Fantasy nr. 5)Moștenirea (Almanahul Anticipatia 2014)Între oglinzi (Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice nr. 12-13)Camera de la capătul culoarului (Antologia Ferestrele Timpului,

Editura Tracus Arte)

Povestiri publicate on-lineOracolul (Revista Helion Online)În gară (Revista Helion Online)Întâlnirea (Revista Helion Online)Exact ca un înger (Revista de Povestiri)Bazarul (Revista Nautilus)Exodul (Revista Societății Române de Science Fiction și Fantasy)A opta zi e-n fiecare noapte (blogul Moshului SF).Atingerea (blogul Moshului SF).

Premii:Premiul al II-lea, ex aequo, la Concursul Național de Proză Scurtă

Helion 2013 pentru povestirile În gară și Întâlnirea;Premiul al III-lea, ex aequo, la Concursul Național de Proză Scurtă

Helion 2012 pentru povestirile Oracolul și Transformarea;Mențiune la concursul de proză scurtă organizat de Institutul

Cultural Român și Revista de Povestiri pentru povestirea Exact ca un înger.

2

Am visat că va apărea și știam că va fi ca un înger. Cred că-i văzusem în vis aripile albe dar bănuiam că în realitate nu are cum să fie așa. Oamenii, chiar dacă sunt îngeri, nu poartă aripi, trebuie să-i recunoști altfel. S-ar putea spune că sunt camuflați. Nu-mi aminteam deloc chipul ei și, de aceea, mă întrebam cum aș putea-o recunoaște în toată acea nebunie. Sute sau poate mii de oameni adunați la un loc. Știam că era acolo, cu siguranță, însă mă întrebam dacă o să-mi apară chiar în față. Cred că, dacă s-ar fi întâmplat așa, aș fi recunoscut-o imediat. Bine, nu după chip, ci după vibrație. Cumva, aș fi știut că ea este fata din vis. Mi se părea uimitor. Nu mai fusesem niciodată acolo, nu văzusem niciodată nicio poză sau vreo altă imagine referitoare la locul acela și, cu toate asta, totul arăta așa cum visasem cu o seară înainte. Învălmășeala, zgomotul, străzile, oamenii, spectacolele, jocurile, totul era aidoma cum visasem. În câteva rânduri am recunoscut și chipuri. Ei bine, da, chipuri pe care le văzusem în vis, le-am observat trecând aievea, pe lângă mine, pe stradă. Nu, nu exagerez și nici nu mă înșel, știu exact și foarte bine ce spun. Doar ea lipsea. Ziua începea să se ducă, înserarea părea că se apropie, dar ea tot nu apăruse. Și o a doua zi nu mai exista. Știam că mâine locul acela avea să fie aproape gol și că doar cei angajați pentru curățenie se vor mai afla acolo pentru a curăța străzile. Am făcut un efort și am încercat să-mi amintesc unde o întâlnisem în vis, pe ce stradă, la ce colț sau la ce spectacol, însă, în afară de o imagine neclară însoțită de senzația limpede a faptului că ea este aceea, nu-mi venea nimic în minte. Și atunci am văzut turnul, și atunci mi-am amintit un detaliu din vis și am înțeles că aceea era singura soluție. În câteva zeci de secunde eram în cabina postului de radio aflat acolo, la intrarea în turn, și, după alte câteva secunde, în difuzoare răsuna anunțul transmis la rugămintea mea: „Fata

3

îmbrăcată în ie albă este așteptată la intrarea în turn. Repetăm anunțul: fata îmbrăcată în ie albă este așteptată la intrarea în turn.” Am început să aștept. Înfrigurat. Nerăbdător. Gândindu-mă că poate totul este o nălucire de-a mea, și visul și gândul că ea ar fi putut fi acolo și detaliul acela pe care mi l-am aminti în ultimul moment… Dar, după un timp, am văzut un punct alb strecurându-se printre oameni și desprinzându-se treptat din ceața înserării care se lăsa. Se îndrepta spre mine. Cumva, cum-necum, mă recunoscuse și ea, căci venea direct spre mine. Într-adevăr, ea era. Și, într-adevăr, era îmbrăcată într-o ie, o ie albă, exact ca un înger.

4