1

BURSA DE VALORI ŞI DE MĂRFURI C 1 08.10.2003 Prof. Dl. SABIN ILIE Ş Bursa – definiţie, istoric, clasificare Bursa este o instituţie a economiei de piaţă în care se manifestă o piaţă organizată liberă de mărfuri şi servicii, eficientă, transparentă, corectă, adaptabilă şi lichidă. Termenul de bursă desemnează o instituţie a economiei de piaţă ca formă organizată de schimb pentru mărfuri sau titluri financiare. Bursa = un hotel „Deburses” în holul căruia se negociau metale preţioase, emblema era trei pungi; Bursa = locul de întâlnire dintre vanzător şi cumpărator. Legea 52/94 privind valorile mobiliare şi bursele de valori defineşte bursa de valori astfel: este o instituţie cu personalitate juridică asigurând prin acţiuni intermediare automatizate sisteme, mecanisme şi proceduri adecvate pentru efectuarea continuă, ordonată, transparentă şi echilibrată a tranzacţiilor cu valori mobiliare admise la cotă oferind garanţia morală şi securitatea financiară prin masurarea continuă a lichidităţii respectivelor valori mobiliare. Ca istoric evoluţia comerţului a apărut cu mulţi ani în urmă ca un proces natural evolutiv de la forme primare până la concentrări comerciale care au dus la apariţia burselor. Formele de comerţ – darul, trocul, moneda marfă, moneda metalică până la formele metalice de astăzi. După sec. XV-lea târgurile au început să decadă lent pierzând teren în faţa depozitelor, magazinelor, comerţului engros care au dus la apariţia burselor. La început au existat numai burse de mărfuri iar pe parcurs au fost acceptate şi piaţa titlurilor finanicare sau de valori. Activitatea bursieră din România La mijlocul sec. XIX – 1831 se obţine o recoltă foarte bună în Principatele Române – grâu, orz, porumb, care exceda consumul intern, astfel apare necesitatea înfiinţării unor burse de mărfuri în Bucureşti unde aveau loc în principal tranzacţiile cu cereale. Aceste burse aveau înfiinţate un „cod de comerţ” cu regulament de funcţionare care prevedea condiţii de finanţare legale, conduita comercianţilor, administrarea burselor şi cotaţia. Finanţarea era reglementată ca fiind suportată de negustorii interesaţi în tranzacţiile bursiere. Sistemul de cotaţie era rezultat prin calculul preţului mijlociu. Erau asigurate condiţii de publicitate în Gazata comercială. Condiţiile de administrare erau asigurate de 6 „efori” la Bucureşti iar la Brăila aveau „Deputăţia negustorească”. Negustorii se numeau „dragomani” sau „scăunaşi”, ulterior devin „dealer” şi „broker”. Erau interzise „matrapazlâcurile” şi „precupeţia”, specula şi frauda.

2

Activitatea bursieră în România la începutul sec.XX – în 1904 a apărut legea asupra burselor de valori şi un regulament prin care se înfiinţau 6 burse la Bucureşti, Brăila, Galaţi, Constanţa, Iaşi şi Craiova. Mai funcţionau până la Marea Unire şi bursele de la Arad, Timişoara, Cernăuţi. Activitatea bursieră în România în perioada interbelică – în 1929 a apărut Legea Madgearu pentru reglementarea activităţii bursiere – „Legea asupra burselor”, această lege aduce reglementări mult mai precise asupra activităţii bursiere, introducând unele modificări conceptuale şi juridice în concordanţă cu normativele internaţionale unificând totodată legislativ practica bursieră în România. Astfel s-au creat condiţii de manifestare independentă a pieţei de capital în Burse de efecte, acţiuni de capital, aceste instituţii sunt investite cu personalitate juridică. După 1989 apar legile 15,31,34,58 - egi care au pus baza acestei activităţi. Guvernul emite H. 552/92 privind circulaţia titlurilor de valori, se înfiinţează Agenţia mobiliară şi autoritatea pieţei care este dată de C.N.V.M.. C 2 15.10.2003

Clasificarea burselor Bursele se clasifică după criterii legate de obiectul tranzacţiilor pe care le adăpostesc, forma lor de organizare şi reglementare, a statutului juridic, reglementarea participanţilor la piaţă, specializarea din punct de vedere a obiectului tranzacţiilor şi tehnica tranzacţionării. 1. După obiectul tranzacţiei: - burse de mărfuri - burse de servicii - burse de valori. 2. După forma de organizare: - burse publice - burse private. 3. După numărul de participanţi: - burse cu participare limitată - burse cu participare nelimitată. 4. După gama de mărfuri sau titluri tranzacţionate: - burse specializate - burse universale. 5. După modul de execuţie a contractelor: - burse cash - burse la termen cu tranzacţii în marjă. 6. După tehnica tranzacţiilor : - burse cu strigare liberă - burse electronice. Caracteristicile pieţei bursiere Piaţa care se realizează la bursă sau care are caracteristicile acesteia este cunoscută subdenumirea de piaţă bursieră. Termenul defineşte mai mult tehnica, mecanismul de realizare a condiţiilor de piaţă concurenţială liberă. Caracteristicile acestei pieţe sunt: 1. piaţă de mărfuri şi de valori 2. piaţă dematerializată sau simbolică 3. piaţă liberă

3

4. piaţă organizată 5. piaţă reprezentativă 1. piaţă de mărfuri şi de valori Bursele sunt locuri de concentrare a cererii şi oferetei pentru mărfuri, precum şi pentru diferite instrumente financiare. Dacă la începuturile lor pieţele bursiere erau organizate pentru tranzacţionare în egală măsură a mărfurilor şi valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele 2 categorii de burse. Bursele de mărfuri sunt centre ale vieţii comerciale, pieţe unde se tranzacţionează bunuri care au anumite caracteristici: - sunt bunuri generice care se individualizează prin măsurare, cântărire, numărare; - sunt fungibile; - au caracter standardizabil, mărfurile pot fi împărţirte în loturi omogene, apte a fi livrate la executarea contractului încheiat în bursă; - trebuie să aibă un grad redus de prelucrare ca o condiţie a păstrării caracteristicilor de produse de masă, nediferenţiat, omogen – grâu, porumb, orez, soia, produse agroalimentare, metale, cupru, aluminiu, petrol şi produse petroliere. Există şi burse pentru servicii (asigurări). Bursele de mărfuri tranzacţionează contracte cu executare imediată prin livrarea efectivă a mărfii şi plata preţului respectiv conform contractului, de asemenea bursele de mărfuri găzduiesc pieţele specializate care asigură condiţi pentru încheierea de tranzacţii cu contracte la termen. Bursele de mărfuri sunt pieţe de interes public care asigură în condiţii centralizate de negociere eficienţă şi transparenţă, efectuarea de operaţiuni cum ar fi: - vânzarea şi cumpărarea de mărfuri pe pieţe la disponibil - vânzarea şi cumpărarea la disponibil de titluri reprezentate de mărfuri - vânzarea şi cumpărarea de instrumente financiare derivate - negocieri de asigurări maritime şi fluviale de nave cu încărcătură - vânzarea şi cumpărarea de alte instrumente autorizate de CNVM. Bursele de valori adăpostesc tranzacţii asupra unor titluri de valori fiind instituţii ale pieţei financiare. Titlurile financiare sau instrumentele financiare care fac obiectul tranzacţiilor bursiere am văzut sunt instrumente bursiere iar pentru bursele de valori caracteristici sunt titlurile primare cuprinzând acţiunile, obligaţiunile şi titlurile de stat. Generic titlurile tranzacţionate în bursele de valori sunt denumite valori mobiliare. 2. piaţa dematerializată sau simbolică La bursele de mărfuri nu se negociază asupra unor bunuri fizice materializate şi prezente ca atare la locul contractării ci pe baza unor documente reprezentative care consacră dreptul de proprietate asupra mărfii şi constituie imaginea comercială (o anumită cantitate de marfă, de o anumită calitate), bursa este prin urmare o piaţă dematerializată unde se încheie contracte între părţi, edificarea şi circulaţia mărfurilor realizându-se înafara acestei pieţe. La bursele de valori obiectul tranzacţiilor este el însuşi simbolic, el fiind reprezentat de titluri ce conferă drepturi patrimoniale asupra emitentului, iar demeterializarea este dată de faptul că tranzacţiile bursiere se referă la înscrisuri ce pot fi evidenţaite în cont, simbolice, lipsind chiar forma materială, iar hârtia de valoare evidenţiază transformări prin conturi. 3. piaţa liberă Bursele sunt pieţe libere în sensul că asigură confruntarea directă şi deschisă a cererii şi ofertei care se manifestă în mod real în economie. Prin urmare nu pot fi tranzacţionate la bursă decât acele mărfuri şi valori pentru care există o piaţă liberă, adică un număr suficient de mare de ofertanţi (vânzări şi cumpărări) astfel încât să nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul manipulării preţului. Bursa este opusă prin esenţa sa ideii de monopol fiind ataşată ideii de concurenţă.

4

Menirea burselor este punerea în valoare a jocului liber al forţelor pieţei, excluzând orice intervenţie extra economică, precum şi orice tendinţă provenită din afară sau din interiorul pieţei, de manipulare a variabilelor pieţei, în speţă a preţului. Pentru ca o marfă sau valoare mobiliară să poată să fie obiectul tranzacţiei de bursă trebuie să fie îndeplinite o serie de condiţii: - oferta trebuie să fie amplă cantitativ şi să provină de la un număr suficient de mare de ofertanţi; - cererea trebuie să fie solvabilă, respectiv să fie îndeplinită condiţia de lichiditate; - preţurile nu trebuie să fie obiectul unor măsuri administrative sau de control; - trebuie asigurată transparenţa informaţiilor privind piaţa, în general condiţii ce duc la o concurenţă liberă. 4. piaţa organizată Bursa este o piaţă organizată în sensul că tranzacţiile se efectuează conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi respectate de participanţi, acesta nu înseamnă controlul pieţei ci reglementarea ei în scopul de a creea sau asigura condiţii pentru desfăşurarea concurenţei libere, deci un sistem de garantare a caracterului liber şi deschis al tranzacţiilor monetare şi comerciale.

Organizarea pieţelor bursiere se realizează prin cadrul legislativ al ţărilor respective şi prin regulamente bursiere. Regulamentele bursiere sunt expresia concentrată a normelor şi uzanţelor consacrate în lumea afacerilor.

Toate tranzacţiile se desfăşoară întotdeauna prin firme specializate cum ar fi societăţile de brokeraj şi societăţile de servicii de investiţii financiare. Se desfăşoară şi prin intermediul unui personal specializat care asigură contactul între cererea şi oferta ce se manifestă pe piaţă. Prin reglementare se urmăreşte asigurarea uneia din condiţiile esenţiale ale viabilităţii bursei – credibilitatea acesteia.

5. piaţa reprezentativă Bursa este o piaţă reprezentativă servind drept reper pentru toate tranzacţiile care se efectuează cu acele mărfuri pentru care ea constituie piaţă organizată. La bursă se stabileşte preţul pentru mărfurile negociate – aşa numitul curs al bursei, element esenţial pentru toate tranzacţiile comerciale care se desfăşoară în ţara respectivă şi chiar în cazul marilor burse în întreaga lume. Datorită globalizării economice bursele stabilesc repere de preţ mondial, devenind etalon pentru tranzacţii încheiate înafara burselor cu aceleaşi tip de marfă sau titlu financiar oriunde în lume. De altfel funcţia centrală a băncii este tocmai aceea de a stabili zilnic nivelul preţurilor, adică punctul de echilibru al pieţei, acel preţ care asigură în condiţiile date valori maxime de tranzacţii. Prin această funcţie a sa bursa devine un reper al întregii activităţi economice, sursă a informaţiei de bază pentru agenţii economici şi pentru nivelul preţului, mai mult prin funcţionarea permanentă, spre deosebire de licitaţii care au un caracter periodic, bursa exprimă chiar continuitatea procesului economic, caracterul neîntrerupt al tranzacţiilor comerciale şi financiare. C 3 22.10.2003

Funcţiile bursei 1. Funcţia cea mai importanţă care conferă statutul de instituţie reprezentativă a economiei de piaţă este funcţia fundamentală de a asigura cadrul optim necesar efectuaării de tranzacţii bursiere cu valori mobiliare sau instrumente financiare în condiţii de protecţie a investitorilor şi de transparenţă a tranzacţiilor. Organizarea unei pieţe vaste prin

5

concentrarea cererii şi ofertei cu un număr important de participanţi într-o dimensiune vastă în condiţii de concurenţă asigurată. 2. Formarea unui preţ corect – mecanismul de formare a preţurilor urmăreşte riguros respectarea criteriilor necesare pentru ca echilibrul cererii şi al ofertei să se realizeze în punctul ce reprezintă preţul corect, acesta fiind preţul reprezentativ pentru întreaga piaţă de referinţă. 3. Armonizarea preţurilor – bursa realizează şi difuzarea informaţiilor care apoi realizează armonizarea preţurilor pe întreaga economie (naţională, comunitară, mondială). Informaţia bursieră, deci, joacă rolul de mediator pe piaţă stabilind preţul de referinţă. 4. Acoperirea riscurilor – prin intermediul pieţei bursiere, a mecanismelor specifice de tranzacţii se realizează operaţiunile de acoperire a riscului. Participanţii la piaţă sunt motivaţi diferit, astfel încât unii sunt dispuşi să preia un risc mai mare în condiţiile unui profit potenţial mai mare, pe când alţii nu sunt dispuşi să rişte. Transferul riscului de la participanţii cu aversiune faţă de risc la participanţii cu dispunere la risc se realizează cu ajutorul operaţiunilor de acoperire prin bursă. 5. Barometrul bursei – evoluţia pieţei bursiere are un caracter de predictibilitate, cursul stabilit la bursă devine un instrument de analiză economică şi evaluare. El intră în calcul pentru stabilirea politicii economice şi în acelaşi timp devine un semnal de acţiune pentru agenţii economici, pentru guvern, pentru autorităţile locale, fiind cel mai realist instrument de prognoză. Institu ţiile bursei Bursa este o instituţie reprezentativă pentru economia de piaţă de aceea trebuie să cunoaştem modul de organizare, de funcţionare, structura, administrarea şi controlul, precum şi mecanismul decizional din cadrul instituţiei. Organizarea şi funcţionarea bursei – poate fi organizată sub formă juridică, de societate, organizaţei nonprofit, publică sau privată, reglementată prin lege, a fiecărei ţări unde îşi desfăşoară activitatea. Documentele instituţiei sunt statutul şi regulementul bursei. Statutul bursei reglementează de obicei următoarele probleme: numele, sediul, scopul, memebrii bursei, conducerea executivă, funcţiile bursei, managementul bursei (Adunarea Generală, Consiliul de administraţie, comitetele bursei, organele de control ale bursei), principiile generale de funcţionare a bursei, reguli privind contractele, procedura de tranzacţie, executarea contractelor. De asememenea în statul bursei se reglementează activitatea economică, respectiv modalităţi de încasare, mărimea şi clasificarea comisioanelor, realizarea veniturilor şi cheltuielilor, proceduri privind arbitrajul, modalităţi de judecare şi soluţionare a litigiilor între vănzător şi cumpărător, inclusiv unde, cum în ce loc au loc negocierile şi orarul de funcţionare a bursei. Regulamentul bursei – cuprinde 2 mari subiecte: procedura de listare, respectiv mecanismul tranzacţiilor. Regulile privind listarea cuprind referinţe cu privire la titlurile ce sunt acceptate pentru listare la bursă, conditiile ce trebuie să le îndeplinească valorile mobiliare pentru a fi cotate, cum trebuie să fie prospectul de emisiune şi condiţiile corespunzătoare, respectiv nivelul taxelor, al comisioanelor, etc. Reglementarea mecanismelor de tranzacţie cuprinde menţiuni cu privire la condiţiile de listare, tipurile de tranzacţii şi respectiv tipurile de ordine acceptate, procedura de transmitere şi procurare a ordinelor, mecanismul de formare a preţului, procedura de prelucrare a informaţiilor, procedura de afişare şi transmitere a lor pentru informarea publicului, activitatea agenţilor de bursă, atât ca pesoane juridice prin impunerea unor condiţii de capital dar şi de dotare tehnică sau bonitate, cât şi din punct de vedere profesional cu referire la persoanele fizice ce acţionează în bursă.

6

Membri bursei Persoanele fizice sau juridice care se asociază în vederea formării unei instituţii bursiere sau în cazul celor publice, reglementate prin legi, persoane juridice autorizate dobândesc calitatea de membrii ai bursei. În funcie de condiţiile impuse de legislaţia din ţara respectivă sau prin statut, membrii bursei au diverse avantaje, cum ar fi : sunt îndereptăţiţi să execute în mod direct operaţii în bursă, drept care în cele mai multe cazuri exclusiv. Condiţiile generale pentru a deveni membru a unei burse sunt în general următoarele: să primească autorizaţie, să dispună de un volum minim de capital, să respecte regulile bursei şi obligaţiile stabilite prin lege sau autoreglementare. Drepturile membrului bursei constau în: să participe la tranzacţiile bursei în nume propriu sau pentru clienţi, să participe la elaborarea sau modificarea statutului şi regulementului, să participe la administrarea instituţiei. Conducerea şi administrarea bursei Organele de decizie ale bursei sunt Adunarea Generală şi Consiliul de Administraţie. Organul suprem este Adunarea Genrală sau Asociaţia bursei. Acestea se întâlnesc odată pe an şi iau decizii cu referire la strategia instituţiei, respectarea cadrului normativ, elaborarea sau modificarea regulamentului, desemnează organele de conducere permanentă, aprobă exerciţiul financiar precedent. Administrarea instituţiei bursei se realizează printr-un Consiliul de Administraţie sau Comitet de administrare format dintr-un număr impar de 5, 7 sau 9 care se întâlnesc deobicei o dată pe lună şi iau decizii operative legate de activitatea instituţiei. Organele de execuţie asigură desfăşurarea curentă a activităţii bursei şi sunt alcătuite din cadrele de conducere şi funcţionarii superiori, directorul executiv, lucrători operativi şi personal de execuţie. Principalele departamente ale unei burse sunt: - departamentul pentru cotaţii – urmăreşte desfăşurarea tranzacţiilor asigurând condiţiile desfăşurării lor, colectând informaţii şi stabilind cotaţia; - departamentul informativ – are rolul să realizeze informarea asupra cotelor, valorii tranzacţiilor şi al altor date ce compun informaţia bursieră; - departamentul cercetare dezvoltare – elaborează strategia de viitor a instituţiei în urma analizei de piaţă sau prin lansarea unor produse noi bursiere; - departamenul pentru membrii – stabileşte relaţiile între membrii săi precum şi admiterea de noi membrii la bursele unde statutul permite aceasta; - departamentul de relaţii interna ţionale – realizează relaţiile bursei cu alte instituţii similare în lume; - departamentul de lichidare compensare – se ocupă de executarea contractelor, realizarea compensării şi lichidării lor. - serviciile conexe – care au organe consultative formate din specialişti în diferite domenii, cele mai întâlnite domenii sunt: Comitetul de supraveghere – care are rolul de a veghea la respectarea normelor şi procedurilor, Comitetul pentru membrii – urmăreşte respectarea criteriilor pentru calitatea de membru, analizează dacă se admit noi membrii sau dacă îşi pierd această calitate, Comitetul pentru etică bursieră care face investigaţii asupra eticii afacerilor din bursă şi rezolvarea litigiilor. - organele de control – realizează controlul activităţii financiare şi sunt alcătuite din cenzori sau auditori care analizează operaţiunile interne ale bursei.

7

Bursa de valori Bucureşti Conform prevederilor legii o bursă se poate organiza când 10 societăţi de servicii de investiţii financiare au cerut CNVM autorizarea de negociere la bursă. Bursa de valori Bucureşti a fost înfiinţată prin decizia CNVM nr. 20/24.04.1995 la cerea a 24 de societăţi de intermediere membre fondatoare ale bursei. Bursa de valori Bucureşti este o bursă deschisă, este o instituţie publică cu personalitate juridică care se autofinanţează. Sistemul de formare a preţului în bursă este prin licitaţie dublă. Bursa de valori Bucureşti are 2 nivele de cotare: membrii asociaţi şi conducerea Bursei de valori Bucureşti. Participanţii direct pe piaţa Bursei de valori Bucureşti sunt societăţi de servicii de investiţii financiare având ca obiect exclusiv de activitate intermedierea de valori mobiliare şi autorizarea de CNVM să negocieze în cadrul bursei. Acestea pot desfăşura o gamă largă sau mai restrânsă de activitate de intermediere în funcţie mărimea capitalului constituit, respectiv de autorizaţia CNVM. Societatea de brokeraj îşi realizează activitatea de intermediere pe piaţa bursieră prin persoane fizice, angajaţi sau reprezentanţi exclusivi care acţionează ca agenţi de valori mobiliare cât şi de bursă. Comisarul general al bursei este numit de CNVM pentru controlul şi supravegherea activităţii bursei. În cadrul Bursei de valori Bucureşti funcţionează 3 comisii şi anume: Comisia de etică şi conduită, Comisia de înscriere la cota bursei, Comisia de dezvoltare produse noi. De asemenea Camera arbitrală funcţionează în bursă ca organism de soluţionare a litigilor între membri şi între aceştia şi clienţi. C 4 05.11.2003

Bursele de mărfuri în România Cadrul legislativ este dat de Legea 129/2000 publicată în M.O. 361/03.08.2000. În prezent funcţionează 2 burse de mărfuri în România, în Bucureşti şi în Sibiu, Bursa de mărfuri Bucureşti şi Bursa monetar financiară şi de mărfuri Sibiu. Societăţiile de bursă care găzduiesc bursele de mărfuri au ca obiect de activitatea administrarea bursei de mărfuri. Societăţile de bursă pot îndeplini şi activităţi conexe cum ar fi: organizarea de licitaţii, vânzări, achiziţii de produse, organizarea de seminarii şi cursuri în scopul pregătirii participanţilor în domeniul burselor. Societăţile membre ale bursei şi care activează în bursele de mărfuri sunt societăţi de brokeraj, societăţi care sunt autorizate de CNVM să presteze servicii de negociere a cererilor şi ofertelor şi de încheiere de tranzacţii pe piaţa dezvoltată de bursa de mărfuri în cont propriu şi în contul clienţilor conform prevederilor legii.

Bursa de mărfuri este organism cu putere de autoreglementare. Agentul profesionist angajat al bursei de mărfuri este responsabil cu tranzacţiile şi

se numeşte broker, care este obligat să negocieze cererile şi oferta şi să încheie tranzacţii strict în conformitate cu ordinele de bursă primite.

Traderul este persoana fizică atestată de Consiliul Bursei de mărfuri şi autorizată de CNVM să opereze direct în sistemul de tranzacţionare a unei burse de mărfuri. Are dreptul de a dispune de sumele, de valorile, bunurile aflate în contul său la membrul compensator, comunicate fiind liber de obligaţii.

8

Piaţa de capital În economia financiară circuitul activelor financiare are loc între mulţimea

ofertanţilor de fonduri (investitorii) şi mulţimea utilizatorilor acestora în vederea satisfacerii nevoilor economice a cărei finalizare este profitul.

Investitorii sunt cei care efectuează investiţii prin plasarea fondurilor în scopul valorificării lor iar utilizatorii sunt cei care mobilizează fondurile pentru a finaliza propria activitate economică.

Transferul de resurse financiare între cei care le deţin la agenţii economici care le folosesc se face prin întreţinerea şi dezvoltarea unor afaceri în aşa fel încât între cei 2 să fie o distribuţie a profitului.

Piaţa bancară Se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare non negociabile a căror

lichiditate este maximă. Societăţiile bancare au rolul de intermediere între posesorii de disponibilităţi băneşti şi utilizatorii de fonduri pe baza relaţiilor de credit.

Piaţa monetară Este caracterizată prin tranzacţii cu active financiare de către societăţile financiare. Tranzacţiile includ depozite bancare la vedere, la termen, bilete de ordin, cambii,

cecuri, certificate de depozit şi alte titluri mobiliare pe termen scurt până la 1 an. Activele sunt mobilizate în general de către agenţii economici prin credite bancare

dar şi unele nevoi temporare ale băncii şi tezaurul său, investiţii în nume propriu ale societăţilor bancare.

Participanţii la ofertă sunt Guvernul, municipalităţile, autorităţile locale, băncile, societăţile de asigurare, alte instituţii financiare iar valorile mobiliare se vând şi se cumpără de către participanţii la piaţă asigurându-se un flux permanent între ofertanţi şi agenţii economici utilizatori.

Tranzacţiile trebuie să fie cât mai uşoare şi rapide posibil astfel încât participanţii să obţină maximum de efect în minimum de timp.

Nivelul cursului la care se cumpără şi se vând titlurile mobiliare trebuie să fie publice pentru a reuni cu maximă promtitudine cumpărările şi vânzările de capital real sau potenţial.

Componentele pieţei de capital În funcţie de momentul în care se face tranzacţia piaţa de capital se divide în 2

segmente dependente temporal: primară şi secundară. 1. Piaţa primară are rolul de plasare a emisiunilor de titluri mobiliare pentru atragerea capitalurilor financiare disponibile pe termen mediu şi lung, atât pe pieţele interne de capital cât şi pe piaţa internaţională de capital. Deţinătorii de capital sunt în general cunoscuţi oferind astfel posibilitatea emitentului de titluri de valoare să ia direct contact cu investitorii, obţinând resursele finaciare de care are nevoie. Aceste plasamente private sunt relative, majoritatea emitenţilor fîcând apel la economiile publice prin utilizarea resurselor bancare.

Procedura de emisiune a unui titlu prin atragerea de resurse publice este formată din 3 faze : pregătirea, lansarea şi plasamentul.

1. Pregătirea emisiunii : - emitentul încredinţează unei societăţi bancare problema emisiunii de titluri mobiliare în contul său, etapele acestei prime faze implică îndeplinirea unor condiţii specifice:

- emitentul nu poate fi orice societate decât în anumite condiţii ale legii bursei din ţara respectivă; o asemenea societate trebuie să aibă cel puţin un număr de ani de existenţă, să prezinte ultimele bilanţuri contabile aprobate de acţionari, să prezinte un raport privind

9

realizările financiare, programul de dezvoltare, astfel un investitor potenţial îşi va putea plasa fondurile băneşti în condiţii de siguranţă şi în cun oştiinţă de cauză;

- dacă societatea emitentă beneficiază de garanţia unei colectivităţi publice a statului sau a unei alte societăţi comerciale pe acţiuni emisiunea este posibilă şi fără o prezentare a bilanţului contabil.

- societatea emitentă trebuie să fii liberalizat total capitalul înainte de a putea primi fonduri băneşti rezultate în urma vânzării titlurilor. - decizia de emisiune pentru emitenţii din sectorul public a căror structură este specifică trebuie să aibă girul Adunării Generale. Adunarea generală poate da autorizaţia de emisiune a titlurilor mobiliare cu o valabilitate în general de 5 ani. Consiliul de Administraţie utilizează autorizaţia dată în vederea îndeplinirii formalităţilor necesare derulării operaţiunilor de emisiune stabilind modalităţile detaliate. Intermediarul emisiuniii de titluri are un rol deosebit de important deoarece singură nu poate acţiona rapid şi eficace, de cele mai multe ori se fac apeluri la bănci care prin intermediu sistemului informaţional propriu formează un flux de distribuire a titulurilor emise, în care una dintre bănci este titular de flux. Calendarul emisiunii va fi stabilit de către societatea bancară aleasă drept intermediar principal. Emisiunea valorilor mobiliare va fi împărţită pe loturi cu stabilirea exactă a cantităţii, calităţii şi termenelor de lansare.

2. Lansarea titlurilor mobiliare : Modalităţile de lansare sunt stabilite prin lege, care precizează pentru fiecare titlu în

parte valoarea nominală, numărul de titluri emise şi alte condiţii necesare. Finanţarea condiţiilor finaler ale imprumuturilor se realizează prin negocieri între

societatea emitentă pe de o parte şi intermediarii ce formează fluxul de distribuţie pe de altă parte. Sunt stabilite astfel condiţiile optime pentru realizarea consensului de interese ale celor 2 părţi, adică coerenţa plasării titlurilor şi obţinerea fondurilor băneşti, tehnicile de plasare precum şi profitul ce revine intermediarilor.

Informarea publică este o etapă nu numai necesară dar şi obligatorie stipulată de legile care reglementează existenţa şi funcţiile pieţei primare de titluri mobiliare. Informaţia minimă asigurată de societatea emitentă conţine: - prezentarea juridică şi financiară a societăţii - descrierea formală a titlurilor mobiliare emise - ultimul bilanţ contabil - raportul asupra acţiunilor şi a rezultatului financiar din ultimele luni. 3. Plasarea şi cotarea titlurilor emise Societăţile bancare care formează fluxul primar de distribuire a valorilor mobiliare fac legătura între societatea emitentă şi investitor. Ele se angajează prin contracte ferme să plaseze titlurile, să verse emitentului fluxurile băneşti obţinute, să garanteze acţiunile de plasare prin substituirea financiară a soldului de titluri neplasate. Plasarea efectivă se derulează după o perioadă de la publicarea oficială a acţiunii prin ghişeele specializate ale băncilor. Dificultăţile de plasare a unui titlu sunt compensate de succesul altuia. Pentru a permite operarea de transferuri ale titlurilor în curs de plasare există posibilitatea schimburilor între bănci şi alte instituţii financiare cu retrocedarea comisionului oferit. Din această cauză se creează aşa numită piaţa gri a titlurilor în curs de plasare. Cotarea titlurilor pe piaţa primară este reglementată prin legi specifice, în general depinde de situaţiile specifice a fiecărei societăţi, dacă este la prima emisiune sau a mai fost cotată pe piaţă, tipul titlului (acţiune, obligaţiune, derivat), valoarea nominală, numărul maxim de titluri, etc.. Costurile suportate de societatea emitentă variază de regulă între 1,5 – 4 % din total, cheltuielile cu publicarea 0,3 % din totalul împrumutului. 2. Piaţa secundară

10

Odată puse în circulaţie titlurile mobiliare prin emisiune pe piaţa primară acestea fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa secundară. Existenţa acestui tip de piaţă oferă posibilitatea deţinătorilor de acţiuni şi obligaţiuni să le valorifice înainte ca acestea să aducă profit (dividende sau dobânzi). Piaţa secundară reprezintă în acelaşi timp modalitatea de a concentra în acelaşi loc investitorii particulari sau instituţionali care pot vinde sau cumpăra titluri mobiliare având garanţia că acestea au valoare şi pot fi reintrodu-se oricând în circuit. Piaţa secundară este şi expresia aproape perfectă a reglării libere între cererea şi oferta de valori fiind un barometru în primul rând al nevoii de capital şi al stării economico sociale şi politice. Din acest punct de vedere se mai numeşte şi piaţa absolută unde legea cererii şi ofertei găseşte terenul propice activităţii sale neîngrădite. Piaţa secundară asigură mobilizarea capitalului, a lichidităţilor pe termen mediu şi lung, oricărui titlu trecut de piaţa primară, atrage investitori de „profesie” şi de „ocazie” în speranţa unui profit maxim într-un timp record. Preţul la care se negociază titlurile mobliare reprezintă în acelaşi timp echilibrul a 2 factori opuşi: pe de o parte maximizarea rentabilităţii unei acţiuni sau obligaţiuni, pe de altă parte minimizarea riscului pe care îl incumbă orice titlu. Armonizarea dorinţei de căştig cu cea de diminuare a riscului se poate stabili printr-o serie de metode statistice numite generic „gestiunea portofoliului de titluri mobiliare”. C 5 19.11.2003

Bursa oficială

Bursa oficială este piaţa cu reglare la termen sau piaţa în numerar.

Piaţa cu reglare la termen este principala piaţă în măsura în care aici se negociază titlurile de valoare cele mai importante şi unde sunt permise cele mai variate operaţii bursiere. Caracteristica majoră a unei astfel de pieţe este dată de faptul că operaţiunile de vânzare cumpărare se achită odată pe lună în ziua de lichidare. Este astfel posibil să se realizeze operaţiuni la termen, cumpărătorii, vânzătorii nedeveind debitori decât în ultima zi a lunii curente. În acest răstimp pentru a realiza operaţiuni la termen tranzacţiile se desfăşoară pentru o anumită cantitate de titluri numită cotitate. Dacă aceasta nu este respectată reglarea se realizează imediat. Piaţa în numerar are drept caracteristică principală reglarea imediată a tranzacţiilor, titlurile cotate pe acest tip de piaţă fac adesea obiectul tranzacţiilor minore ca valoare, de asemenea fluctuaţiile cursurilor în sus sau în jos sunt adesea accentuate de restrângerea pieţei. Pentru a fi cotată o societate comercială trebuie să obţină avizul organismului investit cu autoritatea în reglementarea şi supravegherea burselor de valori prin prezentarea unui dosar care trebuie să conţină: - scrisoarea de cerere a cotării - documentaţia completă asupra societăţii - statutul - compoziţia Consiliului de Administraţie - lista acţionarilor posesori ai mai mult de 5% din capital - nota detailată asupra activităţii - ultimele 3 bilanţuri contabile - raportul asupra situaţiei financiare, etc.

11

Organul de decizie al bursei urmează a stabili admiterea societăţii pentru a fi cotată numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) ultimele 3 bilanţuri contabile reflectă o activitatea profitabilă iar în ultimii 2 ani s-au obţinut dividende semnificative b) capitalul social al societăţii care accede pe piaţa oficială este relativ important c) situaţia financiară generală este considerată bună d) societatea acceptă să ofere public cel puţin 25% din capitalul social sub forma unui număr de titluri mobiliare (80.000 – 100.000) pentru bursa centrală sau minim 20.000 pentru bursele provinciale. Bursa secundară Acest tip de piaţă a apărut în Europa în anii 80 devenind o piaţă dinamică organizată pe lângă piaţa oficială. Piaţa secundară este destinată să îndeplinească un dublu rol: - piaţă tranzitorie pentru societăţile care urmează să înceapă procedura de penetrare pe piaţa oficială - piaţa permanentă pentru societăţile a căror speranţă de a fi cotate la bursa oficială este redusă. Organele abilitate acordă licenţă de cotare unei societăţi pe o perioadă limitată de 3 – 5 ani urmând ca la sfârşitul perioadei de graţie să decidă accesul acesteia la bursa oficială.

Acest tip nou de piaţă se adresează intreprinderilor mici şi mijlocii, în curs de dezvoltare dar care nu îndeplinesc încă toate condiţiile pentru a fi cotate pe piaţa oficială sau nu doresc deocamdată acest lucru. Modalităţile de introducere a unui titlu pe piaţa secundară sunt mai puţin restrictive în scopul facilitării accesului la bursă a societăţilor noi.

Pentru a fi admise pe piaţa secundară societăţile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : cota minimă din capitalul social pusă în vânzare prin titluri de valoare este limitată la 10%. Dacă acest minim nu este atins în momentul înscrierii la bursa secundară difuzarea acţiunilor, obligaţiunilor se încredinţează unuia sau mai multora intermediari financiari.

Societăţile care pot accede pe piaţa secundară acoperă un spectru larg fiind admisă o mare diversitate de activităţi, totuşi bursa secundară este specializată pe cotarea titlurilor emise de următoarele tipuri de societăţi: - societăţi familiale care ar putea intra pe piaţa oficială dar nu sunt dispuse să disponibilizeze mai mult de 25% din capitalul social pentru a-şi păstra controlul asupra societăţii; - societăţi în curs de dezvoltare pentru care piaţa terţială nu este convenabilă şi nu au încă mărimea necesară pentru admiterea la bursa oficială; - societăţile care au căpătat o oarecare notorietate dar nu dispun nici de mărime şi nici de perspecitve de dezvoltare; - societăţile la care se pune problema atât a succesiunii cât şi a estimării obiective a valorii unui titlu mobiliar. Societăţile se angajează să facă o informare publică conform măsurilor precizate de organele autorizate şi vor permite controlul asupra activităţii financiar contabile şi să informeze publicul regulat şi corect în publicaţiile oficiale şi de specialitate. Bursa terţială Bursa terţială este o piaţă liberă unde fiecare acţionar, chiar minoritar poate să-şi coteze titlurile fără nici o formalitate patriculară, făcându-şi singur dovada existenţei juridice. Acest tip de piaţă are ca principală caracteristică pentru primirea oricărei intreprinderi, se obţine o singură cotaţie sau câteva cotaţii. Acestea nu sunt obligate să anunţe public acţiunile aşa se explică că piaţa terţială are o imagine mediocră în lumea financiară şi nu este atractivă pentru investitori.

12

Valorile mobiliare Nu există în nici o jurisdicţie din lume o definiţie precisă a ceea ce se înţelege prin valori mobiliare. Orice bun material dotat cu o valoare estimabilă în bani se încadrează obligatoriu în una din următoarele categorii: - bunuri funciare sau imobiliare – înţelegând proprietatea asupra pământului, respectiv a clădirilor; - bunuri mobiliare caracterizate prin mobilitatea lor dată de trecerea fizică de la un proprietar la altul. Valorile materiale mobiliare se deosebesc de bunurile mobiliare prin dematerializarea lor, purtând şi denumirea de hârtii de valoare sau titluri de valoare. Valorile mobiliare sunt titluri de proprietate sau de creanţă care confirmă titularului dreptul său patrimonial de o anumită mărime asupra unei entităţi bine stabilite, precum şi posibilitatea de a le transfera oricând în bani pe piaţa de capital. În sens restrâns valorile mobiliare sunt hârtiile de valoare, acţiuniie şi obligaţiunile emise de o anumită societate comercială. Acţiunile sunt titluri reprezentative ale unui drept de proprietate asupra unei cote părţi din activul social al emitentului. Obligatoriu este particular deoarece un activ public nu este succeptibil de însuşire privată. Acţiunea acordă proprietarului anumite drepturi de gestiune sau cel puţin drept de a primi în fiecare an o cotă parte din profitul net sub formă de dividende. Obligaţiunile numite şi titluri de rent ă dacă sunt emise de stat sunt titluri reprezentative prin dreptul de creanţă al proprietarului asupra emitentului. Proprietarul unei obligaţiuni este o persoană care a împrumutat o anumită sumă de bani emitentului obligându-l astfel pe cel împrumutat de al renumera prin vărsarea periodică a unei sume proporţionale cu totalul împrumutului şi care se numeşte de obicei dobândă. Împrumutul este în principal rambursabil, fie într-o singură tranşă, fie în mai multe tranşe prin intermediu unui tabel de amortizmente periodice care pot fi constante sau variabile, dar eşalonate încă de la emisiunea titlului. Datorită venitului fix pe care îl aduc obligaţiunile, acestea se mai numesc valori mobiliare cu profit fix. Titlurile de proprietate – acţiunile – conferă posesorului dreputri de asociat înţelegând prin aceasta un drept de control al gestiunii (drept de vot), un drept al distribuirii profitului (drept de lichiditate în caz de concesionare a acţiunilor) acestea se mai numesc şi acţiuni ordinare. Acţiunile ordinare pot fi nominative sau la purtător fiind titluri ce pot fi negociate la bursă. În anumite cazuri intreprinderile pot utiliza rezervele lor pentru rambursarea capitalului, recuperând titlurile aferente. Acest tip de acţiuni se mai numesc acţiuni de capital. Acţiunile au mai mulţi parametri, printre care: - valoarea nominativă reprezintă partea din capitalul social care conferă dreptul de proprietate. - cursul acţiuniii la bursă care depinde de echilibrul între cerere şi ofertă care poate fi mai mic sau mai mare decât oferta nominală. - prima de emisiune este dată de diferenţa între preţul de emisiune şi valoarea nominativă pentru acele acţiuni pentru care se prevede un preţ la bursă foarte mare. Rolul primei de emisiune este de asigurare a echităţii între vechii şi noii acţionari ai societăţii respective. - data de graţie a unei acţiuni noi la care proprietarul beneficiază de un profit adus de titlul deţinut, data poate fi legată de începutul exerciţiului curent sau de al celui următor fiind un factor de echilibru între acţionarii vechi şi cei noi. Titlurile de creanţă – obligaţiunile . Piaţa de capital atât cea primară cât şi cea secundară înregistrează tranzacţii financiare nu numai prin intermediu titlurilor de proprietate ci şi prin emisiunea de titluri de credit destinate atragerii de fonduri băneşti sub formă de împrumut pe termene lungi sau medii. Destinatarii împrumuturilor pot fi societăţi comerciale publice şi private, instituţii de stat, guverne. Capitalurile atrase în urma plasării

13

titlurilor de creanţă sunt utilizate în activităţi profitabile ceea ce conduce la restituirea împrumuturilor, la plata unor dobânzi către posesorii de titluri şi la obţinerea unui profit net care va fi reinvestiti de emitent în scopul măririi capitalului social. Deci titlurile de crenaţă care aduc un profit fix sub formă de dobândă sunt cunoscute sub denumirea de obligaţiuni. Obligaţiunile clasice – acest tip de titluri mobiliare reprezintă o pondere însemnată a imprumuturilor pe piaţa de capital chiar într-o economie care cunoaşte un proces inflaţionist. Obligaţiunile ocupă un loc important în preferinţele investitorilor prin siguranţa primirii dobânzii în plus au anumite facilităţi legate de fiscalitatea redusă, de garanţii asigurate de stat. Elementele obligaţiunilor sunt: - valoarea nominativă este preţul obligaţiunii înscris pe document şi care constituie baza de calcul pentru dobândă; - volumul total al emisiunii este dat de produsul între numărul de titluri emise şi valoarea nominală a unui titlu; - preţul de emisiune este suma plătită pentru achiziţia act, acesta este de regulă mai mic decât valoarea nominală , avantajul cumpărătorului fiind dat de faptul că drepturile ce îi revin, dobânda şi rambursarea se calculează în raport cu valoarea nominală; - volumul brut al împrumutului este dat de produsul dintre numărul de obligaţiuni emise şi preţul de emisiune per titlu scăzând cheltuielile de emisiune şi comisioanele aferente se obţine volumul brut al împrumutului; - durata împrumutului este timpul care separă timpul de emisiune de cel al rambursării; - dobânda reprezintă renumeraţia vărsată proprietarului de obligaţiuni indicată prin rata dobânzii; - rata nominală a dobânzii = D / V x 100, unde D = dobânda minimală, V = volumul total al emisiunii. C 6 26.11.2003

Alte tipuri de obligaţiuni

În timp au fost create şi dezvoltate şi alte tipuri de credit în scopul măririi acţiunilor acestora pe piaţa de capital. Trăsăturile particulare rezidă în principiu în schimbarea caracterului fix a dobânzii pentru contracararea procesului inflaţionist precum şi posibilitatea creditorilor de a renunţa la rambursarea împrumuturilor la scadenţă şi achiziţia de acţiuni la respectiva societate. Alte tipuri de obiliga ţiuni : - obligaţiuni indexate garantează creditorilor prin contract corectarea dobânzii anuale cu un indice ales de comun acord cu emitentul, indexarea se poate face fie la dobândă, fie sumei de rambursat; - obligaţiuni participative au rolul de a varia anuitatea (amortizment, dobândă) în funcţie de rezultatele financiare ca urmare a împrumutului investit în activitatea economică; - obligaţiunile convertibile oferă creditorului dreptul de a le schimb în acţiuni fie într-un termen fixat prin contract fie în orice moment; - bonuri de tezaur sunt titluri de creanţă emise de către stat purtătoare de dobândă, competitive şi mai ales sigure, fiind garantate de banca centrală sau de Guvern;

14

- obligaţiunile ipotecare sunt titluri de creanţă emise de societăţi bancare în vederea atragerii de împrumuturi necesare deţinătorilor de proprietăţi funciare sau imobiliare, proprietăţi care devin garanţia împrumuturilor; - titluri de rentă sunt titluri mobiliare emise de stat pe care cumpărătorii le pot tranzacţiona la bursa de valori dar nu pot cere emitentului rambursarea împrumutului făcut, emitentul se obligă însă pe o perioadă nedeterminată să plătească posesorilor o renumeraţie periodică, sumă ce reprezintă de fapt dobânda la împrumuturile făcute. Structura Bursei de valori Bursa este o instituţie specifică economiei de piaţă şi este o asociaţie organizată a comercianţilor, industriaşilor, agricultorilor, armatorilor, agenţiilor de asigurări sociale în vederea negocierilor de valori publice şi private pe piaţa capitalului. Statutul bursei de valori. Regimul juridic al bursei constituie forma sub care această instituţie se organizează fie sub forma societăţilor pe acţiuni, fie sub forma asociaţilor comerciale, depinde de la o ţară la alta. Ele funcţionează pe baza legilor ţărilor pe teritoriul cărora sunt instituite. La crearea bursei se anexează statutul care cuprinde în general: obiectul negocierilor, drepturile şi obligaţiile participanţilor, modalităţi de admitere a membrilor asociaţi ai bursei, modul de alegere a comitetului de conducere, atribuţiile adunării generale, adoptarea hotărârilor în cadrul Adunării Generale, atribuţiile comitetului bursei, atribuţiile comisiei de arbitraj, finanţarea burselor, reguli de bază privind contractele, procedura tranzacţiilor în sala de negocieri, regulamentul de organizare a departamentului informaţional, condiţiile, tehnicile de negociere a titlurilor mobiliare, modul de stabilire a cotaţiilor. După obiectul de activitate avem burse de stat şi burse private. Bursele de stat sunt reglementate prin legi speciale şi se regăsesc cu predilecţie în ţările cu drept latin (Franţa, Belgia) se mai numesc şi burse napoloniene. Bursele private sunt asociaţii ale persoanelor fizice şi juridice create în condiţiile legii care reglementează constituirea şi explotarea unei pieţe secundare de capital. Se mai numesc şi burse angloxaxone. Administrarea burselor Potrivit practicii pe plan internaţional organizarea şi conducerea burselor de valori (managementul bursei) se realizează diferit de la o ţară la alta şi chiar de la o bursă la altă bursă dar în general managementul bursier include 4 mari categorii de organisme:

1. organe de decizie 2. organe de execuţie 3. organe de consultanţă 4. organe de control

1. organele de decizie – administratorul general alege un preşedinte şi unul sau mai mulţi vicepreşedinţi, alege delegaţii în comitetul bursei, alege membrii comisiei de arbitraj, rezolvă şi soluţionează orice alte chestiuni privind organizarea şi funcţionarea bursei. Structura aparatului consultativ al bursei care este alcătuit din Comitetul de supraveghere cu rol de a veghea respectarea normelor şi procedurilor legale privind încheierea şi derularea tranzacţiilor pe piaţa bursieră, Comitetul pentru membrii care controlează modul de respectare a legilot şi normelor stabilite pentru dobândirea calităţii de membru asociat a bursei, Comitetul pentru disciplină răspund de respectarea normelor de etică şi deontologie profesională a celor care desfăşoară activităţi în cadrul bursei, Comisia de arbitraj este formată din arbitrii desemnaţi de Adunarea Generală care au rol în soluţionarea litigiilor aferente activităţii din cadrul bursei. Agenţii pieţei bursiere. În activitatea pe piaţa bursieră sunt implicate 2 mari categorii de participanţi activi: 1. investitorii, 2. agenţii bursieri 1. investitorii sunt principalii participanţi pe scena pieţei bursiere pe care o utilizează fie prin mobilizarea fondurilor financiare disponibile fie pentru plasarea acestora în vederea

15

obţinerii de profit; după statutul juridic se întâlnesc investitori instituţionali formaţi din societăţi, companii, etc. ;i investitori particulari alcătuiţi din persoane fizice. 2. agenţii bursieri care reprezintă o categorie de profesionişti ai bursei al căror rol este de a realiza încheirea şi derularea tranzacţiilor de titluri de valori, deoarece investitorii nu se întâlnesc direct în cadrul negocierilor; agenţii oficiali (brokerii) acţionează fie pe cont propriu fie în cadrul unei societăţi specializate în tranzacţii bursiere, fie ca acţionari ai bursei. Statutul juridic al agenţilor bursieri diferă în funcţie de legislaţia ţării unde fiinţează bursa. Indiferent de condiţiile specifice agenţii de schimb sau brokerii au în genral acelaşi rol şi se supun unor reguli de cele mai multe ori similare. Agenţii de schimb sau borkerii saunt intermediari însărcinaţi cu executarea ordinelor de vânzare cumpărare a valorilor mobiliare. Un agent de schimb este numit printr-un act oficial după îndeplinirea următoarelor condiţii : - să fie posesorul unei diplome destul de superioare în domeniu ştiinţelor economice - să aibă un stagiu profesional de 2 – 4 ani ca agent suplinitor pe lângă un agent oficial de schimb - să nu fi suferit condamnări pentru delicte penale - să aibă calităţi obligatorii din domeniu psihiatric, psihologic, eticii şi comportamentului. Numărul de agenţi de schimb este limitat prin lege. Structura funcţională a bursei de valori . Rolul principal a unei burse de valori constă în faptul că permite prin confruntarea dintre cerere şi ofertă stabilirea preţului la care se poate realiza maximul de tranzacţii cu titluri mobiliare. C 7 10.12.2003

Piaţa ordinelor

Piaţa ordinelor este caracterizată de confruntarea dintre cerere şi ofertă prin operaţii

directe de vânzare şi cumpărare de titluri mobiliare. Intermediarii care primesc ordine de vânzare cumpărare de la clienţii lor au rolul de a le transmite pe piaţa bursieră şi de a le realiza la preţul de echilibru care se stabileşte în urma şedinţelor bursiere. Piaţa speculaţiilor cu titluri este caracterizată prin faptul că intermediarii dispun în vederea dirijării pieţei unuia sau altuia din titluri de o gamă largă de preţuri de vânzare sau cumpărare în interioarul cărora se angajează să realizeze contrapartida ordinelor primite. Diferenţa dintre cele 2 preţuri constituie în acelaşi timp beneficiu propriu dar şi riscul unei pierderi. Pieţele bursiere se disting prin modul de realizare al echilibrului dintre cerere şi ofertă: - globală într-o singură sedinţă de bursă - eşalonată în timp prin tranzacţii parţiale şi succesive în mai multe şedinţe de bursă. După modalitatea livrării şi lichidării valorilor negociate se pot distinge: piaţa în numerar cu livrare şi lichidare imediate şi piaţa la termen cu livrare şi lichidare şi scadenţă până la o lună. Introducerea la bursă a valorilor mobiliare Introducerea la bursă a unei noi valori mobiliare pe piaţa bursieră reprezintă un eveniment important pentru societatea emitentă mai ales dacă valoarea este reprezentată în acţiuni. Înscrierea unei noi obligaţiuni nu are acelaşi caracter deoarece reprezintă o etapă care succede unei perioade de difuzare publică prin societăţi de intermediere.

16

Transferul de pe piaţa terţială Vizează societăţile care doresc ca titlurile lor să fie cotate pe piaţa secundară după

un stagiu pe piaţa terţială, condiţia necesară este ca numărul de acţiuni în posesie publică să depăşească un anumit procent (de exemplu 10%) iar această condiţie poate fi îndeplinită prin intermediu transferului însuşi, prin unerea în vânzare a unei cantităţi de titluri complementare celor deja difuzate public. Vânzarile efective prin intermediu unor societăţi de plasament în cursul unei perioade imediat următoare unui transfer. Oferta publică de vânzare de acţiuni sau drepturi de subscripţie în o emisiune de acţiuni în numerar în ziua transferului. Această procedură nu ridică probleme importante, se face printr-un singur aviz de cotare. Difuzarea publică directă constituie procedura de difuzare către investitori prin intermediu societăţilor financiare a unor titluri de valoare prin mai multe mijloace. Procedura de punere în vânzare reprezintă modalitatea de a introduce un titlu la licitaţie. Licitaţiile pot să fie deschise (cea mai cunoscută formă) şi se practică la bursa din Paris, New York, mai sunt şi licitaţii în plic închis care implică cerinţa ca fiecare participant să supună o ofertă specificând preţul şi cantitatea de titluri cerute. În general nu există nici o cunoştinţă prealabilă a condiţiilor de ofertă ale celorlalţi participanţi. Mai există şi alte proceduri de vânzare prin licitaţii: prin licitaţii discriminatorii, prin licitaţii concurenţiale, oferta publică de vânzare, difuzarea indirectă prin intermediari financiari. Ordinele la bursă

Negocierea valorilor mobiliare presupune transmiterea ordinelor de bursă ale clienţilor către agenţii de schimb. Un ordin de bursă presupune precizarea următorilor parametrii: sensul operaţiunii (vânzare sau cumpărare), numărul şi caracteristicile valorilor mobiliare ce se vor negocia, modul de negociere a acestora şi cursul la care ordinul trebuie executat. Din punct de vedere al cursului indicat ordinele de bursă pot fi de mai multe tipuri: - ordinul cel mai bun este acela care nu comportă nici o indicaţie de curs, dacă el parvine intermediarului înainte de deschiderea sedinţei bursiere trebuie să fie executat în totalitate la primul curs cotat, dacă ordinul nu poate fi executat decât parţial se pot opera reduceri ale cererii sau ofertei cu acordul organismelor abilitate; - ordinul la curs limitat este considerat ca o indicaţie maximală dacă se referă la o operaţiune de cumpărare şi cu o indicaţie minimală dacă se referă la o operaţiune de vânzare; dacă limita fixată de clientul care înaintează ordinul este egală cu cursul cotat ordinul nu poate fi executat sau este realizat numai parţial; - ordinul la curs limitat cu menţiunea „stop” este ordinul cel mai bun în momentul în care valorile mobiliare se negociază la un curs egal sau inferior limitei indicate de client. Ordinele de bursă pot fi adesea însoţite şi de menţiuni suplimentare pentru a fi mai clare intermediarului cum ar fi: - menţiunea „totul sau nimic” – clientul doreşte ca ordinul său să fie executat în totalitate altfel preferă să se retragă; - menţiunea „titluri într-o şedinţă” – acest ordine trebuie să fie completat cu una din menţiunile: „maxim de titluri” sau „minim de titluri”, clientul nu doreşte ca ordinul său să precizeze un număr de titluri dispropoţionat faţă de volumul total pe piaţă; - menţiunea „cu grijă în jurul pieţei” sau la apreciere reprezintă ordine prin care intermediarul are o marjă în care acesta poate acţiona în vederea realizării ordinului în cele mai bune condiţii în interesul clientului său. Cotarea titlurilor mobiliare Cotarea unui titlu este operaţia de determinare a cursului acestuia în cadrul unei şedinţe bursiere prin confruntarea liberă în acelaşi moment, ordinele de cumpărare cu cele de vânzare referitoare la un titlu.

17

Operaţiunea de cotare este complexă şi are rolul de a stabili acel curs care să nu poată fi contestat de client, altfel spus un curs care să permită execuţia nu numai a tuturor ordinelor „la cel mai bun” dar şi ordinele de cumpărare limitate la un curs inferior, precum şi celor de vânzare limitate la un curs superior. Acest principiu nu este întotodeauna uşor de aplicat mai ales când piaţa respectivului titlu este dezechilibrată, pe de altă parte problema cotării trebuie rezolvată într-un moment când titlul este cotat potrivit metodei cursului unic constant pe parcursul şedinţei de fixing. Metodele de cotare care se aplică în sensul obişnuit la bursele oficiale sunt într-o diversitate destul de restrânsă. Cele mai cunoscute metode sunt: - cotarea prin strigare constă în reuniunea reprezentanţilor societăţilor de intermediere care confruntă verbal ofertele de vânzare şi cumpărare rezultate din ordinele primite până în momentul în care se poate stabili un echilibru; - cotarea prin opoziţie constă în centralizarea într-un caiet deschis special pentru fiecare titlu a diferitelor cursuri limitate pentru care există ordine de vânzare sau de cumpărare; este deschis un caiet pe baza fişelor ce sunt comunicate în fiecare dimineaţă de agenţii de schimb numite fişe de opoziţie; cuvântul opoziţie derivă din faptul că agenţii de schimb au primit ordine de cursuri limitate şi cărora li se indică să facă opoziţie la cotarea unui curs care nu le-ar permite să găsească contrapartidă; - cotarea prin fişet este un procedeu prin care se centralizează fiecare titlu, toate ordinele de vânzare cumpărare într-un fişet plasat la o societate de intermediere; - cotarea prin urnă este similară precedentei cu diferenţa că urnele de vânzare cumpărare sunt centralizate de societăţile burselor însăşi şi nu de o societate anume; toate ordinele sunt depuse într-o urnă la sediul societăţilor burselor; - cotarea prin calculator. Metoda cotării prin strigare este în general satisfăcătoare deoarece fiecare intermediar păstrează secretul ordinelor pe care le deţine şi nu le face publice decât la momentul în care cursul cotat îi permite executarea acestora. Această metodă reclamă personal calificat, spaţiu de negociere, rezistenţă şi stres. De aceea s-a trecut la introducerea sistemelor informatice în acţiunea de recepţie, stocare şi transmitere a ordinelor. Aceasta permite normalizarea progresivă şi înlocuirea metodelor clasice prezentate prin afişarea permanentă pe monitor a ordinelor şi determinarea automată a cursului oficial. Procedura de cotare asistată de calculator presupune o transparenţă totală a operaţiunilor bursiere, lucru recomandabil pentru anumiţi intermediari, pe de altă parte cotarea prin calculator reclamă existenţa unei pieţe continue în care ordinele de vânzare şi cumpărare se manifestă permanent şi pentru care se calculează cursuri de echilibru ca urmare a unei succesiuni de cursuri intermediare pe întreaga durată a zilei. C 8 17.12.2003

Operaţiunile de bursă

Operaţiunile de bursă reprezintă tranzacţiile de vânzare şi cumpărare a titlurilor de valoare precum şi modalitatea moblizării fondurilor băneşti corespunzătoare după stabilirea cursului oficial prin procedurile de cotare. După ce are loc realizarea contactelor se disting mai multe categorii de tranzacţii la vedere, la termen sau condiţionale.

18

Operaţiunile la vedere sau în numerar presupun aşa cum le indică şi denumirea reglarea contractelor, lichidarea titlurilor şi livrarea datoriilor băneşti imediat sau cu amânare de câteva zile . Derularea operaţiunilor la vedere include următoarele etape: - înaintarea ordinelor de bursă agenţilor de schimb - centralizarea tuturor ordinelor referitoare la un anumit titlu - stabilirea cursului de vânzare cumpărare după una din metodele prezentate - comunicarea nivelului cursului cotat la închiderea şedinţei - executarea ordinelor - reglarea ordinelor prin livrarea titlurilor de către vânzători şi încasarea contravalorii lor. Operaţiunile la termen sunt operaţiuni bursiere ale căror condiţii de executare sunt fixate încă din ziua negocierii dar reglarea lor şi lichidarea titlurilor sunt reportate la o dată ulterioară numită dată de lichidare. Este stabilită o dată pe lună deobicei la sfârşitul lunii. Operaţiunile la termen necondiţionat includ operaţiunile cu primă şi operaţiunile cu opţiuni. Diferenţa între acestea şi celălalt termen constă în faptul că executarea contractului la termen se realizează numai dacă sunt îndeplinite condiţiile corespunzătoare interesului clienţilor care emit ordinele de bursă . Prima constituie suma care trebuie plătită vânzătorului în cazul renumerării la un contract de cumpărare. Prin cumpărare de prime se înţelege cumpărarea de titluri sub rezerva anulării contractului în cazul în care condiţiile sunt nefavorabile. Analiza bursieră Analiza complexă a unei burse de valori implică existenţa unui sistem de indicatori statistici care să cunatifice cantitativ şi calitativ procesele tranzacţionale, impactul între cerere şi ofertă precum şi tendinţele în viitorul apropiat pe respectiva piaţă. Indicatorii cantitativi se referă în principal la preţul cu care se vinde şi se cumpără un anumit titlu la un moment dat, valoarea nominală şi dobânda ce o poate primi posesorul, numărul de titluri tranzacţionate precum şi alţi indicatori legaţi de operaţiunile complexe pe pieţele de valori moderne. Indicatorii calitativi oferă posibilitatea investitorilor la o imagine a situaţiei prezente pe piaţa de valori mobiliare precum şi tendinţele posibile în ceea ce priveşte atractivitatea unui anumit titlu, a unui anumit portofoliu de titluri sau a bursei în general. Indicele bursier este indicatorul statistic care reflectă în timp evaluarea pieţelor de valori. Fiecare bursă calculează propriu indice, creşterea unui indice bursier reflectă faptul că cererea de valori mobiliare este superioară ofertei indicând în anumite limite o acţiune economico financiară pozitivă a societăţilor cotate la bursă. Un indice bursier se defineşte prin mai multe elemente: - în primul rând o importanţă deosebită o are compoziţia sa, adică eşantionul de valori mobiliare reţinute din totalul titlurilor tranzacţionate la un moment dat. În acest domeniu în funcţie de ceea ce se doreşte a se măsura eşantionul poate să fie mai larg sau mai restrâns; de reţinut că numărul de titluri reţinute este mult mai mic decât numărul de titluri negociate. - a doua etapă o constituie construcţia propriu zisă a indicelului în care sunt stabilite ponderile diferitelor elemente în eşantionul ales. Există 3 tipuri de ponderi în structura indicelui bursier: - acordarea de la plecare a unei ponderi egale fiecărei componente de eşantion astfel încât produsul între numărul de titluri dintr-un tip şi preţul acesteia să fie constant; - acordarea unei ponderi proporţionale cu capitalizarea bursieră, adică în funcţie de dividendele care le aduce o anumită acţiune; - neacordarea de ponderi fiind cumulate doar preţurile de piaţă ale titlurilor ce formează eşantionul;

19

- a treia etapă este stabilirea datei de referinţă la care indicele se exprimă printr-un număr de puncte, de obicei 100. Orice valoare a indicelului peste sau sub valoarea de referinţă indică o creştere, respectiv o scădere pe piaţa bursieră. Analiza indicelului bursier Chiar dacă statisticile sunt publice într-o anumită ţară în ceea ce priveşte activităţile bursiere, se poate construi o imagine a pieţei numai prin utilizarea infomaţiilor disponibile. Banca de date şi instrumentele statistice permit la nivelul bursei 3 tipuri de analiză grafică : a indicelui bursier, a indicatorilor sectorial şi a amplitudinii. Scopul analizei grafice a indicelui bursier constă în stabilirea evoluţiei pe termen lung şi de previziune a schimbărilor de tendinţe. Factorii care influenţează indicii activităţii bursiere necunatificabili sunt numeroşi, sunt diverşi şi nu pot influenţa întotdeauna procesul de analiză. De aceea o primă etapă este selectarea acestor factori a căror influenţă este majoritară şi arată starea unei pieţe la un moment dat, care poate fi în creştere dacă operaţiunile majoritare sunt de cumpărare în cazul în care nivelul global al ofertei este sub cel al cererii şi în scădere dacă din contră există un excedent al ofertei faţă de cererea de titluri. Prin analiza grafică se încearcă detectarea zonelor în care piaţa bursieră trece din starea de creştere în cea de scădere sau invers, ca urmare se determină pe grafic nivelurile la care ajunge indicele după o frecvenţă de timp aleasă. Interpretarea graficului se realizează cu ajutorul netodei mediilor mobile (teoria DOW). Metoda DOW descompune variaţiile indicatorilor în 3 tipuri de fluctuaţii: - fluctuaţiile zilnice a căror durată şi amplitudine sunt minime şi care nu oferă în consecinţă nici o indicaţie semnificativă, - fluctuaţiile secundare denumite şi reacţii intermediare care au o durată între 3 şi 6 luni sunt mişcări în sensul creşterii până se atinge o fază pe termen lung descendentă şi invers - fluctuaţiile primare care au o durată de la 2 la 10 ani acest tip de fluctuaţii indică tendinţele generale a pieţei. Studierea acestor 3 tipuri de variaţii conduce la concluzia că fluctuaţia primară se conservă atât timp cât se atinge maximum, urmată apoi de o reacţie inversă, intermediară, superioară celei precedente dacă tendinţa pe termen lung este ascendentă sau inferioară dacă tendinţa pe termen lung este descendentă. Analiza grafică a pieţei unui titlu mobiliar Analiza economică şi financiară trebuie să servescă la selectarea anumitor titluri mobiliare din mulţimea existentă pe piaţă. Înainte de a lua o decizie în alegerea titlurilor profitabile este necesară o analiză individuală a fiecărui titlu în parte. Această analiză permite stabilirea unui număr de elemente care să fie fundamentul răspunsului la o serie de întrebări ale analistului financiar. Analiza pieţei unui titlu mobiliar include stabilirea a cel puţin 2 dimensiuni: importanţa şi natura pieţei unui anumit titlu de valori. Analiza importanţei pieţei unui titlu de valori derivă din stabilirea structurii capitalului unei societăţi comerciale şi a numărului de titluri mobiliare în circulaţie. O etapă importantă este stabilirea naturii unui titlu de valori. Un titlu poate oferi toate calităţile cerute dar nu poate fi obiectul unei achiziţii deoarece piaţa sa este limitată. Este suficient să se consulte cota oficială a bursei de valori pentru a constata că respectivul titlu nu face obiectul tranzacţiilor prea des. Simi/dec. 2003 – ms Bursa de valori şi de mărfuri 1.Bursa este: a. o instituţie a economiei de piaţă; b. o societate pe acţiuni;

20

c. o instituţie financiară. 2.Termenul de bursă desemnează o instituţie a economiei de piaţă ca: a. forma organizată de schimb pentru mărfuri sau titluri financiare; b. formă organizată pentru titluri de plasament; c. formă organizată pentru vânzarea acţiunilor. 3. După obiectul tranzacţiei bursele se clasifică în: a. burse de mărfuri; b. burse de servicii; c. burse de valori; d. toate răspunsurile sunt corecte. 4. După forma de organizare: a. burse publice; b. burse de stat; c. bursă privată. 5.Caracteristici ale bursei de mărfuri: a. sunt fungibile; b. sunt bunuri măsurabile; c. au caracter standardizabil; d. un grad redus de prelucrare; e. a, b, d f. a, b, c, d. 6.Bursa pentru servicii se referă la: a. transporturi; b. asigurări; c.tranzacţii imobiliare. 7. Bursele de valori oferă: a. tranzacţii mobiliare; b. tranzacţii imobiliare; c. tranzacţii asupra unor titluri de valori. 8. Bursa este o piaţă: a. liberă; b. piaţa de interes public; c. o societate cu răspundere limitată. 9.Funcţia cea mai importantă a bursei este: a. funcţia fundamentală de a asigura cadrul optim necesar efectuării de tranzacţii bursiere; b. funcţia fundamentală de a asigura un cadru restrâns pentru tranzacţii bursiere; c. funcţia fundamentală de a asigura servicii de intermedieri între vânzător şi cumpărător. 10.Formarea unui preţ corect este important pentru ca: a. atât vânzătorul cât şi cumpărătorul să fie mulţumiţi; b. echilibrul cererii şi al ofertei să se realizeze în punctul ce reprezintă preţul corect, acesta fiind preţul reprezentativ pentru întreaga piaţă de referinţă; c. echilibrul cererii şi al ofertei să varieze în permanenţă. 11. Documentele instituţiei bursei sunt: a. statutul şi regulamentul bursei; b. statutul şi contractul de societate; c. a şi b. 12. Statutul bursei reglementează următoarele probleme: a. numele, sediul, scopul, membrii bursei; b. conducerea executivă, funcţiile bursei, managementul bursei; c. principiile generale de funcţionare a bursei;

21

d. reguli privind contractele şi executarea contractelor. e.a, b, d; f. a, b, c, d. 13. Reglementările privind soluţionarea litigiilor sunt reglementate în: a. contractul de societate; b. statutul bursei; c. regulamentul bursei. 14. Regulamentul bursei cuprinde: a. procedura de listare; b. mecanismul tranzacţiilor; c. clasificarea comisioanelor; d. modalităţi de încasare. 15. Membrii bursei pot fi: a. persoane fizice; b. persoane juridice; c. a şi b. 16.Pentru a deveni membru al unei burse, condiţiile generale sunt: a. să primească autorizaţie; b. să dispună de capitalul necesar; c. să respecte regulile bursei; d. a şi b; e. b şi c. 17.Organele de decizie ale bursei sunt: a. adunarea generală şi consiliul de administraţie; b. acţionarii; c. asociaţia bursei; 18. Organul suprem de decizie a bursei este: a. Adunarea Generală sau Asociaţia Bursei; b. Asociaţia Bursei; c. Consiliul de Administraţie. d. a şi b; e. a şi c. 19. Departamentul pentru cotaţii urmăreşte: a. desfăşurarea tranzacţiilor; b. lansarea unor produse noi; c. executarea contractelor. 20. Departamentul informativ urmăreşte: a. lansarea unor produse noi; b. informarea asupra clienţilor, stabileşte relaţiile între membri; c. informare asupra cotelor, valorii tranzacţiilor. 21.Comitetul pentru Etică Bursieră face investigaţii: a. în rezolvarea litigiilor; b. asupra eticii afacerilor; c. în defăşurarea tranzacţiilor. 22. Brokerii sunt: a. angajaţii firmei; b. agentul profesionist angajat al busei; c. agentul de consultanţă. 23.Piaţa bancară se caracterizează prin: a. tranzacţii cu active bancare negociabile; b. tranzacţii cu active bancare non-negociabile a căror lichiditate este maximă; c. tranzacţii cu active bancare a căror lichiditate este minimă.

22

24. Societăţile bancare au rolul de: a. intermediere între posesorii de disponibilităţi şi utilizatorii de fonduri; b. client; c. utilizator de fonduri. 25. Piaţa monetară este caracterizată prin: a. tranzacţii cu active bancare; b. tranzacţii cu mărfuri; c. tranzacţii cu active financiare de către societăţile financiare. 26. Tranzacţiile financiare includ: a. depozitele bancare la vedere şi la termen; b. bilete la ordin, cambii, cecuri, certificare de depozit; c. alte titluri mobiliare pe termen scurt (până la un an); d. a şi b; e. a şi c. 27. Piaţa primară are rolul de: a. plasarea titlurilor; b. plasarea emisiunilor de titluri mobiliare; c. a şi b. 28. Procedura de emisiune a unui titlu este formată din: a. pregătirea, plasamentul, lansarea; b. lansarea, vânzarea şi răscumpărarea; c. pregătirea, lansarea şi plasamentul. 29. Gestiunea portofoliului de titluri mobiliare se referă: a. armonizarea dorinţei de câştig cu cea de diminuare a riscului; b. dorinţa de a realiza un câştig rapid; c. cotarea titlurilor pe piaţa primară. 30. Bursa oficială este: a. piaţă de mărfuri; b. piaţă în numerar sau piaţă cu reglare la termen; c. piaţă de titluri imobiliare. 31.Caracteristica majoră a pieţei cu reglare la termen este dată de faptul că: a. operaţiunile de vânzare-cumpărare se realizează o dată pe lună; b. operaţiunile de vânzare-cumpărare se realizezaă o dată pe săptămână; c. operaţiunile de vânzare –cumpărare se achită o dată pe lună, în ziua de lichidare. 32. Acţiunile sunt: a. titluri reprezentative ale unui drept de proprietate asupra unei cote părţi din activul social al emitentului; b. titluri de plasament; c. titluri de proprietate. 33. Valoarea nominativă este: a. preţul acţiunii; b.preţul obligaţiunii înscris pe document; c. preţul obligaţiunii răscumpărate. 34. Preţul de emisiune faţă de valoarea nominală este: a. mai mică; b. mai mare; c.egală. 35. Dobânda se calculează în raport cu: a. valoarea de piaţă; b. valoarea nominală; c. preţul de emisiune; 36. Bonurile de tezaur sunt:

23

a. titluri de creanţă emise de către stat, purtătoare de dobândă; b. titluri de emisiune emise de către stat; c. obligaţiuni emise de către stat, purtătoare de dobândă. 37. Obligaţiunile ipotecare sunt: a. titluri de valoare; b. titluri de creanţe; c. titluri de plasament. 38. Managementul bursier include patru mari categorii de organisme: a. organe de control, de decizie, de emisie, de conducere; b. organe de conducere, de supervizare, de audit şi de execuţie; c. organe de decizie, de execuţie, de consultanţă şi de control. 39. Agenţii pieţe bursiere sunt: a. investitorii; b. clienţii; c. agenţii bursieri. 40. Pieţele bursiere se disting prin modul de realizare: a. a echilibrului între cerere şi ofertă; b. a echilibrului între stabilirea preţului de vânzare şi de cumpărare; c. a şi b. 41. Cotarea unui titlu este determinat în cursul:

a. unei şedinţe în funcţie de cerere şi ofertă; b. unei şedinţe bursiere prin confruntare liberă; c. niciun răspuns nu este corect.

42. Metodele de cotare sunt: a. metode de strigare; b. cotare prin opoziţie; c. prin urnă; d. prin calculator; e. a, b şi c; f. toate răspunsurile sunt corecte. 43. Indicele bursier este un indicator: a. financiar; b. statistic; c. real. 44. Operaţiunea de cotare stabileşte un curs care să: a. să poată fi contestat de client; b. să fie cel mai bun; c. să nu poată fi contestat de client. 45. Investitorii bursieri pot fi: a. persoane fizice; b. societăţi financiare; c. companii; d. toate răspunsurile sunt corecte. 46. După obiectul de activitate avem: a. burse de stat; b. burse private; c. ambele. 47. Acţiunile au mai mulţi parametri, printre care: a. valoarea nominativă; b. cursul acţiunii; c. prima de emisiune; d. data de graţie a unei acţiuni noi;

24

e. toate răspunsurile sunt corecte. 48. Emisiunea de titluri de credit atrage fonduri băneşti: a. sub formă de împrumut pe termen scurt; b. sub formă de împrumut pe termen lung; c. sub formă de împrumut pe termen mediu; d. toate răspunsurile sunt corecte. 49. Titlurile de creanţă aduc un profit: a. fix sub formă de dobândă; b. variabil; c. ambele. 50. Bursa de mărfuri este un organism:

a. cu putere de autoreglementare; b. cu reguli şi legi bine stabilite; c. ambele.

Răspunsuri corecte: 1. a 2. a 3. d 4. a,c 5. f 6. b 7. c 8. a, b 9. a 10. b 11. a 12. f 13. b 14. a, b 15. c 16. a, b, c 17. a 18. a 19. a 20. c 21. a 22. b 23. b 24. a 25. c 26. a, b ,c 27. b 28. c 29. a 30. b 31. c 32. a, c 33. b 34. a 35. b 36. a

25

37. b 38. c 39. a, c 40. a 41. b 42. f 43. b 44. b, c 45. d 46. c 47. e 48. b, c 49. a 50. a