Sărbătoarea Nașterii Domnului trebuie

să fie un reflex pământesc de mare ampli-

tudine al unui act ceresc ce s-a derulat în

folosul mântuirii noastre. Dacă praznicul îl

înțelegem puțin, puțin îl și trăim. Dacă îl

înțelegem doar că este un prilej de festin

culinar, de încântare/închinare a pântecelui,

atunci acesta este un Crăciun eșuat pentru

noi. În schimb, dacă vom înțelege, precum

magii care priveau stelele cerului mereu,

întru identificarea Stelei celei călăuzitoare,

dacă împreună cu îngerii și păstorii vom

merge la locul unde mila Domnului

așteaptă să fie împlinită prin iubirea față de

aproapele aflat în sărăcie și însingurare,

atunci vom intra în misterul și bucuria

Sfintei Sărbători.

Sărbătorile creștine sunt zile ale lui

Dumnezeu coborâte din iubire la noi, ca să

ne înalțe pe noi, tot pe calea iubirii, până în

piscul existenței Lui, ca să ne ridice

deasupra vremurilor. De nu vom avea dor

de Dumnezeu, de nu vom avea putere

duhovnicească suficientă să naștem din noi

pe Dumnezeu, păgânul din noi va naște un

nou prilej de a petrece păgânește. Cel care

se numește pe sine creștin, dar nu este

creștin, face eforturi disperate să creeze

propriul Crăciun, după chipul și ase-

mănarea lor. Sfintele noastre sărbători pot

fi asfixiate prin teorii subtile și inutile, dar

și printr-o ezitare groaznică și lamentabilă

a noastră în fața unui asemenea mare even-

iment.

Haideți să fim eroii praznicului Nașterii

Domnului începând cu anul mântuirii

2017. Haideți să încercăm să redescoperim

fondul neartificial al sărbătorii. Toată viața

omului de astăzi s-a transformat într-un

ceremonial frumos, strălucitor, perfect,

care merge ca pe roate. Dar unde ne duc

roțile acestea? Ne duc în afara duhului

sărbătorii și în afară Bisericii.

(fragment din cuv. Păr Constantin Onu)

BUNA VESTIRE BULETIN PAROHIAL

SAINT MARY, ROMANIAN ORTHODOX CHURCH 555 S WALNUT ST. ANAHEIM, CA 92802 TEL. 714 776 1972

ȘI IATĂ, STEAUA A VENIT ȘI A STAT. UNDE…?

Cuvânt din viața Sfântului

Nifon, despre iubirea de ar-

ginți.

Umblând, Sfântul Nifon a văzut pe un

om, pe care-l rugau mulți neputincioşi,

cerând de la el milostenie. Iar el nici

nu se uita la dânşii. Deci, Sfântul

Nifon, apropiindu-se de îngerul păzitor

al acestuia, i-a zis: “Spune-mi mie,

îngerule, oare multă avere are omul

acesta?” Zis-a îngerul: “Bogăție multă

şi fără de număr are, dar este iubitor de

arginți şi, pentru un ban se îm-

bolnăveşte de moarte, şi bate pe cei ai

casei lui, omorându-i prin foame şi

prin goliciune şi silindu-i pe ei la

muncă”. Zis-a Nifon: “Cu ce gând îşi

amăgeşte cugetul său, ca să nu dea

nimic la frații cei săraci?” A grăit lui

îngerul: “Ascultă-mă, ce-ți spun, că

vine la dânsul dracul cel întunecat şi-i

pune lui în gând, că va îmbătrâni şi,

după aceea, va cădea în boală şi să nu

dea averea sa la nimeni, ca nu cumva

să nu-i ajungă lui, şi să se căiască, zi-

cându-şi că în zadar a împărțit averea

sa la săraci, şi nu a sporit cu nimic. Şi

aşa îl amăgeşte pe el necuratul drac,

acestea punându-i-le în inimă, adese-

ori. Iar el se supume gândului aceluia,

şi se întunecă, nemiluind pe săraci”.

Apoi, îngerul i-a mai zis lui Nifon:

“Lasă-l, să-i fie lui precum crede.

Pentru că Dumnezeu nu este ispititor la

rău. Şi pe nimeni nu ispiteşte, ci fiec-

are se ispiteşte de ale sale patimi, de

vreme ce ascultă de diavolul şi se su-

pune lui”. Şi aceasta zicând, s-a dus

îngerul de la el. Iar omul acela, după

puțină vreme, a căzut în boală. Şi era

boala lui foarte cumplită. Deci, după

ce a căzut omul în acea amară boală,

atunci şi-a dat toată averea sa la doc-

tori şi nici un folos n-a aflat de la ei, ci

în mai cumplite dureri a căzut. Şi aşa,

multe zile chinuindu-se, a murit şi cu

sufletul şi cu trupul. Şi s-a împlinit, cu

el, cuvântul spus de Proococul David:

“lată omul care nu şi-a pus pe

Dumnezeu ajutorul lui, ci a nădăjduit

în mulțimea bogățiilor sale” (Ps. 51, 5-

6). Să nu vă înşele dracul fraților, ca să

nu luați judecată fără de milă pentru

zgîrcenie, dacă aveți avere, şi să vă

pierdeți sufletul şi trupul şi să nu luați

Împărăția Cerurilor.

La Sfântul Ioan Iacob de la hozeva

În luna aprilie a anului 1994, a venit la Hozeva un grup de pelerini din Grecia. Printre ei se afla şi o femeie cu fiica sa. Mama avea în jur de 50 de ani, fata vreo 18. Când fata a încercat să se apropie de racla cu sfintele moaşte, monahul Ghermanos a oprit-o pentru că era îmbrăcată necuviincios. Atunci mama i-a luat apărarea fiicei sale, spunând că fiica ei se poate îmbrăca oricum fiind domnişoară. La aceste cuvinte părintele Ghermanos le-a spus: ”Biserica este loc sfânt, loc de rugăciune. Nu este loc de distracţii şi nici de plajă, unde poţi merge oricum, chiar şi dezbrăcat.” Fiica, tulburată, a ieşit afară pe balcon, iar mama s-a apropiat să sărute sfintele moaşte. În acel moment a văzut cum Sfântul Ioan s-a întors cu faţa de la ea, a oftat adânc, iar chipul lui s-a umplut de broboane de apă. Femeia s-a speriat şi ţipând a ieşit din biserică, luîndu-o la fugă pe scări. Dar în fuga ei a căzut şi şi-a rupt ambele picioare. Toată lumea s-a îngrozit şi părinţii din mînăstire au pus-o pe o targă ducându-o la autocar. Femeia a mărturisit în faţa tuturor că este vinovată fiindcă nu şi-a crescut fiica bine şi a avut gânduri de îndoială cu privire la sfinţenia Cuviosului Ioan, spunându-şi că înaintea ei se află un cadavru nu moaştele unui sfânt. De atunci Sf-ntul Ioan a rămas cu capul întors puţin spre dreapta, parcă mustrându-i pe cei care îndrăznesc să se apropie de el în haine necuviincioase. ”Viaţa şi minunile Sfântului Ioan Iacob pentru copii”, ediţie îngrijită şi redactată de

Prof.Anamaria Rus şi Prof. Cosmina Tămaş, Editura Anestis

Apropo, v-ați scris pledgeul

pentru anul viitor?

Povestește un taximetrist

În ajunul alegerilor, mă aflu la aero-port; ora trei după miezul nopții. La 3:30 am mers să iau călători. Lume multă. În taxi a întrat un băiat. – Bună ziua! La Piereu, vă rog. – Voinicule, la fix ai venit! – De ce spuneți asta? – Cursă mai bună ca aceasta nu putea să mi se întâmple! În Pireu locuiesc eu. – A, atunci e bine! Cum s-ar zice, te duc până acasă, nu? – Exact. Sunt nedormită de 15 ore; cred că am și eu dreptul la puțină odihnă. – De 15 ore conduci? – Nu, de 15 ore sunt în taxi. – Și cum reziști atâtea ore? Și noaptea nu te temi? – Când ai credință puternică în Dumnezeu, nu te temi de nimic, ci simți siguranță. – Ai dreptate. Văd și icoanele tale, as-culți postul de radio al Bisericii. Cu-vintele tale insuflă siguranță. Cu adevărat, Îl ai pe Dumnezeu alături! Mă bucur când aud și văd oameni care cred cu tărie, precum tu. Nu este întâmplător că am intrat în taxiul tău, ci a fost voia lui Dumnezeu. Crezi în minuni? – Binențeles că da. – Vrei să-ți spun o minune ce s-a întâmplat familiei mele? – Cu bucurie voi asculta. – Lucrez în Israel, la Ambasada Greacă. Sunt lângă Mormântul lui Hristos și acum am venit ca să votez. – Minunea aștept să o aud. – Nu te grăbi, și le voi spune pe toate de la început. De altfel, avem drum de mers. – Iartă-mă! – Această călătorie a fost și o ocazie să-mi văd mama și apoi să merg în Cipru, ca să-mi văd familia. – Acum nu mai înțeleg nimic. A început să râdă. – Ai dreptate. Sunt căsătorit cu o cipri-otă și avem doi copii. Al doilea copil al meu nu l-am văzut încă, mâine împlinește 40 de zile. Este fetiță. Nu am putut să fiu la nașterea ei, alături de soția mea și de aceea cred că-ți dai sea-ma de agonia mea. – Eu înțeleg agonia ta; tu pe a mea nu o înțelegi. Aici am râs amândoi.

– Ei, am să te chinui puțin, fetiță din Pireu, nu am să-ți spun dintr-odată. Așa cum ziceam, a murit tatăl meu și mama mea a rămas singură. Nu i-am spus că vin, că să-i fac o surpriză. – Frumoasă surpriză la miezul nopții! Să mergem mai departe. – Mâine voi merge să votez și seara voi zbura spre Cipru. Dacă poți, vino să mă duci la aeroport. – Măi, ce om și ăsta! Îmi va scoate sufletul, până îmi va spune minunea! – Hai să-ți spun minunea. Te-am chi-nuit destul. Pot să fumez? – Vino în față să fumezi. În spate nu îngădui. S-a așezat lângă mine. – Poți să-mi spui cum te cheamă? – Niko. – Frumos! Pe mine Rania. – Mă bucur mult. – Așadar, Niko… mai am mult de așteptat? Atunci, izbucnind în hohote de râs, m-a întrebat: – Îți scot sufletul, nu-i așa? – Mai întrebi?… – Așteaptă să-mi aprind o țigară și-ți spun. Așadar, Rania, cumnata mea nu putea să facă copil. A mers la mulți medici în Cipru, a venit apoi în Grecia, a mers și la Londra. Însă toți i-au spus un mare NU. Nu poți naște copil. Ajunsese deja la 40 de ani. Rugăciuni-le și făgăduințele erau nenumărate… Până când Dumnezeu S-a milostivit de ea. La cei 40 de ani ai ei a rămas însărcinată. Cred că-și dai seama de bucuria noastră. Cu toți îi purtam de grijă, ca și cum ar fi fost ceva de preț. Eram atenți să nu tușească, să nu strănute, să nu coboare singură scările. Luam aminte la ce mănâncă…o feream până și de ploaie. Până când a venit vremea să nască și ne aflam cu toții lângă ea. În salonul în care așteptam a venit o asistentă cu un înger în brațe. Era atât de frumos pruncul, încât nu cred că am văzut altul mai frumos. Fiul meu nu era atât de frumos, atunci când mi l-au adus să-l văd. A doua zi însă ne-a venit vestea neplăcută. Medicul a chemat pe cumnatul me și i-au spus că copilul s-a născut cu un rinichi, iar jumătate din acesta nu funcționa.Trebuia să înceapă curățarea sângelui. Vestea ne-a lovit ca un fulger! L-am dus peste tot, oriunde îți poți închipui; la oricare medic ne spuneau să mergem, la acela mergem. Am mers în străinătate, am mers peste tot, însă

nu puteau să-i facă nimic. Rugăciunile nu încetau zi și noapte. Când copilul a împlinit vârsta de doi ani, cumnata mea a avut un vis. Nu mă întreba ce anume a visat. Nu am înțeles bine. Mi-a cerut să o duc la Sfintele Locuri, ca să se închine. Îndr-adevăr, a venit cu copilul. Am trimis-o cu o femeie care era ghid, să se închine la Sfântul Mormânt. Dar acolo ce s-a întâmplat? Ascultă, să vezi ce mi-au spus. Când au intrat în biser-ică, copilul plângea într-una. „De ce plânge astfel copilul?”, a întrebat o femeie. „Este bolnav”, a răspuns cumnata mea. „Puneți copilul pe Sfântul Mormânt și va înceta să plângă”. Cumnata mea l-a întins pe Sfântul Mormânt, însă copilul plângea și mai tare. Aceea stătea încremenită; nu putea face nimic. Copilul a început să se învinețească. La un moment dat a reușit să-l ia în brațe. Însă nu putea să respire, de aceea l-au dus de urgență la un spital. Acolo i-au pus oxigen. În aceeași zi a plecat spre Cipru. În ziua următoare copilul trebuia să meargă pentru curățare de sânge. Aco-lo, la Ierusalim, am cunoscut un călugăr pustnic, care vorbește mereu despre minuni. Când a plecat cumnata mea, am mers și l-am întâlnit, iar el a început din nou să-mi vorbească despre Dumnezeu și despre minuni. Deodată l-am auzit exclamând: „Măi, măi, ce fel de operație a fost aceasta! Copiilul se zvârcolea în dureri!“. “Care copil, Gheronda?”. “Nepoțelul tău… Îngerii l-au operat și i-au pus doi rinichi sănătoși!!!”. Cred că starețul a înnebunit, am zis în sinea mea, și toate minunile pe care mi le spune, sunt închipuirile lui. Când m-am ridicat să plec, m-a bătut pe spate, zicându-mi: “Hai, că o să faci și o fată!” Am plecat întristat, fiind încredințat că starețul își pierduse mințile din cauza singurătății în care trăia. Am intrat în mașină, ca să merg la Ambasadă, când deodată a sunat mobilul meu. Era soția mea. Îmi vorbea plângând, de aceea nu puteam înțelege ce anume spunea. Doar o singură frază am înțeles-o: „Niko, nepoțelul nostru este bine!” Am încercat să o liniștesc, ca să înțeleg ce-mi spunea. Iar ea mi-a spus aceleași cuvinte ce mi le spusese starețul: „Nepoțelul nostru are doi rinichi sănătoși!” Când am auzit, am avut un șoc. M-am

întors și am mers la stareț. Mintea mea era plină de confuz-ie, gândurile mele zburau cu putere în toate direcțiile. Când am ajuns la stareț, pentru prima oară am îngenuncheat înaintea lui și sărutîndu-i mâna, am spus: „Ești un sfânt!”.

„Fiul meu, să nu mai faci niciodată asta. Sfânt este numai Dumnezeu„. Peste o săptămână mi-a venit cealălată veste bună. Femeia mea era însărcinată. De îndată ce a spus soția mea „Niko, dragostea mea…“, mi-am amintit de cuvintele călugărului. “Nu mai spune nimic. Ești însărcinată!“. “Da, de unde știi?”. “Mi-a spus călugărul, prietenul meu. Și este fetiță!” De la minunea ce s-a petrecut cu nepoțelul meu, am în-ceput să cred cu tărie în Dumnezeu. Nimeni și pentru nimic nu-mi va zdruncina această credință. Dacă vreodată vei hotărî să vii la Ierusalim, mă voi bucura de vei veni să mă cauți. Mă vei căuta la Ambasadă și vei spune: “Vreau să-l văd pe Niko din Pireu”. Între timp am ajuns la Pireu. Eu nu mai puteam să scot niciun cuvânt, dar nici să cobor pentru a scoate valiza lui Niko din port-bagaj. Monahia Porfiria Extras din “Cu taxiul pe străzile orașului”, Ed. Evanghelismos, pag. 227-232

Anunțuri

Au sosit calendarele , luați-le și le

puneți pe perete într-un loc vizibil.

De sărbători toate serviciile sunt

după același program ca în du-

mineci și sărbători.

La miezul nopți în noaptea de Anul

Nou avem slujbă.

Cu boboteaza pornim de pe 2

ianuarie. Pregătiți toate cele

necesare, înclusiv pomelnicul casei.

La sfârșitul lui ianuarie, începutul

lui februarie vom avea adunările

generale.

Cei care sunteți în urmă cu

pledgeul și cotizația la doamne, vă

rugăm să vă puneți la zi.

V-ați scris pledgeul pe anul viitor?

Biserica este a tuturor. Toți avem

aceleași îndatoriri.

Școala duminicală merge bine, la

ultimul concurs între bisericile

ortodoxe, au câștigat premil I, la

seniori și juniori. Cei care nu aveți

copiii înscriși la școală să o faceți

de grabă.

Programul copiilor și venirea lui

Moș Crăciun va fi pe 24, de ajun.

Sunt unii părinți cere-și aduc copii

la împărtășanie, ceia ce-i foarte

bine, dar e foarte rău că nu vin și

părinții! În scurt timp vor refuza să

ma vină. ”-Dacă tata și mama nu se

împărtășesc dece să mai merg eu!”

Părinților fiți pildă pentru copii,

dacă-i vreți în biserică!

Nu faceți din Crăciun o sărbătore

păgână, doar pentru mâncare,

băutură și plăceri. Săturați și su-

fletul nu numai pântecele.

Crăciunul este serbarea nașteri lui

Hristos și se serbează căutându-L

la El acasă. Spovedindu-ne,

împărtășindu-ne și participând la

toate slujbele.

Pentru anul viitor în mai-iunie se

încearcă formarea unui grup, care

să meargă în pelerinaj în Rusia.

O minune a Maicii Domnului

„BetleemiȚa”

Dar chiar, credinţa în Dumnezeu unde a dispărut?

Astăzi dimineaţă, la radio, am transmis marea şi minunata

întâmplare ce a avut loc în urmă cu aproximativ două luni

în Ţara Sfântă a Ierusalimului. Este vorba despre o inter-

venţie minunată a Maicii Domnului în vremurile noastre

grele. Ca să prindem curaj şi putere. Întâmplarea ne-au

povestit-o în urmă cu aproape o lună părinţii aghiotafiţi

[din obştea Sfântului Mormânt – n.tr.], care slujesc ca

străjeri la locul de pelerinaj din Sfântul Betleem. Sâmbăta

trecută (26 mai 2012), am avut bucuria de a mă afla din nou

la Betleem. Acolo, m-am întâlnit la stăreţie cu Epitropul

patriarhal la Betleem, Înaltpreasfinţitul Teofilact,

Arhiepiscop de Iordan. După ce am vorbit despre minunea

respectivă, m-a sfătuit să vorbesc din nou cu părinţii loc-

ului de pelerinaj al Naşterii şi şi-a dat binecuvântarea şi

permisiunea să transmit de la radio minunata întâmplare.

Astăzi dimineaţă, când am relatat această minune de la ra-

dio, a existat un uriaş interes din partea a foarte mulţi as-

cultători. Ne cereau să o postăm, ca să aibă acces uşor la ea

şi s-o transmită şi altora. Vă transcriem deci minunea spre

slava Sfântului nostru Dumnezeu Treimic şi a Preasfintei

Maicii Lui şi a noastre.

În după amiaza Marii Luni [9 aprilie 2012 – n.tr.], când

Bazilica Naşterii din Betleem rămăsese deja aproape goală,

părinţii încă mai erau acolo unde slujesc, la câţiva metri

mai încolo de scara care duce în Preacinstita Peşteră a

Dumnezeieştii Naşteri. La un moment dat, au văzut un

bărbat apropiindu-se emoţionat de locul în care erau, luând

doua lumânări şi îndreptându-se emoţionat spre icoana Ma-

icii Domnului – Betleemiţa. Acolo, înaintea ei, le-a aprins

şi înlăcrimat s-a întors către monahii, care îl priveau ne-

dumeriţi. Le-a spus că este musulman din regiunea

Betleemului şi că în ziua anterioară a văzut-o pe Maica

Domnului în somn. Însăşi Doamna Născătoarea de

Dumnezeu l-a chemat să meargă în locul unde s-a născut

Fiul ei, să treacă prin poarta joasă, să înainteze spre dreap-

ta, să intre în spaţiul care există acolo, s-o găsească şi să-i

aprindă două lumânări.

Acest bărbat nu fusese în bazilica din Betleem decât în

urmă cu mulţi ani, pe când era copil, şi nu-şi amintea nimic

despre biserică. Când a ajuns în acea după amiază, şi-a

lăsat maşina cu luminile de avarie aprinse în faţa curţii mari

a locului de pelerinaj (în spaţiul în care nu este permisă

staţionarea). În maşină aştepta şi soţia lui. Când a ajuns

deci cu pas grăbit înaintea intrării joase a bazilicii, a

conştientizat că locul era exact aşa cum îl descrisese Sfânta

Născătoare de Dumnezeu. A trecut în partea dreaptă a bi-

sericii lui Iustinian şi a intrat în arcul drept al bisericii, în

spaţiul care aparţine ortodocşilor, a cărui scară conduce

spre Peştera Naşterii Domnului. Icoana Născătoarei de

Dumnezeu se afla exact acolo unde ea însăşi îi spusese şi

faţa ei era aceea pe care o văzuse…

Era Preasfânta – „Betleemiţa”! Această icoană făcătoare de

minuni constituie icoana praznicală a bazilicii Naşterii şi

este aşezată într-un frumos proschinitar, în dreapta scării

care duce în Preacinstita Peşteră. Chipul Preasfintei

Născătoarei de Dumnezeu în această icoană debordează de

nesfârşită afecţiune şi linişte, iar zâmbetul uşor de pe faţa

ei veseleşte sufletele pelerinilor.

Icoana este îmbrăcată cu ţesături preţioase foarte fastuoase

şi pietre preţioase. Nu există date precise despre originea

icoanei, dar tradiţia susţine că ea vine din Rusia şi o pu-

ne în legătură cu ţarina ruşilor Ecaterina. Aceasta, când

a vizitat Ţara Sfântă, în urma unei minuni pe care a făcut-o

Născătoarea de Dumnezeu cu ea, a dăruit veşmintele ei de

ţarină, ca să fie „îmbrăcată” Stăpâna lumii întregi. A oferit

chiar şi bijuteriile ei, ca să fie aşezate în icoană şi a hotărât

ca pe viitor ţarinile să nu mai poarte rubine, încât acest lu-

cru să rămână un privilegiu exclusiv al Maicii Domnului.

Aşadar, această icoană a venerat-o musulmanul, care a

ajuns în bazilica Naşterii târziu, în după amiaza Lunii celei

Mari. Fireşte, nu ştia greceşte, aşa că dialogul (chiar dacă

de câteva minute) cu părinţii locului de pelerinaj a avut loc

în arabă.

După ce le-a explicat că a văzut-o pe Maica Domnului şi

cum i-a descris cu exactitate bazilica Naşterii, a adăugat:

„Mi-a spus [Născătoarea de Dumnezeu] să le spun celor

pe care îi voi găsi aici [părinţilor care slujesc acolo] că

Fiul ei va veni din nou şi-i va lua cu El pe toţi aceia care

sunt aproape de El”.

Musulmanul le-a transmis o veste incredibilă!!! Părinţii au

încercat să-i ofere o iconiţă a Maicii Domnului, pe care a

primit-o cu recunoştinţă. A plecat la fel de grăbit, după cum

venise, dar într-un singur minut s-a întors. Maica Domnului

îi spusese că „intrând în biserică îi va vedea pe prietenii ei

pe coloane”. Părinţii l-au condus la coloanele din navele

bazilicii, unde există icoane-frescă într-o parte acoperite de

praf, în altă parte înnegrite, iar în altă parte distruse, care

reprezintă sfinţii Bisericii noastre pictaţi cu trupul întreg

[aceştia sunt „prietenii” Maicii Domnului].

A plecat din nou grăbit şi din acea zi nu s-a mai întors

vreodată. Preasfânta noastră însă, Maica lui

Dumnezeu şi Maica noastră, prin această întâmplare

minunată, a vrut să ne sprijine şi să ne dea curaj, nădejde şi

mângâiere… „Fiul ei va veni din nou şi-i va lua la El pe

toţi aceia care sunt aproape de El”.

Aşadar, să nu facem nici un pas departe de El, ca să gustăm

mântuirea Lui. Amin!

Am transcris minunea aşa cum mi-au istorisit-o părinţii din

Betleem.

Likurgos Markudis.

Sursa Maica Domnului Apărătoarea noastră. Noi minuni contemporane. Ed. Ortodoxia,

2015, p. 77-81

„Nu cred în credinţa aceluia care se

împărtăşeşte o dată pe an”

Dacă Sfintele Taine sunt aşa de uimitoare, de înfricoşătoare,

de înalte, de departe de noi, aşa de neatins şi de nepătruns,

atunci mai putem noi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele

Domnului nostru Iisus Hristos? Noi, ăştia nevrednici, care ne

socotim nevrednici şi care oricum suntem nevrednici; oricum

suntem mai prejos de Taine. Răspunsul ni-l dă Domnul Hris-

tos, Care ne-a dat Tainele. El n-a dat Tainele pentru îngeri,

ci pentru oameni. Gândiţi-vă de pildă că doi dintre cei care

s-au împărtăşit la Cina cea de Taină cu Trupul şi Sângele

Mântuitorului au făcut lucruri care nu ţin de o viaţă superio-

ară: Iuda cel împărtăşit L-a vândut şi Petru cel împărtăşit a

zis că nu-L cunoaşte. Domnul Hristos, când le-a dat Tainele

acestea, n-a ştiut ce urmează? A ştiut. Nouă, nevrednicilor,

ne-a dat Trupul şi Sângele Său, nu vrednicilor.

E adevărat că noi trebuie să căutăm, să ne silim pentru o

vrednicie la care niciodată nu putem ajunge. Dacă aşteptăm

vrednicia, nu ne mai împărtăşim niciodată, pentru că nicio-

dată nu suntem vrednici. Dar Domnul Hristos ne face vredni-

ci… Gândiţi-vă de exemplu când avem în faţă un copil, ori

ne aplecăm la el, ne facem mici ca el, ori îl ridicăm în braţe.

Astfel şi Dumnezeu ne-a dat Sfintele Taine pentru că ne iu-

beşte şi vrea să ne fericească. Nu vrea să ne osândească.

Dar ele ne pot fi şi spre osândă atunci când vrem să

rămânem nevrednici, când le primim ca să ne fălim, când

vrem să facem lucruri care nu ţin de ele. Dar când îţi recu-

noşti nevrednicia şi când spui: „dintre păcătoşi cel dintâi

sunt eu” şi te duci totuşi să te împărtăşeşti, te împărtăşeşti ca

să nu mai fii cel dintâi dintre păcătoşi sau să nu mai fii

păcătos. Sfânta Împărtăşanie să aibă putere atât de mare

încât să se vadă puterea Mântuitorului în noi, nu nevrednicia

noastră.

Atunci când fiul risipitor s-a întors acasă şi tatăl l-a primit

făcându-i ospăţ, dacă el zicea că este nevrednic, toată veselia

aceea n-ar mai fi avut nici un rost. Or el s-a încadrat

dintr-odată în veselia pe care a făcut-o tatăl său. Aşa este şi

cu împărtăşirea…

Eu sunt pentru împărtăşire deasă, nu pentru împărtăşire o

dată pe an. Eu nici nu cred în credinţa aceluia care se

împărtăşeşte o dată pe an. De ce, dacă ai posibilitatea să te

împărtăşeşti des, să te împărtăşeşti rar? Zice cineva: pentru

păcatele mele. Să nu vă închipuiţi că cei care se împărtăşesc

rar se împărtăşesc mai bine decât cei care se împărtăşesc

des, pentru că nu stau tot timpul să se pregătească. Tot

înainte de împărtăşire se pregătesc şi ei. Şi atunci ce rost are

să laşi să treacă pe lângă tine? Adică Domnul Hristos vrea

să-ţi dea şi tu nu vrei. Sfânta noastă Biserică de aceea face

Liturghie, ca să se împărtăşească credincioşii. Nu ca să se

împărtăşească numai preoţii, iar credincioşii să se

împărtăşească în Postul Paştelui, de pildă.

Dar eu nici nu trag de oameni să se împărtăşească des,

pentru că nu-i pot convinge să se spovedească des. Dacă oa-

menii sunt nepăsători faţă de lucrurile lui Dumnezeu, eu nu

pot să-i înghesui la acestea, până când nu ajung ei să doreas-

că. Dar cine ajunge să dorească, acela să nu aibă ezitări că,

vai de mine, n-au trecut şase săptămâni. E mai pregătit după

şase săptămâni? Nu-i mai pregătit decât dacă s-ar împărtăşi

a doua sau a treia zi sau peste o săptămână.

Oamenii care au îngăduinţă de la duhovnic s-ar putea

împărtăşi la fiecare Sfântă Liturghie. E adevărat că aceasta

depinde foarte mult şi de duhovnic, dar să ştiţi că şi duhov-

nicii sunt cu gânduri felurite. Sunt unii care nu te lasă să te

împărtăşeşti. Eu nu ştiu cum vin ei la împărtăşire dacă pe

credincioşi nu îi lasă. Să ne silim cu toţii să înţelegem lucru-

rile acestea la măsurile la care le putem înţelege. Să ne

depăşim şi în înţelegerea valorii acestor Daruri prin care ne

unim cu Domnul Hristos, prin care vine în noi, Se alcătuieşte

în inimile noastre, devenindu-ne mai intim decât ne suntem

noi înşine.

Părintele Teofil Părâian

Extras din „Veniţi de luaţi bucurie”, ediția a 2-a, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2007

Și eu sunt de aceiași părere. Cine nu-i

vrednic a se împărtăși des, nici rar a se

împărtăși nu-i vrednic. Așa zisa ”slujbă”

la care mergem dumineca are ca punct

culminant împărtășirea. Liturghia nu-i un

spectacol, program artistic, are ceva mistic

în ea. Ea se încheie doar când Hristos a

pătruns în tine atunci totul prinde sens tot

este deplin.

DIN CER SENIN

Din cer senin un cor divin se-aude lin cântând.

(bis)

Păstori cu har pe culmi apar, albi miei în dar

ducând. (bis)

O stea din zări, veghind cărări, spre depărtări

arzând, (bis)

conduce magi cu daruri dragi în albi desagi

ducând. (bis)

Şi-un Prunc plăpând cu chipul blând stă

surâzând, tăcând. (bis)

…Din cer senin un cor divin se-aude lin cântând.

(bi

SEARA CRĂCIUNULUI NOST’

Seara Crăciunului nost’ (bis)

mare bucurie-a fost. (bis)

Şi-a fost bucurie-n lume (bis)

pentru-acea mare Minune. (bis)

Şi-a pornit călătoria (bis)

Iosif cu Sfânta Maria (bis)

şi s-au dus într-un oraş, (bis)

să ceară puţin sălaş. (bis)

Oraşul era plin tare, (bis)

loc pentru ei nimeni n-are. (bis)

Şi s-au dus la cei săraci (bis)

într-un grajd cu oi şi vaci. (bis)

Şi-acolo-a născu Maria (bis)

pe Iisus Hristos – Mesia. (bis)

Veniţi toţi să-L lăudăm, (bis)

de El să ne bucurăm! (bis)

De-aş fi fost în Noaptea Sfântă

De-ș fi fost în Noaptea Sfântă

un mieluţ cu gând supus,

aș fi stat s-aud cum cântă,

cum oștirile-Ţi cuvântă

Ţie, Dragul meu Iisus.

Aș fi rupt trei albăstrele

ca în iesle să le-nfig,

Doamne, să Te joci cu ele,

ca să uiţi că vii din stele,

ca sa uiţi de vânt și frig…

Aș fi stat peste ţepușe, de răcoare să Te cruţ, Ţi-aș fi pus pe piciorușe și pe păru-n inelușe

Saint Mary, Romanian Orthodox Church

555 S Walnut St.

Anaheim, Ca 92802

_________________________________________________________