A n u l , n r . ( )X X I I I 1 8 7 / 2 0 2 0BULETINUL ARHIVELOR MILITARE ROMÂNE

• Traian Grigorescu i Liceul Militar „ tefan cel Mare” din Cernăuţi•• Eroul căpitan Eugen Balint

ş ŞMarele Cartier General despre unirea Transilvaniei cu România

htt

p:/

/am

nr.

defe

nse.r

o

SUMAR

SUMARUL |N LIMBA ENGLEZ~ 100

STUDII/DOCUMENTE

ARHIVELE MILITARE NAŢIONALE ROMÂNE

Buletinul Arhivelor Militare Rom neAnul XXIII, nr. 1 (87)/2020

â

Director fondator

Prof. univ. Dr. Valeriu Florin DOBRINESCU (1943-2003)

operta I:

Coperta IV:

C Generalul TraianGrigorescu, aici în grad decolonel

1917. Solda iromâni în tran ee

ţş

Editor coordonator:

Co Liviu CORCIUlonel

Redactor- ef

Secretar de redac ie

Redactori:

ehnoredactare computerizat

Consiliul tiin ific:

Sumar n limba englez

Distribu ie

Adresa redac iei:

ş

ş

:

ţ :

T ă:

ţ

î

ţ :

ţ

Dr. GIURGIUTel./fax 021-318.53.85, 021-318.53.67/03

Dr. Veronica BONDAR

, Lucian DR GHICI,colonel r. Gabriel P TRA CU

M d lina DANCIU

Comisia Rom n de Istorie Militar

Academia Oamenilor de tiin• Dr. Alin SP

Dr. Teodora GIURGIU

Serviciul Difuzare al Trustului de Pres al M.Ap.N.

Drumul Taberei nr. , sector 6, cod 61353,Bucure ti. Tel./fax 318.53.85; 318.53.67/03

Teodora: 67

Mihaela C Dr. Oana OTU,D -George , Raluca TUDOR

ă ă

â

ţ

7H021- 021- 67

sia@forter.ro

ĂLIN ĂĂ

ă ă

ăÂNU

Centrul de Studii Euroatlantice

ă

Anca

Prof. univ. r. Valentin CIORBEAUniversitatea „Ovidius” Constanţa

Prof. univ. r. Marian COJOCUniversitatea „Ovidius” Constanţa

(r) ŢComisia Român

Depozitul Central de Arhiv

„ ”r. Luminiţa GIURGIU

Comisia Român

â

Dumitru PREDAMinisterul Afacerilor Externe

Ş

Ş

ş

Coperte:

Valentin MACARIE, Nicolae CIOBANU

D

Colonel prof. univ. Dr. Alesandru DU U

olonel Dr. Petri or FLOREA

Universitatea Hyperion din Bucure

Colonel (r) . univ. Dr. Alexandru O CAComisia Rom n de Istorie Militar

Dr. Petre OTU

Prof. univ. Dr.

Prof. univ. Dr. Ioan SCURTU

r. Mircea T

ă de Istorie Militară

ă

ă de Istorie Militară

ă ă

ĂNASE

ş

şti

Ş

ă:

e-mail: @forter.rosia

http://amnr.defense.ro

Buletinul Arhivelor Militare Rom ne apare trimestrial, sub egida. Public articole pe teme de

istorie universal i rom neasc , precum i documente proveninddin Arhivele Militare Rom ne, dar i din alte arhive din ar sau

str in tate.

Responsabilitatea pentru con inutul articolelor revine autorilor.Manuscrisele nu se napoiaz . Reproducerea articolelor sau a

documentelor publicate se poate face numai cu indicarea autoruluiarticolului i a titulaturii revistei.

ISSN 1454-0924

Tiparul este executat la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei

C. 186/2020 B 00139

âArhivelor Militare Naţionale Române

ââ ţ

ţî

ăă ă

ăă ă

ă

ş şş

ş

· -maioral Ap

· Conf. DAcademia Rom

· D

·

·

· C

· Colonel (r) prof. univ. Dr. Ion GIURC

· D

· D

· prof

·

·

·

· Colonel D

General Corneliu POSTU

univ. r. Florian BICHIRân

Ă

Comandor (r) r. Marian MO

(r)

Statul Major ărării

ă

ării Bisericii Ortodoxecu Armata României „General Paul Teodorescu”

ŞNEAGUCentrul de Cercetare a Conlucr

Publica]ie recunoscut` de c`tre Consiliul Na]ional al Cercet`rii {tiin]ificedin |nv`]`m@ntul Superior [i inclus` \n categoria „D”, cod 241 Mihail adoveanu poveste te despre r zboiul

nostru

Reabilitare cu o condiţie: să fie citaţi pe rdin de ipentru fapte de vitejie

Secţia nformaţii din arele artier eneralpropune un memoriu privind „ ndreptăţirea

"( ecembrie 1918)

Ferdinand - primul rege al tuturor românilor(Operaţiile militare ale anului 1919

Locotenent-colonelul raian rigorescu –primul comandant al iceului ilitar „ tefan cel are"din ernăuţi

Achiziţionarea de licenţe pentru industria aeronauticăla începutul anilor 1930

Criza cehoslovacă în viziunea şefului arelui tatajor al rmatei omâne – generalul de divizietefan h. onescu

Un fiu al rdealului căzut la datorieîn îndepărtatul aucaz – roul căpitan ugen alint

Eroism şi civism: locotenent-colonelul ihail .heorghiu (1889 - ?)

Zorii rei reactive (partea a a)

Aspecte ale organizării şi funcţionării cenzurii militaredin omânia în anii 1948-1969

Apariţia rachetelor antiaeriene în rmata omână

File din istoria memorabilă a atalionului 404ercetare

Anivers

S

O Z

I M C GÎ

i i i ii T i i i R iD

O poveste adevăratăI

T GL M Ş M

C

M SM A RŞ G I

AC E E B

M VG

E III-

R

A R

BC

ş

ş neces tatea un r rans lvan e cu omân a

ă

ări / Semnale editoriale / Varia

Dr. Lumini a GIURGIU

Colonel Dr. Gabriel-George PĂTRAŞCU

Lector universitar asociat Dr. Alin SPÂNU

)Neculai MOGHIOR

General de brigadă (r) prof. univ. Dr. Adrian STROEAColonel (r) Marin GHINOIU

Dr. Viorel GHEORGHE

Profesor Dr. Alexandru ŞTEFĂNESCU

Plutonier adjutant Eugen-Dorin SPĂTARU

Profesor universitar Dr. Gheorghe CALCAN

Locotenent-comandor aviator (r)Gheorghe-Ion VAIDA

Colonel Dr. Petrişor FLOREADr. Iulian-Stelian BOŢOGHINĂDr. George-Daniel UNGUREANU

General-maior (r) prof. univ. Dr. Visarion NEAGOE

General de brigadă (r) Dumitru MIU

ţ 1

11

16

20

28

34

38

40

51

59

64

71

80

96

studii/documente

document 2020 1 (87) 1

În anul 1929, a p ă r e a l a E d i t u r a „Luceafărul Societatea Anonimă Română”, din București Cartea Unirii 1918-1928. În „Cuvântul lămuritor”, Cezar Petrescu arăta c ă a c e a s t ă c a r t e comemorativă nu s-a dor i t „un document amănunţit și strict al împrejurărilor în care

s-a pregătit și s-a înfăptuit Unirea”, pentru că ar fi fost „o lucrare prea vastă” și care „s-ar fi adresat unui număr prea restrâns de cititori”.

Intenţia editorului a fost de realizare a unui album „unde icoana fotografi că să completeze cuvântul și adesea să-l înlocuiască. Astfel cartea va merge în mai multe mâini, va reţine mai mult ochiul și va dura în amintire cu limpezimea și cu tăria imaginilor, care înfruntă trecerea timpului mai trainic decât cuvântul”. Istoria Unirii este - în opinia scriitorului- „istoria unui neam care și-a încheiat la Alba Iulia întâiul capitol al unui mileniu!”. S-a dorit o antologie „pe înţelesul și pe gustul tuturor. O carte care să treacă tot atât de ușor în mâinile copiilor, ca și ale bătrânilor și să poată rămâne pe masa de lucru a fi ecărui roman ca un îndreptar sufl etesc”.

Scriitorul constata cu amărăciune că „Minunea Unirii s-a săvârșit într-o însufl eţire pe care am uitat-o prea repede, după cum prea repede am uitat durerile în care-a fost pregătită. După zece ani, puși faţă în faţă cu sufl etele noastre, mulţi dintre noi am avea cuvânt să ne mustrăm pentru atâtea jurăminte pe care le-am călcat și pentru atâtea făgăduieli pe care le-am uitat. De aceea, am apăsat mai stăruitor asupra suferinţelor din trecut și asupra jertfelor din război. Fapta trecutului e cea mai bună chezășie a viitorului”.

Și încheie într-o notă optimistă: „Noi avem îndărătul nostru atâta trecut de aspre suferinţe și o atât de minunată mărturie a rezistenţei naţionale, încât Unirea cea Mare nu poate fi socotită ca un sfârșit. E abia un început. Puterile noastre abia acum sunt întregi și abia acum s-au eliberat. Fie ca această carte a trecutului să trezească în fi ecare sufl et îndemnul și datoriile viitorului”2.

MIHAIL SADOVEANU POVESTEŞTEDESPRE RĂZBOIUL NOSTRU

Dr. Luminiţa GIURGIU1

Am ales, din această carte, paginile semnate de Mihail Sadoveanu. Transcrierea textului s-a făcut cu respectarea normelor gramaticale actuale.

Despre cariera militară a scriitorului, putem aminti că, între 23 iunie și 31 august 1913, a participat cu gradul de sublocotenent, în Regimentul 15 Infanterie „Războieni” la cel de-Al Doilea Război Balcanic.

La 15 august 1916, a fost mobilizat, cu gradul de locotenent, în București, activând în domeniul cenzurii. În iarna aceluiași an, a fost înrolat la Regimentul 16 Infanterie „Suceava”. Transferat la Marele Cartier General, în anul 1917, a primit însărcinarea de a edita, la Iași, ziarul ce se va numi „România – organ al apărării naţionale”3.

„ÎNSEMNĂRI DIN RĂZBOIUL NOSTRU

MărăștiIulie 1917

Un drum cu automobilul spre frontul nostru, spre cuibul Vrancei înecat în ceaţa zării. În ziua limpede și strălucită mi se perindă repede pe dinaintea privirilor, din nou, locuri vechi și cunoscute: dumbrava încântătoare de la Strunga, drumul lin spre Roman, străjuit de arbori străvechi,apoi, ajuns în șoseaua naţională, valea Moldovei în dreapta, valea Siretului în stânga, sub ușoare pulberi argintii. Sunt aceleași icoane dragi ale vechiului și frumosului nostru pământ: satele albe, livezile, drumeagurile cenușii. Sunt aceleași lanuri de grâne, ca fl ăcări aurii, în imensul cuptor al lui iulie, și aceleași covoare verzi de porumbiști. Dar peste toate plutește parcă un aer de tristeţe. În sate și pe câmpuri au rămas numai femeile, copiii și bătrânii. Bărbaţii stau cu arma în mână și cu ochi neguroși, în bătaia puhoiului dușman.

Mergem multă vreme pe marea șosea, umbrită de plopi tremurători. Am trecut repede prin Roman, ne oprim puţin la Bacău, apoi ne lăsăm prin zăpușeala după-amiezii spre Adjud.

Vin învăluiri grabnice de vânt și de pe munţi se ridică nouri. Pe o vale,ni se deschide deodată ca un colţ nou de lume, între dumbrăvi rare. O ploaie iute a stropit aici cuprinsul c-o clipă înaintea noastră; ș-acum totul scânteie

1921. Cezar Petrescu

1 (87) 2020 document2

studii/documente

în soare în mii de curcubeie mărunte și vine de pe fânaţuri un miros dulce și cald de ierburi înfl orite.

Trecem grabnic, coborâm, ajungem către gura Trotușului, la Adjud.

Aici facem un nou popas și începem investigaţii care ne-ar putea pune pe urmele unui restaurant.

Soarele coboară către asfi nţit în rostogoliri de nouri cu forme bizare. Vântul are tresăriri și salturi prevestitoare de furtună. S-aude huruind departe sus: tunetul. Din câmpia Siretului, de la miază-zi, zgomote asemănătoare încep a răspunde. De data asta e tunul.

Îl ascult deodată atent, cu sufl etul mișcat.Dușmanul nu e prea departe. Colo, în fund, către

miază-zi, taberele lui trag ca o linie neagră de doliu în lungul Siretului. Ș-acuma, în acest amurg cu adieri de furtună, ca-n nenumărate alte înserări din urmă, începe tunul muzica fi oroasă a morţii. Închid ochii ș-o ascult și mă gândesc la durerile și nenorocirile noastre, la vijelia care ne-a călit, ne-a asprit sufl etul, ne-a încordat toate puterile.

Când ridic pleoapele, văd trecând prin apropiere soldaţi cenușii de pulbere, cu feţele bronzate de soare. Sunt Români de pe pământul acesta frământat iar cu sânge, ca-n vremi trecute. Sunt Ruși, veniţi de departe, din ţara ale cărei șesuri se întind la mările îngheţate și la Oceanul cel Mare: sunt mohoraţi ca întinderile stepelor și melancolici ca zările nesfârșite.

De la munte năvălesc tot mai ameninţător talazuri de nouri. Vijelia se apropie. Pornim zornic și automobilul fuge, pe șoseaua largă, ca o pasăre speriată, alungată de primele răsufl ări ale furtunii. Zadarnic fuge. În lungul munţilor, râul de nouri trece înaintea noastră. Fulgere se încrucișează deasupra. Trăsnete se rup cu zgomot năprasnic, ș-odată cu vântul începe a ne izbi o ploaie furioasă.

Curând înserează; se face întuneric deplin; ploaia stă; vântul se alină. Și rămâne sub cerul negru numai bătaia surdă a tunurilor de pe Siret. Se văd prin întuneric licăririle tunurilor rusești, destul de aproape. Zarea, parcă necontenit, închide și deschide gene de foc.

Cerul se lămurește: apare o stea drept în vârful bolţii. Apoi, în răsărit, luna jumătate se arată; dispare, și iar se arată prin straturi argintate de nouri. Prin întunericimea scăzută, trec lungi coloane de trăsuri, sunând din obezi. Glasuri se îndeamnă din loc în loc, se cheamă. Din când în când se aude: «na praval... na praval».

Și tunurile bat cu îndârjire, fulgerând necontenit.Suntem foarte aproape de frontul Siretului. De asta

ne încredinţăm, îndată ce intrăm în Panciu. Intrăm, nu în știutul orășel vesel și plin de pivniţe cu vinuri, ci între ruine. Case arse ori dărâmate de proiectile parcă privesc speriate prin locurile unde au fost odată ferestrele. E o

liniște de ţintirim. Din când în când, la un colţ de stradă, se arată un soldat, o sentinelă tăcută, melancolică și neclintită.

Și-n stânga fulgerele roșcate ale bateriilor r u s e ș t i c l i p e s c neîncetat la linia zării.

Încă de cu ziuă se vedea că ne apropiem d e f ro n t . L â n g ă Adjud, în vecinătatea șoselei, o îngrămădire de prizonieri parcaţi între reţele de sârmă, sub paza câtorva miliţieni. Sunt Germani toţi, cu bonete rotunde în cap. Stau liniștiţi la pământ, cu capetele plecate, trudiţi de drum și bătuţi de pulberi. Vin de la armatele noastre din Vrancea.

La o gară vedem înșirate, în lungul liniei, tunuri germane de fabricaţie nouă. Sunt o parte din prada de război a luptelor din ultimele zile.

Apoi bubuiturile din zare, cimitirul Panciului, automobilele sanitare...Acuma coboram prin Străoane, spre Varniţa, și simţeam în jurul nostru și-n aer vecinătatea imediată a Morţii. Pe o adiere de vânt venea un miros pătrunzător de cadavre. În sate întuneric deplin, ca și cum fi ece căsuţă ar fi fost un mormânt. La o mică oprire, un soldat de la o trăsură dădu poveţe șoferului:

«- De-acuma să mergi domol, căci drumul e spart pe alocurea de obuze».

Pantele șoselei încep a deveni repezi. Simţim răcoarea și umezeala pădurilor. Trecem prin vaduri de ape sclipitoare. Suim, printre dealuri râpoase scormonite pretutindeni de bordeie. La lumina focurilor fantastice, în jurul cărora stau la sfat soldaţi, se arată ferestre și uși bizare, astupând săpăturile în lutul râpei. Parcă trecem printre primitive și misterioase locuinţe de troglodiţi. Caii pasc liniștiţi printre copaci și la marginea drumului. La o oprire scurtă, aud un murmur dulce de fl uier. E o cântare ușoară, înăbușită, plină de amărăciuni și lacrimi. Focul pâlpâie peste un grup de soldaţi de la coloane, tolăniţi în ierburi. Cineva oftează, când fl uierul tace: «Of, of !». Pe urmă se face liniște în marginea de pădure și noi ne strecurăm la deal, prin umbră, pe când focul, în urmă, fâlfâie printre copacii bătrâni, aripi de lumină și umbră.

Iar trecem pâraie zgomotoase și intrăm tot mai adânc spre ţinutul muntos, înaintăm prin Verdea și Răcoasa spre Câmpurile. Din loc în loc, șoseaua e ruptă de obuze. La un mal de apă, lucirea fugară a lanternei ne descoperă capre de lemn pe care sunt încrucișate și încurcate fi re de

Mihail Sadoveanu –căpitan în rezervă

studii/documente

document 2020 1 (87) 3

sârmă ghimpată, apoi rânduri de reţele de sârmă în faţa unor șanţuri, care se prelungesc și dispar în umbra nopţii.

Case pustii, fără ferestre, fără uși. Pe-aici a fost, acum o săptămână și ceva, frontul. Tristeţea locurilor, mirosurile grele ce vin pe boarea nopţii și pământul sfredelit adânc de explozii, ne arată asta la fi ecare pas.

Târziu, după miezul nopţii, ajungem în Câmpurile, la Comandamentul generalului V. E un sat întins, mare și frumos, unde șapte luni și-au avut așezarea Germanii.

Toată lumea doarme. Numai sentinelele veghează ici colo în umbra sălciilor, și spitalul, unde e lumină deplină.

Luna e sus, cerul s-a limpezit. Peste sat și-n împrejurimi pace. La apus, linia neagră a munţilor acoperiţi de brădeturi. Deodată, tresare de acolo, din munţi, tunul. Loviturile se îndesesc. Sună și împușcături de arme. Apoi clămpănesc iute și întărâtat mitralierele. E un atac de noapte către hotar, în prăpăstioasele viroage și pârâie ale înălţimilor. Acolo, după bătălia de la dealuri, soldaţii noștri s-au suit urmărind, hărţuind, și împingând îndărăt sfărâmăturile regimentelor dușmane.

Aici e Vrancea, vechea Vrance a lui Ștefan-Vodă, cetăţuia în care n-au putut răzbate, fără crâncenă pedeapsă, dușmanii lui. E cetatea de piatră a Moldovei, unde năvălitorii noi au fost de curând rupţi, sfărâmaţi și năprasnic bătuţi de oștenii noștri.

A doua zi, luni 17 iulie, stăm de vorbă o jumătate de oră cu generalul V. El a condus operaţiile care au adus la străpungerea frontului inamic la 11 iulie și retragerea dezastruoasă a Germanilor către Valea Sării și hotar. E un om înalt, încă sprinten și vioi. Din tot ce spune, respiră o dragoste nemărginită pentru vrednicul oștean al acestui pământ.

«Aici e-n Vrancea» - ne spune el între altele. «Sub munte, la Soveja, se afl ă două așezări care se cheamă Rucăreni și Dragosloveni. Sunt colonii statornicite în Moldova de Matei-Vodă Basarab, când s-a așezat pace între el și Vasile-Vodă Lupu. Atunci bătrânul voievod al Munteniei a clădit, sub Munţii Moldovenești, și o biserică în amintirea păcii. Iar Vasile-Vodă a dat gospodarilor de la Dragoslave și Rucăr pământuri și scutiri... În aceste vechi locuri unde s-ar putea spune că s-a făcut un început de unire între Moldova și Muntenia, le-a fost dat ostașilor de azi să lupte întruniţi, cei din Moldova și cei din ţara robită, și pentru așezările moldovenești și pentru Rucărenii și Dragoslovenii veniţi odinioară de departe în pământul nou al înfrăţirii... A fost o bătaie crâncenă care,

socot eu, a consacrat din nou în chip strălucit valoarea ostașului nostru. Poziţia inamică a fost ruptă la Mărăști în ziua de 11 iulie. O să vedeţi satul și organizarea întregii poziţii și o să vă daţi socoteală de toate. Aici nu este nevoie de vorbe mari. Faptele vorbesc singure. Spărtura a fost așa de violentă și de neașteptată, încât Germanii au părăsit în cea mai mare grabă nu numai poziţia, ci și Câmpurile, unde și-au avut așezământul de căpetenie și de unde nu mai credeau să iasă până la încheierea păcii. A doua zi, spărtura s-a lărgit către Vizantea. A treia zi către Soveja. A patra către graniţă. N-a fost o retragere. Depozitele pline de materiale și muniţii, tunurile, chesoanele și armele abandonate pe toate drumurile și

râpile, dovedesc cu ce fel de fugă am avut de-a face. În tot timpul, soldaţii și ofi ţerii noștri s-au bătut cu un avânt, care a cutremurat pe toţi cei ce-au putut fi martori la înfricoșata lor vitejie... În curând, când veţi vedea toate locurile pe unde a trecut furtuna, o să vă daţi seama mai bine de tot ce s-a petrecut și ce însemnătate are pentru oștirea noastră ziua de 11 iulie».

Într-adevăr, în curând am început a ne da seama.

Câmpurile e un sat întins de gospodării, cuprinse în drumul Sovejei. Aici își alesese Ștabul, domnul general Gerok4, comandantul forţelor nemţești. Grajdurile cailor, spitalul, cancelariile zidite de curând în cărămidă aparentă,

depozitele numeroase de muniţii, băile, toate dovedeau convingerea pe care o aveau dușmanii noștri, că ei stau bine și tare în aceste locuri și că vor sta îndelungată vreme...

«-Nemţii într-una ne spuneau că ei aicea au să hălăduiască până la încheierea păcii» - ne încredinţă un gospodar din Câmpurile.

Pe uliţa principală a satului am văzut, legănându-se în vântul dimineţii, franjurile arcurilor de cetină din vremea când domnul comandant hotăra, pentru oștenii Germaniei, serbări. Cântau muzicile, se bea vin și șampanie. Era ș-o instalaţie pentru fabricarea limonadei. Pâine era cam puţină - o pâine pentru trei-patru zile - dar încolo, voie-bună, siguranţă și petrecere cât poftiţi. Gospodăriile unde se afl au cartiruiţi soldaţii, erau și ele pregătite pentru o ședere mai lungă, în orice caz ca pentru plăcerile unei vilegiaturi. În toate părţile, gărduţuri albe de mesteacăn în felurite linii și ornamente. Ici-colo chioșcuri pentru zilele calde ale verii și pentru nopţile răcoroase, pline de poezia munţilor Vrancei. În grădini, toate soiurile de varză, de

1917. Gen eralul Friedrich von Gerok

1 (87) 2020 document4

studii/documente

salată, de fasole și cartofi , bine rânduite și bine lucrate cu braţele nemernicilor autohtoni.

Pentru a proteja această tihnă a oștenilor împăratului, tunuri formidabile erau așezate în baterii bine alese și bine mascate. Aeroplane numeroase aduceau, în fi ecare zi, știri despre toate mișcările inamicului. Iar în multele depozite ale satului gemeau magaziile de cartușe, de bombe de mână și de obuze și șrapnele.

Pe lângă tunuri și muniţii, era însă ceva și mai important. Era, pe linia frontului principal, poziţia Mărăștilor măiestru organizată.

S a t u l M ă r ă ș t i așezat deasupra unor râpe oable domina liniile noastre, de care e despărţit prin apa pârâului Limpejoara. Locuitorii fuseseră evacuaţi încă de astă iarnă în Câmpurile, Soveja și Vizantea. Iar în satul pustiu, săptămâni și luni, ziua și noaptea, lucrători nenumăraţ i , copi i , femei, fete și puţini bărbaţi, scurmaseră pământul, deschiseseră galerii, adăposturi și șanţuri de comunicaţie.

Pe linia satului, băteau valea, șanţuri pentru trăgători în picioare, cu banchete și locuri pentru muniţii. Feluritele elemente ale acestui sistem, legate prin reţele telefonice, puteau fi izolate prin uși de sârmă ghimpată, care cădeau de sus în jos, ca niște capcane. În stânga satului, privind spre liniile noastre, către Încărcătoarea, o serie de redute tari, cu adăposturi blindate și șanţuri întortocheate. Înaintea redutelor și între ele, regiuni de reţele de sârmă ghimpată dispuse ca un labirint, din care nu pot ieși decât cei ce le cunosc. Toate rovinele și văiugile erau fl ancate de mitraliere cu dibăcie așezate. În unele locuri mai înaintate, se afl au și uvraje de beton pentru mitraliere.

Cu drept cuvânt, domnul general Gerok și ofi ţerii săi, și cu dânsul toată trupa, puteau considera Mărăștii ca o poziţie, pe care zadarnic ar fi încercat s-o atace și s-o ia oricine ar fi fost în faţa lor.

«- Ei ziceau că poate să vie și dracul și nu se tem!» - spunea o femeie întoarsă în ruinele de la Mărăști.

Cu toate acestea, în planul nostru de atac s-a hotărât ca spărtura să se facă tocmai în punctul pe care inamicul îl socotea mai tare.

Încă din timpul pregătirilor, aeroplanele noastre căutaseră să descopere și să fi xeze pe hartă locurile bateriilor inamice. Recunoașteri necontenite și îndrăzneţe se strecurau foarte des în timpul nopţii până la reţelele de sârmă ale poziţiei vrăjmașe și chiar până în șanţuri, pentru a aduce câte un prizonier și știri asupra amănuntelor așezării dușmanului.

Încet-încet, poziţia fu bine cunoscută și pe hartă fură notate precis poziţiile bateriilor.

Liniile infanteriei noastre erau dincolo de Limpejoara, p e d e a l u r i l e Drăgoeștilor, Varlan, Alba și Budui. Deși erau mai jos decât ale inamicului, tranșeele noastre pare că aveau une l e a van ta j e în ceea ce privește focul artileriei inamice, care nu le putea bate în plin.

Mai sus, în păduri, pe dealurile Bălan, Dragoș și Curmătura erau instalate bateriile noastre. Artileria grea, de care Nemţii n-au știut nimic până în aceste din urmă zile,

era pe Dealul Mare. Ea putea arunca proiectile uriașe la doisprezece kilometri depărtare.

Acţiunea, cum se știe, a fost angajată pe un front mai întins. Însă punctul unde s-a produs spărtura a fost Mărăștii; de aceea am și dat detalii cu privire la această localitate.

Germanii aveau artilerie multă, muniţii mai mult decât îndestulătoare și trupe numeroase. Se culcau în fi ecare seară mulţumiţi și se sculau dispuși. Fiecare își îndeplinea conștiincios datoria și fi ecare era încredinţat că merită decoraţia pe care o așteaptă de la Maiestatea Sa.

În ziua de 9 iulie, la vremea prânzului, când soarele ardea dogoritor și ei se trăseseră la umbră, tunuri din poziţiile romanești începură a bubui. Nemţii zâmbiră: «Fleacuri!». Dar canonada se înteţi și, deodată, sute de tunuri de toate calibrele prinseră a zgudui pământul și a umple de clocot năprasnic văile.

Un bombardament cumplit se dezlănţui. Bombele cădeau c-o precizie neliniștitoare. Unele explodau la reţelele de sârmă, altele în tranșee, altele asupra satului. Era ceva sistematic, ceva care ţinea de anume scopuri. Căci trecu o oră, două, nouă, zece și focul, în loc să slăbească, era parcă mai în creștere. Bateriile lor răspundeau fără îndoială, căci aveau de unde cheltui

1917. Trofee de război luate în luptele de la Mărăști

studii/documente

document 2020 1 (87) 5

muniţii, dar proiectilele cele mari le găsiră curând, și asta era un lucru iarăși vrednic de luare-aminte și de cugetare.

Telefonul, la Câmpuri, primi știri că s-a dezlănţuit canonada pe un front foarte întins. În tranșee, la Mărăști, se afl ă despre asta, și toţi ofi ţerii fură de acord că se va da un atac probabil undeva. În orice caz, la Mărăști e aproape sigur că nu se va da; ar fi o nebunie.

În vremea aceasta bombele de toate calibrele plouau, se cutremura pământul și gemea văzduhul. Noaptea se părea că sute de guri de vulcan scuipă foc înspre stele. Și muzica fi oroasă a proiectilelor sfâșia atmosfera cu acorduri felurite.

Două zile și două nopţi a ţinut acest bombardament. În trei rânduri au fost răstimpuri de tăcere în care Nemţii, spre a opri un atac presupus, dezlănţuiau tiruri nebune de baraj în faţa tranșeelor noastre.

Dar soldaţii noștri coborâseră, în noaptea de luni spre marţi, în fundul Văii Limpejoarei și stăteau gata.

În noaptea de duminică spre luni, patrulele recunoscuseră locurile precise unde tunurile trebuiau să facă spărturi în reţelele de sârmă. Fiecare șef de coloană arătase nevoile ce mai aveau pentru curăţirea drumului, apoi pichetase cu ţăruși de mesteacăn calea asaltului. În noaptea de luni spre marţi, artileria își desăvârși opera. La punctele indicate pe hartă și cunoscute de patrule, exploziile practicaseră spărturi, «breșe» cum se spune în termenul consacrat. Anume regiuni din sistemul de câţiva kilometri al fortifi caţiei fuseseră complet distruse. Șanţurile și adăposturile fură întoarse cu fundul în sus. Bombele grele araseră adânc pământul, adăposturile blindate, scurmând pâlnii enorme, distrugând tot, pisând trupuri omenești și îngropând mii și mii de oameni sub dărâmături, sub foc și schijă. Drumul din urmă al rezervelor era barat și el de un uragan de foc. Orice comunicaţie între Mărăști și Câmpurile era ruptă.

Marţi, în zori de ziuă, la ora 4, o rachetă se înălţă deasupra pădurii la Comandamentul Diviziei, și coloanele de infanterie porniră. La oprirea artileriei noastre, de data asta Nemţii nu mai răspunseră cu tir de baraj, crezând că e iarăși la mijloc o păcăleală numai. Dar curând artileria noastră lungi tirul și infanteriștii se zvârliră înainte.

Nu-i mai putea nimic opri. De mult așteptaseră ei ora aceasta. Gătiţi ca de paradă, bărbieriţi și lustruiţi, făcuseră cel din urmă legământ cu inima lor și se duceau cu îndârjire la jertfă.

A fost o lovitură de trăsnet. Fiecare coloană înainta hotărâtă la strungă. Zădarnice fură cele din urmă silinţe ale inamicului. Unde era valea mai oablă își făceau scări cu lopata și se căţărau. Veneau ameninţători, ca valurile neoprite, Regimentele 2 Vânători și 4 Argeș. Năboiră

asupra redutelor, începând de la marginea satului către Încărcătoarea, în vreme ce pe restul frontului alte trupe demonstrau; și la un moment dat, de la postul de comandă al Diviziei, de pe dealul Curmătura, generalul M. îmi spune că vede limpede cum oștenii noștri neopriţi se caţără, sar ca din arcuri asupra șanţurilor, și, deodată, contururile redutelor se desemnară limpede în foc și fum sub exploziile grenadelor, pe când urale frenetice se amestecau cu urletele tunului.

Dintr-odată, după zilele și nopţile de teribilă bombardare, după suferinţele morale ale așteptării, lovitura aceasta bruscă a infanteriei noastre dezlănţui panica în rândurile vrăjmașilor.

Unii începură a fugi spre sat și spre drumurile de scăpare cu capetele goale, aruncând armele. Alţii înfi geau puștile cu baioneta în jos înainte-le, înălţau braţele și se constituiau prizonieri în masă, palizi și tremurând de groază. Li se spuseseră lucruri cumplite despre barbaria soldaţilor noștri.

«- Spuneţi dacă aveţi să ne ucideţi ori să ne schilodiţi, ţipau unii; ca să știm ce ne așteaptă!».

Ţăranii noștri, tăcuţi și cu sprâncenele încruntate, îi dezarmau și-i trimiteau îndărăt. Alţii alungau cu baioneta în coastă pe inamic, care fugea risipindu-se. Panica, dâră de pulbere aprinsă, trecu asupra satului și asupra celorlalte linii. La Încărcătoarea, dușmanul se mai împotrivi un timp atacurilor furioase, apoi se răsfrânse îndărăt...

«Când a vorbit în sat, la Câmpuri, telefonul - zicea o femeie - că la Mărăști au intrat Românii, domnul general nemţesc a ieșit cum era din casă și a pornit-o la vale».

La cazinoul ofiţerilor, o bombă mare se sparse, sfărâmând stâlpul cu fanionul. Atunci răcnetele panicii răbufniră către ei: lăsară în farfurii ceștile cu cafeaua cu lapte, se năpustiră pe uși și se împrăștiară în toate părţile. Artileria grea bătea asupra Câmpurilor cu furie. Bombe mari cădeau în șosea și săpau pâlnii adânci, înălţând stâlpi de foc, fum și pulberi.

Frontul era rupt: dușmanii, bieţii oameni îngroziţi, se risipeau fugind la codru...

Comandantul de la Vizantea, care zâmbea în ajun, vorbind de poziţia Mărăștilor, ieși cu capul gol și-n papuci. Și femeile îl priveau uimite, cum năzuia undeva, spre deal, căutând o cărare ferită...

Era ora 9. Trupele noastre înaintau neoprite. În curând năboiră la Câmpurile. Acolo totul rămăsese în rânduiala obișnuită: depozitele de alimente, de vinuri, de ţigări; depozitele de îmbrăcăminte și muniţii. Nici fi tilurile n-avuseră vreme să le aprindă. În poziţii, tunuri nestricate. Pe drumuri arme, căști, chesoane. Răniţi și morţi risipiţi în pulbere: tablou crâncen și convulsionat.

«-Fugeau urlând, îmbulzindu-se și dându-se peste cap» - ne spune alt sătean.

1 (87) 2020 document6

studii/documente

Unul dintre primii noștri răniţi, maiorul B e r e ș t e a n u , a d u s la doctorul francez Championere, era palid și slab, dar tot putea murmura zâmbind câteva vorbe.

«- Ce spune? Ce spune?» - în t reba medicul.

Zice că «de-acu poate să moară în pace: batalionul lui s-a purtat vrednic».

Doctorul își întoarse capul și-și șterse lacrimile.Prizonierii treceau îndărăt. În poziţii, o frământare

de morţi, răniţi, sânge și fumegări. Artileria tot bătea liniile de retragere.

Morţii noștri erau căzuţi toţi avântaţi spre inamic, unii în poziţii ciudate. Unul asupra unui Bavarez, strivindu-l parcă, străpungându-l cu baioneta, încremenit și el cu casca sfredelită, prin frunte, de un glonţ. Altul înmărmurise cu arma în cumpănire, ca o stană, cu braţul stâng înainte, cu gura căscată, cu ochii fi oroși, rezemat de un arbore. Și alţi mulţi căzuseră. Unii dormeau somn mânios de veci; alţii, răniţi, așteptau cu buzele palide, încleștate pe sanitari, cu ochii îndreptaţi spre cerul limpede și strălucit. Printre ei trecu un convoi grozav: o mitralieră pe care o purtau doi prizonieri și-n urmă, pe-o brancardă dus de-ai lui, un soldat german, cu capul zdrobit. Stătuse în poziţie, călare pe mitralieră, până în ultima clipă trăgând, și nu-i scăpă degetul de pe trăgaci decât atunci când un grenadier al nostru îl lovi în frunte c-o bombă. Soldaţii îl priveau gravi, în tăcere.

Generalul, comandant al diviziei, recunoaște, pe-o targă, pe-un soldat care gemea încet:

«- Ce-ai păţit, măi Stănică?».Rănitul ridică fruntea, înfrigurat:«- N-am păţit nimica, domnule general. E bine. Am

căzut pentru ţară».Mai departe, altul îl recunoaște pe general și-l cheamă

cu mâna: «- Am biruit, domnule general! I-am biruit!».Și faţa îndurerată i se crispează de-un zâmbet.Ofi ţerii, negri de fum, își adunau elementele unităţilor

cu glasuri răgușite. Aveau toţi o privire aprigă și fi oroasă sub căștile lor cenușii. În toţi era o tărie și un avânt sălbatic.

Era o biruinţă câștigată cu durerea urii și a răzbunării.Am vizitat, pas cu pas, poziţiile ce păreau inexpugnabile

de la Mărăști până la Încărcătoarea. Satul era în parte

ars. Când se simţiră zdruncinaţi și măcinaţi, Germanii incendiară marginea, ca să oprească înaintarea trupelor noastre. Altă parte a satului era dărâmată de proiectilele artileriei noastre.

Acuma era liniște, sub un cer blând, și peste ruine domnea o adâncă tristeţe. Ici-colo femei, cu copii, se întorceau la vetrele pustii. Treceau printre reţelele de sârmă, peste șanţuri, își căutau căminurile unde suferiseră și fuseseră fericiţi. Ici era cenușa, dincolo un morman de dărâmături.

Mă opresc. Intru în vorbă cu femeile.«- Ce faceţi? V-aţi întors la cuib?». «- Ne-am întors, domnule, ce să facem? Acum s-a

luat negura de pe capul nostru…». O bătrână, alte două femei și câţiva copii se adună la

poarta căzută între ruine. Femeile și fetele au trăsături frumoase și delicate și sunt îmbrăcate în catrinţă neagră, care se îmbină plăcut cu cămășile albe, discrete înfl orite cu cusături.

«- Of, Doamne - zice bătrâna - bine am trăit eu odată în lume, n-am de ce mă plânge; ș-acuma, uite la ce jale și prăpăd am ajuns... Dar când am văzut pe generalul nostru (generalul V.) intrând iar la noi, ni s-a luminat sufl etul. Ne-am făcut cruce, ne-am închinat ș-am plâns. I-a alungat pe păgâni! Doamne, du-i Doamne la locul lor».

Fetele și femeile erau în Vizantea răzășească la lucrul șoselelor... Și când au văzut că fug Nemţii, au umplut pădurile.

«- Ei au fugit și noi am ieșit iar la lumină...».O fată sprâncenată, cu ochii căprui și sânii îndrăzneţi,

se apropie zâmbind:«- Să vedeţi, dumneavoastră, nouă ne părea bine

când vedeam că arde satul nostru. Las’ să ardă! De acu arde și cuibul răilor! Bine că s-au dus, că ne-au chinuit destul. Astă iarnă purtau femeile din loc în loc, pe ger, cu pruncii la sân...».

«- V-au luat tot ?»« - Tot ne-au luat. Și cel din urmă fi r de porumb. Și

pe urmă ni-l vindeau tot nouă cu 40 de bani kilogramul. Apoi au scociorât5 pivniţele și ogrăzile pe unde ne îngropaserăm lucrurile mai de preţ și zestrele... Nu știu cum au făcut. Tot au găsit și tot au luat. Acuma am rămas săraci, dar cel puţin ne-a luminat cel de Sus sufl etele».

«- Ne-au chinuit destul - adaugă apoi fata - am robit la ei ca-n timpurile cele de demult. Ne scoteau la rând, și pe fetele mai voinice și pe cele mai crude, și ne puneau să lucrăm din greu la șosele. Cu ce inimă lucram noi? Cum puteam noi face drumuri la străin, ca să apese și să dărâme ţara noastră? Loveam cu cazmaua și ne înghiţeam lacrimile. Când li se părea lor ceva, ne închideau, ne chinuiau și ne băteau peste obraji... Ne băteau și cu biciul, domnule...».

Feldmareșalul August von Mackensen

studii/documente

document 2020 1 (87) 7

«- Ce să-i faci? - zice cu tristeţe bătrâna. Așa a fost pedeapsa noastră. Neam străin. Cel puţin un lucru tot l-au avut. C-au fost cinstiţi cu partea femeiască…».

Le privesc drept. Bătrâna își întoarce faţa spre căminul ars. Două din copile își pleacă ochii, pe care-i bănuiesc plini de umbră și de lacrimi...

«- Da, așa este...» - par a șopti buzele lor.Această ultimă și tragică pudoare îmi strânge dureros

inima.Umblu încă o zi pe urmele Nemţilor, prin minunatele

și poeticele locuri de la Vizantea. Aici văd pe domnul general M., a cărui divizie a făcut spărtura la Mărăști. Drumuri aspre de munte suie culmile până în fund, la Dealul Sării. După ce spărtura în frontul inamic a fost lărgită, o parte din trupele noastre au mânat, către sud, coloanele zdrobite ale dușmanilor. În lungul drumului au rămas ș-acuma chesoane, care nu se mai pot întrebuinţa.

Regimentele noastre i-au ţinut pe Nemţi de-aproape, hărţuindu-i necontenit. Din vale în vale, de pe ţanc pe ţanc urmărindu-i, i-au dus până departe pe piscuri, unde au găsit rezistenţa unor regimente noi, de curând aduse de von Mackensen6 din Macedonia. Aici urmează lupte aspre, în Dealul Sării. Oștenii noștri se caţără ca niște capre pe piatra sură și se bat fără hodină zi și noapte.

«- Aici - spune generalul - sunt locuri mai tari și mai sălbatice decât în oricare parte a ţării. E Vrancea necunoscută și aspră din vechile zile. Auzi cum urlă tunul și sună în toate văile... Nu-i soldat al nostru care să nu tresară când i-aude glasul, și să nu strângă patul puștii... Aici luptele se dau pas cu pas în întunericul sihlelor, în locașul sălbăticiunilor».

S-aude în adevăr mugetul tunurilor zvâcnind în adâncuri...

Ș-aici vedem pradă de tunuri, materiale și muniţii. Apoi ne îndreptăm spre alt colţ al Vrancei - spre Soveja.

Apoi mergem mai departe, spre graniţă. Ș-aici, pe minunata șosea șerpuită care duce spre Lepșa, prin locuri romantice, au mai rămas urme din fuga grăbită a Nemţilor. Căștile lor mari și grele stau împrăștiate și răsturnate ca niște ceaunașe prin toate șanţurile.

Ajunși la liniile de sus, asistăm o oră și jumătate la un duel de artilerie între bateriile noastre și cele inamice. Văile sună strident și formidabil de detunături și proiectile trec ca-n fâșâiri aspre de mătase.

Inamicul răspunde. Bombele lui bat culmea șoselei. Vin c-un șuiet de spaimă parcă, cad și se sparg cu vuiet, înălţând nouri negri și cenușii. Zburăturile trec ici-colo, ca niște albine rătăcite.

Un glas cheamă o brancardă. Un rănit vine curând întins sub manta, cu buzele și cu ochii arzători. A fost lovit în coapsă de o schijă de obuz.

În vale pe Lepșiţa, liniile noastre înaintate au fost atacate de câteva companii germane. Postul de comandă e înștiinţat. Artileria își înteţește focul. Bateriile trăsnesc adânc și asurzitor de pe culmi.

La telefon, colonelul ascultă raportul din vale: «- Alo! Ce este, locotenent Hancea? Te-atacă două

companii?... Ţine-te bine, băiete; să nu dai un pas înapoi...».

În vale sună împușcături de armă, răpăituri de mitralieră. E o acţiune fi erbinte.

Locotenentul Hancea răspunde. Mai cere provizie de grenade. Îndreaptă focul artileriei. Se pare că e într-o poziţie critică, atac din două părţi.

Colonelul zâmbește la aparat, emoţionat și mișcat dintr-odată.

«Așa, Hancea, bine...». Zice că piere acolo cu toţi ai lui, și nu dă un pas înapoi!

Artileria noastră tună. Bombele inamice se sparg de rând, în apropiere.

Împrospătătorii de muniţii trec cu saci cu grenade către vale, umblă nepăsători și obișnuiţi printre explozii.

Într-o oră și jumătate postul înaintat al locotenentului Hancea a respins trei atacuri inamice. I-a prăbușit pe Nemţi în vale. Le-a aruncat cu grenadele în cap, i-a amestecat cu pământul...

Apoi artileria încetează și ecourile codrilor și văilor se alină.

La întoarcere, întâlnesc mulţi prizonieri. Numai Germani.

Un tânăr trist, cu faţa fi ravă, vorbește trudit. Arată că e din Dettmold. De trei ani a umblat pe toate fronturile Europei. Aici în Vrancea, cum spun și ofi ţerii lor, s-a întâmplat cu ei un lucru înspăimântător.

S-au bătut în alte părţi necontenit. De multe ori au fost biruitori. Au fost și înfrânţi. Dar în poziţiile tari de la Mărăști au primit de la mânioșii noștri soldaţi o lovitură așa de crâncenă încât nu și-au venit în fi re nici astăzi...

Văd acum deplin că prin această bătălie, armonioasă în planul ei și-n execuţia neșovăitoare și exactă, indiferent de ce poate fi mâine, armata noastră și-a câștigat un titlu nediscutabil de glorie.

Bătălia de la Mărăști va trece în istoria noastră ca o operă serioasă și solidă de artă militară. Toată dezvoltarea ei a fost prevăzută și s-a executat potrivit planului iniţial. Cel din urmă soldat a știut unde merge și și-a făcut datoria. Artileria a dovedit o precizie înspăimântătoare. Ofi ţerii germani prinși au mărturisit aceasta, cu mirare și laudă.

Dacă în grozava furtună care bântuie popoarele mai pot stărui ambiţii, dacă bietele sufl ete umbrite de moarte mai pot urmări răzbunări, dacă între ruine și sânge ochiul omului mai poate luci, atunci asta nu s-a putut întâmpla

1 (87) 2020 document8

studii/documente

decât la Mărăști; după umilinţe, zdrobiri și lacrimi, ţăranul soldat s-a năpustit la 17 iulie, ca într-o nebunie a jertfei, s-a ridicat în Vrancea hecatomba răzbunării lui.

Pace morţilor necunoscuţi, trecuţi în veșnicia împăcării!

MărășeștiAugust 1917

O amintire de acum doisprezece ani...Mă afl am în petrecere la prieteni, în vestitele podgorii

ale Tecuciului, undeva, într-un sat de răzeși ascuns în vii și livezi. Era în august, pe-o vreme caldă și limpede.

Se pornise o nuntă, a poetului Șt.O. Iosif, cu zvoană și alai și cu gura pivniţei deschisă, ca odinioară în vremurile patriarhale ale părinţilor noștri.

În ziua uncropului7, după puţină hodină și mult borș acru, tineretul o porni, printre vii, în zumzet de cobze și alăute, spre vestitul deal de la Cucuieţi.

Pe coastă, la un popas, era un han al unui Ungurean cu mutră de hoţ. Vinul se nemerise acru și peștele sărat, dar noi eram tineri și ferice.

Un lăutar bătrân, cu obrazul negru și barba albă, începu a zice sub sprânceană de codru cântecul lui Codreanu. Noi umblam încet spre ţanc și adâncurile de sub noi sunau armonioase și sonore la înmlădierile baladei bătrânești. Iar sus, pe variul de la Cucuieţi, deodată se deschise zarea și ochii mi se cufundară în cele patru vânturi ale Ţării Moldovei. Câmpia Siretului se vedea pe o întindere nemărginită la miază-noapte și miază-zi, cu sclipiri de ape, lunci, dumbrăvi și sate până unde putea bate ochiul și unde depărtarea se amestecă într-o ceaţă liliachie. La apus erau treptele munţilor cu păduri posomorâte de brad, cu tonuri din ce în ce mai slabe și mai strânse, care mureau în cerul alburiu de august. În sus, erau sate și târguri cu nume vechi din cronici. În jos, câmpia cea întinsă de la Mărășești. O ţară întreagă se desfășura sub noi, cu sate albe, sclipiri de clopotniţe, câmpii semănate, și Siretul trecea la Dunăre și la Mare liniștit, printre zăvoaie, oglindind cerul și cuibarul de foc al soarelui.

Mă simţeam înseninat privind, și primeam, pe adierile vântului, până-n fundul sufl etului, miresmele calde de peliniţă și cimbrișor pe care ni le trimiteau depărtările.

Era o ţară calmă și fericită și lăutarii cântau balade în deal la Cucuieţi.

Zilele acestea, după ani și ani, un automobil mă urcă repede pe dealurile Tecuciului, și am iarăși, deodată, înainte-mi, vechile priveliști.

Luni, săptămâni și zile liniștite au căzut în veșnicie. Anotimpurile s-au întors cu podoabele lor. Până ce

deodată crângul lumii s-a cutremurat. Viforul războiului a bătut în depărtările munţilor, apoi s-a apropiat, s-a tot apropiat către Siret. Se văd ș-acum în miază-noapte depărtările estompate în ceaţă. Dar la miază-zi spre Mărășești, bate tunul fără contenire. Se ridică, în cerul înalt, fumuri de incendii. Se văd izbucniri de guri de foc, explozii de proiectile. Ochii cuprind toată priveliștea, de la podul de la Cozmești pe o linie de copaci care fug în lungul unei șosele, de dincolo de târgușorul Mărășești, spre dealurile de la Panciu. Pe-acolo, pretutindeni, sunt îngropaţi în pământ luptătorii. Tunuri bat din apropierea mea și din fundul zării.

Aici, în decorul acesta uriaș, care mi-a încântat odinioară ochii, s-a desfășurat un episod al marii tragedii ce sângerează lumea. Între 23 iulie și 7 august, către Cozmești, Mărășești și Panciu, s-a dat o bătălie crâncenă, pas cu pas, ceas cu ceas, zi și noapte, fără oprire. A fost una din cele mai teribile bătălii ale războiului neamurilor.

Stau sub un nuc, între vii, pe deal, deasupra Siretului. Cu ochii liberi văd tot câmpul bătăliei, și domnul general B. îmi lămurește toată desfășurarea ei cu simplicitate și liniște. Din când în când, tunul pune o pauză neprevăzută din când în când, depărtarea ne cheamă ochii în altă parte, spre alt punct, unde o explozie ori o coloană de fum a schimbat aspectul, în aparenţă liniștit, al peisajului.

Se pare că, în decada a treia a lunii iulie, domnul general feldmareșal von Mackensen s-a hotărât să dea o lovitură disperată la Siret, spre a străpunge frontul nostru la Cozmești, cu obiectiv Adjudul.

Planul era fără îndoială frumos. Executarea fericită ar fi însemnat izolarea liniei Trotușului și deschiderea drumului spre Basarabia. Scrisori găsite la prizonierii germani dovedesc câtă nădejde, în ceia ce privește sfârșitul războiului, se punea pe această nouă lovitură «măiastră» a feldmareșalului. «Moldova», «Iași» erau cuvinte care sunaseră la urechile ofi ţerilor și soldaţilor germani. În oboseala acestui război, care nu se mai sfârșește, erau ca un miraj în pustiuri. Erau o etapă, o apropiere de ţel și de sfârșit.

La 23 și 24 august, Germanii atacă, cu puteri mari, liniile rusești de la Pădurea Neagră de lângă Siret, înspre Putna și Șușiţa. Aliaţii noștri ruși, bătuţi de forţe numeroase, dădură îndărăt. În noaptea de 24 spre 25 august, trupele noastre urmau să schimbe pe cele rusești, obosite. Le schimbară și intrară în luptă cu o hotărâre îndârjită:

„Trebuie să oprim puhoiul, ori să murim cu toţi!”.Bătălia s-a dezvoltat, încet-încet, pe un front de

60 de kilometri, de la Siret până la Panciu. Nemţii dădeau pretutindeni lovituri de berbece. Din cele dintâi zile însă, se desemna o primă intenţie: străpungere în direcţia podului de la Cozmești.

studii/documente

document 2020 1 (87) 9

Mase mari de trupe erau concentrate pentru executarea unei asemenea operaţii, care, fără îndoială, trebuia să fi e fulgerătoare. De obicei, repeziciunea asigură succesul. Aceasta am văzut-o și noi, au văzut-o mai ales dușmanii noștri, în bătălia de la Mărășești. Douăsprezece divizii au fost aduse pentru această lovitură. O artilerie care și-a făcut probele pe toate câmpurile Europei, dezlănţuia vijelii nebune de foc și schijă. În rândurile infanteriei noastre căzură proiectile chimice și se târâră la faţa pământului și prin tranșee nourii de gaze asfi xiante și lacrimogene.

Cu o fur ie care creștea din oră în oră, bătălia lua o dezvoltare uriașă.

Germanii trimeteau valuri după valuri, mase mari de asalt. Artileria lor dezlănţuia un tir așa de cumplit, încât în unele locuri nu se afl a palmă de pământ neîntoarsă și nerăscolită de obuze. Urmau pauze mici, răgazuri în care dușmanul obosit căuta să se reculeagă și vâra în foc trupele proaspete. Și bătălia iar se aprindea, nemilostivă și crâncenă.

Ziua ș i noaptea trupele noastre, cu mult inferioare în număr, au ţinut piept acestor rostogoliri repetate de foc, schijă, gaze și oameni, care urlau, venind la măcel ziua și noaptea, zile și nopţi care păreau că nu se mai sfârșesc, și care se legau una cu alta într-un fel de atmosferă fumurie, într-o umbră tragică de infern. De pe dealuri, de deasupra Siretului, se vedea câmpul de bătaie în fum, ceaţă și nori negri. Tunurile zguduiau pământul. Mitralierele, puștile, grenadele, răcnetele omenești se amestecau, într-o huruire fantastică, într-o vedenie de apocalipsă.

Astfel, zile și nopţi nesfârșite, au luptat trupele noastre, către satul Străjescu, Moara Roșie, Moara Albă, Mărășești. După două zile și două nopţi, divizii germane au fost scoase din foc și înlocuite cu altele, odihnite. Liniile noastre au simţit aceasta după vigoarea atacurilor noi. Ofi ţeri și soldaţi au încruntat din sprâncene ș-au adus între ei lăzi noi de grenade.

În toată această bătălie, artileria noastră, așezată foarte bine pe stânga Siretului, a bătut coloanele inamice în flanc, pricinuindu-le pierderi înspăimântătoare. Batalioane întregi au fost amestecate cu pământul. Altele

treceau, și altele neistovite. Mai ales în timpul nopţilor, atacurile se dădeau fără întrerupere. Cerul atunci se umplea de rachete ca de mii de lampioane veneţiene. Cu pâlpâiri scurte, luminau tragedia și frământarea din umbră, în timp ce pretutindeni trăgeau linii de foc exploziile tirurilor de baraj. Pocniturile și clipirile de mitralieră păreau un joc vesel în această monstruoasă simfonie.

Timp de aproape două săptămâni cât a ţinut bătălia, soldaţii noștri au fost neadormiţi și neobosiţi. Au respins atacuri, au contractat, s-au bătut cu o energie înfricoșată.

Această energie fără seamăn, poate fără precedent în analele războiului de faţă, este cel mai mare titlu de glorie al oștirii noastre.

În unele locur i , împinși îndărăt, covârșiţi în alte părţi, soldaţii și ofi ţerii nu și-au pierdut niciodată cumpătul. Pas cu pas, retrăgându-se, au luptat. S-au oprit, au contraatacat iar. Sufl etul lor credincios pământului străbun și violenţa amărăciunii lor au izbucnit într-o putere așa de năprasnică, încât inamicul la urmă, cu tot

numărul, a trebuit să se oprească sleit.Se știe că răniţii veneau foarte grăbiţi la posturile de

prim-ajutor, li se făceau pansamentele și se întorceau îndată la loc, îmbucând din mers o bucată de pâine. «- N-avem vreme de stat! N-avem vreme!». Numai pe cei cu mai multe răni și cu lovituri grave îi puteau opri medicii.

Nici gazările, nici exploziile înfricoșatului bombardament n-au zguduit moralul necăjitului ţăran. Cădeau mulţi; cei rămași, cu buzele strânse și cu ochii crunţi, își înzeceau parcă puterile. Grenada și baioneta loveau fără cruţare.

Unde părţi din trupele noastre au fost copleșite de număr, a rămas locul însemnat cu mormane de cadavre.

Căpitanul G. din Regimentul 8 Infanterie e vestit că trebuie să se tragă îndărăt, deoarece e ameninţat spatele batalionului pe care-l comandă.

«- Consemnul meu e să lupt pe această poziţie până la ultimul om» - răspunde el simplu. «Nu mă retrag fără ordin scris!». Și se întoarce cu glas mișcat către trupă:

«- Băieţi! Fraţilor! Murim aici până la unul pentru ţara noastră!».

Prizonieri germani la Mărășești

1 (87) 2020 document10

studii/documente

Înconjuraţi, băieţii căpitanului G. s-au bătut cumplit. Au căzut unul câte unul: a căzut și căpitanul; au căzut toţi. În locul acela fi oros, a rămas, în câmpie, un morman de leșuri. Spectacolul a înfricoșat liniile dușmane.

Maiorul Ionescu Atanase, care comandă un batalion din Regimentul 32, își așteaptă rândul să intre în foc, într-un loc unde izbirea de valuri necontenite ale dușmanului era mai aprigă.

«- Haidem, domnule maior!»- îndemnau soldaţii. «- Staţi, băieţi! Așteptaţi să vină vremea!». Așteptând să vină vremea, în arșiţa nemilostivă a

soarelui, în pulberea și fumul înecăcios care-i înconjoară, soldaţii se făcură sprinteni. Lepădară bocanci și haine, zvârliră coifurile, păstrară pe ei numai armătura și muniţia.

«- Hai, domnule maior, că nu mai putem !». Ș-atunci și domnul maior a simţit că nu-și mai poate

ţine răbdarea. Ș-au pornit. Au izbit năprasnic în puhoiul dușman. Trebuiau să-i oprească înaintarea cu orice preţ. Soldaţi, ofi ţeri, comandant, ca-n timpurile eroismului de odinioară, au scris cerc pe pământ în jurul lor, rostind o frază sacramentală: «Aici voi muri!». Și-au murit acolo cu toţii până la unul, fără să dea un pas înapoi.

Acestea sunt pilde puţine numai din măreaţa epopee pe care a trăit-o armata românească în cruntele zile și nopţi de la Cozmești și Mărășești.

Îndârjirea și energia înfricoșată au câștigat în sfârșit marea bătălie.

După două săptămâni, inamicul s-a oprit. Și-a lăsat braţele în jos și bărbia în piept cu descurajare. Gâfâind, s-a tras, ca o fi ară în cotlon, ca să-și lingă rănile. Mareșalul

von Mackensen a privit cu îndoială și cu tristeţe harta și a închis ochii, gândindu-se la hecatombele pe care le-a înălţat la Siret. Zece până la douăsprezece divizii germane s-au topit în această bătălie...

Când se vor scrie paginile epice ale acestui război al liberării și al muceniciei neamului nostru, generaţiile viitoare se vor cutremura. Ca din întunericul bătrânelor povești, va răsări o veche imagine despre care povestesc vânătorii de odinioară.

Un zimbru încolţit de o haită de lupi într-un pripor păduros, lângă un lac. E cu coama zbârlită cu ochii mânioși și crunţi. Scurmă pământul cu copitele, sufl ă aburi fierbinţi pe nări și mugește. În juru-i sânge, măruntaie și trupuri spintecate. Dar fi arele sunt multe, urlă, îl împresoară, îl hărţuiesc necontenit. Sunt parcă din ce în ce mai multe și de urletul lor clocotește pădurea.

Cu dosul într-un gorun bătrân și cu coarnele ţapoșe gata de atac, zimbrul a înţeles deplin primejdia. Dar el e cel mai liber și mai măreţ oaspete al codrilor, și trebuie să cadă cu vrednicie.

Haita, îndârjită, dă un ultim iureș. L-au încolţit, i-au sărit în spate.

Atunci, scuturându-se și mugind fi oros, zimbrul își încordează grumazul, se avântă și se prăpăstuiește8 în valuri. Își duce la fund dușmanii, iese sforăind pe luciu, iar se cufundă. Apoi urcă dincolo, la mal, în luminiș, șiroind de sânge, însă măreţ și neînduplecat, în cele din urmă luciri de aur ale asfi nţitului.

De acest zimbru vechi - stemă a acestui pământ - își vor aminti cei ce vor veni după noi, când vor citi tragicul război al oștenilor noștri”9.

Mihail Sadoveanu narrates about our War from Mărăști and MărășeștiLuminiţa Giurgiu, Ph.D.

Abstract: Mihail Sadoveanu participated at the First World War and with his recognized talent as a storyteller, narrates us about two great battles carried out by the Romanian army. Mărăşti and Mărăşeşti are evoked with dramatic nature, by creating images that take us in time near the Romanian soldiers and also near the ones that remained home.

Keywords: Mihail Sadoveanu, Mărăşti, Mărăşeşti, 1917, story.

NOTE1 Comisia Română de Istorie Militară; Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”.2 ***Cartea Unirii 1918-1928, Editura „Luceafărul Societatea Anonimă Română”, Bucureşti, 1929. 3 La acest ziar au mai colaborat Alexandru Vlahuţă, Octavian Goga, Ion Simionescu, Lucian Blaga şi alţii. O parte a articolelor publicate aici au fost reunite apoi în volumele File însângerate (1917), devenit Frunze în furtună şi Strada Lăpuşneanu (1932), ulterior apărut sub titlul Trenul fantomă (1932). 4 Friedrich von Gerok (n. 26 mai 1854, Stuttgart – d. 18 septembrie 1937, Stuttgart) a fost unul dintre generalii armatei Germaniei (Regatul Württemberg) din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcţiile de comandant al Diviziei 26 Infanterie, Diviziei 54 Rezervă şi Corpului XXIV Rezervă. A îndeplinit funcţia de comandant al Corpului XXIV Rezervă în campania acestuia din România, din anii 1916-1917.5 Scociorât: râcâială, râcâit, scormonire, scurmare, scurmătură.6 August von Mackensen (n. 6 decembrie 1849, Trossin, Germania – d. 8 noiembrie 1945, Habighorst, Germania), feldmareşal german. În timpul

Primului Război Mondial a comandat Corpul 17 armată pe frontul de Est, apoi Armata 9, iar în 1915 Armata 11. El este autorul spargerii frontului la Gorlice-Tarnov (mai 1915) şi al scoaterii Serbiei din război (octombrie-decembrie 1915). Ca urmare a acestor fapte de arme, a fost cunoscut drept „spărgătorul de fronturi”. Comandant al trupelor germano-bulgaro-turce, care au atacat România dinspre sud (1916). A traversat fl uviul la Zimnicea, ocupând Bucureştiul (6 decembrie 1916). A condus ofensiva de la Mărăşeşti, înfrântă de armata română (august 1917). A rămas, până în noiembrie 1918, guvernator militar al teritoriului ocupat de Puterile Centrale (Muntenia, Oltenia şi Dobrogea).7 Uncrop: băutură alcoolică fi erbinte care se serveşte la ospăţul de la casa mirelui a doua zi după cununie; ospăţul şi datinile obişnuite în această zi.8 A se prăpăstui: a se rostogoli la vale, a se prăvăli de la înălţime, a se arunca în prăpastie.9 ***Cartea Unirii 1918-1928, Editura „Luceafărul Societatea Anonimă Română”, Bucureşti, 1929, pp. 85-106.

studii/documente

document 2020 1 (87) 11

Au încălcat legile ţării și regulamentele militare în timp de război. Pentru faptele comise, Curţile Marţiale ale marilor unităţi din care făceau parte i-au judecat și condamnat la moarte sau la muncă silnică.

La art. 63 din titlul II, adiţional din Codul de Justiţie Militară, modifi cat prin Înaltul Decret Regal nr. 1045 din 14 septembrie 1917, se prevedea că cei condamnaţi care au săvârșit fapte de vitejie, iar acestea se afl au consemnate în Ordinul de Zi pe Unitate, puteau să fi e reabilitaţi.

În conformitate cu această prevedere legislativă, unora, le-a mai fost acordată o șansă, să lupte pe front, în linia I , unde aveau posibilitatea să obţină reabilitarea2.

Soldatul Dumitra Gheorghe, din Regimentul 48/49 Infanterie, Contingentul 1903, a fost condamnat de Curtea Marţială a Diviziei 13 Infanterie, prin sentinţa nr. 451 din 20 mai 19173, la 30 de zile de închisoare pentru faptul de dezertare în ţară în timp de război. După pronunţarea sentinţei, comandantul diviziei, uzând de dreptul ce-l acorda legea, a suspendat executarea pedepsei soldatului până la terminarea războiului trimiţându-l în serviciul frontului, în zona operaţiilor active. Cu ocazia ofensivei din cursul lunilor iulie și august 1917, militarul a luat parte la lupte, unde a dat dovadă de o desăvârșită vitejie, înaintând printre cei dintâi până la liniile inamice unde comandantul lui de grupă a căzut mort. În acea situaţie, a luat comanda grupei și a continuat atacul. Pentru acest fapt, soldatul Dumitra Gheorghe a fost citat prin Ordin de Zi pe regiment și dat ca pildă camarazilor săi. Având în vedere că cerinţele legi fuseseră îndeplinite, la 21 decembrie 1917, la Iași, a fost emis Decretul Regal nr. 1585 prin care regele Ferdinand I l-a reabilitat4.

Locotenent-colonel Zvoranu Ioan, comandantul Regimentului 1 Artilerie Grea, prin Decizia nr. 47 din 1917 a Curţii Marţiale a Marelui Cartier General a fost pedepsit cu 3 luni de închisoare pentru că a rănit fără voie și a cauzat moartea unui soldat. În timpul luptelor de la Mărășești, din ziua de 28 iulie 1917, gruparea de artilerie condusă de acel ofi ţer, prin acţiunea sa energică și bine dirijată a împiedicat rezervele inamice care ieșeau din satele Bisighești și Strejescu de a înainta și a redus la tăcere mai multe baterii de artilerie inamice de la nord

de Bisighești. De asemenea, în data de 6 august 1917, gruparea de artilerie, printr-o tragere condusă în mod admirabil, a împiedicat rezervele inamice din Pădurea Prisaca să atace Divizia 15 Infanterie și a redus la tăcere mai multe baterii din Valea Șușiţei, contribuind prin aceasta, pe de o parte, la slăbirea acţiunilor inamicului iar pe de altă parte, la sprijinirea acţiunilor Diviziei 13 Infanterie. Acele importante fapte de arme, conducerea plină de devotament săvârșite de locotenent-colonelul Zvoranu, comandantul grupării de artilerie grea din Pădurea Movileni și satul Furceni, care, printr-un frumos sentiment de sacrifi ciu, s-a deplasat de la postul său de comandă și a mers în mijlocul poziţiilor de tragere ale bateriilor care erau puternic bombardate de inamic pentru a îmbărbăta pe artileriști și a verifi ca modul cum se executau tragerile. Pentru acea acţiune demnă de toată lauda, locotenent-colonelul Zvoranu, comandantul Regimentului 1 Artilerie Grea a fost citat pe întreaga Armata 1 română, prin Ordinul de Zi nr. 129 din 23 noiembrie 1917. La 2 ianuarie 1918, prin Înaltul Decret nr. 15, ofi ţerul a fost reabilitat5.

Cu Raportul nr. 10416 din 8 ianuarie 1918, ministrul de război solicita suveranului aprobarea de reabilitare a următorilor militari: soldatul Vizitiu Alexandru, contingent 1915, din compunerea Divizionului 1 Artilerie Călăreaţă, care fusese condamnat prin Decizia nr. 23 din 5 mai 1917 a Curţii Marţiale a Diviziei 1 Cavalerie, cu majoritatea de voturi și fără admitere de circumstanţe, la 1 an și 6 luni închisoare corecţională pentru omor fără voie. Soldatul se făcea vinovat de faptul că în data de 4 februarie 1917, omorâse prin imprudenţă, cu un foc de carabină, pe femeia Frusina Petre Strungaru, din comuna Stamate, judeţul Botoșani. Decizia de condamnare a rămas defi nitivă. Pe data de 6 mai 1917, comandantul diviziei a suspendat conform legii, executarea pedepsei și a dispus trimiterea pe front a condamnatului; soldatul Andrei Dumitru, contingentul 1914, din Divizionul 1 Artilerie Călăreaţă, a fost condamnat prin Sentinţa nr. 4 din 22 martie 1917 a aceleiași Curţi Marţiale, cu majoritatea de 3 voturi și cu admitere de circumstanţă atenuantă, la doi ani închisoare corecţională pentru dezertare în ţară, în timp de război. În timpul retragerii din 4 decembrie 1916, ostașul a rămas în urma unităţii sale sub pretextul

REABILITARE CU O CONDIŢIE: SĂ FIE CITAŢIPE ORDIN DE ZI PENTRU FAPTE DE VITEJIE

Colonel Dr. Gabriel-George PĂTRAŞCU1

1 (87) 2020 document12

studii/documente

că s-a îmbolnăvit și a rămas în orașul Huși până când s-a însănătoșit. Comandantul Diviziei de Cavalerie a suspendat executarea pedepsei, dispunând trimiterea pe front a vinovatului; soldatul Lungu Vasile, contingentul 1916, aparţinând aceleiași unităţi de artilerie, a fost condamnat, prin Decizia nr. 36 din 14 iulie 1917 a Curţii Marţiale de la Divizia de Cavalerie, cu majoritatea de 5 voturi și fără admitere de circumstanţe, la doi ani închisoare corecţională pentru dezertare în ţară în timp de război. În data de 8 decembrie 1916 a lipsit fără aprobare de la divizion, întorcându-se la 7 mai 1917. Motivul absenţei a fost acela că i se făcuse dor de casă și, întorcându-se în satul lui, s-a îmbolnăvit. La fel ca și pentru cei doi soldaţi și acestuia, comandantul Diviziei de Cavalerie i-a comutat pedeapsa dispunând trimiterea pe front. Cu prilejul luptelor de la Oituz, din zilele de 29 și 30 iulie, 2 și 3 august 1917, cei trei soldaţi au dat dovadă de vitejie, pentru care au fost citaţi pe Ordin de Zi pe Unitate. În urma propunerii ministrului de război, militarii au fost reabilitaţi6.

În baza Înaltului Decret nr. 159 din 27 ianuarie 1918, căpitanul Bălan Matei din Regimentul 3 Vânători a fost reabilitat de pedeapsa de doi ani închisoare corecţională la care a fost condamnat de Curtea Marţială a Diviziei 8 Infanterie, prin Sentinţa nr. 65 din 9 octombrie 1917, pentru abuz de autoritate pe timpul când se afl a în compunerea Regimentului 37 Infanterie7. Ofi ţerul, având funcţia de comandant de companie în Regimentul 37 Infanterie, pe timpul luptelor de la Lapoș, Mezo-Havuza, Fata-Moartă, Dealul Prisaca cota 580, Mărășești și Panciu (Răzoare) s-a distins prin bravură și curajul său, dând astfel un exemplu camarazilor săi și, salvând chiar situaţia luptelor; pentru că a fost demn de toată încrederea, a fost propus și înaintat în mod excepţional la gradul de căpitan. Astfel, în luptele de la Lapoș, desfășurate în zilele de 12, 13 și 14 octombrie 1916, cu tot focul artileriei și mitralierelor inamice, când a căzut în luptă comandantul Batalionului 2, în împrejurări atât de grele, a luat comanda acelui batalion, pe care l-a condus pe timpul luptelor ce au urmat, respingând pe inamic în dezordine și cauzându-i pierderi. În luptele de la Mezo-Havuza, desfășurate în perioada 19-20 septembrie 1916, când a fost atacat de

forţe superioare, unde a rezistat pe poziţie până a fost făcut prizonier, servind astfel foarte mult detașamentele a căror acoperire era. După 4 zile de chinuri în mâinile dușmanului, prin ploaia de gloanţe și obuze dușmane a trecut liniile revenind iarăși la unitatea sa. Pe timpul luptelor de la Fata-Moartă, cota 1153, purtate în zilele de 13 și 14 decembrie 1916, și în luptele de pe Dealul Prisaca cota 530, avute în zilele de 27 și 28 decembrie

1916, fi ind atacat cu forţe superioare inamice a stat neclintit și ca un brav pe poziţie, îmbărbătându-și soldaţii săi și datorită bravurii acestui ofi ţer, inamicul s-a retras în dezordine cu însemnate pierderi. În luptele de la Mărășești, din incursiunile ce a făcut în zilele de 13, 14 și 15 octombrie 1917, a descoperit locul mitralierelor și mortierelor inamice de unde întreg detașamentul a tras mari foloase. În nopţile de 8 și 9 decembrie 1917, pe când se afla pe poziţie la Panciu (Răzoare), cu compania sa, a venit inamicul să fraternizeze cu santinelele române și datorită bravurii acelui ofiţer inamicul nu a reușit în planurile sale. Pentru acele importante fapte de curaj și devotament căpitanul Bălan Matei a fost citat prin Ordinul de Zi

nr. 145 din 23 ianuarie 1918 pe Armata 18. Soldatul Ivan Ion, contingent 1912, afl at în trupa

cartierului Eșalonul II al Marelui Cartier General, a fost condamnat, prin Sentinţa nr. 130 din 27 mai 1917 a Curţii Marţiale a Marelui Cartier General la 15 zile închisoare pentru pierderea de animale ale statului, încredinţate lui pentru serviciu. La 25 aprilie 1917, soldatul a fost trimis să pășuneze 18 cai în împrejurimile localităţii Iași ajutat de 2 copii refugiaţi și adăpostiţi la cartier și pentru faptul că nu a împiedicat toţi caii, au dispărut 3 din ei, care nu au mai fost găsiţi. Sentinţa s-a pronunţat cu majoritate de 3 voturi în ceea ce privea culpabilitatea și cu unanimitate de voturi pentru admitere de circumstanţe atenuante, iar după condamnare șeful Marelui Stat Major a suspendat executarea pedepsei ordonând ca soldatul să fi e trimis pe front, fi ind repartizat la Regimentul 35 Infanterie. Cu ocazia luptelor de la Mărășești – Valea Zăbrăuţului și Alunei, soldatul a dat dovadă de mult curaj și dispreţ de moarte. Fiind trimis în patrulă s-a achitat în mod mulţumitor de îndatoririle sale, iar în luptă s-a arătat, prin curajul și entuziasmul său că era un brav ostaș.

Regele Ferdinand I

studii/documente

document 2020 1 (87) 13

Pentru acest fapt a fost citat prin Ordin de Zi pe regiment9.

Curtea Marţială a Diviziei 9 Infanterie, prin Sentinţa nr. 101 din 12 mai 1917, l-a condamnat pe soldatul Lupu Vasile din Regimentul 34 Infanterie, la doi ani închisoare pentru dezertare în ţară, în timp de război. În data de 18 noiembrie 1916, pe când regimentul se afl a în retragere în Moldova, soldatul s-a pierdut de unitate, care l-a dat lipsă la apel și apoi dezertor. Acesta a stat în acea poziţie până la 7 ianuarie 1917, când s-a prezentat singur. Pentru acea faptă soldatul a fost trimis în judecată și condamnat. După condamnare, comandantul diviziei a suspendat executarea pedepsei, iar militarul a fost trimis pe front. Pe timpul luptelor de la Mărășești, soldatul a fost trimis în patrulă. Pe timpul desfășurării acţiuni comandantul patrulei a fost scos din luptă, iar soldatul Lupu a preluat comanda patrulei și a adus unităţii sale informaţii preţioase de care avea nevoie. În data de 10 august, la atacul dat asupra localităţii Muncelu, a atacat mereu în fruntea primei linii, înaintând și îndemnând camarazii să îl urmeze. Pentru acea faptă a fost citat prin Ordin de Zi pe regiment10.

Subofi ţerul de administraţie Melinte Iordache și sergentul Guţu Vasile, de la Cercul de Recrutare al Regimentului 52 Infanterie au fost condamnaţi, prin Decizia nr. 89/917 a Curţii Marţiale a Marelui Cartier General, primul la 8 luni închisoare și 100 lei amendă, iar al doilea la 3 luni închisoare și 100 lei amendă, pentru mituire, care a constat că în calitate de secretari ai Cercului de Recrutare „Cantemir” au pretins și primit de la miliţieni diferite sume de bani, dându-le în schimb adeverinţe că au făcut serviciul de gardă, în realitate aceia nu făcuseră nimic în acel sens. Executarea pedepselor a fost suspendată, iar condamnaţii au fost trimiși pe front la Regimentul 51 Infanterie, pentru ca prin acte de vitejie în luptă să se poată reabilita. Amândoi subofi ţeri au luat parte la toate luptele purtate de regiment și, în ziua de 31 iulie 1917, subofi ţerul de administraţie Melinte Iordache a căzut mort lovit de un glonţ inamic în timpul când făcea o recunoaștere prin liniile vrăjmașe, iar sergentul Guţu Vasile a fost rănit grav la un contraatac dat de compania lui din care cauză a trebuit să fi e evacuat. Pentru modul vitejesc cum s-au purtat în lupte ambii subofi ţeri au fost citaţi prin Ordin de Zi pe regiment și daţi ca pildă camarazilor lor.

Soldatul Mihalcea Ioan, din Regimentul 51/52 Infanterie, a fost condamnat, prin Decizia nr. 78/1917 a Curţii Marţiale a Marelui Cartier General, la doi ani închisoare pentru rănire care a cauzat moartea. Numitului soldat i s-a suspendat pedeapsa, fi ind trimis

la regimentul lui, în vederea reabilitării. În luptele de la Biehani, Mărășești și Muncel, la care a luat parte, soldatul a dat dovadă de un eroism neîntrecut, avântându-se fără șovăire în mijlocul dușmanilor și luptând piept la piept cu ei. De asemenea, în bătălia de la Răzoare din 6 august 1917 a luptat cu multă bravură, urmărind cu îndârjire pe inamic. Pentru aceste fapte de eroism a fost citat prin Ordin de Zi pe regiment11.

Caporalul Adam Nicolae, din Regimentul 34 Infanterie, a fost condamnat prin Decizia nr. 78 din 24 aprilie 1917 a Curţii Marţiale de la Divizia 9 Infanterie la doi ani de închisoare pentru dezertare în ţară, în timp de război și nesupunere la mobilizare. În data de 1 august 1916, a lipsit ilegal de la serviciu și ne întorcându-se în termen de graţie, a fost dat dezertor. În acea poziţie l-a găsit decretarea mobilizării, la 14 august 1916, când avea posibilitatea să se prezinte la corp și să benefi cieze astfel de amnistia acordată cu acea ocazie. Militarul în loc să se prezinte la serviciu s-a atașat singur pe lângă Administraţia localităţii Ostrov, unde a stat până în decembrie 1916, când a plecat să-și caute regimentul după ce a trecut pericolul luptelor. Dat în judecată a fost condamnat. Comandantul diviziei, uzând de dispoziţiile Ordinului Marelui Cartier General nr. 635/1917, a ordonat suspendarea executării pedepsei, trimiţându-l pe militar la Regimentul 34 Infanterie, spre a fi întrebuinţat pe front. Cu ocazia luptelor de la Mărășești, condamnatul a dat dovadă de un eroism neîntrecut, iar în ziua de 6 august 1917, fi ind rănit, după ce a fost pansat, a refuzat să meargă la ambulanţă, cerând a fi trimis din nou la luptă, cerere care i-a fost aprobată și în după amiaza acelei zile compania lui trecând în prima linie și pornind la atac a înaintat cu mult avânt până ce a fost din nou, de această dată grav la gât. Pentru aceste fapte vitejești, caporalul a fost citat prin Ordin de Zi dat pe regiment12.

Fost jandarm pedestru la cartierul Diviziei 9 Infanterie, soldatul Mocăneaţă Tudor, din Regimentul 35 Infanterie, a fost condamnat prin Decizia nr. 60/1917 a Curţii Marţiale a diviziei la doi ani de închisoare pentru furt. În noaptea de 7-8 martie 1917 a furat, împreună cu alt camarad al său, doi miei ai unei femei din comuna Bârzești, judeţul Vaslui, unde cantonase cartierul diviziei, iar în noaptea de 12-13 martie a furat un alt miel de la aceeași femeie. Cercetându-se faptul s-a constatat vinovăţia soldatului și a complicilor săi, tot din serviciul cartierului, și, dat în judecată, a fost condamnat. Comandantul diviziei a decis pe baza Ordinului nr. 635/1917 a Marelui Cartier General suspendarea pedepsei și trimiterea soldatului pe front în compunerea Regimentului 35 Infanterie. Cu acel regiment, soldatul

1 (87) 2020 document14

studii/documente

Mocăneaţă Tudor a luat parte la luptele de la Mărășești, în ziua de 29 iulie 1917, unde a dat dovadă de mult spirit de sacrifi ciu, înaintând vitejește prin ploaia de gloanţe, până când a fost rănit. A făcut, de asemenea, patrulări îndrăzneţe. Pentru aceste fapte meritorii, soldatul a fost citat prin Ordin de Zi pe regiment13.

La propunerea ministrului de război, regele Ferdinand I a semnat Decretul nr. 943 din 26 aprilie 1918, prin care se reabilita locotenentul Cioranu Vasile din Regimentul 27 Infanterie, de pedeapsa de trei ani detenţie și destituire dată prin Decizia nr. 29/1916 a Consiliului de Război al Corpului 3 Armată, pentru dezertare în ţară în timp de război. Ofi ţerului, după condamnare, i-a fost suspendată e x e c u t a r e a pedepsei de către c o m a n d a n t u l C o r p u l u i 3 Armată , f i ind trimis pe front la Regimentul 27 Infanter ie . C u p r i l e j u l l u p t e l o r d i n Valea Arinișului ș i C i r e ș o a i a , a î n a in t a t cu c o m p a n i a s a , c u u n a v â n t remarcabil și cu un sânge rece fără seamăn, respingând pe inamic, care a trebuit să fi e atacat de 4 ori pe rând. Pentru acele fapte, ofi ţerul a fost citat prin Ordin de Zi pe unitate14.

La 19 mai 1918, la Iași, regele Ferdinand I semna Înaltul Decret nr. 1212 prin care erau reabilitaţi următorii militari: plutonierul T.R. Schreiber Albert, din Regimentul 12 Artilerie, care a fost condamnat prin Decizia nr. 65/1917 a Curţii Marţiale a Armatei 2 la 6 luni închisoare pentru contravenţie la Ordonanţa nr. 5 din 19 ianuarie 1917 a Marelui Cartier General; sergentul Răducanu Nicolae, sergentul Botescu Ioan, soldatul Matei Gheorghe, soldatul Cârligeanu Nicolae și soldatul Toma Ioan, toţi din Regimentul 75/76 Infanterie, care prin Decizia 158/1917 a Curţii Marţiale de la Divizia 15 Infanterie, au fost condamnaţi la pedeapsa cu moartea pentru automutilare; soldatul Săinătescu Gr. Nicolae din Regimentul 1 Vânători, care a fost condamnat, prin Decizia nr. 8/1916 a Consiliului de Război de la Armata 1 de Operaţii, la pedeapsa cu moartea pentru părăsirea postului în faţa inamicului; soldatul Jipa Ioan, din Regimentul 48/49 Infanterie, care prin Decizia nr. 133/1917 a Curţii Marţiale de la Divizia 13 Infanterie, a fost condamnat la 30 de zile

închisoare pentru dezertare în ţară în timp de război. Respectivilor militari, după condamnarea la pedepsele prevăzute în dreptul fi ecăruia, le-a fost suspendată executarea pedepselor de către comandanţii marilor unităţi fi ind trimiși pe front. Fiecare dintre ei, cu prilejul luptelor din vara anului 1917, au săvârșit fapte de vitejie care au fost consemnate în Ordinele de Zi ale unităţilor din care făceau parte, ceea ce a motivat propunerea șefi lor ierarhici pentru reabilitare15.

Regele Ferdinand I, în baza Raportului ministrului de război nr. 3919 din 1 iunie 1918, a semnat Înaltul Decret nr. 1302 emis în aceeași dată, prin care erau reabilitaţi următorii ofiţeri și grade inferioare: locotenentul

Cristescu Petre, din Batalionul 1 Pioneri, condam-nat prin Sentinţa nr. 19/1917, a Curţii Marţiale de la Armata 2, la destituire și un an închisoare pentru insubordonare; l o c o t e n e n t u l d e r e z e r v ă Mitescu Ioan , din Regimentul 25 Infanter ie , condamnat prin Sentinţa nr. 45/

1917, a Curţii Marţiale de la Divizia 8 Infanterie, la 5 luni închisoare pentru lovirea inferiorului; sublocotenentul Ignat Ioan, din Regimentul 25 Infanterie, condamnat prin Sentinţa nr. 136/1917, a Curţii Marţiale de la Divizia 8 Infanterie, la un an închisoare pentru pierderea de armament; plutonierul de rezervă Badila Constantin, din Regimentul 3 Artilerie Grea, condamnat prin Sentinţa nr. 68/1917 a Curţii Marţiale a Diviziei 9 Infanterie, la 5 ani închisoare corecţională pentru distrugerea de efecte ale statului; soldatul Ioan M. Constantin, din Regimentul 47 Infanterie, condamnat prin Sentinţa nr. 20/917, a Curţii Marţiale de la Divizia 13 Infanterie, la 3 luni închisoare pentru omor prin imprudenţă; soldatul Ivan Constantin din Regimentul 1 Obuziere Ușoare, condamnat prin Sentinţa nr. 1 bis/1917, a Curţii Marţiale de la Divizia 11 Infanterie, la 8 luni închisoare, pentru furt, în prejudiciul gazdei care îl cazase; soldatul Pârvulescu Constantin, din Regimentul 23/59 Infanterie, condamnat prin Sentinţa nr. 78/1917, a Curţii Marţiale a Diviziei 9 Infanterie, la 1 an și 6 luni închisoare corecţională pentru ofensa superiorului cu ocazia serviciului; soldatul Grecu Ioan, din Regimentul 41/71 Infanterie, condamnat prin

Imagine din fi lmul „Cărările Gloriei” (sursa internet)

studii/documente

document 2020 1 (87) 15

Sentinţa nr. 66/1917 a Curţii Marţiale a Diviziei 11 Infanterie, la 2 luni închisoare corecţională, pentru furt de efecte militare aparţinând statului; soldatul Canner Iacob, din Regimentul 1 Vânători, condamnat prin Sentinţa nr. 62/1917 a Curţii Marţiale de la Divizia 1 Infanterie, la moarte și degradare militară și pierderea tuturor drepturilor, pentru dezertare în ţară, în timp de război; soldatul Ganciulea Gheorghe, de la Ambulanţa Diviziei 11 Infanterie, condamnat prin Sentinţa nr. 84/1917 a Curţii Marţiale a aceleiași divizii, la 6 luni închisoare pentru furt de bani aparţinând unui alt militar; soldatul Maldinovici Nicolae, din Regimentul 57 Infanterie, condamnat prin Sentinţa nr. 9/1917 a Curţii Marţiale de la Divizia 11 Infanterie, la 2 ani închisoare corecţională pentru dezertare și întrebuinţare de acte false; soldatul Roncioiu Gheorghe, de la ambulanţa Diviziei 11 Infanterie (afl ându-se în acel moment la Regimentul 57/58 Infanterie), condamnat prin Sentinţa nr. 65/1917 a Curţii Marţiale a Diviziei 11 Infanterie, la 30 de zile închisoare corecţională și 10 lei amendă în folosul statului pentru furt de cai de pe câmp; soldatul rezervist Bosoiu Gheorghe, fost în Batalionul 3 Pioneri, actualmente în Batalionul 6 Pioneri, condamnat prin Sentinţa nr. 86/1917 a Curţii Marţiale a Diviziei 9 Infanterie, la 3 ani închisoare, pierderea drepturilor de ajutor, pensie etc., pentru faptul de nesupunere la mobilizare, port ilegal al costumului preoţesc și fals în actele publice. Ofi ţerii și gradele inferioare, după condamnarea lor la pedepsele prevăzute în dreptul fiecăruia, le-a fost suspendată de către comandanţii respectivi ai marilor unităţi, executarea acelor pedepse și au fost trimiși pe front. Fiecare dintre

ei cu ocazia luptelor din vara anului 1917, au făcut fapte vitejești trecute în Ordinele de Zi ale unităţilor lor, ceea ce a motivat propunerea șefi lor ierarhici pentru reabilitare16.

Pentru dezertare în ţară, în timp de război, soldatul Vasilescu Vasile, din Regimentul 18 Obuziere a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare corecţională, dată de Curtea Marţială a Diviziei 9 Infanterie. Soldatului, după condamnare, i s-a suspendat, de către comandantul diviziei, executarea pedepsei și a fost trimis pe front pentru reabilitare. Pe timpul luptelor de la Mărășești, în data de 4 august 1917, când inamicul reușise să înainteze, forţând retragerea liniilor noastre, soldatul Vasilescu Vasile, care deservea Mortierul nr. 4, a rămas neclintit la postul său, continuând să tragă până ce inamicul s-a apropiat la 50 de metri, și nu s-a retras decât forţat de comandantul său. Pentru acest fapt de abnegaţie și curaj soldatul a fost citat prin Ordinul de Zi nr. 302 din 22 martie 191817.

Administratorul-locotenent Popescu S. Ștefan, din Batalionul 1 Vânători „Regele Ferdinand”, prin Sentinţa nr. 173/1917 a Curţii Marţiale a Armatei 2 a fost condamnat la un 1 închisoare corecţională, destituire și 3.000 lei despăgubiri către stat. În urma faptelor de bravură săvârșite pe câmpul de luptă, în noaptea de 4-5 septembrie 1917, când, cu sacrifi ciul vieţii a dovedit hotărâre și curaj, contribuind la punerea în stare de apărare și întărirea liniei I, prin aruncarea căii ferate la sud-est de Poiana Fundu-Bogata, sud Bogata Trotuș, a fost citat în Ordinul de Zi nr. 28 din 10 septembrie 1917. În baza Înaltului Decret nr. 2464 din 13 septembrie 1918, ofi ţerul a fost reabilitat18.

NOTE

Rehabilitation with a Condition: to be mentioned on Order of the Day for Feats of HeroismColonel Gabriel-George Pătraşcu, Ph.D.

Abstract: Th ey broke law and the military regulations in war time. For this reason, the Court Martial had sentenced them either to death, or to forced labor.

Th e Military Justice Code (title II, art. 63) modifi ed by the High Royal Decree No. 1045 dated September 14, 1917, established that those convicts who had shown bravery on battlefi eld against the enemy, could be rehabilitated.

In accordance with the above mentioned paragraph, some of them were off ered a second chance, to fi ght on front in fi rst line for their rehabilitation.

Keywords: decree, desertion, division, front, prison, punishment, regiment, rehabilitation, sentence, Court Martial.

1 Arhivele Militare Naţionale Române.2 Reabilitare – act juridic prin care o persoană este repusă în drepturile personale în urma unei condamnări.3 Datele sunt pe stilul vechi, în conformitate cu cronologia de la începutul secolului XX. 4 „Monitorul Oastei”, nr. 3 din 5 ianuarie 1918, pp. 44-45.5 Ibidem, nr. 5 din 9 ianuarie 1918, pp. 60-61.6 Ibidem, nr. 10 din 16 ianuarie 1918, pp. 130-131.7 Ibidem, nr. 19 din 30 ianuarie 1918, p. 292.8 Ibidem, p. 293.

9 Ibidem, nr. 22 din 3 februarie 1918, pp. 351-352.10 Ibidem, pp. 356-357.11 Ibidem, nr. 32 din 16 februarie 1918, pp. 538-539.12 Ibidem, nr. 52 din 13 martie 1918, pp. 399-1000.13 Ibidem, pp. 1001-1002.14 Ibidem, nr. 81 din 2 mai 1918, pp. 1410-1411.15 Ibidem, nr. 95 din 25 mai 1918, pp. 1638-1639.16 Ibidem, nr. 106 din 12 iunie 1918, pp. 1781-1783.17 Ibidem, p. 1785.18 Ibidem, nr. 165 din 20 septembrie 1918, p. 2651.

1 (87) 2020 document16

studii/documente

Nici nu s-au stins bine ecourile de bucurie ale Adunării de la Alba-Iulia (1 Decembrie 1918), prin care românii transilvăneni au decis Unirea cu România, că o altă provocare a apărut la orizont pentru guvernul de la București. În contextul pregătirii Conferinţei de Pace de la Paris statele învingătoare și cele învinse trebuiau să tranșeze diplomatic trasarea noi lor f ront iere interstatale. Deși România era un s ta t înv ingător, era și unul care a v e a p r o b l e m e teritoriale cu toţi vecinii. Cel mai redutabil adversar la masa tratativelor s e p r e f i g u r a a f i Ungar ia , s tat care pierdea mult d i n t e r i t o r i u l care î i revenise din dualismul cu Austria (decembrie 1867). Budapesta nu concepea să piardă Transilvania, regiune bogată, dar în care majoritatea populaţiei o constituiau românii. Desigur, argumentele istorice nu aveau vreo relevanţă, iar pentru că românii erau majoritari s-au utilizat tezele imigraţioniste (românii s-au format la sud de Dunăre și abia prin secolul XI au început să vină în Transilvania, românii au venit în Transilvania ca ciobani și servitori și s-au înmulţit repede ș.a.m.d.) pentru a nu li se da niciun fel de drepturi. În perspectiva negocierilor de la Paris ungurii aveau două mari avantaje: oameni foarte bine pregătiţi să susţină cauza naţională și o mare simpatie în statele occidentale, bazată atât pe o propagandă continuă, cât și pe înrudiri familiale între nobilimea maghiară și cea din vestul Europei.

Anticipând acest pericol, Secţia Informaţii din Marele Cartier General român a înaintat decidenţilor politico-militari (11 decembrie 1918) propunerea de a elabora

un memoriu foarte bine documentat privind drepturile România asupra Transilvaniei. Memoriul (Anexa) trebuia să fi e „un model de claritate și de preciziune”2, cunoscut și însușit de toţi membrii delegaţiei române la Paris, care să-l disemineze între delegaţii străini și jurnaliștii tuturor naţiilor care se vor afl a în capitala Franţei. În opinia analiștilor militari, pe lângă trimiteri la

dreptul popoarelor ș i i n t e r e s e l e i n t e r n a ţ i o n a l e , trebuia luată în calcul și Dunărea ( c a o c a l e d e comunicaţie foarte importantă), care să fortifice România „în mijlocul ante-Orientului veșnic turbure și nesigur”3. Interesant este că, la dat