BUFFALO BILL

- COMENTARIU -

Radu Stanca (1920-1962). Poet, dramaturg şi regizor. Iniţiator al Cercului literar de la Sibiu şi redactor la "Revista Cercului literar", în care publică eseuri de direcţie, remarcabil fiind "Resurecţia baladei" (1945), ce resuscitează spiritul baladesc în literatura română. Scrie la revistele "Gând românesc", "Claviaturi", "Kalende".

Publică volumele: "Versuri" (1966), Poezii" (1973), "Versuri" (1980), "Teatru" (1968) ("Hora domniţelor", "Oedip salvat", "Dona Jiiana", "Critis sau Gâlceava zeilor"), "Acvariul" (1971), un volum de publicistică.

Balada "Buffalo Bill", din volumul "Versuri" (1966), urmează toate regulile compoziţiei clasice, demonstrând însă o predilecţie pentru fantastic, pentru realitatea mitizată a Far Westului, văzut ca un spaţiu al întâmplărilor ieşite din comun, proiectate pe un fundal suprareal:

"Diseară poştalionul va trece prin strâmtoare,Iar noi îl vom surprinde la locul cunoscut,

întocmai ca pe vremea când mânuiam topoareŞi flinte ghintuite. întocmai ca-n trecut."

Programul jafuitorilor se înscrie însă, de astă dată, într-un scenariu de parabolă, având ca subiect cea mai mare şi mai îndrazneaţă lovitură din istorie: jefuirea a însuţi Timpului, emblematic, personificat, "domnul pe care nici o vamă nu l-a putut vreodata aduce inapoi".

Prima parte a poeziei, un fel de exordiu al acestui lung discurs epic, specific stilului baladesc, este alcătuită dintr-o suita amplă de negaţii. Se neagă tot ce înseamnă bogaţie, bani, podoabe, frumuseţe feminină :

"Azi insă nu de lada cu bani ne vom atinge,Nu de mătăsuri fine, podoabe sau gateli,

Nu vom umbla prin punga rotundă ca o mingeŞi nici prin buzunare cusute-n căptuşeli."

Nu se va urma acum rutina jefuirii obişnuite, după reguli precise, iar personajele din diligenţă, bine catalogate în calculele bandiţilor, "călătoarea blondă", "doftorul roşu", "boierul cu palate şi herghelii", nu vor prezenta nici un interes:

"Azi nu ca să ne-nfigem în saci cu aur braţulNe vom lupta cu ceata de călători calici,

Şi nici ca să mai râdem puţin, zvârlind cu laţul,Ne vom ascunde ochii sub măşti, iubiţi amici.Nu ca să punem mâna pe călătoarea blondă

Ce tremură şi-şi vâră colierul între sâni,Nu ca să scoatem fetei inelul de logodnăVom răsuci cu verva pistoalele în mâini."

Urmeaza, în baladă, acum prin afirmaţii sigure, indubitabile, o suita de definiţii ale acestui temut personaj, surprins în ipostaze cât mai diverse şi mai semnificative. Timpul îmbracă ipostazele şi bogaţiile tuturor celorlalte personaje:

"Boierul cu palate şi herghelii în careTrag cai de rasă anii albaştrii după ei,

Un negustor de vinuri, când dulci şi când amare,Şi-un hrapareţ pe care nu-l pot momi femei."

Miza dorită de bandiţi, de aceşti desperados, este aceea de a sparge tiparul timpului şi de a pune mâna pe bogăţia veacurilor:

"Căci, dacă punem mâna pe el şi pe comoară,Ne-am procopsit, prieteni, cum nu ne-am aşteptat,

Şi, dacă punem mâna pe el, în astă-seară,Am dat o lovitură cum încă nu s-a dat..."

„Buffalo Bill" este, astfel, o altă variantă, baladească, ironică, a luptei omului cu timpul, în dorinţa lui milenară de a-l învinge. E o parabolă a destinului, în registru ludic, în sfera parodiei unui mit contemporan, mult exploatat de noile arte vizuale.

Teme şi motive ale poeziei "Buffalo Bill" :

- poveştile din Far West, văzute ca o modalitate de evadare din lumea cotidiană, ca o încercare de a forţa mâna destinului.

- "hold-up-ul, mijlocul specific de acţiune în deşerturile din Vestul îndepartat.

- timpul, devenit suprapersonaj cu o infinitate de faţete, stăpânul tuturor averilor lumii, născut din încremenirea atemporală de la începutul vremurilor.

- înfrângerea cronoliniarităţii, prin ruperea pânzei veşniciei şi înscăunarea omului, tâlhar al timpului, într-o ipostază de invidiat, de rider of time, de situare pe coama valului temporal.