Portofoliu

Materie:Biologie-Bolile analizatorilor primari

Profesor:Daraban Ionela

Elev:Constantin Andreea

Clasa: a X-a J

Colegiul National I.C Bratianu Pitesti

Analizatorul vizual

Miopia

Miopiaeste o deficienta a vederii manifestata prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la departare. Din pacate miopia este foarte raspandita, aceasta intalnindu-se atat la copii, cat si la adulti. Conform datelor Organizatiei Internationale ale Ocrotirii Sanatatii, 800 milioane de oameni de pe planeta noastra sunt afectati de miopie. Ce este miopia? Adesea ochiul nostru este comparat cu un aparat de fotografiat. Rolul de obiectiv in acesta il indeplinesc corneea si cristalinul: acestea permit trecerea si refractarea razelor de lumina, care nimeresc in ochi. Rolul de pelicula, sensibila la lumina, il joaca retina: pe aceasta, datorita celulelor sensibile la lumina, apare imaginea. Ulterior imaginea este transformata in impulsuri nervoase si prin intermediul nervului ocular, ca prin niste conductoare, este transmisa in encefal. Imaginea va fi clara, daca corneea si cristalinul refracta razele in asa fel, incat focarul (punctul de intersectie a razelor) sa se afla pe retina. Anume de atata oamenii sanatosi vad bine in departare.

In caz de miopie razele de lumina se "strang" in focar inainte de retina si imaginea obtinuta este neclara, stearsa. Acest lucru poate avea loc din doua cauze:

corneea si cristalinul refracta razele de lumina excesiv de puternic;

ochiul, in procesul cresterii sale se alungeste excesiv, si retina se indeparteaza de la amplasarea normala a focarului. Lungimea normala a ochiului unui om matur este de 23-24 mm, iar la miopie aceasta ajunge la 30 mm si mai mult. Alungirea ochiului cu fiecare milimetru conduce la cresterea miopiei cu 3 dioptrii. Specialistii disting trei tipuri de miopie:

miopie de grad slab- pana la 3 dioptrii;

miopie de grad mediu- de la 3 la 6 dioptrii;

miopie de grad inalt- mai mult de 6 dioptrii.

Simptomele miopiei Ca regula, miopia apare deja in varsta copilariei si devine destul de vizibila in anii de scoala. Copii incep sa vada mai rau obiectele indepartate, cu greu disting literele si cifrele scrise pe tabla, se straduiesc sa se aseze mai aproape de televizor, in primele randuri in cinematografe. La incercarea de a privi obiectele indepartate oamenii miopi adesea mijesc ochii.In afara de inrautatirea vazului in departare, la miopie este afectata de asemenea vederea in amurg: in timpul serii oamenilor miopi le este dificil sa se orienteze pe strada, sa conduca un automobil.Pentru ameliorarea vederii oamenii miopi sunt nevoiti sa poarte lentile de contact sau ochelari cu dioptrii negative. Adesea la acestia apare necesitatea de a schimba des sticlele si lentilele in legatura cu inrautatirea vazului. Insa trebuie de stiut, ca ochelarii nu pot opri dezvoltarea miopiei, ei pot doar sa indrepte refractarea luminii. Daca vederea se inrautateste si suntem nevoiti sa schimbam ochelarii pe altii mai puternici, aceasta inseamna ca miopia progreseaza. Aceasta are loc din cauza intinderii permanent crescande a globului ocular.Miopia progresiva nu este un defect inofensiv al vederii care poate fi inlaturat prin purtarea ochelarilor, ci o boala cu urmari grave.Miopia progresiva afecteaza copiii, cel mai des la varsta de la 7 la 15 ani. Intinderea globului ocular conduce la aceea, ca vasele care se afla in interiorul ochiului se alungesc, se deregleaza alimentarea retinei, se diminueaza acuitatea vizuala. Retina, similar cu un voal fin intins, pe alocuri se "destrama", in acesta apar gaurele si, ca urmare, poate interveni desprinderea. Aceasta este cea mai grava complicatie a miopiei, la aparitia careia vederea se diminueaza considerabil, pana la orbirea totala.Diagnosticarea Numai un specialist poate determina gradul miopiei voastre si poate alege cea mai potrivita metoda de tratament pentru cazul dat.Oftalmologii Complexul Tehnico Stiintific Interramural "Microchirurgia ochiului" vor efectua investigatia necesara cu ajutorul aparaturii de inalta precizie. Diagnosticul miopiei necesita efectuarea urmatoarelor investigatii: verificarea acuitatii vederii in departare fara ochelari, alegerea sticlelor necesare dumneavoastra;

determinarea refractiei ochilor dumneavoastra si a gradului de miopie;

masurarea lungimii ochiului in cabinetul de diagnostic cu ultrasunet. Aceasta este o investigatie nedureroasa si foarte precisa, dupa rezultatele acesteia medicul face concluzia despre miopia progresiva;

masurarea cu ajutorul ultrasunetului a grosimii corneei in diverse puncte ale acesteia. Aceasta investigatie este necesara, daca dumneavoastra urmati sa fiti supusi operatiei de refractie;

examinarea fundului ochiului (oftalmoscopia), ceea ce permite medicului de a estima starea retinei, vaselor, nervului optic al fiecarui ochi. Aceasta este schema generala de explorare a pacientilor cu miopie, insa tratamentul fiecarui om necesita o abordare individuala. De aceea la necesitate medicul poate sa va prescrie investigatii suplimentare.

Tratamentul miopiei Medicii disting urmatoarele directii principale de tratament al miopiei

oprirea cresterii patologice a ochiului;

prevenirea posibilelor complicatii ale miopiei;

corectarea refractiei ochiului miop cu izbavirea, dupa posibilitate, de purtare a ochelarilor si a lentilelor de contact. Specialistii Complexul Tehnico Stiintific Interramural "Microchirurgia ochiului" au elaborat si folosesc cu succes diverse metode de tratament al miopiei: scleroplastia, colagenoplastia, coagularea cu laser, cheratotomia, cheratomileza cu laser, eximercheratectomia cu laser, introducerea in ochi a unei lentile intraoculare.Operatiile de scleroplastie sunt efectuate pentru a opri cresterea ochiului. In timpul unei atare operatii in partea posterioara a globului ocular se introduc fasii de materiale biologice, care, asemenea unui bandaj, cuprind ochiul si nu-i permit acestuia sa se alungeasca. Cu timpul, in aceste materiale cresc vase si ochiul incepe sa primeasca mai mult sange si substante nutritive, decat pana la scleroplastie. Actualmente, in unele cazuri, este utilizata operatia simplificata, care a primit denumirea de "colagenoplastie". Avantajul acesteia consta in faptul, ca materialul biologic (colagenul) se introduce in forma de suspenzie dupa globul ocular cu ajutorul seringii. Colagenul stimuleaza celulele speciale, care se afla in sclera ochiului si acestea produc un nou tesut al sclerei, care impiedica alungirea sclerei si cresterea ochiului.Operatiile de scleroplastie pot fi efectuate in regim de ambulatoriu, durata lor constituie de la 5 pana la 15 minute. Uneori asemenea interventii chirurgicale se efectueaza simultan pe ambii ochi sau sunt combinate cu alte operatii pe globul ocular.

Hipermetropie

Majoritatea oamenilor se nasc cuhipermetropie, marimea medie a caruia constituie 2,5-3,0 dioptrii. Odata cu inaintarea in varsta are loc diminuarea treptata a hipermetropiei pe seama cresterii globului ocular. Insa hipermetropie se mai constata in 50-55% de cazuri.O intrebare importanta pentru un om afectat de hipermetropie este cum sa dobandeasca o vedere naturala, si nu o imagine schimonosita de sticle, si o percepere a lumii in dimensiunile si culorile naturale ale acesteia. Ce este hipermetropia? Hipermetropia este o dereglare a vederii, omul bolnav vazand rau obiectele amplasate atat in apropiere, cat si cele din departare. Hipermetropia este destul de raspandita, aceasta intalnindu-se atat la copii cat si la adulti.Ochiul nostru adesea este comparat cu un aparat de fotografiat. Rolul de obiectiv il indeplineste corneea si cristalinul: acestea permit trecerea si refractarea razelor de lumina, care nimeresc in ochi. Rolul de film sensibil la lumina il joaca retina: pe aceasta, datorita celulelor sensibile la lumina, apare imaginea, care prin nervul optic este transmis in encefal.Imaginea va fi clara, daca corneea si cristalinul refracta razele in asa fel, incat focarul, adica punctul de unire a razelor, se afla pe retina. Asa se intampla normal, cand oamenii vad bine in departare. In caz de hipermetropie razele se strang dupa retina si imaginea se obtine ne clara, stearsa, cum spun fotografii, "in afara focarului". Dar de ce se intampla asa ?Aceasta poate fi ca urmare a doua cauze:

cand corneea si cristalinul refracta razele cu putere insuficienta;

cand ochiul este mic si lungimea lui nu atinge marimea normala; totodata, retina nu ajunge pana la amplasarea normala a focarului si se situeaza inaintea acestuia.

Lungimea normala a ochiului omului constituie 23-24 mm, la hipermetropie aceasta este mai mica de 23 mm.Se disting trei grade de hipermetropie:

slab - pana la 3 dioptrii;

mediu - de la 3 la 6 dioptrii;

inalt - mai mult de 6 dioptrii.

Cauzele aparitiei hipermetropiei Toti oamenii se nasc cu hipermetropie, dar odata cu cresterea organismului creste si ochiul. Aproximativ la varsta de viata de 5 ani ochiul atinge dimensiunile sale normale. Daca insa cresterea ochiului se opreste inainte de timp, atunci lungimea acestuia nu atinge marimea normala si un astfel de om devine afectat de hipermetropie. Aceasta varietate de hipermetropie se numeste axiala ("axa" - lungime). Dar se intampla si asa, ca la lungimea normala a ochiului corneea si cristalinul refracta slab razele luminii care nimeresc in ochi. In acest caz focarul de asemenea va afla dupa retina si omul va avea hipermetropie. Aceasta varietate a hipermetropiei a primit denumirea de hipermetropie de refractie ("refractie" - refractare).Simptomele si formele hipermetropiei La hipermetropie se deregleaza vederea in departare si in apropiere. La o varsta tanara (in mediu - pana la 40 de ani) oamenii, afectati de hipermetropie, pot compensa deficientele vederii sale prin intermediul muschiului de acomodare, insa cu timpul si la grade inalte de hipermetropie acest muschi deja nu se mai ispraveste cu sarcina, si apare necesitatea de a folosi ochelari sau lentile de contact.Pentru corectarea refractiei luminii in ochiul cu hipermetropie se utilizeaza sticle cu plus (sticle cu semnul "+"), care ajuta corneei si cristalinului sa focalizeze razele pe retina. Oamenii afectati de hipermetropie au nevoie de cel putin doua perechi de ochelari: una - pentru vedere in departare; alta, cu sticle mai puternice - pentru vedere in apropiere. Insa, chiar cu utilizarea ochelarilor, pacientii acuza frecvent oboseala rapida la efort vizual, dureri de cap, ameteli. In cazul hipermetropiei deseori se deregleaza vederea stereoscopica, apare strabismul convergent (esotropia), se diminueaza acuitatea vederii.Toate acestea aduc in mod inevitabil la sentimentul de insatisfactie, iritare, la limitare in alegerea profesiei, la dezvoltarea complexului de inferioritate.Odata cu inaintarea in varsta, capacitatea de acomodare a ochiului slabeste, progreseaza incet inrautatirea vederii la lucrul la distanta apropiata. Acest fenomen este legat de procesele naturale de "imbatranire" a cristalinului - pierderea de acesta a proprietatilor de elasticitate, si de asemenea ca urmare a slabirii capacitatii de contractare a muschiului ciliar. O atare stare se numeste presbiopie (presbitism).La persoanele care nu au oarecare anomalii ale refractiei, presbiopia incepe sa se manifeste la 40-45 ani. La citire la distanta de lucru obisnuita literele se contopesc si pentru deosebirea clara a acestora apare necesitatea de a indeparta textul de ochi. Pentru o citire buna in apropiere se prescriu ochelari cu plus. La oamenii cu hipermetropie incepe dupa 35 ani, totodata,cu cat mai mare este gradul de hipermetropie, cu atat mai devreme aceasta se manifesta. Aceasta are loc fiindca in acest caz cea mai mare parte a acomodarii se consuma pentru compensarea hipermetropiei deja existente la privirea in departare. La citire este necesara incordarea suplimentara, insa acomodarea restanta este insuficienta pentru o vedere clara in apropiere.

Diagnosticarea Numai specialistul poate determina gradul de hipermetropie pe care il aveti si poate sa aleaga cea mai potrivita metoda de tratament.Oftalmologii Complexului Tehnico Stiintific Interramural "Microchirurgia ochiului" vor efectua investigatia necesara cu ajutorul aparaturii de inalta precizie:

va vor verifica acuitatea vederii in departare fara ochelari si cu sticle alese pentru vederea voastra;

cu ajutorul aparatelor speciale va vor determina refractia ochilor vostri si gradul de hipermetropie;

in cabinetul de diagnostica ultrasonora va vor masura lungimea ochiului vostru;

de asemenea, cu ajutorul ultrasunetului va vor masura grosimea corneei in diferite puncte ale acesteia;

examinarea fundului ochiului (oftalmoscopia) permite medicului sa estimeze starea retinei, vaselor, nervului optic a fiecarui ochi. Aceasta este schema comuna de explorare a pacientilor afectati de hipermetropie, dar fiecare om necesita o abordare individuala. De aceea medicul va poate prescrie investigatii suplimentare.

Tratamentul hipermetropiei

Medicii evidentiaza urmatoarele directii principale de tratament a hipermetropiei:

corectarea refractiei hipermetropiei ochiului, cu izbavirea dupa posibilitate de purtare a ochelarilor si lentilelor de contact;

prevenirea si tratamentul unor asemenea complicatii ale hipermetropiei, ca strabismul, dereglarea functiilor binoculare, ambliopia. O chestiune importanta pentru o persoana afectata de hipermetropie este cum sa dobandeasca o vedere naturala, si nu o vedere denaturata de sticle, o perceptie a lumii in dimensiuni si culori naturale, sa se simta o persoana integra, sa scape de lentilele groase, care creeaza atatea complicatii ce uratesc exteriorul si incatuseaza interiorul.Astazi aceasta problema se rezolva cu succes multumita chirurgiei de refractie a hipermetropiei. In Rusia fondatorul acesteia este profesorul S.N. Feodorov. Elaborarea metodelor absolut noi de operatii si a aparaturii pentru efectuarea acestora, a instrumentelor microchirurgicale de inalta calitate, cat si calculele precise in baza programelor de calculator care permit prognozarea rezultatelor in fiecare caz separat - toate acestea au asigurat Intreprinderii de Stat Complexul Tehnico Stiintific Interramural "Microchirurgia ochiului".Specialistii Complexul Tehnico Stiintific Interramural "Microchirurgia ochiului" au elaborat si folosesc cu succes diverse metode de corectie a hipermetropiei: termocheratocoagularea cu raze infrarosii si cu laser a corneei, cheratomileza cu laser, implantarea in ochi a unei lentile suplimentare intraoculare, inlocuirea propriului cristalin natural cu unul artificial cu putere de refractare mai mare.In cazul cand aveti hipermetropie mai mare de 4,0 dioptrii, medicul va poate recomanda efectuarea de termocheratocoagulare cu raze infrarosii si cu laser a corneei. Operatia consta in provocarea unor puncte profunde de coagulatori pe periferia corneei. La coagularea cu infrarosu coagulatorii se introduc cu ajutorul unui ac cu temperatura inalta, iar la cea cu laser - sub actiunea razei laserului. Datorita acestora corneea devine mai convexa in zona optica centrala si puterea de refractie a acesteia creste. Cantitatea si profunzimea coagulatorilor sunt calculate pentru fiecare pacient in mod individual, in dependenta de gradul de hipermetropie, varsta, cerinte profesionale, particularitati anatomice ale ochiului. Daca in afara de hipermetropie mai aveti si astigmatism (stare, cand forma corneei nu este ideal sferica si refractia in diverse directii are loc in mod diferit), atunci acesta de asemenea poate fi inlaturat in mersul operatiei.

Presbitismul

Presbitismuleste fenomenul de diminuare a puterii de acomodare aochiuluidatorat mbtrnirii. Una din explicaiile cele mai frecvent oferite se refer la pierderea progresiv a elasticitiicristalinuluiodat cu naintarea n vrst la care se adaug, ca factor agravant, pierderii puterii de contractare i relaxare a muchilor ciliari (muchi ce controleaz bombarea cristalinului). Presbitismulnu este o boal ci o condiie care se ntmpl mai devreme sau mai trziu cu oricine. Simptomele apar ntre 40 i 50 de ani. Pentru cei care vd bine la distan, primele semne constau n dificultatea citirii literelor mrunte, n special cnd lumina este de slab intensitate sau se manifest prin fenomenul de obosire al ochilor dup perioade de citit ndelungate. Presbitismulse manifest prin pierderea calitii vederii n dou cazuri distincte: la distan (miopia) i/sau la apropiere (hipermetropia).

Tratament Presbitismul nu poate fi tratat, dar pierderea abilitii de focalizare a ochilor poate fi corectat prin folosirea de lentile de corecie, fie sub formaochelarilorori alentilelor de contact. Dac persoana n cauz sufer i de deficiene derefracie, atunci corecia se poate face folosind fielentile bi-sautrifocale, fielentile progresive. Uneori doar adugarea unor lentile bifocale poate rezolva problema. Pe msura naintrii n vrst, odat ce fenomenul prezbitismului se amplific, corecia vederii const n ajustarea continu a lentilelor la noua situaie. Dup vrsta de 60 de ani, ochii pierd de obicei cea mai mare parte a elasticitii lor. Totui combinaia corect de lentile se poate gsi pentru orice situaie particular. De asemenea, exist persoane care la orice vrst au nevoie doar de ochelari de citit. Unele persoane, care sufer de ambele condiii ale prezbitismului, prefer lentile de contact care corecteazmiopiapentru un ochi ihipermetropiapentru cellalt. Aceast metod se numete "monoviziune." Principalul su impediment este diminuarea sensibil, pn la anulare, a senzaiei de spaialitate avederii binocularenormale. Exist astzi o ntreag gam de microintervenii chirurgicale pe ochi care pot reda vederea normal, pentru cei care nu vor s foloseasc ochelari sau lentile de contact.

Astigmatismul

Astigmatismul(grec.astigma= fr stigm, sau fr punct de focar)este o boal oftalmologic manifestat printr-odeformare de corneecare atrage dup orefracie defectuoasa razei de lumin nglobul ocular.In cazul astigmatismului razele de lumin alb care sosesc la ochi sub form de raze paralele vor suferi un proces intens i inegal de refracie, cu ct aceast refracie difereniat va fi mai mare, cu att se consider astigmatismul mai grav.La om ochiul cu un astigmatism de pn la 0,5 dioptrii (1 dpt = f-1) este considerat normal.

Forma de manifestare Pe cnd imaginea n centrul focarului a unei surse de lumin ndeprtate are o form sferic n cazul ochiului normal, va aprea o imagine sub form de dou linii pe punctul focal n cazul astigmatismului, din cauza refraciei diferite a razelor de lumin, cu ct cele dou imagini sunt mai ndeprtate una de alta, cu att gravitatea astigmatismului e mai mare.

Forme de astigmatism Suntforme regulatede astigmatism, cnd cele dou imagini virtuale formate peretincare pot fi situate la distane diferite ntre ele dup gravitatea bolii, dar imaginile sunt ntotdeauna amplasate pe o ax vertical, pe cnd laformele neregulateimaginile se afl n poziia unui unghi de 90 sau aezate oblic una fa de alta.

Cauze Frecvent bombarea corneei are o form anormal elipsoidal, aceast deformare poate determinamiopie(vedere scurt), saukeratoconussaukeratoglobuscare apare frecvent la ambii ochi manifestndu-se frecvent ca miopie mai rar caprezbitism(raport femei/brbai fiind 1:2). Practic, toi oamenii au astigmatism. Este vorba de astigmatismul fiziologic (0,500,75 dpt), pentru care nu se impune corecie optic, fiind nsoit de o vedere normal. Existnd de la natere, el poate fi nsoit de o uoar evoluie i se numetecongenital. Astigmatismul poate fi i dobndit, unul dintre factorii determinani fiind intervenia chirurgical, dar i diverse maladii oculare, precumkeratocon, ipterigion.

Urmari Imaginea format peretineste neclar laochiulcare sufer de aceast afeciune care poate s apar ori la natere (Amblyopiecare apare frecvent numai la un ochi), ori mai trziu, fiind o form ireversibil.

Daltonismul

Daltonismul (cecitatea cromatic)

Culorile nu sunt percepute la fel de toate persoanele. Daltonistii sunt cei care au o deficien de percepie a culorilor. Exist multe tipuri dedaltonism. Cea mai frecvent ntlnita este incapacitatea de a distinge culorile rou si verde, mai ales la biei. Aproape n toate cazurile,daltonismuleste congenital i se manifest la aproximativ 7% dintre brbai i sub 1% dintre femei.

Distingerea culorilor

Cnd privim un obiect, lumina ptrunde nglobul ocular. Lumina este nregistrat de celulele senzoriale oculare, care transmit semnale ctre creier. De aceea nu putem vedea pe ntuneric, pentru c nu exist lumin care s fie reflectat.

Celulele cu bastonase i conuri

nretinexist dou tipuri de celule fotoreceptoare. Acestea sunt celulele cu bastonase i conuri. Cu bastonasele nu putem vedea toate culorile, dar ele pot funciona i cnd lumina este slab. De aceea este greu s ne dm seama, de exemplu, ce culoare are o main pe care o vedem n lumina amurgului. Conurile permit distingerea culorilor. Acestea sunt localizate n majoritate nmaculalutea, o zon a retinei. Lumina reflectat de obiectul pe care l privim intens ajunge la macula lutea, acolo unde sunt concentrate majoritatea celulelor cu conuri. Lumina de diferite culori are diferite lungimi de und. Exist trei tipuri de conuri: cele care absorb cel mai bine lumina cu lungimi de und cuprinse ntre 445 si 450 nm (violet), cele care absorb cel mai bine lumina cu lungimi de und ntre 555 si 570 nm (galben). Celule diferite pot vedea culori diferite, deoarece conin pigmeni diferii, molecule care se modific la contactul cu lumina.Daltonismulse poate datora lipsei unuia dintre cele trei tipuri de celule cu conuri sau diferenelor pigmentare dintre conuri.

Percepia diferit a culorilor

Persoanele cu deficiena de percepie a culorilor (discromatopsie) de ax rosu-verde pot avea probleme i cu percepia altor culori. Cu alte cuvinte, majoritatea persoanelor cu cecitate cromatic vd culorile, dar le percep ntr-un mod diferit. Cazurile n care nu se poate distinge nici o culoare sunt rare. Cecitatea cromatic absolut (discromatopsie total) se datoreaz absenei totale a celulelor cu conuri. Persoanele afectate de aceast boal nu suport lumina strlucitoare i au o vedere slab, iar citirea le este afectat. O alt problem este lipsa sensibilitii cromatice. n acest caz, avei nevoie de mai mult timp pentru a distinge culorile i v este foarte greu s distingei culorile n lumin slab.

Curcubeul vzut cu diferite deficiene de percepie cromaticDe ce daltonismul afecteaz mai frecvent brbaii dect femeile?

Acest lucru se datoreaz faptului c daltonismul este ereditar, iar gena responsabil este localizat n cromozomul X. Gena este recesiv, la fel i daltonismul. Caracterul recesiv al genei se pierde cnd vine n conflict cu o alt gen pentru aceeai caracteristic. Exist dou tipuri principale de discromatopsie: n spectrul verde i respectiv n spectrul rou. Ambele sunt determinate de gene recesive localizate n cromozomul X.

Cromozomii X i Y determin sexul individului. Brbaii posed cte unul din fiecare, iar femeile, doi cromozomi X (i nici un cromozom Y). Dac o gen ce determin o boal este recesiv, atunci boala nu se va manifesta, dac n organism exist i o gen normal. Gena normal ctig lupta. Acest lucru este posibil n cazul femeilor, deoarece posed doi cromozomi X. Dac unul dintre acetia poart gena daltonismului, iar cellalt gena normal, atunci gena normal are caracter dominant, iar daltonismul nu se va manifesta.

Brbaii au un singur cromozom X, iar dac acesta este purttorul genei daltonismului, atunci brbatul va fi daltonist. Pentru ca un brbat s fie daltonist, este nevoie doar de o gen, pe cnd n cazul unei femei este nevoie de dou gene, cte una pentru fiecare cromozom X. ansele de a moteni dou gene ale daltonismului (una de la tat i una de la mam) sunt mult mai mici.

Femeile care sunt purttoare ale unei gene a daltonismului, deci care nu au daltonism, pot totui s transmit gena urmailor (n 50% dintre cazuri). Mecanismul este similar ca n cazul altor boli ereditare care sunt mult mai frecvente la brbai dect la femei, ca de exemplu hemofilia clasic.

Analizatorul cutanat(pielea)

Micozele

Micozele cutanate sau ciupercile pielii sunt un grup de afectiuni parazitare Micozele cutanate sau ciupercile pielii sunt un grup de afectiuni parazitare care ne afecteaza intr-un mod sau altul de-a lungul vietii noastre. Micozele sunt localizate la nivelul mucoaselor si sau al pielii. De la inceputul vietii, nou nascutii si sugarii pot dezvoltacandidozeale mucoaselor cum este stomatita candidozica, sau candidoza de scutece.Copii sunt afectati cel mai des de pilomicoze sau microsporie si tricofitie, iar adolescentii si tineri adulti se intalnesc cel mai des cu pitiriazisul versicolor apoi, pe masura ce inaintam in varsta, ne lovim de diferite forme de tinea, spune dr. Izabel Haiduc, medic specialist dermato-venerolog la Centrul Medical Dr.Grigoras Timisoara.Micozele cutanate pot fi diagnosticate foarte usorMajoritatea formelor de micoze cutanate au un aspect clasic si se pot diagnostica foarte usor de catre medicul specialist. Pentru formele mai diferite sau alterate de pacient prin aplicarea diferitelor crme primite sau cumparate de la farmacii este nevoie de o serie de investigatii. Diagnosticul de certitudine presupune examinarea produsului patologic prin scuama, unghie, par la microscop, cultura produsului patologic pe mediu ce cultura. Aici se permite identificarea specie fungica, care necesita o incubare de 2-3 saptamanii si examinarea leziunii cu Lampa Wood. Tinea pedis sau ciuperca piciorului este cea mai frecventa infectie micotica. Ea poate aparea dupa pubertate, incidenta crescand continuu o data cu inaintarea in varsta. Aparitia ei este favorizata de caldura si umiditate, transpiratie excesiva. Transmiterea acestei ciuperci care este foarte contagioasa, se face direct de la bolnav la omul sanatos mai ales indirect prin folosirea obiectelor contaminate ciorapi, prosoape, slapi sau folosirea in comun a vestiarelor, piscinelor, saunelor.,dr. Izabel Haiduc , medic specialist dermato-venerolog la Centrul Medical Dr. Grigoras Timisoara.

Exista trei forme clinice iar cea mai frecventa este forma de tip intertriginoasa, adica intre degete. Aceasta forma afecteaza spatiile dintre degetele trei si patru ale picioarelor. Acolo incepe prima oara. Pielea are un aspect albicios si macerat cu o senzatie de arsura, mancarime si un mirosfoarte neplacut. Pe masura ce infectia micotica ramane netratata, ea poate sa se asocieze si cu o suprainfectie bacteriana si chiar sa ajunga la o infectie a intregului picior, celulita sau erizipelul. Diagnosticul este stabilit de catre medic pe baza examenului clinic, iar daca aspectul este atipic sau alterat si micoza nu raspunde la un tratament , se poate recomanda un examen micologic sau o cultura fungica.

Micozele cutanate tratament Tratamentul depinde de severitatea si forma clinica a ciupercii, dar in principiu ele se pot trata la domiciliu. O alta forma este Tinea cruris sau micoza inghinala.

Aceasta afecteaza in special sexul masculin si apare atunci cand i se creeaza conditii favorabile. Adica umezeala, caldura si intuneric. Aspectul clinic prezinta o plaga rosiatica, cu marginea activa si centrul mai pal, bine delimitate si pruriginoasa. Este localizata in pliul inghinal si se poate extinde pe partile genitale externe, inclusive pe abdomenul si fese. De foarte multe ori este tratata gresit, de catre pacient, prin administrarea dermatocorticoizilor locali. Poate fi usor confundata cu un intertrigo candidozic sau cu o eritrasma, de aceea este recomandat consultul medicului specialist,spune dr. Izabel Haiduc.

Acneea

Dermatoz provocat de inflamarea foliculilor pilosebacei.Forma sa cea mai frecvent, acneea juvenil, afecteaz aproximativ 80% dintre adolesceni i se vindec spontan ctre vrsta de 19 ani n 90% din cazuri, fr a lsa cicatrice. Acneea rozacee sau rozaceea se observ mai ales la femei cu vrsta cuprins ntre 40 i 50 ani. Acneea neonatal afecteaz faa noului-nscut; ea nu dureaz dect cteva luni. n plus, exist forme de acnee foarte particulare: acneea necrotic (a frunii), acneea cheloidian (a cefei), acneea conglobata (ntinse abcese supurative cu fistule).Acneele medicamentoase sunt provocate de ingerarea de medicamente (corticosteroizi, vitamina B12, corticotrofin, barbiturice, bromuri, sruri de litiu, unele medicamente antituberculoase i imunodepresoare i, la femei, hormonii androgeni i contraceptivele orale coninnd derivai androgenici) sau n urma contactului cu produsele cosmetice, industriale (uleiuri minerale, hidrocarburi aromatice halogenate, clor industrial) sau din cauza unei expuneri accidentale la dioxine; ele se caracterizeaz prin leziuni inflamatorii congestive i supurate, aprnd ndeosebi pe fa.Acneea juvenil.Acneea juvenil este datorat unor dereglri hormonale: la pubertate, secretia sebacee, care depinde de androgeni (hormonii masculini) si de estrogeni (hormonii sexuali feminini) produsi de catre glanda suprarenala si de testicule sau ovar, creste in mod deosebit.SIMPTOME si SEMNE.Aceast acumulare de sebum (substana gras secretat de glandele sebacee ale pielii), la care se adaug o hiperkeratoz (hipersecreia de keratin, elaborat n exces de ctre peretele foliculului) i o proliferare bacterian, antreneaz o inflamare a foliculilor pilosebacei, dnd posibilitatea formrii de comedoane, cnd deschise (puncte negre), cnd nchise (microchisturi), a unor papule, unor pustule (papule avnd deasupra un punct alburiu supurant), chiar de noduli (tumori).In formele cele mai grave de acnee se observ chisturi profunde i purulente, care adesea se golesc la suprafa. Acneea apare mai ales n zonele cu mare concentraie de glande sebacee, n special faa, gtul, pieptul i spatele.Acneea rozacee.Cauzele acneei rozacee sunt controversate: unii o atribuie unei hipoclorhidrii (diminuarea proporiei de acid clorhidric n sucul gastric); se pare ca ceaiul, cafeaua, nucile, ciocolata, piperul, alcoolul i mirodeniile joac un rol favorizant.SIMPTOME si SEMNE.Acneea rozacee este caracterizat prin pustule aparand pe un fond de roseata difuza si de cuperoz care afecteaz pomeii i nasul n principal. Este frecvent asocierea cu o eczem a feei.

Tratament Depinde mai puin de tipul acneei i mai mult de severitatea leziunilor. In acneele superficiale, este suficient un tratament local pe cale extern. Respectarea igienei este foarte important, n special splarea cu spun blnd de dou ori pe zi. Este necesar aplicarea de medicamente active n hiperkeratoz (acid retinoic, numit i vitamina A acid), n seboree (izo-tretinoin, local), n inflamaie (peroxid de benzoil n concentraie 5 sau 10%). Aplicarea medicamentelor trebuie s fie realizat dup reguli precise pentru a evita o iritare prea puternic. Nu este indicat expunerea la soare pe durata tratamentului. Ameliorarea apare dup 3-4 sptmni de la nceputul tratamentului.Antibioterapia local (eritromicin, tetraciclin) d, de asemenea, rezultate bune n acneele superficiale. Toate aceste produse pot declana o iritare sau o uscare a pielii, adesea chiar recrudescena leziunilor n primele sptmni. O crem hidratant aplicat zilnic remediaz aceste probleme. Rezultatele obinute sunt foarte satisfctoare n 80% din cazuri, cu condiia totui s se depun eforturi de ngrijire pe durata a cel puin 3-4 luni. In acneele grave prin persistena sau prin importana leziunilor, tratamentul este general. El are drept scop evitarea cicatricelor. Antibioticele administrate pe cale oral (ciclinele n special), utilizate timp de cel puin 4 luni pentru a evita recderile, sunt extrem de eficiente. Femeia nsrcinat va evita antibioterapia general. Retinoidele orale constituie un progres recent deosebit n caz de eec ai antibioticelor sau n formele foarte severe de acnee. Ele diminueaz secreia sebacee i elimin definitiv acneea n 4 pn la 6 luni de tratament. Folosirea retinoidelor impune mijloace de contracepie foarte sigure deoarece pot produce malformaii congenitale. Contracepia trebuie s nceap cu o lun nainte de nceperea tratamentului, se continu pe durata tratamentului i se prelungete mai multe luni dup oprirea acestuia.La femei, estroprogestativele suficient dozate n estro-geni (minipilulele i micropilulele sunt ineficiente n acnee), chiar i androgenii, sunt, uneori, prescrise pentru tratamentul acneei.

Herpesul

Boal infecioas, contagioas i recurent, cauzat de virusul Herpes simplex.CONTAMINARE.Virusul se transmite prin contact direct cu leziunile. Primo-infecia (primul contact cu virusul) d natere la reacii inflamatorii (nroire urmat de vezicule).Virusul rmne apoi prezent n ganglionii nervoi, ceea ce antreneaz reapariia bolii, ntotdeauna n acelai loc. Acest herpes recurent poate recidiva cu diferite ocazii: scurgerile menstruale i sarcina la femeie, expunerile la soare, o boal infecioas, un oc emoional, episoade febrile, o depresie imunitar n cazul ambelor sexe.Herpesul bucal.Aceast boal infecioas este cauzat de virusul Herpes simplex I.Prima contaminare are loc n copilrie.SIMPTOME si SEMNE.Primo-infecia nu genereaz de obicei nici un simptom; ea poate totui s se traduc printr-o senzaie de fierbineal, urmat de o roea pe care se nal un mnunchi de vezicule dureroase umplute cu un lichid transparent. Aceast erupie se localizeaz de cele mai multe ori n jurul gurii i nasului (buton de febr). Veziculele se sparg i las n urma lor o crust glbuie, care cade n mai puin de o sptmn fr a lsa cicatrice. Episoadele recurente sunt ntotdeauna vizibile; ele sunt totui mai puin vizibile dect primo-infecia. Tratamentul const nainte de toate n aplicarea, de dou ori pe zi, a unor antiseptice locale, care usuc erupia.Herpesul genital.Aceast boal infecioas, cauzat de virusul Herpes simplex 2, este o boal cu transmisie sexual. Frecvena sa este n cretere n lumea ntreag. Primo-infecia este episodul cel mai intens: ea se manifest prin apariia, pe organele genitale, uneori i n regiunea anorectal, a unei senzaii de arsur, urmat de apariia veziculelor care se sparg lsnd n loc ulceraii: durerea este vie, exacerbat la contactul cu urina. Acest prim puseu dureaz dou sau trei sptmni. Episoadele recurente sunt mai scurte i mai puin intense.COMPLICAII.Herpesul genital i, n mai mic msur, cel bucal sunt de temut mai ales la persoanele imuno-deprimate. Tratamentul antiviral cu acilovir este atunci foarte util.In caz de sarcin, herpesul genital al mamei este periculos pentru copil n momentul naterii, contaminarea riscnd s se produc n timpul expulziei. De aceea un episod intens de herpes recurent poate justifica o cezarian.

Tratament

Ingrijirile antiseptice locale sunt suficiente pentru uscarea leziunilor minime i pentru a evita supra-infeciile; dar, n cursul recidivelor frecvente, n particular genitale sau anorectale, poate fi prescris un tratament antiviral cu aciclovir.

Analizatorul acustico-vestibular

A.Bolile urechii externe

Otita

Otita acuta reprezinta inflamatia sau infectia urechii. Exista 3 grupe mari de otite, corespunzand localizarii inflamatiei: externa, medie si interna. Otita externa reprezinta inflamatia pavilionului auricular si/sau a conductului auditiv extern (canalul ce duce spre timpan). Otita medie reprezinta inflamatia timpanului si a cavitatii timpanice; cavitatea timpanica este o camaruta mica, situata in spatele timpanului, in mod normal plina cu aer. In otita aceasta se umple cu lichid (ser, mucozitati sau puroi). Otita interna, mai rar intalnita, cuprinde inflamatia labirintului cohlear si vestibular.

Otita externa acuta difuza Apare cel mai frecvent vara, mai ales din cauza contaminarii microbiene din apa piscinelor. O alta cauza o reprezinta uzul betisoarelor de ureche, care ar trebui evitate. Practic, in otita externa se inflameaza pielea conductului auditiv extern. Cei mai frecventi microbi intalniti sunt Pseudomonas aeruginosa si Staphylococcus aureus .

Simptome si semne:

durere la apasarea pe ureche sau la tractiunea posterioara a pavilionului;

pielea de la intrarea in canalul auditiv apare tumefiata, ingustand canalul;

de regula, auzul este normal sau doar usor scazut (spre deosebire de otita medie);

Otita externa nu are legatura cu raceala;

Tratamentulin principal este local si consta in aplicarea de catre medic a unei mese de tifon imbibata cu o solutie de antibiotic. Mesa se schimba la 24-48ore de catre medic, care va practica si aspiratia eventualelor secretii din ureche. Pacientul isi va pune peste mesa picaturi din solutia de antibiotic, de 2-3 ori pe zi, timp de 5-7 zile. In primele zile se vor administra si calmante orale. In cazurile mai severe este nevoie si de antibiotice.

Exista 3 forme principale:

otita medie acuta sero-mucoasa

otita medie acuta congestiva

otita medie acuta bacteriana

Otita medie acuta sero-mucoasa

Apare frecvent in cadrul rinofaringitelor (racelile obisnuite). Se produce prin inflamarea si obstructia trompei Eustachio (canalul care face legatura intre urechea medie si faringe), din cauza obstructiei nazale, a secretiilor nazale si faringiene si a inflamarii faringelui.. Urechea medie se umple de mucozitati, fara infectie bacteriana.

Simptome si semne:

senzatie de infundare, de plenitudine auriculara;

dureri usoare si trecatoare de ureche;

pot aparea zgomote in urechi de tonalitate grava;

pacientul isi aude propria voce in ureche (autofonie)

context de raceala sau context de variatie brusca a presiunii atmosferice (exemplu: la aterizarea avionului);

Tratament:este reprezentat de tratamentul racelii: antiinflamatoare orale, dezobstruante si dezinfectante nazale, mucolitice. Nu sunt necesare antibioticele. Otita medie acuta sero-mucoasa cedeaza intr-un timp variabil, de la cateva zile la cateva saptamani, mentinandu-se de multe ori si dupa vindecarea racelii.

Otita medie acuta congestiva

In 4 din 5 cazuri are etiologie virala; in 1 din 5 cazuri reprezinta primul stadiu al otitei bacteriene.Apare in timpul racelilor (rinofaringitelor). dar si in timpul expunerii directe la frig sau aer conditionat, pe un fond de raceala chiar si usoara.

Simptome si semne:

durere de ureche moderata sau intensa;

scadere usoara a auzului;

simptomele racelii (dureri in gat, nas infundat); exista si otite congestive fara simptome clare de raceala (exemplu: doar dureri usoare in gat)

nu exista durere la apasarea pe ureche si nici la masticatie;

durerea cedeaza destul de usor la antalgice orale sau la picaturi otice antalgice

Tratament:picaturi auriculare cu solutii antiinflamatoare, dezinfectante si anestezice; antiinflamatoare orale; dezobstruante si dezinfectante nazale. Acest tip necesita supraveghere si consult la fiecare 24-48 ore, avand in vedere posibilitatea progresiei catre otita bacteriana (supurata). Nu sunt necesare antibioticele (decat in cazul progresiei catre otita bacteriana).

Otita medie acuta bacteriana Apare tot in context de raceala (rinofaringita) ; simptomatologia este insa mult mai pregnanta.Etiologia este bacteriana: in principal Streptococcus pneumoniae (40%), apoi haemophilus influenzae si moraxella catarrhalis.

Simptome si semne:

durere de ureche intensa, profunda, adeseori pulsatila;

durerea cedeaza greu sau doar pentru scurt timp la antalgice (uneori deloc);

hipoacuzie (ureche infundata semnificativ);

febra este prezenta frecvent (la copii apare intotdeauna);

timpanul este intens rosu si bombeaza; daca se instituie tratamentul adecvat, timpanul se vindeca fara sa se perforeze si nu apare scurgerea din ureche; daca se amana tratamentul, timpanul se perforeaza, apare scurgerea de secretii din ureche (otoree) si durerea in acest moment cedeaza, aceasta neinsemnand insa si cedarea infectiei.

Tratament:este atat general cat si local Tratamentul general cuprinde antibiotice oral sau injectabil (10zile), antiinflamatoare orale, dezobstruante si dezinfectante nazale. Local: aspirare secretii otice (in caz ca apar prin perforarea timpanului); mesa din tifon in conductul auditiv (cu rivanol sau solutie cu antibiotic ne-ototoxic). Este necesar control la 24-48 ore in primele zile, pentru supravegherea efectului tratamentului; in caz ca nu sunt semne de ameliorare, se practica o mica interventie chirurgicala, timpanotomia, prin care se efectueaza o mica incizie in timpan in scopul evacuarii secretiilor purulente. De asemenea, se poate practica si prelevarea de culturi din secretia otica pentru aflarea tipului de microb si a sensibilitatii la antibiotice.

B.Bolile urechii medii

Otoscleroza

Otoscleroza este o boala cu transmitere genetica ce consta in aparitia unor modificari osoase la nivelul urechii medii si interne, antrenand blocarea articulatiei dintre scarita si urechea interna. Se produce astfel o anchiloza a lantului de osisoare din urechea medie, care impiedica transmiterea eficienta a sunetelor de la timpan la urechea interna. Osisorul afectat este scarita.

Cum se manifesta boala?

Otoscleroza se manifesta prin scaderea progresiva a auzului. Boala este intalnita mai des la femei. Apare la varste variate, incidenta maxima fiind la maturitate (25 50 ani).Pacientii acuza o progresie lenta (pe parcursul a 5 10 ani) a hipoacuziei de transmisie, insotita (uneori) de zgomote in ureche si autofonie (pacientul isi aude propria voce mult mai intens). Poate afecta in egala masura si urechea interna, avand drept consecinta alterarea transductiei mecano-electrice (transformarea sunetelor in stimuli electrici). In aceaste situatie se instaleaza hipoacuzia senzoriala, fenomen cunoscut sub numele de labirintizareIn formele severe se poate ajunge pana la pierderea completa a auzului (cofoza).

Se poate recupera auzul pierdut in otoscleroza ?

De-a lungul timpului deblocarea lantului de osisoare al urechii medii anchilozate prin procesul de otoscleroza a reprezentat o preocupare majora pentru chirurgi. Au fost imaginate nenumarate tehnici microscopice de restabilire a transmiterii sunetelor catre urechea interna. In ziua de astazi exista tendinta de generalizare a utilizarii platinotomiei (forarea unui orificiu in talpa scaritei) urmata de introducerea unui substitut al scaritei (piston) direct in lichidele din urechea interna. Dacahipoacuzia se datoreaza exclusiv blocarii osisoarelor, pacientul isi redobandeste integral auzul! Otoscleroza labirintizata nu beneficiaza de operatie, unica sansa de ameliorare a auzului ramanand protezarea auditiva.

Perforarea timpanului

Perforatia timpanului reprezinta prezenta unei gauri in membrana ce separa urechea externa de urechea medie, respectiv conductul auditiv extern de casa timpanului. Timpanul, numit si membrana timpanica, este o membrana subtire ce face parte din sistemul de transmitere al sunetelor din exterior spre urechea interna si de acolo prin intermediul nervului auditiv spre creier. Principalul simptom pe care il da perforatia acestei membrane este scaderea auzului, mai mica sau mai mare in functie de dimensiunea rupturii si localizarea ei. De asemenea, perforatia de timpan se poate insoti de otoree (scurgerea unui lichid din ureche) in doua situatii: atunci cand perforatia se datoreaza evolutiei unei otite medii acute, al carei curs natural este acela de a perfora timpanul si a elimina lichidul purulent din spatele acestuia sau atunci cand unei persoane care are deja o perforatie de timpan ii intra apa in ureche si ii produce o infectie in casa timpanului. Daca perforatia de timpan s-a datorat unui traumatism (o palma peste ureche, introducerea unui betisor de ureche sau a altui obiect ascutit) din ureche poate sa curga sange.

Diagnostic Diagnosticul de perforatie a timpanului se pune in urma examinarii urechii si timpanului fie cu un otoscop, fie cu microscopul de consultatie. Scaderea de auz se pune in evidenta prin efectuarea unei audiograme.

Cauze Perforatia de timpan apare in urma a trei mari categorii de cauze: dupa un traumatism, datorita unei infectii sau in urma unei interventii chirurgicale. Traumatismele care pot produce o perforatie de timpan merg de la o simpla palma luata peste ureche pana la accidente de decompresie in cadrul practicarii scufundarilor. Utilizarea de betisoare de urechi sau alte obiecte care sunt introduse in ureche expune si ea la riscul perforarii timpanului. Semnul de alarma dupa oricare din accidentele enumerate este, pe langa scaderea auzului, sangerarea din ureche. Perforatiile post-traumatice se pot asocia si cu alte probleme la nivelul urechii medii, cum ar fi luxarea lantului de oscioare sau dislocarea unuia dintre oscioare ca urmare a traumatismului.A doua categorie de cauze o reprezinta infectiile, otitele acute si cronice. Otita medie acuta are ca stadiu natural de evolutie perforarea timpanului. Acest lucru se intampla astazi din fericire din ce in ce mai rar, deoarece pacientul se prezinta la doctor si este tratat inainte ca infectia sa ajunga in acest stadiu. Daca insa otita trece neobservata sau ignorata, se poate transforma in otita cronica, cu persitenta perforatiei. Pintre interventiile chirurgicale care pot avea ca si complicatii persistenta unei gauri in timpan se numara miringotomia repetata cu aeratoare transtimpanice, chirurgia otosclerozei sau a colesteatomului.

Tratament Perforatiile post-traumatice de mici dimensiuni se pot inchide de la sine in cateva saptamani. In acest interval insa este importanta evitarea patrunderii apei in urechi, deoarece o infectie ar diminua sansele de inchidere spontana a perforatiei. Hotararea de a astepta o poate lua medicul ORL dupa o examinare atenta a timpanului cu evaluarea dimensiunii perforatiei si starii mucoasei urechii medii si efectuarea unei audiograme. In afara de aceasta situatie, restul perforatiilor de timpan se inchid pe cale chirurgicala, fie printro mica interventie de aplicare a unui mentor de cicatrizare pe suprafata timpanului, fie printro interventie mai complexa de miringoplastie, in care gaura din timpan este inchisa cu o autogrefa (fragmente de fascie temporala sau grasime prelevate de la pacient). De asemenea, cand se suspicioneaza adaugarea unei leziuni de lant osicular, se efectueaza o explorare chirurgicala a urechii medii in cautarea unei luxatii sau dislocari a oscioarelor.

Ignorarea unei perforatii de timpan poate duce in timp fie la instalarea unei infectii cronice, cu o ureche care curge tot timpul, fie la dezvoltarea unui colesteatom. Despre patologia aceasta puteti citi mai multe in pagina dedicata ei.

C.Bolile urechii interne si nervului auditiv

Vertijul paroxistic pozitional benign

VPPB reprezinta cel mai comun sindrom vertiginos periferic, datorat dizlocarii otoconiilor (particule de carbonat de calciu) din utricula, o structura a urechii interne, asa cum vom vedea mai departe.

CauzeleVPPB:

- post-traumatic (traumatism cranian)

- n context viral (virusuri care pot determina si neuronita de vestibular)

- chirurgia scriei (traumatism asupra urechii interne)

- asociere cu migrena

- idiopatic (cauza necunoscuta) in aprox. jumatate din cazuri!

Inciden: intre 20-60 ani, mai frecvent la vrstnici (probabil prin degenerarea sistemului vestibular), de 2 ori mai frecvent la femei.

Robert Barany (1924) a fost primul care a mentionat aceast afeciune. Dix&Hallpike (1952) au descris n amnunime simptomatologia clinic (acceptat i astzi). Harold Schucknecht (1961) a descris seciuni microscopice ale stncii temporale (histopatologic) de la un pacient cu VPPB.

Fiziopatologie:

Cel mai frecvent tip de VPPB are originea in canalul semicircular posterior unde poate exista cupulo- sau canalolitiaza. VPPB poate proveni si din canalul orizontal.

VPPB cu originea in canalul semicircular posterior mecanisme:

CupulolitiazaMaterialul granular, posibil otoconii dislocate din utricula, se ataseaza la cupula canalului semicircular posterior si determina, la anumite miscari ale capului, oscilatii patologice ale cupulei.Cupulolitiaza nu explic latena, fatigabilitatea i adaptabilitatea vertijului.

CanalolitiazaEste flux endolimfatic clot-induced. Rotatia canalului determina miscarea otoconiilor cu o densitate mai mare decat cea endolimfatica catre partea decliva a canalului deplasand cupula prin presiune sau suctiune, in functie de directia deplasarii. Canalolitiaza explica intregul complex simptomatic.

Manifestari clinice

Miscarile capului provoaca VPPB, vertijul (ameteala) incepe dupa o perioada scurta (latenta de 2-5 secunde), cel mai adesea cand pacientul adopta o pozitie orizontala (cel mai frecvent la intoarcerea pe o parte in pat). Vertijul este intens, insotit de fenomene vegetative (greata, transpiratii, palpitatii). Este un fenomen tranzitoriu, nu dureaza mai mult de un minut.

Auzul nu este afectat.

Odata cu vertijul apare si nistagmusul este rotational, geotropic, cu secusa rapida spre partea urechii afectate.

[kaltura-widget wid="a08yl3vusy" width="400" height="365" addpermission="" editpermission="" align="center" /]

Durata maxima a nistagmusului si a vertijului este mai mica de un minut.

Nistagmusul poate fi provocat de trei sau patru ori succesiv (in mod normal), dar se atenueaza treptat (prezinta fenomenul de fatigabilitate).

Nistagmusul si vertijul pot fi provocate prin manevra Dix-Hallpike sau testul canalului orizontal.

Fara tratament, aceste simptome pot persista saptamani sau chiar luni.

Dupa remisie, simptomele pot reaparea dupa cateva saptamani, luni sau ani, fara o cauza aparenta.

Surditatea

Surditatea sau pierderea auzului reprezint incapacitatea parial sau total de a auzi. Surditatea poate afecta una sau ambele urechi.Ea poate fi prezent de la natere (congenital) sau poate deveni evident pe parcursul vieii (dobndit). Diferena dintre cele dou forme cea dobndit i cea congenital se refer doar momentul n care apare surditatea. Nu specific ns dac, cauza care duce la pierderea auzului este genetic (ereditar). Surditatea dobndit poate fi sau nu genetic.De exemplu, poate fi o manifestare a unei forme de surditate genetic cu debut tardiv. Pe de alt parte, surditatea dobndit se poate datora unor leziuni ale urechii datorate zgomotului sau altor condiii. Similar, surditatea congenital poate fi sau nu genetic. De exemplu, ea poate fi asociat cu uvie de pr alb i poate fi dat de o boal genetic numit sindromul Waardenburg. De fapt, mai mult de jumtate din cazurile de surditate congenital sunt ereditare. Surditatea congenital poate fi ns datorat i unor condiii sau infecii la care a fost expus mama n timpul sarcinii, de exemplu rubeola.

Pierderea auzului mai poate fi clasificat i n funcie de partea sistemului auditiv care este afectat. Cnd este afectat sistemul nervos se numete surditate neurosenzorial. Cnd sunt afectate prile urechii responsabile de transmiterea sunetului se numete surditate de transmisie. Odat cu naintarea n vrst exist o pierdere progresiv a capacitii de percepere a sunetelor cu frecvene nalte cunoscut sub numele de presbiacuzie. Aceasta ncepe la adultul tnr, dar de obicei nu interfer cu capacitatea de nelegere a conversaiilor dect mult mai trziu. Zgomotul este responsabil de cca. jumtate din cazurile de pierdere a auzului, ducnd la un oarecare grad de afectare a auzului la 5% din populaia globului.Simptomele surditii includ pierderea uoar a auzului la sunete cu frecvene nalte, pierderea auzului asociat cu iuituri sau zgomote (tinitus) i surditatea complet. Simptomele pot aprea treptat pe parcursul timpului.Persoanele afectate de surditate vor evita s ia parte la discuii, vor asculta radioul sau televizorul tare i vor cere celorlalte persoane s repete ceea ce spun.

Cauze posibile

Condiiile care afecteaz cohlea, nervul vestibulocohlear (nervul VIII cranian), mduva spinrii sau creierul produc surditate neurosenzorial.Aceastea includ: Boala Meniere; Meningita; Rujeola (pojar); Oreionul; Boli autoimune (de exemplu granulomatoza Wegener); Pierderea auzului datorat naintrii n vrst (presbiacuzie); Leziuni ale nervilor datorate sifilisului; Surditatea idiopatic (de cauz necunoscut); Naterea prematur determin surditate neurosenzorial la cca 5% din cazuri; Tumorile nervoase; Scleroza multipl; Accidentele vasculare cerebrale; Toxicitatea anumitor medicamente care pot afecta auzul reversibil, de exemplu aspirina, diureticele, antiinflamatoarle nesteroidiene i antibioticele macrolide sau ireversibil, de exemplu chimioterapicele pe baz de platin (cisplatin) i aminoglicozidele (gentamicina); Substane ototoxice: metale precum plumb i mercur; solveni precum toluen, xilen, stiren, white spirits, percloretilen, tricloretilen; monoxidul de carbon; acidul cianhidric; pesticide, ierbicide de exemplu paraquat, compui organofosforici.

1