Literatura ascunsă

În secolul XX în literatură apar noi concepte sinonime ale discursului literar, care

confirmă starea de criză a umanităţii: distopia, antiutopia, contrautopia.

Distopia este un produs al spaţiului European blocat în procesul schimbărilor social-

politice, economice, este văzută ca o reacţie a model de revolt.

Aceste proiecţii contra- utopice ascund în spatele cuvintelor gruparea politică dominantă,

formându-se parabole întoarse împotriva ideologiilor politice şi a formelor de privare a libertăţii

dobândind sensurile protestului mascat. Finalitatea lor este spulberarea speranţelor şi acceparea

realităţii din care oricât ai încerca nu poţi evada.

Utopia oglindeşte perfecţiunea, cea- mai- bună-dintre-lumile-posibile, pe când utopia

neagră, cum mai este ea numită nu face altceva decât să plaseze omul chiar în mijlocul realităţii,

determinându-l să accepte realitatea- suport.

Decăderea Utopismului este rezultatul metamorfozelor suferite de umanitate care au dus

la însăşi criza noţiunii de Om. Degradarea omului şi dezumanizarea lumii sunt prezente în

filozofia lui Nietzsche, iată părerea lui Matei Călinescu despre prăbuşirea completă a

umanismului sub influenţa nimicitoare a nihilismului modernităţii: „moartea lui Dumnezeu şi

moartea Omului erau legate una de cealaltă. Ca şi Dumnezeu, Omul fusese, de-a lungul întregii

istorii morale a omenirii, o întruchipare a resentimentului, o înşelăciune realizată cu success de

către «sclavi», pentru a submina valorile vieţii, adică valorile «stăpânilor». Cu toate că pentru

Nietzsche modernitatea era o manifestare exacerbată a aceleiaşi străvechi « voinţe de a muri», ea

avea cel puţin un avantaj bine definit asupra umanismului tradiţional: recunoştea faptul că

umanismul nu mai era vabl ca doctrină, şi că, odată cu moartea lui Dumnezeu, şi Omul trebuia să

părăsească scena istoriei.“1

Omul din utopiile tradiţionale va fi înlocuit cu un surogat al său, un înlocuitor

problematic şi primitiv în ceea ce priveşte societatea, uşor de manipulabil după regulile

sistemului, devine un personaj derutat care semnalează prin dezechilibrele proprii, criza

generalizată.

1 Matei Călinescu, Cinci feţe ale MODERNITĂŢII, Bucureşti, Editura Univers, 1995, p.66.

Noua ideologie duce „robotizarea“ individului şi a societăţii până la decăderea totală a

umanităţii. Degradarea judecăţilor de valoare, inserarea unei grille false de înţelegere a

fenomenelor sociale şi politice, manipularea violentă a mentalităţii, sunt efectele negative ale

regimului totalitar communist.

Operele literare contrautopice sunt semnalate din perspective răsturnării a topos-urilor

utopiei, cărora le păstrează forma, dar conţinutul este pus în sensul negativ.

Romanele şi povestirile distopice sunt, în metatext, ficţiuni politice care explică cu

ajutorul parabolei realitatea deteriorată la care omul este forţat să se limiteze, fie previne în mod

parodic şi protestatar sistemul politic totalitar care distruge lumea. Este o literatură cu caracter

mascat şi o literatură-avertisment.

Această subordonare faţă de partid, trecerea scriitorilor în anii ’60-’70 dintr-un

penitenciar în altul determină stagnarea valorii produsului cultural, cu puţine performanţe în

perioada cenzurii din perspective ideologică.

Regimul comunist prin regulile forţat impuse a afectat atât cultura cât şi creaţia autorilor,

proces denumit de Anton Cosma ocluzare a informaţiei: „ Sentimentul că e integrat într-o

ierarhie de fier din care nu poate evada şi pe care n-o poate influenţa, care-l poate în schimb

strive oricând, la orice încercare de nesupunere sau numai greşală, gândul că în cadrul

sistemului, el, individual, nu e decât un obiect fără importanţă şi fără identitate proprie, precum

şi izolarea informaţională tot mai impermeabilă- toate acestea generează frica de sistemul în care

individual e integrat fără voia lui, frică argumentată prin binele utilizatele mijoace

administrative. Dar frica are drept corolar, pe de o parte, suspiciunea, bănuiala tuturor faţă de

toţi, şi, pe de altă parte, secretomania, cultul« secretului», înălţarea informaţiei pe soclul unei

adevărate divinităţi (malefice), teama de cunoaştere, în ultimă instanţă, un fel de misticism al

raţiunii oprimate.“2 cenzura, autocenzura, limbajul de lemn ( „ un fel de esperanto ideologic,

simplificarea şi betonarea expresiei prin reducerea nuanţelor.«Limbajul de lemn» este maniera

de a introduce orive limbaj specializat în codul rigid, sărăcit, al limbajului comunist“3

2 Anton Cosma, Romanul românesc contemporan, II- METAREALISMUL, 1945-1989, Presa Universitară Clujeană, 1998, p.18, Apud Diana Câmpan- GÂTUL DE LEBĂDĂ.UTOPIILE RĂSTURNATE ŞI CONFESIUNILE MASCATE ALE LUI A.E.BACONSKY- Editura DACIA, Cluj- Napoca, 2003, p.308.

Acest tip de literatură „mascată” a fost experimentată atât în România, cât şi în spaţiul

european. Un roman care cultivă toate aceste toposuri specific discursului ficţional- distopic,

apărut în străinătate, care prezintă degradările provocate de sistemele totalitare din Est şi cel

Central este cel al lui George Orwell intitulat 1984, un alt roman considerat a fi pamflet politic

este cel al lui Evgheni Zamiatin, numit Noi, un alt roman distopic este şi Minunata Lume Nouă a

lui Aldoux Huxley. În România unul dintre cele mai cunoscute romane antiutopice este Biserica

Neagră a lui A.E. Baconsky.

Utopiile negre ale sistemului communist

Aceşti ani „negri“ care domină umanitatea se revăd si la nivelul creaţilor. Există opere,

precum cele menţionate mai sus, înrudite, care prezintă „cruda“ realitate la care este părtaşă

omenirea.

Scriitori sunt nevoiţi să creeze utilizând diferite forme de disimulare a mesajului vizat, cu

intenţia de a trece peste cenzură. Toate aceste romane au în comun distrugerea societăţii şi

anihilarea omului.

Romanul lui Baconsky Biserica Neagră avertizează omenirea referitor la defectele

societăţii totalitare locuitorii României erau obligaţi să o vadă ca pe o patrie, romanul lui Orwell

1984 reproduce scenariul manipulării şi prăbuşirii omului, cauzatoarea de tragedie fiind forţa

dominatoare, comunismul, Minunata lume nouă a lui Huxley se sprijină pe valorificarea în sens

negative a tuturor caracteristicilor existenţei.

Contra-utopiile subversive sunt surprinse în mod ironic ca fenomene pozitive, cu intenţii

bune la adresa omenirii, dar în adâncime toate pun accentual pe: mutilarea interioară şi

reducerea la absurd a condiţiei umane, anularea personalităţii şi uniformizarea indivizilor,

3 Anton Cosma, Romanul românesc contemporan, II- METAREALISMUL, 1945-1989, Presa Universitară Clujeană, 1998, p.19, Apud Diana Câmpan- GÂTUL DE LEBĂDĂ.UTOPIILE RĂSTURNATE ŞI CONFESIUNILE MASCATE ALE LUI A.E.BACONSKY- Editura DACIA, Cluj- Napoca, 2003, p. 308-309.

privarea de libertate şi de dreptul de a gîndi ori de a simţi, manipularea prin mijolace

violente, falsificarea totală a existenţei4.

Astfel de lumi se centrează pe lipsa de libertate a omului şi drama socială, morală şi

afectivă a omului. Liga Cerşetorilor din Biserica Neagră îşi are omologul în Statul Unic al lui

Zamiatin cu al lui Binefăcător, Ministerele supuse Marelui Frate ale lui Orwell sau Era Ford

proiectată de Huxley.

Fiecare scriitor îşi va pune amprenta auspra conţinutului, textul fiind fie mai transparent,

fie mai abundant în ceea ce priveşte simbolistica textului, iar formele de persecutare sunt

asemănătoare.

Iată, spre exemplu, Statul Unic din Noi este format din indivizi- non persona,

transformaţi în numere (ascunderea identităţii), programarea reproducerii după Tablele Orare,

refuzarea opţiunii omului, operaţiile de distrugere a funcţiilor creierului care produc imaginaţia,

toate duc la coborârea definitivă a individului din condiţia lui de fiinţă, robotizarea şi

uniformizarea lui: „ Noi păşim- un singur trup cu un million de capete, şi în fiecare din noi e acea

bucurie smerită care stăpâneşte, probabil, moleculele, atomii, fagocitele. În lumea antică, lucru

acesta îl înţelegeau creştinii, singurii noştri predecesori (deşi foarte imperfecţi): smerenia este o

virtute, iar trufia – un viciu. NOI e de la Dumnezeu, iar EU de la diavol“5

Biserica Neagră a lui Baconsky se aseamănă cu Noi datorită religiei întoarse pe dos.

Lozinca parabolei este:„ Prin umilinţă şi milostenie vom elibera lumea“ care duce la prăbuşirea

tuturor reperelor umanităţii ceea ce coincide cu coborârea sacrului pe pământ din Noi: „ Zeii

noştri sunt aici jos, alături de noi- la Birou, la bucătărie, la atelier, la toaletă; zeii au devenit ca

noi; ergo-noi am devenit ca zeii“6

Simbolica baconskyană „se joacă“ cu uneltele specifice desacralizării apocaliptice a

societăţii comuniste, cerşetorii depozitează într-un mod rapid şi foarte agresiv această religie pe

dos şi introduc lumea într-o falsitate totală. Concludent acestui aspect este pasajul analitic al lui

Corin Braga: „Societatea cerşetorilor este o biserică neagră, unde se oficiază liturghii pe dos, 4 Diana Câmpan, ed.cit., p. 319.

5 Evgheni Zamiatin, Noi, Bucureşti, Editura HUMANITAS,1991, p. 96.

6 Evgheni Zamiatin, ed.cit., p 54.

orgii sexual, exact după cum ereticii secolului al XVII- lea participau la slujbe negre. În biserică,

în locul lui Christos crucificat tronează un bust de ipsos reprezentând un bătrân cu mustăţi

enorme, care e desigur Stalin în postura de Dumnezeu Tatăl. Societatea cerşetorilor parodiază un

ordin Franciscan, atât în aspectul mimat sărac, cât şi în mesajul centrat pe virtuţi teologale

adaptate scopului propagandistic: «Prin umilinţă şi milostenie vom elibera lumea!», «Umilinţa ca

mod al disciplinei interioare». Maimuţărind euharistia, ei distribuie pâine şi vin acru şi intonează

cântece în genul imnurilor religioase. Groparii sunt mari preoţi, ce ţin slujba funerară pentru

vechea societate (înmormântându-i deci pe oponenţi) şi botezul pentru omul nou. Dominaţia

cerşetorilor este pentru gândirea mitică un symptom eschatologic, al răsturnării sociale ce anunţă

sfârşitul lumii. (Dostoievski vedea în omul- divinitate propovăduit de nihilismul ateu imaginea

lui Antihrist)7

În cazul lui Orwell, în 1984, sunt alt gen de semne ale demistificării şi uniformizării

societăţii. Sub stăpânirea Marelui Frate, însufleţită de lozinci precm aceasta: „Războiul este

pace. Libertatea este robie. Ignoranţa este forţă“, lumea lui Orwell se bazează pe nişte dispozitive

de manipulare agresive, iar comunicarea dintre oameni nu are nici un sens datorită noilor

formule lingvistice inventate, iar omul este privat de intimidate, datorită teleecranului care-ţi

urmăreşte fiecare mişcare: „A te lăsa furat de gânduri într-un loc public sau în faţa teleecranului

constituia o primejdie de moarte. Orice fleac te poate trăda. Un tic nervos, o privire tulburată,

obiceiul de a vorbi singur, într-un cuvânt, totul ce ar putea vădi un semn de anomalie sau

încercarea de a ascunde ceva.“8

Destinele sunt uniformizate, lumea reprezintă un TOT, toţ;i sunt identici, indivizii sunt

simple marionete pe care le manivrează după bunul plac: „Idealul Partidului are ceva imens,

terifiant şi scânteietor: o lume de oţel şi de beton armat, cu maşini monstruoase şi arme

înspăimântătoare, o ţară de războinici şi de fanatici ce mărşăluiau în bloc, umăr la umăr, într-o

unitate desăvârşită; care gândesc la fel şi strigă la nesfârşit acelaşi slogan“9

7 Corin Braga, Biserica Neagră în DICŢIONAR ANALITIC DE OPERE LITERARE ROMÂNEŞTI, Vol. I, A-D, Coordonare şi revizie ştiinţifică: Ion Pop, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1998, p.97

8 George Orwell, 1984, Chişinău, Editura Cartier, f.a., p. 54.

9 George Orwell, op.cit, p. 63.

Reprezentativ pentru acest tip de omogenizare este şi textul lui Zamiatin: „Uite, eu merg

în pas cu toată lumea- şi totuşi sunt separate ce ceilalţi. Tremur încă tot de pe urma emoţiilor

trăite, ca un pod pe care tocmai a trecut duduind un tren de fier al anticilor. Îmi simt fiinţa. Dar

îşi simt fiinţa, sunt conştienţi de individualitatea lor numai ochiul în care a intrat ceva, un deget

care coace, o măsea cariată: ochiul, degetul, măseaua, dacă sunt sănătoase, ca şi cum n-ar exista.

Oare nu e limpede: conştiinţa individuală nu este decât o boală.“10

Pentru scriitorul distopic totul este posibil, cu condiţia ca ceea ce vrea el să „prezinte“ să

aibă o motivaţie esenţială, inserată printre rânduri, în structura internă a creaţiei, cititorul fiind

implicat în mod direct în decodarea mesajului transmis. Parabola literară devenind o formă de

descărcare a conştiinţei şi de protejare a creatorului faţă de reacţiile constrângătoare şi

destructive ale cenzurii.

10 Evgheni Zamiatin, ed.cit, p.96.