biserica de casa - final

1

BISERICA DE CASĂ

VALENTIN DEDU

PREMISE 1. Biserica de casă este biblică.

“Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni,

şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.” (Fapte Apostolilor 5:42)

În primi 300 de ani ai Bisericii Noului Testament nu existau clădirii

pentru biserică. Oamenii se întâlneau în locuri publice şi în temple. “A

merge la biserică” însemna a merge în casa cuiva pentru închinare,

rugăciune şi slujire. Chiar şi apostolul Pavel slujea din casă în casă (Fapte

20:20). Pe lângă învăţare şi profeţie, cea mai mare lucrare s-a dezvoltat în

casele credincioşilor. Existau de asemeni întâlniri publice în Templu,

întâlniri publice în aer liber, în pieţe. Însă relaţia personală om la om,

persană la persoană se făcea în biserica de casă.

De-a lungul Noului Testament sunt referinţe la “biserica din casa ta”

(Filimon 1:2, Romani 16:5; Coloseni 4:15).

Biserica Noului Testament avea întâlniri publice cu mulţimea,

apostolii se confruntau în Templu şi sinagogile evreieşti, însă viaţa şi

dinamica creştinismului avea loc “în case”. Întâlnirea “în case” a fost

elementul de bază al creştinismul bisericii primare, pentru că asigura

cadrul în care creştinii puteau avea părtăşie, puteau să se roage specific,

puteau să slujească concret, puteau să se supravegheze spiritual, puteau

aduce noii convertiţi pentru a fi familiarizaţi cu noua credinţă, puteau să se

închine în duh şi adevăr... Biserica “în case” era cadrul în care creştinii se

întăreau sufleteşte, se bucurau de pace, umblau în frica Domnului, şi cu

ajutorul Duhului Sfânt se înmulţeau (Fapte 9:31).

2. Biserica de casă este strategică.

Biserica este un organism viu şi, prin analogie cu lumea biologică, orice

organism este format din celule. Celula unui organism viu este sistemul

elementar care stă la baza structurii şi activităţii vitale a organismului. În

acest sens, celula este unitatea structurală, vitală şi funcţională de

fundamentală a bisericii. Celula, în mediul vegetal, se divide şi asigură

viaţa şi creşterea organismului. În acelaşi fel, celula în cadrul bisericii are

rolul de a asigura viaţa, dinamismul şi creşterea naturală a bisericii prin

funcţia ei de multiplicare.

Grupurile-celulă nu sunt doar grupuri de studiu biblic acasă, grupuri

mici, grupuri de părtăşie sau de rugăciune; toate aceste denumiri reflectă

numai un aspect din ceea ce ar trebui să facă un grup-celulă sănătos.

2

Termenii pe care preferăm să-i utilizăm sunt: grup-celulă şi biserică de

casă. Termenul “celulă” este uneori eludat, ocolit în discuţie, din cauza

sferei de definire a cuvântului, care cuprinde şi sensul de “încăpere mică

într-o închisoare”, destinată detenţiei izolate a celor întemniţaţi. În ciuda

acestei contaţii cred că termenul de celulă reflectă cel mai bine imaginea

bisericii ca familie. De aceea, în acest tratat alegem întrebuinţarea

termenului compus: grup-celulă pentru a risipi din ambiguitate, însă

suntem conştienţi că în comunicarea orală este mai accesibilă utilizarea

simplă a termenului celulă. Termenul “biserică de casă” este propriu

bisericii Metanoia, Timişoara, şi este preferat datorită esenţei lui biblice.

Biserica este “adunarea celor aleşi” acompaniaţi de cei cărora li se

propovăduieşte Evanghelia. Fie în întâlnirea publică de duminică, fie

grupul-celulă avem de-a face cu “biserica”, cu “adunarea celor aleşi”. De

aceea “biserica de casă” şi “grup-celulă” sunt termeni interschimbabili.

Celula este modalitatea cea mai eficientă prin care scopurile

bisericii sunt îndeplinite:

Fapte 2:42–48:

Închinarea - lauda adusă lui Dumnezeu pentru ceea ce este, pentru ceea

ce face şi a făcut;

Părtăşia - stabilirea unor relaţii de sprijin şi responsabilitate reciprocă;

Slujirea - folosirea darurilor spirituale şi manifestarea dragostei faţă de

ceilalţi pe căi practice pentru îndeplinirea nevoilor;

Evanghelizarea - impactul asupra oamenilor ca aceştia să devină

ucenici. La fiecare întâlnire este un scaun gol care vorbeşte despre

faptul că grupul-celulă trebuie să se multiplice.

Ucenicizarea - înţelesul termenului “ucenicizare” primeşte o

semnificaţie practică în contextul grupurilor-celulă. Aici se face un

transfer de viaţă şi nu doar învăţarea mecanică a unor concepte

abstracte.

3. Biserica de casă este practică.

Oamenii nu caută adevărul, ci împlinirea nevoilor lor. Mulţi duc

lipsă de prieteni, însă puţini au nevoie de un predicator. Aspectul practic al

creştinismului este testat în grupurile-celulă. Problema irelevanţei bisericii

în contextul secularizării lumii contemporane nu constă în teologia ei, ci în

trăirea ei, nu în modul în care a tratat adevărul, ci în modul în care a tratat

nevoile oamenilor.

În cultura postmodernă este contestat spiritual oficial, sobru şi

rece. Oamenii au o tendinţă aproape naturală de a respinge tot ce este

formal, programat, regizat, supravegheat, evaluat şi controlat. Omul

modern este singur, dar nu singuratic, este însetat după relaţii autentice. De

obicei, omul nu îşi face relaţii de prietenie în dimensiunea formală a vieţii

lui (la serviciu, la scoală, la biserică). Relaţiile din aceste contexte sunt

3

relaţii de colegialitate, de “frăţietate”, dar nu de prietenie. Biserica de casă

nu este o găselniţă modernă a unor biserici care şi-au pierdut spiritualitatea,

ci modalitatea prin care Dumnezeu a readus Biserica contemporană în

făgaşul biblic. Nu este nicidecum o îndepărtare de modelul biblic, ci o

aplicare a lui apropiere de la el. De fiecare dată când Biserica are probleme

de eficienţă în mesajul său nu trebuie să facă nimic altceva decât să se

întoarcă la Biblie. În Biblie este scris tot ce trebuie să ştim, însă problema

celor mai mulţi este că fie nu o cunosc fie o interpretează legalist. Isaia le-a

spus celor care caută răspuns: “Căutaţi în cartea Domului şi citiţi” (Isaia

34:16).

Biserica de casă este tocmai acest cadru lipsit de aerul oficial, de

diferenţele de grad; celula este locul unde prieteniile se leagă, întrebările se

pun deschis, răspunsurile se dau concret, neincisiv şi simplu, entuziasmul

nu este artificial, masca nu este o normă, iar formalul este depăşit.

Aplicarea Bibliei la nevoile zilnice – Grupurile-celulă trebuie să fie

capabile să treacă dincolo de discutarea unui pasaj biblic pentru a-i găsi

aplicabilitatea în viaţa zilnică. În aceste grupuri, participanţii pot să-şi

aducă în discuţie problemele şi întrebările personale, arzătoare, care îi

preocupă.

Dezvoltarea darurilor spirituale – grupurile-celulă sunt cadrul

natural în care creştinii învaţă să slujească atât pe cei din interior cât şi

pe cei din exterior, folosindu-şi darurile lor spirituale. În celulă darurile

spirituale sunt descoperite, dezvoltate şi direcţionate concret, spre

nevoile specifice.

Rugăciunea - mijlocirea pentru alţii şi pentru lucrarea lui Dumnezeu

din lume;

Identificarea noilor lideri, – multiplicarea planificată a

grupurilor-celulă este posibilă prin formarea continuă a liderilor ca

efect natural al vieţii normale a unei biserici de casă.

Multiplicarea - S-a dovedit că principiul universal al creşterii bisericii

de astăzi este multiplicarea continuă a grupurilor-celulă.

Grupurile-celulă trebuie să fie dominate de viaţă spirituală şi să aibă

capacitatea de a integra noii vizitatori. Acest aspect are efect deosebit

asupra calităţii cât şi asupra creşterii cantitative a bisericii.

4. Biserica de casă este eficientă.

Erudiţia predicatorului poate să deruteze, învăţătura teologului poate să

uluiască, eficienţa evanghelistului poate să descurajeze, argumentarea

apologetului poate să stârnească rezistenţă, însă ceea ce face ca inima

oamenilor să vibreze este farmecul lui Hristos în inima smerită a

creştinului. Aceasta este atracţia lui Hristos însuşi, viaţa Lui prin viaţa

obişnuită şi naturală a credincioşilor. Într-o lume deprimantă, oamenii

caută un loc unde să fie încurajaţi; într-o lume care devine tot mai

4

impersonală, oameni au nevoie de prieteni de care să se simtă legaţi; într-o

lume fără finalitate, oamenii caută un sens, un loc unde nevoile lor să fie

întâmpinate. Acesta este mediul de la grupul-celulă, mediul natural al vieţii

creştine, unde prezenţa lui Dumnezeu este simţită, iertarea Lui oferită,

puterea Lui manifestată şi scopurile Sale împlinite.

Au existat multe încercări de a-i câştiga pe legalişti şi parcă toate

eforturile au eşuat, argumentele au pălit şi motivaţia a scăzut. Însă când un

legaliast a intrat într-o biserică de casă lucrurile au stat cu totul altfel.

Desigur, la început rădăcinile legalismului ies la iveală, însă în timp

acestea sunt smulse, şi acest lucru se realizează fără argumente pertinente,

fără discuţii fără sfârşit, ci prin “banalele” relaţii de dragoste, prin

căpătarea încrederii reciproce, prin trăirea naturală a vieţii creştine.

Legalistul are tot felul de concepţii şi prejudecăţi “fundamentate pe

Cuvânt”, însă, cu puţină răbdare din partea grupului şi mai ales a

“pastorului” bisericii de casă, în contact cu naturaleţea vieţii creştine

autentice va abandona concepţiile care îl împiedice să se bucure de părtăşia

deplină cu grupul din care face parte.

Cred că este necesar să două remarci referitoare la legalism:

1. Definirea acestuia – legalismul este orice lucru (obicei, concepţie,

practică, mentalitate) care a devenit o condiţie a mântuirii.

Legalismul propune un mesaj compus: Hristos plus “ceva”. Cultura

bisericească este normală atât timp cât nu devine o condiţie a

mântuirii.

2. Legalismul este periculos pentru că prezintă un creştinism fals,

fanatic, nenatural. Hristos este fermecător, creştinismul trebuie să

fie atractiv, însă legalismul prezintă mesajul biblic într-o formă care

naşte respingere, care-l fac pe cel care ascultă să perceapă

creştinismul şi pe Hristos ca fiind indezirabil.

În acelaşi fel, biserica de casă, s-a dovedit cadrul mult mai eficient de

prindere a celor mai şireţi peşti. În grupul-celulă este uşor să arunci

năvodul pentru că acolo “peştele” este “în acvariul tău”, iar el nu percepe

acest lucru. În biserica de casă, membri sunt echipaţi să gândească precum

un “peşte” prin relaţiile nemijlocite şi naturale dintre “pescar” şi “peşte”. În

grupul-celula poate fi găsit “acul” potrivit prin care să fie “prins” orice

“peşte”. Acesta este misiunea bisericii: “să facă ucenici”, şi acest lucru

trebuie să se întâmple natural. Orice om poate fi câştigat pentru Hristos

dacă este descoperită cheia inimii lui1. Metoda este simplă: abordarea

fiecărui om în mediul lui şi pe limba lui.

Cu cât o persoană participă mai activ în cadrul unei celule cu atât va

beneficia mai mult de pe urma întâlnirii bisericii de casă.

1 Rick Warren, Biserica o viziune o pasiune!, 1996

5

5. Biserica de casă este prioritară serviciului public.

O afirmaţie interesantă a păstorilor, revelată într-un studiu publicat de

Cristian A. Schwarz2

, pune într-o poziţia prioritară importanţa

grupurilor-celulă faţă de serviciile de închinare publică. În acest studiu se

declară: “Pentru noi este mai important ca membri să participe la grupurile

mici decât la serviciile de închinare”3.

6. Biserica de casă este destinată tuturor credincioşilor dintr-o

comunitate.

“Grupurile-celulă nu sunt ceva suplimentar, asemenea unui hobby,

plăcut, dar opţional. Nu, o bună parte din viaţa unei biserici (esenţa

spirituală a unei biserici) se desfăşoară în aceste grupuri mici4.” Cu cât

creşte o biserică cu atât importanţa grupului mic este mai decisiv privind

creşterea ei viitoare.

Există o diferenţă enormă între a discuta cu liderii bisericii despre

“evanghelizare”, “relaţii de dragoste” sau “slujire orientată pe daruri” şi

“integrarea fiecărui creştin într-un grup-celulă” şi implicarea lui într-un

proces prin care atât el (creştinul) cât şi ea (biserica, comunitatea

credincioşilor) să experimenteze practic semnificaţia acestor termeni în

viaţa grupului.

2 Cristian A. Schwarz, 1996/2000 Dezvoltarea naturală a bisericii, Editura Impact Media, Timişoara,

2003 3 Ibidem, p. 32

4 Idem

6

PRINCIPII

Principii fundamentale ale lucrării bisericii de casă

1. Lucrarea cu celule urmează modelul biblic de a împărţi

conducerea (Exod 18:25-26). Când Mise a fost ales să conducă poporul lui

Israel afară din Egipt, el a trebuit să înveţe cum să fie un lider eficient.

Prima dată el a încercat să facă totul singur şi aproape a fost epuizat, şi, cu

toate strădaniile lui, cu toată conştiinciozitatea lui, cu toată spiritualitatea

lui autentică, cu toată bunăvoinţa lui, nevoile au rămas neîmplinite. Socrul

său, Ietro, a venit la el în vizită şi a văzut că el lua toate deciziile şi judeca

toate cazurile şi problemele care apăreau. În faţa unui asemenea popor de

condus slujba lui s-a dovedit imposibilă, se îndrepta către dezastru. Ca

rezultat al sfatului pe care l-a primit de la socrul său, Mise a stabilit lideri

peste mii, lideri peste sute, lideri peste cinzeci şi lideri peste zeci.

Conducerea nu înseamnă concertarea întregii puteri, luarea tuturor

deciziilor, control direct asupra tuturor situaţiilor şi gestionarea

centralizată a resurselor. Conducerea nu se evaluează prin mărimea ei, ci

prin eficienţa ei, nu prin control, ci prin cunoaştere, nu prin succes, ci prin

succesiune5.

Avantajele principiului lui Ietro:

Focalizarea liderului. Mise nu mai stătea să judece oamenii de

dimineaţă până seara, lucru extrem de extenuant, îşi putea folosi timpul

pentru cazurile mai complexe sau pentru alte activităţi importante.

Eficientizarea conducerii. Oamenii nu mai trebuia să aştepte la rând cu

zile întregi pentru a fi ascultaţi, iar nevoile lor erau întâmpinate direct,

concret şi prompt.

Accesibilizarea conducerii. Fiecare avea acces la conducere.

“Un popor nu se naşte într-o zi” – de aceea reponsabilitatea conducerii

descentralizate se accentuează odată cu creşterea poporului. Sistemul de

conducere a trebuie adaptat mărimii poporului. Dacă există un popor mare

există şi nevoia urgentă de conducere structurată, însă dacă poporul este

mic atunci structura se va definitivată în timp, insă toate încep cu viziunea.

Cu cât o biserică este mai mare cu atât este mai imperativă structurarea

acesteia pe grupuri-celulă şi pe sistem de conducere descentralizat.

Problema cea mai mare este găsirea liderilor. Un popor care nu are lideri cu

viziune este condamnat la rătăcire, să vină de niciunde şi să meargă spre

nicăieri. Totul se progresează sau să prăbuşeşte din cauza conducerii.

Conducerea este problema şi conducerea este soluţia. Lucrările de slujire

nu cresc decât până la nivelul liderilor lor6; de aceea este crucială formarea

de noi lideri care să continue lucrarea. Creşterea unui popor este 5 “Adevăratul succes se măsoară prin numărul de succesori”

6 John C. Maxwell în cartea “Cele 21 de legi ale conducerii”

7

sugrumată sau îmbunătăţită de capacitatea de conducere a liderilor acelui

popor.

Dumnezeu are un plan şi o strategie care a fost descoperită în Biblie cu

mii de ani, care trebuie descoperită şi pusă în aplicare pentru situaţia

concretă a fiecărei biserici. Cele mai multe biserici au probleme nu pentru

că nu au resurse, ci pentru că nu au viziune, şi nu au viziune pentru că nu

cunosc Biblia.

Soluţia structurării conducerii se află în Exod 18, în principiul lui Ietro.

Aceste principii sunt la fel viabile pentru pastorii şi liderii bisericii de

astăzi aşa cum au fost valabile şi pentru Mise în acţiunea lui de a conduce

poporul Israel.

În mod clar şi indubitabil, prima aserţiune a principiului este

următoarea: responsabilitatea conducerii nu revine unui singur om, ci

unei echipe de conducere. Pastorul care încearcă să-şi asume

responsabilitatea de a răspunde în mod personal nevoilor fiecărei persoane,

în mod sigur “se va istovi şi va istovi şi poporul care este împreună cu el.”

Principiul este următorul:

Lideri peste 10 – Nivelul L10 = Liderul X

Lideri peste 50 – Nivelul L50 = Liderul L

Lideri peste 100 – Nivelul L100 = Liderul C

Lideri peste 500 – Nivelul L500 = Liderul D

Lideri peste 1000 – Nivelul L1000 = Liderul M

Liderii peste … multiplu de 10 ….

Liderul peste întreg poporul - Nivelul L = Liderul P

Se folosesc cifrele romane pentru a mai uşoară lizibilitatea a frazelor.

Nivelul L10 este corespondent conducerii unui grup-celulă. Acest nivel

de conducere este cel mai important din întreg sistemul şi presupune:

Relaţii – cunoaşterea reciprocă, atât între liderul X şi grup, cât şi

în cadrul grupului, conduce la dezvoltarea şi solidificarea

relaţiilor.

Încredere – timpul petrecut împreună conduce la câştigarea

încrederii reciproce. Liderul este din mijlocul lor, trăieşte

împreună cu cei pe care îi slujeşte şi acest lucru dă naştere la

solidaritate.

Împlinirea nevoilor – liderul cunoaşte fiecare problemă şi

fiecare nevoie în parte a grupului şi poate lua iniţiativa (şi trebuie

să o facă) să o rezolve cu resursele şi competenţa pe care o are.

Nevoia sau problema nu este neglijată, ci abordată, nu amânată,

ci rezolvată.

Delegare – dacă se întâmplă ca o problemă sau o nevoie să

depăşească resursele liderului X el este îndemnat să delege

problema lui liderului L (liderul peste 50) sau liderului C sau

Raportul dintre liderul

X şi grupul său:

Cunoaştere reciprocă

Comunicare afectivă

Consacrare în slujire

Caracter în relaţii

8

chiar liderului P, dacă situaţia o cere.

Nivelul L50 – Liderul L supraveghează7 5 lideri X; păstorind aceşti

lideri, implicit el păstoreşte cinzeci şi cinci (55) de oameni. Avantajul este

că el nu lucrează decât cu cei cinci lideri X. Aceşti lideri au şi ei nevoie de

un pastor, de un prieten, de un consilier şi de sprijin spiritual, de sfat, de

suport în rugăciune. Nevoile tuturor sunt îndeplinite prin acest sistem

simplu şi biblic, care nu trebuie să cadă în rigiditate şi despotism. Este un

mit să considerăm că liderul X (liderul peste 10) este cel mai puţin

competent sau că are cele mai puţine resurse la dispoziţie. De fapt, cea mai

mare muncă o face acest lider-slujitor care păstoreşte un grup şi formează

în acelaşi timp încă un lider. Aceşti lideri (X) sunt determinanţi pentru

creşterea spirituală a bisericii. Aici trebuie acordată cea mai mare atenţie,

cele mai multe resurse, cea mai profundă înţelegere, cea mai determinantă

motivare. Nimeni nu poate fi lider eficient fără chemarea lui Dumnezeu

confirmată, fără consacrare totală continuă şi fără caracter probat în timp.

Nivelul L100 – Liderul C este o persoană care păstoreşte (sau

supraveghează) lideri peste cinzeci (de obicei, în majoritatea cazurilor,

este vorba chiar de păstor). Se poate vedea cu uşurinţă cum, în loc să fie

nevoit să păstorească (să conducă, să supravegheze, să îngrijească)

personal o sută sau mai mulţi oameni,

liderul C (pastorul P) îngrijeşte de 2

până la cinci oameni.

7 Termenul supraveghează nu trebuie interpreatat ca un termen de control, ci sinonim cu termenul biblic

de episcop – supraveghetor ().

Nivelul L10

0000000000

Liderul X

Nivelul L50

Grupul-celulã

Liderul X

Grupul-celulã

Liderul X

Grupul-celulã

Liderul X

Grupul-celulã

Liderul X

Grupul-celulã

Liderul X

Liderul L

Raportarea liderului X la liderul L:

Disponibilitate în slujire

Delegarea problemelor si nevoilor

Dare de seamă

Conexiune în viziune

9

Nivelul L500 – Liderul D este liderul care se ocupă de 5 lideri C.

Nivelul L1000 – Liderul M este liderul care se ocupă de 2 lideri D.

După cum vedeţi, nu contează care este numărul membrilor unei

biserici, ei pot fi slujiţi şi

păstorişi foarte bine dacă

există slujitori care să de

dedice pentru ei. Pot

exista mii de membri, atât

timp cât vor exista

lideri-slujitori nevoile vor

fi împlinite şi creşterea va fi asigurată. Pastorul se află în relaţie cu

oamenii prin liderii cu care lucrează. Oile nasc oi, iar pastorii nasc

pastori. Liderul indiferent de nivelul de conducere la care se află are

responsabilitatea să-şi asume calitatea de mentor pentru a forma alţi

lideri.

Acţiunea de formare a liderilor asigură fluenţa, creşterea şi sănătatea

unei biserici sau organizaţii. În biserică, liderul nu este cel care

comandă, ci cel care slujeşte, nu cel care culege, ci cel care investeşte,

nu cel care controlează, ci cel care împuterniceşte, cu cel care face totul,

ci cel care formează pe alţii să facă.

Orice biserică, conform acestui principiu al lui Ietro trebuie să aibă

implicaţi în slujire mai mult de 10% din membri.

Să ilustrăm:

O biserică de 100 de membri ar trebui să aibă:

10 lideri X – de grupuri-celulă,

2 lideri L – peste liderii de celulă (asistenţi ai pastorului)

1 pastor principal

în total 13 membri implicaţi.

Creşterea este desigur progresivă, însă voi continua ilustraţia fără să

aduc afront inteligenţei nimănui:

O biserică cu 200 de membri ar trebui să aibă:

1 P

2 C

4 L

20 X

în total 26 de membri implicaţi în slujire.


Responsabilitatea liderului X faţă de grupul lui:

Creşterea spirituală a membrilor grupului –

ucenicizare, închinare.

Clădirea relaţiilor în cadrul grupului şi in afara lui -

părtăşie, slujire.

Creştere spre multiplicare - formarea unui nou lider -

evanghelizare / misiune.

Responsabilitatea liderului L faţă de liderul X:

Comunicarea viziunii

Calitatea de mentor

Dare de seamă

Încurajare

Împărtăşirea experienţei

10

1 P

4 C

8 L

40 X

în total 53 de persoane implicaţi în slujire.


1 P

1 D

8 C

16 L

80 X

în total 106 de persoane implicate în slujire.


1 P = M

2 D

10 C

20 L

100 X



1 P

1 M

3 D

10 C

20 L

100 X



1 P

2 M

4 D

20 C

40 L

200 X



1 P

10 M

20 D

100 C

200 L

1000 X


11

Aceste cifre nu trebuie interpretate rigid, însă trebuie luat în

considerare principiul biblic al conducerii şi procentul pe care acesta îl

implică (13,33%), dar nu mai puţin de 10%. Desigur, la aceste procente

ar trebui adăugaţi şi co-liderii, liderii în formare, liderii pentru alte

lucrări specifice ale bisericii, sau poate fi diminuat de capacitatea

carismatică a anumitor lideri care îşi pot asuma responsabilităţi mai

mari, lucru care pe termen lung va avea efecte negative. Oricum,

principiul rămâne: orice biserică, indiferent de mărimea ei, pentru a

asigura împlinirea nevoilor şi creşterea spirituală şi cantitativă a

bisericii.

Sistemul descris trebuie să fie un sistem viu, dinamic şi util. Nici un

sistem nu trebuie aplicat doar de dragul structuralizării, ci pentru că se

are în vedere anumite avantaje şi anumite scopuri, care odată ce nu sunt

îndeplinite sistemul trebuie restructurat.

2. Lucrarea cu celule urmează modelul biblic al împărţirii

responsabilităţii. (Neemia 2:17,18) Neemia a fost liderul pe care

Dumnezeu l-a ales pentru a reclădi zidurile din jurul Ierusalimului. El a

avut viziune şi a ştiut ce trebuie să facă. A chemat oamenii împreună la

lucru şi i-a organizat în trei mici unităţi, fiecare fiind responsabilă de

reconstruirea unei porţiuni de zid. Sarcina imensă a fost împărţită în

porţiuni mai mici.

Acest principiu se bazează pe trei premise.

Gestionarea controlată a resurselor. Lucrarea este vastă, resursele

limitate, nevoi complexe, calităţii limitate, oameni mulţi, timp limitat.

Lucrarea este prea mare pentru un singur om sau un grup mic de pastori.

Pentru ca omenii să fie păstoriţi (şi să se simtă păstoriţi) este nevoie de

implicarea liberă a cât mai multor slujitori. Pastorul coordonator nu

posedă toate darurile (calităţile) şi nu are timpul necesar pentru

împlinirea tuturor nevoilor. Eficienţa lui ar putea fi amplificată şi

chemarea lui împlinită prin pregătirea unei echipe de slujitori voluntari

care să ajute la păstorire.

100

86,67

13,330

50

100

B 100

Liderii

Membri

Total

Procentul Implicării

12

Întâmpinarea imediată a nevoilor. În biserica de casă se realizează o

păstorire primară. Într-adevăr, fiecare lider al unei celule este un

“pastor” care se îngrijeşte de “turma” lui. Într-o mare măsură acesta este

singurul loc în care se manifestă o adevărată grijă faţă de om. În cadrul

întâlnirilor cu întreaga biserică, această grijă nu este posibilă deoarece

sunt prea mulţi oameni pentru a ne putea ocupa de nevoile individuale.

Responsabilitatea este concretă. Simţul responsabilităţii este

accentuat şi asumat atunci când domeniul de responsabilitate al

liderului este circumscris, când ştie ce are de făcut şi ştie că trebuie să

dea socoteală pentru ceea se îi este încredinţat. Asumarea

responsabilităţii de către liderii laici nu-l scutesc pe pastorul

coordonator de îndatoririle şi autoritatea lui, ci îi sunt recunoscute şi

aplicate eficient. „Pastorii” bisericilor de casă au un contact permanent

cu pastorul coordonator şi bordul pastoral în care îşi evaluează slujirea

(dare de seamă) şi primesc suportul spiritual, uman şi logistic de care au

nevoie.

3. Lucrarea cu celule se bazează pe modelul biblic de a permite

fiecărui membru să devină lider.

De la început biserica a fost bazată pe preoţia tuturor credincioşilor (2

Petru 2:5; Apocalipsa 5:10), dar a deviat într-o diviziune între clerici şi

laici, clericii făcând toată lucrarea. Acesta nu este planul lui Dumnezeu

arătat în Noul Testament. Dumnezeu ne plasează pe toţi în Trupul Său,

Biserica, pentru un motiv şi un scop special (1 Corinteni 12: 13,14; Efeseni

4:16). Una dintre cele mai importante funcţii ale liderilor bisericii este să

echipeze credincioşii pentru lucrare (Efeseni 4:11,12). Darurile de slujire

ale credincioşilor pot fi cel mai bine descoperite, dezvoltate şi folosite în

grupurile mici, în supunere şi ascultare faţă de liderul celulei. Aceasta

pentru că există timp şi oportunităţi pentru ca fiecare persoană să participe

(1 Cor. 14:26). Multiplicarea planificată a celulelor este posibilă prin

formarea continuă a liderilor ca efect natural al vieţii normale a unei

biserici de casă.

4. Lucrarea cu celule se bazează pe modelul biblic al bisericii ca

familie.

Există mai multe imagini biblice pentru a descrie biserica: Trupul lui

Hristos, Mireasa lui Hristos, Templul lui Dumnezeu, Familia lui

Dumnezeu. Conceptul bisericii–familie, este găsit frecvent în Noul

Testament. Termenii familiali sunt folosiţi pentru a descrie relaţiile

creştinului cu alţi creştini. Cuvinte ca: “frate” (Fapte 9:17), “soră” (Romani

16:1), “părinte” (1 Cor. 4:15) şi “mamă” (Matei 12:49) denotă căldură şi

relaţii apropiate. O familie sănătoasă este caracterizată de roluri şi

responsabilităţi, dare de seamă, îndrumare şi modelare, ajutor reciproc,

13

protecţie, dragoste necondiţionată, grijă unii faţă de alţii, timp petrecut

împreună. Biserica de casă joacă tocmai acest rol: de a da acestei ilustraţii

biblice viaţă şi relevanţă. Biserica, după modelul Noului Testament,

trebuie să fie ca o familie, credincioşii trebuie să simtă unii cu alţii, să fie

apropiaţi, relaţiile să fie calde, nevoile să fie cunoscute, fiecare să se simtă

şi să fie păstorit. Prin natura lor, multe dintre aceste aspecte pot fi împlinite

şi în timpul întâlnirilor publice, sau de alt tip în cadrul bisericii, insă în

cadrul bisericii de casă ele sunt mai profunde şi permanente.

14

LIDERUL BISERICII DE CASĂ

Succesul unei biserici de casă direct proporţional cu capacitatea de

conducere a liderului. O biserică de casă este condusă de un lider promovat

de liderul celulei care s-a multiplicat. În acest sens, fiecare celulă are un

lider şi un co-lider (în perspectiva multiplicării).

Ne trebuie o modalitate de a evalua atât bărbatul cât şi soţia acestuia

pentru a vedea potenţialul lor de a conduce un grup de casă. Rolul soţiei

este crucial; împreună, ei formează o echipă de slujire completă.

Următoarele principii ale conducerii unui grup-celulă se aplică atât

bărbatului cât şi soţiei lui şi sunt adaptate din cartea lui Rocky Malloy.

Zece caracteristici ale unui bun lider de grup de casă8

1. Trebuie să iubească viziunea bisericii.

Deoarece nu pot exista roade dacă nu există dragoste,9 viziunea

bisericilor de casă trebuie să fie puternic întipărită în inimile noastre. Un

bun lider de celulă va trăi în viziune ca peştele în apă, o va transforma în

viziune personală şi va face tot ce-i stă în putinţă pentru a o duce la

îndeplinire.

2. El nu trebuie să se îndepărteze sau să fie distras de la viziunea

sa.

Liderii grupurilor-celulă nu trebuie să permită grupului lor să

stagneze sau să se autocomplacă. Grupurile-celulă sunt coloana vertebrală

a bisericii aşa că nu poate exista mai mult de o singură viziune. Mai mult de

o viziune creează diviziune, şi o casă dezbinată nu va putea niciodată

rămâne în picioare.10

Un bun lider de grup-celulă nu deviază şi nu schimbă

viziunea.

3. El nu poate permite grupului său să rămână neroditor.

Un bun lider de grup-celulă este preocupat cu evanghelizarea şi cu

multiplicarea eficienţei efortului personal. Rugăciunea şi postul sunt

factorii cheie pentru menţinerea unui grup roditor.

4. El trebuie să fie la curent cu nevoile membrilor grupului tot

timpul.

Grupurile-celulă dau atingerea spirituală de care au nevoie membrii

bisericii. Un lider responsabil este cel care stă în contact cu membrii

grupului său şi este la curent cu nevoile lor. Liderii sunt cei ce poartă de

grijă grupului, şapte zile pe săptămână.

El se îngrijeşte ca mâncarea să fie pregătită atunci când un membru

al grupului este bolnav şi se roagă împreună pentru el, până când acesta se

vindecă.

Dacă o femeie naşte, el împreună cu soţia îi vor face o vizită.

8 Rocky Malloy, G12, nepublicată, Galveston, Texas, pag. 119.

9 Coloseni 3:14.

10 Matei 12:25.

15

5. El va folosi grupul de casă pentru a restaura familiile.

Grupurile-celulă focalizate pe Cuvântului lui Dumnezeu sunt

răspunsul pentru problemele familiale. Un bun lider de grup-celulă oferă

soluţiile biblice pentru disfuncţiunile apărute în familiile din grupul său. El

lucrează în mod consecvent cu aceste familii pentru a aduce restaurare,

vindecare şi împlinire pentru toate relaţiile existente în sânul familiei.

6. El va face din fiecare membru al grupului său un lider.

Un altă caracteristică definitorie a unui bun lider este faptul

promovării contribuţiei fiecărui membru ca, astfel, să se apropie, în mod

practic, de statutul de lider. El lucrează în permanenţă la dezvoltarea şi

cultivarea deprinderilor şi aptitudinilor pe care trebuie să le aibă orice lider.

El deleagă o parte din responsabilităţile care îi vin, cu sarcina de a conduce

grupul-celulă, astfel încât membrii grupului să poată învăţa din propria lor

experienţă.

7. El va folosi viaţa grupului pentru a promova sfinţenia.

Darea de seamă care are loc în interiorul grupului de casă îi ajută pe

membrii săi să trăiască o viaţă tot mai sfântă. Interacţiunea din interiorul

grupului ajută la mărturisirea păcatului şi la părăsirea lui. Liderul

grupului-celulă este un model în acest sens.

8. El nu va lucra pe terenul altuia.

Liderii grupurilor de casă sunt în căutarea celor care nu sunt

mântuiţi, a celor ce nu merg la nici o biserică. Liderul nu este interesat de

deturnarea membrilor altor biserici. Oamenii care merg, în mod regulat, la

o biserică nu sunt ţinta noastră. Aceştia sunt mai mult decât bineveniţi să

participe la întâlnirile vreunui grup; însă concentrarea noastră rămâne pe

cei care au nevoie stringentă de Dumnezeu.

9. El nu va permite niciodată murmure, nemulţumiri şi bârfe.

Un bun lider de casă stinge imediat orice discuţie negativă despre

pastor, lideri sau alţi membrii ai bisericii. Bârfa este interzisă, în mod

absolut, în cadrul întâlnirilor de grup şi, ca rezultat, oamenii pleacă de

acolo încurajaţi şi edificaţi, şi nu descurajaţi sau în depresie.

10. El va avea rezultate în îndeplinirea scopurilor.

Un bun lider de biserică de casă stabileşte scopuri pentru

evanghelizare şi creştere, aplică Scriptura pentru a vedea împlinite aceste

scopuri. Multiplicarea este întotdeauna unul dintre scopuri. Deoarece

creşterea constantă înseamnă schimbare constantă, liderul bisericii de casă

lucrează pentru a ţine grupul încurajat cu privire la perspectiva

multiplicării.

Când ne rezervăm timp pentru a sluji la nivel personal membrilor

noştri, prin aceasta îi ţinem în biserică, element esenţial creşterii spirituale.

Când această listă de caracteristici este întrupată de liderul de grup, acel

grup va creşte va înflori şi va aduce roadă. Relaţiile solide, stabilite prin

16

intermediul sistemului de creştere spirituală, îi fac pe oameni să fie dispuşi

să accepte acest fel de sarcini foarte solicitante.

17

MITURI CU PRIVIRE LA GRUPURILE-CELULĂ Mitul nr. 1 – Familiile din biserica mea nu au nevoie sau nu vor întâlniri

în grupuri de casă.

Duminică dimineaţă biserica este plină de membrii zâmbitori.

Bărbaţii îşi aşează mâinile în mod drăgăstos şi protector pe umerii soţiilor

lor, iar copiii par mulţumiţi atunci când stau împreună cu părinţii lor pe

scaunele bisericii. O privire de jur împrejurul bisericii şi parcă suntem cu

toţii o mare familie unită şi fericită. Adevărul este că bărbatul poate fi atent

cu soţia sa la biserică chiar dacă acasă nu-şi vorbesc deloc. Copiii pot sta

lângă părinţii lor şi, în acelaşi timp, să fie plini de mânie şi frustrare.

Oamenii pot simula atunci când vin la biserică, dar atunci când

membri bisericii se întâlnesc în grupuri-celulă este cu totul altă poveste.

Mai devreme sau mai târziu situaţiile disfuncţionale dintr-o familie vor ieşi

la suprafaţă. Toate lucrurile care pot fi ascunse în timpul unui serviciu la o

biserică tradiţională iese la suprafaţă atunci când ţi se cere să împărtăşeşti

despre viaţa ta într-un grup mic. Dacă cineva are probleme cu întâlnirile de

grup-celulă mai întâi ar trebui să se evalueze pe sine şi apoi să pună la

îndoială eficienţa grupului.

Într-o carte intitulată G-12 Reverendul Rocky Malloy se ocupă de

această problemă. „În câte cazuri familiile au ajuns la divorţ şi abia atunci

ceilalţi au aflat că sunt probleme? Nu vorbesc doar despre membrii de rând

ai bisericii, ci despre diaconi, prezbiteri sau pastori. Colegii lor n-au ştiut

nimic până când nu au divorţat. Până când nu ajungi în mod regulat în

casele oamenilor nu ştii ce se întâmplă cu adevărat acolo. Grupurile mici

sunt bune fiindcă oferă un mediu unde trebuie să dăm socoteală pentru ceea

ce se întâmplă în vieţile noastre.”11

Relaţia în cadrul unui grup mic a funcţionat foarte bine în cazul lui

Iisus, deoarece El nu avea nimic de ascuns. De fapt aceasta l-a ajutat să

dovedească că era fără păcat. Când le permitem oamenilor să se apropie de

noi, le permitem să vadă adevăratul nostru caracter. Având în proximitatea

noastră oameni cărora le cerem socoteală, acest lucru ne determină să fim

mai transparenţi şi mai responsabili.

Niciodată nu ştim, în mod exact, care sunt nevoile oamenilor şi

problemele prin care trec. O strategie şi o structură solidă ne ajută să

rezolvăm problemele fiecărei persoane.

Mitul nr. 2 – Mediul grupurilor-celulă îi face pe oameni să se simtă

inconfortabili.

În mediul bisericii de casă este absolut necesar ca bărbaţii şi femeile

care participă să-şi cultive încrederea unii în alţii şi să încurajeze

exprimarea liberă a sentimentele lor. Acest lucru nu este uşor pentru cei

11

Rocky Malloy, G12, nepublicată, Galveston, Texas,

18

mai mulţi oameni. Teama că ceilalţi vor profita de slăbiciunile lor şi îi vor

manipula paralizează comunicarea. Gândul de a scoate la lumină anumite

domenii ascunse ale vieţii lor îi îngrozeşte. Mărturisirea păcatelor înaintea

lui Dumnezeu ne aduce iertarea.12

Mărturisirea unii în faţa altora ne aduce

starea de plinătate, deoarece ne dăm socoteală unii altora.13

Plantarea

oamenilor într-un grup-celulă face să dispară toate temerile, fiindcă acolo

află că nu sunt singurii care au astfel de probleme. Dragostea pe care o

persoană o primeşte de la întreg grupul, în cele din urmă, face să dispară

stânjeneala şi teama. În felul acesta oamenii capătă un nou sentiment al

încrederii, pe măsură ce relaţiile lor, în interiorul grupului, sunt tot mai

profunde şi semnificative.

Departe de a crea disconfort, Dumnezeu foloseşte grupurile-celulă

pentru a vindeca familii, iar rugăciunile rostite acolo au o mare putere!

Mitul nr. 3 – Grupurile de casă sunt numai bune pentru a pune la cale o

ruptură în biserică

Adevărul este că grupurile mici oferă acele relaţii care conduc la

împiedicarea oricărei revolte. Dacă apare un lup, poate lua cu el doar un

mic grup, nu întreaga turmă. Organizarea bisericii în grupuri mici este de

fapt o protecţie împotriva rupturilor. Dacă se întâmplă, totuşi, o ruptură

pierderile sunt minime. Rev. Malloy spune: „Ce este mai devastator? Să

pierzi 90% pe uşa din spate sau 10% din cauza unei rupturi?”14

Cu

siguranţă că pierdem mai mulţi oameni pe uşa din spate, fiindcă nu suntem

în stare să le împlinim nevoile, decât prin rupturi la nivelul bisericii.

De fapt, grupurile-celulă sunt foarte benefice pentru pastor şi pentru

viziunea după care se ghidează biserica. Oameni care au avut prejudecăţi şi

au suferit de boala legalismului, au primit în sânul grupurilor-celulă o

perspectivă cu totul diferită despre biserică şi conducere. În primul rând,

devin convinşi cu privire la participarea regulată la biserică şi apoi sunt

contagiaţi de entuziasmul participării active la grupul celulă.

Liderul bisericii de casă telefonează membrilor grupului, iar aceştia

confirmă decizia de a participa. Astfel se pregătesc pentru întâlnire; îşi

studiază notiţele pentru discuţiile de grup şi aprofundează mesajul.

Sistemul nostru flexibili permite fiecărui membru să devină gazdă şi este

entuziasmant să observi dedicarea cu care îşi pregătesc casa pentru

întâlnire; îşi aranjează scaunele din sufragerie, se face un ceai cald sau o

cafea, iar oaspeţii sunt primiţi cu căldură. Se roagă pentru întâlnirea

grupului şi îi cer lui Dumnezeu să-l atingă spiritual pe fiecare participant.

Liderii de grup au dezvoltat un nou respect pentru arta conducerii! Ei şi-au

12

1 Ioan 1:9. 13

Iacov 5:16. 14

Rocky Malloy, G12, nepublicată, Galveston, Texas.

19

dat seama cât de importantă este dedicarea care trebuie dovedită în fiecare

zi.

Când te apleci asupra problemei, ceea ce contează, mai mult decât

ceea ce spun cărţile şi graficele despre grupurile-celulă, este ceea ce

oamenii din biserică noastră mărturisesc despre modul în care acestea le-au

schimbat viaţa.

biserica de casa - final

Documents