Taxa pe valoarea adăugată ( TVA) este o taxă generală de consum aplicată activităţilor comerciale care implică producţia şi distribuţia de bunuri şi prestarea de servicii.

Această Directivă a TVA codifică dispoziţiile care reglementează introducerea sistemului comun privind TVA în Uniunea Europeană (UE). Sistemul comun privind TVA se aplică bunurilor şi serviciilor achiziţionate şi comercializate în vederea consumului pe teritoriul UE. Taxa se calculează pe baza valorii adăugate bunurilor şi serviciilor la fiecare etapă din procesul de producţie şi de distribuţie. Taxa se colectează prin intermediul unui sistem de plăţi parţiale care le permite persoanelor impozabile (firme identificate în scopuri de TVA) să îşi deducă din conturile de TVA valoarea taxei pe care au achitat-o altor persoane impozabile la achiziţiile făcute în scopuri comerciale în etapa anterioară. Prin acest mecanism se asigură că taxa este neutră, indiferent de numărul operaţiunilor. În cele din urmă, TVA este suportată de consumatorul final sub forma unui procent adăugat la preţul final al bunurilor sau serviciilor. Acest preţ final reprezintă totalul valorii adăugate la fiecare etapă din procesul de producţie şi distribuţie. Furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii (persoana impozabilă) plăteşte TVA achitată pentru bunurile sau serviciile în cauză administraţiei fiscale naţionale după ce deduce TVA pe care a plătit-o la rândul său furnizorilor săi.

Sferă de aplicare

Operaţiunile efectuate cu titlu oneros pe teritoriul unui stat membru UE de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare sunt supuse TVA. Importurile realizate de orice persoană sunt de asemenea supuse TVA.

Operaţiunile impozabile includ:

livrarea de bunuri de către o persoană impozabilă; achiziţiile intracomunitare pe teritoriul unui stat membru de bunuri provenite

din alt stat membru; prestarea de servicii realizată de o persoană impozabilă; importurile de bunuri din afara UE (un teritoriu terţ * sau o ţară terţă).

O achiziţie intracomunitară de bunuri are loc numai în cazul în care bunurile sunt transportate dintr-un stat membru în altul. Aceasta are loc atunci când bunurile comercializate de către o persoană impozabilă în statul membru de plecare sunt achiziţionate în alt stat membru (de sosire) de către o persoană impozabilă care acţionează în acea calitate sau de către o persoană juridică neimpozabilă. De asemenea, achiziţia intracomunitară are loc în cazul mijloacelor de transport noi * şi al produselor supuse accizelor * cumpărate de alte persoane.

Dacă valoarea totală a achiziţiilor intracomunitare de bunuri efectuate de către persoanele juridice neimpozabile şi de către anumite categorii de persoane impozabile scutite nu depăşeşte un plafon minim de 10 000 EUR anual, aceste achiziţii sunt supuse taxei pe valoarea adăugată doar în cazul în care cumpărătorul respectiv hotărăşte să se înregistreze în scopuri de TVA.

Achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, obiecte de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi nu sunt supuse TVA atunci când vânzătorul este un comerciant impozabil sau un organizator de vânzări prin licitaţie publică care a plătit taxa pe bunurile în cauză în cadrul regimului special de taxare a marjei de profit.

Sferă de aplicare teritorială

TVA intracomunitară nu se aplică următoarelor teritorii terţe:

Insula Heligoland, teritoriul Büsingen, Ceuta, Melilla, Livigno, Campione d’Italia şi apele italiene ale Lacului Lugano (teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Uniunii);

Muntele Athos, Insulele Canare, teritoriile franceze de peste mări, Insulele Åland şi Insulele anglo-normande (teritorii care fac parte din teritoriul vamal al Uniunii).

Conform Tratatului, TVA nu se aplică nici în Gibraltar sau în acea parte din teritoriul Ciprului care nu se află sub controlul efectiv al guvernului Republicii Cipru. Aceste regiuni sunt considerate teritorii terţe.

Deoarece Principatul Monaco, Insula Man şi zonele Akrotiri şi Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit nu sunt considerate ţări terţe, TVA se aplică pe aceste teritorii.

Persoane impozabile

O persoană impozabilă este persoana care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau de rezultatele activităţii respective. Activitatea economică include orice activitate a producătorilor, comercianţilor sau persoanelor care prestează servicii, inclusiv activităţile miniere şi agricole şi activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale. În măsura în care sunt legate de un angajator printr-un contract de muncă sau prin orice alte legături juridice care dau naştere relaţiei angajator-angajat, activităţile salariaţilor şi ale altor persoane nu sunt considerate ca fiind realizate în mod independent.

Orice persoană care livrează, în mod ocazional, un mijloc de transport nou, transportat în alt stat membru, este de asemenea considerată persoană impozabilă.

Un stat membru poate, de asemenea, considera ca persoană impozabilă orice persoană care efectuează, în mod ocazional, o operaţiune legată de o activitate economică şi, în special, livrarea unei clădiri sau a unor părţi ale unei clădiri şi a terenului pe care se află aceasta, înaintea primei ocupări, sau livrarea de terenuri construibile.

Statele, autorităţile regionale şi locale şi alte organisme de drept public nu sunt considerate persoane impozabile pentru activităţile sau operaţiunile în care se angajează ca autorităţi publice, mai puţin în cazul în care calitatea lor de persoane neimpozabile determină denaturări semnificative ale concurenţei. Atunci când efectuează anumite tranzacţii comerciale, aceste organisme sunt totuşi considerate persoane impozabile.

Operaţiuni taxabile

Livrarea de bunuri reprezintă transferul dreptului de a dispune de bunuri corporale în calitate de proprietar.

Orice operaţiune care nu constituie o livrare de bunuri reprezintă o prestare de servicii.

Achiziţia intracomunitară de bunuri reprezintă obţinerea dreptului de a dispune, în calitate de proprietar, de bunuri mobile corporale transportate către persoana care achiziţionează aceste bunuri în alt stat membru.

Importul de bunuri reprezintă intrarea pe teritoriul UE a unor bunuri care nu se află în liberă circulaţie. Constituie, de asemenea, import, intrarea pe teritoriul Uniunii a bunurilor care se află în liberă circulaţie şi provin dintr-un teritoriu terţ.

Locul operaţiunilor

Locul unei livrări de bunuri este:

locul unde se găsesc bunurile la momentul la care este efectuată livrarea (în cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate);

locul unde se găsesc bunurile la momentul la care începe expedierea sau transportul către client (în cazul în care bunurile sunt expediate sau transportate);

punctul de plecare al transportului de călători (în cazul în care bunurile sunt comercializate la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor);

locul în care se găseşte clientul (în cazul livrării de gaz printr-un sistem de distribuţie a gazelor naturale de pe teritoriul UE sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, al livrării de electricitate sau al livrării de energie pentru încălzire sau pentru răcire prin reţele de termoficare sau de răcire).

Locul unei achiziţii intracomunitare de bunuri este considerat a fi locul unde se încheie transportul bunurilor către persoana care le achiziţionează.

Locul prestării de servicii către persoane impozabile se consideră a fi locul unde clientul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice sau, dacă serviciul este prestat la un sediu comercial fix pe care clientul îl are în altă parte, locul unde se află acel sediu comercial fix sau, în absenţa oricărui sediu comercial, locul unde clientul îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită. Locul prestării de servicii către o persoană neimpozabilă se consideră a fi locul unde prestatorul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice sau, dacă serviciul este prestat de la un sediu comercial fix pe care prestatorul îl are în altă parte, locul unde se află acel sediu comercial fix sau, în absenţa oricărui sediu comercial, locul unde prestatorul îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

Există, totuşi, nişte excepţii de la aceste reguli generale. Serviciile în cauză le includ pe cele legate de bunurile imobile, transportul de pasageri şi transportul de mărfuri, cele legate de activităţile culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative şi de divertisment, cele legate de restaurante şi serviciile de catering şi cele legate de închirierea pe termen scurt a mijloacelor de transport. Principalul obiectiv al acestor excepţii este să asigure impozitarea serviciului la locul unde acesta este consumat.

În relaţiile cu ţările terţe, pentru a evita dubla impozitare, neimpozitarea sau denaturarea concurenţei, statele membre pot considera:

locul prestării anumitor servicii situat pe teritoriul lor ca fiind situat în afara UE, atunci când utilizarea şi exploatarea efective au loc în afara UE;

locul prestării anumitor servicii situat în afara UE ca fiind situat pe teritoriul lor, atunci când utilizarea şi exploatarea efective au loc pe teritoriul lor.

Locul importului de bunuri este statul membru în care se află bunurile la momentul intrării în UE.

Fapt generator şi exigibilitatea TVA

Mai puţin într-un număr de cazuri enumerate în mod special, faptul generator * de TVA intervine şi TVA devine exigibilă * atunci când sunt livrate bunurile sau sunt prestate serviciile.

În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine atunci când este efectuată achiziţia şi TVA devine exigibilă în cea de a cincisprezecea zi a lunii următoare celei de achiziţie. Cu toate acestea, în cazul în care factura este emisă înaintea acestei date, TVA devine exigibilă de la data la care este emisă factura.

Începând cu 1 ianuarie 2013 însă, când intră în vigoare Directiva 2010/45/UE, TVA va deveni exigibilă la emiterea facturii sau la expirarea termenului limită menţionat la articolul 222 din această directivă, în cazul în care nu s-a emis nicio factură până la acea dată.

În cazul importului de bunuri, faptul generator intervine şi TVA devine exigibilă atunci când bunurile sunt introduse într-un stat membru.

Baza de impozitare

Pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii şi pentru achiziţia intracomunitară de bunuri, baza de impozitare include toate elementele care reprezintă contrapartida obţinută de către furnizor sau prestator de la client, în schimbul livrării sau al prestării în cauză. Aceasta include subvenţiile direct legate de preţul operaţiunilor respective. Suma include de asemenea impozitele, drepturile, prelevările şi taxele (cu excepţia TVA în sine) şi cheltuielile accesorii solicitate de către furnizor sau prestator clientului, dar exclude anumite reduceri de preţ, rabaturi şi reduceri şi decontări ale cheltuielilor efectuate.

În cazul importurilor de bunuri, baza de impozitare este valoarea în vamă. Aceasta include impozitele, drepturile, prelevările şi alte taxe datorate în afara statului membru de import şi cele datorate ca urmare a importului (cu excepţia TVA în sine) şi cheltuielile accesorii (ambalare, transport etc.).

Cote de TVA

Operaţiunile impozabile sunt taxate la cotele şi în condiţiile stabilite de statul membru în care acestea au loc. Cota standard a TVA este fixată sub forma unui procent din baza de impozitare care, până la 31 decembrie 2015, nu poate fi mai mic de 15 %.

Statele membre pot aplica una sau două cote reduse, reprezentând un procent care nu poate fi mai mic de 5 %. Cotele reduse se pot aplica numai livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii din categoriile prevăzute în anexa III la Directiva TVA (astfel cum a fost modificată de Directiva 2009/47/CE).

Statele membre pot, de asemenea, după consultarea comitetului TVA, să aplice o cotă redusă livrării de gaze naturale, electricitate şi încălzire urbană.

În fine, prin derogare de la normele uzuale, unele state membre au fost autorizate să menţină cote reduse, inclusiv pe cele inferioare cotelor minime, sau cote zero, în anumite regiuni.

Unele dintre aceste derogări, prevăzute în actul de aderare al celor zece ţări care s-au alăturat Uniunii Europene la 1 mai 2004, s-au aplicat doar până la 31 decembrie 2010. Altele au fost prelungite sau integrate în normele generale prin Directiva 2009/47/CE.

Scutiri

Bunurile şi serviciile scutite de TVA sunt vândute către consumatorul final fără a se aplica TVA la vânzare. Cu toate acestea, atunci când livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este scutită de la plata TVA, furnizorul sau prestatorul nu poate deduce TVA la achiziţii. O astfel de scutire fără drept de deducere înseamnă că o TVA „ascunsă” rămâne inclusă în preţul plătit de consumator. Trebuie să se facă diferenţa clară între această scutire şi o cotă zero a TVA, menţinută prin derogare în unele state membre şi care înseamnă că preţul final către consumator nu include nicio TVA reziduală.

Există, de asemenea, scutiri cu drept de deducere al căror obiectiv principal este să ţină cont de locul în care bunurile sau serviciile se consideră că au fost consumate şi, prin urmare, impozitate: acestor operaţiuni nu li se aplică nicio TVA în statul lor membru de origine, fiindcă vor fi impozitate în ţara de destinaţie.

Scutiri fără drept de deducere

Din motive socioeconomice, următoarele operaţiuni sunt scutite:

anumite activităţi de interes general (cum ar fi spitalizarea şi îngrijirea medicală, livrarea de bunuri şi prestarea de servicii legate de ajutorul social şi securitatea socială, învăţământul şcolar şi universitar şi anumite servicii culturale);

anumite operaţiuni incluzând asigurarea, acordarea de credite, unele servicii bancare, livrarea de timbre poştale, loterii şi jocuri de noroc şi anumite livrări de bunuri imobile.

Pentru a facilita schimburile comerciale, unele importuri de bunuri din afara UE sunt scutite. Printre acestea se numără importul final al bunurilor a căror livrare este scutită în statul membru de import şi al bunurilor al căror import final este reglementat de Directivele 2007/74/CE (bunuri transportate în bagajele personale ale pasagerilor), 2009/132/CE (bunuri importate în scopuri necomerciale) şi 2006/79/CE (loturi mici de bunuri cu caracter necomercial).

Scutiri cu drept de deducere

Pentru a ţine cont de locul în care bunurile şi serviciile se consideră că au fost consumate şi, prin urmare, impozitate, următoarele operaţiuni sunt scutite cu drept de deducere:

livrările intracomunitare de bunuri, incluzând mijloacele de transport noi şi produsele supuse accizelor expediate dintr-un stat membru în altul;

exporturile de bunuri din UE către un teritoriu terţ sau o ţară terţă;

unele operaţiuni legate de transportul internaţional sau tratate ca exporturi;

prestările de servicii efectuate de către intermediari când aceştia participă la operaţiunile legate de exporturi;

unele operaţiuni legate de comerţul internaţional, cum ar fi cele privind antrepozitele vamale şi alte antrepozite.

Deduceri

O persoană impozabilă care achiziţionează bunuri sau servicii are dreptul de a deduce valoarea TVA în statul membru în care efectuează operaţiunile respective, dacă bunurile sau serviciile sunt utilizate în scopul activităţii sale economice profesionale. O persoană impozabilă care a plătit TVA într-un stat membru în care nu este stabilită poate obţine rambursarea acesteia printr-o procedură electronică specială. Dreptul de deducere nu se aplică în cazul unei activităţi economice scutite sau dacă persoana impozabilă se califică pentru un regim special (de exemplu scutirea de TVA pentru întreprinderile mici).

În anumite cazuri, deducerile pot fi limitate sau regularizate. Pentru exercitarea dreptului de deducere este necesar să se îndeplinească anumite condiţii, în special obligaţia de a deţine o factură.

Obligaţiile persoanelor impozabile şi ale anumitor persoane neimpozabile

TVA se plăteşte:

de către orice persoană impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii impozabilă, mai puţin în anumite cazuri specifice în care taxa se plăteşte de către o altă persoană, în special de către un client care utilizează procedura de taxare inversă;

de către persoana care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri impozabile;

la import, de către persoana desemnată sau recunoscută ca persoană obligată la plata taxei de statul membru de import.

Persoanele impozabile trebuie să declare când încep, îşi modifică sau încetează activitatea ca persoane impozabile şi să ţină registre suficient de detaliate.

Persoanele impozabile trebuie să se asigure că o factură (DE) (EN) (FR) suficient de detaliată este emisă pentru bunurile şi serviciile pe care le livrează sau le prestează către o altă

persoană impozabilă sau către o persoană juridică neimpozabilă. Factura trebuie emisă şi în alte câteva cazuri.

Derogări

În anumite condiţii, statele membre pot fi autorizate să introducă derogări pentru a simplifica colectarea TVA sau pentru a evita anumite infracțiuni sau fraude fiscale.

Regimuri speciale

Există regimuri speciale de TVA pentru:

întreprinderi mici; producători agricoli (regimul comun forfetar); bunuri second-hand, obiecte de artă, obiecte de colecţie şi

antichităţi; aurul de investiţii; agenţii de turism; serviciile furnizate pe cale electronică.

Consumatori

Unele regimuri de TVA nu privesc doar operatorii economici în mod direct, ci şi persoanele particulare şi consumatorii finali. Este vorba, de exemplu, despre situaţia în care o persoană particulară achiziţionează bunuri în alt stat membru. În cazul în care consumatorul duce el însuşi/ea însăşi bunurile acasă, TVA este plătită în statul membru în care acestea au fost comercializate şi achiziţionate (adică la origine). Unele persoane impozabile scutite şi unele persoane juridice neimpozabile au, de asemenea, dreptul să achiziţioneze o cantitate limitată de bunuri în alt stat membru ca urmare a normelor care reglementează impozitarea schimburilor comerciale dintre ţările UE. În cazul acestor persoane, regimul se bazează deja pe principiul impozitării în statul membru de origine al bunurilor şi serviciilor livrate sau prestate (a se vedea sfârşitul sintezei).

Principiul originii nu se aplică însă atunci când bunurile sunt comercializate la distanţă, şi anume atunci când cumpărătorul şi vânzătorul se află în state diferite şi bunurile sunt expediate. Dacă valoarea bunurilor vândute anual depăşeşte un anumit plafon (35 000 EUR sau 100 000 EUR, în funcţie de statul membru), furnizorul trebuie să aplice principiul destinaţiei şi trebuie în orice caz să facă acest lucru în cazul vânzării la distanţă a produselor supuse accizelor. Conform acestui principiu, furnizorul facturează TVA în statul membru de destinaţie la cota aplicabilă în acel stat.

Principiul originii nu se aplică atunci când se achiziţionează mijloace de transport noi în alt stat membru. În acest caz, cumpărătorul plăteşte TVA în statul membru de destinaţie.

Combaterea fraudei fiscale

Frauda fiscală împiedică buna funcţionare a pieţei interne creând fluxuri nejustificate de bunuri şi permiţând ca bunurile să fie introduse pe piaţă la preţuri anormal de joase.

Pentru a combate acest flagel, Directiva 2008/117/CE introduce următoarele măsuri:

instituirea unui termen de o lună pentru informaţiile privind livrările intracomunitare de bunuri;

introducerea unei aceeaşi perioade fiscale pentru furnizor şi pentru cumpărător sau beneficiar în contextul tranzacţiilor intracomunitare;

reducerea sarcinii administrative; autorizarea operatorilor economici să depună trimestrial

declaraţiile recapitulative privind livrările intracomunitare de bunuri.