bibliografia sf. maslu

10
BIBLIOGRAFIE PRIVIND TAINA SFÂNTULUI MASLU * Androutzos, Hristu, Maslul, în „Dogmatica Bisericii Ortodoxe“, Editura şi tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1930, 426-431. Avdeev, Dimitri Aleksandrovici, Când sufletul este bolnav. Un psihiatru ortodox despre bolile psihice, alcoolism, narcomanie, fumat, Editura Sofia / Cartea ortodoxă, Bucureşti – Alexandria, 2005. Avramescu, pr. drd. Ioan, Fiinţa Bisericii şi Sfintele Taine, în „Ortodoxia“, XXIV (1972), nr. 4, p. 535-542. Balca, N., Sensul suferinţei în creştinism, în „Studii teologice“, IX (1957), nr. 3-4, p. 155-176. Bănescu, prof. dr. Marcu, Maslul de obşte. Între lăsări şi abateri , în „Mitropolia Banatului“, XXX (1980), nr. 4-6, p. 296-300. Bodogae, pr. prof. Teodor, Săvârşirea Sfintelor Taine şi a ierurgiilor, prilejuri pentru pastoraţie, în „Îndrumător bisericesc“, 132 (1984), Sibiu, 1984, p. 59-61. Branişte, pr. prof. Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în „Ortodoxia“, XI (1959), nr. 4, p. 499-517. Idem, Sfântul Maslu, în „Liturgica specială pentru institutele teologice“, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1985, p. 476-486. Bria, pr. prof. Ion, Despre Sfintele Taine, în „Studii teologice“, XLIX (1997), nr. 3-4, p. 22-30. Bude, prof. dr. Ioan, Simbolismul biblic al Sfintelor Taine şi sensurile lor bisericeşti în Noul Testament, în „Altarul Banatului“, XIX (2008), nr. 1-3, p. 8-12.

Upload: lazar-petrisor

Post on 06-Dec-2014

136 views

Category:

Documents


7 download

TRANSCRIPT

Page 1: Bibliografia Sf. Maslu

BIBLIOGRAFIE

PRIVIND TAINA SFÂNTULUI MASLU *

Androutzos, Hristu, Maslul, în „Dogmatica Bisericii Ortodoxe“, Editura şi tiparul Tipografiei

Arhidiecezane, Sibiu, 1930, 426-431.

Avdeev, Dimitri Aleksandrovici, Când sufletul este bolnav. Un psihiatru ortodox despre bolile psihice,

alcoolism, narcomanie, fumat, Editura Sofia / Cartea ortodoxă, Bucureşti – Alexandria, 2005.

Avramescu, pr. drd. Ioan, Fiinţa Bisericii şi Sfintele Taine, în „Ortodoxia“, XXIV (1972), nr. 4, p. 535-542.

Balca, N., Sensul suferinţei în creştinism, în „Studii teologice“, IX (1957), nr. 3-4, p. 155-176.

Bănescu, prof. dr. Marcu, Maslul de obşte. Între lăsări şi abateri, în „Mitropolia Banatului“, XXX (1980),

nr. 4-6, p. 296-300.

Bodogae, pr. prof. Teodor, Săvârşirea Sfintelor Taine şi a ierurgiilor, prilejuri pentru pastoraţie, în

„Îndrumător bisericesc“, 132 (1984), Sibiu, 1984, p. 59-61.

Branişte, pr. prof. Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în „Ortodoxia“, XI (1959),

nr. 4, p. 499-517.

Idem, Sfântul Maslu, în „Liturgica specială pentru institutele teologice“, Editura Institutului Biblic şi de

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1985, p. 476-486.

Bria, pr. prof. Ion, Despre Sfintele Taine, în „Studii teologice“, XLIX (1997), nr. 3-4, p. 22-30.

Bude, prof. dr. Ioan, Simbolismul biblic al Sfintelor Taine şi sensurile lor bisericeşti în Noul Testament, în

„Altarul Banatului“, XIX (2008), nr. 1-3, p. 8-12.

Buzescu, pr. prof. Nicolae, Lucrarea Duhului Sfânt în Sfintele Taine, în „Ortodoxia“, XXXI (1979), nr. 3-4,

p. 562-582.

Cândea, pr. prof. dr. Spiridon, Îngrijirea pastorală a celor bolnavi, în „Mitropolia Ardealului“, II (1957),

nr. 1-2, p. 87-100.

Idem, Taina Sfântului Maslu, în „Mitropolia Ardealului“, IX (1964), nr. 9-10, p. 655-662.

Câţi preoţi oficiază Sfântul Maslu?, în „Mitropolia Banatului“, VI (1956), nr. 1-3, p. 95.

Cleopa, arhim. Ilie, Despre Taina Sfântului Maslu, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“, LVIII (1982), nr.

10-12, p. 764-765.

Chirică, pr. Constantin Grigore, Biserica şi sănătatea poporului, în „Mitropolia Moldovei şi Bucovinei“,

LXVIII (1992), nr. 1-3, p. 113-122.

Page 2: Bibliografia Sf. Maslu

Chirilă, pr. prof. dr. Ioan, Discontinuităţile existente între teologie şi medicină generate de problematica

sufletului, în „Medicii şi Biserica“, Editura Renaşterea, Cluj, 2005, vol. III, p. 14-24.

Chirilă, prof. univ. dr. Pavel şi colaboratorii, Meditation on biblical medicine, Editura Christiana, Bucureşti,

1992.

Idem, Ispite primejdioase în medicină şi teologie, în „Medicii şi Biserica“, Editura Renaşterea, Cluj, 2005,

vol. III, p. 156-162.

Idem şi colaboratorii, Principii de bioetică. O abordare creştină, Editura Christiana, Bucureşti, 2008.

Idem, Vindecarea, Editura Christiana, Bucureşti, 2009.

Chiţescu, prof. Nicolae, Sfintele Taine – temeiuri biblice şi patristice, în „Studii teologice“, 1949, nr. 7-8, p.

514-534.

Citirigă, pr. conf. dr. Vasile, Temeiurile dogmatice ale Sfintelor Taine, în „Ortodoxia“, LVI (2005), nr. 1-2,

p. 21-42.

Colotelo, pr. Mihail, Importanţa Tainei Sfântului Maslu în pastoraţie, în „Îndrumător bisericesc“, 138

(1990), Sibiu, p. 81-84.

Cornescu, C., Rânduiala Sfintei Taine a Cununiei, Mărturisirii şi Maslului în diferitele ediţii ale

Molitfelnicului slav şi român folosit în Biserica Ortodoxă Română, în „Mitropolia Olteniei“, XIV (1962), nr.

10-12, p. 602-623.

Corniţescu, pr. prof. Constantin, Sfintele Taine în Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă, în „Studii

teologice“, XXXII (1980), nr. 7-10, p. 714-720.

Cristea, George, Despre boală şi pocăinţă, în „Călăuză ortodoxă“, X (1999), nr. 130-131, p. 18.

Cristescu, drd. Vasile, Mântuire şi tămăduire, în „Mitropolia Moldovei şi Bucovinei“, LXVII (1991), nr.

9-12, p. 91-111.

Idem, Convertirea şi tămăduirea sufletească a creştinului în viaţa Bisericii, în „Altarul Banatului“, XVI

(2005), nr. 4-6, p. 21-30.

Dumitraşcu, Lucian, Vindecarea miraculoasă: sacru şi profan, în „Medicii şi Biserica“, Editura Renaşterea,

Cluj, 2005, vol. III, p. 190-193.

Dură, pr. Nicolae, Propovăduirea Cuvântului şi Sfintele Taine în lucrarea de mântuire, în „Studii

teologice“, L (1998), nr. 1-2, p. 3-286.

Engelhardt jr, H. Tristan, Fundamentele bioeticii creştine. Perspectiva ortodoxă, Editura Deisis, Sibiu,

2005.

Page 3: Bibliografia Sf. Maslu

Faros, Filothei, Mitul bolii psihice, Editura Cartea ortodoxă, Alexandria, 2009.

Felea, prof. dr. Ilarion, Sfintele Taine, în „Îndrumător bisericesc“, 141 (1993), Sibiu, 1993, p. 160-162.

Floca, arhid. prof. dr. Ioan, Particularităţi şi convergenţe în Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă şi în

Confessio augustana privitor la Sfintele Taine, în „Studii teologice“, XXXII (1980), nr. 7-10, p. 720-729.

Florea, protos. Lucian, Sfintele Taine şi ierurgii în pastoraţia preotului, în „Îndrumător bisericesc, misionar

şi patriotic“, nr. 5, Galaţi, 1989, p. 150-156.

Foundoulis, Ioannis, Dialoguri liturgice, Editura Bizantină, Bucureşti, vol. I – 2008 (p. 122-124, 265-266),

vol. III – 2009 (p. 29-38, 185-190), vol. IV – 2009 (p. 207).

Galeriu, pr. prof. dr. Constantin, Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă, în „Îndrumător bisericesc“, Buzău,

1982, p. 126-145.

Grosu, prof. Nicolae, Taina Sfântului Maslu, în „Ortodoxia“, XXXI (1979), nr. 3-4, p. 553-561.

Ică, pr. prof. dr. Ioan, Sfintele Taine în viaţa Bisericii după Mărturisirile de credinţă ortodoxe din secolele

XVI-XVII, în „Mitropolia Ardealului“, XXVII (1982), nr. 10-12, p. 611-622.

Ioanicescu, pr. lect. Ioan, Tâlcuirea Sfintelor Taine după opera Sfântului Simeon al Tesalonicului, în

„Mitropolia Olteniei“, XLVII (1995), nr. 1-2, p. 16-36.

Ionescu, pr. prof. Onorar Ion, Cuvinte de învăţătură la Sfintele Taine (II), în „Glasul Bisericii“, XLIII

(1984), nr. 1-2, p. 39-45.

Iordăchescu, pr. magistrand Gheorghe, Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine ca mijloace de păstorire, în

„Studii teologice“, X (1958), nr. 7-8, p. 485-494.

Învăţătura creştină (teologia): Sfintele Taine: Botezul, Pocăinţa, Euharistia, Preoţia, Nunta şi Maslul, în

„Mitropolia Banatului“, XXI (1971), nr. 1-3, p. 60-78.

Larchet, Jean Claude, Terapeutica bolilor mintale. Experienţa Răsăritului creştin din primele secole,

Editura Harisma, Bucureşti, 1997.

Idem, Teologia bolii, Editura „Oastea Domnului“, Sibiu, 1997.

Idem, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, Bucureşti, 2001.

Liţiu, pr. dr. Gheorghe, Taina vindecării bolnavilor, în „Telegraful român“, 130 (1982), nr. 7-10, p. 5.

Page 4: Bibliografia Sf. Maslu

Idem, Din învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi despre Sfintele Taine (I), în „Îndrumător

bisericesc, misionar şi patriotic“, VI, Oradea, 1989, p. 70-74.

Maier, prot. Ilie, Învăţătura despre Sfintele Taine, în „Îndrumător bisericesc“, nr. 1, Timişoara, 1980, p.

83-90.

Manolache, Anca, Taina Sfântului Maslu (Eleoungerea), în „Glasul Bisericii“, XLVII (1988), nr. 6, p.

73-85 şi în vol. „Sfintele Taine în viaţa Bisericii“, Editura Renaşterea, Cluj - Napoca, 2004, p. 139-152.

Marcu, pr. prof. dr. Grigore, Actualitatea Epistolei Sfântului Iacov, în „Mitropolia Ardealului“, II (1957),

nr. 1-2, p. 26-52.

Maslul, în „Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă“, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, p. 157, 285-286.

Melehov, prof. Dimitri, Psihiatria şi problemele vieţii duhovniceşti, Editura Sofia / Cartea ortodoxă,

Bucureşti, 2008.

Meyendorff, Paul, Taina Sfântului Maslu: ungerea bolnavilor, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011.

Micle, ierom. drd. Veniamin, Cuvântul lui Dumnezeu şi Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă, în

„Ortodoxia“, XXIV (1972), nr. 4, p. 543-556.

Mihoc, pr. asist. dr. Vasile, Sfintele Taine, mijloace de mântuire şi sfinţire a credincioşilor, în „Mitropolia

Ardealului“, XXVIII (1983), nr. 7-8, p. 447-.455.

Mirea, pr. Costache, Taina Sfântului Maslu, în „Îndrumător bisericesc şi patriotic“, V (1988), Oradea, p.

105-107.

Mourkus Takla, dr. Talaat, Taina Sfântului Maslu în Biserica coptă şi în Biserica Ortodoxă Română, în

„Mitropolia Moldovei şi Bucovinei“, XVIII (2008), nr. 7-12, p. 169-186.

Necula, pr. conf. dr. Constantin, Taina Sfântului Maslu, în „Porţile cerului“, Editura Agnos, Sibiu, 2007,

vol. II, p. 5-58.

Necula, pr. prof. dr. Nicolae, Ce este Sfântul Maslu?, în „Biserică şi cult pe înţelesul tuturor“, Editura

Europartner, Bucureşti, 1995, p. 171-172.

Idem, Cu ce şi când se săvârşeşte Sfântul Maslu?, în „Biserică şi cult pe înţelesul tuturor“, Editura

Europartner, Bucureşti, 1995, p. 173-174.

Page 5: Bibliografia Sf. Maslu

Idem, Ce este deschiderea cărţii şi dacă este îndreptăţită practicarea ei?, în „Vestitorul Ortodoxiei“, III

(1991), nr. 49-50, p. 7 şi în „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică“, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi,

1996, vol. I, p. 243-248.

Idem, Poate fi săvârşită Taina Sfântului Maslu numai de un singur preot?, în „Vestitorul Ortodoxiei“, IV

(1992), nr. 65, p. 7 şi în „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică“, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi,

1996, vol. I, p. 239-242.

Idem, Când şi cum se săvârşeşte corect Taina Sfântului Maslu, în „Vestitorul Ortodoxiei“, VIII (1996), nr.

155, p. 7 şi în „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică“, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2001, vol. II,

p. 405-409.

Idem, Pot fi săvârşite Sfintele Taine sau alte lucrări sfinţitoare ale Bisericii fără prezenţa primitorului?, în

„Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică“, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2001, vol. II, p. 410-415.

Idem, Este „Vindecarea arborelui genealogic“ în concordanţă cu învăţătura adevărată de credinţă?, în

„Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică“, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2001, vol. II, p. 416-424;

într-o formă primară, şi în „Biserică şi cult pe înţelesul tuturor“, Editura Europartner, Bucureşti, 1995, p.

175-176.

Nicolae, Sfântul Mitropolit al Alma Atei şi Kazahstanului, Sufletul omenesc între boală şi vindecare,

Editura Sofia / Cartea ortodoxă, Bucureşti, 2006.

Otomega-Colcea, diac. drd. Emil Sorin, Locul Tainei Sfântului Maslu în lucrarea sacramentală a Bisericii,

în „Biserica Ortodoxă Română“, CXXIV (2006), nr. 4-6, p. 321-325.

Paschia, pr. dr. Gh., Sfinţii Părinţi despre încercare, îndoială... întinare, în „Mitropolia Olteniei“, XLII

(1990), nr. 4-6, p. 204-208.

Păun, arhid. Viorel, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în „Almanah bisericesc“,

Slobozia, 2002, p. 36-43.

Pintea, Ioan, Cu realism creştin despre minuni, în „Medicii şi Biserica“, Editura Renaşterea, Cluj, 2005,

vol. III, p. 194-200.

Pop, pr. Vasile, Sfintele Taine, temeiuri scripturistice, în „Glasul Bisericii“, XXXIV (1975), nr. 1-2, p.

41-47.

Popa, Mihai, Îndrumar pentru restabilirea sănătăţii, Tipografia Semne, Bucureşti, 2001.

Popescu, pr. vicar O., Suferinţe, în „Glasul Bisericii“, XLIII (1984), nr. 7-9, p. 505-507.

Prescure, arhim. prof. Vasile, Concepţia budistă despre suferinţă în lumina învăţăturii creştine, în

„Mitropolia Ardealului“, XXX (1985), nr. 5-6, p. 311-320.

Pricop, prot. I., Sfintele Taine: a Mirului, a Cununiei şi a Maslului, în „Mitropolia Moldovei şi a Sucevei“,

LIII (1977), nr. 1-3, p. 125-140.

Pruteanu, Petru, Slujba Sfântului Maslu: istorie şi actualitate, în „Altarul Reîntregirii“, XV (2010), nr. 2, p.

223-242.

Page 6: Bibliografia Sf. Maslu

Radu, pr. prof. Dumitru, Sfintele Taine în viaţa Bisericii, în „Studii teologice“, XXXIII (1981), nr. 3-4, p.

172-195.

Idem, Sfintele Taine ale Bisericii după tradiţia apostolică din punct de vedere ortodox, în „Biserica

Ortodoxă Română“, XCVIII (1980), nr. 11-12, p. 1129-1140.

Idem şi colaboratorii, Sfântul Maslu, în „Îndrumări misionare“, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, p.600-607.

Radu, pr. prof. Simion, Despre Sfintele Taine, în „Glasul Bisericii“, XXXIII (1974), nr. 7-8, p. 630-634.

Radu, pr. T., Răbdarea în suferinţă, în „Mitropolia Ardealului“, XXII (1977), nr. 7-9, p. 588-590.

Răducă, diac. asist. Vasile, Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului, în „Biserica Ortodoxă Română“,

CVII (1989), nr. 7-10, p. 175-190.

Remete, pr. prof. George, Suferinţa umană şi iubirea divină, în „Ortodoxia“, LVI (2005), nr. 1-2, p.

133-147.

Idem, Legătura dintre Sfânta Cruce şi Sfintele Taine, în „Îndrumător bisericesc, misionar şi patriotic“, Alba

Iulia, XI (1987), p. 28-32.

Rizescu, Ioan, Taina Sfântului Maslu, în „Adevărul bisericesc“, I (1912), nr. 5-6, p. 26.

Sava, pr. conf. dr. Viorel, Taina Sfântului Maslu în romano-catolicism, după Conciliul II Vatican, în

„Mitropolia Moldovei şi Bucovinei“, LXXVI (2000), nr. 1-6, p. 69-85 şi în „Sfintele Taine în tradiţia liturgică

romano-catolică – prezentare şi evaluare din perspectivă ortodoxă“, Editura Performantica, Iaşi, 2007, p.

213-238.

Savu, diac. dr. Teodor, Rolul de seamă al Sfintelor Taine în viaţa duhovnicească, în „Îndrumător bisericesc,

misionar şi patriotic“, Oradea, VI (1989), p. 64-70.

Sârbu, pr. prof. Corneliu, Sfintele Taine şi ierurgiile ortodoxe în prezentare protestantă, în „Mitropolia

Olteniei“, XVIII (1966), nr. 7-8, p. 706-714.

Semen, pr. prof. Petre, Învăţătura Bisericii Ortodoxe despre Sfintele Taine şi ierurgii, în „Îndrumător

bisericesc, misionar şi patriotic“, nr. 2, Craiova, 1985, p. 80-89.

Simeon al Tesalonicului, Sfântul, Pentru Sfântul Maslu, în „Tratat asupra tuturor dogmelor credinţei noastre

ortodoxe, după adevăratele principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi“, Editura Arhiepiscopiei

Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2003, vol. II, capitolele 283-288, 291-292, p. 31-39.

Slevas, diac. Viorel, Taina Sfântului Maslu, în „Îndrumător pastoral“, Alba Iulia, VIII (1984), p. 57-58.

Stăniloae, pr. prof. dr. Dumitru, Taina Maslului, în „Teologia dogmatică ortodoxă“, Editura Institutului

Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997, vol. III, p. 135-144.

Idem, Tainele Bisericii, ca trepte ale transcenderii noastre spre Dumnezeu cel în Treime slăvit prin Hristos,

în cursul vieţii noastre pământeşti, în „Almanah bisericesc“, Târgovişte, 2004, p. 12-18.

Streza, pr. asist. dr. Liviu, Sfintele Taine şi ierurgiile în viaţa Bisericii şi a credincioşilor, în „Almanahul

Vestitorul“, nr. 4, Paris, 1988, p. 144-150.

Page 7: Bibliografia Sf. Maslu

Şoima Gheorghe, Cuvânt de învăţătură la săvârşirea Sfântului Maslu, în „Mitropolia Ardealului, XXIII

(1978), nr. 1-3, p. 84-86.

Teofan Zăvorâtul, Sfântul, Boala şi moartea, Editura Sophia, Bucureşti, 2003.

Teognost, monahul, Taina Sfântului Maslu. Taina vindecării sufletului şi trupului, Editura „Credinţa

strămoşească“ – Tipografia Multiprint, Iaşi, 2002.

Theodoret, Episcop al Cyrului, Tămăduirea bolilor elineşti, în „Altarul Banatului“, XLVIII (1998), nr. 7-9,

p. 98-108.

Thermos, pr. Vasilios, Om la orizont! Psihologia şi psihiatria ortodoxă, Editura Sofia / Cartea ortodoxă,

Bucureşti, 2010.

Tudor, pr. Nichifor, Taina Sfântului Maslu, în „Mitropolia Ardealului“, XXXIII (1988), nr. 4, p. 16-20.

Varga, pr. Petru, Sfânta Taină a Maslului, în „Îndrumător bisericesc“, Cluj-Napoca, 1981, p. 131-134.

Vasile cel Mare, Sfântul, De prospera et adversa et de prudentia (Despre bucurii şi necazuri şi despre

înţelepciune), traducere de Constantin Daniel, în „Glasul Bisericii“, XLII (1983), nr. 1-3, p. 53-56.

Idem, Omilie pentru mângâierea unui bolnav, traducere de pr. prof. Nicolae Petrescu, în „Mitropolia

Olteniei“, XXXVII (1985), nr. 1-2, p. 45-49.

Vasilescu, diac. prof. Emilian, Sfintele Taine – generalităţi şi controverse interconfesionale, în „Studii

teologice“, II (1950), nr. 1-2, p. 21-39.

Vădana, pr. prof. Marian, Sfintele Taine – câteva consideraţii din punct de vedere ecumenic, în „Almanah

bisericesc“, Slobozia, 2000, p. 72-75.

Zăgreanu, arhid. prof. dr. Ioan, Desăvârşirea vieţii creştine prin Sfintele Taine, în „Mitropolia Ardealului“,

IX (1964), nr. 1-2, p. 73-98.

Idem şi colaboratorii, Sfânta Taină a Maslului, în „Teologia dogmatică. Manual pentru seminarele

teologice“, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991, p. 358-360.