biblia este adevarata

Biblia este totuşi adevǎratǎde Petru Popovici

"Întreabǎ dobitoacele, şi te vor învǎţa,pǎsǎrile cerului, şi îţi vor spune;vorbeşte pǎmîntului, şi te va învǎţa;şi peştii mǎrii îţi vor povesti"Iov 12:7,8PREFAŢǍ

I. NECESITATEA UNUI AŞA STUDIU

II. MǍRTURIA ARHEOLOGIEI

A. Perioada Patriarhalǎ1) Potopul. 2) Nimicirea Sodomei. 3) Împǎrǎţia hitiţilor. 4) Avram nomadul. 5) Iosif în Egipt. 6) Hurianii. 7) Scrisorile de la Mǎri şi amoriţii. 8) Textele feniciene de la Ugarit.B. Perioada Exodului1) Asuprirea în Egipt. 2) Moise. 3) Ieşirea din Egipt.C. Perioada cuceririi Canaanului1) Spre ţara promisǎ. 2) Primele cuceriri. 3) Aşezarea în Canaan.D. Perioada împǎraţilor1) Vremea lui Saul. 2) Vremea lui David. 3) Vremea lui Solomon. 4) Fuga lui Ieroboam. 5) Nǎvǎlirea lui Şişac. 6) Evidenţe despre Ahab. 7) Iehu şi obeliscul negru: 8) Analele lui Tiglat Pileser. 9) Documente despre Şalmanaser. 10) Evidenţe despre existenţa lui Sargon. 11) Confirmǎri pentru vremea lui Ezechia. 12) Probleme în legǎturǎ cu Manase.E. Perioada captivitǎţii1) Nebucadneţar şi Biblia. 2) Existenţa lui Belşaţar confirmatǎ de tǎbliţe.F. Perioada întoarcerii din captivitate1) Documente despre Cir. 2) Întoarcerea prinşilor de rǎzboi. 3) Evreii sub perşi.G. Perioada interbiblicǎH. Perioada naşterii Domnului Isus1) Sunt vrednici de crezare evangheliştii? 2) Oare a existat recensǎmântul? 3) A trǎit Irod pe vremea naşterii? 4) Încurcǎtura cu Quirinius.I. Perioada Bisericii Primare1) Guvernatorul insulei Cipru. 2) Au existat "politarhi" la Tesalonic? 3) S-au închinat atenierii "Unui Dumnezeu necunoscut"? 4) A fost Galion cîrmuitor al Ahaiei? 5) Cum arǎtau cǎrţile de vrǎjitorie de la Efes? 6) "Intrarea strǎinilor opritǎ". 7) Erast vistiernicul de la Corint.

III. MǍRTURIA FIZICII

2

1) Legea atracţiei universale. 2) Greutatea aerului. 3) Totul din atomi.

IV. MǍRTURIA ASTRONOMIEI1) A fost soarele creat în ziua a patra? 2) Existǎ întinderea cerului? 3) Pǎmântul sprijinit pe nimic. 4) Pǎmântul e rotund. 5) Globul e mǎsurat şi cântǎrit. 6) Mişcarea în spaţiu. 7) Pot fi legate apele? 8) S-a oprit soarele? 9) A existat steaua Betleemului?

V. MǍRTURIA ŞTIINŢELOR NATURALE1) Plante fǎrǎ soare? 2) Ordinea creaţiei. 3) Originea vieţii. 4) Împǎrţirea plantelor. 5) "Dupǎ soiul lor".

VI. MǍRTURIA ZOOLOGIEI1) A putut fi înghiţit Iona de peşte? 2) Au existat monştrii marini în Mediterana? 3) A putut fi dat afarǎde peşte? 4) S-a putut sǎ scape viu din sucul gastric?

VII. MǍRTURIA MATEMATICII

VIII. MǍRTURIA MANUSCRISELOR1) Evangheliile sunt scrise de evanghelişti. 2) Vechimea manuscriselor. 3) Veridicitatea constatatǎ din fragmente. 4) Veridicitatea constatatǎ din citate.

IX. MǍRTURIA UNOR OAMENI MARI

X. MǍRTURIA PERSONALǍ - PROBA INTERIOARǍ

XI. MǍRTURIA PERSONALǍ - PROBE EXTERIOARE1) Viaţa înnoitǎ. 2) Statornicia. 3) Puterea de biruinţǎ.

XII. PROBA VEŞNICIEI

3

PREFAŢǍ

Cartea de faţǎ este un studiu ce l-am ţinut în Timişoara în anul 1966. Ele nu sunt studii lucrate în liniştea unui birou, unde se poate urmǎri frumuseţea şi eleganţa stilului, ci sunt predici rostite la amvon. Prin bunǎvoinţa unora au fost înregistrate pe bandǎ, apoi au fost transcrise. Rǎmîne ca Domnul sǎ dea rǎsplata fiecǎruia pentru munca sa.Capitolul "Mǎrturia arheologiei" l-am revizuit şi îmbunǎtǎţit în lumina descoperirilor mai recente şi a materialului documentar de care am putut avea parte în vremea din urmǎ. Capitolul "Mǎrturia proroociilor" l-am scos afarǎ, cǎci va fi o lucrare separatǎ, iar la mǎrturia astronomiei am adǎugat constatarea calculatoarelor electronice cu privire la oprirea soarelui, descrisǎ în cartea lui Ioşua.Mǎrturisesc cǎ studiul mi-a fost folositor mie şi sper cǎ va fi folositor multora.Dezvoltarea credinţei e în funcţie de creşterea cunoştinţelor noastre, iar trǎinicia credinţei e în funcţie de verificarea teoreticǎ şi experimentalǎ a adevǎrului, de siguranţa cǎ ceea ce cunoşti şi crezi e adevǎrat.Fie ca o luminǎ deosebitǎ a Domnului sǎ se reverse prin aceastǎ umilǎ lucrare asupra fiecǎrui cititor, spre a cunoaşte cǎ Biblia, cartea aceasta veche, dispreţuitǎ de mulţi, este adevǎratǎ1.

Petru Popovici

1 Pe 5 octombrie 2005, în TimesOnline a apǎrut o luare de poziţie a bisericii catolice din Anglie, Scoţia şi Ţara

Galilor, The Gift of Scripture, care sfǎtuia credincioşii sǎ nu se aştepte la o acurateţe ştiinţificǎ de 100% ci, din contrǎ, sǎ ia Biblia mai mult ca o parabolǎ despre ce e bine şi ce e rǎu, adevǎrul Bibliei rǎmânând pe mai departe în informaţiile privind mântuirea sufletului iar nu în informaţia laicǎ (istoricǎ, geograficǎ, ştiinţe naturale). Urmǎtoarele versete au fost date ca exemplu de informaţii eronate: Geneza 2:21-22, 3:16, Matei27:25, Apocalipsa 19:20.

4


Biblia e "Cartea cǎrţilor". Ea este scrisǎ de mulţi autori şi aceştia de diferite categorii: oameni învǎţaţi şi oameni neînvǎţaţi, împǎraţi şi pescari, strîngǎtori de smochine şi ciobani, prooroci şi apostoli, legislatori şi medici. Cartea aceasta, care are 66 cǎrţi2 împǎrţite în 1189 capitole şi 31173 versete, cu un total de vreo 773746 cuvinte, am vrea sǎ ştim dacǎ este adevǎratǎ sau nu. Aceasta e o mare problemǎ a zilelor noastre. Azi omul nu e gata sǎ creadǎ tot ce i se spune. El vrea sǎ cerceteze şi sǎ se convingǎ.Cartea aceasta, care este denumitǎ "Cuvîntul lui Dumnezeu", care poartǎ pe paginile sale de peste 2000 de ori expresia: "Domnul a zis" sau "Aşa vorbeşte Domnul", am vrea sǎ ştim dacǎ este adevǎratǎ.Unii spun ca Biblia e o carte mitologicǎ, cǎ relatǎrile ei sunt legende, cǎ în cuprinsul ei sunt o mulţime de contraziceri; deci, dupǎ pǎrerea lor, Biblia nu este adevǎratǎ.Pentru noi, Biblia este de o valoare deosebitǎ, ca şi pentru toţi creştinii. Ea este Cartea de temelie. Pe ea se fundamenteazǎ crezul nostru în Dumnezeu, în Cristos Domnul şi în Duhul Sfînt. Ea este singurul nostru îndreptar de credinţǎ si de practicǎ. Din învǎţǎturile ei izvorǎsc virtuţile creştine şi frumoasa viaţǎ curatǎ, plinǎ de pace şi bucurie. Noi nu acceptǎm tradiţia, nu acceptǎm scrierile apocrife, ci doar Biblia, nimic în plus, nimic în minus3.Alţii, care au mai multe cǎrţi de temelie, se pot bizui pe ele. Dar noi avem numai Biblia şi dacǎ ea se dovedeşte neadevǎratǎ, aceasta înseamnǎ cǎ toatǎ credinţa noastrǎ este zadarnicǎ, toatǎ vieţuirea noastrǎ în curǎţie şi dragoste, toatǎ purtarea batjocurei din pricina lui Isus şi toate speranţele cu privire la rǎsplǎtirea şi fericirea veşnicǎ nu au nici un sens. Dacǎ Biblia nu este adevǎratǎ, înseamnǎ cǎ tot crezul nostru se prǎbuşeşte, cǎ tot edificiul grandios al Creştinismului nu are temelie4.Astǎzi, cînd telescoape uriaşe observǎ galaxii îndepǎrtate şi fotografiazǎ nebuloase în formarea lor, cînd cu ajutorul spectrului se analizeazǎ elementele din care este compusǎ o stea de la mii de ani luminǎ, cînd microscoape ionice cu mǎriri de milioane de ori cerceteazǎ atomul şi particulele elementare, cînd pe baza radioactivitǎţii se determinǎ vîrsta formaţiilor geologice şi a pieselorarheologice, astǎzi în faţa atîtor metode de cercetare mai poate rǎmîne Biblia în picioare?Dacǎ ea este numai o ticluire omeneascǎ, învelitǎ în falsa afirmaţie cǎ este o descoperire dumnezeiascǎ, autorii vrînd prin aceasta sǎ ne ducǎ în rǎtǎcire5, sǎ fie ştiut cǎ nu vrem sǎ ne lǎsǎm pǎcǎliţi. Scepticismul veacului nostru ne-a învǎţat sǎ nu dǎm crezare oricǎrei teorii, oricǎrei vorbe, ci sǎ le cercetǎm întîi. De aceea nu îi credem nici pe cei ce susţin cǎ Biblia nu este adevǎratǎ.Noi vrem sǎ ne convingem printr-o minuţioasǎ cercetare. Astfel o vom privi prin lunetǎ şi o vomanaliza prin microscop, o vom proba cu rigla de calcul şi pe baza radiaţiei. Voi chema mai multe ramuri ale ştiinţei sǎ depunǎ mǎrturie dacǎ Biblia este adevǎratǎ sau nu.

2 Acesta este canonul protestant. Prin canon se înţelege lista de lucrǎri/documente/materiale religioase

acceptate de cǎtre o religie. Prima datǎ noţiunea de canon a fost utilizatǎ în 367 en (Consiliul de la Cartagina, vezi Istoria bibliei, la urmǎ). Astfel, canonul protestant (inclusiv reformaţii, calviniştii şi evangheliştii) conţine 66 de cǎrţi (ştim cǎ Luther a eliminat printre altele cartea lui Daniel, vezi capitolul respectiv, mai încolo), cel catolic 73, samaritenii (da, chiar aceia din biblie) au doar 5 (Pentateuchul) deşi unii considerǎ şi Ioşua ca fǎcând parte din acest canon (numit acum Hexateuch), etiopienii ortodocşi 81 (cel mai lung canon), evreii 24 (din Vechiul testament, desigur, cu menţiunea cǎ aceste 24 de cǎrţi conţin marea parte a celor 39 creştine, doar cǎ sunt grupate mai compact; canonul evreiesc se mai numeşte Tanakh), ortodocşii ca. 80.

3 Atunci rugǎm autorul sǎ nu se foloseascǎ de aceste scrieri apocrife în argumentaţia sa.4 Fals. Ceea ce omul vrea sǎ creadǎ nu este un manual de istorie ci un mit. Cartea de matematicǎ nu poate fi

crezutǎ tocmai pentru cǎ este exactǎ şi se poate dovedi oricând cǎ aşa este.De altfel în toatǎ argumentaţia sa, autorul selecteazǎ anumite fragmente, uneori rupte din context, pe care le analizeazǎ, de cele mai multe ori sofist, le "dovedeşte"adevǎrate, şi extinde apoi acest rezultat la toatǎ biblia.Orice om, chiar fǎrǎ studii de logicǎ, îşi dǎ seama de aceastǎ şmecherie.

5 Nicidecum. Scopul era manipularea masei de oameni, la început evreiascǎ, apoi, "mulţumitǎ" Sf. Pavel, şi de alte naţionalitǎţi.

5

Cineva îmi spunea odatǎ cum fiind într-un grup, unul afirma sus şi tare cǎ Biblia nu este adevǎratǎ. Un altul îl întrerupse cu întrebarea: "Ascultǎ, ai citit dta vreodatǎ Biblia? Ai citit-o?" La aceasta, respectivul a rǎspuns sincer: "Nu, n-am citit-o.6"Gîndiţi-vǎ cǎ aş avea în faţa mea o farfurie cu mîncare şi fǎrǎ sǎ gust mǎcar o linguriţǎ, eu vin şi afirm cǎ nu este bunǎ. Oare e valabilǎ afirmaţia mea? Pe ce se întemeiazǎ ea? Un om cinstit nu poate critica un lucru pînǎ ce nu îl cunoaşte îndeaproape.Studiul acesta e necesar pentru credincioşii vremii noastre. Azi nu mai poţi zice cǎ tu crezi Biblia fiindcǎ preotul sau predicatorul ţi-a spus cǎ e adevǎratǎ.Tu însuţi trebuie sǎ fii convins cǎ e adevǎratǎ. Cînd alţii aud cǎ tu citeşti Biblia, rîd ironic şi-ţi zic: "Cum, mai citeşti Biblia? Se poate ca tu, om cu pregǎtire, sǎ crezi aşa ceva?" Ironia este o armǎ foarte ascuţitǎ. Pentru acei ce nu au cercetat, nu s-au convins ei personal de adevǎrul Bibliei, o aşa loviturǎ a vrǎjmaşului e gata sǎ-i doboare. La început, iau Biblia de pe masǎ ca sǎ n-o vadǎ alţii, iar cu vremea nu mai citesc deloc în ea. E cu totul altfel pentru unul care a probat-o şi ştie cǎ e aur curat. Bijutierul nu se sperie de pǎrerea ţǎranului cu privire la aur.Cu cît vei fi mai convins de adevǎrul Bibliei, cu atît vei fi mai de neclintit în credinţa ta.Studiul acesta e necesar chiar şi pentru cei ce sunt pe deplin convinşi cǎ Biblia e adevǎratǎ, cǎ este Cuvîntul lui Dumnezeu, ca sǎ o citeascǎ mai mult, sǎ o iubeascǎ mai mult. Mulţi au neglijat-o în vremea din urmǎ. Au trecut zile şi n-au citit-o. Nu au timp pentru ea şi nu le este foame de învǎţǎturile ei. Cercetarea noastrǎ va fi ca mirosul de fripturǎ, care trezeşte foamea şi în cel ce se pǎrea cǎ nu este flǎmînd; ca şi curǎţirea unui diamant ce zǎcea plin de praf, dar acum nu te mai saturi a-l privi, cum reflecteazǎ cu multele sale feţe, razele scînteietoare ale soarelui. O, cum aş vrea ca Duhul Domnului sǎînlǎture toatǎ neglijenţa noastrǎ faţǎ de Biblie!Într-o zi, un copilaş lua de pe o poliţǎ din casǎ o carte veche cu scoarţe tari şi se juca cu ea. Mamǎ-sa vǎzîndu-l, îl certǎ şi îi spuse cǎ nu are voie sǎ se joace cu ea, fiindcǎ e Cartea lui Dumnezeu. Copilul o privi îndelung şi apoi zise mamei:"Dacǎ e Cartea lui Dumnezeu, ar trebui s-o trimiteţi înapoi lui Dumnezeu, cǎ voi şi aşa nu mai citiţi din ea." Vai, în cîte familii de credincioşi nu s-ar putea spune acelaş lucru! Noi cîntǎm adeseori:"Cartea asta Dumnezeu ne-a dat.Ea-i izvorul fericirii,Cînd noaptea morţii va sosi,Razele ei vor strǎluci."Da, Dumnezeu ne-a dat-o, dar o folosim noi? Gǎsim în ea izvorul fericirii? În clipa morţii oare ne vor strǎluci razele ei?Apoi studiul acesta e necesar pentru cei necredincioşi. Multi au ajuns sǎ nu creadǎ Biblia fiindcǎ aşa li s-a spus de alţii. Ei n-au cercetat, ci au luat de bun ce li s-a spus7. Dar nimeni n-ar vrea sǎ fie înşelat, nici în lucrurile mici, dar mai ales în cele mari, privitoare la viaţǎ, la fericire, la veşnicie. Acest studiu i-ar putea ajuta sǎ vadǎ adevǎrul. Ah, cum doresc aceasta! Port în sufletul meu ruga ca Duhul Sfînt sǎdea fiecǎruia multa luminǎ prin acest studiu. Atunci timpul cheltuit de mine în pregǎtirea lui8 şi timpul cheltuit de tine în citirea lui s-ar transforma într-un cîştig pe care nici o minte omeneascǎ nu l-ar putea calcula, ci doar veşnicia îl va putea arǎta. Cunoaşterea adevǎrului, alipirea de adevǎr şi trǎirea în adevǎr, duce la cel mai mare cîştig pentru timp şi eternitate.

6 O pildǎ inventatǎ, la fel ca majoritatea din aceastǎ carte.7 La fel a procedat şi biserica. De fapt, acesta era singurul mijloc de propagare a învǎţǎturilor bibliei. Noroc de

Gutenberg şi Luther, ei permiţând maselor sǎ afle şi singure ce scrie în Biblie. Vezi şi nota 739.8 Acest aşa-zis studiu şi pregǎtirea lui nu cred cǎ i-au luat prea mult timp domnului autor. Conţinutul exact al

acestui studiu se regǎseşte pe un site web al unei congregaţii sectante americane.

6


A. PERIOADA PATRIARHALǍ

Arheologia este ştiinţa care se ocupǎ cu studierea trecutului istoric al omenirii, pe baza rǎmǎşiţelor materiale ale vechilor culturi scoase la suprafaţǎ prin sǎpǎturi. Nu numai inscripţiile, ci chiar şi cioburile au grai pentru arheologi. Ele spun cǎrei civilizaţii aparţineau.Biblia e o carte foarte veche. Întrucît ştiinţa aceasta studiazǎ trecutul, voi chema arheologia sǎ depunǎmǎrturie dacǎ Biblia este adevǎratǎ sau nu.Arheologia dǎ grai pietrelor. Domnul Isus spunea odatǎ duşmanilor Sǎi, care îi cereau sǎ opreascǎ pe copiii ce cîntau laude: "Dacǎ aceştia vor tǎcea, pietrele vor striga" (Luca 19:40). Azi, fiindcǎ mulţi au încetat de a-L slǎvi pe Cristos, iar unii chiar dacǎ îi cîntǎ laude cu buzele, Îl tǎgǎduesc prin traiul lor pǎcǎtos, existǎ pietre care Îl mǎrturisesc, care Îl proslǎvesc pe Dumnezeu. Da, existǎ pietre care vorbesc despre El şi Cuvîntul Lui, mai puternic decît cei mai talentaţi predicatori.Dovezile pe care le dǎ arheologia cu privire la Biblie sunt foarte multe.Credeţi-mǎ, eu personal am rǎmas uimit de mulţimea lor, cînd am cercetat îndeaproape acest domeniu9. Vǎ mǎrturisesc cǎ pentru mine este folositor studiul acesta şi sper cǎ va fi la fel pentru toţi cititorii.

1. PotopulO relatare a Bibliei pe care foarte mulţi o puneau la îndoialǎ, iar alţii o tǎgǎduiau şi o ironizau, a fost POTOPUL. Capitolele 6 - 9 din Geneza se ocupǎ cu descrierea lui. "Cum s-ar putea sǎ fie adevǎrat aşa ceva?" ziceau scepticii. Cu toate cǎ ne despart cîteva mii de ani de acel eveniment, noi vrem sǎ ştim dacǎ a fost sau nu potopul. Vrem sǎ ne convingem dacǎ e adevǎrat ce spune Biblia sau e minciunǎ. Cum putem şti aşa ceva? Întrebǎm arheologia, ea ne poate lǎmuri.Arheologia a scos la luminǎ o seamǎ de istorisiri ale potopului10. Potopul e pomenit în vechile scrieri caldeene, chineze, mexicane, greceşti, egiptene şi feniciene. Iar la multe popoare, care nu cunoşteau tehnica scrisului, cunoştinţa despre potop a rǎmas pe cale de tradiţie, adicǎ s-a transmis oral din tatǎ în fiu. În Germania, Dr. Johannes Riem11 a fǎcut un studiu aprofundat asupra tradiţiei potopului la multe popoare şi rezultatul l-a consemnat în cartea sa: "Die Sintflut in Sage und Wissenschaft". În introducere, el zice: "Dintre toate tradiţiile, nici una nu e atît de generalǎ, atît de rǎspînditǎ pe pǎmînt... ca tradiţia potopului." Iar Dr. Richard Andrée12, alt învǎţat german, a colectat 88 de tradiţii diferite ale potopului: 20 din Asia, 5 din Europa, 7 din Africa, 10 din Australia şi 46 de la popoarele din America. Faptul cǎ

9 Cititorii vor afla cât de "aproape" a cercetat autorul aceste informaţii. Este suficientǎ citirea fǎrǎ prejudecǎţi şi

cu o bazǎ ştiinţificǎ minimalǎ a informaţiilor date pentru a constata falsitatea unor afirmaţii. De aceea şi numǎrul imens (744 !!) de note de subsol.

10 Ba chiar existǎ mǎrturii ale unor istorici despre existenţa arcǎi pe muntele Ararat. Josephus Flavius (37-ca.100) a afirmat în Istoria evreilor cǎ ştie de o ţarǎ, numitǎ Carroe, unde se gǎsesc rǎmǎşiţele arcǎi cu care s-a salvat Noe. Theophilus din Antiochia (ca. 115-185) spunea şi el cǎ aceste rǎmǎşiţe pot fi vǎzute şi azi în munţii Arabiei. La fel şi Epiphanius din Salamis (ca. 315-403) care o plasa în ţinutul kurzilor. Şi dupǎ ei, mulţi alţi cǎlǎtori au relatat acelaşi lucru.Singura problemǎ este însǎ faptul cǎ nici unul n-a vǎzut-o personal de aproape. Toţi cǎlǎtorii au spus cǎ arca se vedea de la distanţǎ pentru cǎ muntele Ararat era plin de zǎpadǎ şi nu se putea urca pânǎ acolo iar istoricii au relatat din auzite. Muntele Ararat are câteva formaţiuni geologice foarte interesante, care, de la depǎrtare, pot aduce cu o barcǎ (cum e în zilele noastre, vezi pentru comparaţie capitolul Mǎrturia matematicii). Cercetǎtori "apolitici" au încercat în van sǎ descopere urme ale corǎbiei în acel munte cu aparaturǎ ştiinţificǎ, dar fǎrǎ succes. Cu excepţia lui Ron Wyatt (vezi nota 27). Dovezile aduse de alţii fie s-au pierdut "oportun" în istorie (raportul ţarist) fie au fost simple coincidenţe geomorfice.

11 Prof.dr. Johannes Karl Richard Riem. Die Sintflut in Sage und Wissenschaft,1925.12 Richard Andrée (26.02.1835 - 22.02.1912) a fost geograf. Cartea se numeşte Die Flutensagen, ethnologisch

betrachtet.

7

sunt diferite, ar putea obiecta cineva, aratǎ cǎ nu sunt adevǎrate. Da, ele sunt diferite, spune şi autorul, însǎ toate au trei lucruri comune:

1) Toate mǎrturisesc cǎ a fost un potop de ape pe pǎmînt, care a nimicit omenirea.2) Toate afirmǎ cǎ mijlocul de salvare a fost o corabie.3) Toate spun cǎ o sǎmînţǎ de oameni a fost salvatǎ de la nimicire; unele chiar precizeazǎ cifra de

opt.Arheologia a scos la suprafaţǎ mai multe tǎbliţe de teracotǎ, un fel de plǎci de lut, care erau scrise cînd erau moi, apoi se puneau la uscat, iar dupǎ aceea se aşezau în bibliotecǎ. Dupǎ mii de ani, cu ajutorul hîrleţului şi a tîrnǎcopului, arheologia a reuşit sǎ scoatǎ de sub dǎrîmǎturi, tǎbliţe pe care sunt relatǎri înlegǎturǎ cu potopul.O expediţie arheologicǎ sub conducerea lui A.H. Layard a fǎcut sǎpǎturi la Ninive între anii 1845-1847 şi a dezgropat unul din palatele lui Sanherib13. Layard a adus mult material arheologic pentru Muzeul Britanic. Camera Comunelor a votat suma de 3000 lire pentru muzeu şi Layard a fost trimis din nou pentru excavaţii. Între anii 1849-1851, el dezgroapǎ alt palat al lui Sanherib şi palatul lui Asurbanipal. Un îmbelşugat material arheologic a fost adus la Muzeul Britanic. Dupǎ mai mulţi ani, un tînǎr geniu, George Smith, funcţionar la muzeu şi cunoscǎtor al scrierii cuneiforme, a fost însǎrcinat cu sortareamaterialului şi cu copierea inscripţiilor de pe tǎbliţele cele mai importante pentru cercetǎtorii strǎini. Lucrînd astfel, într-o zi, dǎdu peste un fragment de tǎbliţǎ pe care erau urmǎtoarele cuvinte:"Corabia s-a oprit pe muntele Nisir. Eu am trimis un porumbel, şi el s-a dus. Porumbelul a mers şi s-a întors şi un loc de odihnǎ nu a gǎsit şi s-a reîntors."Smith şi-a dat seama de asemǎnarea acestor rînduri cu relatarea potopului din Genezǎ. Numaidecît a început sǎ caute dupǎ cealaltǎ bucatǎ ruptǎ a tǎbliţei.Cǎutînd, a gǎsit alte douǎ tǎbliţe, cu alte relatǎri tot despre potop. El a anunţat marea lui descoperire la 30 dec. 1872, înaintea Societǎţii Biblice de Arheologie din Londra. Aceasta a fost ceva senzaţional nu numai pentru bǎrbaţii de ştiinţǎ, ci chiar şi pentru public în general.Pînǎ atunci se cunoştea o versiune babiloneanǎ a potopului, descrisǎ de istoricul Berosus, un contemporan cu Alexandru Macedon. Toti presupuneau însǎ cǎ Berosus a împrumutat istoria potopului de la evreii care au fost în captivitatea babiloneanǎ14. Iatǎ cǎ acum se gǎsi o descriere a potopului, care era mult mai veche ca perioada captivitǎţii şi care se asemǎna pînǎ în cele mai mici detalii cu istorisirea biblicǎ.Imediat dupǎ anunţarea acestei descoperiri, proprietarii ziarului "Daily Telegraph" din Londra au pus la dispoziţia lui George Smith suma de 1000 lire însǎrcinîndu-l sǎ meargǎ la Ninive sǎ caute celelalte fragmente de tǎbliţe, spre a întregi aceastǎ versiune asirianǎ a potopului.Conform cu Enciclopedia Americanǎ, 1946, vol. 2 pag. 433, George Smith a mers la Ninive şi a fǎcut sǎpǎturi arheologice în anul 1873. Munca lui a fost încununatǎ de succes prin descoperirea fenomenalǎa unei imense biblioteci cu 30000 de tǎbliţe şi cilindri, care au aparţinut colecţiei împǎratului Asurbanipal, 668-626 în.Cr., ultimul mare împǎrat al Asiriei. Tot materialul descoperit l-a adus Muzeului Britanic. Aceastǎ descoperire a dat un imbold deosebit arheologiei. El a fost trimis încǎ în trei expediţii. Cea din urmǎ n-a reuşit s-o ducǎ la sfîrşit, cǎci moare de febrǎ la Alepo în 19 aug. 1875.

13 Austen Henry Layard a descoperit Biblioteca regalǎ a lui Assurbanipal în dealul de la Kuyunjik (Irak). Zeci

de mii de tǎbliţe conţinând informaţii dintre cele mai diverse, printre care şi Epopeea lui Ghilgameş în 2 versiuni (akkadianǎ şi sumerianǎ). Materialul documentar a fost adus în Anglia şi donat British Muzeum. Din pǎcate, biblioteca nu era într-un singur loc ci rǎspânditǎ în mai multe locaţii, astfel încât, astǎzi nu se mai poate reconstitui locul de provenienţǎ al tǎbliţelor. Layard a descoperit, de fapt, doar biblioteca de Sud-Vest (1849). Asistentul sǎu, Hormuzd Rassam, a descoperit, 3 ani mai târziu, a descoperit a doua bibliotecǎ, situatǎ diametral opus. Numǎrul total de tǎbliţe şi fragmente ale acestora a fost inventariat la ca. 26000, trebuie sǎ ne aşteptǎm deci cam la ca. 10000 de texte.

14 Hai sǎ ne întrebǎm şi invers: nu este cumva Biblia copiatǎ dupǎ legendele din zonǎ în timpul robiei babiloniene, când este plasatǎ şi scrierea Bibliei pentru prima datǎ?

8

Între tǎbliţele descoperite, mai multe cuprind anumite versiuni ale potopului.O tǎbliţǎ spune cǎ toatǎ omenirea a fost nimicitǎ de potop; se precizeazǎ cǎ a fost nimicitǎ din cauza pǎcatelor, cu excepţia celor care s-au refugiat în corabia unuia numit Phitutroth. Doar acesta împreunǎcu cîteva persoane şi cu cîteva animale au scǎpat. Deci, este un fel de Noe caldeian. Mai spune cǎpotopul a pustiit şapte zile, iar dupǎ ce s-a terminat pustiirea, cei din corabie au dat drumul la trei pǎsǎri ca sǎ cerceteze pǎmîntul: un corb, o rîndunicǎ şi un porumbel. Observaţi cum se aseamǎnǎ relatarea caldeianǎ cu cea biblicǎ?Sǎ luǎm o altǎ tǎbliţǎ din biblioteca lui Asurbanipal. Tǎbliţa este înscrisǎ la Muzeul Britanic sub nr.3375. Ea spune cǎ dumnezeii, la un sfat, au hotǎrît potopul şi au cerut lui Karitadra sǎ-şi facǎ o corabie destul de mare pentru el, familie şi animale. Cînd corabia a fost gata, au intrat în ea, au închis uşa şiîndatǎ a început potopul, care a distrus omenirea.Pe alte tǎbliţe s-a gǎsit un poem epic, care vorbeşte despre un personaj numit Ghilgameş. Poemul a fost scris pe 12 tǎbliţe cu un total de vreo 3000 rînduri din care noi avem abia vreo jumǎtate. Acest poem a fost tradus şi în româneşte şi editat la Bucureşti. Poemul a fost scris în cuneiformǎ cu mult înainte de scrierea Genezei de cǎtre Moise15. În rîndurile 132 şi 133 din acest poem se spune:"Am privit deasupra apelor, era linişte, Şi toatǎ omenirea era întoarsǎ în ţǎrînǎ."Şi în acest poem sunt multe asemǎnǎri cu istorisirea biblicǎ: îndrumarea datǎ, pregǎtirea corabiei, potopul cu furtunǎ, nimicirea oamenilor, pǎstrarea vieţii, oprirea corabiei pe un munte, trimiterea de pǎsǎri pentru cercetarea pǎmîntului, aducerea unei jertfe de mulţumire şi cǎ aceastǎ jertfǎ a fost acceptatǎ, dîndu-se asigurarea cǎ nu va mai fi un alt potop.În descrierea potopului de cǎtre Berosus apar cam aceleaşi lucruri. Iatǎ o parte din relatarea lui: "În timpul domniei lui Xisutros, al zecelea împǎrat al Babilonului, a fost un mare potop. Înainte de a veni potopul, zeul Cronos a apǎrut regelui în vis şi l-a înştiintat cǎ pe ziua a 15-a a lunii Daisios, toţi oamenii vor pieri prin potop. El i-a spus... sǎ-şi facǎ o corabie şi sǎ intre în ea cu familia sa, cu prietenii sǎi cei mai dragi, sǎ depoziteze în corabie provizii de mîncare şi bǎuturǎ, sǎ determine animale sǎlbatice, pǎsǎri şi patrupede, sǎ intre... Xisutros a ascultat şi a clǎdit o corabie... A adunat tot ce i s-a poruncit şi s-a îmbarcat cu soţia, cu copiii şi cu prietenii sǎi cei mai intimi. Potopul a venit..."Şi în aceastǎ descriere, corabia s-a oprit pe un munte în Armenia, el a dat drumul la pǎsǎri şi a adus jertfa de mulţumire.Ziarul "Buffalo Courier Express" a descris cum o expediţie recentǎ a lui Dana şi Ginger, într-o regiune neexploratǎ din Mexic, au gǎsit o veche descriere Maya a potopului. Unele detalii ale acestei istorisiri, ce era cunoscutǎ de vechile triburi de bǎstinaşi ai Americii Centrale, sunt puţin fantastice, totuşi elementele de bazǎ sunt comune cu cele biblice: cǎ a fost un potop care a acoperit tot pǎmîntul; cǎpotopul a nimicit oamenii şi vietuiţoarele; cǎ un om cu familia sa a fost salvat într-o corabie, împreunǎcu animale şi pasǎri; cǎ la sfîrşitul potopului s-a dat drumul la pǎsǎri şi chiar nici frunza de mǎslin nu a fost omisǎ16.Povestiri despre potop s-au gǎsit la vechii locuitori ai Sudanului, Africa, la indigenii din Alaska, din Hawaii din Groenlanda, din Sumatra, Borneo, Polinezia, Micronezia, Melanezia, Noua Guinee, la tribul Batac, la chinezi, la indieni, la egipteni şi la greci.Apoi potopul se constatǎ din termenii folosiţi în precizarea timpului. Istoricul antic Berosus şi scrierile cuneiforme pomenesc de 10 monarhi, care au trǎit "înainte de potop", deci se afirmǎ cǎ a existat potopul.

15 Aşa, deci!16 Mǎslinul nu creşte în America.

Interesant de ştiut şi autorul uitǎ sǎ ne explice şi acest amǎnunt, este cum a supravieţuit acel mǎslin timp de un an sub 15 coţi de apǎ şi a rǎmas tot verde.

9

Cercetǎtorii Bibliei fac legǎtura între aceşti 10 monarhi şi cap.5 din Geneza, unde sunt înşiraţi cei 10 patriarhi de la Adam la Noe17.Ceva mai mult, Berosus susţine cǎ scrisul a fost inventat nu dupǎ potop ci înainte de potop. Pe o tǎbliţǎcu scriere cuneiformǎ se pǎstreazǎ relatarea cu privire la un împǎrat, care avea mare plǎcere sǎ citeascǎscrierile rǎmase "dinaintea potopului". Împǎratul Asurbanipal, care a înfiinţat vestita bibliotecǎ de la Ninive, aminteşte de "inscripţiile din timpul dinaintea potopului."Deci, termenii "înainte de potop", "scrieri dinaintea potopului", "inscripţii din timpul dinaintea potopului" gǎsiţi pe tǎbliţele dezgropate de arheologie, dovedesc cǎ a fost potopul.Ceea ce spune Biblia e confirmat şi de sǎpǎturile fǎcute de arheologi în solul pǎmîntului. Descoperiri deosebit de interesante şi izbitoare, cu mare cîştig pentru adevǎrul Bibliei, au fost fǎcute în anul 1929, cînd trei echipe de savanţi în arheologie au fǎcut sǎpǎturi în Mesopotamia. Materialul documentar scos la suprafaţǎ stabileşte cǎ în trecutul îndepǎrtat, un mare potop de ape a îngropat toatǎ civilizaţia. S-au descoperit sute de scule şi obiecte cu o vechime de circa trei mii de ani înainte de împǎratul Dariu.O expediţie arheologicǎ condusǎ de Sir C. Leonard Woolley a fǎcut sǎpǎturi la vechea cetate Ur în Caldeea, la vreo 18 km depǎrtare de locul unde se crede cǎ a fost grǎdina Eden18. Dupǎ ce au coborît cu sǎpǎturile la peste 20 m adîncime, au dat peste un strat de noroi aluvial. Acest strat e de aproape trei metri grosime.În stratul acesta nu s-a gǎsit nici o urmǎ de civilizaţie. Pînǎ la el s-au gǎsit cioburi, unelte, obiecte, la fel şi sub el, dar nimic în el. Dr. Woolley, examinînd vestigiile civilizaţiei gǎsite sub depozitul de noroi aluvial, care erau cu totul deosebite de cele de deasupra acestui strat, a exclamat: "Trebuie sǎ fi fost odezlǎnţuire nǎpraznicǎ, grozavǎ şi definitivǎ, care a rupt continuarea istoriei anterioare..."19

Altǎ expediţie a fǎcut sǎpǎturi la cetatea Fara. Aceasta era sub conducerea lui Dr. E. Schmidt de la Universitatea din Pennsylvania. Cetatea Fara este la vreo 75 km mai la nord pe valea Eufratului. Se presupune cǎ aici a trǎit Noe şi şi-a fǎcut corabia. Expediţia lui Dr. Schmidt la fel a gǎsit stratul de noroi aluvial, care era compus dintr-o amestecǎturǎ de pǎmînt galben şi nisip. Sub strat s-au gǎsitcǎrbuni de lemn şi cenuşǎ, vase decorate artistic, schelete, sigilii cilindrice, unelte de casǎ, toate avînd aparenţa cǎ populaţia lovitǎ pe neaşteptate de o mare catastrofǎ, "a fugit grǎbitǎ în dezordine, pǎrǎsind case şi toate cele aparţinǎtoare".Cealaltǎ echipǎ de arheologi sub conducerea prof.Dr. S. Langdon de la Universitatea din Oxford a fǎcut sǎpǎturi la cetatea Chiş, vreo 150 km în sus pe Eufrat. Şi aici s-a gǎsit stratul de noroi aluvial în grosime de 1,65 m fǎrǎ nici un fel de obiecte. Astfel, hîrleţul şi lopata au dat grai pǎmîntului, care mǎrturiseşte cǎ a existat potopul20.

17 Sǎ nu exagerǎm, Facerea IV şi V sunt oarecum contradictorii. E bine de citit cu mare atenţie şi cu creionul în

mânǎ cǎci multe surprize pot apare.În plus, cei 10 regi sumerieni pot fi 10 sau 8, funcţie de sursa citatǎ. Iar aceşti suverani au domnit zeci de mii de ani (patriarchii au trǎit sub 1000 de ani fiecare).

18 Încǎ nu se ştie unde a fost grǎdina Eden. În orice caz, conform unor cercetǎri recente, se presupune cǎ a fost mult mai departe de 18 km, fiind amplasatǎ undeva într-o depresiune muntoasǎ în zona Irak-Turcia.

19 Iatǎ însǎ ce ne ascunde autorul: O mare problemǎ a acestui Wolley, şi care a dus la neacceptarea în lumea ştiinţificǎ a raţionamentelor lui, a fost faptul cǎ acest strat s-a gǎsit numai într-o regiune restrânsǎ din jurul cetǎţii Ur. Acest strat sedimentar n-a fost gǎsit, de exemplu, în cetatea Eridu (la doar 30 km distanţǎ) sau în alte zone excavate la acea adâncime (urme de nǎmol aluvionar se gǎsesc de fapt cam peste tot - zona Irakului a fost plinǎ de inundaţii - dar acestea nu se suprapun - fie ca duratǎ, fie ca vechime). Cu alte cuvinte, cetǎţi situate la distanţe oarecum mici unele de altele prezintǎ urme aluvionare diferite, deci care nu se suprapun între ele. A fost potopul o doar inundaţie localǎ?Distanţa în timp între straturile aluvionare este cam de 20000 de ani. Sǎ fie potopul un fenomen ciclic?

20 Încǎ nu se ştie, numai pe baza legendelor, dacǎ potopul a fost local (adicǎ fiecare relatare, de la Utnapiştim, Ziusutra şi Noe la folclorul altor popoare, s-ar fi referit strict la o calamitate localǎ, proprie zonei în care locuiau acele popoare) sau global. Deşi descrierea potopului biblic este aparent de tip global, apar nenumǎrate contradicţii şi imposibilitǎţi, rezolvate sublim doar prin intervenţia divinǎ, adicǎ prin miracole. Un potop global nu a fost încǎ dovedit ştiinţific, cel puţin pânǎ acum 110000 de ani n-a existat nici unul.

10

În legǎturǎ cu potopul, ing.Theodor Thaut, cercetǎtor ştiinţific la Institutul de Fizicǎ Atomicǎ al Academiei R.S.România, într-un documentar intitulat "Potopul: mit şi ipotezǎ ştiinţificǎ" spune: "...şi totuşi potopul biblic a existat.Este vorba nu atît de un "potop" (termenul e incorect, ci de o catastrofǎ ce a cuprins, la vremea aceea, aproape întreaga suprafaţǎ terestrǎ; un cataclism cu cutremure şi erupţii vulcanice, cu inundaţii, cu deplasarea uscatului, cu mişcǎri ale continentelor şi scufundarea unor întregi regiuni ale globului.""Numǎrul argumentelor ştiinţifice, care confirmǎ potopul biblic, începînd cu mitologia comparatǎ şi terminînd cu metodele moderne, nucleare, de mǎsurare a vîrstelor diferitelor vestigii ce susţin teza, este din ce în ce mai mare."21

"În ce priveşte faptul în sine, (eliberat fireşte de aura mitului) s-ar pǎrea cǎ nu mai existǎ suspiciuni."Dupǎ ce face o analizǎ a mitologiei comparate, continua: "Argumentele ştiinţifice care susţin ideea "potopului" pot fi dispuse în mai multe grupe. Una din acestea îl constitue domeniul ştiinţelor exacte: climatologia, hidrografia si arheologia."Deci, ceea ce veacuri de-a rîndul a fost tǎgǎduit de unii, în numele ştiinţei, cu scopul de a compromite Biblia, de a arǎtǎ ca e o carte cu minciuni ce nu pot fi crezute, azi este confirmat ca adevǎr, de ştiinţele exacte ale secolului al douǎzecilea.Biblia este stîncǎ neclintitǎ de la malul mǎrii. Cu cît este mai lovitǎ de valuri, cu atît devine mai sclipitoare în bǎtaia soarelui. Cu cît unii luptǎ împotriva ei, cu atît adevǎrul ei strǎluceşte mai mult.Arheologia depune mǎrturie cǎ potopul a existat, deci Biblia este adevǎratǎ22.

2. Nimicirea SodomeiUn alt text din Biblie de care scepticii au rîs şi şi-au bǎtut joc, este cel din Geneza 19:12-29, care descrie nimicirea Sodomei şi a Gomorei, împreunǎ cu alte douǎ cetǎţi, din pricina pǎcǎtoşeniei. Nimicirea a fost prin pucioasǎ şi foc, iar soţia lui Lot, care n-a ascultat de porunca Domnului, ci s-a uitat înapoi, a fost prefǎcutǎ într-un stîlp de sare.Unora li se pǎrea prea de tot aceastǎ relatare. Cu toate cǎ acest text şi-a primit adeverirea din gura Domnului Isus (Luca 17:28,29,32), pentru ei n-a avut mare importanţǎ. Dar iatǎ cǎ descoperirile arheologice au înǎbuşit sarcasmul lor.În anul 1928, Dr. Kyle a condus o expediţie arheologicǎ la locul vechilor cetǎţi Sodoma şi Gomora23. Regiunea este situatǎ lîngǎ Marea Moartǎ. Fǎcînd sǎpǎturi au descoperit un zǎcǎmînt de sare. Stratul de sare se întinde pe o lungime de 10 km şi are o grosime în unele locuri de 50 cm. Deasupra stratului de sare este un strat de pucioasǎ. De notat e cǎ toatǎ partea locului are zǎcǎminte de asfalt, de smoalǎ la suprafaţǎ. În Geneza 14:10 citim: "Valea Sidim era acoperitǎ cu fîntîni de smoalǎ." Valea Sidim era în partea de sud a Mǎrii Moarte, mai jos de peninsula Lisan, parte acoperitǎ azi de apele mǎrii.

21 Autorul se face cǎ nu înţelege diferenţa dintre "potopul a existat" şi capitolele 6 şi 7 din Facerea. Diferenţa

între descriere şi realitate este prea mare.Revenim iarǎşi la ştiinţǎ. Aceasta a demonstrat fǎrǎ echivoc cǎ nu a existat un potop global în ultimii 110000 ani, ori potopul biblic poate fi plasat cam în jurul anului 6000 îen.Potopuri locale în zona Mesopotamiei însǎ au existat, vezi notele 19 şi 20.

22 Facerea 7:2 zice de 7 perechi de animale, 6:20 zice doar de o pereche, 7:24 şi 8:3 zic de 150 de zile dar 7:4 şi 7:17 pomenesc doar de 40 de zile, colac peste pupǎzǎ, voiajul lui Noe a durat exact 1 an (din ziua 27 luna 2 anul 600 al lui Noe pânǎ în ziua 27 luna 2 anul 601). Nimeni nu poate crede cǎ Noe a luat cu sine cele aproape 5 milioane de specii animaliere şi încǎ în 2/7 exemplare, plus mâncarea lor pentru un an întreg, precum şi cum a rezolvat problema Varza-capra-lupul. Înseamnǎ cǎ Dumnezeu a recreat cumva lumea sau toate animalele şi pǎsǎrile au evoluat cumva din cele care au putut încǎpea pe arcǎ. Legendele asiriene sunt mult mai de crezare pentru cǎ ele povestesc ceva local, ori animalele care trǎiau în zona aceea puteau fi numǎrate pe degete. Şi mai trebuie afirmat un lucru dovedit ştiinţific: orice specie care rǎmâne sub un anumit numǎr de indivizi (varietate geneticǎ redusǎ) va dispare, deoarece vor apare mutaţii nedorite (la fel ca la oameni - cǎsǎtoria frate-sorǎ).

23 Nici astǎzi nu se ştie prea bine unde sunt aceste 2 localitǎţi. Cea mai plauzibilǎ ipotezǎ ar fi cǎ sunt scufundate în Marea Moartǎ. Dacǎ-l întrebǎm pe Ron Wyatt (vezi nota 27), acestea sunt la suprafaţǎ.

11

Arheologul Howard F. Vos spune: "E clar cǎ un belşug de material combustibil era în jurul cetǎţilor din cîmpie. Si nu existǎ motive de îndoialǎ cu privire la relatarea din Geneza despre foc, fum gros şi ploaia de pucioasǎ, probabil ca un rezultat al unei explozii, care a aruncat în aer materialul inflamabil şi l-a aprins. Fie ca un fulger a atins aceastǎ regiune şi a aprins-o provocînd explozii, fie cǎ un cutremur a creat o reacţie în lanţ..." Avînd în vedere cǎ zona era bogatǎ în pǎcurǎ, smoalǎ şi sulf, nu a fost nici o greutate ca Dumnezeu s-o nimiceascǎ prin foc.24

O altǎ mǎrturie despre nimicirea Sodomei e o tǎbliţǎ scrisǎ în acadianǎ25, descoperitǎ de arheologi. Ea sunǎ astfel: "Din mijlocul adîncimii cerului s-a pogorît furtuna; din mijlocul tǎriei se ivi pedeapsa meritatǎ. Sabia fulgerului a tocat pǎmîntul ca pe nişte iarbǎ. În cele patru vînturi, vîlvâia fulgerul, asemenea focului, distrugînd totul. El a lovit pe oameni în oraşele lor, a nimicit trupurile lor. În oraş şi în ţarǎ s-a instaurat jalea. Pe cel liber şi pe rob l-a lovit el deopotrivǎ. El a umplut pǎmîntul de durere; în cer şi pe pǎmînt a bîntuit el asemenea unei grozave furtuni şi totul a fost fǎcut scrum."Istoricul evreu Iosif Flaviu26, în cartea sa "Rǎzboaiele iudaice" spune:"Provincia din preajma lacului Sodomei era cîndva o ţarǎ binecuvîntatǎ prin rodnicia sa şi se împodobea cu multe oraşe, dar acum este cu totul arsǎ. Se spune cǎ pentru nelegiuirile locuitorilor ei, a fost distrusǎ de fulger. Chiar şi pînǎ azi se pot vedea unele rǎmǎşiţe ale focului ceresc şi urmele a cinci oraşe. Pînǎ şi în fructe se aratǎ cenuşǎ: dupǎ exterior şi culoare, ele par adevǎrate fructe, dar îndatǎ ce le sfǎrîmi cu mîna, ele se prefac în cenuşǎ." Flaviu face aluzie la aşa numitul "mǎr al Sodomei", care pe din afarǎ e ca merele, dar miezul e ca un fel de cenuşǎ.Istoricul Tacitus la fel confirmǎ nimicirea descrisǎ în Biblie. El zice: "Şesul vecin cu Marea Moartǎ, cîndva roditor şi populat cu oraşe mari, a fost nimicit prin fulger, urmele cǎruia se vede pe pǎmîntul ars, azi cu totul neroditor."La fel şi geograful Strabo pomeneşte nimicirea Sodomei în lucrarea sa "Geografia" XVII, 2, 44.Pe vremea lui Iosif Flaviu ruinele nu erau acoperite de apǎ. Pe vremea stǎpînirii romane, un drum trecea din apus înspre rǎsǎrit, pe la sudul Mǎrii Moarte pe unde e peninsula Lisan, deci aproape pe la jumǎtatea ei. Cu vremea apele au crescut şi au acoperit partea de teren dinspre sud. În 1960, Dr. RalphE. Baney în urma unor cercetǎri care au durat trei luni, a anunţat cǎ a identificat Sodoma şi Gomora cu rǎmǎşitele lor sub apele din partea de sud a Mǎrii Moarte."27

Aceste confirmǎri aratǎ cǎ Biblia este adevǎratǎ.

3. Împǎrǎţia hetiţilorMulta vreme împǎrǎţia hetiţilor a constituit pricinǎ de aprinse discuţii şi controverse28. Biblia vorbeşte despre "fiii lui Het", ei fiind proprietarii peşterii Macpela pe care o cumpǎra Avram spre a îngropa pe Sara (Geneza 23:3). În Geneza 26:34 ni se spune cǎ Esau s-a cǎsǎtorit cu una din "fetele lui Het." Chiar

24 Nu vǎd de ce Dumnezeu, creatorul pǎmântului, cerului şi vieţii, ar fi avut nevoie de sulf şi smoalǎ la faţa

locului pentru a distruge oraşele respective?!25 Unde a fost gǎsitǎ respectiva tǎbliţǎ şi în ce context a fost gǎsit acest paragraf?! Astfel de relatǎri se gǎsesc

prin aproape toate mitologiile. Nu spune nimic despre Sodoma sau despre Gomora.26 Pilda Sodomei şi a Gomorei era probabil cel mai des vehiculat blestem sau ameninţare, atât de folositǎ încât

este regǎsitǎ şi în Noul testament (un fel de apocalipsǎ). Este de neimaginat ca un evreu (Josephus Flavius era evreu, convertit oportun la cetǎţenia romanǎ în timpul revoltelor din 66-70 en) sǎ nu fi aflat de aceastǎ legendǎ, des vehiculatǎ de tot felul de prooroci şi profeţi.

27 Un misionar american, cel care a gǎsit tot ce se putea gǎsi în materie de biblie, pe nume Ron Wyatt, a pretins şi el cǎ a decoperit Sodoma şi Gomora, ciudat lucru, într-un alt loc, pe uscat. Trebuie spus cǎ R. Wyatt a mai descoperit corabia lui Noe, urmele fugii din Egipt, locul unde a fost înfiptǎ crucea lui Isus, precum şi chivotul legii. Toate descoperirile lui au fost vehement infirmate de cǎtre comunitatea ştiinţificǎ.

28 Discuţii da, dar nu aprinse. Autorul iar pune paie pe foc în cruciada lui misionarǎ: discuţiile au fost legate de descoperirea în Egipt a unor informaţii despre un mare imperiu al hitiţilor, care era atât de puternic la vremea lui, încât şi faraonilor le era fricǎ de el. În cele din urmǎ, Ramses al II-lea a încheiat dupǎ rǎzboaie pierdute şi de o parte şi de alta o alianţǎ de familie cu regii hitiţi. Puţinele informaţii din Biblie nu au ajutat cu nimic, abia prin comparaţie, s-a dedus cǎ heteii (numiţi şi fiii lui Heth) trebuie sǎ fie aceiaşi cu hitiţii.

12

şi mai tîrziu avem menţiuni despre acest popor. În armata lui David gǎsim pe Ahimelec Hetitul şi pe Urie Hetitul. În 1 Împǎraţi 10:29 ni se spune cǎ Solomon fǎcea comerţ aducînd cai din Egipt "pentru toţi împǎraţii hetiţilor". Deci, poporul era mare şi avea mai mulţi împǎraţi. Pe vremea lui Elisei, cînd sirienii au despresurat Samaria şi au fugit, au zis: "Împǎratul lui Israel a tocmit împotriva noastrǎ pe împǎraţii hetiţilor".Cum în manualele de istorie anticǎ, înainte nu se pomenea nimic despre hetiţi, foarte mulţi necredincioşi rîdeau de Biblie cǎ vorbeste despre un popor care n-a existat şi încǎ afirmǎ cǎ avea mai mulţi împǎraţi. Împotriva acestora nu aveai cu ce te apǎra. Ei afirmau sus şi tare cǎ Biblia nu e adevǎratǎ.În secolul trecut, arheologia a descoperit cîteva scrieri asiriene şi cîteva scrieri hieroglifice aparţinǎtoare dinastiei a optsprezecea a Egiptului, precum şi tǎbliţele de la Tel-el-Amarna, care pomenesc despre hetiţi29.Tel-el-Amarna e o localitate la aproape 160 mile sud de Cairo. Înainte se numea Aketaton şi a fost capitala Egiptului pe vremea lui Amenhotep IV30, care a domnit între anii 1387-1366 în.Cr. Aici în 1887, în mod întîmplǎtor, o ţǎrancǎ a descoperit 300 tǎbliţe cu scriere cuneiformǎ în limba acadianǎ, reprezentînd corespondenţa diplomaticǎ dintre regii hetiţi şi canaaniţi, care erau tributari Egiptului şi faraonilor. Documentele reflecteazǎ31 condiţiile existente în Palestina32, pe vremea cuceririi Canaanului de cǎtre evrei sub Ioşua33.Cercetǎri arheologice cu privire la hetiţi au fost fǎcute între anii 1820-1830, dar fǎrǎ rezultate. Misionarul William Wright din Damasc şi orientalistul A.H. Sayce au fost primii care, cu ajutorul monumentelor risipite, au reuşit sǎ dea o imagine slabǎ a acestui popor. Lucrarea lui Wright intitulatǎ"Imperiul hetiţilor" a apǎrut în 1884.Sǎpǎturile arheologice fǎcute sub îndrumarea germanului Hugo Winckler în anii 1906-1907, lîngǎlocalitatea numitǎ azi Bogaz-Koi, la rǎsǎrit de Ankara, în Turcia asiaticǎ, au scos la suprafaţǎ ruinele marelui oraş Hattusas, fosta capitalǎ a hetiţilor. Aici au dat şi peste arhiva imperialǎ cu vreo 20000 documente cuneiforme. Dar miile de texte erau într-o limbǎ necunoscutǎ şi nu puteau fi înţelese. Dupǎmultǎ muncǎ, doi savanţi au reuşit sǎ descifreze acest scris. Unul era elveţian E. Forrer, celǎlalt ceh, B. Hrozny34.Datoritǎ acestor documente, astǎzi se ştie cǎ împǎrǎţia hetiţilor se întindea în regiunea de nord a Siriei. Prin sec. al XVII-lea în.Cr. pornesc o serie de rǎzboaie şi ajung pînǎ înspre Mesopotamia. Ocupǎ chiar Babilonul prin 1650 şi îl jefuesc.Culmea puterii o ating sub împǎratul lor Şuppiluliuma, 1388-1347 în.Cr., cînd forţeazǎ chiar pe Egipteni sǎ se retragǎ din Siria.

29 Este vorba despre corespondenţa diplomaticǎ, scrisǎ cu cuneiforme.30 Faraonul Echnaton sau Akhenaton, faraon "eretic" care a schimbat religia oficialǎ, politeistǎ, cu cultul discului

solar, Aton (soarele era Amon). Unii se gândesc cǎ acest faraon ar fi putut sǎ fie chiar Moise.31 Reflecteazǎ înseamnǎ a se gândi la un subiect anume. Probabil autorul doreşte sǎ spunǎ reflectǎ.32 Palestina nu exista ca entitate pe atunci. Denumirea de Syria Palaestina a fost creatǎ de cǎtre împǎratul

roman Adrian, ca parte a unui program de purificare etnicǎ. Sǎtul de problemele din zonǎ (2 revolte puternice, din 70 şi 135, ambele culminate cu distrugerea totalǎ a Ierusalimului), romanii au încercat sǎ stârpeascǎ evreii de pe faţa pǎmântului. AU dat foc la sulurile sacre, au distrus templele, au clǎdit temple pǎgâne peste ruine, ba chiar au redenumit Iudeea Palestina (rupând totuşi Samaria din Iudeea, ca provincie separatǎ), o ultimǎ umilinţǎ, deoarece filistenii au fost timp de secole duşmanii evreilor.

33 Ca o micǎ parantezǎ: Yoshua/Yeshu era şi numele original al lui Isus.34 Descifrarea a revenit în exclusivitate cehului. Deoarece în perioada în care Hrozny a descifrat scrisul şi limba,

acesta servea în armata austro-ungarǎ aflatǎ în plin rǎzboi, informaţiile despre acest lucru au fost fǎcute publice abia dupǎ 1918. Limba a fost simplu de descifrat odatǎ ce modul de scriere a fost înţeles: deşi foloseau tot scrierea cuneiformǎ, hitiţii scriau "cum arǎ boul", de la dreapta la stânga, apoi de la stânga la dreapta, iar de la dreapta la stânga, din nou de la stânga la dreapta ş.a.m.d.

13

Din documente ştim cǎ împǎrǎţia hetiţilor avea în fruntea sa pe marele împǎrat, iar sub el erau regi mai mici peste provincii. Deci, Biblia avea dreptate cînd vorbea la plural de "regii hetiţilor". Dǎrîmǎturile hetiţilor mǎrturisesc cǎ Biblia e adevǎratǎ.

4. Avram nomadulMultǎ vreme criticii Bibliei s-au poticnit în Avram, omul care se muta cu cortul din loc în loc. Ei spuneau cǎ Avram nu este un personaj istoric, ci doar mitologic. Deci, toate relatǎrile despre el nu suntadevǎrate, ci legende ticluite de mintea omeneascǎ. Ei susţineau cǎ nivelul de viaţǎ şi civilizaţie redat înBiblie în legǎturǎ cu viaţa lui Avram, era mult mai ridicat decît cel real în acea vreme35. Avram cǎlǎtoreşte din Ur la Haran, de la Haran la Hebron în Canaan.Aici face afaceri cu hetiţii, face tratate cu filistenii, formeazǎ alianţe militare cu amoriţii, se luptǎ cu împǎraţii din îndepǎrtatul Sinear şi Elam, este întîmpinat de împǎratul Salemului, cǎlǎtoreşte în Egipt, toate acestea aratǎ un nivel mai înalt de civilizaţie decît cel din epoca patriarhalǎ. Afirmînd cǎ Avram este o persoanǎ legendarǎ, concluzia logicǎ urmeazǎ, cǎ Biblia nu este adevǎratǎ. Se poate?Cine are dreptate: Biblia sau criticii? Vrem sǎ cunoaştem adevǎrul. Dar cum îl putem afla? Recurgem la arheologie şi-i cerem sǎ ne spunǎ ea cum stau lucrurile. Şi ea ne spune. Sapa şi lopata au scos adevǎrul la suprafaţǎ şi în legaturǎ cu viaţa lui Avram.În conformitate cu Geneza 11, Avram s-a nǎscut în cetatea Ur din Caldeea.Aici şi-a petrecut copilǎria şi tinereţea pînǎ dupǎ cǎsǎtorie. Deşi Urul a fost oraş de seamǎ, el a dispǎrut din istorie, dupǎ Cir, adicǎ prin secolul al VI-lea în.Cr., ca rezultat al schimbǎrii albiei fluviului Eufrat. Nu s-a mai ştiut nici locul unde a fost.În 1854 J.E. Taylor a fǎcut sǎpǎturi arheologice la Tell Muquyyar, 150 mile nord-vest de Golful Persic şi a descoperit vechea cetate Ur. În 1918, H.R. Hall, sub auspiciile Muzeului Britanic, a fǎcut sǎpǎturi la Ur. Între anii 1922-1934, eforturi comune au fost depuse de Muzeul Britanic şi Muzeul Universitǎţii din Filadelfia36, cu echipe de cercetǎtori sub conducerea vestitului arheolog Sir Leonard Woolley. Cele mai spectaculare descoperiri au fost fǎcute în mormintele împǎrǎteşti. Sir Woolley a trasat istoria cetǎţii Ur de la cel de-al patrulea mileniu înainte de Cr. pînǎ cǎtre anul 300 în.Cr.Aceste sǎpǎturi au scos la luminǎ cǎ cetatea Ur avea o civilizaţie foarte avansatǎ37. Templele, palatele, casele şi mormintele dezgropate aratǎ cǎ, cu 2500 de ani în.Cr., ei aveau instrumente muzicale, aveau bijuterii, felurite unelte, cǎruţe şi animale de povarǎ, arme de aramǎ. Cunoşteau prelucrarea metalelor, apietrelor preţioase; fǎceau comerţ cu aramǎ, pe care o aduceau din munţii Anatoliei, cu aur, cu fildeş, cu anumite pietre şi cu lemn. Aveau unele fabrici sau ateliere unde produceau textile, metale şi bunuri de consum. Din fericire pentru arheologie, cei din Ur întocmeau documente pentru toate tranzacţiile lor. Astfel s-au gǎsit facturi sau scrisori de trǎsurǎ, acte de împrumuturi, contracte, sentinţe judecǎtoreşti, dǎri de seamǎ, jurnale de casǎ, precum şi lecţii de şcoalǎ. Educaţia a atins un înalt nivel de dezvoltare38. Se cunoştea tabla înmulţirii şi a împǎrţirii, extragerea rǎdǎcinii pǎtrate şi a cubului şi se fǎceau exerciţii de geometrie.Casele erau cu douǎ etaje şi aveau cîte 10 pînǎ la 20 de camere.Sir Woolley spune: "Conţinutul mormintelor ilustreazǎ o stare foarte înaltǎ de dezvoltare a societǎţii de tip urban, a societǎţii în care arhitectul era familiar, cu toate principiile de bazǎ ale construcţiei

35 Se presupune cǎ Avraam ar fi trǎit în jurul anilor 1800 îen. În orice caz, orice ar spune autorul şi/sau

cercetǎtorii religioşi, nici scrisul şi nici povestea lui Avraam nu puteau apare înainte de anul 1200 îen (unele cetǎţi nu existau) sau înainte de anul 1000 îen (cǎmilele nu fuseserǎ domesticite înainte de acest an, vezi Facerea 24:11) şi nici înainte de 800 îen. Concluzii?

36 Tot Philadelphia se scrie, chiar şi în limba românǎ.37 Corect. Ur a fost unul din centrele de seamǎ ale sumerienilor, care aveau o ştiinţǎ extrem de avansatǎ.38 Trebuie sǎ-i mulţumim bisericii (pe atunci doar romanǎ) cǎ a reuşit sǎ arunce Europa într-un val de întuneric,

dar dând vina pe migratori. Ştiinţa a fost consideratǎ ereticǎ, pentru cǎ promova informaţii neexistente în Biblie. Scrie undeva în Biblie de tabla înmulţirii, a împǎrţirii etc.?

14

cunoscute nouǎ azi... meşteşugarii în metal posedau o cunoştinţǎ a metalurgiei şi o dibǎcie tehnicǎcǎreia puţini îi puteau rivaliza; negustorii îşi purtau mǎrfurile pînǎ departe şi ţineau evidenţe scrise de tranzacţiile lor; armata era bine organizatǎ şi biruitoare39; agricultura era prosperǎ şi marea bogǎţie a dat loc luxului... şi cum s-a demonstrat deja... aceastǎ civilizaţie avea vechime de mai multe secole."Astfel aceste descoperiri arheologice, au spulberat obiecţiile criticilor. Avram nu e o persoanǎlegendarǎ, ci istoricǎ40. El a crescut în mijlocul unei civilizaţii avansate. În trǎirea ca nomad, el aplica totuşi cunoştinţele care şi le însuşise la Ur41. A preferat sǎ trǎiascǎ în corturi, "mǎrturisind prin aceasta cǎ e strǎin şi cǎlǎtor pe pǎmînt." Discordanţa dintre cort şi civilizaţie a dispǎrut cu ajutorul tîrnǎcopului şi a hîrleţului. Ştiinţa şi-a spus cuvîntul42. Biblia a spus adevǎrul despre Avram43.

5. Iosif în EgiptNici relatarea biblicǎ cu privire la Iosif în Egipt nu a fost crezutǎ de mintea ascuţitǎ a criticilor. Şi aceasta, cu atît mai mult cǎ numele lui Iosif nu e pomenit în scrierile egiptene.Biblia ne spune cǎ Iosif, fiind vîndut de fraţii sǎi, negustorii işmaeliţi44 l-au dus în Egipt. Ajuns ca sclav în casa lui Potifar, datoritǎ comportǎrii sale şi binecuvîntǎrii lui Dumnezeu, stǎpînul îl face şef peste toţi ceialalţi sclavi din casa sa. Fiindcǎ nu consimte sǎ trǎiascǎ în adulter cu stǎpîna45, e aruncat înînchisoare.Arheologia recunoaşte cǎ asemenea cazuri s-au petrecut în Egipt. Soţia lui Potifar nu a fost singura în felul acesta. Povestirile egiptene aratǎ multe cazuri asemǎnǎtoare. Unul similar e redat într-un document arheologic ce poartǎ denumirea "Istoria celor doi fraţi46". Asemǎnarea e atît de remarcabilǎ, încît crezi cǎ e exact acelaş caz47.Biblia spune cǎ Iosif în închisoare s-a întîlnit cu "mai marele paharnicilor" şi cu "mai marele pitarilor" lui Faraon; cǎ mai marele paharnicilor visase cǎ înaintea lui era o viţǎ cu trei mlǎdiţe, pe care erau struguri, cǎ paharul lui Faraon era în mîna lui şi cǎ a luat struguri pe care i-a stors şi a dat paharul luiFaraon.Criticii au rîs zicînd: "Nu vedeţi cǎ nu se potriveşte? Cine storcea strugurii chiar în faţa faraonului? Datoria lui era sǎ aducǎ paharul cu bǎuturǎ, nu sǎ stoarcǎ acolo strugurii."

39 Nu prea, Urul cǎzând de câteva zeci de ori pradǎ distrugerii (de 3 ori numai în acele vremuri tulburi).40 Nu scrie nicǎieri de Avraam (Abraham), personaj împrumutat de arabi sub numele Ibrahim. Descoperirea

cetǎţii Ur nu înseamnǎ cǎ Avraam a existat. Dupǎ acest şablon de gândire, putem spune cǎ Dracula a existat pentru cǎ în romanul lui Stoker este menţionat castelul din Bistriţa, care a fost gǎsit pe hartǎ.

41 Orice vagabond care doarme prin gǎri, poate susţine cǎ o face pentru cǎ este un spirit liber, nesupus rigorilor unei societǎţi bolnave spiritual (vezi curentul Hippie/Flower Power din anii '70). Oricum, trebuie totuşi menţionat cǎ populaţia nu era atât de deasǎ ca astǎzi şi cǎ de multe ori, noţiunea de rege putea fi asemuitǎ cu cea de primar. Cǎ un nomad putea avea relaţii comerciale cu regii este un lucru oarecum firesc, mai ales dacǎ nomadul furniza animale (oi, capre) sau produsele lor (lânǎ, brânzǎ) oraşelor care nu aveau posibilitatea sǎ şi le creascǎ singure. De altfel, pare oarecum ciudat cǎ Avram şi-a schimbat numele (la fel fǎcând şi Sara, soţia). Oare nu cumva Avram/Abraham a fost izgonit din Ur şi a cǎutat sǎ-şi piardǎ urma?

42 Istoria nu a dovedit decât cǎ oraşul Ur existǎ şi cǎ locuitorii lui aveau un standard de trai suficient de evoluat, imposibil de obţinut într-un cort, oricât de dotat ar fi fost acela. Ştiinţa n-a pomenit nicǎieri cuvântul cort.

43 Mormântul lui Abraham este considerat prin tradiţie ca fiind în peştera MacPela. Localizarea este însǎ contestatǎ de arheologie, la fel ca şi mormântul lui Iosif din Nablus sau cel al Raşelei din Betlehem.

44 Conform Facerii 39:1 şi 37:26, dar nu şi conform Facerii 37:36 şi 27 unde este vorba despre Madianiţi45 În alte texte evreieşti, Putifar este descris ca eunuc. Mai existǎ o menţiune a unui Poti-Fera, mare preot în

Heliopolis, cu fata cǎruia s-a însurat acelaşi Iosif.46 Istoria se gǎseşte pe parirusul D'Orbiney, datat în dinastia a XIX-a (ca. 1225 îen). Deşi pare convingǎtor, o

legendǎ similarǎ existǎ şi în folklorul indienilor Blackfoot, oare au fost şi aceştia influenţaţi de biblie? Sau, mai degrabǎ, e vorba de o mai veche meteahnǎ omeneascǎ, interzisǎ de a şaptea poruncǎ care, evident cǎ nu-şi avea rostul dacǎ infracţiunea nu exista?

47 Dar cine este Putifar şi sub ce faraon a fost el mare dregǎtor? Poate istoria va confirma cândva şi aceastǎ nedumerire.

15

Dacǎ întrebǎm arheologia, ea ne dǎ luminǎ şi asupra acestui caz. Egiptologii au constatat exactitatea obiceiurilor din Egipt cu cele relatate în Geneza cap. 45-50. Profesorul Yahuda, care a fǎcut un studiu special al acestor asemǎnǎri din literatura egipteanǎ şi Biblie, le consemneazǎ în douǎ lucrǎri: "The language of the Pentateuh in its Relation to Egyptian" apǎrutǎ la Londra în 1933 şi "The Accuracy of the Bible" (Exactitatea Bibliei), apǎrutǎ tot la Londra în 1934. În Egipt era titlul de "cǎpetenie a strǎjerilor", rang pe care îl avea Potifar. La fel era "mai marele paharnicilor" şi "mai marele pitarilor"48.Apoi inscripţiile egiptene spun cǎ mustul era bǎutura preferatǎ a faraonilor din acea epocǎ49, iar paharnicul trebuia sǎ stoarcǎ strugurii nu într-un vas, ci direct în pahar înaintea lui Faraon. S-au gǎsit chiar şi anumite scene desenate pe mai multe pietre de mormînt, care îl aratǎ pe paharnic storcînd mustul înaintea lui Faraon, deci exact cum spune Biblia50.În Geneza 41:14 citim cǎ "Iosif s-a ras". Inscripţiile egiptene spun cǎ nu era îngǎduit sǎ te prezinţi în faţa Faraonului nebǎrbierit. Amǎnuntul e mic, dar de mare importanţǎ51.Biblia spune cǎ în urma explicǎrii visurilor lui Faraon, Iosif a fost ridicat la cea mai înaltǎ treaptǎ52. Arheologia confirmǎ cǎ în Egipt, visurilor li se dǎdea mare importanţǎ. Între scrierile egiptene s-a gǎsit un papirus care spune: "Un strǎin a fost ridicat la rangul cel mai înalt în Egipt"53. Cei mai mulţi cercetǎtori susţin cǎ relatarea e fǎcutǎ cu privire la Iosif. În colecţia M. Allemant este un inel de iaspis negru, gravat cu un şarpe înaripat şi douǎ semne semitice; pe partea opusǎ este o inscripţie evreiascǎ. Dateazǎ din vremea hicsoşilor. Se susţine cǎ ar fi inelul lui Iosif54.

48 Autorul se pare cǎ nu a citit nici un roman istoric în viaţa lui, altfel ar şti cǎ autorii folosesc date reale în

poveştile lor, pe seama cǎrora brodeazǎ o acţiune fictivǎ. Cititorii ar fi râs probabil dacǎ Sadoveanu ar fi înarmat stolnicii lui Ştefan cel mare cu mitraliere sau i-ar fi numit caporali.

49 Fals - nu mustul ci vinul. Şi apoi, care epocǎ?50 Cu excepţia arheologilor creştino-habotnici, toţi ceilalţi considerǎ cǎ vinul era bǎutura de bazǎ în Egipt, cǎ

Egiptul avea vinuri de o aleasǎ calitate şi fineţe (romanii importau vinuri din Egipt), cǎ Osiris şi Hathor erau consideraţi şi zeii vinului iar Renentet protectorul vinificatorilor. Faraonului Tutankhamon, de exemplu, care a trǎit prin 1330 îen, îi plǎcea vinul alb. De ce nu sunt descrise locurile unde au fost gǎsite aceste desene, sǎ le putem, eventual, verifica?!

51 Îl rugǎm pe autor sǎ se prezinte neras şi zdrenţǎros în faţa oricǎrui şef de stat. Sigur va fi numit prim ministru.Apoi Iosif a fost ras, nu s-a ras el însuşi, şi a fost îmbrǎcat ca pentru audienţǎ.

52 Aparent, explicarea visurilor este un instrument foarte puternic aflat în mâna evreilor, care l-au folosit nu o datǎ ca sǎ-şi exercite voinţa (conform bibliei). Ţinând cont cǎ în urma tǎlmǎcirii visului lui Belşaţar, Daniel a fost şi ele avansat iar, mai târziu, evreii au scǎpat din robie - nu mǎ pot abţine sǎ nu remarc acest şablon în biblie. Pe baza acestui şablon, o mare parte a ocultismului se trage din învǎţǎtura secretǎ a unei pǎrţi din Biblie, numitǎ Cabala (cabala conţine multe cǎrţi şi informaţii necuprinse în biblie - de fapt, cabala este destinatǎ clasei conducǎtoare iar biblia celei conduse).

53 Acest papirus nu este identificat, deşi dovezile circumstanţiale sunt indicate cu cea mai mare precizie: vezi identificǎrile tǎbliţelor sumeriene, ceva mai devreme.

54 În decursul sǎpǎturilor efectuate în iarna anului 1824, la Sakkara, a fost descoperitǎ o mumie care avea fiecare parte a corpului înfǎşuratǎ în aur masiv, iar fiecare deget era învelit separat şi înscripţionat cu hieroglife. Un cǎrǎbuş de aur era la capǎtul unui lanţ gros de aur purtat la gât, inelul cu pecetea pe un deget, la fel şi câteva brǎţǎri de aur. Se presupune cǎ acesta era Iosif. Hieroglifele ar fi spus: "Şi a murit Iosif de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu, în pământul Egiptului.", care, de altfel este un citat absolut corect din Facerea 50:26. Se spune cǎ aurul a revenit lucrǎtorilor (greu de crezut) dar o parte din armura de aur, brǎţǎrile, lanţul cu scarabeul şi inelul au fost recuperate, primele fiind expuse în muzeul din Leyden, iar inelul întrând în posesia lordului de Ashburnham. Istoria spune mai departe cǎ vasul care transporta inelul de la Alexandria la Smyrna a fost atacat de piraţii greci care au vândut marfa în insula Syra, inelul a fost cumpǎrat de un neguţǎtor grec care l-a vândut în Istanbul, de unde a ajuns la Londra şi, ca un miracol, iar în mâinile aceluiaşi conte de Ashburnham. Inelul a fost datat ca fiind din vremea lui Tutmes al III-lea (Men-khe-pera - când se pare cǎ a trǎit Iosif). Prea romanţios ca sǎ fie adevǎrat (aduce dacǎ vreţi cu poveştile ţesute în jurul miilor de relicve sfânte aduse cu ocazia cruciadelor). Mumia a fost identificatǎ ulterior cu Djehuty, un general celebru sub Tutmes al III-lea (şi ale cǎrui fapte e posibil sǎ fi generat legendele lui Ali Baba şi cei 40 de hoţi). Şi nu trebuie uitat cǎ mai existǎ cel puţin doi "egipteni" de rasǎ strǎinǎ, care au fost identificaţi cu succes cu Iosef: Yuya (socrul lui Amenhotep al III-lea), al cǎrui mormânt a fost excavat abia în 1905, sau Sebek-khu (care a trǎit în vremea lui Sesostris al III-lea). Un al patrulea, semilegendarul preot

16

Biblia vorbeşte despre cei şapte ani de foamete din Egipt. O inscripţie descoperitǎ de arheologi menţioneazǎ foametea de şapte ani. La fel în mormîntul El Kab este o inscripţie a guvernatorului Baba, care se crede cǎ însuşi faraonul Apepi III, domnitorul din timpul lui Iosif, a poruncit sǎ fie scrisǎ: "Amadunat grîu, ca prieten al Dumnezeului secerişului, dupǎ ce fusesem foarte bǎgǎtor de seamǎ la timpul semǎnatului. Şi acum în timpul foametei, care dureazǎ de mai mulţi ani, eu împǎrţesc grîu prin oraş, fiecǎrui lovit de foamete."Bingsch susţine cǎ este vorba de foametea pomenitǎ în Geneza. La fel crede şi profesorul Kittel. Iar în 1947, mai multe reviste anunţau o nouǎ descoperire arheologicǎ în Egipt. S-a gǎsit un templu pe a cǎrui lespezi erau menţionaţi cei şapte ani de foamete din Egipt şi se spune cǎ s-a datorat lipsei de inundaţii aNilului55.Biblia spune cǎ Iosif şi-a adus fraţii cu familiile şi pe bǎtrînul Iacov în Egipt, aşezîndu-i în ţinutul Goşen. Denumirea semiticǎ a unor oraşe din Egipt ca: Sucot, Baal-Tefon, Migdol, Zilu, confirmǎaceastǎ aşezare. Un papirus, cam fragmentat, are înscris un raport al grǎnicerilor de prin anul 121056, care au permis unor semiţi sǎ treacǎ frontiera în Egipt. El spune: "Am permis tranzitul unor beduini din Edom prin fortǎreaţa Merneptah... în Teku spre lacurile de la Pitom din Merneptah... ca sǎ-şi susţinǎviaţa lor şi a turmelor în domeniul lui Faraon, bunul soare al oricǎrei ţǎri..."57. Ceva care ilustreazǎacelaş adevǎr este o sculpturǎ pe mormîntul lui Khnumhotep la Beni Hasan. Acesta a fost un dregǎtor sub Senworset al II-lea58. Scena reprezintǎ un grup de imigranţi semiţi coborînd în Egipt, sub conducerea "Şeicului ţinuturilor de sus, Ibse." Atît numele cît şi feţele îi aratǎ ca semiţi59.În Geneza 50:2 citim cǎ la moartea lui Iacov, Iosif a poruncit doctorilor lui sǎ îmbǎlsǎmeze pe tatǎl sau. Arheologia adevereşte cǎ lucrul acesta se practica în Egipt.Toate aceste date arheologice mǎrturisesc cǎ istoria lui Iosif este realǎ, deci Biblia e adevǎratǎ60.Totuşi unora le vine greu sǎ o creadǎ. Mai ales ridicarea în rang a lui Iosif şi aşezarea evreilor în ţinutul Goşen, cea mai mǎnoasǎ regiune din Egipt, le pare absurdǎ. Dar trebuie ţinut cont de realitatea istoricǎ. Egiptul în aceasta perioadǎ era condus de dinastia hicsoşilor, a regilor pǎstori. Ei nu erau de rasǎ hamitǎca egiptenii, ci erau semiţi, care au pus mîna pe tronul Egiptului. Cei şase monarhi care au condus pe rînd Egiptul au purtat nume egiptene. Conform analelor egiptene, ei au venit din rǎsǎrit sub Salatis, primul lor rege, şi au cucerit Memfisul, supunînd Egiptul. Singura dare de seamǎ detailatǎ despre ei, este un pasaj dat de Iosif Flaviu dintr-o lucrare a lui Maneto, scriitor antic, lucrare pierdutǎ azi. Ei

Osarseph, a fost când identificat cu Moise când cu Iosif (faptul cǎ Osarseph a fost un dizident şi a fost exilat de Amenhotep I împreunǎ cu o colonie de leproşi pe care-i avea în îngrijire a determinat o serioasǎ campanie de combatere a ideii cǎ ar fi putut fi Moise - ar fi însemnat cǎ evreii erau neam de leproşi - deşi chiar Tacit povesteşte acest lucru în Historia 5.2-5). Avem deci 4 Iosifi, care o fi oare?

55 Unde se gǎseşte acest templu şi cum se numeşte el?56 Probabil îen.57 Cred cǎ ar fi trebuit sǎ spunǎ: "Iosef, al doilea om în regat, ne-a poruncit sǎ-i lǎsǎm familia cu turmele lor cu

tot, bla bla bla...". Iar anul 1210 poate coincide cu exodul lui Moise, când au lǎsat jale mare în urmǎ, deci ar fi fost vânaţi cu cruzime, şi în nici un caz nu s-ar fi reîntors înapoi.

58 Sesostris al II-lea.59 Semit nu înseamnǎ evreu, este o confuzie regretabilǎ în care cad mulţi, în special datoritǎ politicii agresive a

Israelului şi diasporei lui. Semiţi sunt şi arabii, de exemplu, pentru cǎ şi ei provin din Sem.60 Una dintre principalele obiecţii legate de toatǎ perioada egipteanǎ este urmǎtorul lucru: rareori în biblie este

pomenit numele vreunui faraon (vezi nota 97), care nu se numea simplu faraon ci avea un nume (unul de naştere, şi unul de tron - de exemplu Amenhotep al IV-lea era şi Echnaton/Akenaton). Cu acest nume faraonul semna decrete, împodobea clǎdiri etc. Ceea ce ne conduce la o singurǎ explicaţie: istoria egipteanǎ a fost probabil umflatǎ în scop propagandistic în perioada post-babilonianǎ, dar mai ales în perioada traducerii sale în greacǎ la Alexandria, când nimeni nu mai putea descifra hieroglifele (scrierea hieroglificǎ a dispǎrut din istorie odatǎ cu cucerirea Egiptului de cǎtre Ptolemeu, un general sub comanda lui Alexandru cel Mare, iar limba vorbitǎ a dispǎrut şi ea dupǎ cucerirea romanǎ, sub Octavian) şi deci era dificil de scris "istoria" fǎrǎ a avea datele la îndemânǎ - spre deosebire de perioada babilonianǎ când numele regilor au fost scrise în timpul domniei lor (sau mǎcar la 50-200 de ani de la existenţa lor) iar scrisul era încǎ citibil.

17

vorbeau limba semitǎ61, ca şi evreii, aveau fizionomia feţei ca ei şi se ocupau cu creşterea oilor. Din aceasta cauzǎ, egiptenii urau pǎstorii (Geneza 46:34). Numai cine nu cunoaşte istoria se poticneşte. Biblia este adevǎratǎ.

6. Hurianii sau horiţiiBiblia vorbeşte despre horiţi. Prima pomenire a acestui popor o gǎsim în Geneza 14:6, unde ni se spune cǎ au fost bǎtuţi de Chedorlaomer şi împǎraţii aliaţi cu el. Dupǎ Geneza 36:20 şi mai ales dupǎ 1 Cronici 1:38, la simpla privire, ar pǎrea cǎ horiţii se trag din Esau, dar ei au fost vechii locuitori ai Seirului unde s-a aşezat Esau, iar mai tîrziu, urmaşii lui au izgonit pe horiţi (Deuteronom 2:12,22).Cîteva mii de ani nu s-a ştiut nimic despre acest popor. Istoria nu vorbea nimic despre ei. Mulţi au rîs de Biblie şi spuneau cǎ vorbeşte de popoare care n-au existat, de hetiţi, de horiţi.În secolul nostru, arheologia a confirmat şi acest adevǎr al Bibliei. Între anii 1925-1931, Şcoala Americanǎ de Cercetǎri Orientale din Bagdad, împreunǎ cu Universitatea Harvard au fǎcut sǎpǎturi într-un deal la Yoghlan Tepe, vreo 150 mile nord de Bagdad. Aici au dat peste cetatea Nuzi, care a fost locuitǎ de vechii horiţi sau huriani. Înainte de horiţi, cetatea se numea Gasur şi a fost locuitǎ desubariani. Aici au fost descoperite mii de texte scrise pe tǎbliţe cu scriere cuneiformǎ. Tǎbliţele de la Nuzi ne aratǎ cǎ horiţii nu erau semiţi. Ei apar la orizontul istoriei cam pe la anul 2400 în.Cr. Din regiunea de sud a Caucazului, ei au migrat în pǎrţile de nord-est a Mesopotamiei. Alte tǎbliţe cu texte horite au fost dezgropate la Arrapka, modernul Kirkuk, la vreo nouǎ mile la est. Toate aceste tǎbliţe nu numai cǎ aratǎ existenţa poporului hurian, dar aruncǎ o luminǎ deosebitǎ asupra vieţii patriarhale descrisǎ în Geneza. Ele vorbesc despre posibilitatea de a face pe un sclav moştenitorul averii, cum zicea Avram despre Eliezer; arata cǎ în contractul de cǎsǎtorie pe lîngǎ mireasǎ se dǎdea şi o sclavǎ,cum a dat Laban (Geneza 29:24,29); precizeazǎ posibilitatea vinderii dreptului de întîi nǎscut, cum fǎcuse Esau62; explicǎ cǎ necunoscuţii "terafimi"63 erau un fel de zeitǎţi mici ale familiei, de mǎrimea bibelourilor de azi; stabilesc cǎ soţia avea dreptul de sorǎ şi cǎ în anumite împrejurǎri era numitǎ aşa, cum spusese Avram despre Sara. Documentele de la Nuzi sunt de o deosebitǎ valoare pentruconfirmarea adevǎrului biblic.

7. Scrisorile de la Mari şi amoriţiiUn alt popor necunoscut de care vorbea Biblia au fost amoriţii. Sǎpǎturile fǎcute de André Parrot sub auspiciile Muzeului Luvru începute în 1933, întrerupte din cauza rǎzboiului şi continuate între 1951-1956, la cetatea Mari, modernul Tell-el-Hariri, pe Eufrat, au scos la luminǎ temple, statui, palatul regalcu 300 de camere precum şi biblioteca regalǎ compusǎ din vreo douǎzeci mii de tǎbliţe. Ele suntscrisori ale împǎraţilor, corespondenţa diplomaticǎ şi cronici.Documentele sunt scrise în vechiul dialect babilonean.Palatul regal de la Mari, contemporan cu prima dinastie a Babilonului, a fost de o mǎrime împunǎtoare. Sala tronului cu specimene de picturǎ rarǎ, apartamentele împǎratului, birourile administrative, şcoala scribilor, toate sunt o minunǎţie. E considerat cel mai bine pǎstrat dintre toate palatele din Orientulmijlociu. Palatul a fost clǎdit de amoriţi.Descoperirea arheologicǎ de la Mari, are o deosebitǎ valoare pentru cercetǎtorul Bibliei. Denumirea "Habiru" (evreul) pe care o avem în Biblie în legǎturǎ cu Avram (Geneza 14:13), se întîlneşte frecvent în scrisorile de la Mari.

61 Nu existǎ limba semitǎ. O analogie la limba semitǎ ar fi limba romanicǎ (franceza + spaniola + italiana +

româna).62 Acest capitol din biblie este unul din cele mai morale învǎţǎturi biblice; astǎzi cine ar proceda la fel de

creştineşte ar înfunda puşcǎria în orice ţarǎ din lume.63 Terafimii erau "spirite" şi erau reprezentaţi sub forma unor mici statuete. Existǎ în folclorul de tip semit

(probabil de aici derivând celebrii gini, cum era cel din lampa fermecatǎ), deci nu aparţin horiţilor.

18

Numele lui Nahor (Geneza 24:10) e menţionat mai de multe ori în aceste scrisori. El era bine cunoscut împǎratului64. Documentele precizeazǎ cǎ împǎratul Samsi-Adad I al Asiriei, 1748-1716 în.Cr. era contemporan cu împǎratul Hamurabi al Marelui Babilon, al cǎrui cod de legi s-a descoperit la Susa în190165. Datoritǎ acestor scrisori s-a stabilit cǎ Hamurabi e Amrafel din Geneza 14:1, rezolvîndu-se astfel o veche enigmǎ66. Descoperirea de la Mari dǎ multǎ luminǎ asupra vieţii din perioada patriarhalǎ şi asupra istoriei amoriţilor. Astfel acest popor mare67 de care vorbeşte Biblia, este confirmat de arheologie.

8. Textele feniciene de la UgaritO altǎ descoperire importantǎ s-a fǎcut la Ugarit, modernul Ras Samra, din Fenicia de altǎ datǎ. Cetateaa fost necunoscutǎ pînǎ în 1928, cînd un ţǎran arîndu-şi holda, a scos cu plugul la suprafaţǎ anumite antichitǎţi, la Minet el-Beida. Anul urmǎtor, la 2 apr.1929, aici au început excavaţiile sub conducerealui Claude F. Schäffer. Dupǎ o lunǎ s-au mutat la Ras, Samra şi la 20 mai au fost dezgropate primele tǎbliţe. Sǎpǎturile au continuat între 1929 şi 1937. Între douǎ mari temple, unul dedicat lui Baal şi altul lui Dagon, s-a descoperit o bibliotecǎ cu sute de tǎbliţe cu texte religioase feniciene. Ele aratǎ o mare asemǎnare între stilul şi vocabularul fenician şi cel evreesc68.Textele de la Ugarit aratǎ imoralitatea în cultul şi viaţa canaaniţilor. Criticii Bibliei spuneau cǎ nu e adevǎratǎ afirmaţia, cǎ din cauza pǎcǎtoşeniei mari, popoarele canaanite au fost date spre nimicire. Nelegiuirea amoriţilor care nu şi-a atins vîrful pe vremea lui Avraam, arheologia aratǎ cǎ a ajuns la culme spre, sfîrşitul perioadei patriarhale. Documentele acestea mǎrturisesc cǎ Biblia este adevǎratǎ, deci Dumnezeu este drept în judecǎţile Sale69.

64 Probabil un fel de Gheorghe, pentru cǎ şi în biblie, în pasajele menţionate, mai existǎ un Nahor, fiul lui Nahor.

Ne întoarcem la povestea cu fata lui Faraon?!65 Şi care dateazǎ de pe la 1750 îen, cu cel puţin 250 de ani înainte ca Moise sǎ fi copiat, pardon, primit un set

de legi, suficient de asemǎnǎtor cu acesta.66 Dupǎ anii 1970, nici un cercetǎtor serios nu a mai considerat cǎ Hammurabi (Khammurapi) este acelaşi cu

Amraphel, din motive legate chiar de biblie: descrierea faptelor nu se mai potriveşte deloc cu noile informaţii obţinute tot din acele tǎbliţe. Se presupune acum cǎ ar fi vorba despre Nimrod.

67 Popor într-adevǎr mare, mai mult la stat decât la sfat, aşa cum reiese din cartea lui Amos 2:9. Palatele atribuite amoriţilor trebuie sǎ fi fost uriaşe , pentru cǎ un amorit avea în medie înǎlţimea unui cedru (40-50m).

68 Conform BBC, se pare cǎ ADN-ul canaaniţilor era aproape identic cu cel al evreilor, atât de asemǎnǎtor încât unii cercetǎtori considerǎ pe canaaniţi ca fiind tot evrei. Numai cǎ apare o micǎ problemǎ: cucerirea Canaanului şi transformarea lui în Ţara fǎgǎduitǎ.Şi, de altfel, evreii au fost cei care au împrumutat atât limba cât şi scrisul de la vecinii lor, canaaniţii.

69 Judecata lui Dumnezeu era dreaptǎ în biblie numai când slujea intereselor clasei conducǎtoare ale evreimii, în general preoţii. Citiţi biblia cu Codul penal şi civil alǎturi, veţi avea mari surprize. Vedeţi 4 Regi 2:23-24.

19

B. PERIOADA EXODULUIMultǎ vreme criticii Bibliei au spus cǎ aceastǎ parte a Bibliei e prea subiectivǎ. Fiind scrisǎ de Moise70, cartea Exodul cautǎ sǎ defǎimeze pe egipteni, dar cǎ robia nu a fost aşa asprǎ. Spre a face mai izbitoare dezrobirea lor, Moise a cǎutat sǎ dea fondului o culoare mai întunecatǎ decît era în realitate.Faţǎ de aşa afirmaţii nu aveai cu ce te apǎra. Nici o altǎ scriere nu vorbea nimic despre Israel în Egipt, iar toate semnele vǎzute pe unele monumente de acolo, erau nepricepute de egipteni şi cu atît mai puţin le pricepeau europenii.Trebuie sǎ ştiţi cǎ Egiptul a fost un mare tezaur de documente arheologice.Aici sunt ruinele marelui templu de la Karnak, templele şi palatele de la Medina, Luxor, Teba, Memfis, On, cetatea soarelui, Nof, Dendrah, Abu-Simbel. În Egipt au fost marile grînare de la Pitom şi Ramses, marile piramide cu camerile lor tainice, obeliscurile şi sfincşii, mormintele cu inscripţii şi labirintul; aici se gǎseau tǎbliţe scrise şi papirusuri. Dar toate erau mute. Nimeni nu putea descifra cele scrise. Vechii preoţi şi scribii egipteni au murit şi au dus cu ei în groapǎ taina acestui scris71. Scrierea hieroglifǎ era scrierea ideograficǎ sacrǎ şi oarecum oficialǎ a vechilor egipteni. Ea este compusǎ din figuri desenate. Propriu zis nu se scria, ci se desena. Prin mileniul al treilea a apǎrut scrierea hieraicǎ. Ea folosea semne care semǎnau pentru cîtva cu figura. Era un fel de simplificare a hieroglifelor. Ea a fost folositǎ mai ales în documentele comerciale. Scrierea demoticǎ a apǎrut prin secolul al VIII-lea în.Cr. Ea este mult mai simplificatǎ şi se scria cursiv, dar aproape cǎ nu mai seamǎnǎ cu hieroglifa. Toate aceste trei feluri au încetat prin secolul al V-lea d.Cr. În 1798, Napoleon Bonaparte, în dorinţa de noi cuceriri, a pornit spre Egipt.Deşi acea campanie s-a încheiat cu un eşec militar, pentru arheologie ea a adus o biruinţǎ deosebitǎ.În 1799, inginerul Bonssard în timp ce fǎcea nişte sǎpǎturi la gurile Nilului, aproape de Rosetta, a dat peste o piatrǎ curioasǎ. Ziarul "Courier de l’Egypte" din 15 sept.1799, anunţa aceastǎ descoperire: "În cursul lucrǎrilor de fortificare pe care cetǎţeanul d’Hautpoul, comandant de batalion de pionier, le-a întreprins pe actualul Fort Julien... s-a gǎsit sub dǎrîmǎturi o piatrǎ de granit negru, foarte dur, cu o granulaţie extrem de finǎ... Una din feţe este lustruitǎ şi poartǎ trei inscripţii, separate net unele de altele prin cîte un rînd gol.""Prima, cea de sus, este scrisǎ în hieroglifǎ. Ea cuprinde 14 rînduri, dar o parte din inscripţie lipseşte, un colţ al pietrei fiind rupt. A doua, cea de la mijloc, se crede cǎ este scrisǎ în sirianǎ, aceasta numǎrǎ32 de rînduri. A treia, ultima, este greceascǎ. Ea constǎ din 54 de rînduri, sǎpate foarte clar, care s-aupǎstrat, ca şi celelalte de deasupra, extrem de bine."Generalul Menon a pus sǎ se traducǎ în parte inscripţia greceascǎ... ea oferǎ cheia descifrǎrii hieroglifelor..."Descifrarea lor însǎ nu s-a fǎcut pînǎ în 1822, cînd François Champolion a reuşit sǎ gǎseascǎ taina acestui scris. Piatra din Rozeta cu inscripţiile respective a fost ridicatǎ de preoţii egipteni adunaţi la Memfis în anul 195 în.Cr., în care îl lǎudau pe Ptolemeu Filopater, care pusese în funcţie canalele Egiptului. Fǎceau aceasta cǎci le iertase anumite dǎri cultice.De la data descifrǎrii hieroglifelor, Egiptul a început sǎ-şi aducǎ tributul sǎu Bibliei. Documentele sale au cǎpǎtat grai şi au început sǎ mǎrturiseascǎ cǎ Biblia este adevǎratǎ.Secolul al XIX-lea a fost un secol de mari descoperiri în ale arheologiei.Cetǎţi, care pînǎ atunci au zǎcut veacuri de-a rîndul sub nisipul vremii, au fost scoase la luminǎ. Şi cioburile pǎmîntului s-au ridicat sǎ astupe gura criticilor rǎuvoitori.

70 Nici o carte (sau sul) nu a fost scrisǎ de autorul creditat de biblie. Fiecare carte a fost scrisǎ la mai bine de

200-500 de ani dupǎ moartea presupusului autor. Excepţie fac unele cǎrţi ale profeţilor mai puţin importanţi, dar care au servit la îndoctrinarea ca masǎ a evreilor.

71 Nu din cauzǎ cǎ au murit au dus cu ei taina, ci pentru cǎ Egiptul a cǎzut, în cele din urmǎ, sub stǎpânirea greco-macedoneanǎ (ceea ce a însemnat o diminuare a ritualurilor) şi, mai apoi, sub cea romanǎ (ceea ce a fost fatal, atât scrisului cât şi religiei). Pânǎ şi limba a dispǎrut, unii cercetǎtori considerǎ limba coptǎ ca fiind, dacǎ nu chiar limba anticǎ, mǎcar foarte asemǎnǎtoare.

20

Au fost gǎsite scrieri pe granit, scrieri pe alabastru, pe lemn, pe argilǎ, pe papirus. S-au descoperit inscripţii pe pereţii templelor, pe ale palatelor dezgropate, pe monumente, pe statui, pe lespezi, pe suluri, pe cilindrii şi chiar pe cǎrǎmizile din ziduri. În mod direct sau indirect, ele atestǎ adevǎrul Bibliei72.

1. Asuprirea în EgiptÎn Exodul 1:8 citim: "Peste Egipt s-a ridicat un nou împǎrat, care nu cunoscuse pe Iosif," iar în v.11 "Şi au pus peste ei isprǎvnicei ca sǎ-i asupreascǎ prin munci grele."Împǎrǎţii hicsoşi au stǎpînit Egiptul între secolele XVIII şi XVI73. Ei au dat douǎ dinastii: pe a XV-a şi a XVI-a. Ei au avut capitala la Avaris. Egiptul de sus, înspre izvoarele Nilului, era condus de prinţi egipteni, care au fost tributari hicsoşilor. Ei aveau capitala la Teba. Unul dintre aceştia, Kamose s-a rǎsculat împotriva lui Apopi al III-lea74 şi a cucerit Egiptul, lǎsîndu-i doar capitala Avaris.Urmaşul lui Kamose, Ahmose I, întemeietorul dinastiei a XVIII i-a izgonit pe hicsoşi din Egipt. Aceastǎ dinastie era hamitǎ şi ura pe semiţi. Ea avea ca moto: "Egiptul pentru egipteni." Duşmǎnia împotriva hicsoşilor s-a rǎsfrînt asupra evreilor care au primit favoruri de la hicsoşi şi asupra tuturor strǎinilor.Cǎ în Egipt s-a ajuns la grea suferinţǎ sub noua dinastie, se constatǎ dintr-o descriere a lui Eber75. El spune76:"Sub un sicomor stufos, un vînzǎtor de ale mîncǎrii, de bǎuturi spirtoase şi de afide pentru rǎcorirea apei, şi-a aşezat masa sa şi alǎturea cu ea o ceatǎ de barcagii şi vizitii, rǎcneau şi se ciorovǎiau pentru ceva. Marinarii stǎteau lungiţi pe bordul vapoarelor şi pe maluri la umbra palmierilor. Alţii, sub razeledogoritoare ale soarelui, de care se apǎrau acoperindu-şi faţa cu o parte de pînzǎturǎ, care le slujea drept hainǎ. Pe alǎturea treceau arestaţii şi sclavii, arşi de soare, negrii, încovoiaţi sub sarcinile grele pe care trebuiau sǎ le ducǎ la destinaţie: în temple pentru jertfe sau la negustorii de diferite mǎrfuri. Pietrarii cǎrau bucǎţi de piatrǎ aduse din pietrǎriile Kenu sau Suan, dirijîndu-le pe taluzi de lemn spre locul unde urma sǎ se construiascǎ un nou templu sau un nou palat.Lucrǎtorii udau cu apa tǎlpigile, ca sǎ nu se aprindǎ prin frecare sub greul pietroaielor. Toţi aceşti lucrǎtori erau mînaţi cu cravaşa de cǎtre isprǎvnicei şi cîntau cîntecele lor de munca grea. Dar glasul lor suna a apǎsare şi rǎguşit. Abia în timpul repausului, cînd se strînseserǎ cu toţii, se mai însufleţirǎ puţin.Roiuri dese de muşte cîineşti, urmǎreau aceste grupe suferinde de muncitori, care, cu o rǎbdare apaticǎşi apǎsǎtoare, suportau atît înţepǎturile muştelor cît şi loviturile supraveghetorilor"77.În Biblie se spune cǎ evreii au fost supuşi la munci grele de facerea cǎrǎmizilor şi cǎ aveau o anumitǎnormǎ pe care trebuiau sǎ o îndeplineascǎ.Arheologia confirmǎ aceasta. Pe un alt document denumit "Papirus Anastasius"78 se spune aşa:

72 Din pǎcate, toate acestea sunt numai dovezi circumstanţiale, în special bazate pe intrepretǎri ale unor pasaje

din Bibliei, deseori luate disparat pentru a nu se observa contextul în care erau plasate.73 îen.74 Apopi era Smǎrǎndiţa, aici este vorba despre Pepi III, uneori numit Apepi III.75 Eber este şi un nume generic dat evreilor, similar celui de Habiru. Egiptenii numeau pe evrei Apiru. Cuvântul

defineşte noţiunea de nomad (persoane fǎrǎ cetǎţenie şi fǎrǎ statut social). Este semnificativ cǎ rǎdǎcina tuturor acestor cuvinte este un cuvânt sumerian, preluat apoi în akkadianǎ, şi care însemna efectiv tâlhari la drumul mare.Un autor antic cu acest nume nu existǎ. Existǎ în schimb un personaj biblic (un strǎmoş de-al lui Avraam).Un papirus cu numele de Ebers existǎ, dar este asociat cu informaţii medicale (numit dupǎ cumpǎratorul sǎu, Georg Ebers (1.3.1837-7.8.1898) care l-a cumpǎrat în Teba în iarna 1872-1873).

76 Piramidele şi casele erau ridicate de cǎtre oameni liberi, care erau obligaţi la aşa ceva prin lege (un fel de serviciu militar), nicidecum de sclavi.

77 Dupǎ construcţie, textul pare a fi unul modern (adicǎ un fel de roman aşa-zis istoric), datând probabil din perioada 1850-1950. Astǎzi se ştie cǎ piramidele şi templele şi toate construcţiile gigantice au fost ridicate de cǎtre oameni liberi, nu de cǎtre sclavi.

21

"Doisprezece pietrari, afarǎ de oamenii care se ocupau cu facerea cǎrǎmizilor în oraşele lor, au fost aduşi aici sǎ lucreze la zidirea caselor. Sǎ facǎ fiecare din ei, numǎrul hotǎrît de cǎrǎmizi, în fiecare zi. Ei nu trebuiau sǎ slǎbeascǎ munca la casa nouǎ. Pentru aceasta, eu mǎ supun poruncii date mie de stǎpînul meu."79

Se pare cǎ documentul aparţine unui ispravnic pus sǎ supravegheze80. Peste Israel supraveghiau nu numai ispravnicii egipteni, ci şi logofeţi evrei. Ca sǎ-i stǎpîneascǎ mai bine, Faraon corupe pe unii dintre evrei şi îi numeşte logofeţi peste fraţii lor81. Ce dureros e sǎ vezi cum pentru bani, oamenii devin unelte împotriva fraţilor lor! Dupǎ ce nu li s-a mai dat paie pentru cǎrǎmizi şi astfel nu s-a putut face norma stabilitǎ, logofeţii aceştia au ajuns sǎ fie bǎtuţi şi ei. Aşa citim în Exod 5:14-18: "Au bǎtut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprǎvniceii lui Faraon. "Pentru ce", li se zicea, "n-aţi isprǎvit ieri şi azi, ca mai înainte, numǎrul de cǎrǎmizi care vǎ fusese hotǎrît?" Munca de facerea cǎrǎmizilor era grea82 şi neîndeplinirea normei atrǎgea bǎtaia celui în cauzǎ şi uneori şi a logofǎtului evreu, ca acesta sǎ fie mai fǎrǎ milǎ şi sǎ-i forţeze pe cei daţi în grija sa la muncǎ. Pe un monument de la Adel Curah83 se vede o scenǎ cu cǎrǎmidari la locul de muncǎ. Unii rup pǎmîntul, alţii aduc apa, alţii frǎmîntǎ, alţii pun în forme, iar alţii rǎstoarnǎ formele. Tabloul aratǎ şi doi isprǎvnicei. Unul cu o cravaşǎ în mînǎ, aplicǎ lovituri pe spinarea goalǎ a unui cǎrǎmidar. În Egipt fiind cald, muncitorii nu purtau cǎmǎşi. Celǎlalt ispravnicel sau logofatul şade pe un pietroi, cu toiagul lui ameninţǎtor,împotriva oricui nu-şi face norma84.În Exod 1:13.14 ni se spune: "Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o asprǎ robie. Le-au facut viaţa amarǎ prin lucrǎri grele de lut şi cǎrǎmizi şi prin tot felul de lucrǎri de pe cîmp; şi în toate muncile acestea pe care-i sileau sǎ le facǎ, erau fǎrǎ nici un pic de milǎ."85 Biblia vorbeste despre aceste munci forţate, iar documentele arheologiei confirmǎ ca ele existau şi aratǎ cǎ se purtau fǎrǎ milǎ.Un tablou din Benhatan aratǎ o altǎ scenǎ de pedepsire. Un muncitor, care nu lucrase cum trebuia şi cît trebuia, e întins cu faţa la pǎmînt, alţi doi îl ţin de mîni şi unul de picioare, iar isprǎvnicelul îi brǎzdeazǎspatele cu lovituri86.Se pare cǎ cel care a asuprit mai crunt pe Israel a fost faraonul Ramses al II-lea87.E bine de ştiut cǎ la egipteni, ca şi mai tîrziu la babiloneni, cǎrǎmizile purtau pecetea împǎrǎtului. În Muzeul Britanic se gǎsesc patru cǎrǎmizi cu pecetea lui Tutmes al III-lea şi cîteva cu a lui Ramses al II-lea.

78 De negǎsit. Primii oameni cu numele de Anastasius au fost un papǎ (ca. 400) şi un împǎrat roman (ca. 600).

Dacǎ este vorba despre unul dintre aceştia, atunci informaţiile nu sunt foarte credibile.79 În orice caz, documentul se referǎ la perioada postmozaicǎ, din motive arheologice: egiptenii nu construiau

din cǎrǎmizi (acesta era domeniul sumerienilor, asirienilor şi babilonienilor), decât cu mici excepţii (case de locuit), ei preferau piatra, ca fiind durabilǎ. Abia în perioada romanǎ s-au dezvoltat construcţiile din cǎrǎmizi.

80 Desigur cǎ exista o normǎ, dar nu gǎsesc nici o referinţǎ la evrei - evreii nu erau pietrari, ci pǎstori.81 Aşa s-au petrecut lucrurile în mai toatǎ istoria lor, de la începuturi (Egipt, Babilon), mai nouǎ (Noul testament

a apǎrut în urma unui asemena caz), şi terminând cu lagǎrele de concentrare (unde Kapo erau aproape exclusiv evrei). Afirmaţia este cel puţin ilogicǎ, cum sǎ mǎ încred în oamenii duşmanului, sǎ-i fac pe ei şefi?

82 Dacǎ întinderea lutului în forme era grea, pǎi trebuiau sǎ-i punǎ atunci la cǎrat pietrele de 5-6 tone, cu care se construiau palatele, sigur era mai uşor. Egiptenii ǎştia nesimţiţi, au luat ei ce era mai uşor!

83 Probabil se numeşte altfel, n-am gǎsit scena. Oricum, dacǎ era cunoscutǎ sau realǎ, n-ar fi mai susţinut arheologii cǎ nu se construiau temple şi celelalte din cǎrǎmizi.

84 Aşa s-a procedat şi în cazul Cofariu, bǎtut de unguri la Târgu Mureş, dar care a fost prezentat de unguri ca fiind un ungur bǎtut de români. Undeva mai devreme în text se sugera cǎ unii oameni pictaţi au feţe semitice. De ce este trecut sub tǎcere acest amǎnunt, tocmai acum, când nu se gǎseşte acest loc pe harta Egiptului?

85 Sigur cǎ da. Pǎstoritul era foarte uşor în comparaţie cu munca în agriculturǎ sau, doamne fereşte, în construcţii. Singurul monument arhitectonic legat de evrei, Templul lui Solomon, a fost ridicat dupǎ planurile şi sub îndrumarea lui Hiram, un arhitect fenician.

86 Încǎ o referinţǎ clarǎ la evrei!? Benhatan, de negǎsit pe hartǎ.87 Pornind de la cetǎţile Pithom şi Ramesses, se poate bǎnui cǎ faraounul nemilos a fost unul din seria

începând cu Djeserkheperure (Horemheb) şi terminând cu Ramses al II-lea.

22

De fapt, cele mai multe clǎdiri au fost fǎcute sub Ramses al II-lea. De la el se gǎsesc cele mai multe cǎrǎmizi. El clǎdise cetǎţile Pitom şi Ramses. Aceste cetǎţi au fost cǎutate de arheologi şi au fost dezgropate. Ceva curios, s-a constatat cǎ un mare numǎr de cǎrǎmizi nu mai aveau paie, mai ales la cetatea Pitom. Deci, cǎrǎmizi fǎrǎ paie, aşa cum spune Biblia. Cîteva din acestea se gǎsesc la Muzeul Britanic înregistrate sub nr.60-20. Ele poartǎ sigiliul lui Ramses. El a fost un împǎrat care şi-a depus strǎduinţele pentru construcţii. El a zidit palate, temple, magazii; a construit canale şi a ridicat obeliscuri. Din 32 obeliscuri cîte au fost gǎsite în Egipt, 21 au fost fǎcute de Ramses II. Din 8 temple clǎdite în Teba, 7 au fost construite în întregime sau parţial de Ramses.El a domnit între anii 1290-1224 în.Cr. Cetǎţile Pitom şi Ramses au fost cetǎţi magazii sau hambare.Sǎpǎturile efectuate la Tel-el-Mascuta în anul 1883 sub supravegherea arheologului Eduard Nevin au descoperit cetatea Pitom din Goşen. Dezgroparea ei confirmǎ cǎ a fost clǎditǎ de Ramses al II-lea88, ca avea magazii mari cu ziduri groase de doi metri şi jumǎtate pînǎ la trei metri, cǎ o parte din cǎrǎmizi erau cu paie, iar altǎ parte fǎrǎ paie. Deci relatarea biblicǎ este adevǎratǎ.

2. MoiseSub domnia hicsoşilor, evrei au dus-o bine, s-au îmbogǎţit şi s-au înmulţit nespus de mult. Dupǎalungarea lor89, noul Faraon dǎ ordine moaşelor sǎ omoare copii de parte bǎrbǎteascǎ ai evreilor90. Cum aceasta nu a dat rezultatele dorite, Faraon porunceşte evreilor sǎ-şi arunce în rîu toţi copiii ce se vor naşte, lǎsînd în viaţǎ doar fetele. Parcǎ nu ajungea jalea adusǎ asupra lui Israel prin muncile grele, ci a trebuit ca şi femeile sǎ-şi aibǎ partea lor de jale91.Pe un document se aflǎ înscris un imn de biruinţǎ închinat faraonului Menefta, în care se spune cǎ "nu a lǎsat nici o sǎmînţǎ în Israel". Menţiunea e în rîndul al doilea de jos. Aceasta e cea mai veche menţiune în documentele strǎine despre Israel92.În familia lui Amram şi Iochebed s-a nǎscut un fiu. Era drǎguţ la înfǎţişare şi n-au vrut sǎ-l omoare93. Mama se dovedeşte eroinǎ. E mai de grabǎ gata sǎ calce porunca împǎratului decît sǎ-şi arunce odrasla în rîu. Ea l-a pǎstrat ascuns trei luni. Scriitorul cǎtre Evrei ne destǎinuieşte cǎ a fǎcut aceasta prin credinţǎ. Dupǎ trei luni, fiindcǎ nu-l mai putea ţine ascuns, a fǎcut un sicriaş de papurǎ, l-a uns cu lut şi smoalǎ, a pus copilaşul în el şi l-a aşezat între trestiile rîului, în locul unde avea obiceiul sǎ se scalde fiica lui Faraon94. Cînd aceasta vine la rîu, aude plînsul copilaşului, porunceşte uneia din servitoare sǎ-l

88 Vezi nota 87. Constructorul a fost Pi-Ramses, viitorul Ramses I.89 A hyksos-ilor.90 Este extrem de interesant: evreii s-au înmulţit fǎrǎ seamǎn, cu toate acestea aveau doar douǎ moaşe (Şifra

şi Pua). Când au plecat din Egipt, erau ca. 600000 de bǎrbaţi (la care trebuie adǎugaţi femeile şi copii), conform Exodului 12:37). Nu sunt multe oraşe în Europa de azi peste 600000, dar pânǎ şi numǎrul maternitǎţilor din fiecare oraş este mai mare de 2. Dar nu trebuie uitatǎ nici similitudinea cu porunca lui Irod/Herod din Noul testament.

91 De ce n-au plecat?92 Asta înseamnǎ scoaterea unei informaţii din context. Stela a fost gǎsitǎ la Teba şi se referǎ la victoriile

faraonului Merenptah contra libienilor precum şi despre campaniile sale în Canaan (acolo fiind şi menţiunea cǎ a gǎsit Israelul fǎrǎ populaţie, nu cǎ ar fi distrus-o el). Evident cǎ Israelul era fǎrǎ populaţie, conform lui Moise toţi erau în Egipt, nu? Iar Merenptah, al 14-lea fiu al lui Ramses al II-lea a domnit, evident dupǎ Ramses al II-lea, şi dupǎ fraţii sǎi cu "numǎr de inventar mai mic", deci cu prioritate la tron, apucaserǎ sǎ moarǎ (Ramses al II-lea a domnit incredibil de mult, fiind al doilea faraon ca lungime a domniei din istoria Egiptului).

93 Într-o regiune a globului unde cultul familiei era extrem de puternic, este de mirare un asemenea lucru. Evreii, care erau şi bogaţi şi mulţi, puteau foarte bine sǎ plece, decât sǎ facǎ aşa ceva masacru.

94 Desigur, crocodilii din Nil aveau respect regal faţǎ de fata lui Faraon şi n-o atacau. Spre deosebire de nomazi (evrei), faraonii şi casta superioarǎ aveau bǎile lor proprii, cu plante aromate şi uleiuri scumpe, aşadar, de neînţeles ce cǎuta fata lui Faraon într-un râu periculos şi murdar. Dacǎ însǎ chiar aşa stau lucrurile, este de neînţeles cum a putut urca coşuleţul cu Moise pe Nil înspre amonte, de la ţinutul Goşen (aflat în delta Nilului) spre Theba (în mijlocul Egitului), unde se afla capitala dinastiei a XVIII-a. Sau poate cǎ fiica lui Faraon venea cale de 1000 km sǎ se scalde într-un Nil periculos şi murdar?!

23

aduca şi îl ia sǎ-l creascǎ ca fiu al ei95. Nu se vede aici mîna cǎlǎuzitoare a lui Dumnezeu? Oamenii nu pricep multe, dar El îşi îndeplineşte planurile Lui.Dupǎ Maneto, Moise s-a nǎscut la Heliopolis, aproximativ prin 1520 în.Cr96.Întrebarea care se ridica în mintea noastrǎ este: Cine a fost aceastǎ fiicǎ a lui Faraon? Moise, cǎci el scrie Exodul, nu ne dǎ amǎnunte97. Întrebǎm arheologia dacǎ are vreun document care sǎ ne lǎmureascǎ, şi ea ne spune cǎ are.În dinastia a XIX98 a fost un faraon Tutmes I. Omul acesta a avut ca întîi nǎscut, de la prima soţie, o fiicǎ. De la a doua soţie a avut doi bǎieţi. Legile Egiptului cereau ca dacǎ primul nǎscut e fiicǎ, sǎ se cǎsǎtoreascǎ cu fratele vitreg, astfel ei sǎ fie împǎrat şi ea împǎrǎteasǎ. Asa s-a fǎcut şi în cazul acesta.Hatshepsut99 s-a cǎsǎtorit cu Tutmes II, care dupǎ moartea tatǎlui a luat domnia, dar n-a trǎit multǎvreme şi a murit. Fiica lui Faraon a fost o femeie energicǎ.Din trǎsǎturile ei, care se pǎstreazǎ redate pe bustul ei ce se gǎseşte într-un muzeu100, se constatǎ cǎavea trǎsǎturi asemǎnǎtoare cu ale grecilor. Ea a fost o femeie foarte înţeleaptǎ şi a condus treburile Egiptului timp de 20 de ani.Ea a ridicat douǎ obeliscuri. Prin inscripţiile de pe ele, ea proslǎveşte lucrǎrile tatǎlui ei, Tutmes I. Ele au fost ridicate la Teba. Unul din obeliscuri a fost fǎcut bucǎţi, celǎlalt existǎ. E înalt de vreo 30 metri şi este tǎiat din stîncǎ, o singurǎ bucatǎ. Se susţine cǎ este cel mai frumos obelisc de pe faţa pǎmîntului.E înscris cu hieroglife şi cu scene. Meşterii au început sǎ-l lucreze în al 15-lea an al domniei ei şi a fost isprǎvit în anul al 17-lea. Pe acest obelisc sunt înscrise şi o parte din faptele ei. Ea se intituleazǎ"Femeia împǎrat", "Împǎrǎteasa Egiptului de sus şi de jos," precum şi "Fiica lui Faraon"101. Deci, denumirea pe care o gǎsim în Biblie "Fiica lui Faraon", o gǎsim şi pe obeliscul din Teba102.Pentru ca sǎ aibǎ mai multǎ autoritate, ea purta haine bǎrbǎteşti şi chiar o barbǎ din perucǎ. O mare parte din cercetǎtori susţin cǎ ea l-a crescut pe Moise, cǎ fiind prea bine cunoscutǎ, nu a fost necesar sǎ-i dea numele.

95 O legendǎ binecunoscutǎ în perioada robiei babiloniene, când s-a scris biblia, aceea a regelui Sargon, are

exact aceleaşi date, doar cǎ nu o prinţesǎ a gǎsit copilul, ci un grǎdinar. Sargon a ajuns în cele din urmǎ regele regatului Akkadian. Cronicarii evrei nu puteau permite ca Moise sǎ fie mai prejos.

96 Manetho a fost un preot egiptean care a trǎit în secolul III îen în Heliopolis. Lucrǎrile lui au fost supuse unor campanii de modificare (Alexandria era plinǎ de evrei în acea perioadǎ - tot atunci şi tot acolo având loc celebra traducere a bibliei în greacǎ) şi ne-au supravieţuit numai prin intermediul unor oameni în strânsǎ legǎturǎ cu biblia: istoricul Josephus (sec. I, evreu), Eusebius (sec. IV, episcop, vezi nota 585 de la pagina 123) şi Sextus Iulius Africanus (sec. III, creştin), ale cǎrui lucrǎri au fost preluate de Syncellus (sec. IX, cǎlugǎr).Manetho a spus despre un Moise (apropo, moise este substantiv comun şi înseamnǎ copil în limba egipteanǎ) cǎ ar fi fost un preot schismatic care ar fi plecat în pustiu cu o ceatǎ de leproşi (sensul dat leproşilor în trecut diferǎ de cel actual, dar rǎmâne oricum ireverenţios).

97 Curios, Moise care a învǎţat toatǎ ştiinţa egipteanǎ nu ştia nici mǎcar numele regelui sǎu. Doar cinci faraoni sunt trecuţi cu numele în biblie, şi anume Necho II (Neco în 2 Cronici 35:20, 36:2,4; Ieremia 46:2; 4 Regi23:29-35), Hofra (Ieremia 44:30), Şişac (2 Cronici 12:2,9; 3 Regi 11:40, 12:24, 14:25), So (4 Regi 17:4) şi Ptolemeu Filopater (1 Macabei 1:20, 10:51; 2 Macabei 4:21, 9:29; 3 Macabei 3:9, 7:1). Fiind vorba de faraoni recenţi (cu excepţia lui So, care n-a putut fi identificat dupǎ nume, considerat a fi Shabaka), acest lucru ne confirmǎ încǎ o datǎ când a fost scrisǎ biblia.

98 Este vorba de dinastia a XVIII-a.99 Este prima femeie cu adevǎrat importantǎ din istorie. Energicǎ şi hotǎrâtǎ, ea a construit foarte multe edificii.

Doar 3 regine au fost atât de puternice încât sǎ-şi aroge titlul de faraon: Nitocris (dinastia VI), Hatshepsut(dinastia XVIII) şi Cleopatra a VII-a (arhicunoscuta Cleopatra). Deoarece a servit ca co-regent în timpul domniei fiului sǎu vitreg, Tutmes al III-lea, acesta a pus, furios, sǎ fie şterse toate incripţiile despre ea, precum şi sǎ fie distruse toate statuile ei.

100 Metropolitan Museum of Art.101 Fiica preşedintelui SUA oare cine o fi?

Mai existǎ fiici ale lui Faraon, ca aceea cu care s-a cǎsǎtorit, potrivit bibliei, Solomon.102 Dar unde e Moise în toatǎ afacerea asta?

24

Biblia spune cǎ "Moise a învǎţat toatǎ înţelepciunea Egiptului" (Faptele apostolilor 7:22). Arheologia vine şi confirmǎ cǎ Egiptul avea universitǎţi de seamǎ. Una din ele a fost Universitatea din On. On sau Heliopolis cum se mai numea, era cetatea soarelui sau a zeului Ra, situatǎ la nord-est, cam vreo 16 kmde la Cairo. Aici a fost şi Iosif ca sclav la Potifar. Unii sunt de pǎrere cǎ în anumite ramuri ale ştiinţei, nici studenţii de azi nu învaţǎ ce au învǎţat studenţii de atunci ai Egiptului. Lopuhin, un scriitor religios rus, spune cǎ universitatea aceasta a fost "Oxfordul Egiptului."103

Dupǎ o descriere a geografului Strabo (63 în.Cr. - 21 d.Cr.), ştim cǎ la On era un mare centru al zeului Ra, zeul soare, cǎ spre poarta mare era o alee de sfincşi, deasupra porţii fluturau steaguri roşii şi albastre; cǎ atît înaintea porţii, cît şi îndǎrǎtul ei, pe douǎ rînduri erau chipuri de piatrǎ a razelor soarelui. Se mai aflau obeliscuri şi un izvor sfînt. El a fost la Heliopolis în anul 24 în.Cr.Ştiinţele care se studiau erau multe şi felurite. De exemplu: istoria, geografia, medicina, chimia, geometria, matematicile, astronomia, dreptul, etc. În medicinǎ erau destul de avansaţi, ştiau chiar sǎînlocuiascǎ anumite mǎdulare cu proteze. Apoi preparatele lor de îmbǎlsǎmare au rǎmas neîntrecute. Nici ştiinţa noastrǎ de astǎzi nu poate face ce au fǎcut ei. La fel se studia literatura şi compoziţia. La Teba era o bibliotecǎ cu 20000 volume. Pe o inscripţie se aflau cuvintele: "Pentru vindecarea sufletului." Astfel cǎ nu e de mirare cǎ Moise s-a priceput sǎ compunǎ cele cinci cǎrţi cu prozǎ şi poezie104. Iar tǎbliţele de la Tel-el-Amarna aratǎ cǎ prinţii din vremea lui Moise cunoşteau scrierea hieroglifǎ, cuneiforma acadianǎ şi cuneiforma ugariticǎ, care e aproape identicǎ cu ebraica.105

3. Ieşirea din EgiptDescrierea ieşirii din Egipt fǎcutǎ de Moise în "Exodul", a fost atacatǎ vehement de mulţi critici. Aceasta fiindcǎ cronicile egiptene nu vorbesc nimic despre exodul lui Israel. Dupǎ cum am mai pomenit însǎ, Egiptul nu are o istorie a lui. Singura lucrare istoricǎ de care avem cunoştinţǎ a fost "Egiptica" scrisǎ pe la anul 240 în.Cr. de preotul Maneto, dar care este pierdutǎ. Anumite citate din ea au fost pǎstrate în lucrǎrile altor scriitori, precum şi o listǎ a treizeci dinastii de împǎraţi. Deşi anumite nume şi cifre au fost copiate greşit, ea a fost documentul de bazǎ care a slujit la refacerea istoriei Egiptului106. Celelalte amǎnunte pentru recostituirea istoriei au fost culese din "Geografia Universalǎ" a lui Strabo, din „Istoria Naturalǎ” a lui Pliniu cel Bǎtrîn, din tratatul de geografie a lui Ptolomeu şi din inscripţiile dezgropate de arheologie. Toate aceste inscripţii laudǎ isprǎvile faraonilor şi nu redau înfrîngerile lor. Exodul a fost o înfrîngere pentru egipteni, un popor s-a eliberat din robia lor, aşa cǎ eranatural sǎ nu fie înscris pe monumentele lor.E Biblia adevǎratǎ? Din moment ce nu avem o istorie a Egiptului care sǎ confirme exodul, cum putemverifica cele spuse de Moise? Şi în privinţa aceasta ne adresǎm arheologiei sǎ ne lǎmureascǎ. Din tezaurul vechii civilizaţii a Egiptului, ea deţine anumite documente ce ne pot da o luminǎ oarecare.

103 În Oxford se fabricǎ celebrul Mini (acum preluat de BMW). Oare trebuie sǎ ne aşteptǎm ca toţi şurubarii de

acolo sǎ ştie toate cunoştinţele celebrei universitǎţi, doar pentru cǎ sunt în acelaşi oraş?104 Dar parcǎ Dumnezeu le-a scris, Moise nefiind decât un "dactilograf".105 Nu era necesar sǎ ştie atâtea limbi: pentru asta, la fel ca şi astǎzi, erau traducǎtori.106 Fals. Într-adevǎr, Manetho n-a supravieţuit decât prin prisma altor autori. Însǎ nu a fost copiat greşit ci

intenţionat greşit (la fel ca şi Berossus), pentru cǎ nu se potriveau anii şi nu ieşeau la fel ca cei din biblie.Iar cǎ Egiptul nu are o istorie a lui e o gogomǎnie: istoria Egiptului se vede, se simte şi se citeşte peste tot. O istorie scrisǎ, de tip biblic, ne lipseşte, poate cǎ a ars odatǎ cu bibliotecile din vechime. Evreii nu au lǎsat nimic în urmǎ ca mǎrturie a existenţei lor (dacǎ lumea occidentalǎ n-ar fi fost creştinǎ şi dacǎ Inchiziţia şi Holocaustul n-ar fi lǎsat nici un supravieţuitor - din cultura ebraicǎ n-am fi putut reconstitui cantitativ nici mǎcar o zecime din câte ştim despre hitiţi sau horiţi sau mai ştiu eu ce neam uitat de vreme) cu excepţia unor legende orale, scrise în perioada exilului babilonian cu un singur scop: mesajul politic de eliberare de alţii dar înfeudarea sub preoţii lor, pe care astǎzi le numim biblia.Iar istoria anticǎ a Egiptului a fost scrisǎ, e adevǎrat, dupǎ Manetho, dar asta în perioada postmergǎtoare campaniei lui Napoleon; deja din anii 1950 multe date au fost obţinute de pe monumente, alte papirusuri etc.Dacǎ Egiptul n-are o istorie a lui, de ce tot ne prezintǎ autorul dovezi istorice egiptene din afara Bibliei?

25

Fapt cunoscut şi precis este ca Israel a fost în Egipt. Tot atît de cunoscut şi precis e şi faptul cǎ Israel a ieşit din Egipt107. Doar felul cum a ieşit este pus în discuţie. Enciclopedia Britanicǎ spune în privinţa aceasta: "Rezultatul general al cercetǎrilor ştiinţifice privitoare la faptele materiale ale exodului este dublu. În primul rînd se stabileşte evenimentul; totul confirmǎ raportul biblic, cǎ întradevǎr a fost o scǎpare a lui Israel din Egipt. În al doilea rînd, rezultatul ne duce la concluzia cǎ acest eveniment a fost mai puţin important în vechiul Orient apropiat, locul unde s-a petrecut, decît pare cǎ implicǎ relatarea biblicǎ."Eu nu caut sǎ apreciez importanţa ieşirii, ci sǎ analizez dacǎ relatarea ieşirii, datǎ de Moise, este adevǎratǎ sau nu108. În Exod 7-12, ni se spune cǎ Faraon nu a vrut sǎ dea voie lui Israel sǎ plece şi prin 10 plǎgi, Dumnezeu a forţat pe Faraon sǎ îngǎduie plecarea lor109. Criticii de obicei fiind necredincioşi, resping minunea, iar cele zece plǎgi fiind minuni, nu sunt gata sǎ le accepte. Totuşi sǎ stǎm puţin şi sǎ analizǎm spre a vedea dacǎ s-au putut petrece aşa minuni110.Prima plagǎ a fost prefacerea apei în sînge (Exod 7:19-25). Pentru oamenii de ştiinţǎ de azi, aceasta nu este ceva inexplicabil. Ei au analizat chiar şi zǎpada roşie şi i-au gǎsit explicaţia. Nilul a mai fost roşu şi altǎ datǎ. Partea de sus a rîului e numitǎ Nilul Alb, apoi la Kartum, primeşte apele Nilului Albastru, iar de la sud-est primeşte apele rîului Atbara. De la Nilul Albastru, curge printre nişte pǎmînturi fine roşii la Sennaar şi cu cît apele sunt mai umflate, cu atît rup mai mult pǎmînt şi sunt mai roşii. Relatarea lui Moise nu e absurdǎ111. Ehrenberg, dupǎ minuţioase cercetǎri microscopice, susţine cǎ a fost nu numai o schimbare a culorii, ci şi a compoziţiei chimice, determinatǎ de plante criptogamice şiinfuzorii, ceea ce a cauzat moartea peştilor. Fenomenul a fost natural. Minunea constǎ în aceea cǎ a fost sǎvîrşit la cuvîntul lui Dumnezeu prin Moise112. Prin aceastǎ plagǎ, Dumnezeu loveşte în zeitatea lor principalǎ, în Osiris, cǎci egiptenii considerau Nilul ca o personificare a lui Osiris.A doua plagǎ au fost broaştele (Exod 8:1-15). Cǎ asupra Egiptului au mai fost nǎvǎliri de broaşte, se constatǎ din faptul cǎ aveau pe zeiţa Hekt113 cǎreia se rugau sǎ fie feriţi de ele114. Zeiţa era reprezentatǎcu cap de broascǎ. Dar în cazul acesta, ea s-a dovedit neputincioasǎ. Pieirea deodatǎ a broaştelor, ca şi apariţia lor, se face la termenul hotǎrît de Moise. Aici e minunea. Moartea şi putrefacţia lor rapidǎ, oamenii de ştiinţǎ susţin cǎ s-ar fi datorat unei infecţii cauzate de bacilus antracis.

107 Cu certitudine se ştie acest lucru despre rǎzboaiele postbelice israelo-arabe, dar nu şi despre perioada

biblicǎ, mulţi erudiţi, inclusiv evrei, considerând-o o simplǎ nǎscocire.108 Ceea ce înseamnǎ EXACT acelaşi lucru.109 Faraonul a fost împiedicat iar nu forţat de Dumnezeu sǎ le dea drumul - fiind silit, prin împietrirea inimii sale,

sǎ ţinǎ în ţarǎ oameni leneşi, care nici mǎcar cǎrǎmizi nu voiau sǎ facǎ.110 O minune, prin definiţie, nu poate fi explicatǎ ci doar crezutǎ sau nu. Altfel ar fi doar un simplu fenomen încǎ

neexplicat, dar ale cǎrui cauze naturale pot fi oarecum întrezǎrite.Nu trebuie uitat cǎ s-a spus în repetate rânduri cǎ Moise a învǎţat ştiinţa egiptenilor: ar fi oarecum infantil sǎ credem cǎ profesorii lui Moise ştiau mai puţin decât elevul lor.

111 Doar interpretarea. Dacǎ se petrece aşa ceva în mod normal, probabil cǎ egiptenii sau mǎcar preoţii lor ştiau despre ce era vorba, Nilul fiind mult mai vechi decât oamenii pe acele meleaguri şi sigur cǎ a mai avut astfel de înroşiri în istorie.

112 În Exodul 7:20-21 Moise şi Aaron au transformat toatǎ apa râului în sânge. În versetul urmǎtor, 7:22, magii egipteni au fǎcut şi ei acelaşi lucru. Douǎ concluzii pot fi trase:1. Zeii egiptenilor erau la fel de puternici ca cel al lui Moise.2. Zeii egiptenilor şi sau magia egipteanǎ era chiar mai puternici decât zeul lui Moise, pentru cǎ au reuşit sǎ producǎ sânge dintr-o apǎ care nu mai exista (apa a fost transformatǎ toatǎ în sânge, înaintea lor, de cǎtre Moise şi Aaaron).

113 Heget (Heket) era zeiţa fertilitǎţii şi era reprezentatǎ cu cap de broascǎ pentru cǎ fiecare revǎrsare a Nilului, generatoare de abundenţǎ, produce în acelaşi timp milioane şi milioane de broaşte. Broasca era un simbol dorit, nu unul nedorit.

114 Pentru cine nu ştie, broaştele sunt extrem de periculoase!!!

26

A treia plagǎ au fost pǎduchii. Ei erau consideraţi necuraţi. Ei au întinat şi pe preoţi şi chiar boul Apis, socotit sfînt de egipteni115.A patra plagǎ a fost musca cîineascǎ. Egiptul a mai fost atacat de roiuri mari de muşte. De aceea şi-au fǎcut zeii-muşte care sǎ-i apere. Dar zeii-muşte nu pot opri aceastǎ plagǎ, nici nu pot sǎ o înlǎture.Plaga a cincea, ciuma vitelor, a şasea vǎrsatul negru, a şaptea piatra şi focul şi a opta lǎcustele au nenorocit economia Egiptului. Zeii care trebuiau sǎ asigure belşugul, s-au aratat nevrednici, n-au putut împiedeca urgiile lui Iehova.Persoane de specialitate afirmǎ cǎ ciuma vitelor ar fi fost provocatǎ de bacilus antracis cu care au fost infectate pǎşunile prin moartea broaştelor, cǎci textul din Exod 9:3, face precizarea cǎ plaga va atinge vitele de pe cîmp116. Belşugul mare de ploi care a determinat revǎrsarea Nilului, a creat în Etiopia şi Sudan condiţii pentru dezvoltarea roiurilor dense de lǎcuste, care au apǎrut prin luna martie. În Egipt, lǎcustele nu constitue un miracol. Faptul cǎ au fost anunţate şi cǎ în noaptea aceea a suflat vîntul de rǎsǎrit117, care a adus lǎcustele, aşa cum spusese Moise, aceasta constitue minunea. Zeul Hapi n-a adus belşugul, ci ruina.Plaga a şasea a fost vǎrsatul negru. El a atins pe oameni. Se susţine cǎ ar fi fost provocat de microbi purtaţi de musca cîineascǎ de la plaga a patra. Pielea corpului se umplea de bǎşici usturǎtoare. Pliniu cel Batrîn vorbeşte despre boli de piele specifice Egiptului118.Plaga a noua a fost întunericul de trei zile. Ea a fost împotriva lui Ra, zeul soarelui. Trei zile a fost întuneric gros. Nu e vorba de o eclipsǎ de soare aşa de lungǎ, ceea ce pare imposibil de crezut pentru mulţi. Fenomenul a fost determinat de kamsin, o furtunǎ de praf. În urma marilor inundaţii, care au adus un praf fin de pǎmînt roşu, prin luna martie se ivesc furtuni ce ridicǎ în vǎzduh acest praf. Atunci aerul devine gros şi întunecǎ soarele, totul se face beznǎ119.Durata fenomenului relatatǎ în Exodul e cea mai lungǎ cunoscutǎ. Descrierea acestei plǎgi nu este absurdǎ. Astfel de întunecimi s-au mai întîmplat în Egipt120.Documentele aratǎ groaza ce cuprinde îndeosebi pe cǎlǎtorii prin deşert121 cînd kamsinul sau simunul începe sǎ ridice praful şi nisipul pustiei. Atunci toţi stau în locurile lor, exact cum spune Biblia. Numai cine nu cunoaşte aceste anomalii ale climei Egiptului, rîde de descrierea lui Moise, dar prin aceasta îşi dovedeşte ignoranţa sa. Adevǎrul rǎmîne în picioare.Plaga a zecea a fost moartea întîilor nǎscuţi122. Ea a adus jalea asupra egiptenilor şi bucuria eliberǎrii pentru copiii lui Israel. Chiar primul nǎscut a lui Faraon a fost lovit de îngerul morţii. Un document arheologic spune cǎ Menefta, şi-a pierdut fiul în vîrstǎ de 18 ani. Lucrul acesta este notat pe un

115 Nu scrie nimic de boul Apis în biblie. Dupǎ cum nu scrie nimic de nici un obicei cu adevǎrat specific

egiptenilor antici.116 Ale evreilor, fiind vaccinate, evident cǎ n-au pǎţit nimic (Ieşirea 9:4). De altfel, deoarece toate vitele de pe

câmp muriserǎ, ce rost mai avea a zecea plagǎ?117 Sudanul nu e în estul Egiptului, iar Etiopia e în sud, sud-est.118 Încǎ o datǎ un lucru cunoscut de egipteni, deci nu poate fi o minune.119 Explicaţia inundaţiilor nu este decât ploaia. Când plouǎ, nu plouǎ numai în Nil ci şi pe alǎturi, udând

pǎmântul. Şi atunci: ori se ridicǎ praful roşu în aer şi atunci apare, eventual, ploaia cu sânge (fenomen local, deoarece vântul nu poate duce multǎ vreme astfel de greutǎţi) ori nu se ridicǎ deloc praful. Urmǎtoarea explicaţie la rând, vǎ rog!

120 Încǎ o datǎ avem de-a face cu un numǎr magic, evreiesc (7 şi 40 fiind altele).121 Egiptenii nu locuiau în deşert, ci în oraşe. Şi în secolul XXI ne este fricǎ de furtunǎ şi de trǎsnete dacǎ

suntem în creierul munţilor şi nu în casele noastre.122 Printre nenumǎrate şabloane cu care este împânzitǎ biblia, acela legat de întâi-nǎscuţii este extrem de

important. Evreii aveau "boala" întâi-nǎscuţilor, pentru cǎ acesta conferea drepturile cele mai mari asupra moştenirii (idee preluatǎ ulterior de dinastiile creştine europene). Ştim cǎ Sem ar fi fost primul nǎscut, avem dobândirea ilegalǎ a acestui drept de Iacov contra lui Esau (paradoxal, tot Esau este vinovat - cǎ s-a lǎsat înşelat), avem jertfa primilor nǎscuţi (da, chiar aşa, vezi Facerea 22:2-10, Ieşirea 13:2 (în multe ediţii cuvântul jertfǎ este înlocuit prin altele), Leviticul 27:28 (şi aici cuvintele pot fi altele decât cele originale), Judecǎtori11:30-40), avem moartea primilor nǎscuţi ai egiptenilor (deci suprimarea lor ca naţie) şi câte altele.

27

mormînt la Tanis, pe care cercetǎtorul Brugsch îl pune în legǎturǎ cu lovirea întîilor nǎscuţi ai Egiptului, iar adevǎratul mormînt al sǎu se aflǎ neterminat la Teba123.Cîteva tǎbliţe gǎsite la Ghebal, reprezintǎ grupul regal, iar inscripţia dedesubt spune: "Moştenitorul tronului întregii ţǎri, scribul împǎrǎtesc, şeful soldaţilor, marele fiu... preaiubitul fiu al lui Menefta a murit." Mulţi cercetǎtori biblici susţin cǎ Menefta a fost faraonul de pe vremea ieşirii lui Israel din Egipt124.Toate cele zece plǎgi au fost folosite de Dumnezeu spre umilirea Egiptului şi eliberarea lui Israel din robie. Prin faptul cǎ fiecare plagǎ a fost anunţatǎ mai dinainte, a convins pe Faraon cǎ Dumnezeu este Stǎpînul fenomenelor naturii şi l-a obligat sǎ dea voie lui Israel sǎ plece125. Vestea despre aceste plǎgi s-a rǎspîndit şi la alte popoare126. Filistenii zic mai tîrziu: "Vai de noi! Cine ne va izbǎvi din mîna acestor Dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustie" (1 Samuel 4:8)127.E Biblia adevǎratǎ? Documentele arheologice aratǎ cǎ e adevǎratǎ.

123 Faraonii aveau, de regulǎ, mulţi copii. Unii mureau de mici. De exemplu, cazul lui Ramses al II-lea care ar fi

avut între 80 şi 150, dar care ar fi fost urmat la tron abia de fiul nr. 14, ceilalţi murind prematur.124 Cercetǎtorii biblici ar trebui sǎ se punǎ de acord mǎcar cu numele faraonului biblic. Între Hatsepsuth şi

Menefta (Merenptah) sunt mai bine de 300 de ani diferenţǎ (a trǎit oare Moise atât de mult?). Ramses al II-lea este un alt candidat cu şanse mari în turul al doilea. Dupǎ Ramses a urmat Merenptah, care era cel de-al 14 fiu al sǎu.Existǎ cel puţin 6 candidaţi la rolul de faraon biblic al exodului, şi anume:• Tutimaios (circa 1690 îen)• Ahmose I (1550 - 1525 îen)• Amenhotep IV, sau Akhenaton (1352 – 1336 îen). Unii susţin cǎ Amenhotep IV ar fi fost chiar Moise• Ramses II (1279 - 1213 îen)• Merneptah (1213 - 1203 îen)

Cel mai "suspectat" faraon rǎmâne Ramses II (probabil şi datoritǎ Hollywoodului), deşi acesta nu a avut de-a face cu cele 10 plǎgi şi nici n-ar fi pierit înecat în timp ce urmǎrea evreii.Faraonul este ales de autor pentru a dovedi adevǎrul biblic, dar, surprizǎ, faraonii sunt diferiţi.

125 Amatorii citind biblia observǎ, în prostia lor laicǎ, cǎ Iehova l-a împiedicat pe Faraon sǎ le dea drumul evreilor din Egipt.

126 Cum?127 Plǎgile nu sunt decât o poveste cu un anumit tâlc. Scheletul de bazǎ se repetǎ în mai multe povestioare, de-a

lungul scripturilor, inclusiv documentele anexe. Şi avem încǎ o datǎ confirmarea existenţei mai multor zei.

28

C. PERIOADA CUCERIRII CANAANULUIDupǎ ieşirea din Egipt şi trecerea Mǎrii Roşii, copiii lui Israel s-au îndreptat spre Canaan128, "ţara în care curge lapte şi miere". Denumirea aceasta pomenitǎ des în Biblie, se gǎseşte şi la vechi scriitori egipteni. Ea este folositǎ în povestea lui Sinuhe, cǎlǎtorul, datatǎ pe la 1900 în.Cr.129 şi în descrierea campaniilor lui Faraon Pepi I, pe la 2350 în.Cr. Documentele arheologice care vorbesc despre aceasta perioadǎ sunt multe. Din ele vom alege cîteva care înlǎturǎ unele critici mai importante aduse Bibliei.

1. Spre ţara promisǎÎncǎ înainte de a intra în Canaan, Biblia spune cǎ Israel a ajuns sǎ aibǎ un cod de legi scrise. Mulţi critici care au studiat aceste legi, au susţinut cǎ nu se poate ca aceste legi sǎ fi fost pe vremea lui Moise, ci doar mult mai tîrziu, însǎ scriitorul le-a pus pe seama lui Moise, ca poporul sǎ le preţuiasca mai mult. Ei îşi fundamentau aceastǎ susţinere pe faptul cǎ Israel a fost un popor înapoiat, o adunǎturǎ de sclavi, incapabili de formularea unor aşa legi; iar pe de altǎ parte, atît fondul cît şi forma unor aşa legi aparţin chiar la alte popoare perioadei împǎraţilor lui Israel.Da, e adevǎrat cǎ Israel a fost un popor de sclavi, aceasta însǎ din cauzǎ cǎ duşmanii i-au înjosit la aceastǎ treaptǎ. În scurgerea istoriei s-au vǎzut prinţi care au fost puşi sǎ tragǎ la galere şi generali care au fost ciobani la oi. Nu întotdeauna slujba pe care o face cineva poate servi drept criteriu de stabilire aculturii lui. Apoi, ei n-au ţinut seama cǎ Moise a învǎţat "toatǎ înţelepciunea Egiptului"130. Ba mai mult, el afirmǎ cǎ le-a primit de la Dumnezeu. Oare a fost imposibil ca El sǎ dea aşa legi pe vremea aceea?Sǎpǎturile arheologice fǎcute între anii 1929-1937 la Ras Shamra pe coasta Siriei în dreptul Ciprului au scos la luminǎ un cod de legi civile şi religioase ale fenicienilor, scrise în ugaritǎ cu vreo sutǎ de ani înainte de cucerirea Canaanului."131 Un alt cod de legi cu vreo patru sute de ani mai vechi, a fost gǎsitîn sǎpǎturile de la Suza în 1901 de cǎtre Jacques de Morgan. Era faimosul cod de legi al lui Hamurabi. Astfel, obiecţia criticilor a fost spulberatǎ132.Biblia spune cǎ Israel a avut un chivot pe care l-au fǎcut în pustie şi cînd porneau la luptǎ duceau şi chivotul cu ei. Diodorus ne spune cǎ aşa fǎceau şi fenicienii.În Numeri 20:17; 21:22 şi Deuteronom 2:27 se vorbeşte despre "drumul împǎrǎtesc", pe care voiau sǎ-l foloseascǎ în trecere prin ţara amoriţilor133. Astǎzi se ştie cǎ a existat un aşa drum. Era o şosea ce fǎcea legǎtura între Egipt, Etiopia şi alte ţǎri din Africa, cu împǎrǎţia hitiţilor, a asirienilor şi a babilonienilor.Şoseaua trecea pe la rǎsǎritul Mǎrii Moarte, prin Iordania spre Damasc. Anumite sǎpǎturi fǎcute au scos la suprafaţǎ mai multe fortǎreţe din Epoca Bronzului, care erau înşiruite pe aceastǎ şosea. Aceasta aratǎ cǎ drumul exista prin anul 2000 în.Cr. deci, cu mult înainte de Moise.

2. Primele cuceririÎn Numeri 13:28-29 ni se spune de cǎtre cele 12 iscoade, cǎ ţara Canaan era locuitǎ de mai multe popoare. Documentele din Palestina de pe acea vreme, poartǎ în înscripţiile lor nume de persoane, care

128 Au avut nevoie de 40 de ani pentru a strǎbate un drum de câteva zile.129 În paragraful 22 se spune cǎ un ţinut din Siria (acolo unde s-a refugiat Sinuhe, care era un dregǎtor puternic

sub domnia lui Amenemhat I din dinastia XII) era bogat, avea vii întinse, vinul era mai abundent decât apa, cǎ exista multǎ miere, dar despre lapte se povesteşte oarecum disparat în paragraful 23 cǎ ar fi existat în fiecare fel de mâncare.

130 Aceastǎ înţelepciune a Egiptului este criticatǎ însǎ atunci când se opune perceptelor biblice.131 Ţinând cont cǎ drumul din Alexandria/Helipolis/Goşen spre Ierusalim a durat 40 de ani (chiar pe jos mergând,

faci doar 3-4 luni), poate, poate cǎ sunt contemporane.132 Fenicienii şi babilonienii erau foarte avansaţi atât în ştiinţe cât şi în arte. Un cod era extrem de necesar,

coduri de legi apǎrând încǎ din cele mai vechi timpuri. Nu vǎd de ce existenţa unui cod de legi la babilonieni înseamnǎ automat cǎ şi evreii aveau unul. Faptul cǎ americanii pot, dacǎ vor, sǎ ajungǎ pe Lunǎ, nu înseamnǎ cǎ mexicanii, vecinii lor sudici, ar putea şi ei sǎ o facǎ.

133 Ţara amoriţilor era la vest de Eufrat. Trecerea prin ţara amoriţilor din Egipt spre Canaan e o cǎlǎtorie similarǎ cu aceea a cǎlǎtorului care plecând de la Bucureşti spre Ploieşti ia trenul de Timişoara.

29

ne dau o idee generalǎ, de originea etnicǎ feluritǎ a acestor persoane. Şi azi, în multe cazuri, numele îţisugereazǎ naţionalitatea persoanei respective. Astfel Popescu ştii cǎ e român, Castalini e italian, Schmidt e german, Iuhasz e maghiar, Rubinstein e evreu. Tot aşa numele din inscripţii confirmǎ, cǎPalestina era locuitǎ de mai multe popoare134.În Ioşua135 6 ne este descrisǎ cucerirea Ierihonului. Sǎpǎturile arheologice fǎcute aici au constatat cǎ era una din cele mai vechi cetǎţi. Un turn de piatrǎ, cu scǎri interioare şi cu case de jur-împrejur, verificate cu ajutorul carbonului 14, aratǎ o vechime de 7000 de ani în.Cr. Sǎpǎturile prof. John Garstang între 1930-1936 au arǎtat ca Ierihonul a fost dǎrîmat şi reconstruit în mai multe rînduri. El le-a dat denumiri alfabetice. Astfel pînǎ la anul 3000136, el a numit-o cetatea A., care a fost dǎrîmatǎ. Cetatea B. a fost clǎditǎ la 2500 şi a fost distrusǎ în anul 1700. Cetatea C. a fost mai mare decît cele anterioare, a avut palate frumoase şi a fost împrejmuitǎ cu un zid de piatrǎ. Ea a fost distrusǎ prin anul 1500. Cetatea D. a fost reconstruitǎ prin anul 1500. Palatele au fost reclǎdite. Cetatea era apǎratǎ de ziduri duble fǎcute din cǎrǎmidǎ. Zidul interior era la o distanţǎ de 5 m de celǎlalt, avea o grosime de 4 m şi o înǎlţime de 10 m. Suprafaţa era mai micǎ, doar vreo şase acri, aproximativ 25000 mp. Din aceastǎ cauzǎ, au ajuns sǎfoloseascǎ şi spaţiul dintre ziduri, clǎdind şi acolo case. Aşa se explicǎ coborîrea celor douǎ iscoade peste zid din casa lui Rahav (Ioşua 2:15). Zidurile cetǎţii D. poartǎ urmele unei distrugeri violente. Zidul exterior s-a prǎbuşit spre interior acoperind casele dintre ziduri. Cenuşǎ, cǎrǎmizi arse înroşite, precum şi lemne arse, aratǎ cǎ cetatea a fost dǎrîmatǎ şi arsǎ cu foc, aşa cum spune în Ioşua 6:24.Cetatea a fost reclǎditǎ pe la 860 în.Cr.Wolf Schneider în cartea sa "Omniprezentul Babilon", ce se aflǎ tradusǎ şi în limba românǎ, spune cǎ"de la sǎpǎturile efectuate acolo în 1956, Ierihonul este considerat cea mai veche aşezare de tip orǎşenesc din lume"137. În ce priveşte posibilitatea ca acele ziduri sǎ fie dǎrîmate fǎrǎ mînǎ omeneascǎ, autorul susţine cǎ Ioşua a avut cutremurul ca aliat. El zice: "Cum de s-au surpat zidurile Ierihonului ne-o spune Werner Keller în cartea sa "Und die Bibel hat doch recht" ("Biblia are totuşi dreptate"): "Din cauza unui cutremur de pǎmînt, fenomen frecvent în împrejurimile Mǎrii Moarte... Ceea ce au gǎsit arheologii referitor la catastrofa naturalǎ care i-a venit în ajutor lui Ioşua, ca şi la faptele acestuia dinurmǎ, sunt pietre crǎpate, dǎrîmǎturi de ziduri înnegrite, lemn carbonizat şi moloz."138

Sǎpǎturi fǎcute la Betel, Debir, Lachiş şi Hator, aratǎ ca şi aceste cetǎţi au fost arse pe aceeaşi vreme. Un alt amǎnunt interesant este secarea Iordanului, care a avut loc cînd poporul a trecut pentru cucerirea

134 Şi România este locuitǎ de mai multe popoare.

În Deuteronomul 7:1 se spune cǎ atotputernicul Dumnezeu s-ar fi angajat sǎ-i izgoneascǎ anumite neamuri, printre care amoriţii, canaaniţii şi Iebuşiţii. Având în vedere cǎ aceste neamuri erau puternice (vezi şi notele 67

şi 502), trebuiau sǎ fie şi mulţi, pentru cǎ evreii erau deja în numǎr de câteva milioane (Exodul 12:37, Numerii1:45-46), ducându-ne la un total de zeci de milioane de locuitori (care nici azi nu pot trǎi acolo).

135 Sǎ amintim totuşi, pentru uzul celor neinstruiţi, cǎ se ştie cu certitudine cǎ majoritatea oraşelor prǎdate de cǎtre Yoshua în timpul cuceririi Canaanului erau deja pustiite de ceva sute de ani (se presupune cǎ de "vikingii Mediteranei", numiţi destul de criptic "oamenii mǎrii" - pe aceştia i-a învins Ramses III în jurul anului 1180 îen - pentru cǎ numai cetǎţile apropiate de mare fuseserǎ arse, nu şi cele din munţi, spre râul Iordan). Iarǎşi se ştie cǎ sulul lui Yoshua a fost scris mai târziu decât faptele descrise (adicǎ prin secolul VII îen). Majoritatea cercetǎtorilor sunt convinşi cǎ relatarea isprǎvilor lui Ioşua nu este corectǎ din punct de vedere istoric, fiind mai mult paşnicǎ decât violentǎ. De altfel, sulul lui Yoshua prezintǎ cucerirea ca fiind sângeroasǎ dar cartea Judecǎtorilor o prezintǎ paşnicǎ.

136 Toţi anii îen.137 Cea mai veche aşezare continuu locuitǎ (e o micǎ diferenţǎ). Chiar biblia contrazice pe autor, prezentând

oraşe şi mai vechi, cum ar fi Ur. Cercetǎri arheologice prezintǎ Ierihonul ca având forma unei cetǎţi (inclusiv turnul de veghe) încǎ din perioada 8500 îen.

138 Datarea cu C14 a ruinelor a dus la concluzia cǎ aceste ziduri uriaşe (cetatea IV) au fost demolate undeva prin anul 1550 îen (revista Radiocarbon Vol. 37, Nr. 2, 1995) şi nereconstruite de atunci. Unde au dispǎrut cei 150 de ani? (se credea cǎ Ierihonul a cǎzut în faţa lui Yoshua prin 1407 îen - o altǎ datǎ istoricǎ în contradicţie cu exodul egiptean, presupus a fi ca. 1200)

30

Ierihonului. Ioşua primise porunca de trecere a Iordanului, din partea Domnului, cu prevestirea cǎ apele de sus se vor opri şi cǎ poporul va putea trece. Şi aşa s-a întîmplat. Textul spune:"Poporul a ieşit din corturi ca sǎ treacǎ Iordanul... Cînd preoţii, care duceau chivotul, au ajuns la Iordan, şi cînd li s-au muiat picioarele în marginea apei - cǎci Iordanul se varsǎ peste malurile sale în tot timpul secerişului - apele care se pogoarǎ de sus s-au oprit, iar cele ce se pogorau spre marea cîmpiei, care esteMarea Sǎratǎ, s-au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului." (Ioşua 3:14-16). Toţi necredincioşii au rîs de aceastǎ relatare şi spuneau cǎ este imposibil sǎ creadǎ aşa ceva139. Aceasta însǎdin pricina lipsei de cunoştinţǎ140. În istorie se cunosc încǎ alte trei cazuri cînd Iordanul s-a oprit. În unele locuri patul albiei Iordanului se îngusteazǎ între 30 şi 45 metri. Unele cutremure de pǎmîntcauzeazǎ alunecǎri de teren, care blocheazǎ cursul rîului. Aceasta dupǎ confluenţa cu rîul Iabboc. În noaptea precedentǎ lui 8 dec. 1267, apele Iordanului au fost blocate timp de 16 ore. Alt caz similar s-a petrecut în 1906 şi în 1927, cînd apele au fost oprite 21 ore şi jumǎtate. Deci cele relatate de Ioşua nu sunt o poveste, ci o realitate.

3. Aşezarea în CanaanSǎpǎturile arheologice fǎcute în Palestina, aratǎ cǎ cele mai multe cetǎţi au fost arse în aceeaşi perioadǎ, ceea ce coincide cu ocuparea ţǎrii de cǎtre evrei.Cîteva, între care Meghido şi Betsan, aratǎ cǎ au fost stǎpînite de canaaniţi pînǎ ceva mai tîrziu. Dar şi aceasta nu tǎgǎdueşte, ci confirmǎ adevǎrul Bibliei arǎtat în cartea Judecǎtori cap.1:21-36, cǎci Israel n-a izgonit pe toţi canaaniţii la ocuparea Canaanului.Canaaniţii aveau o civilizaţie mult mai înaintatǎ decît a evreilor. Lucrul acesta se vede desluşit cu ocazia sǎpǎturilor arheologice. Arhitectura canaanitǎ a fost mult avansatǎ. Dezgropǎrile fǎcute la Meghido, Betsan şi Salmona, în partea de nord, aratǎ o stare înfloritoare, aveau chiar palate bogat ornamentate. Casele clǎdite de evrei au fost rudimentare, sǎrace. Cele douǎ nivele de culturi sunt foarte distincte. Lucrul este explicabil, cǎci Israel era un popor abia scǎpat din sclavie141. Totuşi lipsa de culturǎ142 nu a împiedecat pe Dumnezeu sǎ le dea Ţara promisǎ. Documentele dezgropate la Ras Samra, aratǎ viaţa religioasǎ, zeii şi zeiţele, templele, ritualurile, imnurile religioase, precum şi prostituţia,stricǎciunea mare de la temple. Chiar imediat dupǎ moartea lui Ioşua, pe vremea judecǎtorilor, Israel fusese atras de cultul Baalilor143 (Judecǎtori 2:11-13).Templul lui Baal Berit, scos la suprafaţǎ cu ocazia sǎpǎturilor la Sihem, confirmǎ istoria lui Abimelec, fiul lui Ghedeon (Judecatori 9:4). Evidenţele aratǎ cǎ el exista pe vremea judecǎtorilor. Era o construcţie masivǎ de vreo 25 m pe 21 m, împrejmuit de un zid de vreo 5 m grosime.Alte informaţii folositoare, ne sunt date de sǎpǎturile de la Ghibea. Ruinele dezgropate, pot fi vǎzute la vreo 10 km nord de Ierusalim. Ele demonstreazǎ cǎ vechiul oraş fusese zidit pe sol virgin, prin secolul al XIII-lea în.Cr. şi a durat pînǎ în secolul urmǎtor, cînd a fost distrus prin foc. Aceasta confirmǎ celerelatate în Judecǎtori 20:37-40. Cetatea a fost reclǎditǎ prin secolul al XI-lea, în zilele lui Saul.Partea de sud-vest nu a fost cuceritǎ de Israel, ea a rǎmas în stǎpînirea filistenilor144. Ei se trag din Casluhimi, fiul lui Mitraim (Egipt), fiul lui Ham (Geneza 10:14). Avraam şi Isaac au avut de-a face cu filistenii. La ieşirea din Egipt, Israel mai bine face un ocol mare decît sǎ dea prin ţara filistenilor (Exod

139 Dacǎ Ioşua a oprit o zi soarele în loc (vezi capitolul Mǎrturia astronomiei, pagina 82), ce mare lucru sǎ

opreascǎ Iordanul?140 Autorul a vrut sǎ spunǎ cunoştinţe, lipsa de cunoştinţǎ e ceva mult mai grav, atât filozofic cât şi medical.141 Parcǎ se îmbogǎţiserǎ în Egipt!? Dar şi furaserǎ destule la plecarea din Egipt. Iar experienţǎ la fǎcut cǎrǎmizi

tot ar mai fi avut, chiar dupǎ 40 de ani de rǎtǎciri absurde prin deşert.142 Ce ne facem cu codul de legi?143 Poporul evreiesc a fost întotdeauna atras de alte zeitǎţi - fiind nomazi (habiru), ei adoptau religia locului. În

mod evident, acest lucru diminua puterea de influenţǎ a preoţilor lor, de unde şi represaliile sângeroase, începute chiar din perioada exodului.

144 Adicǎ a fenicienilor.

31

13:17). Iar cînd s-au aşezat în Canaan, Ioşua evitǎ confruntarea între trupele sale şi cele ale celor cinci domnitori ai filistenilor. Cetǎţile lor mai de seamǎ erau: Gaza, Asdod, Ascalon, Gat şi Ecron (Ioşua 13:2,3). Sǎpǎturile arheologice efectuate în aceastǎ parte au scos la luminǎ anumite lucruri, care confirmǎ cele scrise în Biblie. În Judecǎtori 16:21 ni se spune cǎ Samson a fost "legat cu nişte lanţuri de aramǎ". Sǎpǎturile de la Gherar, lîngǎ Gaza şi de la Tell Qasile, lîngǎ Tell Aviv, au dat lumii prilejul sǎ cunoascǎ topitoriile de fier şi aramǎ ce le aveau filistenii, precum şi atelierele de prelucrare a metalelor. Pe vremea lui Saul, filistenii deţineau monopolul fierului şi a prelucrǎrii lui. "În toatǎ ţara luiIsrael nu se gǎsea nici un fierar... şi fiecare om din Israel se pogora la filisteni ca sǎ-şi ascutǎ fierul plugului, coasa, securea şi sapa"145 (1 Samuel 13:19,20).Sǎpǎturile au arǎtat de asemenea, cǎ unele case mari erau clǎdite în jurul unui mare hol central, care avea stîlpi de sprijinire a etajului şi a acoperişului. Pe aceşti stîlpi îi pomeneşte Biblia în legaturǎ cu moartea lui Samson. "Şi Samson a îmbrǎţişat amîndoi stîlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui şi altul la stînga lui... S-a plecat cu toatǎ puterea şi casa a cǎzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo" (Judecǎtori 16:29,30). Deci şi ruinele filistenilor le confirmǎ Biblia.146

145 O micǎ observaţie: Yoshua a cucerit Canaanul cu sute de mii de oameni, teritoriul cucerit fiind împǎrţit în

douǎ regate (de fapt în mai multe regate, dar numai douǎ au fost mai importante): Iuda şi Israel. Este însǎ foarte interesant cǎ aceste sute de mii de oameni îşi ascuţeau uneltele de lucru la filisteni - Concluzii:1. Filistenii locuiau printre evrei, aşa cum au trǎit şi evreii printre alte naţii, tot ei având monopolul prelucrǎrii metalelor2. Regatele erau de fapt nişte cetǎţi cu populaţie micǎ şi aflate aproape de ţara filistenilor. Nimeni n-ar fi cǎlǎtorit zile întregi pentru a-şi ascuţi o coasǎ care se toceşte dupǎ 2-3 ore de folosire. Cine a cosit mǎcar o datǎ la ţarǎ ştie ce spun.

146 Sǎ ne uitǎm puţin la cetatea Ai (Ioşua Navi capitolul 8). Aceastǎ cetate este cuceritǎ de cǎtre Yoshua. În realitate Ai era de mult în ruine. Mai mult, Ioşua 8:28 spune cǎ Ai n-a mai fost locuit niciodatǎ de atunci (ceea ce explicǎ foarte clar cǎ povestea lui Yoshua nu putea fi scrisǎ de el însuşi), în contradicţie flagrantǎ cu Nehemiah 7:32.

32

D. PERIOADA ÎMPǍRAŢILORA fost o vreme cînd aşa numita "înalta criticǎ germanǎ"147 a cǎutat sǎ obiecteze la o seamǎ de împǎraţi pomeniţi în Biblie şi sǎ spunǎ cǎ sunt persoane mitologice, deoarece ei n-au gǎsit pomenit nicǎieri numele acestor împǎraţi.Iov spunea: "Vorbeşte pǎmîntului şi te va învǎţa..." De aceea chemǎm pǎmîntul cu minele lui, cu secretele îngropate în pulberea lui, sǎ ne înveţe adevǎrul, sǎ ne dea dovezi spre convingerea noastrǎ, ca sǎ nu fim necredincioşi, ci credincioşi.

1. Vremea lui SaulPrimul împǎrat al lui Israel a fost Saul. El şi-a avut reşedinţa la Ghibea lui Beniamin, cîţiva kilometri mai la nord de Ierusalim. Cǎci pe vremea lui Ierusalimul era stǎpînit de iebuşiţi. În 1922, 1923 şi 1933 o echipǎ sub conducerea Profesorului W.F. Albright a fǎcut sǎpǎturi la Tell el Ful, vreo 5 km nord de Ierusalim. Aici au descoperit citadela lui Saul de la Ghibea. De aici el a condus pe Israel pînǎ la moartea sa în lupta cu filistenii.La Betsan arheologii au dezgropat un mare templu al lui Dagon şi unul al Astarteii. Biblia spune cǎfilistenii au pus armele lui Saul în templul Astarteii la Betsan (1 Samuel 31:10148). Ruinele confirmǎ cǎera un aşa templu, cǎ Biblia a spus adevǎrul.

2. Vremea lui DavidDavid a fost al doilea împǎrat al lui Israel. Încǎ din tinereţe, el a fost mare cîntǎreţ la harfǎ şi compozitor. De la el avem cei mai mulţi psalmi. La fel ni se spune cǎ el a organizat cîntul la Casa Domnului, punînd la o parte pentru slujba aceasta un numǎr de 288 corişti şi orchestranţi (1 Cronici 25:1-7).Criticismul modern a tǎgǎduit multǎ vreme lucrul acesta. Ei spuneau cǎ nu se poate ca muzica sǎ fi fost aşa de dezvoltatǎ. Dar cercetǎrile arheologice confirmǎ relatarea biblicǎ. Muzicienii palestinieni au fost bine cunoscuţi în antichitate, chiar cu mult înainte de David. Ei sunt arǎtaţi, încǎ de prin secolul alXIX-lea149, pe monumentele din Egipt şi Mesopotamia. Semiţii, cînd coborau în Egipt, îşi duceau şi instrumentele cu ei. Basorelieful de la Beni Hasan, aratǎ clar lucrul acesta. Iar epica religioasǎdescoperitǎ la Ras Samra, aratǎ cǎ încǎ pe la 1400 în.Cr., deci cu aproape 400 de ani înainte de David, la Ugarit, cîntǎreţii religioşi formau o clasǎ specialǎ. Astfel, pǎrerea cǎ era imposibil ca la acea datǎ sǎ fi fost cîntǎreţi organizaţi în coruri, a fost spulberatǎ.O altǎ confirmare arheologicǎ este a iazului de la Gabaon. În 2 Samuel 2:12-16150 citim cǎ armata lui David, sub comanda lui Ioab şi cea a lui Işboşet sub comanda lui Abner, s-au întîlnit la iazul din Gabaon, azi El-Jib. În timpul sǎpǎturilor arheologice din 1956, 1957 şi 1959, sub conducerea lui JamesB.Pritchard din partea Muzeului Universitǎţii Pennsylvania, s-a descoperit iazul de la Gabaon, la vreo 10 km nord de Ierusalim. Iazul era sǎpat în stîncǎ şi avea un diametru de 11,3 m şi o adîncime de 10,8 m. Acest bazin era fǎcut pentru adunarea apei. Pe fundul bazinului au fost gǎsite mînere de mari ulcioare, pe care este scrisǎ inscripţia locului "Gbn" adica Gabaon, cǎci este ştiut cǎ scrierea evreiascǎeste lipsitǎ de vocale. Iazul era în folosinţǎ de pe la anul 1200 în.Cr151.Deci, exista pe vremea lui David, aşa cum spune Biblia.

147 Adicǎ sistemul de gândire metodic, aplicat de cǎtre germani istoriei (aşa cum se procedeazǎ şi astǎzi).

Trebuie însǎ precizat cǎ scopul iniţial al sistemului era de a identifica Biblia ca fiind adevǎratǎ. Ceea ce au gǎsit aceşti adepţi ai logicii a fost o serie de contradicţii existente în Biblie, fapt ce a dus la concluzia cǎ ea a fost rescrisǎ de mai multe ori, uneori în necunoştinţǎ de cauzǎ (ex post factum)

148 1 Regi. Samuel este denumirea datǎ în biblia protestantǎ primelor 2 cǎrţi din Regi.149 Probabil îen.150 2 Regi, cǎrţile lui Samuel fiind incorporate în Regi, care devin astfel 4 şi nu numai 2.151 Trebuie precizat cǎ, tehnic, un iaz este altceva decât un bazin de pǎstrare a apei. Dar sǎ punem asta pe

seama traducerilor. Ipotezǎ confirmatǎ de istorie.

33

3. Vremea lui SolomonDescoperirile arheologice în legǎturǎ cu perioada domniei lui Solomon sunt remarcabile. Profesorul Albright spune în volumul sǎu cǎ "vremea lui Solomon a fost cu siguranţǎ cea mai înfloritoare perioadǎîn istoria Palestinei."152

Fiind o vreme de pace, eforturile au fost depuse în domeniul construcţiilor153.Mai de seamǎ a fost castelul sǎu din pǎdurea Libanului şi templul de la Ierusalim.Biblia spune cǎ meşterii au fost fenicieni din pǎrţile Tirului. Arhitectura, stîlpii, capitelurile proto-ionice, detaliile, motivele sculptate, toate aratǎ o puternicǎ influenţǎ fenicianǎ. Arheologii R.S.Lamon şi G.M. Shipton, care au condus excavaţii în Palestina între anii 1925-1939 afirmǎ: "Aceastǎevidenţǎ se acordǎ bine cu tipul de construcţie a templului lui Solomon din Ierusalim, cum este descris în 1 Împǎraţi 7:12".O afirmare a Bibliei ce n-a fost crezutǎ de unii, a fost cea cu privire la grajdurile lui Solomon. În 1 Împǎraţi 4:26 citim: "Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carele lui..."154. El şi-a format o considerabilǎ forţǎ de care de rǎzboi. Iar din 1 Împǎraţi 10:28,29 ştim cǎ importa cai din Egipt, pentru el şi pentru împǎraţii hitiţilor. Sǎpǎturile arheologice efectuate la Meghido155, vreo 32 km sud-est de Carmel, azi Tel el-Mutesellim, au dat la ivealǎ grajdurile mari ale lui Solomon. Aici a fost un complex de clǎdiri cu douǎ rînduri de stîlpi de piatrǎ avînd între ei un pasaj de trei metri. Alte grajduri asemǎnǎtoare au fost gǎsite şi la Taanac, Hator, Tel el-Hesi şi Ghezer.La fel, sǎpǎturile fǎcute de Nelson Glueck la Tel el- Keleifeh, Elatul de azi, au confirmat, cǎ aici Solomon avea turnǎtoriile de aramǎ. Înainte se numea Eţion-Gheber156.Tot aici era şi portul pentru flota sa, cǎci Solomon "avea pe mare corǎbii din Tars" (1 Împǎraţi 10:22). O seamǎ de bucǎţi de parîme dezgropate, precum şi alte indicii, aratǎ cǎ a fost un port mare pe vremea lui Solomon157.

4. Fuga lui Ieroboam în EgiptCu prilejul unor construcţii la Milo, Solomon a dat supravegherea lucrǎrilor lui Ieroboam. Într-o zi,ieşind din Ierusalim, a întîlnit pe proorocul Ahia din Silo, îmbrǎcat cu o hainǎ nouǎ. Proorocul şi-a apucat haina şi a rupt-o în douǎsprezece bucǎţi şi a zis lui Ieroboam: "Ia-ţi zece bucǎţi! Cǎci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: "Iatǎ, voi rupe împǎrǎţia din mîna lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii... aceasta pentru cǎ M-au pǎrǎsit" (1 Împǎraţi 11:30-33).158

152 Conform 1 Cronici 21:14, David i-a lǎsat lui Solomon o avere inimaginabilǎ, 100000 de talanţi de aur şi

1000000 de talanţi de argint, numai pentru a construi un templu. Considerând talantul la ca. 30 de kg, mii şi mii de tone de metal preţios (3000 tone de aur, 30000 tone de argint) existau în vremea aceea în posesia lui Solomon. Sǎ nu ne punem problema cum a putut aduna David aceastǎ avere, ci doar unde au fost ţinuţi aceşti talanţi?

153 Care construcţii?154 În 2 Cronici 9:25 sunt numai 4000.155 Grajurile au aparţinut, se pare, regelui Ahab, care a domnit în secolul IX îen. Ca dovezi, existenţa înscrisurilor

asiriene despre cavaleria de temut a acestui rege şi straturile geologice care plaseazǎ grajdurile la zeci de ani dupǎ perioada lui Solomon. Mai mult, dovezile arhitecturale şi tehnice, plaseazǎ şi construcţiile în jurul anului 850 îen.Pentru cei pesimişti: acolo va avea (sau a avut) loc Armaghedonul acela celebru, din Apocalipsa lui Ioan.

156 Şi care aparţineau fenicienilor, nu lui Solomon. Mai trebuie sǎ spunem oare cǎ în Judecǎtori 16:21 spunea cǎ evreii veneau la filisteni chiar şi pentru a-şi ascuţi coasa.

157 Şi Odessa era port mare la Marea Neagrǎ, dar de aici pânǎ a zice cǎ Ceauşescu ar fi avut cel mai mare port la mare, e un pic de exagerare. Între mare şi Solomon se aflau fenicienii...

158 Vezi nota 187. Astfel, triburile lui Israel care nu doreau sǎ fie sub dominaţia preoţeascǎ a cultului lui Yahwe şi care au reuşit sǎ scape de aceasta, au fost eliminate din istorie, cel puţin aşa cum reiese ea din biblie.

34

Din cauza trǎirii nepotrivite a lui Solomon, Dumnezeu hotǎrǎşte ruperea împǎrǎţiei. Solomon cautǎ sǎpunǎ mîna pe Ieroboam sǎ-l omoare, dar el fuge la împǎratul Egiptului şi cere azil politic. El rǎmîne la Şişac pînǎ la moartea lui Solomon. Aceasta spune Biblia.Pentru unii necredincioşi asta pǎrea de necrezut. Solomon avea de soţie pe fiica lui Faraon159, iar Ieroboam fuge de Solomon tocmai la faraon. E posibil asa ceva?Documentele arheologice spun cǎ este posibil. Faraonul160, care avea fiica cǎsǎtoritǎ cu Solomon, a fost detronat de Şişac. Cu el începe o nouǎ dinastie în ţara Egiptului, dinastia a XXII-a. La acest faraon gǎseşte adǎpost Ieroboam de mînia lui Solomon. Deci, pricina de poticnire este spulberatǎ161. Biblia e adevǎratǎ162.

5. Nǎvǎlirea lui Şişac în PalestinaBiblia vorbeşte despre nǎvǎlirea lui Şişac în Palestina. La 1 Împǎraţi 14:25-26 citim: "În al cincilea an al împǎrǎţirii lui Roboam, Şişac, împǎratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului. A luat vistieriile Casei Domnului şi visteriile casei împǎratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe care le fǎcuseSolomon."Nǎvǎlirea lui Şişac în Palestina nu e o poveste, ea este confirmatǎ de documente arheologice. Pe zidul de sud al curţii marelui templu de la Karnak, existǎ un tablou care îl aratǎ pe Şişac. Împǎratul e fǎcut ca un gigant. În mîna stîngǎ ţine capetele unor frînghii, de care sunt legaţi şiruri întregi de prizonieri.Captivii sunt legaţi la gît unul de altul. În mîna dreaptǎ ţine un toiag. Cel care lucrase tabloul, acoperise partea de jos a corpului fiecǎrui prizonier cu un scut, pe care a scris ţara de unde este prizonierul.Datoritǎ acestei sculpturi, astǎzi noi ştim cǎ Şişac a cucerit 133 cetǎţi, dintre care cele mai însemnate sunt: Gaza, Adulam, Bethoron, Aialon, Ghibeon, Sunem, Iuda-Melec sau Ierusalimul. Templul de la Karnak, în sus pe Nil, adevereşte cǎ Biblia este adevǎratǎ163.Altǎ evidenţǎ arheologicǎ este o stela frîntǎ a lui Şişac, ce a fost dezgropatǎ la Meghido. Ea indicǎcucerirea acestei fortǎreţe de cǎtre Şişac.

6. Evidenţe despre AhabPrintre alte amǎnunte despre Ahab, istorisirea biblicǎ spune cǎ şi-a zidit un palat de fildeş (1 Împǎraţi 22:39). Iar dupǎ vreo sutǎ de ani, proorocul Amos prevesteşte surparea. În cap.3:15 zice din partea Domnului: "Voi surpa casele de iarnǎ şi casele de varǎ; palatele de fildeş se vor duce..." Aceasta sugereazǎ un lux exorbitant. Un obiect de fildeş este scump, dar un palat de fildeş? Pilda împǎratului a fost urmatǎ şi de alţi bogǎtaşi ai Samariei. Ba, Amos ne spune cǎ şi mobilierul îl aveau de fildeş. În cap.6:4 citim: "Ei se culcǎ pe paturi de fildeş...164

Multi au tǎgǎduit aceste afirmaţii ale Bibliei. Li se pǎreau prea exagerate. Dar excavaţiile arheologice efectuate la Samaria în anii 1908-1910, de Universitatea Harvard, sub direcţia lui G.A. Reisner, D.G.

159 Aceeaşi Fiicǎ a lui Faraon, Hatshepsut, sau alta? Cum stǎm atunci cu identificarea fiicei lui Faraon în

capitolul Moise? De fapt, dupǎ nume, în biblie sunt pomenite doar douǎ fiici ale lui Faraon şi anume Bitia (1 Cronici 4:18) şi Cleopatra (1 Macabei 10:57) - ultima fiind fiica lui Ptolemeu Filopater.

160 Probabil Psusennes al II-lea (959-945 îen).161 Probabil nu înseamnǎ şi cǎ aşa a fost, ci doar cǎ ar fi putut sǎ se întâmple.162 Hai sǎ ne ocupǎm îndeaproape de anumite secvenţe din aceastǎ perioadǎ.

Avem un Abia (Abijah) suit pe un munte şi care vorbeşte fǎrǎ megafon la 1200000 de soldaţi, probabil însufleţit doar de Duhul sfânt (2 Cronici 13:3-4).2 Cronici 14:8-14 ne mai spune şi de cel mai mare masacru din biblie, ca. 1000000 de etiopieni

163 Deoarece nǎvǎlirea lui Şişac în Palestina s-a produs în perioada în care evreii au început a ţine mǎrturii scrise, pe baza cǎrora a fost scrisǎ mai târziu biblia, acest faraon are un nume şi a permis identificarea lui.

164 Aparent, biblia are o problemǎ cu bogǎţia oamenilor, mai ales dacǎ nu sunt evrei. Aceste informaţii, extrase din mai multe capitole şi cǎrţi care alcǎtuiesc deopotrivǎ Vechiul şi Noul testament, dau impresia unui neavenit (mai ales dacǎ aparţine unui alt cult) cǎ nu este vorba decât de invidia de cea mai joasǎ speţǎ a oamenilor (cum zicea şi Eminescu: "...din pristolul de la Roma sǎ dau calului ovǎz ...").

35

Lyon si C.S. Fisher, continuate între anii 1931-1933, tot de Universitatea Harvard, în colaborare cu Universitatea din Ierusalim şi cu Şcoala Britanicǎ de Arheologie din Ierusalim sub direcţia lui J.W.Crowfoot, au scos la suprafaţǎ palate, cisterne şi fortificaţii de pe vremea lui Ahab. De sub dǎrîmǎturi, au adus la luminǎ plǎci de fildeş, cu care erau cǎptuşite aceste palate şi pǎrţi de mobilǎ. Pe fildeş suntgravate trestii de papirus, flori de lotus, lei, tauri, sfincşi, zei egipteni, ca Isis şi Horus. Aceasta indicǎnu numai luxul mare pe vremea lui Ahab, ci şi depǎrtarea mare de Dumnezeu165.Rǎmǎşiţele de fildeş scoase de sub dǎrîmǎturi, confirmǎ spusele Bibliei.Apoi numele lui Ahab îl gǎsim pomenit în analele lui Şalmanaser al III-lea, cu privire la bǎtǎlia de la Karkar în 853 în.Cr. El spune cǎ aici a întîlnit o coaliţie de 12 împǎraţi pe care i-a biruit. El dǎ o listǎ a forţelor coalizate. Iatǎ un extras din Anale:"Am plecat din Argana; m-am apropiat de Karkara. Am distrus, am dǎrîmat şi am ars cu foc Karkara, reşedinţa sa împǎrǎteascǎ. Spre a-l ajuta, el a adus 1200 care de rǎzboi, 1200 cavalerişti, 20000 soldaţi Adad’idri pedeştrii din Damasc; 700 care de rǎzboi; 700 cavalerişti, 10000 pedeştrii irhuleni din Hamat; 2000 care de rǎzboi, 10000 pedeştrii ai lui Ahab israelitul; 500 soldaţi din Que..."Aceste anale se aflǎ pe aşa-numita "Inscripţia Monolitǎ", ce se gǎseşte în Muzeul Britanic.Biblia vorbeşte despre supremaţia lui Israel pe vremea lui Ahab asupra Moabului. În 2 Împǎraţi 3:4 citim: "Meşa, împǎratul Moabului, avea turme mari şi plǎtea împǎratului lui Israel un bir de o sutǎ mii de miei şi de o sutǎ mii de berbeci cu lîna lor." Iar în 2 Împǎraţi 1:1 şi 3:5 ni se spune cǎ la moartea luiAhab, Moab s-a rǎsculat împotriva lui Israel.Scepticii ziceau cǎ aceste lucruri le scriu evreii, ca sǎ se laude, dar n-au fost reale. Ei n-au avut o aşa supremaţie. Nu credeau cǎ moabiţii au plǎtit bir lui Israel. Nimeni nu a putut convinge pe aceşti sceptici cǎ Biblia este adevǎratǎ. Nu exista nici o altǎ dovadǎ. Iatǎ însǎ cǎ într-o zi s-a descoperit tocmai mǎrturia lui Meşa, împǎratul Moabului cu privire la adevǎrul celor relatate în Biblie.Marturia este înscrisa pe piatra moabitǎ166.În august 1868, F.A. Klein, un misionar german la Ierusalim, a vizitat localitatea Dibon din Moab, cam la vreo 12 mile în rǎsǎritul Marii Moarte.Cetatea Dibon este pomenitǎ în Isaia 15:2. Cu ocazia acestei vizite, misionarul a descoperit o piatrǎneagrǎ de bazalt avînd o înǎlţime de 1,20 m, lǎţime vreo 70 cm, iar grosimea de 34 cm. Pe ea se aflǎ o inscripţie scrisǎ pe 34 rînduri. Fǎrǎ sǎ-şi dea seama de valoarea inscripţiei, Klein a copiat cîteva şire167

şi a vrut sǎ cumpere piatra pentru muzeul din Berlin. Dupǎ un an de negocieri, piatra era sǎ fie a autoritǎţilor germane pentru suma de 400 dolari. Rezidentul francez a trimis sǎ ia pe hîrtie o imprimare a inscripţiei de pe piatrǎ şi a oferit localnicilor suma de 1800 dolari sǎ-i dea lui piatra. În mod natural, vǎzînd cǎ li se oferǎ o sumǎ aşa de mare, localnicii au bǎnuit cǎ piatra are puteri miraculoase. Atunciguvernatorul din Nabulus a pretins-o pentru el. Teama cǎ le-o ia guvernatorul şi ei nu vor primi suma, i-a determinat pe arabi sǎ facǎ un foc mare sub ea, şi cînd a fost încinsǎ, au turnat apǎ rece peste ea. Aceasta a fǎcut ca piatra sǎ se spargǎ în bucǎţi, pe care le-au împǎrţit între ei ca amulete. Spargerea pietrei pǎrea o pierdere ireparabilǎ pentru ştiinţa arheologiei. Dupǎ cîtva timp, Clermond Ganeau, dragomanul consulatului francez, a reuşit sǎ adune cele mai multe bucǎţi din lespedea cu inscripţie. Cu ajutorul hîrtiei pe care imprimase inscripţia înainte de sfǎrîmare, el a reuşit sǎ refacǎ piatra moabitǎ. Azi ea poate fi vǎzutǎ în Muzeul Luvru din Paris. Scrierea este ebreo-fenicianǎ. Traducerea inscripţiei afost fǎcutǎ de Dr. Ginsburg, M. Ganneau şi profesorul Schlottman. În înscripţie se aflǎ numele lui Omri, care a subjugat pe moabiţi. La fel este pomenit şi Ahab, dar nu pe nume, ci îi spune "fiul lui Omri". Dupǎ moartea lui Ahab, Meşa n-a mai vrut sǎ plǎteascǎ tributul. Împǎraţii aliaţi ai lui Israel, Iuda şi Edom au pornit sǎ batǎ Moabul. Moabiţii s-au adunat în cetatea lor Kir-Haraşet. Aici Meşa oferǎ pe zid

165 Vezi nota 164 anterioarǎ. Dupǎ cum vedem cǎ merg lucrurile cu biserica de azi, preoţii şi şefii lor ierarhici sunt

cel mai departe de Dumnezeu.166 Stela lui Mesha. Vezi nota 318 de la pagina 68.167 Şiruri?!

36

ca ardere de tot lui Chemos, zeul Moabului, pe însuşi fiul sau168. La vederea acestui fapt, Israel pǎrǎseşte Moabul. În comemorarea acestei izbǎviri, Mesa a ridicat monumentul cunoscut sub numele de "Piatra moabitǎ". Iata în traducere cîteva rînduri care ne intereseazǎ:"1. Eu, Meşa fiul lui Chemos-Melec, regele Moabului, dibonitul2. Tatal meu a domnit treizeci de ani peste Moab şi eu am domnit dupǎ tatǎl meu.3. Eu am pregǎtit acest monument pentru Chemos la Korka...4. Fiindcǎ el m-a mîntuit de toţi împǎraţii şi mi-a dat biruinţa asupra adversarilor mei.5. Omri regele lui Israel a umilit pe Moab mulţi ani169, cǎci Chemos a fost supǎrat pe ţara sa.6. Fiul sǎu l-a urmat şi el de asemenea a zis: "Eu voi umili pe Moab.7. Pe vremea mea a vorbit el (astfel), dar eu am biruit asupra lui şi asupra casei lui, în timp ce Israel a pierit pe veci..."În şirurile urmǎtoare, Meşa se laudǎ cu luptele sale şi cu cetǎţile pe care le-a reclǎdit. Piatra Moabitǎ ne spune cǎ Biblia este adevǎratǎ, cǎ ei, moabiţii, au fost tributari lui Israel, ba precizeazǎ mai jos cǎ au fost umiliţi timp de patruzeci de ani170, cǎ Meşa a fost acela care s-a rǎsculat împotriva lui Israel171.

7. Iehu şi Obeliscul NegruDinastia lui Omri se terminǎ cu Ioram fiul lui Ahab, care este omorît de Iehu, unul din cǎpeteniile sale. El primise ungerea de împǎrat din partea unui trimis al lui Elisei (2 Împǎraţi 9 şi 10). Astfel el începe o nouǎ dinastie care va da cinci împǎraţi peste Israel între anii 842 şi 745 în.Cr.Iehu este singurul împǎrat din Israel şi Iuda a cǎrui picturǎ o avem astǎzi.Şalmanaser al III-lea domnea peste Asiria la urcarea pe tron a lui Iehu. Se pare cǎ fǎrǎ lupte, Iehu a consimţit sǎ plǎteascǎ tribut Asiriei.Spre a reda biruinţele celei de a 31 expediţie militarǎ a sa, Şalmanaser a ridicat Obeliscul negru la Kala (Nimrud). Obeliscul este tǎiat din marmorǎ neagrǎ. Are o înǎlţime de 1,89 m, lǎţimea celor patru feţe la vîrf este de 0,457 m, iar la baza de 0,609 m. Jumǎtatea de sus are cinci rînduri de scene şi inscripţii.Jumǎtatea de jos este numai cu inscripţii. În total pe obelisc se aflǎ 210 rînduri scrise. Azi el se gǎseşte în Muzeul Britanic sub nr. 98.Pe obelisc se pomeneşte despre "Casa lui Omri". Omri a fost împǎratul lui Israel care a zidit Samaria şi chiar ceialalţi succesori pe tronul Samariei, strǎini de familia lui Omri, sunt numiţi ca fii ai lui Omri. Aşa avem cazul lui Iehu. În scenele de pe obelisc, se zugrǎveşte primirea tributului. În rîndul al doilea de scene, sunt persoane care poartǎ tributul şi Iehu plecat în faţa lui Şalmanaser, iar inscripţia spune: "Tributul lui Iehu fiul lui Omri, argint, aur, cupe de aur, pahare de aur, ligheane de aur, ulcioare de aur,plumb, un sceptru împǎrǎtesc, o suliţǎ."Obeliscul negru a fost gǎsit de arheologul Sir Henry Layard în anul 1840 la Nimrud.

168 Nu existǎ aşa ceva scris pe piatrǎ, ci numai în Biblie.169 De fapt zile - se presupune însǎ cǎ ar însemna ani.170 Numǎrul 40 este un numǎr magic pentru evrei. Orice minune sau întâmplare deosebitǎ are în ea numǎrul 40:

40 de zile potopul, 40 de ani exodul, 40000 de iesle etc. etc. etc.171 Iatǎ, de fapt, ce este cu Piatra Moabitǎ: Ea a fost descoperitǎ în august 1868, în Dhibon (Iordania) de

reverendul F.Y. Klein (misionar german în Ierusalim). A fost scrisǎ prin 850 îen. Foarte pe scurt, ea povesteşte despre cucerirea Moabului de cǎtre Omri, regele Israelului - pentru cǎ Chemosh ,-.עמרי מלך ישראל(zeul lor) a fost supǎrat, despre victoria lui Mesha asupra fiului lui Omri, despre contrucţiile publice fǎcute de Mesha, precum şi despre rǎzboaiele lui contra Horoneilor.Ca deosebiri esenţiale, ar fi: cǎ în Biblie, Ahab a cucerit Moabul iar rebeliunea s-a fǎcut contra fiului acestuia, Iehoram. Ca sǎ nu mai amintim cǎ nu Yahwe le-a dat victoria evreilor ci Chemosh. Iar în biblie, evreii s-au retras, deşi victorioşi, numai pentru cǎ Mesha ar fi oferit ofrandǎ zeilor pe fiul sǎu. Stela nu pomeneşte numǎrul de ani de umilinţe ale Moabului.De atunci, diverse interpretǎri au fost aduse inscripţiilor de pe piatrǎ, pentru a-l gǎsi pe Iehoram, sau orice referinţǎ care ar putea confirma adevǎrul biblic. Deocamdatǎ, majoritatea erudiţilor din Europa nu gǎsesc nici o soluţie la nepotrivirea biblicǎ cu piatra moabitǎ.

37

Tot pe obeliscul negru se mai aflǎ pomenit şi numele lui Hazael din Damasc.De fapt împotriva lui venise Şalmanaser sǎ lupte în aceastǎ a 31-a expediţie militarǎ a sa. Aceastǎbiruinţǎ a determinat ridicarea obeliscului. Pomenirea lui Hazael ca împǎrat al Siriei confirmǎ spusele Bibliei în 2 Împǎraţi 8:15.

8. Analele lui Tiglat Pileser al III-IeaTiglat Pileser al III-lea a domnit în Asiria între anii 745-727 în.Cr. El a inaugurat o nouǎ politicǎagresivǎ în Asiria. Domnia lui a fost pe vremea lui Azaria (Ozia) şi Ahazia, împǎraţi în Iuda, iar Menahem şi Peca în Israel. Cu ei are de-a face, de aceea numele lor abundǎ în documentele asiriene. El nu a fost de viţǎ împǎrǎteascǎ, ci probabil un general. În analele sale nu-şi pomeneşte nici tata, nici mama. El a restaurat palatul lui Şalmanaser al III-lea la Kalchi. Pe zidurile camerelor a pus plǎci de marmorǎ frumos gravate cu inscripţii, unde sunt descrise luptele sale.Afarǎ de acestea mai avem analele sale scrise pe tǎbliţe de lut, unde sunt relatate campaniile sale militare în ordine geograficǎ. Apoi alte tǎbliţe suplimentare conţin liste de ţǎrile cucerite, fǎrǎ detaliile luptelor.Tiglat Pileser spune cǎ în al cincilea an al domniei, deci pe la 741 în.Cr., fiind angajat în rǎzboi în partea de sud a Siriei, a avut de înfruntat o armatǎ puternicǎ sub comanda lui Azaria, împǎratul lui Iuda, mare monarh, a cǎrui oaste se spune în 2 Cronici 26:6-15 cǎ era de 307500 de oameni.În anul 738, ca un rezultat al campaniilor sale, analele spun: "Nouǎsprezece districte aparţinînd Hamatului, împreunǎ cu oraşele din hotarele lor, situate la marea soarelui apune (Marea Mediteranǎ) care în necredincioşia lor s-au revoltat contra lui Azaria, eu le-am realipit la teritoriul ţǎrii lui Asur; ofiţerii mei, guvernatorii mei i-am pus peste ei..." Un alt fragment dintr-o inscripţie spune:"În cursul campaniei mele am primit tributul regilor: (Azaria iudeul...")Tiglat Pileser III înainte s-a numit Pul172. Cu acest nume îl gǎsim înscris şi pe paginile Bibliei173. În acelaşi an (738), Tiglat Pileser a atacat şi Palestina. În 2 Împǎraţi 15:19-20 gǎsim scris: "Pul, împǎratul Asiriei a venit în ţarǎ. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, ca sǎ-l ajute sǎ-şi întǎreascǎdomnia. Menahem a ridicat argintul acesta de la toţi cei cu avere din Israel, ca sǎ-l dea împǎratului Asiriei; i-a pus sǎ dea fiecare cîte cincizeci sicli de argint174.Împǎratul s-a întors înapoi şi nu s-a oprit atunci în ţarǎ."Iar analele lui Tiglat Pileser spun:"A primit tributul lui Kustaspi din Kamuk, a lui Rezon din Damasc, a lui Menahem din Samaria, a lui Hiram din Tir..."Între anii 734-732, împǎratul Retin al Siriei şi Pecah împǎratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului. Atunci Ahaz a cerut ajutorul lui Tiglat Pileser.Acesta a trimis armatele şi a bǎtut Damascul, apoi au coborît spre sud au cucerit o seamǎ de cetǎţi din Galileea şi Galaad, iar pe locuitori i-a dus în captivitate. O revoltǎ pro-asirianǎ în Samaria condusǎ de Osea îl rǎpune pe Pecah (2 Împǎraţi 15:27-30). Tiglat Pileser însǎ spune în analele sale: "Ei l-au rasturnat pe împǎratul lor Pecah şi eu am pus în locul lui pe Ozia ca împǎrat peste ei. 175" Relatǎrile din anale despre Azaria, despre Menahem, despre Retin, despre Pecah, despre Ozia, despre Ahazia mǎrturisesc cǎ Biblia este adevǎratǎ.În 2 Împǎraţi 15:29 citim: "Pe vremea lui Pecah, împǎratul lui Israel, a venit Tiglat Pileser, împǎratul Asiriei şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedes, Haţor, Galaad şi Galileea, toatǎ Ţara lui Neftali şi pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria."

172 Numai ca rege al Babilonului (729-727 îen) s-a numit Pulu.173 În versiunea româneascǎ este trecut, probabil pudic, Ful (1 Cronici 5:26, 2/4 Regi 15:19).174 S-a mulţumit cu puţin acest rege al Asiriei. Vezi nota 175.175 De fapt spune: "L-am rǎsturnat pe Menahem [de la guvernare] ... În locul lui l-am pus pe Hoshea ca rege

peste ei" (Parcǎ în 4 Regi 15:19 şi 17:3 se zice cǎ Ozia l-a plǎtit pe Pul şi a domnit liniştit pânǎ la capǎtul vieţii).

38

Evidenţele arheologice despre extinderea stǎpînirii lui Tiglat Pileser asupra Palestinei confirmǎ spusele Bibliei. În anale este menţionat: „... hotarele Bit-Humriei (adicǎ ale casei lui Omri, Israel)... întinsa ţarǎa lui Neftali, în totalitatea ei, le-am adus în hotarele Asiriei."

9. Documente despre Şalmanasar al V-leaŞalmanasar al V-lea este pomenit în 2 Împǎraţi 17:3; 18:9. El a fost fiul lui Tiglat Pileser al III-lea. Osea împǎratul lui Israel, avea de plǎtit un tribut mare Asiriei, aur în valoare de aproximativ 200000 dolari şi argint în valoare de 2000000 dolari, sume enorme176. Din aceastǎ cauzǎ, a trimis soli la faraonul Egiptului177 şi i-a cerut sprijinul. Asigurat fiind de sprijin, n-a mai plǎtit tributul datorat Asiriei. Şalmanasar prinzînd de veste, în anul 725 a venit cu armatele împotriva Samariei pe care a asediat-o. Împǎratul Osea a fost prins se pare în afara cetǎţii şi a fost deportat înainte de cǎderea Samariei. Asediul Samariei a durat trei ani.De la Şalmanasar al V-lea nu avem anale. La fel şi inscripţiile sunt puţine. S-a gǎsit doar o greutate de cîntar cu numele sǎu, o piatrǎ de hotar datatǎ în timpul domniei sale şi listele asiriene eponim, care suntliste de împǎraţii Asiriei cu scurte notiţe în care sunt menţionate campaniile militare conduse de monarhi.Aici e arǎtatǎ urcarea pe tron a lui Şalmanasar al V-lea în anul 727 în.Cr. şi se pomeneşte o campanie împotriva unei cetǎţi a cǎrei nume este lipsǎ, porţiunea fiind spartǎ. Cronicele babiloniene cu privire la acel an spun cǎ Şalmanasar "a frînt cetatea Samarain. Este important de notat cǎ denumirea Samaria din Ezra 4:10, în ebraicǎ se pronunţa "Samrain" ca şi în cronicile babiloniene.

10. Evidenţe despre existenţa lui SargonÎn cartea proorocului Isaia 20:1 ni se pomeneşte cumva în treacǎt despre Sargon178. "În anul cînd a venit Tartan la Asdod, trimis de Sargon, împǎratul Asiriei sǎ batǎ Asdodul şi l-a luat..."Despre Sargon nu se mai pomenea nicǎieri nimic. Acest fapt a determinat pe necredincioşi sǎ spunǎ cǎSargon n-a existat, ci este un nume mitologic şi cǎ Biblia conţine legende.Arheologia a venit şi a curmat şi aceastǎ acuzǎ faţǎ de Bilie cu privire la Sargon. În anul 1842, sǎpǎturile arheologice au scos la luminǎ palatul lui Sargon şi apoi în 1872, descoperindu-se biblioteca lui Asurbanipal; au fost gǎsite şi analele lui Sargon.Azi ştim cǎ el a existat, cǎ dupǎ moartea lui Şalmanaser al V-lea în dec.722, el a ocupat tronul Asiriei şi a domnit pînǎ în vara anului 705, cînd a fost asasinat de unul din proprii sǎi soldaţi. El a stabilit capitala împǎrǎţiei la Khorsabad, cîţiva kilometri mai sus de Ninive.Între anii 1808-1820, un englez numit C.J. Rich, care a trǎit o viaţǎ cam romanticǎ în pǎrţile rǎsǎritului, ca ofiţer, scriitor şi secretar de ambasadǎ, un aventurier, a poposit la Bagdad. Aici a început sǎcerceteze cu mare interes mormanele de dǎrîmǎturi din împrejurimi. A adunat o seamǎ de cioburi şibucǎţi de tǎbliţe cu inscripţii pe care le-a predat Muzeului Britanic.În mod practic, cercetǎrile lui Rich n-au avut nici o valoare. Sir Henry Layard, un arheolog de seamǎ, viziteazǎ ruinele de acolo prin anul 1840. În anul 1842, Franţa a trimis un consul la Mosul, numit P.E.Botta. Prin instruire şi înclinaţie fiind arheolog, el a observat la rǎsǎrit de Mosul un şir de dealuri artificiale, un fel de îngrǎmǎdiri de moloz. El a crezut cǎ sunt ruinele cetǎţii Ninive.Acestea i-au stîrnit atît de mult curozitatea, încît a angajat dintre localnici o companie de sǎpǎtori. În timp ce sǎpau, oamenii au observat grija cu care Botta examina şi aduna fiecare ciob sau bucǎţicǎ de cǎrǎmidǎ, care purta ceva semne pe ea.

176 Iarǎşi o dovadǎ a misionarismului evanghelic american: nici în istorie şi nici în biblie nu se mǎsoarǎ tributul în

dolari.177 Care se numea, cum?178 Este vorba despre Sargon al II-lea (722-705 îen). Primul Sargon a generat legenda lui Moise, aceea cu

copilul din coşuleţul dus pe râu.

39

De fapt, ţǎranii din împrejurimi i-au adus o mulţime de fragmente de alabastru şi de tǎbliţe. Unul din ei l-a întrebat cǎ de ce examineazǎ şi pǎstreazǎ cu atîta grijǎ toate cioburile. Botta i-a rǎspuns cǎ el cautǎsculpturi vechi. Atunci unul din ţǎranii sǎpǎtori l-a sfǎtuit sǎ facǎ cercetǎri în molozul pe care este ziditsatul lor, cǎci în timp ce el a sǎpat pentru temelia casei sale, a gǎsit aşa ceva. I s-a spus cǎ satul lor se numeşte Korsabad şi se afla la vreo 20 km nord-est de Mosul. Botta şi-a transferat sǎpǎtorii la noul loc.Dupǎ o scurtǎ examinare a dîmbului curios, au început sǎpǎturile. Nu mult de la suprafaţǎ, au dat de vîrful unui perete. S-a fǎcut curǎţirea lui şi în curînd Botta s-a aflat într-o camerǎ de proporţii uriaşe. Toţi pereţii erau cǎptuşiţi cu lespezi de alabastru, pe care se distingea o excelentǎ panoramǎ: o bǎtǎlie, figuri de luptǎtori, asediu, alai triumfal, scene de vînǎtoare.Alǎturi de scene erau şiruri de caractere scrise, ca cel de pe tǎbliţele de cǎrǎmidǎ. În cea mai straşnicǎexcitare de bucurie, Botta a trecut cu sǎpǎtorii în a doua camerǎ de dimensiuni asemǎnǎtoare, cu ornamentaţii şi figuri. Botta fǎcuse o mare descoperire. Era un palat imperial.Mai tîrziu s-a constatat cǎ era cel mai mǎreţ palat pe care l-a vǎzut lumea, palatul lui Sargon al II-lea, împǎratul Asiriei pomenit în Isaia 20:1. Peste 100 coloşi din acest palat şi un mare numǎr de plǎci de alabastru se aflǎ azi în Muzeul Britanic, dar una din cele mai mari colecţii de antichitǎţi asiriene, ocomoarǎ nepreţuitǎ, a fost datǎ de Botta Muzeului Luvru din Paris. Cînd am vizitat acest muzeu în 1967, în sǎlile 120-122 am vǎzut porţiuni şi obiecte din palatul lui Sargon de la Korsabad. Acestea mǎrturisesc cǎ el a existat, deci Biblia este adevǎratǎ.La fel, Analele lui Sargon confirmǎ cucerirea Samariei în anul 721 în.Cr. şi ducerea Israeliţilor în robie, precum şi colonizarea Samariei. Dar sǎ-l lǎsǎm pe Sargon sǎ ne istoriseascǎ:"Eu am asediat cetatea Samaria; 27290 locuitori ai ei i-am adus captivi, cincizeci de care am luat pentru mine, dar rǎmǎşiţei (poporului) i-am permis sǎ-şi reţinǎ posesiunile lor. Eu am numit un guvernator al meu peste ei şi le-am impus tributul pe care mi-l plǎtea fostul rege."Iatǎ şi relatarea biblicǎ: "Şi împaratul Asiriei a strǎbǎtut toatǎ ţara şi s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani. În al nouǎlea an al lui Osea, împǎratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus sǎ locuiascǎ la Halah şi Habor lîngǎ rîul Gozan şi în cetǎţile mezilor" (2 Împǎraţi 17:5,6). Deşi în v.3 este pomenit Şalmanasar, scriitorii recenţi îl identificǎ pe Sargon cu "împǎratul Asiriei" din v.6." Cǎci de fapt Şalmanaser începuse asediul, dar Sargon a capturat Samaria şi a dus poporul în robie. Astfel, relatarea biblicǎ cu cea din anale se completeazǎ una pe alta în ce priveşte numǎrul prizonierilor şi locul unde au fost duşi şi sunt identice în ce priveşte asediul, cucerirea şi ducerea în robie179.În legǎturǎ cu coloniştii aduşi în Samaria, pomeniţi în 2 Împǎraţi 17:24, analele 94-99 spun: "Triburile din Tamud şi Hadid, Marsiman şi Chaiapa, arabii, îndepǎrtaţii locuitori ai pustiei, de care nici un înţelept şi nici un şcolar n-a ştiut, care niciodatǎ n-au plǎtit nici un tribut nici unui rege, eu în slujba lui Asur, domnul meu, i-am bǎtut; restul din ei, i-am dus şi i-am aşezat în Samaria."Un taur înaripat din piatrǎ ce stǎtea la intrare în palatul lui Sargon a fost gǎsit de Chiera cu ocazia excavaţiilor fǎcute în 1929. El a fost tǎiat dintr-un singur bloc de piatrǎ. Are o lungime de 4,58 m şi tot atît în înǎlţime, iar în greutate este de 40 de tone. Din fericire, a fost spart şi astfel a putut fi transportat în bucǎţi la Universitatea Chicago, cea mai mare cîntǎrind 19 tone. Azi poate fi vǎzut la Muzeul Institutului Oriental Chicago180.Descoperirile recente a unor liste asiriene de împǎraţi aratǎ cǎ Sargon, acesta este de fapt Sargon al III-lea, deoarece au mai fost alţi doi Sargon înaintea lui181.

179 Sigur cǎ da, o micǎ nepotrivire, dar ce conteazǎ cǎ biblia greşeşte când, de fapt, se completeazǎ atât de bine

cu istoria demonstratǎ.180 Ceea ce ne duce cu gândul la o mai veche enigmǎ: cum au reuşit popoarele antice sǎ mişte şi sǎ

construiascǎ blocuri de piatrǎ, statui, obeliscuri etc., care cântǎresc zeci de tone - şi pe care noi trebuie sǎ le spargem în bucǎţi pentru a le putea transporta?

181 Fals. Existǎ doar 2 Sargoni.

40

Toate aceste evidenţe arheologice despre Sargon, confirmǎ existenţa lui, aşa cum afirmǎ Biblia. Chiar şi textul din Isaia 20:1, singurul text ce vorbea despre Sargon, înainte de descoperirea documentelor arheologice, azi este confirmat de analele lui Sargon. Cu privire la revolta din Aşdod în 712 în.Cr., Sargon spune: "Azuri, regele Aşdodului, a plǎnuit sǎ nu mai plǎteascǎ tributul şi a trimis mesageri de ostilitate faţǎ de Asiria la toţi regii din vecinǎtatea sa... am mers... împotriva Aşdodului, reşedinţa sa regalǎ, l-am asediat şi am cucerit cetǎţile Aşdod, Gat şi Aşdudimmu..."Oare nu este minunat cum în vremurile din urmǎ, vremuri ale necredinţei, Dumnezeu a dat grai pietrelor şi cioburilor, ca sǎ confirme adevǎrul Bibliei?Oricine vrea sǎ-l tǎgǎduiascǎ pe Sargon, are de luptat cu taurul înaripat de patruzeci de tone al lui Sargon, care susţine cǎ Biblia este adevǎratǎ.

11. Confirmǎri pentru vremea lui EzechiaDocumentele arheologice care confirmǎ relatǎrile Bibliei pentru acest timp sunt numeroase şi importante. Eu voi reda doar cîteva.Tributul plǎtit de împǎratul Ezechia lui Sanherib este arǎtat în 2 Împǎraţi 18:14 "Şi împǎratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împǎratul lui Iuda, 300 talanţi de argint şi 30 talanţi de aur."Asasinarea lui Sargon a fǎcut ca fiul sǎu Sanherib, sǎ ocupe tronul Asiriei. Cǎ fiul a avut vreun amestec în uciderea tatǎlui nu se ştie, dar este semnificativ faptul cǎ numele tatǎlui nu e pomenit nicidecum în cronicile fiului. Sanherib este cel mai pomenit împǎrat al Asiriei în Biblie. Inscripţiile182 lui Sanherib spun urmǎtoarele în legǎturǎ cu tributul lui Ezechia:"În adaus la cei 30 talanţi de aur şi 800 talanţi de argint, pietre preţioase, antimoniu, bijuterii, tǎbliţe mari de gresie,... fildeş, arţar, cutii de lemn, tot felul de comori scumpe... pe care le-au adus dupǎ mine la Ninive, cetatea mea împǎrǎteascǎ."183

Cele douǎ relatǎri sunt identice cu privire la numǎrul talanţilor de aur, dar diferǎ la numǎrul talanţilor de argint184. Biblia spune 300, analele spun 800. Sǎ fie o minciunǎ sau o greşalǎ de scris? Nici una, nici alta. Ezechia a dat 300 talanţi de argint şi scriitorul atît a scris. Sanherib a cîntǎrit argintul şi a gǎsit 800 talanţi de argint, iar scribul atît a scris. Vǎ întrebaţi cum se poate asa ceva? Oare s-or fi înmulţit pe drum? Nu nu a fost nici o minune. Lipsa de cunoştinţǎ ne-ar face sǎ acuzǎm Biblia cǎ nu este adevǎratǎ. Dar ştiinţa arheologiei ne descurca. Se ştie cǎ talantul era o mǎsurǎ de greutate185. Arheologul Schrader ne spune cǎ în timp ce talanţii de aur, ca greutate, erau la fel cei din Iuda cu cei din Asiria, talanţii deargint din Asiria erau mai mici, mai uşori. Astfel, cei 300 talanţi de argint din Ierusalim, fǎceau 800 talanţi în Asiria186.Un basorelief pe un perete dezgropat din palatul sǎu din Ninive îl reprezintǎ pe Sanherib stînd pe tron şi primind oameni care îi aduc daruri. În partea din faţǎ a capului este incripţia:"Sanherib împǎratul lumii, împǎratul Asiriei stînd pe tronul sǎu şi prada cetǎţii Lachiş este adusǎ înaintea lui." Scena şi inscripţia se pǎstreazǎ în Muzeul Britanic.

182 Este vorba despre Cilindrul lui Taylor, aflat în British Museum.183 În biblie se spune cǎ asediul Ierusalimului n-a reuşit, cǎ duhul Domnului a ucis noaptea 185000 de soldaţi din

tabǎra asirianǎ (4 Regi 19:35). Cronica asirianǎ nu spune nimic despre aceastǎ pierdere, deşi, la armateledin acea vreme, o astfel de pierdere ar fi putut sǎ cauzeze colapsul Asiriei sau mǎcar sǎ-i confere lui Ezechia posibilitatea de a înfrânge acest imperiu. Dar nu, Ezechia a început sǎ plǎteascǎ tribut asirienilor.

184 Parcǎ ar mai lipsi ceva, nişte fildeş (rar în zona isreaelianǎ, unde nu existau elefanţi), comori scumpe etc.185 Ce fel de greutate este însǎ trecut sub tǎcere. O soluţie la fel ca în problema cu kg de puf şi cel de fier.

Talantul roman corespundea la 100 librae, adicǎ un fel de 32,7 kg. Talantul grec avea 26 kg de argint (pentru cǎ reprezenta argintul necesar plǎţii marinarilor unei trireme timp de o lunǎ). Talantul asirian şi babilonian însemna 60 de m'ne sau 3600 de şecheli (adicǎ pe undeva pe la 32-50 kg), nefiind deosebire între cei de argint şi cei de aur, dupǎ cum nu era nici la evrei, care au moştenit totul de la vecinii lor.

186 Citiţi vǎ rog şi calculul absolut exact de la capitolul în care Ioşua a oprit soarele în loc (pagina 82). Esteincredibil cum se potrivesc toate calculele pânǎ la zecimalǎ, de parcǎ anume ar fi fost potrivite.

41

Palatul lui Sanherib, o capodoperǎ a Asiriei, a fost dezgropat de arheologul Sir A. Layard. Dupǎdezgroparea palatului lui Sargon de cǎtre Botta, Camera Comunelor din Londra a votat suma de 3000 lire în favoarea Muzeului Britanic pentru cercetǎri arheologice şi sǎpǎturi în pǎrţile rǎsǎritului. Layard afost însǎrcinat cu aceste cercetǎri. El a început sǎpǎturile în dealul de lîngǎ Mosul, unde sǎpase Botta, înainte de a se muta la Korsabad. Munca sistematicǎ şi energicǎ a lui Layard a fost rǎsplǎtitǎ prin descoperirea cetǎţii Ninive, care zǎcea ascunsǎ sub dǎrîmǎturi de mai bine de 2000 de ani şi nimeni nu mai ştia unde a existat ea altǎdatǎ. Aici el a dezgropat un alt palat mǎreţ, care s-a constatat cǎ a fost al lui Sanherib. Palatul avea 71 camere de diferite dimensiuni şi era ornamentat cu picturi şi sculpturi, scene şi inscripţii. Ele aratǎ mǎreţia Ninivei şi sunt o confirmare a celor spuse de Biblie în Iona şi Naum despre aceastǎ cetate.Împresurarea Ierusalimului descrisǎ în 2 Împǎraţi 18:17-37 la fel este confirmatǎ în analele lui Sanherib ce se gǎsesc înscrise pe o prismǎ hexagonalǎ de lut, gǎsitǎ de colonelul Taylor în anul 1830 la Ninive. Cilindrul are o înǎlţime de 37 cm, iar pe cele şase feţe ale sale se aflǎ înscrise isprǎvile lui Sanherib dinprima parte a domniei lui. Este cel mai bine pǎstrat document. El poartǎ denumirea de "Cilindrul lui Taylor" şi se aflǎ în Muzeul Britanic sub nr.55-10-3.Iata un extract:"Cum Ezechia iudeul nu a vrut sǎ se supunǎ jugului meu, 46 din cetǎţile sale mai puternice, înconjurate cu ziduri şi nenumarate sate mai mici din apropierea lor, eu le-am cucerit... Pe el însuşi l-am facut prizonier în Ierusalim, reşedinţa împǎrǎteascǎ, ca pe o pasǎre în colivie..."Analele nu pretind cǎ Sanherib ar fi cucerit Ierusalimul, ci cǎ doar l-a asediat.La fel ele nu pomenesc nimic despre a doua expediţie militarǎ împotriva Ierusalimului187, care s-a sfîrşit cu dezastru. Aceasta nu ne surprinde, cǎci aşa era practica în rǎsǎrit sǎ se înscrie numai biruinţele, nu şi înfrîngerile. Textul biblic spune cǎ într-o noapte "îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabǎra asirienilor o sutǎ optzeci şi cinci mii de oameni. Şi cînd s-au sculat dimineaţa, iatǎ cǎ toţi aceştia erau nişte trupuri moarte188" (Isaia 37:36). Herodot se pare cǎ ne dǎ o confirmare (II, 141) cînd spune: "Sanherib, împǎratul asirienilor şi arabilor" a condus o mare armatǎ împotriva Egiptului189. Lucru pomenit şi în 2 Împǎraţi 19:9.Tirhaca deşi era dintr-o dinastie etiopeanǎ, el a domnit şi peste Egipt190.Documentele egiptene aratǎ clar lucrul acesta. Se pare cǎ aceasta a avut loc în timp ce Ierusalimul era asediat, o parte din trupe au plecat împotriva Egiptului.Herodot spune cǎ "o mulţime de sobolani noaptea au ros toate curelele de la arcuri şi de la tolbele cu sǎgeţi ale duşmanilor, precum şi toate curelele cu care ţin scuturile lor... dimineaţa urmǎtoare s-a început lupta şi un mare numǎr din ei a cǎzut cǎci nu aveau arme cu ce sǎ se apere." Asirienii puşi pe fugǎ de egipteni se pare cǎ au revenit la cartierul lor de la Ierusalim191. Pe de alta parte se ştie cǎ

187 Care a fost una singurǎ, în anul 701 îen. În orice caz, aici au dispǎrut cele 10 triburi, fiind luate şi amestecate

în împǎrǎţia asirianǎ. Prisma lui Taylor ne spune cǎ printre bogǎţiile luate şi duse la Ninive, se aflau pânǎ şi fetele lui Ezechia, haremul sǎu, muzicanţii de curte şi multe altele, ceea ce ne face sǎ credem cǎ dacǎ Ierusalimul nu a cǎzut, nici bine nu i-a fost.

188 S-au sculat morţii? Iar Isaia 37:36 spune doar de 150000, pe când în 2 Regi 19:35 este vorba despre 185000. În biblia româneascǎ (www.bibliaortodoxa.ro) cel puţin.

189 Bun, şi Ierusalimul unde e?190 Taharqa (sau Tirhakah, Taharka, Tarakos - dupǎ Manetho) a fost într-adevǎr rege în Egypt şi de origine

nubianǎ (dinastia a XXV-a, numitǎ nubianǎ) şi a domnit între 690 - 664 îen. Adicǎ cu 11 ani dupǎ atacul Ierusalimului. O singurǎ explicaţie poate fi logicǎ: este posibil ca "reporterii" bibliei sǎ-l fi numit cu titlul (ulterior) de rege deşi el, atunci, fusese doar un simplu general (dar şi fratele regelui Egiptului cǎruia i-asuccedat, Shebitku sau Sebaq-tawy).

191 Pe care nu-l cuceriserǎ, nu-i aşa? Oricum, citatul din Herodot este incomplet, pentru cǎ el spune de oraşul Pelusium, aflat la marginea esticǎ a deltei Nilului. Evreilor le-a trebuit 40 de ani ca sǎ ajungǎ din (probabil) ţinutul Goshen în Canaan - desigur cǎ cei 185000 de soldaţi au fost infectaţi instantaneu, boala s-a dezvoltat identic în toţi, şi au murit în acelaşi timp (dupǎ 40 de ani ?!).

42

şobolanii sunt purtǎtorii microbului ciumei, care într-o singurǎ noapte a putut decima 185000 ostaşi192, despre care Biblia spune cǎ au fost ucişi de îngerul Domnului, cǎci Domnul "din vînturi îşi face îngerii lui şi din flǎcǎri de foc, slujitori ai Lui" (Evrei 1:7).Despre moartea lui Sanherib, Biblia spune: "Pe cînd se închina în casa dumnezeului sǎu Nisroc, Adramalec şi Sareter, fiii sǎi, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi în locul sǎu a domnit fiul sǎu Esar-Hadon" (2 Împǎraţi 19:37; Isaia 37:38).În cronicile babiloniene este notat acest eveniment, fǎrǎ sǎ se dea numele fiului care l-a ucis. Iar o inscripţie de la Esar-Hadon spune: "În luna Nisanu, pe o zi favorabilǎ, supunîndu-mǎ înaltei porunci, mi-am fǎcut intrarea plinǎ de veselie în palatul împǎrǎtesc, teribilul loc unde îi asteaptǎ soarta pe regi. O hotǎrîre fermǎ a venit peste fraţii mei. Ei au uitat de dumnezei şi s-au întors la faptele lor de violenţǎ, complotînd rǎul... Spre a cîştiga domnia, l-au ucis pe Sanherib, tatǎl lor." Unii sunt de pǎrere cǎSanherib îl denumise pe Esar-Hadon ca moştenitor al tronului, din cauza aceasta ceialalţi doi l-au asasinat pe tatǎl lor.În legǎturǎ cu numele Tartan şi Rabşache pomenite în 2 Împǎraţi 18:17, constatǎm din documentele asiriene cǎ nu erau nume proprii, ci ranguri militare193.În asirianǎ "tartanu" însemna al doilea în comanda armatelor, primul fiind împǎratul, deci era echivalent cu rangul de general, iar "rab-saqu" însemna ofiţerul şef.În ce priveste luxul şi moda vremii lui Ezechia atacatǎ vehement de proorocul Isaia (3:16-24), este confirmatǎ de descoperirile arheologice. S-a constatat cǎ aveau parfumuri, anumite soluţii pentru pǎr, pentru ondulaţii, foloseau ruj de buze, purtau podoabe scumpe, aveau oglinzi şi anumite spatule şi instrumente de înfrumuseţare. M.G. Kyle descriind excavaţiile de la Kiriat Sefer a remarcat cǎ femeile de atunci doar cǎ aveau denumirile diferite pentru cosmeticile lor, pe care le folosesc extremistele modei moderne. Rareori a fost o zi, cînd sǎ nu fi gǎsit instrumente de ale rǎsfǎţatelor doamne în timpul sǎpǎturilor.Unul din excavatori a zis: "Se pare cǎ fiecare evreicǎ din oraş avea aşa scule."194

Biblia ne spune cǎ Ezechia195 a fǎcut iazul şi canalul de apǎ şi a adus apele Ghihon în cetate (2 Împǎraţi 20:20; 2 Cronici 32:30). Aceasta ca sǎ aibǎ apǎ în caz de asediu. Din 2 Cronici 32:1-4 se pare cǎ

192 Boala are nevoie de incubare, nu ucide instantaneu. Apoi, infecţia se extinde la toţi, nu numai la o parte, ceea

ce înseamnǎ cǎ cei care n-au apucat sǎ moarǎ ar fi adus ciuma pe plaiurile natale, unde, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în Evul mediu, ar fi generat moartea pe capete a locuitorilor - şi ar fi fost trecutǎ în anale (poate ca un semn divin al zeilor lor supǎraţi).

193 Ne este cunoscutǎ aceastǎ situaţie: Faraon, Fiica lui Faraon, Rabsaku şi ceilalţi.194 Vezi nota 164 de la pagina 34. Desigur, critica luxului se aplica celor neevrei, pentru cǎ cei evrei erau oricum

sǎraci, cu excepţia conducǎtorilor, bineînţeles.195 Deşi autorul susţine cǎ arheologia confirmǎ Biblia, hai sǎ vedem cum stǎm cu datele de domnie. 2 Regi

18:10 zice cǎ Samaria a cǎzut în al şaselea an al domniei lui Ezechia, de unde rezultǎ cǎ acesta a început sǎ domneascǎ în 728 îen. Totuşi, 2 Regi 18:13 susţine cǎ Sanherib a invadat regatul lui Iuda abia în al 14-lea an al domniei iar tǎbliţele asiriene sunt categorice cǎ ea a avut loc în 701 îen, de unde rezultǎ cǎ acesta şi-a început domnia în 715 îen, incidental confirmat şi de povestea bolii acestuia.În 2 Regi 18 scrie cǎ Sanherib s-a întors sǎ jefuiascǎ Samaria în al 14-lea an al domniei sale, stabilindu-se la la Lachish şi ameninţând Ierusalimul, ceea ce l-a forţat pe Ezechia sǎ plǎteascǎ tribut. În capitolul 20 se descrie boala lui Ezechia ca fiind imediat urmǎtoare plecǎrii lui Sanherib. Isaia susţine cǎ a mai trǎit 15 ani. Anul 14 al lui fiind 701, ne duce din nou la anul 715 îen, ca an al domniei lui Ezechia.Dar mai existǎ informaţii care infirmǎ anul 728 îen ca an al domniei. Iehu şi-a început domnia în 842 îen. Biblia socoteşte cǎ regii Israelului au domnit 143 de ani şi 7 luni iar cei din Iuda 165 de ani, între Iehu şi distrugerea Samariei. Ceea ce duce dupǎ anul 722 îen începutul domniei lui Ezechia.Nu se ştie cât de tânǎr era el când a ajuns pe tron, deşi 2 Regi 18:2 susţine 35: tatǎl sǎu murind la 36 de ani, ar fi oarecum forţat sǎ presupunem cǎ Ahaz l-ar fi avut pe Ezechia la vârsta de 12 ani. Manase, fiul sǎu, a urcat pe tron dupǎ 39 de ani, când avea doar 12 ani. Ori Ezechia a avut 42 de ani la urcarea pe tron, ori fiul sǎu s-a nǎscut în anul 17 al domniei.

43

lucrǎrile au fost fǎcute în timp ce Sanherib se lupta cu celelalte cetǎţi din Iuda. Apele au fost adunate în cetate printr-un tunel sǎpat în stîncǎ, ce da în lacul Şiloam. În secolul trecut acest canal-tunel a fost descoperit şi apoi a fost explorat de Dr. Robinson, Sir Charles Wilson şi Sir Charles Warren. Şi acesta confirmǎ adevǎrul Bibliei196.

12. Probleme în legǎturǎ cu Manase197

Succesorul lui Ezechia a fost Manase. El şi-a început domnia în anul 687 în.Cr. Istorisirea biblicǎ ridicǎdouǎ probleme, care nu ar putea fi explicate fǎrǎ arheologie. Ele au pricinuit încurcǎturi multora. Ei spuneau cǎ nu se poate sǎ fie adevǎrat ce spune Biblia.Despre Manase vorbesc mai multe documente arheologice. O lista asirianǎ a lui Esarhadon de împǎraţii tributari cǎrora le-a cerut ajutor pentru construirea unui palat, îl pomeneşte şi pe Manase: "Am chemat pe regii ţǎrii Hatti şi a regiunilor de peste rîu: pe Balu, împǎratul Tirului, pe Manase, împǎratul lui Iuda..."Documentul aratǎ cǎ Manase a existat şi cǎ a fost împǎrat al lui Iuda. O tǎbliţǎ a lui Asurbanipal conţine lista a 22 împǎraţi, între care e şi Manase.Manase a fost un împǎrat ce s-a dedat la pǎcat şi a fǎcut mult rǎu. Uneori din pǎrinţi credincioşi, ca Ezechia, ies copii foarte rǎi, ca Manase. În 2 Cronici 33:11 citim: "Atunci Domnul a trimis împotrivalor pe cǎpeteniile oştirii împǎratului Asiriei, care l-au legat cu lanţuri de aramǎ, şi l-au dus la Babilon."198

Aici se ridicǎ prima problemǎ: De ce Manase e dus la Babilon şi nu la Ninive, capitala Asiriei? Sǎ fie o greşalǎ a scribului? Multǎ vreme necredincioşii au rîs de acest verset. Cum se poate ca prizonierul împǎratului Asiriei sǎ fie dus în Babilon? Şi credincioşii nu puteau da nici o explicaţie. Dar iatǎ cǎ a venit arheologia şi a lǎmurit enigma. Nu este nici o greşalǎ în textul biblic. Lucrurile s-au petrecut întocmai. Numai lipsa de cunoştinţǎ îi face pe unii sǎ tǎgǎduiascǎ adevǎrul Bibliei.Existǎ un document asirian denumit "Cilindrul Rassam"199, care în col. a III-a, rîndurile 96-108, spune cum sub domnia lui Asurbanipal au fost cîteva rǎscoale: cea a fratelui sǎu Şamaş-şum-ukin, care domnea peste Babilon şi cea a ţǎrilor din apus. Cronicile lui Asurbanipal menţioneazǎ cǎ dintre toate popoarele Palestinei, nimeni nu a avut mai mare importanţǎ ca regatul lui Iuda, cu Ierusalimul, capitala

O a patra datǎ se obţine prin calculele astronomice deduse din 2 Regi 20:8-11 care sunt posibile doar dacǎ a existat o eclipsǎ. O astfel de eclipsǎ a avut loc pe 6 mai 724 îen (ora localǎ 6:09-8:24) ceea ce indicǎ anii dedomnie ca fiind 738-709 îen.Şi mai existǎ o variantǎ: 727-698 îen, ce presupune cǎ Manase a fost coregent în ultima parte iar campania lui Sanherib contra Samariei ca fiind o a doua campanie.

196 Aici ar mai fi vorba de o micǎ eroare: sǎ ne ocupǎm puţin de 2 Cronici, capitolele 21 şi 22. Aici este vorba despre Ohozia/Ahaziah şi tatǎl sǎu Ioram/Jehoram, regi ai regatului Iuda cu capitala la Ierusalim. Iatǎ ce se spune despre ei: 2 Cronici 21:20: (Ioram) Era de 32 de ani când a început sǎ domneascǎ şi a domnit 8 ani în Ierusalim, apoi a fost înmormântat în oraşul lui David. Dacǎ socotim cǎ nu putea domni în altǎ parte decât în Ierusalim, obţinem cǎ Ioram avea 40 de ani când a murit. 2 Cronici 22:1: Locuitorii din Ierusalim l-au fǎcut rege pe Ohozia, pentru cǎ fratele sǎu mai mare tocmai fusese omorât de arabi. 2 Cronici 22:2: Ohozia avea 42 de ani când a început a domni, el a domnit 1 an în Ierusalim. Deci, sau Ohozia era cu 2 ani mai bǎtrân decât taicǎ-su, Ioram, sau şi-a început domnia ceva la 20 de ani mai târziu şi povestitorul biblic uitǎ sǎ ne precizeze ce s-a întâmplat între timp.

197 Mannaseh a avut domnia cea mai lungǎ din toatǎ istoria regatului Iuda: 55 de ani. Deşi a domnit foarte mult timp, se cunosc foarte puţine informaţii despre acest rege.

198 Yahwe al evreilor avea control deplin şi asupra necredicioşilor.199 Cine a fost Rassam, vezi nota 13 de la pagina 5. Cilindrul este o descoperire importantǎ, poate cea mai mare

a sa, fiindcǎ în el este sǎpatǎ cea mai veche Declaraţie a drepturilor omului. Cilindrul a fost emis de cǎtre Cyrus cel Mare în 539 îen şi el reflectǎ victoria perşilor asupra Babilonului. Rassam l-a descoperit în Templul lui Marduk din Babilon. Este considerat ca atare pentru cǎ în el este menţionatǎ eliberarea sclavilor precum şi dreptul la libertatea religioasǎ. De aceea, o copie a lui este expusǎ şi în holul clǎdirii ONU.

44

sa puternic fortificatǎ, iar ca rege avînd pe Manase, vasalul de odinioarǎ al lui Esarhadon. Scrierile cuneiforme spun cǎ şi Manase a fost cuprins în aceastǎ rǎscoala. De aceea a fost prins şi dus în lanţuri.De ce a fost dus însǎ la Babilon şi nu la Ninive, cronicile ne spun cǎ dupǎ rǎscoala fratelui sǎu, Asurbanipal a refǎcut palatul din Babilon şi îşi mutase temporar reşedinţa acolo. Iatǎ ce spun tǎbliţele:„... prin rituri ale vǎzǎtorilor şi prezicǎtorilor mi s-a descoperit sǎ reclǎdesc Babilonul şi sǎ restaurez Esagila (templul zeilor) şi m-au determinat sǎ dau poruncǎ scrisǎ în privinţa aceasta... Am somat pe toţi meşteşugarii mei şi pe tot poporul Babilonului. I-am pus sǎ care cu coşul şi am pus brigadieri peste ei. Eu am clǎdit Babilonul din nou, l-am mǎrit, l-am înǎlţat, i-am dat splendoare."Deci, Biblia nu a greşit spunînd cǎ Manase a fost dus la Babilon. Împǎratul Asiriei fiind la Babilon, era natural ca prizonierul sǎ fie dus acolo200.A doua problemǎ o avem în 2 Cronici 33:14-20, unde ni se spune cǎ Manase, ca împǎrat la Ierusalim a fǎcut întǎrituri, cǎ a înlǎturat dumnezeii strǎini din Casa Domnului, cǎ a aşezat din nou altarul Domnului, cǎ a poruncit lui Iuda sǎ slujeascǎ Domnului, cǎ a murit şi a fost îngropat la Ierusalim201. Cum se poate aşa ceva? Oare nu este aici o contrazicere? Nu a fost dus Manase în lanţuri în Babilon? Cine poate crede ce spune Biblia?Da, e adevǎrat cǎ Manase a fost dus în Babilon, dar tot atît de adevǎrat este cǎ s-a reîntors la Ierusalim şi a împǎrǎţit mai departe. Aceastǎ afirmaţie a Bibliei este confirmatǎ de practica împǎraţilor Asiriei, precum şi de lista de împǎraţi tributari ai lui Asurbanipal. Din documentele arheologice ştim cǎ asirieniiobişnuiau sǎ repunǎ în domnie pe anumiţi împǎraţi, dupǎ un timp de prizonierat.Un caz similar a fost al faraonului Neco202, care l-a fel fost prins şi dus în robie şi apoi a fost repus pe tron. Iar documentul arheologic denumit "Prisma lui Asurbanipal" ce dǎ o listǎ de 22 regi vasali din ţǎrile de apus, îl menţioneazǎ din nou şi pe Manase ca rege tributar. Lista e diferitǎ de cea a lui Esarhadon, fiind mai tîrzie, conţine alte nume."Biblia ne dǎ explicaţia în v. 12:13: "Cînd a fost la strîmtoare s-a rugat Domnului Dumnezeului sǎu şi s-a smerit adînc înaintea Dumnezeului pǎrinţilor sǎi. I-a fǎcut rugǎciuni şi Domnul, lǎsîndu-se înduplecat, i-a ascultat cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împǎrǎţia sa. Şi Manase A CUNOSCUT CA ESTE DUMNEZEU."Cînd i-a mers bine, Manase a trǎit în toate pǎcatele. A trebuit sǎ fie smucit, pus în lanţuri, sǎ ajungǎ în strîmtorare spre a-şi da seama de vina sa şi sǎ se pocǎiascǎ. Iar dupǎ aceea a primit din nou tronul şi a fost o binecuvîntare pentru popor. Cu cîţi nu trebuie Dumnezeu sǎ lucreze la fel şi astǎzi? O, binecuvîntatǎ e nuiaua care întoarce îndǎrǎtnicii la Dumnezeu!203

Biblia este adevǎratǎ. Inscripţiile scoase de sub dǎrîmǎturi au rezolvat problemele neînţelese în legǎturǎcu Manase. Adevǎrul rǎmîne adevǎr chiar şi cînd nu-l pricepem. Adevǎrul trebuie crezut.

200 Esarhaddon a fost urmat la tron de Assurbanipal în Asiria (capitala la Ninive) şi de Shamash-shum-ukin în

Babilon (capitala la Babilon). Ultimul s-a rǎsculat contra lui Assurbanipal în mai 652 îen şi a fost înfrânt.201 De fapt în grǎdina lui Uzza, acolo unde a fost îngropat şi fiul sǎu, Amon, care a reinstaurat, la fel ca şi

Manasseh la începutul domniei sale, cultul idolilor. Se presupune, pentru a nu contrazice biblia, cǎ aceste grǎdini au fost în curtea palatului sǎu din Ierusalim.

202 Necho al II-lea. Deşi acesta nu a fost prizonier la asirieni.203 Ce exemplu mai potrivit pentru strângerea de aderenţi: clasica metodǎ: cu zahǎrelul (dacǎ suntem buni -

echivalent RAI) sau cu bǎţul (dacǎ suntem rǎi - echivalent IAD). Parcǎ tot aşa a lucrat şi inchiziţia.Cǎ tot veni vorba de acest mod de a strânge aderenţi, cu nuiaua, sǎ ne bucurǎm cǎ trǎim într-o lume în care prevederile inchiziţiei sau cele ale cap. 13 din Deuteronomul sunt doar un coşmar îndepǎrtat.

45

E. PERIOADA CAPTIVITǍŢIIŢara lui Israel a fost înfrîntǎ cu totul sub Sargon, împǎratul Asiriei, iar locuitorii au fost duşi în robie. În locul lor au fost aduşi colonişti, care prin încuscrirea cu rǎmǎşiţa lui Israel au dat naştere poporului samaritean.Captivitatea lui Israel a început în anul 722 în.Cr. Captivitatea lui Iuda s-a fǎcut pe etape între anii 606-586 sub Nebucadneţar, împǎratul Babilonului şi a durat 70 de ani, pînǎ în 536 în.Cr. Arheologia are o mare mulţime de documente din aceastǎ perioadǎ, documente care confirmǎ cele relatate în Biblie.

1. Nebucadneţar şi BibliaDintre toţi împǎraţii strǎini, Nebucadneţar este cel mai des pomenit în Biblie, de peste 150 de ori204. El a domnit vreo 43 de ani, între 604-561 în.Cr. El a fost fiul lui Nabopolaşar, rege al Babilonului cu recunoaşterea împǎratului Asiriei.Imperiul asirian cu toate rînduelile lui din cale afarǎ de precise, cu toate sumele mari ce le primeau ca tribut şi cu toate oştirile numeroase se prǎbuşeşte.Hoarde de sciţi - dupǎ spusele lui Herodot - nǎvǎliserǎ în valuri asupra provinciilor asiriene. Sub spectrul unui imperiu în declin, Asurbanipal moare în anul 626 în.Cr. Asuretililani îi devine succesor, dar ştim foarte puţin despre el.În anul urmǎtor, 625, Nabopolasar devine împǎrat al Babilonului, cu încuviinţarea Ninivei. El nǎzuia spre independenţǎ. Spre a ajunge la aceasta el nu se rascoalǎ, ci duce tratative cu Ciaxare, împǎratul mezilor, care nutrea aceleaşi gînduri. Alianţa se ratificǎ prin cǎsǎtoria lui Nebucadneţar cu fiica luiCiaxare, prinţesa Mediei. În urma acestei alianţe, cu multǎ precauţie, ei au fǎcut pregǎtirile şi într-o zi au scuturat jugul asirian.Nebucadneţar a fost fǎcut pǎrtaş la domnie, coregent cu tatǎl sǎu. El conduce lupta de la Carchemiş în 606 în.Cr. împotriva lui Faraon Neco al Egiptului.Ieremia vorbeşte de aceastǎ luptǎ în cap. 46:1,2. Ioiachim, împǎratul lui Iuda, îl ajutase pe faraon împotriva lui Nebucadneţar. Nebucadneţar a fost biruitor, a luat prada de la egipteni, dar nu l-a cruţat nici pe Ioiachim. Trupele lui au trecut pe la Ierusalim şi un prim lot de prizonieri sunt duşi în captivitatea Babilonului, împreunǎ cu vasele sfinte de la templu. Printre cei duşi a fost şi Daniel cuceialalţi trei tineri credincioşi (Daniel 1:1,2).Întronarea lui Nebucadneţar s-a fǎcut pe data de 6 sept.605. Ultimele tǎblite de la Nabopolaşar sunt cu data de mai şi august 605. Iar primele douǎ de la Nebucadneţar le avem cu data de august şi septembrie 605. în.Cr.În ce priveşte lupta de la Carchemiş pomenitǎ în Biblie, este confirmatǎ de Iosif Flaviu, redînd mǎrturia istoricului antic Berosus.Ştim cǎ deportarea lui Iuda s-a fǎcut în trei rînduri: în 606, 597 şi 586205.Ioiachim a fost lǎsat ca împǎrat, dar supus Babilonului. El a murit în anul 597 în.Cr. În locul lui a domnit fiul sǎu Ioiachin, timp de trei luni şi zece zile, cǎci sosise Nebucadneţar a doua oarǎ la Ierusalim206. Probabil fiindcǎ Ioiachim nu mai voise sǎ plǎteasca tributul datorat. Împǎratul a fost dus în Babilon ca prizonier (2 Împǎraţi 24:8-17).Douǎ tǎbliţe cu inscripţii babilonene susţin cele spuse de Biblie. Prima vorbeşte despre acest atac al lui Nebucadneţar. Ea spune:"În al şaptelea an, luna Kislev, împǎratul Akadului şi-a trecut în revistǎ trupele şi a pornit spre ţara Hatti, a tǎbǎrît împotriva cetǎţii lui Iuda, iar în luna Adar ziua a doua a pus mîna pe cetate şi a capturat

204 Nici nu e de mirare, ştiind cǎ biblia a început a fi scrisǎ, rescrisǎ şi adunatǎ în acest timp. Amintirile sunt

proapete (cu excepţia cǎrţii lui Daniel, desigur, dar care se referǎ din pǎcate la altǎ robie).205 Robia babilonianǎ a fost prilejul oportun pentru conducǎtorii spirituali ai evreilor sǎ elimine cele 10 triburi

"dispǎrute" din istoria evreilor (vezi şi parabola cu haina sfâşiatǎ în 12).206 Prima datǎ.

46

pe împǎrat. El a desemnat ca împǎrat pe unul pe care el l-a ales, a primit un bogat tribut, şi le-a trimis toate la Babilon."A doua provine din arhivele dezgropate în Babilon de excavatorul207 german Koldewey. Aici erau sute de bonuri de ulei pentru diferiţi captivi din cetate.Numele Yaukin (Ioiachin), împǎratul lui Iuda, apare pe trei din acestea. Una din ele se refera şi la cei cinci fii ai sǎi. Iatǎ fragmentul:„...10 (raţii ulei) lui Ia-ku-u-ki-nu (Iaukin) fiul împǎratului lui Ia-ku-du (Iuda), 2 şi jum. pentru cei cinci fii ai împǎratului lui Ia-ku-du (Iuda).”Cu cel de-al doilea lot de captivi, a fost dus în robie şi proorocul Ezechiel. În cap.1:1 el ne spune locul unde au fost aşezaţi evreii: "...eram între prinşii de rǎzboi de la rîul Chebar." Fiindcǎ nu s-a mai ştiut nimic de Chebar, criticii au atacat spusele lui Ezechiel. Mulţumitǎ sǎpǎturilor arheologice efectuate laNippur, vreo 60 mile mai la sud de Babilon, azi ştim aria unde au fost aşezaţi captivii. În anul 1899, Universitatea Pennsylvania a fǎcut excavaţii la Nippur.În ruinele din partea de nord-vest, s-a descoperit o camerǎ cu 730 de tǎbliţe cu inscripţii. Ele dateazǎ de pe vremea lui Artaxerxe, 465-424, iar altele de pe vremea lui Darius al II-lea, 423-404. Ele aparţineau unei familii Marasu. Douǎ dintre tǎbliţe vorbesc despre navigaţia pe "naru Kabari" sau "nehar kebar” ceea ce înseamnǎ "rîul Kebar". Era un canal navigabil ce pornea din partea de nord a Babilonului şi ducea o parte din apele Eufratului pe la Nippur şi se unea iarǎşi cu Eufratul la sud de cetatea Ur208. Deci au fost înlǎturate şi îndoielile cu privire la rîul Chebar. Azi ştim locul unde au fost deportaţi Evreii din ţara lui Iuda.F.F. Bruce e de pǎrere cǎ ei au fost supuşi la muncǎ forţatǎ în sistemele de irigare ale Babilonului.În locul lui Ioiachin209, Nebucadneţar a pus ca împǎrat peste Iuda pe Zedechia, unchiul lui Ioiachin. El domneşte între 597-586 în.Cr. Cu el are mult de-a face proorocul Ieremia. În cap.34:6.7 citim cǎcetǎţile Lachiş şi Azeca "erau cetǎţile care mai rǎmǎseserǎ" necucerite de Nebucadneţar, pe vremea lui Zedechia.Pentru mulţi afirmaţia aceasta a lui Ieremia pǎrea de necrezut. „Cum se putea ca ele sǎ fi rezistat armatelor Babilonului?” se întrebau scepticii şi criticii Bibliei.Azi însǎ ştim cǎ Ieremia a scris adevǎrul. Cetatea Azeca a fost dezgopatǎ de o echipǎ a Fondului de Explorare a Palestinei condusǎ de Frederick K. Bliss în anul 1898. S-a constatat cǎ a fost o fortǎreaţǎputernicǎ cu 8 turnuri. Iar cetatea Lachiş a fost dezgropatǎ de Expediţia Arheologicǎ Wellcome-Marston.Lucrǎrile au început în 1933 sub conducerea lui J.L. Starkey. În 1938, Starkey a fost ucis de bandiţi arabi. El a fost înlocuit de Lankester Harding şi Charles H. Inge. Cetatea era situatǎ la 48 km sud-vest de Ierusalim, dominînd vechiul drum ce lega Babilonul şi Siria cu Egiptul. Fortǎreaţa avea ziduri duble şi porţi triple. Ca suprafaţǎ, în vremea ei de înflorire avea o arie mai mare decît Ierusalimul şi decît Meghido. La sǎpǎturi au fost gǎsite într-un strat de tǎciuni şi cenuşǎ un numǎr de 18 scrisori pe tǎbliţe de lut. Ele dau luminǎ asupra perioadei lui Ieremia. Ele erau scrise de un ofiţer Hosayahu, aflat la un post de observare situat la vreo 6 km, cǎtre Yaos, guvernatorul militar al cetǎţii. În scrisoarea nr.4 se spune:"Facǎ Iehova ca domnul meu, în aceasta vreme, sǎ audǎ veşti de bine... Cît despre Semachiah şi Semaia au fost luaţi şi duşi în capitalǎ (Ierusalim)... Şi sǎ ştie domnul meu cǎ noi suntem în stare de veghe şi ne uitǎm dupǎ semnalele de focuri de la Lachiş, în conformitate cu indicaţiile date mie de domnul meu, cǎci noi nu putem vedea Azeca."

207 Arheolog?!208 Este cea mai plauzibilǎ ipotezǎ.209 Jehoiachin avea 18 ani când a apucat tronul (2 Regi 24:8) sau poate numai 8 (2 Cronici 36:9). De asemenea,

el a domnit fie 3 luni (2 Regi 24:8) fie 3 luni şi 10 zile (2 Cronici 36:9).Iar Daniel 1:1 susţine cǎ Nebucodonosor era rege al Babilonului în 606 îen (al treilea an al domniei lui Jehoiachin), dar el a devenit rege doar din 597 îen.

47

Scrisoarea nr.6 conţine expresia biblicǎ din Ieremia 38:4 "...moaie inima oamenilor de rǎzboi." Scrisorile dau o seamǎ de nume pe care le gǎsim şi în cartea lui Ieremia: Ghemaria, Iaazania, Neria, Matania şi chiar Ieremia. Haupert susţine cǎ nici o altǎ descoperire arheologicǎ recentǎ nu are o legǎturǎ mai directǎ cu Biblia ca scrisorile de la Lachiş210.Cel de-al treilea lot de prizonieri duşi în Babilon a fost dupǎ dǎrîmarea Ierusalimului în anul 586 în.Cr. În ce priveste aceste evenimente sunt recunoscute de toţi ca adevǎrate.Ceea ce stîrneşte împotrivire este o altǎ laturǎ a vieţii lui Nebucadneţar. În cartea lui Daniel la cap. 4:29-33 ni se spune: "Dupǎ 12 luni, pe cînd se plimba pe acoperişul palatului împǎrǎtesc din Babilon, împǎratul a luat cuvîntul şi a zis: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am clǎdit eu, ca loc de şedere împǎrǎteascǎ prin puterea bogǎţiei mele şi spre slava mǎreţiei mele?" Nu se sfîrşise încǎ vorba aceasta a împǎratului şi un glas s-a pogorît din cer şi a zis:"Aflǎ, împǎrate Nebucadneţar, cǎ ţi s-a luat împǎrǎţia!" Chiar în clipa aceea, s-a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor..."Cercetǎrile arheologice atestǎ ca ceea ce a fost Ramses al II-lea pentru Egipt - împǎratul constructor - a fost şi Nebucadneţar pentru Babilon. El a dat o mǎreţie deosebitǎ Babilonului. A ridicat falnice palate, mǎreţe temple, puternice întǎrituri cu turnuri, precum şi renumitele grǎdini suspendate211, care constituiau una din cele 7 minuni ale lumii. W. Schneider spune cǎ "nici vechea Roma cu peste unmilion de locuitori nu egala nici pe departe Babilonul în privinţa întinderii." Istoricul grec Herodot a spus: "Babilonul nu este numai mare, ci şi un oraş de o splendoare neîntîlnitǎ de mine la alte cetǎţi." Atacul criticilor nu a fost împotriva cuvintelor "Oare nu este acesta Babilonul cel mare...", ci împotriva afirmaţiei lui Daniel cǎ a fost izgonit.E adevǎrat cǎ istoria nu pomeneşte nimic despre aceasta. Şi cum e natural, nici cronicile lui. Rawlinson ne spune însǎ de o inscripţie, puţin cam mutilatǎ, care dǎ de înţeles cele afirmate de Daniel. Inscripţia spune:"Pentru patru ani reşedinţa împǎrǎţiei mele nu a desfǎtat inima mea; în nici una din posesiunile mele nu am ridicat nici o clǎdire importantǎ prin puterea mea. Nu am înǎlţat clǎdiri în Babilon pentru mine şi pentru fala numelui meu.În închinǎciune înaintea lui Marduc, dumnezeul meu, nu am cîntat laudele sale, nu am procurat jertfe pentru altarul sǎu şi nu am curǎţit canalele..."Aceastǎ înşirare de omisiuni indicǎ suspendarea pentru un timp a lucrǎrilor marelui împǎrat212. Cum pot fi împǎcate cele douǎ relatǎri cu privire la timp?Biblia vorbeşte de sapte vremi, iar inscripţia de patru ani. Deci, este o nepotrivire. Şi totuşi, Biblia este adevǎratǎ. Ea nu vorbeşte de ani, ci de vremi213.

210 "Dovezi" extrem de circumstanţiale, care nu dovedesc nimic. Şi Constantinopolis avea ziduri imense, dar a

cǎzut pradǎ turcilor. Repet încǎ o datǎ, nimeni nu s-a luat de biblie în halul acesta, dar autorul, la fel ca şiconfraţii lui de peste ocean, se folosesc de acest prilej pentru a exacerba adevǎrul bibliei, în scopul adunǎrii de aderenţi.Şi doi la mânǎ, descoperirea de nume evreieşti relativ comune într-o zonǎ locuitǎ [şi] de evrei nu spunea prea multe. Este ca şi cum gǎsirea unui rǎvaş moldovenesc pomenind numele de Ştefan înseamnǎ automat cǎ este vorba despre Ştefan cel Mare (lǎsând la o parte alţi Ştefani - domnitori şi ei), numai pentru cǎ discutǎm despre Ştefan cel Mare.

211 Grǎdinile suspendate ale Semiramidei, localizate tradiţional în Babilon au fost, conform unor cercetǎri actuale, amplasate, de fapt, în Ninive.

212 Inscripţia nu pomeneşte despre o întrerupere ci chiar de lipsa de preocupare pentru aceste lucruri care nici n-au fost începute. Nabucodonosor s-a apucat probabil de construit în urma acestei amǎrǎciuni, desigur în ritm alert, pentru cǎ Berosus spune cǎ nebunia l-a apucat puţinǎ vreme înainte de moarte.În orice caz, încǎ o dovadǎ "prefabricatǎ" pentru cei care nu stau sǎ gândescǎ un pic.

213 Dar gǎsitǎ peste tot ca ANI şi nu ca VREMI.

48

În Babilon anul are douǎ anotimpuri sau douǎ vremi; şapte vremi fac trei ani şi jumǎtate. Aceasta se pare cǎ este perioada cît împǎratul a fost ca nebun, pînǎ i-a venit mintea la loc, cum scrie Daniel. Inscripţiile pomenesc patru ani, timp în care nu a lucrat.O remarcabilǎ precizare gǎsim la marele istoric al Babilonului Berosus, care spune cǎ împǎratul Nebucadneţar "a cǎzut într-o stare de sǎnǎtate infirmǎ", înainte cu ceva de moarte.Un alt scriitor antic, Abydenus214 spune: "...Dupǎ aceasta, caldeenii zic cǎ Nebucadneţar, urcîndu-se pe acoperişul palatului sǎu, a fost cuprins de o inspiraţie divinǎ şi a izbucnit în vorbire, dupǎ cum urmeazǎ:"Eu, Nebucadneţar, vǎ prezic vouǎ, o, Babilonieni, nenorocirea care stǎ sǎ cadǎ peste voi, pe care Bel, strǎmoşul meu şi regina Beltis, amîndoi nu sunt în stare sǎ convingǎ soarta sǎ se abatǎ. Un catîr persan va veni, ajutat de dumnezeii sǎi şi va aduce robia peste voi, cu complicele sǎu un Med, mîndria asirienilor. O, de ar veni un vîrtej sau un potop sǎ-l înghitǎ, sǎ-l nimiceascǎ cu desǎvîrşire, mai înainte de a pune acest jug pe oamenii ţǎrii mele... Şi eu aş fi fost mult mai fericit de mi-aş fi încheiat viaţa mai înainte ca aceste gînduri sǎ-mi fi intrat în cap..." Dupǎ ce a proorocit astfel, deodatǎ a dispǎrut din vedere."Pasajul e foarte grǎitor şi are puncte comune cu Daniel215. Locul pe acoperiş, puterea de a profeţi, dispariţia sa dinaintea oamenilor coincid în totul. În plus, unii istorici ai Babilonului vorbesc cǎ pe timpul boalei lui, împǎrǎteasa a condus treburile împǎraţiei în numele lui.Palate dezgropate, inscripţii, tǎbliţe scoase din cenuşǎ, bonuri de raţii de ulei pentru prizonieri, corespondenţa militarǎ, cǎrǎmizi şi cioburi scoase de tîrnǎcop la luminǎ, au cǎpǎtat grai pentru oamenii de ştiinţǎ şi graiul lor confirmǎ adevǎrul Bibliei216.

214 Un istoric grec care a fost autorul Istoriei Caldeenilor şi asirienilor, o lucrare pǎstratǎ fragmentar de cǎtre

Eusebius585 în lucrarea sa Praeparatio Evangelica şi de cǎtre Cyril în scrisoarea sa contra lui Iulian. El a scris prin anul 200 îen, adicǎ la mult timp dupǎ evenimentele petrecute. Este deci de presupus cǎ Eusebius ar fi denaturat informaţiile originale, pentru a fi în ton cu biblia.A nu fi confundat cu Palaephatus Abydenus, care a trǎit în timpul lui Alexandru cel Mare şi care, conform lui Suidas, ar fi scris despre Cipru, Delos, Attica şi Arabia.

215 Trebuie remarcat cǎ sistemul de proorocire, extrem de rǎspândit în lumea evreiescǎ, aşa cum este el prezentat în biblie, a fost creat în mod ex-post facto (adicǎ s-a ştiut mai întâi rezultatul şi apoi s-a scrisproorocirea), aşa cum a fost scrisǎ de fapt cartea lui Daniel. Cartea a fost, pe baza analizelor literare, grafologice, de stil şi de compoziţie, plasatǎ în anul 164 îen - deci la peste 400 de ani de la evenimente. Aceasta explicǎ de ce Daniel este extrem de contestat şi mai ales dǎ o explicaţie simplǎ profeţiilor.Erudiţii mai susţin cǎ Daniel se referǎ practic la persecuţiile suferite de evrei din cauza lui Antiochus IV Epiphanes (175–164 BC), rege al Imperiului Seleucid de neam Elen (adicǎ ceea ce a mai rǎmas din vechiul imperiu al lui Alexandru cel Mare în zona arabicǎ şi care cuprindea Anatolia, Siria, Palestina, Mesopotamia şi Persia) şi care a fost extrem de crud cu israelienii. Daniel se potriveşte de minune cu evenimentele din timpul Macabeilor, dar prezintǎ istoria Babilonului "dupǎ ureche".

216 De fapt o confirmǎ în chestiile generale (cǎ a existat un rege cutare, sau un oraş cutare, sau nişte obiceiuri -lucruri care nu au fǎcut niciodatǎ obiectul vreunei contestaţii, pentru cǎ aceastǎ perioadǎ, a robiei babiloniene, e fost relativ bine documentatǎ), dar o infirmǎ în cele de detaliu. La urma urmei, nişte pǎstori, nişte neguţǎtori au scris biblia, vorba autorului...Dacǎ ştiinţa ne mai confirmǎ şi Daniel 3:17-27 (unde Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au supravieţuit cuptorului încins), atunci probabil cǎ şi celelalte idei din Daniel sunt adevǎrate... Remarcaţi totuşi ultimele cuvinte din versetul 3:25, ca sǎ vedeţi unde duce "interpretarea biblicǎ" pentru mase: în viziunea adepţilor Sf. Treimi, nici mai mult nici mai puţin este vorba acolo chiar de Isus.Îmi permit comparaţia, spre mai buna înţelegere a acestui fapt, biblia fiind de fapt o repovestire, seamǎnǎ mai mult cu istoria Moldovei scrisǎ de un şcolar la extemporal, decât cu Letopiseţul Ţǎrii Moldovei. Şi şcolarul ştie despre Ştefan cel Mare, poate are idee şi când a domnit, mai cunoaşte şi alţi domnitori sau dregǎtori - iar acolo unde nu ştie, mai adaugǎ din legendele populare (clǎdirea mǎnǎstirii Putnei) sau chiar din Sadoveanu şi alţi scriitori. Domnitorii ale cǎror nume nu şi le mai aminteşte sunt simplu numiţi Domnitorul Moldovei(Faraon, Fiica lui Faraon), este pomenit Baiazid, Soleiman Paşa, Mahomed Cuceritorul, eventual alţi domni strǎini, dar atât. Ceea ce rezultǎ este o lucrare care din punct de vedere istoric seamǎnǎ izbitor de mult cu biblia, aşa cum a fost scrisǎ ea, dar care, la o analizǎ atentǎ este plinǎ de greşeli.

49

Întrebarea este cum privesc eu aceastǎ Carte? Care este atitudinea mea faţǎ de ea? Care este mǎrturia mea prin grai şi prin trai despre Biblie? Cînd alţii lovesc cu tîrnǎcopul în solul inimii mele gǎsesc ei mǎrturii cǎ Biblia este adevǎratǎ? O confruntare între spusele Bibliei şi documentul vieţii mele face sǎstrǎluceascǎ mai mult adevǎrul ei sau îl întunecǎ?

2. Existenţa lui Belşaţar confirmatǎ de tǎbliţeÎn cartea lui Daniel cap. 5:1 citim: "Împǎratul Belşaţar a fǎcut un mare ospǎţ celor o mie de mai mari ai lui..."Raţionaliştii şi criticii multǎ vreme au spus cǎ aceste cuvinte nu corespund adevǎrului. Ei spuneau cǎBelşaţar n-a existat, deci e doar un personaj mitologic217.Afirmaţia lor şi-o bazau pe faptul cǎ dupǎ moartea lui Nebucadneţar a urmat la tron Nabonidus218, cǎ în timpul domniei lui Babilonul a fost ocupat de medo-perşi, cǎ Nabonidus nu a fost omorît cum se relateazǎ despre Belşaţar (Daniel 5:30), ci a fost luat captiv219. Prin aceasta cǎutau sǎ arate cǎ Biblia nu este adevǎratǎ.Cei credincioşi nu aveau cu ce sǎ se apere de aceste atacuri. Chiar dacǎ nu puteau explica aceastǎnepotrivire dintre istorie şi Biblie, totuşi ei credeau cǎ Biblia este adevǎratǎ.Dar a venit o zi cînd savanţii în ale arheologiei au fǎcut luminǎ şi în privinţa aceasta. O foarte simplǎdescoperire fǎcutǎ în Babilonul de jos a unei inscripţii, cu o rugǎ a lui Nabonidus, explicǎ în mod satisfǎcǎtor aceste contradicţii dintre istorie şi Biblie. Inscripţia spune:"Şi în inima lui Balşaţar, fiul meu cel mai mare, urmaşul meu, sǎdeşte teama de marea ta dumnezeire! Fǎ-l sǎ nu pǎcǎtuiascǎ! Fǎ-l sǎ fie satisfǎcut cu plinǎtatea vieţii!"Alte tǎbliţe gǎsite în vechea Babilonie şi depozitate în Muzeul Britanic au fost examinate de Dr. Theophilus G. Pinches, proeminent asiriolog din Londra.Pe una este pomenit numele lui Belşaţar, pe alta este pomenit şi Nabonid şi Belşaţar, alta se referǎ la Belşaţar ca fiul împǎratului, iar alta ce cuprinde un contract, are jurǎmîntul luat în numele lui Nabonid şi Belşaţar. În Babilon, juramîntul se lua în numele împǎratului. Cum se poate ca Babilonul sǎ fi avutdoi împǎraţi deodatǎ? Da, cǎci şi Nebucadneţar a fost împǎrat cu tatǎl sǎu.Cronicile lui Nabonid ne spun cǎ în anul 556 în.Cr. el a încredinţat domnia fiului sǎu, Belşaţar. Urmǎtorul text220 aratǎ explicit cǎ înainte de a face o expediţie militarǎ în pǎrţile apusene spre a potoli o rǎscoalǎ şi spre a cuceri cetatea Tema, împǎratul a fǎcut lucrul acesta:"O tabǎrǎ a încredinţat-o fiului sǎu mai mare, întîiului nǎscut trupele ţǎrii le-a alǎturat lui. El i-a dat mînǎ liberǎ, i-a încredinţat lui domnia. Apoi el a întreprins o campanie la mare distanţǎ, puterea ţǎrii Akkad a înaintat cu el spre Tema... a ucis pe prinţul din Tema ... apoi şi-a stabilit domiciliul lui în Tema...”

217 Belshazzar a fost o mare enigmǎ pentru istorici, dar nu din vina lor. Daniel a susţinut cǎ Belşaţar a fost rege

(מלך) al Babilonului atunci când acesta a fost cucerit (Daniel 5) iar cǎ tatǎl lui (אב) a fost Nabucodonosor (Daniel 5:2, 11, 13, 18). Înainte de 1854 nu se ştia de Belşaţar decât din biblie, pentru cǎ Xenophon (Cyropaedia 7.5.28-30) şi Herodot (Istoria 1.191) descriau cǎderea Babilonului în faţa lui Cyrus cel mare dar nu menţionau numele regelui. În plus, Berossus şi Ptolemeu, ambii având câte o listǎ cu regi, îl recunoşteau pe Nabonidus (Nabû-nā'id în akkadianǎ) ca fiind ultimul rege al Babilonului. Cât despre Belşaţar nici urmǎ. De unde şi remarca lui Ferdinand Hitzig în 1850 cǎ Belşaţar e rodul imaginaţiei vreunui scrib evreu.

218 Nu chiar direct: Nabonidus (555-538) a domnit dupǎ Amel-Marduk (562-560), aparent numit în biblie Evil-Merodach (4 Regi 25:27 şi Ieremia 52:31), şi dupǎ Neriglissar (559 - 555). Nabonidus nu a fost urmaşul de drept al lui Nabucodonosor, decât eventual prin faptul cǎ a fost cǎsǎtorit cu fiica acestuia, Nitocris, aşadar el a trebuit sǎ rǎstoarne de la guvernare pe regele legitim, Labashi-Marduk (acesta, un copil, a "domnit" doar 9 luni, fiind asasinat - nu se ştie de cǎtre cine). În timpul domniei lui a cǎzut Babilonul în faţa lui Cyrus, comandantul armatei combinate a mezilor şi perşilor.

219 Dacǎ Nabonidus şi Belşaţar au fost ucişi din porunca lui Cyrus, atunci probabil cǎ acesta a fǎcut o excepţie absolut excepţionalǎ - Cyrus n-a ucis niciodatǎ pe regii învinşi, ba chiar pe unii i-a fǎcut dregǎtori (astǎzi s-ar numi consilieri), cum a fǎcut cu Cressus.

220 British Museum, tǎbliţa 38299.

50

Raymond P. Dougherty, fost profesor de asiriologie la Universitatea Yale, spune cǎ în partea din urmǎa domniei sale, Nabonid a petrecut timpul în Arabia cu scopul de a consolida acea parte a imperiului. De aceea a încredinţat domnia lui Belşaţar. Cronicile lui Nabonid scrise în anul al şaptelea, (col. II ob. 1, 5, 10, 19, 23) deci pe la 549 în.Cr., precizeazǎ:„...Împaratul a fost în cetatea Tema, fiul împǎratului, nobilii şi trupele sale erau în ţara Akkad."Acelas lucru se spune şi în anul al noualea, al zecelea şi al unsprezecelea.Millar Burrows de pe lînga Şcoala de Cercetǎri Orientale spune: "Soluţia acestei discrepanţe aparente a fost gǎsitǎ cînd s-au descoperit evidenţele cǎ în partea din urmǎ a domniei sale, Nabonid a trǎit în Arabia şi a lǎsat administraţia guvernǎrii fiului sǎu Belşaţar." Astfel înţelegem de ce spune Biblia cǎ luiDaniel i s-a dat "locul al treilea în cîrmuirea împǎrǎţiei", cǎci primul era Nabonid, Belşaţar al doilea şi Daniel al treilea.Dar zilele lui Belşaţar au fost numǎrate, cum îi citise Daniel scrierea de pe perete. În noaptea de ospǎţşi orgii, trupele medo-persane ale lui Cir intrǎ în Babilon şi ocupǎ cetatea fǎrǎ vǎrsare de sînge, cǎci "poporul Babilonului, ca un singur om, întreaga ţara Sumerului şi Akkadului, nobilii şi cei mari s-auprosternut înaintea lui, i-au sǎrutat picioarele, s-au bucurat de suveranitatea lui..." spune cilindrul cu analele lui Cir. Iar Istoria Universalǎ, apǎrutǎ la Bucuresti, confirmǎ adevǎrul spus de Biblie cu privire la sfîrşitul lui Belşaţar:"Nabonid a fost fǎcut prizonier şi apoi trimis în exil în Carmania, Balthazar a fost ucis."Iatǎ cum evidenţele arheologice fac luminǎ şi spulberǎ toatǎ tǎgǎduirea scepticilor. Încǎ odatǎ221 Biblia s-a dovedit cǎ este adevǎratǎ222.

221 O datǎ, dezlegat nu într-un cuvânt.222 Dar cine a fost regele Darius al mezilor, cel care a domnit odatǎ cu Cyrus, şi pomenit de atâtea ori în cartea

lui Daniel? Acest personaj este cel care a dat bǎtaie de cap istoricilor. Oricum, pǎrerea generalǎ este cǎ scrierea cǎrţii fǎcându-se mai târziu, deşi încǎ mai aveau acces la informaţiile babiloniene, scribii au încurcat numele lui Cyrus (KRWS) cu cel al lui Darius (DRYWS). Dar şi aici apare problema versetului Daniel 6:29.Oricum, nu este exclus ca prezenţa lui Darius medul în aceastǎ carte sǎ fie datoratǎ pasajului Ieremia 51:11, un profet foarte cunoscut în epocǎ şi citat în Daniel 9:2, în scopul de a nu-l discredita (ori, pur şi simplu, pentru cǎ, scris multǎ vreme dupǎ fapte iar Ieremia fiind atât de celebru, s-a crezut cǎ într-adevǎr perşii erau conduşi de mezi şi cǎ mezii au cucerit Babilonul iarǎ nu perşii, ambele contrar realitǎţii istorice).Biblia s-a mai dovedit încǎ o datǎ inconsecventǎ cu datele istorice.

51

F. PERIOADA ÎNTOARCERII DIN ROBIETimp de 70 de ani poporul evreu şi-a ispǎşit vina pǎcatelor în robia Babilonului, aşa cum le proorocise Ieremia. Dupǎ împlinirea celor 70 de ani, Dumnezeu a schimbat cursul istoriei, aşa cum nu se aşteptau ei, Babilonul e cucerit de Cir, care proclama eliberarea prinşilor de rǎzboi şi întoarcerea lor acasǎ.

1. Documente despre CirÎn cartea proorocului Isaia cap.45 v.1 citim: "Asa vorbeşte Domnul cǎtre unsul Sǎu, cǎtre Cir, pe care-l ţine de mînǎ, ca sǎ doboare neamurile înaintea lui, şi sǎ dezlege brîul împǎraţilor, sǎ-i deschidǎ porţile, ca sǎ nu se mai închidǎ..."223

În secolul al XIX-lea, arheologul amator Hormuzd Rassam a gǎsit o parte din analele lui Cir. Ele suntscrise pe un cilindru cu şase feţe. Cilindrul e din lut şi scrierea dateazǎ din anul 536 în.Cr. Aici avem descrisǎ cucerirea Babilonului, eliberarea captivilor spre a se întoarce fiecare în ţara sa, precum şi repatrierea anumitor comori jefuite de babiloneni de la templele altor popoare. Documentul este numit „Cilindrul lui Cir” şi se aflǎ în Muzeul Britanic. Continuţul acestui document are o deosebitǎimportanţǎ pentru confirmarea adevǎrului biblic.Cir s-a nǎscut în anul 590 în.Cr. El a fost un descendent din dinastia Ahemenzilor, iar la domnie a ajuns în anul 558 în.Cr. În timp de 10 ani, el a cucerit Media, a prins pe Astiage şi l-a dus în captivitate, dar nu l-a omorît, ci i-a dat o reşedinţǎ frumoasǎ, princiarǎ pentru tot restul zilelor224. În 546 a luat cetateaArbela pe Tigru şi ţara Iş. Apoi a bǎtut pe Cresus, împǎratul Lidiei şi a ajuns pînǎ la Marea Egee.Omul acesta despre care Dumnezeu, cu douǎ sute de ani înainte de a apare pe scena istoriei, spunea cǎeste unsul Sǎu225, avea menirea sǎ cucereascǎ Babilonul.În analele sale, Cir confirmǎ vocaţia sa. El zice:"... El (Dumnezeu-Merodac226) l-a cǎutat, El l-a gǎsit, da, el a cǎutat un prinţ cinstit, dupǎ inima Sa, El l-a luat de mîna pe Cir, împǎratul cetǎţii Anşan; El l-a chemat pe nume la stǎpînirea întregului pǎmînt... Merodac (Dumnezeu) marele domn, pǎzitorul poporului Sǎu, a privit cu bucurie faptele lui binecuvîntate şi curǎţia lui de inimǎ. Spre Babilon, propria sa cetate, i-a dat porunci sǎ meargǎ. El l-a invitat sǎ apuce drumul spre Babilon; ca un prieten şi ajutor, El a mers alǎturea. Trupele lui mult rǎspîndite ca apele unui rîu, a cǎror numǎr nu poate fi cunoscut, în deplina armurǎ au mǎrşǎluit alǎturea de el. Fǎrǎ împotrivire sau bǎtǎlie, El (Merodac) l-a fǎcut sǎ intre în Babilon..." (Cilindrul lui Cir rîndurile 11-29 şi 22-24).Herodot (I, 189-191) spune cǎ perşii sub comanda lui Gobrias, dupǎ ce au abǎtut apele rîului într-un lac de acumulare, au pǎtruns în cetate pe albia rîului la 16 oct. 539. Şaptesprezece zile mai tîrziu Cir însuşi îşi face apariţia la porţile Babilonului pe care preoţii le deschid, iar poporul îl primeşte cu ovaţii debucurie. El spune:"Cînd am intrat paşnic în Babilon şi cu mare bucurie şi aclamaţii, mi-am instalat reşedinţa domniei în palatul regilor."

223 Ţinând cont de cât bine le-a fǎcut Cyrus [mai-marilor] evreilor, nici nu-i de mirare cǎ a fost slǎvit şi considerat

cum cǎ Yahwe însuşi l-ar fi ajutat.224 La urma urmei, Astiages îi era socru, Cyrus fiind cǎsǎtorit cu prinţesa Mandane, fiica acestuia. Conform

legendei, Astiages ar fi vrut sǎ-l omoare pe Cyrus încǎ de când era sugar, dar curteanul tocmit n-ar fi avut inima sǎ ucidǎ un prunc, chiar dacǎ ar fi avut de înfruntat mânia regelui Astiages. Aceastǎ legendǎ se regǎseşte, puţin modificatǎ, de 2x în biblie (şi similarǎ Albei ca Zǎpada). Cyrus a fost însǎ generos cu tata-socru, la fel ca şi cu mulţi alţi învinşi.

225 Încǎ o datǎ, numai în versiunea biblicǎ, nu şi în cea babilonianǎ. Cilindrul lui Cyrus (sau al lui Rassam, descris în nota 199 de la pagina 43).

226 Dumnezeu se numea când Yahwe, când Elohim, când Savaot, dar niciodatǎ Merodac; de fapt este vorba despre Marduk. Ca o micǎ parantezǎ, Marduk era zeul protector al Babilonului, deci nu putea fi în nici un chip zeul evreilor, chiar sub un alt nume. O încercare puerilǎ de a forţa adevǎrul biblic.

52

Nici numǎrul mare al armatelor, nici zidurile puternice, nici porţile de aramǎ ale Babilonului, nici iscusinţa locuitorilor, nici bogǎţiile cetǎţii nu L-au Împiedecat pe Domnul sǎ-şi împlineascǎ cuvîntul şi sǎ dea lui Cir falnica cetate, ca un dar227. Deci, spusele Bibliei sunt adevǎrate cu privire la Cir.Altǎ relatare e cu privire la eliberarea din captivitate. Evreii erau în robia Babilonului. Din Daniel 9:2 constatǎm cǎ s-au împlinit cei 70 de ani de robie, proorociţi de Ieremia. "Daniel a dus-o bine sub domnia lui Cir persanul" (Daniel 6:28). El era în vîrstǎ de vreo 85-90 de ani. Ca tinerel fusese luatprizonier şi a stat în robie 70 de ani228. La împlinirea celor 70 de ani, bǎtrînul acesta venerabil posteşte şi se roagǎ pentru eliberarea prinşilor de rǎzboi. Binele Babilonului n-a putut înǎbuşi iubirea de patrie. La fel nici poziţia înaltǎ, nici lunga perioadǎ de înstrǎinare nu l-au înstrǎinat de ţara sa iubitǎ. Ce pildǎfrumoasǎ! Înaltul demnitar, al treilea în cîrmuirea împǎrǎţiei229 îngenunchiat se roagǎ pentru eliberarea fraţilor sǎi umiliţi şi asupriţi230!În 2 Cronici 36:22-23 citim: "În cel dintîi an al lui Cir, împǎratul perşilor,” referirea e cu privire la domnia asupra Babilonului, „ca sǎ se împlineascǎ cuvîntul Domnului vestit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împǎratul perşilor, care a pus sǎ se facǎ prin viu grai şi prin scris, aceasta vestire în toatǎ împǎrǎţia lui: "Aşa vorbeşte Cir, împǎratul perşilor: "Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împǎrǎţiile pǎmîntului şi mi-a poruncit sǎ-I zidesc o casǎ la Ierusalim. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui sǎ fie cu el şi sǎ plece!" Deci, s-a proclamat eliberarea captivilor.231

Acelaş decret îl gǎsiţi şi la Ezra 1:2.Multǎ vreme istoricii n-au vrut sǎ creadǎ afirmaţia Bibliei cu privire la acest decret. Unii scriitori au cǎutat sǎ combatǎ aceastǎ afirmaţie spunînd cǎ Cir a fost un împǎrat ce s-a închinat zeilor şi n-a avut nimic de-a face cu Iehova, Dumnezeul lui Israel232. Dar toate aceste opintiri ale necredinţei de a rǎsturna Biblia s-au dovedit zadarnice. Stînca adevǎrului nu putea fi clintitǎ. Istoria trebuia sǎrecunoascǎ cǎ Israel a fost în robia Babilonului şi cǎ Israel s-a reîntors din captivitate. Aceste fapte nu se puteau tǎgǎdui, dar se tǎgǎduia decretul.Aceasta pînǎ într-o zi, cǎci cu ajutorul tîrnacopului, arheologia a scos de sub dǎrîmǎturi Cilindrul lui Cir, care vorbeşte despre aceastǎ eliberare:"Cît priveşte pe locuitorii Babilonului, care împotriva voinţei zeilor... Eu am abolit jugul care era împotriva stǎrii lor sociale... De asemenea, am adunat pe toţi locuitorii şi i-am reîntors la vechile lor locuinţe... Am înapoiat cetǎţilor sacre de partea cealaltǎ a Tigrului, sanctuarelor care au fost ruinate de mult timp, zeitǎţile care au fost acolo, şi le-am construit sanctuare permanente. De asemenea am adunat locuitorii şi i-am trimis la locuinţele lor de odinioarǎ... Fie ca zeii pe care i-am restabilit în cetǎţile lor sfinte sǎ se roage zilnic lui Bel şi Nebo, cerîndu-le viaţǎ lungǎ pentru mine.233"

227 Nenumǎrate cetǎţi au fost cucerite, în ciuda zidurilor lor falnice, a bogǎţiilor, a iscusinţei apǎrǎtorilor etc. etc.228 Ce mai robie a avut sǎracul Daniel, ca al treilea om în statul babilonian.229 Sǎ ne ştergem lacrimile de emoţie: Dacǎ Nebodinus a fost luat prizonier (primul în stat) iar Belşaţar a fost

ucis (al doilea în stat) oare ce soartǎ îl putea aştepta pe cel de-al treilea în stat (adicǎ Daniel), ţinând seama cǎ era vorba totuşi de un stat duşman, abia cucerit.

230 Ca al treilea om în stat, se putea ocupa timp de cei 70 de ani de soarta fraţilor sǎi nevoiaşi, nu trebuia sǎ aştepte atât de mult. De altfel, foarte-foarte rǎu nu au dus-o în captivitate, vezi şi nota 238 de la pagina 53.

231 O anumitǎ parte din istorici considerǎ cǎ nǎvǎlirea lui Cyrus în Babilon, a fost fǎcutǎ în urma presiunilor şirete ale unei anumite diaspore evreieşti, la fel cum cǎderea Babilonului fǎrǎ luptǎ se poate datora aceleiaşi diaspore (reamintim cǎ Daniel a fost al treilea om în stat), mai pe şleau, prin trǎdare.

232 Şi nici n-a avut :-), Cirus se închina mai departe altor zei (Bel şi Nebo), pomeniţi chiar în acel cilindru. Ce jignire mai mare pentru Dumnezeu decât aceea ca sǎ fie forţat de Cyrus sǎ se roage acestor 2 zei pǎgânipentru împǎrat, pentru cǎ i-a eliberat poporul sǎu ales de sub robia babilonianǎ!

233 Vezi nota 232 anterioarǎ.

53

În Ezra234 6:2-5 este scris: "S-a gǎsit la Ahmeta, capitala ţinutului Mediei, un sul pe care era scrisǎaceastǎ aducere aminte: "În anul întîi al domniei împǎratului Cir, împǎratul Cir a dat aceastǎ poruncǎprivitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: "Casa sǎ fie ziditǎ iarǎş, ca sǎ fie un loc unde sǎ seaducǎ jertfe, şi sǎ aibǎ temelii tari. Sǎ aibǎ o înǎlţime de şasezeci de coţi, o lǎţime de şasezeci de coţi, trei rînduri de pietre cioplite şi un rînd de lemn nou.Cheltuelile vor fi plǎtite din casa împǎratului. Mai mult, uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase împǎratul Nebucadneţar din templul de la Ierusalim şi le adusese la Babilon, sǎ fie date înapoi, duse în templul din Ierusalim, la locul unde erau, şi puse în Casa lui Dumnezeu."Relatarea aceasta este în totul de acord cu afirmaţia de mai sus a lui Cir cǎ a construit sanctuarele care au fost dǎrîmate. În relatarea din Cronici se spune cǎ "Domnul a trezit duhul lui Cir." Se spune cǎatunci cînd Cir a venit în Babilon, un evreu numit Zerubabel i-a arǎtat proorocia lui Isaia, spusǎ cu aproape douǎ sute de ani înainte ca sǎ ajungǎ Cir la porţile Babilonului235. Cînd Cir a citit textul a fost foarte uimit şi a dat decretul de reîntoarcere la Ierusalim şi de reclǎdire a templului236.Documentele cu privire la Cir confirmǎ adevǎrul Bibliei. Cir, deşi pǎgîn, a fost omul care a ascultat de Dumnezeu, astfel a putut fi folosit de Dumnezeu şi a fost onorat de Dumnezeu. El însuşi mǎrturiseşte pe cilindru cǎ Dumnezeu237 a mers alǎturi de el. Cea mai mare onoare a lui nu e cǎ a fost mare împǎrat, ci cǎ a fost robul Domnului.

2. Întoarcerea prinşilor de rǎzboiDecretul lui Cir, ce proclama eliberarea prizonierilor, a determinat pe mulţi sǎ se pregǎteascǎ pentru reîntoarcerea în Palestina. Un prim lot ce numǎra vreo 49897238 suflete a plecat la drum sub conducerea lui Şeşbaţar (Zorobabel), voevodul lui Iuda (Ezra 1:8; 2:2). Acest lot a fost însǎrcinat sǎ aducǎ laIerusalim toate vasele sfinte în numǎr de cinci mii patru sute bucǎţi, vase care au fost luate deNebucadneţar. Întoarcerea s-a fǎcut în anul 537 în.Cr.Sǎpǎturile arheologice au scos la luminǎ inscripţii cu numele lui Şeşbaţar şi Zorobabel.Prin anul 457 în.Cr. deci vreo 80 de ani mai tîrziu de primul lot s-a întors Ezra, cǎrturarul239, iar dupǎ el cu vreo 13 ani mai tîrziu s-a întors Neemia, ca guvernator, spre a drege zidurile Ierusalimului.

234 Ezra este acela care a ridicat la nivel de cuvânt al lui Dumnezeu scrierile cunoscute nouǎ ca Pentateuch, în

397 îen, în faţa mulţimii adunate în faţa templului din Ierusalim.235 Oamenii de ştiinţǎ sunt aproape unanimi în faptul cǎ Isaia a fost scris de cel puţin 2 persoane, fiindcǎ existǎ

cel puţin 2 "rupturi" (stilistic, istoric şi conceptual) începând cu paragrafele 40 şi 55. Necontestat este şi faptul cǎ Isaia a suferit nenumǎrate "editǎri" în decursul timpului. Profeţiile sale trebuie privite deci cu puţinǎ circumspecţie.

236 Bine cǎ Zorobabel nu i-a arǎtat din Isaia decât capitolele 44:28 şi 45:1-8. Dacǎ i-ar fi arǎtat şi Isaia 46:1-2, probabil cǎ Cyrus s-ar fi mai gândit un pic la libertatea unora care îi ponegreau zeii lui protectori.Zerubbabel a fost nepotul lui Ioiachin, penultimul rege din Iuda. El a condus prima masǎ de evrei eliberaţi, 42360 la numǎr, de la Babilon cǎtre Ierusalim.

237 Adicǎ Marduk, vezi nota 226 de la pagina 51.238 42360 conform lui Ezdra 2:64. La ca. 49897 de suflete se ajunge dacǎ se mai adaugǎ celor 42360 de evrei o

masǎ de robi însumând 7337 suflete şi 200 de cântǎreţi de ambe sexe (Ezdra 2:65). Este interesant de remarcat ce greu au dus-o evreii în robia babilonianǎ dacǎ aveau peste 7000 de sclavi. Robi posesori ei înşişi de sclavi mai rar în istoria omeneascǎ.

239 Ezdra este considerat autorul propriei sale cǎrţi (cea mai mare parte a sa), a cǎrţii lui Neemia (cândva aceste 2 cǎrţi au format una singurǎ) şi a Cronicilor (datate cel mai devreme în ca. 350 îen), de aceea, cronologiile lor se potrivesc. Autenticitatea acestor cǎrţi este încǎ disputatǎ. Mai existǎ 2 variante ale acestei cǎrţi, numite apocrife (Qumran).Observaţie: încǎ o datǎ regǎsim un titlu regal substituind un nume. Este vorba despre Artaxerxes. Deşi au existat mai mulţi regi Artaxerxes în istoria persanǎ, Ezdra se referǎ aici la Darius I, "Dariu al lui Istaspe", cum zicea marele Eminescu.

54

Cei vreo 50000 de evrei întorşi din robie (Neemia 6:66,67), au avut de înfruntat duşmǎnia vecinilor şi sterpiciunea pǎmîntului care n-a fost lucrat cît timp ei au fost în exil. Arheologul W.F. Albright spune în legǎturǎ cu aceasta:"Un mare numǎr de oraşe şi cetǎţi din Iuda au fost excavate în întregime sau în parte; multe alte pǎrţi au fost examinate cu grijǎ spre a se determina data aproximativǎ a ultimei lor distrugeri. Rezultatele sunt uniforme şi conclusive: cele mai multe au fost distruse la începutul secolului al şaselea în.Cr. şi n-au mai fost ocupate niciodatǎ. Unele au fost distruse pe vremea aceea şi au fost reocupate parţial ceva mai tîrziu, iar altele au fost distruse şi reocupate dupǎ o lungǎ perioada de abandonare, lucru marcat printr-o izbitoare schimbare în sol...Dar nu este cunoscut nici un caz unde un oraş din Iuda sǎ fi fost ocupat în continuu în perioada exilului."240

În legǎturǎ cu rezidirea templului nu avem evidenţe arheologice, deoarece nu se pot face sǎpǎturi, acolo fiind azi o mare moschee. Ştim cǎ dupǎ sosirea la Ierusalim au pus temeliile templului, dar au fost împiedecaţi de vrǎjmaşi şi au încetat lucrul pînǎ dupǎ moartea lui Cir. Dupǎ vreo 16 ani (520 în.Cr.), laîndemnurile proorocilor Hagai şi Zaharia lucrǎrile încep din nou.Deşi decretul lui Cir a îngǎduit evreilor sǎ se întoarcǎ în ţara lor, ei au rǎmas mai departe sub stǎpînirea persanǎ241. O.T. Olmstead îl descrie pe Zorobabel ca fiind guvernator de rangul al treilea, superiorul sǎu imediat fiind Tatnai, dregǎtorul de dincoace de rîu, iar superiorul acestuia a fost Hystanes, satrapulBabilonului.Datoritǎ situaţiei bune242 ce şi-au creat în Babilon, nu toti evreii au fost gata sǎ se întoarcǎ în Palestina. Ezra şi alţi preoţi se întorc abia în al şaptelea an al domniei lui Artaxerxe (Ezra 7:1-8)243. Pe vremea Esterei, deci în timpul domniei lui Xerxe, în Persia se mai aflau mii de evrei care încǎ nu s-au fost întorş în ţara lor.O altǎ comunitate mare de evrei se afla la Elefantine, o aşezare la prima cataractǎ a Nilului, în Egipt; alta la Tahpanes, localitate unde a fost dus şi proorocul Ieremia. Tahpanes supravieţuieste şi azi sub numele de Tell Defenneh. Sir Flinders Petrie a fǎcut aici excavaţii între anii 1883-1884 şi a dezgropat temeliile unui mare castel probabil unde Ieremia şi-a ascuns pietrele sale, cînd a proorocit despre venirea lui Nebucadneţar în Egipt.Despre comunitatea de la Elefantine s-au gǎsit mai multe documente. În anul 1895, niste sǎpǎtori indigeni au dat peste nişte papirusuri pe aceastǎ insulǎ. În anul 1904, Serviciul de Antichitǎţi a Egiptului a fǎcut excavaţii şi a scos la luminǎ mai multe papirusuri. Ele sunt scrise în limba aramaicǎ

240 Atunci peste ce a domnit Zedechia? Sau ce s-a întâmplat cu cetǎţile Lachiş şi Azeca, necucerite? Între max.

587 îen (sfârşitul domniei lui Zedechia) şi 537 îen (decretul lui Cirus) sunt doar 50 de ani, prea puţin pentru istorie!

241 Explicaţia e simplǎ pentru toţi cei care, fǎrǎ ochelarii de cal puşi de preoţi, citesc biblia ca pe o poveste: mitul robiei babiloniene (aşa cum este el redat în multe opere artistice) rǎmâne pe mai departe un mit (ce popor înrobit conducea poporul robitor: Iosif şi Moise în Egipt, Daniel în Babilon ?! sau ce robi aveau ei înşişi robi). Erau cuceriţi, dar soarta lor nu era cu nimic deosebitǎ de cea a unui cetǎţean babilonian obişnuit. Ei au rǎmas acolo, pentru cǎ Babilonul le oferea 3 lucruri: 1. un mod de viaţǎ decent (încǎ de la robie ei stǎteau în cartiere separate - aşa era moda în acele vremuri şi în acele locuri - astfel a apǎrut noţiunea de Ghetto) 2. nu trebuiau sǎ munceascǎ la reconstrucţia Iudeii şi Israelului şi 3. cel mai important, nu mai sufereau de frica bisericii lor locale, preoţii şi leviţii împreunǎ cu proorocii lor catastrofici. Vezi nota 238 de la pagina 53.

242 Parcǎ erau robi, nu? Le plângeam de milǎ ceva mai devreme, odatǎ cu Daniel.243 Este vorba despre Darius I, nu despre alţi regi cu numele de Artaxerxes, altfel cronologiile nu se pot

suprapune. Deşi este un mister de ce Darius I a fost confundat de Ezdra atât cu Darius II cât şi cu Artaxerxes I şi II, cât mai ales cu un al treilea Artaxerxes, cel contra construcţiei templului. Aceste confuzii au determinat un oarecare scpeticism în acceptarea cronologiiilor Ezdra şi Neemia, precum şi insinuarea falsitǎţii lor. Mulţi istorici încǎ îl mai considerǎ pe Artaxerxes din Ezdra ca Artaxerxes al II-lea ceea ce ne împinge cronologia cu ca. 100 de ani mai aproape de zilele noastre, confirmând Enciclopedia evreiascǎ în aceea cǎ Ezdra care a venit din Babilon este acelaşi cu cel care a scris cartea lui Ezdra şi acelaşi cu marele preot care în 397 îen a ridicat la nivel de scrieri divine sulurile denumite mai târziu Pentateuch.

55

de colonia evreiascǎ în perioada dintre 500 şi 400 în.Cr. Unul din documente este o scrisoare scrisǎguvernatorului persian de la Ierusalim în anul 407, cerînd permisiunea sǎ reclǎdeascǎ templul lor pe insulǎ244.Numele lui Sanbalat (Neemia 4:1), dregatorul Samariei, este confirmat în scrisoarea evreilor din Elefantine cǎtre guvernatorul Iudeii. Dupǎ ce îşi exprimǎ dorinţa lor de a-şi reclǎdi templul lor, în încheiere spun:"De asemenea, întreaga chestiune am supus-o într-o scrisoare în numele nostru cǎtre Delaia şi Selemia, fiii lui Sanbalat, guvernatorul Samariei."La fel şi numele lui Tobia este confirmat de arheologie. În Iordania, la Araq el-Emir, în partea de est a Amanului, se aflǎ ruinele castelului lui Tobia. Lîngǎ castel se aflǎ mormîntul familiei Tobia unde este sǎpat adînc în piatra, într-o veche scriere aramaicǎ, numele Tobia. Albright, dupǎ felul scrisului, susţine cǎ e mai vechi de anul 400 în.Cr. Astfel, vechiul înscris adevereşte spusele lui Neemia. Aceşti doi guvernatori au cǎutat sǎ împiedece reclǎdirea zidurilor Ierusalimului, lucrare începutǎ şi terminatǎ de Neemia.În Neemia 7:70 citim despre "darici de aur". Aceasta a fǎcut pe mulţi necredincioşi sǎ spunǎ cǎ pe vremea lui Neemia nu au existat aşa monede, prin urmare cartea ar fi fost scrisǎ abia pe la anul 250 în.Cr., adicǎ cu vreo 200 de ani mai tîrziu de vremea lui Neemia. Credincioşii nu aveau cu ce rǎsturnaaşa afirmaţii. Dar a venit arheologia şi le-a spulberat. Excavaţiile fǎcute în anul 1931 la Bettur, cîţiva kilometri la sud de Ierusalim, au scos din subsolul persian (530-330) şase darici, deci monedele acestea circulau în Palestina pe vremea perşilor245.Sistemul monedelor se susţine cǎ ar fi fost introdus în Persia de Cresus, împǎratul Libiei (560-546). Astfel, tǎgǎduirile lui Pfeiffer şi C. Correy cǎ n-ar fi existat aşa monede pe vremea lui Neemia au fost înlǎturate, spusele Bibliei sau dovedit adevǎrate246.În Neemia 5:4 citim: "Alţii ziceau: "Am împrumutat argint punînd zǎlog ogoarele şi viile noastre pentru birul împǎratului." Sǎpǎturile arheologice fǎcute în 1889 de o echipǎ a Universitǎţii Pennsylvania la Nippur în partea de sud a vechiului Babilon, au scos la suprafaţǎ vreo 730 de tǎbliţe, datate de pe vremea lui Artaxerxe I şi a lui Dariu al II-lea (423-404). Între aceste tǎbliţe, unele sunt afamiliei Murasu, care avea un fel de bancǎ şi acorda împrumuturi cu o dobîndǎ pînǎ la 40% pe an. Deci,

244 Colecţia se numeşte Elephantine Papyri (papirusurile Elefantinei) şi reprezintǎ o colecţie de documente

evreieşti datând din secolul V îen. Se presupune cǎ insula Elefantina a fost colonizatǎ ca fortǎreaţǎ militarǎ în ca. 650 îen de cǎtre regele Manase, ca ajutor al acestuia dat faraonului Psammetichus I în luptele sale date în campania nubianǎ. Ele sunt scrise în egipteana demoticǎ, aramaicǎ, greacǎ, latinǎ şi coptǎ (acoperǎ o fereastrǎ temporalǎ de ca. 2000 de ani).Cea mai mare parte a documentelor sunt în aramaicǎ (limba cea mai rǎspânditǎ în imperiul persan) şi descriu viaţa comunitǎţi evreieşti din garnizoanǎ în perioada 495-399 îen. Ele atestǎ cǎ evreii aveau propriul lor templu (dedicat lui Yahwe) care funcţiona în paralel cu cel al lui Khnum (cine a fost Khnum - nota 541 de la pagina 115).Documentul menţionat, Scrisoarea cǎtre Bagoas (guvernatorul persian al Iudeii) scrisǎ în 407 îen, face într-adevǎr referinţǎ la construcţia templului: "Strǎmoşii noştri au ridicat acest templu încǎ de pe vremea regatului Egiptului şi când Cambyses a venit în Egipt, el a gǎsit acest templu deja ridicat. Persanii au dǎrâmat toate templele zeitǎţilor egiptene dar au cruţat templul lui Yahwe". Aparent, nevoia de ajutor venea din cauza unei "rǎscoale" antievreieşti care distrusese şi templul lor.

245 Între 530 şi 330 îen sunt exact cele 2 sute de ani pe care "rǎuvoitorii" le tǎgǎduiesc. Oricum, în 1 Cronici 29:7 (drahme sunt acolo în www.bibliaortodoxa.ro), David ceruse oamenilor, printre altele, şi darici. Dar David a domnit cândva prin jurul anului 1000 îen, ceea ce pune o problemǎ şi mai mare. Explicaţia cea mai simplǎ este cǎ biblia a fost scrisǎ mai târziu decât se crede şi cǎ noţiunile au fost traduse ca poporul sǎ înţeleagǎ.

246 Monedele lui Cresus nu se numeau darici. Iar Cresus a fost regele Lydiei nu al Libiei, care e pe un alt continent. De fapt, nu este prima oarǎ când autorul confundǎ Lybia, Lydia şi Lygia.

56

împrumuturile erau la ordinea zilei247. Tǎbliţele familiei Murasu dau la ivealǎ o seamǎ de nume evreieşti ceea ce ne face sǎ înţelegem cǎ multi au rǎmas în Babilon, dupǎ decretul lui Cir.În cartea lui Ezra capitolele 5 si 6 se vorbeşte despre împǎratul Dariu. El a domnit peste Persia de la anul 522 a 486 în.Cr. El a dat poruncǎ sǎ se isprǎveascǎ reclǎdirea templului. În timpul lui au trǎit proorocii Hagai şi Zaharia. Despre Dariu sunt o seamǎ de documente arheologice, dar cea maiimportantǎ este inscripţia Behistun, sǎpatǎ în anul 516 pe o faţǎ şlefuitǎ a unei stînci în munţii Zagros, la o înǎlţime de vreo 383 m. Inscripţia a fost descoperitǎ în 1835, de Henry C. Rawlinson, un ofiţer englez de geniu din armata persanǎ.Aceastǎ inscripţie a devenit cheia descifrǎrii scrierii cuneiforme.Cartea Esterei, deşi este aşezatǎ dupǎ Neemia, evenimentele din ea s-au petrecut cu vreo 30 de ani înainte de reclǎdirea zidurilor Ierusalimului. Estera face parte din evreii care nu s-au întors din captivitate. Ea a devenit soţia împǎratului Ahaşveroş, cunoscut în istorie sub numele de Xerxe, care a domnit în Persia între anii 485-465. Despre ospǎţul pomenit în capitolul 1, inscripţiile persane spun cǎ a fost dat în scopul pregǎtirii faimoasei expediţii împotriva grecilor cu care a luptat la Termopile şi Salamina în anul 480 în.Cr.Cartea Esterei îl aratǎ ca un împǎrat despot şi senzual248. Înfierbîntat de vin, a poruncit famenilor s-o aducǎ pe împǎrǎteasa Vaşti spre a-i arǎta frumuseţea, asta însemna s-o aducǎ dezbrǎcatǎ, doar cu coroana pe cap. Cînd împǎrǎteasa n-a consimţit la aceasta, ea a fost demisǎ, iar în locul ei a fost aleasǎEstera249.Unii critici au cǎutat sǎ tǎgǎduiascǎ senzualismul lui Xerxe, cǎ este doar o înfloriturǎ a Bibliei. Caracterizarea lui din cartea Esterei corespunde cu relatǎrile lui Herodot, marele istoric grec. Şi recentele excavaţii fǎcute la Persepolis aratǎ cǎ el şi-a mǎrit mult haremul şi cǎ a trǎit în desfrîu chiar cu soţia fratelui sǎu250.Nume de seamǎ din cartea Esterei sunt: Vaşti, Haman şi Mardoheu251. Întrucît în istoria secularǎ nu sunt cunoscute aceste nume, mulţi au spus cǎ întreaga carte este o legendǎ. Sǎpǎturile arheologice

247 Pentru familia Murasu. Ne amintim cǎ în Evul mediu, doar cavalerii templieri (şi mai târziu evreii) au avut

dreptul de a se ocupa de afacerile bancare. Orice generalizare este dǎunǎtoare.248 Nici un rege/împǎrat/faraon nu a fost descris ca fiind cumsecade dacǎ nu a fǎcut bine evreilor, indiferent de

cât de corect s-ar fi purtat el. Singurul "iertat" a fost Pontius Pilatus, dar tocmai din cauze politice, pentru cǎ ar fi fǎcut rǎu religiei în expansiune. Ceea ce spune multe despre datarea bibliei.

249 Încǎ o datǎ ne indicǎ biblia cǎ evreii s-au folosit de orice mijloc pentru a ajunge sus, în funcţiile de influenţǎ: Iosif, Moise, Daniel, Estera.Şi, trebuie observat cǎ, dacǎ împǎrǎteasa a fǎcut un lucru de bun simţ, probabil cǎ Estera nu s-a dat în lǎturi de la a urma "poruncile regale".

250 Herodot spune despre Xerxes I cǎ şi-ar fi cǎutat "liniştea" în haremul sǎu, dupǎ ce a fost învins în rǎzboaiele greco-persane. Herodot nu spune nici un nume, cu excepţia unei regine Amestris (favorita), o fiicǎ a lui Otanes, unul dintre generalii sǎi. (Ctesias numeşte însǎ Onaphas pe unul dintre socrii lui Xerxes I, care era şi general). Amestris a fost identificatǎ cu Vashti de aceia care doreau sǎ dovedescǎ adevǎrul bibliei. Amestris însǎ rǎmâne o figurǎ de prim plan mult timp, inclusiv în timpul domniei fiului ei, Artaxerxes I (deci nu a fost "mazilitǎ"). Când s-a dovedit cǎ Amestris nu poate fi Vaşti, aceiaşi "erudiţi" au identificat-o chiar cu Estera (dar şi aici e o problemǎ, cǎci tatǎl ei erau evreu, pe nume Abihail iar ea era doar o concubinǎ printre multe altele în haremul lui Ahaşveroş). Iar numele Marduka sau Marduku (echivalentul lui Mordecai) a fost descoperit arheologic în 30 de texte persiene oficiale şi se referǎ la ca. 4 persoane diferite trǎind din perioada lui Darius pânǎ în perioada lui Xerxes I, fiul lui.O variantǎ mai aproape de cronologie considerǎ pe Ahaşveroş ca fiind Artaxerxes II în locul lui Artaxerxes I (465 - 424 îen). Dar tot nu se poate explica de ce el a avut ca concubinǎ babiloniancǎ, Kosmartydene, care a fost mama regelui Darius II (424 - 405 îen). Tradiţia evreiascǎ susţine cǎ Estera a fost mama regelui Darius.

251 Vaşti era fosta împǎrǎteasǎ. Hamman era primul mistru sub Ahaşveroş, presupus a fi Xerxes I. Mordecai era vǎrul lui Hadassah, cea care dupǎ mǎritişul ei neaşteptat, şi-a schimbat numele în Estera. Hamman este prototipul de duşman al Sionului, pentru cǎ a reuşit sǎ-l convingǎ pe Ahaşveroş sǎ ucidǎ toţi evreii din Persia. Hamman a fost el însuşi spânzurat împreunǎ cu toţi fiii sǎi în locul lui Mordecai. Dar decretul nu a putut fi

57

efectuate între anii 1884-1886 la Susa, sub conducerea inginerului francez Dieulafoy, însǎrcinatul Muzeului Luvru din Paris, au adus la luminǎ marele palat al lui Xerxe. Locul a fost identificat încǎ din 1852, de Loftus, care a gǎsit o inscripţie a lui Artaxerxe al II-lea cu urmǎtorul conţinut:"Înaintaşul meu, Darius, a clǎdit acest palat în vremile de demult. În timpul domniei bunicului meu (Artaxerxe I) a fost ars. Eu l-am restaurat."Dezgroparea acestui palat confirmǎ o mulţime de amǎnunte din cartea Esterei.Astfel s-a scos la luminǎ "curtea dinlǎuntru", unde, dupǎ post, Estera a aşteptat acordarea audienţei; "poarta împǎratului" unde stǎtea Mardoheu şi nu-şi pleca genunchiul înaintea lui Haman; "curtea de afarǎ" unde Haman aştepta sǎ poatǎ intra la împǎrat în acea dimineaţǎ care i-a adus umilire; "grǎdina casei împǎrateşti" unde împǎratul mînios a iesit sǎ se plimbe. Evidenţele aratǎ cǎ palatul avea o bogatǎ ornamentaţie, lucru descris în cap.1252. Documentele gǎsite aratǎ cǎ ei credeau în zile norocoase şi zile fǎrǎ noroc (3:7)253, cǎ la palat nu era îngǎduitǎ haina de jale (4:2)254, cǎ pedeapsa capitala era spînzuratoarea (5:14), cǎ binefacatorilor împǎratului li se acorda haina împǎratului (6:8), cǎ trimitereascrisorilor se fǎcea prin curieri255 (3:13; 8:10), cǎ se folosea zarul spre a-şi afla norocul (3:7; 9:24). Printre alte obiecte gǎsite a fost şi un zar, în forma lui cubicǎ, cu feţele numerotate de la 1 la 6256. Antichitǎţile de valoare, în greutate de 46 tone, au fost duse la Muzeul Luvru din Paris. Ele confirmǎcele spuse în cartea Esterei257.Încǎ o datǎ tîrnacopul şi lopata au confirmat adevǎrul Bibliei. Pietrele au cǎpǎtat grai dupǎ mii de ani şi şi-au spus mǎrturia lor.

anulat. Surprizǎ, Mordecai devine el însuşi prim ministru şi ajutǎ la crearea unui alt decret care le permitea evreilor sǎ se înarmeze şi sǎ-şi omoare ei duşmanii. În amintirea acestui episod se celebreazǎ Purinul.Este totuşi greu de crezut cǎ un rege peste neamul sǎu va da un decret care sǎ permitǎ unor strǎini sǎ ucidǎ care pers doreau sub pretextul cǎ era duşmanul lor. Sǎ nu uitǎm cǎ perioada era tulbure şi cǎ unii regi împiedicau construcţia templului pe când alţii o permiteau. Apoi, Estera fiind luatǎ din casa Mordecai, evreu cunoscut, în harem, este de necrezut cum nu s-ar fi ştiut despre ea cǎ este evreicǎ.În realitate, cartea Esterei este o simplǎ alegorie de rit babilonian, prelucratǎ de preoţi în folosul lor. Estera este derivatǎ din Ishtar (zeiţa cerurilor, cum este în Ieremia 9:2) iar Mordecai este derivat din Marduk, cei doi fiind consideraţi veri. Cartea Esterei este una dintre cele 2 cǎrţi care nu-l pomenesc deloc pe Dumnezeu.

252 Şi casa mea are aceleaşi detalii, dar a fost construitǎ abia în 2004. Ce proorocire abilǎ din partea bibliei!253 Ce chestie interesantǎ!!!254 Nu s-a descoperit la sǎpǎturi nici o hainǎ de jale în palat. La fel, nu s-a descoperit nici o sârmǎ, deci foloseau

deja telegrafia fǎrǎ fir.255 Deci nu prin fax, aha!256 Cine citeşte biblia mai poate afla cǎ zarurile puteau servi şi în alte scopuri, bunǎoarǎ pentru a juca hainele lui

Isus.257 Dar nu confirmǎ nimic din naraţiunea "istoricǎ". Este evident cǎ exista un palat, cǎ fiecare palat avea curte

interioarǎ etc. etc. Numai banalitǎţi, iarǎşi venind din partea unei persoane sus în stat, care ar fi trebuit sǎ ştie mǎcar cum se chema soţul ei. Cartea Esterei este în întregime fabricatǎ, la fel ca de exemplu Exodul, Danielşi Iona.

58

G. PERIOADA INTERBIBLICǍÎntre Vechiul Testament şi Noul Testament se aflǎ o perioadǎ de peste patru sute de ani în care nu avem nici un prooroc şi nici o scriere biblicǎ258. Perioada Vechiului Testament se încheie pe la anul 430. Pe acea vreme, Palestina se afla sub stǎpînirea persanǎ. În anul 332 în.Cr., Palestina e ocupatǎ de Alexandru cel Mare. Stǎpînirea greacǎ dureazǎ pînǎ în anul 167 în.Cr. Din 167-63 în.Cr., este operioadǎ de independenţǎ sub Macabei sau Asmonieni. Cǎrţile Macabeilor nu au fost cuprinse în canonul Vechiului Testament259. Ele se gǎsesc între cǎrţile apocrife.În anul 63 în.Cr., Palestina este cuceritǎ de armatele romane sub comanda lui Pompei. Antipater, un idumean, (edomit - descendent din Esau), a fost însǎrcinat cu guvernarea Iudeii. El a fost succedat de fiul sau Irod cel Mare (37-3 în.Cr.260), care, spre a cîştiga simpatia evreilor, el nefiind evreu, a reclǎdit templul din Ierusalim cu o mare splendoare261.Din vremea stǎpînirii greceşti, în Palestina a rǎmas limba greacǎ, aşa se explicǎ faptul cǎ scrierile Noului Testament sunt în greacǎ; iar de la romani le-a rǎmas drumuri şi şosele, parcǎ înadins pregǎtite pentru misionarii ce aveau sǎ poarte Evanghelia la alte popoare.Încǎ în timpul stǎpînirii greceşti o comunitate de evrei s-au retras în peşterile din dealurile sterpe ce se aflǎ în partea de nord şi de vest a Mǎrii Moarte. Erau membrii unei secte ce a înflorit în ultima parte a secolului al doilea pînǎ în jurul anului 70 d.Cr. De atunci timp de aproape douǎ mii de ani, nimeni n-a ştiut nimic de ei262.O parte din criticii necredincioşi şi unii rabini evrei multǎ vreme au tǎgǎduit autenticitatea capitolului 53 din cartea proorocului Isaia263. Capitolul zugrǎveşte pe Cristos Domnul264 ca om al durerii şi cu lux de amǎnunte aratǎ suferinţele Lui265.Parcǎ ar fi fost scris de unul care a stat lîngǎ cruce. Rabinii evrei, fiindcǎ nu voiau sǎ creadǎ cǎ Isus este Mesia, au spus cǎ acest capitol nu ar fi fost scris de Isaia, ci un copist creştin l-ar fi introdus în cartea lui Isaia; cǎ ar fi fost strecurat acolo ca sǎ semene a profeţie şi sǎ-i facǎ pe evrei sǎ creadǎ în Isus. Criticii necredincioşi s-au alǎturat şi ei acestei susţineri.Cu ce puteai sǎ te aperi? Cum puteai sǎ dovedeşti contrariul? Capitolul întradevǎr descrie prea limpede suferinţele Domnului Isus. Dar oare sǎ fi fǎcut un creştin aşa ceva? Ca sǎ doreascǎ mîntuirea evreilor, el trebuia sǎ fie un bun creştin266. Fiind un bun creştin, nu-şi putea permite o aşa falsificare267, adicǎ

258 Cǎrţile Macabeilor ce sunt? De fapt numai 50-70 de ani despart întâmplǎrile vechi de cele noi.259 Este vorba de Vechiul testament protestant, care conţine doar 66 de cǎrţi din cele 73 ale catolicilor. Vezi şi

nota 2 de la pagina 4. Cǎrţile care lipsesc sunt Tobit, Judith, Baruch, Înţelepciunea lui Solomon, Ecclesiastul, Macabeii 1 şi 2, precum şi pǎrţi din Esther şi Daniel. Aceste cǎrţi sunt numite Deuterocanonicals de cǎtre catolici şi Apocrypha de cǎtre protestanţi. Martin Luther le-a eliminat din textul principal, dar le-a lǎsat totuşi ca anexǎ. Din 1826 aceastǎ anexǎ a dispǎrut complet.

260 Comparaţi aceste date cu cele indicate la pagina 64 (citiţi şi nota 298) ca sǎ vedeţi cât de coerent este materialul şi/sau autorul.

261 Şi tot degeaba, evreii n-au fost deloc recunoscǎtori, ba dimpotrivǎ.262 Este vorba despre esenieni, Fii luminii, o sectǎ relativ violentǎ, dar nu chiar aşa de violentǎ ca zeloţii.

În grotele de la Qumran au fost gǎsite unele dintre cele mai vechi documente referitoare la Vechiul testament, dar nici unul din Noul testament (vezi totuşi nota 590 de la pagina 124).

263 Nu capitolul în sine, ci echivalarea Isus=Messia.264 Fals. Isaia zugrǎveşte un Messiah. Acest Messiah a fost considerat mai târziu a fi Isus, mai ales pentru cǎ el

a fǎcut în aşa fel încât sǎ parǎ Messiah cel aşteptat.265 Isus, un bun cunoscǎtor al Torei (Vechiul testament, versiunea evreiascǎ), ştia de toate aceste profeţii. Ne

amintim cu toţii cǎ el se lua în gurǎ şi cu saduceii şi cu fariseii pe teme din Tora şi le dovedea cu argumente şi citate din aceasta. Iarǎ oamenii îl numeau învǎţǎtor (rabi) nu pentru cǎ era tâmplar ci pentru cǎ ştia scriptura atât de bine. Este perfect plauzibil, oricum mult mai plauzibil decât oricare argument scris în acest document, cǎ s-a folosit de aceste profeţii pentru a sugera poporului cǎ el este Mesia cel aşteptat.Este de remarcat cǎ Isus n-a îndeplinit toate profeţiile referitoare la Mesia (Isaia 9:6-7 în contradicţie cu Matei10:34 sau Luca 14:26), deşi s-a chinuit din rǎsputeri. Evreii din acea vreme îl considerau pe Simon Bar Kochba ca fiind Mesia.

266 Buni creştini erau şi cei din inchiziţie. I-au "mântuit" repede din Spania!!

59

prin minciuna lui, scrisul lui interpolîndu268-l în cartea lui Isaia, sǎ dea la luminǎ cel mai glorios adevǎr; prin inducerea în eroare a unui popor sǎ-l scoatǎ din starea de pǎcat.Raţionamentul logic este just, dar lipsea dovada. Oamenii voiau dovada. Şi Dumnezeu a dat-o. În anul 1947, doi bǎieţi pǎzeau caprele la Kirbet-Qumran, lîngǎ Marea Moartǎ. Spre searǎ cînd sǎ plece acasǎ, unul din ei, Muhammed ed Dhib, avea o caprǎ lipsǎ. Numaidecît porni în cǎutarea ei. Pe malul abrupt al Mǎrii Moarte, el observǎ nişte scobituri în stîncǎ şi a aruncat cu pietre într-acolo.O piatrǎ a intrat în scobiturǎ şi în cǎdere s-a auzit cǎ a spart ceva. Curios sǎ vadǎ ce s-a spart, copilul s-a cǎţǎrat şi a vǎzut cǎ acolo era o peşterǎ. S-a strecurat înǎuntru şi a observat cǎ piatra lui nimerise un vas mare de lut pe care l-a spart. În vas se afla, înfǎşurat în pînzǎ de in, un sul de piele pe care îl luǎ cugîndul cǎ îi va fi de folos spre a-şi face curele la sandalele lui. Dupǎ ce a ieşit afarǎ a împǎrţit pielea cu celǎlalt beduin. Nu-şi dǎdeau seama cǎ pe sulul acela puteau sǎ-şi cumpere mii de perechi de sandale269.Sulul purta o scriere veche necunoscutǎ de ei. O parte a ajuns în atelierul unui cizmar din Betleem. Abia în 1948, s-a stabilit cǎ pergamentul constitue o descoperire de mare valoare, cǎci avea pe el anumite cǎrţi din Biblie. Imediat oamenii de ştiinţǎ au trecut la cercetǎri în regiunea Qumran şi rezultatele au întrecut cu mult toate aşteptǎrile. Au fost descoperite mai multe peşteri cu mii de suluri scrise. I.D. Muşin vorbeşte de circa 40000 de fragmente de manuscrise.Din martie 1947, cînd a fost gǎsit primul sul, lucrǎrile de cercetǎri arheologice au durat peste zece ani. Pe lîngǎ suluri au fost gǎsite monede, vase de lut, instrumente de scris.Între sulurile de piele ce conţineau Vechiul Testament s-a gǎsit şi cartea proorocului Isaia. De notat este faptul cǎ avea şi capitolul 53. Oamenii voiau sǎ ştie cînd au fost puse acolo, ce vechime au sulurile. Stabilirea vechimii unui manuscris se face de experţi pe baza materialului pe care s-a scris, a felului cum s-a scris, adicǎ paleografia scrisului, ortografia scrisului, cuvintele folosite, ideile incluse, cerneala utilizatǎ. O metoda mai recentǎ este cea pe baza radioactivitǎţii carbonului 14. Experţii de la Institutul de Studii Nucleare din Chicago au cǎutat sǎ stabilieascǎ vechimea sulului. Examinînd radioactivitateacenuşei cu un contor Geigher, li s-a indicat cǎ ar fi din anii 166-233 în.Cr270. Deci cu mult înainte ca un creştin sǎ poatǎ scrie capitolul 53 din Isaia, el se afla în grota de la Qumran. Ştiinţa a limpezit şi lucrul acesta271.Ce ne spune aceasta? Nimic altceva decît cǎ Biblia este adevǎratǎ272. Oamenii nu vreau sǎ accepte aceasta, dar în faţa ştiinţei, în faţa dovezilor de netǎgǎduit, trebuie sǎ plece capul şi sǎ tacǎ. E minunatcum în secolele al nouǎsprezecelea şi al douazecilea, secole ale necredinţei, Dumnezeu a fǎcut, ca nicicînd altǎdatǎ, ca tocmai ştiinţa sǎ vinǎ şi sǎ confirme adevǎrul Bibliei. Cu alte cuvinte, a luat armele necredinţei şi le-a fǎcut sǎ-I arate slava.Manuscrisele din perioada interbiblicǎ de la Qumran au cǎpǎtat grai şi au mǎrturisit cǎ Biblia este adevǎratǎ273.

267 Şi de câte ori n-au fǎcut-o de-a lungul istoriei, dacǎ le-a slujit intereselor lor!? Aceastǎ carte oare ce-i?

Dezinformarea tot falsificare este (vezi notele 404, 409, 487, 498, 523).Eusebius (nota 585) şi papa Ştefan II, ambii au falsificat dacǎ acest lucru le-a fost în avantaj, primul mǎrturii istorice, al doilea celebra Donaţie constantinianǎ (Constitutum Donatio Constantini sau Constitutum domini Constantini imperatoris).

268 Interpolare înseamnǎ altceva decât intercalare (eventual interpunere), care probabil este sensul dorit.269 Nu-şi dǎdeau seama pentru cǎ nici n-au luat.270 Cercetǎri recente l-au plasat în jurul anului 100 îen.271 Ştiinţa a dovedit cǎ profeţiile lui Isaia au existat şi au fost cunoscute într-un cerc larg de oameni. Oricine le

ştia putea sǎ încerce sǎ le aplice pentru a da impresia cǎ el este Mesiah.272 Ne spune, de fapt, cǎ Vechiul şi, mai ales, Noul Testament, în forma cunoscutǎ astǎzi, nu sunt cele originale,

ci cele care au supravieţuit "traducerilor" (modificǎrilor) anilor postmergǎtori Consiliului de la Niceea. Aceste suluri povestesc o altǎ istorie a Noului Testament, conţinând fragmente din Evangheliile apocrife (considerate ca eretice de cǎtre bisericǎ).

273 Printre manuscrisele de la Qumran sunt şi acelea care n-au fost acceptate în canoanele bisericeşti. Cauza este evident, informaţiile conţinute în ele contraziceau tendinţa generalǎ. Prin urmare, biblia nu este cuvântul integral al lui Dumnezeu ci ce anume au considerat oamenii cǎ meritǎ sǎ se ştie din acesta.

60

H. PERIOADA NAŞTERII DOMNULUI ISUS

Credinţa noastrǎ este în Cristos Isus, Domnul nostru. Cele mai înverşunate atacuri au fost îndreptate asupra acelor pǎrţi din Scripturǎ care vorbesc despre El, îndeosebi în legǎturǎ cu naşterea Sa. S-a încercat totul spre a dovedi cǎ El nici n-a existat ca persoanǎ istoricǎ, cǎ totul este mit şi legendǎ274. Şi totuşi oamenii cred în El275. Pe ce se bazeazǎ crezul lor? Ce dovezi au cǎ El s-a nǎscut276? Simplu,experienţa cu El. Cei ce trǎiesc cu mine în casǎ nu au nevoie de certificatul meu de naştere277, ca sǎ ştie cǎ exist. Pǎrtǎşia cu mine este cea mai puternicǎ dovadǎ cǎ nu sunt un mit, ci o realitate. Dar în anumite ocazii sunt necesare şi dovezile scrise, documentele278.În legǎturǎ cu naşterea Domnului Cristos, singurele documente ce le avem sunt Evanghelia lui Matei şi Luca279. Dar cum pentru un om este suficient sǎ aibe un singur certificat de naştere, tot aşa şi pentru noi

274 Cǎ tot veni vorba despre mit, hai sǎ-l citǎm aici pe reprezentantul (autotitulat) unic al lui Dumnezeu pe

Pǎmânt, papa Leon al X-lea (Giovanni di Lorenzo de' Medici, 11.12.1475 – 1.12.1521, papǎ din 11.3.1513; fiu al celebrului Lorenzo de' Medici; vǎrul sǎu, Giulio di Giuliano de' Medici, a devenit papa Clement VII (1523–34)). Conform lui John Bale (21.11.1495-11.1563; episcop de Ossory cu diplomǎ de Cambridge, un reformist înverşunat, salvat odatǎ chiar de Cromwell de furia arhiepiscopului de York), acesta ar fi spus (citat în The Pageant of the Popes, p. 178-180): "What profit has not that fable of Christ brought us!". Aceastǎ frazǎ celebrǎ s-ar fi gǎsit chiar şi în Enciclopedia Britanicǎ, ed. 11, vol. 19, pg. 217 (fiind eliminatǎ ulterior). El este cunoscut pentru cǎ nu a putut împiedica reforma protestantǎ care a început în timpul pontificatului sǎu. Este unul dintre cei mai corupţi papǎ care au existat (orgii, banchete etc.), de aceea nu este de mirare cǎ Martin Luther (1483–1546) a acuzat biserica în primul rând de acest lucru, şi abia apoi de cele strict religioase (Leo X a fost un cheltuitor fǎrǎ seamǎn în istoria Vaticanului, deşi creditat cu un venit de 580000 de ducaţi pe an şi cu un capital social - cum am zice azi - de ca. 3000000 ducaţi, el a reuşit sǎ cheltuiascǎ mult mai mult, odatǎ cu moartea sa subitǎ au dat faliment câteva bǎnci şi zeci de cǎmǎtari). El mai este creditat cu o altǎ faimoasǎ replicǎ: "De ce nu ne-am bucura de papalitate, dacǎ tot am primit-o de la Dumnezeu?".

275 Cred, pentru cǎ de mici sunt îndoctrinaţi de bisericǎ.Problema este urmǎtoarea: un pǎgân care ar dori sǎ se converteascǎ la creştinism ar avea mari probleme în a înţelege religia din biblie. Pentru asta trebuie un predicator care sǎ i-o explice. De ce? Pentru cǎ acesta va alege acele pasaje din biblie care-i convin cel mai mult şi le va interpreta cum crede el de cuviinţǎ, rezultând un talmeş-balmeş uşor de înţeles. Dacǎ acel pǎgân va încerca el însuşi sǎ o înţeleagǎ, va da inerent peste anumite lucruri (contradicţii în sine, precepte morale "antisociale" şi/sau "antimorale" etc. etc.) încât va renunţa. Iar cine se va apuca el însuşi sǎ cerceteze anumite pǎrţi ale bibliei, din perspectiva istoricǎ, va descoperi cu stupoare cǎ istoria creştinismului a fost o întreagǎ listǎ de falsificǎri şi fraude (cel mai celebru caz: Eusebius, vezi nota 585). Orice om normal, odatǎ confruntat cu un fals, se va gândi de douǎ ori înainte de a mai avea de a face cu acelaşi lucru/aceeaşi persoanǎ. De unde şi scepticismul cercetǎtorilor faţǎ de Isus, mai ales cǎ nici un document istoric nu vorbeşte despre el.

276 Este chiar interesant de aflat, având în vedere un caz unic probabil în istoria justiţiei laice italiene: un caz care opune 2 bǎtrânei, Enrico Righi (76) şi Luigi Cascioli. Deşi sunt din acelaşi oraş şi au studiat împreunǎ şi la seminar, primul a ajuns preot iar al doilea ateu convins. Cascioli susţine cǎ pǎrintele Righi (şi prin extensie, biserica romano-catolicǎ) au încǎlcat 2 legi italiene: "Abuso di Credulita Popolare" şi "Sostituzione di Persona" (nu cred cǎ mai e nevoie de traducere). El susţine cǎ Isus a fost "modelat" de bisericǎ dupǎ Ioandin Gamala, un luptǎtor contra romanilor. Într-o carte a sa, The Fable of Christ, Cascioli a prezentat dovezi cǎ Isus n-a existat ca figurǎ istoricǎ. Procesul este pe încǎ rol (2006). Cascioli a precizat cǎ în Italia catolicǎ, ar fi o adevǎratǎ minune ca sǎ câştige acest proces.

277 Sǎ ne precizeze autorul, dacǎ tot ştie istorie, ce datǎ ar fi scris pe ipoteticul certificat de naştere al lui Isus? Pentru cǎ nici anul 0 (sau 1) şi nici 25 decembrie nu sunt datele exacte ale naşterii sale.

278 Cine stǎ în casǎ cu domnul autor, normal cǎ sunt convinşi cǎ el existǎ, doar îl vǎd în fiecare zi. Chiar şi aşa, domnul autor tot trebuie sǎ arate un act de identitate în faţa autoritǎţilor, chiar dacǎ aceştia îl vǎd în faţa lor şi sunt convinşi cǎ existǎ. Dar pe Isus nu-l vede lumea în fiecare zi.

279 Este adevǎrat cǎ numai Matei şi Luca povestesc pe larg despre aceastǎ naştere, dar în Ioan 7:41-42 se spune cǎ Isus nu este din Betleem, contrar celor doi. Se spune cǎ multe din cele fǎcute de Isus au fost fǎcute în deplinǎ cunoştinţǎ de aceste proorociri, în special Isaia şi Ieremia, dar iatǎ cǎ Miheia 5:1-3 prezintǎ un posibil Messiah, nǎscut la Betleem. Trebuie spus cǎ Ioan şi Marcu au sugerat cǎ Isus s-ar fi nǎscut la Nazaret, diametral opus faţǎ de Betleem. În orice caz, Nazaret este cunoscut abia din secolul III en iar cei doi

61

ar fi suficientǎ chiar o singurǎ Evanghelie, dar avem douǎ care vorbesc despre naşterea Sa280. Desprenaşterea lui Avraam nu avem amǎnunte, cu toate acestea nimeni nu s-a gîndit sǎ-i tǎgǎduiascǎ existenţa. Mulţimea urmaşilor lui sunt dovada categoricǎ cǎ a existat. Tot aşa mulţimea urmaşilor lui Isus281 este o dovadǎ cǎ El nu este doar un mit, ci o puternicǎ realitate.Totuşi, pentru limpezirea noastrǎ în legǎturǎ cu cele descrise de Matei şi Luca, este bine sǎ analizǎm cîteva chestiuni.

1. Sunt vrednici de crezare evangheliştii?Acceptarea spuselor unui om este în funcţie de creditul ce îl prezintǎ persoana respectivǎ. Omul dǎvaloare cuvintelor sale. Descrierea simplǎ şi sincerǎ ne face sǎ spunem cǎ sunt demni de crezare, chiar dacǎ nu ar mai fi nici o altǎ dovadǎ care sǎ confirme cele scrise de ei282. Ei descriu viaţa Domnului nostru Isus Cristos cu faptele Lui mǎreţe, dar descriu şi nereuşitele Lui încercǎri de a convinge pe cei din Nazaret283, pe cei din Capernaum, pe preoţi, ba nici fraţii Lui nu credeau cǎ El este Mesia. Ei redau pǎrerile altora despre El, cǎ este nebun, cǎ are drac, cǎ duce poporul în rǎtǎcire. Ei descriu sfîrşitul Sǎu tragic. Ei îşi mǎrturisesc chiar şi deficienţele lor: de multe ori nu înţeleg învǎţǎtura Lui, dorm în Ghetsemani, fug toţi la prinderea Lui, se îndoiesc la învierea Lui. Ei nu-L prezintǎ pe eroul lor ca pe unul aplaudat de toţi, ca pe unul care îi cucereşte pe toţi, ceea ce ar mirosi a ticluire284. Din contra, Îl aratǎ pǎrǎsit de toţi. Sinceritatea lor e izbitoare. Aceasta îi face demni de crezare.Pe de altǎ parte, potrivirea în totul a celor descrise de ei cu evenimentele istorice cunoscute285, cu obiceiurile vremii, cu denumirile geografice, cu poziţia locurilor, cu atmosfera politicǎ a vremii, suntgrǎitoare pentru orice cercetǎtor.

evanghelişti au folosit nazarinean şi nu nazaritean. Nazarinean înseamnǎ membru al unei secte numitǎ Nazarineanǎ, nazaritean înseamnǎ locuitor din Nazaret.

280 Despre viaţa lui Ceauşescu se ştia "totul" dintr-o singurǎ sursǎ. Dupǎ revoluţie au fost descoperite altele, care contraziceau sursa oficialǎ. Concluzii?

281 Care urmaşi ai lui Isus? Pentru cǎ biserica catolicǎ (dar şi cea ortodoxǎ) considerǎ cǎ Isus n-a avut nici soţie, nici amantǎ (ţiitoare - în limbaj biblic) şi nici copii.

282 Fals. Este perfect adevǎrat cǎ valoarea persoanei dǎ greutate spuselor sale, dar ce ne facem când avem 4 persoane "cu greutate" care se contrazic între ele, iar alte dovezi nu prea ar mai fi? Noroc cǎ au apǎrut între timp şi alte persoane (documentele de la Nag Hammadi), şi ele "cu greutate", dar care au fost descalificate "la preselecţie". În zilele noastre numim aşa ceva cenzurǎ şi este contrar legii în multe ţǎri. Ce ne facem cu biserica?

283 Nazaret nu a apǎrut în istorie mai devreme de secolul III en, deci la ca. 250 de ani dupǎ crucificare. Toate documentele civile nu menţioneazǎ acest loc. Existǎ o totalǎ lipsǎ de obiecte istorice mai vechi de 2 en la faţa locului, încât este aproape sigur cǎ Nazaret nu a existat pe vremea naşterii lui Isus dar cǎ, probabil, s-ar fi dezvoltat pe parcurs pânǎ ar fi ajuns un sǎtuc, în vremea faptelor lui (dar pânǎ şi acest lucru contrazice evangheliile).

284 Nu chiar. Oricum, partea cu aplauzele o face preotul, bazându-se pe lipsa de interes a poporului pentru a citi singur o carte, mai greu de înţeles. În caz contrar, nu ar mai fi nevoie de predicǎ.

285 Altǎ frazǎ sforǎitoare, de genul repetǎrii la infinit a frazei Biblia este adevǎratǎ, pentru cǎ se ştie cǎ o minciunǎ repetatǎ la nesfârşit devine în cele din urmǎ adevǎratǎ. Cât de bine se potriveşte biblia cu faptele istorice cunoscute, cititorul a avut ocazia sǎ vadǎ în cele 285 de note de subsol de pânǎ acum. Iar cât priveşte compararea Noului testament cu faptele istorice, este foarte dificil din cel puţin 3 cauze:• Noul testament nu reprezintǎ ceea ce s-a întâmplat cu adevǎrat ci ceea ce au considerat necesar sǎ fie

scris în el de generaţii succesive de "pǎrinţi ai bisericii" (revizuiri, rescrieri, selectǎri de materiale, chiar falsuri etc.)

• Istoria laicǎ a fost vânatǎ pentru a fi distrusǎ sau corectatǎ în conformitate cu biblia, în unele cazuri s-au inventat documente aşa-zis istorice (vezi cazul Eusebius -nota 585- şi alţii).

• Multe documente relevante, deopotrivǎ clerice şi laice, sunt considerate a fi încǎ pierdute (fie cǎ sunt cu adevǎrat pierdute, fie cǎ stau necunoscute prin mǎnǎstiri, fie sunt cunoscute şi ţinute la secret, fie cǎ sunt ascunse de colecţionari, cum s-a întâmplat cu evanghelia dupǎ Iuda).

Însǎ documentele de care dispunem astǎzi ne permit sǎ afirmǎm categoric cǎ biblia diferǎ substanţial de realitatea istoricǎ, imparţialǎ.

62

Sir William M. Ramsay286 a fost un necredincios. Ideile necredinciosului Bauer şi a Şcolii de Tubingen287 au pus stǎpînire pe gîndirea sa. Dar dupǎ minuţioase investigaţii fǎcute în pǎrţile Asiei Mici şi analiza la faţa locului a celor spuse de Luca, necredinţa i-a fost spulberatǎ şi a devenit un bun credincios. El îl descrie pe Luca ca pe "unul dintre istoricii de prim rang". El a scris mai multe cǎrţi încare aratǎ cǎ scriitorii Noului Testament sunt vrednici de toatǎ încrederea. Întruna spune: "Pot sǎ afirm deschis cǎ am pornit la aceastǎ investigaţie fǎrǎ vreun prejudiciu în favoarea concluziei pe care acum încerc s-o justific cititorului. Din contra, am pornit cu o minte împotrivitoare, cǎci spiritul ingenios şi aparenţa de ceva deplin a teoriei Tubingen, m-au convins cu totul pe acea vreme... mai recent am fost adus în contact cu cartea Faptele Apostolilor, ca o autoritate din pricina topografiei, a antichitǎţilor şi a societǎţii din Asia Micǎ. Ea s-a nǎscut în mine în mod gradual vǎzînd cǎ în diferite detalii naraţiunea aratǎ adevǎr minunat."Ceea ce a produs schimbarea radicalǎ a opiniei în Ramsay a fost investigaţia arheologicǎ care i-a demonstrat prin vestigiile trecutului, precum şi prin geografia şi topografia locurilor, cǎ Luca este vrednic de crezare în tot ce a scris288.

2. Oare a existat recensǎmîntul?În Luca 2:1-3 citim: "În vremea aceea a ieşit o poruncǎ de la Cezar August sǎ se înscrie toatǎ lumea. Înscrierea aceasta s-a fǎcut întîia datǎ pe cînd era dregǎtor în Siria Quirinius. Toţi se duceau sǎ se înscrie, fiecare în cetatea lui."289

Ca sa-l discrediteze pe evanghelistul Luca şi spre a-şi susţine teza cǎ Isus este doar un mit, scepticii au afirmat cǎ n-a existat niciodatǎ un aşa recensǎmînt al oamenilor în imperiul roman, ci se fǎcea doar un recensǎmînt al animalelor, dar pentru acesta nu trebuia sǎ se deplaseze în alte localitǎţi290.

286 Cine a fost Sir. W. Mitchell Ramsay vezi nota 643 de la pagina 137. Cât de necredincios a fost, mai greu de

dovedit, deoarece toate enciclopediile îl citeazǎ ca "New testament scholar". A studiat (sanscrita), este adevǎrat, în Germania, dar la Göttingen.

287 Tübingen.288 Cu ceilalţi evanghelişti cum rǎmâne?289 Recensǎmântul lui Publius Sulpicius Quirinius (Cyrenius) a fost ordonat pentru provinciile romane Siria şi

Iudeea (care includeau Samaria, Iudeea şi Idumea), desigur în scopul colectǎrii taxelor. A fost ordonat de cǎtre Augustus (vezi nota 295 care explicǎ recensǎmintele romane). Luca considerǎ cǎ recensǎmântul a avut loc pe timpul naşterii lui Isus, contrazicând informaţiile lui Josephus Flavius, dar şi alte cronologii obţinute din alte evanghelii.Luca şi Matei plaseazǎ naşterea lui Isus pe vremea lui Irod cel Mare (care a murit în martie-aprilie 4 îen), Josephus plaseazǎ recensǎmântul în anul 6 en. Acesta este una din problemele care trebuiau lǎmurite.Din pǎcate, nu existǎ informaţii istorice despre Isus în afara evangheliilor. Cele 2 însemnǎri mai importante (vezi la sfârşit) sunt presupuse falsuri timpurii ale bisericii primare.Lǎsând la o parte cǎ o femeie gravidǎ în ultimele luni ar fi strǎbǎtut diagonal toatǎ Iudeea şi trecând prin Samaria (ţarǎ duşmanǎ), Luca spune cǎ Maria era însǎrcinatǎ în acelaşi timp cu Elisabeta, ruda/verişoara ei (2:1-7, 1:36), care ar fi fost gravidǎ pe vremea lui Irod (1:5), fǎcând deci cele 4 evenimente sincrone (guvernarea, recensǎmântul, Irod, naşterea).Matei (2:16) precizeazǎ cǎ Irod ar fi ordonat ca toţi copii sub 2 ani sǎ fie omorâţi, plasând naşterea lui Isus cel mai târziu în anul 6-4 îen (de remarcat cǎ acest episod nu este de gǎsit în nici o altǎ scriere biblicǎ veche, poate cu excepţia istoriei lui Moise - dar este de gǎsit în istoria lui Mithras, zeu persan. De fapt, mithraismul este precursorul cel mai evident al creştinismului. Vezi nota 305). Josephus precizeazǎ însǎ extrem de corect cǎ Quirinius, senator roman atunci, a ajuns guvernator al Iudeii dupǎ exilul lui Irod Archelaus, succesorul lui Irod cel Mare (biblicul), şi cǎ recensǎmântul ar fi fost ordonat în al 37-lea an de la bǎtǎlia de la Actium, adicǎ în 6 en. Despre Quirinius mai aflǎm unele lucruri şi din analele lui Tacit (3:48).

290 Recensǎmântul aşa cum a fost descris de Luca, corespundea mai degrabǎ versiunii evreieşti (bazate pe familie/trib) decât celei romane (pe bazǎ de loc). Faptul cǎ uneori trebuia ca lumea sǎ şi cǎlǎtoreascǎ este atestat de anumite papirusuri.Este însǎ extrem de interesant, cel puţin pentru "necredincioşi", sǎ aflǎm cǎ în 1 Cronici 21:1-3 şi 17recensǎmântul evreilor este considerat ca fiind opera diavolului. Desigur cǎ Dumnezeu s-a rǎzbunat pe cei nevinovaţi, ca de atâtea ori în biblie.

63

Acum, pe cine sǎ credem? Cine are dreptate? Cine ştie mai bine cum s-au petrecut lucrurile: cei de astǎzi sau Luca care a trǎit atunci291? Mintea sǎnǎtoasǎ îmi spune cǎ Luca. Totuşi ca sǎ fiu mai sigur mǎadresez arheologiei. Are ea ceva ce poate sǎ ma ajute sǎ vǎd adevǎrul? Da, slavǎ Domnului, are. Dinnisipurile Egiptului au fost scoase la luminǎ mai multe papirusuri, care sunt grǎitoare. Iatǎ aici un document, care este formularul unui recensǎmînt, completat în anul 48 d. Cr.:"Cǎtre Dorion, magistratul şef şi cǎtre Didymus, secretarul oraşului, de la Thermoutharion, fiica lui Thoonis, cu protectorul ei Apollonius, fiul lui Sotades. Locatarii casei ce-mi aparţine în ulicioara de miazǎzi, sunt: Thermoutharion, o sclavǎ liberatǎ a susnumitului Sotades, în vîrstǎ de 65, de înǎlţime mijlocie, cu tenul de culoarea mierei de stup, avînd o faţǎ lungǎ şi o cicatrice pe genunchiul drept. (Un şir care descrie pe o altǎ femeie este lipsǎ)... Eu, susnumita Thermoutharion (documentul continuǎ cu o declaraţie fǎcutǎ sub prestare de jurǎmînt) cu protectorul meu numitul Apollonius, jurǎm pe Tiberius Claudius, Cezarul Împǎrat, cǎ i-am declarat în mod sigur, onest şi vrednic de încredere pe cei ce locuiesc cu mine, nici pe un strǎin, nici pe un Alexandrian nici pe un liberat, nici roman, nici egiptean decît pe cei spuşi mai sus. Dacǎ jur adevǎrat, binele sǎ mǎ însoţeascǎ, dacǎ fals, contrariul."292

Iatǎ încǎ un document. El este cu privire la recensǎmîntul din anul 104 d.Cr.Prefectul Egiptului cere înscrierea fiecǎruia în cetatea sa:"Gaius Vibius, prefectul şef al Egiptului. Din pricina apropierii recensǎmîntului, este necesar ca toţi cei care pentru anumite motive locuiesc în parte decît districtul lor, sǎ se pregǎteascǎ de îndatǎ sǎ se reîntoarcǎ la guvernǎmîntul lor, spre a putea completa formularele de înregistrare a familiei şi ca sǎ-şi poata reţine pǎmînturile cultivate ce le aparţin..." Documentul aratǎ clar cǎ fiecare trebuie sǎ se înscrie în cetatea lui cum scrie Luca, cǎci şi Palestina aparţinea stǎpînirii romane ca şi Egiptul293. Mai mult, din document reiese cǎ se fǎcea periodic, el spune cǎ recensǎmîntul se apropie294. Azi se ştie cǎ romanii fǎceau recensǎmîntul la patrusprezece ani295. Mai sunt documente cu privire la recensǎmintele din anii 34, 48, 62, 90, 104, 118, 132 si 230 d.Cr.

291 Posibil sǎ fi trǎit atunci, dar n-a fost martor ocular al evenimentelor.292 Anumite documente au fost descoperite în Palestina şi sunt datate ca. 20 en - epoca lui Constantin cel Mare

şi care menţioneazǎ informaţii despre fiecare familie, informaţii date de cǎtre capul familiei. Autenticitatea lor este încǎ dubioasǎ.

293 Deci, recapitulǎm: o altǎ provincie şi 100 de ani mai târziu. Vezi şi nota 295 (în special paragraful al doilea).294 Unde scrie cǎ se fǎcea periodic?295 Periodicitatea recensǎmintelor romane nu este decât parţial atestatǎ de documente. Normal ele aveau loc la

puţin timp dupǎ schimbarea împǎraţilor, ca sǎ se ştie cam ce taxe se pot colecta. Dovezile strânse pânǎ acum sunt: informaţii disparate prin arhive, papirusuri egiptene (noi), anumite incripţii.În ceea ce-l priveşte, Augustus a avut un interes deosebit în a-şi cunoaşte supuşii, cel puţin din acest punct de vedere. Dovedite sunt recensǎmintele din 28 îen, 8 îen şi 14 en. Dovezi despre recensǎminte regulate existǎ doar pentru Egipt şi Sicilia (deoarece erau regiuni care produceau cereale şi alte bunuri, absolutnecesare imperiului - ce producea oare Palestina în afarǎ de revolte şi tulburǎri sociale?). Recensǎmintele în Egipt erau fǎcute conform calendarului egiptean, cel folosit şi pentru planificarea recoltei.Un alt recensǎmânt, în afara celui lui Josephus din 6 en, a fost descris de Orosius (ca. 385-420) pentru 3 îen. Orosius este însǎ o sursǎ istoricǎ târzie şi pǎrtinitoare (a fost preot catolic), deşi a trǎit în Palestina o parte din viaţǎ.Ceea ce este important este cǎ imperiul roman nu fǎcea recensǎminte în teritoriile care nu-i aparţineau. Desigur cǎ regatul lui Irod era supus puterii imperiale, mai ales militare, dupǎ ocuparea Siriei de cǎtre Pompei în 48 îen, şi plǎtea tribut Romei, dar nu fǎcea parte, legal, din imperiu (altminteri ar fi fost o provincie şi nu un regat - dacǎ vreţi la fel ca bazele militare NATO din România de azi). Deoarece tributul era mare şi taxele impuse erau mari, aşadar rǎscoala zeloţilor din 6 en provocatǎ de acel recensǎmânt, care a atras atenţia lui Josephus Flavius, ar fi putut fi o repetare a celei din 4 îen (moartea lui Irod cel Mare şi venirea pe tron a lui Irod Archelaus, fiul lui şi frate al celebrului Irod Antipa) când s-a solicitat o reducere a taxelor. Atunci nu s-a întâmplat nimic, deci un recensǎmânt în acea perioadǎ ar fi fost oarecum exclus.Iudeea a devenit provincie romanǎ în anul 6 en, ceea ce spune cǎ un recensǎmânt ordonat de împǎratul roman era perfect posibil şi justificat. În anii 7-6-5-4-3-2 îen (când ar fi plasatǎ naşterea lui Isus, vezi nota 304) Iudeea nu aparţinea Romei ci era încǎ un regat independent (chiar dacǎ ocupat militar).

64

Referinţe indirecte sunt şi cu privire la cel din anul 20.A tǎgǎdui astǎzi recensǎmîntul pomenit de Luca înseamnǎ sǎ fi rǎmas în urmǎ cu cunoştinţele, cǎci arheologia a limpezit de mult lucrul acesta.

3. A trǎit Irod pe vremea naşterii?Iatǎ o altǎ problemǎ ridicatǎ de unii. În Evanghelia dupǎ Matei cap.2 v.1 citim: "Dupǎ ce s-a nǎscut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împǎratului Irod..."Despre Irod se ştie cǎ a domnit între anii 37 - 4 în.Cr. În anul 4 a murit. Cum se poate ca el sǎ fi trǎit pe vremea naşterii din moment ce a murit în anul 4 în.Cr.? întreabǎ unii vrînd sǎ arate cǎ ce a scris Matei nu este adevǎrat296.Cei ce ridicǎ aceastǎ problemǎ ori nu ştiu, ori se fac cǎ nu ştiu un amǎnunt care astǎzi este atît de cunoscut297: greşala lui Dionysius Exiguus, cînd a calculat datele calendaristice.Conform relatǎrilor lui Iosif Flaviu, Irod a murit la Ierihon în valea Iordanului pe data de 13 martie298, deci cu ceva înainte de Paştele evreieşti ale anului 750 de la fondarea Romei. Acest istoric mai face specificarea cǎ în acea noapte a fost o eclipsǎ de lunǎ. Pe baza calculelor matematice a eclipselor lunii,s-a confirmat data morţii lui Irod, relatatǎ de istoricul evreu.Dr. Edward Robinson precizeazǎ: "Prezenta erǎ creştinǎ, care a fost fixatǎ de cǎlugǎrul Dionysius Exiguus în secolul al şaselea, asuma299 cǎ anul erei creştine ar coincide cu anul 754 de la fondarea Romei. În orice caz, era noastrǎ începe cu mai bine de patru ani mai tîrziu decît ar trebui."Pînǎ în secolul al şaselea, anii s-au socotit de la fondarea Romei. În anul 526 d.Cr. împǎratul Iustinian a însǎrcinat pe cǎlugarul Dionysius Exiguus300, sǎ întocmeascǎ un calendar creştin, care sǎ meargǎ în

Şi chiar dacǎ am admite periodicitatea recensǎmintelor, tot nu rezultǎ un recensǎmânt în anii 7-1 îen, ci abia în 8 îen.

296 Matei a mai scris în penultimul capitol, 27:45, 51-53 şi despre întunecarea produsǎ între orele 6 şi 9 (eclipsǎ) precum şi de morţii care umblau pe strǎzile Ierusalimului, ambele în vremea crucificǎrii. Cu excepţia lui Thallus (istoric samaritean), nimeni n-a descris eclipsa, chiar oamenii de ştiinţǎ aflaţi prin preajmǎ. Iar învierea morţilor ar fi generat o agitaţie şi mai mare decât învierea unui singur om, a lui Isus.

297 Acest amǎnunt n-are legǎturǎ cu problema realǎ. Problema realǎ este: În ce an, lunǎ şi zi s-a nǎscut Isus?298 Josephus Flavius (Istoria evreilor 17:167) a spus doar cǎ a fost eclipsǎ de lunǎ, calculat apoi de astronomi la

13 martie 4 îen (eclipsǎ parţialǎ de lunǎ).299 Cuvânt corect: presupunea. Aproape sigur cuvântul englezesc din text era assumed. Asuma înseamnǎ cu

totul altceva în limba românǎ, chiar dacǎ este şi el tot un neologism. Mai este ceva de spus?300 Oarecum fals (vezi mai jos): Dionysios Exiguus, un cǎlugǎr din Dobrogea de azi, s-a apucat el însuşi sǎ

calculeze datele în care vor cǎdea sǎrbǎtorile pascale, calendar înfǎţişat apoi papei Ioan I. El a fǎcut multe erori în calculele sale, ceea ce a dus la acceptarea calendarului AD abia prin secolul XIX, ca. 300 de ani mai târziu.Motivul practic care l-a determinat pe Dionysius n-a fost, aşa cum foarte multǎ lume crede încǎ, deficienţa calendarului iulian, ci faptul cǎ a considerat o blasfemie ca aniversarea paştelui (şi implicit a crǎciunului) sǎ fie definite pe baza calendarului diocleţian (Diocleţian a fost un împǎrat abil, care a adus valuri de reforme imperiului, salvându-l de la colaps pentru cel puţin 400 de ani. În acelaşi timp, el a adus cu sine al doilea şi ultimul val de represiuni contra creştinilor).Pentru a lǎmuri mai bine: calendarul iulian este un calendar care specificǎ numǎrul de luni din an, numǎrul de zile din lunǎ, când începe anul etc. Calendarul diocleţian era exact cel iulian, doar cǎ numerotarea diferea, şi era bazatǎ pe consuli. Aşa cum se spune şi în biblie, de atâtea ori: în anul al şaptelea al domniei lui Ionescu, în anul al doilea de când era rege Popescu etc. Pânǎ la reforma gregorianǎ, toate celelalte reforme n-au vizat decât mutarea unui jalon temporal de colo-colo.Iustinian (Iustinian I, Flavius Petrus Sabbatius Iustinianus, 11.5.483–13.11.565, împǎrat din 1.8.527), sanctificat ulterior, e cunoscut pentru edictele sale religioase, unele absurde astǎzi, dar care au servit de minune intereselor bisericii timpurii. De exemplu, noţiunea de Sfânta Treime a fost implementatǎ chiar şi prin legi civile. Cea mai gravǎ "abatere" a sa a fost trecerea în controlul statului a Academiei lui Platon din Atena în 529 (echivalentǎ cu distrugerea ei, pentru cǎ pǎgânismul fusese interzis încǎ din vremea lui Teodosian I).Dionysius a calculat calendarul sǎu în 525, deci cu 2 ani înainte ca Iustinian sǎ devinǎ împǎrat (este

65

urmǎ pînǎ la naşterea lui Isus. În socotelile sale, cǎlugǎrul a greşit301 şi în loc sǎ punǎ naşterea în anul 749, anul Romei, a pus-o în anul 754302. Acest calendar a fost folosit în lucrǎri istorice de Bede, la începutul secolului al VIII-lea303 şi nu mult dupǎ aceea a fost introdus în transcrierile publice de împǎraţii francezi Pepin şi Carol cel Mare. Dionysius nu a dat naştere erei creştine, ci doar a calculat-o şi cum nu a posedat toate datele pe care le avem noi azi, a greşit cu cinci ani.Conform datelor stabilite de cercetǎtori, Isus s-a nǎscut în anul 749 de la fondarea Romei, adicǎ anul 5 înaintea erei noastre304, iar Irod a murit în primǎvara urmǎtoare, anul 4, deci a trǎit pe vremea naşterii305.

4. Încurcǎtura cu QuiriniusEvanghelistul Luca a avut un stil literar ales. Nu este de mirare cǎ necredinciosul Renan a clasat Evanghelia dupǎ Luca ca "cea mai frumoasǎ carte ce s-a scris vreodatǎ”. Pe lîngǎ frumuseţea descrierii faptelor, el cautǎ mereu sǎ dea cadrul istoric, spre a şti cînd s-au petrecut. El are multǎ preciziune306.El stabileşte cînd s-a întîmplat naşterea; cine a fost împǎrat la Roma cînd Ioan Botezatorul şi-a început activitatea, cine era dregǎtor în Iudea, în Galilea; cîţi ani a avut Domnul Isus cînd şi-a început misiunea.Totuşi, precizia lui fǎcutǎ în cap.2 v.2 cu privire la Quirinius a avut darul sǎ încurce pe mulţi. Documentele istorice romane, arǎtau un recensǎmînt fǎcut de Quirinius în anul 7 d.Cr. 307, datǎ ce nu se

adevǎrat, a fost coregent multǎ vreme înainte de a fi proclamat împǎrat). Nici papa Ioan şi nici împǎratul Iustinian nu l-au însǎrcinat pe Dionysius cu acest calendar.

301 Ba nu a greşit deloc: Dionysius a plecat la stabilirea datei de naştere a lui Isus conform Bibliei, a obţinut aceastǎ datǎ şi apoi a comparat cele douǎ calendare. Practic el a adǎugat perioada de 95 de ani a calculelor sale (tabela sa avea o periodicitate de 95 de ani, spre deosebire de calendarul alexandrian, utilizat în acea vreme, de 18 ani) la tabela alexandrinǎ a lui Cyril (cine a fost Cyril, vezi nota 741 cu povestea Hypathiei, aflatǎ la pagina 165). Pe Dionysius nu l-a interesat anul fondǎrii Romei, oricum nimeni nu-l folosea, atunci era anul 247 al lui Diocleţian. Abia cercetǎri recente au dovedit cǎ data calculǎrii anului 0 a fost greşitǎ, dovezile arheologice furnizând informaţii care au dus la recalcularea datei de naştere a lui Isus, care a fost deplasatǎ cu 5-7 ani înainte (adicǎ Isus s-ar fi nǎscut prin anii 7-5 î.d.C).

302 Sofism (adicǎ o demonstraţie convingǎtoare a unui neadevǎr). Faptul cǎ Dionysios a greşit sau nu, cǎ data înfiinţǎrii Romei a fost 754 sau 749 îen, n-are legǎturǎ cu sincronicitatea unor evenimente, ambele se deplaseazǎ în timp cu acelaşi numǎr de ani/luni/zile. Este ca povestea cu scara legatǎ de vaporul aflat pe o mare în timpul fluxului, atât de cunoscutǎ cercurilor de matematicǎ, logicǎ, fizicǎ, drumeţie etc.

303 Bede (sau Beda, ca. 672 sau 673 – 27.05.735), cǎlugǎr northumbrian. A scris Historia ecclesiastica gentis Anglorum (Istoria religiei poporului englez) în 731, unde a folosit pentru prima datǎ calendarul erei creştine.

304 Deci autorul spune cǎ Isus s-ar fi nǎscut în 5 îen.305 Mai avem o problemǎ cu Irod. Josephus Flavius, istoric evreu, care a documentat foarte bine viaţa lui Herod

cel Mare tace inexplicabil când e vorba de masacrul pruncilor, deşi un astfel de eveniment probabil cǎ ar fi rǎsculat complet evreii din regat.

306 O fi Luca cel mai precis, dar nu a fost scutit nici el de probleme. Una din cele mai mari este genealogia lui Isus (Luca 3:23-38) care diferǎ de cea din Matei 1:1-16 sau de cea din 1 Cronici 3:10-24. Se pare totuşi cǎ Luca este cel mai aproape de adevǎr (cele 40 de generaţii - atenţie, numǎr sacru la evrei - putând acoperi frumos cei 1000 de ani), deşi pretenţia la tron a lui Isus pe baza unei descendenţe din Nathan (1 Cronici 3:5), un fiu colateral cu infime şanse la tron. Oricum, Matei şi Luca sunt de acord în 4 puncte: David, Shealtiel, Zerubabbel şi Iosif, deşi genealogiile între ei sunt complet diferite. Diverse teorii au apǎrut în decursul vremii pentru a explica aceste contradicţii: ba cǎ Matthan şi Matthat au fost fraţi şi au împǎrţit aceeaşi nevastǎ (cu consecinţa cǎ Iacob a fost tatǎl natural al lui Iosif iar Heli cel legal), ba cǎ Luca descrie genealogia Mariei iar Matei pe cea a lui Iosif, ba Luca descrie afiliaţiunea biologicǎ iar Matei pe cea spiritualǎ (regalǎ) şi câte şi mai câte, dar nici un cleric nu a considerat vreodatǎ public ipoteza cǎ ambele sunt fabricate pentru a-i da legitimitate.Cititorul perspicace a observat imediat cǎ genealogia lui Isus prin Iosif n-are oricum nici o valoare, cǎci tatǎl lui este altul, cel ceresc. Deşi Matei 1:16, în cea mai veche versiune, susţine totuşi cǎ Iosif a fost tatǎl natural.

307 De fapt în anul 6 en, dar tot aia e.Reconcilierea lui Luca cu istoria a fost propusǎ sub forma unei a doua guvernǎri a lui Quirinius şi a unui al doilea recensǎmânt, mai devreme decât cel din 6 en. Dovezi indirecte despre a doua guvernare existǎ, dar sunt extrem de circumstanţiale. Ele se bazeazǎ pe situaţii similare în care au domnit 2 guvernatori: 1. Caligula a folosit 2 guvernatori în Africa, iar Vespasian în Palestina. 2. Dupǎ Sentius Saturninus (9 - 6 îen),

66

potrivea cu naşterea lui Isus. Aceastǎ discrepanţǎ a fǎcut pe mulţi sǎ-şi batǎ joc de relatarea lui Luca şi sǎ spunǎ cǎ nu e adevǎratǎ. Iar credincioşii se vedeau şi ei în încurcǎturǎ, cǎci din moment ce Irod a murit în anul 4 în.Cr., iar Quirinius a fost guvernator al Siriei în anul 7 d. Cr., cum s-a putut naşte Isus pe vremea lor? Între Irod şi Quirinius era un gol de vreo 11 ani. Dar şi aceastǎ enigmǎ a dezlegat-o arheologia.În anul 1828 s-a gǎsit la Roma o inscripţie care indica cǎ Quirinius a fost guvernator de douǎ ori308. Iar dupǎ primul rǎzboi mondial, Sir William Ramsay309 a descoperit un monument la Antiohia Pisidiei în Asia micǎ, care la fel arǎta cǎ Quirinius a fost de douǎ ori guvernator. Aceastǎ inscripţie pare a-l prezenta ca guvernator militar cu scopul de a conduce rǎzboiul Homanadensian, în timp ce guvernator civil era Sentius Saturninus (8-6 în.Cr.). În felul acesta se împacǎ şi afirmatia lui Tertulian, care spune cǎ recensǎmîntul a fost fǎcut pe vremea guvernatorului Saturninus310. De fapt, doctorul Luca precizeazǎ"întîia datǎ" spre a-l deosebi de al doilea recensǎmînt fǎcut tot de Quirinius la anul 7 d.Cr., cu ocazia celei de a doua guvernare a sa în Siria. Lucrurile s-au limpezit. Adevǎrul a ieşit la suprafaţǎ. Nu Luca a greşit, ci oamenii, fiindcǎ n-au cunoscut amǎnuntul acesta311.

urmat de Publius Quintilius Varus (6 - primǎvara 4 îen), nu se ştie cine a condus Siria între 4 - 1 îen. Oricum Tacit (Anale 3:48) nu pomeneşte nimic de o a doua guvernare a lui Quirinius.Pentru a fi corecţi cu Luca, trebuie spus cǎ el a folosit cuvântul grecesc ηγεμονευοντος, derivat din hegemon, care se referea pe atunci la diverse forme de guvernare. Este posibil ca Quirinius sǎ fi fǎcut carierǎ militarǎ în acea zonǎ şi sǎ fi fost remarcat ca atare, iar nu ca guvernator.

308 Inscripţia, cunoscutǎ sub numele de Lapis Tiburtinus, spune: "proconsul asiam provinciam opti… divi augusti iterum syriam et pho…". Deoarece lipseşte o bunǎ parte din ea, nu se ştie dacǎ el a avut 2 consulate în Siria ori câte unul în douǎ provincii diferite. Mai mult, incripţia fiind gǎsitǎ lângǎ vila lui Quintillus Varus (şi el guvernator în acea zonǎ), este posibil sǎ se refere la acesta. În orice caz, nu existǎ nici o dovadǎ care sǎ lege aceastǎ incripţie de Quirinius.Alte douǎ incripţii care comemoreazǎ un alt politician roman, spun cǎ acesta ar fi fost co-magistrat cu Quirinius într-un oraş lângǎ Galatia. Datarea este oarecum imposibilǎ, dar şansele sunt mari ca sǎ dateze din aceeaşi perioadǎ.O incripţie funerarǎ a unui soldat, pe nume Aemilius Secundus, care a fost soldat sub ordinele lui Quirinius când acesta era legat (ataşat militar) în Siria. Aceastǎ încripţie menţioneazǎ un recensǎmânt, dar se referǎ la doar 117 cetǎţeni din oraşul Apamea (adicǎ romani, nu evrei, care pe atunci nu erau cetǎţeni romani), şi care a avut loc înaintea campaniilor militare din nordul Siriei (6-4 îen).

309 Este vorba despre Sir William M. Ramsay, arheologul, nu Sir William Ramsay, chimistul. Cine a fost acest Ramsay - vezi nota 643 de la pagina 137.

310 Tertullian (vezi nota 595) a spus cǎ Saturninus, guvernatorul de atunci al Siriei, ar fi ordonat un recensǎmânt, dovedit a fi prin anii 8 îen (nota 295). Comparaţi cu nota 304.

311 Acuma cǎ ştim toate amǎnuntele, haide sǎ stǎm strâmb pentru a judeca drept.Avem o datǎ, Isus s-a nǎscut în anul 5 îen (nota 304).Mai avem moartea lui Irod în 4 îen.Ok.Avem recensǎmântul din vremea lui Saturninus, care trebuia sǎ se încheie cel târziu în 6 îen. Eroare!Luca spune întâia datǎ referindu-se probabil la recensǎmânt iar nu la guvernarea lui Quirinius (e vorba de topica frazei). Eroare!Chiar dacǎ ar fi existat un recensǎmânt în 7 îen, tot nu s-ar putea împǎca cu anul naşterii lui Isus. Eroare!Rugǎm autorul sǎ ne clarifice în aceastǎ privinţǎ.

67

I. PERIOADA BISERICII PRIMARECartea "Faptele Apostolilor"312 din Noul Testament cuprinde o perioadǎ de vreo 33 ani. Formarea bisericii la Rusalii e în anul 30, iar întemniţarea lui Pavel la Roma e între anii 61-63. Dintre numeroasele documente arheologice privitoare la aceastǎ perioadǎ, voi da doar cîteva mai importante.

1. Guvernatorul insulei CipruÎn Faptele Apostolilor 13:7-12 ni se descrie întîlnirea primilor misionari, Barnaba şi Saul, cu dregǎtorul insulei Sergius Paulus şi convertirea acestuia. O inscripţie gǎsitǎ la Soloi, în partea de nord a insulei, e datatǎ "pe vremea guvernǎrii lui Paulus." Unul din ofiţerii lui Claudius purta numele de Lucius Sergius Paulus. Bruce susţine cǎ acesta a fost numit mai tîrziu guvernator al Ciprului. De la aceastǎ întîlnire, Saul îşi ia numele de Pavel, dupǎ numele guvernatorului. Inscripţia dovedeste cǎ a existat un aşa guvernator, deci Luca a scris adevǎrul313.

2. Au existat politarhi la Tesalonic?În Faptele Apostolilor 17:6, Luca ne spune cum Iason şi alţi cîţiva fraţi au fost tîrîţi înaintea dregǎtorilor cetǎţii (politarchos în original). Cum termenul acesta nu a fost folosit în literatura greacǎ, multi nu au fost gata sǎ creada cǎ la Tesalonic judecǎtorii au fost numiţi politarhi. Puţinele excavaţii fǎcute la Salonic au scos la ivealǎ un numar de monumente cu inscripţii unde este folosit termenul "politarhi". Astǎzi arheologia cunoaşte 19 inscripţii de acestea. Acesta era un titlu ce se purta de magistraţii cetǎţilor de seamǎ din Macedonia. Din aceste inscripţii ştim cǎ la Tesalonic, în primul secol, au fost cinci politarhi, iar în secolul al doilea au fost şase politarhi. Titlul aceasta a dovedit încǎ o datǎpreciziunea textului scris de doctorul Luca.

3. S-au închinat atenienii "unui Dumnezeu necunoscut"?Se ştie cǎ atenienii au fost politeişti. Mulţi însǎ nu au vrut sǎ creadǎ cǎ ei ar fi avut şi un altar dedicat "Unui Dumnezeu necunoscut", aşa cum scrie în Faptele Apostolilor 17:23.Arheologia a descoperit aşa inscripţii la Atena, ba chiar şi la Pergam în Asia Micǎ. Pausanias314, care a trǎit în secolul al doilea şi a cutreierat Grecia, ne spune cǎ la Atena erau altare închinate unor dumnezei numiţi "necunoscuţi". La fel şi Filostratus315, vorbind de Atena, spune: "…unde chiar şi divinitǎţi necunoscute îşi au ridicate altare." Acestea îndreptǎţesc afirmaţia lui Luca.

4. A fost Galion cîrmuitor al Ahaiei?Descriind prigoana provocatǎ de iudei la Corint, Luca ne spune în cap.18:12-17 cǎ Pavel a fost dus înaintea scaunului de judecatǎ a lui Galion, cîrmuitorul Ahaiei, în greceşte "anthupatos".O inscripţie gǎsitǎ la Delfi, în Grecia centralǎ, ne redǎ o proclamaţie a împǎratului Claudius din anul 52 d.Cr. în care se menţioneazǎ cǎ Galion era proconsul al Ahaiei. Ea aratǎ cǎ el a fost însǎrcinat mai

312 Stilul şi formularea a fǎcut ca acest document sǎ fie considerat a fi fost scris de acelaşi Luca evanghelistul.313 Dar poate cǎ Paulus din inscripţie era chiar Saul, adicǎ Sf. Pavel.314 Pausanias, geograf din secolul al II-lea a fost un exemplu extraordinar de francheţe în descrieriile sale. De

exemplu, el recunoştea sincer ce ştie dar mai ales ce nu ştie. Chiar şi citatele din memorie sau din auzite (de la alţi cǎlǎtori) sunt trecute ca atare. Pausanias era deosebit de interesat în mitologia locului, notând zeii, legendele şi chiar superstiţiile. "Dumnezei necunoscuţi" a fost un astfel de exemplu.

315 Iarǎsi un model de demonstraţie aberantǎ. Lǎsând la o parte efectul stilistic, faptul cǎ Filostratus îi denumeşte divinitǎţi necunoscute nu înseamnǎ cǎ şi erau necunoscuţi celor care se închinau lor.Multǎ vreme zeitǎţile egiptene au fost şi ele doar nişte zei necunoscuţi pentru cǎ nimeni nu putea citi ce scria pe templele lor.Iar Columb, celebrul navigator, pentru cǎ nu a înţeles religia şi zeii amerindienilor, a declarat cǎ aceştia pur şi simplu nu au zei (adicǎ ar fi atei), deci numai buni de convertit la catolicism.

68

înainte în aceastǎ slujbǎ, probabil în anul 51. Galion a fost fratele filozofului Seneca. Amîndoi, împreunǎ cu familiile lor au pierit din ordinul lui Nerone316.

5. Cum arǎtau cǎrţile de vrǎjitorie de la Efes?În urma activitǎţii misionare a lui Pavel la Efes, o mare mulţime s-a convertit şi a crezut în Cristos. Între aceştia au fost unii, care mai înainte au fǎcut vrǎjitorii, iar acum, spune Luca, "şi-au adus cǎrţile şi le-au ars" (Faptele Apostolilor 19:19). Acestea erau un fel de cǎrţi cu formule magice, foarte preţioase pentru efeseni. Oricine doreşte sǎ vadǎ cum arǎtau aceste cǎrţi de vrǎjitorie, le poate vedea în Muzeul Britanic din Londra sau în Muzeul Luvru din Paris, unde sunt o seamǎ de exemplare. Azi, aceste cǎrţi de vrǎjitorie mǎrturisesc cǎ Biblia este adevǎratǎ. La fel, ruinele teatrului şi ale templului Dianei din Efes ne spun cǎ Luca a scris adevǎrul317.

6. "Intrarea strǎinilor opritǎ"Cînd s-a petrecut arestarea apostolului Pavel la Ierusalim, printre alte acuze a fost şi aceea cǎ "a vîrît şi pe nişte greci în templu şi a spurcat acest locaş sfînt".Iar Luca explicǎ: "În adevǎr, vǎzuserǎ mai înainte pe Trofim efeseanul, împreunǎ cu el în cetate, şi credeau cǎ Pavel îl bǎgase în templu" (Faptele Apostolilor 21:28.29).La templu erau tǎbliţe care arǎtau cǎ intrarea strǎinilor este interzisǎ în templu. În 1871, Clermont Ganneau318 a gǎsit o inscripţie din acestea în greceşte.Ea conţine şapte rînduri scrise cu litere mari şi desigur a fost aşezatǎ la loc vizibil lîngǎ intrarea în Templu, spre a înştiinţa pe neamuri sǎ nu intre în locul rezervat numai iudeilor. Inscripţia se aflǎ în muzeul din Istambul. Ea spune:"Nimeni dintre neamuri nu poate intra în împrejmuirea templului. Oricine este prins este singur rǎspunzǎtor de moartea care va urma.319"

316 Lucius Annaeus Seneca (simplu Seneca, sau Seneca cel Tânǎr, pentru cǎ era fiul altui Seneca) a trǎit între

ca. 4 îen şi 65 en. Seneca s-a nǎscut în Spania (Córdova) ca al doilea fiu al lui Marcus (Lucius) Annaeus Seneca (Seneca cel Bǎtrân). Fratele mai mare, Gallio, a fost proconsul la Achaia (în care calitate l-a întâlnit pe Sf. Pavel în ca. 52 en). Acest Seneca a fost şi unchiul poetului Lucian, prin fratele sǎu mai tânǎr, Annaeus Mela.Ca un fapt trist, Seneca a fost un ghimpe în coasta multor împǎraţi romani. În preajma anului 37 en, Seneca a fost aproape omorât în urma unui conflict cu Caligula, viaţa fiindu-i cruţatǎ doar pentru cǎ acesta din urmǎ a crezut cǎ oricum va muri în curând. În 41 en, Messalina, soţia lui Claudius, l-a convins sǎ-l exileze în Corsica, pretextând un adulter cu Julia Livilla. În 49 en, noua soţie a lui Claudius, Agrippina l-a rechemat pe Seneca la Roma pentru a-l învǎţa carte pe fiul sǎu, viitorul împǎrat Nero. Domnind din 54 en, Nero a domnit înţelept primii ani (pânǎ când celǎlalt tutore, prefectul pretorian Sextus Afranius Burrus, a murit în 62 en), apoi a devenit un tiran. În 65 en, Seneca a fost acuzat de implicare în conspiraţia Pisonianǎ (cu scopul de a-l omorî pe Nero). Fǎrǎ nici un proces, Seneca a fost ordonat de Nero sǎ se sinucidǎ. Soţia sa, Popeia Paulina, a fost însǎ împiedicatǎ sǎ se sinucidǎ, de cǎtre acelaşi Nero. Informaţii din Analele lui Tacit, capitolele 60-64.

317 Strict logic, de vreme ce cǎrţile de la Efes au fost arse, ele nu se pot gǎsi în muzeele lumii.La urma urmei, n-are nici o importanţǎ dacǎ au existat sau nu astfel de cǎrţi (sigur cǎ au existat), ci ce importanţǎ are acest lucru: evreii, deşi biblia lor se bazeazǎ pe multǎ informaţie egipteanǎ, au considerat întotdeauna Egiptul un loc al pierzaniei (poate pentru cǎ deschiderea lor cǎtre ştiinţǎ împiedica omul de rând sǎ creadǎ prosteşte în bazaconiile preoţilor), lucru preluat mai târziu şi de cǎtre bisericǎ.

318 Charles Simon Clermont-Ganneau (19.2.1846–15.2.1923) este cel mai recunoscut pentru reconstruirea în 1870 a stelei moabite (stela lui Mesha - vezi nota 166 de la pagina 35). Cavaler al Legiunii de onoare din 1875. Tot el a arǎtat prima datǎ cǎ multe texte evreieşti, oferite de cǎtre un faimos anticar pe nume M.W. Shapira, în 1883 erau nişte falsuri.

319 Este absolut de necrezut cǎ evreii, care nu erau cetǎţeni romani, aveau puterea şi dreptul de a omorî alţi oameni într-un imperiu care, conform aceloraşi Fapte ale apostolilor, avea grijǎ de cetǎţenii sǎi (deşi Noul testament ne oferǎ ambele situaţii), dar mai avem situaţia asta în Estera. Nu trebuie uitat cǎ grecii erau în acea perioadǎ cetǎţeni romani (greaca era chiar limba nobililor la Roma), iar evreii încǎ nu.Este probabil vorba de un alt obicei, profund religios, şi anume, împǎrţirea pe categorii a restricţiilor de acces în templu (similarǎ accesului cu cartelǎ la Pentagon): cea mai sacrǎ zonǎ, Kodesh Hakodashim, situatǎ în

69

Altǎ tǎbliţǎ fragmentatǎ a fost gǎsitǎ în 1935, în cursul excavaţiilor conduse de Departamentul de Antichitǎţi al Palestinei, în nişte moloz lîngǎ poarta Sf. Ştefan320.

7. Erast, vistiernicul de la CorintÎn Romani 16:23 apostolul Pavel scrie salutǎri fraţilor din Roma din partea lui Erast, vistiernicul cetǎţii. Iar în Faptele Apostolilor 19:22, Luca ne spune cǎ Erast a fost unul din ajutoarele lui Pavel în lucrarea misionarǎ.Unii necredincioşi au spus cǎ nu se poate sǎ fie adevǎratǎ afirmaţia lui Pavel cu privire la Erast. Cum un creştin sǎ fi fost vistiernicul cetǎţii Corint?Dar pricina necredinţei a fost înlǎturatǎ. În cursul sǎpǎturilor fǎcute la Corint în anul 1929, de cǎtre prof. T.L. Shear s-a descoperit o piatrǎ de marmorǎ din pavajul în apropiere de teatru cu inscripţia: "ERASTVS PRO: AED: S: P: STRAVIT", ceea ce înseamnǎ "Erast, procurator şi şef edilitar a aşezat acest avaj pe spesele sale". F. F. Bruce spune: "Evidenţa indicǎ cǎ acest pavaj a existat în sec. I A.D. şi este mai mult decît probabil cǎ donatorul este Erast, prietenul lui Pavel, menţionat în epistola cǎtre Romani."Chestiunea dacǎ cuvîntul grecesc "oikonomos" folosit de Luca tradus "vistiernicul", corespunde cu latinescul "aedile" din inscripţie, a fost limpezitǎ de funcţia ce o aveau aceste persoane. Cei ce purtau titlul acesta, fie greci, fie romani, aveau sarcina afacerilor financiare ale cetǎţii. Chiar şi din epistola luiPavel cǎtre Corinteni321 se poate înţelege cǎ Erast era din sînul bisericii. În cap.2:26, el spune: "Printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales," nu mulţi, dar totuşi aveau cîţiva şi unul era Erast.E Biblia adevǎratǎ? Arheologia, aceastǎ ramurǎ a ştiinţei, ne spune cǎ da, e adevǎratǎ. Sunt mii de documente care mǎrturisesc lucrul acesta. Eu am dat doar cîteva din ele în acest studiu. Închei mǎrturia arheologiei cu cuvintele poetului:"Pentru cine vrea sǎ creadǎ,Am o mie de dovezi;Dar nu mai am nici una,Cînd tu nu mai vrei sǎ crezi."322

partea centralǎ a templului, putea fi accesatǎ doar o singurǎ datǎ pe an (de Yom Kippur) şi numai de cǎtre Marele preot; Kohanim, a doua zonǎ, putea fi accesatǎ doar de preoţi şi familiile lor; alte zone, şi mai îndepǎrtate, erau accesibile doar leviţilor; alte zone, şi mai îndepǎrtate erau permise doar bǎrbaţilor evrei; în sfârşit, ultimele curţi puteau fi accesate chiar şi de neevrei.Ţinând cont cǎ triburile evreieşti, cum ar fi leviţii, se mai numeau neamuri, explicaţia este absolut simplǎ şi desigur complet diferitǎ de cea furnizatǎ mai sus.

320 Poarta Sf. Ştefan, denumitǎ şi: Poarta leilor (Sha'ar Ha'ariot), Poarta lui Jehoshafat, Poarta Sf. Maria (Bab Sitt Miriam) sau Poarta triburilor, a fost construitǎ abia în 1538-1539.

321 Este vorba totuşi de Epistola cǎtre romani. Mai existǎ un Erast, acesta era însǎ însoţitorul lui Timotei şi n-avea nici o treabǎ cu Corintul, deşi a rǎmas acolo. Nu rezultǎ de nicǎieri cǎ Erast fǎcea parte din Bisericǎ.În canonul ortodox, nici o scrisoare cǎtre corinteni nu are peste 17 versete în capitolul 2.

322 QED.

70

III. MǍRTURIA FIZICIIAcum vom pǎrǎsi dǎrîmǎturile, templele, vom lǎsa la o parte tǎbliţele, inscripţiile de pe monumente, sulurile, cilindrii, papirusurile şi vom trece în alt domeniu.Voi cere unei alte ramuri a ştiinţei sǎ vinǎ sǎ ne rǎspundǎ la întrebarea noastrǎ: E Biblia adevǎratǎ? Am luat o ramurǎ a ştiinţei care e foarte dezvoltatǎ astǎzi: FIZICA.În fizicǎ nu e vorba de bîjbîialǎ, caci azi se lucreazǎ cu aparate de mare precizie, care verificǎsusţinerile ei. BIBLIA de altfel nu are pretenţie cǎ ar fi un tratat de ştiinţǎ. Ea nu a fost scrisǎ de savanţi, ci de oameni simpli323: unul cioban, alţii pescari, unul culegǎtor de smochine, altul paharnic, altul fǎcǎtor de corturi.Şi ţin sǎ menţionez cǎ nici eu nu sunt om de ştiinţǎ, ci doar un umil vestitor al Evangheliei324.Eu însǎ voi lua spusele unor savanţi sau a unor bǎrbaţi competenţi în ale fizicii şi vi le voi prezenta. Ţin sǎ precizez cǎ, cu cît autorii Sfintelor Scripturi nu au fost savanţi şi nici ştiinţa din vremea lor nu era de acord cu spusele lor, cu atît mai mult strǎluceşte adevǎrul dat pe paginile Bibliei despre care savanţii deazi vin şi spun: DA, e adevǎratǎ.Iau doar vreo trei sîmburi de adevǎr de pe paginile Bibliei. Sunt mai multe destǎinuiri de adevǎruri ştiinţifice, dar eu mǎ mǎrginesc la atît acum.Unii necredincioşi afirmǎ cǎ Biblia se bate cap în cap cu ştiinţa. Dar nu e adevǎrat325. Ei spun aşa din cauzǎ cǎ n-au cercetat-o. Şi lor li se potrivesc cuvintele Domnului Isus: "Vǎ rǎtǎciţi! Pentru cǎ nu cunoşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu...” (Matei 22:29).

1. Legea atracţiei universaleUn sîmbure de ştiinţǎ e afirmat în epistola apostolului Pavel cǎtre coloseni cap.1:17. Aici spune aşa: "EL (CRISTOS) este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin EL....” Deci, toate lucrurile, UNIVERSUL întreg, se ţine prin CRISTOS. Ce zice ştiinţa în privinţa aceasta? Recunoaşte ea vreo lege care sǎ confirme aşa ceva? Ea vine şi spune printr-un mare savant, Newton, care a trǎit între anii 1642-1727, cǎ existǎ în Universul acesta o lege, pe care el a numit-o "legea atracţiei universale".Datoritǎ acestei legi, lucrurile sunt aşa cum sunt, în lumea atomilor şi în lumea astrelor. Pǎmîntul întreg, ba chiar lumile între ele, stele, sori, planete, nebuloase, toţi aştrii, sunt legaţi laolaltǎ cu aceastǎ lege. O dovadǎ clarǎ e pǎmîntul nostru, care se învîrteşte în jurul soarelui şi nici nu se apropie, nici nu se depǎrteazǎ de minunatul izvor al luminii şi al cǎldurii.Dacǎ ne-am apropia, am da buzna peste soare, ne-am pîrjoli, iar dacǎ ne-am depǎrta, am îngheţa cu toţii. Deci, toate sunt ţinute pe traiectoriile lor.Biblia spune cǎ "toate se ţin prin El", prin CRISTOS, sau cum spune în altǎ parte ca "ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui" (Evrei 1:3).Nu e nici o contrazicere între ce zice Biblia şi ce spune fizica326. Existǎ o forţǎ, care le ţine pe toate; cǎtu o numeşti lege, iar Biblia spune cǎ e Cuvîntul puterii Lui, deosebirea este doar de termeni, nu de faptul în sine, recunoscut şi de o parte şi de altǎ parte.

323 Moise însǎ n-a fost un om simplu, ci unul care a învǎţat toatǎ ştiinţa Egiptului (cea mai avansatǎ ştiinţǎ din

vremea lui, ca. 1500 îen - cǎci cea sumerianǎ se cam risipise la acea datǎ). Presupunând cǎ el a scris Cǎrţile ce-i sunt atribuite (lucru complet fals), ar fi trebuit sǎ ştie ceva mai mult decât un pǎstor sau un fǎcǎtor de corturi. Geneza, de altfel tot Pentateuchul, a fost ridicatǎ la rang de cuvânt al lui Dumnezeu abia în 397 îen, la Ierusalim, de cǎtre marele preot Ezra. Toţi ceilalţi autori de texte biblice au fost şi ei, la rândul lor, preoţi -mǎcar pentru cǎ aveau nevoie de "darul scrisului", care nu era predat obligatoriu în clasele I-XII de învǎţǎmânt de stat gratuit şi obligatoriu. Ştim din evenaghelii cǎ oamenii de rând nici mǎcar sǎ se roage nuştiau, aşa cǎ tot Isus i-a învǎţat.

324 Nemţii (americanii au moştenit aceeaşi tradiţie) au un obicei extrem de bun: ei nu se bagǎ acolo unde nu se pricep, lasǎ acest lucru pe seama profesioniştilor. Pentru cǎ, nimeni nu poate fi atât de bun în toate domeniile, simultan.

325 Ba da. Vezi nota 1 de la pagina 3 şi pe toate celelalte de la capitolele care trateazǎ ştiinţa.

71

Da, existǎ o aşa forţǎ. Newton a arǎtat aceastǎ lege, descoperitǎ de el, într-o carte numitǎ: "Principiile matematice ale filozofiei naturale" editatǎ prin 1687.Cît de mare e aceastǎ forţǎ de atracţie! S-a calculat cǎ pentru a ţine pǎmîntul legat de soare, fǎrǎ forţa de atracţie, ar fi necesare funii atît de groase, încît fiecare sǎ poatǎ suporta greutatea de o mie kg şi ar trebui ca aceste funii sǎ fie atît de dese de jur împrejurul pǎmîntului încît nici mǎcar un şoarece sǎ nu-şipoatǎ face loc printre ele. Şi totuşi, fǎrǎ nici o funie din acestea, pǎmîntul e legat de soare.Cel ce le-a fǎcut, le ţine cu forţa Sa şi ele îşi urmeazǎ cursul lor. "Ridicaţi-vǎ ochii în sus şi priviţi! Cine a fǎcut aceste lucruri? Cine a fǎcut sǎ meargǎ dupǎ numǎr, în şir, oştirea lor? El le cheamǎ pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tǎria Lui, cǎ una nu lipseşte..." (Isaia 40:26)327.Dacǎ n-ar fi aceastǎ forţǎ, toate corpurile cereşti n-ar mai avea orbite, ar fi în stare de haos. Chiar pǎmîntul n-ar mai avea ziua şi noaptea, n-ar mai avea anotimpuri, n-ar fi mişcarea în jurul soarelui şi prin urmare n-ar mai fi viaţǎ328. Ce puţin cugetǎm noi însǎ la toate acestea!

2. Greutatea aeruluiUn alt sîmbure de adevǎr ştiinţific, pe care-l avem pe paginile Bibliei, îl gǎsiţi în cartea lui Iov 28:25, unde spune: "A rînduit greutatea vîntului". Aici se afirmǎ cǎ vîntul, aerul, are greutate329. Multǎ vreme unii oameni au rîs de versetul acesta.Cum, ziceau ei, aerul, vîntul are greutate? Auzi ce spune Biblia? Şi erau oamenii învǎţaţi ai vremii lor, cǎci cei simpli nu se împiedecau de aşa ceva. Chiar dacǎ nu înţelegeau, ei credeau cǎ Dumnezeu ştie mai mult decît ei, pe cînd cei cu pregǎtire, gǎseau pricinǎ de poticnire. Ei nu simţeau greutatea aerului şi nu puteau pricepe cum afirmaţia aceasta a Bibliei sǎ fie adevǎratǎ.Au trebuit sǎ treacǎ multe secole, pînǎ ce Toricelli în anul 1643 a constatat cǎ da, aerul are greutate şi a dovedit pe cale experimentalǎ, cǎ atmosfera are presiune (1,033 kgf/cm2).E adevǎrat cǎ noi nu ne dǎm seama de greutatea aerului. Asupra noastrǎ apasǎ cîteva mii de kg. Simţim careva aceastǎ greutate? Nu, desigur niciunul şi totuşi ea existǎ. Fizica dovedeşte cǎ existǎ. Aparate de precizie pot oricînd demonstra greutatea aerului.Iov a trǎit în perioada patriarhalǎ, pe la anul 2000 în.Cr., iar Toricelli constata presiunea aerului în anul 1643, deci au trebuit sǎ treacǎ mai bine de trei mii şase sute de ani, de la afirmarea adevǎrului în Biblie, ca ştiinţa sǎ vinǎ sǎ confirme cǎ vîntul, aerul are greutate, cǎ Biblia este adevǎratǎ330.De unde ştia Iov sǎ scrie acest adevǎr? El n-a avut coloana de mercur folositǎ de Toricelli şi nici oamenii învǎţaţi din vremea lui nu aveau idee de greutatea aerului. De unde a ştiut el acest adevǎr? Din inspiraţie divinǎ. Nimeni n-a crezut aşa ceva şi nici nu putea sǎ conceapǎ aşa ceva, au rîs de el, l-au tǎgǎduit, dar adevǎrul a ajuns sǎ fie confirmat.Dacǎ Biblia nu e carte inspiratǎ de Dumnezeu, de unde a prins Iov aceastǎ descoperire? Cu ce puteţi explica aceastǎ afirmaţie a lui? Nu existǎ alta decît cǎ Iov, fiind inspirat, scrie acest adevǎr. "Cǎci toatǎScriptura este insuflatǎ de Dumnezeu", aşa spune apostolul Pavel lui Timotei (2 Timotei 3:16) şi bine

326 Newton a fost un savant extrem de religios. De ce nu a denumit legea sa, legea lui Isus sau similare? Pentru

cǎ a înţeles cǎ la altceva se referǎ cele 2 pasaje biblice, ambele spuse de un om care nici mǎcar nu l-a vǎzut sau ascultat pe Isus.

327 Chiar aşa, cine le-a fǎcut? Suntem siguri oare cǎ Dumnezeu (Yahwe-Elohim-Adonai) le-a fǎcut sau poate zeul strǎbun Ptah ale egiptenilor, poate chiar Tammuz...

328 Gravitaţia nu explicǎ ziua şi noaptea iar lipsa anotimpurilor nu încurcǎ cu nimic viaţa la Ecuator, ba chiar dimpotrivǎ.

329 Nu aerul, ci vântul. La urma urmei, şi vorbele pot avea greutate, nu-i aşa?330 La acest lucru a contribuit din plin biserica (pe atunci catolicǎ), care a interzis ştiinţa şi a aruncat Europa într-o

mare întunecatǎ de ignoranţǎ care a durat aproape 1000 de ani (Renaşterea a reprezentat rǎbufnirea ştiinţei de sub talpa bisericii). Dacǎ ştiinţa dovedeşte cǎ Biblia este adevǎratǎ, de ce a trebuit sǎ fie suprimatǎ?Oricum, cu mai bine de 1000 de ani înainte de Iov, în China, departe de absolutismul religios iudeo-creştin, oamenii au descoperit acelaşi lucru, prin inventarea a diverse mecanisme de zbor.

72

era dacǎ oamenii credeau mǎrturia ei de la început, puteau cǎuta sǎ verifice şi desigur nu trebuiau sǎtreacǎ atîtea mii de ani pînǎ la confirmare.

3. Totul din atomiUn alt text care e de foarte mare importanţǎ în ceea ce priveşte fizica şi care se confirmǎ azi în totul adevǎrat, îl gǎsiţi în epistola cǎtre evrei 11:3 "Prin credinţǎ pricepem cǎ lumea a fost fǎcutǎ prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa cǎ tot ce se vede, n-a fost fǎcut din lucruri care se vǎd331..."Deci tot ce se vede pe pǎmînt, în apǎ, în aer, în marele cosmos, totul a fost fǎcut din lucruri care nu se vǎd. Ce are de zis fizica în privinţa aceasta?Eu vǎ dau un mic extras dintr-o conferinţǎ a profesorului universitar I.Gh. Popescu, ţinutǎ în sala Dales din Bucureşti la 5 febr.1951. El spunea aşa:„...Ştiinţa ne învaţǎ cǎ toate obiectele şi substanţele de pe pǎmînt, chiar pǎmîntul însuşi, soarele, luna şi tot ce existǎ în lume, sunt forme şi înfǎţişǎri diferite ale aceleeaşi materii. Ele sunt alcǎtuite toate din corpuşoare foarte mici, care nu se pot observa încǎ şi care poartǎ numele de atomi.""Ca sǎ înţelegem mai bine cum aratǎ atomul de hidrogen, sǎ presupunem cǎ el s-ar mǎri de un milion de milioane de ori. Dacǎ şi noi am creşte de un milion de milioane de ori, am fi atît de mari, încît pǎmîntul întreg, ar fi cît un bob de mazǎre în palma noastrǎ. Diametrul atomului astfel mǎrit, ar fi abia de o sutǎ de metri, electronul ar arǎta ca o sferǎ cu raza de 36 cm, care ar alerga repede rostogolindu-se pe un drum în formǎ de cerc puţin alungit, cu o raza de 50 m. În centrul acestui cerc alungit, se aflǎnucleul, protonul pe care trebuie sǎ-l cǎutam cu foarte mare atenţie, cǎci el este mic, cam cît un bob de mei...".Aşa spune fizica: Universul e construit din atomi332. Scriitorul epistolei cǎtre evrei, spune cǎ tot ce se vede, n-a fost fǎcut din lucruri, care se vǎd. Deci, fizica nu contrazice adevǎrul acesta, din contra, spune cǎ totul e fǎcut din corpuşoare mici nevǎzute, numite atomi.O altǎ mǎrturie, pe care o dau, e a ing.fizician Th. Tauth. În articolul "În pragul necunoscutului" apǎrut în revista "Ştiinţǎ şi Tehnicǎ" nr.1/1966 spune:"Microscoape ionice cu mǎriri de cîteva milioane de ori l-au ajutat sǎ vadǎ atomul". Vǎ rog observaţi deosebirea: în 1951, atomul era încǎ nevǎzut, iar în 1966 datoritǎ progresului mare al ştiinţei, a ajuns sǎfie vǎzut333. Şi el continua:..."Acceleratoare de particule, adevǎrate uzini gigantice, i-au permis sǎ pǎtrundǎ şi mai adînc în tainele materiei, el a reuşit sǎ cunoascǎ structura atomului şi cea a nucleelor atomice, sǎ descopere "cǎrǎmizile" din care este ridicat edificiul grandios al lumii materiale, particulele elementare...".„...Cele douǎ lumi, Macrocosmosul şi Microcosmosul se întrepǎtrund. Ele nu sunt altceva decît douǎextreme de scarǎ ale Universului material guvernat de aceleaşi legi".Deci lumea întreagǎ este construitǎ din aceleaşi "cǎrǎmizi" nevǎzute, atomii. Iar Biblia susţine cǎ tot ce se vede, n-a fost fǎcut din lucruri care se vǎd. Microscoapele acestea uriaşe, ionice, au ajuns sǎconfirme adevǎrul Biblic. Versetul rǎmîne în picioare. Totul este fǎcut din atomi.

331 Aerul este un alt exemplu de lucru care nu se vede. Bacteriile sunt iarǎsi greu de vǎzut cu ochiul liber. Iar

gândurile nu pot fi vǎzute nici ele cu ochiul liber.332 Da, ştiinţa considerǎ cǎ materia este formatǎ din atomi, la rândul lor formaţi din particule subatomice

(electroni, neutroni, protoni - eventual se merge şi mai departe, la quarkuri).Primii oameni despre care existǎ informaţii cǎ ar fi considerat lumea materialǎ ca fiind formatǎ din atomi sunt filozofii greci Leukippos (Λεύκιππος) şi Democritus (Δημόκριτος), care au trǎit ambii în sec. V îen, deci cu peste 500 de ani înaintea lui Pavel.Pavel însǎ nu s-a referit strict la acest aspect al materiei, pentru cǎ ideea generalǎ a scrisorii este direcţionatǎ în sens filozofico-teologic, al lumii spirituale, care nu este alcǎtuitǎ din atomi.De altfel, existǎ lume materialǎ care nu este alcǎtuitǎ din atomi, deşi tot invizibile şi ele, este vorba în principal despre undele electromagnetice.Dar, reamintim, aceasta este informaţie scoasǎ din context.

333 Excelent. Dacǎ atomii sunt vǎzuţi, înseamnǎ cǎ nu la ei s-a referit Pavel.

73

IV. MǍRTURIA ASTRONOMIEIAcum vom cǎuta sǎ confruntam spusele Bibliei, a Cǎrţii scrise, cu spusele Bibliei nescrise. Existǎ şi o Biblie nescrisǎ, pe care, dacǎ vrem, o putem citi, mai bine zis o putem buchisi. Alţii o pot citi mai bine, de aceea îi vom chema pe ei în ajutor. Vrem sǎ ştim dacǎ Biblia nescrisǎ contrazice sau confirmǎ Biblia scrisǎ.Biblia scrisǎ este Sfînta Scripturǎ, cea nescrisǎ este Universul mare al lui Dumnezeu. Psalmul 19 începe cu cuvintele: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu", deci au un grai pentru noi. "Întinderea lor vesteşte lucrarea mîinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dǎ de ştire alteia despre El. Şiaceasta fǎrǎ vorbe, fǎrǎ cuvinte al cǎror sunet sǎ fie auzit: dar rǎsunetul lor strǎbate tot pǎmîntul şi glasul lor merge pînǎ la marginile lumii."Cu ajutorul astronomiei, vom cǎuta sǎ vedem dacǎ Biblia este adevǎratǎ, dacǎ rǎmîne în picioare în faţa astronomiei sau se prǎbuşeşte. De altfel, noi nu vrem sǎ ascultǎm de o carte ce nu conţine adevǎr. Şi nu cred cǎ e cineva pe pǎmînt, care în mod conştient sǎ-şi dea seama cǎ o carte este mincinoasǎ şi totuşi sǎo asculte, sǎ o urmeze334. Ar însemna sǎ se înşele pe el însuşi.

1. A fost soarele creat în ziua a patra?În primul capitol al Bibliei, Geneza 1:1 ni se spune: "La început Dumnezeu a creat cerurile şi pǎmîntul" sau cum spune în textul original ebraic: "Beresit bara Elohim et ha-samaim iert ha-aret." Evrei spun cǎfraza aceasta este formatǎ din 7 cuvinte şi de 7 x 4 = 28 sunt literele ei. Pentru ei, cifra 7 însemna ceva desǎvîrşit, deci însemneazǎ cǎ adevǎrul desǎvîrşit este aşezat în primul verset al Bibliei.Dar unii vin şi spun: "Cum poate fi Biblia adevǎratǎ cînd ea spune cǎ Dumnezeu a creat lumina în prima zi, iar soarele abia în ziua a patra? Nu vedeţi cǎ nu se potrivesc lucrurile? Cum a putut sǎ fie luminǎ fǎrǎ soare?De altfel, obiecţia aceasta o ridicǎ de obicei cei mai inculţi, cei mai fǎrǎ pregǎtire, cǎci cei cu pregǎtire şcolarǎ ştiu cǎ soarele nu este singurul izvor de luminǎ. Sunt încǎ atîtea surse de luminǎ în universul acesta, încît sunt nenumǎrate335.Dar totuşi rǎmînem puţin la obiecţia aceasta. Domnul Isus a spus celor din vremea Lui nişte cuvinte, care sunt valabile şi pentru cei de azi: "Oare nu vǎ rǎtǎciţi din pricinǎ cǎ nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?" (Marcu 12:24).Cei ce ridicǎ obiecţia aceasta au trecut peste primul verset fǎrǎ sǎ-l citeascǎ.În primul verset al Bibliei se spune clar: "La început Dumnezeu a creat cerurile şi pǎmîntul." În capitolul 1 în textul original, sunt folosite douǎ verbe, care în româneşte sunt traduse "a fǎcut". În original, verbul "bara", a crea, este folosit numai de trei ori: versetele 1:21, 27, şi are sensul creatio ex

334 În perioada inchiziţiei nu prea aveai de ales.

Libertatea aceasta pe care o invocǎ atât de perfid autorul (în sensul cǎ cine este liber sǎ aleagǎ va alege în cele din urmǎ tot Biblia, pentru cǎ, nu-i aşa, este adevǎratǎ) o are omul de rând abia datoritǎ Renaşterii, lui Napoleon şi curentului iluminist, fenomene ce au restrâns drastic competenţa bisericii, în special în chestiuni laice, care nu ţineau de religie.De remarcat este şi faptul cǎ pǎrinţii bisericii au apreciat libertatea religioasǎ doar atunci când biserica lor era "oprimatǎ" (a se citi nu numai persecutatǎ, ci chiar şi atunci când nu era singura în imperiu - acei 10 ani înainte de Constantin cel Mare) şi niciodatǎ dupǎ.

335 Autorul are doar parţial dreptate. Este adevǎrat cǎ existǎ şi alte surse de luminǎ în afara soarelui, acestea sunt stelele, mai nou lǎmpile cu gaz, becurile electrice etc. Cine a stat mǎcar o noapte la munte sau la ţarǎ, acolo unde lumini artificiale nu existǎ şi a prins o noapte seninǎ fǎrǎ lunǎ, a fost martor la douǎ fenomene interesante: 1. foarte multe stele sunt vizibile cu ochiul liber (din cauza lipsei luminii artificiale, cea care le acoperǎ) şi 2. noaptea este atât de neagrǎ încât abia vezi pe unde calci.Cine a dat lumina naturalǎ, cǎci stelele, deşi multe, nu pot furniza atâta luminǎ încât sǎ vezi ceva în jur?Cu excepţia aurorelor borale, necunoscute autorilor bibliei, care sunt datorate şi ele, indirect, Soarelui, o sursǎ naturalǎ de luminǎ care sǎ genereze suficient de multǎ luminǎ nu prea existǎ...Autorul sǎ ne dea un exemplu, din acele nenumǎrate...

74

nihilo, creat din nimic. Al doilea verb e "asah" are sensul a face, a face sǎ aparǎ. Deci, soarele a fost creat în versetul 1, iar în ziua a patra a fost fǎcut sǎ aparǎ, sǎ fie vǎzut de pe pǎmînt336.Creaţiunea propriu-zisǎ este istorisitǎ în versetul întîi. De la versetul 2 în jos, nu mai e descrisǎcreaţiunea universului, ci doar pregǎtirea pǎmîntului nostru pentru viaţa care avea sǎ urmeze.În versetul 2 ni se spune cǎ "pǎmîntul era pustiu şi gol", în original "tohu va bohu", adica fǎrǎ formǎ, în stare de haos. Din starea aceasta de haos a globului nostru, Dumnezeu în cele şase zile a fǎcut lumea noastrǎ. Deci, globul pǎmîntesc nu a fost creat în cele şase zile, ci creaţia lui a fost înainte, "la început"; în cele şase zile a fost adaptat pentru viaţǎ şi a primit viaţǎ. Aceasta ne spune Biblia.În prima zi, Dumnezeu a zis: "Sǎ fie luminǎ.". Şi a fost luminǎ. Biblia nu precizeazǎ de unde a venit aceastǎ luminǎ. Iar la sfîrşitul ei, Biblia face încǎ o afirmaţie spunînd cǎ în Noul Ierusalim nu mai este trebuinţǎ de soare sau de vreo altǎ luminǎ, cǎci luminatorul ei este Mielul337. În alte cuvinte, Biblia începe cu o luminǎ fǎrǎ soare şi sfîrşeşte cu o luminǎ fǎrǎ soare.Totuşi pentru cei ce gǎsesc pricini de poticnire în Biblie, precizez cǎ creaţiunea e descrisǎ în versetul 1: "La început Dumnezeu a creat cerurile şi pǎmîntul." Cum în starea de haos din pricina multelor convulsii, unii susţin cǎ din pricina aruncǎrii Satanei pe pǎmînt338, pǎmîntul era înconjurat de gaze, de aburi, de ceaţǎ, Dumnezeu a poruncit sǎ fie luminǎ şi s-a fǎcut luminǎ. Izvoarele luminii sunt multe şi sǎ nu uitǎm cǎ Dumnezeu însuşi este lumina, de care nu te poţi apropia339.Unii vin şi obiecteaza altceva. "Bine, zic ei, dar dupǎ Biblie, pǎmîntul are circa 6000 de ani, pe cînd dupǎ ştiinţǎ e vechi de tot. Dupǎ academicianul sovietic Schmidt, pǎmîntul este de 2 miliarde de ani, iar dupǎ alţii de 4 miliarde de ani."Eu nu vin sǎ spun cǎ cei ce susţin cǎ pǎmîntul este de 6000 de ani au dreptate şi cu atît mai puţin îi voi putea împǎca pe ceialalţi, cǎci diferenţa de 2 miliarde de ani între ei este prea mare340. De fapt, oamenii se pot juca cu miliardele de ani, cǎci nu le dau din buzunar. Eu nu stabilesc vîrsta pǎmîntului, cǎci niciBiblia nu face lucrul acesta341.

336 Hilarǎ explicaţie, dar nu mai este nici o surprizǎ pentru cititori. Se spune clar în versetele 1:15-17 cǎ soarele

şi luna au fost create în ziua a patra, deci nu puteau fi create în versetul 1:1.Ok, de dragul argumentaţiei, sǎ admitem cǎ a existat deci o luminǎ care a determinat succesiunea zi-noapte, înainte de a apare Soarele. Indiferent ce interpretare dǎm cuvintelor zi şi noapte (sǎ nu uitǎm cǎ la Mǎrturia ştiinţelor naturale, aceste zile pot fi considerate ere geologice), avem alte douǎ probleme:

• Soarele a fost fǎcut mult timp dupǎ crearea Pǎmântului (4 zile sau 4 ere geologice). Deocamdatǎ, ştiinţa considerǎ cǎ Soarele s-a format dintr-o nebuloasǎ, abia apoi din el rupându-se planetele sau prinse în plasa gravitaţiei sale din universul apropiat.

• Soarele nu are nimic special în sine, este doar una din miliardele de miliarde de stele. El este relativ tânǎr (veşti bune: va mai arde ca. 1 miliard de ani) faţa de alte stele, chiar din galaxia noastrǎ (care şi ea este una tânǎrǎ). Acestea, stelele, însǎ au fost create zile (ere geologice?) mai târziu, dupǎ crearea Pǎmântului.

• Succesiunea zi-noapte este datoratǎ mişcǎrii fie a Soarelui, fie a Pǎmântului - cel puţin unul trebuie sǎ se mişte, contrar unora din învǎţǎturile Bibliei, vezi notele 353, 355, 379, 380 din acest capitol.

• Soarele şi Luna au fost creaţi, primul pentru a lumina ziua, a doua pentru alumina noaptea. Totuşi Luna îşi petrece cam o treime din timp luminând şi ziua

337 Apocalipsa 21:23, respectiv 22:5 (ultimul capitol).338 Luca 10:18. Dar nu existǎ nimic contemporan Vechiului testament care sǎ indice cǎ satana chiar exista încǎ

prima zi, ca sǎ creeze acel abur. Inamicul lui Dumnezeu, satana, probabil cǎ ar fi fost menţionat încǎ de când a fost creat. A trebuit sǎ aşteptǎm pânǎ când Luca ne-a zis ceva despre o luminǎ care a cǎzut din cer (probabil o cometǎ, ceva) citându-l pe Isaia 14:12-15, sǎ aşteptǎm sǎ fie tradus ca Lucifer în latinǎ, pentru a realiza cǎ este vorba despre diavolul în persoanǎ (pentru a demoniza astrologii). Ce sǎ mai zicem!?

339 Înseamnǎ cǎ lumina a existat şi înainte de a fi creatǎ (în versetul 3 din capitolul 1).340 Atunci care-i scopul acestui [pseido]tratat? Sǎ ne explice ceva sau sǎ batǎ apa-n piuǎ cu "Biblia are

dreptate!"? Cum poate sǎ dovedescǎ cǎ biblia are dreptate dacǎ nu rǎspunde la întrebǎri?341 Ba da, dar nu direct. Cu Biblia în mânǎ se adunǎ anii (cele câteva zeci de contradicţii nu conteazǎ prea mult

în comparaţie cu 4,5 miliarde de ani), mergând tot în jos, spre Adam. Vezi nota 406 de la pagina 85.De altfel, multǎ vreme, cronicile ortodoxe (dupǎ model bizantin) au folosit anul de la presupusa facere a lumii,

75

Dar se împacǎ Biblia cu ce spun ei? Da, se împacǎ. Vreau ei sǎ fie de 5 miliarde de ani, fie aşa. Biblia spune: "La început..." Cînd a fost acest început?Ea îi lasǎ pe astronomi, pe geologi sǎ se certe între ei şi sǎ gǎseascǎ cînd a fost acest "început".Un alt astronom sovietic, Fesencov, admite cǎ "soarele s-a format în acelaşi timp sau aproape în acelaşi timp cu planetele, vîrsta soarelui fiind deci apropiatǎ de vîrsta pǎmîntului."342. De altfel, el spune ce spune Biblia: "La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pǎmîntul", aşa cǎ nu este nici o contrazicere în ce priveşte vîrsta pǎmîntului între Biblia şi ştiinţǎ.

2. Existǎ întinderea cerului?O altǎ chestiune în care se împiedecǎ unii, este întinderea cerului. Deşi e sus, ei se împiedecǎ în ea. În Geneza 1:6 citim: „Dumnezeu a zis: "Sǎ fie o întindere între ape şi ea sǎ despartǎ apele de ape... Dumnezeu a numit întinderea "cer".Deci, întinderea aceasta sau "firmamentul", cum este în alte traduceri343, nu ar fi fost gǎsit nicǎieri, zic ei. S-a zburat cu avioanele şi cu rachetele şi nu s-a gǎsit nici un firmament. Dar Biblia spune cǎexistǎ344.Sǎ vedem ce spune ştiinţa. Şi ea spune cǎ existǎ345. Pǎmîntul nostru este înconjurat de o pǎturǎatmosfericǎ a cǎrei proprietǎţi se menţin pînǎ la altitudini de circa 3000 km (conform datelor obţinute în cadrul Anului Geofizic Internaţional). Atmosfera are cinci straturi principale: troposfera, stratosfera,mezosfera, ionosfera şi exosfera.În Biblie, cuvîntul "cer" este folosit în trei sensuri. Întîi, pǎtura atmosfericǎ e numitǎ cer. Astfel, în Matei 6:26, Cristos Domnul spune: "Uitaţi-vǎ la pǎsǎrile cerului... În Luca 8:5, vorbind despre sǎmînţa cǎzutǎ lîngǎ drum, spune cǎ "au mîncat-o pǎsǎrile cerului". În Matei 24:30 Isus a zis: "...vor vedea pe Fiul omului... venind pe norii cerului." La fel în Matei 26:64: "Veţi vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului." Acelaşi fel de exprimare îl gǎsim şi în Vechiul Testament. Ori e lucru ştiut cǎ şi pǎsǎrile şi norii zboarǎ prin atmosferǎ. Deci, atmosfera e numitǎ cer346.

plasatǎ "oficial" la 1 septembrie 5509 îen, an care era denumit valeat. La fel şi evreii, care tot pe baza bibliei şi-au bazat calendarul. Folosirea erei noastre a început abia cu Dionysius Exiguus (vezi nota 300) şi folositǎ abia din sec. VIII.Recomandǎm încǎ o datǎ autorului sǎ mai înveţe mǎcar istoria româneascǎ, dacǎ tot e român şi sǎ lase foile americane din mânǎ.

342 Fals. Vezi nota 336. Oricum, este interesant de remarcat cǎ autorul se foloseşte de anumiţi oameni de ştiinţǎ care susţin pǎrerea sa. Comunitatea ştiinţificǎ are deseori alte pǎreri.

343 Tǎrie, firmament, ceva tare, ferm, dur. Facerea 1:8. Toate traducerile, precum şi originalul, susţin ceva tare, nu ceva întins.

344 Acelaşi Dumnezeu care i-a insuflat lui Iov informaţiile acelea grozave din capitolul 3. Pǎmântul sprijinit pe nimic, l-a îndrumat greşit, pentru cǎ în Iov 37:16 cerul este definit clar ca o cupolǎ tare, aşa ca o oglindǎ de metal. Dar nu-i nimic, pentru cǎ şi în Isaia 34:4 apare aceeaşi chestie, şi Isaia este un alt iluminat divin pentru cǎ spune în 40:22 cǎ Pǎmântul e rotund.

345 În august 1969, primii astronauţi au cǎlcat pe Lunǎ. Luna este fixatǎ conform aceleiaşi Faceri pe firmament. Sonde spaţiale au cutreierat universul, dincolo de Lunǎ, ieşind din graniţele sistemului solar. Nici una dintre aceste nu s-a sfǎrâmat de ceva tare, ci au mers cât de mult s-a putut în spaţiu.Ştiinţa a dovedit cǎ nu existǎ tǎria cerului, firmament sau altǎ aberaţie de acest sens.Restul demonstraţiei este un sofism, bazându-se mai ales pe atragerea atenţiei asupra altui subiect, atmosfera. Ori în Facerea 1:6 nu se spune de atmosferǎ sau de aer, ci doar de cer. Cerul existǎ şi fǎrǎ aer, pentru cǎ cerul este de fapt vidul interplanetar.

346 O fi ea cer, dar nu e tare. Deci nu este vorba aici de tǎria cerului. Şi nici nu e prinsǎ cumva de Pǎmânt cu ajutorul unor stâlpi (Iov 26:11).Acest sofism este mai greu de demontat pentru cǎ este extrem de subtil. Noţiunea de cer reprezintǎ practic tot ceea ce începe de la nivelul solului şi continuǎ pânǎ la infinit, incluzând atmosfera şi straturile ei, incluzând Soarele, Luna, planetele şi celelalte stele şi galaxii. Ceea ce amestecǎ autorul acum este doar partea direct tangibilǎ a cerului, atmosfera, pentru cǎ se credea, la vremea respectivǎ cǎ vidul nu existǎ. Definiţia cea mai clarǎ a cerului, aşa cum ar trebui sǎ fie el, este datǎ în Facerea 1:1.

76

Al doilea sens e cu privire la spaţiul interplanetar. Astfel, în Geneza 22:17 citim despre "stelele cerului". La fel în Naum 3:16. Iar în Deuteronom 4:19; 2 Împǎraţi 17:16, 21:3, Ieremia 33:22, soarele, luna şi stelele sunt denumite "oştirea cerurilor". Deci, imensitatea spaţiului interplanetar este numitǎ cer.347

Al treilea sens priveşte locaşul Dumnezeului Preaînalt. Aşa avem: "Tatǎl nostru care eşti în ceruri" şi o seamǎ de texte, care folosesc cuvîntul cer doar pentru acest locaş348. Doar puţinǎ atenţie trebuie şi din text ne vom da seama cǎ e vorba de atmosferǎ, de spaţiul interplanetar sau de locaşul lui Dumnezeu.În Geneza 1:6 atmosfera e numitǎ întindere sau firmament. Atmosfera desparte apele de jos, de apele legate în nori. Cǎ cineva nu vede aceastǎ întindere a cerului, înseamnǎ cǎ este de compǎtimit349. Nici sǎrmanii orbi nu vǎd soarele, dar aceasta nu înseamnǎ cǎ nu existǎ.Datoritǎ acestei pǎturi atmosferice, noi putem respira. Datoritǎ atmosferei se petrece fenomenul fizic de difuzare a luminii. Oamenii de ştiinţǎ şi cosmonauţii spun cǎ pe lunǎ, fiindcǎ lipseşte atmosfera, nu este luminǎ ca aici pe pǎmînt350, razele cad drept, nu se refracteazǎ, iar cerul acolo apare negru, nu albastru ca al nostru351. Tot datoritǎ atmosferei avem vînturile şi ploaia. Ce binecuvîntatǎ e întinderea aceasta pentru pǎmîntul nostru. Fǎrǎ ea nu ar fi viaţǎ.

3. Pǎmîntul sprijinit pe nimicUn alt amǎnunt care a produs aprinse discuţii şi tǎgǎduire din partea pretinşilor oameni de ştiinţǎ de altǎdatǎ, se gǎseşte în cartea lui Iov 26:7352 şi 38:6 unde se spune cǎ pǎmîntul nu e sprijinit pe nimic. Ei spuneau cǎ versetele acestea nu sunt adevǎrate. "Cum s-ar putea ca pǎmîntul sǎ nu aibǎ nici un sprijin?" ziceau ei. "Un mǎr, care nu se poate compara cu pǎmîntul şi totuşi nu poate sta aşa în aer, fǎrǎ sǎ fie sprijinit pe ceva, cade. Ce s-ar întîmpla cu pǎmîntul nostru, dacǎ ar fi aşa cum spune Biblia?"Vechile concepţii difereau unele de altele doar cu privire la ceea ce formeazǎ sprijinul pǎmîntului, dar toţi erau de acord cǎ e sprijinit pe ceva. Unii susţineau cǎ Atlas îl sprijinǎ cu umǎrul lui; alţii susţineau cǎ e sprijinit pe patru stîlpi353; alţii spuneau cǎ se sprijinǎ pe patru broaşte mari; alţii spuneau cǎ o mare broascǎ ţestoasǎ îl poartǎ pe spinarea ei. Pǎreri care mai de care mai nǎstruşnice, dar ele erau teoriile oamenilor de ştiinţǎ pînǎ în secolul al XVI-lea354.

347 Dar nici acest cer, vidul interstelar, nu este tare. Altfel, stelele nu s-ar putea mişca, sau dacǎ o fac, se vor

mişca toate la fel, ca la cǎluşeii din parcul de distracţii. La urma urmei, oştirea cerului se mişcǎ în şir: Isaia40:26, vezi subcapitolul 6 din acest capitol.

348 Posibil cǎ despre acest cer este vorba. Celelalte douǎ nu pot fi. Zic posibil, pentru cǎ nu pot exclude aceastǎ posibilitate, chiar dacǎ pânǎ acum ştiinţa nu a reuşit sǎ gǎseascǎ acest al treilea cer, în care s-ar afla reşedinţa lui Dumnezeu, a lui Isus, unde s-a urcat Ilie, stau îngerii şi probabil vor ajunge toţi cei care sunt sǎraci cu duhul. Nefiind de gǎsit, proprietǎţile sale nu pot fi explorate sau determinate, de aceea: posibil.

349 Avioanele zboarǎ deasupra stratului de nori (apa legatǎ deasupra firmamentului), pentru cǎ ar fi o tâmpenie fǎrǎ seamǎn sǎ zbori orbeşte prin ceaţa lor, periclitând astfel viaţa pasagerilor. Deoarece între nori şi mare ar trebui sǎ se afle, conform autorului, acel firmament, pânǎ acum nici un avion nu s-a lovit de tǎria cerului. Iar cursele aeriene împânzesc globul.Deci, altcineva este de compǎtimit.

350 Ar trebui sǎ fie luminǎ pe Lunǎ, ce, se apucǎ cosmonauţii sǎ contrazicǎ Biblia care spune, cu cuvintele lui Dumnezeu în Facerea 1:16 cǎ Luna e luminatorul cel mic. În Isaia 13:10 şi în Iezechiel 32:7 sunt alte referiri la lumina Lunii.

351 Cerul nu apare albastru datoritǎ atmosferei, adicǎ a aerului, ci datoritǎ apei conţinute în aceasta.352 Acelaşi Iov, câteva versete mai jos, 26:11, se apucǎ sǎ strice totul pomenind stâlpii cerului. Dar acesta este

subiectul notei 380 de la pagina 81. Vezi şi nota 353.Filozoful grec Anaximander (Αναξίμανδρος) (ca. 610 – ca. 546 îen) din Milet (Anatolia de azi) credea şi el cǎ Pǎmântul, rotund!!, plutea nesuspendat în spaţiu, în mijlocul unei sfere care constituia cerul. Anaximander considera însǎ Pǎmântul ca având o formǎ cilindricǎ.

353 Nǎstruşnicia asta se gǎseşte chiar şi în Biblie (Iov 9:6, Psalmul 74:3, 1 Regi 2:7). Mai lasǎ fiţuica americanǎ şi mai citeşte şi biblia, domnule autor, pastor pe deasupra.

354 Sǎ nu exagerǎm. Pǎrerile acestea au fost pǎreri mitologice. De la ascensiunea bisericii catolice, ştiinţa a avut de suferit enorm, aşa cǎ majoritatea savanţilor erau fie cǎlugǎri, fie arşi pe rug. Aşadar, între sec. IV şi cel XVI, nu a existat nici un progres, dimpotrivǎ, un regres îngrozitor. Cǎ spui secolul VIII, X sau XIV, tot aia era,

77

Biblia spunea însǎ acum 3500 de ani355: "El întinde miazǎnoaptea asupra golului şi spînzurǎ pǎmîntul pe nimic." Astronomia de astǎzi dǎ dreptate Bibliei.Pǎmîntul, spun astronomii, nu e sprijinit pe nimic. Toate teoriile astronomilor de altǎdatǎ s-au prǎbuşit fiindcǎ n-au fost adevǎrate356. Afirmaţia Bibliei a rǎmas în picioare fiindcǎ era adevǎratǎ357. Oamenii, care altǎdatǎ au rîs de Biblie, astǎzi au ajuns de rîs cu teoriile lor. Cei ce rîd astǎzi de Biblie, oare nu se gîndesc cǎ mîine alţii vor rîde şi de teoriile lor? Adevǎrul Bibliei cǎ pǎmîntul e sprijinit pe nimic, a fost verificat de ştiinţǎ şi confirmat în totul ca adevǎrat358.Flamarion, mare astronom francez, spune aşa în privinţa aceasta: "Pǎmîntul pluteşte în spaţiu. Globul acesta stǎ singur în mijlocul unui spaţiu mare, neatingîndu-se de nimic. El e ca un balon de sǎpun, ce pluteşte în aer."E adevǎrat cǎ era greu pentru mintea omeneascǎ de altǎdatǎ sǎ priceapǎ adevǎrul Bibliei. Oamenii erau gata sǎ creadǎ mai degrabǎ minciunile astronomilor decît adevǎrul sfînt. Ei se credeau îndreptǎţiţi în pǎrerile lor şi de logicǎ, cǎci din moment ce toate au nevoie de sprijin, cum s-ar putea ca pǎmîntul sǎfacǎ excepţie de la aceasta? Şi li se pǎrea cu totul absurdǎ şi imposibil de crezut afirmaţia Bibliei. Dar pînǎ la urmǎ, totusi ea a triumfat. Dacǎ oamenii ar fi crezut de la început afirmaţia ei, nu era atîta bîjbîialǎ, mai ales la savanţi359. Azi, în secolul sateliţilor artificiali, te întrebi cum oameni de seamǎ au putut crede aşa aberaţii şi n-au putut crede adevǎrul?Într-o lume cu o altǎ mentalitate, Iov afirma un adevǎr ştiinţific de mare valoare. De unde l-a ştiut el, cǎn-a fost astronom? Dacǎ Biblia nu este de origine divinǎ, dacǎ nu e scrisǎ prin inspiraţia lui Dumnezeu, cum explicaţi cǎ Iov a putut sǎ scrie aşa ceva360? În toatǎ literatura acelei epoci nu gǎsiţi cevaasemǎnǎtor. Nu existǎ alt rǎspuns decît cǎ Dumnezeu i-a descoperit. Numai Cel ce a spînzurat pǎmîntul pe nimic ştia pe vremea aceea adevǎrul acesta361. Deci numai Dumnezeu a putut sǎ-i descopere.Dumnezeu a sprijinit pǎmîntul pe nimic. Aici, fraţii mei, e o lecţie pentru noi.El ar vrea ca şi noi sǎ fim aşa. Sǎ nu ne sprijinim pe nimic, nici pe bani, pe slujbǎ, nici pe prieteni, ci sǎdepindem doar de El362. Fie aşa viaţa noastrǎ.

4. Pǎmîntul este rotund

doctrina aristotelianǎ domina gândirea bisericeascǎ, iar cine era împotriva bisericii.... Renaşterea a profitat din plin de informaţiile aduse/pǎstrate de arabi, Mahomed şi Allah neavând nimic împotriva ştiinţei.

355 Adicǎ 2500 de ani. Oricum, în 1 Regi 2:7 (1 Samuel 2:8 în cea catolicǎ) şi Miheia 6:2 Pǎmântul este descris ca având temelie, deci sprijinindu-se pe ceva. Mai devreme, acelaşi Iov susţine contrariul: Iov 9:6.E frumoasǎ biblia, pentru cǎ gǎseşti în ea argumente deopotrivǎ pro şi contra.

356 Dar nu mulţumitǎ bisericii, care ne-ar fi ţinut pe toţi în ignoranţǎ dacǎ ar fi putut.357 Biblia a rǎmas în picioare din alte motive, nu din cauza adevǎrului ştiinţific. Motivele sunt prea numeroase,

care pe scurt sunt legate de puterea Vaticanului ca şi de fundamentalismul religios creştin.358 A dovedit ştiinţa oare şi cǎ pǎmântul are stâlpi de susţinere, vezi Iov 9:6?359 Pǎi, simplu: acest verset (de altfel este singurul verset din toatǎ biblia - şmecher autorul!) contrazice alte 3-4

versete, unul chiar din Iov însuşi. Ce ar trebui sǎ creadǎ creştinul? Crede şi nu cerceta!360 Acest lucru se numeşte literaturǎ SF. Fie cǎ se potriveşte mai târziu (caz când autorul operei este aclamat),

fie nu (şi autorul devine uitat). Iov le-a fǎcut pe amândouǎ.361 Amatorii de SF au auzit de paleoastronauticǎ, deci ipoteza cǎ Pǎmântul a fost vizitat de astronauţi încǎ din

timpuri imemoriale. Dovezi, zic ei, ar fi printre altele diverse informaţii uluitoare pe care alte popoare le deţin: calendare de mii de ani mai precise decât cel al nostru, cunoştinţe astronomice avansate (Sirius stea dublǎ, Pǎmânt sferic) etc. etc. etc.Comparativ cu calendarul mayaş, povestea lui Iov este o simplǎ bâlbâialǎ ameninţǎtoare contra "dezertorilor în ale religiei" lui Yahwe. Lucru valabil, de altfel, tuturor profeţilor evrei. Toate cunoştinţele evreieşti au fost "furate" de la vecinii lor, babilonienii, în timpul captivitǎţii, precum şi de la egipteni (nu trebuiau sǎ meargǎ în Egipt, de regulǎ la Alexandria, ci trebuie sǎ ne amintim cǎ sute, chiar mii de ani Egiptul a dominat Orientul Mijlociu, Siria chiar fiind provincie egipteanǎ).

362 Dar, deoarece nu ne putem sprijini direct pe El, trebuie sǎ ne bazǎm pe preoţi. Frumos întors din condei!Sǎ fim singuratici şi supuşi ca sǎ fim manevraţi cât mai uşor în numele unui zeu la care nu ai acces decât prin intermediari.

78

Un alt verset, care multe veacuri a fost în contrazicere cu pǎrerea oamenilor de ştiinţǎ, se gǎseşte în Proverbe 8:31, unde se afirmǎ cǎ pǎmîntul este rotund363.Chiar Ptolomeu, Plato, Aristotel şi alţii au afirmat cǎ pǎmîntul are formǎ platǎ364. Toţi astronomii susţineau cǎ pǎmîntul e drept ca o faţǎ de masǎ. Pînǎ şi biserica catolicǎ a îmbrǎţişat aceastǎconcepţie365 şi ea a patronat rǎtǎcirea aceasta, prigonind cu ajutorul inchiziţiei pe cei ce au gǎsit adevǎrul, ca Jordano Bruno366, Galileo Galilei şi alţii.Dacǎ ar fi cercetat Biblia şi ar fi crezut-o, ei nu ar fi fǎcut aşa ceva367, cǎci Solomon în textul citat vorbeşte clar de rotocolul pǎmîntului, şi proorocul Isaia în cap. 40:22 spune: "El şade deasupra cercului

363 Trebuie spus, de dragul preciziei matematice, cǎ rotund şi sferic sunt douǎ lucruri diferite. Un obiect sferic

este întotdeauna rotund, un obiect rotund nu este obligatoriu o sferǎ, poate fi un cerc, un cilindru etc.Aceastǎ concepţie a rotundului pǎmântului este reflectatǎ în multe hǎrţi din vechime, unde pǎmântul cunoscut era aproximativ rotund, deseori împǎrţit în 4 sferturi egale (ne amintim cǎ 4 era o cifrǎ magicǎ, folositǎ de altfel şi de Irinaeus588 când a ales 4 evanghelii etc.), fiecare sfert având vag ideea unui continent. Este foarte probabil cǎ acesta era cercul lui Isaia sau al lui Solomon.

364 Autorul ar trebui sǎ mai înveţe istoria şi geografia. Aceştia sunt unii dintre cei care au susţinut cǎ Pǎmântul este rotund.Pythagoras (ca. 550 BC) a descoperit armonia cosmosului (el fiind un adept al numeralogiei) şi a raţionat cǎ Pǎmântul, la fel ca oricare corp în spaţiu, trebuie sǎ fie o sferǎ, care era corpul geometric perfect. Platon(427 - 347 îen) a fost elev al şcolii pitagoreice. Reîntors în Atena, pentru a-şi deschide academia sa, acum celebrǎ, Platon îşi învǎţa elevii cǎ Pǎmântul era o sferǎ şi dacǎ cineva ar putea trece de nori pentru a-l privi de sus, acesta (Pǎmântul) îi va apare ca o minge formatǎ din 12 petice de culori diferite (excelentǎ descriere, desigur pentru vremea respectivǎ). Aristotel (384 - 322 îen) a fost elevul lui Platon, şi poate cea mai strǎlucitǎ minte a academiei. Aşa cum navele dispǎreau de jos în sus pe mare (catargele dipǎreau ultimele în zare), Aristotel a raţionat similar şi despre anumite stele care nu se vedeau mai la nord, dar care se vedeau în Egipt. Aristotel a conchis cǎ Pǎmântul era o sferǎ (De caelo, 298a2-10). Mai mult, umbra Pǎmântului pe Lunǎ în timpul eclipselor (De caelo, 297b31-298a10) era, de asemenea, rotundǎ. Eratostene (276 - 194 îen) calculase deja circumferinţa Pǎmântului prin 240 îen, cu o valoare surprinzǎtor de exactǎ (2% diferenţǎ). Claudius Ptolemeu (90 - 168 en) a trǎit în Alexandria, centrul ştiinţei din acea vreme. În Geografia sa (ca. 150 en) el indicǎ mǎsurile Pǎmântului în grade de sferǎ (similare celor utilizate de noi astǎzi) şi era perfect conştient cǎ descrie doar un sfert din lumea existentǎ. El este celebrul Ptolemeu, despre care era vorba mereu când venea vorba despre geografie (mai existau nişte Ptolemei, unii faraoni, altul istoric etc.).

365 Unul dintre pǎrinţii bisericii, Lactantius (325 AD), ar fi spus cǎ este o inepţie ca oamenii sǎ aibǎ tǎlpile mai sus decât capul, dacǎ ar fi sǎ ne luǎm dupǎ ideea cǎ Pǎmântul ar fi rotund şi deci ar exista oameni care sǎ stea invers decât noi.Dar sǎ nu divagǎm de la subiect: este şi logic cǎ biserica a doptat aceastǎ poziţie, vezi nota 372.

366 Giordano Bruno şi nu Jordano (altǎ ingerinţǎ americanǎ în text). Giordano Bruno, numit iniţial Filippo Bruno,(1548–17.2.1600) a fost poate cel mai cunoscut martir al inchiziţiei italiene, la paritate cu Galileo Galilei. Numele de Giordano şi l-a luat la intrarea în ordinul dominican (acela al inchiziţiei), când avea doar 15 ani.Giordano Bruno a fost, în afarǎ de cǎlugǎr, şi un om cu o minte ascuţitǎ aşadar lista de acuzaţii cuprindea urmǎtoarele "fǎrǎdelegi":• Avea opinii contrare credinţei catolice şi, cel mai grav, vorbea liber despre acestea• Avea opinii greşite despre Sf. Treime, divinitatea lui Isus şi reîntruparea acestuia• Avea opinii greşite/eretice despre Isus• Avea opinii greşite/eretice despre Împǎrtǎşanie şi transsubstantizare (transformarea pâinii şi vinului la

împǎrtǎşanie în corpul şi sângele lui Isus)• Afirma deschis despre existenţa mai multor lumi, precum şi despre existenţa lor eternǎ• Credea în metempsihozǎ şi transmigrarea sufletului uman• Se ocupa de magie şi idolatrizare• Nega virginitatea Sf. Marii

Restrângerea procesului lui Girodano Bruno la faptul cǎ pǎmântul e rotund este o simplificare generatoare de confuzii şi de concluzii greşite.

367 Multe acuze pot fi aduse şi sunt aduse bisericii catolice, dar se uitǎ un aspect extrem de important: toate deciziile bisericii catolice au fost fǎcute pe baza unui studiu profund asupra Scripturii. Nu apǎr aceastǎ bisericǎ, doar enumer faptele. Înainte de a lua o decizie, învǎţaţii teologi studiau cu mare atenţie biblia şi-şi fundamentau decizia pe bazǎ concretǎ, adicǎ citate din versetele relevante.

79

pǎmîntului." Traducerea Vulgata368 spune: "Deasupra globului pǎmîntului", iar în altǎ traducere, Gesenius369 spune: "Deasupra sferei pǎmîntului."370

Învǎţaţii vremii adunaţi la Salamanca au cǎutat sǎ-i dovedeascǎ lui Cristofor Columb, pe baza ştiinţei de la Aristotel pînǎ în timpul lor, cǎ pǎmîntul n-ar fi în formǎ de sferǎ şi cǎ dacǎ ar fi într-adevǎr, s-ar putea rostogoli, dar nu s-ar mai putea urca, nu şi-ar putea reveni la loc371.Noi azi rîdem şi zicem: ce argumentare stupidǎ şi încǎ în numele ştiinţei. Dar aşa a fost.Cǎutau pe temeiuri zise ştiinţifice sǎ rǎstoarne spusele Bibliei care arǎta cǎ pǎmîntul e rotund.372

Mai existǎ un text în Luca 17:34-36 care sugereazǎ acelaşi adevǎr. Vorbind despre venirea Sa a doua oarǎ, Domnul Isus spune cǎ momentul acela pe unii îi va surprinde în pat, va fi noapte, în altǎ parte va fi dimineaţǎ, cǎci douǎ femei vor macina împreunǎ la moarǎ, în pǎrţile rǎsǎritului mǎcinarea se fǎceadimineaţa pe rǎcoare şi cǎ în altǎ parte va fi miezul zilei cǎci doi bǎrbaţi vor fi la cîmp. Datoritǎfaptului cǎ pǎmîntul e rotund, în acelaşi timp pe pǎmînt într-o parte e noapte, în altǎ parte dimineaţǎ, în altǎ parte miezul zilei şi în altǎ parte e searǎ.Astǎzi nimeni nu se mai îndoieşte cǎ pǎmîntul e rotund, aşa cum afirma BIBLIA cu aproape 3000 de ani înainte. Oamenii au fǎcut înconjurul pǎmîntului cu vapoarele şi avioanele. Mai recent cosmonauţii

368 Papa Damasus I a alcǎtuit în 382 (consiliul de la Roma) prima listǎ cu cǎrţile biblice destinate a deveni

canonice. Pentru aceasta, el l-a însǎrcinat pe Sf. Ieremia (Hieronymus în latinǎ) sǎ producǎ o traducere cât mai apropiatǎ de perfecţiune (incluzând consistenţa textului) a textului original grec în latinǎ. Aceastǎ traducere a devenit cunoscutǎ sub numele de Vulgata şi a fost declaratǎ de cǎtre bisericǎ ca fiind singura biblie autenticǎ (şi, desigur, singura oficialǎ).

369 Heinrich Friedrich Wilhelm Gesenius (3.2.1786–23.10.1842) a fost un exeget biblic şi orientalist de origine germanǎ. În 1810 a devenit profesor de teologie. Este unul dintre cei mai cunoscuţi exegeţi ai secolului, mai ales cǎ a reuşit sǎ redea folclorului semitic imaginea realǎ, eliberatǎ de pecetea religiei. Printre lucrǎrile de referinţǎ scrise de acest autor se numǎrǎ: Versuch über die maltesische Sprache (1810), Hebräisches und Chaldäisches Handwörterbuch (1810-1812), Geschichte der hebräischen Sprache (1815), şi, desigur, Der Prophet Jesaia (1821-1821), sau Paläographische Studien über phönizische und punische Schrift (1835).

370 De ce ne sunt aduse argumente din traduceri şi nu ne bazǎm pe textul ebraic, original? Gessenius ştia cǎ Pǎmântul este rotund şi nu i-a fost greu sǎ traducǎ astfel. Iar Vulgata spune de cercul Pǎmântului, o altǎ figurǎ geometricǎ rotundǎ dar care nu era sfericǎ. Încǎ o datǎ, autorul se foloseşte de confuzia rotund-sferic.

371 Idee preluatǎ din biografia lui Washington Irving (1828), o lucrare bazatǎ mai mult pe legende decât pe realitate. Practic, ideea pǎmântului rotund era aproape definitiv stabilitǎ la acea datǎ. Existau deja globuri pǎmânteşti (asemǎnǎtoare celor de azi, doar cǎ informaţia lor era limitatǎ la nivelul datelor şi/sau imaginaţiei anilor respectivi). Absolut toţi marinarii şi bunǎ parte dintre învǎţaţi erau conştienţi cǎ pǎmântul era rotund, poate nu în sensul dat astǎzi, dar oricum opus ideii de plat. Pânǎ şi Divina Comedie (scrisǎ între 1308-1321) a lui Dante fǎcea referiri la un pǎmânt sferic. Cât priveşte învǎţaţii de bibliotecǎ, chiar şi aceştia erau de partea unui pǎmânt sferic, ideea principalǎ fiind de împǎrţire a uscatului (comform lui Ptolemeu geograful, uscatul cunoscut ocupa 180° iar apele celelalte 180°). Practic învǎţaţii au discutat cu el un alt aspect şi anume distanţa prin vest spre colonii. Ştim astǎzi cǎ milele nautice folosite de Columb nu erau cele arabe (el primise informaţii de la Al Farghani) ci cele italiene, substanţial mai scurte. Deoarece B. Dias tocmai reuşise sǎ ocoleascǎ Africa, evitând Turcia, învǎţaţii nu vedeau în soluţia lui Columb ceva fezabil (adicǎ cu veniturile mai mari decât cheltuielile) şi ţinând cont cǎ marinarul avea nevoie de bani pentru voiaj, trebuia ca proiectul sǎ fie economic. Ei au fǎcut munca de azi a contabilului şef.Este de menţionat cǎ, dupǎ ce a fost refuzat de regele Ioan al II-lea al Portugaliei, Columb a mai fost o datǎ refuzat şi de cǎtre regina Castiliei, Isabella, la sfatul duhovnicului ei (faţǎ bisericeascǎ). Norocul geografiei a fost cǎ Ferdinand, regele Aragonului, soţul ei şi regele întregii Spanii, chiar din acel an complet eliberatǎ de sub mauri, l-a întors din drum pe acesta şi i-a permis descoperirea Americii. Norocul unora, ghinionul altora (indienii nativi, care au vǎzut pe propria piele ce înseamnǎ creştinismul).

372 Deci, existǎ 3 indicaţii undeva în Biblie cum cǎ Pǎmântul ar fi rotund. Prima (Proverbe/Solomon 8:31) zice ceva de rotundul Pǎmântului, al doua (Isaia 40:22) zice de un rotund/cerc sau similar, iar a treia (Luca 17.34-36) e cel puţin hilarǎ ca explicaţie (Luca 17:34 zice clar: "În noaptea aceea..." deci nu putea fi ziuǎ, searǎ, dimineaţǎ). Oricum, autorul uitǎ, pentru a nu ştiu câta oarǎ, cǎ existǎ 7 citate în care Pǎmântul este descris indubitabil ca fiind plat/nesferic, şi anume: Isaia 11:12 (o sferǎ n-are colţuri), Iezechiel 7:2 (o sferǎ n-are nici laturi), Apocalipsa 7:1 (colţuri), Daniel 4:7-8 şi 4:17 (o sferǎ n-are capǎt) iar în Matei 4:8 şi acelaşi Luca 4:5 diavolul îi aratǎ lui Isus de pe un munte înalt toate împǎrǎţiile lumii (lucru imposibil pe o sferǎ).

80

l-au vǎzut rotund şi l-au fotografiat. De asemenea, realizǎrile ştiinţifice şi tehnice uimitoare din ultimii ani, au fǎcut posibilǎ obţinerea de imagini fotografice sau televizate, care aratǎ forma sfericǎ a pǎmîntului, aşa cum se vede pe lunǎ.O, voi învǎţati ai trecutului, care în numele ştiinţei v-aţi ridicat şi aţi contrazis Biblia, unde sunteţi azi373? Aţi crezut cǎ îngropaţi adevǎrul Bibliei şi iatǎ cǎ zaceţi voi sub glie şi dacǎ ar fi sǎ înviaţi, de ruşine aţi intra din nou în mormînt, cǎ ştiinţa de azi a rǎsturnat afirmaţiile voastre şi a dat dreptate Bibliei, dovedind cǎ pǎmîntul e rotund.

5. Globul e mǎsurat şi cîntǎritAlt adevǎr important arǎtat în Biblie e cǎ pǎmîntul e mǎsurat şi cîntǎrit. În cartea lui Iov 38:4-5 citim: „Unde erai tu cînd am întemeiat pǎmîntul? Spune, dacǎ ai pricepere. Cine i-a hotarît mǎsurile, ştii? Sau cine a întins frînghia de mǎsurat peste el?" Deschideţi şi la cartea proorocului Isaia 40:12 "Cine amǎsurat apele cu mîna lui? Cine a mǎsurat cerurile cu palma şi a strîns ţǎrîna pǎmîntului într-o treime de mǎsurǎ? Cine a cîntǎrit munţii cu cîntarul şi dealurile cu cumpǎna?"Aici se vorbeşte de o mǎsurare în întindere şi o cîntǎrire în greutate374. Şi de versetele acestea unii oameni au rîs. Dar astǎzi se ştie cǎ pentru ca pǎmîntul nostru sǎ aibe viaţǎ pe el, trebuie sǎ aibe orbita aceasta care o are. Dacǎ ar fi mai aproape de soare, ne-ar arde pe toţi; dacǎ am fi mai departe de soare, am îngheţa cu toţii. Deci, orbita aceasta pe care o are pǎmîntul, e cea potrivitǎ.Savanţii, cînd au conceput şi lansat sateliţii, au trebuit sǎ facǎ calcule peste calcule. Şi n-au fost de ajuns creiere omeneşti, ci au intrat în acţiune şi creiere electronice sǎ-i ajute. Erau necesare o sumedenie de calcule. Volumul şi greutatea au un mare rol şi o simplǎ greşealǎ ar fi dat peste cap totul.Iar dacǎ nişte sateliţi au necesitat calcule, credeţi cǎ pǎmîntul nu a trebuit sǎ fie mǎsurat şi cîntǎrit? Dupǎ unele socoteli ale celor competenţi, globul nostru terestru ar cîntǎri vreo 6000 miliarde de miliarde de tone375. Dacǎ pentru un satelit de cîteva tone trebuiesc rachete uriaşe, ca forţǎ, ca sǎ-l lanseze în spaţiu şi sǎ-l plaseze pe orbitǎ, gîndiţi-vǎ ce forţǎ uriaşǎ a fost necesarǎ pentru plasarea peorbitǎ a globului nostru. Iar pentru menţinerea lui pe orbitǎ, are importanţǎ volumul376 şi greutatea lui, cǎci forţa de atracţie universalǎ a corpurilor este direct proporţionalǎ cu masa corpurilor care se atrag şi invers proporţionalǎ cu pǎtratul distanţei dintre ele la centru377. Deci, datoritǎ faptului cǎ pǎmîntul a fost mǎsurat şi cîntǎrit, el e potrivit pentru viaţǎ378. Biblia a spus adevǎrul.

6. Mişcarea în spaţiu

373 Toţi cei care au contrazis Biblia au sfârşit oarecum asemǎnǎtor cu Giordano Bruno: în 1316 Petru din Abano,

a scǎpat de chinurile Inchiziţiei doar pentru cǎ a murit înainte de a fi arestat, dar acest noroc nu l-a avut Cecco d'Ascoli care a fost ars pe rug la Florenţa în 1327, ambii fiind consideraţi eretici pentru cǎ promulgau idei de negǎsit în Biblie.

374 Sǎ nu uitǎm cǎ, în afara faptului cǎ avem, de fapt, de a face cu stilul literar numit hiperbolǎ, atât cartea lui Isaia cât şi cea a lui Iov se referǎ la o demonstraţie, cel puţin convingǎtoare pentru autor. Logica ne spune cǎ este iarǎşi vorba despre un sofism: se pleacǎ de la ipoteza (consideratǎ adevǎratǎ) cǎ Dumnezeu ar fi creat lumea. Dar dacǎ lumea a fost creatǎ conform zeului chaldeean Marduk, a zeului egiptean Ptah sau legendelor sud-americane? Sau, doamne-feri, conform teoriei Big-bangului?Ideea unui Dumnezeu mǎsurând Pǎmântul cu frânghia de mǎsurat este oarecum hilarǎ (aducând aminte de bancurile din armatǎ), ar fi trebuit sǎ ştie ce dimensiuni are, cǎ doar el l-a creat. Oricum, stilul prezentǎrii creaţiunii din primul capitol al Facerii indicǎ un Dumnezeu care descoperǎ singur şi cu uluire lumea pe care o crea: "Şi a vǎzut Dumnezeu cǎ lumina este bunǎ", aşadar ideea mǎsurǎrii ulterioare nu este de neglijat.

375 Pǎcat numai cǎ Dumnezeu nu le-a împǎrtǎşit celor doi şi nişte date despre pǎmântul creat de el. A trebuit sǎ aparǎ un Eratostene care a calculat în ca. 250 îen raza Pǎmântului.

376 Nu şi în vid! Volumul are importanţǎ doar acolo unde existǎ un mediu de care sǎ se frece (practic are importanţǎ forma şi dimensiunile).

377 Deci, dacǎ Hristos este aceastǎ forţǎ universalǎ de atracţie iar el este în Rai, înseamnǎ cǎ oamenii graşi ajung mai uşor în Rai decât cei slabi. QED.

378 Sau invers, viaţa s-a adaptat la condiţiile Pǎmântului.

81

Un alt adevǎr important arǎtat în Biblie este mişcarea pǎmîntului şi a corpurilor cereşti379. În cartea proorocului Isaia 40:26 ni se spune: "Ridicaţi-vǎ ochii în sus şi priviţi! Cine a fǎcut aceste lucruri? Cine a fǎcut sǎ meargǎ dupǎ numǎr, în şir, oştirea lor? El le cheamǎ pe toate pe nume: aşa de mare esteputerea şi tǎria Lui cǎ una nu lipseşte."Vechile concepţii susţineau cǎ pǎmîntul stǎ pe loc, iar firmamentul îl considerau ca o sferǎ solidǎ în care sunt fixate stelele ca nişte ornamente380. Iar cînd li s-a spus oamenilor cǎ pǎmîntul se mişcǎ, ei au zis cǎ e imposibil, fiindcǎ dacǎ s-ar mişca pǎmîntul, noi am cǎdea, copacii s-ar rǎsturna, totul s-ar prǎbuşi.Aristarh din Samos381, pe la 280 în.Cr. a susţinut cǎ pǎmîntul se învîrteşte în jurul axei sale şi în jurul soarelui, dar nimeni n-a vrut sǎ-l creadǎ. Oamenii au fost deprinşi sǎ cugete cǎ pǎmîntul stǎ fix pe suporţii lui, ca deodatǎ sǎ vinǎ cineva şi sǎ afirme cǎ se mişcǎ. Nu puteau crede şi nu se puteau împǎca cu o aşa idee.Mai tîrziu, Copernic (1473-1543) a rǎsturnat teoria geocentricǎ a lui Ptolomeu şi a fundamentat sistemul heliocentric, adicǎ planetele şi pǎmîntul se învîrtesc în jurul soarelui.Dupǎ el, Galileo Galilei (1564-1642) a cǎutat sǎ dovedeascǎ acest lucru, dar inchiziţia catolicǎ382 l-a dus înaintea tribunalului. Dupǎ multe umilinţe şi suferinţe, Galilei îşi retracteazǎ învǎţǎtura sa. Se spune însǎ cǎ dupǎ ce a ieşit din sala de judecatǎ, a zis: "Şi totuşi se mişcǎ!" frazǎ care a rǎmas proverbialǎ.Cu mai bine de şapte sute de ani înainte de Cristos, Biblia spunea: "Cine a fǎcut sǎ meargǎ dupǎ numǎr, în şir, oştirea lor? " Astǎzi se ştie cǎ versetul acesta e în totul adevǎrat. Pǎmîntul zboara în spaţiu cu o vitezǎ de 1700 km pe minut, iar în jurul axei sale se învîrteşte cu 1600 km pe orǎ. Şi nu numai pǎmîntul, ci chiar şi soarele se mişcǎ cu 245 km pe secundǎ. La fel şi stelele se mişcǎ. Sunt unii aştrii care au viteze fantastice. Astfel, steaua Arctur, denumitǎ şi "steaua alergǎtoare", zboarǎ în spaţiu cu viteza de 24000 km pe minut, iar despre unele nebuloase se spune cǎ zboarǎ cu 40000 km pe secundǎ. Sunt unele stele din galaxiile aşa numite Seyfert, care au viteza colosalǎ de 3,6 milioane mile pe orǎ.Deşi au aşa viteze, toate îşi pǎstreazǎ orbita lor, "merg în şir". În militarie, cînd un soldat pierde cadenţa, îi încurca şi pe ceialalţi şi riscǎ sǎ fie cǎlcat pe cǎlcîi383.

379 Iarǎşi avem o argumentaţie hilarǎ. Ni se dǎ Isaia 40:26 ca exemplu, dar se uitǎ sǎ se aminteascǎ multe alte

versete: Iov 9:6 (absolut perfect), Psalmi 96:10 (95:10 în ediţia românǎ), şi 104:5 (103:6 în ediţia românǎ), Miheia 6:2, Avacum 3:11 şamd.

380 Şi biblia împǎrtǎşeşte aceeaşi concepţie, în anumite pasaje. Vezi notele de la acest capitol.381 Aristarchus (310 - ca. 230 îen) a fost un astronom grec şi primul om de ştiinţǎ cunoscut nouǎ care a propus

sistemul heliocentric. De aceea a fost denumit, ulterior, Copernic al Greciei. Ideiile sale au fost însǎ atacate şi dezavuate de cǎtre Aristotel şi Ptolemeu geograful. Singura operǎ a sa care a supravieţuit pânǎ la noi a fost Despre mǎrimea şi distanţa pânǎ la Soare şi Lunǎ şi este o operǎ geocentricǎ, dar ştim de la Arhimede cǎ el a mai scris o carte heliocentricǎ, pierdutǎ în negura istoriei. Aristarh considera stelele ca fiind foarte (foarte!!!) îndepǎrtate, a mai calculat diametrul Lunii la ca. 14000 km (corect ca. 11000 km), calcule bazate pe cele ale lui Eratostene (42000 km circumferinţa Pǎmântului în loc de ca. 40000), şi a greşit mult la aprecierea distanţei Soare-Pǎmânt (eroare care nu-i poate fi imputatǎ: el a greşit cu ca. 3° la calcularea paralaxei, în loc de 89°50' el determinase doar 87°, aceastǎ eroare de observare l-a determinat sǎ calculeze greşit distanţa, dar raţionamentul a fost exact (aşa se face şi astǎzi), doar cǎ datele de intrare parţial inexacte l-au condus la un rezultat greşit).

382 Pentru necunoscǎtori: Inchiziţia n-a fost nimic altceva decât un mijloc de a forţa oamenii sǎ asculte de învǎţǎtura Bibliei. În şi mai puţine cuvinte: inchiziţia ancheta pe baza Bibliei.În cazul de faţǎ, argumentaţia inchiziţiei era bazatǎ pe Yoshua 10:12-13. Dumnezeu a oprit Soarele, deci Soarele se mişcǎ şi anume cum, în jurul Pǎmântului. QED.

383 Un lucru uitǎ sǎ ne spunǎ autorul, pentru cǎ nu-l ştie (halal documentare) sau nu vrea sǎ ni-l spunǎ: stelele nu merg toate în aceeaşi direcţie. Existǎ unele stele care-şi menţin "cadenţa" (dar efectul este dat de mişcarea Pǎmântului numitǎ precesie): este vorba în special de constelaţiile astrologice, care apar ciclic şi se rotesc dupǎ un "program" periodic. Este aproape sigur cǎ de aceste stele era vorba în text.Ştim cǎ o mare parte a informaţiei din biblie este de fapt astrologie (hai sǎ-i zicem deghizatǎ, pentru cǎ nu apare în clar, ci trebuie dedusǎ din context), dar mai ştim cǎ biserica a fost dintotdeauna împotriva

82

Ce stare de haos s-ar petrece în marele univers, dacǎ n-ar merge "în şir"? Dacǎ pǎmîntul sau soarele nu şi-ar pǎstra orbitele lor, ci ar lua-o razna, tot ce are viaţǎ ar pieri. Aceasta însǎ nu se întîmplǎ, cǎci toate îşi pǎstreazǎ, orbitele şi viteza384.De mii de ani pǎmîntul zboarǎ în spaţiu, fǎrǎ sǎ-şi încetineze viteza. Cîtǎ precizie! Ce ordine! Cînd te gîndeşti la imensitatea unor aştrii, faţǎ de care pǎmîntul nostru e ca un bob de mazǎre, la vitezele fantastice cu care zboarǎ, rǎmîi uimit de legile şi buna rînduialǎ ce domneşte în univers.Cǎile ferate au regimente de impiegaţi de mişcare, de mecanici, de acari, care poartǎ grijǎ sǎ nu se abatǎ trenul de la mersul normal şi totuşi se produc atîtea accidente, atîtea întîrzieri. Legile mecanicii cereşti sunt respectate cu cea mai mare precizie385.Despre aceste legi şi Autorul lor, marele astronom francez Flamarion spune: "Şi soarele nostru se mişcǎîn spaţiu. Totul se mişcǎ în univers, totul se schimbǎ şi se preschimbǎ. Numai legile naturii suntneschimbate şi numai Cauza eternǎ ale cǎrei lucruri sunt efectele schimbǎtoare şi trecǎtoare386."Wernher von Braun, celebrul savant contemporan, a zis: "Oricum aşa de bine rînduit şi perfect creat cum e pǎmîntul nostru şi universul, trebuie sǎ aibǎ un Fǎcǎtor, un Arhitect... Trebuie sǎ fie un Fǎcǎtor, nu existǎ altǎ cale."387

Isaia a zis: "El le cheamǎ pe toate pe nume, aşa de mare e puterea şi tǎria Lui, cǎ una nu lipseşte."

7. Pot fi legate apele?Un alt adevǎr ştiinţific relatat în Biblie este cǎ Dumnezeu a legat apele.Desigur, unii se întreabǎ cum pot fi legate apele? Iov ne dǎ rǎspunsul: "Leagǎ apele în norii Sǎi" (26:8).Pe pǎmînt cad anual 800 milioane de milioane tone de apǎ. Dacǎ ar cǎdea deodatǎ toatǎ apa care e în atmosferǎ, pǎmîntul întreg ar fi acoperit cu un strat de 7 metri de apǎ, deci totul ar fi înecat. Apele legate în nori, care se aflǎ permanent în atmosferǎ, au fost calculate de unii oameni de ştiinţǎ şi se afirmǎ cǎ ar fi cam 50 milioane de milioane de tone. Ce greutate fantasticǎ!" Şi norii nu se sparg sub greutatea lor" (Iov 26:8).Apele acestea nu cad deodatǎ pe pǎmînt, cǎci sunt legate. Noi nu prea pricepem cum pot sta milioane de tone de apǎ sus, dar aceasta nu are importanţǎ388.Noi vedem norii cum plutesc şi cum, din cînd în cînd, îşi scuturǎ greutatea, lǎsînd ploaia binecuvîntatǎsǎ ude pǎmîntul, spre a-l face sǎ rodeascǎ.Mai existǎ încǎ un fel de legare a apelor: la pol şi în calotele de gheaţǎ.Antarctica este acoperitǎ cu o calotǎ de gheaţǎ ce are o grosime medie de 2200 m, iar gheţarul Filhner de acolo, are o lungime de 925 km şi o grosime de 4000 metri.În Groenlanda, stratul de gheaţǎ e de 2300 metri şi s-a calculat cǎ dacǎ numai aceasta s-ar topi, nivelul mǎrilor şi al oceanelor ar creşte cu 7 metri. Ce s-ar întîmpla dacǎ s-ar topi toatǎ gheaţa de la poli? Ce torente s-ar dezlǎnţui asupra pǎmîntului, dacǎ apele ar fi dezlegate toate deodatǎ?389 Dar ele sunt legate prin anumite legi de Cel ce a creat toate. Nimic nu e la întîmplare.

8. S-a oprit soarele?

astrologiei. Multe din aceste informaţii sunt prezente în Cabalǎ, care este, dacǎ vreţi, versiunea de biblie destinatǎ celor iniţiaţi.

384 Pǎcat cǎ douǎ capitole mai încolo, 8. S-a oprit Soarele?, aceastǎ demonstraţie este uitatǎ, ba chiar negatǎ.385 Aceastǎ rânduialǎ nu a împiedicat ciocniri de stele sau de galaxii.386 Autorul a citat un fragment în care nu este vorba de Dumnezeu ci de Naturǎ. Sǎ înţelegem oare cǎ autorul

este ateu sau francmason?387 Denumirea de Marele Arhitect al Universului este tipic francmasonǎ.388 Unii mai ştiu.389 Hai sǎ încercǎm sǎ ghicim: nu cumva, un alt potop ca al lui Noe?

Oricum, trebuie spus cǎ aceste calote glaciare de la poli au demonstrat cǎ nu a existat un potop al lui Noe de tip global în ultimii 110-120000 de ani.

83

Altǎ problemǎ de care mulţi s-au poticnit şi n-au vrut sǎ o creadǎ este oprirea soarelui, pomenitǎ în Ioşua 10:12,13. Aceste versete sunt cele mai combǎtute din Cartea Sfîntǎ.În text ni se relateazǎ cum Ioşua, fiind în luptǎ cu cinci împǎraţi ai amoriţilor, la un moment dat a strigat: "Opreşte-te soare asupra Gabaonului şi tu lunǎ asupra vǎii Aialonului!" Şi soarele s-a oprit şi luna şi-a întrerupt mersul, pînǎ ce poporul şi-a rǎzbunat pe vrǎjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grǎbit sǎ apunǎ, aproape o zi întreagǎ.390"Unii, ca sǎ scape mai uşor, spun cǎ aici e un limbaj poetic şi cǎ bǎtǎlia fiind grea, lui Ioşua i s-a pǎrut cǎau fost douǎ zile legate laolaltǎ.Cei ce spun aceasta nu ţin cont de citatul din Cartea Dreptului391 şi de afirmaţia lui Ioşua din v.14: "N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte, nici dupǎ aceea, cînd Domnul sǎ fi ascultat glasul unui om..."392

Alţii spun ironic: "Nu vedeţi cǎ de la început Biblia nu spune adevǎrul?Fiindcǎ oricine ştie azi cǎ nu soarele se învîrteşte în jurul pǎmîntului, ci pǎmîntul se învîrteşte în jurul soarelui; iar ziua şi noaptea se datoresc miscǎrii pǎmîntului în jurul axei sale. Astfel, chiar dacǎ soarele s-ar fi oprit, tot nu ar fi fost o zi mai lungǎ.” Privind aşa lucrurile, ţi se pare cǎ aici Biblia a dat greş.Dar se poate oare aşa ceva?Biblia nu este manual de ştiinţǎ, dar ea spune adevǎrul. Şi noi cei de astǎzi, care suntem aşa de familiari cu mişcarea de rotaţie şi de revoluţie a pǎmîntului, noi care ştim precis cǎ nu soarele se învîrteşte în jurul pǎmîntului, totuşi folosim expresii contrare ştiinţei, ca: "soarele rǎsare la...", "soarele apune la...", "rǎsǎrit de soare la mare", "apus de soare", etc393. Chiar şi astronomii uziteazǎ asemenea expresii. Orice copil îi poate înfrunta spunîndu-le: "Nu-i adevǎrat, ci pǎmîntul s-a învîrtit". Şi totuşi acesta este limbajul pe care îl folosim, deşi nu e în acord cu ştiinţa. Atunci de ce sǎ mustrǎm pe Ioşua, cînd el foloseşte un limbaj ca al nostru?Textul biblic ne spune cǎ soarele s-a oprit. În original "opreşte-te" are şi sensul "stai liniştit". Noi am zice cǎ e acelaşi lucru sǎ te opreşti sau sǎ stai liniştit. Şi totuşi existǎ o deosebire. Textul acesta a provocat o cercetare minuţioasǎ din partea multora. E adevǎrat sau nu ce a spus Ioşua? Cum putea soarele sǎ se opreascǎ? Avea rost? Sau care ar fi fost urmarea dacǎ ar fi stat liniştit? Newton ademonstrat cǎ pǎmîntul ar putea fi încetinit, fǎrǎ ca locuitorii lui sǎ simtǎ un apreciabil şoc în privinţa

390 Hai sǎ zicem cǎ ziua ar fi fost 24 de ore. Dar dacǎ ar fi fost ceea ce se considerǎ, de obicei, a fi o zi -

antonimul de la noapte (atunci evident Soarele a stat pe cer toatǎ ziua, cǎ noaptea nu ar fi putut exista) sau, poate, cǎ a fost o erǎ geologicǎ, aşa cum argumenta autorul la Mǎrturia ştiinţelor Naturale?În orice caz, cartea lui Yoshua este un exemplu tipic de manipulare a maselor: -cei care ascultǎ de Yahwe sunt ajutaţi -cei care nu, sunt pedepsiţi (desigur, mai mult sunt pedepsiţi ceilalţi din jurul lor, halal moralǎ).

391 Cartea lui Jasher nu face parte din Vechiul testament. Istoria lui Yoshua nu este de regǎsit în nici (ספר הישר)o altǎ parte a Bibliei (exceptând menţiunea zilei lungi în Avacum 3:11), fiind consideratǎ probabil prea incredibilǎ (şi contrazicând legǎmântul pe care Dumnezeu l-a fǎcut cu oamenii în Geneza 8:22 şi repetatǎ în Ieremia 32:35-37 şi 33:19-21). De aceea, singura explicaţie posibilǎ este introducerea pasajului respectiv în perioada elenisticǎ, în scopuri propagandistice. De altfel ar fi fost o blasfemie sǎ-i ceri lui Dumnezeu sǎ-şi calce cuvântul dat, mai ales când puteai sǎ-l rogi sǎ dea, de exemplu, vreo plagǎ egipteanǎ peste ei.Cartea lui Jasher nu a supravieţuit, poate şi din acest motiv, secolelor, deşi o copie falsificatǎ a apǎrut în 11.1751 (interesant, acolo cele 10 legi au fost date lui Moise de cǎtre socrul sǎu, Jethro, şi nu de Dumnezeu) şi o alta, numitǎ Sefer haYashar sau midrash, în 1552.Absolut teoretic, numai pǎrţi din Facerea şi cele 10 legi sunt strict Cuvântul Domnului, restul sunt scrise de cǎtre oameni, vorba autorului, care pǎstori, care fǎcǎtori de corturi, care analfabeţi etc.

392 Contradicţie flagrantǎ cu Noul testament.393 Nu sunt contrare ştiinţei, aceste expresii înseamnǎ altceva. Sensul acestor expresii nu este de mişcare ci de

transformare, de apariţie sau de dispariţie (de unde şi derivaţia literarǎ: "apusul vieţii" etc.). Reluând argumentele autorului, este la fel ca diferenţa dintre bara şi asah de la începutul acestui capitol.

84

aceasta394. Din cercetǎrile efectuate de oamenii de ştiinţǎ, au ieşit cîteva confirmǎri cǎ relatarea lui Ioşua este adevǎratǎ, ziua aceea a fost aproape dublǎ.Una este confirmarea istoricǎ. Herodot, istoricul grec care a trǎit cu 480 ani înainte de Cristos, ne spune cǎ preoţii egipteni i-au arǎtat o descriere a unei zile lungi395. Scrierile vechi chineze la fel vorbesc de o zi lungǎ în timpul domniei împǎratului Yeo396, care a fost contemporan cu Ioşua. Pe la începutul secolului al XX-lea, amiralul Palmer a descoperit în Mexico un document, care spune cǎ soarele s-a oprit pentru aproape o zi întreagǎ în anul "celor şapte iepuri", care corespunde cu anul în care Ioşua a cucerit Canaanul397. La acestea, adǎugaţi Cartea Dreptului, scrisǎ în Palestina398. Deci, vechile scrieri ale egiptenilor, ale grecilor, ale chinezilor, ale mexicanilor şi ale evreilor vorbesc despre o zi lungǎ. Dacǎ nu a fost o zi lungǎ, de ce scriu egiptenii, grecii, chinezii şi mexicanii despre o aşa zi399? Oare sǎ-i fi mituit Ioşua ca ei sǎ scrie aşa, spre a confirma Biblia400? Sau cei ce tǎgǎduiesc astǎzi sunt atît de destepţi, încît ştiu şi ce s-a petrecut atunci, mai bine ca cei de atunci401?

394 Dar nu într-o zi. Pentru reîmprospǎtarea cunoştinţelor autorului, este bine de precizat cǎ nu numai Pǎmântul

de învârte în jurul axei sale ci şi atmosfera. Luând datele autorului, dacǎ Pǎmântul s-ar opri brusc, atmosfera ar continua sǎ alerge cu 1600 km/h (inerţia - fenomen cunoscut lui Newton). Numai cine a trǎit aşa ceva ştie ce dezastre poate aduce un vânt de 160 km/h (uragan), darmite unul de 1600 km/h. Oamenii, animalele, plantele şi clǎdirile pot suporta aproape fǎrǎ sǎ simtǎ acceleraţii de 2-3G (un fel de cutremur micuţ) care ar putea fi produse de oprirea lentǎ a Terrei şi apoi de reluarea exactǎ a mişcǎrii iniţiale, totul în 24 de ore. Dar ca sǎ opreşti atmosfera în loc, ai nevoie de circa 80 de ore (la 20km/h) sau 40 de ore (40km/h) sau numai de 12 ore (dar la 133 km/h). Un astfel de vânt ar face imposibilǎ victoria contra amoriţilor, ba chiar ar distruge şi pe israeliţi. Mai mult, un astfel de vânt ar fi fost fǎrǎ îndoialǎ consemnat în cronici mai mult decât persistenţasolarǎ, care, fie vorba între noi, nici n-ar mai putut fi vǎzutǎ de atâta praf stârnit de acest uragan.

395 Unde pomeneşte Herodot despre acest lucru?396 Yao (堯 sau 尧) (2353 - 2234 îen) a fost un împǎrat legendar (şi considerat primul împǎrat al Chinei).

Cunoscut şi ca Yaotang-shi (陶唐氏) sau Tang Yao (唐堯), dar nǎscut ca Yi Fangxun (伊放勳) sau Yi Qi (伊祈). A fost considerat ca etalon pentru generaţii întregi de împǎraţi. Este considerat şi inventatorul jocului de GO. Nu a fost contemporan cu Yoshua, domnind chiar şi înaintea lui Avraam.Referitor însǎ la ziua lungǎ a lui Yoshua, existǎ douǎ versiuni de bazǎ: una în care este vorba de o zi cu douǎ rǎsǎrituri, alta în care este vorba de 10 zile în şir. A treia versiune, cea de faţǎ, derivǎ din prima (de fapt este invers, pentru cǎ "omul de ştiinţǎ creştin" şi-a dat seama de fusul orar). Ambele versiuni sunt cunoscute numai în cercurile religioase.

397 Când a cucerit Ioşua Canaanul? Arheologia nu ştie o datǎ precisǎ, se presupune cǎ ar fi vorba de anul 1400 îen, deşi altǎ datǎ posibilǎ se referǎ la ca. 1600 îen. Oricum, arheologia biblicǎ este o activitate extrem de dificilǎ, sǎ încerci sǎ potriveşti datele contradictorii (sau dovedite false de istoria laicǎ) pentru a dovedi adevǎrul unei cǎrţi este prea mult, dar unii tot mai încercǎ, vezi chiar acest document. Vezi şi Mǎrturia arheologiei şi notele de subsol aferente.În orice caz, lista de legende plus comentariile se gǎseşte cuvânt cu cuvânt peste tot în cercurile religioase. Concluzia logicǎ? O singurǎ sursǎ, care nici mǎcar nu furnizeazǎ datele necesare expertizǎrii lor.

398 Domnul autor, atât de cult în ale bibliei şi ştiinţei, uitǎ cǎ profetul Avacum (Habakkuk) a pomenit şi el despre aceastǎ oprire a Soarelui şi Lunii în 3:11.

399 Pe moment nu se ştie când a cucerit Yoshua Canaanul. Dacǎ s-ar şti acest lucru, fuga din Egipt ar putea fi uşor datatǎ, chiar cu aproximaţie de 50 de ani, de unde s-ar şti numele faraonului din acea vreme etc. etc. Astfel, toatǎ povestea cu Mǎrturia Arheologiei ar fi fost de la început clarǎ şi simplǎ, fǎrǎ tot felul de ipoteze, evident dovedite arheologic.Dar perioada cuceririi Canaanului nu se cunoaşte (presupusǎ între 1200 şi 1400 îen, ba chiar 1600), însǎ este absolut cert cǎ împǎratul Yeo a domnit chiar în timpul lui Yoshua (ce-mi sunt 1000 de ani acolo, cǎ nu-i dau din buzunar), la fel "anul celor 7 iepuri" a cǎzut exact în timpul bǎtǎliei cu amoriţii şamd. Concluzii?

400 Mexicul şi China n-ar trebui sǎ confirme pe Yoshua, pentru cǎ acolo ar fi fost un fel de noapte lungǎ. Cel mai posibil, dar numai dacǎ aceste informaţii vor putea fi confirmate, s-ar putea dovedi cǎ fenomenul s-a mai repetat, cu multe concluzii foarte interesante, pe care le lǎsǎm ca temǎ de gândire cititorului.

401 Astronomii au calculat şi au observat cǎ legendele (acelea descoperite ştiinţific) nu se referǎ la aceeaşi datǎ, iar referinţele spre legende origineazǎ toate dintr-o singurǎ sursǎ (ghici care?). Babilonienii, în imediata vecinǎtate şi cei mai iscusiţi astronomi, ar fi trebuit sǎ aibǎ şi ei mǎcar o înregistrare despre un fenomen atât de ciudat (opusul eclipsei). Egiptenii, alţi astronomi pricepuţi, ar fi notat şi ei cu lux de amǎnunte acest fenomen, la urma urmei Amon-Ra era zeul lor cel mai important. Pânǎ la descoperirea unui astfel de

85

Un adevǎr se stabileşte pe baza a doi sau trei martori402. Aici avem un numǎr dublu de martori. Afirmarea lor se întemeiazǎ pe fapte, pe cunoaştere. Tǎgǎduirea se întemeiazǎ pe nepricepere. Oamenii nu pot pricepe cum s-a putut opri soarele.Dar alţii, care trǎiesc la ecuator, nu pot pricepe cum îngheaţǎ apa, alţii nu pricep cum se formeazǎimaginea în tubul catodic sau cum calculeazǎ creierul electronic. Oare e cinstit sǎ tǎgǎduim ceea ce nu pricepem403?Alta este confirmarea matematicǎ. Anumiţi astronomi au cercetat pe baza de calcule sǎ vadǎ dacǎ a fost sau nu o zi mai lungǎ, aşa cum spune Biblia. Astfel, profesorul Totten404 din America a fǎcut calcule astronomice pe care le-a publicat405.Luînd echinocţiile, eclipsele, tranzitele şi mergînd cu calculele de la prezent înapoi la solistiţiul de iarnǎa zilei lui Ioşua, a gǎsit cǎ acţiunea s-a petrecut într-o zi de miercuri, iar calculînd invers, de la creaţie406 spre Ioşua, acţiunea a cǎzut într-o zi de marţi. El a demonstrat cǎ în istoria lumii a fost introdusǎ o zi, care nu este alta decît ziua dublǎ a lui Ioşua. Cercetǎtorul W. Maunders de la

document, ştiinţa nu se poate pronunţa dincolo de ipoteze. Probabil cǎ Dumnezeu a fost extraterestru care a folosit reflectoarele unei nave cosmice, sau chiar lumina navei sale extraterestre, pentru a ilumina câmpul de bǎtǎlie, de ce nu?!

402 Fals. Un adevǎr se dovedeşte cu probe. Poate în justiţia americanǎ, dar în lumea ştiinţificǎ acest lucru nu ajunge. Astfel, folosind doi-trei spectatori de la un spectacol de magie se poate demonstra oricând cǎ femeia a fost tǎiatǎ într-adevǎr în douǎ, sau cǎ oamenii pot înghiţi flǎcǎri etc.

403 Afirmaţie absolut corectǎ. Pentru onoarea ştiinţei, trebuie sǎ menţionǎm cǎ ştiinţa a recunoscut întotdeauna când s-a înşelat (de aceea am putut avea progresul ştiinţific, tocmai pentru cǎ ideile noi au putut strǎbate mai uşor sau mai greu printre cele vechi, perimate, dar au putut strǎbate) însǎ biserica nu a permis niciodatǎ acest lucru. Mai mult, în 1870, în timpul primului Consiliu al Vaticanului, care a început în 8.12.1869, papa Pius IX a cerut, la sfârşitul lucrǎrilor, printre altele, şi obţinerea dreptului, atât pentru bisericǎ în general, dar şi pentru papi în particulari de a fi declaraţi infailibili, poziţie prezentatǎ încǎ din 1864 în celebra Syllabus Errorum. Citatele din biblie care susţineau acest punct de vedere sunt prezentate în continuare: Ioan 1:42; Marcu 3:16, Matei 16:18, Matei 7:24-28, Ioan 16:13, Ioan 14:26, Ioan 21:15-17, Luca 10:16, Luca 22:31-32, 1 Timotei 3:15, Epistola 1 al lui Ioan 2:27, Faptele apostolilor 15:28, Matei 10:2 şi Matei 28:20.

404 În 1890. Prof. Charles Adiel Lewis Totten era evanghelist convins aşa cǎ nu a fost de mirare cǎ a gǎsit rezultatele exact aşa cum le dorea el. Era absolut convins cǎ englezii erau unul din triburile dispǎrute ale lui Israel precum şi un apocaliptic convins de sfârşitul lumii în 1899. Autorul ar trebui sǎ citeascǎ singur cartea (ceea ce scrie autorul aici este copiat cuvânt cu cuvânt dintr-o carte publicatǎ în 1936 de un alt "observator neutru", Harry Rimmer) unde scrie cǎ Totten a plecat în calculele lui de la data creaţiei presupusǎ a fi 22 sept. 4000 îen (a fost o luni, desigur) şi a mers înapoi spre vremea lui Yoshua.

405 Iatǎ pasajul în original din cartea sa, care explicǎ raţionamentul:We know from Daniel 9:27 and from various other passages (mostly in Revelation) that the public ministry of Jesus lasted three and a half years. Since He was crucified at the spring equinox, He must have begun to preach at the fall equinox.Since he began to preach when He was thirty years old, He must have been born at the fall equinox. Since the world was created 4000 years before He was born, the world was created on September 22, 4000 BC. Therefore this day must have been a Sunday. But calculating back using a calendar, we find that this date was a Monday. Therefore there is a missing 24 hours.Since 40 minutes of this are accounted for by the story in 2 Kings 20 (or Isaiah 38), we see that the "about a day" mentioned in Joshua 10 must account for the remaining 23 hours and 20 minutes. End of proof.QED.Trebuie spus cǎ Totten considera naşterea lui Isus la echinoxul de toamnǎ, nu la solstiţiul de iarnǎ (25 decembrie). Pentru cei care nu ştiu de ce, iatǎ şi explicaţia: Cultul lui Isus, pe atunci muritor, dar posibil rege al Iudeii, a fost format în tiparele unor religii deja existente, cu scopul ascuns de a le înlocui. În Europa, cultul lui Sol Invictus (zeul lui Constantin cel Mare - pǎgânul sanctificat) era foarte rǎspândit, soarele care murea iarna şi reînvia primǎvara. Ziua de serbare - ghici?Tot cititorul perspicace poate observa o altǎ eroare fundamentalǎ în raţionamentul lui Totten: reforma gregorianǎ a calendarului.

406 Cititorul perspicace a observat deja aceastǎ contradicţie: mai devreme (în paragraful care are ataşatǎ nota de subsol 341), autorul susţinea cǎ nu se ştie când a fost creaţia (cǎ nu dǎm din buzunar miliardele de ani), acum se foloseşte de acest lucru. Bravos, naţiune!

86

Observatorul Regal Greenwich407, de asemenea a publicat un studiu asupra aceluiaşi subiect; şi prin calcule a stabilit nu numai data, ci şi timpul zilei cînd senzaţionalul fenomen a avut loc.O a treia confirmarea electronicǎ. În 1970, ziarul "Evening World" din Spencer, Indiana, U.S.A. a fost primul care a publicat ştirea. Revista "The Sword of the Lord" reda ştirea dupǎ cum urmeazǎ:"Dl. Harold Hill408, preşedintele Companiei Curtis Engine din Baltimore, Md. şi consultant în programul spaţial, a relatat urmǎtoarele: "Cred cǎ unul din cele mai uimitoare lucruri pe care le are Dumnezeu pentru noi azi, s-a petrecut recent cu astronauţii şi bǎrbaţii de ştiinţǎ spaţialǎ la Green Belt, Maryland. Ei controleazǎ cum va fi poziţia soarelui, a lunii, a planetelor în spaţiu peste o sutǎ de ani, peste o mie de ani. Noi trebuie sǎ cunoaştem aceste date, ca sǎ nu lansǎm un satelit şi sǎ se izbeascǎ de ceva şi astfel sǎ fie scos din orbitǎ. Noi trebuie sǎ fixǎm orbita în funcţie de viaţa satelitului şi de poziţia planetelor, ca sǎ nu fie datǎ peste cap lucrarea. Cu ajutorul calculatorului electronic mǎsurau veacurile înainte şi înapoi. Deodatǎ s-au oprit. Calculatorul a stopat şi a dat un semnal roşu, ceea ce însemnǎ cǎ e o greşalǎ, ori la informaţiile introduse în el, ori la rezultatele comparate cu standardele. Au fost chemaţi specialiştii sǎ vadǎ dacǎ e bun calculatorul. Aceştia l-au controlat şi au spus: "E perfect". Şeful operaţiunilor I.B.M. a întrebat: "Care-i necazul?" - "Am gǎsit cǎ e o zi lipsǎ în scurgerea vremii." Toţi au dat din cap. Tǎcere."Din grup, unul mai religios a zis: "Ştiţi, pe cînd eram în Şcoala Duminicalǎ, ni s-a spus despre o oprire a soarelui." Ceialalţi nu l-au crezut, dar nu aveau alt rǎspuns. Astfel au zis: "Aratǎ-ne!" I-au adus o Biblie şi el a cǎutat la Ioşua 10:12-14 şi a citit textul ... Aici e ziua lipsǎ. Au mers cu calculatorul la vremea arǎtatǎ şi au gǎsit-o, dar nu era destul. Timpul scurs care lipsea, gǎsit pe vremea lui Ioşua era numai 23 ore şi 20 minute, nu o zi întreagǎ. Au citit iarǎşi Biblia şi ea le-a spus: "…aproape o zi întreagǎ".Aceste simple cuvinte în Biblie sunt importante. Dar ei erau în încurcǎturǎ, cǎci dacǎ nu poţi da socotealǎ de 40 minute, te va încurca şi peste o mie de ani.Patruzeci de minute trebuiau gǎsite, cǎci puteau fi înmulţite de multe ori pe orbite. Atunci cel credincios şi-a adus aminte cǎ undeva în Biblie scrie cǎ soarele a mers înapoi. Cosmonauţii i-au spus cǎşi-a ieşit din minţi. Dar au luat Cartea şi au gǎsit la 2 Împǎraţi 20:8-11 "Şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogorîse pe cadranul soarelui lui Ahaz." Zece trepte sunt exact 40 minute. Douǎzeci şi trei ore şi douǎzeci minute din Ioşua cu 40 minute din 2 Împǎraţi fac ziua lipsǎîntreagǎ. Cosmonauţii au trebuit sǎ înscrie în jurnal ziua ce lipseşte." 409

407 Edward Walter Maunder (12.4.1851 – 21.3.1928) a fost un astronom britanic, cunoscut pentru studiile sale

asupra petelor solare (ne amintim cǎ şi pentru descoperirea petelor solare cu ajutorul lunetei, Galileo a fost persecutat de bisericǎ). A fost în acelaşi timp un exeget biblic foarte stimat în timpul lui, poate şi datoritǎ tatǎlui sǎu, preot în Wesleyan Society (de orientare metodistǎ).

408 El însuşi un evanghelist convins, care a scris şi cǎrţi de evanghelizare pentru copii.409 O altǎ poveste inventatǎ şi care nu poate fi verificatǎ. Articolul a fost scris de cǎtre Mary Kathryn Bryan

pentru Evening Star din Spencer. William Willoughby, editorul secţiunii religioase al Evening Star din Washington DC, care mai era şi un evanghelist convins şi care încerca din rǎsputeri sǎ convingǎ SUA sǎ predea numai creaţionismul în şcoli, a verificat personal povestea pentru articolul sǎu "Washington Perspective" din 8 August 1970 dar NASA Goddard Space Flight Center din Greenbelt, MD a negat acest lucru - mai mult, a creat un formular tipizat în care nega oficial acest incident, ca urmare a atâtor telefoane. Willoughby l-a contactat apoi pe Harold Hill în Baltimore care a confirmat povestea dar n-a prezentat dovezi pretextând secretul de stat care înconjoarǎ misiunile spaţiale, DAR: Curtis Engine se ocupǎ de generatoarele de energie de uz casnic şi industrial, în nici un caz de calculul orbital (Hill se ocupa pe atunci de generatoarele diesel ale centrului terestru, sateliţii foloseau pe atunci baterii electrice şi/sau celule fotoelectrice). Sateliţii au o viaţǎ de servicu relativ limitatǎ (din cauza bateriilor), de maximum 10-20 de ani, deci prognozarea unei ciocniri cu un meteorit în 1000 de ani, vǎ rog frumos!! Sateliţii sunt amplasaţi pe la 30000-60000 de km iar primul corp ceresc aflat în apropiere este Luna, dar ea se aflǎ la peste 300000 km distanţa, calculul coliziunii este desigur inutil (poate jucau Solitaire pe calculatoare). Pe de altǎ parte, dacǎ s-ar referi la voiajele spaţiale tip Voyager şi Mariner, într-adevǎr este nevoie de un astfel de calcul, dar el nu ţine cont dacǎ pe Pǎmânt este zi sau noapte (în cosmos este întotdeauna noapte), aşa cum la calculul

87

Calculatoarele electronice adeveresc Biblia. Cine s-ar fi gîndit vreodatǎ cǎ acea zi va putea fi detectatǎnu numai de creierul omului ci şi de creierul electronic?410

Într-un veac al necredinţei, Dumnezeu pe cale de ştiinţǎ îşi demonstreazǎ adevǎrul Cuvîntului Sǎu. Ce minunate sunt cǎile Sale!Totuşi cum a putut sǎ fie o zi mai lungǎ? Pentru noi e greu de priceput. Dacǎ cele trei miliarde şi ceva de locuitori411 ne-am opinti sǎ oprim pǎmîntul din mersul lui, nu am reuşi. Dar luînd, prin analogie, mersul unei locomotive în plinǎ vitezǎ nu poate fi opritǎ de o mie de persoane ce s-ar aşeza pe linii, ci doar i-ar mǎcelari pe toţi. Totuşi locomotiva e opritǎ de un singur om, de mecanic, printr-o simplǎ mişcare de manivelǎ. El are stǎpînire asupra ei şi o poate opri412.Cu mult mai mult, Dumnezeu, care a creat toate şi conduce toate, poate face aşa ceva.Cu Dumnezeu se poate înţelege ziua lungǎ a lui Ioşua. Fǎrǎ El este imposibil sǎ o explici. Azi, de la distanţǎ, prin simpla apǎsare de buton, omul poate porni şi opri rachete mari, gigantice, purtǎtoare de sateliţi. Sǎ-i dǎm voie şi lui Dumnezeu sǎ poatǎ face aşa ceva cu satelitul soarelui, cu pǎmîntul413.

9. A existat steaua Betleemului?O altǎ chestiune pomenitǎ în Biblie, care e mult discutatǎ şi necrezutǎ de unii, este steaua Betleemului.În Matei 2:2,7,8,10, se spune cǎ magii au vǎzut o stea deosebitǎ. Ce fel de stea a fost aceea? Cum a putut sǎ se arate o aşa stea? Ce legǎturǎ au stelele cu naşterea unui copilaş pe pǎmînt414? Iatǎ cîteva întrebǎri pe care le ridicǎ necredincioşii.

eclipselor nu se ţine cont de poziţia galaxiilor. Iar multiplicarea sau lipsa celor 40 de minute, chiar n-are nici o legǎturǎ cu ceva anume, nici din treburile casnice, nici din zborurile spaţiale. Pentru a detecta o eroare de ore în curgerea soarelui, trebuiesc referinţe locale bine stabilite, cum ar fi, de exemplu, eclipsele, care sunt perfect localizate şi dureazǎ puţin. Iar un calculator habar nu are ce înseamnǎ un an, o lunǎ, o orǎ, el lucreazǎ doar cu numere, noi oamenii interpretǎm numerele ca fiind bani, ani, kilograme sau prune. Mergând spre timpul lui Yoshua (vezi nota 397), calculatorul ar fi trebuit sǎ treacǎ frumuşel pe lângǎ el ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.Morala poveştii este din pǎcate una singurǎ: Cu astfel de poveşti inventate, de cǎtre cineva cu un pic de informaţii despre un anumit domeniu dar care se pricepe la manipulǎri, pot fi prostiţi oamenii sǎ creadǎ ceea ce vor aceşti misionari. Din pǎcate, aceastǎ specie este foarte prolificǎ şi se extinde cu viteza microbilor, ceea ce dovedeşte ori cǎ oamenii au devenit din ce în ce mai creduli, ori cǎ interesele din spate sunt din ce în ce mai mari, ori ambele la un loc. Crede şi nu cerceta este încǎ la mare preţ.

410 Existǎ pe lumea aceasta construcţii astronomice datând dinaintea vremii lui Yoshua, oricare ar fi fost aceasta. Este vorba despre piramidele egiptene. Acestea sunt orientate nu numai dupǎ punctele geografice (nordul, de exemplu) dar şi dupǎ anumite stele, care sunt aceleaşi şi astǎzi. Mişcarea de precesie a Pǎmântului ar fi fǎcut necesarǎ rotirea lui ulterioarǎ pentru a ajunge din urmǎ timpul pierdut, caz în care s-ar fi constatat încǎ un fenomen interesant, noaptea cea lungǎ. Deci, Yoshua a avut dreptate, Soarele şi Luna au fost oprite în loc şi nu Pǎmântul.

411 Numǎrul este de mult depǎşit. El corespunde datelor anului 1966. Astǎzi (2006) sunt 6,5 miliarde.412 Sǎ ne gândim atunci ce se întâmplǎ când tragem semnalul de alarmǎ în plinǎ vitezǎ. Aşa s-ar fi întâmplat şi

pe vremea lui Yoshua.413 Şi totuşi autorul uitǎ iarǎşi sǎ ne explice de ce a fost nevoie şi de Lunǎ în toatǎ afacerea asta. Presupunând

cǎ lumina Soarelui (luminatorul mare) n-ar fi fost de ajuns şi ar fi trebuit sǎ fie aprins şi luminatorul mic, putem avea o idee despre ce forţe gigantice au acţionat aici. Pentru cǎ oprirea Pǎmântului (ca sǎ stea Soarele) n-ar fi oprit şi Luna din mersul ei, a trebuit sa fie opritǎ, separat, şi ea. Oricum o luǎm, mai multe lucruri au fost oprite simultan, nu numai Pǎmântul sau Soarele.Dar presupunând cǎ lumina necesarǎ luptei a fost cea de care a avut nevoie Yoshua când a cerut lui Dumnezeu sǎ-i opreascǎ Soarele şi Luna, putem bǎnui, pur matematic, ce imagine aveau evreii din vremea lui Yoshua despre distanţele astrale. Distanţa dintre vǎile Ghibeonului şi Aijalonului este de ca. 16 km, presupunem cǎ Soarele putea lumina sus de tot valea Ghibeonului iar Luna valea Aijalonului, dar cǎ nici un luminator nu putea ajunge cu razele sale în cealaltǎ vale, printr-o simplǎ logicǎ geometricǎ obţinem o distanţǎ Pǎmânt-Soare, respectiv Pǎmânt-Lunǎ aproximativ egalǎ cu distanţa dintre vǎi, adicǎ de 16 km. Şi când te gândeşti cǎ filozofii greci calculaserǎ cu o eroare uluitoare circumferinţa Pǎmântului, diametrul Lunii şi distanţa pânǎ la ea (notele 381 şi 364), chiar nu mai este loc de comentarii ...

88

Dacǎ cei ce afirmǎ cǎ au vǎzut-o ar fi fost oameni profani, nu astronomi, ar da loc la bǎnuieli. Ei însǎau fost cititori în stele, astronomii vremii, deci erau competenţi sǎ deosebeascǎ stelele. Cu adevǎrat fenomenul e extraordinar, dar nu e imposibil415.Existǎ douǎ explicaţii cu privire la steaua aceasta. Una e explicaţia celor credincioşi cǎ a fost o stea miraculoasǎ. Dumnezeu, Creatorul tuturor astrelor, a putut porunci unei stele, ca prin graiul ei sǎ vorbeascǎ magilor despre naşterea unui nou Împǎrat. Deci, steaua Betleemului a fost un mesager divin cǎtre astronomii rǎsǎritului. "La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţǎ."Cealaltǎ este explicaţia oamenilor de ştiinţǎ. Ei spun cǎ steaua deosebitǎ, de o strǎlucire extraordinarǎ, nu a fost altceva decît o conjuncţie a lui Jupiter şi Saturn, în zodia Peştilor, cu adǎugirea planetei Marte.De altfel, astrologii evrei atribuie acestei conjuncţii o importanţǎ deosebitǎ. Ei o puneau în legǎturǎ cu naşterea lui Moise şi afirmau cǎ se va repeta şi la naşterea lui Mesia.416

Explicaţia ştiinţificǎ a fost fundamentatǎ pe dovezi astronomice. Eminentul astronom Kepler s-a ocupat îndeaproape de aceastǎ rezolvare. Pe data de 10 oct.1604, el a observat o stea strǎlucitoare, de o luminozitate excepţionalǎ. Era o asemenea conjuncţie între planetele Saturn, Jupiter şi Marte. Imediat i-a venit ideea cǎ aşa trebuie sǎ fi fost steaua magilor. Atunci s-a apucat de socoteli. Prin calcule amǎnunţite, el a descoperit cǎ o conjuncţie similarǎ a avut loc de trei ori între anii 7 şi 6 înainte de Cristos. Avînd în vedere calcularea greşitǎ a calendarului, prima ei apariţie ar fi fost cu vreo doi ani înainte de naştere, permiţînd magilor timpul necesar de pregǎtire pentru venirea la Ierusalim.Calculele lui Kepler au fost verificate de astronomi mai moderni, ca: Schubert de la Petrograd, Ideler şi Encke din Berlin, precum şi de Pritchard de la Observatorul din Greenvditch, care s-au pronunţat cǎdatele "sunt tot aşa de sigure ca şi celelalte fenomene cereşti."417

Universul mare - Biblia nescrisǎ - confirmǎ Biblia scrisǎ, arǎtînd cǎ e cu putinţǎ apariţia unei stele cu luminozitate excepţionalǎ418. Herschel, unul din marii astronomi şi descoperitorul razelor infraroşii, a

414 Isus nu s-a nǎscut pe 25 decembrie. Pânǎ la Consiliul de la Niceea, 325 en, naşterea lui Isus era celebratǎ

pe 6 ianuarie. Luca chiar sugereazǎ vara sau primǎvara ca anotimp al naşterii. 25 decembrie era o datǎ sacrǎ în religiile înconjurǎtoare (solstiţiul de iarnǎ), de tip solar, inclusiv în cea oficialǎ a lui Constantin cel Mare (cultul lui Sol Invictus).

415 Problema cu Noul testament este alta, puţin diferitǎ de cea din vechiul testament, deşi au aceeaşi bazǎ.Şi anume, modificarea lui în timp, prin selecţie, transcrieri şi adaptǎri, astfel încât informaţia cuprinsǎ sǎ fie cât mai asemǎnǎtoare dorinţei iniţiale. Consiliul de la Niceea a stabilit bazele creştinǎtǎţii definindu-l pe Isus, evangheliile acreditate, precum şi stabilind multe din obiceiurile creştine. Astfel, imaginea lui Isus a fost suprapusǎ peste credinţele pǎgâne, pentru o mai uşoarǎ acceptare a noii religii (pe atunci nu era singura şi nici absolutǎ). Isus a primit multe din atributele religiilor învecinate: naşterea din fecioarǎ, naşterea în timpul solstiţiului, reînvierea dupǎ exact trei zile, imaginea mamei cu pruncul etc. etc.

416 Ce poate fi mai clar?! Isus trebuia sǎ fie Mesia! Reamintim cǎ pentru evrei, care şi ei citeau acelaşi Vechi testament, cǎ doar ei l-au scris, Isus nu a fost Mesia.

417 Ca nespecialişti, am putea oare sǎ ne întrebǎm ce a fost aşa de interesant într-un fenomen anual (a avut loc de 3x în 2 ani - deoarece oştirea cerului, vorba autorului, se mişcǎ în şir, ordonat, repetiţia aceasta ar fi avut loc de 3x la ficare 2 ani), încât a determinat magii sǎ purceadǎ spre Ierusalim.Oricum, specialiştii ştiu cǎ o astfel de conjuncţie se întâmplǎ mult, mult mai rar decât anual. Specialiştii de astǎzi au calculat o astfel de conjuncţie în anul 7 îen (15 septembrie) şi numai atunci. O a doua triplǎ conjuncţie a lui Jupiter cu Saturn în semnul Peştilor nu s-a mai produs deloc în ultimii 2000 de ani (dar va veni în curând, perioada de repetiţie fiind de ca. 2155 de ani). Semnul zodiacal al Peştilor (ne amintim cǎ peştele a fost un simbol al primilor creştini) însemna o schimbare majorǎ, mai ales cǎ zodia Peştilor deschidea "anul" zodiacal (de ca. 26000 de ani).Desigur, puteau fi mai multe conjuncţii de stele-planete ce puteau genera imaginea unei stele vestitoare.Dar, desigur, sǎ nu uitǎm cultul lui Mithras, în vogǎ, cǎruia trei magi i-au adus, ce? surprizǎ!, tǎmâie, aur şi smirnǎ.

418 Dar zglobia de stea nu a urmat calea ei normalǎ, dimpotrivǎ, i-a îndrumat pe magi (traducere oarecum inexactǎ a noţiunii de astrolog) spre Isus, oprindu-se direct deasupra locului unde se afla (Matei 2:9). Un astfel de fenomen astronomic mai greu de imaginat.

89

zis: "Toate descoperirile omeneşti par a fi fǎcute numai cu scopul de a confirma, cu o şi mai mare putere, adevǎrurile care vin de sus şi care sunt cuprinse în Scripturile Sacre."Medler, un alt astronom, a zis: "Adevǎratul naturalist nu poate fi ateu. Cine pǎtrunde, ca noi, într-o mǎsurǎ atît de mare în atelierul lui Dumnezeu, acela trebuie sǎ îngenunche cu supunere înaintea Providenţei Divine, care lucreazǎ în naturǎ."Flamarion ne spune cum odatǎ fiind la marginea mǎrii, sufletul lui a fost copleşit de mǎreţia Creatorului, vǎzutǎ de el. Atunci a îngenunchiat şi a fǎcut urmǎtoarea rugǎciune: "O, Necunoscut misterios! O, Mare Fiinţǎ! Fiinţǎ nemǎrginitǎ, ce suntem noi? Suprem Fǎcǎtor al armoniei, ce eşti Tu, dacǎ opera îţi este atît de mǎreaţǎ? Sǎrmane mituri omeneşti, care cred cǎ Te cunosc! O, Dumnezeule, Dumnezeule! Atomi, nimicuri, cît suntem de mici! Şi cît de mare eşti Tu! O, Dumnezeule, Dumnezeul meu, Atotputernicule, Atotiubitorule! Nemǎrginire sublimǎ şi necunoscutǎ... O, Tatǎ al naturii! O, Te iubesc!... Te iubesc! Început atotputernic şi necunoscut! Fiinţa pe care nici un cuvînt omenesc nu te poate numi. O, Divin Principiu, Te iubesc. Sunt însǎ asa de mic, cǎ nu ştiu dacǎ mǎ auzi... Da, mǎ auzi, Creatorule! Tu care dai micii flori cîmpeneşti, frumuseţea şi parfumul sǎu. Glasul oceanului nu-l covîrşeşte pe al meu şi gîndirea mi se înalţǎ cǎtre Tine, împreunǎ cu rugǎciunea tuturora!"La fel şi Kepler avea o adîncǎ reverenţǎ faţǎ de Dumnezeu. El a zis: "În creaţiune, eu parcǎ pipǎiesc cu mîinile mele pe Dumnezeu." Iar opera sa cea mai de seamǎ o încheie cu urmǎtoarea rugǎ: "Îţi mulţumesc, Creatorule şi Doamne, cǎ ne-ai dǎruit aceste bucurii de creaţiunea Ta, admiraţia de operele mîinilor Tale. Eu am fǎcut cunoscut strǎlucirea operelor Tale, pe cît spiritul meu mǎrginit a putut sǎcuprindǎ nemǎrginirea Ta. Unde am zis ceva, ce este nedemn de Tine sau am fost silit sǎ nǎzuiesc la propria mea glorie, aceasta iartǎ-mi-o cu milostivire."Noi credem cǎ existǎ un Dumnezeu mare, care a creat cerurile şi pǎmîntul, care a creat cele vreo 150-200 miliarde de stele din galaxia noastrǎ, precum şi vreun miliard de alte galaxii. El, fiind Creatorul, a putut sprijini pǎmîntul pe nimic, a putut produce ziua lungǎ din cartea lui Ioşua şi a putut vorbi magilorprin lucirea unei stele despre naşterea noului Împǎrat.Cu privire la cele şase zile din Geneza capitolul întîi în care Dumnezeu a creat condiţiile prielnice pentru viaţǎ şi a creat viaţa, precizǎm cǎ cuvîntul "yom" din original are sensul de zi obişnuitǎ de 24 ore, precum şi de o perioadǎ de timp. Nimic nu putut împiedeca pe Dumnezeu sǎ creeze lumea noastrǎîn perioade sau în zile obişnuite. El poate totul. Toiagul lui Aaron pus în faţa Domnului, n-a avut nevoie de perioadǎ de timp, ci peste noapte a înmugurit, a înfrunzit, a înflorit şi a copt migdale (Numeri 17:1-8). Omului cu mîna uscatǎ nu i-a trebuit luni de zile pentru refacerea ţesuturilor, ci într-o clipǎ şi-a întins mîna la porunca Domnului. Cu cît vom cunoaşte mai mult Atotputernicia Creatorului, cu atît vor dispare toate problemele noastre mǎrunte în legǎturǎ cu creaţia Sa. Copiii se chinuie multǎ vreme cu cîte un lucru şi nu-l pot face, dar cînd a venit tata, l-a fǎcut într-o clipǎ. Ce minunat e cǎ avem un Dumnezeu-Tatǎ, care ştie şi poate mult mai mult decît noi! Imensitatea universului ne spune cǎ avem un Dumnezeu mare şi un Tatǎ bogat cu miliarde de lumi, care îl ascultǎ şi toate merg în şir.Doamne ajutǎ-ne sǎ Te cunoaştem mai bine şi sǎ Te ascultǎm în totul419!

419 Nu trebuie sǎ fim chiar rǎi cu autorii bibliei. Deşi notele de la acest capitol demonteazǎ aproape orice

încercare de a demonstra adevǎrul unic şi absolut al acestei cǎrţi, nu trebuie sǎ ne gândim decât cǎ, în perioada scrierii ei (ca. 500 îen, cu materiale provenind cel mult din 800 îen), nici o altǎ naţiune înconjurǎtoare (cu excepţia grecilor), nu avea o imagine cosmologicǎ mult prea diferitǎ. Adǎugând la aceasta "importurile de tehnologie" de la babilonieni (în captivitate) şi apoi de la greci (perioada ptolemeicǎ), ştim exact de ce biblia este atât de contradictorie.

90

V. MARTURIA ŞTIINŢELOR NATURALEE Biblia adevǎratǎ? Aceasta e întrebarea de care ne vom ocupa şi în acest capitol. Acum vom cǎuta sǎauzim ce zic Ştiinţele Naturale. Biblia vorbeşte mult despre domeniul Ştiinţelor Naturale. Ea nu este o carte de ştiinţǎ420, ea afirmǎ unele lucruri, pe care noi le vom verifica dacǎ sunt în acord sau în contrazicere cu ştiinţa. Voi cǎuta sǎ pun în luminǎ cîteva versete pe care unii le ironizeazǎ, letǎgǎduiesc cǎ ar fi adevǎrate.

1. Plante fǎrǎ soareAceastǎ afirmare a provocat multe discuţii. În Geneza 1:11 citim: "Apoi Dumnezeu a zis: "Sǎ dea pǎmîntul verdeaţǎ, iarbǎ cu seminţe, pomi roditori, care sǎ facǎ rod dupǎ soiul lor şi care sǎ aibǎ în ei sǎmînţa lor pe pǎmînt." Şi aşa a fost421. Aceasta a fost în ziua a treia, iar soarele apare abia în ziua a patra.Se ştie bine cǎ fotosinteza plantelor se face numai la luminǎ. "Cum a fost posibilǎ viaţa plantelor fǎrǎsoare? Vedeţi cǎ Biblia se contrazice cu ştiinţa?" -zic necredincioşii.Sǎ fie aceasta o contrazicere? Pe unii necunoscǎtori îi pune pe gînduri. Dar tot necunoscǎtor e şi cel ce ridicǎ aceastǎ problemǎ. Ea a mers în secolul trecut, dar nu mai merge azi. A pune astǎzi aceastǎchestiune, înseamnǎ a-ţi dovedi singur ignoranţa, a arǎta cǎ nu eşti în pas cu vremea.Ce minunat îşi descoperǎ Dumnezeu lucrǎrile Sale! Azi, datoritǎ cercetǎrilor ştiinţifice, se ştie cǎfotosinteza plantelor se face nu numai la lumina soarelui, ci la orice altǎ luminǎ. Experienţele fǎcute cu sere subterane, unde nu pǎtrunde lumina soarelui, ci doar lumina artificialǎ, au dovedit din plin aceasta.În anul 1961, la Expoziţia Horticolǎ Internaţionala de la Erfurt, Germania, au fost prezentate legume: castraveţi, rosii, ridichi, salatǎ şi ceapǎ, cultivate în timpul iernii în regiunile arctice ale U.R.S.S. în exploatǎri subterane, deci fǎrǎ lumina soarelui, ci doar cu luminǎ electricǎ. Ştirea a fost publicatǎ în ziare şi în revista "Orizonturi" nr. 125/1961.Astfel, problema ridicatǎ de unii necredincioşi cu privire la creşterea plantelor, afirmatǎ în Genezǎ cǎ ar fi în contrazicere cu ştiinţa, deoarece soarele a apǎrut abia în ziua a patra, cade. Biblia afirmǎ cǎ lumina a fost fǎcutǎ în ziua întîi, deci fotosinteza s-a fǎcut în ziua a treia la lumina care exista din ziua întîia422.

2. Ordinea creaţieiO alta problemǎ ridicatǎ de mulţi e ordinea creaţiei. Biblia vorbeşte cǎ tot ce vedem pe pǎmîntul nostru a fost fǎcut în şase zile, iar în ziua a şaptea Dumnezeu S-a odihnit.Mulţi nu pot crede cǎ într-o zi sǎ se fi putut usca pǎmîntul, apoi în aceeaşi zi au crescut plantele şi pomii. La oameni aceasta e cu neputinţǎ. Dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţǎ.Totuşi pentru cei ce se împiedicǎ, voi da o explicaţie. Cuvîntul "yom", din original, tradus în limba românǎ "zi", aratǎ o perioadǎ de timp. Uneori în textul biblic cuvîntul "yom" are sensul mult mai larg decît o perioadǎ de 24 ore. Astfel avem în Isaia 2:11,12 pomenitǎ o zi de rǎzbunare a Domnului,

420 Este adevǎrat, biblia nu este o carte de ştiinţǎ. Însǎ scopul oricǎrei religii (prin definiţie) este de a furniza

oamenilor un reper în viaţǎ, în absolut toate domeniile. Religia trebuie sǎ aibǎ un rǎspuns la toate (de aceea a intrat ştiinţa în conflict cu biserica) iar acest rǎspuns trebuie sǎ fie corect (sau cel aşteptat de cǎtre credincios). De aceea au dispǎrut multe religii, pentru cǎ, la un moment dat, acestea nu se mai potriveau cu mersul lumii şi nu mǎ refer la acelea distruse de misionarii creştini, ci acelea dispǎrute înaintea venirii lor.

421 Da, dar în Facerea 2:5-7, nu exista nici un copǎcel şi nici iarbǎ înainte de crearea omului. Conform Facerii2:5, erau douǎ cauze: nu exista încǎ ploaie şi, aici e aici, nimeni (evident aici este vorba de oameni) care sǎ lucreze pǎmântul. Deci, iarba, copacii, plantele în general, au apǎrut abia dupǎ crearea omului, şi acesta din urmǎ, prin munca ogorului, a obţinut plantele. Cain este primul om care a lucrat pǎmântul. Cum au fost create deci plantele, altele evident decât pomii din Eden, creaţi explicit de cǎtre Dumnezeu (Facerea 2:9)?

422 Autorul uitǎ însǎ sǎ explice cum se potriveşte însǎ Biblia cu ştiinţa în urmǎtorul aspect: Cum se face cǎPǎmântul a apǎrut cu ceva timp înaintea Soarelui (în Biblie "zile", înterpretate ca ere geologice de cǎtre autor, vezi paragraful anterior), au apǎrut plantele şi abia apoi Soarele. Ştiinţa spune cǎ Soarele s-a format înaintea Pǎmântului, deci şi înaintea plantelor.

91

rǎzbunare care nu s-a fǎcut într-o zi de 24 ceasuri, ci într-o perioadǎ de timp. La fel acelaşi sens e şi în Zaharia 12:11 unde e vorba de pocǎinţa lui Israel şi în 14:1 unde cuvîntul "ziua Domnului" are sensul de o perioadǎ de timp. În 2 Corinteni 6:2, prin cuvîntul "ziua mîntuirii" se înţelege întreaga perioadǎ de timp a harului. De altfel şi azi se obişnuieşte sǎ se foloseascǎ cuvîntul "zi" cu sens de vreme sauperioadǎ nedefinitǎ de timp. Nu aţi auzit pe unii zicînd: "Las cǎ vine şi ziua mea" şi el înţelege o perioadǎ de timp cînd va fi cineva sau cǎ îi va merge bine.Perioadelor acestora de timp, cǎrora Biblia le spune "zile", geologii le spun "ere". Cu privire la lungimea erelor, geologii se deosebesc în pǎreri. Unii susţin cǎ era paleozoicǎ în care au apǎrut nevertebratele, ar cuprinde 400 milioane de ani. Dupǎ alţii, era paleozoicǎ ar fi început acum 550 milioane de ani şi s-ar fi isprǎvit acum 300 milioane de ani, deci ar fi durat o perioadǎ de 250 milioane de ani. Eu nu încerc sǎ-i împac, ci spun cǎ Biblia nu stabileşte lungimea acestor perioade. Unii cautǎ sǎia sensul restrîns al cuvîntului "zi", ca perioadǎ de 24 ore, susţin cǎ pǎmîntul a fost creat acum 6000 de ani, cǎ soarele a fost creat în ziua a patra, cǎci aşa spune Biblia. Nu e nici o cǎdere din har în aceasta. Dar ei se izbesc de alte greutǎţi neţinînd în seamǎ limbajul Bibliei. De exemplu: cum a putut fi zi de 24 ceasuri ziua întîia, a doua şi a treia dacǎ soarele a fost creat în ziua a patra?423

Moise nu ne spune data cînd a fost creat pǎmîntul, ci el ne spune cine a creat pǎmîntul. Precizarea de date, de lungime a zilelor sau erelor, el a lǎsat-o la o parte. Asta e treaba altora.Textul din Geneza, cînd ne descrie creaţia, cuprinde urmǎtoarea ordine: luminǎ, aer, uscat, plante, cǎldurǎ, peşti, pǎsǎri, animale, om424. Nu ne oprim la perioadele de timp. Pe noi ne intereseazǎ dacǎŞtiinţele Naturale contrazic sau confirmǎ aceastǎ ordine a apariţiei vieţii pe pǎmînt.Fizicianul Amper425 scria despre Geneza: "Ordinea în care apar fiinţele organice este exact a celor şase zile ale creaţiunii, cum ne-o prezintǎ cartea Genezei426. Sau Moise a avut aceleaşi cunoştinţe ştiinţifice superioare pe care le are secolul nostru, sau a fost iluminat de Dumnezeu.427"Cercetǎrile în domeniul ştiinţelor naturale aratǎ cǎ întîi au apǎrut plantele, dupǎ aceea animalele, iar la urmǎ omul. Dacǎ în Biblie ar fi fost scris cǎ întîi a fost fǎcut omul, apoi animalele şi numai la urmǎplantele, ai fi putut spune cǎ în Biblie e o babilonie, cǎ toate sunt încurcate, ba chiar pe dos. Dar Biblia aratǎ ordinea precisǎ a creaţiei cu mult înainte de a fi stabilitǎ pe cale ştiinţificǎ. Dacǎ ea nu este scrisǎsub inspiraţia divinǎ, de unde au ştiut scriitorii ei lucrul acesta428?

423 Unul dintre pǎrinţii bisericii, ulterior fǎcut eretic iar opera sa distrusǎ, Origen (nota 597) a criticat acest lucru. Sf.

Augustin este un alt teolog timpuriu care a sesizat discrepanţe.424 Facerea capitolul 1: 1. Dumnezeu preexistent, 2. Cerul şi pământul, 3. Apele, 4. Luminǎ (înclusiv zi şi

noapte), 5. Tǎria (deci încǎ o datǎ cerul) şi împǎrţirea apelor, 6. Pǎmântul (uscatul) şi marea, 7. Plantele, 8.Luminǎtorii pe cer (stelele), Soarele şi Luna, 9. Vietǎţile acvatice şi aeriene, 10. Vietǎţile terestre, 11. Omul (bǎrbat şi femeie).Facerea capitolul 2: 1. Cerul, pǎmântul, stelele, 2. Aburul, 3. Bǎrbatul, 4. Grǎdina Eden şi primii pomi, 6.Existenţa vietǎţilor este doveditǎ prin recensǎmânt, 6. Femeia.Aerul listat de autor între luminǎ şi uscat, este de fapt tǎria cerului, ceea ce ne spune cǎ nu poate fi vorba despre aer, deoarece acesta nu este tare.

425 André-Marie Ampère (20.1.1775 – 10.6.1836), fizician francez de renume mondial.426 Capitolul 1, versetele 1-27. Oarecum contradictoriu însǎ, capitolul 2 ne spune cǎ, deşi create încǎ din ziua a

treia (Facerea 1:11-13), în ziua a şaptea încǎ nu apǎruserǎ nici iarba şi nici copacii, pentru cǎ (vezi Facerea2:5-7) nici ploaie nu era şi nici cine sǎ se ocupe de plantat. Aparent, dupǎ ce populase pǎmântul cu plante şi animale, acesta rǎmǎsese în continuare gol şi un abur ca o ceaţǎ plutea deasupra lui. Animalele apar în povestire dupǎ ce Adam a fost format din ţǎrânǎ, conform Facerii 2:18-20.

427 Este o simplǎ problemǎ de logicǎ: omul mǎnâncǎ şi animale şi plante, deci acestea trebuie sǎ fi apǎrut înaintea lui, ierbivorele mǎnâncǎ/pasc iarbǎ, deci plantele trebuie sǎ fi apǎrut înaintea lor, plantele cresc pe pǎmânt, deci acesta trebuia sǎ existe înaintea plantelor şi tot aşa. Acest pas logic este clar documentat (trebuie citit printre rânduri!) în capitolul 2 al Facerii. Este însǎ interesant de remarcat ideea creaţiei, idee preluatǎ oricum din mitologiile vecine.

428 Cercetǎtorii de azi, de unde au ştiut-o? Cǎ nu toţi sunt iudeo-creştini...

92

Cuvier, întemeietorul paleontologiei, spune: "Moise ne-a lǎsat o cosmogonie, al cǎrei adevǎr se confirmǎ de la o zi la alta în chip uimitor."429

Sunt unii cǎrora le place sǎ rîdǎ în chip batjocoritor de Biblie. Ei spun cǎ în lumea aceasta nu e nici o ordine, cǎ toate au apǎrut la întîmplare430. Cînd Mendeleev a întocmit tabela elementelor, avea vreo 17 cǎsuţe necompletate şi unii l-au luat în derîdere, spunîndu-i: "Unde e legea, ordinea? Dacǎ ar fi, nu ar figoluri!" Iar el le-a rǎspuns: "Nu vǎ grǎbiţi, ci mai bine ziceţi, cîte mai avem de învǎţat. E drept cǎ tabela mea are goluri, aceasta fiindcǎ ştiinţa n-a descoperit încǎ toate elementele. În opera lui Dumnezeu însǎnu sunt goluri, legile sunt perfecte. Ca atare, în acele aşa zise goluri, va veni vremea sǎ se aşeze elementele ce se vor descoperi..." Azi, noi ştim cǎ ce el a spus, s-a împlinit întocmai. Toate cǎsuţele cu goluri au fost completate. În naturǎ existǎ ordine. La fel şi în creaţie a fost o ordine. Ştiinţele Naturale confirmǎ aceasta.

3. Originea vieţiiAltǎ problemǎ mult discutatǎ e originea vieţii pe pǎmînt. Cei ce nu vor sǎ creadǎ Biblia au formulat anumite teorii, care însǎ nu pot sta în picioare. Iatǎ cîteva:O teorie spune cǎ viaţa a provenit din alte planete cu ajutorul meteoriţilor431.Aceasta teorie susţine cǎ pe alte corpuri cereşti a existat viaţǎ, cǎ la un moment dat de acolo s-a rupt o parte cu viaţa ce era pe porţiunea respectivǎ şi cǎ aceste bucǎţi de corpuri cereşti ajungînd pe pǎmînt, au adus viaţa.Teoria pare frumoasǎ, dar examinarea ştiinţificǎ a bolizilor, a meteoriţilor a demonstrat cǎ e imposibil aşa ceva. La pǎtrunderea acestora în pǎturile dense ale atmosferei pǎmîntului nostru, prin frecare, se înfierbîntǎ la temperaturi de mii de grade, astfel cǎldura ar distruge orice germene de viaţǎ. Toţi meteoriţii analizaţi îndeaproape au dovedit aceasta432.Pe de altǎ parte, teoria aceasta nu rezolvǎ cu nimic problema originii vieţii, ci doar o mutǎ pe alt plan. Sǎ zicem, prin absurd, cǎ la noi viaţa a venit de pe alte planete, dar acolo de unde a venit? Nu vedeţi cǎ problema rǎmîne tot nerezolvatǎ? Ce rǎu se încurcǎ oamenii cînd nu vreau sǎ creadǎ adevǎrul şi cumînsǎşi ştiinţa le rǎstoarnǎ teoriile433.Altǎ teorie este aceea a generaţiei spontane. Aceasta susţine cǎ viaţa, în chip spontan, a apǎrut la întîmplare. Dacǎ Biblia ar fi spus aşa ceva, oamenii necredincioşi ar fi rîs de ea434. Aristotel şi alţii

429 Ştim cǎ plantele s-au format înaintea animalelor (mǎ rog, unele au evoluat în paralel cu animalele, altele au

dispǎrut, dar în esenţǎ plantele au apǎrut înaintea animalelor), şi cǎ animalele au evoluat şi ele culminând cu omul. Autorul foloseşte doar partea aceasta a teoriei evoluţioniste, deci o acceptǎ ca fiind corectǎ.

430 Fals. Evoluţionismul înseamnǎ ordine strictǎ, nu aiureala pe care încearcǎ autorul s-o crediteze ca evoluţionism.

431 Teoria lui S. Arrhenius, încǎ neconfirmatǎ.432 Ştiinţa a analizat doar meteoriţii mici, care, într-adevǎr, sunt lipsiţi de viaţǎ atât la suprafaţǎ cât şi în interior,

tocmai datoritǎ acestei frecǎri cu acţiune sterilizatoare. Meteoriţii mari pot aduce pe Pǎmânt viaţǎ în interiorul lor, pentru cǎ nu apucǎ sǎ se încǎlzeascǎ prea mult în cele maximum câteva zeci de minute petrecute în atmosferǎ. Explozia produsǎ la impact poate sparge meteritul şi rǎspândi celule viabile. De aici însǎ începe procesul evolutiv specific planetei respective.Cǎ acest lucru nu este o utopie o dovedesc chiar zborurile cosmice cu echipaj uman la bord. Acesta "supravieţuieşte" frecǎrii cu aerul, şi încǎ de douǎ ori.

433 Afirmaţie absolut corectǎ. Originea vieţii pare a fi încǎ misterioasǎ, deşi câteva teorii existǎ, mai toate bazându-se pe ipoteza obţinerii în mod natural a unor compuşi "mecanic" necesari vieţii. Experienţe au dovedit cǎ descǎrcǎrile electrice într-o atmosferǎ care simula condiţii presupuse a exista acum 2-3 miliarde de ani pot genera aminoacizi simpli, cǎrǎmizile vieţii.Biblia susţine însǎ cǎ viaţa a apǎrut pe Pǎmânt, creatǎ în 3 zile de cǎtre Dumnezeu (plante, animale, om). Majoritatea savanţilor de astǎzi se aşteaptǎ ca în viitorul foarte apropiat sǎ fie descoperite forme de viaţǎ pe alte planete, poate chiar din sistemul nostru solar. O astfel de descoperire ar pune capǎt acestei controverse dar ar genera probabil altele (Biblia nu neagǎ explicit viaţa în altǎ parte decât pe Pǎmânt).

434 Teoria generaţiei spontane a fost o teorie relativ interesantǎ, privind-o absolut obiectiv. Autorul are dreptate atunci când afirmǎ cǎ Aristotel a observat cum apar pǎduchii pe resturile de plante, şoarecii pe câmp. Atunci

93

credeau cǎ şoarecii de pe ogor, care ies în urma plugului, se fac aşa din pǎmînt, cǎ a plouat şi astfel pǎmîntul a produs şoareci.Cei ce susţin teoria generaţiei spontane spun cǎ natura oarbǎ, printr-un joc al întîmplǎrii, prin anumite combinaţii a unor elemente, a produs viaţǎ. Unii spun cǎ aceastǎ viaţǎ s-a produs în apǎ în urma unui trǎznet şi astfel ar fi luat fiinţǎ prima celulǎ vie, din care apoi s-a dezvoltat viaţa în multiplele ei forme. Alţii spun cǎ prima celulǎ vie s-ar fi format nu în apǎ, ci în craterul unui vulcan.Sǎrmana celulǎ cum ar fi fost pîrjolitǎ acolo435! Cîtǎ bîjbîire! Dar în necredinţa lor, oamenilor le place sǎ creadǎ mai bine o minciunǎ absurdǎ, decît adevǎrul Bibliei436.Teoria generaţiei spontane a fost rǎsturnatǎ de unii din cei mai de seamǎ bǎrbaţi de ştiinţǎ. Savanţi ca Liebig, Pasteur, Tyndall, etc. prin probe ştiinţifice au demonstrat cǎ e imposibil aşa ceva437. În apa fiartǎ, pusǎ în vase sterile şi închise ermetic, ca sǎ nu pǎtrundǎ nici un fel de bacterii, nu a apǎrut nici o celulǎ vie. Ei au dovedit cǎ viaţa nu provine din neviaţǎ.Acum cîţiva ani în urmǎ, a fǎcut mare vîlvǎ învǎţatul italian Petrucci, care a încercat sǎ dezvolte un embrion omenesc în eprubetǎ438. Experienţa acestui doctor însǎ nu a demonstrat nimic spectacular în ce priveşte originea propriu zisǎ a vieţii439. E ca şi cum un ţǎran, în loc sǎ-şi punǎ sǎmînţǎ de morcovi în stratul din grǎdinǎ, o pune în ghiveciul de flori. Este vreo deosebire? Da, de mediu, nu de sǎmînţǎ. Cei cu teoria generaţiei spontane spun cǎ întîi a apǎrut în chip spontan o celulǎ vie, cǎ din ea au apǎrut

când ea a fost elaboratǎ, germenii acestei vieţi nu puteau fi observaţi cu ochiul liber, apariţia microscopului însǎ a dus la restrângerea treptatǎ a condiţiilor în care aceastǎ generaţie spontanǎ putea apare, pânǎ la demonstraţia definitivǎ a lui Pasteur (nota 437). Când ştiinţa a putut demonstra contrariul, aceastǎ teorie a dispǎrut. Biserica însǎ susţine morţiş cǎ biblia are dreptate absolutǎ.

435 Ştiinţa pe care o posedǎ autorul este relativ sǎracǎ, de fapt este doar o spoialǎ de ştiinţǎ, mai precis, ceea ce ştie sau înţelege acest autor din ştiinţǎ este doar ceea ce i s-a explicat pe foaia de predicǎ de cǎtre confraţii sǎi, misionarii americani, şi nimic mai mult.Existǎ bacterii care trǎiesc în vulcani şi se hrǎnesc cu sulf, în apa curatǎ a unui râu de munte ar muri.Existǎ şi bacterii care trǎiesc în acid sulfuric.

436 Biblia nu ne spune cine l-a creat pe Dumnezeu, sau cum a apǎrut el. Exact aceeaşi dilemǎ o are ştiinţa de astǎzi, doar cǎ se referǎ la plante şi animale.Iar povestea cu bîjbâirea ştiinţei şi cu biblia care are întotdeauna dreptate, mǎ rog frumos, ţine doar la inculţi sau habotnici. Biserica creştinǎ a progresat ca numǎr de aderenţi doar pentru cǎ şefii acesteia au intervenit în fel şi chip pentru a-i aduna şi/sau a evita pierderea lor (legi civile, inchiziţie, excomunicare etc.), nu pentru cǎ aceştia chiar au crezut absolut în ea. Când puterea laicǎ a bisericii a scǎzut au apǎrut imediat schizele: protestanţii, reformaţii şi tot felul de biserici/secte care populeazǎ acum America şi care au prins la public cu şmecherii din acestea ieftine, toate având un substrat comun: biblia este adevǎratǎ, dar biserica catolicǎ nu ştie s-o citeascǎ, iar cei care o criticǎ sunt nişte sǎrmani savanţi proşti.

437 Louis Pasteur a fost acela care a determinat acest lucru în 1862, preluând ideea de la Lazzaro Spallanzani(1768). De fapt, experimentul lui Pasteur a dovedit doar cǎ o sticlǎ de apǎ sterilǎ a rǎmas sterilǎ timp de luni de zile în condiţii absolut liniştite. Originea ştiinţificǎ a vieţii presupune milioane de ani şi condiţii active (fulgere etc.), precum şi suficienţa de "cǎrǎmizi elementare" (elemente chimice). Conform Facerii, pânǎ şi Dumnezeu a fǎcut lumea din ceva.

438 Dr. Daniele Petrucci din Bologna, a realizat în 1961 prima fertilizare in vitro reuşitǎ (embrionul a avut bǎtǎi de inimǎ). Deoarece Petrucci n-a crezut cǎ embrionul va evolua normal, acesta a fost distrus dupǎ 29 de zile.

439 Nici n-a vrut aşa ceva, experimentul dorea sǎ ajute femeile care nu puteau fixa normal embrionul în a avea un copil. Doar habotnicii au fǎcut din ţânţar armǎsar, la fel cum au procedat şi cu Darwin, rǎstǎlmǎcind vorbele şi iniţiind un nou scandal. De fapt, experienţa lui Petrucci a venit într-un moment în care, în SUA, existau mari probleme legate de avort (practic, avortul este întotdeauna un subiect fierbinte, care erupe o datǎ la 4 ani, de alegeri). Ceea ce s-a amestecat în mod voit au fost urmǎtoarele fapte: 1. biserica catolicǎ, încǎ de la doctrina aristotelianǎ, considerǎ cǎ viaţa apare în embrion mult mai târziu decât ar pǎrea la prima vedere (diverse teorii, pornind de la a 40-a sau 80-a zi de sarcinǎ şi terminând cu primul "ghiont" - pǎreri autorizate de cǎtre unii papi), 2. Curtea supremǎ a SUA a introdus restricţii privind exercitarea avortului începând cu ziua 90, 3. embrionul provine din elemente fǎrǎ viaţǎ. Astfel, s-a sugerat fraierilor cǎ Petrucci ar fi creat viaţǎ din neviaţǎ, supunându-l în SUA (ţarǎ plinǎ de astfel de misionari şi secte) unor tiruri de "artilerie grea", pentru un lucru care nu l-a afirmat şi nici nu l-a realizat. Cine este curios poate afla chiar pǎrerea lui in clipul arhivei TV canadiene: http://archives.cbc.ca/IDC-1-75-610-3414/science_technology/infertility/clip1.

94

feluritele plante unicelulare; din plantele unicelulare au evoluat toate plantele, apoi viaţa a trecut din regnul vegetal la cel animal şi cǎ mereu prin evoluţie s-a ajuns la maimuţǎ şi apoi la omul de astǎzi,care construieşte zgîrîie nori, care schimbǎ cursul apelor, care zboarǎ în cosmos440.Ei spun cǎ toatǎ viaţa a provenit din celula apǎrutǎ la întîmplare441.Dar cum se explicǎ faptul cǎ toate celelalte întîmplari se repeta şi numai aceasta nu? Cum natura oarbǎa reuşit odatǎ în chip spontan sǎ nascǎ viaţǎ, iar azi cu ajutorul a batalioane de biologi care încearcǎ sǎ forţeze natura, cu mii de laboratoare dotate cu o aparaturǎ ultramodernǎ ce creeaza fel de fel de condiţii,fel de fel de combinaţii, natura se încǎpǎţîneazǎ, ca un catîr şi nu mai vrea sǎ nascǎ viaţa? Se cheltuiesc sume enorme, se irosesc energii, se pierde timp cu nemiluita, numai ca sǎ poatǎ rǎsturna afirmaţia Bibliei442, dar toate încercarile sunt ca tatuajele preoţilor lui Baal pe Carmel, fǎrǎ nici un rezultat. Ba au, rezultatul zero, confirmǎ în mod puternic adevǎrul Bibliei cǎ viaţa n-a apǎrut la întîmplare443.Vǎ mǎrturisesc sincer cǎ nu pot sǎ cred teoria generaţiei spontane. Mi se cere o credinţǎ împotriva tuturor demonstrǎrilor ştiinţifice şi împotriva raţiunii mele, o credinţǎ de un milion de ori mai mare decît credinţa care o acord cuvîntului Bibliei444. Dacǎ aş arǎta cuiva o colibǎ într-un ogor de castraveţi şi i-aş spune cǎ a ieşit din pǎmînt, cǎ s-a fǎcut singurǎ, nu m-ar putea crede, m-ar considera nebun.Cum o colibǎ sǎ se facǎ singurǎ? Cu toate cǎ ea nu are aer condiţionat, nu are sisteme de observare opticǎ, nu are aparate de emisie şi recepţie, nu are nici un sistem de canalizare, nici o pompǎ automatǎ, nici un creier electronic, nu are nimic din ce are corpul omenesc, totuşi oamenii nu pot crede cǎ a apǎrut la întîmplare. Dar viaţa cu toate minunǎţiile ei, corpul omenesc cu toatǎ aparatura sa complicatǎ445, ei cred cǎ a apǎrut la întîmplare446. Dacǎ eu aş spune cǎ coliba a apǎrut la întîmplare, toţi

440 Ca de obicei, iar sunt amestecate mai multe teorii una-ntr-alta, poate poate convingem cititorul de falsitatea

uneia şi atunci tot ansamblul pare fals. Teoria generaţiei spontane este una, teoria evoluţionistǎ este alta, iar apariţia vieţii pe pǎmânt o a treia. Doar teoria generaţiei spontane este doveditǎ falsǎ, cel puţin în sensul în care a fost ea cunoscutǎ în secolul al XIX-lea.Dar v-aţi întrebat vreodatǎ, stimaţi cititori, de ce dovezile ştiinţifice prezentate sunt preluate din autori şi cǎrţi de pe la 1700, 1800, hai maximum 1940? De ce teoriile atacate în acest material sunt teorii ale secolului XIX şi nu cele moderne?

441 Autorul este creaţionist. Majoritatea clerului din SUA, de unde provine acest material, este creaţionist. Din fericire, dreptul la libera exprimare (legiferat în Amendamentul I al Constituţiei SUA) a împiedicat astfel de cretini sǎ oblige şcolile publice de a nu preda ştiinţele naturii, în special evoluţionismul. Şi aceştia mai au tupeul sǎ pretindǎ cǎ islamiştii sunt fundamentalişti.

442 Aberaţie imensǎ. Cercetǎtorii nu cheltuiesc sume uriaşe pentru a demonstra cǎ biblia e greşitǎ, pentru cǎ nici nu-i intereseazǎ pǎrerea bibliei. Ei cheltuiesc sume uriaşe pentru cǎ rezultatele ştiinţifice pot permite sponsorilor sǎ-şi recupereze banii, de exemplu, prin noi medicamente, operaţii, contracte guvernamentale (armatǎ, poliţie, servicii secrete etc.).Dacǎ este însǎ cineva care cheltuie sume uriaşe referitor la biblie, aceştia sunt misionarii. Milioane de dolari se duc pe materiale publicitare şi reviste gen Turnul de Veghe, pe sponsorizǎri de conferinţe religioase şi pe canale de radio, TV şi de satelit, în loc sǎ ajute cu mâncare şi/sau haine pe cei din lumea a III-a (sau mǎcar pe nenorociţii din propria ţarǎ). Iar dacǎ ajutǎ, atunci fac şcoli în care îndoctrineazǎ sǎrmanii copii, în acelaşi mod în care au fǎcut-o secole la rând în Africa şi America latinǎ. Predau pseudocursuri de limbi strǎine în care se învaţǎ limba (englezǎ) dupǎ biblie sau promisiunea de ajutoare din strǎinǎtate pentru noii membri ai sectei. Editeazǎ reviste "de specialitate" tratând, la fel ca aceastǎ lucrare, diverse subiecte biblice prin prisma ştiinţei, poate poate cade vreun fraier în plasa lor. Sau sponsorizeazǎ expediţii aşa-zis arheologice care sǎ confirme adevǎrul biblic.

443 Creaţioniştii, dupǎ cum am mai spus, nu au timp sǎ aştepte. Sunt gata sǎ declare cǎ zilele Facerii sunt ere geologice, dacǎ acest lucru îi ajutǎ în a demonstra adevǎrul bibliei, dar neagǎ acest drept savanţilor.

444 Nici nu este de mirare. De fapt acest lucru, credinţa oarbǎ în biblie îl împiedicǎ sǎ fie raţional.445 Hai sǎ ne ocupǎm puţin de corpul omenesc, acela perfect.

Sǎ lǎsǎm la o parte dezbaterile furtunoase ale primilor învǎţaţi ai bisericii care cǎutau sǎ stabileascǎ dacǎ Adam şi Eva au avut sau nu buric (care se formeazǎ în urma naşterii) ci sǎ trecem sǎ vedem cum stǎm cu numǎratul coastelor.În 1543, învǎţatul belgian Andreas Vesalius (31.12.1514 - 15.10.1564), considerat fondatorul anatomiei moderne a corpului uman (reamintim cǎ disecţia era interzisǎ de cǎtre bisericǎ), a descoperit la doar 30 de

95

m-ar considera nebun. Dacǎ alţii spun cǎ viaţa a apǎrut la întîmplare şi eu nu îi cred, iarǎşi suntconsiderat nebun. Nu vi se pare curios lucrul acesta?447

Omul în rǎutatea lui, în împietrirea inimii lui, în aversiunea lui faţǎ de Dumnezeu, vrea sǎ creadǎ orice, numai pe Dumnezeu nu. Vrea mai degrabǎ sǎ aibǎ ca pǎrinte un cimpanzeu, o maimuţǎ sau gorilǎ, numai nu pe Dumnezeu. O sǎrmane om, în ce stare ai ajuns!448

Biblia spune cǎ viaţa provine de la Dumnezeu. El este izvorul vieţii. "În El era viaţa... toate lucrurile au fost fǎcute prin El şi nimic din ce a fost fǎcut, n-a fost fǎcut fǎrǎ El" (Ioan 1:3,4).Ce zic Ştiinţele Naturale în legaturǎ cu apariţia vieţii pe pǎmînt? Darwin, unul din cei mai lǎudaţi naturalişti, în cartea sa "Originea speciilor", apǎrutǎ în 1957 în Editura Academiei R.P.R. la pag. 385-386, zice: "În mintea mea, faptul cǎ producerea şi extincţia locuitorilor trecuţi şi actuali ai lumii se datoresc unor cauze secundare, asemeni acelora care determinǎ naşterea şi moartea individului, se acordǎ mai bine cu ceea ce ştim despre legile imprimate materiei de Creator..." Deci Darwin susţinea cǎexistǎ un Creator şi cǎ El a imprimat legile universului. El continua: "Existǎ o mareţie în concepţia aceasta a vieţii, cu numeroasele ei forţe însufleţite iniţial de Creator în cîteva forme sau numai într-una singurǎ."Darwin susţinea cǎ viaţa provine de la Creatorul. Nici el, care a formulat evoluţionismul ca doctrinǎ, nu face afirmaţia cǎ viaţa ar veni din neviaţǎ, din materie. În alte cuvinte, el confirmǎ adevǎrul Bibliei cǎDumnezeu a dat viaţǎ pe pǎmînt, dar diferǎ în ce priveşte felul de dezvoltare, de evoluţie a vieţii datede Dumnezeu. E mirare cǎ cei ce-l susţin pe Darwin, au luat doar partea a doua, evoluţia, nu şi partea întîi originea vieţii de la Creatorul449.Lavoisier, savant francez, descoperitorul oxigenului450 şi a oxidaţiei, omul care a pus bazele chimiei, în Tratatul de chimie, vol. 1, pag. 20, zice: "Odatǎ cu, lumina, Dumnezeu revarsǎ asupra pǎmîntului şi principiul vieţii, simţirii şi al cugetǎrii."

4. Împǎrţirea plantelor

ani un lucru suprinzǎtor: bǎrbaţii aveau acelaşi numǎr de coaste ca şi femeile (în cartea sa De Corporis Fabrica). La aceasta l-a ajutat şi decizia unui judecǎtor din Padova care i-a permis sǎ facǎ disecţii pe cadavrele executaţilor. Publicarea operei, închinatǎ lui Carol V, a stârnit un val de controverse, la urma urmei, în Facerea se spune clar cǎ Eva a fost creatǎ din coasta lui Adam.

446 Autorul n-a înţeles, se face cǎ nu înţelege sau, mai rǎu, face pe alţii sǎ gândeascǎ greşit. El confundǎ viaţa cu organismele vii. Apariţia vieţii este încǎ în stadiul de teorie (de unde şi avantajul celor cu biblia în mânǎ, ei au dovada!), însǎ evoluţia este greu de combǎtut. Evoluţionismul spune cǎ organismele au evoluat, de la simplu la complex. Aerul condiţionat (or fi plǎmânii?), pompa, calculatorul n-au apǎrut din senin la om, ele existau încǎ de la râme şi peşti, broaşte şi crocodili, ba chiar unele sunt mult mai bune la animale decât la om (ochii la pisicǎ şi şoim, plǎmânii la şarpe, pielea la crocodil şi elefant, inima la colibri). Ideea cǎ omul este superior animalelor este o idee implantatǎ de biblie (şi care prinde la fanfaroni şi lǎudǎroşi). În realitate delfinul, calul, şobolanul şi porcul sunt mai inteligenţi decât mulţi creaţionişti (câinele şi caracatiţa vin în planul secund), mǎcar pentru cǎ, la nivel de inteligenţǎ egal, acestea nu au prejudecǎţi.

447 Nu. Autorul vorbeşte de douǎ lucruri diferite: colibǎ şi viaţǎ.De altfel, supunerea la judecata publicǎ nu este o dovadǎ prea sigurǎ de a stabili adevǎrul (e o chestie pur statisticǎ şi/sau de manipulare - nu mai departe de Noul testament, când poporul a hotǎrât ca Isus sǎ fie crucificat), iar cine ştie povestea cu bǎtrânul, copilul şi mǎgarul este absolut sigur de asta.Unul dintre cele mai simple moduri de a dovedi un lucru în favoarea ta este uzitarea la nesfârşit a frazei: Biblia are dreptate la care se adaugǎ şi argumentarea de tip toatǎ lumea ştie asta.

448 Este exact genul de lamentare deseori amestecatǎ cu ameninţǎri, atât de caracteristic profeţilor Vechiului testament. Scopul lor îl ştim deja, readucerea turmei poporului la ascultare cǎtre Dumnezeu, adicǎ preoţi.

449 A spus Creatorul, nu Dumnezeu. Creatori în legende, mituri şi religii au fost destui, începând cu Marduk şi Ptah şi terminând cu nenumǎratele religii din Africa şi Oceania.Acesta este meritul ştiinţei, dupǎ cum am mai spus. Teoriile care nu sunt dovedite sunt aruncate la muzeu, cele care sunt dovedite corecte sunt pǎstrate.

450 Priestley l-a descoperit (pe 1 august 1774), nu Lavoisier.

96

Altceva important şi vrednic de luat în seamǎ este împǎrţirea plantelor. În Geneza 1:11 citim: "Apoi Dumnezeu a zis: "Sǎ dea pǎmîntul verdeaţǎ, iarbǎ cu sǎmînţǎ, pomi roditori, care sǎ facǎ rod şi care îşi au sǎmînţa în ei." Întreg regnul vegetal îl împarte în trei categorii451. Savantul suedez Linné452, mare naturalist, s-a strǎduit sǎ facǎ un sistem de împǎrţire a plantelor. Zavadovski, un membru al Academiei Agricole Lenin din U.R.S.S. zice despre el: "Abia la jumǎtatea secolului al XVIII-lea celebrul savant suedez Karl Linné a reuşit sǎ elaboreze, sǎ fundamenteze principiile şi metodele unui sistem bine închegat de clasificare a animalelor şi a plantelor... Linné a fost însǎ un om foarte religios... El afirmacu îndǎrǎtnicie cǎ speciile de animale şi plante sunt absolut fixe şi cǎ existǎ doar atîtea specii cîte a creat Dumnezeu."453

Sistemul lui Linné e asemǎnǎtor cu cel biblic, doar mult mai detailat.Împǎrţirea regnului vegetal fǎcutǎ de Biblie s-a dovedit a fi cea mai bunǎ454. Deci Biblia e adevǎratǎ şi în privinţa aceasta.

5. "Dupǎ soiul lor"Multe şi aprinse discuţii a provocat problema: existǎ fixism sau evoluţie?Dacǎ aţi observat mai sus, între Zavadovski şi Linné existǎ o deosebire de pǎreri.Linné a susţinut fixismul, iar Zavadovski a susţinut evoluţionismul; în alte cuvinte, de la rîmǎ, prin evoluţie, s-a ajuns la peşte, la tîrîtoare la pǎsǎri, la animale, la maimuţǎ, la om.Biblia nu dǎ loc la o aşa evoluţie. Ea spune atît despre plante, cît şi despre pǎsǎri, peşti şi animale cǎtoate au fost fǎcute "dupǎ soiul lor".

451 Sistemul biblic e de fapt ceea ce credeau evreii despre plante. Ce se gǎsea acolo: nişte copaci, de obicei

roditori pentru cǎ într-o climǎ aridǎ copacii sunt obligaţi sǎ creeze viitoarei plante nişte rezerve, un pic de iarbǎ pe care o pǎşteau oile şi caprele, şi ceva gen cactuşi ce intrǎ în categoria verdeaţǎ.

452 Carolus Linnaeus sau Carl von Linné (23.5.1707 – 10.1.1778) a fost un botanist, doctor şi zoolog suedez, practic cel mai renumit botanist din acea vreme. De asemenea, Linné ştia şi multe limbi strǎine. Oameni celebri, ca Jean-Jacques Rousseau şi Johann Wolfgang von Goethe aveau numai cuvinte de laudǎ despre el. Deşi crescut de tatǎl sǎu ca sǎ-i urmeze în cariera teologicǎ, Linné nu prea a fost încântat şi a ales o carierǎ ştiinţificǎ. În 1757 a fost înnobilat de cǎtre regele suedez Adolf Fredrik, când a primit particula von în nume.Linné a împǎrţit plantele şi animalele (1735) dupǎ o schemǎ rǎmasǎ valabilǎ şi astǎzi, deşi numai împǎrţirea animalelor mai seamǎnǎ cu opera sa iniţialǎ. Tot Linné este şi unul din promotorii noţiunii de rasǎ umanǎ, pentru el existând rasele numite în original: Americanus, Asiaticus, Africanus şi Europeanus. Mai rǎu încǎ, caracteristicile ataşate de cǎtre Linné celor 4 rase pot fi considerate acum ca rasiste (Americanus erau roşiatici, încǎpǎţinaţi şi se enervau repede, Africanus erau negri, relaxaţi şi neglijenţi, Asiaticus erau galbeni, avari şi distraţi iar Europeanus erau albi, gentili şi inventivi) şi au fost folosite de multe puteri europene pentru subjugarea supuşilor lor din colonii, uneori pânǎ la sclavie. Printre aceste rase el a mai adǎugat anumite elemente mitologice (cǎ altfel nu pot fi numite), cum ar fi Homo anthropomorpha (un fel de combinaţie de troglodit, satyr, hidrǎ şi phoenix), Homo ferus (un fel de hominid patruped) care includea subrasele Juvenis lupinus hessensis (copii de oameni care au fost crescuţi de animalele sǎlbatice), Juvenis hannoveranus(Peter din Hanover, un caz celebru de astfel de copil) şi Puella campanica (o fatǎ similarǎ din regiunea Champagne), pentru a nu uita pe Homo monstrosous (un alt personaj de basm, care era agil şi sperios, rasǎ în care mai intrau uriaşul patagonez, piticul din Alpi şi Hottentot-un trib african).O observaţie interesantǎ pentru creaţionişti, Linné a scris o scrisoare (25.2.1747) lui Johann Georg Gmelin în care cataloga omul şi maimuţele antropoide în aceeaşi specie (în original Non placet, quod Hominem inter antropomorpha collocaverim, sed homo noscit se ipsum. Removeamus vocabula. Mihi perinde erit, quo nomine utamur. Sed quaero a Te et Toto orbe differentiam genericam inter hominem et Simiam, quae ex principiis Historiae naturalis. Ego certissime nullam novi. Utinam aliquis mihi unicam diceret! Si vocassem hominem simiam vel vice versa omnes in me conjecissem theologos. Debuissem forte ex lege artis).

453 Existǎ milioane de specii de animale şi de plante. Conform Genezei, Dumnezeu le-a trecut pe toate prin faţa lui Adam ca el sǎ le dea câte un nume. Oare cât a durat defilarea?

454 Unde intrǎ, mǎ refer la sistemul biblic, tufişurile sau pomii fǎrǎ fructe (neroditori)? Ca sǎ nu mai vorbim de plantele acvatice care nu sunt verzi, deci nu întrǎ în categoria genericǎ de verdeaţǎ?Puţine sunt aberaţiile autorului din aceastǎ carte care întrec aceastǎ afirmaţie.

97

Cel ce a formulat teoria evoluţiei a fost Darwin. El şi-a bazat teoria pe asemǎnǎri embriologice, pe anatomia comparatǎ şi pe îmbunǎtǎţiri de rase.Darwin susţinea originea speciilor prin selecţie naturalǎ şi îl contrazicea pe Lamark455, un înaintaş al sǎu, care susţinea cǎ evoluţia s-a fǎcut datoritǎ mediului şi condiţiilor de viaţǎ. Lamark spunea cǎ girafa a devenit cu gîtul lung din cauzǎ cǎ lipsind iarba şi întinzîndu-se mereu dupǎ frunzele pomilor, i s-a întins gîtul pînǎ la 6 metri, precum şi picioarele din faţǎ. Deci aşa s-a ajuns la un animal cu gîtul lung.Darwin a spus invers. El a afirmat cǎ nu e adevǎrat ce a zis Lamark, cǎci şi alte animale s-au întins dupǎ frunze, dar nu li s-a întins gîtul. Girafa a avut gîtul lung şi tocmai datoritǎ acestui fapt, ea a înfruntat seceta şi a rǎmas în viaţǎ, pe cînd celelalte au pierit. Deci, s-a fǎcut o selecţie animalǎ naturalǎ, dupǎ pǎrerea lui. Dar pe noi nu ne intereseazǎ cum s-a produs evoluţia, datoritǎ mediului sau prin selecţie naturalǎ, ci ne intereseazǎ dacǎ este evoluţie sau este fixism.Cercetǎrile au dat la ivealǎ cǎ se petrec anumite modificǎri dupǎ mediu.Anumiţi peşti, care de veacuri trǎiesc în lacurile unor peşteri întunecoase, au rǎmas fǎrǎ ochi. Se ştie cǎnefolosirea unui mǎdular duce la atrofierea lui456.La fel se petrec modificǎri şi dupǎ climǎ. Oi cu lîna neagrǎ din Italia duse în Anglia, dupǎ cîteva generaţii, au devenit toate oi cu lîna albǎ. Şi invers, oi cu lîna albǎ din Anglia duse în Italia, au devenit oi cu lîna neagrǎ.Apoi se ştie cǎ prin încrucişare s-au obţinut diverse rase de oi, de cîini, de gǎini, de porumbei. La fel prin altoire se obţin varietǎţi superioare de fructe. Din mǎrul pǎdureţ ale cǎrui roade nu le poţi mînca de rele ce sunt, îl înobilǎm în mǎrul Ionatan, ce produce mere excelente şi la culoare şi la gust. Din rozasǎlbaticǎ, obţinem minunaţii trandafiri în toate culorile. Din mica garofiţǎ, astǎzi s-a ajuns sǎ avem garoafe de peste un metru înǎlţime. Acestea nu sunt teorii, ci fapte concrete. Existǎ o evoluţie.Dar cum ne împǎcǎm cu Biblia care spune cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor"? Cine are dreptate: Biblia sau Darwin457?Aici poate e bine sǎ ascultǎm îndemnul lui Iov: "Întreabǎ dobitoacele şi te vor învǎţa, pǎsǎrile cerului şi îţi vor spune, vorbeşte pǎmîntului şi te va învǎţa, şi peştii mǎrii îţi vor povesti" (Iov 12:7-8). În alte cuvinte sǎ întrebǎm însǎşi natura, dacǎ Biblia este adevǎratǎ sau dacǎ existǎ evoluţie.Mai sus am arǎtat pǎrerea lui Linné, care a studiat natura toatǎ viaţa lui. El spune cǎ existǎ fixism şi nu evoluţie458. Evoluţia se petrece doar în cadrul soiului, de la o stare inferioarǎ, la una superioarǎ459.Pentru noi cuvîntul "soi" are de multe ori cu totul alt sens, mult mai restrîns decît cel biblic460. Auzi pe cîte cineva spunînd cǎ are un soi excelent de pere pergamute. Sensul biblic e mai larg461. Toţi perii fac parte din "soiul lor", ba şi merii şi chiar gutuiul. Moise nu ne precizeazǎ cîte soiuri au fost la început, ci ne spune cǎ toate au fost fǎcute "dupǎ soiul lor."Iatǎ cîteva dovezi care aratǎ cǎ este fixism şi nu evoluţie:

455 Jean-Baptist de Monet, Cavaler de Lamarck (1744-1829).456 Asta cum se numeşte?457 Întrebarea corectǎ ar fi: Cine are dreptate, Biblia sau ştiinţa?458 Pe vremea lui Linné nu exista noţiunea de evoluţie. Botanica şi zoologia erau la început de drum şi ceea ce

se lucra pe vremea lui era doar împǎrţirea pe categorii a diverselor plante şi animale. Odatǎ munca de clasificare aproape încheiatǎ (nu s-a încheiat nici astǎzi, deşi, în mare, toate sunt puse la locul lor) şi având toate informaţiile în faţa ochilor, lui Darwin (şi în paralel şi lui Wallace) i-a venit foarte uşor sǎ vadǎ repetiţia unor caracteristici de la un grup la altul, mai ales când Lamarck deja venise cu teoria sa şi deschisese calea teoriei evoluţiei.

459 Fals. Evoluţia nu înseamnǎ calea spre superior (deşi sensul literar aşa sugereazǎ) ci adaptarea la nişte condiţii. Am mai precizat, ochii omului sunt mai slabi decât ai vulturului, urechile mai slabe decât ale liliecilor, nasul mai slab decât al lupului etc.

460 Interesant. Noţiunea de soi biblic este mai largǎ, şi aceastǎ "lǎrgime" permite unor exegeţi biblici sǎ spunǎ cǎ de fapt arca lui Noe era chiar foarte încǎpǎtoare pentru cǎ numǎrul de animale (soiuri adicǎ) a fost mai mic decât se considerǎ. Dar acest lucru dǎ voie evoluţiei sǎ creeze speciile noi apǎrute.

461 Aha, trecem din nou la interpetarea bibliei.

98

Sterilitatea catîrului. Se ştie cǎ prin încrucişarea între cal şi mǎgar obţinem catîrul, dar acesta se încǎpǎţîneazǎ, ca un catîr, şi nu vrea sǎ meargǎ mai departe. El e steril şi nu are urmaşi462.Reversibilitatea demonstreazǎ cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor". Prin reversibilitate se înţelege revenirea de la o treaptǎ superioarǎ la una inferioarǎ.De exemplu: existǎ un fel de cǎpşuni numite Goliat, ce produc roadǎ mare. Dacǎ pe acestea le laşi în pǎrǎsire ani de zile, se sǎlbǎticesc, adicǎ decad la limita inferioarǎ a soiului lor463.Acelaşi lucru s-a experimentat cu porumbeii. Prin încrucişǎri s-au obţinut o seamǎ de specii: porumbei roman, porumbei de carne, ştraser, lux, maltez, florentin, ţipler, de Seghedin, de Danzig, de ornament, pescǎruş, pǎun, guşat, golaş, etc. Din toate soiurile acestea însǎ, duşi într-o insulǎ, unde sǎ trǎiascǎ deavalma, fǎrǎ îngrijire, dupǎ cîteva generaţii, toţi devin porumbei sǎlbatici, avînd acelaşi peniş464 cenuşiu şi aceeaşi înfǎţişare a porumbelului sǎlbatic.Tot aşa şi caii duşi de spanioli în America de Sud şi lǎsaţi în voia lor, au devenit cai sǎlbatici465. Acelaşi lucru se petrece cu rasele de gǎini, de cîini, cu trandafirii, cu roşiile, toate decad şi revin la starea lor primarǎ de unde au evoluat. Aceasta se numeşte reversibilitate.Acum stai şi judecǎ puţin. Dacǎ ar exista evoluţie sǎ se treacǎ dintr-o specie în alta, atunci n-ar trebui sǎfie reversibilitate sau şi dacǎ ar fi, nu ar trebui sǎ se opreascǎ la limita inferioarǎ a "soiului", cum zice Biblia, ci sǎ coboare mai jos.De exemplu: porumbeii de soi sǎ devinǎ grauri, apoi vrabii, dar aşa ceva nu se petrece. Reversibilitatea are o limitǎ. Aceasta ne spune cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor".466

Arheologia, cu o seamǎ de dovezi, demonstreazǎ cǎ nu existǎ evoluţie, ci fixism. Una din cele mai cultivate plante pe faţa pǎmîntului e grîul. Dacǎ existǎ evoluţie de trecere dintr-un soi în altul, cum se face cǎ grîul a rǎmas tot grîu?Boabele de grîu gǎsite de arheologi în mormintele faraonilor se aseamǎnǎ în totul cu boabele de grîu de azi. Cum de n-au evoluat în 5000 de ani? Unele boabe de grîu scoase din piramide, fiindcǎ au fost pǎstrate în loc uscat, şi-au pǎstrat puterea de germinaţie. Puse în pǎmînt, ele au încolţit şi au dat grîu.

462 Dacǎ toate sunt dupǎ soiul lor, de ce dǎ voie biblia ca sǎ existe catârul?

Şi pentru cǎ veni vorba de încrucişarea intra- şi interspecii, existǎ povestiri despre oameni din Asia de sud-est care au avut ca "soţii" fiinţe humanoide, asemǎnǎtoare urangutanului (un fel de Yeti, am zice astǎzi), care au avut şi copii, iar aceştia s-ar fi înmulţit şi ei la rândul lor. Sau poate cǎ revenim la zelul misionar al secolelor XV-XIX în care aceşti locuitori nu erau oameni ci "animale de lucru".

463 Inferioarǎ doar din punct de vedere al omului. Cǎpşunile nu produc "roadǎ mare" pentru cǎ sunt superioare sau pentru a-i face pe plac omului, ele produc pentru cǎ, în cazul cǎpşunilor, fructul conţine seminţe care sunt înghiţite de cǎtre pǎsǎri sau animale odatǎ cu fructul, care nu pot fi digerate datoritǎ cojii lor rezistente şi care sunt eliminate odatǎ cu fecalele în altǎ parte, asigurând deci rǎspândirea plantei. Crearea unui fruct mai mare decât este necesar conduce la vlǎguirea plantei şi/sau la secǎtuirea pǎmântului dupǎ un anumit timp. Cǎpşunile sunt plante perene, deci, "sǎlbǎticite" (adicǎ pe un teren necultivat, neîngrijit, neîngrǎşat) nu vor mai avea nutrienţii necesari în sol şi vor produce fructul la minimul necesar supravieţuirii speciei.

464 Probabil penaj.465 Vezi nota urmǎtoare. Caii sǎlbatici, numiţi mustangi, şi-au dezvoltat anumite caracteristici care-i fǎceau

apreciaţi în lumea cǎlǎriei. Prinderea şi domesticirea lor a devenit o treabǎ extrem de profitabilǎ care a dus, printre altele, şi la popularul sport denumit rodeo. Aceşti cai sǎlbatici sunt altfel decât calul sǎlbatic original, acela domesticit în neolitic.

466 Iarǎşi o demonstraţie aparent plauzibilǎ. În realitate este vorba de adaptabilitate. Calul, oaia, porumbelul, mai ştiu eu ce rasǎ de câine, prezintǎ nişte caracteristici care sunt selectate şi atent cultivate de om pentru cǎ îi servesc scopurilor lui şi nu ale speciei respective. Astfel, rasele de câini sunt obţinute pentru aspect fizic decorativ (exemplu: pudelul), pentru vânǎtoare (exemplu: ogarii), pentru lupte (exemplu: bulldogul, pitbullul), pentru paza oilor, pentru miros etc. Aceste caracteristici, duse la extrem, nu avantajeazǎ rasa respectivǎ în mediul natural, unde sunt alte cerinţe. Astfel, coloritul viu va dispare, pentru cǎ acest colorit poate face animalul vizibil în mediu şi astfel va deveni o pradǎ uşor de identificat, ogarii de fugǎ vor pierde viteza dar vor câştiga în rezistenţǎ etc. etc. Cǎ veni vorba de câine, câinele roşu australian, dingo, nu a fost roşu când a fost adus de migratorii asiatici ca hranǎ, el devenind roşu ca deşertul pentru a se confunda în mediu. Nu s-a retrogradat nici la câinele negru-gri iniţial şi nici la lup, ci a devenit o specie independentǎ.

99

Singura deosebire ştiţi care a fost? Era ceva mai înalt decît grîul nostru, dar bobul era întocmai ca şi al nostru467. Deci, pǎmîntul, prin ceea ce a pǎstrat ascuns, ne învaţǎ cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor". La fel sǎmînţa de lucernǎ şi trifoi gǎsitǎ la celţi, pusǎ în pǎmînt a rǎsǎrit. Atît bobul cît şi planta erau în totul ca ale noastre. Deci n-a evoluat.Tot aşa şi alunele gǎsite în locuinţele palustre, care dateazǎ cu mult înaintea piramidelor egiptene, suntîntocmai ca alunele noastre. De ce alunele în mii de ani nu au evoluat de loc?În pǎrţile Libiei, arheologii au gǎsit mumii de feline, pisici sǎlbatice, care sunt exact ca cele de astǎzi. La fel leii şi urşii zugrǎviţi pe pereţii vechilor palate ale egiptenilor şi asirienilor sunt întocmai ca cei de astǎzi468. Cum de n-au evoluat?Arheologia mǎrturiseşte cǎ în mii de ani nici plantele, nici animalele nu au evoluat, n-au trecut dintr-un soi în altul, ci toate au rǎmas în fiinţǎ "dupǎ soiul lor", aşa cum spune Biblia469.Ca sǎ justifice evoluţia, sustinatorii ei spun cǎ pentru aceasta trebuiesc perioade lungi de timp şi împing lucrurile în perioada preistoricǎ, cǎ adicǎ atunci s-ar fi petrecut evoluţia. Dar de unde ştiu ei aceasta470? Sau o fac intenţionat ca, fǎrǎ probe, sǎ-şi poatǎ susţine teoria? Vreau ei perioada preistoricǎ? Bine,acceptǎm sǎ cercetǎm chiar şi vremurile preistorice numai sǎ ştim dacǎ existǎ evoluţie sau e fixism. Vrem sǎ ne convingem: e Biblia adevǎratǎ sau nu? Cum putem şti din moment ce trecem în negura vremurilor despre care nu mai avem nici un document scris? Simplu, întrebǎm paleontologia şi mineralogia, cartea aceasta a pǎmîntului cu mii de stratificaţii şi ne va învǎţa adevǎrul. Dumnezeu apurtat de grijǎ sǎ se înscrie totul. Spun necredincioşii cǎ pentru evoluţie nu sunt de ajuns mii de ani, ci sunt necesari sute de mii de ani, vom cǎuta probe în sutele de mii de ani471.Straturile de cǎrbuni se susţine cǎ s-au format în a patra perioadǎ a erei paleozoice, de unde şi poartǎnumele de carbonifer. Periodul carbonifer se spune cǎ ar fi început acum 340 milioane de ani. Nu Biblia, ci ştiinţa afirmǎ aceasta.

467 Existǎ mii de soiuri de grâu. Numai faptul cǎ tulpina este mai lungǎ înseamnǎ deja un soi noi, care are poate

avantajele cǎ furnizeazǎ mai multe paie dupǎ recoltǎ, util celor cu animale. Deci, astǎzi, fiind atâtea soiuri de grâu, ar fi interesant ca autorul sǎ ne precizeze cu care dintre aceste soiuri a fost comparatǎ mostra de grâu egiptean?! Pentru cǎ sunt soiuri diploide şi haploide şi câte şi mai câte.Ca români, ne aducem aminte de expediţia lui Lisimah (Lysimachus) în ţara dacilor, când soldaţii culcau lanurile de grâu cu lǎcile pentru a putea trece cu calul. Iatǎ cǎ grâul a "evoluat" în cultura oamenilor.Deci, grâul era mai înalt, asta nu conteazǎ, dar culoarea penelor porumbelului da.Important este cǎ, pentru fraieri, aspectele neimportante conteazǎ (porumbelul devine cenuşiu, cǎpşunile mai mici), nu cele importante.

468 În vechea Asirie exista un animal denumit în biblie unicorn (ראם, iar tradiţia l-a consacrat a fi un cal cu corn în frunte) deşi acesta era în fapt un bivol sǎlbatic (apare într-o frizǎ sumerianǎ, fiind vânat de regele Assurnasirpal). Acest animal, deşi tradus unicorn, avea totuşi douǎ coarne, dar aceste coarne erau atât de perfect simetrice încât din profil se vedea doar unul.

469 Deci, dacǎ nimic n-a evoluat, atunci nici oamenii n-au evoluat. Cum se explicǎ atunci faptul cǎ omul, Adam cel primordial, care semǎna atât de mult cu Creatorul sǎu, a dat naştere şi la negri şi la chinezi, la blonzi, roşcaţi şi bruneţi? Mai mult, dupǎ potop, variaţia speciei a fost şi mai restrânsǎ, doar Noe, Shem, Ham, Japheth, fii lui Noe, soţia lui şi încǎ 3 soţii ale fiilor acestuia, supravieţuind acestui fenomen.

470 În cele care urmeazǎ autorul foloseşte iar un sofism greu de depistat de cei neobişnuiţi a gândi logic. Şi anume, el sugereazǎ implicit cǎ evoluţia trebuie sǎ se petreacǎ obligatoriu. În realitate, dacǎ un animal este bine înzesztrat de la naturǎ în procesul evolutiv care l-a creat, acest animal nu mai are nevoie sǎ evolueze pentru a supravieţui. Este cazul furnicilor, albinelor, rechinilor, crocodililor etc.Pe de altǎ parte, autorul ne oferǎ exemple despre animale care existǎ şi astǎzi, dar nu se "împiedicǎ" în detalii nesemnificative, ca de exemplu faptul cǎ majoritatea mamiferelor de azi nu se gǎseau în perioada dinozaurilor ci au apǎrut mai târziu (creaţie - evoluţie?)

471 Acum autorul încearcǎ sǎ se foloseascǎ de milioanele de ani ale erelor geologice, deşi mai devreme combǎtea acest lucru. Am dori tare mult sǎ ştim pǎrerea autorului despre timpul necesar genezii, la fel ca şi despre toatǎ biblia în general. La capitolul Mǎrturia Arheologiei el argumenta rând pe rând faraonii care se potriveau cel mai bine cu plǎgile, cu asuprirea, dar nu a furnizat aceleaşi nume. Aşa şi aici, ca de altfel în toatǎ cartea, excelent disimulat în context.

100

Cînd coborîm în adînc, în lumea cǎrbunelui, ce ne spune? Nimic altceva decît ce ne spune Biblia cǎtoate sunt "dupǎ soiul lor"472. În straturile de cǎrbuni s-au gǎsit ferigi. Cum aratǎ? Ca cele de azi la înfǎţişare, dar mult mai mari. Deci feriga în 340 milioane de ani nu a evoluat, ci a devoluat, a devenit mai micǎ. S-au gǎsit frunze de stejar, de ulm, de tei şi ele sunt tot ca cele de astǎzi.În rocile de ardezie de la Solenhaffen au fost gǎsite libelule întocmai ca libelulele de azi. Dar cum, nici libelulele n-au vrut sǎ evolueze? Ardezia care le-a prins dovedeşte cǎ nu existǎ evoluţie.În unele straturi de chilimbar, s-au gǎsit pǎianjeni şi furnici. Chilimbarul e rǎşinǎ fosilǎ provenitǎ de la anumite specii de pini. Acum 300 milioane de ani în urmǎ, cînd a picurat rǎşina a prins aceste furnici sau pǎianjeni şi le-a pǎstrat pentru noi cei de astǎzi, ca sǎ ne spunǎ cǎ şi în perioada preistoricǎpǎianjenii şi furnicile au fost ca şi astǎzi. Deci, pǎianjenii şi furnicile n-au evoluat.În unele straturi de cǎrbuni au fost gǎsite reptile, raci, scoici, care sunt în totul ca astǎzi. În depozitele de fosile din munţii de pe coasta Pacificului se gǎsesc rechini, balene şi soiuri de peşti care se aseamǎnǎîn totul cu peştii de azi473.Aceste fosile dateazǎ din eocen, adicǎ de vreo 55 milioane ani, dupǎ socotelile oamenilor de ştiinţǎ.În sedimentele din perioada camprianǎ474 de acum 550-570 milioane de ani, s-au gǎsit agate475, un fel de pietre semipreţioase, cu ţînţari în ele. Şi aceşti ţînţari sunt ca cei de astǎzi476. Astfel de agate pot fi vǎzute în multe muzee din lume. Ce ne-am fi fǎcut dacǎ ţînţarul ar fi devenit armǎsar? Ce bine e cǎ n-a evoluat!În gheţarii de la Montana, gheţari ce au o vechime de vreo 25-50 milioane de ani, se aflǎ milioane de lǎcuste prinse în gheaţǎ477. Norul de lǎcuste a fost surprins de curenţii reci, ele au cǎzut în lac şi au îngheţat acolo. Deci, milioanele de lǎcuste, ce au trǎit acum milioane de ani, dovedesc cǎ nici dupǎmilioane de ani urmaşii lor n-au evoluat. Lǎcustele de azi sunt ca cele de atunci. Ele confirmǎ adevǎrul scris pe paginile Bibliei. Toate sunt "dupǎ soiul lor".Dar nu toţi au ocazia sǎ se convingǎ cu ajutorul paleontologiei şi mineralogiei. Pentru aceştia dau o altǎ dovadǎ, care le poate fi la îndemînǎ. E dovada botanicii. Şi aceasta ne spune cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor".Cînd eram copil, tata m-a luat în gradina şi m-a învǎţat sǎ altoiesc pomii.Altoirea e o metodǎ practicǎ prin care poţi schimba natura pomului, din rǎu îl poţi face bun. Atunci însǎtata mi-a spus un lucru: cǎ nu pe orice pom se poate face orice altoi, ci trebuie sǎ fie o asemǎnare între

472 Dar au fost gǎsite şi plante şi animale care nu au fost descrise de Biblie. Pe de altǎ parte, animale şi plante

descrise în Biblie, nu au putut fi atestate de fosile (şerpii care mǎnâncǎ praf, strugurii din Canaan etc.).473 Domnule autor, nu mai ameţi aceste date. Fiecare animal a evoluat într-o anumitǎ perioadǎ de timp şi a fost

prins şi "conservat" într-o anumitǎ perioadǎ de timp, înainte şi dupǎ nu mai poate fi vorba de a fi gǎsit. Fǎrǎ datarea corespunzǎtoare a straturilor fosiliere, nici nu poate fi vorba de comparaţie. Desigur cǎ asemǎnare existǎ cu speciile de astǎzi, mai ales la animalele şi plantele care au supravieţuit schimbǎrilor climatice, dar asta nu înseamnǎ cǎ nu existǎ evoluţie. Au fost gǎsiţi raci, libelule, furnici, ţânţari, dar unde sunt mamiferele de uscat, maimuţele, câinii - dacǎ toţi au fost creaţi într-o singurǎ zi, hai erǎ geologicǎ?

474 Cambrianǎ.475 Pentru un mineralog, aceastǎ afirmaţie e o inepţie. Este vorba cel mai probabil despre chihlimbar.476 Sofism. Autorul iar încercǎ sǎ indicǎ idei false în minţile cititorilor. Evoluţie nu înseamnǎ cǎ struţul a devenit

balenǎ sau cǎ mistreţul s-a transformat treptat în porc, înseamnǎ cǎ, la un moment dat, o combinaţie de gene s-a dovedit a conferi unui anumit exemplar anumite proprietǎţi, acel animal/plantǎ a devenit puţin diferit dar celelalte au rǎmas la fel. În timp, animalul diferit a procreat şi exemplare care şi-au menţinut acele proprietǎţi, exemplare noi care însǎ conlocuiau cu celelalte. În cele din urmǎ, caracteristicile superioare a fǎcut ca exemplarele noi sǎ reziste mai bine, celelalte putând dispare.Pentru un mecanic auto, evoluţia este oarecum similarǎ parcului de maşini dintr-o întreprindere mai mǎrişoarǎ, unde se gǎsesc felurite tipuri de camioane, autoturisme, tractoare, remorci. Toate sunt diferite, dar au acelaşi sistem (motorul Diesel este la fel, doar unele au îmbunǎtǎţiri sau sunt mai mari, etc.) şi este posibilǎ folosirea unei piese demontate de la un camion mai vechi (poate şi alt model) la cele mai noi.

477 Cum este posibil sǎ existe gheţari de acum 25-50 de milioane de ani? Doar potopul lui Noe, de acum ca. 5500 de ani ar fi topit gheţurile într-un an de zile! Sau potopul a fost local, sau anii adunaţi "ca la carte" dupǎ biblie sunt greşiţi, sau n-au existat nici unele nici altele!

101

seminţe sau sîmburi. De exemplu: prunii de toate felurile, ringlotul, caisul, zarzǎrul, piersicul mergîmpreunǎ şi se pot altoi unul pe celalalt. La fel merge mǎrul cu pǎrul şi gutuiul, întrucît au sǎmînţa asemǎnǎtoare. Tata nu a fost agronom, ci un simplu ţǎran, dar a ştiut legea aceasta478. El a aplicat lucrul acesta şi l-am aplicat şi eu şi pomişorii confirmau adevǎrul acesta. Nu vrei sǎ ţii cont de legea aceasta, nu te ascultǎ.Dacǎ existǎ evoluţie, toţi pomii şi copacii au evoluat din plante, nu ar trebui sǎ fie nici o piedicǎ, nici un hotar, altoirea n-ar trebui sǎ fie îngrǎditǎ479. Atunci ar trebui sǎ poţi altoi cǎpşunul pe nuc şi sǎ-ţi verse roada cu butoiul; la fel caisul pe gorun. Experienţa în ale altoirii spune cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor". În cadrul soiului se pot face înnobilǎri, se pot obţine noi varietǎţi, dar nu existǎ nici un caz cînd scaietele sǎ fi devenit piersic sau mǎceşul, nuc.Tot aşa şi zoologia ne spune cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor." Evolutioniştii susţin cǎ toate vieţuitoarele au evoluat unele din altele, iar în cele din urmǎ, maimuţa a evoluat în om. Pînǎ astǎzi însǎ, nimeni nu a probat teoria aceasta. Ea a rǎmas simplǎ teorie480.Conform acestei teorii toate vieţuitoarele formeazǎ un lanţ, dar lanţul e rupt şi lipsesc verigele de legǎturǎ, lipsesc exemplarele care sǎ arate trecerea de la un soi la altul481.Teoria evoluţiei ar cere ca în cele mai vechi depuneri sǎ se gǎseascǎ doar cîteva forme simple de viaţǎ, forme care apoi sǎ se dezvolte gradual, pas cu pas, pînǎ la formele de azi. Dar evidenţa de fosile din stratul cambrian e cu totul alta482.În acest strat au fost gǎsite 455 specii difierite. Din cele 13 diviziuni (phyla) în care sunt clasificate toate animalele, unii bǎrbaţi de ştiinţǎ susţin cǎ 9, 12 sau chiar toate 13 sunt reprezentate în fosilele acestei perioade483.Pe de altǎ parte, în evoluţie, formele de viaţǎ la început ar trebui sǎ fie slabe şi apoi evoluînd sǎ se dezvolte tot mai mult. Dar lucrurile se prezintǎ altfel. Atît plantele cît si animalele la început au fost mult mai mari, chiar uriaşe484. Ferigile erau cît copacii. Elefanţii şi hipopotamii erau giganţi485, chiar şi

478 Care nu e trecutǎ în biblie. El a aflat-o de la strǎbunii sǎi, care au fost tot ţǎrani. Ori, mǎrul este un soi diferit

de pǎr sau de gutui, însǎ toate fac parte dintr-o familie înruditǎ - aşa cum experienţa l-a învǎţat pe ţaran, încrucişarea interspecii funcţioneazǎ doar în cadrul aceleaşi familii (astfel, caucazienii, chinezii şi negrii se pot încrucişa, deşi diferǎ la exterior destul de mult). Exemplul dat contrazice deci "toate sunt de soiul lor".

479 Fals. Toate ciocanele au evoluat din strǎvechiul pietroi neolitic. Evident poţi folosi un ciocan de pantofar ca sǎ baţi un cui în perete, dar nu poţi acelaşi lucru, decât cu rezultate îndoielnice, cu un ciocan de lemn/cauciuc, pentru caroserie. Iar un ciocan este doar un lucru simplu. la fel piesele auto, de calculator etc. etc.

480 Ba nu, existǎ un strǎmoş comun. Atunci nu se putea dovedi.481 Fals. Acestea existǎ, unele trǎind şi astǎzi (exemplu: ornitorincul).482 Viaţa nu a apǎrut în cambrian (acum ca. 542 - ca. 490 milioane de ani, prima perioadǎ a paleozoicului). În

cambrian, viaţa a evoluat extrem de mult ("explozia cambrianǎ"), cambrianul fiind practic prima erǎ din care ne-au rǎmas fosile, pentru cǎ animalele au început sǎ-şi dezvolte schelet (înainte fiind doar de tip meduze sau viermi). În precambrian avem doar urme lǎsate în mâl ale animalelor care au dispǎrut şi nu s-au putut fosiliza, pentru cǎ n-au avut schelet ci doar parte organicǎ moale (gen viermi, meduze etc.).

483 Existǎ ca. 35 de phyla (pluralul de la phylum), în româneşte încrengǎturǎ. Clasificarea ştiinţificǎ descrie urmǎtorul mod de reprezentare a speciilor: regn, încrengǎturǎ, clasǎ, ordin, familie, gen, specie, subspecie. Se vede deci cǎ phylum este o noţiune relativ largǎ. Spre exemplificare, iatǎ "linia" omului: Eukarya(eucariote = celule adevǎrate), Animalia (animale - mai sunt Plantae, Fungi şi Bacteria), Chordata (adicǎ vertebrate, cu foarte mici excepţii), Vertebrata (vertebratele adevǎrate), Mammalia (mamifere), Eutheria (mai este Metathera care include marsupialele), Primatae (ordinul antropoidelor), Haplorrhini (nasul se mişcǎ liber, permiţând expresii faciale), Hominidae (omul şi primatele: cimpanzeii, gorilele şi urangutanii), Homininae(subfamilie care include Homo sapiens şi rudele sale dispǎrute (hominizii, cum ar fi Australopithecus), precum şi cimpanzeii şi gorilele), Homo, respectiv Homo sapiens (astǎzi Homo sapiens sapiens).În cambrian poate cǎ au fost gǎsite specii aparţinând celor 9-13 încrengǎturi, dar unde sunt mamiferele?

484 Defect tipic iudeo-creştin. Nu are importanţǎ ce-mi place mie, este important ce este necesar speciei. Specia se dezvoltǎ dupǎ mediu: unde mâncare este destulǎ cresc animale mari, unde nu este, cresc animale mici. Mare nu înseamnǎ evoluat. Cǎ tot va veni curând vorba de dinozauri, existǎ şi dinozauri pitici, copii miniaturale ale rudelor lor mari, care au fost descoperiţi în Transilvania, specii care au rǎmas mici datoritǎ faptului cǎ se aflau pe o insulǎ (în acea vreme).

102

tigrii, leii, lupii, urşii, pǎsǎrile şi reptilele erau mult mai mari. Nu mai vorbesc de dinozaurii uriaşi, de tiranozauri, de stiracozauri. Chiar şi broaştele erau mult mai mari.Duceţi-vǎ la muzeu şi priviţi-le, apoi întrebaţi-vǎ unde e evoluţia? Nu aratǎ toate mai degrabǎ o trecere în decǎdere, în devoluţie486?Dar ştiţi care este cea mai bunǎ dovadǎ contra evoluţiei, contra susţinerii cǎ omul se trage din maimuţǎ? Însǎşi maimuţa. Cǎci dacǎ ar fi fost posibil sǎ treacǎ pîrleazul, toate ar fi preferat sǎ devinǎ oameni, nu numai sǎ maimuţǎreascǎ pe oameni. Vǎ întreb: cum s-a putut ca o specie de maimuţe sǎ evolueze, aşa la voia întîmplǎrii, în perioada preistoricǎ şi sǎ devinǎ om? Cum se explicǎ, cǎ atunci o maimuţǎ, nesilitǎ de nimeni, a sǎrit pragul soiului ei, iar astǎzi se încǎpǎţîneazǎ şi în ruptul capului nu vrea sǎsarǎ pragul? Cǎci trebuie sǎ ştiţi cǎ pe pǎmîntul nostru sunt anumite crescǎtorii de maimuţe, unde oameni învǎţaţi sunt plǎtiţi sǎ le dea educaţie, sǎ le forţeze sǎ treacǎ pragul "soiului lor", iar ele se împotrivesc cu toatǎ slaba lor putere, iar înţelepciunii omului îi opune prostia lor şi nu vor sǎ devinǎ oameni, ci rǎmîn tot maimuţe. Existǎ evoluţie?Maimuţa din pǎdure, precum şi cea din crescǎtoriile speciale îmi urlǎ cǎ nu existǎ aşa ceva.Unii, ca sǎ-şi susţinǎ teoria, sunt gata sǎ recurgǎ la minciuni, la falsuri în numele ştiinţei. Cîtǎperversitate487! Aşa s-a petrecut cu profesorul Ernst Haeckel488, pînǎ ce a fost prins şi nevoit sǎ-şi recunoascǎ vina. Citez aici din lucrarea Dr. E. Dennert489, apǎrutǎ în "Die Wahrheit über Ernst Haeckel und seine Welträtsel". La pag.16-34 sub titlul "Istoria celor trei clişee" spune: "În anul 1868, E. Haeckel publica prima ediţie a lucrǎrii sale "Natürliche Schöpfungsgeschichte". În aceastǎ lucrare cautǎsǎ dovedeascǎ cǎ embrionii diferitelor mamifere şi ai omului nu prezintǎ nici cea mai micǎ deosebire. În scopul acesta prezintǎ la pag. 242 figurile celulelor ovulare (embrionii) de om, de maimuţǎ şi cîine, iar la pag. 248, figurile embrionilor de cîine, gǎinǎ şi broascǎ ţestoasǎ.

485 Elefanţii, respectiv, hipopotamii nu existau în vremea aceea, eventual mamutul (contemporan cu omul

primitiv) sau poate mastodontul. Toate animalele pomenite în listǎ au apǎrut în forma lor prezentatǎ de autor puţin înaintea glaciaţiunilor, deci recent.Dar strategia dǎ roade. Amestecarea a sute de milioane de ani de evoluţie (cambrian - glaciaţiuni) şi a speciilor care n-au existat niciodatǎ în acelaşi timp (elefant-dinozaur) poate deruta un nespecialist.

486 Se numeşte involuţie. Condiţiile de viaţǎ erau altele: mai mult oxigen, mai mult soare, vegetaţie cât încape.Animalele şi vegetaţia s-au adaptat la condiţile de acum. Dar sǎ luǎm omul, numai în ultima sutǎ de ani, a crecut în înǎlţime cu 5 cm (la fete se observǎ cel mai bine - au devenit şi mai înalte). Orice producǎtor de mobilǎ îţi poate confirma. Sau, dacǎ ai timp, du-te prin castelele medievale şi vezi scaunele, paturile sau chiar armurile. Desigur, nu toţi au crescut, mulţi au rǎmas încǎ "pitici".În orice caz, dinozaurii nu sunt menţionaţi în biblie (dacǎ facem abstracţie de Behemoth, Leviathan sau de dragonul Sf. Gheorghe). Iar acest argument este chiar un contraargument la faptul cǎ "toate sunt dupǎ soiul lor". Dar misionarii au un alt sistem de gândire....

487 Atunci şi aceastǎ carte este o perversitate, mǎcar pentru poveştile cu Ziua lui Ioşua şi Iona cel modern. Vezi şi notele 585, respectiv 588 pentru a vedea perversitatea bisericii în minciuni şi falsuri. Asta ca sǎ nu uitǎm de Donaţia constantinianǎ, probabil cel mai celebru fals din istoria creştinismului.

488 Ernst Heinrich Philipp August Haeckel (16.2.1834 — 9.8.1919) a fost un om de ştiinţǎ eminent. El a definit mii de noi specii, a realizat arborele evolutiv al multor specii de plante şi animale. Printre "greşelile" sale se numǎrǎ promovarea teoriei darwiniene în Germania şi lansarea de ipoteze îndrǎzneţe cu mult înaintea faptelor. Dintre acestea din urmǎ face parte şi postularea existenţei verigii maimuţa antropoidǎ-om în Indiile Olandeze (azi Indonezia), pentru cǎ pe vremea lui Darwin, atunci când acesta îşi formulase teoria (ca. 1859), urmele unui astfel de strǎmoş nu existau încǎ. Îndrǎzneala şi-a arǎtat roadele: un student olandez de-al lui, pe nume Eugene Dubois, a plecat în Indiile de Est şi a dezgropat Omul din Java, primul strǎmoş al omului gǎsit vreodatǎ. Haeckel l-a denumit Pithecanthropus alalus (iar oasele încǎ mai poartǎ acest nume, deşi specia a fost reclasificatǎ în Homo erectus). Acest avânt evoluţionist a fost cel care i-a adus adversitatea creaţioniştilor. Haeckel a fost de partea lui Lamarck. Una din greşelile sale cu adevǎrat grave a fost şi replica "politica este biologie aplicatǎ", idee preluatǎ de nazişti. În 1910 el s-a retras din biserica evanghelicǎ.Fundamental, Haeckel a fost corect în toate afirmaţiile sale, chiar dacǎ uneori a cam sǎrit calul.A negat vehement cǎ ar fi fǎcut vreo "mistificare".

489 Eberhard Dennert (31.7.1861 - 18.6.1942), fiu de preot şi naturalist. Cartea sa Die Wahrheit über Ernst Haeckel und seine Welträtsel a apǎrut în 1901.

103

"Puţin dupǎ apariţia acestei cǎrţi a profesorului Haeckel, un alt învǎţat, Rutimeyer, profesor de zoologie şi anatomie comparatǎ din Basel, Elveţia, a dovedit în "Archiv für Anthropologie", vol.8, 1866, pag.300, cǎ Haeckel "a inventat figurile şi cǎ altele au fost modelate şi generalizate în mod arbitrar.""O cercetare amǎnunţitǎ a celor douǎ rînduri de figuri a dovedit cǎ toate cele trei figuri au fost tipǎrite pe rînd cu acelaşi clişeu sau cel puţin cǎ cele trei clişee au fost fǎcute de fiecare datǎ de pe aceeaşi planşǎ. Cu alte cuvinte, Haeckel arǎta cu una şi aceeaşi figurǎ, odatǎ embrionul omului, apoi pe al maimuţei şi pe al cîinelui; şi tot aşa fǎcu şi cu ceialalţi embrioni." Rutimeyer dojeni liniştit şi obiectiv acest procedeu, ca un pǎcat contra adevǎrului ştiinţific490."Mai tîrziu, profesorul de anatomie din Leipzig, V. His, relua chestiunea şi dovedi profesorului Haeckel şi alte noi falsificǎri în lucrarea sa "Unsere Körperform und das physiotogische Problem ihrer Entstehung", apǎrutǎ la Leipzig în 1875491.Constrîns de adversarii sǎi cu probe zdrobitoare, Haeckel rǎspunde în sfîrşit:"Recunosc bucuros cǎ în utilizarea figurilor schematice am mers uneori prea departe şi regret cǎ multe din ele, (parte din ele din cauza propriei mele greşeli, parte din greşelile fabricantului de planşe) au ieşit foarte greşite."La desenarea unei figuri, naturalistul trebuie sǎ redea ceea ce a vǎzut, dar Haeckel sau cǎ a desenat ceea ce nu a vǎzut niciodatǎ, sau cǎ a prefacut cît se poate de arbitrar ceea ce a vǎzut schematizat de alţii492.În altǎ lucrare, "Apologetisches Schlußwort der Antropogenie" acelaşi Haeckel mǎrturiseşte: "Specialiştii experţi ştiu cǎ e vorba de o prostie foarte nesocotitǎ, care am comis-o bona fide, la restaurarea pripitǎ a celor cîteva ilustraţiuni pentru prima ediţie a "Istoriei Creaţiunii Naturale" (1868). Am ilustrat cu trei figuri identice, trei obiecte foarte asemǎnǎtoare, atît de asemǎnǎtoare încît dupǎ cum se ştie nici un embriolog nu este în stare sǎ gǎseascǎ vreo deosebire între ele."În ediţia a doua (deci dupa demascarea fǎcutǎ de Rutimeyer, nota noastrǎ), am îndreptat aceastǎgreşealǎ formalǎ, care mi-a atras aparenţa de a fi fǎcut în mod intenţionat descrieri false."Iar în "Christlicher Hausfreund" nr. 45/1919, la pag. 362 avem mǎrturisirea lui Haeckel la bǎtrîneţe cǎ"cei mai mulţi cercetǎtori din timpul din urmǎ au ajuns la rezultatul cǎ teoria evoluţiei şi mai ales "darwinismul", sunt o eroare care nu mai poate fi ţinutǎ în picioare.493"Profesorul german Fleischmann din Erlangen, Germania, spune despre teoria evoluţiei: "Ea nu este confirmatǎ în domeniul naturii de nici o dovadǎ."Iar Dr. Eteridge, marele explorator de fosile de la Muzeul Britanic, spune:"Nouǎ zecimi din discuţiile evoluţioniştilor sunt curate absurditǎţi, neîntemeiate pe observaţii şi nesprijinite pe dovezi. Acest muzeu este plin de dovezi cǎ pǎrerile lor sunt cu totul false."494

490 Ludwig Rutimeyer a publicat în viaţa lui de mare profesor o singurǎ carte, şi aceea în colaborare ghici cu

cine (vezi nota 491), numitǎ Crania Helvetica în 1864.Chestia cu dojenitul este tare, domnule, este atât de expresivǎ!!

491 Wilhelm His (9.7.1831 – 1.5.1904) nu este cea mai obiectivǎ sursǎ de informare în ceea ce-l priveşte pe Haeckel, ţinând cont cǎ cei doi au fost adversari. Desenele lui His au fost şi ele ţinte ale unor atacuri similare.

492 Indiferent de ce ar fi fǎcut Haeckel, embrionii animalelor sunt extrem de asemǎnǎtori între ei, în anumite perioade ale dezvoltǎrii lor. Atât de asemǎnǎtoare încât chiar se lansase teoria cǎ embrionul uman trece prin toate "fazele animaliere" (peşte, mormoloc, pui, mamifer) înainte de a deveni om.

493 Nici una dintre aceste teorii, cea creaţionistǎ şi cea evoluţionistǎ, nu stau în picioare în întregime. Cert este cǎ nici una nu poate explica tot sistemul ştiinţific: prima nu poate explica evoluţia (crearea de noi rase), cealaltǎ nu poate explica, deocamdatǎ, originea.Interesant este doar cǎ "conversiunea" oamenilor de ştiinţǎ înapoi spre religie este prezentǎ doar în fiţuicile de propagandǎ creştinǎ, dar în nici un jurnal ştiinţific. Vezi şi notele 409, 498 şi 521.

494 Cei doi nu meritǎ note separate. Aceşti doi oameni de ştiinţǎ, relativi obscuri, chiar şi în secolul lor, sunt cei mai citaţi doi oameni de ştiinţǎ în sprijinul creaţinismului. Hai sǎ le facem o scurtǎ prezentare:Albert Fleischmann (1862-1942) a fost un profesor relativ cunoscut în Bavaria, unde preda la Universitatea din Erlangen. Isprava lui cea mai mare a fost publicarea în 1901 a unei lucrǎri critice la adresa evoluţiei, carte numitǎ Die Descendenz-theorie. Kellog nota în 1907 cǎ A. Fleischmann era singurul biolog de oarece renume care a declarat public cǎ nu crede în teoria evoluţiei. Dupǎ pensionarea sa, din 1933, el a precizat

104

În revista "În apǎrarea pǎcii" nr.43 din dec. 1954, M. Rouze avea un documentar intitulat: "Strǎmoşii noştri n-au fost maimuţe", în care spunea: "Omul descinde din maimuţǎ, aceastǎ formulǎ rezuma în secolul trecut poziţia evoluţioniştilor495. De atunci, ea a fost cu mult depǎşitǎ. Savanţii dispun deprocedee diverse pentru a cerceta gradul de înrudire între douǎ specii, vechimea lor relativǎ pe scara evoluţiei. Relieful dintilor, forma craniului şi a anumitor oase, furnizeazǎ puncte de reper precise. Biochimia vine în ajutorul anatomiei...Aceasta dovedeşte cǎ omul nu a descins din nici una din actualele specii de maimuţe superioare... O întrebare rǎmîne totuşi fǎrǎ rǎspuns: care sunt adevǎraţii noştri strǎmoşi? În mod cert, nici una din speciile actuale ale maimuţelor antropoide."Documentarul lui e lung, dar chiar şi din acest scurt extras se poate observa cum pentru cercetǎtori, teoria cǎ omul descinde din maimuţǎ e cu totul depǎşitǎ496, ea aparţine doar trecutului. A fost o vreme cînd nouǎ, care credem Biblia, ni se spunea cǎ suntem rǎmaşi în urmǎ, dar azi, în lumina mijloacelor moderne de cercetare, se spune cǎ cei ce cred cǎ omul provine din maimuţǎ sunt rǎmaşi în urmǎ, trǎiesc încǎ în mentalitatea secolului al nouǎsprezecelea.497

Pînǎ la urmǎ, chiar şi Darwin a recunoscut cǎ a mers prea departe cu afirmaţiile lui. Doamna Hopp498

povesteşte cum într-o zi l-a vizitat pe Darwin la el acasǎ şi l-a gǎsit în pat cu Biblia în mînǎ.

multor cunoştinţe cǎ va scrie o carte care va sfǎrâma din temelii evoluţionismul, carte care nu a mai apucat sǎ fie scrisǎ.Dr. Eteridge de la British Museum. Acesta este de fapt Robert Etheridge Jr. (23.5.1847 – 4.1.1920) care a fost australian de origine englezǎ, unde de fapt a şi lucrat (Australian Museum). A fost într-adevǎr un cercetǎtor în ale fosilelor, dar numai în Australia. Cât despre partea cu British Museum, el a fost doar Assistant Keeper of Geology (nu poate fi tradus în româneşte în sensul lui exact, dar funcţia nu prea avea cine ştie ce merite) în Muzeul Britanic din 1881 pânǎ în 1891. Directorul British Museum din 1920 a specificat celor interesaţi (se fǎcuse chiar şi o anchetǎ, pentru cǎ valurile de evanghelizare nu mai conteneau cu cei doi) cǎ opiniile exprimate de acesta sunt absolut personale şi nu angajeazǎ cu nimic opinia muzeului.

495 Clasica dezinformare. Ideea vehiculatǎ era cǎ omul şi maimuţa au un strǎmoş comun, fiecare evoluând în legea sa. Cât despre savanţi absolut religioşi care au considerat cǎ omul şi maimuţa sunt mult mai asemǎnǎtori decât doreau creaţioniştii, vezi paragraful care are ataşatǎ nota 452.

496 O anumitǎ specie de maimuţe este strǎmoaşa noastrǎ, indiferent cât de mult nu-i convine autorului. Rouze a spus doar cǎ omul nu derivǎ din maimuţele superioare.

497 Toţi aceşti oameni de ştiinţǎ erau în mentalitatea secolului al XIX-lea, pentru cǎ puţini dintre ei au apucat sǎ trǎiascǎ şi dupǎ 1900. De altfel, nota 440 de la pagina 94 este chiar edificatoare în acest sens.ADN-ul a fost descoperit înaintea scrierii acestei lucrǎri. El a servit la demonstrarea acestei legǎturi.De altfel, Rouze vorbeşte despre evoluţie în citat, nicidecum de creaţionism.

498 Aceastǎ ştire a apǎrut pe data de 19 August 1915 în publicaţia baptistǎ "Watchman-Examiner" din Washington D.C. Ulterior (1922 şi 1940) articolul a fost repetat în alte douǎ publicaţii, ambele de tip propagandǎ religiosǎ. Numele doamnei este trecut ca fiind Hope (Speranţǎ) şi aparent este vorba despre Lady Hope (nǎscutǎ Elizabeth Reid Stapleton-Cotton în 1842 ca fiica generaului Sir Arthur Cotton, mǎritatǎ cu amiralul Sir James Hope în 1877, vǎduvǎ din iunie 1881, remǎritatǎ cu Thomas Denny în 1893, decedatǎ în 1922) şi nu o oarecare Mrs. Hopp. Locul acţiunii, Downe, proprietatea lui Darwin. Lady Hope era o evanghelistǎ ferventǎ, fǎcea parte dintr-o organizaţie contra alcoolului, predica evanghelia beţivilor, prostituatelor şi muribunzilor. Un martor ocular, Leonard Fawkes, prietenul poştaşului satului, A.H. Nicholls, a spus cǎ Darwin ar fi mǎrturisit biblia în faţa unei doamne care l-a îngrijit mai mult timp (nursed, în original), doamnǎ identificatǎ ulterior cu Mrs. Evans. Dar şi doamna Evans a fost o evanghelistǎ ferventǎ, ea ocupându-se, printre altele, şi cu corul de copii.Caracterul lui Lady Hope este bǎnuit deja de cǎtre cititori: mǎritatǎ la 35 de ani cu un soţ de 69 pentru titlu (astfel de cǎsǎtorii nu erau o excepţie în acea vreme, doar cǎ o femeie nemǎritatǎ la 35 de ani, în Anglia victorianǎ nu era un lucru tocmai de laudǎ), titlu pǎstrat contrar legii şi dupǎ moartea soţului (aparent pentru a atrage membri în congregaţia evanghelicǎ), cheltuitoare (falitǎ în 1911), deşi congregaţia evanghelistǎ susţine cǎ toate cheltuielile ei au fost destinate azilurilor şi operelor de binefacere, un excelent exemplu creştinesc. În cele din urmǎ, a trebuit sǎ plece în SUA în 1913 şi a murit în Australia.De ce a aşteptat doamna Hope 33 de ani (Darwin a murit în 1882) pentru a face publicǎ o informaţie incendiarǎ? De ce articolul respectiv nu este de gǎsit în colecţia pe anul 1915 al fiţuicii? De ce soţia sa devotatǎ, Emma, sau fiica sa pioasǎ Henrietta (teoretic adversarǎ a teoriilor tatǎlui ei) au contrazis din rǎsputeri aceastǎ chestiune? De ce chiar pastorul James Fegan a precizat cǎ ar fi murit ateu, dar demn şi

105

„Ce citiţi?” îl întrebǎ d-na Hopp.„Epistola cǎtre evrei”, rǎspunse el, o numesc "cartea împǎrǎteascǎ". Şi arǎtînd cu degetul unele versete, începu sǎ le tǎlmaceascǎ."Eu i-am amintit, zice d-na Hopp, de asprele critici exprimate de mulţi faţǎ de istoria creaţiunii şi atitudinea lor faţǎ de primele capitole ale Genezei. El deveni serios, faţa i s-a întunecat, iar degetele le mişcǎ agitat şi zise: "Eram tînar cu idei neformate. În toate pǎrţile aruncam întrebari şi sugestii, minunîndu-mǎ de toate.Spre uimirea mea, ideile au prins ca focul în mirişte. Din ele, unii şi-au format o religie."Apoi fǎcu o pauzǎ. Dupǎ ce spuse cîteva fraze despre sfinţenia lui Dumnezeu şi grandoarea Cǎrţii sfinte, privind la Biblia pe care o ţinea în mînǎ, zise: "Am o verandǎ de varǎ în grǎdinǎ, unde încap vreo treizeci de persoane. Iat-o! (şi arǎtǎ cu mîna prin geamul deschis). Aş vrea foarte mult sǎ vorbiţi aici. Ştiu cǎ predicaţi Evanghelia prin sate. Doresc ca mîine dupǎ masǎ sǎ se adune servitorii mei, cîţiva chiriaşi şi vecinii. Vreţi sǎ le vorbiţi?""Despre ce sǎ le vorbesc?" l-am întrebat."Despre Isus Cristos, spuse el cu o voce clarǎ şi accentuatǎ, şi mîntuirea Lui. Oare nu e aceasta cea mai bunǎ temǎ? Apoi aş vrea sǎ cîntaţi cîteva imnuri creştine." Deodatǎ faţa i s-a luminat şi adǎugǎ: "Dacǎadunarea va fi la ora 3, aceastǎ fereastrǎ va fi deschisǎ şi fiţi sigurǎ cǎ şi eu mǎ voi uni la cîntareacomunǎ."Noi credem într-un Dumnezeu Atotputernic, care ne-a iubit, ne-a pregatit o mîntuire aşa de scumpǎ şi ne-a lǎsat Biblia, Cuvîntul Sǎu, care sǎ ne spunǎ despre aceastǎ mîntuire şi sǎ ne fie drept ghid de vieţuire spre veşnicie. Zi de zi noi constatǎm cǎ acest Cuvînt este în totul adevǎrat.499

Acest cuvînt te priveşte şi pe tine, cǎci şi tu ai un suflet de care vei rǎspunde odatǎ. Dacǎ ar trebui sǎ pleci acum în veşnicie, oare ai fi pregǎtit?O copilǎ era pe patul de moarte. Ea avea mama credincioasǎ, iar tatǎl necredincios. El scrisese chiar şi o carte împotriva lui Dumnezeu. Mama a îndemnat pe fetiţǎ sǎ creadǎ în Dumnezeu, dar tata cǎuta sǎcombatǎ credinţa.Cînd fetiţa, slǎbitǎ de tot, se afla în pragul morţii, tatǎl a venit la patul ei, a luat mîna ei în mîna lui şi o privea înduioşat.La un moment dat, fetiţa îi zise: "Tǎticule, eu vǎd cǎ plec, dar am o întrebare:Tu m-ai învǎţat sǎ nu cred în Dumnezeu, în Isus, în veşnicie, iar mama m-a învǎţat sǎ cred şi mi-a spus cǎ voi avea parte de fericirea veşnica, ce-mi spui acum sǎ fac? Sǎ te ascult pe tine sau sǎ ascult pe mǎmica?"Tatal a plecat capul, a tǎcut un timp, apoi cu ochii scǎldaţi în lacrimi şi-a îmbrǎţişat copila scumpǎ şi i-a zis: "Fiica mea, ascultǎ pe mamǎ-ta. E mai bine sǎ asculţi de ea."500

onorabil, ca un gentleman ce a fost toatǎ viaţa? De ce, din toatǎ povestea asta, numai povestirea Lady Hope existǎ, şi nimic din cele ale corului, vecinilor sau servitorilor casei, martori oculari?

499 Este oarecum bizar cǎ autorul a preferat sǎ foloseascǎ argumente ştiinţifice pentru a dovedi veridicitatea bibliei. A cǎzut astfel în propria sa cursǎ:• dupǎ ce a criticat savanţii secolelor trecute pentru teoriile lor absurde şi lǎudat învǎţǎtura bibliei care a

rǎmas statornicǎ, el se foloseşte de aceastǎ ştiinţǎ "nestatornicǎ" pentru a demonstra, uneori hilar de stupid, adevǎrul cuprins în biblie. Deoarece, aşa cum a demonstrat el, convingǎtor sau nu, în acest pseudotratat, ştiinţa a evoluat, cine-i mai garanteazǎ lui cǎ peste încǎ 2000 de ani, ştiinţa de atunci îi va mai susţine teoriile? Pentru cǎ dacǎ savanţii de peste 2000 de ani vor mai râde de cei actuali ca aceştia de cei de acum 2000 de ani, tot aceştia vor râde şi de "adevǎrul Bibliei" astfel demonstrat

• Nu este corect din punct de vedere religios sǎ te foloseşti de "instrumentul satanei" pentru a dovedi adevǎrul cuvântului lui Dumnezeu.

Dar ce importanţa mai au aceste lucruri: misionarul zilelor noastre vrea aderenţi cât mai mulţi şi cât mai repede, pentru cǎ viaţa lui lumeascǎ se terminǎ repede, uneori înainte de a apuca sǎ se delecteze pe deplin pe acest pǎmânt cu "roadele culese" în urma activitǎţii sale. Cât despre împǎrǎţia cerurilor, el o lasǎ celor sǎraci cu duhul - ştie el de ce.

106

În faţa morţii, necredinţa îşi vede netrebnicia ei, iar credinţa devine biruitoare, dînd seninǎtate şi chiar bucurie în clipa plecǎrii spre veşnicie.Biblia ne spune cǎ suntem din Dumnezeu şi cǎ trebuie sǎ ne întoarcem la El în veşnicie. De aceea "pregǎteşte-te sǎ întîlneşti pe Dumnezeul tǎu."

----6. Vârsta oamenilor - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte501

7. Uriaşi - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte502

8. Muştarul - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte503

9. Insectele cu 4 picioare - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte504

500 O altǎ pildǎ moralizatoare, pe tipar misionar.501 Din pǎcate, în nici un capitol, autorul nu atinge printre subiectele abordate şi vârsta pe care o ating oamenii în

biblie. Lǎsând la o parte celebrele vârste, denumite matusalemice dupǎ un celebru înaintaş, care pot fi asemuite oarecum (forţat) cu perioadele de guvernare ale primilor 8 sau 10 regi din Sumerul antediluvian, sǎ ne oprim la Matei 16:28 (similar şi în Marcu 9:1 sau Luca 9:27) care spune "Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa".Isus încǎ n-a venit în împǎrǎţia sa, probabil cǎ vom gǎsi printre noi o parte dintre aceia care l-au auzit spunând aceste cuvinte, la faţa locului, în vârste de cel puţin 2000 de ani. Sǎ-i rugǎm sǎ vinǎ sǎ ne povesteascǎ despre Isus şi viaţa lui, ca dovadǎ vie a faptului cǎ biblia e adevǎratǎ.

502 În Numerii 13:32-34, în Canaan trǎiau oameni de ca. 72x mai mari decât evreul obişnuit (raportul om -lǎcustǎ), adicǎ 150-200 m înǎlţime. Dacǎ n-ar fi fost cuvântul Domnului sau autoritatea lui Moise, am fi putut bǎnui cǎ-i vorba despre vreo minciunǎ, ca sǎ-i ţinǎ departe pe bieţii evrei de Pǎmântul Fǎgǎduinţei. Cǎ nu-i vorba despre vreo exagerare literarǎ, ne-o dovedeşte şi faptul cǎ ciorchinii de struguri abia putea fi cǎraţi de iscoadele evreilor.

503 Matei ne spune în 13:31-32 cǎ sǎmânţa de muştar e cea mai micǎ sǎmânţǎ cunoscutǎ şi cǎ se face copac/arbust, în care pot sta pǎsǎrile. Chiar dacǎ s-ar fi putut spune cǎ poate muştarul fǎcea cea mai micǎ sǎmânţǎ în Palestina (unde a trǎit Isus), tot n-ar fi putut sta pǎsǎrile în acest arbust/copac, pentru cǎ muştarul (sau rapiţa) este doar simplǎ plantǎ iar nu un copac. Iar Marcu 4:31, reluând parabola, îi contrazice, pentru cǎ aici e vorba în clar de tot Pǎmântul. Cunoştinţele de botanicǎ din biblie sunt oarecum greşite. Sau poate a evoluat (involuat) rapiţa în cei 2000 de ani?

504 Insectele au 4 picioare conform Leviticului 11:20-21. Acestea trebuiau sǎ existe pentru cǎ evreii aveau voie sǎ le consume, dar numai dacǎ aveau fluierele picioarelor mai lungi. Ştiinţa spune cǎ nu existǎ insecte cu 4 picioare, tocmai pentru cǎ definiţia insectei include şi caracteristica prezenţei a 6 picioare.

107

VI. MǍRTURIA ZOOLOGIEICartea proorocului Iona ne relateazǎ un caz cu totul deosebit. El s-a petrecut prin anul 862 în.Cr. Iona a fost prooroc. Spre deosebire de ceialalţi prooroci, care în majoritate au fost din pǎrţile Iudeii, Iona a fost din Galilea, din localitatea Gat-Hefer, la vreo 6 km nord de Nazaret. El a primit însǎrcinarea sǎmeargǎ departe la Ninive, capitala Asiriei şi sǎ prezicǎ nimicirea ei505.Iona refuzǎ sǎ meargǎ misionar în strǎinǎtate. În loc sǎ meargǎ la Ninive, el coboarǎ la Iafo, gǎseşte o corabie care mergea spre Tars506, în Spania, azi Cadix, plǎteşte costul calatoriei, se îmbarcǎ şi pleacǎ. Dar pe drum, se iscǎ o furtunǎ, Iona se declarǎ vinovat, aruncat fiind în Marea Mediteranǎ e înghiţit de un peşte mare, care dupǎ trei zile îl varsǎ pe uscat. Iona e scǎpat teafǎr şi a învǎţat minte cǎ trebuie sǎasculte de Dumnezeu.Relatarea aceasta a fost luatǎ în derîdere de foarte mulţi necredincioşi si prin ea cǎutau sǎ arate cǎBiblia nu e adevǎratǎ. Eu ridic întrebarea: s-a putut întîmpla aşa ceva? Pot eu sǎ cred ceea ce spune Biblia aici? În ce mǎsurǎ poate rezista aceastǎ relatare, în faţa criticii ştiinţifice?Noi credem şi spunem cǎ Biblia este adevǎratǎ. Întîmplarea aceasta e scrisǎ în Biblie, deci şi ea trebuie sǎ fie adevǎratǎ507. Veridicitatea acestui fapt e confirmatǎ de însuşi Domnul Isus Cristos. El a vorbit despre cazul lui Iona, ca despre ceva în totul adevǎrat, zicînd: "Cǎci dupǎ cum Iona a stat trei zile şi treinopţi în pîntecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în sînul pǎmîntului" (Matei 12:40). Cazul lui Iona era o icoanǎ preînchipuitoare a îngropǎrii şi învierii Domnului Isus508.Totuşi, pentru unii care au nedumerii, aş vrea sǎ fac limpede întîmplarea cu proorocul Iona. De aceea mǎ voi adresa zoologiei şi îi voi cere mǎrturia ei în privinţa acestui caz.

9. A putut fi înghiţit Iona de peşte?Cei ce spun cǎ aceasta e doar o legendǎ, susţin cǎ o balena, care e uriaşǎ, nu poate sǎ înghitǎ un om, cǎci gîtlejul ei e atît de strîmt, încît un ban, dacǎ l-ar înghiţi, i s-ar opri în gît şi ar sufoca-o. Cum atunci Iona sǎ fi fost înghiţit de o balenǎ?De la început, eu ţin sǎ fac precizarea cǎ Biblia nu spune cǎ Iona a fost înghiţit de balenǎ. Ea spune: "Un peşte mare509".Cînd e vorba de peştii mari, monştrii marini, sunt de multe soiuri. Chiar balenele sunt de multe feluri şi se deosebesc mult între ele. Capitanul Scoresby, care s-a ocupat mult cu pescuirea balenelor, spunea încǎ în 1820: "Nici o ramurǎ a zoologiei nu este atît de complicatǎ ca cetologia510." Eu vǎ înşir doar

505 În limbaj modern, acest lucru se numeşte agitator de profesie. Conform noilor legi americane din zilele

noastre, poate fi denumit chiar terorist.506 Tarshish (Tarsis) a fost considerat a fi Tarsos (Turcia, oraşul Sf. Pavel) sau Tartessos (Spania, Cádiz era

doar portul oraşului Tartessos, aşa cum funcţionau, de exemplu, Atena şi Pireu). În biblia ortodoxǎ oraşul este numit Tarsis. Pare mai rezonabil sǎ ne gândim la Tarsos decât la Tartessos.O secvenţǎ care ne aduce aminte de Goe al lui Caragiale este faza cu adormitul lui Iona pe fundul corǎbiei, pe când marinarii, oameni cu experienţǎ, care nu panicau uşor, erau atât de înfricoşaţi de furtunǎ încât au aruncat peste bord marfa (evident, aceasta trebuia plǎtitǎ proprietarilor, aruncarea ei peste bord fiind fǎcutǎ deci o ultimǎ soluţie), descrisǎ în Iona 1:5-6.

507 Demonstraţie circularǎ: un lucru e adevǎrat pentru cǎ este scris în Biblie, şi pentru cǎ acest lucru e adevǎrat, Biblia e adevǎratǎ. Remarcǎ valabilǎ pentru întreaga carte, aici de faţǎ.Doar cǎ atunci când se comparǎ diversele contradicţii existente în biblie (ca de exemplu Facerea 23:17-18 cu Faptele apostolilor 7:16) se considerǎ cǎ unii au fost inspiraţi de duhul sfânt în timp ce alţii nu.

508 Şi noi care credeam cǎ Mithras şi Osiris au fost aceştia.509 Şi astǎzi existǎ oameni care considerǎ mamiferele acvatice drept peşti. Oare scriitorul biblic n-ar fi putut fi

înşelat, mai ales dacǎ provenea dintr-o regiune unde apa era o raritate, deci şi animalele acvatice? Nu sunt consideraţi oare liliecii ca fiind pǎsǎri?În orice caz, peşte mare sau balenǎ, povestirea lui Iona este doar o parabolǎ destinatǎ şi ea intimidǎrii celor care încercau sǎ treacǎ la o altǎ religie.

510 Fanfaron incult. Numai familia vrǎbiilor conţine de 30 de ori mai multe specii diferite decât enumerarea lui. Ca sǎ nu mai vorbim de milioanele de specii de insecte.

108

cîteva specii de balene: caşaloţii511, balena adevǎratǎ, balena de Groenlanda, balena cu înotǎtoare dorsalǎ, balena cu balene, balena cu cocoaşǎ, balena de Islanda, balena Pott, balena cu pîntece, balena albǎ, etc.Oamenii care au umblat pe mari şi au vînat balene, nici ei nu le cunosc pe toate, cǎci sunt foarte multe specii. Nu e mirare cǎ e atîta necunoştinţǎ la noi în domeniul acesta. Au fost oameni care au pretins cǎ le cunosc şi totuşi nu le-au cunoscut. Astfel avem cazul lui Frédéric Cuvier512, bǎrbat de ştiinţǎ francez, care în 1836 a scris "Istoria naturalǎ a balenelor", în care insereazǎ ceea ce numeşte el figura unui caşalot, iar Herman Mellville513, autorul cǎrţii "Moby Dick", balena albǎ, un bun cunoscǎtor al balenelor, spune: "Caşalotul lui Fr. Cuvier nu e un caşalot, ci o pastǎ de fructe." Primul le-a descris din relatǎrile altora; al doilea le vǎzuse în realitate, transpirase în bǎtǎlia cu ele.Lǎsaţi sǎ facem o cercetare anatomicǎ, spre a ne da seama cum aratǎ balenele; apoi sǎ facem o cercetare istoricǎ, sǎ vedem dacǎ au mai fost cazuri asemǎnǎtoare cu cel al lui Iona şi astfel sǎ ne convingem, dacǎ e adevǎrat sau nu ceea ce spune Biblia despre Iona.Sǎ facem întîi cercetarea anatomicǎ. Cum poate o balenǎ, care are gîtul strîmt, sǎ înghitǎ un om? Aceasta e întrebarea care ne-o pun necredincioşii. Sǎ vedem ce spune zoologia.În cartea "Animale uriaşe" de Dr. I. Weinberg, apǎrutǎ la Bucureşti în Editura Tineretului în 1966, la pag.73 ni se spune cǎ în Oceanul Îngheţat de Nord "trǎieşte balena albastrǎ, care impresioneazǎ prin mǎrimea ei, poate atinge 30 metri lungime; fiind culcatǎ, spinarea ei ajunge la o înǎlţime a unui bloc cutrei etaje. O asemenea balenǎ cîntǎreşte circa 100000 kg., ceea ce reprezintǎ încǎrcǎtura unui tren, compus din zece vagoane... Cînd deschide gura ei uriaşǎ, poate intra şi o şalupǎ întreagǎ... Balena e animalul cel mai mare din cîte existǎ514. Elefanţii par simple jucarii pe lîngǎ acest mamifer uriaş."Va dati acum seama de marimea ei? E cît o casa cu trei etaje. O matahala, un adevarat monstru. Despre alte specii se spune ca sunt mai lungi, mai mari.În zilele lui Banks şi Salander, naturaliştii lui Cook, un danez, membru al Academiei de Ştiinţe, scria cǎunele balene de Islanda aveau 120 yarzi (aproape 110 m)515. Naturalistul francez Lacépède516 în cartea sa "Istoria balenelor" la pag. 3 spune cǎ balena adevǎratǎ are 100 metri lungime.Leviatanul, uriaşul acesta al apelor, care scoate fum din nǎrile lui, ca dintr-un cazan care fierbe, strǎnuturile lui fac sǎ strǎluceascǎ lumina; iar cînd coboarǎ în adînc, face sǎ clocoteascǎ fundul mǎrii ca un cazan; monstrul acesta te îngrozeşte numai prin proporţiile lui.Falca de jos e lungǎ de 5 - 6 metri şi o are de multe ori lǎsatǎ în jos, deci umblǎ cu gura deschisǎ. Herman Mellvile, cînd face descrierea gurii, a cavitǎţii interioare, în cartea sa "Moby Dick", la pag. 413 spune: "Alunecam acum în gurǎ pe aceastǎ buzǎ, ca pe un topogan. Pe cinstea mea, dacǎ aş fi la

511 Caşalotul nu este balenǎ, aşa cum nici balena ucigaşǎ (orca) nu este, sau delfinul. Dacǎ balena cu înotǎtoare

dorsalǎ este în realitate balena pilot, atunci nici aceasta nu este balenǎ. Pentru cpt. Scoresby dar nu numai, o explicaţie necesarǎ: balenele fac parte din subordinul Mysticeti iar delfinul, orca etc din Odontoceti. O altǎ diferenţǎ, probabil cunoscutǎ celor implicaţi, este cǎ Mysticeti au douǎ "nǎri" în timp ce Odontoceti doar una.

512 Frédéric Cuvier (28.6.1773 – 24.7.1838) a fost un zoolog francez, fratele mai mic al lui Georges Cuvier. Printre alte activitǎţi, el a fost şi Şeful Menajeriei Muzeului de Istorie Naturalǎ din Paris (1804-1838), membru al Royal Society din 1835 şi coautor, împreunǎ cu Étienne Geoffroy Saint-Hilaire, a Istoriei naturale a mamiferelor (4 volume, 1819–1842).

513 Herman Melville (1.8.1819 – 28.9.1891) a cunoscut poate balenele doar pentru cǎ a cǎlǎtorit un pic pe mare (6 ani, între 1841 şi 1847), dar n-a fǎcut parte niciodatǎ din echipajul vreunei baleniere. Confuzia provine poate şi de la faptul cǎ Melville a scris multe povestioare despre marinǎrie şi voiaje maritime, inclusiv celebra Moby Dick. Dar nu e prima datǎ când autorul ne citeazǎ din opere literare, ca din tratate de ştiinţǎ.

514 Balena albastrǎ (Balaenoptera musculus) este animalul cel mai mare care a trǎit vreodatǎ pe pǎmânt, de 2 x mai mare chiar decât cel mai mare dinozaur (Argentinosaurus).

515 Când anume (Cook a trǎit în sec. XVIII), cum se numeşte acest danez şi unde a scris aşa ceva?516 Bernard-Germain-Étienne de La Ville-sur-Illon, conte de Lacépède sau La Cépède (26.12.1756 –

6.10.1825) a fost un naturalist francez. N-a scris nici el vreo istorie a balenelor, ci a participat la continuarea Istoriei Naturale a lui Buffon, cu capitolele/tratatele Histoire des quadrupèdes, ovipares et des serpents (2 volume, 1788–1789) şi Histoire naturelle des reptiles (1789).

109

mackinaw, aş crede cǎ mǎ aflu în interiorul unui Wag-Wam indian. Dumnezeule! Ǎsta sǎ fie drumul pe care apucase Iona?"Acoperişul e la o înalţime de 12 picioare (3 metri şi jumǎtate) şi se arcuieşte într-un unghi destul de ascuţit, de parcǎ ar fi o boltǎ... într-adevǎr gura balenei adevǎrate poate sǎ adǎposteascǎ 2 mese de whist în jurul cǎrora jucǎtorii sǎ stea comozi..."În ce priveşte gîtul, balenele se deosebesc mult unele de altele. Unele au gîtul strîmt de tot, altele au gîtul larg încît pot înghiţi un om, nu în lungime, ci stînd în picioare, ba chiar şi un cal. Acum, din moment ce balenele au aşa proporţii uriaşe, cît o casǎ cu trei etaje, sǎ fie de mirare cǎ Iona a fost înghiţit de un monstru marin517? În Alabama a fost dezgropatǎ o balenǎ, cine ştie din ce vremuri, care avea 22 metri lungime şi un caşalot de 33 metri lungime. Oare mai poate fi întrebarea cum a încǎput Iona în stomacul peştelui? Dacǎ cavitatea gurii e ca o camerǎ înaltǎ de 3 metri şi jumǎtate, atunci cît e stomacul? Cǎci ştiut este cǎ întotdeauna stomacul depǎşeşte cu mult cavitatea gurii. Dacǎ animalul e cît o casǎ cu trei etaje, stomacul este mai mare ca o camerǎ. Oare într-un aşa stomac nu poate sǎ adǎposteascǎ un om de furia nebunaticǎ a valurilor518? Desigur cǎ poate. Din punct de vedere anatomic, istorisirea lui Iona poate fi adevǎratǎ.Sǎ trecem acum la cercetarea istoricǎ. Au fost oare cazuri asemǎnǎtoare cu al lui Iona? Se poate ca în Marea Mediteranǎ sǎ fi existat balene? Se poate ca ceea ce a înghiţit o balenǎ, sǎ fie dat afarǎ? Iatǎcîteva întrebari la care voi cǎuta sǎ rǎspund cu date istorice.În scurgerea vremii au fost mai multe cazuri asemǎnǎtoare cu al lui Iona.Relatǎrile confirma cǎ anumite balene au înghiţit nu numai oameni, ci şi alte animale de proporţii mult mai mari.Un caz s-a petrecut în iunie 1912. Cǎpitanul C. H. Thompson din Miami, Florida, a zǎrit un monstru marin, în care au înfipt cinci harpoane şi au tras 151 gloanţe. Monstrul a fost doborît numai dupǎ o luptǎ de 39 ore. În lupta aceasta, el a sfǎrîmat o corabie de 31 tone. Era lung de 15 metri. Cînd a fost despicat, au gǎsit în stomacul lui un animal în greutate de 700 kg pe care îl înghiţise519.Animalul era aproximativ de zece ori mai greu ca Iona.Frank Bullen520, în cartea sa "Cǎlǎtoriile caşalotului", relateazǎ cum în stomacul unei balene a fost gǎsit un rechin de 15 picioare lungime (cam 4 metri jumǎtate).Omul are 1,65-1,75 m înǎlţime. Deci rechinul era aproape cît trei oameni şi se afla în stomacul balenei.Dacǎ balena, dupǎ spusele unora, nu poate înghiţi un ban, eu îi întreb: pe unde a intrat animalul de 700 kg şi rechinul acesta în stomacul balenei? În stomacul altei balene a fost gǎsit un cal întreg. Cum oare l-a înghiţit cu tot cu copite? Nu-i aşa cǎ dupǎ pǎrerea unora trebuia sǎ se înnece cu o singurǎ copitǎ?

517 Nu faptul cǎ a fost înghiţit a fost criticat, deşi şi acesta a fost un punct pe ordinea de zi, ci mai ales povestea

sa întreagǎ. Secole mai târziu, baronul de Munchhausen povestea lucruri asemǎnǎtoare, dar el nu avea girul bisericii şi nici nu putea pretinde cǎ era profet biblic.

518 Cred cǎ orice om ar prefera furia valurilor unui stomac de chit, oricât de credincios ar fi el, şi pe bunǎ dreptate!

519 Ce animal era acela?Oricum povestea cǎpitanului Charles Thompson din Miami a fost cap de afiş multǎ vreme, pentru cǎ acesta a pescuit cel mai mare peşte din istoria localitǎţii Pigeon Key (1 iunie 1912). Era vorba despre un rechin-balenǎ (Rhinodon typus, cel mai mare rechin cunoscut şi totodatǎ cel mai mare peşte, având pânǎ la 12 m lungime şi putând atinge 15 tone, deşi cel mai mare exemplar capturat, în 1947, avea ca. 13 m şi cântǎrea ca. 22 tone, un animal complet inofensiv, care se hrǎneşte exclusiv cu plancton şi vietǎţi mici). Articolul din ziar preciza aceleaşi date furnizate de cǎtre autor. Rechinul avea 38 ft şi cântǎrea 26594 livre. A fost nevoie de 5 harpoane şi peste 100 de gloanţe timp de 39 de ore pentru a "rǎpune" monstrul. Nu s-a distrus nici o corabie în acest proces. Rechinul a fost apoi transportat la Miami şi împǎiat pentru a fi plimbat ca trofeu prin ţarǎ. A fost distrus de foc în 1922. 38 de picioare înseamnǎ ceva sub 12 m. Iar animalul tocmai înghiţit poate fi masa de plancton semidigerat.

520 Frank Thomas Bullen (5.4.1857-1.3.1915) a fost un romancier britanic care a scris multe povestiri despre mare, printre care şi The Cruise of the Cachalot (1906). A cǎlǎtorit pe mare între 1869 şi 1883.

110

Concluzia logica este cǎ pe gîtlejul pe care a fost înghiţit un cal, putea sǎ fie înghiţit nu un om, ci doi-trei alǎturea.Şi încǎ un caz foarte grǎitor. El a fost redat în revista francezǎ "Cosmos" din febr. 1891521, în felul urmǎtor: "În luna februarie 1891, balenierul "Star of the East" a dat drumul la douǎ bǎrci de prins balene, cu scopul sǎ prindǎ o balenǎ uriaşǎ Pott. Balena fu urmǎritǎ, atacatǎ şi rǎnitǎ de moarte cu harpoanele. În zvîrcolirile agoniei ei, gigantica balenǎ lovi cu coada una din barci şi o sfǎrîmǎ în bucǎţi. Marinarii furǎ aruncaţi în mare. Toţi furǎ pescuiţi, afarǎ de doi. Dupǎ un timp, unul fu gǎsit mort, dar al doilea, pe nume James Bartley, nu putu fi gǎsit.Dupǎ ce balena îşi pierdu sîngele, fu trasǎ cu lanţul şi legatǎ de corabie. Apoi începurǎ munca." Au muncit în ziua cînd au prins-o, o parte din noapte şi a doua zi. Revista istoriseşte cum au înlǎturat întîi stratul de grǎsime, cum au despicat-o, iar cînd au ajuns la stomac şi au vrut sǎ-l ridice pe puntea corabiei, au observat anumite convulsii. Ei crezurǎ cǎ aceste tresǎriri se datoresc muşchilor încǎ calzi.Cînd desfǎcurǎ marele stomac, au observat în el petece de haine şi mai jos gǎsirǎ un corp omenesc. Era James Bartley. Îmbrǎcǎmintea lui de piele era zdrenţuitǎ, iar pielea corpului sǎu pǎrea o piele în toiul tǎbǎcirii, din cauza sucului gastric din stomacul balenei. El nu era mort, mai respira şi inima îi bǎtea încet, dar normal, plǎmînii îi erau neatinşi, dar era inconştient. Dupǎ jumatate ceas se trezi din leşin. Astfel, dupǎ 36 ore, cît a stat în stomacul balenei, el a revenit la viaţǎ.Vestitul profesor de Ştiinţe Naturale Jubin522, de la Muzeul din Paris, fiind un bun cunoscǎtor al balenelor Pott, aflînd despre aceastǎ aventurǎ a pescarului englez James Bartley, a zis: "Cazul acesta nu trebuie privit ca o poveste. E vorba de o balenǎ Pott, cǎci aceastǎ stǎpînǎ a mǎrii, atinge lungimea de 23 metri şi are, spre deosebire de balena de Groenlanda, o gurǎ care cînd e deschisǎ, e de mǎrimea unei porţi înalte, aşa cum se gǎsesc la casele mari. În stomacul balenei Pott, dupǎ noile cercetǎri, pot încǎpea 6 oameni. Circumferinţa pîntecului ei mǎsoarǎ 9 - 12 metri, capul ei e în aceeaşi proporţie, lung circa de 5 metri şi înalt de 3 metri. Deci ne putem face lesne o dreaptǎ închipuire de mǎrimea la care poate ajunge o aşa gurǎ uriaşǎ cînd se deschide.""Coada acestui uriaş e latǎ de 5 metri. E deosebit de însemnat faptul cǎ balena Pott, din specia cǎreia cunoaştem vreo 60 de feluri, în partea de sus a gurii nu are nici un dinte, iar în partea de jos are numai dinţi scurţi şi aşezati la distanţǎ între ei. La balenele mai bǎtrîne, chiar şi aceştia lipsesc, cǎci cad cutimpul."Cazul acesta al lui James Bartley confirmǎ cǎ relatarea lui Iona este adevǎratǎ523.

521 Dacǎ este vorba despre revista Cosmos, atunci data este de 4 aprilie 1896. Alte jurnale care au publicat

ştirea au fost:Yarmouth Mercury, 22.08.1891, p. 8. Man in a Whale's Stomach. - ştirea originalǎNew York World 12.04.1896 A Modern Jonah Proves his Story. - a doua ştire.Journal des débats, politiques et littéraires - 16.01. şi 12.03.1896 în paginile 1-2, articolul Revue des sciences de Henri de Parville.Le cosmos: Revue des sciences et de leurs applications 23 n.s. (7.03.1896), p. 420-421, articolul lui Pierre Courbet La baleine de Jonas et le cachalot de la 'Princesse-Alice'.Literary Digest - (4.04.1896), p. 681-682, articolul Could the Whale have Swallowed Jonah? - traducerea articolului lui CourbetThe New York Times - 22.11.1896 care în pagina 16 citeazǎ un articol din The Mercury of South Yarmouth, Anglia, octombrie 1891. Ca o parantezǎ, ziarul şi oraşul nu existǎ şi n-au existat vreodatǎ, în schimb o ştire asemǎnǎtoare, vezi nota 523 de la pagina 110, în Yarmouth Independent, iunie 1891.The New York Times - suite de mici articole în 17.11.1896 (p. 4, col 6-7), 25.11.1896 (p. 4, col. 5-6), 24.11.1896 (p. 8, col. 5).

522 Alt "celebru" de negǎsit (în arhivele Muzeului din Paris). De altfel ca şi ceilalţi vestiţi, strǎluciţi şi alţii asemenea, des vehiculaţi în paginile fiţuicilor de evanghelizare, care ori erau obscuri laboranţi, ori susţineau teorii absurde, dar pe placul anumitor secte.

523 Hoax. Povestea spune cǎ "Star of the East" (Steaua rǎsǎritului) vâna balene prin zona insulelor Falkland (Malvine). Balena a fost vǎzutǎ, harponatǎ, dar balena a reuşit sǎ distrugǎ una dintre bǎrcile de harponaj. Doi oameni din acea barcǎ au cǎzut în apǎ, unul s-a înecat, celǎlat, James Bartley, a dispǎrut. În cele din urmǎ

111

2. Au existat monştri marini în Mediterana?

balena a fost prinsǎ şi ancoratǎ lângǎ vas pentru tranşare. Dupǎ o zi şi-o noapte de tranşare, s-au apropiat de stomacul balenei abia a doua zi. Atunci au observat semne de viaţǎ în stomacul balenei. L-au tǎiat şi l-au gǎsit acolo pe Bartley, oarecum atacat de acizii gastrici, fǎrǎ cunoştinţǎ, dar viu. A fost spǎlat cu apǎ de mare, l-au pus în cabina cǎpitanului şi dupǎ câteva sǎptǎmâni de odihnǎ a revenit la meseria sa.Alte poveşti prezintǎ şi explicaţia lui Bartley, care ar fi susţinut cǎ ar fi fost aruncat în aer de lovitura de coadǎ şi înghiţit de monstru. Desigur cǎ putea sǎ respire, dar cǎ era extrem de cald acolo. Unele poveşti duc imaginaţia pânǎ la capǎt: acest marinar ar fi fost complet atacat de stomacul balenei şi ar fi avut o culoare a pielii albǎ (albǎstruie dupǎ alte surse) pânǎ la sfârşitul vieţii sale.Circulând atâtea poveşti, profesorul Edward B. Davis de la Messiah College din Grantham, Pennsylvania, acǎutat sǎ descopere singur adevǎrul, desigur în speranţa unei confirmǎri biblice. El a citit tot ce s-a scris, dar a şi cǎutat personal sǎ verifice datele indicate. A descoperit cǎ a existat într-adevǎr un vas "Star of the East" (de fapt au fost 3, dar douǎ dintre ele aveau doar 20 tone), care a avut într-adevǎr un cǎpitan John B. Killian. Acest vas mergea din Londra spre Wellington (Noua Zeelandǎ) cu escalǎ la New York. A cǎutat şi în arhiva Royal College of Surgeons dupǎ vreun raport medical al vreunui spital britanic care l-ar fi tratat pe Bartley pentru arsuri provocate de stomacul balenei, dar nu s-a dovedit a fi concludent (adicǎ n-a gǎsit nimic; la fel de neconcludente s-au dovedit şi cǎutǎrile dupǎ The Lancet şi British Medical Journal). Mai mult, fişa de echipaj nu pomenea numele lui Bartley în acel voiaj. A descoperit chiar şi scrisoarea soţiei cǎpitanului, publicatǎ încǎ din 1907 în The Expository Times, ca rǎspuns al unui cititor, scrisoare care afirma clar cǎ soţia l-a însoţit mereu pe cǎpitan în voiajurile sale şi cǎ acesta nu a pierdut niciodatǎ vreun om din echipaj, clasând ştirea ca pe o poveste pescǎreascǎ. Se presupune cǎ povestea ar fi apǎrut în urma unei ştiri locale apǎrute în ziarul din Great Yarnmouth (estul Angliei).Articolul din 1891 spunea povestea unei balene din specia rorqual (care e peşte, rechinul-balenǎ, Rhinodon typus519) care s-ar fi apropiat de ţǎrmul sǎtucului Gorleston (din imediata apropiere de Great Yarnmouth) şi care, dupǎ ce a fost vânatǎ de localnici cu bǎrcile de pescuit, ar fi eşuat pe mal. Acestǎ balenǎ a devenit celebritatea locului.E.B. Davis şi-a publicat rezultatele cercetǎrii în "The American Scientific Affiliation", în 1991.O altǎ poveste a apǎrut în 1925 şi reluatǎ în anii urmǎtori în diverse alte publicaţii. Iatǎ extrasul din Wonderful World, articolul din 1925, în original:

In the Literary Digest we noticed an account of an English sailor who was swallowed by a gigantic Rhinodon [i.e., a whale shark] in the English Channel. Briefly, the account stated that in the attempt to harpoon one of these monstrous sharks this sailor fell overboard, and before he could be picked up again, the shark, feeding, turned and engulfed him. His horrified friends made so much outcry that they frightened the fish, and it sounded and disappeared.The entire trawler fleet put out to hunt the fish down, and forty-eight hours after the incident occurred the fish was sighted and slain with a one-pound deck-gun. The winches on the trawlers were too light to haul up the body of the mighty denizen of the deep, so they towed the carcass to the shore and opened it, to give the body of their friend Christian burial. But when the shark was opened, they were amazed to find the man unconscious but alive! He was rushed to the hospital, where he was found to be suffering from shock alone, and a few hours later was discharged as being physically fit. The account concluded by saying that the man was on exhibit in a London Museum at a shilling admittance fee; being advertised as "The Jonah of the Twentieth Century."We corresponded with our representatives in London, and shortly afterward received corroboration of this incident, and last year had the privilege of meeting this man in person. His physical appearance was odd, in that his entire body was devoid of hair, and odd patches of a yellowish-brown color covered his entire skin.

Observaţii:Un om inconştient nu se zbate.În stomacul balenei nu existǎ aer suficient pentru ca un om sǎ trǎiascǎ 24/36/48 de ore (se ştie cǎ omul poate trǎi fǎrǎ aer maxim 5 minute - culegǎtorii de perle).Omul nu poate trǎi fǎrǎ piele, dacǎ mai mult de 40% din suprafaţa pielii este distrusǎ, acesta va muri, indiferent de tratament (doar un transplant de piele îl poate salva). În burta chitului practic toatǎ suprafaţa pielii ajunge în contact cu acidul.Balenele au sistem digestiv care digerǎ relativ repede mâncarea.Spǎlatul rǎnilor deschise (se presupune cǎ ar fi fost atacat de sucul gastric) cu apǎ de mare (sǎratǎ) este de neimaginat.

112

Unii ridicǎ obiecţia: "Dar Iona nu a fost înghiţit în apele Nordului sau ale Pacificului, unde se gǎsesc balene, ci în Marea Mediteranǎ, unde nu sunt balene."Da, e adevǎrat cǎ Iona a fost înghiţit în Marea Mediteranǎ şi e adevǎrat cǎ aici nu prea trǎiesc balene. Dar dupǎ cum orice regulǎ îşi are excepţiile ei, tot aşa s-au constatat excepţii şi de balene în Mediterana. Dau cîteva cazuri:În secolul al şaselea, pe vremea împǎratului Iustinian şi a generalului Belizarie, la Constantinopol, un judecǎtor creştin a scris o carte, un fel de istorie a timpului sau, de o deosebitǎ valoare. În aceastǎistorie, el pomeneşte cǎ în Propontida sau Marea Marmara din apropierea oraşului, a fost prins un monstru, care în mai bine de 50 de ani sfǎrîmase multe corabii în acele ape524.Herman Mellvile în „Moby Dick” la pag. 263 spune cǎ şi el a avut aceleaşi îndoieli cu privire la prezenţa balenelor în Mediterana şi continua: "Dar cercetǎri mai tîrzii mi-au dovedit nu de mult cǎ în timpurile moderne au fost cazuri izolate cînd caşalotul s-a arǎtat în Mediterana."Iar pe coastele de nord ale Africii, comandorul Davis a gǎsit scheletul unui caşalot. Deci şi pe vremea lui Iona, Mediterana putea sǎ gǎzduiascǎ un asemenea monstru marin.

3. A putut fi dat afarǎ de peşte?"Dar cum s-a putut sǎ fie dat afarǎ?" - obiecteazǎ alţii.În capitolul 2 din cartea lui Iona ni se spune cum el s-a pocǎit în pîntecele peştelui şi cum peştele, la porunca lui Dumnezeu, "a vǎrsat pe Iona pe pǎmînt."E posibil aşa ceva? De unde am putea şti noi, care n-am avut de-a face cu balenele? Desigur trebuie sǎ-i întrebǎm pe cei ce au fǎcut studii şi cercetǎri speciale asupra vieţii acestor monştri marini.Frank Bullen525, în cartea sa "Cǎlǎtoria caşalotului", ne dǎ luminǎ şi în privinţa aceasta. El spune: "Balena cînd moare, adesea vomeazǎ conţinutul stomacului sǎu. Odatǎ una a vǎrsat o masǎ de carne de vreo doi metri şi jumǎtate. Nu se mai ştia ce animal a fost, dar era o mare masǎ de carne."526

Acum, dacǎ aceasta a putut vǎrsa ceva de doi metri şi jumǎtate, oare nu s-a putut petrece la fel cu Iona, care era ceva mai mic? Deci, relatarea lui Iona nu e absurdǎ. Dacǎ s-au petrecut alte cazuri asemǎnǎtoare şi acesta rǎmîne valabil.

4. S-a putut sǎ scape viu din sucul gastric?Aceasta e o altǎ întrebare care pare destul de grea. Dar cum a scǎpat pescarul James Bartley din sucul gastric? Îi dau aici mǎrturia lui: "Ţin minte foarte bine momentul cînd balena m-a aruncat în aer. Apoi cǎzînd, am fost înghiţit şi m-am gǎsit închis într-un canal moale şi alunecos, ale cǎrui contracţii m-au forţat în jos. În fine, am ajuns într-un sac mare... Încǎ tot mai puteam respira. Apucai cu mîinile în jurul meu, totul era moale şi cleios. În toiul sforţǎrilor pe care le fǎcui pentru a mǎ elibera din situaţia ciudatǎ, îmi pierdui cunoştinţa...".Cum a scǎpat din sucul gastric nici el nu ştie. Fapt este cǎ a scǎpat. Tot aşa a scǎpat şi Iona. Pe James Bartley, sucul gastric nu l-a stricat decît la pielea feţei.Pielea şi-a pierdut culoarea, devenise palǎ, ca de om mort. Dar în altǎ privinţǎ nu i-a dǎunat cu nimic sucul gastric. Digestia în stomacul mare al balenei se pare cǎ se face într-o perioadǎ mult mai lungǎ. Probabil şi faptul cǎ înghite prada fǎrǎ s-o mestece în dinţi, fǎrǎ s-o omoare, contribuie la întîrzierea digerǎrii.Pricina de tǎgǎduire a adevǎrului Bibliei cu privire la cazul lui Iona este spulberatǎ. Conformaţia giganticǎ a acestor monştri marini, precum şi cazuri asemǎnǎtoare petrecute, confirmǎ cele scrise despre Iona.

524 Fǎrǎ nume, fǎrǎ referinţe, ce ne putem aştepta....525 Este de compǎtimit autorul, în cruciada sa pierdutǎ. Se foloseşte de romane (cine a fost Frank Bullen, vezi

nota 520) dându-le girul autenticitǎţii unor articole ştiinţifice. De ce nu l-a întrebat pe Cousteau, care era activ în 1966? Sau pe alţi oameni de ştiinţǎ?

526 Iona a fost vǎrsat nevǎtǎmat. Biblia nu precizeazǎ pe care extremitate a sistemului digestiv.

113

Revista "The Prairie Overcomer"527 din Alberta, Canada, în numǎrul din lunie 1972, la pag. 253, relata cum Marina Statelor Unite a eliberat din captivitate o balenǎ surǎ numitǎ "Gigi" în greutate de 7 tone şi lungime de vreo 8 metri şi jum. Balena a fost prinsǎ cînd era doar de cîteva sǎptǎmîni şi a fost crescutǎîn California, pentru studii. Înainte de eliberare, pe spinarea ei a fost cusut un pachet cu aparate ce emit radio semnale. Acestea vor indica timp de 9 luni locul unde se aflǎ, precum şi anumite acţiuni ale ei. Dupǎ aceasta cusǎturile se vor deteriora şi micǎ platformǎ cu ustensile va pluti la suprafaţǎ spre a fi recuperatǎ.Dacǎ oamenii pot şti timp de 9 luni unde se afla Gigi şi ce face, oare nu pot ei înţelege cǎ Dumnezeu, Creatorul, a putut pregǎti un peşte mare care sǎ-l înghitǎ pe Iona, cǎ a poruncit acestuia sǎ-l ducǎ şi sǎ-l verse pe uscat? Oare e ceva imposibil pentru Dumnezeu? Fǎrǎ Dumnezeu nu putem înţelege Biblia, ea pare absurdǎ. Cu Dumnezeu o putem înţelege şi e minunatǎ.Iona a vrut sǎ fugǎ departe de faţa Domnului şi printr-o experienţǎ înspǎimîntǎtoare, a trebuit sǎ înveţe cǎ e imposibil aşa ceva. Chiar şi în inima mǎrii, Dumnezeu e în stare sǎ te urmǎreascǎ. Iona a fost neascultǎtor şi merita pedeapsa cu moartea528, dar pentru omul care îşi recunoaşte vina, Dumnezeu arepregǎtit un mijloc de scǎpare. În pîntecele peştelui, şi groaza şi dorul de a scǎpa, îl determinǎ pe Iona sǎapeleze la Dumnezeul pe care n-a fost gata sǎ-L asculte.Cînd n-a mai fost mîna omeneascǎ, care sǎ-l poatǎ izbǎvi, a strigat dupǎ mîna dumnezeiascǎ. Şi strigarea lui n-a fost în zadar. La porunca lui Dumnezeu, peştele s-a dovedit mai ascultǎtor ca proorocul şi a devenit un fel de submarin, care l-a salvat din valurile ce l-ar fi înecat şi l-a dus teafǎr la uscat. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu de care şi monştrii ascultǎ. Cu mult mai mult meritǎ sǎ fie ascultat de noi care cunoaştem dragostea Lui529. Şi Iona cel salvat a fost gata sǎ- L asculte.Fie ascultarea noastrǎ dovada cǎ am fost salvaţi, iar adevǎrul Bibliei sǎ-l facem de cunoscut multor suflete, care, ca şi locuitorii Ninivei, sǎ se întoarcǎ la Dumnezeu.

-----------

5. Coloratul oilor - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte530

6. Carnivorele - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte531

7. Liliecii, pǎsǎri care nu sunt pǎsǎri - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte532

527 Publicaţie baptistǎ, editatǎ în Three Hills, Alberta, Canada. Nu ne trebuia o revistǎ evanghelicǎ pentru a ne

spune ceea ce ştiam deja: localizarea animalelor prin radio, o revistǎ ştiinţificǎ era mult mai de crezare, mai ales acum, dupǎ ce am desconspirat câteva "braşoave" apǎrute în astfel de reviste, destinate unui public probabil incult şi neobişnuit sǎ gândescǎ singur, dar mândru de credinţa lui.Dumnezeu însǎ pare a nu totdeauna la curent cu faptele supuşilor sǎi. Un exemplu scurt din Facerea 3:8-9 într-o grǎdinǎ relativ micǎ comparativ cu Pǎmântul de azi, Adam reuşeşte sǎ se ascundǎ de creatorul lui.

528 Pentru ce trebuia pedepsit cu moartea Iona? Ne întoarcem iarǎşi la vremurile inchiziţiei?529 În iubirea sa fǎrǎ seamǎn, Dumnezeu dorea sǎ omoare tot echipajul pentru a-l pedepsi pe Iona pentru o faptǎ

imaginarǎ. De fapt, aşa cum toatǎ lumea şi-a dat seama, povestea lui Iona, scurtǎ şi relativ concisǎ, a avut doar un singur scop: sǎ arate evreului de rând cǎ nu poate scǎpa de mânia lui Dumnezeu (a se citi aici mânia preoţilor), dar cǎ va putea fi iertat dacǎ va aface penitenţe.Sǎ ne aducem aminte de bunǎtatea şi de dreapta judecatǎ a lui Dumnezeu în Facerea 9:21-27 când Ham a greşit dar pedepsit a fost Canaan (logic, la urma urmei, evreii, care se trag din Sem, trebuiau sǎ ocupe Canaanul ca stǎpâni, nu ca egali).

530 Geneza 30:25-43 ne explicǎ ce uşor pot fi colorate blǎnurile oilor şi caprelor, desigur fǎrǎ inginerie geneticǎ sau evoluţionism, ci numai printr-o dietǎ corespunzǎtoare.Dar şi mai interesantǎ e pilda moralǎ de corectitudine pe care ne-o dǎ din nou Iacov, ştiţi care, fratele lui Esau, acela înşelat atât de dreptul primul nǎscut cât şi de binecuvântarea tatǎlui lor, Isaac.

531 Facerea 1:29-30 impune voinţa lui Dumnezeu ca deopotrivǎ oamenii şi animalele sǎ fie vegetarieni. Aparent, majoritatea membrilor ambelor grupuri nu respectǎ acest ordin. În Facerea 9:3 Dumnezeu se rǎzgândeşte şi le dǎ voie sǎ mǎnânce ce vor muşchii lor, iar 2 cǎrţi mai încolo, Dumnezeu se rǎzgândeşte din nou, şi listeazǎ în Leviticul (cu preluare şi în Deuteronom) ce e voie şi ce nu. Dumnezeu ne aratǎ din nou ce bun cunoscǎtor este, în special al lumii create de el.

114

8. Iepurii care rumegǎ - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte533

9. Animale dispǎrute - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte534

532 Leviticul 11:13 şi 19, la fel şi Deuteronomul 14:11 şi 18.533 Iepurii şi iepurii de casǎ rumegǎ, conform Deuteronomului 14:7.534 Leviathanul, Psalmi 73:14-15 şi Isaia 27:1. Unicornul, Isaia 34:7, Deuteronomul 33:17. Balaurul de Nil Isaia

27:1. Melcii care se topesc (traduşi deseori ca cearǎ) Psalmi 57:8

115

VII. MǍRTURIA MATEMATICIIAici voi da o altǎ mǎrturie cǎ Biblia este adevǎratǎ, aceea a MATEMATICII.Matematica face parte dintre ştiinţele pure, exacte. Aici nu merge pe presupuneri, pe ghicite sau la nimerealǎ. Aici doi cu doi fac patru şi aceasta e valabil şi pentru omul cel mai simplu cît şi pentru savantul cel mai învǎţat. Deci e ceva precis.Eu aş vrea sǎ probǎm adevǎrul Bibliei cu ajutorul matematicii. În alte cuvinte, sǎ punem Biblia sub rigla de calcul. Dacǎ corespunde, înseamnǎ cǎ e adevǎratǎ, dacǎ nu corespunde, înseamnǎ cǎ nu e adevǎratǎ. Am putea lua mai multe texte, dar spaţiul nu ne permite, de aceea mǎ voi rezuma doar la unul, la cel din Geneza 6535.Astǎzi nu se mai discutǎ chestiunea potopului536. Atît tǎbliţele vechi descifrate, cît şi sǎpǎturile arheologice, precum şi toate cercetǎrile ştiinţifice moderne, au confirmat cǎ a existat potopul. Cine mai cautǎ sǎ-l tǎgǎduiascǎ, nu aratǎ prin aceasta decît propria sa ignoranţǎ.Existenţa potopului am tratat-o cînd am dat mǎrturia arheologiei. De aceea aici nu voi mai insista asupra lui. Chiar şi revistele de popularizare a ştiinţei, publicǎ articole care confirmǎ cǎ a existat potopul. Astfel revista "Ştiinţǎ şi Tehnicǎ" publicǎ sub semnǎtura lui Ion Paşa articolul: "Izvoarele unei legende," în care spune: "O veche zicǎtoare româneascǎ afirmǎ cǎ de unde nu e foc, nu iese fum.... Experienţa multi-milenarǎ a poporului l-a învǎţat, cǎ chiar în cele mai fabuloase mituri, moştenite tradiţional din vechi generaţii, încǎ se ascunde un grǎunte de adevǎr. Nu pot fi deci surprinzǎtoare nici cercetǎrile oamenilor de ştiinţǎ, care cautǎ fundamentǎri istorice ale unor legende biblice.""Iar dintre acestea, un interes cu totul deosebit a stîrnit povestirea despre potopul lui Noe." Articolul e mai lung şi în el se recunoaşte cǎ a existat potopul, dar se încearcǎ a se tǎgǎdui inspiraţia divinǎ a Bibliei, într-un mod fin. E o chestiune care, dacǎ nu eşti atent, îţi scapǎ.Se afirmǎ cǎ Moise ar fi scris relatarea potopului, inspirat de scrierile caldeene. Ori afirmaţia aceasta e o piramidǎ cu susul în jos, n-are temelie. Ea are tendinţa vǎditǎ de a rǎsturna inspiraţia divinǎ a Scripturilor, de a le coborî la nivelul unor simple scrieri. Deci, dacǎ nu se mai poate pune la îndoialǎpotopul, se încearcǎ a se pune la îndoialǎ Biblia, care scrie despre potop537.Scriitorul cautǎ a arǎta cǎ izvoarele Bibliei nu sunt în revelaţia divinǎ, ci în vechile scrieri ale babilonienilor, ale sumerienilor. Pricepeţi diferenţa aceasta538?De altfel, Moise nu a fost prin Babilon ca sǎ poatǎ copia vechile scrieri ale acestora. El s-a nǎscut şi a crescut în Egipt539. E adevǎrat cǎ cǎrţile Bibliei au fost scrise în mai multe perioade istorice, sub civilizaţii diferite. Totuşi un lucru e clar în legǎturǎ cu Biblia. Scriitorii ei, în scrierea mesajului lor, n-au fost influenţaţi de civilizaţiile în care au trǎit540. De exemplu: "Moise a învǎţat toatǎ înţelepciunea

535 Dar hai sǎ-l luǎm pe cel din 3 Regi 7:23 (reluatǎ în 2 Cronici 4:2), unde un bazin rotund cu diametrul de 10

coţi avea circumferinţa de 30 de coţi, iarǎ nu de 10π, adicǎ 31,4159 coţi. Ce mi-e jumǎtate de metru acolo?536 Oho, şi încǎ cum! Descoperiri din cele mai recente aduc noi şi noi dovezi cǎ un potop global nu a existat

înainte de 110-120000 de ani, dar unii pseudocercetǎtori încǎ se mai încǎpǎţâneazǎ sǎ susţinǎ contrariul, evident cu citate din biblie. Vezi toate notele de subsolde la capitolul respectiv.

537 Perfect obiectiv! Informaţiile ştiinţifice care confirmǎ Biblia sunt perfect acceptate, chiar dacǎ sunt rezultate obţinute în secolele trecute (maxim 1946, vezi nota 497 de la pagina 104), în schimb, cele care sunt contra sunt negate cu vehemenţǎ, ca în acest citat. Legenda lui Ghilgameş, în care potopul a fost un fenomen deja uitat de vechi ce era, a fost scrisǎ înaintea lui Moise, cel care ar fi scris Facerea.

538 Chiar aşa, drept cine ne iei?539 Conform bibliei. Mulţi cercetǎtori precum şi unii rabini contestǎ acest lucru.540 Toţi exegeţii bibliei susţin exact contrariul. Ei au reconstituit pânǎ şi cronologia scrierii diverselor pǎrţi din

biblie pe baza acestor fapte. De altfel, de la vechile civilizaţii care au înconjurat triburile nomade de evrei avem urme ale existenţei lor: teorii matematice şi astronomice de la sumerieni (o civilizaţie foarte avansatǎ chiar şi pentru vremurile actuale), diverse obiceiuri preluate tot de la ei prin intermediul babilonienilor (împǎrţirea orelor şi minutelor în pǎrţi de câte 60 de unitǎţi), primele legi de la babilonieni, temple şi palate impresionante de la fenicieni/canaaniţi/filisteni/hitiţi etc, piramide colosale, temple fantastice, ştiinţǎ cât încape de la egipteni, astronomie, filozofie şi matematicǎ de la greci şi câte şi mai câte. Ce ne-au lǎsat evreii: o carte plinǎ de contradicţii şi absurditǎţi, pilde imorale, şi mai violentǎ chiar decât cultul lui Baal, atât de

116

egiptenilor". Înţelepciunea Egiptului din acea vreme sau mai bine zis oamenii de ştiinţǎ susţineau anumite lucruri. În legǎtura cu antropologia, ei susţineau evoluţionismul. Spuneau cǎ oamenii se trag din anumiţi viermi, care s-au format în mîlul Nilului541.Gǎsiţi la Moise ceva de felul acesta? Nimic. El spune clar cǎ omul e creat de Dumnezeu542, dupǎ chipul şi asemǎnarea Sa543.De aici reiese cǎ Moise nu s-a lǎsat înfluenţat de înţelepciunea Egiptului. La fel în ce priveşte astronomia. Savanţii Egiptului presupuneau cǎ soarele e un mare glob de cristal, care primeşte lumina de la pǎmîntul nostru şi el, fiind de cristal, reflecteazǎ. Moise ne vorbeşte despre soare, dar nimic din ceea ce susţineau egiptenii, ci spune cǎ aşa a fost creat de Dumnezeu, ca sǎ fie luminator.Dacǎ Moise ar fi scris ceva din ceea ce spuneau savanţii veacului sǎu, astǎzi ar rîde cei necredincioşi de Biblie, cǎ uite ce aberaţii spune Biblia, fiindcǎ noi astǎzi ştim clar cǎ nu soarele primeşte luminǎ din partea pǎmîntului, ci pǎmîntul primeşte luminǎ din partea soarelui, exact aşa cum spune Moise544.Dar nu numai Moise, ci şi ceilalţi scriitori nu s-au lǎsat înfluenţaţi de concepţiile veacului lor545. O teorie a caldeenilor susţinea cǎ pǎmîntul e o creaturǎ vie, ca pomii şi plantele nu sunt altceva decît ceea ce e pǎrul pe capul omului, iar noi oamenii şi vieţuitoarele suntem puricii şi pǎduchii pǎmîntului, aşa cum sunt paraziţii pe cîine546.Vǎ rog, gǎsiţi undeva în Biblie împrumutatǎ aceastǎ idee? Nu, nicǎieri. A fost un Ezechiel, un Daniel şi alţii care au trǎit în pǎrţile Caldeii, dar nu au împrumutat teoria aceasta, ci au lǎsat-o caldeeenilor.La babilonieni, în istoria creaţiei înscrisǎ pe tǎbliţe, se spune cǎ zeul principal Marduc, într-o zi a prins pe monstrul haosului numit Tiamat şi l-a omorît. Dupǎ ce l-a omorît, l-a cǎlcat în picioare şi l-a cǎlcat atîta pînǎ ce monstrul s-a lǎţit547.Dupǎ ce l-a lǎţit, zeul Marduc nu a vrut sǎ lase pustiu cadavrul acesta, ci l-a populat cu vieţuitoare, cu oameni, plante şi copaci. Deci pǎmîntul nostru n-ar fi altceva decît cadavrul lǎţit al monstrului haos. Se vede cǎ ei nu ştiau cǎ totuşi e rotund, nu e lǎţit.Acum luaţi Biblia şi cercetaţi-o din scoarţǎ-n scoarţǎ. Gǎsiţi aşa ceva în ea?548

criticat în biblie? Aşa-zis-ul templu al lui Solomon, care a fost construit de fenicieni, şi grajdurile lui Solomon (de fapt al lui Ahab, care puteau ţine doar ca. 4000 de cai - în condiţiile în care vecinii lor aveau zeci de mii de cǎlǎreţi?)? Nimic n-au adus bun aceste triburi, ba dimpotrivǎ, au adus intoleranţa religioasǎ şi absurditatea la rang de lege inamovibilǎ.

541 Autorul trebuie sǎ mai citeascǎ şi singur, nu sǎ ia de bune materialele primite de la misionarii americani. Egiptenii aveau un zeu, cu cap de berbec, numit Khnum, care era olar şi crea oamenii şi vietǎţile din lut. Mi se pare numai mie sau şi în biblie omul a fost fǎcut din lut? În legendele precolumbiene ale mexicanilor, omul era fǎcut din lut. La fel credeau şi melanezienii. Latinii chiar numeau omul homo pentru cǎ provenea din humus.

542 La plural, domnule autor, de cǎtre Dumnezei dupǎ chipul şi asemǎnarea lor. Parcǎ Biblia zice de un singur Dumnezeu, acela care a creat lumea. Oricum, dacǎ tot ne întoarcem la original, Elohim înseamnǎ Dumnezei.Dumnezeul unic, Yahwe, a apǎrut în timpul captivitǎţii babiloniene, preoţii folosindu-se şi de acest prilej pentru a distruge sau aranja documentele.

543 Vezi nota 469 de la pagina 99. Ce sex avea Dumnezeu?544 Moise mai spune cǎ şi Luna dǎ luminǎ, sǎ nu uitǎm asta domnule autor. Hai sǎ nu mai selectǎm doar ceea

ce ne place din biblie.545 Fals. Exegeţii bibliei sunt absolut convinşi de faptul cǎ scriitorii bibliei au preluat cunoştinţele vecinilor

(sumerieni, babilonieni, egipteni, mai nou greci şi romani) existente în perioada de timp când a fost scrisǎ cartea respectivǎ. Dar şi mai haios, diverse concepţii contradictorii sunt preluate simultan în cǎrţile compozite (adicǎ colaje de texte diferite - gen Psalmi) sau în cele "reeditate" (colaje de profeţii şi ameninţǎri - gen Iov).

546 O imagine deosebit de plasticǎ şi de sugestivǎ, care reprezintǎ exact situaţia de astǎzi, în care omul sufocǎ planeta cu reizduuri, chimicale, gaze cu efect de serǎ şi consumǎ resursele planetei într-un ritm accelerat, ducând-o la "moarte".

547 Oarecum inexact: Marduk l-a tǎiat pe Tiamat în douǎ pǎrţi, din care a creat cerul şi Pǎmântul.La fel şi Dumnezeu a despǎrţit cerurile de ape, apoi pǎmântul de ape şamd.

548 Vezi notele 372ff de la pagina 78 de la demonstraţia cǎ Pǎmântul este rotund. În biblie nu se spune din ce e fǎcut Pǎmântul, dar şi el a fost populat cu animale şi plante, apoi cu oameni.

117

Nu, nicǎieri. Nimeni nu a împrumutat o aşa ştiinţǎ a Babilonului, ci le-a lǎsat-o lor. De aceea vǎ întreb: din moment ce n-au împrumutat alte concepţii de bazǎ, cum de credeţi cǎ istorisirea potopului a împrumutat-o Moise?549

Noi vom cauta sa cercetam cu ajutorul matematicii, spre a vedea daca relatarea biblica e cea adevǎratǎsau descrierile sumerienilor, ale caldeeenilor.Între aceste descrieri ale potopului existǎ multe asemǎnǎri, dar existǎ şi deosebiri de ordin matematic. Toate vorbesc de un potop de apǎ, de o corabie, de salvarea a 8 persoane550 şi a vieţuitoarelor. Deosebirea e în dimensiunile corabiei. Aici matematica îşi are cuvîntul, calculele se pot verifica.Dimensiunile corabiei lui Noe se gǎsesc arǎtate în Geneza 6:15: "Iatǎ cum s-o faci: corabia sǎ aibǎ 300 coţi în lungime, 50 coţi în lǎţime şi 30 în înǎlţime551."Celelalte relatǎri în legǎturǎ cu potopul nu dau dimensiunile corabiei, afarǎ de una care dǎ dimensiuni: lungimea şi lǎţimea de 400 picioare, deci o corabie de formǎ pǎtratǎ. Care e adevǎratǎ: descrierea caldeeana sau cea a lui Moise?De la început ţin sǎ spun cǎ Moise nu a fost inginer de construcţii navale ca sǎ ştie sǎ formuleze el dimensiunile552. Se pare cǎ n-a fost marinar decît la vîrsta de 3 luni, cînd a fost pus în coşuleţul uns cu lut şi pus între trestiile Nilului. Atît a fǎcut şi el navigaţie.Nici Noe nu a fost priceput în dimensionarea corǎbiilor. El nu a trǎit la mare553.Cetatea Fara, unde se spune cǎ a trǎit şi şi-a fǎcut corabia, e sus pe valea Mesopotamiei554. Nici Noe, nici Moise nu pretind sǎ se fi priceput la dimensionarea unei corǎbii, ci afirmǎ ca Domnul a poruncit cît sǎ-i fie dimensiunile555.

549 Ba au preluat mult. Oricum, ideea cǎ Dumnezeu a fost supǎrat de oameni şi i-a pedepsit, era prea folositoare

pentru a o lǎsa din mânǎ. În diverse forme, ideea aceasta strǎbate biblia de la un capǎt la altul.Sǎ nu uitǎm cǎ legenda potopului era deja veche în vremea lui Ghilgameş, atât de veche încât fusese aproape uitatǎ, iar Ghilgameş a domnit în jurul anului 2700 îen, iar potopul biblic este plasat la exact 937 de ani (Facerea 11:10-27, dar pot fi între 926-937 ani) de la naşterea lui Avraam care este plasat convenţional pe la 1800 îen. Este greu de crezut cǎ doar ca. 37 de ani putea sǎ facǎ un cataclism complet uitat. Aşadar, chiar dacǎ povestea potopului ar fi fost de origine divinǎ (adicǎ iudeo-creştinǎ) şi s-ar fi petrecut în ca. 2737 îen şi n-ar fi fost scrisǎ prima datǎ de Moise prin ca. 1450-1200 îen, tot n-ar fi fost mai veche decât legenda sumerianǎ. Ştim cǎ autorul care a scris o carte poate da în judecatǎ pe plagiator, pentru cǎ este la mintea cocoşului cǎ un plagiat se poate face doar dacǎ originalul existǎ deja. Cine este plagiatorul în acest caz?

550 Biblia nu spune de 8 persoane, ci de Noe, fii sǎi, soţia sa şi soţiile fiilor. Noe avea 3 fii: Sem, Ham şi Iafet, dar numǎrul soţiilor nu este pomenit şi este doar presupus a fi egal cu cel al fiilor.

551 300 coţi = ca. 135 m, 30 coţi = ca. 13,5 m iar 50 coţi = ca. 15 m. La aceste dimensiuni doar 4 elefanţi, 4 rinoceri şi 4 hipopotami (nu 7 perechi ci doar 2) ar fi ocupat aproape toatǎ arca, cu furaje pentru 2-3 zile.Una dintre cele mai trǎsnite teorii, a unui doctor (PhD) în nu se ştie ce domeniu, pe nume Bert Thomson, a rezolvat simplu dimensiunile arcǎi, motivând, cf. Genezei 6:4, cum cǎ oamenii de atunci erau uriaşi şi un cot de-al lor putea fi mult mai mare decât un om obişnuit. Reamintim cǎ uriaşii s-ar fi nǎscut din împreunarea fiilor lui Dumnezeu (chiar, cine sunt aceştia?) cu fiicele oamenilor; prin comparaţie, familia lui Noe ar fi trebuit sǎ fie normalǎ ca dimensiuni, pentru cǎ se trag direct din Adam chiar dacǎ conform a 2 genealogii diferite (Facerea capitolele 5 şi 4) şi nu din uriaşi sau urmaşii acestora.De altfel, multe explicaţii sunt bizare şi se bazeazǎ pe scrieri recente ale lui Petru, Isus, Faptele apostolilor, personaje care n-au trǎit pe vremea aceea şi care doar au interpetat Vechiul testament, fǎrǎ a aduce informaţii noi, dintr-o altǎ sursǎ. Sau pe savanţii din secolele trecute, care în viaţa lor n-au vǎzut o grǎdinǎ zoologicǎ în stare de funcţionare pentru cǎ nu exista aşa ceva pe vremea lor.

552 Iarǎşi sofism: nu Moise trebuia sǎ ştie dimensiunile ci Noe, doar el a construit-o, şi asta cu cel puţin 1500 de ani în urmǎ. Sau vrea cumva autorul sǎ ne spunǎ cǎ potopul lui Noe a fost inventat de Moise?

553 Dar pe malurile Eufratului, un fluviu ca Dunǎrea noastrǎ de mare. Vezi nota urmǎtoare.554 Shurrupak - identificat cu Fara. Oricum, Shurrupak a fost cândva oraş la malul unei ape, se presupune cǎ

Eufratul şi-a schimbat albia (pe vechea albie se mai aflau Kish şi Nippur). Peste tot în lume, oraşele şi satele sunt construite pe marginea unei ape - sǎ fi fǎcut 3 oraşe de o importanţǎ capitalǎ (toate au fost reşedinţe de imperii) excepţie?În biblie nu se pomeneşte însǎ locul unde a trǎit Noe. Nu ştiu atunci cum de este atât de sigur autorul cǎ Noe a trǎit în Fara, la urma urmei, potopul biblic nu a fost copiat dupǎ cel sumerian.

118

Cei ce aţi vǎzut pe un inginer arhitect întocmind un plan, aţi observat cǎ trebuie sǎ facǎ calcule peste calcule. Şi ţineţi seama cǎ o casǎ se clǎdeşte pe pǎmînt solid. Pentru toate grinzile şi coarnele el trebuie sǎ facǎ calcule de rezistenţa materialului, altfel i se prǎbuşeşte lucrarea. Şi dacǎ la casele pe pǎmînt se cer calcule, apoi mult mai multe calcule precise se cer la planurile de construcţii navale. Acolo ai de-a face cu stihiile naturii, cu dezlǎnţuirea furtunilor nǎpraznice. Dacǎ corabia lui Noe n-ar fi avut dimensiuni bine calculate, prǎpǎdul s-ar fi ales de ea.Inginerul T. Tauth, cercetǎtor ştiinţific la Academia R.S.R. Bucureşti spune cǎ potopul a fost un fel de cataclizm cu furtuni nǎpraznice. Cum ar fi putut face faţǎ la uraganele potopului, dacǎ corabia lui Noenu ar fi fost bine dimensionatǎ?556

De aceea sǎ punem ceea ce spune Biblia sub rigla de calcul şi sǎ vedem dacǎ dimensiunile ei corespund cerinţelor.Ziarul "Dagbladet" din Danemarca a publicat un articol de o deosebitǎ importanţǎ în problema noastrǎ557." Un inginer numit Vogt fǎcuse o corabie, nu prea mare ca dimensiuni şi de o formǎ curioasǎ. Avea 30 picioare lungime, 5 picioare lǎţime şi 3 picioare înǎlţime. Dupǎ ce terminase corabia, ea a stîrnit multǎ vîlvǎ şi unul din redactorii ziarului Dagbladet s-a dus sǎ facǎ o anchetǎ cu privire la corabia aceasta de tip nou. Iatǎ relatarea lui:"Curtea Regalǎ de construcţii navale a terminat de curînd construirea unei corǎbii remarcabile. Ea e de 30 picioare lungime, de 5 picioare lǎţime si 3 picioare înǎlţime, cu margini piezişe, mult asemǎnǎtoare acoperişului unei case. Ea este o noua corabie a lui Noe, construitǎ dupǎ planul Dlui Ing. Vogt, speselefiind suportate de "Fundaţia Charles Bery"558."Informaţia urmǎtoare privind corabia şi motivul pentru care a construit-o, ne-a fost pusǎ la dispoziţie de constructorul ei Dl. Vogt, binecunoscutul inginer şi inventator."Iatǎ acum cuvintele lui: "Ştiţi cǎ am fost angajat de cîţiva ani pentru experienţe de navigaţie. În cursul experienţelor, cea mai mare importanţǎ era obţinerea de cele mai bune proporţii la dimensiunile vaselor. Atenţia mea a fost atrasǎ de nişte cifre gǎsite în Biblie la Geneza 6:15, dimensiunile date de Dumnezeu lui Noe pentru construcţia corabiei. Remarcabilul lucru ce se poate spune despre aceste dimensiuni,

555 Şi nu numai: corabia trebuia sǎ fie din lemn de salcâm (unii contestǎ specificitatea tipului de lemn) şi smolitǎ.

Mai trebuia sǎ aibǎ 3 încǎperi ordonate pe verticalǎ.556 Nu are importanţǎ ce spune inginerul Tauth sau altul. Conteazǎ ce scrie în biblie. Ea este cuvântul lui

Dumnezeu, nu al lui Tauth.557 31 august 1904. Iatǎ articolul în original:

"I dessa dagar har örlogsvarvets båtbyggeri avslutat byggandet av en märklig fartygsmodell, den är 30.fot lång, 5 fot bred och 3 fot hög och liknar, med sina sluttande sidor, mest ett hustak.Det är en ny Noas ark, utförd efter en ritning av ingenjör Vogt, vartill Carlsbergs-bryggeriets kulturfond betäckt kostnaderna.""Ni vet, att jag i åratal sysselsatt mig med experiment beträffande sjöfarten. Under dessa experiment, då det var av stor betydelse att arbeta med de bästa relationstal av fartygens dimensioner, fästes min uppmärksamhet av några mått i Bibeln. Det var i 1 Mos. 6:15 där Noa får Herrens befallning att bygga en ark, och vilkens dimensioner bestämmes till 450 fot lång, 75 fot bred och 45 fot hög.(Enligt vårt mått: 145 m lång, 24 m bred och 14,5 m hög. Kapacitet 45.000 ton. Titanic, den stora atlantångaren som gick under 1912, hade en kapacitet av 45.300 ton.) Det märkvärdiga med dessa huvuddimensioner är, att de efter vår tusenåriga erfarenhet på skeppsbyggnadsområdet måste anses vara fullkomligheten av ett stort skepps proportioner. Det hör nämligen till teknikens svåraste uppgifter att riktigt beräkna dimensionerna. Säkerligen har otaliga fartyg kantrat på grund av att huvuddimensionerna varit oriktigt beräknade.Förre överrabbinen i Köpenhamn, professor Simonsson, har sagt mig, att han vid forskandet i texten i 1 Mosebok måste antaga, att arken hade formen av en trekant i genomskärning. Genom detta antagande kommer vi tvärt igenom alla svårigheter med avseende å styrka och sjöduglighet, då det inte kan givas ett fartyg bättre utrustat för att motstå vågsvallet än ett trekantigt."

558 Carlsburg Fund.

119

este cǎ dupǎ mii de ani de experienţe în ce priveşte arta construcţiilor de corǎbii, ele sunt încǎproporţiile ideale pentru construcţia unei mari corǎbii559."Una din cele mai mari dificultǎţi este aceea a determinǎrii dimensiunilor corecte şi proporţionale. Cu cît se mǎreşte lungimea unei corabii, cu atît se liniştesc mişcǎrile ei în mare, dar în acelaşi timp tǎria ei proporţionatǎ descreşte în mod aproape de necrezut. Dacǎ proporţiile unei corabii vor fi mǎrite de zeceori, greutatea pǎrţii din urmǎ va apǎsa peste partea centralǎ, mǎrind de 10000 de ori tendinţa de a o rupe în douǎ, în timp ce puterea de rezistenţǎ la presiune a materialului este numai de 1000 de ori mai mare560. Fǎrǎ îndoialǎ cǎ multe corǎbii au fost pierdute, numai pentru cǎ dimensiunile lor n-au fost precis proporţionate."Profesorul Simosen, primul şef rabin din Copenhaga, m-a informat cǎ studiind în originalul ebraic textul amintit din Genezǎ, a ajuns la concluzia cǎ secţiunea transversalǎ a corabiei era triunghiularǎ. Aceasta a clarificat dintrodatǎ toate dificultǎţile în ceea ce priveşte tǎria corabiei de a rezista în mare,pentru cǎ nu este posibil sǎ construieşti o corabie cu o formǎ mai bunǎ decît forma triunghiularǎ, pentru a rezista loviturilor pe care le primeşte de la valuri561."Sunt convins cǎ dacǎ am da celui mai mare inginer din lume sarcina de a construi o corabie tot atît de mare şi tot atît de simplu construitǎ, ca şi corabia lui Noe, pentru a pluti cît mai liniştit pe mare, el n-ar putea face o corabie mai bunǎ562.Opinia mea este cǎ arca lui Noe este o capodoperǎ, cînd ne gîndim la raţiunea ei de a fi."Redactorul de ziar, cînd a auzit cǎ primul şef rabin din Copenhaga i-a dat amǎnuntul acesta, s-a dus la el şi i-a spus: "Am auzit cǎ Dvs. aţi dat inginerului Vogt ideea ca corabia lui Noe ar fi fost triungiularǎ."Şi Prof. Simosen a zis: "Exact". Este scris cǎ Domnul a zis cǎtre Noe: "Vei sfîrşi deasupra într-un cot"563. Eu am înţeles cǎ marginile mergeau pieziş una spre alta pînǎ la un cot de punctul unde trebuiau sǎ se întîlneascǎ. Cu alte cuvinte, am înţeles cǎ forma ei era triunghiularǎ, avînd bazǎ şi douǎ laturi. Desigur, eu sunt necunoscǎtor în arta construirii corǎbiilor, dar Dl. Vogt spunea cǎ este imposibil sǎ-ţi imaginezi o forma mai bunǎ, mai potrivitǎ pentru o corabie destinatǎ scopului acela."564

559 Cu toate acestea, nici o corabie mare nu se fabricǎ dupǎ aceste dimensiuni (ca sǎ aibǎ aceastǎ formǎ).

Aparent, inginerii adevǎraţi au observat instabilitatea acestei forme. Ei, spre deosebire de Noe, nu au ca ajutor forţa divinǎ.

560 Atunci de ce inginerul M. Vogt a construit-o de 10x mai micǎ?Vezi şi nota 565, unde se demonstreazǎ o aiurealǎ pe baza unui model de 10x mai mic decât "originalul".

561 Forma perfectǎ pentru o navǎ supusǎ şocurilor este de sferǎ. Sfera este modul de organizare cel mai compact şi deci cu stabilitatea cea mai mare. Natura ne oferǎ cele mai bune exemple: picǎtura de ulei plutind într-un lichid cu aceeaşi densitate, picǎtura de ploaie (este puţin alungitǎ din cauza frecǎrii cu aerul), planetele, stelele, chiar ouǎle peştilor (icre), amfibienilor, reptilelor şi pǎsǎrilor, tot ceea ce trebuie sǎ reziste are formǎ sfericǎ. Submarinele de mare adâncime sunt sferice, bǎrcile de salvare ar fi fost şi ele sferice dacǎ n-ar fi trebuit sǎ menţinǎ o anumitǎ direcţie, ele sunt deci cilindrice.

562 Pǎi, decât sǎ se îngroape bani cu nemiluita în materiale de propagandǎ, n-ar fi mai bine sǎ se construiascǎ o arcǎ dupǎ modelul biblic al lui Vogt? Problema de care s-ar lovi ar fi însǎ cea descrisǎ cu sinceritate în paragraful ce are ataşat nota de subsol 560 şi care este cunoscutǎ tuturor constructorilor de nave. Apoi ar putea fi încǎrcatǎ cu predicatori convinşi de teoria lor şi probatǎ într-o cǎlǎtorie în jurul Europei (şi testatǎ în golful Biscaya, cu încǎrcǎturǎ cu tot). Atunci nimeni n-ar putea sǎ cârteascǎ. Dar ştiu ei predicatorii ce ştiu!

563 În biblia ortodoxǎ stǎ scris altceva, Facerea 6:14-16.564 Ce pǎcat cǎ inginerii de astǎzi nu aplicǎ aceste cunoştinţe la crearea de noi nave tip cargo. Dimpotrivǎ, se

pare cǎ toţi preferǎ sǎ facǎ navele cu triunghiul în jos - pǎgânii!!!Oricum, nu trebuie uitat cǎ arca nu ar fi plutit pe o mare liniştitǎ, aşa cum dovedeau calculele ipotetice ale lui Vogt, ci pe una agitatǎ, cu tunete, fulgere şi ploi torenţiale. Pe o altfel de vreme, corabia s-ar fi întors, normal, pe partea de maximǎ stabilitate, aceea cu vârful triunghiului în jos (de fapt asta e forma de rezistenţǎ a navelor oceanice, cea care permite pǎstrarea poziţiei verticale). Chila alungitǎ în jos conferǎ o stabilitate extrem de bunǎ unei nave, de aceea navele oceanice au acest profil, pe când cele fluviale au fundul plat pentru a putea naviga şi în ape puţin adânci, unde, evident, problema de furtuni apocaliptice nu se pune.

120

Deci un specialist în construcţiile navale, un om care în viaţa lui a lucrat calcule peste calcule, cînd a ajuns la versetul acesta din Geneza s-a oprit, l-a calculat şi chiar mai mult, ajutat de o asociaţie, a cǎutat sǎ-l probeze practic. A fǎcut prototipul corabiei lui Noe, reducînd dimensiunile din Biblie de 10 ori565. De altfel, el pentru aceasta fusese angajat, ca sǎ gǎseascǎ dimensiunile cele mai potrivite. Şi dupǎspusele lui, calculele nu puteau fi mai bune nici chiar azi, dupǎ o ştiinţǎ aşa de avansatǎ în domeniul acesta. El spune cǎ cel mai iscusit inginer de azi n-ar reuşi sǎ dea alte dimensiuni unei aşa corǎbii, decît cele date în Biblie566.În povestirile frigiene, în legǎturǎ cu potopul, printre altele, se povesteşte cǎ Enoh neîncetat ar fi îndemnat oamenii de pe vremea lui sǎ se întoarcǎ la Dumnezeu cǎ are sǎ vinǎ potopul. Şi din cauzǎ cǎoamenii nu voiau sǎ urmeze îndemnurile lui, Enoh mereu plîngea.Tot în Frigia s-a gǎsit o veche monedǎ, care purta pe ea gravatǎ o corabie în formǎ triunghiularǎ, aşa cum spunea rabinul şef din Copenhaga, iar pe margine se pot citi douǎ litere în frigiana veche: N şi O, deci e vorba de Noe567. Fie cǎ numele Noe în frigianǎ era numai din douǎ litere, fie cǎ a treia literǎ este ştearsǎ, moneda fiind roasǎ de vremuri. Deci forma corǎbiei este confirmatǎ şi de arheologie.În timp ce celelalte istorisiri ale potopului sunt lipsite de dimensiuni sau una indicǎ forma pǎtratǎ, care nu poate fi practicǎ, specialiştii568, care au folosit rigla de calcul, au spus cǎ corabia indicatǎ de Genezǎare dimensiunile ideale. Cum atunci unii pot spune cǎ Moise şi-a cules relatarea sa din scrierile sumeriene şi caldeene569? Da, cunoaştem motivul. Omul în perversitatea lui, a fost gata sǎ spunǎ orice în scopul de a tǎgǎdui şi discredita Cuvîntul lui Dumnezeu570.Întrucît tǎbliţele sumeriene şi caldeene nu dau aceste date privitoare la dimensiunea corabiei, iar Moise şi Noe n-au fost ingineri de construcţii navale şi totuşi dimensiunile date în Biblie sunt constatate ca ideale, reiese clar cǎ ele sunt din inspiraţie divinǎ. Numai cel Preaînalt, care a calculat toate în mod precis, putea sǎ dea robului Sǎu, pe care voia sǎ-l cruţe de prǎpǎd571, aşa dimensiuni precise.P.A.M. Dirac572, mare fizician din Anglia, într-un studiu intitulat "Evoluţia fizicienilor asupra tabloului naturii", publicat în "Materialismul dialectic şi ştiinţele naturii", spune: "Existǎ o altǎ linie pe care poate

Şi mai trebuie spus cǎ toate vasele sunt fǎcute sǎ aibǎ înclinare nebativǎ, adicǎ se lǎţesc pentru a micşora puterea de lovire a valurilor şi a nu permite scurgerea apei aduse de acestea înǎuntru.

565 Vezi explicaţia lui Vogt 3 pasaje mai sus, unde se spune cǎ modelele mai mari suferǎ mai mult decât cele mici sub acţiunea forţelor. Dacǎ dorea sǎ realizeze o copie a arcǎi, de ce n-a fǎcut-o la dimensiunile originale, de 300/30/50 coţi?

566 Sǎ nu uitǎm scopul arcǎi: aceea de a salva o familie şi dobitoacele existente pe Pǎmânt (Facerea 6:18-20). Numai cine n-a lucrat la Zoo poate înghiţi faza cu toate animalele: numai greutatea a 2 elefanţi, a 2 rinoceri şi a 2 hipopotami (ca un mic exemplu) poate scufunda o astfel de navǎ. Plus cantitatea uriaşǎ de nutreţ necesarǎ numai acestor 6 animale. Dar au fost câte 2 din fiecare specie. Ori n-au încǎput toate şi atunci fie Dumnezeu a creat altele fie au evoluat din puţinele existente, ori corabia a fost imens de mare.Iar corǎbii care sunt mai mari decât arca lui Noe, aşa cum am pricepe noi dimensiunile din biblie, se fac de cel puţin 100 de ani, şi plutesc bine-merci fǎrǎ probleme chiar pe marea cea mai agitatǎ.Iar azi trebuie înţeles ca fiind 1904, nu 1966 şi nici 2006.

567 Moneda este de negǎsit. Dar argumentul ţine la fraieri, pentru cǎ aceştia nu ştiu cǎ alfabetele din regiune nu conţineau decât consoane, nu şi vocale. Chiar autorul menţioneazǎ în treacǎt acest lucru, vezi paragraful conţinând nota de subsol 641 de la pagina 134. Noe se scrie în biblie ca נוח sau .נח

568 Care specialişti? Inginerul Vogt, care nu este de gǎsit nicǎieri (de bun ce este) în afarǎ de Dagbladed?569 Autorului, se pare, îi este complet necunoscutǎ noţiunea de roman istoric.570 În aceeaşi perversitate, oamenii "cucernici" au înrobit şi torturat milioane de alţi oameni, în numele unui

Dumnezeu atotputernic şi, mai ales, milostiv.Plus cǎ au şi falsificat întru acelaşi scop (vezi şi nota 487).

571 Una din teoriile predicatorilor este cǎ Noe ar fi putut strânge milioanele de animale în doar 7 zile (majoritatea se fac cǎ uitǎ de acest amǎnunt) doar cu ajutorul divin. Nu era mai simplu pentru Dumnezeu sǎ strângǎ toţi pǎcǎtoşii, definitiv mai puţini ca numǎr decât animalele, într-o vale adâncǎ şi sǎ-i înece acolo, într-un potop local şi eficace?

572 Paul Adrien Maurice Dirac (8.8.1902 – 20.10.1984) a fost un fizician englez, fondator al fizicii cuantice. A împǎrţit premiul Nobel pentru fizicǎ în 1933 cu Erwin Schrödinger.

121

evolua gîndirea teoreticǎ. Se pare cǎ una din proprietǎţile fundamentale ale naturii constǎ în faptul, cǎlegile fizice fundamentale sunt descrise cu ajutorul unei teorii matematice, care posedǎ atîta eficacitate şi eleganţǎ, încît pentru înţelegerea ei este nevoie de un nivel extrem de înalt al gîndirii matematice. Aţi putea sǎ mǎ întrebaţi: de ce este natura alcǎtuitǎ tocmai în felul acesta? Trebuie pur şi simplu sǎ fim de acord cu aceasta. Poate cǎ descriind aceastǎ situaţie, am putea spune cǎ DUMNEZEU ESTE UN MATEMATICIAN DE FOARTE MARE CLASǍ şi cǎ atunci cînd a construit universul s-a folosit de o matematicǎ extrem de complicatǎ. Slabele noastre încercǎri în domeniul matematicii ne dauposibilitatea de a înţelege numai o pǎrticicǎ a universului, întrucît continuǎm sǎ dezvoltǎm matematica tot mai departe, putem nǎdǎjdui sǎ înţelegem mai bine universul."Împǎrtǎşim pǎrerea lui Dirac cǎ Dumnezeu este un matematician de foarte mare clasǎ şi doar El a putut da dimensiuni, care au trecut cu bine proba teoreticǎ a veacului nostru şi au trecut cu bine proba practicǎ, înfruntînd forţa uriaşǎ a valurilor nǎpraznice, dezlǎnţuite de urgia potopului. De aceea credemcǎ Biblia este de inspiraţie divinǎ. Şi aşa cum pentru Noe, ascultarea de Cuvîntul Domnului l-a scǎpat de pedeapsa divinǎ573, tot aşa azi, ascultarea de Cuvîntul Domnului ne face sǎ ne bucurǎm de mîntuirea Lui mare şi sǎ fim scutiţi de mînia viitoare. Toţi cei ce au fost împotrivitori sau nepǎsǎtori de Cuvîntul lui Dumnezeu; pe vremea lui Noe, s-au pierdut pe ei înşişi. Dv. din care faceţi parte: din cei ascultǎtori sau din cei neascultǎtori de Cuvîntul Sfînt?Chiar dacǎ nu ascultaţi de Biblie, chiar dacǎ o tǎgǎduiţi, sǎ ştiţi cǎ ea totuşi este adevǎratǎ574 şi cînd se vor dezlǎnţui urgiile scrise în ea, veţi constata aceasta, dar atunci va fi prea tîrziu575. Ea spune: "Acum e vremea potrivitǎ, acum e ziua mîntuirii." De aceea este mult mai bine s-o ascultaţi acum.

573 Încǎ o datǎ este prezentǎ în biblie pilda ascultǎrii de Dumnezeu, altfel o pǎţeşti! Dar cred cǎ cititorul

perspicace s-a convins deja de acest lucru şi poate descoperi şi singur acest leitmotiv, mai ales la prooroci, dar şi în materialele de propagandǎ, cum ar fi acesta, vezi fraza urmǎtoare sau toate încheierile de capitol.

574 Pentru a vedea cum stǎ biblia cu matematica, recitiţi-o cu creionul în mânǎ şi calculaţi şi singuri anumite date: cât au domnit unii, câţi duşmani au omorât, câţi luptǎtori au avut etc. Surprizele sunt mari. Vezi nota 535.

575 Nu existǎ "prea târziu" în Biblie. Oricând putem sǎ ne ştergem pǎcatele, la urma urmei, asta-i menirea preotului sau a bisericii. Vǎ mai amintiţi de indulgenţele papale? Iar papa nu greşeşte, ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pǎmânt.

122

VIII. MǍRTURIA MANUSCRISELOR"Urarea de sǎnǎtate este scrisǎ cu mîna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolǎ; aşa scriu eu" 2 Tesaloniceni 3:17576."Cînd vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lasat-o în Troa la Carp, şi cǎrţile, mai ales pe cele de piele" 2 Timotei 4:13.Cînd e vorba de BIBLIE şi mai ales de EVANGHELII, oamenii mereu nǎscocesc cîte un motiv, numai sǎ nu creadǎ.Cu Vechiul Testament parcǎ s-ar mai împǎca, cǎci în mare parte e istorie, dar cu Noul Testament nu vor sǎ se împace. Ei nu vor mîntuirea şi vor cu orice chip sǎ împiedice şi pe alţii de la ea: De aceea cautǎ sǎ tǎgǎduiascǎ veridicitatea Noului Testament şi atacǎ în mod deschis manuscrisele Noului Testament.

1. Evangheliile sunt scrise de evangheliştiEvangheliile nu ar fi scrise de evanghelişti, ci de alţii mult mai tîrziu, e o obiecţie ridicatǎ de unii necredincioşi577. Scrierea lor, spun aceştia s-a fǎcut nu mai devreme de cel de al doilea pǎtrar al secolului al II-ea, deci dupǎ anul 150.Aceasta ar însemna cǎ trecuserǎ mai bine de 100 de ani de la toate cele întîmplate şi ce crezare poţi sǎmai acorzi atunci Evangheliilor?Ceva mai mult. Aşa stînd lucrurile, însemneazǎ cǎ nu Matei a scris Evanghelia care-i poartǎ numele, cǎci el era mort pe vremea aceea, iar persoana care a scris-o ne minte, ascunzîndu-se dupǎ numele lui Matei. Şi la fel cu celelalte Evanghelii.Aceste afirmaţii sunt sǎmînţǎ de necredinţǎ, care la cei necunoscǎtori prinde şi provoacǎ îndoialǎ cu privire la adevǎrul Sfintelor Scripturi578.Noi, fiindcǎ nu suntem creduli, ne îndoim de spusa lor şi cǎutam sǎ facem o cercetare, sǎ întrebǎm mai mulţi martori, nu de azi, ci din primele secole şi sǎ vedem ce spun ei579.Unul pe care îl chemǎm sǎ depunǎ mǎrturie, e PAPIAS, prezbiter580 din Hierapolis - Frigia. El a trǎit între anii 80-164 d.Cr. deci a fost contemporan cu apostolul Ioan şi cu alţi ucenici581.

576 Este de altfel singura epistolǎ astfel semnatǎ, deşi forma "salut cu mâna mea" mai este întâlnitǎ în încǎ vreo

2-3. Epistola cǎtre romani a lui Pavel a fost scrisǎ de un Tertius (Romani 16:22), Concluzii?577 Ar trebui totuşi ca autorul sǎ ne dea o explicaţie logicǎ de ce primele informaţii despre Isus în formǎ scrisǎ

ne-au parvenit abia la cel puţin 30 de ani de la evenimente. Ipoteza mea este simplǎ: Isus n-a fost ceea ce a fǎcut Sf. Pavel şi biserica din el, ci chiar s-a vrut rege în Ierusalim, folosindu-se de profeţiile lui Isaia, Mica şi Ieremia, precum şi pe zeloţi (Sf. Petru). Adepţii sǎi şi chiar Isus însuşi probabil considerau originea sa divinǎ o blasfemie. De aceea a fost atât de tare atacat Iacov, fratele lui Isus, de cǎtre Pavel. Când preoţii s-au prins cǎ imaginea lui Isus putea fi manipulatǎ în favoarea lor l-au trimis pe Saul (Pavel) sǎ predice noua religie la neevrei (ştim cǎ aşa au procedat în tot timpul existenţei lor: infiltrarea în cercurile politice conducǎtoare şi manipulǎri de mase) pentru a-i transforma într-o masǎ obedientǎ, lǎsând "religia purǎ" doar pentru evrei. Restul e istorie.

578 Hai sǎ începem atunci cu Pavel. Scrisorile lui nu sunt contestate de cǎtre nimeni ca fiind falsuri şi reprezintǎ poate cele mai vechi documente creştine. Ţinând seama cǎ aceste scrisori sunt, de fapt, predici propovǎduitoare, ar fi trebuit sǎ fie pline de citate din evanghelii, pentru cǎ, contemporan cu autorii evangheliilor, ar fi putut avea ocazia (de fapt chiar ar fi trebuit, dacǎ tot s-a autotitulat apostol) sǎ le citeascǎ. Chiar presupunând cǎ distanţele lungi l-ar fi împiedicat sǎ afle de manuscrise, vorbele lui Isus ar fi fost cam aceleaşi. De altfel, aceleaşi distanţe lungi nu l-au împiedicat sǎ afle despre Iacov şi sǎ-l critice vehement, care propovǎduia încǎ în Palestina.De fapt, toate predicile lui Pavel din epistole sunt citate din memorie dintr-un document contemporan lui, numit Didahe (Διδαχὴ), vezi nota 619, şi nu din evanghelii.

579 Un alt document contemporan apostolilor a fost şi Epistola lui Barnabas (ca. 70-79 en), dar nici ea nu conţine referiri la sau citate din evanghelii. Erudiţii considerǎ cǎ Barnabas l-a precedat pe Ioan ev., atât ca stil cât şi ca conţinut.

580 Alt cuvânt importat din documentul american, vezi nota 602. Sensul este de bǎtrân (ca cei din Sfatul bǎtrânilor), în greceşte presbyteros, şef al congregaţiei locale, un rol în acea vreme echivalent celui de

123

El spune: "Matei a scris Logia în ebraicǎ şi fiecare a tradus-o cum a putut mai bine."Despre Ioan spune cǎ el a vorbit-o bisericii582, iar ei au scris-o desprinsǎ de pe buzele lui. La fel pomeneşte şi Evanghelia lui Marcu, din care dǎ citate583. Deci ele erau scrise pe vremea lui şi ajunseserǎ rǎspîndite pînǎ în Frigia584.Eusebiu585, în "Istoria Bisericeascǎ" III, 39 pǎstreazǎ pentru noi cîteva fraze a lui Papias cu privire la originea Evangheliei dupǎ Marcu. "Marcu a fost interpretul lui Petru, scriind tot ce el a menţionat, fie vorbele sau faptele lui Cristos, nu însǎ în ordine... cǎci el a fost atent la un singur lucru, sǎ nu omitǎnimic din ceea ce a auzit şi sǎ nu includǎ nimic fals..."586

episcop (episcopia a derivat din prezbiterism). Cuvântul prezbiter existǎ în Noul testament (Faptele apostolilor 11:30, 15:22 şi 14:23), pentru cǎ este un cuvânt grec şi evangheliile au fost scrise în greceşte, dar este tradus la noi prin preot.

581 Contemporan probabil în primii 2-3 ani din viaţa sa. Sau poate cǎ apostolii au trǎit sute de ani, ca în vremurile patriarhale (Noe, Matusalem etc.).Din Papias nu ne-a rǎmas nimic scris, el fiind citat de episcopul Eusebius (vezi nota 585), un falsificator dovedit (dar cu bunǎ credinţǎ creştineascǎ).

582 Ioan, presupusul scriitor al evangheliei sale, era conform descrierii din biblie un perscar sǎrman. Faptele apostolilor îl fac chiar "incult şi analfabet". Se pare cǎ el ar fi povestit-o unei congregaţii, aceştia aşezând-o pe hârtie. A putut verifica Ioan cǎ ceea ce a spus el a fost într-adevǎr exact aşa scris pe hârtie?Ioan este evanghelia cea mai apropiatǎ de ideea paulinǎ, fiind poate evanghelia care a fost cel mai "editatǎ".

583 Din evanghelia dupǎ Marcu nu s-au pǎstrat fragmentele originale, ci doar copii târzii, cea mai veche datând din sec. IV. Iar Marcu a fost primul care a scris o evanghelie acreditatǎ, deşi o altǎ teorie îl considerǎ pe Matei ca fiind primul.

584 Când a scris acest lucru uitǎ sǎ ne confirme autorul; este de presupus cǎ se referǎ la perioada de dupǎ naşterea sa, din, conform autorului, 80 en, când oricum toate evangheliile erau scrise (80-120 en). Sǎ nu uitǎm de Saul din Tars (viitorul Sf. Pavel), prigonitorul de creştini - lui i se datoreazǎ împrǎştierea pe arii largi a acestora şi a învǎţǎturii lor. Nu trebuie uitat nici cǎ Pavel a fost în flagrant conflict chiar cu Iacov, fratele domnului, şi cǎ lui i se datoreazǎ biserica aşa cum o ştim noi.

585 Eusebius din Caesarea (ca. 275 – 30.5.339) a fost episcop de Cezareea (Palestina) şi a fost primul istoric al creştinismului de la care ne-au rǎmas opere (îanintea lui a mai fost un Hegesippus, dar operele acestuia nu au ajuns pânǎ la noi). Împreunǎ cu Pamphilus, tutorele sǎu, a contribuit la apǎrarea lui Origen (vezi nota 597), fiind un admirator al acestuia. Este considerat ca autorul Crezului (la consiliul de la Niceea). A reuşit sǎ elimine pe rând pe toţi cei atinşi de "arianism": Eustathius din Antiohia, Athanasius din Alexandria şiMarcellus din Ancyra (pentru a-i numi pe cei mai de seamǎ), chiar dacǎ mai târziu a fost chiar el suspectat de arianism - erezie.Ca autor, el a reuşit sǎ includǎ în operele sale informaţii care mai târziu au dispǎrut, supravieţuind astfel timpului prin lucrǎrile sale. Opera sa a început mai întâi cu studii biblice, a descris apoi câteva martirizǎri (perioada lui Diocleţian-Galerius), a scris istoria bisericii, apoi pe cea a lumii, dar nu a mai apucat sǎ scrie istoria eccleziasticǎ universalǎ (încununarea operei sale). Din pǎcate, Cronica sa nu a supravieţuit decât tot ca citate în diverşi autori din perioada bizantinǎ (George Syncellus, nota 96) iar tabelele sinoptice prin Jerome în latinǎ, deşi existǎ şi azi o traducere în limba armeanǎ. Cât despre Istoria bisericii (Historia Ecclesiastica), ea a cuprins istoria bisericii de la apostoli pânǎ în vremurile sale, cu accent pe succesiunea episcopilor, istoria erudiţilor şi exegeţilor creştini, istoria ereziilor, a evreilor şi a martirizǎrilor. Cartea începe cu Isus şi se terminǎ cu moartea lui Crispus (iulie 326) şi are zece volume. A fost primul "oficial" care a aruncat vina pe evrei, fiind des citat, ulterior, în vremea inchiziţiei. Tot de la Eusebius ne-a rǎmas şi Viaţa lui Constantin, pe care apucase sǎ-l cunoascǎ personal încǎ din 296 (împreunǎ cu Diocleţian), o operǎ laudativǎ şi fǎrǎ valoare istoricǎ, rǎmasǎ neterminatǎ. A mai scris împotriva lui Hierocles (guvernator roman de orientare neoplatonicǎ) care îl glorifica pe Apollonius din Tyana (un alt Cristos, dar care n-a supravieţuit istoriei) în Philalethes logos. A mai scris Praeparatio evangelica, în care încerca sǎ demonstreze superioritatea creştinismul asupra celorlalte religii (un fel de Christianity for dummies), lucrare care a salvat pentru posteritate numeroase informaţii din autori şi lucrǎri acum dispǎrute. Eusebius n-a fost un istoric, deşi a încercat, însǎ a permis salvarea unor informaţii ce n-au ajuns la noi decât datoritǎ lui.A fost recent acuzat de falsuri în cǎrţile sale, în sensul cǎ a modificat "istoria" dacǎ aceasta nu se potrivea cu ideile sale (a "îngroşat" numǎrul martirilor, a "adǎugat" informaţii, a "inventat" evenimente şi fapte neobiblice pentru "a da o greutate" noii religii etc.).

586 Fragmente din Interpretarea învǎţǎturilor lui Dumnezeu a lui Papias ne sunt prezentate de Eusebius în Istoria bisericii (cartea III, cap. 39). Citatul este corect. Papias ne spune cǎ Marcu a fost interpretul lui Petru, cǎ

124

CLEMENT din Roma, care a murit la anul 101, IGNAŢIU din Antiohia, martirizat în anul 115 şi POLICARP din Smirna, care a trǎit între anii 80-166, tovarǎşi şi prieteni ai apostolilor587, în scrierile lor ne-au lǎsat peste 100 de citate sau aluzii la citate din Noul Testament. Citatele cuprind aproape toate cǎrţile Noului Testament, afarǎ de 2 Petru, Iuda, 2 şi 3 Ioan. Dovadǎ cǎ pe vremea lor erau scrise şi chiar rǎspîndite.IRINEU588, a trǎit în Galia la Lyon între anii 120-200 d. Cr. îl cunoştea pe Policarp, care fusese ucenic al lui Ioan.În scrierea sa, "Contra ereticilor" III, 1, 5 el spune: "Matei într-adevǎr a lucrat o Evanghelie între evrei în limba lor proprie.589" Despre Marcu spune cǎ a scris "ceea ce a predicat Petru. Şi Luca, însoţitorul lui Pavel, s-a apucat sǎ scrie Evanghelia predicatǎ de el (de Pavel). Dupǎ aceea Ioan, ucenicul Domnului,care s-a aplecat pe pieptul Lui, el iarǎşi a scris a patra evanghelie590, în timpul şederii sale la Efes în Asia..."Deci din spusele lui reiese clar cǎ evangheliile sunt scrise de aceia a cǎror nume îl poartǎ.JUSTIN MARTIRUL600, care a murit în anul 165 d.Cr. în apologia sa cǎtre Antoniu Pius, scrisǎ pe la anul 140, dǎ o seamǎ de citate din Evanghelii şi spune cǎ citeazǎ din "Memoriile Domnului nostru, numite Evanghelii, compuse de apostoli şi de cei ce L-au urmat." Apoi spune cǎ acestea sunt citite, alǎturea de prooroci, la serviciile religioase în ziua duminicii.TATIAN591, asirian, elev al lui Justin, nǎscut pe la 120 d.Cr. în lucrarea sa apologeticǎ numitǎ: "Adresa grecilor", dǎ o seamǎ de citate din Evanghelii. Tot el a întocmit prin 172 d.Cr. o armonie a Evangheliilor numitǎ "Diatessaron".Cartea conţine relatǎrile din cele 4 Evanghelii, rînduite cronologic.În 1888 a fost publicatǎ la Roma o traducere arabǎ a acestei lucrǎri. Din ea reiese cǎ Evangheliile au fost scrise şi rǎspîndite pe vremea lui, ba chiar traduse în limba sirianǎ592.Istoricul Eusebiu spune cǎ lucrarea lui Tatian a avut o largǎ rǎspîndire.CLEMENT ALEXANDRINUL, nǎscut la Atena în anul 160 d.Cr. devine conducǎtorul şcolii catihetice din Alexandria între anii 190-203. El spune:

Marcu n-a auzit evanghelia direct de la Isus dar cǎ a scris-o exact cum şi-a adus aminte cǎ a auzit-o de la Petru, fǎrǎ o ordine cronologicǎ corectǎ (aşa cum ar putea fi cea a lui Ioan, martor ocular).

587 Cum am mai spus, tovarǎşi pentru primii 5-10 ani din viaţǎ.588 Irinaeus, episcop din Lyon, a fost o figurǎ marcantǎ a Noului testament, în sensul cǎ de la el avem doar 4

evanghelii cuprinse în canonul creştin, în loc de vreo 30, câte ar fi fost. Raţionamentul sǎu în alegerea celor 4 evanghelii l-ar fi dus cu siguranţǎ pe rug câteva secole mai târziu, dar ce mai conteazǎ acum, el a ales bine cele 4 evanghelii.

589 Dar parcǎ evangheliile ar fi fost scrise în greacǎ, şi nu în aramaicǎ, limba poporului.590 Cel mai vechi fragment dintr-o evanghelie aparţine lui Ioan, dateazǎ de la începutul sec. II, şi e pǎstrat azi în

Biblioteca John Ryland din Manchester. Papirusul poartǎ indicativul P52 şi conţine fragmente în greacǎ din versetele 18:31-33 (faţa) şi 18:37-38 (spate). Stilul, puternic hadrianic, plaseazǎ scrierea lui în 125-160 en.Fragmentul 5 din grota 7 de la Qumran este posibil sǎ conţinǎ fragmente din versetele 6:52-53 din Marcu. Deoarece suprapunerea e doar parţialǎ (practic doar litere izolate), dacǎ se dovedeşte cǎ fac parte într-adevǎr din acea evanghelie, atunci avem cea mai veche evanghelie cunoscutǎ (esenienii de la Qumran au dispǎrut în jurul anului 65 en, deci manuscrisele sunt mai vechi de aceastǎ datǎ). Identificarea este extrem de contestatǎ (studii de grafologie, stil, vocabular), mǎcar pentru faprtul cǎ ar putea fi singurul fragment din Noul testament care a fost gǎsit acolo.

591 Tatian a scris despre evanghelii. În viziunea sa, cei 4 evanghelii erau egale ca importanţǎ. Deoarece Opera lui Tatian a fost situatǎ dupǎ cea a maestrului sǎu (vezi notele 600 şi Error! Bookmark not defined.), care a scris în 145-149 en, putem conclude cǎ cele 4 evanghelii erau cunoscute în 150. O datǎ istoricǎ necontestatǎ de nimeni.Este de neînţeles de ce Diatessaronul (terminat în 175) n-a devenit biblia oficialǎ, deoarece Tatian n-a fǎcut decât sǎ combine cele 4 evanghelii într-una şi eliminând repetiţiile şi contradicţiile, şi încercând sǎ respecte cronologia.

592 Nimeni n-a susţinut cǎ evangheliile ar fi fost scrise dupǎ 1888 sau dupǎ anul 175.

125

"Evanghelia dupǎ Marcu s-a format în urmǎtoarele împrejurǎri: Cînd Petru a predicat Cuvîntul în mod public la Roma şi mǎrturisea Evanghelia sub influenţa Duhului Sfînt, cum era un mare numǎr prezent, i-au cerut lui Marcu, care îl însoţea şi îşi aducea bine aminte ceea ce a spus, sǎ aşterne în scris aceste lucruri şi dupǎ ce a compus Evanghelia, a dat-o celor ce au cerut-o.593"Citatul se pǎstreazǎ în "Istoria Bisericeascǎ" a lui Eusebiu VI, 14."Luca, spune el, de asemenea în introducerea naraţiunii sale, declara cauza care l-a fǎcut sǎ scrie... Dupǎ ce Marcu şi Luca şi-au publicat deja Evangheliile lor, au zis cǎ Ioan, care tot timpul acesta a predicat Evanghelia fǎrǎ sǎ scrie, în sfîrşit a procedat la scrierea ei în urmǎtoarea ocazie: cele trei Evanghelii scrise mai dinainte, fiind împǎrţite între toţi, i-au fost înmînate si lui, ei spun cǎ le-a primit, mǎrturisind cǎ sunt adevǎrate şi cǎ doar o lipsǎ este în conţinutul lor, relatarea lucrurilor fǎcute de Cristos între primele lui fapte şi începutul Evangheliei...594

Apostolul reda deci în Evanghelia sa faptele lui Isus, înainte ca Botezatorul sǎ fie aruncat în închisoare, dar ceilalţi evanghelişti menţioneaza împrejurǎrile dupǎ acel eveniment..."Citatul se gǎseste în "Istoria Bisericii" a lui Eusebiu III/24.TERTULIAN595, avocat din Cartagena, Africa de Nord care a trǎit între anii 160-230, confirma autenticitatea celor patru Evanghelii, a Faptelor Apostolilor596, 1 Petru, 1 Ioan, 13 epistole ale lui Pavel şi Apocalipsa, pe scurt 21 din cele 27 de cǎrţi ale Noului Testament.El era avocat şi nu putea fi înşelat cu orice ficţiuni. El cunoştea cǎrţile acestea, cǎci ajunseserǎ şi în Africa de Nord.Tertulian în lucrarea sa "Contra lui Marcion" III, c. 5 se referǎ la a doua şi a treia evanghelie în urmǎtoarele cuvinte: "…ceea ce Marcu a scris se poate afirma cǎ e a lui Petru, al cǎrui interpret era Marcu. Pe cînd forma Evangheliei lui Luca, oamenii de obicei o atribuie lui Pavel..."ORIGEN597, care a trǎit între anii 185-254, menţioneazǎ ca fiind cunoscute de toţi cele 4 Evanghelii, Faptele, 13 epistole ale lui Pavel, 1 Petru, 1 Ioan, şi Apocalipsul, iar Epistola cǎtre Evrei, 2 Petru, 2 şi 3

593 Acest Marcu n-a vǎzut în viaţa lui Palestina, ţinând cont de erorile geografice fǎcute.

Iar indicaţiile acestui Clement pot fi asemuite cu declaraţiile mele privind la faptele lui Alexandru Ioan Cuza.Mai ştim cǎ înainte de Gutenberg duplicarea unei cǎrţi era o treabǎ migǎloasǎ şi care putea dura ani de zile pentru un singur exemplar.

594 Dacǎ tot s-ar fi vǎzut între ei şi ar fi discutat între ei evangheliile (sau cǎ Ioan ar fi copiat din cele 3), de ce sunt atâtea contradicţii între ele?

595 Tertullian (Quintus Septimius Florens Tertullianus, ca. 155–230) este, printre altele, creatorul conceptelor de Sf. Treime, de Vechiul şi Noul testament. A rǎmas celebru pentru afirmaţia sa (doveditǎ mai târziu ca fiind inexactǎ): "Cred, pentru cǎ este absurd". A "divorţat" de biserica creştinǎ în 210 devenind montanian, apoi creându-şi propria sectǎ. Excomunicat.

596 Faptele apostolilor - un document puternic partizan, plin de imposibilitǎţi (vezi Simon Magul) şi uneori în contradicţie cu evangheliile însele. Contradicţiile sunt rezolvate foarte simplu: se considerǎ cǎ autorul Faptelor nu a fost "inspirat", cum a fost autorul evangheliilor, de aceea a greşit. Dar autorul Faptelor este tot Luca, evanghelistul.

597 Episcopul Origen (185-ca. 254 en), cunoscut mai ales pentru operele sale contra lui Celsus. Numele întreg era Ōrigenēs Adamantios (Ὠριγενης Ἀδαμαντιος). A crescut educat în spiritul bibliei (adicǎ a materialelor ce mai târziu au constituit biblia) la şcoala lui Clement din Alexandria dar în spirit platonic. Amǎnunt interesant: când în 202, tatǎl acestuia, Leonides, a fost martirizat (în timpul domniei lui Septimius Severus), Origen a dorit sǎ fie martirizat şi el, scǎpând doar pentru cǎ maicǎ-sa i-a ascuns hainele. Fǎcut preot în ca. 230, el se ceartǎ cu Demetrius care convoacǎ douǎ sinoade, primul având ca rezultat exilarea lui la Alexandria, iar al doilea invalidând chiar hirotonisirea. Mai mult, atacurile împotriva lui nu au încetat nici aşa, fiind acuzat şi de autocastrare (pedeapsǎ capitalǎ în imperiul roman, dar şi dupǎ legea iudaicǎ). Origen cade victimǎ persecuţiilor începute în anul 250 en, dar, deoarece nu a murit în timpul torturilor, ci doi ani mai târziu ca consecinţǎ a lor, nu a putut cǎpǎta statutul de martir. Sistemul monahal grec încǎ îl considerǎ ca precursor.Epiphanus îl crediteazǎ cu ca. 6000 de opere, dintre care cea mai importantǎ rǎmâne Hexapla, un studiu comparativ al diverselor traduceri ale Vechiului testament (Aquila, Symmachus, Theodotion, Septuagint).Eusebius îl citeazǎ pe Origen în Historia Ecclesiastica 6.25.7 ca atacând autenticitatea scrisorilor lui Pavel, argumentând cǎ Pavel nu a scris chiar tuturor bisericilor menţionate, iar celor cǎrora le-a scris nu le-a scris

126

Ioan, Iacov şi Iuda, spune cǎ erau disputate de unii. Ele erau scrise, dar încǎ nu erau folosite la serviciile de închinǎciune.Dr. A. H. Strong598 în cartea sa "Systematic Teology" la pagina 120 spune cǎ Evanghelia dupa Matei a fost scrisǎ între anii 65-70, Marcu la 68, iar Luca la 60, întrucît toţi omit împlinirea proorociei lui Isus cu privire la Ierusalim, chestiune de mare importanţǎ. Faptele apostolilor au fost scrise în anul 63, doi ani dupǎ sosirea lui Pavel la Roma. Evanghelia dupǎ Ioan ar fi fost scrisǎ între anii 93 si 96 d.Cr.Concluzia pe care o tragem din aceste mǎrturii599 este cǎ Evangheliile au fost scrise în primul rînd de cǎtre acei al cǎror nume îl poartǎ.600

2. Vechimea manuscriselorO altǎ obiecţiune pe care o ridicǎ unii e cǎ manuscrisele ce le avem sunt de o datǎ mai tîrzie.La aceasta trebuie sǎ rǎspundem: da, e adevǎrat. Existǎ vreo 5000 de manuscrise greceşti ale întregului Nou Testament sau a unor pǎrţi din el, dar niciunul din cele principale nu sunt din primul secol, deci lipsesc manuscrisele originale. Iatǎ cîteva din ele:

decât câteva rânduri. Operele sale au servit ulterior la combaterea arianismului. Trei sute de ani mai târziu însǎ (Origen a fost declarat eretic în 553), operele acestuia au fost eliminate complet din învǎţǎtura biblicǎ iar documentele rǎmase de la el distruse.A fost un rigid (habotnic am zice azi) susţinǎtor al divinitǎţii bibliei, deşi, platonian, susţinea liberul arbitru (desigur sub îndrumarea lui Dumnezeu). Vedea în Dumnezeu o entitate abstractǎ, care nu are scopul de a pedepsi, ci de a îndruma şi corecta. El nu fǎcea nici o afirmaţie fǎrǎ citate din biblie. Vechiul testament era considerat inferior celui nou. Deoarece Dumnezeu era abstract, Origen propusese şi o ierarhizare a Sf. Treimi (anatemizatǎ în 545 şi 553). Origen ar fi admis faţǎ de Celsus cǎ Isus a fost urât, dar a negat cǎ ar fi avut cocoaşǎ sau alte asemenea.Orice s-ar spune, biserica nu a mai adus nici un concept teologic nou de la Origen încoace.

598 Augustus Hopkins Strong (3.8.1836 - 29.11.1921), reverend american de orientare baptistǎ, hirotonisit în 8.1861, cu diplomǎ de Yale în 1857, şi care a fost directorul Rochester Theological Seminary pentru mai bine de 40 de ani. Opera sa în 3 volume Systematic Theology (1907) a devenit între timp una clasicǎ.Chiar dacǎ el este teologul susţinǎtor al celei mai timpurii datǎri, totuşi cum se explicǎ apariţia primelor documente despre Isus abia la ca. 30 de ani de la moartea sa?

599 Presupunând cǎ toţi aceşti martori au spus adevǎrul, tot nu se rezolvǎ dilema, pentru cǎ multe versiuni au fost "corectate" pe parcursul secolelor pentru a se potrivi mai bine cu ideea bisericii despre Isus şi faptele sale. Se poate dovedi cel mult cǎ ei au spus adevǎrul pentru documentele existente atunci, neavând nici un control asupra copiilor deformate ale acestora de mai târziu.

600 Fals. Martirul Justin, cel mai proeminent pǎrinte al bisericii din faza ei iniţialǎ, a scris în preajma secolului al II-lea diverse scrisori în care sunt întâlnite ca. 300 de citate din Vechiul testament şi alte vreo 100 din cel Nou, dar nici una din aceste aproape 100 de citate nu sunt din cele 4 evanghelii canonice, ci numai din cele apocrife. Cercetǎtorii presupun deci cǎ cele 4 evanghelii ar fi fost scrise (sau mai bine zis compilate din fragmentele existente) în perioada dintre Justin/Papias şi Irinaeus/Theophilus.Acelaşi Justin a scris împǎratului Antonius Pius727 prin 150 o scrisoare, document numit în traducere liberǎ În apǎrarea creştinismului, în care pomenea de un document de seamǎ în istoria creştinismului, Faptele lui Pilat(este vorba, desigur, despre Pilat din Pont). Spunea Justin împǎratului cǎ o dovadǎ mai bunǎ decât acel document cǎ Isus ar fǎcut minuni nu existǎ. Acest document circula în epocǎ şi sub denumirea de Evanghelia dupǎ Nicodemus (vezi mai jos). Ceea ce ne face sǎ ne întrebǎm de ce aceastǎ evanghelie nu a fost inclusǎ în canon, din moment ce descria cel mai bine şi cu simţ de rǎspundere (la propriu) evenimentele.Interesant rǎmâne şi faptul cǎ aceste fapte (probabil raportul lui Pilat despre Isus şi situaţia din Palestina) au fost rescrise de douǎ ori, o datǎ din porunca împǎratului Maximin II (în 301), o versiune puternic anticreştinǎ şi probabil falsificatǎ în acest scop, şi altǎ datǎ scrise de Nicodemus (cea mai veche referinţǎ la ele -Epiphanius -> în ca. 376), în care acesta a combinat atât presupusul raport al lui Pilat (aparent copiat dupǎ Luca) cu un fel de evanghelie proprie (Coborârea lui Isus în Iad), de astǎ datǎ falsificate în sens contrar.Pentru cei cu ţinere de minte, da, este vorba despre acelaşi Nicodemus, fariseu şi membru al Sanhedrinului evreiesc, care i-a ţinut partea lui Isus. Aparent, Faptele lui Pilat nu reprezintǎ raportul oficial, ci selecţiuni fǎcute de Nicodemus din rapoartele oficiale existente atunci la Ierusalim. În orice caz, acest document existǎ în multe forme, caligrafii, stiluri şi limbi - toate în acelaşi timp - încât se bǎnuieşte cǎ este un document "prefabricat"., data indicatǎ de primul verset fiind (recalculatǎ) 425.

127

Manuscrisul CODEX SINAITICUS601 a fost gǎsit de Tischendorf în 1844 la mǎnǎstirea Sf. Caterina de la poalele Muntelui Sinai. A fost pǎstrat la Muzeul din Leningrad, pînǎ în ziua de Crǎciun a anului 1933, cînd a fost cumpǎrat de guvernul englez pe suma de 100000 lire şi a fost depus în Muzeul Britanic. Se aflǎ într-o excelentǎ stare de prezervare602. El dateazǎ din sec. al IV-lea.A fost publicat în facsimile la Leipzig în 300 copii, de cǎtre Alexandru al III-ea al Rusiei în 1862. Conţine Vechiul şi Noul Testament, epistola lui Barnaba şi Pastorul din Herma. Scrisul e în cernealǎ neagrǎ, pe patru coloane, pe pielea a 100 antilope.CODEX ALEXANDRINUS603 dateazǎ din sec.al V-lea şi se aflǎ în Muzeul Britanic. Ciril Lucar patriarhul Constantinopolului, l-a dat ca dar lui Carol I, în 1628.Patriarhul susţine cǎ manuscrisul a fost lucrat de o femeie, Doamna Tecla, aparţinǎtoare unei nobile familii din Egipt.E scris excelent pe douǎ coloane. În acest Codex, Noul Testament începe cu Matei 25:6 şi conţine întreg Noul Testament, afarǎ de Ioan 6:50; 8:52, 2 Corinteni 4:13 şi 12:6. Are în plus epistola I-a a lui Clement şi parte din a doua.

601 Codex Sinaiticus a fost scris între 330–350 cu caractere unciale (majuscule). Deşi a conţinut cândva ambele

testamente în întregime, din el au rǎmas doar porţiuni din Septuagint, tot Noul testament, Epistola lui Barnaba şi Pǎstorul din Hermas. Împreunǎ cu Codex Vaticanus (nota 607), este un document de bazǎ pentru traduceri. Cât priveşte Noul testament, Codex Sinaiticus este în general foarte similar Codexului Vaticanus şi Codexului Ephraemi Rescriptus, doar în Ioan 1:1-8:38 fiind mai apropiat de Codexul Bezae.El conţine 346½ file, scrise în 4 coloane. 199 de file sunt Vechiul testament, restul fiind Noul testament şi cele 2 povestiri. Ordinea este 4 evanghelii, epistolele lui Pavel, Faptele sfinţilor, epistolele generale şi Apocalipsa.Se presupune cǎ şi el a fost una dintre cele 50 de biblii comandate de Constantin.Textul a suferit câteva corecţii în timp, majoritatea fiind fǎcute în sec. VI-VII, pentru a fi pus în acord cu un manuscris mai vechi conţinând Ezra şi Estera, manuscris corectat la mânǎ de martirul Pamphylus (d. 309).A fost descoperit de Constantin von Tischendorf în timpul celei de-a treia vizitǎ în Mǎnǎstirea Sf. Catherine, din muntele Sinai (Egipt), în 1859. Acelaşi von Tischendorf a mai descoperit pǎrţi din Vechiul testament, pregǎtite de cǎtre cǎlugǎrul bibliotecar pentru sobele de la bucǎtǎrie. Împǎratul Alexandru II al Rusiei l-a trimis din nou sǎ caute restul de file, pe care le-a gǎsit, din fericire. În mai 1975 au fost gǎsite alte 12 file din vechiul testament, printre alte documente, într-o criptǎ aflatǎ sub capela Sf. Gheorghe, care a fost gǎsitǎ în urma restaurǎrii mǎnǎstirii. Ţarul a plǎtit 9000 ruble mǎnǎstirii drept compensaţie pentru opera luatǎ, deşi punctul oficial de vedere al mǎnǎstirii este cǎ documentul a fost furat. Punct de vedere contestat pentru cǎ atunci când au fost gǎsite alte pǎrţi din Facerea şi Numerii, ele au fost trimise direct lui von Tischendorf. Documentul a fost pǎstrat în Biblioteca Naţionalǎ, pânǎ când a fost vândut în 1933 lui British Library pentru £100000.Actualmente, codexul este pǎstrat în 4 locaţii: 347 de file se aflǎ la British Library, 12 file şi 14 fragmente încǎ la mǎnǎstire, 43 de file la Leipzig University Library iar fragmente a 3 file în Russian National Library din St Petersburg. În iunie 2005 s-a început editarea unei versiuni electronice, conţinând tot codexul.

602 Prezervare nu existǎ în limba românǎ, ci ar putea fi traducerea de tip "furculision" a cuvântului englez preservation ce înseamnǎ conservare. Iatǎ deci încǎ un indiciu cǎ autorul a copiat cuvânt cu cuvânt dintr-un material pus la dispoziţie de confraţii americani.

603 Codexul Alexandrinus a fost scris în sec. V şi este o versiune greceascǎ a bibliei. Alǎturi de Codexul Vaticanus (nota 607) şi de cel Sinaiticus (nota 601), el reprezintǎ unul dintre cele mai vechi şi mai complete manuscrise ale Bibliei. Conţine aproape tot Septuagintul şi tot Noul testament.A ajuns în posesia englezilor în sec. XVII.Textul este scris în 2 coloane cu caractere unciale. Multe pagini au defecte, aşa cǎ o parte din el este pierdutǎ. La sfârşit ar fi putut avea anumite cǎrţi apocrife, dar acestea sunt pierdute. 773 de file vellum conţin 630 Vechiul şi 143 Noul testament.Provenienţa este necunoscutǎ. O notǎ în arabǎ (sec. XIII-XIV) scrisǎ de un oarecare Athanasius cel umil indicǎ cǎ a fost legatǎ în Alexandria. Codexul a fost adus în 1621 la Constantinopol de Cyril Lucar (patriarh al Alexandriei, ulterior patriarh al Constantinopolelui) care l-a prezentat lui Charles I al Anglei în 1627, devenind apoi proprietatea Royal Library, British Museum, actualmente British Library. Manuscrisul era cât pe ce sǎ ardǎ în 23 octombrie 1731 pe când se afla în Ashburnam House (Cotton library), fiind salvat de bibliotecar, Dr. Bentley.Scrisul evangheliilor este de tip bizantin.

128

A fost tipǎrit în facsimil în 1786 şi în 1860. Manuscrisul are 773 de foi.CODEX BEZE604 poartǎ evidenţa scrisului din secolul al V-lea. Un timp a fost în mǎnǎstirea Sf. Irineu din Lyon, iar acum se gǎseşte la Universitatea Cambridge, fiind dǎruit în 1581 de Teodor de Beza, de unde îşi are şi numele.El conţine textul Evangheliilor în limba greaca şi latinǎ, precum şi Faptele Apostolilor şi 3 Ioan 11-15. Se crede cǎ a fost scris în Galia. E pe o singurǎ coloanǎ, pagina din stînga e în limba greacǎ, cea din dreapta în limba latinǎ.CODEX ROSSANENSIS605 e o adevǎratǎ lucrare de artǎ, pe un pergament extra fin purpuriu, scris cu litere de argint, iar la începutul fiecǎrei evanghelii, trei şire pe ambele coloane de aur.Are 18 remarcabile picturi în culori, cu scene din Evanghelii şi cu figuri a 40 prooroci din Vechiul Testament. Numǎrǎ 188 de foi. La început conţinea cele 4 Evanghelii, dar unele foi au fost deteriorate de umezealǎ. Azi mai are Matei şi Marcu 16:14.Atît textul cît şi scrisul se aseamǎnǎ cu Codex Purpureus. El a fost descoperit în primǎvara anului 1879 în catedrala din Rossano, Calabria, Italia de Sud. Manuscrisul aparţine sec. al VI-lea.CODEX PURPUREUS606 e foarte frumos. A fost scris în secolul al VI-lea.Avea 45 de foi din care 33 sunt în mǎnǎstirea Sf. Ioan din Patmos, 6 la Vatican, 4 în Muzeul Britanic şi 2 în Biblioteca din Viena. Alte 84 de foi au fost descoperite într-un sat lîngǎ Cezarea în Capadocia şi au fost cumpǎrate de ambasadorul rus la Constantinopol.CODEX VATICANUS607 e scris în sec. al IV-lea pe 3 coloane cu 42 rînduri pe coloanǎ. Conţine Noul Testament fǎrǎ Ep. Evrei de la 9:14 la sfîrşit, 2 Timotei, Tit, Filimon, şi Apocalipsa. Se aflǎ în

604 Codexul Bezae Cantabrigensis este un codex important al Noului testament ce dateazǎ de prin sec. V-VI. E

scris pe vellum în unciale, atât în greacǎ (pagina stângǎ) cât şi în latinǎ (pagina dreaptǎ). El conţine cele 4 evanghelii şi Faptele aproape complete, dar numai un fragment din a treia scrisoare a lui Ioan. Evangheliile sunt prezentate într-o ordine ciudatǎ, Matei, Ioan, Luca şi Marcu, dar numai Luca e completǎ. Este scris cu o coloanǎ pe paginǎ şi are 406 file, dar se crede cǎ ar fi avut 534. El a fost "corectat" de 9 copişti în sec. VI-XII. Textul grecesc nu este considerat autentic (este considerat autentic doar când corespunde altor versiuni), iar traducerea latinǎ a cauzat la rându-i corectura textului grecesc. Cu toate acestea, el conţine Matei 16:2f, sfâşitul "lung" al lui Marcu, Luca 22:43f şi Pericope de adultera sunt prezente, Ioan 5:4 e omis iar Faptelesunt cam cu 10% mai lungi decât textul comun.Manuscrisul a fost reparat la Lyon în sec. IX (studiile cernelii) şi a fost pǎstrat secole în şir la biblioteca mǎnǎstirii Sf. Irinaeus. În urma rǎzboaielor din regiune, manuscrisul a fost predat în 1562 protestantului Theodore Beza, prietenul şi succesorul lui Calvin, care l-a donat Universitǎţii din Cambridge în 1581, unde se gǎseşte şi azi. Mai poartǎ şi numele universitǎţii.Importanţa codexului e atât de mare încât un congres special dedicat lui s-a ţinut la Lunel, Herault, în 1995.

605 Codex Purpureus Rossanensis este pǎstrat sub formǎ incompletǎ (în Museo Diocesano di Arte Sacra din Rossano) - deoarece conţine doar 386 de file din cele aproape 800 (conţine încǎ evanghelia lui Matei şi aproape toatǎ evanghelia lui Marcu). Frumuseţea sa constǎ în principal în cele 15 pagini miniaturale conţinând artǎ bizantinǎ din sec. VI. Foile sunt de pergament colorate în roşu, de unde şi denumirea. Scrisul grecesc este cu literea de argint, dar majusculele sunt din aur.

606 Codexul Purpureus, numit şi Petropolitanus (sec. VI), conţinea evangheliile în litere de argint pe vellum roşu.Şi aici jumǎtate din file sunt dispǎrute, dar 182 sunt în St. Petersburg (cele gǎsite în 1896 în Asia micǎ), 33 laPatmos, 6 la Vatican, 4 în British Museum şi 2 în Viena.

607 Codex Vaticanus este cel mai vechi manuscris cunoscut al bibliei.Este chiar mai vechi decât Codex Sinaiticus(nota 601). Este scris în greacǎ, pe vellum (piele de viţel), cu majuscule unciale. Codexul conţinea forma completǎ a Septuagintului, mai puţin 1-4 Maccabei şi Manase. 31 de file din Facerea (1:1 - 46:28a) şi 10 file din Psalmi (105:27 - 137:6b) sunt pierdute şi înlocuite ulterior. 2 Kings 2:5-7 (4 Regi), 10-13 sunt iarǎşi pierdute din cauza unei gǎuri în file. Ordinea documentelor este Geneza -> 2 Cronici în mod normal, 1 Ezra, 2 Ezra (care include Nehemia), Psalmi, Proverbe, Ecclesiastul, Cântarea cântǎrilor, Iov, Înţelepciunea lui Solomon, Ecclesiasticul, Estera, Iudita, Tobit, profeţii minori de la Osea la Malachi, Isaia, Ieremia, Baruch, Lamentaţile şi Epistola lui Ieremia, Ezekiel şi Daniel.În ceea ce priveşte Noul testament, în Codex sunt incluse Evangheliile, Epistolele generale, Epistolele lui Pavel şi Epistolele cǎtre evrei (pânǎ la Evrei 9:14); lipsind deci 1 şi 2 Timotei, Titus, Philemon şi Apocalipsa. Aceste pagini au fost înlocuite în secolul XV de un supliment minuscul.

129

Biblioteca Vaticanului. Acesta şi cel Sinaiticus se crede cǎ fac parte din cele 50 copii ale Bibliei scrise din porunca lui Constantin cel Mare, cam prin anul 331, sub supravegherea lui Eusebiu de Cezareea585.Am citat pe cele mai de seamǎ608 ca sǎ avem o micǎ idee despre ele609. Cei ce spun cǎ avem puţine manuscrise vechi şi cǎ niciunul nu poartǎ semnǎtura autorului, deci nu le pot crede ca adevǎrate, aratǎprin aceasta, cǎ ei cautǎ o motivare a necredinţei lor. Cǎci, vǎ întreb: cîţi pun la îndoialǎ "Rǎzboiul Galic" a lui Cezar, scris între anii 58 şi 50? Ştiţi cîte manuscrise avem din aceastǎ carte? Numai zece şi din acestea cel mai vechi e cu 900 de ani dupǎ Cezar. Deci, nici unul nu poartǎ semnatura lui. Dar acelea sunt bune? Numai Evangheliile nu?Din 142 de cǎrţi ale "Istoriei Romane" de Liviu610 (59 în Cr. şi 17 d.Cr.) numai 35 supravieţuiesc cunoscute din 20 manuscrise, din care numai unul ce conţine cartea III-A şi a IV-a, e din secolul al IV-lea. Dar cine ridica obiecţie împotriva lor?Din 15 cǎrţi ale lui Tacitus611 (100 d.Cr.) numai 4 şi jumǎtate supravieţuiesc: Din 16 cǎrţi ale Analelor sale mai existǎ 10 întregi şi 2 în parte. Şi Istoriile şi Analele ştiţi cîte manuscrise au? Doar douǎ. Unul e din secolul al IX-lea, celǎlalt din secolul al VIII-lea.Istoria lui Tucidide612, care a trǎit între anii 460-400 în.Cr. ştiţi din cîte manuscrise ne este cunoscutǎ? Din opt, cel mai vechi fiind din secolul al IX-lea, deci cu 1300 ani dupǎ autor. Dar aţi auzit pe cineva sǎ

Scrisul original a fost suprascris în secolul XI de cǎtre un copist.Pe marginile Noului Testament existǎ 795 de umlauturi (¨), încǎ 40 sunt incerte. Se presupune cǎ ele indicǎ locurile unde existǎ incertitudini în text.Originea acestui codex este incertǎ, presupunându-se cǎ provine de la cardinalul Bessarion (seamǎnǎ cu celelalte manuscrise din posesia lui). T C Skeat (paleograf la British Museum) a sugerat chiar cǎ ar putea fi una dintre cele 50 de Biblii ordonate de Constantin lui Eusebius din Cesarea. Asemǎnarea textului cu versiuni în coptǎ sugereazǎ o origine egipteanǎ (alexandrinǎ).Codexul a stat la baza multor traduceri, fiind un document de prim rang.

608 Ca român aşa cum se laudǎ, autorul ar fi trebuit sǎ ştie şi de existenţa unui document din România (e adevǎrat, din sec. IX): Codex Aureus Laurensius (sau Evanghelia din Lorsch) care a fost scris între 778-820, perioadǎ coincizând cu domnia lui Carol cel Mare (Charlemagne). Descoperit în mǎnǎstirea din Lorsch în 830, a fost transferat în sec. XVI la Heidelberg (Otto Heinrich a mutat biblioteca din Lorsch la Heidelberg deoarece Lorsch a fost dizolvatǎ în 1563 - astfel s-a creat faimoasa Bibliotheca Palatina), de unde a fost furat în 1622 (în timpul Rǎzboiului de 30 de ani). Pentru a fi vândut mai uşor, codexul a fost rupt în douǎ iar copertele separate. Prima jumǎtate, cea frumos ilustratǎ, a fost preluatǎ de biblioteca Migazzi apoi vândutǎ episcopului Ignac Batthyani. Aceastǎ jumǎtate se gǎseşte la Alba Iulia, şi aparţine bibliotecii Batthyaneum. Cealaltǎ jumǎtate se gǎseşte la Vatican. O copertǎ este pǎstratǎ la British Museum în Londra iar cealaltǎ la Museum Sacro din Roma.

609 Autorul citeazǎ numai autori care s-au nǎscut numai dupǎ anul 80 (când se considerǎ cǎ a fost scrisǎ prima evanghelie) pentru a dovedi (??) cǎ evangheliile au fost scrise în perioada imediat urmǎtoare crucificǎrii. De asemenea, autorul citeazǎ manuscrise scrise dupǎ consiliul de la Niceea, când Biblia a fost mutilatǎ în mod barbar. Edificator.

610 Este vorba despre Titus Livius (ca. 59 îen - 17 en), originar din Padova, care a scris capodopera Ab Urbe condita, în care este vorba de Roma, ca oraş, nu ca imperiu, deşi trateazǎ şi imperiul. Au fost 142 de volume, din care numai 35 mai supravieţuiesc azi, fiind pǎstrate într-un codex din sec. IV numit Periochae.

611 Publius Gaius Cornelius Tacitus (ca. 56 – ca. 117) este unul din cei mai importanţi istorici romani. Porţiunile rǎmase din 2 opere ale sale, Analele şi Istoria, trateazǎ (oarecum interesant) domniile lui Tiberius, Claudius, Nero şi perioada celor 4 împǎraţi. Cinci cǎrţi au supravieţuit:

(98) De vita Iulii Agricolae (Viaţa lui Iulian Agricola)(98) De origine et situ Germanorum (Germania)(102) Dialogus de oratoribus (Dialoguri despre oratorie)(105) Historiae (Istoria)(117) Ab excessu divi Augusti (Analele)

Din aceasta din urmǎ, ar fi scris cel puţin 16 volume, dar avem numai volumele 1-4, 12-15 şi fragmente din 5, 6, 11 şi 16.

612 Thucydides (ca. 460 îne– ca. 400 îen), Θουκυδίδης (Thoukudídēs) în greceşte, a fost un istoric antic, cunoscut mai mult pentru opera sa Istoria rǎzboiului peloponesiac (sec. V îen, Sparta contra Atena). Este prima operǎ ştiinţificǎ a lumii, deoarece cauzalitatea faptelor şi acţiunilor este a oamenilor şi nu a zeilor (spre

130

facǎ caz din aceasta? Aţi auzit pe cineva spunînd cǎ nu le poate crede, fiindca n-au manuscrisele originale, semnate de Tucidide?Cîţi v-aţi îndoit de Istoria lui Herodot613? Şi ea e în aceeaşi situaţie. Adicǎ la acestea sunt valabile manuscrisele, extrem de puţine şi cu peste 1300 de ani mai tîrzii ca originalul. Pe acestea le poţi crede, iar BIBLIA care are peste 5000 de manuscrise şi cu mai puţin de 300 de ani între ele şi original, pe ea n-o poţi crede! Nu e cǎ nu o poţi crede, ci nu vrei s-o crezi614.Vrei sǎ-i tǎgǎduieşti adevǎrul ei şi de aceea îi cauţi nod în papurǎ. Dar cele peste 5000 de manuscrise îţi stau împotrivǎ, vei da odatǎ socotealǎ de toate615.

3. Veridicitatea constatatǎ din fragmenteTe întrebi: oare sunt conforme manuscrisele cu originalul? La aceasta îţi spunem da. Existǎ o seamǎ de probe, care pot verifica adevǎrul acesta. Pe lîngǎ Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus, care sunt scrise pe la anul trei sute şi ceva, existǎ o seamǎ de fragmente de manuscrise, mai vechi descoperite, careconfirmǎ manuscrisele pomenite.Iatǎ cîteva:CHESTER BEATY BIBLICAL PAPIRI publicat în 1931, consistǎ din 11 codici de papirusuri, din care trei conţin aproape tot Noul Testament. Unul are Evangheliile şi Faptele Apostolilor, scris dupǎ anul 200, altul cu epistolele pauline şi Evrei, copiat dupǎ anul 200, altul cu Apocalipsa din anul 250 d.Cr."FRAGMENTE DINTR-O EVANGHELIE NECUNOSCUTǍ” e titlul cîtorva papirusuri descoperite în 1935.Ele au fost datate de experţii papirologi cu anul 150. Unii spun cǎ ar fi o a cincea Evanghelie616: "The Times Literary Supliment" din 25 Aprilie 1935 scria:..."Aceste fragmente au fost scrise de cineva care a vǎzut cele patru Evanghelii înaintea sa şi le cunoştea bine. Ele nu aratǎ a fi o Evanghelie independentǎ, ci sunt o parafrazare a istorisirilor şi a celorlalte

deosebire de Herodot, care mai amintea de zei din când în când). A supravieţuit epidemiei din 430-427 îen care a luat viaţa, printre alţii, celebrului Pericle. Proprietar de mine de aur şi strategos (azi general, sau mai bine amiral, pentru cǎ avea 7 nave sub comandǎ). Sofist ca orientare.

613 Herodotus din Halicarnassus (greceşte Ἡρόδοτος Ἁλικαρνᾱσσεύς) a fost un istoric grec de neam dorian care a trǎit între 484 îen şi ca.425 îen, considerat ca Pǎrintele istoriei. Istoriile sale (ca. 440 îen, 9 cǎrţi, denumite fiecare dupǎ câte o muzǎ) sunt considerate ca fiind prima operǎ de tip istoric (din emisfera vesticǎ).

614 Întrebarea este desigur una capcanǎ: sǎ ridice mâna cine a auzit vreodatǎ preotul în bisericǎ predicând despre Herodot, Tucidide, Tit Liviu şi alţii! Dar dacǎ cineva are curajul sǎ intre în lumea clasicǎ, dincolo de manualul de clasa a V-a, acela va vedea cǎ exegeţii cântǎresc fiecare argument, pro şi contra, spre deosebire de clerici şi credincioşi, pentru care nu existǎ decât argumente pro, rupând astfel dualitatea naturalǎ (ca de atâtea ori, plecând chiar de la subjugarea femeii prin atribuirea ei a pǎcatului originar, androginizarea lui Dumnezeu dupǎ exilul babilonian, înfierarea ca "rǎu" a tot ce nu este conform bibliei etc. etc.), care, dupǎ cum se vede şi se ştia de mult, se va rǎzbuna şi va duce la pierzania acestei religii.

615 Problema pe care autorul o ocoleşte nu este faptul cǎ Biblia nu este adevǎratǎ ci aceea cǎ majoritatea oamenilor din ziua de astǎzi nu mai sunt naivii de acum 2000 de ani. Problema este extrem de delicatǎ: dacǎ Biblia se dovedeşte a fi falsǎ, atunci înseamnǎ cǎ milioane de creştini au o problemǎ imensǎ: ei se închinǎ probabil unui Dumnezeu fals. Şi în plus, Biserica mai are de tras ponoasele şi de pe urma infamei Inchiziţii, a cruciadelor şi a tuturor rǎzboaielor religioase ce au mâncat pacea şi prosperitatea Europei timp de milenii, precum şi responsabilitatea masacrǎrii populaţiilor ameridiene şi africane, tot în numele unu zeu fals. Dar ceamai îngrijorǎtoare este situaţia credinciosului: el are fricǎ cǎ nu va mai accede în promisa împǎrǎţie a raiului.Rǎzboaiele lui Cezar, operele lui Homer, Herodot şi alţii n-au servit ca scop propagandistic aşa cum a servit Biblia de-a lungul veacurilor.Practic, atitudinea de care se tot lamenteazǎ autorul (ca mai toţi profeţii biblici) este în fapt o contramǎsurǎ la "agresiunea" culturalo-ştiinţificǎ a bisericii, mai ales a sectelor, asupra omului de rând.

616 Cititorul ştie deja din nota 588 cǎ au existat mai multe evanghelii, ca. 30 la numǎr, dintre care au fost selectate cele 4 "oficiale", celelalte fiind apoi vânate şi distruse ca eretice. Norocul "neîndoctrinaţilor" este cǎ din când în când mai sunt descoperite manuscrise vechi, printre ele, uneori, copii ale unor lucrǎri considerate dispǎrute de mult.

131

lucruri din Evanghelii, destinate pentru explicaţii şi instruire, un manual dupǎ care poporul sǎ înveţe istorisirile Evangheliilor.FRAGMENTUL MORATORIAN publicat întîia datǎ în anul 1740, de Cardinalul Moratori, e de provenienţǎ romanǎ. Din nefericire e mutilat în prima parte. Conţine o listǎ a cǎrţilor Noului Testament, pomeneşte cǎ Luca e a treia Evanghelie, apoi menţioneazǎ pe Ioan, Faptele Apostolilor, 9 epistole pauline, Iuda, 2 epistole ale lui Ioan, Apocalipsa şi Petru. E scris de Caius prin anul 170, un ucenic a lui Irineu.Douǎ fragmente conţin texte din Evanghelia a patra, sunt dintr-un vechi codex papirus. Pe primul e Ioan 18:31-33, pe celǎlalt sunt versetele 37-38 din acelaş capitol. Ele se gǎsesc azi în Biblioteca "John Rylands” din Manchester, au fost descoperite în Egipt în anul 1917. Pe baze paleografice s-a stabilit cǎau fost scrise pe la anul 130 d.Cr.Importanţa acestor frînturi nu numai cǎ atestǎ manuscrisele mari, ci dovedeşte şi faptul cǎ la acea datǎEvangheliile scrise pe care le avem noi, circulau în Egipt.PAPIRUSUL BODMER II constituie una din cele mai recente descoperiri. El a fost anunţat de Biblioteca Bodmer din Geneva, în 1956. A fost scris în anul 200 şi conţine primele 14 capitole din Evanghelia dupǎ Ioan şi pǎrti din celelalte şapte capitole. Iar mai recent Biblioteca Bodmer a anunţat descoperirea unui alt manuscris, cu Luca şi Ioan, datînd din anul 200.

4. Veridicitatea constatatǎ din citateCǎ MANUSCRISELE ACTUALE SUNT CONFORME CU ORIGINALUL, deci BIBLIA e ADEVǍRATǍ, se CONSTATǍ, nu numai din aceste fragmente foarte vechi, ci şi din aluzii şi citate din Noul Testament în alte scrieri timpurii, unele chiar înainte de anul 100. Astfel avem:ÎNTÎIA EPISTOLǍ A LUI CLEMENT. Ea constituie unul din cele mai vechi documente şi a fost scrisǎ din Roma, prin anul 95 d.Cr. cǎtre biserica din Corint.Istoricul Eusebiu spune cǎ Clement ar fi fost al treilea episcop al Romei şi îl identificǎ cu Clement menţionat de Pavel în Filipeni 4:3617. În ea, el îi mustra pe Corinteni pentru lipsa de umilinţǎ şi le aduce aminte de umilinţa lui Cristos Domnul.În ea dǎ un mare numǎr de citate din Evanghelii, din Faptele Apostolilor, Romani, 1 Corinteni, Efeseni, Tit, Evrei şi 1 Petru.Iatǎ unul:... "Aduceţi-vǎ aminte de cuvintele Domnului Isus cǎci El a zis: "Vai de acel om. Ar fi fost mai bine de el dacǎ nu s-ar fi nǎscut, decît sǎ facǎ sǎ cadǎ unul din aceşti mici. Era mai bine sǎ-şi fi legat o piatrǎ de moarǎ de gît şi sǎ se fi aruncat în mare, decît sǎ strice pe unul din aleşii Mei...618"DIDAHIA619 sau învǎţǎtura celor 12 apostoli, a fost lucratǎ undeva în Siria sau Palestina. Data e în jurul anului 100.Un manuscris grecesc al ei, a fost descoperit în anul 1873 şi curînd s-a dovedit cǎ e un document foarte vechi şi de valoare.Un manuscris mai scurt din aceeaşi lucrare, în limba latinǎ, era cunoscut mai de mult. Ea cuprinde porunci privitoare la cele 2 cǎi. Ea la fel conţine citate şi redǎri din Noul Testament.Un paragraf spune:... "Calea vieţii e aceasta: Întîi sǎ iubeşti pe veşnicul Dumnezeu, care te-a fǎcut; a doua pe aproapele tǎu ca pe tine..."EPISTOLA LUI BARNABA a fost scrisǎ prin 130 şi cuprinde mult din învǎţǎtura celor douǎ cǎi, cu aluzii şi citate din Noul Testament. O frazǎ sunǎ aşa:

617 Afirmaţie contrazisǎ parţial de cronologie.618 De negǎsit în vreo evanghelie "acreditatǎ".619 Învǎţǎturi (pe larg Învǎţǎturile celor 12 apostoli), era o colecţie de instrucţiuni destinate comunitǎţilor de

creştini (un fel de Vechiul testament). Didache a fost eliminat din canonul Noului Testament şi considerat pierdut. În 1883, un episcop grec de rit ortodox din Nicomedia, Philotheos Bryennios, l-a descoperit în versiunea greacǎ a Codexului Hierosolymitanus (scris în 1053), din care tot el mai publicase (1875) şi textul complet al Epistolei lui Clement. De atunci, alte versiuni în diverse limbi au mai fost descoperite.

132

"Astfel zice El: Acei ce doresc sǎ mǎ vadǎ şi sǎ aibe parte de împǎrǎţia Mea, trebuie sǎ mǎ primeascǎprin necazuri şi suferinţe..."EPISTOLA LUI IGNAŢIU din ANTIOHIA620 cǎtre diferite biserici, formeazǎ alt document, care atestǎ autenticitatea manuscriselor.El a fost martirizat în anul 115, deci scrisorile sunt dinainte de aceastǎ datǎ. El foloseşte citate din Matei, Ioan, Romani, 1 şi 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, 1 şi 2 Timotei, Tit, şi aluzii la Marcu, Luca, Faptele Apostolilor, Coloseni, 2 Tesaloniceni, Filimon, Evrei, şi 1 Petru.EPISTOLA LUI POLICARP cǎtre Filipeni e scrisǎ cam în aceiaşi perioadǎ, nu mult dupǎ plecarea lui Ignaţiu la Roma.Ea poartǎ citate din Evangheliile sinoptice, Faptele, Romani, l şi 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, 2 Tesaloniceni, 1 şi 2 Timotei, Evrei, 1 Petru şi 1 Ioan. Iatǎ un pasaj din ea:"Cel ce L-a înviat pe El din morţi, ne va învia şi pe noi la fel, dacǎ facem voia Lui şi trǎim prin poruncile Lui şi iubim ce El a iubit, reţinîndu-ne de la orice nedreptate, lǎcomie, iubire de bani, vorbire de rǎu, mǎrturie mincinoasǎ, neîntorcînd rǎu pentru rǎu, sau abuz pentru abuz, lovire pentru lovire, saublestem pentru blestem, ci aduceţi-vǎ aminte cǎ Domnul a zis cînd a învǎţat: ...Nu judecaţi, aşa ca sǎ nu fiţi judecaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi, aveţi milǎ, astfel ca sǎ vi se arate milǎ; cu mǎsura cu care mǎsuraţi oamenilor, vi se va mǎsura înapoi şi fericiţi sunt cei sǎraci şi acei ce sunt prigoniţi din pricinaneprihǎnirii lor, cǎci a lor este Împǎrǎţia Cerurilor..."Aceste cuvinte ale lui Policarp sunt grǎitoare. Ele atestǎ manuscrisele Bibliei pe care o avem621. El a fost o figurǎ importantǎ în biserica creştinǎ, cǎci dupǎ cum afirma Irineu, Policarp l-a cunoscut pe apostolul Ioan şi a discutat cu mulţi din cei ce au vǎzut pe DOMNUL."Şi orice lucruri pe care el le-a auzit de la ei despre Domnul şi despre minunile Sale şi despre învǎţǎtura Sa, Policarp, întrucît le-a primit de la martori oculari ai Vieţii Cuvîntului, le-a relatat toate în acord cu Scripturile..."A DOUA EPISTOLǍ A LUI CLEMENT se pare a fi o predicǎ. Data nu e precisǎ, se susţine cǎ ar fi de pe la jumǎtatea secolului al doilea. În ea e mult material din Evanghelii. Iatǎ nişte frînturi: "Cǎci El a zis: "Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne, va fi mîntuit, ci cel ce face neprihǎnirea.""Domnul a zis: "Deşi sunteţi cu Mine, în sunt Meu şi nu împliniţi poruncile Mele, vǎ voi arunca şi vǎvoi spune: "Depǎrtaţi-vǎ de la Mine, cǎci nu ştiu de unde sunteţi, voi lucrǎtori ai fǎrǎdelegii...""Cǎci Domnul a zis în Evanghelie: "Dacǎ nu pǎstraţi ceea ce e mic, cine vǎ va da ceea ce e mare? Cǎci vǎ spun, cǎ cine este credincios în puţin, este credincios de asemenea în mult...Manuscrisele, mulţimea lor, vechimea lor, aratǎ cǎ BIBLIA e adevǎratǎ.Martorii şi scrierile din vremea aceea622 atestǎ autenticitatea Noului Testament.

620 Ignatius din Antiohia (ca. 35 - ca. 98 - 117) a fost cel de-al treilea episcop de Antiohia. Conform lui

Theodoret, Ignatius a fost numit de chiar cǎtre Petru personal în aceastǎ funcţie. Este foarte probabil ca el sǎ fi fost un discipol al apostolului Ioan. Ignatius este unul dintre pǎrinţii bisericii. A fost martirizat în amfiteatrul lui Flavius iar rǎmǎşiţele au fost aduse înapoi în Antiohia, pentru a fi mutate de cǎtre împǎratul Theodosius II în templul lui Tyche, transformat oportun în biserica lui Ignaţius. În 637 au fost mutate iarǎşi, în biserica Sf. Clement din Roma. Numai 7 epistole sunt autentice.

621 Polycarp din Smyrna (ca. 155–167) a fost episcop de Smyrna (İzmir în Turcia). Martirizat în vârstǎ de 87 de ani prin înjunghiere, deoarece încercarea de a-l arde pe rug a dat greş. Este aproape sigur cǎ a fost un discipol al lui Ioan (deşi Eusebius, vezi nota 585, îl considera pe Ioan, fiul lui Zebedee, evanghelistul, mulţi înclinǎ sǎ creadǎ cǎ acest Ioan a fost de fapt Ioan presbyterul - tocmai pentru cǎ Policarp n-a citat niciodatǎ din evanghelia lui Ioan. Desigur, ar mai fi o explicaţie, ca evanghelia lui Ioan sǎ nu fi fost scrisǎ încǎ).Policarp a fost tovarǎş al lui Papias (nota 581) şi tutor al lui Irineus (nota 588).Policarp, nu am acum textul în faţǎ, se referǎ la cei sǎraci (în sens material), dar evangheliştii îl crediteazǎ pe Isus ca fǎcând referinţe la sǎraci cu duhul (proşti). De fapt, ceea ce citezǎ mai toţi sunt doar idei difuze din evanghelii (şi prezente în Didache619) care, foarte probabil, provin din auzite (predica vreunui episcop, apostol, martir etc.)

622 Expresia "În vremea aceea", replicǎ biblicǎ, permite sofisme de mare fineţe, pentru cǎ nu este precis definitǎ, la urma urmei, ce conteazǎ 100 de ani?!

133

Noi îl credem şi dorim sǎ urmǎm învǎţǎturile lui. Dumnezeu sǎ ne învredniceascǎ la aceasta.

134

IX. MǍRTURIA UNOR OAMENI MARI623

"Numai proştii mai cred" e o expresie care se aude atît de des astǎzi. A vorbi despre BIBLIE sau a citi BIBLIA, pentru unii înseamnǎ a fi înapoiat, rǎmas cu mult în urmǎ, iar a afirma cǎ tu crezi BIBLIA, înseamnǎ a fi prost."Cum se poate ca azi, în secolul al XX-lea, sǎ mai crezi ce spune BIBLIA?" se întreabǎ unii.Datoritǎ acestei mentalitǎţi pervertite de diavolul, cei necredincioşi nu voiesc s-o citeascǎ, iar unii din cei credincioşi se sfiesc sǎ-i dea locul de cinste pe masa lor, ci o ascund şi evitǎ sǎ vorbeascǎ despre ea, ca sǎ nu fie consideraţi proşti.E clar cǎ BIBLIA e o carte dispreţuitǎ, dar e dispreţuitǎ tocmai fiindcǎ nu e cititǎ şi mai mult, fiindcǎnu e trǎitǎ de cei ce o citesc."Cînd eşti cu lupii, trebuie sǎ urli ca ei," e o pǎrere cu totul greşitǎ624. Aceasta înseamnǎ sǎ nu mai fiom. Afirmarea demnitǎţii sale, e caracteristica ce l-a fǎcut sǎ rǎmînǎ om.E adevǎrat cǎ mincinoşilor nu le place sǎ le vorbeşti de adevǎr, curvarilor nu le place sǎ le vorbeşti de castitate, de sfinţenie625, furioşilor de blîndeţe, nervoşilor de rǎbdare, guralivilor de tǎcere, beţivilor de abstinenţǎ. Dar oare e o ruşine cǎ nu eşti ca ei? Nu, din contra, e o cinste.Cel ce citeşte BIBLIA şi o trǎieşte, are o viaţǎ curatǎ, o viaţǎ paşnicǎ în familie şi o viaţǎ demnǎ în societate.Cel ce o dispreţuieşte, trǎind în desfrîu îşi destramǎ cǎminul prin beţii, îşi nenoroceşte copiii şi soţia, ajunge în zdrenţe şi în noroiul şanţului. Care din aceştia doi dǎ dovadǎ de prostie?626

623 E vreun om mare din secolul nostru? Vezi notele urmǎtoare....

Faptul cǎ am indicat prin note de subsol câte ceva din viaţa şi opera respectivilor oameni mari, are doar scopul de a prezenta un pic din biografia acestuia, în special perioada în care a trǎit. De ce asta? Pentru cǎ în secolele XVII-XIX, ştiinţa (care în opinia multora nu se compara cu biblia) nu era dezvoltatǎ ca în zilele noastre şi nu putea furniza încǎ dovezi concludente.Iar multe din citate nu sunt indicate în acest material, poate, poate se va plictisi comentatorul (eu sau altul) sǎ caute în toatǎ opera scrisǎ rǎmasǎ de la aceştia .... De aceea, atenţie la falsuri....

624 Autorul iar se foloseşte de privilegiul de astǎzi ca sǎ aibǎ o opinie diferitǎ de cea a bisericii catolice, cea care se considerǎ pǎstrǎtoarea tradiţiilor creştine în forma lor cea mai purǎ (desigur, asta-i numai pǎrerea lor), pentru cǎ acum 400 de ani sfârşea pe rug pentru toate conceptele prezentate în aceastǎ lucrare (evident contrarǎ bibliei, aşa cum o dovedesc sutele de note de subsol). Toţi aceia care au avut pǎreri personale şi au fǎcut imprudenţa de a le comunica cuiva au terminat pe rug, ca eretici. Vezi chiar citatul din epistola a doua a lui Clement (ultimele paragrafe din capitolul precedent): cine nu-i cu mine e împotriva mea.

625 Este una din cele mai mari aberaţii ale bibliei şi bisericii în sine: nu scrie nicǎieri cǎ asceţii vor ajunge în rai, scrie însǎ atât explicit cât şi implicit, cǎ oamenii trebuie sǎ se înmulţeascǎ pe Pǎmânt (poruncǎ divinǎ încǎ din primul capitol al Facerii). Dar, aşa cum cititorul cu oarece şcoalǎ ştie deja, canalizarea energiei sexuale (instinct de bazǎ) în scopurile dorite este extrem de eficace (eliminǎ aceastǎ energie din taurul sǎlbatic - prin castrare - şi vei avea un bou liniştit şi ascultǎtor) şi un instrument extrem de eficace în manipularea oamenilor. În realitate, abstinenţa (cǎlugǎri, cǎlugǎriţe) consideratǎ atât de sfântǎ, se va rǎzbuna ulterior, fiind un pǎcat contra naturii. Adulterul este considerat pǎcat, pentru cǎ, de fapt, reprezintǎ un atac la adresa altuia (lupta pentru femele este tipicǎ în regnul animal).

626 Subtil, autorul ne dǎ de înţeles cǎ dacǎ nu ne convertim, ajungem în şanţuri de beţi. Uite cǎ existǎ peste un miliard de chinezi şi aproape tot atâţia indieni (s-a încercat creştinarea lor, dar nu a ţinut, pentru cǎ religiile lor erau cu mult superioare), care nu cred în Dumnezeul iudaic, şi nu sunt prin şanţuri de beţi.Ca sǎ nu mai vorbim de vecinii lor japonezii, care aveau la mijlocul mileniului trecut o civilizaţie şi o culturǎ deosebit de dezvoltatǎ, tocmai în perioada în care orgiile de la Vatican atingeau un apogeu greu de imaginat iar poporul de rând era ţinut în mizerie şi necurǎţenie, pentru cǎ, nu-i aşa, bolile sunt date de demoni (faimoasele terme şi conducte romane, mândria antichitǎţii, au fost înlocuite cu bordeie nespǎlate).Nu vǎd legǎtura între biblie şi conduita moralǎ a celui care nu crede (sau crede) în ea. Pentru cei cu inimǎ rezistentǎ este recomandatǎ citirea bibliei mormone adnotate (rareori existǎ vreun verset neadnotat, majoritatea având 2, chiar 3 indicaţii imorale - astfel, sclavia, asuprirea şi uciderea vecinilor, uciderea pruncilor, înşelǎtoria sunt susţinute de biblie, uneori prin porunci sau chiar sub ameninţǎri divine).Ca sǎ nu mai vorbim cǎ aceste "poveţe" sunt aplicabile doar bǎrbaţilor (dupǎ cum rezultǎ clar, deşi este bine disimulat în text, publicul ţintǎ este cel masculin, pentru cǎ femeile (fire sentimentalǎ) cred nativ

135

Pe scena lumii s-au ridicat bǎrbaţi de seamǎ, cu renume mondial, stimaţi şi preţuiţi nu numai în timpul vieţii, ci şi dupǎ moarte, care au citit BIBLIA şi au fost adînc credincioşi627.Despre Newton, descoperitorul gravitǎţii, se spune cǎ întotdeauna, cînd rostea Numele lui Dumnezeu, îşi ridica pǎlǎria de pe cap în semn de reverenţǎ.Dau aici mai jos afirmaţiile unora din ei, ca cei înţelepţi sǎ vadǎ cǎ nu numai proştii cred.Mǎrturii cu privire la BIBLIEGALILEO GALILEI, cunoscutul astronom, fizician şi matematician, declara într-o scrisoare cǎ: "Sfînta Scripturǎ nu poate niciodatǎ sǎ mintǎ sau sǎ rǎtǎceascǎ. Adevǎrurile ei sunt absolute şi neîndoielnice628."R. BOYLE, întemeietorul chimiei ştiinţifice629, a lǎsat aceste cuvinte prin testament: "Faţǎ de BIBLIE, toate cǎrţile omeneşti, chiar cele mai bune, sunt numai ca plantele care primesc toatǎ lumina şi strǎlucirea lor numai de la soare630.BLASIE PASCAL631, vestitul matematician, fizician şi filozof francez, scrie: "Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile."632

Sir WALTER SCOTT633, celebrul romancier englez, cînd era pe patul de moarte, a rugat pe ginerele sǎu, Lockhart, sǎ-i citeascǎ ceva din carte. "Din care carte?" a întrebat Lockhart, privind la cele 20000 de volume, care acopereau pereţii. "Nu exista decît o singura carte: BIBLIA!" raspunse Scott.

în bisericǎ dar numai bǎrbaţii (fire analiticǎ) au probleme în a accepta ideea bisericii - pentru ei deci este toatǎ aceastǎ polologhie mascatǎ într-un curs care se voieşte a fi ştiinţific).

627 O altǎ şmecherie ieftinǎ: autorul se referǎ doar la acea mânǎ de oameni care au trǎit în lumea apuseanǎ, cu precǎdere între 1500-1900, dar uitǎ complet de alţi oameni, la fel de mari, care n-au fost niciodatǎ creştini: Herodot, Arhimede, Leonardo da Vinci, la care adǎugǎm floarea cea de seamǎ a culturilor islamice, indiene (Buddha, Gandhi) şi chineze (Lao Ţî, Confucius). Cu excepţia lui Galilei, Newton şi a lui Roger Bacon (cǎlugǎr, dar cu orientare gnosticǎ), toţi ceilalţi sunt neînsemnaţi faţǎ de aceştia.

628 Cât de absolute şi cât de neîndoielnice sunt aceste adevǎruri, cititorul a avut deja ocazia sǎ vadǎ, chiar dacǎ aici sunt prezentate doar o micǎ parte din obiecţii, pentru cǎ autorul le-a selectat doar pe acelea la care confraţii sǎi de peste ocean au "gǎsit" [pseudo]explicaţii.Galileo a încercat sǎ rǎmânǎ fidel bisericii (ne aducem aminte de procesele împotriva sa), dar a preferat totuşi experimentele, de aceea este considerat Pǎrintele ştiinţei moderne.

629 Robert Boyle (25.1.1627 – 30.12.1691), lord irlandez (Earl of Cork), a fost un filozof în sensul de atunci al cuvântului: la fel ca şi Aristotel sau da Vinci, se ocupa cu de toate, deşi a rǎmas în istorie ca inventatorul legii care-i poartǎ numele (naţiunile de origine englezǎ numesc aceastǎ lege legea lui Boyle, cele de origine francezǎ legea lui Mariotte (Edme Mariotte (1620-1684), fizician şi preot francez), românii imparţiali ca tot românul legea Boyle-Mariotte; ironia sorţii face ca legea sǎ fi fost descoperitǎ de Richard Towneley, un neînsemnat inventator şi fizician amator, care i-a comunicat-o acestuia). Este privit ca primul chimist modern, mai ales datoritǎ cǎrţii sale, The Sceptical Chymist, deşi a cochetat şi cu alchimia empiricǎ.

630 O ultimǎ observaţie referitor la comparaţia bibliei cu alte cǎrţi: care alte cǎrţi? Cele arse la Efes de Pavel? Cele arse la Alexandria de Cyril? Cele distruse prin neglijenţǎ în cele 15 secole de întunecime spirtualǎ?

631 Blaise Pascal (19.5.1623 – 19.8.1662) a fost un matematician, fizician şi teozof (un fel de filozof religios). Interesaul sǎu pentru naturǎ se spune cǎ a apǎrut de mic, prin tatǎl sǎu, notar de profesie, care l-a îndrumat în ale ştiinţei, fiind prieten, printre alţii, cu celebrii Descartes şi Desargues. La numai 12 ani descoperise legea seriilor matematice. La 16 ani scrisese primul tratat matematic de proiecţie geometricǎ, apoi s-a ocupat de teoria probabilitǎţilor (despre care a corespondat cu Pierre Fermat). La 18 a inventat primul mecanism de adunat şi scǎzut, destinat tatǎlui sǎu, devenit între timp colector de taxe. În fizicǎ a fǎcut multe experimente cu fluide, descoperind legea care-i poartǎ numele. A fost un fervent adept al metodelor ştiinţifice în descrierea naturii. Totuşi, ca urmare a unei experienţe mistice (1654), Pascal a abandonat complet activitatea ştiinţificǎ şi s-a dedicat teozofiei (pentru ultimii sǎi 6 ani). Ca amǎnunt picant, tatǎl lui (Étienne), pe atunci la Paris, intrase în conflict cu celebrul cardinal Richelieu în materie de politicǎ fiscalǎ şi n-a fost iertat (şi în sens teologic) decât ca urmare a unei piese de teatru pentru copii în care a jucat mama sa (Jaqueline) şi la care asistase întâmplǎtor acelaşi cardinal Richelieu.

632 Absolut corect. Acest lucru este posibil în parte şi celor mai bine de 100 de contradicţii din ea, precum şi a mesajului politic ascuns din ea.

633 Sir Walter Scott (15.8.1771 – 21.9.1832) a fost poet şi romancier scoţian. Este considerat creatorul romanului istoric.

136

LORDUL BYRON634, ilustru poet englez a lǎsat pe BIBLIA sa urmǎtoarea inscripţie: "În aceastǎ prea sfîntǎ Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiţi sunt acei muritori, cǎrora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugǎciune şi de a primi cu umilinţǎ cuvintele acestei cǎrţi. Fericiţi cei care sunt în stare sǎ deschidǎ poarta şi sǎ meargǎ cu hotǎrîre, pe calea arǎtata de ea. Iar cei ce o citesc numai ca sǎ se îndoiascǎ de spusele ei, sau sǎ le dispreţuiascǎ, aceia mai bine nu s-ar fi nǎscut."EMANUEL KANT635, cel mai mare filozof german, scria lui STILLING, prietenul sǎu, despre care a auzit cǎ a început sǎ citeascǎ Biblia: "Faci bine cǎ îţi cauţi liniştea în Evanghelie, pentru cǎ ea este un izvor nesecat al tuturor adevǎrurilor, cum nu se mai gǎseşte nicǎieri". "Dacǎ Evanghelia n-ar fi lǎsat sǎţîşneascǎ de pe paginile ei învǎţǎturile morale, care sǎ alcǎtuiascǎ temelia neclintitǎ a vieţii omenirii întregi, apoi filozofia nu le-ar fi elaborat nici pînǎ azi, în curǎţia lor divinǎ."Iar la 72 de ani, Kant scria: "BIBLIA este cartea al cǎrei conţinut mǎrturiseşte el singur originea-i divinǎ. Ea ne descoperǎ cît de mare este vina noastrǎ, cît de adîncǎ ne este cǎderea, dar şi cît de mare este dragostea lui Dumnezeu. BIBLIA este comoara mea cea mai de preţ, fǎrǎ de care aş fi nenorocit..."JOHN F. W. HERSCHEL636, astronom si fizician englez spune: "Toate descoperirile omeneşti par a fi fǎcute numai cu scopul de a confirma cu o şi mai mare putere adevǎrurile care vin de sus, şi care suntcuprinse în Sfintele Scripturi."RALF W. EMERSON637, mare filozof spune: "BIBLIA nu e o carte, ea e o literaturǎ."GARIBALDI638, marele patriot italian, în timp ce lupta pentru eliberarea Italiei, de sub puterea papalǎşi a Austriei, scria lui Earl de Shaftesbury: "Cel mai bun din aliaţi, pe care ni-l puteţi procura, e BIBLIA, care ne va aduce realitatea eliberǎrii."

634 George Gordon Byron (22.1.1788 – 19.4.1824) a fost un poet britanic şi o figurǎ marcantǎ a romantismului,

un poet european de prim plan. Dar mai este cunoscut şi pentru viaţa sa extravagantǎ, afacerile sale amoroase, nu tocmai cucernice, datorii, divorţuri şi, nu în ultimul rând, fiind acuzat de incest şi sodomie.Ceea ce este adevǎrat, lordul Byron a fost extrem de religios dar nu era membru al nici unei congregaţii (deşi Galt spune cǎ ar fi zis cǎ s-ar fi vǎzut prezbiterian), datoritǎ sorei medicale care-l îngrijise când era mic (a avut piciorul strâmb la naştere - se bǎnuieşte malpraxis sau polio) şi care-i citea, în loc de poveşti, numai din Psalmi, pe când alţii învǎţau Cǎţeluş cu pǎrul creţ el ştia deja 33 de psalmi pe dinafarǎ. Religiozitatea lui Byron era pur filozoficǎ, departe de cutumele creştine din vremea lui. Iatǎ un citat edificator din el: “I have no wish to reject Christianity without investigation; on the contrary, I am very desirous of believing. But I do not see very much the need of a Saviour, nor the utility of prayer. Devotion is the affection of the heart, and this I feel. When I view the wonders of creation, I bow to the Majesty of Heaven; and when I feel the enjoyments of life, I feel grateful to God for having bestowed them upon me.” (John Galt, Biografia lui Byron, 1830).

635 Immanuel Kant (22.4.1724 – 12.2.1804), filozof german din Kaliningrad. Este unul dintre cei mai respectaţi filozofi moderni şi ultimul dintre iluminişti. Deşi nici un pǎrinte n-a fost cleric, copilul Emanuel (şi-a schimbat numele dupǎ ce a învǎţat ebraica) a fost crescut în spirit religios în cel mai strict mod cu putinţǎ (studii biblice şi de latinǎ în locul celor de ştiinţe, cu stricteţe, umilinţe şi pedepse).Kant a subliniat necesitatea existenţei unui Dumnezeu, din raţiuni practice, în celebra sa Kritik der reinen Vernunft (Critica Raţiunii Pure, 1781), ca un corolar amintind cǎ Dumnezeu nu poate fi dovedit decât prin legi morale (deci nu prin ştiinţǎ experimentalǎ, nota mea).

636 Sir John Frederick William Herschel (7.3.1792 – 11.5.1871) a fost un matematician, astronom, chimist şi fotograf englez. Este fiul mult mai celebrului Sir Friedrich William Herschel (creştin, deşi cu tatǎ evreu, descoperitor al planetei Uranus), singura lui contribuţie fiind introducerea noţiunii de zi iulianǎ în astronomie (a mai reverificat unele observaţii ale tatǎlui sǎu).

637 Ia sǎ vedeţi voi ce mare filozof este acest Emerson:Ralph Waldo Emerson (25.5.1803 – 27.4.1882) a fost un poet american şi conducǎtor al mişcǎrii transcedentale (un fel de reformǎ religioasǎ, cu spiritul uman situat central) la sfârşitul secolului XIX. Fiu de reverend unitarian (unitarismul este opusul Sf. Treimi, adicǎ Dumnezeu este unic, nu compus din Tatǎl, Fiul şi Sf. Duh), o veche tradiţie de familie. A învǎţat numai la seminarii teologice (unele biografii precizeazǎ şmechereşte cǎ ar fi absolvit Harvard, dar e vorba de Harvard Divinity School), devenind el însuşi un astfel de reverend (dupǎ doar 3 ani fiind forţat sǎ-şi dea demisia, în urma unor scandaluri).

638 Este, probabil, singurul revoluţionar care argumenteazǎ pe baza bibliei, deoarece casta preoţeascǎ au fost întotdeauna de partea clasei conducǎtoare, fie ea bunǎ sau rea.Iar Earl este un titlu nobiliar englez (şef de trib, în original), cu echivalentul european (francez) de conte.

137

GUIZOT F.639 istoric francez şi bǎrbat de Stat, în ale sale "Meditaţii" prima ediţie pag. 252 face urmǎtoarea remarcǎ cu privire la Evanghelii: "Marea putere a acestor cǎrţi şi a relatǎrilor lor, a fost încercatǎ şi probatǎ. Ele au biruit pǎgînismul; ele au biruit Grecia, Roma şi Europa barbarǎ, ele sunt pe cale de a birui lumea. Şi sinceritatea autorilor nu e cu nimic mai prejos decît puterea cǎrţilor. Noi putem pune în discuţie pregǎtirea scolasticǎ şi perspicacitatea criticǎ a primilor istorici ai lui Isus Cristos; dar e imposibil sǎ contestǎm buna lor credinţǎ; ea sclipeşte din cuvintele lor; ei au crezut ceea ce au spus; ei au pecetluit afirmaţiile lor cu sîngele lor640."ROBERT D. WILSON641, profesor cunoscǎtor a 26 de limbi. A studiat în America, apoi la Oxford în Anglia şi la Berlin.El mǎrturiseşte cum a ajuns la convingerea cǎ "toate desbaterile privitoare la textul Bibliei şi la relatǎrile istorîte din Biblie, ar trebui sǎ fie aşezate nu pe terenul mişcǎtor al pǎrerilor personale şi al impresiilor subiective, ci pe terenul solid al faptelor dovedite în mod obiectiv."El îşi dǎdu seama cǎ aceste fapte "n-ar putea sǎ fie cunoscute în mod real, decît cu ajutorul unor adînci cercetǎri a documentelor redactate în limbile vechi, ce sunt în legǎturǎ cu BIBLIA." Vrînd sǎ aibǎluminǎ în privinţa aceasta, el se dedicǎ studiului."Eram pe atunci, spune el, în vîrsta de 25 de ani şi mi-am stabilit planul pentru 45 ani de muncǎ. Mai întîi aveam sǎ închin 15 ani studiului limbilor necesare, pentru a putea citi vechile documente, singure în stare sǎ-mi procure informaţii de mîna întîia asupra istoriei Vechiului Testament şi anume:1) Limba ebraicǎ şi limbile înrudite cu ea;2) Toate limbile în care a fost tradus Vechiul Testament, înainte de secolul al VII-lea al erei creştine.3) În sfîrşit limbile care, ca persana şi copta, puteau sǎ-mi arunce ceva luminǎ asupra Vechiului Testament.Dupǎ aceea aveam sǎ închin, alţi 15 ani unui studiu foarte amǎnunţit al Vechiului Testament, cercetîndu-l în ebraicǎ, cuvînt cu cuvînt, comparînd textul original, cu vechile traduceri şi fǎcînd adnotǎri. În fine aveam sǎ studiez timp de 15 ani lucrǎrile Înaltei Critice."El istoriseşte cum, dupǎ ce a fǎcut studiul limbilor, s-a dus la Muzeul Britanic din Londra, cu Biblia sa ebraicǎ în mînǎ şi cum din toţi regii pomeniţi în Biblie, a gǎsit pǎstrat pe monumente numele a 41 din ei.Aceste 41 de nume conţin 191 consoane, scrisul ebraic nu are vocale, din care el a gǎsit 188, care erau întocmai aceleaşi şi pe monumente642.

639 François Pierre Guillaume Guizot (4.10.1787 - 12.9.1874), istoric, orator şi om de stat. A trǎit într-o

perioadǎ zbuciumatǎ din istoria Franţei (2 revoluţii, 2 imperii, 2 republici). Preotestant (huguenot) dar atras de ideiile lui Jean Jacques Rousseau655, iluministul.

640 Ultima frazǎ este extrem de importantǎ şi aici are dreptate, doar dacǎ se referǎ la seria a doua de "istorici". Pentru cǎ religia creştinǎ nu a fost datǎ nici de Isus şi nici de apostolii sǎi, ci de un om care nu l-a cunoscut niciodatǎ pe Isus, dar s-a autointitulat apostol, pe nume Saul (Sf. Pavel) şi care a lansat un Isus mitic.

641 Robert D. Wilson este de negǎsit în analele universitǎţii din Oxford. O astfel de personalitate ar fi trebuit sǎ fie trecutǎ în arhive (Mr. Bean şi unii scriitori de duzinǎ din sec. XIX sunt trecuţi, de exemplu, în catalog). Un astfel de om de ştiinţǎ eminent, mare minune cǎ n-a putut fi gǎsit nicǎieri.Dupǎ îndelungate cǎutǎri, am gǎsit o carte, reeditatǎ în 1959 de Moody Bible Press în Chicago, care se numeşte A Scientific Investigation of the Old Testament, scrisǎ de cǎtre un Robert Dick Wilson. Deoarece autorul este citat ca fiind un atotcunoscǎtor în ale Vechiului testament, plin de argumente raţionale care n-au putut fi demontate de cǎtre nimeni, argumente care demonstrau exactitatea şi corectitudinea absolutǎ a bibliei, nu ne îndoim cǎ despre acest Robert D. Wilson este vorba. Este vina mea cǎ am bǎnuit cǎ autorul putea avea mǎcar de data asta dreptate, atunci când indica studiile vreunui om de ştiinţǎ.În acest caz, Robert Dick Wilson (4.2.1856 – 11.10.1930) a fost un lingvist american şi exeget presbiterian care a verificat corectitudinea bibliei evreişti (Vechiul testament). Pentru aceasta, el a învǎţat 45 de limbi (incluzând dialectele), inclusiv cele în care biblia fusese tradusǎ înainte de 600 en. A învǎţat la Princeton University, apoi la universitatea Humboldt din Berlin.

642 A gǎsi numele unor regi pe monumente şi alte dovezi arheologice este una, dar sǎ afirmi autenticitatea unui document doar pe aceastǎ bazǎ e un pic cam mult. Nu-i neg autoritatea ştiinţificǎ sau meritele, doar faptul cǎ

138

Dupǎ 30-40 de ani de studii temeinice, el a declarat: "Ştiinţificeşte, putem sǎ afirmǎm desǎvîrşita identitate a Bibliei ebraice actuale, cu aceea de care s-a slujit Cristos şi apostolii şi cǎreia ei i-au dat încuviinţarea lor."Deci pe bazǎ de studii de o viaţǎ de om, nu pe prostie, s-a fondat convingerea şi credinţa lui cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ.Sir WILLIAM RAMSAY643, savant englez cu renume mondial. Are la activul lui o seamǎ de descoperiri şi lucrǎri ştiinţifice. La început a fost necredincios şi susţinea cǎ Biblia şi mai ales Faptele Apostolilor, scrise de Doctorul Luca, nu sunt demne de crezare.Ca tînǎr profesor, el întreprinse o cǎlǎtorie de studii în Asia Micǎ. El cǎuta sǎ descopere divergenţele între istorisirea Biblicǎ şi proaspetele descoperiri arheologice.Dupǎ mai mulţi ani de studiu, a trebuit sǎ renunţe la ideile sale. Descoperirile sale au confirmat în totul relatǎrile biblice. El s-a convins cǎ Biblia e cu adevǎrat Cuvîntul lui Dumnezeu.În cartea sa: "Luke the Physician" (Luca medicul) pp. 177-179, el îşi proclama opiniile sale în faţa lumii, zicînd: "Eu am primit convingerea cǎ relatarea lui Luca e fǎrǎ egal în ce priveşte exactitatea644. Adîncind puţin examinarea de fond a textului, mergînd mai departe decît se obişnuieşte cu lucrǎrile altor istorici, el suportǎ verificarea cea mai minuţioasǎ şi tratamentul cel mai dur."Iar în prefaţa valoroasei sale lucrǎri ce poartǎ titlul: "The Bearing of Recent Discovery on the trustworthings of the New Testament," editatǎ în 1920, el spune: "Scopul meu e de a stabili anumite principii care decurg din descoperirile moderne şi de a arǎta contribuţia lor faţǎ de Noul Testament.Metoda constǎ din examinarea riguroasǎ, frazǎ cu frazǎ şi cuvînt cu cuvînt a cîtorva pasaje care au fost expuse unei critici defavorabile; din aceastǎ examinare rezultǎ cǎ Noul Testament este o carte unicǎ, prin coerenţa645, limpezimea, bogǎţia şi sinceritatea cea vie a expresiei. Aceasta nu e o caracteristicǎ

i-a fost extrem de dificil de a dovedi autenticitatea, de exemplu, a cǎrţii lui Daniel, de exemplu, mǎcar a regilor Darius sau Artaxerxes, care sunt amestecaţi între ei şi plasaţi în perioade de timp complet aiurea. Ca sǎ nu mai vorbim de alte cǎrţi, vǎdit propangadistice, în care regele-tatǎl moare cu 2 ani înaintea fiului sǎu, sau regi care au domnit "negativ" (adicǎ au început sǎ domneascǎ dupǎ o carte dupǎ ce muriserǎ deja conform alteia).

643 Este vorba despre Sir William Mitchell Ramsay (15.3.1851 - 20.4.1939), arheolog scoţian, şi nu despre mult mai celebrul Sir William Ramsay (2.10.1852 – 23.7.1916), chimist scoţian şi laureat al premiului Nobel pentru chimie în 1904.Acest Sir Mitchell Ramsay (Mitchell era numele de familie al mamei, Ramsay al tatǎlui) a fost un arheolog suficient de proeminent la timpului (de aceea a şi fost fǎcut cavaler (Sir) în 1906, la 4 ani dupǎ chimistul cu acelaşi nume, cu ocazia jubileului de 400 de ani a Universitǎţii din Aberdeen). Pentru a vedea orientarea arheologiei fǎcute de acesta, iatǎ lista lucrǎrilor publicate:1890 -- The Historical Geography of Asia Minor1893 -- The Church in the Roman Empire before A.D. 1701895 -- St. Paul the Roman Citizen and Traveler1895 -- The Cities and Bishoprics of Phrygia, vol 1, pt 11897 -- The Cities and Bishoprics of Phrygia, vol 1, pt 21898 -- Was Christ Born at Bethlehem?1904 -- The Letters to the Seven Churches1907 -- The Cities of St. Paul: Their Influence on His Life and Thought1908 -- Luke the Physician1911 -- The First Christian Century1915 -- The Bearing of Recent Discovery on the Trustworthiness of the New Testament1927 -- Asianic Elements in Greek Civilization1898 -- The Social Basis of Roman Power in Asia Minor1899 -- A Historical Commentary on St. Paul's Epistal to the GalatiansÎn mod evident autorul fǎcea parte din curentul numit mai târziu Biblical archeology, cu scopul declarat de a demonstra acurateţea bibliei pe bazǎ de descoperiri arheologice.

644 Luca însuşi precizeazǎ cǎ nu a fost martor al evenimentelor descrise de el (cǎ nici Pavel n-a fost martor ocular). De aceea, recemsǎmântul ordonat de Publius Sulpicius Quirinius este inexact (sau, dacǎ este exact, atunci avem probleme cu datarea altor evenimente). Vezi nota 289.

645 Orice laude se pot aduce Noului Testament, dar cǎ-i coerent, este de-a dreptul o jignire pentru cititorul obiectiv. Sunt zeci de pasaje unde autorii evangheliilor se contrazic unii pe alţii sau profeţii unii pe alţii.

139

numai a uneia sau a douǎ din scrierile care alcǎtuiesc Noul Testament; în diferite chipuri, aceastǎcaracteristicǎ aparţine tuturor.Şi cînd auzi pe unii neisprǎviţi, cu liceul abia terminat, sau uneori doar cu patru clase, care nu-şi cunosc bine, nici istoria ţǎrii lor, dar de unde sǎ priceapǎ sǎ facǎ examinarea unui document istoric, cǎ vorbesc despre Biblie cǎ nu e adevǎratǎ, o ironizeazǎ, spun cǎ numai proştii mai cred646. Nu e bine sǎ rîzi de ei,ci mai degrabǎ sǎ-i compǎtimeşti. Şi nu e bine sǎ te apuci la discuţii, la ceartǎ de vorbe cu ei, ci mai degrabǎ sǎ te rogi pentru ei647.W. F. ALBRIGHT648, eminent arheolog contemporan, în cartea sa "Archeology and the religion of Israel" 1942 pag. 176 zice: "Nu mai existǎ nici o îndoialǎ cǎ arheologia a confirmat istoricitatea substanţialǎ a istorisirilor Vechiului Testament".Sir FLINDERS W. M. PETRIE649, profesor universitar, mare specialist în arheologie.În primǎvara anului 1937, în timp ce fǎcea sǎpǎturi arheologice în Palestina, a fost vizitat la Ierusalim de cǎtre teologul David L. Cooper. Acesta spune în cartea sa: "What man must believe?" Los Angelos 1943 pag. 55, cum l-a întrebat dacǎ în timpul cercetǎrilor a descoperit ceva, care sǎ discrediteze Scripturile, la care bǎrbatul de ştiinţǎ a afirmat cǎ nu a gǎsit nimic, care sǎ-i cauzeze vreo îndoialǎ şi a adǎogat urmǎtoare observaţie:"Profesorii de catedrǎ din Universitǎţi şi alte Institute de învǎţǎmînt, care nu au fost niciodatǎ în cîmpul cercetǎrilor, nu au fǎcut niciodatǎ sǎpǎturi, sunt singurii care se îndoiesc de relatǎrile biblice; dar cei ce au cercetat în mod real şi au scos la luminǎ trecutul, sunt convinşi de exactitatea Scripturilor."JEAN REVILLE, într-un eseu publicat în "Revue des deux Mondes" 1864, spune: "Într-o zi, la o întrunire, a fost pusǎ problema: ce carte ar fi mai bine sǎ ia cu el în celulǎ, un om care a fost condamnat pe viaţǎ, dacǎ i s-ar permite sǎ ia o singurǎ carte.La întrunire erau catolici, protestanţi, filozofi şi chiar materialişti. Toţi au fost de acord cǎ ar alege numai BIBLIA."650

HEINRICH HEINE, poet evreu, convertit la creştinism declara: "Luminarea mea o datorez pur şi simplu unei cǎrţi. Unei cǎrţi? Da. Ba încǎ este o carte veche, simplǎ, modestǎ, ca şi natura şi naturalǎ ca

646 Bun, sǎ lǎsǎm la o parte neisprǎviţii şi cei cu 4 clase neterminate şi sǎ considerǎm numai pe cei cu studii la

fel de mari ca cei amintiţi. Sau cumva toţi cei care criticǎ biblia sunt neisprǎviţi?Dar ne putem întreba: dacǎ pânǎ şi neisprǎviţii şi-au dat seama de asta, cât de adevǎratǎ mai este biblia?

647 Din pǎcate, oamenii de ştiinţǎ sunt cei care au demonstrat cǎ anumite pasaje din Biblie nu reflectǎ realitatea, nu proştii de pe stradǎ. De exemplu, sunt mai multe date istorice care dovedesc cǎ robia egipteanǎ a evreilor este doar un lucru inventat în scopul de a îmbǎrbǎta evreii captivi în Babilon (aşa cum au fǎcut strǎmoşii voştri, aşa sǎ faceţi şi voi!!) decât cele care atestǎ acest lucru. Mai mult, istorici evrei de seamǎ împreunǎ cu o parte dintre rabini considerǎ chiar existenţa lui Moise drept o legendǎ (aceştia ar fi chiar ultimii care ar contesta existenţa lui Moise). Daniel este considerat a descrie nu perioada babilonianǎ ci cea sub Seleucizi215. Iar robia babilonianǎ, cea atât de grea, e un mit pentru proşti, cine crede azi cǎ nişte robi aveau la rândul lor robi? Dar acestea tot au fost spuse în notele de subsol precedente.Teoriile pe care le prezintǎ autorul aici, ele, da, sunt pentru semianalfabeţi, aceia care nu sunt în stare sǎ gândeascǎ singuri şi primesc o spoialǎ de informaţii, aparent logice, bine alese, de la pastori abili.

648 William Foxwell Albright (24.5.1891 – 19/20.9.1971), orientalist american, arheolog, exeget biblic, lingvist. Este considerat ca fiind "decanul" arheologilor biblici mai ales pentru cǎ a fost unul dintre iniţiatorii curentului numit Arheologie biblicǎ (astǎzi este cunoscut ca fondatorul acestui curent, deşi nu el a fost primul care a lansat acest curent). Ca orientare religioasǎ nu avem nici o surprizǎ: metodist evanghelic de rit american. Este cel care a autentificat documentele de la Marea Moartǎ.

649 Sir William Matthew Flinders Petrie (3.6.1853 – 28.7.1942) a fost un egiptolog englez. Descoperirea lui cea mai mare a fost Stela de la Amarna. A avut parte de o situaţie ieşitǎ din comun: donându-şi capul pentru cercetǎri ştiinţifice, din cauza rǎzboiului care se apropia de regiune (Petrie a murit la Ierusalim), acesta a fost în cele din urmǎ pierdut.De altfel, nici nu mǎ gândeam sǎ scrie altceva domnul Cooper în cartea sa. Normal ar fi ca autorul sǎ se refere la vreuna dintre cǎrţile scrise de Petrie nu de vreun cleric.

650 Dar ce carte a ales pânǎ la urmǎ condamnatul? Restul sunt vorbe, exerciţiu de logicǎ, discuţii filozofice...Sǎ nu uitǎm cǎ nici un arab, chinez, japonez sau indian n-a fost de faţǎ...

140

şi aceasta. O carte care are înfǎţişarea obişnuitǎ şi lipsitǎ de pretenţii, ca soarele care ne încǎlzeşte, capîinea care ne hrǎneşte. O carte care ne priveşte cu atîta încredere şi bunǎtate, ca o luminǎ... Şi aceastǎ carte se numeşte scurt şi cuprinzǎtor, "CARTEA BIBLIA". Pe drept se numeşte ea şi Sf. Scripturǎ."Cine a pierdut pe Dumnezeul sǎu, acela îl poate gǎsi din nou în aceastǎ carte şi cel ce nu L-a cunoscut niciodatǎ, acela gǎseşte aici adierea Cuvîntului Dumnezeiesc."Evreii, care îndeobşte ţin mult la lucrurile scumpe, îşi dǎdeau foarte bine seama de ceea ce fǎceau, cînd, la arderea celui de al doilea Templu al lor din Ierusalim651, lǎsarǎ sǎ li se distrugǎ obiectele de aur şi de argint, care serveau la jertfe, candelabrele şi candelele, ba chiar şi pieptarul marelui Preot, cudeosebitele lui pietre preţioase şi scǎparǎ din flǎcǎri numai Sfînta Scripturǎ.Aceasta fǎcea bogǎţia Templului şi slava Domnului, flǎcǎrile n-au mistuit-o."652

SILVIO PELICO, mare scriitor italian653, a spus: "BIBLIA este codul adevǎrat al sfinţeniei şi prin urmare al adevǎrului."În cartea sa, "Închisorile mele" pag. 39 spune despre Biblie: "Cartea aceasta dumnezeiascǎ, pe care o iubisem întotdeauna mult, chiar cînd credeam ca sunt necredincios, o studiam acum, cu mai mult respect decît oricînd... ea mǎ învaţǎ sǎ-L iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, sǎ doresc tot mai mult domnia dreptǎţii, sǎ am groazǎ de nedreptate, sǎ iert pe cei nedrepţi..."CHARLES DICKENS654, mare romancier englez, într-o scrisoare adresatǎ fiului cel mai mic, cînd acesta pǎrǎsea patria, pentru a se duce în Australia, îi scrise: "Îţi pun între cǎrţi un Nou Testament, din aceleaşi motive şi cu aceleaşi nǎdejdi care m-au cǎlǎuzit sǎ scriu pentru tine cînd erai copil, pentru cǎacesta e cea mai bunǎ carte pe care a avut-o şi o va avea lumea şi pentru cǎ îţi dǎ cele mai bune reguli dupǎ care se poate conduce o fiinţǎ omeneascǎ, care încearcǎ sǎ fie sincerǎ şi conştientǎ de datoria sa”."Cînd au plecat ceilalţi fraţi ai tǎi, am scris pentru fiecare cuvinte cum scriu acum pentru tine şi i-am rugat pe toţi sǎ se conducǎ dupǎ aceastǎ carte, fǎrǎ a ţine seama de interpretǎrile şi nǎscocirile omeneşti”."Îţi aduci aminte cǎ acasǎ n-ai fost plictisit cu practici religioase şi formalitǎţi seci... Vei înţelege cu atît mai bine acum adevǎrul şi frumuseţea religiei creştine, aşa cum provine de la Cristos însuşi şi neputinţa de a te abate de la adevǎrata religie, dacǎ o preţuieşti cu smerenie şi din inimǎ..."Iar cînd cineva l-a întrebat pe Dickens, care i se pare cǎ e cea mai pateticǎ istorisire din toatǎ literatura, acesta îi rǎspunse: "Pilda fiului risipitor."

651 Aici ai arǎtat domnule autor cât de bine te pricepi la biblie şi la istorie în general.

Arderea celui de-al doilea templu a avut loc în 70 en, din porunca împǎratului Titus, ca urmare a rebeliunii din 66 en. Acesta a prǎdat templul luând cu sine nu atât obiectele de aur, cât mai ales Chivotul legii, cel atât de sacru, singurul mod prin care preoţii puteau comunica direct cu Dumnezeu, care, în plus conţinea şi cele 10 legi ale lui Dumnezeu, plus alte lucruri sacre.Atât de mult ţineau evreii la cǎrţile lor sfinte, încât le uitaserǎ în templul de la Ierusalim când au fost cuceriţi de babilonieni şi regǎsite abia la întoarcere (2 Cronici 34:14).

652 Unde este acum aceastǎ carte? Cele mai vechi manuscrise ale bibliei provin de la Qumran.Oricum, cǎ a fost sau nu distrusǎ atunci, n-are nici cea mai micǎ importanţǎ, copii ale bibliei circulau, ca şi astǎzi, fiecare templu având cel puţin o copie.

653 Silvio Pellico (24.6.1788 - 31.1.1854) a fost un scriitor, poet, dramaturg şi patriot italian. Arestat în 13.10.1820 pentru acuzaţia de carbonarism (mişcare liberalǎ de sorginte francmasonǎ - am avut şi în ţarǎ "boierii cǎrvunari") şi condamnat la moarte în 2.1821, dar eliberat în 1830. Tragediile sale sunt submediocre, singura sa operǎ care a atras atenţia a fost Le mie prigioni (Închisorile mele, 1832) dar numai pentru cǎ a descris nenorociri (stârnea compasiunea), nu datoritǎ calitǎţilor autorului (un puternic egoism rǎzbate din acea carte). Citatul este din Capitolul VI, al doilea şi al treilea paragraf. De remarcat este şi prezenţa unei anumite dedicaţii, şi noi ştim bine cǎ Marele Arhitect al Universului nu prea coincide cu Yahwe.

654 Charles John Huffam Dickens (7.2.1812 – 9.6.1870) a fost unul dintre cei mai mari scriitori britanici din toate timpurile. Opera sa a purtat stigmatul epocii victoriene, pe care a criticat-o cât a putut de mult.

141

JEAN JACQUES ROUSSEAU655, faimosul orator, cugetǎtor, scriitor şi pedagog francez, în cartea sa: "Emil" - sau despre Educaţie" ediţia 1839, tomul III, pp. 365-367, are cuvinte de toatǎ frumuseţea faţǎde Sfintele Scripturi.El scrie: "Vǎ mǎrturisesc cǎ majestatea Scripturilor mǎ umple cu admiraţie, dupǎ cum puritatea Evangheliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele."Rǎsfoiţi lucrǎrile filozofilor nostri, cu toata pompa lor de dicţiune, ce sǎrace, cît de dispreţuit sunt, în comparaţie cu Scripturile! E posibil oare, ca o carte atît de simplǎ şi totodatǎ atît de sublimǎ, sǎ fie simpla lucrare a omului?"E posibil ca personajul sacru a cǎrui istorie o conţine, sǎ fie un simplu om?Gǎsim ca El sǎ-Şi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios? Ce dulceaţǎ, ce curǎţie în comportarea Sa! Ce învǎţǎturi pline de har! Ce maxime sublime! Ce înţelepciune profundǎ în cuvîntǎrile Sale! Ce prezenţǎ de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în rǎspunsurile sale...!”"Unde este omul, unde este filozoful care sǎ fi trǎit aşa şi sǎ fi murit aşa, fǎrǎ slǎbiciuni şi fǎrǎîmpotrivire?... Da, dacǎ viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea a unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus au fost acelea a unui Dumnezeu.""Sǎ presupunem oare, cǎ istoria evanghelicǎ e simplǎ ficţiune? Într-adevǎr, prietenii mei, ea nu poartǎnici un semn al ficţiunii. Din contra, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gîndeşte s-o punǎ la îndoialǎ, nu e atît de bine doveditǎ ca aceea a lui Isus Cristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrǎcadificultatea numai în alte haine, fǎrǎ s-o înlǎture, cǎci e mai greu de conceput cǎ un numǎr de persoane sǎ cadǎ de acord sǎ scrie o aşa istorie, decît cǎ unul singur le-ar fi furnizat materialul.Autorii evrei erau incapabili de dicţiunea ei şi strǎini de morala conţinutǎ în Evanghelie. Semnele adevǎrului ei sunt atît de izbitoare şi de neimitat, încît inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decît eroul..."

655 Jean-Jacques Rousseau (1712 – 2.7.1778) este un filozof extrem de celebru. Se zice cǎ mǎcar o parte din

Revoluţia francezǎ şi-a avut rǎdǎcinile în opera sa, la fel şi o parte din comunism. A mai fost şi muzician. A avut o copilǎrie nefericitǎ, mama murind la 9 zile de la naştere iar tatǎl, ceasornicar falit, abandonându-l la vârsta de 10 ani fiind pasibil de pedeapsa capitalǎ din cauza unui duel ilegal. Prima sa amantǎ, baroneasa Françoise-Louise de Warens, l-a convertit la catolicism. Întors la Paris s-a însurat cu Thérèse Levasseur, o semianalfabetǎ ce i-a fǎcut 5 copii, toţi pǎrǎsiţi în grija spitalului (acest lucru l-a regretat teribil, mai ales atunci când s-a apucat sǎ scrie Émile - cartea sa despre educaţia alternativǎ). S-a reconvertit la calvinism. Rousseau a fost adeptul puritǎţii naturii, care a creat omul perfect, dar care a fost apoi distrus de societate. Citatul poate fi gǎsit în cartea a patra, dar acolo este prezent în forma datǎ de vicarul savoian, deşi unii cercetǎtori considerǎ cǎ, de fapt, aceasta era pǎrerea lui Rousseau. În orice caz, din cauza celorlalte declaraţii (în special paragrafele din mijlocul capitolului, unde se face printre altele apologia lui Bernard Nieuwentyt (1654-1718) care contesta existenţa lui Dumnezeu), cartea a fost interzisǎ în mai toatǎ Europa iar el "dat în urmǎrire generalǎ".Iatǎ şi un extras interesant: "Il avait vu que la religion ne sert que de masque à l’intérêt, et le culte sacré de sauvegarde à l’hypocrisie: il avait vu, dans la subtilité des vaines disputes, le paradis et l’enfer mis pour prix à des jeux de mots; il avait vu la sublime et primitive idée de la Divinité défigurée par les fantasques imaginations des hommes; et, trouvant que pour croire en Dieu il fallait renoncer au jugement qu’on avait reçu de lui, il prit dans le même dédain nos ridicules rêveries et l’objet auquel nous les appliquons.".Sau: "Apôtre de la vérité, qu’avez-vous donc à me dire dont je ne reste pas le juge? Dieu lui-même a parlé : écoutez sa révélation. C’est autre chose. Dieu a parlé ! voilà certes un grand mot. Et à qui a-t-il parlé? Il a parlé aux hommes. Pourquoi donc n’en ai-je rien entendu? Il a chargé d’autres hommes de vous rendre sa parole. J’entends ! ce sont des hommes qui vont me dire ce que Dieu a dit. J’aimerais mieux avoir entendu Dieu lui-même; il ne lui en aurait pas coûté davantage, et j’aurais été à l’abri de la séduction. Il vous en garantit en manifestant la mission de ses envoyés. Comment cela? Par des prodiges. Et où sont ces prodiges? Dans les livres. Et qui a fait ces livres? Des hommes. Et qui a vu ces prodiges? Des hommes qui les attestent. Quoi! toujours des témoignages humains! toujours des hommes qui me rapportent ce que d’autres hommes ont rapporté! que d’hommes entre Dieu et moi! Voyons toutefois, examinons, comparons, vérifions. O si Dieu eût daigné me dispenser de tout ce travail, l’en aurais-je servi de moins bon cœur?".

142

DENIS DIDEROT656, filozof ateu împreunǎ cu alţi liberi cugetǎtori, a întocmit faimoasa "Enciclopedie" editatǎ prin 1751, care e presǎratǎ cu germenii necredinţei secolului al XVIII-lea.A fost considerat ca ateu declarat pe faţǎ, dar cǎtre sfîrşitul vieţii, spre înmǎrmurirea prietenilor sǎi, singurei sale fiice657, el i-a fǎcut parte de o educaţie din Biblie.Iar Stier658 în cartea sa "Reden Jesu" partea a VI-a pag. 496, ne relateazǎ urmǎtoarea întîmplare din viaţa lui Diderot: "Într-una din acele partide de searǎ a Baronului de Holbach, unde obişnuiau sǎ se adune cei mai celebri necredincioşi ai secolului, conversaţia s-a îndreptat liber, în modul cel mai hazliu spre presupusele absurditǎţi, stupiditǎţi şi toate felurile de inconsistenţe ale Scripturilor Sacre. Filozoful Diderot, care nu a luat parte în discuţii, deodatǎ le-a pus capǎt prin urmǎtoarea remarcǎ:"De minune domnilor, de minune! Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franţa, nici în altǎ parte, care sǎ fi putut scrie şi vorbi cu mai multǎ arta şi talent... Eu vǎ provoc pe toţi cîţi sunteţi aici, sǎ pregǎtiţi o povestire aşa de simplǎ şi în acelaş timp atît de sublimǎ şi atît de mişcǎtoare, ca istoria patimilor şi a morţii lui Isus Cristos, care sǎ producǎ acelaşi efect, care sǎ dea senzaţie pe cît de puternicǎ, pe atît de simţita şi a cǎrei influenţǎ sǎ fie aceeaşi, dupǎ atîtea veacuri659.""Aceastǎ vorbire neaşteptatǎ i-a încremenit pe toţi ascultǎtorii şi a urmat o lungǎ tǎcere."J.W. GOETHE660, mare poet, gînditor şi om de ştiinţǎ german, unul din cei mai distinşi bǎrbaţi ai literaturii universale, a zis: "BIBLIA nu este o carte naţionalǎ, ci cartea naţiunilor. Ea este o carte ce va trǎi veşnic, pentru cǎ atît cît va fi lumea, nu se va gǎsi nimeni care sǎ se ridice şi sǎ spunǎ: "Eu o pricep în tot amǎnuntul şi în tot cuprinsul ei.""Eu personal iubesc şi preţuiesc BIBLIA, cǎci aproape numai ei îi datorez toatǎ cultura mea moralǎ. Istorisirile, învǎţǎturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipǎrit adînc în mine şi m-au înfluenţat într-un fel sau altul. De aceea nu mi-au plǎcut atacurile nedrepte, batjocoritoare şi rǎutǎcioase împotriva ei.

656 Denis Diderot (5.10.1713 – 31.7.1784), filizof şi scriitor francez, un iluminist celebru şi autor/iniţiator al

celebrei Enciclopedii franceze. A fost adept al liberei voinţe (deci nu putea susţine dogmele bisericeşti) precum şi al dreptului de a-ţi alege religia doritǎ, deşi a fost educat în spirit iezuit, putând deveni chiar abate. Moartea prin muncǎ epuizantǎ a sorei lui la numai 30 de ani, cǎlugǎriţǎ într-o mǎnǎstire ursulinǎ, a fost evenimentul care i-a schimbat, opiniile religioase. A fost chiar arestat pentru opiniile sale liberale (considerate subversive). Deşi ales membru al celebrei Academii franceze, banii nu s-au lipit niciodatǎ de el. Ca sǎ-şi înzestreze fiica, a fost nevoit sǎ-şi vândǎ biblioteca sa renumitei ţarine a Rusiei, Caterina II, care, spirit luminat, nu l-a deposedat de ea (acum se gǎseşte la Biblioteca Naţinalǎ a Rusiei) când trǎia, ba chiar i-a conferit un salariu, ca bibliotecar.Diderot a criticat biserica suficient de mult, pentru a face povestea autorului un alt hoax. Una din celebrele vorbe atribuite acestui iluminist a fost: "Omul nu va fi niciodatǎ liber pânǎ când ultimul rege nu va fi spânzurat cu intestinele ultimului preot".

657 Marie-Angélique Diderot (1753-1824), viitoare Madame de Vandeull. Denis a lǎsat pe mâna soţiei sale (Antoinette Champion, o catolicǎ ferventǎ) educaţia religioasǎ, dar şi-a pǎstrat pentru el educaţia ştiinţificǎ şi cea muzicalǎ. Denis s-a opus categoric ca Marie-Angélique sǎ meargǎ, chiar numai sǎ studieze, la vreo mǎnǎstire (sau internat de mǎnǎstire).

658 Rudolph Ewald Stier (1800-1862) a publicat Reden Jesu în 1851. Ideile din carte au fost extrem de "naziste".

659 Este extrem de relativ ceea ce s-a afirmat. Diderot nu a luat în considerare presiunea extremǎ a bisericii catolice, care timp de 1700 de ani (pânǎ în vremea lui) a cultivat cu deosebitǎ ardoare precum şi prin mijloace extreme acest cult al lui Isus. Cei care au trǎit sub dictaturi ştiu acest lucru şi înţeleg foarte bine ce înseamnǎ ca, timp de zeci de ani (sute de ani), sǎ ţi se implementeze, pic cu pic, în cap o idee.Dar acest lucru, care este suficient de apropiat de adevǎr pentru creştini, nu explicǎ de ce necreştinii nu sunt imediat cuceriţi de povestea lui Isus, chiar dacǎ le este explicatǎ pe înţelesul lor de cǎtre misionari meşteri în ale discursului şi trebuie forţaţi sǎ o accepte.

660 Toţi aceşti învǎţaţi nu afirmǎ cǎ biblia e adevǎratǎ, ci doar cǎ preţuiesc [o parte din] învǎţǎturile ei morale, referindu-se mai mult la Noul testament. Este o MARE diferenţǎ.Iar în cazul lui Goethe avem din nou leitmotivul omului învǎţat care revine, dupǎ o viaţǎ în necredinţǎ, înapoi la religie, ca unic adevǎr revelat lui ca o quintesenţǎ a raţiunii. Patetic! Oricum Goethe a fost suspectat de islamism, cǎci aprecia în mod deosebit învǎţǎtura acestei cǎrţi, mai ales cǎ în 1782 s-a declarat necreştin.

143

Am citit-o toatǎ de mai multe ori... am citit-o şi pe sǎrite şi de la început şi de la sfîrşit... Marea cinste ce se dǎ Bibliei de multe popoare şi generaţii, se datoreazǎ valorii ei lǎuntrice... Sunt încredinţat cǎBiblia e cu atît mai frumoasǎ, cu cît o citeşti mai mult... Consider Evangheliile în totul adevǎrate, cǎci în ele existǎ o reflecţie a sublimului, care emanǎ din persoana lui Cristos."Iar înainte de moarte cu 11 zile, a mǎrturisit lui Eckerman urmǎtoarele: "N-are importanţǎ cît va progresa mintea omeneascǎ în cultura intelectualǎ, în ştiinţele naturii, în lǎrgime şi în adîncime: ea nu va fi în stare niciodatǎ sǎ se ridice deasupra demnitǎţii şi culturii morale a creştinismului, aşa cumstrǎluceşte în Evanghelii. Viaţa şi puterea unui popor depinde de atitudinea pe care a luat-o faţǎ de BIBLIE."MICHEL FARADAY661, distins bǎrbat de ştiinţǎ, fizician şi chimist englez, fondatorul concepţiei despre cîmpul electromagnetic, a descoperit benzenul, a descoperit fenomenul de inducţie electromagneticǎ, a descoperit legea electrolizei, etc.... dar a fost şi un bun creştin, un bun credincios.În timp ce ţinea prelegeri ştiinţifice, dǎdea şi lecţii biblice. Într-o zi fu gǎsit de un prieten al sǎu, cu capul plecat asupra Bibliei şi cu ochii plini de lacrimi.Acesta îl întrebǎ dacǎ e bolnav. Nu, rǎspunse Faraday, ceea ce mǎ umple de tristeţe, este faptul cǎ oamenii rǎtǎcesc aşa de mult, fǎrǎ sǎ ia în seamǎ aceastǎ Carte, care poate sǎ-i cǎlǎuzeascǎ."662

EULER LEONHARD663, mare matematician şi fizician elveţian, creatorul calculului variaţiilor, a pus bazele teoriei ecuaţiilor diferenţiale, a elaborat cinematica şi dinamica corpului solid, a pus bazele teoriei giroscopului, etc., dar ştiinţa nu l-a fǎcut necredincios, ci din contra, pe lîngǎ alte lucrǎri ştiinţifice, pe la 1767 scrie cartea "Apǎrarea revelaţiei divine, faţǎ de obiecţiunile libercugetǎtorilor".Deci, nu numai cǎ credea el, ci în chip deschis şi documentat cǎuta sǎ apere credinţa în revelaţia divinǎ664.Dr. N.C. PAULESCU665, 1869-1931, profesor, fiziolog român, a fǎcut cercetǎri importante asupra structurei splinei, asupra mecanismelor de producere a febrei, asupra fiziologiei normele şi patologice, a pancreasului endocrin, care-l situeazǎ printre principalii precursori în descoperirea insulinei. El spune:

661 Michael Faraday (22.9.1791 – 25.8.1867) a fost chimist şi fizician englez, poate cel mai strǎlucit

experimentator al tuturor timpurilor. De condiţie umilǎ, Faraday a învǎţat ştiinţa din cǎrţile unui anticariat la care a lucrat ca ucenic. El a fost foarte urât tratat în timpul carierei sale ştiinţifice (în special de cǎtre Humphrey Davy, un alt chimist celebru), încât era gata chiar sǎ pǎrǎseascǎ definitiv tǎrâmul ştiinţei. Ca religie, Farady a fost un creştin înflǎcǎrat şi membru al congregaţiei locale de rit Sandemanian (ramurǎ a Bisericii scoţiene), unde şi-a cunoscut viitoarea nevastǎ, fiind pentru douǎ mandate chiar şeful congregaţiei.

662 Altǎ pildǎ evenaghelizatoare.663 Leonhard Euler (15.4.1707 – 7.9.1783) a fost matematician şi fizician ruso-germanǎ de origine elveţianǎ.

Este cel mai remarcabil matematician din sec. XVIII. Fiu de pastor reformat şi de fiicǎ de pastor reformat. Tatǎl sǎu chiar îl pregǎtea pentru o carierǎ preoţeascǎ, norocul ştiinţei cǎ Johann Bernoulli a intervenit, pentru cǎ a remarcat talentul puştiului pe când îi dǎdea lecţii private. În 1727 a câştigat premiul II Academiei franceze (tema fiind amplasarea cea mai potrivitǎ a catargelor pe corǎbii), dupǎ Pierre Bouguer (care era deja Pǎrintele ingineriei navale). Euler a fost un creştin convins de adevǎrul absolut al bibliei.A descoperit aproape tot ce spune domnul autor, mai puţin calculul diferenţial (Leibnitz).Cartea se numeşte: Rettung der Göttlichen Offenbahrung Gegen die Einwürfe der Freygeister.

664 Apropo de demonstraţie: circulǎ chiar o anecdotǎ: Cicǎ Diderot vizita Rusia, invitat de Caterina cea Mare. Temându-se de reacţia curţii regale la apariţia unui ateist, Caterina l-a rugat pe Euler sǎ-l provoace pe Diderot. Acesta a fost în prealabil prevenit cǎ un ilustru matematician îi va prezenta argumente matematice

cǎ Dumnezeu existǎ. Euler a venit şi în faţa curţii l-a interpelat direct pe Diderot: "Domnule, , deci Dumnezeu existǎ! Rândul dumneavoastrǎ!". Diderot ar fi fost descumpǎnit şi, în râsetele sǎlii, ar fi cerut imediat permisiunea sǎ pǎrǎseascǎ Rusia, permisiune acordatǎ de ţarina amuzatǎ. Evident, o astfel de anecdotǎ, oricât de amuzantǎ ar pǎrea ea, nu reflectǎ nicidecum adevǎrul, mǎcar pentru faptul cǎ Diderot era şi el un bun matematician.

665 Nicolae Paulescu (30.10.1869 - 17.7.1931) a fost descoperitorul insulinei (ba chiar a patentat acest lucru, RO6254 din 10.4.1922). A studiat franceza, latina şi greaca veche. A terminat liceul Mihai Viteazul în 1888, a plecat în Franţa, a obţinut titlul de doctor în 1897, apoi s-a reîntors în ţarǎ. La numai 8 luni dupǎ Paulescu, 2

144

"Evanghelia Domnului Isus Cristos, e suprema treaptǎ a ştiinţei. Nu numai cǎ cred în Dumnezeu, dar ştiu cǎ este Dumnezeu."EDMOND BARKE666, mare bǎrbat de stat englez şi orator fǎrǎ pereche, a declarat: "Toatǎ viaţa mea am citit Biblia, dimineaţa, la prînz şi seara. Obiceiul acesta mi-a fost de mare folos."Dr. HOWARD A. KELLY667, profesor la Universitatea "John Hopkins" o autoritate în materie de radium şi herpetologie, chirurgie şi ginecologie, cunoscut în lumea întreagǎ, şi-a format obiceiul ca seara dupǎ cinǎ, sǎ nu mai citeascǎ nimic altceva decît Biblia.Iatǎ ce spune el:"O credinţǎ creştinǎ bine definitǎ este singurul lucru cu adevǎrat important în viaţǎ. Şi aceasta în sens literal. Ea este mult mai importantǎ decît oricare profesiune, decît oricare cercetare ştiinţificǎ, decît oricare activitate umanǎ.Experienţa mea mi-a dovedit cǎ Biblia este un Cuvînt viu, Cuvîntul lui Dumnezeu, care mi se adreseazǎ mie şi tuturor oamenilor care o citesc, tot aşa de personal, ca şi cum mi se adreseazǎ mama mea în scrisoarea pe care o primesc de la ea. În acelaşi timp, Biblia conţine propria sa apǎrare şi nu aretrebuinţǎ de nici un apologet sau apǎrǎtor."668

ISAAC NEWTON669, mare matematician, fizician şi astronom englez a realizat formula binomului, care-i poartǎ numele, a studiat dispersia luminii, a inventat telescopul cu oglindǎ, a adus contribuţii la fundamentarea mecanicii, a descoperit legea atracţiei universale, etc. E unul din cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţǎ.Cu toate cǎ a ajuns aşa departe în ştiinţǎ şi atît de renumit670, el a rǎmas pînǎ la moarte un zelos cititor al Bibliei, pe care o considera adevǎratul Cuvînt al lui Dumnezeu.

cercetǎtori, Frederick Grant Banting şi John James Richard Macleod, din Toronto au publicat acelaşi lucru, chiar referindu-se la articolele lui, dar pe care le-au "interpretat" exact pe dos (Banting a pus asta pe seama proastei cunoaşteri a limbii franceze, o limbǎ semioficialǎ în Canada). Ei au primit anul urmǎtor Premiul Nobel. Paulescu a fost criticat pentru atitudinea sa antisemitǎ şi antimasonicǎ (a fost un naţionalist convins), scriind chiar la reviste legionare. Mafia evreieascǎ (în special Institutul Wiesenthal) a fǎcut presiuni uriaşe pentru ca statuia lui, ce trebuia pe merit amplasatǎ în faţa spitalului Hôtel-Dieu State Hospital din Paris, programatǎ pentru 27.8.2003, sǎ fie anulatǎ. Nu este exclusǎ nici intervenţia pe lângǎ comitetul Premiului Nobel (Arne Tiselius, directorul institutului, fiind de pǎrere, 50 de ani mai târziu, cǎ şi Paulescu trebuia sǎ primeascǎ premiul). Un articol interesant.

666 Probabil este vorba despre Edmund Burke (12.1.1729 – 9.7.1797). Filozof conservator (considerat chiar reacţionar de cǎtre Thomas Jefferson, deşi Burke a fost de partea revoluţiei americane). Educat în spiritul quaker (un fel de sectǎ creştinǎ, deşi acum ei se definesc ca fiind agnostici şi pǎgâni). Este considerat pǎrintele conservatorismului anglo-american.

667 Dr. Howard Atwood Kelly (20.2.1858-12.1.1943). Nǎscut în Camden, NJ. Era un om extrem de religios, dar şi un chirurg extrem de experimentat (inventiv chiar în unele aspecte). În Orange County chiar existǎ un parc purtând numele lui.

668 Uite cǎ are unul: autorul acestui material.669 Sir Isaac Newton (4.1.1643 (tradus în calendarul gregorian, care nu era valabil în Anglia) – 31.3.1727). Una

dintre cele mai strǎlucite minţi ale omenirii. Astfel, prietenul sǎu, Alexander Pope, a scris epitaful: “Nature and nature's laws lay hid in night; God said "Let Newton be" and all was light". Sǎ lǎsǎm viaţa ştiinţificǎ în pace, şi sǎ spunem cǎ Newton a fost un fervent religios, dar care aparţinea ramurii unitariene (nega Sf. Treime) şi a alocat citirii bibliei mai mult timp chiar decât ştiinţei (în afara interesului pur religios, Newton era convins cǎ biblia conţinea un anumit cod secret). Cu toate acestea, Newton a refuzat, pe patul de moarte, sacramentul bisericii anglicane. Putem bǎnui, mai ales cǎ Newton s-a ocupat si cu ocultismul, cǎ era mai apropiat de ideiile masonice decât de cele creştineşti, tradiţionale - mai ales pentru cǎ privea biblia ca pe o alegorie, nu ca pe o carte ştiinţificǎ.Epitaful corect nu pomeneşte nimic de evanghelii sau biblie: 'Here lies Sir Isaac Newton, Knight, who by a vigour of mind almost supernatural, first demonstrated, the motions and figures of the planets, the paths of the comets, and the tides of the oceans - Let mortals rejoice that there has existed such and so great an ornament of Nature'.

670 Ştiinţa nu este contrarǎ bibliei (autorul chiar a folosit ştiinţa ca sǎ demonstreze adevǎrul bibliei în acest pseudotratat). Dimpotrivǎ, biserica a fost contrarǎ ştiinţei. Practic, ştiinţa n-are nimic de a face cu biblia, doar

145

Pe monumentul lui din Westminster, se aflǎ urmǎtoarea inscripţie: "Interpret sîrguincios, înţelept şi corect, al naturii şi al Sfintelor Scripturi. Prin filozofia sa, el a afirmat mǎreţia lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar prin caracterul sǎu, exprimǎ simplitatea evanghelicǎ."În legǎturǎ cu proorociile Scripturii el spune: "Dumnezeu a dat profeţiile nu spre a satisface curiozitatea oamenilor fǎcîndu-i sǎ vadǎ mai dinainte lucrurile care urmeazǎ, ci pentru cǎ dupǎ ce s-au împlinit sǎ poatǎ fi interpretate prin evenimente şi astfel Providenţa Sa, nu a interpretului, sǎ fie arǎtatǎ lumii.CHRISTOPH M.WIELAND671, mare poet şi scriitor german, sceptic şi ironic, comparat de unii cu Voltaire al Franţei, a avut o întîlnire cu Napoleon la Weimar.În timpul conversaţiei, ajungînd sǎ vorbeascǎ despre Biblie, despre Cristos, Napoleon îi zise în şoaptǎ: "De altfel mai rǎmîne o mare întrebare, dacǎ Cristos a trǎit într-adevǎr672." Fǎrǎ nici o şovǎire poetul îi rǎspunse cam caustic: "Ştiu cǎ sunt unii proşti care se îndoiesc de aceasta," şi adaugǎ sarcastic: "Dar aceasta ar fi o prostie tot atît de mare, ca şi cînd cineva s-ar îndoi cǎ Iuliu Cezar a existat, sau cǎ Majestatea Voastrǎ, trǎieşte, Sire!"NAPOLEON BONAPARTE, împǎratul Franţei, într-o zi la un banchet, ceru Arhiepiscopului de Milano sǎ-i dea cel mai scurt posibil argument în favoarea Bibliei şi a religiei revelate.Acesta se mulţumi sǎ arate în tǎcere cu degetul pe Mareşalul Massena, care era evreu. Mai tîrziu Napoleon a devenit un sîrguincios cititor al Bibliei.673

În 19 martie 1817 a fost gǎsit de O’Meara674 citind Noul Testament în francezǎ.Acesta îi spuse cǎ unii au pǎrerea despre el cǎ e necredincios. Napoleon rîse şi îi rǎspunse: "Totuşi nu e adevǎrat, eu sunt departe de a fi ateu. Omul are nevoie de ceva minunat. E mai bine pentru el sǎ caute acest lucru în religie, decît la domnişoara Normandie (o ghicitoare renumitǎ din Paris)”.Iar altǎdatǎ a afirmat: "Evanghelia are o virtute ascunsǎ, ceva ce lucreazǎ cu putere, o cǎldurǎ care înrîureşte mintea şi pǎtrunde totodatǎ şi inima.Evanghelia nu este o carte, ci o fiinţǎ vie, cu o activitate proprie, care învinge tot ce i se împotriveşte. Iatǎ-o aici pe masa aceasta, Cartea Cǎrţilor (o arǎtǎ el cu respect) nu voi simţi oboseala citind-o şi încǎîn fiecare zi cu mare plǎcere.Sufletul încîntat de frumuseţea Evangheliei nu-şi mai aparţine sieşi, Dumnezeu se face totul Stǎpîn pe el; El îi conduce gîndurile şi puterile. Un aşa suflet este cu totul al lui Dumnezeu."WOODROW WILSON675, fost preşedinte al S.U.A. La sfîrşitul primului rǎzboi mondial, a spus despre Biblie urmǎtoarele: "Datoritǎ citirii regulate a Bibliei, am primit prin bunǎtatea lui Dumnezeu, ajutorul

cǎ elibereazǎ omul de concepţii greşite (missconceptions, cum ar spune colegii autorului de peste ocean, de la care are acest material), un pǎcat capital vǎzut prin prisma slujitorilor lui Dumnezeu de pe aceastǎ lume.

671 Christoph Martin Wieland (5.9.1733 – 20.1.1813), poet german. Nu opera sa, ci doar temperamentul a asemuit lui Voltaire. Fiu de pastor. A scris mult pe teme religioase, de unde şi prezenţa lui în acest material. A influenţat destul de mult literatura germanǎ.

672 Dovezile istorice cǎ Isus a existat nu existǎ, cel puţin pânǎ astǎzi. El apare în mod exclusiv în evanghelii. Nu existǎ, pe de altǎ parte, însǎ nici un motiv de îndoialǎ. Trebuie iarǎşi precizat cǎ, fǎrǎ propovǎduirea agresivǎ a Sf. Pavel (şi ulterior a bisericii), Isus ar fi rǎmas un necunoscut, la fel ca multe alte nume întâlnite doar în evanghelii.

673 O'Meara a povestit pe 3 septembrie cǎ l-a gǎsit citind biblia. Nu trebuie sǎ fii credincios ca sǎ o citeşti.674 Barry Edward O'Meara (1786–1836), doctor irlandez. Dupǎ ce a fost chirurg în marina britanicǎ (chiar pe

vasul Bellerophon, când împǎratul s-a predat singur), el a fost împreunǎ cu Napoleon I pe insula Sf. Helena. El l-a acuzat pe paznicul şef, Sir Hudson Lowe, cǎ-l trateazǎ rǎu pe împǎrat. În urma acţiunii sale O'Meara a fost nevoit sǎ se reîntoarcǎ în Anglia. Este autorul cǎrţilor: Napoleon in Exile (1822) şi A Voice From St. Helena (1822).

675 Preşedinţii americani sunt o altǎ ciorbǎ. Ei sunt crescuţi în spirit evanghelic. Ba chiar unii, cum a fost de exemplu Reagan, chiar apocaliptici. Nu este foarte confortabil sǎ ştii cǎ un "apocaliptic" are degetul pe butonul roşu (de 2000 de ani, sfârşitul lumii, bazat pe Apocalipsa lui Ioan Teologul, a fost prevestit aproape anual - din fericire, nimeni n-a avut posibilitatea de a îndeplini, aşadar, sfârşitul lumii nu s-a produs. Lucrurile se pot schimba atunci când cineva are posibilitatea de a o şi face).Thomas Woodrow Wilson (28.12.1856 – 3.2.1924) a fost al 28-lea preşedinte american. A fost un înfocat

146

necesar care mi-a îngǎduit sǎ trec printr-o serie lungǎ de mari încercǎri, fǎrǎ a slǎbi. Sunt 14 ani de cînd am luat acest obicei şi nu-l pot recomanda de ajuns tuturora. Dar trebuie sǎ citim sub privirea lui Dumnezeu şi cerîndu-I ajutorul, ca sǎ pǎtrundem gîndurile Sale.Deplîng pe cei ce nu citesc Biblia zilnic. Se lipsesc astfel de un izvor nesecat de putere spiritualǎ."676

W. GLADSTONE677, bǎrbat de stat englez, fost prim ministru în vreo patru rînduri, scrie urmǎtoarele în prefaţa unei ediţii populare a Bibliei: "În singurǎtatea unei odǎiţe, în liniştea nopţii, pe patul de suferinţǎ, în faţa morţii, pretutindeni Sfînta Scripturǎ stǎ alǎturi de noi; cuvintele ei vindecǎ şi alinǎ,îndrepteazǎ şi îndrumeazǎ, întǎresc şi dau îndemn spre tot ce e bun. Mai mult chiar, în învǎlmǎşeala Statului, a comunei, a tribunalului, a strǎzii, sau a pieţii, cînd deşteptarea poftelor, a pornirilor egoiste, a afacerilor, pare a pune stǎpînire deplinǎ pe orice gînd al fiecǎrui suflet, chiar şi atunci, tocmai atunci se aude glasul Sfintei Scripturi dulce şi potolitor, şi unul sau altul din cuvintele ei dǎ aripi sufletului încît el îşi ia zborul ca o porumbiţǎ şi îşi gǎseşte pacea."JOHANN H. PESTALOZZI678, mare pedagog elveţian, gînditor şi scriitor deosebit de înzestrat. El a fost unul care s-a adǎpat la izvoarele Bibliei. Cînd i-a murit soţia, cu Biblia în mînǎ, vorbea cu ea, ca şi cum ar fi fost vie:"Cînd toţi ne ocoleau, cînd boala şi sǎrǎcia ne pricinuiau dureri amare, cine ne-a întǎrit atunci? Apoi puse o Biblie pe pieptul soţiei şi continuǎ: "Din izvorul acesta am primit şi tu şi eu, curaj şi pace!"FR. COPPEE679, supranumit poetul umiliţilor, mǎrturiseşte:... "Sǎptǎmîni şi luni, cît am stat în pat, am trǎit cu Evanghelia. Încet, încet, fiecare verset din Evanghelie a ajuns sǎ fie viu pentru mine. În toate versetele am vǎzut strǎlucind adevǎrul ca o stea şi l-am simţit palpitînd în mine ca o inimǎ.Cum n-aş crede în minuni, dupǎ ce a sǎvîrşit Cartea aceasta în mine însumi?Ochiul meu era orb faţǎ de lumina credinţei, iar acum o vede în toatǎ mǎreţia ei.

membru presbiterian, fiind fiu al reverendului Dr. Joseph Ruggles Wilson, pe mama sa chemând-o Janet E. Woodrow (de unde şi numele). Tatǎl sǎu a apǎrat nobila instituţie a sclaviei şi a înfiinţat Southern Presbyterian Church PCUS. Wilson a sprijinit cât a putut şcoala şi economia şi a încercat sǎ nu implice SUA în rǎzboi. Sionist convins, a cǎutat sǎ creeze un stat evreiesc în Palestina. Dar a trimis trupe în America latinǎ (Mexic, Cuba, Haiti, Nicaragua, Panama), întronând câţiva preşedinţi loiali, ba chiar în Haiti a fost chiar el ales preşedinte. A încercat sǎ dea o nuanţǎ pacifistǎ lumii prin afişarea unui program de 14 puncte, la sfârşitul rǎzboiului, dar n-a reuşit nici mǎcar propria ţarǎ s-o convingǎ. A luat totuşi, pentru aceasta, premiul Nobel pentru pace în 1919. A sprijinit dreptul femeilor de a vota, drept cunoscut ca al 19-lea Amendament. Dar a împiedicat pe cât a putut (atunci când activa ca preşedinte la Princeton, este de altfel şi singurul preşedinte cu titlu de doctor în ştiinţe, pe merit, nu HC) ca negrii sǎ poatǎ studia acolo, apoi, ca preşedinte, a contribuit activ la segregaţia rasialǎ în guvernul federal. Este primul preşedinte care a vorbit naţiunii prin radio, este pe cea mai valoroasǎ bancnotǎ (aceea de 100000$) iar filmul biografic, Wilson (1944), deşi nominalizat la 10 Oscaruri şi cucerind 5, a fost un eşec total.

676 Corect. Biblia este atât de contradictorie în sfaturi, încât oricine are nevoie de un rǎspuns, de o îndrumare sau de o argumentaţie, le va gǎsi în biblie, dacǎ stǎ sǎ caute versetul corespunzǎtor.De altfel, citirea unei cǎrţi (vizionarea unui film, ascultarea unei melodii etc.) în mod non-stop (autorepeat) este o metodǎ extrem de eficace în "spǎlarea creierelor". Nu este de mirare cǎ predicatorii şi serviciile secrete folosesc aceastǎ metodǎ.

677 William Ewart Gladstone (29.12.1809 – 19.5.1898) a fost prim ministru în 4 rânduri (1868–1874, 1880–1885, 1886 şi1892–1894). A iniţiat numeroase reforme şi a fost un adversar de temut pentru un alt mare om de stat, Benjamin Disraeli. De altfel, Gladstone a fost "la cuţite" cu regina Victoria mare parte din cariera sa.

678 Johann Heinrich Pestalozzi (12.1.1746 – 17.2.1827), pedagog elveţian. Opera sa capitalǎ, Lienhard und Gertrud (1781), l-a salvat din anonimitate. A devenit celebru când, dupǎ invazia Elveţiei de cǎtre Franţa, în 1798, când a salvat de la înfometare şi moarte un mare numǎr de copii abandonaţi. Ideile sale despre educaţie pot fi gǎsite în Wie Gertrud ihre Kinder lehrt (1801). A fost angajat chiar de Napoleon pentru a educa masele franceze.

679 François Edouard Joachim Coppée (121.1842 – 23.5.1908), poet francez, membru al Academiei franceze din 1884 şi ofiţer al Legiunii de onoare din 1888. O mare parte a operei sale a fost reeditatǎ din cauza succesului, parte a reconversiei sale cǎtre catolicism (un motiv banal: o boalǎ ce l-ar fi adus în pragul morţii). A militat activ contra lui Dreyfus, ofiţer evreu acuzat pe nedrept de spionaj.

147

Sufletul îmi era surd la Cuvîntul lui Dumnezeu, iar azi sufletul mi se ridicǎ spre cer, în avîntul dragostei. Spiritele necurate de care eram stǎpînit, au fost alungate pentru totdeauna..."LABOULAYE680, scriitor si gînditor francez se destǎinuieşte: "Dupǎ ce am strǎbǎtut diversitatea de sisteme filozofice, obosit şi abǎtut, ca un om copleşit de un vis penibil, deschid Evanghelia: mi se pare, ca şi cum aş ieşi din imperiul umbrelor, pentru a intra în regatul adevǎrului.”"Acest limbaj familiar, care mi-a fermecat copilǎria, mǎ uimeşte prin adîncimea lui. Vǎd şi simt în el o ştiinţǎ care depǎşeşte cu mult toate concepţiile omeneşti. Dupǎ nouǎsprezece veacuri, înţelepciunea veacului ne duce îndǎrǎt la îndoielile unei lumi care se sfîrşeşte: dupǎ nouǎsprezece veacuri Cristos nevorbeşte de Dumnezeu, de suflet, de mîntuire, de libertate, de datorie, de dreptate, ca şi cum ar auzi glasul nostru emoţionat, ca şi cum ar rǎspunde la strigǎtul inimii noastre neliniştite."RUDOLF WAGNER681, unul din cei mai vestiţi anatomişti şi fiziologi, spune în cartea sa "Lupta pentru suflet": "Cea mai minunatǎ însuşire a Scripturilor este fǎrǎ îndoialǎ puterea cu care încredinţeazǎpe cei ce se adîncesc în ea cu toatǎ sinceritatea şi evlavia, cǎ obîrşia ei nu poate fi decîtdumnezeiascǎ..."JOHANN HEINRICH VON MADLER682, mare astronom, cînd se mutǎ într-o casǎ nouǎ, luǎ Biblia şi zise: "Înaintea tuturor celorlalte cǎrţi, Cartea aceasta trebuie sǎ fie în casa mea" şi el însuşi o duse în casa nouǎ.Dr. GOTTHILF HEINRICH VON SCHUBERT683, consilier si profesor la München, doctor naturalist, filozof, psiholog şi scriitor, în cartea sa "Lucruri noi şi vechi din domeniul psihologiei" spune: "Cuvîntul acela necunoscut de cei întelepţi, are în el cea mai mare înţelepciune. Ştiinţa care cerceteazǎfǎrǎ întrerupere, de pildǎ Geognozia şi cautǎ pǎtrunderea tot mai adînc în mitologie şi limbile popoarelor, a ajuns la rezultate uimitoare şi totuşi ele nu ne spun altceva decît ceea ce ne spune Biblia. Nu e în firea noastrǎ însetatǎ şi cu multe nevoi, nici o trebuinţǎ, nici o pornire pe care studiul adîncit al acelei cǎrţi sǎ n-o fi trezit, dezvoltat şi mulţumit. Şi tocmai un astfel de imbold multilateral al puterilor omeneşti, pare cǎ este cea mai de seamǎ ţintǎ a Cuvîntului revelat: "Sǎ lumineze nu numai pǎrţile simţurilor întunecate, ci şi pe acelea ale cunoştinţelor limpezi şi adînci..."

680 Édouard René Lefèvre de Laboulaye (18.1.1811 - 25.5.1883 in Paris), jurist francez, dar care a scris şi

poezii în timpul sǎu liber (ca hobby). Foarte cunoscut deoarece a avut ideea Statuii libertǎţii în 1865 (era unionist), un cadou dat Americii pentru libertatea intelectualǎ, suprimatǎ parţial de Napoleon al III-lea. Statuia a fost realizatǎ de prietenul sǎu, Frederic-Auguste Bartholdi, care a şi patentat ideea de design (USD11023).

681 Cât de renumit a fost acest Wagner, vezi nota 693.682 Johann Heinrich von Mädler (29.5.1794 – 14.3.1874), astronom german. Printre realizǎrile sale se numǎrǎ

determinarea perioadei de rotaţie a lui Marte (eroare de 1,1 secunde), desenarea de hǎrţi ale lui Marte şi Lunii (Mappa Selenographica, 4 volume între 1834–1836), ultima fiind atât de reuşitǎ încât n-a putut fi detronatǎ decât în 1870 de harta lui Johann Friedrich Julius Schmidt. Mädler a tras concluzia cǎ Luna nu are nici atmosferǎ şi nici apǎ. A fǎcut destule erori, dar a rǎmas unul din marii astronomi ai secolului XIX.

683 Gotthilf Heinrich von Schubert (26.4.1780 - 30.6.1860), medic şi naturalist german. Şi-a început studiile cu teologia, pe care a abandonat-o în favoarea medicinii. A ţinut prelegeri în domenii paraştiinţifice (magnetism animal, clarviziuni, interpretarea viselor). Visul lui a fost de a crea o interpretare religioasǎ a cosmosului. Cartea sa, Simbolistica visurilor (1814), a fost una dintre cele mai celebre cǎrţi ale secolului şi a exercitat o influenţǎ considerabilǎ chiar asupra lui Freud sau Jung. Schubert încerca sǎ creeze un curent religios (un fel de redeşteptare a creştinismului) prin furnizarea de dovezi cum cǎ Dumnezeu ar fi parte integrantǎ a naturii, în general, şi a omului, în particular. În casrtea sa, Istoria sufletului (1830), Schubert încercǎ din nou sǎ fuzioneze tradiţiile creştineşti cu filozofia lui Herder şi Schelling.

148

FR. BETTEX684, pastor german, scrie: "BIBLIA! O carte într-adevǎr cum nu e alta. Urîtǎ şi prigonitǎ, ca nici a altǎ carte, ea totuşi e indistructibilǎ. Ea e în acelaş timp şi dispreţuitǎ şi veneratǎ, luatǎ în rîs şi foarte stimatǎ, declaratǎ moartǎ şi totuşi plinǎ de viaţǎ. Împǎraţi, regi şi pontifici puternici nu au cruţatnici o ostenealǎ şi nu s-au dat în lǎturi de la nimic ca s-o poatǎ nimici685. Înţelepţii şi învǎţaţii au combǎtut-o cu sudoarea pe frunte şi acum cînd ştiinţa şi critica cred cǎ au distrus-o, ea se rǎspîndeşte cu o iuţealǎ uimitoare în sute de limbi, în milioane de exemplare în lumea întreagǎ, se citeşte şi se propovǎduieşte de la un pol al pǎmîntului, pînǎ la celǎlalt. Pentru credinţa în ea, negrii primesc sǎ fie arşi de vii, armenii şi chinezii sǎ fie torturaţi pînǎ la moarte686. Ei, voi, învǎţaţilor şi criticilor, scrieţi o carte ca aceasta şi atunci vom crede în voi.687”"BIBLIA este un pom al vieţii, printre ale cǎrui ramuri uriaşe şi veşnic verzi, adie cînd dulce, cînd cu putere, vîntul ceresc, un pom cu roade care aduce sfinţenie, putere, sǎnǎtate, viatţ de veci, celor atinşi de otrava pǎcatului."Ea este o carte îngrozitoare şi plǎcutǎ, plinǎ de o cereascǎ pace, care întrece orice pricepere, plinǎ de tunetele şi trǎznetele lui Dumnezeu cel Atotputernic, care zdrobeşte popoarele, cum sfǎrîmǎ olarul oalele sale, şi înaintea cǎruia ele sunt ca o picaturǎ de apǎ într-o vadrǎ. E plinǎ de cele mai delicate şi plǎcute mîngîieri şi fǎgǎduinţi ale unui Dumnezeu care hrǎneşte pǎsǎrile vǎzduhului, numǎrǎ perii capului şi dǎ sǎnǎtate copilului pentru care se roaga cu lacrǎmi o sǎrmanǎ mamǎ. O carte care dezleagǎcu vorbe simple cele mai adînci probleme ce au frǎmîntat omenirea de cînd existǎ, care dǎ rǎspunsuri copilului şi se joacǎ cu înţelepciunea înţelepţilor; o poezie şi o epopee impunǎtoare, care cuprinde totul în sine, atît de înaltǎ şi totodatǎ atît de profundǎ, cum nu e nimic din tot ce s-a scris între oameni..."Mǎrturiile oamenilor mari sunt multe, dar mǎ opresc aici. Cred cǎ acestea sunt destule ca sǎ ne facǎ sǎînţelegem cǎ nu numai proştii cred cǎ Biblia e adevǎratǎ, ci şi savanţii.Dacǎ nu crezi, nu fii leneş, ci strǎduieşte-te sǎ ai dovezile contrare adevǎrului.Spre a o combate trebuie sǎ o citeşti şi dacǎ vei fi sincer, vei sfîrşi crezînd în ea.Într-o zi, în timp ce cǎlǎtorea cu trenul, generalul englez Lew Wallace688, un înverşunat duşman al credinţei, îl întîlni pe colonelul Robert Ingersoll, un ateu binecunoscut. Amîndoi în discuţii au început sǎ ridiculizeze creştinismul şi Biblia.

684 Frédéric/Friedrich Bettex (9.4.1837 - 14.9.1915), fiu de preot şi scriitor elveţian de cǎrţi pe teme religioase

religioase. Opere: Das erste Blatt der Bibel (1885); Auf den Galeeren. Memoiren eines Hugenotten (1887); Was dünkt dich von Christo? (1893); Naturstudium und Christentum (1896); Natur und Gesetz (1898); Symbolik der Schöpfung und ewigen Natur (1899); Das Wunder. Eine Deutung der Wunder Gottes in der HS(1899); Das Lied der Schöpfung (1900); Die Bibel Gottes Wort (1903); Bildung (1904); Glaube und Kritik(1904); Zweifel? (1906); Das Buch der Wahrheit (1907); Von der Größe des dreieinigen Gottes (1911); Das Ende. Die letzten Dinge nach der Schr. (1913); Die Frau und das Gesetz des Geschlechts (1914).

685 Cine anume? Nu cunosc nici un împǎrat, rege, pontif, care sǎ fi cǎutat sǎ distrugǎ biblia în sine. Dacǎ aici este vorba despre împǎraţii romani (Galerius, Diocleţian), aceştia aveau de furcǎ cu rebeliunea creştinǎ, nu cu învǎţǎturile lor. O comparaţie actualǎ ar fi SUA care încearcǎ sǎ distrugǎ Coranul (cartea).

686 Am mai menţionat deja, biblia a fost un instrument puternic pentru a ajuta la cucerirea unui popor şi a-l aduce la ascultare. Cât despre chinurile la care au fost supuse aceste popoare, mai greu de argumentat cine a fǎcut rǎul cel mai mare: mai ales cǎ creştinismul nu a prins în China (iezuiţii au fost izgoniţi - iar nu toturaţi - de douǎ ori din China, dar au revenit mereu din cauza presiunilor internaţionale), iar armenii au fost mǎcelǎriţi de turci din motive de teritorialitate (aşa cum au fǎcut-o şi o fac încǎ cu populaţia kurdǎ, de aceeaşi religie, islamicǎ). Dar de ce sǎ nu încercǎm, poate prinde?!

687 Eu consider Mizerabilii de Victor Hugo o carte cu învǎţǎturi mult mai generoase decât biblia în totalitatea ei. Dar Mizerabilii nu are scop politic imediat, ci doar moral, educativ.

688 Lewis "Lew" Wallace (10.4.1827 – 15.2.1905), avocat, guvernator şi general unionist în timpul Rǎzboiului de secesiune. Cât a fost guvernator al New Mexico (1878-1881) a produs şi cartea Ben-Hur: A Tale of the Christ(1880), un succes rǎsunǎtor (este continuu reeditatǎ şi 4 filme chiar au fost turnate dupǎ ea, unul dintre ele fiind cunoscut ca cel mai costisitor film al epocii, fiind totodatǎ singura operǎ de ficţiune care a fost binecuvântatǎ de papǎ). Istoricul Victor Davis Hanson a demonstrat cu argumente cǎ Ben-Hur a fost de fapt povestea vieţii acestuia (în special evenimentele din Rǎzboiul de secesiune şi Shiloh).Povestea pare a fi iarǎşi un hoax, pentru cǎ atât englezii, dar mai ales americanii, erau creştini practicanţi,

149

Deodatǎ, Ingersoll fixǎ pe general şi-i lansǎ provocarea: "D-voastrǎ sunteţi inteligent şi aveţi o înaltǎculturǎ. Pentru ce nu scrieţi o carte spre a arata cǎ creştinismul e absurd şi cǎ Isus Cristos nici nu a existat?" O atare carte ar avea un mare succes!"Dorinţa generalului Wallace de a deveni cît mai celebru, l-au fǎcut timp de cîţiva ani sǎ adune material împotriva Bibliei şi a lui Cristos. În fine, s-a apucat sǎ scrie. Cînd a ajuns pe la capitolul patru, a început sǎ-şi dea seama cǎ Isus Cristos a existat în mod real. Dobîndi apoi certitudinea cǎ El a fost ceva mai mult decît un personaj istoric.Şi în vîrstǎ de cincizeci de ani generalul Wallace, pentru prima oarǎ în viaţa sa, a îngenunchiat pentru rugǎciune şi a cerut ca Isus Cristos sǎ fie şi Mîntuitorul sǎu personal.Bogatul material adunat n-a fost lepǎdat. El revizui primele patru capitole şi le complectǎ dînd lumii cartea "BEN-HUR", care a pasionat pe mii de cititori din lumea întreagǎ.Facǎ Domnul luminǎ şi în mintea şi inima ta, cu privire la Biblie şi atunci şi tu vei repeta cuvintele Domnului Isus: "CUVÎNTUL TAU ESTE ADEVǍRUL!"

spre deosebire de învǎţaţii europeni, care, deşi creştini, ajungeau la idei "eretice". Apoi, generalul Wallace era deja cunoscut, fiind guvernator şi erou al unui scandal militar de proporţii (lupta de la Shiloh). Cât priveşte înalta culturǎ, aici e o clasicǎ şmecherie, cǎci nu s-ar fi convertit un prost ci un învǎţat, deci înţelegeţi, voi! Adunarea materialului nu putea avea loc decât în perioada cât a fost consul în Turcia, oricum departe de ţara sfântǎ, pentru cǎ cartea a fost scrisǎ în perioada cât a fost guvernator al unui stat abia rǎpit Mexicului, deci cu posibile probleme civile, militare şi de frontierǎ. Iar cartea este o ficţiune de la un capǎt la celǎlat!

150

X. MǍRTURIA PERSONALǍ(Faptele apostolilor 8:26-39)CARTEA aceasta pe care o avem în mîinile noastre, am cǎutat sǎ vedem dacǎ e adevǎratǎ.Nu fiecare are la îndemînǎ documentele arheologice. Nu toţi cunoaştem conţinutul lor. Tot aşa şi cu celelalte mǎrturii. Dar aici e o mǎrturie în mii de exemplare. O mǎrturie pe care poate sǎ o aibe fiecare. E mǎrturia personalǎ.O poate avea omul învǎţat, savantul; şi o poate avea analfabetul. O poate avea cel încǎrunţit, gîrbovit de povoara anilor şi o poate avea tînǎrul în frǎgezimea vîrstei lui. O, cum aş vrea sǎ-ţi dai seama cǎBIBLIA e adevǎratǎ! Sǎ poţi avea şi tu mǎrturia aceasta689.

PROBA INTERIOARǍMǎrturia personalǎ depǎşeşte pe toate celelalte mǎrturii. Toate celelalte mǎrturii sunt seci, uscate, fara viata, marturia aceasta e plina de vigoare690. Mǎrturia aceasta e Cuvîntul Sfînt, fǎcut trup, care locuieşte în noi plin de har şi de adevǎr.E mare deosebire între o picturǎ, care reprezintǎ un cîmp cu pomi cu fructe, verdeaţǎ şi flori, şi realitate; pictura desfǎteazǎ doar privirea, pe cînd realitatea te poate convinge nu numai de frumuseţe, ci şi de gustul fructelor, de mireasma florilor. Tot aşa e o mare deosebire între dovezile culese din alte domenii şi cea pe care o port în mine. Toate celelalte sunt tablouri, dar aici e realitatea.Noi ne bucurǎm cînd privim o fotografie de la cineva iubit, dar ne bucurǎm mai mult, mult mai mult, cînd vine el însuşi.Celelalte mǎrturii sunt cunoştinţe teoretice, aici e o cunoştinţǎ experimentalǎ, o cunoştinţǎ pe care eu personal am probat-o. Aşa cum a spus altǎdatǎ Toma cǎ vrea sǎ punǎ degetul în rana cuielor, iar cînd a pus a strigat: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" aşa e şi mǎrturia aceasta. Ea ţîşneşte din adîncul fiinţei.Toma auzise cǎ Cristos a înviat, dar convingerea personalǎ a fost aceea care l-a proclamat pe Cristos ca Domn.691

De data aceasta, aş vrea sǎ apropii CARTEA aceasta mai mult de noi şi sufletul nostru. CARTEA aceasta pe care o avem în casele noastre şi pe care unii o citesc aşa de rar, o preţuiesc aşa de puţin, aşvrea sǎ vǎ daţi seama cǎ ea are o deosebitǎ valoare. Ea a fost preţuitǎ de vǎduva sǎracǎ, care în vreme de prigoanǎ cruntǎ, o citea pe furiş, la lumina unei lumînǎri, cu uşa zǎvoritǎ, ca nu cumva sǎ o gǎseascǎcineva cǎ citeşte în ea692.Cartea aceasta a fost cititǎ de sǎrac în coliba lui şi a fost cititǎ de împǎraţi în palatele lor.Rudolf Wagner693, un vestit anatomist şi fiziolog, ce a trǎit între anii 1805-1864, în cartea sa, "Lupta pentru suflet" spune: "Cea mai minunatǎ însuşire a Scripturii este, fǎrǎ îndoialǎ, puterea cu care încredinţeazǎ pe cei ce se adîncesc în ea cu adevǎratǎ seriozitate şi evlavie, cǎ obîrşia ei nu poate fi decît dumnezeiascǎ.

689 Sǎ nu uitǎm cǎ mǎrturia personalǎ este un alt truc psihologic. Fiind îndoctrinaţi de mici cu ideea de bisericǎ,

de Isus, de Dumnezeu bun care ne iartǎ micile prostii (dacǎ ne reîntoarcem la el) dar care ne va pregǎti o infiorǎtoare pedeapsǎ în caz contrar, şansele ca mǎrturia interioarǎ sǎ depǎşeascǎ pragul statistic de 50% este foarte mare. Hai sǎ încercǎm acest lucru cu japonezii, sǎ le dǎm o biblie, tradusǎ corect în japonezǎ şi sǎ vedem dacǎ se convertesc sau nu. Experienţa spune cǎ nu: dupǎ 600 de ani de misionarism iezuit, mai puţin de 10000 de japonezi sunt catolici.

690 Sigur cǎ da, dacǎ nu ţine cu ştiinţa (care nu minte, pentru cǎ este exactǎ), hai sǎ aplicǎm trucul anterior!691 Toma a avut nevoie şi de nişte dovezi materiale, aşa cǎ mai încet cu convingerea personalǎ!692 Încǎ o datǎ întreb (vezi nota 739), când anume?693 Rudolf Wagner (30.6.1805 - 13.5.1864), anatomist şi fiziolog german. S-a nǎscut, a învǎţat şi a predat

aproape toatǎ viaţa în Bavaria (land catolic) la Bayreuth, Erlangen, Würzburg, Augsburg, dar a ţinut o catedrǎ şi la Göttingen şi Hanovra. S-a declarat creştin convins, nu multǎ vreme dupǎ aceea a fost anunţat cu tristeţe cǎ suferea de o atrofie a creierului (cele douǎ evenimente nu par a avea legǎturǎ unul cu altul).

151

Iar vestitul bǎrbat al credinţei, Georg Müller694, care a fost supranumit "Pǎrintele orfanilor" şi care prin îndurarea lui Dumnezeu a fost folosit ca sǎ creascǎ mii şi mii de orfani în clǎdirile pe care le-a ridicat pentru scopul acesta, spunea odatǎ aşa: "Deşi am citit de vreo 100 de ori Cuvîntul lui Dumnezeu, îlcitesc şi acum tot cu aceeaşi plǎcere ca odinioarǎ.695"Pentru el, Cuvîntul Sfînt era mereu proaspǎt, avea gust, mereu îl atragea.Cum e Cuvîntul lui Dumnezeu pentru tine? E adevǎrat? Îţi este plǎcut? Ai tu în tine proba cǎ Biblia e adevǎratǎ?Ca sǎ-ţi poti da seama cǎ ai sau nu ai proba aceasta, vreau sǎ-ţi arǎt cum sǎ te încerci pe tine însuţi. Oamenii care poartǎ în ei mǎrturia cǎ Biblia e adevǎratǎ, au bucuria mîntuirii în sufletul lor, ca şi famenul696. Bucuria aceasta e proba categoricǎ ca Biblia e adevǎratǎ.BIBLIA e ca un ghid, ca un îndrumǎtor. Noi - eu şi tu - suflete pornite pe cǎrarea pǎcatului, am rǎtǎcit, ne-am depǎrtat de Dumnezeu şi de tot ce e sfînt, am ajuns în întuneric, eram prǎbuşiţi în pǎcate şi fǎrǎdelegi697.Din starea noastrǎ de prǎbuşire, nimeni nu se gǎsea sǎ ne scape. Într-o zi însǎ, cuvintele acestei cǎrţi ne-au îndrumat spre Cristos. BIBLIA e cartea care Îl prezintǎ pe Cristos. El e prezentat pe toate paginile ei. Proorociile, tipurile, simbolurile, sǎrbǎtorile, îngerii, apostolii, evangheliştii, Duhul Sfînt şi Dumnezeu, ni-L prezintǎ pe CRISTOS:... "Cǎci nu este sub cer, nici un alt NUME, dat oamenilor, în care trebuie sǎfim mîntuiţi..."Deci, fie cǎ citeşti în Vechiul Testament, fie cǎ citeşti în Noul Testament, Îl poţi gǎsi pe El698. Cartea aceasta te îndrumǎ la El. Ea e steaua cǎlǎuzitoare spre El.

694 George Müller (1805-1898) a fost un evanghelist englez de origine prusacǎ. A înfiinţat numeroase orfelinate

şi a înfiinţat un institut de predare a bibliei. În Deeper Experiences of Famous Christians (1911) de J. Gilchrist Lawson şi Anderson, se zice cǎ atunci când a pornit la infiinţarea de orfelinate în Bristol, n-avea în buzunar decât 2 şilingi, dar cǎ sume imense de bani au curs spre el (ca. 1500000£), deşi acesta n-ar fi mǎrtusirist nimǎnui aceastǎ dorinţǎ, numai lui Dumnezeu ştia de ea. Aceeaşi carte susţine cǎ în primele zile, tot Dumnezeu s-ar fi ocupat şi de mâncarea acestor copii, pânǎ când banii au ajuns, încetul cu încetul la el. O minune cu adevǎrat biblicǎ, nemaiîntâlnitǎ de la Isus încoace.În tinereţe, Georg cheltuia mulţi bani pe prostiile tinereţii încât, deşi tatǎl lor le dǎdea suficient de mulţi bani, ajunsese sǎ fure din taxele colectate de acesta. Pentru a-l potoli, tatǎl sǎu l-a trimis la seminar ca sǎ scoatǎ un pastor luteran din el. Chiar şi acolo, Georg ar fi jucat cǎrţi (mǎrturisise cǎ jucase cǎrţi şi chiar se îmbǎtase în noaptea în care murise mama lui) şi s-ar fi dedat la fructul interzis. Cred cǎ nu a existat vreun pǎcat în care sǎ nu fi cǎzut George (n-a omorât însǎ pe nimeni), fiind arestat de câteva ori (când avea doar 16 ani!!!) pentru încercare de fraudǎ. Nici bǎtaia straşnicǎ primitǎ dupǎ aceea şi nici anii de teologie nu l-au dat pe bradzǎ. S-a convertit la o viaţǎ exemplarǎ în urma unei întruniri creştineşti şi a devenit unul dintre cei mai mari predicatori cunoscuţi. Aparent, tot Dumnezeu a avut grijǎ de el şi în timpul studenţiei, pentru cǎ tatǎl sǎu, furios cǎ Georg nu dorea sǎ devinǎ preot (deci cu venit bunicel) ci misionar, i-a tǎiat stipendiul. Pentru români e interesant de ştiut cǎ numai rǎzboiul ruso-turc l-a împiedicat pe Georg sǎ vinǎ în 1827 la Bucureşti ca misionar. Dumnezeu l-a mai ajutat sǎ scape pe viaţǎ şi de serviciul militar obligatoriu în Prusia. Cât despre institut, din cei ca. 1500000£, mare parte au fost cheltuiţi pentru orfelinate, dar şi pentru tipǎrirea a 112000000 (6 zerouri!) de biblii pentru misionari şi şcoli de educaţie evanghelicǎ. Asta ca sǎ nu mai zicǎ autorul de milioanele investite contra bibliei442!

695 Un preot ortodox citeşte aceleaşi pasaje din biblie de 100 de ori în numai 2 ani la slujbe şi mese.696 Famen înseamnǎ castrat, eunuc.. Aici avem o problemǎ cu credinţa. Şi nu numai noi. Origen (nota 597) a

interpretat şi el pasajul din Matei 19:12 şi s-a autocastrat (mǎ rog, multe alte religii cereau aşa ceva) atrǎgând asupra sa acuze de erezie. Mişcarea iniţiatǎ, voluntar sau nu de el, numitǎ monasticǎ (care este precursoarea cǎlugǎriei şi a celibatului catolic) a dus la apariţia de cete de astfel de "cǎlugǎri", care, dupǎ ce rǎbdau de foame, sete şi alte cele prin pustii, veneau şi semǎnau panica printre locuitorii oraşelor prin care treceau. Nu este exclus ca gloata ce a asasinat-o pe Hypatia (nota 741) sǎ fi fost formatǎ din astfel de derbedei violenţi şi uşor de manipulat.

697 Aici este una din temele clasice ale bibliei, una care-mi displace profund: aceea cǎ toţi am greşit şi cǎ trebuie cumva sǎ ne lepǎdǎm de pǎcate. Este o injurie la adresa unui om corect şi mai ales la adresa unui copil nou-nǎscut, care trebuie contra voinţei sale (deci contra bibliei - vezi Ioan Botezǎtorul) sǎ fie botezat pentru a scǎpa de pǎcatele pe care nici n-a apucat sǎ le facǎ.

152

Şi aşa cum magii s-au bucurat cînd au vǎzut din nou steaua, aşa sufletul meu, aşa sufletul a mii de persoane, a tresǎltat cînd a auzit glasul Evangheliei. Una din cîntǎrile noastre spune:"Din Cuvîntul Domnului cunosc,Astǎzi, cǎ eu sunt un pǎcǎtos,Şi în locul meu muri Cristos,Pe Golgota..."BIBLIA îmi îndrumeazǎ privirea la Golgota. Acolo Cel ce a murit a fost un neprihǎnit, aşezat între tîlhari. Cel prea sfînt a fost fǎcut pǎcat, a fost încǎrcat cu povara nelegiuirilor noastre, ca noi sǎ fim mîntuiţi. Acolo la Golgota, aşa cum spune apostolul Pavel: "A şters zapisul cu poruncile lui, care stǎtea împotriva noastrǎ şi ne era potrivnic, l-a nimicit pironindu-l pe cruce" (Coloseni 2:14)Acolo ne-a iertat toate greşelile.Se spune despre Carol al V-lea699, cǎ datora o suma enormǎ de bani unui mare negustor Fugger700. Cînd era termenul sǎ restituie suma, împǎratul s-a dus la negustor sǎ-i cearǎ pǎsuire, amînare încǎ pe un timp.

698 Absurd. În Vechiul testament se gǎsesc numai profeţii legate de un Mesia, care încǎ, aşa cred evreii - mari

specialişti în Vechiul testament, pentru cǎ este al lor - nu a venit.699 Carol V (Carol Quintul), Împǎrat Sfânt al Imperiului Roman şi Rege al Spaniei, din dinastia Habsburg

(24.2.1500 – 21.9.1558) a fost, pe rând, stǎpân al Burgundiei (1506-1555), Rege al Spaniei (1516-1556), Rege de Neapole şi Sicilia (1516-1554), Arhiduce al Austriei (1519-1521), Rege al romanilor de neam german (un fel de continuare al Sfântului Imperiu Roman de neam German, 1519-1556 dar a abdicat abia în 1558) şi Împǎrat Sfânt al Imperiului Roman (1530-1556 dar a abdicat abia în 1558, a fost încoronat de cǎtre papa Clement VII, fiind ultimul împǎrat încoronat de un papǎ). În Spania, deşi este deseori numit Carol V, a domnit oficial ca nr. 1, deci Carol I al Spaniei. Fiu al lui Filip cel Frumos şi al Ioanei de Castilia ("cea Nebunǎ"), bunicii sǎi din partea mamei fiind celebrii Ferdinand II de Aragon şi Isabella I a Castilei, cei care au unit Spania. Bunicii din partea tatǎlui au fost alţi celebri: împǎratul Maximilian I şi Maria de Burgundia. Una dintre mǎtuşi a fost Catherina de Aragon, Reginǎ a Angliei şi prima nevastǎ a regelui englez Henry VIII (în timpul unui rǎzboi, în 1527, Carol l-a ţinut ostatic pe papa Clement VII şi a împiedicat astfel ca papa sǎ anuleze cǎsǎtoria acestuia cu Catherina - fapt istoric care a iniţiat protestantismul în Anglia), una din verişoarele lui, Maria I a Angliei, s-a mǎritat cu fiul sǎu, Filip (acela cu Invincibile Armada). Imperiul sǎu a fost primul imperiu european "în al cǎrui teritoriu soarele nu apunea niciodatǎ" (afirmaţie care indica, printre altele şi cǎ Pǎmântul era rotund). Ca noţiune de fabulǎ, el zicea cǎ spaniola o vorbea Domnului, italiana femeilor, franceza bǎrbaţilor şi germana cailor. Din nefericire, Carol I nu prea ştia spaniola, nefiind limba sa maternǎ. L-a avut ca tutore pe Adrian din Utrecht, viitorul papǎ Adrian VI.Carol I a avut multe rǎzboaie de purtat şi deci o avidǎ sete de bani, mare parte acoperitǎ prin impozite mari ce l-au fǎcut impopular, altǎ parte obţinutǎ de la proapetele colonii sud-americane (Hernán Cortés şi Francisco Pizarro tocmai supuseserǎ imperiile Aztec şi Incaş), şi o altǎ parte de la creditori.Imensitatea imperiului sǎu, combinatǎ cu posesiunile altor Habsburgi (toţi catolici şi toţi supuşi papei) i-au dat lui Carol impresia cǎ este un fel de ales divin care sǎ conducǎ lumea. Astfel, a reuşit în a introduce inchiziţia în Olanda în 1522 pentru a lupta contra protestantismului, urmatǎ de introducerea pedepsei cu moartea pentru erezie în 1530 (mai trebuie spus ceva despre toleranţa religioasǎ?).Evreul Jacob Fugger (vezi nota urmǎtoare) l-a ajutat cu bani pentru ca sǎ învingǎ opoziţia papei Leo X (care ar fi vrut ca Francisc I al Franţei sǎ devinǎ împǎrat german, în locul bunicului sǎu, Maximilian I), în cele din urmǎ primind coroana imperialǎ.A încercat, dupǎ o serie de rǎzboaie nedecise, ca sǎ reconcilieze protestanţii cu catolicii, prin crearea unei religii "intermediare" la Consiliul de la Trent (1545), dar n-a reuşit.

700 Jacob Fugger (6.3.1459 – 30.12.1525), supranumit Bogatul (a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni ai tuturor timpurilor), a fost un comerciant de succes, membru, evident, al puternicii familii de bancheri şi comercianţi Fugger din Augsburg (prima atestare documentarǎ în 1357). Comerciant, ca şi fraţii sǎi, Jacob a învǎţat contabilitatea dublǎ (credit+debit) în Veneţia. Jacob a fost un viclean om de afaceri, deseori sponsorizând armatele de mercenari cu bani, pentru ca acestea sǎ poatǎ lupta una împotriva celeilalte (aşa cum a fǎcut familia Rothschild cu americanii în Rǎzboiul de secesiune). Familia Fugger a atins la apogeul ei suma record de 5100000 galbeni, o sumǎ mai mare decât valoarea combinatǎ de piaţǎ, azi, 2006, a primelor 30 de companii germane cotate la DAX.Revenind la povestea noastrǎ, Jacob a condus un consorţiu de cǎmǎtari care l-a împrumutat cu bani în 1519 pe Carol V pentru a-i mitui pe cei şapte prinţi electori ai Germaniei, în scopul definit de a ajunge împǎrat sfânt (a şi ajuns). În schimb, Carol V i-a înnobilat complet (erau deja nobili din mai 1511, de împǎratul Maximilian I,

153

Negustorul, cînd a vǎzut cǎ împǎratul a venit la el sǎ-i cearǎ amanarea, a luat zapisul, s-a dus de a deschis uşa sobei şi a spus: "Împǎrate, uite zapisul!” şi l-a aruncat în foc. Asta a însemnat cǎ nu dǎpǎsuire, ci iertare de toatǎ datoria.Pe Golgota aşa a fǎcut Dumnezeu. A pironit vina pǎcatului meu şi azi eu sunt iertat.Cartea aceasta mǎ îndrumeazǎ la Calvar. Eu am avut o zi cînd am primit aceastǎ îndrumare. Ascultînd, m-am apropiat de Cristos Domnul şi El m-a Mîntuit. Ce zi scumpǎ a fost aceea! Nu o voi uita niciodatǎ!Orbul vindecat de Domnul spune: "Eu una ştiu: Am fost orb şi acuma vǎd."Aceasta e mǎrturia tuturor celor ce s-au apropiat de cruce. Ştiu cǎ am fost pǎcǎtos, dar acum sunt salvat."Eu nu ştiu azi ce slǎvi sunt colo sus, Dar ştiu atît, cǎ m-a scǎpat Isus.Sufletul meu prin moarte-I la Calvar, Primi iertare, viaţa-n dar..."Chiar dacǎ nu cunosc destul de bine viitorul, eu cunosc trecutul şi ştiu cǎ am fost scǎpat de Mîntuitorul meu scump.Aceastǎ bucurie am primit-o atunci şi-o port mereu în mine. Apostolul Pavel spune fraţilor din Tesalonic, cǎrora li s-a vestit Cuvîntul "nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfînt şi cu o mare îndrîznealǎ" cǎ au cǎlcat pe urmele Domnului, întrucît, zicea el, "aţi primit Cuvîntul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfînt..." (1 Tesaloniceni 1:5-6).Biserica lor a fost înfiinţatǎ în mijlocul prigoanelor, dar fraţii s-au bucurat nespus. Bucuria aceasta provenea de la Duhul Sfînt. Tocmai contrastul acesta: prigoane, bucurie, face sǎ fie mai izbitoare proba, cǎ Biblia e adevǎratǎ. Toate condiţiile înconjurǎtoare sunt potrivnice şi tu totuşi te bucuri.E exact aşa cum ceruse Ghedeon semnul: "Dacǎ numai lîna va fi acoperitǎ de rouǎ şi tot pǎmîntul va rǎmînea uscat, voi cunoaşte cǎ vei izbǎvi pe Israel prin mîna mea, cum ai spus701." Iar a doua zi zice: "Numai lîna sǎ rǎmînǎ uscatǎ şi tot pǎmîntul sǎ se acopere cu rouǎ...702"Aşa e viaţa celui ce s-a apropiat de Cel rǎstignit. Dupǎ pocǎinţǎ are mai multe greutǎţi, necazuri, e batjocorit de toţi, dar el se bucurǎ ca niciodatǎ înainte. Jertfa crucii îl face sǎ cînte:"O, jertfa-Ţi glorioasǎ ne aratǎ desluşit,Cît lumea pǎcǎtoasǎ de mult Tu ai iubit.Tu M-ai iubit pe mine, pe toţi Tu ne-ai iubit,Şi-n locul nost’ mai bine sǎ suferi ai primit."Un tînǎr, într-o searǎ, se afla sub o poartǎ unde intrase cu pistolul în mînǎ şi voia sǎ-şi tragǎ un glonţ în tîmplǎ, sǎ termine cu viaţa aceasta. Era un bǎieţandru de 17 ani şi în timp ce se pregǎtea sǎ-şi descarce pistolul, a auzit sus la etaj, unde era o casǎ de rugǎciune, cǎ au început o cîntare. El s-a oprit, şi-a vîrît pistolul în buzunar şi a urcat sǎ audǎ cîntarea, urmînd a se sinucide dupǎ aceea. Dupǎ terminarea cîntǎrii, predicatorul a citit pilda fiului risipitor. În seara aceea Evanghelia a avut harul binecuvîntat sǎdǎruiascǎ acestui suflet naufragiat, salvare. Şi tînǎrul acesta care ajunse sǎ recunoascǎ dragostea Tatǎlui, ce e gata sǎ-şi primeascǎ fiul rǎtǎcit, şi-a consacrat viaţa lui Cristos.

încǎ de atunci având relaţii speciale cu Habsburgii) când le-a dat dreptul de a fi suverani pe teritorul deţinut de ei (fapt aproape fǎrǎ precedent în evul mediu, când pǎmântul aparţinea seniorului cel mai înalt în "grad", regelui sau împǎratului am zice azi), cu drept de a bate monedǎ (practic autonomie totalǎ). Jacob a mai obţinut şi dreptul de a vinde indulgenţe papale, o activitate care i-a înzecit averea în 5 ani. Vânzarea acestor indulgenţe a indignat atât de mult locuitorii din Augsburg şi pe Martin Luther, încât acesta a fost criticat ulterior ca antisemit, iar unele din predicile lui chiar au fost folosite de cǎtre nazişti ca justificare.Aşadar, arsul unei hârtii (dacǎ nu cumva povestea a fost remodelatǎ, în sens biblic) în valoare maximǎ posibilǎ de 543000 de florini (asta a fost contribuţia lui Jacob din totalul de 850000 de florini) a fost doar o chestie psihologicǎ atât pentru Carol, cât şi pentru cei care nu cunosc aceste detalii. Jacob şi-a înzecit oricum averea, aşa cǎ acest truc ieftin şi-a arǎtat roadele.

701 Judecǎtori 6:36.702 Se zice în biblie cǎ numai o datǎ a ascultat Dumnezeu de om şi anume în ziua cea lungǎ a lui Yoshua. Aici,

Dumnezeu este nevoit sǎ dea dovezi, mai ceva decât a avut nevoie Toma necredinciosul, pentru a-l convinge pe Ghedeon cǎ va avea grijǎ de poporul sǎu. Ce pǎcat cǎ numai în biblie existǎ astfel de dovezi palpabile!

154

A renunţat la sinucidere, gǎsise viaţa şi a jertfit-o lui Dumnezeu. Din el a devenit "bǎiatul predicator", despre care unii aţi citit, cǎ o sǎptǎmînǎ întreagǎ, searǎ de searǎ, a predicat din textul: "Fiindcǎ atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, cǎ a dat pe singurul Sǎu Fiu, pentru ca oricine crede în El, sǎ nu piarǎ cisǎ aibe viaţǎ veşnicǎ..."Bucuria aceasta a mîntuirii clocotea în sufletul lui Moorehouse şi Moody, care îl ascultase a zis: "Am rǎmas uimit ascultîndu-l pe Moorehouse vorbind despre aceastǎ dragoste."Moody703 care era şi el predicator spunea: "Niciodatǎ pînǎ atunci nu mi-am dat seama cǎ Dumnezeu iubeşte aşa de mult pe un pǎcǎtos.” Proba aceasta pe care o are un suflet mîntuit, prin bucuria lǎuntricǎ, e dovada cǎ BIBLIA e adevǎratǎ.Cînd un suflet primeşte mîntuirea aceasta mare, la care îl îndreaptǎ Biblia, s-ar putea sǎ nu se bucure? Înainte de a se apropia de cruce, oamenii au o idee vagǎ despre Dumnezeu, unii nici nu-L cunosc. Şi nu-L cunosc pentru cǎ niciodatǎ n-au cǎutat, sǎ-L cunoascǎ.Scriitorul nostru George Coşbuc zicea:... "Ca sǎ-L auzi pe Dumnezeu, întîi trebuie în tine sǎ tacǎ toate."Apropiindu-te de crucea Domnului Isus, ajungi sǎ cunoşti cǎ Dumnezeu existǎ şi iubeste pe cel pǎcǎtos. Cel ce a ajuns sǎ se apropie de Cristos Domnul, sǎ primeascǎ mîntuirea, sǎ-L cunoascǎ pe Dumnezeu prin Cristos, prin jertfa crucii, a ajuns sǎ posede cea mai puternicǎ dovadǎ pentru el cǎ BIBLIA eadevǎratǎ.În cartea, "Jean Barois"704 e tratatǎ viaţa unui necredincios ateu, care fiind director al unei publicaţii numite "Semǎnǎtorul", a publicat articole în serie împotriva credinţei în Dumnezeu.El a fost cǎsǎtorit şi a avut o fetiţǎ, dar nu dupǎ mult timp s-au despǎrţit, soţia plecînd cu fetiţa.Pe la vîrsta de 18 ani, ea a fǎcut o vizitǎ tatǎlui. În timpul acesta, tatǎl a dat fetei mai multe volume din revistele lui legate pe ani. Ziua fiind singurǎ acasǎ, fata le-a cetit. Dupǎ vreo trei sǎptǎmîni, într-o zi începu discuţia asupra credinţei şi el o întrebǎ: "Ai citit: "De ce nu trebuie sǎ credem”? Sunt opt articole succesive."Şi Maria îi spune: "Da!" „Dar asta: "Dogma în faţa ştiinţei?" şi cealaltǎ "Originile comparate ale religiilor"? „Da!” „Le-ai citit toate cu atenţie? N-ai avut impresia cǎ ceea ce ţi se pǎruse adevǎrat pînǎacum s-a prǎbuşit?”Şi fata îi rǎspunde: "Bine tatǎ, dar dacǎ certitudinea mea ar fi la cheremul unor obiecţii oarecare, n-ar mai fi o certitudine." Ea avea o siguranţǎ. Apoi continuǎ: "Cînd cineva a simţit ce am simţit eu, tatǎ... nu ştiu cum sǎ spun... am simţit însǎşi prezenţa lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care pǎtrunde în suflet, care umple de dragoste şi de fericire. Cine a simţit aşa ceva, fie numai o singurǎ datǎ în viaţǎ, pentru cine a simţit asta, toate raţionamentele pe care le construieşti pentru a-ţi dovedi d-tale însuţi cǎ n-ai un suflet nemuritor, cǎ sufletul acesta nu e fǎrîmǎ din Dumnezeu, toate aceste raţionamente, tatǎ..." Voia sǎ-l facǎ sǎ înţeleagǎ, cǎ toate nu valoreazǎ doi bani.Şi tînǎra a rǎmas credincioasǎ, cǎci avea pentru ea proba lǎuntricǎ.Raţionamentele teoretice s-au izbit de proba experimentalǎ şi s-au prǎbuşit, iar la urmǎ tatǎl ajunse înfrînt. El, care scrisese o viaţǎ întreagǎ împotriva credinţei, devine credincios în Dumnezeu.Fraţii mei, existǎ proba aceasta pe care trebuie sǎ o ai tu personal, care e mai scumpǎ decît toate celelalte, proba bucuriei mîntuirii în sufletul tǎu. Ai tu aceastǎ probǎ? Celelalte probe cǎ Biblia e

703 Dwight Lyman Moody (5.2.1837 - 1899) a fost unul dintre cei mai mari predicatori ai tuturor timpurilor, de rit

puritan. Ca mai toţi predicatorii celebri, vezi şi pe Müller (nota 694), abia ştia sǎ citeascǎ înainte de a fi convertit (1854). Membru activ al Young Men's Christian Association (pentru fanii muzicii şi nu numai, mult mai cunoscutǎ ca YMCA). A fǎcut parteneriat cu Ira David Sankey, care se ocupa de cântat. A devenit prieten cu Spurgeon, un alt predicator de succes din Anglia, şi cu Müller. A urmǎrit şi predicile lui Henry Moorehouse (probabil acesta este bǎiatul predicator) de care a fost foarte atras.

704 Roger Martin du Gard (23.3.1881- 22.8.1958), autor francez, laureat al Premiului Nobel pentru literaturǎ în 1937. În 1913 Martin du Gard a publicat Jean Barois, o operǎ care i-a adus celebritatea. În ea este vorba despre afacerea Dreyfus şi a fost scrisǎ sub influenţa lui Marcel Hébert, un preot modernist. Practic este vorba despre bǎtǎlia interioarǎ între raţionament şi credinţa catolicǎ pe care o are Jean. Aceeaşi bǎtǎlie a purtat-o şi Martin, murind cu un rezultat nedecis (sau necomunicat celor dragi).

155

adevǎratǎ, fǎrǎ aceasta din urmǎ, nu prea au mare valoare, pe cînd aceasta chiar fǎrǎ celelalte e suficientǎ705. Tu poţi cînta:"O, de-aş avea eu limbi o mieŞi mii de buze sǎ cuvînt,Pe tonuri mii, o armonie,Spre Slava Celui pururi Sfînt.I-aşi mulţumi de ce-a fǎcut,Cu mine, fiul cel pierdut..."O, voi toţi care aţi auzit îndrumarea Evangheliei şi prin experienţa voastrǎ aţi ajuns sǎ cunoaşteţi cǎBiblia e adevǎratǎ, aţi ascultat de ea şi aţi ajuns mîntuiţi, plini de bucurie, voi posedaţi în voi mǎrturia de nezdruncinat cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ.De aceea, mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru Harul primit, trǎiţi pentru Dumnezeu şi mǎrturisiţi pe acest Dumnezeu, care ne-a dat o carte atît de binecuvîntatǎ.Iar voi, care n-aţi avut pînǎ azi aceastǎ dovadǎ, n-aţi vrea s-o aveţi acum? N-ai vrea ca tu personal sǎexperimentezi adevǎrul Bibliei? Dupǎ cum un om poate proba mersul de tren, care îi spune cǎ la ora cutare pleacǎ din Timişoara şi la ora cutare soseşte la Bucureşti, iar el mergînd la garǎ şi urcîndu-se în tren, se convinge cǎ ce a fost scris în mersul trenurilor, e adevǎrat, în ce priveşte plecarea de aici şi sosirea acolo706, aşa şi tu poţi proba Biblia şi te poţi convinge chiar acum de adevǎrul ei.Ea îţi spune cǎ Domnul Isus a zis: "Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovǎraţi şi EU vǎ voi da odihna..."Tu eşti trudit de atîta alergare pe cǎrǎrile pǎcatului, tu eşti obosit de povara nelegiuirilor tale707. Vrei odihnǎ? Ascultǎ Cuvîntul Domnului acum. Şi dacǎ nu împlineşte ce a spus, sǎ nu-I slujeşti. Dar dacǎ îţi dǎ odihnǎ, ascultǎ-L toatǎ viaţa.El a spus: "Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afarǎ." Vino la El aşa cum eşti. Tu cel ce ai fost atras de plǎcerile momitoare ale pǎcatului, tu cel ce ai risipit tot ce ai avut mai sfînt şi eşti acum în zdrenţele murdare ale fǎrǎdelegii şi necurǎţiei, tu care ai iubit desfrîul, tu care ai devenit stǎpînit de patimafumatului sau a beţiei, vino la El acum.Şi din experienţa ta, vei constata cǎ El te iartǎ, te primeşte cu toatǎ dragostea, exact aşa cum spune Biblia. Şi atunci bucuria mîntuirii, care va copleşi sufletul tǎu, va fi cea mai bunǎ mǎrturie cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ. Fie aceastǎ experienţǎ a ta acum.

705 Corect! Din punct de vedere psihologic, un efect placebo.706 Fǎcând abstracţie de întârzieri.707 Şi dacǎ nu-i aşa? Unii se saturǎ de a fi mereu acuzaţi cǎ sunt pǎcǎtoşi... Dar psihologii ştiu cǎ aceasta este o

veche tacticǎ, menitǎ a face oamenii sǎ te asculte şi sǎ te urmeze.

156

XI. MǍRTURIA PERSONALǍ

PROBE EXTERIOARE (1 Petru 1:14-25)E BIBLIA ADEVǍRATǍ? În capitolul precedent, am cǎutat sǎ dau una din dovezile puternice, care nu poate fi contrazisǎ, mǎrturia personalǎ. Eu, pentru mine însumi, sunt martor cǎ BIBLIA a adevǎratǎ.Chiar dacǎ toatǎ lumea ar tǎgǎdui-o, eu care am gustat bucuria mîntuirii, ştiu cǎ ea e adevǎratǎ.Ea a spus cǎ dacǎ vin la Domnul Cristos, El îmi ia povara de pǎcate. Eu am venit la El şi am fost uşurat şi sufletul meu care fusese chinuit, a primit pacea, a primit bucuria aceea sfîntǎ, pe care lumea nu o poate da.Totuşi aceastǎ probǎ, care e mare pentru mine, e realǎ; unii pot sǎ n-o creadǎ.Ea e de domeniul lǎuntrului. Pentru mine, ea rǎmîne de netǎgǎduit. Altul însǎ, care nu a gustat aşa ceva, nu o poate pricepe.Eu spun unuia cǎ mierea e dulce, dar dacǎ el n-a gustat niciodatǎ miere, poate sǎ se îndoiascǎ cǎ e dulce. Am eu o altǎ dovadǎ, afarǎ de bucuria mîntuirii, sǎ-i pot adeveri, fǎrǎ posibilitate de tǎgadǎ, ca el sǎtrebuiascǎ sǎ recunoascǎ cǎ BIBLIA e adevǎratǎ? Am sau nu am? El spune cǎ bucuria mîntuirii e o stare emotivǎ, de moment, un fel de beţie, cǎ ea e de domeniul fanteziei, deci nu vrea s-o creadǎ.

1. Proba vieţii înnoite

Eu am o altǎ probǎ cǎ BIBLIA e adevǎratǎ, chiar mai mare decît bucuria mîntuirii. Ea e vǎzutǎ, e concretǎ, e izbitoare şi nu se poate tǎgǎdui. E proba vieţii înoite.Viaţa e o realitate. Ea e vǎzutǎ, e simţitǎ, e trǎitǎ. O viaţǎ care a fost trǎitǎ în pǎcat înainte, ajunge prin Cuvîntul BIBLIEI, a EVANGHELIEI, sǎ fie schimbatǎ. Şi asta nu se poate tǎgǎdui708.Domnul Isus, cînd tîlcuieşte pilda semǎnǎtorului, spune: "Sǎmînţa este Cuvîntul lui Dumnezeu" (Luca 8:11).În naturǎ, noi ştim cǎ sǎmînţa e bunǎ pentru un timp, iar dupǎ un timp oarecare, unele dupǎ doi ani, altele dupǎ trei ani, îşi pierd puterea de germinaţie.E curios, atît ca formǎ, cît şi ca greutate rǎmîne tot aşa, dar ceva s-a pierdut, e puterea de germinaţie. Ca sǎ vezi dacǎ sǎmînţa e bunǎ sau nu e bunǎ o probezi709.Proba o poţi face fǎrǎ aparaturǎ specialǎ, ci simplu o pui în pǎmînt. Dacǎ încolţeşte înseamnǎ cǎ are putere de germinaţie, dacǎ nu încolţeşte înseamnǎ cǎ sǎmînţa e moartǎ şi nu are de unde sǎ rǎsarǎ, ci putrezeşte. Deci nu ai de unde sǎ culegi roada.BIBLIA e Cuvîntul lui Dumnezeu, e sǎmînţǎ. Noi vom cǎuta sǎ-i facem proba aceasta, sǎ vedem dacǎare puterea de germinaţie. Dacǎ încolţeşte şi aduce roada pe care o spune, înseamnǎ cǎ e sǎmînţǎ bunǎ, ADEVǍRATǍ710. Dacǎ nu încolţeşte, atunci înseamnǎ cǎ nu e adevǎratǎ.În viaţa noastrǎ, noi am avut o zi binecuvîntatǎ cînd am primit sǎmînţa, Cuvîntul lui Dumnezeu. Şi cu noi s-a petrecut ceea ce spune apostolul Petru în întîia epistolǎ 1:23711..." Aţi fost nǎscuţi din nou, nu

708 Eu n-am fumat niciodatǎ pentru cǎ am aflat cǎ fumatul dǎuneazǎ sǎnǎtǎţii. Cât am fost student am tras

destule chefuri, ca mai toatǎ lumea. Fǎrǎ a suferi vreo revelaţie divinǎ, dupǎ cheful care a urmat absolvirii facultǎţii (primul pe ramurǎ), am luat decizia ca sǎ nu beau niciodatǎ alcool tare (peste bere şi vin). Motivaţia a fost încǎ o datǎ sǎnǎtatea, iar voinţa şi auotsugestia au fost atât de mari încât de atunci mi se face greaţǎ numai când simt miros de alcool (ţuicǎ, vodcǎ etc.). Ca o precizare, când m-am referit la sǎnǎtate, nuînsemna cǎ mǎ îmbolnǎvisem, deloc, ci a fost o simplǎ precauţie de viitor.Asta ca mǎrturie personalǎ cǎ se poate duce o viaţǎ corectǎ şi fǎrǎ parabola fiului risipitor (nu existǎ pildǎ în acest material care sǎ nu conţinǎ, direct sau insinuant, aceastǎ parabolǎ), printr-un simplu exerciţiu de voinţǎ. Dar vorba bisericii, or fi celelalte religii (budismul, taoismul, zen etc.) morale, dar nu sunt mântuitoare.

709 Ţǎranii nu-şi permit acest lucru: dacǎ sǎmânţa nu e bunǎ trebuie sǎ refacǎ arǎtura şi însǎmânţarea, ca sǎ nu mai vorbim de timpul preţios pierdut. Ei se asigurǎ cǎ sǎmânţa este bunǎ de la bun început.

710 Şi scaietele poate produce sǎmânţǎ roditoare, dar ce faci cu rodul lui?711 Întâia epistolǎ soborniceascǎ a lui Petru.

157

dintr-o sǎmînţǎ care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu şi care rǎmîne în veac..."Credincioşilor din primul veac, apostolul Petru le spune: "Aţi fost nǎscuţi din nou". Astǎzi în al XX-lea veac, Evanghelia, Cuvîntul Domnului, a rǎmas cu aceeaşi putere de germinaţie în viaţa omeneascǎ, produce naşterea din nou, schimbarea totalǎ a vieţii.Prin Cuvîntul lui Dumnezeu, se produce o schimbare în gînduri şi sentimente. În cea mai adîncǎ parte a fiinţei noastre începe schimbarea. De altfel oamenii nu ne cunosc gîndurile, nici sentimentele noastre, ci doar anumite manifestǎri.Dar în taina aceasta ascunsǎ a omului lǎuntric, se produce înnoirea. Şi omul care a gîndit într-un fel, prin Cuvîntul Evangheliei, începe sǎ gîndeascǎ altfel.Omul care a avut unele sentimente, unele dorinţi, unele plǎceri, ajunge sǎ aibe cu totul altele.Dumitru Cornilescu712, traducǎtorul Bibliei, a fost un om care a crezut cǎ existǎ Dumnezeu, dar era necredincios, nu trǎia viaţa pentru Dumnezeu, cu toate cǎ fǎcuse teologia şi devenise preot. În broşura: "Cum m-am întors la Dumnezeu şi cum am spus şi altora", el mǎrturiseşte cum s-a produs înoirea vieţii sale.Cuvîntul lui Dumnezeu a fost sǎmînţǎ. Întrucît traducerea Bibliei de Nisipeanu, precum şi alte traduceri erau într-un limbaj arhaic, el s-a hotǎrît sǎ facǎ o nouǎ traducere a Bibliei.În timp ce fǎcea traducerea Bibliei, şi-a vǎzut starea sa de pǎcǎtoşenie, s-a întors la Dumnezeu, a fost nǎscut din nou, devenind un om nou în Cristos. Pînǎ atunci viaţa sa creştinǎ a fost formalǎ, de atunci a devenit plinǎ de vigoare, pînǎ atunci credea cǎ existǎ Dumnezeu, dar nu L-a iubit, de atunci a început sǎ-L iubeascǎ cu toatǎ ardoarea; pînǎ atunci nu avea o plǎcere deosebitǎ pentru Cuvîntul lui Dumnezeu, de atunci Cuvîntul i-a devenit hrana lui. Toate aceste, fǎrǎ ca sǎ fi auzit predici excelente, fǎrǎ sǎ fi fost influenţat de alţii, ci doar prin Cuvîntul lui Dumnezeu, prin BIBLIE.În anul 1908, în oraşul Manila din Filipine, un bǎrbat a fost angajat sǎ traducǎ Biblia. Era necredincios. Cunoştea mai multe limbi, precum şi limbile de bazǎ ale originalului Bibliei şi a fost însǎrcinat sǎ facǎtraducerea.În timp ce traducea, a ajuns la Evanghelia dupǎ Ioan 4 şi s-a oprit la versetul 24 care spune: "Dumnezeu este Duh şi cine se închinǎ Lui, trebuie sǎ I se închine în duh şi adevǎr."În lumina acestui verset, el s-a verificat pe sine însuşi şi toatǎ religia lui pînǎ atunci şi a constatat cǎ nu corespunde acestui adevǎr. Religia lui era una formalǎ, dumnezeii lui erau de lemn şi de piatrǎ. Atunci şi-a zis cǎ acesta e adevǎratul Dumnezeu şi omul s-a întors la acest Dumnezeu.Pǎrinţii şi fraţii i-au fost împotrivǎ. Au vǎzut cǎ atitudinea lui e neschimbatǎ, cǎ nu mai merge cu ei la zeitǎţile lor pǎgîne şi s-au fǎcut foc împotriva lui.

712 Dumitru Cornilescu (4.4.1891-1975). Tatǎl învǎţǎtor, dar ambii bunici au fost preoţi. Chiar el s-a dus la

seminarul ortodox, apoi la institutul teologic. Biografia oficialǎ susţine cǎ de mic a avut dragoste pentru Isus, citind avid tot ce-i pica în mânǎ. Cunoştea câteva limbi, aşadar traducea din plin pentru clubul "Ia şi citeşte", coinfiinţat de el. Fraza lui, devenitǎ celebrǎ: "Dacǎ viaţa creştinǎ a poporului izvorǎşte din cunoaşterea Bibliei, iar eu nu pot înţelege ce este scris acolo, cum va înţelege oare poporul?" l-a obsedat multǎ vreme (biblia fiind scrisǎ pe atunci în româna veche şi cu litere chirilice/slavone - pentru cǎ pânǎ în 1859 BOR aparţinea de ruşi) şi l-a dus la ideea traducerii bibliei începând cu anul 1916 (dupǎ ce şi-a dat licenţa) şi durând mai bine de 4 ani. Prinţesa Ralu Callimachi l-a susţinut tot în acest timp, oferindu-i chiar gǎzduire. Ca material primar, Cornilescu a utilizat versiunea grecǎ şi cea ebraicǎ (considerate originale de cǎtre el, fǎrǎ a specifica exact ce materiale au fost), plus câteva seturi de traduceri mai mult sau mai puţin moderne în francezǎ, germanǎ şi englezǎ. Cornilescu a ajuns şi el în stare de conflict cu autoritǎţile teologice ale vremii, ne mai mirǎ oare, astfel cǎ patriarhul Miron Cristea l-a sfǎtuit sǎ stea departe de ţarǎ (s-a stabilit în Elveţia).Deci, n-a fost preot ci teolog (preot-cǎlugǎr, adicǎ n-avea voie sǎ predice) şi a fost foarte cucernic, nu formal. Iar cartea sa este citatǎ greşit, semn cǎ autorul n-a înţeles-o sau vrea sǎ trişeze [iarǎşi]!

158

Ştiţi însǎ ce a fǎcut? A dat fiecǎruia cîte o Biblie. Nu a cǎutat sǎ le vorbeascǎ, sǎ-i lǎmureascǎ, ci le-a pus Cuvîntul lui Dumnezeu în mînǎ. Şi toţi au ajuns la aceeaşi convingere ca şi el713.Ce înseamnǎ aceasta? Cuvîntul lui Dumnezeu e sǎmînţǎ care genereazǎ o viaţǎ noua; schimba si gîn-durile si sentimentele.Tertulian, un mare apologet creştin, într-o apǎrare adresatǎ împǎratului, cǎci erau vremuri de mari prigoane714, spunea aşa:... "Noi ce am urît ieri, astǎzi iubim şi ce am iubit ieri, astǎzi urîm..."Ieri a iubit pǎcatul, astǎzi a ajuns sǎ urascǎ pǎcatul. Ieri ura învǎţǎtura creştinilor, azi a ajuns sǎ o iubeascǎ. Era deci o rǎsturnare în concepţia şi sufletul lor.Tolstoi715 spune el însuşi în cartea "Religia mea" acelaşi lucru: "Acum cinci ani am primit credinţa. Am crezut doctrina lui Isus şi întreaga mea viaţǎ a devenit transformatǎ deodatǎ. Ceea ce am dorit altǎdatǎ, acum nu mai doresc şi am început sǎ doresc ceea ce niciodatǎ mai înainte nu am dorit. Ceea ce altǎdatǎîmi pǎrea drept bun, acum a devenit rǎu."Ce înseamnǎ aceasta? Nimic altceva decît schimbarea vieţii. În el se petrecuse transformarea lǎuntricǎ. Din contele renumit de altǎdatǎ şi cu titlu de mare scriitor, deodatǎ se dezbracǎ de onoruri, se duce şi apucǎ coarnele plugului şi începe sǎ are holdele vǎduvelor şi ale sǎracilor. Cum? De ce asta? O crizǎspiritualǎ au spus unii.Ea era însǎ o transformare a gîndirii contelui. Din omul arogant de altǎdatǎ, devine omul umil, folositor, pus în slujba altora716. Schimbarea aceasta e produsul Cuvîntului lui Dumnezeu.Dar nu numai în gîndire se petrece schimbarea. Şi pe aceasta, fiindcǎ e tot de ordin lǎuntric, unii ar putea-o pune la îndoialǎ. Dar gîndirea şi sentimentele nu pot fi zǎgǎzuite, ele se transformǎ în trǎire. Gîndul de azi e fapta de mîine. Omul care în trecut a fost rǎu, devine bun, omul aspru, devine blînd, omul beţiv, devine om care nu mai bea.

713 Pǎcat cǎ acest om nu a fost nominalizat, sǎ putem şti şi noi cine a fost filipinezul ce ştia atâtea limbi, mai ales

greaca, aramaica şi ebraica veche. 99,99% din toţi predicatorii nu cunosc o altǎ limbǎ decât engleza (sau limba natalǎ, dupǎ caz), eventual frânturi dintr-o altǎ limbǎ de circulaţie internaţionalǎ (utilǎ pentru a se descurca în cǎlǎtoriile lor de propagandǎ), dar greaca veche sau latina, greu de crezut.Faptul cǎ Filipine este o ţarǎ catolicǎ (este cea mai mare ţarǎ catolicǎ din lume, la fel cum Nigeria este cea mai mare ţarǎ islamicǎ din lume) se datoreşte misionarismului dus la extrem (distrugere de idoli, monumente, prigoniri şi torturi - ceva în genul Americii latine) şi nu calitǎţilor bibliei. Deci hoax.Nu pot pricepe logic un lucru: dacǎ biblia este atât de bunǎ şi de adevǎratǎ, cum se face cǎ trebuie folosit mereu biciul pentru a converti "sǎlbaticul"?

714 Pe vremea lui Tertullian (vezi nota 595) nu. Au fost doar douǎ mari prigoane, perioada lui Nero-Claudius (64-68) şi cea a lui Diocleţian-Galerius (din 303 pânǎ în 313, între edicte). Oricum, Tertullian stǎtea în Africa, departe de zonele fierbinţi. Prigoana din Lyon, cea care a permis ascensiunea lui Irinaeus (vezi nota 588) a fost aparent doar o eliminare a montaniştilor (sectǎ ereticǎ desprinsǎ din curentul central). Iar scrisoarea, de fapt o lucrare în toatǎ regula, numitǎ Apologeticus (187), a fost adresatǎ guvernatorilor romani (împǎratul delegase guvernatori peste provincii, pentru cǎ imperiul devenise prea mare pentru a-l putea conduce eficace de unul singur).

715 Lev Nikolaevich Tolstoi (9.9.1828 – 20.11.1910), conte, este cel mai mare romancier rus al secolului XIX. Rǎzboi şi pace şi Anna Karennina sunt 2 dintre cele mai bune romane ale tuturor timpurilor. Şi-a creat o religie personalǎ împletind creştinismul cu budismul (teoria non-rezistenţei, teorie care a inspirat pe Rainer Maria Rilke, pe celebrul Mohandas Gandhi sau pe Martin Luther King). Tolstoi a fostz întotdeauna un raţionalist şi romanele sale au exprimat intrinsec dorinţa lui de a cǎuta sensul vieţii (viaţa şi moartea sunt douǎ mari teme abordate în opera sa). Scriind însǎ romanele sale celebre, Tolstoi a realizat subit cǎ scopul vieţii este chiar viaţa. Tolstoi a considerat cǎ înţelepciunea supremǎ este sǎ laşi viaţa aşa cum este ea şi sǎ te bucuri de ea din plin, îmbunǎtǎţind-o dacǎ poţi.Cǎrţile (da, sunt 4, Confesiunea mea, Ceea ce cred, Împǎrǎţia lui Dumnezeu e cu tine şi Evanghelia pe scurt) sunt de gǎsit în arhiva proiectului Gutenberg.

716 Tolstoi n-a fost niciodatǎ arogant. Probabil confraţii de peste ocean au fost încurcaţi de familia extrem de mare a clanului Tolstoi şi au mai confundat pe unii cu alţii. Tolstoi a realizat cǎ de fapt el are un privilegiu, acela de a fi bogat şi, deci, fǎrǎ griji, în condiţiile în care oamenii de rând erau sǎraci (majoritatea şerbi), aşadar a început a-şi cheltui averea moştenitǎ pe cerşetori şi alţi necǎjiţi. Criza pomenitǎ a avut loc pe la 50 de ani, mult dupǎ începutul actelor de binefacere.

159

Odatǎ cineva spunea unui credincios: "Religia d-tale e de domeniul fanteziei, e o iluzie, atîta tot." "Cum iluzie?" a întrebat el. "Dacǎ m-ai cunoaşte cine am fost eu, n-ai vorbi aşa. Eu am fost beţiv, am fost feroce, am sfǎrîrmat sticla în dinţi. E iluzie religia mea? Sǎ dea Dumnezeu iluzia aceasta la toţi beţivii, ca sǎ scape de patima care îi chinuieşte. Nu era iluzie, ci realitatea vieţii înnoite. Omul devenise altul în trǎirea lui.Altul cǎlǎtorea în tren. Lîngǎ el se aşezase un frate, care avea o servietǎ în care îşi pusese Biblia. Mergea într-o localitate ca sǎ vesteascǎ Cuvîntul lui Dumnezeu. Celǎlalt a profitat de o clipǎ de neatenţie a fratelui, a pus mîna pe servietǎ şi a şters-o. Cînd trenul a ajuns în gara respectivǎ, fratele dǎsǎ ia servieta ca sǎ coboare, dar servieta nu mai era. Paguba nu era de servietǎ, ci de Biblie. N-avea ce sǎ facǎ, a coborît fǎrǎ ea, dar s-a rugat: "Doamne fǎ-l sǎ se pocǎiascǎ!"Dupǎ cîţiva ani, primeşte o scrisoare în care îi scria cam aşa:... "Iubite frate... vǎ înapoiez cu poşta de azi BIBLIA dv. pe care am furat-o la data... din trenul... Mulţumesc lui Dumnezeu, cǎ furînd Biblia dv. am ajuns sǎ cunosc dragostea lui Dumnezeu şi sǎ devin alt om, frate cu dv. Am ţinut sǎ vǎ înapoiez Biblia, cǎci ştiu cǎ v-a fost scumpǎ, aşa cum îmi e şi mie azi, cǎci prin ea a ajuns sǎ cunosc mîntuirea. Eu voi cǎuta sǎ-mi gǎsesc alta. Vǎ rog sǎ mǎ iertaţi, pentru fapta sǎvîrşitǎ..."717

Ce l-a fǎcut pe omul acesta, ca din hoţ sǎ devinǎ om cinstit? Cuvîntul lui Dumnezeu. Noi aveam aici printre noi, azi e în veşnicie, unul care în tinereţe fǎcuse parte dintr-o bandǎ de tîlhari de codru. Era solid, uriaş, nu se temea de nimeni. Asta pînǎ într-o zi. Şi omul a ajuns sǎ audǎ cuvîntul lui Dumnezeu, s-a pocǎit, devenind chiar vestitor al Evangheliei. Am petrecut cu el aici. Ne-am rugat cu el aici. La cîţiva ani dupǎ pocǎinţǎ, a mers ca predicator al Evangheliei în comuna Roşia, pe valea Crişului. Acolo a fost arestat de şeful de post şi bǎtut şi el a rǎbdat, el care îl putea fǎrîma în bucǎţi.Cum a ajuns tîlharul de codru sǎ fie rǎbdǎtor? Prin Cuvîntul Evangheliei.Fraţii mei, aceasta e dovada palpabilǎ, fǎrǎ sǎ o poatǎ tǎgǎdui cineva, cǎ BIBLIA e Cuvîntul lui Dumnezeu.Eu aş vrea ca tu sǎ te convingi de adevǎrul acesta, sǎ ajungi tu însuţi schimbat.În cǎminul tǎu sǎ fie pace şi bucurie. În loc sǎ fii aspru, sǎ fii bun cu semenii tǎi.Aceastǎ înnoire, Cristos Domnul e gata sǎ o facǎ în viaţa fiecǎrui pǎcǎtos, oricît de decǎzut, beţiv, destrǎbǎlat, mincinos, bǎtǎuş sau pǎtimaş ar fi. Şi omul ruinat de toate fǎrǎdelegile, putred în pǎcat, stricat pînǎ în mǎduva oaselor, a venit la Cristos, a îngenunchiat în faţa Celui rǎstignit pe cruce, şi-a predat viaţa Lui, aşa rea, murdarǎ şi a devenit înnoit, schimbat cu totul.Dintr-un om ce a fost un gunoi al societǎţii, a devenit un om cu o viaţǎ bunǎ, scumpǎ, binecuvîntatǎ, folositoare societǎţii. Aceasta datoritǎ Bibliei. Ea e adevǎratǎ.Te întrebi cum se poate trǎi aceastǎ viaţǎ nouǎ în mijlocul lumii pǎcǎtoase?Da, e posibil. Deschideţi, vǎ rog, la Psalmul 119:9718. Şi alţii au avut aceeaşi întrebare: "Cum îşi va ţinea tînǎrul curatǎ cǎrarea?" dar ni se dǎ şi rşspunsul: "Îndreptîndu-se dupǎ Cuvîntul Tǎu."Tînǎrul care a ajuns sǎ se bucure de înoirea vieţii prin Cuvîntul Sfînt, cautǎ apoi zi de zi sǎ se îndrepte dupǎ acest cuvînt.Dr. Moffat719, misionar în Africa, în cǎlǎtoriile sale a ajuns într-un trib, unde a gǎsit o credincioasǎ. Nu era nimeni altul acolo creştin, nimeni pocǎit, doar ea singurǎ.

717 Elementar, dragǎ Watson! ar fi spus S. Holmes dacǎ ar fi citit o asemenea prostie.

1. Deci cineva furǎ o servietǎ pentru un motiv hedonic (mâncare, bani, lucruri de vânzare etc.). În loc de asta se pomeneşte cu o biblie, pe care nimeni n-ar vrea sǎ o cumpere, altfel n-ar fi nevoie de atâtea predici, predicatori şi materiale publicitare, deseori fiind fǎcutǎ cadou (şi cu fişa de încriere ca membru alǎturi).2. Bun, omul nostru primitiv şi pǎcǎtos gǎseşte o carte. Ce face? O citeşte? Pǎi dacǎ avea chef de şcoalǎ şi de citit nu ajungea golan şi hoţ.3. Ok, a citit-o şi s-a pocǎit, a venit vremea sǎ returneze cartea. Cui? De unde a ştiut numele, adresa sau alte detalii care l-ar fi îndrumat spre persoana doritǎ?4. Dacǎ s-ar fi convertit, primul lucru ar fi fost sǎ-şi procure biblia sa chiar în timp ce cǎuta persoana doritǎ.

718 118:9 în biblia ortodoxǎ.

160

La întrebarea cum a devenit credincioasǎ şi cum a putut sǎ reziste stricǎciunii ani de zile, ea a scos un Nou Testament în limba germanǎ, pe care-l primise înainte de a se pocǎi şi a spus: "Cartea aceasta m-a învǎţat."Cuvîntul ne înnoieşte viaţa şi el ne-o sfinţeşte. Domnul Isus se ruga în Ioan 17:17... "Sfinţeşte-i prin adevǎrul Tǎu; Cuvîntul Tǎu este Adevǎrul..."

2. Proba statorniciei

Naşterea din nou e grǎitoare, dar unii o pun pe seama hotǎrîrii omului de a o rupe definitiv cu relele. Omul s-a convins cǎ e rǎu sa bea şi nu mai bea. S-a convins cǎ nu e bine sǎ fumeze şi nu mai fumeazǎ. S-a convins cǎ nu e bine sǎ trǎieşti în stricǎciune, nici pentru el, nici pentru familie şi s-a despǎrţit de toate.Deci, se pune pe seama puterilor fireşti. Şi cu toate cǎ omul mǎrturiseşte cǎ el n-a vrut şi n-a putut face aşa ceva, ci cǎ e lucrarea minunatǎ a Cuvîntului, cel necredincios nu vrea sǎ creadǎ720. Mǎrturia noastrǎe pentru noi suficientǎ. Noi ştim cǎ a intervenit Cuvîntul lui Dumnezeu, care e viu şi lucrǎtor. Pentru cei ce nu vor sǎ o creadǎ, avem proba credincioşiei pînǎ la capǎt.Orice lucru, ca sǎ ştii cǎ e bun, trebuie probat. O casǎ e clǎditǎ şi pare bunǎ şi frumoasǎ, dar Domnul Isus spunea cǎ atunci se dovedeşte cǎ e bunǎ, dacǎ rezistǎ vînturilor, furtunilor, şuvoaielor.Aurul e probat prin foc721. Şi tot aşa şi pentru viaţa creştinǎ existǎ o probǎ a focului, ca toţi sǎ vadǎadevǎrul.Chiar şi cei mai înrǎiţi duşmani ai creştinismului au trebuit sǎ recunoascǎ cǎ oamenii aceştia, care au fost înoiţi prin Cuvîntul lui Dumnezeu, nu au putut fi înfrînţi.În timpurile bune şi cei formali şi cei adevǎraţi sunt împreunǎ, dar cînd vine proba focului, îi vezi cǎ se deosebesc.În bine cîntǎ cu noi, se şi roagǎ, cǎ au învǎţat, cu toate cǎ în sufletul lor poate sunt un lup rǎpitor. Au interese, urmǎresc poate scopuri mîrşave. Ei ţin "numai pînǎ la o vreme", cînd vine arşiţa dogoritoare a soarelui, ei se usucǎ.De îndatǎ ce se ivesc greutǎţi, prigoane, s-a terminat cu credincioşia lor formalǎ. "Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintr-ai noştri. Cǎci dacǎ ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rǎmas cu noi; ci au ieşit ca sǎ se arate cǎ nu toţi sunt dintre ai noştri" (1 Ioan 2:19). Deci aşa ceva se petrecuse şi în primul veac al creştinismului722.

719 Posibil sǎ fie vorba despre Robert Moffat (21.12.1795 - 9.8.1883) care a fost un misionar scoţian de

orientare congregaţionalistǎ în Africa. A convertit africani din 1816 pânǎ în 1870. A tradus biblia în Setswana (una din limbile vorbite în Africa de sud). Ginerele sǎu este cunoscutul David Livingstone (19.3.1813 –1.5.1873), care, pe lângǎ explorator, a fost şi misionar (studiase teologia şi fusese deja numit misionar). Nu degeaba statuia sa de la cascada Victoria (descoperirea sa) poartǎ încripţia "Christianity, Commerce and Civilisation.".

720 Sigmund Freud povestea cum cǎ copil fiind trebuia sǎ meargǎ cu trenul undeva, dar cheltuise sau pierduse banii de bilet. Aşadar a mers fǎrǎ bilet. Când a venit controlorul, el i-a întins o bucatǎ de hârtie şi s-a concentrat cum cǎ acest controlor va crede cǎ hârtia este un bilet valabil. Rezultatul a fost incredibil, povestea Freud, controlorul i-a perforat "biletul" şi a trecut mai departe. Cǎlǎtoria fǎrǎ bilet este un lucru rǎu, un furt. Putea Dumnezeu sǎ-l ajute, el care face numai lucruri bune şi vrea şi noi sǎ facem la fel?E uşor sǎ pui totul pe seama lui Dumnezeu, dar azi ştiinţele şi paraştiinţele (psihologia a devenit între timp ştiinţǎ) gǎsesc tot mai multe cauze naturale la fenomene altǎdatǎ considerate divine.

721 În secolul XIX se trecuse deja la proba cu acid azotic (aşa erau evaluate minele de aur); din sec. XX se foloseşte un test simplu, colorimetric. În antichitate, monedele erau probate prin tǎiere.

722 Era vorba despre anticrişti, nu despre necredincioşi, dar oricum, n-are prea mare importanţǎ.

161

Unul fǎcea pe credinciosul, se strecurase între ei ca sǎ vadǎ ce vorbesc credincioşii, parcǎ ei ar fi pus la cale rǎsturnarea statului roman723. Cînd a venit vremea de prigoanǎ, ceilalţi au mers la moarte, dar el s-a retras şi a dispǎrut724.Proba statorniciei e numai la cei ce sunt adevǎraţi credincioşi. În vremea bunǎ mulţi se laudǎ cǎ şi ei cred în Dumnezeu, dar dacǎ li s-ar cere sǎ sufere pentru Dumnezeu, dacǎ ar trebui ca credinţa lor sǎ fie pusǎ în foc, sǎ fie pusǎ la încercare, atunci s-ar vedea ce fel de credinţǎ au725.Acum eu pun problema: oamenii aceştia, care rǎmîn starornici şi sunt gata sǎ sufere orice, cui îi datoreazǎ statornicia lor?Unei iluzii? Dar cine a fost vreodatǎ gata sǎ sufere pentru o iluzie? Aţi auzit de vreun aşa caz726? Oricît de frumoasǎ ar fi fost iluzia, în faţa focului ea se risipeşte, piere. La o înţepǎturǎ de ac, ea dispare.Dar credincioşii au rǎmas credincioşi statornici, nu la o înţepǎturǎ de ac, ci la toate torturile, chiar la cele mai groaznice pe care le-a putut nǎscoci mintea omeneascǎ în înfierbîntarea clocotitoare a urii, şi nu s-au dat la o parte.Statornicia e vǎzutǎ în voluntarismul acesta de a suferi. În timp ce falşii creştini se retrǎgeau, cei adevǎraţi stǎteau cu fruntea sus şi cînd erau întrebaţi spuneau fiecare în parte: ... "DA, sunt creştin!" Ba uneori se întîmpla ca unii, care nu erau prezenţi la bisericǎ cînd s-a fǎcut arestarea, se prezentau de bunǎ voie sǎ fie torturaţi.Pe vremea lui Anius Antoninus727, proconsul în Asia Micǎ, fiind prigoanǎ, creştinii au dat dovadǎ de mare curaj şi s-au înfǎţişat atîţia ca sǎ fie executaţi spre a deveni martiri728, încît l-au speriat pe

723 Ba chiar aşa a fost. În Palestina, erau multe secte amestecate (cum e în SUA de azi, cine ştie diferenţele

dintre adventişti, Martorii lui Iehova, scientologi etc.), aşadar cǎ nu e de mirare cǎ pentru romani cuvântul evreu şi/sau creştin era un semnal de alarmǎ (zona Palestinei a fost şi este încǎ extrem de instabilǎ). De fapt întrebarea rǎmâne: ce a determinat statul roman, un stat liberal ca concepţii religioase sǎ prigoneascǎ deodatǎ o religie? Rǎspunsul este deosebit de complex şi generat de o multitudine de cauze, dintre care cele mai importante ar fi: acuzele de incest şi canibalism (descrise şi de Eusebius585 în vol. 4 cap. 1 - probabil datorate neînţelegerii ritualului împǎrtǎşaniei - deşi cultul lui Mithras fǎcea apel la acelaşi lucru), refuzarea statutului de cetǎţean roman (martirul spunea doar atât: Sunt creştin şi nu Mǎ numesc Vasile Popescus, sunt cetǎţean roman liber, domiciat în oraşul Focşanius, posesor al BI seria ...) în condiţiile în care Civis Romana sum! i-a scǎpat pielea lui Pavel de mai multe ori, apoi rivalitǎţile creştini-evrei şi creştini-creştini (distrugea armonia şi pacea internǎ - de fapt asta a vrut Constantin cel Mare sǎ împiedice atunci când a convocat consiliul de la Niceea), natura anti-socialǎ a acestora (la fel ca şi evreii, recunoscuţi, nu numai în acele vremuri, dar şi azi, ca anti-sociali, creştinii, tributari unei religii monoteiste intolerante, refuzau sǎ fie loiali Romei, afirmând cǎ regatul lor este în ceruri, peste împǎrat şi Roma (am numi-o azi lezmajestate, pedeapsǎ capitalǎ în Anglia), de aceea refuzau sǎ venereze zeitǎţile locale, considerate ca norocoase de cǎtre comunitatea localǎ pentru oraşul în care locuiau (ca un corolar, pogroamele antievreieşti şi/sau anticreştine surveneau în urma unor calamitǎţi naturale, ce puteau fi evitate dacǎ zeii locali n-ar fi fost supǎraţi) etc. etc.

724 Secvenţǎ dintr-un film american, al cǎrui titlu îmi scapǎ acum, l-am vǎzut acum mulţi ani.725 O remarcǎ interesantǎ, venitǎ de la un preot ortodox cunoacut mie, spunea cǎ credinţa se verificǎ când

trebuie deschisǎ punga. În ultimul secol, doar aşa a fost probatǎ credinţa.726 Da. Toate legate de astfel de predicatori care au condus armate de creduli, fraierindu-i în special cu venirea

iminentǎ a sfârşitului lumii. Exemple de astfel de cazuri sunt în nota 745 de la sfârşitul documentului, pentru a nu încǎrca prea mult acest subsol de paginǎ.

727 Arrius Antoninus (31 en - cel puţin 96 en) membru al vestitei familii consulare Arrius. A avut un singur fiicǎ, care i-a dat ca nepot pe viitorul împǎrat Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (19.9.86 –7.3.161), împǎrat roman din 138-161, celui cǎruia îi scrisese Justin600. Arrius Antoninus a fost consul, o datǎ în 69, a doua oarǎ nu se ştie exact. Considerat ca o persoanǎ absolut corectǎ şi respectabilǎ.

728 Fiindcǎ tot veni vorba de martiriul creştin, hai sǎ mai amintim un lucru bine-cunoscut adevǎraţilor creştini, aceia ce s-au aplecat asupra studiului biblic, şi probabil absolut necunoscut predicatorilor de azi: şi anume cǎ, la început, comunitatea creştinǎ avea multe psihoze, unele induse sistematic de cǎtre predicatorii locali. În afarǎ de obsesia sexualǎ, a mai existat încǎ o obsesie: mântuirea prin martiriu. În perioada diocleţianǎ, mulţi creştini tulburau situaţia politicǎ pentru a fi arestaţi şi apoi martirizaţi în speranţa "unui loc mai în faţǎ" (Ignaţiu din Antiohia620, Origen597 sau Tertulian595 susţineau şi rǎspândiserǎ ideea cǎ martiriul este singura cale spre mântuire - pilda lui Isus - sau, dacǎ nu unica, atunci mǎcar cea mai eficace). Atât de rǎspânditǎ era

162

proconsul. Acesta executǎ pe cîţiva, iar celorlalţi le strigǎ: "Nenorociţilor, dacǎ voi ţineţi atît de mult sǎmuriţi, sunt funii şi prǎpǎstii...!"729

Voluntarismul acesta dovedeşte cǎ BIBLIA e adevǎratǎ. Cǎci dacǎ omul nu ar fi primit ce spune BIBLIA cǎ dǎ Dumnezeu, cum credeţi cǎ ar fi fost gata sǎ sufere? Cum credeţi cǎ ar mai fi fost gata sǎ-L asculte cu preţul vieţii?Gîndiţi-vǎ aşa fireşte, vǎ rog. Sunt doi prieteni. Unul spune celuilalt: "Tu sǎ asculţi de mine şi îţi dau avantaje, te fac sǎ trǎieşti bine, îţi dau cutare înǎlţare în rang." Omul îl ascultǎ dar celǎlalt îl pǎcǎleşte, nu-i dǎ nimic din ce i-a promis.Se duce la el, sǎ-l scape de la necaz şi acela nici nu-l ia în seamǎ.Iar peste puţin timp ajunge luat la rost pentru prietenia cu acel om. Vǎ întreb eu: din moment ce l-a înşelat, nu i-a dat nimic, nu a vrut sǎ-l ajute cu nimic, mai rǎmîne acesta credincios celuilalt? Dar de unde? Din contra, va spune în gura mare: "Domnilor, m-a înşelat, m-a pǎcǎlit, îmi pare rǎu cǎ am ţinut la el." Se leapǎdǎ de el ca de o zdreanţǎ murdarǎ. Aşa au fǎcut creştinii? Nu, ei au rǎmas credincioşi şi în chip voluntar au fost gata sǎ sufere torturile oribile şi chiar moartea. Aceasta aratǎ cǎ ei au primit de la Dumnezeu ceea ce a spus BIBLIA cǎ le dǎ730.Dacǎ Cristos Domnul nu şi-ar fi îndeplinit Cuvîntul dat, nici unul nu ar fi îndurat moartea de martir. Statornicia lor voluntarǎ mǎrturiseşte cǎ BIBLIA e adevǎratǎ731.Unii dintre credincioşi, e adevǎrat cǎ au mai avut unele cǎderi în viaţǎ. N-au fost desǎvîrşiţi, au mai avut cîte o alunecare. Pentru alunecare au fost puşi sub disciplinǎ.Disciplina din primul veac nu era cum o aplicǎm noi azi. Atunci era mai severǎ. Cel ce era pus sub disciplinǎ pentru o abatere, nu avea voie sǎ intre în adunarea Domnului. Trebuia sǎ stea la uşǎ şi acolo sǎ-şi plîngǎ pǎcatele. Acolo, la prag, era locul lui. Şi toţi care veneau, îl vedeau şi ştiau cǎ e pus subdisciplinǎ, cǎ e pedepsit, iar el suferea ocara aceasta.732

Aceştia ca şi psalmistul733, puteau zice: "Eu vreau mai bine sǎ stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decît sǎ locuiesc în corturile rǎutǎţii ..." (Psalm 84:10).Şi au rǎmas acolo la prag, pînǎ ce biserica a fost gata sǎ-i primeascǎ. Cum eşti bǎtut, eşti lovit de ai tǎi şi nu eşti gata sǎ te lepezi? Vǎ întreb: "Rǎmîneau ei acolo dacǎ nu ar fi primit harul fǎgǎduit de Cristos Domnul?Rǎmînerea lor aratǎ cǎ BIBLIA e adevǎratǎ, chiar dacǎ duşmanul i-a amǎgit cu ceva, n-au fost gata sǎse depǎrteze, ci îşi plîngeau cu amar pǎcatul.

3. Puterea de biruinţǎ

Toate suferinţele şi schingiuirile pricinuite creştinilor au scos în evidenţǎ o putere de biruinţǎ. Ei au murit, dar au învins. Nu aveţi pe seama cui sǎ puneţi puterea aceasta, care au avut-o creştinii, dacǎ nu vreţi sǎ acceptaţi cǎ BIBLIA e adevǎratǎ.

aceastǎ idee încât a trebuit ca Mensurie din Cartagina şi chiar Sf. Augustin sǎ ia poziţii ferme, altfel rǎmâneau fǎrǎ enoriaşi (şi cine mai plǎtea taxele?).

729 În acea perioadǎ de început, predicatorii susţineau cǎ singura cale de a ajunge în raiul promis celor proşti era martiriul (ca Isus), de aceea gloatele se repezeau la aşa ceva. Vezi şi nota 723.

730 Sofism. Dintre martiri nu s-a întors nici unul sǎ spunǎ: "Prietenul meu m-a înşelat!" Totul rǎmâne deci o problemǎ de credinţǎ, nu de dovezi. Experienţele de revenire din moartea clinicǎ au relevat cǎ atât creştinii cât şi necreştinii vǎd exact acelaşi lucru, un tunel luminos şi senzaţia de plutire.

731 Fals. Mǎrturiseşte cât de mare este puterea credinţei. Sǎ ne aducem aminte de Gaius Mucius Scaevola, eroul roman care şi-a ars mâna dreaptǎ (de unde şi porecla de Scaevola - stângaciul) pentru cǎ l-a trǎdat în asasinarea regelui etrusc Lars Porsenna (a ucis pe altul), ce asedia pe atunci Roma, fǎrǎ a indica vreun semn de durere. Povestea se gǎseşte în Titus Livius610, Ab Urbe Condita, II.12-13.

732 Doar ca. 1000 de ani mai târziu, pedeapsa aceasta cruntǎ a fost redusǎ de inchiziţie la excomunicǎri, torturi, arderi pe rug, nişte bagatele. Autorul acesta gândeşte sau numai predicǎ?

733 Psalmul 84 a fost scris de cǎtre fiul lui Korah.

163

Ea rǎmîne atunci o enigmǎ. Logica nu poate gǎsi o argumentare care sǎ justifice puterea aceasta734. Existǎ un singur rǎspuns: PUTEREA LUI DUMNEZEU S-A DOVEDIT ÎN NEPUTINŢELE OMENEŞTI.Oamenii au avut mult de suferit pentru cauza lui Cristos aici pe pǎmînt. Eu nu pot sǎ vǎ înşirui toate suferinţele pe care le-au îndurat creştinii. Ele au fost prea multe şi prea grozave735. Vreau sǎ vǎamintesc doar cîteva, aşa în treacǎt.Ştefan736 e omorît cu pietre. Lui Iacov i se taie capul cu sabia. Andrei e rastignit pe o cruce în formǎ de "X". Petru e rǎstignit cu capul în jos. Aristarh Macedoneanul737, un tovarǎş de slujbǎ a lui Pavel, e decapitat. Trofim Efeseanul, alt tovarǎş de slujbǎ a lui Pavel, e decapitat. Marcu de Aretuza (nu evanghelistul) e uns cu miere, legat într-un copac şi dat pradǎ viespilor. Zoe, o tînǎrǎ credincioasǎ, e

734 Ba chiar e foarte simplǎ: este vorba de puterea credinţei (în sens general, nu numai în sens religios).

Credinţa în ceva dǎ aripi omului şi-l face capabil de lucruri incredibile.Cât priveşte succesul religiei creştine, ea a ţinut un pic şi de noroc, dar mai ales pe tǎria moralǎ arǎtatǎ de creştini. Contrar a ceea ce crede autorul, nu religia a fost persecutatǎ ci oamenii, vǎzuţi ca agitatori.

735 Şi ereticii. Iar tortura romanǎ nici mǎcar nu a ajuns la glezna celei catolice. Biserica nu a putut dovedi cǎ au fost mai mult de douǎ etape de prigoanǎ a creştinilor (nici una din cauze strict religioase) în 250 de ani de pǎgânism şi nici cei 100000 de martiri creditaţi (din care nici mǎcar 100 nu sunt dovediţi) de pe vremea lui Diocleţian. Conform înscrisurilor oficiale (Pliniu, Traian), creştinismul era interzis dar pedepsit numai dacǎ suspecţii erau prinşi întâmplǎtor (nu se fǎceau eforturi în a-i vâna); fiind posibil ca multe martirizǎri sǎ fie doar invenţii menite sǎ explice ardoarea cu care creştinii oficiali s-au rǎzbunat pe colegii lor de alte religii dupǎ Constantin cel Mare. Comparaţi aceste date cu numǎrul victimelor creştinismului, din care o parte sunt indicate mai jos.Una dintre cele mai "creştineşti" fapte ale religiei lui Isus a fost şi vânǎtoarea de vrǎjitoare, la care au contribuit deopotrivǎ catolicii şi protestanţii. Contrar a ceea ce poate credincioşii de azi şi-ar putea imagina, aceastǎ vânǎtoare a fost absolut sângeroasǎ şi absurdǎ. Procedura era identicǎ inchiziţiei spaniole: era suficient ca cineva sǎ te denunţe (iar motive de denunţuri între oameni sunt destule), pentru cǎ nu mai aveai scǎpare: torturile te "ajutau" sǎ mǎrturiseşti, iar odatǎ mǎrturisind, sufletul tǎu era salvat prin arderea corpului satanist. Cunoscut este procesul în care Else Gwinner din Offenberg, Germania, a fost acuzatǎ de vrǎjitorie. Ea a fost torturatǎ 52 de zile la rând pentru cǎ în faţa tribunalului îşi retrǎgea afirmaţiile (cea mai lungǎ torturǎ doveditǎ cu acte). De altfel, Germania a fost ţara cea mai înclinatǎ spre astfel de barbarie, contemporanii spuneau cǎ peste tot se simţea fumul de rug. În multe districte din Rheinland nu mai puteai gǎsi femei peste 40 de ani şi inchizitorii aveau mari probleme în a gǎsi lemnele necesare rugurilor şi apelau la metoda "economiei maxime": erau arse mai multe vrǎjitoare deodatǎ. O statisticǎ a timpului indica peste 100000 (sunt 5 cifre de 0!!) de oameni, majoritar femei, au fost arşi pe rug pentru vrǎjitorie între 1450-1550. Între 1623 şi 1633 (10 ani) la Bamberg (Bayern, Germania) au fost arse ca. 600; în apropiere, la Würzbug, alte ca. 900 au suferit la fel în aproximativ aceeaşi perioadǎ.Vânǎtoarea de vrǎjitoare s-a terminat abia în sec. XVIII: în Scoţia protestantǎ (vezi nota 740), ultima vrǎjitoare a fost arsǎ "legal" în 1722, iar în Elveţia abia în 1782. Mania s-a extins şi în Lumea nouǎ, în special în Salem, MA, USA. În Mexic, ultima ardere de vrǎjitoare a avut loc în 1917 (dar şi în 1975 a mai fost lapidatǎ o femeie pentru acelaşi lucru).În 1657 s-a petrecut deodatǎ ceva straniu. Purtǎtorul de cuvânt al Vaticanului (cum l-am numi noi azi) a declarat cǎ pentru foarte mult timp nici un proces nu s-a desfǎşurat conform normelor. Adicǎ s-a admis tacit cǎ mii, zeci de mii, sute de mii de victime au murit posibil nevinovate în urma acestei vânǎtori. Dar, nici un cuvânt de scuze n-a venit din partea Vaticanului. De altfel, nici pânǎ azi, verdictele contra lui Galileo Galilei sau Giordano Bruno366 n-au fost retrase.Un caz celebru este cel al lui Petru Aleutinul (din Insulele Aleutine). Pe numele lui adevǎrat, Cungagnaq, Petru a fost un cǎlugǎr ortodox care a fost capturat, împreunǎ cu alţi indieni nativi în timp ce pescuiau, de marinarii spanioli în 1815 şi dus în California, pentru a fi reconvertit spre catolicism (la misiunea San Francisco de Asis). Chiar şi dupǎ tǎierea degetelor de la mâni, apoi a mâinilor, Petru n-a renunţat la religia sa, tot creştinǎ, aşadar a fost dat pe mâna indienilor locali sǎ fie tǎiat bucǎţi. Ordinele de eliberare au venit însǎ la timp pentru ceilalţi aleutini.

736 Este considerat primul martir creştin. Sf. Pavel, pe atunci Saul, se pare cǎ se afla în grupul celor care l-au asasinat.

737 Aristarh din Salonic. Chiar aşa, cum de a scǎpat Pavel? Martiriul acestuia este aprig disputat, cu dovezi circumstanţiale provenind chiar din sec. I. Se ştie însǎ cǎ a "beneficiat" de arest la domiciliu.

164

legatǎ cu o funie, care era datǎ pe dupǎ craca unui copac şi e lǎsatǎ deasupra unui foc, dupǎ ce se prǎjea puţin, era ridicatǎ în sus, apoi iarǎşi i se dǎdea drumul deasupra focului. Se fǎcea aceasta, ca doar, doar, o vor face sǎ renege şi sǎ se lepede de creştinism. Dar a îndurat toate torturile şi n-a renunţat la Cristos. Irene, o tînǎrǎ din Tesalonic, e legatǎ la rug şi i se dǎ foc. Barşaba zis şi Iust, e ucis împreunǎ cu un alt convertit. Anania din Damasc, e ucis în cetatea sa. Erast, vistiernicul cetǎţii Corint, despre care pomeneşte apostolul Pavel în Romani 16:23 e martirizat la Filipi. Dionisie Areopagitul, care se pocǎieşte la Atena, primeşte şi el moartea de martir prin tǎierea capului cu sabia. Timotei, ucenicul prea iubit al lui Pavel, în Efes, la o serbare pǎgînǎ, e bǎtut cu nuiele pînǎ îşi dǎ sfîrşitul738.Fraţii mei, ce mare har avem noi cǎ putem citi Biblia în casele noastre! Au fost vremuri cînd se considera ca o mare crimǎ sǎ citeşti BIBLIA739. Azi o poţi citi fǎrǎ teama cǎ vei fi aruncat în închisoare din cauza aceasta. Poţi s-o porţi la subsuoarǎ fǎrǎ nici o fricǎ.În Scoţia, într-o zi tot pe vremea închiziţiei740, un bǎiat mergea pe un drum şi avea la subsuoarǎ, o Biblie. Pe drum s-a întîlnit cu un pluton de ostaşi şi un ofiţer. Comandantul cînd l-a vǎzut, l-a întrebat: "Ce carte ai la subsuoarǎ?"

738 Dacǎ ar fi sǎ-i socotim pe toţi cei care au suferit de pe urma creştinismului, s-ar face o carte cu mai multe

nume decât are litere aceast material. Şi nu vom numǎra decât oamenii de ştiinţǎ, deci cei care au ajuns cumva cunoscuţi, nu şi pe sǎrmanii care au înfundat temniţele în urma denunţurilor, adevǎrate sau nu, la inchiziţie şi care au suferit în tǎcere (am putea spune creştineşte, dar aceste termen sunǎ nelalocul lui în acest context, în care tocmai creştinii erau torţionarii), uitaţi de toţi.Şi mai trebuie spus ceva. Foarte important. Pe vremea când zeci de creştini înroşeau prin martiriu arenele romane, alţii (capii lor) trǎiau bine merci. Irinaeus588, episcop de Lyon, a preluat ştafeta de la martirul Pothinus, în timpul persecuţiilor lui Marcus Aurelius (48 de morţi numai în Lyon). Deşi o tradiţie bisericeascǎ din sec. IX susţine cǎ a fost şi ele martirizat, Irinaeus a murit natural, la fel ca şi alt "martirizat", papa Clement I. Papa Eleutherius trǎia şi el bine merci la Roma în acea vreme de prigoanǎ, în care zeci de creştini de rând umpleau temniţele romane. Aparent, creştinii din Lyon ţineau de o ramurǎ ereticǎ, numitǎ montanism, încât unii exegeţi considerau cǎ Irinaeus a fǎcut o mişcare inteligentǎ, asigurându-şi astfel scaunul episcopal.Eusebius, episcop (vezi nota 585), a fost martor ocular al persecuţiilor din Cezareaa, dar el n-a pǎţit nimic.Sf. Pavel chiar a fost apǎrat de soldaţii romani într-una din misiunile sale "evanghelice" în Efes.Sf. Ioan Teologul, autorul apocalipsei (în care-l ataca subliminal pe Nero (el era fiara cu numǎrul 666) ca prigonitor al creştinismului) a fost doar exilat în insula Patmos, dar ce au pǎţit creştinii de rând, acuzaţi cǎ au dat foc Romei?Istoria religioasǎ precizeazǎ (citatǎ chiar şi aici de autor) cǎ aceşti creştini de rând se duceau de bunǎ voie sǎ declare cǎ sunt creştini, dar foarte puţini conducǎtori de-ai lor au fǎcut acest lucru, dacǎ este vreo unul.

739 Când anume? Inchiziţia a durat din 1184 pânǎ în 1918.Singura datǎ când citirea Bibliei a fost o problemǎ a fost în preajma anului 1455, când ea a fost tipǎritǎ şi iar oamenii de rând (cei care ştiau sǎ citeascǎ) au aflat cǎ ceea ce li s-a predicat diferea substanţial de ceea ce scria în realitate în carte. Astfel a apǎrut protestantismul.Pentru cǎ înainte, pe vremea persecuţiei romane dar şi mult dupǎ, masele sǎrace nu ştiau citi şi primeau învǎţǎtura bibliei pe cale oralǎ (predici) de la preoţii locali (nu se numeau aşa pe vremuri).A mai existat o perioadǎ în care era interzis sǎ citeşti biblia, dar se referea la biblia tradusǎ în englezǎ (vezi motivul mai sus). Atât de supǎratǎ a fost biserica pe traducerea bibliei în alte limbi (de fapt pe înţelesul maselor) încât a generat douǎ contracurente schismatice: protetantismul şi anglicanismul.Ia aflaţi aici ce s-a întâmplat în Anglia (pentru cǎ ştim ce s-a întâmplat cu Luther, Calvin, Huss etc. pe continent): Prima încercare de traducere a bibliei în saxonǎ (pe atunci) a avut-o Bede (vezi notele 604, 303), dar el era prea departe iar biserica nu prea era autoritarǎ (mai ţineţi minte Donaţia constantinianǎ), aşadar a scǎpat. A doua încercare (John Wycliffe sau Wyclif, Wycliff, Wickliffe, ca.1320 – 31.12.1384) a fost atât de drastic sancţionatǎ, încât Wycliffe a fost salvat de douǎ ori de la o posibilǎ moarte din mâna oficialilor bisericii (o datǎ de mulţimea furioasǎ, a doua oarǎ de cǎtre regentul şi de mama regelui copil Richard al II-lea). Wycliffe a fost desigur excomunicat şi la consiliul de la Constanţa (1415) a fost declarat eretic. Cǎrţile sale au fost sortite focului. Asta n-a fost de ajuns, dupǎ 12 ani, papa Martin V a ordonat exhumarea lui şi arderea rǎmǎşiţelor sale în piaţa publicǎ apoi aruncate în râul Swift. Trebuie spus cǎ atacul înverşunat al bisericii a mai fost cauzat şi de atitudinea reformatoare (în sens bun) a acestuia (Summa theologiae, ca. 1370). Urmǎtorul traducǎtor, William Tyndale (Tindale sau Tindall, ca. 1494 - 6.10.1536) a fost chiar ars pe rug pentru aceeaşi erezie. Munca lui Tyndale s-a reflectat mai târziu în celebra King James Bible.

165

"BIBLIA", rǎspunse bǎiatul. "Leapǎdǎ-o în şanţ!" tunǎ cu vocea poruncitoare ofiţerul."Nu o leapǎd, cǎci e Cuvîntul lui Dumnezeu," îi rǎspunse bǎiatul.Comandantul repetǎ: "Leapǎdǎ-o în şanţ." "Nu pot s-o leapǎd," ripostǎ din nou bǎiatul. "Ai sǎ fii împuşcat" spuse ofiţerul. "De ce sǎ fiu împuşcat?" întrebǎ bǎiatul ce ţinea strîns sub braţ BIBLIA. "Trageţi şapca pe ochi" porunci bǎiatului, iar soldaţilor le strigǎ: "Trageţi foc!"Bǎiatul dîrz şi el, spuse: "Nu trag şapca pe ochi; aşa cum mǎ priviţi voi, vreau şi eu sǎ vǎ privesc şi aşa cum vǎ privesc acuma, vǎ voi privi şi în ziua judecǎţii."La început soldaţii au ezitat sǎ tragǎ, dar comandantul în furia lui nebunǎ, a început sǎ ţipe: "Trageţi!" Şi şi-au descǎrcat armele în copil, iar el se prǎbuşi cu BIBLIA la subsuoarǎ. Nu a avut, sǎrmanul, nici o vinǎ decît cǎ purta BIBLIA şi nu a vrut s-o lepede, nu a fost gata sǎ se despartǎ de ea.Fraţii mei, prietenii mei, oamenii aceştia au preţuit mult BIBLIA, pentru cǎ au gǎsit în ea tot harul dumnezeiesc. Au gǎsit ce lumea nu le-a putut da şi nu le-a putut lua. Au preferat sǎ-şi dea viaţa, dar sǎnu renunţe la BIBLIE şi la Dumnezeul pe care L-au cunoscut prin BIBLIE.Bǎtaia cu nuiele şi biciuirea au fost aplicate cleştele înroşit şi grǎtarul, scara de întins şi scripetele pentru desfacerea încheieturilor, scrijelirea şi presǎrarea cu sare, jupuirea, scoaterea ochilor cu mugurul şi smulgerea mǎdularelor, iar în locul lor turnarea de plumb topit, fiarele sǎlbatice şi gladiatorii, rugul, crucea, şi butucul, ştreangul şi glonţul şi atîtea alte torturi înspǎimîntǎtoare, care nici nu pot fi spuse, au fost aplicate creştinilor741, dar ei au rǎmas credincioşi Domnului.

740 Inchiziţia a acţionat numai în zonele limitrofe Vaticanului (cu precǎdere în Spania dar şi în Italia, Franţa, sudul

Germaniei, Tirol). Inchiziţia nu a acţionat deloc în Irlanda şi Scoţia, niciodatǎ. Probabil una din poveştile inventate de cǎtre predicatori, ca multe alte din pildele cu care este presǎratǎ aceastǎ carte.

741 Dar şi de cǎtre creştini ereticilor sau pǎgânilor.Prima victimǎ a creştinilor, un eretic evident, a fost Priscillian din Avila. El a fost condamnat pentru erezie de cǎtre sinod şi a fǎcut apel la sentinţǎ la împǎratul roman de atunci, Maximus. În ciuda acestui apel, împǎratul a dispus decapitarea lui şi a 6 dintre elevii sǎi la Treves în 385 (reamintim cǎ împǎraţii romani postmergǎtori lui Constantin cel Mare au introdus legi dupǎ legi contra religiilor concurente din imperiul roman, de exemplu, Constantius, fiu al lui Constantin cel Mare, preluând domnia în 353, a declarat templele pǎgâne în afara legii, mai mult, practicarea ceremoniilor pǎgâne avea drept consecinţǎ imediatǎ pedeapsa cu moartea, încǎ şi mai mult, chiar guvernatorii care acceptau astfel de ceremonii în teritoriile lor împǎrtǎşeau aceeaşi soartǎ; Sf. Ambrose, episcop de Milano, a reuşit sǎ-l convingǎ pe împǎratul roman Gratian (375), al cǎrui profesor fusese, sǎ înǎspreascǎ şi mai mult legile contra pǎgânismului, în special prin confiscarea averilor templelor şi slujitorilor acestora (preoţi, vestale), mai mult, Gratian a demolat pânǎ şi statuia Zeiţei Victoriei aflatǎ în holul Senatului; dupǎ ce Gratian a delegat în 379 pe Teodosius cel Mare sǎ se ocupe de estul imperiului, acesta a interzis total cultele pǎgâne şi a permis cǎlugǎrilor creştini şi tuturor "întreprinzǎtorilor" de aceeaşi religie sǎ jefuiascǎ dupǎ voie pe pǎgâni şi templele lor; urmând linia unui decret emis de acelaşi Teodosian în 389/341, creştinii au distrus celebra bibliotecǎ din Alexandria, numitǎ Serapium; Teodosius al doilea a emis în plus legea care nu permitea angajarea în domeniul public a pǎgânilor, în 415). Decizia împǎratului a fost aprobatǎ de cǎtre sinodul ţinut în acelaşi an şi în acelaşi oraş, deşi o parte dintre cei mai influenţi episcopi ai vremii, Ambrose din Milano, Martin din Tours şi chiar papa Siricius au protestat, desigur pe baze legale de tip laic (ceva gen problemele ecleziastice nu pot fi judecate de tribunalele laice), sentinţa a fost totuşi executatǎ.Un alt exemplu de bunǎtate creştineascǎ este şi povestea Hypathiei din Alexandria. Ea a fost un filozof de primǎ mǎrime într-un oraş erudit şi tolerant, poate cea mai eruditǎ persoanǎ a timpului ei. Ea a fost fiica matematicianului Theon şi ţinea conferinţe în Alexandria şi Atena. Popularitatea ei combinatǎ cu lipsa ei totalǎ de interes pentru creştinism l-a înfuriat pe patriarhul din Alexandria, Cyril (ulterior sanctificat), încât acesta a instigat gloata împotriva ei în 415. Cruzimea faptei cu greu poate fi suportatǎ de hârtie dar ea a fost descrisǎ de istoricul Edward Gibbon: "În acea zi fatalǎ, Hypathia a fost trasǎ jos din carul ei, dezbrǎcatǎ complet şi târâtǎ în bisericǎ, unde a fost mǎcelǎritǎ de cǎtre diaconul Petru şi o ceatǎ de haimanale fanatice. Carnea ei a fost dezosatǎ cu scoici ascuţite şi aruncatǎ în flǎcǎri în piaţa Cinaron, încǎ palpitând. Faima ei fiind foarte mare, ancheta a putut fi stopatǎ doar cu ajutorul unei mite substanţiale. Poporul însǎ a ştiut ce s-a întâmplat iar patriarhul Cyril şi-a primit oprobiul public".Nu mai departe de 1918 (Spania), Inchiziţia a existat ca atare (întreruptǎ temporar de victoriile lui Napoleon) din 1184, fiind transformatǎ apoi în Congregatio pro Doctrina Fidei, cum este denumitǎ din 1965. Despre faptele inchiziţiei nu este nevoie sǎ mai vorbim aici.Despre faptele creştineşti comise în numele unei religii a iubirii, iatǎ câteva extrase (a se vedea inclusiv

166

Nimic nu i-a putut despǎrţi de EL. Au fost gata sǎ îndure toate, dar n-au fost gata sǎ se despartǎ de Dumnezeu. Apostolul Pavel striga fraţilor din Roma:"Cine ne va despǎrţi pe noi de dragostea lui CRISTOS? Necazul sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrǎcǎminte, sau primejdia sau sabia? Cǎci sunt bine încredinţat cǎ nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stǎpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înǎlţimea, nici adîncimea, nici o altǎ fǎpturǎ, nu vor fi în stare sǎ ne despartǎ de DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU, care este în ISUS CRISTOS DOMNUL nostru" (Romani 8:35-38).Proba aceasta a focului adevereşte cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ. Noi avem proba aceasta în noi înşine. Noi ştim cǎ în vremurile de grea prigoanǎ, cǎci şi noi am trecut puţin prin aşa ceva. Cîţiva fraţi au fost pe la puşcǎrie şi unii au coaste rupte de patul pustei. Nu puterea noastrǎ ne-a pǎstrat statornici, ci PUTEREA LUI742. El care ne-a fǎgǎduit: "Nicidecum n-am sǎ te las, cu nici un chip, nu te voi pǎrǎsi..." şi-a împlinit fǎgǎduinţa. Noi am experimentat-o şi ştim bine în cine am crezut. Într-una din cîntarile noastre, noi spunem:"În îndurarea Domnului, cum am ajuns nu ştiuRǎscumpǎrat pentru ce sunt, eu care mult am greşit?Dar ştiu bine în cine mǎ-ncred, nu mǎ va despǎrţi nimic de El,Îmi va da partea veşnicǎ, cînd va fi sǎ vinǎ EL."Încǎ o probǎ şi închei. Ştiţi care e?

linkurile asociate): http://dim.com/~randl/tinq.htmVezi şi nota 735 pentru clarificarea unora dintre aceste fapte.

742 Ce sǎ zicem de alţi puşcǎriaşi, chinezi sau coreeni, care au fost în lagǎrele politice (de exterminare) şi care au supravieţuit?

167

XII. PROBA VEŞNICIEIFraţii mei, nu mult va dura traiul pǎmîntesc, în curînd vom pǎşi pe celǎlalt ţǎrm. Atunci vom uita şi suferinţele şi necazurile. Cînd vom vedea rîul vieţii, vom zice cǎ da, Biblia a fost adevǎratǎ. Am citit în ea cǎ existǎ rîul vieţii.Cînd vom gusta din pomul vieţii, vom spune: "Da, Biblia a fost adevǎratǎ, am citit în ea despre pomul vieţii."Cînd vom privi slǎvile, vom zice: "Da, am citit în Biblie cǎ: "Lucruri pe care ochiul nu le-a vǎzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregǎtit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc..."Iar cînd cerul, va izbucni în acea cîntare, ce va fi ca un vuiet de ape multe, în acea cîntare nouǎ, ce nimeni n-o ştie, decît aleşii Mielului eroi, în acel triumfal ALELUIA, atunci extaziaţi vom înţelege cǎBIBLIA a fost în totul ADEVǍRATǍ.Atunci cînd plecaţi în faţa Tronului, pe fruntea ta obositǎ vei primi coroana vieţii, atunci poate vei exclama: "Am auzit în multe seri cǎ Biblia e adevǎratǎ, dar acum vǎd în chip desǎvîrşit adevǎrul ei." Aşa cum n-ai cunoscut pe pǎmînt, aşa vei cunoaşte atunci, fratele meu şi te vei bucura pe veci de veci.Dar sunt suflete, care la toate dovezile au rǎmas în starea lor, care nu cred cǎ Biblia e adevǎratǎ. Ţin sǎ-ţi spun acum la încheierea studiului nostru, fiecǎruia:Te vei convinge odatǎ cǎ Biblia e adevǎratǎ. Dar, vai, ce convingere groaznicǎ!Atunci cînd vei pǎrǎsi pǎmîntul şi vei vedea cǎ mai este o viaţǎ, cînd vei ajunge în faţa Tronului de judecatǎ, cînd vei privi pe CEL ce a fost rǎstignit şi pe care tu L-ai dispreţuit, îţi vei zice: "Şi totuşi BIBLIA a fost adevǎratǎ!"Cînd îţi vei auzi sentinţa: "Duceţi-vǎ blestemaţilor în focul cel veşnic, care a fost pregǎtit diavolului şi îngerilor lui" 743atunci îngrozit îţi vei zice: "Şi totuşi BIBLIA a fost adevǎratǎ, cǎci ea a spus aşa ceva."Cînd vei ajunge în iad, cînd vei fi chinuit grozav în vǎpaia aceia, cînd vei dori o picaturǎ de apǎ şi nici pe aceea n-o vei avea, cînd vei vedea cǎ nu mai existǎ nici o posibilitate de scǎpare, cînd îţi vei da seama cǎ viermele nu moare şi focul nu se stinge, cînd te va cuprinde plînsul şi scrîşnirea dinţilor, îţi vei aduce aminte cǎ ţi-am spus cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ, cǎ te-am rugat de atîtea ori sǎ o asculţi şi n-ai vrut; ah, atunci în acea simfonie a durerii şi-a chinului veşnic, vei zice: "Şi totuşi BIBLIA A FOST ADEVǍRATǍ".Şi ai vrea sǎ treacǎ timpul, dar timpul nu se mai socoteşte, ai vrea sǎ scapi, dar nu mai e cu putinţǎ, atunci cînd îţi vei da seama cǎ osînda ta e pentru veci de veci, cǎ nu va avea sfîrşit, atunci ştiu cǎ-mi vei da crezare, cǎ vei repeta: "Şi totuşi BIBLIA A FOST ADEVǍRATǍ", dar totul e mult prea tîrziu.Eu am cǎutat în Numele Domnului meu sǎ vǎ vorbesc cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ. V-am dat atîtea probe şi dovezi. V-am îndemnat sǎ o citiţi, sǎ vǎ convingeţi personal.În clipa aceasta îţi pun din nou aceeaşi chestiune în faţǎ.BIBLIA Îl aratǎ pe CRISTOS. Suferinţele Lui, jertfa Lui, strǎbate ca un fir roşu paginile ei. "În El avem rǎscumpǎrarea, prin sîngele Lui iertarea pǎcatelor noastre."BIBLIA îţi cere sǎ crezi în EL, sǎ-L urmezi:... "Dacǎ voieşte cineva sǎ vinǎ dupǎ Mine, spune Domnul Isus Cristos, sǎ se lepede de sine, sǎ-şi ia crucea şi sǎ Mǎ urmeze..."E calea crucii, dar duce la glorie. E mai bine sǎ porţi ocara lui Cristos aici în viaţa trecǎtoare şi sǎ ai parte de fericirea eternǎ, cǎci "suferinţele din vremea de acum, nu sunt vrednice sǎ fie puse alǎturi de slava viitoare..." decît sǎ te bucuri de plǎcerile de o clipǎ ale pǎcatului şi apoi sǎ ajungi în iad pe veci.Ce vei alege în clipa aceasta?"Iatǎ îţi pun înainte calea vieţii şi calea morţii: alege," zice Domnul şi completeazǎ: "Alege viaţa, ca sǎ trǎieşti" (Deuteronom 30:15.19).

743 Excelent! Încǎ o datǎ autorul, în deplin consens cu biblia, susţine cǎ Dumnezeu este nedrept în deciziile sale.

De altfel, se pare, noţiunea de indiferenţǎ nu existǎ în creierul creştin: trebuie ori sǎ fii habotnic de credul, oriduşman şi/sau dispreţuitor al celor sfinte.

168

Şi eu ca un rob umil al Lui, nu pot decît sǎ te îndemn la acelaşi lucru. În Numele Lui, în numele a tot ce e sfînt, pentru sufletul tǎu, pentru mîntuirea şi înnoirea vieţii tale, pentru bucuria şi pacea ta pe pǎmînt şi pentru fericirea ta eternǎ, te îndemn sǎ-L alegi pe CRISTOS şi calea vieţii744.Aşa cum stai aici, hotǎreşte-te sǎ asculţi acum CUVÎNTUL SǍU. Ascultǎ-L acum, acum!...745

744 Nu este suficient. În anul 2000, biserica catolicǎ a precizat oficial cǎ numai catolicismul duce credinciosul în

rai, celelalte religii (chiar creştine) fiind considerate "defecte".745 Colecţie de cazuri de abuzuri religioase bazate pe puterea de convingere a preoţilor, reverenzilor,

predicatorilor şi a altor şarlatani.1. Biserica unificatǎ a lui Sun Myung Moon (문용명, 文龍明,25.2.1920 -) a fost fondatǎ de acesta la 1.5.1954, la Seul, în Coreea de sud. Moon a fost originatorul ideii de Principiu divin. Foarte cunoscut pentru cǎ ţinea cǎsǎtorii în masǎ (sute de oameni se cǎsǎtoreau deodatǎ), precum şi pentru cǎ a cununat religios în 2001 pe excommunicatul arhiepiscop romanocatolic Emmanuel Milingo (din Lusaka, Zambia). Se pretinde adevǎratul Mesia, Salvatorul omenirii şi Tatǎl cel adevǎrat. Fiind confucian, ca şi familia sa nord-coreeanǎ, a devenit creştin pe la 10 ani când a avut viziunea unui Isus care-l implora sǎ continue treaba începutǎ de acesta şi lǎsatǎ neterminatǎ prin crucificare. Încǎ de mic a fost arestat pentru falsificǎri de bani, mici hoţii şi a scǎpat de moarte doar pentru cǎ trupele UN înaintau în interiorul Coreei de nord şi au eliberat lagǎrul. Chiar şi dupǎ aceea, a fost arestat şi in Coreea de sud, tot pentru tentative de înşelǎtorie (sǎ fie aceasta trǎsǎtura definitorie a unui bun predicator?! - vezi notele de subsol de la diverşi pastori şi predicatori celebri). Mutat în anii 60 în SUA, a fost acuzat constant cǎ se foloseşte de spǎlarea creierelor pentru a stoarce bani de la creduli. Moon a devenit un apropiat al preşedinţilor americani (Nixon, Reagan, Bush), lucru de care s-a folosit pentru a aplana unele investigaţii incomode. Când însǎ a venit vorba despre evaziune fiscalǎ, n-a fost iertat şi condamnat la închisoare. Valul de critici din anii 70 s-a potolit, însǎ a renǎscut puternic, odatǎ cu scandalurile financiare (SUA, Japonia - cel mai mare scandal financiar din istoria ei, Coreea), precum şi a cǎrţilor scrise de diverşi foşti membri, între care şi prima sa soţie (a avut 3). Copiii sǎi au dus o viaţǎ de destrǎbǎlaţi (copii de bani gata se zice pe la noi). Ca religie creştinǎ, Moon a a dus mai multe inovaţii, printre care şi înlocuirea crucii cu coroana (2003), argumentând cǎ Isus urǎşte crucea. Firme conduse, de obicei prin intermediari şi diverse fundaţii şi asociaţii, de biserica unificatǎ s-au ocupat printre altele de producerea şi comerţul cu arme. Moon a fost dovedit şi ca homosexual. Tot Moon a stârnit indignare când a afirmat cǎ Holocaustul este un rǎspuns la persecutarea lui Isus de cǎtre evrei.2. Poate cel mai cunoscut exemplu, dar care s-a întâmplat în Jonestown, Guyana, pe data de 18.11.1978.Secta Templul popoarelor (The Peoples Temple), original creatǎ sub numele de Aripile speranţei în 1954, a fost creatǎ de reverendul James Warren Jones (cunoscut pe scurt ca Jim Jones). În 1960 organizaţia s-a afiliat la curentul Discipolii lui Isus, de unde a obţinut şi hirotonisirea ca preot. Politica de recrutare de membri era generoasǎ cu negrii şi de aceea, foarte mulţi au intrat în Templu. Numǎrul total de membri a fost de ca. 3000 deşi sursele "oficiale" au adǎugat cel puţin un 0. Pentru cǎ s-a implicat în ajutorarea celor sǎrmani, Templu s-a putut învârti de sumele alocate pentru aceasta de Ministerul social al Californiei. Adevǎrul a ieşit la ivealǎ dupǎ ce mai mulţi membri au ieşit din cult şi au povestit diverse: ca de obicei, liderul se pretindea Mesia, falsificǎri de miracole, homosexualitatea şi multe alte abuzuri (de fapt, tot tacâmul cunoscut). Curiozitatea jurnaliştilor devenind prea mare (dar şi cea a procurorilor, în special evaziune fiscalǎ), Jones s-a mutat cu ca. 900 de membri în Guyana. Li se promisese o viaţǎ în paradis, dar când au ajuns au vǎzut cǎ paradisul trebuia construit de ei. În 11.1978 Leo Ryan, senatorul de San Francisco, le-a fǎcut o vizitǎ de informare, fiindcǎ fuseserǎ semnalate abuzuri. Mulţi membri au dorit sǎ plece odatǎ cu el, dar gǎrzile înarmate au deschis focul şi au ucis pe Ryan, 3 jurnalişti şi 1 membru. Focul a fost înregistrat de unul dintre cei trei jurnalişti. Seara, Jones a ordonat congregaţiei sǎ bea cianurǎ. Cei care s-au împotrivit au fost împuşcaţi, ştrangulaţi sau injectaţi cu cianurǎ. Jones a fost gǎsit împuşcat în cap. S-a stabilit la autopsie cǎ era drogat. Lângǎ el se aflau alte 913 persoane, dintre care 276 copii. Ca urmare a masacrului, clǎdirea Templului a fost dǎrâmatǎ (a stat aşa 20 de ani - apoi s-a construit o poştǎ) iar numǎrul de telefon nu a mai fost niciodatǎ alocat. Se mai ştie de Jeannie Mills — aka Deanna Mertle —, o "dezertoare" timpurie, cǎ a fost asasinatǎ în 1980, împreunǎ cu soţul şi fiica. Membrii rǎmaşi în SUA au dat în judecatǎ SUA (în special CIA) pentru cǎ ar fi cauzat dezastrul.Deşi s-a folosit de biblie pentru a strânge aderenţi, Jones a clasificat-o mai târziu ca fiind plinǎ de contradicţii şi minciuni. Vezi şi Scrisoarea care ucide. 3. Jonestown n-a fost o lecţie uşor de învǎţat de cǎtre enoriaşi. De aceea, au mai fost cel puţin 3 sechele: ۞17.3.2000, între 780 şi 1000 de membri ai Mişcǎrii pentru reintroducerea celor 10 legi ale lui Dumnezeu(Movement for the Restoration of the Ten Commandments of God) s-au sinucis colectiv în Uganda. Secta deriva din biserica romanocatolicǎ. Curios lucru, grupul s-a chefuit cu bere şi coca-cola înainte. ۞ Între 1994

169

şi 1997, membri ai Ordinului Templului Solar (Orden of the Solar Temple) au devenit atât de paranoici încât s-a ajuns la 74 de sinucideri (grupate în apropierea echinocţiilor şi solstiţiilor). Scrisorile de adio sugerau cǎ acţiunea semnatarilor se dovedea o scǎpare din ipocrizia lumii actuale, desigur cǎlǎtorind spre Sirius. Şeful cultului, Hamid Qaheri, primise în prealabil donaţii de peste 1000000$ de la aceşti membri. Încercarea de a determina restul de membri la sinucidere a fost, din fericire, opritǎ la timp. ۞ Pe data de 26.3.1997, 39 de aderenţi ai noii secte Poarta Cerului (Heaven's Gate) s-au sinucis colectiv lângǎ San Diego (CA; USA), desigur ieşind din povara corpului spre cer, de data asta nu Sirius ci cometa Hale-Bopp fiind destinaţia. Câţiva bǎrbaţi chiar s-au castrat înainte, pentru cǎ, logic, viaţa spiritualǎ din ceruri este asexualǎ (pǎi nu, ce, îngerii au sex?). ۞ Suspiciuni planeazǎ chiar asupra bisericii scientologice, care se pare a determinat câţiva creduli la sinucidere (pompos denumitǎ End of cycle), pentru cǎ le inoculase, neglijenţǎ sau nu?, ideea cǎ oricum vor muri în viitorul foarte apropiat (accidente, boli etc.) dacǎ vor dezerta. Aceştia sufereau de halucinaţii, tendinţe agresive, senzaţie permanentǎ de fricǎ, deseori cauzatoare de accidente mortale. Revista Time Magazine a scris chiar în articolul principal din 5.5.1991 cǎ Noah Lottick, care se sinucisese sǎrind de pe o clǎdire, ţinea strâns în mânǎ practic singurii bani pe care nu-i dǎduse bisericii. Philip Gale, alt dezertor, s-a sinucis identic, pe 13.3 pentru cǎ era ziua aniversarǎ a fondatorului ei, L. Ron Hubbard. ۞ O psiholoagǎ de origine germanǎ, Heidi Fittkau-Garthe, a fost acuzatǎ în Insulele Canare cǎ ar fi forţat 31 de adepţi, între care 5 copii, sǎ se sinucidǎ cu otravǎ, pentru a putea cǎlǎtori liber cu o navǎ spaţialǎ spre o destinaţie necunoscutǎ.

170

POSTFAŢǍ

Autorul ne-a prezentat anumite argumente într-o anumitǎ ordine. Voi încerca sǎ le respect şi eu.


Este mai mult decât evident. Autorul se doreşte ca pe baze mai mult sau mai puţin ştiinţifice sǎ dovedeascǎ celor creduli cǎ biblia este adevǎratǎ. Cât i-a reuşit nu puteţi sǎ confirmaţi decât dumnevoastrǎ, cititorii acestui material. Acest material, pe care autorul pretinde cǎ l-ar fi rostit la amvon şi nu chibzuit în liniştea unui birou, este de fapt, un material evanghelic de sorginte americanǎ, aşa cum a tot fost menţionat prin diversele note de subsol, practic, autorul n-a fǎcut nimic altceva decât sǎ-l traducǎ cuvânt cu cuvânt din engleza americanǎ în româneşte. Pasaje întregi din acest material a umplut şi web-ul românesc, mai mult ca sprijin în diverse afirmaţii de prin listele de discuţii.

O altǎ necesitate în a combate acest studiu este falsitatea argumentelor şi raţionamentelor folosite. Acestea au încercat sǎ fie demontate în diversele note de subsol, sper cǎ încununate de succes, pentru cǎ unele demonstraţii sunt atât de subtile şi de perfide încât par a fi extrem de logice. Consider acest studiu o mascaradǎ pseudoştiinţificǎ, un instrument util numai pentru a atrage credincioşi într-o sectǎ (apropo, ce cult aveţi domnule pastor? Ortodox sau catolic nu sunteţi, vǎ suspectez de baptism, în orice caz sunteţi protestant) şi, de aceea, am considerat absolut necesar ca sǎ intervin în demontarea unor afirmaţii hazardate, potenţial periculoase dar mai ales false. Argumentele sunt prezentate un pic mai încolo, pentru vreau sǎ dezvolt puţin o teorie, de sorginte criminalisticǎ.

Chercher la femme! este (era :-) primul sfat pe care-l primea nou-sositul criminalist francez. Cititorul mai cult ştie cǎ de fapt acest sfat este o particularizare a celebrului dicton retoric latin: Qui prodest? (Cui îi serveşte aceasta?).

Aşadar, cui îi foloseşte acest lucru? De ce existǎ misionari şi predicatori? De ce sunt cheltuite sume uriaşe de bani pe materiale publicitare, canale de satelit, canale de TV, conferinţe, filme cu subiecte biblice deseori fǎrǎ suport biblic (aici sunt incluse filmele de desene animate), misiuni de propovǎduire şi, nu în ultimul rând, pe expediţii [pseudo]arheologice şi pe articole sau reviste [pseudo]ştiinţifice?De ce numai religia creştinǎ are misionari? De ce budismul (cu excepţia unor parveniţi din "vestul sǎlbatic" care n-au mai avut loc în peisajul creştin şi au luat yoga/transcedentalismul/budismul) n-are aşa ceva? Nici hinduismul? Nici confucianismul? Filozofia Zen?

Toate au o explicaţie. Dar înainte de a o prezenta, sǎ nu uitǎm cǎ un studiu al unei universitǎţi catolice nord-americane a prezentat în 2006 o statisticǎ îngrozitoare: 75% din diocezele catolice au "profitat" de banii congregaţiei pe care o pastoreau. Nu existǎ şef de sectǎ religioasǎ (inclusiv scientologi, adventişti, baptişti etc.) care sǎ nu fie fost acuzat, în multe cazuri pedepsit cu închisoarea, pentru evaziune fiscalǎ.

Ştim cui. Tuturor şefilor de secte, culte şi/sau aşa-zise biserici, din care nici biserica romano-catolicǎ nu este exclusǎ. Doar spunea clar Isus cǎ Împǎrǎţia lui este sus şi cǎ bogatul nu trece mai repede printre porţile cerului decât trece cǎmila prin urechile acului. Ştiu ei ce ştiu! Nu credeţi? Cum sunǎ proverbul: Fǎ ce zice popa, nu ce face el.?

Desigur, n-a fost de la început aşa. La început a fost ideea de putere, mai târziu, puterea fiind datǎ de bani, a devenit banul principala ţintǎ.

171

Ideea de putere? Cum se face cǎ preoţii doreau puterea lumeascǎ, când o aveau pe cea cereascǎ, mult mai puternicǎ? Pǎi, simplu. N-o aveau nici pe una nici pe cealaltǎ. Puterea lumeascǎ era concentratǎ în mâna unor regi (hai sǎ-i numim aşa, de dragul consecvenţei) iar cea cereascǎ, eh, mai greu de stǎpânit ...

Vechiul testament n-a existat înainte de robia babilonianǎ. Existau ceva înscrisuri, dar cu rol de arhivǎ (ştim cǎ, deşi au un alfabet unic, derivat din cel fenician, evreii n-avuseserǎ niciodatǎ vreun patos pentru scris - aparent nici pentru zei, vezi cǎrţile lui Moise de la exod încolo), dar care nu erau divine. Robi pentru prima datǎ, preoţii, care dominaserǎ clanurile/triburile (numite neamuri în biblie), au vǎzut cǎ nu au nici o putere, cǎ depind de voinţa poporului, pe care de atâtea ori l-au dispreţuit. Şi în acel an de graţie, 497 îen, conducǎtorii religioşi au luat o decizie istoricǎ, ce va marca destinul multor popoare: şi anume, de a scrie o carte religioasǎ, care va regla toate problemele şi situaţiile existente şi/sau predictibile, şi care sǎ fie atribuitǎ lui Dumnezeu. Astfel, au fost inventate diverse poveşti despre glorioasele lor fapte (cartea lui Ioşua), precum şi un episod similar, robia în Egipt. Cum cartea era cam subţire şi nici nu avea cosmogonie, au fost imediat copiate de prin templele babiloniene şi de prin biblioteci diverse fragmente - astfel rezultând Geneza. Au fost imediat adǎugaţi profeţii apocaliptici (numiţi profeţii importanţi - clar de ce), alde Isaia, Ieremia, Iezechia - care ameninţau orice dezertare din tabǎra domnului cu pedepse groaznice (parcǎ seamǎnǎ un pic cu ultimul capitol, nu), de regulǎ abǎtute asupra celor nevinovaţi. Pe mǎsurǎ ce puterea lor creştea, au fost adǎugate noi cǎrţi, de regulǎ în acelaşi ton, care fie redau fapte care nu s-au petrecut (Estera), fie le redau ca fiind într-o altǎ epocǎ decât cea în care s-au petrecut cu adevǎrat (Daniel).

Noul testament nu s-a deosebit prea mult de cel vechi. Poate doar la început, când, scârbit poate de atitudinea cercurilor preoţeşti care se "dǎduserǎ cu duşmanul" (ca de fiecare datǎ în istorie), Isus a încercat sǎ revoluţioneze credinţa. A pretins, aproape sigur şi coroana regatului iudeu (care avea de secole capitala la Ierusalim) şi a "trucat" un pic, încercând sǎ parǎ, prin copierea profeţiilor, un Mesia adevǎrat - pentru a atrage dupǎ el toţi evreii, inclusiv "haiducii" (zeloţii). Planul a dat greş (existǎ şi teoria cǎ Isus şi-ar fi înscenat pânǎ şi crucificare, nu numai învierea, dar în afara argumentelor logice nu prea sunt altele - cine crede cǎ se poate muri în 3 ore de stat pe cruce se înşealǎ teribil, pentru asta trebuie cel puţin 3 zile) şi astfel Isus a murit pe cruce. Adepţii sǎi s-au risipit care-ncotro, mai ales ca urmare a represaliilor cercurilor preoţeşti. Apoi, cineva a avut o idee genialǎ (la fel de bunǎ ca cea veche de 500 de ani), ce-ar fi sǎ ne folosim, noi, evreii, de noua religie, pentru a atrage aderenţi, urmând ca aceştia sǎ rǎstoarne imperiul roman, ulterior folosibili ca masǎ de manevrǎ (aşa cum au fǎcut-o de atâtea ori - strategia de infiltrare în cercul intim al conducǎtorilor, prin diverse metode, este parte integrantǎ din mişcarea sionistǎ de la crearea ei). Şi uite-aşa ne-am trezit cu un Saul, chipurile convertit pe drumul Damascului la creştinism, care s-a apucat el sǎ croiascǎ o religie pe placul şefilor sǎi: una universalǎ (renunţarea la obligativitatea de a fi evreu, renunţarea la circumcizie), una de obedienţǎ faţǎ de nenorociri (aşa a vrut Domnul, Domnul a dat, Domnul a luat), o clasǎ ascultǎtoare faţǎ de stǎpâni (sǎ-i dǎm cezarului ce-i al cezarului), în general o masǎ de oameni fǎrǎ dorinţe (adicǎ pǎcate) dar care pǎcǎtuia necontenit. Pavel s-a apucat de treabǎ: s-a autointitulat apostol şi a început a scrie în sus şi-n jos diverse depeşe în care-şi expunea ideiile sale (cu titlu de dogmǎ), respingându-le pe cele eretice (sǎ nu uitǎm cǎ şi Iacov, fratele Domnului, a fost eretic în viziunea lui Pavel) şi atrǎgându-l de partea sa pe Petru, zelot habotnic pentru care lumea nu mai avea nici un sens dupǎ moartea lui Isus şi putea înghiţi orice gogoriţǎ (Petru se aştepta ca lumea sǎ disparǎ imediat dupǎ Isus). Astfel, un prigonitor de creştini (Saul a contribuit la asasinarea lui Ştefan736) şi un trǎdǎtor (de trei ori s-a lepǎdat Petru de Isus) au pus bazele unui sistem teologic care a dǎinuit pânǎ azi, prin forţǎ şi intimidare.

Cine crede cǎ sunt fantezii, este bine sǎ remarce cǎ unele popoare au o politicǎ universalǎ (Israelul are planuri pentru infinit) în timp de altele doar pentru 5 sau 10 ani, revizuind apoi punctele deficitare.

172

Bun, am stabilit qui prodest acest material. Dar, qui prodest aceste comentarii? De ce am vrut sǎ fac aceste comentarii? De dragul faimei (sunt câţiva oameni de ştiinţǎ, autori sau clerici, care au rǎmas în istorie nu pentru ce-au fǎcut ci pentru cǎ au atacat personalitǎţi celebre, justificat sau nu)?

Nu. Am dat absolut întâmplǎtor peste aceastǎ carte când cǎutam material documentar pentru traducerea cǎrţii Amintiri despre viitor de Erich von Däniken, referitor la perioada egipteanǎ. Astfel am dat peste un forum care mi-a atras atenţia cu nişte afirmaţii nefondate. Aşa am descoperit cartea acestui autor şi am putut astfel constata cǎ acea entry din acel forum era doar un copy-paste de aici. Ulterior am regǎsit pasajele şi pe alte forumuri, folosite, evident, ca sursǎ istoricǎ primarǎ şi, desigur, inerantǎ. Am citi-o cu atenţie şi am observat imediat multe absurditǎţi, precum şi scopul nedeclarat, acela de prozelitism.

Peste noi a trecut o revoluţie (hai s-o numim aşa) care ne-a oferit dreptul de a nu mai fi manipulaţi. N-am învǎţat, se pare, nimic din lecţiile trecutului. Nu ne mai intereseazǎ decât banul, partea spiritualǎ, aparent redeşteptatǎ dupǎ decembrie 89, cǎzând iar în disgraţie. Nefiind culturalizaţi, cǎdem iar în întunericul spiritual, devenim iar nişte amǎrâţi de pioni la bunul plac al oricǎrui şmecher care ştie sǎ ne manipuleze. Iar tehnica manipulǎrii se învaţǎ chiar în şcoalǎ, se numeşte management şi, mai ales, marketing. Pentru cǎ omul necultivat şi care nu ştie nimic altceva decât banii, revine la starea primarǎ, instinctualǎ - iar instinctele pot fi astǎzi bine controlate şi exploatate. Pentru cǎ cine nu învaţǎ din istorie, este condamnat s-o repete! Iar ca sǎ înveţi din istorie, trebuie mai întâi s-o cunoşti!

Aceasta este ideea care m-a fǎcut sǎ-mi pierd timpul meu preţios demolând ideile subversive (subliminale, chiar) induse de citirea unui astfel de material. Nu mi-a plǎcut sǎ fiu niciodatǎ manipulat, ceea ce vǎ doresc şi vouǎ!

Şi trebuie sǎ mai fac o micǎ confesiune: la început am plecat complet calm, distant şi nepǎrtinitor (primul capitol era orişicum despre istorie), apoi am descoperit povestea Hypatiei741. Chiar şi inchiziţia mǎ lǎsase oarecum calm, deoarece, aşa cum se dovedise în procesul contra lui Galilei, nu a fost atât de absurdǎ, ci raţionalǎ, chiar dacǎ n-aş fi dorit vreodatǎ sǎ-i întâlnesc. Dar aflând povestea ei, a unui om de ştiinţǎ necreştin dintr-un oraş tolerant, care nu i-a atacat sau supǎrat deloc pe creştini, pentru cǎ îi ignora complet, ea ocupându-se cu matematica, şi care a plǎtit cu viaţa aceastǎ indiferenţǎ - am decis a merge mai departe cu lucrul, cǎruia, purei adnotǎri ştiinţifice (pentru restabilirea adevǎrului), i s-a adǎugat şi cea de a cǎuta sǎ demolez atitudinea de superioritate şi de intoleranţǎ ale creştinismului, ca religie, în toate aspectele sale (ortodox, catolic, protestantism, evanghelicar, sectar etc.), ambele atitudini atât de absurde - atât dupǎ legea lor (biblia) cât şi dupǎ legea noastrǎ (codul civil şi penal).

Ok. Am priceput, dar ce ne facem cu argumentele? Unele par a fi atât de logice.

Astfel de argumente se numesc sofisme. Cu un sofism bine construit, cineva poate sǎ-ţi demonstreze cǎ albul este negru şi invers, numai prin deducţii logice. Existǎ însǎ şi altfel de argumente în acest material, acelea care presupun un minim de cunoştinţe, de regulǎ ceea ce s-a auzit prin şcoalǎ sau pe la bisericǎ ajunge, şi pe care se construiesc raţionamente "interesante". De aceea, astfel de predici nu prind la necreştini, aceştia nefiind îndoctrinaţi, nu pricep nimic de ce zice predicatorul, de exemplu, cǎ Dumnezeu ne iubeşte dar ne-a pregǎtit iadul, sau de ce i-a omorât pe cei din neamul lui Veniamin etc.

Exemple de argumente:1. Acest lucru este exprimat metaforic - un argument folosit îndeobşte când biblia contrazice

flagrant un lucru cunoscut. Interpetarea metaforicǎ sau nu a pasajelor depinde în mod exclusiv de ce vrea sǎ demonstreze predicatorul

173

2. Este o alegorie - când metafora nu ţine, este vorba desigur de o alegorie, ceva mult mai grandios, ce explicǎ desigur un întreg sul în modul ales de predicator

3. Acest verset trebuie înţeles în context - un argument extrem de interesant, mai ales atunci când predicatorul extrage alte versete din contextul lor pentru a le dovedi adevǎrul

4. A fost o eroare de traducere/copiere - interesant, tocmai lucrurile esenţiale sunt traduse/copiate greşit. Asta este una din consecinţele exprimǎrii metaforice, fiecare înţelege ce vrea, deşi ar trebui sǎ înţeleagǎ numai ce vrea predicatorul

5. A fost un miracol - dar predicatorul se chinuie sǎ-l explice ştiinţific, uitând cǎ tocmai inexplicabilul produce miracole

6. Misterioase sunt cǎile Domnului - argumentul final, utilizat atunci când biblia zice un alt lucru decât acel pe care-l susţine el sau este în lipsǎ de argumente

În afara acestora, mai existǎ un argument, extrem de eficace: Ce-ţi veni sǎ întrebi asta, puişor? Doar toatǎ lumea ştie cǎ [aşa şi pe dincolo]....

Religia este duşmanul raţiunii, dar raţiunea nu este duşmanul religiei (decât poate atunci când religia atacǎ raţiunea). De ce? Pentru cǎ raţiunea (şi ştiinţa) dǎ posibilitatea omului sǎ se descurce şi singur, fǎcând rolul preotului oarecum dispensabil (acesta pierde din puterea sa). Ori preoţimea a fǎcut tot ce i-a stat în puteri pentru a convinge omul de rând cǎ existǎ doar un zeu (prima eliminare a concurenţei) şi cǎ dialogul om-zeu nu poate trece decât prin preot (a doua eliminare a concurenţei). Cine n-a înţeles încǎ principiul sǎ se gândeascǎ la canalele Suez sau Panama - cine controleazǎ acest canale practic controleazǎ tot comerţul, cale de ocolit nu este.

Şi mai trebuie spus un lucru: religia creştinǎ suferǎ un defect capital - este intolerantǎ. Când a fost prigonitǎ (mit fals, creştinii erau prigoniţi pentru cǎ tulburau liniştea imperiului, nu pentru cǎ erau creştini - ar fi fost chiar culmea într-un imperiu cunoscut pentru toleranţa sa religioasǎ), pǎrinţii bisericii sǎreau cu gura pentru toleranţǎ religioasǎ, dar când roata s-a întors (313 en) acest lucru a fost uitat complet, ba din contrǎ, s-au purtat ca nişte barbari. Dintre toate religiile monoteiste, cele mai predispuse la intoleranţǎ, creştinismul şi iudaismul (la care s-a adǎugat pe parcurs şi islamismul) au fost cele mai devastatoare. Alte religii monoteiste nu sunt deloc intolerante, ba chiar pacifiste (budismul). Deci numai oamenii au fǎcut-o aşa. Ruşine!

Subiectul intoleranţǎ ar mai trebui dezvoltat poate, deşi cred cǎ majoritatea celor deschişi la minte au priceput acest lucru. Intoleranţa este duşmanul pǎcii, duşmanul raţiunii - în ultimǎ instanţǎ, duşmanul fericirii. Religiile politeiste erau extrem de tolerante, pentru cǎ, având panteonul plin de zei, nici nu se putea pune problema de a distruge pe altul pentru cǎ nu-ţi place de altul. Existǎ, e drept, şi în religia greacǎ veche şi în cea romanǎ (dar şi în cea sumero-asiriano-babilonianǎ), mici ciondǎneli între zei, dar acestea erau deja istorie şi lucrurile se stabilizaserǎ. Citind biblia, observǎm aproape în fiecare carte îndemnul lui Yahwe ca populaţiile înconjurǎtoare sǎ fie distruse iar zeii lor fǎcuţi una cu pǎmântul, doar pentru a-i face pe plac.

Dar cum poate fi doveditǎ mai bine intoleranţa religioasǎ a bisericii creştine, dacǎ nu cu ajutorul inchiziţiei (pentru cine nu ştie, inchiziţia înseamnǎ în original (inquisitio), latineşte, a ancheta, a face investigaţii). Despre faptele inchiziţiei şi a vânǎtorii de vrǎjitoare, amintiţi-vǎ notele de subsol 738 şi 735, iar dacǎ cumva aveaţi îndoieli cu privire la creştinismul primei etape (sunt unii care aruncǎ povara intoleranţei numai pe biserica catolicǎ), sǎ reciteascǎ nota de subsol 741 şi sǎ-şi aducǎ aminte de trista perioadǎ a împǎraţilor cu nume de Teodosian, care au fǎcut praf religiile alternative în tot imperiul şi au permis hoardelor de creştini, turbate de rǎzbunare, sǎ distrugǎ, ardǎ şi sǎ prade templele "pǎgâne", ca sǎ nu uitǎm de ce-au pǎţit preotesele ...

174

Mǎ opresc aici, aţi înţeles ideea, cred...


Mǎrturia arheologiei este una complexǎ. Uneori este greu de separat adevǎrul de legendǎ (vezi mitulTroiei, care a fost dezgropatǎ de un Schliessmann care a crezut într-adevǎr în realitatea acestui mit), alteori mǎrturiile rǎmase sunt incomplete, deseori distruse de timpul necruţǎtor dar, de cele mai multe ori, distruse chiar de mâna omului.

Nu voi acoperi aici istoria scrierii bibliei, pentru aceasta am pregǎtit Mǎrturia Manuscriselor, dar voi sublinia încǎ o datǎ urmǎtorul lucru: biblia nu este de inspiraţie divinǎ, cel puţin nu în sensul în care îl atribuie biserica acestei sintagme, ea a fost scrisǎ de oameni, de cǎrturari, probabil cu scopul iniţial de a avea o cronicǎ la fel ca toate popoarele din jur, pentru ca mai târziu acest scop sǎ fie deturnat ireversibil în acela de manipulare a maselor de evrei în scopul menţinerii la putere la castei preoţeşti. Se pare cǎ Noul testament şi religia creştinǎ paulinicǎ (adicǎ cea de azi, bisericile catolicǎ şi ortodoxǎ au rǎmas singurele paulinice, dar biserica catolicǎ este cu mult mai paulinicǎ decât cea ortodoxǎ) au fost create şi rǎspândite în acelaşi scop, de manipulare, dar valabil pentru neevrei (goimi).

Ce ne spune arheologia? Ea ne spune cǎ mulţi dintre cei întâlniţi în biblie au existat. Ne mai spune cǎ nu tot ce scrie în biblie este şi adevǎrat, chiar dacǎ uneori este vorba numai de detalii insignifiante. Despre perioada egipteanǎ, tot mai mulţi cercetǎtori şi istorici sunt convinşi cǎ ea n-a existat ca atare (la fel Moise), şi cǎ pǎrţi din Facerea şi Exodul au fost "recopiate" la traducerea în limba greacǎ a Pentateuchului, la Alexandria, ca. 250 îen. De asemenea, cartea lui Daniel se pare cǎ vorbeşte de seleucizi şi nu de mezo-perşi (Daniel este una dintre cele mai absurde şi ireale cǎrţi din toatǎ biblia). Salvarea evreilor descrisǎ în Estera şi devenitǎ sǎrbǎtoare religioasǎ în Israel se pare şi ea cǎ nu a existat în realitate, fiind rescrisǎ ulterior. Şi ar mai fi destule...

Cât priveşte Noul testament, nici acesta nu ne-a parvenit aşa cum ar fi trebuit sǎ fie. El este singurul document care povesteşte despre Isus ca personaj istoric. Deşi cercetǎtorii par sǎ încline în favoarea unui Isus istoric, care a existat ca persoanǎ fizicǎ în sec. I en, sunt totuşi de acord cǎ el nu a fost aşa cum ne este decris în evanghelii, "adaptǎri" ulterioare ale manuscriselor creându-l ca mit; sec. IV aducând cu sine practic religia creştinǎ aşa cum o ştim astǎzi, prin încorporarea diverselor religii înconjurǎtoare într-una singurǎ.

Robia babilonianǎ a determinat scrierea Bibliei, în forma în care o cunoaştem noi astǎzi. Fiind sub dominaţie babilonianǎ, este evident cǎ la scrierea ei au fost incluse şi informaţii de origine sumero-asiro-chaldeo-babilonianǎ, în special legende şi mituri.

Pânǎ atunci, biblia, dacǎ exista, putea fi transmisǎ numai pe cale oralǎ. În orice caz, punerea ei pe hârtie s-a fǎcut la vitezǎ, din raţiuni politice, de unde şi inerentele sale greşeli. Iar recrierea ei a fost datoratǎ aceloraşi raţiuni politice, de data asta greşelile fiind intenţinate.

Şi anume, preoţii, deşi aveau privilegii chiar sub Nabucodonosor, doreau sǎ devinǎ ei înşişi conducǎtori independenţi. Şi astfel a apǎrut capitolul cu robia în Egipt, un episod extrem de controversat. De exemplu, se poate spune cu certitudine cǎ evreii n-au fost în Egipt dincolo de peninsula Sinai (nu trebuie uitat cǎ Egiptul antic nu semǎna cu cel actual, posesiunile lor treceau dincolo de Suez, ba chiar controlau Siria şi alte regiuni limitrofe) în perioada pretinsǎ de biblie, dar cǎ au avut anumite colonii pe insula Elefantina şi în împrejurimi, precum şi în zona Alexandriei (regiunea Goshen). Personajul Moise

175

a fost în întregime inventat, folosindu-se în acest scop şi de legenda regelui Sargon al Akkadiei (aceea cu coşuleţul plutind pe râu). Chiar şi rǎtacirea prin deşert are un substrat politic: evreii, ca popor nomad, nu avea o religie proprie, ci se închina la zeii locali, existenţi pe meleagurile unde se opreau. Şirul imens de pedepse şi obligaţii urmǎrea sǎ aducǎ la ascultare pe toatǎ lumea, în numele unui zeu unic, care vorbea numai prin intermediul preoţilor (ce convenabil!!). Iar urmele celor 10 porunci sunt bine ancorate în codul lui Hamurabi, încǎ în vigoare în perioada robiei babiloniene.

Istoria n-a confirmat decât parţial biblia746.

III. MǍRTURIA FIZICII

Multe lucruri sunt exagerate în biblie, iar explicaţiile furnizate la aceste subcapitole întrece orice imaginaţie. Multe versete sunt scoase din context şi interpretate alegoric şi/sau metaforic (argumentele 1-3 sunt valabile) deşi miracolele (argumentele 5 şi 6) se simt ca acasǎ. Desigur, nimic nu întrece explicaţiile de la Mǎrturia ştiinţelor naturale (aceea cu Iona). Eu nu mai am nimic de adǎugat, totul a fost scris în notele de subsol.

Fizica n-a confirmat decât parţial biblia.

IV. MǍRTURIA ASTRONOMIEI

Absolut jalnice sunt argumentele aduse în favoarea bibliei. Observǎm care este publicul ţintǎ al predicatorilor, oamenii lipsiţi de şcoalǎ adevǎratǎ, credulii, cei care nu au un fundament solid (bazǎ de cunoştinţe + raţionamente). Faţǎ de cei cultivaţi, ei adoptǎ o altǎ metodǎ ("desigur, acest lucru rǎmâne între noi, suntem oameni de cuvânt") şi admit cǎ biblia mai spune prostii, sunt mai concilianţi, şi deseori dau vina pe copişti sau pe biserica catolicǎ (care ar fi denaturat documentele - în sprijinul doctrinei aristoteliane, argumente sunt destule) sau pe imaginaţia autorului sfânt (sǎracul incult, n-a priceput el bine ce-i spunea Dumnezeu şi a scris şi el aşa cum s-a priceput mai bine), dar, în esenţǎ, biblia rǎmâne acelaşi document divin, cu toate erorile ei, cǎ nici oamenii nu sunt perfecţi, chiar dacǎ sunt creaţia lui Dumnezeu etc. etc. etc.

Argumente oarecum valabile sunt ordinea creaţiei aşa cum a fost scrisǎ în capitolul 1 din Genezǎ (cu mici modificǎri) şi subcapitolul Pot fi legate apele?. Trebuie însǎ spus cǎ majoritatea dovezilor prezentate sunt de fapt constatǎri ale unor miracole pentru ei, nicidecum explicaţii (strǎlucitul savant Iov nu este în stare nici mǎcar sǎ-şi lege ideile într-un sistem unitar - când îi dǎ cu pǎmântul spânzurat pe nimic, când pǎmântul are temelie, când cerul nu este tare şi se mişcǎ, când acelaşi cer are 3 stâlpi de susţinere. Ce mai, o bâlbâialǎ jalnicǎ, de om complexat, care "muşcǎ din duşmani", vorba cântecului,

746 Ar trebui totuşi spus un lucru în favoarea bibliei. Şi anume cǎ ea a deschis apetitul filozofilor spre istorie.

Pânǎ atunci, istoria era ceva intangibil, mai mult reflectatǎ în artǎ decât în ştiinţe (acestea erau chiar interzise). Pânǎ atunci, Egiptul de exemplu, proaspǎt cucerit de Napoleon, nu era decât un prilej de uimire şi de furturi de artǎ. Acest lucru s-a suprapus peste misterul orientului, cunoscut din cele mai vechi timpuri pentru magie şi ocultism. Arheologia a început atunci când Edward Robinson (profesor american de literaturǎ biblicǎ, 1794-1863) a publicat un articol despre asemǎnarea numelor unor localitǎţi din Palestina cu cele din biblie, ca urmare a unor cǎlǎtorii în zonǎ. Imediat au apǎrut finanţatori care au înfiinţat The Palestine Exploration Fund. Acesta a mai sponsorizat şi alţi arheologi biblici (a cǎror unicǎ misiune era de a descoperi dovezi pro, nu de a se intersa de adevǎrul ştiinţific). Ceea ce era considerat un mit devenise brusc realitate. Curentul a evoluat în douǎ direcţii: o parte cercetǎtorii biblici care cǎutau sǎ justifice adevǎrul bibliei şi cei care vizau legitimitatea conferitǎ de biblie a statului Israel.

176

cu scopul dibace ascuns printre rânduri de a convinge prin ameninţǎri şi false demonstraţii cǎ Iahwe este cel mai tare din parcare). Aristotel n-a avut dreptate întotdeauna (ştiinţa a dovedit cǎ o parte din teoriile lui erau false), dar mǎcar el şi-a formulat ideiile într-un sistem filozofic (desigur, derivat din cel platonian) foarte coerent şi logic; tocmai de aceea a supravieţuit secolelor, fiind acceptat şi susţinut chiar de bisericǎ (contrar a ceea ce vrea autorul sǎ ne facǎ sǎ credem, biserica n-a fost alcǎtuitǎ numai din cretini, dezaxaţi sexuali şi criminali în serie - mulţi savanţi din vechime au fost cǎlugǎri - biserica a anchetat pe baza bibliei şi a unor scrieri rǎmase de la aşa-zişii pǎrinţi ai bisericii).

V. MǍRTURIA ŞTIINŢELOR NATURALE

Aici lucrurile sunt clare: autorul este creaţionist, curent încǎ viu în SUA. Creaţionismul încǎ se bucurǎ de "slǎbiciunile" evoluţionismului (nu cred cǎ mai existǎ naturalist de profesie care sǎ se îndoiascǎ de evoluţie), care n-a reuşit încǎ a furniza toate dovezile necesare. Sǎ-i iertǎm deci autorului o parte din vinǎ, pentru cǎ în 1966, lupta era nedecisǎ.

Aberaţia cea mai mare este desigur aceea din subcapitolul Împǎrţirea plantelor, unde o împǎrţealǎ "de-am'boulea" este consideratǎ superioarǎ sistemului de clasificare actual, dupǎ criterii absolut ştiinţifice.Am adǎugat eu anumite capitole care nu au fost cuprinse în acest material, desigur, absolut întâmplǎtor, chestii irelevante (notele de subsol 454, 501, 502, 503 şi 504).

Şi aici totul a fost scris în notele de subsol, aşadar dar ne oprim aici cu comentariile.

VI. MǍRTURIA ZOOLOGIEI

Seria de hoaxuri (adicǎ de poveşti false, menite ori sǎ inducǎ incertitudine asupra unei persoane sau teme, ori sǎ contrazicǎ pe deplin ceea ce se ştia - toate acestea în scop propagandistic) continuǎ şi aici. Dupǎ absurdele braşoave, descrise în notele de subsol 77, 185, 212, 226, 364, 395-401, 409, 442, 493, 498, 523, 634, 649, 656, 660, 669, 688, 692, 712, 717 şi 739, este rândul lui Iona sǎ fie "confirmat" de fapte "reale".

De la acest capitol lipsesc alte elemente de zoologie, "interesante" chiar şi pentru nespecialişti, cum ar fi cele prezentate în notele de subsol 530, 531, 532, 533 şi 534

VII. MǍRTURIA MATEMATICII

Logica este o disciplinǎ a matematicii, fiind ştiinţǎ exactǎ, deşi unii o clasificǎ şi în domeniul filozofiei.Oricum, logica ne spune nouǎ cǎ un argument care este afirmat apoi negat nu poate fi considerat adevǎrat. Dacǎ Solomon a avut 4000 de iesle în 3 Regi 4:26 sau 40000 în 2 Cronici 9:25, acest lucru nu numai cǎ demonstreazǎ cǎ cineva minte ori în Regi ori în Cronici, ba chiar induce starea de nesiguranţǎ cu privire la alte afirmaţii. Ori contradicţii în biblie sunt câtǎ frunzǎ şi iarbǎ, atât în Vechiul testament, cât şi în cel nou747. Prima carte apǎrutǎ în care autorul ei, William Henry Burr, nu a mai trebuit sǎ se

747 Filozoful Porphyry din Tir (Πορφύριος, ca. 232 - ca. 309 en) a fost un filozof neoplatonian. Cunoscut mai ales

pentru contribuţia sa în domeniul matematicii şi logicii (tot el a pus bazele, pe atunci încǎ primitive, ale taxonomiei vegetale şi animale, ulterior dezvoltate de Linné452), pentru noi el este important dintr-un alt motiv: a apǎrat "pǎgânismul" şi a atacat creştinismul, chiar pe terenul sǎu, biblia. Astfel, el a scris o carte în 15 volume, Adversus Christianos (împotriva creştinilor), din care ne-au rǎmas doar câteva fragmente, în care analiza greşelile de logicǎ şi contradicţiile. O replicǎ celebrǎ atribuitǎ lui ne atestǎ imaginea de care se

177

teamǎ de Inchiziţie s-a numit "Self-Contradictions of the Bible" şi a apǎrut în 1859748. Ea conţine ca. 140 de contradicţii. O altǎ carte, de fapt o colecţie de articole scrise de diverşi autori, se numeşte "The Bible Handbook" (Îndrumar practic pentru Biblie), a apǎrut în 1900 sub semnǎtura lui G.W. Foote şi conţine, pe lângǎ contradicţii, şi nenumǎrate absurditǎţi, imoralitǎţi, atrocitǎţi, obscenitǎţi şi alte cuvinte cu itǎţi în coadǎ. Dar acestea la capitolul potrivit, Mǎrturia personalǎ - Proba Interioarǎ.

VIII. MǍRTURIA MANUSCRISELOR

Iatǎ concepţia tradiţionalǎ despre cine şi când a scris fiecare carte:Carte/Sul Autorul presupus Data scrierii Echivalent românesc

Genesis Moise ? - 1445 B.C. Facerea, GenezaExodus Moise 1445 - 1405 B.C. Ieşirea, ExodulLeviticus Moise 1405 B.C. LeviticulNumbers Moise 1444 - 1405 B.C. NumeriiDeuteronomy Moise 1405 B.C. DeuteronomulJoshua Ioşua 1404-1390 B.C. Ioşua NaviJudges Samuel 1374-1129 B.C. JudecǎtoriRuth Samuel 1150? B.C. RutI Samuel Samuel 1043-1011 B.C. Regi 1II Samuel Ezra? 1011-1004 B.C. Regi 2I Kings Ieremia? 971-852 B.C. Regi 3I Kings Ieremia? 852-587 B.C. Regi 4I Chronicles Ezra? 450 - 425 B.C. Paralipomena, CroniciII Chronicles Ezra? 450 - 425 B.C. Paralipomena, CroniciEzra Ezra 538-520 B.C. EzdraNehemiah Nehemiah 445 - 425 B.C. NeemiaEsther Mordecai? 465 B.C. EsteraJob Iov? ?? Iov

David 1000? B.C.

PsalmsFiul lui Korah - Psalmii 42, 44-49, 84-85, 87;

Asaph - Psalmii 50, 73-83; Heman - Psalm 88; Ethan - Psalm 89; Hezekiah - Psalmii 120-123, 128-130, 132, 134-136; Solomon - Psalmii 72,

127.

Psalmi

ProverbsSolomon 1-29

Agar 30Lemuel 31

950 - 700 B.C. Solomon

"bucurau" creştinii în acea vreme: "Zeii i-au proclamat pe creştini ca fiind pioşi, dar ei sunt doar o sectǎ confuzǎ şi vicioasǎ". Cartea sa a fost atacatǎ de cǎtre Eusebius585 din Cezareea, Apollinarius din Laodicea (episcop din sec. V), Methodius din Olimp (episcop, sfânt şi martir, din aceeaşi perioadǎ) şi Macarius din Magnesia (alt episcop - aparent contraargumentele sale au supravieţuit sub forma unui manuscris din sec. XV), din pǎcate şi aceste scrieri fiind pierdute. Porphyry a fost primul care a plasat Daniel în timpul regelui Antiochus Epiphanes. Socrates şi Sf. Augustin au scris despre el cǎ ar fi fost creştin, dar acest lucru este greu de crezut. Ca o micǎ parantezǎ, Porphyry a fost vegetarian convins, sxcriind şi un tratat în acest sens, şi este des citat şi astǎzi de cǎtre vegetarieni.

748 Nu a mai trebuit sǎ se teamǎ pentru viaţa sa, dar a publicat-o anonim tutuşi, ca mǎsurǎ de precauţie. O listǎ copiatǎ din carte se gǎseşte aici (http://skeptically.org/newtestament/id19.html).

178

Ecclesiastes Solomon 935 B.C. EccleziastulSong of Solomon Solomon 965 B.C. CântǎriIsaiah Isaia 740 - 680 B.C. IsaiaJeremiah Ieremia749 627 - 585 B.C. IeremiaLamentations Ieremia 586 B.C. PlângeriEzekiel Iezekiel 593-560 B.C. IezechielDaniel Daniel 605-536 B.C. DanielHosea Hosea 710 B.C. OseaJoel Ioel 835 B.C. IoelAmos Amos 755 B.C. AmosObadiah Obadiah 840 or 586 B.C. AvdieJonah Iona 760 B.C. IonaMicah Micah 700 B.C. MiheiaNahum Nahum 663 - 612 B.C. NaumHabakkuk Habakkuk 607 B.C. AvacumZephaniah Zephaniah 625 B.C. SofonieHaggai Haggai 520 B.C. AgheuZechariah Zaharia 520 - 518 B.C. ZahariaMalachi Malachi 450 - 600 B.C. Maleahi

Noul Testament

Carte/Sul Autor Data scrieriiMatei Matei 60'sMarcu Ioan Marcu 50's - 60'sLuca Luca 60Ioan Ioan 80's - 90'sFaptele apostolilor Luca 61Romani Pavel 551 Corintieni Pavel 542 Corintieni Pavel 55Galatieni Pavel 49Efesieni Pavel 60Filipeni Pavel 61Coloseni Pavel 601 Tesalonicieni Pavel 50 - 512 Tesalonicieni Pavel 50 - 511 Timotei Pavel 622 Timotei Pavel 63Tit[us] Pavel 62Filimon Pavel 60

749 Tehnic, de scris a fost scrisǎ de cǎtre Baruch, scribul lui Ieremia. Legenda spune cǎ regele Jehoiakim ar fi

tǎiat cu penelul cuvintele şi frazele ce nu i-au plǎcut, dar cǎ Ieremia le-ar fi rescris din nou din minte.

179

Evrei (Pavel, Apollos, Barnabas...?) 60'sIacob Iacov, fratele vitreg al lui Isus 40's or 50's1 Petru Petru 632 Petru Petru 63 - 64

1 Ioan Ioan 80's - 90's



Iuda Iuda, fratele vitreg al lui Isus 60's or 70's

Apocalipsa Ioan750 80's - 90's

Dar sǎ revenim de pe tǎrâmul fanteziei înapoi în lumea realǎ.

Pentru lumea vesticǎ, scripturile au fost împǎrţite în capitole de Stephen Langton751, arhiepiscop de Cantenbury. Abia din 1528 existǎ împǎrţirea în versete, opera dominicanului Pater Santes Pagninus pentru Vechiul testament; din 1551 existǎ şi Noul testament împǎrţit în versete, opera tipografului parizian Robert Estienne752.Deoarece, încǎ din timpurile cele mai vechi, circulau mai multe versiuni ale scripturii, Sf. Athanasius753, episcop de Alexandria, le-a adunat pe toate cele care le considera el ca fǎcând parte din Noul testament,

750 Sf. Ioan Teologul, a nu se confunda cu Sf. Ioan, apostolul.751 Stephen Langton (ca. 1150 – 9.7.1228), arhiepiscop de Canterbury. A avut probleme din cauza zâzaniei

dintre papa Inocenţiu III şi regele Ioan I al Angliei (acela din Robin Hood şi Ivanhoe), pentru cǎ l-a susţinut pe primul (doar îl fǎcuse cardinal). În urma demersurilor lui, Regele Ioan I a fost nevoit sǎ accepte Magna Carta(15.6.1215). Ironia sorţii face ca Ioan I sǎ se împace cu Inocenţiu III iar însuşi Stephen sǎ fie retrogradat din funcţie şi exilat. Aranjamentul sǎu pe capitole a rǎmas în vigoare şi azi, deşi de asta s-a ocupat şi cardinalul Hugo de Sancto Caro (între 1244 şi 1248).

752 Robert I Estienne (1503 – 7.9.1559), tipograf medieval din Paris. Primul care a împǎrţit biblia în versete numerotate. Corecţiile fǎcute Noului testament în 1523 i-au atras adversitatea bisericii. Argumentul oficial fiind desigur cǎ biserica interzicea tipǎrirea bibliei şi distribuirea ei liberǎ cǎtre poporul de rând, pentru cǎ ar fi putut fi interpetatǎ greşit. Deşi intrat sub protecţia regalǎ (ca tipograf al curţii), nu a putut scǎpa de furia bisericii decât emigrând la Geneva, în Elveţia (1550). A editat numeroase opere ale antichitǎţii. Bibliile editate de el (biblia evreiascǎ 1539–1544, 13 pǎrţi, 4 volume şi 1544–1546, 17 pǎrţi; Noul testament 1546, 1549, 1550 (Editio regia) şi 1551 (traducerea latinǎ a lui Erasmus + vulgata368); vulgata 1528, 1532, 1540 şi 1546 (noua traducere a vulgatei a stârnit vii proteste clericale); biblia francezǎ 1553) sunt extrem de rare. Biblia din 1551 (editatǎ la Geneva) conţine prima împǎrţire pe versete. Biblia latinǎ (1556), ce conţine traducerea Vechiului testament de cǎtre Santes Pagninus şi cea a Noului de Theodore Beza605.

753 Athanasius din Alexandria (ca.293 – 2.5.373), episcop creştin şi patriarh de Alexandria. Devenit între timp sfânt. Aparent a asistat la martiriul unora dintre profesorii sǎi de la şcoalǎ (303 - din ordinul lui Maximian). A avut o contribuţie decisivǎ contra ereticului Arie (care trǎia în acelaşi oraş). Athanasius a scris clar cǎ Isus a fost atât om cât şi zeu, pentru cǎ Arie (arius) susţinea cǎ ar fi existat un timp biblic când Isus n-ar fi existat (tot Vechiul testament, de exemplu). Athanasius a identificat şi selecţionat 27 de lucrǎri ce urmau sǎ facǎ parte din Noul testament (aceleaşi pe care le avem şi azi), convingându-l pe papa Damasus, episcop de Roma, ca în 382, sǎ le facǎ canonice. Athanasius nu s-a sfiit sǎ facǎ uz de forţǎ pentru a-şi impune voinţa, el reuşind sǎ-şi creeze o "armatǎ" de golani cu care ameninţa, de câte ori era necesar, oraşul Alexandria. Deoarece excomunicarea nu funcţiona întotdeauna, metodele sale de "convingere" includeau bǎtaia, intimidarea, rǎpirea şi chiar închisoarea. Astfel de metode i-au atras oprobiul public şi a fost deseori acuzat de sperjur, solicitare şi uz de mitǎ, sacrilegiu, şantaj, trǎdare şi chiar crimǎ. A fost dat jos şi repus de cel puţin 6 ori pe scaunul episcopal, de unde şi expresia Athanasius contra mundum (Atanasie contra lumii). Ca scuzǎ, folosea un argument simplu: astfel salva el toţi creştinii de focul iadului. Vezi, pentru comparaţie istoria Hypatiei în nota 741.

180

în anul 367. Lista celor 27 de cǎrţi a fost confirmatǎ de consiliile din Hippo (393), Cartagina (397) -ambele în nordul Africii, unde Sf. Augustin era foarte influent -, de papa Inocenţiu (405) şi declarate definitiv canonice la consiliul de la Trent (1546), împreunǎ cu alte 46 de cǎrţi ce alcǎtuiesc Vechiul testament. Ca rǎspuns poate, evreii au compilat şi ei Vechiul testament, într-o formǎ uşor diferitǎ, care a fost acceptatǎ definitiv în urma consiliului de la Jamnia din anul 90.

O listǎ cu lucrǎrile incluse, respectiv eliminate, din canon urmeazǎ (acceptate, neacceptate dar existente, neacceptate şi inexistente):

Evanghelii Faptele sfinţilor EpistoleAndrew Andrei BarnabasApelles Apostles (by Leucius) Christ (to Peter & Paul)Twelve Apostles Apostles (by Lentitus) Christ (produced by the Manichees)Barnabas Apostles (by Leontius) Clement to the Corinthians (1)Bartholomew Apostles (by Leuthon) Clement to the Corinthians (2)Basilides Apostles (by Luke) HebrewsBirth of Mary Apostles (used by the Ebonites) Herod and PilateCerinthus Apostles (used by Manichees) Igantius to the EphesiansEyptians Apostles (used by Seleucus) Igantius to the MagnesiansEbionites John Igantius to the TralliansEncratites Paul Igantius to the RomansEve Paul and Thecla Igantius to the PhiladelphiansHebrews Peter Igantius to the SmyrnaeansHesychius Philip Igantius to the PolycarpInfancy of Jesus Christ Pilate JamesInfancy (by Thomas) Thomas Jesus and AbgarusJohn John (1)Jude John (2)Judas Iscariot Cǎrţi John (3)Lost Gospel of Peter Andrew JudeLuke Christ Paul to the LaodiciansMarcion The Helkesaites Paul and the SenecaMark Hermas (His Visions 1) Paul to RomansMatthew Hermas (His Commands 2) Paul to the Corinthians (1)Matthias Hermas (His Similitudes 3) Paul to the Corinthians (2)Mernthus James Paul to the GalatiansNazarenes John Paul to the EphesiansNicodemus Lentitius Paul to the PhilippiansPerfection Matthew Paul to the ColossiansPeter Matthias Paul to the Thessalonians (1)Philip Paul Paul to the Thessalonians (2)

181

The Protevangelion Thomas Paul to Timothy (1)Sythianus Paul to Timothy (2)Titan Paul to TitusThaddaeus Altele Paul to PhilemonThomas Apostles' Creed Peter (1)Truth The Didache Peter (2)Valentinus The Doctrine of Peter Polycarp to the Philippians

The Judgement of Peter Themison (the Montanist)REVELATION754 The Preaching of Paul (and Peter)Cerinthus The Preaching of PeterJohn The Traditions of MatthiasPaulPeterPhilipStephenThomas

Se vede câte lucrǎri au fost eliminate din Biblie pentru ca doctrina paulinicǎ sǎ poatǎ fie victorioasǎ.

În fine, înainte de a trece la datarea cǎrţilor, conform studiilor de limbaj, vocabular, foneticǎ, scris şi perioade istorice zugrǎvite, trebuie menţionat cǎ studiul fizic al manuscriselor în sine nu este foarte relevant, deoarece originalele nu mai existǎ demult. În plus, o operǎ nouǎ poate cuprinde informaţii noi, în vreme ce o operǎ veche nu poate descrie faptele noi, decât dacǎ a fost rescrisǎ sau "copiatǎ ex post facto".

Majoritatea textelor circulau în lumea evreilor într-un format disparat, cel mai vechi manuscris datând probabil din vremea lui Solomon (ca. 1000 îen), dar ele au fost strânse şi rescrise în timpul şi dupǎ robia babilonianǎ (ca. 500 îen), mult mai târziu fiind proclamate ca fiind cuvântul Domnului de cǎtre marele preot Ezra, la Ierusalim, în 397 îen.

IX. MǍRTURIA UNOR OAMENI MARI

Aici s-a cam spus totul în notele de subsol. Trebuie remarcat însǎ, cǎ toţi cei "intervievaţi" trǎiserǎ într-o perioadǎ în care altǎ religie în afarǎ de cea creştinǎ (sǎ includem aici toate sectele şi schismele derivate) nu era cunoscutǎ, deci nu aveau element de comparaţie. Rǎzboaiele napoleoniene au pus capǎt dominaţiei laice a Vaticanului asupra ţǎrilor şi popoarelor, în vreme ce revoluţia de la 1848 şi primul rǎboi mondial au pus capǎt dominaţiei regilor, împǎraţilor şi imperiilor care acţionau la comanda papalǎ (imperiul habsburgic, regatul bavarez, regatul Spaniei - surprinzǎtor, puzderia de regate şi ducate italiene au fost o pavǎzǎ contra Vaticanului). Acest secol a permis deci o deschidere spre ştiinţǎ, materie atât de oropsitǎ de prigoana religioasǎ.

754 Apocalipsa, în limba românǎ.

182

Cine citeşte cu atenţie notele de subsol sau cautǎ informaţia la sursǎ, vede cǎ multe "conversii" sunt gargarǎ propovǎduitoare, fǎrǎ suport real. Mulţi oameni mari sunt în realitate nişte anonimi, descoperiţi cine ştie cum de prin praf de arhive sau pǎstraţi cu grijǎ de foiţele de propagandǎ din timpul secolelor trecute (secolul al XIX a fost nu secolul luminii, ci cel al predicatorilor - onoare ce trebuie probabil împǎrţitǎ cu secolul vitezei, cel de-al XX-lea).

X. MǍRTURIA PERSONALǍ - PROBA INTERIOARǍ

Practic aplicaţii practice de psihologie. Cititorul isteţ pricepe de ce predicatorii care au avut o viaţǎ pǎcǎtoasǎ în tinereţe (absolut TOŢI cei celebri) au devenit atât de celebri, tocmai pentru cǎ viaţa în pǎcat le-a furnizat o bunǎ cunoaştere a omului. Vorba ceea: Întreabǎ curvele (pardon) şi nu psihologii, dacǎ vrei sǎ afli cum este în realitate un bǎrbat, conţine o înţelepciune popularǎ foarte valoroasǎ. Bǎieţii aceştia au aflat din mijlocul societǎţii depravate în care s-au învârtit cum funcţioneazǎ masa colectivǎ de persoane, au învǎţat sǎ trişeze, sǎ excrocheze, mǎ rog tot tacâmul, lucruri extrem de utile atunci când vrei sǎ aduni aderenţi sau, mai ales, conţinutul portofelelor lor. Mulţi dintre aceştia au fost acuzaţi şi dovediţi de evaziune fiscalǎ.

XI. MǍRTURIA PERSONALǍ - PROBE EXTERIOARE

Încǎ o datǎ avem parte de psihologie aplicatǎ. Acestea ţin la cucernicul comun, dar sunt imediat demontate de cǎtre un psiholog. În afarǎ de notele de subsol, altceva nu am de adǎugat.

XII. PROBA VEŞNICIEI

Îmi permit sǎ fac urmǎtoarele observaţii cu caracter general:• în general, pentru ambele biserici mari (ortodoxǎ şi catolicǎ), supunerea informaţiilor din Biblie

analizei ştiinţifice nu este permisǎ, pentru cǎ ea este consideratǎ a fi cuvântul lui Dumnezeu iar omul nu are nici meritul, nici calitatea şi nici cǎderea de a judeca acest lucru. Deci, aceastǎ carte este scrisǎ de un membru al vreunei biserici schismatice (protestant, reformat, evanghelic etc.), în evidentǎ nevoie de membri, foarte adesea recrutaţi dintre cei sǎtui de dogma "Crede şi nu cerceta", de unde şi stilul şi metodica abordǎrii acestei teme. Tonul abordat este extrem de persuativ, mai ales pentru sistemul american, unde o spoialǎ de culturǎ şi câteva argumente "ştiinţifice" conving imediat o persoanǎ naivǎ. Mai ales atunci când, dupǎ fiecare argument valid sau nu, este repetat pânǎ la exasperare: Biblia are deci dreptate!

• Analiza Bibliei ca un document ştiinţific trebuie fǎcutǎ cu mijloacele ştiinţifice, nu pseudoştiinţifice - adicǎ informaţia trebuie luatǎ în întregime, nu doar fragmentele care ne intereseazǎ şi extrapolând apoi rezultatul. Modul în care argumenteazǎ autorul permite validarea oricǎrei opere, mai mult chiar "biblii pǎgâne", gen Mahabharata, Popol Vuh, legendele incaşilor, pe care misionarii le-au ars şi distrus ca fiind opera diavolului.

• Lǎsând la o parte orice prejudecatǎ, este interesant a se observa cǎ miracolele sunt interpretate în lumina datelor ştiinţei. Este un fel de contradicţie în sine, deoarece exact asta este un miracol: un lucru pe care cunoaşterea nu-l poate explica. Contradicţia este, de fapt, doar de suprafaţǎ, deşi are şi o parte subteranǎ: noţiunea de miracol (adicǎ ce întelegem noi prin miracol) se modificǎ în timp, pe mǎsurǎ ce omenirea avanseazǎ tehnologic (acum 500 de ani, reînvierea

183

unui accidentat cu resuscitatorul electric, fapt curent în spitalele de azi, putea fi considerat un miracol - de fapt mai rǎu, o operǎ a diavolului).

Biblia, contrar pǎrerii multora, nu este nici unitarǎ, nici cronologicǎ şi nici originalǎ. Prima parte, consideratǎ a fi scrisǎ de cǎtre Moise, a fost scrisǎ în realitate de 3 sau 4 autori diferiţi, mult dupǎ timpul lui Moise, puţin anterior captivitǎţii babiloniene (captivitate ce, dealtfel, a şi determinat scrierea Bibliei) şi conţine un amestec de legende şi mituri preluate de la popoarele învecinate, la care a fost alipitǎ o parte din istoria evreilor. Caracterul sǎu eterogen este recunoscut de cǎtre toţi erudiţii (chiar preoţi fiind), cea mai flagrantǎ contradicţie, mai mulţi Dumnezei în Facerea, unul singur începând din Exodul, fiind rezolvatǎ (de cǎtre Sf. Augustin parcǎ) prin includerea Sf. Duh şi a lui Isus în Sfânta Treime.

Odatǎ stabilit când a fost scrisǎ Biblia (iniţial prin 500 îen, rescrisǎ prin 300 îen, tradusǎ şi "îmbunǎtǎţitǎ" între 250-100îen în Alexandria, "reprelucratǎ" dupǎ Consiliul de la Niceea, 325, apoi retradusǎ în mai multe limbi), ne confirmǎ ceea ce se ştia de mult - prezentǎrile sunt "ex post factum" (adicǎ faptele petrecute cu mult timp în urmǎ sunt interpretate în momentul scrierii, nu pur şi simplu notate ca într-un jurnal, în momentul producerii lor).

Pentru a vedea contradicţiile (o parte din ele), a se consulta "101 Contradictions in the Bible". În realitate, sunt mai mult de 101 de contradicţii. O altǎ carte care studiazǎ contradicţiile, dar într-un mod stilistic accesibil oricui, este Biblia hazlie de Leo Taxil.

De fapt, toatǎ tevatura în jurul Biblie nu a fost decât o contramǎsurǎ a societǎţii libertine la adresa rigiditǎţii prosteşti predicate de Vatican. Au apǎrut peste noapte societǎţi de studierea bibliei, unele cu scop voit de autentificare, altele neutre, în fine ultimele cu interes pur academic, care toate au obţinut rezultate oarecum contrare dorinţei lor. În mod practic, tehnica folositǎ de autor (şi care e preluatǎ din mediile de PR eclesiastic) este simplǎ: Cine nu este cu noi este împotriva noastrǎ (în cazul de faţǎ: şcoala istoriograficǎ germanǎ care a analizat "nemţeşte" scrierile bibliei a afirmat cǎ multe informaţii sunt ori false ori interpetate în mod fals - nu s-a afirmat niciodatǎ cǎ biblia ar fi fost falsǎ - aşadar curentul de opinie pro-biblic a interpetat aceastǎ constatare ca fiind o declaraţie de rǎzboi). Nu cred cǎ mai trebuie demonstrat cǎ marea parte a clerului (acea parte şcolarizatǎ) ştie şi acceptǎ acest(e) punct(e) de vedere, dar numai în particular, la o cafea în cerc restrâns, lǎsând doar fraierii sǎ se batǎ pentru adevǎrul Bibliei. Ceea ce într-adevǎr s-a susţinut şi uneori şi demonstrat, a fost cǎ anumite pasaje din Biblie nu sunt exacte, nu cǎ Biblia în totalitatea ei este falsǎ.

Ideea de bazǎ este clarǎ: Cine are în mânǎ speranţele şi încrederea mulţimii conduce de fapt acea mulţime. Este exact ceea ce face Vaticanul (sǎ ne gândim numai la falsul ţipǎtor, Donaţia constantinianǎ, prin care Împǎratul Constantin, ulterior sanctificat, ar fi acordat bisericii creştine dreptul de a face regi, prin ungerea cu mir, aceastǎ donaţie apǎrând suspect dupǎ mai bine de 500 de ani de la moartea acestui împǎrat) şi, de fapt, toate bisericile din lume. Acest lucru a fost înţeles de mulţi gânditori ai epocii, care, nefiind adversari ai Bibliei, au fost totuşi adversari ai bisericii. Cel mai important este însǎ sǎ se preia anumite învǎţǎturi morale creştineşti şi acestea sǎ fie aplicate constant tot timpul vieţii (Nu fǎ ce face popa, fǎ ce zice el).

În acelaşi spirit, trebuie remarcat un lucru: creştinismul este o religie la îndemâna preoţilor (altfel spus, preoţii au puteri foarte mari, suprapunându-se peste cele ale lui Dumnezeu), de aceea apar anumite lucruri contrar logicii şi firii umane:

• distrugerea scǎrii de valori şi a echitǎţii: parabola fiului risipitor - lǎsând la o parte frumuseţea gestului uman, rǎmâne totuşi ideea amarǎ cǎ cine munceşte şi este corect toatǎ viaţa nu primeşte

184

ceea ce ar merita iar cine nu meritǎ dar se cǎieşte la sfârşit, primeşte toate onorurile (parabola este des folositǎ în legǎturǎ cu atragerea de noi adepţi în strânsǎ legǎturǎ cu iertarea pǎcatelor anterioare).O altǎ pildǎ în acest sens este şi cea legatǎ de Cain: dupǎ ce e fǎcut fugar, Dumnezeu îl ocroteşte sub aripa sa, oricare om care va îndrǎzni sǎ-i facǎ vreun rǎu trebuind sǎ aibǎ de-a face cu mânia supranaturalǎ (Facerea 4:15). Lǎsând la o parte întrebarea logicǎ Care om ar fi putut sǎ-i facǎ vreun rǎu? (doar Adam şi Eva mai trǎiau atunci pe pǎmânt), revenim insistent asupra disproporţiei dintre faptǎ şi rǎsplatǎ, la fel de insistent cum este aceasta prezentǎ în biblie.O altǎ modalitate de a distruge aceastǎ scarǎ de valori este, de exemplu, de gǎsit în istorisirea cuceririi Canaanului, povestiri pline de atrocitǎţi înşelǎtorii şi rǎutǎţi gratuite, justificate de credinţa în Yahwe - de parcǎ ceilalţi oameni nu tot creaţia lui Yahwe ar fi fost. De mai multe ori este repetat cǎ Yahwe ar fi dat soarta acestor popoare pe mâna evreilor/iudeilor/israelienilor etc. pentru necredinţa lor - când în jur, fiecare imperiu era tolerant cu religia celor de altǎ naţionalitate (astfel se explicǎ cum evreii şi-au putut menţine credinţa atât de mult timp - de fapt, credinţa a fost pǎstratǎ cu ajutorul proorocilor, alde Ilie, Ezra, Ezechiel, care profeţeau numai nenorociri dacǎ cumva evreii treceau la o altǎ credinţǎ - şi de atâtea ori au trecut, fiind aduşi înapoi numai prin forţǎ şi violenţǎ). Mai mult, trecerea responsabilitǎţii pentru crime şi înşelǎtorii asupra lui Dumnezeu este o manevrǎ tipic evreiascǎ (şi alţi conducǎtori îşi închinau victoriile unor zei, dar nu acţionau la comanda lor - de altfel, singurii care vorbeau curent cu zeii erau proorocii evrei, ceilalţi primeau doar semne de la zeii lor ca rǎspuns la ofrande). În total, peste 2'270'363 de oameni (şi aici nu au fost puse la socotealǎ victimile care n-au fost numǎrate - de exemplu, cei de la potop, armatele faraonului, primii nǎscuţi din Egipt, Sodoma, Gomora, uneori femeile şi copii care n-au fost numǎraţi şamd) au fost omorâţi, direct sau indirect, de cǎtre Dumnezeu şi contabilizaţi în Vechiul testament. Dar câţi n-au fost cei care au pierit ca urmare a cruciadelor, inchiziţiei, conchistei, toate purtate în numele Lui?O altǎ metaforǎ este cea cu bogǎţia pǎmânteascǎ şi cu cea cereascǎ, în care bogatul, oricât de mult s-ar strǎdui, tot nu ar accede în împǎrǎţia raiului, în timp ce sǎracul are toate acestea la dispoziţie - o parabolǎ cu atât mai suspectǎ cu cât autorul acesteia era un om aparţinǎtor castei înstǎrite (în biblie se spune expresis verbis cǎ familia lui Isus era sǎracǎ; dar existǎ nenumǎrate indicii colaterale despre contrariu, ceea ce duce la concluzia cǎ fraza directǎ a fost pusǎ ulterior în mod intenţionat, neglijându-se corectura celorlalte, nesemnificative) - lǎsând deci acest lucru la o parte, trebuie remarcat cǎ poţi deveni bogat prin muncǎ (se poate desigur şi altfel), dar nu poţi sǎrǎci prin muncǎ (cel puţin nu în acele timpuri). Destinaţia ideii este clarǎ: atragerea unui numǎr mare de adepţi (a prostimii, cum spunea boierul Moţoc) în sprijinul unei cauze (care nu era creştinismul, cum greşit se mai crede încǎ). Coroborând acest lucru cu împǎrţirea clarǎ a avantajelor (cei proşti vor moşteni împǎrǎţia cerurilor, deci nu cei drepţi; cei suferinzi se vor alina, cei însetaţi vor bea - DAR ATÂT; vezi Matei 5:1-12) reiese clar mesajul politic: dǎm fiecǎruia ce-i lipseşte. Desigur, chiar dacǎ mai degrabǎ trecea cǎmila prin urechile acului decât bogatul prin porţile ceriului, soluţii s-au gǎsit imediat, mai ales dacǎ era în folosul bisericii pǎmântene (încǎ o datǎ, preoţii erau exceptaţi de la preceptele religioase pe care le impuneau enoriaşilor).

• botezul ca instrument de atragere şi menţinere a enoriaşilor: botezul, instrument moştenit de la Sf. Ioan Botezǎtorul, servea iniţial unui singur scop: spǎlarea pǎcatelor pentru a putea începe o viaţǎ nouǎ (ceea ce ne reaminteşte de vechea disputǎ teozoficǎ: de ce a trebuit Isus sǎ se boteze). Nu are importanţǎ cǎ persoana exterioarǎ cultului s-a comportat dupǎ criterii identice sau similare, el va rǎmâne pe veci un pǎcǎtos, dacǎ nu se boteazǎ. Un alt lucru interesant este botezarea copiilor care este contrar învǎţǎturii biblice care spunea cǎ trebuie botezat cineva conştient cǎ a pǎcǎtuit (reconversia moralǎ) dar este în continuare procedat ca atare pentru a împiedica copii / adolescenţii / adulţii sǎ migreze liber la alte culte. Un ultim aspect: dacǎ

185

rǎstignirea lui Isus s-a fǎcut în scopul ştergerii pǎcatului originar al omenirii, şi dacǎ acest lucru s-a şi întâmplat, de ce mai este/era nevoie de botez?

• revenind la lucrurile pǎmânteşti, trebuie amintitǎ implicarea bisericii în politicǎ. Istoric vorbind, biserica a fǎcut totdeauna politicǎ (preoţii erau cei care conduceau triburile evreieşti -şi tot ei erau aceia care au modificat scrierile Vechiului testament ca sǎ se potriveascǎ cu pretenţiile lor - şi tot un mare preot, Ezra, a promulgat nişte scrieri (pe care le putem asemui fǎrǎ greşealǎ cu ceva similar Letopiseţului Ţǎrii Moldovei) ca fiind cuvântul Domnului), uneori pe faţǎ, alteori pe ascuns. Implicarea factualǎ în politicǎ a apǎrut în secolul al VIII-lea, odatǎ cu apariţia documentului Constitutum Donatio Constantini (Donaţia constantinianǎ) în 752, un document emis de Împǎratul Constantin cel Mare, prin care împǎratul dǎdea papei (pe atunci Sylvester I) dreptul de a conduce partea de vest a imperiului. Folosind acest document, apǎrut ca prin miracol la 500 de ani de la emiterea lui şi exact când era nevoie de un astfel de document, papii au început a avea pretenţia de a crea regi şi împǎraţi şi, desigur, de a-i demite pe cei care nu corespundeau. Ştim cǎ în vest preoţimea s-a implicat activ în politicǎ şi în conducerea treburilor locale, dar nici în est nu s-au putut abţine de la borcanul cu miere: la noi, biserica a fost întotdeauna de partea conducǎtorilor (dacǎ la început a fost bine, în epoca fanariotǎ a fost groaznic), mai mult, nu existǎ document istoric revoluţionar în care sǎ nu aparǎ vreo faţǎ bisericeascǎ ca membru/lider în adunǎrile respective. Mai nou, biserica ortodoxǎ românǎ (BOR) a turnat fǎrǎ milǎ la securitate; dupǎ 1989, goana dupǎ ciolan continuând şi mai mult (vezi cazurile în presǎ cu Mitropolia Sucevei, cea a Constanţei, mai nou scindarea Mitropoliei Ardealului).

Multe lucruri sunt legate strâns între ele, deci greu de separat în fire distincte. Revenim la categoria bani: racolarea credincioşilor şi ştergerea pǎcatelor lor depindea în mare mǎsurǎ de banii acestora. Ne amintim de traficul cu relicve false, care a adus bisericii catolice sume mari de bani, atât de multe încât nu exista casǎ nobilǎ sǎ nu fi avut mǎcar un cui din sf. cruce, existǎ 7 prepuţuri de-ale lui Isus prin diferite biserici din Italia; apoi comerţul cu indulgenţe (cetǎţeanul plǎtea o sumǎ de bani ca Dumnezeu sǎ-i ierte o parte echivalentǎ de pǎcate - este oare greşit sǎ concludem cǎ nici o para nu ajungea acolo sus?); dǎrile obligatorii cǎtre bisericǎ (8% din salariu în Bayern prin lege de stat) dar în acelaşi timp existǎ şi cutia milei; şi câte şi mai câte (vorba unui preot local: Credinţa se verificǎ când trebuie deschisǎ punga). Vaticanul are sub directa administrare, de exemplu, cazinouri şi alte locuri de pierzanie. Sigur, exploatarea viciilor aduce venituri însemnate.

Nu trebuie uitat cǎ în timp ce Isus preciza cǎ bogaţii n-au ce cǎuta în rai, mai spunea şi parabola talanţilor, în care servitorii care au înapoiat stǎpânilor mai mulţi talanţi decât au primit au fost felicitaţi, dar cel care a înapoit exact aceeaşi sumǎ, a fost pedepsit (Matei 25:26-30), reţineţi versetul Matei 25:29 (aceeaşi poveste, puţin diferitǎ, în Luca 19:20-26). Legea musulmanǎ precizeazǎ 10%, dar aceştia sunt pentru sǎraci, nu pentru bisericǎ.

Practic, banul guverneazǎ casta preoţescǎ de tip creştin: atribuirea (autoatribuirea) calitǎţii de a ierta pǎcatele (pe care, teoretic, numai Dumnezeu o avea) contra diverselor avantaje (în special bani), nu serveşte decât la a înmulţi pǎcatele (bani sǎ ai!!!). De altfel, toate bisericile şi sectele din lume, atunci când primesc un ucenic şi-l pregǎtesc în a urma "calea sǎrǎciei", solicitǎ transferul bunurilor acestora în favoarea lor, nu a altora (sǎ îndrǎzneascǎ numai sǎ-şi doneze averea altora!!!)

A încerca sǎ demonstrezi folosind metode greşite (şi Inchiziţia credea în adevǎrul Bibliei) face mai mult rǎu decât bine, oamenii instruiţi observând imediat argumentaţia greşitǎ şi raţionând: e clar, aici e la mijloc o farsǎ; ce credibilitate mai are teoria, mǎ pot aştepta oricând la alte neadevǎruri!

186

Toate referirile, inclusiv denumirile inexacte ale locurilor, se gǎsesc integral pe situl cristianet.ro, dar nicǎieri în altǎ parte din internet, exceptând un alt site evanghelic din SUA, unde se gǎseşte exact acelaşi text, parcǎ cuvânt cu cuvânt tradus din româneşte. Deci - autorul, în graba lui de a justifica ştiinţific Biblia, nu s-a interesat mai mult decât marginea foii gata pregǎtitǎ de "fraţii" de peste ocean; ori ce argumente ştiinţifice pot fi mai convingǎtoare decât 20-30 de pagini scrise cu o pǎrere gata formulatǎ?! Dacǎ vreţi, acest studiu al autorului nu face un bine bibliei, dimpotrivǎ, a reuşit sǎ ne convingǎ de contrariu. De convins, nu a convins decât pe habotnici, care oricum credeau cu strǎşnicie în acest lucru.

Concluzii

Biblia nu este ceea ce se crede de cǎtre creştini. Ea nu a fost şi nu va rǎmâne decât o colecţie de legende (în prima parte) şi o parte cvasiistoricǎ (restul) peste care se suprapune mesajul politic de manipulare a masei evreieşti. Scopul final al Vechiului testament era controlul absolut al masei populare evreieşti de cǎtre casta preoţeascǎ.

Noul testament s-a vrut altceva (tot politic şi tot evreiesc). Intervenţia Sf. Pavel a dus la crearea unei noi biserici, de acum numitǎ creştinǎ, care cuprindea în rândurile ei toate naţiile pǎmântului. Curentul acesta a creat posibilitatea de a se afirma o nouǎ castǎ preoţeascǎ, cu exact aceleaşi ambiţii politice ca şi înaintaşii lor, leviţii evrei. Faptul cǎ la origine a fost vorba despre evrei, coroborat cu lipsa oricǎrei indicaţii despre ştiinţǎ755, a determinat patriarhii sǎ cupleze cele 2 testamente într-o singurǎ carte.

Existǎ speculaţii cǎ Noul testament, în forma sa modificatǎ, nu este decât un curent creat de mişcarea sionistǎ dupǎ anul 70 (distrugerea Ierusalimului şi împrǎştierea evreilor în lume) pentru a obţine o masǎ de manevrǎ care, conştientǎ de existenţa "neamului ales", sǎ acţioneze în favoarea sioniştilor, deşi aparent reprezintǎ o religie distinctǎ, chiar antagonicǎ.

În încheiere, aş dori sǎ adaug încǎ un hoax, din seria celor prezentate în seria de note de subsol 371, 404, 409, 498 şi 523 , dar care n-a fost inclus de autor în aceastǎ lucrare, pentru cǎ a apǎrut pentru prima datǎ în 1990. Deci: pe data de 16 iulie 1990, un articol interesant, putând numele original de "Scientists Discover Hell in Siberia: Stalking the Vanishing Hitchhiker and other Christian Fictions" publicat în revista Christianity Today de cǎtre Rich Buhler. Aparent, nişte oameni de ştiinţǎ forau nişte puţuri undeva în Siberia când au dat surprinzǎtor peste o zonǎ extrem de caldǎ. Când au coborât nişte microfoane în acel puţ au auzit gemete omeneşti. Ştiinţa descoperise în sfârşit Iadul. Spre cinstea lui, Buhler s-a ocupat de demitizarea acestui zvon şi cǎutarea responsabililor pentru acest incident, în loc de a-l include într-un pseudotratat ştiinţific, ca acesta de faţǎ.

755 Cine nu ştie care este rolul religiei sǎ citeascǎ în continuare: Rolul oricǎrei religii este sǎ-i ofere omului o

imagine de ansamblu şi corectǎ asupra lumii înconjurǎtoare. Ea trebuie sǎ aibǎ un rǎspuns pentru orice întrebare. Altfel spus, religia este o combinaţie de ştiinţǎ, istorie, filozofie, eticǎ, moralǎ etc. Zeii sunt un produs secundar (un simplu element cauzator al lucrurilor în general şi al minunilor în particular), la fel ca şi minunile (experienţe care nu pot fi explicate).

187

Şi totuşi, care este pǎrerea mea?

Biblia nu trebuie privitǎ ca un manual de istorie, pentru cǎ ea nu redǎ istoria ci doar percepţia acesteia. Cronicarii biblici au scris ceea ce au reţinut ei din faptele întâmplate, uneori amestecând informaţiile reale cu dorinţe personale sau ale grupurilor de interese, urmǎrind un singur scop: conducerea unei naţii din punct de vedere, administrativ, militar, religios şi economic.

Multe dintre pildele ei sunt fabricate pentru a sluji acestui scop, la fel şi multe dintre cǎrţile care alcǎtuiesc biblia (mǎ refer la proorocii "catastrofici"). Se ştie cǎ evreii au fost politeişti (nu în sensul cǎ Elohim însemna mai mulţi zei, ci în sensul cunoscut nouǎ de la egipteni, greci şi romani) şi cǎ acest politeism a durat pânǎ târziu, dupǎ robia babilonianǎ. Religia monoteistǎ a fost un ideal al bibliei şi al castei preoţeşti care, în cele din urmǎ, şi-a atins scopurile. Monoteismul însemna practic un monopol (preoţii unei zeu nu trebuiau sǎ se mai teamǎ de preoţii altui zeu - în materie de venituri, desigur), iar dacǎ acest monopol era întǎrit de monopolul contactului cu zeul (adicǎ preotul slujea drept intermediar), atunci victoria era totalǎ. Isus a spart acest monopol, de aceea a fost marginalizat de cǎtre rabinii locali, dar la fel s-a întâmplat şi cu aderenţii lui care, urmând doctrina originalǎ, au fost declaraţi eretici şi exterminaţi, la fel ca şi învǎţǎturile lor.

Vechiul Testament

Vechiul Testament a apǎrut atunci când Hilkiah, mare preot, a "gǎsit" nişte scrieri vechi într-un templu, în 621 îen. Era vorba despre Deuteronomul. Alt preot a "gǎsit" alte scrieri vechi, dupǎ reîntoarcerea din robie. Marele preot Ezra a ridicat la rangul de cuvântul lui Dumnezeu aceste scrieri, la o datǎ consideratǎ a fi prin preajma anului 397 îen, deşi unii istorici considerǎ acest an ca fiind 497 îen, altfel anumite fapte descrise în Ezra si Nehemia nu se potrivesc (şi aşa nu se potrivesc ele prea bine, Darius e confundat cu Artaxerxes (au fost mai mulţi), aceştia 4 sunt confundaţi între ei etc. etc.). Ulterior ele au fost rescrise si completate cu diverse alte cǎrţi, care acum sunt cuprinse în Vechiul testament.

Ideea de bazǎ ce se desprinde din Vechiul Testament este cǎ aceste cǎrţi nu au servit decât la aservirea poporului evreu în favoarea castei preoţeşti (dupǎ cum servesc şi astǎzi). Ca valoare istoricǎ sunt prea puţin importante pentru cronologie, ca şi pentru majoritatea faptelor petrecute, cea mai importantǎ valoare istoricǎ ce se poate da acestor documente nu este decât plasarea într-un anumit context al obiceiurilor laice dar mai ales religioase.

Noul Testament

Noul Testament face exact acelaşi lucru cu creştinii de azi ce a fǎcut cel vechi cu evreii de altǎdatǎ. În esenţǎ, Noul Testament este o selecţie bine gânditǎ din câteva materiale referitoare la Isus.

Isus a trǎit, n-a fost sǎrac ba, mai mult, chiar putea avea pretenţii la tronul care i se cuvenea, ca urmaş al lui David, printr-o familie nobilǎ, desigur (vezi problema genealogicǎ în nota 306). El n-a fost numit "Regele iudeii" în derâdere ci el chiar a fost privit de romani aşa cum era privit orice conducǎtor învins cǎzut în mâna lor. El a fost un cǎrturar (cum s-ar numi azi) şi care s-a nǎscut şi a murit într-un mod cât se poate de natural, contrar celor afirmate în evanghelii (naşterea, Duhul sfânt şi toate celelalte sunt mituri strǎvechi, adaptate la cerinţele noii religii de cǎtre noi preoţi). Evangheliile sunt extrem de "editate" şi de cenzurate, din fericire surse externe ne prezintǎ Iudeea şi Galileea aşa cum erau ele în acel secol de început de nouǎ erǎ creştinǎ. Şi nu trebuie uitat, cǎ, în vreme ce provinciile erau descrise pe larg în mulţi autori antici (Tacitus611 fiind unul dintre ei), despre Isus nu se aminteşte absolut nimic.

188

Un lucru absolut de necrezut, pentru o persoanǎ atât de importantǎ în viaţa noastrǎ. Credincioşii îl citeazǎ pe Tacitus care ar fi folosit cuvântul Christos, din pǎcate din context este clar cǎ se referea la uncreştin oarecare şi nu la Isus.

O micǎ gâlceavǎ într-una din cele mai sǎrace provincii romane s-a transformat, prin sârguinţa lui Pavel, într-un fenomen de masǎ, într-o religie dominantǎ astǎzi.

Învǎţat fiind, Isus ştia Vechiul testament aproape la perfecţie şi, în calitate de pretendent la regalitate, el şi-a permis sǎ atace public casta preoţeascǎ pe teme din acesta. A fost sprijinit de cǎtre zeloţi (chiar "piatra de temelie a bisericii" a fost un zelot - sau, dupǎ definiţia de astǎzi, un terorist - e vorba despre Simon-Petru) în acţiunea sa. Teorii îndrǎzneţe demonstreazǎ cǎ este perfect posibil şi destul de plauzibil cǎ Isus fie şi-a falsificat crucificarea, fie învierea, cert este cǎ ambele au fost planificate, ca de altfel toţi paşii sǎi de la seminecunoscut la zeitate, încǎ de la bun început.

Pe scurt, în cadrul grupului sǎu au existat diversiuni, cea mai puternicǎ fiind fracţiunea Simon-Petru (fracţiunea rǎzboinicǎ), urmatǎ de cea a lui Iacov (fracţiunea familiei), fratele domnului. Dupǎ crucificare, acestea s-au despǎrţit, atât din raţiuni ideologice, cât mai ales ca urmare a persecuţiilor -fiecare fracţiune a ales calea ei. Simon-Petru s-a aliat cu Saul-Pavel, fostul vânǎtor de creştini, "aparent" convertit la creştinism. Pavel s-a autointitulat apostol, profitând de împrǎştierea veritabililor apostoli prin lume precum şi de locul rǎmas gol prin sinuciderea lui Iuda (cifra magicǎ de 12 trebuia sǎ rǎmânǎ - era o cifrǎ astrologicǎ: soarele + 12 zodii).

Creştinismul aşa cum îl ştim noi azi, este datorat în cea mai mare mǎsurǎ lui Pavel. Acesta a reuşit, uneori folosindu-se chiar de armata romanǎ, sǎ-şi impunǎ, în cele din urmǎ, punctul de vedere, mai ales cǎ era susţinut şi de un Petru dezorientat. Ideea de bazǎ a lui Pavel a fost cǎ, spre deosebire de ceilalţi apostoli şi primi creştini, el a considerat cǎ fiecare om poate fi convertit la creştinism, nu numai evreii. Tot Pavel a susţinut divinitatea lui Isus, o blasfemie pe care pânǎ şi Isus însuşi ar fi înfierat-o, aceast fiind de fapt mǎrul discordiei. De aceea, faimoasele scrisori cǎtre corinteni etc. etc. fac parte din Noul testament, dar alte evanghelii (Iuda, Bartolomeu, Andrei etc.) nu. O ipotezǎ, foarte îndrǎzneaţǎ,considerǎ cǎ, de fapt, Pavel nu a fost un creştin ci o "cârtiţǎ", în sensul cǎ a acţionat în interesul castei preoţeşti evreieşti, cu scopul ascuns de a crea o masǎ de oameni uşor de manipulat, creduli şi fǎrǎ speranţǎ pe lumea aceasta (de aceea li se promite "lumea cea de dincolo"), masǎ de oameni care va putea fi manipulatǎ pe ascuns, cu şiretenie, de cǎtre persoane sus-puse în ierarhia eccleziasticǎ (astfel de infiltrǎri ne sunt cunoscute chiar din Biblie: Iosif, Moise, Daniel, Estera etc. etc.). Astfel, vânǎtorul de creştini a fǎcut un rǎu şi mai mare creştinilor decât prinderea şi lapidarea lor, i-a transformat într-o masǎ de manevrǎ (colonizarea şi exploatarea nemiloasǎ a amerindienilor s-a fǎcut mult mai uşor dupǎ ce aceştia au fost convertiţi la catolicism; la fel s-a întâmplat şi cu negrii de pe plantaţiile sudiste). Aceastǎ ipotezǎ s-a nǎscut plecând de la ideile cuprinse în Protocoalele înţelepţilor Sionului. Ipoteza este extrem de plauzibilǎ, dar nu poate fi deocamdatǎ doveditǎ.

Zeificarea propriu-zisǎ a lui Isus a survenit la Consiliul de la Niceea din 325. Doar doi episcopi, unul dintre ei fiind Aries, au susţinut cǎ Isus a fost om, ceilalţi votând cǎ a fost zeu (mai exact: dintr-o substanţǎ cu Dumnezeu-Tatǎl). Era oarecum logic, într-o lume dominatǎ de zei, o religie venerând un simplu muritor n-ar fi avut poate succesul scontat. Aici a apǎrut temutul cuvânt "erezie". Pânǎ şi Constantin, cel care a fost sanctificat de religia creştinǎ, nu credea în Dumnezeul creştin (acelaşi cu cel iudaic), dar l-a acceptat ca religie toleratǎ în imperiu, numai pentru a-l salva de la dezintegrare. N-a ajutat prea mult, imperiul destrǎmându-se chiar dupǎ moartea sa.

189

Constantin este deci al doilea om ca importanţǎ în crearea creştinismului, dupǎ Pavel. Abia acum, pe locul trei, vine Isus, cel care ar fi trebuit sǎ ocupe de facto primul loc, pentru cǎ imaginea sa este practic imaginea creştinismului. Pentru o mai bunǎ înţelegere, imaginea lui Isus în creştinism este exact ca imaginea zvasticii în nazism - ambele sunt simboluri preluate şi modificate sǎ reprezinte altceva decât ceea ce au fost.

Creştinismul a suferit mai multe modificǎri majore, în dorinţa de a face câţi mai mulţi prozeliţi. El a fost adaptat pe parcurs pentru a îngloba cât mai mult din religiile pe care le înlocuia, absorbindu-le treptat semnificaţia şi dându-le o nouǎ înfǎţişare. Irinaeus din Lyon588, un episcop foarte influent care a trǎit prin secolul al II-lea, a considerat, pe baza unor indicii oculte, care 1000 de ani mai târziu l-ar fi adus pe rug, cǎ evangheliile trebuie sǎ fie în numǎr de 4: Leul lui Marcu, Viţelul lui Luca, Omul lui Matei şi Vulturul lui Ioan. Celelalte au fost vânate şi distruse în mod sistematic.

Iatǎ o scurtǎ lista cu câteva asemǎnǎri între creştinism şi religiile înconjurǎtoare (geografic):

Ziua de naştere pe 25 Decembrie:Este o datǎ ce vine din preistorie (de cel puţin 12000 ani - desene rupestre dovedesc solstiţiul de iarnǎ).

• "Grecii" Dionysus şi Hercule - festivalul Lenaea• "Sirianul" importat de greci Adonis - zeul soarelui• Saturnalia - sǎrbǎtoare romanǎ, la fel ca şi cultul lui Sol Invictus, zeul lui Constantin cel Mare

Nǎscuţi dintr-o virginǎ (aici lista e ceva mai lungǎ):• "Indienii" Krishna şi Buddha (ultimul se pare având şi el o influenţǎ remarcabilǎ în cultul

creştin, deşi nedovedit pe bazǎ de documente, dar dovedit pe bazǎ de anumite asemǎnǎri conceptuale - multe secole chiar biserica catolicǎ a admis acest lucru)

• "Egiptenii" Ra (zeu) şi Apis (bou), Hetshepsut (faraoniţǎ) şi Amenophis III (faraon)• "Persanii" Zoroastru (de fapt se susţine cǎ religia creştinǎ este bazatǎ în mare parte şi pe cultul

zoroastric) şi Cyrus (rege)• "Evreul" Melchisedec (mare preot şi rege al Salemului)• "Grecii" Platon şi Apollonius din Tyana• "Romanul" Iuliu Cezar• "Britanicii" Taliesin, Merlin şi Llew Llaw• "Chinezii" Fohi şi Lao-Kium (filozofi)

Dar asemǎnǎrile merg şi mai departe:• Maya, mama virginǎ a lui Buddha, a fost şi ea "inseminatǎ" de un duh sfânt iar un mesager

ceresc a anunţat-o cǎ va fi naşte un fiu care va fi fiul celui mai mare rege.• Buddha a avut cinci discipoli, la fel şi Isus, când cei 5 apostoli ai lui Ioan Botezǎtorul l-au urmat

pe acesta. Buddha este deseori reprezentat ca având 12 discipoli, la fel ca cine?• Buddha a fost şi el ispitit de diavol (Mara în cazul lui Buddha) pe când se ruga în deşert.• Buddha mergea şi el pe apǎ.• Budismul tibetan are şi el un "papǎ" infailibil (Dalai-Lama).

La fel şi crucificarea, într-o formǎ simbolicǎ, poate fi întâlnitǎ la mai toate religiile majore din epocǎ (greci, sirieni, egipteni, budişti). De remarcat cǎ, deşi simbolul crucii creştine poate fi datat încǎ din timpul apostolilor, simbolul unui Isus crucificat a apǎrut abia dupǎ Consiliul de la Niceea (din 325), contrar voinţei lui Constantin cel Mare, care-l gândea ca pe un Adonis/Apollo, un adevǎrat fiu al soarelui, nu ca pe victimǎ cu un sfârşit tragic şi dezonorant.

190

Evidenţele istorice despre Isus sunt extrem de palide şi neclare. Dacǎ Isus ar fi fost aşa cum l-au descris evangheliile, ca un om urmat de (zeci de) mii de pelerini printr-o provincie romanǎ, ca un om care ar fi înfǎptuit miracole adevǎrate (se ştie cǎ zona era plinǎ de tot felul de predicatori, vraci, profeţi - de ǎştia evreii chiar n-au dus lipsǎ vreodatǎ - şi alţi scamatori) şi care ar fi înviat în urma pedepsei romane (asta ar fi ridicat toate popoarele asuprite contra Romei, dacǎ rebelii ucişi în urma represiunii ar fi putut fi înviaţi), atunci probabil cǎ tot al doilea ciob l-ar fi descris pe Isus, ori imagini, incripţii şi toate celelalte lipsesc din acea perioadǎ şi apar abia din secolul II, când mişcarea paulinicǎ a dat rezultate. Nu existǎ nici o însemnare despre executarea unui rege potenţial al Iudeii sub Pontius Pilatus, cu atât mai mult cu cât funcţionarii romani, birocraţi prin definiţie, ar fi trebuit sǎ aibǎ mǎcar o înregistrare în acest sens. Se ştie cǎ perioada împǎraţilor Tiberiu şi Augustus este cea mai detaliatǎ perioadǎ romanǎ din punct de vedere istoric din toatǎ istoria Romei.

Când se dovedeşte cǎ Isus ar fi existat, sunt folosite exclusiv surse biblice, cel mai adesea scrise la peste 50 de ani de la crucificare, dar care ne-au ajuns nouǎ abia prin transcrieri din secolele IV-V sau mai târzii.

Ca surse externe sunt citaţi Josephus Flavius (evreu fariseu care a trǎit în perioada rebeliunii din 66-70, convertit abil la statutul de cetǎţean roman, originar Yoseph ben Matthias, 37-100), Pliniu cel tânǎr (61-112), Tacit (ca. 56- ca. 117) şi Suetonius (nǎscut în 69). Suetonius ar fi scris, în Viaţa împǎraţilor -Claudius 5.25.4 (ca. 120), cum cǎ acesta ar fi ordonat expulzarea evreilor din Roma din cauzǎ cǎ un anume Crestus îi instigǎ. Expulzarea s-ar fi petrecut prin anul 50, datǎ furnizatǎ de Orosius (Istoria VII, vi, 15) ca fiind al 9-lea an de domnie al lui Claudius, Orosius precizând cǎ e o informaţie preluatǎ de el din Josephus Flavius, însǎ de negǎsit în opera rǎmasǎ de la Josephus. De remarcat cǎ numele de Chrestus nu vine din Christos, ci era un nume de sclav suficient de rǎspândit în imperiu. Alţi istorici plaseazǎ edictul în anul 41 sau în anul 49. Interesant este cǎ motivul agitaţiei evreilor din Roma era faptul cǎ aceştia credeau cǎ apostolii sau rudele ar fi furat corpul neînsufleţit al lui Isus ca sǎ pretindǎ învierea lui - de unde şi decretul de interzicere a profanǎrii mormintelor dat de Claudius.

Josephus Flavius se pare cǎ ar fi scris despre Isus în Istoria evreilor (din 93), XVIII, III, 3, dar se presupune cǎ ar fi fost o modificare "creştineascǎ" ulterioarǎ. Ceilalţi 3 sunt nǎscuţi mult dupǎ Isus, când mitul acestuia începuse sǎ aparǎ în imperiul roman, dar nici aceştia nu oferǎ prea multǎ informaţie. Se poate argumenta cǎ Iudeea era o provincie perifericǎ şi lipsitǎ de importanţǎ, aşadar ce sǎ se scrie despre ea, dar argumentul cade pentru cǎ date istorice despre Iudeea şi Canaan existǎ şi încǎ destule. Documentele de la Marea Moartǎ, Qumran, nu vorbesc nici ele despre vreun Isus.

O altǎ "dovadǎ" precizatǎ de un istoric samaritean, Thallus, în ca. 52, precizeazǎ cǎ întunecimea ar fi cuprins pǎmântul în timpul crucificǎrii. Dovada este respinsǎ pe baza faptului cǎ o eclipsǎ n-ar fi putut avea loc de Paşti (când trebuia sǎ fie lunǎ plinǎ - conform calendarului lunar), iar un astfel de fenomen ar fi atras atenţia tuturor învǎţaţilor. Thallus este chiar contrazis de Julius Africanul, creştin, în 221. Tot el l-a citat şi pe Phelgon, care şi el ar fi spus cǎ o eclipsǎ de soare ar fi avut loc în timpul lunii pline în vremea lui Tiberius. Deoarece mitul lui Isus este direct legat de cultul solar, este de presupus cǎ acestea sunt repovestiri şi cǎ nici un autor n-a fost la faţa locului când s-au petrecut aceste evenimente. Opera lui Thallus n-a supravieţuit timpului.

Revenind la istorisirea lui Josephus Flavius, un pasaj din aceeaşi Istorie a evreilor, (XX, IX, 1), este aprig criticat de Origen597 (sec. III), un creştin timpuriu şi aparent din tabǎra paulinicǎ (cunoscut şi ca autor al Origen contra Celsum), cum cǎ l-ar fi descris pe Iacov, fratele lui Isus, în termeni de aleasǎ stimǎ în timp ce despre Isus n-ar fi spus nimic bun, dimpotrivǎ, cum cǎ acei oameni ar fi suferit cu

191

bucurie în numele lui Iacov şi nu al lui Isus. Origen scriind acestea prin secolul III, probabil cǎ s-ar fi referit la pasaje din Josephus care nu apucaserǎ a fi "editate" de copişti. Pasajul XVIII, III, 3 a apǎrut cel mai probabil în secolul IV (ceilalţi cǎrturari creştini, care cunoşteau opera lui Josephus, n-au reacţionat la acest lucru, pentru cǎ pasajul nu exista!!!), ca autor al acestuia este considerat a fi Eusebius585 (primul istoric creştin), care, în disperare de cauzǎ, a mai "editat" şi alte lucrǎri asemǎnǎtoare, mai mult, chiar a precizat cu mândrie cǎ face acest lucru pentru o cauzǎ nobilǎ. Şi nu trebuie uitatǎ asemǎnarea uluitoare cu evanghelia dupǎ Luca 24:19-21, 24:25-27 (Istoria a fost tradusǎ din aramaicǎ în greacǎ în 94), atât ca formǎ, conţinut şi stil, dar şi ca cuvinte şi mod de folosire al acestora. Descoperirea unui document arab din secolul X care conţinea aceeaşi Istorie, a revelat adaosurile copistului creştin. Nici una dintre Istorii nu este consideratǎ a fi originalul a ceea ce a scris Josephus. În Rǎzboaiele evreilor, Josephus "xeroxeazǎ" acelaşi material folosit şi în Istoria evreilor, îl prezintǎ chiar şi pe Pilat, dar nu spune nimic despre Isus.

Analele lui Tacit (din 112), 15.44, spune despre marele foc din Roma, pus la cale de Nero. Tacit zice cǎ erau zvonuri cǎ Nero ar fi fost la originea acestui foc, pe care l-ar fi pus pe seama creştinilor, al cǎror nume ar proveni de la un oarecare Christ, care ar fi fost executat de cǎtre procuratorul Pilat din Pont în vremea împǎratului Tiberiu. Creştinii nu s-ar gǎsi numai în patria originarǎ a acestui demon, Iudeea, spunea mai departe Tacit, dar şi aici, în Roma, unde se dedau la practici oculte şi ruşinoase, adunate de prin toate colţurile imperiului. Tacit este criticat pe baza a douǎ mari aspecte: 1. romanii n-ar fi vorbit despre Isus ca fiind Christ ci dupǎ numele sǎu civil, Yeshua şi 2. Pilat a fost prefect şi nu procurator. Deoarece textul lui Tacit nu pare a fi fost "editat", se poate presupune cǎ el şi-ar fi obţinut informaţiile direct de la un creştin, conferindu-le girul autoritǎţii. Se ştie cǎ, în 112, majoritatea informaţiilor despre Isus ca Hristos erau deja cunoscute în mediile literate ale vremii (scrisoriile lui Pavel, fragmente din evanghelii etc.). Eusebius, în Istoria bisericii (înc. sec. IV), în care a adunat toate referinţele pǎgâne despre Isus, nu menţioneazǎ fragmentul din Tacit, prima referinţǎ la Tacit apǎrând abia în secolul al XV-lea (1300 de ani mai târziu). Cuvântul de creştin a apǎrut abia dupǎ 140. Dupǎ 160 a apǎrut şi polemica anticreştinǎ.

Pliniu cel tânǎr a menţionat în 112, cǎ, cel puţin în Bithynia, în vremea lui Traian, creştinii venerau pe Christos ca pe un zeu. El a fost proconsul al Bithyniei între 111-113. El este singura sursǎ pagânǎ (scrisoarea 10.96 cǎtre Traian) care menţiona considerarea lui Christ ca zeu.

Suetoniu a scris în jurul anului 121 cǎ o taxǎ de 2 drahme era perceputǎ de la toţi evreii ca urmare a învingerii zeului de la Ierusalim de cǎtre Jupiter Capitolinis, zeul de la Roma, şi cǎ era o crimǎ sǎ te prefaci cǎ ai o altǎ religie dacǎ nu erai evreu (în scopul evitǎrii taxelor). Se presupune cǎ era vorba despre creştini, confundaţi deseori cu evreii (şi nu fǎrǎ motive întemeiate) de cǎtre romani.

Lucian din Samosata (poet roman satiric, 115-200) a scris pe la 175 despre existenţa lui Isus şi cǎ a fost crucificat, nǎscând o altǎ religie (lege în original) în locul celei greceşti, existente.

Şi, în sfârşit, ultimul dintre ei, Celsus, cel criticat de Origen (185- ca. 254) în 178 cum cǎ ar fi zis cǎ Isus era mic, urât şi comun la înfǎţişare. Origen ar fi admis cǎ Isus ar fi fost urât (cf. Isaia 53:1-3) dar a fost complet în dezacord cu celelalte 2 caracteristici. Celsus ar fi afirmat alte blasfemii, din care urmǎtoarea ne atrage în mod deosebit: cicǎ Isus ar fi fost fiul nelegitim al unei torcǎtoare cu un soldat roman pe nume Panthera şi care ar fi fost repudiatǎ în urma acestui act de cǎtre soţul ei, un tâmplar. Celsus ar fi mai afirmat şi cǎ Isus şi-ar fi fabricat singur legenda mamei virgine. Dupǎ un timp, Isus ar fi plecat în Egipt, unde a lucrat ca zilier şi unde a învǎţat, ca mai toţi profeţii şi vracii, anumite meşteşuguri magice. Dupǎ un timp, ar fi revenit în Galileea şi ar fi lucrat la construirea mitului sǎu.

192

Dar şi Talmudul pomeneşte ceva despre Isus, unde este denumit Ben Pandera (adicǎ fiul lui Pandera). Deoarece în greceşte virginǎ se numeşte parthenos, se poate specula dacǎ nu cumva Pandera/Pantera nu este o formǎ a acestui cuvânt (greaca se vorbea destul de curent în acele zone). În orice caz, naşterea din virginǎ nu a fost cunoscutǎ creştinilor din primele 2 secole în directǎ legǎturǎ cu Isus. Cert este însǎ faptul cǎ Pantera era un nume relativ rǎspândit, mai ales în rândul soldaţilor romani (poate o poreclǎ), lucru atestat şi de descoperirile arheologice de morminte de legionari. Dacǎ Eusebiu a considerat acest lucru o interpretare rǎutǎcioasǎ a cǎrţilor sfinte, Epifaniu, un secol mai târziu, l-a inclus în familia sfântǎ ca bunic al lui Isus. Acelaşi Talmud spune cǎ Yeshu ben Pandira ar fi fost un magician rǎu care ar fi deturnat atenţia poporului evreu de la rânduiala lui anticǎ prin diverse vrǎjitorii şi cǎ el ar fi fost spânzurat/crucificat în ajunul Paştilor (timp de 40 de zile au umblat reprezentanţi ai legii prin popor ca sǎ-i caute apǎrǎtori, dar n-au gǎsit pe nimeni). Talmudul este în deplin consens cu practica evreiascǎ de a nu contesta existenţa lui Isus şi chiar a miracolelor sale, însǎ acestea au fost considerate acte de vrǎjitorie. Exegeţi moderni considerǎ însǎ aceste informaţii din Talmud mai degrabǎ ca o apǎrare a evreilor contra acuzelor creştine (când au cǎpǎtat putere), decât ca o relatare fidelǎ asupra a ceea ce s-a întâmplat.

Dar mulţi alţi istorici nu pomenesc nici un cuvânt despre el.

Philo din Alexandria (20 îen-54 en), nǎscut înaintea lui Isus şi mort dupǎ el, istoric evreu care a trǎit în Ierusalim (sau lângǎ) în perioada naşterii acestuia şi a masacrului Irodian, a fost acolo în perioada intrǎrii triumfale în Ierusalim şi trebuia sǎ fie acolo când a fost crucificat (eclipsǎ, cutremur, înviere) -dar nu a descris nimic din toate acestea. Ciudat.

Justus din Tiberia (Galilea) a fost contemporan şi adversar al lui Josephus Flavius. Justus a fost galileanşi ar fi trebuit sǎ aibǎ cunoştinţǎ despre Isus şi faptele sale, dar nimic nu apare în Cronologia regilor din Iudeea (ca. 80).

Seneca (2 îen-66), Pliniu cel bǎtrân (23-79), Marţial (40-102), Plutarh (45-125) sau Juvenal (55-140), care au trǎit în acel timp n-au pomenit nicǎieri de existenţa lui Isus.

Interesant, toate mǎrturiile despre existenţa istoricǎ a lui Isus provin din sfera de influenţǎ romano-catolicǎ şi mai puţin din partea alexandrinicǎ (dezvoltatǎ mai târziu în biserica coptǎ).

Ok, lipsa de referinţe nu înseamnǎ automat cǎ Isus n-a existat, ci aşa cum puncta un strǎlucit exeget german, doar cǎ Isus n-a fost ceea ce s-a fǎcut din el ulterior. Fiind neînsemnat, el nu a atras atenţia asupra lui decât marginal, într-o epocǎ şi într-o zonǎ tulbure a imperiului. El a fost promovat în urma activitǎţii lui Saul din Tars, viitorul Sf. Pavel.

Cât priveşte atitudinea bisericii faţǎ de ştiinţǎ, ea a fost mult discutatǎ. Revin doar cu un argument: biserica, încǎ de la începuturi, a susţinut cǎ toate bolile sunt rezultatul diavolului. Ştim astǎzi cǎ unele boli sunt într-adevǎr generate de cauze psihice (un fel de echivalent al demonilor, aşa cum erau ei consideraţi în vechime) şi cǎ pot fi vindecate prin puterea credinţei (în sens general, nu neapǎrat creştin - de fapt, acesta este domeniul şamanilor), dar ele reprezintǎ doar o micǎ parte, bacteriile şi viruşii ocupându-se de cealaltǎ parte. Trebuie menţionat cǎ sistemul aberant susţinut de bisericǎ conform cǎruia bolile sunt pedeapsa divinǎ din cauza exclusiv a pǎcǎtoşeniei bolnavului a dus la încetinirea progreselor medicinii cu sute de ani. În timpul uneia dintre epidemiile de ciumǎ din evul mediu (numitǎ

193

sugestiv Moartea neagrǎ), papa Clement VI756 a fost însǎ plasat în interiorul unui cerc arzând alimentattimp de 3 sǎptǎmâni cu lemne proaspete. Evident, papa a supravieţuit epidemiei, lucru care nu se poate spune despre o treime din populaţia Europei, dar este interesant de ştiut de ce n-a vrut papa sǎ apeleze la metoda tradiţionalǎ, cu exorcismul.... sau de ce autodafé-urile n-au dat roade... Ca sǎ ducem povestea pânǎ la capǎt, epidemia de ciumǎ, începutǎ în 1346, a dus la câteva fenomene absolut interesante, printre ele numǎrându-se renunţarea la serviciul religios de înmormântare, pierderea puterii bisericeşti asupra câtorva domenii laice (în care biserica, de altfel, nici nu avea ce sǎ caute), pogroame contra evreilor şi acceptarea femeilor în situaţii de neconceput înainte (martori în tribunale, intermediari la testamente şi confesiuni pe patul de moarte etc.).

Apoi a fost absurditatea cu bǎile publice, termele romane, acelea atât de bine construite, o desfǎtare a simţurilor, deschise publicului larg (inclusiv sclavii aveau voie sǎ vinǎ), nu numai privilegiaţilor, au fost considerate o plagǎ pǎgânǎ: cum de puteau oamenii sǎ se simtǎ bine, când Isus a suferit pentru noi?! Ioan Gurǎ de Aur757, le-a criticat cu spume la gura sa de aur, ca locuri ale pierzaniei (catedrale ale pierzaniei). Murdǎria şi necurǎţenia deveniserǎ, la primii creştini, dovada renunţǎrii la bunurile lumeşti şi concentrarea pe cele spirituale, cereşti.

Apoi idioţenia cea mai mare, aceea de a da sexul masculin lui Dumnezeu şi de a subjuga femeia. Când toate religiile înconjurǎtoare porpovǎduiau dualitate masculin-feminin (zei şi zeiţe), ba chiar şi Iahwe

756 Clement VI (1291 – 6.12.1352), civil Pierre Roger, papǎ din 5.1342. Cǎlugǎr benedictin. AL patrulea papǎ de

Avignon (a reuşit sǎ obţinǎ suveranitatea domeniului papal prin cumpǎrarea lui contra sumei imense de 80000 de coroane de la regina Ioana I a Neapolelui; aceşti bani n-au fost niciodatǎ plǎtiţi, dar Clement a avsolvit-o de vina de a-şi fi omorât soţul. Sublim! Ca o parantezǎ, Ioana I de Neapole este cunoscutǎ cititorilor noştri mai mult sub numele ei adevǎrat, Joanna de Anjou, ca soţia fiului regelui Carol I de Anjou (Carol Robert de Anjou, cel învins la Posada), Andrei (erau veri); dar mai ales este cunoscutǎ din vânzoleala creatǎ în jurul Prioriei din Sion. Clement a dat bula papalǎ Unigenitus în 27.1.1343, ca o justificare a puterii papale şi o legalizare a vânzǎrii de indulgenţe (activitate care i-a înzecit averea negustorului Fugger700). Fiind epidemie de ciumǎ, a cǎutat, contrar tuturor învǎţǎturilor bisericeşti, o explicaţie în astrologie, Jehan de Murs fǎcând parte din echipa cea a identificat cauza în 1348 : o triplǎ conjuncţie a lui Saturn, Jupiter şi Marte din 1341. E interesant ce efecte pot avea triplele conjuncţii, ba aduc câte un mesia, ba aduc câte o ciumǎ, cale de mijloc nu existǎ. A excomunicat mai mulţi regi şi împǎraţi, şi a cǎutat sǎ facǎ încǎ o cruciadǎ în 1343.

757 Ioan Chrysostom (Ιωάννης ο Χρυσόστομος, 347 - 14.9.407), supranumit şi Gurǎ de Aur (Chrysostomos), episcop de Constantinopole. Uneori confundat cu Dio Chrysostom, dar cel mai adesea confundat cu Ioan din Antiohia (s-a nǎscut acolo, dar mai este un Ioan din Antiohia, care a fost episcop de Antiohia în 429-441), aşadar biserica ortodoxǎ i-a dat supranumele de Gurǎ de Aur, tocmai spre a-l individualiza în peisaj. Episcopul Meletius îl "deturnǎ" spre viaţa teologicǎ, Ioan devenind în 398 episcop de Constantinopole, desigur cu sprijinul împǎratului Flavius Arcadius (contra partiarhului de Alexandria, Theophilus, care dorea sǎ-şi extindǎ puterea şi asupra Constantinopolelui). Intrǎ în conflict cu împǎrǎteasa Aelia Eudoxia (soţia aceluiaşi împǎrat Arcadius), cǎreia i-a criticat stilul de viaţǎ loxos, atrǎgându-şi represalii: 2 atentate nereuşite la viaţa sa şi o deportare. Aici nici biserica n-a stat cu mâinile în sân, ea (Theophilus, în special) a sprijinit-o pe Eudoxia contra lui Ioan. Motivele nu sunt de cǎutat prea departe, Ioan criticând în acelaşi timp şi meteahna bisericii de a abuza de autoritate (cu alte cuvinte, a se bǎga unde nu-i fierbe oala, adicǎ în treburile civile). Papa Inocenţiu I a protestat contra tratamentului la care a fost supus Ioan, dar puterea lui era departe de evenimente. În istoria bisericii el este asociat cu predici şi învǎţǎturi moral-ascetice, precum şi pentru discursurile sale violent anti-semite (şi utilizate de cǎtre nazişti), pe care exegeţi moderni le-au descoperit a fi o simplǎ auto-apǎrare la posibila reconversie a evreilor creştinaţi (mulţi în acea zonǎ şi perioadǎ) înapoi spre iudaism (în viziunea lui, sinagoga era mai jos decât un bordel sau o cârciumǎ rǎu famatǎ, era un loc al pierzaniei, un templu al demonilor, o peşterǎ a dracilor, o adunare de asasini ai lui Isus, un refugiu pentru hoţi şi bandiţi etc. etc.). A atacat violent viaţa civilǎ, fǎrǎ motiv am putea spune azi (iatǎ un fragment din "supǎrǎrile" sale: dacǎ întrebi oamenii pe stradǎ cine a fost Amos sau Obadiah (profeţi minori din Vechiul testament) nu-ţi rǎspunde nici unul, dar dacǎ-i întrebi despre caii sau conducǎtorii de atelaje (era vorba de cursele de cai, cam singura distracţie din epocǎ) îţi vor rǎspunde pe loc şi cu lux de amǎnunte.). Liturghia sa este foarte apreciatǎ atât în ortodoxism cât şi în catolicism.

194

avea o contrapartidǎ femininǎ înainte de robia babilonianǎ. Ciudǎţenia firii feminine, tocmai ele sunt cele mai devotate creştine!

* * *

Pentru mine, doar semnificaţia pozitivǎ a bibliei conteazǎ, aceea care nu poate fi folositǎ pentru subjugarea maselor. "Crede şi nu cerceta" era cândva un dicton celebru, în numele cǎruia au pǎtimit atâţia oameni. Deşi tendinţa generalǎ a Noului Testament este ceva în genul "Dǎ Doamne [parǎ mǎlǎiaţǎ în gura lui Nǎtǎfleaţǎ]", înţelepciunea popularǎ zice "Domnul îţi dǎ, dar nu-ţi bagǎ în traistǎ" precum şi teribilul adevǎr "Fǎ ce zice popa nu ce face el". Când credincioşii vor trece de la starea de "Dǎ Doamne" la aceea de a se descurca singuri (evident cu respectul cuvenit faţǎ de legi), atunci cred cǎ înţelepciunea biblicǎ îşi va da roadele adevǎrate. Pentru cǎ existǎ înţelepciune biblicǎ, nu atât de multǎ cum ar vrea unii sǎ credem, dar ea existǎ şi nu poate fi negatǎ.

Dar pentru aceste roade mai avem de aşteptat758.

Marian Popa,München 2006

biblia e o legenda @ yahoo . de

758 Mici observaţii de final: am cǎutat sǎ ilustrez defectele afirmaţiilor autorului, pentru cǎ sunt contrare logicii şi

ştiinţei, şi au un scop final destul de tenebru. Nu ştiu cum a reuşit domnia sa (deşi, printre rânduri, se poate înţelege cǎ a primit materialul de-a gata) sǎ se intereseze atât de bine de nişte oameni de ştiinţǎ, atât de obscuri, încât abia i-am putut gǎsi prin arhive şi imposibil de obţinut în România anilor 60, prezentaţi ca adevǎrate celebritǎţi. Deficienţele de limbaj au fost indicate în note de subsol, sau, mai des, subliniate. Multe din referinţele citate sunt încǎrcate cu pasaje originale din citate, pentru a fi cât mai clare (vezi povestea cu epitaful lui Newton669). La aceasta m-a ajutat şi faptul cǎ vorbesc 4 limbi (RO, FR, EN, DE) şi le pot înţelege deci în original. Fişierul Word în care a fost prelucrat materialul permite plasarea de hyperlinkuri la diverse locaţii din text sau internet, dar fişierul Acrobat (PDF) nu permite decât linkurile web identificate ca atare.

biblia este adevarata

Documents