bi b Ii o tec a ~şco I aru I u i

Petre

ISPIRESCU â

LEGENDE

sau

BASMELE ROMÂNILOR

litera

INTERNAŢIONAL

BUCURESTI -

CHISINAU

L

APRECIERI

Basmul este o operă de creaţie literară cu o geneză specială, o oglindire în orice

caz a vieţii în moduri fabuloase, prin urmare supunerea lui la analiza critică este nu

numai posibilă ci şi obligatorie, din ea decurgând atât adevăruri estetice cât şi

observaţii de ordin structural folclorice. Un studiu de folclor care nu e în esenţă o

analiză literară (bineînţeles supusă la obiectul specific) nu poate fi bun. Sunt (ca să ne

mărginim la obiectul nostru) basme bune şi basme anodine şi rele. Acest lucru nu-i fI ră importanţă. Un basm ratat nu-i fî ră importanţă. Un basm ratat nu poate să dea

material serios pentru speculaţii estetice, sociologice, etnologice, cum poezia unui

oarecare Titus sau Cajus nu poate caracteriza litaratura latină.

Basmule un gen vast, depăşind cu mult romanul, fiind mitologie etică. Ştiinţă,

observaţie morală etc. Caractzeristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci şi

anumite fiinţe himerice, animale. Şi fabulele vorbesc de animale, dar acestea sunt

simple mă şti pentru felurite tipuri de indivizi. Fiinţele neomeneşti din basm au

psihologia şi sociologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni.

Când într-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici, n-avem de a face cu un basm.

O primă operaţie în analiza basmului este deci de a determina şi caracteriza

protagon iştii specifici.

George CĂLlNESCU, Introducere, în vol. Estetica basmului, Editura pentru

Literatură, Bucureşti, 1965, p. 5,9.

Domnule Ispirescu,1

Privind la volumul de poveşti poporale ce mi-ai trimis la ţară, îmi pare că mă aflu

în faţ( cu o comoară pe care aşfi pierdut-o de mult şi am regă sit-o într-o zi de noroc.

1 Aceste pagini au apă rut sub forma unei scrisori particulare, În fruntea culegerii de basme a lui Petre Tspirescu Legende sau basmele românilor, 1882.

_J

Lgende sau basmele români lor 383

Un geniu farmecă tor iese din cuprinsul lui şi vine de mă ia pe aripele sale ca să

mă transporte în timpul copilă riei mele şi în lumea acea mult ademenitoare, locuită de

zei, de balauri, de pajuri, de cai nătdrăvani, de paseri mă estre, de Strâmbă -Lemne, de

Sfarmă -Piatră, de Feţi-frumoşi, de fete de împăraţi cu plete de aur etc., într-un cuvânt,

de toate minunile ce-mi povestea manca (doica) în nopţile de iarnă la gura sobei.

Drăgălaşe povestiri, care îmi îngânau somnul cu visuri încântă toare şi care au avut o

fericită înr âurire asupra închipuirei mele decând sunt pe lume. Ele au contribuit amă

face poet!

În adevă r, aceste fantastice rod uri ale imaginaţiei poporului român au un caracter

de originalitate, care le ridică mai presus decât basmele altor neamuri, că ci sunt şi

înavuţite de tradiţiile mitologice ale anticilor noştri străbuni şi viu colorate de razele

soarelui oriental. Ele, dar, sunt de natură a naşte mirarea şi admirarea stră inilor culţi,

care se ocupă cu studiul producerilor intelectuale ale seminţiilor ră să ritene. A se

interesa de aceste basme feerice este un lucru natural; a le feri de nimicirea, la care ar fi

expuse cu timpul, este o dorinţă patriotică; însă a şti de a le pă stra naivitatea poetică a

graiului povestitorilor de la şeză tori este o operă din cele mai meritorii.

Acest merit l-ai avut d-ta, domnule lspirescu, şi eu te felicit cu toată sinceritatea

unui adorator al poeziei poporului nostru pentru modul iscusit cu care ai cules şi ai

publicat importanta colecţie ce ai întreprins cu multă osteneaiă şi mari sacrificii.

Ai fă cut un bun serviciu neamului românesc adunând într-un şirag mulţime de

pietre scumpe din averea naţională, un şirag care nu mai este ameninţat de a se pierde.

Recunoştinţa noastră îţieste dar câştigată pentru totdeauna. Preţiosul d-tale volum

trebuie să se afle în fiecare casă; că ci în el generaţiile nouă vor învăţa a cunoaşte

valoarea inteligenţii şia naturii poporului român.

Cea mai scumpă recompensă pentru d-ta este de a-ţi vedea numele legat de

comoara poveştilor din ţară şide a-ţi putea zice cu fală că ai îndeplinit o sacră datorie

către Patrie!

Vasile ALECSANDRI, în loc de prefaţă, în vol. V Alecsandri, Dridri, proză,

vol. II,, Colecţia "B.P.T.", Editura Minerva, Bucureşti, 1984, p. 235 - 23 7.

Numele lui lspirescu rămâne legat de Basmele românilor, publicate de el cu

începere din 1862, când aparşi cele mai frumoase: Tinereţe fără bătrneţe

L _J

L

384 Petre Tspirescu

şi viaţă fără de moarte, Balaurul cu şapte capete şi, indiscutabil, capodopera lui, Pr

âslea cel voinic şi merele de aur. În pofida faimei acestor basme şi a faptului că noi toţi

le-am auzit îneă înainte de a merge la şcoală, istoriile literaturii Ji acordă rareori un

locşor autorului. Explicaţia trebuie că utată În pă rerea aproape unanimă că Ispirescu a

fost un simplu culegă tor, nu un creator, nici mă car pentru copii, şi cî iese strivit din

comparaţia cu Ion Creangă. Aceasta nu-i împiedică pe copii să -i ştie poveştile pe de

rost, ca şi pe cele ale moldoveanului, şi pe filosofi să -i analizeze simbolistica. Nici un

basm românesc n-a avut arte de comentarii mai bogate decât Tinereţe fî ră bă tr âneţe,

încep ând cu acela al lui Eminescu şi sf rşind cu acela al lui Noica. E însă de notat că

tocmai criticii literari s-au abţinut. Chestiunea "nedreptî ţii" fî cute lui Ispirescu a fost

rediscutată de curând de Mircea Anghelescu, În succinta lui monografie (1987). Nu e

însă limpede argumentaţia: pe de o parte, criticul deplânge ingratitudinea istoricilor şi

criticilor literari faţă de un autor care nu s-ar fi m ă rginit la culegerea textelor, pe de

alta, recunoaşte cu onestitate că, În afara unui stil întrucâtva "mai înflorit, mai

Împodobit decât se poate În general ănt !ni În basmele fantastice de acelaşi tip, culese

(sau scrise) În aceeaşi perioadă" (p. 51) şia unor intervenţii succesive ale lui Ispirescu,

denot ând preocuparea pentru expresie, există puţine merite de originalitate sau de artă.

Aceasta din urmă şieste principala dificultate. Cu siguranţă, Ispirescu este un

prelucrător, nu un culegător fidel (nici unul dintre contemporani nefiind, dealtfel,

folclorist În sensul de astă zi şi, de la Alecsandri citire, toţi umblau după bunul lor plac

în textele culese), dar un prelucră tor foarte modest, câtuşi de puţin artist. Limba

basmelor lui este lipsită de orice culoare: niciţă ră neaseă, nici oră şenească, nici

populară, nici cultă; naraţiunea este liniară şi din cale afară laconică ( except nd Pr

slea, unde gă sim dovadă a unui lux neînchipuit, strânse laolaltă o mare cantitate de

motive şi procedee); singura atitudine perceptibilă a povestitorului este de obicei aceea

moralizatoare, el nepă r nd să pună preţ pe alte valori decât pe acelea stricte de

conţinut. Era normal, În aceste condiţii, ca Ispirescu să ajungă la Poveştile unchiaşului

sfî tos, adieă la repovestirea într-o manieră simplificată şi naivă a unor mituri sau

legende istorice, sau la însemnarea de că Iă tor ie mai mult instructivă decât estetică.

Tonul prozei lui vesteşte tot mai mult, după 1880, sămănătorismul.

Nicolae MANOLESCU, Petre Ispirescu, În voi. Istoria critică a literaturii

române, I, Editura Minerva, Bucureşti, 1990, p. 273.

_J

Le_g_ende sau basmele români lor 385

Folcloristica şi critica literară au stabilit de mult că Ispirescu este autorul celei mai

ample şi valoroase colecţii de basme româneşti Legende sau basmele români lor,

adunate din gura poporului de Ispirescu, culegă tor-tipograf ă ... î,"şirag de pietre

scumpe din averea naţională "(V Alecsandri)," întâia mare colecţie de basme din

Muntenia" ce deţine "locul întâi în folcloristica româneaseă" (Ov Bârlea). Ispirescu a

cules 70 de basme reprezent ând 57 de tipuri. Prin colecţia sa de basme, cele mai multe

fantastice, epica folclorică bucureş teană intră în circulaţie scrisă, adă ug ndu-se liricii

folclorice bucur eştene cultivate de Anton Pann şi ulterior de G. Dern. Teordorescu.

Pentru colecţia amintită Ispirescu a fost elogiat de V Alecsandri, I. Ghica, N. Filimon,

A I. Odobescu, M. Eminescu, CA Rosetti, I. Ionescu de la Brad, B. P. Hasdeu, B.

Delavrancea, dintre români, iar dintre stră ini de Jules Brun, Emil Picot, Kr. Nyrop.

Colecţia sa a întrecut în popularitate pe oricare alta similară, iar numele i-a fost pus

adeseori ală turi de acelea ale lui I. Creangă şi Anton Pann ("acele trei astre stră lucite

de bă rbaţi care şi-au că pă tat merite nemuritoare pentru cultivarea adevăratei limbi a

poporului român", scria J. U. Jarnik), iar dintre stră ini, de acelea ale lui Charles

Perrault, fraţilor Grimm, 'vuk Karadzic şi Afanasiev. Cele mai multe - dintre care se

disting prin originalitatea simbolurilor şi expresia elevată Tinereţe fI ră bă tr neţe şi

viaţă fără de moarte, Pr âslea cel voinic şi merele de aur, Balaurul cel cu şapte capete,

Fiul vână torului ş: a. - sunt culese de la povestitori din Bucureşti, în genere informatori

de condiţie modestă - mici meseriaşi , muncitori, soldaţi -, fapt care atestă originea

folclorică a basmelor, numai c teva fiind povestite de studenţi, farrnacişti, ofiţeri.

lspirescu nu-şi notează textul în timpul povestirii, ci numai schema tematică, miz nd pe

memorie care, e drept, s-a dovedit excepţională. Procedeul, frecvent în epocă, reiese

dintr-o mă rturie revelatoare a lui J. U. Jarnik: " ... punea pe una şi aceeaşi persoană să -

i povestească nu numai o dată, ci de două -trei ori acelaşi basm, îşi întipă rea bine în

minte mersul acţiunii, după aceea se aşeza la masă şi ţesă tura asta o îmbră ca, după

cum era deprins, în limba sa împestriţată cu multe locuţiuni curat populare, cu multe

expresiuni metaforice". Pe Iângă precizarea faptului că lspirescu era interesat îndeosebi

de "mersul acţiunii", de "ţesă tura" basmului mai amintim că unele basme tipă rite în

1862 fuseseră auzite cu aproape două decenii în urmă, ele fiind aşternute pe h ârtie la o

distanţă enormă de momentul ascultă rii. L Şăineanu consemnează chiar că Ispirescu

obişnuia să compare, să selecteze mai multe

L _J

L

386 Petre Tspirescu

secvenţe din mai multe variante pentru a alcătui un basm; supunând unui asemenea

examen variantele, "alegea şi cernea pă rţile ce-ipă reau astfel mai potrivite şi

reconstituia întregul". Ar fi vorba deci de procedeul pe care l-a aplicat, în mai mare mă

sură At. M. Marinescu în cazul baladelor şi colindelor. }n acelaşi sens pot fi amintite

cele spuse de B. Delavrancea, care vedea în Ispirescu "furnalul enorm în care s-au topit

ră măşiţele ne!ă murite ale legendelor noastre; artistul care a croit şi modelat fericitele

calapoade în care s-au închegat formele acestor legende". Şi alţi folclorişti mai recenţi

propun, într-o forma ori alta, imaginea unui Ispirescu care a "modelat" basmele. Se

adaugă, totodată, cu îndreptăţire, că deşi basmele lui lspirescu poartă sigiliul

personalită ţii culegă torului artist, acesta, cu o cunoaştere intimă a stilului

povestitorilor populari, a ştiut să pă streze autenticitatea zicerii populare, să -şi ferească

scrisul de influenţe că rtură reşti prea marcate. Amprenta lui Ispirescu se recunoaşte în

deosebi în descrieri, în analiza stă ritor sufleteşti ale personajelor; lspirescu a pă strat

însă basmelor caracteristicile lingvistice ale ariei munteneşti, şi-a acordat tonul şi

tehnica cu ale povestitorilor talentaţi, a pă strat autenticitatea genuină, patina arhaică a

prozelor culese. Iorgu Jordan a observat înrudirea organică, de substanţă şi expresie, a

stilului (familiar, oral, colocvial) lui Ispirescu cu cel al prozei populare. Chiar şi unele

înfrumuseţă ri stilistice, reproşate înainte vreme lui lspirescu (L. Şă ineanu spunea că

"poporul rom· n nu vorbeşte nici aşa de frumos, nici aşa de bine"), sunt interpretate

acum ca proprii povestitorilor talentaţi, între care la loc de cinste este plasat Ispirescu.

C. Bărbulescu crede că şi în acest sens basmele lui Ispirescu reflectă realitatea

folclorică: "Experienţa noastră de teren şi numeroasele înregistră ri de povestitori pe

bandă de magnetofon pot demonstra orieând că poporul, vorbeşte, prin gura

povestitorilor talentaţi, şi frumos, şi bine, o limbă vie, îmbogă ţită mereu cu noţiuni

noi, cu mai multă mă iestrie decât unii mânuitori profesionişti ai condeiului".

Preocupă rile teoretice ale lui Ispirescu sunt restr ânse şi lipsite de originalitate.

Iordan DATCU, S. C. STROESCU, ISPIRESCU. .. în vol. Dicţionarul

folcloriştilor, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1979, p 244-245,

246.

Stilul lui P. Ispirescu seamănă cu cel popular şi prin însuşirile pur exterioare: este,

în general, sobru, lipsit de podoabele atât de curente şi adesea atât de artificiale din

operele culte; pentru aceasta pare aşa de natural şi de

_J

Legende sau basmele românilor 387

adecvat la lucrurile povestite. Grija lui pentru stil n-a depă şit limitele fireşti ale

genului. A scris ca unţă ran, care având oarecare cultură şi ştiind că poveştile sale vor

circula în forma, fixată pentru vecie, acă rţii, s-a simţit obligat numai să-şi cizeleze

felul de a vorbi, adieă să înlăture expresiile prea populare, să introducă unele

construcţii mai complicate şi să amplifice fraza spre a o apropia într-o mă sură de

modelul literar. Şi în această privinţă a dovedit Ispirescu înţelegerea justă pentru natura

intimă a povestirii; şi nu numai a celei populare: pe povestitor îI interesează în primul r

ând evenimentele, îniă nţuirea lor logică şi, pe cât posibil, dramatică, pentru a interesa

şi emoţiona pe ascultă tor.

Iorgu IORDAN, în voi. Dicţionarul folcloriştilor, Editura ştiinxificî şi

enciclopedică, Bucureşti, 1979, p 245 - 246.

Înzestrat cu simţ artistic, Ispirescu a compus versuri, a scris proză memorialistică,

dar încercările sale răm'n îmbinări hibride de influenţe insuficient asimilate. Talentul să

u se dezvă luie însă în basme, că ci limbajul popular îi era mai apropiat şi îI stăpânea ca

un adevărat povestitor anonim. Primele basme le publică în "Ţăranul român ", în 1862,

la îndemnul lui N. Filimon şi I. Ionescu de la Brad. Cel dintâi este "Tinereţe fără

bătrâneţe şi viaţă fî ră de moarte"; în acelaşi an tipăreşte şi prima culegere de basme.

Consacrarea sa are loc abia după zece ani, când îi apare primul volum din Legende sau

basmele românilor. Ghicitori şi proverburi ( 1872) şi îşi începe colaborarea la

"Columna lui Traian". După ce a învăţat singur limba franceză, încercând chiar o

tălmăcire, Ruinele Palmieriei din Volney, Ispirescu scrie un articol de folclor comparat,

semnalând motive comune în basmele române şi cele franceze. Fără a renunţa la

preferinţa pentru proza folclorică - dovadă volumul de basme din 1882 prefaţat de V.

Alecsandri-Ispirescu mai publică jocuri de copii, ghicitori, proverbe şi zică tori, însoţite

uneori de comentarii documentate. Scrierile sale de evocare a unor momente şi

personalităţi din istoria naţională sunt o dovadă a aderării sale la ideile avansate ale

vremii. Nefiind însă formulată o metodă unitară de culegere a folclorului, Ispirescu s-a

transformat din folclorist în intenţie, în povestitor de fapt. Influenţat de principiile lui

Hasdeu, indică, totuşi informatorii şi data culegerii, chiar dacă basmul a fost scris după

mai mulţi ani de la ascultare, iar jocurile de copii, ghicitorile şi proverbele le transcrie

cu mai multă rigoare. Deşi a abordat

L _J

L

388 Petre Tspirescu

toate speciile prozei folcloristice, basmele sunt acelea care i-au asigurat lui Ispirescu

popularitatea. El recreează basmul, Întocmai ca povestitorii populari, pă strând

schema, formulele fixe specifice folclorului, oralitatea, expresiile populare.

Personalitatea proprie transpare, totuşi, din intenţiile moralizatoare, din tonul uneori

romantic, din amănuntele istorice şi mitologice pe care le include În povestire. Ceea ce

se remarcă În mod deosebit este deplina unitate de atmosferă şide stil a celor 70 de

basme scrise de Ispirescu. Unele dintre ele sunt cele mai vechi variante român eşti

cunoscute ale unor motive universale:

Prâslea cel voinic şi merele de aur, Fata de împărat şi pescarul, Balaurul cel cu şapte

capete, Coman vână torul, Ileana Simziana şi Ciobă naşul cel isteţ sau ţurloaiele

blendei; altele sunt specifice numai teritoriului românesc: Un basm mitologic (motivul

boului năzdrăvan) şi Fata cu pieze rele. Basmele lui Ispirescu reprezintă un bogat

material de studiu pentru cunoaşterea culturii noastre populare şi pentru cercetarea

comparativă a motivelor şi variantelor În spaţiul universal. Fondul general uman şi

larga lor accesibilitate a permis reintegrarea basmelor În circuitul folcloric. Devenite

clasice, ele au contribuit, ală turi de operele marilor scriitori, la formarea limbii noastre

literare.

Lucia CIREŞ, Ispirescu ... , în Dicţionarul literaturii române de la origini până la

1900, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1979, p. 457 - 458.

Pentru lectorul avizat ori pentru criticul profesionist, pervertit, şi, uneori agent al

perverturii prin simulacrul candorii şi acela, malignâal evidenţierii cu orice preţ a aşa-

zisului spirit lucid validat În cadrul unor exegeze exhaustive, care mai poate fi

sâmburele viu, nealterat, substanţa regeneratoare a basmelor - Întâiele de factură

"cultă", "prelucrate" - lui Petre lspirescu? }ngrijind o ediţie a Poveştilor lui Ion

Creangă (Editura Municipiului Bucureşti, 1940) Liviu Rebreanu "semnala" acea

caducitate a evaluării "infailibile" a unor universuri singulare (implicit a unor creatori

solitari) prin filtrul pulverizator, anihilat, al criticii academice, mortificatoare: "La

"Junimea" era iubit (Ion Creangă, n. n.)" pentru hazul lui specific ţărănesc, dacă nu

chiar mai mult pentru glumele şi anecdotele corosive. Arta scriitorului, însă, deşi

apreciată, nu se bucura de vreun prestigiu deosebit ă ... î. }n orice caz contemporanii şi

chiar generaţia următoare au văzut În Creangă un emul, mai talentat, al lui Ispirescu

sau Pop-Retaganu, iar În opera lui hrană sufletească pentru scriitorii

_J

Le_g_ende sau basmele români lor 389

simpli, popor şi copii. Timpul rămâne judecătorul şi selectorul cel mai neîndurător, dar

şi cel mai drept pentru opera de artă. Ceea ce nu rezistă timpului nu va fi decât amintire

goală, fantomatică. Cartea care nu se mai poate citi cu bucurie e un mormânt (s. n.)

chiar dacă lectura ei ar fi comandată de anume convenţii. Duşmanii dragostei de carte

sunt în general "clasicii" manualelor didactice, fără valoare reală şi pe deasupra extrem

de plicticoşi. Nu există obligaţie mai grea ca obligaţia de a citi cărţi moarte. (s. n.)

Ceea ce a înlăturat din circulaţie filtrul natural al timpului nu poate fi menţinut în viaţă

cu nici o silă, precum nu se pă strează cadavrele în lumea celor vii." Ne propunem deci

a releva - vin ând cont de fondul şi structura mutaţiilor înregistrate privind receptarea

valenţelor arhaice ale fabulosului folcloric - elementul spectacular, interpretarea critică

urmând a defini, de fiecare dată, coordonatele visului, ale tragicului potenţate ori

obnubilate prin rigoarea imperativelor moralei, prin degajarea elementului de mister.

Încercând să descoperim "traseele"unui "scenariu mitico-ritual"în spaţiul ficţiunii

basmelor lui Petre lspirescu, universul spiritual arhaic pare a avea o stratificare a

sugestiei simbolice, magice, în funcţie pe de o parte de elementul spectacular (

călătoriile, "dispariţiile", pătrunderea "privilegiată" în tărâmuri liminare, descripţia

strălucitoare, în regimul fabulosului folcloric, a unor medii de existenţă greu accesibile,

descripţie viz ând stilizarea extremă a detaliilor de decor şi atmosferă) iar pe de alta de

imperativul etic, aspiraţia justiţiară suprapunându-se, adesea, coordonatelor visului

compensator.

Feericul, magicul apar adesea în trama epică printr-un incident cu dimensiuni

totodată obişnuite şi stranii (echivalent: fantastice). Plânsul care precede naşterea

feciorului de împărat din Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fă ră de moarte se înscrie în

normele firescului însă promisiunea neobişnuită a tatălui: "taci, fătul meu, că ţi-oi da

tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", atinge un prag al magicului anticipând

contactul cu elemente ale fabulosului.

De asemeni, furtul merelor de aur (acest atribut neobişnuit putând fi

"minimalizat"în mod convenţional prin asumarea şi acceptarea reperelor unei sfere de

existenţă arhaică care suprapune cotidianului, feericul) are până în clipa confruntării cu

vinovatul misterios un caracter banal, firesc. În momentul impactului incidentul îşi

relevă însă valenţele fantastice, magice. "Furtul" merelor din basmul Lupul cel

năzdrăvan şi Făt-Frumos lasă în urma sa, sub

L _J

L

390 Petre Ispirescu

pomul fermecat, "două pene cu totul şi cu totul de aur", iar cel din Prâslea cel voinic şi

merele de aur o dâră de sânge care-i conduce pe cei trei feciori de împărat la o prăpastie care

nu comunică decât cu ţărâmul celălalt.

De la Tinereţe fî ră bătrâneţe şi viaţă fără de moarte la Sarea în bucate întâlnim aceeaşi

disponibilitate spre edificarea unui univers moral dublată de germenele eternei refaceri a

mitului genezei.

Viola VANCEA, Basmele lui Petre Ispirescu. Universul moral şi ipoteze ale genezei, în

vol. Petre Ispirescu, Basmele români lor, Antologie de Aurora Slobodeanu, Editura

Minerva, Bucureşti, 1986, p. 236 - 237,250.

_J