Benjamin Constant sistemul constitutional elaborat de el si de relatiile sale vis a vis de politica. Premisa sa constitutionala pleaca de la ideea unei guvernari limitate in care sa nu existe un cumul de functii. Lucrari: Fragmente dintr-o lucrare abandonata este o lucrare scrisa intre anii 1800-1803, lucrarea Reflectii despre constitutii ce apare in 1914 si in care este vorba de o pledoarie impotriva monarhiei constitutionale. Aristotel daca pentru el scopul care domina viata cetatenilor era chiar scopul cetatii, pentru Constant scopurile individului nu mai sunt aceleasi cu scopurile politice. Omul liberal este un cetatean ce se ocupa intermitent de politica. Scopurile pe care Constant le atribuie politicii sunt obtinerea pacii si a unei conduceri reprezentative. In lumea antica, termenul grecesc de politea nu insemna doar constitutie ci si cetatenie, corp al cetatenilor, viata cotidiana a cetatenilor, administratia. O astfel de constitutie era considerata viata sau sufletul cetatii. Omul politic din Grecia antica era ocupat doar de ideea participarii civice si de adeziunea morala a individului la comunitate. Constitutionalistul liberal are o viziune centrata pe ideea de compromis politic si pe cooperare si nu mai crede in ameliorarea morala a cetatenilor prin mijloace publice/comunitare. Caracteristicile constitutionalismului liberal: alegeri populare directe, inviolabilitatea reprezentantilor, existenta a doua camere parlamentare, un veto al executivului, dreptul la disolutia parlamentului, un executiv responsabil care sa poata fi schimbat, o putere judiciara independenta, libertatea absoluta a presei, existenta unei bariere institutionale intre armata si politie. Legislatorul este presupus a avea dreptul de a initia legi si de a le abroga pe cele vechi. Constant mai vorbeste si de crearea unei puteri neutre care sa rezolve conflictele dintre executiv si legislativ. El incearca sa ii gaseasca politicii o asezare institutionala considerand ca garantiile bazate doar pe virtuti personale sunt mult prea slabe. Constant ii previne pe constitutionalisti in privinta caracterului permanent al imperfectiunii umane. El crede ca libertatea nu poate fi mentinuta acolo unde nu exista dominatia politica a unei adunari alese. Constant elaboreaza o aparare foarte riguroasa a suprematiei legislative fiind convins ca partizanii democratiei au supraestimat gradul de reprezentativitate al celei mai bune adunari legislative. Pentru Constant majoritatea reprezentantilor este intotdeauna o majoritate fictiva in raport cu majoritatea numerica a celor care sunt reprezentati. Potrivit lui Constant alegerea este intotdeauna preferata in ideea principiului ereditar. In reflectia lui Constant, nucleul oricarei constitutii este reprezentat de separarea puterii. In Fragmente dintr-o lucrare abandonata Constant fixeaza scopul legislativului care este acela de a exprima vointa nationala. Aceasta suprematie legislativa duce la respectarea suveranitatii dreptului care ii interzice caracterul retroactiv al legilor. Sistemul constitutional propus de Constant presupune ca legislatorii sunt in principiu guvernanti dar sunt guvernati in practica in vreme ce membrii executivului sunt in principiu guvernati dar in practica guverneaza. Niciun proiect constitutional nu va putea face sa coincida pe deplin interesele celor guvernati cu interesele guvernantilor, insa intr-o constitutie durabila se poate garanta intre anumite limite interesul efectiv al autoritatilor pentru respectarea legii. Constant sustine existenta a doua camere parlamentare pentru ca alminteri s-ar ajunge la ceea ce el numeste despotismul unei singure factiuni. Intr-un astfel de sistem minoritatile extremiste ajung sa controleze majoritati moderate, iar camera unica va detine intreaga putere si va pierde contactul cu electorii devenind astfel indiferenta fata de protestele publice. Constant este asadar partizanul bicameralismului si al unei puteri executive separate nu doar pentru a impiedica instaurarea tiraniei ci si pentru a asigura identitatea dintre politica guvernului si vointa nationala. Putem spune ca legislativul nu are doar rolul de a crea legi ci si acela de a alege executivul. Executivul la randul sau poate initia proceduri legislative sau sa-si exprime veto-ul fata de legile promulgate de legislativ. Prin aceste masuri Constant vrea sa instaureze responsabilitatea ministeriala pentru ca in opinia lui un ministru care nu mai este sprijinit de majoritatea reprezentantilor nationali poate cu mare dificultate sa-si mai pastreze puterea. Cu alte cuvinte, ministrii trebuie sa demisioneze atunci cand nu mai au sustinerea adunarii legislative. Chiar si intr-un regim monarhic, ministrii din jurul regelui trebuie sa se bucure de incredere publica. Doctrina responsabilitatii ministeriale este consecinta suprematiei legislativului, intrucat Constant nu doar apara un regimul constitutional, ci sustine un regim parlamentar. Aceasta nu inseamna ca executivul care actioneaza in cadrul fixat de legislativ ar fi un instrument pasiv al acestuia. Reflectia lui Constant asupra caracterului inviolabil al legislativului se continua cu o reflectie asupra dreptului de a dizolva adunarile reprezentative. Vrand sa instaureze un regim al suprematiei reprezentative, Constant nu isi propune sa impuna prea multe constrangeri legislative, intrucat vrea sa arate ca liberalizarea sociala nu va duce la anarhie si la pace. Arta constitutionala presupune convertirea aspiratiilor personale care trebuie puse in slujba unei guvernari alese de majoritate. Separatia pe care o instituie intre executiv si legislativ nu inseamna ca deputatii nu vor putea ajunge intr-o zi ministrii. Daca Constant instituie puterea constitutionala juridiciare el este convins de caracterul rezonabil al distinctiei dintre persoana si functia pe care ea o ocupa. Aceasta distinctie elaborata de Constant, provine din faptul ca viciul cel mai mare al unei constitutii este acela de a nu-i mai oferi alternative fostilor membrii ai unei puterii politice. Toti membrii ai partidelor politice sunt obligati sa demisioneze insa acest lucru nu ar trebui sa decida asupra vietilor lor private. Constant sustine asadar caracterul impersonal al statului modern menit sa contracareze nelinistile aduse de experienta revolutionara.Constant critica si proleferarea excesiva a legilor fara sa uite insa faptul ca mania legislativa este specifica statelor reprezentative. Pentru Constant numarul mare al legilor arata pe de o parte ca legislatorii vor intotdeauna sa actioneze si pe de alta parte ca ei se cred intotdeauna indispensabili. Reglementarile excesive nu sunt in majoritatea cazurilor dorite/cerute de cei guvernati ci au doar rolul de a face ca guvernantii sa nu para niciodata inutili. Elaborarea legilor va duce intotdeauna la dezbateri in jurul persoanelor care le-au creat. Daca Constant vede si anumite limite ale constitutionalismului, acest lucru rezulta din convingerea sa ca intotdeauna cunoasterea este o resursa limitata. Constant justifica abolirea cenzurii prin faptul ca nimeni nu poate dispune vreodata de o cunoastere care sa-l faca sa depaseasca limitele in aceasta privinta ale naturii umane. Regulile formale sunt atunci necesare pentru a evalua faptele cotidiene in vreme ce procedurile sunt un remediu in fata imperfectiunilor cunoasterii umane. Perioada directoratului si regimului napoleon nu au stabilit niciodata o guvernare reprezentativa. Aceste regimuri nu au stiut sa mobilizeze resursele creatoare ale natiunii pentru ca doar adunarile reprezentative dau viata corpului politic. Pentru Constant reprezentarea este un mecanism de invatare sociala in vreme ce guvernarea reprezentativa nu exista decat acolo unde libertatea si independenta diferitelor pozitii politice sunt garantate la nivelul corpului legislativ. Desi dezbaterile antreneaza uneori o lipsa de consens public acest lucru sporeste forta legaturilor sociale existente intr-o comunitate. Dezbaterile publice conduc in cele din urma la ameliorarea calitatii guvernarii, libertatea acestora aratandu-se benefica atat pentru electorat cat si pentru adunarea aleasa. Dezbaterile ajunse sa elimine spiritul de corp al unei adunari, spirit care poate deveni periculos daca este prea exclusivist. Pentru Constant vointa generala este echilibrul care trebuie stabilit intre vointele individuale asa cum interesul general este un compromis intre interesele particulare si reprezentarea generala.Constant vrea pe cat se poate sa elimine eroarea in materie de judecata politica si sa instaleze pe cat posibil adevarul printr-o piata libera a ideilor. In urma confruntarii acestor idei se pot crea legi mobilizandu-se pentru aceasta o cunoastere descentralizata. Libertatea are asadar o valoare foarte mare pentru Constant intrucat ea permite evaluarea ideilor politice care la finalul acestui proces sunt cu mult imbunatatite. Guvernarea reprezentativa este asadar capabila sa remedieze erorile politice comise. Acesta este motivul pentru care toate constitutiile liberale pun in joc mecanisme de autocorectie. Principiul reprezentarii presupune ca fiecare reprezentant voteaza nu doar pentru interese private ci si pentru interese nationale, asadar pentru interese generale. Daca principiul majoritatii trebuie sa domine in adunari, unanimitatea insa pare foarte periculoasa intrucat impiedica formarea unei opozitii care sa fie pe deplin independenta. Constitutia se arata asadar a fi un mecanism de invatare publica si de autocorectie guvernamentala. Constitutia nu este asadar doar un instrument de protejare a cetatenilor in fata abuzului puterii. Ceea ce conduce dezbaterile din interiorul adunarilor parlamentare este opinia publica. Stephan Holmes considera ca opinia publica poate fi definita drept ecoul libertatii antice prezent in cetatenia moderna. Dezbaterea publica libera este o modalitate de a-i implica pe cetateni in guvernarea statului lor. Dezbaterea publica libera nu poate fi garantata decat atunci cand exista o liberatate deplina a presei care face posibila identificarea unei tari cu constitutia ei, cu guvernarea sa si cu interesele sale publice. Daca opinia publica reprezinta viata statelor putem spune ca dezbaterea publica este expresia suveranitatii acestor state. Pentru Constant legislatia nu trebuie sa ii amelioreze din punct de vedere moral pe cetateni intrucat moralitatea nu este niciodata o sursa de armonie sociala. Anti-liberalii au vrut sa ii corecteze din punct de vedere moral pe cetateni prin legi care sa impuna si sa incurajeze practicarea virtutilor, insa dupa Constant nicio guvernare nu poate avea pretentia de a intrupa toate ideile morale ale tuturor cetatenilor pentru ca exista in aceasta privinta prea multe discordante intre ideile dominante. Ca liberal, Constant doreste existenta unei autoritati neutre care sa creeze o ordine constitutionala plecand de la un compromis practic. Daca constitutionalismul are nevoie de un consens moral minimal trebuie sa observam si importanta conceptului de neutralitate care antreneaza impartialitatea procedurala. Aceasta impartialitate procedurala este fundamentala pentru orice ordine constitutionala moderna. Istoria a aratat de altfel caracterul utopic al unanimitatii morale. In locul unei utopii Constant vorbeste adesea de o schimbare sociala pasnica in care faptele sociale, politice, economice sa fie luate in consideratie. Constant isi propune sa elimine ceea ce este arbitrar din politica prin crearea unei guvernari limitate. El vrea sa impuna adevaratele principii ale libertatii care se dovedesc protectoare in raport cu toate partidele. Viziunea lui Constant in privinta binelui comun este asadar centrata pe ideea de securitate/siguranta, iar libertatea este definita ca o forma de siguranta personala. In acelasi timp Constant crede ca egalitatea drepturilor indivizilor care alcatuiesc corpul natiunii va fi conditia care va face posibila existenta guvernarilor. Mai mult, actiunea guvernarii va fii determinata de participarea cetatenilor la procesul elaborarii legilor. Libertatea este uneori definita de Constant ca fiind faptul de a guverna potrivit vointei nationale. In lucrarea sa Principii de pol el crede ca cetatenii nu se vor simti vizati de institutiile politice daca acestea nu le vor solicita participarea prin intermediul votului. Liberalismul de la inceputul sec XIX ia pozitie fata de principalele teme aflate in dezbatere. Raportul dintre religie si spatiul public, problema reflectarii adevarului la nivel politic. Majoritatea liberalismelor de atunci au ca obiectiv principal definirea unei ordini ideale in care educatia va avea un rol important reusind sa limiteze instinctele primare. Ordinea pe care liberalii doresc sa o instaureze simte nevoia insa a unui criteriu de separatie intre drept si nedrept si de asemenea unui criteriu de a descuraja actiunile nedrepte. Ordinile politice anterioare au vazut in puterea publica si mai ales in actiunea statului un astfel de criteriu de departajare intre dreptate si nedreptate, insa liberalismul de sec XIX nu mai are incredere in actiunea statului care prin actiunile sale paternaliste poate aduce grave prejudicii libertatii. In aceasta privinta liberalismul face 2 afirmatii: George Kelly Libertatea trebuie sa ii apartina fiecarui cetatean Statul reprezinta oo putere care poate fi corupta si care are propriile sale scopuriLiberalii au considerat ca opinia publica este cel mai bun mijloc de a atinge treptat adevarul, dreptatea si valorile civilitatii. Opinia publica cand nu este separata de viziunea filosofica poate instaura suveranitatea dreptului. Asistam astfel odata cu liberalismul la transformarea raportului antic dintre opinie si adevar. Liberalii ne propun un parteneriat intre adevar si opinie. Daca in principiu consimtamantul informat este necesar in materie de opinii exista si dreptul de a exprima opinii ignorante sau singulare. Liberalii spera ca autoritatea evidentei va ajunge in cele din urma sa se impuna in fata capriciului, in fata coercitiei sau a fricii. Opinia capata un rol pozitiv intrucat ea face astfel incat membrii societatii sa fie condusi de dorinte rezonabile care sa-i lege intre ei manifestand astfel demnitatea omului. Problema grava pe care o antreneaza aceste consideratii despre opinie vizeaza statutul adevarului. Putem presupune ca fiecare membru al soc se poate crede in posesia unui adevar superior fata de adevarul celorlalti. Intr-o astfel de societate in care fiecare membru va dispretui adevarul celorlalti formulele social-politice care au stat la baza contractului socialvor fi inlocuite prin simplul concept de toleranta. Exista riscul ca suveranitatea dreptului sa poata fi dificil mentinuta acolo unde libertatea tinde sa nu mai cunoasca limite. Liberalismul impartaseste cu crestinismul credinta in faptul ca oamenii nu au o tendinta naturala inspre bunatate, mai mult, liberalismul se teme la nivel social de inclinatia majoritatii oamenilor spre nedreptate si spre iubirea de sine. In acest context, liberalismul aduce in discutie necesitatea unei mai largi educari a oamenilor, manifestandu-si astfel credinta deplina in puterea educatiei. In jurul anului 1814 putem afirma ca liberalismul in Franta nu era considerat ca inevitabil fapt care reprezinta o explicatie pentru caracterul sau fragil. Tendintele de a impune acest curent in Franta nu au fost incununate cu succes. In acest context, liberali precum Constant au fost obligati sa priveasca negativ atat vechiul REGIM cat si incercarea revolutionarilor de a instaura o republica a virtutii. Mai mult, acesti liberali au privit negativ experimentele constitutionale din prima parte a sec XIX cat si dezbaterile dintre adevar sau filosofie pe de o parte si opinie pe cealalta parte. Ne putem asadar intreba in mod legitim in privinta posibilitatii de a reprezenta aceasta societate din punct de vedere politic. Cum putem oare renunta la principalele trasaturi ale societatii contractualiste si sa instauram suveranitatea populara fara un apel permanent la forta statului. Oamenii din perioada restauratiei nu isi mai fac iluzii in privinta unor notiuni precum vointa generala, drepturi naturale, contract de asociere sau putere paternalista. Oamenii din vremea restauratiei sunt nevoiti acum sa formuleze o noua politica pe un teren pe care nu mai exista nicio constructie. Este vorba in acelasi timp de o incercare de a opera in acelasi spatiu cu legi si cu moravuri. Acest lucru in opinia lui George Kelly nu dovedeste ca notiuni precum vointa sau ratiunea sau istoria vazuta in opozitie cu natura au reusit sa invinga. Putem doar trage concluzia ca notiuni precum societate sau opinie se afla de acum inainte pe de-a-ntregul la indemana cetatenilor. Politica liberala va deveni in aceasta perioada in mod fundamental o incercare de a salva capacitatile interioare educabile ale omului proiectandu-le in exterior sub forma drepturilor. Libertatea, in aceasta perioada, apare si ca o forma de opozitie fata de constrangerile exercitate de stat iar autoritatea politica are rolul de a garanta libertatea individuala. Termenul de individ de altfel este foarte adesea prezent in scrierile lui Constant. De la acest termen, Constant ajunge sa descrie sfera privata ca fiind reglata de calm si de odihna, termeni proveniti din efectele sociale aduse de o societate bazata pe comert si nu pe razboi. Acesti termeni nu duc la izolarea individuala in opinia lui Constant ci reprezinta conditiile unei mai bune forme de sociabilitate. Libertatea moderna este pentru Constant un fapt inevitabil. In lumea moderna spune Constant oamenii nu isi mai gasesc o deplina satisfactie in activitatile publice insa Constant observa ca orice discutie despre libertatea moderna duce la o dezbatere despre statutul drepturilor care nu pot fi garantate decat printr-o protectie constitutionala. Orice detinator al puterii va gasi ratiuni de a transgresa drepturile daca nu exista o bariera impotriva abuzurilor politice. Constant defineste guvernarea ca pe o autoritate sociala intrucat orice societate nu dispune decat de drepturile care pot fi in mod legitim exercitate de catre guvern. Poporul este suveran intr-un mod activ doar prin intermediul reprezentantilor sai oficiali.

5