Germania

Romania Italia Ungaria

U.R.S.S

• a)Introducere • Batalia de la Stalingrad a fost un punct de cotitura dintre cele

mai importante ale celui de-al doilea razboi mondial si este considerata cea mai sângeroasa si mai mare batalie din istoria omenirii. Batalia a fost marcata de brutalitate si de lipsa de grija pentru populatia civila, manifestate de ambele parti angrenate în conflict.Batalia include campania de bombardamente a orasului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul Rusiei, atacul terestru german asupra orasului, luptele din interiorul orasului însusi si contraofensiva sovietica care, în cele din urma, a încercuit si distrus fortele germane si ale celorlalti aliati din cadrul Axei din oras si din raionul orasului. Numarul total al pierderilor este estimat la aproximativ 3 milioane. Lipsa datelor exacte este datorata refuzului guvernului sovietic de atunci de a calcula pierderile din cauza temerilor ca sacrificiile ar fi parut prea mari si ar fi demobilizat eforturile de razboi. Fortele Axei au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de pe frontul de rasarit si nu si-au mai revenit niciodata de pe urma acestei înfrângeri. Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat începutul eliberarii patriei, lupta care a dus în cele din urma la victoria din 1945 asupra Germaniei Naziste

b)Inceputurile bataliei Începutul Operatiunii Albastru a fost planificat pentru sfârsitul lunii mai 1942. Un numar de unitati germane si române, care urmau sa ia parte la atac, erau înca angajate în cucerirea Sevastopolului, oras fortificat si port în Peninsula Crimeea. Întârzierile datorate apararii sovietice hotarâte au facut ca începerea atacului sa fie amânata de câteva ori, pâna la sfârsitul lunii iunie. Au fost întreprinse atacuri

de mai mica amploare, blocând fortele sovietice într-o punga la Harkov, pe 22 mai.

Atacul a început într-un târziu, pe 28 iunie 1942, când Grupul de Armate Sud a înaintat în sudul Rusiei. Ofensiva germana a început bine. Fortele sovietice au opus o rezistenta slaba în largile stepe rusesti si s-au retras în dezordine catre

est. Cele câteva încercari de a stabili o linie defensiva au esuat, trupele germane le-au strapuns, înconjurat, formându-se doua pungi largi, prima distrusa pe 2 iunie la nord-est de Harkov, iar a doua în jurul localitatii Millerovo, regiunea

Rostov, o saptamâna mai târziu. Între timp, Armata a 2-a Maghiara si Armata a 4-a Panzer au lansat atacul asupra Voronejului, cucerind orasul pe 5 iulie 1942.

Succesul avansarii initiale a fost atât de mare, încât Hitler a intervenit si a ordonat Armatei a 4-a Panzer sa se alature Grupului de Armate Sud (A). A rezultat un blocaj de trafic teribil, când armata de tancuri a ajuns din urma Armata a 6-a, amândoua armatele fiind stopate pâna când s-a reusit

fluidizarea circulatiei. Întârzierea a fost neasteptat de lunga, apreciindu-se ca s-a pierdut cel putin o saptamâna. În fata acestei prime nereusite partiale, Hitler s-a razgândit, hotarând ca din nou, Armata

a IV-a Panzer sa se alature atacatorilor Stalingradului.Pâna la sfârsitul lunii iulie, germanii îi fortasera pe sovietici sa traverseze în defensiva râul Don. A fost stabilit un aliniament aliat format din armatele românesti, italiene si maghiare. Armata a 6-a germana se afla la numai câteva zeci de kilometri de Stalingrad, iar Armata a 4-a Panzer, aflata

acum pe flancul sudic, si-a schimbat din nou directia de atac catre nord, pentru a ajuta la cucerirea orasului. În sud, Grupul A forta înaintarea catre Caucaz, dar avansarea lui era încetinita, efectivele

fiindu-i întinse pe distante prea mari si neavând legatura cu Grupul B.În acest moment, intentiile germane au devenit clare comandantilor sovietici care, în iulie, faceau

planuri pentru apararea orasului. Trupele aflate în retragere din fata germanilor au fost oprite în oras si trupe proaspete au fost aduse din spatele frontului pe celalalt mal al Volgai. S-a format o noua armata, a 62-a, sub comanda lui Vasili Ciuikov, care avea misiune sa apere orasul cu orice pret.

Pâna la sfârsîtul lui august, Grupul de Armate Sud (B) au atins aliniamentul râului Volga la nord de Stalingrad. A urmat avansarea spre sud, catre oras. Pâna pe 1 septembrie, sovieticii nu-si mai puteau aproviziona trupele decât cu ajutorul navelor fluviale, care se angajau în traversari periculoase ale râului Volga. Pe 23 august, germanii au efectuat un bombardament aerian amplu, care a provocat un incendiu

devastator în oras, ucigând mii de civili si transformând orasul într-o mare de resturi si de ruine arzânde. Optzeci la suta din spatiile de locuit ale orasului au fost distruse. Armata a 62-a sovietica si-a stabilit

liniile defensive printre dârâmaturi, cu puncte de rezistenta în ruinele caselor si uzinelor.Lupta pentru oras a fost nemiloasa si disperata. Stalin a dat ordine ca toti militarii care se retrageau fara

ordin sa fie executati. „Nici un pas înapoi” a devenit lozinca aparatorilor. În toata perioada luptelor, fortele Ministerului de Interne au executat sau au trimis în batalioane disciplinare peste 13.000 de militari pentru „lasitate” sau dezertare. Peste 300.000 de oameni au fost trimisi înapoi la unitatile lor sau au ajutat la completarea altora. În schimb, germanii au atacat indiferenti la pierderi. Întaririle sovietice erau aduse cu vapoarele de pe malul estic al Volgai, convoaiele fiind atacate în mod constant de artileria si aviatia

germana. Speranta de viata a noilor sositi era de doar câteva ore. Lupte furioase s-au dat pentru fiecare strada, fabrica, casa, subsol si scara. Germanii, care numeau acest razboi urban nemaîntâlnit Rattenkrieg ("razboi de sobolani"), glumeau cu amaraciune spunând ca au cucerit bucataria, dar mai duc lupte pentru

cucerirea sufrageriei.

c)Luptele din oras

Luptele pentru Kurganul Mamaev, un delusor înmuiat în sângele miilor de soldati ucisi, au fost în mod special lipsite de orice fel de mila. Înaltimea a fost cucerita de mai multe ori de fiecare beligerant în parte. Într-una dintre

atacurile pentru recucerirea dealului, sovieticii au pierdut în lupta o întreaga divizie, aproximativ 10.000 de militari, într-o singura zi. În acelasi

timp, în luptele din silozul de grâu si care au durat câteva saptamâni, combatantii erau asa de aproape unii de ceilalti încât îsi puteau auzi

respiratia. În alta parte a orasului, un bloc de locuinte aparat de un pluton comandat de Iakov Pavlov a fost transformat într-o fortareata

inexpugnabila. Cladirea, numita mai târziu Casa lui Pavlov, asigura supravegherea unei piete din centrul orasului. Soldatii au plantat de jur-

împrejur câmpuri de mine, au pozitionat cuiburi de mitraliera la ferestre si au construit o retea de comunicatii subterane prin strapungerea peretilor

subsolului.Dorind sa termine victoriosi luptele, germanii au început sa transfere în zona din ce în ce mai multa artilerie grea, inclusiv mortiere gigantice de 600 mm. Artileria sovietica a tinut sub foc continuu pozitiile germane din locatii de pe malul stâng al Volgai. Sovieticii au folosit cu succes ruinele rezultate în urma bombardamentelor pentru luptele de aparare. Lunetistii

sovietici au folosit aceleasi ruine pentru a se ascunde, provocând pierderi mari germanilor, în acelasi timp subminându-le moralul. Cei mai vestiti

lunetisti au fost "Zikan", caruia i se atribuiau 224 de germani ucisi pâna pe 20 noiembrie 1942, si Vasili Grigorievici Zaitev, care caruia i s-au atribuit

149 de reusite. Pe toata durata luptelor, tancurile germane au devent inutile în gramezile de darâmaturi înalte de pâna la 8 metri. Daca totusi

încercau sa înainteze, deveneau prada usoara a vânatorilor antitanc, care deschideau focul de pe acoperisuri.

Atât pentru Stalin, cât si pentru Hitler, batalia de la Stalingrad a devenit o problema capitala. Comandamentul sovietic a început sa mute rezervele din zona Moscovei

catre regiunea Volgai inferioare si a transferat toate avioanele disponibile din întreaga tara în aceeasi zona. Stresul la care erau supusi comandantii militari era imens:

Paulus a capatat un tic incontrolabil al ochiului, iar Ciuikov a dezvoltat o eczema carel-a fortat sa-si bandajeze complet mâinile.

În noiembrie, dupa trei luni de lupte cu multe pierderi umane, cu avansari lente,germanii au reusit sa ajunga la malul drept al Volgii, cucerind 80% din orasul transformat în ruine, rupând fortele sovietice în doua pungi înghesuite între râu si

atacatori. Pentru ca situatia aparatorilor sa fie si mai grea, pe Volga au început sa curga sloiuri, facând aproape imposibila aprovizionarea lor. În ciuda acestor lucruri,

luptele violente nu au încetat nici o clipa, nici pe versantii Kurganului Mamaev, nici în zona industriala din nord. Luptele pentru Uzina de tractoare Octombrie Rosu si pentru Fabrica Baricada au devenit vestite în toata lumea. În timp ce soldatii aparau pozitiile dintre ruine, muncitorii reparau armamentul defect în imediata vecinatate a frontului

sau chiar pe câmpul de lupta

În tot timpul asediului, s-au facut presiuni asupra Statelor Majore ale trupelor Axei sa faca eforturi pentru atingerea liniei fluviului, neglijând apararea flancurilor. Astfel, Armata a 2-a Maghiara, constituita în principal din unitati slab pregatite si echipate, a primit sarcina apararii a 200 de kilometri la nord de Stalingrad. Asta a dus la o linie slaba, în unele parti, portiuni de front de 1 – 2 km fiind aparate de un singur pluton. Fortele sovietice detineau câteva capete de pod în zona sudica a frontului, orice comandant militar competent considerându-le amenintari serioase. Hitler era atât de concentrat asupra orasului însusi, încât orice cerere pentru întarirea flancurilor si distrugerea capetelor de pod sovietice a fost respinsa. Seful Marelui Stat Major German (OKW), generalul de armata Franz Halder, si-a exprimat preocuparea pentru atentia acordata de Hitler exclusiv orasului, atrâgând atentia asupra flancurilor slab aparate ale germanilor. Incomodat de observatiile lui Halder, Hitler l-a înlocuit în octombrie cu generalul Kurt Zeitzler.

Pe timpul toamnei, când luptele continuau cu violenta în oras, generalul sovietic Gheorghi Jukov, care preluase sarcina planificarii strategice în zona

Stalingradului, a început sa concentreze forte sovietice masive în stepele din nordul si sudul orasului. Flancul nordic era în mod special vulnerabil, fiind aparat de trupele românesti si maghiare, mai slab echipate si cu un moral scazut. Planul

lui Jukov era sa tintuiasca fortele germane în interiorul orasului si apoi sa strapunga flancurile slab aparate ale inamicului si sa-l încercuiasca în orasul transformat în capcana. Operatiunea a primit numele de cod Uranus si a fost

lansata simultan cu Operatiunea Marte, care viza Grupul de Armate Centru. Pe 19 noiembrie 1942, Armata Rosie a declansat Operatiunea Uranus. Unitatile

sovietice, aflate sub comanda generalului Nikolai Vatutin, erau constituite din trei armate complete: Prima Armata de Garda, Armata a 21-a si Armata a 5-a de Tancuri, toate având un total de 18 divizii de infanterie, 8 brigazi de tancuri, 2

brigazi motorizate, 6 divizii de cavalerie si o brigada antitanc. Pregatirile pentru atac au putut fi auzite de români, care au cerut neîncetat întariri, dar au fos

refuzati din nou. Slab echipata si coplesita numeric, Armata a 3-a Româna a fost pur si simplu pulverizata de atacul masiv sovietic dupa o lupta crâncena de o zi,

lasând descoperit flancul Armatei a 6-a Germana.Pe 20 noiembrie, o a doua ofensiva sovietica a fost lansata la sud de Stalingrad,

în zona aparata de Armata 4-a Româna. Aceasta armata, compusa în principal din unitati de cavalerie, a cedat aproape imediat. Fortele sovietice si-au continuat

înaintarea catre vest într-o miscare de învaluire, facând jonctiunea lânga orasul Kalaci dupa doua zile, încercuind fara scapare fortele Axei. Aproximativ 250.000

de soldati germani, români si italieni, ca si câteva unitati croate si o serie de unitati auxiliare de voluntari au fost prinsi în acesta încercuire. Alaturi de ei s-au aflat si civili sovietici si câteva mii de soldati sovietici cazuti prizonieri în luptele cu germanii. Nu toti germanii au fost încercuiti, aproximativ 50.000 au ramas în

afara pungii

Hitler a tinut un discurs pe 30 septembrie, în care afirma ca germanii nu vor parasi niciodata orasul. Generalii germani erau de alta parere, propuneau o retragere rapida

catre vest si stabilirea unei linii de aparare la vest de Don. Hermann Göring a afirmat în schimb ca Luftwaffe poate aproviziona armatele încercuite printr-un „pod aerian”. Asta

ar fi permis încercuitilor sa reziste, pâna când o forta de despresurare s-ar fi putut constitui. Un asemenea plan fusese deja folosit cu un an în urma în încercuirea de la

Demiansk, la o scara mai mica, cu un corp de armata, nu cu o întreaga armata. În plus, Armata a 6-a era cea mai mare din lume, aproape de doua ori mai mare decât una

obisnuita, alaturi de infanteristi fiind prinsi în încercuire si patru corpuri de tancuri. Pentru toata lumea era evident ca pentru aviatie era o sarcina imposibila. Capacitatea de transport a Luftwaffe nu fusese refacuta dupa Batalia pentru Creta, cele 300 de tone pe

care le-ar fi putut transporta zilnic fiind cu mult mai putin decât cele 500 de tone de provizii cât ar fi fost nevoie zilnic. Însa, angajamentul odata asumat, trebuia dus la îndeplinire, iar Hitler a sustinut planul lui Göring, reiterându-si ordinul dat trupelor

încercuite de a nu se preda.Misiunile de aprovizionare aeriana au esuat aproape imediat. Conditiile meteo

defavorabile si antiaeriana sovietica foarte eficienta au facut imposibila mentinerea unui pod aerian. Doar aproximativ 10% dintre proviziile cerute au putut fi duse la destinatie.

Avioanele care reuseau sa aterizeze, transportau bolnavii si ranitii din enclava asediata. Militarii Armatei a 6-a sufereau de foame si, la un moment dat, pilotii au fost socati sa

vada ca soldatii desemnati sa descarce avioanele de transport erau prea slabiti pentru a manevra proviziile.

În acest timp, fortele sovietice si-au putut consolida pozitiile din jurul Stalingradului. În scurt timp, au început lupte violente pentru restrângerea pungii. Un atac (Operatiunea Wintergewitter – „furtuna de iarna”) efectuat de o grupare germana ce a inclus si Divizia 1 Blindata Româna si alte unitati române ce scapasera din încercuire pentru strapungerea pozitiilor sovietice în zona de sud a pungii si eliberarea celor prinsi captivi într-însa, a fost respinsa cu succes de sovietici în decembrie, fortele Axei ajungând la aproximativ 50 de km una de alta. Încercuirea a fost de nepatruns. În acelasi timp, la loviturile sovieticilor s-a adaugat cumplita iarna ruseasca. Pe Volga s-a format un pod de gheata, permitându-le sovieticilor sa-si aprovizioneze foarte usor fortele din oras. Fortele germane prinse în încercuire au ramas în scurta vreme fara combustibil pentru încalzire si fara materiale medicale, mii dintre ei murind degerati, de foame sau de boli.

În ianuarie, Armata Rosie a lansat o noua ofensiva, Operatiunea Saturn, în încercarea de a strapunge

defensiva italiana de pe Don si de a elibera Rostovul. Scopul atacului era sa blocheze resturile Grupului de

Armate Sud în Caucaz, ceea ce ar fi fost un dezastru total pentru germani. Germanii au pus însa în practica o

„aparare mobila”, în care unitatile mici aparau orasele pâna când armatele de tancuri veneau în sprijinul lor. Desi sovieticii nu au reusit sa cucereasca Rostovul,

luptele l-au fortat pe von Manstein sa-si retraga fortele din Caucaz si sa restabileasca frontul la aproximativ 250 km de oras, lasând Armata a 6-a fara sprijin. Militarilor prinsi în încercuire nu li s-a spus asta, ei crezând în continuare

ca fortele de descercuire se îndreapta catre ei. Câtiva dintre ofiterii lui Paulus au cerut sa nu se mai supuna

ordinelor lui Hitler si sa încerce sa sparga încercuirea din interior. Paulus era, totusi, un militar mult prea

disciplinat, ideea de nu respecta ordinele lui Hitler i se parea dezgustatoare.

În scurta vreme, germanii din încercuire au fost siliti sa se retraga din suburbii în centrul orasului Stalingrad. Pierderea a doua aeroporturi, Pitomnik si Gumrak a dus la stoparea aprovizionarii pe calea aerului si

la încetarea evacuarii ranitilor si bolnavilor. Din acest moment, germanii au început, practic, sa moara de foame. Munitia a ajuns pe sfârsite. Totusi, au continuat sa reziste cu încapatânare, în parte si

pentru ca multi credeau ca sovieticii aveau sa-i execute pe cei care s-ar fi predat. În schimb, sovieticii au fost suprinsi de numarul mare de

militari pe care-i încercuisera si au trebuit sa-si întareasca pozitiile ca sa strânga încercuirea si sa câstige teritoriu. Din nou, a reizbucnit razboiul

sângeros urban, de aceasta data, germanii fiind cei împinsi catre malurile Volgai.

Hitler l-a înaintat în grad pe Paulus, facându-l Generalfeldmarschall pe 30 ianuarie 1943. Cum nici un Maresal de Câmp german nu a fost

vreodata luat prizonier, Hitler si-a închipuit ca Paulus va continua lupta sau se va sinucide. Cu toate acestea, când Paulus si Statul sau Major au

fost încercuiti în cladirea unui fost magazin universal, maresalul s-a predat. Resturile fortelor germane din Stalingrad s-au predat pe 2

februarie 1943. 90.000 de militari germani, înfometati si extenuati au fost luati prizonieri. Spre marea încântare a sovieticilor, printre acestia

se aflau si 22 de generali.

Numai 6.000 din cei 91.000 de prizonieri de razboi au mai supravietuit detentiei în Uniunea Sovietica si s-au mai întors acasa. Desi erau slabiti de boli,

foame si lipsa de îngrijire medicala, cei mai multi dintre ei au fost trimisi în lagare de munca de pe tot întinsul Uniunii Sovietice, unde cei mai multi au murit de

foame si de extenuare. Câtiva ofiteri de frunte au fost dusi la Moscova în scopuri propagandistice. Câtiva dintre ei, printre care si Paulus, au semnat o declaratie anti-Hitler care sa fie difuzata trupelor germane. Generalul Walter von Seydlitz-

Kurzbach s-a oferit sa formeze o armata antihitlerista dintre supravietuitorii Stalingradului, dar sovieticii nu au fost de acord. Ultimii supravietuitori au fost

repatriati în 1955.Publicului german nu i s-a adus la cunostinta în mod oficial nimic despre dezastru

decât la sfârsitul lui ianuarie 1943, desi rapoartele optimiste despre lupte încetasera în media germana în saptamânile de dinaintea anuntului. Nu era prima

înfrângere germana, dar dezastrul de la Stalingrad a fost de o magnitudine nemaiîntâlnita pâna în zilele noastre. Pe 18 februarie, Ministrul Propagandei,

Joseph Goebbels, a tinut faimosul discurs de la Sportpalast din Berlin, îndemnându-i pe germani sa accepte razboiul total, care cerea mobilizarea tuturor

resurselor umane si materiale ale Germaniei.Din toate punctele de vedere, batalia de la Stalingrad a fost cea mai sângeroasa, cu cele mai multe pierderi într-o singura batalie. A durat 199 de zile. Pierderile în

rândurile militarilor Axei au fost de circa 850.000 de oameni. Printre acestia, 400.000 de germani, 200.000 de mii de români, 130.000 de italieni si 120.000 de

unguri. Mai mult de 40.000 de civili sovietici au murit în oras si în suburbii. Numarul de civili ucisi în zonele din raionul înconjurator nu a putut fi estimat.

Pentru eroismul aparatorilor sovietici, orasul a fost decorat în 1945 cu titlul de Oras Erou. În anii ce au urmat razboiului, un monumet gigantic al „Mamei Rusia” a fost ridicat pe Kurganul Mamaev, dealul care vegheaza orasul. Statuia formeaza o parte dintr-un complex memorial care mai include si cladiri în ruina, lasate în mod

deliberat în starea în care erau în timpul luptelor. Silozul, ca si Casa Pavlov pe care sovieticii au aparat-o timp de doua luni pâna la eliberare, mai pot fi si azi

vizitate.

Bibliografie:www.Wikipedia.orgCartea : Batalia pentru Stalingrad