Basarabia

Multă vreme despre Basarabia şi

Bucovina de Nord s-a vorbit în şoaptă.

Cu multă precauţie. Ba mai mult, o

perioadă nu s-a putut vorbi deloc despre

soarta românilor din provinciile istorice.

A discuta în spaţiul public sau privat era

prohibit.De asemenea, propaganda

oficială rareori a pus în discuţie situaţia

românilor de-acolo. Abia după anul 1990

am putut descoperi povestea reală a

ceea ce s-a întâmplat în aceaste teritorii ale României reîntregite după

Marea Unire.

Nici astăzi mistificatorii istoriei

noastre nu prididesc a denatura faptele, acţiunile consemnate de trecerea

timpului.

Opera de reconstrucţie a Basarabiei începută de guvernele României Mari este şi

astăzi puţin cunoscută.

Statul Român din aceea vreme s-a interesat îndeaproape de asigurarea unui nivel

de trai şi de evoluţie a societăţii româneşti din Basarabia.

Investiţii au fost făcute, însă poate că nu în spiritul aşteptărilor românilor

basarabeni, însă s-au făcut cu deosebire în cea de-a două decadă a perioadei

interbelice.

România reîntregită a avut de depăşit greutăţi ce astăzi ar părea imposibil de

trecut: recuperarea decalajului economic de dinainte de război, plata datoriilor de

război, reforma agrară, noua organizare administrativ-teritorială, gestionarea

noilor provincii reunificate cu Ţara, în afara Basarabiei, reluarea unui curs normal

al vieţii, în timp de pace. O piedică serioasă în dezvoltarea economică şi socială a

Basarabiei a fost recunoaşterea politică parţială şi întârziată a apartenenţei

Basarabiei la România.

Aliaţii tradiţionali au recunoscut actul cu o întârziere de câţiva ani după Conferinţa

de pace de la Paris îndeosebi din cauza presiunilor exercitate de minoritatea

evreiască pentru deplina naturalizare a membrilor săi.

Italia a făcut-o mult mai târziu în 1926, Statele Unite, indirect în anii ‘30, iar

Japonia, niciodată (Această ţară urmărea să nu-şi deterioreze relaţiile cu URSS,

îndeosebi pentru locuitorii insulei Sahalin)

Cu toate acestea, principalele investiţii

s-au făcut în educaţie, asistenţă sanitară, căi de comunicaţie şi agricultură.

În cei 22 de ani de administraţie românească în Basarabia s-a investit mai mult

decât într- o sută de ani de dominaţie ţaristă.

Timpul interbelic a fost pentru Basarabia un semn al începutului modernizării sale,

însă nu a fost suficient, războiul întrerupând acest avans temerar.

Invitata ediţiei punctează principalele atribute ale administraţiei româneşti din

Basarabia dar şi neîmplinirile acesteia. La 27 martie, același an, în cadrul primului

departament al administrației Basarabiei este instituită Judecătoria regională, iar

pe 17 aprilie (1813), este inaugurată eparhia Chișinăului și Hotinului.

Pe 17 iunie 1813, Scarlat Sturdza este eliberat pe motiv de boală din postul de

guvernator civil al Basarabiei, el devenind astfel, primul și ultimul cîrmuitor

băștinaș în Basarabia țaristă. Deși a guvernat o perioadă atît scurtă, Sturdza

și Gavriil Bănulescu-Bodoni, Mitropolitul Chișinăului și Hotinului, semnează o

petiție pentru implementarea auto-guvernării și crearea unui guvern civil, bazat

pe legile moldovenești tradiționale, care a fost oficial recunoscut în 1818.

Pe 21 august 1813, țarul Alexandru I aprobă proiectul de instituire a eparhiei

Chișinăului și Hotinului, căreia i-au fost subordonate și bisericile din așa numită

Ucraină hănească sau stepa Oceacului, cu orașele Ananiev, Tiraspol și Odesa.

În 1817, guvernul țarist recunoaște drepturile mănăstirilor de peste hotare asupra

moșiilor sale din Rusia. S-a dovedit că partea nouă a Chișinăului se construiește pe

pămînturile stăpînite de mănăstirile închinate din Iași – Galata și Frumoasa. Drept

urmare apăruse problema mutării centrului administrativ la Tighina. Între timp,

guvernl rus propune patriarhului de Ierusalim și arhiepiscopiului de Sinai,

schimbarea moșiilor din raza Chișinăului pe alte moșii ori să le vîndă. Cei doi

găsesc de cuviință să le dăruiască țarului.

În 1818, la propunerea mitropolitului Bănulescu-Bodoni, Chișinăul a fost declarat

oficial centru administrativ al Basarabiei. Tot în acel an, începe funcționarea unei

tipografii pe lîngă administrația regiiunii. De asemenea în 1818, are loc și

deschiderea oficială a portului Ismail.

Sfatul

Ţării 1918, 27 martie votează Unirea condiţionată a Republicii Democratice

Moldoveneşti (Basarabiei) cu România. Rezultatul votului deschis: 86 pentru, 3

contra, 35 abţineri, 13 deputaţi lipsă

Prin decret regal 1918, 22 aprilie este promulgată Legea cu privire la guvernarea

Basarabiei, care prevedea unirea legislativă şi administrativă a regiunii cu România.

Sfatul Ţării 1918, 27 noiembrie adoptă Legea cu privire la reforma agrară, a cărei

realizare s-a finisat, în general, în 1924. Specificul reformei agrare basarabene a

constat în înzestrarea cu pămînt a majorităţii ţărănimii ce nu avea deloc sau avea

prea puţin pămînt, dar, concomitent, şi restabilirea parţială a proprietăţilor distruse

pe parcursul mişcării sociale din 1917. Împroprietărirea ţăranilor s-a efectuat în

condiţiile răscumpărării pămîntului. Legea reformei agrare pentru Basarabia a fost

promulgată prin decret regal din 14 decembrie 1918, pusă în aplicare prin decretul

regal din 21 decembrie, ulterior fiind ratificată şi modificată prin legea din 11 martie

1920. In 1918, 27 noiembrie. Sfatul Ţării adoptă declaraţia, în conformitate cu care

„Basarabia renunţă la condiţiile de unire, stipulate în actul de la 27 martie” şi

„declară unirea necondiţionată a Basarabiei cu România”.

In 1919, 29 decembrie Parlamentul României ratifică legile privind includerea

Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei în componenţa României.

In 1920, 28 octombrie Plenipotenţiarii Marii Bretanii, Franţei, Italiei, Japoniei,

Principalelor puteri aliate şi României semnează la Paris Tratatul privitor la unirea

Basarabiei cu România, prin care părţile contractante recunosc suveranitatea

României asupra teritoriului Basarabiei. Tratatul însă nu a intrat în vigoare deoarece

nu a fost ratificat de Parlamentul Japoniei. Tratatul nu a fost recunoscut de SUA,

Rusia Sovietică şi Ucraina, ultimele două l-au contestat printr-o declaraţie

guvernamentală.

Adoptarea Constituţiei Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

In 1928 la Chişinău se dezveleşte monumentul lui Ştefan cel Mare, operă a

sculptorului Al. Plămădeală.

La 1929, 9 februarie semnarea la Moscova a Protocolului cu privire la punerea

anticipată în vigoare a pactului Kellogg-Briand. M. Litvinov, comisarul norodnic

pentru afacerile externe al URSS, a declarat că URSS continuă să considere Basarabia

drept teritoriu ocupat. Prin decizia din 1932, 2 februarie Comitetului regional

moldovenesc de partid al PC (b) din Ucraina limba moldovenească trece la grafia

latină.

In1935.au fost aduse din URSS la Iaşi rămăşiţele pământeşti ale marelui cărturar,

Dimitrie Cantemir reînhumate în cripta de la Biserica “Trei Ierarhi”.

La 1938, 6 ianuarie adoptarea Constituţiei Republicii Autonome Sovietice Socialiste

Moldoveneşti.

1938, 10 februarie. În România s-a produs lovitura de stat, fiind instaurat regimul

dictaturii regale. Este dizolvat Parlamentul şi sunt interzise partidele politice.

In 1938, 27-28 februarie comitetul regional moldovenesc de partid al PC (b) din

Ucraina interzice utilizarea grafiei latine pe teritoriul RASSM, substituind-o cu cea

chirilică.

In 1938, 13 martie prin hotărîrea Sovietului Comisarilor Poporului al URSS privind

studierea obligatorie a limbii ruse în instituţiile de învăţămînt mediu şi mediu special

din republicile unionale. Prin decretul 1938, 13 august regal Basarabia, sub aspect

administrativ-teritorial, este divizată în patru judeţe: Nistrean, Suceava, Prut şi

Dunărea de Jos.

1939, 23 august Semnarea, la Moscova, a Tratatul sovieto-german de neagresiune

(Pactul Ribbentrop - Molotov). Protocolul adiţional secret recunoştea interesul

sovietic pentru Basarabia şi Bucovina de Nord.La 1940, 28 iunie in urma ultimatelor

sovietice din 26-27 iunie România cedează şi evacuează Basarabia şi Bucovina de

Nord, unde se instaurează regimul politic sovietic.

În momentul în care Imperiul Rus a observat slăbirea Imperiului Otoman, a ocupat

jumătatea de est a Moldovei, între Prut și Nistru. Această acțiune a fost urmată de

șase ani de război, care au fost încheiați prin Tratatul de la București (1812), prin

care Imperiul Otoman a recunoscut anexarea rusă a provinciei. Prin Tratatul de pace

de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la

încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est

al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și

Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și

transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi

(Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă,

capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău) Dacă la început țarul Alexandru I a

încercat să câștige simpatia noilor supuși prin asigurarea unor condiții de dezvoltare

autonome a provinciei, în scurtă vreme s-a trecut la reorganizarea Basarabiei

ca gubernie, populația fiind supusă politicii de rusificare (vezi istoria

moldovenismului). Drept rezultat, la 23 iulie 1812, amiralul P.V. Ciceagov semnează

regulamentul organizării temporare a noii provincii anexate, remis lui Scarlat

Sturdza, primul și de fapt, ultimul nobil moldovean, care va ocupa funcția de

guvernator civil al regiunii.

În perioada lui Sturdza, pe 2 februarie 1813 este instituit organul executiv al

Basarabiei, constituit din două departamente.

La 27 martie, același an, în cadrul primului departament al administrației Basarabiei

este instituită Judecătoria regională, iar pe 17 aprilie (1813), este inaugurată eparhia

Chișinăului și Hotinului.

Pe 17 iunie 1813, Scarlat Sturdza este eliberat pe motiv de boală din postul de

guvernator civil al Basarabiei, el devenind astfel, primul și ultimul cîrmuitor băștinaș

în Basarabia țaristă. Deși a guvernat o perioadă atît scurtă, Sturdza și Gavriil

Bănulescu-Bodoni, Mitropolitul Chișinăului și Hotinului, semnează o petiție pentru

implementarea auto-guvernării și crearea unui guvern civil, bazat pe legile

moldovenești tradiționale, care a fost oficial recunoscut în 1818.

Pe 21 august 1813, țarul Alexandru I aprobă proiectul de instituire a eparhiei

Chișinăului și Hotinului, căreia i-au fost subordonate și bisericile din așa numită

Ucraină hănească sau stepa Oceacului, cu orașele Ananiev, Tiraspol și Odesa.

În 1817, guvernul țarist recunoaște drepturile mănăstirilor de peste hotare asupra

moșiilor sale din Rusia. S-a dovedit că partea nouă a Chișinăului se construiește pe

pămînturile stăpînite de mănăstirile închinate din Iași – Galata și Frumoasa. Drept

urmare apăruse problema mutării centrului administrativ la Tighina. Între timp,

guvernl rus propune patriarhului de Ierusalim și arhiepiscopiului de Sinai,

schimbarea moșiilor din raza Chișinăului pe alte moșii ori să le vîndă. Cei doi găsesc

de cuviință să le dăruiască țarului.În 1818, la propunerea mitropolitului Bănulescu-

Bodoni, Chișinăul a fost declarat oficial centru administrativ al Basarabiei. Tot în acel

an, începe funcționarea unei tipografii pe lîngă administrația regiiunii. De asemenea

în 1818, are loc și deschiderea oficială a portului Ismail.

La 26 aprilie 1818, fiind în drum de la Hotin spre Chișinău, împăratul Alexandru I

înnoptează la Bălți, unde îl ajunge vestea despre nașterea nepotului său – Alexandru,

viitor împărat. Cu această ocazie a dat dispoziție să i se acorde localității statut de

oraș. În ziua următoare țarul sosește la Chișinău, cu a cărei ocazie sancționează un

nou regulament de administrare a Basarabiei, cunoscut sub denumirea de

„Așezămîntul constituirii regiunii Basarabia”.

Pe 1 aprilie 1819 prin decret imperial la Reni este înființată Judecătoria comercială,

care urma să examineze litigii din întreaga Basarabie. În calitate de președinte a fost

numit consilierul de stat – Persiani. Tot în acel an, la 29 decembrie, drept rezultat al

intervenției lui I.N. Inzov, Alexandru I emiteun decret care acordă coloniștilor bulgari

din Basarabia, drepturi și privilegii deosebite.

La 20 noiembrie 1820,

împăratul aprobă decizia Consiliului de Miniștri de a transfera Comitetul tutelar al

coloniștilor din sudul Rusiei, din orașul Ekaterinoslav la Chișinău, la dorința lui Inzov,

proaspăt numit în postul de rezident imperial al Basarabiei.

În 20 februeie 1821, eteriștii în frunte cu Ipsilanti au purces din Chișinău în expediția

lor spre Prut. La sfîrșitul iernii aceluiași an, s-a produs un puternic cutremur care a

avariat mai multe case în Chișinău, Tighina și Cetatea Albă.

La 12 august 1822, a fost deschisă Adunarea deputaților nobilimii din Basarabia. Tot

în acest an, țarul aprobă decizia Consiliului de Miniștri privind scutirea coloniștilor

bulgari și germani, stabiliți în regiune, de plata taxei catre stat pe lemnul adus din

Herson pentru a-l utiliza la construcția caselor personale și publice. Pe 28 mai 1823,

Alexandru I emite pe numele Senatului un decret privind instituirea în Basarabia a

Direcției vamale de circumscripție în frunte cu consilierul Iankovski, care exercita

funcția de șef a vămii Sculeni.Pe 30 septembrie 1823, țarul Alexandru I

vizitează Cetatea Hotinului. În același an, pe 12 octombrie este deschisă școala

duhovnicească parohială din Cetatea Albă.În 1824, cinci familii sosite din Elveția

înființează colonia Șaba.