Balaurul din întuneric

S-a întâmplat odată ca un băiețel să trăiască într-un loc foarte straniu. Era vorba de o cameră foarte,

foarte mare, care avea multă lumină în mijloc, dar pe margini era teribil de întunecuoasă, de ți se făcea

frică. Pentru că nu putea vedea prin întuneric, băiețelul se temea foarte tare. În întunecimea de acolo trăia

un balaur. De fapt, era ceva ce băiețelul nu a văzut niciodată cu adevărat. În schimb îl auzea făcând

zgomote care îl înfricoșau îngrozitor pe băiețel. Lui nu-i plăcea deloc acest lucru. 

Așa că s-a tot gândit ce să facă, ca să-l liniștească pe balaur, să nu mai fie așa zgomotos. Mai întâi l-a rugat

Te rog frumos, nu mai face gălăgie! Dar balaurul nici vorbă să-l asculte. Băiețelul s-a întristat.

Așa că,  într-o seară, în timp ce mânca cina, iar balaurul făcea zgomote înfricoșătoare, băiețelul a luat o

bucată de pâine și a aruncat -o în el. Parcă a fost mai liniște, dar numai pentru puțin timp. Așa că, după

aceea, băiețelul a trebuit să arunce în el cu cu cârnăcior. Si parcă din nou s-a făcut puțină liniște. Văzând

că dacă îi aruncă mâncare, balaurul se liniștește, băiețelul s-a gândit că ar fi o idee bună să îl hrănească.

Drept care a aruncat înspre el un pahar întreg de suc, iar balaurul s-a oprit din a face zgomote pentru mai

mult timp. Când l-a auzit bombănind din nou, i-a aruncat o bucată de prăjitură. Balaurul a tăcut iarăși. 

Băiețelul își spunea în sinea lui Ce bine-mi pare că am găsit cu ce să-l potolesc pe balaurul ăsta afurisit  și

rău. I se părea foarte important să-l liniștească pe balaur cât mai mult posibil, așa că a făcut rost de multă

mâncare  pe care să i-o dea. I-a aruncat prăjituri, cartofi, bomboane, înghețată, suc, carne, salată, apoi

dulceață și cremă de ciocolată. Balaurul făcea tot mai puțină gălăgie și-l spera tot mai puțin.

Din păcate, odată, băiatul a uitat să-l hrănească pe balaur. Ca urmare, balaurul a început să mormăie, să

bombăne și să facă zgomote înfricoșătoare. Copilul a căutat cu disperare ceva de mâncare și nu a găsit.

Pentru că devenise mai curajos, băiatul s-a mai gândit odată ce e de făcut și i-a mai venit o idee. A căutat

toate întrerupătoarele de curent electric din cameră și apoi l-a chemat pe balaur M-am săturat să te tot

aud cum faci zgomote ca să mă sperii. 

Și a aprins toate  becurile din camera. S-a făcut   o lumină mare de  se vedea în fiecare colțișor. Spre

surprinderea lui, balaurul, pe care îl credea mare și fioros s-a dovedit a fi ceva foarte mic și nepericulos.

Încă mai încerca să-l sperie pe băiețel mârâind de zor. Dar băiețelul a început să râdă când a  văzut

balaurul mic de care îi fusese frică atâta timp. Râdea de se prăpădea și a văzut și pe fața micuțului balaur

un zâmbet. 

 

Cred că ne-am putea împrieteni i-a spus băiețelul. Balaurașul a încercat să îl sperie din nou, mârâind. Dar

nu era nici pe departe așa mare și înfricoșător cum crezuse băiatul. Așa că băiețelul l-a îndemnat Hai să ne

 jucăm un pic și să fim prieteni. Numai că balaurașul nu vroia să se joace și a scâncit Dă-mi ceva să mănânc.

Vreau să mănânc!!!  

Băiețelul s-a scotocit în buzunare și a găsit o bombonică pe care i-a dat-o, dar nu i-a mai dat altceva. Apoi

i-a spus Hai pe genunchii mei, să- ți spun o poveste. Parcă de data asta balaurașul era cel mai speriat. Dar a

îndrăznit să se așeze pe genunchii băiatului. Și ce să vezi? Cu cât îi spunea băiatul mai multe povești și îl

strângea mai mult în brațe, cu atât balaurașul era mai blând și mai bun. Devenise la fel de drăguț ca un

ursuleț de catifea. Nu mai era absolut deloc speriat.

Iar în loc să mai ceară de mâncare, se alinta spunând Hai, mai îmbrățișează-mă și fii prietenul meu. Iar

băiețelului îi era mult mai ușor să facă acest lucru fără să îi fie frică. Din clipa aceea nu a mai trebuit să-l

hrănească pe balaur. Erau pur și simplu prieteni și băiețelului i se părea foarte simplu și firesc să-l

iubească pe balauraș și să se joace cu el.