Ion Liviu RebreanuPublicat in 1920, romanul Ion, primul roman al lui Liviu Rebreanu, este un roman realist de tip obiectiv, apartinand perioadei interbelice. Prin tematica este si un roman rural si social, care prezinta aspecte monografice ale satului romanesc traditional: traditii legate de marile momente din viata omului (nunta, botez, moarte), obiceiuri de Craciun, relatii de familie, relatii socio-economice, hora, jocul popular, institutiile, autoritatile. Criticul E Lovinescu aprecia ca Ion este cea mai putenica creatie obiectiva a literaturii romane.Ca orice alt roman, Ion este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative, cu o intriga ampla si complicata. Personajele numeroase, de tipologi diferite, dar bine individualizate, sunt angrenate in conflicte puternice, iar structura narativa realista profileaza o imagine consistenta si profunda a vietii. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele sunt conturate direct, prin descriere, sau indirect, prin propriile fapte, ganduri si vorbe, prin intermediul dialogului, al monologului interior si al introspectiei. Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului omniscient (heterodiegetic) si omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a, iar atitudinea naratorului, reiesita din relatia sa cu celelalte personaje, profileaza focalizarea zero si viziunea din spate, argumentand caracterul obiectiv al romanului.

Tema romanului o reprezinta zugravirea universului satului ardelenesc de la inceputul secolului al XX-lea in centrul caruia sta problematica pamantului. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale. Tema centrala, posesiunea pamantului, este completata de tema iubirii, a casatoriei, a vietii si a mortii.

Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp geometric perfect, corp sferoid, se reflecta in structura romanului bazata pe principiile simetriei si al circularitatii. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Drumul devine un simbol al destinului, dar si o cale de acces in universal fictional. Descrierea initiala a drumului introduce cititorul in viata satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice si sociale. Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea si Glanetasu) n desfurarea narativ. Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare, care ilustreaz coordonatele evolutiei interioare a personajului principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Fiecare dintre cele 13 capitole au titluri sugestive, rezumand ntmplrile: Inceputul, Iubirea, Vasile, Copilul, Streangul etc.Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar succesiunea secventelor este redata prin inlantuire, respectand cronologia. Se remarca de asemenea, utilizarea tehnicii contrapunctului, care are in vedere prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite: nunta taraneasca a Anei corespunde in planul intelectualitatii cu nunta Laurei, conflictul dintre Ion si Vasile Baciu corespunde conflictul intelectualilor satului: invatatorul si preotul.

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care tot satul este strans la hora, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate. Asezarea participantilor este extrem de sugestiva, respectand stratificarea economica. Fruntasii satului, primarul si chiaburii discuta separat de taranii mijlocasi asezati pe prispa. In satul traditional, lipsa pamantului este echivalenta cu lipsa deminitatii umane, fapt redat de atitudinea lui Alexandru Glanetasu, care este ignorat de absolut toata lumea.

Intelectualii satului, preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea vin sa priveasca petrecerea, fara a se amesteca in joc.

Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o place pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora si confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste hot si talhar pentru ca sarantocul umbla sa ii ia fata , promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga. Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului, iar mai apoi preotul Belciug, la slujba, dupa bataia cu George, va starni dorinta de razbunare a flacaului , facandu-l sa inteleaga ca atata timp cat va fi sarac nu va avea demnitate.

Drama lui Ion este drama taranului sarac. Mandru si orgolios , constient de calitatile sale, nu isi accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea Anei. Conflictul exterior , social, intre Ion si Vasile Baciu este dublat de conflictul interior, intre glasul pamantului si glasul iubirii. Apar si numeroase conflicte secundare, intre Ion si George, mai intai pentru Ana si apoi pentru Florica, intre Ion si Simion Lungu pentru o brazda de pamant, intre Ion si Herdelea , intre Herdelea si Belciug etc.

Desfasurarea actiunii prezinta pe mai multe palnuri narative evolutia personajelor si a relatiei dintre ele, avand in centru nucleul format din Ion, Ana, Vasile Baciu, Florica si George. Ion va renunta temporar la iubirea pentru Florica si isi canalizeaza efoturile in dobandirea pamantuilor lui Vasile Baciu. O seduce pe Ana, fortandu-l pe chiabur sa accepte casatoria, dar complicatiile nu se opresc aici, deoarece Ion uita de actele pentru pamant. Furios, fiindca se simte tras pe sfoara, Ion se va razbuna pe Ana. Batuta si alungata de sot si de tata, tinuta ca un caine de pripas, Ana se gandeste ca doar moartea ii mai poate oferi o solutie. Faptul ca i se naste un fiu, Petrisor, care reprezinta o garantie a pamantului, nu il schimba pe Ion. Nici sinuciderea Anei, nici moartea copilului nu ii trezesc regret sau remuscari, pentru el amandoi reprezentand simple instrumente de obtinere si mentinere a proprietatii pamantului.Punctul culminant al romanului este reprezentat de scena sarutarii pamantului, miment in care cele 2 glasuri se confunda si anticipeaza finalul tragic, cel al contopirii cu pamantul, care ii este atat de drag.Deznodamantul rezolva dramatic toate conflictele: surprins noaptea la Florica, Ion este ucis cu sapa de George, pe care Savista il instiintase de infidelitatea sotiei. Singurul care isi implineste visul in urma acestei drame este Belciug, pentru ca averea lui Ion revine bisericii si slujeste la ridicarea turlei noii biserici.

Celalalt plan al romanului prezinta in detaliu viata familiei invatatorului Herdelea, greutatile sale in relatie cu stapanirea maghiara, disensiunile cu preotul Belciug pe pamantul caruia isi construise casa, evolutia lui Titu , formarea lui ca poet si jurnalist si complicatele lui idile, nunta Laurei si apoi a lui Ghighi si, in sfarsit , retragerea la pensie si plecarea din Pripas.

Numarul mare de personaje puse in miscare in romanul Ion creeaza impresia unei lumi care are toate datele realitatii. Atentia focalizeaza in permanenta asupra personajului principal, a carui importanta este indicata inca din titlu, Ion fiind plasat in centrul tuturor conflictelor. Ion este personajul principal, un personaj monumental, nimeni nu sta in calea acestui personaj a carui existenta este guvernata de verbele a ravni si a poseda. Initial dotat cu o serie de calitati, in goana sa dupa avere se dezumanizeaza treptat , iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului ardelean.

Cele doua femei, conturate antitetic si complementar, Ana si Florica, reprezinta cele doua obsesii ale personajului principal: averea si iubirea. In incercarea de a le obtine, se confunta in plan concret cu Vasile Baciu si George, iar in plan general, simbolic, cu pamantul- stihie. In conturarea personajului un rol foarte important il are relatia sa cu pamantul. Initial pamantul ii apare ca un urias in fata caruia se simt mic, insignifiant, un vierme, o frunza , coplesindu-l cu imensitatea sa din care nu detinea decat cateva crampeie, facandu-l sa exclame infiorat: Cat pamant, Doamne! In momentul in care intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu, flacaul, imbracat de sarbatoare se duce pentru a-si vedea averea si nu se poate stapani, cade in genunchi si saruta o brazda.Consider ca romanul Ion, de Liviu Rebreanu este unul dintre cele mai importante romane care abordeaza tematica rurala. Prin tem, prin structura , prin simetria incipitului cu finalul, prin specificul perspectivei narative si tipologia personajelor prezentate, romanul Ion este un roman realist, obiectiv.Ion- CARACTERIZARE

Prin multitudinea de aspecte oglindite, romanul ofera o imagine ampla asupra vietii. Specia literara privilegiaza personajul, a carui evolutie in plan psihologic constituie obiectul romanului. De aceea, el este construit dintr-un ansamblu de trasaturi redate in mod direct( portret, biografie, statut social) si indirect( fapte, gesturi, atitudini, limbaj, relatia cu alte personaje).

Ion Pop al Glanetasului este personajul principal si eponim al romanului Ion de Liviu Rebreanu.Desi taran, care s-ar inscrie mai bine in traditionalism, Ion este, insa, un personaj modern prin complexitatea trairilor, prin forta conflictului interior care se manifesta patimas si prin analiza psihologica de introspectie a caracterului. In complexitatea sa, este inzestrat cu insusiri contradictorii: viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate, insistenta si cinism. Initial, ilustrat ca un individ cu o serie de calitati, acesta se dezumanizeaza treptat, in goana sa dupa avere. Ion constituie un personaj realist, tipic pentru o categorie sociala, cea a taranului sarac care doreste pamant mai mult decat orice.

Prin destinul sau tragic, Ion depaseste caracterul reprezentativ si se individualzeaza. Exponent al taranimii prin dragostea pentru pamant, Ion constituie, asadar, o individualitate, prin modul in care obtine pamantul mult ravnit. Celelalte personaje, atat principale, cat si secundare au rolul de a ii evidentia trasaturile. Intregul roman este organizat in 2 parti, coordonate evolutiei interioare a personajului principal: ,,Glasul pamantului si ,,Glasul iubirii. Cele doua femei din viata lui Ion, conturate antitetic si complementar, Ana si Florica reprezinta cele doua obsesii, simbolizand averea si iubirea.

Naratorul prezinta intial, in mod direct, biografia personajului, iar pe parcursul romanului, elementele de portret moral. In incipit, autorul ii evidentiaza valentele demne de luat in seama. Desi sarac, este ,,iute si harnic, iubeste munca (,,munca ii era draga,oricat ar fi fost de aspra) si pamantul (,,pamantul ii era drag ca ochii din cap). Istet, silitor, cuminte, starneste simpatia invatatorului, care il considera capabil sa isi schimbe conditia prin cultura. Baiatul renunta insa la scoala deoarece pune pamantul mai presus de orice, fiind un personaj ,,vesnic infratit cu pamantul.

Cunoscut drept impulsiv si violent, acesta este respectat de catre ceilalti flacai ai satului. Insultat de Vasile Baciu, Ion devine manios si doreste sa se razbune. Orgolios, posesiunea pamantului ii apare ca o conditie a mentinerii demnitatii umane. Desi este sustinut initial in disputa cu Baciu, conflictul cu George ii aduce mustrarea preotului. Ion hotaraste sa renunte la iubirea Floricai si alege zestrea Anei. Insa, in relatia cu aceasta, Ion dovedeste viclenie: mai intai o seduce, iar apoi se instraineaza de aceasta, casatoria fiind stabilita cu Baciu. Este naiv si nu solicita o foaie de zestre dupa nunta. Ulterior, Vasile ii ofera preotului Belciug tot pamantul cuvenit lui Ion. Brutalitatea aratata in relatia cu Ana este inlocuita de indiferenta, nealungata nici macar de sinuciderea fetei sau de moartea propriului copil.

Instinctul de posesie asupra pamantului este satisfacut, iar lacomia va raspunde altor nevoi interioare: patima pentru Florica, devenita nevasta lui George. Ion are revelatia fericirii autentice: iubirea, pe care o doreste acum mai mult decat orice. Acesta este viclean, iar prietenia sa cu George nu este decat un pretext pentru a se apropia de Florica. Avertismentul Savistei aduce deznodamantul tragic: George il gaseste pe Ion in curtea sa si il ucide cu sapa. Asadar, Ion devine o victima a lacomiei si a propriului orgoliu.

Caracterizarea directa realizata de alte personaje se subordoneaza tehnicii pluralitatii perspectivelor, iar autocaracterizarea releva framantarile sufletesti. Caracterizarea indirecta se realizeaza, in preponderenta, prin faptele personajului. Limbajul apartine registrului popular, adaptat situatiei corespunzatoare. Relatia fundamentala, care se stabileste intre personaj si pamant, capata o forta simbolica asupra lui Ion.

Ion ramane un personaj memorabil din literatura romana, in ipostaza omului teluric, dar supus destinului tragic, fiind rapus de forte superioare dorintei sale. Fiind un personaj urmarit in evolutie, calitatile initiale alimenteaza paradoxal dezumanizarea sa. Daca ,,romanul realist este istoria unui esec, destinul lui Ion reflecta esecul in planul valorilor umane.