AVVA DOROTEI - NVTTURI SI SCRISORI de suflet folositoare (Editura BUNAVESTIRE Bacu 1997)

AVVA DOROTEI

NVTURIFOLOSITOARE DE SUFLET

(Editura BUNAVESTIRE Bacu 1997)

Cuprins:Cuvntul 1: Pentru supunere (ascultare)Cuvntul 2: Pentru smerenieCuvntul 3: Pentru contiinCuvntul 4: Pentru frica de DumnezeuCuvntul 5: Nu trebuie a se ncrede cineva n nelepciunea saCuvntul 6: Pentru neosndirea aproapeluiCuvntul 7: Trebuie s ne defimm pe noi nineCuvntul 8: Pentru inerea de minte a ruluiCuvntul 9: Pentru minciunCuvntul 10: Pentru ca s umblm pe calea lui Dumnezeu cu luare aminteCuvntul 11: S tiem patimile degrab pn nu ne obinuim cu eleCuvntul 12: Pentru frica de muncile cele viitoareCuvntul 13: Pentru ca s suferim ispitele cu mulumit i fr tulburareCuvntul 14: Pentru svrirea i alctuirea faptelor celor bune ale sufletuluiCuvntul 15: Pentru Sfntul i Marele PostCUVNTUL 1

PENTRU SUPUNERE (ASCULTARE)

Din nceput, dupa ce a zidit Dumnezeu pe om si l-a mpodobit cu tot felul de fapte bune, l-a pus n Rai, precum zice dumnezeiasca Scriptura, dar i-a dat si porunca sa nu mannce din pomul ce era n mijlocul Raiului. Si asa se afla acolo, ntru rugaciune si contemplatie, ntru toata slava si cinstea, iar simtirile i erau ntregi dupa fire, precum s-a zidit. Pentru ca dupa chipul Sau a facut Dumnezeu pe om, adica nemuritor si singur stapnitor, mpodobit cu toate faptele bune.

Cnd nsa a calcat porunca si a mncat din rodul pomului din care i se poruncise sa nu mannce, atunci a fost izgonit din Rai si a cazut din starea cea din fire n cea afara de fire, adica n pacat, n iubire de slava si iubire de poftele lumii acesteia si n celelalte patimi, stapnindu-se de dnsele si robindu-se lor prin calcarea poruncii. Astfel s-a nmultit rautatea peste masura, a mpartit moartea, nimeni nu mai cunostea pe Dumnezeu, ci pretutindeni era revarsata necredinta. Numai ctiva, foarte putini (precum au zis parintii nostri) povatuindu-se de legea cea fireasca, au cunoscut pe Dumnezeu, caci vrajmasul si ntinsese toata rautatea, deoarece mparatea pacatul. Atunci a nceput nchinarea la idoli, s-au nmultit Dumnezeii, farmecele, uciderile si toata rautatea diavolului.

Dar preabunului Dumnezeu i s-a facut mila de zidirea Sa si a dat legea cea scrisa prin Moisi, care oprea de la pacate si ndemna spre fapte bune, aratnd ce trebuie si ce nu trebuie facut. A dat porunci, ntre care n cea dinti zice: Domnul Dumnezeul tau unul este, ca sa osebeasca mai nti mintea lor de multimea dumnezeilor. Si iar zice: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot cugetul tau si din tot sufletul tau, vestind pretutindeni ca unul este Domnul si un altul nu mai exista. Caci zicnd: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, a aratat ca un singur Dumnezeu este. De asemenea, se spune n cele zece porunci: Domnului Dumnezeului tau sa te nchini si numai Lui sa-i slujesti, de el sa te lipesti, ntru numele lui sa te juri. Adica sa nu ai alti dumnezei, nici sa te nchini la vreo asemanare din cele ce sunt sub cer, sau jos pe pamnt. Prea bunul Dumnezeu a dat lege spre ajutor, spre ntoarcerea si ndreptarea rautatii, dar nu s-a ndreptat; a trimis prooroci, dar nici acestia nu au putut face nimic, caci precum zice Isaia, rautatea se ntarise, nu mai era loc nici pentru alifie, nici pentru untdelemn, nici pentru legatura, caci nu era rautatea numai la o parte, numai ntr-un loc, ci cuprinsese tot trupul, tot sufletul si stapnea toate puterile lui, nefiind unde pune alifie si celelalte. Adica, toate erau supuse pacatului, toate stapnite de el. Iar Ieremia zice: doftorit-am Babilonul si nu s-a vindecat: adica am aratat numele Tau, am spus poruncile Tale, am povestit facerile de bine si mai nainte i-am vestit de venirea vrajmasilor, dar nu s-au ndreptat, nu s-au pocait nici nu s-au nfricosat si nici nu s-au ntors de la rautatea lor. Iar n alt loc: nu au primit nvatatura si sfatul. Iar proorocul David zice: De toata mncarea s-a scrbit sufletul lor si s-au apropiat pna la portile mortii.

Atunci Preabunul Dumnezeu a trimis pe unul nascut Fiul Sau: ca numai la Dumnezeu ramasese tamaduirea acestei boli. Aceasta o cunoscuse si proorocii, caci graia David: Cel ce sezi pe Heruvimi, arata-te, ridica stapnirea Ta si vina sa ne mntuiesti pe noi. si iarasi: Doamne, pleaca cerurile si te pogoara, si altele asemenea.

Deci, a venit Domnul nostru si s-a facut om pentru noi, ca sa vindece (precum zice marele Grigorie) asemanarea cu asemanare, cu sufletul suflet, cu trupul trup, ntru toate facndu-se om, afara de pacat. A luat prga firii noastre si s-a facut din nou Adam, dupa chipul cu care zidise Dumnezeu pe Adam dintru nceput: a nnoit starea noastra cea dupa fire, a prefacut simtirile noastre la ntregimea cea dinti. Facndu-se om, a ridicat pe omul cel cazut si a slobozit pe cel ce se facuse rob pacatului, pentru ca omul era asa de robit de diavolul, nct si cei ce nu voiau sa pacatuiasca erau siliti fara voie spre pacat, precum graieste apostolul ca din partea noastra: nu fac binele pe care l voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc.

Dumnezeu, facndu-se om pentru noi, a slobozit pe om din tirania diavolului , a sfarmat toata stapnirea lui, i-a nimicit toata puterea, izbavindu-ne din tirania lui. Din robi ne-a facut slobozi. Numai de nu vom pacatui iarasi cu voia noastra, ca ne-a dat putere sa calcam peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, curatindu-ne de tot pacatul cu sfntul Botez.

Stiind nsa Dumnezeu neputinta noastra, si mai nainte cunoscnd ca si dupa Botez din nou vom gresi (precum zice Scriptura ca pornit este cugetul omului spre cele rele din tineretea lui) a nmultit bunatatea Sa, dndu-se sfinte porunci curatitoare ca sa ne putem iarasi ndrepta de vom vrea, prin pazirea poruncilor. si nu numai de pacate sa ne tamaduim, ci si de patimi; pentru ca altele sunt patimile si altele pacatele. Patimile sunt acestea: mnia, trufia, iubirea de pofte, vrajmasia, pofta, rautatea si altele asemenea, iar pacatele sunt lucrarea acestor patimi, savrsirea lor cu fapta, mplinirea cu trupul a celor ce ndeamna patimile. Fiindca poate cineva sa aiba patimi si sa nu le savrseasca, adica sa nu faptuiasca. Ni s-a dat porunci, precum am zis, sa ne fereasca nu numai de pacatuire, ci sa ne izbavim si de patimi. Caci zice: legea a poruncit sa nu curvesti, iar Eu zic nici sa nu poftesti; legea a zis sa nu ucizi, Eu zic nici sa nu te mnii; ca de vei avea pofta sa curvesti, macar desi n-ai curvit astazi, pofta nu nceteaza a te mboldi nlauntru pna nu te va arunca la fapta. De ce te mnii asupra fratelui, din mnie cazi si n clevetire si n zavistie si asa putin cate putin mergnd, ajungi si la ucidere. De asemenea, legea zice sa se scoata ochi pentru ochi si dinte pentru dinte si celelalte, pentru ca scopul legii era sa ne nvete nu face ceea ce nu am fi voit sa patimim noi nsine; ne oprea sa nu facem rautate ca sa nu patim si noi la fel. Dar Hristos ne sfatuieste nu numai sa primim palme cu rabdare, ci si cealalta fata a obrazului sa o ntoarcem cu smerenie. Sfintii stiind acestea, n tot chipul se nevoiau ca sa se uneasca cu Dumnezeu, care, dupa Sfntul Botez, nu numai ca au taiat lucrarea pacatului, ci s-au silit de au biruit si patimile si au ajuns desavrsiti ntru nepatimire, precum era sfntul Antonie, sfntul Pahomie si ceilalti purtatori de Dumnezeu parinti, care, avnd rvna sa se curateasca (precum zice apostolul) de toata ntinaciunea trupeasca, se sileau cu paza poruncilor sa-si curateasca sufletul si sa-si destepte mintea ca sa vina la fiinta cea dinti; ca porunca Domnului este stralucitoare, adica foarte luminoasa si lumineaza ochii mintii.

Pricepnd acesti sfinti parinti ca, aflndu-se n lume, nu pot cu lesnire sa faca fapta cea buna, au socotit sa vietuiasca viata straina, cu o petrecere deosebita, adica vietuirea cea calugareasca. Au nceput a fugi din lume si a locui n pustietati, cu posturi si cu privegheri, culcndu-se jos pe pamnt si alte patimiri rele suferind, s-au lepadat si de patria lor si de toate rudeniile lor, de bani, de averi, de mosii si de alte bogatii, pazind nu numai poruncile, ci si trupurile lor aducndu-le ca niste prinoase lui Dumnezeu, rastignindu-le cu patimirea cea rea. Aceasta este ceea ce zice Apostolul: Mie mi s-a rastignit lumea, si adauga: si eu lumii. Atunci se rastigneste omul lumii, cnd se nevoieste sa biruiasca si sa omoare toate patimile si sa se lepede de pofta si dulceata lor. Asa se nvredniceste sa zica cu apostolul: mie lumea s-a rastignit si eu lumii.

In ce chip parintii s-au silit si s-au nevoit rastignindu-se lumii, asa se pare ca am vrea sa urmam si noi, pentru ca am lasat lumea si am venit la mnastire. Dar ce folos, fiindca nu voim sa ne rastignim lumii, ci nca avem poftele ei, nca iubim slava ei. Precum ne-am lepadat de lume si de toate lucrurile ei, trebuie sa ne lepadam si de poftele lucrurilor ei. Trebuie sa pricepem ce este aceasta lepadare, pentru ce am venit la mnastire, ce este chipul ce am luat, sa ne ntarim ntr-nsul si sa ne srguim ca si parintii nostrii.

Chipul pe care l purtam e tocmit din haina sluta, adica fara mneci, din bru de piele, polistavrion si culion. Toate acestea sunt nchipuiri si avem datoria sa stim ce nsemneaza simbolul nostru.

Pentru ce purtam colovion fara mneci, adica mantie? Pentru ca mnecile nchipuiesc minile, iar acestea nsemneaza fapta. Deci, cnd gndim sa savrsim vreun pacat cu minile adica sa furam, sa batem, sau alt pacat sa facem, sa cugetam la chipul nostru si sa ntelegem ca nu avem mini, adica nu avem mini pentru a face ceva din cele ale omului celui vechi si sa ne nfrnam. Mantia noastra are si un semn mohort. Dupa cum toti ostasii mparatului au la haina lor un semn mohort, adica din haina mparateasca, ca sa se cunoasca din aceasta ca sunt ostasi ai mparatului, tot asa si noi sa purtam semn mohort la mantie, aratnd ca suntem ostasi ai lui Hristos si avem datoria sa suferim toate patimile, pe care le-a suferit El pentru noi. Caci, cnd a patimit Stapnul nostru, a purtat haina cea mohorta mai nti ca un mparat, ca este mparatul mparatilor si domnul domnilor, apoi ca un semn de batjocura. Avnd si noi semnul cel mohort fagaduim, precum am zis, sa suferim patimile Lui. Precum ostasul nu-si lasa tabara lui ca sa se faca plugar sau negustor, fiindca si pierde starea sa, precum zice apostolul: Nimeni ostas fiind se amesteca n lucrurile lumii, ca sa placa celui mai mare; asa si noi, nu avem nici o grija de lumea aceasta, ci numai lui Dumnezeu sa slujim, pentru ca lesne sa putem mplini fagaduinta noastra si sa nu cadem iarasi n grijile lumesti.

Avem si bru, dar oare pentru ce l purtam? Mai nti ca sa fim gata de slujba, pentru ca tot cel ce voieste sa slujeasca nti se ncinge si asa si ncepe slujirea sa, precum zice Domnul: sa fie mijloacele voastre ncinse. Brul este de curea, ca sa omoram poftele noastre, caci si cureaua se face din trup mort; se ncinge la mijlocul nostru, acolo unde sunt rinichii, n care loc, se zice, se afla pofta inimii. Despre aceasta zice apostolul: omorti madularele voastre cele de pe pamnt: curvia, preacurvia si celelalte.

Purtam polistavrion, care se aseaza crucis pe umerii nostri, adica purtam chipul crucii pe umerii nostri, precum zice Domnul: Ia-ti crucea ta si vino dupa mine. Dar ce altceva este crucea dect numai omorrea cea desavrsita a patimilor, ce se dobndeste prin credinta lui Hristos? Aceasta credinta, precum iarasi spun sfintii batrni, izgoneste toate mpotrivirile, iar lucrarea noastra o savrseste fara mpiedicare, aducndu-ne spre cea desavrsita omorre despre toate lucrurile lumii. De ai lasat rudenii, sa te nevoiesti a taia si pofta de la ele; tot asa si pofta de bani, de mosii si de toate lucrurile de care te-ai lepadat trebuie a o taia, precum am mai zis. Aceasta este lepadarea cea desavrsita.

Avem culion, semnul smereniei, pentru ca numai copiii cei mici poarta culion, iar nu si oamenii n vrsta. Noi pentru aceea l purtam, ca sa fim prunci cu rautatea, precum zice apostolul: Nu fiti copii cu mintea, ci cu rautatea. Pentru ca pruncul cel mic nu are rautate, ci de se necinsteste nu se manie, de se cinsteste nu se mndreste, iar de este lipsit de ceva nu se ntristeaza, ca este prunc la rautate si nu cauta sa rasplateasca cu rau celui ce l-a tulburat, nici nu face vreun lucru spre a fi laudat de oameni. Culionul mai nsemneaza si darul lui Dumnezeu. n ce chip culionul acopera si ncalzeste capul copilului asa si darul lui Dumnezeu acopera mintea noastra. Batrnii spun despre culion ca este simbolul darului Mntuitorului nostru Dumnezeu care ne acopera sufletul, pazindu-ne pruncia cea ntru Hristos de vrajmasii cei vazuti care necontenit vor sa ne palmuiasca si sa ne raneasca.

Iata, noi purtam toate acestea: bru pe mijlocul nostru, care nsemneaza omorrea poftei celei necuvntatoare, polistavrion pe umere, adica Crucea, lepadarea si rastignirea lumii si culion avem, spre nchipuirea nerautatii si prunciei celei ntru Hristos. Sa petrecem dar dupa chipul nostru, precum au zis parintii, ca sa nu purtam chip strain, ci precum am lasat cele mari, asa sa lasam si cele mici. Am lasat lumea, sa lasam si poftele ei; pentru ca acestea, precum am zis, prin nebagare de seama, iarasi ne mpreuna si ne leaga de lume. De voim sa scapam desavrsit, sa ne nvatam a ne taia voia si asa, putin cate putin, cu ajutorul lui Dumnezeu, sporim si ajungem la nepatimire, ca nimic alta nu foloseste pe om att de mult, ca taierea voii. n adevar, mai mult sporeste cineva prin aceasta, dect prin toate faptele cele bune. Ca n ce chip cineva mergnd pe cale se odihneste la un loc de popas si ntarindu-se merge multa cale, asa si cel ce umbla pe calea taierii voii, si cstiga prin aceasta nepatimire si poate n putina vreme a taia si zece vointe. n ce chip, asculta : mergnd pe drum, vede ceva, iar cugetul i spune : uita-te acolo ! El i raspunde, nu vreau, si taie voia si nu se uita. Sau gaseste oameni vorbind si cugetul i zice : spune si tu cutare cuvnt : si el si taie voia si nu zice. i zice gndul sa mearga la bucatar sa vada ce bucate gateste, el nsa si taie voia si nu merge ; vede ceva si cugetul l ndeamna a ntreba cine l-a adus, totusi si taie voia si nu ntreaba. Astfel, putin cate putin, deprinzndu-se se obisnuieste desavrsit a-si taia voia. Din cele mici se nvata a taia si cele mari fara osteneala si putin cate putin se deprinde a nu avea nici o voie. si asa, oricine face se odihneste : caci nevrnd vreodata sa-si faca voia, totdeauna se afla n liniste. Pentru ca cel ce nu are voia sa, orice face l multumeste, pe toate socotindu-le ca fiind dupa voia sa, ori asa, precum am zis, se afla ntru nepatimire : ca toata tulburarea si ispita, prigonirea si bntuiala, nu ne vin din alta parte, fara numai ca voim sa se faca voia noastra. Prea fericitul acela Dositei, trait n asa vietuire, asa mncari si asa bauturi si odihne, nici odinioara auzind cuvntul lui Dumnezeu, precum ati auzit, pentru aceea a ajuns la asa masura duhovniceasca n asa de scurta vreme, pentru ca avea fericita ascultare. si ati ascultat cum l-a proslavit Dumnezeu ca n-a lasat sa ramna nesocotita si uitata fapta cea buna a lui, ci a descoperit-o acelui sfnt batrn, care l-a vazut mpreuna cu sfintii, desfatndu-se ntru fericirea lor. Dar sa va spun si alt lucru, ce s-a facut n zilele mele, ca sa cunoasteti ca fericita ascultare izbaveste pe om si de la moarte. Cnd eram n obstea fericitului avva Seridon, a venit acolo ucenicul unui mare batrn cu scrisoare de la staretul sau, avnd porunca sa se ntoarca negresit pna seara. n acea zi nsa, au venit ploi mari si rul care era n apropiere crescuse foarte tare, dar el voia sa se ntoarca negresit pentru porunca staretului. Atunci am socotit sa mergem cu el pna la ru, ca vazndu-l att de mare sa se ntoarca singur. Noi nsa l rugam sa ramna, cunoscnd ca era cu neputinta a nu se primejdui dar el nu ne-a ascultat. Deci, am mers mpreuna, iar el, cum am ajuns la ru, s-a dezbracat de haine, le-a legat deasupra capului si a intrat n acel ru nfricosat. Noi stateam si ne miram, temndu-ne de primejdia lui. El nsa nnotnd a trecut de cealalta parte, apoi mbracndu-se cu hainele sale, ne-a facut metanie lund iertaciune si a plecat cu grabnica alergare. Noi am ramas mult mirndu-ne si nspaimntndu-ne de puterea faptei lui celei bune, ca ne nfricosam numai uitndu-ne la ru pentru marirea si repejunea lui. Fratele nsa l trecuse fara primejdie pentru ascultarea sa. Tot asa si fratele acela, trimis de staretul sau la oras, catre ispravnic, pentru oarecare trebuinta, cnd a vazut ca fiica aceluia l silea sa faca pacat cu dansa, nazuind cu mintea la rugaciunea staretului sau, a zis : Dumnezeul parintelui meu, mntuieste-ma! si o, minune ! ndata s-a aflat pe drumul schitului, mergnd catre staretul sau. Vedeti puterea faptei bune, vedeti lucrarea cuvntului ct ajutor are ? Caci numai pentru ca a chemat n ajutor rugaciunea parintelui sau zicnd : Dumnezeule, pentru rugaciunile parintelui meu, izbaveste-ma, ndata s-a aflat pe cale. Socotiti smerenia si ascultarea amndoura. Ca aflndu-se n mare lipsa n pustie si vrnd batrnul sa trimita iarasi pe fratele la oras, la mai sus numitul ispravnic, nu i-a poruncit sa se duca, ci i zicea : vrei sa mergi frate ? De asemenea si fratele nu zicea ca nu se duce, ci spunea : cum vei porunci parinte. Fiindca i era teama si de cadere si de neascultare. Apoi, de mare nevoie i-a zis staretul : scoala, du-te fiule. si n-a zis : nadajduiesc la Dumnezeul meu ca te va acoperi. De asemenea si fratele, cnd se ispitea de fata aceea, nu zicea : Dumnezeul meu mntuieste-ma, ci : Dumnezeule, pentru rugaciunile parintelui meu, mntuieste-ma ! Fiecare din ei la rugaciunile parintilor sai nadajduia. Vedeti cum au mpreunat ascultarea si smerenia ! Dupa cum se nhama caii la caruta si nu o ia unul naintea celuilalt ca se sminteste carul, asa si ascultarea trebuie sa-si aiba njugata smerenia. Nu se poate nvrednici cineva, precum am zis, de acest dar, de nu se va nevoi sa-si taie voia sa, sa se ncredinteze pe sine, dupa Dumnezeu, staretului sau, sa se ncredinteze pe sine, dupa Dumnezeu, staretului sau, sa fie ncredintat ca asculta de Dumnezeu. Cine este vrednic de mila, cine este destoinic de mntuire ?

Se zice ca marele Vasile, cercetnd odata chinoviile sale, zise unuia dintre egumenii sai : Ai vreun silitor pentru mntuire ? Iar acela i-a raspuns : toti nadajduim, parinte, sa ne mntuim prin rugaciunile tale cele sfinte. I-a zis lui iarasi marele Vasile : din cei ce se straduiesc pentru mntuire, ai pe cineva ? Atunci a priceput egumenul cuvntul ca si el era duhovnicesc si a zis : Am. Ada-l pe acela ncoace, i-a zis marele Vasile. Deci venind fratele acela, i zise sfntul : Da-mi apa sa ma spal. si s-a dus de i-a adus si s-a spalat. Apoi a luat si sfntul vasul cu apa si a zis fratelui : primeste si tu sa te speli. si a primit acela si i-a turnat apa sfntul si s-a spalat fara nici o mpotrivire. Dupa ce l-a cercat cu aceasta sfntul, i-a zis iara : cnd voi merge la biserica, vino de-mi ada aminte sa te hirotonesc preot. Iar fratele, iarasi fara nici o mpotrivire ascultnd, cnd a vazut pe sfntul n altar, a mers si i-a adus aminte. si l-a hirotonit si l-a luat cu dnsul. Ca cine era vrednic sa fie mpreuna cu acel sfnt purtator de Dumnezeu, fara numai acest frate blagoslovit, pentru marea smerenie si supunerea lui.

Oare aveti si voi ascultare curata? Oare cunoasteti linistea ei? Odata am ntrebat pe avva Ioan al lui avva Varsanufie : stapne, Scriptura zice ca prin multe scrbe trebuie sa intram n mparatia cerurilor si eu vad ca nu am nici o scrba. Ma tem sa nu-mi pierd sufletul, pentru ca nu am nici o scrba sau vreo grija. si adevarat, asa era. Ca de mi se ntmplase sa-mi vie vreun gnd, luam panahida si nsemnam pna nu ncepeam vreo ascultare si obisnuiam a ntreba n scris pe batrni pentru acel gnd. De multe ori nsa, nainte de a termina de scris gndul, simteam o usurare si mare folos. Nestiind puterea acestei fapte bune, precum am zis, si auzind ca prin multe scrbe trebuie cineva a se mntui, ma temeam pentru atta liniste si odihna, ca nu aveam nici o grija. ntrebnd pe batrn, el mi-a raspuns asa : nu te ntrista ca nu ai scrbe, ca tot cel ce se supune sub ascultarea parintilor, are aceasta odihna si negrijire. Dumnezeului nostru, slava n veci.

Amin!

CUVNTUL 2PENTRU SMERENIE

Un btrn a zis c mai mult dect orice avem trebuin de smerenie. La tot cuvntul ce auzim s zicem: Iart! Cci smerenia strica toate meteugurile vrjmaului. S cercam i noi i s vedem ce putere are cuvntul btrnului. Pentru ce mai nti de toate trebuie s avem smerenie i nu nfrnare, mai ales c i apostolul zice: cel ce se srguiete spre toate, are nfrnare. Sau pentru ce s nu avem frica de Dumnezeu, cci zice Scriptura: nceputul nelepciunii este frica Domnului; i n alta parte: Cu fric de Dumnezeu ne ndeprtam de la rutate. Pentru ce n-a zis, s avem n primul rnd milostenia, sau credina, cci zice: cu milostenia i cu credina se curesc toate pcatele. Iar apostolul zice: fr credin nu poate cineva s placa lui Dumnezeu. Daca pentru milostenie, credin, frica lui Dumnezeu i nfrnare se spun cele de mai sus, pentru ce lsndu-le pe acelea a zis s avem smerenie nainte de orice? Btrnul vrea s ne arate c nici frica lui Dumnezeu nici milostenia, nici credina, nici postul, nici alta fapta bun nu se pot svri fr smerenie. De aceea zice s avem nainte de orice smerenie, adic gnd i cuget smerit, s fim gata la tot cuvntul ce auzim s zicem: Iart! Fiindc prin smerenie se nimicesc toate uneltirile vrjmaului.

Vedei, frailor, ct putere are smerenia? Diavolul ns este i se numete mpotrivitor. Este vrjma pentru c nu iubete pe om i binele; este mpotrivnic pentru c se mpotrivete la toat fapta bun. Vrea cineva s se roage? El meteugete n tot chipul sa-l opreasc cu poftele cele rele, cu robirea mintii i cu trndvia. Vrea s fac milostenie cineva? El l oprete prin ndrtnicire i scumpete. Aa se mpotrivete la tot lucrul bun ce vrem a face. De aceea se numete nu numai vrjma ci i mpotrivitor. Prin smerenie insa, se strica toate mpotrivirile lui, c mare lucru este smerenia! Toi sfinii prini prin smerenie s-au ndreptat i cu osteneala ei au svrit calea mntuirii. Precum zice: Vezi smerenia i osteneala mea i las toate pcatele mele. Numai smerenia poate singura s povuiasc spre mpria cerurilor; precum zicea avva Ioan: numai smerenia nu are zticnire i poticnire.

Sa ne smerim dar, i noi puin, i ne vom mntui. De nu putem s ne ostenim ca nite neputincioi ce suntem, mcar s ne srguim a ne smeri. i cred la mila lui Dumnezeu ca pentru orict de mica fapta ce o vom svri cu smerenie, ne vom folosi i ne vom mprti de sluirea sfinilor celor ce s-au ostenit, desvrit i mult s-au ostenit pentru Dumnezeu. Daca gsim pricin c din slbiciune nu ne putem osteni pentru a ne smeri, ce pricin avem, frailor! Fericit este cel ce are smerenie. De aceea, un sfnt btrn a ludat mai mult pe un frate smerit dect pe alii, zicnd c smerenia nu se manie, nici face pe cineva s se manie. Smerenia este mare, c singura se mpotrivete trufiei i pzete pe om de dansa. Nimeni nu se mnie fr numai pentru avere, pentru bucate i pentru altele, pe cnd smerenia nu se mnie nici face pe cineva s se manie. De aceea, precum am zis, mare este smerenia i puternica a trage darurile lui Dumnezeu asupra omului. Iar daca vine acest dar, acoper pe om i de celelalte doua patimi care sunt foarte grozave: c ce este mai ru dect a te mnia i a face pe altul s se mnie, precum a zis sfntul acela. Cci nicidecum nu se cuvine clugrului a se mnia, nici a face pe altul s se mnie. Adevrul v spun c cel ce este crtitor, de nu se va acoperi mai curnd de darul lui Dumnezeu, puin cte puin i iese din minte i se ndrcete, tulburndu-se i pre sine i pe alii. De aceea zice c smerenia nu se manie, nici face pe cineva s se manie, ci mai vrtos pzete pe suflet de toata patima i ispita.

Sfntul Antonie cnd a vzut cursele diavolului ntinse pe fata pmntului i oftnd a ntrebat pe Dumnezeu: Doamne, oare cine va putea scpa de acestea, a primit rspuns c numai smerenia; ba mai mult, nu numai c scap, ci nici nu este prins de ele. Vezi putere, frate? Vezi darul acestei fapte? Cu adevrat nu este alt lucru mai tare dect smerenia, nimic nu o biruiete. Orice ntristare i s-ar ntmpla smeritului, ndat se defaim i se osndete c este vrednic de aceast ntristare: nu-i place niciodat s defaime pe altul; nu arunca niciodat vina asupra altuia. Astfel petrecnd fr tulburare i fr ntristare cu toata odihna, niciodat nu se mnie nici face pe altul s se manie. Drept aceea, bine a zis sfntul c mai nainte de toate se cade a avea smerenie.

nc sunt doua feluri de smerenie, precum sunt i doua trufii. Prima mndrie este aceea cnd cineva necinstete pe fratele sau si-i zice cuvinte urate, nesocotindu-l, iar pe sine mai de cinste ca acela crezndu-se. Unul ca acesta de nu se va ntoarce ndat i de nu se va nevoi s se ndrepte, puin cate puin cade n cea de a doua mndrie: mndria mpotriva lui Dumnezeu, socotind c tot lucrul bun ce a svrit singur el l-a lucrat, cu mintea i cu nelepciunea lui i nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Am vzut, frailor, pe cineva odat intru aceasta ticloas stare, cruia de-i zicea cineva din frai vreun cuvnt, l scuipa si-i zicea: Cine eti tu? Nu cunosc dect pe Zosima i pe Macarie. Apoi a nceput sa-i defaime i pe acetia i s zic: nu tiu dect pe Vasile i Grigorie; iar peste putina vreme i pe acetia a nceput a-i defaim zicnd: nu tiu dect numai pe Petru i pe Pavel. Acestuia i-am zis: Frate, curnd o s te vad c-i defaimi i pe acetia. i credei-m, peste putina vreme a nceput s zic: si cine este Petru i Pavel? Nu sunt nici acetia nimic, afara de Sfnta Treime, iar, mai pe urma s-a mndrit i asupra lui Dumnezeu i aa s-a ndrcit. De aceea, suntem datori frailor s ne nevoim din toata puterea noastr, s nu primim mndria cea dinti. S tii i aceasta c este o mndrie mireneasca i este o mndrie clugreasc. Mndria mireneasca nseamn a te mndri asupra fratelui tu c eti mai bogat dect el, mai frumos, mai puternic, c pori haine mai bune i altele asemenea. Cnd vezi pe cineva flindu-se cu acestea, sau c mnstirea lor este mai mare i mai bogata, c are frai muli, s tii c toi acetia se afla n mndria cea lumeasca. Tot aa i cei ce se trufesc cu cele fireti, c are glas frumos i cnt bine, c este blnd i slujete cu credina i fr vicleug, cu toate c acestea par mai vrednice de lauda dect cele dinti, tot ale mndriei lumeti sunt. Are mndrie clugreasca cel ce se trufete c privegheaz, c postete, nirnd i alte fapte bune ce face. i de nu putem nicidecum s nu ne mndrim s ne mndrim cu cele clugreti, iar nu cu cele lumeti. Iat, v-am spus ce este mndria cea dinti i ce este cea de a doua, care este mndria lumeasca i care cea clugreasca. Deci s venim acum i la cele doua smerenii.

Smerenia cea dinti este a socoti pe fratele tu mai cu minte i la toate mai bun dect tine, i fr a lungi cuvntul, cnd cineva se socoate mai prejos dect toi. Aceasta este cea dinti smerenie, adic nceptoare, cci te smereti, socotindu-te mai mic dect altul, fr ca totui s te socoti de nimic, ci tot ti se pare a fi ceva. Cea de-a doua i desvrita smerenie este cnd nu numai pe tine te socoteti de nimic, ci i toate faptele tale le crezi c sunt din mila lui Dumnezeu iar nu din hrnicia ta. Aceasta este smerenia cea adevrata a sfinilor, care se nate n suflet din lucrarea poruncilor. Precum pomii ncrcai de multe roade au ramurile plecate n jos, iar pomii cei fr road stau drept n sus i nu fac rod ct vreme ramurile lor merg n sus, din care pricina adesea nadins se atrna pietre de ramuri, ca s se plece n jos i atunci rodesc; aa i sufletul, ct se smerete, att rodete i cu cat rodete cu att se smerete, cci cu ct se apropiau sfinii de Dumnezeu cu att se socoteau mai pctoi dect toi oamenii. S va povestesc ce mi adusei aminte. Odat vorbeam de smerenie. Un oarecare din boierii gazieni, auzind cci, cu ct cineva se apropie de Dumnezeu se socotete mai pctos, se mira i zicea: cum este cu putin aceasta?, i netiind voia s afle. Eu i zisei: boierule, cum eti socotit n oraul tu?. i mi-a zis: mare i nti stttor al oraului. i ntrebndu-l dar, cnd mergi n Cezareea cum eti socotit, mi rspunse: mai jos mult, dect boierii acelui loc. i iar am zis: dar cnd mergi la Antiohia, cum ti se pare c eti?. El mi zise: ca un om de rnd. Dar cnd mergi la arigrad i te apropii de mpratul, cum te socoti? i mi rspunse: ca un srac. Atunci i zisei eu: aa este i la pctoi. Avraam cnd a vzut pe Domnul, s-a fcut pmnt i cenua; Isaiia zicea: O, ticlosul de mine, cat sunt de necurat!. La fel i Daniil, cnd era n groapa cu lei i a venit Avacum cu pine, zicndu-i: Primete bucata aceasta ce ti-a trimis-o Dumnezeu, a rspuns cu mare smerenie: Si-a adus aminte de mine Dumnezeu?. Vedei ce smerenie avea inima acestui brbat? Era n groapa cu lei, care nicidecum nu-l vtmau, i nvrednicindu-se de cercetare dumnezeiasca, nu s-a socotit a fi ceva, ci cu nfricoare s-a mirat, zicnd: Si-a adus aminte de mine Dumnezeu. De asemenea i cei trei tineri, fiind n vpaia cuptorului, care de apte ori fusese ars de tiranul i nicidecum vtmndu-se, fiind acoperii i ferii de ngeri, nu s-au socotit a fi ceva, sau c pentru buntatea lor s-au nvrednicit acelei cercetri, ci cu totul smerindu-se, ziceau c nu sunt vrednici sa-si deschid gura mcar, ci pentru Avraam cel iubit, Isaac sluga, i Israil sfntul se rugau s nu fie prsii pana la sfrit. Vedei smerenia sfinilor, ct de smerite sunt inimile lor n vreme de cercetare! Chiar i atunci cnd nsui Dumnezeu i alegea sa-i trimit spre ajutorul oamenilor, ei se cucereau i se sfiiau. Aa se ruga Moise: Trimite Doamne pe altul, c eu sunt gngav i peltic la limb, iar Ieremia zicea: mai tnr sunt eu. n scurt, toi sfinii aveau aceast smerenie n inima lor, din svrirea poruncilor, cum am zis, i fugeau de proslvire. n ce chip cineva fiind mbrcat cu haine de aur, de vei arunca asupra-i vre-un petic de hain murdar, fuge ca s nu-si mnjeasc haina lui cea cinstit, tot aa i sfinii fiind mbrcai cu faptele cele bune, fug de slava oamenilor ca s nu se apuce de ea. Iar cei ce iubesc slava deart se aseamn cu cei goi; c precum aceia de gsesc vreun petic, se nevoiesc sa-si acopere ruinea cu el, asemenea i cei goi de faptele cele bune, caut slava oamenilor cu care s-si acopere goliciunea lor.

Cum este, sau cum se nate n suflet aceast smerenie, nu poate cineva a o spune cu cuvntul. Numai sufletul ce se va nvrednici de a o ctiga o cunoate din fapte. Odat, gria avva Zosima pentru smerenie. Un filozof, gsindu-se acolo i vrnd s afle adevrul, i zise: Spune-mi printe, cum te numeti pe tine pctos? Nu tii c ai fapte bune, nu vezi c eti sfnt, nu vezi c faci poruncile lui Dumnezeu? Iar dac le faci pe acestea cum te socoi pe tine pctos?. Btrnul, ns, nu-i rspunde alta, fr numai i zicea: Nu tiu cum s-i spun, dect numai c sunt aa. Dar filozoful necontenit iscodind, btrnul iar a nceput a-i zice cu prostimea sa cea sfnt: Nu m supra mai mult, c eu, n scurt, aa sunt! Vznd eu c btrnul se tulbura i zisei: Nu cumva este acest lucru ca i filozofia, i ca meteugul doftoricesc, care daca le nva i le deprinde bine cineva, devine obicei, o a doua fire, att la filozof, ct i la doftor?. Aceasta ns, se face puin cate puin, din lucrare, dar cum se face aceasta i cum a ajuns el la aceast deprindere a lucrului, nu se poate spune, nici arta. Pentru c, precum am zis, pe ndelete s-a fcut aceasta, fr a simi cum se alctuiete aceast deprindere a meteugului. Aa este i smerenia: din lucrarea poruncilor se nate obiceiul smereniei sufletului, dar nu se poate povesti cu cuvntul cum s-a fcut deprinderea i obiceiul acelei fapte bune. Auzind avva Zosima aceasta, s-a bucurat i mbrindu-m, mi-a zis: Ai aflat lucrul, aa este precum ai zis. i s-a linitit i filozoful primind cuvntul.

De asemenea i btrnii, ne-au spus unele lucruri ca s ne fac s pricepem aceast smerenie, dar cum este obinuina ce se face dintr-nsa n-au putut s o spun. De vreme ce nsui printele Agaton, fiind pe moarte i ntrebat de frai: Si ie ii este fric printe?, a zis Ct am putut, am silit firea mea la pzirea poruncilor, dar om sunt, tiu eu dac a plcut lui Dumnezeu fapta mea? C alta e judecata lui Dumnezeu i alta a oamenilor!. Iat, ne-a dat ochi s o vedem i minte s o pricepem, dar cum este i cum face n suflet, nu s-a aflat nimeni s o spun, nici nu a putut s o priceap, precum am spus de attea ori. Ceea ce pricinuiete smerenia, ns, ne-au spus-o prinii, cci zice la Pateric: un frate a ntrebat pe un btrn zicnd: ce este smerenia?. i a rspuns btrnul: Smerenia este o mare i dumnezeiasc fapt, iar calea smereniei sunt ostenelile cele trupeti ce se fac cu mintea i cugetarea cea cu prostimea de a se socoti pe sine ntru toate mai mic dect toi, precum i rugciunea cea nencetat. Aceasta este calea smereniei, dar smerenia n sine este dumnezeiasc i nepriceput. Dar oare de ce a zis c ostenelile trupeti duc sufletul la smerenie? Cci, n cugetarea despre prostimea sa, a se socoti pe sine, adic, mai nevrednic dect toi, am spus-o mai sus c se mpotrivete mndriei i este smerenia cea dinti; cci, cum ar putea s se socoteasc mai mare dect fratele su, s se semeeasc n ceva, s defaime sau s huleasc pe cineva cel ce se socotete mai prejos dect toi? Am artat de asemenea c rugciunea necontenit se mpotrivete mndriei celei de-a doua. Pentru c cel cucernic i smerit, cunoscnd c nu este cu putina a face vre-o fapt bun fr ajutorul lui Dumnezeu, nencetat se roag ca s fac Domnul mil cu dnsul i sa-i ajute a face binele. i orice lucru svrete, crede c din darul lui Dumnezeu l-a fcut i nu se mndrete ci ntotdeauna se roag s nu se lipseasc de acest ajutor, ca s nu se vdeasc neputina lui. Astfel, necontenit cu ct de silete spre fapte bune, cu att se smerete i cu ct se smerete cu att sporete ntru smerenia sa. n ce chip i ostenelile trupului pleac sufletul spre smerenie i cum se face aceasta lucrare, s va spun acum.

Dup ce a czut sufletul n clcarea poruncii, s-a robit ticlosul, precum zice Sfntul Grigorie, de pofta trupeasc i s-a supus patimilor i nenfrnrii. Oarecum s-a smintit i s-a fcut sufletul ca un trup, pentru care zice i Scriptura: Nu va rmnea Duhul meu ntru aceti oameni, pentru c sunt trupuri. mpreun cu trupul ptimete i sufletul i se pleac cu voina ticlosul, la svrirea pcatelor ce se fac cu trupul, precum aceea a zis btrnul c i ostenelile trupeti aduc pe om la smerenie. C intr-un fel se afla sufletul celui sntos i n altul al celui bolnav; ntr-un fel al celui stul i n alt fel al celui flmnd. i iari, ntr-un fel este sufletul celui clare i n altul al celui ce umbl pe jos; altfel al celui ce ade n scaun, altfel al celui ce ade jos pe pmnt, altfel al celui dezbrcat i altfel al celui mpodobit cu haine luminoase. Din acestea, smerindu-si trupul, mpreun se smerete i sufletul. Pentru aceasta a petrecut btrnul afara patruzeci de nopi i n-a intrat sub acopermnt pn ce n-a fcut trupul lui cosit ca fiarele cele slbatice. ns osteneala, atunci folosete, cnd nu se face prin crtire, ci spre smerenie. Deci, bine a zis btrnul c i ostenelile trupeti aduc smerenie. Sfntul Dumnezeu s ne druiasc i noua smerenie, c din mari ruti izbvete pe om si-l acoper de multe ispite. Cruia se cuvine slava i puterea n veci, Amin!

CUVNTUL 3PENTRU CONTIIN

Dumnezeu cnd a fcut pe om a sdit ntrnsul o dumnezeiasc scnteie de luminare, ca un cuget mai clduros si ca un cuvnt povuitor minii omeneti, ca sa deosebeasc binele de ru. Aceasta este legea cea fireasca, ce se numete contiin. Aa Isaac spa puurile pe care le astupau filistenii; acestei legi supunndu-se patriarhii si toi sfinii, nainte de a se fi dat legea cea scris au plcut lui Dumnezeu. Iar cnd s-a ntunecat aceasta pentru pcatele neascultrii, atunci ne-a trebuit legea cea scrisa, ne-au trebuit sfinii prooroci, ne-a trebuit nsi venirea Mntuitorului nostru Hristos, ca s o lumineze i s o nvieze, ca s aprind iari scnteia ntunecat din nepzirea poruncilor.

Acum n mna noastr st, fie s oprim aceast contiin, fie sa o lsm s strluceasc i s ne lumineze de o vom asculta; pentru c de ne zice: f aceasta i nu o ascultm i de ne mai ndeamn s nu o bgm n seam, ci o trecem cu vederea, o necm si nu mai poate s ne povuiasc din greutatea ce este asupra-ne. C fiind lipsii de luminarea ei, ncepem a vedea lucrurile toate ntunecate, iar ea ajunge ca o ap tulbure in care nu-i mai poi vedea faa, iar noi nemaisimind ce ne nva ea, ajungem s credem ca nici nu o mai avem, ceea ce nu este cu putin, cci nu exist cineva s nu o aib, fiind lucru dumnezeiesc, precum am zis. Contiina niciodat nu piere, ci pururi ne aduce aminte de ceea ce se cuvine sa facem, chiar dac noi, nu o simim, pentru c nu o bgam n seam i o clcm, precum am zis.

Pentru aceasta proorocul plnge pe Efraim, zicnd: a asuprit Efraim pe potrivnicul su i a clcat judecata! mpotrivitor numind contiina. De aceea zice si la Evanghelie: caut de te mpac cu potrivnicul tu degrab, ct eti cu el pe cale, ca s nu te dea judecii, c judectorul dndu-te pe minile slugilor, te va pune la nchisoare, de unde, adevrul i zic, nu vei iei, pn nu vei plti i cel din urm bnu. Oare de ce numete contiina mpotrivitor? Pentru c se mpotrivete voii noastre celei rele, ne mustr pentru ceea ce ni se cade s facem i nu facem, de aceea se numete mpotrivitor i poruncete de asemenea zicnd: caut de te mpac cu potrivnicul tu ct eti pe drum. Drumul, precum zice marele Vasile, este lumea aceasta.

S ne srguim dar, o frailor, s ne mpcam cu contiina, pn suntem n aceast lume! S nu o lsm s ne mustre cu ceva, ci s o ascultm i la cel mai mic lucru, pentru ca s tii, de la cele mai mici lucruri, cu nebgare de seama i cu clcarea, ajungi i la cele mari. Cnd va ncepe cineva a zice: Ce este de voi gri acest cuvnt? Ce este de voi gusta aceast mncare? Ce este de voi vedea acest lucru? Din ce este aceasta si din ce este aceea, ia obiceiul ru, ajungnd s defaime si cele mai mari, si cele mai grele i calc tiina lui. Astfel, puin cate puin, sporind cu rutatea, se primejduiete i vine ntru nesimirea cea desvrit. Drept aceea, s luam aminte frailor, s nu defimm nici faptele cele mici, ca s nu se fac ntru noi rea deprindere. S luam aminte s pzim faptele cele mici pn sunt uurele, ca s nu se ngreueze; c si faptele bune ca i pcatele, ncep de mici ca s se fac mari. De aceea ne poruncete Domnul s nu ne mpotrivim contiinei noastre, ci s ne mpcam cu ea, zicndu-ne ca si cum ne-ar detepta: vezi ce faci ticloase, caut de te mpac cu prul tu ct eti pe cale cu dnsul, artndu-ne si primejdia ntru care ne poate aduce, zicnd: ca s nu te dea judecii, iar judectorul te va da slugilor i te vor pune n temni, de unde adevrul i zic, nu vei scpa pn ce nu vei plti toat datoria. Contiina, precum am zis, i acum ne mustr, ori la bine ori la ru i ne arat ce trebuie s facem i ce s nu facem. Dar tot ea ne va fi pr n veacul cel viitor. De aceea zice: ca s nu te dea judectorului si celelalte.

Paza contiinei este de trei feluri: fa de Dumnezeu, fa de vecinul su i fa de cele materialnice.

Fa de Dumnezeu, nedefimnd poruncile Lui i a te pzi s nu faci nimic din cele ce nu te vede nimeni sau nu te oprete cineva a face i nici a face pe ascuns ceva mpotriva, numai din contiina ta fa de Dumnezeu.

Fa de vecin o pzim cnd nici facem, nici grim, nici cu chipul nsemnm, nici cu vederea pricinuim ceva din cele ce tim c scrbesc sau smintesc pe vecin, c i chipul i vederea de multe ori smintete pe vecin. Chiar i de cele ce tii c pot s dea bnuial c le faci nadins ca s pricinuiasc sminteal i scrb vecinului, s te pzeti a le face. Aceasta este a pzi contiina ctre vecin.

Iar paza contiinei fa de cele materiale o avem cnd chiar lucrurile noastre nu le ntrebuinm ru, adic nu lsam s se risipeasc ceva in zadar, nici s se cheltuiasc n deert i nici s se strice din nebgare de seama, ci purtm grij de ele cu luare aminte ca sa le pstrm i s le ferim; precum a zice de pild: poate cineva s poarte cma nesplat dou sptmni, sau trei, sau i o lun, iar el o spal adesea i mai nainte de vreme; sau ntinde haina sa la soare si nu mai poart grij s o ia, ci o arde soarele, i n loc s-i in alte cinci luni sau i mai mult, se stric curnd. De asemenea i la aternut. Cineva poate s-i mplineasc trebuina i cu un acopermnt de rnd, totui nu se mulumete, ci caut s aib aternut mai bun; sau are vreun covora de ln i caut s-l schimbe ca s ia unul mai nou sau mai frumos; i poate mplini nevoia i cu un acopermnt cum s-ar ntmpla, dar nu se mulumete cu acela, ci cere mai bun i se glcevete daca nu i se d, ncepnd a rbufni ctre fratele su i a zice: pentru ce cutare are aceasta si eu n-am? (unul ca acesta este departe de vieuirea clugreasc). Tot aa i la bucate. Poate cineva tri i cu puin varz, cu legume sau puine msline; totui nu vrea, ci cere alte bucate mai dulci sau mai scumpe.

Acestea toate i altele asemenea sunt mpotriva pzirii contiinei fa de cele materialnice. De aceea prinii notri zic c nu se cade clugrului a-i lsa contiina s-i fie mustrat de vreun lucru. Deci, frailor mei, s luam aminte pururi si s ne pzim de toate rutile acestea, ca s nu cdem n primejdia ce ne-a spus-o Domnul nostru mai nainte, precum v-am artat.

Al crui dar i mila sa ne nvredniceasc a asculta i pzi toate acestea, ca sa nu fie cuvintelor Prinilor notri spre osnda noastr. Cruia se cuvine slava i puterea n veci, Amin!

CUVNTUL 4

PENTRU FRICA DE DUMNEZEU

Sfntul Ioan, n epistolele sale soborniceti zice c desvrita dragoste leapd afar frica. S vedem ce vrea s arate sfntul cu aceasta, despre ce dragoste e vorba i despre care frica. Proorocul David zice: Temei-v de Domnul toi sfinii Lui, i multe alte asemenea aflm n Scriptur. Deci, dac se tem de Domnul i sfinii Lui, care l iubesc, cum zice c dragostea cea deplin leapd frica? Din acestea nelegem c sunt dou frici: una a acelora ce de curnd au nceput a face voia lui Dumnezeu, pentru frica muncilor viitoare; iar cealalt a sfinilor, care dup ce svresc toate poruncile i ajung la msura dragostei celei depline, se tem s nu cad din acea dragoste. De aceea, cei dinti se numesc nceptori (arharii) cci nu fac binele pentru Dumnezeu ci pentru frica muncilor, iar cei de-al doilea sunt desvrii c pentru dragostea lui Dumnezeu fac buntile i iubind pe Domnul se silesc s-i plac Lui. Acetia tiu ce este fapta cea bun, au cunoscut ct este de bine a fi mpreun cu Domnul, acetia au ajuns la msura dragostei celei depline ce zice sfntul, dragoste care-i aduce la frica cea deplin, pentru c unii ca acetia se tem i fac voia lui Dumnezeu nu de teama pedepsei, ci pentru c au gustat dulceaa lui Dumnezeu i s-au alctuit din dragostea Lui; le este fric s nu cad cumva dintr-nsa i tare se tem s nu o piard. Aceast fric desvrit ce se nate din dragoste, scoate afar frica cea dinti. Pentru aceasta zice c dragostea cea desvrit scoate afar frica. ns nu este cu putin s ajung cineva la aceast fric desvrit de nu va avea pe cea dinti. C precum zice marele Vasile, n trei chipuri putem s plcem lui Dumnezeu: sau fcnd voia Lui de frica pedepsei i suntem n starea slugilor; sau svrind buntatea pentru plata fgduinelor i pentru folosul nostru i ne asemnm celor ce slujesc cu simbrie; sau ne srguim s facem binele pentru nsi buntatea i dragostea lui Dumnezeu i atunci suntem n starea fiilor. C fiul, dac ajunge la vrsta deplin i la nelegere, face voia printelui su nu pentru c se teme de btaie, nici pentru plat, ci mai vrtos iubindu-l face cu bucurie toat voia printelui su i se poart cu toat cinstea i cuviina fa de el, fiind ncredinat c toat avuia printeasca este a lui. Aceasta se nvrednicete s aud i de acum nu mai este slug ci fiu i motean lui Dumnezeu prin Hristos. Nu se mai teme de Dumnezeu pentru munci, ci pentru dragoste, precum zicea marele Antonie: Mie nu-mi mai este fric de Dumnezeu, ci-L iubesc pe El. i Domnul a zis lui Avraam cnd voia s jertfeasc pe fiul su: Acum am cunoscut c tu te temi de Dumnezeu, nsemnnd desvrita fric ce se face din dragoste. Altfel, cum ar fi zis Dumnezeu lui Avraam: tocmai acum am cunoscut c te temi, cnd Avraam nu scrbise pe Dumnezeu mai nainte, ci tot supus a fost i a urmat toate poruncile lui, lsndu-si toate ale sale i nemernicind n pmnt strin i intre oameni idolatri i cu totul necunoscatori ai numelui lui Dumnezeu? ns dup toate acestea, tocmai cnd a suferit acea nfricoat ispit a jertfirii fiului su i a artat dragoste desvrit ctre Dumnezeu, hotrnd s junghie pe unul nscut, fiul su Isaac, atunci i-a zis Dumnezeu: acum am cunoscut c te temi tu de Dumnezeu. Cu adevrat, pentru aceast desvrit fric a sfinilor i-a zis pentru c sfinii nu de frica muncii sau pentru vreo plat fceau voia lui Dumnezeu, ci numai pentru dragostea Lui, temndu-se s nu fac ceva mpotriva lui Dumnezeu. Pentru aceea zice, dragostea scoate afar frica. ns, precum am zis, nu poate ctiga cineva frica cea dinti, de nu va avea mai nainte frica desvririi, dup cuvntul: nceputul nelepciunii este frica de Dumnezeu. i iari: nceputul i sfritul este frica de Dumnezeu. nceput fiind frica cea nceptoare, de la care se ajunge la frica cea desvrit a sfinilor. Ct pentru noi, frica cea dinti este cea care ne pzete de toat rutatea, cci zice: de frica Domnului se deprteaz fiecare de rutate. Cci n ce chip sluga nti de fric ncepe a sluji, apoi deprinzndu-se i mulumind pe stpn, ndrznete a cere i plat, i aa mult vreme sluga mulumind pe stpn cu slujba, iar stpnul ndulcind pe slug cu plata, se alctuiete ntre dnii o dragoste, nct stpnul ncepe a socoti pe acea slug bun ca pe un fiu, iar sluga pe stpnul su ca pe un printe; aa i noi, nti ncepem a ne teme de Dumnezeu pentru muncile viitoare, apoi ne srguim a-l sluji pentru plat, i ostenindu-ne cu ajutorul lui Dumnezeu vreme ndelungat, i deprinzndu-ne a face binele, ajungem a gusta dulceaa dragostei Lui, de care apoi nimic nu ne mai poate despari, precum zice apostolul. Ajungem n starea fiului, iubind fapta bun pentru nsi buntatea ei i temndu-ne s nu o pierdem pentru c o iubim. De aceea proorocul artndu-ne deosebirea dintre aceste dou frici zice: venii fiilor, ascultai-m pe mine i v voi nva frica Domnului; cine este omul cel ce dorete viata i care iubete s vad zile bune? Luai aminte, frailor la fiecare grai al proorocului, ca s vedei ct putere are. nti zice: venii ctre mine, chemndu-ne la faptele cele bune, apoi adaug: fiilor. Sfinii pe aceia numesc fii, care se ntorc prin cuvnt de la faptele cele rele spre cele bune, precum zice i apostolul: fiii mei pentru care sufr durerile naterii pn se va nchipui Hristos ntru voi. Dup ce ne cheam i ne ndeamn spre aceast schimbare, zice: frica Domnului v voi nva pe voi. Vedei ndrznirea sfntului? Noi cnd vrem s grim ceva despre vreun bine, totdeauna zicem: poftii s vorbim puintel i de frica lui Dumnezeu sau despre alt fapt bun. Iar sfntul nu aa, ci cu ndrznire a zis: venii, fiilor s v nv frica lui Dumnezeu. i adaug: cine este cel ce voiete viata i s vad zile bune? Apoi, ca i cum ar rspunde cineva c el voiete s nvee cum s triasc i s vad zile bune, zice: oprete-i limba de la ru i buzele tale s nu griasc vicleug, tind ndat lucrarea rutii prin frica de Dumnezeu. A opri limba de la ru nseamn a nu mustra pe vecinul tu, nici a-l sminti cu ceva, a-l pgubi sau a-l osndi; iar a nu grai buzele tale minciuna nsemneaz a nu meteugi, nici a vicleni n vreun fel s neli pe fratele tu. Apoi zice: fugi de ru i f bine. nti a grit numai de cte un pcat, adic de clevetire, de minciun, apoi a cuprins toate rutile, ntr-un cuvnt zicnd: fugi de la ru, adic deprteaz-te de la tot lucrul aductor de pcat. Dar nu s-a oprit aici, ci a adugat: i f bine. Pentru c sunt unii care nu fac nici un ru, dar de nu vor face nici un bine, nu-i destul; c este cineva care nu npstuiete, dar nici milostenie nu face; unul nu pizmuiete, dar nici nu iubete pe altul. Pentru aceea a zis proorocul: fugi de ru i f binele, artndu-ne cele trei stri de care am zis: nti ne nva frica de Dumnezeu, apoi ne poruncete s ne deprtam de ru i mai pe urm ne ndeamn s ncepem i buntatea. C de nu se va nvrednici cineva a se opri de la ru i s fug de el, atunci lucreaz binele firete, povuindu-se spre svrirea faptei celei bune. Dup ce a grit acestea prea bine i dup rnduial zice: caut pacea i o urmeaz pe ea; adic nu numai s o caui, ci i cu mult srguin alearg s ajungi la ea. Fii cu luare aminte la acest cuvnt i vedei iscusina sfntului. Cnd se va nvrednici cineva s fug de ru i s fac bine ndat i vine rzboi de la vrjmaul. Deci se silete, se ostenete, se strduiete nu numai de teama de a nu se ntoarce iari la rutate, dar ca s nu piard plata ce ndjduiete s ia pentru binele fcut. Astfel luptndu-se i fcnd rzboi cu vrjmaul, face binele cu mare trud i zdruncinare. Iar cnd se va nvrednici s se umbreasc de ajutorul lui Dumnezeu i va ncepe a se deprinde ntru obinuina binelui, atunci cunoate odihna, atunci se linitete, atunci nelege ce este scrba rzboiului i bucuria pcii. De aceea o iubete, se nevoiete i alearg dup dnsa, ca s o ctige deplin. Oare cine este mai fericit dect sufletul care se va nvrednici s ajung la aceast msur? Acela, precum am zis, ajunge n starea fiului, dup cum zice adevrul: Fericii fctorii de pace, c aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Acel suflet nu face binele pentru altceva, dect numai pentru nsi desftarea de acest bine. Nimeni altul nu tie ct bucurie are acel suflet, dect numai cel ce a gustat dulceaa faptei bune. Atunci acela simte i frica desvrit, precum am zis mai sus.

Iat c v-am artat ce este frica cea deplin a sfinilor i ce este cea nceptoare; din ce te izbveti i unde ajungi prin frica de Dumnezeu. Acum s vedem din ce vine frica de Dumnezeu i din ce se deprteaz.

Prinii au zis c frica de Dumnezeu se ctig din aducerea aminte de moarte i de muncile viitoare; din cercetarea n fiecare sear a felului cum ai petrecut ziua, i iari dimineaa a felului cum ai petrecut noaptea; din nendrznire i din locuirea mpreun cu un om temtor de Dumnezeu, precum se zice c un frate a ntrebat pe un btrn: Ce voi face printe, ca s m tem de Dumnezeu? La care a rspuns btrnul: mergi de locuiete cu un om temtor de Dumnezeu i acesta te va nva. Cele mpotriva acestora gonesc de la noi frica de Dumnezeu, adic: neaducerea aminte de moarte i munci, neluarea aminte de noi nine, necercetarea felului cum petrecem i trirea fr de grij, locuirea cu oameni fr fric de Dumnezeu i mai vrtos ndrznirea, adic neruinarea de oameni, care este mai rea dect toate. Aceasta este adevrata pierzare, c nimic nu gonete mai repede din suflet frica de Dumnezeu ca neruinarea. De aceea, avva Agaton, cnd a fost ntrebat pentru ndrznire, adic pentru neruinare, a spus c se aseamn cu o mare vpaie de foc, care cnd se aprinde, fug toi de dnsa, fiindc arde i mistuie toate. Auzii frailor, greutatea patimii, vedei urgia, vedei rutatea ei! i fiind ntrebat mai cu dinadinsul avva, de este cu adevrat aa de rea ndrznirea, a rspuns: nu este alt patim mai rea dect neruinarea, care este maic a tuturor rutilor. Foarte bine i cu nelepciune a zis: pentru c dac izgonete din suflet frica de Dumnezeu care ne deprteaz de la ru, e limpede c unde nu este frica de Dumnezeu, acolo sunt toate patimile. Dumnezeu s ne izbveasc de aceasta fiar otrvitoare!

ndrznirea este de multe feluri: prin pipire, cu cuvntul, cu vederea. Din neruinare ajungi la vorb deart, la cuvinte urte, la desfrnare, ndemnnd i pe alii la rs neruinat. ndrznire este i de a te apropia de altul fr trebuin, a-l apuca i a ntinde mna la ceva cu netrebnicie; a mpinge pe cineva, a rpi cu sila ceva sau a te uita la altul cu neruinare. Pe toate acestea le face ndrznirea, care se sluiete n sufletul lipsit de frica de Dumnezeu, i din ea puin cate puin, ajungi la defimare. Pentru aceea, Dumnezeu, cnd a dat poruncile legii a zis: Facei cucernici pe fiii lui Israil! Pentru c din neevlavie, din desfrnare i din neruinare ajungi s nu cinsteti chiar pe Dumnezeu i s defaimi poruncile Lui. De aceea, nu este ru mai mare dect ndrznirea, pentru c ea pierde evlavia, gonete frica de Dumnezeu i nate hula. Avnd ndrznire unul ctre altul, ne desfrnam unul pe altul, nu ne bgam n seama, ne grim de ru i ne ocrm i de vedem ceva spre care a cuta nou nine nu ne este de folos, alergm ndat i brfim, l aruncm i n inima altui frate, stricndu-ne nu numai pe noi, ci i pe el smintindu-l, punnd n sufletul lui otrava omortoare. Avnd el adesea mintea spre rugciune sau spre alt lucru bun, mergem i-l tulburm, i nu numai l zticnim de la acel bine, ci l aducem i n ispit. i nu este lucru mai greu dect acesta, adic, nu numai pe sine a se strica, ci i pe fratele su.

S luam aminte, dar, frailor! s fim cu evlavie, s ne temem de stricciunea noastr ca i de a frailor notri; s ne cinstim unul pe altul, srguindu-ne s nu cutm fr ruine unul n obrazul altuia. C i acesta (precum au zis din sfinii cei btrni) este un chip al ndrznirii. De se va ntmpla s vezi pe fratele tu pctuind, nici s nu-l treci cu vederea tcnd i lsndu-l s se piard, dar nici s nu-l mustri cu cuvinte proaste, ci cu ntristare i cu fric de Dumnezeu s o spui celui ce poate s-l ndrepteze, sau nsui cu dragoste i cu smerenie s-i zici: iart-m frate, precum vd nu umblm cu bun rnduial i cutare lucru nu-l facem bine. Iar de nu te va asculta, spune celui ctre care tii, c fratele are evlavie; btrnului su sau egumenului, ca dup greeal s-l ndrepteze. ns cum am spus, numai cu scop de ndreptare a fratelui s faci aceasta i nu cu ponosire, nu cu grire de ru, nu spre necinste, nu ca s-l ruinezi, nu ca s-l osndeti. Nu cumva cu pricin de ndreptare s ai n inim vreuna din cele de mai sus; c n adevr i spun, chiar i duhovnicului tu de vei spune o greeal a fratelui, nsa nu cu gnd de ndreptare, ci cu defimare i nfruntare, mozavirie faci i este pcat. Cerceteaz-i, de aceea, bine inima. i de vezi ntr-nsa vreo micare de patima, mai bine s taci i s nu zici nimic. Iar dac nu ai nici o meteahna asupra fratelui, ci pentru folos vrei s-i spui (te supr adic cugetul nluntru) spune cu smerenie egumenului att cugetul tu ct i greeala fratelui zicnd: tiina mea mrturisete c pentru ndreptarea fratelui vreau s-i spun, dar simt nluntru un gnd amestecat, poate pentru c am avut odat mnie asupra lui, sau este de la vrjmaul s m opreasc, s nu se fac ndreptare, nu tiu. Iar egumenul i va spune c este de trebuin s-i spun sau s nu-i spun. S tii nsa i aceasta. Se ntmpl uneori de greete cineva, nu pentru folosul fratelui i nici pentru stricciune sau vreo pizm, ci numai din simpl vorb. Iar fratele aflnd c a fost defimat se scandalizeaz, din aceasta se face scrb i se adaug i alt stricciune. Aadar, la ce folosete brfirea? Cci cnd va grai cineva pentru folosul fratelui, nu las Dumnezeu s se ae tulburare sau sminteal, sau s se pricinuiasc vreo stricciune.

De aceea, s ne srguim frailor, a ne pzi limba s nu griasc ceva ru despre fratele nostru, nici s-l smintim cu cuvntul, cu chipul sau prin altceva, nici s nu fim lesne pornii la orice; ba chiar i cnd se va ntmpla s auzim pe cineva grind de ru pe fratele nostru, s nu ne nsoim i noi la cuvntul lui, nici s nu ne unim la grirea de ru, i nici s nu ne pornim asupra fratelui cu mnie sau cu urciune. Acestea nu sunt urmri ale celor ce vor s se mntuiasc, nici ale celor ce se srguiesc s-i ctige frica de Dumnezeu. Ci mai vrtos s ne ntmpinm unii pe alii cu evlavie i smerenie, plecndu-ne capetele unul altuia, att pentru nchinciune ct i pentru smerenie. C ni se cuvine nu numai naintea lui Dumnezeu s ne smerim, ci i fa de fratele nostru, ceea ce cu lesnire putem face cnd nu vom fi supui voii noastre.

Frailor! De va face cineva vreun bine i va vedea c fratele su rvnete fie s-l fac i el, fie s se fleasc c l-a fcut, s nu se ndrtniceasc, ci s lase pe fratele su s-i fac voia sa, i mai mult folos va avea cu aceasta, dect dac el nsui ar face acel bine. Nu tiu ca eu n viat s fi fcut vreodat alt bine dect numai c am pzit aceasta: totdeauna, n toat viata, i la orice, am dat ntietate fratelui meu, nesocotindu-m pe mine mai vrednic sau mai de cinste dect el, ci pururea punndu-l pe el naintea mea. n vremea cnd eram nc la mnstirea avvei Seridon, s-a mbolnvit sluga btrnului avva, Ioan, care era cu avva Varsanufie i mi-a poruncit egumenul s slujesc eu btrnului. Cu atta bucurie am primit porunca, nct s m credei frailor, c apropiindu-m de locuina btrnului, m nchinam la ua chiliei lui ca naintea cinstitei Cruci i cu mare osrdie slujeam; c cine n-ar fi dorit s slujeasc unui astfel de btrn, care avea i viat sfnt i cuvnt minunat! i n toate zilele, cnd i fceam metanie ca s iau blagoslovenie s m duc, mi zicea cteva ceva, din patru cuvinte, cum avea obicei de a gri. i zicea aa: i spun odat frate (c aa obinuia s griasc la tot cuvntul: i spun odat frate): Dumnezeu s pzeasc dragostea! C pzindu-se cineva s nu sminteasc cu nimic pe fratele su, ctig smerenia. n alt rnd mi zicea: odat i spun frate! Dumnezeu s pzeasc dragostea! Prinii au zis c nu putem niciodat s punem voia noastr naintea fratelui nostru. Alteori iar zicea: Zicu-i odat frate! Dumnezeu s pzeasc dragostea! Fugi de cele omeneti i te mntuiete. Unul altuia purtai greutile i aa mplinii legea lui Hristos. Aa, ntotdeauna, btrnul mi ddea cte o porunca din cele patru, cnd ieeam de la dansul, ca o merinde, pe care cu mult luare aminte o pzeam. i cu toate c eram legat cu atta dragoste de acel btrn sfnt i mult mai bucuros de acea slujb, dar cnd simeam c vreunul din frai rvnete ca el s-l slujeasc, mergeam la egumenul i m rugam zicndu-i: cutrui frate se cuvine de vei porunci, printe s slujeasc btrnului. Dei nu m slobozea egumenul i nici btrnul, totui m nevoiam pe ct mi era cu putin s fac voia fratelui meu i n cei nou ani ct am stat acolo, nu tiu s fi grit cuiva de scrb sau de mhnire. S m credei i aceasta. Odat a venit dup mine un frate, njurndu-m, de la spital pn la biseric i nicidecum nu i-am rspuns cuvnt. Ba i cnd a aflat egumenul (nu tiu cine i va fi spus) i a voit s-l canoniseasc, am alergat i am czut la picioarele lui, rugndu-l, zicnd: nu-l mhni pentru Domnul, eu am greit, nu-i vinovat fratele. Un altul, iari, fie din ndemnul vrjmaului, fie din prostime (Dumnezeu tie), vreme de un an de zile, n toate nopile i fcea udul la cptiul meu, nct ajunsese umezeala pn la aternut, iar ali frai veneau n toate zilele de-i scuturau rogojinele de plonii naintea chiliei mele. i att de multe intrau n chilia mea, c nici vremea nu-mi ajungea s le omor de mulime, iar cnd mergeam s m culc, toate se adunau pe mine. De osteneal mult, adormeam i nu le simeam, numai cnd m sculam gseam tot trupul vrgat de mncrimea lor. Ins niciodat nu am zis cuiva pentru aceasta: frate, pentru ce faci aa? Nici nu tiu s fi grit vreodinioar cuvnt ca s smintesc sau s ntristez pe cineva dintre frai.

De aceea, nvai-v i voi iubiilor, s purtai greutatea unul altuia, nvai-v s va ruinai unul de altul. Iar dac cineva dintre voi se va ntmpla a auzi cuvnt care s nu-i plac sau de va suferi vreo mpotrivire de la cineva, s nu se mnie ndat, nici s se tulbure sau s se scrbeasc, ca s nu-i piard osteneala i folosul, avndu-i inima tulburat i nenstare a suferi puin ispit. Unul ca acela se aseamn pepenului galben care, fiind atins de cte un mic ghimpe, ndat face ran mare i putrezete. Ci mai vrtos s avei inim treaz, inim viteaz, cuget ntrit spre rbdare, ca s putei birui cele ce vi se pot ntmpla i peste toate s v iubii unul pe altul. De va avea cineva ascultarea sa sau se va trimite n ajutorul altui frate, al grdinarului, chelarului sau buctarului sau oricrui frate, s se nevoiasc a svri porunca, pzindu-i nesmintit aezarea sa; nici spre mnie pornindu-se, nici spre poft alunecnd, nici alt voie a sa urmnd; s nu cugete n inima lui cu ndreptare de prigonire nici crtire mpotriva poruncii stareului, ci ori mic ori mare, ascultarea ce i se va da s nu o defaime, nici s nu se leneveasc a o mplini, c neascultare face i nu este bun nebgarea de seam, dar nici vremea pravilii sale s nu se tirbeasc; c nu voim ca cineva, lsndu-i pravila s fac rucodelie. La orice slujb v aflai, orict de mare folos ar avea, nu voim nicidecum s facei ceva cu glceav sau cu tulburare. S tii c tot lucrul ce-l facei, fie mare ori mic, face abia a opta parte din paza nesmintelii voastre. Iar de se va ntmpla c pentru aceasta s rmn ascultarea jos, fiindc mai mare porunc svrii pzindu-v de netulburare, acea jumtate din patru (acea optime adic) care numai s-a nceput cu pace, se socotete drept opt (adic un ntreg de opt ori mai mult), pentru c v-ai oprit tot cu pace, aa de mare pre are netulburarea. Deci cnd lucrai, de voii a sfri lucrul deplin, s v nevoii a urma i porunca pazei voastre, mplinind i ascultarea, care este, precum am zis, a opta parte. Iar de cunoatei c negreit se ntmpl sminteal din aceast slujb i pricepei c sau voi niv v stricai, sau pe altul putei sminti cu prigonirea acelei ascultri, mai bine s lipseasc. C nu e bine a pierde cineva jumtatea parii a patra ca s ctige pe cea de-a opta. (Poate aa: e mai bine a pierde cineva jumtatea parii a patra optimea adic ca s ctige pe cea de opt ori mai mare). Iar de va face cineva aceasta, unul ca acela nu face slujba s dup Dumnezeu, ci sau din trufie, sau pentru plcerea oamenilor; se stric i pe sine i smintete i pe fratele su. Poate s-l laude oamenii zicnd c nimeni n-a putut sa-l clinteasc din treaba sa, dar adevr zic vou, unul ca acesta mai mult se pgubete, dect se folosete. Vai de acest fel de vitejie! Aceasta, frailor nu este biruin, ci pagub; c e mare pierzare a prigoni i sminti pe fratele su numai ca s isprveasc lucrul slujbei sale; aceasta pgubete i al optulea i nu se folosete nici de jumtatea a patra. A rmne neisprvit treaba e o mica paguba, dar a-l sci i a-l mhni pe fratele tu, mcar pentru orice pricina ar fi, ori pentru slujb, ori pentru hran, mare pagub faci, cci iei din porunca lui Dumnezeu, aceasta va s zic al optulea i jumtate a parii din patru. De aceea, iat v spun, chiar eu de voi trimite pe cineva la vreo slujb i va vedea c se face tulburare sau c se pricinuiete vreo sminteal, mai bine s lase ascultarea i s se lipseasc de slujb, dect s se pricinuiasc vtmare, fie luii sau fratelui su. Altfel, precum am zis, mult v pgubii, aceasta e adevrata pierzare.

Vi le spun acestea nu ca s gsii pricin de sfial i lenevire, s prsii ascultarea i s lsai lucrurile s se strice, clcndu-v nsi contiina voastr, numai pentru ca s fii fr de grij; nici iari vi le griesc pentru ca s cdei n osnda neascultrii i s ncepei a zice fiecare din voi: eu nu pot face aceasta, c m smintesc. Cci cu acest cuvnt de pricin, nu vei face nici o ascultare, nici nu vei putea mplini vreo porunc a lui Dumnezeu; ci mai vrtos s va srguii i s depunei toat silina ca s facei orice ascultare, ngrdindu-v ntre voi cu dragoste, plecndu-v unul altuia, cinstind i smerindu-v unul altuia, c nimic nu este mai tare ca smerenia. Iar de va vedea cineva pe fratele su mhnit, sau nsui se va simi tulburat, atunci s rmn jos acea slujb care aduce poticnire. De asemenea, v zic s va smerii unul altuia, nelsnd s ajung lucrul la mai mare vtmare, c mai bine este, precum am zis de mai multe ori, s nu se fac slujba precum voii, ci dup ntmplarea trebuinei, dect s v tulburai pe voi i pe fratele vostru, unul pe altul s v smintii i s v pgubii mult pentru puin, din nenelegere de cuvinte. Cci, cu glcevirea se pgubete omul dintr-amndou prile i nimic nu ctig. Toate lucrurile s le facem ca s ne folosim. Dar ce folos putem ctiga de nu ne vom smeri unul altuia, ba dimpotriv ne vom i tulbura i sminti unul pe altul? Nu tii ce zic btrnii c de la vecin este i viata i moartea?

Acestea se cuvine, frailor s le socotii pururi ntre voi i s v aducei aminte de cuvintele sfinilor btrni. S v nevoii cu dragoste i cu fric de Dumnezeu, ca s urmai folosul i al vostru i al frailor votri. Astfel v vei putea folosi de toate cte vi se vor ntmpla i vei spori cu ajutorul iubitorului de oameni Dumnezeu, care s v druiasc frica Lui, cci zice: de Dumnezeu s-i fie fric i poruncile Lui s le pzeti, pe care, amndou, tot omul dator este s le fac; crui Dumnezeu milostiv se cuvine toat slava i nchinciunea n veci. Amin!

CUVNTUL 5

NU TREBUIE A SE NCREDE CINEVA N NELEPCIUNEA SAneleptul Solomon zice la paremii: Cei lipsii de povuitori cad ca frunzele, iar mntuirea se svrete cu mult pova. Vedei frailor, puterea cuvntului? Vedei ce ne nva dumnezeiasca Scriptur? Ne sftuiete s nu ndjduim in noi nine, nici s nu ne socotim nelepi, s nu credem c ne putem chivernisi fr ajutor; c dup Dumnezeu, negreit avem trebuin de povuitor, care s ne poarte de grij i s ne chiverniseasc. Nu sunt mai ticloi, nici mai lesne pornii spre cdere dect aceia care nu au pe nimeni ca s-i povuiasc pe calea lui Dumnezeu; de aceea cei lipsii de chivernisitori cad ca frunzele. La nceput, frunza este verde i frumoas, apoi se usuc puin cte puin i cade i este clcat de picioarele oamenilor. Aa este i omul care nu este povuit de cineva. La nceput are rvn spre post i priveghere, spre sihstrie i spre alte bunti, apoi, puin cte puin, potolindu-se acea cldur i neavnd pe cineva ca s-l sftuiasc, s-i ae fierbineala, pe neobservate se stinge de tot i din rvn cznd n trndvie se face rob vrjmailor si, care-i bat joc de dnsul dup cum le este voia. Iar pentru cei ce au la cine nzui ca s-i spun gndurile, s-i mrturiseasc faptele, s-i arate toate lucrurile i s primeasc sftuire, zice: Mntuirea se svrete cu mult sfat. Nu zice s se sftuiasc cu muli, ci ca la toate lucrurile se cade s se sftuiasc. ns de la nceput se ia sfat, n care are credin i ncredere. S nu spun numai unele, iar pe altele s le tinuiasc, ci pe toate s le mrturiseasc i pentru toate s se sftuiasc. Unora ca acestora, mntuirea se svrete ntru mare sfat. De nu v va spune cineva toate gndurile sale i mai ales de nu va descoperi deprinderea cea rea i strmba sa alctuire, diavolul, aflnd ntr-nsul vreo voie ascuns, vreun dreptar de viat de sine izvodit, unindu-se cu acesta, l stric desvrit. Cci diavolul cnd vede pe cineva, c de sine nu voiete s pctuiasc, nici nu are pornire fireasca s cread c face vreun ru, ca la acea pornire s adauge i el ndemn spre pcat, nici el nu-l supr sau silete ctre cele ce omul nu are pornire. Nu-i zice adic, du-te de curvete, nici mergi de fur, daca pricepe c omul nu vrea i nu primete s le fac; c nu-i bate capul diavolul s ne indemne spre cele ce nu vrem. Dar dac afl vreo voie de a noastr, nclinat spre pcat, sau vreo rnduial de sine ntru noi, cu aceasta ne strica, gsind cale uoar. De aceea se zice: Vicleanul atunci face ru, cnd se va alctui cu ndreptarea noastr. Diavolul este viclean i atunci face ru cnd se unete cu ndreptarea noastr; fiindc atunci sporete mai mult, atunci mai ru stric, atunci lucreaz cu mai mult prisosire. Fiindc de suntem stpnii de voia noastr i urmam ndreptrilor noastre, i rul pe care-l facem l socotim drept lucru bun. Astfel, ne primejduim, fr s ne dm seama c ne stricm, pentru c nu pricepem nici voia lui Dumnezeu i nici nu voim a cerceta s o aflam, deoarece ne ncredem n noi nine i urmm voii noastre. De aceea, zicea printele Pimen, c voia noastr este zid de aram ntre noi i Dumnezeu. Pricepei puterea cuvntului? i iari a adugat: Voia noastr este o piatr ce se mpotrivete voii lui Dumnezeu. De se va lepda omul de aceast voie, poate zice i el: ntru Dumnezeul meu voi trece peste zid. Dumnezeul meu, fr prihan e calea ta! Foarte minunat a zis! Cci dac am trecut peste acel zid de aram al voii noastre, precum a zis sfntul Pimen, atunci vedem c nu are prihan calea lui Dumnezeu. Apoi btrnul zice i pentru ndreptare: Cnd se va uni ndreptarea cu voia noastr, atunci omul se ndrtnicete cu totul. O, ce minunat alctuire au cuvintele sfinilor! Moarte vdit este nsoirea voii cu ndreptarea, mare primejdie, mare cutremur! Acel ticlos piere desvrit! Cci cine l poate face s cread c un altul tie mai bine folosul su? Atunci cu totul se robete i urmeaz gndului su i aa diavolul l surp. De aceea, zice c vicleanul arunci face ru, cnd se alctuiete cu ndreptarea noastr. Diavolul urte glasul sftuirii. Nu numai sfatul l urte dar nici nsui glasul sftuirii nu-l poate suferi. Chiar nainte de a ncepe a face ceva din lucrul ntrebat, chiar nainte de a vedea vrjmaul de pzeti sau nu ceea ce ai auzit, urte nsi ntrebarea ce o faci pentru folosul tu. De ce oare nu sufer nici sunetul ntrebrii? Fiindc tie c prin ntrebare i prin cercetare se vdesc meteugirile lui; de aceea se ntristeaz mai mult dect orice cnd i se descoper vicleniile, pentru c nu mai poate s nele dup cum poftete, fiindc cu ntrebarea se ndrepteaz sufletul. Mrturisindu-i adesea toate gndurile, afli de la cel mai iscusit care tie: aceasta s-o faci, iar aceasta nu; aceasta este rea, iar aceasta este bun; aceasta este ndreptare, iar aceea voie. Auzi de asemenea: acum nu e vreme pentru cutare lucru; alta data: acum e vreme potrivit. Iar diavolul nu gsete vreme s te strice sau s te prind n curs, cci te vede pururi povuit de altul, fiind din toate prile ntrit. Aa se svrete, precum am zis, mntuirea, cu mare sfat. Pe ct de mult vicleanul nu voiete i urte sfatul, pentru c poftete s fac ru, pe att se bucur de cei ce n-au povuire. Pentru ce? Pentru c asemenea frunzelor cad. Vicleanul iubea pe acel frate despre care zicea printele Macarie: Am un frate, care cnd m vede, se ntoarce ca un vrtej. Pe unii ca acetia i iubete, de unii ca acetia se bucur totdeauna, care nu au nici un povuitor, care nu ntreab pe cel ce poate dup Dumnezeu s le ajute i sa-i ndrepteze. Dar oare diavolul acela pe care l-a vzut sfntul c purta cu el n tigvulie, tot felul de ierburi, nu cerca i pe ceilali frai? Nu putea s nele pe alii, c fiecare dintre ei, cunoscnd vicleugul lui, alerga la duhovnic i-i mrturisea cugetele i afla ajutor in vremea ispitei. Pentru aceea nu putea s-i biruiasc. Numai pe cel ticlos, pe care l gsea urmnd voii lui i gol de sftuire pentru c de la nimeni nu vrea s ceara ajutor l batjocorea i se ntorcea diavolul de la dnsul mulumit, blestemnd pe ceilali. Dup ce a spus sfntului Macarie aceasta, i cercetnd sfntul, a aflat numele fratelui, a alergat la el i a aflat c acesta era pricina pierzrii lui, c nu voia s se spovedeasc. Nu avea obiceiul s-i spun cugetele lui, de aceea se ntorcea ca un vrtej pentru c vrjmaul l ntorcea ori unde voia. ntrebndu-l sfntul btrn: Cum petreci frate? i-a rspuns: bine printe, cu rugciunile tale. i iari zicndu-i btrnul: nu te supr gndurile? A rspuns: pn acum, sunt bine! i nu voia s mrturiseasc, pn ce sfntul pe ocolite l-a fcut s-i spun gndurile i aa grindu-i cuvntul lui Dumnezeu, l-a ndreptat. Venind iari diavolul dup obicei, vrnd s-l cerceteze, s-a ruinat c l-a gsit ntrit, l-a aflat ndreptat, nemaiprimind nelciune. ntorcndu-se fr nici o isprav, i nfruntat, s-a ntlnit iar sfntul cu dnsul i l-a ntrebat: cum se afl fratele acela, prietenul tu? Iar diavolul, nu l-a mai numit prieten ci vrjma i-l blestema zicnd c i acesta s-a ndrtnicit i nu-l mai asculta, ba chiar s-a fcut mai slbatic dect ceilali.

Pricepei acum pentru ce urte vrjmaul sunetul ndreptrii? Pentru c pururea se silete spre pierzarea noastr. Vazut-ai pentru ce iubete pe cei ce urmeaz voii lui? Pentru c se supun diavolului i singuri se dau robi lui. Nu cunosc la clugr cdere din altceva, fr numai din crezmntul inimii sale. Unii zic c dintr-aceasta cad, alii din alt pricin. ns eu, precum am zis, alt cdere nu tiu s fie la cineva fr numai din pricina sfaturilor inimii sale. C nu este alt greeal mai rea dect aceasta. De care m-a ferit Dumnezeu, c totdeauna m-am temut de aceast primejdie. Vzut-ai pe cineva c a czut? S tii c a crezut cugetelor sale. Nu este alt lucru mai greu, nu este altceva mai ru, dect a crede gndurilor sale.

Cnd eram n obte, spuneam toate gndurile mele btrnului printe Ioan, c in viata mea, precum am zis, nu voiam s fac ceva fr voia lui. i de multe ori mi zicea gndul: cutare lucru o s-i zic btrnul, pentru ce s-l mai superi? Dar eu ziceam cugetului meu: Anatema ie i nvturii tale i mintii tale i nelepciunii tale, c orice tii, de la dracul este. i aa mergeam de ntrebam pe btrn. Uneori se ntmpla de-mi zicea acelai cuvnt ce-mi spusese gndul: De aceea m tulbura cugetul, zicndu-mi: iat c s-a ntmplat ce ti-am spus, pentru ce ai mai suprat pe btrn? Iar eu i rspundeam gndului: acum este bine, acum este din Duhul Sfnt, iar a ta socoteal este rea, este de la diavolul i de la starea cea ptima. Astfel, niciodat nu m ncredeam gndurilor mele, fr ntrebare. i credei-m, frailor, c eram la mare odihn i la mult negrijire, cum v-am mai spus i altdat. Fiindc auzeam c, cu multe scrbe trebuie s intre cineva ntru mpria cerurilor, iar eu m vedeam c nu am nici o scrb i m temeam i eram la mare bnuial, netiind pricina acestei odihne, pn ce mi-a spus btrnul s nu m ntristez c tot cel ce se d pe sine n ascultarea prinilor are acest fel de odihn i este fr de grij.

Deci nevoii-v i voi, frailor ca s ntrebai, i nu v ndjduii spre tiina voastr, pricepei ce fel de negrijire are lucrul, ce bucurie, ce odihn.

De vreme ce v-am spus c niciodat nu m-am scrbit, s va spun i aceasta ce mi s-a ntmplat, tot pe cnd eram n obte.

Odat, mi-a venit atta ntristare i atta scrb, c m-am nspimntat i eram ntru atta trud i mhnire, nct credeam c voi pieri. ntristarea aceasta mi venise din ispita diavolului. Aceasta bntuial e foarte grea, ntunecat i fr mngiere. Din nici o parte nu are odihn, ci din toate prile nevoie i strmtorare. Curnd ns, se risipete, c vine darul lui Dumnezeu n suflet i-l mngie, c de n-ar sosi darul lui Dumnezeu degrab, nimeni n-ar putea suferi aceast scrb.

Deci, fiind precum am zis, n acest fel de ispit i la atta strmtorare, ntr-una din zile, pe cnd stteam n curtea mnstirii, avnd mare greutate i m rugam lui Dumnezeu, uitndu-m spre Biseric, vad nuntru un brbat n chip de arhiereu c purta omofor i a intrat in sfntul altar. Eu, care niciodat nu m apropiam de om strin, fr de mare trebuin sau porunc, acum, ca i cum m-ar fi mpins cineva, am mers dup dnsul. El, dup ce a intrat nuntrul altarului, a stat ca un ceas, innd minile ridicate la cer, iar eu eram napoia lui, rugndu-m cu mult fric, fiind cuprins de mare cutremur la vederea lui. Dup ce a ncetat de la rugciune, s-a ntors i venea ctre mine. i cu ct se apropia, simeam c se ridic de la mine ntristarea i frica. Dup ce s-a apropiat i a stat naintea mea, a ntins mna sa spre pieptul meu i a grit acestea: Ateptnd am ateptat pe Domnul i m-a ascultat pe mine; a auzit rugciunea mea i m-a scos din groapa ticloiei i din tina noroiului; a pus pe piatr picioarele mele i a ndreptat paii mei i a bgat n gura mea cntare nou, lauda Dumnezeului nostru. Toate aceste stihuri zicndu-le de trei ori, m btea pe piept. Apoi a ieit afar. i ndat s-a fcut n inima mea lumina dulce, bucurie, mngiere i mare veselie, i m-am aflat cu totul schimbat din ntristarea ce-o aveam. Dup ce a ieit, eu alergam dup dnsul vrnd s-l ntlnesc, dar nu l-am mai putut ajunge, cci se fcuse nevzut. Din acel ceas, din mila lui Dumnezeu, nu tiu s m mai fi ispitit nici de ntristare, nici de fric, ci m-a acoperit Dumnezeu pn acum prin rugciunile acelor sfini btrni.

V-am povestit acestea, frailor, vrnd s v art ct odihn i negrijire are cel ce nu se ncrede n sine; cu ct ntemeiere i adeverire triete cel ce nu ndjduiete n mintea sa i nici nu crede gndului su, ci spre Dumnezeu arunc ndejdea sa i spre cei ce pot, dup Dumnezeu, s-l povuiasc.

Deci, frailor, nvai-v i voi s ntrebai i s cerei sfat; s nu ndjduii n voi niv, nici s credei ceea ce va zice cugetul vostru, c foarte bun este ntrebarea. ntrebarea este smerenie, este bucurie. S nu se trudeasc cineva astfel n zadar, c nu se va putea mntui ntr-alt chip, dect numai aa.

Poate va zice cineva, c de nu va avea pe cine s ntrebe ce s fac? Adevrul va zic, de va vrea cineva din toat inima s fac voia lui Dumnezeu, nu-l va prsi Dumnezeu, ci pururea l va povui dup vrerea sa. Iar de nu va vrea s fac voia lui Dumnezeu, iar v zic adevrul, c i la prooroc de va merge, dup inima lui cea rzvrtit, va primi rspuns de la prooroc precum zice Scriptura: de va grei, prooroc grind, eu am rtcit pe proorocul, zice Domnul.

Drept aceea, avem datoria s ne ntoarcem cu toat puterea noastr spre voia lui Dumnezeu i s nu credem inimii noastre, ci chiar de va fi vreun lucru bun, pn nu vom auzi de la vreun sfnt c bun este acel lucru, s nu ne ncredem n noi nine c bine am fcut i cum c, cu cuviin este s se fac. nc i dup ce ne vom srgui dup puterea noastr, se cade iari s ne spovedim n ce chip am fcut, pentru ca s ne ncredinm de l-am fcut bine i iari atunci nc s nu fim fr de grij, ci s ateptm i judecata lui Dumnezeu, precum se spune despre sfinitul printele Agaton, c a rspuns cnd a fost ntrebat: i ie i este fric printe? tiu c m-am silit din toata puterea s fac voia lui Dumnezeu, dar nu tiu dac a plcut sau nu lui Dumnezeu fapta mea; c alta este judecata lui Dumnezeu i alta a oamenilor.

Domnul Dumnezeu s ne acopere de primejdia celor ce fac voia lor i s ne nvredniceasc s inem calea prinilor notri. C lui se cuvine slava, cinstea i nchinciunea, n veci,

Amin!

CUVNTUL 6

PENTRU NEOSNDIREA APROAPELUI

Fratilor, de am reciti cuvintele sfintilor batrni adesea si le-am tine minte totdeauna, n-am fi bagat de seama de dnsele. Pentru ca de am fi cu luare aminte si la faptele cele mai mici si de ne-am feri de dnsele cu paza, netrecndu-le deloc cu vederea, n-am cadea n cele mari si grele pacate. Pentru ca, va ncredintez ca din aceste greseli mici si din nebagarea de seama cu care ne obisnuim a zice: ce este aceasta sau aceea, se face obisnuinta rea n suflet si ncepem a defaima si pe cele mari. Mare pacat este osndirea aproapelui! Nu uraste Dumnezeu altceva mai mult si nici nu este alt pacat mai rau dect osndirea, ntru care rautate nu cade cineva dect numai din nebagarea de seama a celor mici, cum am zis mai sus. Ca, obisnuindu-te a primi cea mai mica meteahna asupra vecinului si a zice: ce este de voi auzi ce graieste acest frate? Sau ce este de voi zice si eu un cuvnt? Si ce este de voi iscodi ce merge sa faca acest frate, sau acel strain? ncepe mintea sa-si lase pacatele sale si cerceteaza pe ale altora. Din aceasta se naste clevetirea, osnda, defaimarea si apoi, din parasirea lui Dumnezeu, nsuti cazi n cele ce ai osndit pe altul. Iar necercetnd cineva rautatile sale, nici plngndu-si mortul sau, (precum au zis parintii), nici odinioara nu se va putea ndrepta pe sine ntru ceva, fiindca si pierde vremea iscodind lucrurile vecinului sau. Si alt nimic nu atta atta mnia lui Dumnezeu, si nici nu despoaie pe om de darul lui Dumnezeu ca sa caza n parasire, dect grairea si osndirea aproapelui. Sa stiti si aceasta ca: alta este a cleveti, alta a osndi si alta a defaima.

A cleveti este cnd cineva zice ca cutare a spus minciuni, sau s-a mniat sau a curvit, sau altceva asemenea a facut. Acesta a grait rau mpotriva aproapelui, adica a vestit pacatul aceluia cu patima. Iar a osndi este cnd cineva zice ca cutare este mincinos sau betiv, sau curvar. Unul ca acesta a osndit toata starea sufletului aceluia si a hotart pentru toata viata lui ca ntr-acest chip este, ncredintat ca este asa. si greu lucru este! Ca alta este a zice ca s-a mniat si alta ca este mnios si a hotar, precum am zis, asupra ntregii lui vieti. Iar osnda este cu att mai grea dect tot pacatul, cu ct nsusi Hristos zice: Fatarnice scoate mai nti brna din ochiul tau si atunci sa cauti sa scoti si gunoiul din ochiul fratelui tau. Luati seama ca pacatul vecinului l-a asemanat cu gunoiul, iar pacatul osnditorului l-a asemanat cu brna, att este de rea osnda ca ntrece tot pacatul. Pentru aceea si fariseul acela, cnd se ruga si spunea faptele sale cele bune multumind lui Dumnezeu, nu spunea minciuni, ci adevarul spunea. Nu pentru aceasta s-a osndit, ca avem datoria sa multumim lui Dumnezeu cnd ne nvrednicim sa facem vreun bine, fiindca El ne ajuta. Ca, pentru ca multumea lui Dumnezeu si si spunea faptele sale si pentru ca a zis ca nu sunt ca ceilalti oameni, nu s-a osndit, ci numai pentru ca ntorcndu-se catre vames, a zis: nu sunt nici ca acest vames. Atunci s-a maniat Dumnezeu ca l-a osndit n fata si i-a hulit nsasi starea sufletului aceluia si n scurt, i-a defaimat toata viata. Pentru aceea zice: Vamesul s-a pogort mai ndreptat dect acela. Nu este dar, alt pacat mai greu, si nici mai rau, precum de multe ori am zis, dect a osndi si a defaima si a necinsti pe aproapele.

Dar oare pentru ce nu ne osndim mai degraba pe noi nsine si rautatile noastre care le stim bine si pentru care avem sa dam nfricosat raspuns la Dumnezeu? Pentru ce apucam mai nainte judecata lui Dumnezeu? Ce avem cu faptura minilor sale? Cum de nu ne nfricosam de ceea ce s-a ntmplat batrnului aceluia, care auzind de oarecare frate ca a cazut n curvie, numai pentru ca a zis: o, ce rautate a facut, nu stiti ce lucru groaznic spune la Pateric pentru dansul? Ca ngerul lund sufletul acelui frate ce pacatuise l-a dus la el, zicndu-i: Iata, a adormit acela pe care l-ai osndit, unde poruncesti sa fie dus sufletul sau: la mparatia cerului sau la iad?. Oare este alta nfricosare mai mare ca aceasta? Cuvntul ngerului catre batrnul nu nsemneaza altceva, dect numai aceasta: de vreme ce tu esti judecatorul pacatosilor si dreptilor, spune ce hotarasti pentru acest ticalos suflet? l miluiesti pe el, ori l osndesti n munci? Deci ntru att s-a nspaimntat acest sfnt batrn, nct n tot restul vietii lui n-a ncetat a lacrima si a suspina si cu mii de dureri a se ruga lui Dumnezeu sa i se ierte pacatul acela. si aceasta pocainta o facea dupa ce a cazut la picioarele ngerului si a luat iertare. Ati priceput dar din ceea ce a zis ngerul catre acel batrn ct de grea este rautatea osndirii? A fost iertat batrnul, dar sufletul lui nu s-a mai putut mngia, nici n-au contenit lacrimile lui pna a murit.

Asa si noi, ce avem cu fratele nostru? Ce avem cu greutatea straina? Fratilor, avem de ce sa ne grijim. Fiecare sa ne cercetam pe noi nsine si rautatile noastre. Numai lui Dumnezeu i se cuvine sa ndrepteze si sa judece pe pacatosi. El, care stie starea, puterea, petrecerea, darurile si firea fiecaruia. El stie a judeca pe fiecare dupa ornduirea starii sale. Ca ntr-un chip judeca gresalele arhiereului si ntr-altul pe ale boierului; ntru-un fel pe ale staretului si n altul pe ale ucenicului; ntr-un chip pe ale bolnavului si n altul pe ale sanatosului. Cine poate sti judecatile lui Dumnezeu, fara numai El singur, care pe toti i-a zidit si stie toate.

Sa va povestesc ceea ce mi adusei aminte ca am auzit.

O corabie a mers odata cu robi, ntr-un oras oarecare, unde se afla o fecioara foarte duhovniceasca si sfnta cu viata. Acesta, auzind de venirea robilor, mult s-a bucurat, caci dorea sa cumpere o copila mica, cu gndul sa o creasca cu multa buna chibzuire si sa o fereasca a nu se deprinde cu nici o rautate a lumii acesteia. Trimitnd la corabier si ntrebndu-l de are niscaiva copile tinere, a aflat doua fetite precum dorea fecioara, si dnd pretul cuvenit pentru una, a luat-o. De acolo, de unde era sfnta aceea, pogorndu-se corabierul, l-a ntmpinat o femeie curva din oras, care vaznd pe fetita cealalta cu dnsul, a dorit sa o cumpere. Si tocmindu-se cu el si dnd pretul, a luat-o si s-a dus. Acum vedeti taina lui Dumnezeu? Vedeti judecata? Acea sfnta fecioara a luat prunca si a crescut-o n frica lui Dumnezeu, nvatnd-o toate bunatatile, deprinznd-o toata osteneala calugariei si ndeletnicindu-se la savrsirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. A luat si curva pe ticaloasa aceea si a facut-o vas al spurcaciunii, ca ce altceva era sa o nvete curva, dect pierderea sufletului ei? Ce putem zice de nfricosata judecata a lui Dumnezeu? Amndoua erau mici, amndoua au fost vndute si nu stiau unde merg. nsa una s-a aflat n minile lui Dumnezeu, iar cealalta a cazut n minile diavolului. Poate oare sa zica cineva ca, ce cere Dumnezeu de la una, cere si de la cealalta? Cum este cu putinta? Oare de vor cadea amndoua n pacatul curviei sau n alt pacat, putem zice ca amndoua vor fi judecate n acelasi chip? Nu! Macar, desi n acelasi fel ar fi caderea amndoura, negresit, nu n acelasi fel se vor judeca. Pentru ca cea dinti a nvatat ale judecatii, a auzit cele ale mparatiei lui Dumnezeu, ziua si noaptea a petrecut ntru cuvntarea lui Dumnezeu, iar cealalta ticaloasa, nici nu a vazut, nici nu a auzit vreodata ce este bunatatea, ci dimpotriva, pururea toate rautatile, toate lucrurile diavolesti. Cum este cu putinta sa le judece pe amndoua n acelasi chip? Pentru aceea, am zis ca omul nu poate pricepe judecatile lui Dumnezeu. Singur El le stie pe toate si poate judeca gresalele fiecaruia precum El nsusi stie.

Adevarat, se ntmpla de greseste vreun frate din prostime, dar are si o fapta buna, cu care place lui Dumnezeu n toata viata sa, iar tu sezi si osndesti si-ti pierzi sufletul. Ca desi se ntmpla de greseste ceva ca un om, dar ce stii ct s-a nevoit si s-a silit luptndu-se ca sa nu cada. Iar pentru ca nu i s-a ntmplat caderea din lenevire, ci din slabiciunea firii, sau din biruinta razboiului celui mare, pe care l-a suferit nainte de a se mpila, sa stii ca greseala unuia ca acestuia poate afla oarecare ndreptare naintea lui Dumnezeu. Ca Dumnezeu a vazut osteneala si scrba ce a avut pna a cazut, si-i este mila de dansul si-l iarta. Asa, ca Dumnezeu l iarta, iar tu l osndesti si-ti pierzi sufletul. Dar oare stii tu cte lacrimi a varsat el naintea lui Dumnezeu, pentru acea greseala? Tu i stii pacatul, dar pocainta nu i-o stii. Si de multe ori, nu numai osndim ci si defaimam; ca alta este osndirea, precum am zis si alta defaimarea. Defaimarea este cnd nu numai osndesti pe altul, ci te si scrbesti de el, si-l urasti ca pe un spurcat. Iar aceasta este mult mai rea dect osnda. Deci cei ce vor sa se mntuiasca, nici odata sa nu iscodeasca nici sa nu osndeasca gresalele fratilor si ale vecinilor lor, ci mai degraba din greseala altora sa se ntelepteasca si, nedefaimnd pe cel gresit, sa se foloseasca pe sine, ca acel care vaznd pe fratele sau pacatuind, suspina zicnd: Vai mie ticalosul! Astazi greseste acesta, iar mine cu adevarat eu. Vezi ntarire? Vezi fericire? Cum ndata a aflat mijloc sa fuga de osndirea fratelui sau? Ca zicnd, caci cu adevarat si eu mine voi cadea, si-a luat lui si frica si grija spre cele ce putea sa greseasca. Si asa a scapat de a osndi pe vecin! Si n-a statut acolo cu cuvntul ci si pe sine s-a socotit mult mai prost dect acela, caci a adaugat zicnd: Acesta cred ca se va pocai de pacatul sau, iar eu poate nu voi avea vreme, sau nu voi vrea, sau nu voi putea a ma pocai. Vezi lumina luminatului suflet? Care nu numai ca a putut a fugi de osnda vecinului, ci si pe sine s-a smerit desavrsit, socotindu-se mai neputincios dect acela. Noi, nsa, ticalosii, cu defaimare osndim pe fratele nostru si-l socotim cu totul pierdut, si de orice vedem, sau auzim, sau gndim, ne scrbim. Dar nu ne oprim numai la stricaciunea noastra, ci ntlnim si pe alt frate si-l smintim, povestindu-i si lui, ca aceasta, sau aceea s-a ntmplat; l stricam si pe acela, varsnd si n inima lui otrava, netemndu-ne de cel ce a zis: Vai de cel ce adapa pe fratele sau cu apa tulbure! Facem slujba dracilor si ca niste orbi, nu cunoastem ca, n ce chip vrajmasul de obste nu face niciodata bine, ci numai tulbura, se sminteste si se strica, asa si noi aflam ajutorul lui, spre pierzarea noastra si a vecinului: ca cel ce sminteste suflet este diavol si ajuta dracilor. Dupa cum, dimpotriva, cel ce foloseste este ajutor ngerilor.

Din ce patimim noi oare aceasta? Desigur, nu din altceva, fara numai pentru ca nu avem dragoste. Ca de am avea dragoste, am trece cu vederea toate marile gresale ale fratelui nostru, precum zice, ca dragostea acopera multime de pacate. Si iar: dragostea nu socoteste rautate, toate le sufera si celelalte. Daca am avea si noi dragoste, precum am zis, aceasta dragoste ar acoperi toate pacatele fratelui nostru. Au doara sunt orbi si nu vad pacatele oamenilor? si cine uraste pacatul mai mult dect sfintii? Dar nu urasc pe pacatos, nici nu se scrbesc de el, ci se ntristeaza si le este mila; l mngie si-l sfatuiesc, silindu-se n tot chipul sa-l vindece ca pe un madular stricat si fac toata mijlocirea ca sa-l mntuiasca, precum fac pescarii cnd arunca undita n mare, ca dupa ce simt ca s-a prins vreun peste mare si ncepe a se arunca si a sari, nu-l trag ndata n sila, ca sa nu se rupa ata si sa-l scape, ci lasa ata sloboda si merge unde voieste, pna cnd pricep ca a ostenit si s-a domolit din zvrcolirea lui si atunci ncep a-l trage putin cate putin. Asa si sfintii, cu ndelunga rabdare si cu dragoste trag pe frate spre ndreptare si nu-l gonesc nici nu se scrbesc de dansul, ci ntocmai ca o mama, care orict de urat i-ar fi copilul, nu se scrbeste de dnsul, ci-l mpodobeste cu bucurie si se sileste cu tot felul de mijloace sa-l nfrumuseteze. Asa si cu sfintii, totdeauna acopera, ocrotesc si ajuta pacatosului si asteapta cu ndelunga rabdare ntoarcerea lui, silindu-se ca si pe cel gresit sa-l ndrepteze si pe altii sa-i fereasca sa nu se sminteasca si ei nsisi mai mult sa sporeasca si sa procopseasca spre dragostea lui Dumnezeu.

Ce a facut sfntul Amona cnd au venit catre dansul fratii aceia tulburati si i-au zis: Vino de vezi parinte, ca n chilia cutarui frate este o muiere? O, cta milostivire a aratat, cta dragoste s-a aflat n sufletul acelui sfnt! Pentru ca dupa ce a simtit ca fratele ascunsese pe muiere sub un butoi, a mers si a sezut deasupra si apoi le-a zis: cercetati de gasiti pe muierea ce ati zis ca este n chilia acestui frate. Si dupa ce au cercetat si nu au gasit, le-a zis: Dumnezeu sa va ierte, si i-a nfruntat. Si povatuindu-i sa se fereasca de grairea de rau, i-a nvatat mult sa nu creada ndata la ponosul vecinului lor. Apoi si pe acel frate l-a nteleptit si l-a ndreptat, nu numai prin faptul ca i-a acoperit greseala, ci la vreme potrivita, n taina l-a sfatuit sa paraseasca pacatul, si apucndu-l de mna, i-a zis: Grijeste-te frate de sufletul tau! si foarte s-a pocait fratele, umilindu-se mult de iubirea cea de oameni si de blndetea ce a aratat batrnul pentru dnsul. Deci sa cstigam si noi dragoste, sa aratam milostivire spre aproapele, ca sa scapam de clevetirea cea rea de a osndi sau defaima sau a scrbi pe cineva, ci mai vrtos sa ajutam unul altuia ca unor madulare ale noastre. Oare de ar avea cineva vreo rana la mna sau la picior, sau la alta parte a trupului sau, s-ar scrbi de sine? Ar taia acea patimasa parte? Macar si de ar fi si de tot stricata. Sau mai vrtos s-ar sili sa o curateasca, sa o spele, sa puna alifie, sa o lege, sa o stropeasca cu sfnta aghiasma, nca va nazui si la rugaciunile sfintilor ca sa-i ajute, (dupa cum sfatuia si avv