1

4.RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR CA OBIECT AL AUDITULUI

4.1.Continutul raportului administratorilor ce insoteste situatiile financiare anuale In procesul de auditare al situatiilor financiare anuale, auditorul se focalizeaza si pe raportul

administratorului si va face referire la acesta si in raportul de audit. Consiliul de administraţie elaborează pentru fiecare exerciţiu financiar un raport, denumit în

continuare raportul administratorilor, care cuprinde cel puţin o prezentare fidelă a dezvoltării şi performanţei activităţilor entităţii şi a poziţiei sale financiare, împreună cu o descriere a principalelor riscuri şi incertitudini cu care se confruntă.

Prezentarea ce urmeaza in continuare este o analiză echilibrată şi cuprinzătoare a dezvoltării şi performanţei activităţilor entităţii şi a poziţiei sale financiare, corelată cu dimensiunea şi complexitatea activităţilor.

Se vor face prezentări de informaţii cu privire la respectarea condiţiilor de capital propriu, prevăzute de legislaţia în vigoare privind societăţile comerciale. De asemenea, în raportul administratorilor trebuie cuprinse informaţii referitoare la controlul intern, aşa cum acesta este prezentat la Secţiunea 11 "Controlul intern" din OMFP nr. 30551 din 2009, completat cu OMFP 1802 din 20142.

În măsura în care este necesar pentru a înţelege dezvoltarea entităţii, performanţa sau poziţia sa financiară, analiza cuprinde indicatori financiari şi, atunci când este cazul, indicatori nefinanciari-cheie de performanţă, relevanţi pentru activităţi specifice, inclusiv informaţii despre aspecte privind mediul înconjurător şi angajaţii.

În furnizarea analizei sale, raportul administratorilor include, atunci când este cazul, referiri şi explicaţii suplimentare privind sumele raportate în situaţiile financiare anuale. Raportul administratorilor oferă, de asemenea, informaţii despre:

a)evenimente importante apărute după sfârşitul exerciţiului financiar; b)dezvoltarea previzibilă a entităţii; c)activităţile din domeniul cercetării şi dezvoltării; d)informaţii privind achiziţiile propriilor acţiuni, şi anume: - motivele achiziţiilor efectuate în cursul exerciţiului financiar; - numărul şi valoarea acţiunilor achiziţionate şi înstrăinate în cursul exerciţiului financiar şi

proporţia din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă; - în cazul achiziţiei şi înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acţiunilor; - numărul şi valoarea nominală a tuturor acţiunilor achiziţionate şi deţinute de entitate şi

proporţia din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă; e)existenţa de sucursale ale entităţii; f)utilizarea de către entitate a instrumentelor financiare, în cazul în care sunt semnificative

pentru evaluarea activelor sale, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii: - obiectivele şi politicile entităţii în materie de gestiune a riscului financiar, inclusiv

politica sa de acoperire împotriva riscurilor pentru fiecare tip major de tranzacţie previzionată pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, şi

- expunerea entităţii la riscul de piaţă, riscul de credit, riscul de lichiditate şi la riscul fluxului de numerar. 1Ordinul este publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 766 bis din 10.11.2009 2Ordinul este publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 963 din 30.12.2014

2

Scopul acestor prezentări este de a furniza informaţii care să ajute la înţelegerea mai bună a semnificaţiei instrumentelor financiare bilanţiere sau extrabilanţiere asupra situaţiei financiare a unei entităţi, rezultatelor activităţii ei şi fluxurilor de numerar şi de a ajuta în evaluarea sumelor, momentului apariţiei şi gradului de siguranţă a fluxurilor de numerar viitoare asociate cu acele instrumente.

Prezentările cerute oferă informaţii pentru a-i ajuta pe utilizatorii situaţiilor financiare în evaluarea gradului de risc aferent instrumentelor financiare, recunoscute sau nu în bilanţ.

Tranzacţiile cu instrumente financiare pot avea ca rezultat pentru o entitate asumarea sau transferarea către alte părţi a unuia sau mai multora dintre riscurile financiare descrise mai jos.

a)Riscul de piaţă cuprinde trei tipuri de risc: - riscul valutar - este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze din cauza

variaţiilor cursului de schimb valutar; - riscul ratei dobânzii la valoarea justă - este riscul ca valoarea unui instrument financiar

să fluctueze din cauza variaţiilor ratelor de piaţă ale dobânzii; - riscul de preţ - este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze ca rezultat al

schimbării preţurilor pieţei, chiar dacă aceste schimbări sunt cauzate de factori specifici instrumentelor individuale sau emitentului acestora, sau factori care afectează toate instrumentele tranzacţionate pe piaţă.

Termenul "risc de piaţă" încorporează nu numai potenţialul de pierdere, dar şi cel de câştig. a)Riscul de credit - este riscul ca una dintre părţile instrumentului financiar să nu execute obligaţia asumată, cauzând celeilalte părţi o pierdere financiară. b)Riscul de lichiditate - (numit şi riscul de finanţare), este riscul ca o entitate să întâlnească dificultăţi în procurarea fondurilor necesare pentru îndeplinirea angajamentelor aferente instrumentelor financiare. Riscul de lichiditate poate rezulta din incapacitatea de a vinde repede un activ financiar la o valoare apropiată de valoarea sa justă. c)Riscul ratei dobânzii la fluxul de numerar - este riscul ca fluxurile de numerar viitoare să fluctueze din cauza variaţiilor ratelor de piaţă ale dobânzii. De exemplu, în cazul unui instrument de împrumut cu rată variabilă, astfel de fluctuaţii constau în schimbarea ratei dobânzii efective a instrumentului financiar, fără o schimbare corespondentă a valorii sale juste.

O entitate trebuie să prezinte obiectivele şi politicile de gestionare a riscului, inclusiv politicile de acoperire a acestuia.

În cazul entităţilor ale căror valori mobiliare - în totalitate sau o parte din aceste titluri - sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi care fac obiectul unei oferte publice de achiziţie, astfel cum acestea sunt definite în legislaţia în vigoare privind piaţa de capital, raportul administratorilor trebuie să cuprindă următoarele informaţii detaliate despre:

a)structura capitalului lor, inclusiv valorile mobiliare care nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, cu indicarea claselor diferite de acţiuni şi, dacă este cazul, pentru fiecare clasă de acţiuni, drepturile şi obligaţiile ataşate clasei respective şi procentul din capitalul social total pe care îl reprezintă;

b)orice restricţii legate de transferul de valori mobiliare, cum ar fi limitările privind deţinerea de titluri de valoare sau necesitatea de a obţine aprobarea entităţii sau a altor deţinători de valori mobiliare;

c)deţinerile semnificative directe şi indirecte de acţiuni (inclusiv deţinerile indirecte prin structuri piramidale şi deţineri încrucişate de acţiuni, aşa cum acestea sunt definite în reglementările în vigoare privind piaţa de capital);

3

d)deţinătorii oricăror valori mobiliare cu drepturi speciale de control şi o descriere a acestor drepturi;

e)sistemul de control al oricărei scheme de acordare de acţiuni salariaţilor, dacă drepturile de control nu se exercită direct de către salariaţi;

f)orice restricţii privind drepturile de vot, cum ar fi limitările drepturilor de vot ale deţinătorilor unui procent stabilit sau număr de voturi, termenele de exercitare a drepturilor de vot sau sistemele prin care, cooperând cu entitatea, drepturile financiare ataşate valorilor mobiliare sunt separate de deţinerea de valori mobiliare;

g)orice acorduri dintre acţionari care sunt cunoscute de către entitate şi care pot avea ca rezultat restricţii referitoare la transferul valorilor mobiliare şi/sau la drepturile de vot;

h)regulile care prevăd numirea sau înlocuirea membrilor consiliului de administraţie şi modificarea actelor constitutive ale entităţii;

i)puterile membrilor consiliului de administraţie şi, în special, cele referitoare la emiterea sau răscumpărarea de acţiuni;

j)orice acorduri semnificative la care entitatea este parte şi care intră în vigoare, se modifică sau încetează în funcţie de o modificare a controlului entităţii ca urmare a unei oferte publice de achiziţie, şi efectele rezultate din aceasta, cu excepţia cazului în care prezentarea acestor informaţii ar prejudicia grav entitatea.

Această excepţie nu se aplică în cazul în care entitatea este obligată în mod special să prezinte asemenea informaţii conform altor cerinţe legale;

k)orice acorduri dintre entitate şi membrii consiliului său de administraţie sau salariaţi, prin care se oferă compensări dacă aceştia demisionează sau sunt concediaţi fără un motiv rezonabil sau dacă relaţia de angajare încetează din cauza unei oferte publice de achiziţie.

Informaţiile de mai sus vor fi prezentate într-o secţiune distinctă a raportului administratorilor, referitoare la guvernanţa corporativă.

De asemenea, o entitate ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, astfel cum aceasta este definită în legislaţia în vigoare privind piaţa de capital, va include în cadrul aceleiaşi secţiuni referitoare la guvernanţa corporativă o declaraţie care va cuprinde cel puţin următoarele informaţii:

a)o trimitere la: -codul de guvernanţă corporativă care se aplică entităţii şi/sau codul de guvernanţă

corporativă pe care entitatea a decis să îl aplice voluntar. Entitatea va indica prevederile care sunt disponibile public; şi/sau

-toate informaţiile relevante referitoare la practicile de guvernanţă corporativă aplicate în plus faţă de cerinţele legislaţiei naţionale. În acest caz, entitatea va face disponibile public practicile sale de guvernanţă corporativă;

b)în măsura în care, potrivit legislaţiei naţionale, entitatea se îndepărtează de la codul de guvernanţă corporativă care i se aplică sau pe care a ales să îl aplice, o explicaţie a acesteia privind părţile din cod pe care nu le aplică şi motivele neaplicării;

c)o descriere a principalelor caracteristici ale controlului intern şi a sistemelor de gestionare a riscurilor, în relaţie cu procesul de raportare financiară;

d)modul de desfăşurare a adunării generale a acţionarilor şi atribuţiile-cheie ale acesteia, precum şi o descriere a drepturilor acţionarilor şi a modului cum acestea pot fi exercitate;

e)structura şi modul de operare ale organelor de administraţie, conducere şi supraveghere şi ale comitetelor acestora.

4

Membrii organelor de administraţie, conducere şi supraveghere ale entităţii au obligaţia colectivă de a asigura ca situaţiile financiare anuale şi raportul administratorilor să fie întocmite şi publicate în conformitate cu legislaţia naţională.

Raportul administratorilor se aprobă de consiliul de administraţie şi se semnează în numele acestuia de preşedintele consiliului.

4.2.Continutul raportului consolidat al administratorilor ce insoteste situatiile

financiare consolidate Consiliul de administraţie al societăţii-mamă elaborează pentru fiecare exerciţiu financiar un

raport, denumit în continuare raportul consolidat al administratorilor, care cuprinde cel puţin o revizuire fidelă a dezvoltării şi performanţei activităţilor şi a poziţiei entităţilor incluse în consolidare, considerate ca un tot unitar, împreună cu o descriere a principalelor riscuri şi incertitudini cu care acestea se confruntă.

Revizuirea este o analiză echilibrată şi cuprinzătoare a dezvoltării şi performanţei activităţilor şi a poziţiei entităţilor incluse în consolidare, considerate ca un tot unitar, adecvată cu dimensiunea şi complexitatea afacerilor. În măsura în care este necesar pentru a înţelege dezvoltarea, performanţa sau poziţia financiară, analiza cuprinde atât indicatori financiari, cât şi, dacă este cazul, indicatori nefinanciari - cheie de performanţă, relevanţi pentru activităţi specifice, inclusiv informaţii privind probleme de mediu înconjurător şi angajaţi.

În furnizarea analizei sale, raportul consolidat al administratorilor prevede, atunci când este cazul, referiri şi explicaţii suplimentare privind sumele raportate în situaţiile financiare anuale consolidate.

Referitor la entităţile cuprinse în consolidare, raportul furnizează, de asemenea, o indicaţie despre: a)orice evenimente importante apărute după sfârşitul exerciţiului financiar; b)dezvoltarea previzibilă a entităţilor respective, considerate ca un tot unitar; c)activităţile entităţilor respective, considerate ca un tot unitar, din domeniul cercetării şi dezvoltării; d)utilizarea de către entităţile incluse în consolidare a instrumentelor financiare şi, dacă sunt semnificative pentru evaluarea activelor sale, a datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii, şi anume:

- obiectivele şi politicile entităţilor în materie de gestiune a riscului financiar, inclusiv politicile lor de acoperire împotriva riscurilor pentru fiecare tip major de tranzacţie previzionată pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, şi

- expunerea la riscul de piaţă, riscul de credit, riscul de lichiditate şi la riscul fluxului de numerar, aşa cum acestea sunt prezentate în Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene.

Raportul consolidat al administratorilor prezintă o descriere a principalelor trăsături ale controlului intern al grupului şi a sistemelor de gestionare a riscurilor, în legătură cu procesul întocmirii de situaţii financiare anuale consolidate, atunci când o entitate are valorile mobiliare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aşa cum aceasta este definită în legislaţia în vigoare privind piaţa de capital. În cazul în care raportul consolidat al administratorilor şi raportul administratorilor sunt prezentate ca un singur raport, aceste informaţii trebuie incluse în secţiunea raportului care cuprinde declaraţia asupra guvernanţei corporative.

5

Membrii organelor de administraţie, conducere şi supraveghere ale entităţilor care întocmesc situaţii financiare anuale consolidate şi raport consolidat al administratorilor au obligaţia colectivă de a asigura ca situaţiile respective şi raportul consolidat al administratorilor să fie întocmite şi publicate în conformitate cu legislaţia naţională.

In cazul entităţilor ale căror valori mobiliare - în totalitate sau o parte din aceste valori mobiliare - sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi care fac obiectul unei oferte publice de achiziţie, astfel cum acestea sunt definite în legislaţia în vigoare privind piaţa de capital, raportul consolidat al administratorilor trebuie să cuprindă următoarele informaţii detaliate despre:

a)structura capitalului lor, inclusiv valorile mobiliare care nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, cu indicarea claselor de acţiuni şi, dacă este cazul, pentru fiecare clasă de acţiuni, drepturile şi obligaţiile ataşate clasei respective şi procentul din capitalul social total pe care îl reprezintă;

b)orice restricţii legate de transferul valorilor mobiliare, cum ar fi limitările privind deţinerea de valori mobiliare sau necesitatea de a obţine aprobarea entităţii sau a altor deţinători de valori mobiliare;

c)deţinerile semnificative directe şi indirecte de acţiuni (inclusiv deţinerile indirecte prin structuri piramidale şi deţineri încrucişate de acţiuni, aşa cum acestea sunt definite în reglementările în vigoare privind piaţa de capital);

d)deţinătorii oricăror valori mobiliare cu drepturi speciale de control şi o descriere a acestor drepturi;

e)sistemul de control al oricărei scheme de acordare de acţiuni salariaţilor, dacă drepturile de control nu se exercită direct de către salariaţi;

f)orice restricţii privind drepturile de vot, cum ar fi limitările drepturilor de vot ale deţinătorilor unui procent stabilit sau număr de voturi, termenele de exercitare a drepturilor de vot sau sistemele prin care, cooperând cu entitatea, drepturile financiare ataşate valorilor mobiliare sunt separate de deţinerea de valori mobiliare;

g)orice acorduri dintre acţionari care sunt cunoscute de către entitate şi care pot avea ca rezultat restricţii referitoare la transferul valorilor mobiliare şi/sau la drepturile de vot;

h)regulile care prevăd numirea sau înlocuirea membrilor consiliului de administraţie şi modificarea actelor constitutive ale entităţii;

i)puterile membrilor consiliului de administraţie şi, în special, cele referitoare la emiterea sau răscumpărarea de acţiuni;

j)orice acorduri semnificative la care entitatea este parte şi care intră în vigoare, se modifică sau încetează în funcţie de o modificare a controlului entităţii ca urmare a unei oferte publice de achiziţie, şi efectele rezultate din aceasta, cu excepţia cazului în care prezentarea acestor informaţii ar prejudicia grav entitatea; această excepţie nu se aplică în cazul în care entitatea este obligată în mod special să prezinte asemenea informaţii conform altor cerinţe legale;

k)orice acorduri dintre entitate şi membrii consiliului său de administraţie sau salariaţi, prin care se oferă compensări dacă aceştia demisionează sau sunt concediaţi fără un motiv rezonabil sau dacă relaţia de angajare încetează din cauza unei oferte publice de achiziţie.

6

4.3.Prevederi din OMFP 1802 din 2014 referitoare la continutul raportului administratorilor

Cu ocazia intocmirii situatiilor financiare, un document foarte important este Raportul

administratorilor. Consiliul de administratie elaboreaza pentru fiecare exercitiu financiar un raport, denumit in continuare raportul administratorilor, care contine o prezentare fidela a dezvoltarii si performantei activitatilor entitatii si a pozitiei sale, precum si o descriere a principalelor riscuri si incertitudini cu care aceasta se confrunta.

Aceasta prezentare este o analiza echilibrata si cuprinzatoare a dezvoltarii si performantei activitatilor entitatii si a pozitiei sale, corelata cu dimensiunea si complexitatea activitatilor.

Raportul administratorilor se aproba de consiliul de administratie si se semneaza in numele acestuia de presedintele consiliului.

Raportul administratorilor ofera, de asemenea, informatii despre: a)dezvoltarea previzibila a entitatii; b)activitatile din domeniul cercetarii si dezvoltarii; c)informatii privind achizitiile propriilor actiuni, si anume: c1)motivele achizitiilor efectuate in cursul exercitiului financiar; c2)numarul si valoarea nominala sau, in absenta acesteia, echivalentul contabil al actiunilor achizitionate si instrainate in cursul exercitiului financiar si proportia din capitalul subscris pe care acestea o reprezinta; c3)in cazul achizitiei si instrainarii cu titlu oneros, contravaloarea actiunilor; c4)numarul si valoarea nominala sau, in absenta acesteia, echivalentul contabil al tuturor actiunilor achizitionate si detinute de entitate si proportia din capitalul subscris pe care acestea o reprezinta; d)existenta de sucursale ale entitatii; e)in ceea ce priveste utilizarea de catre entitate a instrumentelor financiare, daca sunt semnificative pentru evaluarea activelor sale, a datoriilor, a pozitiei financiare si a profitului sau pierderii: e1)obiectivele si politicile entitatii in materie de management al riscului financiar; e2)expunerea entitatii la riscul de pret, riscul de credit, riscul de lichiditate si la riscul fluxului de numerar.

Microentitatile si entitatile mici nu sunt obligate sa prezinte informatiile nefinanciare prevazute mai sus.

4.4.Controlul intern – obiect al auditului financiar In procesul de auditare a raportului administratorilor, auditorul financiar trebuie sa aiba in

vedere si cerintele controlului intern (exercitat in fiecare entitate sub coordonarea administratorului) si cerintele ISA cu privire la diferite deficiente manifestate in acest tip de control.

În înţelesul OMFP 3055 din 2009, completat cu OMFP 1802 din 2014, controlul intern al entităţii vizează asigurarea: conformităţii cu legislaţia în vigoare; aplicării deciziilor luate de conducerea entităţii; bunei funcţionări a activităţii interne a entităţii; fiabilităţii informaţiilor financiare; eficacităţii operaţiunilor entităţii; utilizării eficiente a resurselor; prevenirii şi controlul riscurilor de a nu se atinge obiectivele fixate etc. Ca urmare, procedurile de control intern au ca obiectiv: -pe de o parte, urmărirea înscrierii activităţii entităţii şi a comportamentului personalului în cadrul definit de legislaţia aplicabilă, valorile, normele şi regulile interne ale entităţii;

7

-pe de altă parte, verificarea dacă informaţiile contabile, financiare şi de gestiune comunicate reflectă corect activitatea şi situaţia entităţii. În contextul situaţiilor financiare anuale consolidate, aria controlului intern contabil şi financiar se referă la societăţile cuprinse în consolidare. Controlul intern se aplică pe tot parcursul operaţiunilor desfăşurate de entitate, astfel: a)anterior realizării operaţiunilor, cu ocazia elaborării bugetului, ceea ce va permite, ulterior realizării operaţiunilor, controlul bugetar; b)în timpul operaţiunilor, de exemplu, sub aspectul determinării procentului de realizare fizică a producţiei în curs de execuţie sau a procentului de rebuturi înregistrate; c)după finalizarea operaţiunilor, caz în care verificarea este destinată, de exemplu, să analizeze rentabilitatea operaţiunilor şi să constate existenţa conformităţii sau a eventualelor anomalii, care trebuie corectate. Controlul intern cuprinde componente strâns legate, respectiv:

- o definire clară a responsabilităţilor, resurse şi proceduri adecvate, modalităţi şi sisteme de informare, instrumente şi practici corespunzătoare;

- difuzarea internă de informaţii pertinente, fiabile, a căror cunoaştere permite fiecăruia să-şi exercite responsabilităţile;

- un sistem care urmăreşte, pe de o parte, analizarea principalelor riscuri identificabile în ceea ce priveşte obiectivele entităţii şi, pe de altă parte, asigurarea existenţei de proceduri de gestionare a acestor riscuri;

- activităţi corespunzătoare de control, pentru fiecare proces, concepute pentru a reduce riscurile susceptibile să afecteze realizarea obiectivelor entităţii;

- o supraveghere permanentă a dispozitivului de control intern, precum şi o examinare a funcţionării sale. Scopul controlului intern este să asigure coerenţa obiectivelor, să identifice factorii-cheie de reuşită şi să comunice conducătorilor entităţii, în timp real, informaţiile referitoare la performanţe şi perspective. Indiferent de natura sau mărimea entităţii, eforturile depuse pentru aplicarea unui control intern satisfăcător sunt legate de aplicarea unor bune practici.

Politica de resurse umane a entităţii trebuie să urmărească aspecte precum recrutarea de personal calificat, gestionarea carierelor, formarea continuă, evaluări individuale, consilierea salariaţilor, promovări şi acţiuni corectoare.

- asigurarea posibilităţii confruntării descrierii teoretice cu realitatea. În cadrul unui mediu informatizat, controlul intern pleacă de la aspecte precum:

- existenţa unei strategii informatice formalizate, elaborate cu implicarea conducerii operaţionale;

- implicarea conducerii şi sensibilizarea sa faţă de riscurile crescute sau generate de informatică;

- alocarea de resurse care demonstrează capacitatea sistemului informatic de a-şi atinge obiectivele;

- recrutarea de personal cu un nivel de competenţă adaptat tehnologiilor utilizate şi existenţa unui plan de formare continuă care trebuie să permită o actualizare a cunoştinţelor.

Elementele de risc specifice, introduse de utilizarea informaticii, se referă la evaluarea unor aspecte precum:

- nivelul de dependenţă a entităţii de sistemul său informatic, cu influenţă asupra continuităţii exploatării, atunci când dependenţa este prea mare;

- nivelul de confidenţialitate a informaţiilor vehiculate de sistem;

8

- obligaţia de respectare a dispoziţiilor în vigoare referitoare la fiscalitate, protecţia persoanelor, proprietatea intelectuală sau reglementări specifice anumitor sectoare de activitate.

Controlul intern contabil şi financiar al entităţii se aplică în vederea asigurării unei gestiuni contabile şi a unei urmăriri financiare a activităţilor sale, pentru a răspunde obiectivelor definite.

Controlul intern contabil şi financiar este un element major al controlului intern. El vizează ansamblul proceselor de obţinere şi comunicare a informaţiei contabile şi financiare şi contribuie la realizarea unei informaţii fiabile şi conforme exigenţelor legale.

Ca şi controlul intern în general, el se sprijină pe un sistem cuprinzând în special elaborarea şi aplicarea politicilor şi procedurilor în domeniu, inclusiv a sistemului de supraveghere şi control.

Controlul intern contabil şi financiar vizează asigurarea: - conformităţii informaţiilor contabile şi financiare publicate, cu regulile aplicabile

acestora; - aplicării instrucţiunilor elaborate de conducere în legătură cu aceste informaţii; - protejării activelor; - prevenirii şi detectării fraudelor şi neregulilor contabile şi financiare; - fiabilităţii informaţiilor difuzate şi utilizate la nivel intern în scop de control, în măsura

în care ele contribuie la elaborarea de informaţii contabile şi financiare publicate; - fiabilităţii situaţiilor financiare anuale publicate şi a altor informaţii comunicate pieţei.

În domeniul organizării generale, trebuie să existe: - o documentare referitoare la principiile de contabilizare şi control al operaţiunilor; - circuite de informaţii vizând exhaustivitatea operaţiunilor, o centralizare rapidă şi o

armonizare a datelor contabile, precum şi controale asupra aplicării acestor circuite; - un calendar al elaborării de informaţii contabile şi financiare difuzate în cadrul grupului,

necesare pentru situaţiile financiare ale societăţii-mamă. Sunt necesare, de asemenea:

- identificarea cu claritate a persoanelor responsabile cu elaborarea informaţiilor contabile şi financiare publicate sau care participă la elaborarea situaţiilor financiare;

- accesul fiecărui colaborator implicat în procesul elaborării de informaţii contabile şi financiare, la informaţiile necesare controlului intern;

- instituirea unui mecanism prin care să se asigure efectuarea controalelor; - proceduri prin care să se verifice dacă controalele au fost efectuate, să se identifice

abaterile de la regulă şi să se poată remedia, dacă este necesar; - existenţa unui proces care urmăreşte identificarea resurselor necesare bunei funcţionări a

funcţiei contabile; - adaptarea necesarului de personal şi a competenţelor acestuia la mărimea şi

complexitatea operaţiunilor, ca şi la evoluţia nevoilor şi constrângerilor. Sub aspectul regulilor contabile, trebuie avute în vedere:

- existenţa unui manual de politici contabile; - existenţa unei proceduri de aplicare a acestui manual; - existenţa de controale prin care să se asigure respectarea manualului; - cunoaşterea evoluţiei legislaţiei contabile şi fiscale; Activităţile de control fac parte integrantă din procesul de gestiune prin care entitatea

urmăreşte atingerea obiectivelor propuse. Controlul vizează aplicarea normelor şi procedurilor de control intern, la toate nivelele ierarhice şi funcţionale: aprobare, autorizare, verificare, evaluarea performanţelor operaţionale, securizarea activelor, separarea funcţiilor.

Evaluarea controlului intern pleacă de la aspecte precum: -existenţa de ghiduri şi manuale de proceduri;

9

-garantarea evoluţiei sistemului de control intern; -asigurarea posibilităţii accesului la sistem pentru controlul extern; -efectuarea de controale specifice asupra punctelor sensibile; -identificarea şi tratarea corespunzătoare a anomaliilor; -adaptarea programelor informatice la nevoile entităţii; -conformitatea cu regulile contabile; -asigurarea exactităţii şi exhaustivităţii înregistrărilor contabile; -respectarea caracteristicilor calitative ale informaţiilor cuprinse în situaţiile financiare, astfel

încât să satisfacă nevoile utilizatorilor; -pregătirea informaţiilor necesare consolidării grupului; -definirea şi distribuirea procedurilor de elaborare a situaţiilor financiare consolidate, către

toate entităţile de consolidat.

4.4.Prevederi din ISA 2653 privind deficiente manifestate in controlul intern In misiunea de audit financiar statutar identificarea deficientelor manifestate in controlul

intern este un proces absolut necesar. Semnificaţia unei deficienţe sau a unei combinaţii de deficienţe din controlul intern nu

depinde doar de măsura în care o denaturare a avut loc propriu-zis, dar şi de posibilitatea ca o denaturare să aibă loc şi de dimensiunea potenţială a denaturării. Aşadar, pot exista deficienţe semnificative, chiar dacă auditorul nu a identificat denaturări pe parcursul auditului.

Exemple de aspecte pe care auditorul le poate lua în considerare în determinarea măsurii în care o deficienţă sau o combinaţie de deficienţe din controlul intern constituie o deficienţă semnificativă includ: -posibilitatea ca deficienţele să genereze, în viitor, denaturări semnificative ale situaţiilor financiare; -susceptibilitatea unei pierderi sau fraude asociate activului sau datoriei aferent(e); -subiectivitatea şi complexitatea determinării valorilor estimate, precum estimările contabile ale valorii juste; -valorile din situaţiile financiare expuse deficienţelor; -volumul activităţii care a avut loc sau ar putea avea loc în soldul contului sau în clasa de tranzacţii expus(ă) deficienţei sau deficienţelor; -importanţa controalelor pentru procesul de raportare financiară; de exemplu: controale de monitorizare generale (precum supravegherea conducerii); controale ale prevenirii şi detectării fraudei; controale ale selectării şi aplicării politicilor contabile semnificative; controale ale tranzacţiilor semnificative cu părţile afiliate; controale ale tranzacţiilor semnificative care nu se încadrează în activitatea obişnuită a entităţii; controale procesului de raportare financiară de la sfârşitul perioadei (precum controalele asupra înregistrărilor contabile nerecurente); -cauza şi frecvenţa excepţiilor detectate drept rezultat al deficienţelor controalelor; -interacţiunea dintre deficienţă şi alte deficienţe ale controlului intern. Indicii ale deficienţelor semnificative din controlul intern includ, de exemplu: -probe ale aspectelor ineficiente ale mediului de control, precum:

-indicii că tranzacţiile semnificative în care conducerea are un interes financiar nu au fost investigate, în mod corespunzător, de către persoanele însărcinate cu guvernanta;

3 ISA 265, Comunicarea deficientelor in controlul intern catre persoanele insarcinate cu guvernanta si catre conducere, IFAC, Standard intrat in vigoare din 15 decembrie 2009

10

-identificarea fraudei conducerii, fie că este semnificativă sau nu, care nu a fost prevenită de controlul intern al entităţii;

-eşecul conducerii de a implementa măsuri adecvate de remediere a deficienţelor semnificative comunicate anterior; -absenţa unui proces de evaluare a riscului în cadrul entităţii, atunci când ar fi fost de aşteptat, în mod normal, ca un astfel de proces să fi fost stabilit; -probe ale unui proces ineficient de evaluare a riscului, precum eşecul conducerii de a identifica un risc de denaturare semnificativă pe care auditorul s-ar fi aşteptat ca procesul entităţii de eva-luare a riscului să îl fi identificat; -probe ale unui răspuns ineficient la riscurile identificate (de ex., absenţa controalelor cu privire la un astfel de risc); -denaturările detectate de procedurile auditorului care nu au fost prevenite, sau detectate şi corectate, de controlul intern al entităţii; -retratarea situaţiilor financiare publicate anterior pentru a reflecta corectarea denaturărilor semnificative cauzate de eroare sau fraudă; -probe ale incapacităţii conducerii de a supraveghea întocmirea situaţiilor financiare.

Controalele pot fi elaborate pentru a funcţiona separat sau în combinaţie cu alte controale pentru a preveni eficient, sau pentru a detecta şi corecta denaturările semnificative. De exemplu, controalele asupra conturilor de creanţe pot consta atât în controale automate, cât şi manuale elaborate pentru a funcţiona împreună pentru a preveni, sau detecta şi corecta, denaturările soldului contului. O singură deficienţă în controlul intern poate să nu fie suficient de importantă pentru a constitui o deficienţă semnificativă. Cu toate acestea, o combinaţie de deficienţe care afectează soldul aceluiaşi cont sau aceeaşi prezentare, afirmaţie relevantă, sau componentă a controlului intern poate spori riscurile de denaturare atât de mult încât să genereze o deficienţă semnificativă.

Legile sau reglementările din anumite jurisdicţii pot stabili o cerinţă (în special pentru entităţile cotate) potrivit căreia auditorul să comunice persoanelor însărcinate cu guvernanta sau altor părţi relevante (precum organele de reglementare) unul sau mai multe tipuri specifice de deficienţe în controlul intern pe care auditorul le-a identificat pe parcursul auditului. Atunci când legile sau reglementările au stabilit termeni şi definiţii specifice acestor tipuri de deficiente şi prevăd ca auditorul să utilizeze aceşti termeni şi definiţii în scopul comunicării, auditorul uti-lizează aceşti termeni şi definiţii în comunicarea sa, în conformitate cu cerinţa legală şi de reglementare.

Atunci când jurisdicţia a stabilit termeni specifici pentru tipurile de deficienţe din controlul intern care urmează a fi comunicate, dar nu a definit aceşti termeni, poate fi necesar ca auditorul să îşi utilizeze raţionamentul pentru a determina aspectele care urmează a fi comunicate ulterior potrivit dispoziţiei legale sau de reglementare. Astfel, auditorul poate considera adecvat să ţină cont de cerinţele şi îndrumările din prezentul ISA. De exemplu, dacă scopul dispoziţiei legale sau de reglementare este de a aduce în atenţia persoanelor însărcinate cu guvernanta anumite aspecte ale controlului intern de care aceştia ar trebui să fie informaţi, poate fi adecvată considerarea acestor aspecte ca fiind, în general echivalente deficienţelor semnificative, care trebuie comunicate persoanelor însărcinate cu guvernanta, potrivit cerinţelor prezentului ISA.

Cerinţele din prezentul ISA continuă să fie aplicabile, indiferent dacă legile sau reglementările pot prevedea ca auditorul să utilizeze termeni sau cerinţele specifice.

Comunicarea în scris a deficienţelor semnificative persoanelor însărcinate cu guvernanta reflectă importanţa acestor aspecte şi asistă persoanele însărcinate cu guvernanta în îndeplinirea responsabilităţilor lor de supraveghere. ISA 260 stabileşte considerentele relevante cu privire la

11

comunicarea cu persoanele însărcinate cu guvernanta, atunci când toate aceste persoane sunt implicate în conducerea entităţii.

In detenninarea momentului la care trebuie emisă comunicarea scrisă, auditorul poate lua în considerare măsura în care primirea acestui tip de comunicare ar fi un factor important care să le permită persoanelor însărcinate cu guvernanta să se achite de responsabilităţile lor de supraveghere. In plus, în cazul entităţilor cotate din anumite jurisdicţii, s-ar putea ca persoanele însărcinate cu guvernanta să aibă nevoie să primească comunicarea scrisă înainte de data aprobării situaţiilor financiare pentru a se putea achita de responsabilităţile lor specifice în raport cu controlul intern în scop de reglementare sau în alte scopuri. In cazul altor entităţi, auditorul poate emite comunicarea scrisă la o dată ulterioară. Cu toate acestea, în cel de-al doilea caz, deoarece comunicarea scrisă a auditorului cu privire la deficienţele semnificative face parte din dosarul de audit anual, comunicarea scrisă face obiectul cerinţei suplimentare4 potrivit căreia auditorul trebuie să finalizeze, la momentul oportun, alcătuirea dosarului de audit final. ISA 230 afirmă că o limită adecvată de timp pentru finalizarea alcătuirii dosarului de audit anual nu depăşeşte, de obicei, mai mult de 60 de zile de la data raportului auditorului.5

Indiferent de plasarea în timp a comunicării scrise a deficienţelor semnificative, auditorul poate comunica într-o prima fază conducerii aceste deficienţe verbal şi, dacă este cazul, persoanelor însărcinate cu guvernanta pentru a le ajuta în luarea de măsuri de remediere oportune, pentru a minimiza riscurile de denaturare semnificativă. Totuşi, aceste acţiuni nu îl scutesc pe auditor de responsabilitatea de a comunica deficienţele semnificative în scris, aşa cum prevede prezentul ISA.

Nivelul de detaliu cu care sunt comunicate deficienţele semnificative este un aspect care ţine de raţionamentul profesional al auditorului în circumstanţele respective, factorii pe care auditorul îi poate lua în considerare în determinarea nivelului adecvat de detaliu al comunicării include, de exemplu: -natura entităţii. De exemplu, comunicarea prevăzută pentru o entitate de interes public poate fi diferită de cea a unei entităţi care nu este de interes public; -dimensiunea şi complexitatea entităţii. De exemplu, comunicarea prevăzută pentru o entitate complexă poate fi diferită de cea a unei entităţi care desfăşoară o activitate simplă; -natura deficienţelor semnificative pe care auditorul le-a identificat; -structura de guvernantă a entităţii. De exemplu, pot fi necesare mai multe detalii dacă persoanele însărcinate cu guvernanta includ membri care nu experienţă semnificativă în cadrul domeniului de activitate al entităţii sau în sectoarele aferente; -dispoziţiile legale sau de reglementare referitoare la comunicarea tipurilor specifice de deficienţe din controlul intern.

Conducerea şi persoanele însărcinate cu guvernanta pot fi deja la curent cu deficienţele semnificative pe care auditorul le-a identificat pc parcursul auditului şi pot să fi optat să nu le remedieze din cauza costurilor sau din alte considerente. Responsabilitatea pentru evaluarea costurilor şi beneficiilor implementării de măsuri de remediere aparţine conducerii şi persoanelor însărcinate cu guvernanta. In consecinţă, cerinţa de la punctul 9 se aplică indiferent de cost sau de alte considerente pe care conducerea sau persoanele însărcinate cu guvernanta le pot considera relevante în determinarea măsurii în care trebuie remediate aceste deficienţe.

Faptul că auditorul a comunicat o deficienţă semnificativă persoanelor însărcinate cu guvernanta şi conducerii în cadrul unui audit anterior nu elimină necesitatea ca auditorul să repete

4ISA 230, „Documentaţia de audit," punctul 14. 5ISA 230, punctul A21.'

12

comunicarea dacă nu au fost luate încă măsuri de remediere. Dacă se menţine o deficienţă semnificativă comunicată anterior, comunicarea din anul curent poate relua descrierea din comunicarea anterioară, sau poate face doar referire la comunicarea anterioară. Auditorul poate întreba conducerea, sau dup caz, persoanele însărcinate cu guvernanta de ce nu a fost încă remediată deficienţa semnificativă. Neluarea de măsuri, în absenţa unei explicaţii rezonabile, poate reprezenta, prin ea însăşi, o deficienţă semnificativă.

In cazul auditorilor entităţilor mai mici, auditorul poate comunica într-un mod mai puţin structurat cu persoanele însărcinate cu guvernanta decât în cazul entităţilor mai mari.

De obicei, nivelul adecvat de conducere este cel care are responsabilitatea şi autoritatea de a evalua deficienţele din controlul intern şi de a lua măsurile necesare de remediere. în cazul deficienţelor semnificative, nivelul adecvat poate fi directorul executiv sau directorul financiar (sau o poziţie echivalentă), deoarece aceste aspecte trebuie comunicate, de asemenea, persoanelor însărcinate cu guvernanta. în cazul altor deficienţe din controlul intern, nivelul adecvat poate fi reprezentat de conducerea operaţională cu o implicare mai directă în domeniile de control afectate şi care are autoritatea de a lua măsurile de remediere adecvate.

Anumite deficienţe semnificative identificate în controlul intern pot pune la îndoială integritatea sau competenţa conducerii. De exemplu, pot exista probe de fraudă sau de nerespectare intenţionată de către conducere a legilor şi reglementărilor, sau conducerea poate manifesta o incapacitate de a supraveghea întocmirea situaţiilor financiare adecvate ceea ce ar pu-ne la îndoială competenţa conducerii. In consecinţă, comunicarea acestor deficienţe direct către conducere poate să nu fie adecvată.

ISA 250 stabileşte cerinţe şi furnizează îndrumări cu privire la raportarea nerespectării identificate a legilor şi reglementărilor, inclusiv pentru cazurile în care persoanele însărcinate cu guvernanta sunt ele însele implicate în cazurile de neconformitate. ISA 240 stabileşte cerinţe şi furnizează îndrumări cu privire la comunicarea către persoanele însărcinate cu guvernanta atunci când auditorul a identificat sau a suspectat o fraudă care implică conducerea.

Pe parcursul auditului, auditorul poate identifica alte deficienţe în controlul intern care nu sunt semnificative dar pot fi suficient de importante pentru a atrage atenţia conducerii. Determinarea acelor deficienţe din controlul intern care merită atenţia conducerii este o chestiune de raţionament profesional în circumstanţele respective, ţinând cont de probabilitatea şi dimensiunea potenţială a denaturărilor care pot apărea în situaţiile financiare ca rezultat al acelor deficienţe.

Comunicarea altor deficienţe din controlul intern care merită atenţia conducerii nu trebuie să fie scrisă, ci poate fi verbală. Atunci când auditorul a discutat cu conducerea faptele şi circumstanţele constatărilor sale, auditorul poate considera că comunicarea verbală către conducere a acestor altor deficienţe a fost efectuată la momentul acestor discuţii. In consecinţă, nu trebuie efectuată ulterior o comunicare oficială.

Dacă auditorul a comunicat către conducere deficienţele din controlul intern altele decât deficienţele semnificative într-o perioadă anterioară şi conducerea a ales să nu le remedieze din motive legate de costuri sau din alte motive, auditorul nu trebuie să repete comunicarea în perioada curentă. De asemenea, auditorului nu i se impune să repete informaţiile referitoare la aceste deficienţe care au fost comunicate anterior conducerii de terţe părţi, precum auditorii interni sau organele de reglementare.

Totuşi, poate fi adecvat ca auditorul să comunice din nou aceste alte deficienţe, dacă a avut loc o schimbare a conducerii, sau dacă auditorul a luat cunoştinţă de informaţii noi care schimbă înţelegerea anterioară a acestor deficienţe de către auditor şi conducere. Cu toate acestea, eşecul conducerii de a remedia aceste alte deficienţe din controlul intern care au fost comunicate

13

anterior poate deveni o deficienţă semnificativă care este necesar să fie comunicată către persoanele însărcinate cu guvernanta. Măsura în care auditorul se confruntă sau nu cu o situaţie de acest tip depinde de raţionamentul auditorului în acele circumstanţe.

In unele circumstanţe, persoanele însărcinate cu guvernanta pot dori să fie puse la curent cu detaliile altor deficienţe din controlul intern pe care auditorul le-a comunicat conducerii sau să fie informate pe scurt de natura acestor alte deficienţe. In mod alternativ, auditorul poate considera necesar să informeze persoanele însărcinate cu guvernanta cu privire la comunicarea altor deficienţe către conducere. în oricare dintre situaţii, auditorul poate raporta verbal sau în scris către persoanele însărcinate cu guvernanta, după caz.

ISA 260 stabileşte considerentele relevante cu privire la comunicarea către persoanele însărcinate cu guvernanta atunci când toate acestea sunt implicate în conducerea entităţii.

Auditorii din sectorul public pot avea responsabilităţi suplimentare de a comunica deficienţele din controlul intern pe care auditorul le-a identificat pe parcursul auditului, în diferite moduri, la un nivel de detaliu şi către părţi la care nu se face referire în prezentul ISA. De exemplu, deficienţele semnificative pot trebui să fie comunicate către legislativ sau către alt organ administrativ. Legile, reglementările sau altă autoritate pot mandata, de asemenea, auditorii din sectorul public să raporteze deficienţele din controlul intern, indiferent de semnificaţia efectelor posibile ale acestor deficienţe. Mai mult, legislaţia poate prevedea ca auditorii din sectorul public să raporteze cu privire la aspecte mai ample legate de controlul intern decât deficienţele din controlul intern care trebuie comunicate potrivit prezentului ISA, de exemplu, controalele referitoare la respectarea autorităţilor legislative, a reglementărilor sau prevederilor contractelor sau acordurilor de subvenţii.

In explicarea efectelor posibile ale deficienţelor semnificative, auditorul nu trebuie să cuantifice aceste efecte. Deficienţele semnificative pot fi grupate în scopuri de raportare, atunci când acest lucru este adecvat. Auditorul poate include, de asemenea, în comunicarea scrisă sugestii de acţiuni de remediere a deficienţelor, răspunsurile curente sau propuse ale conducerii, şi o declaraţie cu privire la măsura în care auditorul a întreprins, sau nu, paşi în vederea verificării măsurii în care răspunsurile conducerii au fost implementate.

Auditorul poate considera adecvat să includă în comunicare următoarele informaţii suplimentare:

-o indicaţie potrivit căreia, dacă auditorul ar fi efectuat proceduri mai ample aferente controlului intern, ar fi putut să identifice mai multe deficienţe care să fie raportate, sau să ajungă la concluzia că unele dintre deficienţele raportate nu trebuiau să fie, de fapt, raportate; -o indicaţie potrivit căreia această comunicare a fost destinată persoanelor însărcinate cu guvernanta şi nu ar fi potrivită în alte scopuri.

Legile sau reglementările pot prevedea ca auditorul sau conducerea să furnizeze o copie a comunicării scrise a auditorului privind deficienţele semnificative către autorităţile de reglementare adecvate. In astfel de cazuri, comunicarea scrisă a auditorului poate identifica aceste autorităţi de reglementare.

4.5.Prevederi din OMFP 1802 din 2014 referitoare la controlul intern

In intelesul acestui ordin, controlul intern al entitatii vizeaza asigurarea: conformitatii cu

legislatia in vigoare; aplicarii deciziilor luate de conducerea entitatii; bunei functionari a activitatii interne a entitatii; fiabilitatii informatiilor financiare; eficacitatii operatiunilor entitatii; utilizarii eficiente a resurselor; prevenirii si controlului riscurilor de a nu se atinge obiectivele fixate etc.

14

Ca urmare, procedurile de control intern au ca obiectiv: pe de o parte, urmarirea inscrierii activitatii entitatii si a comportamentului personalului in cadrul definit de legislatia aplicabila, valorile, normele si regulile interne ale entitatii; pe de alta parte, verificarea daca informatiile contabile, financiare si de gestiune comunicate reflecta corect activitatea si situatia entitatii. Scopul controlului intern este sa asigure coerenta obiectivelor, sa identifice factorii-cheie de reusita si sa comunice conducatorilor entitatii, in timp real, informatiile referitoare la performante si perspective. Indiferent de natura sau marimea entitatii, eforturile depuse pentru aplicarea unui control intern satisfacator sunt legate de aplicarea unor bune practici. Controlul intern se aplica pe tot parcursul operatiunilor desfasurate de entitate, astfel: a) anterior realizarii operatiunilor, cu ocazia elaborarii bugetului, ceea ce va permite, ulterior realizarii operatiunilor, controlul bugetar; b) in timpul operatiunilor, de exemplu, sub aspectul determinarii procentului de realizare fizica a productiei in curs de executie sau a procentului de rebuturi inregistrate; c) dupa finalizarea operatiunilor, caz in care verificarea este destinata, de exemplu, sa analizeze rentabilitatea operatiunilor si sa constate existenta conformitatii sau a eventualelor anomalii, care trebuie corectate.

In contextul situatiilor financiare anuale consolidate, aria controlului intern contabil si financiar se refera la societatile cuprinse in consolidare. Controlul intern cuprinde componente strans legate, respectiv: o definire clara a responsabilitatilor, resurse si proceduri adecvate, modalitati si sisteme de informare, instrumente si practici corespunzatoare; difuzarea interna de informatii pertinente, fiabile, a caror cunoastere permite fiecaruia sa isi exercite responsabilitatile; un sistem care urmareste, pe de o parte, analizarea principalelor riscuri identificabile in ceea ce priveste obiectivele entitatii si, pe de alta parte, asigurarea existentei de proceduri de gestionare a acestor riscuri; activitati corespunzatoare de control, pentru fiecare proces, concepute pentru a reduce riscurile susceptibile sa afecteze realizarea obiectivelor entitatii; o supraveghere permanenta a dispozitivului de control intern, precum si o examinare a functionarii sale.

Activitatile de control fac parte integranta din procesul de gestiune prin care entitatea urmareste atingerea obiectivelor propuse. Controlul vizeaza aplicarea normelor si procedurilor de control intern, la toate nivelurile ierarhice si functionale: aprobare, autorizare, verificare, evaluarea performantelor operationale, securizarea activelor, separarea functiilor.

Evaluarea controlului intern pleaca de la aspecte precum: existenta de ghiduri si manuale de proceduri; garantarea evolutiei sistemului de control intern; asigurarea posibilitatii accesului la sistem pentru controlul extern; asigurarea posibilitatii confruntarii descrierii teoretice cu realitatea.

In cadrul unui mediu informatizat, controlul intern pleaca de la aspecte precum: existenta unei strategii informatice formalizate, elaborate cu implicarea conducerii operationale; implicarea conducerii si sensibilizarea sa fata de riscurile crescute sau generate de informatica; alocarea de resurse care demonstreaza capacitatea sistemului informatic de a-si atinge obiectivele; recrutarea de personal cu un nivel de competenta adaptat tehnologiilor utilizate si existenta unui plan de formare continua care trebuie sa permita o actualizare a cunostintelor.

Elementele de risc specifice, introduse de utilizarea informaticii, se refera la evaluarea unor aspecte precum: nivelul de dependenta a entitatii de sistemul sau informatic, cu influenta asupra continuitatii exploatarii, atunci cand dependenta este prea mare; nivelul de confidentialitate a informatiilor vehiculate de sistem; obligatia de respectare a dispozitiilor in vigoare referitoare la fiscalitate, protectia persoanelor, proprietatea intelectuala sau reglementari specifice anumitor sectoare de activitate.

In domeniul organizarii generale, trebuie sa existe:o documentare referitoare la principiile de contabilizare si control al operatiunilor; circuite de informatii vizand exhaustivitatea

15

operatiunilor, o centralizare rapida si o armonizare a datelor contabile, precum si controale asupra aplicarii acestor circuite; un calendar al elaborarii de informatii contabile si financiare difuzate in cadrul grupului, necesare pentru situatiile financiare ale societatii-mama.

Sunt necesare, de asemenea: identificarea cu claritate a persoanelor responsabile cu elaborarea informatiilor contabile si financiare publicate sau care participa la elaborarea situatiilor financiare; accesul fiecarui colaborator implicat in procesul elaborarii de informatii contabile si financiare, la informatiile necesare controlului intern; instituirea unui mecanism prin care sa se asigure efectuarea controalelor; proceduri prin care sa se verifice daca controalele au fost efectuate, sa se identifice abaterile de la regula si sa se poata remedia, daca este necesar; existenta unui proces care urmareste identificarea resurselor necesare bunei functionari a functiei contabile; adaptarea necesarului de personal si a competentelor acestuia la marimea si complexitatea operatiunilor, ca si la evolutia nevoilor si constrangerilor.

Controlul intern contabil si financiar al entitatii se aplica in vederea asigurarii unei gestiuni contabile si a unei urmariri financiare a activitatilor sale, pentru a raspunde obiectivelor definite. Controlul intern contabil si financiar este un element major al controlului intern. El vizeaza ansamblul proceselor de obtinere si comunicare a informatiei contabile si financiare si contribuie la realizarea unei informatii fiabile si conforme exigentelor legale. Ca si controlul intern in general, el se sprijina pe un sistem cuprinzand in special elaborarea si aplicarea politicilor si procedurilor in domeniu, inclusiv a sistemului de supraveghere si control.

Controlul intern contabil si financiar vizeaza asigurarea: conformitatii informatiilor contabile si financiare publicate, cu regulile aplicabile acestora; aplicarii instructiunilor elaborate de conducere in legatura cu aceste informatii; protejarii activelor; prevenirii si detectarii fraudelor si neregulilor contabile si financiare; fiabilitatii informatiilor difuzate si utilizate la nivel intern in scop de control, in masura in care ele contribuie la elaborarea de informatii contabile si financiare publicate; fiabilitatii situatiilor financiare anuale publicate si a altor informatii comunicate pietei.

Sub aspectul regulilor contabile, trebuie avute in vedere: existenta unui manual de politici contabile; existenta unei proceduri de aplicare a acestui manual; existenta de controale prin care sa se asigure respectarea manualului; cunoasterea evolutiei legislatiei contabile si fiscale; efectuarea de controale specifice asupra punctelor sensibile; identificarea si tratarea corespunzatoare a anomaliilor; adaptarea programelor informatice la nevoile entitatii; conformitatea cu regulile contabile; asigurarea exactitatii si exhaustivitatii inregistrarilor contabile;respectarea caracteristicilor calitative ale informatiilor cuprinse in situatiile financiare, astfel incat sa satisfaca nevoile utilizatorilor; pregatirea informatiilor necesare consolidarii grupului; definirea si distribuirea procedurilor de elaborare a situatiilor financiare anuale consolidate, catre toate entitatile de consolidat.

Desigur că mai sunt și multe alte aspecte pe care le presupune conținutul raportului administratorului în cadrul situațiilor financiare anuale, dar din motive de spațiu și cerințe de sintetizare a problemelor nu ne vom referi la ele.